Deşeuri periculoase

Curs 11

• Managementul deşeurilor periculoase este complex, necesitând numeroase cunoştinţe tehnice, dar şi legislative.

• Deşeurile periculoase au o mare diversitate, datorită compoziţiei şi proprietăţilor diferite, funcţie de ramura industrială şi substanţele / materiile prime din care provin.

• Un management eficient necesită înţelegerea numeroaselor şi complexelor acte legislative sub incidenţa cărora intră manipularea, stocarea, tratarea sau post- utilizarea deşeurilor periculoase precum şi a tehnologiilor de minimizare a acestor deşeuri.

• Substanţele şi deşeurile periculoase generează probleme serioase de securitate şi sănătate umană, dar şi pentru alte vieţuitoare şi afectează calitatea mediului înconjurător.

• Deşeurile periculoase provin din diferite ramuri industriale şi rezultă din substanţe chimice toxice, inflamabile, corosive, explozive, în general din substanţe poluante pentru factorii de mediu.

• Dacă aceste deşeuri nu sunt manipulate / tratate / stocate corespunzător pot produce importante prejudicii tuturor formelor de viaţă cu care intră în contact sau cu care pot intra, în viitor, în contact.

Definiţia deşeului solid periculos • Congresul American a promulgat, în anul 1976, în SUA,

primul act legislativ privind problema deşeurilor periculoase. A primit denumirea de Resource Conservation and Recovery Act (RCRA).

• Aceast act legislativ (RCRA) defineşte deşeul periculos ca fiind „un deşeu solid sau o combinaţie de deşeuri solide care, datorită cantităţii, a concentraţiei sau a caracteristicilor fizice, chimice sau biologice poate:

(a) – cauza sau contribui semnificativ la creşterea mortalităţii sau la o creştere în mod ireversibil a îmbolnăvirilor în rândul populaţiei

sau (b) – rezultă într-o cantitate substanţială sau posedă un

pericol potenţial asupra sănătăţii umane sau a mediului prin tratare, stocare, transport, depozitare sau gestionare.”

Definiţia deşeului solid periculos • Pentru dezvoltarea şi aplicarea practică a definiţiei

reglementate a deşeului periculos s-au folosit două tehnici diferite:

1. cuprinderea anumitor deşeuri specifice ca şi periculoase în liste de deşeuri specifice

şi

2. identificarea proprietăţilor unor substanţe care , dacă sunt prezente într-un deşeu, generează periculozitatea deşeului.

US - EPA a dezvoltat definiţia deşeurilor periculoase care încorporează atât listele de deşeuri, cât şi caracteristicile acestora.

Listele deşeurilor periculoase: avantaje

• Listele deşeurilor periculoase descriu deşeurile din diferite procese industriale, deşeuri din sectoare specifice ale industriei sau deşeuri de chimicale specifice.

• Un avantaj ar fi acela că, exsitenţa listelor uşurează

procesele de identificare a deşeurilor periculoase pentru pentru factorii de decizie şi control şi pentru cei interesaţi, în general.

• În acest fel, sunt necesare doar cunoştinţe despre originea deşeului, pentru a determina dacă este enumerat în liste, nefiind necesare analize de laborator. Prin compararea oricărui deşeu cu descrierile deşeurilor enumerate se poate determina uşor dacă deşeul este periculos.

Listele deşeurilor periculoase: dezavantaje

• Un dezavantaj al listei deşeurilor periculoase este lipsa de flexibilitate a acestora. Listele desemnează un deşeu ca fiind periculos dacă el provine dintr-o categorie sau clasă particulară, fără a lua în considerare compoziţia actuală a deşeului. Astfel, pot fi incluse uneori, în listele de deşeuri periculoase anumite deşeuri care nu generează o ameninţare semnificativă asupra sănătăţii.

• Pentru cazul industriei, de ex., este posibil să apară, în timp, îmbunătăţiri substanţiale ale proceselor de producţie, astfel că, deşeurile nu vor mai aparţine descrierii listei, în ciuda prezenţei unor constituenţi periculoşi.

• Descrierea caracteristicilor / proprietăţilor deşeului generat dintr-un anumit proces industrial poate fi complementară listelor de deşeuri periculoase, adresându-se cel mai mult deficienţelor metodologiei de enumerare a identificării deşeurilor periculoase.

Procedura de evaluare pentru deşeuri periculoase:

Cum pot şti că un anumit deşeu este periculos?

• Un anumit deşeu care ar putea fi periculos poate să se regăsească în una din următoarele categorii:

– deşeu considerat a fi periculos conform regulamentelor; de ex: Pb din bateriile acide, tuburile fluorescente;

– deşeuri care nu provin din substanţe considerate a fi periculoase; de ex: uleiul alimentar;

– deşeuri care necesită evaluare pentru a le putea categorisi ca periculoase sau nu; de ex: cerneala sau vopseaua (depind de componentele de bază, există la momentul actual vopsele acrilice/pe bază de apă care nu sunt considerate a fi substanţe periculoase).

Procedura de evaluare a deşeurilor periculoase Pas 1: Deşeul este definit in legislaţie ca fiind periculos?

Pas 2: Cum este categorisit deşeul în catalogul european al deşeurilor?

Pas 4b: Exista vreun motiv care indica deşeul ca fiind periculos (ex: s-au efectuat teste, analize)?

Pas 3: Se cunoaşte compoziţia deşeului sau ar putea fi determinată?

Pas 4a:Deşeul conţine substanţe periculoase?

PAS 5 - Deşeul are vreuna dintre proprietăţile periculoase cuprinse in clasificarea H1 - H14?

