Raportul-Juridic-Civil-Notiune-Caracter-Structura.doc

Post on 21-Jan-2016

31 views 0 download

description

Dreptul civil,facultateea drept,notiunea si caracterele juridice

Transcript of Raportul-Juridic-Civil-Notiune-Caracter-Structura.doc

UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA

FACULTATEA DE DREPT SI STIINTE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA DREPT

PRACTICA DE SPECIALITATE

REFERAT CU TEMA

“RAPORTUL JURIDIC CIVIL – NOTIUNE, CARACTER, STRUCTURA”

PROFESOR COORDONATOR

CONF. UNIV. DR. SERBAN GEORGE

STUDENTI:

Balan Crina-Nicoleta

Banica Andreea Georgiana

Banu Sibell Aneliss

Banu Alexandra

Barascu Ema

Barascu Renato-Cristian

Barbu Catalina-Marilena

Barbulescu Ionut-Dorin

Basturea Ana Maria

Bisinicu Stefania Adriana

CONSTANTA 2010

Notiunea raportului juridic civil

Plecand de la definitia raportului juridic, in general, ca fiind o relatie sociala reglementata

de norma juridica, raportul juridic civil poate fi definit ca fiind relatia sociala, patrimoniala sau

personala nepatrimoniala, reglementata de norma de drept civil. In legatura cu aceasta definitie

cateva precizari sunt utile.

Raportul juridic civil, ca orice raport juridic, nu este decat o relatie sociala, si anume o

relatie sociala cu caracter patrimonial (economic) sau personal nepatrimonial (noneconomic).

O conditie a raportului juridic civil o reprezinta reglementarea unei relatii sociale prin

norme ce intra în continutul dreptului civil. Cu alte cuvinte, relatia sociala devine raport juridic

civil, patrunde in ordinea de drept, numai in masura in care a facut obiectul de preocupare al

legiuitorului, sub forma edictarii unei norme juridice civile, care s-o reglementeze.

Deci, daca orice raport juridic este o relatie sociala, nu orice relatie sociala este un raport

juridic.Sunt relatii precum cele de prietenie care nu constituie obiect de reglementare pentru

drept, in general, si, deci, nici pentru dreptul civil. Asemenea relatii raman de domeniul moralei

etc. Trasatura distinctiva, deosebitoare a unui raport juridic fata de o relatie sociala care nu este

reglementata de norma juridica (apartinand moralei, de exemplu) consta in aceea ca, in caz de

nevoie, realizarea unui asemenea raport juridic este asigurata prin forta de constrangere a

statului.

Caracterele raportului juridic civil

a) Raportul juridic civil are caracter social, evident, care nu trebuie administrat,

doarece toate raporturile juridice se stabilesc între oameni, fie priviti ca persoane fizice, fie

priviti ca persoane juridice. Chiar daca “legea vorbeste” despre “regimul juridic al bunurilor”, în

realitate se are în vedere conduita oamenilor cu privire la bunuri sau lucruri (Nicolae Titulescu,

Observatiuni asupra reorganizarii facultatilor de drept, Bucuresti, 1904, p.47-48).

2

b) Raportul juridic civil are caracter volitional.

Se poate vorbi de un caracter dublu volitional (doctrine). Pe lânga vointa exprimata de legiuitor

din norma de drept civil care reglementeaza actul juridic civil, exista si vointa autorilor sau

autorului actului juridic civil dupa cum suntem în prezenta unui act bilateral sau unilateral).

c) Raportul juridic civil se caracterizeaza prin pozitia de egalitate juridica a

partilor. Aceasta pozitie de egalitate este nu numai metoda de reglementare a dreptului civil, ci

si un caracter propriu raportului juridic civil. Aceasta se exprima în nesubordonarea unei parti

fata de cealalta.

Elementele de structura ale raportului juridic civil

Raportul juridic cuprinde în structura sa trei elemente: partile, continutul si obiectul.

1. Partile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice si persoanele juridice care

sunt titulare de drepturi si obligatii civile.

2. Continutul raportului juridic este dat de totalitatea drepturilor subiective si obligatiilor civile

pe care le au partile.

3. Obiectul raportului juridic civil - consta în conduita partilor, adica actiunile sau inactiunile la

care sunt îndrituite partile.

Aceste elemente trebuie sa fie întrunite cumulativ.

