Post on 10-Jan-2020
1
Revistă Parohială, Anul III, nr. 30, Luna DECEMBRIE 2015
Din cuprins:
Pastorala de Crăciun – 2015
Din omiliile Sfântului Ioan
Gură de Aur;
Explicarea Sfintei Liturghii;
Despre misiunea Parohiei;
Sfinți în Decembrie;
Evenimente Parohiale;
Învățături duhovnicești;
Jurnal de gospodină;
Povestea vorbei;
Să cunoaștem România;
Colțul copilăriei;
Sfatul medicului;
Meditații.
Programul liturgic pe Luna Decembrie 2015
6 Decembrie 2015: Sfântul Ierarh Nicolae; Duminica a 27-a după
Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove); ora 09:30 Utrenia; ora 10:30
Sfânta Liturghie; Dezlegare la pește; 13 Decembrie 2015: Duminica a 28-a după Rusalii (Pilda celor poftiți
la cină); ora 09:00 Utrenia; ora 10:00 Sfânta Liturghie; ora 11:30
Sfântul Maslu; Dezlegare la pește;
20 Decembrie 2015: Duminica dinaintea Nașterii Domnului
(Genealogia Mântuitorului); ora 09:30 Utrenia; ora 10:30 Sfânta
Liturghie;
25 Decembrie 2015: Vineri; Nașterea Domnului (Crăciunul); ora
09:30 Utrenia; ora 10:30 Sfânta Liturghie;
27 Decembrie 2015: Sfântul Arhidiacon Ștefan; Duminica după
Nașterea Domnului (Fuga în Egipt); ora 09:30 Utrenia; ora 10:30 Sfânta
Liturghie.
PASTORALA DE CRĂCIUN – 2015
† MIHAIL
CU HARUL LUI DUMNEZEU
EPISCOP AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A
AUSTRALIEI ȘI NOII ZEELANDE
Preacucernicilor preoți și tuturor binecredincioșilor creștini din eparhia Noastră, har, pace,
sănătate și întru toate bunăvoire, cu prilejul Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei, iar de
la Noi arhierești și părintești binecuvântări.
2
NAȘTEREA DOMNULUI DĂRUIEȘTE ÎNFIEREA CELOR CREDINCIOȘI
“Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui
Dumnezeu” (In. 1,12).
Iubiți frați și surori în Domnul,
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan unul dintre cei patru evangheliști, în Evanghelia pe care
a scris-o, în capitolul 1, versetele 1-14 vorbește limpede și cu multă putere spirituală, înfățișându-
L pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, prezentându-I originea Sa
dumnezeiască.
Pentru aceasta Fericitul Augustin scrie:”Ridicându-se cu zborul vulturului deasupra
cerurilor, evanghelistul ne transportă cu el în profunzimile dumnezeiești și descoperă ochilor
noștri orbiți tainele cele de negrăit“.
Cuvântul care era născut din veci din Tatăl, vestit de prooroci mai dinainte, se naște în
peștera Betleemului pentru a aduce lumii lumina cunoștinței, harul și adevărul dumnezeesc. Prin
El Dumnezeu a grăit omenirii, pentru că și Sfântul Apostol Pavel zice: “După ce Dumnezeu
odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri a vorbit părinților noștri prin prooroci, în zilele
acestea mai de pe urmă, ne-a grăit prin Fiul ”(Evrei 1, 1-2). La plinirea vremii, Fiul a luat asupra
Sa firea omenească, afară de păcat, din iubire nesfârșită față de noi și din ascultare deplină față de
Tatăl.
În Sfănta Scriptură găsim multe dovezi care sprijină credința Sfântului Ioan și a Bisericii,
conform căreia Hristos Domnul este Fiul Lui Dumnezeu întrupat: Arhanghelul Gavriil fiind
trimis de la Dumnezeu, îi spune Sfintei Fecioare Maria:” Sfântul care se va naște dinTine Fiul lui
Dumnezeu se va chema”(Lc. 1,35); la râul Iordanului, când Hristos merge să se boteze,
Dumnezeu Tatăl, mărturisește: “Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”(Mt. 3, 17);
aceeași mărturisire este repetată cu prilejul Schimbării la Față a Domnului Hristos: “Acesta este
Fiul Meu cel ales, de El să ascultați” (Lc. 9, 35); Sfinții Apostoli mărturisesc cu credință
puternică până la jertfă, că El este Fiul lui Dumnezeu, iar Sfântul Apostol Petru exprimă această
credință în numele lor, zicând: “Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”(Mt. 16,16).
Pe acest adevăr este așezată temelia Bisericii creștine și pentru apărarea acestui adevăr, mulți
creștini de la începutul creștinismului și până în zilele noastre și-au jertfit chiar și viața.
Frați creștini,
Ieslea Betleemului este leagănul renașterii în duh și adevăr a întregului neam omenesc,
pentru că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său pe pământ pentru mântuirea tuturor oamenilor, așa cum
spune El însuși: ”Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca
oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In.3, 16). Dacă nu se mântuiesc toți
oamenii, aceasta se datorează faptului că aceștia nu au credință în Dumnezeu. Au parte de viața
veșnică cei ce cred în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și împlinesc cu dragoste și jertfelnicie
învățătura Sa cea descoperită de la Tatăl.
3
Se pune întrebarea esențială: cine împlinește astăzi cu dragoste și spirit de jertfă învățătura
Domnului Hristos? Și apoi: Unde învățăm și experimentăm aceste sentimente nobile: dragostea și
jertfelnicia?
Pentru a răspunde la aceste întrebări, dorim să subliniem învățătura Bisericii noastre care
stabilește că prin căsătorie se realizează o legătură stabilă și firească, pe toată viața, între un
bărbat și o femee,”în scopul însoțirii lor cuprinzând atât elementul comun, natural, al consensului,
cât și elementul religios sau supranatural, care pecetluiește, întărind și sfințind acest consens prin
împărtășirea de harul pe care il mijlocește Sfânta Taină a Cununiei”.
Privind în societatea în care trăim, vedem că lumea secularizată de astăzi dovedește tot mai
concret dificultățățile sociale care pornesc tocmai de la descumpănirea celulei de bază, care este
familia. Cunoaștem cu toții că familia oferă cadrul firesc de dezvoltare a omului; aici copilul se
împlinește pe sine, dezvoltându-se și din punct de vedere social dar si din punct de vedere
spiritual. Dacă ne zbatem într-o continuă tensiune socială, de multe ori tragică, putem înțelege
ușor că aceasta se datorează unei dezorientări sociale, cu familii destrămate, în care lipsește
credința creștină lucrătoare, în care comuniunea și comunicarea nu mai există sub aspect moral-
spiritual. Întâlnim tot mai multe situații în care omul singur și-a creat drepturi fundamentale ale
afirmării propriei personalități, în cadrul cărora, căsătoria este încheiată așa cum la fel de ușor
poate fi și desfăcută. Iar atunci când s-au născut și copiii, chiar dacă în mod firesc ei iși cer
dreptul de a-și împlini sensul vieții și scopul pentru care au apărut în lume, nu mai pot găsi cadrul
firesc al fructificării aspirațiilor sociale și naturale specifice persoanei umane. Pierzându-și esența
ei sacră, ca instituție divino-umană, familia plutește pe valurile vieții fără cârma necesară, fără
putința de a se îndrepta spre o țintă precisă. Odată cu dezorientarea va veni și neîmplinirea.
Într-o familie credincioasă principiilor creștine, soții se sfințesc reciproc prin harul lui
Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel le scria corintenilor în acest sens, zicând: “ Pentru că bărbatul
necredincios se sfințește prin femeea credincioasă, și femeea necredincioasă se sfințește prin
bărbatul credincios, fiindcă altfel copiii voștri ar fi necurați, dar acum sunt sfinți”(I Cor. 7,14).
În felul acesta Sfântul Pavel stabilește regula de aur care stă la baza unității familiei,
zicând:”Bărbatul să arate femeii bunăvoința datorată, asemenea și femeia bărbatului”(ICor.7,4).
Prin această reciprocitate de afecțiune și de dăruire ce conduce viața familiei la fapta unitară se
realizează viața în Hristos, unitate care de altfel este comună și specifică relațiilor dintre creștini.
Așadar, răspunzând la întrebările propuse mai sus, înțelegem că familia creștină cultivă,
transmite și dezvoltă iubirea și dăruirea, precum și spiritul de jertfă, descoperite în învățătura
Domnului Hristos, după modelul propriu. Creștinul călăuzit de principiile evanghelice trăiește în
iubire și armonie cu Dumnezeu și cu semenii, urmând viața în Hristos și până la jertfelnicie este
următor lui Hristos, care este Calea, Adevărul și Viața noastră.
Prin lucrarea în Duhul lui Dumnezeu, familia devine mediul potrivit pentru creșterea și
educarea copiilor, astfel încât să poată transmite acestora viața de comuniune creștină, de ordine
și de sfințire. Într-o astfel de Familie s-a născut Mântuitorul Hristos: dreptul Iosif fiind pentru
fiecare dintre noi pildă de supunere și de credincioșie față de voia lui Dumnezeu, iar Sfânta
Fecioară Maria, dovedindu-se prin credința sa nestrămutată în Dumnezeu, fiică aleasă, dăruită în
totalitate voii Lui.
4
Dreptmăritori creștini,
Anul 2015 pe care îl încheem în curând, dedicat de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă
Română- misiunii parohiei și mănăstirii azi și ca an comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și
al marilor păstori de suflete din eparhii, ne-a dat prilejul de a pune în valoare și de a sublinia rolul
Bisericii în viața familiei creștine și a fiecărui credincios în parte, prin susținerea, întărirea și
înnoirea vieții comunitare din parohii și mănăstiri.
Astăzi, în ziua de prăznuire a Nașterii Domnului, după un post de pregătire și curățire
duhovnicească prin Taina Spovedaniei curate, prin dezlegarea de păcate, cu hotărârea tare de a
părăsi păcatul și de a urma Calea pe care El ne-a atătat-o, să primim în sufletele și trupurile
noastre pe Hristos Euharistic din potirul Bisericii, care s-a născut pentru mântuirea noastră.
Să îi primim și să îi întâmpinăm pe toți frații noști și pe cei apropiați cu bunătate, cu
dragoste creștinească, nefățarnică și să răspundem cu cinste, bunătății nesfârșite a lui Dumnezeu.
Să lăsăm departe de noi minciuna, răutățile, orgoliile personale și dezbinările cele aducătoare de
moarte sufletească. Să ne apropiem cu milă și cu dărnicie de toți cei aflați în neputință, în
suferință, necazuri și nevoi, și prin rugăciune, prin ajutor material, după putere, să le ușurăm
viața, astfel încât „prisosința voastră să împlinească lipsa acelora”( I Cor. 8,14).
Din partea mea, Vă doresc tuturor sănătate și mult ajutor de la Domnul, cu spor bogat în
toată lucrarea bineplăcută Lui. Să petreceți Praznicul cu lumină în suflet și îndestulare iar Noul
An - 2016, să îl întâmpinați bucurându-vă de darurile primite de la Dumnezeu și de la cei
apropiați. Prin credința și lucrarea voastră curată și sinceră în Biserica Mântuitorului Hristos, să
rămâneți fii credincioși ai Domnului, aducători de pace și bucurie tuturor, ca să vestim Nașterea
Domnului, cântănd împreună cu îngerii “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace
între oameni bunăvoire”(Lc.2,14) .
La mulți ani!
Al vostru către Domnul rugător,
† MIHAIL
Episcopul Românilor Ortodocși din Australia și Noua Zeelandă
5
DIN OMILIILE SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR
CUVÂNT
Pentru purtarea de grijă a lui Dumnezeu, și cum că dragostea cea firească a părinților
către fii nu este de neluat în seamă, și că nu numai taților, ci și mamelor li s-a poruncit să
pună în rânduială obiceiurile copiilor.
Dacă un străin va veni la noi și-l vom primi cu dragoste câteva
zile, îl vom împărtăși de vorbă și de masă, apoi va pleca. A doua zi
după ducerea lui, punându-se iarăși masa, îndată ne aducem aminte
de acela, de vorba și cuvintele lui și cu multă dragoste ne gândim la
el. Așa să facem și la post.
A venit la noi și a petrecut cu noi patruzeci de zile, l-am primit
cu dragoste și apoi l-am petrecut. Și fiindcă vrem să vă punem
înainte masă duhovnicească, să ne aducem aminte de el și de toate
bunătățile ce ni s-au dat prin el, căci nu numai când este el de față,
ci și pomenirea lui poate să ne folosească foarte mult. Și precum
cei pe care îi iubim ne umplu de multă bucurie nu numai când sunt
de față, ci și când lipsesc și ne aducem aminte de ei, așa și zilele
postului, adunările și petrecerile cele obștești la Biserică și toate
celelalte bunătăți pe care le-am dobândit de la el ne veselesc.
Iar aceasta vi le zic nu silindu-vă să postiți, ci îndemnându-vă să nu vă desfătați, nici să fiți
ca cei mai multi dintre oameni, dacă este bine să-i numesc oameni pe cei ce se află în atâta
împuținare de suflet, care ca și cum s-ar fi slobozit din legături și ar fi scăpat din vreo temniță
cumplită, zic unii către alții: Bine că am trecut noianul cel cumplit al postului. Iar alții care sunt
mai slabi decât aceștia, se tem și de cele patruzeci de zile ce vor să fie, și se dau la desfătare, la
desfrânare și la beție. Că de ne-am fi deprins să trăim în celelalte zile cu cinste și în blândețe,
chiar de ar fi trecut postul, l-am fi dorit și când venea l-am fi primit cu multă bucurie. Ce lucru
bun nu ne pricinuiește nouă postul?
