Curs10_Deseuri periculoase

Deşeuri periculoase

Curs 10

Definiţia deşeului solid periculos

• În anul 1976, în SUA prima lege privind problema deşeurilor periculoase a fost trecută prin Congres. Această legislaţie a fost numită Actul privind Conservarea şi Recuperarea Resurselor (RCRA – Resource Conservation and Recovery Act).

• Actul privind Conservarea şi Recuperarea Resurselor (RCRA) defineşte deşeul periculos ca „un deşeu solid sau o combinaţie de deşeuri solide care datorită cantităţilor lor, a concentraţiilor sau a caracteristicilor fizice, chimice sau infecţioase pot:

• (a) – cauza sau contribui semnificativ la creşterea mortalităţii sau la o creştere în mod ireversibil a îmbolnăvirilor sau

• (b) – posedă o prezenţă substanţială sau un potenţial pericol asupra sănătăţii umane sau a mediului când sunt tratate, stocate, transportate, depozitate sau organizate în alt fel.

Definiţia deşeului solid periculos

• Pentru dezvoltarea definiţiei reglementate a deşeului periculos au fost folosite două mecanisme diferite: – prin cuprinderea anumitor deşeuri specifice ca şi

periculoase în liste de deşeuri specifice şi

– prin identificarea proprietăţilor unor substanţe care , dacă sunt prezente într-un deşeu, îi determină acestuia proprietăţi periculoase.

US - EPA a dezvoltat definiţia deşeurilor periculoase care încorporează atât listele de deşeuri, cât şi caracteristicile acestora.

• Deşeurile periculoase sunt definite pe baza

riscurilor asupra mediului legate de substanţa sau

produsul ca atare. Este recomandat sa se includă

toate riscurile legate de o substanţă sau un produs

când se face evaluarea riscului pentru mediu.

• Trebuie, însă, definită clar baza conform căreia o

substanţă este introdusa în categoria

"periculoasă" pentru a găsi soluţia optimă privind

tratarea şi eliminarea.

• De exemplu, deşeurile care conţin azbest sunt periculoase, datorită riscului pentru muncitori legat de poluarea aerului la manipularea deşeurilor, deşi nu creeaza riscuri pentru mediu atunci cand sunt stocate corespunzator pe o platforma de depozitare.

• Un alt exemplu: aparatele electrice și electronice, nu sunt propriu-zis periculoase, ca atare. Însă, când devin deșeuri, dezmembrarea și/sau dispunerea lor în mediu poate genera deșeuri și /sau emisii periculoase.

Listele deşeurilor periculoase

• EPA a studiat şi a enumerat sute de deşeuri periculoase provenite din deşeurile industriale specifice. Aceste liste sunt:

• Lista F – lista F desemnează ca deşeuri periculoase, deşeurile provenite din anumite procese industriale comune (liste nespecifice). Deşeurile din lista F pot fi împărţite în 7 grupe, depinzând de tipul operaţiei de fabricare sau industriale care le creează. – Ex deşeuri lista F: deşeuri de solvenţi, deşeuri provenite din

electroliză, deşeuri provenite din tratarea metalelor la cald.


• Principalele categorii de deşeuri din lista F sunt: – Deşeuri de tip solvent epuizat;

– Deşeuri de la galvanizare, electroliză şi alte operaţii de finisare a metalelor,

– Deşeuri care pot produce dioxine;

– Deşeuri din producţia anumitor hidrocarburi alifatice clorurate;

– Deşeuri provenite din conservarea lemnului;

– Nămoluri provenite de la tratarea apelor reziduale provenite din rafinarea petrolului;

– Levigat rezultat din surse multiple.


• Lista K – desemnează ca fluxuri de deşeuri periculoase provenite din anumite industrii specifice. Deşeurile din lista K sunt cunoscute ca deşeuri din surse specifice. Sunt 13 industrii care pot genera deşeuri din lista K: Conservarea lemnului; Fabricarea pigmenţilor anorganici; Fabricarea chimicalelor

anorganice; Fabricarea chimicalelor organice; Fabricarea pesticidelor; Fabricarea explozivilor; Rafinarea petrolului; Producerea oţelului şi fierului; Producerea primară a Al; Procesarea secundară a Pb; Fabricarea produselor farmaceutice veterinare; Fabricarea cernelii; Cocsificarea.

• Nu toate deşeurile provenite din cele 13 industrii enumerate sunt periculoase, ci doar cele specifice.

• Ex deşeuri lista K: lemn conservat, pigmenţi industriali anorganici , chimicale de natură organică

Listele deşeurilor periculoase • Lista P şi lista U – aceste 2 liste sunt similare prin aceea că

ambele conţin formulări pur periculoase sau comerciale ale câtorva chimicale nefolosite specifice.

• Pentru ca un deşeu să fie calificat ca deşeu enumerat în lista P sau U, trebuie să îndeplinească următoarele 3 criterii: – deşeul trebuie să conţină una din chimicalele enumerate în lista P sau în lista U; – chimicalele în deşeu trebuie să fie în forma unui produs chimic comercial, aşa

cum legislaţia defineşte acest termen.

• EPA a folosit listele P şi U pentru a desemna deşeuri periculoase constând din forme puternic concentrate sau pure a chimicalelor toxice cunoscute; aceste liste conţinând un domeniu foarte strâns de materiale periculoase.

• De ex: un pesticid nefolosit conţinând heptaclor ciclohexan pur este enumerat sub formă de P-059.


