Post on 04-Dec-2015
description
În 1957 a absolvit Cursurile literare superioare de pe lângă Institutul de literatură "M.Gorki" al
Uniunii Scriitorilor din URSS. În 1969 se stabileşte la Moscova. Opera lui evoluiază de la bun
început în albia unei viziuni filosofico-poetice originale. Dramaturgia lui Ion Druță s-a impus de la
bun început prin originalitatea subiectelor, a eroilor şi a conflictelor prezentate, precum şi prin
noutatea procedeelor artistice utilizate. Drama "Casa mare" a fost montată în premieră în anul 1961
la Teatrul central al Armatei Sovietice din Moscova și în 1962 la Teatrul muzical-dramatic "A. S.
Puşkin" din Chișinău. Piesa a cucerit spectatorii prin acuitatea dramatismului şi prin lirismul ce
învăluie destinul eroinei principale - văduva de război Vasiluţa, care rămîne fidelă memoriei soţului
căzut în luptă.
Piesa Casa mare a fost alfa inceputurilor dramaturgiei lui druta. Ea deschide calea spre un nou
orizont in care femeia devine muzadramaturgului. Druta nu isi allege personajele la intimplare. El
cauta in ele personalitate, multa drama si inca mai multa suferinta
Ion Druţă cultivă aproape fără excepţie un principiu baladesc, naraţiunea fiind intens colorată
de atitudinea emoţională, de ataşamentul simpatetic faţă de eroi. Autorul şi personajele pe care
le creează constituie o unitate plasmatică, actul identificării absolute făcînd dovada
apartenenţei la un univers autarhic”
(Mihai Cimpoi, academician)
“Meritul incontestabil al lui Ion Druţă este că el a ştiut să introducă şi să impună lirismul într-o
epocă absolut antilirică, refractară poeticităţii de orice fel.(...)
El e generator de stări tensionate, dramatice, molipsitoare, precum şi de o tonalitate şi
atmosferă pline de viaţă. El, discursul se întemeiază pe o foarte originală turnură a frazei şi a
figuraţiei, care urmează poetica spaţiului mioritic blagian, adică spaţiul undulat “deal-vale”, se
constituie din orînduiri, întorsături şi logodiri de cuvinte dintre cele mai neprevăzute şi mai
fascinante”
(Mihail Dolgan, academician)
„Lung e drumul textului druţian pînă la suflarea vie a actorului în scenă. Lung şi anevoios,
pentru cel ce vrea să fie stăpîn pe un spectacol după piesele lui Ion Druţă. Dar frumos e drumul
acesta, căci te îmbogăţeşte...
Enigma dramaturgiei lui Druţă e însuşi sufletul autorului, pe care fiecare îl sesizează, dar nu-l
poate transpune aidoma scenic”
(Veniamin Apostol, actor şi regizor)
Pentru personajul lui Ion Druţă este însă esenţial tocmai substratul sufletesc, interioritatea cea
mai ascunsă, numai rareori şi insuficient luminată de raza conştiinţei lucide. Omul conceput de
Ion Druţă e (...) o fiinţă profundă, capabilă să comunice cu lumea sa la un nivel de intensitate şi
complexitate deosebite. Dacă am vrea să-l caracterizăm printr-o formulă lapidară, ar trebui,
poate, să spunem despre el, în primul rînd, că este un homo religiosus. (...) Evlavia în faţa
pămîntului pe care trăiesc şi în faţa lumii cu făptuirile ei caracterizează personajele lui Ion
Druţă”
(Anton Cosma, critic şi istoric literar, România)
Avînd un mare succes la public şi apreciată de critica teatrală, drama de debut a deschis drumul unei
serii de piese semnate de Ion Druță. În 1979 la Teatrul "V.Maiakovski" din Moscova este montată
piesa "Doina", o pledoarie pentru fondul sănătos al moştenirii noastre folclorice, pentru curăţenia
sufletească a omului, prezentată publicului în 1981 și de Teatrul muzical-dramatic "A. S. Puşkin"
din Chișinău. În 1972 la Teatrul "Luceafărul" a fost montată în premieră drama "Păsările tinereţii
noastre", fiind reluată de Teatrul Mic din Moscova în 1973 și de Teatrul muzical-dramatic "A. S.
Puşkin" din Chișinău. Elogiul muncii cu uitare de sine, întruchipat în figura lui Pavel Rusu şi
poetizarea înţelepciunii populare personificată de mătuşa Ruţa, se contopesc într-un tot organic.
Drama "Sfînta sfintelor" a fost montată în 1977 la Teatrul central al Armatei Sovietice din Moscova,
1977.
Unele piese ale lui Ion Druță sunt versiuni dramatice ale propriilor sale lucrări în proză: "Horia" după
"Clopotniţa", "Plecarea lui Tolstoi" după nuvela cu acelaşi titlu ş.a. Dramele lui Ion Druţă înglobează
în sine vieţi omeneşti distincte,caractere tipice, colizii ascuţite, ce se consumă sub ochii
spectatorului, care trăieşte renumita stare de catarsis. Ion Druţă vine în dramaturgie ca un bun
cunoscător al cerinţelor genului şi speciei pe care o cultivă. Replicile sunt deosebit de expresive, ele
completînd sugestiv ideea anunţată în titlu.
Opera dramatică a lui Ion Druță se bucură de un larg ecou, piesele sale văzînd lumina rampei în
numeroase teatre din ţară şi de peste hotare. După scenariul lui Ion Druță s-a turnat în 1965 la
studioul "Moldova-film", pelicula "Ultima lună de toamnă" , distinsă la Festivalul internaţional de
filme de la Mar-del-Plata (Argentina), cu mai multe premii. Sciitorului și dramaturgului i s-a
decernat în 1967 Premiul de Stat al RSSM. Ion Druță a fost decorat cu două ordine Drapelul Roşu de
Muncă şi ordinul Prietenia popoarelor.
Ion Druță a fost președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1988-1990) și din 1992
este membru titular al Academiei de Știinte din Republica Moldova.
Printre nultiplele aprecieri date dramaturgiei lui Ion Druță deosebit de elocventă este cea a
regretatului actor și regizor Veniamin Apostol: „Lung e drumul textului druţian pînă la suflarea vie a
actorului în scenă. Lung şi anevoios, pentru cel ce vrea să fie stăpîn pe un spectacol după piesele lui
Ion Druţă. Dar frumos e drumul acesta, căci te îmbogăţeşte...Enigma dramaturgiei lui Druţă e însuşi
sufletul autorului, pe care fiecare îl sesizează, dar nu-l poate transpune aidoma scenic”. În aceeași
ordine de idei criticul și istoricul literar Anton Cosma scria: „Pentru personajul lui Ion Druţă este
însă esenţial tocmai substratul sufletesc, interioritatea cea mai ascunsă, numai rareori şi insuficient
luminată de raza conştiinţei lucide. Omul conceput de Ion Druţă e (...) o fiinţă profundă, capabilă să
comunice cu lumea sa la un nivel de intensitate şi complexitate deosebite. Dacă am vrea să-l
caracterizăm printr-o formulă lapidară, ar trebui, poate, să spunem despre el, în primul rînd, că este
un homo religiosus. (...) Evlavia în faţa pămîntului pe care trăiesc şi în faţa lumii cu făptuirile ei
caracterizează personajele lui Ion Druţă”.