Cuvântul vieții pe luna noiembrie

Post on 16-Jan-2017

452 views 2 download

Transcript of Cuvântul vieții pe luna noiembrie

CUVÂNTUL VIEŢIINoiembrie 2016

“Toate le pot în cel care mă întăreşte”

(Fil 4,13)

Există momente în care ne simţim bucuroşi, plini de forţă şi totul pare simplu şi uşor.

Alte dăți suntem asaltaţi de greutăţi care ne amărăsc zilele.

Pot fi micile nereuşite de a iubi persoanele care ne stau alături, incapacitatea de a

împărtăşi cu alţii idealul nostru de viaţă.

Sau vin asupra noastră boli, lipsuri economice, dezamăgiri familiale, îndoieli şi suferinţe

interioare, pierderea serviciului, situaţii de război, care ne strivesc şi apar fără vreo cale de ieşire.

Ceea ce apasă mai mult în aceste situaţii este să ne simţim constrânşi să înfruntăm singuri încercările vieţii,

fără spijinul cuiva capabil să ne dea un ajutor decisiv.

Puţine persoane au trăit cu atâta intensitate bucurii şi dureri, succese şi neînţelegeri, cum le-a trăit apostolul Paul. Totuşi el a ştiut să-şi continue misiunea cu curaj,

fără să cadă în descurajare.

Era un super-erou? Nu, se simţea slab, fragil, nepotrivit, dar poseda un secret, pe care-l dezvăluie prietenilor săi din Filipi: „Toate le pot în cel care mă întăreşte”.

Grecia, Filippi, i resti archeologici

Descoperise în viaţa sa prezenţa constantă a lui Isus. Chiar şi atunci când toţi îl părăsiseră, Paul nu s-a simţit

niciodată singur: Isus i-a rămas aproape.

El era acela care îi dădea siguranţă şi îl împingea să meargă înainte, să înfrunte orice adversitate. Intrase

cu totul în viaţa sa, devenind forţa sa.

Secretul lui Paul poate fi şi secretul nostru.

Toate le pot atunci când chiar şi într-o durere recunosc şi primesc apropierea misterioasă a lui Isus, care aproape se identifică şi ia asupra sa

acea durere.

Toate le pot atunci când trăiesc în comuniune de iubire cu alţii, deoarece atunci El vine în mijlocul nostru, aşa cum a promis (cf Mt 18,20), şi sunt

susţinut de forţa unităţii.

Toate le pot atunci când primesc şi pun în practică cuvintele evangheliei: mă fac să descopăr drumul pe care

sunt chemat să-l parcurg zi de zi, mă învaţă cum să trăiesc, îmi dau încredere.

Voi avea puterea de a înfrunta nu numai încercările mele personale, sau ale familiei mele,

dar şi pe acelea ale lumii din jurul meu.

Poate părea o naivitate, o utopie, atât de enorme sunt problemele societăţii şi ale naţiunilor. Şi totuşi „toate” le putem prin prezenţa Celui Atotputernic;

„toate” şi numai binele pe care El, în iubirea sa milostivă, l-a gândit pentru mine şi pentru alţii prin

mine.

Şi dacă nu se realizează imediat, putem continua să credem şi să sperăm în planul lui

Dumnezeu care cuprinde veşnicia şi se va împlini oricum.

Va fi de ajuns să lucrăm „în doi”, aşa cum învăţa

Chiara Lubich: «Eu nu pot să fac nimic în cazul acela,

pentru acea persoană dragă care este în pericol

sau e bolnavă, pentru acea situaţie complicată…

Ei bine, eu voi face ceea ce Dumnezeu vrea de la mine în această clipă: să studiez bine, să mătur bine,

să mă rog bine, să-i îngrijesc bine pe copiii mei…

Iar Dumnezeu va avea grijă să descurce acel scul, să-l mângâie pe cel care suferă, să rezolve acel

neprevăzut.

Este o muncă în doi în comuniune perfectă, care cere de la noi o mare credinţă în iubirea lui Dumnezeu pentru fiii săi şi îi oferă lui Dumnezeu însuşi, prin munca noastră, posibilitatea

de a avea încredere în noi.

Această încredere reciprocă face minuni. Se va vedea că, acolo unde nu am ajuns noi, a ajuns într-adevăr un Altul, care a făcut imens mai bine decât

noi».

Text de Pr. Fabio Ciardi OMI* * *

Comentariul Cuvântului Vieții este tradus lunar în 96 de limbi și dialecte, și ajunge la milioane de persoane din toată lumea imprimat sau prin intermediul

radioului, televiziunii sau via internet.Pentru mai multe informații accesați www.focolare.org

* *Acest PPS, e publicat in diverite limbi pe site-ul www.santuariosancalogero.org

“Toate le pot în cel care mă întăreşte”

(Fil 4,13)