• Fiecare din aceste 4 liste desemnează de la 30 la câteva sute de deşeuri periculoase.

• Fiecare deşeu de pe listă îi este alocat un cod de deşeu, constând dintr-o literă asociată cu lista, urmată de trei numere.

• De ex: deşeurilor din lista F le sunt alocate codurile de deşeuri F001, F002 etc. Aceste coduri de deşeuri sunt o parte importantă din sistemul de reglementare.

• Alocarea codului de deşeu corect unui deşeu are implicaţii importante pentru standardele de management care se aplică deşeului.


• Se alocă un cod periculos fiecărui deşeu enumerat pe listele F,K, P şi U. Codurile periculoase indicând baza pentru enumerarea unui deşeu sunt: – T – toxic; – H – deşeu periculos acut; – I - deşeu inflamabil; – C - deşeu corosiv; – R - deşeu reactiv; – E – deşeu cu toxicitate caracteristică.

• Codurile periculoase alocate deşeurilor enumerate solicită reglementări în plus pentru gestionarea deşeurilor.

• De exemplu, deşeurile periculoase acute însoţite de codul periculos (H) sunt supuse unor standarde de management mai stricte decât cele mai multe dintre celelalte deşeuri.

Listele deşeurilor periculoase: avantaje

• Listele deşeurilor periculoase descriu deşeurile din diferite procese industriale, deşeuri din sectoare specifice ale industriei sau deşeuri de chimicale specifice.

• Un avantaj ar fi că listele uşurează procesele de identificare

a deşeurilor periculoase pentru agenţii deşeurilor industriale. Sunt necesare doar cunoştinţe despre originea deşeului, pentru a determina dacă este enumerat în liste, nefiind necesare analize de laborator. Prin compararea oricărui deşeu cu descrierile deşeurilor enumerate se poate determina uşor dacă deşeul este periculos.

Listele deşeurilor periculoase: dezavantaje

• Un dezavantaj al listei deşeurilor periculoase este lipsa lor de flexibilitate. Listele desemnează un deşeu ca fiind periculos dacă el provine dintr-o categorie sau clasă particulară. Compoziţia actuală a deşeului nu este o consideraţie suficientă pentru a categorisi deşeul în lista potrivită. Astfel, listele de deşeuri periculoase pot regla unele deșeuri ca periculoase, când nu este necesar, pentru anumite deşeuri care nu posedă o ameninţare semnificativă asupra sănătăţii / mediului.

• În cazul industriei, este de asemenea posibil să schimbe substanţial procesele, astfel că deşeurile nu vor mai aparţine descrierii listei, în ciuda prezenţei constituenţilor periculoşi. Caracteristicile deşeului periculos furnizează un complement important listelor, adresându-se cel mai mult deficienţelor metodologiei de enumerare a identificării deşeurilor periculoase.

Clasificarea deşeurilor periculoase în România

• PROPRIETĂŢI ale deşeurilor care fac ca acestea să fie periculoase

• H1. explozive - substanţe şi preparate care pot exploda sub efectul unei scântei sau care sunt mai sensibile la focuri ori frecare decât dinitrobenzenul; H2. oxidante - substanţe şi preparate care produc reacţii puternic exoterme în contact cu alte substanţe, mai ales cu substanţe inflamabile; H3.A. foarte inflamabile: - substanţe lichide şi preparate care au punctul de aprindere sub 21▫C (inclusiv lichide extrem de inflamabile); - substanţe şi preparate care se pot încălzi şi apoi se pot aprinde în contact cu aerul la temperatura mediului ambiant fără adaos de energie suplimentară; - substanţe solide şi preparate care iau foc cu uşurinţă la contactul cu o sursă de aprindere şi care continuă să ardă sau să se consume şi după îndepărtarea sursei de aprindere; - substanţe gazoase şi preparate care sunt inflamabile în aer la presiune normală; - substanţe şi preparate care în contact cu apa sau cu aerul umed produc gaze uşor inflamabile în cantităţi periculoase; H3.B. inflamabile - substanţe şi preparate lichide care au punctul de aprindere egal sau mai mare de 21▫C şi mai mic sau egal cu 55▫C; H4. iritante - substanţe şi preparate necorosive care prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea sau cu mucoasele pot cauza inflamaţii; H5. dăunătoare - substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate ori dacă penetrează pielea, pot produce riscuri limitate pentru sănătate;

Clasificarea deşeurilor periculoase în România

• H6. toxice - substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau dacă penetrează pielea, pot

produce riscuri serioase, acute sau cronice pentru sănătate şi chiar moartea;

• H7. cancerigene - substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate ori dacă

penetrează pielea, pot induce cancer sau creşterea incidenţei lui;

H8. corosive - substanţe şi preparate care pot distruge ţesuturile vii la contactul cu

acestea;

H9. infecţioase - substanţe cu conţinut de microorganisme viabile sau toxinele acestora

care sunt cunoscute ca producând boli pentru om sau pentru alte organisme vii;

H10. teratogene - substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă

penetrează pielea, pot induce malformaţii congenitale neereditare sau creşterea incidenţei

acestora;

H11. mutagene - substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate ori dacă

penetrează pielea, pot produce defecte genetice ereditare sau creşterea incidenţei acestora;

H12. substanţe şi preparate care în contact cu apa, cu aerul sau cu un acid produc gaze

toxice sau foarte toxice;

H13. substanţe şi preparate capabile ca după depozitare să producă, pe diferite căi, altă

substanţă (de exemplu, levigat), care posedă una dintre caracteristicile prezentate mai sus;

H14. ecotoxice - substanţe şi preparate care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate

sau întârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului înconjurător.

