1

PAGE 95

Universitatea Al. I. Cuza Ia[i

Facultatea de Teologie Ortodox\ Dumitru St\niloae Ia[i

PROIECT DE LICEN}|

Sf=nta Liturghie la Sf=ntul Maxim M\rturisitorul

~ndrum\tor

Absolvent

Pr.Conf.Dr. Viorel SAVA Obreja Marius - Emanuel

-2004-1. Introducere

Sf=ntul Maxim M\rturisitorul (662) este unul dintre cei mai mari P\rin]i ai Bisericii R\s\ritene, fiind considerat ultimul mare teolog patristic `nainte de Sf=ntul Ioan Damaschin. El este unul dintre cei mai de seam\ g=nditori cre[tini din toate timpurile de[i p=n\ nu de mult opera sa a fost foarte pu]in cunoscut\ `n Europa Apusean\ [i America de Nord. Doar `n a doua jum\tate a secolului trecut au ap\rut studii ample, cu prec\dere `n Fran]a [i Germania.

C\lug\r [i ascet, format `n tradi]ia spiritual\ a R\s\ritului prin lectura marilor Sfin]i P\rin]i ai secolului al-IV-lea, mare admirator al scrierilor origeniste, evagriene, comentator al operei lui Dionisie Areopagitul, Sf=ntul Maxim a fost un veritabil ap\r\tor al Ortodoxiei `mpotriva monofizitismului [i a monotelismului, teolog contemplativ, `nspirat de idealismul platonician dar bine ini]iat `n psihologie [i `n doctrina principalilor scriitori mistici ai R\s\ritului. Disputa `mpotriva monotelismului, privind cele dou\ voin]e ale lui Hristos, era de fapt o consecin]\ a ne`n]elegerilor privind cele dou\ naturi sau firi ale M=ntuitorului care f\cuser\ obiectul Sinodului de la Calcedon. Implicarea Sf. Maxim avea ca temei profunda lui experien]\ spiritual\. Pozi]ia sa dyotelit\ (dou\ voin]e `n Hristos uman\ [i divin\) a fost preg\tit\ cu mult timp `n urm\, `ns\ a ezitat s\ o afirme din respect fa]\ de autoritatea Patriarhului Serghie. Pentru Sf. Maxim doctrina celor dou\ voin]e dep\[e[te consecin]a logic\ a `nv\]\turii despre cele dou\ naturi devenind problema accept\rii `n mod deplin a omenit\]ii lui Hristos ca premis\ a m=ntuirii noastre. Ceea ce formeaz\ taina soteriologic\ `n [i prin Hristos este tocmai coexisten]a dinamic\ a celor dou\ naturi cu voin]ele lor, potrivit naturii lor specifice. ~n consecin]\, a nega dualitatea voin]elor `nseamn\, pentru Sf. Maxim, a nu `n]elege esen]a lucr\rii m=ntuitoare a lui Hristos.

Teologia Sf=ntului Maxim poate fi privit\ ca un imn `nchinat unit\]ii tuturor lucrurilor, realizat\ prin iubirea creatoare [i m=ntuitoare a lui Dumnezeu unirea omului cu Dumnezeu [i a lui Dumnezeu cu omul, unirea `ntregii crea]ii `n om, atunci c=nd acesta `[i `mpline[te voca]ia de a fi microcosmos, parte integrant\ a macrocosmosului universal Dumnezeu `n Treime. Este vorba despre o unitate `n diversitate, unde toate `[i reg\sesc adev\rata lor identitate, individualitate `n momentul `n care realizeaz\ adev\rata comuniune cu Dumnezeu, `ntr-o armonie cu universul, `ntr-o Liturghie Cosmic\.

Aceste concep]ii nu sunt abstracte sau teoretice deoarece `n centrul tuturor lucrurilor se afl\ ~ns\[i persoana [i lucrarea M=ntuitorului Hristos, Cuv=ntul `ntrupat, Om [i Dumnezeu. Prin `ntruparea lui Dumnezeu omul are posibilitatea s\ se `ndumnezeiasc\ - scopul ultim al crea]iei prin lucrarea proprie liber\ [i responsabil\ c\l\uzit\ de Harul sfin]itor. Pentru Sf. Maxim participarea la bine a omului, la orice nivel, este o participare la Dumnezeu ~nsu[i, care este izvorul oric\riu bine. Toate lucr\rile omului menite s\ realizeze scopul pentru care a fost creat `l determin\ s\ participe din ce `n ce mai profund la via]a divin\. Cu c=t se dep\[e[te pe sine apropiidu-se de Dumnezeu, cu at=t omul devine cu adev\rat om dup\ chipul [i asem\narea lui Dumnezeu.

Sf=ntul Maxim a tr\it `ntr-o perioad\ `n care `ntre R\s\rit [i Apus existau anumite tensiuni, care l-au marcat profund, murind chiar pentru integritatea viziunii sale de a aduce toate lucrurile `n unire, `n Hristos. El este teologul a c\rui oper\ nu a fost deplin apreciat\, poate [i datorit\ faptului c\ nu a fost tradus\ dec\t destul de t=rziu, `ns\ a c\rui teologie este surpinz\tor de actual\, dup\ at=tea secole, d=nd m\rturie realit\]ii puterii unificatoare [i `mp\ciuitoare a Iubirii Divine.

Fie ca Bunul Dumnezeu, prin modesta mea `ncercare de a prezenta unele aspecte din g=ndirea str\lucitului teolog, s\ aduc\ lumin\, pace [i iubire divin\ `n con[tiin]a [i sufletul tuturor celor care caut\ r\spunsuri existen]iale `n alte religii, confesiuni, curente filosofice [i nu `n adev\rata teologie ortodox\ cre[tin\.

2. Sf=nta Liturghie sec. I-VII. Scurt istoric. Interpret\ri

2.1 Istoria Sf=ntei Liturghii `n primele veacuri cre[tine

a) Instituirea Sfintei Liturghii

Centrul activit\]ii de r\scump\rare a M=ntuitorului Iisus Hristos `l constitue patimile [i moartea Sa pe Cruce urmate de `nviere. Evanghelia de pe Golgota este reactualizat\ `n Sf=nta Liturghie permanent. Liturghia nu este doar o reactualizare a patimilor M=ntuitorului ci [i o sintez\ liturgic\ a `ntregii lucr\ri s\v=r[it\ de Hristos. M=ntuitorul Hristos `n convorbirea cu samarineanca de la f=nt=na lui Iacob formuleaz\ mai `nt=i principiu fundamental al cultului celui nou: `nchinarea `n duh [i adev\r (In. IV, 23-24), adic\ cinstirea lui Dumnezeu `n sinceritate [i cur\]ia inimii, din care trebuie s\ izvorasc\ formele externe ale cultului. Acest principiu trebuia s\ deosebeasc\, `n chip fundamental, cultul cel nou `nstituit de celelalte culte p\g=ne [i cel iudaic, care puneau mai mult accent pe riturile [i formele externe dec=t pe fondul l\untric, adic\ sim]irea religioas\, evlavia adev\rat\.

~ntemeierea Jertfei celei Noi fusese prevestit\ de M=ntuitorul cu mult `nainte de patima Sa `n cuv=ntarea ]inut\ mul]imii dup\ s\v=r[irea `nmul]irii p=inilor `n pustie: Eu sunt P=inea ce vie Care S-a pogor=t din cer. Cine m\n=nc\ din P=inea aceasta, viu va fi `n veci. Iar P=inea pe care Eu o voi da pentru via]a lumii este trupul Meu(In.VI, 51). ~nstituirea cultului cre[tin [i `n mod deosebit a Sfintei Euharistii din cadrul Liturghiei a fost realizat\ de ~nsu[i M=ntuitorul la Cina cea de tain\, c=nd oficiaz\ un ritual pascal iudaic `mpreun\ cu ucenicii S\i: Iar pe c=nd m=ncau ei, Iisus, lu=nd p=ine [i binecuv=nt=nd, a fr=nt [i, d=nd ucenicilor, a zis: Luati, m=nca]i, acesta este Trupul Meu. Lu=nd apoi paharul [i mul]umind, le-a dat, zic=nd: Be]i dintru acesta to]i, c\ acesta este s=ngele Meu, al Legii celei Noi care pentru mul]i se vars\ spre iertarea p\catelor.(Mt.XXVI, 26-28; Mt.XIV, 22-24; Lc.XXII, 19-20; 1 Cor.XI, 23-25).

Cu ocazia acestei ceremonii solemne Hristos a reformat [i spiritualizat cultul iudaic instituind un nou leg\m=nt pecetluit cu Trupul [i S=ngele S\u, un nou cult: cultul Legii celei Noi adus\ de El [i fundamentat\ pe Legea cea Veche. Reactualizarea liturgic\ a acestei ceremonii are ca temei porunca M=ntuitorului: aceasta s\ face]i spre pomenirea Mea(Lc.XXII, 19; 1Cor.XI, 24), sfin]indu-i astfel pe ucenicii S\i ca arhierei, preo]i slujitori ai Jertfei celei Noi. Pe l=ng\ `ntemeierea cultului cre[tin, prin `nstituirea Sfintei Euharistii, M=ntuitorul fixeaz\ [i materia ei p=inea [i vinul - instituind totodat\ [i formele principale ale noului cult (ritul euharistic), din care se vor dezvolta mai t=rziu, treptat, toate celelalte forme secundare ale sale.

Av=nd `n vedere str=nsa leg\tur\ care exist\ `ntre ideea sau concep]ia religioas\ [i formele sale de cult, noua credin]\ `n Dumnezeu, revelat `ntr-o form\ superioar\ celei din Vechiul Testament, trebuia s\ se exprime `n forme noi de cinstire a acestui Dumnezeu al iubirii. Sentimentul cel nou care leag\ pe om de Dumnezeu este iubirea dus\ p=n\ suprema ei form\ aceea de jertf\.

Denumirea de Liturghie nu a ap\rut odat\ cu jertfa euharistic\, ci `ni]ial s-au folosit al]i termeni ce defineau scopul, fiin]a sau esen]a acestei sfinte slujbe. Astfel `n perioada apostolic\ g\sim termeni precum fr=ngerea p=inii (Fapte II, 42; XX,7), Cina Domnului (1 Cor. X, 21; XI, 20), binecuv=ntare sau paharul binecuv=nt\rii (1 Cor. X, 16), p=ine [i paharul Domnului (1Cor. XI, 26-27). ~n epoca urm\toare denumirile jertfei liturgice se diversific\: `n\l]are, aducere, ofrand\ (Sf. Clement Romanul, Ep.I Cor., cap.40), euharistie, mul]umire (Sf. Iustin Martirul, Apologia I, cap.65), mister, tain\, tain\ sf=nt\ (Sf. Ioan Gur\ de Aur, Despre preo]ie, VI, 4), jertf\, sacrificiu (Didahia, cap.14).

Termenul de ast\zi care define[te celebrarea Sfintei Jertfe este de origine precre[tin\. ~n limbaj profan liturghia are etimologie greac\ [i reprezenta orice serviciu sau slujb\ public\ `n general. ~n cre[tinism termenul cap\t\ conota]ie religioas\ datorit\ Septuagintei care `l folose[te pentru a traduce termenul ebraic abodah `ndic=nd serviciul religios al preo]ilor [i levi]ilor de la templu [i Cortul M\rturiei (Ie[. XXX, 20). ~n Noul Testament `nt=lnim acest termen cu `n]elesul de slujb\, serviciul divin public (Evrei VIII, 2; Fapte XIII, 2; Rom.XV, 16). Ini]ial cuv=ntul liturghie avea un sens larg indic=nd totalitatea actelor de cult precum [i administrarea lor (ceea ce se `n]elege ast\zi prin cult, slujire preo]easc\) `ns\ `ncep=nd cu secolul V `n]elesul lui s-a restr=ns, aplic=ndu-se mai `nt=i la Cina cea de Tain\ (Teodoret de Cir, Epistola CXLVI) apoi la slujba Jertfei celei far\ de s=nge [i a `mp\rt\[irii credincio[ilor cu Sfintele Daruri (Codicele Justinian, Nov.VII).

b) Cultul cre[tin `n perioada apostolic\

Sfin]ii Apostoli au p\strat cu sfin]enie cele primite de M=ntuitorul, dar adaug\ [i forme noi `n func]ie de cerin]ele noii Biserici formate la Cinzecime. La `nceput credincio[ii proveneau `n mare parte din r=ndul iudeilor deci cultul avea [i unele influen]e din ritul vechi testamentar. Cre[tinii se rugau `n anumite momente fixate de cultul iudaic: ceasul al treilea (Fapte II, 5), al [aselea (Fapte X, 9) [i al nou\lea (Fapte III, 1) dar au introdus [i alte momente de adun\ri liturgice care au loc la `nceput `n case particulare. Aceste `ntruniri se desf\[urau `ndeosebi `n foi[orul Cinei din casa Mariei, mama lui Ioan Marcu (Fapte I, 13; XII, 12) socotit\ a fi cel mai vechi loca[ de cult cre[tin.

Sfin]ii Apostoli [i ucenicii lor se adunau `n fiecare duminic\ pentru a comemora jertfa cea f\r\ de s=nge imit=ndu-L pe M=ntuitorul Iisus Hristos. Astfel ei aduceau ofrandele (p=inea [i vinul), rosteau o rug\ciune de laud\ [i mul]umire adresat\ Bunului Dumnezeu, aminteau de patimile [i moartea lui Hristos apoi rosteau o rug\ciune de instituire [i anume cuvintele rostite de M=ntuitorul la Cina cea de tain\ dup\ care binecuv=ntau p=inea [i vinul. ~n final fr=ngeau p=inea imit=ndu-L pe Iisus [i `mp\rt\[eau participan]ii. La sf=r[itul acestui ceremonial se f\ceau [i anumite rug\ciuni, mijlociri pentru credincio[i rostite de c=tre liturghisitor iar ace[tia r\spundeau cu termenul ebraic Amin. Pe l=ng\ aceste elemente principale se adaug\ [i altele de-a lungul timpului: s\rutarea p\cii (I Tes. II, 6; Rom. XVI, 16; 1 Cor. XVI, 20), m\rturisirea public\ a credin]ei (I Tim. VI, 12), manifest\ri harismatice (1 Cor. XVI).