Partile raportului juridic - notiuni generale

“Persoana fizica” este subiectul individual de drept, adica omul, privit ca titular de drepturi si

obligatii civile; iar “Persoana juridica” este subiectul colectiv de drept, adica un colectiv de

oameni care, întrunind conditiile cerute de lege, este titular de drepturi subiective si obligatii

civile. Aceste expresii de “persoana fizica si persoana juridica” sunt folosite de legea de baza în

materia subiectelor de drept civil, care este Decretul 31/1954 (“privind persoanele fizice si

persoanele juridice)”. Rezulta ca exista doua mari categorii de subiecte de drept civil:

-persoanele fizice;

- persoanele juridice expresie echivalenta cu persoanele morale.

In categoria persoanelor fizice se pot deosebi urmatoarele subcategorii:

- minorii sub 14 ani, persoane fizice lipsite de capacitate de exercitiu.

- minorii între 14 si 18 ani, persoane fizice cu capacitate de exercitiu restrânsa.

- majorii care sunt persoane fizice peste 18 ani, cu capacitate de exercitiu deplina.

3

Dupa criteriul cetateniei, persoanele fizice mai pot fi împartite în personae fizice de

cetatenie romana, straina, fara cetatenie (apatrizii) sau cu dubla cetatenie (din care niciuna nu

este romana)

In categoria persoanelor juridice, deosebim personele juridice particulare / private,

cooperatiste / obstesti, mixte si de stat.

Dupa criteriul nationalitatii, deosebim persoana juridical de nationalitate romana (în

principiu, cu sediul în România) si de nationalitate româna – persoana juridica de alta

nationalitate, straina

Pluralitatea de subiecte

Raportul juridic civil de regula se stabileste între doua persoane (raport juridic simplu),

care presupune “determinarea” subiectele raportului juridic civil. Aceasta determinare presupune

cunoasterea partilor acestui raport, si se realizeaza diferit dupa cum este vorba de raporturi civile

ce au în continutul lor: a) drepturi absolute ori b) drepturi relative

a) Numai subiectul activ care este titularul dreptului subiectiv civil este determinat sau

cunoscut (ex. proprietarul unui bun). Subiectul pasiv este nedeterminat si este format din toate

celelalte subiecte de drept civil (Belein).

b) Este determinat atât subiectul activ ( numit creditor), cât si subiectul pasiv (debitorul)

(ex. raportului juridic nascut din contractul de vânzare-cumpare cele doua parti sunt determinate:

vânzatorul si cumparatorul).

Exista însa cazuri în care raportul juridic civil este stabilit între mai multe persoane, fie ca

subiecte active, fie ca subiecte pasive, fie sub ambele aspecte. In acest caz deosebim: pluralitate

activa - mai multi creditori, pluralitate pasiva - mai multi debitori, si pluralitate mixta - mai multi

creditori si mai multi debitori.

Capacitatea civila a persoanelor

Capacitatea civila este expresia care desemneaza capacitatea în dreptul civil. In structura

capacitatii civile intra doua elemente: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu

Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este aptitudinea, generala si abstracta, a omului, de

a avea drepturi si obligatii civile (art.5 alin.2 din D.nr.31/2954). Inceputul si sfârsitul acestei

capacitati sunt stabilite, de art.7 din D.31/1954: “Capacitatea de folosinta începe de la nasterea

persoanei si înceteaza odata cu moartea acesteia”. Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice

este aptitudinea omului de a-si exercita drepturuile civile si de a-si îndeplini obligatiile civile,

4

prin încheierea de acte juridice civile (art.5 alin.3 D.31/1954).

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice este aptitudinea subiectului colectiv de drept

civil de a avea drepturi si obligatii civile. Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice este o

aptitudine a sa de a-si exercita drepturile civile si de a-si îndeplini obligatiile civile, prin

încheierea de acte juridice, de catre organele sale de conducere.

Continutul raportului juridic civil

Continutul raportului juridic civil este alcatuit din: drepturi subiective civile si din obligatii

civile. Drepturile subiective civile formeaza latura activa iar obligatiile civile formeaza latura

pasiva a raportului juridic civil. Oricarui drept subiecti civil îi corespunde o anumita obligatie

civila.

Dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului activ –

persoana fizica sau persoana juridica în virtutea careia aceasta poate, în limitele dreptului si

moralei, sa aiba o anumita conduita, sa pretinda, o conduita corespunzatoare - sa dea, sa faca, ori

sa nu faca ceva - de la subiectul pasiv, si sa ceara concursul fortei coercetive, statului, în caz de

nevoie.

