Dreptul copilului

1.1 Drepturile copilului – istoric

După Primul Război Mondial, ideea drepturilor copilului a captat pentru prima dată atenția lumii, urmând diferite demersuri:

1924 - Declarația de la Geneva

1959 - Declarația drepturilor copilului. Sfârșitul anilor ‘60 - s-a pus accentul pe ideea drepturilor de participare ale copilului.

1989 - s-a adoptat Convenția ONU cu privire la drepturile copilului.

1.2 Importanţa drepturilor copilului

Casa de avocatură Wolf Theiss si Fundația Scheherazade au organizat conferința cu tema:

Tendințe actuale în justiția pentru copil și familie.

Acesta a fost primul demers in directia promovarii importantei drepturilor copilului.

Obiective şi

Metodologie

2.1. Contextul apariţiei dreptului copilului în şcoli

Convenţia privind drepturile copilului recunoaşte dreptul copilului la educaţie, iar educaţia primară ar trebui să devină obligatorie, disponibilă și gratuită tuturor.

Respectarea drepturilor copiilor în școli este o condiție necesară pentru:

- buna funcționare a activității de învățare;

- dezvoltarea copiilor în condiții armoniose.

2.2. Obiectul de cercetare

Obiectul cercetării îl reprezintă promovarea drepturilor copiilor în cadrul şcolii.

Se doreşte să se descopere dacă aceştia sunt informaţi cu privire la drepturile lor, care sunt, mai exact, drepturile şi îndatoririle copiilor în şcoli, ce sunt reglementările naţionale şi europene cu privire la aceste drepturi şi ce soluţii se propun în vederea implementării drepturilor.

Drepturile şi responsabilităţile

copilului în şcoli

3.1. Drepturile copiilor din perspectiva practicilor educaţionale

Încă de la adoptarea Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului de către România, acest subiect a fost intens dezbătut.

Constituţia Europeană prevede promovarea şi apărarea drepturilor copilului, ceea ce implică garantarea acestor drepturi şi de către România, odată cu intrarea sa în Uniunea Europeană.

3.1.1. Dreptul la informare

Pentru soluţionarea unor situaţii problematice, se impune transparenţa reală în comunicare si informarea copiilor asupra mijloacelor de monitorizare a respectării drepturilor.

Cel mai des sunt informaţi elevii în cadrul orelor de dirigenţie, prin disciplinele şcolare care tratează această tematică, prin regulamentul şcolii, prin discuţiile cu profesorii în afara orelor de curs.

3.1.2. Dreptul la exprimarea liberă a opiniei

În acest scop, se va da copilului, în special, posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care-l priveşte, fie direct, fie printr-un reprezentant sau o instituţie corespunzătoare, în conformitate cu regulile de procedură din legislaţia naţională.

Copilul are dreptul la libertatea de exprimare, acest drept cuprinzând libertatea de a căuta, a primi şi a difuza informaţii de orice natură.

3.1.3. Dreptul copilului la nediscriminare şi tratament egal

Discriminarea defineşte acele practici prin care unei persoane sau unui grup i se limitează, în mod nejustificat posibilitatea de a-şi exercita drepturile şi libertăţile în societate în virtutea unor criterii interpretate devalorizant.

3.1.4. Dreptul la asociere, organizare şi participare

Statele părţi vor recunoaşte drepturile copilului la libertatea de asociere şi la libertatea de reuniune paşnică.

Integrarea progresivă a copilului într-o societate democratică, guvernată de repere precum:

- identitatea;- non-discriminarea;- informarea;- exprimarea liberă;- libera asociere;- implicarea individuală.

3.1.5. Dreptul copilului de a formula plângeri

Se recomanda adoptarea unor proceduri clare şi prietenoase pentru copii.

Nu doar programa şcolară, ci şi procesele educaţionale, metodele pedagogice, mediul în care se desfăşoară educaţia, trebuie să respecte demnitatea inerentă a copilului, să-l ajute să se exprime în mod liber.

Se înclină astăzi spre recomandarea creării unor comunităţi şcolare.

3.1.6. Dreptul de a beneficia de asistenţă medicală în şcoli

Acest tip de activitate constă în:

- organizarea unor lecţii educative pentru sănătate;

- instruire igienico-sanitară.

Totodată, presupune şi o privire în exterior, antrenând familia în programe de prevenire a consumului de alcool, tutun, droguri.

3.1.7. Dreptul la educaţie, recreere şi cultură

Constituţia României prevede dreptul la educaţie pentru toţi copiii şi tinerii, indiferent de originea socială, etnică, sex, apartenenţă religioasă şi instituie gratuitivitatea învăţământului de stat.

Idealul educaţional promovat de Legea învăţământului constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii umane autonome şi creative.

3.1.8. Drepturile copilului într-o şcoală democratică

Printre drepturile copilului într-o școală democratică se numără dreptul la:

- libertatea de exprimare;- opinie;- religie;- intimitate;- odihnă;- timp liber.

Aceste drepturi pot fi susținute de conducerea școlii, cadrele didactice și consilierul școlii.

3.2. Responsablităţile copiilor în şcoală

Copiii îşi asumă în şcoală ca principală responsabilitate activitatea de învăţare.

Se remarcă însă existenţa unei confuzii între obligaţia şi responsabilitatea de a învăţa, însă şi o slabă legătură între intenţii, motivaţii declarate şi acţiune.

Acestea arată că, la acest nivel, responsabilitatea copilului nu este o achiziţie pe deplin asumată.