Procedura de evaluare a deşeurilor periculoase Pas 1: Deşeul este definit in legislaţie ca fiind periculos?

Pas 2: Cum este categorisit deşeul în catalogul european al deşeurilor?

Pas 4b: Exista vreun motiv care indica deşeul ca fiind periculos (ex: s-au efectuat teste, analize)?

Pas 3: Se cunoaşte compoziţia deşeului sau ar putea fi determinată?

Pas 4a:Deşeul conţine substanţe periculoase?

PAS 5 - Deşeul are vreuna dintre proprietăţile periculoase cuprinse in clasificarea H1 - H14?

DEŞEU

RI

NEPERIC

ULO

ASE

DEŞEU

RI

PERIC

ULO

ASE

NU

DA NU absolut

Posibil periculos 1)

DA absolut (*)

DA

NU NU

DA

DA

NU

NU DA

1) Una sau mai multe substanţe componente depăşeşte concentraţia de prag

(nu conţ. comp. posibil periculoşi)

Principalele caracteristici ale deşeurilor periculoase

• Caracteristica deşeului periculos este proprietatea care indică capacitatea unui deşeu de a fi o ameninţare suficientă pentru a cauza prejudicii majore sănătăţii / vieţii oamenilor, vieţuitoarelor sau mediului. S-a încercat identificarea acelor caracteristici care atunci când sunt prezente într-un deşeu pot cauza moartea sau boala pentru om, biotop sau pagube ecologice.

• S-a decis că prezenţa oricărei caracteristici a deşeului periculos va trebui să fie detectabilă prin utilizarea unei metode de testare standardizată sau prin aplicarea cunoştinţelor generale ale proprietăţilor deşeurilor.

• Caracteristicile deşeurilor periculoase sunt: inflamabilitate, coroziune, reactivitate, toxicitate.

Inflamabilitatea • Deşeurile inflamabile sunt cele care pot lua foc uşor, temperaturi

apropiate de temperatura mediului ambiant şi pot întreţine arderea. Multe vopsele, diluanţi, combustibili, diverse deşeuri industriale prezintă pericol de aprindere.

• Cele mai inflamabile deşeuri sunt cele sub formă lichidă. Se realizează teste standard privind determinarea punctului de aprindere. Testul punctului de aprindere determină temperatura cea mai mică la care un compus chimic se aprinde, când este expus direct la flacără.

• Multe deşeuri în formă solidă (ex: lemn, hârtie) se pot aprinde şi pot întreţine arderea, însă aceste deşeuri nu au fost reglementate ca deşeuri inflamabile.

• Un deşeu poate fi periculos, din punct de vedere al inflamabilităţii, dacă se poate aprinde spontan, în condiţiile mânuirii normale şi poate arde aşa de puternic, încât să poată crea un pericol. Deşeurile inflamabile sunt printre cele mai comune deşeuri periculoase.

Coroziunea

• Deşeurile corozive sunt deşeuri acide sau deşeuri alcaline care pot coroda sau dizolva uşor metale sau alte materiale. Ele sunt de asemenea, printre cele mai comune deşeuri periculoase (întâlnite pe scară largă). Ex: Deşeul de acid sulfuric din acumulatorii auto.

• Se utilizează 2 criterii pentru identificarea deşeurilor periculoase corosive. Primul este testul pH-ului, prin care deşeurile cu pH ≥ 12,5, respectiv cele cu pH ≤ 2 sunt corosive. Un deşeu poate fi de asemenea corosiv dacă are abilitatea de a coroda oţelul într-un protocol specific al testului standardizat.

Reactivitatea • Un deşeu reactiv este unul care explodează uşor sau, în

general, reacţionează violent. Exemple obişnuite sunt deşeurile de explozibil.

• În multe cazuri, nu există o metodă de încredere privind testarea în vederea evaluării potenţialului unui deşeu de a exploda sau de a reacţiona violent în condiţii de manipulare obişnuite.

• Se utilizează anumite criterii narative pentru definirea celor mai reactive deşeuri şi permite celor care manipulează acest tip de deşeuri să judece cel mai bine dacă un deşeu este suficient de reactiv pentru a fi reglementat ca atare.

• Acest lucru este posibil datorită faptului că deşeurile periculoase reactive nu sunt foarte comune, iar cei care le manipulează sunt bine pregătiţi pentru acest tip de activităţi.

Reactivitatea

Un deşeu este reactiv dacă îndeplineşte oricare dintre criteriile următoare:

• poate exploda sau reacţiona violent când este expus la apă sau în condiţii de manipulare normale (în atmosferă);

• poate crea fumuri sau gaze toxice când este expus la apă sau în condiţii de mânuire obişnuite;

• îndeplineşte criteriul pentru clasificare ca şi exploziv în cadrul departamentului regulilor de transport.

Toxicitatea • Scurgerea compuşilor toxici sau a elementelor acestora în cursurile

apelor potabile de adâncime din deşeurile depozitate în rampele de deşeuri este unul din cele mai obişnuite moduri de expunere a populaţiei la poluarea cu chimicale rezultate din deşeurile industriale. EPA a dezvoltat o caracteristică desemnată a identificării deşeurilor datorită cărora se scurg concentraţii periculoase de câteva chimicale toxice cunoscute în apa subterană, inclusiv cea de adâncime.

