Manual de ecologie

41

description

Extrem de util profesorilor de scolala generala si liceu. Manual de ecologie GRATUIT. Fisele de lectii, fisele de evaluare, jocurile educative si resursele aferente manualului pot fi descarcate AICI: http://www.zibo.ro/mallul-copiilor/sponsor/Manual-de-ecologie-GRATUIT-676

Transcript of Manual de ecologie

Page 1: Manual de ecologie
Page 2: Manual de ecologie

Cuprins

I. Despre mediul inconjurator 3II. Poluarea si protectia mediului inconjurator 12III. Lumea in ecosisteme 20IV. Habitatul 27V. Ariile protejate 31VI. Speciile 36VII. Speciile protejate 39

Page 3: Manual de ecologie

I. Despre mediul inconjurator

Ecologia (din cuvintele grecesti: ecos – casa si logos – stiinta, adica stiinta studierii habitatului) reprezinta studiul interactiunii dintre organisme si mediul inconjurator.

Ecologia este in mare parte o stiinta descriptiva si experimentala. In ecologie se folosesc multe metode imprumutate din alte discipline: metode matematice pentru a modela evolutia populatiilor, metode fiziologice pentru a intelege viata organismelor, metode geologice pentru a descrie propietatile solului, etc.

Mediul inconjurator poate fi definit ca un ansamblu de elemente si fenomene naturale si artificiale (antropice) de pe suprafata Pamantului, care ofera conditii prielnice pentru dezvoltarea vietii si pentru desfasurarea activitatilor umane.

In special, sensul dat acestei notiuni in cadrul Uniunii Europene este cel al unui ansamblu de elemente, care, in complexitatea realatiilor lor, constituie cadrul, mijlocul si conditiile de viata ale omului.

O alta definitie o gasim in Legea protectiei mediului, in care mediul inconjurator este ansamblul de conditii si elemente ale Terrei: apa, aerul, solul si subsolul, toate straturile atmosferei, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune, cuprinzand elemente enumerate anterior, inclusiv valorile materiale si spirituale.

Din punct de vedere geografic, mediul inconjurator cuprinde in alcatuirea sa trei seturi de componente: abiotice (substrat, aer, apa), biotice (plante, animale) si antropice (rezultatele activitatii umane).

Vom incerca, in urmatoarele randuri sa punctam succint principalele caracteristici ale fiecarei componente.

Substratul sau scoarta terestra reprezinta suportul solid, care asigura existenta celorlalte componente pe Terra. Mai ales cunoscuta si sub denumirea de litosfera.

Rocile sunt alcatuite din minerale, care sunt solide si s-au format din scoarta terestra. Fiecare mineral are anumite insusiri ca forma, duritate si transparenta. Cele mai cunoscute roci sunt de orgigine vulcanica sau magmatica (granitul, andezitul si bazaltul), sedimentara (calcar, pietris, nisip, petrol, argila, gresie) si metamorfica (sisturi cristaline si marmura etc.).

Rocile magmatice sunt primele care s-au format, o data cu racirea scoartei terestre. Exista zone pe Terra unde ele se formeaza si acum, din materia fierbinte aflata sub scoarta terestra.

Rocile sedimentare s-au format prin depunerea (sedimentarea) meterialelor rezultate prin procesul de erodare a scoartei terestre, in lacuri, mari sau oceane. Aceste materiale au fost purtate de ape curgatoare, valuri, vanturi si apoi depuse in ape. In aceste roci gasim si urme de vietuitoare, numite fosile. Unele roci s-au format prin depunerea cochiliilor si scheletelor calcaroase ale unor vietuitoare in mari si oceane. Asa

Page 4: Manual de ecologie

s-a format calcarul. Alte roci, ca sarea, s-au format in urma unor evaporari puternice ale apelor sarate din lacuri sau din apele marilor putin adanci de langa tarmuri.

O alta categorie de roci sedimentare s-a format prin depunerea resturilor de plante si animale in mari sau lacuri, in perioade indelungate de timp. In asemenea conditii s-au format carbunii de pamant si petrolul.

Rocile metamorfice s-au format atat din roci sedimentare cat si magmatice, prin transformarea acestora, la temperaturi si presiuni ridicate sau sub actiunea solutiilor chimice, care circula prin scoarta terestra.

Mai exista (in cantitati mici) si roci provenite din fragmente de meteoriti.

In interiorul scoartei terestre sunt stocate importante resurse subsolice la care omul a apelat de timpuriu, determinand circuite materiale si energetice. Primele dintre acestea fiind rocile, folosite in constructii (argila, calcarul, granitul, bazaltul etc.), combustilii naturali (carbune, petrol, gaze naturale), minereuri metalifere si nemetalifere si altele.

Relieful participa in structurarea si functionarea mediului inconjurator prin altitudine (inaltime), panta, grad de fragmente; pozitie si orientare (determinand noduri rutiere sau feroviare, porturi, golfuri); prezenta resurselor naturale (substante minerale, soluri fertile, ape dulci, paduri) sau a fenomenelor negative pentru societate si economie (vulcanism, alunecari de teren, sufoziuni, terasari, etc.).

Page 5: Manual de ecologie

Atmosfera este amestecul de gaze care inconjoara Pamantul, amestec denumit generic aer.

Cercetarile cu ajutorul satelitilor artificiali au scos la iveala faptul ca atmosfera este compusa din mai multe straturi concentrice, cu grosimi si caracteristici parametrice specifice:

• troposfera (aproximativ 18 km) reprezinta 95% din atmosfera, are umiditate mare cauzata de prezenta vaporilor de apa si favorizeaza formarea norilor. Tot aici se acumuleaza poluantii sub forma de substante volatile, particule solide in suspensie care reactioneaza chimic cu substantele aflate in compozitia aerului sub influenta razelor solare. In acest strat se petrec cele mai importante fenomene pentru viata de pe Terra. Aici se formeaza vanturile, norii si precipitatiile.

• stratosfera (la 50 km) este un strat uscat si contine “patura de ozon”, care filtreaza razele ultraviolete emise de Soare. Ozonul este un gaz care are capacitatea de a absobii radiatile ultraviolete, astfel protejand formele de viata de pe Pamant. De-a lungul timpului, vietuitoarele de pe Terra s-au adaptat la un anumit nivel de radiatii, care, daca ar creste, ar avea un efect distrugator. Daca, la altitudini (inaltimi) mari, ozonul apara Pamantul de radiatia solara, la altitudini mici (sub 11 km), concentratia lui ridicata poate fi periculoasa pentru sanatate si daunatoare pentru plante si animale.

• mezosfera si termosfera (pana la 90 km, respectiv 800 – 1000 km) sunt stratele externe ale atmosferei. Aici densitatea gazelor este foarte redusa, ceea ce determina o captare redusa a razelor ultraviolete si are ca si consecinta principala o temperatura foarte scazuta (-75 C, aprox.).

• dincolo de 800 – 1000 km pana la 10.000km se extinde exfosfera, care face trecerea spre vidul interplanetar.

Page 6: Manual de ecologie

Atmosfera nu are o culoare a sa proprie, totusi ea pare divers colorata, dupa cum este mai curata sau incarcata cu vapori de apa, praf, microorganisme. Dupa ploaie, cand atmosfera este curata, ea pare albastra, cand contine mari cantitati de vapori de apa apare albicioasa sau cenusie, iar cand este incarcata cu praf poate avea nuante de rosu, galbui sau violet. Fara atmosfera, cerul ar parea de culoare neagra, iar Soarele ar fi un disc de foc orbitor. Nu am mai avea nori, ploi, ninsori etc.

Deoarece atmosfera inconjoara Terra, ea are aceeasi forma ca aceasta, avand o grosime mai mare la ecuator si fiind mai turtita la cei doi poli. Atmosfera ramane langa suprafata Pamantului datorita fortei de atractie a acestuia, cunoscuta si sub denumirile de atractie gravitationala, forta gravitationala sau simplu, gravitatie.

In compozitia atmosferei intra un amestec de gaze ca: azotul, oxigenul, argonul, dioxidul de carbon, precum si particule in suspensie (solide si lichide), microorganisme si apa (vapori, nori incarcati electric).

Oxigenul este gazul care intretine viata si se gaseste in proportie de aproape 21%, in lipsa lui. Pamantul ar fi gol, o intindere mare de stancarii si deserturi. Azotul are o proportie mult mai mare, de 78%, concentratia sa fiind mai mare in straturile superioare ale atmosferei.

In atmosfera joasa, in apropierea scoartei terestre, se afla intr-o proportie foarte mica, dar cu o influenta mare asupra desfasurarii vietii, dioxidul de carbon. Acest caz are proprietatea de a absorbi caldura, permitand astfel incalzirea aerului. Praful si microorganismele, ca si vaporii de apa, exista in cantitati mari, in atmosfera situata imediat in vecinatatea suprafetei Pamantului.

Page 7: Manual de ecologie

Razele Soarelui aduc lumina si caldura pe Pamant. Fara acestea nu ar exista viata pe planeta noastra. Razele solare strabat insa atmosfera fara a o incalzi. Ajungand la suprafata terestra, ele incalzesc suprafata uscatului si pe cea a marilor si oceanelor, iar acestea incalzesc la randul lor paturile de aer din partea de jos a atmosferei cu care vin in contact. Apoi, incalzirea atmosferei continua pe verticala de jos in sus, nu direct de la Soare, ci prin mijlocirea suprafetei Pamantului.

Apa este unul dintre cele mai importante elemente ale mediului inconjurator, fiind prezenta in aer, in sol si in corpul vietuitoarelor.

Hidrosfera, totalitatea apelor de pe glog, ocupa 71% din suprafata totala a globului, incluzand oceanele marile, lacrile, raurile, apele subterane, ploile, ghetarii etc.

Apa este un mare generator de oxigen atmosferic, prin algele care plutesc la suprafata sa, si este cel mai mare absorbent si emitator de caldura.

La nivel mondial se inregistreaza o cerere crescuta de apa, datorita cresterii populatiei globului, dezvoltarii activitatilor economice, accelerarii procesului de urbanizare si ridicarii confortului vietii moderne.

Apa, sub multiplele ei forme de agregare (lichida, solida si gazoasa), reprezinta unul dintre cele mai importante elemente ale peisajului geografic, atat pentru utilizarea directa de catre om, cat si pentru activitatea normala a vietuitoarelor, fiind, evident, indispensabila supravietuirii si traiului zilnic al oamenilor.

Catitativ apa este o resursa inepuizabila. Atata vreme cat Pamantul va avea atmosfera, catitatea apei de pe Pamant va ramane aceeasi. Catitatea de apa nici nu

Page 8: Manual de ecologie

creste, nici nu scade, ci se realizeaza mici schimburi permanente de apa intre mari, oceane, atmosfera si continente.

Drumul apei din oceane si apoi in atmosfera, apoi din atmosfera pe uscat si de pe uscat inapoi in oceane poarta numele de circuitul apei in natura. In acest circuit, apa trece prin toate cele trei stari de agregare: lichida, solida si gazoasa. Circuitul apei in natura este posibila datorita caldurii solare, iar atmosfera este un intermediar de neinlocuit intre oceane si continente.

