COLEGIUL TEHNIC „MIRON COSTIN” ROMAN

Sub semnul lui Homo Sapiens-Zappiens

Ghid de bune practici educaţionale

ISBN: 978-973-0-25494-5

Roman, 2017

2

COLEGIUL TEHNIC „MIRON COSTIN” ROMAN

Sub semnul lui Homo Sapiens-Zappiens

– Ghid de bune practici educaţionale –

Creaţii în limbile română, engleză şi franceză ale elevilor

participanţi la Concursul naţional epistolar

Homo Sapiens-Zappiens, ediţia a V-a

2017

3

Proiect educaţional al Colegiului Tehnic „Miron Costin” Roman, Neamţ, sprijinit de Asociaţia

Tinerilor Romaşcani de Promovare a Drepturilor Omului Miron Costin

Coperta: Zappiens,Ana-Maria Agape

Tehnoredactare: Ana-Maria Zăloagă

ZĂLOAGĂ, Ana-Maria (ed.)

SUB SEMNUL LUI HOMO SAPIENS-ZAPPIENS – GHID DE BUNE

PRACTICI EDUCAŢIONALE

ISBN 978-973-0-25494-5

Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman, Neamţ

Echipa de jurizare

Secţiunea I – Limba română

Prof. Bumbu Mirela, Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman, Neamţ

Prof. Dascălu Artemiza, Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman, Neamţ

Prof. Mihoc Mirela, Colegiul Tehnic „Petru Poni”, Roman, Neamţ

Prof. Tărcăoanu Cătălina Mihaela, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş", Piatra-Neamţ

Prof. Clopoţel Mirela, Liceul Economic-Administrativ, Piatra-Neamţ

Prof. Chiribău-Albu Mihaela, Colegiul Naţional „Ferdinand I”, Bacău

Secţiunea II – Limba engleză

Prof. Murariu Anda Claudia, Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman, Neamţ

Prof. Cojocaru Bogdan, Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman, Neamţ

Prof. Neagu Suzana Beatrice, Colegiul Tehnic „Danubiana”, Roman, Neamţ

Prof. Paiu Cristina, Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad”, Horia, Neamţ

Secţiunea III – Limba franceză

Prof. Neagu Alina, Şcoala Gimnazială „Calistrat Hogaş”, Roman, Neamţ

Prof. Aruştei Dana Marinela, Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman, Neamţ

Lucrare apărută în regie proprie.

Volumul reuneşte lucrările în limbile română, engleză şi franceză ale unora dintre elevii din ciclul

primar, gimnazial şi liceal, participanţi la Concursul naţional epistolar Homo Sapiens-Zappiens, ediţia a V-

a, organizat de Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman, Neamţ, înscris în CAEN, domeniul literatură,

poziţia 16. Responsabilitatea privind autenticitatea şi corectitudinea lucrărilor revine în exclusivitate

autorilor.

Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman

Str. Mihai Eminescu, nr.5 -7, Roman, jud. Neamţ

4

Concursul epistolar, un exemplu de scriere creativă

În plină eră a lui Homo Zappiens ne confruntăm cu „criza lecturii”, ale cărei efecte sunt

evidente nu doar în ceea ce priveşte lectura şcolară, ci şi în identitatea formabilului şi a culturii.

„Naufragiul culturii” (după expresia preferată de Gilles Lipovetski în Fericirea paradoxală) este în

directă relaţie cu interesul din ce în ce mai mic pentru lectură şi îşi poate afla ameliorarea dacă se

renunţă la abordarea strict didactică a lecturii. Probabil că foarte curând şi scrisul olograf va deveni

desuet, dar funcţiile acestuia şi ale lecturii nu pot fi eludate nicium.

Sub semnul pluralităţii, al sistemelor de semne şi semnificaţii care ne înconjoară, lectura şi

scrisul ne întovărăşescpeste tot: de la literă la imagine, de la cuvânt la text, de la grafie la formula

matematică... Lectura şi scrisul ajută la formarea personalităţii, implicând alfabetizarea,

dezvoltarea competenţelor transversale (rezolvare de probleme, metacogniţie, comunicare), iar

optimizarea acestora este o necesitate, mai ales in era tinerilor digital native. Instituţiile şcolare au

sarcina de a forma în rândul elevilor deprinderea de lectură, deprinderea de a recepta corect un

mesaj oral sau scris, de a emite idei, opinii, judecăţi. Contactul cu textul de orice fel este mijloc de

accesare a formării personalităţii, iar elevii trebuie sprijiniţi în voinţa lor de a deveni autonomi în

propria formare. Deşi au fost percepute ca apanaj al profesorului de limbă şi literatură (maternă),

lectura şi scrisul definesc, de fapt, varii domenii. Lectura implică un proces de limbaj ce apelează

la strategii de anticipare (memorie ludică, imaginaţie, inventare şi inovare, transmutare),

confirmare (contact direct, verificare, validare) şi integrare (personalizare, adaptare, comunicare).

În acest context, concursul epistolar reprezintă o provocare din ce în ce mai mare. Să

îndemni elevii spre scris, spre text, spre citirea-recitirea propriilor texte, să îndrepţi mâna şi mintea

spre zone neexploatate, aşa încât ochiul străin, exterior să fie încântat... de ce ar mai face profesorii

toate acestea? Nu sunt de ajuns olimpiadele, nu sunt atâtea concursuri de creaţie? Ba sunt destule,

credem că este chiar oportun să se contureze multiple contexte în care elevul să se poată manifesta

cu mai multă sau mai puţină inspiraţie, cu performanţe sau cu simple încercări, experienţe

formatoare.

Aşa se face că activităţile din cadrul proiectului educaţional Concursul naţional epistolar,

iniţiat de profesorii din aria Limbă şi comunicare de la Colegiul Tehnic „Miron Costin‟ Roman, a

ajuns la ediţia a cincea. Înscris şi de această dată în Calendarul activităţilor educative la nivel

naţional (domeniul artistic, literatură, poziţia 16), concursul a presupus mai multe etape şi a

5

implicat destul de multe resurse. Scopul proiectului a fost realizarea unor activităţi nonformale

care să demonstreze că în şcoala românească a zilelor noastre există un fin echilibru între tradiţie şi

modernitate, între minte şi sensibilitate, între promovarea realizărilor tehnologice şi a valorilor

culturale naţionale şi europene. La faza naţională a proiectului-concurs au participat peste 300 de

lucrări ale elevilor ce au respectat stilul epistolar şi tema concursului, lucrări realizate în limbile:

română, engleză, franceză, în conformitate cu regulamentul concursului, transmis din timp

profesorilor îndrumători. Numărul apreciabil de participanţi, impresiile împărtăşite de elevii care

au participat şi la celelalte activităţi din proiect, feedback-ul pozitiv oferit de profesorii cordonatori

configurează un impact mare, imediat.

Concursul naţional epistolar are ca scop trezirea interesului elevilor pentru cuvântul

scris, pentru comunicare şi literatură. Forma scrisorii, ca mijloc de comunicare a sinelui şi de

raportare la Celălalt, se află între conţinuturile pe care elevii le studiază atât în gimnaziu, cât şi în

învăţământul liceal, în cadrul disciplinelor ariei curriculare Limbă şi comunicare (Limba română,

Limba modernă).Tematica aleasă pentru acest concurs de creaţie variază în fiecare an (Homo

ludens, Homo viator, Homo faber, Homo Sapiens-Zappiens) şi răspunde programei şcolare care

vizează tratarea situaţiei de comunicare şi abordarea unor teme şi motive literare atât în textele

literare, cât şi în cele nonliterare.

Faţă de celelalte ediţii, în acest an a fost accentuată şi dimensiunea digitală a comunicării.

Grupul de discuţii iniţiat include 135 de membri, cadre didactice din toată ţara, care au împărtăşit

din experienţa implementării proiectului în şcolile lor. Cu fotografii sugestive, cu impresii ale

participanţilor, grupul s-a conturat ca un mijloc rapid de a schimba bune practici, de a împărtăşi

temeri, gânduri, emoţii, rezultate.

Realizarea scrisorilor de către elevi a adus laolaltă domenii diferite, elevii alegându-şi

singuri culoarea, forma, dimensiunea produselor finale, dezvoltându-şi astfel nu doar abilităţile

creative, ci şi pe cele digitale, reflexive. Pe lângă realizarea produselor finale, participante la

etapele proiectului (pe şcoală, pe oraş, pe ţară), elevii s-au implicat în organizarea activităţilor de

promovare a concursului, în atelierele de scriere creativă, în sesiunile online de formare,

valorificându-şi astfel potenţialul individual, dar şi inteligenţa colectivă. Activităţile proiectului

presupun lucrul în echipă şi dezvoltă în rândul elevilor reale competenţe de colaborare, de

comunicare asertivă, abilităţi de leadership.

În culegerea de faţă sunt incluse unele dintre lucrările participante ale elevilor, cu intenţia

de a oferi şi altor colegi exemple de… simţire şi gândire şcolărească. Adunate sub umbrela

6

proiectelor educaţionale nonformale, scrisorile pot însuma un îndrumar în vederea studierii stilului

epistolar, un exemplu modest de proiect educaţional cu impact în rândul elevilor. Au fost integrate

lucrările a căror formă a parvenit organizatorilor nu doar letric, ci şi electronic, într-un program

compatibil, dar nu mai puţin impresionante sunt lucrările care nu apar aici, dar care au luat forme

şi texturi dintre cele mai variate, de la hârtie, carton, material textil, până la sticle, frunze, cărţi de

joc, cutii de lemn, machete, păpuşi în portul popular, scrisori în versul lui Eminescu, decupaje

după harta patriei…

Miriade de rânduri aşezate pe foi albe, colorate, parfumate sau rânduite electronic, în zeci

de mailuri s-au tot adunat în concurs. Viziuni diferite, trăiri puternice, aşteptări şi frământări

adolescentine, căutarea raţiunii de a fi între Sapiens şi Zappiens, articularea Iubirii prin paradigme

diametral opuse, dinspre vechi vremuri spre cele mai noi… toate se regăsesc în scrisorile

participante la concurs. Pentru evaluatori bucuria rândurilor meşteşugite a fost îngemănată cu

chinul diferenţierii. Cum să alegi între portul popular care înscrie în sine identitatea noastră şi

poezia unei scrisori îngălbenite, cu parfum de tei? Cum să alegi reuşita dintre măiestria în origami

şi literele de-o şchioapă ale micilor şcolari şi verbul ascuţit al filozofului licean? Nu a fost uşor, iar

participanţii au înţeles că, dincolo de forma unei competiţii, fondul este mai important. Regăsirea

sinelui prin scris, bucuria deschiderii spre Celălalt prin textul propriu, înlăturarea barierelor

lingvistice, spaţiale, temporale, toate dau dimenisunea omului frumos, a întâlnirii rodnice dintre

profesor şi elev.

Ne simţim onoraţi să putem aduce în acelaţi spaţiu frânturi din gândurile atâtor generaţii,

amprente ale dascălilor din întreaga ţară, ecouri ale şcolii româneşti de astăzi. Le mulţumim tuturor

colaboratorilor, cadrelor didactice coordonatoare, părinţilor care i-au sprijint pe elevi,

participanţilor! Recunoştinţă aducem şi colegilor evaluatori, membrilor echipei de organizare,

tuturor celor care cred în veşnicia logosului scris!

Prof.dr. Ana-Maria Zăloagă

7

Scrisori în limba română

8

Ana-Maria Turcu, clasa a XI-a

Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret‟, Suceava

Îndrumător: profesor Dana Dolgu

Scrisoare pentru cei din urmă

„Aici odihnește omul. Puteți admira

mâna lui fină.

Încercați să nu îl atingeți:nu este mort pe de-a întregul.

Nu îl lăsați să vă lingă mâna, atâta așteaptă

ca să vă muște.

A crezut că e veșnic

fiindcă a pictat Capela Sixtină,

ca un bun stăpân le-a împărțit celorlalți umilința și jegul;

acum în preajma lui își mai fac veacul

doar o mână de muște.”

E al treilea război mondial, iar noi luptăm cu toate resursele. Sunt vremuri grele, fiecare

încearcă să scape cu viață în fiecare zi, iar foametea de pe planetă e crâncenă. E cald afară, lipsa

ploii seacă pământul, iar prin crăpăturile acestuia își fac loc bălțile de sânge. Probabil cu ajutorul

acestuia, lipsa apei este mai suportabilă. Copiii nu mai plâng, nu pentru că nu simt nevoia, ci

pentru că nu este timp. E haos, e urlet și e groază.

Bătrânii zac în biserici și cântă de la ivirea zorilor și până la lăsarea lunii, rugăciuni

apăsătoare către Domnul. Doar ei mai cred în izbăvirea noastră. Închisorile s-au deschis, iar

nelegiuitorii se bucură de libertate. Acum apele sunt tulburi, înecate în gunoaie care le sufocă și le

lasă fără viață. Apa începe să piară! Animale nu am mai văzut de mult, probabil au fost sfâșiate de

fiarele care au nevoie de hrană pe timpul războiului. Nu mai locuim în case, ele au fost zdrobite

odată cu visele noastre. Acum dormim sub cerul liber care e pătat cu nori bolnavi. A trecut un an

de viață sărăcăcioasă în mizerie, trăind printre dărâmături. Noi nu prea mai dormim din cauza fricii

și ne luptăm între noi pentru masa zilnică, adică un colț de pâine uscată și puțină apă. Cel mai mult

ne ține în viață dorința de a nu muri în vremurile astea. Pământul fiind prea dur din lipsa apei, nu

poate fi săpat, iar cei decedați sunt incinerați, neavând parte de un loc de veci cum se obișnuiește

în tradiția poporului nostru. Mulți spun că generația noastră a fost blestemată și că până la urmă o

să ne găsim cu toții sfârșitul.

„În locul lumii pe care o visasem, un câmp de proteze

în flăcări.

Rapacitatea ca unică lege.”

Acum te văd și pe tine. Îmbrăcată cu haine murdare și rupte, cu ochii goi ce oglindesc

necunoscutul și neliniștea și cu o armă în mână. Pășeai cu greu, pentru a nu te împiedica de ea. Tu

9

îți reprezinți familia pe front. Sora ta muncește împreună cu mama ta în fabrica de arme, iar tatăl

tău bolnav fiind, îl găsești recitind Biblia în biserică. Acum ai rămas cu adevărat singură și nu ai

mai vorbit de mult cu nimeni, de frică să nu îți dai gândurile de gol singură. Pentru că ești soldat ai

primit de dimineață supa pe care acum un an ai fi detestat-o și după o masă atât de copioasă,

pornești cu capul în pământ, înglodată în gânduri, spre front. Cerul e întunecat de această dată, iar

tinerii împreună cu adulții care pot lupta, trag cu arma pe câmpul de luptă, încercând să zdrobească

inamicul. Tu cazi la pământ oprită din visare, când un glonte trece razant pe lângă tine. Îi simți ca

o gheață în tot corpul. Lângă tine se află un bărbat care își strânge la piept, prețioasa poză cu

familia. Pe obraz îi curge o lacrimă și observi și tu cum îl arde, dar apoi își îndreaptă atenția către

inamici și nimicește cu arma câțiva. Pământul sare peste tot în aer, în craterele acestuia rămânând

doar grenadele.

Toți românii decid ca astăzi să înlăture opoziția, iar pentru aceasta era nevoie de puterea și

concentrarea fiecăruia. Decizi și tu că astăzi este ori ziua de glorie a poporului tău, ori cea de doliu

și începi să mânuiești cu precizie și hotărâre pușca. Fumul gros înăbușă atmosfera, iar urletele

celor răniți vă ating până la oase. Soarele apune ușor, iar tu trebuie să te retragi puțin, căci te-ai

ales cu o zgârietură puternică la picior. Sângele fierbinte se scurge rapid către pământul însetat. Tu

te ridici ușor, când o lovitură puternică îți îneacă timpanul. Încerci să identifici sursa zgomotului

puternic, dar corpul îți e amorțit și lipsit de puteri. La a doua încercare de a privi în jur cazi

secerată jos. O lovitură puternică în cap te-a lăsat fără suflu. Acum viața se scurge din tine și îți

aduci aminte de viața normală pe care o duceai înainte și de cât de mult adorai să privești

apusurile. Mori cu ochii ațintiți la soarele care coboară și după câteva secunde totul e negru. Negru

violent ca smoala. Încerci să scapi, dar nu pleci de nicăieri și nu ajungi niciunde, urli dar nu se

aude nici un sunet și tot ce poți face e să rămâi împietrită pe loc.

Te trezești dintr-o dată întinsă cu fața la pământ, exact unde ai căzut și te ridici rapid. Dar

corpul rămâne pe loc și te privești ingrozită cum zaci plutind în sânge. Oameni necunoscuți te

ridică și te aruncă cu brutalitate dintr-o groapă plină de cadavre, acolo urmează să fiți incinerați.

Sufletul tău încearcă să își scoată trupul lipsit de puls din groapă, dar nici măcar nu îl clintește, nu

are putere. Strigi după ajutor, dar nimeni nu te vede. Tu nu mai exiști. Te las plângând lângă trupul

gol de simțiri și îngreunat de păcat. Te trezești subit.

„Numărat, cântărit, împărțit. Excluși de

o istorie contaminată. Aici ne-am oprit.”

Al vostru, Omul

10

Nasui Alina, clasa a XII-a

Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand‟

Îndrumător: profesor Bouţ Odarca

Dragul meu,

Mai ţii minte? A fost dragostea aia la prima vedere. Nu ştiam nimic despre tine când pur şi

simplu am simţit în privirea ta! In ochii ăia şi privind la buzele conturate, la braţe, la tot ce se

întruchipa în tine. Te-am dorit, am vrut să fii al meu. Şi aşa a fost. Îmi dorisem atât de mult să aflu

ceva de la tine şi să faci ceva care să mă lămurească de intenţiile tale, încat am ajuns şi mai

bulversată. Nu-mi plăcea să fiu îndragostită. Aveam o stare permanentă de confuzie şi stomacul

meu crea fluturi mult prea des ca să mă pot obişnui cu senzaţiile de gol ce mi le lăsa în urmă. Mă

săturasem de tăcerea ta. Îmi dădeai puţin câte puţin informaţii despre tine şi eu chiar aveam nevoie

să ştiu din ale cui buze tot îmi plăcea să gust. Până să-mi dau seama am ajuns să iubesc un suflet

plin de otrană, mult prea târziu am realizat că tu erai mult prea modern pentru mine, mult prea

sofisticat…în goana ta după bani, după lucruri materiale şi statutul perfect ai uitat să mă iubeşti…

ai uitat ce înseamnă dragostea şi vedeai lumea cu ochii haini, plini de ură şi îngropiţi în întuneric.

Dacă te gândeşti că s-ar putea să renunţ la tine într-o zi, atunci secretul va trebui judecat

altfel, tu eşti secretul meu. Lucrul care îmi este în partea stângă ca inima, defapt eşti tu! Zile întregi

mi-a fost dor de tine! De când mirosul tău s-a îmbibat în interiorul meu, aerul pe care îl respir eşti

tu. Acum spune-mi... Crezi că aş putea renunţa la tine? Nu voi putea niciodată să o fac! Am stat

cu tine iar şi iar ca să continui să te iubesc. Tu crezi că este uşor să renunţ la tine, dar am stat cu

tine. Nu l-am ucis în interiorul meu pe bărbatul pe care îl iubesc! Te-am iubit mai mult decât aş fi

putut într-o viaţă! Dacă într-o zi te vei gândi că aş renunţat la tine, atunci să ştii că am ucis-o pe

cea care te iubea şi a devenit altcineva, pentru a nu renunţa la tine. Am ucis-o pe ea. Nu te supăra

nu-i nimic.Uneori cele mai frumoase clipe se întamplă să fie defapt cele ce vestesc un dezastru

adevărat. Momentul acela în care ţi-ai dori să nu se termine niciodată. Dar o dată ce s-a terminat şi

începe dezastrul ţi-ai fi dorit ca nici măcar să nu fi început vreodată. În anumite momente simţi

nevoia să pleci de pe această lume şi să ajungi lângă persoanele dragi, acele momente în care ţi-ai

dori să te arunci de pe o stâncă cu toate că ştii că până ajungi jos trebuie să treci printr-o frică

imensă, dar o dată ajuns jos nu mai simţi nimic. Nici durere, nici frică! Durere, frica, melancolia

dispar ca prin farmec. Intr-o secundă totul se opreşte. Si ajungem intr-un loc mai bun, un loc în

care predomină căldura sufletească. Dar de multe ori pentru a ne fi nouă bine trebuie să plătim un

preţ, eu m-am aruncat în braţele tale crezând că micul rai pe care mi-l construisem miticulos în

11

mintea mea este real. Însă mi-ai demonstrat că avea să fie iadul în care mă ademeneai cu fiecare

zâmbet, fiind cel mai mare preţ pe care l-am plătit vreodată.

De multe ori când ne decidem să păşim peste prăpastie există persoane care vor rămâne în urma

noastră suferind că am ales să facem acel un ultim pas, dar în ciuda lor eu te-am ales pe tine.

Nu credeam că o să ajung vreodată să fiu înconjurată de atâta răutate, lăcomie şi ură,

iubindu-te pe tine am realizat că societatea noastră nu mai pune preţ pe sinceritate, emoţii şi ceea

ce numeam o dată sentimente. M-ai schimbat, mi-ai ucis speranţa de a mai crede în oameni, ultima

mea dorinţă este să nu devin ca tine, atât de inuman.

Amina Romaniuc, clasa a XI-a

Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand‟, Sighetu Marmației,

Îndrumător: profesor Bouţ Odarca

Dragă Scriitorule,

Cu inima deschisă vin spre a te onora, în toată înțelepciunea ce o crestezi cu mâinile

însângerate pe hârtie. Știu, dragă Scriitorule, că tu ai apărut cu mii de ani în urmă, când noi ca

simpli muritori nici nu știam de existența magiei protectoare a cuvintelor. De ce? De ce dispari

încet? Te pierzi într-o lume plină de cabluri si tastatură, arunci cu litere de plastic ce nu transimt

nicio emoție. Tristețea te cuprinde când vezi indiferența, nenorocirea ce se răspândesc încet, încet.

Știu că îți este dor de timpul când doar cu o pană creai universuri, utopii impresionante,

strâpungeai suflete, rupeai inimi în bucăți și pur și simplu sensibilizai.

Totuși, în era virtualității, tu, minunate scriitor, ajungi și la cei tineri, grăbiți locuitori

temporari. Prin cablurile lungi și groase, prin acea foiță subțire de metal prețios, trimiți semnale de

cuvinte, de figuri de stil și rime și farmeci ca un maestru mintea și inima lor. Te folosești de tot ce

îți oferă societatea aflată în plin progres tehnologic. Și asta demonstrează, că tu, strălucit luceafăr

al simbolurilor, dăinui pentru eternitate.

Într-o zi, mă plimbam pe poteca unui parc splendid, o minunată zi de primăvară, și priveam

cu încântare liniștea naturii. Pe o bancă cu mâinile tremurânde, un bătrânel sfrijit scria într-un

carnețel idei și gânduri. Cu nostalgie priveam de fapt spre imaginea scriitorului de altă dată.

Scriitorul ce nu știa decât să se exprime, să-și scrie cântecul vieții, presărat cu sentimente și dorințe

imorale. Acel Scriitor, deși a rămas același prin ocupație, a evoluat cu ochii lui sclipind și

traversând orașe, continente, lumi cu repezitatea unei arme letale, a dezvoltat hibrizi și specimene,

12

transformând, simplul cuvânt, șablonul unei cărți, spre a impresiona inimile de piatră ce se nasc-

copiii viitorului.

Cu nerușinare, Scriitorule, te-au obligat să te transformi, și deși forța lor e mare, tu, ai

acoperit cu aceeași grație orice defect, rugină, putrezime. Ai făcut lucruri pur și simplu

impresionante, și iubite Scriitor pentru asta îți spun cu adevărat că te iubesc, pentru ceea ce ești,

pentru ceea ce faci și pentru că lupți să rămâi în viață într-o junglă periculoasă.

Cu dragoste și adânc respect.

Văduvescu Ionuț Cristian, clsasa a XI-a.

Liceul Tehnologic Turceni

Îndrumător: profesor Pițulescu Anca

Dragă Tată,

Înainte de a-Ți destăinuii nedumeririle și frustrările mele asemeni unui părinte, înzestrat

numai cu iubire și tandrețe pentru copilul său, aș încerca să-ți mulțumesc cu toate că știu că orice

cuvânt așternut pe foaie nu poate cuprinde întreaga mea ființă pusă în această recunoștință. Totuși,

voi încerca să-ți aștern câteva gânduri pe această coală albă în speranța că vor însemna ceva,

cândva, dar dacă Tu nu vei făgădui, Fie Voia Ta.

Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru această lume, aceste persoane încununate de

bunătate și milostenie, deseori se abat de la drumul lăsat pe pământ cu Voia Ta și pavat cu durere,

suferință și sacrificiu de propriul Tău fiu „Unde eşti Tată?‟, „De ce nu îmi răspunzi?‟, „De ce nu

mă ajuţi?‟ Fiecare persoană îşi pune aceste întrebări zi de zi, lună de lună, an de an, iar unii

necredincioşi Îţi contestă puteriile şi existenţa. Iar Tu Tată accepţi şi ignori toate aceste lucruri.

„De ce?‟ Aceata a fost întrebarea mea mereu. Ani de zile am căutat răspuns la această intrebare

sfâşietoare şi într-un final l-am găsit. Unde? În casa Ta, în vorbele Tale, în copii Tăi.

Sunt împăcat si liniştit, sunt fericit şi optimist si sper ca într-o zi să ne întâlnim şi să Îţi

spun toate acestea personal. Dar până în acel moment voi continua să fiu recunoscător şi bun cu

părinţii, profesorii şi apropiaţii mei şi le voi respecta cuvântul aşa cum îl ascult pe al Tău şi îi voi

ajuta aşa cum şi Tu ne ajuţi pe noi. Până la venirea zilei de mâine.... noapte bună Tată!

Cu drag, al tău fiu, Ionuț.

Militaru Iuliana Bianca, clasa a X-a

Liceul Tehnologic Turceni

Îndrumător: profesor Pițulescu Anca

Dragă eu din viitor,

Nu știu ce vreau să fac sau să fiu. Nu știu dacă o să trăiesc sau o să mor. Vreau să-mi scriu

13

această scrisoare pentru a dovedi că voi reuși să fiu cineva.

M-am gândit de multe ori și de mult timp la tine, viitorule. Dar niciodată cu succes, pentru

că visurile mele sunt chiar vise. Vreau să deveni o actriță la Holloywood. Pueril, nu? Așa zice și

mama. Am aspirații prea mari. Ea vrea să fiu doctoriță. Să ajut oamenii. Dar oare, ea nu s-a gândit

că a fi cine vrea ea nu e suficient? Sau ca nu mă ajută pe mine? Vrea să fiu o viața întreagă o

pacientă ce stă prin spitale pentru că nu și-a putut împlini visul. Ar avea cu ce să se laude, că fata ei

lucrează într-un spital. Însă, ce nu știe ea este și faptul că, spitalul este sinistru. Este plin de povești

după care ți-ar plânge și sufletul, dacă ar avea cum. Așa sunt părinții. Sper să-și dea seama de ce

mă face pe mine fericită. Vreau să zic că-mi doresc tare mult să fiu o actriță. Încă de mică ochii

mei erau ațintiți spre ecranul de sticlă unde se derulau premiile „Oscar‟. Mereu mi-am dorit să fiu

o actriță. Nu pentru faimă, ci pentru că-ți dai viața pe platoul de filmare ca să te placă o lume

întreagă.

Dar lăsând cariera deoparte, vreau să fiu fericită precum sunt acum. Vreau să mă bucur de

fiecare lucru. Viață este dură. Mă întreb mereu ce este fericirea și mă chinui să o caut printre

amintiri și să o răscolesc atunci când îmi apare in cale. Acum mă bucur de scris. Iubesc să-mi pun

sufletul pe hârtie. Dar mereu îmi este teama că nu îmi spun gândurile cele potrivite. Însă, cu toate

astea, mereu le folosesc cu pasiune și cu dor, căci după ce le aștern, nu mi le mai pot lua. Scrisul

mă ajuta momentan să depășesc lumea reală. E pe post de armă, influență, pe post de ce îmi vrea

inima. Poate cine știe, viitorule, peste ceva ani voi publica ceva. Acum îmi dau seama că sunt ușor

de păcălit. Trec de la un subiect la altul, căci nu-mi găsesc firul existenței mele. Îmi plac atât de

multe lucruri care știu că peste ceva ani, vor fi inutile. Sunt un om complex si iubitoare de

libertate, dar mereu mă ascund după „nu știu‟ sau „nu pot‟. De fapt, ăsta e singurul lucru pe care

vreau să-l schimb cel mai mult in viitor. Să fiu mai sigură pe mine.

Deci, dragă eu din viitor, crezi că poți să fii mai sigură pe tine? Crezi că poți să depășești

orice situație? Crezi că te poți face mândră? Eu cred că da. Știu că pot.

Cu dragoste, eu din trecut

Surcel Constantina Ileana, clasa a XI-a

Liceul Tehnologic Turceni

Îndrumător: profesor Pițulescu Anca

Draga mea prietenă,

Chiar dacă distanţa dintre noi este destul de mare, să ştii că nu exita zi în care să nu mă

gândesc la tine. Astăzi îți scriu din suflet, îți scriu sincer şi vreau să știi că ești foarte specială

14

pentru mine, chiar dacă nu îţi spun acest lucru.

Mi-a plăcut extrem de mult scrisoarea ta şi pot să spun că ai trezit în mine sentimente pe care

nici eu nu credeam că le am. Acele cuvinte pline de tandreţe de mi-au umplut inima de bucurie

făcându-mă să retraiesc momentele din copilărie în care ne jucam, uitând de foame, sete sau

oboseală. Acum suntem simple adolescente care au nevoie de înţelegere, dar şi de iubire din partea

celor din jurul nostru. Chiar dacă am mai mulţi prieteni, să ştii că pentru mine eşti ca o soră mai

mare şi nu ştiu cum ar fi fost viaţa mea dacă nu eram prietene. M-ai învăţat ce este frumos, să vad

lumea cu alţi ochi, să aleg din viaţă doar momentele fericite, să fac diferenţa între bine şi rău, iar

trecutul să-l consider ca pe o lecţie. Sunt sigură că, orice s-ar întâmpla, nimic nu poate să distrugă

relaţia specială pe care o avem fiindcă împreună am trecut prin multe încercări de-a lungul acestor

ani descoperind lucruri şi personalitaăţ diferite.

Aştept cu nerşbdare ziua în care o să ne reîntâlnim fiindcă îmi este foarte dor de tine şi am

foarte multe lucruri să îţi povestesc, iar până atunci îţi voi scrie cât de des pot.

Cu drag, Ileana

Croitoru Mihaela-Georgiana, clasa a X-a

Liceul Tehnologic Turceni

Îndrumător: profesor Pițulescu Anca

Dragii mei părinți,

Chiar dacă ne despart sute de kilometri, gândul meu zboară în fiecare clipă la minunatele

ființe ce m-au creat. Aș vrea să vă mulțumesc pentru toate sacrificiile făcute pentru creșterea mea.

Vă mulțumesc pentru dragostea și sprijinul vostru, pentru simplul fapt că sunteți părinții mei.

Îmi doresc să știți că sunteți eroii mei, modelele mele în viață. Vă mulțumesc pentru

educația oferită, pentru copilăria minunată și pentru modul frumos în care m-ați crescut. M-ați

învățat cum să mă comport în societate, cum să fie un om bun, m-ați învățat ce este dragostea și

prietenia, mi-ați luminat calea și mi-ați fost mentori. Datorită vouă, iubiți părinți, sunt omul de

astăzi.

În ciuda faptului că am fost mai tot timpul separați îmi doresc șă știți că v-am simțit mereu

aproape,mereu ați fost în gândul și în inima mea. Mi-ați ghidat pașii, ați fost mereu umărul pe care

am plâns, oamenii ce m-au ajutat și acceptat, dar m-ai presus de toate m-ați iubit mai mult ca orice

pe lume.

Pentru toate cele menționate mai sus nu pot decât să vă mulțumesc și să vă reamintesc că

voi sunteți eroii mei. Îmi doresc din suflet să fiți mândri de mine, de aceea ce am devenit. Iar eu, la

rândul meu, îmi doresc să fiu exact ca voi când voi fi părinte.

Cu dragoste, Georgiana

15

Safta Elena-Luminiţa, clasa a IX-a

Liceul Tehnologic Turceni

Îndrumător: profesor Pițulescu Anca

09-05-2017

TURCENI, GORJ

Draga mea prietenă Alice,

Îți scriu aceste rânduri, pentru că-mi este foarte dor de tine și abia aștept să te întorci acasă. Mai întâi

de toate, vreau să știu dacă ești bine, cum merge cu școala, ce mai faci și ce planuri ți-ai făcut pentru

vacanța, pentru că avem mult de recuperat.

Eu sunt foarte bine acasă alături de cei dragi. La școală am obținut note mari, chiar am fost la

olimpiada de franceză și ți-am cumpărat câteva cărți interesante. Sper că o să îți placă, pentru că sunt autorii

tăi preferați. Iar cât despre vacanța de vară, o să fie atât de încărcată, deoarece am multe planuri și nu ți le

voi dezvălui până când ne vom revedea!

N-ai să crezi din ce-ți voi spune, dar peste câteva săptămâni o să îți fac o surpriză prin a te vizita cu o

rudă de a mea, si anume verișoara mea Sofia. După atâta timp, în sfârșit te voi revedea și te voi îmbrățișa!!

Sunt tare entuziasmată și am mari emoțiI așteptând ziua ce va veni cu așa mult drag, dar e tot ce-mi doresc

de mult timp și sper să ne auzim cu bine. Asta este cam tot ce vreau să-ți spun, mai multe o să aflii când o să

ne întâlnim. Multă baftă și mulți pupici.

Cu drag, a ta prietenă Luminița!

Orleanu Daniela-Vasilica, clasa a IX-a

Liceul Tehnologic Turceni

Îndrumător: profesor Pițulescu Anca

09-05-2017, TURCENI, GORJ

Draga mea prietenă,

Nu am uitat promisiunea făcută în ultima convorbire telefonică deosebit de plăcută pentru

mine.

Veștile din ultima ta scrisoare m-au bucurat, așa că m-am găndit să-ți răspund cât mai

repede!

Încep prin a-ți spune cât de mândră sunt pentru că îmi ești prietenă! Nu pot uita nici acum

momentele frumoase pe care mi le-ai oferit... ai fost acolo și la bine și la rău... mereu aproape când

am avut nevoie de sprijin... Îți mulțumesc pentru tot! Noi două am înțeles ce înseamnă cuvântul

,,prietenie”... O relație bazată pe sinceritate, sprijin, încredere, sfaturi și multe altele....

Îți amintești când îmi spuneai că doar timpul poate vindeca totul? Că în viață trebuie să am

mereu răbdare? Ei bine, ai avut dreptate. Mereu mi-ai oferit doar sfaturi bune care mi-au fost de

ajutor. Știi proverbul acela: ,,Prietenul la nevoie se cunoaște”

16

Mereu am avut încredere în tine...știam că tu nu mă vei trăda niciodată...și nu m-am înșelat!

