Post on 15-Mar-2016
description
eu/ro<26
nr. 2 / octombrie-noiembrie 2007 www.euro26.ro
CE ESTE CARDUL EURO<26 ?O LEGITIMAŢIE pentru mobilitatea tinerilor
CUM ARATĂ? 4 forme card Euro<26 în România
I. CARDUL CLASIC EURO<26
pentru TOŢI tinerii cu vârsta până în 26 de ani
se eliberează chiar cu o zi înainte de această vârstă,
este valabil 1 an.
conţine asigurare medicală de călătorie GRATUITĂ
disponibil la partenerii EURO<26 şi
Direcţiile Judeţene de Tineret (detalii www.euro26.ro).
II. CARDUL STUDENT EURO<26
atestă în lume calitatea de student sau elev
oferă acces la toate reducerile EURO<26
oferă orice alte reduceri în întreaga lume
pentru studenţi şi elevi
disponibil la partenerii EURO<26 din universităţi
(detalii pe www.euro26.ro )
III. CARDUL BANCAR EURO<26 - BCR
card bancar VISA
pentru studenţi până în 30 ani
plata electronică, extragere de numerar, oriunde în lume
asigură acces la toate reducerile şi facilităţile Euro<26
asigurare medicală prin BCR Asigurări
oferă toate reducerile EURO<26
disponibil la orice BCR din ţară
( detalii pe www.euro26.ro )
IV. CARDUL BANCAR EURO<26 - Banca Transilvania
card bancar VISA
tineri pâna în 25 de ani
plata electronică, extragere de numerar, oriunde în lume
asigură acces la toate reducerile şi facilităţile Euro<26
asigurare medicală prin BT Asigurări
disponibil la orice BT din ţară ( detalii pe www.euro26.ro )
300.000 discounturi EURO<26 pe www.euro26.org
acă ajungem în Scoţia, în
Edinburgh, „Edinbarau“
cum zic scoţienii, ştiu unde
trebuie să mergem. Limba
scoţiană este diferită de engleză aşa că,
dacă ciocniţi un pahar de whiski, tu vei
spune “Cheers!“ ca să fi i amabil şi ei îţi
vor răspunde „Slongevar!“ în scoţiană.
Când eşti în Dublin, stai umăr la
umăr cu irlandezii, bărbaţi şi femei,
şi bei bere cu ei pâna la 12 noaptea
când pleacă toţi acasă ca la un semn.
În Scoţia, bei whiski, nu bere şi nici vin,
pentru că nu eşti în Franţa sau Spania.
Cum spuneam, ne suim într-un
autobuz dintr-acela cu etaj, cum ştii tu
că sunt numai în Londra, şi coborâm la
Muzeul Whiski-ului. Acolo vom face o
călătorie imaginară prin istoria vestitei
băuturi iar la sfârşit vei învăţa cele
4 tipuri mari de whiski (după gust):
afumat, gust de fructe şi încă două, nu
le mai ştiu, atât eram de fascinat că nu
mai reţin mare lucru, şi cum să deguşti
un whiski adevărat.
„Neiniţiaţii” se bat pe tot felul
de brand-uri pentru „turişti”: Jack
Daniels, Balantines, J&B, dar ei, scoţienii
adevăraţi, te vor învăţa să bei whiski
single malt, mai scump dar mai fi n, ca
pentru „cunoscători”. Ce marcă? Spune-
le prietenilor tăi că tu, de obicei, bei
Glenlived, şi nu te vei face de râs.
Trebuie să ai grijă, însă, la cantitate!
Whiskiul se degustă, nu se bea şpriţ sau
la halbă, cu guler, că nu mai are niciun
haz. Şi nici nu încerca să ţii pasul cu
scoţienii pentru că ei au alte standarde!
De câte ori traversezi
strada în Edinburgh, oricât
te-ai asigura, în momentul
în care apare o maşină din
partea dreaptă, ai senzaţia
că se va sui pe trotuar după
tine, aşa de nelegitim iţi pare
demersul ei de a circula pe
partea stângă a străzii. De
parcă nu ar fi de ajuns că au
volanul unde îl au...
De ceva vreme în capitala
Scoţiei a răsărit un mic orăşel
cu 50.000 de polonezi. Au
apărut restaurante, magazine şi chiar
inscripţii poloneze. Povestea lui „the
Polish plumber” sosit peste noapte
dintr-o cultură prietenă celei britanice,
bun meseriaş şi pe deasupra şi ieftin,
nu mai este acum o simplă parabolă.
Dacă, în glumă, Londrei i se mai spune
Londostan din cauza comunităţilor
musulmane provenite majoritar din
Pakistan, Edinburghul este acum sub
imperiul vodcii poloneze adusa pe low
cost-urile venite zilnic din Gdansk sau
Varşovia.
În spatele tuturor acestora, scoţienii
sunt o naţiune serioasă şi aşezată. Cel
mai neînsemnat lucru este făcut de un
scoţian cu responsabilitatea cuvenită
unui act cu consecinţe la scara istoriei.
Dacă treaba lui este să tragă cortina
la spectacolul unei trupe ambulante,
atunci el o va trage ca pe „cortina de
fi er“ care separa odinioară comunismul
de lumea capitalistă. Trecând peste
această hiperbolă, scoţienii sunt cu
adevărat devotaţi muncii lor. Politicile
pentru tineri pot fi un model, pentru
orice ţară din lume. Este frustrant şi
aproape dezarmant să le vezi munca
şi realizările. Te linişteşti resemnat
abia când îi auzi cum şi-au schimbat
strategia acum 20 de ani. Nici nu mai
ştiu ce făceam acum 20 de ani...
Young Scot, cel care gestionează
EURO<26 aici, este cel mai important
actor de tineret din Scoţia. În rezumat,
YS reprezintă tot ceea ce se poate
face pentru tineri într-o ţară aşezată şi
responsabilă. I-am rugat pe prietenii
noştri să ne povestească despre munca
lor şi ne-au scris. Special pentru tine!
Dacă mergem în Edinburgh, îţi
spun de pe acum, neapărat trebuie să
le facem o vizită. Dar nu înainte de a
merge la Muzeul Whiski-ului!
editorial
D
11
mugurel.stan@euro26.ro
11
SINGLE MALT EURO<26
Redactor şef
Lavinia Stan
lavinia.stan@euro26.ro
Coordonator Proiect
Natalia Porubin
natalia@euro.26.ro
Redactori
Eliza Simion, Andreea Suharov, Andra Şerbac,
Ioana Veronica Epure
Colaborator
Cosmin Dragomir
Grafi că, DTP & Prepress
InQuarto Design
Tipar
KM Media International
Revistă editată de:
CRESTin (Centrul de Resurse pentru Studenţi
şi Tineri), bd-ul Regina Elisabeta, nr. 7-9, sector
3, Bucureşti, (la coada calului:-)), vis-à-vis de
Universitate
tel. 0728777828, contact@euro26.ro,
www.euro26.ro.
Proiect realizat cu suportul
Autorităţii Naţionale pentru Tineret
www.e-tineret.ro
sumar
111122
editorial1 SINGLE MALT EURO<26
3 ESIB insider
via bologna4 Sistemul Bologna, formă fără
fond?
6 Ce face Bologna pentru mine?
marca: student7 De ce la cămin? De-aia!
ancheta euro<268 Există „Romanian
dream“?
partener euro<2612 ANT – eşti tânăr, ai
autoritate!
success stories14 Liviu DInu
capitalism de tranziţie16 Student abroad
17 O ţeapă de bursă
teleleu prin europa18 Chemarea Nordului
19 De trei zile prin Moldova
prietenii euro<2620 Tinerii scoţieni
profi l euro<2622 Alex Cumpănaşu
marca: profesor24 Şi profesorii râd!
euro voluntar26 Campanie ANTI-mediocritate
(sau MANIFEST pentru TREZIREA
LA REALITATE)
27 OSUT, cu bune şi cu rele
shake28 Beauty salon poetic
28 Nichita Stănescu şi Tudor
Arghezii pe hip-hop
29 Teoria locului îngust
30 Fit Facts
31 Tea&cookies
32 Alegeri Europarlamentare
În mai, când am avut ocazia să reprezint ca delegat
ANOSR studenţii români la Adunarea Generală a Uniunii
Europene a Studenţilor (ESU), la Londra, evident că m-
am simţit deopotrivă onorat şi fericit. Urma să particip
pentru prima dată la un eveniment de o asemenea
amploare, şi să văd Londra în acelaşi timp.
După 3 ore de zbor la bordul unei aeronave
româneşti, care oferea servicii ireproşabile dar căreia
ceilalţi pasageri îi dădeau un feeling de tren personal,
am ajuns la Londra… pe ploaie (da, e pe bune faza cu
ploaia interminabilă!).
Am rătăcit trei ore deoarece reţinusem „Baker street”
în loc de „Bedford Way”, ceea ce – fără să o ştiu în acel
moment – urmau sa fi e singurele clipe pentrecute
vizitând Londra, fi e şi cu un bonus de 10 kg de bagaje.
Am ajuns la hotel şi am plecat imediat la cină unde se
vorbea în zeci de limbi şi unde doar Vio – reprezentantul
României în Comitetul Executiv al Uniunii Europene
a Studenţilor – şi preşedinta Asociaţiei Europene a
Studenţilor Farmacişti erau români.
A doua zi începeau lucrările Adunării Generale, cu
prezentări de rapoarte de activitate, înainte de a începe
partea de „policy”, adică discuţiile pe conţinut. Atmosfera
parlamentară era interesantă, iar lumea părea că este
stăpână pe conţinutul tuturor documentelor. De altfel,
primisem 460 de pagini de documentaţie înainte de
începerea evenimentului, în care m-am rătăcit efectiv.
Discuţiile au luat-o însă cu repeziciune spre polemică.
Observam, după numai câteva ore de dezbateri, că, la
fi ecare punct de pe agendă, VSS-UNES-USU (Uniunea
Studenţilor Elveţieni) are o observaţie, concretizată într-un
amendament la fi ecare paragraf de text. Evident, nu am
legat numele ANOSR decât de amendamente pertinente
care se legau fi e de aspecte practice fi e de politici în
sine (dar nicidecum
nu de etimologia
cuvintelor).
Pe măsură ce se
lăsa seara şi fi ecare
amendament ne
făcea să rămânem
în urmă faţă
de programul
stabilit, s-a ajuns
la amendamente
absurde: „european” să fi e înlocuit cu „Europa” deoarece
discriminează, „efi cienţă” să fi e înlocuit cu „efi cacitate”
deoarece sugerează „exploatarea capitalistă”. Mi se părea
că sunt în fi lme Made in URSS, dar amendamentele
continuau să curgă. La 10 PM toţi est-europenii din sală
păreau pe punctul să îşi folosească laptopurile ca arme
şi să atace delegaţia elveţiană. Ca să devină lucrurile mai
interesante, portughezii cereau vot înregistrat, pentru a
vedea poziţia fi ecărei ţări. Practic, prin acest procedeu,
fi ecare ţară vota pe rând, nu simultan. Un vot de 15
secunde se făcea astfel în 15 minute. Când lucrările se
terminau, spre ora 12 noaptea, aveam bucuria de a
ajunge la hotel, unde localnicii se îmbătau şi-şi dădeau
în stambă. În a doua noapte, am fost întâmpinat de
priveliştea unui englez care dansa în pielea goală în
lobby, doar pentru a benefi cia de Cola gratis după ce alţi
supuşi ai majestăţii sale au încercat să scoată suc dintr-
un automat punând bani şi acţionând apoi butoanele
cu piciorul...
Evident, nimic nu s-a schimbat până în ultima zi de
lucru, când am încheiat la 1 AM. Dorinţa mea de a apuca
să văd măcar o părticică din centrul Londrei m-a făcut
să pun ceasul să sune la 5 AM, pentru a porni într-un tur
de dimineaţă al Londrei. Ceasul nu a sunat însă... iar la 10
m-am trezit la timp să prind avionul...
Am plecat de la Londra cu un sentiment amestecat
de frustrare (că am fost la Londra şi nu am văzut mai nimic
în afară de o sală de conferinţe) şi de mândrie că am găsit
pragmatismul necesar să nu mă leg de fi ecare al doilea
cuvânt dintr-un text. Ca mod de viaţă... românii sunt
pragmatici şi mă bucur că s-a văzut acest lucru (consider
eu) în poziţia ANOSR la Adunarea Generală ESU.
Robert Santa, Universitatea de Vest, Timişoara
ESIB insider
33
marca: student
SISTEMUL BATĂ-L VINA!
Doar dacă am putea face mai multe şi să ne plângem mai
puţin…Codrul, frate cu românul, e foarte drept că nu ne-a prea
dezamăgit pe noi ca popor. A fost acolo ori de câte ori
sistemul mondial sau regional a răbufnit. El a fost adăpost
şi sursă de regenerare.
Prin urmare, românaşului nu are cum să nu-i
placă sus la munte la izvor, unde apa-i cristalină şi
păsarile cântă în triluri, în vreme ce capetele luminate
reinstaurează ordinea, pacea şi decid în numele şi spre
binele poporului.
Întodeauna a fost de vină sistemul fi e că era el feudal,
fanariot, comunist sau democrat. Un lucru e cert: românul a trebuit
să treacă si prin furcile caudine, a trebuit să se preteze şi la nepotisme,
a trebuit să plătească şi tribute deşi a fost dârz în
luptă (…şi într-adevăr poate vestea izbânzii chiar nu
ajunsese până la trezoreria acelor vremuri) şi a trebuit
să tacă şi să işi refuleze multe din gândurile şi dorinţele
sale. După secole a venit si momentul în care românul
a putut să îşi dea frâu liber nemulţumirilor şi apoi nu
s-a mai putut opri, a prins gustul. Nici nu ştiu daca e cu
adevărat un aspect negativ căci din nemulţumire şi
frustrare se naşte dorinţa de schimbare în bine…doar
dacă am putea face mai multe şi să ne plângem mai
puţin! Atitudinea ne lipseşte din când în când!
Din păcate şi pentru ţara noastră s-a confi rmat
faptul că cei care nu îndrăznesc nu vor găsi niciodata
momentul potrivit!
Student român, recent integrat…în absolut?
La rândul său, domnia sa studentul român nu se sfi eşte să
reproşeze că nu are condiţii în cămin, să se plângă că îi lipsesc
dotările de ultimă oră din sala de studiu sau că sistemul Bologna
e o mare tâmpenie. Condiţiile din cămin nu le are pentru
că nu îi pasă nici macar de uşa de termopan de la
intrare, recent schimbată a cărei geam nu l-a deranjat
cu nimic şi prin care nu a reuşit să încapă de vreme
ce a fost ‘nevoit’ să-i aplice un croşeu de dreapta.
Dotările nu le are pentru că nici el nu îşi dă silinţa să
fi e un student eminent şi pe de-asupra corect, ca să
facă odată schimbarea şi să înlăture sistemul învechit
şi stilul oriental-balcanic sub al cărui sceptru ne afl ăm, unde
favoritismul şi interesul personal este un laitmotiv.
Bologna vs studenţii români
Oare de ce trebuie să copiem
totul şi să aplicăm mai ales ceea ce
nu este bun sau ceea ce nu ni se
potriveşte? Oare de ce întodeauna
se găsesc oameni care se pricep
dar numai foarte puţini dintre ei
ştiu ce trebuie să se facă?
111144
via bologna
Sistemul Bologna, formĂ fĂrĂ fond?
Sistemul Bologna este cu siguranţă unul bun, mai ales în esenţă,
dar trebuie aplicat în concordanţă cu particularităţile fi ecarui sistem
naţional de învăţământ.
Cum să cumulezi în 3 ani ceva ce se studia în 4? Domnia sa
studentul de azi are o suprafaţă cerebrală mai extinsă din cauza
alimentaţiei sale bogate în pui îndopaţi cu hormoni de
creştere şi cereale modifi cate genetic? Cum să ne aliniem
la standardele UE când la programă nu s-a lucrat aproape
deloc, când multe dintre materii sunt inutile şi perimate?
