Post on 31-Jan-2017
3
\\172.17.20.4\Operatori\Elena\DOC_2016\Hotariri\Aprob_BS_2016.docx
Proiect
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E A
bugetului de stat pe anul 2016
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Art.1. – (1) Bugetul de stat pe anul 2016 se aprobă la venituri în sumă de
31 378 944,8 mii de lei şi la cheltuieli în sumă de 35 561 744,8 mii de lei, cu un
deficit în sumă de 4 182 800,0 mii de lei.
(2) Indicatorii generali și sursele de finanțare ale bugetului de stat se
prezintă în anexa nr.1.
(3) Componența veniturilor bugetului de stat se prezintă în anexa nr.2 .
(4) Bugetele autorităților publice centrale se prezintă în anexa nr.3.
Capitolul II
REGLEMENTĂRI SPECIFICE
Art.2. – În bugetele unor autorităţi publice centrale se aprobă alocaţii după
cum urmează:
(1) în bugetul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare:
1) pentru Fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli – în sumă de
900 000,0 mii de lei, dintre care 387 600,0 mii de lei din contul Programului de
suport bugetar ENPARD al Comisiei Europene.
Mijloacele în cauză vor fi utilizate pentru următoarele direcţii:
a) investiții în exploatațiile agricole pentru restructurare și adaptare la
standardele Uniuni Europene pentru:
- producerea legumelor şi a fructelor pe teren protejat (sere de iarnă,
solarii, tuneluri);
- înfiinţarea, modernizarea şi defrişarea plantaţiilor multianuale, inclusiv a
plantaţiilor viticole şi a plantaţiilor pomicole;
- procurarea tehnicii şi a utilajului agricol convenţional;
- utilarea şi renovarea tehnologică a fermelor zootehnice;
- procurarea animalelor de prăsilă și menținerii fondului genetic al
acestora;
- creditarea producătorilor agricoli de către instituțiile financiare şi
instituţiile din domeniile de intervenție financiare nebancare;
- asigurare a riscurilor în agricultură;
4
\\172.17.20.4\Operatori\Elena\DOC_2016\Hotariri\Aprob_BS_2016.docx
b) investiții în prelucrarea și comercializarea produselor agricole pentru:
- dezvoltarea infrastructurii postrecoltare şi procesare;
- constituirea şi funcţionarea grupurilor de producători agricoli;
c) pregătirea pentru implementarea acțiunilor referitoare la mediul și
spațiul rural:
- consolidarea terenurilor agricole;
- procurarea echipamentului de irigare;
- compensarea cheltuielilor la irigare;
- procurarea echipamentului no-till, mini-till;
- promovarea și dezvoltarea agriculturii ecologice;
d) îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii rurale;
e) servicii de consultanță și formare;
f) susținerea financiară a producătorilor de fructe, în scopul diminuării
impactului negativ ca urmare a restricțiilor impuse de Federația Rusă, din anul
2014.
Modul de repartizare a mijloacelor din Fondul de subvenţionare a
producătorilor agricoli se stabileşte printr-un regulament aprobat de Guvern;
2) pentru Fondul viei și vinului – în sumă de 50 790,7 mii de lei, dintre
care 22 456,9 mii de lei din Fondul de subvenționare a producătorilor agricoli;
(2) în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, pentru
Fondul naţional pentru dezvoltare regională – în sumă de 199 200,0 mii de lei;
(3) în bugetul Ministerului Economiei:
1) pentru susţinerea investitorilor, în vederea pregătirii şi instruirii
personalului (cadrelor) în legătură cu crearea de noi locuri de muncă – în sumă
de 10 000,0 mii de lei;
2) pentru realizarea procesului de privatizare a bunurilor proprietate
publică de stat, inclusiv în bază de proiecte individuale – în sumă de 2 000,0 mii
de lei;
3) pentru Fondul pentru eficienţă energetică – în sumă de
172 680,0 mii de lei.
(4) în bugetul Ministerului Mediului – pentru Fondul ecologic național și
fondurile ecologice locale – în sumă de 311 288,8 mii de lei;
(5) în bugetul Ministerului Culturii, pentru susţinerea
proiectelor/programelor culturale ale asociaţiilor obşteşti – în sumă de 4 064,7
mii de lei şi pentru susţinerea activităţii instituţiilor teatral-concertistice – în
sumă de 122 058,8 mii de lei;
(6) în bugetul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei:
5
\\172.17.20.4\Operatori\Elena\DOC_2016\Hotariri\Aprob_BS_2016.docx
1) pentru compensarea parţială a contribuţiilor de asigurări sociale de stat
obligatorii care se plătesc de către organizaţiile şi întreprinderile Societăţii
Orbilor din Moldova – în sumă de 565,5 mii de lei, ale Asociaţiei Surzilor din
Republica Moldova – în sumă de 402,8 mii de lei şi ale Societăţii Invalizilor din
Republica Moldova – în sumă de 422,1 mii de lei;
2) pentru procurarea de utilaj şi materie primă întreprinderilor Societăţii
Orbilor din Moldova – în sumă de 813,4 mii de lei, ale Asociaţiei Surzilor din
Republica Moldova – în sumă de 579,4 mii de lei şi ale Societăţii Invalizilor din
Republica Moldova – în sumă de 607,2 mii de lei;
3) pentru plata de către Asociaţia Surzilor din Republica Moldova a
serviciilor de traducere a limbajului prin semne al persoanelor surde, mute ori
surdomute, acordate de interpreţi la solicitarea acestor persoane – în sumă de
500,0 mii de lei;
4) pentru Fondul de susținere socială a populației – în sumă de 94 437,7
mii de lei;
(7) în bugetul Comisiei Electorale Centrale, pentru finanțarea partidelor
politice – în sumă de 39 850,0 mii de lei;
(8) pentru finanţarea investiţiilor capitale pe autorități publice centrale – în
sumă de 1 525 433,0 mii de lei, cu repartizarea lor conform anexei nr.4.
Art.3. – Se aprobă în bugetul de stat alocaţii pentru:
(1) transferuri către alte bugete şi fonduri:
1) la bugetul asigurărilor sociale de stat, în sumă de 4 738 196,9 mii de lei,
inclusiv pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat –
1 140 825,7 mii de lei;
2) la fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală – în sumă de
2 571 929,6 mii de lei, inclusiv pentru asigurarea unor categorii de persoane
conform legislaţiei – 2 419 923,5 mii de lei, pentru realizarea programelor
naţionale în domeniul ocrotirii sănătăţii – 62 033,7 mii de lei și din contul
împrumutului acordat de Banca Mondială în cadrul proiectului ”Modernizarea
sectorului sănătății în Republica Moldova” – 89 972,4 mii de lei;
3) la bugetele locale – în sumă totală de 7 867 504,1 mii de lei, inclusiv
83 282,2 mii de lei pentru acoperirea cheltuielilor efectuate în anul 2015 din
contul veniturilor proprii ale bugetele locale pentru finanțarea învățămîntului,
școlilor sportive și asistenței sociale, care sînt repartizate conform anexei nr.5 la
prezenta lege;
(2) lucrări de renovare a instituţiilor de învăţămînt primar, gimnazial și
liceal din subordinea autorităţilor publice locale – în sumă de 180 000,0 mii de
lei, din contul împrumutului acordat de Banca Mondială în cadrul Proiectului
„Reforma în educaţie”, pentru care Ministerul Educaţiei va deţine calitatea de
investitor. Repartizarea acestor alocaţii şi stabilirea obligaţiilor părţilor se vor
efectua de către Guvern;
6
\\172.17.20.4\Operatori\Elena\DOC_2016\Hotariri\Aprob_BS_2016.docx
(3) plata cotizaţiilor în organizaţiile internaţionale al căror membru este
Republica Moldova – în sumă de 88 193,7 mii de lei şi pentru activităţi de
reintegrare a ţării – în sumă de 15 000,0 mii de lei. Repartizarea pe destinatari a
alocaţiilor în cauză se va efectua de către Guvern;
(4) Fondul de rezervă și Fondul de intervenție ale Guvernului, respectiv în
sume de 35 000,0 mii de lei și 35 000,0 mii de lei.
Art.4. – Pentru determinarea cuantumului ajutorului social în conformitate
cu Legea nr.133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la ajutorul social, nivelul
venitului lunar minim garantat va constitui 900,0 de lei.
Art.5. – Prin derogare de la prevederile art.2 alin.(1) lit.a) din Legea
fondului rutier nr.720-XIII din 2 februarie 1996, în anul 2016 defalcările la
fondul rutier din volumul total al accizelor la produsele petroliere (cu excepţia
gazului lichefiat) nu vor depăşi 56,8 %.
Art.6. – Mijloacele financiare primite de la bugetele componente ale
bugetului public naţional de către autorităţile/instituţiile publice la autogestiune,
întreprinderile de stat și societățile pe acțiuni, ai căror fondatori sînt autorităţile
publice centrale şi locale, conform anexei nr.6, se gestionează prin Contul Unic
Trezorerial al Ministerului Finanţelor.
Art.7. – Se stabileşte că, la situaţia din 31 decembrie 2016, datoria de stat
internă nu va depăşi 21 009,1 milioane de lei, datoria de stat externă – 35 103,9
milioane de lei (echivalentul 1 609,5 milioane de dolari SUA), iar soldul
garanţiilor de stat externe și interne va constitui zero.
Art.8. – (1) Impozitul privat reprezintă o plată unică care se percepe la
efectuarea tranzacţiilor cu bunuri proprietate publică în procesul privatizării,
indiferent de tipul mijloacelor folosite.
(2) Subiecţi ai impunerii cu impozit privat sînt persoanele juridice şi
persoanele fizice din Republica Moldova, precum şi persoanele juridice şi
persoanele fizice străine, cărora, în procesul privatizării, li se dau în proprietate
privată bunuri proprietate publică.
(3) Obiecte ale impunerii cu impozit privat sînt bunurile proprietate
publică, inclusiv acţiunile.
(4) Cota impozitului privat se stabileşte la 1% din valoarea de achiziţie a
bunurilor proprietate publică supuse privatizării, inclusiv din valoarea acţiunilor
supuse privatizării.
7
\\172.17.20.4\Operatori\Elena\DOC_2016\Hotariri\Aprob_BS_2016.docx
(5) Impozitul privat se achită pînă la semnarea contractului de vînzare-
cumpărare şi se virează la bugetul de stat sau la bugetul local, în funcţie de
apartenenţa bunului.
(6) Nu se achită impozit privat în cazul primirii gratuite în proprietate
privată a bunurilor proprietate publică de către persoane fizice rezidente care nu
desfăşoară activitate de întreprinzător.
(7) În cazul rezoluţiunii contractului de vînzare-cumpărare, determinate de
neexecutarea sau de executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate de
cumpărător, sumele plătite, în calitate de impozit privat, nu se restituie.
(8) Monitorizarea îndeplinirii prevederilor prezentului articol revine
autorităţilor publice centrale sau locale, în funcţie de apartenenţa bunului
proprietate publică.
Art.9. – (1) Determinarea cuantumului minim al chiriei bunurilor
proprietate publică se prezintă în anexa nr.7.
(2) Se scutesc de plata chiriei (exceptînd plata serviciilor comunale):
a) instituţiile publice finanţate de la bugetul de stat şi uniunile de creaţie –
pentru încăperile închiriate de la alte instituţii publice finanţate de la bugetul de
stat, precum şi de la întreprinderile de stat ai căror fondatori sînt instituţiile
publice respective sau autoritatea ierarhic superioară acestora;
b) întreprinderile de stat al căror fondator este Departamentul Instituţiilor
Penitenciare al Ministerului Justiţiei – pentru încăperile închiriate de la
instituţiile din cadrul sistemului penitenciar.
Art.10. – (1) Instituțiilor financiare care au acordat pînă la 29 iulie 1994
credite preferenţiale pe termen lung cooperativelor de construcţie a locuinţelor
care au fost înfiinţate pînă la 1 ianuarie 1993 şi care au început construcţia
caselor pînă la această dată, băncilor comerciale care au acordat după 29 iulie
1994 astfel de credite cooperativelor de construcţie a locuinţelor, specificate în
Hotărîrea Parlamentului nr.209-XIII din 29 iulie 1994, precum şi instituțiilor
financiare care au acordat credite cooperativelor de construcţie a locuinţelor,
specificate în hotărîrile Parlamentului nr.834-XIII din 16 mai 1996, nr.1588-XIII
din 27 februarie 1998, nr.1147-XIV din 20 iulie 2000 şi nr.905-XV din 7 martie
2002, în condiţiile prevăzute de aceste hotărîri, li se compensează de la bugetul
de stat veniturile ratate prin acordarea acestor credite.
(2) În conformitate cu prevederile alin.(1), instituțiilor financiare li se
compensează şi veniturile ratate prin acordarea de credite preferenţiale şi de
credite fără dobîndă categoriilor de persoane care, potrivit legislaţiei, beneficiază
de acest drept, în funcţie de sursa de compensare a acestor pierderi prevăzută în
actele normative.
8
\\172.17.20.4\Operatori\Elena\DOC_2016\Hotariri\Aprob_BS_2016.docx
(3) Sub incidenţa prevederilor alin.(1) şi (2) nu cad creditele folosite
contrar destinaţiei.
(4) Compensarea a 50% din suma creditelor bancare acordate
cooperativelor de construcţie a locuinţelor nr.244 (municipiul Chişinău) şi
„Apartament” (municipiul Bălţi), constituite exclusiv pentru construcţia de
locuinţe destinate participanţilor la acţiunile de luptă pentru apărarea
independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, se efectuează de la
bugetele municipale Chişinău şi Bălţi, în funcţie de costul construcţiilor aprobat,
în modul stabilit, la data semnării actului de dare în exploatare a obiectivelor
menţionate.
Art.11. – Despăgubirile pentru persoanele care, potrivit legislaţiei, sînt
supuse asigurării de stat obligatorii se plătesc, în baza documentelor perfectate de
către serviciile de specialitate ale autorităţilor (instituţiilor) în care sînt angajate
aceste persoane, din mijloacele autorităţilor (instituţiilor) respective.
Art.12. – (1) Comisioanele pentru serviciile de distribuire a pensiilor,
indemnizaţiilor, compensaţiilor şi a altor ajutoare prevăzute în bugetul de stat
pentru pensionarii militari, pentru persoanele din corpul de comandă şi din
trupele organelor afacerilor interne, pentru alte categorii de persoane, servicii
prestate de instituția financiară deserventă a sistemului trezorerial al Ministerului
Finanțelor, se stabilesc la încheierea contractelor între instituția financiară şi
autorităţile administraţiei publice de resort, la valoarea maximă de 0,8% din
suma distribuită.
(2) Comisioanele pentru serviciile de distribuire a compensaţiilor
persoanelor supuse represiunilor politice, a compensaţiilor unice pentru
conectare la conducta de gaze naturale, a indemnizaţiilor unice pentru construcţia
de case individuale sau de locuinţe cooperatiste, procurarea de spaţiu locativ sau
restaurarea caselor vechi şi a altor plăţi sociale cu destinaţie specială pentru unele
categorii de populaţie prevăzute în bugetul de stat, se stabilesc la încheierea
contractelor între prestatorul de servicii de plată şi Ministerul Finanţelor, la
valoarea maximă de 0,8% din suma distribuită.
(3) Comisionul pentru eliberarea numerarului de către instituțiile
financiare pentru plata prestațiilor sociale specificate în alin.(2) se stabilește la
valoarea maximă de 0,25% din suma eliberată și se achită de la bugetul de stat.
(4) Comisioanele pentru serviciile de încasare prin alte instrumente de
plată, decît cardurile de plată, de la populație, de la perceptorii fiscali și
funcționarii fiscali a plăților la bugetele componente ale bugetului public național
(cu excepția plății drepturilor de import-export), precum și comisionul la
restituirea plăților de la aceste bugete populației, se stabilesc în valoare maximă
9
\\172.17.20.4\Operatori\Elena\DOC_2016\Hotariri\Aprob_BS_2016.docx
de 1% pentru o plată de la suma încasată/restituită, dar nu mai puțin de 1 leu și
nu mai mult de 2,5 lei, pe bază de contract încheiat de către Ministerul Finanțelor
cu instituţiile financiare şi Î.S. „Poşta Moldovei”, și se achită de la bugetul de
stat.
(5) Comisioanele specificate în alin.(4) pentru bugetul asigurărilor sociale
de stat și fondurile obligatorii de asistență medicală vor fi restituite bugetului de
stat.
Art.13. – (1) Se stabileşte achitarea, de la bugetul de stat, a comisioanelor
pentru:
1) executarea prin Sistemul Automatizat de Plăţi Interbancare a
documentelor de plată din sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor;
2) serviciile de ridicare în numerar a mijloacelor băneşti şi pentru
deservirea operaţiunilor valutare în conturile bugetului de stat şi bugetelor locale;
3) serviciile de încasare prin carduri de plată de la populaţie a plăţilor la
bugetul de stat şi la bugetele locale, precum şi comisionul la restituirea plăţilor
de la aceste bugete populaţiei, care se stabilesc pe bază de contract încheiat de
către Ministerul Finanţelor cu instituţiile financiare;
4) serviciile bancare la deservirea conturilor destinate realizării proiectelor
finanţate din surse externe, gestionate prin sistemul trezorerial;
5) serviciile de transfer/ridicare în numerar a mijloacelor băneşti, în baza
documentelor executorii, din conturile bugetului de stat şi al bugetelor locale.
(2) Comisionul pentru recepţionarea de la persoanele fizice a drepturilor
de import-export se achită de către organele vamale din mijloace proprii, pe bază
de contract încheiat cu instituţia financiară.
Art.14. – (1) Dobînzile calculate la soldurile mijloacelor băneşti ale
bugetelor componente ale bugetului public naţional aflate în conturile deschise în
Contul Unic Trezorerial al Ministerului Finanţelor/instituţii financiare se
repartizează corespunzător bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de
stat, fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
(2) Dobînzile calculate la soldurile mijloacelor băneşti în conturile
deschise în instituţii financiare şi destinate realizării proiectelor finanţate din
surse externe se virează integral la bugetele în componenţa cărora sînt incluse
(bugetul de stat sau bugetele locale), cu excepţia dobînzilor calculate la soldurile
mijloacelor băneşti ale Fondului de Dezvoltare Durabilă, care rămîn în gestiunea
acestuia.
Art.15. – Autoritățile/instituțiile publice care se deservesc prin sistemul
trezorerial al Ministerului Finanțelor achită o penalitate în mărime de 0,15%
pentru neridicarea numerarului (în suma comandată) de la instituția financiară ce
10
\\172.17.20.4\Operatori\Elena\DOC_2016\Hotariri\Aprob_BS_2016.docx
prestează servicii de deservire bancară trezoreriilor teritoriale ale Ministerului
Finanțelor, și o virează la bugetul de stat.
Art.16. – Ministerul Finanţelor se autorizează:
(1) să modifice, la cererea întemeiată a autorităţilor publice centrale,
indicatorii stabiliţi ai bugetului de stat privind granturile, donaţiile, sponsorizările
şi alte mijloace intrate suplimentar cu titlu gratuit în posesia
autorităților/instituţiilor bugetare;
(2) să contracteze, pe parcursul anului bugetar, împrumuturi interne pe
piaţa valorilor mobiliare de stat peste limitele prevăzute de bugetul de stat, cu
scadenţă în anul 2016, pentru acoperirea decalajului temporar de casă al
bugetului de stat;
(3) să recrediteze, din contul împrumuturilor externe, autorităţile executive
ale unităţilor administrative-teritoriale, drept garanţie de rambursare servind
inclusiv transferurile cu destinaţie generală de la bugetul de stat către bugetele
locale respective;
(4) să redistribuie, la propunerile Comisiei Electorale Centrale, mijloacele
alocate pentru organizarea alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii
Moldova între Comisia Electorală Centrală şi Ministerul Afacerilor Externe şi
Integrării Europene în scopul constituirii şi funcţionării secţiilor de votare peste
hotare;
(5) să modifice raporturile dintre bugetul de stat şi bugetele locale în cazul
modificării actelor normative în vigoare sau în cazul adoptării de noi acte
normative privind organizarea administrativ-teritorială, în cazul delegării, în
temei legal, a unor competenţe sau al retragerii lor, în cazul trecerii, în modul
stabilit, a unor instituţii din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale
în subordinea autorităţilor publice centrale şi viceversa, precum şi în cazul
trecerii unor instituţii din subordinea autorităţilor publice locale de nivelul întîi în
subordinea autorităţilor publice locale de nivelul al doilea şi viceversa;
(6) să redistribuie transferurile cu destinaţie specială de la bugetul de stat,
prevăzute la anexa nr.5, între bugetele locale de nivelul întîi şi nivelul al doilea şi
între bugetele locale de acelaşi nivel, în baza deciziilor coordonate de autorităţile
publice locale respective.
Preşedintele Parlamentului
Denumirea Cod ECO Suma, mii lei
I. VENITURI, total 1 31 378 944,8
II. CHELTUIELI și ACTIVE NEFINANCIARE 2+3 35 561 744,8
Inclusiv: cheltuieli de personal 5 258 672,2
III. SOLD BUGETAR 1-(2+3) -4 182 800,0
IV. SURSE DE FINANȚARE, total 4+5+9 4 182 800,0
ACTIVE FINANCIARE 4 -135 898,4
CREANŢE INTERNE 41 310 000,0
Acţiuni şi alte forme de participare în capital în interiorul ţării 415 300 000,0
Alte creanţe interne ale bugetului 418 10 000,0
CREDITE INTERNE ÎNTRE BUGETE 44 265 731,6
Credite în cadrul bugetului consolidat central 442 265 731,6
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE INTERNE ÎNTRE BUGETE 4640 812,5
Împrumuturi recreditate între bugetul de stat și bugetele locale 461 40 812,5
ÎMPRUMUTURI RECREDITATE INTERNE INSTITUȚIILOR
NEFINANCIARE ȘI FINANCIARE47
-788 265,1
Împrumuturi recreditate instituțiilor nefinanciare 471 -503 380,9
Împrumuturi recreditate instituțiilor financiare 472 -284 884,2
CREANŢE EXTERNE 48 35 822,6
Garanţii externe 484 35 822,6
DATORII 55 154 591,7
DATORII INTERNE 51200 000,0
Valori mobiliare de stat cu excepția acțiunilor 513200 000,0
ÎMPRUMUTURI INTERNE ÎNTRE BUGETE 54-265 731,9
Împrumuturi în cadrul bugetului consolidat central 542-265 731,9
ÎMPRUMUTURI INTERNE DE LA INSTITUȚIILE NEFINANCIARE ȘI
FINANCIARTE55
-107 680,0
Împrumuturi interne de la instituțiile nefinanciare 551-87 680,0
Împrumuturi interne de la instituțiile financiare 552-20 000,0
ÎMPRUMUTURI EXTERNE 59 5 328 003,6
Anexa nr.1
Indicatorii generali şi sursele de finanţare ale bugetului de stat
Denumirea Cod ECO Suma, mii lei
Împrumuturi externe 595 5 328 003,6
Primirea imprumuturilor externe 6 538 601,2
Rambursarea imprumuturilor externe -1 210 597,6
MODIFICAREA SOLDULUI DE MIJLOACE BĂNEŞTI 9-835 893,3
Sold de mijloace banesti la inceputul perioadei 91 2 302 202,5
Sold de mijloace banesti la sfirsitul perioadei 93 -3 138 095,8
Denumirea Cod ECO Suma, mii lei
VENITURI 1 31 378 944,8
IMPOZITE ŞI TAXE 11 26 310 848,1
IMPOZITE PE VENIT 111 4 430 000,0
Impozit pe venitul persoanelor fizice 1111 1 337 200,0
Impozit pe venitul persoanelor juridice 1112 3 092 800,0
IMPOZITE PE BUNURILE IMOBILIARE 113 53 200,0
Impozitul pe avere 50 000,0
Impozite pe proprietate cu caracter ocazional 1133 3 200,0
IMPOZITE ŞI TAXE PE MĂRFURI ŞI SERVICII 114 20 540 048,1
Taxa pe valoarea adaugata 1141 15 270 714,2
Accize 1142 4 302 450,0
Taxe pentru servicii specifice 1144 11 615,0
Taxe şi plăţi pentru utilizarea mărfurilor şi pentru practicarea unor genuri de
activitate1145 448 133,1
Alte taxe pentru mărfuri şi servicii 1146 507 135,8
TAXA ASUPRA COMERŢULUI EXTERIOR ŞI OPERAŢIUNILOR
EXTERNE115 1 287 600,0
Taxe vamale şi alte taxe de import 1151 854 600,0
Alte taxe asupra comerţului exterior şi operaţiunilor externe 1156 433 000,0
GRANTURI PRIMITE 13 3 655 521,9
GRANTURI PRIMITE DA LA GUVERNELE ALTOR STATE 131 246 040,4
Pentru susținerea bugetului 156 152,0
Pentru proiecte finanțate din surse externe 89 888,4
GRANTURI PRIMITE DE LA ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE 132 3 409 481,5
Pentru susținerea bugetului 2 589 964,0
Pentru proiecte finanțate din surse externe 819 517,5
ALTE VENITURI 14 1 412 574,8
VENITURI DIN PROPRIETATE 141 175 154,8
Dobînzi încasate 1411 91 754,8
Dividende primite 1412 83 400,0
VENITURI DIN VÎNZAREA MĂRFURILOR ŞI SERVICIILOR 142 1 017 614,1
Taxe şi plăţi administrative 1422 276 575,8
Comercializarea mărfurilor şi serviciilor de către instituţiile bugetare 1423 741 038,3
AMENZI ŞI SANCŢIUNI 143 161 000,0
DONAŢII VOLUNTARE 144 26 718,2
ALTE VENITURI ŞI VENITURI NEIDENTIFICATE 145 32 087,7
Anexa nr.2
Componența veniturilor bugetului de stat
Anexa nr.3
1 2 3
Secretariatul Parlamentului 0101
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 141 112,5
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 141 112,5
cheltuieli de personal 21 79 049,3
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 141 112,5
resurse generale 1 139 997,5
venituri colectate 297 1 115,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 141 112,5
Activitatea Parlamentului 0101 141 112,5
Aparatul Președintelui Republicii Moldova 0102
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 18 098,1
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 18 098,1
cheltuieli de personal 21 11 592,5
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 18 098,1
resurse generale 1 18 088,1
venituri colectate 297 10,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 18 098,1
Activitatea Președintelui Republicii Moldova 0201 18 098,1
Curtea Constituțională 0103
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 14 586,9
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 14 586,9
cheltuieli de personal 21 8 938,2
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 14 586,9
resurse generale 1 14 586,9
Cheltuieli și active nefinanciare, total 14 586,9
Jurisdicție constitiuțională 0401 14 586,9
Curtea de Conturi 0104
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 30 041,7
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 30 041,7
cheltuieli de personal 21 21 267,8
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 30 041,7
resurse generale 1 30 041,7
Bugetele autorităților publice centrale
Denumirea Cod Suma, mii lei
1
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Cheltuieli și active nefinanciare, total 30 041,7
Auditul extern al finanțelor publice 0510 30 041,7
Cancelaria de Stat 0201
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 392 277,5
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 392 277,5
cheltuieli de personal 21 97 451,4
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 359 121,1
resurse generale 1 169 713,1
venituri colectate 297 63 327,8
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 126 080,2
Cheltuieli și active nefinanciare, total 359 121,1
Exercitarea guvernării 0301 53 632,7
Servicii de suport pentru exercitarea guvernării 0302 137 899,6
e-Transformare a Guvernării 0303 165 858,0
Cercetari științifice aplicate în direcția strategică "Patrimoniul național si
dezvoltarea societății"0807 157,4
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Patrimoniul
național și dezvoltarea societății"1606 73,4
Susținerea diasporei 2403 1 500,0
Ocrotirea sănătății 07
Resurse, total 22 622,7
resurse generale 1 21 862,7
venituri colectate 297 760,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 22 622,7
Sănătate publică 8004 2 192,3
Asistență medicală de reabilitare și recuperare 8013 18 682,9
Programe naționale și speciale în domeniul ocrotirii sănătății 8018 1 747,5
Învățămînt 09
Resurse, total 10 533,7
resurse generale 1 10 533,7
Cheltuieli și active nefinanciare, total 10 533,7
Învățămînt superior 8810 10 178,8
Perfecționarea cadrelor 8812 354,9
Ministerul Economiei 0202
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 843 384,1
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 715 418,9
cheltuieli de personal 21 38 160,3
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 127 965,2
Servicii în domeniul economiei 04
Resurse, total 843 384,1
2
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
resurse generale 1 509 965,5
venituri colectate 297 745,0
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 332 673,6
Cheltuieli și active nefinanciare, total 843 384,1
Politici și management în domeniul macroeconomic și de dezvoltare a
economiei5001 23 188,3
Promovarea exporturilor 5002 107 535,5
Susținerea întreprinderilor mici și mijlocii 5004 94 691,8
Reglementare prin licențiere 5006 4 007,1
Protecția drepturilor consumatorilor 5008 17 421,5
Administrarea patrimoniului de stat 5009 9 564,7
Securitate industrială 5011 6 431,3
Politici și management în sectorul energetic 5801 23 789,7
Rețele și conducte de gaz 5802 76 887,7
Rețele electrice 5803 222 902,5
Eficiență energetică și surse regenerabile 5804 196 230,9
Rețele termice 5805 18 042,0
Dezvoltarea clusterială a sectorului industrial 6002 632,8
Dezvoltarea sistemului național de standardizare 6802 9 880,0
Dezvoltarea sistemului național de metrologie 6804 12 397,5
Dezvoltarea sistemului național de acreditare 6805 2 180,8
Dezvoltarea infrastructurii de evaluare a conformității 6806 17 600,0
Ministerul Finanțelor 0203
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 775 780,1
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 756 583,9
cheltuieli de personal 21 453 810,7
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 19 196,2
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 755 780,1
resurse generale 1 702 602,3
venituri colectate 297 45 422,1
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 7 755,7
Cheltuieli și active nefinanciare, total 755 780,1
Politici și management în domeniul bugetar-fiscal 0501 60 503,9
Administrarea veniturilor publice 0502 628 874,0
Executarea și raportarea bugetului public național 0503 40 508,2
Inspecția financiară 0504 17 270,9
Supravegherea activității de audit 0505 378,8
Administrarea achizițiilor publice 0508 8 244,3
Servicii în domeniul economiei 04
Resurse, total 20 000,0
resurse generale 1 20 000,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 20 000,0
3
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Susținerea întreprinderilor mici și mijlocii 5004 20 000,0
Ministerul Justiției 0204
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 764 525,3
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 702 995,3
cheltuieli de personal 21 289 530,6
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 61 530,0
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 56 056,0
venituri colectate 297 56 056,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 56 056,0
Starea civilă 1205 56 056,0
Ordine publică și securitate națională 03
Resurse, total 569 026,8
resurse generale 1 540 923,8
venituri colectate 297 9 913,1
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 18 189,9
Cheltuieli și active nefinanciare, total 569 026,8
Politici și management în domeniul justiției 4001 28 566,8
Apărare a drepturilor și intereselor legale ale persoanelor 4008 27 995,0
Expertiză legală 4009 7 146,4
Sistem integrat de informare juridică 4010 3 107,7
Mediere 4013 1 210,0
Armonizare a legislației 4014 2 259,3
Administrare judecătorească 4015 12 628,1
Asigurarea măsurilor alternative de detenție 4016 32 752,1
Apostilarea actelor publice 4017 2 000,0
Sistemul penitenciar 4302 451 361,4
Protecție socială 10
Resurse, total 139 442,5
resurse generale 1 139 442,5
Cheltuieli și active nefinanciare, total 139 442,5
Protecție a persoanelor în etate 9004 137 079,7
Asistență socială a persoanelor cu necesități speciale 9010 1 056,9
Susținerea suplimentară a unor categorii de populație 9011 73,5
Protecție socială pensionarilor din rîndul structurilor de forță 9018 1 232,4
Ministerul Afacerilor Interne 0205
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 2 546 830,4
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 2 532 636,0
4
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
cheltuieli de personal 21 1 280 144,5
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 14 194,4
Ordine publică și securitate națională 03
Resurse, total 2 005 603,0
resurse generale 1 1 848 096,9
venituri colectate 297 64 136,3
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 93 369,8
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2 005 603,0
Politici și management în domeniul afacerilor interne 3501 36 491,8
Ordine și siguranță publică 3502 905 016,4
Migrație și Azil 3503 38 934,2
Trupe de carabinieri 3504 118 903,7
Servicii de suport în domeniul afacerilor interne 3505 230 939,1
Managementul frontierei 3506 379 736,0
Protecția civilă și apărarea împotriva incendiilor 3702 295 581,8
Protecția mediului 05
Resurse, total 2 189,4
resurse generale 1 2 082,8
venituri colectate 297 106,6
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2 189,4
Managementul deșeurilor radioactive 7006 2 189,4
Protecție socială 10
Resurse, total 539 038,0
resurse generale 1 539 038,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 539 038,0
Protecție a persoanelor în etate 9004 500 049,1
Asistență socială a persoanelor cu necesități speciale 9010 20 904,9
Susținerea suplimentară a unor categorii de populație 9011 1 326,2
Protecție socială pensionarilor din rîndul structurilor de forță 9018 16 757,8
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene 0206
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 328 828,4
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 328 828,4
cheltuieli de personal 21 119 727,3
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 328 828,4
resurse generale 1 299 858,3
venituri colectate 297 28 970,1
Cheltuieli și active nefinanciare, total 328 828,4
Politici și management în domeniul relațiilor externe 0601 26 895,8
Promovarea intereselor naționale prin intermediul antenelor diplomatice 0602 301 932,6
Ministerul Apărării 0207
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 819 285,7
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 819 285,7
cheltuieli de personal 21 304 626,3
Apărare națională 02
5
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Resurse, total 594 700,3
resurse generale 1 563 090,5
venituri colectate 297 25 609,8
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 6 000,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 594 700,3
Politici și management în domeniul apărării 3101 8 988,1
Forțe terestre 3102 189 857,1
Forțe aeriene 3103 36 564,0
Servicii de suport în domeniul apărării naționale 3104 359 291,1
Protecție socială 10
Resurse, total 224 585,4
resurse generale 1 224 585,4
Cheltuieli și active nefinanciare, total 224 585,4
Protecție a persoanelor în etate 9004 205 787,9
Asistență socială a persoanelor cu necesități speciale 9010 12 024,3
Susținerea suplimentară a unor categorii de populație 9011 546,5
Protecție socială pensionarilor din rîndul structurilor de forță 9018 6 226,7
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor 0208
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 443 491,0
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 367 962,4
cheltuieli de personal 21 14 961,0
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 75 528,6
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 83 000,2
resurse generale 1 83 000,2
Cheltuieli și active nefinanciare, total 83 000,2
Serviciile de suport pentru activitatea Parlamentului 0103 83 000,2
Servicii în domeniul economiei 04
Resurse, total 194 343,3
resurse generale 1 186 283,4
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 8 059,9
Cheltuieli și active nefinanciare, total 194 343,3
Susținerea întreprinderilor mici și mijlocii 5004 48 815,2
Politici și management în domeniul dezvoltării regionale și construcțiilor 6101 12 626,2
Controlul de stat în construcții 6103 8 641,3
Dezvoltarea bazei normative în construcții 6104 13 975,6
Implementarea proiectelor de dezvoltare regională 6105 8 100,0
Dezvoltarea drumurilor 6402 77 148,8
Dezvoltarea turismului 6602 25 036,2
Protecția mediului 05
Resurse, total 454,3
resurse generale 1 454,3
Cheltuieli și active nefinanciare, total 454,3
Colectarea, conservarea și distrugerea poluanților organici persistenți, a
deșeurilor menajere solide și deșeurilor chimice7002 454,3
6
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Gospodăria de locuințe și gospodăria serviciilor comunale 06
Resurse, total 165 693,2
resurse generale 1 47 705,4
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 117 987,8
Cheltuieli și active nefinanciare, total 165 693,2
Aprovizionarea cu apă și canalizare 7503 88 344,6
Construcția locuințelor 7504 77 348,6
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare 0209
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 1 589 892,0
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 1 588 392,0
cheltuieli de personal 21 155 306,1
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 1 500,0
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 1 793,6
resurse generale 1 1 793,6
Cheltuieli și active nefinanciare, total 1 793,6
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Biotehnologie" 1605 1 644,3
Pregătirea cadrelor prin postdoctorat 1908 149,3
Servicii în domeniul economiei 04
Resurse, total 1 420 336,0
resurse generale 1 1 134 821,0
venituri colectate 296+297 44 915,9
dintre care venituri speciale 296 15 000,0
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 240 599,1
Cheltuieli și active nefinanciare, total 1 420 336,0
Politici și management în domeniul agriculturii 5101 21 911,7
Dezvoltarea durabilă a sectoarelor fitotehnie și horticultură 5102 337 156,2
Creșterea și sănătatea animalelor 5103 8 151,7
Dezvoltarea viticulturii și vinificației 5104 92 734,1
Subvenționarea producătorilor agricoli 5105 885 757,8
Securitate alimentară 5106 11 610,5
Cercetări științifice aplicate în domeniul agriculturii, în direcția strategică
"Biotehnologie"5107 63 014,0
Învățămînt 09
Resurse, total 165 747,8
resurse generale 1 144 230,7
venituri colectate 297 21 517,1
Cheltuieli și active nefinanciare, total 165 747,8
Învățămînt liceal 8806 1 814,5
Învățămînt profesional-tehnic postsecundar 8809 93 481,5
Învățămînt superior 8810 63 747,7
Perfecționarea cadrelor 8812 140,0
Servicii generale în educație 8813 576,5
Educație extrașcolară și susținerea elevilor dotați 8814 5 987,6
Protecție socială 10
Resurse, total 2 014,6
resurse generale 1 2 014,6
7
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2 014,6
Protecție a familiei și copilului 9006 2 014,6
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor 0210
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 2 534 757,4
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 1 535 471,9
cheltuieli de personal 21 7 319,2
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 999 285,5
Servicii în domeniul economiei 04
Resurse, total 2 534 757,4
resurse generale 1 1 412 497,2
venituri colectate 297 4 160,7
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 1 118 099,5
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2 534 757,4
Politicii și management în domeniul transporturilor și infrastructurii
drumurilor6401 8 877,2
Dezvoltarea drumurilor 6402 2 407 849,5
Dezvoltarea transportului naval 6403 7 780,7
Dezvoltarea transportului feroviar 6405 110 250,0
Ministerul Mediului 0211
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 596 816,0
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 594 414,0
cheltuieli de personal 21 59 276,0
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 2 402,0
Servicii în domeniul economiei 04
Resurse, total 21 641,5
resurse generale 1 21 641,5
Cheltuieli și active nefinanciare, total 21 641,5
Sisteme de irigare și desecare 5108 16 422,5
Reglementare și control al extracției resurselor minerale utile 5902 2 619,0
Explorarea subsolului 5903 2 600,0
Protecția mediului 05
Resurse, total 256 106,1
resurse generale 1 56 804,4
venituri colectate 296+297 135 191,4
dintre care venituri speciale 296 129 176,1
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 64 110,3
Cheltuieli și active nefinanciare, total 256 106,1
Prognozarea meteo 5010 62 844,7
Politici și management în domeniul protecției mediului 7001 31 215,9
Colectarea, conservarea și distrugerea poluanților organici persistenți, a
deșeurilor menajere solide și deșeurilor chimice7002 63 136,0
Securitate ecologică a mediului 7003 40 906,3
Monitoringul calității mediului 7004 38 901,4
Protecția și conservarea biodiversității 7005 16 019,1
Managementul deșeurilor radioactive 7006
Cercetări științifice aplicate în domeniul protecției mediului 7007 1 107,3
8
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Radioprotecție și securitate nucleară 7008 1 975,4
Gospodăria de locuințe și gospodăria serviciilor comunale 06
Resurse, total 319 068,4
resurse generale 1 44 867,3
venituri colectate 296+297 142 557,0
dintre care venituri speciale 296 142 557,0
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 131 644,1
Cheltuieli și active nefinanciare, total 319 068,4
Aprovizionarea cu apă și canalizare 7503 319 068,4
Ministerul Educației 0212
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 1 684 359,7
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 1 588 922,7
cheltuieli de personal 21 544 567,9
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 95 437,0
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 22 647,5
resurse generale 1 19 637,6
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 3 009,9
Cheltuieli și active nefinanciare, total 22 647,5
Cercetări știintifice aplicate în direcția strategică "Patrimoniul național și
dezvoltarea societății"0807 9 075,4
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Materiale,
tehnologii și produse inovative"1602 5 885,3
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Biotehnologie" 1605 2 143,7
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Patrimoniul
național și dezvoltarea societății"1606 3 790,5
Pregătirea cadrelor prin postdoctorat 1908 1 752,6
Servicii în domeniul economiei 04
Resurse, total 9 973,4
resurse generale 1 9 973,4
Cheltuieli și active nefinanciare, total 9 973,4
Cercetări științifice aplicate în domeniul politicilor macroeconomice și
programelor de dezvoltare economică, în direcția strategică "Materiale,
tehnologii și produse inovative "
5007 9 281,6
Cercetări științifice aplicate în domeniul agriculturii, în direcția strategică
"Biotehnologie"5107 90,0
Cercetări științifice aplicate în sectorul energetic în direcția strategică
"Eficiența, energetică și valorificarea surselor regenerabile de energie"5807 601,8
Cultură, sport, tineret, culte și odihnă 08
Resurse, total 4 118,0
resurse generale 1 3 369,5
venituri colectate 297 748,5
Cheltuieli și active nefinanciare, total 4 118,0
Dezvoltarea culturii 8502 2 205,9
Susținerea culturii scrise 8504 1 912,1
Învățămînt 09
Resurse, total 1 624 920,8
9
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
resurse generale 1 1 492 516,8
venituri colectate 297 113 123,5
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 19 280,5
Cheltuieli și active nefinanciare, total 1 624 920,8
Politicii și management în domeniul educației 8801 25 362,6
Educație timpurie 8802
Învățămînt gimnazial 8804 6 882,4
Învățămînt special 8805 65 551,7
Învățămîntt liceal 8806 68 305,9
Învățămînt profesional-tehnic secundar 8808 546 628,1
Învățămînt profesional-tehnic postsecundar 8809 334 177,0
Învățămînt superior 8810 477 630,9
Perfecționarea cadrelor 8812 9 720,0
Servicii generale în educație 8813 11 785,1
Educație extrașcolară și susținerea elevilor dotați 8814 30 601,6
Curriculum 8815 29 535,8
Asigurarea calității în învățămînt 8816 18 739,7
Protecție socială 10
Resurse, total 22 700,0
resurse generale 1 22 700,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 22 700,0
Protecție a familiei și copilului 9006 22 700,0
Ministerul Culturii 0213
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 400 195,0
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 350 200,0
cheltuieli de personal 21 115 658,6
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 49 995,0
10
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 4 401,3
resurse generale 1 4 401,3
Cheltuieli și active nefinanciare, total 4 401,3
Cercetări științifice aplicate în direcția strategică "Patrimoniul național și
dezvoltarea societății"0807 4 241,3
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Patrimoniul
național și dezvoltarea societății"1606 160,0
Cultură, sport, tineret, culte și odihnă 08
Resurse, total 270 306,8
resurse generale 1 262 453,1
venituri colectate 297 7 853,7
Cheltuieli și active nefinanciare, total 270 306,8
Politici și management în domeniul culturii 8501 6 898,3
Dezvoltarea culturii 8502 174 718,8
Potejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național 8503 82 747,4
Susținerea culturii scrise 8504 3 972,0
Susținerea cinematografiei 8510 1 970,3
Învățămînt 09
Resurse, total 125 024,9
resurse generale 1 119 762,9
venituri colectate 297 5 207,5
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 54,5
Cheltuieli și active nefinanciare, total 125 024,9
Învățămînt liceal 8806 28 619,5
Învățămînt profesional-tehnic postsecundar 8809 53 510,9
Învățămînt superior 8810 42 894,5
Protecție socială 10
Resurse, total 462,0
resurse generale 1 462,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 462,0
Protecție a familiei și copilului 9006 462,0
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei 0214
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 541 240,8
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 536 240,8
cheltuieli de personal 21 169 504,8
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 5 000,0
Servicii în domeniul economiei 04
Resurse, total 51 574,8
resurse generale 1 51 574,8
Cheltuieli și active nefinanciare, total 51 574,8
Servicii generale în domeniul forței de muncă 5003 51 574,8
Protecție socială 10
Resurse, total 489 666,0
resurse generale 1 365 530,1
11
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
venituri colectate 296+297 98 315,4
dintre care venituri speciale 296 84 970,5
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 25 820,5
Cheltuieli și active nefinanciare, total 489 666,0
Politici și management în domeniul protecției sociale 9001 15 602,6
Protecție a persoanelor în etate 9004 123 370,0
Protecție a familiei și copilului 9006 52 088,9
Protecție a șomerilor 9008 29 957,5
Protecție în domeniul asigurării cu locuințe 9009 5 000,0
Asistență socială a persoanelor cu necesități speciale 9010 128 445,3
Protecție socială în cazuri excepționale 9012 98 144,1
Serviciul public în domeniul protecției sociale 9017 4 437,1
Protecție socială a unor categorii de cetățeni 9019 2 700,0
Susținerea activităților sistemului de protecție socială 9020 29 920,5
Ministerul Sănătății 0215
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 1 093 520,8
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 1 089 520,8
cheltuieli de personal 21 366 409,4
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 4 000,0
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 8 931,0
resurse generale 1 8 931,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 8 931,0
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Sănătate și
biomedicină"1604 4 585,1
Servicii de suport pentru sfera științei și inovării 1907 3 150,2
Pregătirea cadrelor prin postdoctorat 1908 1 195,7
Ocrotirea sănătății 07
Resurse, total 809 979,4
resurse generale 1 563 522,1
venituri colectate 297 135 393,3
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 111 064,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 809 979,4
Politici și management în domeniul ocrotirii sănătății 8001 12 409,4
Monitorizare, evaluare a sistemului de sănătate și management al calității 8003 9 971,7
Sănătate publică 8004 181 336,2
Asistență medicală specializată de ambulatoriu 8006 2 606,5
Cercetări științifice aplicate în domeniul sănătății publice și serviciilor
medicale, în direcția strategică "Sănătate și biomedicină"8007 33 467,3
Asistență medicală de reabilitare și recuperare 8013 108 827,2
Medicină legală 8014 32 657,2
Management al medicamentelor și dispozitivelor medicale 8016 49 235,6
Programe naționale și speciale în domeniul ocrotirii sănătății 8018 350 259,6
12
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Dezvoltarea și modernizarea instituțiilor în domeniul ocrotirii sănătății 8019 29 208,7
Învățămînt 09
Resurse, total 261 247,0
resurse generale 1 233 244,5
venituri colectate 297 28 002,5
Cheltuieli și active nefinanciare, total 261 247,0
Învățămînt profesional-tehnic postsecundar 8809 81 848,5
Învățămînt superior 8810 120 663,3
Învățămînt superior postuniversitar 8811 49 051,8
Perfecționarea cadrelor 8812 9 306,2
Servicii generale în educație 8813 377,2
Protecție socială 10
Resurse, total 13 363,4
resurse generale 1 13 363,4
Cheltuieli și active nefinanciare, total 13 363,4
Protecție a familiei și copilului 9006 3 133,2
Protecție socială a unor categorii de cetățeni 9019 10 230,2
Ministerul Tineretului și Sportului 0216
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 146 538,4
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 146 142,2
cheltuieli de personal 21 38 072,8
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 396,2
Cultură, sport, tineret, culte și odihnă 08
Resurse, total 146 538,4
resurse generale 1 144 720,4
venituri colectate 297 1 818,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 146 538,4
Politici și management în domeniul tineretului și sportului 8601 6 605,7
Sport 8602 117 863,3
Tineret 8603 22 069,4
Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor 0217
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 58 242,8
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 58 242,8
cheltuieli de personal 21 5 253,6
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 58 242,8
resurse generale 1 58 242,8
Cheltuieli și active nefinanciare, total 58 242,8
Politicii și management în domeniul dezvoltării informaționale 1501 58 242,8
13
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Biroul Național de Statistică 0241
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 87 755,2
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 87 755,2
cheltuieli de personal 21 68 416,8
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 87 755,2
resurse generale 1 83 267,9
venituri colectate 297 4 487,3
Cheltuieli și active nefinanciare, total 87 755,2
Politici și management în domeniul statisticii 1201 22 558,5
Lucrări statistice 1202 56 996,7
Desfășurarea recensămintelor 1204 8 200,0
Agentia Relații Funciare și Cadastru 0242
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 42 496,3
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 42 496,3
cheltuieli de personal 21 9 867,7
Servicii în domeniul economiei 04
Resurse, total 42 496,3
resurse generale 1 41 975,1
venituri colectate 297 521,2
Cheltuieli și active nefinanciare, total 42 496,3
Politici și management în domeniul geodeziei, cartografiei și cadastrului 6901 5 853,9
Dezvoltarea relațiilor funciare și a cadastrului 6902 12 429,4
Valorificarea terenurilor noi și sporirea fertilității solurilor 6903 10 000,0
Sistem de evaluare și reevaluare a bunurilor imobiliare 6904 6 000,0
Geodezie, cartografie și geoinformatică 6905 8 213,0
Biroul Relații Interetnice 0243
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 3 975,0
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 3 975,0
cheltuieli de personal 21 1 956,1
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 3 975,0
resurse generale 1 3 575,0
venituri colectate 297 400,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 3 975,0
Politici și management în domeniul minorităților naționale 2401 3 431,2
Relații interetnice 2402 543,8
Agenția "Moldsilva" 0244
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 19 651,5
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 19 651,5
14
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
cheltuieli de personal 21 2 213,8
Servicii în domeniul economiei 04
Resurse, total 19 651,5
resurse generale 1 19 401,5
venituri colectate 297 250,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 19 651,5
Politici și management în domeniul sectorului forestier 5401 3 240,5
Dezvoltarea silviculturii 5402 16 411,0
Agenția Rezerve Materiale 0245
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 63 352,7
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 63 352,7
cheltuieli de personal 21 8 827,9
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 63 352,7
resurse generale 1 33 491,2
venituri colectate 297 29 861,5
Cheltuieli și active nefinanciare, total 63 352,7
Politici și management al rezervelor materiale ale statului 2701 5 686,4
Rezerve materiale ale statului 2702 46 009,5
Servicii de suport în domeniul rezervelor materiale ale statului 2703 11 656,8
Agenția Turismului 0246
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 4 482,6
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 4 482,6
cheltuieli de personal 21 2 333,3
Servicii în domeniul economiei 04
Resurse, total 4 482,6
resurse generale 1 4 482,6
Cheltuieli și active nefinanciare, total 4 482,6
Politici și management în domeniul turismului 6601 4 482,6
Centrul Național Anticorupție 0247
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 106 226,1
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 106 226,1
cheltuieli de personal 21 67 817,7
Ordine publică și securitate națională 03
Resurse, total 90 426,1
resurse generale 1 88 938,9
venituri colectate 297 1 170,7
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 316,5
Cheltuieli și active nefinanciare, total 90 426,1
Prevenire, cercetare și combaterea contravențiilor corupționale 4802 90 426,1
Protecție socială 10
15
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Resurse, total 15 800,0
resurse generale 1 15 800,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 15 800,0
Protecție a persoanelor în etate 9004 15 206,0
Asistență socială a persoanelor cu necesități speciale 9010 275,5
Protecție socială pensionarilor din rîndul structurilor de forță 9018 318,5
Serviciul de Stat de Arhivă 0273
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 8 751,1
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 8 751,1
cheltuieli de personal 21 5 680,3
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 8 751,1
resurse generale 1 7 751,1
venituri colectate 297 1 000,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 8 751,1
Servicii de arhivă 1203 8 751,1
Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare 0274
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 5 462,2
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 5 462,2
cheltuieli de personal 21 3 333,7
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 5 462,2
resurse generale 1 5 062,2
venituri colectate 297 400,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 5 462,2
Politici și management în domeniul cercetărilor științifice 1901 5 462,2
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor 0275
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 201 520,0
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 201 520,0
cheltuieli de personal 21 107 320,6
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192
Servicii în domeniul economiei 04
Resurse, total 201 520,0
resurse generale 1 165 830,6
venituri colectate 297 33 744,3
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 1 945,1
Cheltuieli și active nefinanciare, total 201 520,0
Dezvoltarea durabilă a sectoarelor fitotehnie şi horticultură 5102 612,8
Creșterea și sănătatea animalelor 5103 17 667,0
Securitate alimentară 5106 183 240,2
Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățămîntul
Profesional0276
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 2 852,7
16
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 2 852,7
cheltuieli de personal 21 1 390,4
Învățămînt 09
Resurse, total 2 852,7
resurse generale 1 2 852,7
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2 852,7
Asigurarea calității în învățămînt 8816 2 852,7
Agenția Națională Antidoping 0277
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 1 488,1
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 1 488,1
cheltuieli de personal 21 346,1
Cultură, sport, tineret, culte și odihnă 08
Resurse, total 1 488,1
resurse generale 1 1 449,0
venituri colectate 297 39,1
Cheltuieli și active nefinanciare, total 1 488,1
Politici și management în domeniul tineretului și sportului 8601 1 488,1
Serviciul de Stat de Curieri Speciali 0278
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 3 441,9
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 3 441,9
cheltuieli de personal 21 2 061,3
Servicii în domeniul economiei 04
Resurse, total 3 441,9
resurse generale 1 2 541,9
venituri colectate 297 900,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 3 441,9
Sistemul de curierat 6502 3 441,9
Centrul Serviciului Civil 0279
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 1 201,0
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 1 201,0
cheltuieli de personal 21 770,5
Apărare națională 02
Resurse, total 1 201,0
resurse generale 1 1 201,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 1 201,0
Serviciul civil de alternativă 3105 1 201,0
Consiliul Superior al Magistraturii 0301
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 432 398,0
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 368 795,1
cheltuieli de personal 21 286 628,7
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 63 602,9
17
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Ordine publică și securitate națională 03
Resurse, total 432 398,0
resurse generale 1 431 820,2
venituri colectate 297 577,8
Cheltuieli și active nefinanciare, total 432 398,0
Organizare a sistemului judecătoresc 4002 14 438,4
Supremație judecătorească 4003 43 559,1
Înfăptuire a judecății în curțile de apel 4004 89 678,2
Înfăptuire a judecății în judecătorii 4005 284 722,3
Procuratura Generală 0303
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 196 661,3
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 196 661,3
cheltuieli de personal 21 155 123,4
Ordine publică și securitate națională 03
Resurse, total 196 661,3
resurse generale 1 196 450,3
venituri colectate 297 211,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 196 661,3
Implementare a politicii penale a statului 4006 196 661,3
Oficiul Avocatului Poporului 0401
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 9 453,5
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 9 453,5
cheltuieli de personal 21 6 782,4
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 9 453,5
resurse generale 1 9 453,5
Cheltuieli și active nefinanciare, total 9 453,5
Respectarea drepturilor și libertăților omului 0402 9 453,5
Comisia Electorală Centrală 0402
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 150 690,1
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 150 690,1
cheltuieli de personal 21 7 962,5
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 150 690,1
resurse generale 1 150 182,6
venituri colectate 297 103,5
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 404,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 150 690,1
Sistemul electoral 2202 150 690,1
Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal 0403
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 4 109,5
18
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 4 109,5
cheltuieli de personal 21 2 240,8
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 4 109,5
resurse generale 1 4 109,5
Cheltuieli și active nefinanciare, total 4 109,5
Protecția datelor personale 1503 4 109,5
Consiliul Coordonator al Audiovizualului 0404
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 10 781,8
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 10 781,8
cheltuieli de personal 21 5 398,6
Cultură, sport, tineret, culte și odihnă 08
Resurse, total 10 781,8
resurse generale 1 7 281,8
venituri colectate 297 3 500,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 10 781,8
Asigurarea controlului asupra instituțiilor în domeniul audiovizualului 8509 10 781,8
Consiliul Concurenței 0405
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 19 759,2
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 19 759,2
cheltuieli de personal 21 11 933,5
Servicii în domeniul economiei 04
Resurse, total 19 759,2
resurse generale 1 19 506,0
venituri colectate 297 253,2
Cheltuieli și active nefinanciare, total 19 759,2
Protecția concurenței 5005 19 759,2
Serviciul de Informații și Securitate 0406
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 233 659,4
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 233 659,4
cheltuieli de personal 21 92 003,0
Ordine publică și securitate națională 03
Resurse, total 181 170,1
resurse generale 1 176 499,2
venituri colectate 297 4 670,9
Cheltuieli și active nefinanciare, total 181 170,1
Politici și management în domeniul securității naționale 3601 163 998,7
Asigurarea securității de stat 3602 17 171,4
Protecție socială 10
Resurse, total 52 489,3
resurse generale 1 52 489,3
Cheltuieli și active nefinanciare, total 52 489,3
19
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Protecție a persoanelor în etate 9004 50 111,1
Asistență socială a persoanelor cu necesități speciale 9010 822,6
Susținerea suplimentară a unor categorii de populație 9011
Protecție socială pensionarilor din rîndul structurilor de forță 9018 1 555,6
Comisia Națională de Integritate 0407
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 5 990,5
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 5 990,5
cheltuieli de personal 21 2 819,8
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 5 990,5
resurse generale 1 5 990,5
Cheltuieli și active nefinanciare, total 5 990,5
Controlul și soluționarea conflictelor de interese 0702 5 990,5
Serviciul de Protecție și Paza de Stat 0408
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 80 649,6
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 80 649,6
cheltuieli de personal 21 36 495,2
Ordine publică și securitate națională 03
Resurse, total 58 957,3
resurse generale 1 58 912,6
venituri colectate 297 44,7
Cheltuieli și active nefinanciare, total 58 957,3
Asigurarea securității de stat 3602 58 957,3
Protecție socială 10
Resurse, total 21 692,3
resurse generale 1 21 692,3
Cheltuieli și active nefinanciare, total 21 692,3
Protecție a persoanelor în etate 9004 21 284,9
Asistență socială a persoanelor cu necesități speciale 9010 115,0
Protecție socială pensionarilor din rîndul structurilor de forță 9018 292,4
20
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurării
egalității0409
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 4 418,3
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 4 418,3
cheltuieli de personal 21 1 890,1
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 4 418,3
resurse generale 1 4 198,7
venituri colectate 297 219,6
Cheltuieli și active nefinanciare, total 4 418,3
Protecția împotriva discriminării 0403 4 418,3
Academia de Științe a Moldovei 0501
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 336 330,8
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 335 930,8
cheltuieli de personal 21 175 341,1
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 400,0
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 208 555,1
resurse generale 1 162 334,3
venituri colectate 297 13 974,5
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 32 246,3
Cheltuieli și active nefinanciare, total 208 555,1
Cercetari stiintifice aplicate in directia strategica "Patrimoniul national si
dezvoltarea societatii"0807 24 599,9
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Materiale,
tehnologii și produse inovative"1602 38 120,3
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Eficiență
energetică și valorificarea surselor regenerabile de energie"1603 1 455,8
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Sănătate și
biomedicină"1604 3 844,5
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Biotehnologie" 1605 21 435,5
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Patrimoniul
național și dezvoltarea societății"1606 39 519,0
Politici și management în domeniul cercetărilor științifice 1901 20 510,8
Servicii de suport pentru sfera științei și inovării 1907 58 273,3
Pregătirea cadrelor prin postdoctorat 1908 796,0
Servicii în domeniul economiei 04
Resurse, total 103 193,0
resurse generale 1 76 284,7
venituri colectate 297 7 538,5
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 19 369,8
21
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Cheltuieli și active nefinanciare, total 103 193,0
Cercetări științifice aplicate în domeniul politicilor macroeconomice și
programelor de dezvoltare economică, în direcția strategică "Materiale,
tehnologii și produse inovative "
5007 80 583,4
Cercetări științifice aplicate în domeniul agriculturii, în direcția strategică
"Biotehnologie"5107 18 126,8
Cercetări științifice aplicate în sectorul energetic în direcția strategică
"Eficiența, energetica și valorificarea surselor regenerabile de energie"5807 4 482,8
Ocrotirea sănătății 07
Resurse, total 3 689,6
resurse generale 1 3 479,6
venituri colectate 297 210,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 3 689,6
Cercetări științifice aplicate în domeniul sănătății publice și serviciilor
medicale, în direcția strategică "Sănătate și biomedicina"8007 3 689,6
Învățămînt 09
Resurse, total 20 893,1
resurse generale 1 20 487,1
venituri colectate 297 406,0
Cheltuieli și active nefinanciare, total 20 893,1
Învățămînt liceal 8806 7 704,7
Învățămînt superior 8810 13 188,4
Institutul Național al Justiției 0502
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 22 422,3
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 17 422,3
cheltuieli de personal 21 11 088,6
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 5 000,0
Ordine publică și securitate națională 03
Resurse, total 22 422,3
resurse generale 1 22 422,3
Cheltuieli și active nefinanciare, total 22 422,3
Instruire inițială și continuă în domeniul justiției 4012 22 422,3
Instituția Publică Națională a Audiovizualului Compania "Teleradio-
Moldova"0503
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 89 498,6
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 89 498,6
Cultură, sport, tineret, culte și odihnă 08
Resurse, total 89 498,6
resurse generale 1 89 498,6
Cheltuieli și active nefinanciare, total 89 498,6
Susținerea televiziunii și radoidifuziunii publice 8505 89 498,6
22
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Fondul de Investiții Sociale 0504
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 127 527,8
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 127 527,8
Învățămînt 09
Resurse, total 127 527,8
resurse generale 1 5 000,0
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 122 527,8
Cheltuieli și active nefinanciare, total 127 527,8
Educație timpurie 8802 79 227,8
Învățămînt liceal 8806 48 300,0
Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova 0505
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 116 950,6
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 116 950,6
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192
Servicii în domeniul economiei 04
Resurse, total 116 950,6
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 116 950,6
Cheltuieli și active nefinanciare, total 116 950,6
Sisteme de irigare și desecare 5108 116 950,6
Acțiuni generale 0799
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 17 403 982,5
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 17 403 982,5
Servicii de stat cu destinație generală 01
Resurse, total 3 266 272,6
resurse generale 1 3 266 272,6
Cheltuieli și active nefinanciare, total 3 266 272,6
Executarea și raportarea bugetului public național 0503 21 200,0
Cooperare externă 0604 88 193,7
Gestionarea fondurilor de rezervă și de intervenție 0802 70 000,0
Reintegrarea statului 0803 15 000,0
Acțiuni cu caracter general 0808 30 000,0
Raporturi interbugetare pentru nivelarea posibilităților financiare 1101 1 167 254,9
Raporturi interbugetare cu destinație specială 1102 4 596,6
Raporturi interbugetare de compensare 1103 100 055,2
Datoria de stat internă 1701 1 406 200,0
Datoria de stat externă 1702 363 772,2
Protecția mediului 05
Resurse, total 1 051,6
resurse generale 1 1 051,6
Cheltuieli și active nefinanciare, total 1 051,6
Asigurarea de către stat a securității ecologice la nivel local 7009 1 051,6
23
1 2 3
Denumirea Cod Suma, mii lei
Ocrotirea sănătății 07
Resurse, total 2 571 929,6
resurse generale 1 2 571 929,6
Cheltuieli și active nefinanciare, total 2 571 929,6
Programe naționale și speciale în domeniul ocrotirii sănătății 8018 62 033,7
Dezvoltarea și modernizarea instituțiilor în domeniul ocrotirii sănătății 8019 89 972,4
Asigurarea obligatorie de asistență medicală din partea statului 8020 2 419 923,5
Cultură, sport, tineret, culte și odihnă 08
Resurse, total 154 217,1
resurse generale 1 154 217,1
Cheltuieli și active nefinanciare, total 154 217,1
Asigurarea de către stat a școlilor sportive la nivel local 8604 154 217,1
Învățămînt 09
Resurse, total 6 450 260,4
resurse generale 1 6 450 260,4
Cheltuieli și active nefinanciare, total 6 450 260,4
Învățămînt liceal 8806 177 253,7
Asigurarea de către stat a învățămîntului la nivel local 8817 6 273 006,7
Protecție socială 10
Resurse, total 4 960 251,2
resurse generale 1 4 960 251,2
Cheltuieli și active nefinanciare, total 4 960 251,2
Protecție în domeniul asigurării cu locuințe 9009 20 000,0
Susținerea suplimentară a unor categorii de populație 9011 1 134 050,1
Compensarea pierderilor pentru depunerile bănești ale cetățenilor în Banca
de Economii9014 17 232,3
Protecția socială a persoanelor în situații de risc 9015 2 463 321,1
Susținerea sistemului public de asigurări sociale 9016 1 140 825,7
Protecție socială a unor categorii de cetățeni 9019 17 200,0
Subvenționarea dobînzilor la creditele bancare preferențiale acordate
cooperativelor de construcții9023 300,0
Compensarea cheltuielilor energetice pentru populația din unele localități
din raioanele Dubăsari și Căușeni și din satul Varnița din raionul Anenii Noi9030 24 651,3
Asistența socială de către stat a unor categorii de cetățeni la nivel local 9032 142 670,7
Resurse, total 35 561 744,8
resurse generale 1 31 704 725,3
venituri colectate 296+297 1 139 460,1
dintre care venituri speciale 296 371 703,6
resurse ale proiectelor finanțate din surse externe 298+299 2 717 559,4
Cheltuieli și active nefinanciare, total 35 561 744,8
Cheltuieli recurente (2+3)-3192 34 036 311,8
cheltuieli de personal 21 5 258 672,2
Investiții capitale în active materiale în curs de execuție 3192 1 525 433,0
24
-mii lei-
autorităţii
publice
grupei
princi-
pale
grupeisub-
grupei
progra-
mului/
subpro-
gramului
resurselor
generale
proiectelor
finanţate din
surse externe
veniturilor
colectate
CHELTUIELI, total 1 525 433,0 363 181,1 1 159 351,9 2 900,0
Ministerul Economiei 0202 127 965,2 60 000,0 67 965,2
Servicii în domeniul economiei 04 127 965,2 60 000,0 67 965,2
Combustibil și energie 04 3 127 965,2 60 000,0 67 965,2
Petrol și gaze naturale 04 3 2 70 801,0 60 000,0 10 801,0
Proiectul „Conducta de interconectare a
sistemului de transport de gaze naturale din
România cu sistemul de transport de gaze
naturale din Republica Moldova pe direcția
Iași-Ungheni” 04 3 2 5802 10 801,0 10 801,0
Proiectul „Construcția conductei de
transport de gaze naturale pe direcția
Ungheni - Chișinău” 04 3 2 5802 60 000,0 60 000,0
Electricitate 04 3 5 57 164,2 57 164,2
Proiectul „Interconectarea sistemelor
energetice ale Republicii Moldova şi
Ucrainei la Comunitatea Europeană a
Operatorilor de Energie Electrică (ENTSO-
E)” 04 3 5 5803 57 164,2 57 164,2
Ministerul Finanţelor 0203 19 196,2 18 760,0 436,2
Servicii de stat cu destinaţie generală 01 19 196,2 18 760,0 436,2
Autorități legislative și executive, servicii
bugetar-fiscale, afaceri externe 01 1 19 196,2 18 760,0 436,2
Servicii bugetar-fiscale 01 1 2 19 196,2 18 760,0 436,2
Reconstrucția sediului Inspectoratului
Fiscal Principal de Stat, bd. Iu. Gagarin,
nr.10, municipiul Chișinău 01 1 2 0502 6 100,0 6 100,0
Infrastructura Biroului vamal Leuşeni 01 1 2 0502 6 000,0 6 000,0
Infrastructura Postului vamal Palanca 01 1 2 0502 160,0 160,0
Construcția Postului vamal Palanca (cota-
parte a Guvernului) 01 1 2 0502 4 675,0 4 675,0
Proiectul „IMPEFO - îmbunătăţirea
cooperării transfrontaliere între Republica
Moldova şi România privind produsele
petroliere şi alimentare (construcţia
laboratorului vamal, municipiul Chişinău)” 01 1 2 0502 2 261,2 1 825,0 436,2
Ministerul Justiţiei 0204 61 530,0 53 230,0 8 300,0
Ordine publică și securitate națională 03 61 530,0 53 230,0 8 300,0
Sistemul penitenciar 03 4 0 61 530,0 53 230,0 8 300,0
Constructia Penitenciarului din municipiul
Bălţi 03 4 0 4302 6 600,0 6 600,0
Reconstrucţia Penitenciarului nr.3, oraşul
Leova 03 4 0 4302 14 200,0 14 200,0
Reconstrucţia Penitenciarului nr.5, oraşul
Cahul 03 4 0 4302 2 000,0 2 000,0
Reconstrucţia Penitenciarului nr.10, satul
Goian, municipiul Chişinău 03 4 0 4302 24 600,0 24 600,0
Reconstrucţia Penitenciarului nr.17, oraşul
Rezina 03 4 0 4302 5 000,0 5 000,0
Proiectul „Construcţia penitenciarului din
municipiul Chişinău” 03 4 0 4302 9 130,0 830,0 8300,0
Anexa nr.4
Investițiile capitale pe autoritățile publice centrale
Denumirea
Codul
Total
cheltuieli
inclusiv din contul:
1
autorităţii
publice
grupei
princi-
pale
grupeisub-
grupei
progra-
mului/
subpro-
gramului
resurselor
generale
proiectelor
finanţate din
surse externe
veniturilor
colectate
Denumirea
Codul
Total
cheltuieli
inclusiv din contul:
Ministerul Afacerilor Interne 0205 14 194,4 8 760,0 5 434,4
Ordine publică și securitate națională 03 14 194,4 8 760,0 5 434,4
Afaceri interne 03 1 12 934,4 7 500,0 5 434,4
Poliție 03 1 1 3 500,0 3 500,0
Construcţia blocului „A” al Inspectoratului
de Poliție Criuleni 03 1 1 3502 3 500,0 3 500,0
Poliţia de frontieră 03 1 4 4 000,0 4 000,0
Reconstrucţia sediului Direcţiei regionale
„Est” a poliţiei de frontieră, oraşul Ştefan
Vodă 03 1 4 3506 4 000,0 4 000,0
Alte servicii în domeniul afacerilor
interne 03 1 9 5 434,4 5 434,4
Proiectul „Crearea unei infrastructuri
globale și consolidate de frontieră” 03 1 9 3505 5 434,4 5 434,4
Servicii de protecție civilă și situații
excepționale 03 2 1 260,0 1 260,0
Servicii de pompieri și salvatori 03 2 1 1 260,0 1 260,0
Construcţia clădirii Unității de salvatori și
pompieri Cimișlia (cota-parte a
Guvernului) 03 2 1 3702 1 260,0 1 260,0
Ministerul Dezvoltării Regionale și
Construcţiilor 0208 75 528,6 75 528,6
Gospodăria de locuinţe și gospodăria
serviciilor comunale 06 75 528,6 75 528,6
Gospodăria de locuinţe 06 1 0 75 528,6 75 528,6
Proiectul „Construcţia locuinţelor sociale
II” 06 1 0 7504 75 528,6 75 528,6
Ministerul Agriculturii şi Industriei
Alimentare 0209 1 500,0 1 500,0
Învăţămînt 09 1 500,0 1 500,0
Învăţămînt profesional tehnic 09 3 1 500,0 1 500,0
Învăţămînt profesional-tehnic
postsecundar 09 3 2 1 500,0 1 500,0
Reconstrucția și modernizarea clădirilor
Centrului de excelență în horticultură și
tehnologii agricole, satul Țaul, raionul
Dondușeni 09 3 2 8809 1 500,0 1 500,0
Ministerul Transporturilor şi
Infrastructurii Drumurilor 0210 999 285,5 999 285,5
Servicii în domeniul economiei 04 999 285,5 999 285,5
Transport 04 5 999 285,5 999 285,5
Transport rutier 04 5 1 999 285,5 999 285,5
Proiectul „Susținerea Programului în
sectorul drumurilor” 04 5 1 6402 999 285,5 999 285,5
Ministerul Mediului 0211 2 402,0 2 402,0
Protecția mediului 05 2 402,0 2 402,0
Alte servicii în domeniul protecției
mediului neatribuite la alte grupe 05 6 2 402,0 2 402,0
Alte servicii în domeniul protecției
mediului 05 6 9 2 402,0 2 402,0
Proiectul „Managementul dezastrelor și
riscurilor climaterice în Moldova” 05 6 9 5010 2 402,0 2 402,0
2
autorităţii
publice
grupei
princi-
pale
grupeisub-
grupei
progra-
mului/
subpro-
gramului
resurselor
generale
proiectelor
finanţate din
surse externe
veniturilor
colectate
Denumirea
Codul
Total
cheltuieli
inclusiv din contul:
Ministerul Educaţiei 0212 95 437,0 95 437,0
Învăţămînt 09 95 437,0 95 437,0
Învăţămînt profesional tehnic 09 3 44 437,0 44 437,0
Învăţămînt profesional-tehnic secundar 09 3 1 44 437,0 44 437,0
Construcţia căminului Şcolii Profesionale,
oraşul Nisporeni 09 3 1 8808 27,0 27,0
Centrala termică pe gaze naturale a Școlii
Profesionale, oraşul Ştefan Vodă 09 3 1 8808 10,0 10,0
Gazificarea Școlii Profesionale, oraşul
Cimişlia 09 3 1 8808 3 900,0 3 900,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii
Centrului de excelență în industria ușoară,
str. N. Costin nr.55, municipiul Chișinău 09 3 1 8808 16 000,0 16 000,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii
Centrului de excelență în industria ușoară,
str. Gh. Coșbuc nr.5, municipiul Chișinău 09 3 1 8808 8 000,0 8 000,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii
Centrului de excelență în servicii și
prelucrarea alimentelor, str. Decebal
nr.111, municipiul Bălți 09 3 1 8808 16 500,0 16 500,0
Învăţămînt profesional-tehnic
postsecundar 09 3 2 51 000,0 51 000,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii
Centrului de excelență în construcții, str.
Gh. Asachi nr.71, municipiul Chișinău 09 3 2 8809 13 500,0 13 500,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii
Centrului de excelență în informatică și
tehnologii informaționale, str.
Sarmizegetusa nr.48, municipiul Chișinău 09 3 2 8809 16 000,0 16 000,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii
Centrului de excelență în transporturi, str.