~n afar\ de ritualul euharistic propriu-zis, `n cadrul adun\rilor de cult din aceast\ perioad\ mai existau [i alte elemente componente [i anume: lecturi biblice din Vechiul [i Noul Testament (Fapte XIII, 15; I Tes. V, 27; col. VI, 16); predica (omilia) comentarii asupra textelor citite (Fapte XX, 7, 11; 1 Tim. IV, 13; 1 Cor. XVI, 26); c=nt\ri religioase (psalmi, imne [i c=nt\ri duhovnice[ti) din Noul Testament: al preotului Zaharia, tat\l Sf=ntului Ioan Botez\torul (Lc.I, 68-79), al dreptului Simeon (Lc.II, 29-32) [i al Sfintei Fecioare (Lc. I, 46-54) precum [i unele fragmente de proz\ ritmat\ (Rom. XII, 11-12; Efes. V,14; I Tim. III,16); rug\ciunea care reprezenta principala preocupare a cre[tinilor (Fapte II, 42) cu invocarea frecvent\ a numelui lui Iisus sau cu refrenul Prin Domnul nostru Iisus Hristos (Rom. V, 11, 21; IV, 11); colecte pentru s\raci fiind o aplica]ie practic\ la `ndemnurile morale, la iubire [i `ntrajutorare, date `n predic\ (1 Cor. XVI, 1-2).

Legat de serviciul euharistic, `n veacul apostolic, se organizau agape sau mese fr\]e[ti, considerate a fi prelungiri sau supravie]uiri ale meselor iudaice care organizau s=mb\ta (1 Cor. XI, 20-22; Didahia celor 12 Apostoli, cap. IX, X). Nu se [tie cu exactitate dac\ aceste manifest\ri se realizau `nainte sau dup\ cina euharistic\ `ns\ ceea ce este o certitudine este faptul c\ `ncep=nd cu secolul II agapele, ca [i harismele, au degenerat `n abuzuri [i excese. Acest fapt a determinat Biserica s\ ia act `mpotriva acestor mese fr\]e[ti `n public [i le va accepta av=nd doar un caracter particular, `n cadrul familial (1 Cor. XI, 21-22). Totu[i `n via]a public\ a Bisericii agapele `[i reg\sesc continuitatea `n forme diverse: mesele pentru s\r\ci; pomenile (ospe]e funerare); mesele oferite la anumite evenimente importante din via]a parohiei (hramuri, sfin]iri, vizita episcopului eparhiot etc.) [i nu `n ultimul r=nd ca p=inea binecuv=ntat\ anafora.

Cultul cre[tin a c\p\tat o `ndividualizare mai precis\ `n raport cu cel iudaic `n comunit\]ile diaspor\, unde nu exista templul din Ierusalim, care ]inea lega]i de el pe primii cre[tini de aici recruta]i dintre iudei. Separarea de cultul iudaic s-a realizat treptat [i `n Ierusalim prin persecu]iile evreilor `mpotriva cre[tinilor care s-au soldat cu moartea primilor martiri (Sf. {tefan, Sf. Iacov) [i prin `ntrunirea Sinodului Apostolic din Ierusalim (49-50) care a hot\r=t ca fiind neobligatorie circumciziunea pentru cre[tinii proveni]i din medii neiudaice. Un ultim pas hot\r=tor `n separarea cultului cre[tin de cel iudaic a fost d\r=marea templului din Ierusalim de c\tre romani `n anul 70.

c) Serviciul divin public `n perioada persecu]iilor

~n secolele II [i III cultul cre[tin nu a avut o dezvoltare ampl\ datorit\ prigoanei dezl\n]uit\ asupra Bisericii dar [i datorit\ faptului c\ amintirile despre via]a [i activitatea M=ntuitorului [i a Sfin]ilor Apostoli erau proaspete [i vii `n memoria credincio[ilor. Pe l=ng\ aceste aspecte prima [i n\dejdea venirii din nou a M=ntuitorului, ideea parusiei, fapt ce determina pe credincio[i, Biserica primar\, s\ aib\ a stare de entuziasm tineresc.

Pentru adun\rile liturgice cre[tinii foloseau casele particulare, `nc\peri subterane din catacombe, unde ei `[i `ngroap\ mor]ii [i se refugiaz\ din fa]\ persecutorilor dar `[i construiesc sau achizi]ioneaz\ [i cele dint=i basilici cre[tine de la suprafa]a p\m=ntului.

Cel mai important izvor din secolul II care ne furnizeaz\ informa]ii bogate despre desf\[urarea Sf. Liturghii este Apologia I a Sf. Iustin Martirul scris\ `n jurul anului 150 d.Hs.. ~n capitolele 65-67 autorul descrie sumar ceremonia jertfei euharistice cu scop apologetic, adic\ de a-i ap\ra pe cre[tini de acuza]iile nedrepte [i calomniile care circulau pe seama lor, `n leg\tur\ cu adun\rile lor de cult. Aceste trei capitole contin expuse pe scurt o Liturghie baptismal\ (cap. 65), o interpretare dogmatic\ a ritului euharistic (cap. 66) [i o Liturghie duminical\ obi[nuit\ (cap. 67).

Liturghia duminical\ avea dou\ p\r]i componente distincte [i anume: liturghia catehumenilor, care cuprindea citiri din memoriile Apostolilor sau din scrierile profe]ilor, predica sau omilia [i unele imne din psalmi (`ns\ Sf. Iustin nu le men]ioneaz\); a doua parte reprezenta Liturghia euharistic\ care se s\v=r[ea st=nd `n picioare [i avea urm\toarele elemente constitutive: o rug\ciune general\ pentru to]i credincio[ii (ectenia mare de mai t=rziu), s\rutarea p\cii, se aduceau proestosului p=ine [i vin amestecat cu ap\, proestosul `nal]\ rug\ciuni (aminteau de Patimile M=ntuitorului [i cuvintele de instituire la Cina cea de Tain\) [i mul]umiri at=t c=t poate iar poporul r\spunde la sf=r[it cu Amin, `mp\rt\[irea credincio[ilor de c\tre diaconi.

~n secolul urm\tor nu `nt=lnim o descrie a Sf. Liturghii at=t de am\nun]it\ ca a Sf. Iustin Martirul fie datorit\ rigorii disciplinei arcane fie datorit\ faptului c\ nu s-a ivit un prilej de expunere sau tratare special\ a cultului cre[tin, care era un lucru familiar [i cunoscut. Izvoarele care ne relateaz\ momente cele mai importante din cultul cre[tin sunt scrierile epigrafe din grupa cunoscut\ sub denumirea colectiv\ R=nduieli Biserice[ti, dintre care amintim: R=nduiala bisericeasc\ egiptean\, Constitu]iile Apostolice, Testamentul Domnului nostru Iisus Hristos. Ultimele dou\ scrieri de[i provin din sec. IV-V con]in, folosesc sau transmit materiale mai vechi din secolul III sau chiar de mai `nainte.

Cea mai important\ din punct de vedere liturgic este considerat\ de istorici a fi colec]ia Constitu]iile Apostolice, care `n c\r]ile a doua (cap. 57-59), a [aptea (cap. 33-49) [i a opta (cap. 4-42), prezint\ informa]ii bogate despre loca[ul bisericesc, r=nduielile de cult [i despre func]iile liturgice ale membrilor ierarhiei biserice[ti. ~n cartea a opta (cap. 5-15) g\sim o Liturgie de tip sirian (antiohian), s\v=r[it\ cu prilejul hirotoniei unui episcop, care poart\ numele de Liturghia Clementin\ deoarece se presupune c\ ea ar fi fost transmis\ de `nsu[i Clement Romanul, primit\ fiind de la Sfin]ii Apostoli. Aceast\ Liturghie, ca [i cea descris\ de Sf. Iustin con]ine dou\ p\r]i: una adresat\ catehumenilor Liturghia catehumenilor [i cealalt\ destinat\ credincio[ilor boteza]i Liturghia credincio[ilor (euharistic\).

Liturghia catehumenilor con]ine 4, 5 lecturi biblice, din Vechiul [i Noul Testament, av=nd intercalate imne din psalmi; citirea Evangheliei urmat\ de omilia sau predica rostit\ de episcop. ~n final diaconul rostea o serie de patru ectenii pentru catehumeni, pentru energumeni, pentru candida]ii la botez [i a patra pentru peniten]i. Fiecare ectenie era urmat\ de o rug\ciune rostit\ de episcop, dup\ care fiecare categorie de participan]i ie[eau din biseric\, fiind binecuv=nta]i de episcop.

Dup\ ie[irea peniten]ilor cei r\ma[i se ridicau `n picioare [i `ncepea Liturghia credincio[ilor cu o nou\ ectenie (ectenia mare), o rug\ciune rostit\ de episcop pentru credincio[i, s\rutarea p\cii [i sp\larea m=inilor litughisitorilor. Se luau m\suri pentru asigurarea lini[tii [i ordinii `n biseric\ iar diaconii aduceau apoi episcopului, la Sf=nta Mas\, p=inea [i vinul alese pentru Sf=nta Jertf\. Episcopul rostea o rug\ciune euharistic\ (asem\n\toare cu anaforaua din Liturghia ortodox\ a Sf. Vasile), urma o nou\ ectenie [i o rug\ciune care preg\tea imp\rta[irea, apoi `mp\rt\[irea propriu-zis\ a credincio[ilor `n timpul c\reia se citea psalmul XXXIII. ~n final se rostea o nou\ ectenie [i o rug\ciune de mul]umire dup\ `mp\rt\[ire, dup\ care se f\cea concedierea credincio[ilor dup\ formula: Ie[i]i `n pace!, rostit\ de diacon (asem\n\toare cu rug\ciunea Amvonului).

~n primele trei secole se poate vorbi de o uniformizare general\ a cultului cre[tin dat fiind faptul c\ Sf. Liturghie, `n elementele ei esen]iale, era bine cunoscut\ [i cu stricte]e respectat\ de to]i litughisitorii.

d) Evolu]ia Sf. Liturghii dup\ secolul patru

Dup\ anul 313, c=nd cre[tinismul devine o religie liber\, cultul cre[tin cap\t\ o dezvoltare deosebit\ introduc=ndu-se elemente noi care `nfrumuse]eaz\ [i amplific\ vechile forme existente. Liturghia este influen]at\ diferit `n marile regiuni ale cre[tin\t\]ii, astfel `nt=lnindu-se patru grupe, familii din care vor deriva mai t=rziu toate riturile liturgice. Cele patru surse principale sunt: ritul antiohian (sirian), ritul alexandrin (egiptean), ritul galican, ritul roman.

Ritul antiohian vechi, pur, cunoscut sub numele de clementin a fost `nlocuit de timpuriu cu Liturghia Sf. Iacob, fratele Domnului, primul episcop al Ierusalimului. Din aceast\ Liturghiei deriv\ toate liturghiile folosite `n Bisericile r\s\ritene, calcedoniene [i necalcedoniene. Cele care prezint\ interes pentru noi sunt liturghiile bizantine (a Sf. Ioan Gur\ de Aur [i a Sf. Vasile cel Mare), care vor `nlocui treptat liturghiile mai vechi `n toat\ cre[tin\tatea ortodox\, `mbog\]indu-[i `n timp r=nduiala cu rituri [i ceremonii noi.

Liturghia Sf. Marcu a constituit principalul izvor de inspira]ie pentru ritul alexandrin. Ini]ial ea a fost oficiat\ `n limba greac\ dar dup\ sinodul de la Calcedon, c=nd Biserica copt\ s-au desp\r]it de Constantinopol, Liturghia alexandrin\ a fost tradus\ `n limba egiptean\ iar ulterior apare [i o versiune `n limba etiopian\ veche (dialectul gheez).

La Roma [i `n celelalte p\r]i ale Apusului cre[tin a fost oficiat ini]ial ritul uniform, oficial `n `ntreaga Biseric\ cre[tin\. Mai t=rziu, `n secolul V, Roma se separ\ folosind o Liturghie cu caracter aparte, de origine foarte obscur\, deosebit\ de cea r\s\ritean\. Liturghia oficiat\ `n sudul Italiei va r\m=ne fidel\ Orientului [i va purta denumirea de ritul galican deoarece a cunoscut la `nceput o mare dezvoltare `n Galia (sudul Fran]ei de azi), r\sp=ndindu-se [i `n Bretania (sec. V-VI), Irlanda, Anglia.

Secolele V-VI reprezint\ o perioad\ crucial\ pentru formarea riturilor r\s\ritene dar [i pentru Bisericile necalcedoniene, constituite pe criterii na]ionale, care se vor dezvolta separat una de alta cre=ndu-[i fiecare propriul rit liturgic. 2.2. Erminii liturgice p=n\ la Sf=ntul Maxim M\rturisitorul

a) Clasificarea comentariilor liturgice

Pentru a putea creea mediul necesar unei comuniuni mistice a omului cu Dumnezeu, liturghia este nevoit\ s\ apeleze la sensurile simbolico-istorice [i mistico-divine ale riturilor sale. Aceste rituri, dincolo de partea v\zut\, au [i un `n]eles tainic legat de evenimente din istoria m=ntuirii noastre sau de realit\]i de ordin spiritual, transcendent. Pentru a explica Sf. Litughie s-au realizat erminii, comentarii mai mult sau mai pu]in elaborate metodic, prin care se expun `n]elesul tainic, l\untric al sfintei slujbe, precum [i semnifica]ia actelor sau lucrurilor ce stau `n str=ns\ leg\tur\ cu ea.

Literatura cre[tin\ veche ne-a l\sat c=teva t=lcuiri liturgice pre]ioase [i care se deosebesc `ntre ele dup\ scopul urm\rit de autor, dup\ punctul de vedere care predomin\ `n preocup\rile sale, dup\ metoda folosit\ sau dup\ felul de expunere.