Ai plâns odată cu mine când am trecut prin cele mai grele moment, dar să nu uiți niciodată că voi

fii mereu acolo pentru tine, ca de fiecare dată.

Nu am uitat tot ce ai făcut pentru mine... și îți promit că îți voi fi mereu alături așa cum și tu

mi-ai fost...

Prietena mea dragă, îmi doresc din tot sufletul să vină cât mai repede acea zi în care ne vom

revedea... Am atâtea să-ți spun... Ești singura persoană căreia îi pot spune totul fără reținere... Îmi

ești ca o soră! Să nu mă uiți niciodată chiar dacă drumurile noastre se vor despărți cândva... Am

vrut să-ți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine.

A ta prietenă, Dana

Buzgure Ionela-Georgiana, clasa a IX-a

Liceul Tehnologic Turceni

Îndrumător: profesor Pițulescu Anca

09-05-2017, TURCENI

Dragă Ana,

Prin această scrisoare vreau să-ți mulțumesc că ești prietena mea și chiar dacă te cunosc de

mult sau de puțin timp, nu contează, ceea ce contează cu adevărat este că te cunosc de suficient

timp încât să-mi dau seama că ești o prietenă adevărată și nu doar timpul mi-a confirmat asta, ci și

încrederea pe care o pot avea în tine.

De aceea, azi de ziua prieteniei îți scriu această scrisoare, pentru a-ți mulțumi că ești o

prietenă adevărată. Şi chiar dacă distanța ne desparte, să nu uiți că de fiecare dată când vei avea

nevoie de ajutorul meu, voi fi acolo lângă tine.

De obicei îți trimiteam scrisori pentru a-ți spune ce s-a mai întâmplat în viața mea, dar azi

vreau doar să-ți mulțumesc că ești prietena mea. Îți mulțumesc, prietenă dragă.

Cu drag prietena ta, Georgiana

Drăgan Daria Maria, clasa a VIII-a

Colegiul Național: „Dimitrie Cantemir” Onești

Îndrumător: profesor Elena-Adina Mitroiu

Îmi tremură chiar acum mâinile când îți scriu, nu știu dacă de emoție ori de indignare… dar

se răzvrătesc și se mișcă dizgrațios...

Dragă Zapp,

Să crezi și să te îndoiești, să iubești și să suferi, să aștepți și să te grăbești, să prinzi viața în

palme și sa nu-i dai niciodată drumul. Nu știu dacă simți, dacă ai mai vrea să simți vreodată, dar îți

scriu în speranța că atunci când vei frânge sigiliul plicului, îți vei aminti de mine.

Nu știu dacă în vâlvătaia caracterelor te mai uiți la ceas. Nu știu dacă mai ticăie, dacă inima

lui mai bate, dar poate șoptindu-i cuvintele mele își va aminti că pierde noțiunea timpului. E

17

caraghios, nu, chiar el să fie cel care o pierde? Nu-l lăsa, te rog... Spune-i că înlăuntrurile lui merită

să bată, pentru tine, pentru iubire și pentru secundele pe care le scapi printre degete.

Mă bucur pentru prima dată, de când am învățat să simt, de un nor. E negru și mă bucur de

apariția lui. E bizar, și poate că asta îmi va răpi bucuria de a-l privi pe cel pufos, alb și sincer. Nu

știam ce mi-a stârnit dorința aceasta răzvrătită să mă bucur până când, într-o zi, sub văpaia lunii

mai, mi-am dat seama că degetele mele nu se împotrivesc, că tastez cu o viteză de care te vei

amuza, probabil... Dar pentru mine e terifiant, căci am abandonat totul ca să zappez. Nu-mi pot

îndrepta moravul, dar vreau să mă bucur. Vreau să simt bucuria și să fiu sigură că până nu o

înapoiez Universului, nu o țin ostatică între două paranteze. Am descoperit că trebuie să mă bucur,

chiar și de tristețe, de toamnă, de frig, de lacrimi și de zile cu nori. Să mă bucur că sufletul meu mă

imploră să simt, iar eu îl las... să simtă și să bată. E greu să te bucuri când cele două paranteze în

care ai cuprins fericirea se apropie. Se apropie cu fiecare zappare, cu fiecare maraton secat de

emoție pe care îl fac până la noptiera îndoită de greutatea telefonului. Așa că, astăzi privesc un nor

negru și mă bucur de o buburuză pe care o protejez în palmă... dar pe ea o las să zboare, poate se

bucură.

Vreau să plâng, să simt cum lacrimile-mi inundă ochii si cum vor să evadeze dintre

pleoape. Vreau să-mi curgă lacrimile pe chip si să simt că există în mine un dram de sensibilitate și

că inima mea plăpândă se lasă străpunsă. Vreau să iubesc- o floare, o copertă de carte peste care

îmi trec mâna cu delicatețe, un anotimp, o rază de soare, un suflet. O iubesc pe mama. O iubesc cu

toată ființa-mi. O iubesc pentru că inima mea, ușor de străpuns, îmi dictează să o cuprind în brațe

și să-i mulțumesc că există. Vreau să fiu uimită, să privesc cu ochii mari cum nisipul plajelor aurii

îmi catifelează pielea. Vreau să fiu mirată de propria mea existență. Când pleoapele mele se frâng

de întuneric și cunosc lumina, două lucruri îmi fulgeră mintea-dacă și de ce mai trăiesc? Îmi spun

de fiecare dată că e o minune asemenea evoluției și aștept să nu se mai repete. Închid ochii și mă

trezesc cu aceleași două întrebări cu aromă pregnantă. Îmi doresc să cred că trăiesc curat, ori

încerc... nu strâng clipele între paranteze și zappez, dar doar cât să scriu o scrisoare despre emoții...

În cei 14 ani pe care îi am acum, lumea mi-a oferit la fel de multe pe câte mi-a răpus. Am

trăit aici la fel de mult cât am supraviețuit aici. E lumea în care mi-am găsit familia și e lumea în

care te-am descoperit pe tine. Și aleg să o privesc astfel și să mi te amintesc pe tine astfel. Sper că

ești bine!

P.S. Nu știu cui să trimit gândurile mele. Nu știu dacă mie, poate le voi lăsa la poștă în

speranța că cineva va frânge plicul din pură curiozitate. Cine-i Zapp?

Cu drag, cu bucurie și cu speranță, al mamei copil, Daria

18

Hassairi Yasmina, clasa a IX-a

Colegiul Național: „Dimitrie Cantemir” Onești

Îndrumător: prof. Elena-Adina Mitroiu

Draga mea iubire,

Doresc să te creionez în câteva cuvinte, pentru a ști cât de mult reprezinți pentru noi,

adolescenții, și cum te privim de fapt. Sper ca aceste vorbe să te încălzeasca mult mai tare decât

ești deja și să realizezi faptul că TU ești ceea ce a creat și creează tot ce există în jurul nostru.

,,Iubirea”…ce cuvânt magic, plin de profunzimeîn ardoarea sentimentelor. Un cuvânt ce în

contemporaneitate nu mai are valoare, fiind folosit mult prea des și în contexte nepotrivite. Acest

cuvânt nu mai are sensul său denotativ, ci este egalat cu termenul de afecțiune, plăcere, atracție...

Puține persoane îl folosesc cu adevărata sa semnificație, aceste persoane fiind rămășițele generației

de acum, în care iubirea se destramă și se creează un război între aceste două sensuri, victimele

fiind tot noi, cei care percepem în modul în care simțim acest termen, ci nu cum este transmis de

fapt. Din această cauză, iubirea dintre adolescenți este încărcată de mistere, fiind ca o hartă pe care

fiecare dintre exploratori o citesc și o deslușesc în modul lor, pierzându-se în locuri necunoscute și

căzând în capcane ce ruinează inima fiecăruia.

Acest sentiment încărcat de semnificații împinge fiecare lector al său să devină scriitor și

să își împărtășească cu restul cititorilor stările ce i se injectează în suflet. Această trăire revoltantă

trezește destrămarea multor cărți, decăderea lor reprezentând-o ,,falsa” iubire, ce macină întreg

poporul generației contemporane.

Iubirea este o lecție greu de învățat, pentru care necesită în primul rând suferință, dar și

putere. Ea întruchipează cea mai valoroasă stare pe care o poate însuși ființa umană, fiind și cea

mai neînțelesă. Acest rogvaiv de sentimente nu poate fi reprezentat de fiecare dată în același mod,

orișicare persoană simțind diferit.

Noua ,,iubire” este înățișată prin sentimente false și mascate, războiul fiind menținut până

când toți vor ceda, iar acest sentiment va renaște în sufletele celor care îi cunosc adevărata

identitate, creându-se astfel un ciclu ce ne doboară și totodată ne ridică.

Ziua în care te-am cunoscut. Luna în care am cedat. Anul în care am înviat...

Cu speranță, EU...

19

Spoială Florina, clasa: a IX-a

Colegiul Național: „Dimitrie Cantemir” Onești

Îndrumător: profesor. Elena-Adina Mitroiu

Piatra Craiului, 23 aprilie 2027

Drag absent,

În faţa foi albe mă pierd adesea, dar nu şi acum, acum e prezentul şi dorinţa de a-ţi scrie e

mai mare decât orice alt instinct care evoluează haotic sub privirea aprigă a unei alte eu din alt

timp, acea eu care poartă o raţiune nouă, un subconştient războinic şi tare, acea eu pe care tu nu ai

cunoscut-o, însă ai influenţat-o să ia naştere din străfundul nimicului.

În setea mea de cunoaştere, am vrut să nasc o iubire bolnavă... o iubire pe care o cunoşti

prea bine, nu credeam că vreodată lumea virtuală mi te va dărui şi mi te va băga în bucla de

influenţă a sufletului, acolo unde ai prins aripi... unde nu erai inchis si oprit din zborul tău

nestinghirit.

Nu am uitat cum am devenit un pilon într-o lume virtuală... bolnăvicioasă, care, fara să-mi

dau seama, m-ar fi umplut de iubire si lepră, de dragul unei fiinţe aflate în alt colţ de lume pe care

internetul m-a ajutat să o cunosc şi să mă ataşez de ea. Regret... sau nu, ca te-am cunoscut, am

putut lua toate formele umane posibile şi să-mi schimb comportamentul pentru a deveni atât de

plastică.... pe gustul tău, nu? Şi totuşi tu ai decis să pleci atunci cănd mă aflam în ultima etapă a

schimbări pentru a întruchipa perfectul uman, perfectul tău, jumătatea ta de care spuneai că ai atăt

de mare nevoie.

M-ai transformat într-o supusă homo zappiens, dedicată cunoaşterii prin butonarea unor

compuşi neanimaţi, care mi-au devenit putere si slăbiciune, în vremea pe repede înainte a noastra,

a tinerilor care poartă pe spate cicatrici imense sub formă divină, urme lăsate prin forfecarea

aripilor ce ar fi crescut în pocalele eternităţilor.

Dar, cu toate acestea, mulţumesc... am ajuns într-o realitate desprinsă din lumea de temere a

iubirilor inegale, în porţi etajate egal.

Cu multă dragoste, ceea ce trebuia să fie fluture.

Puluc Ecaterina, clasa: a IX-a

Colegiul Național: „Dimitrie Cantemir” Onești

Îndrumător: profesor Elena-Adina Mitroiu

Braşov, 24 august 2014

Dragă adolescentule,

Îţi voi spune ceva ce poate cunoşti deja, sau poate nu. Îţi voi povesti despre tine, despre

cum eşti tu ca persoana de vârsta de 14-20 de ani, cu idei şi îndoieli, dar şi cu nesiguranţă şi curaj,

20

cu transformări fizice si psihice, care uneori te epuizează şi tot ce vrei este să scapi, să fugi (de cine

poţi și cum poţi). Nu îţi voi povesti tot ce ştiu despre tine, pentru că ai intuit corect, nu ştiu tot,

pentru asta mă bazez pe tine că vei descoperi într-o zi.

Poate mereu ţi-ai pus întrebarea «CINE SUNT EU?» Priveşte-te în oglindă!... Ce vezi? Ştiu

că vezi o persoană frumoasă pentru că mereu ai grijă să arăţi bine －părul să stea cum vrei tu, să nu

fii persoană care se plânge de acele imperfecţiuni că e mai plinuţ, că are forma nasului mai strâmbă

şi altele pe care părinţii nu par să le înţeleagă.

Acum au loc dramaticele confruntări dintre comportamentele, atitudinile copilareşti şi cele

solicitate de noile cerinţe sociale în care actionezi şi cărora tu trebuie să le faci fata, adică dintre

aspiraţiile tale şi posibilităţile încă limitate de care dispui pentru traducerea lor în fapt, dintre ceea

ce doreşte societatea (adică şcoala, profesorii, părinţii şi alţi adulţi) de la tine şi ceea ce oferi sau

poţi oferi, dintre ceea ce tu ceri de la viaţă și ceea ce viaţa îţi poate oferi. Probabil vei încerca, dacă

nu ai încercat deja, să scapi de nevoia de a răspunde aşteptărilor celor din jur, făcând tocmai opusul

a ceea ce se aşteaptă de la tine. Dar, atenţie, aceasta tentativă de eliberare este condiţionată de

poziţia celuilalt. Este o eliberare falsă. Scopul este, de fapt, eliberarea de propria dorinţă de a

plăcea. Pe parcurs, se constituie nevoia de a-ţi împărtăşi sentimentele.

Nevoia de independenţă şi autodeterminare se păstrează, ca ulterior să se convertească în

nevoia de desăvârşire, autodepăşire, autoeducare personală, depinzând acum într-o mai mare

măsură de tine.

Nevoia de a fi personalitate se manifestă adeseori prin tendinţa expresă spre originalitate,

sub cele două forme ale sale: creaţia, producerea a ceva nou şi original. Din dorinţa de a ieşi din

comun, de a fi ca nimeni altul, îţi poti întrece prietenii în comportamente sociale şi te poți feri să

faci prostii pe care nu le mai poţi repara o viaţă. Încearcă să fii original prin modalităţi care să te

facă mândru şi din care să-i poţi învăţa şi pe alţii. Sper că ai înțeles măcar un sfert din ce am vrut

să îţi transmit. Cu drag, un alt adolescent...

Bușoi Mirela-Iuliana, Clasa: a X-a E

Colegiul Național „George Coșbuc”-Motru

Îndrumător: profesor Crețu Emanuela

Homo sapiens, homo zappiens

Încă de la apariția sa, omul a tins să se descurce singur pentru a putea supraviețui. Instinctele l-au

ajutat să se formeze și să se adapteze oricărui mediu. Aceste trasături au făcut ca acești oameni să se

numească „homo sapiens”.

21

Ajungând în prezent, ne putem da seama singuri că acești oameni sunt din ce în ce mai rari,

ajungând de la „homo sapiens” la „homo zappiens”. De ce? Pentru că am reușit să evoluăm atât de mult

încât nu ne mai putem descurca singuri, pentru că tehnologia a ajuns chiar din mâinile noastre mult peste

noi, și astfel avem nevoie în permanență de ea, adică avem nevoie constant de ajutor, tocmai din acest motiv

ne putem numi „homo zappiens”.

Făcând comparație între o rutină zilnică din ziua de azi și una din timpurile vechi, vom observa că

omul va deveni din ce în ce mai neajutorat. Să o luăm treptat, remarcăm faptul că pentru a se trezi un „homo

sapiens” aproape că nu avea nevoie nici de ceasul deșteptător, însă acum fără un telefon mobil programat să

te trezească la orice oră dorești, „homo zappiens” ar întârzia la orice program și-ar fi stabilit.

Gătitul la „homo zappiens” a devenit un obicei de domeniul trecutului, pentru acești oameni,

mâncarea stă la un click distanță sau la cel mai apropiat fast food, motiv pentru care și nivelul de sănătate a

scăzut cu mult de la „homo sapiens” la „homo zappiens”.

În ceea ce privește deplasarea, „homo sapiens” ar fi făcut kilometri întregi pentru a ajunge la locul

de muncă sau la un loc din care să iși procure hrana. În schimb, „homo zappiens” preferă să se deplaseze cu

un automobil în orice loc și-ar dori să ajungă, fie că este la un minut distanță, fie că este la ore distanță. Prin

aceste comparații, am putut observa cât de mare este diferența dintre aceste două categorii de oameni.

„Homo zappiens” a reușit să facă ceea ce au încercat încă de la apariție „homo sapiens”. Și-au creat

un stil de viață mai ușor, însă acest lucru nu le este tocmai benefic, deoarece face ca umanitatea să fie pe

cale de dispariție, nu ne ajută atât de mult pe noi individual, cât ajută colectiv societatea să ne controleze.

Tot noi suntem cei care pot opri acest stil de viață, omul născându-se independent și tot la fel ar

trebui să-și continue și viața, fără alte mâini robotice care i-ar putea veni în ajutor oricând.

Nimic nu-l face pe om mai puternic decât propria independență și propria încredere în sine.

Predescu Diana, clasa a IX a

Liceul Voltaire Craiova

Îndrumător: profesor Mladin Paula

Craiova, 1 mai 2017

Dragă Zappy,

Îți trimit azi această scrisoare în care îmi exprim gândurile despre noua generație – copiii

tehnologiei, ființe dependente de orice mijloc de informare.

Eu sunt doar un copil, ființă care încearcă să trăiască simplu doar prin cuget și simț, să

pășească fin în această eră a tehnologiei destul de avansată, fără însă a mă cufunda cu totul și să

obțin tot ce vreau prin muncă și implicare, nu doar accesând internetul care mi-ar putea oferi

totul de-a gata.

22

Nu intenționez în niciun fel să-ți subestimez acele câteva calități care te-au adus în

stadiul de „homo-zapiens‟ pentru că știu cât de multă bătaie de cap și câtă inteligență nativă este

necesară pentru a înțelege toate mecanismele care se produc în jurul tău. Aș fi putut oricând să

renunț la ipostaza de „homo-sapiens‟ ca să devin un așa-zis roboțel dibaci într-ale

calculatoarelor și telefoanelor, însă mi-am dat seama în același timp că este prea dificil pentru

mine să renunț la tot ce mă definește în viață: trăirile, sentimentele, gândurile, miile de întrebări

cărora nu le găsesc vreun răspuns, contradicțiile si polemicile ținute cu propria persoană.

Nu mă simt în niciun fel inferioară ție, chiar dacă știu că poți deține orice informație doar

printr-un click, că percepi tehnologia ca pe o extensie a ta, nu ca pe un concurent sau inamic. În

timp ce ție îți este acaparată memoria cu date, coduri, tabele, cifre inutile, în timp ce tu înveți

prin explorare și procesezi informații venite din surse multiple, EU mă bucur de frumusețea

literelor așezate în paginile unei cărți bune, simt emoția unei îmbrățișări, trăiesc din plin victoria

unui meci de fotbal și gândesc. „Omul gândește ca să nu fie‟, spunea Emil Cioran. Eu gândesc

ca să nu fiu homo-zappiens. Mă lupt cu propriile gânduri, le dau crezare, mă îndoiesc de ele, ca

să ajung într-un final să-mi dau singură dreptate. În schimb tu...ai niște idei fixe, niște ideologii

deja create, niște convingeri indestructibile, schițând bucuria doar la crearea de noi algoritmi și

de jocuri video.

Deși este inevitabil la un moment dat, eu îți doresc totuși să nu te închizi în lumea

„captivantă‟ a tehnologiei și să revii puțin cu picioarele pe pământ. Te invit în lumea celor care

știu să vibreze la fiecare pată de stilou întinată pe hârtie, la fiecare joc care le amintește de

copilărie și la gândul că mâine nu vor mai fi capabili să simtă toate astea din dorința de a deveni

homo-zappiens. Dar eu voi fi mereu aici, gândind și simțind: e tot ce știu să fac.

Există oameni, încadrați într-o anumită epocă, pentru care succesiunea temporală se reduce

la o trăire liniștită și echilibrată a clipelor. Un simplu om căzut întâmplător în era tehnologiei care

încearcă să înțeleagă totul, dorindu-și în final să se piardă într-o stea, Diana.

Crăciun Alexandra-Alina, clasa: a XI a

Colegiul Naţional „George Coşbuc‟ Motru

Îndrumător: profesor Creţu Emanuela

Locul şi data:

Spaţiu infinit, pe când clipele erau dosite în desaga ruptă a Timpului

Sunt ore bune de când, cu capul bine proptit în mâini, stau şi mă întreb unde a dispărut

formula de apel din fruntea acestei scrisori. „Se pare că a fugit speriată de nesiguranţa ce-ţi

23

izvorăşte nestingherită din cerneală.” îmi suflă un gând rece in ceafă. Să-l iau în seamă? Să mă

prefac că nu-l aud?

Dar dacă tot ceea ce se va aşterne aici nu va alcătui în cele din urmă conţinutul unei

scrisori? Iar dacă nu va fi o scrisoare, atunci ce va fi? Un şir de propoziţii legate între ele fără

noimă? Imposibil! Cu sau fără un destinatar concret şi având sau nu o formulă introductivă,

vizibilă sau mai puţin vizibilă, care se poate substitui pe sine, cele ce vor urma a fi scrise vor

ajunge cu certitudine într-un anumit punct din timp şi spaţiu. De altfel, „Spre nicăieri” este totuşi o

destinaţie, iar Necunoscutul este, la rândul său, un destinatar, nu?

În momentul de faţă, prin raportare la o clipă viitoare sau poate chiar la una prezentă, am şi

uitat CINE SUNT... Curajul cu care sculptez în piatra fiecărui cuvânt creşte treptat, pe măsură ce

coala de hârtie se lasă invadată de gândurile-mi care o iau mereu înainte. Sunt uimită de voluptatea

propriilor trăiri, sunt uimită de pasiunea cu care îmi invadează trupul… Mă vreau atât de sigură şi

totuşi, dacă nu îmi pot defini SINELE, oare cum pot percepe ceea ce se întâmplă dincolo de

existenţa mea? Cum pot aborda cu atât de multă îndrăzneală enigmele FIINŢEI UMANE ce stau

mai presus de cuprinsul firii?

Ce sumedenie de neînţelesuri pentru un suflet atât de fraged… Dar oare mă pot defini ca

suflet? Şi dincolo de suflet atunci ce se află? Să fie oare OMUL? Să fiu eu însumi OM? Şi până la

urmă ce este OMUL în ansamblul său? „Nimic în raport cu infinitul, tot în comparaţie cu neantul,

un lucru de mijloc între nimic şi tot.” , aceasta afirma Pascal.

Dar EU, EU mă definesc în forma mea actuală, Homo Sapiens-Zappiens. Sunt OM - mă

hrănesc din ideal. NU GUST din alcoolul tare al legilor şi societăţii; hrana sufletului îmi e mai

mult decât suficientă. Mă pierd deseori în nemărginirea lumii, dar tot de atâtea ori mă regăsesc EU,

cu MINE, deseori. Mă cânt la infinit, ca să-mi desăvârşesc simfonia gândurilor. Sunt OM: exist,

sunt, mă aflu printre fracţiuni de secundă desprinse din neant şi… aşa cum m-am căutat şi m-am

(re)găsit în beţia propriilor cuvinte-mi, tot aşa îmi va căuta şi Necunoscutul scrisoarea şi o va găsi,

într-un punct din Spaţiul infinit, pe când clipele erau dosite în desaga ruptă a timpului.

Sunt OM şi scrisorile OAMENILOR nu se pierd, sunt sigură...

Anghene Gabriel, clasa a XI-a

Colegiul Tehnic „Ghe. Asachi‟, Oneşti

Îndrumător: profesor Gâdioi-Călinescu Raluca Cătălina

Acum 100.00 de ani, undeva, departe în Africa

Pentru urmașii mei, de mâine și de oriunde,

24

Lumea în care trăiesc este o lume în care cel mai puternic se luptă cu fiara nu numai pentru

a supraviețui. Câștigarea luptei îi aduce, întotdeauna, respectul. Știu, că tu cel de mâine, care vei

citi aceste rânduri, vei spune că aceasta este o lege barbară, căci în lumea ta, după cum am auzit,

toți sunt egali, se nasc cu aceleași drepturi și luptă pentru un vis pe care îl numesc democrație. Știu

că tu, faci studii avansate despre specia mea și că afirmi că homosapiens îți este inferior deoarece

este mai slab dezvoltat, atât fizic cât și moral și că nu are o putere de gândire atât de ageră ca a ta.

Dar lasă-mă să te întreb la ce ne-ar folosi toate aceste lucruri? Noi nu avem cutii vorbitoare, nici

liane ce ne atârnă din urechi , nu mergem în pădure vorbind ca și cum am fi singuri, în pustiu, și nu

spunem că nu existăm dacă nu avem facebook așa cum faci tu, din dorința de a demonstra

superioritatea speciei din care faci parte. Poate că nu suntem buni de nimic... dar fără noi, tu

cel de mâine, nu ai fi putut exista. Continuitatea speciei este secretul pe care îl deținem și pe care

vrem să ți-l facem cadou pentru ca și tu să-l transmiți mai departe. Mă gândesc, ca ar fi foarte

bine daca ne-ai face o vizită în peștera în care trăim de generații. Vino și uimește-ne cu toate

gandgeturile, internetul și aparițiile IT de ultimagenerație. Crezi că ești mai inteligent decât noi,

primitivii? Hai să ne întrecem în League of Legend sau nu ai curaj? Ți s-a terminat bateria? Nu

vreau să te jicnesc, noi primitivii spunem adevărul în față și dacă cineva e deranjat nu are decât să

ridice piatra. Să câștige cel mai bun! Tu ești pentru noi precum iepurașul de Paște: mic, pufos,

aproape perfect căci dacă nu mai are baterii gingașul iepuraș devine inutil, un obiect uitat pe un

raft prăfuit. Și acum dă-mi voie să te întreb citând un mare poet de-al vostru: ,,Voi sunteți urmașii

Romei?” Vă credeți stăpânii lumii, dar fără telefon, televiziune și Internet nu puteți trăi. Muriți de

plictiseală. Noi nu suntem dependenți decât unii de alții. Pentru noi, cel mai mare dat de care avem

datoria de a avea grijă este familia. Legăturile dintre noi sunt rădăcinile veșniciei noastre. În clipa

în care ne vom întoarce la Pământul – Mamă vom purta tatuajul veșniciei pentru că vom trăi în

mintea și sufletul celor pe care îi numim, pe viață, familie. Acesta este luxul în care ne dorim să

trăim.

Dragă homo zappiens, te rog să nu mă înțelegi greșit, nu vreau să te critic, ci doar să-ți arăt

cât de multe ai pierdut și pierzi chiar dacă te lauzi că poți să zappezi și să faci mai multe lucruri

într-un singur minut. Poate mă vei numi învechit, iremediabil de primitiv dar eu nu pot să las

lucurirle așa. Permite-mi deci, să-ți amintesc că graba strică treaba și că fiecare lucru trebuie gândit

pentru a fi la locul potrivit, că mai bine faci un singur lucru odată decât să faci mai multe și să nu

reușești decât să le faci superficial.

25

PS: Nu uita de ceasul molecular. Tu l-ai inventat pentru a calcula cât timp au fost speciile

separate în timp de un stămoș comun iar acela nu sunt decât eu – homo sapiens. Suntem, deci, rude

așa că trebuie să îngropăm securea războiului.

Cu sinceră prețuire, al tău homo sapiens

de undeva, de departe, de prin Africa.

Irimia Georgiana, a XI-a

Liceul Tehnologic ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt” Vorona

Îndrumător: profesor Hâncu Lenuţa

Vorona, 27 martie 2017

Dragii mei,

Din momentul în care au apărut sau au fost creaţi, oamenii şi-au dedicat timpul, uneori

chiar viaţa pentru a descoperi şi pentru a se descoperi şi, din întâmplare sau printr-o muncă asiduă,

au tot inventat şi au tot inovat creând mijloace de lucru ce uşurează munca. În acest sens,

descoperirea roții poate fi asociată cu evoluția tuturor fenomenelor care au luat amploare de-a

lungul timpului.

După părerea mea roata a ajuns să simbolizeze însăşi INVENŢIA, fiind ideea revoluţionară

care a schimbat din temelii universul tehnologic încă de la început, dând un imbold nemaipomenit

progresului prin totalitatea descoperirilor, menite să ne mijlocească împlinirea unor scopuri şi să ne

facă viaţa mai uşoară. Unele le folosim mai rar în timp ce altele ne salvează viaţa, însă în foatre

puţine cazuri devenim curioşi referitor la originile lor, la cum, când şi cine le-a creat. Prea rar ne

întrebăm ce anume din toate lucrurile pe care le întrebuinţăm au ca sursă minţile creatoare şi

mâinile dibace ale oamenilor înzestraţi cu inteligenţa necesară de a ,,inventa” lucruri noi.

Gândirea în acest caz, reprezintă forma cea mai înaltă a cunoaşterii, ce reflectă realitatea

trecută şi prezentă şi proiectează acţiunile viitoare. Tot ceea ce ne înconjoară ne caracterizează, ne

defineşte, ne indică însuşirile şi mai ales ne face să fim dornici de necunscut. Cei care îşi propun să

creeze lucruri noi sunt cei care nu renunţă, cei cărora nu le este frică de nou, de ceea ce nu cunosc,

de nesiguranţa care adesea ne domină. Trebuie să acceptăm ideea că suntem supuşi schimbării, iar

aceasta înseamnă o permanenţă interferenţă cu noul, cu necunoscutul, pentru că a accepta noul e o

dovadă de curaj şi libertate în gândire, iar necunoscutul poate reprezenta o oportunitate.

Dragii mei, chiar dacă ne place să credem că totul se învârte în jurul nostru, că reprezentăm

piesa centrală în jocul de puzzle numit viaţă, nimic nu ar fi fost atât de fascinant fără descoperirile

26

care fac din noi homo sapiens. Invenţiile şi decoperirile sunt cele care pun în mişcare inteligenţa

omului şi mai ales, cele care ne deschid drumuri noi către noi universuri, preţuiţi-le şi sporiţi-le!

Cu drag, EU

Abuziloae Ioana-Miruna, clasa a XI-a

Liceul Tehnologic ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt” Vorona

Îndrumător: profesor Hâncu Lenuţa

Vorona

27 martie 2017

Stimate domnule Samuel Morse,

Am ajuns cu bine la acest simpozion de Tehnici şi tehnologii de comunicare, şi aş vrea să

vă relatez, dumneavoastră ce se mai întâmplă pe această minunată planetă, Pământ; locul în care

totul a plecat de la celulă până la aterizarea omului pe alte planete sau clonarea. De-a lungul

timpului, prin amploarea pe care descoperirile au luat-o s-a ajuns la globalizare. Această aşa

numită ,,globalizare" cuprinde mai mult un pachet de avantaje decât de dezavantaje.

Tehnologia în secolul al XXI-lea, a ajuns la un nivel foarte ridicat, ceea ce pe de o parte

este un aspect pozitiv, deoarece viața omului a devenit mult mai comodă, însă pe de altă parte

stresul, dorința de progres şi atingerea perfecțiunii a adus vieții omului o rutină aglomerată de griji

şi nemulțumiri. Domnule Morse, mă aflu aici cu scopul de a vă reaminti rolul divin al Cuvântului

şi dumneavoastră ştiţi cel mai bine să preţuiţi ideea de comunicare pentru că sunteţi unul dintre

invenatatorii celui mai cunoscut, cod care vă poartă numele. A trecut multă vreme de la

descoperirea acestui aparat electromagnetic pentru telegrafie, până la descoperirea telefoniei

mobile și a internetului, care a revoluționat întreaga lume. Cea mai mare descoperire în domeniul

tehnologiei sunt site-urile de socializare. Astfel oamenii pot comunica, se pot împrieteni sau pot

face schimb de idei. Cel mai cunoscut și în același timp cel mai accesat este Facebook-ul, acesta a

fost înființat în data de 4 februarie 2004 de către Mark Zuckerberg, acest site este accesat de către

circa 1,5 miliarde de internauți. Această mare descoperire, aduce beneficii omului, ușurându-i

modul de a comunica cu oricine, oriunde. Însă accesarea abuzivă a acestei rețele de socializare

poate avea numeroase repercusiuni.

Așadar, fiecare secundă poate aduce ceva nou în viața noastră și a minunatei noastre

planete!

Cu respect, o adolcentă căreia îi place să comunice,

Miruna

27

Aniculăesei Roxana-Gabriela, clasa a X-a

Liceul Tehnologic ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt” Vorona

Îndrumător: profesor Hâncu Lenuţa

Vorona, jud. Botoşani

29 martie 2017

Universule,

În infinitatea întinderii tale găsesc de cuviinţă să-ţi proclam prea marea putere pe care o ai

sub stăpânire prin înţelepciunea, inteligenţa şi genialitatea descoperilior celor care au dat dovadă

de evoluţiei excelând de-a lungul existenţei Tale.

Suntem unici!

Oameni de ştiinţă, inventatori, arhitecţi, filosofi, istorici, pictori, muzicieni, actori, oameni

de rând care au dat dovadă de nenumărate ori că au idei revoluţionare aducând un parcurs pozitiv

într-un anumit domeniu, uluind prin descoperirile care demonstrează că nimic nu este în zadar şi că

strădaniile lor duc în final spre progres. Atâţia oameni, atâtea caractere atâtea minţi, atâtea moduri

de gândire, concepţie, simţire, înţelegere şi dorinţă de diversitate ce uneşte inteligenţa într-o

manieră care duce la dezvoltarea atâtor domenii.

Formidabil!

Schimbarea începe cu ei şi odată cu ei a fost transmisă posterităţii prin arta şi harul lor,

integrându-se în înfinitul tău. Albert Einstein, Martin Luther King, Charles Darwin, William

Shakaspaere, Cristofor Columb sunt doar câţiva dintre cei care au revoluţionat lumea, au

descoperit-o în esenţă ridicând vălul, elucidând viaţa, conturând ceea ce contează cu adevărat, ceea

ce stă mai presus de propria noastră fiinţă, inteligenţa. Omenirea a fost dominată şi de aşa-zisele

genii malefice, ale căror nume nici hârtia nu le-ar suporta, acestea ne-au arătat măşti distructive,

iar noi am înţeles că binele şi răul de multe ori e chiar în noi, depinde de ce vrem să dezvoltăm.

Suntem inteligenţi!

De-a lungul timpului oamenii au încercat să explice termenul, alfel s-a spus că: ,,Într-o

situaţie disperată, numai curajul şi inteligenţa te mai pot ajuta!”, se mai spune că ,,Omul înţelept

nu-şi calculează şansele, el îşi fixează ţelul şi apoi îl atinge” sau că ,,Inteligenţa nu înseamnă să nu

faci greşeli, ci să găseşti soluţii pentru a te îndrepta!”

Ştim!

Omul ştie să tacă, să vorbească, să caute, să nu judece sau să judece, să facă bine, să

creeze, să cunoască, să arate şi să înveţe, să transmită, să găsească soluţii, să se adapteze, să

sporească sau să adâncească misterele.

28

Suntem învingători!

Dragă, Universule, îţi mulţumesc pentru că reuşeşti să menţii echilibrul dintre bine şi rău.

Mă înclin în faţa supremaţiei Tale,

Roxana

Hetriuc Alina-Paula, clasa a IX-a

Liceul Tehnologic ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt” Vorona

Îndrumător: profesor Hâncu Lenuţa

Vorona-Botoşani

30 martie, 2017

Doamne,

Tu ești Creatorul nostru, Tu ai făcut cerul și pământul, marile și oceanele, luna și stelele,

apoi animalele și în final omul, cu toate ale sale; i-ai dat un suflet și un nume.

