Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

288
CUPRINS CARE ESTE OBIECTUL DE STUDIU AL GESTIUNII FINANCIARE?.....................................4 MAXIMIZAREA VALORII ÎNTREPRINDERII............9 MENŢINEREA NIVELULUI PERFORMANŢELOR FINANCIARE ............................................. 10 STĂPÂNIREA RISCURILOR FINANCIARE.............12 DIMENSIONAREA GLOBALĂ A RISCULUI FINANCIAR. . .12 RISCURI FINANCIARE SPECIFICE.................14 MENŢINEREA SOLVABILITĂŢII FIRMEI.............16 RESPONSABILITĂŢILE OPERAŢIONALE ALE GESTIUNII FINANCIARE.....................................17 PRINCIPALELE SARCINI OPERAŢIONALE ALE GESTIUNII FINANCIARE...................................17 STRUCTURA ŞI ATRIBUŢIILE PERSONALULUI DIRECT IMPLICAT ÎN GESTIUNEA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII...............................18 LOCUL GESTIUNII FINANCIARE ÎN SISTEMUL DE GESTIUNE AL ÎNTREPRINDERII...................19 INFLUENŢA SISTEMULUI FINANCIAR GLOBAL ASUPRA GESTIUNII FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII..........21 SISTEMUL FINANCIAR ŞI STRUCTURA FINANCIARĂ GLOBALĂ......................................21 CONCEPTELE DE SISTEM FINANCIAR ŞI DE STRUCTURĂ FINANCIARĂ GLOBALĂ...........................22 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE STRUCTURII FINANCIARE GLOBALE...........................22

Transcript of Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Page 1: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

CUPRINS

CARE ESTE OBIECTUL DE STUDIU AL GESTIUNII FINANCIARE?

....................................................................................................................4

MAXIMIZAREA VALORII ÎNTREPRINDERII.................................9

MENŢINEREA NIVELULUI PERFORMANŢELOR FINANCIARE

..............................................................................................................10

STĂPÂNIREA RISCURILOR FINANCIARE...................................12

DIMENSIONAREA GLOBALĂ A RISCULUI FINANCIAR...........12

RISCURI FINANCIARE SPECIFICE.................................................14

MENŢINEREA SOLVABILITĂŢII FIRMEI.....................................16

RESPONSABILITĂŢILE OPERAŢIONALE ALE GESTIUNII

FINANCIARE..........................................................................................17

PRINCIPALELE SARCINI OPERAŢIONALE ALE GESTIUNII

FINANCIARE......................................................................................17

STRUCTURA ŞI ATRIBUŢIILE PERSONALULUI DIRECT

IMPLICAT ÎN GESTIUNEA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII.18

LOCUL GESTIUNII FINANCIARE ÎN SISTEMUL DE GESTIUNE

AL ÎNTREPRINDERII........................................................................19

INFLUENŢA SISTEMULUI FINANCIAR GLOBAL ASUPRA

GESTIUNII FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII.................................21

