GEOMOFOLOGIE

Titular curs: Conf. univ. dr. Marian ENE

Prelegerea

1

Programa analitică a cursului (selectiv)

Disciplină de specializare şi impusă (obligatorie) 4 credite, 28 ore de curs, 28 ore lucrări practice

Obiectivele cursului

Cunoaşterea şi înţelegerea: cursul vizează aprofundarea aspectelor teoretice şi metodologice de bază ale geomorfologiei (principii, metode, mijloace, indicatori, date şi informaţii) însuşirea modului de descifrare a proceselor geomorfologice. cunoaşterea tipurilor genetice de relief şi al relaţiei acestora cu factorii morfodinamici specifici (pantă, rocă, tectonică, structură, expunerea versanţilor, vegetaţie, utilizarea terenurilor etc.). Explicarea şi interpretarea: explicarea sistemului geomorfologic la scară globală prin prisma reliefului actual, rezultat al succesiunii mai multor sisteme de modelare în diferite condiţii climatice. perfecţionarea metodelor de cuantificare a raporturilor dintre relief - amenajările teritoriale.

Tematica cursului

1. Geomorfologia-ca ştiinţă. Obiect de studiu. Ramuri şi subramuri. Legături cu alte ştiinţe şi locul ei în cadrul Geografiei. Metode de cercetare. 2. Geomorfologia planetară. Reliefosfera, Alcătuirea reliefosferei. Legile specifice reliefosferei. 3. Geomorfologia tectono-structurală. Tectonica plăcilor şi relieful. Forme de relief tectono-structurale de ordinul I. Forme de relief tectono-structurale de ordinul II. 4. Agenţi, procese, raporturile dintre ele. Deplasarea materialelor pe pante. Forţe motrice. Factori şi tipuri de deplasări. 5. Gravitaţia, procesele şi formele de relief legate de acţiunea ei. 6. Dinamica acţiunii torenţiale şi formele rezultate - elemente de risc geomorfologic şi măsuri de protecţie a mediului. 7. Tipuri genetice de relief

Forma de evaluare – examen Stabilirea notei finale (procentaje) - răspunsuri la verificare – 80% - lucrări practice – 20%

GEOMORFOLOGIA. NOŢIUNI GENERALE În anul 1854, germanul K. Fr. Neumann a folosit pentru prima

dată termenul „geomorfologie”, termen ce are la bază trei cuvinte greceşti: ge = pământ; morphi = formă; logos = studiu. Geomorfologia este, aşadar, ştiinţa care are drept obiect de studiu relieful.

Mai precis, Geomorfologia este ştiinţa care studiază relieful terestru, indiferent de ordinul de mărime al acestuia. Studiază relieful din punct de vedere genetic, cronologic, , al aspectului exterior, al dimensiunilor şi repartiţiei spaţiale, al interacţiunii cu alte componente ale învelişului geografic

Principalele direcţii de studiu ale geomorfologiei sunt: • Descrierea morfografică şi morfometrică; • Morfogeneza (cauzalitatea); • Ierarhizarea; • Diferenţierea regională; • Morfodinamica (evoluţia în timp).

Geomorfologia generală are ca obiect de studiu formele de relief ca tip, legile ce guvernează formarea şi repartiţia spaţială a acestora, tipurile de procese generate de acţiunea agenţilor modelatori endogeni şi exogeni etc.

Geomorfologia regională are ca obiect de studiu aspectele concrete ale reliefului unui teritoriu bine determinat, punând accent pe descrierea şi analiza formelor de relief din acest teritoriu, geneza şi repartiţia acestora etc.

De asemenea, geomorfologia generală se poate divide în mai multe subdiviziuni, în funcţie de scopul propus: • Geomorfologia globală, care are ca subiect de studiu forma Pământului, al continentelor (scuturi, platforme, lanţuri orogenice etc.) şi bazinelor oceanice(câmpii abisale, fose oceanice, arcuri insulare etc.); • Geomorfologia tectono-structurală, care are ca obiect de studiu formele de relief a căror prezenţă a fost determinată de mişcările scoarţei terestre (munţi, podişuri, câmpii etc.) şi de modul de dispunere a rocilor în strate (relief tabular, monoclinal etc.); • Geomorfologia erozivo-acumulativă (sculpturală), care are ca obiect de studiu formele de relief generate de acţiunea agenţilor exogeni

Un alt mod de clasificare împarte geomorfologia în două subdomenii: •Geomorfologia structurală, care are ca obiect de studiu formele de relief a căror geneză a fost determinată, în cea mai mare parte, de influenţa directă sau indirectă a factorilor geologici (mişcări, structură, rocă); •Geomorfologia climatică, care are ca obiect de studiu acele forme de relief create de agenţii externi, grupaţi pe zone climatice.