Dinozaurii din cadrul universitar nu vor să renunţe la
metodele lor clasice de învăţare chiar dacă se laudă cu stagii
la diferite universităţi străine de prestigiu! Cererea de muncă
şi oferta trebuie luate în serios şi consultate atunci când se
doreşte implementarea unor noi standarde şi programe.
Ce ne facem cu infl aţia de economişti ce va apărea anul
viitor odată cu abslovirea a două generaţii ( anul 3 respectiv
anul 4)? Piaţa este permisivă dar la un asemenea „boom”
tinerii se vor înghesui să plece din ţară în căutarea visului
personal şi a unor posturi mai bine plătite.
Nu trebuie să fi e o utopie aceast echilibru între ce se cere
şi ce potenţial avem. E adevărat că reforma nu se poate face
în 5 minute, însa e nevoie de mai multă hotărâre şi măsuri
cu rezultate în realitate, nu în imaginaţia vastă a cârmuitorilor
avizi de recunoaştere.
Enormităţi universitare
Alte aberaţii sunt cele legate de masteratul complementar care
este absolut necesar în vederea unui doctorat în domeniul de studiu.
Se are în vedere introducerea unor materii difi cile, la un nivel avansat
în cei doi ani de masterat chiar dacă pe parcursul facultăţii aceste
materii fi e nu s-au studiat
defel, fi e au fost studiate
pe parcursul unui modul
( 7 săptămâni respectiv
14 cursuri) în anul I. Aici
mă refer la cel mai rapid
exemplu: Matematica.
Undeva trebuie să fi e
şi ele, avantajele
În primul rând este
alinierea la normele UE,
ca ţară membră, sistemul
de credite transferabile şi
un sistem de evaluare mai
riguros. Astfel, creditele
aferente examenelor se
pot transfera şi pot fi recunoscute în universităţile din UE. Acestea
asigură pe de-o parte posibilitatea mobilităţii studenţilor din ţările
care au aderat la acest sistem, prin diferite programe (Erasmus) şi pe
de altă parte constituie premiza recunoaşterii studiilor realizate în
universităţile din România.
Sistemul Bologna necesită puţină înţelegere atât din partea
studenţilor cât şi din partea profesorilor. Metodele de implementare
fac diferenţa, o concordanţă între nevoile studenţilor, potenţialul
învăţământului autohton şi cerinţele pieţei muncii este imperios
necesară. Până când acest deziderat se va atinge,
studenţii români trebuie
să spere că nu vor
continua să fi e cobaii
unor experimente
guvernamentale în
domeniul educaţiei
şi cercetării. Cu puţin
noroc o să plutim drept
înainte şi nu vom ajunge
în derivă ca mai apoi să
ne scufundăm!
andra.serbac@euro26.ro
55
Sunt convins că, cel puţin o dată, ţi-ai pus această întrebare şi mai
sunt convins că răspunzându-ţi în zeci de rânduri fi e citeşti articolul pe
diagonală, fi e dai pagina. Aşa că….pe scurt...NU DA PAGINA! Îţi răspund
succint în 5 paşi, în fond ştim amândoi că te aşteaptă amicii la bere şi nu
vrei să întârzii.
1. În primul rând, Bologna ne consideră parteneri egali în
drepturi cu profi i şi susţine să ne implicăm în luarea deciziilor asupra
felului în care învăţăm şi a propriului traseu de învăţare, de la cum e un curs
şi până la decizii la nivel de universitate şi mai sus – cât să fi e bursele şi cum
se acordă, priorităţi de cazare, regulamente de fucţionare, carta universităţii,
subvenţii pentru studenţi etc.
2. Bologna măsoară toate
activităţile de învăţare pe care
le facem în credite. Creditele nu reprezintă
o sumă de bani, ci sunt calculate în funcţie
de cât timp îmi ia mie, ca student de nivel
mediu, să ating rezultatele învăţării. Aaa,
şi cursurile nu se mai fac degeaba, profi i tre să ne spună ce o să ştim şi o să
putem să facem după terminarea unui curs sau a unui modul. Rezultatele
învăţării reprezintă ce dobândesc prin urmarea unui curs, sau a unui program
de studiu - licenţă, master, doctorat - în fond la angajare nu îmi ajunge să ştiu
pe de rost formule sau doctrine Marxiste, fără a şti unde şi la ce sunt bune.
Cea mai tare chestie cu creditele, e că putem participa la programe
de mobilitate şi ne sunt recunoscute examenele când ne întoarcem acasă
(prin acorduri între universităţi) iar Bologna pune accentul şi pe mobilitatea
studenţilor. Ar fi super tare să fac un semestru în Cluj, unul în Berlin, apoi un
an în Paris şi cănd mă întorc în Cluj să îmi fi e recunoscute examenele.
3. Bologna centrează învăţământul pe student, adică profi i trebuie
să gândească metodele de predare, cum să ne facă să înţelegem
ce ne predau; şi trebuie să ne considere parteneri în procesul de învăţare.
La urma urmei avem acelaşi scop, ca noi să ieşim specialişti în domeniu. În
plus, se pune accentul şi pe orientare în carieră. E o componentă extrem de
importantă pentru că o să avem de unde alege ce să facem în domeniul
nostru, datorită constituirii cadrului naţional şi celui european al califi cărilor.
4. Bologna ne oferă un învăţământ de calitate şi pune accentul pe
asigurarea calităţii. În România există ARACIS (Agenţia Română de
Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior). Ni se oferă şi şansa de a ne
evalua profi i de la facultă şi se ţine cont şi de părerile noastre în asigurarea
calităţii învăţămăntului. În plus o să fi m chestionaţi dacă ne place în
universitate şi în funcţie de gradul de satisfacţie al studenţilor se iau măsuri
de îmbunătăţire a serviciilor oferite - fi e educaţionale, fi e sociale.
5. La absolvire, o să îmi fi e recunoscută diploma în UE şi o să mă
pot angaja în Spania în domeniul meu, nu la fi nisaje interioare, ci ca
inginer constructor aşa cum scrie pe diplomă. Dacă mă hotărăsc să schimb
sau să încerc alt domeniu diferit de domeniul în care lucrez şi vreau să mă
reprofi lez, sau poate vreau să ţin pasul cu tehnologia în domeniu, Bologna
ne oferă învăţare pe tot parcursul vieţii.
Deşi sistemul Bologna a fost deja implementat în România, el are câteva
minusuri. Asta nu înseamnă că am minţit în rândurile de mai sus, ci că o parte
din acele chestii foarte tari nu au fost implementate cum trebuie. Însă vestea
bună e că există oameni care luptă să ajungă lucrurile aşa, printre care şi
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).
Afl ă ceva mai mult despre cum te poţi implica şi tu! Intră deci pe www.
bologna.ro, vezi ce fac oamenii ăştia, poate vrei să ajuţi.
Bogdan Cardoş
Universitatea Tehnică, Cluj Napoca
revista@euro26.ro
111166
via bologna
Ce face Bologna pentru mine?
i bine, iată că a venit momentul. Ai plâns
alături de colegii tăi de liceu în ultima zi
de şcoală, când parcă v-aţi fi iubit pentru
toţi cei patru ani proaspăt încheiaţi. Ai tremurat pe
băncile reci din sălile de admitere, apoi te-ai bucurat
de ultima ta vară de libertate veritabilă, înainte de a
da nas în nas cu lumea ciudată şi exotică a studenţiei.
Şi, printr-o alegere care ţi-a aparţinut sau nu, cu
geamănul isteric şi beţiv al acesteia: căminul.
Rise and shine! E timpul să-ţi petreci următoarele
două zile din viaţă pe scările din faţa facultăţii,
aşteptând o repartiţie care poate să vină – sau nu.
Pentru că, vezi tu, repartiţiile în România se fac
începând de la anii terminali, iar tu, bobocul, vei
rămâne la urmă, cu maaaaaaari şanse să stai pe
dinafară dacă nu ai intrat la buget, sau la unele
facultăţi chiar printre primii zece-douăzeci. În ţărişoara
în care totul se vinde şi se cumpără, poate găseşti
vreun norocos care a primit loc şi îl vinde. Fii pregătit
atunci! Pentru informaţii, consultaţi
afi şele de peste tot din Regie.
Acum să ne proiectăm
pentru o clipă în Ţara
Poveştilor în care toţi
studenţii găsesc
loc la cămin.
Te muţi.
Ai şapte
cutii
grele de
cărat nu-
ştiu-câte
etaje. Dar tu, ca
un Sisif neînduplecat
de inutilitatea muncii
tale, perseverezi
până când, după
două ore epuizante,
le transporţi pe
toate. Ajuns în
cameră, te bucuri
că eşti primul şi
că astfel poţi să îţi
alegi patul. Well,
ain t that cute?! But
it s wroooooong!!!
Colegii tăi mai mari te
exilează în patul cel mai nasol poziţionat, în spiritul
nostalgiilor care le dictează ca fi ecare să îşi păstreze
locul deja marcat.
Există două feluri de colegi de cămin: cei care iau
facultatea în serios şi cei care se duc doar cu o lună
înainte pe la nişte seminarii şi cursuri la care le trebuie
prezenţă ca să intre în examene. Ambele categorii
au avantaje şi dezavantaje. Primii e posibil să dea
stingerea imediat după zece, să ceară linişte în mod
constant pentru raşchetare şi toceală. În sesiune, o să
trebuiască să înveţi să dormi cu lumina aprinsă. Asta
dacă nu ai şi tu obiceiuri nocturne de studiat...
Ceilalţi par mult mai fun şi interesanţi în primă
fază. Numai că, după prima lună în care camera
voastră va fi loc de adunare pentru toată populaţia
căminului zi şi noapte, e posibil să începi să tânjeşti
după un pic de linişte...
...şi intimitate. Pentru că de asta îţi va fi cel mai
dor în toate zilele tale de căminist, indiferent în ce
categorie intri. De o oră singur, în care să asculţi ce
muzică vrei tu (o combinaţie gen Metallica-Florin
Salam între tine şi
colegii tăi!), să dormi
(oricum, sensibilitatea
la lumină şi zgomote
în timpul somnului va
scădea curând, până
când te vei transforma
într-o fi inţă ciudată,
care doarme oriunde
şi oricând) sau să te ţii de mână cu prima ta dragoste
de după liceu.
A sta la cămin este ca şi cum ai fi mereu în tabără.
Dacă asta îţi sună bine, eşti omul potrivit! Dacă nu,
nu-i nimic, o să te adaptezi repede. Pentru că, oricum,
vei învăţa mai mult încercând să cauţi soluţii pentru
toate situaţiile pe care le-am înşirat acum (şi astea
nu sunt decât mărunţişuri...) decât ai învăţa în mulţi
ani de stat în apartamentul tău comod, cu sau fără
mama şi papa care să te spele pe spate şi să îţi dea
bani. Iar oamenii, dintr-o dată, ţi se vor părea mai uşor
de înţeles. Tu şi colegii tăi veţi fi ca aricii care trebuie
să se încălzească unii pe alţii dar, în acelaşi timp, să nu
se rănească. Şi dacă înveţi să faci asta, o să mai vrei
o dată. Şi încă o dată. Ca în roller-coaster. Numai că
după aia nu vomiţi.
Ioana Veronica Epure, SNSPA Bucureşti
ioana.epure@euro26.ro
EDe ce la cămin? De-aia!
77marca: student
Răzvan Diaconu, student,
Bucureşti: Există Romanian dream. E ca American dream, numai că este mai ieftin.
Adrian Firică, sociolog, Bucureşti:
American dream este o chestiune absolut personală. Personal hotărăsc să trec oceanul, să ajung pe coasta de Est, să cuceresc Vestul, să mă duc să caut aur în Alaska, sau să dau la lopată pe terasamentele Socităţii de Căi Ferate, să nu-mi mănânc de Ziua Recunoştinţei curcanul, ci să-l vând, iar cu banii să deschid o societate care construieşte conducte de transportat petrol şi să devin cel mai bogat om din America şi din lume, sau să cumpăr pe o nimica toată un teren pustiu din sudul San Franciscoului şi să construiesc Silicon Valley, după principiul: nisip să fi e!, sau să închiriez un fel de pătul mai mare, să-l botez Microsoft şi să devin, la rândul meu, cel mai bogat om din lume, ori să mă mulţumesc să bântui cu un Harley Davidson pe Route 66, sau să-mi concep existenţa în funcţie de o bancă dintr-un parc.
Aşadar, American dream, acolo la el, în America, nu este un miraj colectiv.
[...] să moară capra vecinului! Ăsta mi se pare mie a fi Romanian dream.
Doru Dragomir, student, Braşov:
Românul îşi doreşte, în general, să se realizeze în plan social şi intelectual. Consider că degeaba ai bani dacă nu ai cu cine să te bucuri de ei, deci prezenţa unei persoane care să-ţi fi e alături la bine şi la rău este necesară în timp... banii şi statutul social sunt foarte importante, acestea defi nind atitudinea individului.
Diana Iepure, poet, Bucureşti
(Republica Moldova): Pentru mine, Romanian dream însemna cândva un chioşc în care să găsesc multe, multe ziare şi reviste în limba română. Însemna să pot intra în anticariate şi acolo să se vândă şi cărţi româneşti. Să am n-sprezece canale TV în limba română. Să deschid televizorul, să aud vorbindu-se despre basarabeni, mai ales despre cei care chiar se simt români. (Da, şi atunci când vede scris „loto prono”, un basarabean să nu citească „loto porno”. Că nu prea ştie ce înseamnă abrevierea „prono”.) Apoi a însemnat o viză, apoi un permis de şedere. Acum înseamnă cetăţenie. E aiurea să fi i român, să trăieşti în România, dar să nu ai cetăţenie. Te simţi ca un infractor. Visul meu de aur e să am cetăţenie şi încă, dacă vrea mama mea să vină la mine, să urce
ancheta euro<26
Există „Romanian dream“?
ilă, competenţă,
LOTO, bere la
PET, TV, monden,
gargară, capra
muribundă a
vecinului, implicarea,
coefi cient de inteligenţă,
descurcăreală, pectorali,
insule exotice, şefi e, colecţie
de tablouri, conac, masaj
thailandez, cont în Elveţia,
mici la pădure, lenea, darul
de la nuntă, decapotabilă,
corupţie, mahalageală, cărţi,
politică, manea la maxim,
credit, libertate, democraţie,
extratereştrii, speranţă,
fructe de mare, banca din
faţa blocului, VIP, asigurare
de viaţă, telefon cu 15
megapixeli, cultură, boemă,
card bancar, talcioc...
Unde naiba e visul nostru
comun, unde se întâlnesc
speranţele noastre, unde ne
luăm de mână într-o desuetă
horă, unde începem să
gândim şi pentru ceilalţi, unde
nu mai suntem egoişti şi cum
arată visul nostru comun? Sau
nu există aşa ceva...
Mereu şi mereu visul său, al
românului, s-a dus pe o apă
de week-end şi el s-a trezit cu
gura uscată, buza umfl ată, dor
exagerat de ducă, cu vrerea
luatului lumii în cap...
Să însemne că visăm prea
mult sau prea sus?
Cosmin Dragomir
cosmin.dragomir@euro26.ro
V
1111111199
sâmbătă seara în trenul „Prietenia”, la Chişinău, iar eu s-o întâlnesc duminică dimneaţa la Gara de Nord. Fără invitaţii autentifi cate la notar, fără aşteptarea vizelor şi fără alte complicaţii. „It’s quite pathetical!”, ar zice un român din ţară. Dar ăsta e crudul adevăr. Acum mă întreb oare ce înseamnă pentru Dumitru Crudu Romanian dream. Că e la Chişinău acum. Şi de acolo se văd un pic altfel lucrurile.
Robert Şerban, director
editorial Editura Brumar,
Timişoara: Când poţi să visezi cel mai bine, cel mai limpede, să ai viziuni chiar, revelaţii şi alte... relaţii? Nu, nu când dormi, ci când nu faci nimic. Nimic, nimic, nimic. Eu cred însă că, în fond, Romanian dream e chiar ăsta: să stai şi să nu faci nimic. Şi dacă din această minunată poveste îţi mai pică şi nişte bănuţi, eşti un om de... vis.