DEŞEU

RI

NEPERIC

ULO

ASE

DEŞEU

RI

PERIC

ULO

ASE

NU

DA NU absolut

Posibil periculos 1)

DA absolut (*)

DA

NU NU

DA

DA

NU

NU DA

1) Una sau mai multe substanţe componente depăşeşte concentraţia de prag

(nu conţ. comp. posibil periculoşi)

Pas1- Există deşeuri care pot să aibă proprietăţi periculoase, dar din cauză că nu sunt „deşeuri controlate” (adică nu aparţin categoriilor: industriale, comerciale, menajere) nu sunt cuprinse de regulamentele referitoare la deşeuri periculoase.

Principalele astfel de categorii sunt:

- deşeuri radioactive care nu deţin alte proprietăţi periculoase – şi care sunt guvernate de o legislaţiei specifică;

- efluenţi tehnologici şi emisii gazoase - reglementaţi mai degrabă ca şi poluanţi decât ca şi deşeuri;

- unele deşeuri rezultate din gospodăriile private, cu excepţia azbestului.

• Deşeurile din agricultură, mine şi cariere sunt în general deja clasificate, funcţie de periculozitatea sau nepericulozitatea lor. (Se regăsesc în lista Catalogului European al deşeurilor, respectiv în legislaţia românească - HG 856/2002).

• Solurile contaminate excavate pe parcursul desfăşurării proiectelor de remediere pot să fie cuprinse în categoria deşeurilor periculoase.

Pas 2- Catalogul European de deşeuri este lista fluxurilor de deşeuri divizată în 20 de capitole. Lista este adoptată la întreaga comunitate europeană, fiind periodic actualizată (similare cu cele din HG 856).

Sunt deşeurile admise absolut sau admise prin asimilare?

• Deşeurile periculoase sunt marcate cu asterisc. O simpla marcare cu asterisc este cunoscuta ca intrare absolută, adică încadrare iniţială ca deşeu periculos. Dificultate vine pentru deşeurile periculoase considerate aşa prin „asimilare”, nu direct, conform listei. De ex: – - 08 01 13*- nămoluri de la lacuri sau vopsele, conţinând solvenţi organici sau

alte substanţe periculoase;

– - 08 01 14 – nămoluri de la vopsele sau lacuri altele decât cele menţionate la 08 01 13*

• Acceptarea ca deşeuri periculoase se referă la substanţele care conţin compuşi periculoşi. Există vopsele, apărute relativ recent pe piaţă, care nu au în compoziţie compuşi periculoşi sau au, însă, într-o concentraţie mult diminuată.

• Exemplificare: În secolele trecute în medicină a fost recunoscut faptul că „toate substanţele sunt otrăvitoare; nu este niciuna care să nu fie otravă. Doza corectă diferenţiază otrava de remediu” (Paracelsus, sec XV).

• În clasificarea deşeurilor este important a se înţelege: – ce înseamnă o substanţă periculoasă;

– ce concentraţie a substanţei periculoase trebuie să conţină deşeul pentru ca acesta să fie calificat drept deşeu periculos?

Pas 3 – Determinarea compoziţiei deşeului

• Procedura de clasificare depinde de cunoştinţele privind compoziţia chimică a deşeului. În cazurile în care deşeul e compus dintr-o singură substanţă sau un produs cu specificaţii externe existente, informaţiile referitoare la compoziţie sunt disponibile din start.

• În alte cazuri, însă, sunt necesare teste de laborator, prin procedee analitice care pot indica principalii compuşi prezenţi în deşeuri şi concentraţia lor individuală şi nu doar o simplă enumerare a elementelor constituente.

Pas 4 – Conţin deşeurile substanţe periculoase?

• Definiţia substanţelor periculoase derivă din legislaţia europeană de securitate privind chimicalele. Aproximativ 2000 din cele mai comune substanţe chimice periculoase sunt clasificate, existând în lista substanţelor periculoase, adică sunt sigur substanţe periculoase.

• Proprietăţile substanţelor periculoase: explozive, oxidante, extrem de inflamabile, foarte toxice, toxice, carcinogene (categoria 1,2,3), mutagene, toxice pentru reproducere, corozive, iritante, periculoase pentru mediu, senzorial periculoase (acestea nu sunt relevante ca deşeuri).

• În plus, substanţelor chimice le sunt atribuite numeroase fraze de risc, prin care indică în detaliu natura riscului, cum ar fi de ex:

– R 36 – iritant pentru piele;

– R 50 – foarte toxic pentru organismele acvatice.

• Categoriile de pericol şi frazele de risc constituie împreună forme ale clasificării. De ex: apa oxigenată (H2O2) este clasificată ca şi:

– O: R8 – oxidant: contactul cu diferite materiale combustibile poate cauza foc / incendiu şi C: R 34 – corosiv: cauzează arsuri.

• Totuşi nu este posibil ca toate substanţele periculoase să fie conţinute în listă, adică lista nu este exhaustivă.

• Exemplu: instituţii prin a căror activitate se produc cantităţi de substanţe neobişnuite (laboratoarele de cercetare) ar trebui să se refere la proceduri de testare şi clasificare care acompaniază Regulamentele de lucru cu substanţe chimice (CHIP Regulation – Chemicals [Hazard Information and Packaging for Supply] Regulation). Acest lucru va permite să se determine dacă substanţa este periculoasă şi dacă da, să i se atribuie categoria de pericol şi fraza de risc. Categorisirea ar fi solicitată specialiştilor laboratoarelor de chimie analitică. Baza de date a substanţelor chimice, parţial accesibilă pe internet, ar putea fi de ajutor.

