Dialoguri Improbabile_Cristinel Degeratu

7/23/2019 Dialoguri Improbabile_Cristinel Degeratu

http://slidepdf.com/reader/full/dialoguri-improbabilecristinel-degeratu 1/115

”Mamei, fără de care, nu!”

de-ai fi

te-a ş fi zidit în în ţ elesuri,nu mi te-a ş fi strâns între ziduri,

rece singurătate lăsând, Ană, să- ţ i ve şnicească trupul plăpând,

mi-i alungam din ceruri ca să-mi ridic al ţ ii

şi mi-a ş fi blestemat

zeii nesătui ce mi te cereau într una,

să mi te păstrez, fată, că ei ne sunt destui, dar tu-mi erai

doar una.

răspunsuri

rândurile tale nu-s cizelate, metafora ta

nu e prea rafinată, ar putea fi mai fină...

- versurile mele poartă focul din suflet,

nu pentru a-l aduce în plină lumină;

în jumătăţ i de seară dinspre neguri, el,

strecurându- se în umbre se măreşte,

din fărâmări de vis uitat în vreo tăcere-

lumina mea-n lumină plină nu trăieşte.

măsurări

- vorbele tale sunt fără de măsură, zice zâmbindu-mi subț ire umbră dinspre

înaltul în care se aș eză întru pătrunzător privit. - nu mă pricep, răspund dupăcăutări cu răbdare în sine, la cântărit, de asta rândurile-mi sunt nechibzuite,

dar cred că dacă-aș cuprinde cu ochii distanț ele dintre mine, ar fi evident că

din partea mea stângă înspre cealaltă dreaptă, cea dinspre care nu curg

înserări, s-ar fi aș ezat liniș tit cele-mi vreo ș apte inimi, însă, fiind toate

zbuciumate, le-am adunat într-una singură ce-am înț eles că poate bate; nu ș tiu

ce-ar ieș i de-aș examina distanț a dintre gânduri ș i pas ori dac-aș observa ce

se aș terne între inimă ș i glas, dar, de sus până jos, măsurat, sunt egal cu

distanț a de jos până sus la tine în gând ș i dacă toate astea-s înț elese, de ce aș

mai scrie rândurile-mi măsurând?

temeri

mă grăbesc, zic mă grăbesc,

s-ajung din urmă norii ăştia,

mi-e tare teamă c-am uitat ferestrele deschise de-mi inundă

primăvara camerele

răvăşindu-mi-le.

lasă, spui lasă,

nu-i mare lucru,

primăvara asta s-a revărsat la începuturi în mine,

de vezi-mă-ndeaproape,

ce-a mai rămas din ea

nu- ţ i poate face mai nimic.

mă grăbesc, zic mă grăbesc,

văd că ţie îţi strălucesc scântei prin toate oglinzişurile,

ţ i-e zâmbetul

deschis a-nnebuni petale şi, ştii,

pe deasupra porţ i cu tine

mireasmă de viaţă năvalnică

şi de flori,iar mie tare mi-e teamă de o aşa primăvară.

îndoieli

din ce aluat

te plămădişi, femeie,

de-i vine mâinii mele

ca să te frământe şi din ce florite-nmiresmaşi de-mi place

aroma ta amar să mă încânte.

de-i ochiului meu

drag să te privească, ce vis

f rumos visă cel de- ţi făcu

privirile în cer să se răsfrângă şi te aduse-n faţă-mi şi

tăcu? - să nu pricep

de mă împinse oare în păcat

sau din necuget sufletu-mi

fu descântat.

aşteptări

ce complicat de simplă este viaţ a

cât e de greu, iar uneori uşor, să vezi lumini aprinse în privire

din doar un strop de ploaie în decor.

dac-ar ploua mereu mi-ar fi tot dor,

dar nu îmi plouă deşi-s ploile promise,

în aşteptări stau gânduri neastâmpărate şi mâna mea ce-n căutări pornise.

din rătăciri mi se întoarce seara dorul

şi noaptea te aşteaptă-n mine călătorul

copacii azi înnebuneau privindu- şi flori

spre soare, eu te-aştept până spre zori.

păreri

se spune că poeţ ii sunt nebuni

sau cel puţini săriţ i din cele doar prea fixe

că prinşi fiind în lumea lor abstractă

de veritate se despart uşor. pe când ivesc din versuri realitatea

făcând mult mai de-a gata-i ascunzişul,

poeţ ii, ei, se-ntrezăresc nebuni;

de-aceea uneori regret

că mie îmi lipseşte astă cale

şi doza cuvenită de nonfigurativ spre poezia de a fi nebun -

ori nu ştiu bine ce m-ar încânta şi care fapt

m-ar face fericit vărsând serotonină

în deplin:

fie că nu sunt nebun sau că nu sunt poet.

nelămuriri

spune-mi, femeie, cum de poţ i

să îţi răsari, oricând , cu-n zâmbet soare

şi cum se face că se pot deschide

la doar privirea ta petale;

mai spune de răspunzi la vreo chemare ,

c-aşteaptă înfrigurat să îi surâzi , spre înflorirea dinspre primăvară

şi sufletu-mi de iarnă încă strâns.

tăcere

- iartă-mă pentru însingurare-mi...

- tu nu pricepi, de ce nu-ncerci s-o faci?

(dar tu, în schimb, te înţ elegi?) spune ce ai de zis,

timpul aleargă rotind ,tăcerea asta devine asurzitoare.- nu, devine obişnuinţă, dar nu asculţ i,

tu vrei cuvinte pe care mi-e

teamă să le las rostite,

aş prefera să-mi

înţelegi tăceril e.

- spune ceva!- tăcere...

balada umbrelor

în noapte stinsă fără colţ de lună înfricoş at strigoi învăluit în fum

o parcă puș că atârnând la spate

ș i calul verde-l însoț esc pe drum.

în neagră-mpresurare de pădure,

în beznă groasă, umbră i se năzări

cu ochi lucind a ș oimăriț ă şuie

ori arătare, demon, ce o fi;

- ieș i să te văd, ce-mi stai ferită?

să înț eleg din negură ce-mi eș ti:

sălbăticiune, lighioană crudă

ori ială din tărâmuri nelumeș ti!