PĂMÂNTUL

Structura internă.

Marile domenii morfostructurale

Relieful Pământului – caracter tectono-structural. DE CE?

Care sunt învelişurile Pământului?

Structură concentrică:

Nucleul Mantaua Litosfera Hidrosfera Atmosfera Biosfera Antroposfera

PĂMÂNTUL – GENEZĂ ŞI EVOLUŢIE 14-13 miliarde ani – Big Bang-ul: într-o nanosecundă (10-9 secunde) a rezultat un

Univers cu diametrul de sute de milioane de km

PĂMÂNTUL – GENEZĂ ŞI EVOLUŢIE

12-10 miliarde ani – Formarea primelor galaxii cu stele în interior. Rol - gravitaţia

PĂMÂNTUL – GENEZĂ ŞI EVOLUŢIE 4,65 miliarde ani – A luat naştere Sistemul Solar într-unul din braţele galaxiei Calea Lactee, cu

proto-Soarele în centrul său înconjurat de protoplanete, planetoizi

4,6 miliarde ani – Se formează sistemul de planete ca urmare a procesului de acreţie: rezultă patru planete telurice (Mercur, Venus, Pământ, Marte) şi patru planete ge mari dimensiuni (Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun) alcătuite din elemente uşoare.

PĂMÂNTUL – GENEZĂ ŞI EVOLUŢIE 4,6 – 3,8 miliarde ani (Hadean) – Pământul evoluează de la stadiul de protoplanetă la cel de

planetă.

PĂMÂNTUL – GENEZĂ ŞI EVOLUŢIE 4,5 miliarde ani – Pământul este lovit de un planetoid. Se formează Luna.

PĂMÂNTUL – GENEZĂ ŞI EVOLUŢIE 3,8 miliarde ani - prezent – Pământul prezintă şase învelişuri plus antroposfera. Structura

internă este complicată (sortarea elementelor pe verticală). Dinamica plăcilor litosferice. Primele uscaturi.

GRAVITAŢIA PRESIUNEA Presiunea litostatică Presiunea orientată (de stres)

ENERGIA CALORICĂ Energia calorică externă Energia calorică internă

RADIOACTIVITATEA MAGNETISMUL Înclinaţia magnetică Declinaţia magnetică Intensitatea câmpului magnetic

PALEOMAGNETISMUL

PROPRIETĂŢILE FIZICE MAJORE ALE PĂMÂNTULUI

PROPRIETĂŢILE FIZICE MAJORE ALE PĂMÂNTULUI

GRAVITAŢIA – forţa de atracţie exercitată de un corp cosmic (stea, planetă, satelit, planetoid etc.) asupra materiei de la suprafaţă sau din apropiere sa.

Unde k = constanta atracţiei universale (6,672 x 1011N x m2/kg2)

Consecinţe ale manifestării gravitaţiei gravitaţiei la

nivelul Sistemului Solar şi al Pământului

geneza Sistemului Solar, cu Soarele în centru şi opt planete ce gravitează în jurul său, unele atrăgând la rândul lor, în câmpul propriu gravitaţional sateliţi şi asteroizi

Sortarea materiei terestre în funcţie de caracteristicile fizice ale elementelor, rezultând structura actuală a Pământului, cu elemente mai grele la interior şi cele mai uşoare la exterior

Consecinţe ale manifestării gravitaţiei gravitaţiei la

nivelul Sistemului Solar şi al Pământului

Reţinerea la suprafaţa Pământului a gazelor ce alcătuiesc atmosfera, cea mai mare parte a acestora (peste 99%) fiind concentrate în troposferă şi stratosferă

Consecinţe ale manifestării gravitaţiei gravitaţiei la

nivelul Sistemului Solar şi al Pământului

Curgerea apei pe suprafaţa scoarţei, acolo unde aceasta prezintă un anumit grad de înclinare (pantă)

Consecinţe ale manifestării gravitaţiei gravitaţiei la

nivelul Sistemului Solar şi al Pământului

Mişcările de coborâre ale unor compartimente ale scoarţei terestre, formarea de anticlinale şi sinclinale, diapirismul sării etc.