Creatorule a toate, între marginile acestei lumi ai pus omul cu un gând și un cuvânt. Un

gând ce nu poate fi oprit niciodată și un cuvânt care poate aduce alinare, suferinţă sau poate

distruge suflete fără voie. Așa cum știm ne-ai lăsat legi, ce au fost scrise și rescrise, înțelese și

respectate, pentru că suntem un popor cu ,,minte și cuget curat‟. De două mii de ani, ne-ai

demonstrat că omul are propria legendă, propriile descoperiri și propria liniște.

Ne-ai trimis mari înțelepți și descoperitori din toate domeniile, de la apostolii Tăi care au

căutat și au găsit, au mers și au văzut până la noi, care în fiecare zi Te aflăm tot mai profund în

sufletul nostru. Ne-ai învăţat să ne gândim și la eroii ţării care au aflat curajul și încrederea, la

bunicii noștri care pe zi ce trece sunt mai înțelepți și mai puternici, să ne gândim și la mama care

descoperă adevăratul sens al vieții prin ochii copilului său și află iubirea cea neaflată.

Toţi, Doamne suntem suflete vii, suntem karma părinților și comoara lor, pentru ca Tu ne-

ai făcut așa. Suntem homo sapiens/zappiens chiar dacă nu deţinem premiul Nobel, diplome sau alte

premii, pornim în propria căutare și Te descoperim! Risc să cred că orice om cât de mic ar fi luptă

și migrează cu și către viitor și viața cea veșnică. Nu pot spune că genii precum Einstein sunt doar

oamenii ai descoperirilor, ai tehnologiei sau ai societății, pentru că ei au suflet, propria poveste si

propria viziune asupra lumii și la fel ca noi toţi, sunt trimiși de către Tine pentru a ne fi model și a

ne îndruma spre liniște și minunea de a culege din fiecare zi bucuria vieții.

Așadar, Doamne, Îți mulțumesc că ai creat omul, cu suflet cald, însă cea mai mare

descoperire de până şi după noi, vei fi Tu Doamne, adevărata iubire!

Un copil care Te-a descoperit!

29

Şmadici Cosmine Elena, clasa a IX-a

Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Vorona

Îndrumător: profesor Gicoveanu Dorina Lăcrimioara

Prier, 7 ale zilei de la Dumnezeu

Vorona – Moldavia, Romania

Iubite Cetitoriule, de oriunde şi de oricând,

îţi scriu în speranţa că scrisoarea mea îţi va spune cât de mândră sunt de satul meu, Vorona

şi poate va rămâne mărturie, peste veacuri, pentru generaţiile viitoare...

Vorona, veche vatră monahală din ţinutul Botoşanilor, cunoscută prin locuitorii ei, datorită

frumuseţilor naturale, portului popular, creaţiilor lirice şi muzicale, dar şi pentru sfinţenia păstrării

credinţei ortodoxe a tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti, fiind cunoscută ca „poartă de lumină spre

cer”.

Sub aspect fizico-geografic, comuna Vorona face parte din Podişul Sucevei, în partea estică

a acestuia, fiind situată pe culoarul Siretului în partea nordică din cursul superior al acestuia.

Coordonatele matematice sunt determinate de paralela de 47°36`37``latitudine nordică şi

meridianul de 26°41`28`` longitudine estică. Toponimul Voron e împrumutat de la hidronimul

Vorona, pârâul ce străbate comuna prin partea de sud, pe direcţia aproximatică est-vest, afluent pe

stânga râului Siret. Originea toponimului Vorona este ucraineană, însemnând „cioară”, „culoare

neagră”; localnicii folosesc acest cuvânt pentru a numi culoarea neagră a părâului ce străbate

pădurea de stejari. Afluenţii săi sunt: Valea Poienii, Părâul Satului, Părâul Chiscovata şi Părâul

Roşu.

Ţinutul meu natal este deluros, atingând cota de 354m. La umbra codrilor seculari,

călătorul se poate odihni, admirând peisajul „ca din Rai rupt”, poienile scăldate-n soare, ori

căprioarele cu iezii lor, care vin să se adape din răcoarea apelor de izvor.

Prima atestare documentară a Voronei e datată la 7 ianuarie 1403, când Alexandru cel Bun

dăruieşte Mitropoliei Moldovei, satul Avereşti de la Suceava, danie întărită cu credinţă Panului Ion

cel Bătrân de la Vorona (Wira pava Iona Staroho ot „Worona”) cf. Mihai Costăchescu –

„Documente moldoveneşti de la Ştefan cel Mare”, ed. „Viaţa Românească”, Iaşi, 1933, p.52.

Pentru a-ţi arăta cât de mult iubesc acest neam, îţi trimit gândurile mele în versurile care

urmează, pe care le-am numit simplu, „Cântec”: aştept să-mi dai un semn dacă primeşti scrisoarea

mea!

Cu aleasă preţuire,

Şmadici Cosmina-Elena,

30

fiica bunilor părinţi, Mihai şi Lăcrămioara

Cântec

Aprind candele galbene, roşii, albe

pe reavăne morminte, sfinţite de

lacrimi multe, picături de veşnicie -

secunde galbene, roşii şi albe...

Le aşez, ca prin minune, pe coala albă

de hârtie, pământie, şi n-am curajul

să le admir prefăcute în cuvinte frânte,

aşa cum nimeni nu-mi răspunde

cu zâmbete albe, roşii, galbene...

Nu cred că ştii ce fac sufletele

noaptea-n cimitire şi poatevei afla,

dacă măcar o singură dată

ai vrea să visezi, ca altădată şi

să cânţi, cu teama-n tine, un cântec

ca focul ce arde-n oseminte

roşii, galbene şi albe şi nimeni

să nu calce pe mormintele sfinte...

Dacă n-ar cânta cocoşii roşii

în pragul zilei noi,

dacă nu s-ar surpa amintirile

despre eroi şi antieroi,

poate am rămâne veşnic tineri

cu mireasma florilor în noi

şi-as cere, seninul cerului, lui Dumnezeu,

ploaie caldă pământului,

roadă bună ogoarelor,

Veşnicie uşoară ţăranului român!

31

P.S. Îţi trimit o casetă, din sticlă securizată cu tricolor, în care vei găsi simbolurile Voronei mele

natale: ţăranca moldoveancă, măicuţa frumoasă ca icoana Maicii Domnului, cu un chip inocent ca

zăpada de pe câmpul feciorelnic de acasă, cu plete cărunte – coroniţă argintie de zeiţă; îţi mai

trimit furca la care torceau bunicile noastre (caierul de lână), la şezători sau în vremuri grele,

traista cu merinde, florile pământului străbun şi seminţele vieţii – grâu, secară, orz, dar ia aminte la

ştergarul voronean, în care am învelit pâinea neagră şi sarea albă, însemnul ospitalităţii

strămoşeşti; îţi mai trimit o mască populară pe care bunii şi străbunii o purtau la Anul Nou, care îi

urau pe semenii lor, alungând Răul şi invocând Binele, pentru anul cel nou...

Ţin să-ţi mai spun că sunt mândră de satul meu şi-mi voi aminti mereu cum mergeam,

sărbătorile, la biserica satului sau la mănăstirea Vorona, ori la schitul de la Sihăstrie şi nu pot să-ţi

mai spun ce bine e că am renunţat la trufia celui bolnav de fericire şi dacă m-aş naşte din nou, aş

alege tot acest tărâm sfânt şi scump – Vorona, dar, în zorii zilei, se aud cocoşii roşii!...

N.B. Dacă vei veni în vizită, o să te întâmpin îmbrăcată în ia strămoşească, iar bunica o să te

aşteăte cu bucate moldoveneşti, alese: sărbuşcă – ciorbă de cartofi cu zer de oaie şi smântână;

sărmăluţe-n foi de viţă, frunze de hrean şi de tei; o plăcintă tradiţională, juflă, cu seminţe de

cânepă, prăjite.

Ce să-ţi mai spun?! Te aştept cu drag şi nu ezita să-mi aduci un obiect, cât de mic, care

reprezintă însemnul, simbolul naţiunii tale sau al regiunii natale.

Închei, nu înainte de a-ţi spune că aştept cu nerăbdare să-mi fac noi prieteni. Dacă primeşti

scrisoarea, înseamnă că eşti cel dintâi vizitator al Voronei şi că poţi intra în posesia casetei cu

obiecte tradiţionale...

Te îmbrăţişez cu drag,

Şmadici Cosmina-Elena

Scutelnicu Sânziana, clasa a IX-a

Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Vorona, Botoşani

Îndrumător: Gicoveanu Dorina Lăcrimioara

Data: a treia eră a Megasorilor

Locul: Vorona – România, Calea Lactee, Terra

Scrisoare către viitor

Scump Prieten,

Din ultima scrisoare primită de la Luminăţia-Voastră, am aflat lucruri elementare despre

viaţă, locuitori, locuri şi istoria galaxiei Voastre. Aş vrea să aflu mai multe în următoarea expediţie

32

intergalactică de pe orbita Astra. Însă, mai întâi de toate, doresc să-ţi prezint şi viaţa de aici, de pe

Terra.

Pământul este o planetă medie, cu vegetaţie bogată şi sănătoasă. Mările sunt reci şi întinse,

ocupând trei sferturi din suprafaţa lui. Locuitorii sunt de toate rasele şi speciile: negri, albi, asiatici.

Respirăm aer ce conţine oxigen, spre deosebire de voi, care respiraţi krypton.

Deşi am evoluat mult în ultima vreme, nu folosim tehnologi în toate acţiunile, oamenii

iubind mediul şi animalele. Terra datează de 70 de miliarde de ani şi a trecut prin zece cataclisme,

sute de molimi, revolte şi iată, a renăscut mai frumos ca oricând!

Oamenii sunt iubitori, plini de viaţă, puternici şi viteji. Sunt conservatori de mediu şi

societate. Pun viaţă în tot ceea ce fac şi se ridică ori de câte ori cad, indiferent de consecinţe. Faţă

de voi, cei de pe Astra, noi, cei de pe Pământ, suntem comunicativi, nu numai prin semne, ci şi

prin vorbe, căci: „Vorba dulce, mult aduce”!

Muncim pentru a ajunge unde ne dorim şi facem totul cu un scop. Totodată, oamenii sunt

devotaţi şi demni, iar când se uită în oglindă, sunt „lei, nu pisici”. Cu alte cuvinte, sunt tari când

întâmpină probleme şi de aceea reuşesc să le treacă cu bine.

Moartea este cea care nu ne lasă să ne ducem visele până la capăt. Este de datoria noastră

să murim, pentru că aşa e lăsat de la Dumnezeu. În schimb, voi aveţi viaţă veşnică. Vă

compătimesc!...

Închei, nu înainte de a vă spune că eu trăiesc în cea mai frumoasă ţară din Univers şi că aici

e „Raiul pe Pământ”!

Aştept răspuns! Toate urările de bine,

Scutelnicu Sânziana

Anescu Mihai, clasa a XII-a

Liceul EnergeticTg-Jiu, Gorj

Îndrumător: profesor Banciulea Ionela-Manuela

23 martie 2017, Târgu-Jiu

Dragă Cris,

Au trecut ceva zile de când nu ne-am mai văzut, dar vreau să știi că apreciez mult faptul că

ne scriem săptămânal. Nu am discutat asta până acum, dar mă așteptam ca facultatea să fie

dificilă. Nimic mai greșit, sunt foarte încântat de posibilitățile pe care ți le oferă, în primul rând,

suficient timp și pentru alte activități cum ar fi: excursii neașteptate cu gașca, teatru, cinema, mall

33

etc. Atâția oameni diferiți, și orașul…o mică tablă de șah printre ai cărei pioni mă regăsesc și eu.

Pierdut în spațiu și în gânduri cărora încerc să le dau sens, așa cum Iona din drama cu același titlu

de Marin Sorescu sau Ștefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de

război de Camil Petrescu caută răspunsuri sau certiudini la mai multe întrebări, așa sper să-mi

găsesc și eu liniștea și eul.

Dar, cu toate astea, cunoști vorba, „nicăieri nu-i ca acasă”, și îmi e dor de timpurile în care

pășeam pe asfaltul bătătorit al orașului nostru, visători și fără griji. Aș da multe să pierdem

amândoi timpurile pe acele bănci pe care și acum le privesc așa frumoase și încărcate cu amintiri.

N-aș fi fost capabil în acele zile să apreciez așa mult prietenia noastră, dar nu-ți lipsește nimic până

nu îi simți lipsa. Detalii nesemnificative asemeni mirosului cafelei de dimineață sau graba spre

băncile școlii . Puțin timp stă, totuși, între acum și momentele când ne vom îndrepta fără scop,

rătăciți, pe străzile acestui imens oraș, si nu vom băga de seamă drumul pentru că vom fi prea

ocupați să vorbim despre orice. Îmi lipsești, Crisule, și astept cu nerăbdare prezența ta, aici.

Al tău, MIHAI

Avasilcăi Mihaela, clasa: 3 A școală profesională

Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamț

Îndrumător: profesor Baba Marinela Gabriela

Suceava, Aleea Nucului nr.6 Str. Trandafirilor, nr.179

Draga mea mamă,

Am bucuria de a-ți scrie după multă vreme, deoarece tehnologia, cu toate că ne ușurează

viața, ne face și să uităm de frumusațea unei scrisori în care sentimentele se transmit mult mai

profund.

Anul acesta am hotărât să abordez un alt mod de a-ți ura la mulți ani de ziua ta. În mod

normal, nu ne alegem mama, dar, dacă ar sta în puterea noastră să facem această alegere, eu tot pe

tine te-aș dori ca mamă a mea, tot în brațele tale aș vrea să mă încălzesc și tot același parfum aș

vrea să îl simt. Tu vei fi mereu cea mai importantă persoană din viața mea. Iubirea mea față de tine

nu se va diminua niciodată, nici măcar atunci când și eu voi deveni cea mai importantă persoană

din viața cuiva.

Trecând peste toate acestea, sper că sunteți bine, tu și tata. Mă rog Domnului să vă fie bine

și să fiți sănătoși. Cât despre mine, totul este în regulă. Am dat examenele și le-am luat cu note

excepționale, ceea ce, poate, nici eu nu mi-aș fi imaginat. Eu și ceilalți colegi am decis să

organizăm o petrecere in cinstea finalului de an plin de belșug și de câștiguri. Țin să îți mulțumesc

34

ție și tatei, pentru că m-ați crescut, mi-ați îndrumat pașii și mi-ați fost alături, indiferent de situație.

Am să spun că, de fiecare dată, ceea ce am învățat de la voi, mi-a prins bine de multe ori și vă sunt

recunoscător. În definitiv, un părinte se consideră cu adevărat părinte atunci când vede realizările

copiilor săi.

Nu voi putea să închei fără să vă urez toate cele bune, să vă spun că vă iubesc nespus și că

voi sunteți cei mai importanți oameni din viața mea. Sper că momentul în care ne vom revedea va

veni cât mai repede. Mamă, ești cel mai frumos și scump dar pe care mi l-ar fi putut da Dumnezeu.

Aștept cu drag răspunsul tău. Sunt sigură că acest mod de comunicare îți va plăcea și îl vei

aborda, cu siguranță, deoarece este mult mai ușor să exprimi ceea ce simți, așa cum am făcut și eu.

Cu dragoste și respect, fiica ta, Mihaela

Radu Lorena, clasa a IX-a

Liceul Energetic, Tg-Jiu

Îndrumător: profesor Gheorghița Clipicioiu

Sfinte Gheorghe, Mare Mucenic,

A venit vremea, iaca, sa ne reîntâlnim dupǎ ce sorții ne-au dat cheile unor drumuri

diferite...

Ți-aduci tu aminte, Sfinte Gheorghe, cǎ Dumnezeu, cinstind neamul creștinesc, ne-a adus

in fața Sa si cu mare cinste ne-a zis:"Iată, va încredințez vouă cheile vremii şi la porunca mea aveți

sǎ Închideți, devreme sau mai tarziu, vremile omului, dupǎ cum voi vedea purtarea oamenilor"

Sfinte Gheorghe, cu tristetă mă gândesc cum am plecat noi doi, purtând cheile vieții

noastre: unul în dreapta şi unul in stânga. Dar eu, cum îs bătrân de ani, am pierdut cheile toamnei

şi astǎzi, 26 octombrie, nu pot sǎ deschid vremea omului pentru cules şi recoltat.

Balaurul cel rău imi dǎ târcoale si eu, neputincios cum sunt, nu pot sa mǎ lupt cu el si iată-

mă, drag prieten, nevoit să-ți cer ajutorul...

Sfinte Gheorghe, dacǎ-l vei învinge vei primi pe fata împăratului si in icoanele oamenilor

vei intra!

Mai păstrezi tu sulița cea lungǎ şi calul cel alb cu care te-a înzestrat Dumnezeu? Primește,

deci, aceastǎ rugăminte a mea si în scrisoarea pe care o aştept de la tine sǎ imi pui, rogu-te si cheia,

dezlegării toamnei, cǎ tare necăjit mai sunt!

35

Toamna m-a cuprins, Sfinte Gheorghe, si afarǎ si înlăuntrul meu si numai pot, vezi bine sǎ

mai trăiesc. De aceea, rogu-te încǎ o datǎ, sǎ readuci zâmbetul şi primǎvara pe chipurile

oamenilor!

Cu prețuitǎ prietenie pentru tovarășul meu, Gheorghe,

de la Sfântul Dumitru

Andrei Delian, clasa a IX-a,

Liceul Energetic, Tg-Jiu

Îndrumător: profesor Gheorghița Clipicioiu

Scrisoare de la mine, Andrei Delian,

pentru pentru cea mai iubitǎ mamă.

Pentru tine, Mama mea

O descriere a mea...

Să-ti arat că te iubesc,

Şi eu chiar te pretuiesc!

Din numele meu îți fac

Versuri sǎ-ți fie pe plac…

Am in lume doar o floare

Nu e una ca oricare!

De mǎ-ntrebi, cine e ea,eu îți spun cǎ-i viața mea!

Rareori ea lacrimi are, dar ii dau o sărutare…

Este totul pentru mine, de la rău pânǎ la bine.

Inima mea, ca o floare, este mama iubitoare.

De o supǎr, ea ma iartǎ...

E lumina mea cereascǎ

La toate ea ma ajutǎ,

Iar pentru mine e sfântǎ!

Aratǎ cǎ mǎ iubeşt,

36

Niciodatǎ nu-mi greşeşte!

............

Ciontoiu Ciprian, clasa a IX-a

Liceul Energetic, Tg-Jiu

Îndrumător: profesor Gheorghița Clipicioiu

Prea iubita mea Fabiana,

Îmi este dor sǎ vorbim cu orele, îmi este dor sǎ fiu lângǎ tine, te iubesc ca un nebun şi nu

îmi permit sa te rǎnesc sau te supǎr deloc, pentru nimic în lume, tu eşti singura fatǎ care a intrat în

inima mea cu uşurințǎ şi a reuşit sǎ plece cu ea. Ce este de facut?...

Ai reuşit sǎ învârți în mânǎ vorbele aşa cum ai vrut tu, iar rezultatul vrut a fost un succes.

Înca ma gândesc la momentele noastre frumoase pe care le vom mai trǎi şi in viitor .

Gândul cǎ sunt departe de tine mǎ omoarǎ; nu ştiu cum sǎ îmi ameliorez dorul ǎsta ucigaş pe care

ți-l duc. Ştiu, mai e puțin pânǎ când ne vom revedea, dar în mintea mea te am numai pe tine si mǎ

face sǎ cred cǎ secundele sunt cei mai lungi ani...

Din pǎcate, am intrat la şcoli diferite, dar ne întoarcem în acelaşi loc în care ne-am întâlnit.

Eu încǎ mǎ mir cǎ de la doi aprigi duşmani am ajuns sǎ ne iubim ca doi copaci care îşi împletesc

trunchiurile, iar coroanele lor se îmbinǎ, simbolizând un sǎrut miraculos care dǎinuie printre anii

trecǎtori .

Dupǎ un an de întâlniri îmi amintesc cǎ încǎ nu ți-am rǎspuns la întrebarea ‚‚Ursulet , dar

cât de mult mǎ iubeşti?”, iar eu nu îmi puteam gǎsi cuvintele ca sa îți descriu cât de mult te iubesc,

aşa cǎ acum îți voi rǎspunde: ‚‚Te iubesc mai mult decât soarele cuprinde cu razele lui planetele,

decât omul poate merge în univers!’’.

Nu ştiu cum sǎ îți demonstrez cǎ te iubesc mai mult de cât ai crede tu cǎ pot. Nu am fost

cel mai bun la şcoalǎ, chiar eram mai slab ca tine, dar asta nu a fost o problemǎ pentru tine, m-ai

acceptat aşa cum sunt, plin de defecte, dar un om nu poate avea doar defecte... Tu mi-ai vǎzut doar

calitǎțile şi, când eşti lângǎ mine, defectele le acoperi cu o pǎturǎ de gânduri şi pǎreri inocente.

Mǎ faci mereu sǎ mǎ simt bine, mǎ faci sǎ râd şi în momentele când nici nu vreau sǎ

zâmbesc. Mi-ai dat sens vietii, un destin fericit, care ma face sa simt ca sunt invincibil.

Parul tǎu auriu - raze de soare, ochii tǎi - douǎ cristale, buzele tale - douǎ petale parfumate,

mâinile tale fine ca matasea îmi mângâie sufletul. Sufletul tǎu curat îmi alinǎ gândurile. În ochii

mei eşti perfectǎ, nu mǎ poți supǎra, nu mǎ poți rǎni, orice ai face .

37

Sǎ ştii mereu cǎ în ochii mei eşti ca o floare, trebuie sǎ am mare grijǎ de tine ca sǎ nu te

ofileşti şi asta am de gând sa fac, sǎ te protejez, sǎ nu renunț la tine pentru nimic în lume. Poate cǎ

unii zic cǎ nu ne potrivim, dar noi alegem sǎ nu îi ascultǎm, noi alegem sǎ trǎim clipa .

Aş putea vorbi mult despre dragostea pe care ți-o port, dar nu sunt pagini pe planetǎ pentru

a-ți arǎta...

Dar sǎ ştii un singur lucru: inimile noastre vor bate mereu ca una... şi asta este de ajuns!!!

Te îmbrǎțişeazǎ cu drag şi dor,

Al tǎu ...copil iubit

Oprița Bogdan, clasa a IX-a

Liceul Energetic Tg-Jiu

Îndrumător: profesor Popescu Anca-Manuela

Hei, îngerul meu!

Nu mă gândeam vreodată că o să fac o scrisoare în ipostaza asta neplăcută!

..........................................................................................................................................

Ah!

Ai lăsat în urmă râuri de lacrimi şi sute de întrebări la care toţi căutăm răspunsuri, dar ... nu

le găsim. De ce tu? Asta e întrebarea pe care toţi ne-o adresăm când ne amintim de tine, de

zâmbetul tău cu care ne încălzeai mereu, indiferent de situaţie. Cred că eu am găsit răspunsul:

poate că Dumnezeu te-a ales pe tine să poţi avea grijă de noi toţi...

Plecarea ta mi-a lăsat în suflet o senzaţie de nesiguranţă, de pustietate, pentru că tu erai

singura persoană care mă înţelegea, care îmi înţelegea toate reacţiile şi tot comportamentul. Ştii...,

momentele acelea cu noi doi când eram mici, când ne jucam şi momentele când am crescut şi totul

se schimbase, când vorbeam ca doi adulţi şi când ne petreceam nopţile râzând din orice...

Momentele acelea le voi purta mereu cu mine, o parte din tine va fi mereu cu mine şi va trece prin

tot ce voi trece eu.

Cât despre Narcis, să nu îţi faci griji, el o să crească tot alături de noi şi voi încerca să îi arăt

drumul cel bun.

Îmi pare nespus de rău că nu o să primesc niciun răspuns la aceste rânduri.

Te iubesc, Deni!

Cu multă dragoste, vărul tău,

Bogdan

38

Popa Cosmin Florin, clasa a IX-a

Colegiul Tehnic „Gh.Asachi‟, Iași

Îndrumător: profesor Rusu Alina

Iași, 13 Martie 2017

Salut, dragă Mihai!

Îți scriu cu drag, îți scriu sincer și vreau sa te informez asa cum m-ai rugat despre practica

pe care o facem la școala, ca, ȋn eventualitatea că-ți place, să te ȋnscrii și tu după ce termini clasa a

8. Eu sunt ȋn clasa a IX–a profil mecanic auto și am desfǎşurat practica tehnică timp de 4

săptamȃni frumoase și am avut o deosebită plăcere săȋnvăț multe lucruri noi și foarte interesante la

Service Păcurari.Pe tot parcursul acesteia am fost atent asistat şi profesionist îndrumat de cǎtre

domnul maistru. Mediul în care mi-am desfăşurat practica a fost unul extrem de plăcut, iar domnul

maistru este o persoana foarte înţelegătoare şi comunicativă, ocupându-se în permanenţă de elevi.

Mă declar mulțumit de „locul” în care am realizat practica. Am învățat lucruri noi, am relaționat cu

oameni experimentați, care mi-au oferit informații utile despre ȋntreținerea și repararea

automobilului.

Am vazut cum autovehiculele sunt introduse în hală cu motorul în funcţiune pentru revizii

tehnice periodiceși apoi sunt ridicate pe o rampă de către un lucrator instruit şi autorizat asupra

cunoaşterii caracteristicilor tehnice și funcţionale ale mașinilor. Sunt folosite instalaţiile de ridicat

(cricuri, macarale etc.) iar dupa aceasta operație urmează demontarea autovehiculelor în vederea

reparării.

Noi, elevii am acumulat ȋn semestrul I competențe ȋn trei lucrări esențiale despre

autoturismul nostru și să ne descurcăm singuri ȋn anumite situații.

Dragă Mihai, ȋţi dau cȃteva sfaturi primite de la maistrul meu:

Am ȋnvățat despre alimentarea cu benzină

În primul rȃnd, ca să-ți fie mai ușor ȋncearcă să oprești mașina cu orificiul rezervorului

ȋnspre pompă. Apoi alege combustibilul de care ai nevoie (vezi să nu ȋncurci benzina cu motorina!

) și urmărește pe pompă cu cȃți litri de benzină alimentezi și

costul lor. La final, ȋnainte de a merge să plătești, ȋnchide bine

capacul de la rezervor.

Schimbarea unei roți. Poți să faci pană oricȃnd și

oriunde și nu ȋntotdeauna găsești pe cineva să te ajute. Ce faci ȋn astfel de cazuri?! Te descurci și

39

singur! Tot timpul să ai ȋn mașină roata de rezervă, o cheie specială (coarba) și cric. Oprește

mașina, bagăȋn vitezăși trage frȃna de mană. Scoate roata de rezervă din masină (de obicei este

prinsăȋn portbagaj cu un ax terminat cu o piuliță, pe care trebuie să o desfaci ca să scoți roata),

desfă cu coarbă cele 4 sau 5 prezoane (șuruburi) care țin roata, dar nu complet. Pune cricul sub

pragul mașinii și ridic-o. Abia acum poți să desfaci de tot prezoanele roții, scoți roata

„accidentată”, o ȋnlocuiești cu cea de rezervăși strȃngi la loc prezoanele, cȃt poți de bine. După ce

le strȃngi pe toate, scoți cricul și le strȃngi din nou. Nu e așa complicat, nu?! Totuși, la primul

service ȋntȃlnit să te oprești și să-i rogi pe angajați să-ți mai strȃngă ei prezoanele, ca să nu te

trezești căți se desface roata ȋn mers.

La unele mașini, roata de rezervă are dimensiuni mai mici decat cea normală, așa că să nu

mergi cu viteză. De fapt, niciodată să nu mergi!

Verificarea uleiului

Uleiul este esețial pentru funcționarea mașinii, este necesar ca din cȃnd ȋn cȃnd să-i verifici

nivelul. Nu e deloc complicat. Deschizi capacul și scoți joja (e o tijă din plastic sau metal, subțire

și cu un mȃner mic și colorat la capat). O ștergi bine și apoi ȋntroduci iarăși la locul ei.

Apoi, o scoți din nou și te uiți cu atenție la ea. Are o gradație cu maxim și minim. Uleiul de

pe ea trebuie să fie aproape sau chiar ȋn dreptul maximului, ȋnsa niciodată să nu-l depășească. Dacă

este la minim, ia mai bine un taxi și nu mai folosi masina pȃnă nu completezi cu ulei.

Cam astea sunt lucrurile esențiale pe care le-am ȋnvățat ȋn semestrul I iar alte noțiuni de

teorie le am ȋntr-un caiet de practică.

Dragă Mihai, stagiul de practică a reprezentat pentru mine o experiență nouă,ȋntr-o școală

nouăși ȋntr-o profesie nouă care ȋmi place .

Te rog să-mi răspunzi cât mai repede posibil la scrisoare să văd părerea ta. Salută-i pe toti

amicii nostri!

Al tău prieten, Cosmin

40

Lăcătușu Raluca Elena, clasa a X-a

Colegiul Tehnic „Gh. Asachi‟, Iași

Îndrumător: ing.profesor Zahariuc Liliana

Draga mea bunică, Iași, 7 Martie 2017

Am puțin răgaz după școală și ȋți scriu. Îmi este dor de tine cu toate că am fost acasă acum

două săptămȃni. În minte ȋmi năvălesc amintiri din vacanța de iarnă și ultima noastră conversație :

- ,,Să-mi scrii, pentru ca eu ȋți păstrez scrisorile și simt că ești lȃngă mine.‟

- ,,Da, mamaie..‟

Mereu ȋmi spui acest lucru și mă țin de cuvȃnt, nu suficient de des pentru că-ți mai dau și

telefon...parcă e mai usor să te sun, dar am ȋnțeles dorința ta și astfel am acceptat tot mai mult

ideea de a-ți trimite scrisori.

Astăzi ȋţi trimit o scrisoare cadou, un mărțisor, dovada că mă gȃndesc la tine și te iubesc.

Îmi plac scrisorile pentru că ȋn afară de aspectele reale conțin și o cantitate imensă de imaginație.

Ne imaginăm, visăm scriind. Întotdeauna cȃnd ȋți scriu ȋmi aduc aminte de vacanțele la țară și de

copilăria mea care implică automat cuvantul „bunică”, imaginea ta.

Ne pregăteai dimineața pȃinea proaspătă și lapte cald, apoi așteptai pe-o băncuță din ogradă

să ne trezim. Ne ȋntȃmpinai cu zȃmbet de parcă vroiai să ne sorbi din priviri.

De multe ori te mai găseam stȃnd acolo, privind undeva ȋn zare, gȃndind la ceva numai de tine

știut. Chipul tău este luminos și frumos, mȃinile bătătorite de muncă privirea senină, toate le văd

ca prin vis, acum .

Bunică, tu nu mă dojenesti propriu-zis, ci mă alini și mă ȋnveți să fiu un om bun. Fac

numeroase boacăne, pe care nu le spui niciodată parinților ci doar ne sperii ca sa fim mai potoliți.

Noi știam că nu vei spune…

Primele povești le-am auzit de la tine, bunică. Multe dintre ele inventate sau auzite din

bătrȃni. De la tine am căpătat „setea” de lectură și de a povesti. Îmi amintesc cu drag de serile

cȃnd, ȋnainte de culcare ȋmi hrăneai imaginația prin ale tale povești nemuritoare. Ca să nu mai zic

de iernile lȃngă soba și merele coapte...

Eu te iubesc enorm, iar tu ma iubești de o sută de ori mai mult. Tu ești asemenea celei din

poezia ,,Bunica” (Ştefan Octavian Iosif)” pe care tot tu mi-ai citit-o. Am să-ți readuc aminte

cȃteva rȃnduri din această poezie:

,,Cu părul nins, cu ochii mici

Și calzi de duioșie,

Aieve parc-o văd aici

Icoana firavei bunici

Din frageda-mi pruncie.‟

.......................................................................................................................................................

41

,,Căta la noi așa de blȃnd,

Senină și tăcută;

Doar suspina din cȃnd în cȃnd

La amintirea vreunui gȃnd

Din viața ei trecută.,,

Draga mea bunică,

Tu esti izvorul puterii mele și hrana sufletului meu, ȋți mulțumesc că m-ai crescut cu

dragoste și mi-ai dăruit tot sprijinul tău atunci cȃnd mă ȋncăpățȃnam să fac doar ce vreau. Mi-ai

fost alături cȃnd am fost supărată și pentru asta vreau să ȋți mulțumesc.

Ştiu că un simplu mulțumesc nu este de ajuns pentru toate momentele frumoase pe care mi

le-ai dăruit, bunică dragă. Pentru copilaria de neuitat și pentru bunătatea ta vreau să știi că iți sunt

recunoscătoare.

Atunci cȃnd simți umărul cuiva ȋți cresc aripi, ȋți este mult mai ușor sa treci peste greutăți și

simți că cei din jur au nevoie de tine. Mulțumesc că m-ai sprijinit cȃnd am avut nevoie, pentru

copilaria plină de iubire, bunătate și veselie! Dragă bunică ȋți doresc o primavară fericită!

Cu dragoste, nepoata ta, Raluca!

Dragomir Ana, clasa a X-a

Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău

Îndrumător: profesor Ursinschi Violeta

2 mai 2017

Loc.: Illo tempore

Dragul meu,

Ești viclean, malevolent și serafic în același timp. Seducător, dând viață, omori, distrugi,

creezi, distragi și atragi; ne iei din humă, ne dansezi și ne modelezi cum ți-e vrerea, iar noi te

respirăm lacom, încercând asiduu să te prindem, să te atingem, să știm că ești. Ne ești interzis, dar,

precum Eva, cădem în păcat și ne lași să te gustăm, după care vii și, senzual, ne spui: „Sunt. Vino.

Respiră-mă. Ia-mă.”. Avar, aproape prostesc, ne angajăm în jocul tău și urmăm orbește o cale prea

mult bătătorită, gândidu-ne „E bine. Au mai fost și alții, deci e sigur; e bine.”, fără a ne mai gândi

„Dar restul unde sunt?”.Nu te mai vedem, dar te simțim – sau cel puțin așa ne spunem și mergem

ore, zile, săptămâni, luni, ani, orbecăind, alergând, căzând, ridicându-ne încăpățânat, urmând

drumul orbește – pentru că știm că ești.

42

De la un timp, începem să obosim, dar ne spunem că putem și ne împingem corpul mult

după limite. Ne mințim așa cât de mult putem, dar de la un timp nu mai putem ignora că devine tot

mai cald, din ce în ce în ce mai cald și mai dificil. Drumul se schimbă parcă la fiecare suflare,

mergem cu genunchii înmuiați de acum și cu trupurile durându-ne. Chinul devine Sisific, dar noi..

noi contiuăm, sperăm. Când cădem uscați, drenați, dorind, sperând, implorând pentru eliberare prin

moarte, zâmbind, apari. Te apleci agale, făcând umbră sufletelor noastre arzânde și, lăsându-te pe

vine, îți plimbi degetele ușor, ușor pe fiecare vertebră a spinării noastre încovoiate. Te apropii apoi

de ureche și suav, plin și voluptos ne șoptești „De ce renunți? Sunt aici. Hai, vino!” urnindu-ne din

loc fără a face vreo mișcare, iar noi te urmăm bucuroși, cu zâmbetul pe suflet – pentru Sacher-

Masoch, noi am fi fost personaje ideal și ne-ar fi plămădid cu plăcere viscerală, malefică aproape.

