Post on 26-Jan-2021
Text publicat la adresa http://www.link2nano.ro/acad/Regandirea_sistemului_CDI-ext.pdf
la data de 05.08.2020. Dați un REFRESH pentru ultima versiune.
Dezbatere
Regândirea sistemului Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI)
Versiunea extinsă a articolului publicat de Market Watch, iulie-august 2020 (pp.16-19)
Explicație: ce este această versiune extinsă? Articolul, propus de către Comisia de Știința și
Tehnologia Microsistemelor (STMS) a Academiei Române și publicat de către revista Market
Watchi etalează o serie de abordări și concepte care ar trebui – după părerea noastră - avute în
vedere pentru o reformă a sistemului CDI din România. Noua versiune, extinsă, constituie de
fapt o dezbatere a ideilor enunțate în articolul de mai sus. Cele opt secțiuni ale articolului
original, inclusiv introducere și concluzii (care apar numerotate mai jos de la 1 la 8) au fost
menținute ca atare în versiunea extinsă, dar se adaugă subsecțiuni redactate independent de
către membri ai Comisiei (contribuțiile subsemnatului au fost marcate în text cu inițialele DD).
Aceste adaosuri argumentează importanța ideilor enunțate inițial, eventual cu ilustrări pe plan
național și internațional. De fapt, este vorba de tentativa de inițiere a unei dezbateri, subiectele
respective fiind departe de a fi epuizate. Dincolo de unele particularizări la nivel național, ideile
menționate aici au fost intens vehiculate în ultimele două decenii, în contextul globalizării și al
competitivității bazate pe cercetare-inovare. Sunt opinii are unor specialiști care au câștigat
experiență în diverse activități la nivel național și internațional. Ele nu angajează în nici un fel
Academia Română sub egida căreia a fost inițiată acțiunea.
Dincolo de introducerea sub forma de subsecțiuni a acestor intervenții ale membrilor Comisiei
STMS, versiunea extinsă conține și note explicative, în majoritate note bibliografice.
Menționăm cu această ocazie importanța colaborării îndelungate a autorilor cu revista
Market Watch, căruia îi mulțumim cu căldură și pe această cale.
Acad. Dan Dascălu
Ce aduce nou versiunea extinsă? Invitație la lectura textului care urmează.
Dezbaterea care este punctul de plecare al versiunii extinse, aduce argumente în favoarea ideilor expuse
în articolul inițial și ilustrează aceste idei cu inițiative semnificative și succese notabile obținute în țară
și în străinătate.
Câteva aspecte sunt deja locuri comune, idei acceptate atât de autorități, cât și de protagoniștii sistemului
Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI). Cercetarea trebuie să producă efecte economice, resursele umane
sunt esențiale, nu numai mărimea finanțării (nu numai din fonduri publice), ci și instrumentele de
finanțare sunt importante.
http://www.link2nano.ro/acad/Regandirea_sistemului_CDI-ext.pdf
Problema formării de specialiști în inginerie (în particular în domeniul tehnologiei informației și a
comunicațiilor) este importantă: aici cererea (în principal din partea companiilor străine) depășește
oferta și companiile angajează studenții, ceea ce perturbă procesul de învățământ. Dar în versiunea
extinsă aduce în discuție problema extrem de importantă a consolidării cercetării din universități: fără
îndoială că acest aspect influențează și poziția universităților românești, deocamdată modestă, în
clasamentele internaționale.
Un alt subiect abordat în profunzime este acela al parteneriatului intensiv și de durată între sectorul
public și cel privat: transformarea noilor cunoștințe în efecte economice (prin inovare) nu poate fi
asigurată fără o puternică interacțiune cu sistemul privat. Infrastructurile tradiționale (centru de transfer
tehnologic, parc științific) s-au dovedit instrumente prea slabe pentru a produce efecte semnificative: se
aduce în discuție problema hub-urilor de inovare.
Se discută tot mai des despre infrastructurile de cercetare. Dar la fel de importantă ca investiția în
echipamente și aparatură este eficiența folosirii acestora. Infrastructura trebuie să fie orientată spre noile
tehnologii, deservită de personal competent și cât mai intens folosită (infrastructuri deschise diverșilor
utilizatori). Utilizarea eficientă impune gruparea infrastructurilor în rețele, la nivel național, dar și
internațional: aceasta permite orientarea mult mai eficientă a competențelor existente spre rezolvarea
unor probleme importante, fie în cercetarea științifică propriu-zisă, fie în dezvoltarea tehnologică și
industrială. Eficiența înseamnă și concentrarea de resurse pentru obținerea de rezultate într-un timp
scurt: aceasta asigură competitivitatea într-o confruntare tot mai acerbă pe plan mondial, pe fondul unei
dezvoltări tehnologice fără precedent.
În fine, efectele din economia reală se obțin prin utilizarea unor tehnologii generice esențiale, suficient
de versatile pentru a ataca domenii diferite de aplicație. Combinația acestor tehnologii este de fapt cheia
transformării digitale și a noii revoluții industriale.
Regândirea sistemului Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI)
România trebuie să elaboreze o nouă strategie și un nou plan național pentru finanțarea CDI
în perioada 2021-2027, ca și o nouă strategie de specializare inteligentă. Această activitate
este gestionată la nivel național prin intermediul proiectului SIPOCA 592, despre a cărui
lansare în toamna anului trecut a relatat și revista noastră (octombrie 2019). Recent (14 mai
2020), Guvernul României a aprobat Memorandumul pentru evaluarea sistemului național de
cercetare-dezvoltare-inovare, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării. Este vorba de o
evaluare externă realizată prin instrumentul „Policy Support Facility” (PSF), finanțat de către
Comisia Europeană. Această evaluare va dura circa un an și va fi luată în considerare la
elaborarea strategiei naționale. În paralel, Market Watch continuă să publice opinii legate de
starea cercetării din România, cum este și punctul de vedere de mai jos transmis de către
Comisia de Știința și Tehnologia Microsistemelor a Academiei Române (care cuprinde
specialiști din țară și din străinătate). Versiunea în extenso poate fi găsită pe pagina de web a
Comisiei, la adresa http://www.link2nano.ro/acad/.
Alexandru Batali
1. Punct de plecare: subfinanțarea – cauză sau efect?
http://www.link2nano.ro/acad/
Cercetarea științifică este subfinanțată în România, după toate analizele și conform tuturor
criteriilor de comparație. Cifrele magice din politica UE sunt: 3% din PIB, din care 1% din
fonduri publice și restul din fonduri private. Bugetul public ar fi trebuit să atingă 1% din PIB
în 2020, dar a scăzut continuu în ultimii ani până la 0,18% din PIB. Dar ce rol joacă în mod
real cercetarea românească în societate și economie și de ce ar trebui finanțată mai
consistent din surse publice și private? Cercetarea aplicativă ar trebui valorificată prin
inovare, producând efecte favorabile în economie. În clasamentul UE legat de inovare, România
ocupă însă de mai multă vreme ultimul loc, deci cercetarea nu contribuie la performanță și
competitivitate economică.
O analiză externă (2011-2012) a sistemului CDI din Româniaii a arătat că banii dedicați
cercetării nu sunt numai puțini, dar și prost folosiți. Și astăzi este un subiect fierbinte în
comunitatea științifică: cine primește bani și pe ce criterii? Aceasta este o dovadă în plus că o
simplă creștere a bugetului cercetării românești nu va rezolva problema de fond. Dar cum poate
cercetarea să contribuie la inovare și la competitivitate? Concluziile analizei menționate duc la
ideea că sistemul CDI este anacronic și trebuie reformat. În articolul nostru aducem în
discuție câteva aspecte pe care le considerăm vitale pentru o îndelung așteptată reformă.
1.a Și totuși, ce se petrece cu cercetarea românească? (DD)
După cum arătăm într-un articol în curs de publicareiii, perioada 2005-2008 a fost fastă pentru
cercetarea românească, din mai multe motive. Finanțarea din fonduri publice a crescut,
inclusiv pentru investiții în infrastructura de cercetare și în infrastructura de inovare (parcuri
științifice și tehnologice, centre de transfer tehnologic). Deosebit de productiv a fost faptul că s-
a lansat programul de Cercetare de Excelență (CEEX), care a finanțat (2005-2007) proiecte de
cercetare pe tematicile generale anunțate pentru viitorul Program Cadru 7 (PC 7) al Uniunii
Europene (2007-2013). De prisos să o spunem, aceasta a făcut ca România (devenită membru
al UE din 2007) să pășească cu dreptul în PC 7. Nu mai puțin important este faptul că a fost
pregătit cu multă scrupulozitate și transparență viitorul Plan Național CDI (PNCDI II), care a
rulat în paralel cu PC 7 (2007-2013), și a cărui tematică a fost, cel puțin în parte, corelată cu cea
europeană.
În fine, avântul cercetării românești s-a regăsit în optimismul degajat de Conferința „Diaspora
în Cercetarea Științifică Românească” (2008). Autoritățile române și cercetătorii români din
organizații de mare prestigiu de pe mapamond trăiau la unison un moment de optimismiv,
împărtășit și de reprezentantul Comisiei Europene, care profețea că România pășește pe urmele
Spaniei, Portugaliei și Greciei, revitalizându-și cercetarea prin parteneriat europeanv.
Ce s-a întâmplat însă mai departe. A urmat criza, care a afectat și bugetul cercetării, inclusiv al
proiectelor în derulare. Finanțarea nu și-a revenit mai bine de un deceniu, dar analiza externă
2011-2012 deja menționată mai sus arată că este vorba de deficiențe structurale ale sistemului,
după cum am arătat deja într-un articol anteriorvi, din care cităm mai jos.
