Prof. Drd. IONEL-DANIEL RĂDUIANUGrupul Şcolar Vlădeni, jud. Iaşi

Se află în partea centrală a României şi în interiorul arcului carpatic.

Limitele: N: CARPAŢII ORIENTALI (GRUPA NORDICĂ); N-V: DEALURILE DE VEST; V: MUNŢII APUSENI; S: CARPAŢII MERIDIONALI; E: CARPAŢII ORIENTALI (GRUPA

CENTRALĂ).

Fig. 1. Depresiunea Colinară a Transilvanie

i

N-V

V

E

N

S

Grupa Nordică

Gru

pa

Centra

lă

1. Caracteristicile reliefului: este cea mai mare arie depresionară din

interiorul arcului carpatic; este o depresiune tectonică (s-a format prin

scufundare) şi a fost acoperită de mare (Marea Panonică) şi, în zeci de milioane de ani, râurile ce veneau din munţi au depus materiale aluvionare până au umplut-o. Astfel, au rezultat strate de mii de metri grosime ( peste 4.500 m), formate din gresii, marne, conglomerate, argile, nisipuri, pietrişuri, etc.

are un relief predominant colinar, altitudinile medii sunt de 500 – 600 m, dar urcă în est până la 1.000 m;

stratele sunt cutate, cu blocuri imense de sare (numite cute diapire) pe marginile din S, E şi V;

În centru stratele sunt uşor boltite, sub forma unor domuri gazeifere (conţin gaz metan), iar în N şi NV aceste strate sunt slab înclinate;

Altitudinea maximă: Dealul Becheci (Bicheş) – 1.080 m.

2. Subdiviziuni: A. Zona marginală:

în E - Subcarpaţii Transilvaniei – la contactul cu lanţul vulcanic din Carpaţii Orientali, cu relief asemănător Subcarpaţilor, situaţi la exteriorul lanţului carpatic;

în S – la contactul cu rama muntoasă a Carpaţilor Meridionali s-au format depresiuni submontane: Făgăraş (“Ţara Oltului”) şi Sibiu (“Ţara Cibinului”), traversate de Olt şi Cibin;

în V – la contactul cu Munţii Apuseni, există depresiuni şi culoare. Cel mai cunoscut şi reprezentativ este Culoarul Alba Iulia-Turda. Acestea sunt separate de dealuri izolate precum Dealul Feleacului (832 m).

În N – la contactul cu partea nordică a Munţilor Apuseni şi cu Carpaţii Orientali, există o regiune deluroasă, mai complicată şi fragmentată, aici remarcându-se Culmea Breaza.

Fig. 2. Praid - salină

B. Partea centrală, numită şi Podişul Transilvaniei

Relieful prezintă aspecte diferite faţă de zonele marginale:

dealurile sunt mai domoale, netede, numite coline; rocile au o structură boltită (ondulată), care au în adâncime

acumulări de gaz metan, numite “domuri”; datorită prezenţei rocilor moi (argile) apar frecvent alunecări

de teren; Podişul Transilvaniei are 3 subdiviziuni

transversale: PODIŞUL SOMEŞAN, în N şi NV, străbătut de Valea

Someşului şi afluenţii săi; CÂMPIA TRANSILVANIEI, în partea centrală, între

Someş (N) şi Mureş (S), cuprinzând o regiune de dealuri joase (450-550 m), dezvoltat pe substrat argilos (pe care s-au putut amenaja iazuri). Deşi are aspect deluros şi altitudini caracteristice dealurilor este numită “câmpie” datorită utilizării agricole.

PODIŞUL TÂRNAVELOR, în partea de S, între Mureş (N) şi Olt (S). Este cea mai întinsă subunitate, cu dealuri mai înalte în E (600-700 m) şi mai joase către S-V (400-450 m). Acest podiş este străbătut de Târnava Mică şi Târnava Mare. Cuprinde 3 subdiviziuni: Podişul Târnavelor propriu-zis, Podişul Secaşelor (în S-V) şi Podişul Hârtibaciului (în S). Lângă oraşul Sebeş se găseşte Râpa Roşie (rezervaţie naturală) sculptată pe un substrat variat (pietrişuri, nisipuri cuarţoase şi gresii), cu forme mai deosebite: coloane, turnuri, piramide – toate de culoare roşiatică (fig. 4).

Fig. 3. PODIŞUL TÂRNAVELOR: a. Alunecări de teren (glimee), b şi c. Dealurile din zona

oraşului Târnăveni

a

b c

Fig. 4. Râpa Roşie

Fig. 5. Dealurile Clujului şi Dejului

Podişul Târnavelor

Identificarea pe harta mută a subdiviziunilor - exemple

Câmpia Transilvaniei

Podişul Someşan

VĂ MULŢUMESC

PENTRU ATENŢIE!