Pas 5 – Au substanţele respective vreo proprietate periculoasă?

• Un deşeu poate conţine una sau mai multe substanţe periculoase, fără ca acestea să fie neapărat şi generatoare de riscuri. De exemplu: cantităţi extrem de reduse ale unor substanţe cancerigene cum ar fi PCB sau dioxinele sunt prezente peste tot în mediu. Este rolul legislaţiei să specifice concentraţiile peste care aceste substanţe prezintă pericol pentru sănătate.

• Pot apărea destul de uşor şi alte confuzii pentru producătorii de deşeuri, funcţie de regulamente şi regimul restricţiilor luate în considerare. De ex, un deşeu chimic particular poate fi clasificat ca „puternic inflamabil”, ceea ce înseamnă pentru transportator cerinţe specifice. În acelaşi timp, deşeul poate fi carcinogen, conform regulamentele de lucru cu substanţe chimice (CHIP), caz în care pentru cei care îl manipulează se cer alte măsuri de protecţie specifice.

• Regulamentele pentru deşeuri periculoase conţin specificaţii provenite direct din Directiva referitoare la Deşeuri Periculoase şi care pot să difere de Listele substanţelor periculoase, pentru deşeurile care nu sunt relevante.

Clasificarea deşeurilor periculoase în România

• PROPRIETĂŢI ale deşeurilor care fac ca acestea să fie periculoase

• H1. explozive - substanţe şi preparate care pot exploda sub efectul unei scântei sau care sunt mai sensibile la focuri ori frecare decât dinitrobenzenul; H2. oxidante - substanţe şi preparate care produc reacţii puternic exoterme în contact cu alte substanţe, mai ales cu substanţe inflamabile; H3.A. foarte inflamabile: - substanţe lichide şi preparate care au punctul de aprindere sub 21▫C (inclusiv lichide extrem de inflamabile); - substanţe şi preparate care se pot încălzi şi apoi se pot aprinde în contact cu aerul la temperatura mediului ambiant fără adaos de energie suplimentară; - substanţe solide şi preparate care iau foc cu uşurinţă la contactul cu o sursă de aprindere şi care continuă să ardă sau să se consume şi după îndepărtarea sursei de aprindere; - substanţe gazoase şi preparate care sunt inflamabile în aer la presiune normală; - substanţe şi preparate care în contact cu apa sau cu aerul umed produc gaze uşor inflamabile în cantităţi periculoase; H3.B. inflamabile - substanţe şi preparate lichide care au punctul de aprindere egal sau mai mare de 21▫C şi mai mic sau egal cu 55▫C; H4. iritante - substanţe şi preparate necorosive care prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea sau cu mucoasele pot cauza inflamaţii; H5. dăunătoare - substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate ori dacă penetrează pielea, pot produce riscuri limitate pentru sănătate;

Clasificarea deşeurilor periculoase în România

• H6. toxice - substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau dacă penetrează pielea, pot

produce riscuri serioase, acute sau cronice pentru sănătate şi chiar moartea;

• H7. cancerigene - substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate ori dacă

penetrează pielea, pot induce cancer sau creşterea incidenţei lui;

H8. corosive - substanţe şi preparate care pot distruge ţesuturile vii la contactul cu

acestea;

H9. infecţioase - substanţe cu conţinut de microorganisme viabile sau toxinele acestora

care sunt cunoscute ca producând boli pentru om sau pentru alte organisme vii;

H10. teratogene - substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă

penetrează pielea, pot induce malformaţii congenitale neereditare sau creşterea incidenţei

acestora;

H11. mutagene - substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate ori dacă

penetrează pielea, pot produce defecte genetice ereditare sau creşterea incidenţei acestora;

H12. substanţe şi preparate care în contact cu apa, cu aerul sau cu un acid produc gaze

toxice sau foarte toxice;

H13. substanţe şi preparate capabile ca după depozitare să producă, pe diferite căi, altă

substanţă (de exemplu, levigat), care posedă una dintre caracteristicile prezentate mai sus;

H14. ecotoxice - substanţe şi preparate care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate sau

întârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului înconjurător.

Caracteristicile deşeurilor periculoase

• Caracteristica deşeului periculos este proprietatea care indică posibilitatea unui deşeu de a cauza prejudicii majore sănătăţii sau vieţii oamenilor, vieţuitoarelor sau mediului. S-a încercat identificarea acelor caracteristici care atunci când sunt prezente într-un deşeu pot cauza moartea sau boala organismelor vii sau pagube ecologice.

• S-a decis că prezenţa oricărei caracteristici a deşeului periculos va trebui să fie detectabilă prin utilizarea unei metode de testare standardizată sau prin aplicarea cunoştinţelor generale ale proprietăţilor deşeurilor.

• Principalele caracteristici ale deşeurilor periculoase sunt: inflamabilitate, coroziune, reactivitate, toxicitate.

Frazele de risc utilizate: • R 34 – cauzează arsuri;

• R 35 – cauzează arsuri severe

• R 36 – iritante pentru ochi

• R 37 – iritante pentru sistemul respirator

• R 38 – iritant pentru piele

• R 41 – risc de vătămare serioasă pentru ochi

• R 46 – poate provoca anomalii genetice ereditare

• R50 – foarte toxic pentru organismele acvatice

• R51 - toxic pentru organismele acvatice

• R 52 – nociv pentru organismele acvatice

• R 53 - poate provoca efecte adverse pe termen lung asupra mediului acvatic

• R 54 – toxic pentru vegetaţie

• R 55 - toxic pentru faună

• R 56 – toxic pentru organismele din sol

• R 57 – toxic pentru albine

• R58 – poate provoca efecte adverse pe termen lung asupra mediului.