Raportul final afirmă: Analiza sugerează că sectorul CDI din România se află într-o criză
ascunsă, cu implicaţii negative grave asupra competitivităţii şi perspectivelor de creştere pe
termen lung ale ţării. O primă cauză – guvernanța. Sistemul CDI ar trebui să depindă de mai
multe autorități, dar acestea nu au o politică corelată. În al doilea rând (cităm), cheltuielile au
fost îndreptate în special spre cercetarea de bază şi menţinerea unei suprastructuri moştenite a
institutelor şi universităţilor şi nu spre cercetarea aplicată necesară pentru structura economică
schimbată a ţării sau dezvoltarea domeniilor sale de avantaj comparativ. A treia cauză –
gestionarea resurselor umane. Sună deja cunoscut, nu-i așa? Și mai departe (cităm): Prin
urmare, Guvernul României şi sectorul privat investesc prea puţin în CDI şi, poate la fel de
important, investesc inadecvat. Și critica continuă: Resursele sunt îndreptate de multe ori spre
programe difuze şi cu o utilitate marginală şi resursele limitate sunt alocate într-un cadru neclar
de priorităţi naţionale...... Comercializarea cercetării publice şi colaborarea dintre
organizaţiile de cercetare publice şi sectorul întreprinderilor sunt reduse.... Sectorul privat,
care trebuie să fie motorul investiţiilor şi creşterii numărului de locuri de muncă, pare
neconectat pe scară mare la eforturile de cercetare publică. Acestea sunt concluziile
comunicate în 2012. Este clar că exista deja o criză, care s-a perpetuat, a devenit cronică.
Un Memorandum elaborat de Ministerul Educației și Cercetării și aprobat recent de Guvernul
Românieivii apreciază critic Parcursul sistemului național CDI în perioada 2014-2020.
Cităm: ... investițiile insuficiente în domeniul CDI din fonduri guvernamentale, nu întotdeauna
corelate cu fondurile structurale, au produs puține transformări importante în ecosistemul
românesc de CDI și au determinat o dinamică negativă a producției științifice, o slabă
vizibilitate internațională a cercetătorilor și a rezultatelor cercetării românești, reducerea
numărului de tineri doctori și doctoranzi, singurul efect pozitiv fiind, într-o oarecare măsură,
îmbunătățirea infrastructurii CDI, pentru care s-au utilizat resurse financiare puse la dispoziție
din fondurile structurale. Impactul cercetării prin inovare este și el redus, deoarece există: .... o
capacitate de comercializare și transfer către utilizatori (în principal mediul economic) foarte
limitată a rezultatelor cercetării și inovării românești. Nivelul antreprenoriatului, în mod
special al antreprenoriatului bazat pe inovare, este la un nivel redus, mult sub potențialul
existent în România. Se remarcă un buget CDI: .... semnificativ sub țintele asumate prin
documente strategice naționale precum și în raport cu media UE 28. Alocările financiare
guvernamentale pentru activități CDI, după ce au crescut la 0.26% din PIB în 2015, au scăzut
la 0.18% în 2018 și 2019. Participarea României la Programul Orizont 2020 (2014-2020) a fost
și ea modestă. Obiectivele strategice ale PNCDI III (2014-2020) și cele ale specializării
inteligente nu au fost atinse. Care sunt cauzele? Această situație a fost generată, în principal,
de subfinanțarea cercetării din fonduri publice, dar și de dificultățile în atragerea fondurilor
private în cercetare și inovare, și de lipsa unor politici naționale susținute care să stimuleze
activitatea CDI (subl. ns.). Se mai adaugă: reducerea numărului de cercetători cu 4.6% în
raport cu 2017, a investiției firmelor private în activități CDI cu 51% în raport cu 2011, și a
numărului de IMM-uri implicate în procesul de inovare cu 42.5% în raport cu 2011. România
este, în acest moment, clasificată ca inovator modest (cu mai mult de 50% decalaj față de media
UE). România ocupă de fapt, de o lungă perioadă de timp, ultimul loc în clasamentul pentru
inovare ale UE.
Nu lipsit de importanță este faptul că: România încheie ciclul de politici publice 2014-2020 în
domeniul cercetării, dezvoltării și inovării (CDI), fără să fi fost realizată o evaluare
intermediară sau un studiu de impact. De aici și concluzia că: este nevoie de o reformă reală a
sistemului național CDI (subl. ns.) bazată pe o analiză transparentă și imparțială a factorilor
care au generat declinul cercetării și inovării în România. Este vorba de fapt de o analiză
externă, realizată cu fonduri europene, a decis Guvernul.
A existat însă o astfel de analiză externă, chiar și în ultimii ani. Ea a fost prilejuită de studiul
Băncii Mondiale legat de fezabilitatea investiției ELI-NP (deși ea a fost realizată cu fonduri
europene, completate de finanțarea internă). Această analizăviii scoate în evidență resursele
umane limitate și slaba utilizare a infrastructurii de cercetare la nivel național, acordând o șansă
proiectului ELI-NP datorită localizării acestuia în Regiunea de Dezvoltare București-Ilfov, cu
un potențial de inovare mult superior mediei pe țară.
Într-un interviu (bazat pe chestionarul lui Proust) acordat în 2016 redactorului șef al Market
Watch, Prof. dr. Daniel David, actualul Rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca,
remarcaix faptul că strategia CDI 2014-2020 (corespunzătoare PNCDI III) este un amestec ....
de realism și iluzii, declarând că: facem strategii ori copiem modele europene care nu
funcționează în țară (forme fără fond), ori inventăm mecanisme românești care nu ne ajută să
ne integrăm în aria europeană a educației și cercetării ....... Și prof. Daniel David pledează
pentru o evaluare internațională (a sistemului), care (cităm): să identifice obiectiv valorile și
potențialul ........ investind apoi diferențiat, cu accent acolo unde se poate obține un avantaj
competitiv.
Autorul acestor rânduri își amintește că a răspuns cu ani în urmă unui chestionar similar legat
de cercetare. Considerăm că propunerile formulate atunci (decembrie 2013) sunt de actualitate
și astăzix. Adăugăm însă eșecurile listate într-o contribuție recentăxi. Dezolantă este risipa de
fonduri pe care o asociem cu fărâmițarea (sau calitatea îndoielnică) a tematicilor de cercetare,
slaba utilizare a investițiilor în infrastructură de cercetare, tematica aplicativă nefinalizată în
economie.
2. Cercetarea – componentă esențială a unei strategii naționale.
Cercetarea - inovarea ar trebui să formeze o componentă esențială unei strategii naționale
de dezvoltare, pe termen lung. O astfel de strategie trebuie să integreze dezvoltarea economică,
precum și aspecte privind securitatea (alimentară, energetică, de sănătate etc.) și dezvoltarea
societății (învățământ, nivel de trai, calitatea vieții). Ea implică diferite ministere și Guvernul
ca un tot. Într-o strategie bazată pe competitivitate economică, rolul sistemului CDI este foarte
important: noile cunoștințe, obținute în particular prin cercetarea proprie, trebuie transformate
în efecte economice. Trebuie să se precizeze domeniile care sunt prioritare în strategia
respectivă, de pildă agricultura, securitatea energetică, modernizarea urbană, protecția
mediului, etc. Statul trebuie să dezvolte o legislație corespunzătoare și să dirijeze (sau să atragă)
fonduri care să îi permită să susțină strategia. Implicarea sistemului universitar (care dispune
de autonomie) și respectiv a sectorului privat trebuie să fie parte integrantă a strategiei.
Câteva cuvinte despre sistemul public de cercetare si inovare sunt necesare. România dispune
de numeroase institute naționale de cercetare. Aceste institute acoperă o mare varietate de
domenii și dezvoltă de regulă cercetare aplicativă. Marea fragmentare a tematicii nu este de bun
augur atunci când bugetul CD este sărac, dar mai există un alt aspect, adesea trecut cu vederea.
Este vorba de ținta acestei cercetări pe așa-numitul lanț valoric (value chain), mai exact de etapa
vizată în procesul de realizare a produsului final. Dacă lanțul valoric respectiv nu este complet
și activ pe piață, atunci valorificarea cercetării respective este iluzorie. Cu alte cuvinte,
elaborarea de rapoarte interne, publicarea de lucrări și participarea la saloane de inovare nu sunt
de natură să justifice existența și finanțarea unor institute CD: trebuie să se vadă clar care este
rolul acestor entități în economia reală. Semne de întrebare apar și în legătură cu eficiența
sistemului de inovare finanțat prin fonduri publice, care ar trebui să fie extrem de dinamic și
adaptat unei anumite strategii. Simpla copiere a unor modele mai noi sau mai vechi este și ea o
activitate cu rezultate iluzorii.
2.a Este necesară o strategie națională? (DD)
Un exemplu de acțiune coerentă (până la un anumit moment) de calibrul unei strategii naționale
îl oferă, culmea, România din perioada comunistă (începând din anii 60). Pentru a asigura
independența economică a țării (căreia i se rezervase rolul de anexă agrară a sistemului socialist,
conform celebrului plan Valev), România dezvoltat o politică de industrializare, care a dus nu
numai la mobilizarea potențialului local, ci și de transfer de cunoștințe din exterior, prin licențe,
acompaniate de achiziții de utilaje. Focarul dezvoltării a fost industria în sine, care a atras
resursele umane cele mai valoroase și a creat premisele unei inovări deschise. Reperul a fost dat
de nevoile pieței. În ultimul deceniu al epocii comuniste, această politică a cunoscut distorsiuni
grave, cu consecințe nefaste pe care nu le vom comenta aici.
Un exemplu pozitiv al politicii de industrializare de mai sus îl constituie industria electronică
și în particular industria de componente semiconductoare. Un exemplu de succes a fost
Întreprinderea de Piese Radio ți Semiconductoare (IPRS). După 1990, IPRS (redenumită
Băneasa S.A.) a fost dintre cele mai pregătite pentru competiția pe piața deschisă. A avut și o
șansă tehnologică pe care a ratat-o, dar din vina proprietarului - statul român (o detaliere a
acestui caz poate fi găsită mai jos).
În perioada postdecembristă – după părerea noastră - nu a existat o strategie națională (în afara
aceea de aderare la UE) și a lipsit o politică industrială. România are o contribuție industrială
semnconsideră că pandemia a generat o criză care reprezintă o oportunitate pentru relansarea
societății și economiei românești în cadrul unui program strategic de dezvoltare
durabilă.ificativă în PIB, în comparație cu alte țări din UE, dar aceasta datorită, în principal,
investițiilor străine. Situația haotică a infrastructurii de transport, a sistemului energetic și a
agriculturii după mai bine de trei decenii de la epoca comunistă probează – credem - absența
unei strategii naționale de dezvoltare.