In permanenta, din mari si oceane din cauza caldurii solare se evapora o cantitate mare de apa, care ajunsa in atmosfera se transforma in nori. Din nori, o parte a apei se intoarce iarasi in ocean sub forma precipitatiilor. O alta parte cade pe uscat sub forma de ploi si ninsori. Apa ajunsa pe uscat se reintoarce in atmosfera datorita evaporarii si respiratiei plantelor si animalelor, se infiltreaza in sol, iesind la suprafata sub forma de izvoare sau este adunata de rauri sau fluvii, care o transporta din nou in mare.

Circuitul apei in natura nu se intrerupe niciodata este de retinut faptul ca din apa sarata a marilor si oceanelor iau nastere apele dulci de pe continente.

Omul a folosit apa in diferite scopuri, inca din cele mai vechi timpuri. La inceput a folosit apa izvoarelor, paraielor, raurilor pentru a o bea, pentru a se spala, pentru a-si prepara hrana; cu timpul a folosit apa pentru transport. Puterea apei a folosit-o la inceput la morile de apa si, acum, la marile hidrocentrale.

Apa i-a dat omului si resurse de trai: alge, pesti, mamifere acvatice, pescuitul fiind una dintre primele indeletniciri ale omului primitiv.

Dar, apa are si influente negative, printre care se numara inundatiile, unele dintre ele foarte grave, avand drept consecinte pierderea de vieti omenesti, distrugerea gospodariilor, a podurilor, a instalatiilor electrice.

De aceea, multe fluvii si rauri din lume au fost indiguite si amenajate pentru a evita astfel de catastrophe.

Page 9: Manual de ecologie

Pentru o planeta sanatoasa, trebuie sa avem grija de apa si de vietuitoarele acvatice, apa fiind un mediu de viata.

Solul este vital pentru supravietuire. El asigura hrana florei, faunei si omului. Mare parte din hrana noastra o constituie plantele care cresc in sol. Legumele, fructele, cerealele sunt consummate ca atare. Dar carnea, laptele, ouale pe care le mancam, vin de la animale ce se hranesc cu plante, deci indirect de la sol.

Tipul solului este foarte important si trebuie ales in functie de activitatea ce urmeaza a se desfasura pe el: locuire, industrie, agricultura, poduri, etc.

Formarea solului este un process indelungat, 1 cm de sol se formeaza in circa 100-400 de ani si depinde clima si vegetatia sub care se afla, dar si de roca pe care se formeaza. Stratul de ozon se formeaza in urma dezagregarii fizice si alterarii chimice a rocilor precum si prin descompunerea materialelor organice de provenienta vegetala si animala. Invelisul solid de la suprafata Pamantului este acoperit de un strat afanat, care este influentat de conditiile de mediu in care s-a format. Acest strat se numeste sol. El este alcatuit din materie organica si anorganica.

Principala insusire a solului este fertilitatea, adica capacitatea de a pune la dispozitia plantelor apa si substantele hranitoare necesare cresterii si dezvoltarii lor. Solul este si suport pentru plante, deoarece ajuta la fixarea radacinilor.

Exista mai multe tipuri de sol. Tipul de sol, reuneste solurile formate in conditii asemanatoare si ajunse la acelasi grad de evolutie. Majoritatea tipurilor se reunesc in trei mari clase: soluri zonale (formate in conditii caracteristice anumitor zone naturale – de stepa, de padure), soluri interzonale (datorate unor conditii locale – rendzine, in regiunile calcaroase; lacovistile, in zonele unde panza freatica este aproape de suprafata) si soluri azonale (in curs de formare; ex: soluri aluviale).

Solurile s-au format intr-o lunga perioada de timp. Rocile de la suprafata, in urma unor procese de dezagregare cauzate de diferentele de temperatura si inghet, precum si a unor procese de descompunere chimica, datorita apelor de infiltratie, se fragmenteaza in particule mai mari sau mai mici, formandu-se: pietris, nisipuri, argila, praf. Aceste particule reprezinta materialul ce intra in compozitia solului.

Solurile sunt alcatuite si din resturi vegetale si animale. La transformarea acestor resturi vegetale si animale, un rol important il au niste organisme mici (microorganisme) numite bacterii, care transforma resturile animale si vegetale in humus. Acesta este partea organica ce contine substante hranitoare care dau fertilitate solului.

La formarea solurilor, o contributie mare o are si apa de infiltratie, care dizolva anumite substante hranitoare din sol. Radacinile plantelor absorb odata cu apa aceste substante hranitoare.

In compozitia solului intra si aerul atmosferic, care este necesar pentru “aerisirea solului” si pentru incoltirea semintelor.

Plantele si animalele de pe Pamant constituie invelisul numit biosfera. Vietuitoarele traiesc in partea de jos a atmosferei, in hidrosfera si in partea superioara a litosferei (a scoartei terestre), adica acolo unde aceste invelisuri se intrepatrund. Factorii cei mai important care conditioneaza raspandirea vietuitoarelor sunt: lumina, temperature, vanturile, precipitatiile, relieful, solul si omul.

Lumina este absolut necesara majoritatii plantelor. Fara lumina plantele verzi nu s-ar putea hrani.

Temperatura aerului joaca un rol important. In lipsa caldurii, plantele ierboase se ussuca, iar cele lemnoase isi inceteaza periodic activitatea. In ceea ce priveste animalele, unele dintre ele hiberneaza sau pleaca, migreaza, spre regiunile mai calde.

Page 10: Manual de ecologie

Vantul contribuie in mare masura la raspandirea semintelor unor plante. El ajuta si la polenizare, vantul poate avea si o influenta negative. Vanturile puternice usuca vegetatia, apleaca arborii si chiar ii dezradacineaza.

Precipitatiile asigura nevoia de apa atat pentru plante cat si pentru animale. Ele contribuie astfel la extinderea sau la restragerea suprafetelor ocupate de plante si animale. In functie de nevoia de apa, vegetatia este saracacioasa si adaptata la seceta (radacini foarte adanci si ramificate, frunzele acoperite de perisori sau chiar ceruite, pentru a impiedica pierderea apei prin transpiratie, Frunze reduse la spini,etc.).

Relieful determina conditii deosebite pentru vegetatie, prin altitudine, gradul de inclinare apantelor si expunerea lor fata de razele solare.

Omul are un rol important in raspandirea vietuitoarelor, atat prin plantele pe care le cultiva si animalele pe care le creste, cat si prin celelalte activitati ale sale: vanatoarea, industria, constructiile, transporturile, prin care a contribuit la distrugerea unor habitate si disparitia unor plante si animale.

Vietuitoarele influenteaza si ele natura prin activitatile lor. Astfel, ele exercita atat o actiune de distrugere, cat si o actiune constructiva.

Actiunile de distrugere exercitate de catre plante se manifesta mai ales in regiunile muntoase, unde radacinile copacilor se infig intre crapaturile stancilor. Aceste fisuri se

Page 11: Manual de ecologie

largesc cu timpul, din cauza radcinilor care, ingrosandu-se, apasa asupra stancii, silind-o sa crape si sa se desfaca.

Dar, in alte zone, aceleasi plante si radacinile lor pot fi benefice, mai ales cand sunt in numar foarte mare, formeaza o retea subterana, care apara scoarta terestra impotriva actiunii de distrugere a altor agenti externi. De exemplu, padurea apara muntele de furia torentilor sau a vantului, precum si versantii dealurilor de alunecari de teren. In regiunile acoperite cu dune de nisip, radacinile ajuta la fixare si la intarirea lor.

Actiunea de distrugere a naturii de catre animale este mai putin importanta si apare atunci cand in drum spre izvor sau spre pasune, animalele mari taseaza pamantul cu copitele lor, formandu-se astfel adevarate poteci, care se adancesc cu timpul din cauza scurgerii apelor si iau forma unor santuri. Alte animale sapa in sol galerii sau construiesc musuroaie inalte. Soarecii, cartitele, popandaii isi sapa locuintele chiar sub pamant si scot pamantul faramitat la suprafata, in chip de musuroi, inlesnind altor agenti sa actioneze, sa modeleze si deci sa modifice scoarta terestra.

Unele animale, care traiesc in apele marilor si oceanelor, sfredelesc stancile tarmului pentru a-sicladi un adapost. In felul acesta, tarmul devine mai putin rezistent si valurile marii pot sa-l erodeze mai usor. Dar animalele au si un rol benefic pentru natura. De exemplu, dupa moartea lor, prin descompunere si putrezire, in timp, material organic patrunde in sol, sporindu-I fertilitatea.

Evolutia omului s-a produs intr-o perioada de 2 milioane de ani. Inca din prima perioada a dezvoltarii sale, omul a produs schimbari in mediu, indeosebi prin activitatea de procurare a hranei, in faza de culegator, vanator, pescar. In aceasta perioada, echilibrul din natura era dictat de legi natural, carora omul li se supunea.

Prima activitatea umana care a afectat in mod deosebit mediul a fost agricultura, prin care unele paduri au fost inlocuite cu terenuri arabile. La inceput, omul a produs modificari lente, care nu au afectat echilibrul natural. Ulterior, odata cu inceperea cresterii populatiei umane, dar si cu dezvoltarea posibilitatilor de a modifica natura, rolul sau in echilibrul natural s-a modificat. Omul a incercat sa transforme natura, sa o adapteze la nevoile lui, astfel a inceput sa cultive plante, sa domesticeasca sis a creasca animale, sa taie paduri etc. omul contribuie in mare masura la transformarea scoartei terestre, prin exploatarea resurselor, constructii de drumuri, cai ferate, tuneluri, diguri de protective si asa mai departe.

Omul a devenit principalul factor care produce efecte negative supra naturii, prin unele activitati ale sale. Transformarile pe care omul le produce in natura actioneaza, uneori, chiar impotriva lui insusi. Ajutat de mijloace tehnice mereu mai perfectionate, omul va incerca tt mai mult sa schimbe fata Pamantului dupa vointa sa. Mediul natural transformat de om este denumit mediu antropic.

Page 12: Manual de ecologie

II. Poluarea si protectiamediului inconjurator

Poluarea reprezinta modificarea componentelor naturale prin prezenta unor component straine, numite poluanti, rezultate ale activitatii omului si care provoaca prin natura lor, prin concentratia in care se gasesc si prin durata actiunii, efecte nocive asupra sanatatii, creeaza discomfort sau impiedica folosirea unor componente ale mediului esentiale vietii.

Cea mai mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poarta omul, poluarea fiind consecinta activitatii acestuia.

Poluarea a aparut odata cu omul, dar s-a dezvoltat si s-a diversificat pe masura evolutiei societatii umane, ajungand astazi una dintre importantele preocupari ale specialistilor din diferite domenii ale stiintei si tehnicii, ale satelor si guvernelor, ale intregii populatii terestre.

Pentru ca primejdia reprezentata de poluare a crescut si creste neincetat, se impun masuri urgente pe plan national si international, in spiritul ideilor pentru combatarea poluarii.