• R59 – periculos pentru stratul de ozon.

• R60 – poate altera funcţia de reproducere (fertilitatea).

• R61 – poate provoca efecte dăunătoare asupra copilului nenăscut, în timpul sarcinii.

• R62 – posibil risc de alterare a funcţiei de reproducere (fertilităţii).

• R63 – posibil risc de efecte dăunătoare asupra copilului nenăscut, în timpul sarcinii.

• R 68 – posibil risc cu efecte ireversibile.

Acestor caracteristici nu le sunt alocate toate proprietăţile periculoase. Deşeurile suspectate ca fiind explozive, inflamabile sau oxidante ar trebui testate (de ex: utilizând testul punctului de aprindere sau de inflamabilitate).

Deşeurile infecţioase sunt considerate a fi acelea care necesită izolare şi colectare separată, datorită proprietăţilor lor de risc infecţios: H9 – nu acoperă deşeurile clinice zilnice.

În unele cazuri deşeurile conţin mai mult decât o substanţă periculoasă cu aceeaşi clasificare (de ex: un amestec de acizi clasaţi conform CHIP ca fiind corosivi R35). Ar trebui însumate concentraţiile, dacă niciuna din concentraţiile individuale nu depăşesc pragul pentru ca deşeul să fie clasificat ca şi periculos? În acest caz da: „foarte toxic”, „toxic”, „dăunător” „corosiv” şi „iritant”sunt toate proprietăţi cumulative. Pe câtă vreme alte proprietăţi, cum ar fi „carcinogen”, „mutagen” şi „toxic pentru reproducere” sunt proprietăţi non-adiţionale. În acest caz se aplică regulile pentru proprietăţile adiţionale sau non-cumulative.

• Autoritatea de mediu recunoaşte circumstanţele apărute, unde nu este posibilă obţinerea unei analize detaliate a deşeurilor.

• În unele cazuri, deşeurile produse trebuie testate pentru determinarea proprietăţilor periculoase sau, în caz că nu este posibil, se foloseşte experienţa şi raţiunea pentru a evalua în ce măsură deşeul, posedă sau nu, una din acele 14 proprietăţi periculoase.

• Testarea pe animale ar trebui evitată! Autoritatea de mediu consideră că „nu este de aşteptat din partea unui deţinător de deşeuri să îşi asume faptul că un deşeu necunoscut ar fi periculos, fără măcar o testare de rutină a componentelor deşeului sau fără a exista vreo incertitudine în acest sens, provenită dintr-o sursă informală”.

Circumstanţe excepţionale:

• Departamentul de Mediu poate să clasifice un deşeu ca fiind periculos dacă acesta deţine una din cele 14 proprietăţi, H1 – H14. Contrar, un deşeu marcat cu asterisc poate fi clasificat ca non-periculos, dacă nu posedă niciuna din cele 14 proprietăţi (tot de către Departamentul de Mediu).

• În concluzie, evaluarea pentru intrarea unui deşeu în lista de deşeuri periculoase prin „asimilare” poate fi un proces complex, necesitând cunoştinţe de chimie şi aparatură de laborator. Micii producători de deşeuri, care nu deţin acest tip de resurse ar trebui să ceară părerea firmei cu care are contract privind preluarea deşeurilor sau a consultantului de mediu. În plus, testarea va fi absolut necesară dacă deşeul urmează a fi depozitat.

• Clasificarea substanţelor şi preparatelor periculoase în România se face la ora actuală după dupa Regulamentul 1272/2008 (care abrogă Directivele 67/548/CEE si 1999/45/CE transpuse la noi in HG 1408/2008 si HG 937/2010 ).

PRINCIPALELE PROPRIETĂŢI ALE SUBSTANŢELOR/ DEŞEURILOR PERICULOASE

Exemplificare:

Inflamabilitatea • Deşeurile inflamabile sunt cele care pot lua foc uşor la temperaturi

apropiate de temperatura mediului ambiant şi pot întreţine arderea. Multe vopsele, diluanţi, combustibili, diverse deşeuri industriale prezintă pericol de aprindere.

• Cele mai inflamabile deşeuri sunt cele sub formă lichidă. Se realizează teste standard privind determinarea punctului de aprindere. Testul punctului de aprindere determină temperatura cea mai mică la care un compus chimic se aprinde, când este expus direct la flacără.

• Multe deşeuri în formă solidă (ex: lemn, hârtie) se pot aprinde şi pot întreţine arderea, însă aceste deşeuri nu au fost reglementate ca deşeuri inflamabile.

• Un deşeu poate fi periculos datorită inflamabilităţii dacă se poate aprinde spontan, în condiţiile mânuirii normale şi poate arde aşa de puternic, încât să genereze un pericol. Deşeurile inflamabile sunt printre cele mai comune deşeuri periculoase.

• Conform US EPA, un deşeu poate fi considerat periculos prin inflamabilitatea sa dacă:

• Este un lichid cu punct de aprindere sub 60°C (140°F), cu excepţia soluţiilor apoase cu conţinut de alcool sub 24 %;

• Este o substanţă non lichidă capabilă, în condiţii normale să prezinte combustie spontană şi susţinută;

• Un caz sub presiune cu proprietăţi inflamabile;

• O substanţă oxidantă.

Coroziunea

• Deşeurile corozive sunt deşeuri acide sau deşeuri alcaline care pot coroda sau dizolva uşor metale sau alte materiale. Ele sunt de asemenea, printre cele mai comune deşeuri periculoase (larg întâlnite). Deşeul de acid sulfuric din acumulatorii auto reprezintă un exemplu de deşeu coroziv.