2.b Un punct de vedere al Academiei Române.
Un punct de vedere publicat de Academia Română sub titlul România în și după pandemie (31
iulie 2020)xii consideră că (cităm): pandemia a generat o criză care reprezintă o oportunitate
pentru relansarea societății și economiei românești în cadrul unui program strategic de
dezvoltare durabilă (subl. ns.). Printre măsurile propuse se numără și (cităm): Reorganizarea
sistemului de cercetare-dezvoltare-inovare (subl. ns.) și orientarea cercetării inclusiv spre
programe care să susțină economia și trecerea la economia digitalizată (noua revoluție
industrială).
3. Resursele umane – problemă cheie
Formarea și dezvoltarea în țară a resurselor umane este o direcție de importanță crucială:
România nu atrage cercetători din exterior (revenirea cercetătorilor din diaspora a fost un miraj
care s-a spulberat rapid). Dimpotrivă, exodul tinerilor capabili, dar și al specialiștilor cu
experiență este îngrijorător. Ponderea cercetătorilor în populația ocupată este și ea comparativ
redusă.
În țările dezvoltate, universitățile de prestigiu sunt în același timp și puternice organizații de
cercetare (cu profesori experimentați, laboratoare bine dotate și un contingent de doctoranzi
puternic motivați pentru o activitate intensă). Mai mult, mediul universitar este adesea mai
deschis, doctorandul are acces în laboratoare din domenii diferite, ceea ce favorizează o
orientare multidisciplinară, și din medii diferite (instituții de cercetare sau agenți economici),
ceea ce asigură o legătură directă cu orientările majore în cercetare.
Cercetarea universitară este însă comparativ slabă în România. Companiile de înaltă
tehnologie care activează în România creează un număr mare de locuri de muncă, iar numărul
de absolvenți din universități nu este suficient. Companiile supralicitează angajând și studenți
(uneori chiar înainte de ciclul de Master), perturbând astfel procesul de formare universitară.
Angajații cu studii incomplete sunt școliți din mers, fiind instruiți ca niște simpli executanți.
Credem că nu se mai poate continua așa, ca în învățământul dualxiii din zona preuniversitară!xiv
Criza este accentuată de faptul că absolvenții capabili nu sunt atrași de cariera universitară,
astfel încât personalul didactic este îmbătrânit și suprasolicitat. Se adaugă slăbiciunile
sistemului de doctorat, doctorat efectuat de cele mai multe ori la fără frecvență (dezastruos
pentru cercetarea în cele mai multe domenii).
Desigur, întregul sector universitar ar trebui să sufere o reformă bazată pe valori autentice și
orientare didactică și științifică de nivel mondial. Ar trebui create condițiile propice ca tinerii
merituoși să fie atrași spre activitatea universitară, spre a completa și împrospăta corpul didactic
tot mai puțin numeros. După consolidarea cercetării universitare putem discuta și despre
inovare și antreprenoriat în acest mediu.
3.a Interacțiunea universităților cu companiile multinaționale (DD)
Dezbaterea Impactul sistemelor ciber-fizice asupra industriei și societățiixv organizată de Comisia
STMS la inițiativa acad. Ioan Dumitrache, Secretar general al Academiei Române (20 februarie
2020), a abordat printre altele și problema relațiilor dintre universități și industrie. Concluziile
mesei rotunde au fost: (a) Industria și ingineria din România au de câștigat prin activitatea pe plan
național a marilor companii străine; (b) Atractivitatea României a fost/este încă legată de
competențele inginerești, de resursele umane tinere, în curs de formare în universități; (c) Investițiile
multinaționalelor reușesc să mențină în țară, cel puțin pentru un timp, tinerii specialiști. Pe de altă
parte, cererea de specialiști (cel puțin în tehnologia informației) este atât de mare, încât aceste
companii recrutează și studenți (inclusiv din anul II sau III), cu efecte negative asupra procesului de
învățământ; (d) Recrutarea tinerilor absolvenți în firme face dificilă, dacă nu aproape imposibilă,
completarea posturilor de asistenți, provocând de asemenea mari greutăți învățământului superior
(cel puțin în domeniile high-tech). Salarizarea nu este stimulativăxvi; Sistemul de cercetare din
învățământ este și el grav afectat, în primul rând din cauza finanțării cvasi inexistente din programe
naționale de cercetare si lipsei unor reglementari care sa stimuleze colaborarea pe baza de contract
de CDI a firmelor cu universitațile (facilitați financiare pentru calificarea personalului, pentru
inovare) si in al doilea din cauza doctoratului care se face - în mare proporție - fără frecvență.
Doctoranzii ar trebui să facă exclusiv educație și cercetare, având existența asigurată printr-o bursă
substanțială (de pildă la nivelul de 80% din retribuția pe care ar avea-o în primii ani de lucru într-o
firmă); (e) O soluție de compromis este desfășurarea unor programe de doctorat in parteneriat public-
privat, în care doctorandul este angajat la firmă și își desfășoară pregătirea sub supervizarea unui
profesor, cu asigurarea condițiilor de pregătire a tezei de către firme, pe teme de interes pentru
acesteaxvii; (f) Studenții din facultățile de ETTI vor să intre în activitățile software, mai atractive din
punctul de vedere al raportului câștig/efort, mai ales în condițiile în care pregătire de fizică din licee
este slabăxviii.
Completările la această secțiune dedicată resurselor umane vizează importanța colaborării
universitate industrie în formare de specialiști, așa cum se desfășoară în prezent (inclusiv cu finanțare
din fondurile structurale), dar și idei legate de o evoluție mai ambițioasă în viitor, pe linia consolidării
unei cercetări universitare de înalt nivel.
Următoarea subsecțiune este redactată de un coleg entuziasmat de cooperarea cu Infineon
Technologies Romania în formarea resurselor umane: trebuie însă să reținem faptul că această
companie nu are (încă) filială la Cluj-Napoca, neputând angaja studenți din această localitate.
3.b Parteneriat pentru transfer de cunoștințe la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
(Marius Neag)
Prezentăm mai jos principalele puncte ale unei acțiuni de mare succes pentru dezvoltarea colaborării
dintre grupuri de cercetare din universități și întreprinderi cu activități CDI. Acțiunea este
exemplificată cu date din proiectul “Parteneriate pentru transfer de cunoștințe și tehnologie în
vederea dezvoltării de circuite integrate specializate pentru creșterea eficienței energetice a noilor
generații de vehicule” – acronim „PartEnerIC”, cod SMIS 105742 - la care participă grupul de
cercetare DERFAIC din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și două departamente ale celei mai
mari întreprinderi specializate în proiectarea de circuite integrate din țară, Infineon Technologies
Romania.
Acțiunea „Parteneriate pentru transfer de cunoștințe” din Programul Operațional Competitivitate
(POC-A1.2.3-G-2015) permite finanțarea accesului întreprinderilor la expertiza și la facilitățile
organizațiilor de cercetare din universități și din institutele de cercetare. Acțiunea definește câteva
tipuri de activități specifice acestui scop, dintre care amintim aici doar două: i). Tip C.1. Activități
de cercetare industrială și/sau dezvoltare experimentală contractuale, executate pentru și în numele
întreprinderii; ii). Tip D. Activități de cercetare industrială și/sau dezvoltare experimentală realizate
în colaborare efectivă cu o întreprindere.
Proiectele sunt cofinanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională dar întreprinderile
beneficiare sau partenere trebuie să acopere o parte însemnată a cheltuielilor activităților CDI: între
30% și 75% din costurile organizației de cercetare (la activitățile de tip C.1) și între 40% și 80% din
propriile costuri (la activitățile de tip D) – în funcție de tipul activității și de dimensiunea
întreprinderii, fiind favorizate întreprinderile mici și mijlocii. Alte aspecte importante sunt durata
destul de mare proiectelor – până la 5 ani – și valoarea substanțială a finanțării nerambursabile,
cuprinsă între 4.500.000 lei și 13.500.000 lei.
În cadrul proiectului PartEnerIC Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și întreprinderea Infineon
Technologies Romania au încheiat trei contracte de tip C.1 și trei contracte de tip D, având ca obiectiv
general dezvoltarea și validarea unor metodologii de proiectare optimizată a unor noi circuite
integrate destinate managementului puterii.
Pe parcursul celor aproape trei ani de implementare a contractelor de tip C.1 – practic contracte de
tip „Design Services”, în care echipa universității proiectează circuite integrate conform
specificațiilor întreprinderii – au fost proiectate șase noi tipuri de regulatoare liniare de tensiune de
tip low-dropout (LDO) și trei convertoare DC-DC, care au fost integrate cu succes în „test-chip”-uri
Infineon, cum este cel prezentat mai jos. Acestea au fost apoi caracterizate și validate de echipe
mixte, universitate-întreprindere, în cadrul contractelor de tip D, în care au fost dezvoltate și noi
metode de analiza statistică a defectelor de producție și pentru estimarea randamentului procesului
de producție.
Rezultatele obținute până în prezent au permis finalizarea a patru teze de doctorat, publicarea a peste
10 articole, din care 5 în reviste de renume, și depunerea unei cereri de patent. Până la finalizarea
proiectului, în iulie 2022, se urmărește dublarea realizărilor menționate mai sus.
Proiectul PartEnerIC a consolidat și extins cooperarea dintre Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
și Infineon Technologies Romania, dezvoltându-se relații eficiente de conlucrare efectivă între
echipele de proiectanți și de management ale celor două organizații. Acest fapt a condus la începerea
unei noi colaborări într-un proiect asemănător – proiectul iDev4.0 din cadrul programului Ecsel - și
permite abordarea unor proiecte și mai ambițioase în viitor. Ideile de bază ale acestui program -
cofinanțare substanțială din partea întreprinderii, cooperare efectiva între organizația de cercetare și
întreprindere, durată și buget care să permită proiecte de amploare, cu impact substanțial și efecte de
durată – ar trebui sa fie luate în considerare la elaborarea viitoarelor programe de dezvoltare a
activităților CDI, mai ales pentru domeniile tehnice inerent aplicative, cum este proiectarea
circuitelor integrate.