Astfel, dup\ obiectul interpret\rii, unele comentarii se ocup\ de explicarea textului liturgic comentariiile verbale (literale), al c\ror tip reprezentativ poate fi socotit comentariul din omiliile catehetice ale lui Teodor de Mopsuestia. Altele se eviden]iaz\ prin explicarea doctrinelor, ideilor care se desprind din r=nduiala sau din textul Liturghiei comentarii doctrinare (dogmatice), cum este comentariul lui Teodor de Andida. Din aceast\ categorie fac parte [i comentariile mistico-simbolice, care pun accent pe sensul simbolic, mistic al ritului cre[tin. Acestea sunt cele mai des `nt=lnite iar modelul lor des\v=r[it este comentariul Sf. Gherman I, patriarhul Constantinopolului.

Din punct de vedere al scopului imediat, avut `n vedere de autor, unele comentarii urm\resc instruirea sau catehizarea credincio[ilor comentariile catehetice, caracteristice epocii de aur a literaturii patristice, iar prototipul lor este comentariul din catehezele mistagogice ale Sf. Chiril al Ierusalimului. Comentariile ascetico-morale, care t=lcuiesc Sf. Liturghie pentru o aprofundare mai ad=nc\ a sensurilor spirituale , moralizatoare, sunt reg\site mai ales la Sf. Ioan Gur\ de Aur [i Sf. Atanasie Sinaitul. Unii comentatori, precum Dionisie Areopagitul `n Ierarhia bisericeasc\, fac din explicarea Liturghiei un obiect de [tiin]\ sau de specula]ie teologic\.

Totu[i o `mp\r]ire riguroas\ [i exhaustiv\ a comentariilor liturgice dup\ criteriile men]ionate mai sus nu se poate realiza deoarece sunt cazuri c=nd aceea[i t=lcuire se poate `ncadra `n mai multe din aceste caractere sau preocup\ri, sau le cuprinde pe toate laolalt\.b) Explicarea Sf. Liturghii `n primele trei secole

Odat\ cu s\v=r[irea comemor\rii euharistice de c\tre Sf. Apostoli a ap\rut [i necesitatea explic\rii actelor ritualice pentru a-i `nt\ri pe neofi]i `n dreapta credin]\ dar [i pentru a se ap\ra de atacurile agresive, care veneau din partea p\g=nilor [i iudeilor. ~ntr-o form\ sumar\ t=cuirea Cinei euharistice apare pentru prima oar\ la Sf Apostol Pavel, care le aminte[te corintenilor: de c=te ori ve]i m=nca aceast\ p=ine [i ve]i bea acest pahar, moartea Domnului vesti]i p=n\ c=nd va veni. Astfel oricine va m=nca p=inea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat fa]\ de Trupul [i de S=ngele Domnului (1 Cor. XI, 26-27).

~ns\ o explicare integral\ [i sistematic\ a Sf. Liturghiei nu g\sim `n literatura cre[tin\ a primelor trei secole, a[a cum de altfel, nu ne-au r\mas nici scrieri `n care s\ g\sim r=nduiala ei expres\ [i am\nun]it\ din acest timp. Aceast\ lips\ se explic\ [i datorit\ faptului c\ `n antichitatea cre[tin\ nu s-a sim]it a[a de mult nevoia unei explic\ri a liturghiei, ca `n timpul de mai t=rziu. C\ci, pe de o parte limba de cult era `nc\ limba curent\ din uzul zilnic, iar pe de alt\ parte, ceremoniile care `nso]eau cuv=ntul se g\seau `n stadiu incipient de dezvoltare [i erau destul de explicite prin ele `nsele. Explicarea Sf. Liturghii devine imperios necesar\ atunci c=nd ritul se va dezvolta [i vor apare elemente noi pe l=ng\ Anaforaua primar\.

Ini]ierea `n misterul liturgic era [i unul din scopurile principale ale catehumenatului. Interpretarea Sf. Liturghii constituia una din preocup\rile de baz\ ale primilor dasc\li cre[tini [i alc\tuia un element sau obiect fundamental al catehezei, al\turi de Sf=nta Scriptur\ [i de `nv\]\tura dogmatic\ de credin]\.

~n astfel de `mprejur\ri, se `n]elege c\ necesitatea unor tratate speciale de explicare a Sf. Liturghii era limitat\. A[a se explic\, probabil, absen]a unor comentarii ale cultului divin public `n primele veacuri cre[tine. Uneori pentru motivarea acestui lucru este `nvocat\, de unii liturgi[ti, disciplina arcan\, care impunea reguli severe [i stricte. ~ns\, aceasta, nu pare a fi o motiva]ie destul de elocvent\ deoarece `n acea epoc\ a fost scris\ Apologia I, de Sf. Iustin Martirul [i Filosoful, care expune sumar din punct de vedere doctrinar ritul euharistic. Aceast\ expunere poate fi considerat\ ca fiind cea dint=i `ncercare de explicare elementar\ a liturghiei cre[tine din epoca primar\ a Bisericii. Explicarea Sf. Iustin Martirul are `ns\ un scop [i un caracter pur apologetic, f\c=nd parte dintr-o apologie general\ a cre[tinismului `mpotriva p\g=nismului persecutor.c) Comentarii liturgice sub form\ catehetic\ [i omiletic\ `n sec.IV-V

Odat\ cu libertatea de exprimare a Bisericii cre[tine apar `n literatura patristic\ bogate [i pre]ioase studii ce abordeaz\ t=lcuiri ale Sf. Liturghii. Cultul cre[tin cap\t\ o ampl\ dezvoltare [i liturghia se `mbog\]e[te cu forme [i ceremonii noi, care nu mai sunt a[a de accesibile publicului larg [i, drept urmare se cerea o l\murire mai am=nun]it\.

Cunoa[terea Liturghiei era un lucru pe care credincio[ii [i-l `nsu[eau `nc\ din timpul catehumenatului, de aceea primele comentarii liturgice au un scop [i caracter catehetic [i provin din epoca de aur, din sec. IV-V. Ele sunt opera marilor catehe]i din acel timp, fiind alc\tuite `n vederea instruirii [i ini]ierii catehumenilor, care erau pe punctul de a primi botezul cre[tin, sau a neofi]ilor, care-l primiser\ deja. Comentariile din acest\ categorie au, `n general, un caracter de popularizare [i form\ de expunere omiletic\. ~nainte de a fi scrise, ele au fost rostite ca predici, [i fac parte dintr-un curs sistematic [i complet de instruc]ie mistagogic\ `n care t=lcuiau mai ales cele trei taine majore ale `ni]ierii cre[tine: Botezul, Mirungerea [i Euharistia. Erau explicate `ntr-un mod simplu, pe `n]elesul tuturor, ceremoniile liturghiei, semnifica]ia lor dogmatic\, simbolic\ [i mistic\, precum [i efectele lor supranaturale, insist=nd `ndeosebi asupra obliga]iilor morale, impuse celor ce vor primi sau au primit tainele ini]ierii cre[tine.

Primul comentariu al Liturghiei, av=nd o forma de expunere omiletic\, este considerat a fi al Sf. Chiril al Ierusalimului `n ultimele dou\ din Catehezele mistagogice, care au fost rostite `n S\pt\m=na Luminat\ a anului 348 neofi]ilor care primiser\ Sf. Botez. ~n cateheza a patra mistagogic\ se vorbe[te despre Euharistie, st\ruind, mai ales, asupra prefacerii p=inii [i a vinului euharistic `n Sf. Trup [i S=nge, precum [i asupra roadelor `mp\rt\[irii, cit=nd `n acest scop mai multe pre`nchipuiri sau tipuri ale Cinei euharistice din Vechiul Testament. Ultima catehez\ mistagogig\, a cincea, explic\ Liturghia euharistic\ sau a credincio[ilor, care era atunci `n uz la Ierusalim (a Sf. Iacob, fratele Domnului). Aceast\ t=lcuire prezint\ aspecte foarte importante privind epicleza euharistic\, prezen]a real\ a M=ntuitorului `n Euharistie, caracterul de Jertf\ al Sf. Liturghii [i efectele ei binef\c\toare asupra viilor [i mor]ilor, sfin]irea prin `mp\rt\[ire, precum [i o frumoas\ interpretare a Rug\ciunii Domne[ti. La aceste aspecte de profunzime se adaug\ [i o form\ sobr\, simpl\ [i clar\ a expunerii ceea ce confer\ scrieriilor Sf. Chiril o mare frumuse]e.

Datorit\ acestor calit\]i, interpretarea Sf. Liturghii din catehezele Sf. Chiril al Ierusalimului va avea o cov=r[itoare influen]\ asupra t=lcuitorilor de mai t=rziu, at=t `n R\s\rit c=t [i `n Apus.

O prezentare destul de am=nun]it\ a ritului euharistic, av=nd o importan]\ la fel de mare ca cea a Sf. Chiril, este cea a lui Teodor de Mopsuestia ( 428). Acesta, fost coleg cu Sf. Ioan Gur\ de Aur la [coala din Antiohia, interpreteaz\ o Liturghie de tip sirian (a Sf. Iacob), la fel ca [i Sf. Chiril. La Teodor de Mopsuestia g\sim cea mai ampl\ explicare a p\r]ii centrale din r=nduiala Liturghiei [i anume ritul euharistic. C=tre sf=r[it se pune accent pe `mp\rt\[irea cu Sfintele Taine, completate cu sfaturi privitoare la cur\]ia sufleteasc\ cerut\ celor ce vor s\ se `mp\rt\[easc\.

Explicarea dat\ de Teodor se caracterizeaz\ prin bog\]ia elementului doctrinar [i a avut o mare apreciere `n r=ndul nestorienilor. Liturgi[tii ortodoc[i nu au mai `ntrebuin]at-o `n lucr\rile lor datorit\ condamn\rii postume a scrierilor lui Teodor la Sinodul V Ecumenic (553). Trebuie remarcat faptul c\ `n comentariul lui Teodor se g\sesc formulate pentru prima dat\ c=teva idei fundamentale `n istoria interpret\rii Liturghiei. Putem exemplifica concep]ia despre rolul de reprezentant al M=ntuitorului, ce se atribuie preotului sau arhiereului liturghisitor, ideea c\ diaconii slujitori sunt imagini ale `ngerilor care s\v=r[esc slujba f\r\ de materie `n jurul tronului Celui Prea`nalt. Aceste idei le vom g\si dezvoltate [i `n Despre ierarhia bisericeasc\ a lui Dionisie Areopagitul [i vor trece ca un bun comun [i anomim, de larg\ circula]ie, `n interpretarea liturghiilor r\s\ritene.

~n Apus, reprezentantul t=lcuirii liturgice de form\ catehetico-omiletic este Sf. Ambrozie al Milanului (397) cu lucrarea De mysteriis (unii `I atribuie [i lucrarea De sacramentis).

d) Interpret\ri liturgice cu scop ascetico-moral

Aceste interpret\ri formeaz\ o categorie aparte deoarece explicarea Sf. Liturghii nu este un scop `n sine ci un motiv pentru transmiterea unor sfaturi, `ndemnuri, care s\ duc\ la edificarea moral\ a credincio[ilor sau la purificarea moravurilor lor.

Una dintre personalit\]ile marcante ale sec. IV, Sf. Ioan Gur\ de Aur (407), c\ruia tradi]ia `i atribuie paternitatea mai multor liturghii r\s\ritene, nu ne-a l\sat o lucrare anume consacrat\ interpret\rii Sf. Liturghii. ~n schimb, avem de la el o mul]ime de pasaje pre]ioase, `n care explic\ diferite momente, acte [i texte liturgice, citate [i folosite `n imensa lui oper\, mai ales `n omiliile exegetice [i catehetice rostite `n Antiohia [i Constantinopol. Analiz=nd aceste lucr\ri putem remarca faptul c\ Sf. Ioan a fost unul dintre cei mai mai interpre]i ai cultului divin ortodox, un des\v=r[it teoretician al doctrinei despre jertfa euharistic\. El insist\ mai ales asupra prezen]ei reale a M=ntuitorului `n Sf=nta Euharistie, lucru ce va intriga mai t=rziu pe protestan]i, subliniind caracterul de jertf\ a acestei sfinte taine, precum [i identitatea jertfei de cruce cu cea liturgic\.

~n tratatul Despre preo]ie, Sf. Ioan Hrisostom, spune c\ Liturghia Bisericii nu este altceva dec=t chipul slavei `ngere[ti, pe care muritorii o anticipeaz\ astfel, fiind `nc\ `n trup, [i pe care ~nsu[i Sf=ntul Duh le-a inspirat-o: C\ci nu vreun om, nici vreun arhanghel, nici o alt\ putere creat\, ci `nsu[i M=ntuitorul a or=nduit acest\ slujb\ [i a insuflat pe cei ce sunt `n trup s\ n\scoceasc\ aceast\ slujire a `ngerilor. Se afirm\ `n multe locuri c\ exist\ o participare misterioas\, dar real\, a `ngerilor la Liturghie, mai ales `n momentul prefacerii: Mas\ `mp\r\teasc\ st\ de fa]\, `ngerii slujind mesei, ~nsu[i ~mp\ratul este de fa]\ (Omil. III, 5 la Efes.); Ce faci omule ?! C=nd Hristos este de fa]\, c=nd `ngerii sunt prezen]i, c=nd aceast\ `nfrico[\toare mas\ este pus\ `nainte, c=nd fra]ii t\i `nc\ mai particip\ la mistere, tu pleci, fugind?(Cuv=nt `mpotriva celor ce pleac\ de la Sf=nta Liturghie).

Erminiile liturgice ale Sf. Ioan se disting printr-o accentuat\ preocupare moralizatoare, tr\s\tur\ ce caracterizeaz\, de altfel, `ntreaga oper\ a acestui genial p\rinte bisericesc. Acest lucru este lesne de `n]eles, dac\ avem `n vedere c\ omiliile sale nu au ca scop principal explicarea Liturghiei ci textele comentate sunt de fapt argumente `n sprijinul ideilor exegetico-morale, care constitue tema de baz\ a operei sale.

