Post on 16-Apr-2015
ISTORIA VIEŢII. POVESTIREA PRACTICILOR.
Apariţia acestor tehnici se leagă de Şcoala de la Chicago care a insistat asupra
importanţei documentelor biografice. Oscar Lewis a privilegiat această tehnică, ca şi F.
Ferraroti (Histoire et histoire de vie, 1981) ş.a. care au relevat importanţa ei pentru
aprehensiunea trăitului, a practicilor oamenilor în situaţiile de viaţă, a rutinelor cotidiene.
Unii fac distincţii, între "povestirea practicilor", "istoria vieţii", "demersul
autobiografic". Putem reţine că dacă "povestirea vieţii" o asociem cu documente obiective
pentru argumentarea, pentru creşterea fiabilităţii imformaţiilor subiective furnizate obţinem
"istoria vieţii" (D. Bertaux).
În literatura de specialitate aflăm mai multe definiri ale tehnicii :
- individul îşi gândeşte viaţa şi şi-o organizează într-un discurs pe care îl expune
(după A. Mucchielli, Les méthodes qualitatives, Paris, PUF, 1991)
- reconstituirea realităţii sociale plecând de la trăitul oamenilor, de la reţelele şi
situaţiile sociale în care sunt prinşi (după J. Poissier, S. Clapier-Valladin, P.
Raybout, Les récits de vie. Théorie et pratique, Paris, PUF, 1983)
În fapt, AS caută să obţină informaţii necesare cercetării, luând act de experienţa de
viaţă a unei persoane, pe baza amintirilor acesteia. Într-un grup, într-un context local unde
sunt valori, norme, reguli etc. comune, vieţile au traiectorii proprii, originale. Dacă le
reconstituim putem afla amănunte semnificative privind viaţa socială, comunitară, a grupului
etc., cunoaşterea lor fiind îmbogăţită, mai plină de semnificaţii.
Această tehnică pune în prim-plan naratorul care îşi (re)găseşte, îşi (re)organizează
viaţa într-o povestire coerentă, dînd semnificaţii experienţelor trăite.
Sigur că prezentarea naratorului poate fi completată cu alte documente : mărturii ale
cunoscuţilor, apropiaţilor, rudelor, părinţilor, copiilor, cu date din cazier, dosarul medical,
diplome, fişa de personal, corespondenţa, fotografii, decupaje din presă, alte documente
oficiale etc.
Spre deosebire de statistică, sau chiar de chestionar care "confiscă dreptul la cuvânt",
această tehnică lasă individul să povestească liber. AS îl poate stimula (îi poate propune chiar
un "aide-memorie" după care să se ghideze atunci când povesteşte).
Povestea celui investigat fiind revelatorul unui trăit social, AS trebuie să permită o
spontaneitate maximală (nu trebuie uitate virtuţile "maieuticii socratice").
M. Malard (Bâtir et réussir – un projet de prevention des conduites de dependances,
Lille, 2000) o consideră tehnica privilegiată pentru studiul drogaţilor, alcoolicilor,
prostituatelor, vagabonzilor, toxicomanilor şi altor "categorii periculoase".
1
Cercetare cantitativă Cercetare calitativă
cuvinte-cheie : control, extensie
demers ca în ştiinţele exacte
obiectivitate, generalizare, reproductibilitate
logica verificării
se ştie ce e semnificativ
context dat
controlul variabilelor a priori
stabilirea de relaţii cauzale, de corelaţii
proceduri codificate, fixe
simplificarea, falsifierea
date "discrete"
cuvinte-cheie : comprehensiune, profunzime
demers etnologic, (auto)biografic
onestitea ştiinţifică a discursului
logica descoperirii
a priori, totul poate fi semnificativ
context construit
controlul variabilelor a posteriori
stabilirea cauzalităţii locale, simbolice
proceduri variabile
comprehensiunea complexităţii
date "bogate"
(după Alex Mucchielli,coord.)Dictionnaire des méthodes qualitative en sciences humaines et sociales,
Armand Colin, 1996)
R. Mayer şi F. Ouellet (în Méthodologie de recherche pour les intervenants sociaux,
Quebec, 1991) disting mai multe tipuri ale acestei tehnici: biografică, tematică, editată etc.,
după cum urmăreşte biografia completă a experienţei de viaţă a subiectului, a unei perioade
din viaţa lui (de exemplu, cât timp a trăit divorţat, cât timp a fost închis etc.)