Cateva dintre modalitatile prin care omul a intervenit in echilibrul natural sunt:• transformarea ecosistemelor natural in functie de necesitatile omului;• supraexploatarea bogatiilor subsolului, a padurilor, pasunilor, solului,

speciilor de animale si plante – care a dus la reducerea rezervelor de combustibili, a bogatiilor natural, a suprafetelor impadurite, la distrugerea pasunilor si a solului, in paralel cu extinderea deserturilor si disparitia a numeroase specii;

• introducerea accidental sau intentionata a unor specii de plante si animale in zone in care acestea nu existau – care se pot inmulti exploziv, invadand teritorii intinse, distrugand plantele si animalele indigente;

• realizarea de mari amenajari de teritorii, cum ar fi: lucrari miniere de suprafata, lucrari hidrotermice (baraje de acumulare, canale, sisteme de irigatii), au dus la distrugerea plantelor si animalelor din zonele respective;

• poluarea prin diferite substante toxice, cu efectele devastatoare asupra echilibrului natural.

Principalele forme de poluare a mediului pot fi clasificate:• dupa starea de agregare a substantelor poluante: gaze, lichide, solide

Page 13: Manual de ecologie

• dupa originea sursei: - naturala: iarna, sub influenta temperaturilor scazute din pamant pot iesi anumite substante, ca nitratii, magneziul si aluminiul, dar, in mod natural, sunt in cantitate foarte mica si de aceea nu constituie o problema in pastrarea echilibrului ecologic. O alta sursa de poluare naturala sunt eruptiile vulcanice. - artificial: generate de activitatile umane

• dupa natura poluantilor: - chimica: suspensii – pulberi ale unor metale, polen, spori; gaze – oxizi de sulf, oxizi de azot, oxizi de carbon, ammoniac. Oxizii de sulf si azot (rezultati din arderea petrolului, carbunilor) impreuna cu vaporii de apa din atmosfera formeaza acizii sulfuric si, respective azotic, acestia fiind cauza ploilor acide; metale toxice – plumbul, mercurul, zincul, manganul, cobaltul. Plumbul provine, mai ales de la motoarele autovehiculelor, un compus al sau fiind adaugat in benzina ca moderator de explozie. - fizica: terminca – provocata de deversarile de ape calde din centralele termice si nucleare; sonora – provocata de zgomotul oraselor (supraaglomerare) si intensificarea circulatiei; radioactive – provocata de explozii nucleare, deseuri radioactive, accidentele de la centralele nucleare; - biologica: datorata diferitelor organism care provoaca boli: bacteria, ciuperci, protozoare, viermi. - poluarea fonica: este una dintre cele mai periculoase, provocand oamenilor tulburari de auz, de echilibru, lipsa poftei de mancare. Poluarea fonica deranjeaza lumea vie salbatica. De exemplu, zgomotele navelor maritime si ale submarinelor afecteaza comunicarea intre baleen, intre delfini, precum si dezvoltarea algelor. - poluarea vizuala: consta in degradari si distrugeri ale peisajului, aspect urate ale localitatii in care traim etc. - poluarea radioactive: dispare de pe suprafata soluluiin cateva zeci de ani, dar coboara in subsol, unde are acelasi efect nociv asupra vietii si unde poate dura uneori zeci de mii de ani.

• dupa natura factorului de mediu afectat: - poluarea apei, poluarea aerului, poluarea solului

Page 14: Manual de ecologie

La poluarea apei contrinuie un numar mare de surse, care sunt clasificate in:• surse organizate:

- apele reziduale comunale, care rezulta din utilizarea apei in locuinte si in institutii publice, bogate in microorganism, dintre care multe patogene; - apele reziduale industrial, provenite din diferite activitati industrial (de exemplu: apele utilizate la purificarea si spalarea materiilor prime, a produselor, semifinite si finite, sau a instalatiilor); - apele reziduale agrozootehnice, provenite mai ales ca urmare a salubrizarii crescatoriilor de animale.

• surse neorganizate: - ploile acide - reziduurile solide

• tipurile de poluare a apei sunt: - poluarea bazinului (prin produse ale eroziunii, produse toxice provenind de pe ogoare, de pe sosele, prin spalarea sari din sol, prin irigari); - poluarea albiei cursurilor de apa (ca urmare a introducerii compusilor organic si minerali, provenind din sistemele de aductie ale apei si din intreprinderile industriale); - poluarea de origine termica (provocata de apele cu temperature inalta, evacuate de termocentrale si intreprinderi industriale); - poluarea hidrobiologica (provocata din mai multe cauze, de exemplu, intinderi de apa putin adanci unde creste o vegetatie abundenta).

Page 15: Manual de ecologie

Poluarea aerului exista datorita extragerii intensive a unor materii prime (cariere de piatra, exploatarea la suprafata a carbunelui), utilizarii ineficiente si risipei de energie si materii prime, utilizarii unor echipamente uzate si deficitare, care permit emisia de poluanti si noxe in atmosfera, lipsei respectarii, uneori, a legislatiei in vigoare si a acordurilor legale.

Sursele de poluare a aerului sunt:

• Surse naturale – reprezentate de diverse procese care se petrec in mod natural:

- solul – care sufera fenomene de eroziune si macinare cu eliberare de particule foarte fine,

- plantele si animalele – care pot elimina in aer diverse elemente (fulgi, polen, par),

- eruptii vulcanice – care arunca in aer mari cantitati de gaze, particule solide,

- incendiile din paduri – care creeaza fum, ce se poate raspandi pe suprafete mari.

• Surse artificiale – reprezentate de activitatile omului:- procesele de ardere – de la incalzirea locuintei si pana la

combustibilul utilizat pentru producerea de energie in scopuri industriale- procesele industriale – care raspandesc in aer diversi poluanti

emisi de intreprinderile industriale,- transporturile – de tip feroviar, naval, aerian si, in special,

rutier.

Page 16: Manual de ecologie

Solul, ca si aerul si apa, este un factor de mediu cu influenta deosebita asupra sanatatii.

De calitatea solului depinde formarea si protectia surselor de apa, atat a celor de suprafata cat mai ales a celor subterane.

Poluarea solului este considerata o consecinta a unor obiceiuri neigienice sau practici necorespunzatoare, datorita depozitarii la intamplare a deseurilor rezultate din activitatea omului, a deseurilor industriale sau utilizarii necorespunzatoare a unor substante chimice in agricultura.

Tinand cont ca populatia lumii a crescut la peste 6 miliarde de locuitori, se pune problema daca acestia sunt multi sau putini, daca numarul lor exercita o presiune demografica asupra mediului inconjurator. Se pune problema daca solul poate asigura hrana necesara unei populatii atat de numeroase. Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care dispune omul pentru satisfacerea nevoilor si ambitiilor sale. Omul este intersat sa introduca in agricultur suprafete tot mai mari de teren, iar alte suprafete le defriseaza pentru a crea drumuri, a construi uzine si orase, avand loc un adevarat duel intre frunza si asfalt.

Distrugerea padurilor s-a soldat de-a lungul timpului cu efectedezastruoase. Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediu germinativ al masei vegetale.

O alta mare sursa de distrugere a solului, este construita de catre raurile dezlantuite, care fac ravagii, spaland nemilos fertilitatea solului.

Elementele poluante ale solului sunt de 3 categorii:• elemente biologice – reprezentate de organisme (bacterii, virusi, paraziti), eliminate

de om si de animale, care sunt in cea mai mare parte patogene;• elemente chimice – care sunt in cea mai mare parte de natura organica;• elemente fizice – care provoaca dezechilibrul compozitiei solului (inundatii, ploi acide,

defrisari).

Schimbarile globale majore determinate de poluare se manifesta sub urmatoarele forme: deprecierea stratului de ozon, schimbari de ordin climatic (mai specific, incalzirea climei, ceea ce are la randu-i o serie de consecinte negative asupra mediului),

Page 17: Manual de ecologie

schimbari la nivelul hidrosferei (cresterea nivelului marilor, modificari ale compozitiei chimice, secatuirea unor rezervoare de apa), desertificarea, despaduririle, acidifierea, degradarea terenurilor si nu in ultimul rand, reducerea biodiversitatii.

Primele initiative de ocrotire a mediului au aparut acum aproximativ 200 de ani, din necesitatea salvarii unor specii pe cale de disparitie. Cu timpul, motivele care au impus ocrotirea naturii s-au diversificat. Incepand din 1970, au aparut semne clare de imbolnavire a planetei: subtierea stratului de ozon, incalzirea globala, ploile acide, poluarea apelor, a aerului, a solului. Oamenii au inceput sa inteleaga necesitatea adoptarii unui comportament responsabil fata de natura. Insa responsabilitatea omului pentru ocrotirea mediului inconjurator este atat individuala, dar mai ales colectiva; protectia angajeaza colaborare si sprijin pe plan local, judetean, national si international.

Protectia mediului inconjurator a aparut ca problema a omenirii numai in zilele noastre, respectiv, atunci cand omul a cucerit intregul spatiu al Terrei, prielnic vietii.

Satisfacerea necesitatilor si supravietuirea generatiilor umane prezente si viitoare, dar si mentinerea vietii pe Pamant, sunt posibile numai cu conditia reducerii impactului distructiv al omului asupra naturii. Intre dezvoltarea societatii omenesti si protectia mediului este o contradictie care devine din ce in ce mai accentuata.

Oamenii trebuie sa ia masuri pentru prevenirea si inlaturarea poluarii sau pentru diminuarea efectelor poluarii asupra mediului inconjurator.

Masuri de prevenire si combatere a poluarii solului sunt:• folosirea rationala a ingrasamintelor si pesticidelor in agricultura si

silvicultura;• colectarea igienica a deseurilor menajere in recipiente speciale, pe cat

posibil colectarea selectiva (pe tipuri de deseuri);• indepartarea organizata si la perioade cat mai scurte a deseurilor

colectate;• reciclarea;• valorificarea sau eliminarea controlata.

Masuri de prevenire a poluarii apei sunt:• interzicerea depozitarii la intamplare a deseurilor de orice fel, care ar

putea polua apa;• organizarea corecta a sistemelor de canalizare si a instalatiilor locale;• construirea de statii de epurare a apei uzate;• controlul depozitarii deseurilor solide, astfel incat substantele nocive sa

nu se infiltreze in panza freatica.

Masurile cele mai importante pentru impiedicarea poluarii masive a atmosferei sunt:

• construirea de intreprinderi in afara zonelor de locuit;• tratarea prealabila a combustibilului folosit sau a unor materii prime

pentru reducerea concentratiei de poluanti;• asigurarea unor arderi complete ale combustibililor utilizati in

industrie;• inzestrarea intreprinderilor industriale cu instalatii de retinere a

poluantilor;• reglarea corespunzatoare a arderilor la autovehicule pentru reducerea

eliminarii poluantilor;

Page 18: Manual de ecologie

• inlocuirea combustibilului inferior cu cel superior, mai putin poluant;• amenajarea a cat mai multor spatii verzi.

Restabilirea echilibrului in zonele afectate de poluare este posibila, prin:

Page 19: Manual de ecologie

• ocrotirea naturii – care, de fapt, inseamna ocrotirea resurselor si care trebuie facuta pe plan local, regional, global, impotriva deteriorarii pe oricare din caile studiate anterior;

• utilizarea rationala a resurselor ecosferei.Ambele cai necesita cunoasterea legilor ecologice (deci implica dezvoltarea

cercetarii), masuri organizatorice fundamentate stiintific, educatia ecologica a intregii populatii pentru dezvoltarea unei constiinte ecologice.