- ce vrei tu de la mine, ce îmi vrei?

zic fără să se miș te ochi sticlind

vrei, vânător de trupuri, trup să-mi iei

să mă răpui apoi ca, împăind,

să mă aduni din umbre în lumină,

să mă aș ezi un trup fără de nume

în galerie pentru laude aduse

de către privitorii adunaț i din lume?

- nu caut trupuri întru lăudare,

eu nu sunt vânător, de vrei să crezi,

sunt doar rătăcitorul ce î ș i cată suflet

dar ieș i mai bine-afară, ca să vezi!

- ce vrei tu de la mine, ce mai vrei?

văd calul verde, Doamne, verde cal?

doar un strigoi de vânător, se vede

ș i-ar căuta tovarăș în asemeni hal;

nu poț i necum să însoț eș ti în lume,decât nebun lângă un alt nebun

astfel că, dacă verde-ț i este calul

nici tu la minte-ntreg nu eș ti, î ț i spun!

- nu-i verde calul, astfel este umbră

ce din desiș u-n care ochi-ț i luminezi

spre mine se răsfrânge-nfiorându-l,

dar ieș i mai bine-afară ca să vezi!

- ce vrei tu de la mine, ce tot vrei?

pe spate puș că-ț i stă de vânător

nu rătăciri de căutări de suflet,

deci în zadar arunci chemări amăgitor,

că n-o să ies acum înspre cărare,

ca vânător de trupuri, trup să-mi iei,

mai bine du-te-n lume ș i colindă

ș i altă pradă caută-ț i de vrei!

- nu puș că îmi atârnă peste spate

ci lung toiag de cătător, că vezi,

îmi tremură ș i mâini ș i glas ș i pasul,

dar ieș i mai bine-afară, ca să crezi!

... nu vine-afară umbra în lumină,

nu vru să iasă nume-ntre cărări

strigoi întinse puș ca înspre ochi ș i trase...

se stinseră-n tăcere întrebări.

limite

zilele se întâlneau la

orice mijloc de zare;

dintr-o parte se adunau încărunţ ite

între noapte şi lumină, la graniţ a dintre iubire şi uitare;

în cealaltă parte se ţineau de mână

clipele dintre ziuă şi noi.

offline 1

... ai putea, ca alegere , să rămâi cu ochii raţ iunii larg deschi şi ori ai putea să-i

închizi şi să te laşi învăluit de aceste emoţii. simţi căldura? nu tresări a

retragere, tr ăirile se vor alarma şi se vor risipi înfrico şate de respingeri. nu

este vreo combustie care să- ţi ameninţe existenţ a, este doar fierbinţ eala care

vine în valuri repetate să te cuprindă. nu, nu este momentul să intri în panică,

te vei sufoca sub ritmul res piraţ iei alergânde şi sacadate. respiră încet, uşor cao adiere încrezătoare de primăvară şi asculă- ţi inima bătând înnebunită în

piept.

rotiri

mă prinse în vârteju-i primăvară

şi mă roteşte-n dans ame ţ itor

mă aruncai grăbit din cercu-i rotitor

spr e asfinţ itul ce- şi roşeşte-n seară pară

spre asfinţ itul ce- şi tope şte-n seară ceară

mă aruncai grăbit din cercu-i rotitor

şi ceru-ntreg îmi fu doar suitor

când norii se roteau de dor în seară.

vanităţ i

tu asteptându-mă la limita de timp. curând ,

în hăuri clipa-n clipă, strânsă fecundând,cu mâini î ntoarse din întinderi a chemări

sau din furat de timp din vanitoase aşteptări.

limpezimi

tu-mi zici mereu că-n vorbe,din astea, ocolite, privirea ce se-aruncă de

multe ori în larg şi relative sensuri din vălurit răspunsuri

nu- ţi împlinesc dorinţa de-a mă afla-n lumină.

te uită, spun cu zâmbet, de-o linie răzbit,

că lucrurile-s simple, nimic nu-i ocolit

de urci din punctul ăsta vreo trepte şase poate alegi spre lămurire întâi reper găsit;

încearcă mai apoi să doar cobori îndată,

cam două mici niveluri

şi-n prima-ngrămădire adună ultim semn;

de-o pauză uşoară ca briza mării stai

ca mai apoi o treaptă să-mi vii ca să alegi ori patru din dorinţă ori patru din lumină -

oricum ar fi ai iarăşi un sens reînceput;

pe scară, mai pe urmă cu salt uşor şi mic

cobori de ia doar primul din uită şi-apoi sari

pe-acelaşi rând din zâmbet tot patru ia şi hai,

de mai coboar-un pic,dar pune-acum tot semnul ce-n urmă al doilea-i zis,

la rându-i după dreapta de-i zice de unire

un geamăn te aşteaptă pe următorul ir,

în grabă să-l aşezi, ca la final, din grinda

de chiar deasupra noastră

s-alegi din prima clipă întâia sa chemare.

e limpede acuma, mai simplu nici se pare.

îmi curge astă primăvară iar prin vene

şi flori mi-or înflori în suflet toate,

vor î ndrăzni şi mugurii de viaţă poate,

de-mi vei veni pe-aleile de parc, alene

offline 2

timpul. imaterie curgândă către nicăieri. cale aşezată în faţa paşilor tăi

dinspre nicicum către niciunde. dimensiuni foarte măsurabile însă, zic eu

adresându-mă privirii tale tresărinde a surprindere; răgaz de revenire,

respiraţie uşoară, zâmbet deschis către lumina primăverii invadându-te odată

cu scânteile iscate în ochii mei. tu-mi spui că uneori dorim să ne pierdemtimpul, că atunci scopul nostru este ca lăsându-l uşor strecurat spre uitare să-l

ascundem în netrăire, dar, întreb, pierdere oare ar înseamna atunci şi clipele

în care cu nesaţ te-aş privi înflorind?

primăvara asta mă ispitea zâmbitoare de pe-o oarece bancă într -un oarecare

offline 3

acel aşi om, acelaşi cer, aceea şi zare,

de ce-s aici, dar gândurile-n depărtare?

sufletul meu, tu,

cel de greu tot timpul încercat,

dă-mi mie, tată,-ncrâncenarea tacă eu pot, fata mea, s-adun deplin

dureri, necazuri, cumpeni şi amar.