Dacă era bună munca o luau boierii. Aşa a zis înţeleptul ţăran român. Or, bunicii mei – şi din partea mamei, şi din partea tatei – au fost ţărani. Mă rog, ei au pus osul, dar sper că, în sinea lor, visau să nu facă nimic. Să stea şi să viseze. I-am moştenit, după cum se vede, măcar în intenţie. Pentru că am două servicii şi, pe lângă ele, o puzderie de angajamente. Dar asta nu mă împiedică să-mi doresc să visez că va veni o zi când voi sta şi voi visa. Şi după ea o alta, apoi alta... A, că aş mai trece pe hârtie, selectiv, ce visez, hai, treacă de la mine, nu-i chiar atât de greu să mişti puţin mânuţa. Nu mult, ci cât să nu amorţeşti. Nu să-ţi disloci umărul scriind, ori să ţi se pună
cârcei în fesieri de atâta stat pe scaun. O, nu, ci aşa, de vară. Ca-n vis...
Raluca Pahonţu, consilier,
Plopeni: Visul românesc este de a ajunge sus peste noapte, trăgând de sfori, cea mai efi cientă metodă din lume cu încărcătură istorică.
Iacob Roxana, studentă, Roman:
„O viaţă mediocră poate fi justifi cată. Mai ales într-o lume mediocră. Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuză. Nimic nu ne opreşte să visăm fără măsură....”(Octavian Paler)
Felix Nicolau, profesor
universitar, Bucureşti: Desigur că există un Romanian dream! El seamănă perfect, ca două picături de coca-cola, cu faimosul American dream. Vorbesc de actualul Romanian dream, cel care are halucinaţii cu sute de mii de euro, cu vile de vacanţă păzite de ciobăneşti caucazieni, cu maşini lungi de 6 metri, tapiţate cu piele de canar şi prevăzute cu neoane albastre pe sub caroserie. Desigur, nu se cade să uităm de piscina ovală în care chelnerul musculos sau chelneriţa siliconată, după caz, ne aduc înot tava
cu cocktail-ul în 3 culori şi batonul cu proteine. În nopţile cu lună plină, românul dă lovitura la 6 din 49, sau trage un tun, câştigând licitaţia prin care i se acordă dreptul de a asfalta străzile oraşului în care el visează cu ochii deschişi. Algoritmul este cel american: mai întâi faci pe dracu’n patru să te îmbogăţeşti, apoi te împaci cu Dumnezeu: construieşti o biserică, botezi puradeii dintr-un sat de fraieri, faci donaţii în dreapta şi-n stânga cu camerele de fi lmat ale principalelor posturi TV după tine.
Uitându-ne în istorie, vom observa că în momentele de restrişte sau de glorie naţională, visul românesc are în vedere Unirea, Împroprietărirea, Educaţia, Cultura. Dar asta doar în scurtele momente în care stomacul ni se urcă la cap şi pofteşte idei. În rest, capul coboară în stomac, iar Romanian dream redevine Chiriţa’s Dream: adică să devină isprăvniceasă şi să se plimbe cu caleaşca trasă de patru bidivii la şosea, spre împizmuirea vecinilor.[...]
Uite, eu, dacă aş fi român, aş visa The Mongolese Dream, numai aşa, ca să fi u eu cu 3 biloaie!
David Octavian, student,
Bucureşti: Poate visul unei nopţi de vară în Mamaia cu domniţa blondă ataşată de o mână, cheile de la maşina cumparată de tăticu în cealaltă, sticla de whisky scumpă pe masă, vila de la mare în care o să dorm în noaptea asta şi speranţa că tăticu o să munceasca bine în continuare să dea bănuţi... să cumpăr şi mai multe blonde şi să am să dau la manelişti când mi-or cânta. Atât vor mai toţi, din păcate. Io vreau să iubesc şi să fi u iubit.(„la radio, vreau să ajung la radio, s-audă o ţară-ntreagă cine-s eu! Cu adevărat!”)
Dan Mihuţ, profesor, Constanţa:
Am avut unul paşoptist, cosmetizat de istorici şi istorii şi împlinit odată cu exuberanţa Românie dodoloaţe, cum îi spunea Blaga. După 1918 au fost prea multe, sau am avut o Românie prea plină de inadvertenţe şi crispări, ca şi o elită cu dorinţe de sincronizare culturală, dar cu tendinţe puternic protocroniste. Sau poate am realizat, printr-un exerciţiu de luciditate, că nu suntem un popor mesianic, că suntem o cultură minoră care, oricât s-ar zbate, tot va fi înghiţită de periferia marilor culturi. Bucla temporală în care am intrat după 1945-1947 nu ne-a mai dat voie să avem vise, doar partidul şi fratele cel mare puteau. Cineva a dorit să ne impună unul, „făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintarea României spre comunism”. Azi, Romanian dream pare să fi e un El Dorado: îmbogăţirea rapidă, cu orice preţ. Maturii visează o afacere din care să curgă lapte şi miere, adolescenţii jinduiesc la Gigi Becali şi munţii lui de bani, iar cei mai mici vor să ajungă sportivi sau, oricum, să scoată limba prin vreun spot retribuit generos. Iar acest Romanian dream e doar un „fool’s gold”, o pirită de fi er presărată pe creştetul realităţilor sociale, ca să ia ochii proştilor.
Andrei Roşca, blogger,
Bucureşti: Sunt convins că în fi ecare dintre români există un Romanian dream. Diferenţa dintre noi şi americani este că ei au găsit o idee comună, au numit-o American dream şi au început să creadă în ea, în timp ce românii au puncte de vedere diferite şi fi ecare dintre ele ar putea fi numit, fără probleme, Romanian dream.
Văd, deci, trei categorii de români care trăiesc, într-un fel sau altul, Visul
Ştiaţi că? Cu cardul EURO<26 ai discount la Reebok,
Marks&Spencer, Pif Paf, Pepe Jeans, Levi
Strauss, Michele K, Lacoste, Authentik în
Cipru, Elveţia, Bulgaria, Estonia, Polonia,
Portugalia?
În Finlanda există un card EURO<26
emis cu Federaţia Finlandeză de Fotbal
numit „Fair Play”. Cardul oferă reduceri pe
stadioane şi la materiale sportive.
Cu cardul EURO<26 ai discount la
la Marriot Armenia, Mikotel Vilnius,
Lituania, în hosteluri şi locuri de camping
din Finlanda, Olanda, Ungaria, Suedia,
Portugalia, Luxemburg, Bosnia, iar în
România la taberele Autorităţii Naţionale
de Tineret?
Portalul www.youngscot.org a costat
1.000.000 lire sterline şi a fost fi nanţat de
guvernul scoţian. Young Scot distribuie
cardul EURO<26 la toţi liceenii din Scoţia
Cu cardul EURO<26 ai discount la Pizza
Hut, KFC, Mc’Donalds, Burger King, Quick
Restaurant, Chi-Chi în Andorra, Irlanda,
Polonia, Cipru, Scoţia, Luxemburg iar în
România la Editurile Trei, Humanitas şi la
Cărtureşti!
Euro<26 România a devenit membră cu
drepturi depline în EYCA din 2003, în 2004
a luat Premiul „Hercule” pentru cea mai
spectaculoasă dezvoltare europeană şi în
2005 a luat preşedinţia pentru Regiunea
Europa Centrală şi de Răsărit
Cu cardul EURO<26 ai discount la English
Heritage în Marea Britanie, Castelul Praga
din Cehia, Muzeul Alpin din Elveţia, Muzeul
Ligtuna din Suedia, Sagrada Familia
Barcelona, iar în România la Bran, Peleş,
muzeul Brukental şi în toate centrele
culturale din subordinea Ministerului
Culturii şi Cultelor din România?
În Spania sunt peste 1 milion de posesori
de card EURO<26, programul fi ind
gestionat de guvernele locale
1010
Ştiaţi că? Cu cardul EURO<26 ai discount la căile
ferate din Austria, Croaţia, Slovenia,
Slovacia, Cehia, Macedonia, Spania, Bosnia,
Ungaria, ia-ţi cardul EURO< 26 cu tine! Până
acolo ajungi cu EUROLINES care îţi oferă
reducere şi nu uita asigurarea medicală
gratuită!
În Polonia există cinci bănci care emit
card co-branded cu Asociatia EURO<26?
Cu cardul EURO<26 ai discount la cinema
în Grecia, joacă paintball şi fă plimbări cu
bicicleta în Irlanda, tatuează-te în Belarus,
cumpără cristale Swarovski în Austria, joacă
fotbal în Finlanda, bowling în Lituania,
vizitează Acvariul din Genoa, cel mai mare
din Europa, Grădinile Knoll din Dorset,
MULT MAI IEFTIN DACĂ AI CARD EURO<26!
În România, în Costineşti şi Predeal, ai
o mulţime de reduceri unde nici nu te
gândeşti…
În Serbia programul e gestionat de foşti
lideri ai Otpor, organizaţia studenţească
organizatoare a manifestaţiilor împotriva
lui Milosevici, un fel de Piaţa Universităţii
din România
Cu cardul EURO<26 ai discount la Muzeul
Naţional Maritim, Muzeul Teatrului, Casa
Dickens şi la castelul Dover din Kent,
Castelul Tintagel în Cornwall şi Brodsworth
Hall, din Yorkshire în Marea Britanie.
Pentru tinerii români asigurarea medicala
de calatorie este gratuită cu EURO<26.
1111
românesc: deznădăjduiţii, prizonierii şi războinicii.
Primii, deznădăjduiţii, sunt cei pentru care Romanian dream nu este decât un coşmar, acela de a trăi într-o Românie în care toate par a fi pe dos - sistemul sanitar, cel de învăţământ, infrastructura - corupţia şi clasa politică răpindu-le acestor oameni orice şansă de a visa frumos. Sunt cei ce ar da orice pentru a transforma coşmarul într-un vis, sau măcar pentru a se trezi.
Cu prizonierii, situaţia nu este atât de complicată, fi indcă ei au capacitatea de a visa frumos şi au încredere în faptul că viaţa lor s-ar putea schimba în bine. Singura problema pe care o au este cea legată de ţara în care acest vis s-ar putea realiza, ţară care nu este România. Ei cred în România doar din cauză că şi-au defi nit visul american în raport cu coşmarul românesc. Fără ceea ce au urât aici nu ar putea înţelege ceea ce ar putea iubi dincolo. Unde „dincolo”? Spania, Marea Britanie sau, cine ştie?, poate chiar America.
Prin prisma celor de mai sus, se pare că Romanian dream e un vis pe care puţini şi-ar dori să-l trăiască. Însă nu toţi sunt aşa. Mai există o a treia categorie de români sau, de fapt, o a treia categorie de oameni: războinicii. Aceştia au înţeles că visul american nu are nicio legătură cu America şi că acesta înseamnă, de fapt, determinare, consecventă, şi acel strop de nebunie cărora unii îi spun „curaj”.
Nu trebuie să ajungi în America sau în Spania pentru a fi hotărât, consecvent şi a avea curajul să încerci să schimbi ceva. Romanian dream există! Şi poate fi trăit de orice român, în România. Şi totuşi, de ce sunt
atât de mulţi oameni deznădăjduiţi şi prizonieri? Probabil fi indcă întotdeauna a fost mai comod să te plângi decât să lupţi.
Dragoş Costăchescu, liceean,
Iaşi: Cred că e acelaşi American dream stilizat: o familie înţelegătoare, un partener la fel... bani mulţi şi o slujbă care să îţi permită să te mai şi distrezi (cu un program fl exibil).
Cătălina George, jurnalist,
Bucureşti: Ca tot omul, are şi românul visul lui. Adică Visul (cu „v” mare) şi nu doar vise dintre care i-ar fi greu să aleagă când s-ar întîlni cu peştişorul de aur. Nu. Palate, aur, bani, femei arătoase şi iubăreţe, sau bărbaţi, după gen şi caz, maşini din generaţia viitoare, cu bassul tare şi tehnologia la picioare vrea oricine a stat cuminte destul timp printre scaunele mai-marilor, aşteptând să-i vină şi lui rândul. Foamea-i „artistul” vinovat pentru cele mai mari fantezii.
Dar foamea de bunăstare, explicabilă, ţine de nivelul întâi. Visul românesc ţinteşte, totuşi, ceva mai sus. Românul visează recunoaştere. La ce bun maşini şi femei cu pieptul de să moară Nicoleta Luciu, la ce bun casă care să-l bage în spital, de ciudă, pe Gigi Becali? La ce bun să te îneci în bani, dacă nu ştiu şi alţii? Dacă nu leşină cartierul întreg când treci tu cu maşina ta şi femeile tale. Dacă nu-şi rod duşmanii unghiile şi nu sar bliţurile pe tine când ieşi din casă. Să apară la televizor, asta vrea tot românul. Să fi e recunoscut. Să fi e băgat în seamă. Visul românesc îl recunoaşteţi din manele şi din discursurile politice.
1111
ancheta euro<26
1111
partener euro<26
1212
Cine suntem şi ce facem
ANT este instituţia guvernamentală
care reglementează legislaţia în
domeniul tinerilor, promovează
interesele acestora, corelează şi
coordonează planurile elaborate
de instituţiile afl ate în subordinea
sa, sprijină acţiunile şi programele
structurilor de tineret, înfi inţează
centre de tineret şi organizează
activităţi de vacanţă pentru copii şi
tineri. Cu tinerii din ţară dialogăm prin
intermediul Direcţiilor Judeţene de
Tineret (DJT) precum şi prin Centrele
de Tineret. Tot în subordinea ANT se
regăsesc şi Agenţia Naţională pentru
Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor
(ANSIT), Agenţia pentru Sprijinirea
Studenţilor (ASS), Casele de Cultură ale
Studenţilor (CCS) şi Complexul Cultural
Sportiv Studenţesc Tei –Bucureşti.
Acţiuni consacrate...În ultimii 3 ani, pe lângă acţiunile
din Costineşti din fiecare vară, ANT a
mai iniţiat o serie de proiecte care au
devenit tradiţie. “Noapte Albă”, care în
aceasta toamnă va ajunge la ediţia a
III-a şi campania “O rază de speranţă”,
care oferă copiilor provenind din
zone sau medii defavorizate tabere
la mare sunt două exemple în acest
sens.
Jurnalism, ultima şcoală de vară din 2007 …
La fi nalul verii, ANT a organizat
ultimul din cele şase module ale Şcolii
de Vară „CosTINeşti 2007” intitulat
„Jurnalism”. Prin această acţiune, ne-
am propus să le arătăm cursanţilor ce
înseamnă jurnalismul, ce presupune
această meserie, precum şi rolul foarte
important pe care îl ocupă mass media
într-o societate.
Deschiderea ofi cială a acestui ultim
modul a fost organizată pe 30 august
în sala de conferinţe a Hotelului
Corsa din Costineşti. Au fost prezenţi
Alexandra Bocoş, consilier Cabinet
Preşedinte, Liviu Dan,
Director Direcţia Programe
pentru Tineret, Informare,
Cooperare şi Parteneriat
cu SAT şi realizatorul TV
Cătălin Măruţă.
Cătălin Măruţă le-a
furnizat participanţilor
informaţii despre televiziune
în general şi despre
realizarea emisiunilor în
direct, indiferent de format
şi subiect.
ANT – EŞTI TÂNĂR, AI AUTORITATE
elor ce nu cunosc, le povestim cine suntem şi ce facem.
În România sunt 7 milioane de tineri cu vârsta între 14 şi
35 de ani. Fiecare tânăr are, cum e fi resc, speranţe, vise,
proiecte personale. Există şi grupurile de tineri care îşi
gândesc rezolvarea proiectelor în strategii comune. ANT a fost
înfi inţată tocmai pentru a veni în întâmpinarea tuturor. Problemele
care nu îşi găsesc rezolvarea prin educaţia formală oferită de
sistemele clasice de învăţământ îşi găsesc soluţia tot aici.
