2 Halloween Ul

Post on 04-Oct-2015

220 views 0 download

Transcript of 2 Halloween Ul

HALLOWEENUL

HALLOWEENULHalloweenul este o srbtoare de origine celtic, preluat astzi de multe popoare din lumea occidental, ea rspndindu-se n secolul al XIX-lea prin intermediul imigranilor irlandezi din SUA. Povestea spune ca, n aceasta zi, de 31 octombrie, spiritele persoanelor care au murit n ultimul an se ntorc pe pmnt n cutarea unor corpuri vii pentru a le poseda pe perioada anului viitor, acesta fiind singura speran de a avea o via dup moarte.

Celii considerau c toate legile spaiului i timpului sunt suspendate n aceasta zi, permindu-le spiritelor s interacioneze cu cei vii.

Cei vii nu doreau s fie posedai. Astfel, n noaptea de 31 octombrie, stenii stingeau focurile din casele lor, pentru a le fi frig i pentru a deveni astfel nedorii. Acetia se mbracau n tot felul de costume caraghioase i participau la parade glgioase n cartierul lor, ncercnd s fie ct mai distructivi posibil pentru a speria spiritele ce veneau n cutarea celor vii. Iat cteva modele de mti: Modelele nu-mi aparin; vin cam trziu, dar pe cele alb-negru le putei colora sau mpodobi la orele de abiliti i folosi cu ocazia srbtorilor de iarn.