Toate sunt pline de liniște și de alinare. Iar casele s-au ușurat de zgomote, alergături și de
toată tulburarea. Dar mai înainte de case, mintea celor ce postesc se îndulcește de această liniște,
iar toată cetatea urmează bunei rânduieli celei din minte și din case. Căci seara nu mai auzi pe
nimeni cântând, nici ziua pe cineva îmbătându-se și făcând tulburare. Nu auzi strigăte, nici
certuri, ci pretutindeni vezi multa liniște.
Dar acum nu este așa. Ci îndată de dimineață se aud strigări și zgomote; vezi mulțime de
bucătari alergând și mulțime de fum în case și în târguri. Fiindcă patimile ard înăuntrul nostru, iar
flacăra poftelor celor necuvioase se ridică în sus din pricina desfătării. De aceea să căutăm postul
și după ce a trecut, căci acela potolește toate patimile. Și deși am lăsat ostenelile lui, totuși să nu
încetăm dorirea lui, nici să stingem pomenirea lui. Și după ce vei prânzi și vei dormi, de vei
merge în târg, și vei vedea că ziua se pleacă spre seară, intră în această Biserică și-ți adu aminte
6
de vremea postului în care Biserica era plină de mulțime, care asculta cu minte trează, cu osârdie
și cu multă dulceață cuvântul nostru.
Cugetând la toate acestea, adu-ți aminte de acele zile dorite. Iar când vei pune masa, atinge-
te de bucate cu pomenirea aceasta și niciodată nu vei aluneca la beție. Și precum cel ce are o
femeie cinstită, înțeleaptă și curată, este foarte aprins de dragostea ei, și nu îndrăznește să
îndrăgească vreo desfrânată, nici când aceea lipsește, căci dorința pentru cea legiuită a apucat mai
înainte și a stăpânit mintea lui, nelăsând să intre altă îndrăgire, tot așa se face și cu postul și cu
beția.
Deci de ne vom aduce aminte de cea slobodă și curată, pe această desfrânată de obște și
maică a toată cearta, adică beția, o vom depărta cu multă lesnire, fiindcă dorința postului
depărtează nerușinarea. De aceea vă rog să aveți în minte toate de care v-am spus. Și ca să vă ajut
și eu puțin la această aducere aminte, cuvântul pe care atunci mă pregăteam să-l pornesc mă voi
ispiti acum să-l aduc de față, ca prin aducerea aminte de învățătură, să ni se facă și aducere
aminte de vremea aceea.
Voi poate ați uitat, după ce v-am vorbit multe cuvinte. După ce Părintele nostru a venit din
călătoria aceea îndelungată, de nevoie era să spunem toate cele ce s-au întâmplat acolo. Apoi am
vorbit cu elinii, care, din pricina acelei întâmplări, să se facă mai buni și venind singuri la noi de
la înșelăciunea elinească, sa-i înrădăcinam cu statornicie și să-i învățăm de la ce fel de întuneric
s-au izbăvit și la ce fel de lumină a adevărului au alergat. După aceea multe zile ne-am îndulcit de
praznicul mucenicilor, și era cu necuviință ca, după ce am petrecut la mormintele mucenicilor, să
ne ducem lipsiți de laudele cele cuviincioase lor.
După aceste laude a urmat sfătuirea cea pentru jurăminte. Căci după ce am văzut că tot
poporul de la țară a venit în cetate, am voit să le dăm aceste merinde și așa să-i trimitem la ale lor.
Vouă nu vă este cu putință să vă aduceți aminte cu lesnire de întrebarea ce am pus-o noi
atunci către elini; dar mie, celui ce mă zăbovesc totdeauna în acestea, cu lesnire îmi este. Deci
spunându-vă puțin din cele ce s-au grăit atunci, ușor vă voi putea aduce aminte de pricina
cuvântului.
Care a fost pricina? Întrebam și căutam atunci cum Dumnezeu din început purta grijă de
neamul nostru și cum ne învăța cele de folos, când nu era nici scrisul, nici nu se dăduseră legi
scrise. Și arătam că prin privirea zidirii ne-a povățuit la cunoștința cea dumnezeiască, când
apucându-vă pe voi nu de mână, ci de minte, v-am plimbat prin toată zidirea, v-am arătat cerul și
pământul, marea și lacurile, izvoarele, râurile și mările cele nesfârșite, livezile, grădinile și
țarinile, pomii încărcați de roade și vârfurile munților acoperite cu păduri.
Când am vorbit despre semințe, ierburi și flori, despre pomii cei roditori și neroditori;
despre dobitoacele cele sălbatice și domestice; despre cele din apă și de pe uscat și despre cele ce
trăiesc și în apă și pe uscat; despre cele ce taie aerul și despre cele ce se târăsc pe jos, precum și
despre stihiile lumii. Și la fiecare ne uimeam cu toții, fiindcă mintea noastră nu putea să înțeleagă
bogăția cea nemărginită și nu putea cuprinde pe toate: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne,
toate cu înțelepciune le-ai făcut” (Psalmul 103. 25). Și ne minunam nu numai pentru mulțimea
făpturilor făcute de înțelepciunea lui Dumnezeu, ci și pentru măreția și frumusețea lor.
7
Ca pentru înțelepciunea Sa să fie lăudat, iar prin celelalte să tragă pe oameni să-I slujească și
să I se închine, căci văzând lipsa în măreția și frumusețea făpturilor, să nu se închine lor în locul
Celui ce le-a făcut. Neputința celor create pot îndrepta o înșelare ca aceasta. Și mai arătam
că toată zidirea este stricăcioasă și că se va schimba, dobândind mai multă slavă; apoi când și din
care pricina s-a făcut stricăcioasă. Și acestea toate le filozofam atunci către voi și arătam din
acestea puterea lui Dumnezeu, care a creat atâta frumusețe în corpuri stricăcioase, în cer, în
soare, în stele. Și cu adevărat este a ne minuna, cum trecând atâtia ani, n-au pătimit nimic,
precum pătimesc trupurile noastre, nefăcându-se mai slabe de bătrânețe, nici moleșindu-se de
vreo boală sau neputință.
Ci își păstrează puterea și frumusețea lor, pe care a pus-o Dumnezeu din început în ele, căci
nici lumina soarelui nu s-a împuținat, nici strălucirea stelelor n-a slăbit, nici frumusețea cerului
nu s-a întunecat, nici hotarele mării nu s-au mutat, nici puterea pământului care face să crească
roadele cele de peste an, nu s-a cheltuit. Iar cum că acestea sunt stricăcioase am arătat și din
dumnezeieștile Scripturi și din natura lucrurilor. Și cum că sunt frumoase și strălucite o
mărturisește în toate zilele admirația celor ce le privesc, admirație de care este vrednic
Dumnezeu, Care le-a făcut astfel dintru început.
Și fiindcă atunci când ziceam acestea unii dintre voi s-au împotrivit, zicând că omul este mai
necinstit decât toate cele ce se văd, pentru că cerul, pământul, soarele și stelele au ținut atâta timp,
pe când omul după șaptezeci de ani se risipește și piere, mai întâi vom răspunde că nu omul întreg
se risipește, pentru că stricăciune se face numai partea inferioară, iar sufletul rămâne totdeauna
nemuritor, nesuferind nici o schimbare; în al doilea rând prin aceasta nu suntem necinstiți, ci mai
mult ne cinstim, căci pe dreptate suferim boli și bătrânețe, nu fără pricină și fără folos. Pe
dreptate pentru că am căzut la pământ, iar spre folos ca să îndreptăm trufia ce s-a născut în noi
din trândăvie, prin slăbiciune și prin boli.
Deci nu necinstindu-ne a îngăduit Dumnezeu să se facă aceasta. Căci de ne-ar fi necinstit, n-
ar fi lăsat ca sufletul nostru să fie nemuritor. Și ne-a făcut trupul nostru așa nu pentru că El este
neputincios, că de ar fi așa, nu ar fi putut să facă cerul, stelele și pământul, ci ca să ne facă mai
buni, mai înțelepți și mai supuși Lui. Cerul nu l-a făcut să îmbătrânească sau să fie cuprins de
boli, căci cel ce este lipsit de voința liberă nu poate nici păcatui, nici face fapte bune și de aceea
nu are nici trebuință de îndreptare. Iar nouă celor ce suntem cinstiți cu suflet și cu grai, ni s-a pus
frâu și smerenie, prin patimi și boli, pentru a vindeca păcatul trufiei în care a căzut omul cel
dintâi.
Și dacă cerul ar fi fost făcut să îmbătrânească, asemenea trupurilor noastre, mulți ar fi
învinuit cu îndrăzneală pe Ziditorul, că nu a putut să facă un corp care să țina mulți ani. Dar acum
li s-a ridicat această pricina de învinuire, fiindcă lucrurile Lui durează atâta vreme.
Pe lângă toate acestea trupurile noastre nu s-au făcut numai pentru veacul acesta, ci vor
învia cu mai multă slavă, vor fi mai strălucite decât cerul, soarele și toate celelalte se vor muta la
cele de sus.
Deci, o latură a cunoașterii lui Dumnezeu este prin zidire (creație), iar cealaltă este sădită în
noi, despre care am vorbit atunci pe larg prin multe cuvinte, arătând că în firea noastră este sădită
cunoștinta celor bune și a celor rele. Dintru început am avut acești doi învățători, zidirea și
8
conștiința, care fără de glas, prin tăcere au învățat pe oameni. Zidirea uimind prin vedere pe cel
ce privește, îl trimite pe om la contemplarea Ziditorului ei, iar conștiința, arată pe toate cele ce se
cuvin de făcut. Puterea și hotărârea judecății se văd prin însușirile feței.
Atunci când lucrează înăuntru și pârăște și prihănește păcatul, înfățișarea feții se tulbură și o
umple de multă mâhnire. Iar când săvârșim vreun lucru din cele de rușine, ne îngălbenim și ne
speriem, căci ne mustră glasul conștiinței pe care nu-l auzim, dar îl înțelegem prin supărarea feței.
Pe lângă acești doi învățători, mai este și un al treilea adăugat de purtarea de grijă a lui
Dumnezeu, care nu fără de glas, ca ceilalți de mai înainte, ci cu cuvânt, cu sfătuire și cu
învățătură ne pune în rânduială mintea noastră. Și care este acesta?
Dumnezeu a făcut să fim iubiți de părinții noștri care ne-au născut, și să-i avem învățători ai
faptei bune. Și nu i s-a dat tatălui numai a semăna, ci a și învăța, iar mamei nu numai a naște, ci și
a hrăni și a crește bine. Și cum că este adevărat că nu firea, ci fapta bună face pe părinți, înșiși
născătorii vor mărturisi împreună cu noi. Că ei de multe ori pe fiii lor, când îi văd că s-au abătut
la răutate, îi taie de la ei, depărtându-i de la moștenire, făcându-și alți fii, care, de multe ori, nici o
legătură de rudenie nu au cu ei.
Oare ce poate fi mai de mirare decât aceasta, când pe cei ce i-au născut îi leapădă, iar pe cei
străini, îi fac fii adoptivi. Acestea nu le-am zis fără rost, ci ca să cunoști că voia liberă este mai
puternică decât firea. Și aceasta a fost un lucru al purtării de grijă a lui Dumnezeu, ca să nu
îngăduie ca fiii să fie lipsiți de dragostea cea firească, nici să se îngăduie toate din pricina ei.
Căci, dacă părinții n-ar fi iubit pe fiii lor din fire, ci numai din obiceiurile și faptele lor, ai fi
văzut pe mulți înstrăinați de la casa părintească fiind defăimați, iar neamul nostru destrămându-
se. Iar dacă totul ar fi fost lăsat la voia întâmplării, nu numai atunci când fiii ar fi cinstit pe
părinți, ci și atunci când i-ar fi ocărât și necinstit și alte rele ar fi pătimit de la ei, neamul nostru ar
fi alunecat la cea mai de pe urmă răutate.
Căci, dacă copiii nu vor îndrăzni asupra părinților lor, fiindcă au văzut pe mulți ce s-au făcut
răi, ei ar fi fost izgoniți și din casa și din avuția părintească, vor fi atenți la dragostea lor. Și de nu
ar fi îngăduit Dumnezeu părintilor să pedepsească pe copiii lor, sau să-i lepede dacă vor deveni
răi, la ce fel de răutate nu s-ar fi ajuns?
De aceea Dumnezeu a încredințat dragostea părinților și firii și obiceiurilor copiilor, că de
vor greși cu măsură, să-i ierte, fiindcă firea îi îndeamnă la aceasta, iar de se vor face răi și vor boli
nevindecat, dragostea lor să nu dea frâu liber răutății acelora, dacă va birui firea și vor voi să se
țină de copii, cu toate că sunt răi. Câtă purtare de grijă nu este aici? Că s-a poruncit și a iubi, dar
și a pune măsură dragostei și iarăși a hotărî răsplătire pentru buna creștere a copiilor.