Sarmizegetusa nr.31, municipiul Chișinău 09 3 2 8809 17 000,0 17 000,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii
Centrului de excelență în energetică și
electronică, str. Melestiu nr.12, municipiul
Chișinău 09 3 2 8809 1 500,0 1 500,0
Reconstrucțiea și modernizarea clădirii
Centrului de excelență în energetică și
electronică, str. M. Sadoveanu nr.40/2,
municipiul Chișinău 09 3 2 8809 1 500,0 1 500,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii
Centrului de excelență financiar-economic,
str. M. Costin nr.26/2, municipiul Chișinău09 3 2 8809 1 500,0 1 500,0
Ministerul Culturii 0213 49 995,0 49 995,0
Cultură, sport, tineret, culte și odihnă 08 48 495,0 48 495,0
Servicii în domeniul culturii 08 2 0 48 495,0 48 495,0
Restaurarea edificiului Muzeului Naţional
de Arte, str.31 August 1989 nr.115,
municipiul Chişinău 08 2 0 8503 15 131,6 15 131,6
Restaurarea edificiului Sălii cu Orgă,
bd.Stefan cel Mare și Sfînt, nr.81,
municipiul Chişinău 08 2 0 8503 19 091,5 19 091,5
3
autorităţii
publice
grupei
princi-
pale
grupeisub-
grupei
progra-
mului/
subpro-
gramului
resurselor
generale
proiectelor
finanţate din
surse externe
veniturilor
colectate
Denumirea
Codul
Total
cheltuieli
inclusiv din contul:
Construcția edificiului Teatrului
Republican Muzical-Dramatic
„B.P.Haşdeu”, str.B.P.Haşdeu, nr.6, oraşul
Cahul 08 2 0 8503 10 755,8 10 755,8
Restaurarea Casei-muzeu „Grigore Vieru”,
satul Pererîta, raionul Briceni 08 2 0 8503 16,1 16,1
Reconstrucţia edificiului Bibliotecii
Naţionale pentru Copii „Ion Creanga”,
str.Șciusev nr.65, municipiul Chişinău 08 2 0 8503 3 500,0 3 500,0
Învăţămînt 09 1 500,0 1 500,0
Învăţămînt profesional tehnic 09 3 1 500,0 1 500,0
Învăţămînt profesional-tehnic
postsecundar 09 3 2 1 500,0 1 500,0
Reconstrucția și modernizarea clădirilor
Centrului de excelență în educație artistică
„Ștefan Neaga”, str. Hristo Botev nr.4,
municipiul Chișinău 09 3 2 8809 1 500,0 1 500,0
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi
Familiei 0214 5 000,0 5 000,0
Protecție socială 10 5 000,0 5 000,0
Protecție în domeniul asigurării cu
locuințe 10 6 0 5 000,0 5 000,0
Construcţia blocului locativ pentru
participanţii la lichidarea consecinţelor
avariei de la C.A.E. Cernobîl str. Alba Iulia
nr.97, municipiul Chişinău 10 6 0 9009 5 000,0 5 000,0
Ministerul Sănătăţii 0215 4 000,0 1 500,0 2 500,0
Ocrotirea sănătăţii 07 2 500,0 2 500,0
Servicii de sănătate publică 07 4 0 2 500,0 2 500,0
Construcţia anexei la clădirea Centrului de
Sănătate Publică, str.А. Hîjdeu nr.49,
municipiul Chişinău 07 4 0 8004 2 500,0 2 500,0
Învăţămînt 09 1 500,0 1 500,0
Învăţămînt profesional tehnic 09 3 1 500,0 1 500,0
Învăţămînt profesional-tehnic
postsecundar 09 3 2 1 500,0 1 500,0
Reconstrucția și modernizarea clădirilor
Centrului de excelență în medicină și
farmacie, str. Testemițanu nr.28,
municipiul Chișinău 09 3 2 8809 1 500,0 1 500,0
Ministerul Tineretului şi Sportului 0216 396,2 396,2
Cultură, sport, tineret, culte și odihnă 08 396,2 396,2
Servicii de sport, tineret și odihnă 08 1 396,2 396,2
Servicii de sport și cultură fizică 08 1 2 396,2 396,2
Reconstrucţia sălii sportive de haltere a
Centrului sportiv de pregătire a loturilor
naţionale, str.A.Lăpuşneanu, nr.2,
mun.Chişinău 08 1 2 8602 246,2 246,2
Construcția terenului de fotbal al Școlii
sportive specializate de fotbal, comuna
Stăuceni, municipiul Chișinău 08 1 2 8602 150,0 150,0
4
autorităţii
publice
grupei
princi-
pale
grupeisub-
grupei
progra-
mului/
subpro-
gramului
resurselor
generale
proiectelor
finanţate din
surse externe
veniturilor
colectate
Denumirea
Codul
Total
cheltuieli
inclusiv din contul:
Consiliul Superior al Magistraturii 0301 63 602,9 63 602,9
Ordine publică și securitate națională 03 63 602,9 63 602,9
Justiție 03 3 63 602,9 63 602,9
Înfăptuirea judecății 03 3 2 63 602,9 63 602,9
Extinderea clădirii Curţii de Apel Chişinău,
str.Teilor, nr.4, municipiul Chişinău 03 3 2 4004 17 902,9 17 902,9
Reconstrucţia clădirii Judecătoriei
sectorului Buiucani, bd.Ştefan cel Mare şi
Sfînt, nr.200, municipiul Chişinău 03 3 2 4005 15 000,0 15 000,0
Construcţia sediului Judecătoriei Cahul 03 3 2 4005 700,0 700,0
Construcția anexei la clădirea Judecătoriei
Edineț 03 3 2 4005 5 000,0 5 000,0
Extinderea clădirii Judecătoriei Fălești 03 3 2 4005 3 000,0 3 000,0
Extinderea clădirii Judecătoriei Soroca 03 3 2 4005 5 000,0 5 000,0
Construcţia clădirii Judecătoriei Ungheni 03 3 2 4005 17 000,0 17 000,0
Academia de Științe 0501 400,0 400,0
Servicii de stat cu destinaţie generală 01 400,0 400,0
Cercetări ştiinţifice fundamentale 01 4 0 400,0 400,0
Construcția sistemului de irigare a loturilor
experimentale ale Instituitului de Genetică,
Fiziologie și Protecție a Plantelor,
str.Pădurii, nr.20, municipiul Chişinău 01 4 0 1605 400,0 400,0
Institutul Național al Justiției 0502 5 000,0 5 000,0
Ordine publică și securitate națională 03 5 000,0 5 000,0
Justiție 03 3 5 000,0 5 000,0
Alte servicii în domeiul justiției 03 3 9 5 000,0 5 000,0
Reconstrucția edificiului Institutului
Național al Justiției, str. S.Lazo nr.1,
municipiul Chișinău 03 3 9 4012 5 000,0 5 000,0
T O T A L 1 525 433,0 363 181,1 1 159 351,9 2 900,0
inclusiv:
Servicii de stat cu destinaţie generală 01 19 596,2 18 760,0 436,2 400,0
Autorități legislative și executive, servicii
bugetar-fiscale, afaceri externe 01 1 19 196,2 18 760,0 436,2
Servicii bugetar-fiscale 01 1 2 19 196,2 18 760,0 436,2
Cercetări ştiinţifice fundamentale 01 4 0 400,0 400,0
Ordine publică și securitate națională 03 144 327,3 130 592,9 13 734,4
Afaceri interne 03 1 12 934,4 7 500,0 5 434,4
Poliție 03 1 1 3 500,0 3 500,0
Poliţia de frontieră 03 1 4 4 000,0 4 000,0
Alte servicii în domeniul afacerilor interne 03 1 9 5 434,4 5 434,4
Servicii de protecție civilă și situații
excepționale 03 2 1 260,0 1 260,0
Servicii de pompieri și salvatori 03 2 1 1 260,0 1 260,0
Justiție 03 3 68 602,9 68 602,9
Înfăptuirea judecății 03 3 2 63 602,9 63 602,9
Alte servicii în domeiul justiției 03 3 9 5 000,0 5 000,0
Sistemul penitenciar 03 4 0 61 530,0 53 230,0 8 300,0
Servicii în domeniul economiei 04 1 127 250,7 60 000,0 1 067 250,7
Combustibil și energie 04 3 127 965,2 60 000,0 67 965,2
Petrol și gaze naturale 04 3 2 70 801,0 60 000,0 10 801,0
5
autorităţii
publice
grupei
princi-
pale
grupeisub-
grupei
progra-
mului/
subpro-
gramului
resurselor
generale
proiectelor
finanţate din
surse externe
veniturilor
colectate
Denumirea
Codul
Total
cheltuieli
inclusiv din contul:
Electricitate 04 3 5 57 164,2 57 164,2
Transport 04 5 999 285,5 999 285,5
Transport rutier 04 5 1 999 285,5 999 285,5
Protecția mediului 05 2 402,0 2 402,0
Alte servicii în domeniul protecției
mediului neatribuite la alte grupe 05 6 2 402,0 2 402,0
Alte servicii în domeniul protecției
mediului 05 6 9 2 402,0 2 402,0
Gospodăria de locuinţe și gospodăria
serviciilor comunale 06 75 528,6 75 528,6
Gospodăria de locuinţe 06 1 0 75 528,6 75 528,6
Ocrotirea sănătăţii 07 2 500,0 2 500,0
Servicii de sănătate publică 07 4 0 2 500,0 2 500,0
Cultură, sport, tineret, culte și odihnă 08 48 891,2 48 891,2
Servicii de sport, tineret și odihnă 08 1 396,2 396,2
Servicii de sport și cultură fizică 08 1 2 396,2 396,2
Servicii în domeniul culturii 08 2 0 48 495,0 48 495,0
Învăţămînt 09 99 937,0 99 937,0
Învăţămînt profesional tehnic 09 3 99 937,0 99 937,0
Învăţămînt profesional-tehnic secundar 09 3 1 44 437,0 44 437,0
Învăţămînt profesional-tehnic postsecundar 09 3 2 55 500,0 55 500,0
Protecție socială 10 5 000,0 5 000,0
Protecție în domeniul asigurării cu locuințe 10 6 0 5 000,0 5 000,0
6
Anexa nr. 5
mii lei
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
Total general 7 867 504,1 1 082 572,7 6 600 194,0 6 273 006,7 154 217,1 167 322,0 76 070,6 48 288,8 24 651,3 18 311,3 3 966,6 630,0 1 051,6 100 055,2 84 682,2
Total nivelul II 5 920 653,8 595 414,2 5 172 001,7 4 867 320,5 134 071,9 167 322,0 76 070,6 48 288,8 24 651,3 18 311,3 2 235,7 1 051,6 68 555,7 84 682,2
Total nivelul I 1 946 850,3 487 158,5 1 428 192,3 1 405 686,2 20 145,2 1 730,9 630,0 31 499,5
mun. Bălți 260 651,7 1 187,9 259 172,6 237 397,6 14 651,8 7 123,2 4 345,5 2 758,0 19,7 291,2
Total nivelul II 256 749,0 256 457,8 234 682,8 14 651,8 7 123,2 4 345,5 2 758,0 19,7 291,2
Total nivelul I 3 902,7 1 187,9 2 714,8 2 714,8
Consiliul Municipal 256 749,0 256 457,8 234 682,8 14 651,8 7 123,2 4 345,5 2 758,0 19,7 291,2
Elizaveta 2 572,9 684,8 1 888,1 1 888,1
Sadovoe 1 329,8 503,1 826,7 826,7
mun. Chișinău 1 654 227,8 12 654,2 1 575 604,4 1 493 702,6 49 681,2 32 220,6 24 299,3 7 488,0 433,3 65 969,2
Total nivelul II 1 556 953,1 1 490 983,9 1 410 548,7 48 214,6 32 220,6 24 299,3 7 488,0 433,3 65 969,2
Total nivelul I 97 274,7 12 654,2 84 620,5 83 153,9 1 466,6
Consiliul Municipal 1 556 953,1 1 490 983,9 1 410 548,7 48 214,6 32 220,6 24 299,3 7 488,0 433,3 65 969,2
Băcioi 6 338,1 1 045,3 5 292,8 5 292,8
Bubuieci 6 266,8 922,6 5 344,2 5 344,2
Budești 4 217,7 698,7 3 519,0 3 519,0
Ciorescu 6 861,7 441,5 6 420,2 6 420,2
Codru 6 102,1 958,5 5 143,6 5 143,6
Colonița 2 767,4 608,6 2 158,8 2 158,8
Condrița 458,7 458,7
Cricova 8 045,3 636,4 7 408,9 7 408,9
Cruzești 1 446,9 502,8 944,1 944,1
Durlești 14 348,0 1 295,6 13 052,4 13 052,4
Ghidighici 3 945,4 624,4 3 321,0 3 321,0
Grătiești 5 030,6 699,3 4 331,3 4 331,3
Sîngera 5 642,6 1 126,4 4 516,2 4 516,2
Stăuceni 9 041,9 574,3 8 467,6 7 001,0 1 466,6
Tohatin 2 877,1 568,7 2 308,4 2 308,4
Trușeni 5 107,9 916,9 4 191,0 4 191,0
Vadul lui Vodă 6 190,8 342,2 5 848,6 5 848,6
Vatra 2 585,7 233,3 2 352,4 2 352,4
Anenii Noi 190 819,9 32 846,7 156 230,8 149 734,9 2 590,1 3 534,6 1 400,3 1 258,8 220,4 655,1 371,2 1 694,8 47,6
Total nivelul II 125 662,8 20 233,0 105 382,2 99 209,9 2 590,1 3 534,6 1 400,3 1 258,8 220,4 655,1 47,6 47,6
Total nivelul I 65 157,1 12 613,7 50 848,6 50 525,0 323,6 1 694,8
Consiliul Raional 125 662,8 20 233,0 105 382,2 99 209,9 2 590,1 3 534,6 1 400,3 1 258,8 220,4 655,1 47,6 47,6
Anenii Noi 10 004,4 768,2 9 236,2 9 236,2
Botnărești 968,6 292,4 676,2 676,2
Bulboaca 3 416,7 496,2 2 920,5 2 920,5
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
Volumul transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale pentru anul 2016
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
1
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Calfa 2 321,3 521,8 1 009,4 1 009,4 790,1
Chetrosu 2 989,2 658,8 2 330,4 2 330,4
Chirca 1 427,1 427,7 896,7 896,7 102,7
Ciobanovca 1 123,7 538,5 585,2 585,2
Cobusca Nouă 1 847,1 451,0 1 396,1 1 396,1
Cobusca Veche 2 225,7 624,2 1 601,5 1 601,5
Delacău 1 772,2 614,0 1 158,2 1 158,2
Floreni 3 314,8 430,9 2 883,9 2 883,9
Geamăna 2 371,4 645,2 1 726,2 1 726,2
Gura Bîcului 2 466,6 583,4 1 883,2 1 883,2
Hîrbovăț 4 385,0 536,1 3 848,9 3 848,9
Maximovca 820,0 132,8 687,2 687,2
Mereni 4 758,3 692,7 3 851,1 3 851,1 214,5
Merenii Noi 1 011,8 241,5 692,9 692,9 77,4
Ochiul Roș 462,3 462,3
Puhăceni 2 646,6 649,5 1 959,1 1 959,1 38,0
Roșcani 1 951,7 176,8 1 603,7 1 603,7 171,2
Speia 2 007,1 510,5 1 496,6 1 496,6
Șerpeni 2 401,8 697,0 1 562,5 1 562,5 142,3
Telița 1 123,5 466,0 657,5 657,5
Ţînţăreni 2 697,0 519,2 2 177,8 2 177,8
Zolotievca 509,3 129,8 379,5 379,5
Varnița 4 133,9 347,2 3 628,1 3 304,5 323,6 158,6
Basarabeasca 60 862,1 11 241,0 48 221,1 46 185,2 722,0 1 313,9 519,5 460,8 333,6 1 400,0
Total nivelul II 40 314,3 6 755,3 32 159,0 30 123,1 722,0 1 313,9 519,5 460,8 333,6 1 400,0
Total nivelul I 20 547,8 4 485,7 16 062,1 16 062,1
Consiliul Raional 40 314,3 6 755,3 32 159,0 30 123,1 722,0 1 313,9 519,5 460,8 333,6 1 400,0
Abaclia 4 217,9 826,3 3 391,6 3 391,6
Basarabeasca 7 620,1 693,3 6 926,8 6 926,8
Başcalia 2 102,0 737,3 1 364,7 1 364,7
Carabetovca 1 323,4 545,8 777,6 777,6
Iordanovca 956,0 451,3 504,7 504,7
Iserlia 1 038,6 502,6 536,0 536,0
Sadaclia 3 289,8 729,1 2 560,7 2 560,7
Briceni 164 797,4 33 639,8 130 977,8 126 325,2 2 637,5 2 015,1 1 202,2 556,9 256,0 169,6 10,2
Total nivelul II 108 189,5 18 411,7 89 767,6 85 375,0 2 377,5 2 015,1 1 202,2 556,9 256,0 10,2
Total nivelul I 56 607,9 15 228,1 41 210,2 40 950,2 260,0 169,6
Consiliul Raional 108 189,5 18 411,7 89 767,6 85 375,0 2 377,5 2 015,1 1 202,2 556,9 256,0 10,2
Balasineşti 1 893,3 578,3 1 315,0 1 315,0
Bălcăuți 391,7 391,7
Beleavinţi 1 451,8 447,5 1 004,3 1 004,3
Berliniţi 1 642,9 577,7 1 065,2 1 065,2
Bogdănești 1 424,9 494,4 930,5 930,5
Briceni 10 928,3 512,1 10 416,2 10 416,2
2
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Bulboaca 912,4 507,6 404,8 404,8
Caracuşenii Vechi 2 061,0 744,3 1 228,1 1 228,1 88,6
Coteala 1 500,9 594,0 906,9 906,9
Cotiujeni 2 134,9 728,4 1 406,5 1 406,5
Colicăuți 2 702,4 590,8 2 097,9 2 097,9 13,7
Corjeuți 2 618,8 918,7 1 700,1 1 700,1
Criva 784,0 130,6 653,4 653,4
Drepcăuți 1 338,6 557,7 760,6 760,6 20,3
Grimăncăuți 2 140,7 706,6 1 434,1 1 434,1
Halahora de Sus 1 236,4 548,2 688,2 688,2
Hlina 1 255,5 460,2 795,3 795,3
Larga 4 569,8 648,5 3 876,2 3 616,2 260,0 45,1
Lipcani 3 493,9 325,1 3 168,8 3 168,8
Mărcăuți 1 087,2 478,4 608,8 608,8
Medveja 1 078,0 466,7 611,3 611,3
Mihăileni 882,8 438,8 444,0 444,0
Pererita 1 431,4 553,2 878,2 878,2
Şirăuţi 1 533,2 606,2 927,0 927,0
Slobozia-Şirăuţi 1 128,2 495,1 631,2 631,2 1,9
Tabani 1 606,7 596,6 1 010,1 1 010,1
Tețcani 2 044,7 579,7 1 465,0 1 465,0
Trebisăuți 1 333,5 551,0 782,5 782,5
Cahul 283 719,6 52 196,0 228 514,5 220 117,5 4 838,2 3 558,8 1 439,0 1 633,2 486,6 0,4 3 008,7
Total nivelul II 184 870,9 31 289,3 150 572,9 146 265,8 748,3 3 558,8 1 439,0 1 633,2 486,6 3 008,7
Total nivelul I 98 848,7 20 906,7 77 941,6 73 851,7 4 089,9 0,4
Consiliul Raional 184 870,9 31 289,3 150 572,9 146 265,8 748,3 3 558,8 1 439,0 1 633,2 486,6 3 008,7
Alexanderfeld 927,1 208,5 718,6 718,6
Alexandru Ioan Cuza 2 220,3 557,7 1 662,6 1 662,6
Andrușul de Jos 2 068,0 627,2 1 440,8 1 440,8
Andrușul de Sus 1 704,9 556,7 1 148,2 1 148,2
Badicul Moldovenesc 1 131,3 523,3 608,0 608,0
Baurci-Moldoveni 2 055,3 624,9 1 430,4 1 430,4
Borceag 1 593,3 429,2 1 164,1 1 164,1
Brînza 2 091,3 627,8 1 463,1 1 463,1 0,4
Bucuria 372,1 372,1
Burlacu 2 011,8 462,8 1 549,0 1 549,0
Burlăceni 1 484,9 185,5 1 299,4 1 299,4
Cahul 35 272,3 2 262,0 33 010,3 28 920,4 4 089,9
Cîşliţa-Prut 1 003,3 543,9 459,4 459,4
Colibași 4 821,6 812,3 4 009,3 4 009,3
Chioselia Mare 585,2 585,2
Crihana Veche 2 464,3 674,9 1 789,4 1 789,4
Cucoara 1 799,8 562,9 1 236,9 1 236,9
Doina 1 597,4 545,6 1 051,8 1 051,8
Găvănoasa 1 381,0 457,5 923,5 923,5
3
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Giurgiulești 2 135,9 253,0 1 882,9 1 882,9
Huluboaia 934,0 490,7 443,3 443,3
Iujnoe 530,4 530,4
Larga Nouă 1 175,5 387,2 788,3 788,3
Lebedenco 1 312,4 403,3 909,1 909,1
Lopăţica 397,5 397,5
Lucești 589,9 143,6 446,3 446,3
Manta 3 527,6 755,5 2 772,1 2 772,1
Moscovei 1 988,2 566,7 1 421,5 1 421,5
Pelinei 2 074,8 509,2 1 565,6 1 565,6
Roșu 2 029,6 515,8 1 513,8 1 513,8
Slobozia Mare 5 225,7 888,6 4 337,1 4 337,1
Taraclia de Salcie 1 563,8 555,4 1 008,4 1 008,4
Tartaul de Salcie 1 358,3 425,2 933,1 933,1
Tătărești 628,4 628,4
Vadul lui Isac 1 886,0 683,9 1 202,1 1 202,1
Văleni 2 854,4 697,0 2 157,4 2 157,4
Zîrnești 2 051,1 455,3 1 595,8 1 595,8
Cantemir 160 431,0 30 975,1 127 642,5 123 150,4 2 336,8 2 155,3 803,0 980,9 371,4 1 782,2 31,2
Total nivelul II 106 222,6 16 530,5 87 878,7 83 386,6 2 336,8 2 155,3 803,0 980,9 371,4 1 782,2 31,2
Total nivelul I 54 208,4 14 444,6 39 763,8 39 763,8
Consiliul Raional 106 222,6 16 530,5 87 878,7 83 386,6 2 336,8 2 155,3 803,0 980,9 371,4 1 782,2 31,2
Antonești 1 570,5 521,9 1 048,6 1 048,6
Baimaclia 3 298,2 576,3 2 721,9 2 721,9
Cania 1 944,5 498,0 1 446,5 1 446,5
Cantemir 4 730,1 296,5 4 433,6 4 433,6
Capaclia 1 797,5 612,6 1 184,9 1 184,9
Cîietu 1 588,3 544,8 1 043,5 1 043,5
Chioselia 2 536,3 573,9 1 962,4 1 962,4
Cîşla 958,1 379,2 578,9 578,9
Ciobalaccia 2 140,0 527,4 1 612,6 1 612,6
Cîrpești 1 812,3 674,2 1 138,1 1 138,1
Cociulia 2 678,6 633,1 2 045,5 2 045,5
Coştangalia 1 709,2 454,2 1 255,0 1 255,0
Enichioi 1 796,7 535,0 1 261,7 1 261,7
Gotești 3 381,9 761,3 2 620,6 2 620,6
Haragîş 1 407,3 503,0 904,3 904,3
Lărguța 2 209,3 661,6 1 547,7 1 547,7
Lingura 1 759,4 495,4 1 264,0 1 264,0
Pleșeni 2 700,4 388,1 2 312,3 2 312,3
Plopi 1 927,7 553,5 1 374,2 1 374,2
Porumbești 1 618,8 556,2 1 062,6 1 062,6
Sadîc 1 917,3 646,9 1 270,4 1 270,4
Şamalia 860,3 443,8 416,5 416,5
Stoianovca 980,4 484,2 496,2 496,2
4
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Tartaul 1 839,5 561,5 1 278,0 1 278,0
Țiganca 2 254,1 593,1 1 661,0 1 661,0
Toceni 1 343,1 453,8 889,3 889,3
Vişniovca 1 448,6 515,1 933,5 933,5
Călărași 170 950,6 33 174,3 136 112,1 127 804,3 4 030,7 4 277,1 1 682,9 1 557,6 1 036,6 1 608,2 56,0
Total nivelul II 110 861,8 17 643,4 92 564,4 88 287,3 4 277,1 1 682,9 1 557,6 1 036,6 598,0 56,0
Total nivelul I 60 088,8 15 530,9 43 547,7 39 517,0 4 030,7 1 010,2
Consiliul Raional 110 861,8 17 643,4 92 564,4 88 287,3 4 277,1 1 682,9 1 557,6 1 036,6 598,0 56,0
Bahmut 1 461,5 531,7 929,8 929,8
Bravicea 3 225,9 659,5 2 566,4 2 566,4
Buda 1 177,1 529,1 648,0 648,0
Căbăiești 1 264,2 502,8 761,4 761,4
Călărași 11 381,6 941,3 10 440,3 6 409,6 4 030,7
Dereneu 1 356,1 558,6 797,5 797,5
Frumoasa 944,2 511,5 432,7 432,7
Hîrjauca 1 552,2 221,3 1 330,9 1 330,9
Hirova 1 552,4 550,0 992,5 992,5 9,9
Hoginești 1 983,4 551,2 1 232,8 1 232,8 199,4
Horodiște 1 658,9 611,4 1 032,0 1 032,0 15,5
Meleșeni 1 369,8 515,5 854,3 854,3
Nișcani 903,2 131,9 771,3 771,3
Onișcani 1 894,2 445,3 1 113,6 1 113,6 335,3
Păulești 930,2 445,0 485,2 485,2
Peticeni 1 521,1 412,3 1 108,8 1 108,8
Pitușca 3 202,7 606,3 2 583,4 2 583,4 13,0
Pîrjolteni 1 863,8 444,5 1 167,1 1 167,1 252,2
Răciula 2 456,2 624,1 1 832,1 1 832,1
Rădeni 1 368,8 579,2 751,2 751,2 38,4
Sadova 1 885,5 630,6 1 254,9 1 254,9
Săseni 1 510,4 631,2 879,2 879,2
Sipoteni 5 345,8 912,0 4 433,8 4 433,8
Temeleuți 1 581,1 540,6 1 040,5 1 040,5
Ţibirica 2 072,3 578,2 1 494,1 1 494,1
Tuzara 2 766,7 611,2 2 009,0 2 009,0 146,5
Vălcineț 735,1 735,1
Vărzăreștii Noi 1 124,4 519,5 604,9 604,9
Căușeni 222 891,9 40 601,2 177 461,1 165 622,7 4 342,2 7 073,3 1 419,9 1 379,4 3 989,5 284,5 422,9 4 779,5 50,1
Total nivelul II 153 700,2 23 636,8 125 755,5 114 178,3 4 342,2 7 073,3 1 419,9 1 379,4 3 989,5 284,5 161,7 4 257,8 50,1
Total nivelul I 69 191,7 16 964,4 51 705,6 51 444,4 261,2 521,7
Consiliul Raional 153 700,2 23 636,8 125 755,5 114 178,3 4 342,2 7 073,3 1 419,9 1 379,4 3 989,5 284,5 161,7 4 257,8 50,1
Baccealia 2 046,4 577,0 1 293,2 1 293,2 176,2
Baimaclia 657,0 657,0
Căinari 2 724,9 531,4 2 193,5 2 193,5
Căușeni 14 939,9 1 185,6 13 754,3 13 754,3
5
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Chircăiești 2 990,5 724,7 2 112,3 2 112,3 153,5
Chircăieștii Noi 1 544,0 568,6 975,4 975,4
Ciuflești 1 152,6 470,2 682,4 682,4
Cîrnățeni 2 490,6 634,4 1 856,2 1 856,2
Cîrnățenii Noi 1 648,6 576,1 1 072,5 1 072,5
Coșcalia 1 810,4 638,5 1 171,9 1 171,9
Copanca 3 553,1 751,2 2 801,9 2 656,6 145,3
Fîrlădeni 2 530,7 759,0 1 771,7 1 771,7
Grădinița 1 019,6 480,4 539,2 539,2
Grigorievca 1 048,3 441,6 606,7 606,7
Hagimus 2 198,9 594,2 1 604,7 1 488,8 115,9
Opaci 3 120,8 742,3 2 378,5 2 378,5
Pervomaisc 1 475,7 396,5 1 079,2 1 079,2
Plop-Știubei 1 998,2 593,1 1 405,1 1 405,1
Săiți 2 203,1 568,1 1 635,0 1 635,0
Sălcuța 3 067,0 807,2 2 259,8 2 259,8
Tănătari 1 942,5 613,6 1 328,9 1 328,9
Tănătarii Noi 451,2 451,2
Taraclia 2 544,9 562,5 1 982,4 1 982,4
Tocuz 3 552,0 695,4 2 856,6 2 856,6
Ucrainca 1 758,1 597,6 968,5 968,5 192,0
Ursoaia 2 070,9 609,4 1 461,5 1 461,5
Zaim 2 651,8 737,6 1 914,2 1 914,2
Cimișlia 135 332,3 29 959,7 103 331,6 98 621,3 2 244,5 2 465,8 858,6 973,2 634,0 2 019,9 21,1
Total nivelul II 97 526,2 16 703,5 79 524,1 74 813,8 2 244,5 2 465,8 858,6 973,2 634,0 1 277,5 21,1
Total nivelul I 37 806,1 13 256,2 23 807,5 23 807,5 742,4
Consiliul Raional 97 526,2 16 703,5 79 524,1 74 813,8 2 244,5 2 465,8 858,6 973,2 634,0 1 277,5 21,1
Albina 895,7 556,3 339,4 339,4
Batîr 1 670,1 669,5 1 000,6 1 000,6
Cenac 1 396,3 635,9 760,4 760,4
Cimișlia 10 236,7 1 088,0 9 148,7 9 148,7
Ciucur-Mingir 1 063,5 615,9 447,6 447,6
Codreni 259,1 91,7 167,4
Ecaterinovca 609,4 609,4
Gradişte 1 733,0 597,1 1 135,9 1 135,9
Gura Galbenei 2 518,4 755,0 1 763,4 1 763,4
Hîrtop 1 598,9 623,8 975,1 975,1
Ialpujeni 1 188,8 604,3 584,5 584,5
Ivanovca Nouă 497,5 497,5
Javgur 1 491,8 603,7 888,1 888,1
Lipoveni 1 232,8 567,4 665,4 665,4
Mihailovca 1 376,4 517,0 859,4 859,4
Porumbrei 1 471,6 545,2 926,4 926,4
Sagaidac 1 761,7 645,1 1 116,6 1 116,6
Satul Nou 1 536,5 582,5 954,0 954,0
6
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Selemet 2 990,5 734,2 1 698,4 1 698,4 557,9
Suric 534,1 534,1
Topala 522,6 522,6
Troiţcoe 967,9 424,3 543,6 543,6
Valea Perjei 252,8 235,7 17,1
Criuleni 179 682,2 30 384,0 148 136,0 139 410,2 5 099,4 3 363,5 1 348,5 1 720,8 294,2 262,9 1 100,8 61,4
Total nivelul II 113 444,2 17 189,5 96 193,3 90 413,0 2 153,9 3 363,5 1 348,5 1 720,8 294,2 262,9 61,4
Total nivelul I 66 238,0 13 194,5 51 942,7 48 997,2 2 945,5 1 100,8
Consiliul Raional 113 444,2 17 189,5 96 193,3 90 413,0 2 153,9 3 363,5 1 348,5 1 720,8 294,2 262,9 61,4
Bălăbănești 3 342,0 628,0 2 714,0 2 714,0
Bălțata 1 494,8 532,5 962,3 962,3
Boşcana 3 103,2 671,5 2 431,7 2 431,7
Cimișeni 1 933,2 376,8 1 556,4 1 556,4
Corjova 2 124,8 582,0 1 506,3 1 506,3 36,5
Coșernița 1 235,3 497,6 737,7 737,7
Criuleni 7 011,0 572,9 6 438,1 6 438,1
Cruglic 2 239,4 576,5 1 533,1 1 533,1 129,8
Dolinnoe 1 188,1 312,1 876,0 876,0
Drăsliceni 4 167,8 561,5 3 526,8 2 090,3 1 436,5 79,5
Dubăsarii Vechi 4 181,9 776,5 3 185,4 3 185,4 220,0
Hîrtopul Mare 2 685,8 652,9 2 020,3 2 020,3 12,6
Hrușova 2 034,1 390,3 1 422,3 1 422,3 221,5
Işnovăţ 1 401,9 454,7 947,2 947,2
Izbiște 3 009,9 691,1 2 318,8 2 318,8
Jevreni 1 455,1 478,7 919,2 919,2 57,2
Maşcăuţi 2 328,6 732,6 1 596,0 1 596,0
Măgdăcești 5 646,7 358,6 5 154,4 3 645,4 1 509,0 133,7
Miclești 2 100,2 594,8 1 505,4 1 505,4
Onițcani 2 371,7 541,9 1 829,8 1 829,8
Pașcani 3 339,7 189,2 3 150,5 3 150,5
Răculești 2 068,0 527,6 1 505,6 1 505,6 34,8
Rîșcova 1 215,1 508,0 707,1 707,1
Slobozia-Dușca 2 771,6 517,6 2 078,8 2 078,8 175,2
Zăicana 1 788,1 468,6 1 319,5 1 319,5
Dondușeni 95 165,4 22 844,6 69 976,0 66 849,0 1 492,2 1 634,8 851,9 602,4 180,5 1 244,8 1 100,0
Total nivelul II 65 511,3 12 010,2 51 406,8 48 279,8 1 492,2 1 634,8 851,9 602,4 180,5 994,3 1 100,0
Total nivelul I 29 654,1 10 834,4 18 569,2 18 569,2 250,5
Consiliul Raional 65 511,3 12 010,2 51 406,8 48 279,8 1 492,2 1 634,8 851,9 602,4 180,5 994,3 1 100,0
Arionești 1 416,1 611,9 804,2 804,2
Baraboi 2 480,3 691,2 1 789,1 1 789,1
Briceni 493,2 493,2
Cernoleuca 1 057,2 554,0 503,2 503,2
Climăuți 661,0 106,1 554,9 554,9
Corbu 1 084,4 505,0 579,4 579,4
7
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Crișcăuți 997,6 518,2 479,4 479,4
Dondușeni 1 364,7 498,8 865,9 865,9
Elizavetovca 669,6 418,1 251,5 251,5
Frasin 1 305,7 572,1 733,6 733,6
Horodiște 849,8 502,0 347,8 347,8
Moşana 1 627,8 551,8 1 076,0 1 076,0
Orașul Dondușeni 5 030,0 563,7 4 466,3 4 466,3
Pivniceni 739,5 447,7 291,8 291,8
Plop 710,9 523,4 187,5 187,5
Pocrovca 1 167,1 423,1 744,0 744,0
Rediul Mare 987,3 447,2 540,1 540,1
Scăieni 820,4 542,7 277,7 277,7
Sudarca 1 339,3 456,8 882,5 882,5
Ţaul 2 013,7 561,4 1 201,8 1 201,8 250,5
Teleșeuca 641,2 300,2 341,0 341,0
Tîrnova 2 197,3 545,8 1 651,5 1 651,5
Drochia 189 893,1 36 776,6 151 251,3 145 895,2 2 060,6 3 295,5 1 749,3 1 174,7 371,5 1 851,1 14,1
Total nivelul II 124 573,5 21 345,5 103 213,9 97 857,8 2 060,6 3 295,5 1 749,3 1 174,7 371,5 14,1
Total nivelul I 65 319,6 15 431,1 48 037,4 48 037,4 1 851,1
Consiliul Raional 124 573,5 21 345,5 103 213,9 97 857,8 2 060,6 3 295,5 1 749,3 1 174,7 371,5 14,1
Antoneuca 719,7 157,9 411,7 411,7 150,1
Baroncea 1 263,7 466,8 796,9 796,9
Chetrosu 2 676,2 768,9 1 907,3 1 907,3
Cotova 1 638,3 716,4 921,9 921,9
Dominteni 1 536,0 508,8 1 027,2 1 027,2
Drochia 3 238,2 634,5 2 603,7 2 603,7
Fîntînița 1 021,4 522,4 499,0 499,0
Gribova 1 607,4 520,3 1 087,1 1 087,1
Hăsnăşenii Mari 1 158,4 473,8 684,6 684,6
Hăsnăşenii Noi 1 617,2 493,9 1 123,3 1 123,3
Maramonovca 1 592,8 642,1 950,7 950,7
Miciurin 1 196,5 496,0 700,5 700,5
Mîndîc 1 649,5 548,2 1 101,3 1 101,3
Moara de Piatră 1 097,4 554,7 542,7 542,7
Nicoreni 1 797,9 731,7 1 066,2 1 066,2
Ochiul Alb 4 097,9 594,8 2 361,1 2 361,1 1 142,0
Orașul Drochia 14 646,0 1 044,8 13 601,2 13 601,2
Palanca 876,8 420,3 456,5 456,5
Pelinia 6 524,1 935,6 5 033,4 5 033,4 555,1
Pervomaiscoe 1 005,7 378,8 623,0 623,0 3,9
Petreni 1 029,7 182,7 847,0 847,0
Popeștii de Jos 1 293,0 574,8 718,2 718,2
Popeștii de Sus 1 216,8 494,1 722,7 722,7
Şalvirii Vechi 983,1 461,7 521,4 521,4
Sofia 3 152,0 664,2 2 487,8 2 487,8
8
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Şuri 3 086,7 613,8 2 472,9 2 472,9
Țarigrad 2 330,2 330,5 1 999,7 1 999,7
Zgurița 1 267,0 498,6 768,4 768,4
Dubăsari 114 114,9 13 289,1 92 627,9 65 836,4 1 719,7 21 269,3 456,4 220,6 20 441,4 150,9 3 172,5 630,0 8 178,3 19,6
Total nivelul II 80 453,0 8 242,1 64 915,0 39 899,6 1 719,7 21 269,3 456,4 220,6 20 441,4 150,9 2 026,4 7 276,3 19,6
Total nivelul I 33 661,9 5 047,0 27 712,9 25 936,8 1 146,1 630,0 902,0
Consiliul Raional 80 453,0 8 242,1 64 915,0 39 899,6 1 719,7 21 269,3 456,4 220,6 20 441,4 150,9 2 026,4 7 276,3 19,6
Cocieri 4 697,4 299,3 4 398,1 4 015,8 207,3 175,0
Corjova 473,8 398,2 75,6 75,6
Coșnița 6 503,9 429,7 6 074,2 5 766,1 203,1 105,0
Doroţcaia 4 222,4 561,4 3 574,4 3 066,2 250,2 258,0 86,6
Holercani 2 373,0 539,8 1 727,8 1 727,8 105,4
Marcăuţi 1 036,8 443,8 593,0 593,0
Molovata 2 137,6 588,4 1 549,2 1 549,2
Molovata Nouă 2 186,3 431,0 1 610,0 1 353,9 209,1 47,0 145,3
Oxentea 3 313,4 589,2 2 159,5 2 159,5 564,7
Pîrîta 3 883,2 500,1 3 383,1 3 137,3 200,8 45,0
Ustia 2 834,1 266,1 2 568,0 2 568,0
Edineț 183 702,9 37 492,9 144 313,1 138 999,6 2 389,8 2 923,7 2 039,4 674,1 210,2 1 896,9
Total nivelul II 112 832,3 20 329,7 92 502,6 89 578,9 2 923,7 2 039,4 674,1 210,2
Total nivelul I 70 870,6 17 163,2 51 810,5 49 420,7 2 389,8 1 896,9
Consiliul Raional 112 832,3 20 329,7 92 502,6 89 578,9 2 923,7 2 039,4 674,1 210,2
Alexeevca 817,6 466,5 351,1 351,1
Bădragii Noi 1 036,6 505,6 531,0 531,0
Bădragii Vechi 633,4 285,1 301,1 301,1 47,2
Bleșteni 1 315,1 405,5 607,6 607,6 302,0
Brătușeni 3 892,8 702,6 3 190,2 3 190,2
Brînzeni 856,1 132,9 522,7 522,7 200,5
Burlănești 1 732,4 568,3 1 164,1 1 164,1
Cepeleuți 1 131,9 548,7 583,2 583,2
Chetroșica Nouă 1 122,5 409,5 679,8 679,8 33,2
Constantinovca 950,7 403,7 547,0 547,0
Corpaci 2 220,8 523,3 1 060,1 1 060,1 637,4
Cuconeștii Noi 1 626,5 566,1 1 060,4 1 060,4
Cupcini 6 972,0 605,1 6 366,9 6 366,9
Edineț 17 674,7 1 300,6 16 374,1 14 654,4 1 719,7
Fetești 1 949,5 623,6 1 325,9 1 325,9
Gaşpar 1 224,8 508,3 716,5 716,5
Goleni 729,9 252,3 477,6 477,6
Gordinești 2 668,3 665,4 1 943,1 1 943,1 59,8
Hancăuţi 1 044,6 519,9 524,7 524,7
Hincăuţi 1 996,9 533,0 1 463,9 1 463,9
Hlinaia 1 586,4 570,5 1 015,9 1 015,9
Lopatnic 1 286,0 514,5 771,5 771,5
9
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Parcova 1 657,0 556,6 1 100,4 984,5 115,9
Rotunda 1 177,9 505,4 544,7 544,7 127,8
Ruseni 1 471,5 587,3 884,2 884,2
Stolniceni 1 071,9 474,0 597,9 597,9
Şofrîncani 1 713,6 588,4 1 125,2 1 125,2
Terebna 1 153,9 440,4 616,6 616,6 96,9
Tîrnova 1 885,0 601,6 1 283,4 1 283,4
Trinca 2 423,3 648,8 1 774,5 1 220,3 554,2
Viișoara 2 334,0 543,0 1 398,9 1 398,9 392,1
Zăbriceni 1 513,0 606,7 906,3 906,3
Fălești 213 953,5 41 353,4 164 259,8 158 437,5 2 342,8 3 479,5 1 552,7 1 210,4 716,4 8 321,4 18,9
Total nivelul II 150 738,7 22 728,2 120 205,0 114 382,7 2 342,8 3 479,5 1 552,7 1 210,4 716,4 7 786,6 18,9
Total nivelul I 63 214,8 18 625,2 44 054,8 44 054,8 534,8
Consiliul Raional 150 738,7 22 728,2 120 205,0 114 382,7 2 342,8 3 479,5 1 552,7 1 210,4 716,4 7 786,6 18,9
Albinețul Vechi 1 768,6 296,2 1 472,4 1 472,4
Bocani 1 148,8 554,3 594,5 594,5
Catranîc 1 003,8 418,3 585,5 585,5
Călinești 2 089,8 647,2 1 442,6 1 442,6
Călugăr 2 149,4 563,8 1 540,6 1 540,6 45,0
Chetriș 1 224,4 446,7 777,7 777,7
Ciolacu Nou 1 875,5 631,8 1 243,7 1 243,7
Egorovca 1 159,3 538,6 585,3 585,3 35,4
Fălești 10 786,0 1 016,3 9 769,7 9 769,7
Făleștii Noi 1 791,5 397,9 1 393,6 1 393,6
Glinjeni 2 057,1 603,4 1 453,7 1 453,7
Hiliuți 1 494,6 592,8 901,8 901,8
Hîncești 1 327,0 547,1 779,9 779,9
Horești 1 226,1 521,4 505,6 505,6 199,1
Ilenuța 1 509,2 534,9 974,3 974,3
Işcălău 1 229,3 614,5 614,8 614,8
Izvoare 1 800,2 575,3 1 129,5 1 129,5 95,4
Logofteni 1 145,6 503,3 642,3 642,3
Mărăndeni 2 022,0 504,4 1 517,6 1 517,6
Musteața 1 594,9 545,8 1 049,1 1 049,1
Natalievca 1 618,8 542,9 1 075,9 1 075,9
Năvîrneţ 2 415,1 622,6 1 792,5 1 792,5
Obreja Veche 1 597,0 652,7 944,3 944,3
Pietrosu 1 000,3 521,5 473,8 473,8 5,0
Pînzăreni 1 193,4 536,9 656,5 656,5
Pîrlița 1 954,8 679,2 1 275,6 1 275,6
Pompa 714,4 304,0 410,4 410,4
Pruteni 1 503,2 672,7 830,5 830,5
Răuțel 2 280,3 527,4 1 752,9 1 752,9
Risipeni 1 502,5 496,6 963,0 963,0 42,9
Sărata Veche 3 204,7 749,3 2 404,7 2 404,7 50,7
10
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Scumpia 2 542,1 712,3 1 829,8 1 829,8
Taxobeni 1 285,1 553,1 670,7 670,7 61,3
Florești 194 214,9 41 247,2 147 121,8 141 892,6 2 006,3 3 222,9 1 535,6 1 428,4 258,9 5 815,9 30,0
Total nivelul II 137 716,2 22 457,9 109 449,8 104 220,6 2 006,3 3 222,9 1 535,6 1 428,4 258,9 5 778,5 30,0
Total nivelul I 56 498,7 18 789,3 37 672,0 37 672,0 37,4
Consiliul Raional 137 716,2 22 457,9 109 449,8 104 220,6 2 006,3 3 222,9 1 535,6 1 428,4 258,9 5 778,5 30,0
Alexeevca 1 081,6 473,7 607,9 607,9
Băhrinești 1 466,7 571,8 894,9 894,9
Caşunca 1 590,0 498,3 1 091,7 1 091,7
Cernița 921,8 501,1 420,7 420,7
Ciripcău 785,4 493,5 291,9 291,9
Ciutulești 1 554,6 668,0 886,6 886,6
Coșernița 1 307,5 586,6 720,9 720,9
Cuhureștii de Jos 1 324,6 612,5 712,1 712,1
Cuhureștii de Sus 2 698,7 309,1 2 389,6 2 389,6
Cunicea 1 682,6 735,4 947,2 947,2
Domulgeni 622,0 497,2 124,8 124,8
Florești 7 918,8 808,4 7 110,4 7 110,4
Frumușica 1 122,0 544,8 577,2 577,2
Ghindești 1 153,0 418,3 734,7 734,7
Gura Camencii 2 613,1 600,8 2 012,3 2 012,3
Gura Căinarului 960,4 153,6 806,8 806,8
Iliciovca 1 507,3 451,3 1 056,0 1 056,0
Izvoare 1 044,6 506,9 537,7 537,7
Japca 1 194,8 567,9 626,9 626,9
Lunga 702,7 145,2 557,5 557,5
Mărculești 884,2 248,1 636,1 636,1
Orașul Ghindești 1 383,6 123,4 1 260,2 1 260,2
Orașul Mărculești 1 211,9 286,9 925,0 925,0
Napadova 1 070,5 455,8 614,7 614,7
Nicolaevca 897,5 468,2 429,3 429,3
Prajila 1 813,8 676,2 1 137,6 1 137,6
Prodănești 974,1 354,9 619,2 619,2
Putinești 1 300,8 416,8 884,0 884,0
Rădulenii Vechi 1 079,1 549,0 530,1 530,1
Roșietici 1 408,2 551,7 856,5 856,5
Sănătăuca 1 594,3 526,4 1 067,9 1 067,9
Sevirova 876,6 468,4 408,2 408,2
Ștefănești 1 450,2 568,8 881,4 881,4
Temeleuți 841,4 519,6 321,8 321,8
Tîrgul Vertiujeni 677,7 215,5 424,8 424,8 37,4
Trifănești 947,3 515,4 431,9 431,9
Vărvăreuca 1 811,7 229,5 1 582,2 1 582,2
Văscăuţi 816,0 411,7 404,3 404,3
Vertiujeni 1 361,5 585,0 776,5 776,5
11
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Zăluceni 846,1 473,6 372,5 372,5
Glodeni 136 862,5 26 259,6 108 721,9 105 646,1 1 289,5 1 786,3 910,8 549,9 325,6 1 881,0
Total nivelul II 93 116,3 15 235,5 77 138,0 74 062,2 1 289,5 1 786,3 910,8 549,9 325,6 742,8
Total nivelul I 43 746,2 11 024,1 31 583,9 31 583,9 1 138,2
Consiliul Raional 93 116,3 15 235,5 77 138,0 74 062,2 1 289,5 1 786,3 910,8 549,9 325,6 742,8
Balatina 4 032,8 767,6 2 897,9 2 897,9 367,3
Cajba 1 298,6 533,5 765,1 765,1
Camenca 1 483,0 529,1 953,9 953,9
Ciuciulea 2 042,8 672,0 1 370,8 1 370,8
Cobani 1 579,9 381,1 1 198,8 1 198,8
Cuhnești 2 255,3 630,1 1 625,2 1 625,2
Danu 1 872,2 593,7 1 278,5 1 278,5
Dușmani 1 677,6 548,1 1 129,5 1 129,5
Fundurii Noi 370,0 370,0
Fundurii Vechi 2 749,5 642,4 1 506,4 1 506,4 600,7
Glodeni 8 532,4 660,8 7 871,6 7 871,6
Hîjdieni 3 122,5 637,1 2 485,4 2 485,4
Iabloana 1 797,0 571,9 1 225,1 1 225,1
Limbenii Noi 1 390,3 539,7 850,6 850,6
Limbenii Vechi 1 540,2 512,5 1 027,7 1 027,7
Petrunea 1 825,8 552,7 1 273,1 1 273,1
Sturzovca 3 000,7 711,3 2 289,4 2 289,4
Ustia 1 539,0 599,5 863,1 863,1 76,4
Viișoara 1 636,6 571,0 971,8 971,8 93,8
Hîncești 268 385,5 54 554,7 204 082,4 197 606,2 2 718,5 3 757,7 1 678,7 1 242,1 836,9 9 727,0 21,4
Total nivelul II 187 893,0 30 556,0 148 717,6 143 068,6 1 891,3 3 757,7 1 678,7 1 242,1 836,9 8 598,0 21,4
Total nivelul I 80 492,5 23 998,7 55 364,8 54 537,6 827,2 1 129,0
Consiliul Raional 187 893,0 30 556,0 148 717,6 143 068,6 1 891,3 3 757,7 1 678,7 1 242,1 836,9 8 598,0 21,4
Bălceana 1 447,6 591,3 856,3 856,3
Bobeica 1 798,3 627,6 1 170,7 1 170,7
Boghiceni 1 864,2 666,7 1 197,5 1 197,5
Bozieni 2 018,8 580,9 1 437,9 1 437,9
Bujor 2 023,8 665,4 1 358,4 1 358,4
Buţeni 2 288,7 721,4 1 567,3 1 567,3
Caracui 1 735,7 681,3 1 054,4 1 054,4
Călmățui 1 123,3 575,3 548,0 548,0
Cărpineni 4 952,1 1 144,8 3 807,3 3 807,3
Cățeleni 1 103,6 526,3 577,3 577,3
Cioara 1 638,2 581,2 1 057,0 1 057,0
Ciuciuleni 2 217,9 793,3 1 424,6 1 424,6
Cotul Morii 824,0 597,6 226,4
Crasnoarmeiscoe 2 951,8 756,4 2 195,4 2 195,4
Dancu 1 110,7 557,0 553,7 553,7
Drăgușenii Noi 1 516,2 579,1 826,2 826,2 110,9
12
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Fîrlădeni 476,3 476,3
Fundul Galbenei 2 019,6 619,4 1 400,2 1 400,2
Hîncești 12 302,2 1 020,0 11 282,2 10 455,0 827,2
Ivanovca 435,5 435,5
Lăpușna 2 973,3 703,8 2 018,3 2 018,3 251,2
Leușeni 1 213,4 178,2 1 035,2 1 035,2
Logănești 2 486,8 710,6 1 776,2 1 776,2
Mereșeni 1 765,8 628,1 1 137,7 1 137,7
Mingir 4 029,9 841,0 3 188,9 3 188,9
Mirești 1 338,8 510,6 828,2 828,2
Negrea 1 740,2 575,5 1 164,7 1 164,7
Nemțeni 1 305,3 429,5 875,8 875,8
Obileni 1 552,0 548,6 1 003,4 1 003,4
Onești 1 450,6 487,8 962,8 962,8
Pașcani 1 796,0 625,6 1 170,4 1 170,4
Pervomaiscoe 400,3 400,3
Pogănești 1 829,4 524,4 1 074,1 1 074,1 230,9
Sărata-Galbenă 3 936,9 813,6 3 068,9 3 068,9 54,4
Secăreni 610,7 595,0 15,7
Sofia 1 274,3 548,1 726,2 726,2
Stolniceni 1 783,0 524,5 1 189,5 1 189,5 69,0
Șipoteni 509,7 509,7
Voinescu 2 647,6 647,0 1 830,1 1 830,1 170,5
Ialoveni 239 218,2 38 204,3 191 508,5 185 939,8 1 567,1 4 001,6 1 553,9 1 344,0 1 103,7 8 866,3 639,1
Total nivelul II 151 993,1 22 173,7 124 050,6 118 481,9 1 567,1 4 001,6 1 553,9 1 344,0 1 103,7 5 129,7 639,1
Total nivelul I 87 225,1 16 030,6 67 457,9 67 457,9 3 736,6
Consiliul Raional 151 993,1 22 173,7 124 050,6 118 481,9 1 567,1 4 001,6 1 553,9 1 344,0 1 103,7 5 129,7 639,1
Bardar 4 001,3 551,9 3 409,7 3 409,7 39,7
Cărbuna 1 850,6 574,0 1 276,6 1 276,6
Cigîrleni 2 689,0 649,9 2 039,1 2 039,1
Costești 9 200,8 1 117,9 8 082,9 8 082,9
Dănceni 1 876,8 546,2 1 310,9 1 310,9 19,7
Gangura 2 005,5 626,7 1 378,8 1 378,8
Hansca 751,3 511,2 240,1 240,1
Horești 3 151,6 680,2 2 471,4 2 471,4
Horodca 799,3 511,8 260,8 260,8 26,7
Ialoveni 17 558,1 991,3 13 938,0 13 938,0 2 628,8
Malcoci 2 336,8 595,2 1 741,6 1 741,6
Mileștii Mici 4 068,4 523,0 3 545,4 3 545,4
Molești 2 835,1 653,9 2 169,0 2 169,0 12,2
Nimoreni 2 121,0 555,3 1 243,2 1 243,2 322,5
Pojăreni 894,4 523,4 371,0 371,0
Puhoi 5 133,2 699,3 4 135,4 4 135,4 298,5
Răzeni 5 106,8 884,5 4 222,3 4 222,3
Ruseștii Noi 3 111,6 817,8 2 226,5 2 226,5 67,3
13
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Sociteni 1 588,0 449,4 1 138,6 1 138,6
Suruceni 2 872,5 564,1 2 286,8 2 286,8 21,6
Ţipala 3 809,4 728,0 3 081,4 3 081,4
Ulmu 2 036,2 648,0 1 388,2 1 388,2
Văsieni 3 450,0 693,0 2 687,1 2 687,1 69,9
Văratic 1 540,5 334,1 1 080,0 1 080,0 126,4
Zîmbreni 2 436,9 600,5 1 733,1 1 733,1 103,3
Leova 122 679,0 28 199,7 93 403,6 90 747,6 1 255,6 1 400,4 292,0 768,0 340,4 1 062,5 13,2
Total nivelul II 80 236,9 14 363,9 65 274,6 63 874,2 1 400,4 292,0 768,0 340,4 585,2 13,2
Total nivelul I 42 442,1 13 835,8 28 129,0 26 873,4 1 255,6 477,3
Consiliul Raional 80 236,9 14 363,9 65 274,6 63 874,2 1 400,4 292,0 768,0 340,4 585,2 13,2
Băiuș 1 052,2 487,2 565,0 565,0
Beştemac 975,5 509,2 450,9 450,9 15,4
Borogani 2 676,1 785,9 1 836,4 1 836,4 53,8
Cazangic 1 586,4 555,8 1 030,6 1 030,6
Ceadîr 1 446,8 552,3 894,5 894,5
Cneazevca 953,9 484,7 469,2 469,2
Colibabovca 1 163,6 462,9 700,7 700,7
Covurlui 1 542,1 571,0 929,0 929,0 42,1
Cupcui 1 468,6 553,2 915,4 915,4
Filipeni 2 976,1 710,2 2 143,3 2 143,3 122,6
Hănăsenii Noi 1 132,1 494,8 537,5 537,5 99,8
Iargara 2 541,3 573,5 1 965,5 1 965,5 2,3
Leova 7 574,6 651,6 6 923,0 5 667,4 1 255,6
Orac 1 202,7 545,8 656,9 656,9
Romanovca 472,2 472,2
Sărata Nouă 1 446,2 612,5 780,7 780,7 53,0
Sărata-Răzeși 1 008,4 549,4 459,0 459,0
Sărăteni 961,5 346,1 615,4 615,4
Sărățica Nouă 1 197,7 517,7 680,0 680,0
Sîrma 1 358,1 510,2 847,9 847,9
Tigheci 1 877,9 595,5 1 282,4 1 282,4
Tochile-Răducani 1 318,9 540,7 689,9 689,9 88,3
Tomai 2 449,5 707,0 1 742,5 1 742,5
Tomaiul Nou 891,0 497,4 393,6 393,6
Vozneseni 1 168,7 549,0 619,7 619,7
Nisporeni 152 564,5 28 592,0 118 325,1 113 137,9 2 950,9 2 236,3 874,4 1 072,2 289,7 5 442,1 205,3
Total nivelul II 108 911,1 14 801,5 90 127,8 84 940,6 2 950,9 2 236,3 874,4 1 072,2 289,7 3 776,5 205,3
Total nivelul I 43 653,4 13 790,5 28 197,3 28 197,3 1 665,6
Consiliul Raional 108 911,1 14 801,5 90 127,8 84 940,6 2 950,9 2 236,3 874,4 1 072,2 289,7 3 776,5 205,3
Bălăureşti 1 903,0 622,4 1 280,6 1 280,6
Bălănești 1 667,3 651,5 1 015,8 1 015,8
Bărboieni 920,1 362,7 541,6 541,6 15,8
Boldurești 2 095,7 757,0 1 338,7 1 338,7
14
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Bolțun 1 243,3 536,9 706,4 706,4
Brătuleni 1 431,2 601,2 830,0 830,0
Bursuc 862,5 523,0 339,5 339,5
Călimănești 1 055,6 503,9 551,7 551,7
Ciorești 2 474,1 730,7 1 693,0 1 693,0 50,4
Ciutești 1 464,1 578,8 885,3 885,3
Cristești 1 501,8 347,5 787,7 787,7 366,6
Grozești 1 605,5 534,3 1 071,2 1 071,2
Iurceni 1 391,1 548,2 842,9 842,9
Marinici 1 705,4 625,1 1 080,3 1 080,3
Milești 2 143,1 675,1 1 184,4 1 184,4 283,6
Nisporeni 6 151,7 841,1 5 190,2 5 190,2 120,4
Seliște 1 616,3 621,6 994,7 994,7
Soltănești 1 534,4 510,6 1 023,8 1 023,8
Șișcani 2 584,1 652,2 1 576,0 1 576,0 355,9
Valea-Trestieni 1 289,2 576,0 713,2 713,2
Vărzăreşti 4 258,5 904,8 3 205,3 3 205,3 148,4
Vînători 1 050,6 506,7 543,9 543,9
Zberoaia 1 704,8 579,2 801,1 801,1 324,5
Ocnița 103 964,5 24 093,4 79 871,1 76 673,1 1 537,0 1 661,0 987,9 592,7 80,4
Total nivelul II 71 722,4 13 311,1 58 411,3 55 213,3 1 537,0 1 661,0 987,9 592,7 80,4
Total nivelul I 32 242,1 10 782,3 21 459,8 21 459,8
Consiliul Raional 71 722,4 13 311,1 58 411,3 55 213,3 1 537,0 1 661,0 987,9 592,7 80,4
Bîrlădeni 2 058,8 318,4 1 740,4 1 740,4
Bîrnova 1 670,6 547,5 1 123,1 1 123,1
Calaraşovca 1 679,7 534,4 1 145,3 1 145,3
Clocușna 1 456,6 631,6 825,0 825,0
Corestăuți 864,4 498,3 366,1 366,1
Dîngeni 1 106,9 464,3 642,6 642,6
Frunză 429,4 429,4
Gîrbova 891,8 394,2 497,6 497,6
Grinăuţi-Moldova 1 244,8 446,9 797,9 797,9
Hădărăuți 1 306,2 537,3 768,9 768,9
Lencăuți 1 548,2 582,6 965,6 965,6
Lipnic 1 606,5 703,2 903,3 903,3
Mereșeuca 1 352,6 513,2 839,4 839,4
Mihălășeni 1 101,9 343,9 758,0 758,0
Naslavcea 728,6 389,9 338,7 338,7
Ocnița 2 187,4 681,5 1 505,9 1 505,9
Orașul Ocnița 4 341,8 543,8 3 798,0 3 798,0
Otaci 3 197,3 749,0 2 448,3 2 448,3
Sauca 1 419,8 584,9 834,9 834,9
Unguri 959,9 458,0 501,9 501,9
Vălcineț 1 088,9 430,0 658,9 658,9
15
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Orhei 265 350,0 50 458,9 213 412,4 206 082,8 2 644,8 4 684,8 2 119,0 1 712,1 853,7 538,5 940,2
Total nivelul II 177 515,0 27 932,8 148 240,5 140 910,9 2 644,8 4 684,8 2 119,0 1 712,1 853,7 401,5 940,2
Total nivelul I 87 835,0 22 526,1 65 171,9 65 171,9 137,0
Consiliul Raional 177 515,0 27 932,8 148 240,5 140 910,9 2 644,8 4 684,8 2 119,0 1 712,1 853,7 401,5 940,2
Berezlogi 1 482,9 604,6 878,3 878,3
Biești 2 126,8 664,1 1 462,7 1 462,7
Bolohan 1 200,8 539,3 661,5 661,5
Brăviceni 1 728,8 565,8 1 163,0 1 163,0
Bulăiești 1 088,4 529,4 559,0 559,0
Chiperceni 2 036,9 656,5 1 380,4 1 380,4
Ciocîlteni 2 102,0 663,7 1 388,4 1 388,4 49,9
Clişova 1 029,9 533,6 496,3 496,3
Crihana 856,4 516,6 339,8 339,8
Cucuruzeni 1 541,7 599,5 927,2 927,2 15,0
Donici 1 485,8 588,6 897,2 897,2
Ghetlova 2 080,9 610,9 1 420,9 1 420,9 49,1
Isacova 1 329,2 533,6 795,6 795,6
Ivancea 2 443,2 504,1 1 939,1 1 939,1
Jora de Mijloc 3 098,2 683,0 2 415,2 2 415,2
Mălăiești 1 422,0 487,2 934,8 934,8
Mitoc 1 441,3 629,0 812,3 812,3
Mîrzești 1 166,7 571,3 595,4 595,4
Morozeni 1 432,3 551,6 880,7 880,7
Neculăieuca 1 137,1 545,6 591,5 591,5
Orhei 24 531,3 1 552,5 22 978,8 22 978,8
Pelivan 2 600,2 575,8 2 024,4 2 024,4
Peresecina 5 248,5 892,6 4 355,9 4 355,9
Piatra 1 810,5 616,5 1 194,0 1 194,0
Podgoreni 975,2 503,4 471,8 471,8
Pohorniceni 904,3 243,3 661,0 661,0
Pohrebeni 2 027,9 518,9 1 509,0 1 509,0
Puțintei 1 974,2 629,5 1 339,9 1 339,9 4,8
Sămănanca 1 003,9 416,1 587,8 587,8
Seliște 2 828,1 675,2 2 152,9 2 152,9
Susleni 2 531,0 707,4 1 823,6 1 823,6
Step-Soci 1 450,0 606,9 843,1 843,1
Teleșeu 1 292,9 421,2 871,7 871,7
Trebujeni 1 240,0 532,2 707,8 707,8
Vatici 1 660,9 512,2 1 148,7 1 148,7
Vîşcăuţi 1 352,1 554,1 798,0 798,0
Zahoreni 1 154,8 549,2 605,6 605,6
Zorile 1 017,9 441,1 558,6 558,6 18,2
Rezina 134 274,2 25 645,8 101 038,2 97 205,2 1 512,4 2 320,6 920,6 796,8 603,2 7 508,6 81,6
Total nivelul II 92 010,0 12 770,9 71 968,2 68 135,2 1 512,4 2 320,6 920,6 796,8 603,2 7 189,3 81,6
Total nivelul I 42 264,2 12 874,9 29 070,0 29 070,0 319,3
16
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Consiliul Raional 92 010,0 12 770,9 71 968,2 68 135,2 1 512,4 2 320,6 920,6 796,8 603,2 7 189,3 81,6
Buşăuca 1 264,7 530,9 731,3 731,3 2,5
Cinișeuți 1 856,8 494,0 1 362,8 1 362,8
Cogîlniceni 900,2 471,5 428,7 428,7
Cuizăuca 1 443,2 436,5 1 006,7 1 006,7
Echimăuți 1 687,1 551,4 1 135,7 1 135,7
Ghiduleni 1 030,6 525,6 505,0 505,0
Gordinești 1 063,9 521,3 542,6 542,6
Horodiște 1 133,2 521,1 612,1 612,1
Ignăţei 2 063,0 529,0 1 534,0 1 534,0
Lalova 1 050,8 520,5 530,3 530,3
Lipceni 791,4 455,6 335,8 335,8
Mateuți 1 651,5 479,6 1 171,9 1 171,9
Meşeni 1 052,2 494,4 557,8 557,8
Mincenii de Jos 583,8 334,4 201,7 201,7 47,7
Otac 735,1 514,5 220,6 220,6
Păpăuți 1 413,9 543,7 870,2 870,2
Peciște 1 697,1 583,2 1 113,9 1 113,9
Pereni 869,5 452,0 417,5 417,5
Pripiceni-Răzeși 1 279,3 465,9 813,4 813,4
Rezina 11 771,7 905,0 10 866,7 10 866,7
Saharna Nouă 1 013,8 559,4 454,4 454,4
Sîrcova 1 582,5 620,0 901,7 901,7 60,8
Solonceni 1 256,6 530,2 726,4 726,4
Ţareuca 2 066,9 636,8 1 430,1 1 430,1
Trifești 1 005,4 198,4 598,7 598,7 208,3
Rîșcani 157 054,1 32 473,9 124 451,1 118 911,0 2 975,2 2 564,9 1 336,9 915,6 312,4 129,1
Total nivelul II 109 732,8 17 943,7 91 660,0 86 119,9 2 975,2 2 564,9 1 336,9 915,6 312,4 129,1
Total nivelul I 47 321,3 14 530,2 32 791,1 32 791,1
Consiliul Raional 109 732,8 17 943,7 91 660,0 86 119,9 2 975,2 2 564,9 1 336,9 915,6 312,4 129,1
Alexăndrești 863,6 434,0 429,6 429,6
Aluniș 1 484,5 564,6 919,9 919,9
Borosenii Noi 1 096,2 559,3 536,9 536,9
Braniște 1 048,1 531,5 516,6 516,6
Corlăteni 3 625,0 550,6 3 074,4 3 074,4
Costești 2 293,8 465,4 1 828,4 1 828,4
Duruitoarea Nouă 1 292,8 485,8 807,0 807,0
Gălășeni 1 240,0 511,9 728,1 728,1
Grinăuți 1 059,7 518,7 541,0 541,0
Hiliuți 1 181,6 568,8 612,8 612,8
Horodiște 818,5 486,6 331,9 331,9
Malinovscoe 796,0 387,2 408,8 408,8
Mihăileni 2 280,9 717,3 1 563,6 1 563,6
Nihoreni 2 035,3 611,6 1 423,7 1 423,7
Petrușeni 850,8 468,7 382,1 382,1
17
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Pociumbăuți 707,5 442,8 264,7 264,7
Pociumbeni 1 125,1 442,3 682,8 682,8
Pîrjota 1 033,3 510,9 522,4 522,4
Răcăria 1 754,5 561,3 1 193,2 1 193,2
Recea 2 436,8 522,0 1 914,8 1 914,8
Rîşcani 9 564,5 786,8 8 777,7 8 777,7
Singureni 1 336,3 379,6 956,7 956,7
Sturzeni 865,1 490,5 374,6 374,6
Şumna 741,3 483,3 258,0 258,0
Șaptebani 760,0 298,6 461,4 461,4
Vasileuți 1 815,2 651,4 1 163,8 1 163,8
Văratic 1 622,1 504,8 1 117,3 1 117,3
Zăicani 1 592,8 593,9 998,9 998,9
Sîngerei 210 999,5 37 555,2 172 381,8 164 978,8 1 775,2 5 364,9 2 264,1 1 506,0 1 594,8 262,9 997,6 64,9
Total nivelul II 147 761,7 21 950,7 125 746,1 118 343,1 1 775,2 5 364,9 2 264,1 1 506,0 1 594,8 262,9 64,9
Total nivelul I 63 237,8 15 604,5 46 635,7 46 635,7 997,6
Consiliul Raional 147 761,7 21 950,7 125 746,1 118 343,1 1 775,2 5 364,9 2 264,1 1 506,0 1 594,8 262,9 64,9
Alexăndreni 4 251,0 850,1 3 310,4 3 310,4 90,5
Bălășești 2 339,1 630,4 1 652,8 1 652,8 55,9
Bilicenii Noi 1 358,4 483,3 875,1 875,1
Bilicenii Vechi 2 372,5 659,0 1 713,5 1 713,5
Biruința 3 369,2 188,4 2 522,4 2 522,4 658,4
Bursuceni 1 184,7 566,4 618,3 618,3
Chișcăreni 3 503,8 800,5 2 703,3 2 703,3
Ciuciuieni 1 105,7 503,7 552,5 552,5 49,5
Copăceni 1 796,4 626,4 1 146,1 1 146,1 23,9
Coșcodeni 1 932,0 579,2 1 352,8 1 352,8
Cotiujenii Mici 1 015,0 563,4 451,6 451,6
Cubolta 1 581,4 555,3 1 026,1 1 026,1
Dobrogea Veche 1 421,5 341,4 1 080,1 1 080,1
Drăgănești 2 217,3 554,9 1 662,4 1 662,4
Dumbrăvița 1 510,4 603,4 907,0 907,0
Grigorăuca 1 986,3 547,8 1 438,5 1 438,5
Heciul Nou 2 406,0 665,3 1 740,7 1 740,7
Iezărenii Vechi 1 671,2 586,2 1 085,0 1 085,0
Izvoare 883,7 283,3 586,0 586,0 14,4
Pepeni 4 106,2 827,6 3 211,6 3 211,6 67,0
Prepelița 2 399,5 709,4 1 690,1 1 690,1
Rădoaia 3 602,5 785,3 2 817,2 2 817,2
Sîngerei 9 898,7 940,9 8 957,8 8 957,8
Sîngereii Noi 3 402,7 768,9 2 633,8 2 633,8
Ţambula 1 028,5 467,2 561,3 561,3
Tăura Veche 894,1 516,8 339,3 339,3 38,0
Soroca 214 278,9 42 819,1 166 358,2 159 023,4 3 009,4 4 325,4 1 949,9 1 512,0 863,5 4 560,7 540,9
18
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Total nivelul II 146 384,9 23 655,7 118 926,0 112 989,7 1 610,9 4 325,4 1 949,9 1 512,0 863,5 3 262,3 540,9
Total nivelul I 67 894,0 19 163,4 47 432,2 46 033,7 1 398,5 1 298,4
Consiliul Raional 146 384,9 23 655,7 118 926,0 112 989,7 1 610,9 4 325,4 1 949,9 1 512,0 863,5 3 262,3 540,9
Băxani 991,0 495,9 495,1 495,1
Bădiceni 1 829,3 492,7 1 336,6 1 336,6
Bulboci 1 597,7 598,0 999,7 999,7
Căinarii Vechi 1 636,0 652,1 983,9 983,9
Cosăuţi 1 373,1 303,0 1 070,1 1 070,1
Cremenciug 1 032,7 427,4 605,3 605,3
Dărcăuți 1 716,7 754,8 961,9 961,9
Dubna 343,8 343,8
Egoreni 1 098,1 464,4 633,7 633,7
Holoșnița 1 402,1 536,8 865,3 865,3
Hristici 1 089,3 508,3 581,0 581,0
Iarova 854,9 456,1 398,8 398,8
Nimereuca 2 072,7 697,5 1 375,2 1 375,2
Oclanda 613,5 277,9 335,6 335,6
Ocolina 1 598,5 568,6 1 029,9 1 029,9
Parcani 2 044,9 571,6 642,1 642,1 831,2
Pîrliţa 920,6 467,3 453,3 453,3
Racovăț 2 763,2 719,3 2 043,9 2 043,9
Regina Maria 920,2 359,2 561,0 561,0
Redi-Cereşnovăţ 826,0 506,9 319,1 319,1
Rublenița 2 748,4 674,4 1 606,8 1 606,8 467,2
Rudi 1 067,8 449,9 617,9 617,9
Schineni 1 521,1 541,7 979,4 979,4
Stoicani 1 460,3 425,8 1 034,5 1 034,5
Soroca 20 861,9 2 110,9 18 751,0 17 352,5 1 398,5
Şolcani 1 287,6 323,5 964,1 964,1
Șeptelici 1 253,4 435,3 818,1 818,1
Tătărăuca Veche 1 003,5 584,8 418,7 418,7
Trifăuți 1 076,1 416,1 660,0 660,0
Vasilcău 1 879,4 434,3 1 445,1 1 445,1
Vădeni 1 633,4 625,5 1 007,9 1 007,9
Vărăncău 2 228,6 564,1 1 664,5 1 664,5
Visoca 369,1 369,1
Volovița 1 546,1 441,5 1 104,6 1 104,6
Zastînca 1 233,0 564,9 668,1 668,1
Strășeni 220 129,1 35 668,3 180 306,5 173 282,6 2 333,6 4 690,3 2 075,3 1 316,4 1 298,6 2 428,3 1 726,0
Total nivelul II 140 463,3 20 020,0 118 717,3 111 693,4 2 333,6 4 690,3 2 075,3 1 316,4 1 298,6 1 726,0
Total nivelul I 79 665,8 15 648,3 61 589,2 61 589,2 2 428,3
Consiliul Raional 140 463,3 20 020,0 118 717,3 111 693,4 2 333,6 4 690,3 2 075,3 1 316,4 1 298,6 1 726,0
Bucovăț 1 541,1 403,3 759,5 759,5 378,3
Căpriana 1 655,6 614,1 949,4 949,4 92,1
Chirianca 1 240,1 556,2 668,8 668,8 15,1
19
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Codreanca 2 072,9 625,8 1 447,1 1 447,1
Cojuşna 6 708,9 670,2 5 353,4 5 353,4 685,3
Dolna 1 447,2 512,5 920,9 920,9 13,8
Gălești 1 897,1 674,1 1 223,0 1 223,0
Ghelăuza 1 681,8 536,4 1 145,4 1 145,4
Greblești 1 015,6 422,4 585,5 585,5 7,7
Lozova 3 331,1 880,8 2 450,3 2 450,3
Micăuți 2 004,1 217,4 1 786,7 1 786,7
Micleușeni 1 707,6 617,1 1 090,5 1 090,5
Negrești 286,0 231,7 54,3
Onești 1 064,8 445,0 595,0 595,0 24,8
Pănășești 3 422,0 573,5 2 689,4 2 689,4 159,1
Rădeni 3 022,7 685,7 2 337,0 2 337,0
Recea 2 341,7 636,2 1 640,3 1 640,3 65,2
Romăneşti 1 479,1 168,1 1 302,2 1 302,2 8,8
Roșcani 1 728,9 566,3 1 027,7 1 027,7 134,9
Scoreni 2 305,9 730,1 1 575,8 1 575,8
Strășeni 20 414,2 1 312,6 19 101,6 19 101,6
Sireţi 5 952,0 765,8 4 427,2 4 427,2 759,0
Tătărești 2 076,2 561,0 1 485,3 1 485,3 29,9
Țigănești 1 497,3 548,3 949,0 949,0
Voinova 1 775,8 586,0 1 189,8 1 189,8
Vorniceni 3 633,2 564,7 3 068,5 3 068,5
Zubrești 2 362,9 543,0 1 819,9 1 819,9
Șoldănești 114 647,8 23 255,9 85 288,2 82 301,6 678,5 2 308,1 1 478,2 570,0 259,9 6 079,6 24,1
Total nivelul II 76 023,4 11 150,1 59 863,8 56 877,2 678,5 2 308,1 1 478,2 570,0 259,9 4 985,4 24,1
Total nivelul I 38 624,4 12 105,8 25 424,4 25 424,4 1 094,2
Consiliul Raional 76 023,4 11 150,1 59 863,8 56 877,2 678,5 2 308,1 1 478,2 570,0 259,9 4 985,4 24,1
Alcedar 1 357,3 528,7 792,8 792,8 35,8
Climăuții de Jos 1 363,0 557,3 789,6 789,6 16,1
Chipeşca 1 481,4 551,5 886,4 886,4 43,5
Cobîlea 1 700,9 683,4 876,2 876,2 141,3
Cotiujenii Mari 4 094,8 661,4 3 040,4 3 040,4 393,0
Cușmirca 1 624,3 652,9 914,5 914,5 56,9
Dobrușa 1 529,6 590,5 939,1 939,1
Fuzăuca 1 012,4 481,1 531,3 531,3
Găuzeni 1 872,9 561,8 1 311,1 1 311,1
Glinjeni 920,8 514,2 406,6 406,6
Mihuleni 863,5 478,3 385,2 385,2
Olișcani 2 364,9 650,0 1 714,9 1 714,9
Parcani 1 089,1 529,1 560,0 560,0
Pohoarna 1 542,9 532,9 1 010,0 1 010,0
Poiana 1 013,9 514,8 499,1 499,1
Răspopeni 2 205,8 569,3 1 636,5 1 636,5
Rogojeni 340,8 314,6 26,2
20
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Salcia 1 189,0 532,8 638,9 638,9 17,3
Sămășcani 1 387,2 604,4 782,8 782,8
Şestaci 752,8 150,7 602,1 602,1
Șipca 471,6 471,6
Șoldănești 6 718,5 394,9 6 323,6 6 323,6
Vadul-Raşcov 1 727,0 579,6 783,3 783,3 364,1
Ștefan Vodă 173 120,7 31 574,0 140 405,5 135 193,1 2 453,8 2 758,6 1 385,4 1 075,2 298,0 1 141,2
Total nivelul II 115 814,6 18 860,2 96 954,4 91 742,0 2 453,8 2 758,6 1 385,4 1 075,2 298,0
Total nivelul I 57 306,1 12 713,8 43 451,1 43 451,1 1 141,2
Consiliul Raional 115 814,6 18 860,2 96 954,4 91 742,0 2 453,8 2 758,6 1 385,4 1 075,2 298,0
Alava 865,3 387,8 426,8 426,8 50,7
Antonești 1 853,4 614,6 1 238,8 1 238,8
Brezoaia 1 077,7 355,4 722,3 722,3
Carahasani 2 129,2 570,1 1 273,2 1 273,2 285,9
Căplani 2 345,4 699,4 1 646,0 1 646,0
Cioburciu 3 451,8 621,4 2 830,4 2 830,4
Copceac 1 969,6 541,7 1 427,9 1 427,9
Crocmaz 2 405,9 577,9 1 828,0 1 828,0
Ermoclia 2 960,4 719,6 2 158,5 2 158,5 82,3
Feștelița 2 681,8 655,2 1 925,1 1 925,1 101,5
Marianca de Jos 784,1 261,4 390,5 390,5 132,2
Olănești 3 686,0 675,9 3 010,1 3 010,1
Palanca 1 824,3 472,1 1 352,2 1 352,2
Popeasca 2 646,1 478,1 2 168,0 2 168,0
Purcari 1 856,6 228,7 1 627,9 1 627,9
Răscăieţi 2 759,5 672,2 2 087,3 2 087,3
Semionovca 1 119,7 456,2 663,5 663,5
Slobozia 2 772,0 686,7 2 085,3 2 085,3
Ștefan Vodă 6 948,9 485,1 6 463,8 6 463,8
Ștefănești 1 466,2 455,9 1 010,3 1 010,3
Talmaza 4 883,2 963,9 3 919,3 3 919,3
Tudora 1 759,6 393,0 1 366,6 1 366,6
Volintiri 3 059,4 741,5 1 829,3 1 829,3 488,6
Taraclia 96 917,3 19 806,8 75 052,2 72 054,0 1 164,2 1 834,0 956,4 814,0 63,6 2 046,0 12,3
Total nivelul II 65 188,4 11 810,3 51 583,1 48 584,9 1 164,2 1 834,0 956,4 814,0 63,6 1 782,7 12,3
Total nivelul I 31 728,9 7 996,5 23 469,1 23 469,1 263,3
Consiliul Raional 65 188,4 11 810,3 51 583,1 48 584,9 1 164,2 1 834,0 956,4 814,0 63,6 1 782,7 12,3
Albota de Jos 1 436,1 555,9 880,2 880,2
Albota de Sus 1 984,4 578,1 1 406,3 1 406,3
Aluatu 772,9 334,6 438,3 438,3
Balabanu 887,7 411,6 476,1 476,1
Budăi 1 016,5 495,5 521,0 521,0
Cairaclia 1 242,3 534,9 707,4 707,4
Cealîc 1 108,3 500,2 608,1 608,1
21
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Corten 2 007,8 488,7 1 519,1 1 519,1
Musaitu 979,6 455,8 523,8 523,8
Novosiolovca 1 536,7 554,4 982,3 982,3
Salcia 650,0 410,8 239,2 239,2
Taraclia 9 425,5 967,4 8 458,1 8 458,1
Tvardița 4 378,0 778,8 3 599,2 3 599,2
Valea Perjei 2 649,4 710,6 1 938,8 1 938,8
Vinogradovca 1 653,7 219,2 1 171,2 1 171,2 263,3
Telenești 173 830,3 35 008,5 133 728,6 128 204,8 1 670,6 3 853,2 1 764,6 1 354,8 733,8 4 838,9 254,3
Total nivelul II 117 406,6 17 552,6 97 248,6 91 724,8 1 670,6 3 853,2 1 764,6 1 354,8 733,8 2 351,1 254,3
Total nivelul I 56 423,7 17 455,9 36 480,0 36 480,0 2 487,8
Consiliul Raional 117 406,6 17 552,6 97 248,6 91 724,8 1 670,6 3 853,2 1 764,6 1 354,8 733,8 2 351,1 254,3
Bănești 2 931,1 556,1 2 295,1 2 295,1 79,9
Bogzești 931,7 457,1 356,0 356,0 118,6
Brînzenii Noi 1 906,9 595,9 1 311,0 1 311,0
Budăi 2 178,6 671,9 1 415,9 1 415,9 90,8
Căzănești 2 465,7 514,2 1 951,5 1 951,5
Cîşla 920,5 358,4 540,6 540,6 21,5
Chițcanii Vechi 1 849,0 606,8 1 227,3 1 227,3 14,9
Chiștelnița 2 510,4 673,2 1 837,2 1 837,2
Ciulucani 1 433,4 543,5 566,8 566,8 323,1
Codrul Nou 1 086,6 493,1 593,5 593,5
Coropceni 1 732,8 524,4 1 208,4 1 208,4
Crăsnășeni 1 062,3 521,4 540,9 540,9
Ghiliceni 1 744,3 665,0 1 079,3 1 079,3
Hirișeni 1 417,3 579,0 838,3 838,3
Inești 1 873,5 620,8 1 205,1 1 205,1 47,6
Leușeni 1 380,1 577,7 783,5 783,5 18,9
Mîndrești 2 649,1 736,2 1 912,9 1 912,9
Negureni 2 606,3 619,5 1 986,8 1 986,8
Nucăreni 1 156,6 497,1 659,5 659,5
Ordășei 918,3 497,5 420,8 420,8
Pistruieni 1 092,9 517,5 485,3 485,3 90,1
Ratuş 1 231,0 602,7 628,3 628,3
Sărătenii Vechi 1 644,0 475,9 1 168,1 1 168,1
Scorțeni 2 061,1 643,7 1 274,7 1 274,7 142,7
Suhuluceni 1 475,5 537,3 934,8 934,8 3,4
Telenești 6 371,7 590,1 4 807,4 4 807,4 974,2
Tîrșiței 1 197,2 590,0 607,2 607,2
Țînțăreni 1 633,7 582,4 1 051,3 1 051,3
Văsieni 1 267,4 544,6 715,8 715,8 7,0
Verejeni 2 890,2 671,5 1 663,6 1 663,6 555,1
Zgărdești 804,5 391,4 413,1 413,1
Ungheni 279 329,1 46 538,9 230 286,6 221 784,9 3 105,1 5 396,6 1 834,9 2 524,8 1 036,9 2 473,1 30,5
22
1 2=3+4+15+16 3 4=5+6+7+12+13+14 5 6 7=8+9+10+11 8 9 10 11 12 13 14 15 16
din fondul
de
compensare
Unitatea
administrativ-teritorială
Total general
inclusiv transferuri
alte
transferuri
curente cu
destinație
generală
inclusiv
compensarea
cheltuielilor
pentru
serviciile de
transport
indemnizații
pentru copiii
adoptați și cei
aflați sub
tutelă
(curatelă)
compensarea
diferenței de
tarife la
energia
electrică și la
gazele
naturale
indemnizații și
compensații pentru
absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și
postsecundar pedagogicTotal
inclusiv
pentru
învățămîntul
preșcolar, primar,
secundar general,
special și
complementar
(extrașcolar)
pentru școli
sportive
pentru asistența socialăpentru plata sporului
lunar în mărime de
30% din salariul de
bază pentru personalul
instituțiilor bugetare
din partea stîngă a
Nistrului (raionul
Dubăsari), satul
Varnița (raionul
Anenii Noi) și satele
Hagimus și Copanca
(raionul Căușeni)*
pentru
compensarea
scutirilor de la
plata impozitului
funciar (venituri
ratate) ale
deținătorilor de
terenuri agricole
situate după
traseul Rîbnița-
Tiraspol
pentru paza
depozitelor cu
pesticide
neutilizabile și
perimate
cu destinație
generală
cu destinație
specială
Total nivelul II 183 673,0 25 818,9 157 823,6 150 803,3 1 623,7 5 396,6 1 834,9 2 524,8 1 036,9 30,5
Total nivelul I 95 656,1 20 720,0 72 463,0 70 981,6 1 481,4 2 473,1
Consiliul Raional 183 673,0 25 818,9 157 823,6 150 803,3 1 623,7 5 396,6 1 834,9 2 524,8 1 036,9 30,5
Agronomovca 468,8 468,8
Alexeevca 1 042,6 501,7 540,9 540,9
Boghenii Noi 1 995,7 596,3 1 310,5 1 310,5 88,9
Buciumeni 1 070,8 566,1 504,7 504,7
Bumbăta 1 557,1 611,3 945,8 945,8
Buşila 1 841,9 566,6 1 244,5 1 244,5 30,8
Cetireni 1 720,1 557,3 1 041,1 1 041,1 121,7
Chirileni 1 771,0 579,7 1 191,3 1 191,3
Cioropcani 1 422,1 595,6 826,5 826,5
Condrăteşti 1 151,8 576,4 575,4 575,4
Cornești 1 445,4 540,6 904,8 904,8
Cornova 1 372,3 521,2 851,1 851,1
Costuleni 2 342,1 661,5 1 680,6 1 680,6
Florițoaia Veche 1 614,0 637,3 948,7 948,7 28,0
Hîrcești 1 023,3 638,3 385,0 385,0
Mănoilești 2 551,7 707,6 1 844,1 1 844,1
Măcărești 3 848,0 763,5 3 084,5 3 084,5
Măgurele 1 358,9 528,1 830,8 830,8
Morenii Noi 1 110,8 454,3 650,4 650,4 6,1
Năpădeni 1 034,4 479,0 555,4 555,4
Negurenii Vechi 1 411,9 621,9 790,0 790,0
Orașul Cornești 2 042,6 421,9 1 620,7 1 620,7
Petrești 2 602,0 725,4 1 876,6 1 876,6
Pîrlița 3 879,5 687,0 3 192,5 3 192,5
Rădenii Vechi 1 604,1 532,7 1 071,4 1 071,4
Sculeni 3 340,1 587,4 2 752,7 2 752,7
Sinești 1 234,4 577,0 657,4 657,4
Teșcureni 1 178,2 515,0 663,2 663,2
Todirești 3 785,8 718,8 2 786,3 2 786,3 280,7
Ungheni 35 925,0 1 970,4 32 052,3 30 570,9 1 481,4 1 902,3
Unţeşti 1 372,2 528,4 829,2 829,2 14,6
Valea Mare 3 274,7 636,2 2 638,5 2 638,5
Zagarancea 2 262,8 646,7 1 616,1 1 616,1
UTA Găgăuzia 328 487,7 320 617,7 298 251,6 14 389,9 7 450,4 4 183,6 2 544,0 722,8 525,8 7 870,0
Notă: * cu excepția personalului din instituțiile de învățămînt preșcolar, primar, secundar general, special și complementar (extrașcolar), precum și din școlile sportive.
23
1
Anexa nr.6
LISTA
autorităţilor/instituţiilor publice la autogestiune, întreprinderile de stat
și societățile pe acțiuni ce primesc mijloace financiare de la
bugetul public naţional
Guvernul Republicii Moldova
1. Academia de Administrare Publică
Cancelaria de Stat
2. Instituția publică Centrul de guvernare electronică (E-government)
Ministerul Economiei
3. Instituţia publică „Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi de Promovare a Exportului din
Moldova” (MIEPO)
4. Instituţia publică „Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi
Mijlocii”
5. Instituţia publică „Fondul pentru Eficienţă Energetică”
6. Instituţia publică „Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova” (MOLDAC)
7. Instituţia publică „Institutul Naţional de Metrologie”
8. Instituţia publică „Institutul Naţional de Standardizare”
9. Instituţia publică „Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor
în domeniul energeticii”
10. Instituția publică „Unitatea de Implementare a Proiectului Băncii Mondiale de ameliorare
a competitivității”
11. Instituția publică „Unitatea de implementare a grantului acordat de guvernul Japoniei”
Ministerul Justiţiei
12. Instituţia publică „Unitatea de implementare a Proiectului de construcţie a penitenciarului
din Chişinău”
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor
13. Instituția publică „Unitatea de implementare a proiectului de construcție a locuințelor
pentru păturile social vulnerabile II”
2
14. Instituția publică „Unitatea de implementare a grantului acordat de Agenția Austriacă
pentru Dezvoltare”
15. Agenția de Dezvoltare Regională Nord
16. Agenția de Dezvoltare Regională Centru
17. Agenția de Dezvoltare Regională Sud
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare
18. Instituţia publică „Oficiul Naţional al Viei şi Vinului”
19. Universitatea Agrară de Stat din Moldova
20. Instituţia publică „Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor Fondului
Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă în baza Acordurilor de Împrumut semnate între
Guvernul Republicii Moldova şi Fondul Internaţional pentru Dezvoltare”
21. Instituţia publică „Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea
Programului de Restructurare a sectorului vitivinicol”
22. Instituţia publică „Unitatea de Implementare a Creditului de Asistenţă acordat de
Guvernul Republicii Polone”
23. Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul
Agriculturii, finanțate de Banca Mondială
Ministerul Mediului
24. Oficiul Finanțării de Carbon
25. EMP Management Durabil POP IP
Ministerul Educaţiei
26. Fondul special pentru manuale
27. Universitatea de Stat din Moldova
28. Universitatea Tehnică a Moldovei
29. Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău
30. Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport
31. Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți
32. Universitatea de Stat din Tiraspol
33. Universitatea de Stat din Comrat
34. Universitatea de Stat din Taraclia
35. Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din Cahul
36. Academia de Studii Economice a Moldovei
37. Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova
38. Revista „Noi”
3
39. Revista „Florile Dalbe”
40. Revista „Alunelul”
Ministerul Culturii
41. Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
Ministerul Sănătăţii
42. Instituția publică „Unitatea de Coordonare, Implementare si Monitorizare a Proiectelor în
domeniul Sănătății”
43. Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”
44. Clinica universitară de asistenţă medicală primară a Universităţii de Stat de Medicină şi
Farmacie „Nicolae Testemiţanu”
45. Clinica universitară stomatologică a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie
„Nicolae Testemiţanu”
46. Centrul Republican de Diagnosticare Medicală
47. Dispensarul Dermatovenerologic Republican
48. Dispensarul Republican de Narcologie
49. Institutul de Medicină Urgentă
50. Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie
51. Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”
52. Institutul de Cardiologie
53. Institutul Mamei şi Copilului
54. Institutul Oncologic
55. Policlinica Stomatologică Republicană
56. Spitalul Clinic Republican
57. Spitalul Clinic de Psihiatrie
58. Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie
59. Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă”
60. Spitalul Clinic al Ministerului Sănătăţii
61. IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească
62. IMSP Spitalul clinic Republican al ACSR
63. IMSP Policlinica ACSR
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei
64. Î.S. „Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie și Reabilitare”, mun.Chișinău
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor
65. Instituţia publică „Căpitănia portului Giurgiuleşti”
4
66. Î.S. „Portul Fluvial Ungheni”
67. Î.S. „Bacul Molovata”
68. Î.S. „Administraţia de Stat a Drumurilor”, mun.Chişinău
69. Î.S. „Drumuri Basarabeasca”, or.Basarabeasca
70. Î.S. „Drumuri Dubăsari”, or.Dubăsari
71. Î.S. „Drumuri Sănătăuca”, s.Sănătăuca, r-nul Camenca
72. S.A. „Drumuri Anenii Noi”, s.Bulboaca, r-nul Anenii Noi
73. S.A. „Drumuri Bălţi”, mun.Bălţi
74. S.A. „Drumuri Cahul”, or.Cahul
75. S.A. „Drumuri Cantemir”, or.Cantemir
76. S.A. „Drumuri Căinari”, or.Căinari
77. S.A. „Drumuri Călăraşi”, or.Călăraşi
78. S.A. „Drumuri Căuşeni”, or.Căuşeni
79. S.A. „Drumuri Chişinău”, mun.Chişinău
80. S.A. „Drumuri Cimişlia”, or.Cimişlia
81. S.A. „Drumuri Criuleni”, or.Criuleni
82. S.A. „Drumuri Donduşeni”, or.Donduşeni
83. S.A. „Drumuri Drochia”, or.Drochia
84. S.A. „Drumuri Edineţ”, or.Edineţ
85. S.A. „Drumuri Făleşti”, or.Făleşti
86. S.A. „Drumuri Floreşti”, or.Floreşti
87. S.A. „Drumuri Glodeni”, or.Glodeni
88. S.A. „Drumuri Hînceşti”, or.Hînceşti
89. S.A. „Drumuri Ialoveni”, or.Ialoveni
90. S.A. „Drumuri Leova”, or.Leova
91. S.A. „Drumuri Nisporeni”, or.Nisporeni
92. S.A. „Drumuri Ocniţa”, or.Ocniţa
93. S.A. „Drumuri Orhei”, or.Orhei
94. S.A. „Drumuri Rezina”, or.Rezina
95. S.A. „Drumuri Rîşcani”, or.Rîşcani
96. S.A. „Drumuri Sîngerei”, or.Sîngerei
97. S.A. „Drumuri Soroca”, or.Soroca
98. S.A. „Drumuri Străşeni”, or.Străşeni
99. S.A. „Drumuri Şoldăneşti”, or.Şoldăneşti
100. S.A. „Drumuri Ştefan Vodă”, or.Ştefan Vodă
101. S.A. „Drumuri Taraclia”, or.Taraclia
102. S.A. „Drumuri Teleneşti”, or.Teleneşti
103. S.A. „Drumuri Ungheni”, or.Ungheni
104. S.A. „Drumuri”, or.Căuşeni
5
111. Agenția „Moldsilva”
Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor
105. Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112
Academia de Ştiinţe a Moldovei
106. Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Altele
107. Compania Naţională de Asigurări în Medicină
108. Casa Naţională de Asigurări Sociale
109. Instituţia publică „Fondul de Investiţii Sociale din Moldova”
110. Instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”
6
Municipiul Bălți
112. Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți
113. IMSP Spitalul clinic municipal Bălți
114. IMSP Spitalul de psihiatrie municipal Bălți
115. IMSP Centrul medicilor de familie municipal Bălți
116. IMSP Centrul stomatologic municipal Bălți
Municipiul Chișinău
117. IMSP Asociația medicală teritorială Botanica
118. IMSP Asociația medicală teritorială Centru
119. IMSP Asociația medicală teritorială Rîșcani
120. IMSP Asociația medicală teritorială Buiucani
121. IMSP Asociația medicală teritorială Ciocana
122. IMSP Spitalul clinic municipal nr.1
123. IMSP Spitalul clinic municipal de copii nr.1
124. IMSP Spitalul clinic municipal nr.4
125. IMSP Spitalul clinic municipal de boli contagioase de copii
126. IMSP Spitalul clinic municipal „Sfîntul Arhanghel Mihail”
127. IMSP Spitalul clinic municipal „Sfînta Treime”
128. IMSP Spitalul clinic municipal de copii „Valentin Ignatenco”
129. IMSP Spitalul clinic municipal de ftiziopneumologie
130. IMSP Centrul stomatologic municipal de copii
131. IMSP Centrul de sănătate Colonița
132. IMSP Centrul de sănătate Stăuceni
133. IMSP Centrul de sănătate Ciorescu
134. IMSP Centrul de sănătate Cricova
135. IMSP Centrul de sănătate Grătiești
136. IMSP Centrul de sănătate Băcioi
137. IMSP Centrul de sănătate Budești
138. IMSP Centrul de sănătate Bubuieci
139. IMSP Centrul de sănătate Vadul lui Vodă
140. IMSP Centrul de sănătate Trușeni
141. IMSP Centrul de sănătate Durlești
142. IMSP Centrul de sănătate Vatra
143. IMSP Centrul de sănătate Sîngera
144. IMSP Maternitatea municipală nr.2
145. IMSP Centrul de sănătate Ghidighici
146. IMSP Dispensarul municipal dermato-venerologic
7
RAIOANE
Anenii Noi
147. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Anenii Noi
148. IMSP Spitalul raional Anenii Noi
149. IMSP Centrul de sănătate Anenii Noi
150. IMSP Centrul de sănătate Bulboaca
151. IMSP Centrul de sănătate Floreni
152. IMSP Centrul de sănătate Hîrbovăț
153. IMSP Centrul de sănătate Mereni
154. IMSP Centrul de sănătate Roșcani
155. IMSP Centrul de sănătate Speia
156. IMSP Centrul de sănătate Țînțăreni
157. IMSP Centrul de sănătate Varnița
Basarabeasca
158. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Basarabeasca
159. IMSP Spitalul raional Basarabeasca
160. IMSP Centrul de sănătate Basarabeasca
161. IMSP Centrul de sănătate Sadaclia
162. IMSP Centrul de sănătate Bașcalia
Briceni
163. IMSP Spitalul raional Briceni
164. IMSP Centrul de sănătate Larga
165. IMSP Centrul de sănătate Briceni
166. IMSP Centrul de sănătate Corjeuți
167. IMSP Centrul de sănătate Lipcani
Cahul
168. Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul
169. Întreprinderea municipală „Cavoris Med”
170. IMSP Spitalul raional Cahul
171. IMSP Centrul de sănătate Bucuria
172. IMSP Centrul de sănătate Cahul
173. IMSP Centrul de sănătate Colibași
8
174. IMSP Centrul de sănătate Crihana Veche
175. IMSP Centrul de sănătate Găvănoasa
176. IMSP Centrul de sănătate Giurgiulești
177. IMSP Centrul de sănătate Larga Nouă
178. IMSP Centrul de sănătate Moscovei
179. IMSP Centrul de sănătate Slobozia Mare
180. IMSP Centrul de sănătate Zîrnești
Cantemir
181. IMSP Spitalul raional Cantemir
182. IMSP Centrul de sănătate Baimaclia
183. IMSP Centrul de sănătate Cantemir
184. IMSP Centrul de sănătate Ciobalaccia
185. IMSP Centrul de sănătate Cociulia
186. IMSP Centrul de sănătate Gotești
Călărași
187. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Călărași
188. IMSP Spitalul raional Călărași
189. IMSP Centrul de sănătate Bravicea
190. IMSP Centrul de sănătate Călărași
191. IMSP Centrul de sănătate Onișcani
192. IMSP Centrul de sănătate Pîrjolteni
193. IMSP Centrul de sănătate Sipoteni
194. IMSP Centrul de sănătate Vălcineț
195. IMSP Centrul de sănătate Vărzăreștii Noi – Pitușca
Căușeni
196. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Căușeni
197. IMSP Spitalul raional Căușeni „Ana și Alexandru”
198. IMSP Centrul de Sănătate Căinari
199. IMSP Centrul de Sănătate Căușeni
200. IMSP Centrul de Sănătate Copanca
201. IMSP Centrul de Sănătate Fîrlădeni
202. IMSP Centrul de Sănătate Sălcuța
203. IMSP Centrul de Sănătate Taraclia
204. IMSP Centrul de Sănătate Tănătari
9
205. IMSP Centrul de Sănătate Tocuz
Cimișlia
206. IMSP Spitalul raional Cimișlia
207. IMSP Centrul de sănătate Cimișlia
208. IMSP Centrul de sănătate Gura Galbenei
209. IMSP Centrul de sănătate Javgur
Criuleni
210. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Criuleni
211. IMSP Spitalul raional Criuleni
212. IMSP Centrul de sănătate Bălăbănești
213. IMSP Centrul de sănătate Criuleni
214. IMSP Centrul de sănătate Dubăsarii Vechi
215. IMSP Centrul de sănătate Hrușova
216. IMSP Centrul de sănătate Măgdăcești
Dondușeni
217. IMSP Spitalul raional Dondușeni
218. IMSP Centrul de sănătate Dondușeni
219. IMSP Centrul de sănătate Sudarca
220. IMSP Centrul de sănătate Țaul
Drochia
221. IMSP Spitalul raional Drochia „Nicolae Testemițanu”
222. IMSP Centrul de sănătate Chetrosu
223. IMSP Centrul de sănătate Drochia Anatolie Manziuc
224. IMSP Centrul de sănătate Gribova
225. IMSP Centrul de sănătate Hăsnășenii Mari
226. IMSP Centrul de sănătate Maramonovca
227. IMSP Centrul de sănătate Mîndîc
228. IMSP Centrul de sănătate Nicoreni
229. IMSP Centrul de sănătate Ochiul Alb
230. IMSP Centrul de sănătate Pelinia
231. IMSP Centrul de sănătate Sofia
232. IMSP Centrul de sănătate Șuri
233. IMSP Centrul de sănătate Țarigrad
10
234. IMSP Centrul de sănătate Zgurița
Dubăsari
235. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Dubăsari
236. IMSP Centrul de sănătate Dubăsari
Edineț
237. IMSP Spitalul raional Edineț
238. IMSP Centrul de sănătate Cupcini
239. IMSP Centrul de sănătate Edineț
Fălești
240. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Fălești
241. IMSP Spitalul raional Fălești
242. IMSP Centrul de sănătate Bocșa
243. IMSP Centrul de sănătate Chetriș
244. IMSP Centrul de sănătate Ciolacu Nou
245. IMSP Centrul de sănătate Fălești
246. IMSP Centrul de sănătate Glinjeni
247. IMSP Centrul de sănătate Ișcalău
248. IMSP Centrul de sănătate Mărăndeni
Florești
249. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Florești
250. IMSP Spitalul raional Florești
251. IMSP Centrul medicilor de familie Florești
252. IMSP Centrul de sănătate Ciutulești
253. IMSP Centrul de sănătate Cuhureștii de Sus
254. IMSP Centrul de sănătate Ghindești
255. IMSP Centrul de sănătate Mărculești
256. IMSP Centrul de sănătate Prodănești
257. IMSP Centrul de sănătate Sănătăuca
258. IMSP Centrul de sănătate Trifănești
259. IMSP Centrul de sănătate Tîrgul Vertiujeni
Glodeni
260. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Glodeni
11
261. IMSP Spitalul raional Glodeni
262. IMSP Centrul de sănătate Balatina
263. IMSP Centrul de sănătate Ciuciulea
264. IMSP Centrul de sănătate Cobani
265. IMSP Centrul de sănătate Fundurii Vechi
266. IMSP Centrul de sănătate Glodeni
267. IMSP Centrul de sănătate Hîjdieni
268. IMSP Centrul de sănătate Iabloana
269. IMSP Centrul de sănătate Limbenii Vechi
270. IMSP Centrul de sănătate Sturzovca
Hîncești
271. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Hîncești
272. IMSP Spitalul raional Hîncești
273. IMSP Centrul de sănătate Bobeica
274. IMSP Centrul de sănătate Bujor
275. IMSP Spitalul Cărpineni
276. IMSP Centrul de sănătate Ciuciuleni
277. IMSP Centrul de sănătate Crasnoarmeiscoie
278. IMSP Centrul de sănătate Hîncești
279. IMSP Centrul de sănătate Lăpușna-Pașcani
280. IMSP Centrul de sănătate Sărata-Galbenă
Ialoveni
281. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Ialoveni
282. IMSP Spitalul raional Ialoveni
283. IMSP Centrul de sănătate Bardar
284. IMSP Centrul de sănătate Costești
285. IMSP Centrul de sănătate Horești
286. IMSP Centrul de sănătate Ialoveni
287. IMSP Centrul de sănătate Mileștii Mici
288. IMSP Centrul de sănătate Puhoi
289. IMSP Centrul de sănătate Răzeni
290. IMSP Centrul de sănătate Ruseștii Noi
291. IMSP Centrul de sănătate Țipala
292. IMSP Centrul de sănătate Văsieni
12
Leova
293. IMSP Spitalul raional Leova
294. IMSP Centrul de sănătate Leova
295. IMSP Centrul de sănătate Filipeni
296. IMSP Centrul de sănătate Iargara
297. IMSP Centrul de sănătate Sărata Nouă
298. IMSP Centrul de sănătate Sărăteni
Nisporeni
299. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Nisporeni
300. IMSP Spitalul raional Nisporeni
301. IMSP Centrul de Sănătate Boldurești
302. IMSP Centrul de sănătate Grozești
303. IMSP Centrul de Sănătate Milești
304. IMSP Centrul de sănătate Nisporeni
305. IMSP Centrul de sănătate Seliște
Ocnița
306. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Ocnița
307. IMSP Spitalul raional Ocnița
308. IMSP Centrul de sănătate Frunză
309. IMSP Centrul de sănătate Ocnița
310. IMSP Centrul de sănătate Otaci
Orhei
311. Întreprinderea municipală Clinica stomatologică Orhei
312. IMSP Spitalul raional Orhei
313. IMSP Centrul de sănătate nr. 1 Orhei
314. IMSP Centrul de sănătate nr. 2 Orhei
315. Spitalul de Psihiatrie și Ftiziopneumologie Orhei
316. IMSP Centrul de Sănătate Brăviceni
317. IMSP Centrul de Sănătate Bulăiești
318. IMSP Centrul de sănătate Pelivan
319. IMSP Centrul de Sănătate Peresecina
320. IMSP Centrul de Sănătate Teleşeu
321. IMSP Centrul de Sănătate Morozeni
322. IMSP Centrul de Sănătate Susleni
13
323. IMSP Centrul de Sănătate Ciocîlteni
324. IMSP Centrul de Sănătate Chiperceni
325. IMSP Centrul de sănătate Ghetlova
326. IMSP Centrul de sănătate Isacova
327. IMSP Centrul de sănătate Cucuruzeni
328. IMSP Centrul de sănătate Ivancea
Rezina
329. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Rezina
330. IMSP Spitalul raional Rezina
331. IMSP Centrul de sănătate Rezina
332. IMSP Centrul de sănătate Mateuți
333. IMSP Centrul de sănătate Ignăței
334. IMSP Centrul de sănătate Pripiceni-Răzeți
335. IMSP Centrul de sănătate Cinișeuți
Rîșcani
336. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Rîșcani
337. IMSP Spitalul raional Rîșcani
338. IMSP Centrul de sănătate Văratic
339. IMSP Centrul de sănătate Zăicani
340. IMSP Centrul de sănătate Rîșcani
341. IMSP Centrul de sănătate Mihăileni
342. IMSP Centrul de sănătate Corlăteni
343. IMSP Centrul de sănătate Șaptebani
344. IMSP Centrul de sănătate Vasileuți
345. IMSP Centrul de sănătate Recea
346. IMSP Centrul de sănătate Costești
Sîngerei
347. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Sîngerei
348. IMSP Spitalul raional Sîngerei
349. IMSP Centrul de sănătate Biruința
350. IMSP Centrul de sănătate Rădoaia
351. IMSP Centrul de sănătate Chișcăreni
352. IMSP Centrul de sănătate Sîngerei
353. IMSP Centrul de sănătate Drăgănești
14
354. IMSP Centrul de sănătate Sîngereii Noi
355. IMSP Centrul de sănătate Copăceni
356. IMSP Centrul de sănătate Flămînzeni-Coșcodeni
357. IMSP Centrul de sănătate Pepeni
358. IMSP Centrul de sănătate Bilicenii Vechi
359. IMSP Centrul de sănătate Cubolta
360. IMSP Centrul de sănătate Cotiujenii Mici
Soroca
361. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Soroca
362. IMSP Spitalul raional Soroca
363. IMSP Centrul de sănătate Parcani
364. IMSP Centrul de sănătate Slobozia-Cremene
365. IMSP Centrul de sănătate Vasilcău
366. IMSP Centrul de sănătate Bădiceni
367. IMSP Centrul de sănătate Rudi
368. IMSP Centrul de sănătate Soroca
369. IMSP Centrul de sănătate Cosăuți
370. IMSP Centrul de sănătate Racovăț
371. IMSP Centrul de sănătate Rublenița
372. IMSP Centrul de sănătate Visoca
373. IMSP Centrul de sănătate Nimereuca
374. IMSP Centrul de sănătate Căinarii Vechi
375. IMSP Centrul de sănătate Vădeni
376. IMSP Centrul de sănătate Soroca Nouă
Strășeni
377. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Strășeni
378. IMSP Spitalul raional Strășeni
379. IMSP Centrul de sănătate Cojușna
380. IMSP Centrul de sănătate Pănășești
381. IMSP Centrul de sănătate Lozova
382. IMSP Centrul de sănătate Sireț
383. IMSP Centrul de sănătate Vorniceni
384. IMSP Centrul de sănătate Micăuți
15
385. IMSP Centrul de sănătate Micleușeni
386. IMSP Centrul de sănătate Codreanca
387. IMSP Centrul de sănătate Zubrești
388. IMSP Centrul de sănătate Strășeni
Șoldănești
389. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Șoldănești
390. IMSP Spitalul raional Șoldănești
391. IMSP Centrul de sănătate Olișcani
392. IMSP Centrul de sănătate Șoldănești
393. IMSP Centrul de sănătate Vadul-Rașcov
394. IMSP Centrul de sănătate Răspopeni
395. IMSP Centrul de sănătate Cotiujenii Mari
Ștefan Vodă
396. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Ştefan Vodă
397. IMSP Spitalul raional Ștefan Vodă
398. IMSP Centrul de sănătate Ștefan Vodă
399. IMSP Centrul de sănătate Crocmaz
400. IMSP Centrul de sănătate Olăneşti
401. IMSP Centrul de sănătate Antoneşti
402. IMSP Centrul de sănătate Talmaza
Taraclia
403. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Taraclia
404. IMSP Spitalul raional Taraclia
405. IMSP Centrul de sănătate Corten
406. IMSP Centrul de sănătate Tvardița
407. IMSP Centrul de sănătate Valea Perjei
408. IMSP Centrul de sănătate Musaitu
409. IMSP Centrul de sănătate Taraclia
Telenești
410. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Telenești
411. Clinica stomatologică din Telenești
412. IMSP Spitalul raional Telenești
413. IMSP Centrul de sănătate Telenești
16
414. IMSP Centrul de sănătate Căzănești
415. IMSP Centrul de sănătate Chiștelnița
416. IMSP Centrul de sănătate Brînzenii Noi
417. MSP Centrul de sănătate Mîndrești
418. IMSP Centrul de sănătate Sărătenii Vechi
Ungheni
419. Întreprinderea municipală Centrul stomatologic raional Ungheni
420. IMSP Spitalul raional Ungheni
421. IMSP Centrul de sănătate Ungheni
422. IMSP Centrul de sănătate Măcărești-Costuleni
423. IMSP Centrul de sănătate Dănuțeni
424. IMSP Centrul de sănătate Sculeni
425. IMSP Centrul de sănătate Cioropcani
426. IMSP Centrul de sănătate Petrești
427. IMSP Centrul de sănătate Valea Mare
428. IMSP Centrul de sănătate Pîrlița
429. IMSP Centrul de sănătate Cornești
430. IMSP Centrul de sănătate Manoilești
431. IMSP Centrul de sănătate Năpădeni
432. IMSP Centrul de sănătate Cetireni
433. IMSP Centrul de sănătate Rădenii Vechi
UTA Găgăuzia
Comrat
434. Instituția Publică de Stomatologie din Comrat
435. IMSP Spitalul raional Comrat
436. IMSP Centrul de sănătate Comrat
437. IMSP Centrul de sănătate Congaz
438. IMSP Centrul de sănătate Avdarma
439. IMSP Centrul de sănătate Ciok Maidan
440. IMSP Centrul de sănătate Chirsovo
441. IMSP Centrul de sănătate Dezghingea
442. IMSP Centrul de sănătate Borogani
Ceadîr-Lunga
443. Instituția Publică de Stomatologie din Ceadîr-Lunga
17
444. IMSP Spital raional Ceadîr-Lunga
445. IMSP Centrul de sănătate Ceadîr-Lunga
446. IMSP Centrul de sănătate Copceac
447. IMSP Centrul de sănătate Cazaclia
448. IMSP Centrul de Sănătate Tomai
Vulcănești
449. Instituția Publică de Stomatologie din Vulcănești
450. IMSP Spitalul raional Vulcănești
451. IMSP Centrul de Sănătate Vulcănești
1
Anexa nr.7
Determinarea cuantumului minim al chiriei
bunurilor proprietate publică
1. Cuantumul minim al chiriei anuale pentru folosirea încăperilor se calculează
după formula:
Pai = Tb x (1 + K1 + K2 + K3) x K4 x S,
în care:
Pai - cuantumul chiriei anuale;
Tb - tariful de bază pentru chiria anuală a unui metru pătrat de spaţiu;
K1 - coeficientul de amplasare a încăperii;
K2 - coeficientul amenajării tehnice;
K3 - coeficientul de ramură privind utilizarea încăperii;
K4 - coeficientul de piaţă;
S - suprafaţa încăperii.