Sf=ntul Atanasie Sinaitul este considerat de liturgi[tii moderni (ex: Pr. Prof. Dr. Ene Brani[te) ca fac=nd parte tot din acest\ categorie a interpre]ilor Sf. Liturghii av=nd ca scop transmiterea `nv\]\turilor ascetico-morale pentru credincio[i. Ca stare] a unei m=n\stiri din Muntele Atos (630-700), Sf. Atanasie scrie lucrarea Cuv=nt despre sf=nta adunare (Liturghie), care nu este at=t un comentariu liturgic de ordin ascetic ci mai degrab\ o mustrare aspr\ adresat\ celor ce vin numai de form\ la Sf. Liturghie. Aceast\ scriere, prin severitatea ei, aminte[te de stilul Sf. Ioan Gur\ de Aur cu privire la caracterul `nfrico[\tor al misterul prefacerii [i al `mp\rt\[irii.

Sf. Atanasie `[i `ncepe lucrarea ar\t=nd influen]a binef\c\toare a citirilor [i c=nt\rilor din prima parte a Sf. Liturghii, mustr=nd cu asprime ner\bdarea [i plictiseala manifestate de unii participan]i. Este condamnat\ atitudinea necuviincioas\ a celor ce intr\ `n sf=ntul altar, nesocotind maestatea misteriului `nfrico[\tor care are loc sub ochii lor. Cu acest prilej, sf=ntul atonit explic\ unele `ndemnuri [i formule semnificative din aceast\ parte a Sf. Liturghii: S\ st\m bine, s\ st\m cu fric\, Sus s\ avem inimile, Sfintele, sfin]ilor etc., d=nd sfaturi pentru participarea cu vrednicie la jertfa euharistic\ adus\ de preot. Lucrarea Sf. Atanasie are ca filon principal `ndreptarea [i aten]ionarea participan]ilor la Liturghie asupra importan]ei [i semnifica]iei fiec\rui moment al cultului euharistic.

e) Interpretarea simbolic\ - o nou\ etap\ teologic\

De la sf=r[itul secolului V `nainte, odat\ cu dispari]ia disciplinei catehumenatului, comentariile liturgice de gen catehetic sunt `nlocuite cu erminii cu scop [i caracter teologico-scolastic. Acestea nu mai corespund unei necesit\]i de ordin practic, aceea de a instrui sau catehiza, ci sunt tratate cu specula]ie [i erudi]ie teologic\.

Autorii lor caut\ s\ expun\ `n mod mai mult sau mai pu]in savant, r=nduiala Liturghiei, sensul [i rostul ceremoniilor ei, iar uneori, [i semnifica]ia mistico-simbolic\ a obiectelor, a vaselor [i a ve[mintelor liturgice sau a sf=ntului loca[, dar mai ales ideile de doctrin\ pe care se bazeaz\ sau care se desprind din r=nduiala [i din textul sau formularul Liturghiei. Spre deosebire de comentariile de gen catehetico-omiletic, care nu sunt de fapt dec=t fragmente sau p\r]i ale unor cursuri catehetice, comentariile teologice vor avea `nf=]i[area unor tratate unitare [i de sine st\t\toare.

Cel dint=i tratat teologico-scolastic privind interpretarea Sf. Liturghii este considerat\ a fi lucrarea Despre ierarhia bisericeasc\, privit\ de obicei ca cea mai veche Liturgic\ cre[tin\. Ea face parte din grupul scrierilor cunoscute sub denumirea de pseodo-areopagite, deoarece sunt redactate de un autor neidentificat, care se d\ drept Sf. Dionisie Areopagitul (cel care dup\ tradi]ie a fost primul episcop al Atenei), probabil `n Siria, pe la sf=r[itul secolului V sau `nceputul secolului VI.

~ntregul tratat este un curs complet de instruc]ie mistagogic\ deoarece se ocup\ de toate cele trei taine majore ale ini]ierii cre[tine: Botezul iluminarea (cap. II), Euharistia taina `mp\rt\[irii sau comuniunii (cap. III) [i Mirungerea taina sfin]irii mirului (cap. IV). Am putea considera c\ aceast\ lucrare s-ar putea `ncadra [i `n categoria comentariilor catehetico-omiletice, `ns\ datorit\ caracterului profund speculativ denot\ faptul c\ nu a fost scris pentru uzul catehe]ilor. Din aceast\ perioad\ toate comentariile liturgice nu mai sunt destinate catehumenilor `nv\]\cei sau neofi]i, ci unor elite intelectuale, unor avansa]i `n tainele teologiei cre[tine, astfel aceast\ lucrare este privit\ ca f\c=nd parte din tratatele liturgice de tip speculativ.

Cel dint=i admirator, comentator, [i popularizator al scrierilor pseudo-areopagite este Sf. Maxim M\rturisitorul (662), mare lupt\tor `mpotriva eresului monotelit. El purific\ sistemul pseudo-dionisian de reminiscen]e neoplatonice, pun=ndu-l de acord cu doctrina strict cre[tin\. C=teva elemente interesante pentru explicarea liturghiei ne-a l\sat Sf. Maxim `n Scoliile sau comentariile sale (cap. III), din Despre ierarhia bisericeasc\.

Lucrarea sa principal\ [i original\ `n aceast\ materie este `ns\ Mystagogia. Acesta cuprinde o explicare mistico-simbolic\ a sf=ntului loca[ [i a Liturghiei, `nrudit\ cu cea din Despre ierarhia bisericeasc\. Comentatorii anteriori `[i m\rginise erminiile lor doar la Liturghia credincio[ilor iar Liturghia catehumenilor era men]ionat\ doar sporadic. Astfel Mystagogia Sf. Maxim este cel dint=i comentariu care expune r=nduiala complet\ a Liturghiei din acea vreme (sec. VII). Dar tratarea critic\ [i sistematic\ a interpret\rii liturgice din aceast\ oper\ remarcabil\ constitue de fapt obiectul acestei lucr\ri [i drept urmare o voi dezvolta `n capitolele urm\toare, nu `nainte de a prezenta c=teva aspecte despre via]a [i opera acestui mare scriitor cre[tin ortodox.

~ncep=nd cu Dionisie pseodo-Areopagitul [i Sf. Maxim M\rturisitorul interpretarea simbolic\ a Sf. Liturghii cap\t\ noi orizonturi datorit\ specula]iilor teologico-mistice. Acestor promotori li s-au ad\ugat `n secolele urm\toare [i al]ii care au p\strat [i ad\ugat `n studiile lor elemente mistico-simbolice de o frumuse]e remarcabil\ complet=nd patrimoniul cultural cre[tin. Printre lucr\rile cele mai reprezentative amintim:

- Despre Dumnezeiasc\ Liturghie, atribuit\ Sf. Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului. Este o foarte scurt\ interpret\re alegoric\, uneori cam st=ngace, a c=torva din actele [i momentele cele mai reprezentative din r=nduiala Liturghiei (antifoane, intrarea, Trisaghion etc.), precum [i a loca[ului bisericesc, a unor ve[minte, obiecte [i vase liturgice (disc, potir, aer, tam=ie, linguri]\). ~mp\rt\[irea cu linguri]a a fost intrat\ `n uz dup\ sinodul de la Trulan (692), la un secol dup\ Sf. Ioan Postitorul, fapt ce pune la `ndoial\ autenticitatea autorului acestei lucr\ri. Se poate ca aceast\ men]iune s\ fie inserat\ mai t=rziu `n lucrare sau originea autorului trebuie c\utat\ probabil `n ob[tile monahale de la Sf. Munte `ntr-o epoc\ mult mai t=rzie;- Istorie bisericeasc\ [i teorie mistic\, av=nd ca autor pe patriarhul Constantinopolului, Sf.Gherman I, de la `nceputul secolului VIII (715-729). Textul grec original a fost interpolat [i amplificat ulterior p=n\ `n sec. XII, de c=nd dateaz\ redactarea cea mai dezvoltat\ [i mai cunoscut\, care este tip\rit\ `n colec]ia Migne. Tratatul cuprinde o explicare mistico-simbolic\ a sf=ntului loca[ [i a diferitelor lui p\r]i, a unor rituri [i ceremonii, a ve[mintelor, vaselor [i a Sf. Liturghii. Liturghia Bisericii este `nf\]i[at\ at=t ca imita]ie sau imagine v\zut\ a Liturghiei `ngere[ti, c=t [i ca mijloc de comemorare a istoriei m=ntuirii. Este u[or de recunoscut, `n acest\ lucrare, influen]a lui Dionisie pseudo-Areopagitul dar mai ales a Sf. Maxim M\rturisitorul; Sf. Gherman are comune c=teva expresii [i interpret\ri, cum este cea privitoare la sf=ntul loca[. Meritul comentariului lui Gherman const\ `n faptul c\ este primul tratat grecesc `n care g\sim o explicare mistico-simbolic\ a ve[mintelor, vaselor [i obiectelor liturgice. Ceea ce scade `ns\ valoarea acestei redact\ri este lipsa spiritului critic, ceea ce face ca interpretarea Liturghiei s\ fie exagerat de alegoric\;

- T=lciure a Dumnezeie[tii Liturghii a celor mai `nainte sfin]ite, scris\ de Sf. Teodor Studitul (826), reprezent=nd o scurt\ prezentare a Liturghiei darurilor mai `nainte sfin]ite (a Sf. Grigorie Teologul), `nso]it\ de c=teva scurte preciz\ri. Autorul face unele observa]ii pre]ioase asupra notei mistice, care este mai accentuat\ `n aceast\ Liturghie dec=t `n celelalte dou\ Liturghii ale ritului bizantin (a Sf. Ioan Gur\ de Aur [i a Sf. Vasile cel Mare);

- Cuv=nt cuprinz=nd toat\ istoria bisericeasc\ [i descriere am\nun]it\ a tuturor ce se s\v=r[esc `n dumnezeiasca slujb\, atribuit Sf. Sofronie al Ierusalimului (664), dar care dateaz\ abia din sec. XI sau XII sau chiar mai t=rziu, dup\ cum afirm\ unii liturgi[ti. Aceast\ lucrare con]ine `n capitolele sale reproduceri ale comentariilor lui Teodor de Andida [i ale Sf. Gherman, fiind cel dint=i [i cel mai cunoscut tratat cu caracter de compila]ie.

- realizarea cea mai reu[it\ a comentariul liturgic original, de tip teologic-speculativ, o reprezint\ T=lcuirea Dumnezeie[tii Liturghii, a ilustrului teolog bizantin Nicolae Cabasila, din secolul XIV. Autorul prezint\ la `nceputul lucr\rii, `n primul capitol, scopul [i planul erminiei [i anume sensul sau t=lcul `ntregii Liturghii. Pentru aceasta Cabasila caut\ s\ explice scopul, mijloacele [i modul `n care se s\v=r[e[te Sf. Liturghie. R=nduiala Liturghiei este expus\ din punct de vedere al lucr\rii ei sfin]itoare asupra darurilor [i a credincio[ilor [i din punct de vedere al semnifica]iei ei simbolice prin reprezentare [i actualizare a iconomiei M=ntuitorului. Spre deosebire de interpre]ii anteriori ai Liturghiei, care st\ruie aproape exclusiv asupra semnifica]iei mistico-simbolice a ei, neglij=nd func]ia harismatic\ [i sfin]itoare, Cabasila caut\ s\ expun\ mai `nt=i utilitatea, rostul unui act sau moment liturgic ca mijloc de sfin]ire [i abia `n al doilea r=nd abordeaz\ `nsemnarea sau semnifica]ia lui simbolic\ `n leg\tur\ cu istoria m=ntuirii. Erminia lui Cabasila dep\[e[te cu mult nivelul unei simple t=lcuiri liturgice deoarece apar expuse [i unele probleme polemice de doctrin\ `n direct\ leg\tur\ cu Liturghia. ~ndeosebi sunt abordate trei probleme asupra c\rora Cabasila aloc\ mai mult de o treime din cuprinsul `ntregii lucr\ri, [i anume: - liturghia nu este numai o jertf\ de cerere, ci [i de mul]umire; - participarea celor mor]i la roadele jertfei euharistice; - epicleza. Explic=nd Liturghia, autorul ridic\ [i trateaz\ astfel o mul]ime de idei cu caracter dogmatic sau doctrinar `n leg\tur\ cu ea, d=ndu-ne astfel cea mai reu[it\ erminie liturgic\ de tip teologico-speculativ;

- Despre via]a `n Hristos, scris\ tot de Nicolae Cabasila, care, `n cele [apte c\r]i ale sale, prezint\ via]a haric\ sau spiritual\ ce ni se `mp\rt\[e[te prin Sfintele Taine [i ne une[te progresiv cu Hristos. Aceast\ lucrare este, f\r\ `ndoial\, cea mai celebr\ [i cea mai studiat\ dintre lucr\rile lui Cabasila [i totodat\ cea mai pre]ioas\ lucrare de mistic\ liturgic\ sau sacramental\ din `ntreaga teologie ortodox\;

- la pu]in timp dup\ Cabasila, Sf. Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului (1429), scrie cea mai bogat\ [i mai complet\ t=lcuire liturgic\ ortodox\. Cu excep]ia doar a trei din tratatele sale, care au cuprins dogmatic sau polemic, celelate lucr\ri se ocup\ cu explicarea cultului ortodox. T=lcuirea Liturghiei propriu-zise se afl\ `n dou\ din aceste lucr\ri, [i anume Despre Sf=nta Liturghie [i T=lcuire despre dumnezeiescul loca[. Cea din urm\ este destinat\ cre[tinilor din Creta, `n care Sf. Simion explic\ loca[ul bisericesc [i slujba sfin]irii lui, ve[mintele [i vasele liturgice, persoanele liturgice, cu hirotonia [i func]iile lor etc. Lucrarea se deosebe[te de cea a lui Cabasila `n explicarea multor locuri din Liturghie (ex: instituirea p=inii ca materie a jertfei euharistice) dar are [i puncte comune cu aceasta (explicarea epiclezei). Sf. Simeon al Tesalonicului este cel din urm\ t=lcuitor original al Liturghiei ortodoxe. Dup\ el comentariile grece[ti nu mai aduc nimic nou, ci toate sunt simple [i mai adesea palide compila]ii, ce reproduc din t=lcuitorii anteriori, mai ales din Gherman, Cabasila [i Sf. Simeon. 2.3. Dionisie pseudo Areopagitul premerg\torul lui Maxim M\rturisitorul `n interpretarea simbolic\ a Sfintei Liturghii

a) Personalitatea autorului

Predica Sf=ntului Apostol Pavel din Areopagul Atenei a cucerit la cre[tinism printre al]ii pe unul dintre filosofii atenieni, Dionisie, zis Areopagul deoarece f\cea parte din consiliul Areopagului, fiind un membru de vaz\. Episodul c=[tig\rii lui Dionisie la `nv\]\tura cre[tin\ este redat `n Faptele Apostolilor XVII, 18-34: Iar unii dintre filosofii epicurieni [i stoici discutau cu el, [i unii ziceau: Ce voie[te oare s\ ne spun\ acest sem\n\tor de cuvinte? Iar al]ii ziceau: Se pare c\ este vestitor de dumnezei str\ini, fiindc\ bine veste[te pe Iisus [i ~nvierea. {i lu=ndu-l cu ei, l-au dus `n Areopag, zic=nd: Putem s\ cunoa[tem [i noi ce este aceast\ `nv\]\tur\ nou\, gr\it\ de tine?Iar unii b\rba]i alipindu-se de el, au crezut, `ntre care [i Dionisie Areopagitul [i o femeie cu numele Damaris, [i al]ii `mpreun\ cu ei.

