Barutu T Arghezi

Post on 13-Nov-2015

10 views 1 download

description

Date despre autor

Transcript of Barutu T Arghezi

FISE PORTOFOLIU

Baruu T. Arghezin. 28 decembrie 1925, Bucuretid. 26 august 2010, Arad

Opera:n anul 1940, Baruu T. Arghezi a publicat, pentru prima oar, n revista Duminica. De asemenea, a colaborat la Gazeta literar Contemporanul, Steaua, Tribuna din Cluj i Arge i la Albina- unde a fost redactor, timp de civa ani. Subiectul principal al scrierilor sale este satul, stenii, arta i cultura autentic rneasc, ceea ce impunea deplasri n ar, zile ntregi pentru documentare.Dup 1990, Baruu T. Arghezi a continuat s publice volume de istorie literar, proz i poezie, petrecnd anii senectuii la Arad, n ambientul academic al Universitii de Vest "Vasile Goldi", pentru a pune temelia, mpreuna cu rectorul Aurel Ardelean i Academia Romn, Centrului de Cercetare al Literaturii Argheziene, fapt mplinit la 21 mai 2009, de ziua naterii marelui poet Tudor Arghezi.

Baruu T. Arghezi a fost prozator, eseist i publicist romn, fiul lui Tudor Arghezi.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Romnia i autor a peste douzeci de volume i numeroase studii literare i politice publicate n ar i strintate.