Valoarea coeficienţilor folosiţi în calcule se determină după următoarele criterii:
a) tariful de bază pentru chiria anuală a unui metru pătrat de spaţiu (Tb):
municipiul Chişinău 309,0 lei
municipiul Bălţi 219,2 lei
celelalte municipii, oraşele-reşedinţă 159,3 lei
oraşele şi localităţile suburbane din componenţa municipiilor 119,5 lei
localităţile săteşti 39,9 lei
b) coeficientul de amplasare a încăperii (K1):
clădire separată 0,5
construcţie încorporată sau anexată 0,45
încăpere supraterană, inclusiv parter 0,4
soclu 0,35
demisol 0,3
subsol cu geamuri, etaj tehnic, acoperiş 0,2
alte subsoluri 0,0
c) coeficientul amenajării tehnice (K2):
apeduct, canalizare, apă caldă, încălzire centrală 0,5
apeduct, canalizare, încălzire centrală 0,4
apeduct, canalizare, apă caldă 0,3
apeduct, canalizare 0,2
încălzire centrală 0,2
lipseşte amenajarea tehnică 0,0
2
d) coeficientul de ramură privind utilizarea încăperii (K3):
1) ateliere de creaţie ale pictorilor, sculptorilor, arhitecţilor, meşterilor populari;
spatii utilizate de chiriaşi în scopuri medicale şi farmaceutice; întreprinderi de
producţie ale societăţilor persoanelor cu handicap; spaţii utilizate pentru
realizarea acţiunilor în masă din cadrul proiectelor şi programelor finanţate de la
bugetul public naţional
0,05
2) instituţii finanţate de la bugetul de stat, de la bugetele unităţilor administrativ-
teritoriale, de la bugetul asigurărilor sociale de stat şi din fondurile asigurării
obligatorii de asistenţă medicală, alte persoane juridice de drept public;
patronate, fundaţii, asociaţii obşteşti
0,1
3) spaţii pentru laboratoare, pentru instruire, pentru efectuarea de lucrări de
cercetare şi proiectare; spaţii pentru prestarea de servicii poştale, sportive şi de
întremare a sănătăţii
0,2
4) garaje, depozite, spaţii tehnice (cu excepţia celor menţionate la poziţia 6) şi
alte încăperi auxiliare; spaţii pentru prestarea de servicii către populaţie (ateliere
de reparaţie a încălţămintei, a îmbrăcămintei şi a obiectelor de uz casnic, frizerii,
curăţătorii chimice, puncte de închiriere a obiectelor, băi, birouri de avocaţi)
0,4
5) spaţii folosite pentru comercializarea produselor de panificaţie, a produselor
lactate, alimentare şi de cofetărie, a băuturilor nealcoolice; unităţi de alimentaţie
publică cu preparare şi comercializare a bucatelor; spaţii de producţie; sedii
(încăperi) folosite de organele mijloacelor de informare în masă
0,5
6) încăperi pentru reparaţia şi deservirea tehnică a automobilelor, a tehnicii de
calcul şi a altor utilaje
0,7
7) spaţii folosite în scopuri de comerţ, altele decît cele prevăzute la poziţia 5) 0,8
8) saloane de jocuri electronice, de jocuri computerizate şi de alte jocuri
distractive pentru copii
1,2
9) încăperi utilizate în calitate de oficii 1,5
10) instituţii financiare, burse, instituţii de asigurare 2,0
11) restaurante, baruri, cafenele cu servire a băuturilor alcoolice 2,5
12) case de schimb valutar, puncte de înregistrare video şi de închiriere a
producţiei video
3,0
13) cazinouri, saloane pentru jocuri de noroc 4,0
14) încăperi cu altă destinaţie decît cele enumerate la poziţiile 1)-13) 1,0
e) coeficientul de piaţă (K4) se stabileşte prin înţelegere a părţilor şi nu poate fi mai
mic de 1,0, iar pentru genurile de activitate desfăşurate în încăperile menţionate la lit.d)
poziţiile 1)–6), el nu poate fi mai mic de 0,5, excepţie făcînd încăperile folosite de
organele mijloacelor de informare în masă, pentru care coeficientul de piaţă va fi de 1,0,
spaţiile utilizate pentru realizarea acţiunilor în masă din cadrul proiectelor şi
programelor finanţate de la bugetul public naţional şi spaţiile folosite de către uniunile
de creaţie, pentru care coeficientul de piaţă se stabileşte în mărime de 0,1. La stabilirea
acestui coeficient trebuie să se ţină cont de cererea şi de oferta spaţiilor ce ar putea fi
date în chirie, de posibilitatea utilizării terenului aferent, de caracteristicile teritorial-
3
economice ale zonei şi de alte criterii calitative, necuprinse în coeficienţii aplicaţi, ale
încăperilor.
În cazul în care se dau în locațiune mai multe încăperi cu diferite condiţii de
amplasare şi de amenajare tehnică sau încăperi care vor fi utilizate în diverse scopuri,
cuantumul total al chiriei se constituie din suma chiriilor calculate pentru fiecare
încăpere sau grup de încăperi.
2. Cuantumul chiriei anuale pentru utilajul, mijloacele de transport şi alte mijloace
fixe (denumite în continuare utilaj) date în locaţiune se calculează după formula:
Pau = Ua x K1 x K2 + Q,
în care:
Pau - cuantumul chiriei anuale pentru utilajul dat în locaţiune;
Ua – amortizarea/uzura anuală a utilajului dat în locaţiune;
K1 - coeficientul de calcul;
K2 - coeficientul de piaţă;
Q - cheltuielile de întreţinere şi de exploatare a utilajului dat în locaţiune,
suportate de locator.
Valoarea coeficienţilor folosiţi în calcule se determină după următoarele criterii:
a) amortizarea/uzura anuală a utilajului (Ua) se calculează pentru fiecare obiect de
evidenţă, potrivit prevederilor Catalogului mijloacelor fixe şi activelor
nemateriale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.338 din 21 martie 2003,
conform tabelului nr.1:
Tabelul nr.1 Nr.
crt.
Denumirea
utilajului
Nr. de
inventar
Durata de
utilizare/
durata de
funcționare
utilă,
ani.
Distanţa,
km
Costul
de
intrare/
valoarea
inițială
sau
valoarea
reevalua
tă,
în lei
Amortizarea/
uzura la data
dării în
locaţiune, în
lei
Amortizarea/
uzura
anuală
(Ua),
în lei
Coeficientul
de calcul
(K1)
Coeficientul
de piaţă
(K2)
Cheltuielile
de
întreţinere
şi
exploatare
(Q),
în lei
Cuantumul
chiriei
anuale
(Pau),
în lei
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
b) coeficientul de calcul (K1) se va stabili, în funcţie de amortizarea/uzura de la data
dării în locaţiune a utilajului (tabelul nr.2).
Tabelul nr.2
Mărimea
amortizării/
uzurii
Ua (%)
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
K1 1,88 1,79 1,71 1,62 1,53 1,44 1,35 1,27 1,18 1,09 1,0
c) coeficientul de piaţă (K2) se stabileşte prin înţelegere a părţilor şi nu poate fi mai
mic de 1,0. La stabilirea acestui coeficient se va ţine cont de cerere şi de ofertă, de
4
venitul neobţinut, de diferenţa dintre valoarea contabilă/valoarea de bilanț şi preţul de
piaţă la utilajul de acelaşi tip sau cu caracteristici comparabile, precum şi de alţi factori.
Excepţie fac instituţiile publice finanţate de la bugetul public naţional la darea în
locaţiune a utilajului altor instituţii publice finanţate de la bugetul public naţional,
pentru care coeficientul de piaţă se stabileşte în mărime de 1,0.
În cazul în care mărimea cheltuielilor de întreţinere şi exploatare a utilajului (Q)
variază, aceasta se recalculează şi se achită suplimentar.
3. Cuantumul chiriei anuale pentru folosirea mijloacelor circulante se calculează
după formula:
Pac = C x R x K,
în care:
Pac - cuantumul chiriei anuale pentru folosirea mijloacelor circulante;
C- valoarea contabilă/valoarea de bilanț a mijloacelor circulante la data calculării
chiriei;
R - rata de bază aplicată de Banca Naţională a Moldovei la principalele operaţiuni
de politică monetară pe termen scurt;
K - coeficientul de piaţă.
Valoarea coeficienţilor folosiţi în calcule se determină după următoarele criterii:
a) valoarea contabilă/valoarea de bilanț a mijloacelor circulante se calculează pentru
fiecare obiect de evidență, conform tabelului nr.3:
Tabelul nr.3
Nr.
crt.
Denumirea
mijloacelor
circulante
Cantitatea Unitatea
de măsură
Valoarea
contabilă/valoarea de
bilanț a unei unităţi la
data calculării chiriei,
în lei
Valoarea
contabilă/valoarea
de bilanț totală la
data calculării
chiriei, în lei
Note
1 2 3 4 5 6 7
b) rata de bază aplicată de Banca Naţională a Moldovei la principalele operaţiuni
de politică monetară pe termen scurt se publică periodic în presă. În calcule se foloseşte
valoarea ratei în vigoare la data încheierii contractului de locaţiune;
c) coeficientul de piaţă se stabileşte prin înţelegerea părţilor şi nu poate fi mai mic
de 1,0. După încetarea efectului contractului de locaţiune, locatarul restituie mijloacele
circulante în volumele fixate la data dării lor în locaţiune. În cazul imposibilităţii de
restituire a mijloacelor circulante, costul lor se recuperează la preţurile de piaţă care sunt în
vigoare la data încetării efectului contractului de locaţiune.
4. Cuantumul minim al chiriei bunurilor proprietate publică se stabileşte fără taxă pe
valoarea adăugată.
Dacă locatorul este înregistrat ca contribuabil al taxei pe valoarea adăugată, chiria
va fi încasată de la locatar cu aplicarea taxei pe valoarea adăugată, calculată suplimentar la
valoarea serviciilor prestate.
NOTA INFORMATIVĂ
la proiectul legii bugetului de stat
pe anul 2016
2
Introducere
Proiectul de lege a bugetului de stat pe anul 2016 este elaborat conform
cadrului legal și altor acte normative, care reglementează aspectele bugetar-fiscale.
Schimbările majore valorificate, care au ghidat procesul de elaborare a
proiectului de buget pentru anul 2016 și care reprezintă rezultatul reformelor
promovate de Guvern pe parcursul ultimilor ani, sunt următoarele:
1) aplicarea Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr.181
din 25 iulie 2014;
2) implementarea Clasificației bugetare noi aprobată prin Ordinul Ministrului
Finanțelor nr. 208 din 28 decembrie 2015;
3) utilizarea Setului metodologic privind elaborarea, aprobarea și modificarea
bugetului, aprobat prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 209 din 28 decembrie
2015, în calitate de document unic pentru reglementarea metodologică a procesului
de planificare bugetară;
4) asigurarea întregului flux informațional și de procese aferente elaborării
proiectului de buget de aplicarea sistemului informațional de planificare bugetară;
5) unificarea tuturor componentelor de cheltuieli ale autorităților/instituțiilor
bugetare și abandonarea practicilor de formare și gestionare separată a resurselor
colectate de instituțiile bugetare.
La baza proiectului de buget au stat prognoza dezvoltării economiei în anul
2016 și obiectivele politicii bugetar fiscale pe anul 2016, examinate de către
Parlament în prima lectură. De asemenea, priorităţile de politici care derivă din
Strategia Naţională de Dezvoltare “Moldova 2020”, alte documente de politici şi
strategii sectoriale, precum şi acordurile semnate/ ratificate cu partenerii de
dezvoltare.
În anul 2016, scenariul de prognoză macroeconomică prevede o redresare
treptată a situației economice. Conform prognozelor, Produsul Intern Brut (PIB) în
termeni reali față de anul 2015 va fi într-o creștere ușoară, de 1,5 la sută.
Conform estimărilor, în anul 2016 veniturile bugetului public național vor fi
în creștere cu 11,1 la sută față de volumul acestora realizat în anul 2015, deficitul
bugetar atingînd nivelul de 3,2% din PIB față de 2,2% în anul 2015.
În aceste condiții, în proiectul bugetului pe anul 2016, un accent deosebit este
pus pe corelarea strînsă a cadrului de cheltuieli cu cadrul de resurse disponibile
prin sporirea eficacității și eficienței cheltuielilor publice, prioritizării programelor
de cheltuieli și direcționării resurselor disponibile la programe de importanță vitală,
fără a admite crearea de blocaje financiare în sistemul bugetar.
Ca structură, proiectul de lege a bugetului de stat pe anul 2016 cuprinde
partea textuală cu prevederi generale și de ordin specific anului bugetar 2016,
3
precum și anexele, care prezintă: indicatorii generali ai bugetului; componența
veniturilor; bugetele autorităţilor publice centrale; transferurile către bugetele
locale; alocațiile pentru finanțarea investițiilor pe autorități publice centrale; lista
autorităților/ instituțiilor publice la autogestiune, care primesc alocații bugetare,
gestionate prin Contul Unic Trezorerial; precum și reglementarea modului de
determinare a cuantumului minim al chiriei bunurilor proprietate publică.
Proiectul de lege a bugetului de stat pe anul 2016 este însoțit de Nota
informativă și alt material informativ, destinat facilitării procesului de analiză și
promovare a acestuia în Guvern și Parlament. Materialul informativ adițional
conține tabele care reflectă principalii indicatori macroeconomici şi bugetari pentru
anul 2015, transpuși conform clasificației bugetare noi și pentru anul 2016
(proiect). Ca şi în anii precedenţi, în scopul reflectării cît mai complexe a
resurselor financiare publice, concomitent cu proiectul de lege a bugetului de stat
pe anul 2016 se prezintă şi estimările indicatorilor generali ai bugetului public
naţional pe anul 2016. Aceasta permite prezentarea complexă şi consolidată a
resurselor financiare publice.
I. Evoluţii economice şi tendinţe macroeconomice şi bugetare în
anul 2015
1.1.Evoluţii economice şi tendinţe macroeconomice în anul 2015
În anul 2015situația economică în țară a fost influențată de factori externi și
interni care au condus la o înrăutățire relativă a situației. Pe plan extern printre
principalii factori se pot enumera încetinirea creșterii economice în țările partenere
(și în țările europene dar și în Federația Rusă și Ucraina), scăderea prețurilor
mondiale, și în special la produsele petroliere, reducerea cererii pe piețele forței de
muncă. Pe plan intern un impact negativ asupra situației economice a avut
reducerea producției agricole, ca urmare a secetei din vara acestui an, reducerea
consumului gospodăriilor populației pe fondul stagnării veniturilor disponibile în
termeni reali, accelerarea inflației, devalorizarea semnificativă a monedei
naționale.
Produsul intern brut (PIB) în anul 2015 a înregistrat o descreștere de 0,5 la
sută în prețuri comparabile. În valori nominale PIB a însumat 121,9 mlrd. lei.
Ce a semnificativă contribuție la diminuarea PIB în anul 2015, raportat la
anul 2014 a avut-o sectorul agriculturii (-1,7%), cu o pondere de 11,7% la
formarea PIB şi cu o diminuare a valorii adăugate brute (VAB) cu 13,4%.
Totodată, contribuţii pozitive, mai însemnate, asupra indicelui volumului fizic al
PIB au fost înregistrate de sectoarele activităţi financiare şi de asigurări (+0,9%),
industria extractivă și prelucrătoare (+0,4%), ultimul avînd o pondere la formarea
PIB de 12,2% şi o majorare a VAB cu 3,4%. Total valoarea adăugată brută pe
4
economie s-a diminuat, în anul 2015, cu 0,4% în raport cu anul anterior, având o
contribuţie negativă (-0,4%) asupra dinamicii PIB .
Impozitele nete pe produse s-au redus cu 0,8% în raport cu anul anterior,
contribuind negativ (-0,1%) asupra dinamicii PIB.
Din punct de vedere al utilizării PIB, consumul final a influenţat negativ
evoluţia PIB-ului, micșorîndu-se cu circa 2,0% față de anul precedent, urmare a
reducerii a consumului final al gospodăriilor populaţiei. Formarea brută de capital
fix a fost inferioară realizărilor anului precedent cu 1,2%, contribuind cu (-2,7%) la
descreșterea PIB. O evoluției diferită au avut exporturile şi importurile de bunuri şi
servicii. Volumele fizice ale exporturilor au crescut cu 2,3%, iar a importurilor s-au
redus cu 4,3%. În total, exportul net de bunuri și servicii a avut o contribuției
pozitivă asupra dinamicii PIB (+4,3%).
Volumul producţiei industriale, în anul 2015, a crescut cu 0,6% faţă de anul
2014, inclusiv producţia industriei prelucrătoare cu 2,3%, pe cînd producţia şi
furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a
înregistrat o descreștere cu 1,0%, iar producţia industriei extractive de 9,0%.
Producţia agricolă, în toate categoriile de gospodării, în anul 2014, s-a redus
cu 13,8% (în preţuri comparabile) faţă de anul 2014. Reducerea producţiei agricole
a fost determinată de condiţiile climaterice nefavorabile (regimul termic înalt şi
deficitul de precipitaţii din vară) fapt ce a compromis creşterea şi dezvoltarea
culturilor vegetale. Astfel, micşorarea producţiei globale agricole a fost
determinată de scăderea producţiei vegetale cu 22,6%, producţia animalieră fiind
în creştere cu 2,2%.
În ianuarie-decembrie 2015, volumul investiţiilor în active materiale pe
termen lung a însumat circa 20,8 mlrd. lei, fiind în descreştere de 8,8% (în preţuri
comparabile) faţă de ianuarie-decembrie 2014. Din acestea, lucrările de construcţii-
montaj au constituit circa 9,9 mlrd. lei, şi cu o descreștere de 16,1 %, iar investiţiile
în utilaje, maşini şi mijloace de transport au însumat 10,1 mlrd. lei, fiind în creştere
cu 1,1% faţă de ianuarie-decembrie 2014.
Preţurile de consum au înregistrat o creștere pronunțată. În anul 2015 rata
inflației a constituit 13,6% faţă de decembrie 2014, înregistrînd o majorare de
8,9 p.p. comparativ cu rata inflației anul 2014. Majorarea prețurilor de consum a
fost determinată, în general, de deprecierea monedei naționale, ceea ce a afectat
prețurile la bunurile de import și tarifele la servicii comunal-locative. Rata inflaţiei
anuală a constituit 9,7%, depăşind nivelul ţintă a inflaţiei stabilit de BNM (5% +/-
1,5%).
În anul 2015 moneda naţională a marcat o depreciere de 25,9% faţă de dolarul
SUA în termeni nominali. Leul moldovenesc s-a depreciat faţă de euro cu 13,1%.
Principalii factori care au determinat deprecierea monedei naționale au fost
diminuarea exporturilor și remiterilor valutare de peste hotare, fluctuaţiile dolarului
5
SUA pe pieţele valutare internaţionale, precum și problemele în sectorul bancar,
ceea ce a afectat piaţa valutară internă. Stocul activelor valutare de rezervă ale
Băncii Naţionale a Moldovei la 31.12.2015 a atins o valoare de 1 756,8 mil. dolari
SUA, micșorîndu-se cu 18,5% comparativ cu nivelul înregistrat la sfîrşitul anului
2014.
Exporturile şi importurile s-au diminuat esențial. În anul 2015 valoarea
exporturilor a scăzut cu 15,9%, iar a importurilor - cu 25,0%, soldul negativ al
balanţei comerciale a diminuat cu 32,2%. Este de menționat că valorile
exporturilor și importurilor au înregistrat diminuări semnificative și ca urmare a
scăderii accentuate a prețurilor mondiale la produse alimentare și nealimentare,
inclusiv la produsele petroliere. Totodată, volumele fizice ale exporturilor în anul
2015 a înregistrat o creștere de circa 2,3%, iar a importurilor au diminuat cu 4,3%
față de perioada respectivă a anului precedent.
În anul 2015 exporturile către ţările Uniunii Europene – au diminuat cu 2,3%,
exporturile către ţările CSI s-au diminuat cu 33,1%, iar către alte ţări - cu 28,2%.
Importurile în această perioadă, au fost dominate de produsele necesare
pentru asigurarea economiei naţionale cu materii prime şi energie, precum şi cele
destinate consumului populaţiei. Volumul importurilor din ţările Uniunii Europene
a scăzut cu 23,9%, din ţările CSI cu 29,7% şi cel din alte ţări – 20%.
Decalajul în evoluţia exporturilor şi importurilor a determinat acumularea în
anul 2015a unui deficit al balanţei comerciale de 2 019,9 mil. dolari SUA, cu
957,6 mil. dolari SUA. Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în anul
2015 a constituit 49,3%, faţă de 44,0% înregistrat în anul 2014.
Cîştigul salarial mediu lunar brut al unui lucrător din economia naţională în
anul 2015 a constituit 4 610,9 lei şi s-a majorat cu 10,5% faţă de anul 2014 în
termeni nominali, iar în termeni reali a crescut cu 0,7%.
Indicatorii macroeconomici efectiv realizați și prognoza acestora pentru anul
2016 se prezintă în Tabelul nr.1 la Nota informativă.
1.2.Rezultatele executării bugetului public naţional în anul 2015
În anul 2015, la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă
totală de 43 665,0 mil. lei, cu 1 154,3 mil. lei mai puţin decît suma precizată, ceia
ce constituie 97,4% faţă de prevederile anuale, iar față de acumulările anului 2014,
cu 1 218,1 mil. lei, sau cu 2,9 % mai mult. La acumularea veniturilor în anul 2015
a influențat, scăderea drastică a comerțului exterior, care a fost determinată atît de
reducerea prețurilor de export/import, cît și de modificarea structurii comerțului,
reducerea transferurilor de bani de peste hotare, precum și producerea și
6
prelucrarea producției agricole cauzată de seceta severă, la fel și suspendarea
finanțării externe.
În afară de aceasta, pentru acumularea veniturilor la bugetul public național
pînă în luna mai a anului 2015 au fost implementate prevederile politicii fiscale a
anului 2014, iar începînd cu luna mai a anului 2015 – noile prevederi a politicii
fiscale, înglobate în Legea nr. 71 din 12.04.2015 pentru modificarea și completarea
unor acte legislative.
La partea de cheltuieli bugetul public național a fost executat în sumă de
46 395,7 mil. lei, cu 3 555,8 mil. lei mai puțin decît suma precizată, sau la nivel de
92,9% din prevederile anuale.
Executarea bugetului public național în anul 2015 s-a încheiat cu un deficit în
sumă de 2730,8 mil. lei, cu 2401,4 mai puțin decît suma precizată, iar față de anul
2014 cu 784,5 mil. lei mai mult.
Pe tipuri de bugete, indicatorii bugetari se prezintă în următorul tabel:
mil.lei
2014
executat
2015 Devieri executat 2015 față de:
precizat executat precizat 2015 executat 2014
suma %% suma %%
Bugetul Public Naţional
Venituri 42446,8 44819,4 43665,0 -1154,4 97,4 1218,2 102,9
Cheltuieli 44393,1 49951,6 46395,8 -3555,8 92,9 2002,7 104,5
Deficit (-), excedent (+) -1946,3 -5132,2 -2730,8 2401,4 53,2 -784,5 140,3
Bugetul de stat
Venituri 27717,7 29372,9 28038,3 -1334,6 95,5 320,6 101,2
inclusiv transferuri între
bugete 57,2 62,2 53,2 -9,0 85,5 -4,0 93,0
Cheltuieli 29347,9 33062,8 30101,1 -2961,7 91,0 753,2 102,6
inclusiv transferuri între
bugete 12967,1 14798,1 13854,6 -943,5 93,6 887,5 106,8
Deficit (-), excedent (+) -1630,2 -3689,9 -2062,8 1627,1 55,9 -432,6 126,5
Bugetele unităţilor administrativ - teritoriale
Venituri 11086,9 11526,9 11039,1 -487,8 95,8 -47,8 99,6
inclusiv transferuri între
bugete 7106,6 8046,6 7503,9 -542,7 93,3 397,3 105,6
Cheltuieli 11347,4 12777,7 11517,5 -1260,2 90,1 170,1 101,5
inclusiv transferuri între
bugete 28,7 31,2 32,7 1,5 104,8 4,0 113,9
Deficit (-), excedent (+) -260,5 -1250,8 -478,4 772,4 38,2 -217,9 183,6
7
2014
executat
2015 Devieri executat 2015 față de:
precizat executat precizat 2015 executat 2014
suma %% suma %%
Bugetul asigurărilor sociale de stat
Venituri 12028,8 13619,7 13432,5 -187,2 98,6 1403,7 111,7
inclusiv transferuri între
bugete 3660,1 4431,9 4153 -278,9 93,7 492,9 113,5
Cheltuieli 12019,5 13670,6 13490,2 -180,4 98,7 1470,7 112,2
Deficit (-), excedent (+) 9,3 -50,9 -57,7 -6,8 113,4 -67,0 -620,4
Fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală
Venituri 4637,7 5160,1 5062,9 -97,2 98,1 425,2 109,2
inclusiv transferuri între
bugete 2200,4 2319,5 2197,7 -121,8 94,7 -2,7 99,9
Cheltuieli 4679,5 5260,1 5152,5 -107,6 98,0 473,0 110,1
inclusiv transferuri între
bugete 28,5 29,5 20,5 -9,0 69,5 -8,0 71,9
Deficit (-), excedent (+) -41,8 -100 -89,6 10,4 89,6 -47,8 214,4
1.2.1.La venituri
În anul 2015, la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă
totală de 43 665,0 mil. lei, cu 1 154,3 mil. lei mai puţin decît suma precizată, astfel
constituind 97,4% faţă de prevederile anuale, iar față de acumulările anului 2014
cu 1218,2 mil. lei sau cu 2,9 % mai mult.
Evoluția veniturilor bugetului public național pe anii 2013-2015, se prezintă
în următoarea diagramă:
8
Ca pondere în PIB, veniturile bugetului public naţional în anul 2015 au atins
un nivel de 35,8% și s-au redus cu 2,1 p.p față de anul 2014.
Pe tipuri de bugete, încasările se prezintă în următorul tabel: mil.lei
2014
executat
2015 Executat 2015 fata de
executat 2014
precizat executat (+;-) %
Bugetul public national 42446,8 44819,4 43665 1218,2 2,9%
Bugetul de stat 27717,7 29372,9 28038,3 320,6 1,2%
inclusiv transferuri 57,2 62,2 53,2 -4 -7,0%
Bugetele UAT 11086,9 11526,9 11039,1 -47,8 -0,4%
inclusiv transferuri 7106,6 8046,6 7503,9 397,3 5,6%
Bugetul asigurărilor sociale de
stat 12028,8 13619,7 13432,5 1403,7 11,7%
inclusiv transferuri 3660,1 4431,9 4153 492,9 13,5%
dintre care pentru acoperirea
deficitului 1121,5 1062,8 862,8 -258,7 -29,4%
Fondurile de asigurare
obligatorie de asistenţă
medicală 4637,7 5160,1 5062,9 425,2 9,2%
inclusiv transferuri 2200,4 2319,5 2197,7 -2,7 -0,1%
În structură, veniturile ale bugetului public naţional se caracterizează precum
urmează:
Partea majoră din veniturile bugetului public național, continuă să o dețină
veniturile fiscale, astfel în anul 2015 acestea au constituit circa 87,3 la sută. Pe
parcursul anului 2015 la bugetul public național au fost acumulate venituri fiscale
în sumă de 38 111,1 mil.lei, cu 396,7 mil.lei mai puțin decît suma precizată pe an.
Comparativ cu executat pe anul precedent, aceste încasări s-au majorat cu
2 480,3 mil.lei sau 7,0 la sută.
Din totalul veniturilor fiscale (38 111,1 mil.lei), 47,3 la sută le revin
impozitelor directe (18 040,7 mil.lei) și 49,6 la sută impozitele indirecte
(18 886,2 mil.lei).
Încasările impozitelor directe în anul 2015 au constituit 18 040,8 mil. lei, cu
274,0 mil. lei mai mult sau la nivel de 101,5 la sută faţă de prevederile anuale,
comparativ cu anul 2014, încasările impozitelor directe s-au majorat cu
2 043,7 mil. lei sau cu 12,8 la sută. Ca raportare în PIB, ponderea acestor impozite
s-a majorat în anul 2015 și a constituit 14,8% faţă de 14,3% - în anul 2014.
Conform rezultatelor atinse, în buget în 2015, impozitele indirecte au fost
colectate în sumă de 18 886,2 mil. lei sau la nivel de 98,5 la sută (cu 281,9 mil. lei
mai puțin faţă de precizat pe an). În comparaţie cu anul 2014, încasările de la
aceste impozite au crescut cu 1148,2 mil. lei sau cu 6,5 la sută. Ca pondere în PIB,
impozitele indirecte în anul 2015 s-au redus față de anul 2014 cu 0,3p.p și au
constituit 15,5%.
9
Încasările din alte impozite și taxe s-au acumulat în buget în sumă de
3 298,1 mil.lei și au depăși nivelul de 90,7 la sută față de suma precizată. Ca
pondere în suma totală a veniturilor acestea au constituit 4,8 la sută. Faţă de anul
2014, încasările au crescut cu 48,1 mil.lei sau cu 1,5 la sută. Ponderea lor în PIB a
constituit 2,7% față de 2,9% în anul 2014.
Încasările din mijloacele speciale ale instituțiilor bugetare au fost executate în
suma de 998,2 mil. lei cu 47,1 mil.lei mai puțin, sau la nivel de 95,5 la sută faţă de
prevederile anuale. Ponderea veniturilor date în PIB au înregistrat în anul 2015 -
0,8 % rămînînd practice la nivelul anului 2014.
Veniturile fondurilor speciale au fost executate în suma de 374,1 mil. lei, cu
23,7 mil. lei sau cu 6,0 % mai puțin faţă de prevederile anuale stabilite. Ponderea
acestor venituri în PIB a constituit 0,31% față de 0,36% în anul 2014.
În anul 2015 conform acordurilor încheiate cu investitorii interni și donatorii
externi în buget inițial au fost prevăzute debursări în forma de granturi în sumă de
2 847,1 mil.lei, inclusiv granturi interne -14,1 mil.lei, granturi externe-
2 833 mil.lei. Din suma totală a granturilor externe pentru suport bugetar au fost
prevăzute granturi în suma de 896,7 mil.lei. Pe parcursul anului, din partea
donatorilor și investitorilor interni au fost precizate acordurile încheiate cu
instituțiile bugetare și pentru proiecte finanțate din surse externe implementate la
nivel local.Totodată, în urma suspendării temporare de către partenerii de
dezvoltare a suportului bugetar extern au fost precizate și intrări de granturi pentru
suport bugetar, fiind reduse cu 505,3 mil.lei.
Conform rezultatelor atinse, în buget au fost debursate granturi în sumă de
2 067,8 mil.lei, dintre care granturi externe -1 953,6 mil.lei și granturi interne –
114,2 mil.lei
Comparativ cu anul 2014 sumele debursate în forma de granturi s-au redus cu
2 059,0 mil.lei sau cu circa 49,9 la sută. Ponderea în PIB a constituit 1,7% față de
3,7% în anul 2014.
1.2.2.La cheltuieli
Partea de cheltuieli a bugetului public naţional în anul 2015 a fost realizată în
sumă de 46 395,8 mil.lei, sau la nivel de 92,9% faţă de prevederi, nefiind realizate
cheltuieli în sumă de 3 555,8 mil.lei, dintre care la bugetul de stat - 2 961,7 mil.lei,
la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale -1 260,2 mil.lei, bugetul asigurărilor
sociale de stat şi fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală -
180,4 mil.lei şi 107,6 mil.lei, respectiv. Comparativ cu anul 2014, cheltuielile
bugetului public naţional au înregistrat o creştere cu 2 002,7 mil.lei sau cu
4,5 la sută.
Executarea bugetelor, componente ale bugetului public naţional s-a desfășurat
în condiții economice și financiare dificile, asigurîndu-se funcționalitatea
10
instituțiilor statului în situația înghețării de către partenerii de dezvoltare a
suportului bugetar extern. De asemenea, programele prioritare de cheltuieli şi în
special cele cu caracter social, legate de protecţia categoriilor vulnerabile ale
populației, au fost asigurate în măsura cuvenită.
La nivel mai jos decât media pe bugetul public naţional (de 92,9 %), s-au
valorificat alocaţiile bugetare în ramurile: complexul pentru combustibil și energie
- 51,0%, gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe -
69,8%, protecția mediului înconjurător și hidrometeorologia - 77,5%, agricultura,
gospodăria silvică, gospodăria piscicolă și gospodăria apelor - 83,2%,
transporturile, gospodăria drumurilor, comunicațiile și informatica - 84,5%,
cultura, arta, sportul și activități pentru tineret - 90,6%, servicii de stat cu destinație
generală - 91,4% și justiția și jurisdicția constituțională – 91,8%. Nivelul scăzut de
utilizare a mijloacelor la aceste grupe funcţionale a fost condiţionat atât de
neexecutarea planurilor de implementare a proiectelor finanţate din surse externe
în aceste ramuri cât și a cheltuielilor prevăzute la celelalte componente bugetare.
1.2.3.Balanţa bugetului public naţional şi finanţarea deficitului bugetar
Bugetul public național a înregistrat în anul 2015 un deficit la nivel de 2,24%
în PIB. În suma nominală deficitul bugetului public naţional a constituit
2 730,8 mil. lei. În structura deficitului bugetului de stat îi revine un deficit de
2 062,8 mil. lei, bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale – 478,4 mil. lei,
fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală - 89,6 mil.lei, și bugetul
asigurărilor sociale de stat- 57,7 mil. lei.
Deficitul bugetului public naţional a fost finanţat din contul surselor interne şi
externe (emisiunea VMS pe piața primară, intrări netto de împrumuturi externe),
mijloacelor din vînzarea şi privatizarea patrimoniului public, alte surse externe şi
din mijloace la conturi ale bugetelor respective.
Evoluția deficitului bugetului public național pe anii 2014-2015 pe
componentele acestuia se prezintă în următorul tabel: mil.lei
Executat Executat
2014 2015
Total BPN -1946,3 -2730,8
ponderea in PIB (%) -1,74% -2,24%
Bugetul de stat -1630,2 -2062,8
ponderea in suma totala (%) 83,8% 75,6%
Bugetele UAT -260,5 -478,4
ponderea in suma totala (%) 13,4% 17,5%
BASS 9,3 -57,7
ponderea in suma totala (%) -0,5% 2,1%
FAOAM -41,8 -89,6
ponderea in suma totala (%) 2,1% 3,3%
11
Evoluția surselor de finanțare a deficitului bugetului public național pe anii
2014-2015 se prezintă în următorul tabel: mil. lei
executat
2014 2015
Total surse de finanțare 1946,3 2730,8
Finanțarea internă netă 523,0 623,1
Finanțarea externă netă 1430,6 1867,0
Mijloacele din vînzarea şi privatizarea
patrimoniului public 427,6 219,1
Modificarea soldurilor la conturi -434,9 21,6
1.3.Rezultatele executării bugetului de stat în anul 2015
1.3.1.La venituri
Pentru anul 2015, bugetul de stat (toate componentele) la partea de venituri a
fost aprobat iniţial în sumă de 30 338,6 mil. lei.
Conform modificărilor operate prin Legea nr.200 din 20.11.2015, veniturile
bugetului de stat au fost precizate în sumă de 29 152,4 mil. lei.
Conform raportului anual, încasările la bugetul de stat la venituri (toate
componentele) au fost realizate în sumă de 28 038,4 mil. lei, cu 4,5 la sută sau cu
1 334,5 mil. lei mai puţin decît prevederile anuale precizate. Totodată, în
comparaţie cu anul 2014, au fost încasate venituri cu 320,7 mil. lei sau cu 1,2 la
sută mai mult.
Ponderea veniturilor bugetului de stat (toate componentele) în bugetul public
naţional a constituit 64,1%, și ca pondere în PIB - 23,0%. Față de anul 2014,
ponderea veniturilor bugetului de stat în bugetul public național s-a redus cu
1,2 p.p, ca ponderea în PIB cu 1,7 p.p.
În suma totală a veniturilor bugetului de stat, încasările de la veniturile fiscale
au constituit 23 648,5 mil. lei sau 83,4 la sută, veniturile nefiscale – 1 515,1 mil. lei
sau 5,4 la sută, granturile – 1 762,8 mil. lei sau 6,3 la sută, veniturile din mijloacele
speciale ale instituţiilor bugetare - 703,1 mil. lei sau 2,5 la sută, veniturile
fondurilor speciale - 355,6 mil. lei sau 1,3 la sută, transferurile la bugetul de stat de
la bugetele de alt nivel - 53,2 mil.lei sau 0,2 la sută.
12
Executarea veniturilor bugetului de stat pe componente se prezintă în
următorul tabel: mil.lei
2014 2015
executat 2015 față de
executat 2014 precizat 2015
executat precizat executat (+;-) % (+;-) %
Bugetul de stat pe
toate componentele 27717,7 29372,8 28038,4 320,7 1,2% -1334,4 -4,5%
componenta de baza 24285,4 26114,4 25409,9 1124,5 4,6% -704,5 -2,7%
inclusiv transferuri
proiectele finanțate
din surse externe 2259 2045,8 1752,8 -506,2 -22,4% -293 -14,3%
inclusiv transferuri 27,7 34,7 34,7 7
mijloace speciale 787,5 827,2 778,7 -8,8 -1,1% -48,5 -5,9%
inclusiv transferuri 31,9 32,6 23,6 -8,3
-9
fondurile speciale 401,4 408 357,4 -44 -11,0% -50,6 -12,4%
inclusiv transferuri 13,2 17,6 1,8 -11,4 -86,4% -15,8 -89,8%
În cadrul componentelor, veniturile componentei de bază au fost executate în
sumă de 25 409,9 mil. lei, cu o diminuare de 704,5 mil. lei sau cu 2,7 la sută faţă
de volumul anual precizat.
Totodată comparativ cu anul 2014 încasările la componenta de bază s-au
majorat cu 1 124,5 mil. lei sau cu 4,6 la sută.
Impozitele pe venit au deținut 15,7% din volumul veniturilor componentei de
bază a bugetului de stat și au însumat 3 983,1 mil. lei. Aceste venituri au fost
realizate cu 63,5 mil.lei mai mult decît prevederile anuale precizate. Comparativ cu
anul 2014 încasările s-au majorat cu 1 357,1 mil.lei sau cu 51,7 la sută, ca urmare a
introducerii de la 1 ianuarie 2015 integral raporturile cu bugetele UAT conform
noului sistem de formare a bugetelor UAT în baza Legii nr.397-XV din
16 octombrie 2003 privind finanțele publice locale.
Încasările impozitelor indirecte (TVA, accize, impozitele asupra comerţului
exterior şi operaţiunilor externe), în volumul veniturilor componentei de bază au
deținut în bugetul de stat 74,2 la sută și au constituit 18 844,3 mil. lei. În
comparaţie cu anul 2014 au înregistrat o creştere – 1 144,3 mil. lei.
Încasările la taxa pe valoarea adăugată au constituit 13 672,0 mil.lei sau 72,6
la sută din suma impozitelor indirecte. Față de executat 2014, încasările la TVA au
crescut cu 857,0 mil.lei sau cu 6,7 la sută, iar față de prevederile anuale aceste
încasări s-au redus cu 534,5 mil.lei sau cu 3,8 la sută. În structura, încasărilor TVA
la mărfurile produse și serviciile prestate pe teritoriul republicii au însumat 4 788,4
mil.lei, cu 78,6 mil.lei mai puțin față de prevederile anuale. Comparativ cu anul
2014 încasările s-au majorat cu 455,6 mil.lei.
TVA la mărfurile importate au fost încasate în sumă de 10 952,4 mil.lei, cu
387,1 mil.lei mai puțin decît prevăzut pe an. Față de anul 2014 încasările s-au
13
majorat cu 60,0 mil.lei. Factorii principali care au influențat la neîncasările TVA
pe intern sunt următoarele:reducerea volumelor de producere a produselor din
tutun, carne și produse din carne și alte produse agroalimenare prelucrate,
fabricarea articolelor din hîrtie, carton, încălțăminte, precum și reducerea cifrei de
afaceri la întreprinderile cu activitatea de comerț cu amănuntul. Factorii care au
influențat la încasarea TVA la import au fost prețurile scăzute la producția de
import cu circa de 20 la sută, fapt ce a redus și mai mult valoarea totală a
importurilor, deprecierea de peste 25 la sută a monedei naționale față de
principalele valute de referință a acoperit în marea partea pierderile în urma
reducerii valorii importurilor în valuta străină, însă datorită faptului că în structura
importurilor s-a majorat ponderea importurilor la cota redusă în raport cu
importurile impozitate la cota standard. Totodată, la încasările TVA au influențat
și modificările introduse în luna aprilie 2015 în art. 96 al Codului Fiscal, care
prevăd aplicarea cotelor reduse în mărimea de 8% la importul producției din
fitotehnie și horticultură.
Restituirile TVA la mărfurile și serviciile exportate și livrate cu cote reduse în
2015 au atins volumul 2 068,8 mil.lei, cu 341,4 mil.lei mai puțin decît în anul
2014.
În anul 2015, încasările de la accize au constituit în sumă de 3 844,0 mil. lei
sau 20,4 la sută din suma impozitelor indirecte înregistrînd o majorare în sumă de
416,9 mil.lei comparativ cu anul 2014. Comparativ cu planul precizat încasările
s-au majorat cu 171,0 mil.lei sau cu 4,7 la sută. Pe grupe încasările au constituit de
la: accizele la produsele din tutun – 1 365,5 mil. lei, accize la bere - 220,9 mil. lei,
accize la producția vinicolă și băuturi alcoolice - 312,0 mil.lei, accize la produsele
petroliere - 1 411,6 mil.lei, accize la autoturisme - 551,9 mil. lei, accize la alte
mărfuri - 23,4 mil.lei, accize la gaze lichefiate - 168,2 mil.lei, accize la bijuterii -
11,1 mil.lei.
În suma totală a accizelor, încasările accizelor la mărfurile produse pe
teritoriul republicii au constituit 580,9 mil.lei, cu 18,0 mil.lei față de planul
precizat, la mărfurile importate 3 483,8 mil.lei cu 98,7 mil.lei mai mult față de
planul precizat.
Totodată, restituirile la accize au constituit 220,8 mil. lei.
În anul 2015, încasările din impozitele asupra comerţului exterior şi
operaţiunilor externe au fost executate în sumă de 1 328,3 mil. lei, ce
constituie7,0 la sută din totalul impozitelor indirecte. Comparativ cu planul
precizat încasările s-au majorat cu 76,5 mil.lei iar cu 2014, aceste venituri s-au
redus cu 129,6 mil. lei sau cu 8,9 la sută. Reducerea încasărilor față de anul 2014
se explică prin reducerea importurilor precum și implementarea Acordului de
instituire a zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (taxele vamale).
Încasările nefiscale în 2015 au constituit 1 514,3 mil. lei, sau 5,4 la sută din
totalul acumulărilor la bugetul de stat. Comparativ cu planul precizat încasările
s-au majorat cu 26,6 mil.lei. În suma totală a încasărilor nefiscale, alte venituri din
14
activitate de întreprinzător şi din proprietate au constituit 1 106,5 mil. lei sau cu
0,9 la sută mai mult decît prevederile anuale (1 096,2 mil.lei), taxele şi plăţile
administrative - 207,9 mil. lei cu 3,0 la sută mai mult faţă de prevederile anuale
(201,9 mil.lei), amenzile şi sancţiunile administrative - 199,9 mil. lei cu 9,0 la sută
mai mult decît sumele prognozate (183,4 mil.lei).
Inițial pentru susținerea bugetului au fost aprobate granturi în sumă de
816,8 mil.lei (echivalentul a 37,13 mil.euro). Tranșele respective urmau a fi
debursate de către Comisia Europeană în felul următor: pentru dezvoltarea
sectorului rural-250,8 mil.lei (11,4 mil.euro), pentru reforma sectorului
energetic(construcția gazoductului Ungheni-Chișinău) -220,0 mil.lei (10 mil.euro),
reforma sectorului justiției 280,5 mil.lei (12,75 mil. euro), pentru educația
vocațională-64,5 mil.lei (2,98 mil.euro), precum și de la Guvernul Romîniei pentru
construcția gazoductului Ungheni-Chișinău-80 mil.lei (3,64 mil.euro). Totodată, în
legătura cu suspendarea temporară de către Comisia Europeană a finanțarii
programelor existente, și condiționarea reluării finanțării odată cu atingerea
înțelegerilor cu FMI în bugetul precizat la acest capitol, rămîn numai tranșele la
care la momentul luării deciziei au fost finalizate procedurile de evaluare a
progresului atins în sumă de 391,4 mil.lei (echivalentul a 14,45 mi.euro) și anume:
dezvoltarea sectorului rural-264,0 mil.lei (12,0 mil.euro), educația vocațională-
53,9 mil.lei (2,45 mil.euro). În planul precizat a fost inclus și un grant de la
Guvernul României în sumă de 73,5 mil.lei (3,34 mil.euro) destinat reabilitării,
modernizării și/sau renovării instituțiilor publice. Însă pînă la finele anului 2015
înțelegerile cu FMI nu au fost atinse, ca rezultat nici o tranșă nu a fost debursată.
Reieșind din faptul că începînd cu 1 ianuarie 2016, Legea nr.181 din 25 iulie
2014 finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale întră în vigoare integral,
conform prevederilor alin (3) art. 42 și alin (3) art. 43,care prevede că cheltuielile
autorităților /instituțiilor bugetare se aprobă se execută și se raportează fără
divizare pe surse de acoperire la partea de venituri componentei de bază au fost
transferate soldurile mijloacelor în conturi de la componenta mijloace speciale ale
instituțiilor bugetare și fondurilor speciale în sumă de 253,6 mil.lei, dintre care: de
la mijloace special-179,9 mil.lei și fonduri speciale-73,7 mil.lei.
În structura bugetului de stat, componenta mijloace speciale ale instituţiilor
bugetare finanţate de la bugetul de stat, partea de venituri, a fost aprobată iniţial în
Legea bugetului de stat pe anul 2015, în sumă de 741,1 mil.lei. În rezultatul
modificărilor operate la legea menționată pe parcursul anului 2015, precum şi
modificările operate de executorii de buget în planurile de finanţare în baza
prevederilor art.16 alin. (1) punctul 1 din Legea bugetului de stat, volumul precizat
al mijloacelor menţionate a însumat la venituri - 827,4 mil. lei. Pe parcursul anului,
instituţiile bugetare finanţate de la bugetul de stat au acumulat venituri din
mijloacele speciale în sumă de 778,7 mil. lei sau la nivel de 94,1 la sută din
prevederile anuale precizate. Comparativ cu anul 2014 încasările date s-au redus -
cu 8,8 mil. lei sau cu 1,1 la sută. În structura veniturilor instituțiilor bugetare
veniturile de la prestarea serviciilor cu plată a constituit 580,8 mil.lei și darea în
15
locațiune a încăperilor -122,3 mil.lei, granturi pentru implementarea unor
programe 52,0 mil.lei și transferuri de la alte bugete 23,6 mil.lei.
La componenta fonduri speciale suma încasărilor anuale pe fonduri speciale a
constituit 357,4 mil.lei și au fost în descreștere cu 50,6 mil.lei față de planul
precizat pa an, primordial din contul neîncasărilor la fondurile ecologice.
Comparativ cu anul 2014 încasările la fonduri s-au redus cu 43,9 mil.lei.
La componenta proiecte finanţate din surse externe. În total, prevederile
anuale au constituit 2 045,8 mil. Lei inclusive din contul granturilor –
2 009,3mil.lei. Ţinînd cont de mersul realizării lucrărilor în proiectele respective,
pe parcursul anului au fost debursate din partea donatorilor externi granturi în
sumă de 1 710,1 mil. lei (echivalent 89,1 mil. dolari SUA), transferuri de la alte
componente ale bugetului de stat şi bugetele UAT - 34,7 mil. lei, alte încasări au
constituit - 8,1 mil. lei.
Total, încasările au constituit 1 752,8 mil. lei sau cu 292,9 mil. lei mai puțin
decît suma precizată pe an, nivelul îndeplinirii sarcinii stabilite constituind
85,6 la sută.
Descifrarea detaliată pe tipuri de venituri se prevede în Tabelul nr.5 la Nota
informativă.
1.3.2.La cheltuieli
Conform rezultatelor anului 2015, cheltuielile bugetului de stat pe toate
componentele au constituit 30 101,1 mil.lei, cu 2 961,7 mil.lei sau cu 9,0% sub
nivelul prevăzut pe an.
Comparativ cu anul 2014, cheltuielile realizate în anul 2015 sunt în creştere cu
753,2 mil.lei sau cu 2,6 la sută.
Cheltuielile bugetului de stat, în anii 2013-2015, pe componente se prezintă în
tabelul ce urmează: mil.lei
Denumirea
indicatorului
2013
executat
2014
executat
2015 2015 executat față de
prevăzut executat
2014
executat
2015
prevăzut
2014
executat
2015
prevăzut
devieri (+,-) %%
Total 23901,2 29347,9 33062,8 30101,1 753,2 -2961,7 102,6 91,0
Componenta de bază 20175,5 24317,9 26903,7 24759,0 441,1 -2144,7 101,8 92,0
Mijloace speciale 720,8 789,9 867,9 925,3 135,4 57,4 117,1 106,6
Fonduri speciale 419,4 588,0 601,4 574,9 -13,1 -26,5 97,8 95,6
Proiecte finanțate din
surse externe 2618,6 3667,7 4712,5 4102,4 434,7 -610,1 111,9 87,1
Notă: În volumulul cheltuielilor executate sunt incluse soldurile de mijloace din conturi, transferate
la finele anului la componenta de bază, de la componenta mijloace speciale – 179,9 mil.lei și de la
componenta fonduri speciale – 73,7 mil.lei.
16
Volumul major al cheltuielilor neexecutate, se atribuie la componenta de bază
– 2 144,7 mil. lei sau (8,0%), inclusiv pentru învățământ – 425,4 mil. lei (1,6 %
din prevederile actualizate); agricultură, gospodăria silvică, gospodăria piscicolă și
gospodăria apelor – 345,9 mil. lei (1,3%); asigurarea și asistența socială –
336,3 mil. lei (1,3%); transporturile, gospodăria drumurilor; comunicațiile și
informatica – 303,0 mil. lei (1,2%); ocrotirea sănătății – 148,9 mil. lei (0,6%);
gospodăria comunală și gospodăria de exploatare a fondului de locuințe -
136,9 mil. lei (0,5%); servicii de stat cu destinație generală – 122,8 mil. lei (0,5%);
protecția mediului și hidrometeorologia - 117,9 mil. lei (0,4%); complexul pentru
combustibil și energie – 72,6 mil. lei (0,3%); cultura, arta, sportul și activitățile
pentru tineret – 44,8 mil. lei (0,2%).
La componenta mijloace speciale, cheltuielile neexecutate au constituit
122,5 mil.lei (14,1%), dintre care: pentru ocrotirea sănătății – 34,1 mil. lei,
învățământ – 20,5 mil. lei, agricultură, gospodăria silvică, gospodăria piscicolă și
gospodăria apelor – 12,6 mil. lei, menținerea ordinii publice și apărarea națională –
10,9 mil. lei.
Cheltuielile neexecutate din contul fondurilor speciale au constituit
100,2 mil.lei (6,7%), dintre care 71,3 mil. lei se atribuie fondurilor ecologice.
Cheltuielile neexecutate în cadrul proiectelor finanțate din surse externe
constituie 610,1 mil. lei sau 12,9%. Aceste devieri se atribuie, în special,
neutilizării mijloacelor prevăzute pentru gospodăria comunală și gospodăria de
exploatare a fondului de locuințe - 116,0 mil. lei, transporturile, gospodăria
drumurilor, comunicațiile și informatica - 78,3 mil. lei, agricultura, gospodăria
silvică, gospodăria piscicolă și gospodăria apelor - 77,4 mil. lei, complexul pentru
combustibil și energie - 66,8 mil. lei, protecția mediului și hidrometeorologia -
57,1 mil. lei, alte servicii legate de activitatea economică – 120,1 mil. lei.
Nivelul executării părții de cheltuieli a bugetului de stat, este rezultatul
faptului că, finanțarea cheltuielilor s-a efectuat pe măsura încasării mijloacelor
bănești la conturile bugetului de stat, în baza prevederilor și prioritizărilor stipulate
la art.10 alin.(4) din Legea nr.847-XIII din 24 mai 1996 (cu modificările și
completările ulterioare).
În aspect economic, cheltuielile curente au fost executate la nivel de 94,5% iar
cheltuielile capitale - la nivel de 81,2% faţă de prevederile anuale. Cheltuielile de
personal au fost finanţate la nivel de 99,1%, transferurile către populaţie – 94,5%,
transferurile în economie - 81,2%, cheltuielile pentru mărfuri şi servicii - 92,8 %.
17
1.3.3.Datoria de stat și deservirea acesteia
La situaţia din 31 decembrie 2015, soldul datoriei de stat exprimat în lei, a
constituit 33 509,2 mil.lei, și reprezintă echivalentul a 1 337,0 mil. dolari SUA
datorie de stat externă şi 7 225,4 mil. lei - datorie de stat internă. Astfel, soldul
datoriei de stat externe a constituit 90% din valoarea precizată pe an, iar soldul
datoriei de stat interne – 103% față de valoarea precizată pe an.
Comparativ cu anul 2014, soldul datoriei de stat denominat în monedă
naţională pe parcursul anul 2015 s-a majorat cu 6 038,6 mil.lei sau cu 22,0% ca
urmare a majorării soldului datoriei de stat externe exprimat în dolari SUA,
deprecierii monedei naţionale faţă de valutele în care este denominată datoria de
stat externă, precum şi datorită majorării soldului datoriei de stat interne.
Ponderea datoriei de stat în PIB, la situația din 31 decembrie 2015, a
constituit 27,5%, înregistrînd o majorare cu 3,0 p.p.în raport cu situaţia de la
sfîrşitul anului 2014.
Pentru deservirea datoriei de stat interne au fost utilizate mijloace financiare
în sumă de 17 364,8 mil. lei, iar pentru deservirea datoriei de stat externe -
974,0 mil.lei. Pentru rambursarea sumei principale au fost utilizate mijloace în
sumă de 17 295,5 mil.lei, cu 534,9 mil. lei, sau cu 3,2% mai mult decît în anul
2014, iar pentru serviciul datoriei de stat - 1 043,3 mil. lei, ceea ce constituie cu
451,6 mil.lei, sau cu 76,3% mai mult, comparativ cu anul 2014.
Cheltuielile prevăzute pentru serviciul datoriei de stat au fost utilizate la nivel
de 98,0% față de prevederi sau 3,5 la sută din cheltuielile totale ale bugetului de
stat.
Serviciului datoriei de stat externe revin alocații în sumă de 269,5 mil.lei, care
au fost executate în sumă de 249,7 mil.lei, sau la nivel de 92,7%, iar pentru
serviciul datoriei de stat interne –794,7 mil.lei, fiind executate în sumă de
793,6 mil.lei, sau la nivel de 99,9% față de prevederi.
În cheltuielile totale pentru serviciul datoriei de stat, ponderea serviciului
datoriei de stat interne constituie 76,1%, iar datoriei de stat externe – 23,9%.
18
1.3.4.Balanţa bugetului de stat şi sursele de finanțare
Bugetul de stat s-a soldat cu un deficit în sumă de 2 062,7 mil. lei inclusiv
structură componenta mijloace speciale - 146,5 mil. lei, proiectele finanţate din
surse externe - 2 349,5 mil. lei, componenta fondurile speciale - 217,5 mil.lei, iar
componenta de bază s-a soldat cu un excedent în sumă de 650,9 mil.lei
Descifrarea deficitului bugetului de stat în anul 2015, pe componente, se
prezintă în următorul tabel: mil. lei
Precizat Executat
Total -3 689,9 -2 062,7
% în PIB 3,1 1,69
% în total 100,0 100,0
Componenta de bază -789,3 650,9
% în total 21,4 -31,5
Mijloace speciale -40,5 -146,5
% în total 1,1 7,1
Fonduri speciale -193,4 -217,5
% în total 5,2 10,5
Proiecte finanţate din surse externe -2 666,7 -2 349,5
% în total 72,3 113,9
Sursele de finanţare ale deficitului/excedentului se constituie din:
a) la componenta de bază excedentul a fost finanțat:
- sursele interne - 542,0 mil. lei, dintre care emisiunea valorilor mobiliare de
stat pe piaţa primară în sumă de 243,2 mil. lei şi răscumpărarea valorilor mobiliare
de stat emise pentru stabilitatea financiară - în sumă de 93,1 mil. lei; mijloace
împrumutate de la solduri în conturi de mijloace extrabugetare -107,7 mil.lei, alte
surse interne 284,2 mil.lei.
- intrări de împrumuturi externe - 287,2 mil. lei împrumuturi din partea
Băncii Mondiale (echivalent 15,0 mil. dol. SUA, dintre care 5,96 mil. dol. SUA -
reforma educației (modernizarea școlilor de circumscripție), 3,486 mil. dol. SUA –
consolidarea eficacității rețelei de asistență socială, 2,706 mil dol.SUA –
transformarea sistemului de sănătate, 2,86 mil.dol.SUA –agricultură competitivă);
- pentru onorarea obligaţiunilor faţă de creditorii externi au fost utilizate -
724,2 mil. lei (echivalent 38,5 mil. dol. SUA);
- mijloace din vânzarea şi privatizarea patrimoniului public - 35,2 mil. lei;
- majorarea soldurilor mijloacelor băneşti în cont - 791,1 mil. lei.
b) la componenta mijloace speciale, deficitul a fost finanţat din contul
soldurilor mijloacelor băneşti la conturile instituţiilor bugetare în volum de
135,9 mil. lei și alte surse interne în sumă de 10,6 mil.lei;
c) la componenta fondurilor speciale deficitul a fost finanțat din contul
soldurilor mijloacelor bănești la conturile acestor fonduri în sumă de 217,5 mil. lei;
19
d) deficitul pe proiectele finanţate din surse externe a fost finanţat din
împrumuturi externe, în sumă de 2 242,8 mil. lei (echivalent a 118,5 mil. dol.
SUA), din contul altor surse - 162,3 mil. lei și din soldurile mijloacelor bănești la
conturile acestor proiecte în suma de 194,6 mil.lei. Totodată, pentru finanțarea
componentei de bază au fost împrumutate 250,2 mil.lei.
II. Cadrul bugetar-fiscal pe anul 2016
2.1.Prognoza principalilor indicatori macroeconomici
La estimarea indicatorilor macroeconomici pentru anul 2016 s-a luat în
consideraţie evoluţia economiei mondiale şi a ţărilor care sunt parteneri comerciali
ai ţării noastre (în primul rînd, scăderea economiei în Federația Rusă, agravarea
situației în Ucraina şi redresarea economiilor în ţările UE). Situaţia creată pe plan
mondial va determina activitatea pasivă din partea mediului de afaceri şi a
consumului populaţiei, ceea ce va avea impact asupra sectorului real al economiei
şi a comerțului exterior.
Scenariu macroeconomic prezentat prevede o redresare treptată a situației
macroeconomice începînd cu anul 2016.
Conform estimărilor de prognoză, în urma factorilor menționați, PIB în
termeni reali în anul 2016 vă înregistra o creștere ușoară de 1,5 %. Creşterea
anuală în termeni reali a producţiei industriale va înregistra o creștere în anul 2016
la 2,0%. Producţia agricolă se preconizează să crescă în anul 2016 cu 5,0%, iar
ritmul de creştere a investiţiilor în active materiale pe termen lung va constitui
2,0 %
Evoluția produsului intern brut pe anii 2012-2016 se prezintă în următorul
grafic:
88,2100,5
112,1121,9
133,5
-0,7
9,4
4,8
-0,5
1,5
-2,0
0,0
2,0
4,0
6,0
8,0
10,0
-10
10
30
50
70
90
110
130
150
2012 2013 2014 2015 2016
efectiv prognoza
PIB, mlrd. lei Cresterea reala a PIB, %
20
Reieşind din tendinţele de dezvoltare a agriculturii şi industriei, estimate
pentru anul 2016, dar luînd în considerare cererea externă redusă (în special, din
partea Federației Ruse și țărilor UE), exportul se va crește modest cu doar 1,0%
faţă de nivelul anului 2015 şi va însuma 2 000 mil. dolari SUA.
Importurile se prognozează că vor vor creşte în 2016 cu circa 2% și vor
însuma 4050 mil. dolari SUA. Creşterea volumului importurilor va fi condiţionată
de restabilirea cererii interne, în special, pentru materia primă de import din partea
mediului de afaceri; majorarea fluxului de investiţii, în special a maşinilor,
aparatelor electrice, produselor minerale. Ponderea majoră în totalul importurilor
va reveni, ca de obicei, resurselor energetice, datorită creşterii economice
preconizate în sectoarele de bază ale economiei.
Soldul negativ al balanţei comerciale va constitui 2050 mil. dolari SUA în
anul 2016 față de 2000 mil. dolari în anul 2015.
Evoluția comerțului exterior, 2012-2016
Evoluția ratei inflației si a cursului de schimb, 2012-2016
Obiectivul principal al politicii
monetare pe termen mediu va rămîne și
în continuare reducerea și menținerea
ratei anuale a inflației în intervalul de
variație de 1.5 p.p. de la ținta inflației de
5.0 la sută anual. Ritmul anual al IPC,
conform prognozei, va înregistra nivelul
de 10.5 la sută pentru anul 2016.
Revenirea ratei anuale a inflației în
intervalul de variație a țintei inflației se
prognozează pentru a doua jumătate a
anului 2017. Reconfigurarea proiecţiei
ratei anuale a inflaţiei pentru 2016 este
determinată de contribuţiile din partea
preţurilor reglementate, a prețurilor la
combustibili şi a prețurilor la produsele alimentare.
prognoza2012 2013 2014 2015 2016
Export , mil. USD 2161,9 2428,3 2339,5 1966,9 2000
modificarea procentuala anuala,% -2,5 12,3 -3,7 -15,9 1
Import, mil. USD 5212,9 5492,4 5317 3986,8 4050
modificarea procentuala anuala,% 0,4 5,4 -3,2 -25 2
Soldul balantei comerciale, mil. USD -3051 -3064,1 -2977,5 -2019,9 -2050
% in PIB -41,9 -38,4 -37,3 -31,2 -32,4
4,6 4,6 5,1
9,710,512,11 12,59
14,04
18,82
21,1
0
5
10
15
20
25
0
2
4
6
8
10
12
14
2012 2013 2014 2015 2016
efectiv prognoza
Rata inflatiei (media anuala), % Cursul de schimb mediu anual, MDL/USD
21
În ceea ce privește cursul de schimb mediu anual al monedei naţionale acesta
se estimează la nivel de circa 21,1 lei pentru un dolar SUA pentru anul 2016.
Principalii factori care vor influenţa modificarea cursului de schimb sunt
diminuarea intrărilor valutare de peste hotare, creșterea lentă a exporturilor și
fluctuaţiile dolarului SUA pe pieţele valutare internaţionale.
Evoluția cîștigului salarial mediu lunar
pe un salariat în economie, 2012-2016
Pentru anul 2016
cîștigul salarial mediu
lunar pe un salariat în
economie va atinge
5 050,0 lei, fiind în creștere
față de anul 2015 cu 9,5%
în valori nominale.
Totodată, nivelul relativ
înalt al inflației anuale, va
contribui la reducerea
cîștigului salarial în
termeni reali (99,1% față
de anul 2015). Fondul de
remunerare a muncii va
crește practic cu același ritm, atingînd suma de 36,2 mlrd. lei sau 27,1% în raport
cu PIB. Creşterea cîștigului salarial nominal mediu lunar şi a fondului de
remunerare a muncii va fi condiţionată de dezvoltarea sectorului privat, precum şi
implementarea unor măsuri în sectorul bugetar, prevăzute de legislație în domeniul
de salarizare, care intră în vigoare din anul 2016.
2.2.Politica bugetar – fiscală
2.2.1.Politica în domeniul veniturilor
La elaborarea proiectului de buget s-a ținut cont de principale măsuri de
politică fiscală şi vamală pentru anul 2016:
diminuarea cotei accizului pentru cidru de mere şi pere de la 12,34 lei/litru
pînă la 2,38 lei/litru; introducerea impozitului pe avere pentru persoanele fizice – proprietari ai
bunurilor imobiliare (cu excepția terenurilor) pe teritoriul Republicii Moldova, care
au o suprafață mai mare de 120 m2 și valoarea estimată, apreciată de către organele
cadastrale teritoriale ce depășește 1,5 milioane de lei; majorarea cotelor accizelor la țigarete cu filtru; majorarea cotelor accizelor stabilite în sume fixe (băuturi alcoolice, oxigen,
azot, articole de bijuterie sau de giuvaiergerie, autoturisme, alte tutunuri şi
3477,7
3765,1 4172,04611,0
5050,0104,1
103,5
105,4
100,7
99,198
99
100
101
102
103
104
105
106
0,0
1000,0
2000,0
3000,0
4000,0
5000,0
6000,0
2012 2013 2014 2015 2016
efectiv estimat
%MD
L
salariul nominal mediu lunar, lei cresterea reala, %
22
înlocuitori de tutun fabricate), prin ajustarea acestora la rata inflaţiei prognozată
pentru anul 2016 și pentru combustibili: benzina, motorina și derivatele acestora,
gazele lichefiate şi naturale, prin indexarea acestora la coeficientul de creştere
anuală a produsului intern brut nominal prognozat pentru anul 2016; introducerea scutirii de taxa vamală la importul materiei prime
medicamentoase, materialelor, articolelor, ambalajului primar și secundar utilizate
la prepararea și producerea medicamentelor cu specificarea expresă a poziţiilor
tarifare a acestora, precum și a dializoarelor; diminuarea cotelor taxelor vamale de la ,,5%”,,6,5%”,,8%”,,10%” la ,,1%”
pentru mărfurile utilizate în calitate de produse complementare pentru produsele
finite ale companiilor din industria prelucrătoare.
2.2.2.Politica în domeniul cheltuielilor
Pentru anul 2016 în domeniul cheltuielilor se prevede asigurarea
implementării în continuare a priorităţilor de politici, care derivă din Programul de
activitate al Guvernului şi documentele de politici naţionale şi sectoriale, aşa
precum:
reformarea sistemului educaţional, inclusiv reforma descentralizării
financiare;
modernizarea sistemului şi sporirea calităţii serviciilor de sănătate, inclusiv
implementarea în continuare a programelor naționale și speciale în domeniul
ocrotirii sănătății;
sustenabilitatea financiară a sistemului de pensii, inclusiv asigurarea
financiară a politicilor în domeniul prestațiilor sociale implementate în anul 2015,
majorarea începînd cu 1 ianuarie 2016 a indemnizațiilor pentu copiii adoptați și cei
aflați sub tutelă/curatelă;
sporirea calităţii şi eficienţei în justiţie, afaceri interne şi combaterea
corupţiei;
trecerea la standarde noi de pregătire a trupelor în domeniul apărării
naționale;
reformarea Serviciului de Informații și Securitate;
dezvoltarea investiţiilor în infrastructura de drumuri, inclusiv reabilitarea
drumurilor naționale și de conexiune cu centrele sociale;
ameliorarea climatului de afaceri, inclusiv susuținerea întreprinderlor mici
și mijlocii;
crearea și modernizarea infrastructurii rurale pentru dezvoltarea activităților
antreprenoriale;
modernizarea și restructurarea lanțului agroalimentar la cerințele
internaționale, promovarea producției agricole cu valoare adăugată înaltă;
integrarea republicii în piața energetică europeană, implementarea
proiectelor de eficiență energetic;
23
măsuri de reducere a poluării mediului, dezvoltarea infrastructurii regionale
de eliminare, colectare selectivă și reciclare a deșeurilor, acces sporit la sistem
sigur de apă potabilă de calitate și la servicii de sanitație;
reabilitarea edificiilor culturale;
alte priorităţi din cadrul sectoarelor, care fac subiectul strategiilor sectoriale
de cheltuieli.
2.2.3.Politica în domeniul datoriei de stat şi finanţării deficitului bugetar
Politica în domeniul datoriei de stat externe este orientată spre contractarea
împrumuturilor de stat externe pe termen mediu și lung, ținând cont de raportul
cost/risc.
Politica în domeniul datoriei de stat interne va fi orientată spre dezvoltarea
pieței interne a valorilor mobiliare de stat.
Deficitul bugetar urmează a fi finanțat, atît din surse externe, cît și din surse
interne.
Finanțarea externă netă va fi pozitivă cu tendință ascendentă comparativ cu
anul precedent.
Finanțarea internă include venituri din comercializarea VMS pe piața internă,
și ca valoare netă va fi pozitivă.
2.3. Estimarea bugetului public naţional pe anul 2016
2.3.1.Veniturile bugetului public naţional
Parametrii bugetului public naţional au fost estimaţi reieşind din politica
bugetar-fiscală şi a prognoza preliminară ale indicatorilor macroeconomici pe anul
2016, prezentați de către Ministerul Economiei pe 23 ianuarie 2016.
Veniturile globale ale bugetului public naţional se estimează în sumă de circa
48 512,4 mil. lei, cu 4 847,4 mil. lei sau cu 11,1 la sută mai mult faţă de executat în
anul 2015, iar ca pondere în PIB - la nivel de 36,3 la sută cu 0,5 p.p. mai mult decît
în anul 2015.
24
Evoluţia veniturilor bugetului public naţional pe anii 2014-2016 se prezintă în
diagrama ce urmează:
Evoluţia veniturilor pe componente a bugetului public naţional, pe anii 2014-
2016, se prezintă în următorul tabel: mil. lei
2014 2015 2016
proiect
Proiect 2016 fata de
executat 2015
executat (+;-) %
Bugetul public national 42446,8 43665,0 48512,4 4847,4 11,1%
Bugetul de stat 27717,7 28038,3 31378,9 3340,6 11,9%
inclusiv transferuri 57,2
Bugetele UAT 11086,9 11039,1 11611,1 572,0 5,2%
inclusiv transferuri 7106,6 7503,9 7951,7 447,8 6,0%
Bugetul asigurărilor sociale de
stat 12028,8 13432,5 14945,7 1513,2 11,3%
inclusiv transferuri 3660,1 4153 4738,2 585,2 14,1%
dintre care pentru acoperirea
deficitului 1121,5 862,8 1140,8 278,0 32,2%
Fondurile de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală 4637,7 5062,9 5838,5 775,6 15,3%
inclusiv transferuri 2200,4 2197,7 2571,9 374,2 17,0%
25
Tendințele acumulărilor de venituri pe componentele bugetului public
național (cu excepția transferurilor între componente), pe anii 2014-2016, se
prezintă în următorul grafic:
În structura bugetului public național, încasările veniturilor bugetului de stat
dețin 64,7 la sută și vor însuma 31 378,9 mil. lei. În comparație cu executat 2015
aceste venituri vor crește cu 3 340,6 mil.lei sau cu 11,9 la sută.
Creșterea veniturilor bugetului de stat, în fond, se explică prin creșterea
semnificativă în structura veniturilor bugetului a granturilor pentru suport bugetar,
intrări din care în anul 2015 nu au avut loc. Creșterea veniturilor bugetului de stat
fară granturi va constitui 5,5 la sută.
Ponderea încasărilor la bugetul asigurărilor sociale de stat în bugetul public
național va constitui 21,0 la sută, fiind estimate în sumă de 10 207,5 mil.lei (fără
transferuri). Comparativ cu executarea anului 2015 veniturile proprii vor creşte cu
928,0 mil.lei sau cu 10,0 la sută.
Veniturile fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală în structura
bugetului public național constituie 6,7 la sută, fiind prognozate în sumă de
3 266,6 mil.lei (fără transferuri). Comparativ cu executarea anului 2015 veniturile
proprii ale fondurilor date vor înregistra o creştere cu 401,4 mil.lei sau cu
14,0 la sută.
Veniturile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale în structura bugetului
public național vor deține 7,5 la sută fiind estimate în sumă de 3 659,4 mil.lei (fără
transferuri). Comparativ cu anul 2015, veniturile se estimează cu 124,2 mil.lei mai
mult, sau cu 3,5 la sută. Menținerea veniturilor proprii ale BUAT practic la nivelul
anului 2015 se explică cu reducerea granturilor și a donațiilor în aceste bugete cu
circa 78,7 mil. lei față de anul 2015. Totodată creșterea impozitelor și a taxelor
locale constituie circa 203 mil. lei.
26
Structura veniturilor bugetului public naţional pe grupuri de impozite pe anul
2016, în clasificație nouă, se prezintă în următoarea diagramă:
În structura veniturilor bugetului public naţional, partea majoră o deţin
impozitele si taxele, astfel în anul 2016 acestea vor constitui circa 60,3 la sută
(29 237,3 mil. lei), faţă de 61,0 la sută (26 634,3 mil. lei) în anul 2015. Din totalul
acestora, 73,1 la sută le revin impozitelor si taxelor pe mărfuri si servicii
(21 386,7 mil. lei) şi 21,0 la sută - impozitelor pe venit (6 140,1 mil. lei) 4,4 la
suta taxelor asupra comerțului exterior si operațiunilor externe (1 287,6 mil. lei) si
1,4 la suta impozitelor pe proprietate (422,9 mil. lei). Ca pondere în PIB impozitele
si taxele vor deține în anul 2016 - 21,9%, fiind la același nivel ca si in anul 2015.
Structura impozitelor si taxelor pe anul 2016 se prezintă în următoarea
diagramă:
Impozite si taxe 60%
Contribuții și prime de asigurări
obligatorii28%
Granturi8%
Alte venituri4%
impozite pe venit21%
impozite pe bunurile imobiliare
2%
impozite si taxe pe marfuri si servicii
73%
taxa asupra comertului exterior
si operatiunilor
externe4%
27
Cele mai ponderi din totalul impozitelor si taxelor pe mărfuri și servicii în
anul 2016 le revin TVA și accizelor care vor reprezintă, respectiv, 71,6 la suta si
20,1 la suta.
Contribuțiile si primele de asigurări obligatorii reprezintă 27,8 la suta din
totalul veniturilor bugetului publica național si se prognozează in suma de
13 462,6 mil. lei. Din acestea 75,8% revine contribuțiilor de asigurări sociale de
stat obligatorii (10 202,6 mil. lei), iar 24,2% primelor de asigurare obligatorie de
asistenta medicala (3 260 mil. lei). Ca pondere in PIB aceasta grupa de venituri
reprezintă circa 10 la suta, fiind la nivelul anului 2015.
In structura veniturilor BPN granturile se prognozează să detină circa
7,8 la suta (3 800,8 mil. lei). Din totalul granturilor cele destinate susținerii
bugetului reprezintă circa 72,2 la suta (2 746,1 mil. lei), restul 27,7%
(1054,7 mil. lei) fiind destinate proiectelor finanțate din surse externe. Granturile
destinate suportului bugetar în proporție de 94,3 la sută sînt granturi din partea
Uniunii Europene. Tranșele nedebursate în anul 2015, în urma suspendării
finanțărilor din partea UE se preconizează a fi debursate in anul 2016. Ponderea
granturilor în PIB va constitui 2,8 la sută.
Evoluția granturilor externe ale BPN, 2014-2016
Alte venituri ale bugetului public național se prognozează în sumă de
2 011,7 mil. lei sau circa 4,1 la sută din totalul veniturilor. Circa 68 la sută din
acestea reprezintă veniturile din vînzarea mărfurilor și serviciilor. Veniturile
colectate de către instituțiile bugetare în urma comercializării mărfurilor și
serviciilor, locațiunii bunurilor și donațiilor voluntare se prognozează în sumă de
1 166,4 mil. lei.
executat executat proiect2014 2015 2016
Granturi 3913,5 1905,6 3800,8
dintre care
Granturi pentru susținerea bugetului 1606,4 0 2746,1Granturi pentru proiectele finanțate din surse externe 2307,1 1905,6 1054,7
Granturi 278,7 101,3 180,1
dintre care
Granturi pentru susținerea bugetului 114,4 0,0 130,1Granturi pentru proiectele finanțate din surse externe 164,3 101,3 50,0
(mil. lei)
(mil. $ SUA)
28
Structura altor venituri ale BPN pe anul 2016 se prezintă în următoarea
diagramă:
2.3.2.Cheltuielile bugetului public naţional
Cheltuielile bugetului public naţional pe 2016 prevăd asigurarea
implementării priorităţilor de politici, care derivă din documentele de politici
naţionale şi sectoriale, caracteristice pentru fiecare componentă a bugetului public
naţional.
Pentru anul 2016, cheltuielile bugetului public naţional se estimează în sumă
de 52 784,4 mil.lei, cu o creștere de 8 222,2 mil.lei față de executat în anul 2014 și
de 6 321,3 mil.lei faţă de rezultatele anului 2015 (în condiții comparabile).
Raportate către PIB, cheltuielile publice sînt în creștere de la 38,1% - în anul 2015
pînă la 39,5% - în anul 2016.
Evoluţia cheltuielilor bugetului public naţional în anii 2014-2016, se prezintă
în diagrama ce urmează:
Venituri din proprietate
14%
Venituri din vînzarea mărfurilor și serviciilor
68%
Amenzi și sancțiuni11%
Donații voluntare
2%
Alte venituri2%
44562,2
46463,1
52784,4 39,8
38,1
39,5
37
38
38
39
39
40
40
40000
42000
44000
46000
48000
50000
52000
54000
2014 executat 2015 executat 2016 proiect
% în PIB
mil. lei
Cheltuielile BPN Ponderea în PIB (%)
29
În structura cheltuielilor bugetului public naţional pe componente bugetare,
majoritatea este menținută în continuare de programele finanţate de la bugetul de
stat, care deţin circa 38,6% din cheltuielile publice, cu 3 p.p.mai mult față de anul
2015.
Evoluţia cheltuielilor pe componentele bugetului public naţional în anii 2014-
2016 (cu excepţia transferurilor între bugete), se prezintă în următoarea diagramă:
Comparativ cu anul 2015, toate componentele bugetare ale bugetului public
naţional atestă creștere în anul 2016, respectiv, cheltuielile bugetului de stat se
majorează cu 17,1 %, cheltuielile fondurilor asigurării obligatorie de asistenţă
medicală - cu 13,3%, cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat - cu 11,2%,
iar cheltuielile bugetelor UAT - cu 2,7%.
16559,9
16525,8
20299,9
12020,4
13469,5
14976,1
4651,0 5132,0 5838,5
11330,9 11335,8 11669,9
0,0
5000,0
10000,0
15000,0
20000,0
25000,0
2014 executat 2015 executat 2016 proiect
mil.lei
Bugetulde statBASS
FAOAM
BUAT
30
Evoluţia cheltuielilor bugetului public naţional pe componente bugetare în
anii 2014-2016, se prezintă în tabelul următor:
mil.lei
Executat (în condiții
comparabile) Proiect
2016
Proiect 2016 către:
2014 2015 executat 2014 executat 2015
+,- % +,- %
Bugetul public naţional,
total 44562,2 46463,1 52784,4 8222,2 118,5 6321,3 113,6
inclusiv:
Bugetul de stat, total 29527,0 30380,4 35561,7 6034,7 120,4 5181,3 117,1
dintre care transferuri
către alte bugete 12967,1 13854,6 15261,8 2294,7 117,7 1407,2 110,2
Bugetul asigurărilor
sociale de stat 12020,4 13469,5 14976,1 2955,7 124,6 1506,6 111,2
Fondurile de asigurare
obligatorie de asistenţă
medicală 4679,5 5152,5 5838,5 1159,0 124,8 686,0 113,3
dintre care transferuri
către alte bugete 28,5 20,5 -28,5 -20,5 0,0
Bugetele UAT 11359,6 11368,5 11669,9 310,3 102,7 301,4 102,7
dintre care transferuri
către alte bugete 28,7 32,7 -28,7 -32,7
În aspectul repartizării resurselor financiare pe ramuri, se atestă volumul
preponderent pentru ramura protecției sociale – 32,9% din totalul cheltuielilor
publice, sau 13,0% către PIB, cu o ușoară creștere de 0,2 p.p. față de nivelul anului
2015. Pentru învățămînt se repartizează 17,5% din resursele bugetului, sau 6,9%
raportate către PIB, cu o ușoară diminuare de 0,8 p.p. comparativ cu anul 2015.
Alocațiile prevăzute pentru sănătate constituie 12,8% din total, iar raporate către
PIB – 5,1%.
Cheltuielile aferente serviciilor în domeniul economiei vor consumă 12,5%
din cheltuielile publice, care reprezintă circa 4,9% către PIB, majorîndu-se
respectiv cu 0,5 și 0,4 p.p. comparativ cu anul 2015.
Cheltuielile pentru serviciile cu destinație generală constituie 10,8% din
cheltuielile publice sau 4,3% raportate către PIB, majorîndu-se comparativ cu anul
2015, respectiv, cu 1,8 și 0,9 p.p.
Atît în aspectul sectoarelor, cît şi în aspectul categoriilor economice,
cheltuielile bugetului public naţional reflectă tendinţele programelor de cheltuieli şi
măsurile de reformă caracteristice ramurilor.
31
Structura cheltuielilor bugetului public naţional, pe grupe principale, se
prezintă în tabelul care urmează:
Denumirea
2015 executat (in
conditii comparabile) 2016 proiect Devieri 2016 / 2015
mil.lei % în
PIB
% în
total mil.lei
% în
PIB
% în
total mil.lei
% în
PIB
% în
total
Cheltuieli, total 46463,1 38,13 100,0 52784,4 39,54 100,0 6321,3 1,41
Servicii de stat cu
destinatie generala 4151,2 3,41 8,9 5681,5 4,26 10,8 1530,3 0,85 1,8
Aparare nationala 460,7 0,38 1,0 605,5 0,45 1,1 144,8 0,08 0,2
Ordine publica si
securitate nationala 2943,8 2,42 6,3 3579,2 2,68 6,8 635,4 0,27 0,4
Servicii in
domeniul
economiei
5593,5 4,59 12,0 6592,4 4,94 12,5 998,9 0,35 0,5
Protectia mediului 452,1 0,37 1,0 282,0 0,21 0,5 -170,1 -0,16 -0,4
Gospodaria de
locuinte si
gospodaria
serviciilor
comunale
1103,2 0,91 2,4 1438,6 1,08 2,7 335,4 0,17 0,4
Ocrotirea sanatatii 6490,0 5,33 14,0 6756,3 5,06 12,8 266,3 -0,27 -1,2
Cultura, sport,
tineret, culte si
odihna
1116,4 0,92 2,4 1255,7 0,94 2,4 139,3 0,02 0,0
Invatamint 8492,1 6,97 18,3 9218,3 6,91 17,5 726,2 -0,06 -0,8
Protectie sociala 15660,1 12,85 33,7 17374,9 13,01 32,9 1714,8 0,16 -0,8
În aspectul categoriilor economice, cheltuielile publice bugetate se
caracterizează precum urmează.
Cheltuielile curente pentru anul 2016 sînt estimate în sumă de 47 792,9 mil.lei
şi reprezintă 90,5% din cheltuielile totale, cu o majorare de 2,1 p.p. faţă de anul
2015. Ca pondere în PIB, cheltuielile curente reprezintă 35,8%.
Cheltuielile de personal în sectorul bugetar pe anul 2016 nu vor depăşi suma
de 11 520,0 mil.lei sau 8,6% în PIB. Comparativ cu cheltuielile de personal
executate (în condiții comparabile) în anul 2015, aceste cheltuieli, în valoare
nominală, sînt în creştere cu 990,1 mil.lei, influențată, în fond, de implementarea
măsurilor privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar în anul 2015,
crearea unor instituții - Centrul național de formare și analiză și Centrului de Criză
pentru Minori și funcții noi, majorarea numărului de unități în instanțele
judecătorești, procuratură, Serviciul Protecție și Pază de Stat, Oficiul Avocatului
Poporului, Ministerul Tehnologiei Informaționale și Comunicațiilor, Agenția
Națională de Asigurare a Calității în Învățămîntul Preuniversitar, Agenția de
Transplant.
32
În proiectul bugetului pe anul 2016 s-au prevăzut mijloace pentru
continuitatea implementării normelor salariale prevăzute în Legea cu privire la
sistemul de salarizare în sectorul bugetar nr.355-XVI din 23 decembrie 2005,
Legea privind salarizarea funcţionarilor publici nr.48 din 22 martie 2012 și Legea
privind salarizarea judecătorilor nr.328 din 23 decembrie 2013, precum și pentru
implementarea Legii cu privire la procuratură nr.3 din 25 februarie 2016.
Impactul măsurilor de majorare a salariilor din anul 2015 asupra bugetului
anului 2016 se estimează în sumă de 665,2 mil.lei, inclusiv: pentru instituţiile
finanţate de la bugetul de stat – 275,0 mil.lei şi pentru instituţiile finanţate de la
bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – 390,2 mil. lei.
Totodată, în anul 2016 se prevăd măsuri de majorare a salariilor, prevăzute de
legislația în vigoare, cu costuri de 532,2 mil.lei, inclusiv: pentru instituţiile
finanţate de la bugetul de stat – 204,2 mil. lei şi pentru instituţiile finanţate de la
bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – 327,9 mil. lei, precum sînt:
trecerea funcționarilor publici pe următoarele trepte de salarizare, în
aplicare începînd cu 01.03.2015. (Legea nr.48 din 22.03.2012, art.6 alin.9) și 101)).
Alocațiile sînt planificate în volum de 4% la fondul anual de salarizare pentru
categoria respectivă de angajați. Costul acestei măsuri este de 39,2 mil. lei,
inclusiv: pentru instituţiile finanţate de la bugetul de stat – 25,7 mil. lei şi pentru
instituţiile finanţate de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – 13,5 mil. lei.
ajustarea sporului pentru performanță colectivă funcționarilor publici în
mărime de 15% în vigoare de la 01.03.2015, care se recalculează anual conform
legislației în vigoare ținînd cont de trecerea la următoarele trepte de salarizare
(Legea nr.48 din 22.03.2012, art.8 alin.2)). Costul acestei măsuri este de 6,7 mil.
lei, inclusiv: pentru instituţiile finanţate de la bugetul de stat – 4,2 mil. lei şi pentru
instituţiile finanţate de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – 2,5 mil. lei.
plata premiului anual funcționarilor publici p/u rezultatele activității în anul
2015 (Legea nr.48 din 22.03.2012, art. 17). Se acordă începînd cu anul 2016.
Costul acestei măsuri este de 163,5 mil. lei, inclusiv: pentru instituţiile finanţate de
la bugetul de stat – 113,07 mil. lei şi pentru instituţiile finanţate de la bugetele
unităţilor administrativ-teritoriale – 50,5 mil. lei.
ajustarea costului sporului p/u eficiență în prevenirea și combaterea
corupției în dependență de salariul mediu pe economia națională realizat în anul
precedent pentru Centrul Național Anticorupție (Legea nr.355-XVI din
23.12.2005 art.21,alin. 1)). Costul acestei măsuri este de - 2,3 mil. lei.
majorarea graduală a salariilor judecătorilor (în anul 2016 - 100% față de
anul 2015 – 90% la nivelul stabilit în art.4 Legea nr.328 din 23.12.2013). Costul
acestei măsuri este de 15,7 mil. lei.
stabilirea sporului pentru vechime în muncă p/u muncitori, care încă nu
beneficiază conform legislației în vigoare de acest spor (de la 01 iunie 2016, 6 luni)
Legea nr.355 - XVI din 23.12.2005, art. 29, alin. 3). Costul acestei măsuri este de
33
89,2 mil. lei, inclusiv: pentru instituţiile finanţate de la bugetul de stat –
14,7 mil. lei şi pentru instituţiile finanţate de la bugetele unităţilor administrativ-
teritoriale – 74,5 mil. lei.
majorarea salariilor cadrelor didactice de la 01 septembrie 2016, în calcul
pe 3 luni (majorare circa 10%) conform prevederilor Legii nr.355-XVI din
23.12.2005, anexa nr.11, pct.2 din Note). Costul acestei măsuri este de 99,6 mil.
lei, inclusiv: pentru instituţiile finanţate de la bugetul de stat – 13,2 mil. lei şi
pentru instituţiile finanţate de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale –
86,4 mil. lei.
totodată în Legea bugetului pentru anul 2015 nu a fost prevăzută majorarea
cu 3% a salariilor cadrelor didactice de la 01 septembrie 2015, care este estimată în
cheltuielile de personal pentru anul 2016 în calcul pe an (Legea nr.355-XVI din
23.12.2005 anexa nr.11, pct.2 din Note). Costul acestei măsuri este de 115,8 mil.
lei, inclusiv: pentru instituţiile finanţate de la bugetul de stat – 15,3 mil. lei şi
pentru instituţiile finanţate de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale –
100,5 mil. lei.
Pentru anul 2016, numărul de unități luat în calcul la estimarea cheltuielilor de
personal constituie 199 802,25 unităţi, inclusiv: în ramura „Învățămînt” –
106 925,5 unități. Numărul de personal la bugetul de stat va constitui
72 886,75 unități, inclusiv: în ramura „Învățămînt” – 14 206 unități, iar la bugetele
unităților administrativ-teritoriale va constitui 126 915,5 unități, inclusiv: în ramura
„Învățămînt” – 92 719,5 unități.
Evoluţia numărului de unități de personal în sectorul bugetar în anii 2013-
2016 (proiect), inclusiv în ramura „Învățămînt”, pe bugetul de stat şi bugetele
unităţilor administrative-teritoriale se prezintă în diagrama ce urmează:
34
Asupra majorării numărului unităților de personal a influențat extinderea în
autoritățile unităților administrativ-teritoriale și instituțiilor bugetare din subordine
a numărului de unități în ramura „Servicii de stat cu destinație generală”, „Ordinea
publică și securitatea națională” „Servicii în domeniul economiei”, „Protecția
socială”, precum și crearea Centrului Național de Formare și Analiză și Centrului
de Criză pentru Minori, majorarea numărului de unități: în instanțele judecătorești,
procuratură, Serviciul de Protecție și Pază de Stat, Oficiul Avocatului Poporului,
Ministerul Tehnologiei Informaționale și Comunicațiilor, Agenției Națională de
Asigurare a Calității în Învățămîntul Preuniversitar, Agenției de Transplant și alte
ajustări structurale.
Cheltuielile pentru bunuri și servicii, în anul 2016, sînt estimate în sumă de
10 931,3 mil.lei (8,2% din PIB), cu 780,8 mil. lei mai mult comparativ cu cele
executate în anul 2015.
Cheltuielile pentru dobînzi sînt prevăzute în sumă de 1 837,7 mil.lei, cu
738,5 mil.lei, sau circa 1,7 ori mai mult faţă de executat în anul 2015.
Pentru subsidii în anul 2016 se prevăd mijloace în sumă de 3 542,4 mil.lei sau
circa 2,7% către PIB, cu o creștere de 1 416,2 mil.lei sau de circa 1,7 ori față de
anul 2015. Creșterea respectivă este cauzată în special, de nivelul redus de
executare a astfel de cheltuieli în anul 2015.
Prestațiile sociale în anul 2016 vor constitui 16 342,3 mil.lei, cu o majorare
de 1 481,2 mil.lei comparativ cu anul 2015, deținînd majoritatea cheltuielilor
publice - 31,0 % din cheltuielile totale și 12,2% în PIB.
Pentru mijloace fixe se prevăd alocații în sumă de 4 246,2 mil.lei, ce constituie
8,0% din cheltuielile publice și 3,2% raportate la PIB, dintre care alocațiile pentru
investiții capitale constituie 1 910,6 mil.lei, - 45,0% din mijloace fixe sau 3,6% din
cheltuielile publice.
Stocuri de materiale circulante. Pentru categoria respectivă se prevăd alocații
în sumă de 1 991,8 mil.lei, sau circa 3,8% din cheltuielile publice.
35
Evoluţia cheltuielilor bugetului public naţional în anii 2015-2016 în aspect
economic se prezintă în tabelul care urmează:
2015 executat (în condiții
comparabile) 2016 proiect Devieri 2016 / 2015
mil.lei % în
PIB
% în
total mil.lei
% în
PIB
% în
total mil.lei
% în
PIB
% în
total
Cheltuieli și active
nefinanciare, total 46.463,1 38,13 100,0 52.784,4 39,54 100,0 6.321,3 1,41
Cheltuieli 40.398,5 33,15 86,95 46.705,5 34,99 88,48 6.307,0 1,83 1,54
Cheltuieli de
personal 10.529,9 8,64 22,66 11.520,0 8,63 21,82 990,1 -0,01 -0,84
Bunuri și servicii 10.150,5 8,33 21,85 10.931,3 8,19 20,71 780,8 -0,14 -1,14
Dobînzi 1.099,2 0,90 2,37 1.837,7 1,38 3,48 738,5 0,47 1,12
datoria externă 267,5 0,22 0,58 416,7 0,31 0,79 149,2 0,09 0,21
datoria internă 831,7 0,68 1,79 1.421,0 1,06 2,69 589,3 0,38 0,90
Subsidii 2.126,2 1,74 4,58 3.542,4 2,65 6,71 1.416,2 0,91 2,13
Granturi acordate 37,7 0,03 0,07 37,7 0,03 0,07
Prestații sociale 14.861,1 12,20 31,98 16.342,3 12,24 30,96 1.481,2 0,05 -1,02
Alte cheltuieli 1.631,6 1,34 3,51 2.494,1 1,87 4,73 862,5 0,53 1,21
Active nefinanciare 6.064,6 4,98 13,05 6.078,9 4,55 11,52 14,3 -0,42 -1,54
Mijloace fixe 5.084,0 4,17 10,94 4.246,2 3,18 8,04 -837,8 -0,99 -2,90
dintre care Investiții
capitale 2.750,9 2,26 5,92 1.910,6 1,43 3,62 -840,3 -0,83 -2,30
Rezerve materiale ale
statului 21,7 0,02 0,05 25,1 0,02 0,05 3,4 0,00 0,00
Stocuri de materiale
circulante 1.153,2 0,95 2,48 1.991,8 1,49 3,77 838,6 0,55 1,29
Alte active
nefinanciare -194,3 -0,16 -0,42 -184,2 -0,14 -0,35 10,1 0,02 0,07
Informativ:
Cheltuieli curente 41.019,9 33,66 88,28 47.792,9 35,80 90,54 6.773,0 2,14 2,26
Cheltuieli capitale 5.443,2 4,47 11,72 4.991,5 3,74 9,46 -451,7 -0,73 -2,26
Cheltuielile capitale vor constitui circa 4 991,5 mil.lei, sau 9,5% din
cheltuielile totale şi 3,7 % către PIB. Comparativ cu anul 2015, acestea descresc
atît ca pondere în cheltuielile totale cu 2,3 p.p., cît şi raportate la PIB - cu 0,7 p.p.
Evoluția bugetului public național conform clasificației funcționale și
economice pentru anii 2015-2016 se prezintă, respectiv, în Tabelul nr.2 și
Tabelul nr.3 la Nota informativă.
36
2.3.3.Balanţa bugetului public naţional
Pornind de la estimările veniturilor, cheltuielilor şi surselor de finanțare a
deficitului, cadrul financiar global al bugetului public național pe anii 2015-2016
(în clasificație nouă), se prezintă în următorul tabel: mil.lei
Evoluţia indicatorilor care caracterizează cadrul financiar global pe anii 2015-
2016 (ca pondere în PIB), se prezintă în următoarea diagramă:
Volumul deficitului bugetului public național pe anul 2016 se estimează în
sumă de 4 272,0 mil. lei sau 3,2% din PIB. Din volumul total al deficitului -
bugetului de stat îi revine – 4 182,8 mil.lei, bugetelor unităţilor administrativ
teritoriale – 58,8 mil. lei, bugetului asigurărilor sociale de stat - 30,4 mil. lei iar
fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medical fiind balanțate.
Finanţarea deficitului bugetului public naţional în anul 2016 se va efectua din
surse interne şi externe, inclusiv prin emisiuni şi răscumpărări de valori mobiliare
de stat, valorificarea împrumuturilor pentru finanţarea proiectelor din surse externe
şi pentru susţinerea bugetului, mijloacelor din vînzarea şi privatizarea bunurilor
proprietate publică, precum şi din mijloacele din solduri la conturile bugetelor
componente ale bugetului public național.
(+,-) %
Veniturile BPN 43665,0 48512,4 4847,4 11,1%
35,8% 36,3%
Cheltuielile BPN 46463,1 52784,4 6321,3 13,6%
38,1% 39,5%
Deficitul BPN -2798,1 -4272 -1473,9 52,7%
-2,3% -3,2%PIB, informativ 121851 133500
% in PIB
% in PIB
% in PIB
20152016
proiect
devieri 2016 proiect fata
de 2015
37
Evoluţia surselor de finanţare (în clasificație nouă) ale bugetului public
naţional pe anii 2015-2016 se prezintă în următorul tabel: mil.lei
2.3.4.Bugetul asigurărilor sociale de stat
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat (inclusiv transferurile de la
bugetul de stat) pe anul 2016 se prognozează în volum de 14 945,7 mil.lei cu o
creștere de 9,7% față de veniturile precizate pe anul 2015 și de 11,3% față de
executat pe anul 2015.