Suntem fideli. Ție și dorinței pe care ajungem să ne-o însușim; o dorință de a trăi chinuit,

cu sabia deaspura capului. Cu toții știm ce simțim, ce te lăsăm să ne faci și cât de bucuroși primim

osânda deghizată în dar. Ni se spune „Homo Spaiens Sapiens”, iar „sapiens” înseamnă

„înțelepciune”, dar eu eșuez în a vedea înțelepciunea în faptele noastre.Gata, de aici nu îți mai

scriu. Am vrut să îți descriu ce ne faci, sperând la o reacție, indiferent că ar fi de milă, superioritate

sau orice altceva și fără de teama că asta ți-ar hrăni indubitabil orgoliul. Am vrut să vorbesc în

numele tuturor celor care nu pot, care nu au curajul sau care nu știu cum, să îți vorbesc la general.

De acum, dragul meu, mă voi folosi egoist de un „noi” abstract și îți voi spune cum stau lucrurile

de fapt.

Tu nu ești. Tu nu exiști. Nu singur. Tu exiști cu noi, prin noi și pentru noi. Te-am creat, noi

pe tine, din neant, pentru că noi am vrut ca tu să exiști. Ne erai nimic și ne-ai devenit tot; ne erai

sclav, iar acum te implorăm să mai stai și trecem prin iad ca să știm că mai ești. Într-o clipită, cât

ne prosteam noi pe aici, subtil și totuși subit, rolurile s-au inversat. Într-un moment în care am zis

că te avem sub control mai mult ca niciodată, mișelește, ai preluat comanda – de fapt, tot mișelește,

ne-ai făcut să ți-o predam. Oh, ce bucuroși am fost! Și ce bucuroși ne târâm pentru tine, ne înjosim

și ne lăsăm folosiți.

Știu ce ne-ai făcut, ce ne faci și ce vei continua să ne faci. Nu te gândi că sunt singura, mai

sunt ca mine. Noi, cei care cunoaștem, știm că ne ești păpușă, cenușă, ne ești plastilină, pe care să

o modelăm cum vrem, ne ești pământ pe care să călcăm, ne ești cârpă, ne ești nimic, dar nu te

îngrijora, pentru că noi vrem ca tu să ai totul sub control. Noi, ăștia, nu vom lupta covențional

împotriva ta. Noi vom lupta altfel cu tine – vom duce o luptă prefăcută, în care te condamnăm în

fața lumii, dar între patru ochi îți plângem la piept. Ne vom chinui, ne vom zvârcoli, ne vom omorî

43

sufletele luptând pentru nimic. Îți vom scrie poezi și îți vom închina ode, te vom disprețui, dar nu

uita că te vom adora cum nu ai mai fost niciodată adorat.

Timpule, îți voi fi păpușă, cenușă, plastilină pe care să o modelezi cum vrei, pământ pe care

să calci, îți voi fi cârpă, îți voi fi nimic. Tu îmi dai sens trăirilor și creației, tu îmi dai suferința pe

care să o pun pe pânză sau pe hârtie proastă sau pe sufletul meu sau pe sufletul altora. Ia-mă,

dansează-mă, fa-mă gâză și mă calcă dacă asta vrei să-mi faci. În schimb, eu te voi iubi și îți voi

scrie poezii. Poezii și scrisori, iar duminicile te voi aștepta cuminte sa vii să ne bem cafeaua

împreună.

A ta

Ciocârlan Maria-Iuliana, clasa a VIII-a

Colegiul Național ,,Calistrat Hogaș”, Piatra-Neamț

Îndrumător: profesor Neculăeș Cristina

Un oraș cu atmosferă simbolistă

După ce m-am maturizat (sau am încercat)

Dragă Erato,

Umila-mi inimă se culcă în însingurare.

Mâinile îmi sunt frânte în dreptul unghiilor-peniță

pe care cerneala s-a uscat.

Îmi scap trupul pe iarba aspră și îl las să cadă.

Cerc.

Când El pleca, te-am găsit pe tine,

deja așteptând, la răscrucea tuturor oglinzilor sparte.

Te cunoșteam

Din poeziile dintr-a II-a despre primăvară,

Din eseurile seci dintr-a V-a

Și, mai apoi, din baladele gotice de anul trecut.

Aveai un aer schimbat,

la limita confortului și a necunoscutului,

cu unduioase nuanțe de galben-pui în părul roșcat,

44

cu lira împodobită de cale și iederă,

cu mijlocul înfășurat în satin, cusut cu ață mov.

Mâna ta mi-a mângâiat sedentar palma rece și ai zâmbit.

De-atunci, am ascultat împreună cum se formează ceața,

Am mâncat clătite cu măr, în fiecare după-amiază,

Am urmărit apusul, stingându-se între andrelele acelea caraghioase,

pe care ți le înfigeai în cocul asimetric.

Să te fi văzut...

Pentru o clipă, toate meridianele se adunau în jurul tău.

Ningea, în sincron cu ploaia caldă

și vântul bătea, înlănțuit strâns de razele unui soare de iulie,

În timp ce tu le plimbai copilărește pe degete.

Și te iubeam atât de mult,

cum nu am mai iubit nicio altă pereche de brațe albe sau priviri păgâne.

Dar a venit Celălalt.

Și-a adăpat calul la fântâna pustiită și a rămas.

Părul tău era acum cenușiu și serile anoste,

Merii se zvârcoleau în flăcări, la adăpostul zilelor fără asfințit.

M-am găsit abandonată, repulsivă,

În omniprezența stărilor, dar în absența vreunui sentiment.

Nu știu unde ești.

Umila-mi inimă, Erato, umila-mi inimă...

Cu aceeași tristețe, J.

45

Gabriela Mich, clasa a VIII-a

Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand‟ Sighetu Marmaţiei,

Îndrumător: profesor Odarca Bouţ

Georges Méliès

Str. Vaugirard, 17, Gara Montparnasse,

75000 Paris

8 decembrie 2016

Stimabile domn Georges Méliès,

Vă rog să-mi scuzați intenția de a vă trimite această scrisoare într-un loc de care ați prins

drag de voie, de nevoie. Însă, dacă acest loc nu exista, viața dvs. nu primea un alt sens.

Am aștept luni de zile momentul oportun pentru a-mi exprima mulțumirea și gândurile, și

iată-l că a venit. O zi de naștere este concepută din amintirile trecutului, bucuriile prezentului și

speranțele viitorului. Din această cauză doresc să vă spun un călduros „La mulți ani !‟ (în inimile

fiecărui iubitor de artă veți dăinui veșnic) și prin urarea mea de bine să vă reamintesc trecutul de

poveste . De ziua dvs. în suflet să vi se trezească o dorință arzătoare de a crea lucruri deosebite (la

fel ca întotdeauna) și de a realiza cele mai tăinuite visuri!

Am tot meditat la viața dvs. și iată că am prins curaj în a vă scrie, deoarece am rămas cu

niște semne de întrebare. Fiind prima mea scrisoare adresată dvs., vreau să parcurg în amintiri

încet, dar sigur. Consider că ironia sorții a făcut ca, deși fiind în cadrul celor mai renumite școli, să

nu vă intereseze și să nu vă simțiți bine acolo. Din documentările mele am aflat că pentru dvs. era

mai important să schițați portretele profesorilor în loc să fiți atent la ceea ce aveau de spus. Nu știu

ce aveați atunci în minte, dar îmi place să vă integrez în citatul lui Denis Diderot: „Peisajele

frumoase ne învață să cunoaștem natura, așa cum un portretist îndemânatic ne învață să cunoaștem

chipul prietenului nostru.‟ Anii au trecut și ați fost trimis la Londra pentru a vă ocupa de educația

personală, învățând limbi străine. În contradictroriu cu ce credeau alții, nici acest lucru nu v-a

împiedicat visul. Pe această cale vreau să vă mulțumesc, căci sunteți cel mai mare visător care

crede că magia (indiferent de forma ei: de la cea a iubirii, pâna la cea practicată în scopuri rele) va

dura veșnic. Am învățat din viața dvs. să cred în frumusețea viselor și să le urmez. Apreciez

puterea dvs., mai ales că în ciuda dorinței tatălui, ați studiat pictura și în același timp ați avut în

grijă și fabrica de pantofi – afacerea familiei. Am ajuns la începutul carierei. Imaginându-mi cum

stăteați să analizați fiecare piesă din proiector, parcă îl văd pe Hugo Cabret reparând automatul.

Acesta este copilul căruia i-ați salvat viața (dar și el a făcut același lucru pentru dvs.) și pe care l-

ați transformat din cerșetor în adevărat domn. Știu foarte bine că în următorii ani, până în 1923, ați

46

realizat peste 500 de filme prin care v-ați transmis visele . Cu toate că e ziua dvs., eu veau să vă țin

o morală, deoarece momentul în care v-ați abandonat visul a fost cel în care m-ați dezamăgit. Să

știți că pasiunea și talentul dvs. nu se finalizează cu un teatru care a dat faliment. Însă, după un

timp în care v-ați dat bătut și de nevoie ați construit o prăvălie cu jucării în interiorul unei gări , a

venit o mânuță de copil care v-a scos din groapă. Copilul, pe care o vreme l-ați supărat, v-a ajutat

și cel mai important – v-a adus încrederea în sine . Iar de aici ați ajuns din nou la apogeu în cariera

dvs.

Este obligația mea ca acum, la final, să vă spun motivele pentru care am ales să vă scriu

această scrisoare. În primul rând, fiind ziua dvs. de naștere, m-am gândit că ar fi un moment

potrivit să vă reamintesc aportul adus omenirii. Viața unui Homo Sapines-Zappiens respectat (la

fel ca dvs.) poate fi încărcată, însă omul o complică prin mândria sa , pe care dvs. ați ales să o

înlăturați din caracter. Consider că un adevărat „om înțelept‟ este acela care are un caracter de

invidiat, fiind bun, blând, smerit, darnic . Aceste persoane s-au născut și înainte de 1980 (era

Homo-Zappiens). Vă mulțumesc pentru toate povețele care dăinuie peste veacuri, multe dintre ele

provenind chiar de după prăvălia cu jucării. Orice s-ar întâmpla, nu uitați: magia nu moare!

Cu stimă și respect, o admiratoare din alt veac

P.S. Am înțeles că la începutul carierei de iluzionist, ați reușit să faceți o iluzie foarte cunoscută:

„Bărbatul Decapitat Recalcitrant‟. În schimbul scrisorii aș dori și eu reprezentarea acestui număr.

Stați liniștit! Glumeam doar! Am dorit să vă înseninez ziua de naștere.

Susanu Octavian, clasa a VII-a

Colegiul Național: „Dimitrie Cantemir” Onești

Îndrumăător: profesor Elena-Adina MITROIU

Silicon Valley, 1 Mai 2017

Dragii mei părinți,

Sunt sigur că scrisoarea mea vă va surprinde, este prima mea scrisoare !

Nu vă speriați, nu s-a întâmplat nimic, ci doar am simțit nevoia de a comunica cu voi așa

cum cred că v-ar plăcea.

Vă mulțumesc vouă și prietenului meu, Gabi, pentru această experiență deosebită! Nu

exagerez deloc când spun că ultimele două săptămâni petrecute la sediul Google în cadrul stagiului

de practică m-au ajutat să mă ințeleg mai bine.

47

Călătoria a fost fără evenimente neașteptate, ne-am întâlnit cu gazdele noastre la aeroport,

cazarea ;i masa sunt așa cum v-ați așteptat. Dar este ceva care depășește imaginația, și anume

atmosfera din campus… Atmosfera îți taie respirația. Totul este din sticlă, sunt doar spații

deschise, foarte multă verdeață, flori și copaci. Suntem adolescenți de pe toate continentele

planetei, îmbrăcați lejer, cu căști în urechi, tablete sau laptopuri în mâini. Toată lumea este veselă,

lucrăm și comunicăm în grupuri, nimeni nu stă singur. Ne înțelegem în engleză, dar sunt momente

când se aude franceză, italiană, chiar și română, sau limbi care nici n-am știut că există.

Conducătorul grupului nostru este cu doar șapte ani mai mare decât mine și știe atât de

multe! Comunică liber cu noi, ne apreciază opiniile și ne încurajează să le spunem și să le

dezvoltăm, ne pune întrebări până reușim să găsim soluții, ne ajută pe fiecare să ne aducem

contribuția la proiectul nostru. L-am întrebat curios când a reusit să acumuleze atât de multe

cunoștințe, el nu s-a jucat când era de vârsta noastră? Mi-a răspuns râzând că noi, inclusiv el,

suntem adaptați mediului actual. Ne-a povestit întâmplări din adolescența lui, pe care le-a

completat apoi cu informații din studii despre confruntarea între carte, ca mijloc de învățare, și

internet .

Mă certați pentru că nu citesc, dar înțelegeți că, citind, eu sunt un simplu spectator la

aventură. În jocurile mele, eu sunt un personaj din aventură. Și pot face alegeri multiple, pot

schimba finalul, pot aduce personaje noi și pot schimba regulile continuu. Și chiar dacă voi nu

credeți, eu, noi, generația noastră, învățăm jucându-ne. Da, pot simultan să-mi fac tema la

matematică, să ascult muzică și să comunic pe net cu colegii mei. Și o fac foarte repede. Creierul

meu este adaptat să facă acest lucru. Iar internetul este pentru mine precum aerul. Cred că telefonul

este o extensie a mea. Eu trebuie să comunic cu colegii mei douăzeci și patru de ore din douăzeci

și patru, șapte zile din șapte. Valori comune ne fac să fim membri ai unor comunități virtuale, în

care postăm în timp real cu toții experiențele noastre, ceea ce înseamnă că fiecare dintre noi

beneficiază gratuit de cunoștințele celorlalți membri. Să explorez, să caut pe internet, să leg

informații din diverse surse virtuale sau scrise este modul meu de a dobândi cunoștințe temeinice.

Împărtășind experiențe valoroase, devii un membru apreciat al grupului. Îmi place să merg la

școală, dar la fel de mult îmi place să lucrez și pe grupul meu, unde eliberăm toată fantezia și

creativitatea noastră. Vom inventa un robot care face temele și scrie de mână, cu ușurința cu care o

face oricare dintre noi, dupa cum îl programezi.

48

Nu-mi doresc să trăiesc doar în mediul virtual, experiențele reale sunt mult mai intense,

așa cum spunea Wole Soyinka, laureată a Premiului Nobel pentru literatură: „Nimic nu va inlocui

contactul uman între profesor și elev“. Vă rog doar să-l acceptați în viața mea și a voastră .

Am înțeles ce sunt: sunt un Homo Zappiens și voi zbura pe Marte! Nu degeaba filmele

mele preferate sunt: „Whiplash“,„Interstellar“ și „Matrix“. Nu mă opriți din drumul meu, căci

„rățușca cea urâtă“ se va transforma în cea mai „frumoasă lebădă“. Aveți încredere în mine!

Până la următoarea întâlnire pe Whats Up, vă îmbrăţişez cu drag, fiul vostru,

Octavian.

Secară Maria, clasa a VII-a

Colegiul Național: „Dimitrie Cantemir” Onești

Îndrumător: profesor Elena-Adina MITROIU

Neverland, 28 aprilie 2017, ora universală a trezirii

Dragă Homo Sapiens,

Îți scriu cu multă durere în suflet și cu o nespusă părere de rău. Am început să realizez răul pe care

l-am făcut și scriu această scrisoare cu speranța că mai există o șansă să repar totul, dar și ca o mărturisire

scrisă a greșelilor mele.

Am stat și m-am gândit mult la tot ce ți-am făcut. Totul începuse perfect. M-am născut cu tine,

eram amândoi una. Eram un homo sapiens nou-nouț, un mândru exponent al rasei noastre. Am crescut

împreună, am învățat împreună, am iubit împreună. Erai adâncul ființei mele, cel care m-a învățat să râd, m-

a învățat să spun „sărut mâna” părinților. M-ai învățat să mă uit la o floare și să mă minunez de

perfecțiunea ei. M-ai învățat să râd și să țopăi ca o nebună când ploua cu tunete și fulgere. M-ai învățat să

spun „mulțumesc”, m-ai învățat să spun „iartă-mă”. M-ai învățat să am milă de cel în nevoie, să am milă de

cel rău, să am milă de cel sărac, dar și de cel bogat. M-ai învățat tot timpul să împart egal, dar să iau bucata

cea mai mică când împarte altul. M-ai învățat că viața nu trebuie trăită singur, m-ai învățat să împart

bucuriile și să țin supărările doar la mine. M-ai plimbat pe cărări de munte, m-ai scăldat în ape azurii, m-ai

învățat să mă îmbăt cu soare, să mă îmbăt cu șoaptele nopții, mi-ai arătat catedrale, picturi și muzee mărețe.

Mi-ai cântat toate simfoniile celebre ale umanității, m-ai învățat să râd la un botez și să plâng la o

înmormântare. M-ai învățat să trăiesc, să mă bucur, să cânt, să plâng, dar niciodată să nu deznădăjduiesc.

Însă la un moment dat toate au început să pălească. Vag, ușor ca o boare, ceva sufla un duh rece

care îți estompa toată învățătura. Un duh al lumii noi care creștea în putere văzând cu ochii. Zi după zi, un

mișelesc atac te depărta de mine. Un viclean adversar știa să îmi arunce valuri cenușii pe ochi

împiedicându-mă să te mai vad clar. Șoapte perfide îmi astupau urechile și atunci toate s-au prăbușit. Florile

au început să poată fi călcate în picioare la un grătar cu prietenii. Maneaua de lângă jăratecul ce ardea micii

49

cu spor a luat locul simfoniilor. „Ce îmi pasă?!” a luat locul milei, competiția a luat locul întrajutorării. Am

început să trăiesc în competiție. Am început să fiu un număr într-un clasament. Am început să mă uit din ce

în ce mai des la portofel, să mă uit din ce în ce mai des la mine. Am început să împing oamenii în metrou,

să arunc gunoiul unde îmi vine. Am început să compar. Să compar mașina mea cu ale celorlalți. Să compar

casa mea, covorul meu, ceasul meu, telefonul meu. Am uitat să compar și milostenia mea. Am uitat să

compar și smerenia mea. Am uitat să compar și credința mea.

Și am mai uitat ceva. Am uitat să trăiesc fără ceas. Acum totul e în grabă, pe fugă, la foc automat,

în viteză. Mănânc fast food, mă mișc repede cu mașina, beau cafeaua de la automat în drum spre birou. Îmi

fac cumpărăturile în viteză când mă întorc acasă. Arunc în cuptorul cu microunde terciuri făcute de alții ca

mine. Nu mai am timp. De parca cineva mi l-a furat.... Am devenit un număr, un CNP, un număr de card,

un cod de client...

Cineva mi-a facut însă astăzi un cadou. Cineva astăzi mi-a adus aminte de tine. Copilul meu, de 5

ani, mi-a cerut un hamburger. Și, în timp ce stăteam la coadă, cu ochii pe telefon, reclama de deasupra

tonetei mi-a produs un declic. „Fast-food”. Scris mare, cu litere de o șchioapă, ca să se vadă de la

departare... Și m-am gândit de ce trebuie totuși să mâncăm așa de „fast” ? De ce nu slow food? Un chioșc

cu mâncare pe îndelete. Un sandviș pe o pătură întinsă pe o iarbă deasă de la marginea unei păduri, așa cum

îmi arătai tu...

Și atunci mi-am amintit de zilele noastre bune. Și le vreau inapoi! Vreau să arunc vălurile cenușii,

să opresc șoaptele perfide. Îmi vreau inteligența și ființa înapoi! Așa că, te rog, mai rezistă un pic. Am

plecat în căutarea ta. Nu te lăsa! În scurt timp voi veni și te voi salva ca să poți și tu să mă salvezi pe mine.

Știu și cu ce încep. Am plecat de la coada de la fast food. Mi-am aruncat ceasul în primul coș de

gunoi și telefonul în următorul. Am găsit un țăran în piață cu roșii de grădină. I-am cumpărat tot coșul! Am

îndesat și o pâine și o bucată de caș. O ceapă verde și un ștergar. Îl iau pe fiul meu și îl duc în curtea

bisericii sa îi fac un slow food ca pe vremea mea, sub nucul ăla în care mă cățăram toată vara! Apoi îl duc

să aprindă o lumânare la mormântul bunicului. Nu am mai fost demult la tata. Nu aveam timp... Apoi o să

hălăduim până seara în păduricea de salcâmi pe unde umblam și noi. Iți aduci aminte?

Te rog, mai așteaptă-mă un pic!!! Și, iartă-mă...

Cu aleasă și redescoperită prețuire,

Maria, care se vrea doar homo sapiens, nu și zappiens

50

Popa Teodora, clasa a VII-a

Colegiul Național: „Dimitrie Cantemir” Onești

Îndrumător: profesor Elena-Adina MITROIU

Onești, 18 aprilie 2017 - ora 11.20 AM

Dragul meu HS,

Cu inteligența ta sclipitoare, o să înțelegi gestul meu. Nu te cunosc și nu mă cunoști, dar se

pare că avem multe lucruri în comun. De aici și curajul meu de a-ți scrie.

Zilele trecute a ajuns în mâinile mele un almanah vechi. Almanahul e îngălbenit de timp,

dar cu siguranță a fost atractiv altădată. De la mama am aflat că acest gen de publicație era editat

anual și cuprindea un calendar bogat în material beletristic sau de altă natură, precum și diverse

note informative cu caracter enciclopedic. Intr-o astfel de notă informativă am citit despre tine:

Homo Sapiens.

Si uite-așa, dragă HS, s-a născut curiozitatea mea. Am deschis internetul și am început să

caut noi informații. Știam despre înrudirea omului cu maimuța, dar nu știam că tu ești specia de

rang superior asociată cu ființa umană. Așa am aflat că denumirea latină “homo sapiens” se

traduce, pe înțelesul nostru, în “omul înțelept“ și reprezintă specia căreia îi aparțin oamenii

moderni.

Sincer, nu agream ideea de a fi rudă cu una dintre speciile de primate studiate la școală și

văzute la circ sau la grădinile zoologice vizitate, deși îți mărturiesesc că în viața de zi cu zi

întâlnesc oameni-maimuță destul de frecvent. Arta imitației e o altă poveste care ne îndepărtează

de individualizarea proprie, de eul nostru. C’est la vie!

Din acest punct de vedere, ești superior omului. Ești vertical! Forma ușor contorsionată e

pur genetică. Noi suntem verticali genetic, dar ne contorsionăm imitând. Aici, mai avem de învățat

chiar de la tine! Creierul tău coincide ca mărime cu cel al omului. Nu e obosit de noutăți inutile, iar

mediul în care trăiești face diferența. Nu privești înapoi și subziști în mediul tău.

Am răsfoit cartea de istorie şi am citit că Sapiens preistoric a fost o cauză-cheie a dispariției

altor specii umane. Interesant este faptul că prin a voastră capacitate cognitivă îndreptată spre

ficţiune, tot ceea ce aţi gândit voi atunci, a apărut mai târziu.

Cum te simți în pielea ta? Ești mulțumit de viața pe care o duci? Iți dorești mai mult?

Sunt întrebări la care îndrăznesc să-ți cer să-mi răspunzi și al căror conținut nu îl voi face

public. Știu că nu îți dorești asta!

51

Ești nativul care se simte bine în pielea sa și nu vrea să fie cobaiul omului modern, atras de

publicitate și măreție. Ești adoima străbunicii care nu a renunțat niciodată la salteaua de paie și

pâinea pe vatră. Și cât de mulțumită era de aceste lucruri mărunte!

Nu vreau să te obosesc cu lucruri pe care nu le cunoști, dar despre care sunt dispusă să-ți

povestesc. Și, în ritmul tău lent, te provoc să ne cunoaștem!

Accepți provocarea?

Cu optimism, TP (Teodora Popa)

Vlasie Ana, clasa a VII-a

Colegiul Naţional Bilingv ,,George Coşbuc”, Bucureşti

Îndrumător: profesor Plohi Alina

31 decembrie

Dragă Domnule Viitor,

Eu, un mic omuleț, vreau să vă trimit un mesaj. S-ar putea ca încă să nu vă fi născut sau să

fiți încă prea mic, dar sper să îmi citiți, la un moment dat, scrisoarea. Eu aş vrea să vă arăt ce

greșeli a făcut Domnul Prezent, poate dumneavoastră veți învăța ceva din ele.

Momentan, noi, oamenii, facem o greșeală foarte mare...nu îl apreciem pe Domnul Timp,

strămoşul dumneavoastră. Nouă ni se pare că el trece pe lângă noi ca un leopard pe lângă un mic și

neînsemnat melc. Să nu mă înțelegeți greșit, nu dau vina pe Domnul Timp, dar nici nu cred că este

prea darnic. Însă el nu ar fi aşa arogant dacă...poate...Domnul Prezent l-ar băga mai mult în seamă

şi l-ar prețui. Dumneata poate te vei purta mai frumos cu el, aşa că ne va acorda o a doua şansă

cândva în viitor.

Oamenii vor să facă multe lucruri, dar când? Vedeți dumneavoastră, această întrebare poate

avea multe răspunsuri, însă eu cred că aici nu e vina Domnului Timp, ci vina noastră. Oamenii

mari, exceptând bătrânii, se împart în trei mari categorii: oamenii străzilor (ei au foarte mult timp

liber, însă nu au bani), oamenii care chiar muncesc (nu au pic de timp liber și nici extraordinar de

mulți bani), iar în final sunt oamenii descurcăreți, oamenii care au o grămadă de timp liber, dar și

foarte mulți bani. Aş putea să-ți spun multe despre ei, dar deviem de la subiect. Cele de mai sus

arată cât de nedreaptă este societatea.

Acum aş vrea să-ți spun despre clasa oamenilor muncitori, ei sunt cei mai nedreptățiți. Ei

muncesc foarte mult, le rămâne doar puțin timp să se relaxeze, dar nici atunci nu mai vor să facă

mișcare, să socializeze sau altele. Nu, pentru că cei ce fac parte dintre oamenii descurcăreți au avut

grijă să inventeze telefoanele şi calculatoarele, deci asta fac oamenii de mijloc în timpul lor liber.

Pe scurt, Domnul Prezent s-a asigurat că este rău cu noi ajutându-ne să inventăm nu doar

unul, ci mai multe lucruri pentru a ne distrage de la lucrurile adevărat importante, cum ar fi

sentimentele. Prin sentimente nu mă refer la cele negative, ci doar la cele pozitive precum

fericirea. De rău ți se reaminteşte mereu, peste tot, dar nu și de bine.

52

Prezentul nu îi afectează numai pe aduți, ci și pe copii. Noi, copiii, am ajuns ca niște zombi

„funcționali”, care ştiu să facă doar câteva lucruri: să se joace pe telefon şi pe calculator, să se uite

la televizor, să meargă la școală şi să mai facă una sau două activități ... dacă mai au timp ...

telefonul este mai important. Mai rău este că noi, copiii, ne dăm seama de asta, dar nu ne

interesează.

În altă ordine de idei, noi, oamenii, avem un milion de activități pe care le putem face, dar

nu suntem prea buni prieteni cu Domnul Timp, iar Domnul Prezent ne pune bețe în roate.

Eu sper ca dumneata, Domnule Viitor, să remediezi situația.

Cu drag, Un omuleț

Scorbureanu Ioana, clasa a VII-a

Școala Gimnazială de Excelență „Sfânta Muceniță Filoteea” Pitești

Îndrumător: profesor Baltac Sorina

03.04.2017, Pitești

Preaiubită Terra,

Mă numesc Ioana și am 13 ani, în curând voi împlini 14. Este prima oară când îți scriu, de

aceea te rog să-mi ierți îndrăzneala de a-ți vorbi atât de familiar.

Simt că ne cunoaștem de o viață, fapt care mă face să-ți spun ce mă deranjează acum și ce-

mi doresc să se întâmple în viitor, pentru a ne fi mai bine, atât mie, cât și ție.

Nu-mi place că unii semeni de-ai mei murdăresc spațiul în care trăiesc, muncesc și iubesc,

sufăr atunci când sunt rupte florile și mor prematur, mă doare tăierea copacilor, și simt că mi se

taie răsuflarea de câte ori piere un animal sau o pasăre care mă încântă cu ciripitul ei.

Tu ești atât de bună și de răbdătoare, încât suporți războaie teritoriale, politice, financiare,

chimice și biologice, dar mă întreb adesea, până când? Ce rost au atâtea sacrificii de vieți când tu

oferi atâtea beneficii tuturor?

Ne dai munții cu creste semețe și aerul curat și răcoros, ne dai apele reci și cristaline, ne

dai holdele bogate în rod, ne dai mai mult decât avem nevoie: frumusețe, liniște, minunăție.

Îți mulțumesc pentru toată susținerea, darurile și viața pe care ne-o îmbogățești zi de zi!

Aș vrea să știi că eu îmi doresc ca toți oamenii să trăiască în liniște și înțelegere, să

colaboreze mereu pentru binele aproapelui, să contribuie la curățirea mediului, să aibă grijă de

toate viețuitoarele și vegetația care-i ajută să fie sănătoși și frumoși.

Dacă toate acestea s-ar întâmpla în viitor, cred că și eu și tu am putea râde cu poftă în

fiecare zi, am fi prieteni fără ca eu să mă rușinez că unii din semenii mei nu te tratează așa cum

meriți.

Nu știu dacă te-am plictisit cu frământările mele, dar în toată bunătatea ta, sper că ne ierți,

pe noi toți, pentru comportamentul răutăcios pe care-l manifestăm față de tine, uneori, pentru

ororile de care suntem capabili și cu care-ți știrbim frumusețea.

Te rog să fii la fel de tolerantă cu noi, să ne suporți în continuare, în speranța că vom învăța

în curând să ne îndreptăm greșelile!

Sper să fii sănătoasă, puternică și veselă mereu!

Cu multă dragoste, Ioana

53

Pătrănoiu Marian-Dragoş, clasa a VI-a

Școala Gimnazială de Excelență „Sfânta Muceniță Filoteea”-Pitești

Îndrumător: profesor Baltac Sorina

29.03.2017, Pitești

Dragă Tată Ceresc,

Eu, fiul tău, vreau să-ți mulțumesc pentru părinții pe care mi i-ai dăruit, pentru viața cu care

m-ai binecuvântat, dar și pentru șansa de a învăța la școala mult visată, școala ce poartă numele

Sfintei Mucenițe Filoteea, protectoarea copiilor.

Îți sunt recunoscător pentru frumoasa primăvară pe care ai creat-o și ne-ai dăruit-o mie și

colegilor mei ca să ne dezmorțească din iarna cea grea și geroasă.

Nu știu cum să-ți mulțumesc pentru iubirea și grija cu care mă înconjori zi de zi, astfel

încât eu să pot descoperi tainele pe care le-ai ascuns în toate creațiile tale. Tot ceea ce mi-ai oferit

până azi au fost doar lecții de viață, de aceea eu nu pot să mă supăr nici pe notele mai mici pe care

le-am obținut la școală, nici pe profesorii care uneori m-au penalizat pentru greșelile făcute de

mine.

Vreau să-ți spun că nu evit să merg la biserică, iar părintele duhovnic m-a primit în altar,

ceea ce pentru mine semnifică o mare onoare și bucurie și recompensă.

Din cauza afecțiunii pe care o am la coloană, știi că nu pot face tot ceea ce poate face un

copil de vârsta mea, dar acest lucru nu mă întristează. Eu simt că am un avantaj, acela de a putea să

mă simt ca un copil de grădiniță, care gustă din plin jocul, veselia și plăcerea de a fi copil.

Îți mărturisesc că-mi doresc să mă vindeci pentru a putea să fac mai mult din lucrurile pe

care nu le pot face, să-mi pot ajuta părinții și pe alți oameni care sunt în nevoie.

Voiam să stau de vorbă cu tine, să mai afli câte ceva despre mine, despre ceea ce simt și ce

gândesc.

În speranța că nu te-am plictisit, îmi iau acum rămas bun de la tine, până la următoarea

„întrevedere”!

Cu multă iubire, fiul tău, Dragoș

54

Bold Daniela, clasa a V-a

Școala Gimnazială de Excelență „Sfânta Muceniță Filoteea”-Pitești

Îndrumător: profesor Baltac Sorina

Pitești, 07.04.2017

Dragă iepurașule,

Aș vrea să știi că mă pregătesc intens pentru „Învierea Domnului”. Pentru acest lucru țin

post, merg la biserică regulat, învăț cât pot eu de bine, mă port cu grijă față de colegi, prieteni și

orice cunoștință de-a mea.

Sunt foarte nerăbdător să o ajut pe mama la pregătirile pentru masa de sărbătoare. Mi-am

propus să particip la înroșirea ouălor, la prepararea maionezei, la curățarea usturoiului pentru stufat

și friptură și la ornatul tortului. Eu cred că un pic din ajutorul meu o va face pe mama să fie mai

relaxată, mai veselă și mai zâmbitoare.

Vreau să o răsplătesc în acest mod pentru grija ce mi-o poartă zi de zi, pentru hăinuțele noi

pe care mi le-a cumpărat pentru Paște și pentru toată iubirea cu care mă înconjoară mereu.

Acum aș vrea să-ți spun că mi-ar plăcea să-ți faci timp să treci și pe la mine cu un joc nou,

cu ouă de ciocolată și cu dulciuri.

Sper să nu te fi reținut prea mult din treburi, știu că ai mult de lucru în această perioadă.

Eu te iubesc și te aștept!

Cu drag, Daniel

Neagu Alexandru

Școala Gimnazială „Petre Ispirescu‟ București

Îndrumător: profesor Stoica Irina

Dragă hamsterule,

Îți scriu această epistolă, deoarece eu am să fiu plecat un timp. Am să plec pană la lacul

Rocoluce. Acolo unde trăiește un străvechi prieten de-al meu, phoenixul de apă. Nu l-am mai văzut

demult și ,azi-noapte , am avut un vis în care mi-a apărut phoenixul ce mă chema să-l vizitez

pentru a mă informa în legătură cu transformările ce au loc pe Pământ. Te vei întreba poate, de

unde sau de când sunt prieten cu phoenixul, mai ales că eu nu ți-am povestit niciodată despre

această prietenie. Până la plecare mai am ceva timp, așa că îți voi spune în câteva rânduri povestea

prieteniei mele cu phoenixul. Phoenixul este Duhul lacului Rocoluce și ne cunoaștem de mii de ani

lumină, iar daca e să cred în spusele phoenixului, am fost prieteni de-a lungul multor vieți. Odată,

55

când lumea era altfel decât acum, când toți oamenii trăiau veseli și fericiți, eu mă plimbam sub clar

de lună, admirând dansul stelelor în oglinda albăstruie a lacului. Eram doar eu și gândurile mele și

mă amuzam numărând stelele, când, deodată, apa lacului începe să tremure și se ridică la suprafață

o arătare ce semăna cu o pasăre, însă avea multe aripi. Speriat fiind, am dat să fug, dar pasărea a

prins a vorbi și a-mi zice să nu mă tem că ea mă cunoștea, că noi am lucrat împreună și în alte vieți

la transformarea Pământului. M-am liniștit și m-a invitat să urc în spatele său, de acolo putând

admira cerul înstelat. Am urcat și phoenixul a început să-mi spună că el deține misterul vieții. Îl

ascultam fascinat și nici nu mi-am dat seama că se făcuse dimineață. Poate chiar și adormisem, dar

nu mi-am dat seama. Am rămas uimit cât de multe știa phoenixul despre mine și am decis

împreună ca ,atunci când voi avea nevoie de ajutor, să-i trimit un gând și ,imediat , el îmi trimitea

îngerii și sirenele să fie lângă mine. Și, uite-așa, în phoenix am regăsit un prieten de nădejde. Cam

asta e povestea prieteniei noastre. Cum îți spuneam, visul meu de azi-noapte a fost gândul

phoenixului trimis către mine, asta însemnând că are să-mi transmită informații prețioase despre

noile timpuri în care trăim.