• Cu scopul de a prezice dacă pentru orice deşeu particular există posibilitatea de a se scurge chimicale în apa subterană, în absenţa restricţiilor speciale asupra manipulării şi depozitării deşeurilor toxice, s-a desemnat o procedură de laborator care simulează procesele de scurgere într-un mediu dat şi alte efecte care decurg când deşeurile sunt depozitate / îngropate într-o rampă de deşeuri municipale tipică. Această procedură este cunoscută ca şi procedura de toxicitate caracteristică a levigatului (Toxicity Characteristic Leaching Procedure – TCPL).

• În legislaţia românească testele de levigare se regăsesc în Ordinul 95/ 2005 privind

stabilirea criteriilor de acceptare şi

procedurilor preliminare de acceptare a

deşeurilor în fiecare clasă de depozit.

Transportul deşeurilor periculoase • Transportul deşeurilor periculoase este reglementat atât de

Agenţiile de Protecţie a Mediului, cât şi de Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi autorităţile răspunzătoare cu circulaţia pe drumurile publice.

• Deşeurile periculoase care sunt înlăturate de la sursă sunt transportate cu ajutorul unor mijloace de transport auto autorizate, pe drumurile publice, pe distanţe cât mai reduse (dacă e posibil < 160 km).

• O cantitate foarte mică de deşeuri periculoase este transportată pe linia ferată şi aproape niciodată pe cale aeriană sau fluvială.

• Transportul auto e cel mai utilizat, deoarece camioanele pot avea acces la cele mai multe locuri industriale generatoare de deşeuri; trenurile necesită facilităţi pentru linii secundare şi folosirea lor este eficientă numai pentru cantităţi foarte mari de deşeuri.

Transportul deşeurilor periculoase

• Deşeurile periculoase pot fi transportate în camioane de marfă etanşe, ermetice, sigure, fabricate din oţel sau Al (funcţie de tipul de deşeu pe care îl transportă), cu capacităţi cuprinse între 7,6 şi 34 mc.

• Specificaţiile şi standardele pentru camioanele tip „tanc” de marfă şi containerele transportoare de deşeuri şi substanţe periculoase sunt incluse în actele normative în vigoare

• Traseele de transport sunt aduse la cunoştinţa autorităţilor cu minim 24 de ore înainte de efectuarea transportului.

• Toate transporturile de deşeuri periculoase au nr. de identificare furnizat de APM judeţeană.

MC-306 tank trailer for transporting combustible and flammable materials.

MC-310 tank trailer for transporting corrosive materials.

Managementul deşeurilor periculoase - Scop principal

• Orice deşeu produs ca urmare a unor activităţi umane, dacă este în cantitate suficient de mare într-un anumit perimetru, poate genera daune asupra mediului.

• Mediul înconjurător are o anumită capacitate de absorbţie a deşeurilor şi de autoregenerare, cu păstrarea însuşirilor sale principale.

• Când această capacitate de regenerare a mediului este depăşită, atunci începe procesul de degradare a mediului, proces care la un moment dat, într-un anumit stadiu poate deveni ireversibil şi foarte accelerat.

Managementul deşeurilor periculoase - Scop principal

• Pornind de la aceste constatări, acceptate aproape unanim, atât la nivelul organizaţiilor internaţionale, cât şi la nivelul specialiştilor şi al administraţiei la nivel local, s-au elaborat o serie de sisteme de managment al deşeurilor în scopul limitării proceselor negative pe care acestea le produc asupra mediului.

• Se urmăreşte prin aceasta atât limitarea degradării calităţii principalilor factori de mediu – aer, apă, sol – cât şi limitarea daunelor asupra unor resurse care nu sunt regenerabile şi care sunt deosebit de preţioase în asigurarea funcţionării şi dezvoltării durabile a societăţii umane

• În acest sens Conferinţa de la Rio, prin Agenda 21 a oficializat principalele obiective ale sistemelor de managment durabil al deşeurilor ca fiind următoarele:

- minimizarea cantităţii deşeurilor;

- maximizarea reciclării şi reutilizării deşeurilor;

- promoverea tehnicilor de depozitare sigură şi controlabilă a deşeurilor;

- extinderea serviciilor pentru deşeuri la cea mai mare parte a populaţiei.

Dacă încercăm să delimităm mai clar scopurile managmentului deşeurilor de căile de realizare, vom stabili următoarele scopuri majore pentru toate sistemele de management al deşeurilor:

1. minimizarea cantităţilor de deşeuri;

2. tratarea deşeurilor şi colectarea lor la sursa de generare;

3. protecţia sănătăţii publice şi a sănătăţii mediului înconjurător;

4. utilizarea resurselor naturale într-o manieră durabilă (sustenabilă pe termen lung).

Reducerea şi minimizarea deşeurilor periculoase

• Reprezintă în sine un deziderat, prin faptul că o cantitate mai mică de deşeu produs va avea un efect negativ mai scăzut atât asupra mediului ambiant, cât şi asupra sănătăţii publice.

• Pe de altă parte, realizările în acest domeniu aduc o serie de avantaje de ordin economic-financiar şi chiar tehnologic în etapele ulterioare ale operării sistemului de management al deşeurilor.

• Astfel, o cantitate mai mică de deşeuri va implica mai puţine costuri de colectare, transport şi prelucrare a deşeului şi de asemenea costuri mai mici şi spaţii mai mici de depozitare.