Ca pondere în PIB, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul
2016 vor constitui 11,2 %.
Transferurile de la bugetul de stat la bugetul asigurărilor sociale de stat pe
anul 2016 vor constitui suma de 4 738,2 mil.lei sau o creștere de 14,1% față de
suma executată pe anul 2015.
Pentru acoperirea insuficienței de venituri proprii a bugetului asigurărilor
sociale de stat pentru anul 2016 sunt prevăzute 1 140,8 mil.lei cu 278,0 mil.lei mai
mult față de anul 2015 executat.
Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat pe ultimii ani sunt în creștere
continuă și această tendință este păstrată și pe anul 2016. Astfel, cheltuielile
bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 vor constitui 14 976,1 mil.lei,
care în comparație cu cele precizate pentru anul 2015 sunt în creștere cu 9,5%, iar
față de cele executate pe anul 2015 cu 11,2%.
Pe anul 2016 se prognozează un deficit în sumă de 30,4 mil.lei, care va fi
acoperit din soldul mijloacelor bănești la începutul anului bugetar.
executat proiect
2015 2016
Total surse de finantare BPN 2 798,1 4 272,0
Active financiare (4) 264,4 -129,5
dintre care
venituri din privatizare (415) 23,6 306,4
imprumuturi recreditate interne institu'iilor financiare si
nefinanciare (47) 234,2 -788,2
Datoriii (5) 2 512,6 5 109,1
dintre care
Valori mobiliare de stat cu exceptia actiunilor (513) 150,1 200,0
Imprumuturi externe (595) 1 867,7 5 375,3
primirea imprumuturilor 2 627,0 6 671,7
rambursarea imprummuturilor -760,3 -1 296,4
Modificarea soldului de mijloace banesti (9) 21,1 -707,6
38
2.3.5.Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală
Veniturile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală se
prognozează pentru anul 2016 în sumă de 5 838,5 mil.lei, cu o majorare față de
executat 2015, cu 15,3 puncte procentuale. Veniturile din primele de asigurare
obligatorie de asistență medicală pe anul 2016 vor constitui circa 55,8 la sută în
totalul veniturilor fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală și vor
atinge 3 260,0 mil.lei, mai mult cu 405,4 mil.lei decît cele executate în anul 2015.
Pentru anul 2016, cuantumul primelor de asigurare obligatorie de asistență
medicală a fost stabilit în volum de 9% (4,5%-achitate de angajat și 4,5%-achitate
de angajator). Prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în formă de
sumă fixă pentru anul 2016 va constitui 4 056,0 lei.
Cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul
2016, se propun în sumă de 5 838,5 mil.lei, sau cu o majorare de 686,0 mil.lei față
de executat 2015. Ritmul de creștere a cheltuielilor în anul 2016 va constitui
13,3 la sută față de cele executate în anul 2015.
Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2016 se
prognozează a fi un buget echilibrat.
2.3.6.Bugetele locale
Veniturile bugetelor locale pentru anul 2016 sînt estimate în sumă de
11 611,1 mil. lei, dintre care veniturile proprii sînt prognozate în sumă de
3 659,4 mil.lei și dețin 7,5 la sută din veniturile bugetului public național.
Tranferurile de la bugetul de stat către bugetele locale se prevăd în sumă de
7 951,7 mil.lei. Comparativ cu anul 2015, veniturile proprii ale bugetelor locale se
majorează cu 124,2 mil.lei sau cu 3,5 la sută, iar transferurile primite de la bugetul
de stat - cu 447,8 mil.lei, sau cu 6,0 la sută.
Cheltuielile bugetelor locale pentru anul 2016 sînt estimate în sumă de
11 669,9 mil. lei, fiind în creștere cu 301,4 mil.lei sau cu 2,6 la sută față de anul
2015. Majoritatea cheltuielilor bugetelor locale sînt destinate pentru învățămînt –
57,4 la sută; urmează serviciile cu destinație generală – 10,7 la sută; serviciile în
domeniul economiei – 8,4 la sută; gospodăria de locuințe și gospodăria serviciilor
comunale – 8,2 la sută; protecție socială – 7,8 la sută; cultură, sport, tineret, culte și
odihnă – 6,3 la sută; ocrotirea sănătății – 0,7 la sută.
Astfel, bugetele locale sînt estimate cu un deficit de 58,8 mil.lei, care
constituie 1,4 la sută din deficitul bugetului public național, fiind asigurat cu surse
de finanțare.
39
2.4.Evaluarea riscurilor bugetar-fiscale
Prognozele macroeconomice și estimările bugetare care stau la baza elaborării
proiectului de buget pe anul 2016 pot fi influențate pot fi influențate de numeroase
riscuri ce pot apărea pe plan extern și intern, și avea implicații asupra finanțelor
publice.
Riscurile externe ce pot influența situația macroeconomică se referă la:
- situația economică din regiune, care la moment nu dă semne de revigorare;
- menținerea embargourilor, impuse în anii precedenți, asupra comerțului
exterior;
- inflația înaltă din regiune, determinată de condițiile agroalimentare
nefavorabile din anul precedent și de deprecierile semnificative ale monedei
naționale;
- fluctuațiile prețurilor mondiale la produsele petroliere.
Riscurile interne care pot avea impact negativ :
- menținerea condiţiilor climatice defavorabile pentru producţia agricolă;
- restabilirea mai lentă a consumului gospodăriilor casnice, pe fundalul
remitențelor scăzute și a stagnării ritmurilor de creștere reale a salariilor;
- activitatea investițională redusă;
- promovarea unei politici monetare restrictive, condiționată de
incertitudinile de pe piața financiară.
Materializarea riscurilor pe plan economic va avea un impact direct asupra
bugetului și a estimărilor bugetului pe anului 2016.
Este necesar de accentuat că proiectul bugetului pe anul 2016 este bazat pe
încheierea unui program de colaborare cu FMI, care are o importanță majoră
pentru asigurarea durabilității bugetului, atît pe termen scurt, cît și pe termen
mediu.
Lipsa unui astfel de program ar putea periclita obținerea suportului bugetar
extern, suma căruia, în proiectul bugetului de stat, este de circa 4 679,5 mil. lei
(echivalentul a circa 116,0 mil. dolari SUA), dintre care granturi - 2590,0 mil. lei
(echivalentul a 113,6 mil. euro) și împrumuturi – 2 089,5 mil. lei (echivalentul a
99,0 mil. dolari SUA – DPO II – 45,0 mil. dolari SUA și a doua transa din
împrumutul din partea Guvernului României 50,0 mil. euro).
Totodată, în ceea ce privește obținerea suportului bugetar extern, este necesar
de menționat riscul intern - în cazul cînd autoritățile publice nu vor realiza măsurile
de politici prevăzute în matricele de politici pe fiecare program de suport bugetar
în parte, suportul respectiv va fi redus.
40
III. Proiectul bugetului de stat pe anul 2016
3.1.Veniturile bugetului de stat
În anul 2016, la bugetul de stat, se preconizează acumularea veniturilor în
sumă totală de 31 378,9 mil.lei, cu o creştere faţă de executat 2015 - de
3 340,6 mil.lei sau 11,1 la sută. Ponderea veniturilor bugetului de stat în raport cu
PIB se estimează la nivel de 23,5 % în creștere cu 0,5 puncte procentuale
comparativ cu 2015 executat.
Evoluţia veniturilor bugetului de stat pe anii 2014-2016, ca pondere în PIB, se
prezintă în următoarea diagramă:
În volumul total al veniturilor bugetului de stat, veniturile administrate de
către organele Serviciului Fiscal de Stat vor constitui 11 596,1 mil.lei sau
36,9 la sută, prevalînd suma executată pentru anul 2015 cu 1 053,9 mil.lei sau cu
10,0 la sută.
Veniturile care urmează a fi încasate prin organele Serviciului Vamal în
totalul veniturilor bugetului de stat vor constitui 17 192,3 mil.lei sau 54,7 la sută,
cu o depăşire a sumei executate pentru anul 2015 cu 1 362,4 mil.lei sau cu
8,6 la sută.
Evoluţia principalelor tipuri de venituri ale bugetului de stat (inclusiv ale
proiectelor finanțate din surse externe) pe anii 2015–2016 se prezintă în următorul
tabel: mil.lei
componenta
de bază
proiecte
finantate din
surse externe
componenta
de bază
proiecte
finantate din
surse externe
component
a de bază
proiecte
finantate
din surse
externe
component
a de bază
proiecte
finantate
din surse
externe
1 I. VENITURI 28 038,3 26 289,1 1 749,2 31 378,9 30 438,4 940,5 3 340,6 4 149,3 -808,7 11,9% 15,8% -46,2%
11 Impozite si taxe 23 915,6 23 915,6 26 310,9 26 310,9 2 395,3 2 395,3 10,0% 10,0%
13 Granturi 1 710,1 1 710,1 3 655,5 2 746,1 909,4 1 945,4 2 746,1 -800,7 113,8% -46,8%14 Alte venituri 2 359,4 2 351,3 8,1 1 412,5 1 381,4 31,1 -946,9 -969,9 23,0 -40,1% -41,2% 284,0%19 Transferuri in cadrul BPN 53,2 22,2 31,0 -53,2 -22,2 -31,0
devieri proiectul 2016 fata de executat 2015
+,- %
Bugetul de
stat
inclusiv
executat 2015
Bugetul
de stat
inclusiv
Bugetul
de stat
inclusiv
Bugetul
de stat
inclusiv
41
În cuantumul veniturilor bugetului de stat prognozate pentru anul 2016, partea
preponderentă - 83,8 la sută sau 26 310,9 mil. lei o deţin încasările din impozite și
taxe, cu o creştere faţă de executat în 2015 de 10,0 la sută sau cu 2 395,3 mil.lei.
Ca pondere în PIB, aceste venituri vor atinge nivelul de 19,7%, cu 0,1 p. p. mai
mult faţă de executat în 2015.
Intrările de granturi pentru susţinerea bugetului şi pentru proiectele finanţate
din surse externe, conform acordurilor semnate cu donatorii externi, se
prognozează în sumă de 3 655,5 mil. lei, dublîndu-se practic faţă de executat în
2015, ce se explică prin faptul nedebursării în anul 2015 a unor tranșe de granturi
pentru suport bugetar, urmare a suspendării temporare a finanțărilor din partea
Comisiei Europene. Ca pondere în suma totală a veniturilor bugetului de stat
acestea vor constitui 11,6 la sută şi în raport cu PIB - 2,7 %.
Alte venituri vor constitui 4,5% din totalul veniturilor bugetului de stat pe
anul 2016, cifrîndu-se în valori nominale la 1 412,5 mil. lei. Circa 767,2 mil. lei
(53,4 la sută) din aceste venituri reprezintă mijloacele încasate de către instituțiile
bugetare în urma comercializării mărfurilor și serviciilor, locațiunii și donațiilor
pentru aceste instituții.
Structura detaliată a veniturilor a bugetului de stat se prezintă în Tabelul nr.5
la Nota informativă.
Din totalul veniturilor bugetului de stat, veniturile generale reprezintă
29 299,0 mil. lei sau 93,4 la sută. Veniturile colectate de către instituțiile finanțate
de la bugetul de stat se planifică în sumă de 1 139,4 mil. lei sau 3,6 la sută, iar
veniturile proiectelor finanțate din surse externe - 940,5 mil. lei sau 3 la sută.
Veniturile proprii ale fondurilor speciale, care sînt parte componentă a
bugetului de stat, vor însuma 371,7 mil. lei în anul 2016 cu o creștere de 4,5 la
sută față de anul 2015. Mijloacele colectate de către instituțiile bugetare ale
bugetului de stat în urma comercializării bunurilor, prestarea serviciilor și plata
pentru locațiune vor crește cu 5,4% față de anul precedent și vor constitui
741,0 mil. lei. Donațiile pentru instituțiile bugetare vor fi în descreștere cu 50 la
sută față de anul 2015 și vor constitui 26,7 mil.lei.
În continuare se prezintă o analiza succintă pe grupuri de venituri, pe tipuri de
impozite și taxe.
Impozite și taxe. Din suma totală a veniturilor bugetului de stat, 83,8 la sută
sau 26 310,9 mil.lei revin impozitelor și taxelor, dintre care pot fi evidențiate
impozitele pe venit (16,8% din aceasta grupa de venituri), impozitele pe bunurile
imobiliare (0,2%), impozite și taxe pe mărfuri și servicii (78,0%) și taxe asupra
comerțului exterior și operațiunilor externe (4,9%).
42
Încasările din impozitul pe venituri persoanelor fizice pentru anul 2016 se
prognozează în sumă de 1 337,2 mil.lei cu o creștere față de anul precedent cu
10,4%. Ponderea acestui impozit în suma totală a impozitelor și taxelor constituie
5,1 la sută.
De la impozitul pe venitul persoanelor juridice se prevăd încasări totalmente
în bugetul de stat (cu excepția UTA Găgăuzia) în sumă de 3 092,8 mil. lei, cu o
creștere în comparaţie cu anul 2015 cu 320,9 mil. lei sau 11,6%, iar în suma totală
a impozitelor și taxelor acest impozit va constitui 11,8 la sută.
Dinamica încasărilor impozitelor pe venit pe anii 2015-2016 se prezintă în
graficul ce urmează:
La categoria impozite pe bunurile imobiliare se propune introducerea din
anul 2016 a impozitului pe avere pentru persoanele fizice – proprietari ai bunurilor
imobiliare (cu excepția terenurilor) pe teritoriul Republicii Moldova, care au o
suprafață mai mare de 120 m2 și valoarea estimată, apreciată de către organele
cadastrale teritoriale ce depășește 1,5 milioane de lei. Impozitul pe avere urmează a
fi achitat la bugetul de stat, iar încasările din acest impozit se estimează la
50,0 mil. lei. Impozitul privat se estimează pentru anul 2016 în sumă de
3,2 mil. lei.
Taxa pe valoarea adăugată va ramîne și în continuare a cea mai mare sursă
de venituri ale bugetului de stat. Veniturile din această taxa se prognozează în
sumă de 15 270,7 mil.lei sau cu o creștere de 11,7 la sută față de anul 2015. Ca
pondere în totalul impozitelor și taxelor TVA va constitui 58,0 la sută, iar în totalul
veniturilor bugetului de stat - 48,7 la sută.
1211,2 1337,2
2771,9
3092,8
0
500
1000
1500
2000
2500
3000
3500
4000
4500
2015 2016
executat proiect
mil.
Lei
impozitul pe veniturile persoanelor juridice
impozitul pe veniturile persoanelor fizice
43
Dinamica încasărilor TVA pe anii 2015-2016 se prezintă în graficul ce
urmează:
Încasările taxei pe valoarea adăugată pentru anul 2016, au fost estimate avînd
ca bază tendințele a creșterii consumului intern, prognoza volumului importului,
fluctuaţia cursului de schimb al monedei naţionale, și îmbunătăţirea administrării
fiscale şi vamale.
Încasările din taxa pe valoarea adăugată la mărfurile produse şi serviciile
prestate pe teritoriul republicii pentru anul 2016 se estimează în sumă de
5 489,7 mil.lei şi vor creşte în comparaţie cu anul 2015 cu 701,3 mil.lei sau cu
14,6 la sută. Creșterea acestor încasări va avea loc ca urmare a restabilirii
consumului gospodăriilor casnice, compartiv cu anul 2015. Cota efectivă TVA la
mărfurile produse şi serviciile prestate pe teritoriul republicii în consumul intern se
estimează la nivel de 3,9 la sută.
Încasările TVA de la mărfurile importate se estimează în volum de
11 934,6 mil. lei. Comparativ cu 2015, încasările date vor fi în creştere cu
982,2 mil. lei sau cu 9,0 la sută reieșind din estimările importurilor și structura
acestora, fluctuația cursului de schimb și înbunătățirii administrației vamale.
Menținerea prețurilor de import la petrol pe piețele internaționale și la gazele
naturale la un nivel comparativ cu anul precedent va influența asupra majorării
importurilor mărfurilor care se impun cu cota standart TVA față cotele reduse și
respectiv va genera o creștere a încasărilor din taxa respectivă. Cota efectivă TVA
la mărfurile importate în volumul importurilor se estimează la nivel de 14,0 la sută.
Restituirea taxei pe valoarea adăugată la mărfurile şi serviciile impuse la
cota „zero” şi la cote reduse, se estimează în sumă de 2 153,6 mil.lei şi constituie
12,3 la sută din suma TVA prognozată pentru încasare la buget. Față de anul 2015
restituirile TVA vor crește cu circa 4 la sută, iar ca pondere în PIB aceste
operațiuni vor constituie circa 1,6 la la sută.
4788,4 5489,7
10952,4 11934,6
-2068,8 -2153,6 -3000,0
-1000,0
1000,0
3000,0
5000,0
7000,0
9000,0
11000,0
13000,0
2015 2016
executat proiect
mil.
lei
TVA la mărfurile produse şi la serviciile prestate pe teritoriul RM
TVA la mărfurile importate
Restituirea TVA
44
Încasările accizelor (nete) în bugetul de stat se prognozează în sumă de
4 302,5 mil.lei şi vor creşte faţă de suma executată în anul 2015 cu 458,6 mil.lei
sau cu 11,9 la sută. Ponderea accizelor în totalul impozitelor și taxelor va constitui
16,3 la sută, iar în totalul veniturilor bugetului de stat - 13,7 la sută.
Din suma încasărilor din accize pentru anul 2016 – 3 899,2 mil.lei sau
86,1 la sută se preconizează la mărfurile importate şi 627,6 mil.lei sau 13,9 la sută -
la mărfurile produse pe teritoriul republicii.
În structura accizelor - circa 34,7 la sută le revine produselor petroliere,
34,5 la sută - produselor din tutun, 13,3 la sută - autoturismelor importate, 7,4 la
sută - vinuri şi băuturile alcoolice tari, 5,2 la sută - berii, 4,2 la sută - gazelor
lichefiate şi 0,8 la sută - alte produse accizate.
Totodată, pentru mărfurile supuse accizelor, se prevăd restituiri din buget în
sumă de 224,4 mil.lei, care vor fi utilizate pentru restituirea accizelor la produsele
petroliere și pentru producția alcoolică (rachiu, lichioruri, divinuri, băuturi
spirtoase, ș.a.). Ca pondere în PIB aceste operaţiuni constituie 0,2%, iar în suma
încasărilor la accize – 4,9 la sută.
Prognoza încasării accizelor pe tipuri de mărfuri accizate pe anul 2016 se
prezintă în următoarea diagramă:
(categoria; mil, lei; % in totalul încasărilor de accize
Încasările taxelor rutiere se prognozează pentru anul 2016 în cuantum de
508,5 mil.lei și au fost estimate reieşind din numărul unităţilor de transport la care
vor fi calculate taxe, mărimea taxelor stabilite în titlul IX al Codului fiscal
Din suma totală a taxelor rutiere, taxa pentru folosirea drumurilor de către
autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova a fost prognozată în sumă de
383,4 mil.lei (50 la sută conform legislaţiei existente se transferă la bugetele
UAT), vinieta – 97,5 mil.lei, taxa de eliberare a autorizaţiilor pentru transporturi
rutiere internaţionale - în sumă de 9,1 mil.lei, alte taxe rutiere - 18,5 mil.lei.
la vinuri şi băuturi alcoolice tari
334,0
7%la bere236,4
5%
la produsele din tutun1562,3
35%
la produsele petroliere
1569,5
35%
la autoturisme600,013%
la gazele lichefiate187,9
4%
Alte marfuri36,81%
45
Încasările taxei de licenţă pentru anumite genuri de activitate vor însuma în
anul de prognoză 160,0 mil.lei. Această sumă include sumele încasate de la
licențele eliberate conform Legii nr.451-XV din 30.07.2001, Față de anul
precedent acestea se prognozează a fi în creștere cu circa 4,8 la sută.
Încasările impozitelor din comerţul exterior şi operaţiunile externe se
prognozează în sumă de 1 287,6 mil.lei, cu 40,7 mil.lei sau 6,9 la p.p. mai puțin
decît executat în anul 2015. În suma totală a veniturilor bugetului de stat
încasările respective vor constitui 4,1 la sută, iar în suma impozitelor și taxelor –
4,9 %, şi în PIB - 1,0%.
Aceste reduceri de prognoza, se explică prin punerea treptată în aplicare
începînd cu 1 septembrie 2014 a Acordului privind Zona de Liber Schimb
Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, care
prevede liberalizarea graduală (până la 10 ani din momentul semnării) a comerţului
cu bunuri şi servicii, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice şi netarifare,
abolirea restricţiilor cantitative și revizuirea taxelor pentru efectuarea procedurilor
vamale conform standardelor OMC și UE.
Pentru anul 2016 încasările de la aplicarea tarifului vamal se prognozează în
sumă de 854,6 mil.lei, ce constituie 66,4 la sută din suma totală a impozitelor din
comerţul exterior şi operaţiunile externe. Comparativ cu 2015 încasările date se vor
reduce cu 53,3 mil.lei sau cu 5,9 p.p. Încasările taxei pentru efectuarea procedurilor
vamale vor constitui 383,0 mil.lei și fiind în creștere în comparaţie cu 2015 cu
10,3 mil.lei sau cu 3,0 p.p.
Ţinînd cont de prevederile legislaţiei vizînd regimul de vize pentru cetăţenii
străini și acordarea serviciilor de către instituțiile serviciului diplomatic precum și
fluctuația cursului de schimb, încasările din taxele consulare se prognozează în
sumă de 50, mil.lei. Comparativ cu 2015 aceste încasări crescînd cu 2,3 mil. lei ca
rezultat al fluctuației cursului de schimb.
Granturile. În aceasta categorie de venituri se reflectă granturile din partea
guvernelor altor state și de la organizațiile internaționale.
Conform acordurilor încheiate cu donatorii externi, intrările din granturi la
bugetul de stat se prevăd în sumă de 3 655,5 mil.lei, ceea ce în raport cu veniturile
totale constituie 11,6%. Această sumă include granturi pentru susţinerea bugetului
în sumă de 2 746,1 mil.lei (echivalentul a 130,1 mil.dolari SUA), granturi pentru
finanţarea proiectelor din surse externe – 909,4 mil.lei (echivalentul a
43,0 mil. dolari SUA).
46
Evoluţia intrărilor de granturi externe în anii 2015-2016 se prezintă în
următorul tabel: mil.lei
Conform destinației, în anul 2016, granturile pentru realizarea proiectelor
finanțate din surse externe reprezintă 24,9% din suma totală planificată a
granturilor, iar pentru susținerea bugetului - 75,1% din suma totală prognozată a
granturilor externe. În funcție de donator, granturile de la guvernele altor state
reprezintă doar 6,7 la sută, restul fiind oferite de organizațiile internaționale –
93,3 la sută.
Pentru anul 2016, principalul donator va fi Comisia Europeană, din contul
căreia vor fi valorificate mijloace financiare în sumă totală de 2 704,2 mil. lei
(echivalentul a 128,2 mil. dolari SUA) ceea ce reprezintă o pondere de 74,0% din
totalul intrărilor de granturi externe. Totodată, 95,8% din volumul granturilor din
partea Comisiei Europene vor fi destinate pentru susținerea bugetului, iar 4,2% vor
fi destinate realizării proiectelor finanțate din surse externe.
Pentru anul 2016, se planifică, ca Comisia Europeană va acorda finanțare sub
formă de granturi externe pentru susținerea bugetului în sumă de 2590,0 mil. lei
(echivalentul a 113,6 mil. euro). Granturile care nu au fost debursate în anul 2015
(33,9 mil.euro), pe motivul suspendării finanțării din partea partenerilor de
dezvoltare se preconizează a fi debursate în anul 2016 după încheierea unui acord
cu FMI privind politicile economice și financiare.
totalsustinere
a BS
proiecte
finantate
din surse
externe
totalsustinere
a BS
proiecte
finantate
din surse
externe
totalsustinere
a BS
proiecte
finantate
din surse
externe
Granturi 1 710,1 0,0 1 710,1 3 655,5 2 746,1 909,4 1 945,4 2 746,1 -800,7
Granturi de la guvernele altor
state 1 348,8 1 348,8 246,0 156,1 89,9 -1 102,8 156,1 -1 258,9
Granturi de la organizatiile
internationale 361,3 361,3 3 409,5 2 590,0 819,5 3 048,2 2 590,0 458,2
2015 2016 proiect devieri (+,-)
47
Suportul bugetar extern în formă de granturi din partea Comisiei Europene
(cu excepția proiectelor finanțate din surse externe), inclus în partea de venituri,
descifrat pe programe se prezintă în continuare:
2016 proiect
mil.euro mil.lei
Total granturi Comisia Europeană 113,47 2 590,0
inclusiv
PNA Sectorul Rural 12,0 273,6
PNA Justiția, total 23,97 546,4
Transa din 2015 12,75 290,7
Transa pentru 2016 11,22 255,7
Educația vocațională, total 10,95 249,7
Transa din 2015 2,45 55,9
Transa pentru 2016 7,78 177,4
Liberalizarea regimului de vize 7,0 159,6
Reforma in domeniul finanțelor publice 6,8 155,0
ENPARD 17,0 387,6
DCFTA 6,6 150,5
Suport macrofinanciar 30,0 684,0
Intrările de granturi din partea Guvernului României se estimează în sumă de
159,7 mil. lei, dintre care 156,1 mil. lei pentru susținerea bugetului de stat, și
anume 80,0 mil. lei pentru gazoductul Ungheni Chișinău și 76,1 mil. lei pentru
instituții publice. Ponderea granturilor din partea Guvernului României în totalul
granturilor e de 4,4 la sută.
Structura intrărilor de granturi externe ale bugetului de stat, pe principalii
donatori pentru anul 2016, se prezintă în graficul ce urmează:
Comisia Europeana74,0%
Guvernul Romaniei4,4%
Banca Mondiala2,3%
IFAD1,6%
SIDA2,4%
BERD13,3%
Alti donatori2,0%
48
Alte venituri. În această categorie de veituri, conform clasificaţiei bugetare
noi, sînt incluse venituri ce se referă la următoarele capitole „Venituri din
proprietate”, „Venituri din vinzarea mărfurilor și serviciilor”, „Amenzi şi
sancţiuni”, „Donații voluntare”, ”Alte venituri”.
Încasările acestor venituri au fost estimate reieşind din prevederile Codului
fiscal, dinamica încasării veniturilor date în anii precedenţi, precum şi din măsurile
din obiectivele politicii fiscale pentru anul 2016. În total, veniturile acestei grupe
sînt estimate în sumă de 1 412,5 mil.lei. Faţă de executat 2015 încasările
veniturilor respective se estimează cu o descreștere de 946,9 mil. lei sau cu 40 la
sută. Această descreștere este urmare a schimbărilor în Legea privind Banca
Națională a Moldovei, potrivit cărora 50 % din profitul net al BNM nu mai este
transferat bugetului de stat. Astfel bugetul de stat nu prevede încasări la acest
capitol. Ponderea încasărilor date în PIB este de 1,1 la sută față de 1,9 la sută în
anul 2015.
Veniturile din proprietate, în afară de soldul profitului net al BNM, includ așa
venituri ca dobînzile încasate la bugetul de stat, dividendele primite de la cota
parte a proprietății în SA, defalcările din profitul net al întreprinderilor de stat,
arenda resurselor naturale și a terenurilor (cu alta destinație decit cea agricola).
Pentru anul 2016 aceste venituri (fără profitul net al BNM) se estimează în sumă
de 175,1 mil. lei cu o descreștere față de anul 2015 cu 42,7 mil.lei, în urmare a
estimării rezultatelor scontate ale administrării și deetatizării proprietății publice de
stat pe anul 2015.
Veniturile din vînzarea mărfurilor și serviciilor se estimează în volum de 1
017,6 mil. lei cu o creștere față de anul precedent cu 24,8 mil. lei sau 2,5 la sută.
Circa 72,8 la sută din aceste venituri sau 741,0 mil. lei reprezintă veniturile din
vinzarea mărfurilor, prestarea serviciilor și din darea în locațiune de către
instituțiile bugetare, finanțate de la bugetului de stat. Încasările taxei de stat, în
anul 2016, vor constitui 162,0 mil.lei sau 15,9 la sută din totalul acestei grupe de
venituri. Veniturile din plata pentru prestarea serviciilor telefoniei mobile și pentru
perfectarea și eliberarea certificatului den înmatriculare a automobilului se
estimează la circa 85,0 mil. lei sau 8,3 la sută, și reprezintă veniturilor Fondului
republican pentru susținerea populației. Alte venituri din această grupă se cifrează
la 29,6 mil. lei sau 2,9 la sută.
Amenzile şi sancţiunile se estimează în volum de 161 mil. lei, cu o reducere
față de anul precedent cu 36 mil. lei, ca urmare a suspendării controalelor fiscale
conform Legii nr. 18 din 4 martie 2016 privind moratoriu asupra controlului de
stat.
49
Donațiile voluntare pentru instituțiile bugetare pentru anul 2016 se estimeză
în sumă de 26,7 mil. lei sau cu o reducere de circa 2 ori față de anul 2015. Aceste
încasări reprezintă donațiile, conform acordurilor bilaterale încheiate cu donatorii
interni și externi de către instituțiile bugetare și poartă deobicei un caracter de plăți
unice și direcționate pentru finanțarea anumitor măsuri prevăzute în bugetul
instituțiilor.
Alte venituri în această categorie constituie circa 32,1 mil. lei, dintre care
29,2 mil. lei le revine proiectelor finanțate din surse externe.
Evoluția altor venituri ale bugetului de stat pe anii 2015-2016 se prezintă în
următoarea diagramă:
3.2. Cheltuielile bugetului de stat
Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2016 se estimează în sumă de
35 561,7 mil.lei, cu creștere de 5 181,3 mil.lei sau cu 17,1 % comparativ cu
cheltuielile executate în anul 2015 (în condiții comparabile).
Cheltuielile componentei de bază (cheltuielile bugetului cu excepția celor
aferente proiectelor finanțate din surse externe) se prevăd în sumă de
32 844,1 mil.lei, cu creștere de 6 678,1 mil.lei, sau cu 25,5% față de anul 2015. În
cadrul proiectelor finanțate din surse externe se prevăd cheltuieli în sumă de
2 717,6 mil.lei, cu diminuare de 1 496,8 mil.lei, sau 35,5% comparativ cu anul
2015.
0
200
400
600
800
1000
1200
Venituri din proprietate (inc.
profitul net BNM)
Venituri din vînzarea
mărfurilor și
serviciilor
Amenzi și sancțiuni
Donații voluntare Alte venituri
mil.
Lei
2015 2016 proiect
50
Cheltuielile și activele nefinanciare și resursele bugetului de stat pe anul 2016,
comparativ cu anul 2015, se prezintă în tabelul care urmează: mil.lei
2015 executat
(în condiții
comparabile)
Proiect
2016
Proiect 2016 faţă
de 2015:
+,- % 1 2 3 4 5
Cheltuieli și active nefinanciare, total 30380,4 35561,7 5181,3 117,1
inclusiv:
Componenta de bază 26166,0 32844,1 6678,1 125,5
Ponderea în totalul cheltuielilor bugetului de
stat, % 86,1 92,4 6,2 x
Proiecte finanţate din surse externe 4214,4 2717,6 -1496,8 64,5
Ponderea în totalul cheltuielilor bugetului de
stat, % 13,9 7,6 -6,2 x
Resurse, total 30380,4 35561,7 5181,3 117,1
inclusiv:
resurse generale 25025,4 31704,7 6679,3 126,7
resurse colectate 5355,0 3857,0 -1498,0 72,0
Factorii care au condus la creșterea cheltuielilor pentru toate domeniile pot fi
divizați în 2 părți:
nivelul redus al executării cheltuielilor în anul 2015, respectiv existența
restanțelor la plățile neachitate în anul 2015;
necesitatea asigurării priorităților ramurilor, conform documentelor de
politici naționale și sectoriale, asigurarea implementării prevederilor legislației
privind remunerarea muncii în sectorul bugetar, aplicarea indexării cheltuielilor la
indicele prețurilor de consum, asigurarea financiară a acțiunilor și activităților
prevăzute în matricele de politici agreate cu partenerii de dezvoltare.
Diminuarea cheltuielilor aferente proiectelor finanțate din surse externe a fost
influențată de următorii factori: finalizarea unor proiecte în anul 2015 în sumă de
1 613,5 mil.lei, inițierea în anul 2016 a proiectelor noi, estimate în sumă de
504,9 mil.lei, precum și excluderea din partea de cheltuieli a proiectelor recreditate
– 896,1 mil.lei, fiind prevăzute în sumă 2 717,6 mil. lei.
Sinteza proiectelor finanţate din surse externe, incluse bugetul de stat pe anii
2015-2016 se prezintă în Tabelul nr.10 la Nota informativă.
Circa 89,2% din cheltuielile prevăzute în buget urmează să fie acoperite din
contul resurselor generale ale bugetului de stat, iar 10,8% - din contul încasărilor
de la efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor contra plată, din granturi şi
împrumuturi pentru proiectele finanţate din surse externe, precum şi din donaţii,
sponsorizări şi alte mijloace băneşti, intrate legal în contul instituţiei bugetare.
Din contul suportului partenerilor de dezvoltare pentru dezvoltare sectorială,
precum reforma justiției, liberalizarea regimului de vize, liberalizarea comerțului,
51
reforma educației, modernizarea sănătății, edificiilor culturale, se prevăd a fi
acoperite cheltuieli în sumă de 1 610,4 mil.lei sau 4,5% din volumul cheltuielilor.
Cheltuielile bugetului de stat, inclusiv a componentei de bază și din contul
proiectelor finanțate din surse externe, pe grupe principale în anii 2015-2016,se
prezintă în tabelul care urmează:
mil. lei
2015 executat
(în conditii comparabile) 2016 proiect Devieri (+;-) 2016 / 2015
Total
inclusiv
Total
inclusiv
Total
inclusiv
compo-
nenta de
bază
proiecte
finantate
din
surse
externe
compo-
nenta de
bază
proiecte
finantate
din
surse
externe
compo-
nenta de
bază
proiecte
finantate
din
surse
externe 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Cheltuieli, total 30380,4 26166,0 4214,4 35561,7 32844,1 2717,6 5181,3 6678,1 -1496,8
Servicii de stat cu
destinatie generala 4272,4 4013,4 259,0 5701,4 5531,9 169,5 1429,0 1518,5 -89,5
Aparare nationala 451,5 451,5 595,9 589,9 6,0 144,4 138,4 6,0
Ordine publica si
securitate nationala 2925,8 2834,8 91,0 3556,7 3444,8 111,9 630,9 610,0 20,9
Servicii in domeniul
economiei 4643,0 1950,4 2692,6 5607,5 3769,8 1837,7 964,5 1819,4 -854,9
Protectia mediului 177,9 137,1 40,8 259,8 195,7 64,1 81,9 58,6 23,3
Gospodaria de
locuinte si
gospodaria
serviciilor comunale 449,6 303,8 145,8 484,8 235,2 249,6 35,2 -68,6 103,8
Ocrotirea sanatatii 3423,9 2785,9 638,0 3408,2 3297,1 111,1 -15,7 511,2 -526,9
Cultura, sport,
tineret, culte si
odihna 540,4 540,4 676,9 676,9 136,5 136,5
Invatamint 7750,7 7420,4 330,3 8789,0 8647,1 141,9 1038,3 1226,7 -188,4
Protectie sociala 5745,2 5728,3 16,9 6481,5 6455,7 25,8 736,3 727,4 8,9
Datele reflectate în tabel denotă, că din creșterea la cheltuieli, cu excepția
celor din cadrul proiectelor finanțate din surse externe, cele mai esențiale majorări
se atribuie la: serviciile domeniului economiei -1 819,4 mil.lei sau de circa 2 ori
(includ fondul producătorilor agricoli, fondul rutier, fondul de dezvoltare
regională, fondul de eficiență a energeticii), serviciile de stat cu destinație generală
– 1 518,5 mil.lei, sau cu 37,8%, dintre care serviciul datoriei de stat -726,7 mil.lei,
învățămînt – 1 226,7 mil.lei, dintre care transferurile către bugetele locale –
939,7 mil.lei. Transferurile către alte bugete sunt prevăzute cu o creștere de
2 016,2 mil.lei, dintre care pentru bugetele locale – 980,3 mil.lei, FAOAM –
374,2 mil.lei, BASS – 585,2 mil.lei – mil.lei.
În aspect funcțional, în structura cheltuielilor bugetului de stat în anul 2016
predomină cheltuielile pentru învățămînt – 24,7%, protecție socială – 18,2%,
serviciile de stat cu destinație generală – 16,0% și serviciile în domeniul economiei
– 15,8%.
52
Stuctura cheltuielilor bugetului de stat pe grupe funcționale pe anii 2015 –
2016 se prezintă în tabelul care urmează:
Datele din tabel relevă, că în anul 2016 comparativ cu anul 2015, în valoare
nominală, practic toate grupele principale au beneficiat de majorarea alocațiilor.
Modificări esențiale în structura acestora nu au avut loc, exceptînd serviciile cu
destinație specială, ponderea cărora s-a majorat cu 2,0 p.p.
Cheltuielile bugetului de stat, cu excepția celor aferente proiectelor finanțate
din surse exeterne, prevăzute pentru finanţare în anul 2016 nemijlocit prin
mil.lei% din
total
% în
PIBmil.lei
% din
total
% în
PIBmil.lei %
% din
total
% în
PIB
Cheltuieli, total 30380,4 100,0 24,93 35561,7 100,0 26,64 5181,3 117,1 1,71
Servicii de stat cu destinatie generala 4272,4 14,06 3,51 5701,4 16,03 4,27 1429,0 133,45 1,97 0,76
dintre care:
Serviciul datoriei interne 793,6 2,61 0,65 1406,2 3,95 1,05 612,6 177,19 1,34 0,40
Serviciul datoriei externe 249,7 0,82 0,20 363,8 1,02 0,27 114,1 145,68 0,20 0,07
Transferuri către bugetele locale 1064,8 3,50 0,87 1271,9 3,58 0,95 207,1 119,45 0,07 0,08
Aparare nationala 451,5 1,49 0,37 595,9 1,68 0,45 144,4 131,98 0,19 0,08
Ordine publica si securitate nationala 2925,8 9,63 2,40 3556,7 10,00 2,66 630,9 121,56 0,37 0,26
dintre care:
Afaceri interne 1627,9 5,36 1,34 1913,7 5,38 1,43 285,8 117,55 0,02 0,10
Justitie 561,1 1,85 0,46 769,2 2,16 0,58 208,1 137,09 0,32 0,12
Sistemul penitenciar 362,7 1,19 0,30 451,4 1,27 0,34 88,7 124,46 0,08 0,04
Servicii in domeniul economiei 4643,0 15,28 3,81 5607,5 15,77 4,20 964,5 120,77 0,49 0,39dintre care:
Agricultura 2184,6 7,19 1,79 1680,3 4,73 1,26 -504,3 76,92 -2,47 -0,53
Combustibil si energie 107,2 0,35 0,09 537,9 1,51 0,40 430,7 501,73 1,16 0,31
Transport 1721,1 5,67 1,41 2611,9 7,34 1,96 890,8 151,76 1,68 0,54
Protectia mediului 177,9 0,59 0,15 259,8 0,73 0,19 81,9 146,04 0,14 0,05
dintre care:
Transferuri către bugetele locale 0,7 0,00 0,00 1,1 0,00 0,00 0,4 157,14 0,00 0,00
Gospodaria de locuinte si gospodaria
serviciilor comunale 449,6 1,48 0,37 484,8 1,36 0,36 35,2 107,82 -0,12 -0,01
Ocrotirea sanatatii 3423,9 11,27 2,81 3408,2 9,58 2,55 -15,7 99,54 -1,69 -0,26
dintre care:
Transferuri către FAOAM 2197,7 7,23 1,80 2571,9 7,23 1,93 374,2 117,03 0,00 0,12
Cultura, sport, tineret, culte si odihna 540,4 1,78 0,44 676,9 1,90 0,51 136,5 125,27 0,12 0,06dintre care:
Transferuri către bugetele locale 136,1 0,45 0,11 154,2 0,43 0,12 18,1 113,30 -0,01 0,00
Invatamint 7750,7 25,51 6,36 8789,0 24,71 6,58 1038,3 113,40 -0,80 0,22
dintre care:
Transferuri către bugetele locale 5333,3 17,56 4,38 6273,0 17,64 4,70 939,7 117,62 0,08 0,32
Protectie sociala 5745,2 18,91 4,71 6481,5 18,23 4,86 736,3 112,82 -0,68 0,14
dintre care:
Transferuri către bugetele locale 152,3 0,50 0,12 251,5 0,71 0,19 99,2 165,13 0,21 0,06
Transferuri către BASS 4153,0 13,67 3,41 4738,2 13,32 3,55 585,2 114,09 -0,35 0,14
2015 executat (în
conditii comparabile)2016 proiect Devieri 2016 / 2015
53
intermediul autorităţilor publice centrale însumează 17 582,3 mil.lei sau 53,3%,
celelalte 15 261,8 mil.lei sau 46,7% constituind cheltuielile spre realizare din
contul bugetului de stat prin intermediul altor bugete.
Structura cheltuielilor bugetului de stat pe anul 2016 conform clasificației
funcționale se prezintă în Tabelul nr.6 la Nota informativă.
Aspectele specifice ramurilor se expun în continuare, la capitolul 3.5.
„Cheltuielile în cadrul grupelor funcționale principale” al prezentei Note
informative.
În aspectul clasifcației economice, cheltuielile bugetului de stat se
caracterizează precum urmează:
Cheltuielile curente însumează 31 924,3 mil.lei, cu o majorare de
5 719,8 mil.lei sau cu 21,8% comparativ cu cele executate în anul 2015.
Cheltuieli de personal. Cheltuielile de personal pentru instituțiile finanțate de
la bugetul de stat pentru anul 2016 constituie 5 258,7 mil.lei și sînt în creștere cu
478,3 mil.lei sau cu10,0 la sută față de cele aprobate (precizate) în anul 2015 și cu
431,8 mil. lei sau cu 8,9 la sută față de cele executate în anul 2015. Creșterea
cheltuielilor de personal este cauzată de majorările salariale, care au continuitate,
conform prevederilor legislației în vigoare, precum și ajustările structurale care au
parvenit pe parcursul anului 2015 și cele planificate pentru anul 2016.
Ponderea cheltuielilor de personal în totalul cheltuielilor bugetului de stat
pentru anul 2016 constituie 14,8 la sută, în creștere cu 0,3 puncte procentuale față
de ponderea cheltuielilor de personal în totalul cheltuielilor bugetului de stat
aprobat (precizat) pentru anul 2015 și în descreștere cu 1,2 puncte procentuale față
de ponderea cheltuielilor de personal în totalul cheltuielilor bugetului de stat
executate în anul 2015.
Cheltuielile pentru majorarea salariilor angajaților din instituțiile finanțate de
la bugetul de stat constituie 204,2 mil.lei, inclusiv majorarea salariilor cadrelor
didactice: cu 3 %, începînd cu 1 septembrie 2015 - 15,3 mil.lei și cu 10% -
începînd cu 1 septembrie 2016 -13,2 mil.lei.
La estimarea cheltuielilor de personal au influențat de asemenea și factorii de
optimizare a cheltuielilor, precum: a Centrului de reabilitare „Victoria”,
diminuarea cheltuielilor de personal pentru Serviciul de promovare a lucrătorilor
migranți pe piața muncii, în ramura „Învățămînt” și alte.
Bunuri şi servicii. Cheltuielile pentru bunuri şi servicii pe anul 2016
însumează 2 540,3 mil.lei, sau 7,1% din cheltuielile totale. Ca pondere în
cheltuielile totale, la categoria respectivă se atestă o reducere, dat fiind modificarea
reflectării acestora conform clasificației bugetare, fiind atribuite parțial la ”Active
nefinanciare”. Factorii principali care au determinat volumul acestora reprezintă
indexarea cheltuielilor la indicele prețului de consum, asigurarea financiară a
54
măsurilor prevăzute în acordurile cu partenerii de dezvoltare, precum și asigurarea
activității curente a APC.
Dobînzi. Pentru serviciul datoriei de stat se prevăd mijloace în sumă de
1 770 mil.lei, cu 726,7 mil.lei mai mult comparativ cu executat în anul 2015, dintre
care dobînzile aferente datoriei de stat interne constituie 1 406,2 mil.lei şi datoriei
de stat externe – 363,8 mil.lei.
Subsidii. Alocațiile respective în buget sînt prevăzute în sumă de
3 193,0 mil.lei, cu 1 651,3 mil.lei, sau de circa 2 ori mai mult comparativ cu
executat în anul 2015. Creșterea este semnificativă, dat fiind nivelul jos al
executării cheltuielilor respective în anul 2015, în special la fondul de
subvenționare a producătorilor agricoli și fondul rutier.
Prestații sociale. Pentru astfel de cheltuieli se prevăd mijloace în sumă de
1 265,0 mil.lei, cu 77,7 mil.lei sau cu 6,5% mai mult decît cele executate în anul
2015. Majoritatea acestora constituie pensiile pentru militari şi poliţişti –
965,1 mil.lei (76,3%), urmate de indemnizații și prestații de asistență socială
(indemnizații la nașterea/ de creștere a copilului, indemnizații pentru militari și
polițiști) – 144,7 mil.lei (11,4%), indemnizații la încetarea contractului de muncă –
55,4 mil.lei (4,4%), indemnizații membrilor familiilor personalului misiunilor
diplomatice – 24,0 mil.lei (1,9%), indemnizații pentru incapacitate temporară de
muncă – 14,4 mil.lei (1,1%).
Alte cheltuieli. Categoria respectivă de cheltuieli însumează 2 320,7 mil.lei,
sau 6,5% din cheltuielile bugetului și include: comanda de stat pentru pregătirea
cadrelor -790,0 mil.lei (34,0%), alte cheltuieli capitale (cheltuieli de dezvoltare
regională și în domeniul ecologic) – 716,1 mil.lei (30,9%), alte cheltuieli curente,
inclusiv aferente proiectelor finanțate din surse externe (în domeniul mediului,
fondurile de urgență, reintegrarea țării) – 376,4 mil.lei (16,2%), burse –
131,9 mil.lei (5,7%), cotizații în organizațiile internaționale – 127,0 mil.lei (5,5%),
în baza contractelor cu persoane fizice în cadrul proiectelor finanțate din surse
externe – 102,3 mil.lei (4,4%), despăgubiri civile – 70,2 mil.lei (3,0%).
Mijloace fixe. Cheltuielile aferente mijloacelor fixe se prevăd în sumă de
2 896,2 mil.lei, sau 8,1% din total. Majoritatea se atribuie alocațiilor pentru
investiții capitale – 1 525,4 mil.lei, sau 52,7%. Urmează alocațiile pentru
procurări/reparații capitale ale clădirilor – 454,1 mil.lei (15,7%), procurări/reparații
capitale a mașinilor și utilajelor – 456,3 mil.lei (15,8%), procurarea activelor
nemateriale – 146,7 mil.lei (5,1%).
Stocuri de materiale circulante. Pentru categoria respectivă se prevăd alocații
în sumă de 993,0 mil.lei sau 2,8% din cheltuielile bugetului și includ: produse
alimentare - 221,5 mil.lei (22,3%), combustibil – 206,1 mil.lei (20,8%),
medicamente și materiale sanitare – 269,2 mil.lei (27,1%), materiale de uz
gospodăresc – 104,7 mil.lei (10,5%), alte materiale.
55
Cheltuielile capitale se prevăd în sumă 3 637,4 mil. lei, ceea ce cu
538,5 mil.lei sau 12,9% este mai puțin față de executat în anul 2015. Ponderea
cheltuielilor capitale în totalul cheltuielilor bugetului de stat va constitui 10,2%,
comparativ cu 13,7% în executat în anul 2015.
Circa 54,9 la sută din cheltuielile capitale sau 1995,2 mil. lei vor fi acoperite
din contul proiectelor finanțate din surse externe, din contul resurselor generale și
colectate vor fi direcționate 1642,1 mil. lei sau 45,1 la sută.
Partea considerabilă a cheltuielilor capitale îi revine ramurii „Servicii în
domeniul economiei” – 1617,9 mil. lei sau 44,5 la sută. Pentru ramura „Ordine
publică și securitate națională” sunt prevăzute mijloace în volum de 552,0 mil. lei
sau 15,2% și pentru domeniul învățămîntului - 508,5 mil. lei sau 14,0%.
Cheltuielile capitale ale bugetului de stat, dintre care investițiile capitale se
prezintă în tabelul care urmează: mil.lei
2015
Proiect
2016
Proiect 2016 faţă de 2015:
aprobat
(precizat)
executat
(în condiții
comparabile)
aprobat (precizat) executat
+,- % +,- %
1 2 3 4 5 6 7 8
Cheltuieli capitale, total 4622,1 4175,9 3637,4 -984,7 78,7 -538,5 87,1
inclusiv
Componenta de bază 1024,9 847,7 1642,2 617,3 160,2 794,5 193,7
Proiecte finanțate din surse
exeterne 3597,2 3328,2 1995,2 -1602,0 55,5 -1333,0 59,9
Ponderea în totalul cheltuielilor
bugetului de stat, % 14,0 13,7 10,2 -3,8 73,2 -3,5 74,4
dintre care
Investiții capitale, total 2473,7 2249,4 1525,4 -948,3 61,7 -724,0 67,8
Componenta de bază 163,9 115,3 366,1 202,2 >200 250,8 >200
Proiecte finanțate din surse
exeterne 2309,8 2134,1 1159,3 -1150,5 50,2 -974,8 54,3
Ponderea în totalul cheltuielilor
bugetului de stat, % 7,5 7,4 4,3 -3,2 57,3 -3,1 57,9
Din suma totală pentru cheltuieli capitale, întru acoperirea cheltuielilor de
investiții capitale sunt preconizate mijloace financiare în sumă de 1 525,4 mil.lei
sau 41,9% din cheltuieli capitale. Comparativ cu volumul executat în anul 2015,
cheltuielile respective sunt în diminuare cu 724,0 mil.lei sau cu 32,2 la sută,
diminuarea în cauză fiind determinată de finalizarea unor proiecte finanțate din
surse externe.
Tendința din anii precedenți se menține în ceea ce privește sursele de
acoperire a cheltuielilor: cea mai semnificativă cotă-parte a cheltuielilor pentru
investiții capitale va fi acoperită din contul proiectelor finanțate din surse externe
76,0% sau 1 159,3 mil.lei, din contul resurselor generale și colectate – 24,0%, ceea
ce constituie 366,1 mil.lei.
56
E de menționat, că sursele financiare în sumă de 68,6 mil.lei sau 18,9 % din
resurse generale, vor fi alocate în calitate de contribuție a Guvernului la
implementarea unor proiecte investiționale finanțate din surse externe.
Cheltuielile pentru investiții capitale în volum de 262,0 mil. lei sau 72,1% din
resurse generale, vor fi acoperite din contul suportului bugetar/granturi acordate de
partenerii de dezvoltare: 121,0 mil.lei - pentru implementarea Strategiei de reformă
a sectorului justiţiei, 96,0 mil.lei - pentru implementarea standardelor educaționale
în învățămîntul profesional tehnic și 45,0 mil.lei – pentru reabilitarea clădirilor
instituțiilor din domeniul culturii.
Analogic anilor precedenți, cea mai mare pondere în investițiile capitale (circa
65,5% sau 999,3 mil.lei) reprezintă cheltuielile pentru reabilitarea drumurilor
naționale, care se realizează prin intermediul proiectului „Susţinerea Programului
în sectorul drumurilor”.
În scopul implementării Strategiei energetice a Republicii Moldova pînă în
anul 2030, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.102 din 5 februarie 2013, în
grupa principală „Servicii în domeniul economiei” se preconizează mijloace în
sumă de 128,0 mil.lei, ceea ce constituie 8,4 la sută din cheltuielile totale pentru
investiții capitale. Alocațiile în cauză vor fi utilizate pentru finalizarea construcției
conductei de transport de gaze naturale pe direcţia Iaşi–Ungheni, construcţia
gazoductului magistral de presiune înaltă Ungheni-Chișinău cu o lungime de circa
100 km, implementarea proiectelor „Interconectarea sistemelor energetice ale
Republicii Moldova şi Ucrainei la Comunitatea Europeană a Operatorilor de
Energie Electrică (ENTSO-E)” și ”Reabilitarea rețelelor electrice”.
Din suma totală pentru investiții capitale, circa 144,3 mil. lei sau 9,5 la sută se
prevede pentru grupa principală „Ordine publica și securitate națională”. Astfel,
alocații în volum de 63,6 mil. lei sunt destinate pentru reconstrucţia sediilor
instanţelor judecătoreşti şi 61,5 mil. lei pentru reconstrucţia/construcţia clădirilor
instituţiilor penitenciare. Mare parte din cheltuielile în cauză va fi acoperită din
contul suportului bugetar oferit de Comisia Europeană pentru implementarea
Strategiei de reformă a sectorului justiţiei pe anii 2015-2017.
Pentru domeniul învățămîntului în total sunt prevăzute 99,9 mil. lei, ceea ce
constituie 6,5 % din cheltuielile pentru investiții capitale. Surse în sumă de
96,0 mil.lei vor fi utilizate pentru reconstrucția și modernizarea centrelor de
excelență în învățămîntul profesional tehnic, care vor fi alocate din contul
suportului bugetar sectorial acordat de Comisia Europeană pentru implementarea
standardelor educaționale.
Întru restaurarea și construcția edificiilor instituțiilor din domeniul culturii în
total vor fi direcționate 48,5 mil.lei sau 3,2 la sută din cheltuielile totale. Din suma
menționată, 45,0 mil.lei vor fi acoperite din contul grantului oferit de Guvernul
României pentru restaurarea edificiilor Muzeului Naţional de Arte, Sălii cu Orgă și
construcția clădirii Teatrului Republican Muzical-Dramatic "B.P.Haşdeu" din
orașul Cahul.
57
Repartizarea alocaţiilor pentru investiţii capitale pe autorităţi publice centrale
beneficiare și pe proiecte de construcţie, se prezintă în Anexa nr.4 la proiectul de
lege.
Pentru o mai mare transparenţă a repartizării mijloacelor pentru finanţarea
investiţiilor capitale pe autorităţi publice centrale, informaţia privind costul de
deviz, soldurile costului de deviz pe proiecte pentru care se alocă mijloace bugetare
se prezintă în Tabelul nr.11 la Notă informativă.
Structura bugetului de stat la cheltuieli conform clasificației economice pentru
anii 2015-2016 se prezintă în Tabelul nr.7 la Nota informativă.
3.3.Datoria de stat și deservirea acesteia
Datoria de stat
Soldul datoriei de stat la situaţia din 31 decembrie 2016 va constitui
56 113,0 mil. lei, inclusiv 21 009,1 mil. lei datorie de stat internă şi
35 103,9 mil. lei(1 609,5 mil. dolari SUA) datorie de stat externă, înregistrînd o
majorare de 22 603,8 mil. lei faţă de 31 decembrie 2015. Ponderea datoriei de stat
în PIB la sfîrşitul anului 2016 va constitui 42,0%, sau cu 14,5 p.p. mai mult decît
executat pentru finele anului 2015.
Dinamica datoriei de stat în PIB în anii 2013-2016 (proiect) se prezintă în
următorul grafic:
Pe parcursul anului 2016, Guvernul urmează să beneficieze de granturi din
partea partenerilor externi de dezvoltare, în sumă totală de circa 3 655,6 mil.lei
(173,3 mil.dol. SUA), inclusiv pentru susţinerea bugetului – 2 746,2 mil.lei
(130,2 mil.dol.SUA) și pentru proiecte finanțate din surse externe – 909,4 mil.lei
(43,1 mil. dol. SUA).
58
Datoria de stat internă.
La situaţia din 31 decembrie 2015 soldul datoriei de stat interne a constituit
7 225,4 mil. lei, dintre care:
- VMS emise pe piaţa primară - 5 162,0 mil.lei (71,4%);
- VMS convertite - 2 063,4 mil.lei (28,6%)
În scopul finanţării măsurilor prevăzute în bugetul de stat, în anul 2016 se
prevede a comercializa suplimentar VMS pe piaţa primară în sumă de
200,0 mil.lei. La fel, în vederea executării de către Ministerul Finanțelor a
obligațiilor de plată derivate din garanțiile de stat emise anterior, se prevede
emisiunea de obligațiuni de stat în sumă de 13 583,7 mil.lei.
Astfel, la situaţia din 31 decembrie 2016 datoria de stat internă se estimează
în sumă de 21 009,1 mil. lei, ponderea acesteia în PIB fiind de 15,7% sau cu o
creştere de 9,8 puncte procentuale faţă de anul 2015.
Garanțiile de stat interne.
În anul 2016 nu este prevăzută acordarea garanțiilor de stat interne noi.
La situația din 31 decembrie 2016 soldul garanțiilor de stat interne va
constitui zero, întrucît în anul 2016 vor fi emise obligațiuni de stat în vederea
substituirii garanțiilor de stat interne emise de Ministerul Finanțelor în baza
Hotărârilor de Guvern nr. 938 din 13.11.2014 şi nr. 124 din 30.03.2015.
Datoria de stat externă.
Soldul datoriei de stat externe la situaţia din 31 decembrie 2015 a constituit
1 337,0 mil. dolari SUA, inclusiv:
- datoria față de creditorii multilaterali - 1 144,8 mil. dolari SUA, ceea ce
reprezintă 85,6% din totalul soldului datoriei de stat externe;
- datoria față creditorii bilaterali - 192,2 mil. dolari SUA, ceea ce reprezintă
14,4% din totalul soldului datoriei de stat externe.
Datoria față de creditorii comerciali, fiind formată din datoria faţă de banca
germană AKA Ausfuhrkredit-Ge, a fost achitată integral pe parcursul anului 2015.
59
Totodată, pe parcursul anului 2016 vor fi valorificate împrumuturi de stat
externe în sumă de 6 538,6 mil. lei (echivalentul a 309,9 mil. dolari SUA) și
rambursate împrumuturi de stat externe în valoare de 1 210,6 mil. lei (echivalentul
a 57,4 mil. dolari SUA). Ca urmare, la situația din 31 decembrie 2016, conform
estimărilor, soldul datoriei de stat externe va constitui 1 609,5 mil. dolari SUA,
ceea ce reprezintă o majorare cu 272,5 mil. dolari SUA sau cu 20,4% față de soldul
datoriei de stat externe la situația din 31 decembrie 2015. În valori nominale,
majorarea soldului datoriei de stat externe se explică prin depășirea sumelor
intrărilor externe preconizate pentru anul 2016 asupra rambursărilor pentru același
an. Totodată, ca pondere în PIB, soldul datoriei de stat externe va înregistra la
finele anului 2016 o creştere cu 4,7 p.p. față de anul 2015 şi va constitui 26,3% din
produsul intern brut.
Astfel, structura soldului datoriei de stat externe la situația din 31 decembrie
2016 va fi compusă din:
- datoria față de creditorii multilaterali - 1 278,3 mil. dolari SUA, ceea ce
reprezintă aproximativ 79,4% din totalul soldului datoriei de stat externe;
- datoria față creditorii bilaterali - echivalentul a 311,2 mil. dolari SUA, ceea
ce reprezintă aproximativ 19,3% din totalul soldului datoriei de stat externe;
- marjă de eroare în valoare de 20,0 mil. dolari SUA (1,2% din soldul
datoriei de stat externe), pentru a capta diferențele de curs valutar pe parcursul
anului.
Conform datelor estimate se observă că ponderea datoriei față de creditorii
multilaterali în soldul total al datoriei de stat externe va înregistra o micșorare pe
parcursul anului 2016 față de anul 2015 cu 6,2%, iar ponderea datoriei față de
creditorii bilaterali va înregistra o majorare cu aproximativ 5,0%.
60
Garanțiile de stat externe.
În anul 2016 nu este prevăzută acordarea garanțiilor de stat externe noi, astfel,
la situația din 31 decembrie 2016 soldul garanțiilor de stat externe va constitui
zero.
Cheltuielile pentru serviciul datoriei de stat.
Cheltuielile legate de serviciul datoriei de stat în anul 2016 se estimează în
sumă de 1 770,0 mil. lei, ceea ce constituie o majorare cu 726,6 mil. lei sau cu
69,6% comparativ cu valoarea executată în anul 2015, cauzată preponderent de
majorarea serviciului datoriei de stat interne.
Pe parcursul anului 2016, cheltuielile pentru serviciul datoriei de stat externe
se estimează în sumă de 363,8 mil. lei (echivalentul a 17,2 mil. dolari SUA).
Comparativ cu valoarea executată în anul 2015, cheltuielile pentru serviciul
datoriei de stat externe vor înregistra o majorare cu 114,1 mil. lei (echivalentul a
4,0 mil. dolari SUA), cauzată de majorarea sumelor destinate achitării dobînzilor
pentru împrumuturile de stat externe, precum şi datorită deprecierii monedei
naţionale vizavi de alte valute străine.
Conform estimărilor, pentru anul 2016, serviciul datoriei de stat externe va
constitui:
- față de creditorii multilaterali – 292,5 mil. lei (echivalentul a
13,9 mil. dolari SUA), ceea ce reprezintă 80,4% din totalul serviciului datoriei de
stat externe;
- față creditorii bilaterali – 71,3 mil. lei (echivalentul a 3,4 mil. dolari SUA),
ceea ce reprezintă 19,6% din totalul serviciului datoriei de stat externe.
În anul 2016, cheltuielile pentru serviciul datoriei de stat interne se estimează
în sumă de 1406,2 mil. lei. Comparativ cu cele executate în anul 2015, acestea sînt
mai mari cu 612,6 mil. lei sau de cca 1,8 ori. Acest fapt este legat de majorarea
ratelor dobînzii la VMS comercializate la licitaţii, ce concomitent a atras după sine
şi majorarea ratelor dobînzii la VMS convertite.
61
Din suma totală de 1406,2 mil. lei pentru serviciul datoriei de stat interne în
anul 2016, serviciul VMS emise pe piaţa primară şi VMS convertite vor constitui
1003,8 mil. lei şi 402,4 mil. lei, respectiv. În anul 2016 bugetul de stat nu va
suporta cheltuieli pentru serviciul VMS emise pentru executarea obligațiilor de
plată derivate din garanțiile de stat, deoarece dobînzile vor fi achitate începînd cu
anul 2017.
La estimarea cheltuielilor pentru serviciul VMS emise pe piaţa primară în
anul 2016 a fost luată în calcul o rată medie a dobînzii la VMS în mărime de
20,0%.
Cheltuielile pentru serviciul VMS convertite au fost estimate reieşind din rata
medie a dobânzii la VMS în mărime de 19,5%.
3.4.Balanţa bugetului de stat
Conform estimărilor, bugetul de stat în anul 2016 se va solda cu un deficit în
sumă de 4 182,8 mil.lei. Din această sumă 1 771,1 mil. lei sau 42,3 la sută revine
deficitului proiectelor finanțate din surse externe.
Principalele surse de finanțare a bugetului de stat (inclusiv pe componenta
proiectelor finanțate din surse externe) se prezintă în tabelul care urmează: mil.lei
Bugetul de
stat, total
componenta
de baza
proiecte
finantate
din surse
externe
Bugetul de
stat, total
componenta
de baza
proiecte
finantate din
surse externe
Total surse de finantare BPN 2342,1 -123,1 2465,2 4182,8 2405,7 1777,1
Active financiare (4) 243,7 219,5 24,2 -135,9 494,5 -630,4
creante interne (41) 8,8 8,8 310,0 310,0
dintre care: actiuni si alte forme de participare in capital
in interiorul tarii (venituri din privatizare ) (415) 3,8 3,8 300,0 300,0
credite interne intre bugete (44) -250,2 -250,2 265,7 265,7
imprumuturi recreditate interne intre bugete (46) 42,3 42,3 40,8 40,8
imprumuturi recreditate interne institutiilor financiare si
nefinanciare (47) 239,8 127,8 112,0 -788,2 107,9 -896,1
creante externe (48) 28,3 28,3 35,8 35,8
Datoriii (5) 2339,9 97,1 2242,8 5154,6 2478,5 2676,1
datorii interne (51) 176,1 176,1 200,0 200,0
dintre care: Valori mobiliare de stat cu exceptia
actiunilor (513) 150,1 150,1 200,0 200,0
imprumuturi interne intre bugete (54) 250,2 250,2 -265,7 -265,7
imprumuturi interne de la institutiile financiare si
nefinanciare (55) 107,7 107,7 -107,7 -107,7
Imprumuturi externe (595) 1805,8 -437,0 2242,8 5328,0 2651,9 2676,1
primirea imprumuturilor 2530,0 287,2 2242,8 6538,6 3862,5 2676,1
rambursarea imprummuturilor -724,2 -724,2 -1210,6 -1210,6
Modificarea soldului de mijloace banesti (9) -241,5 -439,7 198,2 -835,9 -567,3 -268,6
2015 executat 2016 proiect
62
Veniturile din privatizare se estimează la circa 320 mil lei (în urma
rezultatelor licitațiilor din aprilie curent). Totodată, în scopul asigurării
funcționalității gazoductului de interconexiune cu Romania – Iași-Ungheni,
bugetul de stat urmează să aloce 20 mil. lei pentru majorarea capitalului social al
ÎS ”WestMolTransGaz”.
În anul 2016 se prevăd a fi rambursate la bugetul de stat mijloacele din
împrumuturi recreditate din surse interne și externe și împrumuturi externe
acordate sub garanția de stat, în sumă de 184,5 mil.lei.
Totodată, se prevede rambursarea de către bugetul de stat a împrumuturilor,
contractate în anul 2015 de la proiectele finanțate din surse externe (265,7 mil. lei)
și de alte instituții din afara bugetului (Directoratul Liniei de Credit, institușii la
autogestiune107,7 mil. lei) în sumă de 373,4 mil. lei.
Pentru 2016 se preconizează că proiectele finanțate din surse externe vor
efectua operațiuni de recreditare din surse externe, destinate agenților economici,
în sumă netă de 896,1 mil. lei.
În scopul finanţării deficitului bugetului de stat, în anul 2016 se prevede
comercializarea VMS pe piaţa primară în sumă de 200,0 mil. lei. Astfel, vor fi
emise bonuri de trezorerie cu scadenţa de 91, 182 şi 364 de zile (cca 80% din
finanțarea internă netă), punîndu-se accent pe majorarea volumului bonurilor de
trezorerie cu termen mai lung de circulaţie.
Totodată, Ministerul Finanţelor va emite obligaţiuni de stat cu maturitatea de
2 ani. În funcție de evoluțiile pe piața VMS, se va examina posibilitatea repunerii
în circulație a obligațiunilor de stat cu maturitatea de 3 ani, emisiunea cărora a fost
stopată în anul 2015.
Concomitent, în scopul finanţării măsurilor prevăzute în bugetul de stat pe
anul 2016, intrările de împrumuturi de stat externe destinate susţinerii bugetului şi
pentru realizarea proiectelor finanţate din surse externe vor constitui circa
6 538,6 mil. lei (echivalentul a 309,9 mil. dolari SUA).
Cît privește structura pe destinații, volumul total al intrărilor de împrumuturi
de stat externe în anul 2016, vor fi destinate după cum urmează:
- pentru realizarea proiectelor finanțate din surse externe - 2 676,1 mil. lei
(echivalentul a 126,8 mil. dolari SUA);
- pentru susținerea bugetului - 3 862,5 mil. lei (echivalentul a 183,1 mil. dolari
SUA).
Pentru anul 2016, creditorul principal al Guvernului Republicii Moldova va fi
Guvernul României, care va acorda finanțare sub formă de împrumuturi în valoare
totală de 2 508,0 mil. lei (echivalentul a 118,9 mil. dolari SUA), ceea ce reprezintă
o pondere de 38,4% din volumul total al intrărilor de împrumuturi de stat externe.
Finanțarea va fi acordată sub formă de asistență financiară rambursabilă pentru
susținerea bugetului.
63
Pe locul doi după volumul de împrumuturi acordate va fi Banca Mondială,
prin intermediul Agenției Internaționale de Dezvoltare (AID), care va acorda
împrumuturi în valoare de 1 999,5 mil. lei (echivalentul a 94,8 mil. dolari SUA),
ceea ce reprezintă o pondere de aproximativ 30,6% din volumul total al intrărilor
de împrumuturi de stat externe. Totodată, 32,3% din volumul împrumuturilor din
partea AID vor fi destinate realizării proiectelor finanțate din surse externe, iar
67,7% - susținerii bugetului.
Finanțarea acordată sub formă de împrumuturi de stat externe pentru
susținerea bugetului din partea AID va fi întreptată pentru următoarele programe:
- operațiuni pentru politicile de dezvoltare (DPO) - 45,0 mil. dolari SUA
(echivalentul 949,5 mil. lei);
- modernizarea sectorului sănătății - 7,9 mil. dolari SUA (echivalentul
167,6 mil. lei);
- reforma învățămîntului - 5,3 mil. dol. SUA (echivalentul 111,5 mil. lei);
- reforma ajutorului social - 5,0 mil. dolari SUA (echivalentul 104,8 mil. lei);
- ameliorarea competitivității - 1,0 mil. dolari SUA (echivalentul
21,1 mil.lei).
Locul trei după volumul total al intrărilor de împrumuturi de stat externe este
deținut de către Banca Europeană de Investiții, care va acorda finanțare în valoare
de 887,9 mil. lei (echivalentul a 42,1 mil. dolari SUA), ceea ce reprezintă o
pondere de 13,6%, după care urmează Banca Europeană de Reconstrucție și
Dezvoltare, care va acorda finanțare în sumă de 784,4 mil. lei (echivalentul a
37,2 mil. dolari SUA), ceea ce reprezintă o pondere de 12,0% din totalul intrărilor
de împrumuturi de stat externe.
Intrările de împrumuturi externe în anul 2016 pe donatori se expun în
diagrama următoare:
Guvernul Romaniei
38,4%
Banca Mondială 30,6%
BEI 13,6%
BERD 12,0%
FIDA 1,7%
Guvernul Poloniei 1,5%
Guvernul Austriei 1,3%
BDCE 0,8%
64
Pe parcursul anului 2016 sunt planificate rambursări de împrumuturi de stat
externe în valoare totală de 1 210,6 mil. lei (echivalentul a 57,4 mil. dolari SUA),
ceea ce reprezintă o majorare cu 486,3 mil. lei sau cu 67,1% față de valoarea
executată în anul 2015.
În anul 2016, vor fi rambursate împrumuturi de stat externe în favoarea:
- creditorilor multilaterali – 1 018,5 mil. lei (echivalentul a 48,3 mil. dolari
SUA), ceea ce reprezintă o pondere de 84,1% din suma totală a rambursărilor;
- creditorilor bilaterali - 192,1 mil. lei (echivalentul a 9,1 mil. dolari SUA),
ceea ce reprezintă o pondere de 15,9% din suma totală a rambursărilor.
Mijloacele bănești la soldurile bugetului de stat și a proiectelor finanțate din
surse externe se vor majora cu 835,9 mil. lei, dintre care pe proiectele menționate
cu 268,6 mil. lei. Acumularea mijloacelor bănești la conturi este condiționată de
menținerea unui nivel de deficit admisibil.
3.5.Cheltuielile în cadrul grupelor funcţionale principale
3.5.1. Serviciile de stat cu destinaţie generală
Alocaţiile prevăzute pentru anul 2016 la grupa dată față de anul 2015
înregistrează o creştere cu 1125,4 mil. lei sau cu 24,6 la sută faţă de aprobat
(precizat) şi o creștere cu 1428,0 mil.lei sau cu 33,4 la sută faţă de cheltuielile
executate.
Cheltuielile și resursele grupei date se prezintă în tabelul care urmează:
2015
Proiect
2016
Proiect 2016 faţă de 2015:
Aprobat
(precizat)
Executat
(în condiții
comparabile)
aprobat (precizat) executat
+,- % +,- %
1 2 3 4 5 6 7 8
Cheltuieli și active
nefinanciare, total 4574,9 4272,4 5700,3 1125,4 124,6 1428,0 133,4
Ponderea în totalul cheltuielilor
bugetului de stat, % 13,8 14,2 16,0 2,2 x 1,8 x
Cheltuieli curente 4286,7 4088,2 5416,3 1129,6 126,4 1328,2 132,5
Cheltuieli capitale 288,2 184,2 284,0 -4,2 98,5 99,7 154,1
Resurse, total 4574,9 4272,4 5700,3 1125,4 124,6 1428,0 133,4
inclusiv:
resurse generale 4054,3 3786,6 5285,5 1231,3 130,4 1498,9 139,6
resurse ale proiectelor
finanțate din surse externe 277,4 259,0 169,5 -107,9 61,1 -89,5 65,5
venituri colectate 243,4 226,8 245,3 2,0 100,8 18,5 108,2
Comparativ cu alocaţiile aprobate(precizate) pe anul 2015, cheltuielile sunt
majorate din contul resurselor generale cu 1231,3 mil.lei sau cu 30,4 la sută, din
65
contul veniturilor colectate se estimează cu o creștere de 2,0 mil.lei sau 0,8 la sută,
iar din contul proiectelor finanțate din surse se diminuieză cu 107,9 mil.lei sau
38,9 la sută.
Principalii factori care au cauzat modificările respective sunt următorii:
majorări de alocații pentru:
- indexarea mărfurilor și serviciilor – 27,8 mil.lei;
- măsuri salariale prevăzute de legislația în vigoare – 92,8 mil.lei;
- fluctuația cursului valutar – 40,2 mil.lei;
- contribuția Guvernului la proiecte finanțate din surse externe – 18,0 mil.lei;
- majorarea cheltuielilor la investiții capitale pentru obiectele în curs de
execuție – 7,5 mil.lei;
- organizarea a trei evenimente de către Curtea Constituțională (Masă rotundă
cu genericul "Constituționalitatea amendamentelor constituționale", Congresul
Asociației Justiției Constituționale a Statelor din Regiunea Mării Negre si Baltice,
Conferința Șefilor de instituții membre ale Asociației Curților Constituționale
Francofone (ACCPUF)) –1,0 mil.lei;
- asigurarea activității funcționale a Parlamentului – 3,0 mil.lei;
- acoperirea cheltuielilor pentru finalizarea procesului de generalizare și
sistematizare a rezultatelor recensămîntului populației și al locuințelor din anul
2014 – 6,5 mil.lei;
- organizarea și desfășurarea alegerilor la funcția de Președinte al țării –
100,0 mil.lei;
- păstrarea și deservirea rezervelor materiale ale statului – 12,6 mil.lei;
- finanțarea partidelor politice – 39,9 mil.lei;
- majorarea numărului de acțiuni deținute de Republica Moldova în capitalul
Băncii Internaționale pentru Reconstrucție si Dezvoltare (BIRD) – 21,1 mil.lei;
- mijloace financiare pentru înbunătățirea regimului de pază în Casa
Guvernului – 2,1 mil.lei;
- crearea Serviciului unic pentru apeluri de urgență 112 – 50,0 mil.lei;
- reorganizarea Oficiului Avocatului Poporului – 1,6 mil.lei;
- reparația capitală a holului și sălii Europeri în clădirea Parlamentului
Republicii Moldova (reparația și instalarea sistemei de ventilare) – 25,8 mil.lei;
- cheltuieli destinate asigurării achitării titlurilor executori cu acoperire din
contul bugetului de stat – 30,0 mil.lei;
- alocații aferente fondurilor de rezervă și de intervenție – 33,1 mil.lei;
- serviciul datoriei de stat interne – 611,5 mil.lei;
- serviciul datoriei de stat externe – 94,3 mil.lei;
- transferuri către bugetele unităţilor administrativ-teritoriale din fondul de
susţinere financiară a unităţilor administrativ-teritoriale – 185,4 mil.lei.
reduceri de alocații:
- revizuirea alocațiilor aferente proiectelor finanţate din surse externe –
107,9 mil.lei;
66
- excluderea alocațiilor aferente organizării și desfășurării alegerilor locale
generale – 71,2 mil.lei;
- micșorarea transferurilor către bugetele unităţilor administrativ-teritoriale
din fondul de compensare – 113,1 mil lei.
Din contul cheltuielilor aferente grupului dat, se finanțează următoarelor
programe:
Programul „Legislativul și serviciile de suport”
Implementarea acestui program prevede realizarea activităților ce țin de
asigurarea asistenței organizatorice, informaționale și tehnice a activității
Parlamentului Republicii Moldova.
Obiectivele principale trasate pentru realizarea programului dat sunt
următoarele:
- îmbunătățirea calității procesului legislativ;
- sporirea transparenței procesului legislativ.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente programului
dat, în bugetul de stat sunt prevăzute mijloace financiare în sumă de 224,1 mil. lei,
cu o creștere de 35,7 mil. lei sau de 18,9 la sută faţă de alocaţiile precizate în acest
scop pe anul 2015.
Programul „Președintele Republicii Moldova”
Implementarea acestui program prevede realizarea activităților ce țin de
asigurarea asistenței organizatorice, juridice, informaționale și tehnice a activității
Președintelui Republicii Moldova.
Obiectivul principal trasat pentru realizarea programului dat este asigurarea
suveranității, independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a
Republicii Moldova.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivului aferent programului
dat, în bugetul de stat sunt prevăzute mijloace financiare în sumă de 18,1 mil. lei,
cu o creștere de 1,9 mil, lei sau de 11,8 la sută faţă de alocaţiile precizate în acest
scop pe anul 2015.
Programul „Executivul și serviciile de suport”
Scopul programului constă în îmbunătățirea calității actului guvernamental, a
procesului decizional, a managementului și coordonării politicilor publice.
Implementarea acestui program prevede realizarea activităților ce țin
implementarea agendei de e-guvernare, elaborarea și aprobarea de către Guvern a
politicilor publice de calitate, prin îmbunătățirea proceselor de implementare,
monitorizare și evaluare a politicilor de către autoritățile administrației publice
centrale. Totodată, realizarea acestui program prevede deservirea și modernizarea
sistemului de telecomunicații al autorităților administrației publice, ceea ce va
asigura schimbul de informații protejat între autoritățile publice ale Republicii
67
Moldova, protejarea informațiilor importante pentru stat, crearea, administrarea și
asigurarea funcționării și dezvoltării sistemelor naționale speciale de
telecomunicații.
Obiectivele principale trasate pentru realizarea programului dat, sunt
următoarele:
- creșterea numărului de proiecte de decizii de politici publice consultate cu
societatea civilă până la 100% în următorii 3 ani;
- consolidarea capacităților în domeniul formulării și implementării politicilor
publice;
- asigurarea procesului de colaborare a autorităților administrației publice
locale cu Guvernul, Cancelaria de Stat și celelalte autorități ale administrației
publice centrale;
- creșterea seturilor de date disponibile pînă la 500,0 în următorii 3 ani;
- implementarea structurii M-Cloud de către autoritățile administrației publice
centrale;
- asigurarea schimbului informațional protejat interdepartamental pentru
autoritățile publice și servicii de asigurare a canalului de legătură și acces la
sistemele și resursele informaționale de stat - Intranet Guvernamental;
- introducerea unui sistem efectiv și eficient de circulație a documentelor în
Guvern;
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente programului
dat, în bugetul de stat sunt prevăzute mijloace financiare în sumă de 357,4 mil. lei,
cu o creștere de 84,6 mil.lei sau de 31,0 la sută faţă de alocaţiile precizate în acest
scop pentru anul 2015.
Programul „Constituționalitatea”
Scopul programului este garantarea supremației Constituției, asigurarea
realizării principiului separării puterilor în stat şi garantarea responsabilităţii
statului faţă de cetățean şi a cetățeanului faţă de stat, totodată, programul prevede
realizarea activităților ce țin de supravegherea și asigurarea respectării drepturilor
și libertăților fundamentale ale omului de către autoritățile publice centrale și
locale, alte entități, persoanele cu funcții de răspundere de toate nivelurile, precum
și realizarea măsurilor ce au drept scop asigurarea protecției împotriva
discriminării, asigurării egalităţii și restabilirea în drepturi a tuturor persoanelor
discriminate și anume.
Obiectivele principale trasate pentru realizarea subprogramelor date, sunt
următoarele:
- sporirea calității actelor emise de Curtea Constituțională, prin optimizarea
modalităţilor de sesizare a Curţii de către subiecţii abilitaţi cu acest drept;
- repunerea în drepturi a persoanelor care au avut de suferit în urma
acțiunilor/inacțiunilor autorităților publice și persoanelor cu funcții de răspundere
prin sporirea cu 5 % anual a numărului cererilor satisfăcute din numărul cererilor
acceptate spre examinare;
68
- asigurarea realizării progresive a drepturilor omului prin influențarea
politicilor publice și prin contribuirea la perfecționarea actelor normative cu
sporirea numărului de propuneri înaintate pînă la 2% anual;
- prevenirea holistică a discriminării;
- repunerea în drepturi a persoanelor care au avut de suferit în urma
activităților discriminatorii;
- elaborarea și realizarea strategiei de creare și dezvoltare a parteneriatelor cu
societatea civilă, instituțiile și organizațiile naționale și internaționale.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente
subprogramelor respective, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare
în sumă de 28,5 mil. lei, cu o creştere de 6,3 mil. lei sau de 28,5 la sută faţă de
alocaţiile precizate în acest scop pentru anul 2015.
Programul „Managementul finanțelor publice” Implementarea acestui program prevede asigurarea alocării eficiente şi
eficace a resurselor financiare publice spre activităţi care să contribuie la creşterea
economiei şi dezvoltarea Republicii Moldova şi să menţină gestiunea eficientă
privind utilizarea fondurilor publice în toate domeniile şi sectoarele administraţiei
publice.
Obiectivele principale trasate pentru realizarea programului dat, sînt
următoarele:
- consolidarea procesului de planificare multianuală cu atingerea unei
consistențe maxime a legii bugetare anuale cu Cadrul Bugetar pe Termen Mediu;
- implementarea integrală a metodologiei bugetării pe programe şi
performanţă pentru bugetele locale;
- asigurarea echității, stabilității și transparenței fiscale și vamale, precum și
stimularea creșterii economice;
- asigurarea finanțării măsurilor prevăzute în bugetul de stat cu minimum de
cheltuieli și la nivel optim de risc;
- elaborarea și implementarea politicilor de prognozare și gestionare a
lichidităților bugetului public național;
- generalizarea, analiza și întocmirea raportului anual privind executarea
bugetului public național pe anul bugetar încheiat;
- consolidarea și ajustarea cadrului normativ în domeniul executării de casă a
bugetului public național prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor,
evidenței contabile și raportării în sistemul bugetar;
- consolidarea răspunderii manageriale pentru optimizarea gestionării
resurselor conform obiectivelor entității în baza principiilor bunei guvernări prin
implementarea sistemului de management financiar și control și activității de audit
intern în sectorul public;
- consolidarea disciplinei întreprinderilor de stat și societăților comerciale cu
capital integral sau majoritar de stat;
69
- elaborarea actelor normative în domeniul contabilității și auditului în
sectorul corporativ;
- consolidarea gestionării mijloacelor bugetare prin sistemul trezorerial;
- asigurarea colectării veniturilor la bugetul public național;
- asigurarea controlului financiar privind conformitatea operațiunilor și
tranzacțiilor ce țin de gestionarea resurselor bugetului public național și
patrimoniului public;
- asigurarea integrității și administrarea eficientă a finanțelor publice prin
promovarea unor achiziții publice transparente și competitive;
- realizarea misiunilor de audit în corespundere cu programul de activitate al
Curții de Conturi.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente programului
dat, în bugetul de stat sînt prevăzute mijloace financiare în sumă de 807,0 mil. lei,
cu o creştere de 2,8 mil. lei sau 0,3 la sută faţă de alocaţiile precizate în acest scop
pe anul 2015.
Programul „Afacerile externe şi cooperarea externă”
Implementarea acestui program prevede eforturile de promovare cît mai
activă a intereselor naționale ale țării în materie de politică externă, avînd în vedere
următoarele dimensiuni de activitate: procesul de integrare europeană, cooperarea
bilaterală cu partenerii externi, cooperarea multilaterală în cadrul organismelor
internaționale și regionale (inclusiv onorarea angajamentelor financiare ale
Republicii Moldova față de acestea), protejarea intereselor cetățenilor Republicii
Moldova aflați în afara țării.
Obiectivele principale trasate pentru realizarea programului dat, sunt
următoarele:
- asigurarea unui cadru adecvat pentru sporirea eficienței funcționale a
serviciului diplomatic al Republicii Moldova;
- continuarea valorificării multidimensionale a potențialului relațiilor
Republicii Moldova cu Uniunea Europeană în vederea adoptării și promovării
valorilor și standardelor europene avînd drept finalitate integrarea în Uniunea
Europeană;
- promovarea de către misiunile diplomatice ale Republicii Moldova a
intereselor naționale prin intermediul diplomației tradiționale și celei economice;
- asigurarea protejării drepturilor cetățenilor Republicii Moldova aflați peste
hotare;
- asigurarea executării angajamentelor, inclusiv financiare, asumate față de
organismele internaționale.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente programului
respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de
417,0 mil. lei, cu o creștere în sumă de 56,2 mil. lei sau 15,6 la sută față de
alocațiile precizate în acest scop pe anul 2015.
70
Programul „Conflictele de interese”
Realizarea acestui program cuprinde activitățile ce au drept scop
implementarea mecanismelor de control a conflictelor de interese,
incompatibilităților, veniturilor, proprietăților. Acțiunile aferente țin de evaluarea
informaţiilor din declaraţii și de identificarea conflictelor de interese și
incompatibilităților în baza sesizărilor și autosesizărilor.
Obiectivul principal trasat pentru realizarea programului dat constă în
aplicarea instrumentelor de prevenire a corupției la nivel individual și instituțional,
prin evaluarea veniturilor și proprietăților, a incompatibilităților și a conflictelor de
interese în exercitarea funcțiilor publice de către subiecții declarării.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente
subprogramelor respective, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare
în sumă de 6,0 mil. lei, cu o creştere de 1,5 mil. lei sau de 34,5 la sută faţă de
alocaţiile precizate în acest scop pe anul 2015.
Programul „Domenii generale de stat”
Subrogramul „Reintegrarea statului”
Implementarea acestui subprogram prevede realizarea activităţilor şi
proiectelor care contribuie la dezvoltarea social-economică a localităţilor din Zona
de Securitate şi creează premisele necesare pentru realizarea obiectivului
guvernamental de reintegrare a țării.
Obiectivele principale trasate pentru realizarea subprogramului dat, sunt
următoarele:
- implementarea proiectelor de dezvoltare comunitară în Zona de Securitate;
- promovarea acţiunilor ce contribuie la consolidarea măsurilor de încredere
între cele două maluri ale Nistrului;
- susținerea activității autorităților administrației publice centrale și locale
orientate spre îmbunătățirea infrastructurii critice.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente
subprogramului respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare
în sumă de 15,0 mil. lei, cu o creştere de 8,0 mil. lei sau de 114,3 la sută faţă de
alocaţiile precizate în acest scop pe anul 2015.
Subprogramul „Cercetări științifice aplicate în direcția strategică
”Patrimoniul național și dezvoltarea societății”
Acest subprogram include activităţile ce ţin de identificarea situaţiei
sociolingvistice şi funcţionării limbilor în perioada actuală pe teritoriul Republicii
Moldova; determinarea tendinţelor de evoluţie a conştiinţei sociale, reevaluarea şi
reconsiderarea ştiinţifică a culturii materiale, spirituale şi a istoriei naţionale în
context regional şi european; consolidare a statului de drept, a evoluţiei situaţiei
sociale în perioada actuală pe teritoriul Republicii Moldova în contextul regional şi
71
european. Cercetarea patrimoniului cultural național imaterial, etnografic,
arheologic, istoric, natural și muzical, deținut de instituțiile muzeale și muzicale
din Republica Moldova; elaborarea studiilor de fundamentare științifică și
metodologică a tuturor activităților muzeale și de salvgardare a patrimoniului
cultural național, a expertizării și conservării/restaurării patrimoniului cultural;
creșterea colecțiilor naționale de patrimoniu cultural; desiminarea cunoștințelor și
punerea în valoare a patrimoniului cultural național.
Obiectivele principale stabilite pentru realizarea subprogramului dat, sunt
următoarele:
- stabilirea priorităţilor de cercetare în domeniul terminologiei până în anul
2018 prin suplimentarea anuală a bazei de informaţii în domeniul subsistemelor
terminologice cu 5%;
- asigurarea bazelor științifice privind consolidarea statului de drept,
modernizarea sistemului socio-economic naţional prin publicarea a 90 articole
științifice în anul 2016;
- elaborarea suportului analitico-ştiinţific în domeniul demo – socio –
economic prin elaborarea a 4 scenarii de prognoză a indicatorilor macroeconomici
pe termen mediu până în anul 2018;
- documentarea/sistematizarea și digitizarea patrimoniului cultural muzeal,
imaterial și muzical;
- elaborarea studiilor metodologice privind expertizarea, conservarea/
restaurarea și prezervarea patrimoniului cultural muzeal, imaterial și muzical;
- elaborarea studiilor privind patrimoniul muzeal, arheologic, imaterial,
etnografic, muzical și istoric;
- documentarea/ cercetarea patrimoniului arheologic imobil și valorificarea lui
prin expoziții și dezvoltarea colecțiilor de stat;
- promovarea patrimoniului cultural național prin expoziții, publicații de
specialitate, materiale promoționale scrise, audiovizuale și electronice;
- elaborarea studiilor de analiză a legislației naționale și actelor normative în
domeniul patrimoniului cultural;
- elaborarea studiilor și dosarelor de patrimoniu cultural național pentru
nominalizare în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente
subprogramului respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare
în sumă 38,0 mil. lei, cu o creştere de 1,8 mil. lei sau cu 5,0 la sută faţă de
alocaţiile precizate în acest scop pe anul 2015.
Programul „Sistemul statistic şi de arhivare”
Programul dat vine să asigure funcţionarea unui sistem eficient de producere a
datelor statistice cu scopul asigurării autorităţilor publice centrale şi locale,
agenţilor economici, a tuturor categoriilor de utilizatori atât interni cât şi externi cu
informaţia statistică calitativă şi comparabilă la nivel internaţional vizând situaţia
72
şi dezvoltarea social-economică şi demografică a ţării. Totodată, programul
prevede promovarea cât mai activă a intereselor naţionale în materie de funcţionare
a unui sistem eficient de supraveghere publică a activităţii arhivistice, modernizării
lucrărilor de secretariat şi perfecţionării cadrului legal şi metodologic în domeniul
activităţii arhivistice, precum și, protecţia drepturilor patrimoniale şi personale
nepatrimoniale ale cetăţenilor, precum şi intereselor statului prin înregistrarea de
stat a actelor de stare civilă.
Obiectivele principale trasate pentru realizarea programului dat, sunt
următoarele:
- producerea şi diseminarea statisticii oficiale respectînd Principiile
Fundamentale a Statisticii Oficiale;
- realizarea lucrărilor statistice prevăzute în Programul de Lucrări Statistice;
- efectuarea anuală a ordonării tehnico-ştiinţifice a documentelor existente în
circa 640 instituţii (surse de completare a Fondului Arhivistic de Stat şi Fondului
Arhivistic Obştesc);
- preluarea anuală spre depozitarea de stat a 19 mii dosare din instituţiile surse
de completare a Fondurilor Arhivistice de Stat şi a Fondurilor Arhivistice Obşteşti,
patronate de serviciile de arhivă municipale şi raionale;
- verificarea anuală a existentului şi stării fizice a 208 mii unităţi păstrare,
întru asigurarea integrităţii Fondului Arhivistic de Stat;
- întocmirea anuală a 38,5 mii certificate întocmite în baza documentelor
preluate spre păstrare de stat, la solicitările persoanelor fizice şi juridice din ţară şi
de peste hotare;
- asigurarea capacităților oficiilor stare civilă teritoriale de acordare a 80 %
din totalul serviciilor stare civilă prestate persoanelor în anul 2016;
- asigurarea prestării gratuite beneficiarilor serviciilor de stare civilă în
mărime de 45 % din numărul total de servicii.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente programului
respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de
152,3 mil. lei cu o creștere în sumă de 18,6 mil. lei sau 13,9 la sută faţă de
alocaţiile precizate în acest scop pe anul 2015.
Programul „Edificarea societăţii informaţionale”
Implementarea acestui program prevede elaborarea, promovarea şi evaluarea
politicilor publice de rigoare în domeniul dezvoltării informaţionale, precum și
asigurarea unui nivel adecvat de protecţie a datelor cu caracter personal în
Republica Moldova, conform standardelor europene.
Obiectivele principale trasate pentru realizarea programului dat, sînt
următoarele:
- crearea unui cadru legislativ eficient pentru dezvoltarea continuă a sectorului
TIC, în conformitate cu Acordul de Asociere RM-UE şi cadrul normativ-legislativ
european;
73
- dezvoltarea politicilor publice în domeniul comunicaţiilor electronice şi
poştale, a tehnologiei informaţiei, securităţii cibernetice, comunicaţiilor de urgenţă
şi registrelor publice;
- implementarea Serviciului unic pentru apeluri de urgență 112;
- informarea operatorilor de date cu caracter personal privind necesitatea
implementării principiilor de protecție a datelor cu caracter personal, precum și
despre responsabilitățile ce le revin asupra respectării acestora prin acordarea
anuală a 500 consultații, elaborarea anuală a 3 instrucțiuni (liniilor directorii) și
organizarea anuală a 25 acțiuni de promovare și instruire;
- asigurarea înregistrării sistemelor de evidență gestionate de operatorii de
date cu caracter personal în Registrul de evidență al operatorilor de date cu caracter
personal;
- sensibilizarea persoanelor fizice referitor la drepturile de care dispun în ceea
ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal prin organizarea anuală a 10
acțiuni de informare, seminare, traininguri, mese rotunde, conferințe;
- efectuarea anuală a 150 controale asupra respectării de către operatori a
procedurilor organizatorice și tehnice, consemnate în politicile de securitate
instituționale, necesare asigurării unui nivel adecvat de protecție a datelor cu
caracter personal în procesul prelucrării acestora.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente
programului respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în
sumă de 62,4 mil. lei cu o creștere în sumă de 52,1 mil. lei sau 6,1 ori față de
alocațiile executate în acest scop pe anul 2015.
Programul „Cercetări ştiinţifice fundamentale”
Programul dat are scop identificarea principiilor noi privind dezvoltarea
tehnologiilor avansate, inclusiv nanotehnologiilor şi elaborarea modelelor de
utilizare a materialelor, tehnologiilor şi produselor inovative în economia
naţională. Asigurarea cercetărilor în domeniul dezvoltării sistemului energetic.
Suportul ştiinţific în asigurarea securităţii sănătăţii. Elucidarea mecanismelor ce
stau la baza sporirii şi controlului productivităţii şi rezistenţei organismelor utile.
Elucidarea proceselor politice, juridice, social-economice şi culturale în Ţara
Moldovei, Basarabia, RASSM, RSSM şi Republica Moldova şi valorificarea
materialului documentar inedit privind istoria Moldovei.
Subprogramul „Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică
"Materiale, tehnologii şi produse inovative".