C
1111
Au fost expuneri precum şi
discuţii libere despre jurnalismul
de agenţie, jurnalismul sportiv şi
despre radio. Elvira Gheorghiţă,
reprezentat MediaFax, Bogdan
Niculai, realizator ProFM precum
şi Ionuţ Coman, corespondent
Gazeta Sporturilor în Constanţa
i-au introdus pe tineri în
lumea diferitelor ramuri ale
jurnalismului, prezentând
suişurile şi coborâşurile genurilor
precum şi evoluţia prevăzută pentru
aceste ramuri în contextul unei
dezvoltări din ce în ce mai puternică
a mass media.
Claudiu Lucaci, Producător Executiv
Direcţia Ştiri a TVR, a introdus noţiuni
de redactare şi producere a emisiunilor
de ştiri, precum şi diferenţele dintre
ştirile de agenţie, radio şi cele de
televiziune.
În a doua parte a discuţiilor
Cătălin Grosu a făcut o prezentare a
rolului tehnologiei şi în special a noii
tehnologii în dezvoltarea mass media.
Luni 3 septembrie 2007, participanţii
Şcolii de Vară „Jurnalism 2007” au avut
în prima parte a zilei o întâlnire cu un
jurnalist politic. Pavel Lucescu a tratat
etica şi deontologia în jurnalismul
politic. În a doua parte a zilei,
conferenţiar doctor Cristian
Pârvulescu a discutat
despre libertăţile garantate
de lege şi constituţie,
libertatea şi cenzura în
jurnalism în general,
precum şi în jurnalismul
politic, în special.
Temele au fost dintre
cele mai diverse şi de
interes pentru participanţi.
Tinerii au avut ocazia
să afl e informaţii de la
specialiştii domeniului,
informaţii pe care le-au pus apoi în
practică editând un ziar al Şcolii de
Vară. Fiecare redacţie ad-hoc şi-a creat
propriul format şi a pus în pagină
propriile idei. La fi nalul, fi ecare grup şi-
a prezentat ziarul şi a primit premii din
partea organizatorilor.
1313
Este adevărat că drumul spre succes începe
din copilărie?
Cu siguranţă! Când eram mic îmi doream să mă
fac tractorist şi ginere. Deoarece sunt o fi re hiper
optimis tă, nu cred că e aşa rău să-ţi îndeplineşti
jumătate din visele copilăriei. Dar mai e timp,
cine ştie?
În 2005 aţi primit premiul In Hoc Signo
Vinces (Magna Cum Laude) pentru
performanţă stiinţifi că şi recent aţi fost
propus pentru Premiul Moisil al Academei.
Ce înseamnă aceasta şi ce reprezintă, în
mod special, pentru dumneavoastră.
E plăcut şi reconfortant să vezi că ideile în care
ai crezut şi care ţi-au măcinat multe nopţi şi
zile primesc o astfel de apreciere. Decernarea
primului premiu de care vorbiţi am urmărit-o
prin internet la Trieste, împreuna cu Andrea
Sgarro. Dupa aceea, tot departamentul m-a
felicitat într-unul din barurile din universitate.
M-am simţit foarte bine, trebuie să recunosc.
Nominalizarea pentru premiul Academiei îmi
provoacă deja emoţii foarte puternice. Vorba
unei prietene foarte simpatice: e semn de
bătrâneţe!
Până unde poate merge compromisul
într-o ascensiune universitară?
Asta cu compromisul într-o ascensiune
universitară eu nu o înţeleg şi cred că e un non-
sens. O ascensiune universitară nu se poate
confunda cu palierul pe care ai ajuns la un
moment dat (chestiune care poate ţine de o
conjunctură mai mult sau mai puţin favorabilă).
Sunt, într-adevăr, câţiva impostori cărora vecinii
de scară trebuie să le spună neapărat „dom’
profesor”, dar asta nu înseamnă că ei sunt colegii
mei. Mă vedeţi dvs. spunându-i lui Voiculescu
sau lui Mischie „dom’ profesor”? Să fi m serioşi.
Şi invers, un profesor adevărat rămâne profesor
indiferent de situaţiile în care îl poate aduce
viaţa.
În general, ceea ce te califi că este calitatea
cercetării tale. O carieră universitară este dată de
suma (şi calitatea) chestiunilor care te frământă
sau te-au frământat de-a lungul anilor, fi e că pe
unele le-ai rezolvat, fi e că le-ai dat idei altora.
Ce muzică ascultaţi?
Muzica pe care o ascult cred că se încadrează în
categoria „world music”. Ascult cu mare plăcere
muzică mexicană (Chavela Vargas), Tarantula
Rubra (folclorul regiunilor italiene), sau muzica
tradiţională algeriană. Cred că orice regiune are
ceva de spus, iar spiritul i-l regăseşti şi în aceste
bucăţi muzicale. Garbarek îmi place foarte mult,
în special în compania lui Mari Boine.
De ani de zile ascult folclorul Anzilor în toate
pieţele din lume şi de fi ecare dată am impresia
că are ceva în plus. Ascult cu mare plăcere jazz
sau anumite versiuni de pop-rock. Imbruglia,
Shakira sau Madonna sunt printre preferatele
mele.
Bere sau vin?
Aici sunt nevoit să îl introduc pe Andrei Pleşu în
răspuns şi să spun că nu-mi plac oamenii care
au doar certitudini. Cred că ar fi şi absurd să te
afl i la Praga într-una din berăriile lor minunate
şi să nu bei bere. Nici nu cred că ai putea să bei
altceva (în U Zlateho Tigra sau Kozel nici n-ai
avea ce). Sau, prin reciprocitate, să fi i in Bordeaux
şi să vrei altceva decât unul din miile de vinuri ce
înconjoară regiunea. Nici raki-ul cretan nu e de
lepădat! Dar, pentru a spune încă o banalitate,
ceea ce contează cu adevărat este cu cine
ciocneşti un pahar, e mai puţin important ce ai
în el.
Sunteţi un intelectual de forţă, respiraţi
într-o elită universitară globală, pe unde
sunt prin lume contactele dumneavoastră
ştiinţifi ce?
Rădăcinile mele sunt bine înfi pte în Bucureşti.
Trebuie să vă spun aici că marea mea şansă a
fost întâlnirea cu Solomon Marcus. Tot ceea ce
am realizat în ultima vreme i se datorează în
totalitate domnului Profesor.
A doua casă universitară a mea se afl ă la Trieste.
Toate gândurile mele se îndreaptă acum spre
Andrea Sgarro, cel care m-a invitat prima dată
acolo şi cu care lucrez din 2001. Ca şi Joyce, o
parte din inima mea se afl ă în Trieste. În general,
lucrez cam doua luni pe an în Trieste (am stat
şi perioade mai lungi, de până la 6 luni) într-o
atmosferă extrem de agreabilă. Am practic un
birou al meu în care mă aşez cu mare bucurie
(a propos, aici nu am un birou al meu) şi în care
a apărut producţia mea ştiinţifi că din ultimii
5-6 ani. Am deja foarte mulţi prieteni acolo; în
general timpul petrecut acolo se împarte între
universitate, gelateria Zampolli şi plajele Sistiana
sau Duino.
În afara acestor două repere fi xe, am contacte
în multe alte locuri: Trento, Udine, Pisa, Potenza,
diverse universităţi din USA, Bristol, Paris,
Tubingen, Tarragona, Bordeaux, etc.
O întâmplare tare din studenţie.
Sunt multe întâmplări, îmi e greu să aleg acum
success stories
Academia, Shakira, Trieste şi bucuria molipsitoare
Liviu DInu
Liviu Dinu este cu siguranţă cel mai optimist şi mai plin de viaţă tip pe care
îl cunosc. Bucuria lui este permanentă şi molipsitoare. Asta în primul rând, şi,
dacă vrei o poveste de succes culeasă de data asta din mediul universitar, iată
interviul!
Este despre călătorii, premii şi recunoaşteri internaţionale, experienţă
cumulată în timp, gusturi…şi mai ales dă de gândit! Cu ceva ani de zile în urmă
profu‘ de acum era student în Grozăveşti…şi-i plăcea la nebunie…
1414
una anume, fi ecare zi aducea o întamplare sau
o mirare frumoasă. Cred ca studenţia e printre
puţinele perioade care provoacă dispute de
tipul: ba a mea a fost mai frumoasă.
O greşeală de limbă care vă enervează
cel mai tare.
La început eram extrem de iritat de greşelile de
limbă pe care le auzeam pe stradă. Cu timpul
acestea mi-au pătruns şi în casă prin intermediul
televizorului.
Iritarea s-a mai estompat în momentul în care
am înţeles că limba este un organism viu şi ceea
ce noi azi considerăm greşeală peste un număr
de ani ar putea deveni normă. Prin urmare
limba nu funcţionează în cadrul rigid al unui
determinism încremenit ci suferă, din când în
când, câte o „mutaţie genetică”. În general limba
este guvernată de nişte principii ale economiei
cognitive, legi de tip minim efort care tind să
uşureze exprimarea.
Foarte multă lume sare când aude exprimări
de tipul „e mulţi”, dar foarte puţini se gândesc
că persoana întâi plural se afl ă într-o situaţie
similară. Spunem „noi am facut”, deşi, dacă
ar trebui să ne luăm după regulă, ar trebui să
spunem „noi avem făcut”. Totuşi, avem parte
de astfel de expresii din partea celor care învaţă
limba română ca limbă străină.
Categoric trebuie păstrată o igienă a limbii, şi
pentru acest lucru mass-media ar trebui să fi e
mult mai implicate. Greşelile din limba scrisă mă
irită mult mai mult decât cele din limba vorbită.
Când scrii se presupune că ai totuşi un răgaz
şi că, dacă nu ştii cum se scrie un cuvânt, poţi
întreba pe cineva sau poţi căuta un sinonim.
Care sunt locurile din lume care
vă plac cel mai mult?
Cum spunea prietenul meu Bil Moţoc,
frumuseţea unei case este dată de oamenii care
o locuiesc. Cam la fel se întâmplă şi cu locurile.
Îmi este clar că nu aş putea locui într-un muzeu.
L-aş vizita şi aş reveni pentru scurte vizite să
revăd un tablou sau altul. Din această cauză
răspunsurile la astfel de întrebări diferă de la
individ la individ.
M-am simţit foarte bine în Mexic, în zona
platoului. Oamenii, atitudinea lor, mi-au plăcut
enorm. Zona mediteraneeană îmi place cel
mai mult. Cum deja am spus, Trieste (Miramare,
Sistiana, Duino, Grado, Val Rosandra, etc...) se afl ă
printre locurile mele preferate, dar la fel de mult
îmi plac şi Lucca, Cinque Terre, Granada, Creta,
sudul Portugaliei (neapărat Obidos şi satele de
pe malul oceanului), Bordeaux (incluzând duna
Pyla). Îmi plac foarte mult Dolomiţii (Dobbiaco
şi traseele de bicicletă din jurul lui) şi Alpii de la
graniţa dintre Germania şi Austria (cu un plus
pentru Fusen). Un loc aparte îl ocupă Praga,
care e oraşul în care poate mă simt cel mai
bine. Dintre oraşele mari îmi place foarte mult
Barcelona. Îmi place enorm Veneţia veneţienilor.
Şi, evident, dincolo de toate acestea, îmi place
locul unde m-am născut, Cârlogani.
Un cuvânt pentru studenţii de azi care încă
mai caută modele în viaţă!
Francezii au o vorbă: cine dă sfaturi de obicei nu
plăteşte. Tot ceea ce pot să spun e că trebuie
să aibă încredere în ei şi să nu-şi abandoneze
cu prea mare uşurinţă idealurile. Şi, poate un
sfat mai patetic: cred că în această perioadă
singura modalitate de a se diferenţia net de
alţii este să petreacă un timp cât mai mare
în facultate, indiferent dacă asta înseamnă
audierea cursurilor, a seminarelor sau o lectură
în bibliotecă. Vă asigur că pe termen mediu nu
e timp pierdut!
E un timp unic şi care, din păcate, nu se va mai
întoarce.
Liviu Dinu este lector la Matematică,
Unversitatea din Bucureşti, Catedra de
Informatică, are 37 de ani, este căsătorit
şi îşi construieşte acum casa visurilor lui.
A creat o distanţă formală cu care poate
fi descoperit un plagiat în literatură sau
poate fi determinat gradul de rudenie
între două persoane prin comparearea
codurilor genetice.
1515
a consemnat Lavinia Stan
lavinia.stan@euro26.ro
Tinerii din România sunt tot mai atraşi de oferta de studii a universităţilor din străinătate. De ce se întâmplă acest
lucru? Oferta de studii a universităţilor din străinătate pare a fi soluţia pentru mulţi tineri. Motivele pentru care studenţii fac această alegere încep de la simpla dorinţă de a profi ta de o alternativă la sistemul românesc de învăţământ, destul de sărăcit de elementul practic şi novativ, din nevoia de a umple CV-ul, răspunzând astfel cerinţelor tot mai „deocheate” ale angajatorilor, mergând până la nevoia de a pleca din ţară în căutarea unui trai mai bun. Cerinţele majorităţii universităţilor care oferă burse pentru studenţii români constau în stăpânirea limbii de studiu (exprimare scrisă şi orală) din universitatea primitoare, nivelul de cunoştinţe de specialitate, corespunzător scopului didactic, în capacitatea de adaptare la exigenţele universităţii primitoare, capacitate refl ectată inclusiv în rezultatele de la examene. Au un cuvânt de spus
cunoştinţele de informatică (redactare, folosire email), activităţile extracuriculare, eseurile trimise pe subiectul cerut de facultatea respectivă, examenele opţionale, joburile de vară avute, recomandările profesorilor etc., etc.
Pentru anul de studii 2007-2008 studenţii pot concura pentru o serie de burse detaliate pe site-uri ca: www.burse.edu.ro, www.burseguvern.ro, www.eurocult.org şi încă alte aproximativ 40 de site-uri pe care le găseşti pe www.euro26.ro la secţiunea info.
Cel mai cunoscut program dedicat studenţilor este Socrates-Erasmus, care face parte din programul educaţional Socrates al Comisiei Europene şi se adresează învăţământului superior din statele membre ale Uniunii Europene şi ţările Zonei Economice Europene (Islanda, Lichenstein, Norvegia).Aveţi aşadar multe opţiuni în ceea ce priveşte bursele peste hotare, care se pot materializa în oportunităţi clare de reuşită.
capitalism de tranzi ie
Student abroad
Natalia Porubin
1616
Povestea mea de dragoste cu sistemul ticăloşit începe pe la jumătea lunii aprilie cu un afi ş pe avizierele facultăţii unde trona un anunţ cu bursa Leonardo pentru practica peste vară în Leipzig, Germany. După ce am împlinit cerinţele pentru a fi acceptat la bursă, adică mapa cu lucrări personale, test de limba engleză şi interviu cu „cadavrele didactice“ de profi l, pentru că bursa era adresată numai secţiei de design grafi c, a apărut în peisaj „cucoana M“ care avea rolul de a ne pregăti, îndruma şi răspunde întrebărilor nostre în legătură cu marea bursă de care urma să profi tăm dinplin.Din păcate nu am fost lămuriţi cu nimic, la întrebări ni se răspundea tot cu întrebări. Pregătirea pedagogică şi culturală nu ne-a fost asigurată, chit că ea fi gura în contract şi că cei 200 euro de persoană alocaţi în acest scop ne-au fost, desigur, reţinuţi.Cu o luna înainte de plecarea studenţilor la bursă, doi profesori de specialitate au fost acolo pentru a vedea despre ce este vorba. Agenţia care se ocupa cu primirea era la 13 km de Leipzig, în orăşelul Schkeuditz. Timp de două săptămâni profi i au avut program interactiv cu vizite la diverse facultăţi din zonă, vizite culturale etc.
La întoarcerea acestora s-a făcut o prezentare despre experienţa lor, plăcută în mare parte, până au ajuns să vorbească de personajul cheie R, şef mare la fi rmă, conte de Gut Wehlitz, mic magnat, xenofob de fel, ca oricare redegist ce se respectă (700 hectare de pădure lângă Leipzig, castel lângă Berlin, în fi ecare seară vânătoare şi ocazional cu domni precum Porche, Ţiriac şi cine o mai fi ).La sosirea noastră Contele R făcea pe prostu’ şi ne întreba despre ce facem la facultate, ce învăţăm şi cu ce o să ne ocupăm, pentru ca repede să ajungă la insulte ce se adresau direct nouă şi, să zicem aşa, ţărilor din est. Am încercat să nu mai avem de-a face cu el.