adună-le, cu-n zâmbet mi le-aruncă,

să- ţi poată razele de soare-ajungă

ori tu să le zâmbeşti.

să nu te superi fata mea că uneori îţ i tac pentru-nceput, de nu- ţi vorbesc, să crezi

că pentr -un timp am iar plecat

aşa cum deseori se petrecea cândva.

doar pentr-un timp îmi sunt acum

de unde-mi este greu să îţi răspund,

dar te ascult, să ştii, la fel de răbdătorcum ascultam atunci

când înşirai poveşti.

de câte ori

vei vrea îmi poţ i

să îmi vorbeşti

şi nu uita că orice-ar fiîn suflet îmi rămâi

tu, fata mea, lumina mea dintâi.

spre nop ţ i zvârcolite cuvintele

- şi răsturnau înţ elegerile-n seară

în albe rosturi prinse-n zboruri joase,înnegurate înţ elesuri în cercuri se roteau

să-mi ceară-n vremuri să se-nchidă în apusuri

răzvrătite ape-adânc îşi răsuceau în noi sensurile

în vreme ce spre înălţ imi tu-mi curgeai

contrar înţelesurilor îmi despicam un

colţ de timp potrivit cu alegerile pentru un punct spre limpezimi

în înţ elepciunea parantezelor

dorinţă

rareori pleoa pele îmi salvează lumea închizând-o

pentru a- şi opri iscodirile

ce-ncearcă să-mi ispitească

fântâna privirilor.

mi-e teamă de adâncimile

ochilor tăi, în care raţ iuneami-ar pieri înecată, astfel că ,

deseori, mi te doresc

neîndrăgostită de mine

fiindcă, o ştiu prea bine

meriţi o iubire mai aleasă şi

mai înţeleasă de lumină ca a mea.

offline 4

e adevărat, timpul nevieţuit, trebuie să recunosc, ţi-ar putea părea cel puţ in

halucinant. realizezi că ar fi posibil să- ţ i gânde şti timpul în vreme ce l-ainăscoci şi pe al meu? închipuie- ţi cum ar fi să te las, pentru o vreme, să

colinzi prin mintea mea. te-ai amuza citindu-mi amintirile dintr-un capăt în

altul sau ai prefera să le amesteci printre alte plăsmuiri? câte gânduri ai muta

într-o joacă de colo-col o şi câte ai vrea mai apoi să aşezi la loc? pe câte le-ai

rescrie?

offline 5

încetam să te mai strig, lumile nostre deveneau încet paralele, astfel că, pe

cealaltă linie a semnelor, glasurile noastre nu se mai striveau auzite.

offline 6

nu ţ i-aş vorbi aici despre timpul obişnuit, cel material aş putea spune, pentru

că acesta, uneori, îmi dă senzaţia că ar putea fi atins, pipăit sau, oricum, cel puţin măsurat. îţ i povestesc acum despre timpul nevieţ uit, imaterial pe care,

probabil simţind că l -ai putea regreta , preferi uneori să nu îl trăieşti: ai,

evident, posibilitatea de a alege, poţi să încerci un altul pentru o altă trăire

sau, de-a dreptul, po ţi să închizi ochii timp de câtă vreme ai nevoie să curgă

netrăirea peste tine.

împăr ţ iri

de când te iubeam

învăţasem împărţirea la doi:

jumătate de lume pentru lume, jumătate de lume pentru noi;

o parte din mine întorcându-se

în tăcere din şoapte,

cealaltă parte

căutându-te prin glasuri de noapte;

jumătate de clipă aşezam lângă jumătate din clipa ta,

în felul acesta, laolaltă,

timpul nostru se-ntregea

-un ochi plângând după

vreo mângâiere pierdută,

un altul sclipind a dorinţă de femeie iubită-

dincolo de alb, ferestre de suflet,

efemere iluzii,

hrănesc prenumiri.

tăcerile albe din albe-nţ elesuri,

lacrimi de înger în abis legănate,

valsează-nghe ţ ând.mâinile mele întinse

aşteaptă...

offline 7

imaginează- ţi un spaţ iu oarecare în care, de-a valma, sunt împrăştiate frânturi

de realitate, sfărâme de visuri, fragmente de sper anţe şi clipe netrăite încă sau

poate chiar dezamăgiri ori crâmpeie de tristeţe. tu, creator de prezent, aspiră

în piept via ţa, dar ai grijă, imaginea viitorului tău va consta în direcţ ia sprecare î ţi vei îndrepta selecţ ia adunărilor necesare pentru a- ţ i orândui vremea ce

va să vină. nu uita că ai în faţă un haos care, după trecerea prin aspiraţ ie se

va orândui într-un linear trecut acceptat: trecutul alegerilor tale...

pustiu

rătăceam căutări prin pustiu; biciuit de soare, măcinat de nepriceperi

sfâşiat de cactuşi – înţelegând că nisipul aspru al

sufletului tău nu-mi poate

fi mângâiere paşilor gândului meu pustiu – câte aşteptări în secunde moarte

şi câtă irosire de timp să-n ţ eleg acest

întins pustiu înălţat către cer

– cum ar putea sâmburi să-ncolţească în deşert?

am uitat, de ce-am uitat? că-n goliciuni nu înfloresc iubiri.

zăpezi

urme-n zăpadă, mers aplecat,

gândurile-n mine-ntorcându-mi-se

reci, îngheţate, pe drum înserat

offline 8

uneori, clipele ni se doresc întregite. obosind de rătăciri înalte, de plutire

nestrunită în neprevăzutul unui viitor incert, se visează orânduite în cercul

larg-rotitor al timpului măsurat. şi, pentru că nu se pot odihni în singurătate,

î şi caută înfometate de alegeri emoţia pe care să o simtă împlinită. abia atuncicând, de mână cu vreo trăire fericit ori nefericit găsită, se strecoară prin

prezentul realităţ ilor inter ioare dindărătul unor pleoape uşor tremurate, clipa,

de mână cu emoţia, se poate aşeza liniştită în şiragul prenumirilor,

pref ăcându-se trecut.