• În plus, aceasta corespunde întru totul tendinţelor actuale în politicile de protecţia mediului, în care accentul se pune tot mai mult pe zona de activitate de prevenire a poluării, în speţă, de evitare a producerii unor deşeuri şi numai în secundar pe domeniile de tratare şi de depozitare.


• Multe dintre problemele privind deşeurile periculoase pot fi evitate chiar de la început, prin reducerea deşeurilor, începând de la sursă şi minimizarea cantităţilor produse (utilizarea proceselor de tratare care reduc cantităţile de deşeuri pentru depozitarea finală). Există câteva moduri prin care cantităţile de deşeuri pot fi reduse, printre care: – reducerea la sursă;

– separarea şi concentrarea deşeurilor;

– îndepărtarea resurselor de deşeuri;

– concentrarea deşeurilor.

• Cele mai obişnuite categorii de reduceri la sursă şi reduceri de volume sunt: substituţia materialelor, segregarea (separarea) la sursă, reutilizarea, modificări de proces şi reciclarea.


• Realizarea acestui deziderat de minimizare a cantităţilor de deşeuri se poate obţine numai prin interconexare cu acţiunile din domeniul managementului tehnologic, respectiv prin acţiuni de retehnologizare - înlocuirea tehnologiilor de producţie cu introducerea aşa numitelor „tehnologii curate”, respectiv a tehnologiilor cu circuit închis sau cât mai apropiate de acest stadiu.


• Alte opţiuni posibile, cu efecte pozitive în acest sens, ar putea fi înlocuirea unor materii prime cu altele care produc mai puţine deşeuri şi reciclarea cât mai avansată a fluidelor. În plus, introducerea unor faze tehnologice speciale în scopul minimizării cantitative a deşeurilor în procesul de fabricaţie precum reducerea volumului deşeului prin compactare, mărunţire, etc. se pot dovedi eficiente

Reciclarea deşeurilor periculoase

Există 4 moduri de reciclare: • Reciclarea directă, ca material brut la generator, prin

întoarcerea la materia primă a materialului brut care nu este complet consumat într-un proces de sinteză;

• Transfer ca material brut pentru alt proces; o substanţă care este produsă ca deşeu într-un proces, poate servi ca material brut pentru un alt proces, uneori chiar pentru o industrie diferită;

• Utilizare pentru controlul poluării sau testarea deşeului, ca de ex utilizarea unui deşeu alcalin pentru neutralizarea unui deşeu acid etc.;

• Recuperarea energiei, de ex de la deşeurile periculoase combustibile.

Tratarea deșeurilor periculoase

• Aceasta nu reprezintă un deziderat în sine, dar este foarte stâns legată de celelalte etape şi de aceea este bine ca sistemele de management să-şi propună acest scop.

• În funcţie de sursa de generare aceste deşeuri variază în privinţa naturii şi compoziţiei lor. De aceea, colectarea şi eventual tratarea parţială chiar la locul de generare este deosebit de importantă. Se evită astfel amestecarea diferitelor tipuri de deşeuri, se evită amestecarea unor deşeuri periculoase cu cele nepericuloase, se evită diluarea unor conţinuturi de substanţe valoroase care ar putea fi separate şi reutilizate.

• Alte avantaje provin din faptul că se supun tratării cantităţi mai mici de materiale şi deci cu costuri mai mici de tratare.

Metode de tratare a deşeurilor periculoase

• Câteva tipuri de deşeuri periculoase pot fi detoxificate sau transformate în deşeuri mai puţin periculoase prin metode de tratare fizică, chimică, termică şi biologică.

• Tratarea deşeurilor periculoase poate fi costisitoare, însă poate servi şi la pregătirea materialului pentru reciclare sau depunere finală, într-o manieră care oferă siguranţă mai mare decât depunerea fără tratare.

Centrifugă – componentă a unui sistem de solidificare a deşeurilor periculoase


• Metodele fizice de tratare dezvoltă diferite operaţii unitare pentru tratarea deşeurilor care se bazează pe proprietăţile fizice. Aceste operaţii includ următoarele:

– Separarea de fază: sedimentare, decantare, filtrare, centrifugare, flotaţie;

– Tranziţie de fază: distilare, evaporare, uscare, stripare, precipitare fizică (acest proces înseamnă obţinerea formelor solide dintr-un solvat într-o soluţie, ca rezultat al unei schimbări fizice în soluţie; de ex: răcirea soluţiei, evaporarea solventului, alterarea compoziţiei solventului);

– Transfer de fază: extracţie cu solvent, scurgere, sorbţie;

– Separare moleculară: proces de membrană (de ex: osmoză inversă, electrodializă).

Separarea gravitaţională a deşeurilor periculoase în conuri de separare

Adsorbţia pe cărbune activ într-un reactor de adsorbţie


• Metodele de tratarea chimică a deşeurilor periculoase depind de proprietăţile chimice ale constituenţilor deşeurilor, şi anume, de proprietăţile acido-bazice, de oxido-reducere, precipitare, complexare, reactivitate, inflamabilitate / de combustie, corosivitate şi compatibilitatea lor cu alte deşeuri.

• Comportarea chimică a deşeurilor se reflectă în diferite operaţii unitare pentru tratarea deşeurilor care se bazează pe proprietăţile şi pe reacţiile chimice. Acestea includ: neutralizare acido-bazică, precipitare chimică, extracţie şi scurgere chimică, oxidare/reducere, hidroliză, schimb ionic.