Criterii de clasificare: a) în functie de opozabilitate - drepturile subiective sunt absolute si

relative; b) în functie de natura continutului lor sunt patrimoniale si nepatrimoniale; c) dupa

corelatia dintre ele sunt principale si accesorii; d) în functie de gradul de certitudine conferit

titularilor sunt pure si simple sau afectate de modalitati.

a) Dreptul subiectiv civil absolut - este acel drept în virtutea caruia titularul sau poate

avea o anumita conduita, fara a face apel la altcineva pentru a si-l realize. Sunt absolute

drepturile personale nepatrimoniale si drepturile reale.

Dreptul subiectiv civil relativ - este acel drept în virtutea caruia titularul poate pretinde

subiectului pasiv o conduita determinata, fara care dreptul nu se poate realiza. Tipic, relativ, sunt

drepturile de creanta.

Caracteristicile dreptului absolut: titularul dreptului absolut este cunoscut; titularul obligatiei

corelative este necunoscut, format din toate celelalte subiecte de drept civil; dreptului absolut îi

corespunde obligatia generala si negativa de a nu i se aduce atingere - a nu face; este opozabil era

omnes - tuturor persoanelor; sunt prevazute de lege, limitate.

Caracteristicile dreptului relative: sunt cunoscute atât titularul dreptului, cât si al obligatiei

(subiectul activ si subiectul pasiv); ii corespunde o obligatie ce are ca obiect a da, a face ori a nu

5

face (ceva ce s-ar fi putut face în lipsa obligatiei pe care si-o asuma subiectul pasiv determinat);

este opozabil numai subiectului pasiv determinat; sunt nelimitate ca numar.

b) Drepturile subiective civile patrimoniale si nepatrimoniale

Este patrimonial dreptul subiectiv ce are continut exprimat baneste, precuniar acestea

sunt drepturile reale si drepturile de creanta. Este nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel

drept subiectiv ce nu are continut banesc

Dreptul real - jus in re - este acel drept în virtutea caruia titularul sau îsi poate exercita

prerogativele asupra unui bun fara concursul altcuiva.

Dreptul de creanta - jus ad personam - este acel drept în temeiul caruia subiectul activ -

creditorul - poate pretinde subiectului pasiv - debitor - sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Asemanarile dintre cele doua drepturi: acestea sunt patrimoniale si au cunoscuti titularii lor, ca

subiecte active. Deosebiri: sunt sub aspectul subiectului pasiv, în cazul dreptului real - nu este

cunoscut, în cazul dreptului de creanta - este cunoscut, sub aspectul continutului obligatiei

correlative, în cazul dreptului real - îi corespunde obligatia generala si negativa de nonfacere, în

cazul dreptului de creanta - îi corespunde obligatia de a da, de a face sau de a nu face.

- ca numar - drepturile reale sunt limitate

- drepturile de creante - nelimitate

- numai dreptul real - are prerogative:

a) urmaririi = care consta în posibilitatea titularului de drept real (ex. creditor ipotecar) de a

urmari bunul în mâinile oricui s-ar gasi.

b) a preferintei = consta în posibilitatea titularului dreptului real cu a-si realiza drepul sau cu

întâietate ori preferinta.

Categoriile de drepturi personale nepatrimoniale

1. Drepturi care privesc existenta si integritatea (fizica si morala) ale persoanei: dreptul la viata,

la sanatate, onoare, reputatie etc.

2. Drepturi care privesc identificarea persoanei

- pentru PF : dreptul la nume, pseudonim, domiciliu, la stare civila

- pentru PJ; dreptul la denumire, la sediu, etc.

6

3. Drepturi decurgând din creatia intelectuala - adica numai drepturile nepatrimoniale ce izvorasc

din opera literara, artistica ori stiintifica.

Drepturile subiective civile principale si accesorii

este principal - dreptul subiectiv civil care are o existenta de sine statatoare, soarta sa

nedepinzând de vreun alt drept.

Este accesoriu - dreptul subiectiv civil a carui soarta juridica depinde de existenta altui drept

subiectiv civil cu rol principal.

Aceasta clasificare are importanta pentru ca dreptul accesoriu depinde de dreptul civil principal

potrivit adagiului: accesorium seqmtur principale.

Drepturile nepatrimoniale, sunt drepturi principale.