• Se utilizează 2 criterii pentru identificarea deşeurilor periculoase corosive. Primul este testul pH-ului, prin care deşeurile cu pH ≥ 12,5, respectiv cele cu pH ≤ 2 sunt corosive. Un deşeu poate fi de asemenea corosiv dacă are abilitatea de a coroda oţelul într-un protocol specific al testului standardizat.

Reactivitatea

• Un deşeu reactiv este unul care explodează uşor sau, în general, reacţionează violent. Exemple obişnuite sunt deşeurile de explozibili.

• În multe cazuri, nu există o metodă de încredere privind testarea în vederea evaluării potenţialului unui deşeu de a exploda sau de a reacţiona violent în condiţii de manipulare obişnuite.

• Se utilizează anumite criterii narative pentru definirea celor mai reactive deşeuri şi permite celor care manipulează acest tip de deşeuri să judece cel mai bine dacă un deşeu este suficient de reactiv pentru a fi reglementat ca atare.

• Acest lucru este posibil datorită faptului că deşeurile periculoase reactive nu sunt foarte comune, iar cei care le manipulează sunt bine pregătiţi pentru acest tip de activităţi.

Reactivitatea

Un deşeu este reactiv dacă îndeplineşte oricare dintre criteriile următoare:

• poate exploda sau reacţiona violent când este expus la apă sau în condiţii de manipulare normale (în atmosferă);

• poate crea fumuri sau gaze toxice când este expus la apă sau în condiţii de manipulare obişnuite;

• îndeplineşte criteriul pentru clasificare ca şi exploziv în privinţa regulamentelor de transport.

Toxicitatea • Termenul de toxicitate se referă atât la caracteristica

deşeului de a fi toxic, cât şi la testele de levigare uilizate pentru caracterizarea unui deşeu.

• Procedura de testare constă în simularea producerii levigatului ce ar putea rezulta în situaţia depozitării deşeului.

• Levigatul este apoi analizat pentru a i se determina conţinutul în substanţe periculoase. Dacă substanţele toxice sunt în concentraţii mai ridicate decât pragurile legiferate, deşeul este clasificat ca fiind periculos.

Toxicitatea

• Scurgerea compuşilor toxici din deşeurile depozitate în rampele de deşeuri în cursurile apelor de adâncime cu caracter potabil este o modalitate sigură de expunere a populaţiei la poluarea cu diverse chimicale rezultate din deşeurile industriale.

• În legislaţia românească testele de levigare se regăsesc în Ordinul 95/ 2005 privind stabilirea criteriilor şi proceduriilor preliminare de acceptare a deşeurilor în fiecare clasă de depozit (periculoase, nepericuloase sau inerte)

• Cel mai adesea, amestecurile de deşeuri periculoase sunt tot deşeuri periculoase şi trebuie gestionate ca atare.

• Nu este permis ca generatorul de deşeuri, să amestece deşeurile periculoase cu deşeuri nepericuloase sau să le dilueze pentru a le transforma în deşeuri nepericuloase.

• Din acest motiv, deşeurile rezultate prin tratarea, stocarea sau depozitarea deşeurilor periculoase sunt considerate tot deşeuri periculoase.

Categorii speciale de deşeuri periculoase

• Amestecurile de deşeuri periculoase

• Deşeuri rezultate din managementul deşeurilor periculoase;

• Deşeuri periculoase conţinute în substanţe care nu sunt deşeuri;

• Deşeuri radioactive în amestecuri de deşeuri;

• Deşeuri speciale pentru reciclare.

Evaluarea toxicităţii

Cauzează substanţele

periculoase în concentraţiile existente efecte adverse?

Evaluarea expunerii

Care este expunerea curentă şi

expunerea prognozată a sitului?

Evaluarea riscului generat de deşeurile periculoase

Care este incidenţa efectelor

adverse estimate asupra populaţiei?

Evaluarea riscului generat de deşeurile periculoase

Eliminarea deşeurilor periculoase în mediu

• Eliminarea în atmosferă a deşeurilor periculoase poate fi atât controlată cât şi necontrolată.

• Arderea deşeurilor în sisteme deschise nu este acceptată în legislaţie, însă, adesea pot să apară incendieri ilegale.

• Managementul deşeurilor periculoase reglementează atât generarea, cât şi tranziţia sau incinerarea acestora sau combustia lor ca înlocuitori de combustibil.

• Alte surse de generare a deşeurilor periculoase în atmosferă:

• automobilele, cu precădere cele vechi,

• sistemele vechi de refrigerare (generatoare de clorofluor carbon, CFC),

• diversele operaţii din agricultură ce implică depozitarea deşeurilor vrac, în sistem deschis, de unde rezultă substanţe volatile;

• evaporarea unor deşeuri din gama pesticidelor ;

• Industria chimică este unul din principalii generatori de substanţe periculoase în atmosferă;

Eliminarea deşeurilor periculoase în mediu

Principalele deşeuri periculoase eliminate în apă:

• Nitraţi

• Acid fosforic;

• Amoniac;

• Metanol;

• Detergenţi;

• Metale grele;

Rezultă în principal din: industria chimică, obţinerea primară a metalelor, ind.hârtiei, ind. alimentară etc.

Eliminarea deşeurilor periculoase în mediu

• Regulamentele privind tratarea primară a eluenţilor, standardele de calitate pentru eliminarea lor în reţeaua de canalizare sau în resurse de apă de suprafaţă solicită eliminarea sau distrugerea constituenţilor periculoşi din efuenţii deversaţi.