• Metodele de tratare termică a deşeurilor periculoase pot fi folosite pentru îndeplinirea celor mai obişnuite obiective de reducere de volum; îndepărtarea substanţelor volatile, combustibile, substanţei organice mobile şi distrugerea materialelor patogene şi toxice. Cel mai aplicat procedeu de tratare termică este incinerarea cu recuperarea energiei.

• Alte procedee de tratare termică pot fi piroliza şi oxidarea umedă.


• Metode de tratare biologică a deşeurilor periculoase sunt: – biodegradarea, – conversia deşeurilor periculoase la materiale anorganice

simple (mineralizarea) şi la materialele biologice, – tratarea aerobă a deşeurilor care utilizează bacterii şi fungi

aerobe, ce necesită oxigen molecular O2 (acest proces este bine adaptat la utilizarea unui proces cu nămol activ),

– tratarea anaerobă a deşeurilor (în care microorganismele degradează deşeul în absenţa oxigenului (comparativ cu procesul cu nămol activ aerat, digestia anaerobă necesită energie mai mică, producând intermediari de nămol mai puţini şi generează sulfaţi care precipită ionii metalelor grele şi produce gaz metan care poate fi utilizat ca sursă de energie). (Manahan, 1993).


• Au fost dezvoltate şi alte procese de tratare a deşeurilor periculoase, în special remedierea. Procesul de barbotare a aerului este un proces de volatilizare „in-situ” pentru striparea compuşilor organici volatili din apele de adâncime.

• Fitoremedierea este procesul prin care se utilizează plante pentru remedierea solurilor contaminate la suprafaţă (Watts, 1997).

• Un ex în acest sens este rapiţa care se poate cultiva pe soluri contaminate, prin faptul că poate supravieţui în condiţii de sol contaminat şi mai mult decât atât, poate decontamina solul poluat de metalele grele pe care acesta le conţine.

Depozitarea deşeurilor periculoase

• Deşi scopul principal al managementului deşeurilor periculoase este minimizarea cantităţilor şi prevenirea poluării, eventual de tratarea deşeurilor periculoase, sunt deşeuri care datorită cantităţilor mari sau unor proprietăţi deosebite nu pot fi tratate sau minimizate, singura soluţie rămânând, astfel, depozitarea în depozite conforme; aşadar depozitul rămâne opţiunea măcar pentru un segment mic de deşeuri.

• Depozitarea deşeurilor periculoase nu este o opţiune atractivă, datorită pericolelor inerente asupra mediului implicate în practica de depozitare şi datorită responsabilităţilor viitoare.


• În trecut nu au fost luate toate măsurile privind protejarea mediului (inclusiv din lipsa unei legislaţii corespunzătoare la nivel de ţară, dar şi la nivel mondial), motiv pentru care există în prezent multe spaţii cu deşeuri necontrolate şi abandonate care au necesitat curăţarea şi ecologizarea.

• Însă, cu selectarea corespunzătoare a spaţiului de depozitare, începând din faza de proiectare şi aplicarea metodelor operaţionale de siguranţă, depozitul, poate deveni, uneori, alternativa cea mai ieftină pentru o parte a deşeurilor periculoase.


• Chiar cu metodele de minimizare şi incinerare, nu este posibilă întotdeauna eliminarea completă a deşeurilor periculoase generate.

• Pentru a descuraja activităţile de depozitare, în special când există alte metode de tratare şi distrugere, multe state au impus limite stricte privind depozitarea deşeurilor periculoase.

• Astfel, anumite deşeuri trebuie să fie tratate sau stabilizate înaintea depozitării sau trebuie să îndeplinească anumite limite de concentraţie pentru constituenţii periculoşi.


• Selectarea spaţiului este o decizie anterioară proiectării, importantă pentru depozitul de deşeuri periculoase, fiind implicaţi numeroşi factori în selectarea spaţiului. În primul rând este iniţiată o evaluare geotehnică a spaţiului, cu sublinierea permeabilităţii, stabilităţii şi portanţei solului în zona respectivă şi bineînţeles a caracteristicilor date de conţinutul deşeului.

• Un depozit garantat trebuie să aibă minim 3 m înălţime, separând baza depozitului de stratul de rocă şi de acvifer. Toate depozitele garantate trebuie să aibă de asemenea o căptuşeală dublă şi sistem de colectare a scurgerilor (levigatului) precum şi o reţea de foraje de monitorizare pentru apa freatică şi, de asemenea, un înveliş impermeabil, la finalizarea depozitării într-o celulă.


• Cele mai mari îngrijorări, din punctul de vedere al protejării mediului, privind depozitele de deşeuri periculoase este generarea levigatului rezultat prin infiltrarea apelor pluviale, ţinând cont şi de proprietăţile lui periculoase, datorită încărcării cu diverse substanţe chimice în concentraţii variate şi cu proprietăţi periculoase (corozive, toxice etc) şi de probabilitatea infiltrării lui spre pânza freatică, cu posibilitatea de afectare gravă a calităţii acesteia.

• Depozitele de deşeuri periculoase moderne sunt dotate cu sisteme elaborate privind conţinutul, colectarea şi controlul levigatului.

• Aspectele de proiectare ale depozitelor deşeurilor periculoase includ: căptuşeala, sistemul de colectare al levigatului, celulele de segregare a deşeului şi acoperişul depozitului.