Drepturile reale principale sunt:

- dreptul de proprietate

a) dreptul de proprietate publica ce E statului sau unitatilor administrativ-teritoriale-asupra

bunurilor din domeniu public.

b) dreptul de proprietate privata în toate formele sale:

- dreptul de proprietate privata E PF

- dreptul de proprietate privata PJ de stat.

(ca ex. RA sI SC cu adaos unic statul Român potrivit 45/90).

- dreptul de proprietate al PJ cooperatiste sau obstesti potrivit L.66/90 si 109/1996.

- dreptul de proprietate al PJ particulare (potrivit L.31/90 republicata).

- dreptul de proprietate al PJ mixte cum sunt societatile comerciale cu participare straina în

România (art.6 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 92/1997 combinat cu art.65 din

L.31/90).

- dreptul de proprietate al statului si unitatilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor din

domeniul privat (art.4 din L.213/1998).

2. drepturile reale principale corespunzatoare dreptului de proprietate privata : dreptul de uz, de

uzufruct, de servitute, de superficie, de abitatie.

7

3. dreptul de administrare (folosinta) al RA si institutiilor publice ( ca dreptul real corespunzator

dreptului de proprietate publica al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale - L.213/1998

art.12.

4. dreptul de folosinta al cetatenilor care si-au construit locuinte proprietate personala pe terenuri

atribuite de stat - prin efectul L.nr.18/1991, a.c. - dr. s-a tranformat la cerere în drept de

proprietate privata ( art.36).

5. dreptul de folosinta gratuita al PF fara scop lucrativ care-si desfasoara activitati de binefacere

asupra unor imobile proprietate publica sau privata de stat ori a unitatilor adminstrativ-teritoriale

(art.17 din L.213/1998).

6. dreptul de folosinta , conferit de stat PJ cooperatiste, obstesti asupra unor bunuri proprietate de

stat.

7. dreptul de folosinta conferit de PJ cooperatiste, obstesti, particulare ori mixte PJ anexe.

8. dreptul de concesiune reglementat de Constitutie (art.135) L.18/1991 (art.17 al.3 si art.26

al.1); L.50/1991 (art.10); L.219/1998 privind regimul concesiunilor.

9. dreptul de p..... reglementat de art.5-10 din L.54/1998 privind articulatia juridica a terenurilor

sau art.52 din Codul Silvic (L.26/1996 si

dreptul de preferinta reglementat de Legile 64/1991 si L.129/1992 (art.5).

Drepturile reale accesorii sunt:

1. dreptul de ipoteca - drept de garantie reala imobiliara

2. dreptul de gaj - drept de garantie reala mobiliara

3. privilegiile

4. dreptul de retentie

8

Aceste drepturi reale accesorii - presupun ca drept principal - un drept de creanta.

Drepturi subiective civile - pure si simple

- afectate de modalitati

Dreptul civil pur si simplu - confera maxima certitudine titularului sau, deoarece nici existenta si

nici exercitarea lui nu depinde de vreo împrejurare viitoare - el poate fi exercitat imediat dupa

nasterea lui, neconditionat (Belein).

Dreptul civil afectat de modalitati este dreptul civil a carui existenta sau exercitare depinde de o

împrejurare viitoare, certa ori incerta.

Modalitatile sunt: termenul, conditia si sarcina si vor fi studiate într-un capitol viitor.

Obligatia civila

Definitie . Obligatia civila este îndatorita subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o

anume conduita, corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care poate consta în a

da, a face ori a nu face ceva si care poarte fi impusa la nevoie prin forta coercitiva a statului.

Obligatia civila are trei sensuri:

1. - îndatorirea subiectului pasiv de a da, a face, a nu face ceva (sensul definitiei de mai sus)

2. - raport obligatoriu ce contine sensul definitiei de mai sus

3. - obligatie - înscris constatator al unei creante (obligatiunea CEC).

Clasificarea obligatiilor civile

In functie de obiectul lor se fac trei subclasificari:

a) obligatia de a da, de a face, de a nu face ceva

b) positiva si negativa

c) obligatia de rezultat (determinata) si obligatia de diligenta (de mijloace).

Dupa opozabilitatea lor: obligatiile se împart în :

1) obisnuite (opozabile numai “între parti ”)

2) opozabile terzilor (scriptae in rem)

9

3) reale (propter rem)

In functie de sanctiunea ce asigura respectarea obligatiilor civile, se disting:

- obligatia civila perfecta

- obligatia civila imperfecta (naturala).