Cristina de Robertés, H. Pascal ş.a. fac distincţie între :
povestirea autobiografică (naratorul se exprimă liber, după o logică proprie)
psihobiografică (naratorul insistă asupra trăirilor, semnificaţiilor date
experimentelor în contextul unor evenimente care l-au marcat)
etnobiografică (naratorul e considerat o oglindă a etno-sub-socioculturii sale)
Metodologia utilizată în cazul folosirii acestor tehnici este asemănătoare cu cea a
convorbirii, numai că intervin precauţii specifice pentru selectarea persoanelor, atunci când se
culeg informaţiile, se transcriu, se interpretează. Selecţia se face pe baza variabilelor
strategice ale AS în funcţie de tema de cercetare.
Persoanele identificate vor trebui să fie exemplare pentru aspectele temei ; mai mult ca
în alte cazuri, acestea trebuie să fie disponibile (să poată fi investigate circa 2-3 ore pe zi, timp
de o săptămână sau două), să aibă capacitatea de a se exprima coerent, să manifeste interes
pentru cercetare, să poată oferi informaţii utile, pertinente.
Când se poate opri AS să studieze povestirile practicilor ?
În momentul în care îşi dă seama că acestea nu-i mai aduc nici un spor de
comprehensiune, de inteligibilitate a temei tratate. Dacă are delimitat – cât se poate de clar –
fenomenul studiat, se poate mulţumi să atingă o diversitate maximală de date.
2
Saturaţia poate fi văzută în cercetările cantitative ca atingerea "reprezentativităţii" (iar
în cele calitative ca o atingere a "semnificaţiei complete". Sigur că extraordinara complexitate
a fenomenelor descrise într-o istorie a vieţii o face greu generalizabilă. AS poate spune că se
mulţumeşte cu o informaţie bogată, adecvată, că poate încerca să transpună, mutatis-
mutandis, anumite cunoştinţe.
Asistentului social i se cere mult tact cu ocazia contactului iniţial. Trebuie să explice
naratorului motivele alegerii temei, alegerii lui, finalitatea cercetării. Într-o atmosferă
destinsă, confortabilă, de încredere, simpatie, empatie, cercetătorul lasă pe cel investigat să
povestească (după ce i-a cerut acordul să înregistreze).
Povestirea înregistrată constituie materia primă supusă tratării.
Conţinutul "pieptănat" încă din faza transcrierii este plasat în situaţia etno-socio-culturală
a naratorului (fiindcă acesta nu e un izolat, chiar dacă poate fi exclus, marginalizat ; are
familie, prieteni, vecini, rude, merge la biserică, la primărie, la instituţii ale AS)
În prezenţa naratorului, AS citeşte ceea ce a transcris, ascultă comentariile, adăugirile,
corecţiile, interpretările acestuia, le înregistrează.
AS confruntă povestirea cu alte documente, cu mărturii ale persoanelor menţionate de
către narator.
Culege informaţii despre traiectoria naratorului, evenimente în care a fost implicat, despre
situaţia economică, socială, morală, despre genealogia sa etc.)
AS culege mai multe istorii ale vieţii. Din ele va căuta să desprindă constante şi
nuanţe individuale care vor da profunzime cercetării (în care utilizează şi statistici, observaţii,
chestionare).
Transcrierea trebuie să fie cât mai fidelă (se practică transcrierea pe 2/3 din partea
stângă a paginii, treimea din dreapta rămânând pentru adnotări, "noduri de sens", cuvinte-
cheie etc.).
AS face analiză de conţinut, reţinând categoriile descriptive principale din povestirea
naratorului decupată în unităţi cu sens (categoriile să aparţină textului). Categoriile obţinute
pot fi apoi juxtapuse pentru a constitui o primă tematizare globală a povestirii recoltate.