Imaginile de mai jos ilustrează rezultate ale colaborării în cadrul PartEnerIC.
3.c Resursele umane – o viziune asupra rolului universităților (Mihai Datcu)
O condiție sine qua non pentru consolidarea sistemului CDI este accesul la bugete multi-anuale
pentru a avea posibilitatea planificării de programe majore si a asigura continuitatea activităților.
Structurarea domeniilor CDI, necesara in contextul actual, se poate obține prin organizarea de
competiții naționale pentru crearea si finanțarea de centre majore de excelență in
universități. Centrele de excelență creează mase critice de echipe si infrastructuri de cercetare,
conducând la implementarea de programe de colaborare intre institute de cercetare, industrie si
universități. Numai în acest fel universitățile din România vor putea promova pe primele locuri
in evaluări internaționale.
VIN
VOUT
FF-LDO
(b)
LDO
Vin
Vout
GND
FB
Vref
EA
&
Bias
POWER
MOS
C1 & C2
133μm
136μm
POWER
MOS
C1 & C2
VOUT
GND
VIN
LDO
LDO
Universitățile trebuie sa joace rolul primordial in cercetare pentru a crea “școli” si “cultura”
științifică. Acest rol este fundamental pentru întregul lanț educație-cercetare-tehnologie-
valorizare.
Universitățile sunt “izvorul si rezervorul” de viitori specialiști, contribuind la reglarea
necesitaților pieții tehnologie-industrie-afaceri, ajutând la păstrarea patrimoniului național de
resurse umane și adaptarea in contextual internațional. Păstrarea expertizei la nivel național este
crucială, dar la fel de importantă este si atragerea de experți internaționali, respectiv integrarea
lor in sistemul universitar si CDI din România.
Un alt factor cheie îl constituie crearea de posturi de cercetare permanente in universități, posturi
echivalente cu cele didactice (șef lucrări, conferențiar, profesor).
Doctoratul este cea mai importanta componentă a cercetării. Școlile doctorale din România au
regulamente aliniate la nivel internațional, însă impactul si semnificația doctoratului necesită o
schimbare fundamentala. Este necesara încadrarea doctoranzilor ca cercetători, astfel încât
aceștia să poată aloca timpul exclusiv doctoratului, pentru a dezvolta noi concepte si le duce la
maturitate.
In mod asemănător, pentru cadrele didactice este necesara o strategie de alocare a unei ponderi
mai mari pentru cercetare. Universităților le revine rolul semnificant de integrare a studenților
in ciclul tehnologie-cercetare-învățământ, de a iniția și promova procesul de inovație prin
colaborări cu industria, prin crearea de firme și/sau suport pentru incubare.
3.d Înființarea unor institute de cercetare științifică în universități (Gh. Pascovici)
Prin reorganizarile impuse de procesul Bologna, s-a dorit și s-a implementat ciclul de învățământ
“undergraduate” de 4 ani, astfel încit, nivelul educațional al diplomelor de licență (în principiu
echivalente cu “Bachelor's degree”) să nu fie, mult mai scăzut față de nivelul diplomelor de
absolvire anterioare procesului Bologna (cele corespunzatoare ciclului anterior, cel de 5 ani).
Din pacate, organizarea ‘ciclurilor’ superioare de invatamânt universitar, respectiv partea de
masterat și doctorat (echivalente etapei de “graduate students”) nu și-a găsit forma optima,
pentru a asigura succesul deplin al cercetării stiințifice academice; -nici din punct de vedere
financiar (complet nestimulativ, ceea ce a condus la efectuarea studiilor la “seral”, majoritatea
studenților fiind deja angajați, in cadrul unor activitați felurile, adeseori nesemnificative sau
complet necorelate cu domeniul studiului de master si/sau doctorat) dar -nici din punct de vedere
structural, respectiv ca mediu de desfasurare directa a activităților de cercetare in cadrul
universitar.
O soluție potențială, ar fi infiintarea unor Institute de Cercetare Stiințifica, in cadrul
Universităților (la nivelul Facultăților sau chiar al catedrelor sau al unor grupe de catedre cu
specialități inrudite). Această soluție nu este nicidecum nouă la nivel European, fiind
implementată deja de multă vreme, in majoritatea țărilor europene (Germania, Franța, Italia,
Elveția, Austria etc.)
In această structură, pe baza contractelor/proiectelor de cercetare stiințifica promovate de
cadrele didactice si câștigate in comtetițiile naționale sau internaționale, s-ar asigura finanțarea
activităților studenților masteranzi, doctoranzi si chiar post-doctoranzi, prin angajarea lor ca
cercetători științifici temporali (“juniori”), pe durata contractului de cercetare științifica,
respectiv și pe perioada de elaborare a tezelor respective de masterat/ doctorat, la o cota parte
din salariul unui cercetător știintific junior. Aceasta “cotă-parte” poate fi stabilită la nivelul
universităților, in conformitate cu rankingul de excelență al universității respective și a gradului
ei de independență acceptată. (Rankingul de excelență fiind stabilit la nivel național, pe baza
rezultatelor activităților de cercetare, a impactului lor internațional, a nivelului de inovare etc.)
Avantajele certe ale acestei soluții ar fi următoarele:
• effect catalizator, prin impulsionarea cadrelor didactice in a promova programe/ proiecte
complexe de cercetare/dezvoltare in scopul asigurări finanțării corespunzatoare a studenților
“masteranzi, doctoranzi si post-doctoranzi”, organizarea studiilor la zi și nu la seral, evitând
astfel angajarea studenților in diferite intrepinderi economice, naționale sau străine, fapt care
contribuie la perturbarea serioasă a invățământului superior dar si a activitătii de cercetare
stiințifică academică universitară.
• datorită faptului ca majoritatea personalului de cercetare este permanent tânără, fiind compusă
chiar de catre studenții masteranzi si/sau doctoranzi, media de vârstă a cercetătorilor din aceste
institute de cercetare se menține mereu mică (tânără), ceea ce prezinta un avantaj cert in
comparație cu media de vârstă a institutelor de cercetare traditionale, respective ne-universitare,
care imbătrânesc odată cu vârsta institutelor respective!
3.e Cercetarea doctorala, formarea de specialiști in parteneriat public-privat,
doctorat cu frecvență, regândirea sistemului de cercetare universitara la master
(Theodor Borangiu)
Forma de organizare a programelor de doctorat trebuie sa fie cu frecvenţă, adică activitatea
doctorandului să fie dedicată în totalitate cercetării pentru pentru realizarea tezei, aşa cum se
intâmplă în toate ţările în care cercetarea doctorală este folosită efectiv pentru dezvoltare
economică şi progres socialxix. Doctoranzilor trebuie să li se asigure pe durata de trei ani a
programului de doctorat o finanţare consistentă din partea beneficiarilor direcţi ai rezultatelor
cercetării - în principal companiile private - sau ca bursieri în programe strategice ale statului
român. Pe de altă parte, doctoratul nu poate fi făcut în izolare, exclusiv în mediul academic ci
printr-o deschidere cât mai largă către zona privată, asociații profesionale, grupuri de utilizatori
sau orice grupuri interesate relevante. Programele de cercetare doctorală lansează idei; aceste
idei trebuie însa testate şi implementate de firme pentru a ajunge în productie, ceea ce înseamna
că avansul cunoaşterii trebuie urmat imediat de adoptarea în proiecte inovative fie în companii,
fie prin pornirea de startup-uri care să valorifice cercetarea prin acţiuni de inovare.
Un parteneriatului public-privat în cercetarea doctorală se bazeaza pe asocierea dintre:
O firma de profil, care recrutează un absolvent de program de master sau echivalent înscris
într-un program de studii doctorale al unei universităţi pentru un stagiu industrial de formare
doctorală, incredintându-i o tema de cercetare ştiintifică de importanţă strategica pentru
activitatea şi dezvoltarea companiei; această temă de cercetare devine subiectul tezei de
doctorat.
Universitatea, care supervizează activitatea de cercetare a doctorandului prin şcoala
doctorală în care activează conducatorul de doctorat.
Studentul doctorand, care dedică 100% din timpul său de lucru temei de cercetare ştiinţifică,
timp care este partajat între companie şi laboratorul de cercetare din facultate. Doctorandul
beneficiază de o instruire şi formare duală: academică şi profesională, cercetarea sa fiind
finanţată (prin salariu sau bursă de studii) de companie.
Organizarea unui astfel de parteneriat care poate fi considerat in domeniul ingineresc drept o
Convenţie Industrială de Formare prin Cercetare Doctoralăxx necesită debirocratizare, o
legislaţie corespunzătoare şi facilităţi pentru companii, cum ar fi suport financiar de la MEC si
Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, credite bancare avantajoase pentru acoperirea bursei
doctorandului, etc.
Este necesar un dialog între companii din mediul privat, universităţi şi instituţii guvernamentale
pentru reformarea sistemului de doctorat în România. Trebuie dezbătute urgent trei probleme
majore: orientarea cercetării ştiinţifice doctorale, organizarea programelor doctorale împreuna
cu firmele şi pregătirea doctorală pentru creşterea angajabilităţii. Cercetarea doctorală trebuie
permanent orientată către tematici care servesc direcţiilor strategice de dezvoltare a economiei
si societăţii, cât şi dezvoltării de tehnologii, produse şi servicii originale în companii româneşti
pentru valoare adăugata, competitivitate şi creştere; cercetarea doctorală trebuie valorificată prin
inovare în cadrul firmelor de profil. Deasemenea, trebuie să capete răspuns întrebarile: care sunt
cerinţele companiilor pentru angajaţi cu înalta calificarexxi ? Cum pot firmele să folosească
pentru dezvoltare şi intrare pe piaţa de produse high tech astfel de specialişti supercalificaţi ?