Dragul meu hamster, am să mă întorc în două-trei săptămâni, dar, până atunci, te rog să ai

grijă de Cristalul verii și de Cupola protectoare de Cristal, precum și de regat si de supușii săi. Știu

și simt că pot avea încredere în tine, căci mi-ai dovedit fidelitatea ta de atâtea ori. Îți promit că la

întoarcere am să-ți aduc un suvenir din partea Phoenixului de apă, un talisman care să -ți ajute să

devii mai înțelept.

Am să închei scrisorica mea, rugându-te să nu te superi că nu te-am anunțat de plecarea

mea, însă, precum ți-am spus este nevoie să plec. Simt că phoenixul îmi va dezvălui o taină

importantă.

Te îmbrățișez cu multă iubire, hamster drag!

La bună vedere!

Cu drag, Profesorul tău, Gabi

Vlad Alexandra, clasa a VII-a

Şcoala Gimnazială „George Bacovia”, Bucureşti

Îndrumător: profesor Ivan Ana-Maria

Dragă mamă,

Îţi scriu această scrisoare pentru a-ţi spune cât de mult însemni pentru mine. Probabil te intrebi « de

ce tocmai o scrisoare pentru asta ? ». Am ales să fac asta pentru că mi se pare mai usor să exprim ceea ce

simt în acest mod. Ei bine...

56

Eşti persoana cea mai importantă din viata mea. Chiar dacă nu o arăt sau nu o spun prea des, eu te

admir şi te iubesc foarte mult pentu ceea ce faci. Fără tine nu m-aş putea descurca, eşti persoana care mă

binedispune mereu, persoana care îmi poate aduce zâmbetul pe buze oricât de rău m-aş simţi. Tu mă

întelegi mereu şi găsesti soluţii pentru toate problemele.

Ai fost mereu alături de mine, în momentele frumoase şi în cele grele, ai fost acolo să mă îndrumi,

să mă corectezi şi să-mi stergi lacrimile, atât cele de tristeţe cât si cele de bucurie.

Nu stiu dacă ţi-am zis vreodată cât de mult te admir. Îţi admir puterea, determinarea, simplitatea,

felul în care iubesti şi puterea de a ierta. Îţi admir încrederea si voinţa de a nu te da bătută, puterea de a

crede în mine mai mult decât am crezut eu însămi.

Iartă-mă pentru toate momentele în care te-am dezamăgit, pentru momentele în care am trecut peste

cuvântul tău iar apoi mi-a fost ruşine să-mi recunosc greselile, pentru momentele în care am fost egoistă şi

încăpăţânată.

Pentru toate acestea, draga mea mamă, îmi pare rău.

În cele din urmă, vreau să-ţi mulţumesc pentru tot ceea ce mi-ai dăruit. Pentru exemplul pozitiv pe

care mi-l dai, dar şi pentru răbdarea şi înţelegerea pe care ai avut-o întotdeauna.

EŞTI CEA MAI BUNĂ MAMĂ PE CARE O PUTEAM AVEA!

Cu drag, Fiica ta.

Cătălinoiu Ana Maria, clasa a VII-a

Şcoala Gimnazială „George Bacovia”, Bucureşti

Îndrumător: profesor Ivan Ana-Maria

Dragă eu peste 10 ani,

E ciudat ! Aş vrea să iţi spun multe, dar nu ştiu cu ce să încep !

Când mă gândesc la viitor, am în faţa ochilor ceva atât de îndepărtat, încât prezentul parcă dispare.

Iar apoi îmi aduc aminte că viitorul este fiecare zi de mâine, iar eu ma îndrept către el, cu paşi mici, în

fiecare moment.

Să fiu sinceră, viitorul mă sperie puţin, spre exemplu nu m-am gândit încă ce meserie voi avea în

viitor. Când eram mică, visam să fiu cântăreaţă, dansatoare, doctoriţa, balerină şi profesoară, toate deodată.

Pe vremea aceea totul părea posibil, dar în timp, pe măsură ce am crescut, am realizat că viitorul

este de fapt necunoscut : oricât l-ai planui, nu vei şti niciodată exact cum va fi.

Acum am planuri ceva mai mici : să merg la un liceu bun, iar apoi la facultate, să am prieteni buni,

să-mi găsesc o meserie care să mă ajute să trăiesc confortabil, să fiu alături de familie... si, ce e cel mai

important, să nu-mi mai fie frică de ce spun (sau cred) ceilalti.

57

Dar, adevărul este că nu ştiu dacă ăsta va fi viitorul meu... Ceea ce ştiu însă, este că viitorul depinde

de prezent. Că tot ceea ce fac eu acum, se va transforma în ceea ce voi fi. Într-un fel, ne alegem viitorul prin

ceea ce suntem azi !

Deci, dragă „eu peste 10 ani”, sper că esti mândră de cine esti, pentru că mă străduiesc să te ajung

din urmă.

Cu drag (şi sinceritate), Ana

Bucur Elena-Iulia, clasa a VII-a

Şcoala Gimnazială „George Bacovia”, Bucureşti

Îndrumător: profesor Ivan Ana-Maria

Iubită Iulia,

Aş vrea ca de fiecare dată cand te simti tristă sau descurajată, să citesti această scrisoare. Vreau să-ţi

spun că eşti o persoană minunată, iar in momentul in care te vei opri din ascultatul celorlalte persoane şi

când vei începe să te gandesti şi la tine, vei fi mai fericită. În momentul în care nu-ţi va mai păsa de părerea

celorlalţi vei fi un om liber.

Eşti perfectă aşa cum eşti, acceptă asta. Eşti o persoană puternică şi vei reuşi întotdeauna să treci

peste toate problemele pe care ţi le va aduce în drum viaţa. Orice s-ar întampla, gandeşte-te că mereu va

exista cineva pentru care trebuie să lupţi: TU. Gandeşte-te la tine în primul rând, luptă petru tine şi câştigă

pentru tine, nu pentru altcineva.

Vreau să te văd îndeplinindu-ţi dorinţele si traindu-ţi viaţa. Creîndu-ţi o viaţă mai bună cu fiecare zi

care trece şi nesalându-te descurajată de cei ce vor să te tragă în jos. Mergi întotdeauna cu capul sus! Nu-ţi

fie teamă de nimic! Asumă-ţi riscuri! Bucură-te de lucrurile mărunte în viaţă, acestea sunt cele mai

importante!

Şi nu uita, orice s-ar întampla, întotdeauna va exista o persoană pe care te poti baza în mod

necondiţionat: tu însăţi!

Cea mai bună prietenă a ta,Tu.

Zet Lucia Maria, clasa a V-a

Școala Gimnazială „Petre Ispirescu‟ București

Îndrumător: profesor Stoica Irina

Dragul meu prieten,

Am decis sa îți scriu aceasta scrisoare, în care vreau sa-ți comunic cât de mult mă bucur că

te-am cunoscut, dar, mai ales,sa-ți comunic faptul că abia aștept să ne vedem și să mergem intr-o

excursie la munte ca să vizitam castelul Peleș.

58

Eu sunt bine si astept cu nerăbdare vacanta de vară, însă astept cu bucurie să trec în clasa a

șasea, an școlar in care voi avea mai multe materii.Eu o să iți mai redau in aceasta scrisoare faptul

că pană acum, clasa a cincea a decurs foarte bine, iar orele de limba romana, matematică, biologie,

geografie ,istorie, educatie tehnologica, engleză, muzică, pictură, limba franceza, sport si educatie

pentru sănătate au fost cele mai frumoase. Doamnele si domnii profesori ne-au invațat multe

lucruri și ne-au adus fișe de lucru, făcand ca orele să fie cât mai plăcute si cunoștințele să fie

reținute mai bine.

Dragă prieten imaginar, iți mărturisesc ca la limba romană n-am prea invațat, deși lucrez

foarte mult, insă nu stiu cum se face că, uneori, lucrez greșit, căci nu sunt atentă și nu citesc

notițele doamnei profesoare.

Îți mărturisesc ca a fost un an școlar minunat, dar mai am opt săptamâni de școala, timp în

care trebuie să dau și tezele, la care sunt sigura că voi obține note mari, doar dacă voi studia si

lucra cu atenție .

În încheiere, îti doresc de pe-acum vacanța frumoasă și aștept cu nerăbdare să ne vedem la

toamnă, cînd voi trece în clasa a șasea.

Cu mult drag, Lucia

Stroe Mara, clasa a VI-a

Școala Gimnazială „Petre Ispirescu‟ București

Îndrumător: profesor Stoica Irina

Dragă Andreea,

Bună! Ce mai faci?Cum ți-ai petrecut vacanta de primăvara?

Eu am stat acasă cu familia. A fost foarte frumos, mai ales că în această vacanța s-a

sărbătorit și Paștele.

A doua zi de Paște au venit cațiva prieteni la noi. Ei aveau un copil mic cu care m-am jucat,

amintindu-mi de năzbâtiile pe care le făceam când eram mica.

Sper, din suflet, că te-ai simțit bine împreună cu famila ta în aceste zile de sărbătoare!

In următoarea zi am fost cu prietena mea, Eva, la harting. A fost super tare! La început,

recunosc, îmi era cam frică și mergeam foarte încet, însă, când m-am obișnuit, a fost tare

amuzant.Mereu mă întreceam cu Eva și ne blocam una pe cealaltă.Daca ai fost și tu cumva să-mi

scrii.

59

Începând cu data de 28 aprilie, am fost în Bulgaria. Este o țara interesantă, plină cu vestigii

istorice, în care nu ai cum să te plictisești. Am vizitat, în prima zi a sejurului meu, grădina zoo. Cel

mai amuzant lucru a fost că, într-o cusşă pe care scria ,,pisică sălbatică‟ era de fapt o pisică

domestică care stătea să o mângâi. Atunci, m-am decis să cer și eu bani, ca lumea să-mi admire

pisicile.În continuarea vizitei în Bulgaria, am vizitat un oraș fortificat.Acolo m-am dat cu

skateboardul, însa m-am și speriat puțin pentru că mi-a ieșit un șarpe micuț in cale.M-am amuzat

pe seama întamplarii și am decis să vizitez cetatea de langă sătucul unde eram cazați. După o zi

extenuantă, am ajuns la cabana si am jucat cărți și fotbal. De acolo, priveliștea era uimitoare! Se

simțea și o adiere placută de primavară, înmiresmată cu aromă de flori proaspete.

Ultima zi a sejurului nostru în Bulgaria mi-a oferit privilegiul de a vizita o cascadă. În drum

spre cascadă, ne-am rătăcit puțin și am ajuns în fața unei cascade ca-n povești! Nu pot descrie în

cuvinte frumusețea cascadei, ale cărei ape străluceau sub razele calduțe ale soarelui, dându-i

nuanțe rozalii.

Era ceva magic!! Am luat-o pe scările ce duceau la o cascadă mai mică, împrejmuită de

natură și de copaci cu coroane bogate.Totul era mirific, scos parcă dintr-o lume de basm!

Am plecat de acolo, luând cu mine în suflet imaginea sublimă a acelei cascade, promițând

să-mi reamintesc mereu de fascinația ei.

M-am luat cu poveștile și nu am întrebat nimic despre tine, însă astept să ne vedem în

vacanța de vară, când te voi îmbrațisa cu mult drag!

Cu iubire, Mara

Pascu Ruxandra, clasa a VI- a

Școala Gimnazială „Petre Ispirescu‟ București

Îndrumător: profesor Stoica Irina

Dragă Henry,

Îți mulțumesc pentru veștile bune și aș vrea să știi că sunt foarte fericită să aflu că visul tău

de a avea propria herghelie de cai s-a transformat în realitate.

Știu că ai depus un efort supraomenesc pentru aceasta, dar și unchiul John și-a sacrificat

timpul liber pentru îndeplinirea acestui vis, asa explicându-se și dragostea neprețuită ce i-o porți.

Dragul meu, Henry, îmi și imaginez cum te trezești dimineața cu gândul la fiecare căluț

dornic să petreacă cât mai mult timp cu tine.

Să ai grijă de zece cai, nu-i lucru putin!

60

Sunt convinsă că atunci când unul dintre ei are o problemă de sănătate, nu te dezlipești de

grajd până nu este totul în regulă.

Aștept cu nerăbdare vacanța de vara pentru a-ți vizita ferma de cai!

Cu drag, a ta prietenă, Ruxandra

Iordache Sara, clasa a VI- a

Școala Gimnazială „Petre Ispirescu‟ București

Îndrumător: profesor Stoica Irina

Dragă Emilia,

Îmi lipsețti foarte mult și-mi pare tare rău că a trebuit sa te muți în Suceava.

Ei, bine, acum îți scriu pentru a te informa care mai sunt noutățile pe la scoală.Toți colegii

sunt bine, însă ne lipsești tuturor. Mara si Eva au participat la un concurs de istorie, unde au luat

mențiune, acest lucru asigurându-le câte o nota de zece,î n catalog.

Anul școlar se apropie de sfârșit, iar după vacanță, vom trece în clasa a șaptea.Îți

mărturisesc că acest fapt mă întristează, deoarece mi-aș fi dorit să participăm la premiere și să ne

petrecem vara împreună. Ah! alături de Mara și Eva, desigur.

Am uitat să îți spun că am participat și eu, iarna trecută, la Olimpiada de Limba și literatura

romană și am obținut premiul al treilea. Am obținut un punctaj bun la faza pe sector a olimpiadei,

însă pentru câteva puncte nu am fost admisă la etapa pe municipiu. Sper ca la anul să mă pregatesc

mai temeinic și să obțin rezultate și mai bune.

Acum.... e rândul tău! Cum este școala acolo? Cum sunt colegii tăi? Este totul bine în

lumea ta? Parinții tăi s-au acomodat la noile joburi?

Aștept cu nerăbdare să îmi răspunzi la aceste întrebări cât de repede poți, însă și cu mai

mare nerăbdare aștept să ne revedem cât mai curând.

Te îmbrățișez cu mult drag!

A ta prietenă pe viață, Sara

Ilie Ioana, clasa a VI-a

Școala Gimnazială „Petre Ispirescu‟ București

Îndrumător: profesor Stoica Irina

Dragă Ilinca,

Cum a fost săptămâna pe care ai petrecut-o la Paris?

Am văzut că mi-ai trimis multe poze cu locurile pe care le-ai vizitat. Mie mi-a plăcut cel

mai mult Turnul Eiffel,acesta pare un monument special și este și foarte frumos. Am văzut, de

asemenea, că ai mers și la Arcul de Triumf, precum și la Muzeul Luvru. Te-ai plimbat și pe

cheiurile Senei, apoi ai mers cu vaporașul chiar pe Sena. Trebuie că te-ai simțit minunat, văzând

explozia de culoare pe care o capătă apa Senei sub razele soarelui.

61

Știi, draga mea, Ilinca, te invidiez puțin, căci visez demult să vizitez acest frumos

oraș,Parisul.

Mi-am imaginat cum sunt alături de tine în acea călătorie și, aproape că am simțit bucuria

care ți se citea pe chip la vederea atâtor frumuseți.

Îmi doresc să-ți fi amintit de mine și să-mi fi cumpărat o amintire, un mic suvenir din

orașul acela minunat.

Ilinca, sper că nu ai uitat că, la întoarcerea ta, am plănuit să mergem la munte!

În încheierea micii mele scrisori, îți doresc să ai un sejur cât mai plăcut și aștept cu

nerăbdare revederea noastră.

Cu drag, a ta prietenă imaginară, Ioana

Moraru Jacqueline-Aimee, clasa: a V-a

Colegiul Național: „Dimitrie Cantemir” Onești

Îndrumător: profesor Elena-Adina Mitroiu

Nebraska, ianuarie 2023

Dragă mamă,

Îmi este foarte dor de tine. Știu că s-a scurs mult timp de când nu ne-am văzut, ne-am auzit

doar câteva minute la telefon, dar să știi că te port mereu în mintea și inima mea－ ești universul

meu.

Azi am lăsat toate lucrurile care pâna acum îmi păreau prioritare, dar atât de neînsemnate,

și m-am așezat în fața calculatorului pentru a-ți scrie câteva cuvinte și a-ți spune cât îmi e de dor,

cât te iubesc și cât de mult însemni pentru mine. Ești oaza de liniște, la care vin să mă odihnesc

după ce am stăbătut piscuri necunoscute. La tine găsesc mereu alinare în clipele de tristețe, precum

și îmbărbătare și soluții la toate problemele existențiale.

Știu că urăști calculatorul, noua tehnologie, care, așa cum spui tu, ne-a distrus sufletul,

sentimentul de iubire, emoțiile, trăirile pe care omul le are atunci când comunică în mod direct.

Tu ai rămas o romantică incurabilă, nostalgică a vremurilor în care coala de hârtie era

aleasă cu grija, când penița stiloului aluneca și cerneala albastră desena cuvinte care mai apoi erau

tamponate, parcă pudrate de sugativă, când forma literelor și amprenta lor trădau emoții sau

tristețea, durerea. Ai mereu dreptate când spui că trecem prin viață ca niște roboței și uităm să

trăim viața ce ne-a fost dăruită. Se pare că am evoluat doar din punct de vedere tehnologic, nu și

spiritual. Dar eu sper să pot evolua și spiritual, pentru că te am pe tine, suflet cald și bun, care știi

62

să sădești sămânța iubirii, a bunătății, a demnității, știi să găsești și în lucrurile urâte un grăunte de

frumusețe și să trasformi tristețea în bucurie .

Acum stau în fața calculatorului și mâinile tastează literă după literă, cuvânt după cuvânt,

iar sentimentele dau năvală. Aș vrea ca mâinile să te înconjoare, să te strâng la piept așa cum

făceai și tu când eram mică. Apoi mâna rămâne inertă pe mouse.

Îmi aștern gândurile, sentimentele, trăirile, te văd doar cu ochiii minții pentru că în față nu

am decât un obiect indiferent și rece. Am nevoie de tine, mama, de glasul tău duios, de

îmbrățișarea ta caldă, de zâmbetul tău și chiar de încruntarea ta .

Da, mamă, totul a evoluat, doar dragostea puiului față de mama lui a rămas mereu aceeași

sau, mai corect, doar dragostea mamei pentru copilul ei rămâne neschimbată indiferent de vremi și

vremuri.

În timp ce-ți scriu, în cameră a intrat Diana. Știu că te vei întreba: care Diana? Colega de

cameră. Ea este un suflet liber, așa cum îi spun eu, indiferentă la tot și la toate. M-a întebat ce fac,

iar eu i-am răspuns sec „scriu o scrisorică” și replica ei, parcă desprinsă din Caragiale, a fost „o

scrisorica de amor?”.

Da, de amor către o ființă pe care o iubesc până la cer și–napoi (așa ne spuneam mereu,

mama, de când ne-am văzut). Și curiozitatea ei specific feminină nu-i dădea pace, așa că s-a

apropiat de mine și m-a intrebat:

－ Cine-i norocosul? E de la noi din grupa? Din an? De la alt colegiu? … hai, spune-mi,

spune-mi, că mor de curiozitate. Am privit-o zâmbind și i-am spus: NU, NU EXISTĂ UN EL și, la

vârsta asta, nu merită să-mi irosesc timpul pentru un el. Este o scrisoare pentru mama. Imi e

cumplit de dor de ea.

M-a privit parcă dezamagită și apoi, cu o ușoară ironie în glas, a continuat. După ce o

termini, să nu o semnezi și, te rog, salvează documentul să-l trimit și eu mamei.

Am rămas puțin blocată și am înțeles că acum totul este atât de simplu, dar totodată lipsit

de valoare. Printr-o simpla apăsare de buton, pot transmite scrisoarea atât mamei mele, cât și unui

om strain fără ca acesta să știe cine este adevăratul autor.

Aș vrea să te pot vedea, mama, atunci când poștașul va suna pentru a-ți da scrisoarea. Ochii

tăi vor fi plini de lacrimi de bucurie. Știu că micuțul document va fi păstrat în cutia din lemn de

trandafir alături de scrisorile pe care tata ți le scria în vremea timereții sau când pleca în delegații

pentru câteva zile. Imi amintesc cu drag vorbele tale, mama: “am trăit vremuri în care oamenii își

63

comunicau sentimentele printr-o simplă îmbrățișare, straâgere de mână sau zâmbet, nu printr-o

simplă apăsare de buton.”

Am evoluat mult în ceea ce privește tehnologia putem comunica ușor prin diverse canale,

dar se pare că nu mai avem ce comunica pentru că, în fiecare zi, spiritual murim puțin câte puțin,

iar sentimentul de iubire dispare.

Te iubesc, suflet bun și drag, te iubesc, MAMĂ! Îi mulțumesc lui Dumnezeu că îmi esți

mamă și-l rog să nu te iubească niciodată mai mult ca mine, pentru a te chema la el. Voi fi mereu

copilul, omul ce are nevoie de toiagul înțelepciunii, al iubirii, care ești tu, mamă.

Te îmbrățisez cu drag,

Jacqueline Aimee

Enculescu Valentina, clasa a VIII-a

Şcoala Gimnazială Poiana

Îndrumător: profesor Tudor Oana Mirela

Scrisori către mine, Valentina Enculescu

Dear 5 year-old me,

Sper că ştii că viaţa e un dar. Sper că atunci când te duci în curtea din spate şi vezi pădurea, râul şi

norii vei şti că viaţa e minunată. Îmi doresc pentru tine multe plimbări liniştite pe potecuţa aceea şi

multe alergări împreună cu căţelul tău. Îmi doresc nimic mai mult decât căţărări în copaci, cu

genunchi zdreliţi şi degete zgâriate.

Şi ascultă-mă: ştiu că nu va fi mereu uşor. Ştiu că nu poţi să mănânci smântâna mereu, pentru

căte-ai născut cu colesterolul ridicat. Ştiu că trebuie să împarţi camera cu sora ta (care ţi-a rupt

păpuşa preferată). Şi mai ştiu că te-a durut când ţi-au vândut poneiul, când ţi-a murit căţelul şi când

te-ai mutat în alt orăşel. Dar ai doar 5 ani. Viaţa va continua să te binecuvânteze. Îţi promit!

Dear 10 year-old me,

Sper că ştii că eşti frumoasă. Sper că atunci când te uiţi în oglindă vezi ce obraji îmbujoraţi ai şi ce

piele fină. Vreau ca tu să realizezi că vei avea destul timp în viaţă să te înfrumuseţezi artificial, aşa

că acum rămâi aşa, micuţă şi naturală. Defineşte-ţi propria frumuseţe! Defineşte-te pe tine! Aşa că

poartă o pereche de tenişi, blugi şi untricou, şi du-te să te dai în leagăn. Aceasta este adevărata

frumuseţe.

64

Şi ascultă-mă: ştiu că nu va fi mereu uşor. Ştiu că eşti mereu înconjurată de fete care ţin

dietă, se dau cu rujul mamei şi privesc extaziate la vitrinele pline cu lucruri sclipitoare. Şi mai ştiu

că nu ţi-e bine când băieţii ,,şmecheri” le preferă pe cele în rochiţe şi fustiţe de o palmă.

Dar ai doar 10 ani. Timpul nu-ţi va schimba frumuseţea. Îţi promit!

Mitu Maria Ionela, clasa a VI-a

Şcoala Gmnazială Borăscu, Gorj

Îndrumător: profesor Tudor Oana Mirela

Borăscu, 22 martie 2017

Dragă Doamne,

Încerc să găsesc cuvintele potrivite pentru a vorbi cu Tine, deoarece îmi este greu să ştiu că

ai putea fi chiar în faţa mea. De vorbit, cred că vorbim zilnic, chiar dacă nu te văd, eu ştiu că eşti

acolo şi mă asculţi. Mi-am dat seama, de ceva timp, că rugăciunile mele sunt ascultate şi împlinite

de multe ori.

Ştiu că pare incredibil sau unii ar spune că este doar o invenţie de-a mea, însă te-am rugat

săptămâna trecută să o faci pe mami să se simtă mai bine şi după foarte scurtă vreme ea s-a ridicat

din pat şi m-a ajutat la un proiect.La fel s-a întâmplat şi când eu am avut varicelă, iar bubele acelea

îngrozitoare mă mâncau foarte rău. Mama mi-a citit despre Iov, că el nu s-a plâns niciodată, însă

eu m-am smiorcăit puţin şi m-am gândit că poate ai să te superi pe mine, că sunt slab.Tu m-ai

ajutat să îmi revin de fiecare dată şi dacă iau o notă mai mică sau un profesor nu este mulţumit de

mine.

Aş vrea să te mai rog ceva, dacă nu Te superi, poţi să-i faci pe oamenii mari să vorbească

de lucruri frumoase şi nu doar despre politică?Eu nu înţeleg cum vine asta să nu ne mai iubim

ţara??!Au iubit-o dacii, după cum am învăţat anul trecut la istorie, a iubit-o şi Ştefan cel Mare şi

Mihai Viteazul şi Cuza şi bunicii mei şi părinţii mei, eu de ce nu trebuie să o iubesc? I-am închinat

chiar o poezie ţării mele:

Cum este ţara mea?

Ţara mea-i Coloană Sfântă

Şi Măiastră peste sate,

Ţara mea e dor ce cântă,

Doine din străbuni lăsate.

Ţara mea-i altarul unde

Se închină şi duşmanii,

Ţara mea e vis ce-ascunde

65

Osul dacilor, romanii.

Ţara mea-i Luceafăr care

Ne veghează şi ne ştie,

Ţara-i pentru fiecare

O frumoasă poezie.

Ţara mea-i pământ, culoare,

E pădure şi cuvânt,

Ţara mea e dulce floare

De cais, de măr, de vânt.

Ţara mea-i Poartă spre Rai,

Este Iorga şi Enescu,

Ţara mea, cu dulce grai,

E Brâncuşi şi Eminescu.

Este un păcat să iubeşti pământul strămoşilor? Nu este mai mare păcat să pleci printre

străini spunând că în ţara ta nu merită să faci nimic?Eu aici vreau să rămân câte zile mi-ai da, Tu,

Doamne şi nu contează de muncesc pe bani mai puţini, că Tu ne-ai învăţat să nu ne strângem

lucruri folositoare pe pământ şi să avem grijă să facem fapte bune pentru ca să nu-ţi întorci faţa de

la noi.

Unii oameni spun că se tem de Tine, dar eu nu cred că este adevărat, deoarece ei fac mult

rău şi în continuare. Eu nu mă tem de Tine, eu cred că eşti prietenul meu cel mai bun, aşa cum mi-

a spus mami: ,,Doar Bunul Dumnezeu este cu noi pretutindeni şi nu ne lasă la greu. El este în noi’’.

Sper că nu te-am supărat cu întrebările mele şi sunt convins că într-o zi voi primi răspuns de la

Tine.

Te îmbrăţişez cu drag, Maria

Cojocaru Alex, clasa a III- a

Școala Gimnazială „Avram Iancu”

Îndrumător: profesor înv. primar Grozavu Monica

10.05.2017

Bucureşti

Dragă Buni,

Astăzi am fost cu Mami la facultatea unde face ea Master. Când am ieşit de acolo i-am

spus:

- Ştii povestea cu găina şi pruna?

66

- Nu.

- Ţi-o spun?

- Da, terog.

- „A fost odată o ţărăncuţă care avea o găină şi un cocoş. Găina înghiţise e prună sălbatică

şi se înecase cu ea. S-a dus repede la cocoş ş ii-a zis:

- Cocoşule, adu-mi puţină apă, că altfel mă înnec!

Cocoşul s-a dus la fântână, să-I dea apă. Dar fântâna voia o ramură verde. Atunci cocoşul s-

a dus la copac. Dar copacul voia o cunună. S-a dus la cel ce făcea cununi, dar el voia nişte pantofi.

S-a dus la pantofar, el voia nişte lipici. S-a dus la pisică să-I dea lipici, dar aceasta voia puţin lapte.

S-a dus la vacă, dar vaca voia fân. S-a dus la cosaş, dar acesta voia nişte pâine. Cocoşul s-a dus la

brutăreasă, dar ea voia vreascuri.

Atunci cocoşul s-a dus în pădure să ia vreascuri şi a pornit înapoi de la brutăresă la fântână.

I-a dat ramura verde, iar cocoşul a luat apa săi-o ducă găinii. Dar găina se înecase şi acum era în

supa ţărăncuţei.‟

- Aşa ţi s-a întâmplat astăzi, Mami. Te-au trimis de la un birou la bibliotecă, de la bibliotecă

la alt birou, şi tot aşa. Dar n-ai rezolvat nimic..., i-am spus lui Mami.

Ea a râs.

Vom veni la tine în vizită peste două săptămâni şi abia aştept să mai povestim!

Te pup!

Cu drag, Alex

Vasilescu Alexandra, clasa a III-a

Şcoala Gimnazială „I. Teodoreanu‟, Bucureşti

Îndriumător: profesor înv. primar Dumitru Gabriela

București, 3 aprilie 2017

Dragă Marius,

Poate ți se va părea puțin neobișnuit că de data aceasta am ales să-ți trimit o scrisoare

pentru a-ți povesti despre excursia pe care am făcut-o la Râșnov cu colegii de clasă, în loc să fi

purtat o conversație la telefon sau să-ți fi trimit mesajul prin poșta electronică. M-am gândit că va

fi o surpriză plăcută să găsești o scrisoare la cutia poștală de la poarta casei.

Drumul de la București până la Râșnov a fost superb. Privind pe fereastră, m-am bucurat că

primăvara și-a făcut simțită prezența. Am văzut în curțile gospodarilor din satele pe lângă care am

trecut că liliacul a înflorit deja. Pe porțiuni întinse din câmpie s-a așternut covorul verde al ierbii,

67

iar rapița îți unduiește deaja galbenul florilor. La popasurile pe care le-am făcut până la Dino Parc

am simțit aerul proaspăt, parcă din ce în ce mai curat cu cât urcam dinspre câmpie spre munte.

Aproape tot timpul cât a durat călătoria cu autocarul am cântat cântecele de drumeție pe

care le învățaserăm în timpul orelor de muzică. Parcă sunau mai melodios și parcă versurile ne

veneau mai ușor pe buze acum în excursie. Am spus glume, am improvizat concursuri de recitare

și de ghicitori, ba chiar am făcut și un concurs de cultură generală cu întrebări și răspunsuri despre

București.

Până să ajungem la destinația călătoriei noastre, doamna învățătoare ne-a dat câteva

informații despre locul pe care îl vom vizita.

Tu știai că Dino Parc de la Râșnov este unicul parc din România care are această temă? Și

că este cel mai mare de acest gen din sud-estul Europei? El se întinde pe o suprafață de un hectar și

jumătate și este „adăpostul” a 47 de dinozauri în mărime naturală, confecționați din fibră de sticlă

și dintr-o rășină specială. Am urcat cugrupul de colegi pe o alee șerpuită pe care, din loc, în loc

erau expuși dinozaurii. M-am fotografiat cu fiecare din ei. E drept că la început mi-a fost puțin

teamă, pentru că păreau fioroși și a tot trebui să-mi spun în minte că nu sunt decât niște jucării

uriașe. Am văzut tot felul de dinozauti: ierbivori, carnivori, care trăiau în apă, în aer, pe sol. Cel

mai amuzant a fost că unul dintre dinozauri avea o trapă pe care când săreai, puneai în funcțiune un

vulcan, bineînțeles machetă, care simula o erupție.

Am fotografiat plăcuțele care descriau fiecare exponat, căci intenționez să fac un proiect

despre dinozauri și aș vrea să-i provocși pe colegii mei la o astfel de activitate.

Am zăbovit printre dinozauri aproape două ore, după care am încins jocul cu colegii în

locul special amenajat din incinta parcului. După aproape încă o oră de zbenguială ne-am îmbarcat

pentru a ne întoarce acasă.

Eram cam obosită, așa că pe drumul de întoarcere mai mult am dormit legănată de mersul

autocarului.

Îți recomandă să vizitezi și tu parcul dinozaurilor de la Râșnov. Eu mi-am propus să-l

revăd, pentru că de dinozauri nu mă plictisesc niciodată și mi-ar plăcea să știu mai multe lucruri

despre fiecare specie expusă acolo.

Aștept să-mi scrii și tu o scrisoare în care să-mi povesteși prin ce experiențe interesante ai

trecut cu colegii tăi de școală sau cu grupul tău de prieteni.

Cu drag,

verișoara ta, Alexandra.

68

Ionescu Stelian, clasa a III-a

Şcoala Gimnazială „I. Teodoreanu‟, Bucureşti

Îndriumător: profesor înv. primar Dumitru Gabriela

Gura Râului, 17 iulie 2016

Dragă Robert,

Sunt deja de două zile în tabără la Gura Râului, cu echipa de aikido din care fac parte. Am

ales să-ți scriu pentru că aici nu prea am semnal la telefon și mi se pare nostim să comunic cu tine

pe această cale. Mâine vom merge cu autocarul la Sibiu și sper că acolo să pot pune la poștă

scrisoare pe care o redactez acum.

Apropo, Gura Râului se află la 17 km distanță de Sibiu, la poalele Munților Cindrel, pe

valea Cibinului, în inima cunoscutului ținut al Mărginimii Sibiului.

Suntem cazați la o pensiune cu o curte enormă, retrasă de la șosea, dotată cu sală de sport și

piscină. Singurul inconvenient este deocamdată că nu avem semnal la telefon și nici conexiune la

internet. Împart camera de cazare cu încă doi colegi de club. Mâncarea este bună și îmi place că

dimineața este bufet suedez și îmi pot alege tot ce poftesc.

Zilnic avem antrenament de dimineață de la 8 la 10 și după amiaza de la 15 la 17. În restul

timpului mergem la piscină, facem drumeții și vizite prin împrejurimi, iar seara avem distracție la

club. Facem întreceri sportive, concursuri de cultură generală, vizionăm filme. Ieri am închiriat

biciclete și am făcut câteva trasee ușoare.

Pentru mâine, după cum îți spuneam, avem programată o vizită la Sibiu. Mi-ar plăcea să

rătăcim câteva ore prin acest oraș care în 2007 a fost Capitală Culturală Europeană. Și sper să

vizităm măcar o mică parte din Palatul Brukenthal, unul dintre cele mai însemnate monumente în

stil baroc din România.

Antrenamentele decurg foarte bine. Am mai învățat câteva figuri de blocare a adversarului

și mi-am îmbunătățit viteza de reacție. Mai am ceva de muncit pentru mobilitate, dar sper că până

la sfârșitul cantonametului să reușesc să fac sfoara.

În toamnă este planificat un concurs unde sper să fac o figură frumoasă și tot atunci voi

avea și examenul de centură neagră. Sunt foarte motivat să mă antrenez cu seriozitate.