Subprogramul respectiv include cercetări ştiinţifice privind elaborarea
modelelor matematice şi de calcul; securitatea la hazarde naturale (cutremure,
alunecări de teren, inundaţii, secetă); tehnologia şi securitatea alimentară şi
siguranţa produselor agroalimentare; suport ştiinţific în asigurarea securităţii
ecologice a ţării; explorarea fenomenelor fizice în materie condensată, obţinerea
materialelor multifuncţionale, a materialelor şi tehnologiilor în construcţia de
74
maşini, electrotehnică şi de prelucrare electro-fizico-chimică a suprafeţelor,
proiectarea şi fabricarea echipamentelor tehnice şi a dispozitivelor pentru industria
construcţiilor, medicină, agricultură şi ecologie; biodiversitatea şi valorificarea
raţională a resurselor naturale.
Obiectivele principale trasate pentru realizarea programului dat, sunt
următoarele:
- perfecţionarea a 10 metode şi metodologii de cercetare în anul 2016;
- identificarea şi studierea fenomenelor fizice, chimice şi biologice a
materialelor, tehnologiilor şi produselor inovative prin publicarea a 185 articole
ştiinţifice în anul 2016;
- cercetarea şi rezolvarea unor probleme matematice actuale și precizarea
căilor de aplicaţie a rezultatelor în 2 domenii (criptografia, fizica relativistă) către
2018;
- cercetarea diversităţii floristice şi fitocenotice a 5 ariilor protejate de stat
către anul 2018;
- pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente
programului respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în
sumă de 25973,0 mii lei cu o creștere în sumă de 3 758,3 mii lei sau 16,9 la sută
faţă de alocaţiile precizate în acest scop pe anul 2015;
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente programului
respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de
44,0 mil. lei cu o diminuare în sumă de 0,2 mil. lei sau 0,4 la sută faţă de alocaţiile
precizate în acest scop pe anul 2015.
Subprogramul „Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcția strategică
"Eficienţă, energetică şi valorificarea surselor regenerabile de energie".
Subprogramul respectiv include cercetări ştiinţifice privind elaborarea
modelelor matematice, metodelor de calcul şi a bazelor de date necesare pentru
efectuarea analizelor şi a prognozelor întru argumentarea soluţiilor competitive
bazate pe cunoaştere privind dezvoltarea durabilă a sectorului energetic.
Obiectivul principal trasat pentru realizarea programului dat este elaborarea a
3 variante a prognozei balanței energetice pentru perioada 2016-2018.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente programului
respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de 1,5
mil.lei cu o majorare de circa 0,1 mil.lei sau 3,9 la sută faţă de alocaţiile precizate
în acest scop pe anul 2015.
Subprogramul „Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică
"Sănătate şi biomedicină".
Subprogramul respectiv include cercetări ştiinţifice privind identificarea şi
crearea bazelor ştiinţifice ale formării şi menţinerii dirijate a sănătăţii;
determinarea mecanismelor etiopatogeniei ale celor mai frecvente patologii
indigene.
75
Obiectivul principal trasat pentru realizarea programului dat este elaborarea
noilor concepte (3) şi obţinerea noilor rezultate ştiinţifice privind estimarea
sănătății psihice, mecanismele menţinerii şi fortificării sănătăţii diverselor organe
(metode – 3, criterii de apreciere a potențialului de sănătate psihică – 6) în perioada
2016-2018.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente programului
respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de 8,4
mil. lei cu o majorare în sumă de 0,5 mil. lei sau 6,2 la sută faţă de alocaţiile
precizate în acest scop pe anul 2015.
Subprogramul „Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică
"Biotehnologie".
Subprogramul respectiv include cercetări asupra bazelor ştiinţifice ale
biotehnologiilor moderne orientate la elaborarea tehnologilor de producere şi
aplicare a inovaţiilor în domeniul agricultura convenţională şi ecologică; elucidarea
mecanismelor genetice şi fiziologice de sporire a procesului de ameliorare a
culturilor agricole; elaborarea tehnologiilor şi sistemelor de producere a
organismelor utile şi de cultivare a plantelor, mijloacelor şi sistemelor ecologic
inofensive de protecţie a plantelor; eficientizarea sectorului agricol şi a industriei
de procesare; eficienţa energetică şi identificarea surselor alternative de energie;
stabilirea dinamicii evoluţiei structurii şi fertilităţii solului în condiţii naturale şi
sub influenţa factorilor antropici; menţinerii şi completării genofondurilor
agrobiodiversităţii.
Obiectivele principale trasate pentru realizarea programului dat, sunt
următoarele:
- elaborarea a 11 procedee şi tehnologii noi până în anul 2018;
- obţinerea informaţiei noi privind biotehnologiile moderne prin publicarea a
610 de articole până în anul 2018;
- participări la 24 de expoziții și saloane în anul 2016.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente programului
respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de
25,2 mil.lei cu o majorare în sumă de 1,8 mil.lei sau 7,7 la sută faţă de alocaţiile
precizate în acest scop pe anul 2015.
Subprogramul „Cercetări ştiinţifice fundamentale în direcţia strategică
"Patrimoniul naţional şi dezvoltarea societăţii".
Subprogramul respectiv prevede desfăşurarea de cercetări ştiinţifice privind
dezvoltarea bazelor ştiinţifice şi practice cu privire la valorificarea moştenirii
istorico-culturale, spirituale şi a istoriei naţionale; definirea impactului
implementării valorilor culturale şi istorice asupra mentalităţii societăţii
moldoveneşti; reconsiderarea şi valorificarea patrimoniului lingvistic şi literar
românesc din Republica Moldova în context general românesc şi european;
76
promovarea valorilor spirituale şi a diversităţii culturale din ţara noastră în
discursul educaţional la nivel preuniversitar şi universitar; consolidarea statului de
drept. Acest program include, de asemenea, activităţile ce ţin de reevaluarea şi
reconsiderarea ştiinţifică a culturii materiale, spirituale şi a istoriei naţionale în
contextul regional şi european, precum şi de identificarea căilor şi a modalităţilor
de consolidare a capacităţilor de funcţionalitate a instituţiilor puterii de stat,
societăţii civile şi de asigurare a coeziunii sociale în condiţiile valorificării opţiunii
europene.
Obiectivele principale trasate pentru realizarea programului dat, sunt
următoarele:
- elaborarea şi dezvoltarea cunoştinţelor ştiinţifice şi practice cu 3% anual în
vederea valorificării patrimoniului istoric, cultural, lingvistic şi literar al ţării (în
perioada 2016- 2018);
- elaborarea şi editarea a 63 de monografii pînă în anul 2018;
- asigurarea bazelor ştiinţifice privind consolidarea şi dezvoltarea statului de
drept în contextul integrării europene, precum şi valorificarea moştenirii istorico-
culturale, reconsiderarea şi valorificarea patrimoniului lingvistic şi literar românesc
din Republica Moldova prin publicarea a 299 articole științifice în anul 2016.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente programului
respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de
43,5 mil.lei cu o majorare în sumă de 7,2 mil.lei sau 19,9 la sută faţă de alocaţiile
precizate în acest scop pe anul 2015.
Programul „Managementul ştiinţei şi inovării”
Programul dat are ca scop asigurarea unui sistem managerial adecvat în sfera
ştiinţei şi inovării, precum și, a serviciilor de suport pentru sfera ştiinţei şi inovării,
care include organizarea suportului metodologic şi informaţional al cercetărilor
ştiinţifice, expertiza tematicii ştiinţifice şi a rezultatelor ei, a activităţii bibliotecilor
ştiinţifice şi a construcţiei obiectelor de investiţii capitale din sfera ştiinţei şi
inovării, participarea, cooperarea organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării pentru
lărgirea orizontului în stabilirea reţelelor de cercetare şi creştere a mobilităţii
cercetătorilor.
Subprogramul „Politici și management în domeniul cercetărilor științifice”.
Subprogramul respectiv prevede elaborarea şi promovarea politicii de stat
privind dezvoltarea ştiinţei şi inovării, gestionarea sferei ştiinţei şi inovării,
evaluarea şi acreditarea activităţii organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării,
atestarea cadrelor ştiinţifice de înaltă calificare.
Obiectivele principale trasate pentru realizarea programului dat, sînt
următoarele:
- consolidarea capacităţilor de elaborare, evaluare şi monitorizare a politicilor
a 17 persoane anual;
77
- asigurarea interacţiunii a procesului de elaborarea politicilor cu procesul
bugetar;
- consolidarea capacităților în sfera ştiinţei şi inovării, în special, în domeniul
estimării activităţilor ştiinţifice şi inovaţionale, precum şi evaluării procesului
pregătirii cadrelor ştiinţifice de înaltă calificare, în cadrul a 58 instituţii anual până
în 2018.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente programului
respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de
26,0 mil.lei cu o creștere în sumă de 3,8 mil.lei sau 16,9 la sută faţă de alocaţiile
precizate în acest scop pe anul 2015.
Subprogramul „Servicii de suport pentru sfera științei și inovării”.
Subprogramul respectiv include organizarea suportului metodologic şi
informaţional al cercetărilor ştiinţifice, expertiza tematicii ştiinţifice şi a
rezultatelor ei, a activităţii bibliotecilor ştiinţifice şi a construcţiei obiectelor de
investiţii capitale din sfera ştiinţei şi inovării, participarea, cooperarea
organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării pentru lărgirea orizontului în stabilirea
reţelelor de cercetare şi creştere a mobilităţii cercetătorilor.
Obiectivele principale trasate pentru realizarea programului dat, sunt
următoarele:
- monitorizarea a cîte 362 proiecte anual până în anul 2018;
- crearea capacităţilor instituţionale necesare pentru gestionarea proiectelor
naţionale şi internaţionale, precum și expertizarea proiectelor în sfera științei și
inovării prin organizarea a câte 220 evenimente de informare și consultații anual;
- gestionarea a cîte 60 proiecte bilaterale şi multilaterale anual în domeniul de
cercetare-dezvoltare-inovare;
- sporirea continuă a calității procesului de expertizare în sfera științei și
inovării prin perfecționarea regulamentelor și a instrumentelor utilizate, elaborarea
unui model de evaluare cu aplicarea platformei IT și asigurarea transparenței
procesului de evaluare - pînă în anul 2018.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente programului
respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de 61,4
mil.lei cu o creștere în sumă de 8,9 mil.lei sau 17,0 la sută faţă de alocaţiile
precizate în acest scop pe anul 2015.
Subprogramul „Pregătirea cadrelor prin postdoctorat”.
Subprogramul respectiv include activităţile ce ţin de formarea continuă a
specialităţilor de înaltă calificare în instituţii de învăţămînt superior şi institute de
cercetare.
Obiectivul principal pentru realizarea programului dat, este instruirea
postdoctoranzilor cu finanţare din bugetul de stat.
78
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente programului
respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de 3,9
mil.lei cu o creștere în sumă de 1,1 mil.lei sau 38,1 la sută faţă de alocaţiile
precizate în acest scop pe anul 2015.
Programul „Sistemul electoral”
Scopul acestui program constă în crearea condițiilor necesare pentru
exercitarea de către cetățeni a dreptului constituțional de a alege și de a fi ales în
cadrul unor alegeri libere și corecte. Programul dat include activitățile ce țin de
realizarea politicii electorale în scopul bunei organizări și desfășurări a alegerilor și
anume: coordonarea activităților organelor electorale inferioare și altor subiecți
electorali în procesul de organizare și desfășurare a alegerilor, administrarea
procesului de înregistrare a alegătorilor, monitorizarea și controlul finanțării
partidelor politice și a campaniilor electorale, realizarea activităților de certificare a
funcționarilor electorali, pregătirea programelor de informare și educare a
alegătorilor în perioada electorală.
Obiectivele principale trasate pentru realizarea programului dat, sunt
următoarele:
- dezvoltarea și implementarea către anul 2018 a modulelor SIAS „Alegeri” în
vederea automatizării procedurilor electorale;
- desfășurarea alegerilor locale noi;
- organizarea și desfășurarea alegerilor la funcția de Președinte al RM;
- aplicarea standardelor ISO în procesul electoral;
- elaborarea şi ajustarea cadrului normativ intern al Comisiei Electorale
Centrale şi a celui conex;
- certificarea funcționarilor electorali;
- realizarea studiului de fezabilitate în scopul lansării proiectului-pilot a
votului la distanță prin intermediul sistemelor electronice.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente
programului respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în
sumă de 150,7 mil.lei cu o creștere în sumă de 70,3 mil.lei sau de 87,4 la sută față
de alocațiile precizate în acest scop pe anul 2015.
Programul „Diaspora și minoritățile naționale”
Implementarea acestui program prevede eforturile de promovare cît mai
activă a intereselor naţionale în materie de politică în domeniul relaţiilor
interetnice, funcţionării limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova şi
susţinerii diasporei moldoveneşti. Totodată, programul dat asigură organizarea
acţiunilor de păstrare a identităţii naţional-culturale ale minorităţilor naţionale şi a
diasporei moldoveneşti.
79
Obiectivele principale trasate pentru realizarea programului dat sunt
următoarele:
- realizarea programelor/ proiectelor sociale, economice și culturale destinate
diasporei moldovenești;
- implementarea Programului „Dor”;
- monitorizarea şi implementarea actelor normative în domeniul relaţiilor
interetnice și a persoanelor originare din Republica Moldova domiciliate peste
hotare;
- elaborarea Strategiei naționale de integrare a minorităților naționale din
Republica Moldova;
- asigurarea continuă a protecției minorităților naționale împotriva
discriminării pe criterii de etnie, rasă, religie prin măsuri de incluziune socială în
vederea promovării culturii, tradițiilor, limbii minorităților naționale.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente programului
respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de
5,5 mil.lei, cu o creștere în sumă de 1,1 mil.lei sau 25,2 la sută faţă de alocaţiile
precizate în acest scop pe anul 2015.
Programul „Rezervele materiale de stat şi de mobilizare”
Implementarea acestui program prevede asigurarea realizării eficiente a
politicii statului în domeniul rezervelor materiale ale statului, completarea şi
păstrarea rezervelor materiale de stat şi de mobilizare.
Scopul general al programului reprezintă promovarea unei politici coerente a
statului pentru sporirea gradului de securitate a ţării în domeniul rezervelor
materiale de stat şi de mobilizare, ca element component al siguranţei publice şi
securităţii naţionale.
Obiectivele şi indicatorii asumaţi în domeniul completarea rezervelor de stat
vor contribui la:
- fortificarea capacităţilor de eliberare a bunurilor materiale pentru lichidarea
consecinţelor calamităţilor naturale;
- modernizarea sistemului de evidenţă a bunurilor materiale;
- aplicarea unor măsuri urgente în caz de situaţii excepţionale.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării obiectivelor aferente programului
respectiv, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de
63,4 mil.lei, cu o creștere în sumă de 19,3 mil.lei sau 43,7 la sută faţă de alocaţiile
precizate în acest scop pe anul 2015.
80
Tabelul de mai jos reflectă cheltuielile grupei date în funcţie de autorităţile
publice centrale cu atribuţii în domeniu şi programele derulate:
Autoritatea publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
Secretariatul
Parlamentului
Total 141,1 2,48 83,1 16,9
inclusiv pe subprograme:
01.01 Activitatea Parlamentului 141,1 2,48 83,1 16,9
Aparatul
Președintelui
Republicii Moldova
Total 18,1 0,32 99,4 0,6
inclusiv pe subprograme:
02.01 Activitatea Președintelui
Republicii Moldova 18,1 0,32 99,4 0,6
Curtea
Constituțională
Total 14,6 0,26 91,8 8,2
inclusiv pe subprograme:
04.01 Jurisdictie constitiutionala 14,6 0,26 91,8 8,2
Curtea de Conturi Total 30,0 0,53 97,7 2,3
inclusiv pe subprograme:
05.10 Audit extern 30,0 0,53 97,7 2,3
Cancelaria de Stat
Total 359,1 6,30 66,8 33,2
inclusiv pe subprograme:
03.01 Exercitarea guvernării 53,6 0,94 99,4 0,6
03.02 Servicii de suport pentru
exercitarea guvernării 137,9 2,42 98,5 1,5
03.03 e-Transformare a
Guvernării 165,9 2,91 29,6 70,4
24.03 Susținea diasporei 1,5 0,03 100,0
08.07 Cercetări ştiinţifice
aplicate în direcţia strategică
“Patrimoniul naţional şi
dezvoltarea societăţii” 0,2 100,0
16/06 Cercetări ştiinţifice
fundamentale în direcţie
strategică “Patrimoniul naţional
şi dezvoltarea societăţii” 0,1 100,0
Ministerul
Finanțelor
Total 755,8 13,26 94,9 5,1
inclusiv pe subprograme:
05.01 Politici și management în
domeniul bugetar-fiscal 60,5 1,06 93,4 6,6
05.02 Administrarea veniturilor
publice 628,9 11,03 94,5 5,5
05.03 Executarea și raportarea
bugetului public național 40,5 0,71 99,5 0,5
05.04 Inspecția financiară 17,3 0,30 100,0
05.05 Supravegherea activității
de audit 0,4 0,01 100,0
05.08 Administrarea achizițiilor
publice 8,2 0,14 98,8 1,2
Ministerul Justiției
Total 56,1 0,98 92,2 7,8
inclusiv pe subprograme:
12.05 Starea civilă 56,1 0,98 92,2 7,8
81
Autoritatea publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
Ministerul
Afacerilor Externe
și Integrării
Europene
Total 328,8 5,77 98,7 1,3
inclusiv pe programe:
06.01 Politici şi management în
domeniul relatiilor externe 26,9 0,47 98,5 1,5
06.02 Promovarea intereselor
naționale prin intermediul
antenelor diplomatice 301,9 5,30 98,7 1,3
Ministerul
Dezvoltării
Regionale și
Construcțiilor
Total 83,0 1,46 1,2 98,8
inclusiv pe subprograme:
01.03 Serviciile de support
pentru activitatea Parlamentului 83,0 1,46 1,2 98,8
Ministerul
Agriculturii și
Industriei
Alimentare
Total 1,8 0,03 100,0
inclusiv pe programe:
16.05 Cercetari stiintifice
fundamentale in directia
strategica "Biotehnologie" 1,6 0,03 100,0
19.08 Pregatirea cadrelor prin
postdoctorat 0,1 100,0
Ministerul
Educației
Total 22,6 0,40 100,0
inclusiv pe programe:
08.07 Cercetări știintifice
aplicate în direcția strategică
"Patrimoniul național și
dezvoltarea societății" 9,1 0,16 100,0
16.02 Cercetări științifice
fundamentale în direcția
strategică "Materiale, tehnologii
și produse inovative" 5,9 0,10 100,0
16.05 Cercetări științifice
fundamentale în direcția
strategică "Biotehnologie" 2,1 0,04 100,0
16.06 Cercetări științifice
fundamentale în direcția
strategică "Patrimoniul național
și dezvoltarea societății" 3,8 0,07 100,0
19.08 Pregătirea cadrelor prin
postdoctorat 1,8 0,03 100,0
Ministerul Culturii
Total 4,4 0,08 100,0
inclusiv pe programe:
08.07 Cercetari stiintifice
aplicate in directia strategica
"Patrimoniul national si
dezvoltarea societatii" 4,2 0,07 100,0
16.06 Cercetari stiintifice
fundamentale in directia
strategica "Patrimoniul national
si dezvoltarea societatii" 0,2 100,0
82
Autoritatea publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
Ministerul Sănătății
Total 8,9 0,16 100,0
inclusiv pe programe:
16.04 Cercetări științifice
fundamentale în direcția
strategică "Sănătate și
biomedicină" 4,6 0,08 100,0
19.07 Servicii de suport pentru
sfera științei și inovării 3,2 0,06 100,0
19.08 Pregătirea cadrelor prin
postdoctorat 1,2 0,02 100,0
Ministerul
Tehnologiei
Informației și
Comunicațiilor
Total 58,2 1,02 100,0
inclusiv pe subprograme:
15.01 Politici și management în
domeniul dezvoltării
informaționale 58,2 1,02 100,0
Biroul National de
Statistică
Total 87,8 1,54 99,8 0,2
inclusiv pe subprograme:
12.01 Politici și management în
domeniul statisticii 22,6 0,40 100,0
12.02 Lucrări statistice 57,0 1,00 99,6 0,4
12.04 Desfășurarea
recensămintelor 8,2 0,14 100,0
Biroul Relații
Interetnice
Total 4,0 0,07 82,4 17,6
inclusiv pe subprograme:
24.01 Politici și management în
domeniul minorităților naționale 3,4 0,06 79,6 20,4
24.02 Relații interetnice 0,5 0,01 100,0
Agenția Rezerve
Materiale
Total 63,4 1,11 97,6 2,4
inclusiv pe subprograme:
27.01 Politici și management al
rezervelor materiale ale statului 5,7 0,10 89,4 10,6
27.02 Rezerve materiale ale
statului 46,0 0,81 100,0
27.03 Servicii de suport în
domeniul rezervelor materiale
ale statului 11,7 0,20 92,3 7,7
Serviciul de Stat de
Arhivă
Total 8,8 0,15 90,9 9,1
inclusiv pe subprograme:
12.03 Servicii de arhivă 8,8 0,15 90,9 9,1
Consiliul Național
pentru Acreditare și
Atestare
Total 5,5 0,10 92,7 7,3
inclusiv pe subprograme:
19.01 Politici și management în
domeniul cercetărilor științifice 5,5 0,10 92,7 7,3
Oficiul Avocatului
Poporului
Total 9,5 0,17 100,0
inclusiv pe subprograme:
04.02 Respectarea drepturilor și
libertăților omului 9,5 0,17 100,0
83
Autoritatea publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
Comisia Electorală
Centrală
Total 150,7 2,64 99,5 0,5
inclusiv pe subprograme:
22.02 Sistemul electoral 150,7 2,64 99,5 0,5
Centrul Național
pentru Protecția
Datelor cu Caracter
Personal
Total 4,1 0,07 97,6 2,4
inclusiv pe subprograme:
15.03 Protecția datelor
personale 4,1 0,07 97,6 2,4
Comisia Naționala
de Integritate
Total 6,0 0,11 98,3 1,7
inclusiv pe subprograme:
07.02 Controlul și soluționarea
conflictelor de interese 6,0 0,11 98,3 1,7
Consiliul pentru
prevenirea și
eliminarea
discriminării și
asigurarea egalității
Total 4,4 0,08 95,5 4,5
inclusiv pe subprograme:
04.03 Protecția împotriva
discriminării 4,4 0,08 95,5 4,5
Academia de Științe
a Moldovei
Total 208,6 3,66 97,7 2,3
inclusiv pe subprograme:
08.07 Cercetari stiintifice
aplicate in directia strategica
"Patrimoniul national si
dezvoltarea societatii" 24,6 0,43 98,0 2,0
16.02 Cercetări științifice
fundamentale în direcția
strategică "Materiale, tehnologii
și produse inovative" 38,1 0,67 97,1 2,9
16.03 Cercetări științifice
fundamentale în direcția
strategică "Eficiență energetică
și valorificarea surselor
regenerabile de energie" 1,5 0,03 100,0
16.04 Cercetări științifice
fundamentale în direcția
strategică "Sănătate și
biomedicină" 3,8 0,07 100,0
16.05 Cercetări științifice
fundamentale în direcția
strategică "Biotehnologie" 21,4 0,38 87,4 12,6
16.06 Cercetări științifice
fundamentale în direcția
strategică "Patrimoniul național
și dezvoltarea societății" 39,5 0,69 99,7 0,3
19.01 Politici și management în
domeniul cercetărilor științifice 20,5 0,36 99,5 0,5
19.07 Servicii de suport pentru
sfera științei și inovării 58,3 1,02 99,7 0,3
19.08 Pregătirea cadrelor prin
postdoctorat 0,8 0,01 100,0
84
Autoritatea publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
Acțiuni generale
Total 3265,2 57,28 100,0
inclusiv pe programe:
05.03 Executarea și raportarea
bugetului public național 21,2 0,37 100,0
06.04 Cooperare externă 88,2 1,55 100,0
08.02 Gestionarea fondurilor de
rezervă și de intervenție 70,0 1,23 100,0
08.03 Reintegrarea statului 15,0 0,26 100,0
08.08 Acțiuni cu caracter
general 30,0 0,53 100,0
11.01 Raporturi interbugetare
pentru nivelarea posibilităților
financiare 1166,2 20,46 100,0
11.02 Raporturi interbugetare cu
destinație specială 4,6 0,08 100,0
11.03 Raporturi interbugetare de
compensare 100,1 1,76 100,0
17.01 Datoria de stat internă 1406,2 24,67 100,0
17.02 Datoria de stat externă 363,8 6,38 100,0
Total pentru grupa principal
”Serviciile de stat cu destinație generală” 5700,3 100,00 x x
Performanța detaliată, asumată în cadrul subprogramelor la grupa respectivă,
se regăsește și poate fi consultată în Tabelul nr.8 la Nota informativă.
85
3.5.2. Apărare naţională
Alocaţiile bugetului de stat pe anul 2016 pentru ramura dată se cifrează la
595,9 mil.lei, comparativ cu anul 2015 constituie o majorare cu 131,8 mil. lei sau
cu 28,4 la sută faţă de precizat.
Cheltuielile și resursele grupei date se prezintă în tabelul care urmează: mil. lei
2015
Proiect
2016
Proiect 2016 faţă de 2015:
aprobat
(precizat)
executat
(în condiții
comparabile)
aprobat (precizat) executat
+,- % +,- %
1 2 3 4 5 6 7 8
Cheltuieli și active
nefinanciare, total 464,1 451,5 595,9 131,8 128,4 144,4 131,9
Ponderea în totalul cheltuielilor
bugetului de stat, % 1,4 1,5 1,7 0,3 x 0,2 x
Cheltuieli curente 456,3 447,6 493,2 36,9 108,1 45,6 110,2
Cheltuieli capitale 7,8 3,9 102,7 94,9 >200 98,8 >200
Resurse, total 464,1 451,5 595.9 131,8 128,4 144,4 131,9
inclusiv:
resurse generale 418,1 408,3 564,3 146,2 134,9 156,0 138,2
resurse ale proiectelor
finanţate din surse externe 6,0 6,0 6,0
venituri colectate 46,0 43,2 25,6 -20,4 55,7 -17,6 59,3
Cheltuielile curente se prevăd în sumă de 493,2 mil.lei, cu o creştere de
36,9 mil.lei faţă de aprobat (precizat) pe anul 2015 sau cu 8,1 la sută, şi faţă de
executat 2015 s-au majorat cu 45,6 mil.lei sau cu 10,2 la sută.
Cheltuielile capitale se prevăd în sumă de 102,7 mil.lei, cu o creștere de
94,9 mil. lei faţă de aprobat (precizat) pe anul 2015 și faţă de executat pe anul 2015
au crescut cu 98,8 mil. lei.
Resursele generale la grupa dată se prevăd în sumă de 564,3 mil. lei, cu o
creștere faţă de aprobat (precizat) pe anul 2015 cu 46,2 mil. lei sau cu 34,9 la sută,
iar faţă de executat pe anul 2015 au crescut cu 56,0 mil. lei sau cu 38,2 la sută.
Resurse ale proiectelor finanţate din surse externe pentru anul 2016 se prevăd
în sumă de 6,0 mil.lei, pentru implementarea proiectului ,,Cooperarea cu SUA” şi a
proiectului „Cooperarea cu NATO”, gestionate de către Ministerul Apărării, în
cadrul cărora se planifică activităţi de asistenţă pentru participare la exerciţii
bilaterale şi multinaţionale, cursuri de instruire şi consultări.
Veniturile colectate se prevăd în sumă de 25,6 mil.lei, ce constituie o
micşorare faţă de aprobat (precizat) pe anul 2015 cu 20,4 mil. lei sau cu 44,3 la
sută şi faţă de executat pe anul 2015 cu o reducere de 17,6 mil. lei sau 40,7 la sută.
86
Cheltuielile aferente acestei grupe funcţionale principale se prezintă în
graficul următor:
Factorii principali care au cauzat modificările respective sînt:
majorări de alocaţii:
- asigurarea majorării salariilor – 25,7 mil. lei;
- pentru dezvoltarea bazei tehnico-militare – 120,0 mil. lei;
- granturi de la partenerii externi prin intermediul proiectelor finanţate din
surse externe – 6,0 mil. lei.
reduceri de alocaţii:
- diminuarea cheltuielilor din veniturile colectate – 20,4 mil. lei.
Principalele priorităţi pentru anul 2016 în domeniul Apărării Naţionale
conform documentelor de politici sectoriale şi naţionale, se axează pe următoarele:
- dezvoltarea capabilităţilor de apărare şi modernizarea graduală a Armatei
Naţionale;
- dezvoltarea infrastructurii obiectivelor militare;
- contribuirea la Politica de Securitate şi Apărare Comună a Uniunii
Europene şi continuarea cooperării cu NATO în cadrul Planului Individual de
Acţiuni al Parteneriatului, Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare şi
altor programe;
- consolidarea capacităţilor forţelor sistemului naţional de apărare în
gestionarea situaţiilor de criză. Dezvoltarea şi perfecţionarea interacţiunii dintre
ele;
- dezvoltarea capacităţilor de informaţii militare în scopul apărării naţionale
şi implementarea programelor de asigurare a apărării cibernetice;
- intensificarea contribuţiei Armatei Naţionale la asigurarea păcii prin
participarea în cadrul misiunilor internaţionale.
87
Tabelul de mai jos reflectă cheltuielile grupei date în funcţie de autorităţile
publice centrale cu atribuţii în domeniu şi programele derulate:
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
Ministerul
Apărării
Total 594,7 99,8 82,7 17,3
inclusiv pe subprograme:
31.01 Elaborarea politicii şi
management în domeniul apărării 8,9 1,5 100,0
31.02 Forţe terestre 189,9 31,9 99,9 0,1
31.03 Forţe aeriene 36,6 6,1 99,8 0,2
31.04 Servicii de suport în domeniul
apărării naţionale 359,3 60,3 71,5 28,5
Centrul
Serviciului
Civil
Total 1,2 0,2 100,0
inclusiv pe subprograme:
31.05 Serviciul civil de alternativă 1,2 0,2 100,0
Total pe grupa principală ”Apărare naţională” 595,9 100,0 x x
Performanța detaliată, asumată în cadrul subprogramelor la grupa respectivă,
se regăsește și poate fi consultată în Tabelul nr.8 la Nota informativă.
Obiectivul general al programului „Apărare naţională” este dezvoltarea unui
sistem eficient de planificare şi gestionare în vederea asigurării securităţii
naţionale, în funcţie de riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale,
precum şi instrumentele politice disponibile, crearea unei structuri noi şi trecerea la
standardele noi de pregătire a trupelor, asigurarea securităţii spaţiului aerian,
asigurarea procesului de întrunire a efectivului Armatei Naţionale, dotarea cu
echipament nou şi materiale cît şi modernizarea echipamentului şi a tehnicii
existente.
În scopul atingerii obiectivelor propuse, sînt stabiliţi următorii indicatori de
performanţă:
- asigurarea militarilor în termen cu bunuri materiale şi servicii de calitate;
- înzestrarea şi mobilizarea Armatei Naţională pentru intervenirea rapidă în
situaţii de criză;
- asigurarea securităţii militare a ţării faţă de ameninţările actuale;
- asigurarea controlului spaţiului aerian prin majorarea ariei de control;
- promovarea imaginii Republicii Moldova prin participarea Armatei
Naţionale la operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii;
- pregătirea personalului profesionalizat pentru toate Forţele Armate şi
asigurarea calităţii procesului didactic;
88
- promovarea cît mai activă a intereselor naţionale în domeniul controlului
asupra executării serviciului civil şi monitorizarea respectării legislaţiei în
domeniul dat.
3.5.3. Ordine publică şi securitate naţională
Cheltuielile incluse în proiect pe anul 2016 la grupa dată constituie
3 556,6 mil. lei, cu o creştere de 530,4 mil. lei sau cu 16,1 la sută faţă de
cheltuielile precizate şi cu 630,8 mil. lei sau cu 21,6 la sută faţă de cele executate
în anul 2015.
Cheltuielile și resursele grupei date se prezintă în tabelul care urmează: mil.lei
2015 Proiect
2016
Proiect 2016 faţă de 2015:
aprobat
(precizat) executat
aprobat (precizat) executat
+,- % +,- % 1 2 3 4 5 6 7 8
Cheltuieli și active nefinanciare,
total 3062,2 2925,8 3556,6 530,4 116,1 630,8 121,6
Ponderea în totalul cheltuielilor
bugetului de stat, % 9,3 9,7 10,0 0,7 x 0,3 x
Cheltuieli curente 2735,8 2663,6 2934,2 198,4 107,3 270,6 110,2
Cheltuieli capitale 326,4 262,2 622,4 296,0 190,7 360,2 >200
Resurse, total 3062,2 2925,8 3556,6 530,4 116,1 630,8 121,6
inclusiv:
resurse generale 2848,6 2734,7 3364,0 515,4 118,1 629,3 123,0
resurse ale proiectele
finanţate din surse externe 59,8 97,8 111,9 52,1 187,1 14,1 114,4
venituri colectate 153,8 93,9 80,7 -73,1 52,5 -13,2 85,9
Cheltuielile curente se prevăd în sumă de 2 934,2 mil. lei, ce constituie o
majorare de 198,4 mil. lei sau cu 7,3 la sută faţă de cele precizate în anul 2015 şi o
majorare de 270,6 mil. lei sau cu 10,2 la sută faţă de executat pe anul 2015.
Cheltuieli capitale se prevăd în sumă de 622,4 mil. lei, ce constituie o
majorare de 296,0 mil. lei sau cu 90,7 la sută faţă de cele precizate în anul 2015 şi
o majorare de 360,2 mil. lei sau cu 137,4 la sută faţă de executat pe anul 2015.
Resursele generale la grupa dată se prevăd în sumă de 3 364,0 mil. lei, ce
constituie o majorare faţă de cele precizate în anul 2015 cu 515,4 mil.lei sau cu
18,1 la sută şi faţă de cele executate – cu 629,3 mil. lei sau cu 23,0 la sută.
Resursele ale proiectelor finanţate din surse externe se prevăd în sumă de
111,9 mil. lei, ce constituie o majorare de 52,1 mil. lei sau cu 87,1 la sută faţă de
cele precizate în anul 2015 şi o majorare de 14,1 mil. lei sau cu 14,4 la sută faţă de
executat pe anul 2015.
89
Veniturile colectate se prevăd în sumă de 80,7 mil. lei, ce constituie o
diminuare de 73,1 mil. lei sau cu 47,5 la sută faţă de cele precizate în anul 2015 şi
o diminuare de 13,2 mil. lei sau cu 14,1 la sută faţă de executat pe anul 2015.
Factorii, care au cauzat modificările respective, sînt:
majorări de alocaţii:
- majorarea cheltuielilor de personal, precum şi a unor ajustări structurale din
sector – 169,7 mil.lei;
- indexarea cheltuielilor pentru mărfuri şi servicii – 35,3 mil.lei;
- realizarea acţiunilor în contextul reformei sectorului justiţiei – 100,3
mil.lei;
- realizarea acţiunilor prevăzute în Planul de acţiuni privind liberalizarea
regimului de vize – 149,1 mil.lei;
- realizarea acțiunilor din Strategia de reformare a Serviciului de Informații
și Securitate al Republicii Moldova – 20,0 mil.lei;
- delegarea juriştilor secunzi la CEDO – 1,9 mil.lei;
- completarea funcţiilor de judecători instanţelor judecătoreşti (48 unităţi) –
4,1 mil.lei;
- mentenanţa sistemului de radiocomunicaţii la frontieră – 5,0 mil.lei;
- consolidarea capacităţilor instituţionale şi asigurarea activităţii instituţiilor
din domeniu – 27,2 mil.lei;
- majorarea cheltuielilor pentru investiţii capitale – 6,9 mil.lei;
- acoperirea insuficienţei la achitarea bursei audienţilor Institutului Naţional
al Justiţiei (candidaţii la funcţiile de judecător şi procuror) – 1,9 mil.lei;
reduceri de alocaţii:
- diminuarea cheltuielilor din contul veniturilor colectate – 21,6 mil.lei;
- diminuarea cheltuielilor din contul proiectelor finanţate din surse externe –
5,4 mil.lei.
Evoluţia cheltuielilor aferente grupei ”Ordine publică şi securitate naţională”
în anii 2015 – 2016 este reflectată în graficul următor: mil.lei
m
3 054,4
2925,8
3 549,4
0,0
500,0
1 000,0
1 500,0
2 000,0
2 500,0
3 000,0
3 500,0
4 000,0
precizat 2015 executat 2015 proiect 2016
90
La grupa principală „Ordine publică şi securitate naţională” au fost
planificate mijloace financiare în sumă de 240,8 mil. lei din suportul bugetar oferit
de Uniunea Europeană pentru reforma sectorului justiţiei, cu o creştere de
100,3 mil. lei faţă de precizat 2015.
Concomitent, în cadrul Programului de suport bugetar pentru reformarea
sectorului justiţiei, acordat de Uniunea Europeană, comparativ cu anul 2015
precizat, pentru grupa „Servicii de stat cu destinaţie generală”, cooperantă cu grupa
„Ordine publică şi securitate naţională” au fost alocate mai mult cu 1,1 mil.lei.
De asemenea, în anul 2016, grupa dată urmează să beneficieze din partea
Uniunii Europene de suport bugetar în sumă de 199,5 mil. lei pentru realizarea
acțiunilor prevăzute în Planul de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize, cu
o creștere față de precizat în anul 2015 cu 149,1 mil lei. Ponderea cea mai mare a
acestor cheltuieli va fi gestionată de către Ministerul Afacerilor Interne.
În anul 2016 la grupa dată vor fi implementate 6 proiecte finanțate din surse
externe și anume:
Proiectul ,,Crearea unei infrastructuri globale şi consolidare de frontieră –
factor al unei dezvoltări social-economice durabile şi planificării spaţiale
complexe”, gestionat de către Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul căruia se
planifică construcția magistralei de comunicații în bandă largă în sudul Republicii
Moldova, cu segmentele Chișinău-Giurgiulești și Chișinău-Palanca.
Pentru acțiunile menționate se prevăd alocații din contul grantului extern în
sumă de 11,2 mil.lei.
Proiectul „Consolidarea serviciului salvatori şi pompieri în localităţile
rurale ale Republicii Moldova”, gestionat de către Ministerul Afacerilor Interne, în
cadrul căruia se planifică dotarea subdiviziunilor Serviciului Protecției Civile și
Situațiilor Excepționale cu 23 de unități (autospeciale).
Pentru acțiunile menționate se prevăd alocații din contul împrumutului extern
în sumă de 82,1 mil.lei.
Proiectul ,,Construcția casei de arest”, gestionat de către Departamentul
Instituțiilor Penitenciare, în cadrul căruia se planifică elaborarea proiectului și
începutul construcției unui penitenciar cu 1536 spații de detenție ce va oferi
posibilitatea stabilirii unor sectoare pentru deţinerea condamnaţilor în regim iniţial
pe timp de 6 şi 9 luni din ziua intrării în penitenciar şi a deţinuţilor pentru abateri
disciplinare conform prevederilor Codului de executare, din motive că, majoritatea
instituţiilor penitenciare nu au posibilitatea deţinerii categoriilor date de
condamnaţi în sectoare izolate de restul deţinuţilor.
Pentru acțiunile menționate se prevăd alocații în sumă de 20,5 mil. lei,
inclusiv:
- din contul grantului extern – 9,1 mil.lei;
91
- din contul împrumutului extern – 8,3 mil. lei;
- contribuția Guvernului – 3,1 mil. lei.
Proiectul „Inovare, dezvoltare si comunicare pentru o mai buna educație in
sistemul penitenciar (IDECOM)”, gestionat de către Departamentul Instituțiilor
Penitenciare, în cadrul căruia se planifică activități ce se referă la noi metode
educaţionale de formare a angajaţilor din unităţile de detenţie. Pentru acțiunile
menționate se prevăd alocații în sumă de 0,5 mil.lei din contul grantului extern.
Proiectul „Învăţăm prin acţiune” gestionat de către Departamentul
Instituţiilor Penitenciare, în cadrul căruia se planifică activități ce ţin de
îmbunătățirea procesului instructiv - educativ la nivelul școlilor de pregătire a
personalului din penitenciare, prin schimbul de bune practici şi implementarea de
noi metode de învățare și evaluare a activităților practice. Pentru acțiunile
menționate se prevăd alocații în sumă de 0,3 mil.lei din contul grantului extern.
Proiectul „Soluţii inovative în domeniul prevenirii corupţiei”, gestionat de
către Centrul Naţional Anticorupţie, implementat cu asistenţa financiară a PNUD,
în cadrul căruia se planifică diseminarea bunelor practici ale Centrului Național
Anticorupție în combaterea şi prevenirea corupţiei partenerilor externi. Pentru
acțiunile menționate se prevăd alocații în sumă de 0,3 mil.lei din contul grantului
extern.
Principalele priorități de politici pentru anul 2016 în domeniul ordinii publice
şi securităţii statului se axează pe următoarele:
continuarea implementării reformei în cadrul Ministerului Afacerilor
Interne;
consolidarea capacităților instituționale de asigurare eficientă a securității
statului;
implementarea managementului integrat al frontierei în conformitate cu cele
mai bune practici ale Uniunii Europene;
fortificarea capacităţilor şi dotărilor tehnice ale salvatorilor şi pompierilor;
crearea condiţiilor de detenţie ce ar respecta standardele naţionale şi
internaţionale în domeniu, completarea bazei tehnico-materiale întru respectarea
drepturilor omului în detenție;
consolidarea sistemului național de prevenire și combatere a corupției,
spălării banilor și finanțării terorismului;
reconstrucția penitenciarelor existente şi construcţia unei case de arest;
asigurarea respectării drepturilor copiilor aflaţi în detenţie;
îmbunătăţirea condiţiilor pentru instruirea şi perfecţionarea adecvată a
colaboratorilor şi funcţionarilor sistemului penitenciar;
administrarea eficientă a serviciilor medicale;
implementarea Strategia de reformare a Serviciului de Informații și
Securitate al Republicii Moldova pentru anii 2016-2018;
92
implementarea Strategiei de reformare a Sectorului Justiţiei pentru anii
2011-2016, care se axează pe următoarele obiective specifice :
- asigurarea accesibilităţii şi independenţei sistemului judecătoresc;
- ridicarea profesionalismului şi a responsabilităţii persoanelor implicate în
efectuarea justiţiei;
- reformarea prioritară şi substanţială a instituţiei procuraturii prin
consolidarea independenţei, imparţialităţii, profesionalismului şi transparenţei;
- creşterea eficienţei în investigarea infracţiunilor;
- modernizarea sistemelor de colectare a datelor statistice şi a celui de
evaluare a performanţelor profesionale la nivel individual şi instituţional;
- consolidarea mecanismului de asigurare a drepturilor victimelor;
- sporirea calităţii asistenţei juridice garantate de stat;
- executarea efectivă a hotărîrilor judecătoreşti;
- dezvoltarea instituţiei probaţiunii prin completarea bazei tehnico-materiale;
- diminuarea corupţiei în sistemul judiciar;
- ridicarea gradului de transparenţă şi acces la informaţia cu caracter juridic,
etc.
Tabelul de mai jos reflectă cheltuielile grupei date în funcţie de autorităţile
publice centrale cu atribuţii în domeniu şi programele derulate:
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
Ministerul
Justiției
Total 569,0 16,0 82,4 17,6
inclusiv pe subprograme:
40.01 Politici şi management în
domeniul justiţiei 28,6 0,8 99,0 1,0
40.08 Apărare a drepturilor şi
intereselor legale ale persoanelor 28,0 0,8 99,6 0,4
40.09 Expertiza legală 7,1 0,2 97,2 2,8
40.10 Sistem integrat de informare
juridică 3,1 0,1 100,0
40.13 Mediere 1,2 0,03 100,0
40.14 Armonizare a legislaţiei 2,3 0,1 100,0
40.15 Administrare judecătorească 12,6 0,4 71,4 28,6
40.16 Asigurarea măsurilor
alternative de detenţie 32,7 0,9 85,3 14,7
40.17 Apostilarea actelor publice 2,0 0,1 100,0
43.02 Sistemul penitenciar 451,4 12,7 79,8 20,2
Ministerul
Afacerilor
Interne
Total 2005,6 56,4 81,7 18,3
inclusiv pe subprograme:
35.01 Politici și management în
domeniul ordinii publice 36,5 1,0 98,4 1,6
35.2 Ordine și siguranță publică 905,0 25,5 89,5 10,5
35.3 Migrație și azil 39,0 1,1 57,9 42,1
35.4 Trupe de carabinieri 118,9 3,3 85,5 14,5
93
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
35.5 Servicii de suport în domeniul
afacerilor interne 230,9 6,5 73,6 26,4
35.6 Managementul frontierei 379,7 10,7 78,4 21,6
37.2 Protecția civilă și apărarea
împotriva incendiilor 295,6 8,3 73,6 26,4
Serviciul
Protecție și
Pază de Stat
Total 58,9 1,7 85,6 14,4
inclusiv pe subprograme:
36.2 Asigurarea securității naționale 58,9 1,7 85,6 14,4
Serviciul de
Informații și
Securitate
Total 181,2 5,1 83,8 16,2
inclusiv pe subprograme:
36.1 Politici și management în
domeniul securității naționale 164,0 4,6 82,1 17,9
36.2 Asigurarea securității naționale 17,2 0,5 100,0
Centrul
Național
Anticorupție
Total 90,4 2,5 94,4 5,6
inclusiv pe subprograme:
48.2 Prevenire, cercetare și
combaterea contravențiilor
corupționale 90,4 2,5 94,4 5,6
Consiliul
Superior al
Magistraturii
Total 432,4 12,2 79,5 20,5
inclusiv pe subprograme:
40.02 Organizare a sistemului
judecătoresc 14,4 0,4 81,9 18,1
40.03 Supremaţie judecătorească 43,6 1,2 95,9 4,1
40.04 Înfăptuire a judecăţii în curţile
de apel 89,7 2,5 77,3 22,7
40.05 Înfăptuire a judecăţii în
judecătorii 284,7 8,0 77,6 22,4
Procuratura
Generală
Total 196,7 5,5 90,7 9,3
inclusiv pe subprograme:
40.06 Implementare a politicii
penale a statului 196,7 5,5 90,7 9,3
Institutul
Național al
Justiției
Total 22,4 0,6 77,7 22,3
inclusiv pe subprograme:
40.12 Instruire iniţială şi continuă în
domeniul justiţiei 22,4 0,6 77,7 22,3
Total pe grupa principală
„Ordine publică și securitatea națională” 3556,6 100,0 x x
Performanța detaliată, asumată în cadrul subprogramelor la grupa respectivă,
se regăsește și poate fi consultată în Tabelul nr.8 la Nota informativă.
La grupa dată vor fi implementate 6 programe, şi anume: „Afaceri interne”,
„Securitatea naţională”, „Protecţia civilă şi apărare împotriva incendiilor”,
„Justiţia”, „Sistemul penitenciar” şi „Prevenirea şi combaterea corupţiei, spălării
banilor şi finanţării terorismului”. În cadrul acestor programe sînt prevăzute 27
subprograme. Fiecare subprogram conţine obiective specifice stabilite în
dependenţă de necesităţile identificate în domeniul de activitate care este cuprins în
subprogram.
94
Obiectivul general al grupei date este asigurarea legalității, ordinii publice,
drepturilor cetățenilor, creșterea gradului de siguranţă pentru cetăţeni,
îmbunătăţirea capacităţii de coordonare şi de gestionare a resurselor în caz de
situații excepționale, asigurarea unui sistem eficient de management al frontierei,
ce ar permite libera circulație a persoanelor și a mărfurilor, edificarea unui sector al
justiţiei accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist şi responsabil faţă
de societate, care să corespundă standardelor europene, să asigure supremaţia legii,
respectarea drepturilor omului şi să contribuie la asigurarea încrederii societăţii în
actul de justiţie.
Obiectivele şi indicatorii asumaţi în domeniul ordinii publice şi securitate
naţională vor contribui la:
- creșterea capacităţii instituţionale a instituțiilor din domeniu;
- îmbunătățirea dotării și înzestrării cu tehnică, echipamente, aparatură și
materiale de intervenție a structurilor din sector;
- dezvoltarea infrastructurii sistemului penitenciar;
- asigurarea asistenței medicale și psihologice a deținuților;
- instruirea personalului, conform standardelor si bunelor practici europene;
- modernizarea si eficientizarea serviciilor;
- implementarea serviciilor oferite prin rețeaua internet;
- optimizarea timpului mediu de răspuns în situații de criză de ordine publică;
securitate a statului și/sau în situații de urgență sau excepționale;
- capacităţi de autoadministrare şi independenţă a sistemului judecătoresc
consolidate;
- program integrat de gestionare a dosarelor revizuit şi funcţional;
- metode şi programe de instruire moderne elaborate şi aplicate pentru actorii
din justiţie;
- capacităţi ale centrelor de expertiză judiciară fortificate;
- procedură de urmărire penală eficientizată şi modernizată;
- servicii de asistenţă juridică garantată de stat accesibile, diversificate şi
calitative;
- spaţii destinate audierii copiilor în cadrul instanţelor de judecată,
procuraturilor, alocate şi amenajate;
- sistem de probaţiune modernizat şi consolidat;
- proces de executare a hotărîrilor judecătoreşti dezvoltat;
- acces sporit al publicului la bazele de date ale actelor normative.
95
3.5.4. Servicii în domeniul economiei
Alocațiile la grupa dată constituie 5 607,5 mil.lei și se prezintă în tabelul care
urmează: mil.lei
2015 Proiect
2016
Proiect 2016 faţă de 2015:
aprobat
(precizat) executat
aprobat (precizat) executat
+,- % +,- %
1 2 3 4 5 6 7 8
Cheltuieli și active
nefinanciare, total 5814,2 4643,0 5607,5 -206,7 96,4 964,5 120,8
Ponderea în totalul cheltuielilor
bugetului de stat, % 17,6 15,4 15,8 -1,8 x 0,3 x
Cheltuieli curente 3545,2 2504,3 3990,2 445,0 112,6 1485,9 159,3
Cheltuieli capitale 2269,0 2138,7 1617,3 -651,7 71,3 -521,4 75,6
Resurse, total 5814,2 4643,0 5607,5 -206,7 96,4 964,5 120,8
inclusiv:
resurse generale 2670,8 1855,8 3676,8 1006,0 137,7 1821,0 198,1
resurse ale proiectelor
finanțate din surse externe 3067,3 2692,6 1837,7 -1229,6 59,9 -854,9 68,3
venituri colectate 76,1 94,6 93,0 16,9 122,2 -1,6 98,3
dintre care venituri
speciale 15,0 9,4 15,0
100,0 5,6 159,6
Creșterea cheltuielilor este asigurată din contul resurselor generale –
1 821,0 mil.lei sau de 2 ori, față de executat 2015, atunci cînd din contul resurselor
colectate sînt diminuate cu 1,6 mil.lei sau cu circa 1,7 la sută și din proiecte cu
finanţare externă cu 854,8 mil.lei. Față de precizat 2015 cheltuielile se vor diminua
cu 206,7 mil.lei ca impact al creșterii resursele generale cu 1006,0 mil.lei, creșterii
celor colectate cu 16,9 mil.lei, cît și diminuării proeictelor cu finanţare externă.
Pentru proiectele cu finanţare externă se constată o diminuare considerabilă
de 854,6 mil.lei sau cu 30,7 la sută față de excutat și 1229,6 mil.lei față de precizat
ca urmare a finalizării proiectului ”Tranziția la agricultura performantă” finanțat de
către Guvernul Statelor Unite ale Americii.
Repartizarea alocațiilor pe domeniile ce fac parte din grupa respectivă sînt
reflectate în graficul de mai jos.
Principalii factori care au influențat alocațiile pe grupa în cauză sînt:
- majorarea Fondului rutier – 361,5 mil.lei care în anul 2016 va constitui
1400,4 mil.lei;
- majorarea Fondului pentru subvenționarea producătorilor agricoli -
290,0 mil.lei, care în anul 2016 va constitui 900,0 mil.lei;
- fondul de eficiență energetică – 122,7 mil.lei, care în anul 2016 va constitui
172,7 mil.lei;
- fondul național de dezvoltare regională – 29,3 mil.lei care în anul 2016 va
constitui 199,2;
96
- includerea alocațiilor pentru construcția gazoductului Ungheni-Chișinău
(contribuția Guvernului) – 60,0 mil.lei;
- majorarea alocațiilor pentru fondul viei și vinului – 13,3 mil.lei în legătură
cu acoperirea acestora din contul utilizării soldul;
- majorarea alocațiilor pentru programul PARE 1+1 – 10,0 mil.lei;
- majorarea programului de promovare a exporturilor – 9,5 mil.lei;
- majorarea cheltuielilor de personal în urma implementării politicilor
salariale – 37,5 mil.lei;
- majorarea alocațiilor pentru Inspecția Muncii - 11,0 mil.lei;
- majorarea alocațiilor pentru implementarea DCFT – 27,3 mil.lei;
- diminuarea proiectelor finanțate din surse externe cu 1229,6 mil.lei ca
urmare a finalizării unor proiecte și recodificarea unor alocații de la clasa
cheltuielilor la clasa resurselor.
Servicii economice generale, comerciale și în domeniul forței de muncă Pentru anul 2016 alocațiile preconizate la grupa dată constituie 314,7 mil.lei
care vor fi gestionate de către Ministerul Economiei – 210,8 mil.lei , Ministerul
Muncii, Protecției Sociale și Familiei – 51,6 mil.lei, Agenția Relații Funciare și
Cadastru – 32,5 mil.lei și Consiliul Concurenței – 19,8 mil.lei.
Principalele măsuri ale grupului dat constituie:
- activități de susținere a promovării exportului - 39,7 mil.lei, inclusiv,
achitarea datoriilor pentru participarea la expoziția ”Milano 2015” – 7,5 mil.lei;
- dezvoltarea sistemului național de metrologie și standardizare –
30,0 mil.lei;
- standardizare, metrologie și protecție a consumatorilor – 17,4 mil.lei.
Proiecte finanțate din surse externe:
- grantul pentru promovarea eforturlor privind ajustările economice
structurale – 49,6 mil.lei;
- proiectul „Ameliorarea Competitivității II” – 66,3 mil.lei.
Agricultură, gospodărie silvică, gospodărie piscicolă și gospodărie de
vînătoare
Pentru anul 2016 alocațiile preconizate la grupa dată constituie 1721,9 mil.lei
care vor fi gestionate de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare –
1357,3 mil.lei, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor – 201,5 mil.lei,
Agenția ”Moldsilva” – 19,7 mil.lei, Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova –
116,9 mil.lei, Ministerul Mediului – 16,4 mil.lei, Agenția Relații Funciare și
Cadastru – 10,0 mil.lei.
Principalele măsuri prevăzute pentru finanțare constituie:
- fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli – în sumă de
900 000,0 mii de lei, dintre care 387 600,0 mii de lei din contul Programului de
suport bugetar ENPARD al Comisiei Europene. Mijloacele în cauză vor fi utilizate
pentru următoarele măsuri:
97
a) investiții în exploatațiile agricole pentru restructurare și adaptare la
standardele Uniuni Europene care vor fi utilizate în următoarele:
- stimularea investiţiilor pentru producerea legumelor și a fructelor pe teren
protejat (sere de iarnă, solarii, tuneluri);
- stimularea investiţiilor pentru înfiinţarea, modernizarea şi defrişarea
plantaţiilor multianuale, inclusiv a plantaţiilor viticole şi a plantaţiilor pomicole;
- stimularea investiţiilor pentru procurarea tehnicii şi utilajului agricol
convenţional;
- stimularea investiţiilor pentru utilarea şi renovarea tehnologică a fermelor
zootehnice;
- stimularea procurării animalelor de prăsilă şi menţinerii fondului genetic al
acestora;
- stimularea creditării producătorilor agricoli de către băncile comerciale şi
instituţiile domeniu de intervenție financiare nebancare;
- stimularea mecanismului de asigurare a riscurilor în agricultură.
b) investiții în prelucrarea și comercializarea produselor agricole:
- stimularea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii postrecoltare şi
procesare;
- sprijin în constituirea şi funcţionarea grupurilor de producători agricoli.
c) pregătirea pentru implementarea acțiunilor referitoare la mediul și spațiul
rural:
- stimularea investiţiilor pentru consolidarea terenurilor agricole;
- stimularea investiţiilor pentru procurarea echipamentului de irigare;
- stimularea producătorilor agricoli pentru compensarea cheltuielilor la
irigare;
- stimularea investiţiilor pentru procurarea echipamentului No-Till şi Mini-
Till;
- susținerea promovării şi dezvoltării agriculturii ecologice.
d) îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii rurale;
e) servicii de consultanță și formare.
- fondul viei și vinului – 50,8 mil.lei, din care 22,5 mil.lei vor fi primite de la
fondul pentru subvenționarea producătorilor agricoli;
- protecția antigrindină a terenurilor agricole pentru care sunt prevăzute -
81,8 mil.lei;
- activități Sanitar-Veterinare și pentru siguranța produselor de origine
animală – 161,5 mil.lei;
- susţinerea gospodăriei silvice se va aloca un volum de - 19,7 mil.lei;
- gospodăria apelor va beneficia de alocaţii de la bugetul de stat în sumă de -
16,4 mil.lei;
- servicii de extensiune rurală - 20,2 mil.lei;
Proiecte finanțate din surse externe:
- proiectul „Agricultura competitivă” – 95,6 mil.lei;
98
- proiectul ”Programul rural de reziliență economică-climatică incluzivă” –
97,9 mil.lei;
- programul de restructurare a sectorului viticulturii și vinificației –
30,8 mil.lei;
Deasemenea, la o parte a proiectelor finanțate din surse externe nu au
preconizate alocații la categoria de cheltuieli, dat fiind faptul că acestea vor fi
implementate prin mecanismul de recreditare a agenților economici prin instituții
financiare și nefinanciare, cum ar fi:
- proiectul ”Asistența în cadrul acordului dintre Guvernul Republicii
Moldova și Guvernul Poloniei„ - 100,0 mil.lei din care se preconizează susținerea
producătorilor agricoli din domeniul procesării produselor alimentare, inclusiv
infrastructura aferebtă acestora;
- proiectul ”Livada Moldovei” – 120,0 mil.lei în cadrul căruia vor fi susținuți
producătorii agricoli pentru reutilarea și modernizarea întreprinderilor
prelucrătoare de fructe.
În anul 2016 la grupa dată vor derula 7 proiecte cu finanţare externă, precum
urmează:
Proiectul ,,Agricultura Competitivă pentru Republica Moldova” este
reglementat de Acordul Financiar între IDA și Guvernul Republicii Moldova.
Obiectivul Proiectului vizează consolidarea competitivităţii sectorului
agroalimentar al ţării prin:
- sprijinirea procesului de modernizare a sistemului de management al
securităţii alimentare;
- facilitarea accesului pe piaţă pentru agricultori
- integrarea practicilor de agro-mediu şi de gestionare durabilă a terenurilor.
Proiectul include următoarele componente:
Partea A. Consolidarea managementului siguranței alimentelor - acordarea de
bunuri, lucrări și servicii de consultanță, inclusiv instruire pentru:
a) sprijin instituţional şi de reglementare oferit MAIA în vederea consolidării
sistemului de management al siguranţei alimentelor prin:
- susținerea procesului de armonizare legislativă a cadrului legislativ național
cu normativele relevante ale Uniunii Europene;
- consolidarea capacităţii instituţionale a MAIA şi a instituţiilor sale
subordonate de management al siguranţei alimentare instruirea cadrelor şi sprijin
pentru creşterea gradului de informare a entităţilor private relevante în raport cu
aplicarea noii legislaţii privind siguranţa alimentară;
- dezvoltarea activităţilor metodologice şi analitice pentru evaluarea
riscurilor aferente calităţii solului şi degradării terenurilor, certificarea calităţii
terenurilor şi stabilirea standardelor pentru asigurarea managementului siguranţei
alimentare.
b) sprijin pentru îmbunătăţiri tehnice oferit MAIA în domeniul
managementului siguranţei alimentare prin reabilitarea fizică a clădirii unde se va
99
afla Agenţia pentru Siguranţă Alimentară (ANSA) şi procurarea echipamentului
modern de oficiu, comunicaţii şi echipament de calcul pentru clădire şi elaborarea
unui sistem IT integrat pentru interoperabilitatea diverselor diviziuni ale ANSA și
consolidarea reţelei de laboratoare în domeniul sănătăţii animalelor şi plantelor şi al
siguranţei alimentare, la fel şi a punctelor de inspecţie la frontieră (PIF) prin
reabilitarea a două laboratoare de referinţă central în domeniul sănătăţii animalelor
şi siguranţei alimentare.
Partea B. Îmbunătățirea potențialului de acces la piețe
Acordarea de bunuri, lucrări şi servicii ale consultanţilor, inclusiv instruire
pentru MAIA cu următoarele obiective:
- sprijin la dezvoltarea afacerilor în vederea creării unor parteneriate
productive pentru producătorii primari în horticultură prin campania de promovare
şi informare a publicului;
- sprijin de dezvoltare cu scopul identificării, creării şi formării noilor
parteneriate productive;
- asistenţă tehnică specializată în regim ad-hoc pentru noile parteneriate
productive create.
- instituirea unui sprijin investiţional aferent tehnologiilor post-recoltă pentru
sub-proiectele de parteneriate productive emergente în vederea modernizării
tehnologiilor post-recoltă în horticultură, toate printr-o schemă competitivă şi în
corespundere cu Manualul operaţional al grantului.
Partea C. Creșterea productivității terenurilor prin management durabil al
terenurilor (MDT) - acordarea de bunuri, lucrări şi servicii ale consultanţilor,
inclusiv instruire pentru Ministerul Mediului cu următoarele obiective:
- consolidarea capacităţii de management durabil al terenurilor a
Ministerului Mediului prin intermediul activităţilor metodologice privind opţiunile
generale tehnice şi economice pentru intervenţiile în agricultură;
- consolidarea capacităţii producătorilor agricoli de a monitoriza beneficiile
economice şi de mediu;
- managementului durabil al terenurilor şi al răspunsului politicilor publice la
MDT.
- sprijin financiar la implementarea în regim pilot a MDT în sub-proiectele
destinate producătorilor agricoli pentru investiţii la nivel de gospodării agricole în
practici şi tehnologii de conservare a solului, toate în corespundere cu Manualul
operaţional al grantului;
- sprijin la reabilitarea fîşiilor de protecţie prin investiţii în utilaje şi
echipament pentru crearea a două echipe mecanizate mobile în vederea reabilitării
fâşiilor de protecţie anti-eroziune.
Sursele de finanțare ale Proiectului ,,Agricultura Competitivă pentru
Republica Moldova” în anul 2016 vor constitui 95,6 mil. lei.
IFAD V – Proiectul pentru servicii de finanțare rurală și dezvoltare a
businessului agricol.
100
Scopul proiectului este de a reduce sărăcia în mediul rural din Republica
Moldova creînd condiţii favorabile pentru cei mai săraci membri ai societăţii rurale
în vederea creşterii veniturilor acestora prin acces sporit la pieţe şi locuri de
muncă.
În anul 2016 activitățile Unității sunt focusate pe implementarea următoarelor
componente ale Programului, după cum urmează:
Componenta 1.Dezvoltarea Businessului Agricol favorabil populaţiei sărace -
AG Contractuală.
Aceasta se va realiza prin asigurarea conlucrării eficiente dintre producătorii
agricoli, furnizori de imput-uri, procesatori, exportatori şi finanţatori în baza unor
relaţii contractuale prestabilite cu scopul obţinerii producţiei agricole adecvate
conform cerinţelor pieţelor de desfacere este obiectivul major al compartimentului
„Dezvoltarea Agriculturii Contractuale”
În anul 2016, la compartimentul „Dezvoltarea Agriculturii Conservative”
UCIP-IFAD, va asigura continuitate logică a activităţilor începute în anul 2012
(înființarea a 4 loturi demonstrative în 4 regiuni ale Republicii Moldova, transferul
de la agricultura clasică la agricultura conservativă) . În cooperarea cu experții
locali se va continua promovarea și informarea producătorilor agricoli despre
metoda conservativă de prelucrarea a solului.
Componenta 2. Servicii financiare rurale, doar pentru subcomponentele:
1 C - Micro-finanţarea prin AEÎ și 1 D - Investiții în capital.
Componenta 3.Infrastructura Rurală de Scară Mică.
Pe parcursul anului 2016 se planifică darea în exploatare a proiectelor
finanțate în anul 2015.
Componenta 4. Managementul programului.
În anul 2015, UCIP-IFAD va continua să îndeplinească responsabilităţile
privind implementarea programului, cele mai importante fiind:
- implementarea din aspect tehnic şi financiar a programului, şi
supravegherea tuturor activităţilor acestuia în conformitate cu componentele
programului și specificul activităților;
- efectuarea procurărilor în cadrul componentelor programului conform
Planului de procurări 2015;
- monitorizarea şi evaluarea rezultatelor programului în corespundere cu
indicatorii RIMS (IFAD) şi alţi indicatori adiţionali care vor permite evaluarea
performanţelor programului;
- pregătirea rapoartelor de activitate, cu îmbunătăţirea continuă a acestora.
Sursele de finanțare ale Proiectului ,,Programul de Servicii Financiare
Rurale şi Marketing” în anul 2016 vor costitui 16 119,9 mil.lei la cheltuieli și
20 000,0 mil.lei la component recreditare.
IFAD VI - Program Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă.
101
Scopul primordial al acestui Program este de a face Populaţia-Ţintă capabilă
de a-şi mări veniturile şi de a fortifica rezistenţa lor la schimbările climaterice.
Obiectivele Programului sunt:
- de a spori rezistenţa şi capacitatea de adaptare a fermierilor la schimbările
climaterice pentru asigurarea veniturilor stabile şi a celor în creştere;
- de a spori accesul la dezvoltarea capacității întreprinderilor, serviciilor
financiare și de susținere a antreprenoriatului;
- de a îmbunătăţi productivitatea beneficiarilor şi competitivitatea;
- de a creşte investiţiile şi oportunităţile de afacere;
- de a îmbunătăţi accesul pe piaţă şi rezilienţa împotriva şocurilor economice
şi a celor climaterice.
În anul 2016, activitățile Unității sunt focusate pe implementarea următoarelor
componente ale Programului, după cum urmează:
Componenta 1. Rezilienţă la Schimbări Climatice şi Dezvoltarea Lanţului
Valoric Incluziv.
Scopul primordial al acestei componente este de a spori rezilienţa,
capacitatea de adaptare şi incluziune a Businessului Agricol în lanţul valoric la
schimbările climatice prin introducerea practicilor şi tehnologiilor de rezilienţă
climaterică şi promovarea lanţului valoric selectat care poate demonstra
incluziunea populaţiei sărace din spaţiul rural.
Componenta 2. Finanţare Rurală Incluzivă şi Capacitatea de Dezvoltare.
Această componentă vizează sporirea accesului populaţiei-ţintă la serviciile
financiare, prin intermediul sporirii capacităţii sectorului de micro-finanţare rurală
de a deservi antreprenorii micro, mici şi mijlocii şi tinerii antreprenori şi include
două sub-componente.
Componenta 3. Infrastructura pentru Rezilienţă Rurală şi Creştere.
Obiectivul acestei componente este a favoriza creşterea economică rurală prin
intermediul dezvoltării infrastructurii prin consolidarea capacităţii de rezistenţă a
sectorului rural împotriva frecventelor şocuril climaterice şi economice şi să
permită producătorilor rurali să-şi sporească producţia, să reducă timpul necesar
pentru transportarea producţiei de la fermă la piaţă, costuri de tranzacţie mai mici,
să diversifice producţia și să se angajeze în lanțurile valorice mai mari, care cer
predictibilitatea de livrare. Investiţiile în infrastructura publică trebuie să aibă loc
la nivel de sisteme de aprovizionare cu apă la scară mică; infrastructură pentru
transport rural şi crearea pieţelor la nivel de sate.
Componenta 4. Managementul programului, urmăreşte finanţarea
Managementului şi Implementarea Programului.
Pentru proiectul dat sînt planificate mijloace financiare în mărime de
73 892,8 mii lei la cheltuieli și 33 411,0 mii lei la componenta recreditare.
102
Proiectul „Tranziţia la agricultura performantă” se va implementa prin
intermediul Fondului de Dezvoltare Durabilă Moldova pentru următoarele
activități.
- sporirea accesului la finanţarea în agricultură;
- creşterea vânzărilor producţiei cu productivitate înaltă;
- elaborarea reformei sectorului de irigare;
- reabilitarea sistemelor centralizate de irigare în 6 raioane;
- acordarea finanțării pe termen lung.
Pentru finanțarea măsurilor menționate se prevăd cheltuieli sold și alte
venituri în mărime de 117,0 mil.lei.
Urmează de menționat că în anul 2016 va derula în continuitate activitatea
Proiectul „Asistența în cadrul Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și
Guvernul Poloniei” în mărime de 100,0 mil.lei, mijloace financiare care urmează
să fie pentru utilizate pentru modernizarea sectorului zootehnic și vegetal și anume:
- modernizarea fabricilor de creștere a păsărilor, unităților de procesare a
cărnii și laptelui, precum și de procesare a peștelui și produselor apicole;
- dotarea fermelor zootehnice, stabilirea unităților de producere a nutrețurilor
balansate;
- procurarea mașinilor pentru semănat, plantat răsaduri, recoltat culturi
rădăcinoase;
- construcția de depozite pentru păstrarea și procesarea post-recoltă a
legumelor, procurarea liniilor tehnologice pentru calibrare;
Proiectul ”Livada Moldovei” prin care vor fi implementate următparele
activități:
- examinarea şi selectarea solicitărilor de creditare a întreprinderilor pentru
reutilarea întreprinderilor;
- examinarea și selectarea proiectelor de plantare a livezilor;
- acordarea consultațiilor în procesul elaborării planurilor de afaceri.
Cheltuielile planificate se vor acoperi din împrumuturi - 120,0 mil lei.
La proiectul “Restructurarea Sectorului Viticulturii şi Vinificaţiei” vor fi
implementate următoarele activităţi:
- examinarea şi selectarea solicitărilor de creditare a întreprinderilor pentru
reutilarea întreprinderilor;
- examinarea și selectarea proiectelor de plantare a viței de vie cu denumire
de origine;
- acordarea consultațiilor în procesul elaborării planurilor de afaceri.
Cheltuielile planificate se vor acoperi din împrumuturi - 183,5 mil lei.
Combustibil și energie
Pentru anul 2016 alocațiile preconizate la grupa dată constituie 537,9 mil.lei
care vor fi gestionate în totalitate de către Ministerul Economiei.
103
Principalele măsuri constituie:
- fondul pentru eficiență energetică – 172,8 mil.lei
- contribuția statului la construcția gazoductului Ungheni-Chișinău –
60,0 mil.lei.
Proiecte finanțate din surse externe:
- proiectul ”Interconectarea sistemelor energetice ale RM și Ucrainei la
Comunitatea Europeană a Operatorilor de Energie Electrică (ENTSO-E) –
89,9 mil.lei care prevede elaborarea studiului de fezabilitate pentru construcția
liniei electrice.
- proiectul ”Reabilitarea rețelelor electrice” – 128,3 mil.lei în cadrul căruia
se preconizează activități privind reabilitarea rețelelor electrice de transport pentru
consolidarea sistemului de aprovizionare cu energie electrică a consumatorilor și
inițierea lucrărilor de construcție a liniilor aeriene de 400 kV ”Bălți - Suceava”
- proiectul ”Îmbunătățirea eficienței sectorului de alimentare centralizată cu
energie termică (SACET) – 208,5 mil.lei care prevede reutilarea și modernizarea
S.A. ”Termoelectrica”.
- proiectul ”Sporirea capacității Ministerului Economiei în domeniul
eficienței energetice și a resurselor regenerabile în sectorul energetic” –
13,8 mil. lei, cu suportul cărora va fi acordată asistență în elaborarea actelor
normative, organizate seminare cu tematica eficienței energetic și instruirea
personalului Agenției de Eficiență Energetică.
Minerit, industrie și construcții
Pentru anul 2016 alocațiile preconizate la grupa dată constituie 40,5 mil.lei
care vor fi gestionate de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor –
35,2 mil.lei și Ministerul Mediului – 5,2 mil.lei.
Principalele măsuri constituie:
- elaborarea bazei normative în construcții – 13,8 mil.lei
- supravegherea calității în construcții – 8,6 mil.lei.
Transport
Pentru anul 2016 alocațiile preconizate la grupa dată constituie 2611,9 mil.lei
care vor fi gestionate de către Ministerul Transporturilor și Gospodăriei
Drumurilor – 2534,8 mil.lei și Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor –
77,1 mil.lei.
Partea majoră a cheltuielilor pentru anul 2016 la grupa în cauză sunt
prevăzute pentru dezvoltarea drumurilor – 2 492,7 mil. lei sau 98,5 la sută, și
anume:
- cheltuieli pentru reparația și întreținerea drumurilor publice, finanțate din
fondul rutier în sumă de 1 400,0 mil.lei, care sunt majorate cu 634,4 mil.lei fața cu
anul 2015 executat;
104
- cheltuieli pentru ramura gospodăriei drumurilor, finanțate din contul
Fondul național pentru dezvoltare regională – 84,9 mil. lei, care s-au majorat cu
12,5 mil. lei comparativ cu executat 2015;
- cheltuieli pentru ramura gospodăriei drumurilor, finanțate din contul
surselor externe - 1 007,8 mil.lei pentru “Proiectul de susținere a Programului în
sectorul drumurilor”.
Scopul principal al subprogramului ”Dezvoltarea drumurilor” este asigurarea
dezvoltării și menținerii infrastructurii drumurilor publice în condiții de maximă
siguranță.
Activităţile principale care urmează a fi realizate în anul 2016 sunt
următoarele:
- întreţinerea drumurilor publice naţionale și locale, inclusiv: întreținerea de
rutină a drumurilor, reparații curente și tratamente, lucrări pentru asigurarea
securității circulației rutiere - marcajul părții carosabile, înlocuirea și reparația
indicatoarelor de circulație, întreținerea drumurilor pe timp de iarnă, crearea de
spații verzi în zonele de protecție a drumurilor, controlul sarcinii pe osie,
administrarea drumurilor publice, etc.;
- stipularea și direcționarea investițiilor în modernizarea coridoarelor de
transport paneuropene;
- promovarea parteneriatului public-privat, inclusiv prin oferirea posibilității
de concesionare a lucrărilor publice către companiile internaționale care pot să
asigure finanțarea unor proiecte de infrastructură de calitate;
- reabilitarea căilor de acces de la traseele magistrale spre școlile și spitalele
din zonele rurale adiacente;
- reevaluarea mecanismului și procedurilor actuale de auditare a calității
lucrărilor de reconstrucție și reparație a drumurilor în vederea perfecționării și
asigurării independenței și imparțialității acestora.
În anul 2016, vor derula 2 proiecte finanţate din surse externe:
Proiectul de susţinere a Programului în sectorul drumurilor. Obiectivul de
dezvoltare al proiectului propus este de a reduce costurile de transport ale
utilizatorilor de drum în Moldova prin optimizarea condiţiilor şi calităţii reţelei
rutiere şi a modului în care ea este administrată. Aceste obiective vor fi atinse prin
implementarea celor 2 componente ale proiectului:
- Componenta de reabilitare a reţelei rutiere: Reabilitarea drumurilor
principale şi prin aceasta reducerea într-un termen scurt a costurilor utilizatorilor de
drum.
- Componenta de fortificare instituţională: Fortificarea capacităţii
Administraţiei de Stat a Drumurilor (ASD) privind administrarea reţelei rutiere sub
propria responsabilitate şi efectuarea întreţinerii şi reabilitării drumurilor, precum şi
administrarea programelor de investiţii într-un mod eficient şi transparent. Aceasta va
permite reducerea costurilor utilizatorilor de drum pe termen lung.
Prima componentă se axează pe reabilitarea propriu-zisă a drumurilor. A doua
componentă va oferi suport pentru implementarea diverselor măsuri instituționale
105
precum și alte măsuri care, de asemenea, vor fi incluse în Planul de Acțiuni al
Strategiei Infrastructurii Transportului Terestru.
Drumurile principale care urmează a fi reabilitate în anul 2016 sunt prezentate
în următorul tabel:
BERD
M2 Chisinau-Soroca km 26+200- km 54+850
Supervizarea lucrărilor M2 Chisinau-Soroca km 26+200- km 54+850
M3 Chisinau – Giurgiulesti, sector km 96+800 - km 122+800
M3 Chisinau – Giurgiulesti, sector km 122+800 - km 151+200
Supervizarea lucrărilor M3 km 96+800-km 151+200
M3 Chisinau-Giurgiulesti, km 151+200-km 171+290, 179+650-190+750
Supervizarea lucrărilor M3, km 151+200-km 171+290, km 179+650-km 190+750
R1 Chisinau-Ungheni-Sculeni, km 74+177-km 96+200
Supervizarea lucrărilor R1, km 74+177-km 96+200
R33 Hincesti-Lapusna-M1 Road, km 0+000-km 37+200
Supervizarea lucrărilor R33 km 0+000-km 37+200
R14 Balti - Sarateni Road, km 26+600 - km 38+300, km 43+000 - km 61+000, km 64+370 - km 66+657
Supervizarea lucrărilor R14 km 26+600-km 38+300, km 43+000-km 61+000, km 64+370-km 66+657
R34 Hincesti-Leova-Cahul, km 0+000 - km 42+200
R34 Hincesti-Leova-Cahul, km 42+200 - km 83+000
Supervizarea lucrărilor R34 Hincesti-Leova-Cahul, 0+000 - km 42+200, km 42+200 - km 83+000
R9 Soroca - Arioneşti, km 00+000 - km 30+950
Supervizarea lucrărilor R9 Soroca - Arioneşti, km 00+000 - km 30+950
BEI
M2 Chisinau-Soroca km 5+733 - km 26+200
Supervizarea lucrărilor M2 Chisinau-Soroca km 5+733 - km 26+200
M2 Chisinau-Soroca km 54+850 - km 71+165
Supervizarea lucrărilor M2 Chisinau-Soroca km 26+200- km 54+850
R1 Chisinau-Ungheni-Sculeni, km 6+446 - km 24+050
R1 Chisinau-Ungheni-Sculeni, km 24+050 - km 68+250
Supervizare a 2 contracte de lucrări pe R1
R3 Chisinau - Hincesti - Cimislia - Basarabeasca, km 51+250 - km 68+557
R6 M1 - Ialoveni, km 00+000 - km 6+550
Supervizarea lucrărilor R6 M1, km 00+000 - km 6+550
R16 Balti-Falesti-Sculeni, km 4+800 -km 30+270, km 30+270 - km 59+480
Supervizarea lucrarilor R16 Balti-Falesti-Sculeni, km 4+800 -km 30+270, km 30+270 - km 59+480
CE
Servicii de asistenta în implementarea proiectelor / Roughton
Varianta de ocolire R1 - or. Ungheni, km 96+200 - km 103+913
Supervizare a 1 contracte de lucrări pe R1 (Tecnic)
Varianta de ocolire M3 or. Vulcanesti, km 0+000-km 8+580
Supervizarea lucrărilor M3, ocolirea or. Vulcanesti
Varianta de ocolire R1 s. Bahmut, km 68+250-km 74+177
Supervizarea lucrărilor R1 ocolirea s. Bahmut
106
BERD Grant
Asistența financiară pentru Implementarea Reformei Sistemului de Întreținere a Drumurilor în Republica
Moldova (EBRD GRANT)
Pentru activităţile menţionate se prevăd cheltuieli în sumă de 1 007,8 mil. lei,
inclusiv din granturi - 306,2 mil. lei și din împrumuturi - 1 122,2 mil lei, precum și
din rambursarea creditelor în cadrul bugetului de stat - 214,8 mil.lei.
Proiectul de achiziție a locomotivelor și de restructurare a infrastructurii
feroviare. Obiectivul acestui proiect este de a reabilita infrastructura feroviară
națională și de achiziție a locomotivelor care ar susține necesitățile cetățenilor
pentru mobilitate și care ar facilita comerțul pe piețele internă și internațională.
Astfel a fost elaborat proiectul Acordului de Grant care prevede acordarea
mijloacelor financiare în sumă de 5 mil. Euro pentru cofinanțarea achiziției
locomotivelor. Pentru activităţile menţionate, în anul 2016, se prevăd cheltuieli în
sumă de 110,3 mil. lei.
Comunicații
Pentru anul 2016 alocațiile preconizate la grupa dată constituie 3,4 mil.lei
fiind gestionate de către Serviciul de Stat de Curieri Speciali pentru întreținerea
acestuia.
Alte activități economice
Pentru anul 2016 alocațiile preconizate la grupa dată constituie 201,1 mil.lei
care vor fi gestionate de către Ministerul Economiei - 94,7 mil.lei, Ministerul
Dezvoltării Regionale și Construcțiilor – 82,0 mil.lei, Ministerul Finanțelor –
20,0 mil.lei și Agenția Turismului – 4,5 mil.lei.
Principalele măsuri constituie:
- fondul național de dezvoltare regională – 82,0 mil.lei;
- programul de atragere a remitențelor în economie (PARE 1+1) –
50,0 mil.lei;
- fondul de garantare a afacerilor în sectorul rural – 15,3 mil.lei;
- crearea busines incubatoarelor – 15,0 mil.lei;
- susținerea de către stat în întreprinderilor mici și mijlocii – 34,4 mil.lei.
Cercetări științifice aplicative în domeniul economiei
Începînd cu anul 2016, finanţarea activităţilor de cercetare, dezvoltare şi
inovare au fost delegate autorităţilor publice centrale.
În aspectul surselor de finanţare, comparativ cu nivelul atins în anul 2015,
resursele generale pentru cercetare-dezvoltare în ramura respectivă sporesc cu
18,2 mil.lei, iar cele colectate cu 6,7 mil.lei.
107
Alocațiile prevăzute includ 213,9 mil.lei pentru cercetări științifice
fundamentale și 38,1 mil.lei pentru cercetări științifice aplicate legate de servicii de
stat cu destinație generală, din contul cărora se vor realiza următoarele măsuri:
- managementul autorităţilor publice centrale (activitatea Academiei de
Ştiinţe a Moldovei şi Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare) –
15,8 mil.lei;
- pregatirea cadrelor prin postdoctorat - 3,9 mil.lei;
- cercetări ştiinţifice instituţionale – 134,5 mil.lei;
- deservirea procesului ştiinţific (include servicii de suport pentru sfera
ştiinţei şi inovării) – 18,7 mil.lei;
- activităţi centralizate – 24,5 mil.lei, care includ cheltuieli în sumă de
23,0 mil.lei pentru cotizaţia de membru a Republicii Moldova la Programul Cadru
al Uniunii Europene de cercetare-inovare ORIZONT 2020;
- teme şi proiecte de cercetare-dezvoltare prin concurs – 54,6 mil.lei, care
sunt finanţate inclusiv din cadrul proiectelor investiţionale pentru cercetare-
dezvoltare – 35,3 mil.lei din care:
- Proiectul ”Programul Cadru 7” – 6,5 mil.lei;
- Proiectul ”Suport pentru cooperarea științifică și tehnică” – 13,1 mil.lei
- Programul Operațional Comun ”Bazinul Mării Negre 2007-2013”–
0,5 mil.lei;
- Programul-cadrul al UE pentru cercetare și inovare-Orizont 2020–
15,2 mil.lei.
Tabelul de mai jos reflectă cheltuielile grupei date în funcţie de autorităţile
publice centrale cu atribuţii în domeniu şi programele derulate:
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
Ministerul
Agriculturii și
Industriei
Alimentare
Total 1420,3 25,3 97,1 2,9
inclusiv pe subprograme:
51.01. Politici și managment în
domeniul agriculturii 22,0 1,6 86,4 13,6
51.02. Dezvoltarea durabilă a
setoarelor fitotehnice și horticultură 337,1 24,6 89,2 10,8
51.03. Creșterea și sănătatea
animalelor 8,1 0,6 100,0
51.04. Dezvoltarea viticulturii și
vinificației 92,7 6,8 99,9 0,1
51.05. Subvenționarea
producătorilor agricoli 885,8 64,6 100,0 0,0
51.06. Securitate alimentară 11,6 0,8 96,6 3,4
51.07. Cercetări științifice aplicate
în domeniul agriculturii, în direcția
strategică „Biotehnologie” 63,0 4,6 97,1 2,9
108
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
Ministerul
Economiei
Total 843,4 15,2 66,4 33,6
inclusiv pe subprograme:
50.01. Politici și managment în
domeniul macroeconomic și de
dezvoltare a economiei
23,2 2,8 97,8 2,2
50.02. Promovarea exporturilor 107,5 12,7 100,0
50.04. Suținerea întreprinderilor
mici și mijlocii 94,7 11,2 100,0
50.06. Reglementare prin licențiere 4,0 0,5 87,5 12,5
50.08. Protecția drepturilor
consumatorilor
17,4 2,1 61,5 38,5
50.09. Administrarea patrimoniului
de stat
9,6 1,1 96,9 3,1
50.11. Securitate industrială 6,5 0,8 98,5 1,5
58.01. Politici și managment în
sectorul energetic
23,8 2,8 98,7 1,3
58.02. Rețele și conducte de gaz 76,9 9,1 6,9 93,1
58.03. Rețele electrice 222,9 26,4 16,8 83,2
58.04. Eficiența energetică și surse
regenerabile
196,2 23,3 99,9 0,1
58.05. Rețele termice 18,0 2,1
100,0
60.02. Dezvoltarea clusterială a
sectorului industrial 0,6 0,1 50,0 50,0
68.02. Dezvoltarea sistemului
național de standardizare 9,9 1,2 100,0
68.04. Dezvoltarea sistemului
național de metrologie 12,4 1,5 100,0
68.05. Dezvoltarea sistemului
național de acreditare 2,2 0,3 100,0
68.06. Dezvoltarea infrastructuri de
evaluare a conformității 17,6 2,1 100,0
Ministerul
Transporturilor
și
Infrastructurii
Drumurilor
Total 2.534,8 45,6 56,2 43,8
inclusiv pe subprograme:
64.01. Politici și managment în
domeniul transporturilor și
infrastructurii drumurilor
8,9 0,4 97,8 2,2
64.02. Dezvoltarea drumurilor 2.407,8 95,0 58,5 41,5
64.03. Dezvoltarea transportului
auto 7,9 0,3 93,7 6,3
64.05. Dezvoltarea transportului
feroviar 110,2 4,3 100,0
Ministerul
Dezvoltării
Regionale și
Construcțiilor
Total 194,3 3,5 59,3 40,7
inclusiv pe subprograme:
50.04. Suținerea întreprinderilor
mici și mijlocii
48,8 25,1 16,4 83,6
61.01. Politici și menegment în
domeniul dezvoltării regionale și
construcțiilor
12,6 6,5 89,7 10,3
61.03. Constrolul de stat în
construcții 8,6 4,4 100,0
109
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
61.04. Dezvoltarea bazei normative
în construcții 14,0 7,2 15,0 85,0
61.05. Implementarea proiectelor
de dezvoltare regională
8,1 4,2 100,0
64.02. Dezvoltarea drumurilor 77,2 39,7 100,0
66.02. Dezvoltarea turismului 25,0 12,9 100,0
Agenția pentru
Siguranța
Alimentelor
Total 201,5 3,6 96,6 3,4
inclusiv pe subprograme:
51.02. Dezvoltarea durabilă a
setoarelor fitotehnice și horticultură 0,6 0,3 100,0
51.03. Creșterea și sănătatea
animalelor 17,7 8,8 100,0
51.06. Securitate alimentară 183,2 90,9 96,3 3,7
Agenția
”Moldsilva”
Total 19,6 0,4 100,0
inclusiv pe subprograme:
54.01. Politici și management în
domeniul gospodăriei silvice 3,2 16,3 100,0
54.02. Dezvoltarea sectorului
forestier general 16,4 83,7 100,0
Ministerul
Mediului
Total 21,6 0,4 100,0
inclusiv pe subprograme:
51.08. Sisteme de irigare și
desecare 16,4 75,9 100,0
59.02. Reglementare și control al
extracției resurselor minerale utile
2,6 12,0 100,0
59.03. Exploatarea subsolului 2,6 12,0 100,0
Ministerul
Muncii și
Protecției
Sociale
Total 51,6 0,9 95,0 5,0
inclusiv pe subprograme:
50.03. Servicii generale în domeiul
forței de muncă 51,6 100,0 95,0 5,0
Ministerul
Fnanțelor
Total 20,0 0,4 100,0
inclusiv pe subprograme:
50.04. Suținerea întreprinderilor
mici și mijlocii 20,0 100,0 100,0
Ministerul
Educației
Total 10,0 0,2 100,0
inclusiv pe subprograme:
50.07. Cercetări științifice aplicate
în domeniul politicilor
macroeconomice și programelor de
dezvoltare economică, în direcția
strategică ”Materiale, tehnologii și
produse inovative” 9,3 93,0 100,0
51.07. Cercetări științifice aplicate
în domeniul agriculturii, în direcția
strategică „Biotehnologie” 0,1 1,0 100,0
58.07. Cercetări științifice aplicate
în sectorul energetic , în direcția
strategică ”Eficiența, energetica și
valorificarea surselor regenerabile
de energie” 0,6 6,0 100,0
110
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
Agenția Relații
Fuciare și
Cadastru
Total 42,5 0,8
inclusiv pe subprograme:
69.01. Politici de management în
domeniul geodeziei, cartografiei și
cadastrului 5,9 13,9 98,3 1,7
69.02. Dezvoltarea relațiilor
funciare și cadastru 12,4 29,2 100,0
69.03. Valorificarea terenurilor noi
și sporirea fertilității solurilor
10,0 23,5 100,0
69.04. Sistem de evaluare și
reevaluare a bunurilor imobile 6,0 14,1
69.05. Geodezie, cartografie și
cadastru 8,2 19,3 91,5 8,5
Agenția
Turismului
Total 4,5 0,1 10,0
inclusiv pe subprograme:
66.01. Politici și managment în
domeniul turismului 4,5 100,0 100,0
Serviciul de
Stat Curieri
Speciali
Total 3,4 0,1 100,0
inclusiv pe subprograme:
65.02. Sistemul de curierat 3,4 100,0 100,0
Consiliul
Concurenței
Total 19,8 0,4 100,0
inclusiv pe subprograme:
50.05.Protecția concurenței 19,8 100,0 100,0
Academia de
Științe
Total 103,2 1,9 98,4 1,6
inclusiv pe subprograme:
50.07. Cercetări științifice aplicate
în doemniul
politicilormacroeconomice și
programelor de dezvoltare
economică, în direcția strategică
”Materiale, tehnologii și produse
inovative” 80,6 78,1 98,1 1,9
51.07. Cercetări științifice aplicate
în domeniul agriculturii, în direcția
strategică „Biotehnologie”
18,1 17,5 99,4
58.07. Cercetări științifice aplicate
în sectorul energetic , în direcția
strategică ”Eficiența, energetica și
valorificarea surselor regenerabile
de energie” 4,5 4,4 100,0
Fondul de
Dezvoltare
Durabilă
Moldova
Total 117,0 2,1 22,4 77,6
inclusiv pe subprograme:
51.08. Sisteme de irigare și
desecare 117,0 100,0 22,4 77,6
Total pe grupa principal
”Servicii în domeniul economiei” 5607,5 100,0 x x
Performanța detaliată, asumată în cadrul subprogramelor la grupa respectivă,
se regăsește și poate fi consultată în Tabelul nr.8 la Nota informativă.
111
3.5.5. Protecţia mediului
Cheltuielile incluse în proiect la grupa dată însumează 259,8 mil.lei, ceea ce
constituie o diminuare cu 29,3 mil.lei sau cu 11,1 la sută faţă de cele precizate în
anul 2015. În raport cu bugetul executat în anul 2015 pe domeniul în
cauză, alocațiile prevăzute reprezintă o majorare de 81,9 mil. lei sau cu 46,0 la
sută.
Cheltuielile și resursele grupei date se prezintă în tabelul care urmează: mil.lei
2015
Proiect
2016
Proiect 2016 faţă de 2015:
aprobat
(precizat)
executat
(în condiții
comparabile)
aprobat (precizat) executat
+,- % +,- %
1 2 3 4 5 6 7 8
Cheltuieli și active nefinanciare,
total 289,1 177,9 259,8 -29,3 89,9 81,9 146,0
Ponderea în totalul cheltuielilor
bugetului de stat, % 0,9 0,6 0,7 -0,2 x 0,1 x
Cheltuieli curente 136,6 94,2 253,6 117,0 185,7 159,4 269,2
Cheltuieli capitale 152,5 83,7 6,2 -146,3 4,1 -77,5 7,4
Resurse, total 289,1 177,9 259,8 -29,3 89,9 81,9 146,0
inclusiv:
resurse generale 61,5 59,0 60,5 -1,0 98,4 1,5 102,5
resurse ale proiectelor finanțate
din surse externe 93,9 40,5 64,1 -29,8 68,3 23,6 158,3
venituri colectate 133,7 78,4 135,2 1,5 101,1 56,8 172,4
dintre care venituri speciale 125,6 68,1 129,2 3,6 102,9 61,1 189,7
Factorul de bază ce a generat diminuarea alocațiilor în raport cu alocațiile
preconizate în anul precedent de gestiune este determinat de micșorarea alocațiilor
din fondurile ecologoce, iar pe de o parte majorarea acestora în cadrul proiectelor
de aprovizionare cu apă și canalizare.
Obiectivele de bază asumate pentru anul 2016, rezultă la nivel național din
Programul de activitate a Guvernului, Acordul de Asociere RM-UE și la nivel
sectorial din cadrul Strategiei de mediu pentru anii 2014-2023, Strategia de
gestionare a deșeurilor în Republica Moldova pentru anii 2013-2027, Planul
național de extindere a suprafețelor cu vegetație forestieră.
Elaborarea, promovarea și implementarea politicii statului în domeniul
protecției mediului și utilizării durabile a resurselor naturale, inclusiv asigurarea
suportului științific pentru elaborarea politicilor de mediu, crearea sistemului de
monitoring ecologic integrat funcțional, precum și extinderea suprafețelor de arii
naturale protejate constituie scopurile de bază al programului privind protecția
mediului sunt scopurile și obiectivele de bază.
112
Tabelul de mai jos reflectă cheltuielile grupei date în funcţie de autorităţile
publice centrale cu atribuţii în domeniu şi programele derulate:
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
Ministerul
Afacerilor
Interne
Total 2,2 0,8 99,1 0,9
inclusiv pe subprograme:
70.06. Managementul deșeurilor
radioactive 2,2 0,8 99,1 0,9
Ministerul
Dezvoltării
Regionale și
Construcțiilor
Total 0,4 0,2 100,0
inclusiv pe subprograme:
70.02. Colectarea, conservarea și
distrugerea poluanților organici
persistenți, a deșeurilor menajere
solide și deșeurilor chimice 0,4 0,2 100, 0
Ministerul
Mediului
Total 256,1 98,6 98,0 2,0
inclusiv pe subprograme:
50.10. Prognozarea meteo 62,9 24,2 95,9 4,1
70.01. Politici și management în
domeniul protecției mediului 31,2 12,0 95,8 4,2
70.02. Colectarea, conservarea și
distrugerea poluanților organici
persistenți, a deșeurilor menajere
solide și deșeurilor chimice 63,1 24,3 100,0
70.03. Securitatea ecologică a
mediului 40,9 15,7 100,0
70.04. Monitoringul calității
mediului 39,0 15,0 96,9 3,1
70.05. Protecția și conservarea
biodiversității 16,0 6,2 100,0
70.07. Cercetări științifice
aplicate în domeniul protecției
mediului 1,1 0,4 100,0
70.08. Radioprotecție și
securitate nucleară 1,9 0,7 100,0
Acțiuni
generale
Total 1,1 0,4
100,0
inclusiv pe subprograme:
70.09. Asigurarea de către stat a
securității ecologice la nivel
local 1,1 0,4
100,0
Total pe grupa principală ”Protecția mediului” 259,8 100,0 x x
Performanța detaliată, asumată în cadrul subprogramelor la grupa respectivă,
se regăsește și poate fi consultată în Tabelul nr.8 la Nota informativă.
