Post on 21-Oct-2015
description
EVOLUTIA MODELELOR DE REACTIE SOCIALA IMPOTRIVA CRIMINALITATII
Problema criminalitatii si a justitiei penale constituie o preocupare constanta a celor mai inalte
foruri mondiale iar ONU a constituit in cadrul Consiliului Social si Economic o se 626j94g ctie pentru
justitia penala si combaterea criminalitatii.
Politica penala aplicata este diferita d ela stat la stat avand in vedere specificul national, politic,
economic, cultural, evolutia istorica, contextual regional cat si starea dinamica a fenomenului
infractional.
Orice fapt vatamator pentru societate produce o anumita reactie in interiorul societatii impotriva
acelui act. Aceasta reactie a cunoscut forme diferite de-a lungul timpului.
Sutherland si Cressey, criminologii care s-au ocupat si de aceste aspecte clasifica diferitele
forme de reactie sociala impotriva criminalitatii in functie de pozitia pe care o ocupa intr-o ierarhie ce
porneste de la reactia pur represiva. Autorii mentionati precizeaza faptul ca aceasta clasificare nu
tine cont de o serie de aspecte legate de intrepadrunderea diferitelor forme de reactie sociala si de
coabitarea lor in timp si spatiu.
MODELUL REPRESIV
Reactia sociala in momentul comiterii actului infractional a fost o lunga perioada de timp in
totalitate represiva.
Cele mai vechi texte juridice confirma evolutia societatii umane in anumite zone geografice,
constituind o forma superioara a unor cutume stravechi. Placutele de ceramica de la Esnunna ce
apartin civilizatiei sumeriene sunt vechi de aproximativ 7 milenii. Normele juridice inscriptionate pe
aceste placute scot in evidenta existenta atat a razbunarii private nelimitate cat si a unor forme
incipiente ale razbunarii private limitate.
Tinanad cont de cele mai vechi cutume ale justitiei private, ofensa adusa unui individ se
rasfrange in mod automat asupra clanului din care face parte. Intregul grup are responsabilitatea de a
riposte. Reactia individului este nelimitata nefiind proportionala cu gravitatea faptei.
Avand in vedere efectul social concret al unei astfel de reactii, s-a impus limitarea razbunarii.
Talionul si mai tarziu compozitia, s-au constituit intr-un progress juridic real.
Astfel razbunarea private limitata se va restrange de la nivelul grupului la nivelul faptuitorului.
Razbunarea este echivalenta cu raul provocat si individualizata.
Justitia penala a primit un caracter sacerdotal si teocratic. Sub imperiul razbunarii divine,
conducatorul militar si religios, ulterior judecatorul, avea posibilitatea de a impune aplicarea legii. In
acesrt sens Codul regelui Hammurabi este un bun exemplu, cod ce a fost preluat de legislatia penala
orientala.
Pe continentul European sistemul justitiei penale a fost marcat de evolutia civilizatiei antice in
Grecia si in peninsula romana.
Legea penala greaca limiteaza puterea sacerdotala si face o distinctie clara intre delictele
publice si cele private, iar justitia penala este conceputa ca o functie a suveranitatii statului.
Represiunea etatizata , ce constituie ultima forma a reactiei represive, are la baza intr-o prima
perioada idea de expiatiune – orice a facut un rau trebuie la randul sau sa sufere un rau.
Ulterior Cesare Beccaria a adus in prim planul atentiei idea de utilitate sociala a pedepsei. In
lucrarea sa “Dei delitti e delle pene” a sintetizat gandirea filozofica a secolului sau; autorul ataca
arbitrariul si coruptia sistemului judiciar si penitenciar din epoca sa, pledand pentru tratament militar
egal si pentru respectarea demnitatii fiintei umane.
Scoala clasica de drept penal se bazeaza pe “teoria liberului arbitru” plecand de la urmatoarele
principii:
- toti oamenii sunt egali in fata legii;
- omul este o fiinta rationala iar conduita sa este o operatie controlata de ratiune;
- traind sub imperiul liberului sau arbitru, omul trebuie sa suporte consecintele faptelor sale.
Scoala clasica de drept penal nu acorda o importanta sporita personalitatii infractorului,
situatiei sale sociale si familliale. Infractorul este vazut ca o fiinta abstracta iar Franckisco Carara,
reprezentant al scolii clasice afiram ca “crima nu este o actiune, ci o infractiune, ea nu este o entitate
de fapt, ci o entitate juridical.”
Pedeapsa trebuie sa fie proportional cu gravitatea faptei, trebuie sa fie severa, certa, rapida si
uniforma in scopul intimidarii individuale si collective.
Legea penala franceza din 1790, codul penal francez din 1810, codul penal german din 1871 si
cel Italian din 1889 sunt fundamentate pe principiile scolii clasice de drept penal.
Conform opiniei lui Enrico Ferri, scoala clasica de drept penal a fundamentat ratiunea si a
stabilit limitele dreptului statului de a pedepsi, pedepsele au fost ponderate, garantiile procesuale
legiferate, iar drepturile invinuitului respectate.