când aşteptându-te la margine de lume,de neatent şi aplecat spre gânduri

am păşit dincolo de ea;

când ceasul în mine se-ntregise,

o altă lume închizându-mă

se deschidea; când răsturnat,

cerul plumbuit se revărsase pe pământ. cândîngenunchiaţi rugător,

îngeri izgoni ţi îşi atârnau înglodate

aripi în noroi – iar cenuşiul atotcuprinzător

era purtat de vânt;

gând străveziu, căutări înalte,

copacii cu rădăcini înălţ ate a implorare,crengi scormonind după mângâieri

în pâcl ă;

pierdut în alte

rătăciri , când frământări,

căderi în sine,

sinele golit de înţ elesuri,orbecăieli, ezitări,

negări,

oglinzi nealiniate,

cenuşiu din nou,

gânduri încărunţite de aşteptări -

de-atâta cenuşiu, orbiri

când marea îţi răzvrătea

valurile-ntoarse dinspre ţărm,

paşii noştri

ştergându-se din

amintirile nisipului - nisip încenuşat.

când privirile tale

se aruncă în gol. şi dor şi dorcercuri neînchise,

gând alungat

înţ elegeri

semnificaţii adunând către păstrare

în tainică-nchisoare-nnegurată

uităm în beznă înţ elesuri, oare?

- sau poate, nu, dar, nerostite, le culegem

spre înţ elegeri interioare.

treceri

călător prin viaţ a mea,

hoinărind ades prin vise, noaptea strecurat în gânduri

spre zadar de tine-nchise...

mai opream în câte-o gară,

ca, iubind nemăsurat,

să renasc în vreo poveste scrisă-n suflet însetat...

trecător prin viaţ a ta,

meteor aprins de stele,

hoinărind ades prin gânduri

şi prin dorurile mele.....

numărătoare

nu ştiu ce mi-a venit de dimineaţă,

dar, aşa, deodată,

am început să-mi număr zilele:

deopotrivă pe cele trăite,

rânduite celor doar visate,

separate cu o linie punctată, de astea,

încă-mi rămase;

dimineţi lângă dimineţi,

seri însingurate lângă seri alăturate,

subţire graniţa de noapte în visul tău de nopţile cu tine-n vis,

fiecare clipă trăită sau sperată, la rând cu cele neclipite încă, însă la final mi-a dat un rezultat,

sigur greşit:

zilele-mi erau fără de soţ.

am reluat, calm, numărătoarea de la început,

de data asta pe sărite, din doi în doi

- gândind că aşa ar fi mai uşor ca zilele mele să- şi găsească perechea-,

dar rezultatul a fost egal cu impar:

una dintre zile îmi râmânea mereu ultima.

târziu în noapte, pentru că mi se lăsaseră negurile,

am sunat la uşa gândurilor tale:

- ştii ceva de zilele mele? - te-am întrebat speriat, -

pentru că zilele mele nu-mi mai sunt toate ieşite la numărătoare!

- ai uitat, mi-ai răspuns zâmbind,

eşti aşa de împrăştiat încât nu mai ţii minte

că ai lăsat la mine o parte din ele;

uite, aici, în sertar,

am aşezat dimineţi zâmbitoare

bune de leac pentru clipele în care te vei trezi năuc, holbându-te la vreo după-amiază goală;

în celălat sertar ai puse la păstrat

zile albe pentru zile negre,

nopţi senine pentru nopţile fără de lună;

înserările din partea ta dreaptă,

le-am rânduit cu grijă lângă serile ţinându-mă de mână.

- ai dreptate, am rătăcit amintirile, dar vezi,

poate că nu a fost o idee prea bună,

deoarece,

mi-e teamă că, în mine, zilele mi-au rămas

prea puţine.

offline 9

zâmbeşte doară până când , din suflet, sufletul se luminează , visează până ce la

rându-i, în realitate visul se creează.

tăceri

tăcerea de soi, tăcerea de rând,

tăcerile mele la tine în gând,

gândurile tale la mine-n tăceri,

gândul de astăzi, gândul de ieri...

gândul de rând, t ăcerea de soi,

gândurile noastre tăcute în noi,

la mine în gânduri tăcerile tale,

gândul pe margini, tăcerea pe cale...

gândul de ziuă, gândul de seară,

gândurile tale tăcere să-mi ceară,

tăcerile mele tăcute în gând,

tăcerea de soi, tăcerea de rând...

mărului

cu dulce glas în dulce grai

să gust din

mă-mbiai

dialoguri interioare

atunci când depărtările te invadează,

aşterne- ţ i în scris gândurile,

oricare ar fi ele; scrie atent,

scrie încet,

scrie apăsat,

de parcă timpul ar curge prin de getele tale.

aşează ca iniţială, cu majusculă,

o sonantă bilabială, fără de care nu ţ i-ai fi putut striga

zămislitoarea- ţi de viaţă;

asociază-i o

închisă anterioară din triunghi,

înjumătăţită însă

pentru că o vei împlini cu o alta, semănândă, însă mijl ocie de data aceasta.

nu uita de cratimă, între ele uşor strecurată,

astfel o să ai un scris pisicesc.

faci o pauză de-o privire în tine,

tragi aer în piept şi, pentru a contura litera ce vine,

lasă-l să explodeze într-o dentală

(aici m-aş putea juca de-a margareta

– surdă/sonoră, surdă/sonoră...)

lasă gluma, este, clar, sonoră

ca să nu se rătăcească semnificaţ ia;

pentru posterior-mijlocia ce o să vină,

ai grijă să nu rotunjeşti buzele franţ uze şte, ci

lasă libertatea unei uimiri încercuite;

l a final adaugă o lichidă vibrantă

pentru care ai exersat din greu în copilărie;

acum, pentru că tot ce a fost mai greu a trecut,

scrie repede şi eliberează-te cu un ultim efort

– de tine –

(nu a fost greu, trebuie să recunosc...)

dialoguri improbabile

- ruperi de ritm, deziluzii...

„calea spre fericire urcată alături de Sisif”

- gânduri străvezii, disimulare, negări, dezacorduri cu sinele... „doruri risipite în depărtări de uitare flămânde”

- tăceri revărsate spre însingurare...

colţurile gurii lăsate

„crezi că ar suna exagerat: mi-e dragă tristeţ ea ta?”

- vezi, de asta mă temeam!