• Acoperişul depozitului poate fi aplicat la spaţiile de remediere, unde este necesar controlul sursei contaminantului. Aceste învelişuri pot îndeplini una sau mai multe din următoarele funcţii: – izolarea deşeurilor periculoase tratate sau netratate pentru

prevenirea expunerii umane sau a animalelor,

– prevenirea infiltraţiilor apei meteorice în masa de deşeu care ar crea scurgeri contaminante;

– controlul eventualelor emisii de gaze din substratul de deşeuri;

– crearea unei suprafeţe de sol vegetal care poate suporta vegetaţia pentru stabilizarea haldei sau pentru a putea fi utilizată în alte scopuri.


• Acoperirile pot fi aplicate, de asemenea, la mase de deşeuri atât de mari, încât alte tipuri de tratamente ar fi impracticabile. Învelişurile pot fi mai mult sau mai puţin complexe, de la un strat singular de sol vegetal, până la sisteme complexe multistrat cu geosintetice, filtre din pietriş granular şi sol vegetal, funcţie şi de caracteristicile deşeurilor depozitate pe amplasament.

• Acoperirile deponeelor sunt parte din tehnologia deponeelor care este considerată, în general, o tehnologie a ultimei resurse în remedierea spaţiului ocupat de depozitarea deşeurilor periculoase. La proiectarea şi menţinerea în stare de funcţionare la parametrii corespunzători şi prin monitorizare în timpul funcţionării, închiderii şi post-închidere, deponeele pot izola deşeurile de expunerea mediului şi umanităţii pentru perioade foarte lungi de timp.


• Căptuşelile sunt de asemenea proiectate în mai multe straturi, în aşa fel încât să poată reţine şi drena levigatul şi orice infiltraţii ale apelor meteorice prin corpul depozitului şi să realizeze izolarea completă a depozitului de stratul de sol - subsol de dedesubt.

• Deponeele de deşeuri periculoase sunt construite din căptuşeli multiple, straturi rezistente la coroziune, straturi filtrante, sisteme de colectare al levigatului şi a oricăror eventuale scurgeri.

• Căptuşelile sunt constituite, în principal, din: argilă compactată, straturi colectoare şi strat filtrant care conţine şi sistemul de colectare al levigatului şi membrană geosintetică rezistentă la coroziunea deşeului periculos.

Protecţia sănătăţii publice şi a mediului înconjurător.

• Până la urmă, toate celelalte aspecte ale managmentului deşeurilor se subordonează acestui scop final, protecţia sănătăţii publice şi protecţia calităţii mediului înconjurător. Aşadar, toate activităţile şi măsurile care se iau în domeniul deşeurilor, vor avea efecte mai mult sau mai puţin directe asupra sănătăţii publice şi asupra calităţii mediului.

• Sănătatea publică poate fi afectată (de regulă negativ) în multe feluri de către deşeurile produse prin activitatea economică și în primul rând deşeurile periculoase sunt de luat în considerare din acest punct de vedere.

• Astfel sunt binecunoscute posibilele efecte negative asupra sănătăţii a deşeurilor radioactive, a deşeurilor chimice toxice sau a deşeurilor care conţin microorganisme patogene.

• Pentru prevenirea unor astfel de efecte nocive asupra sănătăţii publice, s-au adoptat reglementări specifice pentru gestionarea tuturor tipurilor de deşeuri periculoase.

• Aceste reglementări existente la nivel internaţional, la nivelul fiecărei ţări şi chiar la nivel local, stabilesc reguli stricte privind evidenţa deşeurilor periculoase, privind colectarea, manipularea, transportul, tratarea şi depozitarea lor, precum şi necesitatea transparenţei în activitatea de gestionare, respectiv necesitatea informării publicului cu privire la situaţia reală şi la eventualele riscuri existente.

• De aceea, toate sistemele de management vor trebui să respecte integral aceste reglementări cu privire la deşeurile periculoase

• Sănătatea mediului ambiant, calitatea factorilor de mediu, apă, aer, sol, vegetaţie, faună sunt direct afectate de către deşeurile de orice fel evacuate în mediu.

• Deşeurile periculoase cuprind şi acele deşeuri care prezintă pericole pentru mediu, chiar dacă nu afectează direct sănătatea publică.

• Deşeurile organice lichide afectează negativ calitatea apelor de

suptafaţă sau subterane, deşeurile sub formă de suspensii în lichidele

evacuate, la fel, afectează calitatea apelor şi a ecosistemelor acvatice.

• Praful afectează calitatea aerului dar şi a plantelor pe care se depune.

• Deşeurile chimice evacuate în mediu chiar în cantităţi mici, pot afecta

calitatea mediului prin efecte sinergice sau prin acumulare în factorii

de mediu.

• De aceea, practic toate activităţile cuprinse în oricare sistem de management al deşeurilor se supun în mod primordial acestor două scopuri majore, respectiv protecţia sănătăţii publice şi protecţia sau prezervarea calităţii mediului.

• În acelaşi timp, sistemele de management includ respectarea tuturor reglementărilor – de la toate nivelele – stabilite în aceste scopuri.

Standarde minime pentru managementul deşeurilor periculoase

• Indiferent de modul de gestionare al deşeurilor periculoase, operatorul trebuie să aibă personal calificat pentru manipulare şi spaţii conforme pentru depozitare (inclusiv temporară);

Protecţia resurselor • Prin evacuarea în mediu a deşeurilor pot fi afectate negativ unele

resurse naturale şi prin aceasta este pusă în pericol utilizarea în mod durabil a acestor resurse şi dezvoltarea durabilă în general.