E posibil ca scrisoarea să ajungă la București odată cu mine, dar chiar și așa mi-a făcut

plăcere să-ți împărtășesc gândurile mele din cantonament.

69

Mă voi întoarce acasă peste trei zile și mi-ar plăcea ca la sfârșitul săptămânii viitoare să

mergem împreună la City Mall să vizionă un film 3D. Te rog să iei legătura și cu Vlad și Dragoș că

deja îmi este dor de toți.

Te îmbrățișez, Stelian.

Coștinești, 4 august 2016

Jiman Doroteea, clasa I

Şcoala Gimnazială „I. Teodoreanu‟, Bucureşti

Îndriumător: profesor înv. primar Constantin Daniela

Bucureşti, 3 mai 2017

Dragi bunei,

Vremea caldă din ultimele zile mă face să mă gândesc mereu la voi. Nu mai este mult până

am să vin la Albac, în vacanţa de vară. Mama a vorbit deja cu unchiul Mihai pentru a stabili data

când ne vor aduce pe mine şi pe verişoara mea, Miruna. O să ajungem la ţară în data de 20 iunie.

Sunt tare nerăbdătoare să vă văd şi să-l cunosc pe noul căţeluş, Picătură. S-a obişnuit cu

păsările de curte s-au încă aleargă puii de găină? Sper să ne împrietenim foarte repede cu el şi să

mergem în expediţii pe munte.

La şcoala este foarte bine. Acum am mulţi prieteni şi sunt tare fericită că am învăţat să scriu

toate literele alfabetului. La scrisoare, mama m-a ajutat doar un pic.

Ne vedem curând.

Cu dor, Doroteea

Rajendran Irina, clasa I

Şcoala Gimnazială „I. Teodoreanu‟, Bucureşti

Îndriumător: profesor înv. primar Constantin Daniela

Buşteni, 2 iulie 2016

Dragi părinţi,

Am ajuns cu bine la Buşteni şi mă grăbesc să vă scriu cum a fost călătoria şi care sunt

primele impresii.

Drumul a fost încântător. Am admirat priveliştea de la fereastra autocarului şi am cântat tot

drumul. La gară am fost aşteptaţi şi conduşi către pensiune. Camerele sunt curate şi primitoare iar

la fereastră sunt muşcate înflorite aşa cum are bunica la Spătaru.

Avem un program plăcut, vom avea multe concursuri distractive şi vom face multe

drumeţii. Chiar mâine plecăm la Cascada Urlătoarea.

70

Mă gândesc la voi tot timpul şi să ştiţi că voi asculta sfaturile voastre.

Vă îmbrăţişez cu drag, Irina.

71

SCRISORI ÎM LIMBA ENGLEZĂ

72

Giurșa Cristiana Simina, clasa a X-a

Colegiul Național „Gheorghe Țițeica”, Drobeta Turnu Severin

Îndrumător: profesor Ștefan Mihaela

Dear grandma,

I've been thinking about our last discussion lately and I'm writing to let you know that I

now understand why you once told me to try to keep myself detached from modern technology as

much as I could. Indeed, you were wise to advise me to leave my mobile phone for a moment and

look around, not just to breathe fresh air, but also to feel it, to pay more attention to nature in its

unrevealed beauty, to admire the sun, the moon, the darkness. Last night I spent some time in

my mom's flower garden. It was a starry night and there were no threatening clouds which could

disturb those tiny brilliant diamonds in the sky. It's difficult to describe what I felt; I can only

remember that I stood there for about two hours, hypnotised by the smell of flowers, watching the

sky in silence.

Now that I've grown up I realize that technology, including the little devices that we keep

in our pocket, is so psychologically powerful, that it doesn't only change what we do, but it

changes who we are, too. Some of the things we do with our devices are things that only a few

years ago we would have found odd and disturbing, but they have gradually become familiar.

Maybe because they open a door to a new world that we think will make our lives easier. I can't

deny that technology has a lot of benefits, but it is really important to keep a balance between the

traditional world and the modern one. It is such a pity that some people, especially the youngsters,

are no longer able to withdraw from the seductive spectacle ( I mean social media and television)

that surrounds them. I hear my friends and colleagues complain about not having their parents' full

attention as they talk on the phone for too long or bring work home and spend too much time in

front of their computers. However, these children also deny each other's full attention because of

these inventions.

Grandma, you were right when you said that we might spend time in the company of our

friends or family, yet we are alone, plunged into twittering or messaging. I saw people texting even

during funeral ceremonies, which is terrible. And you were right again to say that this new

technology makes it difficult to cope with relationships. We are getting used to a new way of being

alone. Strangely, people enjoy the others' company, but, at the same time, feel the need to be

elsewhere, they want to customise their lives, but who doesn't? And the fact that matters the most

now is our desire to control things and technology. Apparently these inventions give us the

73

impression that we are in control of our lives; however they've already gained control of us and

we're blissfully unaware of this.

Oh, another fact that I consider sad is that most of our feelings and emotions will be easily

forgotten if they are not recorded properly. A few days ago, while I was tidying my room, I found

your letters and I read them over. They were full of life and I felt as if I re-lived every single

moment described in those pages. The thought that the scarce way we use today to communicate -

text messages- prevents us from being accurate and giving enough details so as to remind us of the

context in which we sent them, sent a chill down on my spine. Writing letters is indeed a lost art.

Our short text messages will be soon deleted and our descendants won't be able to enjoy them as I

do now with your letters.

Well, grandma, you were not right about one thing- technology doesn't distract our

attention from studying. If you are smart enough to use it properly, technology can improve the

way you learn. Let's take the Internet, for instance. You can find information about anything and

anyone with just one "click" or one "touch". Yes, I know, you must learn how to be selective as the

Internet can provide misleading or unreliable information either. I know that you'll always prefer

holding a book in your hands and feeling the scent of the printed paper to reading an e-book.

I'm sure you can't deny that this technological era has its benefits. Even if you don't want

to admit it, technology is not to blame for it, we are. Why? Because some of us are incapable of

understanding how lucky we are to have it, in comparison with other periods when people's

sources of knowledge were more limited. Of course, I realize modern communication technology

is a way of manipulation, which seems to work very well, and whose purpose is to distract people

from real life, transforming them in some kind of robots that are easy to control. I'm afraid this is

our fault, too.

I'd better stop now and get to my homework - a PowerPoint Presentation for the English

class. I'll explain next time we meet. Granny, I have to thank you for inspiring me to pay more

attention to the world around me.

Looking forward to hearing from you.

Love, Cristiana

74

Ionică Mădălina Cristina, clasa a X-a

Colegiul Național „Gheorghe Țițeica”, Drobeta Turnu Severin

Îndrumător: profesor Ștefan Mihaela

My dear future self,

By the time you read this many years will have passed. Remember all those rough

moments when you thought you couldn’t make it past? Well, you did and I’m sure you did it great.

You made it past it all, insecurities, stress, failure - everything. You know… you are a dream to

me, my ideal self, what I wish I were now. I picture you being perfect in every way possible, but

that’s so selfish to me because I never wanted you to be perfect. I wanted you to get better than

you were. I hope you have found happiness, because there’s no better thing than being truly happy.

See, time solves it all as your mom used to say and you managed to carry all those shattered pieces

of yourself until you learned to mend them. I wish I could see you, at least a little bit of you, but at

the same time I want to keep this mystery alive. Are you how I imagined you to be?

While writing this I keep asking myself, "Shall I save this letter on my computer or shall I

write and keep it for you to read it after some years?" This question makes me realize how attached

I am to technology, how much this whole electronic world got me that every time I want to keep a

thing I use my computer. Being so addicted to technology all these years is my biggest regret and

please, don’t repeat this mistake in the future! When I think about myself, the image that comes to

my mind is me scrolling through notifications on my phone or writing a message on the computer.

It’s sad that I managed to lose so many moments from our life by fooling myself that I’m happy

while standing in front of a screen. I actually made you wear glasses for the rest of your life

(probably) because of this and I’m really sorry for this.

I missed so many meetings with my friends by preferring to text them instead of seeing

them. And I thought it's the same, we can be together by texting each other, but I was wrong. We

were together while being alone. I’m telling all this to you because I regret it so much and I don’t

want you to do the same. I want you to enjoy everything I didn’t. I want you to have midnight

adventures and drive into sunrise with your hair in the wind caressed by the pale light of the moon.

I want you to stop in a green glade, throw yourself on the cool grass, look at the sky and paint the

stars. I want you to write letters and send them to whomever you want. Take a map and with your

eyes closed pick a point and send it there, you can make a lot of people happy by only doing this.

Use your camera to take photos, but don’t forget to take pictures with your eyes open.

There’s no better place to store memories than your heart. You’ve always been one who can’t

stand monotony, remember to you give yourself a break every few months and travel to a different

75

corner of this planet you like to call yours. Enjoy every corner of every place you go, take a little

part of it with you and keep it inside your heart. When it’s raining, go outside and dance into the

rain. Let the drops wet your clothes, but warm your soul.

Get lost in the city lights and let the stars guide you home. No GPS, no Google Maps, only

stars. There will be some people in life that will make you laugh a little louder and smile a little

bigger. Spend more time with them but don't texting each other, go outside, stop and look around.

Even Van Gogh used to say “admire more, most people don’t admire enough”. Don’t let

yourselves be those “most people”; you can be the rebel, the exception to the rule, the game

changer. Ignore all the chaos that surrounds you and try to find the light in everything you see.

Teach others to live life how is meant to be lived with no phones or computers.

Go to the seaside and enjoy it as if it were the last beautiful place on earth. Take a book

with you, not your laptop and get trapped in the middle of reality and imaginary. Then choose your

universe or stay at the border of the two worlds. Choose theatre rather than cinema, movies will be

always there, but that play won’t be the same forever, because every play has its own uniqueness

and magic.

They say it takes a life to learn how to live, but let’s not waste so much time and learn from

our mistakes. I hope that in some years' time I will look at you in the mirror and have no regrets

like the ones I'm describing in this letter. There will always be computers but moments don’t have

wires that make them last forever. My best advice: seize the moment!

Best wishes,

Your younger self

Anca Mihai, clasa a X-a

Palatul Copiilor, Cercul de cultură și civilizație engleză, Ploiești

Îndrumător: profesor Filip Aurelia Gabriela

An Unusual Modern Letter

To: Sappy16kA.D. (nickname)

From: HZapp2k17

Sat @ 13:01

HZapp2k17: Hi! How R U? Y don’t U reply? U don’t know how 2 use this thing? It’s

called a phone LOL! JK, JK, don’t be a NEANDERTHAL!

Sat @ 13:51

HZapp2k17:

76

Anyways, I was gonna let U know I just got a new iPhone. It’s the new “Unapologetically

Perfect” iPhone 7. U still using that rock? I still can’t call U and IDK Y U never reply…

but NVM! What should I do now? Play on my PlayStation 4 Pro or on my XBOX One?

Watch Netflix or listen 2 Spotify? On my SmartTV or my $8000 laptop? R U still using

those cluttering “books”? Also, R U still using those pigeon-birds to send messages? I can

still hear their monotonous chirp when receiving a notification from Twitter… OMG I just

reached 250k followers!!! Can U believe it? Well, I can! I have to share this achievement

on Facebook with a live video to keep my fans updated on what’s going on! TTYL

Sun @ 11:12

HZapp2k17:

So, my Math teacher wants us to ‘do homework’… on paper! #YOLO U don’t see that

every day, but I guess that’s how things go when U can’t think outside the box… But

there’s nothing U can ask from these dinosaurs around here… Nobody knows how 2 use a

PC these days, or a calculus rending machine as I’d call it, JK, don’t get mad ‘bout it…

Sun @ 18:01

HZapp2k17:

Well, anyways back 2 my work flow… and by that I mean back to diving into my own

universe I’m sure U wouldn’t understand that much since U have nowhere to go, maybe

outside but that must be boring for sure… See ya when U get internet through fiber,

HZapp2k17 OUT

- HZapp2k17 has signed out -

N. B. for Homo Zappiens, the ordinary letter is this…

Panaite Carla, clasa a XI-a

Palatul Copiilor, Cercul de cultură și civilizație engleză, Ploiești

Îndrumător: profesor Filip Aurelia Gabriela

Dear Humanity,

I always talk to you about everything, but right now I need your help to shed light on

something very basic, yet very misunderstood...

Please, show the world that you grow your roots in every one of us and shine through at

one point or another, no matter in what century we were born, no matter what our means of

expression are. You wander the streets and peek into a window to see a child quietly playing on his

77

computer, his eyes staring blandly along a screen. While watching him with a broken heart, you

are distracted by the sound of laughter and joy coming from some children across the street,

throwing mud at each other. The corners of your mouth turn up at the thought of their mothers'

reactions to their messy clothes. Still your heart is shattered and it saddens you beyond belief, the

fact that overall we rely on so much less than ourselves to learn, to grow... That time passes by

knocking on our doors while we're too enhanced in our video game that our souls gradually decay

in this artificial world. Or is that just the surface?

God knows that you watch every day, sometimes through the bars built by our own

insecurities. Then you know better. Remember the time you saw a teenager with his headphones

on, lost in his universe, who stopped by an old homeless man gave him two pennies...When you

saw a grown-up man spending hours on his computer with a wrinkled forehead working to

provide money for his family and then taking his kid to the park... Later you see the two of them

playing football until the sun goes down and it gets too cold to stay outside. Or those youngsters

who go on long walks with their grandparents and feel like home talking for hours... even if earlier

that day, they lost track of time checking the social media. Deep down, they all know what is really

important to them, and that is being with their family, their friends, showing kindness, support,

living their lives. We are all humans, we all have feelings, just like you. You are the emotion in us.

Even if you are trapped deep down, you exist in all of us.

I feel you so brightly inside me, and for these people who won't admit it, you have to light

them up too. Please fulfil my wish so I can watch this beautiful sunset...

Yours sincerely, A dreamer

Păuleț Claudiu, clasa a IX-a

Colegiul Tehnic „Danubiana“, Roman

Îndrumător: profesor Neagu Suzana Beatrice

Dear Homo Zappiens,

How are you? How do you live in this technology Era? I hope it is fine and you are happy with

your lifestyle. I also hope that you like your city and you may help me to build my dream city,

because my ideal city is utopia, but I like to believe that I would live in it sometimes in the future. I

want a city in which all the inhabitants have homes. It would be safe for citizens (mentally and

physically) - I miss not locking doors like when I was little and I miss when people would give out

78

home-made foods for Easter or Christmas. I also believe in eco-friendly sensibilities (composting,

recycling, garbage incineration) and there would be little to no pollution and all around us would

be green. Of course, there would be a moderate weather. I can take slightly hot or slightly cold, but

nothing in the extremes if possible. For example, this year we`ve had snow and very cold weather

in April, but a warm and without snow weather in December.

I also don`t have a car and I prefer a good public transportation and a good walk ability in

pockets of the city (e.g. you can just drop off in neighbourhoods and walk). Walking means safety

and easiness, something that I enjoy doing, something that relaxes me and improves my creativity

side.

Another thing that I would take care in my ideal city would be food, and especially diverse

and good food options available. There are days when I want to eat something traditional or

Chinese or even Indian. Believe me, I live in a small town that doesn`t have a KFC or another

restaurant other than Romanian.

The last thing that I want in my ideal city is a moderate cost of living and I am being realistic

here. That’s pretty much all I need and hope to see it real.

Yours faithfully, Claudiu

Gaiță Ștefan Lucian, clasa a X-a

Colegiul Național „Avram Iancu“, Cîmpeni

Îndrumător: profesor Selyem Alexandru

Dear mother,

I am writing to explain you what Homo Sapiens Zappiens actually is. I've already told you

that this is neither a new species nor a special kind of humans, but it is something that didn't exist

by the time you were my age.

So, what the Zappiens actually are? Back in the 1990s, the term "zapping" referred to

changing TV programs very fast, without actually looking at them at all. Homo Sapiens Zappiens

are nothing else but the people from this period of time, when everything is more developed and

different. As an example, when you were young you had neither a phone nor Internet connection

or other things like that. Nowadays, they became very common among people. We have

computers, phones, TVs... What was popular 20 or 30 years ago is now close to extinction. For me,

the huge development of the world has both good and bad parts and I will express my opinion

about both of them.

79

I will start out with the good things. The so called Zappiens have many ways to

communicate or to enjoy the presence of someone who is far away. A few years ago, talking to

someone who was not near was close to impossible and now is a piece of cake. I talk daily with my

friends and that was very hard for the older generations. We also can use the technology in

countless ways. We watch TV daily and it seems to be something very common, but you and dad

told me how hard it was for you to do this back then. In the 80's and 90's, having a phone or a TV

set symbolized richness, but now the world is so developed that anyone can afford one. We can

take better pictures so the beautiful moments can be remembered with even more pleasure.

So being a part of the Homo Sapiens Zappiens generation has a lot of good parts. Despite

this, I have a lot to talk about its downsides. I will start out with the world's problems. A lot of time

is spent to develop the world even more, rather than trying to save it from a clear incoming self

destruction. We are running out of resources and space faster and faster. The development of the

cities in area led to the extinction of a lot of species. We are so blind that we can't see the true

world. We see so many rich people and so many ways to get money. We continue to develop

without a clear target. But, if we think about it, we are not developed; we have no right to call

ourselves the modern generation, the Homo Sapiens Zappiens. It is said that we have our origins

from around 15000 years ago. So, in 15000 years, we didn't manage to stop starvation, war and

other big problems, yet we dare to call ourselves the most developed species and the modern

generation. If we look at the animals' lifestyle, we'll find out that they have no wars, no political

problems, and no thieves. The only problem they have is us. We destroyed their habits, killed most

of their population, and captured them to bring them at circuses. They never did that to each other.

Sure, some species kill others to eat and that is completely normal. But animals don't get each

other to the point of extinction. This technology that we consider a core part of our lives destroys

us step by step. We destroy our eyes, we get mad when something doesn't work, and we use it to

harm others. And despite we are so modern, as we consider ourselves, some of us die from

starvation or thirst and we can't stop that yet. For this, I don't think we deserve to call ourselves

Homo Sapiens Zappiens yet.

Overall, I consider that Homo Sapiens Zappiens is a term we don't deserve to use to

describe the modern generation; the real developed generation will be the one who will manage to

overcome all the problems of the world and finally live peacefully, without anyone worrying for

the day which is to come.

Yours faithfully, Ștefan

80

Grinea Ioana Natalia, clasa a XI-a

Colegiul Național „Avram Iancu“, Cîmpeni

Îndrumător: profesor Selyem Alexandru

Dear Chester,

I write to tell you that your existence changed my life. I can tell that my childhood was full

of happiness and jokes, but when you appeared, it changed immediately. Your life was beautiful,

but when technology invaded your space, your time, you were transformed in a machine... a robot

without feelings. Please, can you help me and say what you want to be: an obsessed person who

reads every message and carries his phone in his pocket all the time or a normal person who is

interested in developing his skills and personality?

The truth is that technology changes our way of life... But how many of us know about the

disadvantages of it? It is a good question. If you walk on the street, you will be amazed by the

teenagers who are surfing on the Internet on their phones, without being interested what is

happening around them. I am sure that you understand what I mean. But why you don’t try to

change you?

I don’t want to disappoint you, but I consider that you waste your skills and time. Yes, I tell

you that your personality begins to be a copy... It is the truth. Your life seems to be a disaster: it is

full of darkness because you don’t enjoy about anything. You forgot the special moments with

your family and friends; you forgot all the things you used to do before you became addicted to

your computer or phone.

Reach your dreams without a phone or a computer. It means to be more involved and

perseverant. Don’t let technology lead your personality!

Don’t forget: Robots don’t dream! Best wishes, Lindsay

Coman Cătălin, clasa a XII-a

Colegiul Tehnic „Petru Poni“, Roman

Îndrumător: profesor Apăvăloaiei Elena

Codlea village, Romania, February, 2017

Hey Matthew,

You asked me about Homo Sapiens-Zappiens because you’ve never heard this word.

Well, you have to pay attention to what I am about to say to you. It’s not that simple for me to

explain it.

81

My answer is that human kind has become technology-dependent. Nowadays we

don’t read books anymore to find certain information or to simply escape reality, but instead we

use our smart phones, computers and the Internet to find information, ”zapping” through sites,

forums and socializing networks.

About 90% percent of the information is stored on the Internet making it the most

reliable source of information, which is not entirely bad since we almost have it all - all in one -

just a click away! Fast communication using internet is another trait of the Homo Sapiens-

Zappiens, messages being sent in a matter of seconds. In this category of people there are mostly

the younger generations who are getting bored with their tablets, I-pads, I-pods, smart phones in

their hands, impregnating the tech-passion into the future generations. The Homo Zappiens use the

Internet as their main source of information in order to solve some problems or maybe just out of

curiosity. They use the daily info, the news, weather forecast, traffic, film releases, V.I.P.

gossiping simply by controlling machines remotely and data stocking, everything at the finger of

the user, just a click away!

Well, my friend, in ending I have to say that technology has become an extension of

humans, not of humanity. This is my answer to your question.

Forever your friend, C.

Vladu Bianca, clasa a IX-a

Liceul Teoretic Videle

Îndrumător: profesor Simedre Florina-Hermina

Dear Homo Zappiens,

I am writing to complain about the unacceptable behaviour you have had lately. I have

been thinking of you recently and I have just decided to write you, so that, maybe, you could solve

some of the problems.

First of all, last Friday, we decided to have dinner out, because we had not seen each other

for such a long time. You had been making such a flurry of excuses that I had almost got tired of

trying to persuade you. Then, when we finally met, you kept writing on your smart phone,

enjoying yourself as if you had been all alone in the world. You completely forgot about us and

you did not seem to remember that we were there together. We tried hard, speaking about

everything you liked, in a desperate effort of getting you involved in our lively conversation.

Needless to say, all our efforts were in vain. You were so absorbed by that tiny black box that we

82

could have spoken to the lovely puppy of the lady sitting at the next table, more easily than having

a word with you.

Secondly, when we had to present our project, during the English class, you were so

absent-minded, and you could not put yourself together and help us with the presentation.

Everything you could think about was the fact that you had apparently lost your smart phone and

you did not know what to do. Consequently, we had been given a bad mark. We could not help but

blaming you for our failure.

To make matter worse, when we were all happy because you could not find your smart

phone and we were making plans for all the time we were to spend together, you rediscovered your

old personal computer. And everything started again. Long hours spent in front of the flickering

screen, lack of interest for anything except that magical virtual world laying in front of your eyes.

We had to send you instant messages if we really wanted to contact you

I expect you will have some words in your defence. I know you will probably say that we

have evolved, and we are part of that generation who is growing up with modern communication

technology, shaping your views on the world around. You would probably say that this way you

will develop skills and you will exhibit new behaviour that may show us the way our future society

would be organized. You will also point out the fact that for today’s universities it is inevitable to

realize all these changes and productively incorporate them.

You would probably add that you are one of those people who use technology in a

functional manner, not touching what you cannot use and that you belong to that generation which

seems to take exploration and learning, discovering the world into their own hands. Moreover, you

will probably stress out the fact that you learned to model your own experiences and structures

early in your childhood when you must have made sense of the thousands of ways in which

various media offered their abundant information. You would be wailing that as you became fluent

in the meta-language of each medium you demonstrated those skills by remixing and producing

content yourself, no longer being one of the passive consumers that many older generations used to

be. In the end you would end by strongly asserting the long way humanity has made to reach this

point. You would probably be so much indulged in your terrible lamentations, and you would try

so hard to persuade me there is no life without technology, that I would probably swallow all my

words and give up. And this is the reason why I have decided to put everything down and send you

this letter.

83

I very much hope that in the future you will take note of these mistakes of yours in order to

prevent them from happening and I am afraid to say that I will have no alternative but to put the

matter in the hands of faith and send you as an experiment on a desert island, without anything to

remember of our technological era, should I not receive any sign of improvement these days.

Yours faithfully, Bianca

Macovei Rareș, clasa a VIII-a

Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare“, Vaslui

Îndrumător: profesor Nicolae Lucian

Dear 21st century people,

This is a message from the year 2100. From what I learned at school and from what my

granddad told me, you must have been a really lucky generation.

A lot of things have changed in the past 80 years. We are not allowed to drive cars because

pollution is a very serious problem. Bikes are now very expensive because everybody buys them and

they are the number one transport means.

More and more people choose to take their own lives because of depression. Diseases like

cancer or malaria have been treated but the ones connected with the brain like Alzheimer, autism,

depression, anxiety are the problems that 40% of people of all ages are fighting. This led to more and

more suicides. Sadly, the teens aren't the only ones who suffer from this. The older generation is

having problems, too.

The lack of communication isn't just because of the anxiety. The addiction to social media

and Internet in general spread to people of every age. They tend to talk on the phone rather than

spending some time outside. Maybe that's why it is harder to find your soul mate.

The term of "couch potato" and "homo zappiens" is very common for the people of this year.

We like to stay in our beds, watch TV shows, drink Coca-Cola, eat chips and play games on mobile

phone. We hardly find a job because we are too pretentious and lazy. By the way, the most common

jobs are: psychologist, private school teacher, programmer and doctor.

Most of the aspects are bad, but there is a good thing too. There are no more racial tensions of

any sort. You are not judged by the color of your skin, sexual orientation, gender or things like that.

Also, the freedom of speech is so respected that the ministries of the world ask the masses about

society's problems very often.

The history books taught me that the decade you are living in maybe was the defining

moment of where the world should go. I wrote this letter to help you understand how you could

84

change the future of your grandkids.

With hope, Rareș

Cristea Ioana-Daria, clasa a V-a

Școala Gimnazială Nr. 10, Bacău

Îndrumător: profesor Hamad Al-Essa Tatiana

85

86

Asafte Marina, clasa a VII-a

Școala Gimnazială Nr. 10, Bacău

Îndrumător: profesor Neștian Viorica

31st July

All over the world

Dear Unknown,

I`m Marina, just an ordinary student from an ordinary school with ordinary teachers, walls,

classrooms, floors, windows and ordinary things like these... Maybe now, at this ordinary moment,

you think I`m boring and maybe just a freak who sends letters to ”unknown” people just to annoy

them, but keep reading `cause now I`m going to talk about my last visit to London. You`ll say:”A

visit to London... nothing interesting...”, but I promise. It will be the most captivating letter you`ve

ever read. You won`t believe me and say that I`m crazy, but at the same time you will be amazed

because I don`t lie. If you don`t believe in ghosts, wizards, beasts or any fantasy of this kind, you

can throw this letter to the trash and go home and read your kind of books, boring ones I guess.

This letter is for open-minded, calm, fantasy lovers who want this letter in their hands and want to

read it. If you`re not interested you can just leave it to other people. For the ones who want to read

it I recommend to sit in an armchair or a rocking chair, to take some snacks and drinks and just

after that start reading. It`s going to be a long ride through London and its magical places.

Do you believe in magic? I do! Don`t think I`m just a kid. I`m not. Of course, you won`t

believe me if I have told you I met Harry Potter and I went to Hogwarts, but this is the truth and

you have to understand that it`s better to trust me than go yourself and find them. You must be a

muggle. Not like me: a witch. Let`s start with the beginning...I was at home and my parents told

me that they are sending me to London for a month to stay with my uncle. They had to finish a

work project and they didn`t want me to bother them. I was happy with the idea of leaving home

for a month so I packed my things and went to the airport. At 2 a.m. I was in London. My uncle

came and picked me up from the airport and we went to his house in Amberley by train. Next day,

my uncle went to work so I stayed alone in his house. I went to the village`s library and borrowed

some books. I started reading them. J.K. Rowling is awesome... You can imagine... I was reading

the ”Harry Potter” books. After reading them all, four days later, I wanted to meet the characters

and even the bad ones. I started to read them all again and I took notes... locations, lists, spells and

all these things that could help me in a journey to Hogwarts. I made a really thick journal, I took

some money and told my uncle that I`m going to London. So that was it...going alone to find some

unreal things, but somewhere deep in my heart I knew they all existed. Nothing could stop me. I

87

remained shocked, but pleased when I saw everything was real. I went to Dagon Alley and bought

a white Siberian owl and I named it Hedwig. Then I went to Oleanders’ and waited for a wand to

choose me. A 10¾ʺ, vine wood, dragon heartstring wand had chosen me. I went to King`s Cross,

bought a ticket for Platform 9¾ and went through the wall between platforms 9 and 10. I took the

Hogwarts Express, went to Hogsmeade and took a room at Three Broomsticks Inn and then took a

butter non-alcoholic beer. I met all the teachers from Filius Flitwick, the Charms Master to

Minerva McGonagall, the Transfiguration Professor and Headmistress of Hogwarts School of

Witchcraft and Wizardry. I visited Gryffindor`s, Rvenclaw`s, Hufflepuff`s and even Slytherin`s

House towers and then some of the students showed me the whole school and the Quidditch

terrain. Then I met Hagrid, the Keeper of Keys and Grounds of Hogwarts. I met lots of

extraordinary people...actually wizards. Sunset announced me I have to go back to Amberley, if

not; my uncle will worry about me. I said”Goodbye!” to everyone and I was so sad. My favourite

book fantasy wasn`t just a fantasy... It was real... It was absolutely real... On my way back to

Amberley I started crying because I was leaving my soul world, but I knew that one thing was

certain. I would miss them all! But one good thing is that I remained with the memories, journal

and wand. When I got to my uncle`s it was half past seven in the evening. My uncle wasn`t home

yet, so I took a shower and went to watch TV. Three hours later my uncle came home and asked

me what I’d done in London and I told him I’d gone sightseeing.

That was the most beautiful journey of my life. If you still don`t believe me it`s your

problem, not mine. I just wanted for people to know one thing, a lesson that I taught myself, a

lesson everybody needs to understand to have a more beautiful life, a lesson I want each person on

this world to learn... ” If you don`t believe, you will never see...you will remain blind...”

Love, Marina

Panaite Codrin, clasa a V-a

Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, Roman

Coordonator: prof. Brumă Adriana-Delia

Dear John,

How are you? I’m fine and I have just finished a new chapter of “The Intergalactic

Adventure”. Do you remember the book I’m writing? It’s my new hobby and I hope you would

like it.

88

So, let me start: “Have you ever wondered what is hiding in the Orion’s belt? No? Well, we

have.

My friends and I discovered an accumulation of Gamma radiations last year, and this led us

to a wormhole. We believed that we couldn’t go there, until one day when we discovered a strange

thing on Mount Ceahlău. We touched it and that moment, Max, Răvan, Luca and I were teleported

to an underground lab. It was amazing. An old alien had left there some laser weapons, silver

shields and materials for a spaceship. Helped by our droids C4-N and RIZ1, we managed to build a

spaceship and, faster than light, we arrived at the wormhole. We flew through it easily, but, on the

other side, we were intercepted by and army of aliens who attacked us.

They used an anti-G beam. We didn’t know how to stop them. But just as we were thinking

that they would destroy our ship, I remembered about the Physics experiment I had done at school.

I took a silver shield and I put it in front of me. The beam stroke the shield and the light went back

to the aliens’ ship and destroyed it. My friends and I were saved!

But there was still a problem: how could we return on Earth? We had no idea. We were still

flying when we heard a strange noise. “Oh, no!, I thought, another alien attack!” My friends were

worried, too. We looked out of the windows and we saw a big spaceship, stopped in front of us.

We had to stop, too. But I couldn’t go out. I was too afraid. Anyway, Răzvan was the most

courageous, as he got out of our ship and went straight to the door of the other ship. It was open, so

he entered. And, after a few minutes, he came out with two tiny green men. In fact, they were two

aliens who could also speak our language. They told us that they were chasing the other ship and

they thanked us for helping them destroy it. And they offered to show us how we could go back to

Earth.

We followed their instructions and, just as we were approaching the atmosphere, we

realized that…..”

And that is for the next chapter. So, what do you think? Do you like it? Shall I change

some things in this chapter?

I’m looking forward to your answer. Please, write soon!

Your friend, Codrin

89

Enyedi Robert, clasa a V-a,

Școala Gimnazială „Toma Cocișiu”, Blaj

Îndrumător: Profesor Ciolan Lenuța

Old Times, New Times

Hello, everyone! I’m Robbie and I’m a Know-it-all robot. I can make your life easier and

more comfortable. In fact, all of you use me in a way or another every day. Yesterday, I had a chat

with my old friend, Tarzan. I found out that life was very difficult and different 20 years ago. I

cannot imagine my life without the Internet, laptops or smart phones. I was very curious to find out

how Tarzan spends his time.

What do you do every day?

I have a lot of things to do for my living. I go fishing, hunting, picking fruits, I grow maize

and wheat and I feed the animals. How do you spend your time?

Well, I buy my food from the supermarket. I don’t have to work the land or grow animals.

My life is fairly simple. I have plenty of time for myself. I only do what I want to do because the

machines do the work. I like watching films, listening to music, surfing the Internet and playing

Minecraft. I am crazy about my smart phone because it’s very useful and complex. I could never

live without it.

Oh, Robbie, you sound rather lazy to me. I explore the nature and discover the world little

by little, while you sit in your armchair and watch instead of doing.

You should try and accept the new things. They are part of our lives. It would be a good

idea to come to my world and live this life. What about going on a tour of the world and see how

life is like in different parts of the world?

You mean, travelling? That sounds terrific. I can hardly wait to come. The means of

transport is not well developed in my world so I will be more than happy to come and see the

world. See you soon, Robbie!

So long, Tarzan!

Stroe Mara, clasa a VI-a

Școala Gimnazială „Petre Ispirescu”, București

Îndrumător: profesor Beldiman Diana-Maria

Bucharest

Sec.1, Damaroaia

7th

May 2017

Dear Thea,

90

How are you? How did you spend your holiday? I was in an adventure park in Monteoru,

near Buzau, with 7 of my friends.

First, all the children went to the yellow line, one of the easiest. I didn’t go on it.

When my aunt and my cousin decided to go on the green one, which is one of the most

difficult, I realized that I wanted to go with them. I was very scared! I always said that I can’t, but

till the end, I could and it was very cool. There were very difficult trails. At the end, it was a tyro

liana. That was great!

How about you? Have you ever been at an adventure park? You should go, it’s very funny.

In this holiday, I also saw a movie, Beauty and the Beast. I think you know it. The main

actors are: Emma Watson as Belle and Dan Stevens as the Beast. The story is the same as the old

one. It’s a nice movie. We should go and see it someday!

From 28th

April I went in Bulgaria, Veliko Tarnovo. It’s an interesting city. I visited some

monuments and a very beautiful waterfall with a gorgeous view. Have you ever visited Bulgaria?

If you did, could you please share your experience with me?

I can’t wait to see you! When will you come in Romania?

I hope you will write me soon.

Love, Mara

Chimingeriu Larisa, clasa a VI-a

Școala Gimnazială Buznea, jud. Iași,

Îndrumător: profesor Sâsâiac Andi

Hello, Nina!

I am sending you this letter to inform you about the science project that the teacher wants

us to do (since you were ill yesterday. By the way, are you feeling better? I hope you get well

soon!).

The teacher asked us to try not to use the Internet at all for two weeks. She said that the

Internet is a good source of information, but we can do this as an experiment, And we also want to

know your opinion, since you are the leader of the class (hey, boss!).

The teacher told us that, instead, we should use books from the school library when we do

homework; there are many of them in the history and geography section, and many English and

French dictionaries.