(ză)dărnicie

partea vizibilă a lunii

ţi-o dăruisem ţ ie, ca pentru mine

să o păstrez pe cea nevăzută; în felul acesta, îţ i puteam

urmări zâmbetul

crescător -descr escător,

după cum privirile mele

îţi luminau sau întunecau chipul, fără ca tu

să-mi po ţi zări , pe de-a-ntregul,

gândurile-mi alungate în

partea ascunsă a lunii.

lumini

palidă lumină, oraşul î şi arunca pata pe obrazul nepăsător al nopţii;

sfâşiat, întunericul îi lăsa ruşinate

dezgolitele-i bulevarde, în vreme ce, alături,

în beznă,

tăcerile se-mpleticeau alături de

năuci răzleţi căutători de înţelesuri.

dialoguri imposibile

solemnă, ziua işi strângea cu grijă fustele, atentă să nu i se vadă dede subturile;

de străluciri dezgolită,

luna işi ascundea în văluri faţa

ruşinându-se de privirile noastre

insistent-indiscrete;

adăugând fire de imaginaţie celor î nserat văzute,

noi răsuceam în depărtări poveşti

nespuse.

sfaturi

cred că nu e recomandat să consumi,

exagerând,

feliuţe de vis pe care să întinzi, încetişor,

miere de dor de ea;

începi să ai probleme de sănătate, zic,

pentru că altfel nu-mi explic de ce mii de fluturi îşi foşneau

azi-noapte

aripioarele prin somnul meu.

tăceri

tulburată, îţi aşezai uneori tâmplele

în ţesătura mea de cuvinte.

răbdător, eu preferam tăcerile

pentru a- ţi asculta în linişte gândurile.

răbdare

infinită rabdare mă-nsoţise de când

te-aşteptasem prin vieţile-nşirate la rând.

poate că nu ne ştiusem în toat e iubi,

fiind fie prea răi, poate bătrâni, ori copii,

dar, dacă azi nu îţi plac, ce-ai spune, tu, oare

de te-aş iubi mai frumos... în cea următoare?

neastâmpăr

plină de frământări,

îşi uitase necuprinsul,

îngenunchindu- şi, sfioasă,

valurile la picioarele tale.

înconvoiat de aşteptări,

Timpul

îşi încetinise

secundele, presărându-le

în calea paşilor tăi.

Neastâmpărat,

un zâmbet

îmi fluturase de pe buze,

oprindu-se pentru o clipă

să te privească în ochi.

întrebare 1

de ce nu mi-ai dat, Doamne,

ramuri în loc de mâini?

- mi le-aş fi înălţ at

înfrunzite către înălţ imi,

ştiind că, după ierni,

îmi vor reveni primăverile înmugurite -.

întrebare 2

de ce mi-ai dat,

Doamne,

suflet fără scoarţă,

să-l poată pătrundă apa ploilor

şi-a lacrimilor,

zâmbetul şi privirea

cum o mai duci,

îţi este bine? îţ i

aminteşti că mi-e atât de dor de tine?

ştiu, ştiu...

o să răspunzi

că e minunat...,

că nu e rău... că tu..., că eu...,

dar ştii?

departe

şi mie îmi e

la fel de greu.

părăsiri

în zadar cauţi iubirea,

nu o vei găsi aproape de tine.

priveşte dincolo de vară.

o vei găsi tremurătoare, tânguindu- şi visul

pierdut pe lângă

marginile de drumuri prăfuite,

unde te-ai găsit să o arunci ,

nefolositoare.

la cetate

pe drumul şerpuind, urcam către cetate.

copaci înnebuni ţ i ni se plecau-nainte,că toamna

le intrase prin suflete deschise.

cu feţ e-mbujorate de soarele tomnatic,

curteni se adunau la a prinţesei nuntă,

cu mare fast, străjerii,

plecau din halebarde.oglinzile-nşirate îşi răsfrângeau prin noi

luminile ceţ oase din vremurile-n care

îţi depănam, încet,

poveşti de mult nespuse.

iar tu tăceai...

copilării 1

subţirele glasuri mici,

degeţele de pitici,

tropăim picioarele să ne râdă soarele.

apropieri

spiralate, sufletele voastre se atingeau.uneori.

şi, cu toată raritatea evenimentului,

aveaţi grijă să vi le răniţ i.

temeinic.

furtuni

nu te-avânta spre largul privirilor mele;

acolo-aşteapt-ascunse

fulgerele furtunilor de vară,

iscate din seninul sufletului meu.

vino mai aproape, la ţărmul zâmbetelor calde,

unde apele mici, încet vălurite, te-or înconjura mângâietoare.

ridicări

grea şi udă, peste zboruri,

ceaţa mi se lăsa. crudă.

spre înălţ imi, visam mai greu...

amintiri

în dreapta munte, în stânga tuî ţi linişteai frământările-ascultând înfiorată

simfonia mângâierilor,

pe care degetele mele o dedicaseră

umărului tău delicat.

înt unericul, prăvălit peste văi,

îşi ascundea privirea,aruncată spre departe, către zilele în care ,

ştiai,

că muzica-mi ni se va lăsa

aşteptată.

anti răspuns

aprinse-apusuriadâncimi ascund.

nopţ i nedormite,

năruind năzuinţ e,

ape-adânci

aducând

amă giri,doruri din

drămuite dorinţ e.

de-atâtea ori ţ i-am strigat numele,

dar tu tăceai de parcă din tine se plămădeau tăcerile.

neînţelesuri 1

uneori, aş vrea

să mă joc prin gândurile tale,

răsfirându-le uşor

cu vârful degetelor,de parcă le-aş dor i torcând,

spre neîndepărtare de mine.

neînţ elesuri 2 ... alteori,

mă visez în visele tale,

răvăţindu- ţ i-le-n noaptea sufletului meu,

pe care tu mi-l înseninezi mai apoi,

dimineţ ile,

cu zâmbete...

neintelesuri 3

... deseori ne jucam

de-a neprivitul:

mă căutai în adâncimile oglinzilor;eu

te regăseam mult mai adânc, în

Ana din baladă

mi se zidise-n scrisuri

crescându- şi monastirea

din pietrele-mi pă gâne,

de risipite visuri.