3.f Cum reacționează universitățile? (DD)
Încheiem această secțiune dedicată resurselor umane cu două observații legate de evoluții recente la
nivelul sistemului universitar. Este vorba mai întâi de Apelul Consoțiului Universitariaxxii, reflectat într-
o știre de presă în forma următoare (cităm): Consorțiul “Universitaria”, format din cele mai importante
cinci universități din România, cere Ministerului Educației și Cercetării să aplice mai multe măsuri
care să îmbunătățească sistemul actual de finanțare a universităților publice. Acest sistem se bazează
– potrivit unui comunicat al consorțiului, emis miercuri – pe mecanisme “învechite, prăfuite” și care
trebuie schimbate rapid, printr-o “reformă profundă”, așa încât educația să se ridice la nivelul
tendințelor internaționale și al nevoilor de pe piața muncii. În încheierea apelului se spune (cităm): Ne
exprimăm speranța că Ministerul Educației și Cercetării va avea curajul să abordeze o reformă
profundă a sistemului de finanțare a învățământului universitar și să renunțe la inerția care a dominat
în ultimii ani acest domeniu, asigurând o utilizare eficace a resurselor bugetului de stat, orientată spre
calitate și performanță.
În al doilea rând, într-un articol publicat recentxxiii se analizează participarea României la competițiile
recente pentru finanțarea unor consorții de universități din UE. Scopul colaborării în cadrul acestor
consorții este acela de implementare a unei noi viziuni în ceea ce priveşte universitatea viitorului şi a
unui nou tip de educaţie. Autorul conchide (cităm): Avem, așadar, 10 (zece) unități românești de
învățământ superior în constelația celor 41 de consorții universitare din Europa calificate în competiția
de elită organizată de Comisia Europeană! Este cel mai mare număr de universități care s-a impus
dintr-o țară din estul continentului, în fața Ungariei (6 universități), Poloniei și Bulgariei (cu câte 5
universități) și Cehiei (2 universități). După părerea noastră, acest rezultat (ca și apelul consorțiului
“Universitaria” menționat mai sus), reflectă dorința de progres din mediul universitar.
4. Rolul sectorului privat. Parteneriatul cu sectorul public. Inovarea
deschisă.
Sectorul privat are o importanță crucială în economie. Rolul său în inovare este extrem de
important, fie că este vorba de mari companii, de IMM-uri inovative sau start-up-uri. Am
menționat mai sus cifra de referință de 2% din PIB privind contribuția sectorului privat la
cheltuielile legate de cercetare (dublu față de bugetul din fonduri publice). Companiile trebuie
să aibă resursele (și interesul) pentru o astfel de investiție considerabilă. Statul poate oferi
facilități (de pildă scutire de impozite) pentru activitățile de cercetare și cele de susținere a unei
specializări avansate. Desigur, în perspectiva creșterii volumului și competitivității activității
economice precum și a numărului de locuri de muncă. Un caz special îl reprezintă companiile
multinaționale, care au interesul de a dezvolta activități CD în țara noastră atunci când pot atrage
ușor forță de muncă calificată, cu un minim de investiții (de exemplu pentru dezvoltare de
software sau proiectare asistată de calculator). În această perioadă de schimbări se vorbește
despre relocarea industriei din Asia în Europa, unii specialiști fiind de părere că România este
o locație atractivă.
Extrem de eficientă ar fi existența unor parteneriate public-private ample și de durată.
Readucem aici în discuție ideea hub-urilor de inovare, consorții regionale de parteneri atât din
zona publică (institute, universități), cât și din cea privată (companii autohtone și
multinaționale, IMM-uri inovative, firme de consultanță etc.). Un astfel de consorțiu ar trebui
să dispună de o suprastructură de management (finanțată, de pildă, din fonduri structurale) și să
convină reguli precise de colaborare, care să asigure o predictibilitate, dar și suficientă
flexibilitate în administrarea activităților de cercetare aferente. Proiectele ar putea finanța
accesul la infrastructuri de cercetare deschise (a se vedea mai jos), sau activități de cercetare-
inovare legate de o anumită tematică, din care vor fi subcontractate fonduri actorilor interesați
de realizarea unui anumit obiectiv concret. Gama de instrumente de finanțare a fost deja
experimentată prin programul operațional competitivitate (POC). Important ar fi ca finanțarea
unor astfel de hub-uri de inovare prin agențiile de dezvoltare regională să permită reducerea
timpului de contractare și micșorarea birocrației. Este adevărat că membrii consorțiului ar fi
avantajați în finanțare, dar ei vor fi oricum selectați pe criterii de performanță și de competență
într-un anumit domeniu, în concordanța cu strategia la nivel național și specializarea inteligentă
la nivel regional. Performanța sistemului CDI implică opțiuni și concentrarea resurselor!
La cele de mai sus adăugăm, bazat pe experiența sistemelor performante din lume: cunoașterea
reciprocă și credibilitatea partenerilor permite multiplicarea contactelor și circulația ideilor
caracteristice unui sistem în care se practică inovarea deschisă. Noile informații și idei circulă
într-un mod informal, între parteneri care se cunosc și își respectă reciproc drepturile. Mediul
descris mai sus, în care se maximizează posibilitățile de cooperare între actori diferiți, inclusiv
transformarea rapidă a noilor cunoștințe în efecte economice, merită denumirea de ecosistem
de inovare. Desigur, realizarea și punerea în practică a noilor produse și tehnologii vor necesita
de asemenea investiții (inclusiv prin capital de risc).
4.a Finanțarea parteneriatului regional public-privat (DD)
În pregătirea Dezbaterii Impactul sistemelor ciber-fizice în industrie și societate menționate
anterior, Comisia STMS a avansat ideea unor parteneriate regionale public – private, denumite
hub-uri de inovare, care să fie finanțate prin fondurile structuralexxiv. O descriere succintă a
conceptului și a modului de operare apare în subsecțiunea 4.b. Mai departe (4.c) se dau exemple
de astfel de parteneriate. În același registru recomandăm comunicarea Dr. Andreas Wild
dedicată unor sinergii europene, care a fost prezentată la dezbaterea menționată mai susxxv.
4.b Hub-uri de inovare (Gabriel Dima)
Un element central ȋn promovarea și susținerea specializării inteligente la nivel regional ȋl
reprezintă conceptul de Hub de inovarexxvi privit ca o concentrare a resurselor și competențelor
unui consorțiu regional de parteneri atât din zona publică (institute, universități), cât și din cea
privată (companii autohtone și multinaționale, IMM-uri inovative, firme de consultanță etc.)
care să acționeze ca un agent regional de inovare și transformare economică inteligentă. Hub-
urile de inovare pot fi dezvoltate ȋntr-una sau mai multe regiuni de dezvoltare fiind
interconectate cu structuri similare atȃt la nivel național, cȃt și internațional.
Conceptul de Hub de inovare, lansat inițial de European Institute for Innovation&Technology
(EIT) xxvii ca element central al conceptului de comunitate de inovare (Innovation
Community)xxviii, constă ȋn abordarea integrată a ȋnvățămȃntului superior, cercetării și inovării
prin crearea de legături sistemice/parteneriate public-private care să faciliteze realizarea unei
mase critice ȋn crearea unor centre de excelență care să contribuie semnificativ la creșterea
competitivității și relevanței cercetării și inovării ȋn abordarea problemelor de dezvoltare
regională și care, ȋn final, să producă creșterea nivelului de trai al populațieixxix.
Hub-urilor de inovare pot:
Susține dezvoltarea unor ecosisteme regionale de cercetare-inovare care să includă pe lȃngă actorii principali ȋn implementarea unei specializări inteligente și alte entități care
pot contribui direct sau indirect la specializarea inteligentă respective ca: agenții de
finanțarea a cercetării, instituții ale administrației publice locale sau centrale (ȋn special
agențiile de dezvoltare regională), organizații patronale, sindicate, precum și orice altă
organizație reprezentȃnd societatea civilă care are nevoie de servicii de cercetare;
Contribui la dezvoltarea/actualizarea politicilor privind cercetarea și inovarea ȋn concordanță cu tendințele naționale și internaționale răspunzȃnd astfel atȃt nevoilor
comunităților locale cȃt și la nivel global;
Contribui la procesul de adaptare a oferței educaționale a instituțiilor de ȋnvățămȃnt superior la cerințele pieții muncii;
Promova ȋn rȃndul tinerilor cercetători alegerea unei cariere academice sau de cercetare;
Crea premizele dezvoltării unor industrii noi ȋn contextul actualei revoluții industriale (Industria 4.0);
Susține dezvoltarea unor infrastructure de cercetare noi sau prin integrarea și actualizarea celor existente care să ofere servicii și expertiză ȋn domenii
multiple/interdisciplinare de cercetare și inovarea organizațiilor care nu dispun de
facilități corespunzătoare, ȋn special intreprinderilor mici și mijlocii.
Hub-ul ar trebui să dispună de o suprastructură de management (finanțată, de pildă, din fonduri
structurale, pe baze non-competitive pe baza unui set de factori de performanță) și să convină
reguli precise de colaborare, care să asigure o predictibilitate, dar și suficientă flexibilitate în
administrarea activităților de cercetare aferente. Concret, structura de coordonare ar trebui să fie
responsabilă de:
Planificarea strategică;-
Coordonarea activității entităților din componența hub-ului;
Managementul serviciilor suport;
Asigurarea interacțiunilor cu organizațiile finanțatoare publice dar și cu donatorii privați;
Realizarea legăturilor ȋntre cererea și oferta de soluții tehnologice și de cercetare.
Pe lȃngă structura de management, hub-ul de inovare ar trebui să includă ȋn mod obligatoriu
structuri care să:
lanseze competiții pentru finanțarea activităților de cercetare pentru dezvoltarea de noi tehnologii menite să crească nivelul de competitivitate a economiei locale și implicit nivelul
de dezvoltare al societății;
creeze premizele dezvoltării de noi afaceri/industrii prin oferirea de servicii incubatoarelor de afaceri (acces la finanțare, consultață ȋn planificare afacerii, instruirea personalului,
facilități pentru realizarea prototipurilor de noi produse, etc.);
permită pregătirea continuă a personalului prin organizarea de programe de pregătire profesională ȋn colaborare cu actorii industriali și instituțiile de ȋnvățămȃnt superior acordȃnd
o atenție deosebită organizării de programe de pregătire inovative pentru doctoranzi și tinerii
cercetători;
permită accesul la infrastructuri de cercetare deschise, sau activități de cercetare- inovare legate de o anumită tematică, prin proiecte prin care vor fi subcontractate fonduri actorilor
interesați de realizarea unui anumit obiectiv concret.