De aici se vede ca ocrotirea naturii este o problema practica de cea mai mare insemnatate, iar activitatea legata de ocrotirea naturii este o activitate practica a societatii omenesti, menita sa asigure conditiile dezvoltarii ulterioare a societatii.

Ocrotirea naturii ca functie a societatii umane atat din fiecare stat in parte cat si a comunitatii internationale reprezinta un sistem de masuri organizatorice, juridice (legislative), tehnice si educationale, avand drept scop ocrotirea naturii si deci a resurselor naturale, atat pe plan local cat si global.

Exista mai multe etape in desfasurarea procesului de declarare a unei zone ocrotite si anume, identificarea obiectivelor, delimitarea acestora, legiferarea si luarea unor masuri organizatorice, tehnice, mergand pana la organizarea pazei, menite in esenta, sa le fereasca cat mai mult de impactul activitatilor umane. Prin urmare, in acest caz se actioneaza pe principiul izolarii obiectivelor ocrotite fata de influenta omului.

Obiectivele ocrotite in acest fel pot fi foarte diferite, ca dimensiuni, grad de izolare si de protectie: parcuri nationale, parcuri naturale, rezervatii naturale, rezervatii stiintifice, rezervatii ale biosferei, monumente ale naturii.

Page 20: Manual de ecologie

III. Lumea in ecosisteme

Mediul Pamantului este un macrosistem complex, interrelationat, interactiv, dinamic, in schimbare continua si constanta, cunoscut sub numele de biosfera.

Biosfera este compusa dintr-un mozaic de sisteme care sunt relationate si se numesc ecosisteme.

Exista mai multe categorii de sisteme biologice, care au moduri de organizare si functii biologice diferite. Ele sunt stratificate pe mai multe niveluri de organizare.

Fiecare nivel de organizare reprezinta o forma calitativa deosebita a miscarii biologice, caracterizata prin functii si legi caracteristice, specifice nivelului dat.

Definim un nivel de organizare a materiei vii, ca ansamblul sistemelor biologice echivalente, cu caracter de universalitate.

Pana in prezent, sunt stabilite cu certitudine si recunoscute urmatoarele cinci nivele de organizare:

1. Nivelul individual, care are ca reprezentanti indivizii biologici, indiferent de complexitatea organizarii lor (de la indivizi monocelulari, procarioti, pana la organismele pluricelulare cele mai complexe).

2. Nivelul populational sau al speciei, reprezentat prin sisteme populationale sau ale speciilor (= grupari de populatii).

3. Nivelul biocenotic reprezentat prin sisteme biocenotice.4. Nivelul biomic reprezentat de ansamblurile de sisteme

biocenotice aflate intr-o stransa interactiune (padurea de conifere, tundra, campia, desertul, luncile raurilor, etc…).

5. Nivelul biosferei reprezentat prin sistemul unic al biosferei planetei noastre.

Fiecare nivel respecta criteriul universalitatii, cuprinzand intreaga materie vie.Ierarhia nivelelor de organizare este, in esenta, bazata pe relatii functionale intre

sistemele ierarhizate, spre deosebire de ierarhia unitatilor taxonomice (clase, ordine, familii), care este bazata pe relatii de inrudire.

Ecosistemul este o unitate omogena si existenta intr-un anumit spatiu si timp. Are urmatoarele componente:

• fizice (componente nevii – energia solara, clima, rocile, apa),• forme de viata (componente vii, inclusiv omul) si relatiile dintre acestea.

Cuvantul ecosistem deriva din combinarea altor doi termeni: eco (grecescul oikos – casa, gospodarie) si sistem (ansamblu de elemente independente care se constituie si functioneaza ca un intreg organizat). Deci ecosistemul este un set de interactiuni intre

Page 21: Manual de ecologie

elementele vii si nevii in gospodaria naturii. Un ecosistem poate fi inteles numai prin studierea in ansamblul lor a elementelor componente si a relatiilor dintre acestea.

Biosfera a fost si este in schimbare continua, fiind influentata de factorii de mediu: clima, topografia, procesele geologice, distributia oceanelor si a continentelor care s-au schimbat de-a lungul timpului. Astfel, organismele, pentru a se adapta la mediu, s-au transformat foarte mult trecand prin modificari minore consecutive ale compozitiei genetice, s-au creat ecosisteme noi, cele vechi au evoluat.

Ecologistii au oferit un mare numar de definitii diferite de-a lungul ultimilor treizeci de ani. Poate ca singurul termen dificil de inteles pentru copii este acela de interactiune (adica, eu nu pot face ceva fara sa tin cont de ce e in jurul meu si, la fel, ceea ce se intampla in jur, ma afecteaza).

Exemplu: Planta nu creste daca nu are pamant bun, ira pamantul bun se formeaza din alte plante care mor si se descompun. Totodata el mai este imbunatatit si de gazele care sapa galerii si ii aereaza, dar acestea, la randul lor, pot afecta radacinile plantelor etc.

Unii si-au pus intrebarea "cat de mare este un ecosistem?", asa ca au facut investigatii ca sa afle raspunsul. Cineva care a vazut fotografia Pamantului luata din satelit sis sub ea scria "Ecosistemul terestru" si-a zis ca un ecosistem trebuie sa fie ceva imens. Dar, la fel de bine, un ecosistem poate fi si apa dintr-un borcan pe care copii au luat-o dintr-o balta si care contine (chiar daca nu le vedem pe toate) elementele vii (componente biotice): plante, melci, microbi, etc, si elemente nevii (componente abiotice): apa, aer, particule de namol, pietricele etc.

Dar chiar si intr-un borcan mic este uneori greu de facut distinctia intre componentele biotice si cele abiotice. Unii biologi spun: componentele abiotice sunt cele care nu au origine biologice. In general, e important de retinut faptul ca cele doua tipuri de componente (vii si nevii) exista in orice ecosistem. Sistemul apei care a stat cateva zile intr-un borcan nu va functiona mai departe daca nu are o sursa de energie numita: lumina solara. Tinandu-l la lumina si daca inauntru nu sunt prea multe animale si prea putine plante, chiar daca ii punem un capac – izoland continutul – ecosistemul nostru poate functiona singur ani de zile. Unele organisme vor muri si se vor descompune, altele vor creste si se vor inmulti. Aciditatea apei se poate modifica, iar apa isi poate schimba culoarea cerand mai multa caldura si lumina. Sistemul va avea propriul ciclu de viata, transformadu-se incet.

Termenul de ecosistem este o conventie. Noi putem trasa o linie imaginara in jurul unei largi portiuni de teren, separand-o de rest si putem spune: acesta este un ecosistem.

Deseori legaturile dintre elemente in sistem sunt greu de sesizat si mai ales acelea care se desfasoara pe o perioada foarte lunga de timp. Ciclul de viata al unor copaci dintr-un ecosistem de padure poate fi de 300-500 ani.

Omul avand media de viata mai mica nu poate observa toate schimbarile mici din aceste paduri seculare. In schimb, ciclul de viata al unui ecosistem dintr-o balta poate fi de 12 luni, cel al ecosistemului din borcan poate fi masurat in ore.

Astfel, cand vorbim de ecosistem ne gandim nu doar la doua, ci la trei lucruri distincte dar interdependente: componente vii, componente nevii si sursa primara de energie, adica lumina solara. La acestea se adauga si relatiile dintre componente.

Aceste relatii sunt foarte bine evidentiate intr-un lant trofic sau de hranire.

Page 22: Manual de ecologie

Asadar, cu riscul de a ne repeta, afirmam ca atunci cand ne referim la un lant trofic, vorbim despre relatiile dintre vietuitoare intr-un ecosistem. Daca incepi sa studiezi fauna unui tinu de la cele mai mici fiinte pana la cele mai mari, incepi sa intelegi cine e mancat de cine, care sunt pradatorii si care e vanatul. Inevitabil, observi ca fiecare creatura din sistem depinde de un adevarat lant de alte fiinte si plante pentru a supravietui. Ceea ce determina aceasta dependenta – legatura dintre o vietuitoare si alta – este lantul trofic.

Lantul trofic reprezinta trecerea materiei organice de la un organism la altul prin intermediul nutritiei. Un lant trofic nu are mai putin de 3 verigi, insa nu mai mult de 6 verigi. Prima veriga o constituie producatorii, care de obicei sunt plantele. Rolul lor este sa transforme materia anorganica in materie organica. Iar ultima veriga o constituie mereu descompunatorii, care sunt microorganismele, a caror rol este de a transforma materia organica in cea anorganica. A doua veriga o constituie animalele fitofage (erbivorele), sau consumatorii primari; a treia veriga o constituie consumatorii secundari (carnivori), a patra – cei tertiari (carnivori care consuma alti carnivori), iar a cincea – cei cuaternari, ei fiind toti animale zoofage (carnivori).

In principiu se dinting 3 tipuri de lanturi trofice:• lantul pradatorilor (fitofag-carnivor) – se caracterizeaza prin faptul ca talia

organismelor creste de la verigile inferioare spre cele superioare. De exemplu, intr-o padure un astfel de lant se prezinta astfel: frunze – paduchii de plante – insecte de talie mai mare – pitigoi – vultur. Acest lant trofic contine cele mai mari verigi, iar hrana trece de la organismele autotrofe la cele fitofage si la carnivore. Un alt lant trofic este reprezentat de: frunzele arborilor sau vegetatia de stepa – soarecele de camp – nevastuica – bufnita. Intre ierburile caracteristice vegetatiei de stepa, mamifere rozatoare si mamifere carnivore exista lagaturi directe datorita modului lor de hrana. Fructele ierburilor constituie hrana soarecelui de camp, acesta poate fi mancat de nevastuica sau de serpi veninosi (vipera de stepa), iar acestea mancate de bufnita.

• lantul saprofagelor – este alcatuit din organismele sapofage care consuma materialul vegetal sau animal mort sau cu material vegetal in descompunere. Lanturile saprofagelor si pradatorilor se completeaza in activitatea lor in multe biocenoze. Cu tot numarul lor imens, fitofagele sunt incapabile sa puna in circulatie intreaga masa verde a plantelor.

• lantul parazitilor – prezinta un numar redus de verigi, de obicei 2 sau 3: gazda – parazit si uneori hiperparazit. Talia organismelor la un astfel de lant scade de la gazda spre parazit sau hiperparazit. In acest lant, accesibilitatea hranei este mai mare spre capatul drept decat spre cel stang, iar cheltuiala de energie in procurarea

Page 23: Manual de ecologie

hranei scade de la stanga la dreapta lantului. Un parazit intracelular opereaza cu mai putina risipa de energie decat un parazit extern.

Deoarece fiecare specie din lantul trofic se hraneste pe seama speciei situata intr-o pozitie inferioara, atunci rezulta ca fiecare specie este situata pe un alt nivel trofic.

Nivelul trofic reprezinta totalitatea organismelor care apartin aceleasi categorii trofice si isi procura hrana prin acelasi numar de verigi in raport cu plantele verzi.