apropieri

de te plimbam în seară,

este mai mult ca sigur

că te-aş fi prins de mână, însă vezi,

astfel, îmi eşti mult mai aproape fiindcă,

îmi eşti

păstrată-n suflet.

aşteptări 1

tu îmi zâmbeai de la o margine de lume,

eu te-a şteptam la celălalt capăt de timp...

speranţ e

am adunat în suflet vara- ştii,

căldura ei adunase picături din ploile iubirii -

încercând s-o trec, ghemuită,

peste iarna ce venea înviforată;

speram - ce zici,

ar fi fost cazul să sper?-că primăvara-i va dezmorţ i izvoarele.

trecere 1

mă-nchipui nepăsător,

strecurând,

printre stropi apăsători de ploaie,

gândurile-mi răzleţe aruncate

către un miez oarecare de noapte.

rugare

copac uitat de ve şnicie-n câmp, cu ramura de mult prea obosită-n invocări

mă lasă azi cu fruntea aplecată, sub

umbra- ţ i grea,

încet să odihnesc şi, dacă somnul

meu prea-ndelungat î ţi pare, nu mă trezi

ci-nvăluie-mă-n rădăcini, de- ţi pasăș i înspre lini ştiri, eu, rogu-te,

mă lasă.

tu te lăsai cu greu visată;

îţi era teamă ca, intrând

în visul meu,

să nu mai fii scăpată

şi viaţa toată s-o petreci visând.

iscodiri

mă iscodeşti pentru-a afla

cum ţi-ai putea petrece liniştită

o zi oarecare

– cu toate că ştii că nu-mi plac zilele astea,

aşa, doar obişnuite

(îmi par chiar obositor de prozaice),

iar eu mă-ntreb ce să- ţi spun

ca să- ţi fie totul desluşit

şi-mi dau repede cu părerea: dimineaţa,

să- ţi deschizi uşurel zâmbetul către soare,

astfel încât, înghiontit de colţurile gurii tale,

încet încălzit,

el să- şi urce grăbit cutreierarea

pe deasupra idealurilor noastre cotidiene- să nu uiţi să acoperi atentă, cu un văl subţire,

ochii stelelor pentru că, ştim,

acestea cu greu suportă o strălucire

mai importantă ca a lor.

mai apoi, despică- ţi ziua în

câteva felii subţiri: pe una acoper-o cu ceva miere de conversaţii,

pe al ta întinde puţină

dulceaţă de privire în gol.

pe altele te poţi delecta

stropindu-le cu bobiţe de imaginaţie -

ai însă grijă ca să aşterni deasupra fiecăreia

preţioasele ingrediente ale gândirilor abstracte

(cu o astfel de glazură,

crâmpeiele de zi vor fi mult mai savuroase);

mult mai târziu, după zenit,

zâmbeşte din nou soarelui – e nevoie spre a- şi aminti

ca, încet coborâtor, să lase loc înserărilor

(chiar şi celor din partea mea dreaptă)-; pregăteşte mai apoi vălul împopistrat de gânduri

să sclipească în lumina argintie

a păzitoarei nopţilor

şi închide uşurel ochii pentru a mă afla

în spatele pleoapelor adormite

unde, ca un hoţ de vise, m-am strecurat

(acolo mă ascund mereu atunci când,

căutându-mă, nu mă găseşti).

lasă-mă să- ţi răsucesc delicat

fuioar ele firave de alb şi de negru

pentru a le împletiîntr-un văl subţire,

în curcubeu impregnat,

spre a putea, liniştită,

să- ţi închei ziua ta oarecare...

copilării 2

o magie, doar magie!

îmi vreau tată iar şi iar

să îmi scoţi din pălărie

bombonici, prin ţ ese-n dar...

risipiri

risipeam lumini,aruncam în vânt clipele,

gândurile mele

- cioburi imprăştiate de-oglindă ,

scame de zi alergau spre apus

ca să-mi prindă

nopţi gonindu- şi adesea prin stele urmele.

aniversare

cu douăzeci de ani mai aproape de tine,

pentru că mă iubeşti

la fel de mult ca la-nceput:

Îţi mulţumesc fiindcă-ai acceptat,

fără umbră de îndoială,

să păşeşti alături de mine pe un drum

care se întrezărea, din începuturi, plin de încercări.

Î ţi mulţumesc pentru curajul de a- ţi risca viaţ a

spre a-mi naşte copiii,

pe care mi-i doream atât de mult să ne crească frumos

şi care-mi umezesc azi ochii de prea plină fericire. Îţi mulţ umesc pentru a şteptările lungi

din toate timpurile în care depărtările m-au ţ inut

în a şa de multe feluri altfel decât lângă tine.

Îţi mulţumesc pentru înţelepciunea de a mă pricepe

chiar şi at unci când, însumi, nici nu mai ştiam

cum m-aş putea înţelege cu adevărat. Î ţi mulţumesc pentru că ai crezut mereu

că drumul pe care te ţin de mână este cel bun,

cu toate că, uneori, eu aveam mari îndoieli

că am ales corect

pe care vom păşi împreună.

pentru toate astea,

pentru nop ţile nedormite şi plânse,

şi pentru tot atâte multe altele nespuse

îţi sărut mâinile asprite de muncă,

ochii încercaţ i atât de des de lacrimi

şi fruntea brăzdată de multele griji

rămase cu greu în urmă. Iar dacă „noi” însemnăm pentru tine

tot atât de mult cât „noi” răsună-n mine,

venind în faţ a ta şi îngenunchindu-mi sufletul,

te-ntreb:

ce-ai zice să ne fim alături pentru cel puţ in

încă tot atâta vreme?

înserări

înserăm mai devreme sau mult mai târziu ,

ne înserăm cu iubiri ori speranţ a,

înserăm cu-nadinsul sau fără să vrem ,ni se stinge-n privire dorinţ a.

de obicei,

înserarea ne învăluie din

partea mea dreaptă;

de aceea,

am mai tot timpul grijă

să păstrez o picătură de

lumină antisolară în

emisfera mea stângă

- evitând, în felul acesta,

rătăcirile

din nop ţ ile lungi,care se îngrămădesc să-mi ascundă

marginea mea de lume-;

în partea ta de inimă,

soarele răsare de

mai multe ori pe zi,

astfel că zâmbetul tău se lasă ivit

mai des către-nserări.