SISTEMUL FINANCIAR ŞI STRUCTURA FINANCIARĂ

GLOBALĂ...........................................................................................21

CONCEPTELE DE SISTEM FINANCIAR ŞI DE STRUCTURĂ

FINANCIARĂ GLOBALĂ.................................................................22

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE STRUCTURII

FINANCIARE GLOBALE..................................................................22

MODURILE DE FINANŢARE FUNDAMENTALE.........................24

GESTIUNEA FINANCIARĂ ŞI DEZVOLTAREA

ÎNTREPRINDERII...............................................................................25

CONŢINUTUL GESTIUNII FINANCIARE ŞI CICLUL DE VIAŢĂ

AL ÎNTREPRINDERII........................................................................26

Page 2: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

NECESITATEA DEZVOLTĂRII FINANŢĂRII DIN EXTERIORUL

ÎNTREPRINDERII...............................................................................27

CARACTERISTICILE ŞI ETAPELE EVOLUŢIEI SISTEMELOR

FINANCIARE NAŢIONALE..............................................................27

GESTIUNEA FINANCIARĂ ŞI DEZVOLTAREA

ÎNTREPRINDERII...............................................................................28

CONŢINUTUL GESTIUNII FINANCIARE ŞI CICLUL DE VIAŢĂ

AL ÎNTREPRINDERII........................................................................28

DEZVOLTAREA EXTERNĂ, DEZVOLTAREA INTERNĂ ŞI

GESTIUNEA FINANCIARĂ..............................................................31

SITUAŢIA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII APRECIATĂ PE

BAZA BILANŢULUI..............................................................................32

MODELE BILANŢIERE FOLOSITE ÎN ANALIZA FINANCIARĂ32

ELEMENTELE DE DIFERENŢIERE ÎNTRE MODELELE DE

BILANŢ................................................................................................34

BILANŢUL FUNCŢIONAL................................................................42

BILANŢUL PATRIMONIAL SAU FINANCIAR..............................44

ANALIZA INDICATORILOR FURNIZAŢI DE BILANŢUL

CONTABIL..............................................................................................47

FONDUL DE RULMENT...................................................................47

INTERPRETAREA FONDULUI DE RULMENT..............................51

RELAŢIA FUNDAMENTALA A TREZORERIEI............................56

NECESARUL DE FOND DE RULMENT DE EXPLOATARE

(NFRE).................................................................................................58

NECESARUL DE FOND DE RULMENT DIN AFARA

EXPLOATĂRII....................................................................................59

LIMITELE NECESARULUI DE FOND DE RULMENT DE

EXPLOATARE....................................................................................60

NOŢIUNEA DE TREZORERIE ŞI SITUAŢIA TREZORERIEI.......64

RELAŢIA TREZORERIEI..................................................................66

METODA RATELOR FOLOSITĂ IN STUDIUL BILANŢULUI.........68

RATELE DE ROTAŢIE......................................................................68

Page 3: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

INDICATORI DE EFICIENŢĂ PE BAZA DATELOR FINANCIARE

DIN BILANŢ.......................................................................................71

INDICATORI CE PERMIT ANALIZA MANAGEMENTULUI

CAPITALULUI CIRCULANT............................................................75

CIRCUITUL FINANCIAR......................................................................80

DESCRIEREA CIRCUITULUI FINANCIAR....................................80

DECIZIILE DE INVESTIRE ŞI DE FINANŢARE............................82

PARTICIPANŢII LA DERULAREA OPERAŢIILOR FINANCIARE

..............................................................................................................84

CICLURILE DE OPERAŢII AFERENTE CIRCUITULUI

FINANCIAR........................................................................................86

SITUAŢIA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII ANALIZATĂ PE

BAZA INDICATORILOR CUPRINŞI ÎN CONTUL DE REZULTATE

..................................................................................................................88

SOLDURILE INTERMEDIARE DE GESTIUNE ŞI RETRATĂRILE

POSIBILE ALE ACESTORA..............................................................90

ANALIZA SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE ŞI

RETRATĂRILE POSIBILE................................................................93

CAPACITATEA DE AUTOFINANŢARE (C.A.F.)...........................98

SELECTAREA MIJLOACELOR DE FINANŢARE A

ÎNTREPRINDERILOR..........................................................................103

IMPORTANŢA DECIZIILOR DE FINANŢARE PENTRU

ÎNTREPRINDERE.............................................................................103

AUTOFINANŢAREA........................................................................105

APORTUL LA CAPITALUL PROPRIU..........................................110

RECURGEREA LA ÎNDATORARE................................................113

COSTUL FINANŢĂRII ŞI CORELAŢIA ACESTUIA CU

STRUCTURA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII..........................116