• Există, de asemenea, regulamante privind tratamentul nămolurilor rezultate în urma proceselor de epurare şi privind evitarea emisiilor în atmosferă de la staţiile de epurare a apelor.

Eliminarea deşeurilor periculoase în mediu

• Cantităţi impresionante de deşeuri sunt depozitate pe sol în condiţii mai mult sau mai puţin adecvate, generând astfel poluarea acestuia.

• În anii ’70 mare parte a deşeurilor periculoase au fost îngropate în sol. În anii ’80 începe să pedomine metoda depozitării pe sol. Abia în anii ’90 apare incinerarea ca metodă de tratare/ minimizare a deşeurilor periculoase.

Migrarea poluanţilor în mediu

• Constituenţii din deşeuri, adesea, nu afectează doar punctul de descărcare/ depozitare. Uneori poluarea mediului creşte prin creşterea concentraţiei şi a timpului de expunere.

• Impactul deşeurilor periculoase asupra mediului şi sănătăţii umane este dependent de mediul în care sunt descărcate deşeurile şi concentraţia acestora la descărcare.

• Constituenţii deşeurilor periculoase pot migra în mediu, atât pe calea aerului, cât şi prin apa de suprafaţă, apa subterană sau sol.

Managementul deşeurilor periculoase

• Constă în:

–Reducerea şi minimizarea cantităţilor de deşeuri;

–Metode de tratare a deşeurilor periculoase;

–Depozitarea deşeurilor periculoase în condiţii de siguranţă pentru mediu.

Reducerea şi minimizarea deşeurilor periculoase

• Multe dintre problemele privind deşeurile periculoase pot fi evitate chiar de la început, prin reducerea cantităţilor de deşeuri generate la sursă şi prin minimizarea cantităţilor produse (utilizarea proceselor de tratare care reduc cantităţile de deşeuri destinate depozitării).

• Modalităţi de reducere a cantităţilor de deşeuri :

– reducerea la sursă;

– separarea şi concentrarea deşeurilor;

– îndepărtarea resurselor de deşeuri.

• Cele mai uzuale modalităţi de reducere la sursă şi reducere a volumului sunt: substituţia materialelor, segregarea la sursă, reutilizarea, modificări de proces şi reciclarea.

Reducerea şi minimizarea deşeurilor periculoase

Există 4 moduri de reciclare: • Reciclarea directă, ca material brut la generator, prin

întoarcerea la materia primă a materialului brut care nu este complet consumat într-un proces de sinteză;

• Transfer ca material brut pentru alt proces; o substanţă care este produsă ca deşeu într-un proces, poate servi ca material brut pentru un alt proces, uneori chiar pentru o ramură industrială diferită;

• Utilizare pentru controlul poluării, de ex utilizarea unui deşeu alcalin pentru neutralizarea unui deşeu acid etc.;

• Recuperarea energiei, de ex de la deşeurile periculoase combustibile.

Metode de tratare a deşeurilor periculoase

• Câteva tipuri de deşeuri periculoase pot fi detoxifiate sau transformate în deşeuri mai puţin periculoase prin metode de tratare fizică, chimică, termică şi biologică.

• Tratarea deşeurilor periculoase poate fi costisitoare, însă poate servi şi la pregătirea materialului pentru reciclare sau depunere finală, într-o manieră care oferă siguranţă mai mare decât depunerea fără tratare.

Centrifugă – componentă a unui sistem de solidificare a deşeurilor periculoase

Metode de tratare a deşeurilor periculoase

• Metodele fizice de tratare dezvoltă diferite operaţii unitare pentru tratarea deşeurilor care se bazează pe proprietăţile fizice. Aceste operaţii includ următoarele:

– Separarea de fază: sedimentare, decantare, filtrare, centrifugare, flotaţie;

– Tranziţie de fază: distilare, evaporare, uscare, stripare, precipitare fizică (acest proces înseamnă obţinerea formelor solide dintr-un solvat într-o soluţie, ca rezultat al unei schimbări fizice în soluţie; de ex: răcirea soluţiei, evaporarea solventului, alterarea compoziţiei solventului);

– Transfer de fază: extracţie cu solvent, scurgere, sorbţie;

– Separare moleculară: proces de membrană (de ex: osmoză inversă, electrodializă).

Separarea gravitaţională a deşeurilor periculoase în conuri de separare

Adsorbţia pe cărbune activ într-un reactor de adsorbţie

• Metodele de tratarea chimică a deşeurilor periculoase depind de proprietăţile chimice ale constituenţilor deşeurilor, şi anume, de proprietăţile acido-bazice, de oxido-reducere, precipitare, complexare, reactivitate, inflamabilitate / de combustie, corosivitate şi compatibilitatea lor cu alte deşeuri.

• Comportarea chimică a deşeurilor se reflectă în diferite operaţii unitare pentru tratarea deşeurilor care se bazează pe proprietăţile şi pe reacţiile chimice.

• Operaţii pentru tratarea chimică a deşeurilor: – neutralizare acido-bazică, – precipitare chimică, – extracţie şi scurgere chimică, – oxidare/reducere, – hidroliză, – schimb ionic.

• Metodele de tratare termică a deşeurilor periculoase pot fi folosite pentru obiectivele:

reducerea volumului;

îndepărtarea substanţelor volatile, combustibile, substanţei organice mobile şi

distrugerea materialelor patogene şi toxice.

• Cel mai aplicat procedeu de tratare termică este incinerarea cu recuperarea energiei.

• Alte procedee de tratare termică pot fi piroliza şi oxidarea umedă.