3.2.1. Responsabilitatea opiniilor copilului

Fiecare copil are posibilitatea:

- de a-şi forma opinii

- de a le exprima în mod liber

- de a fi ascultat în proceduri judiciare

Statul are datoria să încurajeze şi să faciliteze crearea de structuri şi organisme de conducere pentru copii şi tineri.

3.2.2. Responsabilitatea părinţilor, sprijinită de stat

Există conceptul de educaţie a părinţilor pentru promovarea drepturilor copilului, în ceea ce priveşte responsabilitatea lor, instituţiile educative sprijinindu-le implicarea prin organizarea şedinţelor cu părinţi.

Aspectele vizate sunt o mai bună comunicare între părinte şi copil, cu privire la teme anterior considerate tabu, dar şi pentru o mai bună integrare a copiilor în mediul educaţional şi social, ei luând contact cu diverşi copii cu dizabilităţi sau copii ai emigranţilor.

3.2.3. Reglementări naţionale

O altă propunere ce a prins contur a fost programul de educaţie extraşcolară, prin organizaţia Salvaţi copiii!, organizându-se periodic dezbateri, studii de caz, precum şi concursuri locale şi naţionale.

Libertatea de exprimare, la nivel naţional, a avut în vedere elaborarea unei reviste şcolare Gânduri şi glasuri de copii, destinată unui public ţintă reprezentat de tânăra generaţie.

Reglementări

naţionale şi europene

4.1. Instituţii şi organisme abilitate in domeniul drepturilor copilului

Asigurarea şi respectarea drepturilor copilului este realizată prin acţiunea comună a instituţiilor care au atribuţii în domeniu, cadrul general fiind dat de reglementările legale naţionale, comunitare şi internaţionale.

Intervenţia statului în ceea ce priveşte protecţia copilului este complementară intervenţiei autorităţilor publice locale, contribuind prin dezvoltarea de programe de interes naţional şi a unui sistem eficient de asigurări sociale.

4.1.1. Instituții la nivel central

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului

- asigură respectarea, pe teritoriul României, a drepturilor copilului prin intervenţia, în condiţiile legii, în procedurile administrative şi judiciare.

Oficiul Român pentru Imigrări

- cooperează cu alte structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, cu instituţii ale statului care au atribuţii în domeniul protecţiei copilului.

4.1.2. Instituții la nivel local

Autorităţiile administraţiei publice locale au obligaţia de a sprijini părinţii în realizarea obligaţiilor ce le revin cu privire la copil, scop în care dezvoltă şi asigură servicii accesibile şi diversificate, spre exemplu:

Consiliile locale;

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului; Comisia pentru protecţia copilului;

Organisme private (ONG).

4.2. Declaraţia ONU privind drepturile copilului

Primul text internaţional referitor la drepturile copilului este:

Declaraţia de la Geneva

Următorul text, apărut în 1959 este:

Declaraţia ONU cu privire la Drepturile Copilului

4.3. Legea 272/2004

Legea 272/2004 impune respectarea drepturilor copilului în România.

Ea reglementează în principiu toate aspectele care privesc îngrijirea, creşterea şi educaţia copilului.

Legea cuprinde principiile după care se realizează respectarea şi garantarea drepturilor copilului.

Sprijinul acordat

categoriilor vulnerabile

5.1. Copiii care sunt agresaţi

Astăzi, în şcoli, copiii nu mai sunt confruntaţi cu pedepse crude din partea profesorilor.

Întreaga Europă interzice pedeapsa corporală în şcoală, dar violenţa rămâne în umbră – mai ales sub forma agresiunilor.

Cât de mult sunt afectate şcolile de violentă? 

Este pedeapsa corporală principala problemă?

Cum pot fi oprite agresiunile?

Care sunt următorii pasi?

5.2. Copiii care trăiesc în condiţii de sărăcie

Combaterea sărăciei în rândul copiilor şi promovarea incluziunii sociale a copiilor reprezintă o prioritate majoră pentru România.

Au fost adoptate noi politici şi o nouă legislaţie, au fost instituite noi structuri instituţionale, iar în prezent sunt puse în aplicare programe de acţiune specifice.

Într-o mare măsură, aceste eforturi dau rezultate bune, iar sistemul de asistenţă socială pentru copiii din România se îmbunătăţeşte în mod semnificativ.

5.3. Copiii și dreptul la muncă

Vârsta minimă pentru angajare în România este de 16 ani.

Copiii pot munci, cu acordul părinţilor sau al tutorilor, de la vârsta de 15 ani.

Copiii care muncesc şi nu au 16 ani au dreptul de a-şi continua studiile şi legea îi obligă pe angajatori să-i ajute în legătură cu acest aspect.

Soluţii aplicatepentru

implementarea

drepturilor copiilor

6.1. Sondaje de opinie

Un studiu privind drepturile copilului a fost comandat de Direcţia Generală de Justiţie a Comisiei Europene şi avea ca obiective aflarea părerilor copiilor cu privire la drepturile lor, a obstacolelor cu care copiii se confruntă în exercitarea acestor drepturi şi găsirea unor soluţii în scopul eliminării acestor piedici.

Deşi sunt capabili să discute în general despre drepturile omului, corespondenţilor le-a fost greu să vorbească despre drepturile specifice ale copiilor, astfel încât răspunsurile lor se află sub incidenţa unei game variate de interpretari.

6.2. Soluții propuse de societate

În numeroase ţări, cursurile şcolare sunt singura sursă de informare cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Priorităţile diferă de la un stat la altul, însă există şi o serie de teme comune, cum sunt:

- sprijinul financiar pentru defavorizaţi;

- oferirea mai multor informaţii privind drepturile copilului;

- înfiinţarea unor locuri în care să poată primi ajutor şi îndrumare.