COSTUL SPECIFIC PENTRU FIECARE RESURSĂ DE

FINANŢARE......................................................................................116

COSTUL GLOBAL AL FINANŢĂRII.............................................121

Page 4: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

CORELAŢIA DINTRE STRUCTURA FINANCIARĂ A

ÎNTREPRINDERII ŞI COSTUL FINANŢĂRII................................122

CONCLUZII PRIVIND TEORIILE REFERITOARE LA

INFLUENŢA STRUCTURII FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII

ASUPRA COSTULUI FINANŢĂRII................................................134

ANALIZA GESTIUNII FINANCIARE A UNEI FIRME – APLICAŢIE

PRACTICĂ............................................................................................136

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE BAZA BILANŢULUI

CONTABIL........................................................................................137

ANALIZA FINANCIARĂ PE BAZA CONTULUI DE PROFIT ŞI

PIERDERE.........................................................................................142

CAPACITATEA DE AUTOFINANŢARE:......................................146

ANALIZA FINANCIARĂ PE BAZA TABLOULUI DE

FINANŢARE:....................................................................................148

ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ PATRIMONIALĂ........150

ANALIZA RATELOR DE SRUCTURĂ PENTRU PASIVUL

BILANŢULUI....................................................................................153

DIAGNOSTICUL RENTABILITĂŢII ÎNTREPRINDERII.............155

Page 5: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Lecţia 1

OBIECTUL DE STUDIU AL GESTIUNII FINANCIARE A FIRMEI

Orice agent economic trebuie să stabilească relaţii comerciale cu alte

persoane fizice sau juridice. Aceste relaţii comerciale presupun dezvoltarea

fluxurilor materiale (de bunuri materiale sau nemateriale) precum şi fluxuri

financiare, care de cele mai multe ori (în condiţiile în care ele însele nu

reprezintă obiectul tranzacţiilor) au rolul de a stinge angajamente generate

de fluxurile materiale. Acesta reprezintă principalul motiv pentru care

firmele evoluează într-un spaţiu numit mediu financiar.

Spaţiul financiar oferă firmei instrumente şi posibilităţi de acţiune

specifice, dar o supune şi unor constrângeri deosebite. Obiectul gestiunii

financiare sau al finanţelor întreprinderii se poate defini prin raportarea la

oportunităţile şi constrângerile determinate de mediul financiar.

Problematica gestiunii financiare şi conţinutul său tehnic sunt în

strânsă legătură cu contextul intern şi cu cel extern. În aceste condiţii

apare necesară evidenţierea aspectelor identificate de teoria şi practica

financiară, dar şi a aspectelor conjuncturale şi locale proprii unui anumit tip

de firmă şi unui anumit context naţional sau regional.

O firmă de orice fel, trebuie să abordeze probleme de gestiune

financiară de fiecare dată când efectuează sau are în vedere o operaţiune

care implică achiziţionarea, deţinerea sau cesionarea de bani sau de titluri

financiare, în consecinţă, orice întreprindere care face parte dintr-o

economie în care există o circulaţie a banilor sau a altor creanţe, e

confruntată cu oportunităţi şi constrângeri financiare şi trebuie să-şi pună la

punct proceduri adecvate de gestiune financiară.

Factorii de influenţă ai gestiunii financiare ai unei firme sunt:

- stadiul şi formele de dezvoltare ale sistemului financiar naţional

sau internaţional;

Page 6: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

- natura şi diversitatea instrumentelor, instituţiilor şi mecanismelor.

- caracteristicilor proprii întreprinderii şi caracteristicilor inerente

sistemului financiar.

Conţinutul gestiunii financiare poate fi abordat într-un mod mai

riguros făcând referire la obiectul său, la sarcinile fundamentale care-i revin

şi la răspunderile operaţionale încredinţate diferiţilor specialişti din

domeniul finanţelor.

Figura 1 Conţinutul gestiunii financiare a întreprinderilor

Spaţiul financiar în care îşi desfăşoară activitatea întreprinderile

constituie un ansamblu de procese legate de crearea, conservarea şi

circulaţia banilor şi a altor active financiare. Banii şi celelalte active

financiare constituie una din formele de manifestare ale sistemelor

financiare complexe care pun în mişcare, cinci ansambluri de componente:

1. un ansamblu de instrumente care reprezintă activele financiare,

având multiple forme. Aceste active constituie titlurile financiare,

adică documente reprezentând drepturi de proprietate sau drepturi de

creanţă deţinute de o persoană faţă de altă persoană. Oricare ar fi

forma lor, materială sau imaterială, oricare ar fi identitatea persoanei

care le emite şi a celei care le deţine, oricare ar fi natura exactă a

(1) Obiectul gestiunii financiareStăpânirea raporturilor cu

componentele mediului financiar al întreprinderii

[2] Sarcinile gestiunii financiare

Stăpânirea dificultăţilor financiare fundamentale si urmărirea

obiectivelor financiare majore

[3] Responsabilităţile operaţionale ale gestiunii financiare

Diviziunea interna a muncii de gestiune financiara si diferenţierea intre specialităţile

finanţelor întreprinderii

GESTIUNEA FINANCIARĂ

Page 7: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

drepturilor care le sunt ataşate, acţiunile, obligaţiunile, bonurile,

biletele de trezorerie, activele în bani şi diverse alte titluri de creanţă

sau de proprietate aparţin unei prime componente a sistemului

financiar, aceasta fiind titlurile financiare. Se pot caracteriza

operaţiunile financiare ca fiind operaţiuni de creare, achiziţionare,

deţinere sau cesionare a titlurilor financiare.

2. agenţi cu specializare exclusivă sau principală în realizarea

operaţiunilor financiare şi care sunt caracterizaţi ca instituţii

financiare. Este cazul, de exemplu, al băncilor, al caselor de

economii, al societăţilor de asigurări, al intermediarilor specializaţi

în efectuarea tranzacţiilor bursiere.

3. pieţele activelor financiare unde se încheie tranzacţiile care pun

titlurile financiare în circulaţie. Aceste pieţe pot avea unul din

următoarele roluri:

de finanţare a ansamblului economiei (cum e cazul pieţelor

bursiere);

de refinanţare a instituţiilor financiare şi le sunt rezervate

acestora în exclusivitate sau în principal (este cazul pieţelor

monetare şi ipotecare);

acoperirea riscurilor financiare (este cazul pieţelor pentru

opţiuni şi al pieţelor pentru contracte financiare la termen).

4. reglementări juridice şi tehnice care definesc regulile formale ale

practicii financiare. Aceste reglementări, au ca scop organizarea şi

reglarea comportamentelor financiare şi a pieţelor financiare. Ele

înglobează, atât dispoziţiile referitoare la controlul creditului şi la

organizarea profesiunilor bancare, cât şi regulile profesionale ale

asociaţiilor agenţilor de valori mobiliare, fiscalitatea referitoare la

veniturile din plasamente sau regulile de deschidere a unei pieţe

financiare.

5. variabile care influenţează modul de acţiune al operatorilor

financiari şi care includ de exemplu, ratele dobânzilor care reglează

raportul între cei care dau şi cei care iau cu împrumut, cursurile de

Page 8: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

schimb care reglează schimburile între monedele naţionale, cotaţiile

care fixează preţurile activelor financiare supuse tranzacţiilor.

Pe baza celor cinci componente se poate reprezenta celor cinci

ramuri ale gestiunii financiare, prezentate în figura 2.

Figura 2 Întreprinderea şi mediul său financiar

Această reprezentare arată că, în cazul oricărei organizaţii sau

întreprinderi, gestiunea financiară trebuie să asigure cunoaşterea

instrumentelor sau activelor financiare (1), a variabilelor (2) şi procedeelor

de reglare (3), să coordoneze operaţiunile financiare şi să stăpânească

relaţiile cu partenerii financiari (4) şi cu pieţele (5) care au implicaţii în

activitatea întreprinderii.

SARCINILE GESTIUNII FINANCIARE

Înainte ca departamentul de conducere să ia orice decizie, trebuie

stabilite obiectivele firmei. Deşi unele firme pot avea unele obiective

specifice organizării lor, obiectivul principal al majorităţii firmelor este

maximizarea bogăţiei proprietarilor. Mai există şi alte obiective importante

dar acestea sunt în general subordonate acestuia.

Avuţia acţionarilor este direct afectată atât de cursul de piaţă al

Page 9: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

acţiunilor pe care le deţin cât şi de dividendele primite. Cursul de piaţă al

acţiunilor reflectă, printre alte lucruri, aşteptările privind dividendele ce se

vor primi în viitor. Deoarece preţul acţiunilor firmei reflectă cele două

aspecte ale bogăţiei acţionarilor, obiectivul managementului este să

maximizeze valoarea acţiunilor firmei.