În următoarele zile am înţeles că nu va fi respectat nici un contract. Acesta prevedea ca în prima lună şi jumătate să avem contact cu Universitatea de Arte din oraş, discuţii cu profesori şi studenţi, întâlniri cu artişti, vizite culturale la Dresda şi Berlin etc. Pentru practica de vară, urma să lucrăm în fi rme de design grafi c. Adevărul era altul, şi unul amuzant: slujbele, şi dau exemple reale, erau la împachetat şi expediat de vâsle, cărat materia primă prin tipografi i, făcut inventar în depozitul unei fi rme de catering pentru petreceri, depozit mare cât un supermarket, unde se inventaria practic fi ecare cutie din mii, cu numerotat şi fotografi at pe fi ecare.Şocaţi, am fost la domnul conte să cerem explicaţii. Am afl at cam cum stă treaba: ei nu aveau o bază de date cu fi rme şi se ajungea la slujbe din vorbă în vorbă, la modul: avem un student român, îţi trebuie?Unele colege au nimerit în fi rme de grafi că, design şi publicitate, iar la întrebarea mea către maiestatea sa R. de ce ele lucrează ce trebuie şi eu nu, răspunsul a fost că au avut noroc. Ostilităţile s-au dus şi după sosirea unuia dintre profesorii noştri, care de-abia aştepta să îl revadă pe R. Nu s-a lămurit nimic,
evident. Să nu uit: am primit telefon de la decanat şi am vorbit cu decanul, eu şi colegii mei. Din convorbirile cu el reieşea că noi suntem mofturoşi şi nesimţiţi, că am adresat injurii la adresa lui R. şi evident că ne facem facultatea de ruşine.Nu am apucat să ne apărăm că de, asta era metoda impusă de interlocutor... Nu e aici nici un mister: M. ţinea legătura cu R. şi dădea informaţii complet eronate decanului. Desigur că ei nu aveau nici o apăsare, orice responsabilitate picând pe spatele facultăţii care nu avea altă vină decât că a trimis studenţi în program.După plecarea profesorului cu monitorizarea
s-a ajuns la un fel de înţelegere, să facem un curs de germană la conacul lui R. cu profesor din România. Pentru că acesta nu a apărut în peisaj, primele săptămâni am făcut cu o secretară care ştia engleză cum ştiu eu germană.Nu a mai rămas decât să înghiţim în sec în apartamentele noastre situate lângă aeroport şi afl ate desigur în proprietatea lui R., unde un student plăteşte 400 euro pe lună, în timp ce lângă Universitatea de Arte din Leipzig, care este situată faţă în faţă cu consulatul SUA şi peste intersecţie de primărie, adică exact în centrul oraşului, un apartament cu 4 camere, 2 băi, 2 balcoane, costa 300 euro pe lună...Nu ştiu ce să zic. Urmează să facem raportul fi nal care va fi trimis la Bucureşti, la Agenţia Naţională, şi, dacă aceştia nu sunt corupţi, vor fi obligaţi să facă controale, să sesizeze Uniunii Europene că banii ei nu sunt folosiţi corespunzător.Ştiţi cum e, pentru bani şi ursu’ dansează!!!
Cu respect,
Sasu Horaţiu Florin,
Universitatea de Vest Timişoara,
Facultatea de Arte Plastice
O ţeapă de bursă
1717
1818
Toată copilăria am visat la tărâmurile
îngheţate ale nordului, care păreau la fel de
nebuloase ca şi puţinele mituri rămase, în care
giganţi, pitici, oameni, zei sau diverse spirite ale
luminii luptau pentru binele lumii. Norvegia în
special părea o ţară magică, atât de depărtată
de viaţa de zi de zi încât numai imaginaţia avea
aripi sufi cient de puternice pentru a-mi aduce
veşti de acolo. Student în Bucureşti fi ind, viaţa
mergea înainte lin, orizonturile locale tocindu-
se din ce în ce mai mult, până într-o zi când, fără
să am nici cea mai mică aşteptare, viaţa mi s-a
schimbat complet. Făcând săptămânal naveta
cu naşul, întâlneam tot felul de personaje
deosebite pe coridoarele trenurilor. În această
după-amiază de duminică am cunoscut o
doamnă care fusese ghid turistic pentru mulţi
ani şi care trecuse chiar prin Norvegia; nu am
scos nici pâs, am ascultat cu sufl etul la gură
toate impresiile dumneaei despre aceasta
ţară care pentru mine era doar o extrapolare
din miturile vechi de o mie de ani şi cărţile de
poveşti cu pitici pe care le învăţasem pe de rost
în copilărie.
Ca orice om, ştiam că pentru a călători ai
nevoie de bani, rezervări peste rezervări, iar
cu cât este ţara mai depărtată, cu atât toate
neplăcerile par să se amplifi ce. Dacă unui pui de
vultur nu îi arăţi cum să zboare sau să trăiască ca
un vultur, este probabil că el va trăi ca o găină
sau chiar deloc. Când această doamnă mi-a
povestit că există nişte bilete de tren destul
de ieftine cu care poţi călători oricât vrei de-a
lungul întregii Europe, lumea cum o ştiam s-a
destrămat defi nitiv. Fără a intra în detalii, în mai
puţin de o săptămână mi-am dat demisia de la
serviciu şi după ce mi-am adunat toţi banii pe
care îi aveam am cumparat un bilet de InterRail,
mi-am facut un card Euro<26 cu care mi-am şi
luat o asigurare medicală gratuită de la Asitrans
şi cu câteva adrese de hosteluri pe drum în
agendă m-am avântat către nord.
Evident, cel mai important aspect în
călătoriile cu InterRail este să îţi planifi ci ruta
în aşa fel încât să nu fi i pus în situaţia de a
aştepta o noapte prin cine ştie ce gara... mai
ales că majoritatea marilor gări europene
închid după miezul nopţii. Aşa, după ce aveam
hârtiuţele fără de care nu poţi vizita tărâmurile
la care visezi, am pornit cu un tren târziu
către necunoscut. Viena, Munchen, Hamburg,
Aarhus, Copenhaga, Gotenborg, Olso,
Trondheim. Aveam la mine o carte cu impresii
de călătorii scrisă de Karel Čapek în urmă cu un
secol despre Scandinavia... ciudat sentiment.
Citeam impresii despre oameni, stilul de viaţă,
agricultură, peisaje şi am găsit o civilizaţie ultra-
modernă, dependentă de tehnologie, ruptă de
inerţia unei culturi de mii de ani... capitalismul
„vestic” mi-a desacralizat visele. Însă aceasta
era numai o impresie superfi cială fi indcă odată
ce am început sa intru în contact cu oamenii
am simţit aspectele dominante ale culturii
pulsând în sufl etele lor mai puternic decât mi-
aş fi imaginat. Norocul României este că dacă
scormoneşti sufi cient de adânc în pântecele
poporului găseşti în forma genuină aceeaşi
cultură care a determinat acest popor de mii
de ani; însă nu o să treacă o jumătate de secol
şi capitalismul o să ne pună cultura în muzeu;
asta e... dar ne-am îndepărtat prea mult.
Copenhaga a fost uimitoare. Un hibdrid între
cultura nordică şi culturile con-locuitoare, de
la pakistanezi, indieni şi până la japonezi. Mica
sirenă stă tristă în port cu privirile în zare. Din
Copenhaga până pe peninsula Scandinavă mai
este doar un pas.
Va urma...
Eduard Wisernig
revista@euro26.ro
teleleu prin europa
Chemarea Nordului
Pe-un picior de plai… mă întorc de acasă
- acasă…
De ceva timp îmi planifi casem să merg în
Republica Moldova şi, într-un fi nal, ajuns acolo
nu mare mi-a fost mirarea când am constatat
că nu poţi „îmbăta un sat de oameni cu 10$”
şi că preţurile sunt aproape la fel de mari ca
în Bucureşti sau Moscova (unele dintre cele
mai scumpe capitale europene)... bani mulţi
şi marfă puţină – asta într-un cuvânt, iar în mai
multe (5) viaţa este grea şi scumpă. Oamenii
primitori şi foarte cumsecade, mereu bucuroşi
de oaspeţi.
Am mai fost impresionat de drumuri
– care nu sunt bune deloc – se repară de zor
şi pân’ la chindii, lucrează este mult spus – le
peticeau cu lopata de moloz şi cu ceainicul cu
smoală fi erbinte. Cred că la un metru pătrat
de asfalt erau pe puţin 30 de plombe. Păcat
că la vremea lor au fost gândite destul de
bine, departe de localităţi, încât poţi merge
cu Loganul lejer cu 140 km la oră. În plus,
dacă mai întâlneşti pe drumul de la Bălţi spre
Soroca sau pe cel de la Rezina la Bălţi 10 maşini
atunci te poţi considera norocos. E linişte şi
pace.... lumea din sate e plecată care pe unde
a apucat să-şi cumpere viză sau să emigreze,
care cum a putut (legal sau „în linişte”) pentru
a-şi câştiga traiul aici şi a-şi mânca sănătatea
acolo. Să trimiţi un ban acasă la copii sau la
părinţi, să strângi la ciorap şi să te întorci peste
3-4 ani de printre străini e greu, dar şi plăcut
pentru că după acest gest eşti „în rând cu
lumea“ – adică ai casă şi ceva prin casă. Îmi
amintesc că acum 5 ani când a plecat maică-
mea pentru prima dată la Moscova, străbunica
de 96 de ani i-a zis „...dragă nepoată să ştii că
nu e uşor printre străini...” şi acolo stând la
tarabă şi vânzând fructe în frig şi ploaie când
îşi aducea aminte de aceste cuvinte plângea şi
se gândea la vorbele străbunicii care nu ieşise
niciodată din sat... Să revin la călătoria cu care
am început: mergând pe străzi, am văzut
cum autorităţile tac şi veghează la liniştea
cetăţenilor. Dacă maşinile nu prea se plimbă
pe străzi, „poliţaii” de la rutieră mai stau pe
ici pe colo şi se scarpină în cap, vorbesc la
telefon sau îşi mângâie puşca.
Ce m-a impresionat?! Cozile de la bănci,
la primit bani din străinătate şi la casele
de schimb valutar – schimbă lumea într-
o veselie, mii de euro. Am stat la coadă cu
100 de euro răpciugiţi 45
de minute ca să transform
banii ăştia capitalişti, în lei
moldoveneşti pe care i-am
şi cheltuit în aceeaşi zi, dar
asta e o altă poveste.
Nu am să vă zic cât de frumoasă este
cetatea Soroca şi cât de puţin exploatată
turistic este şi nici de cât de multe alte locuri
pitoreşti am întâlnit acolo, vă spun însă că
acum şase luni în vamă, după introducerea
vizelor, era o plictiseală... adică vameşii jucau
fotbal din lipsă de cetăţeni-turişti, iar acum e o
coadă de 3-4 ore aşteptare... pleacă oamenii la
muncă în Italia şi Spania, pleacă şi turiştii acasă
că s-a terminat concediul... Am să amintesc
de birocraţia din vama moldovenească
– cum te pun să alergi la 7 ghişee pentru tot
felul de ştampile posibile şi imposibile, pune
parafă până şi veterinarul, chiar dacă ai sau
nu animale în maşină... Şi aceasta este o altă
poveste. Ştiu că îţi place să trăieşti poveşti aşa
că urcă într-un autocar de Moldova şi bucură-
te de copilărie... trăieşte-ţi povestea cât nu e
prea târziu.
Valeriu Antonovici
Masterand SNSPA
1919
De trei zile prin Moldova
1919
prietenii euro<26
Young Scot este agenţia naţională
de informare şi probleme cetăţeneşti
a tinerilor din Scoţia.
Furnizăm tinerilor de 12-26 de
ani informaţii complexe, idei şi
stimulente pentru a-i ajuta să devină
încrezători, informaţi, activi.
Facem acest lucru într-o varietate
de forme şi formate (cărţi, reviste,
linii telefonice gratuite), ca tinerii să
acceseze cu uşurinţă informaţiie.
Sperăm ca demersul nostru să îi
ajute să:
îşi exprime opţiuni şi să facă
alegeri bazate pe informaţii corecte;
îşi pună în practică ideile;
folosească oportunităţile care
apar în Scoţia şi restul Europei;
câştige încrederea în forţele
proprii pentru a-şi găsi locul în
comunitatea din care fac parte,
sau în societate la nivel naţional şi
global.
Young Scot are în prezent un
număr de aproximativ 310,000
membri aparţinând tineretului din
întreaga Scoţie (populaţia totală
este de 5 milioane).
INFORMAŢII Online
www.youngscot.org este site-ul ofi cial
pentru Scoţia cu 2500 pagini pline de
informaţii actualizate referitoare la tineri,
precum şi alte link-uri utile, competiţii,
forumuri de discuţii, discounturi, muzică şi
multe altele. Acest web-site promovează alte
32 site-uri subsidiare, câte unul pentru fi ecare
autoritate locală din Scoţia, având pagini
cu informaţii locale scrise pentru şi de către
tineri.
InfoLine
Cea mai nouă achiziţie a meniului nostru
informativ este Young Scot InfoLine – un
serviciu telefonic şi de web. Prin apelarea
numărului 0808 801 0338, tinerii din Scoţia pot
avea acces la informaţii de încredere, atunci
când au nevoie, în deplină confi denţialitate şi
gratuitate, pentru apelurile iniţiate de pe linii
fi xe şi de pe majoritatea reţelelor mobile.
Broşuri informative
Publicăm două broşuri, una pentru tinerii
care intră la gimnaziu şi una destinată celor
care încep tranziţia către o viaţă independentă.
Aceste materiale conţin tot ceea ce ţine de
educaţie, muncă, excursii, voluntariat şi sport,
Tinerii scoţieni Euro<26 in Scoţia e-ai întrebat vreodată cum
funcţionează într-o ţară
dezvoltată canalul de
comunicare între o autoritate naţională
şi tinerii acelei ţări? Cum încearcă o
societate civilizată şi matură să-şi ţină
aproape tinerii, să le vină în întâmpinare,
să le fi e suport, rampă de lansare, umăr
de sprijin, soluţie pentru rezolvarea
problemelor serioase sau grave precum
tutun, droguri, lipsa unei locuinţe,
marginalii sociali… care în alte părţi de
Europa sunt încă subiecte delicate, spuse
cu juma’ de sfert de gură?
Dacă DA, ai acum ocazia să vezi
cum într-o ţară cu numai 5 milioane de
locuitori, tinerii sunt priviţi în cel mai
responsabil mod cu putinţă, adaptat
permanent, după cum ai să descoperi,
la dinamica, problema şi moda
momentului. Iniţiatorul acestui proiect
de succes este unul dintre fondatorii
reţelei europene EYCA, reţeaua cardurilor
Euro<26 din toate cele 40 de ţări
devenite de-a lungul timpului membre în
program. Acesta este Sir Marcus Lidle, o
personalitate respectată mult în mediile
de tineret din Europa, care dovedeşte
prin acţiunile sale şi ale oamenilor pe care
i-a format, că vârsta nu trebuie să creeze
în mod obligatoriu rupturi de dialog,
divergenţe de opinie sau crevase între
generaţii.
Lucrătorii Young Scot sunt prietenii
Euro <26 România, o spunem cu
mândrie, şi unii dintre mentorii noştri.
Materialul pe care l-au trimis este
creat de Young Scot special pentru tine,
tânărul din România. Citeşte-l şi refl ectă
un pic, cu siguranţă îţi va îmbogăţi
perspectiva asupra ţărilor din comuna
Europă!
T
Creaţia Creaţia unui „Sir”unui „Sir”
2020
2121
fi ind actualizate anual pentru a păstra astfel
acurateţea informaţiilor vehiculate.
Reviste
Publicate de patru ori pe an în Daily Record
şi cu un public de peste un milion de cititori
pe fi ecare număr, Young Scot Magazine oferă
noutăţi, articole în exclusivitate, concursuri şi
oportunităţi pentru tineri.