Intr-o biocenoza de dimensiuni mari, formata din mai multe specii exista mai multe lanturi trofice.

Intre acestea se stabilesc anumite legaturi si astfel ia nastere reteaua trofica a unei biocenoze. Intre acestea se diting lanturi trofice principale, alcatuite din specii dominante ca numar si biomasa si care au rolul principal in transferul de substanta si energie in ecosistem. In felul acesta se realizeaza mai multe puncte de contact intre lanturile trofice. Punctele de contact functioneaza ca niste puncte sau noduri de stabilitate a retelei. In paduri, ele sunt ocupate cu precadere de catre specii de animale ce traiesc in frunzar, cum ar fi furnicile omnivore, care opereaza in mai multe lanturi trofice. Stabilitatea retelei trofice depinde de numarul de noduri din retea, deci, de abundenta de specii cu un regim alimentar larg, de specii polifage. In afara omnivorelor, aceasta functie mai este indeplinita si de carnivore, care controleaza foarte multe lanturi trofice. De exmplu, pasarile rapitoare de noapte, sunt active pe foarte multe planuri, fiind polifage. Retelele trofice ale biocenozelor reprezinta in acelasi timp puncte de contact cu alte biocenoze.

Astfel, reteaua trofica a unei biocenoze de balta intra in contact cu reteaua trofica a unei biocenoze terestre, invecinate prin numarul mare de specii de animale care sunt active in ambele retele.

Pasarile ihtiofage, ca starcii care isi procura hrana din apa, cuibaresc pe uscat, ulii de balta, care vaneaza pasari de balta, realizeaza contactul intre cele doua biocenoze pe plan trofic.

Page 24: Manual de ecologie

Piramida trofica este reprezentarea grafica a raporturilor cantitative dintre nivelurile trofice. Nivelurile trofice reprezinta totalitatea organismelor cu aceeasi functie trofica.

Page 25: Manual de ecologie

Termenul biodiversitate ne descrie intreaga gama a variabilitatii a organismelor vii in cadrul unui complex ecologic. Biodiversitatea cuprinde diversitatea ecosistemului si diversitatea genetica a unei specii din acest ecosystem. Biodiversitatea se imparte in: biodiversitate vegetala si biodiversitate animala.

Page 26: Manual de ecologie

Prin fotosinteza, plantele verzi si alte organisme care contin clorofila folosesc energia solara pentru a transforma substante anorganice, dioxid de carbon, apa si elementele minerale in substante organice care stau la baza intregului process de viata. Plantele elibereaza oxygen indispensabil vietii si energia, care se inmagazineaza in structural or sau este transmisa nivelelor superioare. Prin functiile lor si efectele acestora, plantele se situeaza pe primul nivel de organizare a piramidei trofice.

Deci plantele verzi sunt sursa de hrana si oxygen a animalelor. Ele se numesc si producatori. Urmeaza nivelul consumatorilor primary sau al ierbivorelor care sunt primele care beneficiaza de transformarea energiei solare de catre plante. Animalele care se hranesc cu alte animale se numesc carnivore sau consumatori secundari pentru ca sunt cu doi pasi mai departe de energia solara, dupa transformarea ei de catre plante. Lucrurile se complica cand carnivorele devin sursa de hrana pentru alte animale, numite consumatori tertiari

Mai exista un set special de consumatori: descompunatorii. Ei folosesc deseurile (material organica moarta din natura descompunand o mare varietate de material organic in componente simple (molecule organice, bioxid de carbon). Ele incheie ciclul natural al ecosistemului, asigurand echilibrul acestuia. Fara aceasta reciclare intreg ecosistemul ar muri incet, dar sigur. Imaginati-va o padure cu crengi rupte, animale moarte si frunze care cad toamna de toamna fara sa putrezeasca nimic. In scurta vreme nun e-am mai putea misca prin ea. Descompunerea este o activitate creative si acest lucru trebuie inteles de copii, asa incat san u simta repulsie fata de nici una din componentele ecosistemului.

Majoritatea ecosistemelor sunt organizate si adaptate pentru a utilize energia si material in mod direct. Resursele se reinnoiesc, se refac prin reciclare, iar acest process de consum – refacere este echilibrat.

Page 27: Manual de ecologie

IV. Habitatul

Ecosistemul este unitatea organizatorica elementara a ecosferei, alcatuita din biotop ocupat de o biocenoza, si capabila de realizarea productivitatii biologice. Structura unui ecosistem este reprezentata pe de o parte de structure biotopului, pe de alta parte de acea a biocenozei.

Biotopul este locul de viata al unei biocenoze. Fragment al mediului, cu anumite caracteristici proprii si cuprinde totalitatea factorilor abiotici (factori ecologici) in dinamica lor: factorii geografici (pozitia geografica, expozitia, morfometria, relieful inconjurator etc.), factori mecanici, factori fizici, chimici. In structura biotopului sunt cuprinse si relatiile dintre aceste elemente componente.

Biotopul este ocupat si transformat de o comunitate de organisme prin interactiunea dintre acestea si mediu. Un spatiu lipsit de viata nu este un biotop.

Exemple: masa de apa dintr-un lac, un golf sau un tarm de mare, locul ocupat de o padure, etc.

Biocenoza: totalitatea populatiilor apartinand diferitelor specii dintr-un habitat. Structura ei este caracterizata de proportia dintre diferitele populatii, de distributia lor in spatiu si dinamica in timp, precum relatiile dintre specii. Acest termen a fost propus de Karl Mobius in 1877. Intre organismele unei biocenoze exista numeroase relatii de interdependenta: intraspecifice (de reproducere, de concurenta) si inter- specifice (de concurenta, de cooperare, de parazitism, neutre). Biocenoza se imparte in fitocenoza (totalitatea plantelor dintr-un ecosistem) si zoocenoza (totalitatea animalelor din ecosistem).

Habitatul (din latina, habitat = locuieste) este suprafata locuita de o populatie sau de o specie de plante sau animate. Prin extensie habitatul se poate referi si la ansamblul conditiilor de existenta din acea arie. Habitatul in care coexista mai multe specii de plante sau animate este echivalentul biotopului.

Un ecosistem nu are granite definite, astfel el poate avea dimensiuni foarte mari (desertul Sahara) sau dimensiuni foarte mici (un iaz). Ecosistemele sunt in general clasificate in: ecosisteme acvatice si ecosisteme terestre.

Ecosistemul acvatic este un ecosistem, a carui biotop este strans legat de mediul acvatic si determina habitate specifice: acvatice cu apa dulce (lacuri, iazuri) si acvatice cu apa sarata (mari). Biocenoza acestor ecosisteme este una adaptata mediului acvatic.

Page 28: Manual de ecologie

Ecosistemul terestru este un ecosistem, a carui biotop este strans legat de mediul terestru.

Exemple de habitate terestre sunt:• padurea• desertul - este o zona care primeste foarte putine precipitatii, aproximativ

250 mm pe an. Deserturile au reputatia de a sustine foarte purine forme de viata desi, la o comparatie mai atenta cu un mediu mai umed, formele de viata din desert sunt de cele mai multe ori variate si raman in general ascunse pentru a-si pastra umiditatea. Aproximativ o treime din suprafata Terrei este acoperita de deserturi.

• stepa - reprezinta o zona de vegetatie, in care flora este reprezentata de plante ierboase si conditiile climaterice sunt semiaride. Stepele sunt caracteristice regiunilor euroasiatice, dar pot fi intalnite, cu unele modificari, si in Africa, Australia, in America de Nord si in America de Sud. In Romania, regiuni de stepa sunt cele din estul Campiei Romane, Campia Transilvaniei, o parte din Dobrogea si un sector din sud-estul Podisului Moldovenesc. Biotopul stepei este unul diferit de cel al podurilor. Cad putine precipitatii, nu mai mult de 400-600 mm pe an. Luminozitatea este ridicata. Temperatura medie iarna este de -10 C - (-5) C, iar vara poate ajunge pana la 30-35 C.Flora este dominata de graminee si din plante cu rizomi, (care se dezvolta rapid dupa ce apar conditii favorabile), dar si din tufarisuri si plante spinoase. Exemple: ovaz, salvie, etc.Fauna este reprezentata de diferite: rozatoare (popandau, soarece-de-camp), lagomorfe (iepure), carnivore (lup), reptile (serpi, vipere).

Page 29: Manual de ecologie

• silvostepa este o zona de vegetate intermediara intre o stepa si o padure de foioase. Silvostepele se gasesc mai mult in Europa de Est, la granita dintre padurile de foioase si stepa europeana.

• savanele• campiile

Pentru a se putea dezvolta, viefuitoarele au nevoie de un spatiu suficient de mare in care sa includa hrana, apa, adapost si loc de desfasurare a vietii cotidiene.

Toate acestea trebuie sa corespunda nevoilor fiecarei vietii, asa ca ele se vor afla intr-un anumit aranjament potrivit.

De multe ori omul a dezechilibrat balanta ecologica prin intermediul activitatilor sale, astfel incat, dupa cum spuneam si in celelalte fise, s-a impus luarea unor masuri legislative atat la nivel statal, cat si global, in vederea protejarii habitatelor naturale.

Directiva Habitate este o forma legislativa la nivel european (din 21 mai 1992) prin care se incearca sa se defineasca o serie de termeni specifici protectiei mediului si conservarii habitatelor si speciilor aflate in pericol.

In cele ce urmeaza vom defini cativa din termenii pe care i-am intalnit pana acum sau pe care ii vom regasi in paginile urmatoare, definitii precizate detaliat in textul directivei amintite.

• habitate naturale: zone terestre sau acvatice ce se disting prin caracte- risticile lor geografice, abiotice si biotice, fie ele in mtregime naturale sau semi-naturale.

• tipuri de habitate naturale de interes comunitar: cele care sunt in pericol de disparitie in aria lor de raspandire naturala sau au o arie de raspandire naturala redusa ca urmare a regresului lor sau constituie exemple remarcabile pentru una sau mai multe din urmatoarele regiuni biogeografice: alpina, atlantica, continentala, macaronesiana si mediteraneana.

• tipuri de habitate naturale prioritare: tipurile de habitate naturale in pericol de disparitie si pentru a caror conservare comunitatea are o responsabilitate particulara, tinand seama de partea din aria naturala a tipului de habitat care este situata pe teritoriul vizat.

• conservare: un ansamblu de masuri necesare pentru mentinerea sau restabilirea habitatelor naturale si populatiilor speciilor din fauna si din flora salbatica intr-o stare favorabila.

• stare de conservare a unui habitat natural: suma influentelor ce actioneaza asupra unui habitat natural si a speciilor tipice pe care le adaposteste, care pot afecta pe termen lung repartitia sa naturala, structura si functiile sale ca si supravietuirea pe termen lung a speciilor sale tipice.

• "Starea de conservare'' a unui habitat natural va fi considerata "favorabila" cand aria sa de raspandire naturala ca si suprafetele pe care le acopera in cadrul acestei arii sunt stabilite sau in extindere, cand exista structura si functiile specifice necesare pentru mentinerea pe termen lung si sunt susceptibile sa existe in viitorul previzibil si starea de conservare a speciilor care ii sunt tipice.

