Povestea unui

stejar…

“Era odata un stejar maret, inalt, frumos si puternic…

Vantul incercase sa-l tranteasca la pamant, dar cu cat forta mai puternic

fibrele cele elastice cu atat devenira mai puternice pentru a sustine copacul cel

mare.Soarele il dogorea cu furie,cu gandul sa-l aprinda. Dar cu toate ca

frunzele ingalbenira, altele vezi le inlocuia in fiecare primavara…

…Gheata incercase sa patrunda printre crapaturi pentru a-l face sa crape de sus si pana jos,dar tot ceea ce a putut face a fost sa intareasca si sa inaspreasca si mai mult coaja lui. Zapada a incercat sa-l inmormanteze, ploaia sa-l pravaleasca…

…Veni apoi si timplul cel secetos,cand pamantul facu sa inseteze tot ce era

imprejul lui, incercand sa-l inabuseasca...

…Cu toate acestea batranul si falnicul stejar ramase tot acolo,fie iarna, fie vara, in ciuda tuturor dusmanilor

sai…

Dar, veni o trista zi cand un vierme se strecura in inima copacului. El isi lasa ouale acolo. Din acele oua au aparut o

duzina de viermisori...

Ei incepura sa manance o mica parte din inima

copacului,apoi isi depusera si ei

ouale. Din acestea au aparut mai

tarziu sute de alti viermi care au

continuat sa roada mici parti din

copac , dupa care si acestia la randul

lor si-au lasat ouale. Astfel

mersera lucrurile pana cand

intreaga inima a copacului fu

mancata, nemairamanand din el decat un trunchi gaunos.

Frunzele ingalbenisera, dar nici una

verde nu mai veni sa ii ia locul

…

Atunci ramurile incepura sa cada una cate una si radacina se usca…

Gheata patrunse inauntru si facu ca intreaga tulpina sa

crape de sus in jos…

In cele din urma vantul il pravali la pamant unde putrezi peste

propiile frunze moarte….

Prin urmare, cel mai mare dusman al stejarului nu a foet vantul,nici

ploaia,nici inghetul,nici soarel,nici pamantul ,ci un mic vierme care a patruns in inima lui, facandu-si loc

acolo.

Tot asa, pe noi nu ne doboara furtunile cele mari ci mici pacate ascunse in inima!