Și cum că este rânduită răsplătire pentru creșterea copiilor nu numai bărbaților, ci și
femeilor, ascultă cum vorbește Scriptura în multe locuri, nevorbind mai puțin către femei decât
către bărbați. Pavel după ce a zis: „Femeia amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă. Dar se
va mântui prin naștere de fii” (1 Timotei 2. 14), zice: Te mâhnești pentru că femeia cea dintâi te-a
băgat în chinuri și în dureri și întru îndelungată purtare în pântece? Dar nu te necăji, că vei fi
supărată de chinuri și de dureri, că pe cât te vei chinui, pe atât te vei folosi, de vei voi, de la
creșterea copiilor. Copiii, de vor dobândi o educație cuviincioasă, sârguindu-se la fapta bună și
îmbunătățită, ți se vor face pricină de mântuire, și pe lângă isprăvile tale (faptele bune), vei lua
9
multa răsplată pentru osârdia și purtarea ta de grijă către ei. Și ca să cunoști că nu nașterea o face
pe mamă, nici că pentru aceasta nu este rânduită plata, auzi ce spune în alt loc Pavel despre
văduve: „Dacă și-au crescut copiii” (1 Timotei 5. 10).
Nu a zis ,,de au născut fii”, ci „dacă și-au crescut copiii”. Căci aceea este a firii, iar aceasta
este a voii libere. Și acest lucru îl arată și aici, după ce zice: „Dar se va mântui prin naștere de
fii”, apoi adaugă: „Dacă stăruiește cu deplină înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie”,
arătând prin aceasta că nu nașterea de fii aduce plată, ci buna creștere. Ca și cum ar zice: Atunci
vei lua plată multă, când copiii pe care i-ai născut vor petrece întru credință, în dragoste și în
sfințenie. De-i vei aduce la acestea, de-i vei îndemna, de-i vei învăța, de-i vei sfătui, pentru
această purtare de grijă vei lua multă răsplată de la Dumnezeu.
Deci femeile să nu creadă că a purta grijă de fiii lor este un lucru străin pentru ele, căci n-a
deosebit neamul nostru, nici a zis simplu „de și-au crescut fiii”, ci de vor petrece în credință, în
dragoste și în sfințenie. De aceea trebuie să purtăm grijă pentru amândouă felurile de copii, dar
mai ales femeile, căci ele stau mai mult acasă. Pe bărbați de multe ori îi trag de acasă grijile și
călătoriile în străinătate, dar femeia fiind liberă de această grijă, mai cu lesnire poate să poarte
grijă de cei născuți, având mai multă vreme. Așa făceau și femeile cele de demult.
A purta grijă de copii și a-i îndemna la o viață morală este de datoria nu numai a bărbaților,
ci și a femeilor. Și cum că acest lucru este adevărat, vă voi povesti o istorie veche.
A fost la evrei o oarecare femeie Ana. Această femeie a bolit multă vreme de sterpiciune, dar
lucrul cel mai cumplit era că rivala ei era mamă a mulți copii, lucru care, firește, este de nesuferit
femeilor, iar când există și o rivală care are copii, suferința se face mult mai cumplită. Și-și
cunoștea mai cu dinadinsul ticăloșia văzând buna sporire a celeilalte, așa cum cei ce trăiesc în
mare sărăcie, se chinuiesc mai mult atunci când se gândesc la cei bogați. Și nu numai acesta era
lucrul cel mai greu că nu avea copii, iar cealaltă avea, ci pentru că cealaltă era pizmăreață, și nu
numai atât, ci o și întărâta și o defăima.
Ana văzând toate acestea răbda și „nu i-a dat Domnul prunc după necazul ei și după durerea
sufletului său (1 Regi 1. 6). Ce înseamnă după necazul ei? Nu înseamnă oprirea nașterii de fii
pentru că Dumnezeu o vedea că suferă cu mulțumire (fără cârtire) această ticăloșie. Faptul că nu
i-a potolit tristețea deși a văzut-o că se necăjește și se mâhnește, i-a iconomisit ceva mult mai
mare. Iar pe acestea să nu le auzim numai în treacăt, ci de aici să învățăm o mare filozofie.
Atunci când vom cădea în vreun rău, pătimind durere și tânguire, cu toate că răul ni se va
părea de nesuferit, să nu ne tulburăm, nici să ne mâhnim, ci să așteptăm cele ce va hotărî
Dumnezeu. El știe foarte bine când trebuie să dezlege ceea ce ne pricinuiește întristare. Lucru
care s-a întâmplat și la această femeie. Căci Dumnezeu a închis pântecele ei, nu urând-o, nici
întorcându-Se dinspre ea, ci ca să ne deschida nouă ușile înțelepciunii femeii, să vedem bogăția
credinței ei și să cunoaștem că acest lucru o făcea mai strălucită.
Dar ascultă cele ce urmează: „se făcea în tot anul, de multă vreme, când se suia la casa
Domnului, și se mâhnea și plângea și nu mânca” (1 Regi 1. 7).
Mare este mâhnirea, îndelungată este întristarea, nu două sau trei zile, nici douăzeci sau o
sută, nici o mie sau de două ori pe atâta, ci mulți ani se întrista și se mâhnea, căci aceasta
înseamnă de multă vreme”. Dar însă nu s-a necăjit. Filosofia ei a biruit lungimea filosofiei,
10
ocările și imputările pizmașei; ea se ruga și ierta deseori. Iar lucrul cel mai mare decât toate și
care arăta mai ales dragostea ei către Dumnezeu, era că nu poftea numai să dobândească un copil,
ci, dobândindu-l, dorea să-l afierosească lui Dumnezeu și să-l aducă Lui ca pârgă a pântecelui ei.
Iar pentru această bună făgăduință să-și ia plata.
Dar de unde se arată aceasta? Din cele ce urmează. Știți cu toții că cel mai nesuferit lucru
pentru femei este sterpiciunea. Mulți dintre bărbați sunt atât de fără socoteală când învinuiesc pe
femei că nu nasc. Ei nu-și dau seama că nașterea e de sus și are începutul prin purtarea de grijă a
lui Dumnezeu. Prin urmare nici firea femeii, nici împreunarea nu sunt îndestulătoare spre aceasta.
Și cu toate ca ei știu că le învinuiesc pe nedrept, de multe ori le ceartă și se întorc de la ele și nu le
mai îndrăgesc.
Să vedem dacă și la femeia aceasta s-a întâmplat acest lucru. De o vei vedea că este
defăimată, necinstită, ocărâtă, fără îndrăzneală către bărbat și nici dobândind toată dragostea de la
el, atunci vei putea socoti cât de mult dorea copilul ca să aibă îndrăzneală și libertate și să fie mai
dragă bărbatului ei. Iar de vei afla ceva cu totul dimpotrivă, cum că era cu mult mai iubită decât
cea care avea copii și se îndulcea de mai multă dragoste, arătat este că nu pentru ceva omenesc
dorea copilul, ci pentru pricina ce s-a zis. Dar de unde este arătat acest lucru? Ascultă pe
scriitorul sfânt ce vorbește. Căci ceea ce a zis, nu a zis-o fără rost, ci ca să cunoști fapta cea bună
a femeii.
Deci ce zice aceasta? „Pe Ana o iubea Elcana mai mult decât pe Penina” (1 Regi 1. 5).
Apoi după ce a văzut-o că nu mănâncă, ci plânge, îi zice: „Ce-ți este ție? Pentru ce plângi? Și
pentru ce nu mănânci? Și pentru ce se necăjește inima ta? Oare nu sunt eu mai bun ție decât zece
fii?” (1 Regi 1. 8). Vezi cum se ținea de ea pentru că suferea atât de mult. Nu pentru că nu avea
copii, ci pentru că o vedea scârbită și cuprinsă de mâhnire. Dar n-a convins-o să se depărteze de
mâhnire, deoarece nu pentru el cerea copilul, ci ca să-și dea rodul ei lui Dumnezeu.
„Și s-a sculat Ana după ce au mâncat ei în Șilo, și după ce au băut, și au stat înaintea
Domnului” (1 Regi 1. 9). Nu simplu s-a zis aici „după ce au mâncat și au băut”, ci ca să vezi că
vremea de după prânz, pe care alții o dau odihnei și relaxării, ea o făcea vreme de rugăciune și de
lacrimi, priveghind ca o vigilentă ce era.
„Și a stătut înaintea Domnului; iar Eli preotul ședea pe scaun în pragurile Bisericii
Domnului”. Nici aici nu s-a zis iarăși că: „Eli preotul ședea pe scaun în pragurile Bisericii
Domnului”, ci ca să se arate fierbințeala credinței femeii. Se întâmplă câteodată ca o femeie
văduvă, fără de nici o apărare și pătimind multe nedreptăți, voiește să vorbească cu împăratul.
Dar când iese împăratul, înaintea lui merg purtătorii de sulițe, purtătorii de paveze, călăreții și
mulți alți slujitori, dar ea nu se înspăimântă de ei, fiindcă o silește nevoia, nici are trebuință de
ajutorul lor, ci trecând printre ei, vorbește cu multă îndrăzneală cu împăratul, jeluindu-și necazul
ei. La fel și femeia aceasta nu s-a roșit, nici s-a rușinat de preot, ci se apropie cu multă
îndrăzneală de împăratul. Și întărindu-se de dorință și suindu-și mintea la cer, vorbea cu toată
fierbințeala cu Dumnezeu, ca și cum L-ar fi văzut. Și ce zice?
Dar nu zice nimic la început, ci plânge și varsă izvoare de lacrimi fierbinți. Și precum atunci
când ploile se revarsă și pământul cel tare se udă și se înmoaie, fiind bun spre creșterea roadelor,
așa s-a întâmplat și cu femeia aceasta. Căci înmuindu-se pântecele ei de lacrimi ca de niște ploi și
11
înfierbântându-se din pricina durerii, a început să se pornească spre nașterea de fii. Dar să auzim
chiar cuvintele rugăciunii ei. „Și a plâns. Și s-a făgăduit Domnului, zicând: Adonai, Doamne,
Eloi, Savaot”. Cuvinte înfricoșate și cutremurătoare. Și bine a făcut tălmăcitorul de nu le-a
prefăcut în limba noastră, căci nici n-a putut cu toată bunăvoința lui să le traducă în limba
elinească.
Iar femeia nu L-a chemat cu un nume, ci cu mai multe potrivite Lui, arătând dorința ei către
El și dragostea ei cea fierbinte. Și precum cei ce scriu jalbe la împărat i se adresează nu numai cu
un nume, ci cu mai multe, numindu-l purtător de biruință, august, singur stăpânitor și multe
altele, pe care le pune la început, după care fac rugămintea; așa și această femeie aducându-și
rugăciunea sa lui Dumnezeu, pune înaintea rugăciunii mai multe nume, arătându-și dragostea ei,
precum am zis, și cinstea către Cel Căruia se roagă.
Și pentru că durerea a învățat-o această rugăciune și fiindcă a scris-o cu multă pricepere, a
fost ascultată degrab. Căci așa sunt rugăciunile cele ce se fac din durerea sufletului, în loc de
hârtie își avea mintea, în loc de condei, limba, iar lacrimile în loc de cerneală. De aceea s-a
păstrat această rugăciune până în ziua de astăzi. Cu adevărat rămân neșterse cuvintele rugăciunii
de se vor scrie cu astfel de cerneală.
Începutul rugăciunii l-am văzut, dar să vedem și cele ce urmează: „De vei vrea să cauți spre
smerenia roabei Tale”. Încă n-a primit nimic, dar începutul rugăciunii arată făgăduința.
Răsplătește lui Dumnezeu ceea ce încă nu are în mâini. Așa fierbea și se chinuia mai mult spre
făgăduință, decât spre ridicarea sterpiciunii. Și pentru cea dintâi s-a rugat, adică să aibă copil. „De
vei vrea să cauți spre smerenia roabei Tale”. Două îndreptățiri am ca să mă miluiești, robia și
nevoia. „Și de vei da roabei Tale sămânță bărbătească, îl voi da în dar înaintea Ta”. Ce înseamnă
„în dar înaintea Ta?”.
Dăruire cu totul, rob desăvârșit. Nu mai doresc nici o stăpânire asupra lui, numai atâta
voiesc, ca să mă fac maică, ca să ia copilul început de la mine. Cugetă la evlavia femeii. N-a zis:
Dacă îmi vei da trei, doi îți voi da Ție, nici de-mi vei da doi, unul Ți-L voi da Ție, ci dacă-mi vei
da unul, Ție Ți-L voi afierosi cu totul.
„Și vin și băutură amețitoare nu va bea”. Încă nu a luat copilul, îl și tocmește proroc. Și
pentru creșterea lui vorbește și face tocmeală cu Dumnezeu.
O, îndrăzneală a femeii! Căci atunci neputând să dea, fiindcă încă nu luase, dă prețul de la
cele ce vor să fie. Și precum mulți din plugari, care trăiesc în cea mai cruntă sărăcie, neavând
bani ca să-și cumpere vreun vițel sau oaie, le iau pe acestea de la stăpânii lor cu tocmeală,
făgăduindu-se să plătească prețul din roadele cele ce vor să fie, așa și aceasta, cu toate că a făcut
mult mai mult, deci nu a luat pe fiul ei de la Dumnezeu tocmindu-se să dea jumătate ca aceia, ci
ca să-l dea întreg și să se folosească de creșterea lui. Căci a socotit că destulă răsplătire este
osteneala preotului lui Dumnezeu cu creșterea copilului.
„Și vin și băutură bețivă nu va bea”. Nu a cugetat la băutura de apă. Sau de va cădea în altă
boală? Sau de va muri, pătimind de boală cumplită? Ci punându-și în minte că Cel ce l-a dat va
putea purta grijă de sănătatea lui, din scutece l-a suit pe el la sfințenie, punând toate în grija lui
Dumnezeu, și mai înainte de chinurile nașterii se sfințea având proroc, purtând preot și ținând dar
însuflețit.