-Obligatiile de a da, a face si a nu face

- de a da = este îndatorirea de a constitui sau a transmite un drept real (obligatia vânzatorului de a

transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vândut în patrimoniul cumparatorului).

- de a face = este îndatorirea de a executa o lucrare, a presta un serviciu, ori de a preda un lucru.

- a nu face ceva = are continut diferit, dupa cum este corelativa unui drept absolut ori unui drept

relativ (de creanta).

- corelativa unui drept absolut = este îndatorirea de a nu face nimic de natura a aduce atingere

acelui drept.

- corelativa unui drept de creanta = a nu face ceva, ce ar fi putut sa faca, daca debitorul nu s-ar fi

obligat la abtinere.

Obligatii civile pozitive si negative

Sunt pozitive - obligatiile de “a da” si “a face”.

Este negativa - a nu face ceva.

Obligatii de rezultat si obligatii de diligenta

Este de rezultat - este obligatia care consta în îndatorirea debitorului de a obtine un rezultat

determinat (ex. obligatia vânzatorului de a preda cumparatorului lucrul vândut).

Este de diligenta (mijloace) - obligatia ce consta în îndatorirea debitorului de a depune toata

staruinta pentru obtinerea unui anumit rezultat (ex. obligatia medicului de a-l vindeca pe

pacient).

Obligatii obisnuite, opozabile tertilor si obligatii reale

10

Obligatia obisnuita este, opozabila între parti ca si dreptul de creanta. Marea majoritate a

obligatiilor civile sunt de acest fel. Aceasta obligatie i......debitorului fata de care s-a nascut.

Obligatia opozabila si tertilor (scriptae in rem) este acea obligatie strâns legata de un bun, astfel

încât creditorul nu-si poate realiza dreptul sau decât cu concursul titularului actual al dreptului

real asupra acelui bun, care este tinut si el, de îndeplinirea unei obligatii nascute anterior, fara

participarea sa (ex....cumparatorul este datorat sa respecte locatiunea facuta înainte de vânzare).

Obligatia reala (propter rem), este îndatorirea ce revine potrivit legii, detinatorului unui bun, în

considerarea importantei deosebite a unui astfel de bun pentru societate (ex. obligatia

detinatorului de teren agricol de a-l cultiva L .18/1991).

Obligatiii civile perfecte si imperfecte

Majoritatea obligatiilor civile este formata din obligatiile perfecte.

Obligatia perfecta - este acea obligatie civila a carei executare este asigurata în caz de

neexecutare de catre debitor, printr-o actiune în justitie, obtinându-se un titlu executor pentru a fi

pusa în executare silita.

Este imperfecta obligatia a carei executare nu se poate obtine pe cale silita, si odata executata de

buna voie de catre debitor, nu este permisa restituirea ei, aceasta obligatie se mai numeste si

naturala.

Obligatia imperfecta nu se confunda cu obligatia morala, care se realizeaza din constiinta

(obligatia copiilor ajunsi la maturitate de a-si întretine parintii bolnavi).

Obiectul raportului juridic civil se defineste ca fiind actiunea sau inactiunea la care are dreptul

subiectul activ si la care este obligat subiectul pasiv.

In raporturile juridice patrimoniale aceasta actiune sau inactiune este referitoare la un bun.

Datorita caracterului social al raportului juridic, bunurile nu pot fi considerate a reprezenta un

element al raportului juridic civil. Totusi, vom analiza categoria juridica a bunurilor la capitolul

11

destinat obiectului raportului juridic civil, considerandu-le “un obiect derivat al acestuia”.

12

BIBLIOGRAFIE

1. BOROI GABRIEL, „Drept Civil. Partea Generala.Persoanele”, Editura All Beck,

Bucuresti, 2001, p. 40 – 56;

2. BELEIU, Gh. “Drept civil roman. Introducere in dreptul civil roman. Subiectele dreptului

civil roman”, Bucuresti, Casa de Editura si Presa “Sansa” S.R.L., 1994, p. 89 -; 100;

3. HAMANGIU, C.ROSETTI -;BALANESCU, I.BAICOIANU, Al.Tratat de Drept civil

roman, vol. I, Bucuresti, Editura ALL, 1997, p 532. -; 577;

4. STEFANESC U, D. “Drept civil, Bucuresti”, Editura. Oscar Print,1999, p. 54 -; 60

5. COJOCARU, A. “Drept civil. Partea generala”, Bucuresti, Editura Lumina Lex, 2000, p.

97 -; 117;

13