In prezent, la nivelul Uniunii Europene, există un spectru larg de hub-uri de inovare ȋnfințate
atȃt ȋn urma unor inițiative locale cȃt și ca urmare a unor finanțări provenite din partea EIT sau
unor programe ale Comisiei Europene care pot reprezentă exemple de bună practică ȋn
dezvoltarea unor astfel de entitățixxx. Mai mult, la nivel European este promovată idea creării
unor rețele Europene de hub-uri de inovare care să permită pe lȃngă colaborarea locală,
colaborarea trans-frontalieră oferind astfel soluții pentru problemele existente la nivel regional
și European.
De exemplu, există un interes major pentru promovarea creării unei rețele Europene de hub-uri
de inovare digitalăxxxi care să susțină nevoile de digitizare are actorilor industriali, cu precădere
a ȋntreprinderilor mici și mijlocii ȋn domenii cruciale ca inteligența artificială sau securitatea
cibernetică – finanțările pentru crearea sau susținerea unor astfel de entități existente ȋn
exercițiul financiar prezent fiind continuate pentru perioada următoare prin programul Digital
Europe ȋn care au fost deja incluse mecanisme de finanțare și bugete semnificative.
4.c Ilustrarea ideii de hub de inovare în Germania și în România (Gh. Pascovici)
Așa cum s-a mai menționat, ar fi de dorit ca institutele de cercetare științifică universitară să
participle la hub-uri de inovare, consorții regionale de parteneri atât din zona publică (cu alte
institute de cercetare din universități sau alte domenii), cât și din zona privată (companii
multinaționale, IMM-uri inovative, firme de consultanță etc.) și pe aceasta cale să-și propună să
acceseze fondurile europeene de dezvoltare si de cercetare. Mi-aș permite sa consider ca
Fondurile Europene de Dezvoltare au fost, sunt și vor mai fi un fel de ‘Mini-Marshal-Plan’-
uri pentru țările din Estul EU.
Din păcate, in România, sunt nenumarate exemple locale, din ultimii 10-20 ani cînd, de facto,
România nu a dorit nicicum accesarea și mai ales a desconsiderat total implementarea fondurilor
europene… și aceasta din varii motive!
In ceea ce mă privește, pe mine personal, așa a fost să fie, ca după 30 de ani de cercetare
științifică in România (in structura institutelor de cercetare din rețeaua IFA -Magurele) dintre
care, am acumulat și 8 ani de manageriat, succesiv, la toate nivelele din domeniul fizicii, să am
ocazia ca in ultimii 25 de ani, să activez tot in domeniul cercetării de fizică nucleară, mai mult
la Universitatea din Köln (Germania) și din prisma acestor experiențe, aș dori sa comentez scurt,
asemănările si deosebirile a două categorii de hub-uri de cercetare dezvoltare, promovate si
implementate în Germania și în România.
Din punctul meu de vedere, practic, există două categorii mari, două modalități organizatorice
de promovare a unor hub-uri semnificative, atât din punct de vedere tematic, al volumului forței
de muncă și a bugetului asociat:
A) Rezultate din categoria deciziilor centralizate (mi-aș permite să le numesc …categoria
“liber impuse”)
De ex:
- In Germania: Silicon Saxony e.V. care a ajuns la un număr impresionant de peste 300
companii/instituții (din domeniul micro-nano electronicii si conexe) și cu peste 40.000
angajați, având Dresda (Dresden) și mai ales Universitatea Tehnica din Dresda ca pivot
central dar și alte 10 universități renumite din Germania si Europa și poate cel mai important
nenumarăte instituții semi-publice specialzate pe aplicațiile unor tehnologii înalte (de ex.
Max Planck Society, Fraunhofer Society, Leibniz Institutes, Helmholtz Association si
multe alte instituții academice de elită din Germania) (https://www.silicon-
saxony.de/home/ ). Deși a pornit ca o investiție Siemens (1994) si AMD (1994), mai apoi
s-a up-gradat semnificativ, in baza initiațivei EU (asa numita Tigers Project din cadrul
obiectivelor “Lisbon objectives” (2000 și altele) pentru a ajunge la nivelul impresionant de
azi! Deosebit de semnificativă este organizarea cercetării stiințifice la Universitatea Tehnică
din Dresda, atât ca structură, cât și ca volum și ca diversitate.
- In România: ELI-NP-Măgurele https://www.eli-np.ro/index.php a fost initiată pe
scheletul infrastructurii existente la Măgurele, dar pe un domeniu complet nou, cel al
laserilor de foarte mare putere in impuls (de fapt o propunere EU, in cadrul unui program
vast, respective ELI-EU) dar mai apoi, inafara acelor laseri de putere mare de 10 PW (un
https://en.wikipedia.org/wiki/Max_Planck_Societyhttps://en.wikipedia.org/wiki/Fraunhofer_Societyhttps://en.wikipedia.org/wiki/Gottfried_Wilhelm_Leibniz_Scientific_Communityhttps://en.wikipedia.org/wiki/Helmholtz_Association_of_German_Research_Centreshttps://www.silicon-saxony.de/home/https://www.silicon-saxony.de/home/https://www.eli-np.ro/index.php
record mondial stabilit deja la Magurele in 2019 !) domeniul de cercetare a fost extins și
spre domeniul fotonicii nucleare, printr-o inițiativă preponderant româneasca, privind
dezoltarea unei instalații complexe care va produce un fascicul gama cu parametrii de
funcționare deasemenea unici la nivel mondial și anume sistemul VEGA- (Variable Energy
Gamma-ray) în colaborare directă cu Lyncean Technologies, (USA) dar și cu suportul direct
al renumitului centru de cercetare de la SLAC_Stanford, CA. Inafara noutații stințifice din
domeniul fotonicii nucleare, se prevăd si aplicații multiple în fizica fundamentală, fizica
nucleară si astrofizică cât și în cercetările aplicative din domeniul științelor materialelor,
managementul materialelor nucleare si în domeniul științelor vieții.
B) Din categoria descentralizate (sau mai curînd, cele de tip…”liber alese”)
De ex:
- In Germania: Hub-ul din regiunea Stuttgart-Tübingen denumit și “the Cyber
Valley”, un mare hub (https://www.cyber-valley.de/ ) care a fost implementat mai
recent (in baza unei initiative locale din ~ 2016) având ca scop primordial,
accelerarea dezvoltărilor și comercializarea tehnologiilor tipice de IA in domenii
diverse ca industria auto, sanatate, diferite sectoare de productie. Au găsit parteneri
de cercetare academică universitară dar si industrială, cultivînd si promovînd chiar
o cultura a antreprenoriatului. Un salt considerabil l-a constituit alăturarea
companilor mari ca: - Amazon care s-a alăturat in 2017 listei de companii partenere
si a înființat și un centru de cercetare în apropierea Institutului Max Planck pentru
Sisteme Inteligente din Tübingen si - Google care a devenit partenerul industrial al
Institutului German de Cercetare in IA (DFKI), institut de cercetare cu peste 800
cercetatori angajați, deosebit de activi in publicații stiințifice din domeniul IA și
aplicații, cu un ranking scientometric deosebit și ajungând pe locul patru în lume in
ceea ce privește numarul de start-up-uri din domeniul IA.
- In Romania - referitor la zona Cluj-Napoca (www.clujit.ro) recent mai activă prin
“Transilvania Digital Innovation Hub “- Transilvania DIH
(https://transilvaniait.ro/) și mult mai timid Timișoara, cu Timisoara Startup Hub
(https://ro-ro.facebook.com/700StartupHub) deși a beneficiat de oarecare
mediatizare internaționala “Towards a Romanian Silicon Valley?”(E. Baga) sunt
oarecum departe de echivalentele lor, spre exemplu…“the Cyber Valley” (Stuttgart-
Tübingen)
• Ce le lipsește, celor două regiuni pentru a deveni echivalentul unor “Romanian Silicon
Valley”?
- In primul rînd - o experiență mai indelungată de inovare reală (din păcate, inovarea reală
este adeseori ocolită la noi, cu diverse proceduri de echivalare a inovării, punctaje birocratice
diverse, false brevete de invenții etc.) și poate mai important – lipsa capitalului real si de risc
(venture capital) si in fine oconcentrare mai mare de companii renumite, de “high-tech” (sau
subsidiare lor) si incubatoare, acceleratoare de “high-tech” etc.
• Ca observație generală, se poate pune intrebarea dacă se poate folosi experiența ELI-
Măgurele (ca o investiție promovată cu success la nivelul anului 2010) in promovarea unor
investiții complexe, majore, din fonduri de dezvoltare europene pentru domeniile specifice
micro/nano-tehnologiilor, ale CPS sau IA?
- Răspunsul este dificil si de mare complexitate, datorită deosebirilor extrem de mari, tematice
si structurale între cele doua domenii.
https://www.cyber-valley.de/https://www.dfki.de/en/web/http://www.clujit.ro/https://transilvaniait.ro/file:///C:/Users/dascalu/AppData/Local/Temp/Timisoara%20Startup%20Hubhttps://ro-ro.facebook.com/700StartupHub
• Concret, cazul ELI-NP Măgurele, este doar o componentă a unui complex European de
dezvoltare de infrastructură de R&D, de interes pan-European, parte a strategiei elaborată in
cadrul ESFRI - (European Strategy Forum on Research Infrastructures). Documentul
primordial “The ELI-EU White Book” a fost documentul de referintă in elaborarea
documentelor tehnice TDR (Technical Design Reports) pentru cele trei locații europene: ELI -
Beamlines (Czech Republic - Praga);- ELI - ALPS (Hungary - Szeged) si -ELI - NP (Romania
- Măgurele). In particular, acest document ‘ELI-EU White Book’ poate fi însă folosit ca element
de referință in promovarea unei investiții majore cu o structură complexă la intersecția
domeniilor de micro/nano-tehnologii, CPS si IA. Doar ca atenționare, elaborarea documentului
primordial “The ELI-EU White Book” a necesitat un efort susținut a peste 100 de cercetatori
științifici din 13 țări- sub coordonarea directă a inițiatorului proiectului (Gerard Mourou -
premiul Nobel 2018) si a comitetului de conducere -ELI-EU, activitate care a durat peste un an
de zile.