12
Pentru aceasta a lăsat Dumnezeu să se necăjească dându-i târziu darul, ca prin răbdarea ei s-
o facă mai strălucită și să arate tuturor credința și înțelepciunea ei. Că stând ea la rugăciune, nu a
pomenit de cea care o pizmuia, nu a spus de ocările ei, nu a arătat hulele ei și nici a zis: Răzbună-
mă de femeia nedreaptă și rea, lucru pe care îl fac multe femei. Ci, nepomenind nimic din acelea,
se ruga numai pentru cele ce o foloseau pe ea.
Fă și tu la fel, o omule, și când vei vedea pe vreun vrăjmaș care te-a scârbit, să nu scoți nici
un cuvânt rău către el, nici să-l blestemi pentru că te urăște. Ci intrând înăuntru și plecându-ți
genunchii, roagă-te cu lacrimi lui Dumnezeu ca să-ți risipească mâhnirea și întristarea ta. Lucru
pe care și aceasta l-a făcut. Dar cum? Vă voi spune. Fiindcă a ocărât-o, a necăjit-o și i-a făcut
durerea mai mare, dar din durere rugăciunea s-a făcut mai cu luare aminte; rugăciunea a tras pe
Dumnezeu și L-a făcut să Se plece. Și așa s-a născut Samuil.
De aceea de ne vom trezi, nu numai că vrăjmașii noștri nu vor putea să ne vatăme cu nimic,
ci dimpotrivă ura lor ne va folosi foarte mult, făcându-ne la toate mai osârduitori, numai dacă, din
întristarea ce ni se pricinuiește, ne vom îndemna la rugăciuni, iar nu la ocări și la hule.
Iar după ce a născut copilul, l-a numit Samuil, adică „va auzi pe Dumnezeu”. Și fiindcă a
fost auzită și l-a luat prin rugăciune, iar nu de la fire, pomenirea acestei lucrări a pus-o în numele
copilului, ca pe un stâlp de aramă. Și n-a zis: Să-l numim cu numele tatălui său, sau al unchiului,
sau al moșului, sau al strămoșului, ci zice: Cel ce l-a dat să fie cinstit și prin numele copilului.
Acesteia râvniți și vă asemănați, o femeilor; acesteia să urmăm, o bărbaților și să arătăm
multă purtare de grijă față de copii. Să-i creștem în înfrânare și curăție, întru nimic nu trebuie să
purtăm mai multă grijă de cei tineri, ci mai degrabă trebuie să ne ocupăm de înfrânarea și curăția
lor, fiindcă patima potrivnică acestora le întinează vârsta cea fragedă. Și ceea ce facem cu
lumânările, să facem și cu copiii. Când slujnica aprinde lumânarea, îi poruncim să nu umble cu ea
acolo unde sunt paie, fân, sau altceva de acest fel, ca nu cumva din întâmplare să cadă vreo
scânteie și aprinzând materia aceea, să ardă toată casa.
Această purtare de grijă s-o avem și față de copii și să nu ducem vederile lor acolo unde sunt
slujnice înverșunate, unde sunt fete desfrânate, unde sunt roabe neastâmpărate.
Și de vom avea slujitoare de acest fel, sau vecină, sau oricare alta, să poruncim și să rânduim
ca nici să se arate, nici să vorbească cu tinerii, ca nu căzând de acolo vreo scânteie, să aprinda tot
sufletul copilului și să se facă primejdia de nesuferit.
Și nu numai de vederi, ci și de auziri desfrânate să-i depărtăm pe ei, ca să nu li se strice
sufletul prin acestea.
Nici la teatre sau la cluburi să-i ducem, nici la ospețe și la beții, ci să păzim pe tinerii noștri
mai mult decât pe fecioarele ce petrec în cămările lor. Nimic nu împodobește mai frumos vârsta
aceea, precum cununa înfrânării și a curăției, ca să intre el în căsătorie curat de toată întinăciunea.
Astfel și femeile lor le vor fi mai dragi, când sufletul lor nu a fost deprins de mai înainte cu
desfrânarea. Nici se va strica acel suflet când tânărul va ști numai pe femeia cu care s-a unit în
căsătorie. Și când vor merge tinerii la căsătorie astfel, iubirea lor va fi mai curată și îndrăgirea
mai fierbinte.
Iar căsătoriile ce se fac acum, nu sunt căsătorii, ci negustorie de bani și cârciumărie. Căci
atunci când tânărul se strică (își pierde fecioria) mai înainte de căsătorie, iar după căsătorie caută
13
la altă femeie, ce folos este de căsătorie, spune-mi? Cu adevărat mai mare este pedeapsa și
păcatul neiertat când are femeie, dar se duce la desfrânare și se umple de rușinea preadesfrânării.
Căci de se va împreuna cineva cu altă femeie, chiar dacă este o desfrânata, preadesfrânare se
numește păcatul. Și se fac acestea, după căsătorie, pentru că mai înainte de căsătorie nu s-au
deprins să petreacă în înfrânare și în curăție.
De aici se nasc vrajbe, ocări, stricări de case și certuri în toate zilele. Din pricina aceasta
dragostea cea către femeie se slăbește și se stinge, fiind slăbănogită de petrecerea în casele de
desfrânare. Iar de se va învăța să petreacă în înfrânare și în curăție, mai iubită decât toate va
socoti pe femeia sa, o va privi cu multă dragoste și va păzi tare legătura cu ea. Și fiind pace și
unire, toate bunătățile vor intra în casa aceea.
Deci ca și cele de aici să le iconomisim bine și împreună cu acestea să dobândim și să
împărățim cerurile, să purtăm grijă de noi înșine și de copii, ca nu fiind îmbrăcați cu haine
întinate să intrăm la nunta cea duhovnicească, ci cu multă îndrăzneală să dobândim acolo cinstea
ce se dăruiește celor vrednici, pe care fie să o dobândim noi toți cu darul și cu iubirea de oameni a
Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreuna cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, se cuvine slava,
cinstea și stăpânirea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
EXPLICAREA SFINTEI LITURGHII (12)
Fac bine cei ce îngenunchează la ieşirea cu Sfintele Daruri?
Da. Lucrul acesta e îndreptăţit mai ales la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, când
preotul iese cu Darurile sfinţite de mai înainte; trebuie să îngenunchem atunci ca înaintea
Domnului, căci Sfintelor Daruri li se cuvine aceeaşi cinstire ca Domnului Însuși. Dar şi la
Liturghia obişnuită (a Sfântului Ioan sau a Sfântului Vasile) nu e rău dacă îngenunchem, căci, cu
toate că Darurile în clipa aceea nu sunt încă prefăcute în Sfântul Trup şi Sânge, totuşi ele nu mai
sunt nici simpla pâine şi vin, ci au fost binecuvântate şi închinate Domnului, ca darurile care
poartă închipuirea Trupului şi care se vor preface în curând în adevăratul Trup şi Sânge. Ele
merită deci să fie cinstite. Îngenunchem apoi
pentru că ştim că momentul acela din Liturghie
închipuie ultimul drum al Domnului spre
Patimă sau spre Mormânt, de aceea se cade să
ne umilim, să plângem pentru cele ce a suferit
El pentru noi şi să cerem iertarea păcatelor
noastre.
Nu fac rău cei ce „cad la Daruri”, adică
suferinzii, care se culcă jos pentru a trece
preotul cu cinstitele Daruri peste dânșii, la
Vohod.
14
Se cuvine să cânte în biserică credincioşii?
Da. Să ne sârguim a învăţa cântările sfintelor slujbe, pentru ca, atunci când le-am deprins
bine, să ne alăturăm cântăreţilor sau corului, lăudând împreună cu ei pe Dumnezeu prin cântare şi
împlinind astfel îndemnul Psalmistului: „Toată suflarea să laude pe Domnul...!” (Psalmul 150. 5).
Bun lucru şi plăcut lui Dumnezeu este ca toată lumea din biserică «să slăvească cu un glas şi cu o
inimă» pe Dumnezeu.
Dar dacă am ajuns să putem cânta la Liturghie - fie în cor, fie la strană - să nu cântăm numai
cu glasul, ci şi cu inima (Canonul 10 al Sinodului IV din Cartagina) şi să nu producem tulburare
cântând mai tare decât ceilalţi, pentru ca să ni se audă glasul, luând-o înainte sau rămânând în
urmă şi încurcând astfel pe cântăreţi; căci lucrul acesta este neplăcut şi urechilor noastre şi
Domnului şi este spre paguba noastră sufletească.
Iar dacă nu ştim sau nu putem cânta, să ne rugăm în linişte; să ne rugăm fierbinte, cu
credinţă şi din tot sufletul. Să unim rugăciunile noastre cu rugăciunile obşteşti ale Bisericii,
rostite de preot sau de diacon, şi să le rostim în gând odată cu ei.
Dar mai ales să ne silim, pregătindu-ne din vreme şi cu cuviinţă, a ne împărtăşi cât mai des
cu Sfintele Daruri. Căci numai atunci petrecem împreună şi unirea noastră cu Dumnezeu este
întreagă, deplină şi desăvârşită.
Iar la sfârşitul Liturghiei, închină-te şi mulţumeşte-I lui Dumnezeu şi tot restul zilei petrece-l
în cuviincioase îndeletniciri spre folosul şi îmbogăţirea sufletului. Făcând aşa, vom putea spune
că am luat parte cu adevărat la sfânta slujbă şi vom ieşi din biserică mai luminaţi, mai buni şi mai
apropiaţi de Dumnezeu, coborându-ne fiecare mai îndreptat la casa sa, cum spune Mântuitorul
despre vameşul cel smerit din Sfânta Evanghelie (Luca 18. 14).
DESPRE MISIUNEA PAROHIEI (12)
Prevederi Statutare legate de organizarea Bisericii Ortodoxe Române (II)
STATUTUL PENTRU ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA
BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
(Extras)
Parohia
Art. 43 - Parohia este comunitatea creștinilor ortodocși, clerici și mireni, situată pe un
anume teritoriu și subordonată centrului eparhial din punct de vedere canonic, juridic,
administrativ și patrimonial, condusă de un preot paroh numit de chiriarhul (arhiepiscopul sau
episcopul) eparhiei respective.
15
Art. 44 - Înființarea, organizarea, schimbarea limitei teritoriale și desființarea de parohii se
aprobă de către Consiliul eparhial, ținând seamă de cerințele misionare și pastorale din teritoriu.
Art. 45 - Credincioșii parohiei au următoarele drepturi: de a beneficia de asistență
religioasă, de a alege și a fi aleși în organismele parohiale, de a beneficia de ajutor filantropic,
după posibilități; și îndatoriri: de a susține, întări și mărturisi credința Bisericii Ortodoxe; de a
viețui potrivit învățăturii de credință ortodoxă; de a participa la sfintele slujbe; de a se împărtăși
cu Sfintele Taine; de a împlini faptele milei creștine; de a întreține și a ajuta Biserica și pe
slujitorii ei.
Art. 46 - (1) Comunitatea credincioșilor care nu poate susține cu mijloace proprii o parohie,
prin hotarâre a Permanenței Consiliului eparhial, se poate alătura la o comunitate vecină,
împreună cu care formează parohia. În acest caz, comunitatea care se alătură poartă denumirea de
filie, iar membrii săi au aceleași drepturi și îndatoriri față de parohie ca și cei din comunitatea la
care se alătură.
(2) Prin hotărâre a Permanenței Consiliului eparhial, parohiile cu posibilități economice
ajută parohiile sărace și cu număr mic de credincioși.
Art. 47 - (1) În eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, ținând cont de condițiile misionar-
pastorale și de numărul de credincioși, de posibilitățile materiale, ca și de situarea lor în mediul
urban și rural, parohiile sunt de 3 categorii, pe baza unor criterii stabilite de consiliile eparhiale.
(2) Clasificarea pe categorii a parohiilor se aprobă de Permanența Consiliul eparhial, în baza
raportului cuprinzând datele statistice oficiale (număr de credincioși, condiții materiale, zonă
geografică, medie de vârstă etc.).
Art. 48 - (1) Pe durata activității lor în parohie, preoții și diaconii sunt datori a locui în
parohie, în case parohiale, acolo unde acestea există, sau în case închiriate, și au dreptul de
folosință gratuită a unei anumite suprafețe de teren, proprietatea parohiei, aprobată de Centrul
eparhial.
(2) Pentru asigurarea unei prezențe stabile a preotului (preoților) în parohie, acolo unde nu se
află casă parohială, aceasta va fi construită, iar dacă nu sunt condiții pentru construire, Consiliul
parohial va lua măsuri pentru achiziționarea unei case existente sau pentru plata chiriei locuinței
preotului, până când se va construi o casă parohială nouă.
(3) La parohiile și bisericile noi, consiliile parohiale, sub îndrumarea Centrului eparhial, vor
prevedea în buget, vor iniția și susține construirea de case parohiale destinate ca locuință
slujitorilor Sfântului Altar.
Mănăstirea
Art. 74 - (1) Mănăstirea este o comunitate de călugări sau călugărițe care s-au hotărât în mod
liber să-și ducă viața în înfrânare, sărăcie de bună voie și ascultare.
(2) Schitul și metocul funcționează în subordinea mănăstirii rânduite de chiriarh sau, direct, a
Centrului eparhial.
(3) Catedrala eparhială are statut canonic de mănăstire.