• Metode de tratare biologică a deşeurilor periculoase sunt:

• biodegradarea, conversia deşeurilor periculoase la materiale anorganice simple (mineralizarea) şi la materialele biologice,

• tratarea aerobă a deşeurilor care utilizează bacterii şi fungi aerobi ce necesită oxigen molecular O2 (acest proces este bine adaptat la utilizarea unui proces cu nămol activ),

• tratarea anaerobă a deşeurilor (în care microorganismele degradează deşeul în absenţa oxigenului (comparativ cu procesul cu nămol activ aerat, digestia anaerobă necesită energie mai mică, producând intermediari de nămol mai puţini şi generează sulfaţi care precipită ionii metalelor grele şi produce gaz metan care poate fi utilizat ca sursă de energie). (Manahan, 1993).

• Au fost dezvoltate şi alte procese de tratare a deşeurilor periculoase, în special remedierea.

• Ex. procesul de barbotare a aerului este un proces de volatilizare „in-situ” pentru striparea compuşilor organici volatili din apele de adâncime.

• Fitoremedierea este procesul prin care se utilizează plante pentru remedierea solurilor contaminate la suprafaţă (Watts, 1997). Un ex. în acest sens este rapiţa care se poate cultiva pe soluri contaminate, prin faptul că poate supravieţui în condiţii de sol contaminat şi mai mult decât atât, poate decontamina solul poluat de metalele grele pe care acesta le conţine.

Depozitarea deşeurilor periculoase

• Chiar cu metodele de minimizare şi incinerare, nu este posibilă întotdeauna eliminarea completă a deşeurilor periculoase generate.

• Pentru a descuraja activităţile de depozitare, în special când există alte metode de tratare şi distrugere, multe state au impus limite stricte privind depozitarea deşeurilor periculoase.

• Astfel, anumite deşeuri trebuie să fie tratate sau stabilizate înaintea depozitării sau trebuie să îndeplinească anumite limite de concentraţie pentru constituenţii periculoşi.

• Deşi scopul principal al managementului deşeurilor periculoase este minimizarea cantităţilor şi prevenirea poluării, există deşeuri care, datorită cantităţilor mari sau unor proprietăţi specifice, nu pot fi tratate sau minimizate, singura soluţie rămânând, astfel, depozitarea în depozite conforme; aşadar depozitul rămâne singura opţiunea pentru un segment de deşeuri.

• Depozitarea deşeurilor periculoase nu este o opţiune atractivă, datorită pericolelor inerente asupra mediului implicate şi datorită responsabilităţilor viitoare privind monitorizarea comportării lor.

• În trecut nu au fost luate toate măsurile privind protejarea mediului (inclusiv din lipsa unei legislaţii corespunzătoare la nivel de ţară, dar şi la nivel mondial), motiv pentru care există în prezent multe spaţii cu deşeuri necontrolate şi abandonate care au necesitat curăţarea şi ecologizarea.

• Însă, cu selectarea corespunzătoare a spaţiului de depozitare, începând din faza de proiectare şi aplicarea metodelor operaţionale de siguranţă, depozitul, poate deveni, uneori, alternativa cea mai ieftină pentru un segment al deşeurilor periculoase.

• Selectarea spaţiului este o decizie anterioară proiectării, importantă pentru depozitul de deşeuri periculoase.

• În selectarea spaţiului sunt implicaţi numeroşi factori. În primul rând este iniţiată o evaluare geotehnică a locaţiei, cu sublinierea permeabilităţii, stabilităţii şi portanţei solului în zona respectivă şi bineînţeles a caracteristicilor fizico chimice şi biologice a deşeului.

• Un depozit garantat trebuie să aibă minim 3 m înălţime, separând baza depozitului de stratul de rocă şi de acvifer. Toate depozitele garantate trebuie să aibă de asemenea o căptuşeală dublă şi sistem de colectare a scurgerilor (levigatului) precum şi o reţea de foraje de monitorizare pentru apa freatică şi, de asemenea, un înveliş impermeabil, la finalizarea depozitării într-o celulă.

Depozitarea deşeurilor periculoase • Cele mai mari îngrijorări, din punctul de vedere al protejării

mediului, privind depozitele de deşeuri periculoase îl reprezintă generarea levigatului. Levigatul rezultă prin infiltrarea apelor pluviale prin depozit şi antrenarea / dizolvarea unor substanţe periculoase, în concentraţii variate şi cu diverse proprietăţi periculoase (corozive, toxice etc). Periculozitatea levigatului constă în probabilitatea infiltrării lui spre pânza freatică, cu posibilitatea de afectare gravă a calităţii acesteia.

• Depozitele de deşeuri periculoase moderne sunt dotate cu sisteme elaborate privind conţinutul, colectarea şi controlul levigatului.

• Aspectele de proiectare ale depozitelor deşeurilor periculoase includ: căptuşeala, sistemul de colectare al levigatului, celulele de segregare a deşeului şi acoperişul depozitului.

Depozitarea deşeurilor periculoase

• Acoperişul depozitului poate fi aplicat la spaţiile de remediere, unde este necesar controlul sursei contaminantului. Aceste învelişuri pot îndeplini una sau mai multe din următoarele funcţii: – izolarea deşeurilor periculoase tratate sau netratate pentru

prevenirea expunerii umane sau a animalelor,

– prevenirea infiltraţiilor apei meteorice în masa de deşeu care ar crea scurgeri contaminante;

– controlul eventualelor emisii de gaze din substratul de deşeuri;

– crearea unei suprafeţe de sol vegetal care poate suporta vegetaţia pentru stabilizarea haldei sau pentru a putea fi utilizată în alte scopuri.

