Povestea pâinii

Sau…

Drumul bobului de grâu

ENE OANA MARIAClasa a V-a C

A fost odată un bob de grâu, care stătea alături de multe alte boabe într-un depozit bine amenajat. Spre toamnă, s-au auzit nişte zgomote ciudate. Erau tractoarele care plecau spre tarlale să are, adică să răscolească pământul pentru a-l pregăti pentru semănat.

Semănatul: Grâul de toamnă se seamănă în perioada 15-30 septembrie în zonele colinare şi submontane şi între 1-15 octombrie în zonele de câmpie.

Boabele de grâu au fost puse în saci şi duse la maşinile numite semănători.

Când acestea şi-au început lucrul, boabele s-au rostogolit spre pământ.

Pregătirea solului:Pregătirea solului se efectuează în aşa fel încât între executarea arăturii şi semănat să treacă un interval de 15 – 20 zile, necesar pentru a se realiza

„aşezarea solului”.

Fiecare bob şi-a găsit loc în pământul afânat şi umed, aşa că au început a încolţi.Mai întâi au apărut firişoare ca nişte mustăţi, apoi câte o frunzuliţă, care încerca să-şi facă loc spre lumină.

Încolțirea: Semănat în perioada optimă, grâul are posibilitatea să înfrăţească şi să se

călească, fortificându-se pentru perioada de iarnă, în aceste condiţii putând rezista până la -20 grade Celsius.

Solul a fost udat de ploi, încălzit de razele calde ale soarelui toamna, apoi tinerele plăntuţe au fost acoperite de un covor alb, moale şi pufos de zăpadă.

Astfel au stat până primăvara, când plapuma de zăpadă a început să se subţieze sub razele binefăcătoare ale soarelui. Zăpada s-a topit, iar apa rezultată a intrat în sol.

Perioada de iarnă:Epoca de semănat a grâului se stabileşte astfel încât, până la venirea iernii să

rămână 40-50 zile.

Ocrotite de căldura soarelui plăntuţele au crescut, iar în mijlocul frunzelor s-a ridicat câte o tulpiniţă care se mlădia în bătaia vântului. Au sosit niste maşini care le-au stropit, iar plantele străine (buruienile) au pierit.

Perioada de primăvară: Primăvara, după dezgheţarea solului, plantele îşi intensifică funcţiile

vitale şi începe procesul de regenerare a grâului.

Într-o zi, în vârful tulpiniţei a apărut un spic format din multe boabe cu mustăţi. La început, spicele au fost verzi.

Înspicarea:Primăvara, pe măsură ce înaintează în vegetaţie, cerinţele grâului faţă

de umiditate cresc.

Cu timpul, spicele au început a se îngălbeni, până au devenit aurii. Spicele şopteau vesele: “În curând vor sosi combinele, oamenii vor începe secerişul.”

Coacerea grâului:Un spic de grâu cuprinde între 15-40 boabe, iar greutatea boabelor

într-un spic variază între 0,8-1,3 g.

După ce lanul a fost secerat, paiele (tulpinile plantelor de grâu) s-au aliniat în şiruri lungi și au fost făcute baloţi.

Recoltarea:Grâul se recoltează în luna iulie. Recoltarea se realizează cu combine, atunci

când boabele au ajuns la maturitate deplină, iar umiditatea acestora a scăzut la 16%.

Boabele au fost transportate în depozite. Erau parcă mai multe boabe decât în toamnă când au fost duse la semănat. Normal ! Din fiecare bob de atunci a ieşit o plantă, din care s-a format un spic cu mai multe boabe.Din depozite, o parte din boabe au fost duse la fermele de animale şi păsări, altele au fost duse la tratare pentru a fi pregătite pentru semănat.

Depozitarea:Condițiile de depozitare sunt foarte importante şi sunt prevăzute prin lege.

Cea mai mare parte a boabelor de grâu au fost duse la moară, unde au fost măcinate şi au fost transformate în făină. Făina a fost dusă la fabricile de pâine sau în magazine.

Măcinarea:Măcinarea grâului se realizează în mori de grâu.

Aluatul a fost modelat apoi, în diferite forme: - pâine, - cornuri, - franzele, - covrigi, - biscuiţi, - spaghete, - tăiţei, - macaroane.

Făina a fost transformată în aluat, prin operaţia de frământare.

Pregătirea aluatului:

Aluatul astfel modelat a fost pus în cuptoare, pentru a se coace.

Coacerea în cuptoare:

Produsele au fost ambalate apoi şi trimise la magazine, de unde vor fi cumpărate de către oameni.

Aceasta a fost POVESTEA PÂINII! Să nu uităm niciodată câți oameni au trudit

ca noi să avem pâinea pe mese!