16
(4) Mănăstirea depinde direct de chiriarhul locului, care este conducătorul ei canonic, în
condițiile art. 79, alin. (1) din prezentul statut.
Art. 75 - (1) Înființarea, desființarea și transformarea mănăstirilor de călugări în mănăstiri de
călugărițe sau a mănăstirilor de călugărițe în mănăstiri de călugări, precum și ridicarea schiturilor
la rang de mănăstiri se aprobă de către Sinodul mitropolitan la propunerea motivată a chiriarhilor
eparhiilor sufragane, după o atentă și riguroasă evaluare a motivelor, a existenței bazei materiale
și a personalului monahal necesar, precum și a condițiilor misionare locale.
(2) Înființarea, desființarea și transformarea schiturilor și a metocurilor de călugări în schituri
și metocuri de călugărițe sau a schiturilor și a metocurilor de călugărițe în schituri și metocuri de
călugări se aprobă de către chiriarh, aducându-se la cunoștința Consiliului eparhial.
(3) În mănăstirea, schitul sau metocul date în folosință prin sfințire, nici unul dintre ctitori,
donatori și binefăcători nu are vreun drept de proprietate, folosință sau amestec în conducerea,
administrarea și viața spirituală a acestora.
Art. 76 - Potrivit menirii sale, fiecare mănăstire sau schit, prin organismele sale de
conducere, are datoria:
a) să-și rânduiască programul în așa fel încât să devină un loc de aleasă viață duhovnicească,
de practicare a virtuților creștinești, de evlavioasă participare la slujbele religioase, de zidire
sufletească, atât pentru viețuitori, cât și pentru închinători;
b) să practice îndeletniciri potrivite cu sfințenia locului, atât pentru folosul viețuitorilor, cât
și al credincioșilor, dovedind prin fapte bune dragoste față de comunitatea monahală, de Biserică
și de popor;
c) să vegheze ca toți călugării și călugărițele cu aptitudini pentru studiu să fie îndatorați, cu
binecuvântarea chiriarhului, să urmeze studii la instituțiile de învățământ teologic din eparhie sau
din eparhiile învecinate;
d) potrivit mijloacelor materiale pe care le are, mănăstirea sau schitul trebuie să vină în
ajutor eparhiei și tuturor instituțiilor acesteia, după solicitările Centrului eparhial, precum și să
susțină așezăminte social-filantropice;
e) să se aprovizioneze cu lumânări și colportaj de la Centrul eparhial;
f) să asigure călugărilor sau călugărițelor condiții adecvate vieții chinoviale (de obște).
Art. 77 - Cu aprobarea chiriarhului, în mănăstiri se pot organiza:
a) școli teologice preuniversitare: seminarii teologice liceale pentru pregătirea teologică a
personalului monahal în domeniul asistenței sociale, al educației religioase și al restaurării
patrimoniului bisericesc, precum și școli de cântăreți bisericești;
b) cursuri religioase aprobate de chiriarh, pentru îndrumarea monahală duhovnicească a
personalului monahal;
c) cursuri de arte și meserii, precum și ateliere în domeniile picturii și iconografiei, vitraliilor
și mozaicului religios, sculpturii, broderiei artistice, țesătoriei de stofe bisericești și îmbrăcăminte,
argintăriei bisericești, metalelor și emailării, croitoriei, țesătoriei de covoare și alte activități
compatibile cu viața monahală aprobate de chiriarh, personalul monahal fiind dator ca, pe lângă
ascultările din obște, să lucreze în cadrul acestora, acolo unde sunt organizate;
17
Art. 78 - (1) Primirea în mănăstire a celor ce doresc să intre în monahism se face la cererea
scrisă a candidatului, cu recomandare de la duhovnic și stare (ă) și cu aprobarea chiriarhului.
(2) Vârsta minimă pentru primirea în mânãstire, ca novice, este de 18 ani. Sub această vârstă,
dar nu mai puțin de 16 ani, este necesar acordul scris al părinților sau tutorilor legali. De
asemenea, este interzisă închinovierea și promovarea în cinul monahal a celor cu obligații și
responsabilități familiale sau urmăriți penal.
(3) Tunderea în monahism se face, cu aprobarea chiriarhului, după cel puțin 3 ani de
cercetare canonică și viețuire în mănăstire. Derogarea de la această regulă o poate decide numai
chiriarhul din motive misionare urgente.
(4) Hirotonirea monahilor în treapta de ierodiacon și ieromonah se face cu aprobarea
chiriarhului, numai după ce aceștia au absolvit o școală teologică (seminar sau facultate) și au
promovat examenul de capacitate.
(5) Toți monahii (monahiile) dintr-o mânãstire (schit), inclusiv pensionarii, indiferent de
rangurile și funcțiile deinute anterior, se vor supune rânduielilor mănăstirești, comune pentru
întreaga obște.
Conducerea mănăstirii
Art. 79 - (1) Chiriarhul este conducătorul canonic al mănăstirilor, schiturilor și metocurilor
din eparhia sa. Prin delegație din partea chiriarhului, conducerea mănăstirii este asigurată de
stareț(ă), a schitului de egumen(ă), iar a metocului de călugărul(călugărița) anume desemnat(ă) ca
administrator.
(2) Starețul(a) și egumenul(a) se numesc direct de chiriarh dintre călugării cei mai vrednici,
cu o frumoasă viețuire în mănăstire, cu intensă activitate duhovnicească, cu studii teologice sau,
în mănăstirile cu obște mai mare, dintre primii 3 candidați desemnați de sobor, în baza calităților
enumerate mai înainte, în cazul când chiriarhul a dispus să se facă alegere;
(3) Starețul(a) este ajutat(ă) în îndeplinirea atribuțiilor sale de conducere de: Soborul
mănăstiresc, Consiliul duhovnicesc și de învățătură, Consiliul economic și Consiliul de disciplină
(judecată).
(4) Cu aprobarea scrisă a chiriarhului, starețul(a) reprezintă mănăstirea în justiție, în fața
autorităților locale și față de terți, personal sau prin delegați împuterniciți, în condițiile art. 50, lit.
e) din prezentul statut.
Art. 80 - Dacă în vreo mănăstire s-ar afla vreun arhiereu retras, el poate fi desemnat stareț,
cu aprobarea chiriarhului. În cazul când nu este desemnat stareț, obștea mănăstirii este datoare să
îi creeze înlesnirile necesare traiului și să-i dea cinstea cuvenită demnității arhierești.
Art. 81 - (1) Treptele monahale sunt: fratele (novicele), rasoforul și monahul, în cazul
bărbaților, și respectiv, sora, rasofora și monahia, în cazul femeilor.
(2) Rangurile monahale sunt: arhidiacon, singhel, protosinghel și arhimandrit, în cazul
călugărilor și stareță cu cruce (stavroforă), în cazul călugărițelor.
(3) Rangul de arhimandrit se conferă de chiriarh, cu aprobarea Sfântului Sinod.
18
Art. 82 - (1) Chiriarhii vor lua măsurile necesare pentru organizarea, cel puțin o dată pe an, a
sinaxelor (consfătuirilor) stareților(elor) și egumenilor(elor) din eparhiile pe care le păstoresc,
pentru analizarea problemelor specifice, promovarea schimbului de experiență duhovnicească și
administrativă și adoptarea de măsuri adecvate în scopul îmbunătățirii vieții și disciplinei
monahale. La aceste sinaxe monahale eparhiale pot fi chemați și duhovnicii de mănăstiri, când se
consideră necesar.
(2) Cel puțin o dată la 3 ani, se vor organiza sinaxe monahale mitropolitane cu stareții(ele) și
egumenii(ele) din eparhiile mitropoliei respective, la care vor participa și ierarhii Sinodului
mitropolitan, pentru examinarea unor aspecte specifice vieții monahale din zonele respective, la
care pot fi chemați și duhovnicii de mănăstiri, când problematica impune acest lucru.
Art. 83 - Dispozițiile cuprinse în prezentul statut sunt comune și obligatorii pentru
mănăstirile, schiturile și metocurile de călugări și călugărițe din cuprinsul eparhiilor aparținătoare
Patriarhiei Române.
SFINȚI ÎN DECEMBRIE
3 Decembrie 2015: Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani
Printre Sfinții Mănăstirii Vatoped se pomenește și Cuviosul Gheorghe de la Cernica. Acest
Sfânt Cuvios se numără printre Sfinții care au trăit aici, dar cărora pronia dumnezeiască le-a
condus paşii înapoi în patriile lor, pentru a lumina cu lumină sfântă poporul ce i-a ales drept
îndrumători duhovniceşti. Vom vorbi acum, aşadar, despre unul dintre aceşti sfinţi, care a fost
canonizat de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a rânduit în ceata sfinţilor pe Cuviosul
Gheorghe de la Cernica în octombrie 2005, stabilind ca dată de
prăznuire ziua de 3 decembrie, dată la care s-a făcut şi
canonizarea oficială a Sfântului.
Sfântul Gheorghe s-a născut în anul 1730 în târgul Săliştea
Sibiului din Transilvania. De când era copil a dorit să devină
monah în Sfântul Munte. Tânăr şi sărac fiind, nu ar fi putut
ajunge în Sfântul Munte dacă Maica Domnului, căutând la
curăţenia inimii sale şi la râvna sa sfântă, nu s-ar fi grăbit să-l
ajute. A plecat din locul său de baştină din pricina prigoanei din
partea uniaţilor, ajungând la Bucureşti. Acolo a întâlnit un
mitropolit grec, pe numele său Roşca, venit cu treburi în Ţara
Românească, şi l-a urmat până la Constantinopol. A rămas
alături de el, petrecând trei ani în ascultarea faţă de acest ierarh.
Înaintat în vârstă, mitropolitul a dorit să se retragă să se
liniştească, luându-l cu sine şi pe ucenicul său. Au mers, deci în
Sfântul Munte, stabilindu-se la Sfânta Mănăstire Vatoped.
19
Acolo, mitropolitul l-a tuns rasofor, mai târziu l-a hirotonit diacon, iar după puțină vreme acela a
adormit întru Domnul.
Căutând un alt părinte duhovnicesc, Sfântul a mers la egumenul Paisie (Velicikovski), care
în acea vreme se nevoia în Schitul Proorocului Ilie din Sfântul Munte. Din pricina creșterii
numărului de monahi, pe care Schitul Proorocului Ilie nu-i mai încăpea, egumenul împreună cu
întreaga obște au hotărât să meargă către Țările Române, în părțile Neamțului. Sfântul Gheorghe
l-a urmat, însă, după puțină vreme, l-a cuprins dorința de a se întoarce în Sfântul Munte. În drum
spre Athos, s-a oprit la București la un vechi prieten al său, ieromonahul Macarie, ucenic şi acesta
al Sfântului Paisie. Acesta l-a prezentat Mitropolitului Grigorie II al Ungrovlahiei, care l-a rugat
să rămână în orice mănăstire ar dori. Sfântul s-a împotrivit, căci nu se simțea vrednic de o
asemenea lucrare, însă mitropolitul, dorind să-l silească să rămână, i-a interzis să se întoarcă în
Sfântul Munte. Întristat, cuviosul i-a cerut o amânare de câteva zile, înainte de a-i da un răspuns.
A început să postească şi să se roage cu lacrimi la Maica Domnului şi la Sfântul Ierarh
Nicolae. Apoi, din pricina postului aspru şi a efortului, a căzut în somn. I s-a arătat, atunci,
Sfântul Nicolae şi i-a umplut inima de bucurie duhovnicească, spunându-i să rămână pentru a
curăța locul de fiare sălbatice. A doua zi, Cuviosul l-a întrebat pe părintele Macarie dacă există
undeva vreun schit închinat Sfântului Nicolae. Acesta şi-a amintit, în cele din urmă, de schitul de
la Cernica.
Schitul era ridicat pe o insuliță aflată pe un lac din apropierea Bucureștiului. Acest loc era
complet pustiu şi plin de fiare sălbatice. Au mers împreună să vadă acea aşezare. Au găsit, în cele
din urmă, un bătrân care cunoştea cărarea. Au trecut un râu şi au ajuns la o biserică în ruină.
Intrând în Sfântul Altar, au văzut în faţa lor un şarpe înspăimântător, căruia Sfântul i-a spus
liniștit: „Dragul meu, până acum ai locuit tu aici. Acum pleacă din acest loc, ca să locuim noi”.
Șarpele a plecat îndată, iar oamenii povesteau că nu l-au mai văzut prin acele locuri.
Cuviosul Gheorghe s-a stabilit la Cernica în anul 1781, împreună cu doi ucenici ai săi. Au
trecut prin multe greutăţi, căci la început a trebuit să curețe locul. După aproape doi ani, se
strânsese o obşte ce număra șaisprezece fraţi. După alţi trei ani, obştea număra 33 de fraţi, care
ridicaseră, deja, chilii şi un arhondaric. Când numărul fraţilor a ajuns la 130, li s-a dat şi
Mănăstirea Căldărușani, iar Sfântul a trimis o parte dintre părinți acolo.
În anul 1806, găsindu-se la Căldăruşani şi cunoscând dinainte că i se apropie sfârşitul, a
adunat obştea, cerând iertare de la toţi şi iertându-i pe toţi, rostind şi cuvinte de folos. A plecat,
apoi, la Cernica, unde s-a îmbolnăvit mai grav, adormind în Domnul în ziua de 3 decembrie a
anului 1806, într-o duminică.