Utilizarea acestei tehnici prezintă avantaje şi dezavantaje. Avantajul e că oferă
informaţii bogate, de mare profunzime pentru AS ; dezavantajul ţine de toate ambiguităţile
declarării, expunerii subiectivităţii ("ideologia autobiografică", spune D. Bertaux,
3
"L’approche biographique : sa validité méthodologique, ses potentialités, în Cahiers
internationaux de sociologie, vol. LXIX, 1980, pp. 198-225).
În literatura de specialitate sunt citate numeroase cercetări reuşite care au utilizat cu
predilecţie această tehnică :
- "moştenirea familială şi traiectoria socială" (în Belgia)
- "modul de a se gospodări al persoanelor în perioadele de criză" (Quebec)
- "traiectoria socială a femeii imigrante" (Canada)
- "dificultăţi de integrare ale imigranţilor" (SUA)
- "capacitatea de a se descurca a şomerilor" (Franţa)
- "patru tinere prostituate"
- "discursul părinţilor copiilor proveniţi din însămânţare artificială"
- "24 adolescenţi din centrul de primire al delincvenţilor" etc.
Iată şi alte câteva exemple de cercetări ce pot fi întreprinse folosind această tehnică.
Problemele asistenţilor sociali din căminele de bătrâni
înregistrarea şi transcrierea integrală a povestirilor (cu precizări privind "nodul
central”, sensul, categoriile-cheie),
desprinderea temelor din unităţi,
decelarea profilului biografic al asistenţilor sociali investigaţi (sexul, pregătirea,
traiectoria personală, profesională etc.),
inventarul terminologiei utilizate de către fiecare în povestirea sa a vieţii,
conturarea unui ansamblu categorial pentru a putea citi din nou povestirile cu ajutorul
lui (lucru firesc într-o analiză tematică),
punerea "cap la cap" a informaţiilor obţinute,
aflarea tematicii globale a povestirilor (de exemplu, care pot fi "(dez)avantajele
(dez)instituţionalizării” etc.
Criza de pe piaţa muncii salariale din localitatea x.
Utilizăm şi ale tehnici de culegere a informaţiilor necesare tratării temei (date statistice,
chestionare etc.) dar selectăm şi un număr de persoane vulnerabile la şomaj sau aflate în
şomaj care ne pot ajuta să desprindem cu mai multă claritate problemele pe care le creează
un asemenea fenomen social. Cercetătorul şi naratorul nu au puterea să schimbe situaţia,
dar rezultatele acestei cercetări (care nu este scop în sine), pot avea impact asupra
lucrătorilor, sindicatelor, patronilor, puterii publice.
4
Cerem permisiunea de a înregistra ceea ce spune naratorul asigurându-l de
confidenţialitatea datelor furnizate,
Reţinem: vârsta, sexul, locul naşterii, domiciliul, statutul matrimonial, părinţi, rude,
copii, studii, apartenenţa religioasă etc. ale naratorului,
Stabilim un ghid al temelor de atins, îl dăm naratorului care va povesti pe această baza :
- cartierul unde locuieşte,
- tipul locuinţei,
- situaţia sa actuală,
- cum îşi organizează viaţa cotidiană : orare, activităţi,
- când şi cum a ales filiera, secţia instituţiei de învăţământ urmată,
- descrierea momentului alegerii, motivaţii, aşteptări etc.,
- traiectoria şcolară (cu prezentarea momentelor-cheie ale acesteia),
- evoluţia identităţii sale,
- strategii ofensive-defensive,
- relaţiile cu colegii, prietenii, conducerea, autorităţile,
- atitudinea faţă de instituţii,
- atitudinea faţă de procesul de formare,
- avantaje şi dezavantaje, obstacole în calea practicării meseriei, profesiei,
- situaţia actuală etc.
Viaţa unei persoane din căminul de bătrâni
istoria familiei
membrii familiei
socializarea, traiectoria şcolară
locuri de rezidenţă, călătorii
meserii, profesii exercitate
recompense
bunuri în proprietate
competenţă, abilităţi, aptitudini, interese
practica religioasă
informaţii în calitate de "purtător de cuvânt" al grupurilor din care a făcut parte
aspiraţii şi speranţe etc.
(completare cu documente de identitate, şcolare, medicale, fotografii, mărturii,
autobiografii etc.).
5