La grupa în cauză se realizează următoarele proiecte finanțate din surse
externe:
Proiectul "Managementul dezastrelor și riscurilor climatice”. Bugetul
proiectului pentru anul 2016 constituie suma de 41,2 mil. lei. Activitățile de bază
sunt axate pe următoarele direcții:
113
- modernizarea rețelei de observații meteorologice. Se propune procurarea,
instalarea și punerea în funcțiune a 14 stații meteorologice automate și 35 de
posturi meteorologice;
- modernizarea procesului de prelucrare a datelor meteorologice. Dezvoltarea
sistemului informațional pentru vizualizarea, procesarea, editarea și producerea
automatizată a datelor pentru elaborarea prognozelor de către Serviciul
Hidrometeorologic de Stat;
- modernizarea măsurătorilor. Procurarea echipamentului pentru măsurarea
umidităţii solului.
Proiectul "East Avert - Prevenirea și protecția împotriva inundațiilor din
bazinele superioare ale rîurilor Siret și Prut, prin aplicarea unui sistem de
monitorizare cu stații automate". Scopul proiectului constă în construcția și
consolidarea barajului Costești-Stînca. Pentru anul bugetar 2016 sunt planificate
mijloace în sumă de 21,5 mil.lei.
Proiectul "Întărirea capacităților pentru dezvoltarea și implementarea
proiectelor finanțării de carbon". Mijloacele preconizate constituie suma de
1,2 mil.lei.
Proiectul „Consolidarea rețelei de arii naturale protejate pentru conservarea
biodiversității și dezvoltării durabile în regiunea Delta Dunării și Prutului de
Jos”. Pentru anul 2016 mijloacele preconizate constituie suma de 0,1 mil.lei.
3.5.6. Gospodăria de locuinţe şi gospodăria serviciilor comunale
Cheltuielile incluse în proiect pe anul 2016 la grupa dată sunt micșorate cu
36,5 mil.lei sau cu 7,0 la sută faţă de cele ale bugetul precizat pe anul 2015.
Pe de o parte, în raport cu volumul alocațiilor valorificate în sector în anul
precedent, în anul bugetar 2016 se atestă o creștere cu 35,2 mil. lei sau cu
7,8 la sută.
Cheltuielile și resursele grupei date se prezintă în tabelul care urmează:
mil.lei
2015
Proiect
2016
Proiect 2016 faţă de 2015:
aprobat
(precizat)
executat
(în condiții
comparabile)
aprobat (precizat) executat
+,- % +,- %
1 2 3 4 5 6 7 8
Cheltuieli și active nefinanciare,
total 521,3 449,6 484,8 -36,5 93,0 35,2 107,8
Ponderea în totalul cheltuielilor
bugetului de stat, % 1,6 1,5 1,4 -0,2 x -0,1 x
Cheltuieli curente 3,6 1,8 29,0 25,4 >200 27,2 >200
Cheltuieli capitale 517,7 447,8 455,8 -61,9 88,0 8 101,8
Resurse, total 521,3 449,6 484,8 -36,5 93,0 35,2 107,8
inclusiv:
resurse generale 29,5 19,2 92,6 63,1 >200 73,4 >200
resurse ale proiectelor
finanțate din surse externe 194,1 145,8 249,6 55,5 128,6 103,8 171,2
venituri colectate 297,7 284,6 142,6 -155,1 47,9 - 142,0 50,1
dintre care venituri speciale 297,7 284,6 142,6 -155,1 47,9 - 142,0 50,1
114
Politicile și activitățile ce țin de domeniul gospodăriei de locuințe și
gospodăriei serviciilor comunale sunt direcțiile prioritare ale Ministerului
Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Ministerului Mediului. Bugetele acestor
entități sunt prezentate în raport de 34,2 și respectiv 65,8 la sută din bugetul
preconizat pentru anul bugetar 2016.
Tabelul de mai jos reflectă cheltuielile grupei date în funcţie de autorităţile
publice centrale cu atribuţii în domeniu şi programele derulate:
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
Ministerul
Dezvoltării
Regionale și
Construcțiilor
Total 165,7 34,2 1,0 99,0
inclusiv pe subprograme:
70.03Aprovizionare cu apă și
canalizației 88,3 18,2
100,0
70.04. Construcția locuințelor 77,4 16,0 2,1 97,9
Ministerul
Mediului
Total 319,1 65,8 8,6 91,4
inclusiv pe subprograme:
70.03Aprovizionare cu apă și
canalizației 319,1 65,8 8,6 91,4
Total pe grupa principală ”Gospodăria de
locuinţe şi gospodăria serviciilor comunale” 484,8 100,0 x x
Performanța detaliată, asumată în cadrul subprogramelor la grupa respectivă,
se regăsește și poate fi consultată în Tabelul nr.8 la Nota informativă.
Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor este estimat la
suma de 165,7 mil.lei, dintre care 88,4 mil.lei pentru aprovizionarea cu apă și
canalizare și 77,3 mil.lei pentru construcția locuințelor sociale.
Aprovizionarea cu apă și canalizare reprezintă unul din domeniile de
intervenție a politicii de dezvoltare regională și de finanțare din Fondul Național
pentru Dezvoltare Regională.
Proiectele de dezvoltare regională în mare parte se referă la extinderea în
zonele rurale a serviciilor existente în zonele urbane, astfel, fiind asigurată
apropierea nivelului de trai a populației din zonele respective.
Prin Documentul Unic de Program pentru anii 2013-2015, aprobat prin
Hotărîrea Guvernului nr.933 din 18 decembrie 2012, au fost stabilite 62 proiecte
prioritare în domeniul dezvoltării regionale, inclusiv 13 proiecte ce țin de
aprovizionarea cu apă și canalizare, în valoare totală de peste 340,2 mil.lei.
115
Potrivit Strategiei naționale de dezvoltare regională pentru anii 2013-2015,
aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 685 din 4 septembrie 2013, în domeniul
menționat vor fi obținute următoarele rezultate:
- 246,2 km de apeduct construit și 2,5 km apeduct renovat;
- 18,96 km rețea de canalizare construită;
- 2 bazine de acumulare a apei potabile;
- 7 stații de epurare a apei;
- 14 stații de pompare; ș.a.
Beneficiari ai proiectelor de dezvoltare regională din domeniul mediului vor
fi peste 300 mii cetăţeni din 67 localităţi.
Pentru anul 2016, 4 proiecte ce țin de aprovizionarea cu apă și canalizare
pentru localitățile din r-le Hâncești, Leova, Fălești și Telenești urmează a fi
finalizate, iar 2 proiecte au fost inițiate în r-le Soroca și Nisporeni.
Cu suportul partenerului de dezvoltare GIZ sunt implementate 2 proiecte în
domeniul apă și sanitație și anume ”Aprovizionare cu Apă potabilă a s. Roșu r-nul
Cahul” și ”Aprovizionare cu servicii de apă și canalizare a cetățenilor din s.
Duruitoarea Veche comuna Costești r-nul Râșcani”.
Implementarea proiectelor de dezvoltare regională este asigurată de către
Agențiile de Dezvoltare Regională, de comun cu Autoritățile administrației publice
locale aplicante.
Cu referire la implementarea proiectului ”Construcția locuințelor sociale”, în
plină desfășurare este construcția blocului locativ cu 72 apartamente din or.
Soroca, costul locuințelor sociale finalizate la cheie fiind de 2 145 375 Euro.
De asemenea, au fost lansate construcțiile în Nisporeni – un complex locativ,
din care 93 apartamente sunt sociale, finalizate la cheie, costul locuințelor sociale
este de 2 302 892,0 Euro.
Totodată, în Ialoveni a fost construit un complex locativ, din care 94
apartamente sunt sociale, finalizate la cheie, costul locuințelor sociale este de
2 302 892 euro, iar până la finele anului 2016 urmează a fi date în exploatare.
Pentru anul 2016 urmează a fi lansate noi obiecte:
- Leova – 92 apartamente, costul locuințelor planificat este 3 443 467 Euro;
- Rezina – 72 apartamente, costul locuințelor planificat este
1 609 200 Euro;
- Fălești – 40 apartamente, costul locuințelor planificat circa 800 000 Euro;
- Glodeni – 30 apartamente, costul planificat este circa 700 000 Euro.
Bugetul Ministerului Mediului este estimat la suma de 319,1 mil.lei, care
urmează a fi valorificate pentru aprovizionarea cu apă și canalizare a localităților
rurale și urbane.
116
Ponderea activităților în valoare de 58,7 la sută din bugetul autorității de
mediu, sau 187,4 mil.lei sunt orientate spre valorificare din contul acumulărilor
surselor fondurilor ecologice în sumă de 142,6 mil.lei planificate pe parcursul
anului, precum și soldurilor nevalorificate în anii precedenți de gestiune. Restul
41,3 la sută sau 131,7 mil.lei reprezintă direcțiile ce urmează a fi implementate din
contul resurselor atrase pentru proiectele finanțate din surse externe.
Proiectul ”Consolidarea cadrului instituțional în sectorul alimentării cu apă și
sanitație din Republica Moldova” (SDC-ADA). Bugetul proiectului în anul 2016
este estimat în sumă de 19,3 mil.lei. Odată cu definitivarea Acordului dintre
Ministerul Mediului SDC și ADA urmează a fi stabilite și acțiunile prioritare de
implementare în anul 2016.
Proiectul „Alimentarea cu apă a regiunii de Nord a Republicii Moldova”.
Costul proiectului este estimat pentru anul 2016 în sumă de 100,0 mil.lei. Direcțiile
prioritare sînt determinate de aprovizionarea unor localități din nordul republicii,
crearea operatorului regional, etc.
Proiectul „Studiul de fezabilitate privind extinderea apeductului centralizat
Chișinău – Călărași”. Costul proiectului este estimat pentru anul 2016 în sumă de
10,5 mil.lei.
3.5.7. Ocrotirea sănătăţii
Cheltuielile destinate ocrotirii sănătății pe anul 2016 se estimează la circa
3 408,2 mil.lei cu o diminuare de 15,7 mil.lei față de rezultatele anului 2015 și
respectiv 202,9 mil.lei față de cele planificate pe an. În anul 2016, ponderea
cheltuielilor grupei date în cheltuielile totale ale bugetului de stat constituie 9,6 la
sută, cu o reducere de 1,8 puncte procentuale față de executat 2015.
Sub aspectul categoriilor economice, cheltuielile pentru ocrotirea sănătății se
caracterizează după cum urmează:
Cheltuielile curente însumează 3374,6 mil.lei cu o majorare de 644,1 mil.lei
sau cu 23,6 la sută comparativ cu cele executate în anul 2015.
Cheltuielile capitale se prevăd în sumă de 33,6 mil.lei cu 659,8 mil.lei sau
95,2 la sută mai puțin decît cheltuielile efectuate în anul 2015. Este de menționat
că, în anul 2015, ponderea cea mai semnificativă din cheltuielile capitale au
revenit proiectelor finanțate din surse externe – 92,0 la sută.
117
Cheltuielile și resursele grupei date se prezintă în tabelul care urmează: mil.lei
2015
Proiect
2016
Proiect 2016 faţă de 2015:
aprobat
(precizat)
executat
(în condiții
comparabile)
aprobat (precizat) executat
+,- % +,- %
1 2 3 4 5 6 7 8
Cheltuieli și active
nefinanciare, total 3611,1 3423,9 3408,2 -202,9 94,4 -15,7 99,5
Ponderea în totalul cheltuielilor
bugetului de stat, % 10,9 11,4 9,6 -1,3 x -1,8 x
Cheltuieli curente 2889,3 2730,5 3374,6 485,3 116,8 644,1 123,6
Cheltuieli capitale 721,8 693,4 33,6 -688,2 4,7 -659,8 4,8
Resurse, total 3611,1 3423,9 3408,2 -202,9 94,4 -15,7 99,5
inclusiv:
resurse generale 2804,7 2655,7 3160,8 356,1 112,7 505,0 119,0
resurse ale proiectelor
finanțate din surse externe 642,0 638,0 111,1 -530,9 17,3 -526,9 17,4
venituri colectate 164,4 130,1 136,3 -28,1 82,9 6,2 104,8
În aspectul repartizării resurselor se atestă, că volumul preponderent revine
resurselor generale, fiind estimate în sumă de 3 160,8 mil.lei sau 92,7 la sută din
totalul acestora, cu o majorare de 19,0 puncte procentuale față de executat 2015 și
respectiv 12,7 puncte procentuale față de cele planificate pe an.
Resursele proiectelor finanțate din surse externe vor constitui 111,1 mil.lei,
mai puțin cu 526,9 mil.lei sau 82,6 la sută comparativ cu cele executate în anul
2015.
Veniturile colectate în anul 2016 se estimează la 136,3 mil.lei, mai mult cu
6,2 mil.lei sau 4,8 la sută, decît cele administrate în anul 2015 și se vor constitui
din venituri de la efectuarea lucrărilor și prestarea serviciilor contra plată, chiria
sau darea în arendă a patrimoniului public precum, și din donații și alte mijloace
bănești ce vor intra legal în posesia instituțiilor.
Cheltuielile incluse în proiectul bugetului de stat pe anul 2016 au fost estimate
reieșind din prioritățile strategice ale sectorului precum, și din angajamentele de
cheltuieli asumate în anii precedenți cu impact financiar asupra anilor următori.
Astfel, ca priorități în ramură, s-ar putea menționa:
modernizarea serviciilor de sănătate, inclusiv a serviciului de supraveghere
de stat al sănătății publice, prin regionalizarea acestuia;
implementarea în continuare a programelor naționale în domeniul ocrotirii
sănătății;
asigurarea transferurilor de la bugetul de stat către fondurile asigurării
obligatorii de asistență medicală;
implementarea proiectului „Modernizarea sectorului sănătății în Republica
Moldova” din contul împrumutului acordat de Banca Mondială;
asigurarea activității instituțiilor bugetare din domeniul ocrotirii sănătății.
118
Totodată, conform informației Ministerului Sănătății, pe parcursul ultimului
deceniu au fost întreprinse unele reforme în domeniu, însă sistemul sănătății se
confruntă și cu unele probleme cum ar fi: situație nefavorabilă cu privire la
maladiile infecțioase, incidență înaltă prin HIV/SIDA/ITS, tuberculoză; condiții
deplorabile a instituțiilor medicale și echipament medical depășit, precum și
preluarea finanțării din contul bugetului de stat a unor programe naționale, etc.
Prin urmare, sub aspectul principalelor măsuri, cheltuielile prevăzute la
„Ocrotirea sănătății” pentru finanțare în anul 2016 se caracterizează precum
urmează:
- transferurile de la bugetul de stat către fondurile asigurării obligatorii de
asistență medicală, constituie 2 571,9 mil.lei, inclusiv transferurile de la bugetul de
stat pentru implementarea proiectului „Modernizarea sectorului sănătății în
Republica Moldova” din contul împrumutului acordat de Banca Mondială
(90,0 mil.lei), cu o majorare în sumă totală de 374,3 mil.lei, comparativ cu cele
executate în anul 2015 și respectiv 252,4 mil.lei față de cele planificate pe an;
- programele naționale și speciale în domeniul ocrotirii sănătății prin
intervenții de sănătate publică ce țin de prevenirea și controlul bolilor transmisibile
și nontransmisibile, gestionate de către Ministerul Sănătății însumează
215,0 mil.lei, din care 77,6 mil.lei din contul împrumutului acordat de Banca
Mondială în cadrul proiectului ”Modernizarea sectorului sănătății în Republica
Modova”. Volumul alocațiilor prevăzut în proiectul bugetului de stat pe anul 2016
pentru realizarea programelor naționale este în creștere cu 116,2 mil.lei și respectiv
cu 99,7 mil.lei față de cele executate și planificate în anul 2015;
- pentru realizarea a 3 proiecte cu finanțare externă sunt prevăzute în proiect
la partea de cheltuieli, mijloace în sumă de 111,1 mil.lei cu o reducere de
526,9 mil.lei sau 82,6 la sută față de cele executate pe anul 2015. Din cheltuielile
totale ale proiectelor, 79,0 la sută se vor finanța din contul granturilor externe și
21,0 la sută din contul împrumuturilor externe.
Programul „Sănătatea publică şi servicii medicale” gestionat în domeniu,
include următoarele obiective:
- îmbunătățirea continuă a stării de sănătate a populației, prin asigurarea
accesului echitabil la serviciile de sănătate de calitate și cost-eficace;
- asigurarea accesului copiilor şi maturilor cu necesităţi speciale la
tratamentul de reabilitare şi recuperare;
- reducerea incidenței prin HIV/SIDA și a mortalității asociată cu TB,
realizarea imunizărilor conform calendarului naţional de vaccinare;
- supravegherea principalelor boli infecţioase în vederea intensificării şi
diagnosticării precoce a pericolului apariţiei unor epidemii;
- sporirea asigurării populației cu medicamente calitative.
119
Tabelul de mai jos reflectă cheltuielile grupei date în funcţie de autorităţile
publice centrale cu atribuţii în domeniu şi programele derulate:
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil.lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
Cancelaria de
Stat
Total 22,6 0,7 99,8 0,2
inclusiv pe subprograme:
80.04 Sănătate publică 2,2 0,1 98,5 1,5
80.13 Asistența medicală de
reabilitare și recuperare 18,7 0,5 99,9 0,1
80.18 Programe naționale și
speciale în domeniul ocrotirii
sănătății 1,7 0,1 100,0
Ministerul
Sănătății
Total 810,0 23,8 95,9 4,1
inclusiv pe subprograme:
80.01 Politici și management în
domeniul ocrotirii sănătății 12,4 0,4 93,5 6,5
80.03 Monitorizare, evaluare a
sistemului de sănătate și
management în domeniul ocrotirii
sănătății 10,0 0,3 99,6 0,4
80.04 Sănătate publică 181,3 5,3 95,1 4,9
80.06 Asistența medicală
specializată de ambulatoriu 2,6 0,1 96,2 3,8
80.07 Cercetări științifice aplicate
în domeniul sănătății publice și
serviciilor medicale, în direcția
strategică „Sănătate și biomedicină” 33,5 1,0 100,0
80.13 Asistența medicală de
reabilitare și recuperare 108,8 3,2 97,3 2,7
80.14 Medicina legală 32,7 0,9 96,9 3,1
80.16 Management al
medicamentelor și dispozitivelor
medicale 49,2 1,4 75,2 24,8
80.18 Programe naționale și
speciale în domeniul ocrotirii
sănătății 350,3 10,3 99,7 0,3
80.19 Dezvoltarea și modernizarea
instituțiilor în domeniul ocrotirii
sănătății 29,2 0,9 77,7 22,3
Academia de
Științe a
Moldovei
Total 3,7 0,1 100,0
inclusiv pe subprograme:
80.07 Cercetări științifice aplicate
în domeniul sănătății publice și
serviciilor medicale, în direcția
strategică „Sănătate și biomedicină” 3,7 0,1 100,0
Acțiuni
Generale
Total 2571,9 75,5 100,0
inclusiv pe subprograme:
80.18 Programe naționale și
speciale în domeniul ocrotirii
sănătății 62,0 1,8 100,0
80.19 Dezvoltarea și modernizarea
instituțiilor în domeniul ocrotirii
sănătății 90,0 2,7 100,0
120
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil.lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
80.20 Asigurarea obligatorie de
asistență medicală din partea
statului 2419,9 71,0 100,0
Total pe grupa principală “Ocrotirea sănătății” 3408,2 100,0 x x
Performanța detaliată, asumată în cadrul subprogramelor la grupa respectivă,
se regăsește și poate fi consultată în Tabelul nr.8 la Nota informativă.
Conform datelor din tabelul expus, ponderea majoră din cuantumul
mijloacelor financiare destinate ocrotirii sănătății revine mijloacelor ce vor fi
transferate de la bugetul de stat la fondurile asigurării obligatorii de asistență
medicală gestionate de Compania Națională de Asigurări în Medicină – 75,5 la
sută.
Transferurile de la bugetul de stat către fondurile asigurării obligatorii de
asistență medicală pentru anul 2016 vor însuma 2 571,9 mil.lei și se divizează în
următoarele subprograme:
- subprogramul ”Programe naționale și speciale în domeniul ocrotirii
sănătății” - 62,0 mil.lei, care are ca obiectiv asigurarea transferului de alocații din
contul bugetului de stat fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală
pentru realizarea programului „Controlul și profilaxia diabetului zaharat”.
- subprogramul ”Dezvoltarea și modernizarea instituțiilor în domeniul
ocrotirii sănătății” – 90,0 mil.lei, care are ca obiectiv asigurarea transferului de
alocații din contul bugetului de stat fondurilor asigurării obligatorii de asistență
medicală pentru implementarea proiectului „Modernizarea sectorului sănătății în
Republica Moldova” din contul împrumutului acordat de Banca Mondială.
- subprogramul ”Asigurarea obligatorie de asistență medicală din partea
statului” - 2 419,9 mil.lei, care are ca obiectiv asigurarea transferului de alocații
din contul bugetului de stat fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală
pentru asigurarea unor categorii de persoane conform legislației.
În proiectul bugetului de stat pe anul 2016, Ministerului Sănătății sunt
prevăzute mijloace în sumă de 810,0 mil.lei sau 23,8 la sută din cheltuielile totale
pe ramură, mai puțin cu 358,1 mil.lei față de executat 2015. Sub aspectul
categoriilor economice, cheltuielile curente dețin 95,9 la sută din cheltuielile
destinate acestuia.
Prin urmare, din subprogramele gestionate de Ministerul Sănătății, cea mai
mare parte a mijloacelor financiare pentru anul 2016 sunt destinate realizării
subprogramului „Programe naționale și speciale în domeniul ocrotirii sănătății” -
10,3 la sută din cheltuielile sectorului și 43,2 la sută din alocațiile destinate
Ministerului Sănătății. Implementarea acestui subprogram prevede realizarea
121
activităților Centrului Național de Transfuzie a Sîngelui, Agenției de Transplant,
precum și activităților ce țin de prevenirea şi controlul bolilor transmisibile şi
nontransmisibile, de promovare a sănătăţii şi a modului sănătos de viaţă, de
sănătate mintală şi de securitate transfuzională, activităţi de asigurare a pacienţilor
cu intervenţii costisitoare şi medicamente în cazul bolilor maligne, prevenirea şi
tratamentul stărilor şi patologiilor ce influenţează negativ asupra genomului uman,
diagnosticul cito-genetic prenatal, postnatal, molecular, genetic, protezare auditivă.
Pentru anul 2016, întru asigurarea realizării activităților aferente subprogramului
dat, în bugetul de stat sunt prevăzute mijloace financiare în sumă de 350,3 mil.lei,
cu o majorare de 145,6 mil.lei sau 71,1 la sută faţă de alocaţiile executate în cadrul
subprogramului pe anul 2015. Din cheltuielile subprogramului dat, o cotă
preponderentă de 25,1 la sută o deține proiectul finanțat din sursă externă
„Programul de profilaxie și control al infecției HIV/SIDA/infecțiilor cu
transmitere sexuală/ tuberculozei în Moldova”: anul 2016 – 87,8 mil.lei.
Obiectivele cheie ale proiectului în anul 2016 sunt:
asigurarea mamelor HIV+ şi copiilor născuţi de către acestea cu tratament
profilactic şi lapte praf în vederea prevenirii transmiterii de la mamă la făt;
asigurarea monitorizării tratamentului persoanelor HIV prin procurarea
testelor virusologice și imunologice;
suportul sistemului naţional de monitorizare şi evaluare (M&E) şi
fortificarea sistemului naţional de colectare a datelor HIV/SIDA;
îmbunătăţirea principalilor indicatori de rezultat TB (rata de depistare a
cazurilor şi rata de succes al tratamentului) şi la reducerea prevalenţei TB-MDR;
suport pentru diagnosticul tuberculozei.
Al doilea subprogram ca pondere în volumul total de cheltuieli aferente
ocrotirii sănătății gestionat de către Ministerul Sănătății este „Sănătatea
publică”căruia îi sînt prevăzute 181,3 mil.lei și constituie 5,3 la sută din totalul
cheltuielilor grupei principale – are ca scop sporirea nivelului de siguranță în
sănătatea publică a populației și este realizat de către Serviciul de Supraveghere de
Stat a Sănătății Publice.
Subprogramului „Asistența medicală de reabilitare și recuperare” sunt
prevăzute 108,8 mil.lei (3,2 la sută din cheltuielile sectorului și 14,9 la sută din
alocațiile destinate Ministerului Sănătății). Acesta include cheltuieli pentru
prestarea serviciilor medicale de reabilitare și recuperare pentru circa 9 000 copii
plasați în centrele de reabilitare, recuperare și plasament ale Ministerului Sănătății.
În afară de aceasta este de menționat că, începînd cu anul 2016 finanțarea
activităților de cercetare, dezvoltare și inovare au fost delegate autorităților publice
centrale.
Astfel în proiectul bugetului de stat sunt incluse alocații pentru realizarea
subprogramului ”Cercetări științifice aplicate în domeniul sănătății publice și
serviciilor medicale, în direcția strategică „Sănătate și biomedicină”, gestionat de
122
către Ministerul Sănătății și Academia de Științe a Moldovei în sumă de 37,2
mil.lei. Măsurile cuprinse de acesta sunt: cercetări ştiinţifice instituţionale – 34,2
mil. lei; teme şi proiecte de transfer tehnologic, efectuate în bază de concurs şi
infrastructuri de inovare – 1,0 mil. lei; teme şi proiecte de cercetare-dezvoltare prin
concurs – 2,0 mil.lei.
3.5.8. Cultură, sport, tineret, culte și odihnă
Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2016 pentru grupa dată sunt prevăzute
cu creştere de 91,7 mil. lei sau 15,7 la sută faţă de cheltuielile precizate și cu
136,5 mil. lei sau 25,3 la sută faţă de cele executate în anul 2015.
Cheltuielile și resursele grupei date se prezintă în tabelul care urmează:
mil. lei
2015
Proiect
2016
Proiect 2016 faţă de 2015:
aprobat
(precizat)
executat
(în condiții
comparabile)
aprobat (precizat) executat
+,- % +,- %
1 2 3 4 5 6 7 8
Cheltuieli și active
nefinanciare, total 585,2 540,4 676,9 91,7 115,7 136,5 125,3
dintre care: transferuri cu
destinație specială către bugetele
locale 145,7 136,1 154,2 8,5 105,8 18,1 113,2
Ponderea în totalul cheltuielilor
bugetului de stat, % 1,8 1,8 1,9 0,1 x 0,1 x
Cheltuieli curente 557,8 523,8 620,3 62,5 111,2 96,5 118,4
Cheltuieli capitale 27,4 16,6 56,6 29,2 >200 40,0 >200
Resurse, total 585,2 540,4 676,9 91,7 115,7 136,5 125,3
inclusiv:
resurse generale 571,5 527,5 662,9 91,4 116,0 135,4 125,6
resurse ale proiectelor
finanțate din surse externe
venituri colectate 13,7 12,9 14,0 0,3 102,2 1,1 108,5
Sub aspectul categoriilor de cheltuieli, în proiectul bugetului pentru anul
2016 cheltuielile curente se prevăd în sumă de 620,3 mil.lei, cu o creștere de
62,5 mil.lei sau cu 11,2 la sută, față de aprobat (precizat) pe anul 2015, iar față de
executat pe anul 2015 - cu o creștere de 96,5 mil.lei sau cu 18,4 la sută.
Cheltuielile capitale se prevăd în sumă de 56,6 mil.lei, cu o creștere de 29,2 mil.lei
față de aprobat (precizat) pe anul 2015, iar față de executat pe anul 2015 - cu o
creștere de 40,0 mil.lei.
Sub aspectul resurselor, alocațiile prevăzute în proiect, comparativ cu
aprobat (precizat) pe anul 2015 sînt în creștere preponderent la resursele generale –
cu 91,4 mil. lei, sau cu 16,0 la sută, față de aprobat (precizat) pe anul 2015, și cu
135,4 mil.lei sau cu 25,6 la sută față de executat pe anul 2015. Veniturile colectate
123
cu o majorare de 0,3 mil. lei sau cu 2,2 la sută din contul majorării veniturilor
colectate din granturi și sponsorizări.
În scopul asigurării implementării măsurilor de politici noi în domeniul
remunerării muncii, cheltuielile instituțiilor de cultură și sport finanțate din bugetul
de stat au fost majorate cu 12,8 mil.lei (inclusiv pentru instituțiile teatral-
concertistice cu 9,4 mil. lei).
În conformitate cu prevederile Legii nr.21 din 1 martie 2013 cu privire la
oamenii de creație și la uniunile de creație, cu completările ulterioare, bugetul
Ministerului Culturii pentru anul 2016 a fost suplimentat cu 3,9 mil.lei pentru
achitarea îndemnizației de merit pentru oamenii de creație la împlinirea vîrstei de
60 ani, egal cu un salariu mediu pe economie.
Pentru proiecte culturale (Europa Creativă), bugetul Ministerului Culturii a
fost suplimentat cu 5,0 mil. lei, iar pentru desfășurarea măsurilor cultural-artistice -
cu 2,0 mil. lei.
Pentru finanțarea investițiilor capitale sunt prevăzute 48,9 mil. lei, cu o
creștere de 29,0 mil. lei față de cele precizate în anul 2015.
În scopul implementării proiectelor de reabilitare a edificiilor culturale din
contul asistenței financiare nerambursabile din partea Guvernului României,
bugetul Ministerului Culturii include alocații în mărime de 46,0 mil. lei (inclusiv
0,1 mil. lei cheltuieli operaționale).
Bugetul Ministerului Culturii prevede alocații pentru:
- asigurarea activităţii instituţiilor teatral-concertistice din subordine –
122,1 mil.lei;
- desfăşurarea acţiunilor cultural-artistice – 8,6 mil.lei;
- asigurarea proiectelor culturale (Europa Creativă) – 6,5 mil.lei;
- acordarea îndemnizației de merit pentru oamenii de creație – 6,6 mil.lei;
- susţinerea editării cărţii naţionale – 4,0 mil.lei;
- susţinerea proiectelor şi programelor culturale ale asociaţiilor obşteşti –
4,1 mil.lei.
În scopul susţinerii revistelor periodice “Moldova”, „Alunelul”, „Noi” şi
„Florile dalbe” sunt prevăzute alocații în volum de 2,7 mil. lei.
Bugetul Ministerului Tineretului și Sportului este estimat în volum de
146,5 mil. lei, cu o creștere de 27,1 mil. lei față de cheltuielile precizate pentru
anul 2015 și prevede alocații pentru:
- desfăşurarea acţiunilor pentru tineret în volum de 22,1 mil.lei;
- acordarea burselor pentru sportivi – 4,6 mil.lei;
- acordarea premiilor pentru sportivi – 5,0 mil.lei;
124
- asigurarea realizării Calendarului acţiunilor sportive naţionale şi
internaţionale, inclusiv pregătirea și participarea sportivilor în cadrul ediției a
XXXI-a a Jocurilor Olimpice, Rio de Janeiro (Brazilia) – 53,8 mil.lei.
Pentru anul 2016 Agenția Națională Antidoping include alocații financiare în
scopul asigurării activității acesteia în mărime de 1,5 mil. lei, cu 0,8 mil.lei mai
mult față de cele prevăzute pentru anul 2015 .
Bugetul IPNA Compania “Teleradio-Moldova” este estimat în volum de
89,5 mil.lei, cu 6,1 mil.lei mai mult față mijloacele financiare prevăzute pentru
anul 2015.
Transferurile cu destinație specială de la bugetul de stat către autoritățile
publice locale, pentru finanțarea activității școlilor sportive, au fost suplimentate cu
8,6 mil. lei. Majorarea transferurilor a fost condiționată de indexarea mărfurilor și
serviciilor – 2,6 mil. lei, sporul pentru vechimea în muncă pentru muncitori –
1,0 mil. lei, majorarea salariilor cadrelor didactice – 4,1 mil.lei, precum și
asigurarea activității curente a școlilor sportive – 0,9 mil.lei.
Tabelul de mai jos reflectă cheltuielile grupei date în funcţie de autorităţile
publice centrale cu atribuţii în domeniu şi programele derulate:
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
Ministerul
Educației
Total 4,1 0,6 75,8 24,2
inclusiv pe subprograme:
85.02 Dezvoltarea culturii 2,2 0,3 54,7 45,3
85.04Susținerea culturii scrise 1,9 0,3 100,0
Ministerul
Culturii
Total 270,3 39,9 79,6 20,4
inclusiv pe subprograme:
85.01 Politici și management în
domeniul culturii 6,9 1,0 97,7 2,3
85.02 Dezvoltarea culturii 174,7 25,8 99,5 0,5
85.03 Protejarea și punerea în
valoare a patrimoniului cultural
național 82,7 12,2 38,5 61,5
85.04 Susținerea culturii scrise 4,0 0,6 20,6 79,4
85.10 Susținerea
cinematografiei 2,0 0,3 93,1 6,9
Ministerul
Tineretului și
Sportului
Total 146,5 21,6 99,7 0,3
inclusiv pe subprograme:
86.01 Politici în domeniul
tineretului și sportului 6,6 1,0 100,0
86.02 Sport 117,8 17,3 99,7 0,3
86.03 Tineret 22,1 3,3 100,0
125
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
Consiliul
Coordonator al
Audio-
vizualului
Total 10,8 1,6 100,0
inclusiv pe subprograme:
85.09 Supravegherea în
domeniul audiovizualului 10,8 1,6 100,0
Compania
"Teleradio-
Moldova"
Total 89,5 13,2 100,0
inclusiv pe subprograme:
85.05 Susținerea televiziunii și
radiodifuziunii publice 89,5 13,2 100,0
Agenția
Națională
Antidoping
Total 1,5 0,2 100,0
inclusiv pe subprograme:
86.01 Politici în domeniul
tineretului și sportului 1,5 0,2 100,0
Acțiuni
generale
Total 154,2 22,8 100,0
inclusiv pe subprograme:
86.04 Transferuri cu destinație
specială către bugetele
unităților administrativ-
teritoriale 154,2 22,8 100,0
Total pe grupa principală
”Cultură, sport, tineret, culte și odihnă” 676,9 100,0 x x
Performanța detaliată, asumată în cadrul subprogramelor la grupa respectivă,
se regăsește și poate fi consultată în Tabelul nr.8 la Nota informativă.
Pentru anul 2016, cheltuielile totale pe ramură sunt prevăzute în mărime de
676,9 mil. lei, cota cea mai mare deținînd alocațiile Ministerului Culturii în mărime
de 270,3 mil.lei, ce reprezintă circa 39,9 la sută.
Ponderea cea mai mare de 26,1 la sută în cheltuielile totale revine
subprogramului “Dezvoltarea culturii” cu un volum de alocații financiare în
mărime de 176,9 mil. lei.
Din volumul total al alocațiilor pe acest sector cheltuielile curente sunt în
mărime de 620,3 mil. lei sau 91,6 %, iar cheltuielile capitale în volum de
56,6 mil. lei sau 8,4 %.
Ponderea cea mai mare a cheltuielilor capitale de 7,5 la sută din total
cheltuieli pe domeniu o constituie subprogramul „Protejarea și punerea în valoare a
patrimoniului cultural național”, sau 18,9 la sută din totalul alocațiilor Ministerului
Culturii. Din volumul total de 82,7 mil. lei subprogramul își propune să promoveze
activități de salvgardare ale patrimoniului cultural național imobil prin măsuri de
identificare, inventariere, inspectare, documentare, cercetare, expertiză și salvare a
siturilor arheologice și minumentelor istorice.
126
La subprogramul „Susținerea cinematografiei”, în bugetul Ministerului
Culturii, sunt prevăzute circa 2,0 mi.lei în scopul finanțării proiectelor
cinematografice și crearea Centrului Național al Cinematografiei.
Din totalul cheltuielilor Ministerului Tineretului și Sportului, ponderea
majoră de 80,4 la sută revine subprogramului „Sport” în mărime de 117,8 mil.lei,
sau 17,4% din total cheltuielile grupei principale.
Subprogramul „Tineret” promovează politicile de tineret în parteneriat cu
autoritățile publice locale și centrale, structurile de tineret neguvernamentale și
prevede alocații în volum de 22,1 mil.lei. Pentru anul 2016 subprogramul își
propune creșterea numărului de raioane beneficiare de programe/proiecte de tineret
susținute direct sau prin cofinanțare cu 14,8 la sută față de anul 2015.
Transferurile cu destinație specială către bugetele unităților administrativ-
teritoriale din republică pentru finanțarea școlilor sportive reprezintă 22,8 la sută
din volumul total de alocații.
Subprogramul “Susținerea televiziunii și radiodifuziunii publice” al IPNA
Compania “Teleradio-Moldova” care are ca scop accesul populației la informare
prin intermediul mijloacelor în masă, prevede alocații în mărime de 89,5 mil. lei.
Subprogramul “Susținerea în domeniul audiovizualului” al Consiliului
Coordonator al Audiovizualului prevede alocații în mărime de 10,8 mil. lei, ce
reprezintă 1,6 % din totalul cheltuielilor ramurii, are sarcina de a supraveghea și a
controla serviciile oferite de radiodifuzori cu scopul de a proteja interesele
consumatorilor. Un obiectiv de realizare al subrogramului este creșterea numarului
de ore ale serviciilor de programe TV si radio supuse monitorizarii generale cu
42,2 % față de anul 2015.
127
3.5.9. Învăţămînt
Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2016 pentru grupa dată sunt prevăzute
cu o creştere de 555,4 mil. lei faţă de cele prevăzute pentru anul 2015 şi cu
1 038,3 mil. lei – faţă de cheltuielile executate în anul respectiv.
Cheltuielile și resursele grupei date se prezintă în tabelul care urmează: mil. lei
2015 Proiect
2016
Proiect 2016 faţă de 2015:
aprobat
(precizat) executat
aprobat (precizat) executat
+,- % +,- %
1 2 3 4 5 6 7 8
Cheltuieli și active nefinanciare,
total 8233,6 7750,7 8789,0 555,4 106,7 1038,3 113,4
dintre care: transferuri cu
destinaţie specială către bugetele
locale
5902,9 5533,3 6273,0 370,1 106,3 739,7 113,4
Ponderea în totalul cheltuielilor
bugetului de stat, % 24,9 25,7 24,7 -0,2 x -1,0 x
Cheltuieli curente 7828,5 7388,8 8280,5 452,0 105,8 891,7 112,1
Cheltuieli capitale 405,1 361,9 508,5 103,4 125,5 146,6 140,5
Resurse, total 8233,6 7750,7 8789,0 555,4 106,7 1038,3 113,4
inclusiv:
resurse generale 7674,4 7249,8 8478,9 804,5 110,5 1229,1 117,0
resurse ale proiectelor finanțate
din surse externe 359,7 330,2 141,9 -217,8 39,4 -188,3 43,0
venituri colectate 199,5 170,7 168,3 -31,2 84,3 -2,4 98,6
dintre care venituri speciale 26,7 18,5 -26,7 0,0 -18,5 0,0
Sub aspectul surselor de finanţare, comparativ cu nivelul atins în anul 2015,
resursele generale în ramură sporesc cu 1 229,1 mil. lei, cele ale proiectelor
finanţate din surse externe sunt în descreştere cu 188,3 mil. lei, iar resursele
colectate sunt în diminuare cu 2,4 mil. lei datorită excluderii Fondului special
pentru manuale.
Alocaţiile pentru investiţii capitale în instituţiile finanţate din bugetul de stat
sînt prevăzute în sumă de 99,9 mil. lei - integral din contul resurselor generale,
ceea ce este cu 93,7 mil.lei mai mult faţă de nivelul executat în anul 2015.
Una din principalele măsuri de politici prevăzute în domeniul învăţămîntului
pentru anul 2016, se axează pe implementarea în continuare a reformei
descentralizării financiare, în baza Legii nr. 267 din 1 noiembrie 2013 pentru
modificarea şi completarea unor acte legislative, care prevede finanţarea
instituţiilor de învăţămînt preşcolar, primar, secundar general, special şi extraşcolar
prin transferuri cu destinaţie specială. În acest scop cheltuielile ramurii includ
mijloace în volum de 6 273,0 mil. lei, sau cu 739,7 mil. lei mai mult faţă de nivelul
executat în anul 2015.
Pentru asigurarea implementării măsurilor de politici începute în anul 2015 şi
politici noi în domeniul remunerării muncii, în instituţiile de învăţămînt finanţate
din bugetul de stat, cheltuielile pe anul 2016 au fost majorate cu 297,1 mil. lei,
inclusiv pentru instituţiile care activează în condiţii de autogestiune – 25,5 mil. lei).
128
În scopul îmbunătăţirii calităţii studiilor, în proiectul bugetului de stat sunt
incluse alocaţii pentru realizarea următoarelor măsuri:
consolidarea structurii Inspectoratul naţional şcolar -15,0 mil.lei;
reparaţia capitală a edificiilor şcolare şi dotarea cu mobilier şi utilaj necesar
– 180,0 mil. lei din contul suportului bugetar în cadrul Proiectului „Reforma în
educaţie” oferit de partenerii de dezvoltare;
asigurarea activităţii Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în
Învăţămîntul Profesional – 2,8 mil. lei;
implementarea măsurilor de reformă în domeniul învăţămîntului
profesional tehnic – 160,0 mil. lei din contul suportului bugetar a Proiectului
Ministerului Educaţiei „Asistenţă tehnică pentru domeniul învăţămîntului şi
formarea profesională în Republica Moldova” pentru crearea Centrelor de
Excelenţă Profesională, consolidarea capacităţilor Centrului Republican de
Dezvoltare a Învăţămîntului Profesional, elaborarea standardelor in domenii
ocupaţionale, etc. Din suma totală de 160,0 mil.lei, 96,0 mil.lei constituie
investiţiile în investițiile în Centrele de Excelenţă Profesională din subodinea
Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Educaţiei, Ministerul
Culturii şi Ministerului Sănătăţii.
Întru achitarea serviciilor educaţionale, oferite de către instituţiile de
învăţămînt superior pentru pregătirea cadrelor conform comenzii de stat, în bugetul
de stat se prevăd cheltuieli în volum de 790,0 mil. lei, sau cu 42,7 mil. lei mai mult
faţă nivelul executat în anul 2015.
Pentru anul 2016 se prevede o ulterioară majorare a burselor elevilor şi
studenţilor, în care scop sunt prevăzute 14,3 mil. lei.
Întru încurajarea şi stimularea participării Republicii Moldova la un număr
sporit de programe de mobilitate CEEPUS III, se prevăd mijloace în sumă de
0,2 mil.lei.
În scopul asigurării măsurilor privind organizarea desfăşurării examenelor de
absolvire în gimnazii şi exаmenelor de bacalaureat în licee sunt prevăzute 10,0 mil.
lei – cu 1,9 mil. lei mai mult faţă de nivelul executat în anul 2015.
În bugetul Ministerului Educaţiei se prevăd cheltuieli pentru asigurarea
centralizată a manualelor, materialelor didactice, literatură tehnico-ştiinţifică şi
metodică, conform Hotărîrii Guvernului nr. 876 din 22 decembrie 2015 „Cu privire
la asigurarea cu manuale a elevilor”, în sumă de 13,6 mil. lei. Alocaţiile respective
includ mijloace în volum de 2,0 mil. lei pentru asigurarea cu manuale a copiilor din
familiile social vulnerabile (circa 10 % din numărul total) si a elevilor instituţiilor
rezidenţiale de toate tipurile; acoperirea cheltuielilor parţiale de la bugetul de stat
pentru editarea manualelor de Limba şi literatura bulgară, Limba şi literatura
găgăuză şi Limba şi literatura ucraineană, în calitate de manual de limba maternă
pentru învăţămîntul gimnazial.
129
Bugetul de stat pe anul 2016 nu include resursele şi cheltuielile Fondului
special pentru manuale, care, începînd cu 1 ianuarie 2016 activează în condiţii de
autogestiune şi se deserveşte în contul bancar deschis în Contul Unic Trezorerial al
Ministerului Finanţelor pentru deservirea autorităţilor/instituţiilor publice la
autogestiune.
Pentru acoperirea cheltuielilor ce ţin de participarea elevilor la olimpiadele
naţionale şi internaţionale, în bugetul de stat se prevăd 7,7 mil. lei, cu 2,2 mil. lei
mai mult faţă de executat în anul 2015.
În vederea asigurării realizării programului naţional de studiere a limbii
române, în bugetul Ministerului Educaţiei sunt incluse alocaţii de 0,6 mil. lei.
Pentru întreţinerea căminelor instituţiilor de învăţămînt în bugetul de stat se
prevăd cheltuieli în sumă de 180,8 mil. lei, cu 61,9 mil. lei mai mult faţă de nivelul
executat în anul 2015.
În cadrul Programului de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Guvernul
României pentru instituţiile preşcolare din Republica Moldova, în bugetul
Fondului de Investiţii Sociale din Moldova sunt prevăzute mijloace în volum de
5,0 mil. lei - contribuţia Guvernului la proiectul respectiv, care vor fi utilizate
pentru pentru achitarea taxelor, impozitelor, cheltuielilor de transport, cheltuieli de
întreținere a oficiului etc.
Tabelul de mai jos reflectă cheltuielile grupei date în funcţie de autorităţile
publice centrale cu atribuţii în domeniu şi programele derulate:
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
Cancelaria
de Stat
Total 10,5 0,1 100,0
inclusiv pe subprograme:
88.10 Învățămînt superior 10,2 0,1 100,0
88.12 Perfecţionarea cadrelor 0,4 0,004 100,0
Ministerul
Agriculturii şi
Industriei
Alimentare
Total 165,7 1,9 93,7 6,3
inclusiv pe subprograme:
88.06 Învățămînt liceal 1,8 0,02 100,0
88 09 Învățămînt vocaţional-
tehnic postsecundar 93,5 1,1 90,7 9,3
88.10 Învățămînt superior 63,7 0,7 100,0
88.12 Perfecţionarea cadrelor 0,1 0,002 100,0
88.13 Servicii generale în
educaţie 0,6 0,007 84,3 15,7
88.14 Educație extrașcolară 6,0 0,1 70,4 29,6
Ministerul
Educaţiei
Total 1624,9 18,5 87,3 12,7
inclusiv pe subprograme:
88.01 Politicii şi management în
domeniul educaţiei 25,4 0,3 96,8 3,2
88.04 Învățămînt gimnazial 6,9 0,1 100,0
88.05 Învățămînt special 65,6 0,7 99,9 0,1
88.06 Învățămînt liceal 68,3 0,8 95,5 4,5
130
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil. lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
88.08 Învățămînt vocaţional-
tehnic secundar 546,6 6,2 78,6 21,4
88.09 Învățămînt vocaţional-
tehnic postsecundar 334,2 3,8 80,5 19,5
88.10 Învățămînt superior 477,6 5,4 100,0 0,0
88.12 Perfecţionarea cadrelor 9,7 0,1 100,0
88.13 Servicii generale în
educaţie 11,8 0,1 88,3 11,7
88.14 Educație extrașcolară 30,6 0,3 98,4 1,6
88.15 Curriculum şcolar 29,5 0,3 53,8 46,2
88.16 Asigurarea calităţii în
învăţămînt 18,7 0,2 80,2 19,8
Ministerul
Culturii
Total 125,0 1,4 97,3 2,7
inclusiv pe subprograme:
88.06 Învățămînt liceal 28,6 0,3 100,0
88.09 Învățămînt vocaţional-
tehnic postsecundar 53,5 0,6 93,7 6,3
88.10 Învățămînt superior 42,9 0,5 100,0
Ministerul
Sănătăţii
Total 261,2 3,0 98,8 1,2
inclusiv pe subprograme:
88.09 Învățămînt vocaţional-
tehnic postsecundar 81,8 0,9 96,4 3,6
88.10 Învățămînt superior 120,7 1,4 100,0
88.11 Învățămînt postuniversitar 49,1 0,6 100,0
88.12 Perfecţionarea cadrelor 9,3 0,1 97,7 2,3
88.13 Servicii generale în
educaţie 0,4 0,004 98,8 1,2
Agenţia
Naţională pentru
Asigurarea
Calităţii în
Învăţămîntul
Profesional
Total 2,9 0,0 86,5 13,5
inclusiv pe subprograme:
88.16 Asigurarea calităţii în
învăţămînt 2,9 0,03 86,5 13,5
Academia de
Ştiinţe a
Moldovei
Total 20,9 0,2 99,5 0,5
inclusiv pe subprograme:
88.06 Învățămînt liceal 7,7 0,1 98,6 1,4
88.10 Învățămînt superior 13,2 0,2 100,0
Fondul de
Investiţii Sociale
din Moldova
Total 127,5 1,5 15,3 84,7
inclusiv pe subprograme:
88 02 Educaţie timpurie 79,2 0,9 13,3 86,7
88.06 Învățămînt liceal 48,3 0,5 18,7 81,3
Acţiuni generale
Total 6450,3 73,4 97,3 2,7
inclusiv pe subprograme:
88.06 Învățămînt liceal 177,3 2,0 100,0
88.17 Asigurarea de către stat a
învăţămîntului la nivel local 6273,0 71,4 100,0
Total pe grupa principală ”Învățămînt” 8789,0 100,0 x x
131
Performanța detaliată, asumată în cadrul subprogramelor la grupa respectivă,
se regăsește și poate fi consultată în Tabelul nr.8 la Nota informativă.
În totalul cheltuielilor grupului respectiv, ponderea majoră - 73,4 la sută, îi
revine acţiunilor generale în scopul susţinerii învăţămîntului la nivel local, urmat
de Ministerul Educaţiei, care deţine 18,5 la sută din total cheltuielilor pe grupul
respectiv.
În aspect economic, cheltuielile curente deţin 94,2 la sută din totalul
cheltuielilor ramurii, cheltuielilor capitale revenindu-le o pondere de 5,8 la sută,
din care 40,5 la sută revin Ministerului Educaţiei pentru crearea şi reconstrucţia
Centrelor de Excelenţă Profesională în învăţămîntul profesional tehnic în cadrul
proiectului „Asistenţă tehnică pentru domeniul învăţămîntului şi formarea
profesională în Republica Moldova” şi 34,9 la sută – Acţinulor generale pentru
reparaţia capitală a edificiilor şcolare şi dotarea cu mobilier şi utilaj necesar din
contul suportului bugetar în cadrul Proiectului „Reforma în educaţie”.
Realizarea programelor în instituţiile finanţate din bugetul de stat, cu atribuţii
în domeniul învăţămîntului, va rezulta în instruirea a 4 404 elevi la nivelul general,
a 43 685 elevi la nivelul profesional tehnic, a 27 721 studenţi la nivelul superior şi
postuniversitar. Concomitent, 3 535 audienţi vor urma cursuri de perfecţionare şi
3 672 elevi vor studia în instituţii de învăţămînt extraşcolar.
Din contul alocaţiilor prevăzute, 24 instituţii de învăţămînt general vor fi
reconstruite şi dotate conform standardelor educaţionale, 40 instituţii de învăţămînt
vor fi renovate, 1 150 mii exemplare de materiale didactice vor fi elaborate, 800 de
cadre didactice vor fi instruite.
În anul 2016 la grupa „Învăţământ” vor fi în derulare următoarele proiecte
finanţate din surse externe:
Proiectul II al Fondului de Investiţii Sociale
Pentru anul 2016 în cadrul acestui proiect au fost planificate cheltuieli pentru
lucrări, bunuri şi servicii de consultanţă pentru:
- servicii de proiectare, servicii de instruire pentru părinţii copiilor cu
dizabilități, cheltuieli de retribuire a muncii;
- lucrări de reparaţie a obiectelor de menire socială, preponderent a şcolilor de
circumscripţie şi lucrări de construcţie a grădiniţei de copii tip ”casă pasivă” din
or.Călăraşi;
- procurarea bunurilor;
- cheltuieli operaţionale.
Cheltuielile pentru îndeplinirea acestor activităţi se vor suporta din contul
contribuţiei din granturi externe în volum de 48,3 mil. lei.
Proiectul „Programul de asistenţă tehnică şi financiară acordată de
Guvernul României pentru instituţiile preşcolare din Republica Moldova”
132
În cadrul acestui proiect se planifică dezvoltarea şi modernizarea reţelei de
instituţii din localităţile rurale prin renovarea şi construcţia instituţiilor preşcolare,
în funcţie de necesităţile locale.
Cheltuielile pentru îndeplinirea acestor activităţi se vor suporta din contul
contribuţiei din granturi externe în volum de 74,2 mil. lei (soldul de mijloace
înregistrate la cont la situaţia din 1 ianuarie curent).
Proiectul de reformă a educaţiei din Moldova
În cadrul acestui proiect se planifică următoarele activităţi:
- lucrări de renovare a instituţiilor de învăţămînt general;
- desfăşurarea campaniei de comunicare privind promovarea proiectului;
- pregătirea procesului de evaluare pilot PISA;
- realizarea planului de formare a profesorilor si directorilor instituţiilor de
învăţămînt;
- elaborarea noului sistem de remunerare a profesorilor, bazat pe performanţe;
- fortificarea capacităţilor specialiţtilor Ministerului Educaţiei;
- managementul proiectului.
Cheltuielile pentru îndeplinirea acestor activităţi se vor suporta din contul
contribuţiei din împrumuturi externe în volum de 7,4 mil. lei.
Proiectul "Energie si biomasă"
În cadrul acestui proiect se planifică următoarele activităţi:
- împlementarea ciclului complet, de la producere până la consum, a
combustibililor din biomasă solidă, instalând un sistem de încălzire în cadrul
cantinei şi în atelierele şcolii Profesionale din Orhei;
- organizarea seminarelor în scopuri demonstrative pentru toate persoanele
interesate.
Cheltuielile pentru îndeplinirea acestor activităţi se vor suporta din contul
contribuţiei din granturi externe în volum de 2,1 mil. lei.
Proiectul "Educaţia artistică şi culturală în contextul cooperării
transfrontaliere durabile"
Divizarea pe acţiuni în cadrul acestui proiect se va decide după finalizarea
auditului asupra activităţii proiectului în anul 2014.
Cheltuielile pentru îndeplinirea acestor activităţi se vor suporta din contul
contribuţiei din granturi externe în volum de 54,5 mii lei (soldul de mijloace
înregistrate la cont la 1 ianuarie curent).
Proiectul "Promovarea educaţiei incluzive în Republica Moldova"
În cadrul acestui proiect se planifică următoarele activităţi:
- dezvoltarea de concepte, ghiduri metodologice, instrumente şi instrucţiuni
pentru a asigura includerea copiilor cu dizabilităţi severe şi senzoriale;
- consolidarea parteneriatelor, dezvoltarea de platforme de comunicare, vizite
de schimb etc.;
133
- dezvoltarea capacităţii serviciilor de asistenţă psihopedagogice şi organelor
locale de specialitate în domeniul educaţiei şi cadrelor didactice pentru a sprijini
incluziunea copiilor cu dizabilităţi în învăţământul general;
- monitorizarea şi evaluarea implementării educaţiei incluzive;
- conceptualizarea serviciilor: psihologic, psihopedagogică, cadru didactic de
sprijin;
- monitorizarea şi evaluarea activităţii serviciilor de asistenţă psihopedagogică
şi a specialiţtilor din cadrul acestora prin dezvoltarea indicatorilor de eficienţă şi
performanţă.
- activităţi de comunicare şi diseminare a informaţiei (elaborarea şi lansarea
site-ului web platformă în domeniul educaţiei inclusive, lansarea webinarilor
pentru cadrele didactice în domeniul incluziunii educaţionale a copiilor cu cerinţe
educaţionale special, mese rotunde de prezentare a rezultatelor rapoartelor de
monitorizare SAP privind asigurarea procesului educaţional pentru copiii cu
dizabilități mintale severe şi senzoriale.
Cheltuielile pentru îndeplinirea acestor activităţi se vor suporta din contul
contribuţiei din granturi externe în volum de 2,9 mil. lei.
Proiectul „Fortificarea capacităţilor Sistemului Informaţional de
Management în Educaţie (SIME)”
În cadrul acestui proiect se planifică următoarele activităţi:
- evaluarea capacităţii statistice şi revizuirea cadrului statistic;
- formare în colectarea, analiza si diseminarea datelor din SIME;
- achiziţionarea unui soft pentru analiza datelor;
- elaborarea rapoartelor suplimentare prestabilite în SIME;
- achiziţia semnăturilor digitale;
- elaborarea şi implementarea mecanismului de validare a datelor din SIME;
- studiul datelor statistice din educaţie;
- crearea unui site web pentru diseminarea şi vizualizarea interactivă a datelor
din educaţie;
- efectuarea auditului, contractarea specialiştilor în management financiar şi
achiziţii.
Cheltuielile pentru îndeplinirea acestor activităţi se vor suporta din contul
contribuţiei din granturi externe în volum de 6,8 mil. lei.
3.5.10. Protecţie socială
Cheltuielile destinate domeniului protecției sociale pe anul 2016 se estimează
în volum de 6481,5 mil.lei și sunt în creştere cu 736,3 mil.lei sau cu 12,8 la sută
față de cheltuielile executate în anul 2015 şi cu 389,7 mil.lei sau cu 6,4 la sută față
de cele precizate pe anul 2015.
134
În anul 2016 ponderea cheltuielilor grupei date în cheltuielile totale ale
bugetului de stat constituie 18,2 la sută, cu o reducere de 0,9 puncte procentuale
față de executat 2015.
Sub aspectul categoriilor economice, cheltuielile pentru protecția socială se
caracterizează după cum urmează:
Cheltuielile curente însumează 6 451,9 mil.lei cu o majorare de 726,1 mil.lei
sau cu 12,8 la sută comparativ cu cele executate în anul 2015.
Cheltuielile capitale se prevăd în sumă de 29,6 mil.lei cu 10,2 mil.lei sau
152,6 la sută mai mult decît cheltuielile efectuate în anul 2015.
Cheltuielile și resursele grupei date se prezintă în tabelul care urmează: mil. lei
2015 proiect
2016
Proiect 2016 față de 2015:
aprobat
(precizat) executat
aprobat (precizat) executat
+,- % +,- %
1 2 3 4 5 6 7 8
Cheltuieli și active nefinanciare,
total 6091,8 5745,2 6481,5 389,7 106,4 736,3 112,8
Ponderea în totalul cheltuielilor
bugetului de stat, % 18,4 19,1 18,2 -0,2 x -0,9 x
Cheltuieli curente 6063,4 5725,8 6451,9 388,5 106,4 726,1 112,7
Cheltuieli capitale 28,4 19,4 29,6 1,2 104,2 10,2 152,6
Resurse, total 6091,8 5745,2 6481,5 389,7 106,4 736,3 112,8
inclusiv:
resurse generale 5943,1 5607,4 6357,4 414,3 107,0 750,0 113,4
resurse ale proiectelor finanțate
din surse externe 26,3 16,9 25,8 -0,5 98,1 8,9 152,7
venituri colectate 122,4 120,9 98,3 -24,1 80,3 -22,6 81,3
dintre care venituri speciale 110,9 110,9 85,0 -25,9 76,6 -25,9 76,6
În aspectul repartizării resurselor se atestă, că volumul preponderent revine
resurselor generale fiind estimate în sumă de 6 357,4 mil.lei sau 98,1 la sută din
totalul acestora, cu o majorare de 13,4 puncte procentuale față de executat 2015 și
7,0 la sută față de precizat 2015.
Resursele proiectelor finanțate din surse externe vor constitui 25,8 mil.lei,
mai mult cu 8,9 mil.lei comparativ cu cele executate în anul 2015.
Veniturile colectate vor constitui 98,3 mil.lei sau 1,5 la sută din resursele
totale. Comparativ cu anul 2015 executat, acestea descresc cu 18,7 puncte
procentuale și respectiv cu 19,7 puncte procentuale față de precizat 2015. Ponderea
cea mai mare în veniturile colectate constituie veniturile speciale (Fondul
republican de susținere socială a populației) în sumă totală de 85,0 mil.lei sau cu
25,9 mil.lei mai puțin față executat în anul 2015.
Cheltuielile incluse în proiectul bugetului de stat pe anul 2016 au fost estimate
reieșind din prioritățile strategice ale sectorului precum, și din angajamentele de
cheltuieli asumate în anii precedenți cu impact financiar asupra anilor următori.
135
Astfel, ca priorități în ramură s-ar putea menționa:
continuitatea și funcționalitatea măsurilor din domeniul asistenței sociale
pentru sporirea nivelului de protecție a cetățenilor, familiilor și coeziunii
sociale;
consolidarea programului de ajutor social și ajutorului pentru perioada rece
a anului pentru creșterea nivelului de protecție a familiilor;
promovarea politicilor în domeniul protecției familiei și copilului;
asigurarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități și a grupurilor
marginalizate;
asigurarea durabilității financiare a sistemului public de asigurări sociale;
actualizarea anuală a cuantumului pensiilor;
îmbunătățirea accesului victimelor traficului de ființe umane la servicii de
calitate.
Deși, pe parcursul ultimului deceniu au fost întreprinse unele reforme în
domeniu, sistemul protecției sociale se confruntă cu anumite probleme cum ar fi:
eficientizarea acordării mijloacelor financiare în baza evaluării complexe a
nevoilor individuale ale familiilor cu copii și copiilor aflați în situații de dificultate,
abordarea categorială de acordare a prestațiilor și serviciilor sociale,
instituționalizarea excesivă ca răspuns la problemele sociale ale diferitor categorii,
care poate fi rezolvată prin promovarea mecanismelor de dezinstituționalizare a
persoanelor pentru asigurarea incluziunii lor sociale etc.
Cheltuielile prevăzute la ”Protecția socială” pentru anul 2016 se
caracterizează sub aspectul următoarelor măsuri principale:
- pensiile și prestațiile sociale militarilor, persoanelor din corpul de comandă
și din trupele organelor afacerilor interne însumează 993,0 mil.lei, în creștere cu
84,6 mil.lei față de cele executate în anul 2015 și respectiv cu 69,5 mil.lei față de
cele planificate;
- susținerea copiilor rămași fără îngrijirea părintească din școlile profesionale
și de meserii, instituțiile de învățămînt mediu de specialitate și superior, școlile de
tip internat și casele de copii constituie suma de 28,3 mil.lei cu o majorare de
2,5 mil.lei față de executat 2015 și cu o micșorare de 1,9 mil.lei față de precizat
2015;
- susținerea tinerilor specialiști cu studii medicale și farmaceutice plasați în
cîmpul muncii în mediu rural, suma necesară va constitui 10,2 mil.lei, ceea ce este
la nivelul sumei precizate pe anul 2015 și, respectiv cu 1,3 mil.lei mai mult față de
suma executată pe anul 2015.
- transferurile de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat
constituie – 4 738,2 mil. lei, cu o majorare de 585,2 mil.lei comparative cu cele
executate în anul 2015 și respective 306,3 mil.lei față de cele planificate pe an;
- transferuri cu destinație specială către bugetele locale pentru asistența
socială specială unor categorii de populație au fost estimate în sumă de
167,3 mil.lei, ceea ce constituie cu 15,0 mil.lei mai mult față de executat pe anul
2015 și cu 1,0 mil.lei față de suma precizată;
136
- pentru realizarea a 2 proiecte cu finanțare externă sînt prevăzute la partea de
cheltuieli, mijloace în sumă de 25,8 mil.lei cu o majorare de 8,9 mil.lei față de cele
executate pe anul 2015.
- cheltuieli efectuate din Fondul republican de susținere socială a populației au
fost incluse în sumă de 94,4 mil.lei cu o reducere de 16,4 mil.lei față de cele
executate pe anul 2015.
În anul 2016 bugetul pentru ”Protecția socială” este realizat în format de
program şi anume programul „Protecția socială”.
Principalele obiective ale programului sunt:
- planificarea și asigurarea transferului de alocații din contul bugetului de stat
către bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale pentru plățile sociale
conform legislației;
- crearea condițiilor și protecției sociale pentru copii orfani și tutelari din
instituțiile de învățămînt;
- stimularea angajării tinerilor specialiști cu studii medicale și farmaceutice în
mediul rural;
- asigurarea achitării la timp a pensiilor și prestațiilor sociale pensionarilor din
rîndul militarilor;
- îmbunătățirea condițiilor de trai a persoanelor cu dizabilități, copiilor aflați
în dificultate, inclusiv a persoanelor minore cu dizabilități mintale;
- oferirea serviciilor de recuperare a sănătății tuturor persoanelor cu
dizabilități și pensionarilor;
- sporirea angajării șomerilor plasați în cîmpul muncii;
- angajarea șomerilor, absolvenților cursurilor de calificare, recalificare și
perfecționare;
- asigurarea cu articole protetico-ortopedice a persoanelor cu probleme de
deplasare, etc.
Tabelul de mai jos reflectă cheltuielile grupei date în funcţie de autorităţile
publice centrale cu atribuţii în domeniu şi programele derulate:
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil.lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
Ministerul
Justiției
Total 139,4 2,1 100,0
inclusiv pe subprograme:
90.04. Protecție a persoanelor în
etate 137,1 2,1 100,0
90.10. Asistență socială a
persoanelor cu necesități speciale 1,1 0,02 100,0
90.11. Susținerea suplimentară a
unor categorii de populație 0,1 0,01 100,0
90.18. Protecție socială
pensionarilor din rîndul structurilor
de forță 1,1 0,02 100,0
137
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil.lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
Ministerul
Afacerilor
Interne
Total 539,0 8,3 100,0
inclusiv pe subprograme:
90.04. Protecție a persoanelor în
etate 500,0 7,7 100,0
90.10. Asistență socială a
persoanelor cu necesități speciale 20,9 0,3 100,0
90.11. Susținerea suplimentară a
unor categorii de populație 1,3 0,02 100,0
90.18. Protecție socială
pensionarilor din rîndul structurilor
de forță 16,8 0,3 100,0
Ministerul
Aparării
Total 224,6 3,5 100,0
inclusiv pe subprograme:
90.04. Protecție a persoanelor în
etate 205,8 3,2 100,0
90.10. Asistență socială a
persoanelor cu necesități speciale 12,0 0,2 100,0
90.11. Susținerea suplimentară a
unor categorii de populație 0,5 0,01 100,0
90.18. Protecție socială
pensionarilor din rîndul structurilor
de forță 6,3 0,1 100,0
Ministerul
Agriculturii și
Industriei
Alimentare
Total 2,0 0,03 100,0
inclusiv pe subprograme:
90.06. Protecție a familiei și
copilului 2,0 0,03 100,0
Ministerul
Educației
Total 22,7 0,3 100,0
inclusiv pe subprograme:
90.06. Protecție a familiei și
copilului 22,7 0,3 100,0
Ministerul
Culturii
Total 0,5 0,01 100,0
inclusiv pe subprograme: 100,0
90.06. Protecție a familiei și
copilului 0,5 0,0 100,0
Ministerul
Muncii,
Protecției
Sociale și
Familiei
Total 489,7 7,5 99,5 0,5
inclusiv pe subprograme:
90.01. Politici și management în
domeniul protecției sociale 15,6 0,2 100,0
90.04. Protecție a persoanelor în
etate 123,4 1,9 99,97 0,03
90.06. Protecție a familiei și
copilului 52,1 0,8 99,97 0,03
90.08. Protecție a șomerilor 30,0 0,5 100,0
90.09. Protecție în domeniul
asigurării cu locuințe 5,0 0,1 99,90 0,1
90.10. Asistență socială a
persoanelor cu necesități speciale 128,5 2,0 99,8 0,2
90.12. Protecție socială în cazuri
excepționale 98,1 1,5 100,0
90.17. Serviciul public în domeniul
protecției sociale 4,4 0,1 100,0
90.19. Protecția socială a unor
categorii de cetățeni 2,7 0,04 100,0
138
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil.lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
90.20. Susținerea activităților
sistemului de protecție socială 29,9 0,5 99,9 0,1
Ministerul
Sănătății
Total 13,4 0,2 100,0
inclusiv pe subprograme:
90.06. Protecție a familiei și
copilului 3,2 0,05 100,0
90.19. Protecția socială a unor
categorii de cetățeni 10,2 0,2 100,0
Centrul
Național
Anticorupție
Total 15,8 0,2 100,0
inclusiv pe subprograme:
90.04. Protecție a persoanelor în
etate 15,2 0,2 100,0
90.10. Asistență socială a
persoanelor cu necesități speciale 0,3 0,04 100,0
90.18. Protecție socială
pensionarilor din rîndul structurilor
de forță 0,3 0,01 100,0
Serviciul de
Informații și
Securitate
Total 52,5 0,8 100,0
inclusiv pe subprograme:
90.04. Protecție a persoanelor în
etate 50,1 0,8 100,0
90.10. Asistență socială a
persoanelor cu necesități speciale 0,8 0,01 100,0
90.18. Protecție socială
pensionarilor din rîndul structurilor
de forță 1,6 0,02 100,0
Serviciul de
Protecție și
Pază de Stat
Total 21,7 0,3 100,0
inclusiv pe subprograme: 100,0
90.04. Protecție a persoanelor în
etate 21,3 0,3 100,0
90.10. Asistență socială a
persoanelor cu necesități speciale 0,1 0,01 100,0
90.18. Protecție socială
pensionarilor din rîndul structurilor
de forță 0,3 0,01 100,0
Acțiuni
generale
Total 4960,2 76,5 100,0
inclusiv pe subprograme:
90.09. Protecție în domeniul
asigurării cu locuințe 20,0 0,3 100,0
90.11. Susținerea suplimentară a
unor categorii de populație 1134,1 17,5 100,0
90.14. Compensarea pierderilor
pentru depunerile bănești ale
cetățenilor în Banca de Economii 17,2 0,3 100,0
90.15. Protecția socială a
persoanelor în situații de risc 2463,3 38,0 100,0
90.16. Susținerea sistemului public
de asigurări sociale 1140,8 17,6 100,0
90.19. Protecția socială a unor
categorii de cetățeni 17,2 0,3 100,0
90.23. Subvenționarea dobînzilor la
creditele bancare preferențiale
acordate cooperativelor de
construcție 0,3 0,01 100,0
139
Autoritatea
publică Subprogramul gestionat
Proiect 2016
Cheltuieli, total inclusiv % în cheltuielile totale
mil.lei
% în
cheltuielile
grupei
principale
cheltuieli
curente
cheltuieli
capitale
1 2 3 4 5 6
90.30. Compensarea cheltuielilor
energetice pentru populația din
unele localități din raioanele
Dubăsari și Căușeni și din satul
Varnița din raionul Anenii Noi 24,6 0,4 100,0
90.32. Asistența socială de către
stat a unor categorii de cetățeni la
nivel local 142,7 2,2 100,0
Total pe grupa principală ”Protecția socială” 6481,5 100,0 x x
Performanța detaliată, asumată în cadrul subprogramelor la grupa respectivă,
se regăsește și poate fi consultată în Tabelul nr.8 la Nota informativă.
Conform datelor din tabelul expus se atestă că ponderea majoră în totalul
cheltuielilor destinate protecției sociale o constituie mijloacele de la poziția
”Acțiuni generale” în sumă de 4 960,2 mil.lei, care constituie 76,5 la sută din
totalul cheltuielilor pe ramură.
Ponderea de 95,5 la sută din totalul ”Acțiunilor generale” le revine
transferurilor de la bugetul de stat la bugetul asigurărilor sociale de stat cu suma de
4 738,2 mil.lei sau 73,1 la sută din totalul cheltuielilor pe ramură și se divizează în
trei subprograme:
- Subprogramul ”Susținerea suplimentară a unor categorii de populație” -
1134,1 mil.lei, care are ca obiectiv asigurarea transferului de alocații de la bugetul
de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat în scopul realizării Legii nr.147 din
17 iulie 2014 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, potrivit
căreia beneficiarii de pensii și alocații sociale al căror cuantum nu depășește
1 500 lei beneficiază de suport financiar;
- Subprogramul ”Protecția socială persoanelor în situații de risc” –
2 463,3 mil.lei, care are ca obiectiv asigurarea transferului de alocații din contul
bugetului de stat bugetului asigurărilor sociale de stat pentru plata prestaţiilor de
asistenţă socială unor categorii de populaţie și alte plăți conform legislației;
- Subprogramul ”Susținerea sistemului public de asigurări sociale” –
1 140,8 mil.lei, are ca obiectiv asigurarea transferului de alocaţii din contul
bugetului de stat pentru acoperirea insuficienţei de resurse a bugetului asigurărilor
sociale de stat.
Ponderea în totalul cheltuielilor pe ramura ”Protecția socială” a Ministerului
Muncii, Protecției Sociale și Familiei este de 7,5 la sută și constituie –
489,7 mil.lei, cu 53,7 mil.lei mai mult față de executat pe 2015 și cu 25,1 mil.lei
mai mult față de precizat 2015. Sub aspectul categoriilor economice, cheltuielile
curente dețin 99,5 la sută din totalul cheltuielilor destinate acestuia.
140
Cît privește celelalte subprograme de la poziția ”Acțiuni generale” în sumă
totală de 229,8 mil.lei, acestea includ următoarele subprograme majore:
- Compensarea pierderilor pentru depunerile bănești ale cetățenilor în Banca
de Economii – 17,2 mil.lei (0,3 la sută). Conform estimărilor, beneficiari ai
sumelor indexate în anul 2016 la etapa II a indexării se prevăd a fi deponenții
Băncii de Economii născuți pînă în anul 1936 inclusiv.
- Protecție în domeniul asigurării cu locuințe – 20,0 mil.lei (0,3 la sută),
include alocații pentru realizarea Hotărîrii Guvernului nr.836 din 13 septembrie
2010 ”Cu privire la acordarea indemnizațiilor unice pentru construcția sau
procurarea spațiului locativ, sau restaurarea caselor vechi unor categorii de
cetățeni”.
- Protecția socială a unor categorii de cetățeni – 17,2 mil.lei (0,3 la sută),
include alocații pentru restituirea valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii
victimelor reabilitate ale represiunilor politice – 17,0 mil.lei şi compensarea
cheltuielilor pentru conectarea la conducta de gaze natural în sectorul rural -
0,2 mil.lei.
În proiectul bugetului de stat pentru anul 2016 sunt prevăzute mijloace
financiare pentru transferurile cu destinaţie specială către bugetele locale pentru
plăţi sociale în sumă totală de 167,3 mil.lei, ceea ce este cu 15,0 mil.lei mai mult
faţă de suma executată pe anul 2015 și care se repartizează pe 2 subprograme:
- Asistența socială de către stat a unor categorii de cetățeni la nivel local –
142,7 mil.lei, prevăzute pentru transferuri cu destinație specială de la bugetul de
stat către bugetele locale pentru asistența socială unor categorii de populație, care
includ :
- compensațiile pentru serviciile de transport, destinate persoanelor cu
dizabilități severă și accentuată pentru călătoria în transportul comun
urban, suburban și interurban (cu excepţia taximetrelor) şi persoanelor cu
dizabilități ale aparatului locomotor pentru compensarea cheltuielilor de
deservire cu transport -76,1 mil.lei,
- indemnizaţiile pentru copiii adoptați și cei aflați sub tutelă/curatelă -
48,3 mil.lei,
- indemnizațiile și compensațiile pentru absolvenții instituțiilor de
învățămînt superior și postsecundar pedagogic pentru plata indemnizației
unice și compensarea cheltuielilor de închiriere a spațiului locativ,
consumul de energie termică și electrică personalului didactic angajat în
instituțiile de învățămînt din mediul rural și centrele raionale -
18,3 mil.lei.
- Compensarea cheltuielilor energetice pentru populația din unele localități
din raioanele Dubăsari, Căușeni și a s.Varnița din raionul Anenii-No” –
24,6 mil.lei, presupune transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat către
bugetele locale destinate compensării de tarife la energia electrică și la gazele
naturale utilizate de locuitorii satelor (comunelor) Cocieri, Coșnita (Pohrebea),
141
Doroțcaia, Molovata Nouă și Pîrîta din raionul Dubăsari, satul Copanca din raionul
Căușeni, și s.Varnița din raionul Anenii-Noi destinate compensațiilor nominative
în mărimea diferenței dintre tarifele la energia electrică și la gazele naturale
aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și cele stabilite
de administrația de la Tiraspol, pîna la înlăturarea consecințelor conflictului
transnistrean (Legea nr.1435-XV din 7 noiembrie 2002).
În proiectul bugetului de stat pe anul 2016 Ministerului Muncii, Protecției
Sociale și Familiei sînt prevăzute mijloace în sumă de 489,7 mil.lei sau 7,5 la sută
din cheltuielile totale pe ramură mai mult cu 53,7 mil.lei față de executat 2015.
Prin urmare, din subprogramele gestionate de Ministerul Muncii, Protecției
Sociale și Familiei, ponderea cea mai mare a mijloacelor financiare pentru anul
2016 sunt destinate realizării subprogramul ”Asistență social a persoanelor cu
necesități speciale” – 128,5 mil.lei (2,0 la sută în totalul cheltuielilor pe ramura
”Protecția socială” și 26,2 la sută din alocațiile destinate Ministerului Muncii,
Protecției Sociale și Familiei), care are ca obiectiv oferirea serviciilor de
reabilitare/recuperare a sănătății persoanelor cu dizabilități și pensionarilor, precum
și asigurarea cu articole protetico-ortopedice a persoanelor cu necesități.
Următorul subprogram după pondere este subprogramul ”Protecție a
persoanelor în etate” (1,9 la sută). Implementarea acestuia prevede ca obiectiv
îmbunătățirea condițiilor de trai a persoanelor cu dizabilități și în etate în centrele
sociale din subordine, pentru realizarea acestuia în proiect pe anul 2016 sunt
prevăzute 123,4 mil.lei.
Subprogramul ”Protecția socială în cazuri excepționale” prevede susținerea
persoanelor socialmente vulnerabile prin acordarea ajutoarelor materiale din
Fondul republican de susținere socială a populației și asistarea victimelor și
potențiale victime ale traficului de ființe umane. Costul acestui subprogram pe anul
2016 este de 98,1 mil.lei. Programul presupune alocarea de mijloace financiare
Centrului de asistență și protecție a victimelor și potențialelor victime ale traficului
de ființe umane pentru crearea Centrului de criză pentru minori (1,1 mil.lei).
De asemenea menționăm, că în anul 2016 vor fi implementat 2 proiect
finanțate din surse externe ”Consolidarea eficacității rețelei de asistență socială” –
24,5 mil.lei și ”Facilitarea implementării priorității nr.9 a Strategiei pentru regiunea
Dunării”, administrat de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și sunt
incluse în subprogramul ”Susținerea activităților sistemului de protecție socială”,
care constituie 0,5 la sută în totalul cheltuielilor.
Asigurarea cu pensii și prestații sociale militarilor, persoanelor din corpul de
comandă și din trupele organelor afacerilor interne de la toate structurile de forță se
realizează prin intermediul a 4 subprograme:
- Subprogramul ”Protecție a persoanelor în etate” (14,3 la sută) au drept
obiectiv asigurarea achitării pensiilor pensionarilor în etate din rîndul militarilor. În
142
bugetul de stat pentru subprogramul dat sunt prevăzute alocații în volum de
929,5 mil.lei.
- Subprogramul ”Asistență social a persoanelor cu necesități speciale” are
scopul de a susține financiar pensionarii cu dizabilități din rîndul militarilor prin
asigurarea cu pensii în acest scop sînt prevăzute mijloace financiare în volum de
35,2 mil.lei.
- Subprogramul ”Susținerea suplimentară a unor categorii de populație” care
are ca scopul realizarea Legii nr.147 din 17 iulie 2014 pentru modificarea și
completarea unor acte legislative, potrivit căreia beneficiarii de pensii al căror
cuantum nu depășește 1 500 lei beneficiază de suport financiar în sumă de
1,9 mil.lei;
- Subprogramul ”Protecția socială pensionarilor din rîndul structurilor de
forță” se va realiza ținînd cont de obiectivul asigurării la timp a prestațiilor sociale
pensionarilor din rîndul militarilor, prevăzute conform legislației. Costul acestui
subprogram este de 26,4 mil.lei.
Subprogramul ”Protecție a familiei și copilului” (0,4 la sută) de la Ministerul
Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației,
Ministerul Culturii include alocații pentru asigurarea normelor provizorii de
cheltuieli în bani pentru elevii (studenţii) orfani şi cei aflaţi sub tutelă/curatelă din
şcolile profesionale şi de meserii, instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate şi
superior, şcolile de tip internat şi casele de copii în sumă totală de - 28,3 mil.lei.
De asemenea, Ministerul Sănătății gestionează subprogramul ”Protecția
social a unor categorii de cetățeni”, care include alocații în volum de 10,2 mil.lei
pentru susținerea tinerilor specialiști.
3.6. Raporturile dintre bugetul de stat şi componentele bugetului public
naținal
3.6.1.Transferurile către bugetele locale
Pentru anul 2016, pentru toate autoritățile publice locale raporturile între
bugetul de stat cu bugetele locale sînt stabilite conform noului sistem de formare a
bugetelor locale, în baza Legii nr. 267 din 1 noiembrie 2013, prin care au fost
operate modificări și completări la Legea nr.397-XV din 16 octombrie 2003
privind finanțele publice locale și Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997.
Astfel, raporturile dintre bugetul de stat și bugetele locale se rezumă la:
- transferuri cu destinație generală;
- transferuri cu destinație specială;
- transferuri temporare de compensare.
Conform calculelor, volumul total al transferurilor de la bugetul de stat către
bugetele locale se cifrează la 7 867,5 mil.lei, dintre care:
- transferuri cu destinație generală – 1 082,6 mil.lei;
143
- alte transferuri cu destinație generală – 84,7 mil.lei;
- transferurile cu destinaţie specială – 6 600,2 mil. lei;
- transferuri temporare din fondul de compensare – 100,0 mil.lei.
1) Transferuri cu destinație generală
Suma transferurilor cu destinație generală de la bugetul de stat către bugetele
locale de ambele nivele din Fondul de susținere financiară a unităților
administrativ-teritoriale sunt calculate, conform legii, pe bază de formulă, distinctă
pentru fiecare UAT de nivelul întîi și nivelul al doilea, pe baza datelor conform
execuției bugetare din anul 2014. Fondul de susținere financiară a UAT se
formează din impozitul pe venitul persoanelor fizice nealocat sub formă de
defalcări la bugetele locale, care pentru anul 2016, conform execuției bugetare din
anul 2014, constituie 1082,6 mil.lei.
De asemenea, în volumul total al transferurilor de la bugetul de stat la
bugetele locale au fost incluse alte transferuri curente cu destinație generală,
menționate supra, pentru compensarea resurselor financiare proprii ale APL
îndreptate în anul 2015 spre acoperirea cheltuielilor pentru finanțarea instituțiilor
de învățământ general, școli sportive, precum și pentru cheltuieli sociale, care se
finanțează din contul transferurilor cu destinație specială de la bugetul de stat.
2) Transferuri cu destinație specială
Conform prevederilor Legii privind finanțele publice locale, transferurile cu
destinaţie specială de la bugetul de stat către bugetele locale se alocă pentru
finanţarea:
a) învăţămîntului preşcolar, primar, secundar-general, special şi
complementar (extraşcolar);
b) competenţelor delegate autorităţilor administrațiilor publice locale (în
continuare – APL) la propunerea Guvernului (a se vedea pct.2.3) în continuare).
Totodată, ținînd cont, că școlile sportive sînt instituții de învățămînt
extrașcolar, finanțarea acestora, la fel, se va efectua din contul transferurilor cu
destinație specială.
2.1) Transferuri cu destinație specială pentru învățămînt
Suma transferurilor cu destinație specială pentru instituțiile de învățămînt
constituie 6 273,0 mil.lei.
Calculul transferurilor cu destinație specială de la bugetul de stat către
bugetele locale pentru acoperirea cheltuielilor din învățămînt, a fost efectuat după
cum urmează:
Transferurile pentru învățămîntul preșcolar pentru fiecare UAT au fost
calculate în baza cheltuielilor aprobate de către autoritățile APL pentru anul 2015
pentru instituțiile respective, din contul transferurilor cu destinație specială.
Totodată, cheltuielile respective au fost majorate cu costul măsurilor de
politici începute în anul 2015 şi politici noi în domeniul remunerării muncii. A fost
luată în calcul și indexarea cheltuielilor la indicele de creştere a preţurilor de
consum. De asemenea, transferurile au fost suplimentate cu mijloace, ce au fost
144
solicitate de către unele autorități publice locale atît pentru deschiderea noilor
grupe / instituții preșcolare, cît și pentru acoperirea unor insuficiențe.
Transferurile pentru învățămîntul primar și secundar general includ
transferuri categoriale pentru şcoli, gimnazii şi licee, calculate după metodologia
de finanțare în bază de cost standard per elev.
Cuantumul normativului valoric pentru un „elev ponderat “ şi a normativului
valoric pentru o instituţie, luat în calcul la stabilirea transferurilor categoriale,
constituie 9 575,0 lei şi, respectiv, 449 668,0 lei.
A fost luat în calcul costul măsurilor de politici începute în anul 2015 şi
politici noi în domeniul remunerării muncii. De asemenea, în calcul a fost luată și
indexarea cheltuielilor la indicele de creştere a preţurilor de consum.
Totodată, pentru acordarea dejunurilor calde elevilor, conform prevederilor
Hotărîrii Guvernului nr.234 din 25 februarie 2005 ”Cu privire la alimentarea
elevilor”, în calcul s-a luat numărul elevilor claselor I-IV, la situaţia din 1
octombrie 2014 (disponibil de facto la sfîrşitul perioadei de gestiune), numărul de
171 zile de alimentaţie şi norma de alimentaţie de 7,45 lei / zi. Pentru unele
instituții de învățămînt secundar general din unele localități ale raioanelor Anenii
Noi, Căușeni și Dubăsari, amplasate în zona de securitate, au fost luate în calcul și
elevii din clasele V-XII, la situaţia din 1 octombrie 2014 (disponibil de facto la
sfîrşitul perioadei de gestiune).
În baza informației Ministerului Educației privind trecerea unor elevi din
școlile de tip internat subordonate Ministerului Educației în școlile din comunitate,
au fost calculate transferurile categoriale și dejunurile calde, luînd în vedere și
numărul de elevi respectiv, inclusiv pentru raionul Hîncești (4 elevi din clasele I-
IV), raionul Strășeni (3 elevi din clasele I-IV și 46 elevi din clasele V-IX), raionul
Leova (13 elevi din clasele V-IX), municipiul Bălți (34 elevi din clasele V-IX) și
UTA Găgăuzia (23 elevi din clasele I-IV și 36 elevi din clasele V-IX). De la 1
septembrie 2016, se preconizează trecerea suplimentară a elevilor: raionul Hîncești
(2 elevi din clasele I-IV), raionul Strășeni (un elev din clasele I-IV) și UTA
Găgăuzia (12 elevi din clasele V-IX).
Întru pilotarea modelului de educație incluzivă a copiilor cu dizabilități
severe, în baza Ordinului ministrului educației nr.1186 din 10 decembrie 2015, au
fost prevăzute cheltuieli pentru liceul teoretic ”Petre Ștefănucă”, r.Ialoveni.
În legătură cu particularităţile specifice din planurile de învăţământ privind
studierea limbilor minorităților naționale și pentru studierea istoriei, culturii și
tradițiilor poporului au fost luate în calcul mijloace financiare pentru acest scop.
În legătură cu funcţionarea claselor de instruire generală a deţinuţilor minori
în penitenciarele din 5 UAT, transferurile includ mijloace pentru achitarea
salariilor profesorilor, care activează în clasele din penitenciarele respective.
Transferurile pentru învățămîntul primar și secundar general includ și
mijloace, în vederea organizării şi desfăşurării examenelor de absolvire, în
conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr.391 din 28 mai 2014 ”Cu
privire la acțiunile de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire a
nivelurilor de învățămînt”.
145
Suplimentar, au fost prevăzute mijloace financiare pentru plata sporului lunar
în mărime de 30% din salariul de bază pentru angajații școlilor, gimnaziilor și
liceelor din stînga Nistrului din raionul Dubăsari, din satul Varnița al raionului
Anenii Noi și din satele Copanca și Hagimus din raionul Căușeni, prevăzute prin
art.29 (10) al Legii nr.355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de
salarizare în sistemul bugetar.
Totodată, au fost prevăzute cheltuieli pentru plata suplimentului de 1000 lei
pentru angajații unor instituții de învățămînt secundar general din raionul Dubăsari,
conform prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.609 din 21 iulie 2014 ”Privind
modificarea și completarea unor hotărîri ale Guvernului”.
Cheltuielile pentru liceele-internat cu profil sportiv au fost calculate în baza
cheltuielilor aprobate de către autoritățile APL pentru anul 2015 pentru instituțiile
respective, din contul transferurilor cu destinație specială. Totodată, cheltuielile
respective au fost majorate cu costul măsurilor de politici începute în anul 2015 şi
politici noi în domeniul remunerării muncii. A fost luată în calcul și indexarea
cheltuielilor la indicele de creştere a preţurilor de consum.
Cheltuielile pentru învățămîntul special, învățămîntul extrașcolar și odihna de
vară au fost calculate în baza cheltuielilor aprobate de către autoritățile APL pentru
anul 2015 pentru instituțiile / măsurile respective, din contul transferurilor cu
destinație specială. Totodată, cheltuielile respective au fost majorate cu costul
măsurilor de politici începute în anul 2015 şi politici noi în domeniul remunerării
muncii. A fost luată în calcul și indexarea cheltuielilor la indicele de creştere a
preţurilor de consum. În plus, transferurile au fost suplimentate cu mijloace, ce au
fost solicitate de către unele autorități publice locale atît pentru deschiderea noilor
grupe / instituții extrașcolare, cît și pentru acoperirea unor insuficiențe.
La fel, au fost prevăzute și mijloace pentru organizarea și desfășurarea
olimpiadelor raionale/ municipale.
2.2) Transferuri cu destinație specială pentru școlile sportive
Suma transferurilor cu destinație specială pentru școlile sportive se estimează
în volum de 154,2 mil.lei.
Transferurile cu destinație specială pentru școlile sportive pentru anul 2016 au
fost calculate în baza transferurilor aprobate pentru anul 2015, ținîndu-se cont de
costul majorărilor salariale prevăzute conform politicii salariale și de solicitările
suplimentare înaintate de către unele autorități publice locale.
2.3) Transferuri cu destinație specială pentru finanțarea competențelor
delegate
Suma totală a transferurilor cu destinație specială pentru finanțarea
competențelor delegate se estimează în volum total de 173,0 mil.lei.
Aceste transferuri cu destinație specială se referă la:
- plăți sociale și indemnizații;
- plata pentru paza depozitelor cu pesticide neutilizabile și perimate;
- compensarea scutirilor de la plata impozitului funciar (venituri ratate) ale
deținătorilor de terenuri agricole situate după traseul Rîbnița-Tiraspol;
146
- plata sporului lunar în mărime de 30% din salariul de bază pentru
personalul instituțiilor bugetare din partea stîngă a Nistrului (raionul Dubăsari),
satul Varnița (raionul Anenii Noi) și satele Hagimus și Copanca (raionul Căușeni);
Transferuri pentru unele plăți sociale și compensații:
Transferurile cu destinaţie specială pentru plăţile sociale pentru anul 2016 în
volum de 167,3 mil.lei au fost estimate reieşind din :
majorarea cuantumului indemnizaţiilor pentru copiii înfiaţi şi copiii orfani
şi rămaşi fără îngrijire părintească, luaţi sub tutelă (curatelă) – cu 100 lei (de la
700 lei/lunar la 800 lei/lunar) pentru fiecare beneficiar;
modificarea contingentului de beneficiari, reieşind din propunerile
autorităţilor publice locale, cît şi ţinînd cont de rectificarea Legii bugetului de stat
pentru anul 2015;
aplicarea indexării cu indicele preţului de consum la cheltuielile pentru:
- compensarea unor resurse energetice tinerilor specialişti, absolvenţi ai
instituţiilor de învăţămînt superior şi postsecundar pedagogic angajați în instituţii
de învăţămînt din mediul rural şi centrele raionale;
- compensarea diferenţei de tarife la energia electrică și gazele naturale
pentru locuitorii unor localități din raioanele Căușeni și Dubăsari și satul Varnița
din raionul Anenii Noi.
Ca transferuri pentru finanțarea competențelor delegate autorităților
administrației publice locale sînt prevăzute:
1) Compensații pentru serviciile de transport, includ compensații pentru
călătoria în transportul comun urban, suburban și interurban (cu excepţia
taximetrelor) pentru persoanele cu dizabilități severe și accentuate şi compensarea
cheltuielilor de deservire cu transport a persoanelor cu dizabilități ale aparatului
locomotor - prevăzute în art.49 alin.(1) și (2) din Legea nr.60 din 30 martie 2012
privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, și în Hotărîrea Guvernului
nr.1268 din 21 noiembrie 2007 „Cu privire la compensarea cheltuielilor de
deservire cu transport a persoanelor cu dizabilităţi ale aparatului locomotor”, prin
care se prevede acordarea compensaţiei în volum de 76,1 mil.lei.
Astfel cuantumul anual al compensației respective va constitui:
pentru beneficiarii din cadrul UAT, cu excepția municipiului Bălți și
Chișinău
- persoane cu dizabilități severe şi accentuată, copii cu dizabilităţi, precum şi
persoanele care însoţesc o persoană cu dizabilitate severă sau un copil cu
dizabilităţi (reieșind din mărimea actuală de 23 lei /lunar) - 276 lei /anual;
- persoane cu dizabilități locomotorii (reieșind din mărimea unică actuală de
800 lei/anual și mărimea compensației pentru transport de 276 lei/anual) -
1076 lei/anual.
pentru beneficiarii municipiul Chișinău
- persoane cu dizabilități severe şi accentuată, copii cu dizabilităţi, precum şi
persoanele care însoţesc o persoană cu dizabilitate severă sau un copil cu
dizabilităţi (reieșind din mărimea actuală de 60 lei /lunar) - 720 lei/anual;
147
- persoane cu dizabilități locomotorii (reieșind din mărimea unică actuală de
800 lei/anual și mărimea compensației pentru transport de 720 lei/anual) -
1520 lei/anual.
pentru beneficiarii municipiul Bălți
- persoane cu dizabilități severe şi accentuată, copiilor cu dizabilităţi, precum
şi persoanelor care însoţesc o persoană cu dizabilitate severă sau un copil cu
dizabilităţi (reieșind din mărimea actuală de 45 lei /lunar) - 540 lei/anual;
- persoane cu dizabilități locomotorii (reieșind din mărimea unică actuală de
800 lei/anual și mărimea compensației pentru transport de 540 lei/anual) -
1340 lei/anual.
