Ascultă trestia ce plânge

Rumi Mevlana

Ascultă trestia ce plânge,de despărţiri ea ne vorbeşte.

"De când m-au secerat din stuf,suspinul meu pe oameni îi mâhneşte.

Caut un suflet de surghiun lovit,să-i povestesc a dorului năpastă.

Toţi cei ce de obârşie-au fost rupţi,a întâlnirii clipă o adastă.

În cin ales suspinul mi-am purtat,şi-ntre sărmani aflai tovărăşie.

Prieten fiecare îşi zicea,dar nimeni taina n-a vrut să mi-o ştie.

Nu e departe taina de suspin;luminile-i privirii sunt ascunse,ca sufletul de nimenea văzut,

dar trup şi suflet sunt întrepătrunse.Nu vânt, ci foc este al trestiei zvon.Cine de foc nu-i stăpânit, să piară!

În trestii-s ale dragostei văpăi,tot dragoste şi-n vinul ce dogoară.La trestii zvonitoare taina-şi spuniubiţii, când surghiunul îi dezbină.Venin e-n cânt şi leac adormitor,

pe cel nebun din dragoste-l alină."