MOBILITATECardul EURO<26 Scoţia oferă 1,600
discounturi în magazine şi servicii de pe
cuprinsul Scoţiei şi alte 200.000 discounturi
pe tot cuprinsul Europei. Cardurile inteligente
emise în colaborare cu autorităţile locale
oferă tinerilor acces la biblioteci, modalităţi
de recreere şi petrecere a timpului liber,
servicii ieftine de catering în şcoli şi vot on-
line. Includerea hologramei PASS reprezintă o
garanţie suplimentară pentru vârsta cardului.
Pentru că majoritatea deţinătorilor de
carduri din Scoţia au vârsta cuprinsă între
12-18 ani, accentul se pune mai ales pe
facilităţile oferite la transportul intern decât la
cel internaţional. Mai mult, dată fi ind natura
rurală a aglomerării de insule a acestei ţării
acest lucru devine şi mai important pentru toţi
benefi ciarii. Unul dintre aspectele în privinţa
căruia au fost înregistrate nemulţumiri a fost
lipsa asigurării mijloacelor de transport spre
casă la sfârşitul vizionării unui fi lm!
Din acest an, cardurile Young Scot vor
permite accesul tinerilor pe baza de discount
la transportul cu autobuzul şi cu trenul,
precum şi gratuitate la transportul cu feribotul
între insulele unde locuiesc şi ţărm.
PARTICIPAREADialogul
Un proiect comun iniţiat între tineri, Young
Scot, guvernul Scoţiei şi autorităţile locale
asigură participarea tuturor celor interesaţi
la un dialog comun în ceea ce priveşte
sprijinirea tinerilor, infl uenţarea serviciilor ce
le sunt oferite, dezvoltarea paginilor locale ale
portalurilor lor, carduri locale şi multe altele.
Consultaţi www.dialogueyouth.org pentru
mai multe informaţii.
eRoadshow
Young Scot eRoadshow
înseamnă promovarea a
două caravane echipate
cu 35 laptopuri şi antene
de satelit care îi ajută
pe tineri să iniţieze
adevărate cafenele
virtuale în orice locaţie
doresc. Caravanele
vizitează şcoli, centre
de tineret, centre
comerciale sau alte
evenimente publice,
găzduind sesiuni pe teme
relevante pentru tineri.
Mai multe informaţii la
www.youngscot.org
2121
Alternativă la nucleul dur
1. Am citit CV-ul tău. M-a luat
ameţeala… Spune-ne din tot trei chestii
de forţă, care au contat cel mai mult
pentru tine…
Cred că cele mai importante sunt:
perioada implicării politice din adolescenţă,
proiectele anticorupţie şi proiectul pentru
dezvoltarea liderilor, de care mă simt cel mai
apropiat datorită lipsei acute de lideri de
“calitate” din România de astăzi.
2. Te-ai implicat foarte devreme în
politică. Contrazici cu activităţile tale şi
interesul tău pentru politică tendinţa
tinerilor care azi sunt dezamăgiţi şi
iau distanţă. Ce te-a împins, care a fost
motorul tău?
Cred că, din păcate, asistăm la o “robotizare”
a societăţii, inclusiv a tinerei generaţii. O bună
parte a tinerilor din ziua de azi privesc viaţa
într-un mod simplist şi superfi cial.
Din fericire mai sunt şi tineri care cred în
“schimbări” de sistem şi care doresc câtuşi de
puţin să joace rolul de “erou”, nu doar de robot.
Politica le poate oferi într-adevăr un cadru larg
de exprimare a ideilor, viziunilor, valorilor – în
cazul în care au aşa ceva - şi totodată un cadru
bun de exprimare şi de “revoltă” pentru ideile
şi principiile lor.
3. Campania anticorupţie e un lucru
serios şi grav în România. Nu te temi atunci
când te arunci într-o astfel de luptă?
De curând cineva mi-a spus într-o
dezbatere că democraţia în România
a fost “implementată” şi că
munca noastră ar trebui să se apropie de
sfârşit. Îmi pare tare rău dar cred că este
un lucru naiv. Din păcate, în România
orice afectează “nucleul dur” al puterii
descoperă mai devreme sau mai târziu
că “securitatea” nu a fost o invenţie
sovietică ci una pur românească, menită
nu să servească “idei, principii, doctrine”
ci interesele unui mic grup cu nevoi cât se
poate de umane: putere, bani, infulenţă,
etc. Din păcate, o campanie sau un proiect
anticorupţie, dacă este implementat serios,
deranjează destul de tare acest “nucleu
dur”, iar repercursiunile nu întârzie să
apară. Ceea ce este mai tragic este că omul
obişnuit nu va observa niciodată duritatea
acestui nucleu şi va trăi cu iluzia unui sistem
democratic, necorupt şi transparent. O
concluzie simplă la întrebare ar fi : nu, nu
îmi este teamă, pentru că, din păcate, se
dovedeşte că şi democraţia are nevoie de
“dizidenţii” ei…
4. Ai casă, prietenă, maşină… sunt
lucruri pe care ţi le doreşti?
Lucrurile, în general, nu mi le doresc,
ci fac parte din jungla de zi cu zi. În goana
după bunuri, oamenii uită ce le motivează
existenţa. Sigur, sunt încă multe alte lucruri
pe care mi le-aş dori, însă cel mai mult e
să pot găsi oameni cu care să rezonez şi
alături de care să îmi pot pune în practică
viziunile. Ce să vă spun? Depinde şi de
modul în care ai fost educat sau te-ai
educat. Nu vreau două prietene, zece
case şi cinci maşini. Asta nu înseamnă că
nu am nevoie de un minim de siguranţă
şi confort în viaţa personală, dar, după
atingerea acestui minim, pentru mine
contează mai mult să caut şi să descopăr
oameni alături de care să alcătuiesc o
alternativă la “nucleul dur” poate printr-un
“nucleu soft” .
5. Dezvolţi un program pentru tineri
lideri politici. Câteva nume de tineri care
au trecut prin acest program ?
Da, este un program de care eu şi colegii
mei suntem foarte ataşaţi însă despre care
am vorbit foarte puţin. Face parte din dorinţa
noastră, devenită obsesie aproape, de
identifi care şi susţinere a unei generaţii de
“lideri de calitate/quality leadership”. Au fost
peste 50 de tineri lideri care au facut şi încă
fac parte din LDP; câteva nume, păi: Bogdan
Pascu, Bogdan Olteanu, Roberta Anastase,
Cristian David, Cristian Diaconescu, Csaba
Astalos, Cristian Adomniţei, Titus Corlăţean,
Monica Ridzi, Cristian Boureanu şi mulţi
alţii. Au fost şi sunt oameni care au promis
şi promit mult, nu îmi cereţi însă să vă spun
dacă sunt cu toţii “lideri de calitate/quality
leaders” sau nu. Eventual, numai faptele lor
pe viitor vor putea demonstra cel fel de lideri
sunt.
6. Ce deosebeşte un lider de calitate
de ceilalţi lideri ?
Noi am lansat prin acest program
conceptul de “Quality leader/Lider de calitate”.
Nu este un certifi cat de garanţie cu termen
de expirare ci mai degrabă o modalitate/
un criteriu de diferenţiere între “liderii” care
sunt lideri din întâmplare, din nevoie sau din
dorinţa lor ori a altora şi ale căror valori se
limitează în societatea românească la: maşini
luxoase, palate hidoase şi alte “accesorii” şi
liderii pe care îi motivează în acţiunile lor
SETUL DE VALORI şi VIZIUNILE.
În cazul unui parlamentar, care este
un lider politic, mie îmi e destul de neclar,
în contextul societăţii în care trăiesc, care
este factorul determinant care îl face să-şi
dorească această poziţie. În mod normal ar
trebui să existe la baza liderului respectiv
pe de o parte un SET DE VALORI, fi e că
11112222
profi l euro<26Alex Cumpănaşu
Are 26 de ani, este Preşedintele
Centrului Naţional de Integritate, Director
Executiv AID România (Asociaţia pentru
Implementarea Democraţiei), are o
prietenă... te lăsăm să-l descoperi singur!
sunt politice, fi e că sunt morale, care să îi
fi xeze limitele de acţiune în meseria de
parlamentar şi pe de altă o VIZIUNE. Aceasta
s-ar traduce prin obiectivul pe care doreşte
să îl atingă, preferabil ceva mai puţin general
decât “pentru a ajuta la propăşirea naţiunii”,
deci un obiectiv/viziune clară (Ex.: Să li se dea
drepturi egale greierilor de la deal cu cei de
la munte, caprele să aibe voie să bea apă din
acelaşi loc cu oile, etc.). Aşa putem crede că
acel lider vrea să devină lider politic pentru
a-şi susţine o convingere, altfel acesta având
o cu totul altă meserie.
Un rol foarte important îl joacă
MENTORUL. Un lider poate fi autodidact, este
preferabil chiar, însă are nevoie pentru a se
şlefui şi uneori chiar pentru a-şi fi xa setul de
valori şi viziunea de modele care să-l inspire şi
de mentori. Este valabil şi în cazul oamenilor
din justiţie şi poliţie. Nu este sufi cient ca un
poliţist, procuror sau judecător să îşi dorească
această meserie pentru puterea pe care o
dobândeşte sau pentru avantajele materiale.
Important e ca un lider din justiţie să fi e cu
adevărat motivat de “spiritul de dreptate” şi
de valorile asociate acestui principiu, astfel
încât să nu ajungă să folosească aceste poziţii
pentru a favoriza abuzurile şi nedreptăţile în
folos personal sau pentru avantajele unui
grup restrâns. De aceea, cea mai importantă
valoare în viziunea mea pentru aceşti lideri
este INTEGRITATEA şi aici lipsa de mentori,
într-o societate în care structurile de forţă
sunt mai mult unelte decât instituţii, se
observă la tot pasul.
7. Numeşte trei oameni cu viziune
din România.
Îmi este foarte greu să îi nominalizez.
Contemporanii noştri sunt defi niţi mai
degrabă de un superfi cialism cras, care nu
lasă loc de profunzime, motiv pentru care
este şi destul de greu de identifi cat oameni
care să aibă viziune în acest moment.
Liderii români actuali sunt prelungiri
ale unui sistem care nu permite avansarea
celor cu viziune sau valori. Cred că vom
vedea o clasă de lideri “de calitate” care va
ieşi din “dizidenţii la democraţie”, formată
deci din cei ce vor avea curajul să înfrunte nu
comunismul ci actuala democraţie. Nu mă
bazez aici pe capacitatea poporului român
de a promova valorile ci pe un calcul simplu:
orice sistem “dizident”, dacă are la bază valori
şi principii solide, ajunge să câştige datorită
nemulţumirii majorităţii faţă de sistemul
existent. Prin urmare toţi cei care vor avea
curajul de a sparge “nucleul dur” vor putea
pe viitor să spere la recunoaştere în timp ce
liderii superfi ciali de astăzi vor deveni simple
umbre. Există atfel de lideri în politică, poliţie,
procuratură, justiţie sau administraţie, oameni
cu un simţ al dreptăţii foarte dezvoltat.
8. Cu ce ambasade/ambasadori ai
colaborat cel mai bine?
Am avut o colaborare bună cu toate ţările
care au ambasade la Bucureşti şi de aceea
îmi este greu să nominalizez o parte dintre
acestea. Trebuie să spun însă că fără sprijinul
ambasadelor ţărilor membre UE (UK, Olanda,
Suedia, Germania, Finlanda, etc.) şi Ambasadei
Americane, ne-ar fi fost greu să ne păstrăm
statutul de “dizident” al sistemului�. Este, de
asemenea, foarte adevărat că a depins foarte
mult şi de oamenii care au lucrat în aceste
instituţii, care ne-au ajutat de multe ori în
momente critice.
9. Un hobby de 26 de ani,
o pasiune…
Îmi place să călătoresc, dar recunosc că
sunt puţin cam leneş, prefer să vizitez mai
mult din maşină . Îmi mai place să joc tenis
de masă sau să ies cu prietenii!
Ce ai schimba mâine în România dacă
ai avea puterea să o faci şi care ar infl uenţa în
bine viaţa tinerilor?
Pentru a fi fericită majoritatea generaţiei
noastre de astăzi sau a celor mai mici probabil
că ar trebui să dau câte o maşină scumpă, o
casă şi alte acesorii fi ecărui tânăr, un loc de
muncă unde să nu se muncească dar să fi e
foarte bine plătit, concediu tot timpul anului
şi doi litri de bere de persoană .
Acum, serios vorbind, cred că aş promova
acei tineri „nealteraţi” de sistem în toate
structurile statului (politică, administraţie,
justiţie, etc.) dintr-un motiv foarte simplu: aşa
ar putea să îşi schimbe singuri viitorul. Asta
şi pentru că eu nu cred în “daruri picate din
cer” şi mă doare când văd atâta indolenţă şi
lipsă de revoltă la tineri, că nu reuşesc să se
mai adune în jurul nici unei idei, că nu mai au
cauze şi că nu mai protestează la nimic.
Un proiect de viitor…
Îmi doresc foarte mult extinderea
Programului pentru Dezvoltarea de Lideri şi
la nivelul Justiţiei şi Administraţiei, locuri unde
încă nu s-a reuşit crearea unei alternative
la şcoala veche de gândire. Îmi doresc, de
asemenea, să continui proiectele pe care le
am acum, care au reuşit să îmi aducă împliniri
profesionale şi mi-au satisfăcut în anumite
momente “nevoia de andrenalină” ; ultima
este pentru cunoscatori.
Un loc în care cititorii noştri pot citi
CV-ul tău...
www.aid-romania.org
2323
Ca să fi m sinceri de la început, eu sunt un fel de
ucenic de profesor, adică asistent. Asta de fapt e şi
partea cea mai frumoasă, pentru că îmi permite un
dialog direct, personalizat şi constant cu studenţii, o
interacţiune efi cientă pentru a determina cele mai
interesante experienţe de învăţare, atât pentru ei,
studenţii, cât şi pentru mine, profesorul în formare.
Frumos, nu? Aşa
îmi imaginam
eu lucrul cu studenţii, aşa îmi organizam eu lucrul cu ei. Am pregătit
materiale, teme incitante, întrebări descusătoare de problematici
şi dătătoare de soluţii încurajatoare pentru ei, viitorii profesionişti ai
domeniilor în care se specializează.
Primul an a fost ok. Eram fericită, eram entuziastă, eram… oarbă!
Mi se părea că studenţii sunt eu cu doar 1 – 2 ani în urmă; ne-am spus
pe nume, empatizam total cu felul lor de-a fi . Am început să lucrăm
cu evaluare şi reguli negociate, cu discutarea timpilor necesari pentru
diferite sarcini, alegerea temelor, punctaje, plaje de performanţă…
în fi ne, tot tacâmul unui învăţământ superior demn de integrarea
Romaniei în UE şi de Procesul Bologna.
La sfârşitul anului, evaluare de seminar. Metoda: modernă,
alternativă, portofoliul. Am creat o grilă de evaluare, cu criterii şi
descriptori de performanţă, ca să ofer, nu? o evaluare obiectivă şi
cât mai lipsită de bias-uri. M-am trezit cu două palme – pleosc!
pleosc! peste faţă. Deşi lucrasem cu vreo 3 grupe a câte 15-20
de studenţi (ce plăcere, lucrul în grupe mici!) prezenţi în mod
constant, activi şi interesaţi, la seminarul de evaluare m-am trezit
cu un amfi teatru plin cu 300 – TREI SUTE!!!– de studenţi, gata de
„livrat” portofoliul la seminar.
Catedra mi s-a umplut de două mormane imense de portofolii.
Evident, tânărul şi exigentul ucenic de profesor universitar din
mine s-a revoltat, s-a simţit jignit, înşelat, trădat în credinţele
sale pedagogice. M-am simţit chiar umilită. Adică, mă
pregătisem, fusesem onestă, corectă, avusesem un
armistiţiu de fair-play. Şi acum?! Am vrut să refuz
portofoliile celor care nu frecventaseră. Mi se părea
incorect faţă de grupele cu care lucrasem, pe care „le
muncisem”. M-au rugat, m-au implorat, că lucrează,
că n-au putut, că s-au suprapus… m-au… şantajat
emoţional, nu?! Am zis, hai, fi e, să fi u „de-a lor”. I-am
rugat să transporte portofoliile la biroul meu, afl at în
zonă. De acolo, cu maşina, acasă.