• Din punct de vedere tematic si structural o asemenea investitie este mai curind
asemănătoare dezvoltarilor regional – naționale de tipul “Silicon Saxony e.V. – EU”
(https://www.silicon-saxony.de/home/ ) și cel de tipul “The Cyber Valley - Stuttgart-
Tübingen” (BW)-(www.cyber-valley.de); fiecare dintre ele devenind cîte un consorțiu foarte
puternic de R&D in domeniile micro/nano tehnologiilor, ale CPS si IA cu parteneri valoroși din
știintă, invătământ, industrie și care au promovat proiecte europene de mare anvergură.
5. Infrastructurile de cercetare deschise
Fără îndoială, infrastructura de cercetare este din ce în ce mai importantă, ea devenind tot mai
sofisticată (inclusiv prin digitalizare) și mai costisitoare. Datorită acesteia, activitatea de
cercetare este mai complexă, dar are și o productivitate mai mare. Dar cercetarea înseamnă în
continuare – in pofida aparaturii inteligente – multă muncă în documentare, prepararea probelor
folosite în experimentări, interpretarea rezultatelor. Ca să nu mai vorbim de studiul unor procese
tehnologice noi sau experimentarea unor noi materiale sau structuri funcționale. O cercetare
mai amplă înseamnă multe dotări costisitoare și interacțiunea frecventă între cercetătorii care
gestionează dotările tehnice complexe (și îi înțeleg din ce în ce mai bine potențialul). Adesea,
astfel de cercetători au formații de bază diferite și colaborează într-o cercetare multidisciplinară
(sau interdisciplinară): acestea sunt zone extrem de fertile pentru inovare.
În ultimele decenii a devenit o practică concentrarea aparaturii și echipamentelor în zone
dedicate, uneori în condiții speciale de curățenie și de microclimat. În cele ce urmează vom
înțelege prin infrastructură de cercetare un ansamblu de dotări folosite în activitățile de
cercetare-dezvoltare, aflate de regulă în gestiunea unei organizații publice, institut sau
universitate. Organizarea axată pe o infrastructură este mai eficientă din punctul de vedere al
asigurării unor activități suport, întreținerii curente și a acoperirii costurilor aferente. Pe de altă
parte este necesară asigurarea accesului direct sau indirect (cu asistență de specialitate) la
aparatura respectivă. Este important pentru cercetătorul din institut să aibă acces la aparatura
colegilor din alt laborator, sau pentru doctorand să poată efectua o varietate de experimente.
Acest mod de a vedea lucrurile este punctul de plecare pentru conceptul de infrastructură
deschisă. Infrastructura poate fi deschisă pentru un cercetător dintr-o altă entitate, participant
la un proiect CD executat în parteneriat. Și o firmă poate avea acces pe bază contractuală.
Cerințele utilizatorilor pot fi destul de variate, ele fiind satisfăcute de rețele de infrastructuri
de cercetare, care asigură nu numai o varietate mai mare de dotări experimentale, ci și o
combinație unică de expertiză. La începutul acestui secol s-au format astfel de rețele în SUA,
dar și în Uniunea Europeană.
https://www.silicon-saxony.de/home/http://www.cyber-valley.de/
5.a IMT-MINAFAB, prima infrastructură de micro-și nanofabricație din estul
Europei (DD).
Micro- și nanotehnologiile (a se vedea secțiunea următoare) se pretează foarte bine pentru
cercetare multidisciplinară și inovare. INCD Microtehnologie (IMT București) a lansat în mai
2009, într-un eveniment cu largă audiență, la Bruxelles, IMT – MINAFAB (IMT centre for
MIcro- and NAnoFABrication)xxxii, prima facilitate experimentală deschisă din estul Europei în
domeniul micro- și nanofabricației. De fapt nu este vorba numai de fabricație, în sensul de
structurare micro- sau nano (a se vedea secțiunea următoare, dedicată tehnologiilor), ci și de
caracterizare fizică, de simulare și proiectare asistată de calculator, precum și de testarea
fiabilității. Din 2011, serviciile sunt acreditate internațional din punctul de vedere al calității,
adică certificate din punctul de vedere al reproductibilității proceselor, aspect vital pentru
industrie. Oferta de servicii pentru diverse categorii de utilizatori este sintetizată pe pagina
https://www.imt.ro/MINAFAB/. Modernizarea acestei facilități continuă și în prezentxxxiii. De
menționat faptul că sfârșitul anului 2015 a fost inaugurată o nouă infrastructură (finanțată din
fonduri structurale) și Centrul de nanotehnologii și nanomateriale bazate pe carbon
(CENASIC), cu o activitate multidisciplinară susținută în colaborare de specialiști din diverse
laboratoare de cercetare ale institutului, sub coordonarea Directorului de departament Mircea
Dragomanxxxiv.
5.b CEITEC (Republica Cehă). Un model de institut tehnologic, cu multiple
laboratoare furnizând servicii științifice, având la bază un consorțiu regional (DD).
Un model de institut tehnologic, creat printr-o finanțare europeană, poate fi găsit în
Republica Cehă (regiunea Brno). Este vorba de CEITEC, Institutul Tehnologic din Europa
Centrală. Această instituție, cu propria structură de conducere, coordonează zeci de laboratoare
și colective de cercetare din instituțiile consorțiului (format din universități și entități de
cercetare). Este o instituție independentă, guvernată după reguli internaționale, care a avut ca
bază o investiție de 290 milioane de euro în infrastructură (12 facilități de bază, deschise
utilizatorilor, laboratoare cu suprafața de 25.000 m2). Cercetarea se derulează pe direcția a șapte
programe de cercetare (a se vedea mai jos), susținute de proiecte finanțate din programe
naționale și internaționale, în strânsă legătură cu activitățile educative (formare de specialiști
în școli doctorale, burse postdoctorale). În ceea ce privește profilul de activitate, profund
multidisciplinară, este foarte interesantă combinația între micro- și nanotehnologii, materiale
avansate, pe de-o parte, și aplicațiile în biologie și medicină (inclusiv genomica plantelor și
medicina veterinară). O mențiune specială merită programul de studiu al creierului (a se vedea
inițiativa recentă a Academiei Române, la adresa https://acad.ro/centreAR/CNCC/CNCC.pdf).
Investiția menționată mai sus s-a derulat în primii ani ai ultimului deceniu, în paralel cu un
proiect din seria ELI (Extreme Light Infrastructure).
Descrierea oficială a CEITEC este următoarea. Institutul de Tehnologie din Europa Centrală
(The Central European Institute of Technology), CEITEC (v. https://www.ceitec.cz/), este un
centru de servicii științifice multidisciplinare, focalizat pe științele vieții, materiale și tehnologii
avansate, în care cercetare științifică fundamentală se îmbină cu cea aplicativă. Este un consorțiu
de universități și institute de cercetare din Brno (Moravia de sud, Republica Cehă). Cu ajutorul
fondurilor europene s-a dezvoltata o infrastructură de nivel mondial, folosită de 61 de grupuri
de cercetare pentru implementarea a șapte programe CD și anume: a) nanotehnologii și
microtehnologii avansate; b) materiale avansate; c) biologie structurală; d) genomică și
proteomică a sistemelor de plante; e) medicină moleculară; f) cercetarea creierului și a minții;
g) medicină veterinară moleculară. Tehnologiile avansate utilizate aici facilitează studiul
sinergetic în științele vieții și ale materialelor la toate nivelele de complexitate (atomi
individuali, molecule, grupuri de molecule, celule, organisme complete).
https://www.imt.ro/MINAFAB/https://acad.ro/centreAR/CNCC/CNCC.pdfhttps://www.ceitec.cz/
Pe site-ul respectiv există numeroase informații legate de funcționarea institutului respectiv, cu
indicarea modului de acces (de exemplu ca visiting researcher, sau ca postdoc pe domenii
precise de activitate) La resursele institutului au acces și firmele private.
5.c Observații finale (DD)
„Orizont 2020” anunţa pentru 2016 şi 2017 competiţii legate de „Infrastructurile Europene de
Cercetare”. Scopul este „Deschiderea către toţi cercetătorii europeni (inclusiv din industrie) a
facilităţilor de cercetare cheie la nivel naţional şi regional”. Se acordă finanţare pentru reţele de
infrastructuri de cercetare, care trebuie să asigure împreună (în consorţiu) servicii ştiinţifice şi
tehnologice, executând în paralel o cercetare care diversifică oferta. „Comunităţile” (reţelele)
avansate trebuie să se focalizeze pe inovare şi să asigure sustenabilitatea pe termen lung
(după încetarea finanţării) a acestor comunităţi integratexxxv. Remarcăm de pildă rețeaua de
micro- și nanofabricație EuroNanoLab, la care a fost invitat să participe și IMT-
MINAFABxxxvi. Între timp lucrurile au progresat în Europa, concretizându-se în formarea unor
entități tip ERIC (European Research Infrastructure Consortia), cu personalitate juridică,
supuse legislației europene.