Prin rugăciunea şi puterea exemplului său personal, Sfântul Gheorghe a reînsuflețit viața
mănăstirească din Muntenia, după tradiția paisiană athonită. Înainte de venirea cuviosului,
dispăruseră aproape cu totul din acel loc obștile mănăstirești. S-a făcut iubit de toţi pentru
simplitatea şi dragostea ce-o arăta tuturor, pentru dulceața cuvântului, care putea scoate lacrimi
chiar şi din cea mai împietrită inimă.
20
9 Decembrie 2015: Zămislirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Domnul și Dumnezeul nostru, vrând să-și gătească pentru
Sine locaș însuflețit pe pământ, casă sfântă spre sălășluirea
Lui, a trimis pe îngerul Său către drepții Ioachim și Ana, dintru
care a voit să se nască Maica Sa și le-a vestit lor, care erau
neroditori și sterpi, că le-a dat Dumnezeu dar de zămislire,
spre nașterea Fecioarei. Drept aceea, s-a zămislit Sfânta
Fecioară Maria și s-a născut din sămânță bărbătească, însă din
făgăduință, fiind părinții ei bătrâni și sterpi. Că numai Hristos
singur S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de fire,
negrăit și netâlcuit, precum El singur știe, fără de voie
trupească. Și, Dumnezeu desăvârșit fiind, toate ale iconomiei
Lui celei după trup desăvârșit le-a luat asupra Sa, adică firea
oamenilor, așa precum a zidit-o și a plăsmuit-o dintru început.
Deci, ziua aceasta, o prăznuim ca aducere aminte a zămislirii Maicii lui Dumnezeu în
pântecele maicii sale, Sfânta și dreapta Ana, zămislire binevestită, pe pământ părinților ei și
oamenilor, printr-un înger. Acest lucru l-a făcut Dumnezeu, Care din nimic le-a înființat pe toate,
deșteptând pântecele cel sterp, spre aducere de rod și pe cea care îmbătrânise fără de copii, maică
născătoare de copii, cu preaslăvire a lucrat-o, sfârșit vrednic al cererii celei drepte a drepților ei
părinți, pe Fecioara dăruind-o, dintru care Însuși Dumnezeu avea să vină în trup, spre cea de-a
doua naștere a toate câte sunt.
Că așa a binevoit Dumnezeu ca niște părinți, înțelepți și mijlocitori ai oamenilor, să nască
fiică pe cea aleasă din toate neamurile, și hotărâtă mai înainte de veci. Și se face acest sobor întru
cinstita casă a Născătoarei de Dumnezeu care este în Svorani, aproape de preasfânta ei biserică.
13 Decembrie 2015: Pomenirea Sfinților și slăviților lui Hristos Mucenici: Eustatie,
Avsentie, Evghenie, Mardarie și Orest (+304).
Aceștia au trăit pe vremea păgânilor împărați Dioclețian și
Maximian (284-305), a lui Lisis dregătorul, care era căpetenie
peste ceata de oșteni a grănicerilor din Armenia, și a lui
Agricola, stăpânitorul Capadocciei. Acești Sfinți credeau în
Hristos, moștenind credința de la strămoșii lor, dar se ascundeau
de frica tiranilor și a prigonitorilor. Iar dintre ei, Sfântul
Eustratie era din orașul Aravraca, căpetenie în ceata lui Lisis.
Deci, dorind el, a mărturisit pe față dreapta credință și temându-
se să nu-și piardă această dorință, din pricina îngrozitoarelor
munci, a poruncit uneia din slugile sale să-i pună brâul în
Biserica ce era în Aravracia. Pentru că, își zicea întru sine,
supunându-se unui legământ, că, dacă preotul Avsentie și nu
altul, când va intra în Biserică, va lua brâul, va fi semn că e
21
ceasul să mărturisească pe Hristos, după voia lui Dumnezeu, și să îndrăznească, fără nici o frică,
de cele ce aveau să urmeze; iar de-l va lua alt om al bisericii, va fi semn ca să mai țină încă
ascunsă credința în Hristos și să nu se vădească nicidecum. Deci, văzând că încercarea a ieșit
după gândul său, că a luat brâul preotul Avsentie, încredințat că-i va izbândi cu bine mărturisirea
lui Hristos, a ieșit înaintea lui Lisis, mărturisind cu îndrăzneală dreapta credință. Că stând el
alături de Lisis, ca un întâistătător în oștirea lui, pe când erau judecați și chinuiți niște creștini,
care mărturisiseră mai înainte, atunci, el cel dintâi, a mărturisit că este creștin.
Deci, luându-i tiranul brâul, a poruncit de l-au dezbrăcat, lăsându-l gol, și l-au pus jos de l-au
bătut. Apoi, l-au legat cu ștreanguri și l-au ridicat și l-au ars cu foc pe dedesubt. I-au turnat apoi
peste arsurile trupului apă amestecată cu sare și oțet, și l-au frecat pe coaste cu cioburi. Și,
preaslăvita minune s-a făcut: că ieșind cu totul sănătos, a venit la credință și Sfântul Evghenie,
care a mărturisit cu îndrăzneală și de bună voie, zicând că și el are același gând cu Sfântul
Eustratie și aceeași cinste o dă lui Dumnezeu, ca și el. Atunci, pe Sfântul Eustratie l-au încălțat cu
încălțăminte de fier și l-au purtat, gonindu-l împreună cu Evghenie, din orașul Sevasta până la
Nicopole. Deci, Mardarie, privind la aceasta alergare și văzând pe Eustratie, un om atât de vestit,
supus la chinurile acestea, îl fericea pentru răbdarea lui. Că, pentru credința în Hristos, măcar că
era din neam cinstit și luminat, a ales a pătimi cele ce pătimesc făcătorii de rele. Și luând sfat de
la femeia sa, care îl îndemna spre chinuirea aceea, și-a lăsat copilașii pe seama lui Dumnezeu și s-
a dus de l-a ajuns pe Sfântul Eustratie, pe când îl goneau pe cale și i s-a alăturat lui și l-au legat și
pe el lângă dânsul.
Deci, șezând Lisis la judecată, întâi Sfântului Avsentie preotul i-au tăiat capul, că a zis că
este creștin. Iar pe Sfântul Mardarie, pătrunzându-i gleznele, l-au spânzurat cu capul în jos și l-au
ars pe spate cu țepușe înroșite în foc, și așa și-a dat sufletul la Dumnezeu. Sfântului Evghenie i s-
a tăiat limba și i-au frânt fluierele picioarelor cu toiege și a murit întru acele chinuri. Iar Sfântul
Orest, vrând să lovească pe străjer, s-a vădit că și el este creștin, că vrând să se întoarcă să arunce
sulița, crucea pe care o purta la piept, s-a ivit în afară și el, întrebat fiind, a mărturisit, numindu-se
pe sine rob al lui Hristos. Și a fost legat împreună cu Eustratie și au fost trimiși, amândoi la
Agricola, socotind Lisis că aceasta este spre folos, ca Eustratie să nu mai aducă și pe alții la
credința în Hristos. Deci, stând Sfântul Eustratie de față, înaintea lui Agricola, și arătând toată
deșertăciunea rătăcirii păgânești, că era iscusit întru înțelepciune, și preamărind rânduiala cea
întru Hristos, s-a înfricoșat tiranul. Apoi a dat în mâna Sfântului Vlasie, episcopul, viața ce făcuse
în temniță și s-a împărtășit de către acesta, cu Sfintele Taine. Și, de vreme ce Sfântul Orest a fost
mai înainte întins pe un pat de fier ars și întru aceasta și-a luat și sfârșitul, pe Sfântul Eustratie l-
au aruncat într-un cuptor aprins și așa a luat cununa muceniciei. Iar pomenirea lor se face în
biserica Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, care se află aproape de sfânta Biserică cea mare.
20 Decembrie 2015: Pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Ignatie, purtătorul de
Dumnezeu (+107).
Acesta a trăit pe vremea lui Traian, împăratul romanilor (98-117) și fiind ucenic al Sfântului
Ioan Evanghelistul, ca și Sfântul Policarp al Smirnelor, a fost așezat episcop în Antiohia Siriei, ca
urmaș ce era al Apostolilor.
22
Spun unii că el este copilul acela, pe care, luându-l în
brațe Domnul, a zis Apostolilor: "De nu vă veți întoarce și
nu veți fi precum copiii, nu veți intra în Împărăția
Cerurilor. Și cine va primi un prunc ca acesta în numele
Meu, pe Mine Mă primește." (Matei 18. 3, 5). Și Antiohia
era marea cetate în care ucenicii Domnului au început mai
întâi a se numi creștini.
Deci, când mergea Traian împotriva perșilor, Sfantul
Ignatie a fost prins și făcând cunoscută credința sa în
Hristos și gândul său nestrămutat, a fost osândit să fie dus
la Roma, ca să-l dea să fie mâncat de fiare în circ, ca un
osândit de seamă ce era. Și a făcut el drumul din Siria la
Roma, păzit de o gardă de zece soldați, pe care, pentru
asprimea lor, el îi numește "cei zece leoparzi ai mei." Și el
întărea în credință Bisericile din toate orașele, pe unde
trecea. Și îi ieșeau înainte pe drum creștinii de
pretutindeni, cete, cete, ca să-i arate dragostea și prețuirea lor, precum se vede din cele șapte
epistole, ce ne-au rămas de la el, ca un testament al Sfântului episcop-mucenic.
"Nu vă poruncesc, ci vă sfătuiesc, zice el, feriți-vă de rătăcire. Unde-i episcopul, acolo-i
Biserica și unde-i Biserica și episcopul, acolo-i Liturghia cea adevărată. Totul este credința în
Hristos și dragostea. Vreau să mă asemăn lui Hristos, primind moartea de mucenic ca și El." Iar
în Epistola către Romani zice: "Să nu cumva să mijlociți și să fiu lipsit de bucuria de a fi
mucenic. Sunt grâul lui Dumnezeu. Lăsați-mă să fiu măcinat de dinții fiarelor, ca să mă fac pâine
neprihănită lui Hristos."
Deci sosind la Roma, a fost dus la locul cel de priveliște de toate părțile. Și, slobozind leii
asupra lui, aceștia l-au sfâșiat și l-au mâncat, lăsând numai oasele cele mari, pe care, creștinii
strângându-le, le-au dus în Antiohia. Pentru marea lui
dragoste din inimă pentru Hristos i s-a spus "Teoforul",
adică purtătorul de Dumnezeu. Pe vremea lui Iraclie
împăratul, Antiohia, căzând în mâinile turcilor, moaștele
Sfântului au fost duse la Roma și se află acolo în biserica
Sfântului Clement.
26 Decembrie 2015: Prăznuim sărbătoarea
"Soborului Maicii Domnului."
Cuvântul bisericesc "sobor" înseamnă "adunare de
oameni" și în împrejurarea de acum el vrea să spună
două lucruri: întâi, cuvântul acesta este o chemare către
cei credincioși, să ne adunăm astăzi, în cinstea Maicii
Domnului, aici pe pământ; dar, pe de altă parte, cuvântul
23
"sobor" ne aduce aminte că Maica Domnului se află preaslăvită, fără de asemănare, în mijlocul
tuturor Sfinților fericiți din ceruri și că, așa fiind, adunarea noastră de astăzi, de pe pământ este,
de fapt, o împreună-prăznuire a noastră cu cetele tuturor Sfinților și Îngerilor din ceruri.
Adunarea cea cerească adică, se unește, astăzi, cu adunarea noastră pământească, la cinstirea
Maicii Domnului.
Și este drept să fie așa, după ce am prăznuit ieri Taina în care Maica Domnului este aceea
care unește pe veci toată omenirea cu Dumnezeu, născând ca mamă pe Domnul Hristos, adică pe
Dumnezeu cel întrupat și ascuns într-un prunc de om.
E ca și când Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, în primul rând și apoi la noi toți, cei
credincioși, "frați mai mici" ai Domnului, care-i aducem această cinstire, ar spune astăzi, către
Tatăl Ceresc, cuvântul acesta de fericită și adâncă mulțumire, de la Apostolul din ajunul
Crăciunului; "Iată, Doamne, eu și toți pruncii pe care mi i-ai dat, fii binecuvântat în veci! Amin."
"Apărătoare Doamnă, pentru biruință, mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție,
Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne pe noi
din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-Te, Mireasă, pururea Fecioară."
EVENIMENTE PAROHIALE
Vineri, 6 Noiembrie 2015, s-a organizat prima seară duhovnicească a lunii trecute la
Biserica noastră. Începutul serii duhovnicești s-a făcut cu Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și
Gavriil. În continuarea Acatistului s-au făcut rugăciuni pentru toți enoriașii Parohiei. După aceea,
s-au purtat discuții despre binecuvântare și pedeapsă în viața noastră. Atât binecuvântarea, cât și
pedeapsa, vin din rânduiala lui Dumnezeu. Dar trebuie să reținem că binecuvântarea nu se revarsă
asupra noastră ca o răsplată, ci ca o urmare a milei și iubirii de oameni a lui Dumnezeu, iar
pedeapsa este rânduită spre îndreptarea noastră. De asemenea, pedeapsa are scop pedagogic și nu
este pe măsura greșeilor noastre, pentru a nu cădea în deznădejde.