î ngheţări

neînţelese răsfrângeri în îngheţate chemări

îndelungate-aşteptări în îngheţate cămări

nerăscolite tăceri în îngheţatele zări

cântare

unduitoar e cântare cărare- şi croia,

din inima ta, prin inima mea...

fruct oprit

apropiat,

la doar un gând distanţă,

un fruct dorit se legăna pe ram când umed de rouă

îşi deschidea surâsul,

înseninându-mi dimineţile;

doar picături de ploaie

îi umezeau uneori pleoapele,

coborându-i amar colţul buzelor, astfel că l-aş fi atins uşor, i-aş fi mângâiat speranţele,

cu teamă,

să nu-i strivesc mirarea;

rareori, întinzând mâna,

mă hotăram să-i aflu gustul -

dulce-amărui mi-l imaginam şi suav -dar mă retrăgam

în mine,

înfricoşat că o să-i consum misterul

fără de care nu ar fi fost întreg,

lăsându-mi doar privirea pe fereastră-mi.ascuns în mine,

oprit,

fructul îşi zâmbea norilor.

offline 10

neînţ elept neînceput de lume

din veacuri neajunse încă-n noi;

te e xploram ca pe o lume nouă,

te descopeream încetcu mâinile,

cu gândurile,

te dezveleam în vis.

plăsmuiri

din răzvrătite sensuri

trecute prin lumina

aprinselor apusuri

în versuri desluşite,te plăsmuiam noemă,

fărâmă de femeie,

în nevisarea mea.

din frământate mâini

cu pulbere de suflet şi nenăscute spuneri

de ne-nţ elese gânduri,

te plămădeai părere

cu necrozate aripi

în noaptea sinelui.

din tremurată clipă

în împietrite inimi

răzbită prin tăcerea-i

nerevărsată-n ură,

te-nchipuiai himeră

răsfrântă din oglindă

în nelumina cui?

din sfâşiată pleoapă

desprinsă din nelocu-i

cu strigăte flămânde

de necrofage păsări, te născoceai nălucă ,

în goala nepăsare

a neprivirii lui.

încredere

eu figuram în piesa ta de teatru pe care cu migal-o construiai, având un rolmai mult decorativ - în rolul meu mărunt de ultim vorbitor, vreo două vorbe-n

gură îmi puneai- dar eu, la rândul meu ascultător, le tot rosteam de câte ori c-

un deget, îmi iară aminteai că în didascalii vorbesc şi, fericit că nu te

plictisesc, î n restul timpului dădeam din cap atent, zicând că astfel o să- ţ i par

inteligent.

începuturi

tu, temătoare,

venind dinspre noapte spre zi,

îţi lăsai descoperite zâmbetele

în lumina iscoditoare a soarelui.

eu, încrezător,

veneam dinspre lumină către tine, pierzându-mi gândurile

în împletitura ta de vise.

cuvinte

deseori

ne simţ im

stăpânii cuvintelor:

le prelucrăm cu măiestrie,

pentru şlefuire,lovindu-le uşor de marginile minţ ii.

le ascuţ im delicat,

cu aten ţ ie,

astfel ca să poată

străpunge,

lent şi cu precizie,între a cincea şi a şasea coastă.

(mai apoi, ne putem simţ i grijulii,

asemeni celui întinzând, către buze arse,

un burete în vârf de lance)

uneori,

grăbiţ i şi nerăbdători să lovim,lăsăm zisul brut

necizelat,

aşa cum l-a imaginat

întâivorbitorul

şi izbim cu el,

năucitor, fără milă ,

moalele capului celui interpus

spre nefericire-i

între noi şi perfecţ iuni.

alteori înfăşurăm spusele,

precum şarpele

acelui care ne voia coborâţ i

din înalturi, şuierând mângâietor îndemnuri

î nspre speranţele şovăitoare

ale amar-visătorilor.

când şi când,

aruncăm neglijent flecărerile

de pe un umăr pe celălalt sfidând gravitaţia cotidiană ,

plimbând pe estrada

luminată de vreo privire rătăcită

pa şii de top-model

ai vreunui gând decupat din tipar.

rareorirecităm răbdători

calde picături

de suflet

curgânde către

apele ochilor

celor carene privesc cu nesa ţ .

nopţ i

nopţile mele, aşezate în genunchi,

înălţau tăcute incantaţii spre stele.

tremurător, în mantia-i de neguri,un vis fugar pe-o stâncă odihnea.

înterogaţ ii

te-ai întrebat

ce se întâmplă când, întorcându- ţi spre miazănoapte

zâmbetul,

laşi ceaţa să cuprindă

orbitor

amintirile unui cândva netrăit

încă, speranţele întoarse

ce-ar fi putut exista,

frânturi din visele uitate până-n dimineaţă

pe care, neştiut, uneori,

le prefaci în realităţi?

de ce nu- ţi laşi lumina să răsară?

vis comun

mai deunăzi îmi spuneai că,

de o vreme,

zilele- ţi par mohorâte,

monotone sau doar

plictisitor de comune

şi, fiindcă nu reuşesc să ţ i le decorez

cu întorsături de emoţii,

un ton uşor acuzator:

zici că, în astfel de zile,

cu greute mai poţi simţi frumoasă şi chiar

nu mai ştii

nici zâmbi, nici visa.

zâmbetul urcă din frumuseţea interioară,

ţi-am răspuns,

şi piere odată cu ea, dar numai noi decidem când se întâmpl ă asta,

însă,

de nu- ţi mai regăseşti visele, m-aş oferi

să- ţi împrumut un vis

- l-ai numi pe acesta, oare, vis comun?-

sculptură

părăseşte- ţ i gândul, Ioane,

lasă- ţ i visul nevisat

a trecut vremea în care

te-a şteptau fetele-n sat

ieşi afară, ia toporul şi

croindu- şi trup (din semne) scrijeleşte-n lemnul moale

din blesteme chip pesemne

rotiri

croncănitoare gânduri flămânde de concret

în strânse cercuri albe de lungi rotiri abstracte

fin segmetând oţelul privirilor tăioase şi reci şi goale,-n cale se rânduiau în şir.