6. Tehnologiile cheie
Un studiu recent grupează și sistematizează înalta tehnologie așa după cum se arată în Figura
de mai jos. Se folosește terminologia tehnologii generice esențiale (Key Enabling
Technologies, KETs). Avem de pildă microtehnologiile, care permit realizarea de detalii
funcționale la scara micronilor (a mia parte dintr-un milimetru). Microelectronica a permis
realizarea circuitelor electronice complexe într-o singură componentă (circuit integrat),
materialul de bază fiind siliciul monocristalin. Dar prelucrarea la scara micronului este utilă și
în alte industrii, de pildă pentru realizarea duzelor din reactoarele nucleare. Microsenzorii
fabricați cu tehnologii înrudite cu cele din microelectronica siliciului au permis realizarea
senzorilor inteligenți (cu procesarea semnalului în aceeași componentă), astăzi esențiali pentru
Internetul lucrurilor (Internet of Things, IoT), una dintre direcțiile de maxim interes în actuala
revoluție digitală. Miniaturizarea progresivă (pentru a integra o electronică tot mai complexă)
a dus la nanoelectronică (un nanometru fiind o miime de micron), dar au apărut și limitări,
legate de faptul că ne apropiem de structura fundamentală a materiei (formată din atomi). La
scara nano (care este și cea a structurării materiei vii) apar fenomene noi care pot fi exploatate,
făcând nanotehnologia extrem de atractivă pentru inginerie în general. Am făcut această
digresiune pentru a atrage atenția că cercetarea fundamentală este esențială pentru dezvoltarea
tehnologiilor avansate.
Tehnologiile digitale (Figura de mai jos) sunt mai des pomenite – fiecare cetățean care dispune
de un telefon inteligent își poate da seama de importanța lor în viața de zi cu zi. Tehnologia
digitală poate fi cuplată direct la realitatea fizică, în așa numitele sisteme ciber-fizice (Cyber-
Physical-Systems), baza noii revoluții industriale (Industry 4.0), a funcționării orașelor
inteligente (Smart Cities) etc. Este ușor de intuit, printr-o simplă inspecție a Figurii de mai sus,
că ofensiva noilor tehnologii se bazează pe o combinație de tehnologii generice esențiale.
Aceste tehnologii sunt generice, în sensul de versatile, utilizabile în diverse aplicații. Politica
UE este aceea de a pune la dispoziția IMM-urilor inovative tehnologiile generice KET,
preferabil combinații ale acestora (multi-KET), prin infrastructuri (sau rețele de infrastructuri)
de cercetare deschise (a se vedea mai sus). Nici politica României nu poate ignora importanța
noilor tehnologii: a se vedea dezbaterea privind rolul sistemelor ciber-fizice (Academia
Română, 20 februarie 2020). INCD-urile ar putea juca aici un rol crucial, alături de companii,
cu condiția ca ele să se încadreze din lanțuri valorice active și să exploateze oportunități
existente pe plan internațional sau regional.
6.a Convergența tehnologiilor generice (Gh. Ștefan)
Caracterul generic al tehnologiilor din categoria KET este dat și de versatilitatea cu care ele
interacționează promovând platforme, produse sau servicii ce formează și un mediu de
dezvoltare favorabilă pentru fiecare dintre ele. Procesul este accelerat și de complexitatea
funcțională a produselor emergente pe care piața le impune ca urmare a unor imperative sociale
sau pur și simplu din considerente de piață. Avem de a face cu un sistem cu un grad avansat de
autonomie în care mecanismele de autoorganizare-și spun cuvântul prin bunele si mai puțin
bunele ce rezultă. De aici vine imperativ necesitatea unor acțiuni de bine temperare a acestor
procese. Unde ne poate conduce procesul de convergență al unui redutabil trio tehnologic
precum:
Blockchain (BC) - Artificial Intelligence (AI) – Internet-of-Things (IoT)?
Este din ce în ce mai evident procesul prin care noi platforme, produse sau servicii apar prin
convergența acestor tehnologii. Înțelegem prin convergența tehnologiilor folosirea a două sau
mai multe tehnologii pentru a defini și promova platforme, produse sau servicii (pe scurt funcții)
noi, ce nu pot fi dezvoltate decât prin implicarea sinergică a unor procese inovative dezvoltate
pe baza acestor tehnologii.
Apariția și promovarea unor noi funcții rezultă prin convergența unor cerințe (reale sau induse)
cu posibilitățile oferite de noile tehnologii (generice). Piața este cea care, de regulă, catalizează
acest proces. Într-o măsură oarecare (de regulă mai mică) puterea administrativă și cea
legislativă controlează acest proces. Din păcate și spațiul public (cu un discernământ cel puțin
discutabil, dacă nu foarte coborât) are un cuvânt de spus. În acest context, vom schița studiul de
caz al convergenței BC-AI-IoTxxxvii.
Convergențele apar și se impun întotdeauna drept urmate a unor evoluții instopabile. În cazul
convergenței IoT cu BC, creșterea exponențială a domenilui IoT obligă renunțarea la
mecanismele de control centralizate ce și-au atins limite de la care încolo au devenit ineficiente
și prin aceasta o frână în dezvoltarea ulterioară. Limitele sunt date, în egală măsură, de
dimensiune și complexitate. BC poate oferi o soluție prin:
1. mecanismele de interacțiune descentralizate pe care le oferă
2. mecanisme de audit realizate în timp real și în condiții de maximă securitate
3. realizarea unor contracte inteligente (smart contracts) care facilitează interacții autonome
între entitățile conectate pe IoT
Domeniul IoT este pândit de pericole care-i afectează stabilitatea și funcționalitatea odată cu
creșterea dimensiunii și complexității entităților interconectate precum și a funcțiilor pe care
aceste le pot realiza prin ”colaborarea” dintre ele. BC asigură odată cu autonomia ansablului și
autonomia, măcar parțială, a relațiilor dintre entitățile IoT-ului. Pe baza unor reguli riguros
definite prin contracte inteligente obiectele din IoT pot colabora și prelua funcțiuni care acum
încarcă în mod inutil agenda zilnică a populației. Prin mecanisme de BC, IoT poate deveni un
robot distribuit deosebit de efficient pentru funcții cotidian opresive.
Convergența BC-IoT oferă funcții bazate pe reguli fixe, simple și clare. Un pas înainte poate fi
făcut prin intrarea în scenă a tehnologiei AI. Acum apar două noi relații. Prima se referă la faptul
că BC oferă, pentru mecanismele de antrenare și validare a unei AI, un suport informational
vast, sigur și ieftin, printr-o piață de date descentralizată pe care persoane sau companii pot
vinde, imprumuta sau împărtăși date. O a doua relație este dată de implicarea AI în procesele de
decizie ce apar în spațiul IoT. AI oferă posibilitatea de a realiza funcții inteligente care să
acționeze prin decizii bazate pe un proces de învățare care a fost capabil să identifice reguli mai
subtile decât cele pe care investigația umană explicită le poate dezvălui.
Orașele inteligente (smart cities) reprezintă un exemplu foarte bun a ilustra convergența BC-
IoT-AI. Orașele inteligente își vor putea optimiza subsistemele funcționale prin platforme, care
integrează cele trei tehnologii, pe baza cărora pot fi declanșate mecanisme de auto-organizare
mult mai eficiente decât mecanismele administrative curente. Un al doilea exemplu de folosire
convergentă a acestor tehnologii este e-votul ce ar permite implicarea cercurilor tot mai largi ale
populației, de la nivelul comunităților locale până la nivelul unui stat, în procesele de decizie.
Poate fi vorba despre declanșarea unor procese de reconsiderare majoră a modului în care lumea
noastra, la toate nivelele, și-ar putea modifica radical modul de funcționare (se poate ajunge
până la a pune în discuție formele de manifestare ale politicului).
Dar, convergența tehnologiilor generice aduce cu sine și preocupări legate de etica folosiri lor
și de interferența pe care o poate produce în viața private prezența ubicuă a unei rețele complexe
și inteligente. Datele private pot fi folosite pentru a ne influența deciziile sau a ne urmări
comportamentul. Teama indusă poate fi suspendată pe două căi: institutional și personal.
Instituțional, prin reglemntări care să fie făcute cu un bun echilibru între protecție, a populației
și a mediului economic, și promovare, a unui ecosistem stimulativ. Individual, (1) printr-un
discernamânt avansat în folosirea tehnologiilor, pentru a nu fi prinși în fluxul acțiunilor care ne
preturbă capacitatea de a decide, și (2) printr-un comportament ireproșabil de a cărui vizibilitate
să nu temem.
Deci, pe lângă preocuparea pentru promovarea tehnologiilor avansate, grija pentru educație
(dezvoltarea discernământului și a comportamentului etic) este un proces la fel de important
dacă vrem ca noile platforme tehnologice să fie folosite eficient și să fie acceptate fără rețineri
datorate unor neînțelegeri sau unor tendințe fraudulente.
Impactul convergenței tehnologiilor este multiplicativ, dacă nu exponential, asupra unei
populații care nu poate ține pasul cu dinamica tehnologică și asupra unui mediu ecologic cu
resurse limitate. Buna temperare a acestui proces cere în egală măsură reglementări la nivel
economic și social intim corelate cu regândirea imaginativă a sistemului educational.
6.b Sistemele ciber-fizice (Theodor Borangiu)
Sistemele ciber-fizice (CPS) reprezintă un domeniu de cercetare complex şi de inovare radicală
care aplică IC2T în industrie, marcând noul prag propus pentru materializarea viziunii EU2020
“smart everywhere” a viitoruluixxxviii. Astfel, se consideră că un factor important de asigurare a
succesului strategiilor de inovare în industrie este reprezentat de conştientizarea şi adoptarea pe
scară largă a ingineriei CPS în mediul industrial, de producţie pentru asigurarea avantajului
competitiv al companiilor şi pentru crearea de locuri de munca cu valoare adăugată.
Figura de mai sus ilustrează tehnologii digitale industriale utilizate
de sisteme ciber fizice pentru modelul industriei viitorului
CPS integrează tehnologii cloud şi arhitecturi orientate către servicii (SOA, Service-Oriented
Architectures) pentru a implementa aplicaţii în industrie atât de-a lungul ciclului complet de
viaţă al produsului (considerând chiar şi fazele finale - servicii post vânzare, mentenanţă,
upgrade etc.), cât şi al întreprinderii. Din aceasta a doua perspectivă, CPS sunt capabile să inter-
acţioneze cu toate nivelele ierarhice ale piramidei de automatizare - senzori şi aparatura de
proces, automat programabil, SCADA,