Depozitarea deşeurilor periculoase • Acoperirile pot fi aplicate, de asemenea, la mase de deşeuri

foarte mari pentru care alte tipuri de tratamente ar fi impracticabile. Învelişurile pot fi mai mult sau mai puţin complexe, de la un strat singular de sol vegetal, până la sisteme complexe multistrat cu geosintetice, filtre din pietriş granular şi sol vegetal, funcţie şi de caracteristicile deşeurilor depozitate pe amplasament.

• Acoperirile depozitelor sunt parte din tehnologia de depunere, considerată, în general, o tehnologie a ultimei resurse în remedierea spaţiului ocupat de depozitarea deşeurilor periculoase. La proiectarea şi menţinerea în stare de funcţionare la parametriilor corespunzători şi prin monitorizarea lor în timpul funcţionării, închiderii şi post-închiderii, depozitele construite corespunzător pot izola corespumzător deşeurile, evitând ,astfel, expunerea mediului şi a organismelor vii pentru perioade lungi de timp.

• Căptuşelile sunt de asemenea proiectate în mai multe straturi, în aşa fel încât să poată reţine şi drena levigatul şi orice infiltraţii ale apelor meteorice prin corpul depozitului şi să realizeze izolarea completă a depozitului de stratul de sol - subsol de dedesubt.

• Depozitele de deşeuri periculoase sunt construite din

căptuşeli multiple, straturi rezistente la coroziune, straturi filtrante, sisteme de colectare al levigatului şi a oricăror eventuale scurgeri.

• Căptuşelile sunt constituite, în principal, din: argilă

compactată, straturi colectoare şi strat filtrant ce conţine şi sistemul de colectare al levigatului şi membrană geosintetică rezistentă la coroziunea deşeului periculos.

Transportul deşeurilor periculoase • Transportul deşeurilor periculoase este reglementat atât de

Agenţiile de Protecţie a Mediului, cât şi de Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi autorităţile răspunzătoare cu circulaţia pe drumurile publice.

• Deşeurile periculoase care sunt înlăturate de la sursă sunt transportate cu ajutorul unor mijloace de transport auto autorizate, pe drumurile publice, pe distanţe cât mai reduse (dacă e posibil < 160 km).

• O cantitate foarte mică de deşeuri periculoase este transportată pe linia ferată şi aproape niciodată pe cale aeriană sau fluvială.

• Transportul auto e cel mai utilizat, deoarece camioanele pot avea acces la cele mai multe locuri industriale generatoare de deşeuri; trenurile necesită facilităţi pentru linii secundare şi folosirea lor este eficientă numai pentru cantităţi foarte mari de deşeuri.

• Deşeurile periculoase pot fi transportate în camioane de marfă etanşe, ermetice, sigure, fabricate din oţel sau Al (funcţie de tipul de deşeu pe care îl transportă), cu capacităţi cuprinse între 7,6 şi 34 mc.

• Specificaţiile şi standardele pentru camioanele tip „tanc” de marfă şi containerele transportoare de deşeuri şi substanţe periculoase sunt incluse în actele normative în vigoare

• Traseele de transport sunt aduse la cunoştinţa autorităţilor cu minim 24 de ore înainte de efectuarea transportului.

• Toate transporturile de deşeuri periculoase au nr. de identificare furnizat de APM judeţeană.

MC-306 tank trailer for transporting combustible and flammable materials.

MC-310 tank trailer for transporting corrosive materials.

Standarde minime pentru managementul deşeurilor periculoase

• Indiferent de modul de gestionare al deşeurilor periculoase, operatorul trebuie să aibă personal calificat pentru manipulare şi spaţii conforme pentru depozitare (inclusiv temporară);

Pentru a satisface cerinţele legislative, operatorul trebuie:

• Să analizeze compoziţia deşeurilor înainte de a iniţia orice tratament, sau modalitate de depozitare temporară sau finală:

• Analizele de compoziţie trebuie să se realizeze cu anumită frecvenţă pentru a-i permite operatorului să aibă informaţii suficiente privind proprietăţile deşeurilor şi alegerea formei de management în conformitate cu cerinţele legislative;

• Să asigure măsuri de siguranţă pentru a preveni accesul persoanelor neautorizate sau al animalelor în zonele de depozitare temporară sau definitivă a deşeurilor periculoase; se includ aici plăcuţele avertizoare;

• Să asigure perfecţionarea periodică a angajaţilor, ce trebuie să cunoască în permanenţă cerinţele legislative şi noutăţile în domeniu pentru a asigura protejarea sănătăţii umane şi a mediului înconjurător;

•

• Să asigure gestionarea corespunzătoare a deşeurilor inflamabile, reactive, dar şi a celor incompatibile.

• Exemplificaţi! • ex: deşeurile inflamabile se ţin departe de orice sursă

de foc;

• Să se conformeze standardelor locale în vigoare (ţinând seama şi de vecinătăţi sau de cerinţele APM local);

• Să asigure construcţia depozitului, fie el şi temporar, în conformitate cu cerinţele în vigoare (impermeabilizarea bazei, colectare şi tratare levigat, sistem de detectare automată a scurgerilor etc.)

• Asigurarea posibilităţilor de tratament, depozitare temporară şi / sau depozitare finală;

• Asigurarea standardelor de depozitare pe termen lung;

• Monitorizarea apei subterane;

• Activităţi post-închidere;

• Necesitatea răspunderii financiare.

Important!

• Siturile contaminate din vecinătatea depozitelor de deşeuri periculoase necesită decontaminare;

• Costurile aferente sunt importante şi trebuie suportate de poluator;

• Decontaminarea arealelor poluate se poate realiza in-situ sau prin excavarea solului poluat şi decontaminarea sa în laboratoare specializate