Astfel Dionisie Areopagitul devine ucenic apropiat al Sf. Apostol Pavel, primind botezul cre[tin de la `nsu[i Sf. Pavel. Despre via]a lui Dionisie nu se cunosc alte am\nunte certe, `ns\ se [tie c\ a avut o via]\ sf=nt\ pe care a `ncununant-o ca martir pentru Hristos. Aceast\ zi `n care a fost martirizat este considerat\ 3 octombrie, c=nd se face [i pomenirea lui `n calendarul cre[tin.

Sub numele Sf. Dionisie Areopagitul au ap\rut mai multe scrieri, dintre care unele s-au p\strat, iar altele sunt doar amintite `n lucr\rile Sf=ntului care s-au p\strat. Operele care se cunosc sunt: Despre Numele Divine, Despre Teologia Mistic\, Despre Ierarhia Cereasc\, Despre Ierarhia Bisericeasc\ [i c=teva Epistole.

Taina autorului tratatelor dionisiene nu a putut fi `nc\ dezlegat\, `ns\ opera p\strat\ sub numele Sf. Dionisie este cunoscut\ `n toat\ lumea cre[tin\ [i a avut un mare rol `n formarea misticii cre[tine. Autorul areopagitelor, probabil sirian de origine, datat cu aproxima]ie pe la sf=r[itul secolului V a cunoscut `nv\]\turile neoplatonice [i a c\utat s\ fac\ o leg\tur\ `ntre ele [i dogmele cre[tine. {i pentru a le face mult mai autoritare, accesibile, populare, le-a atribuit Sf. Dionisie, lucru care nu era privit ca o `mpietate pe vremea aceea, mai ales `n Siria.

Cu toate c\ nu se cunoa[te via]a adev\ratului autor al scrierilor areopagite, acest fapt nu scade cu nimic valoarea operei sale. Dac\ critica modern\ `i contest\ autenticitatea ca persoan\, opera lui, prin cea mai vast\ influen]\ pe care a exercitat-o asupra dezvolt\rii ulterioare a teologiei, r\m=ne consacrat\ [i `ncorporat\ pentru totdeauna patrimoniului nostru `ntelectual.

Cel care explic\ `nv\]\turile lui Dionisie `n adev\rata lor lumin\ este Sf. Maxim M\rturisitorul, care clarific\ `n sens ortodox ceea ce p\rea confuz `n cugetarea dionisian\. De la aceste comentarii dateaz\ prestigiul extrordinar [i mereu cresc=nd al marelui mistic `n lumea cre[tin\. Sf. Maxim prin comentariile sale, prin ortodoxia explica]iilor, care dau siguran]\ pasajelor nesigure, a f\cut ca Dionisie pseudo-Areopagitul s\ fie definitiv adoptat de Biseric\, astfel `nc=t Dionisie a devenit pentru Sf. Ioan Damaschin unul dintre st=lpii pe care se reaz\m\ > .b) limbajul filosofico religios al scrierilor pseudo - areopagite

Stilul pseudo-areopagitelor este unul destul de greoi, `nc\rcat cu fraze nesf=r[ite, cu repet\ri dese [i cu `ntors\turi de fraze care te pot dezorienta u[or, dac\ nu te conduci dup\ firul logic al con]inutului lor [i nu ai lua ca ajutor pe al]i interpre]i care au studiat `ndelung aceast\ oper\.

~n lucr\rile sale, Dionisie, a folosit g=ndirea neoplatonic\ cu scopul de a pune `ntr-o lumin\ c=t mai puternic\ doctrina cre[tin\. El a fost convertit la neoplatonism `n primii ani ai form\rii sale intelectuale, dar cuno[tea foarte bine [i literatura cre[tin\ din acea epoc\.

Toate scrierile pseudo-areopagite polemizeaz\ `mpotriva ideilor antropomorfe despre Dumnezeu. Pe m\sura ce renun]\m cu totul la noi, ne apropiem de Dumnezeu, spune autorul nostru, [i mintea noastr\ omeneasc\ are facultatea de a `n]elege [i prin aceast\ facultate ea prinde adev\rurile cele inteligibile; dar actul prin care ea comunic\ cu lucruri ce sunt mai presus de d=nsa dep\[e[te natura ei. Deci cele divine trebuiesc `n]elese dup\ acest criteriu, nu dup\ puterile noastre. Aceast\ concep]ie despre imposibilitatea cunoa[terii divinit\]ii, care e mai presus de categoriile mentale cu care construim noi lumea cuno[tin]elor noastre este preluat\ `ntrutotul din filosofia neoplatonic\ a lui Proclus.

Ideea fundamental\ ce se desprinde din acest pasaj este aceea c\ Dumnezeu este supra-categorial, adic\ `n]elegerea lui Dumnezeu este mai presus de categoriile obi[nuite, [i nici una dintre aceste categorii nu ne poate da nici pe departe ceea ce este Dumnezeu. Aceat\ idee este una dintre marile p=rghii ale atitudinii mistice fa]\ de adev\rul religios, care este c\utat, nu at=t `n con[tiin]\, c=t mai ales `ntr-un fel de intui]ie. Pentru Dionisie Dumnezeu este ]inta cea mai `nalt\ la care se ridic\ contemplarea mistic\, prin forma sa cea mai sublim\, extazul. Condi]ia acestei st\ri, dup\ pseudo-areopagite, este cur\]enia sufleteasc\ cu cele trei trepte ale sale: cur\]ia, iluminarea, unirea.

Dumnezeu fiind ceea ce este mai presus de fiin]\ [i de `n]elegere, ceea ce este necunoscut, cum `l concepeau [i neoplatonicii, po]i ajunge la El numai pe cele trei c\i: via purgativa, via illuminativa [i via unitiva. Pseudo-Areopagitul a descris mai de aproape aceste trei momente, f\r\ s\ `ntrebuin]eze no]iunea de cale.

Mistica lui Dionisie culmineaz\ `n metafizic, `n contemplarea lui Dumnezeu cel necuprins [i unul, ea duce p=n\ la contopirea sufletului cu divinitatea. Lumea este prezentat\ ca un sistem ce duce `n sus, prin cele duhovnice[ti p=n\ la Dumnezeu, care din dragostea [i bun\tatea Lui poart\ omului de grij\ prin pronia Sa. Printr-o `ntui]ie mistic\ pseudo-Areopagitul concepe ca un tot organizat nu numai lumea duhurilor cere[ti [i a Bisericii lui Dumnezeu, ci `ntreaga crea]iune cu toate fiin]ele ei, ca o scar\ ce urc\ spre cer. Treapta cea mai de sus, corul `ngeresc al serafimilor, heruvimilor [i tronurilor, ajunge p=n\ la cea mai ultim\ obscuritate, `nconjoar\ pe Dumnezeu, iar treptele cele mai de jos p\trund p=n\ `n imperiul lucrurilor ira]ionale [i f\r\ via]\. Plin\tatea luminii dumnezeie[ti, care umple `n primul r=nd [i `n chipul cel mai `mbel[ugat pe `ngerii cei mai de sus str\bate prin toate treptele intermediare `ntr-o progresiv\ descre[tere, p=n\ se r\sfr=nge, `ntr-un slab reflex, de lucruri ale lumii materiale. C\ci fiecare lucru ia din ea numai at=t c=t `i `ng\duie firea sa individual\..

Dumnezeirea absolut\ este numit\ de Dionisie Supra-esen]\, adic\ ceea ce dep\[e[te orice putin]\ de `n]elegere, pentru c\ mintea omeneasc\, `n maximul func]iunii sale de cunoa[tere a lumii experimentale, nu se poate ridica dec=t numai p=n\ la esen]ele lucrurilor, cum ar spune Aristotel. Esen]ele formeaz\ ultimele etape ale existen]ei omene[ti. Dumnezeu este supra-esen]\, supra-unitate, cum pot fi toate superlativele ce se adaug\ ultimelor forme de cunoa[tere ale min]ii noastre. Divinitatea, `n aspectul ei creator [i ve[nic, este Treimea, cum afirm\ [i Dionisie `n scrierile sale.

Mintea noastr\ omeneasc\, `n exerci]iul func]iunii sale fundamentale care este cunoa[terea, nu se poate ridica cu propriile ei mijloace p=n\ la misterul existen]ei supreme supra-esen]a. Ea are nevoie de un ajutor autorizat, [i anume: Sf. Scriptur\ [i Sf. Tradi]ie. Sunt `ns\ clipe `n care sufletul cap\t\ un fel de inspira]ie, un fel de iluminare, ceea ce dep\[e[te experien]a noastr\ limitat\, c=nd el are o viziune `n supra sensibil. Dionisie arat\ c\ aceste st\ri `n care sufletul se uit\ pe sine [i se transpune `ntr-un adev\r religios, cu care aproape se confund\ sunt numite st\ri de extaz.

~n aceste momente de extaz spiritul uman se sile[te s\ ias\ din sine din fiin]a creat\, s\ dep\[easc\ oarecum [i s\ treac\ `n obiectul necreat al contempl\rii sale pentru a se contopi cu el. ~n acest fel el se uita pe sine, `nceteaz\ de a mai dori fiin]a proprie, se leap\d\ de egoismul s\u [i se str\duie[te s\ se `nal]e spre adev\rata lui ob=r[ie, spre supra-esen]\. Aceasta din urm\ are o tendin]\ ve[nic\ de a ie[i din ea printr-un fel de ex-staz divin (emana]ie-cum o nume[te Dionisie), precum crearea lumii, a spiritelor etc. Treimea este un fel de transpunere `n afara Sa a unit\]ii celei mai presus de unitate a supra-esen]ei. Pe c=nd deci, `n divinitate, unitatea suprem\, realitatea cea mai presus de realitate, st\ `n supra-esen]a cea nediferen]at\; la creaturi, dimpotriv\, adev\rata realitate nu st\ `n\untru, ci `n afara lor, `n tendin]a de a se apropia de originea din care au ie[it. Prin extaz, prin punerea `n afara fiin]ei lor subiective, prin apropierea de divinitate, creaturile `[i afirm\ realitatea lor adev\rat\! Acest proces de extaz se vede [i `n intercomuniunea dintre oameni: `n via]a social\; `n dragostea reciproc\, unde oamenii se caut\ unii pe al]ii [i nu r\m=n `nchi[i `n eul lor propriu.

Misticii v\d `n extaz punctul culminant pe care-l poate atinge sufletul omenesc `n c\utarea cauzei a toate, a dumnezeirii. El este un fel de viziunea de betitudine, `n care spiritul poate percepe direct divinitatea, f\r\ intermediul unei creaturi sau idei. Dar nu to]i muritorii se pot bucura de acest har, dar divin, `ns\ locul s\u `l ]ine credin]a, prin care Dumnezeu este cunoscut f\r\ a fi v\zut.

Dionisie pseudo-Areopagitul, sub influen]a c\r]ilor sfinte [i a filosofiei neoplatonice, a deschis pentru ochiul cre[tin, cercet\tor, perspective ce continuu au fost revelate de marii mistici de dup\ d=nsul. Scrierile lui au fost obiect de inspira]ie [i de g=ndire, av=nd un ad=nc r\sunet nu numai `n lumea cuget\rii cre[tine, ci [i `n cea a cuget\rii laice, astfel filosofia german\ a secolului XIX se inspir\ `n metafizica sa.

c) Sf. Euharistie des\v=r[irea tuturor tainelor

~n studiul de fa]\ vom aborda doar capitolul trei din lucrarea Despre Ierarhia Bisericeasc\ a lui Dionisie pseudo-Areopagitul, deoarece aici se vorbe[te despre Sf=nta Tain\ a Euharistiei, care este centrul `ntregii Liturghii ortodoxe.

~n prima parte a acestui capitol, ce poarta titlul: Despre cei ce se des\v=r[esc `n `mp\rt\[anie, se spune c\ taina venerabil\ a euharistiei este des\v=r[irea celorlalte taine [i `mp\rt\[ania este denumit\ comuniune, pentru c\ ne leag\ [i ne une[te cu Dumnezeu. Sf. Euharistie `n viziunea lui Dionisie este Taina Tainelor, comuniune [i unire, adev\rul lucrurilor [i luminare, pentru c\ ea este prima care ne comunic\ [i ne c\l\uze[te pa[ii spre lumina divin\.

Partea a doua descrie ritualul euharistic, adic\ partea care formeaz\ miezul Liturghiei credincio[ilor, cu `mp\rt\[irea final\ a credincio[ilor. Prin aceasta se realizeaz\ comuniunea, leg\tura dintre s\v=r[itorul jertfei euharistice, participan]i [i M=ntuitorul Iisus Hristos.