Miercuri, 11 Noiembrie 2015, la
invitația Comunității Ortodoxe Indiene din
Wellington, părintele Nicolae, împreună
cu câțiva consilieri, a asistat la slujba
Sfintei Liturghii oficiate la Biserica
Ortodoxă Asiriană „Sfântul Gheorghe” din
Miramar, cu ocazia vizitei în Noua
Zeelandă, a Prea Sfințitului Baselios
Marthoma Paulose II, mitropolitul primat
al Bisericii Ortodoxe din India. La slujbă
au mai asistat de asemenea și Prea Sfințitul
Episcop Amphilochios, Mitropolitul
24
Ortodox Grec al Noii Zeelande și Oceaniei, împreună cu câțiva preoți și călugări greci, precum și
fostul Episcop anglican al Wellingtonului și preotul ortodox asirian, parohul Parohiei sus-numite.
Au participat, pe lângă credincioșii ortodocși indieni, și credincioși greci, ruși, egipteni și asirieni.
Au asistat de asemenea și reprezentanți ai autorităților locale. După slujbă, distinșii oaspeți au
adresat mulțumiri tuturor comunităților ortodoxe din Wellington, care au acordat sprijin
comunității ortodoxe indiene pentru săvârșirea sfintelor slujbe, oferind ca mulțumire daruri
simbolice reprezentanților comunităților amintite.
Vineri, 13 Noiembrie 2015, în cadrul celei de-a doua seri duhovnicești de la Biserica
noastră, s-a slujit Acatistul Mântuitorului. După slujba Acatistului, s-au făcut rugăciuni pentru
iertarea păcatelor, sănătate și spor duhovnicesc a enoriașilor Parohiei, dar și a celor ce sunt în
nevoi. După rugăciune, s-a prezentat învățătura de credință ortodoxă, apoi s-au purtat discuții
despre pronia divină. Pronia divină este purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de creația Sa. Spre
deosebire de creație, care s-a încheiat în ziua a șasea, pronia divină nu are finalitate, Dumnezeu
purtând grijă și rânduind cele de folos pentru făpturile Sale.
Vineri, 27 Noiembrie 2015, s-a ținut cea de-a treia seară duhovnicească la Parohia noastră.
După Acatistul Sfântului Stelian, s-au purtat discuții despre importanța educației în formarea
tinerilor, precum și în formarea lor ulterioară că mădulare active ale trupului Bisericii. S-a
subliniat importanța educației timpurii a copiilor. Cu cât copiii vor fi educați mai din timp în
trăirea în comunitatea Bisericii, participând la Sfintele Taine și la sfintele slujbe, cu atât ei se vor
forma ca tineri, apoi oameni în toată firea, ce vor deveni pietre de temelie ale Ortodoxiei.
Duminică, 29 Noiembrie 2015, după Sfânta Liturghie, s-a organizat la Biserica noastră o
primă sesiune de școală duminicală, dedicată copiilor români din Parohie. Cu această ocazie, cei
șase copii prezenți au fost provocați să susțină dialoguri în limba română. Pentru început, în
cadrul școlii duminicale, se va pune accentul pe vorbirea în limba română, urmând ca pe viitor, în
funcție de asimilarea copiilor, să se avanseze la scris și citit. Când scrisul și cititul vor fi bine
stăpânite de către copii, se va trece la studiul Învățăturii de credință, precum și la studiul
geografiei și istoriei României.
ÎNVĂȚĂTURI DUHOVNICEȘTI
„Un ocărâtor este vinul, un zurbagiu băutura îmbătătoare şi oricine se lasă ademenit nu este
înţelept. Groaza pe care o insuflă regele este ca răcnetul leului; cel ce îl întărâtă păcătuieşte
împotriva sa însuşi. Este o mare însuşire pentru om să se stăpânească de la ceartă şi tot nebunul se
întărâtă. Toamna leneşul nu lucrează, iar când vine să culeagă rodul la seceriş, nimic nu află. O
apă adâncă este sfatul în inima omului, iar omul deştept ştie s-o scoată. Mulţi oameni se laudă cu
mărinimia, dar un prieten adevărat cine-l află? Omul drept umblă pe calea lui fără prihană; fericiţi
25
sunt copiii care vin după el! Un rege care stă pe scaunul de judecată
deosebeşte cu ochii lui orice faptă rea. Cine poate spune: Curăţit-am
inima mea; sunt curat de păcat? Două feluri de greutăţi de cântărit
şi de măsurat sunt urâciune înaintea Domnului. Copilul se dă pe
faţă din lucrările lui, dacă purtarea lui este fără prihană şi dreaptă.
Urechea care aude şi ochiul care vede, pe amândouă le-a zidit
Domnul. Nu iubi somnul, ca să nu ajungi sărac; ţine ochii deschişi,
numai aşa vei fi îndestulat de pâine. "Rău, rău!", zice cumpărătorul,
iar după ce pleacă se laudă. Chiar dacă ai aur şi pietre preţioase, dar
o podoabă fără seamăn sunt buzele chibzuite. Ia-i haina şi fiindcă s-
a pus chezaş pentru altul în locul celor străini, ia-l zălog. Bună e la
gust pâinea agonisită cu înşelăciune, dar după aceea gura se umple
de pietricele. Planurile se întăresc prin sfaturi; luptă-te cu luare
aminte. Cine trădează taina umblă ca un defăimător şi nu te întovărăşi cu cel ce are mereu buzele
deschise. Cel ce blesteamă pe tatăl său şi pe mama sa stinge sfeşnicul în mijlocul întunericului. O
moştenire repede câştigată de la început, la urmă va fi fără binecuvântare. Nu spune: "Vreau să
răsplătesc cu rău!" Nădăjduieşte în Domnul şi El îţi va veni în ajutor. Greutăţile nedrepte pentru
cântărire sunt urâciune înaintea Domnului şi cântarele înşelătoare nu sunt decât un lucru rău. De
Domnul sunt hotărâţi paşii omului, căci cum ar putea omul să priceapă calea lui? O cursă este
pentru om să afierosească Domnului ceva în grabă şi după ce a făgăduit să-i pară rău. Un rege
înţelept simte pe cei fără de lege şi lasă să treacă roata peste ei. Sufletul omului este un sfeşnic de
la Domnul; el cercetează toate cămările trupului. Iubirea şi credinţa păzesc pe rege şi prin iubire
îşi sprijină tronul său. Faima celor tineri este puterea lor şi podoaba celor bătrâni părul lor cărunt.
Rănile sângeroase sunt un leac pentru cel răufăcător şi lovituri care pătrund până înlăuntrul
trupului.” (Pilde 20. 1 – 30)
JURNAL DE GOSPODINĂ
Halva de post
Ingrediente:
250g. Griș;
200g zahăr;
200g ulei;
o cană cu apă fiartă;
o jumătate de cană cu apă de trandafiri;
1/2 linguriță cu șofran;
migdale măcinate.
Mod de preparare:
Într-o cratiță se încinge uleiul, la foc moderat și se adaugă grișul, amestecând timp de 10'.
Zahărul se dizolvă în apă fiartă, se adaugă apa de trandafiri și șofranul. Toate aceste ingrediente
se pun peste griș, amestecând continuu, să nu se formeze cocoloașe. Se ornează la sfârșit cu
migdale. Se pune la rece pentru câteva ore.
26
Chiftele de soia cu sos de roșii
Ingrediente pentru chiftele:
350gr. soia granule;
2 morcovi;
2 cepe;
50ml ulei;
2 – 3 căței usturoi;
50ml apă minerală;
150gr făină;
sare și piper.
Ingrediente sos:
3 cepe;
2 ardei;
o sticlă cu suc de roșii;
ulei, sare si piper;
verdeață.
Mod de preparare chiftele:
Ceapa și morcovul se răzuiesc și se călesc în ulei cca 5'. Granulele de soia se pun la fiert în
apă cu sare pentru 25'-30'. Se strecoară și se lasă la scurs, apoi stoarcem soia pentru a elimina
surplusul de apă. Într-un bol se adaugă soia stoarsă, ceapa și morcovul călite, făina, usturoiul
pisat, apa minerală, sare și piper după gust. Se amestecă bine până obținem o compoziție
omogenă.
Încingem uleiul, iar cu mâinile umezite în apă rece formam chifteluțele. Se prăjesc bine pe
ambele părți până devin aurii, apoi se scot pe farfurie.
Mod de preparare sos:
Se toacă ceapa și ardeiul mărunt. Se pun la călit, se lasă pe foc cca 15', se adaugă sucul de
roșii, sare și piper și se mai lasă 5'. Se ia de pe foc și se adaugă chiftelele și verdeața.
Pofta Buna!
Jurnal realizat de doamna Preoteasă Mariana Floroiu
27
POVESTEA VORBEI
„Gura păcătosului adevăr grăiește”. De multe ori
folosim această expresie atunci când spunem despre
cineva că își recunoaște greșeala și mărturisește
adevărul. Dar la fel de bine folosim această expresie și
când cineva se dă de gol fără să vrea, atunci când
săvârșește fapte reprobabile pe care ar fi vrut să le
ascundă. Dar cum se întâmplă ca în majoritatea
cazurilor să se descopere adevăratele intenții ale celor
care umblă cu minciuni, vă prezentăm următorul
discurs:
Discursul înainte de alegeri, citit normal:
în partidul nostru politic, ne respectăm promisiunile
doar imbecilii pot crede că
noi nu vom lupta împotriva corupţiei
pentru că, un lucru e sigur pentru noi:
cinstea şi transparenţa sunt fundamentale pentru atingerea idealurilor noastre
vom demonstra că e o mare prostie să crezi că
mafia va continua să facă parte din guvern ca în trecut
vă asigurăm, fără umbră de îndoială, că
dreptatea socială va fi scopul principal al mandatului nostru
cu toate acestea, există încă oameni săraci cu duhul care îşi imaginează că
guvernarea să fie posibilă în continuare
cu aceleaşi vechi şmecherii politice ale membrilor de partid
când ne asumăm puterea, facem totul pentru ca
să se termine cu situaţiile privilegiate şi cu traficul de influenţă
nu suportăm în nici un fel ideea că
poporul va flămânzi, tăind pensiile şi salariile
ne vom îndeplini misiunea chiar dacă
rezervele economice vor fi complet epuizate
vom exersa puterea până ce
veţi înţelege că începând de acum
Noi suntem partidul X, victorios în alegeri
SURPRIZA, o aveţi dacă citiţi fiecare rând de jos în sus!
Încheind într-o notă optimistă, să căutăm adevărul tot timpul și vom găsi circumstanțe
atenuante, oricât de păcătoși am fi!
28
SĂ CUNOAȘTEM ROMÂNIA
VEGETAȚIA ȘI FAUNA ROMÂNIEI
Vegetația și fauna României este variată și bogată în specii. Factorii care determină
varietatea vegetației și faunei sunt:
- așezarea geografică;
- relieful prin altitudine;
- condițiile climatice;
- acțiunea omului;
În țara noastră se deosebesc 3 zone de vegetație:
1. Zona stepei;
2. Zona pădurilor;
3. Zona alpină.
1. Zona stepei: Se răspândește
în Câmpia Bărăganului, Podișul
Dobrogei, Câmpia Siretului Inferior.
Condițiile climatice: clima
continentală excesivă; temperatura
medie anuală (t.m.a.)=10°C -11°C;
p=400-450mm; veri secetoase și
ierni geroase.
Vegetație: colilia, spinul
vântului, negara, păiușul, pirul, arbuști: măceșul, porumbarul.
Fauna. Mamifere: popândăul, hârciogul, șoarecele de câmp, orbetele, iepurele de câmp,
bizamul, dihorul. Păsări: dropia, prepelița, pitpalacul, graurul, ciocârlia, fâsa de câmp, eretele alb,
privighetoarea, mirela, sticletele.
Animale submarine: mreana, crapul, cleanul, carasul, șalăul. Reptile: gușterul, șopârla,
broasca țestoasă.
Zona silvostepei. Se răspândește în: Câmpia Moldovei, Sudul Podișului Moldovei, Câmpia
Tecuciului, vestul Băraganului. Câmpia de Vest face trecerea spre zona pădurilor.
Clima are precipitații mai bogate de 450-550mm.
Fauna: pajiștile se îmbină cu pâlcurile de pădure; pe lângă vegetația de stepă apar și arbori
cum sunt: stejarul pufos, stejarul brumăriu, cer, garnița.
2. Zona pădurilor: Începe de la altitudini de 150 m – 200 m și urcă până la 1600 m – 1800
m. Această zonă cuprinde 3 etaje:
a) Etajul stejarului 150 m – 500 m;
b) Etajul fagului 500 m – 1200 m;
c) Etajul coniferelor 1200 m – 1850 m.
29
Etajul stejarului. Se răspândește în nordul Câmpiei Olteniei, Câmpia Boianu, Câmpia
Vlăsiei, Câmpia Găvanu-Burdea, Câmpia de Vest, Dealurile de Vest, Podișul Getic, vestul
Podișului Transilvaniei.
Condiții climatice: climă umedă cu pecipitații 500 mm – 600 mm.
Vegetație: stejarul brumăriu, stejarul pufos, stejarul pedunculat, carpenul, teiul, frasinul,
arțarul, cerul, garnița, jugastrul. Arbuști: păducelul, porumbarul, cornul, sângerul, socul negru.
Etajul fagului. În unele cazuri fagul coboară chiar sub 100 m, ca de exemplu în defileul
Dunării, Câmpia Română (Snagov, Băneasa). Este etajul cel mai întins ocupând 1/3 din suprafața
pădurilor din țara noastră.
Vegetația: fagul. În părțile joase se amestecă cu stejarul iar în cele superioare cu coniferele.
Arbuști: alun, soc roșu, lemn câinesc, soc negru.