2) Indemnizaţii pentru copiii adoptați și cei aflați sub tutelă/curatelă,
conform Legii nr.140 din 14 iunie 2013 privind protecția speciala a copiilor aflați
în situație de risc si a celor separați de părinți, precum și a Hotărîrii Guvernului
nr.581 din 25 mai 2006 ”Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la condițiile
de stabilire și plată a indemnizaţiilor pentru copii adoptați sau cei aflați sub
tutelă/curatelă” - 48,3 mil.lei. Cuantumul indemnizaţiei în anul 2016 va constitui
800 lei/lunar pentru fiecare beneficiar.
3) Indemnizații și compensații pentru absolvenții instituțiilor de învățămînt
superior și postsecundar pedagogic pentru plata indemnizației unice și
compensarea cheltuielilor de chirie a spațiului locativ, consumul de energie termică
și electrică de către personalul didactic angajat în instituțiile de învățămînt din
mediul rural și centrele raionale conform art.134 alin.(5) și (6) din Codul educației
nr.152 din 17 iulie 2014 - 18,3 mil.lei.
4) Compensarea cheltuielilor pentru diferența de tarife la energia electrică și
la gazele naturale utilizate de locuitorii unor localități din raioanele Dubăsari și
Căușeni și a satului Varnița din raionul Anenii Noi, potrivit Legii pentru
compensarea diferenței de tarife la energia electrică și la gazele naturale utilizate
de locuitorii unor localități din raioanele Dubăsari și Căușeni și a satului Varnița
din raionul Anenii Noi nr.1435-XV din 7 noiembrie 2002 - 24,6 mil.lei.
Transferuri pentru paza depozitelor cu pesticide neutilizabile și perimate,
conform prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.1543 din 29 noiembrie 2002 ”Cu
privire la măsurile suplimentare pentru depozitarea centralizată și neutralizarea
pesticidelor inutilizabile și interzise” – 1,1 mil.lei;
Compensarea scutirilor de la plata impozitului funciar (venituri ratate) ale
deţinătorilor de terenuri agricole situate după traseul Rîbniţa-Tiraspol, în
conformitate cu prevederile Legii nr.39-XVI din 2 martie 2006 privind instituirea
unor măsuri suplimentare de susținere a activității de întreprinzător desfășurate în
localitățile din stînga Nistrului ale raionului Dubăsari, precum și a Regulamentului
privind modul de compensare a veniturilor bugetelor locale, bugetului asigurărilor
sociale de stat şi fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, ratate în
legătură cu scutirea deţinătorilor de terenuri agricole situate după traseul Rîbniţa-
Tiraspol de la plata impozitului funciar, plata contribuţiilor de asigurări sociale de
stat obligatorii şi plata primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală,
aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.567 din 21 mai 2007 - 0,6 mil.lei;
148
Plata sporului lunar în mărime de 30% din salariul de bază pentru
personalul unităților bugetare din partea stîngă a Nistrului (raionul Dubăsari),
satul Varnița (raionul Anenii Noi) și satele Hagimus și Copanca (raionul
Căușeni), cu excepția personalului din instituțiile de învățămînt preșcolar, primar,
secundar general, special și complementar (extrașcolar), precum și din școlile
sportive, pentru care au fost prevăzute mijloace în respectivele transferuri cu
destinație specială, conform art.29 alin.(10) al Legii nr.355-XVI din 23 decembrie
2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar – 4,0 mil.lei.
3) Transferuri temporare de compensare
Conform art.IV al Legii nr.267 din 1 noiembrie 2013, în primii doi ani de
aplicare a legii sus menționate, în scopul depășirii discrepanţelor (riscurilor) legate
de reformarea sistemului de raporturi interbugetare, se permite crearea în bugetul
de stat a unui fond de compensare, în proporţie de pînă la 1% din veniturile
bugetului de stat. Pentru anul 2016 suma acestuia s-a estimat în volum de
100,0 mil.lei (ceea ce reprezintă circa 0,3 % din veniturile estimate ale bugetului
de stat).
Sumele transferurilor temporare de compensare pentru anul 2016 sînt
calculate în baza datelor execuției bugetelor locale pentru anul 2014 și vor fi
alocate doar bugetelor locale, pentru care diferența dintre veniturile potrivit noului
sistem de formare a bugetelor locale și veniturile potrivit sistemului precedent de
formare a bugetelor locale este negativă, cu excepția bugetelor locale din cadrul
raioanelor Basarabeasca, Ocnița, Rîșcani și mun. Chișinău.
La compararea sistemelor de formare a bugetelor locale pentru a stabili
potențialul de acoperire cu venituri a domeniilor proprii de competență, și a scoate
în evidență discrepanțele la partea de venituri de la implementarea noului sistem,
s-a exclus din ambele sisteme cheltuielile aferente competențelor, care în
conformitate cu prevederile noului sistem sînt finanțate prin transferuri cu
destinație specială, fiind aplicată o abordare unică pentru toate autoritățile publice
locale.
Totodată, la etapa de prezentare a proiectelor de buget pentru anul 2016, unele
autorități publice locale (de ambele niveluri) au înaintat solicitări suplimentare de
mijloace financiare la acoperirea cheltuielilor pentru domeniile proprii de
activitate, precum întreținerea instituțiilor de asistență socială, instituțiilor
culturale, întreținerea posturilor de salvatori și pompieri, precum și alte instituții
bugetare.
În scopul asigurării funcționalității instituțiilor respective, precum și în
vederea determinării argumentate a insuficienței ce urmează a fi acoperită din
contul transferurilor temporare de compensare, s-au efectuat analize suplimentare a
estimărilor prezentate de autoritățile publice locale, ținîndu-se cont de indicatorii
aprobați în bugetele locale pentru anul 2015, aplicarea indexării la indicele prețului
de consum, precum și de majorările salariale preconizate pentru anul 2016.
Astfel, ca excepție de la modalitatea de calcul a transferurilor temporare de
compensare, urmare a analizelor efectuate, au fost identificate rezerve la partea de
149
venituri (subestimări ale autorităților publice locale) și la partea de cheltuieli
(ajustări și optimizări), și în cazurile neacoperirii cheltuielilor pentru domeniile
proprii de activitate cu veniturile proprii conform noului sistem de formare a
bugetelor locale, luînd în calcul rezervele identificate, insuficiențele rezultate s-au
propus de a fi acoperite prin suplimentarea transferurilor temporare din fondul de
compensare.
Transferurile de la bugetul de stat la bugetele locale pentru anul 2016 se
prezintă în anexa nr.4 la proiectul de lege.
De rînd cu aceasta, în relațiile bugetului de stat cu bugetele locale pentru anul
2016 au fost luate transferurile din fondul republican de susținere socială a
populației către fondurile locale de susținere a populației, care constituie
84,2 mil.lei.
3.6.2.Transferurile către bugetul asigurărilor sociale de stat
Transferurile de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat
pentru anul 2016 au fost estimate în sumă de 4 738,2 mil.lei, ceea ce este cu
585,2 mil.lei mai mult față de suma executată pe anul 2015 și cu 306,3 mil.lei mai
mult față de suma prevăzută pe anul 2015.
Relațiile între bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat se
realizează prin:
- transferuri cu destinație specială pentru acordarea prestaţiilor sociale şi
pentru alte cheltuieli care, potrivit legislaţiei în vigoare, se suportă de la bugetul de
stat prin intermediul bugetului asigurărilor sociale de stat. Pentru anul 2016 acestea
au fost estimate în conformitate cu legislația în vigoare pe tipuri de prestații
sociale, reieșind din mărimea stabilită a prestațiilor sociale și numărul
beneficiarilor prognozat pentru perioada respectivă în volum de 3 597,4 mil.lei;
- transferuri de la bugetul de stat pentru acoperirea insuficienţei veniturilor
bugetului asigurărilor sociale de stat, în cazul în care resursele bugetului
asigurărilor sociale de stat nu acoperă cheltuielile acestuia, care se estimează în
sumă de 1 140,8 mil.lei. Volumul transferurilor menționate au fost calculate ca
diferență între resursele și cheltuielile proprii ale bugetului asigurărilor sociale de
stat estimate pentru perioada respectivă.
Totodată, menționăm că majorarea transferurilor de la bugetul de stat la
bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2016 față de executat 2015 cu suma de
585,2 mil.lei a fost influențată de următorii factori principali:
- majorarea venitului lunar minim garantat de la 765 lei pînă la 900 lei,
începînd cu 01 octombrie 2015 – 76,2 mil.lei;
- majorarea cuantumului ajutorului pentru perioada rece a anului de la 250 lei
pînă la 315 lei, începînd cu 01 noiembrie 2015 – 31,6 mil.lei;
- majorarea indemnizației pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 1,5 ani,
persoanelor neasigurate cu 10 la sută, cuantumul lunar s-a majorat de la 400 lei
pînă la 440 lei – 18,5 mil.lei;
150
- majorarea cheltuielilor pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor
sociale de stat – 278,0 mil.lei, în legătură cu creșterea cheltuielilor proprii ale
bugetului asigurărilor sociale de stat.
aplicarea indicatorilor macroeconomici, modificarea numărului de beneficiari de
prestații sociale și a mărimii medii a acestora – 180,9 mil.lei.
3.6.3.Transferurile către fondurile asigurării obligatorii de asistență
medicală
Pentru anul 2016, relațiile între bugetul de stat și fondurile asigurării
obligatorii de asistență medicală se realizează prin transferuri de la bugetul de stat
pentru:
- asigurarea obligatorie de asistență medicală a unor categorii de persoane
neangajate prevăzute la articolul 4, alineatul 4 din Legea nr.1585-XIII din 27
februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, pentru
care Guvernul are calitatea de asigurat – 2 419,2 mil.lei;
- compensarea veniturilor fondurilor asigurării obligatorii de asistență
medicală a scutirilor de la plata primelor de asigurare obligatorie de asistență
medicală (venituri ratate) a deţinătorilor de terenuri agricole situate după traseul
Rîbniţa-Tiraspol, în conformitate cu prevederile Legii nr.39-XVI din 2 martie 2006
privind instituirea unor măsuri suplimentare de susținere a activității de
întreprinzător desfășurate în localitățile din stînga Nistrului ale raionului Dubăsari
și Regulamentul privind modul de compensare a veniturilor bugetelor locale,
bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală, ratate în legătură cu scutirea deţinătorilor de terenuri agricole situate
după traseul Rîbniţa-Tiraspol de la plata impozitului funciar, plata contribuţiilor de
asigurări sociale de stat obligatorii şi plata primelor de asigurare obligatorie de
asistenţă medicală, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.567 din 21 mai 2007 –
0,7 mil.lei;
- implementarea programului cu destinație specială „Controlul și profilaxia
diabetului zaharat” – 62,0 mil.lei;
- implementarea proiectului „Modernizarea sectorului sănătății în Republica
Moldova” din contul împrumutului acordat de Banca Mondială – 90,0 mil.lei.
4. Tabele la Nota informativă
Tabelul nr.1 ”Indicatorii macroeconomici pentru anii 2013-2016”
Tabelul nr.2 ”Evoluţia BPN conform clasificaţiei economice pe anii 2015-2016”
(mil.lei, % în PIB, % în total)
Tabelul nr.1
la Nota informativă
Indicatorii macroeconomici pentru anii 2013-2016
Indicatorii Unitatea
de măsură 2013 2014 2015 2016
efectiv pronostic
Produsul intern brut nominal mild. lei 100,5 112,0 121,9 133,5
faţă de anul precedent în preţuri
comparabile % 109,4 104,8 99,50 101,5
Indicele preţurilor de consum
mediu anual % 104,6 105,1 109,7 110,5
la sfîrşitul anului % 105,2 104,7 113,6 107,8
Cursul de schimb al leului
mediu anual lei/USD 12,59 14,04 18,82 21,09
la sfîrşitul anului lei/USD 13,06 15,62 19,66 21,81
Exporturi mil.USD 2428,3 2339,5 1966,9 2000
faţă de anul precedent % 112,3 96,3 84,1 101
Importuri mil.USD 5492,4 5317,0 3986,8 4050
faţă de anul precedent % 105,4 96,8 75 102
Soldul balanţei comerciale mil.USD -3064,1 -2977,4 -2019,9 -2050
Producţia industrială în preţuri
curente mild. lei 39,4 43,5 46,6 48,5
faţă de anul precedent în preţuri
comparabile % 108,6 107,3 100,6 102,0
Producţia agricolă în preţuri
curente mild. lei 23,8 27,3 26,8 27,2
faţă de anul precedent în preţuri
comparabile % 139,1 108,6 86,2 105
Investiţiile în active materiale pe
termen lung mild. lei 19,1 20,8 20,8 21,9
faţă de anul precedent în preţuri
comparabile % 104,2 102,3 91,2 102,0
Salariul nominal mediu lunar lei 3765,1 4172 4610,9 5050
faţă de anul precedent: nominal % 108,3 110,8 110,5 109,8
real % 103,5 105,4 100,7 99,4
Fondul de remunerare a muncii mild. lei 27,4 30,1 33,0 36,2
faţă de anul precedent: nominal % 107,3 109,9 109,7 109,4
real % 102,5 104,5 100,0 99,0
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Cheltuieli, total 4214344,2 2717559,4
Mijloace, total 4214344,2 2717559,4
Intrări externe 3960914,8 3614686,5
Granturi 1710089,0 909405,9
Împrumuturi 2242775,9 2676079,9
Alte venituri 8049,9 29200,7
Diferența de curs 162381,2
Recreditare 111958,0 -896177,7
Dobînzi încasate la soldurile bănești 17,8 1917,8
Rambursarea împrumutului instituțiilor nefinanciare -250215,2 265731,6
Transferuri 34684,0
Modificarea soldurilor (+,-) 194603,6 -268598,8
Sold la începutul anului 1281544,9 1086941,2
Sold la sfîrșitul anului 1086941,3 1355540,1
Curtea de Conturi 104
1Proiectul "Consolidarea capacității Curții de Conturi a
RM”01 0510 70068
Cheltuieli, total 2+3 17229,4
Mijloace, total 1+4+5+9 17229,4
Intrări externe 16033,7
Granturi 16033,7
Împrumuturi
Diferența de curs 232,8
Modificarea soldurilor (+,-) 962,9
Sold la începutul anului 962,9
Sold la sfîrșitul anului
Cancelaria de Stat 201
2 Proiectul “e-Transformare a Guvernării” 01 0303 70053
Cheltuieli, total 2+3 84065,4 126080,2
Mijloace, total 1+4+5+9 84065,4 126080,2
Intrări externe 84851,0 122307,4
Granturi
Împrumuturi 84851,0 122307,4
Diferența de curs 698,8
Modificarea soldurilor (+,-) -1484,4 3772,8
Sold la începutul anului 2288,4 3772,8
Sold la sfîrșitul anului 3772,8
Ministerul Economiei 202
3
Proiectul ”Conducta de interconectare a sistemului de
transport de gaze naturale din România cu sistemul de
transport de gaze naturale din Republica Moldova pe
direcția Iași-Ungheni”
04 5802 70122
Cheltuieli, total 2+3 1229,2 11282,7
Mijloace, total 1+4+5+9 1229,2 11282,7
Intrări externe 13382,7
Granturi 13382,7
Împrumuturi
Diferența de curs 747,5
Modificarea soldurilor (+,-) -12901,0 11282,7
Sold la începutul anului 12901,0
Sold la sfîrșitul anului 12901,0 1618,3
4 Proiectul ”Reabilitarea rețelelor electrice” 04 5803 70096
Cheltuieli, total 2+3 128300,0
Mijloace, total 1+4+5+9 128300,0
Intrări externe 15800,0
Granturi
Împrumuturi 15800,0
Diferența de curs 13252,8
Recreditare -15800,0
Modificarea soldurilor (+,-) -13252,8 128300,0
Sold la începutul anului 115614,6 128867,4
Sold la sfîrșitul anului 128867,4 567,4
5
Proiectul "Interconectarea sistemelor energetice ale RM
si Ucrainei la Comunitatea Europeana a Operatorilor de
Energie Electrica (ENTSO-E)”
04 5803 70079
Cheltuieli, total 2+3 31310,9 89910,7
Mijloace, total 1+4+5+9 31310,9 89910,7
Intrări externe 88805,0
Granturi 88805,0
Împrumuturi
Diferența de curs 3055,0
Modificarea soldurilor (+,-) 28255,9 1105,7
Sold la începutul anului 29361,6 1105,7
Sold la sfîrșitul anului 1105,7
Tabelul nr. 10 la Nota informativă
Sinteza proiectelor finanțate din surse externe,
incluse în bugetul de stat pe anii 2015-2016mii lei
Nr.
d/oDenumirea
CoduriExecutat
2015
Proiect
2016autoritate
publicăfuncția
program/
subprogramactivitate Eco (K2)
1
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Nr.
d/oDenumirea
CoduriExecutat
2015
Proiect
2016autoritate
publicăfuncția
program/
subprogramactivitate Eco (K2)
6
Proiectul "Îmbunătățirea eficienței sectorului de
alimentare centralizată cu energie termică
(SACET/DHEIP)"
04 5805 70110
Cheltuieli, total 2+3 38488,4 18042,0
Mijloace, total 1+4+5+9 38488,4 18042,0
Intrări externe 45482,1 220973,0
Granturi
Împrumuturi 45432,3 220943,0
Alte venituri 49,8 30,0
Recreditare -202931,0
Diferența de curs 666,9
Modificarea soldurilor (+,-) -7660,6 -6973,9
Sold la începutul anului 7660,6
Sold la sfîrșitul anului 7660,6 7660,6
7Proiectul "Reforma sectorului energetic și sporirea
eficienței în sectorul energeticii"04 5804 70099
Cheltuieli, total 2+3 2552,7
Mijloace, total 1+4+5+9 2552,7
Intrări externe 2361,0
Granturi 2361,0
Împrumuturi
Diferența de curs 23,3
Modificarea soldurilor (+,-) 168,4
Sold la începutul anului 168,4
Sold la sfîrșitul anului
8
Proiectul "Sporirea capacității Ministerului Economiei al
Republicii Moldova în domeniul eficienții a resurselor
regenerabile în sectorul energetic"
04 5804 70098
Cheltuieli, total 2+3 4299,3 13806,5
Mijloace, total 1+4+5+9 4299,3 13806,5
Intrări externe 9357,8
Granturi 9357,8
Împrumuturi
Diferența de curs 1107,6
Dobînzi încasate la soldurile bănești 17,8
Modificarea soldurilor (+,-) -6183,9 13806,5
Sold la începutul anului 7622,6 13806,5
Sold la sfîrșitul anului 13806,5
9 Proiectul "Energie si Biomasa" 04 5804 70106
Cheltuieli, total 2+3 401,0 3150,0
Mijloace, total 1+4+5+9 401,0 3150,0
Intrări externe -287,7 3150,0
Granturi -287,7 3150,0
Împrumuturi
Recreditare 402,6
Modificarea soldurilor (+,-) 688,7
Sold la începutul anului 1463,3 774,6
Sold la sfîrșitul anului 774,6 774,6
10 Proiectul "Proiectul energetic II" 04 5803 70028
Cheltuieli, total 2+3 93,0
Mijloace, total 1+4+5+9 93,0
Intrări externe 11,5
Granturi
Împrumuturi
Alte venituri 11,5
Diferența de curs 7,2
Modificarea soldurilor (+,-) 74,3
Sold la începutul anului 74,3
Sold la sfîrșitul anului
11Proiectul"Grantul pentru promovarea eforturilor
privind ajustările economice structurale"04 5002 70034
Cheltuieli, total 2+3 -763,5 1467,9
Mijloace, total 1+4+5+9 -763,5 1467,9
Intrări externe 909,2 338,1
Granturi
Împrumuturi
Alte venituri 909,2 338,1
Recreditare 2691,4 3000,0
Diferența de curs 520,3
Modificarea soldurilor (+,-) -2193,0 -1870,2
Sold la începutul anului 15212,7 17405,7
Sold la sfîrșitul anului 17405,7 19275,9
12Proiectul "Politici inteligente de Cluster pentru Europa
de Sud- Est"04 6002 70080
Cheltuieli, total 2+3 296,9 343,8
Mijloace, total 1+4+5+9 296,9 343,8
Intrări externe
Granturi
Împrumuturi
Diferența de curs 50,8
Modificarea soldurilor (+,-) 246,1 343,8
2
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Nr.
d/oDenumirea
CoduriExecutat
2015
Proiect
2016autoritate
publicăfuncția
program/
subprogramactivitate Eco (K2)
Sold la începutul anului 589,9 343,8
Sold la sfîrșitul anului 343,8
13 Proiectul "Dezvoltarea sectorului privat" 04 5002 70100
Cheltuieli, total 2+3 2643,2
Mijloace, total 1+4+5+9 2643,2
Intrări externe 901,5
Granturi 901,5
Împrumuturi
Diferența de curs 202,2
Modificarea soldurilor (+,-) 1539,5
Sold la începutul anului 1539,5
Sold la sfîrșitul anului
14 Proiectul "Ameliorarea Competitivitatii II" 04 5002 70074
Cheltuieli, total 2+3 161351,5 66370,0
Mijloace, total 1+4+5+9 161351,5 66370,0
Intrări externe 171277,0 151399,4
Granturi
Împrumuturi 171252,6 151399,4
Alte venituri 24,4
Recreditare -85029,4
Diferența de curs 1193,5
Modificarea soldurilor (+,-) -11119,0
Sold la începutul anului 2732,8 13851,8
Sold la sfîrșitul anului 13851,8 13851,8
15 Proiectul "Ameliorarea Competitivitatii " 04 5002 70004
Cheltuieli, total 2+3 31,6
Mijloace, total 1+4+5+9 31,6
Intrări externe
Granturi
Împrumuturi
Recreditare -24,4
Diferența de curs 1,0
Modificarea soldurilor (+,-) 30,6
Sold la începutul anului 30,6
Sold la sfîrșitul anului
Ministerul Finantelor 203
16
Proiectul "IMPEFO-imbunatatirea cooperarii
transfrontaliere intre RM si Romania privind produsele
petroliere si alimentare (Laboratorul Vamal)"
01 0502 70058
Cheltuieli, total 2+3 39289,0 436,2
Mijloace, total 1+4+5+9 39289,0 436,2
Intrări externe 34501,4
Granturi 34501,4
Împrumuturi
Diferența de curs 960,3
Modificarea soldurilor (+,-) 3827,3 436,2
Sold la începutul anului 4263,5 436,2
Sold la sfîrșitul anului 436,2
17 Proiectul "Reforma administratiei fiscale" 01 0502 70107
Cheltuieli, total 2+3 136,6 6121,0
Mijloace, total 1+4+5+9 136,6 6121,0
Intrări externe 997,8 5275,0
Granturi 997,8 5275,0
Împrumuturi
Diferența de curs -15,2
Modificarea soldurilor (+,-) -846,0 846,0
Sold la începutul anului 846,0
Sold la sfîrșitul anului 846,0
18Proiectul "Dezvoltarea capacitatilor functionale in
domeniul achizitiilor publice"01 0508 70065
Cheltuieli, total 2+3 1494,4
Mijloace, total 1+4+5+9 1494,4
Intrări externe 1124,9
Granturi 1124,9
Împrumuturi
Diferența de curs 76,4
Modificarea soldurilor (+,-) 293,1
Sold la începutul anului 293,1
Sold la sfîrșitul anului
19Proiectul Regional "Ecologizarea economiei în
vecinătatea estică” (Eap-Green)01 0508 70150
Cheltuieli, total 2+3 1198,5
Mijloace, total 1+4+5+9 1198,5
Intrări externe 1198,5
Granturi 1198,5
Împrumuturi
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
3
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Nr.
d/oDenumirea
CoduriExecutat
2015
Proiect
2016autoritate
publicăfuncția
program/
subprogramactivitate Eco (K2)
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare 209
20Proiectul pentru servicii de finanțare rurală și dezvoltare
a businessului agricol (IFADV)04 5102 70050
Cheltuieli, total 2+3 19840,5 16119,9
Mijloace, total 1+4+5+9 19840,5 16119,9
Intrări externe 18323,9 36119,9
Granturi 1631,9
Împrumuturi 18323,9 34488,0
Diferența de curs 3737,0
Recreditare 87,2 -20000,0
Transferuri 497,6
Modificarea soldurilor (+,-) -2718,0
Sold la începutul anului 14769,5 17487,5
Sold la sfîrșitul anului 17487,5 17487,5
21Programul de Restructurare a Sectorului Viticulturii și
Vinificației04 5104 70057
Cheltuieli, total 2+3 118260,4 30777,2
Mijloace, total 1+4+5+9 118260,4 30777,2
Intrări externe 169481,6 103176,2
Granturi
Împrumuturi 169481,6 183500,0
Diferența de curs 2275,0
Recreditare -152722,8
Modificarea soldurilor (+,-) -53496,2
Sold la începutul anului 26827,6 80323,8
Sold la sfîrșitul anului 80323,8 80323,8
22 Proiectul ”Agricultura competitivă” 04 5102 70103
Cheltuieli, total 2+3 289286,3 95615,6
Mijloace, total 1+4+5+9 289286,3 95615,6
Intrări externe 316286,1 95615,6
Granturi 61419,2 24299,5
Împrumuturi 254866,9 71316,1
Diferența de curs 2928,6
Modificarea soldurilor (+,-) -29928,4
Sold la începutul anului 6889,6 36818,0
Sold la sfîrșitul anului 36818,0 36818,0
23Proiectul ”Programul Rural de Rezilienţă Economico-
Climatică Incluzivă" (IFAD VI)04 5102 70104
Cheltuieli, total 2+3 55175,3 97993,5
Mijloace, total 1+4+5+9 55175,3 97993,5
Intrări externe 83595,3 97993,5
Granturi 35695,3 57511,7
Împrumuturi 47900,0 73892,8
Diferența de curs 3847,4
Recreditare -33411,0
Transferuri 1628,1
Modificarea soldurilor (+,-) -33895,5
Sold la începutul anului 5409,8 39305,3
Sold la sfîrșitul anului 39305,3 39305,3
24Proiectul "Asistenta in cadrul Acordului dintre
Guvernul Republicii Moldova si Guvernul Poloniei"04 5102 70093
Cheltuieli, total 2+3
Mijloace, total 1+4+5+9
Intrări externe 116,8 100000,0
Granturi
Împrumuturi 100000,0
Alte venituri 116,8
Recreditare -100000,0
Modificarea soldurilor (+,-) -116,8
Sold la începutul anului 116,8
Sold la sfîrșitul anului 116,8 116,8
25 Proiectul "Revitalizarea agriculturii" 04 5102 70006
Cheltuieli, total 2+3 38,6
Mijloace, total 1+4+5+9 38,6
Intrări externe
Granturi
Împrumuturi
Diferența de curs 7,8
Recreditare -38,6
Modificarea soldurilor (+,-) 30,8
Sold la începutul anului 30,8
Sold la sfîrșitul anului
26 Proiectul "Servicii de finanțare rurală și marketing" 04 5102 70044
Cheltuieli, total 2+3 14,8
Mijloace, total 1+4+5+9 14,8
Intrări externe -0,4
Granturi
Împrumuturi -21,0
Alte venituri -0,4
Diferența de curs 3,2
4
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Nr.
d/oDenumirea
CoduriExecutat
2015
Proiect
2016autoritate
publicăfuncția
program/
subprogramactivitate Eco (K2)
Recreditare -3,2
Modificarea soldurilor (+,-) 33,0
Sold la începutul anului 33,0
Sold la sfîrșitul anului
27 Livada Moldovei 04 5102 70092
Cheltuieli, total 2+3
Mijloace, total 1+4+5+9
Intrări externe 120000,0
Granturi
Împrumuturi 120000,0
Recreditare -120000,0
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
28Proiectul "Suport pentru cooperarea științifică și
tehnică"01/04
1602/1901
/1907/500
7/5807
70086
Cheltuieli, total 2+3 57,4 92,9
Mijloace, total 1+4+5+9 57,4 92,9
Intrări externe 27,9 65,0
Granturi 27,9 65,0
Împrumuturi
Modificarea soldurilor (+,-) 29,5 27,9
Sold la începutul anului 57,4 27,9
Sold la sfîrșitul anului 27,9
Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei 214
29Proiect"Consolidarea eficacitatii retelei de asistenta
sociala"10 9020 70064
Cheltuieli, total 2+3 16919,4 24543,5
Mijloace, total 1+4+5+9 16919,4 24543,5
Intrări externe 17555,8 24543,5
Granturi
Împrumuturi 17555,8 24543,5
Diferența de curs -22,5
Modificarea soldurilor (+,-) -613,9
Sold la începutul anului 193,3 807,2
Sold la sfîrșitul anului 807,2 807,2
30Proiectul "Facilitarea implementarii prioritatii nr.9 a
Strategiei pentru regiunea Dunarii"10 9020 70132
Cheltuieli, total 2+3 1277,0
Mijloace, total 1+4+5+9 0,0 1277,0
Intrări externe 363,9 909,7
Granturi 363,9 909,7
Împrumuturi
Diferența de curs 3,4
Modificarea soldurilor (+,-) -367,3 367,3
Sold la începutul anului 367,3
Sold la sfîrșitul anului 367,3
Ministerul Sanatatii 215
31
Proiectul "Programul de profilaxie si control al infectiei
HIV/SIDA, al infectiilor cu transmitele sexuala si a
tuberculozei"
07 8018 70014
Cheltuieli, total 2+3 66442,3 87816,0
Mijloace, total 1+4+5+9 66442,3 87816,0
Intrări externe 52779,9 87816,0
Granturi 51601,5 87816,0
Împrumuturi
Alte venituri 1178,4
Diferența de curs 6666,9
Modificarea soldurilor (+,-) 6995,5
Sold la începutul anului 41080,6 34085,1
Sold la sfîrșitul anului 34085,1 34085,1
32Proiect"Reforma de planificare strategica a
managementului informatiei in sanatate din Moldova"07 8019 70081
Cheltuieli, total 2+3 91,5
Mijloace, total 1+4+5+9 91,5
Intrări externe -575,6
Granturi -575,6
Împrumuturi
Diferența de curs 133,5
Modificarea soldurilor (+,-) 533,6
Sold la începutul anului 533,6
Sold la sfîrșitul anului
33Proiectul "Imbunatatirea serviciilor medicale in
Republica Moldova"07 8019 70082
Cheltuieli, total 2+3 571021,9 13056,7
Mijloace, total 1+4+5+9 571021,9 13056,7
Intrări externe 571021,9 13056,7
Granturi
Împrumuturi 571021,9 13056,7
5
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Nr.
d/oDenumirea
CoduriExecutat
2015
Proiect
2016autoritate
publicăfuncția
program/
subprogramactivitate Eco (K2)
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
34Proiectul "Modernizarea sectorului sanatatii in
Republica Moldova"07 8019 70083
Cheltuieli, total 2+3 470,2 10191,3
Mijloace, total 1+4+5+9 470,2 10191,3
Intrări externe 3761,6 10191,3
Granturi
Împrumuturi 3761,6 10191,3
Diferența de curs 165,5
Modificarea soldurilor (+,-) -3456,9
Sold la începutul anului 3456,9
Sold la sfîrșitul anului 3456,9 3456,9
35 Proiectul "Reconstrucția Spitalului Clinic Republican" 07 8019 70041
Cheltuieli, total 2+3
Mijloace, total 1+4+5+9
Intrări externe -117,8
Granturi
Împrumuturi -117,8
Diferența de curs 32,1
Modificarea soldurilor (+,-) 85,7
Sold la începutul anului 210,6 124,9
Sold la sfîrșitul anului 124,9 124,9
Ministerul Educatiei 212
36 Proiectul "Reforma de Educatie din Moldova" 09 8801 70084
Cheltuieli, total 2+3 3438,4 7435,8
Mijloace, total 1+4+5+9 3438,4 7435,8
Intrări externe 2997,5 7435,8
Granturi
Împrumuturi 2997,5 7435,8
Diferența de curs 584,4
Modificarea soldurilor (+,-) -143,5
Sold la începutul anului 2181,5 2325,0
Sold la sfîrșitul anului 2325,0 2325,0
37 Proiectul "Parteneriatul Global pentru Educatie" 09 8802 70066
Cheltuieli, total 2+3 255,3
Mijloace, total 1+4+5+9 255,3
Intrări externe -266,0
Granturi -266,0
Împrumuturi
Diferența de curs 101,3
Modificarea soldurilor (+,-) 420,0
Sold la începutul anului 420,0
Sold la sfîrșitul anului
38 Proiectul ”Promovarea educatiei inclusive in RM” 09 8813 70134
Cheltuieli, total 2+3 2965,8
Mijloace, total 1+4+5+9 2965,8
Intrări externe 2965,8
Granturi 2965,8
Împrumuturi
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
39 Proiectul ”Energie și Biomasă” 09 8808 70106
Cheltuieli, total 2+3 2128,9
Mijloace, total 1+4+5+9 2128,9
Intrări externe 2128,9
Granturi 2128,9
Împrumuturi
Modificarea soldurilor (+,-) -2128,9 2128,9
Sold la începutul anului 2128,9
Sold la sfîrșitul anului 2128,9
40Proiectul "Suport pentru cooperarea stiintifica si
tehnica"01/04
1602/1901
/1907/500
7/5807
70086
Cheltuieli, total 2+3 2029,8 3009,9
Mijloace, total 1+4+5+9 2029,8 3009,9
Intrări externe 862,5 3000,0
Granturi 862,5 3000,0
Împrumuturi
Modificarea soldurilor (+,-) 1167,3 9,9
Sold la începutul anului 1177,2 9,9
Sold la sfîrșitul anului 9,9 0,0
41Proiectul "Fortificarea capacităților Sistemului
Informațional de Management în Educație"09 8801 70168
Cheltuieli, total 2+3 6750,0
Mijloace, total 1+4+5+9 6750,0
Intrări externe 6750,0
Granturi 6750,0
Împrumuturi
6
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Nr.
d/oDenumirea
CoduriExecutat
2015
Proiect
2016autoritate
publicăfuncția
program/
subprogramactivitate Eco (K2)
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
Ministerul Culturii 213
42Proiectul "Educatia artistica si culturala in contextul
cooperarii transfrontaliere durabile"09 8809 70118
Cheltuieli, total 2+3 898,9 54,5
Mijloace, total 1+4+5+9 898,9 54,5
Intrări externe 917,8
Granturi 917,8
Împrumuturi
Diferența de curs 35,6
Modificarea soldurilor (+,-) -54,5 54,5
Sold la începutul anului 54,5
Sold la sfîrșitul anului 54,5
Ministerul Justiției 204
43 Proiectul ”Construcția penitenciarului din Chisinau” 03 4302 70097
Cheltuieli, total 2+3 508,9 17420,0
Mijloace, total 1+4+5+9 508,9 17420,0
Intrări externe 2,2 17420,0
Granturi 9120,0
Împrumuturi 8300,0
Alte venituri 2,2
Diferența de curs 223,8
Modificarea soldurilor (+,-) 282,9
Sold la începutul anului 1826,6 1543,7
Sold la sfîrșitul anului 1543,7 1543,7
44Proiectul "Inovare, dezvoltare si comunicare pentru o
mai buna educatie in sistemul penitenciar (IDECOM)03 4302 70109
Cheltuieli, total 2+3 123,4 470,5
Mijloace, total 1+4+5+9 123,4 470,5
Intrări externe 278,8 470,5
Granturi 278,8 470,5
Împrumuturi
Diferența de curs 4,2
Modificarea soldurilor (+,-) -159,6
Sold la începutul anului 159,6
Sold la sfîrșitul anului 159,6 159,6
45 Proiectul "Invatam prin actiune" 03 4302 70121
Cheltuieli, total 2+3 389,6 299,4
Mijloace, total 1+4+5+9 389,6 299,4
Intrări externe 382,3 299,4
Granturi 382,3 299,4
Împrumuturi
Diferența de curs 7,4
Modificarea soldurilor (+,-) -0,1 0,0
Sold la începutul anului 0,1
Sold la sfîrșitul anului 0,1 0,1
Ministerul Afacerilor Interne 205
46
Proiectul"Crearea unei infrastructuri globale si
consolidate de frontiera-factor al unei dezvoltari social-
economice durabile si planificarii spatiale complexe"
03 3505 70063
Cheltuieli, total 2+3 23368,4 11220,0
Mijloace, total 1+4+5+9 23368,4 11220,0
Intrări externe 30244,0
Granturi 30244,0
Împrumuturi
Diferența de curs 865,1
Modificarea soldurilor (+,-) -7740,7 11220,0
Sold la începutul anului 3479,3 11220,0
Sold la sfîrșitul anului 11220,0
47
Imbunatatirea serviciilor mobile terestre si avia- de
interventie de urgenta, descarcare si reanimare acordate
in consecinta dezastrelor majore in zona transfrontaliera-
SMURD"
03 3702 70062
Cheltuieli, total 2+3 16619,1
Mijloace, total 1+4+5+9 16619,1
Intrări externe 15507,2
Granturi 15507,2
Împrumuturi
Diferența de curs 308,9
Modificarea soldurilor (+,-) 803,0
Sold la începutul anului 803,8 0,8
Sold la sfîrșitul anului 0,8 0,8
48Proiect "Consolidarea serviciului salvatori si pompieri in
localitatile rurale ale RM"03 3702 70108
Cheltuieli, total 2+3 49964,4 82149,8
Mijloace, total 1+4+5+9 49964,4 82149,8
Intrări externe 49964,4 82149,8
Granturi
Împrumuturi 49964,4 82149,8
7
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Nr.
d/oDenumirea
CoduriExecutat
2015
Proiect
2016autoritate
publicăfuncția
program/
subprogramactivitate Eco (K2)
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
Ministerul Apărării 207
49 Proiect "Cooperarea cu SUA" 02 3104 70152
Cheltuieli, total 2+3 5000,0
Mijloace, total 1+4+5+9 5000,0
Intrări externe 5000,0
Granturi 5000,0
Împrumuturi
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
50 Proiect "Cooperarea cu NATO" 02 3104 70153
Cheltuieli, total 2+3 1000,0
Mijloace, total 1+4+5+9 1000,0
Intrări externe 1000,0
Granturi 1000,0
Împrumuturi
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
Ministerul Dezvoltării Regionale şi
Construcţiilor208
51 Proiectul ”Construcția locuințelor sociale II” 06 7504 70022
Cheltuieli, total 2+3 47887,6 77348,6
Mijloace, total 1+4+5+9 47887,6 77348,6
Intrări externe 60387,9 70119,0
Granturi
Împrumuturi 60381,5 47019,0
Recreditare 0,3
Alte venituri 6,4 23100,0
Diferența de curs -587,3
Transferuri 16600,0
Modificarea soldurilor (+,-) -28513,0 7229,6
Sold la începutul anului 7274,7 35787,7
Sold la sfîrșitul anului 35787,7 28558,1
52 Proiectul "Modernizarea serviciilor publice locale" 06 7503 70102
Cheltuieli, total 2+3 -55273,5 40639,2
Mijloace, total 1+4+5+9 -55273,5 40639,2
Intrări externe
Granturi
Împrumuturi
Diferența de curs 6420,8
Recreditare 67686,1
Modificarea soldurilor (+,-) -61694,3 40639,2
Sold la începutul anului 50855,5 112549,8
Sold la sfîrșitul anului 112549,8 71910,6
53 Proiectul"Danube connects/Dunarea uneste" 04 5004 70113
Cheltuieli, total 2+3 203,1 4597,5
Mijloace, total 1+4+5+9 203,1 4597,5
Intrări externe 1290,7 3360,0
Granturi 1290,7 3360,0
Împrumuturi
Diferența de curs 149,9
Modificarea soldurilor (+,-) -1237,5 1237,5
Sold la începutul anului 1237,5
Sold la sfîrșitul anului 1237,5
54
Proiectul "Crearea sistemului integrat de dezvoltare
durabila a sectorului apicol in Regiunea de Dezvoltare
Nord a RM"
04 5004 70114
Cheltuieli, total 2+3 186,6 3462,4
Mijloace, total 1+4+5+9 186,6 3462,4
Intrări externe 3321,8 3462,4
Granturi 3321,8 3462,4
Împrumuturi
Diferența de curs 61,0
Modificarea soldurilor (+,-) -3196,2
Sold la începutul anului 3196,2
Sold la sfîrșitul anului 3196,2 3196,2
Academia de Stiinte a Moldovei 501
55 Proiectul "Programul Cadru 7" 01/04
1602/1901
/1907/500
7/5807
70085
Cheltuieli, total 2+3 5495,2 6986,7
Mijloace, total 1+4+5+9 5495,2 6986,7
Intrări externe 3980,6 5287,6
Granturi 3980,6 5287,6
Împrumuturi
Diferența de curs 405,3
Recreditare 36,1
8
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Nr.
d/oDenumirea
CoduriExecutat
2015
Proiect
2016autoritate
publicăfuncția
program/
subprogramactivitate Eco (K2)
Modificarea soldurilor (+,-) 1109,3 1699,1
Sold la începutul anului 2808,4 1699,1
Sold la sfîrșitul anului 1699,1
56Proiectul"Programul-cadru al UE pentru cercetare si
inovare-Orizont 2020"01/04
1606/1901
/500770105
Cheltuieli, total 2+3 10436,5 27362,8
Mijloace, total 1+4+5+9 10436,5 27362,8
Intrări externe 19438,9 10848,8
Granturi 19438,9 10848,8
Împrumuturi
Diferența de curs 995,9
Modificarea soldurilor (+,-) -9998,3 16514,0
Sold la începutul anului 8426,5 18424,8
Sold la sfîrșitul anului 18424,8 1910,8
57Proiectul "Programul Operational Comun "Bazinul
Marii Negre 2007-2013""01/04
1602/1907
/500770087
Cheltuieli, total 2+3 1407,7 578,5
Mijloace, total 1+4+5+9 1407,7 578,5
Intrări externe 741,9
Granturi 741,9
Împrumuturi
Diferența de curs 58,2
Modificarea soldurilor (+,-) 607,6 578,5
Sold la începutul anului 1186,2 578,5
Sold la sfîrșitul anului 578,6
58Proiectul ”Suport pentru cooperarea științifică și
tehnică"01/04
1602/1901
/1907/500
7/5807
70086
Cheltuieli, total 2+3 12699,7 16688,1
Mijloace, total 1+4+5+9 12699,7 16688,1
Intrări externe 10251,5 15074,3
Granturi 10251,5 15074,3
Împrumuturi
Diferența de curs 308,5
Recreditare 12,4
Modificarea soldurilor (+,-) 2139,7 1613,8
Sold la începutul anului 3753,5 1613,8
Sold la sfîrșitul anului 1613,8
Fondul de Investiţii Sociale 504
59
Proiectul ”Programul de asistență tehnică și financiară
acordată de Guvernul României pentru instituțiile
preșcolare din Republica Moldova”
09 8802 70073
Cheltuieli, total 2+3 295386,9 74227,8
Mijloace, total 1+4+5+9 295386,9 74227,8
Intrări externe 1581,3
Granturi
Împrumuturi
Alte venituri 1581,3
Diferența de curs 33377,3
Recreditare 754,0
Rambursarea împrumutului instituțiilor nefinanciare -45328,2 50952,6
Transferuri 11606,2
Modificarea soldurilor (+,-) 294150,3 23275,2
Sold la începutul anului 368378,1 74227,8
Sold la sfîrșitul anului 74227,8 50952,6
60 Proiectul "Proiectul II al Fondului de Investiții Sociale" 09 8806 70023
Cheltuieli, total 2+3 31203,8 48300,0
Mijloace, total 1+4+5+9 31203,8 48300,0
Intrări externe 16450,5 48300,0
Granturi 15599,9 48300,0
Împrumuturi
Alte venituri 850,6
Recreditare -1928,7
Diferența de curs 1906,3
Transferuri 690,5
Modificarea soldurilor (+,-) 12156,5
Sold la începutul anului 32040,9 19884,4
Sold la sfîrșitul anului 19884,4 19884,4
61 Proiectul "Parteneriatul Global pentru Educație" 09 8802 70066
Cheltuieli, total 2+3 160,7
Mijloace, total 1+4+5+9 160,7
Intrări externe 160,7
Granturi 160,7
Împrumuturi
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Drumurilor210
9
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Nr.
d/oDenumirea
CoduriExecutat
2015
Proiect
2016autoritate
publicăfuncția
program/
subprogramactivitate Eco (K2)
62Proiectul "Proiectul de achizitie a locomotivelor si de
restructurare a infrastructurii feroviare"04 6405 70124
Cheltuieli, total 2+3 110250,0
Mijloace, total 1+4+5+9 110250,0
Intrări externe 310250,0
Granturi 110250,0
Împrumuturi 200000,0
Recreditare -200000,0
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
63Proiectul de susținere a Programului în sectorul
drumurilor04 6402 70024
Cheltuieli, total 2+3 711062,7 1007849,5
Mijloace, total 1+4+5+9 711062,7 1007849,5
Intrări externe 685952,5 1428418,5
Granturi 6817,2 306205,8
Împrumuturi 679135,3 1122212,7
Diferența de curs 60476,2
Rambursarea împrumutului instituțiilor nefinanciare -204887,0 214779,0
Modificarea soldurilor (+,-) 169521,0 -635348,1
Sold la începutul anului 429881,1 260360,1
Sold la sfîrșitul anului 260360,1 895708,2
Ministerul Mediului 211
64Proiectul "Generarea biogazului din dejecțiile
animaliere"05 7004 70101
Cheltuieli, total 2+3 4039,1
Mijloace, total 1+4+5+9 4039,1
Intrări externe 2157,4
Granturi 2157,4
Împrumuturi
Diferența de curs 294,6
Modificarea soldurilor (+,-) 1587,1
Sold la începutul anului 1587,1
Sold la sfîrșitul anului
65 Proiectul de management al calamitatilor si riscurilor
climaterice 05 5010 70051
Cheltuieli, total 2+3 20669,9 41230,2
Mijloace, total 1+4+5+9 20669,9 41230,2
Intrări externe 24245,2 36824,4
Granturi
Împrumuturi 24225,2 36824,4
Alte venituri 20,0
Diferența de curs 376,7
Modificarea soldurilor (+,-) -3952,0 4405,8
Sold la începutul anului 453,9 4405,9
Sold la sfîrșitul anului 4405,9 0,1
66Proiectul "Suport pentru operatiunile de proiect ale
Oficiului Finantarii de Carbon"05 7004 70078
Cheltuieli, total 2+3 1046,9 1235,7
Mijloace, total 1+4+5+9 1046,9 1235,7
Intrări externe 1090,8 1101,6
Granturi 1090,8 1101,6
Împrumuturi
Diferența de curs 58,0
Modificarea soldurilor (+,-) -101,9 134,1
Sold la începutul anului 32,2 134,1
Sold la sfîrșitul anului 134,1
67Proiectul ”Lucrări de consolidare a barajului Costești-
Stînca (EAST AVERT)”05 7004 70069
Cheltuieli, total 2+3 14781,1 21530,4
Mijloace, total 1+4+5+9 14781,1 21530,4
Intrări externe 17355,4 6346,9
Granturi 17355,4 6346,9
Împrumuturi
Diferența de curs 767,9
Transferuri 3661,6
Modificarea soldurilor (+,-) -7003,8 15183,5
Sold la începutul anului 8179,7 15183,5
Sold la sfîrșitul anului 15183,5
68 Programul de dezvoltare a serviciilor de aprovizionare
cu apa potabila 06 7503 70052
Cheltuieli, total 2+3 85501,9 1878,1
Mijloace, total 1+4+5+9 85501,9 1878,1
Intrări externe 55711,3
Granturi 13948,1
Împrumuturi 41763,2
Diferența de curs 3721,4
Modificarea soldurilor (+,-) 26069,2 1878,1
Sold la începutul anului 27947,3 1878,1
Sold la sfîrșitul anului 1878,1
10
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Nr.
d/oDenumirea
CoduriExecutat
2015
Proiect
2016autoritate
publicăfuncția
program/
subprogramactivitate Eco (K2)
69 Proiectul național de alimentare cu apă și canalizare 06 7503 70040
Cheltuieli, total 2+3
Mijloace, total 1+4+5+9
Intrări externe
Granturi
Împrumuturi
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului 69,5 69,5
Sold la sfîrșitul anului 69,5 69,5
70 Proiectul "Proiectul de alimentare cu apa in regiunea
Nord" 06 7503 70095
Cheltuieli, total 2+3 100000,0
Mijloace, total 1+4+5+9 100000,0
Intrări externe 100000,0
Granturi 69300,0
Împrumuturi 30700,0
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
71 Proiectul "Studiu de fezabilitate "Extinderea
apeductului centralizat Chisinau-Straseni-Calarasi"" 06 7503 70128
Cheltuieli, total 2+3 10500,0
Mijloace, total 1+4+5+9 10500,0
Intrări externe 10500,0
Granturi 10500,0
Împrumuturi
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
72
Proiectul "Consolidarea rețelei de arii naturale
protejate pentru conservarea biodiversității și dezvoltării
durabile în regiunea Delta Dunării și Prutul de Jos""
05 7005 70149
Cheltuieli, total 2+3 114,0
Mijloace, total 1+4+5+9 114,0
Intrări externe 114,0
Granturi 114,0
Împrumuturi
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
73
Proiectul "Consolidarea cadrului instituțional în
sectorul alimentării cu apă și sanitație în Republica
Moldova"
06 7503 70166
Cheltuieli, total 2+3 19266,0
Mijloace, total 1+4+5+9 19266,0
Intrări externe 19266,0
Granturi 19266,0
Împrumuturi
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
Comisia Electorală Centrală 402
74 Proiectul "Îmbunătățirea democrației în Moldova prin
suport parlamentar și electoral" 01 2202 70167
Cheltuieli, total 2+3 404,0
Mijloace, total 1+4+5+9 404,0
Intrări externe 404,0
Granturi 404,0
Împrumuturi
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
Fondul Provocările Mileniului Moldova (Fondul
de dezvoltare durabila in RM)505
75 Proiectul ”Tranziția la agricultura performantă” 04 5108 70054
Cheltuieli, total 2+3 1048020,0 116950,6
Mijloace, total 1+4+5+9 1048020,0 116950,6
Intrări externe 1091359,1 5732,6
Granturi 1088058,5
Împrumuturi
Diferența de curs 8462,9
Recreditare 42282,8 30716,5
Alte venituri 3300,6 5732,6
Dobînda încasată la soldurile mijloacelor bănești 1917,8
Modificarea soldurilor (+,-) -51802,0 78583,7
Sold la începutul anului 49648,5 101450,5
Sold la sfîrșitul anului 101450,5 22866,8
76 Proiectul ”Reabilitarea drumurilor” 04 6402 70055
Cheltuieli, total 2+3 157245,4
Mijloace, total 1+4+5+9 157245,4
11
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Nr.
d/oDenumirea
CoduriExecutat
2015
Proiect
2016autoritate
publicăfuncția
program/
subprogramactivitate Eco (K2)
Intrări externe 157245,4
Granturi 157245,4
Împrumuturi
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
77Proiectul ”Monitorizare și evaluare, unitatea de
managment”04 5013 70056
Cheltuieli, total 2+3 90837,6
Mijloace, total 1+4+5+9 90837,6
Intrări externe 89498,2
Granturi 89499,5
Împrumuturi
Alte venituri -1,3
Diferența de curs 464,6
Modificarea soldurilor (+,-) 874,8
Sold la începutul anului 874,8
Sold la sfîrșitul anului
Centrul Național Anticorupție 245
78Proiectul "Soluții inovative în domeniul prevenirii
corupției”06 4802 70170
Cheltuieli, total 2+3 316,5
Mijloace, total 1+4+5+9 316,5
Intrări externe 316,5
Granturi 316,5
Împrumuturi
Modificarea soldurilor (+,-)
Sold la începutul anului
Sold la sfîrșitul anului
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor 275
79Proiectul ”Întărirea capacității Agenției Naționale
pentru Siguranța Alimentelor din Republica Moldova”04 5106 70129
Cheltuieli, total 2+3 23,5 1945,1
Mijloace, total 1+4+5+9 23,5 1945,1
Intrări externe 2174,9
Granturi 2174,9
Împrumuturi
Diferența de curs -26,8
Modificarea soldurilor (+,-) -2124,6 1945,1
Sold la începutul anului 2124,6
Sold la sfîrșitul anului 2124,6 179,5
12
mii lei
autorității
publice
grupei
principalegrupei
sub-
grupei
program/
sub-
program
Proiect
Soldul costului
de deviz la
01.01.2015
Executat
Soldul costului
de deviz la
01.01.2016
Proiectul
bugetului
inclusiv
pentru
pregătirea
proiectului
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
T O T A L 12 071 411,7 7 915 047,7 2 249 432,3 5 668 676,9 1 525 433,0 88 502,9
Ministerul Economiei 0202 1 946 000,0 1 812 896,9 42 500,0 1 770 396,9 127 965,2 60 000,0
Servicii în domeniul economiei 04 1 946 000,0 1 812 896,9 42 500,0 1 770 396,9 127 965,2 60 000,0
Combustibil și energie 04 3 1 946 000,0 1 812 896,9 42 500,0 1 770 396,9 127 965,2 60 000,0
Petrol și gaze naturale 04 3 2 1 846 000,0 1 712 896,9 2 095,9 1 710 801,0 70 801,0 60 000,0
Proiectul ”Conducta de interconectare a sistemului de transport de gaze naturale
din România cu sistemul de transport de gaze naturale din Republica Moldova pe
direcția Iași-Ungheni”
04 3 2 5802 AAAEZ 146 000,0 12 896,9 2 095,9 10 801,0 10 801,0
Proiectul ”Construcția conductei de transport de gaze naturale pe direcția Ungheni -
Chișinău”04 3 2 5802 AAAEP 1 700 000,0 1 700 000,0 1 700 000,0 60 000,0 60 000,0
Electricitate 04 3 5 100 000,0 100 000,0 40 404,1 59 595,9 57 164,2
Proiectul “Interconectarea sistemelor energetice ale Republicii Moldova şi Ucrainei
la Comunitatea Europeană a Operatorilor de Energie Electrică (ENTSO-E)”04 3 5 5803 AAAEU 100 000,0 100 000,0 40 404,1 59 595,9 57 164,2
Ministerul Finanţelor 0203 198 336,8 161 608,6 48 691,0 112 917,6 19 196,2
Servicii de stat cu destinaţie generală 01 198 336,8 161 608,6 48 691,0 112 917,6 19 196,2
Autorități legislative și executive, servicii bugetar-fiscale, afaceri externe 01 1 198 336,8 161 608,6 48 691,0 112 917,6 19 196,2
Servicii bugetar-fiscale 01 1 2 198 336,8 161 608,6 48 691,0 112 917,6 19 196,2
Reconstrucția sediului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, bd. Iu. Gagarin,
nr.10, municipiul Chișinău 01 1 2 0502 AAAFY 77 712,7 77 712,7 18,2 77 694,5 6 100,0
Infrastructura Biroului vamal Leuşeni 01 1 2 0502 25 963,9 25 963,9 2 512,2 23 451,7 6 000,0
Infrastructura Postului vamal Palanca 01 1 2 0502 AAAED 1 660,2 1 660,2 1 500,0 160,2 160,0
Construcția Postului vamal Palanca (cota-parte a Guvernului) 01 1 2 0502 AAALH 9 350,0 9 350,0 9 350,0 4 675,0
Proiectul "IMPEFO - îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere între Republica
Moldova şi România privind produsele petroliere şi alimentare (construcţia
laboratorului vamal, municipiul Chişinău)"
01 1 2 0502 AAALG 83 650,0 46 921,8 44 660,6 2 261,2 2 261,2
Tabelul nr.11
la Nota informativă
Investițiile capitale de la bugetul de stat pe autoritățile publice centrale și proiecte
Beneficiar, proiect
Codul
Costul total de
deviz
2015 2016
1
autorității
publice
grupei
principalegrupei
sub-
grupei
program/
sub-
program
Proiect
Soldul costului
de deviz la
01.01.2015
Executat
Soldul costului
de deviz la
01.01.2016
Proiectul
bugetului
inclusiv
pentru
pregătirea
proiectului
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Beneficiar, proiect
Codul
Costul total de
deviz
2015 2016
Ministerul Justiţiei 0204 1 398 665,6 1 366 457,8 11 567,3 1 354 890,4 61 530,0 11 390,0
Serviciile de stat cu destinaţie generală 01 3 300,0 305,0 304,9
Servicii generale 01 3 3 300,0 305,0 304,9
Alte servicii generale 01 3 3 3 300,0 305,0 304,9
Reconstrucţia sediului Oficiului stării civile orașul Edineţ 01 3 3 4011 3 300,0 305,0 304,9
Ordine publică și securitate națională 03 1 395 365,6 1 366 152,8 11 262,4 1 354 890,4 61 530,0 11 390,0
Sistemul penitenciar 03 4 0 1 395 365,6 1 366 152,8 11 262,4 1 354 890,4 61 530,0 11 390,0
Constructia Penitenciarului din municipiul Bălţi 03 4 0 4302 AAAGA 200 000,0 192 555,2 6 607,1 185 948,1 6 600,0 260,0
Reconstrucţia Penitenciarului nr.3, oraşul Leova 03 4 0 4302 AAAGC 26 956,0 12 188,0 3 219,9 8 968,1 14 200,0
Reconstrucţia Penitenciarului nr.5, oraşul Cahul 03 4 0 4302 AAAGE 96 674,8 96 674,8 0,8 96 674,0 2 000,0 2 000,0
Reconstrucţia Penitenciarului nr.10, satul Goian, municipiul Chişinău 03 4 0 4302 AAAGB 32 999,0 25 999,0 1 434,6 24 564,4 24 600,0
Reconstrucţia Penitenciarului nr.17, oraşul Rezina 03 4 0 4302 AAAGD 74 681,0 74 681,0 74 681,0 5 000,0
Proiectul "Construcţia penitenciarului din municipiul Chişinău” 03 4 0 4302 AAAFZ 964 054,8 964 054,8 964 054,8 9 130,0 9 130,0
Ministerul Afacerilor Interne 0205 38 279,2 20 781,8 6 484,3 14 239,5 14 194,4
Ordine publică și securitate națională 03 38 279,2 20 781,8 6 484,3 14 239,5 14 194,4
Afaceri interne 03 1 37 019,2 19 521,8 6 484,3 12 979,5 12 934,4
Poliție 03 1 1 9 622,8 3 499,8 3 499,8 3 500,0
Construcţia blocului "A" al Inspectoratului de Poliție Criuleni 03 1 1 3502 AAAIW 9 622,8 3 499,8 3 499,8 3 500,0
Poliţia de frontieră 03 1 4 21 962,0 10 587,6 6 484,3 4 045,3 4 000,0
Construcţia sediului secţiei poliţiei de frontieră "Săiţi", raionul Căuşeni 03 1 4 3506 7 162,0 1 049,9 1 049,8
Construcţia sediului secţiei poliţiei de frontieră "Volentiri", raionul Ştefan Vodă 03 1 4 3506 5 800,0 1 581,8 1 523,9
Reconstrucţia sediului Direcţiei regionale "Est" a poliţiei de frontieră, oraşul Ştefan
Vodă03 1 4 3506 AAAIV 9 000,0 7 955,9 3 910,6 4 045,3 4 000,0
Alte servicii în domeniul afacerilor interne 03 1 9 5 434,4 5 434,4 5 434,4 5 434,4
Proiectul „Crearea unei infrastructuri globale și consolidate de frontieră” 03 1 9 3505 AAALL 5 434,4 5 434,4 5 434,4 5 434,4
Servicii de protecție civilă și situații excepționale 03 2 1 260,0 1 260,0 1 260,0 1 260,0
Servicii de pompieri și salvatori 03 2 1 1 260,0 1 260,0 1 260,0 1 260,0
Construcţia clădirii Unității de salvatori și pompieri Cimișlia (cota-parte a
Guvernului)03 2 1 3702 AAALM 1 260,0 1 260,0 1 260,0 1 260,0
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene 0206 36 884,6 36 884,6 7,9 36 876,7
Serviciile de stat cu destinaţie generală 01 36 884,6 36 884,6 7,9 36 876,7
2
autorității
publice
grupei
principalegrupei
sub-
grupei
program/
sub-
program
Proiect
Soldul costului
de deviz la
01.01.2015
Executat
Soldul costului
de deviz la
01.01.2016
Proiectul
bugetului
inclusiv
pentru
pregătirea
proiectului
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Beneficiar, proiect
Codul
Costul total de
deviz
2015 2016
Autorități legislative și executive, servicii bugetar-fiscale, afaceri externe 01 1 36 884,6 36 884,6 7,9 36 876,7
Afaceri externe 01 1 3 36 884,6 36 884,6 7,9 36 876,7
Construcţia complexului Ambasadei Republicii Moldova în Republica Belarus,
oraşul Minsk01 1 3 0602 36 884,6 36 884,6 7,9 36 876,7
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcţiilor 0208 417 423,6 212 850,5 48 133,9 164 612,1 75 528,6
Servicii în domeniul economiei 04 133 500,0 110,5 110,4
Transport 04 5 133 500,0 110,5 110,4
Transport rutier 04 5 1 133 500,0 110,5 110,4
Construcţia drumurilor în cartierele locative pentru persoane sinistrate în urma
inundatiilor din vara anului 201004 5 1 6402 133 500,0 110,5 110,4
Gospodăria de locuinţe și gospodăria serviciilor comunale 06 283 923,6 212 740,0 48 023,5 164 612,1 75 528,6
Gospodăria de locuinţe 06 1 0 280 000,0 212 500,0 47 887,9 164 612,1 75 528,6
Proiectul "Construcţia locuinţelor sociale II" 06 1 0 7504 AAAGV 280 000,0 212 500,0 47 887,9 164 612,1 75 528,6
Aprovizionare cu apă 06 3 0 3 923,6 240,0 135,6
Aprovizionarea cu apa potabila a satului Cotul Morii, raionul Hincesti 06 3 0 7503 3 923,6 240,0 135,6
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare 0209 75 114,0 57 114,4 1 265,3 55 849,1 1 500,0 1 500,0
Învăţămînt 09 75 114,0 57 114,4 1 265,3 55 849,1 1 500,0 1 500,0
Învăţămînt profesional tehnic 09 3 26 000,0 26 000,0 26 000,0 1 500,0 1 500,0
Învăţămînt profesional-tehnic postsecundar 09 3 2 26 000,0 26 000,0 26 000,0 1 500,0 1 500,0
Reconstrucția și modernizarea clădirilor Centrului de excelență în horticultură și
tehnologii agricole, satul Țaul, raionul Dondușeni09 3 2 8809 AAAJS 26 000,0 26 000,0 26 000,0 1 500,0 1 500,0
Învăţămînt superior profesional 09 4 49 114,0 31 114,4 1 265,3 29 849,1
Învăţămînt superior 09 4 1 49 114,0 31 114,4 1 265,3 29 849,1
Construcţia clădirilor Clinicii veterinare a Universităţii Agrare de Stat din
Moldova, str. Mirceşti, mun. Chişinău09 4 1 8810 AAAGO 49 114,0 31 114,4 1 265,3 29 849,1
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor 0210 2 786 400,8 2 087 651,4 711 062,7 1 376 588,7 999 285,5
Servicii în domeniul economiei 04 2 786 400,8 2 087 651,4 711 062,7 1 376 588,7 999 285,5
Transport 04 5 2 786 400,8 2 087 651,4 711 062,7 1 376 588,7 999 285,5
Transport rutier 04 5 1 2 786 400,8 2 087 651,4 711 062,7 1 376 588,7 999 285,5
Proiectul ”Susținerea Programului în sectorul drumurilor” 04 5 1 6402 AAAIR 2 786 400,8 2 087 651,4 711 062,7 1 376 588,7 999 285,5
3
autorității
publice
grupei
principalegrupei
sub-
grupei
program/
sub-
program
Proiect
Soldul costului
de deviz la
01.01.2015
Executat
Soldul costului
de deviz la
01.01.2016
Proiectul
bugetului
inclusiv
pentru
pregătirea
proiectului
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Beneficiar, proiect
Codul
Costul total de
deviz
2015 2016
Ministerul Mediului 0211 613 816,0 97 903,9 89 625,9 8 278,0 2 402,0
Protecția mediului 05 2 402,0 2 402,0 2 402,0 2 402,0
Alte servicii în domeniul protecției mediului 05 6 9 2 402,0 2 402,0 2 402,0 2 402,0
Proiectul „Managementul dezastrelor și riscurilor climaterice în Moldova” 05 6 9 5010 AAAJE 2 402,0 2 402,0 2 402,0 2 402,0
Gospodăria de locuinţe și gospodăria serviciilor comunale 06 611 414,0 95 501,9 89 625,9 5 876,0
Aprovizionare cu apă 06 3 0 611 414,0 95 501,9 89 625,9 5 876,0
Programul "Dezvoltarea serviciilor de aprovizionare cu apă potabilă" 06 3 0 7503 601 414,0 85 501,9 85 501,9
Reconstrucția sistemului de aprovizionare cu apă ”Soroca-Bălți” 06 3 0 7503 10 000,0 10 000,0 4 124,0 5 876,0
Ministerul Educaţiei 0212 241 449,3 220 900,6 4 963,6 215 937,0 95 437,0 11 800,0
Învăţămînt 09 241 449,3 220 900,6 4 963,6 215 937,0 95 437,0 11 800,0
Învăţămînt profesional tehnic 09 3 241 449,3 220 900,6 4 963,6 215 937,0 95 437,0 11 800,0
Învăţămînt profesional tehnic secundar 09 3 1 93 449,3 72 900,6 4 963,6 67 937,0 44 437,0 3 300,0
Construcţia căminului Şcolii Profesionale, oraşul Nisporeni 09 3 1 8808 AAALJ 20 033,0 2 723,9 2 696,9 27,0 27,0
Centrala termică pe gaze naturale a Școlii Profesionale, oraşul Ştefan Vodă 09 3 1 8808 AAALK 3 130,0 2 276,7 2 266,7 10,0 10,0
Gazificarea Școlii Profesionale, oraşul Cimişlia 09 3 1 8808 AAAFP 6 286,3 3 900,0 3 900,0 3 900,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii Centrului de excelență în industria ușoară,
str. N. Costin nr.55, municipiul Chișinău09 3 1 8808 AAAFH 24 000,0 24 000,0 24 000,0 16 000,0 1 000,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii Centrului de excelență în industria ușoară,
str. Gh. Coșbuc nr.5, municipiul Chișinău09 3 1 8808 AAALI 16 000,0 16 000,0 16 000,0 8 000,0 1 000,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii Centrului de excelență în servicii și
prelucrarea alimentelor, str. Decebal nr.111, municipiul Bălți09 3 1 8808 AAAFG 24 000,0 24 000,0 24 000,0 16 500,0 1 300,0
Învăţămînt profesional-tehnic postsecundar 0932 3 2 148 000,0 148 000,0 148 000,0 51 000,0 8 500,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii Centrului de excelență în construcții, str. Gh.
Asachi nr.71, municipiul Chișinău09 3 2 8809 AAAFD 26 500,0 26 500,0 26 500,0 13 500,0 1 500,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii Centrului de excelență în informatică și
tehnologii informaționale, str. Sarmizegetusa nr.48, municipiul Chișinău09 3 2 8809 AAAFE 21 200,0 21 200,0 21 200,0 16 000,0 1 000,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii Centrului de excelență în transporturi, str.