înţ elegeri

atunci când părinţ ii mi s-au luat de mână

şi au plecat pentru a- şi trăi împreună veşnicia, abia atunci am realizat ceînsemnă în adevăr, niciodată.

gândeşte cum ar fi să nu mai vezi vreodată pe cei pe care îi iubeşti. în ţ elegi ce-

ar însemna?

iubeşte de parcă niciun mâine nu ar mai fiinţ a

t răieşte- ţi emoţiile fără a ţi le scutura la pământ ,

consideră-te vrednic de a- ţ i iubi viaţ a.

se făcea că-mi vorbeai din nou, mamă, -

cu teamă, cerurile te-a şteptau încă deschise -

buzele tale îmi şopteau însetate: apă!

şi îţ i întorceai privirile închise.

eu te strigam din tot întregul meu,

tânguitor doar : Mamă! Mamă!

şi te rugam să îmi rămâi mereu.mă prinzi de mână şi apropiindu-mă de tine

strângând uşor îmi spui încet doar : lasă!

copilul meu, fii liniştit, aici mi-e bine.

întinde mâna, tată, mă prinde şi mă-nalţă

aici îmi pare lumea-atât de strâmtă încă şi-i rece în tăcerea- ţi ce nu îmi mai cuvântă.

interior

îţi aminteşti? cu grijă

îţ i aranjam baticul,cu grijă de trezire ,

cu mâini uşoare capul

ţi-l doar mişcam uşor

din netreziri spre mine

în către tulburarea

adâncului tău somn ,dar ochii tăi rămân

întorşi mereu spre tine

şi nu-mi spui, mamă , unde,

şi dacă

ţ i-am gre şit.

nopţ i

sfâ şiată cu gheare de lumină,

noaptea îţi flutură zdrenţuită visele

o mână-mi înşiră spre mâine întinsele

chemări ce înc-O aşteaptă să vină.din vremea-n care încă îmi zâmbeai,

zâmbind a viaţ a, nu zâmbind a moarte,

din vreme-aceea, M amă, mi te întorceai

ca mâna ta de mână să mă poarte.

rugăminte

fă-mă, mamă, iarăşi bob şi mă pune la-ncol ţ it

poate- ţi cresc în mine aripi

de mă nasc neprihănit .

lasă-mă doar , mamă, semn

şi mă strânge încriptat,

uită-mă să nu mă nasc să- ţi rămân îngemănat

Cel mai greu, la începuturile copilăriei, mi-a fost să vorbesc. Pentru mine nu

cred că aşa ceva însemna mare lucru, dar, ceva mai mult timp durând această

stare , îngrijorarea părinţ ilor mei cre ştea, astfel că, pe la trei ani, făceau

eforturi serioase pentru a mă convinge să s pun ceva: „mamă”, „tată” sau

doar măcar „ gâgă” (pentru ei, dar nu şi pentru mine, asta însemna un fel de

gâscă ce ar fi trebuit să iasă din gura mea). Am vorbit atunci când am vrut saucând am avut nevoie, folosind însă cuvinte întregi: „gâsca” pentru mine era

gâscă şi am insistat să ştie acest lucru şi cei din jurul meu. Mai târziu, după o

vreme în care nu m-ar fi dezlipit nimeni de lângă fustele mamei, tăcerea mea

se înlocuia, încet, cu o formă de izolare. Autoizolare. Retras în vreun loc

preferat, îmi jucam lini ştit imagina ţia, nerăspunzând nici la chiar chemările

speriate ale mamei. O lini şteam mai târziu, explicându-i că mă doar jucam, fusesem atât de cuminte... Odată începând să vorbesc, mi-a fost greu să învăţ

să tac. Puneam întrebări, îmi exprimam mereu opinia, de a şa natură încât,

sunt convins că la un moment dat devenisem foarte obositor. Poate că cei din

jurul meu aveau acum ocazia să regrete că încercaseră să mă trezească din

muţenia mea iniţială. Mai târziu am învăţ at..., dar asta este o altă poveste.

Dialoguri Improbabile_Cristinel Degeratu

Documents

Transcript of Dialoguri Improbabile_Cristinel Degeratu

Grigore Cel Mare - Dialoguri Despre Moarte

Gherasim Putneanul şi Constantin Hrehor - Tămâie şi exil - dialoguri despre pribegia fraţilor

Gitta mallasz-dialoguri-cu-ingerul

Platon - Banchetul Dialoguri-04

Andrei CODRESCU, Miracol şi catastrofă. Dialoguri cu Robert Lazu ...

Dialoguri cu-parintele-arsenie-papacioc

Părintele Platon Popovici "Dialoguri despre Facerea lumii" I

Dialoguri Cu Parintele Arsenie Papacioc

Mircea Degeratu Aron Petru Sergiu Ioniţă scafandrului.pdf · Mircea Degeratu Aron Petru Sergiu Ioniţă MANUALUL SCAFANDRULUI Omul va pătrunde în mare, el nu mai are de ales Jacques-Yves

Ramana Maharishi - Cautarea Sinelui. Dialoguri Despre Esenta Divina a Fiintei

78670492 Paul Valery Poezii Dialoguri Poetica Si Estetica 1

MIRCEA DEGERATU ARON PETRU - Centrul de Scafandri de respirat sub apa.pdfmircea degeratu aron petru Ştefan georgescu aparate de respirat sub apĂ matrix rom bucureşti 2003

Giovanna Borradori-Filosofie Intr-un Timp Al Teorii Dialoguri Cu Jurgen Habermas Si Jacques Derrida 09

4930076 Voltaire Candid Dialoguri Si Anecdote Filozofice

Ioannis Foundoulis - Dialoguri Liturgice (Vol. 2)

Dialoguri Despre Moarte - Gregore Cel Mare

UNIVERS STRATEGIC - UCDCiss.ucdc.ro/revista-pdf/us1.pdfUNIVERS STRATEGIC - Revistă Universitară Română de Studii de Securitate Nr. 1/2010 3 UNIVERS STRATEGIC To Professor Degeratu

Paul Valery - Poezii. Dialoguri Poetica Si Estetica (1)

ARHIMANDRIT ARSENIE PAPACIOC - DIALOGURI

Lazarev - 08 - Dialoguri