Consecinţe ale manifestării gravitaţiei gravitaţiei la

nivelul Sistemului Solar şi al Pământului

Deplasarea gravitaţională a materialelor pe versant sub forma unor procese specifice (alunecări de teren, prăbuşiri, solifluxiuni, creep etc.)

Consecinţe ale manifestării gravitaţiei gravitaţiei la

nivelul Sistemului Solar şi al Pământului

PRESIUNEA Presiunea litostatică - apăsarea rocilor aflate deasupra punctului

măsurat (presiunea creşte cu adâncimea determinând compactarea rocilor)

PROPRIETĂŢILE FIZICE MAJORE ALE PĂMÂNTULUI

PRESIUNEA Presiunea orientată (de stres) – origine tectonică, manifestându-se

la nivelul scoarţei pe orice direcţie. Determină deformarea rocilor plastice (cute) şi fracturarea rocilor mai puţin plastice.

PROPRIETĂŢILE FIZICE MAJORE ALE PĂMÂNTULUI

ENERGIA CALORICĂ Energia calorică externă - provine exclusiv de la Soare, fiind de câteva mii de ori mai mare decât cea provenită din interiorul Pământului.

PROPRIETĂŢILE FIZICE MAJORE ALE PĂMÂNTULUI

ENERGIA CALORICĂ Energia calorică internă - este determinată de reacţiile termonucleare dintre elementele radioactive din interiorul Pământului.

PROPRIETĂŢILE FIZICE MAJORE ALE PĂMÂNTULUI

RADIOACTIVITATEA - Este determinată de dezintegrarea elementelor radioactive, în special a celor din seria uraniu-thoriu, fiind una din sursele de energie calorică internă a pământului.

PROPRIETĂŢILE FIZICE MAJORE ALE PĂMÂNTULUI

MAGNETISMUL - Este o altă proprietate fizică a Pământului, determinată

de mişcarea curenţilor de convecţie din nucleul extern, aflat, se pare, în stare lichidă, cu temperaturi de peste 3500°C şi o presiune de peste 1.800.000 atmosfere. Această proprietate face ca Pământul să se manifeste ca un magnet uriaş, fiind înconjurat de un câmp magnetic la exterior numit magnetosferă, aflată în relaţie directă cu activitatea solară

PROPRIETĂŢILE FIZICE MAJORE ALE PĂMÂNTULUI

MAGNETISMUL Înclinaţia magnetică

PROPRIETĂŢILE FIZICE MAJORE ALE PĂMÂNTULUI

Este dată de valoarea unghiului format de planul acului magnetic cu suprafaţa terestră (orizontala locului), aceasta fiind de 0° la ecuator şi aproximativ 90° la poli. Fenomenul este determinat de curbura suprafeţei terestre, tendinţa acului magnetic al busolei de a se orienta spre polul de atracţie (nord).

MAGNETISMUL Declinaţia magnetică

PROPRIETĂŢILE FIZICE MAJORE ALE PĂMÂNTULUI

Este dată de valoarea (în grade) unghiului format de meridianul magnetic cu meridianul geografic. Declinaţia magnetică poate fi vestică (atunci când direcţia meridianului magnetic indicat de acul busolei se desfăşoară la vest de direcţia meridianului geografic) sau estică (atunci când direcţia meridianului magnetic indicat de acul busolei se desfăşoară la est de direcţia meridianului geografic)

PALEOMAGNETISMUL - Numit şi magnetismul remanent, reprezintă magnetismul trecutului geologic, înregistrat de orientarea liniilor câmpului magnetic în momentul formării rocilor, în special a celor magmatice.

PROPRIETĂŢILE FIZICE MAJORE ALE PĂMÂNTULUI

MULŢUMESC

PENTRU

ATENŢIE!