• habitatul unei specii: mediul definit prin factori abiotici si biotici in care traieste o specie in oricare stadiu al ciclului sau biologic.

Page 30: Manual de ecologie

• sit: arie definita geografic a carei suprafata este clar delimitate.• sit de importanta comunitara: sit care in regiunea sau regiunile

biogeografice de care apartine, contribuie in mod semnificativ la mentinerea sau restabilirea unui tip de habitat natural sau a unei specii intr-o stare de conservare favorabila si contribuie intr-un mod semnificativ la coerenta retelei Natura 2000 mentinand biodiversitatea in regiunea sau regiunile respective. Pentru speciile animale care ocupa teritorii vaste, siturile de importanta comunitara corespund locurilor din cadrul ariei de repartitie naturala a acestor specii, care prezinta elemente fizice si biologice esentiale pentru viata si reproducerea lor;

• zona speciala de conservare: sit de importanta comunitara desemnat de Statele Membre printr-un act legal, in care sunt prevazute masurile de conservare necesare pentru mentinerea sau restabilirea intr-o stare de conservare favorabila a habitatelor naturale si populatiilor speciilor pentru care situl este desemnat.

Selectarea siturilor si desemnarea lor ca areale speciale de conservare presupune: evaluarea la nivel national a importantei relative a siturilor pentru fiecare habitat natural si pentru fiecare specie, suprafata habitatului natural, gradul de conservare a structurilor si functiilor tipului de habitat natural in cauza si posibilitati de refacere/reconstructie, evalua-rea globala a valorii sitului respectiv pentru conservarea tipului de habitat natural respectiv. In ceea ce priveste speciile cuprinse pe aceste teritorii, se evalueaza marimea si densitatea populatiilor speciilor prezente in situl respectiv, in relatie cu populatiile prezente in cadrul intregului teritoriu national; gradul de conservare a trasaturilor habitatului care este important pentru speciile respective si pentru posibilitati de restaurare; gradul de izolare a populatiilor prezente in situl respectiv in relatie cu distributia naturala a speciilor si, bineinteles se face o evaluarea globala a valorii sitului pentru conservarea speciilor respective.

O serie de criterii de includere a unor situri pe lista celor de interes comunitar sunt precizate in cadrul retelei "Natura 2000" si anume:

• valoarea relativa a sitului la nivel national;• pozitia geografica a sitului in legatura cu rutele de migrare a speciilor si

acolo unde acesta apartine unui ecosistem situat pe ambele parti a uneia sau mai multora frontiere comunitare;

• suprafata totala a sitului;• numarul de habitate naturale si specii prezente in situl respectiv;• valoarea ecologica gloabala a sitului respectiv pentru regiunile biogeografice

in cauza si pentru intregul teritoriu privind caracteristicile cu aspect unic a trasaturilor sale si a modului in care acestea sunt combinate.

Page 31: Manual de ecologie

V. Ariile protejate

In Romania, legislatia de mediu se aliniaza cerintelor europene in domeniu. In acest sens, exista mai multe directii de abordare a problematicii protectiei mediului in Romania, ca de exemplu:

• managementui resurselor de apa;• politici de mediu, protectia atmosferei, schimbari climatice;• gestiunea deseurilor si substantelor chimice periculoase;• evaluarea impactului si controlul poluarii;• siguranta barajelor si cadastrul apelor;• biodiversitate, biosecuritate, sol, subsol;• integrare europeana, politici comunitare si cooperare internationala.

Dintre legi, cateva ne-au atras atentia si anume:• Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului national - Sectiunea a III-a,

zone protejate, publicata in M. Of. nr. 152/12.04.2000• Legea nr. 462/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului

nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, publicata in M.Of. nr. 433/2.08.2001

• Hotararea Guvernului nr. 230/2003 privind delimitarea rezervatiilor biosferei, parcurilor nationale si parcurilor naturale si infiintarea administratiilor acestora, care poate fi gasita in M.Of. nr. 190/26.03.2003

• Ordinul nr .552/ 2003 privind aprobarea zonarii interioare a parcurilor nationale si a parcurilor naturale, din punct de vedere al necesitatii de conservare a diversitatii biologice (M.Of. nr.648/11.09.2003)

• Hotararea Guvernului nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturala protejata pentru noi zone (M.Of. 38 din 12.01.2005)

• Ordinul 494/2005 privind aprobarea procedurilor de incredintare a administrarii si de atribuire in custodie a ariilor naturale protejate (M.Of. nr 487 din 9.06.2005 care abroga Ordinul nr. 850/2003).

Suprafata totala a ariilor naturale protejate din Romania, incluse in Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului national, sectiunea a lll-a, zone protejate este de 1.234.710 ha, adica 5,18% din suprafata tarii care este de 23.839.100 ha. Din anul 2000 pana in prezent cifra care indica suprafata totala a ariilor protejate din Romania s-a marit considerabil.

Ariile protejate sunt percepute inca de foarte multi oameni doar in sensul lor "conservationist" fiind considerate adevarate oaze ale naturii salbatice in contextul dezvoltarii economice, care trebuie protejate numai pentru conservarea speciilor care le populeaza.

Foarte putin este recunoscut faptul ca zonele aflate in regim natural si seminatural constituie de fapt suportul "vietii" si implicit al dezvoltarii socio-economice.

Page 32: Manual de ecologie

De asemenea, dezvoltarea socio-economica s-a facut avand la baza resursele si serviciile oferite de capitalul natural, insa pana in prezent in foarte putine cazuri s-a tinut cont de capacitatea productiva si capacitatea de suport a capitalului natural atunci cand s-a proiectat dezvoltarea economica.

Ariile protejate prin valoarea lor naturala si gradul redus al interventiei umane pe teritoriul lor sunt cele mai bune exemple si modele pentru sistemele ecologice naturale si seminaturale. Totodata pentru a realiza tranzitia de la actualul model de dezvoltare la un model de dezvoltare durabila este necesara cercetarea, cunoasterea si experimentarea teoriilor pentru implementarea conceptului de dezvoltare durabila.

Astfel, atat evaluarea si monitorizarea starii capitalului natural, cat fi dezvoltarea cunoasterii se poate realiza in cadrul unor zone pilot cum sunt ariile protejate.

"Capitalul natural al tarii se constituie din reteaua sistemelor ecologice care finctioneaza in regim natural si seminatural si din reteaua sistemelor antropizate prin transformarea si simplificarea primelor categorii. Resursele naturale regenerabile (inclusiv apa si solul) si neregenerabile (petrol, carbune), precum si serviciile (controlul climei, al calitatii apei si aerului etc.) asigurate de catre componentele capitalului natural constituie unul dintre factorii cheie ai functiei de productie a sistemelor economice si de suport al dezvoltarii sistemelor socio-economice. Capitalul natural si componentele sale au o anumita capacitate productiva care trebuie cunoscuta pentru a evita supraexploatarea si, respectiv, o anumita capacitate de suport (parametru esential pentru a dimensiona corect presiunea antropica si a evita deteriorarea). Pentru a garanta dezvoltarea socio-economica durabila este absolut necesar sa se asigure conservarea unei structuri diverse si echilibrate a capitalului natural si utilizarea resurselor si serviciilor produse de acesta in limitele capacitatii de suport a componentelor sale." (A. Vadineanu, 1998).

Astfel, conservarea capitalului natural presupune in principal mentinerea unui raport acceptabil intre ecosistemele naturale, seminaturale si antropizate, cu mentinerea heterogenitatii in cadrul fiecarui tip de ecosisteme si asigurarea conectivitatii intre acestea.

Conectivitatea dintre diferitele tipuri de ecosisteme naturale si seminaturale, asigurata prin coridoare naturale si obtinuta prin diferite lucrari de reconstructie ecologica, este o conditie fundamentala pentru atingerea obiectivelor conservarii diversitatii habitatelor si a sistemelor ecologice.

In spatiile acestei matrice trebuie sa se distribuie ecosistemele antropizate, ecosistemele urbane si rurale, complexele industriale si reteaua rutiera.

Sistemele ecologice naturale se confrunta cu nenumarate amenintari la adresa biodiversitatii si in care exista tendinta degradarii ireversibile a capitalului natural.

Astfel desemnarea de arii protejate si managementul eficient al acestora e o necesitate deoarece:

• ariile protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale si seminaturale care pot fi evaluate si monitorizate, exprimand intr-o anumita masura starea acestora la un moment dat. Ecosistemele naturale si seminaturale reprezinta principalele componente ale capitalului natural care asigura resursele si serviciile ce stau la baza dezvoltarii socio-economice.

• ariile protejate sunt zone in care se dezvolta cunoasterea necesara pentru asigurarea tranzitiei la un model de dezvoltare durabila.

• ariile protejate sunt adevarate "sali de clasa in aer liber" in care oamenii pot fi educati cu privire la rolul naturii si necesitatea conservarii naturii si a dezvoltarii durabile.

Page 33: Manual de ecologie

La baza constituirii ariilor protejate a stat in primul randul faptul ca acestea satisfac nevoi ale oamenilor. Din necesitatea desemnarii ariilor protejate au rezultat o varietate de tipuri de arii protejate, care se diferentiaza in principal functie de gradul de protectie (sau gradul permis al interventiei umane) si functie de scopul ariei protejate.

S-au constituit astfel arii care protejeaza zone naturale de pe glob, in care interventia omului este aproape inexistenta, dar si zone in care interventia omului este prezenta, cum e cazul peisajelor modificate ce au o importanta peisagistica si culturala deosebita.

Astfel, forul care si-a propus sa rezolve aceasta problema dificila a fost Uniunea Internationala de Conservarea Naturii (IUCN) care prin misiunea sa avea competenta necesara sa o faca. IUCN incearca sa influenteze, sa incurajeze si sa asiste societatile din toata lumea pentru conservarea integritatii si diversitatii naturii si pentru a asigura ca orice utilizare a resurselor naturale este echitabila si durabila.

Este recunoscut ca exista foarte purine sectoare care nu influenteaza ariile protejate intr-un fel sau altul, dar principalele domenii care dau cele mai puternice amenintari asupra ariilor protejate.

Agricultura inseamna atat o folosire a terenului prin ea insasi cat si exercitarea unei influente puternice asupra activitatilor rurale.

Mai mult decat orice alt sector, agricultura demonstreaza ca ariile protejate trebuie infiintate si administrate ca parte a politicilor generate de folosire a terenului si nu separat.

Cateva terenuri agricole sunt de o valoare intrinseca de conservare asa cum flora, fauna si peisajul depind de continuarea agriculturii de intensitate mica, deseori traditionale.

Abandonarea acestui fel de agricultura duce la mari pagube naturii si peisajului, dar totodata nu toate formele traditionale de agricultura sunt inofensive ecologic.

Majoritatea practicilor agricole moderne s-au dovedit deosebit de nocive pentru natura si peisaje. Pentru cresterea productivitatii, au fost distruse numeroase habitate rare, in special prin drenarea zonelor umede si irigarea zonelor aride. Pe alocuri, practicile de tip industrial aproape au eradicat plantele si animalele salbatice.

Folosirea intensiva a fertilizatoarelor, pesticidelor si ierbicidelor a dus la poluarea si distrugerea ariilor naturale invecinate.