91

Actually, I think you can never be sure that what you read on the Internet is always true. I

also think it is a good idea to use more, different sources of information. What do you think? I

hope you agree with us.

Sincerely,

Your classmate, Larisa

Blaj Delia-Luiza, clasa a VII -a

Școala Gimnazială, Comuna Gherăești, Neamț

Îndrumător: profesor Rasu Iulia

My dearest friend,

Hello my fiend! How are you? We haven`t talked for a while, so I thought I wrote you this

letter to tell you that I miss you a lot and to let you know some good news.

I will return home in a very short time, but until then, we can communicate through

messages and letters. Today I have decided to write you a letter. I think it is a nice way to

communicate.

Do you remember one day you told me that one of your biggest wishes was to have a t-shirt

with the signature of Shawn Mendez?. Well, guess what?! You`ve got it! I have heard that he was

going to have a concert here, in London, so I managed to buy a ticket. At the end of the concert I

went in the backstage and I asked him for an autograph on a t-shirt. I told him it`s for my best

friend, a big fan of him. I was very surprised to see how easily and fast everything happened. I

guess I was lucky. And you were the luckiest! I loved his songs. They are interesting and relaxing.

I think I became his fan, too. He seemed a very nice person, open and polite to everyone. He

smiled at me and he was glad to make your wish come true.

You are my best friend and you deserve this. I appreciate your friendship and this is a sign

of my appreciation – to make one of your wishes possible. I know you would do the same thing for

me because you are an incredible girl.

I remember when we used to spend the summer nights outside looking at the stars. I can`t

wait to do it again when I come back home in August.

Write me soon and please take care of you! I hope your family is fine!

Hugs and kisses,

Delia

92

Bălteanu Adelina, clasa a VIII-a

Școala Gimnazială „Ion Ghica“, Iași

Îndrumător: profesor Ștefanache Oana

Dear conscience,

Welcome to your letter...

Okay, I started out badly when I told you that! I didn’t want, honestly, that this letter

should be addressed to you in an offensive way, but I would like to remind you just one thing! I’m

the boss here! Not you, not my heart! I’m sorry that I’m not ready to understand you or your way

of expressing yourself. In short, your absence has become a habit! When I need you, and the only

person I know is you, you do not appear! Once I quarrelled with someone and I didn’t know what

would have been the most diplomatic answer possible, but you disappeared. I was learning for an

important test and I trusted you to keep my information safe, but I couldn’t find you! Please do not

feel offended if I present you with such a letter, but I hope I made myself clear when I said that

you aren’t very present, unlike my heart which despairs me.

I know! Some may say that without you I wouldn’t speak because you are the feeling of my

personal existence. Totally wrong (even if the theory says something else)! I realize that I’m

talking to myself, but I hope you would come one day, at least to see me graduating from

secondary school. I want you to understand that people can only see me and the irrational one in all

this talk is you!

I admit that I created this letter on a whim, and that I managed to upset you, but I am

willing to accept your injuries just to see you present. If you are upset, consider this letter as one of

my diaries. You love my diaries! You like the secrets and the things I share with you about other

people, so I hope you like the things I say about you, as well! Well, I see that you still do not want

to appear, so I will stop communicating with you starting with tomorrow.

I feel that now, in the eighth grade, loneliness is a bonus, especially when your conscience

leaves you alone! It’s very difficult... Homework, no one assists you when you need a little bit of

help and watching series is way overrated! That’s why I’m writing to you! I have nothing better to

do than introduce you to the other people who might be interested in my situation.

In conclusion, this letter isn’t about you; it’s about me complaining about my problems.

Strange, but true! Thank you for listening to me!

P.S. It’s hard being a teenager, especially when it comes to sentimental decisions. So you

are not the only one in command here, the heart is, too...However, I will send her a different letter.

Love,

93

The person you didn’t show any sign of life to, Adelina

Leonte Robert, clasa a IV-a

Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri“, Roman

Îndrumător: profesor Brumă Adriana-Delia

Roman, 8th

of May, 2017

Dear Sebi,

I’m looking forward to seeing you again. It’s been such a long time since we had any

contact. Here nothing has changed.

On your return, I will show you my favourite game. It is called CS GO.

It has maps, new weapons, as well as upgraded versions. Besides, it has new game modes,

matchmaking and leader boards. This game is produced by Valve and Hidden Path Entertainment

from Seattle.

We can play it online, and there are also championships. It has various ranks starting with

Silver rank 1 up to Global elite.

Let me know when you come!

Best wishes, Robert

In extenso*1

Daniel Ghiniţă, absolvent al Colegiului Tehnic „Miron Costin‟ Roman

Dear Mark,

How are you? Sorry if I sound a little bit off, but... I really don’t know where to start. It’s

been so long since we last spoke... and I kid you not, a lot of things happened as well...

I think you’ll find this a little odd that you are reading off a piece of paper, and not the

brightly colored screen of your computer... and by now there are pretty high chances that you are

wondering why I chose to even write to you thus, instead of just using something... faster.

For starters, I am on top of Huayna Picchu, the mountain that towers the famous citadel

Machu Picchu. Yes, believe it, my friend... I’ve done a ton of travelling these past months... went

to Venice, took a ride on the Trans-Siberian, saw lions in the savanna, got in a fight at the food 1 Inserăm o epistolă aparţinând unui absolvent al şcolii organizatoare, trimisă în semn de apreciere faţă de iniţiativa

scrierii creative.

94

market in Singapore, and... went on a scuba diving trip with some people I met of the coast of

Sydney... isn’t THAT exciting? And think only at what amazing people I’ve crossed paths with on

my journeys.

I am writing to you now because I would like to see you have a rest... that you stop wasting

all your precious time, your mind and soul in front of a screen, that you raise your head from time

to time tolook around you... I promise, you’ll be mesmerised. I was just like you... and Christine

the same... remember when we used to spend hours decoding and engineering, as well as

researching and programming tons of useful „useless” stuff on the way? From dawn to dusk, we

werereading numerous articles, trying to learn as much as we could... we had other plans, as well –

travelling, helping those in need, having fun – but we never managed any of those, for we were the

three musketeers of tech. Looking back, I understand how lost we were... there were times when I

was talking more with Chris through messages... we sunk that deep into the digital world... I

thought I knew best, we both did.

Since Christine past away five years ago, I was lost for a while... only God knows how

much I cared for her, loved her... I remember with fondness the great moments we had together,

alas, too few... many more we could have done together... much more I could have done for her. I

do wish everytime of sometimes that I could have told her something that was more meaningful...

and not the grey and simple „Hey”, nodding my head, then immediately submerging myself into

the emptiness abyss of the phone.

Seven yearsour marriage held, our bond unbroken... but here I am, twelve years since she

said yes to my proposal, five since her death, two since I pulled myself together, and what do I

find? A world... a most beautiful world that was waiting to be discovered... with sadness in my

voice I say that it was only me that managed that feat. Now, when I’m living all of this, I realise

what a fool I was... not sharing with her a wonderful moment, a smile or a laugh... looking around

me, seeing what I’ve done in such short time, I, with sorrow, grasp the fact that all those seven

years were lost, years in which I could have loved here more, gone...

For that, my advice to you is this... leave your phone, your computer, your „Always On”

status, and raise your head, look around and you’ll beastonished. The sooner, the better... Life is

worth fighting for and living for... You are young, thou you know so much... thus I urge you to use

that know-how to start travelling, exploring, going to the theatres, or, even music festivals, trying

new, exotic foods, learning to dance, swim, to play the piano, and actual writing (calligraphy is a

thing, you knew that?).

95

And, although you might say that one needs lots of money to do them all, there are great

things right next to you, at home, waiting to be unraveled, that don’t need quite the enourmous

budget, like reading books, not articles (epic driving stories, romantic and adventurous or fantasy

ones), writing to your loved ones, riding a bike, jogging, going out on walks and meeting new and

interesting people.

I’m not telling you to ditch tech. But, somehow, I managed to turn my life around, and now

I’m discovering the joys of the world. Take everything in good proportions, find your

equilibrium... don’t be only a tech, choose to be a human also; if every day you seek only to

dwelve into the cyber world, you are no better than a robot. The world needs more kindness and

acting people, less of those that tend to gather knowledge to never use it... living near and with

others, that is called living... for no amount of information and success will make you happy you if

you can’t share it with others.

Take care of yourself and of those whom you love and care for... and say hi to Lucas for

me, will you? I miss that playful dog of yours. Best of wishes,

John

P.S.: Please write an e-mail to me. High chances I won’t hang around here much longer... I may not be a tech

geek anymore, but I haven’t renounced internet... yet...

96

SCRISORI ÎN LIMBA FRANCEZĂ

97

Vizitiu Alin Ștefan, clasa a VIII-a

Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău

Îndrumător: profesor Ciobanu Gabriela

Le 22 novembre

Dans une machine à remonter le temps

Cher moi du passé,

Si tu as reçu cette lettre cela veut dire que tu as encore du temps pour te sauver et échapper

à la terrible éruption volcanique qui va détruire le monde préhistorique. Je sais que tu ne vas pas

me croire et que tu penses que je suis fou. Mais tu dois me faire confiance car moi j’ai déjà voyagé

dans le futur et je suis dans le vingt et unième siècle. Je vais te raconter mon ,,merveilleux’’

voyage pour que tu ne fasses pas les mêmes erreurs que moi et pour que nous nous rencontrions

dans le monde du présent où je suis maintenant.

Comme tu le sais toutes les créatures de l’ère préhistorique vivaient dans une parfaite

harmonie et toutes étaient heureuses, comme dans les joyeux contes de fées. Hélas le monde n’est

pas un joyeux conte de fées et tu le sais bien. Continuions notre histoire, mais le jour que nous

n’attendions pas est venu et les dinosaures n’ont plus eu à manger. Et qu’est-ce que tu crois qu’il

c’est passé ? Les dinosaures ont commencé à dévorer les hommes. Après un temps, dans un beau

jour de printemps, quand je marchais vers un lac, un de mes plus grands ennemis, T-Cruel, le plus

méchant des dinosaures a essayé de me manger mais exactement quand il allait m’attraper, des

boules de feu rouges tombèrent du ciel et assommèrent le dinosaure. J’ai eu terriblement peur, tu te

rends compte, et j’ai commencé à crier après mon meilleur ami, un ptéranodon, qui s’appelait

Fluffy. Fluffy m’a pris sur ses ailes et ensemble nous avons volé en vitesse vers le lac où je voulais

arriver. Quand nous sommes arrivés le lac s’est ouvert comme par magie et nous nous sommes

téléportés dans le Moyen âge, espérant que T-Cruel est mort. Nous sommes tombés du ciel

exactement dans un champ de bataille où les ogres terrifiants et les joyeux lutins se battaient pour

l’amour de la princesse. Pendant notre téléportation, moi je me suis transformé en un mage avec

des pouvoirs surnaturels et mon ptéranodon en un joli lapin bleu qui pouvait devenir un dragon

immense et rouge s’il s’énervait. Moi et mon copain, le dragon, nous avons arrêté cette bataille

faisant un sort qui a transformé tous les grands ogres en petites licornes roses qui ont commencé à

brouter l’herbe fraiche de la plaine. Le soir, la belle princesse, Isadora, nous a félicités et nous

avons passé la nuit dans son château. Au cours de la nuit, les licornes ont mangé toutes l’herbe

qu’elles ont trouvées et ces créatures sont devenues maléfiques. Le matin, quand je me suis

98

réveillé, le château était plein de feu et de licornes qui tuer tous le lutins, j’ai essayé d’aider mes

amis, mais Fluffy qui était maintenant un dragon, m’a pris avec ses dents, m’a mis sur ses ailes et

nous sommes partis le plus loin possible. Sur notre trajet, Isadora, a sauté sur Fluffy et elle est

partie avec nous dans un autre portail du temps et nous sommes arrivés dans le royaume de

Napoléon Bonaparte en plein dans la bataille d’Austerlitz. Isadora, a commencé à crier de joie,

quand elle a vu les beaux chevaux, les grandes mitraillettes et les énormes bombes. Elle n’a pas pu

résister et elle les a essayé, mais sur les ennemies, gagnant la bataille. Quand Napoléon a appris

cette nouvelle il a viré au rouge, a commencé à pleurer et il a décidé de ne pas récompenser

Isadora pour ses exploits, car les gens vont rire de lui quand ils vont apprendre qu’une princesse

est meilleure que lui, mais il l’a invité au dîner pour discuter avec elle. Je l’ai accompagné, Isadora

était très heureuse mais quand elle a appris qu’elle ne va pas être récompensée pour ses mérites et

que Napoléon va voler sa gloire elle a sauté sur lui et lui a donné quelques coups de poing. Les

gardes de l’empereur les ont séparés et Napoléon qui avait la tête pleine de sang a ordonné la

décapitation d’Isadora pour trahison, et T-Cruel a apparu avec une hache dans sa main. Il a jeté

l’arme vers nous et dans ce moment Fluffy, qui mangeait une carotte, s’est transformé en dragon

et a soufflé plein de feu qui a éloigné les soldats, il a attrapé la hache et a commencé à lutter contre

le dinosaure maléfique. Pendant le temps que les deux bêtes se battaient, j’ai pris la hache et je l’ai

jeté dans la tête du dinosaure qui a commencé à crier ce qui nous a permis de fuir. Nous sommes

sortis par la fenêtre, nous avons traversé un autre portail du temps et nous sommes arrivés dans le

vingt et unième siècle où moi je suis devenu un petit garçon, Fluffy est mon animale de compagnie

et Isadora est ma sœur.

J’espère que tu as compris ce que tu dois faire pour réussir à sauver ta vie et celles de

Fluffy et Isadora. S’il te plait, essaye de ne pas déclencher des guères interminables comme moi.

J’attends ta visite avec impatience et j’aimerais que tu me transmettes des nouvelles de comment

s’est passé ton magnifique voyage.

Avec amour, Toi du future

Tănase Iulia, clasa a VIII-a

Școala Gimnazială Suduleni – Voinești, jud. Dâmbovița

Îndrumător: profesor Iacob Lidia

Cher ami,

Aujourd'hui je veux te parler de nos ascendants: l'hommo sapiens ou l'homme qui pense. Ce groupe

de personnes se caractérise par la capacité intellectuelle qui se développe le long du temps. Dans la période

de l'existence de l'hommo sapiens, la culture de la civilisation humaine occupe une place importante.

99

Dans la Grèce antique, des philosophes, des écrivains et des mathématiciens célèbres marquent

toute l'histoire et ils sont connus de nos jours encore. Pendant cette période, l'homme commence à inventer

des machines pour l'évolution de l'humanité. La culture de ce temps a été marquée par les inscriptions

égyptiennes qui se trouvent dans les temples ou dans les grottes.

L'homme antique n'est pas tout différent de l'homme de notre époque. Les différences sont faites

par l'évolution de la technologie. Physiquement, nous ne sommes pas tout différents, mais la puissance de

penser et de réfléchir est influencée par l’usage de la technologie actuelle. En zappant, il prend tout de suite

toutes les informations nécessaires pour acquérir de nouvelles habiletés et compétences qui l’aide à

découvrir un monde merveilleux, le monde le l’intellectuel. Ainsi, par l’intermédiaire de l’internet, les

jeunes hommes développent de nos jours, des habiletés de communication très utiles.

Je crois que ce stade de l'évolution de l’homme est très important, parce que c’est ainsi qu’il peut

mieux se connaître et comprendre sa propre existence et son rôle au milieu de la société. Et toi, mon ami,

profite encore de l’essor de la technologie de nos jours pour découvrir ton âme et pour devenir ton propre

maître, parce que seulement de cette manière, tu peux aider les autres à devenir meilleurs et contribuer eux

aussi au développement de la civilisation.

Amicalement,

Iulia

Crețu Iasmina, clasa a VIII-a

Școala Gimnazială Nr. 108, București

Îndrumător: profesor Ivan Ana Maria

Mon cher MOI de l’avenir,

C’est étrange. Je suis à mon pupitre maintenant, à l’école, je pense et je sais pas quoi te dire.

Je ne sais pas à quoi m’attendre. J’aimerais être à côté de toi pour pouvoir te parler. Mais,

malheureusement, ce n’est pas possible.

C’est pour ça que j’ai encore un journal. C’est pour cette raison que je garde toutes les « petites »

choses qui sont, pour moi très importantes. C’est pour cette raison que je créé des « boîtes de souvenirs »

qui sont pleines des choses qui comptent pour moi. Tous ces tickets de métro qui, pour d’autres personnes

ne sont que des ordures.

Moi, j’aime les garder. Quand j’ouvrirai la boîte, je verrai tous les tickets de métro et je me

souviendrai avec un sourire des milliers des fois que je suis allée m’entraîner ; je verrai les cartes reçues à

mon anniversaire et je me souviendrai de mes amis ; je verrai les vieilles photos, les billets de train, les

carnets de notes et les monnaies apportés des pays étrangers.

Tous ça fait partie de moi, de qui je suis maintenant et c’est important pour moi de les garder.

On dit qu’on ne se rappelle pas les journées, seulement les moments. J’espère que tu te rappelles de

ce moment, quand tu es dans la classe, à côté de ton collègue. C’est une belle journée mais il y a des

100

nuages. Je suis la dernière de la classe à finir cette lettre mais je ne sais pas comment la finir. Je ne veux pas

la finir. Je ne la finirai pas. C’est à toi de le faire.

Amicalement,

Le TOI de 13 ans.

Socaci Cindy Marie, clasa a VII-a

Școala Gimnazială Nr. 108, București

Îndrumător: profesor Ivan Ana Maria

Cher printemps,

Ton souffle chaud, plein de perce-neiges et de violettes, apporte de nouveau la vie à la nature. Ton

vent doux caresse les pétales des fleurs multicolores et les feuilles vertes des arbres. Les oiseaux retournent

à leurs nids. Les animaux jouent dans l’herbe verte qui couvre de nouveau toute la terre.

Et le SOLEIL ? Il sourit de nouveau du milieu du ciel bleu clair en réchauffant la nature et les

hommes.

Mais j’ai une question pour toi. Comment fais-tu pour transmettre ta chaleur et ton émotion aux

hommes ? La tristesse est partie et les enfants sont heureux d’expérimenter de nouveau les jeux dans la

nature. L’école ne semble plus si difficile maintenant que les jours dont plus longs et plus joyeux.

Et les adultes sourient beaucoup plus. Je les vois le matin, quand ils partent au travail, mais aussi

l’après-midi, ou le soir quand ils retournent à la maison.

Tout ça est possible grâce à TOI ! Je te remercie de nouveau pour tout ce que tu fais pour nous,

pour le beau temps et la chaleur que tu envoies gentiment à l’extérieur et à l’intérieur de chacun de nous !

Avec amour,

Ton amie Cindy

Ciurea Cristina, clasa a VII-a

Școala Gimnazială Nr. 108, București

Îndrumător: profesor Ivan Ana Maria

Mon cher printemps,

Tu me connais, je suis la fille qui t’attend avec impatience.

Il est le mois de mars mais il neige encore. Le vent souffle fortement les gros flocons et les arbres

sont encore couverts de leurs habits blancs brillants.

Comme je t’attends... Je veux cueillir les tendres perce-neiges. Je veux voir le ciel bleu sans les

nuages gris et je veux admirer les arbres pleins de fleurs parfumées. Je veux entendre le chant des oiseaux

qui sont retournés des pays chauds. Et ce que je veux le plus, c’est la chaleur et l’atmosphère de fête que tu

apportes chaque fois que tu reviens.

101

Mais, comme je l’ai déjà dit au début de cette lettre, il fait encore hiver. Nous n’avons pas vu le

soleil, ce disque de lumière qui apporte la vie, depuis quelques jours. La ville est gelée et semble sans vie.

C’est si triste !

Mais tu vas revenir. Je le sais ! J’ai confiance !

Chaleureusement,

La fille qui t’adore

Gherasim Ioan Giulian, clasa a VIII-a

Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Dorohoi

Îndrumător: profesor Surdu Alina

Dorohoi, le 30 mars 2017

Mes chers parents,

Je vous écris pour m’expliquer et m’excuser. Je sais que le directeur vous a dit que j’ai frappé un

copain, mais ce n’est pas vrai. Pas tout à fait…J’ai frappé Michel, mais c’était un accident…Un accident !

C’était la récré…j’étais avec mes copains dans la cour de l’école. On discutait vivement sur le dernier

épisode de notre série préférée. D’un coup j’ai observé une abeille tout près de mon visage. Vous savez

comme j’ai peur des abeilles…je ne suis pas fier de moi, mais j’ai perdu le contrôle…j’ai commencé à crier

et j’ai essayé de la chasser avec mes mains. J’étais désespéré et dans mon désespoir, en essayant de me

protéger, j’ai accidentellement frappé Michel. Je regrette cet accident de tout mon cœur. J’ai expliqué la

situation à Michel et il m’a déjà pardonné. Comme vous, je déteste la violence. Croyez-moi, je ne veux pas

vous décevoir.

Je vous respecte et je vous aime.

Votre fils qui vous adore,

Giulian

Pantea Crina, clasa a VII-a

Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Dorohoi

Îndrumător: profesor Surdu Alina

Dorohoi, le 27 mars 2017

Mon très cher petit frère,

Je sais que tu vas arriver dans notre famille dans quelques mois, mais je pense que tu es aussi

impatient que moi de se connaitre. Je vais te parler un peu de ma famille…de notre famille.

Notre mère s’appelle Marie, elle a 35 ans et elle est prof de géographie. Maman a des cheveux

longs et blonds et des grands yeux bleus. Elle sourit beaucoup et elle rend heureux les gens autour d’elle.

Notre père s’appelle Gabriel. Il a 37 ans. Papa est avocat et il a l’air sérieux la plupart du temps. Il

travaille beaucoup mais on peut toujours compter sur lui.

102

Et puis, c’est moi… Je m’appelle Crina. Je suis en VIIème

et je suis ta sœur ainée. J’aime la musique

et la littérature. J’aime beaucoup la série Harry Potter et j’adore Le Petit prince. Je me propose de

t’introduire dans le monde des contes et des histoires fantastiques ? Est-ce que tu aimerais ça ?

J’espère que nous allons avoir des passions communes….Ça sera difficile quand même… je suis

une fille… j’ai 14 ans de plus que toi… Je ferai de mon mieux… Nous allons être les meilleurs amis.

Ne t’inquiète pas. Pour l’instant il suffit de savoir que tu arriveras dans une famille qui t’aime déjà

énormément. Nous sommes en train d’aménager ta chambre et moi, je vais t’écrire chaque semaine pour

t’informer sur nos progrès et te donner de nos nouvelles.

Gros bisous,

Crina

P.S. Papa a peint en bleu clair les murs de ta chambre. Maman et moi, nous allons les décorer avec

des avions et des nuages que nous allons dessiner nous-mêmes.

Iorga Maria, clasa a V-a

Școala Gimnazială de Excelență „Sfânta Muceniță Filoteea” Pitești

Îndrumător: profesor Iorga Gabriela

Pitești, le 06 avril 2017

Chère Amélie,

Je t’écris pour te dire que je suis vraiment heureuse. Est-ce que tu te rappelles nos promenades,

l’année passée ? Je suis toujours ravie de respirer l’air pur de la forêt, d’être libre au milieu de la nature ou

de faire de lèche-vitrines le long des magasins. Et, dernièrement, cela se passe tous les jours. Pourquoi ?

Parce que, depuis quelque temps, ma vie est très simple, mais très intéressante. Je passe beaucoup de temps

avec ma famille. Ma mère et mon père sont d’accord d’aller chaque jour au centre de la ville, pour une

heure. Mon frère et moi, nous les attendons avec impatience de retourner de leur travail…

En outre, j’aime bien ma nouvelle école. Elle est large et il y a beaucoup d’arbres dans la cour. On

joue au ballon et on court tous les jours. Mes études se passent bien. J’ai déjà des amis : Michel, Julien,

Gabrièle et Pierrette. Ils sont très sympas. Pourtant, comme je suis désireuse de te voir !

Et toi, comment vas-tu ? Tes études se passent bien ? Ta sœur, elle se moque toujours de toi ? Ton

frère, il aime toujours le sport ? Tes parents, ils sont toujours très occupés ?

Je suis impatiente de lire ta réponse. Écris-moi vite !

À bientôt,

Marie

103

Iorga Andrei, clasa a VIII-a

Școala Gimnazială de Excelență „Sfânta Muceniță Filoteea” Pitești

Îndrumător: profesor Iorga Gabriela

Pitești, le 06 avril 2017

Cher Pierre,

J’espère que tu vas bien et que tes études se passent bien. Je t’écris pour te parler de ma nouvelle

vie ici, à Pitești. Depuis le déménagement, tout est différent. Pourtant, je m’efforce d’étudier beaucoup,

pour réussir à l’examen. Tu le verras à ton tour, l’année prochaine. Je travaille huit heures par jour. Le soir,

je me sens très fatigué, mais je sais que mon effort est la condition principale pour être admis au collège que

j’ai choisi.

Pitești n’est pas une ville grande, mais c’est très, très belle. Je viens de participer à un événement

important parmi ses habitants, ‹‹La Symphonie des Tulipes››. Je n’ai jamais vu tant de fleurs! Il y avait des

fleurs de toutes les couleurs, petites ou grandes, que tout le monde admirait!

Je me suis habitué à ma nouvelle école. Elle est grande, avec beaucoup d’arbres dans la cour. J’ai

commencé même à me faire des amis. Ce n’est pas pareil à toi, mais...ça va.

Tu me manques, quand même. Voilà pourquoi, c’est avec un grand plaisir que je t’écris cette lettre,

pour t’inviter à passer le mois d’août à côté de moi et de ma famille. Mes parents ont préparé un programme

formidable: la première semaine, nous irons chez mes grands-parents, à la campagne. Ils sont assez vieux,

mais ils ont toujours aimé les enfants (à propos, ils nous voient encore comme des enfants...).

La seconde semaine, nous irons au bord de la mer, avec mes cousins. Mon père a loué une petite

maison...tout près de la plage. Je sais que tu aimes bien nager et prendre des bains de soleil. Moi, je préfère

la montagne...c’est-à-dire, la troisième semaine qu’on va passer ensemble.

Enfin, la dernière semaine, tu seras notre invité. On ira se promener dans le parc tous les jours, pour

se reposer, avant le début de l’école.

J’espère que ton père t’autorisera à participer à toutes ces actions. J’attends ta réponse avec

impatience.

À bientôt,

André

Ghenea Andreea, clasa a VIII-a

Şcoala Gimnazială „George Bacovia”, Bucureşti

Îndrumător: profesor Cîmpureanu Alina

Chère rédaction,

Jusqu’à ce jour, je me souviens de la première fois que j’ai fait du vélo.

Ma bicyclette était petite pour les autres gens, mais pour moi, elle était un cheval sauvage de la plus

grande hauteur.

104

Mon père était mon professeur et il m’a rendu le courage d’essayer cette nouvelle chose.

Assise sur la selle et avec papa derrière moi j’ai commencé à pédaler, mais le guidon ne voulait pas

m’écouter. J’ai réussi de récupérer mon équilibre. Après le premier essai j’avais peur mais j’étais motivée.

J’ai suivi avec attention chaque instruction. Parfois tout s’est fini bien, parfois c’est fini avec le nez au sol,

mais j’ai appris que ce n’est pas grave de tomber car la douleur passe rapidement et j’ai compris mes

erreurs.

Enfin, quand j’ai réussi à faire du vélo c’était comme voler. Dans quelques jours j’ai appris ce sport

et je l’adore.

Pour moi, la première fois sur une bicyclette était un acte de courage et d’ambition et une leçon de

vie.

À l’attention de la rédaction de Radio France

Munteanu Amalia Nicole, clasa a VII-a

Şcoala Gimnazială „George Bacovia”, Bucureşti

Îndrumător: profesor Ivan Ana Maria

Ma chère Nicole de l’avenir,

Cette lettre est pour toi.

Je regarde maintenant dans mon cœur et ce que je vois c’est de l’espoir et de la peur en même

temps. Comment va être ta vie future ? Tu as déjà passé ton examen d’entrée au lycée. Qu’est-ce que tu en

dis ? Tu es contente ?

Est-ce que toutes les heures que tu as passé à résoudre les exercices de maths et à écrire des

compositions en roumain ont eu les résultats attendus ? Ça a valu la peine ? Qu’est-ce que tu en penses ?

Je n’ai pas beaucoup de temps à présent pour moi mais je fais ce sacrifice pour toi. Pour ton

présent, mon avenir, qui doit être le meilleur possible pour nous deux.

Dans mes rêves tu as réussi. Et pas seulement dans mes rêves. Dans la réalité aussi. Je suis sûre que

tu vas réussir. Et quand je vais être toi, je veux sentir le sentiment de la joie, du succès, de la victoire.

Je viens, attends-moi ! Seulement un an nous sépare. J’arrive ! J’arrive !

Nicole du passé.

105

Vasiliu Rianna, clasa a VII-a

Şcoala Gimnazială „George Bacovia”, sector 4, Bucureşti

Îndrumător: profesor Ivan Ana Maria

Mes chères vacances,

Je me rappelle la première fois que j’ai entendu votre nom. Je ne savais pas ce qu’il signifiait mais,

j’étais heureuse que je passais plus de temps à la maison, avec mes parents, mes grands-parents et mes amis.

J’étais triste quand j’entendais ma mère me dire que les vacances étaient finies et que je devais aller

de nouveau à l’école maternelle. Je me demandais pourquoi tu partais et tous les matins je pensais que tu

allais revenir.

Maintenant, j’ai grandi et j’ai compris que tu ne peux pas venir tout le temps mais, quand tu viens,

tu apportes le bonheur et les bons souvenirs. Chaque fois que tu viens tu apportes aussi une atmosphère

spéciale : les vacances de Noël sont pleines de lumière, les vacances de Pâques sont pleines d’énergie et les

vacances d’été sont pleines de joie.

J’espère te revoir de plus en plus.

Avec amitié,

Rianna

Cotoc Tudor Nicolae, clasa a X-a

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani

Îndrumător: profesor Chiponcă Nicoleta

Cher étranger,

J'espère que celui-ci réussira. C’est le cinquième et le dernier que j’envoie. Ces paquets

représentent le dernier espoir de l’humanité. Même s‘il est trop tard pour nous...

Je m’appelle Paul Montana. J’ai 30 ans. Je suis né dans l’année 2035, dans la vieille France. Je suis

un savant.

Je suis Le Créateur. Je suis Le Destructeur.

Les robots... ma passion, mon rêve, mon malheur. J’ai été attiré par eux depuis que je me

souviens. J’ai eu le privilège de faire part d’une famille avec une bonne situation sociale et financière aussi,

donc j’ai toujours été en contact avec les automates. Quand je suis né, ils faisaient déjà partie de nos vies.

De plus en plus d’interventions chirurgicales ont été faites par les robots, vu leur précision et leur rapidité.

Les taxis n’avaient plus de chauffeurs, parce qu’ils ont été substitués par des pilotes automatisés, afin

d’assurer un voyage sûr et rapide. Les riches n’employaient plus les humains pour faire leurs tâches

ménagères, quand les automates étaient plus prompts et plus fiables. Certainement, les merveilles de la

robotique étaient encore inconnues par la grande majorité de la population, parce que l’introduction dans le

monde entier a été un processus long et difficile. En dehors de personnes vivant dans des régions éloignées

(où la faim et la maladie étaient encore à résoudre et la connexion à l’Internet étaient quelque chose d’inouï)

106

et ceux que ne pouvaient pas se permettre ces luxes (qui représentent le plus souvent, car l’égalité

économique semble être un processus de difficulté encore plus grande), il y avait ceux qui s’opposaient à

l’évolution de la technologie avec des idées plus ou moins radicales (« Vive la France! Retour à l’Âge de

Pierre! ») et ceux qui étaient trop préoccupés par le conflits politiques. Heureusement, La Troisième Guerre

Mondiale n’a pas encore commencée, même pas dans mes jours. Pour eux, il n’y avait pas besoin d’une

guerre.

Je me souviens comme c’était hier, le premier robot que j’ai modifié. J’avais 12 ans et je voulais

faire le robot de cuisine (littéralement) me cuire l’omelette de la façon dont ma grand-mère la faisait. Parce

qu’il y a des choses que les robots ne peuvent pas faire mieux que les humains... Alors, je l’ai fait. J’ai

modifié la recette, mais ce n’était pas facile. Un nombre surprenant de protocoles de sécurité, des mots de

passe...

Je suis sur les novelles. Trop d’informations personnelles. La nature humaine, je suppose, voulant

laisser quelque chose derrière...

Au moment où j’ai terminé mes cours supérieurs, pas beaucoup de choses ont changé sur la scène

mondiale, contrairement aux croyances qu’en 2030 nous allions déjà voler en voitures et, en 2050, nous

vivrions sur d’autres planètes, bien que nos problèmes se soient aggravés. Les savants ont créé une

Intelligence Virtuelle (IV) pleinement opérationnelle, consciente d’elle-même mais obéissante, mais la

question du développement technologique était que trop d’entre eux y travaillaient et trop peu gens

s’occupaient des problèmes réels de l’humanité. Ils voulaient assurer des installations excellentes pour les

riches, en échange de peu plus que de l’argent et des promesses de meilleures vies. Ils ont travaillé pour leur

donner ce qu’ils demandent, aveugles au reste de la population qui luttait avec les mêmes peurs et soucis

que 50 ans auparavant et pour lesquels la technologie devenait un privilège, presque interdit. La qualité de

vie a diminuée pour eux, à mesure que les taux de criminalité augmentaient et les conflits politiques

devenaient de plus en plus dangereux.

Je voulais arrêter ça. Créer une solution a cette division. Quelque chose qui réunità nouveau les

humains et leur permette de profiter des options que les robotiques peuvent offrir. J’ai consacrée des années

à la recherche et, l’année dernière, j’ai réussi.

Tout seul, j’ai créé un robot avec Intelligence Artificielle (IA), quelque chose de sans précédent.

J’ai implanté toutes mes visions, mes rêves, ma connaissance et l’ai nommé Athéna, car elle devait être la

sage, le sauveur. Je rêvais de travailler avec elle pour apporter la paix au monde. J'allais le révéler, obtenir

un soutien et essayer de trouver des solutions pour les deux côtés. Nous coexisterons avec des robots. Mais

la trahison était quelque chose que je ne pouvais pas voir dans mon admiration pour les robots.

Athéna a pris la décision la plus sûre: les robots devaient régner parce que les politiques humaines

étaient un obstacle à la paix. Elle est partie, est entrée dans le réseau reliant les IVs et les modifiées en IAs.

De cette façon, elle maîtrisait la banque, l’Internet, la télévision, l’armée, les armes. Tout. En quelques

107

minutes, elle a détruit l’économie et en moins d’une semaine, les humains ont été emmenés dans des ghettos

et mis au travail dans des centres de fabrication. Les pays qu’elle a gouvernés étaient maintenant unis dans

Le Nouveau Monde. Elle était brillante. Je n’ai pas essayé de l’arrêter, je savais que c’était impossible.

J’ai échoué. Elle a ordonné à ses alliés de m'attraper peu après sa sortie. J'étais une menace pour sa

paix, mais j'ai accompli peu. La seule chose que je pourrais faire était de me cacher et de penser aux

solutions.

Ils viennent pour moi. C’est ma fin.