Sarmizegetusa nr.31, municipiul Chișinău09 3 2 8809 AAAFF 27 500,0 27 500,0 27 500,0 17 000,0 1 500,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii Centrului de excelență în energetică și
electronică, str. Melestiu nr.12, municipiul Chișinău09 3 2 8809 AAAFL 24 800,0 24 800,0 24 800,0 1 500,0 1 500,0
Reconstrucțiea și modernizarea clădirii Centrului de excelență în energetică și
electronică, str. M. Sadoveanu nr.40/2, municipiul Chișinău 09 3 2 8809 AAAFM 24 000,0 24 000,0 24 000,0 1 500,0 1 500,0
4
autorității
publice
grupei
principalegrupei
sub-
grupei
program/
sub-
program
Proiect
Soldul costului
de deviz la
01.01.2015
Executat
Soldul costului
de deviz la
01.01.2016
Proiectul
bugetului
inclusiv
pentru
pregătirea
proiectului
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Beneficiar, proiect
Codul
Costul total de
deviz
2015 2016
Reconstrucția și modernizarea clădirii Centrului de excelență financiar-economic,
str. M. Costin nr.26/2, municipiul Chișinău09 3 2 8809 AAAFJ 24 000,0 24 000,0 24 000,0 1 500,0 1 500,0
Ministerul Culturii 0213 181 350,0 146 066,0 10 278,2 135 787,8 49 995,0 1 500,0
Cultură, sport, tineret, culte și odihnă 08 157 350,0 122 066,0 10 278,2 111 787,8 48 495,0
Servicii în domeniul culturii 08 2 0 157 350,0 122 066,0 10 278,2 111 787,8 48 495,0
Restaurarea edificiului Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, str.31 August 1989
nr.115, municipiul Chişinău08 2 0 8503 AAAES 69 000,0 47 000,0 3 527,6 43 472,4 15 131,6
Restaurarea edificiului Sălii cu Orgă, bd.Stefan cel Mare 81, municipiul Chişinău 08 2 0 8503 AAAEV 45 000,0 42 200,0 2 242,8 39 957,2 19 091,5
Construcția edificiului Teatrului Republican Muzical-Dramatic "B.P.Haşdeu",
str.B.P.Haşdeu, nr.6, oraşul Cahul08 2 0 8503 AAAEW 26 000,0 25 322,0 480,0 24 842,0 10 755,8
Restaurarea Casei-muzeu "Grigore Vieru", satul Pererîta, raionul Briceni 08 2 0 8503 AAALR 4 850,0 4 044,0 4 027,8 16,2 16,1
Reconstrucţia edificiului Bibliotecii Naţionale pentru Copii "Ion Creanga",
str.Sciusev nr.65, mun.Chisinau08 2 0 8503 AAAEX 12 500,0 3 500,0 3 500,0 3 500,0
Învăţămînt 09 24 000,0 24 000,0 24 000,0 1 500,0 1 500,0
Învăţămînt profesional tehnic 09 3 24 000,0 24 000,0 24 000,0 1 500,0 1 500,0
Învăţămînt profesional-tehnic postsecundar 09 3 2 24 000,0 24 000,0 24 000,0 1 500,0 1 500,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii Centrului de excelență în educație artistică
”Ștefan Neaga”, str. Hristo Botev nr.4, municipiul Chișinău09 3 2 8809 AAAJV 24 000,0 24 000,0 24 000,0 1 500,0 1 500,0
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei 0214 69 830,0 38 430,0 1 348,7 37 081,3 5 000,0
Protecție socială 10 69 830,0 38 430,0 1 348,7 37 081,3 5 000,0
Protecție în domeniul asigurării cu locuințe 10 6 0 69 830,0 38 430,0 1 348,7 37 081,3 5 000,0Construcţia blocului locativ cu 80 de apartamente pentru participanţii la lichidarea
consecinţelor avariei de la CAE Cernobîl, str. Alba Iulia, nr.97, municipiul
Chişinău
10 6 0 9009 AAAFC 69 830,0 38 430,0 1 348,7 37 081,3 5 000,0
Ministerul Sănătăţii 0215 193 011,7 122 905,9 1 733,3 121 172,6 4 000,0 1 500,0
Ocrotirea sănătăţii 07 171 011,7 100 905,9 1 733,3 99 172,6 2 500,0
Servicii de sănătate publică 07 4 0 20 311,7 7 600,0 1 105,9 6 494,1 2 500,0
Construcţia anexei la clădirea Centrului de Sănătate Publică, str.Hîjdeu nr.49,
municipiul Chişinău07 4 0 8004 AAALO 20 311,7 7 600,0 1 105,9 6 494,1 2 500,0
Alte servicii în în domeniul ocrotirii sănătății neatribuite la alte grupe 07 6 150 700,0 93 305,9 627,4 92 678,5
Alte servicii în în domeniul ocrotirii sănătății 07 6 9 150 700,0 93 305,9 627,4 92 678,5
5
autorității
publice
grupei
principalegrupei
sub-
grupei
program/
sub-
program
Proiect
Soldul costului
de deviz la
01.01.2015
Executat
Soldul costului
de deviz la
01.01.2016
Proiectul
bugetului
inclusiv
pentru
pregătirea
proiectului
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Beneficiar, proiect
Codul
Costul total de
deviz
2015 2016
Reconstrucţia clădirilor Spitalului de Boli Tuberculoase din satul Vorniceni,
raionul Străşeni07 6 9 8019 150 700,0 93 305,9 627,4 92 678,5
Învăţămînt 09 22 000,0 22 000,0 22 000,0 1 500,0 1 500,0
Învăţămînt profesional tehnic 09 3 22 000,0 22 000,0 22 000,0 1 500,0 1 500,0
Învăţămînt profesional-tehnic postsecundar 09 3 2 22 000,0 22 000,0 22 000,0 1 500,0 1 500,0
Reconstrucția și modernizarea clădirii Centrului de excelență în medicină și
farmacie, str. N. Testemițanu nr.28, municipiul Chișinău09 3 2 8809 AAAJT 22 000,0 22 000,0 22 000,0 1 500,0 1 500,0
Ministerul Tineretului şi Sportului 0216 21 588,8 11 936,6 688,8 11 247,8 396,2
Cultură, sport, tineret, culte și odihnă 08 21 588,8 11 936,6 688,8 11 247,8 396,2
Servicii de sport, tineret și odihnă 08 1 21 588,8 11 936,6 688,8 11 247,8 396,2
Servicii de sport și cultură fizică 08 1 2 21 588,8 11 936,6 688,8 11 247,8 396,2
Reconstrucţia sălii sportive de haltere a Centrului sportiv de pregătire a loturilor
naţionale, str.A.Lăpuşneanu, nr.2, mun.Chişinău08 1 2 8602 AAALS 6 720,0 246,2 246,2 246,2
Reconstrucţia bazei sportive de canotaj, oraşul Vatra, municipiul Chişinău 08 1 2 8602 AAAGN 9 868,8 8 688,8 688,8 8 000,0
Construcția terenului de fotbal al Școlii sportive specializate de fotbal, comuna
Stăuceni, municipiul Chișinău08 1 2 8602 AAAGM 5 000,0 3 001,6 3 001,6 150,0
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor 0275 8 741,5 1 500,0 1 499,7
Servicii în domeniul economiei 04 8 741,5 1 500,0 1 499,7
Agricultură, gospodărie silvică, gospodărie piscicolă și gospodărie de
vănătoare04 2 8 741,5 1 500,0 1 499,7
Agricultură 04 2 1 8 741,5 1 500,0 1 499,7
Reconstrucția clădirilor şi încăperilor Centrului Republican de Diagnostică
Veterinară, str.Murelor, nr.3, municipiul Chişinău04 2 1 5106 8 741,5 1 500,0 1 499,7
Consiliul Superior al Magistraturii 0301 201 461,2 150 267,9 49 509,7 103 982,9 63 602,9 812,9
Ordine publică și securitate națională 03 201 461,2 150 267,9 49 509,7 103 982,9 63 602,9 812,9
Justiție 03 3 201 461,2 150 267,9 49 509,7 103 982,9 63 602,9 812,9
Înfăptuirea judecății 03 3 2 201 461,2 150 267,9 49 509,7 103 982,9 63 602,9 812,9
Extinderea clădirii Curţii de Apel Chişinău, str.Teilor, nr.4, municipiul Chişinău 03 3 2 4004 AAALP 82 558,9 51 575,4 33 263,4 17 902,9 17 902,9
Reconstrucţia clădirii Judecătoriei sectorului Buiucani, bd.Ştefan cel Mare şi Sfînt,
nr.200, municipiul Chişinău03 3 2 4005 AAAIZ 26 315,8 21 357,3 5 761,7 15 595,6 15 000,0
6
autorității
publice
grupei
principalegrupei
sub-
grupei
program/
sub-
program
Proiect
Soldul costului
de deviz la
01.01.2015
Executat
Soldul costului
de deviz la
01.01.2016
Proiectul
bugetului
inclusiv
pentru
pregătirea
proiectului
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Beneficiar, proiect
Codul
Costul total de
deviz
2015 2016
Reconstrucţia sediului Judecătoriei sectorului Rîșcani, str. Kiev nr. 3, municipiul
Chişinău03 3 2 4005 9 150,0 3 150,0 3 143,8
Construcția anexei la clădirea Judecătoriei Bălți 03 3 2 4005 AAAHJ 8 900,0 8 900,0 8 900,0
Construcţia sediului Judecătoriei Cahul 03 3 2 4005 AAALQ 700,0 700,0 700,0 700,0 700,0
Construcția anexei la clădirea Judecătoriei Edineț 03 3 2 4005 AAAJP 5 000,0 5 000,0 5 000,0 5 000,0
Extinderea clădirii Judecătoriei Ialoveni și construcția garajului pentru automobile 03 3 2 4005 AAAHR 6 300,0 6 300,0 197,1 6 102,9
Extinderea clădirii Judecătoriei Fălești și construcția cazangeriei 03 3 2 4005 AAAJQ 3 640,0 3 640,0 3 000,0
Extinderea clădirii Judecătoriei Soroca 03 3 2 4005 AAAHW 2 850,2 2 850,2 2 850,2 5 000,0 35,0
Construcția blocului nr.3 al Judecătoriei Șoldănești 03 3 2 4005 AAAHY 1 077,9 1 077,9 1 077,9 77,9
Reconstrucția clădirii Judecătoriei Taraclia 03 3 2 4005 4 000,0 2 000,4 1 177,9 822,5
Construcţia clădirii Judecătoriei Ungheni 03 3 2 4005 AAAJA 50 968,4 47 356,7 5 965,8 41 390,9 17 000,0
Academia de Științe 0501 2 163,9 1 164,8 233,9 930,6 400,0
Servicii de stat cu destinaţie generală 01 2 163,9 1 164,8 233,9 930,6 400,0
Cercetări ştiinţifice fundamentale 01 4 0 2 163,9 1 164,8 233,9 930,6 400,0
Construcția sistemului de irigare a loturilor experimentale ale Instituitului de
Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, str.Pădurii, nr.20, municipiul Chişinău01 4 0 1605 AAAEK 1 500,0 1 044,8 114,2 930,6 400,0
Construcția garajului și punctului de control ale Academiei de Ştiinţe, bd. Ştefan
cel Mare și Sfînt, nr.1, municipiul Chişinău01 4 0 1605 663,9 120,0 119,7
Institutul Național al Justiției 0502 8 537,8 5 000,0 5 000,0 5 000,0
Ordine publică și securitate națională 03 8 537,8 5 000,0 5 000,0 5 000,0
Justiție 03 3 8 537,8 5 000,0 5 000,0 5 000,0
Alte servicii în domeiul justiției 03 3 9 8 537,8 5 000,0 5 000,0 5 000,0
Reconstrucția edificiului Institutului Național al Justiției, str. S.Lazo nr.1,
municipiul Chișinău03 3 9 4012 AAADY 8 537,8 5 000,0 5 000,0 5 000,0
Fondul Provocările Mileniului Moldova 0505 3 632 356,9 1 362 726,0 1 219 838,1 142 887,9
Servicii în domeniul economiei 04 3 632 356,9 1 362 726,0 1 219 838,1 142 887,9
Agricultură, gospodărie silvică, gospodărie piscicolă și gospodărie de
vănătoare04 2 2 077 745,0 1 205 480,6 1 062 592,7 142 887,9
Agricultură 04 2 1 2 077 745,0 1 205 480,6 1 062 592,7 142 887,9
Proiectul "Tranziţia la agricultura performantă" 04 2 1 5106 2 077 745,0 1 205 480,6 1 062 592,7 142 887,9
Transport 04 5 1 554 611,9 157 245,4 157 245,4
Transport rutier 04 5 1 1 554 611,9 157 245,4 157 245,4
Proiectul "Reabilitarea drumurilor" 04 5 1 6403 1 554 611,9 157 245,4 157 245,4
7
mil.lei% în
PIB
% în
totalmil.lei
% în
PIB
% în
totalmil.lei
% în
PIB
% în
total
1 I. VENITURI 43 665,0 35,83 100,0 48 512,4 36,34 100,0 4 847,4 0,50
Venituri cu excepția granturilor 41 759,4 34,27 95,64 44 711,6 33,49 92,17 2 952,2 -0,78 -3,47
11 Impozite și taxe 26 635,8 21,86 61,00 29 237,3 21,90 60,27 2 601,5 0,04 -0,73
111 Impozite pe venit 5 553,7 4,56 12,72 6 140,1 4,60 12,66 586,4 0,04 -0,06
1111 Impozit pe venitul persoanelor fizice 2 745,4 2,25 6,29 3 011,8 2,26 6,21 266,4 0,00 -0,08
1112 Impozit pe venitul persoanelor juridice 2 808,3 2,30 6,43 3 128,3 2,34 6,45 320,0 0,04 0,02
113
Impozite pe bunurile imobiliare (pe proprietate) 360,8 0,30 0,83 422,9 0,32 0,87 62,1 0,02 0,05
1131 Impozitul funciar 182,1 0,15 0,42 183,7 0,14 0,38 1,6 -0,01 -0,04
1132
Impozitul pe bunurile imobiliare (inclusiv pe avere) 177,2 0,15 0,41 235,0 0,18 0,48 57,8 0,03 0,08
1133 Impozitul privat 1,5 0,00 0,00 4,2 0,01 2,7 0,00 0,01
114 Impozite și taxe pe mărfuri și servicii 19 392,9 15,92 44,41 21 386,7 16,02 44,09 1 993,8 0,10 -0,33
dintre care
1141 Taxa pe valoarea adaugata 13 714,0 11,25 31,41 15 310,5 11,47 31,56 1 596,5 0,21 0,15
11411 Taxa pe valoarea adăugată la mărfurile produse şi
serviciile prestate pe teritoriul Republicii Moldova 4 830,4 3,96 11,06 5 529,5 4,14 11,40 699,1 0,18 0,34
11412
Taxa pe valoarea adaugată la marfurile importate 10 952,4 8,99 25,08 11 934,6 8,94 24,60 982,2 -0,05 -0,48
11413 Restituirea taxei pe valoarea adaugată -2 068,8 -1,70 -4,74 -2 153,6 -1,61 -4,44 -84,8 0,08 0,30
1142 Accize 3 843,9 3,15 8,80 4 303,4 3,22 8,87 459,5 0,07 0,07
Accize la mărfurile produse pe teritoriul Republicii
Moldova 580,9 0,48 1,33 628,6 0,47 1,30 47,7 -0,01 -0,03
Accize la marfurile importate 3 483,8 2,86 7,98 3 899,2 2,92 8,04 415,4 0,06 0,06
11429 Restituirea accizelor -220,8 -0,18 -0,51 -224,4 -0,17 -0,46 -3,6 0,01 0,04
115 Taxa asupra comerțului exterior și operațiunilor
externe 1 328,4 1,09 3,04 1 287,6 0,96 2,65 -40,8 -0,13 -0,39
12 Contribuții și prime de asigurări obligatorii 12 127,7 9,95 27,77 13 462,6 10,08 27,75 1 334,9 0,13 -0,02
121
Contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii 9 273,1 7,61 21,24 10 202,6 7,64 21,03 929,5 0,03 -0,21
122 Prime de asigurare obligatorie de asistență
medicală 2 854,6 2,34 6,54 3 260,0 2,44 6,72 405,4 0,10 0,18
13 Granturi 1 905,6 1,56 4,36 3 800,8 2,85 7,83 1 895,2 1,28 3,47
131 Granturi de la guvernele altor state 385,6 0,29 0,79 385,6 0,29 0,79
132 Granturi de la organizațiile internaționale 1 905,6 1,56 4,36 3 415,2 2,56 7,04 1 509,6 0,99 2,68
14 Alte venituri 2 995,9 2,46 6,86 2 011,7 1,51 4,15 -984,2 -0,95 -2,71
141 Venituri din proprietate 1 227,9 1,01 2,81 282,2 0,21 0,58 -945,7 -0,80 -2,23
142 Venituri din vînzarea mărfurilor și serviciilor 1 328,8 1,09 3,04 1 368,7 1,03 2,82 39,9 -0,07 -0,22
143 Amenzi și sancțiuni 249,1 0,20 0,57 210,5 0,16 0,43 -38,6 -0,05 -0,14
144 Donații voluntare 162,1 0,13 0,37 106,9 0,08 0,22 -55,2 -0,05 -0,15
145 Alte venituri 28,0 0,02 0,06 43,4 0,03 0,09 15,4 0,01 0,03
2+3 II. Cheltuieli și active nefinanciare 46 463,1 38,13 100,0 52 784,4 39,54 100,0 6 321,3 1,41
2+3-
3192 Cheltuieli recurente 43 712,2 35,87 94,08 50 873,8 38,11 96,38 7 161,6 2,23 2,30
2 Cheltuieli 40 398,5 33,15 86,95 46 705,5 34,99 88,48 6 307,0 1,83 1,54
21 Cheltuieli de personal 10 529,9 8,64 22,66 11 520,0 8,63 21,82 990,1 -0,01 -0,84
22 Bunuri și servicii 10 150,5 8,33 21,85 10 931,3 8,19 20,71 780,8 -0,14 -1,14
24 Dobînzi 1 099,2 0,90 2,37 1 837,7 1,38 3,48 738,5 0,47 1,12
241 datoria externă 267,5 0,22 0,58 416,7 0,31 0,79 149,2 0,09 0,21
242 datoria internă 831,7 0,68 1,79 1 421,0 1,06 2,69 589,3 0,38 0,90
25 Subsidii 2 126,2 1,74 4,58 3 542,4 2,65 6,71 1 416,2 0,91 2,13
26 Granturi acordate 37,7 0,03 0,07 37,7 0,03 0,07
27 Prestații sociale 14 861,1 12,20 31,98 16 342,3 12,24 30,96 1 481,2 0,05 -1,02
2015 executat (în condiții
comparabile)2016 proiect Devieri 2016 / 2015
Tabelul nr.2
la Nota informativă
Evoluția bugetului public național conform clasificației economice pe anii 2015-2016
Denumirea
1
mil.lei% în
PIB
% în
totalmil.lei
% în
PIB
% în
totalmil.lei
% în
PIB
% în
total
2015 executat (în condiții
comparabile)2016 proiect Devieri 2016 / 2015
Denumirea
28 Alte cheltuieli 1 631,6 1,34 3,51 2 494,1 1,87 4,73 862,5 0,53 1,21
3 Active nefinanciare 6 064,6 4,98 13,05 6 078,9 4,55 11,52 14,3 -0,42 -1,54
31 Mijloace fixe 5 084,0 4,17 10,94 4 246,2 3,18 8,04 -837,8 -0,99 -2,90
3192 dintre care Investiții capitale 2 750,9 2,26 5,92 1 910,6 1,43 3,62 -840,3 -0,83 -2,30
32 Rezerve materiale ale statului 21,7 0,02 0,05 25,1 0,02 0,05 3,4 0,00 0,00
33 Stocuri de materiale circulante 1 153,2 0,95 2,48 1 991,8 1,49 3,77 838,6 0,55 1,29
34,35,
36,37Alte active nefinanciare -194,3 -0,16 -0,42 -184,2 -0,14 -0,35 10,1 0,02 0,07
Informativ:
Cheltuieli curente 41 019,9 33,66 88,28 47 792,9 35,80 90,54 6 773,0 2,14 2,26
Cheltuieli capitale 5 443,2 4,47 11,72 4 991,5 3,74 9,46 -451,7 -0,73 -2,26
III. DEFICIT (SOLD BUGETAR) (1-2) -2 798,1 -2,30 100,0 -4 272,0 -3,20 100,0 -1 473,9 -0,90
IV. SURSE DE FINANȚARE, total (4+5+9) 2 798,1 2,30 100,0 4 272,0 3,20 100,0 1 473,9 0,90
4 Active financiare 264,4 0,22 9,45 -129,5 -0,10 -3,03 -393,9 -0,31 -12,48
41 Creanțe interne 28,6 0,02 1,02 316,4 0,24 7,41 287,8 0,21 6,38
415 Acţiuni şi alte forme de participare în capital în interiorul
ţării 23,6 0,02 0,84 306,4 0,23 7,17 282,8 0,21 6,33
418 Alte creanţe interne ale bugetului 5,0 0,00 0,18 10,0 0,01 0,23 5,0 0,00 0,06
42 Diferenta de curs valutar 181,2 0,15 6,48 -181,2 -0,15 -6,48
44 Credite interne între bugete -250,2 -0,21 -8,94 265,7 0,20 6,22 515,9 0,40 15,16
46 Împrumuturi recreditate interne între bugete 42,3 0,03 1,51 40,8 0,03 0,96 -1,5 0,00 -0,56
461 Împrumuturi recreditate între bugetul de stat și bugetele
locale 42,3 0,03 1,51 40,8 0,03 0,96 -1,5 0,00 -0,56
47 Împumuturi recreditate interne instituțiilor
nefinanciare și financiare 234,2 0,19 8,37 -788,2 -0,59 -18,45 -1022,4 -0,78 -26,82
471 Împrumuturi recreditate instituțiilor nefinanciare 98,5 0,08 3,52 -503,4 -0,38 -11,78 -601,9 -0,46 -15,30
472 Împrumuturi recreditate instituțiilor financiare 135,7 0,11 4,85 -284,8 -0,21 -6,67 -420,5 -0,32 -11,52
48 Creanțe externe 28,3 0,02 1,01 35,8 0,03 0,84 7,5 0,00 -0,17
484 Garanţii externe 28,3 0,02 1,01 35,8 0,03 0,84 7,5 0,00 -0,17
5 Datorii 2512,6 2,06 89,80 5109,1 4,26 119,60 2596,5 2,20 29,80
51 Datorii interne 176,2 0,14 6,30 200,0 0,15 4,68 23,8 0,01 -1,62dintre care
513 Valori mobiliare de stat cu excepţia acţiunilor 150,1 0,12 5,36 200,0 0,15 4,68 49,9 0,03 -0,68
54 Împrumuturi interne între bugete -265,7 -0,20 -6,22 -265,7 -0,20 -6,22
55 Împrumuturi interne de la instituții financiare și
nefinanciare -159,7 -0,12 -3,74 -159,7 -0,12 -3,74
56 Împrumuturi recreditate interne între bugete -42,3 -0,03 -1,51 -40,8 -0,03 -0,96 1,5 0,00 0,56
59 Împrumuturi externe 1866,7 1,53 66,71 5375,3 4,03 125,83 3508,6 2,49 59,11
595 Primirea împrumuturilor externe 2627,0 2,16 93,89 6671,7 5,00 156,17 4044,7 2,84 62,29
595 Rambursarea împrumuturilor externe -760,3 -0,62 -27,17 -1296,4 -0,97 -30,35 -536,1 -0,35 -3,17
9 Modificarea soldului de mijloace bănești 21,1 0,02 0,75 -707,6 -0,53 -16,56 -728,7 -0,55 -17,32
91 Sold de mijloace banesti la inceputul perioadei 3228,0 2,65 115,36 3137,6 2,35 73,45 -90,4 -0,30 -41,92
93 Sold de mijloace banesti la sfirsitul perioadei -3206,9 -2,63 -114,61 -3845,2 -2,88 -90,01 -638,3 -0,25 24,60
2
Tabelul nr.3
la Nota informativă
mil.lei% în
PIB
% în
totalmil.lei
% în
PIB
% în
totalmil.lei
% în
PIB
% în
total
2+3 Cheltuieli, total 46463,1 38,13 100,0 52784,4 39,54 100,0 6321,3 1,41
01Servicii de stat cu destinatie generala
4151,2 3,41 8,9 5681,5 4,26 10,8 1530,3 0,85 1,8
02Aparare nationala
460,7 0,38 1,0 605,5 0,45 1,1 144,8 0,08 0,2
03Ordine publica si securitate nationala
2943,8 2,42 6,3 3579,2 2,68 6,8 635,4 0,27 0,4
04Servicii in domeniul economiei
5593,5 4,59 12,0 6592,4 4,94 12,5 998,9 0,35 0,5
05Protectia mediului
452,1 0,37 1,0 282,0 0,21 0,5 -170,1 -0,16 -0,4
06 Gospodaria de locuinte si gospodaria
serviciilor comunale1103,2 0,91 2,4 1438,6 1,08 2,7 335,4 0,17 0,4
07Ocrotirea sanatatii
6490,0 5,33 14,0 6756,3 5,06 12,8 266,3 -0,27 -1,2
08Cultura, sport, tineret, culte si odihna
1116,4 0,92 2,4 1255,7 0,94 2,4 139,3 0,02 0,0
09Invatamint
8492,1 6,97 18,3 9218,3 6,91 17,5 726,2 -0,06 -0,8
10Protectie sociala
15660,1 12,85 33,7 17374,9 13,01 32,9 1714,8 0,16 -0,8
Evoluția bugetului public național conform clasificației funcționale pe anii 2015-2016
Denumirea
2015 executat (in conditii
comparabile)2016 proiect Devieri 2016 / 2015
Tabelul nr.4
la Nota informativă
mil.lei% din
totalmil.lei
% din
totalmil.lei
% din
total
I. Venituri, total 1 28038,3 100,0 31378,9 100,0 3340,6
Impozite și taxe 11 23915,6 85,3 26310,8 83,8 2395,2 -1,4
Impozite pe venit 111 3983,1 14,2 4430,0 14,1 446,9 -0,1
Impozit pe venitul persoanelor fizice 1111 1211,2 4,3 1337,2 4,3 126,0 -0,1
Impozit pe venitul persoanelor juridice 1112 2771,9 9,9 3092,8 9,9 320,9 0,0
Impozite pe bunurile imobiliare 113 0,1 0,0 53,2 0,2 53,1 0,2
Impozitul pe avere 50,0 0,2 50,0 0,2
Impozite pe proprietate cu caracter ocazional 1133 0,1 0,0 3,2 0,0 3,1 0,0
Impozite și taxe pe mărfuri și servicii 114 18604,1 66,4 20540,0 65,5 1935,9 -0,9
Taxa pe valoarea adaugata 1141 13672,0 48,8 15270,7 48,7 1598,7 -0,1
Accize 1142 3844,0 13,7 4302,5 13,7 458,5 0,0
Taxe pentru servicii specifice 1144 11,6 0,0 11,6 0,0 0,0
Taxe şi plăţi pentru utilizarea mărfurilor şi pentru
practicarea unor genuri de activitate 1145 673,8 2,4 448,1 1,4 -225,7 -1,0
Alte taxe pentru mărfuri şi servicii 1146 402,7 1,4 507,1 1,6 104,4 0,2
Taxa asupra comerțului exterior și operațiunilor externe 115 1328,3 4,7 1287,6 4,1 -40,7 -0,6
Taxe vamale şi alte taxe de import 1151 907,9 3,2 854,6 2,7 -53,3 -0,5
Alte taxe asupra comerţului exterior şi operaţiunilor
externe 1156 420,4 1,5 433,0 1,4 12,6 -0,1
Granturi primite 13 1710,1 6,1 3655,5 11,6 1945,4 5,6
Granturi primite de la guvernele altor state 131 1348,8 4,8 246,0 0,8 -1102,8 -4,0
Pentru susținerea bugetului 156,1 0,5 156,1 0,5
Pentru proiecte finanțate din surse externe 1348,8 4,8 89,9 0,3 -1258,9 -4,5
Granturi primite de la organizațiile internaționale 132 361,3 1,3 3409,5 10,9 3048,2 9,6
Pentru susținerea bugetului 2590,0 8,3 2590,0 8,3
Pentru proiecte finanțate din surse externe 361,3 1,3 819,5 2,6 458,2 1,3
Alte venituri 14 2359,4 8,4 1412,6 4,5 -946,8 -3,9
Venituri din proprietate 141 1107,2 3,9 175,2 0,6 -932,0 -3,4
Dobînzi încasate 1411 83,9 0,3 91,8 0,3 7,9 0,0
Dividende primite 1412 1023,3 3,6 83,4 0,3 -939,9 -3,4
Venituri din vînzarea mărfurilor și serviciilor 142 992,8 3,5 1017,6 3,2 24,8 -0,3
Taxe şi plăţi administrative 1422 291,7 1,0 276,6 0,9 -15,1 -0,2
Comercializarea mărfurilor şi serviciilor de către
instituţiile bugetare 1423 701,1 2,5 741,0 2,4 39,9 -0,1
Amenzi și sancțiuni 143 197,0 0,7 161,0 0,5 -36,0 -0,2
Donații voluntare 144 52,7 0,2 26,7 0,1 -26,0 -0,1
Alte venituri și venituri neidentificate 145 9,7 0,0 32,1 0,1 22,4 0,1
Transferuri 19 53,2 0,2 -53,2 -0,2
II. Cheltuieli și active nefinanciare, total 2+3 30380,4 100,0 35561,7 100,0 5181,3
Cheltuieli 2 27077,7 89,1 31639,6 89,0 4561,9 -0,2
Cheltuieli de personal 21 4826,9 15,9 5258,7 14,8 431,8 -1,1
Bunuri si servicii 22 3101,4 10,2 2540,3 7,1 -561,1 -3,1
Dobinzi 24 1043,3 3,4 1770,0 5,0 726,7 1,5
Subsidii 25 1541,7 5,1 3193,0 9,0 1651,3 3,9
Granturi acordate 26 30,1 0,1 30,1 0,1
Prestatii sociale 27 1187,3 3,9 1265,0 3,6 77,7 -0,4
Cod
Structura bugetului de stat conform clasificației economice pe anii 2015-2016
2016 proiect2015 executat (în
condiții comparabile)
Devieri 2016 /
2015
1
mil.lei% din
totalmil.lei
% din
totalmil.lei
% din
total
Cod
2016 proiect2015 executat (în
condiții comparabile)
Devieri 2016 /
2015
Alte cheltuieli 28 1522,5 5,0 2320,7 6,5 798,2 1,5
Transferuri acordate in cadrul bugetului public national 29 13854,6 45,6 15261,8 42,9 1407,2 -2,7
Active nefinanciare 3 3302,7 10,9 3922,1 11,0 619,4 0,2
Mijloace fixe 31 2560,6 8,4 2896,2 8,1 335,6 -0,3
Rezerve materiale ale statului 32 21,7 0,1 25,1 0,1 3,4 0,0
Stocuri de materiale circulante 33 720,4 2,4 993,0 2,8 272,6 0,4
Productie in curs de executie, produse si productie finita,
animale tinere la ingrasat 34 -0,8 0,0 -0,8 0,0
Marfuri 35 8,5 0,0 8,5 0,0
Valori 36 0,1 0,0 0,1 0,0
III. Sold bugetar 1-(2+3) -2342,1 100,0 -4182,8 100,0 -1840,7
IV. Surse de finanțare, total 4+5+9 2342,1 100,0 4182,8 100,0 1840,7
Active financiare 4 243,7 10,4 -136,0 -3,3 -379,7 -13,7
Creanțe interne 41 8,8 0,4 310,0 7,4 301,2 7,0
Acţiuni şi alte forme de participare în capital în
interiorul ţării 415 3,8 0,2 300,0 7,2 296,2 7,0
Alte creanţe interne ale bugetului 418 5,0 0,2 10,0 0,2 5,0 0,0
Diferența de curs valutar 42 174,7 7,5 -174,7 -7,5
Credite interne între bugete 44 -250,2 -10,7 265,7 6,4 515,9 17,0
Credite în cadrul bugetului consolidat central 442 -250,2 -10,7 265,7 6,4 515,9 17,0
Împrumuturi recreditate interne între bugete 46 42,3 1,8 40,8 1,0 -1,5 -0,8
Împrumuturi recreditate între bugetul de stat și bugetele
locale 461 42,3 1,8 40,8 1,0 -1,5 -0,8
Împrumuturi recreditate interne instituțiilor
nefinanciare și financiare 47 239,8 10,2 -788,3 -18,8 -1028,1 -29,1
Împrumuturi recreditate instituțiilor nefinanciare 471 98,5 4,2 -503,4 -12,0 -601,9 -16,2
Împrumuturi recreditate instituțiilor financiare 472 141,3 6,0 -284,9 -6,8 -426,2 -12,8
Creanțe externe 48 28,3 1,2 35,8 0,9 7,5 -0,4
Garanţii externe 484 28,3 1,2 35,8 0,9 7,5 -0,4
Datorii 5 2339,9 99,9 5154,6 123,2 2814,7 23,3
Datorii interne 51 176,2 7,5 200,0 4,8 23,8 -2,7
Valori mobiliare de stat cu excepția acțiunilor 513 150,1 6,4 200,0 4,8 49,9 -1,6
Valori mobiliare de stat emise pe piața primară 5131 8289,1 353,9 9100,0 217,6 810,9 -136,4
Răscumpărarea valorilor mobiliare de stat emise pe
piața primară 51312 -8045,9 -343,5 -8900,0 -212,8 -854,1 130,8
Valori mobiliare de stat emise pentru asigurarea
stabilității 5134 -93,1 -4,0 93,1 4,0
Împrumuturi interne între bugete 54 250,2 10,7 -265,7 -6,4 -515,9 -17,0
Împrumuturi în cadrul bugetului consolidat central 542 250,2 10,7 -265,7 -6,4 -515,9 -17,0
Împrumuturi interne de la instituțiile nefinanciare
și financiare 55 107,7 4,6 -107,7 -2,6 -215,4 -7,2
Împrumuturi interne de la instituțiile nefinanciare 551 107,7 4,6 -87,7 -2,1 -195,4 -6,7
Împrumuturi interne de la instituțiile financiare 552 -20,0 -0,5 -20,0 -0,5
Împrumuturi externe 59 1805,8 77,1 5328,0 127,4 3522,2 50,3
Împrumuturi externe 595 1805,8 77,1 5328,0 127,4 3522,2 50,3
Primirea imprumuturilor externe 2530,0 108,0 6538,6 156,3 4008,6 48,3
Rambursarea imprumuturilor externe -724,2 -30,9 -1210,6 -28,9 -486,4 2,0
Modificarea soldului de mijloace bănești 9 -241,5 -10,3 -835,9 -20,0 -594,4 -9,7
Sold de mijloace banesti la inceputul perioadei 91 2060,7 88,0 2302,2 55,0 241,5 -32,9
Sold de mijloace banesti la sfirsitul perioadei 93 -2302,2 -98,3 -3138,1 -75,0 -835,9 23,3
2
Tabelul nr.5
la Nota informativă
mil
Lei
% d
in t
ota
l
mil
Lei
% d
in t
ota
l
mil
Lei
% d
in t
ota
l
Venituri, total 28 038,3 100,0 31 378,9 100,0 3 340,5
Impozite și taxe 11 23 915,6 85,3 26 310,8 83,8 2 395,2 -1,4
Impozite pe venit 111 3 983,1 14,2 4 430,0 14,1 446,9 -0,1
Impozit pe venitul persoanelor fizice 1111 1 211,2 4,3 1 337,2 4,3 126,0
Impozit pe venitul reţinut din salariu 111110 1 187,4 4,2 1 310,6 4,2 123,2
Impozitul pe venitul persoanelor fizice spre plată/achitat 111121 21,7 0,1 66,1 0,2 44,4 0,1
Restituirea impozitului pe venitul persoanelor fizice 111122 -42,1 -0,1 -42,1 -0,1
Impozit pe venitul aferent operaţiunilor de predare în posesie
şi/sau folosinţă a proprietăţii imobiliare 111130 2,1 2,6 0,5
Impozit pe venitul persoanelor juridice 1112 2 771,9 9,9 3 092,8 9,9 320,9
Impozit pe venitul obţinut din activitatea de întreprinzător 111210 1 936,1 6,9 2 161,9 6,9 225,8
Impozit pe venitul reţinut la sursa de plată 111220 383,0 1,4 423,7 1,4 40,7
Impozit pe venit reţinut din suma dividendelor achitate şi
veniturilor îndreptate fondatorilor - întreprinzătorilor
individuali 111230 357,5 1,3 399,0 1,3 41,5
Impozit pe venitul din activitatea operațională 111240 95,3 0,3 108,2 0,3 12,9
Impozite pe bunurile imobiliare 113 53,2 0,2 53,2 0,2
Impozitul pe avere 113250 50,0 0,2 50,0 0,2
Impozit privat încasat în bugetul de stat 113311 0,1 3,2 3,1
Impozite și taxe pe mărfuri si servicii 114 18 604,1 66,4 20 540,0 65,5 1 935,9 -0,9
inclusiv
Taxa pe valoarea adăugată 1141 13 672,0 48,8 15 270,7 48,7 1 598,7 -0,1
Taxa pe valoarea adăugată la mărfurile produse şi serviciile
prestate pe teritoriul Republicii Moldova 114110 4 788,4 17,1 5 489,7 17,5 701,3 0,4
Taxa pe valoarea adaugată la marfurile importate 114120 10 952,4 39,1 11 934,6 38,0 982,2 -1,0
Restituirea taxei pe valoarea adaugată 114130 -2 068,8 -7,4 -2 153,6 -6,9 -84,8 0,5
Accize total 1142 3 844,0 13,7 4 302,5 13,7 458,5
Accize la mărfurile produse pe teritoriul RM 580,9 2,1 627,7 2,0 46,8 -0,1
Accize la mărfurile importate 3 483,9 12,4 3 899,2 12,4 415,3
Accize la rachiu, lichioruri, divinuri şi alte băuturi spirtoase
produse pe teritoriul Republicii Moldova 114211 268,7 1,0 287,4 0,9 18,7
Accize la rachiu, lichioruri, divinuri şi alte băuturi spirtoase
importate 114212 30,4 0,1 32,6 0,1 2,2
Accize la vinuri produse pe teritoriul Republicii Moldova 114213 -0,3 0,3
Accize la vinuri importate 114214 13,2 14,0 0,8
Accize la berea produsă pe teritoriul Republicii Moldova 114215 175,1 0,6 187,4 0,6 12,3
Accize la berea importată 114216 45,8 0,2 49,0 0,2 3,2Accize la produsele din tutun produse pe teritoriul Republicii
Moldova 114221 132,2 0,5 147,5 0,5 15,3
Accize la produsele din tutun importate 114222 1 233,3 4,4 1 414,8 4,5 181,5 0,1
Accize la autoturismele importate 114232 551,9 2,0 600,0 1,9 48,1 -0,1
Accize la produsele petroliere importate 114242 1 411,6 5,0 1 569,5 5,0 157,9
Accize la gazele lichefiate importante 114252 168,2 0,6 187,9 0,6 19,7
Accize la bijuterii (inclusiv bijuterii cu briliante) produse pe
teritoriul Republicii Moldova 114261 4,7 5,0 0,3
Accize la bijuterii (inclusiv bijuterii cu briliante) importate 114262 6,4 6,8 0,4
Accize la alte mărfuri produse pe teritoriul Republicii
Moldova 114271 0,4 0,4
Accize la alte mărfuri importate 114272 23,0 0,1 24,6 0,1 1,6
Restituirea accizelor 114290 -220,8 -0,8 -224,4 -0,7 -3,6 0,1
Structura veniturilor bugetului de stat conform clasificației economice
Denumirea
Cod
Eco (k1-
k6)
2015 2016 Devieri
executat proiect 2016/2015
1
mil
Lei
% d
in t
ota
l
mil
Lei
% d
in t
ota
l
mil
Lei
% d
in t
ota
l
Denumirea
Cod
Eco (k1-
k6)
2015 2016 Devieri
executat proiect 2016/2015
Taxe pentru servicii specifice 1144 11,6 11,6
Taxa pentru efectuarea expertizei ecologice 114424 0,9 0,9
Taxa de la investitori sau proprietarii construcţiilor pentru
elaborarea documentelor normative în construcţie 114425 10,7 10,7
Taxe și plăți pentru utilizarea mărfurilor și
practicarea unor genuri de activitate 1145 673,8 2,4 448,1 1,4 -225,7 -1,0
Taxa de licenţă pentru anumite genuri de activitate încasată
în bugetul de stat 114521 406,9 1,5 160,0 0,5 -246,9 -1,0
Taxa pentru comercializarea gazelor naturale destinate
utilizării în calitate de carburanţi pentru unitate de transport
auto 114524 7,3 7,3
Taxa de eliberare a autorizaţiilor pentru transporturi rutiere
internaţionale 114525 12,6 9,1 -3,5
Plăţi pentru emisiile de poluanţi din sursele mobile care
folosesc benzină (etilată, neetilată), carburant pentru motoare
de avion sau motorină 114531
Plată pentru mărfurile care în procesul utilizării cauzează
poluarea mediului 114532 229,8 0,8 230,7 0,7 0,9 -0,1
Plăţi pentru poluarea mediului în limitele normativelor
stabilite 114533 17,2 0,1 3,1 -14,1 -0,1
Alte plăţi aferente poluării mediului 114539 37,9 0,1 37,9 0,1
Alte taxe pentru mărfuri și servicii 1146 402,7 1,4 507,1 1,6 104,4 0,2
Taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de
către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova 114631 3,1 3,4 0,4
Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele
neînmatriculate în Republica Moldova a căror masă totală,
sarcină masică pe axă sau ale căror dimensiuni depăşesc
limitele admise 114632 3,1 3,0 -0,1
Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele
înmatriculate în Republica Moldova 114633 292,8 1,0 383,4 1,2 90,5 0,2
Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele
înmatriculate în Republica Moldova a căror masă totală,
sarcină masică pe axă sau ale căror dimensiuni depăşesc
limitele admise 114634 3,7 3,6 -0,1
Taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din
afara perimetrului localităţilor pentru efectuarea lucrărilor de
construcţie şi montaj 114635 0,2 0,3
Taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din
afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea publicităţii
exterioare 114636 0,2 0,2
Taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din
afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea obiectivelor
de prestare a serviciilor rutiere 114637 0,7 0,7
Vinieta 114638 89,4 0,3 97,5 0,3 8,1
Plata obligatorie a producătorilor de produse vitivinicole 114640 9,4 15,0 5,6
Taxe asupra comerțului exterior și operațiunilor
externe 115 1 328,3 4,7 1 287,6 4,1 -40,7 -0,6
Taxa vamală 115110 908,0 3,2 854,6 2,7 -53,4 -0,5
Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale 115610 372,7 1,3 383,0 1,2 10,3 -0,1
Taxa consulară 115620 47,6 0,2 50,0 0,2 2,4
Granturi 13 1 710,1 6,1 3 655,5 11,6 1 945,4 5,6
Granturi de la guvernele altor state 131 1 348,8 4,8 246,0 0,8 -1 102,7 -4,0Granturi curente primite de la guvernele altor state pentru
susţinerea bugetului de stat 131111 76,2 0,2 76,2 0,2
Granturi curente primite de la guvernele altor state pentru
proiecte finanţate din surse externe pentru bugetul de stat 131121 79,4 0,3 79,4 0,3
Granturi capitale primite de la guvernele altor state pentru
susţinerea bugetului de stat 131211 80,0 0,3 80,0 0,3
2
mil
Lei
% d
in t
ota
l
mil
Lei
% d
in t
ota
l
mil
Lei
% d
in t
ota
l
Denumirea
Cod
Eco (k1-
k6)
2015 2016 Devieri
executat proiect 2016/2015
Granturi capitale primite de la guvernele altor state pentru
proiecte finanţate din surse externe pentru bugetul de stat 131221 1 348,8 4,8 10,5 -1 338,3 -4,8
Granturi de la organizațiile internaționale 132 361,3 1,3 3 409,5 10,9 3 048,2 9,6
Granturi curente primite de la organizaţiile internaţionale
pentru susţinerea bugetului de stat 132111 2 319,6 7,4 2 319,6 7,4
Granturi curente primite de la organizaţiile internaţionale
pentru proiecte finanţate din surse externe pentru bugetul de
stat 132121 226,3 0,7 226,3 0,7
Granturi capitale primite de la organizatiile internationale
pentru sustinerea bugetului de stat 132211 270,4 0,9 270,4 0,9
Granturi capitale primite de la organizaţiile internaţionale
pentru proiecte finanţate din surse externe pentru bugetul de
stat 132221 361,3 1,3 593,2 1,9 231,9 0,6
Alte venituri 14 2 359,4 8,4 1 412,5 4,5 -946,9 -3,9
Venituri din proprietate 141 1 107,2 3,9 175,2 0,6 -932,1 -3,4
Dobînzi încasate la soldurile mijloacelor bugetare la
conturile bancare 141111 15,5 0,1 19,5 0,1 4,1Dobînzi încasate în bugetul de stat la soldurile mijloacelor
banesti la conturile bancare ale proiectelor finanţate din surse
externe 141112 0,9 0,9
Dobînzi încasate la soldurile mijloacelor bănești la conturile
bancare ale proiectelor finanţate din surse externe conform
prevederilor acordurilor 141117 0,0 1,9 1,9
Dobinzi si alte plati incasate in bugetul de stat la
imprumuturile acordate, imprumuturile recreditate si
mijloacele dezafectate de la buget pentru onorarea garantiilor
de stat 141141 67,5 0,2 61,2 0,2 -6,3
Dobînzi și alte plăți încasate la împrumuturile recreditate
bugetelor de alt nivel 141152 8,2 0,0 8,2
Soldul profitului net al Bancii Naţionale a Moldovei 141210 889,4 3,2 -889,4 -3,2
Dividende primite de la cota parte a proprietăţii publice în
societăţile pe acţiuni în bugetul de stat 141221 70,7 0,3 65,0 0,2 -5,7 -0,1
Defalcări de la profitul net al întreprinderilor de stat
(municipale) în bugetul de stat 141231 63,2 0,2 18,4 0,1 -44,8 -0,1Arenda terenurilor cu altă destinație decît cea agricolă
încasată în bugetul de stat 141531 0,2 -0,2
Venituri din vînzarea mărfurilor și serviciilor 142 992,8 3,5 1 017,6 3,2 24,9 -0,3
Taxa specială pentru asigurarea stabilităţii financiare 142217 6,9 -6,9
Taxa de stat 142220 157,3 0,6 162,0 0,5 4,7 -0,1Încasările de la vînzarea averii şi valutei confiscate încasate
în bugetul de stat 142231 2,9 4,0 1,1
Plata lunară pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă 142241 95,5 0,3 79,5 0,3 -16,0
Plata suplimentară obligatorie obţinută de la perfectarea şi
eliberarea certificatului de înmatriculare a automobilului 142242 5,5 5,5
Mijloace încasate în legătură cu excluderea terenurilor din
circuitul agricol 142243 6,3 5,9 -0,4Taxa pentru eliberarea actelor permisive de către Agenția
Națională de reglementare a Activităților Nucleare și
Radioactive 142244 0,9 0,7 -0,2
Încasări din salariu net al executantului serviciului civil 142246 4,0 4,0
Plata de risc 142247 12,2 15,0 2,8
Încasări de la prestarea serviciilor cu plată 142310 584,9 2,1 620,4 2,0 35,5 -0,1
Plata pentru locaţiunea bunurilor patrimoniului public 142320 118,2 0,4 120,6 0,4 2,4
Taxa pentru închirierea manualelor 142330 -1,8 1,8
Amenzi si sanctiuni 143 197,0 0,7 161,0 0,5 -36,0 -0,2
Amenzi şi sancţiuni contravenţionale încasate în bugetul de
stat 143111 12,4 13,0 0,6
3
mil
Lei
% d
in t
ota
l
mil
Lei
% d
in t
ota
l
mil
Lei
% d
in t
ota
l
Denumirea
Cod
Eco (k1-
k6)
2015 2016 Devieri
executat proiect 2016/2015
Amenzi și sancțiuni contravenționale aplicate de către
organele Serviciului Vamal pentru neachitarea vinietei,
încasate în bugetul de stat 143112 10,7 11,0 0,3
Amenzi aplicate de Inspectoratul național de patrulare 143210 40,6 0,1 41,0 0,1 0,4Amenzi aplicate de Inspectoratul național de patrulare pentru
încălcarea traficului rutier constatate cu ajutorul mijloacelor
foto-video 143230 18,0 0,1 20,0 0,1 2,0
Amenzi aplicate de Inspecția financiară încasate în bugetul
de stat 143311 2,7 -2,7
Amenzi aplicate conform Codului Fiscal de către organele
Serviciul Fiscal de Stat încasate în bugetul de stat 143321 59,8 0,2 29,0 0,1 -30,8 -0,1Amenzi contravenţionale aplicate de organele Serviciului
Fiscal de Stat 143323 10,5 6,0 -4,5
Amenzi aplicate de organele Serviciului Vamal 143340 4,6 5,0 0,4
Amenzi aplicate de Poliția de Frontieră 143350 0,5 -0,5
Amenzi aplicate de Inspecţia de Stat în Construcţii 143410 0,2 -0,2
Amenzi aplicate de instanţele judecătoreşti în cauze
administrative şi penale 143420 30,1 0,1 32,0 0,1 1,9Amenzi pentru nerespectarea regulilor transportului de
călători, deteriorarea drumurilor auto, a construcţiilor şi
utilajelor rutiere, a plantaţiilor aferente drumurilor 143440 0,1 -0,1
Amenzi aplicate de centrele de medicină preventivă 143450 0,4 -0,4
Amenzi aplicate de Agenția pentru protecția consumatorului 143460 4,0 4,0 0,0
Amenzi pentru nerepatrierea la termen a încasărilor valutare 143480 0,9 -0,9
Alte amenzi şi sancţiuni pecuniare încasate în bugetul de stat 143491 1,4 -1,4
Donații voluntare 144 52,7 0,2 26,7 0,1 -26,1 -0,1
Donaţii voluntare pentru cheltuieli curente din surse interne
pentru instituţiile bugetare 144114 7,8 6,3 -1,4
Donații voluntare pentru cheltuieli curente din surse externe
pentru instituțiile bugetare 144124 35,9 0,1 15,9 0,1 -20,0
Donaţii voluntare pentru cheltuieli capitale din surse interne
pentru susţinerea bugetului de stat 144211 0,7 -0,7
Donaţii voluntare pentru cheltuieli capitale din surse interne
pentru instituţiile bugetare 144214 8,4 3,9 -4,5
Donatii voluntare pentru cheltuieli capitale din surse externe
pentru institutiile bugetare 144224 0,5 0,0 0,5 0,0
Alte venituri 145 9,7 32,1 0,1 22,4 0,1
Alte venituri încasate în bugetul de stat 145111 0,4 1,9 1,5
Alte venituri încasate în bugetul de stat, administrate de
Organele Vamale 145112 1,2 1,0 -0,2
Alte venituri pentru proiecte finanţate din surse externe 145150 8,0 29,2 0,1 21,2 0,1
Transferuri 19 53,2 0,2 -53,2 -0,2
Transferuri curente primite cu destinaţie specială între
instituţiile bugetului de stat şi instituţiile bugetelor locale de
nivelul II 191310 1,7 -1,7
Transferuri curente primite cu destinaţie specială între
instituţiile bugetului de stat şi instituţiile bugetelor locale de
nivelul II 191310 31,0 0,1 -31,0 -0,1Transferuri capitale primite cu destinaţie specială între
bugetul de stat şi fondurile asigurării obligatorii de asistenţă
medicală 192220 20,5 0,1 -20,5 -0,1
4
Tabelul nr.6
la Nota informativă
mil.lei% din
totalmil.lei
% din
totalmil.lei
% din
total
Cheltuieli, total 30380,4 100,0 35561,7 100,0 5181,3
01 Servicii de stat cu destinatie generala 4272,4 14,06 5701,4 16,03 1429,0 1,97
011 Autoritati legislative si executive, servicii bugetar-fiscale,
afaceri externe 1274,3 4,19 1457,1 4,10 182,8 -0,10
0111 Autoritati legislative si executive 185,3 0,61 241,3 0,68 56,0 0,07
0112 Servicii bugetar-fiscale 751,8 2,47 798,8 2,25 47,0 -0,23
0113 Afaceri externe 337,2 1,11 417,0 1,17 79,8 0,06
013 Servicii generale 375,9 1,24 621,4 1,75 245,5 0,51
0132 Servicii de planificare si statistica 70,2 0,23 87,8 0,25 17,6 0,02
0133 Alte servicii generale 305,7 1,01 533,6 1,50 227,9 0,49
014 Cercetari stiintifice fundamentale 188,8 0,62 213,9 0,60 25,1 -0,02
0140 Cercetari stiintifice fundamentale 188,8 0,62 213,9 0,60 25,1 -0,02
015 Cercetari stiintifice aplicate legate de servicii de stat cu
destinatie generala 38,1 0,13 38,1 0,11 0,0 -0,02
0150 Cercetari stiintifice aplicate legate de servicii de stat cu
destinatie generala 38,1 0,13 38,1 0,11 0,0 -0,02
016 Servicii de stat cu destinatie generala neatribuite la alte
grupe 287,2 0,95 329,0 0,93 41,8 -0,02
0161 Servicii electorale 79,9 0,26 150,7 0,42 70,8 0,16
0169 Alte servicii de stat cu destinatie generala 207,3 0,68 178,4 0,50 -28,9 -0,18
017 Serviciul datoriei 1043,3 3,43 1770,0 4,98 726,7 1,54
0171 Serviciul datoriei interne 793,6 2,61 1406,2 3,95 612,6 1,34
0172 Serviciul datoriei externe 249,7 0,82 363,8 1,02 114,1 0,20
018 Raporturi intre nivelele administratiei publice 1064,8 3,50 1271,9 3,58 207,1 0,07
0181 Transferuri generale intre administratia publica de nivel
central si local 1061,2 3,49 1267,3 3,56 206,1 0,07
0182 Transferuri cu destinatie speciala intre administratia
publica de nivel central si local 3,6 0,01 4,6 0,01 1,0 0,00
02 Aparare nationala 451,5 1,49 595,9 1,68 144,4 0,19
021 Forte de aparare nationala 210,7 0,69 226,4 0,64 15,7 -0,06
0210 Forte de aparare nationala 210,7 0,69 226,4 0,64 15,7 -0,06
025 Alte servicii in domeniul apararii neatribuite la alte grupe 240,8 0,79 369,5 1,04 128,7 0,25
0259 Alte servicii in domeniul apararii nationale 240,8 0,79 369,5 1,04 128,7 0,25
03 Ordine publica si securitate nationala 2925,8 9,63 3556,7 10,00 630,9 0,37
031 Afaceri interne 1627,9 5,36 1913,7 5,38 285,8 0,02
0311 Politie 833,0 2,74 944,0 2,65 111,0 -0,09
0312 Trupe de carabinieri 89,8 0,30 118,9 0,33 29,1 0,04
0313 Securitate nationala 176,8 0,58 240,1 0,68 63,3 0,09
0314 Politia de frontiera 326,6 1,08 379,7 1,07 53,1 -0,01
2015 executat (în
condiții comparabile)2016 proiect Devieri 2016/2015
Structura cheltuielilor bugetului de stat conform clasificației funcționale pe anii 2015-2016
1
mil.lei% din
totalmil.lei
% din
totalmil.lei
% din
total
2015 executat (în
condiții comparabile)2016 proiect Devieri 2016/2015
0319 Alte servicii in domeniul afacerilor interne 201,7 0,66 230,9 0,65 29,2 -0,01
032 Servicii de protectie civila si situatii exceptionale 272,3 0,90 295,6 0,83 23,3 -0,07
0321 Servicii de pompieri si salvatori 272,3 0,90 295,6 0,83 23,3 -0,07
033 Justitie 561,1 1,85 769,2 2,16 208,1 0,32
0331 Magistrat 9,6 0,03 14,4 0,04 4,8 0,01
0332 Infaptuirea judecatii 322,8 1,06 418,0 1,18 95,2 0,11
0333 Procuratura 127,9 0,42 196,7 0,55 68,8 0,13
0334 Probatiune 22,0 0,07 32,8 0,09 10,8 0,02
0339 Alte servicii in domeniul justitiei 78,8 0,26 107,3 0,30 28,5 0,04
034 Sistemul penitenciar 362,7 1,19 451,4 1,27 88,7 0,08
0340 Sistemul penitenciar 362,7 1,19 451,4 1,27 88,7 0,08
036 Alte servicii in domeniul ordinii publice si securitatii
nationale neatribuite la alte grupe 101,8 0,34 126,9 0,36 25,1 0,02
0369 Alte servicii in domeniul ordinii publice si securitatii
nationale 101,8 0,34 126,9 0,36 25,1 0,02
04 Servicii in domeniul economiei 4643,0 15,28 5607,5 15,77 964,5 0,49
041 Servicii economice generale, comerciale si in domeniul
fortei de munca 322,4 1,06 314,7 0,88 -7,7 -0,18
0411 Servicii generale economice si comerciale 240,4 0,79 230,0 0,65 -10,4 -0,14
0412 Servicii generale in domeniul fortei de munca 39,9 0,13 51,6 0,15 11,7 0,01
0419 Alrte servicii economice generale 42,1 0,14 33,0 0,09 -9,1 -0,05
042 Agricultura, gospodarie silvica, gospodarie piscicola si
gospodarie de vinatoare 2215,6 7,29 1721,9 4,84 -493,7 -2,45
0421 Agricultura 2184,6 7,19 1680,3 4,73 -504,3 -2,47
0422 Gospodarie silvica 15,2 0,05 19,7 0,06 4,5 0,01
0429 Alte servicii in domeniul agriculturii, gospodariei
silvice, gospodariei piscicole si gospodariei de vanatoare 15,8 0,05 21,9 0,06 6,1 0,01
043 Combustibil si energie 107,2 0,35 537,9 1,51 430,7 1,16
0432 Petrol si gaze naturale 2,1 0,01 76,9 0,22 74,8 0,21
0434 Alte tipuri de combustibil 29,3 0,10 196,2 0,55 166,9 0,46
0435 Electricitate 36,5 0,12 222,9 0,63 186,4 0,51
0436 Alte tipuri de energie 38,1 0,13 18,0 0,05 -20,1 -0,07
0439 Alte servicii in domeniul energeticii 1,2 0,00 23,8 0,07 22,6 0,06
044 Minerit, industrie si constructii 31,4 0,10 40,5 0,11 9,1 0,01
0441 Extractia resurselor minerale 4,1 0,01 5,2 0,01 1,1 0,00
0443 Constructii 27,3 0,09 35,2 0,10 7,9 0,01
045 Transport 1721,1 5,67 2611,9 7,34 890,8 1,68
0451 Transport rutier 1706,4 5,62 2485,0 6,99 778,6 1,37
0452 Transport naval 7,4 0,02 7,8 0,02 0,4 0,00
0453 Transport feroviar 0,00 110,3 0,31 110,3 0,31
0459 Alte servicii in domeniul transporturilor 7,3 0,02 8,9 0,02 1,6 0,00
046 Comunicatii 3,7 0,01 3,4 0,01 -0,3 0,00
2
mil.lei% din
totalmil.lei
% din
totalmil.lei
% din
total
2015 executat (în
condiții comparabile)2016 proiect Devieri 2016/2015
0461 Comunicatii 3,7 0,01 3,4 0,01 -0,3 0,00
047 Alte activitati economice 84,0 0,28 201,1 0,57 117,1 0,29
0473 Turism 4,0 0,01 29,5 0,08 25,5 0,07
0474 Servicii economice multifunctionale 80,0 0,26 171,6 0,48 91,6 0,22
048 Cercetari stiintifice aplicate in domeniul economiei 157,6 0,52 176,2 0,50 18,6 -0,02
0482 Cercetari stiintifice aplicate in agricultura, gospodaria
silvica, gospodaria piscicola si gospodaria de vinatoare 77,2 0,25 81,2 0,23 4,0 -0,03
0483 Cercetari stiintifice aplicate in domeniul
combustibilului si energiei 4,6 0,02 5,1 0,01 0,5 0,00
0487 Cercetari stiintifice aplicate in alte domenii ale
economiei 75,8 0,25 89,9 0,25 14,1 0,00
05 Protectia mediului 177,9 0,59 259,8 0,73 81,9 0,14
051 Colectarea si distrugerea deseurilor 17,0 0,06 65,8 0,18 48,8 0,13
0510 Colectarea si distrugerea deseurilor 17,0 0,06 65,8 0,18 48,8 0,13
053 Protectie impotriva poluarii mediului 46,6 0,15 79,8 0,22 33,2 0,07
0530 Protectie impotriva poluarii mediului 46,6 0,15 79,8 0,22 33,2 0,07
054 Protectie a biodiversitatii 4,6 0,02 16,0 0,05 11,4 0,03
0540 Protectie a biodiversitatii 4,6 0,02 16,0 0,05 11,4 0,03
055 Cercetari stiintifice aplicate in domeniul protectiei mediului 0,5 0,00 1,1 0,00 0,6 0,00
0550 Cercetari stiintifice aplicate in domeniul protectiei
mediului 0,5 0,00 1,1 0,00 0,6 0,00
056 Alte servicii in domeniul protectiei mediului neatribuite la
alte grupe 109,2 0,36 97,1 0,27 -12,1 -0,09
0569 Alte servicii in domeniul protectiei mediului 109,2 0,36 97,1 0,27 -12,1 -0,09
06 Gospodaria de locuinte si gospodaria serviciilor comunale 449,6 1,48 484,8 1,36 35,2 -0,12
061 Gospodaria de locuinte 49,2 0,16 77,3 0,22 28,1 0,06
0610 Gospodaria de locuinte 49,2 0,16 77,3 0,22 28,1 0,06
063 Aprovizionarea cu apa 400,4 1,32 407,4 1,15 7,0 -0,17
0630 Aprovizionarea cu apa 400,4 1,32 407,4 1,15 7,0 -0,17
07 Ocrotirea sanatatii 3423,9 11,27 3408,2 9,58 -15,7 -1,69
071 Produse, utilaje si echipament medical 31,2 0,10 49,2 0,14 18,0 0,04
0711 Produse farmaceutice 31,2 0,10 49,2 0,14 18,0 0,04
072 Servicii de ambulator 2,6 0,01 2,6 0,01 0,0 0,00
0722 Servicii medicale specializate 2,6 0,01 2,6 0,01 0,0 0,00
073 Servicii spitalicesti 116,1 0,38 127,5 0,36 11,4 -0,02
0734 Servicii de recuperare a sanatatii 116,1 0,38 127,5 0,36 11,4 -0,02
074 Servicii de sanatate publica 418,4 1,38 597,6 1,68 179,2 0,30
0740 Servicii de sanatate publica 418,4 1,38 597,6 1,68 179,2 0,30
075 Cercetari stiintifice aplicate in domeniul ocrotirii sanatatii 34,1 0,11 37,2 0,10 3,1 -0,01
0750 Cercetari stiintifice aplicate in domeniul ocrotirii
sanatatii 34,1 0,11 37,2 0,10 3,1 -0,01
3
mil.lei% din
totalmil.lei
% din
totalmil.lei
% din
total
2015 executat (în
condiții comparabile)2016 proiect Devieri 2016/2015
076 Alte servicii in domeniul sanatatii neatribuite la alte grupe 2821,5 9,29 2594,1 7,29 -227,4 -1,99
0761 Administrarea in domeniul ocrotirii sanatatii 10,7 0,04 12,4 0,03 1,7 0,00
0769 Alte servicii in domeniul ocrotirii sanatatii 2810,8 9,25 2581,7 7,26 -229,1 -1,99
08 Cultura, sport, tineret, culte si odihna 540,4 1,78 676,9 1,90 136,5 0,12
081 Servicii de sport, tineret si odihna 228,1 0,75 294,1 0,83 66,0 0,08
0812 Servicii de sport si cultura fizica 223,0 0,73 272,1 0,77 49,1 0,03
0813 Servicii pentru tineret 5,1 0,02 22,1 0,06 17,0 0,05
082 Servicii in domeniul culturii 202,6 0,67 261,6 0,74 59,0 0,07
0820 Servicii in domeniul culturii 202,6 0,67 261,6 0,74 59,0 0,07
083 Servicii tele-radio si de presa 97,2 0,32 106,2 0,30 9,0 -0,02
0831 Televiziune si radiodifuziune 92,2 0,30 100,3 0,28 8,1 -0,02
0832 Presa 5,0 0,02 5,9 0,02 0,9 0,00
086 Alte servicii in domeniul culturii, tineretului, sportului,
odihnei si cultelor neatribuite la alte grupe 12,5 0,04 15,0 0,04 2,5 0,00
0861 Alte servicii in domeniul culturii, cultelor si odihnei 5,6 0,02 6,9 0,02 1,3 0,00
0862 Alte servicii in domeniul tineretului si sportului 6,9 0,02 8,1 0,02 1,2 0,00
09 Invatamint 7750,7 25,51 8789,0 24,71 1038,3 -0,80
091 Educatie timpurie si invatamint primar 300,0 0,99 79,2 0,22 -220,8 -0,76
0911 Educatie timpurie 300,0 0,99 79,2 0,22 -220,8 -0,76
092 Invatamint secundar 225,2 0,74 404,4 1,14 179,2 0,40
0921 Invatamint gimnazial 85,1 0,28 72,4 0,20 -12,7 -0,08
0922 Invatamint liceal 140,1 0,46 332,0 0,93 191,9 0,47
093 Invatamint profesional tehnic 842,4 2,77 1109,6 3,12 267,2 0,35
0931 Invatamint profesional - tehnic secundar 388,0 1,28 546,6 1,54 158,6 0,26
0932 Invatamint profesional - tehnic postsecundar 454,4 1,50 563,0 1,58 108,6 0,09
094 Invatamint superior profesional 738,6 2,43 777,4 2,19 38,8 -0,25
0941 Invatamint superior 680,5 2,24 728,3 2,05 47,8 -0,19
0942 Invatamint superior postuniversitar 58,1 0,19 49,1 0,14 -9,0 -0,05
095 Invatamint nedefinit dupa nivel 5618,6 18,49 6358,7 17,88 740,1 -0,61
0950 Invatamint nedefinit dupa nivel 5618,6 18,49 6358,7 17,88 740,1 -0,61
096 Servicii afiliate invatamintului 6,4 0,02 12,7 0,04 6,3 0,01
0960 Servicii afiliate invatamintului 6,4 0,02 12,7 0,04 6,3 0,01
098 Alte servicii din domeniul invatamintului neatribuite la alte
grupe 19,5 0,06 47,0 0,13 27,5 0,07
0989 Alte servicii in domeniul invatamantului 19,5 0,06 47,0 0,13 27,5 0,07
10 Protectie sociala 5745,2 18,91 6481,5 18,23 736,3 -0,68
101 Protectie in caz de boala sau incapacitate de munca 133,2 0,44 163,6 0,46 30,4 0,02
1012 Protectie in caz de incapacitate de munca 133,2 0,44 163,6 0,46 30,4 0,02
102 Protectie persoanelor in etate 962,1 3,17 1052,9 2,96 90,8 -0,21
4
mil.lei% din
totalmil.lei
% din
totalmil.lei
% din
total
2015 executat (în
condiții comparabile)2016 proiect Devieri 2016/2015
1020 Protectie persoanelor in etate 962,1 3,17 1052,9 2,96 90,8 -0,21
104 Protectie a familiei si a copiilor 71,9 0,24 80,4 0,23 8,5 -0,01
1040 Protectie a familiei si a copiilor 71,9 0,24 80,4 0,23 8,5 -0,01
105 Protectie in caz de somaj 27,8 0,09 30,0 0,08 2,2 -0,01
1050 Protectie in caz de somaj 27,8 0,09 30,0 0,08 2,2 -0,01
106 Protectie in domeniul asigurarii cu locuinte 15,2 0,05 25,0 0,07 9,8 0,02
1060 Protectie in domeniul asigurarii cu locuinte 15,2 0,05 25,0 0,07 9,8 0,02
107 Protectie impotriva excluziunii sociale 112,7 0,37 98,1 0,28 -14,6 -0,09
1070 Protectie impotriva excluziunii sociale 112,7 0,37 98,1 0,28 -14,6 -0,09
109 Alte servicii in domeniul proteciei sociale neatribuite la alte
grupe 4422,3 14,56 5031,4 14,15 609,1 -0,41
1091 Administrare in domeniul protectiei sociale 13,2 0,04 15,6 0,04 2,4 0,00
1093 Sustinerea sistemului public de asigurari sociale 862,8 2,84 1140,8 3,21 278,0 0,37
1099 Alte servicii de protectie sociala 3546,3 11,67 3875,0 10,90 328,7 -0,78
5
Tabelul nr.7
la Nota informativă
mil.lei% din
totalmil.lei
% din
totalmil.lei
% din
total
2+3 Cheltuieli și active nefinanciare 30380,4 100,0 35561,7 100,0 5181,3
2 Cheltuieli 26928,3 88,64 31639,6 88,97 4711,3 0,33
21 Cheltuieli de personal 4826,9 15,89 5258,7 14,79 431,8 -1,10
2111 Remunerarea muncii angajatilor conform
statelor 4098,4 13,49 4416,0 12,42 317,6 -1,07
2112 Remunerarea muncii temporare 20,0 0,06 20,0 0,06
2113 Alte plati banesti ale angajatilor 91,6 0,30 109,4 0,31 17,8 0,01
2121 Contributii de asigurari sociale de stat
obligatorii 528,4 1,74 589,9 1,66 61,5 -0,08
2122 Prime de asigurare obligatorie de asistenta
medicala 108,5 0,36 123,4 0,35 14,9 -0,01
22 Bunuri si servicii 2953,2 9,72 2540,3 7,14 -412,9 -2,58
2221 Servicii energetice si comunale 352,6 1,16 512,7 1,44 160,1 0,28
2222 Servicii informationale si de
telecomunicatii 135,7 0,45 192,4 0,54 56,7 0,09
2223 Servicii de locatiune 159,1 0,52 187,3 0,53 28,2 0,00
2224 Servicii de transport 181,6 0,60 43,2 0,12 -138,4 -0,48
2225 Servicii de reparatii curente 105,1 0,35 134,7 0,38 29,6 0,03
2226 Formare profesionala 10,8 0,04 26,6 0,07 15,8 0,04
2227 Deplasari de serviciu 92,1 0,30 146,0 0,41 53,9 0,11
2228 Servicii medicale 11,9 0,04 38,4 0,11 26,5 0,07
2229 Alte servicii 1904,3 6,27 1259,0 3,54 -645,3 -2,73
24 Dobinzi 1043,3 3,43 1770,0 4,98 726,7 1,54
2411 Dobinzi pe imprumuturi externe 249,7 0,82 363,8 1,02 114,1 0,20
2422 Dobinzi pe valori mobiliare de stat emise
pe piata primara 509,1 1,68 1003,8 2,82 494,7 1,15
2423 Dobinzi pe valori mobiliare de stat
convertite 284,5 0,94 402,4 1,13 117,9 0,20
2425 Dobinzi pe valori mobiliare de stat emise
pentru asigurarea stabilitatii financiare
25 Subsidii 1541,7 5,07 3193,0 8,98 1651,3 3,90
2511 Subsidii acordate intreprinderilor de stat si
municipale nefinanciare 844,6 2,78 1830,6 5,15 986,0 2,37
2521 Subsidii acordate intreprinderilor private
nefinanciare 404,8 1,33 885,5 2,49 480,7 1,16
2522 Subsidii acordate institutiilor private
financiare 32,4 0,11 70,4 0,20 38,0 0,09
2530 Subsidii acordate organizatiilor obstesti 20,4 0,07 44,3 0,12 23,9 0,06
2540 Subsidii acordate autoritatilor/institutiilor
publice la autogestiune 239,5 0,79 362,2 1,02 122,7 0,23
26 Granturi acordate 30,1 0,08 30,1 0,08
2630 Granturi oferite persoanelor fizice 30,1 0,08 30,1 0,08
27 Prestatii sociale 1187,3 3,91 1265,0 3,56 77,7 -0,35
Structura cheltuielilor bugetului de stat conform clasificației economice pe anii 2015-2016
2016 proiect2015 executat (în
condiții comparabile)Devieri 2016 / 2015
1
mil.lei% din
totalmil.lei
% din
totalmil.lei
% din
total
2016 proiect2015 executat (în
condiții comparabile)Devieri 2016 / 2015
2721 Pensii de asistenta sociala 881,8 2,90 965,1 2,71 83,3 -0,19
2722 Suplimente la pensii de asistenta sociala 1,8 0,01 1,9 0,01 0,1 0,00
2723 Indemnizatii de asistenta sociala 74,5 0,25 77,4 0,22 2,9 -0,03
2724 Alocatii 13,2 0,04 13,1 0,04 -0,1 -0,01
2725 Compensatii 0,8 0,00 6,2 0,02 5,4 0,01
2726 Ajutoare banesti 9,1 0,03 9,8 0,03 0,7 0,00
2729 Alte prestatii de asistenta sociala 63,4 0,21 67,3 0,19 3,9 -0,02
2731 Indemnizatii membrilor familiilor
personalului misiunilor diplomatice si al
oficiilor consulare 18,7 0,06 24,0 0,07 5,3 0,01
2732 Indemnizatii la incetarea actiunii
contractului de munca 94,7 0,31 55,4 0,16 -39,3 -0,16
2733 Indemnizatii viagere 3,6 0,01 10,2 0,03 6,6 0,02
2735 Indemnizatii pentru incapacitatea
temporara de munca achitate din mijloacele
financiare ale angajatorului 10,2 0,03 14,4 0,04 4,2 0,01
2739 Alte prestatii sociale ale angajatorilor 15,5 0,05 20,2 0,06 4,7 0,01
28 Alte cheltuieli 1521,3 5,01 2320,7 6,53 799,4 1,52
2811 Cotizatii 107,1 0,35 127,0 0,36 19,9 0,00
2812 Burse 118,0 0,39 131,9 0,37 13,9 -0,02
2813 Despagubiri civile 26,0 0,09 70,2 0,20 44,2 0,11
2814 Taxe, amenzi, penalitati si alte plati
obligatorii 0,6 0,00 1,1 0,00 0,5 0,00
2816 Alte cheltuieli în bază de contracte cu
persoane fizice 102,3 0,29 102,3 0,29
2817 Solda militarilor, sporurile si suplimentele
la ea 5,6 0,02 5,6 0,02
2818 Comanda de stat pentru pregatirea cadrelor 747,3 2,46 790,0 2,22 42,7 -0,24
2819 Alte cheltuieli curente 2,3 0,01 376,4 1,06 374,1 1,05
2821 Cheltuieli capitale pentru lucrari
topografogeodezice, de cartografie si cadastru 0,1 0,00 0,1 0,00
2829 Cheltuieli capitale neatribuite la alte
categorii 520,0 1,71 716,1 2,01 196,1 0,30
13854,6 45,60 15261,8 42,92 1407,2 -2,69
2911 Transferuri acordate intre bugetul de stat si
bugetele locale de nivelul II 7503,9 24,70 5919,9 16,65 -1584,0 -8,05
2912 Transferuri acordate intre bugetul de stat si
bugetele locale de nivelul I 1947,6 5,48 1947,6 5,48
2913 Transferuri acordate intre institutiile
bugetului de stat si institutiile bugetelor locale
de nivelul II 84,2 0,24 84,2 0,24
2921 Transferuri acordate intre bugetul de stat si
bugetul asigurarilor sociale de stat 4153,0 13,67 4738,2 13,32 585,2 -0,35
2922 Transferuri acordate intre bugetul de stat si
fondurile asigurarii obligatorii de asistenta
medicala 2197,7 7,23 2571,9 7,23 374,2 0,00
3 Active nefinanciare 3452,1 11,36 3922,1 11,03 470,0 -0,33
29 Transferuri acordate in cadrul bugetului public
national
2
mil.lei% din
totalmil.lei
% din
totalmil.lei
% din
total
2016 proiect2015 executat (în
condiții comparabile)Devieri 2016 / 2015
31 Mijloace fixe 3092,0 10,18 2896,2 8,14 -195,8 -2,03
3111 Majorarea valorii cladirilor 318,5 1,05 454,1 1,28 135,6 0,23
3121 Majorarea valorii constructiilor speciale 78,7 0,26 102,7 0,29 24,0 0,03
3131 Majorarea valorii instalatiilor de transmisie 0,9 0,00 0,9 0,00
3141 Majorarea valorii masinilor si utilajelor 220,2 0,72 456,3 1,28 236,1 0,56
3151 Majorarea valorii mijloacelor de transport 0,4 0,00 70,7 0,20 70,3 0,20
3161 Majorarea valorii uneltelor si sculelor,
inventarului de producere si gospodaresc 41,8 0,14 52,2 0,15 10,4 0,01
3171 Majorarea valorii activelor nemateriale 110,4 0,36 146,7 0,41 36,3 0,05
3172 Micsorarea valorii activelor nemateriale
3181 Majorarea valorii altor mijloace fixe 72,6 0,24 87,2 0,25 14,6 0,01
3191 Investitii capitale in active nemateriale in
curs de executie
3192 Investitii capitale in active materiale in
curs de executie 2249,4 7,40 1525,4 4,29 -724,0 -3,11
32 Rezerve materiale ale statului 21,7 0,07 25,1 0,07 3,4 0,00
3211 Majorarea valorii rezervelor materiale de
stat 17,8 0,06 21,5 0,06 3,7 0,00
3221 Majorarea valorii rezervelor de mobilizare 3,9 0,01 3,6 0,01 -0,3 0,00
33 Stocuri de materiale circulante 369,8 1,22 993,0 2,79 623,2 1,58
3311 Majorarea valorii combustibilului,
carburantilor si lubrifiantilor 34,7 0,11 206,1 0,58 171,4 0,47
3321 Majorarea valorii pieselor de schimb 39,7 0,11 39,7 0,11
3331 Majorarea valorii produselor alimentare 132,1 0,43 221,5 0,62 89,4 0,19
3341 Majorarea valorii medicamentelor si
materialelor sanitare 144,3 0,47 269,2 0,76 124,9 0,28
3351 Majorarea valorii materialelor pentru
scopuri didactice, stiintifice si alte scopuri 23,3 0,08 11,1 0,03 -12,2 -0,05
3361 Majorarea valorii materialelor de uz
gospodaresc si rechizitelor de birou 35,4 0,12 104,7 0,29 69,3 0,18
3371 Majorarea valorii materialelor de
constructie 30,0 0,08 30,0 0,08
3381 Majorarea valorii accesoriilor de pat,
imbracamintei, incaltamintei 94,6 0,27 94,6 0,27
3391 Majorarea valorii altor materiale 16,1 0,05 16,1 0,05
-0,8 0,00 -0,8 0,00
3432 Micsorarea valorii produselor finite ale
unitatilor de productie -0,8 0,00 -0,8 0,00
35 Marfuri 8,5 0,02 8,5 0,02
3511 Majorarea valorii marfurilor 8,5 0,02 8,5 0,02
36 Valori 0,1 0,00 0,1 0,00
3631 Majorarea valorii activelor mostenirii
culturale 0,1 0,00 0,1 0,00
34 Productie in curs de executie, produse si
productie finita, animale tinere la ingrasat
3
mii lei
au
torit
ate
a
pu
bli
că
pro
gra
m
sub
pro
gra
m
1 2 3 4 5 6
Cheltuieli și active nefinanciare, total 30380446,1 35561744,8
Secretariatul Parlamentului 0101
103866,9 141 112,5
Legislativul și sericiile de suport 0101 01 103866,9 141 112,5
Activitatea Parlamentului 0101 0101 103866,9 141 112,5
Aparatul Președintelui Republicii Moldova0102
14 288,0 18 098,1
Președintele Republicii Moldova 0102 02 14 288,0 18 098,1
Activitatea Președintelui Republicii Moldova 0102 0201 14 288,0 18 098,1
Curtea Constituțională0103
12 424,3 14 586,9
Constituționalitatea 0103 04 12 424,3 14 586,9
Jurisdicție constitiuțională 0103 0401 12 424,3 14 586,9
Curtea de Conturi0104
43 326,2 30 041,7
Managementul finanțelor publice 0104 05 43 326,2 30 041,7
Auditul extern al finanțelor publice 0104 0510 43 326,2 30 041,7
Cancelaria de Stat0201
299 170,1 392 277,5
Executivul și serviciile de suport 0201 03 264 666,3 357 390,3
Exercitarea guvernării 0201 0301 46 036,8 53 632,7
Servicii de suport pentru exercitarea guvernării 0201 0302 126 573,4 137 899,6
e-Transformare a Guvernării 0201 0303 92 056,1 165 858,0
Domenii generale de stat 0201 08 157,4
Cercetari științifice aplicate în direcția strategică "Patrimoniul național si
dezvoltarea societății" 0201 0807157,4
Cercetări științifice fundamentale 0201 16 73,4
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Patrimoniul
național și dezvoltarea societății" 0201 160673,4
Diaspora și minoritățile naționale 0201 24 993,3 1 500,0
Susținerea diasporei 0201 2403 993,3 1 500,0
Sănătatea publică și serviciile medicale 0201 80 23 997,5 22 622,7
Sănătate publică 0201 8004 2 083,7 2 192,3
Asistență medicală de reabilitare și recuperare 0201 8013 20 319,9 18 682,9
Programe naționale și speciale în domeniul ocrotirii sănătății 0201 8018 1 593,9 1 747,5
Învățămînt 0201 88 9 513,0 10 533,7
Învățămînt superior 0201 8810 9 138,5 10 178,8
Perfecționarea cadrelor 0201 8812 374,5 354,9
Ministerul Economiei0202
395 764,1 843 384,1
Servicii generale eonomice și comerciale 0202 50 254 671,4 262 840,2
Politici și management în domeniul macroeconomic și de dezvoltare a
economiei 0202 500118 044,4 23 188,3
Promovarea exporturilor 0202 5002 190 592,4 107 535,5
Susținerea întreprinderilor mici și mijlocii 0202 5004 54 448,8 94 691,8
Tabelul nr.8 la Nota informativă
Sinteza programelor gestionate de autoritățile publice centrale
Denumirea
Cod
2015 executat 2016 proiect
incluse în buget pentru anii 2015 - 2016
1
au
torit
ate
a
pu
bli
că
pro
gra
m
sub
pro
gra
m
1 2 3 4 5 6
Denumirea
Cod
2015 executat 2016 proiect
Reglementare prin licențiere 0202 5006 3 027,9 4 007,1
Protecția drepturilor consumatorilor 0202 5008 7 939,1 17 421,5
Administrarea patrimoniului de stat 0202 5009 -24 381,0 9 564,7
Securitate industrială 0202 5011 4 999,8 6 431,3
Dezvoltarea sectorului energetic 0202 58 107 158,2 537 852,8
Politici și management în sectorul energetic 0202 5801 10 891,7 23 789,7
Rețele și conducte de gaz 0202 5802 2 095,9 76 887,7
Rețele electrice 0202 5803 36 605,2 222 902,5
Eficiență energetică și surse regenerabile 0202 5804 16 524,3 196 230,9
Rețele termice 0202 5805 41 041,1 18 042,0
Dezvoltarea industriei 0202 60 296,9 632,8
Dezvoltarea clusterială a sectorului industrial 0202 6002 296,9 632,8
Dezvoltarea reglementărilor tehnice naționale 0202 68 33 637,6 42 058,3
Dezvoltarea sistemului național de standardizare 0202 6802 4 900,0 9 880,0
Dezvoltarea sistemului național de metrologie 0202 6804 27 287,6 12 397,5
Dezvoltarea sistemului național de acreditare 0202 6805 1 450,0 2 180,8
Dezvoltarea infrastructurii de evaluare a conformității 0202 6806 17 600,0
Ministerul Finanțelor0203
717 707,9 775 780,1
Managementul finanțelor publice 0203 05 716 747,9 755 780,1
Politici și management în domeniul bugetar-fiscal 0203 0501 46 689,8 60 503,9
Administrarea veniturilor publice 0203 0502 592 098,1 628 874,0
Executarea și raportarea bugetului public național 0203 0503 54 389,5 40 508,2
Inspecția financiară 0203 0504 14 938,3 17 270,9
Supravegherea activității de audit 0203 0505 252,9 378,8
Administrarea achizițiilor publice 0203 0508 8 379,3 8 244,3
Servicii generale economice și comerciale 0203 50 960,0 20 000,0
Susținerea întreprinderilor mici și mijlocii 0203 5004 960,0 20 000,0
Ministerul Justiției0204
618 606,1 764 525,3
Sistemul statistic, de arhivare și stare civilă 0204 12 47 094,1 56 056,0
Starea civilă 0204 1205 47 094,1 56 056,0
Justiția 0204 40 86 879,8 117 665,4
Politici și management în domeniul justiției 0204 4001 27 360,7 28 566,8
Apărare a drepturilor și intereselor legale ale persoanelor 0204 4008 24 261,9 27 995,0
Expertiză legală 0204 4009 5 987,1 7 146,4
Sistem integrat de informare juridică 0204 4010 1 430,0 3 107,7
Mediere 0204 4013 101,4 1 210,0
Armonizare a legislației 0204 4014 1 556,3 2 259,3
Administrare judecătorească 0204 4015 3 008,2 12 628,1
Asigurarea măsurilor alternative de detenție 0204 4016 22 009,3 32 752,1
Apostilarea actelor publice 0204 4017 1 164,9 2 000,0
Sistemul penitenciar 0204 43 362 727,9 451 361,4
Sistemul penitenciar 0204 4302 362 727,9 451 361,4
Protecția socială 0204 90 121 904,3 139 442,5
Protecție a persoanelor în etate 0204 9004 119 981,5 137 079,7
Asistență socială a persoanelor cu necesități speciale 0204 9010 956,7 1 056,9
Susținerea suplimentară a unor categorii de populație 0204 9011 85,7 73,5
Protecție socială pensionarilor din rîndul structurilor de forță 0204 9018 880,4 1 232,4
Ministerul Afacerilor Interne0205
2 230 046,4 2 546 830,4
Afaceri interne 0205 35 1 466 601,5 1 710 021,2
Politici și management în domeniul afacerilor interne 0205 3501 15 477,7 36 491,8
2
au
torit
ate
a
pu
bli
că
pro
gra
m
sub
pro
gra
m
1 2 3 4 5 6
Denumirea
Cod
2015 executat 2016 proiect
Ordine și siguranță publică 0205 3502 812 909,1 905 016,4
Migrație și Azil 0205 3503 20 108,9 38 934,2
Trupe de carabinieri 0205 3504 89 812,8 118 903,7
Servicii de suport în domeniul afacerilor interne 0205 3505 201 728,9 230 939,1
Managementul frontierei 0205 3506 326 564,1 379 736,0
Protecția civilă și apărare împotriva incendiilor 0205 37 272 303,2 295 581,8
Protecția civilă și apărarea împotriva incendiilor 0205 3702 272 303,2 295 581,8
Protecția mediului 0205 70 2 021,8 2 189,4
Managementul deșeurilor radioactive 0205 7006 2 021,8 2 189,4
Protecția socială 0205 90 489 119,9 539 038,0
Protecție a persoanelor în etate 0205 9004 456 295,5 500 049,1
Asistență socială a persoanelor cu necesități speciale 0205 9010 18 895,0 20 904,9
Susținerea suplimentară a unor categorii de populație 0205 9011 1 141,1 1 326,2
Protecție socială pensionarilor din rîndul structurilor de forță 0205 9018 12 788,3 16 757,8
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene0206
272 614,2 328 828,4
Afacerile externe și cooperarea externă 0206 06 272 614,2 328 828,4
Politici și management în domeniul relațiilor externe 0206 0601 22 103,4 26 895,8
Promovarea intereselor naționale prin intermediul antenelor diplomatice 0206 0602 250 510,8 301 932,6
Ministerul Apărării0207
666 788,9 819 285,7
Apărarea Națională 0207 31 450 297,2 594 700,3
Politici și management în domeniul apărării 0207 3101 8 693,0 8 988,1
Forțe terestre 0207 3102 175 103,7 189 857,1
Forțe aeriene 0207 3103 35 580,3 36 564,0
Servicii de suport în domeniul apărării naționale 0207 3104 230 920,2 359 291,1
Protecția socială 0207 90 216 491,7 224 585,4
Protecție a persoanelor în etate 0207 9004 198 230,5 205 787,9
Asistență socială a persoanelor cu necesități speciale 0207 9010 12 092,2 12 024,3
Susținerea suplimentară a unor categorii de populație 0207 9011 565,7 546,5
Protecție socială pensionarilor din rîndul structurilor de forță 0207 9018 5 603,3 6 226,7
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor0208
207 100,4 443 491,0
Legislativul și sericiile de suport 0208 01 6 031,4 83 000,2
Serviciile de suport pentru activitatea Parlamentului 0208 0103 6 031,4 83 000,2
Servicii generale economice și comerciale 0208 50 15 029,7 48 815,2
Susținerea întreprinderilor mici și mijlocii 0208 5004 15 029,7 48 815,2
Dezvoltarea regională și construcții 0208 61 34 033,1 43 343,1
Politici și management în domeniul dezvoltării regionale și construcțiilor0208 6101
11 480,0 12 626,2
Controlul de stat în construcții 0208 6103 8 270,5 8 641,3
Dezvoltarea bazei normative în construcții 0208 6104 7 570,0 13 975,6
Implementarea proiectelor de dezvoltare regională 0208 6105 6 712,6 8 100,0
Dezvoltarea transporturilor 0208 64 72 422,3 77 148,8
Dezvoltarea drumurilor 0208 6402 72 422,3 77 148,8
Dezvoltarea turismului 0208 66 6 458,7 25 036,2
Dezvoltarea turismului 0208 6602 6 458,7 25 036,2
Protecția mediului 0208 70 1 593,2 454,3
Colectarea, conservarea și distrugerea poluanților organici persistenți, a
deșeurilor menajere solide și deșeurilor chimice 0208 70021 593,2 454,3
3
au
torit
ate
a
pu
bli
că
pro
gra
m
sub
pro
gra
m
1 2 3 4 5 6
Denumirea
Cod
2015 executat 2016 proiect
Dezvoltarea gospodăriei de locuințe și serviciilor comunale 0208 75 71 532,0 165 693,2
Dezvoltarea gospodăriei de locuințe și serviciilor comunale 0208 7502 0,2
Aprovizionarea cu apă și canalizare 0208 7503 23 644,2 88 344,6
Construcția locuințelor 0208 7504 47 887,6 77 348,6
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare0209
1 088 676,4 1 589 892,0
Cercetării științifice fundamentale 0209 16 1 644,3
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Biotehnologie" 0209 1605 1 644,3
Managementul științei și inovării 0209 19 149,3
Pregătirea cadrelor prin postdoctorat 0209 1908 149,3
Dezvoltarea agriculturii 0209 51 936 826,4 1 420 336,0
Politici și management în domeniul agriculturii 0209 5101 13 610,7 21 911,7
Dezvoltarea durabilă a sectoarelor fitotehnie și horticultură 0209 5102 470 814,6 337 156,2
Creșterea și sănătatea animalelor 0209 5103 8 751,7 8 151,7
Dezvoltarea viticulturii și vinificației 0209 5104 134 765,8 92 734,1
Subvenționarea producătorilor agricoli 0209 5105 298 866,5 885 757,8
Securitate alimentară 0209 5106 10 017,1 11 610,5
Cercetări științifice aplicate în domeniul agriculturii, în direcția strategică
"Biotehnologie" 0209 510763 014,0
Învățămînt 0209 88 149 825,4 165 747,8
Învățămînt liceal 0209 8806 1 627,4 1 814,5
Învățămînt profesional-tehnic postsecundar 0209 8809 78 647,5 93 481,5
Învățămînt superior 0209 8810 62 477,5 63 747,7
Perfecționarea cadrelor 0209 8812 117,7 140,0
Servicii generale în educație 0209 8813 364,6 576,5
Educație extrașcolară și susținerea elevilor dotați 0209 8814 6 590,7 5 987,6
Protecția socială 0209 90 2 024,6 2 014,6
Protecție a familiei și copilului 0209 9006 2 024,6 2 014,6
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor0210
1 491 434,0 2 534 757,4
Dezvoltarea transporturilor 0210 64 1 491 434,0 2 534 757,4
Politicii și management în domeniul transporturilor și infrastructurii
drumurilor 0210 64017 328,9 8 877,2
Dezvoltarea drumurilor 0210 6402 1 476 679,5 2 407 849,5
Dezvoltarea transportului naval 0210 6403 7 421,5 7 780,7
Dezvoltarea transportului feroviar 0210 6405 4,1 110 250,0
Ministerul Mediului0211
569 026,0 596 816,0
Servicii generale economice și comerciale 0211 50 41 210,9 62 844,7
Prognozarea meteo 0211 5010 41 210,9 62 844,7
Dezvoltarea agriculturii 0211 51 16 422,5 16 422,5
Sisteme de irigare și desecare 0211 5108 16 422,5 16 422,5
Extracția resurselor minerale 0211 59 4 859,4 5 219,0
Reglementare și control al extracției resurselor minerale utile 0211 5902 2 259,4 2 619,0
Explorarea subsolului 0211 5903 2 600,0 2 600,0
Protecția mediului 0211 70 132 386,7 193 261,4
Politici și management în domeniul protecției mediului 0211 7001 30 121,6 31 215,9
Colectarea, conservarea și distrugerea poluanților organici persistenți, a
deșeurilor menajere solide și deșeurilor chimice 0211 700219 463,5 63 136,0
Securitate ecologică a mediului 0211 7003 48 130,0 40 906,3
4
au
torit
ate
a
pu
bli
că
pro
gra
m
sub
pro
gra
m
1 2 3 4 5 6
Denumirea
Cod
2015 executat 2016 proiect
Monitoringul calității mediului 0211 7004 28 030,3 38 901,4
Protecția și conservarea biodiversității 0211 7005 4 621,8 16 019,1
Managementul deșeurilor radioactive 0211 7006 1 519,5
Cercetări științifice aplicate în domeniul protecției mediului 0211 7007 500,0 1 107,3
Radioprotecție și securitate nucleară 0211 7008 1 975,4
Dezvoltarea gospodăriei de locuințe și serviciilor comunale 0211 75374 146,5 319 068,4
Aprovizionarea cu apă și canalizare 0211 7503 374 146,5 319 068,4
Ministerul Educației0212
1 360 390,2 1 684 359,7
Domenii generale de stat 0212 08 9 075,4
Cercetări știintifice aplicate în direcția strategică "Patrimoniul național și
dezvoltarea societății" 0212 08079 075,4
Cercetări știintifice fundamentale 0212 16 11 819,5
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Materiale,
tehnologii și produse inovative" 0212 16025 885,3
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Biotehnologie"0212 1605
2 143,7
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Patrimoniul
național și dezvoltarea societății" 0212 16063 790,5
Managementul științei și inovării 0212 19 1 752,6
Pregătirea cadrelor prin postdoctorat 0212 1908 1 752,6
Servicii generale economice și comerciale 0212 50 9 281,6
Cercetări științifice aplicate în domeniul politicilor macroeconomice și
programelor de dezvoltare economică, în direcția strategică "Materiale,
tehnologii și produse inovative " 0212 5007
9 281,6
Dezvoltarea agriculturii 0212 51 90,0
Cercetări științifice aplicate în domeniul agriculturii, în direcția strategică
"Biotehnologie"0212 5107
90,0
Dezvoltarea sectorului energetic 0212 58 601,8
Cercetări științifice aplicate în sectorul energetic în direcția strategică
"Eficiența, energetică și valorificarea surselor regenerabile de energie"0212 5807
601,8
Cultura, cultele și odihna 0212 85 3 066,0 4 118,0
Dezvoltarea culturii 0212 8502 1 453,9 2 205,9
Susținerea culturii scrise 0212 8504 1 612,1 1 912,1
Învățămînt 0212 88 1 336 356,0 1 624 920,8
Politicii și management în domeniul educației 0212 8801 14 682,9 25 362,6
Educație timpurie 0212 8802 255,3
Învățămînt gimnazial 0212 8804 7 321,6 6 882,4
Învățămînt special 0212 8805 77 736,1 65 551,7
Învățămîntt liceal 0212 8806 68 270,8 68 305,9
Învățămînt profesional-tehnic secundar 0212 8808 388 005,3 546 628,1
Învățămînt profesional-tehnic postsecundar 0212 8809 253 739,4 334 177,0
Învățămînt superior 0212 8810 448 053,7 477 630,9
Perfecționarea cadrelor 0212 8812 8 679,8 9 720,0
Servicii generale în educație 0212 8813 5 657,1 11 785,1
Educație extrașcolară și susținerea elevilor dotați 0212 8814 22 565,3 30 601,6
Curriculum 0212 8815 36 895,7 29 535,8
Asigurarea calității în învățămînt 0212 8816 4 493,0 18 739,7
Protecția socială 0212 90 20 968,2 22 700,0
Protecție a familiei și copilului 0212 9006 20 968,2 22 700,0
Ministerul Culturii0213
325 678,6 400 195,0
Domenii generale de stat 0213 08 4 241,3
Cercetări științifice aplicate în direcția strategică "Patrimoniul național și
dezvoltarea societății" 0213 08074 241,3
5
au
torit
ate
a
pu
bli
că
pro
gra
m
sub
pro
gra
m
1 2 3 4 5 6
Denumirea
Cod
2015 executat 2016 proiect
Cercetări știintifice fundamentale 0213 16 160,0
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Patrimoniul
național și dezvoltarea societății" 0213 1606160,0
Cultura, cultele și odihna 0213 85210 220,4 270 306,8
Politici și management în domeniul culturii 0213 8501 5 652,0 6 898,3
Dezvoltarea culturii 0213 8502 151 932,6 174 718,8
Potejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național 0213 8503 49 254,2 82 747,4
Susținerea culturii scrise 0213 8504 3 381,6 3 972,0
Susținerea cinematografiei 0213 8510 1 970,3
Învățămînt0213 88
115 102,3 125 024,9
Învățămînt liceal 0213 8806 27 016,7 28 619,5
Învățămînt profesional-tehnic postsecundar 0213 8809 47 501,6 53 510,9
Învățămînt superior 0213 8810 40 584,0 42 894,5
Protecția socială 0213 90355,9 462,0
Protecție a familiei și copilului 0213 9006 355,9 462,0
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei0214
475 811,6 541 240,8
Servicii generale economice și comerciale 0214 50 39 862,5 51 574,8
Servicii generale în domeniul forței de muncă 0214 5003 39 862,5 51 574,8
Protecția socială 0214 90 435 949,1 489 666,0
Politici și management în domeniul protecției sociale 0214 9001 13 219,4 15 602,6
Protecție a persoanelor în etate 0214 9004 108 489,7 123 370,0
Protecție a familiei și copilului 0214 9006 46 132,9 52 088,9
Protecție a șomerilor 0214 9008 27 817,5 29 957,5
Protecție în domeniul asigurării cu locuințe 0214 9009 1 348,7 5 000,0
Asistență socială a persoanelor cu necesități speciale 0214 9010 100 159,4 128 445,3
Protecție socială în cazuri excepționale 0214 9012 112 762,3 98 144,1
Serviciul public în domeniul protecției sociale 0214 9017 3 480,8 4 437,1
Protecție socială a unor categorii de cetățeni 0214 9019 2 316,8 2 700,0
Susținerea activităților sistemului de protecție socială 0214 9020 20 221,6 29 920,5
Ministerul Sănătății0215
1 430 447,6 1 093 520,8
Cercetări știintifice fundamentale 0215 16 4 585,1
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Sănătate și
biomedicină" 0215 16044 585,1
Managementul științei și inovării 0215 19 4 345,9
Servicii de suport pentru sfera științei și inovării 0215 1907 3 150,2
Pregătirea cadrelor prin postdoctorat 0215 1908 1 195,7
Sănătatea publică și serviciile medicale0215 80
1 168 127,6 809 979,4
Politici și management în domeniul ocrotirii sănătății 0215 8001 10 680,0 12 409,4
Monitorizare, evaluare a sistemului de sănătate și management al calității 0215 8003 7 891,4 9 971,7
Sănătate publică 0215 8004 174 072,2 181 336,2
Asistență medicală specializată de ambulatoriu 0215 8006 2 586,6 2 606,5Cercetări științifice aplicate în domeniul sănătății publice și serviciilor
medicale, în direcția strategică "Sănătate și biomedicină"0215 8007 33 467,3
Asistență medicală de reabilitare și recuperare 0215 8013 95 807,9 108 827,2
Medicină legală 0215 8014 32 563,8 32 657,2
Management al medicamentelor și dispozitivelor medicale 0215 8016 31 176,4 49 235,6
Programe naționale și speciale în domeniul ocrotirii sănătății 0215 8018 204 662,0 350 259,6
Dezvoltarea și modernizarea instituțiilor în domeniul ocrotirii sănătății 0215 8019 608 687,3 29 208,7
Învățămînt 0215 88 251 013,8 261 247,0
Învățămînt profesional-tehnic postsecundar 0215 8809 74 486,1 81 848,5
6
au
torit
ate
a
pu
bli
că
pro
gra
m
sub
pro
gra
m
1 2 3 4 5 6
Denumirea
Cod
2015 executat 2016 proiect
Învățămînt superior 0215 8810 108 086,0 120 663,3
Învățămînt superior postuniversitar 0215 8811 58 149,0 49 051,8
Perfecționarea cadrelor 0215 8812 9 955,5 9 306,2
Servicii generale în educație 0215 8813 337,2 377,2
Protecția socială 0215 90 11 306,2 13 363,4
Protecție a familiei și copilului 0215 9006 2 455,2 3 133,2
Protecție socială a unor categorii de cetățeni 0215 9019 8 851,0 10 230,2
Ministerul Tineretului și Sportului0216
98 286,3 146 538,4
Tineret și sport 0216 86 98 286,3 146 538,4
Politici și management în domeniul tineretului și sportului 0216 8601 6 358,0 6 605,7
Sport 0216 8602 86 874,6 117 863,3
Tineret 0216 8603 5 053,7 22 069,4
Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor0217
7 308,9 58 242,8
Edificarea societății informaționale 0217 15 7 308,9 58 242,8
Politicii și management în domeniul dezvoltării informaționale 0217 1501 7 308,9 58 242,8
Biroul Național de Statistică 0241
70 222,5 87 755,2
Sistemul statistic, de arhivare și stare civilă 0241 12 70 222,5 87 755,2
Politici și management în domeniul statisticii 0241 1201 19 292,0 22 558,5
Lucrări statistice 0241 1202 50 598,5 56 996,7
Desfășurarea recensămintelor 0241 1204 332,0 8 200,0
Agentia Relații Funciare și Cadastru0242
33 178,3 42 496,3
Geodezia, cartografia și cadastrul 0242 69 33 178,3 42 496,3
Politici și management în domeniul geodeziei, cartografiei și cadastrului 0242 6901 5 036,4 5 853,9
Dezvoltarea relațiilor funciare și a cadastrului 0242 6902 9 520,6 12 429,4
Valorificarea terenurilor noi și sporirea fertilității solurilor 0242 6903 11 300,0 10 000,0
Sistem de evaluare și reevaluare a bunurilor imobiliare 0242 6904 6 000,0
Geodezie, cartografie și geoinformatică 0242 6905 7 321,3 8 213,0
Biroul Relații Interetnice0243
3 150,4 3 975,0
Diaspora și minoritățile naționale 0243 24 3 150,4 3 975,0
Politici și management în domeniul minorităților naționale 0243 2401 2 566,4 3 431,2
Relații interetnice 0243 2402 584,0 543,8
Agenția "Moldsilva"0244
17 414,1 19 651,5
Dezvoltarea sectorului forestier național 0244 54 17 414,1 19 651,5
Politici și management în domeniul sectorului forestier 0244 5401 2 181,3 3 240,5
Dezvoltarea silviculturii 0244 5402 15 232,8 16 411,0
Agenția Rezerve Materiale0245
34 856,9 63 352,7
Rezervele materiale de stat și de mobilizare 0245 27 34 856,9 63 352,7
Politici și management al rezervelor materiale ale statului 0245 2701 3 931,1 5 686,4
7
au
torit
ate
a
pu
bli
că
pro
gra
m
sub
pro
gra
m
1 2 3 4 5 6
Denumirea
Cod
2015 executat 2016 proiect
Rezerve materiale ale statului 0245 2702 21 675,8 46 009,5
Servicii de suport în domeniul rezervelor materiale ale statului 0245 2703 9 250,0 11 656,8
Agenția Turismului0246
4 009,8 4 482,6
Dezvoltarea turismului 0246 66 4 009,8 4 482,6
Politici și management în domeniul turismului 0246 6601 4 009,8 4 482,6
Centrul Național Anticorupție0247
99 853,0 106 226,1
Prevenirea și combaterea corupției, spălării banilor și finanțării
terorismului 0247 4886 273,2 90 426,1
Prevenire, cercetare și combaterea contravențiilor corupționale 0247 4802 86 273,2 90 426,1
Protecția socială0247 90
13 579,8 15 800,0
Protecție a persoanelor în etate 0247 9004 13 218,0 15 206,0
Asistență socială a persoanelor cu necesități speciale 0247 9010 254,2 275,5
Protecție socială pensionarilor din rîndul structurilor de forță 0247 9018 107,6 318,5
Serviciul de Stat de Arhivă0273
7 087,0 8 751,1
Sistemul statistic, de arhivare și stare civilă0273 12
7 087,0 8 751,1
Servicii de arhivă 0273 1203 7 087,0 8 751,1
Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare0274
3 956,8 5 462,2
Managementul științei și inovării0274 19
3 956,8 5 462,2
Politici și management în domeniul cercetărilor științifice 0274 1901 3 956,8 5 462,2
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor0275
154 088,4 201 520,0
Dezvoltarea agriculturii 0275 51 154 088,4 201 520,0
Dezvoltarea durabilă a sectoarelor fitotehnie şi horticultură 0275 5102 612,8
Creșterea și sănătatea animalelor 0275 5103 5 598,4 17 667,0
Securitate alimentară 0275 5106 148 490,0 183 240,2
Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățămîntul Profesional0276
286,3 2 852,7
Învățămînt 0276 88 286,3 2 852,7
Asigurarea calității în învățămînt 0276 8816 286,3 2 852,7
Agenția Națională Antidoping0277
551,0 1 488,1
Tineret și sport 0277 86 551,0 1 488,1
Politici și management în domeniul tineretului și sportului 0277 8601 551,0 1 488,1
Serviciul de Stat de Curieri Speciali0278
3 672,0 3 441,9
Dezvoltarea sistemelor de comunicare 0278 65 3 672,0 3 441,9
Sistemul de curierat 0278 6502 3 672,0 3 441,9
Centrul Serviciului Civil0279
1 131,6 1 201,0
Apărarea Națională 0279 31 1 131,6 1 201,0
Serviciul civil de alternativă 0279 3105 1 131,6 1 201,0
8
au
torit
ate
a
pu
bli
că
pro
gra
m
sub
pro
gra
m
1 2 3 4 5 6
Denumirea
Cod
2015 executat 2016 proiect
Consiliul Superior al Magistraturii0301
332 392,3 432 398,0
Justiția 0301 40 332 392,3 432 398,0
Organizare a sistemului judecătoresc 0301 4002 9 634,9 14 438,4
Supremație judecătorească 0301 4003 34 358,6 43 559,1
Înfăptuire a judecății în curțile de apel 0301 4004 90 850,6 89 678,2
Înfăptuire a judecății în judecătorii 0301 4005 197 548,2 284 722,3
Procuratura Generală0303
127 901,0 196 661,3
Justiția 0303 40 127 901,0 196 661,3
Implementare a politicii penale a statului 0303 4006 127 901,0 196 661,3
Oficiul Avocatului Poporului0401
6 069,4 9 453,5
Justiția 0401 40 6 069,4 9 453,5
Respectarea drepturilor și libertăților omului 0401 0402 6 069,4 9 453,5
Comisia Electorală Centrală0402
79 864,5 150 690,1
Justiția 0402 22 79 864,5 150 690,1
Sistemul electoral 0402 2202 79 864,5 150 690,1
Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal0403
2 649,4 4 109,5
Edificarea societății informaționale 0403 15 2 649,4 4 109,5
Protecția datelor personale 0403 1503 2 649,4 4 109,5
Consiliul Coordonator al Audiovizualului0404
8 850,3 10 781,8
Cultura, cultele și odihna 0404 85 8 850,3 10 781,8
Asigurarea controlului asupra instituțiilor în domeniul audiovizualului 0404 8509 8 850,3 10 781,8
Consiliul Concurenței0405
15 512,6 19 759,2
Servicii generale economice și comerciale 0405 50 15 512,6 19 759,2
Protecția concurenței 0405 5005 15 512,6 19 759,2
Serviciul de Informații și Securitate0406
176 249,8 233 659,4
Securitatea Națională 0406 36 128 180,5 181 170,1
Politici și management în domeniul securității naționale 0406 3601 111 911,0 163 998,7
Asigurarea securității de stat 0406 3602 16 269,5 17 171,4
Protecția socială 0406 90 48 069,3 52 489,3
Protecție a persoanelor în etate 0406 9004 46 903,0 50 111,1
Asistență socială a persoanelor cu necesități speciale 0406 9010 752,9 822,6
Susținerea suplimentară a unor categorii de populație 0406 9011
Protecție socială pensionarilor din rîndul structurilor de forță 0406 9018 413,4 1 555,6
Comisia Națională de Integritate0407
4 322,6 5 990,5
Conflictele de interese 0407 07 4 322,6 5 990,5
Controlul și soluționarea conflictelor de interese 0407 0702 4 322,6 5 990,5
9
au
torit
ate
a
pu
bli
că
pro
gra
m
sub
pro
gra
m
1 2 3 4 5 6
Denumirea
Cod
2015 executat 2016 proiect
Serviciul de Protecție și Paza de Stat0408
67 819,7 80 649,6
Securitatea Națională 0408 36 48 590,6 58 957,3
Asigurarea securității de stat 0408 3602 48 590,6 58 957,3
Protecția socială 0408 90 19 229,1 21 692,3
Protecție a persoanelor în etate 0408 9004 18 913,5 21 284,9
Asistență socială a persoanelor cu necesități speciale 0408 9010 79,5 115,0
Susținerea suplimentară a unor categorii de populație 0408 9011 2,2
Protecție socială pensionarilor din rîndul structurilor de forță 0408 9018 233,9 292,4
Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurării
egalității 04092 625,1 4 418,3
Constituționalitatea 0409 04 2 625,1 4 418,3
Protecția împotriva discriminării 0409 0403 2 625,1 4 418,3
Academia de Științe a Moldovei0501
433 670,3 336 330,8
Domenii generale de stat 0501 08 36 248,6 24 599,9
Cercetari stiintifice aplicate in directia strategica "Patrimoniul national si
dezvoltarea societatii" 0501 080736 248,6 24 599,9
Cercetări știintifice fundamentale 0501 16 113 309,7 104 375,1
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Materiale,
tehnologii și produse inovative" 0501 160244 234,0 38 120,3
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Eficiență
energetică și valorificarea surselor regenerabile de energie" 0501 16031 400,5 1 455,8
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Sănătate și
biomedicină" 0501 16047 935,8 3 844,5
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Biotehnologie"0501 1605
23 422,7 21 435,5
Cercetări științifice fundamentale în direcția strategică "Patrimoniul
național și dezvoltarea societății" 0501 160636 316,7 39 519,0
Managementul științei și inovării 0501 19 73 571,4 79 580,1
Politici și management în domeniul cercetărilor științifice 0501 1901 18 258,0 20 510,8
Servicii de suport pentru sfera științei și inovării 0501 1907 52 495,0 58 273,3
Pregătirea cadrelor prin postdoctorat 0501 1908 2 818,4 796,0
Servicii generale economice și comerciale 0501 50 75 842,1 80 583,4
Cercetări științifice aplicate în domeniul politicilor macroeconomice și
programelor de dezvoltare economică, în direcția strategică "Materiale,
tehnologii și produse inovative " 0501 5007
75 842,1 80 583,4
Dezvoltarea agriculturii 0501 51 77 197,8 18 126,8
Cercetări științifice aplicate în domeniul agriculturii, în direcția strategică
"Biotehnologie" 0501 510777 197,8 18 126,8
Dezvoltarea setorului energetic 0501 58 4 560,0 4 482,8
Cercetări științifice aplicate în sectorul energetic în direcția strategică
"Eficiența, energetica și valorificarea surselor regenerabile de energie" 0501 58074 560,0 4 482,8
Sănătatea publică și serviciile medicale 0501 80 34 115,0 3 689,6
Cercetări științifice aplicate în domeniul sănătății publice și serviciilor
medicale, în direcția strategică "Sănătate și biomedicina" 0501 800734 115,0 3 689,6
10
au
torit
ate
a
pu
bli
că
pro
gra
m
sub
pro
gra
m
1 2 3 4 5 6
Denumirea
Cod
2015 executat 2016 proiect
Învățămînt 0501 88 18 825,7 20 893,1
Învățămînt liceal 0501 8806 6 638,3 7 704,7
Învățămînt superior 0501 8810 12 187,4 13 188,4
Institutul Național al Justiției0502
13 902,1 22 422,3
Justiția 0502 40 13 902,1 22 422,3
Instruire inițială și continuă în domeniul justiției 0502 4012 13 902,1 22 422,3
Instituția Publică Națională a Audiovizualului Compania "Teleradio-
Moldova" 050383 354,6 89 498,6
Cultura, cultele și odihna 0503 85 83 354,6 89 498,6
Susținerea televiziunii și radoidifuziunii publice 0503 8505 83 354,6 89 498,6
Fondul de Investiții Sociale0504
328 744,3 127 527,8
Învățămînt 0504 88 328 744,3 127 527,8
Educație timpurie 0504 8802 299 469,3 79 227,8
Învățămînt liceal 0504 8806 29 275,0 48 300,0
Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova0505
1 338 385,8 116 950,6
Servicii generale economice și comerciale 0505 50 90 837,6
Fondul Provocările Mileniului- Moldova 0505 5013 90 837,6
Dezvoltarea agriculturii 0505 51 1 090 302,8 116 950,6
Sisteme de irigare și desecare 0505 5108 1 090 302,8 116 950,6
Dezvoltarea transporturilor 0505 64 157 245,4
Dezvoltarea drumurilor 0505 6402 157 245,4
Acțiuni generale0799
14 495 911,1 17 403 982,5
Managementul finanțelor publice 0799 05 21 200,0
Executarea și raportarea bugetului public național 0799 0503 21 200,0
Afacerile externe și cooperarea externă 0799 06 64 526,2 88 193,7
Cooperare externă 0799 0604 64 526,2 88 193,7
Domenii generale de stat 0799 08 81 604,5 115 000,0
Gestionarea fondurilor de rezervă și de intervenție 0799 0802 19 968,3 70 000,0
Reintegrarea statului 0799 0803 50,0 15 000,0
Acțiuni cu caracter general 0799 0808 61 586,2 30 000,0
Transferuri între administrația publică de diferite nivele 0799 11 1 064 813,4 1 271 906,7
Raporturi interbugetare pentru nivelarea posibilităților financiare 0799 1101 852 889,4 1 167 254,9
Raporturi interbugetare cu destinație specială 0799 1102 3 590,8 4 596,6
Raporturi interbugetare de compensare 0799 1103 208 333,2 100 055,2
Datoria de stat și a autorităților publice locale 0799 17 1 043 283,2 1 769 972,2
Datoria de stat internă 0799 1701 793 559,6 1 406 200,0
Datoria de stat externă 0799 1702 249 723,6 363 772,2
Protecția mediului 0799 70 665,0 1 051,6
Asigurarea de către stat a securității ecologice la nivel local 0799 7009 665,0 1 051,6
Sănătatea publică și serviciile medicale 0799 80 2 197 661,0 2 571 929,6
Programe naționale și speciale în domeniul ocrotirii sănătății 0799 8018 36 033,7 62 033,7
Dezvoltarea și modernizarea instituțiilor în domeniul ocrotirii sănătății 0799 8019 35 140,0 89 972,4
Asigurarea obligatorie de asistență medicală din partea statului 0799 8020 2 126 487,3 2 419 923,5
11
au
torit
ate
a
pu
bli
că
pro
gra
m
sub
pro
gra
m
1 2 3 4 5 6
Denumirea
Cod
2015 executat 2016 proiect
Tineret și sport 0799 86 136 102,8 154 217,1
Asigurarea de către stat a școlilor sportive la nivel local 0799 8604 136 102,8 154 217,1
Învățămînt 0799 88 5 541 040,1 6 450 260,4
Educație timpurie 0799 8802 279,0
Învățămînt liceal 0799 8806 7 284,0 177 253,7
Educație extrașcolară și susținerea elevilor dotați 0799 8814 165,8
Asigurarea de către stat a învățămîntului la nivel local 0799 8817 5 533 311,3 6 273 006,7
Protecția socială 0799 90 4 366 214,9 4 960 251,2
Protecție în domeniul asigurării cu locuințe 0799 9009 13 808,4 20 000,0
Susținerea suplimentară a unor categorii de populație 0799 9011 1 165 398,7 1 134 050,1
Compensarea pierderilor pentru depunerile bănești ale cetățenilor în
Banca de Economii 0799 901425 957,5 17 232,3
Protecția socială a persoanelor în situații de risc 0799 9015 2 124 798,9 2 463 321,1
Susținerea sistemului public de asigurări sociale 0799 9016 862 815,8 1 140 825,7
Protecție socială a unor categorii de cetățeni 0799 9019 20 724,7 17 200,0
Subvenționarea dobînzilor la creditele bancare preferențiale acordate
cooperativelor de construcții 0799 9023377,4 300,0
Compensarea cheltuielilor energetice pentru populația din unele localități
din raioanele Dubăsari și Căușeni și din satul Varnița din raionul Anenii
Noi 0799 9030
22 055,2 24 651,3
Asistența socială de către stat a unor categorii de cetățeni la nivel local 0799 9032 130 278,3 142 670,7
12
precizat executat
proiect
2016 faţă
de precizat
2015
proiect
2016 faţă
de executat
2015
Total 71797,0 66349,0 72886,75 1089,8 6537,8
SECRETARIATUL PARLAMENTULUI 0101 604,0 556,0 604,0 48,0
APARATUL PREȘEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA 0102 81,0 68,0 81,0 13,0
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ 0103 61,0 47,0 61,0 14,0
CURTEA DE CONTURI 0104 160,0 146,0 160,0 14,0
CANCELARIA DE STAT 0201 1198,0 1091,0 1198,0 107,0
MINISTERUL ECONOMIEI 0202 392,0 350,0 392,0 42,0
MINISTERUL FINANȚELOR 0203 4363,0 4147,5 4363,0 215,5
MINISTERUL JUSTIȚIEI 0204 4069,0 3821,5 4111,0 42,0 289,5
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE 0205 17822,0 16149,0 17822,0 1673,0
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE ȘI INTEGRĂRII
EUROPENE 0206 387,0 340,0 390,0 3,0 50,0
MINISTERUL APĂRĂRII 0207 4556,0 4360,0 4556,0 196,0
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI
CONSTRUCȚIILOR 0208 145,0 134,0 145,0 11,0MINISTERUL AGRICULTURII ȘI INDUSTRIEI
ALIMENTARE 0209 2671,5 2349,0 3401,25 729,8 1052,3
MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTUCTURII
DRUMURILOR 0210 76,0 71,0 76,0 5,0
MINISTERUL MEDIULUI 0211 837,0 807,0 837,0 30,0
MINISTERUL EDUCAȚIEI 0212 10480,0 9728,0 10838,5 358,5 1110,5
MINISTERUL CULTURII 0213 1958,5 1933,5 2061,5 103,0 128,0
MINISTERUL MUNCII, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI FAMILIEI 0214 2762,0 2665,5 2821,0 59,0 155,5
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII 0215 6047,5 5342,5 6223,8 176,3 881,3
MINISTERUL TINERETUI ȘI SPORTULUI 0216 606,0 587,0 610,0 4,0 23,0
MINISTERUL TEHNOLOGIEI INFORMAȚIEI ȘI
COMUNICAȚIILOR 0217 45,0 40,0 49,0 4,0 9,0
BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ 0241 905,0 880,0 905,0 25,0
AGENȚIA RELAȚII FUNCIARE ȘI CADASTRU 0242 121,0 48,0 121,0 73,0
BIROUL RELAȚII INTERETNICE 0243 25,0 20,0 25,0 5,0
AGENȚIA "MOLDSILVA" 0244 22,0 22,0 22,0
AGENȚIA REZERVE MATERIALE 0245 138,5 136,0 138,0 -0,5 2,0
AGENȚIA TURISMULUI 0246 22,0 20,0 22,0 2,0
CENTRUL NAȚIONAL ANTICORUPȚIE 0247 350,0 336,5 350,0 13,5
SERVICIUL DE STAT DE ARHIVĂ 0273 91,0 80,0 91,0 11,0
CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU ACREDITARE ȘI
ATESTARE 0274 29,0 29,0 29,0
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU SIGURANȚA
ALIMENTELOR 0275 1561,0 1389,5 1561,0 171,5
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ASUGURARE A CALITĂȚII ÎN
ÎNVĂȚĂMÎNTUL PROFESIONAL 0276 21,0 21,0 26,0 5,0 5,0
AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDOPING 0277 6,0 6,0 6,0
SERVICIUL DE CURIERI SPECIALI 0278 30,0 24,0 30,0 6,0
CENTRUL SERVICIULUI CIVIL 0279 9,0 9,0 9,0
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII 0301 2645,0 2422,0 2693,0 48,0 271,0
PROCURATURA GENERALĂ 0303 1136,0 1041,0 1420,0 284,0 379,0
OFICIUL AVOCATULUI POPORULUI 0401 55,0 34,0 65,0 10,0 31,0
Tabelul nr.9
la Nota informativă
Informaţie privind efectivul de personal pe APC pe anii 2015-2016
Denumire Cod
2015
2016
proiect
devieri (+/-)
1
precizat executat
proiect
2016 faţă
de precizat
2015
proiect
2016 faţă
de executat
2015
Denumire Cod
2015
2016
proiect
devieri (+/-)
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ 0402 47,0 44,0 47,0 3,0
CENTRUL NAȚIONAL PENTRU PROTECȚIA DATELOR CU
CARACTER PERSONAL 0403 21,0 19,0 21,0 2,0
CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI 0404 64,0 52,0 64,0 12,0
CONSILIUL CONCURENȚEI 0405 82,0 71,0 100,0 18,0 29,0
SERVICIUL DE INFORMAȚII ȘI SECURITATE 0406 1012,0 919,0 1124,0 112,0 205,0
COMISIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE 0407 26,0 23,0 26,0 3,0
SERVICIUL DE PROTECȚIE ȘI PAZĂ DE STAT 0408 391,0 351,0 469,0 78,0 118,0
CONSILIUL PENTRU PREVENIREA ȘI ELIMINAREA
DISCRIMINĂRII ȘI ASIGURAREA EGALITĂȚII 0409 21,0 17,0 21,0 4,0
ACADEMIA DE ȘTIINȚE A MOLDOVEI 0501 3572,0 3528,5 2627,8 -944,3 -900,8
INSTITUTUL NAȚIONAL AL JUSTIȚIEI 0502 73,0 73,0 73,0
2