• Apa poluată cu deşeuri este afectată ca resursă şi nu poate fi utilizată pentru anumite scopuri care necesită un anumit nivel de calitate a apei. Solul, de asemenea, este o resursă naturală deosebit de importantă pentru activităţile agricole.

• Deşeurile care pot ajunge pe sol îi pot afecta calitatea în privinţa fertilităţii sau sub aspecte ale unor însuşiri specifice (compactitate, etc.).

• Pădurile, lacurile, unele peisaje, zone de agrement, etc. pot fi afectate negativ de deşeuri şi vor deveni resurse mai puţin valoroase sau chiar nevalorificabile pentru anumite scopuri (ex. turism) necesare unor comunităţi în vederea asigurării bunăstării acestora

Protecţia resurselor

• Mai trebuie avut în vedere şi faptul că unele materiale care în prezent nu sunt considerate resurse valoroase, ar putea deveni într-un viitor asemenea resurse ca urmare a găsirii unor noi metode de exploatare şi preparare sau ca urmare a găsirii unor noi utilizări.

Operarea sistemelor de management al deşeurilor

• În cadrul managementului integrat al deşeurilor solide s-au stabilit

ierarhii în privinţa direcţiilor de acţiune generală, ierarhii care au

evoluat cu timpul. În general este acceptată ierarhia Comisiei

Europene sau altele asemănătoare în care este favorizată

minimizarea deşeurilor, reutilizarea şi reciclarea.

• Astfel, putem formula următoarele acţiuni (Powell şi Craighill, 2000)

pe componente ale sistemului de management al deşeurilor :

• Prevenire :

- promovarea tehnologiilor curate;

- reducerea sau diminuarea naturii periculoase a deşeurilor;

- stabilirea de standarde tehnice pentru fabricaţie;

- stabilirea de standarde tehnice de calitate pentru materiile prime .

• Recuperare:

- promovarea reutilizării şi reciclării;

- recuperarea de energie numai ca acţiune

subsidiară reciclării.

• Tratare şi depozitare finală:

- tratarea prin tehnologiile cele mai adecvate;

- depozitarea finală a deşeurilor ultime;

- realizarea depozitelor în condiţii de siguranţă.

• Ierarhizarea în opţiunile pentru managementul deşeurilor oferă celor care elaborează politici de mediu o bază foarte eficientă, un principiu călăuzitor. Politicile trebuie astfel implementate încât managementul deşeurilor să se facă în conformitate cu această ierarhie.

• Trebuie însă subliniat că ierarhia reprezintă totuşi un ghid şi trebuie aplicată într-o manieră flexibilă în scopul aplicării celor mai bune soluţii pentru mediu pe termen lung.

• Conceptul de management integrat al deşeurilor este foarte larg, dar în esenţă el implică faptul că toate deciziile privind manipularea deşeurilor trebuie să ia în considerare aspectele economice, aspectele de mediu, aspectele sociale şi instituţionale. Integrarea se poate realiza la diferite nivele.

• De exemplu, un nivel inferior ar fi utilizarea unei palete largi de opţiuni diferite de colectare şi tratare, iar un nivel superior ar fi interacţiunea dintre sistemul de management al deşeurilor cu alte sisteme cum ar fi cel al industriei sau cu sistemul general de management de mediu, ori cu cel al calităţii totale .


• Pentru a satisface cerinţele legislative, operatorul trebuie: • Să analizeze compoziţia deşeurilor înainte de a iniţia orice tratament,

depozitare temporară sau finală: • Analizele de compoziţie trebuie să se realizeze cu anumită frecvenţă

pentru a+i permite operatorului să aibă informaţii suficiente privind proprietăţile deşeurilor şi alegerea formei de management în conformitate cu cerinţele legislative;

• Asigure măsuri de siguranţă pentru a preveni accesul persoanelor neautorizate sau al animalelor în zonele de depozitare temporară sau definitivă a deşeurilor periculoase; se includ aici plăcuţele avertizoare;

• Să asigure perfecţionarea periodică a angajaţilor, ce trebuie să cunoască în permanenţă cerinţele legislative şi noutăţile în domeniu pentru a asigura protejarea sănătăţii umane şi a mediului înconjurător;

•


• Să asigure gestionarea corespunzătoare a deşeurilor inflamabile, reactive, dar şi a celor incompatibile.

• Exemplificaţi!

• Să se conformeze standardelor locale în vigoare (ţinând seama şi de vecinătăţi sau de cerinţele APM local);

• Să asigure construcţia depozitului, fie el şi temporar, în conformitate cu cerinţele în vigoare (impermeabilizarea bazei, colectare şi tratare levigat, sistem de detectare automată a scurgerilor etc.)


• Asigurarea posibilităţilor de tratament, depozitare temporară şi / sau depozitare finală;

• Asigurarea standardelor de depozitare pe termen lung;

• Monitorizarea apei subterane;

• Activităţi post-închidere;

• Necesitatea răspunderii financiare.

• Managementul deşeurilor va fi integrat cu alte sisteme de management, în principal este obligatorie interconexiunea cu industria care poate utiliza unele deşeuri în calitate de materie primă.

Important!

• Siturile contaminate din vecinătatea depozitelor de deşeuri periculoase necesită decontaminare;

• Costurile aferente sunt importante şi trebuie suportate de poluator;

• Decontaminarea arealelor poluate se poate realiza in-situ sau prin excavarea solului poluat şi decontaminarea sa în laboratoare specializate

Curs10_Deseuri periculoase

Documents

Transcript of Curs10_Deseuri periculoase