Din fericire, politicile in privinta agriculturii se schimba. In trecut, scopul a fost concentrarea pe cresterea productivitatii, deseori netinand seama de cost, dar surplusurile de hrana, in special din Uniunea Europeana, au dus la masuri de reducere a productivitatii - prin taierea subventiilor, incurajarea „respingerilor" si in alte moduri.

Multe habitate valoroase, sunt inca in pericol din cauza unei intensificari a agriculturii, care este atat necesara cat daunatoare naturii si peisajului. Schimbarile fundamentale in politicile agricole pot aduce mari beneficii conservarii si ariilor protejate si pentru societate.

Page 34: Manual de ecologie

Revenind la clasificarea ariilor protejate, acesta cuprinde un numar de 10 categorii de arii, din care cinci categorii de nivel national (corespunzatoare categoriilor l-V definite de normele Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii - IUCN) si cinci categorii speciale stabilite prin conventii internationale specifice. In aceste categorii vor fi incadrate pe viitor atat ariile protejate existente, cat si cele ce se vor institui de acum incolo. Dar sa vedem pe scurt care sunt aceste categorii, reproducand in extras cele mai importante:

• Rezervatiile stiintifice sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate naturale terestre si acvatice, cuprinzand elemente reprezentative de interes stiintific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de alta natura.

• Parcurile nationale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor esantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national cuprinzand elemente naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de alta natura, oferind posibilitatea vizitarii in scopuri stiintifice, educative, recreative si turistice.

• Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor elemente naturale cu valoare si semnificatie ecologica, stiintifica, peisagistica deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale salbatice rare, endemice sau amenintate cu disparitia, arbori seculari, asociatii floristice si faunistice, fenomene geologice-pesteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade si alte manifestari si formatiuni geologice, depozite fosilifere, precum si alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.

• Rezervatiile naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic.

• Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor ansambluri peisagistice in care interactiunea activitatilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zona distincta, cu valoare semnificativa peisagistica si culturala, deseori cu o mare diversitate biologica.

Page 35: Manual de ecologie

• Rezervatiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice. Rezervatiile biosferei se intind pe suprafete mari si cuprind un complex de ecosisteme terestre si acvatice, lacuri si cursuri de apa, zone umede cu comunitati biocenotice floristice faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea traditionala a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenza omului si care pot fi readuse la starea naturala, comunitati umane a caror existenta este bazata pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltarii durabile si armonioase.

• Zonele umede de importanta internationala sunt acele arii naturale pro-tejate al caror scop este de a se asigura protectia si conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologica specifica zonelor umede.

• Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate al caror scop este ocrotirea si conservarea unor zone de habitat natural in cuprinsul carora exista elemente naturale a caror valoare este recunoscuta ca fiind de importanta universala.

• Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, mentine acolo unde este cazul, de a readuce intr-o stare de conservare favorabila habitatele naturale si populatiile speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale si a habitatelor speciilor.

• Ariile de protectie speciala acvifaunistica sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, mentine si acolo unde este cazul de a readuce intr-o stare de conservare favorabila habitatele specifice desemnate pentru protectia speciilor de pasari migratoare salbatice.

In prezent, categoriile de management IUCN (The World Conservation Union) sunt: rezervatie naturala stricta, arie naturala salbatica, parc national, monument natural,arie de gestionare a habitatelor/speciilor, peisaj terestru/marin protejat, arie protejata cu resurse gestionate.

Page 36: Manual de ecologie

VI. Speciile

Biologia este stiinta care se ocupa cu studierea formelor de viata.

Taxonomia este vechea organizare pe care am invatat-o la biologie si cuprinde:• regnul,• increngatura,• clasa,• ordinul,• familia,• genul• specia.

Taxonomia este o ramura a biologiei care se ocupa cu prezentarea organismelor in ordinea aparitiei lor pe Pamant tinand cont de inrudirile care exista intre acestea. Deoarece organismele au fost impartite initial in doua regnuri, vegetal si animal s-a dezvoltat la inceput o taxonomie vegetala una animala.

Botanica este stiinta plantelor – o ramura clasica a biologiei care sta alaturi de alte ramuri clasice ca: anatomia, histologia, biologia celulara, fiziologia virologia, cat si de ramuri modeme ca: bioacustica, biochimia, biofizica, biogeografia si biomatematica.

Pana in prezent au fost descrise si peste 1,5 milioane de specii in lume, care, atat pentru studiile specialistilor, cat si pentru informarea marelui public, au trebuit sa fie clasificate si denumite. Clasificarea plantelor, ca si a tuturor celorlalte organisme, s-a facut in 5 unitati sistematice mari, denumite regnuri, si anume: Monera, Protozoa, Fungi, Plantae si Animalia.

Plantele, bineinteles, fac parte din regnul Plantae. Regnurile, la randul, lor au fost impartite in unitati din ce in ce mai mici ca: increngatura, clasa, ordin, familie, gen, specie. Pe Ianga acestea au mai fost introduse in unele cazuri unitati sistematice intermediare, precum subincrengatura, supraclasa etc. Denumirea speciilor de plante, ca si denumirea celorlalte specii de organisme, se face folosindu-se nomenclatura binara.

Botanica se ocupa cu studiul plantelor din punct de vedere:• anatomic (anatomia plantelor),• morfologic (morfologia plantelor),• fiziologic (fiziologia plantelor),• clasificare (taxonomia plantelor),• originea si evolutia organismelor vegetale.

Termenul provine din termenul din limba greaca “botane”, care inseamna planta.

Parintele acestei stiinte este considerat invatatuI grec Teofrast (372 i.Hr. - 287 i.Hr.), discipol al lui Aristotel. Acesta a scris mai multe lucrari despre plante. Cele mai importante sunt „Cauzele plantelor" si „Cercetarea plantelor in noua carti". Teofrast

Page 37: Manual de ecologie

elaboreaza un sistem de clasificare a plantelor care s-a folosit pana in secolul XVIII. Un rol deosebit in dezvoltarea acestei stiinte au avut pe plan mondial cercetatori ca Nehemiah Grew (1628-1711), fondatorul anatomiei plantelor, John Ray (1626-1704), fondatorul taxonomiei plantelor, Rudolf Camerer (1665-1721), descoperitorul organelor sexuale la plante si Carl von Linne (1707-1778), genial botanist al secolului al XVIII-lea.

Contributii in cunoasterea plantelor le-au adus si invatati romani precum stolnicul Constantin Cantacuzino (1650-1716), care a alcatuit cea mai veche harta geobotanica de la noi, Dimitrie Brandza (1846-1895) fondatorul botanicii romanesti, Florian Porcius (1816-1906) unul dintre cei mai de seama creatori ai terminologiei botanice romanesti, luliu Prodan (1875-1959), marele ctitor al Florei Romaniei, Emanoil C. Teodorescu (1866-1949) intemeietorul scolii de algologie din Romania si Traian Savulescu (1889-1963), fondatorul scolii romanesti de fitopatologie.

Specia este categoria sistematica fundamentala, inferioara genului si superioara subspeciei.

Notiunea de specie este folosita pentru prima data de John Ray in anul 1686 in lucrarea sa Historia plantarum. In aceasta lucrare se da o prima definite acestei categorii sitematice. Astfel, Ray intelege prin specie grupe, sau totalitati de organisme asemanatoare intre ele, care au capacitatea sa se reproduca intre ele si sa dea descendenti, care sunt asemanatori cu parintii lor.

Cateva dintre caracteristicile speciilor sunt:• caracterul de grup, specia este formata dintr-un numar de indivizi;• capacitatea de inmultire de sine statatoare a grupului;• asemanarea morfologica fiziologica a indivizilor care apartin grupului ce

formeaza specia.

Indivizii unei specii se pot modifica in urma schimbarii conditiilor mediului. Aceste variatii ale indivizilor sunt abateri intamplatoare de la tipul de baza al speciei si nu depasesc limitele speciei respective.

Subcategorii ale unitatii taxonomice pentru speciile animale sunt subspecia, rasa, forma.

Zoologia este o ramura a biologiei care se ocupa cu studiul organismelor care sunt incadrate in regnul Animalia. Termenul de zoologie provine de la cuvintele grecesti zoon = animal si logos = vorbire. Zoologia studiaza structura, functiile, comportarea, dezvoltarea, filogenia, clasificarea, distribuirea, si utilizarea animalelor. La dezvoltatarea zoologiei au adus contributii remarcabile cercetarile unor savanti romani, precum Emil Racovita, Grigore Antipa si altii.

Zoologia se incepe odata cu descrierele lui Aristotel asupra animalelor in lucrarea sa, numita “Istoria animalelor”, unde el a descris peste 500 specii de animale. Se spune ca Alexandru Macedon, unul din fostii sai elevi, ii trimitea din expeditii diferite specii de animale orientale, pentru a fi studiate. Acesta aduna colectii vaste de animale, unde acestea erau studiate. El a introdus un sistem primitiv de clasificare a animalelor, in dependenta de sange. Astfel el a clasificat animale cu sange (animale patrupede, ce dau nastere la puii lor - mamifere; pesti; reptile; pasari) si animale fara sange (insecte; moluste; crustacee).

In Romania, formele de relief diverse determina un nivel ridicat al diversitatii habitatelor, care reflecta si un nivel ridicat al diversitatii speciilor de flora si fauna.

Page 38: Manual de ecologie

Pe teritoriul Romaniei au fost identificate 3700 specii de plante, din care pana in prezent:

• 23 sunt declarate monumente ale naturii,• 74 sunt disparute,• 39 periclitate,• 171 vulnerable,• 1253 rare.

Speciile caracteristice pasunilor reprezinta aproximativ 37% din totalul celor existente in Romania. Exista, de asemenea, un numar de 600 specii de alge si peste 700 specii de plante marine si costiere. Speciile endemice reprezinta 4%. Astfel, s-au identificat un numar de 57 de specii endemici (specii si subspecii adaptate unui anumit tip de habitat, singurul care le poate asigura suprevietuirea) si 171 specii subendemice.

Speciile de animale sunt in numar de 33.792, din care 33.085 nevertebrate si 707 vertebrate. In anul 2000, ministerul a finantat realizarea "Cartii rosii a vertebratelor din Romania".

In anul 1999 s-a obtinut suport financiar prin programul LIFE (L'lnstrument Finnancier pour I'Environnement) al Comunitatii Europene pentru stabilirea si implementarea planurilor de conservare pentru doua specii periclitate la nivel national si comunitar: Romanychthys valsanicola (aspretele) – endemit tertiar – (Conservarea speciei Romanichthys valsanicola) si Vipera ursinii (vipera de stepa) (Conservarea "in situ" a viperei de stepa din Romania), iar in 2005, Vipera ursinii rakosiensis (Vipera ursinii rakosiensis in Transilvania).

In concluzie, in natura exista unitati de vietuitoare cu descendenta comuna, avand particularitati morfologice, fiziologice, biochimice, ecologice, cu o stabilitate relativ ridicata si mai slab variabile in decursul unui sir de generatii. Asemenea unitati naturale au fost numite specii. In biologie specia este unitatea de baza a biodiversitatii.