Etajul coniferelor. Vegetația: molid, brad, larice, zadă, pin. Arbuști: caprifoi, coacăzul,
socul roșu.
Fauna pădurilor. Mamifere: ursul, râsul, jderul, lupul, iepurele, veverița, vulpea, dihorul,
cerbul, viezurele, mistrețul. Păsări: cocoșul de munte, cucuveaua, pițigoiul, pitulicea, iernuca,
ciocănitoarea, porumbelul gulerat, forfecuța, gaița, acvila de munte, vulturul negru, șorecarul,
corbul. Animale submarine: lipanul, moiaga, lostrița, cleanul, scobarul, mreana, obletul, babușca,
bibanul, crapul, păstrăvul. Reptile: vipera comuna, șopârla de munte, tritonul.
3. Zona alpină. Condiții climatice: clima este rece, t.m.a.= -20°C….0°C, p=peste 1000
mm/an. Această zonă cuprinde 2 etaje:
a) Etajul subalpin (1800 – 2000 m)
Face trecerea între zona pădurilor și etajul alpin.
Vegetația: jneapăn, ienupăr, smârdarul.
b) Etajul alpin (peste 2000 m)
Vegetația: smârdar, bujorul de munte, afin, merișor, coarna, pajiști alpine.
Fauna din zona alpină. Mamifere: capra neagră, șoarecele alb. Păsări: cinteza alpină, fâsa
alpină, vulturul bărbos, acvila de munte. Reptile: vipera comună, șopârla de munte.
Fauna din Delta Dunării. Mamifere: câinele enot, bizamul, mistrețul, vulpea, lupul, pisica
sălbatică, vidra. Păsări: pelicanul comun, pelicanul creț, lopătarul, egreta, califarul, vulturul
codalb, rața sălbatică, gâsca sălbatică, lebăda, stârcul, țigănușul. Animale submarine: morunul,
nisetrul, păstruga, crapul, carasul, știuca, plătica, șalăul, somnul. Reptile: șopârla, vipera.
În luncile râurilor se formează păduri de luncă numite zăvoaie compuse din arbori iubitori de
umezeală: salcie, plop.
Vegetația submediteraneană – defileul Dunării, valea Cernei, sudul Dobrogei: liliacul
sălbatic, carpinița, mojdreanul, castanul dulce.
30
COLȚUL COPILĂRIEI
La mulți ani, români... România!
Țară dulce și frumoasă
Mie-mi pari cea mai aleasă.
Cer albastru ca al tău
Nu găsesc pe lume eu.
Nici câmpii mai aurii
Și ape mai albăstrii.
Am o țară minunată!
Toţi românii laolaltă,
Astăzi, o sărbătorim -
Și ,,La mulți ani!” îi dorim.
Sunt mândră de ţara mea
Niciuna nu-i frumoasă ca ea.
Tradițiile noastre deosebite
La alții nu sunt găsite.
La mulți ani, iubită țară,
Mândră ca o primăvara!
Să fii tânără, frumoasă,
Bogată și luminoasă!
Să ai pământ roditor,
Popor drept și muncitor!
Să ai pace, bucurie
Și soare pe-ntreaga glie!
Despre țară
Țara-ncepe chiar cu mine,
Parte sunt și eu din ea:
Sângele ce-mi curge-n vine
E un râu din țara mea.
Țara-ncepe lângă mine,
Casa mea e-un strop de țară,
Curtea, stupul de albine,
Lacu-n care-not în vară.
Poezii de Crăciun
Bradul de Crăciun
Un iepuraș și-o veveriță
În cojoace cu fundiță
S-au gândit s-aleagă-n zare
Un brăduț cu vârfu-n soare,
Să-l orneze cât mai bine:
Saci și coșulețe pline
Cu ghindă și cu alune,
Cu nuci, afine și prune,
Morcovi, varză, pere dulci
Chiar și-o mână de lăptuci,
Becuri multe colorate
Să se vadă de departe.
Vin, se prind în hora mare
Urșii cu nea în spinare,
Lupii, râșii, corbii toți
Însoțiți de mulți nepoți,
Căprioare, cerbi, cocoșii,
Ierunci cu bărbițe rosii,
Porumbei, păsări de baltă
Ce-au rămas la noi în vatră,
Gheonoaia și godacii,
Din râuri au venit racii,
Păstrăvii-au privit râzând
Bradul de Crăciunul Sfânt.
Au venit din zări străine
Struți frumoși, dar și
cămile.
Cum măreț brăduțul este
Vine Moșul din Poveste
Îmbrăcat în blănuri calde
Puse și la reni pe spate,
Fulgi enormi sclipesc sub
lună.
Cete de copii s-adună,
Chiar și broaștele din baltă
Și vulpița cea șireată,
Cântă fain, spun poezii
31
Și fac multe ghidușii…
După daruri Moșul pleacă
Printre stele c-o teleagă
Și se miră că-n pădure
N-a văzut cozi de secure.
Mic și mare s-au distrat,
Bradul nalt l-au protejat,
Așa va rămâne-n zare
Împletind raze de soare!
Scrisorică pentru Moș Crăciun
Pe fereastra cu steluțe
Stau cu mâna-n așteptare
Noaptea tainică se lasă,
Tot mă uit, dar nu apare.
- Hai, iubito, la culcare!
Spune mama-ngândurată,
Stai aici de-atâta vreme
Ai mânuța înghețată.
O ascult, mi-e dragă mama,
Dar nu vreau să plec defel,
Doar n-am scris de mântuială
O scrisoare pentru El.
- Pune-o grabnic sub pernuță
Că nu vine el acuș,
Poate dacă ai s-adormi,
Va veni un spiriduș.
Către Moșul o va duce,
Spiridușul negreșit
Și-ai să vezi că vei primi
Toate cele ce-ai dorit.
Închid ochii câte-un pic,
Și încerc să mai stau trează.
Scrisorica e sub perna,
Mama dulce mă veghează.
Și în somnul meu adânc,
Lângă bradu' împodobit,
Ce văd eu, mare minune!
Păpușa ce mi-am dorit.
Nu-i un vis, mă uit mai bine:
Noaptea rece a trecut,
De sub perna cu desene
Scrisorica-a dispărut.
Activități pentru copii
Glob decorat
Aveți nevoie de:
- un glob; acuarele albe; pensulă;
- cariocă roșie și neagră, permanentă.
Mod de lucru:
Se pictează cu culoare albă mâna copilului, apoi se aplică mâna astfel pictată pe glob
(cuprinzând practic globul în mână). Se lasă la uscat. Cu o cariocă roșie desenați nasul și gura
pentru fiecare dintre cele 5 degețele. Cu carioca neagră desenați ochii și nasturii. Se lasă la uscat.
Astfel rezultă 5 omuleți de zăpadă.
Acesta reprezintă o amintire minunată pentru copiii dumneavoastră. Legați de firul de ață al
globului un bilețel pe care copilul să își scrie numele și vârsta.
32
Ghirlandă din hârtie colorată
Aveți nevoie de:
- hârtie colorată de diferite culori; foarfecă; lipici.
Mod de folosire:
Tăiați hârtiile colorate în fâșii. Luați prima fâșie și uniți capetele
formând un cerc. Se ia a doua fâșie și se introduce în cercul deja
format, apoi uniți capetele formând din nou un cerc. Alternați culorile
pentru ca ghirlanda să iasă multicoloră. Procedați la fel cu toate fâșiile.
Decorați casa și brăduțul cu ghirlanda făcută, împreună cu copilul
dumneavoastră.
Tipar - Crăciun
Dați-vă seama de tiparul care se repetă și
completați spațiile lipsă. Mult succes!
Ajutați-l pe Moș Crăciun să ajungă la brad!
Pagină realizată de doamna Preoteasă Mariana Floroiu
SFATUL MEDICULUI
Infecțiile sânului - Mastita
Mastita este o afecțiune benignă ce apare mai frecvent la femeile care alăptează, dar apare și
în afara lactației și care se poate manifesta prin apariția unei mase dureroase la nivelul sânului.
Mastita nu este o afecțiune care apare la femeile sănătoase în afara sarcinii. Specialiștii au
identificat o serie de factori de risc pentru apariția acestei infecții, printre care se numără:
- Boli cronice: diabet zaharat;
- Leziuni cutanate;
- Episoade anterioare de mastită (mastita are caracter recurent);
33
- Infecție HIV sau alte afecțiuni care se
caracterizează prin imunitate scăzută;
- Poziționarea bebelușului într-o
singură poziție atunci când este alăptat;
- Purtarea unui sutien strâns, ce poate
jena scurgerea în interiorul sânului a
laptelui.
Bacteriile care se găsesc în mod normal
în gura bebelușului pot pătrunde în piele și
ulterior profund în structura glandei, dacă la
nivel cutanat există soluții de continuitate. Acestea nu trebuie să fie foarte importante și nici
măcar vizibile cu ochiul liber, ci trebuie să permită doar trecerea de la suprafață către profunzime
a bacteriilor, structuri microscopice. Local, apare o zonă de inflamație, dacă infecția a fost
determinată de un Streptococ sau o infiltrare bacteriană a peretelui sau chiar un abces mamar
dacă agentul etiologic a fost un stafilococ. Aceste acuze pot să apară însă și în cazul femeilor care
nu alăptează și în cazul cărora nu a fost suprimată complet lactația.
Mastita cronică apare la femeile care nu alăptează și este dovada clinică a faptului că
alăptatul nu este un factor obligatoriu pentru apariția afecțiunii. La femeile aflate la menopauză și
în perioada postmenopauzală, infecția sânilor poate fi asociată cu inflamația cronică a ductelor
lactofore ce drenează în mamelon. Modificările hormonale ce apar în organism în această
perioadă se vor resimți și la nivelul sânilor: ductele lactofore se pot bloca cu celule epidermice
moarte sau cu detritușuri celulare. Blocarea acestor ducte va favoriza apariția infecțiilor
bacteriene, care au caracter recurent și vor reapărea chiar și dacă pacienta urmează un tratament
corect cu antibiotice. Complicațiile care pot deriva din mastită includ:
Recurentă: femeile care au avut un episod de mastită au riscuri foarte mari de a se confrunta
iar cu această boală, fie în câteva săptămâni, cât timp încă alăptează copilul, fie în cursul unei alte
sarcini. De obicei această tendință se datorează tratamentului incorect administrat sau
administrării lui întârziate pentru primul episod al bolii;
Staza laptelui: dacă laptele nu este drenat complet din sân în timpul suptului, apare staza.
Aceasta va determina creșterea presiunii intraductale și scurgerea laptelui în țesutul glandular
înconjurător, ceea ce poate determina apariția durerii și a inflamației;
Abces mamar: poate să apară ca urmare a tratării incorecte a mastitei sau ca urmare a stazei
laptelui. Abcesul mamar constă în apariția unei colecții bine delimitate de puroi, care necesită
intervenție chirurgicală în vederea drenării.
34
MEDITAȚII
De marea Sărbătoare a Nașterii Domnului, să ne punem în minte și în inimă să mulțumim lui
Dumnezeu pentru iubirea ce ne-o arată în fiecare zi! Și pentru că iubirea lui Dumnezeu e atât de
mare față de noi, să ne înduplecăm inima și mintea spre a face milostenie... tot spre folosul
nostru!
Coborât-a, coborât – Vechi colind de Crăciun
Coborât-a, coborât,
Florile dalbe,
Domnul sfânt pe-acest
pământ
Dumnezeu și sfântul Petru,
Dumnezeu
Și soțul (însoțitorul) Său
De cu zori și până'n seară
Pe-o scară dalbă de ceară.
Sfântul soare răsărea,
Sfânta ceară se topea.
Dumnezeu
Și soțul Său
Se luară
Și plecară
Peste vii,
Peste moșii,
La mijlocul satului
La casa bogatului.
Acolo dac-ajungea,
Dumnezeu din grai grăia:
- Bună seara, muncitori!
- Mulțam vouă, cerșetori!
- Gata-i cina să cinăm?
- Gata-i cina pentru noi,
Că-s mai mare domn ca voi!
Dumnezeu și soțul Său
Se luară și plecară
Peste vii,
Peste moșii,
La marginea satului
La casa săracului.
Acolo dac-ajungea,
Dumnezeu din grai grăia:
- Bună seara, muncitori!
- Mulțam vouă, călători!
- Gata-i cina să cinăm?
- Gata-i gata, cam puțină,
Hai cu toții și-om cina
Și de nu ne-om sătura,
Bun e Domnul,
Mi-o mai da!
Dumnezeu și sfântul Petru
Se luară și plecară,
Pe dunguța iadului,
La casa bogatului.
Acolo dac-ajungea,
Dumnezeu din grai grăia:
- Uite Petre-n stânga mea,
Și spune-Mi ce-i vedea?
- Ce văzui, mă-nspăimântai!
Văd casa bogatului
Chiar sub talpa iadului
Pe cuțite
Ascuțite …
Dumnezeu și soțul Său
Se luară și plecară,
Pe dunguța raiului,
La casa săracului.
Acolo dac-ajungea,
Dumnezeu din grai grăia:
- Uite Petre-n dreapta mea,
Și spune-Mi ce-i vedea?
- Ce văzui mă bucurai:
Văd casa săracului
În mijlocul raiului
Stând cu mesele întinse
Și tot cu mâncări coprinse.
Dumnezeu și soțul Său
Se luară și zburară
Sus la cer se ridicară.
O cântăm și-o colindăm
Și la gazdă i-o-nchinăm!