Primele 10 portofolii au fost interesante (îi
rugasem pe studenţi să introducă în portofoliu un
eseu personal, un referat cu o abordare ştiinţifi că).
Următoarele 10 aveau ceva interesant… Erau de pe
internet, dar ok, erau interpretate destul de personal…
Grila mea părea să funcţioneze, avea puncte de tot
felul… După 30 de portofolii deja totul era copiat, identic,
marca: profesor
ŞI PROFESORII RAD!
2424
)
absolut copy-paste, trist, fad, un gri absolut peste
idealurile şi speranţele mele de a îndrepta lumea prin
îndreptarea oamenilor de pe băncile şcolii.
M-am oprit. M-am gândit. Am numărat până la
10 şi am respirat adânc. Apoi pâna la 100. Am ieşit în
aerul fi erbinte de iunie şi mi-am luat o îngheţată. Am
reluat cititul şi punctarea. Erau pur şi simplu copiate
de la colegi. Dezamăgirea mea nu cunoştea margini. Şi
eu fusesem studentă şi îmi blamasem poate profesorii
pentru note pe care le consideram nemeritate. Dintr-
o dată nu mai recunoşteam studenţii aceştia pur şi
simplu răi, o răutate neexprimată şi absurdă. În ciuda
aşteptărilor, am punctat jos de tot, precum atitudinea
lor faţă de mine. Am găsit puterea şi raţiunea de a face
discriminări între performanţele lor, pe criterii multiple
care să justifi ce obiectiv diferenţierea.
Atunci am devenit profesor. Între teancurile de portofolii şi
grile cu punctaje, am simţit cum ucenicia mea se terminase. Nimeni nu
îmi spusese cum va fi „naşterea” aceasta, devenirea. Era ceva ce trebuia
trăit pe pielea mea. Şi aşa se întamplase.
În anul următor ştiam exact ce e de făcut. Am stabilit reguli clare.
Am negociat o parte dintre ele. Am propus modalităţi de evaluare. Am
negociat puţin. Am ţinut prezenţa şi am punctat separat participarea.
Şi, mai ales, am introdus peer – evaluation, o evaluare între colegi.
Ultimul seminar a fost heaven for me. Am colectat portofoliile, am
distribuit grilele de evaluare. I-am rugat să se semneze ca evaluatori,
desigur. Am distribuit aleatoriu portofoliile. Zâmbeam. Ştiam. Au
evaluat 30 de minute. Au citit, au recitit, au punctat, au confruntat
realitatea cu descriptorii de performanţă şi au dat puncte. I-am lăsat
pe ei să se înfrunte, apoi am strâns din nou portofoliile, cu grilele de
evaluare şi cu punctajele propuse. Ultimul cuvânt era al meu. Am citit
portofoliile, numai pe ale cărora fusesera la seminarii. Am punctat şi
eu. Oricum, mai mult decât punctaseră ei. Mă uitam la ei... dragilor...
am discutat cu fi ecare în parte. Alegeri, motivaţii, explicaţii. De ce aşa?
Cum altfel? Părerea ta? Concluzii? Soluţii?
Am punctat realist şi diferenţiat. Confruntarea a avut loc însă
între ei, pentru că fi ecare şi-a văzut grila cu evaluarea, cu punctajul
evaluatorului. S-au considerat nedreptăţiţi şi au avut motive de ceartă
între ei şi chiar motive să vină la mine pentru a media confl icte. Că
evaluarea trebuia să fi e anonimă. Că nu se înţeleg toţi între ei. Că şi-au
plătit poliţe. Că acum sunt supăraţi unii pe alţii şi să nu mai fac aşa,
să pun eu note singură. Pierduseră şi singura lecţie pe care o aveau
de învăţat din experienţa asta. Lecţia prin care învăţau autoevaluare
şi feedback.
E vorba despre responsabilitate. De a accepta să fi i evaluat şi de
a oferi evaluare la rândul tău. Responsabilitatea de a realiza ceva, un
proiect, un portofoliu sau un mare CEVA în viaţă. Că suntem mereu
evaluaţi de ceilalţi, de către colegi, prieteni şi că de obicei îi cunoaştem
pe aceşti ceilalţi şi trebuie să trăim cu „punctajele”,
cu etichetele, cu evaluările lor. Că nu mereu e
cineva care să ne rezolve problemele şi să împartă
„dreptatea supremă”. Cum că maturitatea începe
şi din anul 1 de studenţie, viaţa adevărată începe
chiar şi de pe băncile şcolii.
Ce vă pot spune despre acum? Ţin şi
acum seminarii, îmi perfecţionez tehnicile şi
sper ca studenţii mei să înveţe lecţiile pe care
fi ecare experienţă de învăţare împreună le
generează. Şi eu învăţ cu ei, pentru ei, şi devin
mai „profesor” cu fi ecare an care trece. Îmi sunt
dragi, cu încercările, succesele şi eşecurile lor.
Universul meu se învârte în jurul ideii de auto-
responsabilizare asupra învăţării iar şcoala
universitară este un laborator în care avem
voie să încercăm, să greşim, să testăm, să
plângem, să ne bucurăm, să ne entuziasmăm
- pentru că este anticamera vieţii. După aceea,
greşelile sunt punctate şi nu într-un catalog.
Greşelile vor conta în ierarhia profesională, în
bonusuri la salarii şi în experienţe enumerate
fără sfârşit în CV-uri.
Mai vreau să vă spun că se vede când
copiaţi. Sincer, se vede tot, din orice punct
al sălii m-aş afl a.
oana@euro26.org.ro
2525
...cu sloganul FII ACTIV!!! Observ o boală cronică la nivel naţional (de fapt o suită de boli), caracterizată printr-o stare gravă de pasivitate, cu febră leneşă şi
dureri în cot. Se recomandă o bruscă trezire la realitate prin aplicarea de
comprese reci de conştientizare şi a unei supradoze de realism.
Reţeta ce vindecă acest sindrom al indiferenţei e
multicoloră. Începe printr-o recomandare
la adresa dragului student de a
se opri din
plafonare şi a lua urgent măsuri.
P r o t e j e a z ă - t e împotriva virusului mediocrităţii!
M e t o d e l e nu sunt grele.
Înarmează-te cu
voinţă, ambiţie, optimism şi energie şi începe să câştigi lupta împotriva timpului făcând cât mai multe activităţi care îţi folosesc atât pentru dezvoltarea personală, cât şi pentru cea profesională. Aici voiam să ajung şi să îţi propun o afacere... Lăsând la o parte ceea ce se ştie deja, că la obţinerea unui job mai importante sunt activităţile extracurriculare decât colecţia de note, e bine să încerci să faci cât mai multe, ca să fi i pregătit şi informat, să afl i ce-ţi place şi ce ţi se potriveşte.
Şansele ce se pot ivi sunt nenumărate: ajungi să cunoşti foarte mulţi oameni (dintre care să-ţi faci chiar prieteni –şi asta nu e un clişeu), să te confrunţi cu tot felul de situaţii care îţi oferă noi experienţe de soluţionare a problemelor, ce îţi aduc mai multă încredere în forţele proprii şi,
de asemenea, poţi fi remarcat (ar putea apărea şansa vieţii tale).
Încearcă de toate! Fii voluntar la un târg de universităţi sau de joburi (sau orice altceva), la ceva ce aparţine domeniului tău de studiu sau nu, la
ceva legat de vreun hobby; activează într-o asociaţie studenţească sau
organizaţie (nu contează care sau cât e de populară, daca nu ştii care, vino la noi, la EURO<26, totdeuna este ceva de făcut); fă practică (sunt atâtea programe speciale care te aşteaptă... sau te poţi informa singur legat de companiile pe care le preferi); mergi la conferinţe, training-uri şi workshop-uri (poţi întâlni nenumărate poveşti de succes ale unor oameni de la care poţi învăţa enorm de mult, te poţi regăsi în ei şi poţi urma un drum asemănător)!!! Poţi afl a atât de multe lucruri noi şi
poţi face atâtea alegeri, încât crede-mă, vei deveni dependent de informaţie şi, antrenat într-un dinamism nebun, nu vei mai vrea să pleci.
Timpul îţi poate deveni cel mai bun aliat dacă ştii cum să profi ţi de el. E admirabil să ai în portofoliul vieţii cât mai multe evenimente, iar asta te ajută să-ţi controlezi şi coordonezi mai bine programul. Ziua îţi va părea de 48 de ore şi vei avea norocul să simţi satisfacţie, împlinire, mândrie.
Primul pas e mai greu, dar ai încredere în tine, poţi face orice dacă vrei cu adevărat (sună cam siropos, dar e pe bune). Lumea te aşteaptă cu seturi întregi de oportunităţi, pentru că fi ecare are locul şi rolul său. Uite, AZI ia o hotărâre. Sunt sigură că te simţi uneori singur, lipsit de importanţă sau de motivaţie. Fă ceva pentru tine! Ieşi şi arată lumii ceea ce eşti capabil să faci; vei deveni tot ce eşti capabil să devii.
Drumul se face mergând...
Eliza Simion
eliza.simion@euro26.ro
2626
Campanie ANTI-mediocritate(sau MANIFEST pentru TREZIREA LA REALITATE)
euro voluntar
RECRUTARE VOLUNTARI!
Ştim că eşti în căutarea unei provocări, în
căutarea a noi posibilităţi de dezvoltare
personală şi profesională. EURO<26 este o
asociaţie la nivel european care creează şi
oferă noi oportunităţi şi facilităţi tinerilor sub
26 de ani. Dacă doreşti nu doar să benefi ciezi
de acestea, dar să fi i şi implicat în construirea
lor, scrie-ne pe adresa contact@euro26.ro.
citesc titlul şi încă nu mi-e clar
despre ce să vorbesc, cu ce să
încep... Şi dacă e să scriu sub titlul „OSUT cu
bune şi cu rele” nu pot decât să mă raportez
la ce înseamnă OSUT pentru mine, membru
de aproape un an.
La început a însemnat o mulţime de
necunoscuţi, zâmbete calde de la oamenii
cu experienţă, şovăiala primilor paşi într-o
organizaţie studenţească, primul proiect
pe care îl organizezi, situaţii noi cu care nu
ştii cum să te confrunţi, momente în care ai
vrea să laşi totul baltă, zile pline de elan, de
dorinţa de a duce mai departe ce ai început,
oboseală, bucurie, privirea caldă care face
mai mult decât o mie de cuvinte...
Acum înseamnă, mai mult decât orice
altceva, prieteni dragi, o echipă de oameni
deosebiţi, alături de care am râs, am plâns,
am lucrat, m-am bucurat, oameni de la
care am învăţat, oameni alături de care am
crescut...
Evident, asta este părerea mea în clipa în
care privesc totul pe ansamblu. Cu totul alta
era părerea mea în acele zile din aprilie în
care am coordonat secţiunea de publicitate
a StudentFest – cel mai mare festival de artă
pentru studenţi din România.
O zi obişnuită de Fest însemna cu
totul altceva: de la a descoperi vorbitul la
două telefoane deodată, a te confrunta cu
participanţi veşnic nemulţumiţi, la a găsi
materialele pe care invitaţii le cer cu 30 de
minute înainte de începerea unui atelier.
Aici am descoperit şi laturile rele şi
mai puţin frumoase ale unei organizaţii
studenţeşti: în clipa în care lucrezi la un
eveniment de anvergură, sub stres, absolut
fi ecare lucru care poate merge prost va
merge prost! În doar o săptămână de
festival am trecut de la oboseală la disperare
pe măsură ce cablurile de curent pe care le
măsurasem de 5 ori erau totuşi prea scurte,
softul de pe laptopuri se defecta, invitaţii se
rătăceau prin oraş sau un câine alerga prin
faţa panoului de proiecţie când proiectam
spoturi în aer liber.
Şi totuşi, aceste laturi te maturizează cel
mai repede... Iar, la urma urmei, când îţi aduci
aminte, pui în prim-plan lucrurile frumoase
şi chiar şi părţile rele ajung amuzante şi
simpatice...
Alexandra Cioclov
Universitatea de Vest , Timişoara
revista@euro26.ro
2727
OSUT, cu bune şi cu rele2007
17-23 aprilie: „StudentFest”.
Cel mai mare festival studenţesc
de artă din Europa de Est a adus
într-un singur loc peste 500 de
participanţi şi nu mai puţin de 100
de invitaţi speciali de peste tot.
Festivalul, început din 1992, încearcă
în permanenţă să educe tânăra
generaţie şi să ofere şansa de a creşte
unor artişti ce promit. Şi-a câştigat
recunoaşterea la nivel naţional în
2006, când a câştigat premiul pentru
cel mai bun proiect cultural din
România, în cadrul Galei Societăţii
Civile.
5-11 mai: „Underground
Timişoara Festival”, un manifest
pentru liberă exprimare şi pentru
promovarea non-discriminării.
Ajuns la a 11-a ediţie, festivalul este
momentan pus pe pauză. Căutăm
mulţi doritori de Underground
pentru a-l reporni.
2727
11112828
shake
Beauty salon poeticHabar nu mai am cum e mirosul de cerneală sau scrisul cu stiloul, însă sunt în permanenţă înconjurată de digital, biţi, net şi rar
trece o zi fără să folosesc tastatura.
La acelaşi drum a aderat şi literatura, prin publicaţiile de profi l de pe net, cărţi, siturile colective care creează adevărate comunităţi
imposibil altfel de realizat şi prin proiecte personale.
De ceva timp, câţiva poeţi din generaţia tânără plusează la pariul cu tehnologia şi interesele secolului 21 prin alternativa
literaturii multimedia, care atrage atenţia, creează / completează atmosfera textului, face ca mesajul să ajungă la publicul lor cât
mai complex, fără un eventual handicap al simplului cuvânt scris. Începe deci să ia avânt şi la noi conceptul de videopoem. Autorul
îmbină textul scris (dar nu e musai să fi e acesta punctul de pornire) cu un colaj de imagini, fi lmări, muzică, recitări, secvenţe preluate
de la TV, rezultatul având evident un cu totul altfel de impact. www.videopoeme.ablog.ro
Câţiva dintre cei care şi-au exersat deja pluri-talentul cu realizarea de videopoeme sunt Andrei Ruse, Răzvan Ţupa şi Gelu
Vlaşin, cei trei iniţiatori ai blogului literatura multimedia. Andrei Ruse a lucrat cu imagini (a sa inclusiv) şi cu secvenţe fi lmate, a
folosit recitările sale ca fundal, mixuri audio proprii sau melodii mai mult sau mai puţin cunoscute şi a reuşit să nu se repete în ce a
experimentat până acum. Răzvan Ţupa punctează în mare cam pe aceleaşi lucruri, foloseşte imaginea sa, recitările sale înregistrate,
secvenţe fi lmate şi a început să îşi contureze un stil pe care îl poţi recunoaşte. În cazul lui Gelu Vlaşin, lucrurile sunt puţin diferite, el
nu merge conceptual chiar pe aceeaşi linie, videopoemele sale constau mai mult într-un slideshow cu imagini de la evenimentele
la care a participat sau imaginea sa. Când le vezi, atenţia se îndreaptă ceva mai mult către fundalul muzical, care constă în versurile
sale interpretate pe muzică de jazz de Cristina Cornea.
Experimente video au mai încercat şi Mugur Grosu, care a realizat şi un colaj de imagini surprinse la diverse emisiuni sau fi lme
de la TV, Vasile Leac, o încercare a făcut şi Mihai Tiţa şi ar mai fi şi alţii, însă nu s-au evidenţiat până acum.