Contemplarea reprezint\ ultima parte a capitolului, care este cea mai dezvoltat\, `n care se explic\ sensul ritualului euharistic printr-o interpretare mistico-simbolic. Autorul consider\ c\ ritualul Liturghiei oficiat\ de ierarhia bisericeasc\ nu este dec=t o imagine sensibil\, o imitare a Liturghiei cere[ti pe care `ngerii, spiritele pure, o s\v=r[esc ne`ncetat `n fa]a lui Dumnezeu. Dionisie pseudo-Areopagitul vorbe[te despre efectele `mp\rt\[irii prin care dob=ndim des\v=r[irea vie]ii spirituale [i despre purificarea ce trebuie s\ precead\ primirea Sfintei ~mp\rt\[\nii.

Caracteristic pentru explicarea liturgic\ a lui Dionisie este nota mistico-speculativ\ a sistemului s\u filosofic. Se [tie c\ acest autor este cel dint=i mare teoretician al misticii cre[tine `ncerc=nd s\ `ncadreze at=t mistica pur\ sau contemplativ\ c=t [i pe cea liturgic\ `ntr-un sistem filosofic lu=nd ca model pe cel al lui Proclu. De aceea acest comentariul liturgic este unul mai savant, mai speculativ, mai arid, aceesibil doar unei categorii aparte de credincio[i `nzestra]i cu o preg\tire filosofic\.

Cu toate aceste considera]ii lucrarea Despre ierarhia bisericeasc\, al\turi de scrierile Sf. Ioan Gur\ de Aur au avut o mare influen]\ asupra tratatelor liturgice, inspir=nd chiar [i unele texte liturgice de mai t=rziu. 3. Sf=ntului Maxim M\rturisitorul personalitate marcant\ a sec. VII

3.1. Via]a

Sf=ntul Maxim M\rturisitorul s-a n\scut `n jurul anului 580 `ntr-o familie nobil\. P=n\ nu de mult se credea c\ locul de origine ar fi capitala imperiului bizantin, Constantinopol, dar `n anul 1973 a fost publicat\ Via]a lui `n limba siriac\ care vine cu o alt\ versiune, demn\ de luat `n seam\. Conform acesteia Sf=ntul Maxim s-a n\scut `n satul Hesfin din Golan, la est de lacul Tiberiadei. Tat\l lui, Abna, era negustor samarinean din Sychar, iar mama sa, Sndh, era sclav\ persan\ a unui evreu, Zadoc, din ora[ul Tiberias. ~n urma iubirii dintre cei doi Sndh r\m=ne `ns\rcinat\, Abna o r\scump\r\ de la st\p=nul ei plec=nd apoi `mpreun\ in Sychar. Aici se retrag `n satul Hesfin la preotul Martyrios, care `i boteaz\ [i `i g\zduie[te timp de doi ani. Abna prime[te la botez numele de Theonas, iar Sndh este numit\ Maria. Copilul n\scut de Maria este b\iat [i este botezat Moschion. Theonas [i Maria vor mai avea `nc\ doi copii: un b\iat [i o fat\.

C=nd Moschion avea 9 ani tat\l s\u moare [i un an mai t=rziu moare [i Maria. Nu peste mult\ vreme se stinge din via]\ [i sora sa. Preotul Martyrios `l `ncredin]eaz\ pe Moschion m=n\stirii Palaia Lavra din Palestina, unde egumen era Pantoleon. Aici predomina o g=ndire origenist\ [i evagrian\. Fratele mai mic al lui Moschion este omor=t de o c\mil\ la 3 ani de la intrarea sa `n m=n\stire. ~n perioada c=t a stat `n m=n\stire Pantoleon i-a fost primul profesor. Acestuia `i murise un nepot, pe nume Maxim, [i `n amintirea lui `l nume[te pe Moschion Maxim.

P=n\ la v=rsta de 30 de ani `nforma]iile despre via]a [i preg\tirea Sf=ntului Maxim lipsesc `ns\ se presupune c\ a avut prilejul s\ studieze retorica, filozofia [i nu `n ultimul r=nd teologia fapt ce reiese [i din scrierile sale. Educa]ia sa a fost apreciat\ [i de `mp\ratul Heraclie care, `n anul 610, `l invit\ la curte pentru a deveni prim secretar imperial. Este posibil ca `n acele cercuri s\-l fi cunoscut pe Anastasie, care era secretarul particular al `mp\r\tesei, ca ucenic al s\u. C=]iva ani mai t=rziu p\r\se[te curtea imperial\ probabil pentru a se dedica vie]ii monahale. Astfel `n jurul anului 614 ajunge la m=n\stirea Filipic (Skutari de azi) din Chrysopolis, suburbia asiatic\ a Constantinopolului. Rela]ia `nceput\ la curte cu Anastasie continu\ `n acest\ m=n\stire, Sf=ntul Maxim fiindu-i credincios toat\ via]a.

~n anul 624 Sf=ntul Maxim se mut\ la m=n\stirea Sf=ntul Gheorghe din Cyzic `ns\ doi ani mai t=rziu este nevoit s\ se refugieze datorit\ unei `nvazii persane. ~n urm\torii ani c\l\tore[te mult `n Grecia, unde are discu]ii cu episcopii severieni din Creta, `n Cipru, unde se `mprietene[te cu episcopul Marinos [i probabil se `nt=lne[te [i cu episcopul Arcadius. La `nceputul anului 632 ajunge `n Cartagina Egiptului la m=n\stirea Euchratas, unde stare] era Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului. Aici lupt\ `mpotriva monotelismului al\turi de Sofronie, noua erezie care se prefigura `n cercurile teologice [i mai ales la Constantinopol. Dup\ moartea patriarhului Sofronie `n anul 638, Sf=ntul Maxim devine conduc\torul luptei `mpotriva monotelismului [i `ntre anii 642-645 dezvolt\ `n Africa o activitate intens\ pentru `nt\rirea episcopilor de acolo `mpotriva ereziei. ~n luna iulie 645 are loc la Cartagina renumita disput\ dintre Sf=ntul Maxim [i Pyrrus, fostul [i viitorul patriarh monotelit al Constantinopolului., `n prezen]a guvernatorului regiunii [i a numero[i episcopi. ~n urma acestei `ntrevederi Sf=ntul Maxim a avut c=[tig de cauz\, d=nd o grea lovitur\ monotelismului promovat de Pyrrus.

Urmeaz\ o perioad\ `n care Sf=ntul Maxim are dispute [i particip\ la multe sinoade pentru a combate aceast\ erezie. ~n anul 646 se afl\ `n Africa de Nord [i un an mai t=rziu merge la Roma, unde `l convinge pe papa Martin I s\ convoace un sinod la Lateran. Acest sinod a vut loc `n anul 649 [i a comb\tut monotelismul, Ektesis-ul lui Heraclie din 638 [i Tiposul lui Constantin II din 648 (dou\ decrete emise pentru a opri sub grea pedeaps\ discutarea problemei privind cele dou\ voin]e ale M=ntuitorului).

~n urma acestui sinod `mp\ratul Constantin II dispune arestarea Sf=ntului Maxim, a monahului Anastasie [i a papei Martin I, fiind adu[i la Constantinopol `n anul 653. ~n semptembrie 654 - mai 655 are loc primul proces intentat Sf=ntului Maxim, care a fost judecat ca du[man [i criminal al statului, ca unul care submina pacea bisericeasc\ [i civil\. ~n timpul procesului Sf=ntul, ca un adev\rat ap\r\tor al ortodoxiei, nu s-a l\sat intimidat de amenin]\rile `mp\ratului [i a spus f\r\ team\: Eu nu trebuie s\ abandonez credin]a cea adev\rat\. Este preocuparea preo]ilor, nu a `mp\ra]ilor, s\ cerceteze [i s\ defineasc\ dogmele m=ntuitoare ale Bisericii Universale. Un `mp\rat al cre[tinilor nu este preot, nu st\ `n fa]a Sfintei Mese, nu s\v=r[e[te Sfinte Taine, nu poart\ `nsemnele preo]e[ti. Ca urmare a acestui proces Sf=ntul Maxim este condamnat `n anul 655 [i exilat `n Byzia din Tracia iar Anastasie este exilat `n Perberis. Noul patriarh, Petru, trimite `n urm\torul an o delega]ie la Byzia pentru a `ncerca reconcilierea `ns\ Sf=ntul Maxim nu-[i schimb\ atitudinea. Este mutat la m=n\stirea Sf=nta Theodora din Tracia unde, timp de [ase ani, `[i continu\ activitatea de combatere a monotelismului prin coresponden]a sa.

~n anul 662 Sf=ntul Maxim este adus la Constantinopol `mpreun\ cu doi ucenici ai lui: Atanasie Apocrisiarul [i Atanasie Monahul pentru a fi audiat din nou. Sinodul convocat, av=nd tendin]e monoteliste, `i condamn\ [i sunt biciui]i, li se taie limba [i m=na dreapt\ pentru a nu putea r\sp=ndi astfel prin viu grai [i prin scris `nv\]\tura cea dreapt\. Apoi sunt purta]i prin cartierele Constantinopolului [i exila]i pe via]\ la Lazika, pe ]\rmul r\s\ritean al M\rii Negre. ~n acela[i an Sf=ntul Maxim M\rturisitorul trece `n r=ndul celor adormi]i `ntru Domnul la data de 13 august, av=nd v=rsta de 82 ani, epuizat de torturi [i b\tr=ne]e. El a r\mas toat\ via]a monah, din smerenie, de[i i se propusese scaunul de patriarh, dac\ va renun]a s\ lupta sa `mpotriva monotelismului. Pe drept cuv=nt el poart\ apelativul de M\rturisitorul, fiind unul dintre cei mai mari teologi [i, `n acela[i timp un martir al dreptei `nv\]\turi despre Hristos.

~mp\ratul Constantin II nu s-a bucurat prea mult de rodul cruzimii sale deoarece, fiind refugiat din Constantinopol la Siracuza, unde `[i avea sediul cartierului general al luptei contra arabilor, a fost asasinat `n 668 de un soldat de-al s\u. La mai pu]in 20 de ani de la moartea Sf=ntului Maxim M\rturisitorul, al-VI-lea Sinod Ecumenic (Constantinopol, 680-681) [i `mp\ratul Constantin Pogonat au condamnat definitiv erezia monotelit\ [i au consacrat `n triumf gloria martirului.

3.2. Opera

Cronologia operei Sf=ntului Maxim nu a fost precis fixat\ de cercet\torii care s-au ocupat de acest subiect `ns\, spa]iile temporale mai largi ale scrierile lui a `ncercat s\ le fixeze cu aproxima]ie Hans Urs von Balthasar `n studiul s\u: Die Ghostischen Centurien des Maximus Confessor (Fr.i. Br., Herder, 1941, p. 149-156).

Una dintre cele mai timpurii scrieri este Cuv=nt Ascetic [i face parte din prima grup\ a scrierilor sale `n timpul c=t a stat la Cyzic. Aceasta este adresat\ lui Elpidie [i este o pledoarie scurt\ [i simpl\ pentru nevoin]ele ascetice, scris\ ca pentru ni[te `ncep\tori. Tot `n aceea[i perioad\ este datat\ scrierea Cele 400 capete despre dragoste, care con]ine un cuv=nt `nainte c\tre Elpidie. Sf=ntul Maxim `i m\rturise[te c\: acestea nu sunt roadele cuget\rii mele, ci str\b\t=nd Scrierile Sfin]ilor P\rin]i [i culeg=nd de acolo cele ce stau `n leg\tur\ cu tema noastr\, am `ndesat lucruri multe `n cuvinte pu]ine, ca s\ fie u[oare de ]inut minte. Balthasar consider\ c\ scrierile Quaestiones et Dubia [i T`lcuirea Psalmului 59 dateaz\ tot din perioada c`t Sf=ntul Maxim a stat la Cyzic deoarece nu se observ\ nici o urm\ din disputele hristologice. ~ns\, Cele 100 capete gnostice editate de Epiphanovici `n Materiale la via]a [i operele lui Maxim M\rturisitorul (Kiev, 1917, 33-36), dup\ un manuscris din Moscova, par a fi mai vechi dec=t primele scrieri amintite, deoarece n-ar tr\da nici o `nfluen]\ a scrierilor areopagite. Aceast\ prim\ grup\ de scrieri a Sf=ntului Maxim trateaz\ cu prec\dere despre via]a duhovniceasc\, av=nd ca model pe scriitorii s\i anteriori: Evagrie Ponticul, Marcu Ascetul, Diadoh al Foticeii.

~n perioada anilor 626 [i 632, c=nd se afl\ cu Sofronie `n Africa, a alc\tuit a doua grup\ de scrieri duhovnice[ti [i aprofundeaz\ bazele teologice ale acestei vie]i. Acum sunt redactate cele patru epistole c\tre Ioan, episcop al Cyzicului, prin care `l roag\ s\ adune la sine pe monahii `mpr\[tia]i din m=n\stirea sa [i pe fostul egumen George. Se poate ca ceva `nainte de aceste epistole s\ fi scris partea a doua a operei Despre diferite locuri cu multe [i ad=nci `n]elesuri din Sfin]ii Dionisie [i Grigorie (Ambigua), la rug\mintea episcopului Ioan al Cyzicului. Aceasta are o extindere mult mai mare dec=t prima parte [i, av=nd un caracter exclusiv ascetic-mistic, se consider\ c\ a fost conceput\ pe la anul 630, `nainte de `zbucnirea disputei monoteliste. Prima parte din Ambigua, scris\ mai t=rziu, dup\ anul 634, este adresat\ egumenului Toma, prieten al lui Talasie [i dezbate problema celor dou\ lucr\ri, voin]e din Iisus Hristos. Acum Sf=ntul Maxim d\ o explica]ie ortodox\ expresiei lucrare teandric\ a M=ntuitorului, folosit\ de Dionisie Areopagitul, `mpotriva interpret\rii ei de c\tre erezia monotelist\, care ap\ruse de cur=nd. Dup\ unii cercet\torii aceast\ prim\ parte din Ambigua ar fi fost redactat\ dup\ anul 638 c=nd a ap\rut decretul imperial Ecthesis, emis de Heraclie, ca un contra r\spuns la acesta. ~ntre anii 630 [i 638 se pare c\ au fost elaborate [i alte opere de mare valoare pentru cre[tinismul ortodox ale Sf=ntului Maxim. Aceast\ periodizare se face pe considerentul c\ `n cuprinsul acestor scrieri nu se g\sesc referiri la disputele monoteliste ap\rute dup\ anul 634.