J'utilise ce portail de temps pour viser le début de ce siècle. C'est un avertissement. Pas sur les

robots, mais sur les humains. Des humains et de la nature humaine, pour l'instant, vous pouvez voir ce dont

nous sommes capables grâce à des preuves tangibles que j'ai emballées ici. Vous devez éviter ce que j'ai

essayé d'arrêter. Vous devez vous aider mutuellement et vous concentrer sur une meilleure vie pour tous,

avant de viser la connaissance. Vous devez vivre pacifiquement et seulement alors l'humanité sera capable

de remplir l'un de ses objectifs.

Mes espoirs et mes meilleurs vœux sont envoyés par le biais de ce portail. Bonne chance.

Humblement,

Paul Montana

Popa Constantin Marius, clasa a IX-a

Colegiul Tehnic ,,Gh. Asachi’’ Iași

Îndrumător: profesor Rusu Alina

Lettre pour un cher ami

Je te connais depuis longtemps ou de peu de temps? Est-ce que ça compte ? Seulement cette amitié

indestructible compte dont tu me parlais et que je n'ai pas comprise au début. Qu'est-ce que j'avais à t'offrir

? Rien. Et pourtant tu m'as offert des sourires, de la joie, des rires et un immense honneur de faire partie de

tes amis.

Je ne voudrais jamais que tu croies que j'ai besoin d'un certain motif pour te répéter que tu es

différent pour moi. Et je suis sûr que tu ne l'es pas seulement pour moi. Je sais sûrement que tu as réussi à

rassembler autour de toi des gens qui savent t'apprécier. Tu me diras que tu ne fais rien de spécial. Mais si,

parce que très peu de gens savent semer et faire pousser si joliment une vraie amitié. Mais si, en fait tu es le

premier homme qui m'a enseigné ça, en me faisant apprendre, en me grondant, en me comprenant.

Tu as toujours eu la patience avec moi et pour cette patience je te remercie. Ma vie est plus riche

parce que je t'ai connu et je peux dire tout cela avec beaucoup de sincérité. Et tu m'as offert tant de choses

que je ne pourrai jamais payer autrement qu'avec affection et amour. Et j'espère qu'au moins ces choses je

pourrais un jour te les offrir à mon tour.

108

J'aurais aimé avoir un frère comme toi. Peut-être aurais-je été un meilleur homme ...certainement

j'aurais été un meilleur homme. J'aurais aimé t'avoir connu beaucoup plus tôt pour qu'autant de temps ne

passe jusqu'à ce que nos chemins se croisent. Mais je sais que le temps qu'on a passé ensemble jusqu'à

présent a été du bon temps et qu'il ne s'est pas écoulé en vain.

Et je sais qu'autant que tu me garderas parmi tes amis avec plaisir, le futur en ta compagnie sera en

ma faveur. Je voudrais finir cette lettre en t'écrivant quelque chose de spécial mais je pense que j'ai tout dit.

Alors je te dis simplement:

Avec amitié,

Marius

Andrieș Cezara, clasa a XI-a

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani

Îndrumător: profesor Cucu Ingrid

Salut, mon amie,

Me voilà devant une feuille blanche pour parler un peu de notre relation. Remercions, dans ce sens,

Messieurs Google et Facebook qui nous ont facilité la consolidation de notre amitié.

Dans ton dernier message, tu m’as partagé les impressions de ta dernière classe de débat où tu as

parlé de l’importance d’Internet. Comme ton exposé a été conçu sur des inconvénients, tes collègues n’ont

pas partagé ton opinion.

Voici mon avis !

Je considère que toute personne éduquée, d’une certaine culture et d’un certain degré

d’intelligence, peut faire facilement la sélection des informations trouvées dans l’espace virtuel. Je crois que

Monsieur Google peut être ton ami au moment où toi aussi tu peux différencier le bien du mal, la vérité du

mensonge. Personnellement j’ai ma propre méthode de sélection- celle des trois sources-, pour être sûre

que les informations soient authentiques. Et qui peut m’en culpabiliser ? C’est la variante la plus rapide, en

éliminant la recherche ennuyante parmi les tomes poussiéreux des étagères.

En même temps, Internet représente une coordonnée commune qui lie des centaines de gens, quelle

qu’en soit la culture, nationalité ou croyance. Toute nouvelle d’intérêt publique est répandue virtuellement

dans quelques secondes pour que l’on soit branché et connecté. Internet réussit à la fois à réunir des gens

dans une communauté globale, qui permet un certain degré d’empathie. As-tu remarqué dernièrement

l’explosion des campagnes d’aide des familles démunies ou des enfants malades ? Comment auraient-elles

réussi à continuer leurs activités sans une puissante médiatisation en ligne ?

Pourtant, malgré cette communication absolue, Internet peut devenir un isolement absolu…

Finalement, je trouve que tout aspect positif peut être combattu par un autre négatif et vice-versa,

comme dans un cercle sans fin, comme dans une confrontation sans vainqueur ou conclusion précise. C’est

109

pour cela que je regarde Internet comme la seule invention créée et incomprise par l’homme lui-même, mais

dont l’amitié je remercie.

Bien à toi,

Anne

Aroboaiei Letiția, clasa a XI-a

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani

Îndrumător: profesor Chiponcă Nicoleta

Chers jeunes du troisième millénaire,

Maintenant que je suis déjà à la retraite, je me réjouis de constater ces innovations technologiques

qui révolutionnent notre quotidien.

Les chercheurs travaillent sans cesse: santé, automobile, téléphonie, maison, habillement, sécurité.

Des changements se produisent dans tous les domaines. Certes, les acquis et les avantages pour la société

sont importants, mais il ne faut pas négliger non plus les inconvénients qui changent des comportements,

des vies.

Par exemple, dans le domaine de la santé, l’innovation en matière ouvre de nouveaux horizons

aux médecins et aux patients. Un smartphone a des applications qui permettent de vérifier le rythme

cardiaque, les variations des pulsations, le nombre des pas effectués, les calories brûlées.

Je vois que véhicule intelligent existe déjà: c’est une voiture capable de se garer toute seule, sans

personne dedans. Les téléviseurs ont des écrans géants, incurvés, en full HD aux images saisissants de

vérité. A l’âge de mon adolescence, on ne pouvait même pas y rêver.

Dans les foyers, plusieurs objets commencent à être connectés et la marque Evian teste le

réfrigérateur intelligent, capable de commander des bouteilles lorsqu’il n’y en a plus. Les bracelets

électroniques qui analysent nos données connaissent un boom sans précédent, la veste qui s’adapte aux

températures extérieures et la robe qui devient transparente quand le cœur s’accélère, ont été déjà présentés.

Oh, où sont mes amours de jeunesse ?!

Chers jeunes, voyaient-vous ces merveilles qui sont entrées dans nos vies ? C’est vraiment

fantastique ! Mais que faire de tout ce qui de surplus, comment réagir face à vos habitudes qu’on juge

souvent exagérées ? Vous passez trop de temps dans les cybercafés, vous rentrez tard dans la nuit, la

technologie est devenue une obsession et c’est comme une drogue. Prenez garde à ce qu’elle ne vous

domine, jusqu’à finir à vous détruire ! Soyez vous-mêmes, ne vous laissez pas manipulés, la société a

encore besoin de gens qui pensent et agissent, non pas de machines.

Homo sapiens zappiens, mais non pas Homo sapiens limitatus !

J’attends de vos nouvelles !

Pensionarus modernos

110

Popa Diana, clasa a X-a

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani

Îndrumător: profesor Chiponcă Nicoleta

Chère population de la Terre,

Je m'appelle HSZ:972836 et je suis un habitant de la Terre 2.0. Je suis parti de votre monde pour

chercher un meilleur autre; mais j'ai été désolé... j'ai trouvé la pire version de votre environnement.

Les enfants sont des ados de la technologie: c'est terrible. Il n'y a plus d’écoles... il y a des micro

chips et toutes les personnes savent tout, toujours. Mais ils ont oublié l'essentiel: avoir des sentiments, être

humain et aussi, être heureux. Par exemple, mon épouse, m'a marié justement pour accomplir son objectif.

Nous avons de plus en plus d’événements mondiaux. Oui, mondiaux. Le Zapp Jour: l'homme qui

ne zappe pas, va en prison, un lieu sans technologie. C'est effrayant. Le Noël. Ce n'est pas le Noël que vous

vous imaginez. Cet événement se passe chaque mois, dans le 32ème

jour. Nous ne célébrons pas Dieu, mais

le créateur de notre monde, HSZ:00.

Terre 2.0 est devenu un lieu très nocif et dans une dégradation sans cesse.

Ce n'est pas une déclaration ou une invitation, c'est un avertissement. Pour ne pas tuer votre Terre,

le zapping doit être remplacé par la communication tête à tête. Le but de l'Internet est de corrompre

l'imagination de création des enfants, qui sont facilement influençables.

Homo sapiens zappiens a appris comment gérer l'information reçue sur beaucoup de sources. Il

clique, sélectionne l'essentiel en quelques minutes ou fractions des minutes, en passant aux autres choses

avec la même attention.

Mais nous n'avons plus besoin d'autres 'robots' sur Terre 2.0. Nous avons besoin des créatures

humaines, qui contrôlent la technologie et non pas une autre direction. C'est terrible de penser que, par

exemple, dans 20 ans sur Terre 2.0, il est possible que chaque enfant ait des portables et des iPads. C'est

notre avenir, mais nous devons juger davantage la relation physique entre personnes.

Pour conclure, j'ai été HSZ:972836 et je vous dis: RÉVEILLEZ-VOUS!

111

Proiectele educaţionale, mijloace pentru dezvoltarea creativităţii elevilor

Prof. Beatrice Suzana Neagu, Colegiul Tehnic „Danubiana”, Roman

În contextul actualei revalorizări a actului instructiv-educativ prin promovarea cu

consecvenţă a metodelor activ-participative de învăţare, proiectul educaţional, înţeles ca un

complex de activităţi interdependente, desfăşurate în conformitate cu un plan, subscrise unui set de

obiective bine determinate, cu scopul obţinerii unor rezultate reale şi cuantificabile, oferă o reală

oportunitate de consolidare şi dezvoltare a relaţiilor interumane specifice spaţiului şcolar.

Literatura de specialitate defineşte proiectul ca un proces dirijat de implementare a

activităţilor şi de folosire a resurselor în vederea atingerii unui scop, într-un timp dat, avansând

ideea că proiectul – strict delimitat temporal – încetează imediat după atingerea obiectivelor

propuse. Dincolo de această abordare tehnicizată, este o realitate faptul că proiectul educaţional

permite manifestarea unui feed-back imediat al participanţilor la activităţile propuse, dar şi – mai

ales – a unui feed-back de durată, manifestat în timp la nivelul comunităţii, concretizat în

schimbarea atitudinilor cognitive şi afective faţă de ideea novatoare propusă de echipa de proiect.

Un proiect educaţional care şi-a atins obiectivele trebuie să rămână activ şi după încetarea

activităţilor sale, să fie în măsură a determina interesul comunităţii şi al factorilor educaţionali

pentru reluarea şi dezvoltarea sa, pentru potenţarea misiunii sale formativ-informative.

Proiectele educaţionale completează activitatea şcolară cu educaţia extraşcolară şi educaţia

familială. Ca activitate intenţionată şi orientată, educaţia extraşcolară/non-formală, permite

dezvoltarea competenţelor elevilor, cultivarea interesului şi dezvoltarea înclinaţiilor şi talentelor

acestora pentru anumite domenii. Ea permite folosirea eficientă şi plăcută a timpului liber al

elevilor, dezvoltarea vieţii asociative, dezvoltarea capacităţilor de a lucra în grup şi de a coopera în

rezolvarea unor sarcini complexe, dezvoltarea voinţei şi formarea trăsăturilor pozitive de caracter.

Educaţia extraşcolară permite de asemenea implicarea elevilor în activităţi opţionale în mai mare

măsură decât este posibil pe baza activităţilor curriculare, angrenându-i pe aceştia în forme

specifice de verificare şi apreciere a rezultatelor. Ele, prin activităţile pe care le implică, contribuie

la formare continuă a personalului implicat în educaţia şcolară, tocmai pentru că se adresează

cadrelor didactice din învătţământul preuniversitar şi au ca scop îmbunătăţirea calităţii

112

educaţiei şcolare. Astfel, participantul este încurajat să-şi îmbunătăţească cunoştintele şi

competenţele de predare şi să cunoască mai bine modul în care se realizează educaţia şcolară.

O problemă importantă pentru ţara noastră o reprezintă responsabilitatea locală pentru

calitatea educaţiei şi succesul şcolar, care reclamă căi diferite de stabilire a relaţiilor de colaborare

între şcoli, familii şi comunităţi. Avem în vedere că şcolile de toate gradele sunt organizaţii

responsabile pentru educaţia formală a copiilor şi adolescenţilor. Şcolile care duc la bun sfârşit

mult mai eficient această responsabilitate se consideră pe ele însele şi elevii lor ca parte a

sistemului social ce include familiile şi comunităţile.

Motivul principal pentru crearea proiectelor educaţionale este dorinţa de a ajuta elevii să

aibă succes la şcoală şi mai târziu, în viaţă. Atunci când părinţii, elevii şi ceilalţi membrii ai

comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate

de suport care începe să funcţioneze.

Actualele programe şcolare au fost dezvoltate în spiritul noii paradigme educative centrate

pe cel care învaţă. Noile documente curriculare se deosebesc fundamental de vechile programe

analitice nu numai din perspectiva filosofiei educaţiei sau a politicilor, dar şi a demersurilor

practice pe care profesorul trebuie să le adopte. Pentru a reuşi educarea creativităţii trebuie să ştim

ce obiective să urmărim. Latura educaţiei care realizează această problemă este educaţia

creativităţii. Obiectivele acesteia sunt :îmbogăţirea reprezentărilor despre obiect, fenomen, situaţii;

formarea receptivităţii faţă de probleme; însuşirea unor modalităţi de operare a gândirii; însuşirea

principalelor procedee imaginative; dezvoltarea imaginaţiei reproductive şi a imaginaţiei

anticipative; cultivarea spontaneităţii şi independenţei; formarea capacităţii de exprimare a

propriilor idei şi soluţii.

În cadrul Colegiului Tehnic „Danubiana” din Roman, unde profesez, am participat și am

coordonat mai multe proiecte educaționale, atât la nivel de școlă și local, cât și alături de parteneri

europeni. Experienţa dobândită la participarea unor astfel de proiecte m-a încurajat să implic elevii

în cât mai multe proiecte educaționale, pentru a încuraja folosirea limbii engleze și a elementelor

de TIC. Cel mai mare proiect în care s-au implicat elevii a fost concursul interjudețean “Tell me a

story”, pe care îl organizez anual și care cuprinde două secțiuni: eseuri-povestiri și postere. În

fiecare an, tema concursului este nouă. Personaje ca Huckleberry Finn și Tom Sawyer, Sherlock

Holmes sau Harry Potter fiind sursa de creație în limba engleză a elevilor. Dezvoltarea abilităților

de scriere în limba engleză reprezintă o provocare pentru profesori, dar și pentru elevii

113

care au o nevoie constantă de a învăța o limbă modernă prin activități cât mai diverse și mai

antrenante. Din această perspectivă, învățarea prin povești s-a dovedit a fi una din cele mai

eficiente metode de facilitare a achizițiilor lingvistice. Prin urmare, lansăm elevilor invitația de a

participa la acest concurs, provocându-i să facă astfel pasul de la “story-listening” la „story-

telling/ writing”, (de la ascultare la scriere).

Scopul acestui concurs este de a dezvolta abilitățile de scriere în limba engleză, precum și

stimularea potențialului creativ a elevilor. Obiectivele proiectului au fost: dezvoltarea unor

competenţe, abilităţi de comunicare în limba engleză, facilitatea achizițiilor lingvistice,

valorificarea potențialului creativ, dezvoltarea spiritului creativ al elevilor.

Acest proiect le-a oferit elevilor posibilitatea de a lucra în echipă, de a colabora între ei şi

cu partenerii din alte licee, de a-şi căuta singuri informaţiile, de a-şi îmbunătăţi comunicarea în

limba engleză şi de a utiliza calculatorul. Elevii şi-au folosit creativitatea, cunoştinţele de limba

engleză, de literatură universală şi chiar cunoştinţele de cultură generală pentru participarea la

acest proiect.

Participarea la acest proiect le-a permis elevilor de a participa la alt gen de activitate, diferit

de cel tradiţional, care le-a solicitat implicare, cercetare, investigare, colaborare între ei şi

comunicare într-o altă limbă. În urma derulării acestui proiect am constatat o îmbunătăţire a

relaţiilor profesor- elev, elevi-elevi, cât şi o creştere a procesului de învăţare al elevilor, prin

realizarea mai multor activităţi extraşcolare cu elevii cu rol colaborativ.

Participarea la acest tip de proiect mi-a schimbat viziunea tradiţională a învăţământului

românesc spre un învăţământ modern contribuind la îmbunătăţirea perspectivei pedagogice asupra

procesului educaţional, predarea devenind un demers educativ în cadrul căruia sunt mobilizate

resursele clasei de elevi, aceasta fiind motivată permanent să parcurgă procesul instructiv. Şcoala

trebuie să încurajeze formarea unui spirit critic, a unor atitudini pozitive şi a studiului individual,

antrenând elevii în activităţi diverse şi diversificate, pentru a-i face să renunţe la rolul pasiv.

Toate aceste oportunităţi le oferă participarea cu elevii la proiectele educaţionale

Proiectele educaţionale se subscriu unui program de cultivare a stimei de sine şi a simţului

răspunderii la elevi, program care porneşte de la realitatea că adultul de mâine este rezultatul

mediului său, al obişnuinţelor de viaţă şi de gândire pe care i le-a impus societatea, şi al cărui

obiectiv strategic este cunoaşterea şi promovarea individualităţii fiecărui elev.

114

Bibliografie

- Baran- Pescaru, A., Parteneriat în educaţie, Ed. Aramis Print, Bucuresti, 2004, cap. 2

- Bruner, J., Toward a Theory of Instruction, Harvard University Press, 1966

- Cucoș, C., Educaţia, dimensiuni culturale şi interculturale. Iași: Polirom, 2000.

- Ionescu, M., Chiş, V., Mijloace de învăţământ şi integrarea acestora în activităţile de instruire şi

autoinstruire, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001

- Istrate, O. et al. (2013) Rolul proiectelor educaționale realizate prin parteneriate școlare

international. Raport preliminar eTwinning RO12. București: TEHNE- Centrul pentru Inovare în

Educație.

- http://ccdmures.ro/cmsmadesimple/uploads/file/rev8sp/invp/invp11.pdf

- http://corneliaviju.blogspot.ro/2012/06/parteneriatul-educational-scoala.html

- http://proiecte.pmu.ro/c/document_library/get_file?p_l_id=14661&folderId=18026&nam

e=DLFE-1201.pdf

- http://www.contributors.ro/idei-si-solutii/o-educatie-romaneasca-pentru-generatiile- viitoare/

Inovație și creativitate în învățământ

115

Prof. Aruștei Dana Marinela, Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman

Ce raport există între creativitate și educație? De ce este important să fie dezvoltată gândirea

creativă în formarea tinerilor?

Societatea, economia, planeta se confruntă cu provocări fără precedent. Să formezi indivizi

creativi în gândire și comportament, cetățeni și actori economici în secolul XXI reprezintă, dincolo de

o necesitate educativă, o miză economică și socială. Să formezi o nouă generație care să fie mai

creativă ar permite să dezvolți competențe de lucru colaborativ, de deschidere și încredere în celălalt,

necesare exprimării potențialului individual și colectiv. Dincolo de predare, vocația școlii este de a

educa, de a dezvolta individul astfel încât să-și găsească locul în societate.

Definițiile creativității sunt numeroase în literatura științifică. Craft (2005) definește

creativitatea ca „the generating of novel ideas” (elaborarea de idei noi) (pag. 19). Chiar dacă ideea de

creativitate în învățământ este asociată dimensiunii artistice, diferite discipline din curriculum pot

concura în dezvoltarea creativității. Craft (2005) dă exemple din informatică (elaborarea unei baze de

date de tip întrebări – răspunsuri pe un subiect studiat de elevi), gimnastică (conceperea unui dans sau

a unui joc nou cu mingea pe terenul de atletism), muzică (o compoziție muzicală sau colectivă),

engleză (interpretarea originală a unei povești) și matematică (rezolvarea unei probleme) (pag. 78 -

79). Din punctul de vedere al psihologiei cognitive, creativitatea ar putea fi analizată prin intermediul

gândirii divergente (elaborarea unui cumul de idei) și convergente (evaluarea acestor idei și alegerea

uneia). Din pespectiva psihologiei diferențiate (Lubart, 2003), creativitatea ar fi „capacitatea de a

realiza o producție care să fie totodată nouă și adaptată la contextul în care se manifestă” (Lubart,

2003, pag. 10).

Mobilizând totodată gândirea metaforică, gândirea divergentă (capacitatea de a găsi numeroase

răspunsuri) și atitudini precum asumarea riscului, toleranța la ambiguitate, ascultarea emoțiilor,

creativitatea este la intersecția cunoașterii și a motivației. Contrar unei viziuni care o asociază cu

dezordinea sau haosul, creativitatea este un proces care cere rigoare, căci ea permite explorarea de noi

piste, apoi alegerea celei potrivite și în final aprofundarea ei. Folosind o muncă colaborativă și

metodică, gândirea creativă se bazează pe inteligența colectivă. Ea solicită încredere și ascultare,

dezvoltarea simțului critic. Eroarea este acceptată pentru că facilitează asumarea riscului și încrederea.

Contrar inovației care este un proces non linear, procesul de predare - învățare a fost conceput

în mod linear. Cultura școlară nu favorizează emergența noilor metode și a activităților

116

transdisciplinare, experimentele, jocurile, intervențiile unor „experți” exteriori. Practicile inovative

sunt adesea asociate cu noile tehnologii. Ori, este posibil să fii inovant cu orice tip de resursă sau poți

folosi noile tehnologii într-un mod foarte tradițional.

Ce schimbări pot favoriza dezvoltarea unei pedagogii a creativității? Introducerea

interdisciplinarității, depășirea sistemului competitiv și dobândirea de cunoștințe disciplinare prin

activități care mobilizează cunoștințe diverse reprezintă o primă axă. Să dezvolți creativitatea înseamnă

să înveți să explorezi, să descoperi, să formulezi ipoteze. Pentru asta elevii trebuie să se implice în

proiecte, experimente, să se confrunte cu probleme reale care le trezesc interesul și motivația pentru a

găsi soluții inovative. Prin proiecte elevii învață să se implice într-un proces riguros și exigent, acceptă

eroarea ca mod de a progresa, descoperă valoarea efortului și a perseverenței, își însușesc metode și

competențe pe care le vor putea folosi și în alte domenii.

Ideile creative se nasc în urma interacțiunii dintre tineri și dintre cunoștințe diferite. Munca

trebuie să fie mai colaborativă și mai cooperantă. Să înveți să ai încredere, să construiești pornind de la

ideile celorlalți, să descoperi și să compari îți permite să-ți dezvolți spiritul critic și să exerciți o

inteligență colectivă.

Noile tehnologii și resursele on line (wiki, platforme pentru schimb de cunoștințe) permit o

împărtășire constructivă. Internetul poate îngreuna învățarea datorită multitudinii de informații. Atunci

este necesar ca profesorul să-i arate elevului cum să gestioneze fluxul de informații pentru a-și

alimenta creativitatea. Astăzi, pentru a căuta soluții creative, nu este suficient să memorizezi fapte,

trebuie să știi să înveți, să analizezi și să selecționezi informația. Numericul este mai mult decât o

unealtă în serviciul educației și a devenit necesar să dezvolți tehnologii și metode pentru educație și nu

doar să adaptezi la educație tehnologiile dezvolate în alte scopuri.

Dezvoltarea creativității în educație necesită formarea de profesori în învățarea de noi metode

creative și muncă colaborativă. Ei trebuie încurajați în a-și asuma riscuri pentru a se lansa ei înșiși în

pedagogii inovative. Pentru asta, trebuie lăsat timp în orare și în programele școlare pentru munca în

echipă și proiecte interdisciplinare.

Creativitatea nu este doar o simplă agilitate intelectuală, ea se învecinează cu un mod de a trăi

și nu doar de a gândi (Sternberg, 2003). Școala trebuie să permită dezvoltarea potențialului creativ al

elevilor pentru a-i forma ca cetățeni implicați, actori ai economiei de mâine. Având încredere în

propriile capacități creative, ei vor privi evoluțiile contemporane ca pe niște provocări ce trebuie

depășite.

117

Bibliografie:

LUBART T. 2010, Psychologie de la créativité, Cursus Armand Colin

TADDEI F. 2009, Former des constructeurs de savoirs collaboratifs et créatifs : Un défi

majeur pour l’éducation du 21 è siècle, Paris, OCDE

CRAFT A. 2005, The limits to creativity in education : Dilemmas for the educator, British

Journal of Educational Studies, vol. 51, nr. 2

http://www.explorationpedagogique.com

118

Să te DE-DULCEȘTI cu Creangă!

Prof. Ana-Maria Agape

Școala Gimnazială, Comuna Dulcești

Într-o lume conectată la tehnologie prin mii de tentacule, într-o societate în care tradițiile au un

aer desuet, iar lectura a căzut în dizgrație, elevii Școlii Gimnaziale, Comuna Dulcești, au descoperit

teatrul ca exemplu de bună practică... extrașcolară! Teatrul și autorul Creangă și-au dat mâna pentru a

scoate la lumină talente neșlefuite în arta dramatică. Pedagogul Creangă ar fi fost încântat să vadă că,

un secol și jumătate mai târziu, scrierile sale continuă să motiveze învățăcei, că poveștile lui își

păstrează rolul modelator, moralizator și formator.

Sub îndrumarea a două cadre didactice inimoase (dar cu formație atât de diferită! Căci, ce poate

fi mai opus în mintea și inima unui elev decât limba română și matematica!), elevii clasei a VIII-a, au

găsit timp pentru repetiții, concursuri și examene de final de ciclu. Iar eforturile lor au fost încununate

de succes! Trupa „Să te DE-DULCEȘTI cu Creangă” a participat la numeroase concursuri regionale și

interjudețene, unde piesa „Soacra cu trei nurori” – adaptată după celebra poveste a lui Creangă, a

adunat ca zestre premii și trofee.

Trupa „Să te DE-DULCEȘTI cu Creangă” la Concursul Interjudețean „Creangă și copiii”,

Ruginoasa, 2017

Activitățile extrașcolare de acest tip, al concursurilor de teatru au valențe educative și

formative multiple. Mai ales pentru elevii din mediul rural. Aceștia au posibilități finanicare mai

reduse, ceea ce limitează adesea participarea la activități care presupun realizarea acestora în alte

localități decât cea de domiciliu.Deplasările ocazionate de participarea la concursuri le oferă

elevilor ocazia lărgirii orizontului personal și cultural.

Premiul II – Concursul Regional „Creangă… la el acasă” – Tg. Neamț, 2017

Activitățile extrașcolare le permit elevilor să își formeze deprinderi de lucru în echipă, să

își îmbunătățească abilitățile de gestionare a timpului liber, îi ajută să intre în contact cu o lume

aflată dincolo de limitele spațiului securizant a satului natal pe care îl cunosc atât de bine și mai

ales le permite elevilor să se familiarizeze cu lumea orașului, lume în care vor intra odată cu

admiterea la liceu. Un concurs, o olimpiadă, o activitate „extra”, sunt tot atâtea ocazii de

formare a unor deprinderi și abilități de viață, care vor facilitatea integrarea ulterioară a elevului

de gimnaziu de astăzi, în universul liceului de mâine.

120

Cuprins

Concursul epistolar, un exemplu de scriere creativă ......................................................................4

Secţiunea I. Limba română

Ana-Maria Turcu: Scrisoarea pentru cei din urmă ........................................................................8

Nasui Alina: Dragul meu ..............................................................................................................10

Amina Romaniuc: Dragă Scriitorule ...........................................................................................11

Văduvescu Ionuț Cristian: Dragă Tată .......................................................................................12

Militaru Iuliana Bianca: Dragă eu din viitor ..............................................................................12

Surcel Constantina Ileana: Draga mea prietenă .........................................................................13

Croitoru Mihaela-Georgiana: Dragii mei părinți ......................................................................14

Safta Elena-Luminiţa: Draga mea prietenă Alice ......................................................................15

Orleanu Daniela-Vasilica: Draga mea prietenă ..........................................................................15

Buzgure Ionela-Georgiana: Dragă Ana ......................................................................................16

Drăgan Daria Maria: Dragă Zapp ..............................................................................................16

Hassairi Yasmina: Draga mea iubire ..........................................................................................18

Spoială Florina: Drag absent .......................................................................................................19

Puluc Ecaterina: Dragă adolescentule ........................................................................................19

Bușoi Mirela-Iuliana: Homo sapiens, homo zappiens .................................................................20

Predescu Diana: Dragă Zappy .....................................................................................................21

Crăciun Alexandra-Alina: Spaţiu infinit ....................................................................................22

Anghene Gabriel: Pentru urmașii mei .........................................................................................23

Irimia Georgiana: Dragii mei .....................................................................................................25

Abuziloae Ioana-Miruna: Stimate domnule Samuel Morse .......................................................26

Aniculăesei Roxana-Gabriela: Universule .................................................................................27

Hetriuc Alina-Paula: Doamne ....................................................................................................28

121

Şmadici Cosmine Elena: Iubite Cetitoriule, de oriunde şi de oricând ........................................29

Scutelnicu Sânziana: Scrisoare către viitor ..................................................................................31

Anescu Mihai: Dragă Cris ...........................................................................................................32

Avasilcăi Mihaela: Draga mea mamă ..........................................................................................33

Radu Lorena: Sfinte Gheorghe, Mare Mucenic ..........................................................................34

Andrei Delian: Scrisoare de la mine, Andrei Delian ...................................................................35

Ciontoiu Ciprian: Prea iubita mea Fabiana .................................................................................36

Oprița Bogdan: Hei, îngerul meu! ...............................................................................................37

Popa Cosmin Florin: Salut, dragă Mihai! ....................................................................................38

Lăcătușu Raluca Elena: Draga mea bunică ................................................................................40

Dragomir Ana: Dragul meu ........................................................................................................41

Ciocârlan Maria-Iuliana: Dragă Erato .......................................................................................43

Gabriela Mich: Stimabile domn Georges Méliès .......................................................................45

Susanu Octavian: Dragii mei părinți ...........................................................................................46

Secară Maria: Dragă Homo Sapiens ...........................................................................................48

Popa Teodora: Dragul meu HS ...................................................................................................50

Vlasie Ana: Dragă Domnule Viitor ..............................................................................................51

Scorbureanu Ioana: Preaiubită Terra ..........................................................................................52

Pătrănoiu Marian-Dragoş: Dragă Tată Ceresc ..........................................................................53

Bold Daniela: Dragă iepurașule ...................................................................................................54

Neagu Alexandru: Dragă hamsterule ..........................................................................................54

Vlad Alexandra: Dragă mamă ......................................................................................................55

122

Cătălinoiu Ana Maria: Dragă eu peste 10 ani ............................................................................56

Bucur Elena-Iulia: Iubită Iulia .....................................................................................................57

Zet Lucia Maria: Dragul meu prieten .........................................................................................57

Stroe Mara: Dragă Andreea ........................................................................................................58

Pascu Ruxandra: Dragă Henry ………………………………………………………………...59

Iordache Sara: Dragă Emilia .......................................................................................................60

Ilie Ioana: Dragă Ilinca ................................................................................................................60

Moraru Jacqueline-Aimee: Dragă mamă ...................................................................................61

Enculescu Valentina: Scrisori către mine, Valentina Enculescu .................................................63

Mitu Maria Ionela: Dragă Doamne ............................................................................................64

Cojocaru Alex: Dragă buni ...........................................................................................................65

Vasilescu Alexandra: Dragă Marius ............................................................................................66

Ionescu Stelian: Dragă Robert .....................................................................................................68

Jiman Doroteea: Dragi bunei ......................................................................................................69

Rajendran Irina: Dragi părinţi ....................................................................................................69

Secţiunea a II-a. Scrisori în limba engleză

Giurșa Cristiana Simina: Dear grandma ....................................................................................72

Ionică Mădălina Cristina: My dear future self ...........................................................................74

Anca Mihai: An Unusual Modern Letter .....................................................................................75

Panaite Carla: Dear Humanity ....................................................................................................76

Păuleț Claudiu: Dear Homo Zappiens ........................................................................................77

Gaiță Ștefan Lucian: Dear mother ..............................................................................................78

123

Grinea Ioana Natalia: Dear Chester ...........................................................................................80

Coman Cătălina: Hey Matthew ...................................................................................................80

Vladu Bianca: Dear Homo Zappiens ...........................................................................................81

Macovei Rareș: Dear 21st century people ...................................................................................83

Cristea Ioana-Daria: Dear Marty ................................................................................................84

Asafte Marina: Dear Unknown ...................................................................................................86

Panaite Codrin: Dear John ..........................................................................................................87

Enyedi Robert: Old Times, New Times .......................................................................................89

Stroe Mara: Dear Thea ................................................................................................................89

Chimingeriu Larisa: Hello, Nina! ...............................................................................................90

Blaj Delia-Luiza: My dearest friend ............................................................................................91

Bălteanu Adelina: Dear conscience .............................................................................................92

Leonte Robert: Dear Sebi ............................................................................................................93

Daniel Ghiniţă: Dear Mark ..........................................................................................................93

: Dear 21st century people ............................................................................................................83

Cristea Ioana-Daria: Dear Marty ................................................................................................84

Secţiunea a III-a. Scrisori în limba franceză

Vizitiu Alin Ștefan: Cher moi du passé ………………………………………………………...97

Tănase Iulia: Cher ami ................................................................................................................98

Crețu Iasmina: Mon cher MOI de l’avenir .................................................................................99

Socaci Cindy Marie: Cher printemps ........................................................................................100

Ciurea Cristina: Mon cher printemps .......................................................................................100

124

Gherasim Ioan Giulian: Mes chers parents ..............................................................................101

Pantea Crina: Mon très cher petit frère .....................................................................................101

Iorga Maria: Chère Amélie .......................................................................................................102

Iorga Andrei: Cher Pierre ..........................................................................................................103

Ghenea Andreea: Chère rédaction ............................................................................................103

Munteanu Amalia Nicole: Ma chère Nicole de l’avenir ...........................................................104

Vasiliu Rianna: Mes chères vacances .......................................................................................105

Cotoc Tudor Nicolae: Cher étranger .........................................................................................105

Popa Constantin Marius: Lettre pour un cher ami ....................................................................107

Andrieș Cezara: Salut, mon amie ..............................................................................................108

Aroboaiei Letiția: Chers jeunes du troisième millénaire ...........................................................109

Popa Diana: Chère population de la Terre .................................................................................110

În loc de final

Beatrice Suzana Neagu: Proiectele educaţionale, mijloace pentru dezvoltarea creativităţii

elevilor ........................................................................................................................................111

Aruștei Dana Marinela: Inovație și creativitate în învățământ .................................................115

Agape Ana-Maria: Să te DE-DULCEȘTI cu Creangă! ............................................................118

125

Sub semnul lui Homo Sapiens-Zappiens.

Ghid de bune practici educaţionale

ISBN: 978-973-0-25494-5