Nichita Stănescu şi Tudor Arghezi pe hip-hop
Nici partea audio nu e pe „pause”. Andrei Ruse a dat „play” acum câteva luni, când
a realizat câteva mixuri hip-hop pe care a pus apoi recitări înregistrate ale unor autori
ca Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu, sau pe ale lui. Ideea a stârnit interes, dar şi ceva
polemici. Nu toţi au acceptat uşor conceptul, unii mai mult din refl ex, însă cei cărora le-a
displăcut au fost puţini şi RA (aşa cum semnează pe net) a primit încurajări pentru iniţiativă.
La un moment dat erau pe punctul de a se transforma blogurile unde posta aceste mixuri
în radiouri online, având în vedere că se începuse deja enumerarea de preferinţe,
solicitări şi dedicaţii în sugestiile pe care le primea, în funcţie de simpatiile sau
antipatiile fi ecăruia pentru un autor sau legat de curiozitatea de tipul „ce-o ieşi
din poeziile ăluia?”.
Toate astea nu stau doar pe net. Videopoeme, mixurile pe hip-hop şi
poemele pe jazz au fost prezentate în mai multe rânduri în cluburi din ţară, la
cenacluri, s-a vorbit de ele şi la TV, iar Andrei Ruse şi Gelu Vlaşin le-au expus în
mai la Muzeul Literaturii Române.
Mirela Neculcea
revista@euro26.ro
Întrebare: ce îţi oferă facultatea? Noţiuni, înşiruiri de explicaţii, defi niţii, toate sub forma teoretică cea mai pură în esenţa ei. Teoria – mama învăţării... dar o mamă denaturată!
Trebuie să recunosc că au fost cursuri din care am învăţat principii economice efi ciente, pe care le-am aplicat şi care m-au ajutat să îmbunătăţesc o situaţie reală. Îmi amintesc că, în ultima excursie la munte cu prietenii, le-am povestit acestora despre noţiunea „locului îngust” (aka „resursa a cărei capacitate e mai mică decât cererea asupra ei”), pe care am învăţat-o la Managementul Calităţii Proceselor. Astfel, conform teoriei, trebuie să identifi ci acel „loc îngust” şi să subordonezi toate celelalte sisteme la capacitatea acestuia. Rezultatul se vrea a fi efi cientizarea operaţiunii prin reducerea considerabilă a timpului.
Zis şi făcut. Mi-am pus radarul în funcţiune şi l-am marcat: loc îngust=X (nu îi zic numele, că poate citeşte articolul şi nu mă mai invită data viitoare). După ce le ţin celorlalţi participanţi la „experiment” prelegerea formală legată de această metodă, îl pun pe X-ulică, cel mai lent (adică veriga slabă) în frunte. Follow the leader. Ceilalţi, rapizi la picior, aveau sarcina de a-şi
adapta viteza funcţie de vârf. Astfel nu se mai produceau pauze în care trebuia să ne aşteptăm unii pe ceilalţi. Tehnica a funcţionat, şi, deşi iniţial am luat-o ca pe o glumă, s-a dovedit a fi productivă. Am ajuns în timp util la cabană, mult mai repede comparativ cu alte dăţi în care nu am fost organizaţi. Am
rămas toţi uimiţi, iar eu am fost numită Project Manager Acesta e un caz fericit, ca să-i zic aşa, dar, în general, teoria
care ţi se serveşte, (ca să nu-i spun „care ţi se aruncă”) e bună... de aruncat la gunoi. Degeaba ţi se dau proiecte peste proiecte în care tu eşti manager virtual şi trebuie să reproiectezi întregul
sistem de management al unei companii (fără să înveţi măcar bazele, prin exemple); e total nerealist. Oricum, e utopic să ne gândim că va veni vremea când învăţământul va depăşi limitele superfi cialităţii. Profesorul, de multe ori, are rol decorativ, ca un roboţel ce reproduce cu exactitate conţinutul unei cărţi.
Depinde numai de tine să treci de bariera teoretică, gândindu-te cum să pui în practică ce ai învăţat. Oricum, odată ce eşti angajat într-o fi rmă, benefi ciezi de programe de training care te iau de la zero. E de preferat însă să fi i cât mai pregătit şi, pe de altă parte, trebuie să te gândeşti la competiţie. Angajatorii de top nu sunt impresionaţi de splendoarea diplomelor, de numărul lor impresionant sau de basmele din CV, ci te întreabă „ce ştii să faci”. Moment de reculegere pentru bietul student...
Aşadar, priveşte prin teorie şi caută să înveţi ceva din orice.
Eliza Simion
ASE Bucuresti
eliza.simion@euro26.ro
TEORIA LOCULUI ÎNGUST
11112929
11113030
shake
CE/CUM VEDE/AUDE O FATĂ:
De exemplu, oameni care: te „admiră” de pe margine în timp ce te străduieşti
să ridici corect o halteră…se uită „inocent” la cât de bine/prost eşti „lucrat/ă“
şi apoi ridică (tot la fel de inocent) din sprânceană… ceea ce poate fi şi un lucru pozitiv (?!).
se uită insistent la posteriorul unei „gagici“ de pe stepper… fără să ştie că în spatele lor este iubitul ei halterofi l…
uită să se mai dea jos de pe aparate şi te privesc ciudat când le spui că deja sunt 10 persoane care aşteaptă acolo. Sau mai rău… vechea replică: „mai am 10 şi gata!“… 10, 20… 50… numerele parcă îşi schimbă adevarata valoare când eşti „în formă“…
se aşează pe aparate şi îşi beau cafeaua „în linişte” gândindu-se la diverse lucruri care parcă nu au avut început şi nu vor avea nici sfârşit!
socializează: „Bună dragă, ce bine îţi stă în pantalonii ăştia! Se vede că vii des la sală…etc”; „Vai, merci, şi pe tine te-am văzut des pe aici… Ce fel de abonament ai?...etc…etc…Dupa 20 de minute: “ Hai să ne apucăm şi noi de treabă că dacă STĂM pe stepper toată ziua va trebui să ne luam adio de la fast-food…”
sunt foarte ocupaţi şi participă la conferinţe pe telefonul mobil în timp ce se afl ă pe banda de alergare… noroc cu hands-free-ul!
fac baloane din gumă de mestecat în timp ce te aşteptă enervaţi să îţi termini setul ca să constate apoi că li se pare mult prea solicitant acel gen de exerciţiu…şi părea atât de simplu!
vin să facă fi tness…la bar! Da, exact…petrec ore în şir în faţa barului (în echipament de sport) forţându-se să ridice sticle întregi de băuturi light şi chinuindu-se să mestece batoane de slăbit (cu ciocolată…)
merg ca şi cum ar duce câte un viţel sub fi ecare braţ…Am început să mă întreb dacă asta e vreo tehnica specială de a te menţine în formă pentru că s-a transformat deja într-un obicei al celor care merg la sală… indiferent de masa musculară sau de greutate…
cred că transpiraţia e un lucru bun…Este, de fapt , un proces sănătos şi normal…dar nu ar trebui să ne mândrim cu aceasta! Ei nu înţeleg, probabil, că la sală nu ne ducem ca să ne măsurăm puterea... mai ales a mirosului!
se privesc în oglindă şi văd cât de graşi pot să fi e, în timp ce persoanele din jur şi-au facut un obicei din a le număra oasele când se plictisesc…
stau dezbrăcaţi în baia comună şi: se spală pe dinţi, îşi aranjează părul (de peste tot), se bărbieresc, se uită în oglindă, se admiră, se dau cu cremă, se dau cu deodorant (spray), se încordează…Să ne mai întrebăm ce caută Nenea cu fl oricele la intrare în sala de fi tness?
nu ştiu că duşurile nu sunt dotate cu microfoane, nici cu camere video şi nici nu există premii pentru karaoke!!
cred că fi tness-ul include ca exerciţiu fi nal de relaxare umblatul fără haine pe holuri şi prin vestiare! P.S.: sunt convinsă că nu are acelaşi efect relaxant şi asupra „spectatorilor”…
CE/CUM VEDE/AUDE UN BĂIAT ÎN SALĂ ŞI LA VESTIARE:De exemplu, oameni care:Sunt spirituali şi îţi aruncă în plin efort, când eşti pe spate cu haltera pe piept, „Mamă, cum îţi intră hormonul ăla!”
Se plimbă ostentativ în vestiare, neapărat dezbrăcaţi, şi se gratulează unul pe celălalt: „Băi, ai crescut în ochii mei, te-am văzut cu bucata aia, mamăăă cum era, băi, pe bune că ai crescut în ochii mei’Transpiraţi ca nişte tauri înfi erbântaţi şi blazaţi: “pentru mine nu contează ce zic alţii, eu fac asta (fi tness) numai pentru mine”Îşi cumpăra proteine, energizante, mâncare, haine şi neapărat trebuie să spună tuturor astaBărbaţi care în sala de fi tness se uită prin geamul despărţitor la fetele care fac aerobic şi pe care le evaluează sec şi obiectivFete care „salivează” nedisimulat la muşchii proaspăt “umfl aţi” ai instructorului de salăÎşi injectează discret dar fi resc hormonul ăsta nou, convinşi că face minuni şi că, până la urmă, nici nu face rău dacă ştii cum să îl ieiDoamne la 40-50 de ani, încrâncenate pe aparate, cură de slăbire, divorţate, corporatisteDomnişoare subţiri care aleargă pe bandă o oră la viteza 12 de înnebuneşti gândindu-te că tu alergi 10 minute cu viteza 10 şi te dai jos de pe bandă ca de la maraton
Sâni, fese, picioare traversând legănat toată sala de fi tness de la un cap la altul, deşi ar putea ieşi foarte bine şi pe uşa din faţă, aruncând colţuri de priviri obraznice către monştrii pătraţi care se holbează la ele: „Ştiu măi fraiere cum arăt, de-aia vin la sală...”Bărbaţi care se verifi că în ochii celorlalţi în permanenţă: „vezi ce biceps am? “români care au înţeles de un an sau doi că trebuie să facă sport şi să mănânce sănătos şi care se luptă prin urmare să îşi facă loc de o oră pe zi între serviciu şi casă
fete şi băieţi cu corp frumos şi psihic sănătosspate şi triceps, piept şi biceps, picioare şi umeri, trei exerciţii fi ecare, 4 serii, 12-15 repetări trupuri revigorate după duş, feţe optimiste, pline de viaţăsănătate, optimism, putere, sete de viaţă.
Ai fost vreodată la fi tness? Da?... Perfect! Nu?....
Te-ai întrebat ce fel de oameni fac fi tness, cu cel fel de oameni
te-ai putea intâlni aici? E simplu…TOT FELUL de oameni!
andreea.suharov@euro26.ro
mugurel.stan@euro26.ro
Fit FactsFit Facts
11113131
Tea&cookiesROOIBOS
Rooibosul sau ceaiul roşu, cum mai este denumit, este o plăntă din care se prepară o licoare cu gust asemănător cu cel al ceaiului. Totuşi nu poate purta această denumire pentru că nu provine din Camellia sinensis, planta propriu-zisă de ceai, ci din frunze de Aspalathus linoaris – denumirea ştiintifi că a rooibosului – un tufi ş ce se găseşte doar pe o porţiune restransă, în munţii Cedarberg, la 250km nord de Cape Town, în Africa de Sud. Frunzele sale ce se culeg vara şi sunt lăsate să fermenteze, întocmai ca cele ale ceaiului, produc o infuzie roşiatică cu gust dulce natural. Însă, spre deosebire de ceai , rooibosul nu conţine deloc cofeină, iar concentraţia de teină este foarte mică. În plus, antioxidanţii ce constituie
principalul atu al ceaiului verde, se regăsesc în această plantă în proporţie mult mai mare.
Recomandarea Cărtureşti:JAMES MEEK - UN GEST DE IUBIRE
Cineva îmi spunea recent despre autorul acestei cărţi: uite un scoţian care trăieşte la Londra şi care scrie ca “marii ruşi” din secolul al XIX-lea. Cu toată exagerarea de rigoare, afi rmaţia conţine mai mult decât un dram de adevăr, şi nu doar pentru că povestea cărţii se petrece în mijlocul Siberiei, după Revoluţia din octombrie, în plin război civil. Se simte în carte preocuparea autorului pentru problema – dostoievskiană! – a binelui şi a răului: cum putem face binele, cât rău este admisibil (justifi cabil?) în vederea unui bine viitor. Şi ce loc
mai ocupă Dumnezeu în lumea asta scoasă din ţiţâni.Dar, poate că înainte de toate, avem de-a face aici cu o poveste. Cu o poveste
foarte bine scrisă (poate un pic chiar prea bine!), în care se amestecă anarhişti revoluţionari, puşcăriaşi din lagărele siberiene, localnici tunguşi, “îngeri de-ai lui Dumnezeu” (membri ai unei secte ciudate, cea a castraţilor), “roşii” (comuniştii care erau pe cale să câştige războiul civil şi să-şi instaureze puterea pe toată întinderea Rusiei) şi, nu în ultimul rând, o “legiune cehă” de soldaţi rătăciţi în inima Siberiei unde şi-au stabilit un “stat în stat”.
Şi “gestul de iubire” în toate astea? Ei bine, sunt mai multe “gesturi de iubire” care “tulbură” dezordinea acelei “lumi dintre lumi” (imperiul ţarist nu mai e, cel comunist nu e încă). Şi ele sunt cele care fac ca lumea aceea în care moartea vine din toate părţile să nu fi e totuşi un iad absolut.
Rubrica prezentată de Cărtureşti,
partener Euro<26
CAMPANIA NAŢIONALĂ DE INFORMARE PENTRU ALEGERILE
EUROPARLAMENTARE a tinerilor din România urmăreşte promovarea spiritului unei
cetăţenii active şi responsabile, precum şi participarea într-un număr cât mai mare la alegerile
europarlamentare din toamnă. Segmentul vizat este cuprins între 18-35 de ani, cu prelungire
pe campania de conştientizare la 14-35 de ani. Ramona Mănescu este vicepreşedinte
al Autorităţii Naţionale pentru Tineret. În timpul mandatului său la conducerea ANT, s-a
ocupat de reabilitarea programului Comunitar Youth, de coordonarea şi monitorizarea
activităţii ANSIT (Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor), respectiv
celei a ASS (Agenţia pentru Sprijinirea Studenţilor), de organizarea
de evenimente naţionale şi europene
(Săptămâna Europeană a Tineretului,
Târgul ONG-urilor de tineret, „ Parlamentul
Tinerilor”, întâlnirea multiculturală din
cadrul proiectului „A.C.T.! – Authorities.
Cooperation. Twining!” etc.).
Steguleţul galben la capitolul politici
pentru tineret de la începutul
mandatului a fost preschimbat într-unul verde, iar acesta e unul dintre
cele mai importante plusuri ale mandatului Ramonei Mănescu.
ANSIT susţine şi promovează toate evenimentele/manifestările publice organi-
za te în sprijinul Iniţiativelor Tinerilor, de
exemplu: Săptămâna Europeană a Tineretului,
Olimpiadele Comunicării, Europa la liceu.
www.ansitromania.ro
shake
ALEGERI EUROPARLAMENTARE
Managementul Clasei. Un pas mai departe… Învăţarea bazată pe proiect
Mihaela Ionescu / Ed. Humanitas Educaţional / 2003 ... prin intermediul proiectului, poate
fi stimulată autonomia elevului, context în care cadrul didactic este “actorul din umbră” care
asigură temeinicia construcţiei...
Educaţia şi învăţământul – orizont 2015
Colectiv de autori ... posibilele evoluţii ale sistemului de învăţământ în următorul deceniu, din mai multe perspective...
Ghid de Comunicare Publică
Mădălina Gheorghiţă / Raluca Negulescu
Ed. Humanitas Educaţional / 2001...soluţii pentru probleme concrete care privesc comunicarea unei organizaţii...
Current and Future Challenges in Curriculum Development: Policies, Practices and Networking for Change
Coordonator: Alexandru Crişan
Ed. Educaţia 2000+ / 2006
Educaţia 2000+ ne oferă cateva cărţi
interesante din domeniul educaţiei şi
al învăţământului.
Comenzi: direct Centrul Educaţia 2000+ , Andreea Eliza Adam,
tel: (021)212.07.80 e-mail: aadam@cedu.ro www.cedu.ro
11113232