O scriere de mare `ntindere este [i R\spunsuri c\tre Talasie (Quaestiones ad Thalasium), `n care l\mure[te `n sens mistic-ascetic 65 de locuri grele, pe care i le trimisese prietenul s\u egumenul Talasie. Con]inutul acestei lucr\ri este, dup\ cum precizeaz\ p\rintele D. St\niloae, at=t de bogat, `nc=t cu greu poate fi rezumat. Opera aceasta s-ar cere mai degrab\ l\rgit\ prin t=lcuri, dec=t comprimat\ `ntr-un rezumat. Rezumarea este cu at=t mai grea, cu c=t ea nu desf\[oar\ `n form\ sistematic\ con]inutul ei de idei, ci-l prezint\ `mpr\[tiat [i cu reveniri, din prilejul t=lcuirii unor pasaje obscure din Sf=nta Scriptur\, `n a c\ror `n[irare nu se poate constata vreo ordine oarecare.

Cele 200 capete despre cunoa[terea lui Dumnezeu [i iconomia `ntrup\rii Fiului lui Dumnezeu sau cum este intitulat\ `n alte manuscrise: Capete gnostice sunt considerate de Balthasar ca fiind alc\tuite `nainte `nainte de 634. Ele dezvolt\ anumite teme din celelalte dou\ opere mari ale Sf=ntului Maxim: Ambigua [i Quaestiones ad Thalasium, dar tr\deaz\ [i o anumit\ influen]\ origenist\, ceea ce denot\ c\ ar fi fost scrise `n timpul c=t a stat la Alexandria, c=nd va fi recitit operele lui Origen. Despre acest\ oper\ Balthasar spune c\ e una din cele mai ad=nci [i mai importante din c=te a produs teologia mistic\ a Grecilor peste tot.

Dou\ lucr\ri de o deosebit\ `mportan]\ sunt [i Scurt\ t=lcuire la Tat\l Nostru [i Mystagogia sau explicare a Bisericii [i a Sfintei Liturghii care sunt `ncadrate `ntre anii 631 [i 634. Prima are stilul asem\n\tor cu cel din Ambigua [i R\spunsuri c\tre Talasie [i a fost adresat\ unei personalit\]i pentru care Sf=ntul Maxim avea un mare respect, probabil egumen, episcop sau dreg\tor civil deoarece `n multe epistole adresantul era numit st\p=n. Mystagogia este, dup\ cum denot\ din titlu, o explicare mistagogic\, simbolic\ a Bisericii, a rolului ei `n cre[tinism [i a Sfintei Liturgii cu momentele ei cele mai semnificative.

Tot Sf=ntului Maxim `i este atribuit\ [i scurta scriere Ad Theopemptum Scholasticum, deoarece dou\ din cele trei locuri evanghelice explicate de ea sunt explicate [i `n alte scrieri ale Sf=ntului Maxim celui ce te love[te peste obrazul drept (`n Quastiones et Dubia, Inter.24; P.G. 90, 804) [i Nu m\ atinge (`n Capete gnostice, II, 45; P.G. 90, 1145).

Celelalte opere `n form\ de sentin]\ care circul\ sub numele Sf=ntului Maxim nu sunt autentice. Amintim aici: Loci communes, Capita alia, De trinitate, De anima, Capita Practica, etc.

Sf=ntul Maxim a scris [i tratate dogmatic-polemice, adresate `mpotriva monofizitismului sau `mpotriva monotelismului. Ultimele au fost scrise dup\ anul 640 [i au fost editate sub titlul Opuscula theologica et polemica. Una dintre cele mai titrate scrieri este Discu]ia cu Pyrrus desf\[urat\ `n anul 645 la Cartagina c=nd Sf=ntul Maxim a luat pozi]ie ferm\ `mpotriva monotelismului. Nu `n ultimul r=nd trebuie amintit\ [i colec]ia de scrisori p\strate `n num\r de 45 care ne prezint\ un important con]inut dogmatic sau ascetico-mistic.

Opera Sf=ntului Maxim este o sintez\ grandioas\ [i personal\ a marilor curente filozofice ale antichitit\]ii [i a principalelor idei patristice. Elemente acceptate din platonism [i din aristotelism se `nt=lnesc cu g=ndirea origenist\ [i cea evagrian\, `n ceea ce au irepro[abil, [i cu teologia sfin]ilor: Dionisie Areopagitul, Grigorie de Nyssa [i de Nazianz. ~n aceast\ sintez\ tema preponderent abordat\ este urcu[ul omului spre `ndumnezeire, realizat prin cur\]irea de patimi, prin cunoa[terea `n duh a ra]iunilor lumii [i `n final prin unirea cu Dumnezeu [i contemplarea `n lumina Lui direct\ a ra]iunilor tuturor lucrurilor.

3.3. Mistica `n opera Sf. Maxim

~n opera sa Sf. Maxim M\rturisitorul d\ o importan]\ deosebit\ omului, lumii [i lui Dumnezeu. Tema principal\ este urcu[ul (anabasiz) omului spre `ndumnezeire prin cur\]irea de patimi [i prin cunoa[terea `n duh a ra]iunilor lumii, care sunt primele dou\ trepte ce anticipeaz\ pe ultima: unirea cu Dumnezeu [i contemplarea direct\ a ra]iunilor tuturor lucrurilor.

Omul are at=ta valoare la Sf. Maxim, `nc=t toate sensurile Scripturii sunt raportate la via]a l\untric\ a insului, neab\t=du-se nici o clip\ de la t=lcuirea antropologic\ sau ascetico-mistic\ a ei. El revine necontenit la descrierea facult\]ilor suflete[ti ale omului, a func]iunilor conforme sau contrare firii, a ispitelor de la duhurile rele [i a sugestiilor bune de la Dumnezeu. Via]a omului nu se desf\[oar\ izolat ci `n contact permanent [i necontenit cu lumea `nconjur\toare. ~n func]ie de atitudinea fa]\ de aceasta, omul `[i modific\ st\rile suflete[ti, l\untrice, care vor manifesta `n atitudinile lui ulterioare.

Exist\ o str=ns\ leg\tur\ `ntre concep]ia de lume [i Dumnezeu, c\ci aceasta, lumea `nconjur\toare, este o reflec]ie a lumii nev\zute. C=nd omul se limiteaz\ `n contemplare lumii doar la partea ei v\zut\ [i material\ atunci el nu mai sesizeaz\ ra]iunile divine din lucruri, nu mai simte prezen]a lui Dumnezeu `n crea]ie. Deci ansamblul lume-Dumnezeu se reduce pentru om [i cu c=t neglijeaz\ mai mult lumea cu at=t se s\r\ce[te [i se denatureaz\ [i via]a omului. Astfel p\catul este o diminuare a omului [i o `ngustare a lumii.

Ridicarea omului din p\cat trebuie s\ trec\ prin faza unei reveniri ai lui la starea natural\, sim]irea trebuie s\ devin\ pur\ percep]ie sensibil\ [i ra]iunea trebuie s\-[i recapete fermitatea ei obiectiv\. P\catul provine totdeauna dintr-o desp\r]ire a voii de ra]iunea firii, iar virtutea din restabilirea acordului `ntre voie [i ra]iunea firii. ~ndat\ ce voia se hot\r\[te s\ lucreze conform cu ra]iunea firii, nu mai este singur\, ci are harul dumnezeiesc `n ajutor. De aceea o stare a naturii pure, separat\ de harul divin, nu exist\ `n concep]ia ortodox\, deoarece odat\ ce ra]iunile firii sunt de origine divin\ [i lucrurile sunt purtate `n mi[carea lor natural\ de energiile proniatoare ale lui Dumnezeu.

Prin eliberarea de patimi [i practicarea virtu]iilor omul se `nal]\ spre treapta cea mai `nalt\ a existen]ei, spre `ndumnezeire. Acest lucru nu se poate realiza dec=t prin Logosul divin M=ntuitorul Hristos, care este substan]a sau t\ria ce lucreaz\ `n virtu]i, care este u[a care deschide lumea cuno[tin]ei celor ce au str\b\tut bine calea virtu]ilor. Pe m\sur\ ce omul progreseaz\, prin purificare, `n cunoa[terea ra]iunilor tot mai generale ale lumii, el se simte `ntr-o armonie tot mai deplin\ cu ansamblul Universului.

Sf. Maxim afirm\, `n acord cu toat\ mistica r\s\ritean\, c\ mintea trebuie s\ devin\ goal\ de toate v\lurile impresiilor [i ideilor din lume, pentru a vedea pe Logosul gol, neacoperit de v\lurile simbolurilor create. Contemplarea lui Dumnezeu se realizeaz\, `ntr-o prim\ faz\, `n mod indirect prin ra]iunile lumii, prin puterile naturale ale min]ii [i voin]ei omene[ti, ajutate de har. ~n faz\ urm\toare contemplarea Sf. Treimi se realizeaz\ `n mod direct prin ajutorul exclusiv divin, prin energiile sale necreate, atunci c=nd toate puterile omene[ti p\lesc `n fa]a Puterii divine supreme. Aceasta este `ndumnezeirea omului dup\ moartea mistic\ a puterilor lui naturale.

~n acest moment activitatea noastr\ creat\ se opre[te [i primim activitatea necreat\ divin\, fiind `nso]i]i de numai de Logosul divin `ntrupat. Astfel omul trece `ntr-o stare de odihn\, care este privit\ a fi o Duminic\ a vie]ii `ndumnezeite, dup\ S=mb\ta odihnei de puterile naturale [i dup\ cele [ase zile de lucrare natural\ a vie]ii de aici. Prin trecerea noastr\ `n ziua a [aptea a odihnei de puterile naturale, ~nsu[i Dumnezeu se odihne[te de activitatea creat\ pe care o sus]ine `n noi, de lucrarea proniatoare, ca sus]in\toare [i c\l\uzitoare a activit\]ii naturale a lumii create. Iar prin ridicarea noastr\ la activitatea necreat\, ale c\rei subiecte devenim, Dumnezeu revine la activitatea Sa exclusiv necreat\ dinainte a de a fi lumea.

Mistica Sf. Maxim este hristocentric\, f\r\ s\ `nceteze a fi un sistem atotcuprinz\tor, `n care lumea intr\ [i se valorific\ `n veci `n toat\ amploarea ei.

3.4. Simbol [i tain\ la Sf=ntul Maxim

Termenul de simbol nu are pentru Sf. Maxim o conota]ie concret\, deosebit\, deoarece, `n cele mai multe cazuri este `nlocuit cu no]iuni asem\n\toare, cum ar fi: tip sau icoan\. Termenul tip este deseori mai legat de oameni [i este folosit `n perspectiva icomoniei m=ntuirii, dar mai are [i un corespondent determinat: arhetip. Alte sinonime sunt de asemenea revelante, de exemplu: umbr\ (skia) [i enigm\ (ainigma), cu corespondentul lor adev\r (aletheia), [i, `ntr-un sens mult mai general, pluralitate cu corespondentul ei simplitate, care pare a fi un semn c\ Sf. Maxim adopt\ o perspectiv\ dionisiac\ asupra lumii.

Termenul icoan\ este unul special care ne duce la problema diferen]elor de grad. Exist\ o diferen]\ `ntre icoan\ [i tip `n modul `n care Sf. Maxim `n]elege Sf. Scriptur\. Astfel, tipurile se reg\sesc `n special `n Vechiul Testament, pe c=nd Evangelia din Noul Testament con]ine icoana lucrurilor adev\rate (simbolon fiind aici mai mult un echivalent al tipului). ~n interpretarea pe care o d\ Sf. Maxim ritualurilor Sf. Liturghii simbolul ia locul icoanei, deoarece el este cel care ]ine, acolo, tainele m=ntuirii noastre.

Cu toate acestea, ceea ce ne intereseaz\ `n mod special este rela]ia dintre simbol (cu toate sininimele lui) [i tain\. La Sf. Maxim simbolul este `ntotdeauna un vas `n care este ascuns un adev\r ([i poate fi v\zut, ca atare, ca expresie a `ntrup\rii m=ntuitoare a Logosului), un vas a c\rui func]ie este s\ devin\ transparent pentru con]inutul s\u. Acela[i adev\r r\m=ne totu[i o tain\. Caracterul lui de mysterion (adev\r divin care, `n mod natural, nu este accesibil omului) are nevoie de reprezentarea lui simbolic\. Pentru ca aceast\ tain\ s\ fie comunicat\, ea trebuie revelat\. Nu este suficient ca Logosul s\ fie asculs `n logoi-i tainici ai Sf. Scripturi ci trebuie s\ fie activ `n revelarea lor. Acest lucru are loc prin `conomia m=ntuirii. Prin urmare exist\ o diferen]\ de grad `ntre Vechiul Testament [i Evanghelie.

~n Capete gnostice, II, 46 Sf. Maxim arat\, `n mod admirabil, lucrarea lui Hristos ca leg\tur\ `ntre simboluri [i taina lor. A[a cum Sf. Apostoli, de teama iudeilor, au stat cu u[ile `ncuiate dup\ mortea lui Hristos, `ns\ l-au primit pe Domnul `nviat `n mijlocul lor, la fel [i Logosul este activ `n mod tainic `n spatele u[ilor sim]urilor, salut=ndu-le cu s\rutarea p\cii cum este apatheia, sufl=nd asupra lor Duhul S\u [i ar\t=ndu-le lor simbolurile propriilor Sale taine.

Astfel, Hristos trebuie s\ deschid\ El `nsu[i tainele Scripturii [i ale simbolurilor ei. Ele sunt simboluri ale tainelor Lui, iar leg\tura dintre ele se efectueaz\ numai prin lucrarea spiritual\ a Domnului `nsu[i. ~ntruparea istoric\ [i `mplinirea ei prin prin pream\rirea lui Hristos ([i mai apoi prin lucr\rile Duhului `n Biseric\) sunt cele care dau via]\ con]inutului [i realit\]ii simbolurilor. Din acest motiv Sf. Maxim subliniaz\ [i ideea c\ Hristos este propriul S\u tip, sau propriul S\u `naintemerg\tor.