Bazele teoriei moderne a speciilor (numele binar, ca si majoritatea altor aspecte formale ale nomenclaturii biologice), au fost elaborate, in anii 1700 de catre Carl Linne, care a generalizat nomenclatura binara, (numita si "sistemul Linnean").

Potrivit acestei clasificari stiintifice, unei specii i se atribuie un nume format din doua cuvinte in limba latina. Primul dintre ele reprezinta genul de care apartine (scris cu majuscula), urmat de un atribut specific. De exemplu, oamenii apartin genului Homo si sunt in specia Homo sapiens. Numele speciei este intregul nume binar si nu doar al doilea termen (atributul specific). Conform teoriei evolutioniste, specia este caracterizata prin variabilitate. Speciile pot fi scindate in rase geografice, rase ecologice sau unele nu cuprind de loc rase.

Page 39: Manual de ecologie

VII. Speciile protejate

Oamenii presupun ca plantele si animalele au libertatea de a-si alege locul unde doresc sa traiasca. Acest mod simplist de a privi lucrurile este foarte daunator vietii salbatice.

De exemplu, construirea unei sosele care leaga doua localitati trebuie sa se faca printr-o zona de mlastina. Aceasta va fi asanata (secata) si acoperita cu pamant. Se presupune faptul ca ratele care au cuiburile in zona vor zbura la lacul din apropiere unde isi vor create puii si isi vor face alte cuiburi. Acest lucru nu este posibil intrucat lacul este un cu totul alt habitat, iar ratele sunt conditionate de prezenta mlastinii.

In mod similar fiecare planta, insecta, amfibian, mamifer, pasare care a trait in zona de mlastina va disparea.

Acesta este motivul pentru care este necesar sa ne gandim foarte bine la impactul pe care proiectul nostru il are asupra mediului inconjurator, inainte de a trece la aplicarea lui.

In Romania, ca si in Europa, toate proiectele ce pot avea vreo legatura cu mediul inconjurator necesita conform legislatiei in vigoare un acord de mediu. Acest acord este dat in baza unei cereri ce contine datele esentiale despre proiect si chiar studii de impact asupra mediului dupa o cercetare efectuata de specialistii Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului si o consultare publica privind respectivul acord.

Cunoscand interdependenta dintre membrii unui ecosistem in cadrul lanturilor trofice putem intelege ce se intampla daca o singura specie este pusa in pericol. Disparitia speciilor creeaza dezechilibre ale mediului natural, iar omul fiind parte componenta a sistemelor naturale este direct afectat. Intre om si celelalte vietuitoare terestre exista o multitudine de relatii ce pot fi profund afectate de dezechilibrele naturale.

Disparitia naturala a speciilor a fost intotdeauna parte a procesului evolutiv. Uneori speciile nu se pot adapta modificarilor climatice, alteori nu fac fata competitiei pentru hrana sau au o foarte mare specificitate fata de un anumit factor pentru a supravietui modificarilor conditiilor de viata. Cu alte cuvinte, omul nu este responsabil pentru toate disparitiile speciilor de animale sau plante. Omul este implicat insa, din pacate, in initierea sau accelerarea unor procese care conduc la disparitia speciilor.

Un prim pas pentru a raspunde la acesta intrebare este acela de a aduna cat mai multe informatii despre speciile rare si cele aflate in declin. Multe tari au elaborat legi privind determinarea speciilor in pericol, protejarea acestora si refacerea numerica a potentialelor in declin. Unul din lucrurile importante pe care oamenii il pot face pentru salvarea speciilor pe cale de disparitie este protejarea habitatelor acestora.

Pentru aceasta se impune o documentare temeinica. Cateva dintre specificatiile legislative referitoare la speciile aflate in pericol ar fi urmatoarele:

• specii de interes comunitar: speciile care sunt:

Page 40: Manual de ecologie

- periclitate , exceptand cele ale caror areal natural este marginal in teritoriu si care nu sunt nici periclitate nici vulnerabile in regiunea vest-palearctica;

- vulnerabile , adica a caror trecere in categoria speciilor periclitate este probabila intr-un viitor apropiat, in caz de persistenta a factorilor cauzali;

- rare , adica a caror populatii sunt mici si care chiar daca in prezent nu sunt periclitate sau vulnerabile, risca sa devina.

Aceste specii sunt localizate in arii geografice restranse sau sunt rar dispersate pe suprafete largi endemice si necesita o atentie particulara datorita naturii specifice a habitatului lor si a impactului potential a exploatarii lor asupra habitatului lor si a impactului potential al exploatarii lor asupra starii lor de conservare.

• specii prioritare: sunt speciile pentru a caror conservare Comunitatea are o responsabilitate particulara, tinand seama de partea din aria sa naturala de raspandire.

• starea de conservare a unei specii: suma influentelor care, actionand asu-pra speciei, pot afecta pe termen lung distributia si abundenta populatiilor sale.

• “Starea de conservare” va fi considerata “favorabila” cand: - datele referitoare la dinamica populatiei speciei in cauza arata ca aceasta specie continua si este susceptibila sa continue, pe termen lung, sa fie o componenta viabila a habitatului sau natural si aria de repartitie naturala a speciei nu se reduce si nu risca sa se reduca intr-un viitor previzibil si exista si probabil va exista un habitat destul de intins pentru ca populatiile sale sa se mentina pe termen lung.

Un exemplu de specie protejata din Romania este Vipera Ursinii Rakosiensis sau in limbaj popular, vipera de stepa.

Lungimea totala, la mascul este de pana la 40 cm, iar la femela pana la 60 cm. Aceasta vipera are: capul latit; ochii mici, marginiti de 6-10 solzi, botul ascutit si usor ridicat; de fiecare parte cu doua cantale, frontalul separat de supraoculare, spatele cenusiu-deschis, cafeniu-masliniu, iar pe ceafa are 1-2 pete mai mult sau mai putin intunecate in forma de A. Pe laturi se vad o serie de pete cafenii intunecate cu margini negre, ovale sau romboedrice, formand o dunga in zigzag, de la supraocular la coltul gurii o dunga oblica, intunecata si varful cozii ventral este galben.

Vipera ursinii s-a extins in Europa de Vest probabil din Asia Centrala, in timpul expansiunii stepelor, ea separandu-se de descendenta sa viperina in urma cu aproximativ 10 milioane de ani. Recent insa, raspandirea acestei specii s-a diminuat in urma schimbarilor climatice post-glaciale, lasand putine populatii izolate in zone unde atat habitatul corespunzator cat si conditiile climatice (ierni reci si veri uscate si calde) au persistat pana in prezent.

Habitatele preferate ale viperei de stepa includ parti ale Europei Centrale sau stepa panoniana (in Ungaria), precum si pajistile uscate si nisipoase din Delta Dunarii. Populatiile din stepe au in general urmatoarele cerinte: teren mlaftinos, canale secate si zone joase cu umiditate (predispuse iarna la inundatii), care ofera habitate mai umede si implicit mai racoroase, care sunt folosite in general de serpi in timpul verii, si zone mai inalte, cu substraturi uscate si nisipoase, care sunt necesare pentru o hibernare reusita.

Ecologia hranirii la viperele de stepa e atipica pentru familia viperelor. Majoritatea dintre acestea hranindu-se cu soparle cand sunt tinere si cu mici mamifere cand devin adulte. Insa o mare proportie din dieta viperei de stepa o reprezinta insectele, apoi soparlele, iar mamifere mici doar ocazional, in urma ocuparii de catre vipere a vizuinelor acestora si nu in urma vanatului direct. Hrana consumata este proportionala cu marimea lor, adica viperele mai mari consuma prada mai mare. Vipera de stepa poseda venin slab,

Page 41: Manual de ecologie

destinat imobilizarii victimelor de mica dimesiune, prada fiind tinuta de catre sarpe pana la consumare.

Viperele de stepa sunt diurne, depinzand de expunerea la soare pentru reglarea temperaturii corpului. Viperele active sunt in general foarte alerte si sperioase, fiind astfel greu de detectat in contrast cu alte vipere care isi apara teritoriul mai ferm cand sunt abordate.

Odata active, viperele de stepa petrec mare parte din zi cautand hrana in zone adapostite, prin smocuri de iarba si prin tufisuri.

Ca si alte specii din familia viperelor, acestea retin ouale pe toata perioada gestatiei, dand nastere la pui vii. La nastere, puii au o dimensiune de aproximativ 140-150 mm lungime si se nasc independent si capabili de autoaparare.

Dimensiunea mica a viperelor de stepa si in special a puilor, favorizeaza existenta unui numar mare de pradatori naturali. Printre acestia predomina o mare varietate de pasari, incluzand rapitori, ciori, berze, dropii si mamifere precum mustelide (jder, dihor, nevastuica), pisici salbatice, etc.

Situatia viperei ursinii rakosiensis in Romania este mult mai critica decat in Ungaria. Una din ultimele populatii de Vipera ursinii rakosiensis din Romania, si cu siguranta cea mai bine documentata, a supravietuit pana la inceputul anilor 1960 intr-o zona izolata (Fanatele Clujului) de 1,5 hectare din vecinatatea orasului Cluj-Napoca. La scurt timp insa, o vizita la Fanatele Clujului nu a reusit sa gaseasca urme ale acestei subspecii, ea fiind considerata extincta in acea locatie. O fotografie a unei vipere de stepa a fost facuta in 1962 la est de aceasta locatie, intre Sic si Bontida, dar cercetarile desfasurate intre 1999 si 2001 de catre Universitatea Babes-Bolyai nu au reusit sa gaseasca urme ale speciei in zona.

Pana recent, din aceste motive, Vipera ursinii rakosiensis a fost considerata extincta in Romania. Totusi in anul 2002, in Transilvania, a fost descoperita o populatie de vipere ursinii rakosiensis, de catre membri ai Societal Romane de Herpetologie. Aceasta zona e inconjurata si izolata de terenuri agricole si mai mult, o parte din habitatul serpilor a fost arat si distrus, cu scopul de a cultiva porumb.

Principalele pericole pentru populatia de vipere de stepa gasita sunt:• aratul pamantului in fiecare primavara sau toamna pentru cultivarea lucernei

si cerealelor;• cositul, care se desfasoara de doua ori pe an;• pasunatul si introducerea unor specii pentru vanat, care se hranesc

ocazional cu serpi, cum ar fi fazanul.

Nu este de neglijat nici pericolul reprezentat in mod direct de om prin omorarea intentionata a exemplarelor pe care acesta le intalneste accidental in trecerea prin habitat sau in timpul muncilor agricole. Aceasta reprezinta una dintre amenintarile majore asupra populatiei din Transilvania desi aceasta vipera nu este pentru om o amenintarereala. Aceasta specie nu este agresiva, nu ataca omul, iar veninul pe care il poate injecta la o muscatura nu poate produce mai mult decat neplaceri la nivelel muscaturii insa fara a pune in pericol viata celui muscat.

Fiind singura populatie de Vipera ursinii rakosiensis in Romania, are nevoie de masuri de conservare speciale. In prezent se fac eforturi pentru protejarea acestei specii, declararea habitatului unde aceasta traieste ca ezervatie naturala si introducerea acestuia in reteaua europeana de habitate protejate Natura 2000.