Acest lucru ne duce la c=teva considera]ii fundamentale asupra modului `n care Sf. Maxim folose[te termenul de mysterion. ~ntr-adev\r, acesta este un termen foarte larg r\sp=ndit, dar exist\ un sens fundamental al acestui cuv=nt, care este decisiv pentru toate modurile `n care este `ntrebuin]at. ~n R\spunsuri c\tre Talasie 61, este numit\ `ntruparea `n om a dumnezeirii taina cea mare iar `n R\spunsuri c\tre Talasie 60 `ntregul cre[tinism este prezentat ca fiind taina cea nou\. ~ntruparea este centrul acestei mari taine, care apar]ine, dup\ Sf. Maxim, at=t Sf. Scripturi, c=t [i Sf. Liturghii [i, ca atare, putem vorbi despre `ntreaga tain\ a iconomiei divine.

Astfel, termenii de simbol [i tain\ au o coresponden]\ `ntre ei. ~nsu[i Hristos Domnul este Cel care, prin `ntruparea Sa istoric\, prin pream\rirea Sa [i celelalte lucr\ri ale sale `n Biseric\ [i `n credincio[i, stabile[te leg\tura vie `ntre ei [i efectele m=ntuitoare c\rora acelea le slujesc ca parte din iconomia divin\, rezumat al tuturor tainelor.4. Sf=nta Liturghie la Sf=ntul Maxim M\rturisitorul. Mystagogia. Cosmosul [i sufletul, chipuri ale Bisericii

4.1. Mystagogia scurt\ prezentare

Dintre numeroasele sale scrieri, foarte variate dup\ con]inut (exegetice, dogmatice [i polemice, morale [i ascetice, disciplinare [i liturgice, scrisori etc.), cea care poart\ titlul Mystagogia (adic\: ini]iere `n tainele cultului liturgic) este caracteristic\ pentru g=ndirea autorului [i se `ncadreaz\ `ntre cele mai reprezentative comentarii liturgice ortodoxe. Oper\ de tinere]e a Sf=ntului Maxim, ea a fost scris\ probabil `ntre anii 628-634 `n Africa, `nainte de angajarea mai profund\ a autorului `n discu]iile asupra monotelismului, care i-au [i cauzat, `n cele din urm\, suferin]ele de m\rturisitor [i apoi moartea `n surghiun (13 august 662).

~n acest\ oper\, autorul, dore[te s\ prezinte simbolismul sau semnifica]ia spiritual\ mai `nalt\ a ceea ce se s\v=r[e[te `n sf=nta biseric\ (sf=nta adunare cum o nume[te Sf. Maxim) `n timpul dumnezeie[tii Liturghii. Dintre toate t=lcuirile liturgice care ni s-au p\strat din epoca literaturii patristice, Mystagogia este cel mai vechi comentariu al Liturghiei bizantine (ortodoxe), `n etapa dezvolt\rii ei de atunci (sec. VII).

Opera este `mp\r]it\ `n dou\zeci [i patru de capitole de m\rime [i valoare inegal\, precedate de o introducere sub forma unei scrisoare adresat\ unui venerabil p\rinte duhovnicesc. Numele acestuia nu este indicat `n text `ns\ unii cercet\tori l-au identificat cu ilustrul domn Theoharistos, men]ionat `n Epistola 44 a Sf. Maxim, care intervine `n favoarea Sf=ntului, c=nd acesta se afl\ `n exil; dar dup\ al]ii ar fi vorba de Sf. Sofronie al Ierusalimului, prieten din tinere]e [i maestru iubit [i venerat al Sf. Maxim.

Folosind un artificiu literar, frecvent folosit `n vremea sa, Sf. Maxim pretinde c\ reproduce `n scris ceea ce auzise el `nsu[i despre dumnezeiasca Liturghie de la un b\tr=n mare [i `n]elept `n cele dumnezeie[ti, filosof [i me[ter `n toat\ `nv\]\tura, prin bog\]ia virtu]ilor [i s=rguin]a constant\ `n aprofundarea celor dumnezeie[ti, `n a[a m\sur\ `nc=t se f\cuse slobod de lan]urile materiei [i de `nchipuirile ei. Autorul precizeaz\ c\ nu va repeta ceea ce se scrisese deja `n Ierarhia Bisericeasc\ de c\tre Dionisie pseudo-Areopagitul, preasf=ntul [i cu adev\rat descoperitorul celor dumnezeie[ti, care potrivit cu `nalta lui `n]elegere a l\murit simbolurile ce se s\v=r[esc `n timpul Sfintei Liturghii. Dar Sf. Maxim adaug\, cu mult\ modestie, c\, dac\ se va ocupa el `ns\[i de acela[i lucruri, n-ar izbuti niciodat\ s\ le spun\ a[a de frumos [i de ad=nc precum Dionisie.

~n primele [ase capitole Sf. Maxim expune sistemul s\u de eclesiologie liturgic\, sau concep]ia sa despre lumea material\ (cosmos sau univers) [i despre sufletul omenesc, care sunt considerate ca o biseric\, menit\ s\ cuprind\ [i s\ conduc\ pe om ca [i `ntrega natur\ ne`nsufle]it\ la unirea [i la unitatea ultim\ cu Dumnezeu. Aceast\ unire [i unitate se realizeaz\ printr-un proces de purificare [i sfin]ire progresiv\, care se efectueaz\ pentru cei credincio[i mai ales prin participarea la Liturghia s\v=r[it\ `n Biseric\. Sf. Maxim, `n aceste prime capitole, nume[te biserica simbolic ca fiind: chip [i icoana lui Dumnezeu; icoan\ a cosmosului, alc\tuit din fiin]e v\zute [i nev\zute; icoan\ a lumii sensibile; icoan\ [i chip ale sufletului luat `n sine.

Partea a doua a Mystagogiei, care `ncepe cu capitolul VIII [i se termin\ cu capitolul XXIV, reprezint\ t=lcuirea mistic\ [i simbolic\ a Sfintei Liturghii. Aici Sf. Maxim dezvolt\ ideea transform\rii progresive a sufletului prin `nfluen]e purificatoare, sfin]itoare [i divinizatoare exercitat\ asupra lui de slujba dumnezeie[tii Liturghii. Ideea fundamental\ a `ntregii lucr\ri este aceea c\ `ntreg cultul sacramental al Bisericii este simbolul eficace al Liturghiei transcendente, universale, cosmice, pe care `ntreaga crea]ie, `n frunte cu `ngerii [i cu sfin]ii din ceruri, o s\v=r[e[te necontenit spre lauda Creatorului. Ini]ierea `n misteriul liturgic se realizeaz\ prin contemplare, adic\ prin efortul permanent al g=ndirii [i al inimii spre descoperirea sensului spiritual al Bisericii [i al Liturghiei.

Expresie a mentalit\]ii teologice [i liturgice a Bisericii bizantine, Mystagogia r\m=ne una dintre numeroasele opere celebre ale teologiei patristice care au f\cut s\ circule [i `n Apus idei teologice grece[ti [i bizantine, curente de g=ndire, valori [i experien]e ale vie]ii spirituale r\s\ritene, `nlesnind prin aceasta apropierea, cunoa[terea reciproc\ [i `n]elegerea dintre R\s\rit [i Apus.4.2. Biserica chip [i icoan\

Biserica, at=t `n `n]elesul ei de institu]ie sau societate (comunitate) a credincio[ilor, c=t [i `n cel de loca[ de adunare [i de rug\ciune, este `ntr-o prim\ accep]iune spiritual\, chip [i icoan\ a lui Dumnezeu, desf\[ur=nd aceea[i ac]iune divinizatoare ca [i El, prin imitare. Dumnezeu fiind cauza, principiul [i creatorul `ntregului univers, este mai presus de toate lucrurile, dar `n acela[i timp El este totul `n toate [i unific\ totul cu Sine prin rela]ia fireasc\ dintre Creator [i crea]ie sau dintre `ntreg [i parte.

~ntr-o prim\ interpretare Sf. Maxim ia `n considerare prezen]a cauzal\ a lui Dumnezeu `n crea]ie sub aspectul constitutiv al logosului, principiul fondator `n g=ndirea divin\. ~n El, care este creatorul fiin]elor, `ntr-o simplicitate [i form\ unice `[i au existen]a [i subsisten]a toate ra]iunile fiin]elor. Dumnezeu este centrul universului, termenul final al istoriei [i `n acela[i timp scopul ultim al na[terii [i al dezvolt\rii oric\rui lucru; de aceea El va putea fi v\zut numai de c\tre cei ce sunt des\v=r[i]i `n `n]elegere, c=nd spiritul, prin contemplarea lucrurilor, va ajunge la Dumnezeu ~nsu[i.

Biserica este imaginea (chipul) lui Dumnezeu; ea imit\ pe modelul s\u. Ea adun\ pe oameni de diferite rase, na]ionalit\]i, caractere, v=rste, niveluri, profesiuni etc. `n unitate, prin rela]ia lor cu Hristos, prin credin]\, prin harul unic, prin unitatea inimii [i a sufletului (cf. Fapte IV, 32). Aceasta se realizeaz\ prin unitatea Capului la care ne integr\m ca membre `n trup [i `n care nu mai este elin [i iudeu, t\iere `mprejur [i net\iere `mprejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate `ntru to]i, Hristos (Col. III, 11).

Dup\ un alt `n]eles spiritual, sf=nta Biseric\ a lui Dumnezeu este expresia [i imaginea universului `ntreg, compus din fiin]e vizibile [i invizibile. Ca loca[ ea este `mp\r]it\ `n altar (ieration) pentru sfin]ii slujitori (cler) [i naos pentru credicio[i (laici), dar dup\ `nf\]i[are (trup) este una. Naosul este un altar `n devenire, ini]iat [i sfin]it prin Sfintele Taine, iar altarul este un naos actualizat, ajuns la cap\tul ac]iunii de ini]iere [i de sfin]ire.

Cosmosul este [i el `mp\r]it `n dou\: de o parte, lumea celor inteligibile, a fiin]elor spirituale [i necorporale [i pe de alt\ parte, lumea celor sensibile [i corporale, de firi [i forme diferite. ~n totalitatea sa, cosmosul este ca o biseric\ a lui Dumnezeu, nef\cut\ de m=n\ omeneasc\, spre deosebire de biserica lumii vizibile zidit\ de m=inile omului. Altarul este lumea superioar\ a ingerilor [i sfin]ilor, iar naosul este lumea fiin]elor corporale legate de sim]uri.

Sf=nta Biseric\ este privit\ [i ca o icoan\ a lumii sensibile (a universului vizibil), av=nd drept cer dumnezeiescul altar [i ca p\m=nt frumuse]ea naosului. De asemenea [i lumea este biseric\, av=nd cerul ca ieraticon, iar podoaba p\m=ntului, ca naos.

Sf. Maxim `n capitolul IV ne d\ o alt\ `nterpretare a bisericii, [i anume ea `ntruchipeaz\ simbolic pe om, av=nd ca suflet ieraticonul, ca minte dumnezeiescul altar, iar naosul este trupul. Astfel Biserica devine chip [i asem\nare a omului f\cut dup\ chipul [i asem\narea lui Dumnezeu. Dar [i invers: omul este ca o biseric\ tainic\: prin trupul s\u el `ndepline[te poruncile dumnezeie[ti ca printr-un naos; prin sufletul s\u, ca printr-un ieraticon, el aduce la Dumnezeu `n]elesurile deduse prin lucruri prin ra]iune. Prin acest mod Biserica este v\zt\ ca un om duhovnicesc, iar omul `nchipuie o Biseric\ tainic\.

Sf=nta Biseric\ a lui Dumnezeu poate fi considerat\ a fi nu numai chipul omului `n `ntregimea sa (trup [i suflet), ci [i chipul al sufletului omenesc, deoarece el activeaz\ pe de o parte prin activitatea intelectual\, care se mi[c\ liber prin voin]\, pe de alta prin facultatea vital\, care se desf\[oar\ dup\ natur\.

~n capitolul VI autorul l\rge[te t=lcuirea sa spiritual\ la Sf=nta Scriptur\, care este privit\ toat\ deodat\ ca un om `ntreg, trup [i suflet. Astfel Vechiul Testament prefigureaz\ trupul omenesc iar Noul Testament pre`nchipuie sufletul omului, care este compus din duh [i minte. O alt\ asem\nare f\cut\ de Sf. Maxim este aceea c\ istoria literal\ a intregii Sfintei Scripturi (Vechiul [i Noul Testament) reprezint\ trupul omului, iar sensul celor scrise [i scopul spre care tinde acest sens, `l constitue sufletul omenesc. Precum omul este muritor dup\ ceea ce a v\zut, [i nemuritor dup\ ceea ce nu a v\zut, la fel [i Scriptura are litera trec\toare, iar duhul ascuns `n litera ei niciodat\ nu `nceteaz\ a fi. Sf. Apostol Pavel spune: dac\ omul nostru cel din afar\ se trece, cel din\untru se `nnoie[te din zi `n zi (II Cor. IV, 16). Medit=nd la acest lucru putem spune c\ a[a cum omul, st\p=nind prin `n]elepciune dorin]a [i pornirea p\tima[\, vesteje[te trupul, la fel [i Sf=nta Scriptur\, `n]eleas\ dudovnice[te, taie de la sine litera.

~n `ncheierea acestei prime p\r]i, `n care Sf. Maxim descrie sensurile simbolice ale Bisericii, omul este comparat cu `ntregul univers (cosmos), alc\tuit din cele v\zute [i nev\zute. Precum `n om sufletul nemuritor r\m=ne `n trupul pieritor, tot a[a exist\ un cosmos inteligibil (spiritual), v\zut cu ochii inteligen]ei (min]ii) `n cosmosul sensibil (perceptibil cu ochii trupe[ti). C=nd va veni sf=r[itul lumii, pe care `l n\d\jduim, lumea lucrurilor v\zute va pieri, ca [i trupul omului, [i va re`nvia sub forma unei lumi noi, ren\scut\ din cea veche; trupul nu va di