Deşi valoarea acţiunilor firmei (ceea ce ele valorează în realitate) şi

valoarea de piaţă pot fi diferite în condiţiile unei pieţe imperfecte, managerii

nu pot controla diferenţa. De aceea, managementul poate cel mult încerca să

maximizeze valoarea acţiunilor şi să spere la un preţ corect din partea

investitorilor.

Rolul fundamental al gestiunii financiare a întreprinderii îl

reprezintă maximizarea valorii acesteia sau maximizarea avuţiei

proprietarilor săi. Formulările propuse suferă uneori adaptări pentru a ţine

seama de forma juridică a întreprinderii. Astfel, se va vorbi de maximizarea

avuţiei acţionarilor în cazul societăţilor pe acţiuni şi de maximizarea

cursurilor, când titlurile reprezentative ale capitalului sunt negociate la

bursă. Maximizarea valorii necesită ca patrimoniul să fie angajat în proiecte

de investiţii, care să-1 valorifice, graţie rentabilităţii lor viitoare.

Alte scopuri ale gestiunii financiare sunt:

- asigurarea calităţii şi nivelului performanţelor realizate de

întreprindere în diversele sale proiecte şi activităţi.

- evitarea risipirea patrimoniului cauzată de un faliment;

- să vegheze la menţinerea solvabilităţii sau a echilibrului

financiar al întreprinderii.

Riscul falimentului constituie o formă particulară a riscului

financiar. Firma este supusă unor riscuri multiple legate de instabilitatea

mediului său financiar.

MAXIMIZAREA VALORII ÎNTREPRINDERII

Gestiunea financiară se ocupă în primul rând de maximizarea valorii

întreprinderii. Această valoare nu poate fi apreciată numai în raport cu

patrimoniul său, cu bogăţiile acumulate de întreprindere până la un anumit

Page 10: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

moment. Ea trebuie analizată şi în raport cu proiectele şi activităţile viitoare

în care va fi angajat patrimoniul.

Bogăţia acumulată de întreprindere la un moment dat nu constituie

decât unul din elementele care permit aprecierea valorii sale. Aceasta

trebuie să ţină seama şi de rezultatele aşteptate în viitor, ca urmare a folosirii

patrimoniului acumulat. În acest sens valoarea întreprinderii este o valoare

anticipată. Ea ţine seama de valoarea actuală, corelată cu veniturile viitoare

preconizate, provenite din activităţile întreprinderii.

Valoarea unei întreprinderi nu poate fi asimilată valorii

patrimoniului ei prezent. Pentru a evalua o întreprindere trebuie luate în

considerare trei aspecte:

1. valoarea întreprinderii este o valoare actualizată, adică echivalentul

prezent al rezultatelor viitoare preconizate.

2. valoarea este o mărime dinamică, inseparabilă de procesul de

valorificare a patrimoniului. Percepţiile legate de calitatea proiectelor

desfăşurate, de perspectivele lor viitoare în ceea ce priveşte rezultatele,

determină o reexaminare permanentă a valorii întreprinderii. Aşa se explică

sensibilitatea evaluării la informaţiile noi care orientează anticipările într-un

sens favorabil sau defavorabil. Astfel, cursul unei acţiuni la bursă se

modifică în funcţie de informaţiile care apar pe piaţă în legătură cu evoluţia

firmei.

3. evaluarea este sensibilă la toate riscurile percepute ca susceptibile să

afecteze nivelul şi stabilitatea viitoare a rezultatelor preconizate. Aceste

riscuri ar putea fi legate de caracteristicile proprii întreprinderii, sau de

evoluţiile mediului înconjurător.

Maximizarea valorii întreprinderii este dependentă de nivelul

performanţelor asigurate de activităţile întreprinderii şi de stăpânirea

riscului de faliment şi a riscurilor financiare în general.

MENŢINEREA NIVELULUI PERFORMANŢELOR

FINANCIARE

Gestiunea financiară trebuie să vegheze asupra menţinerii

Page 11: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

performanţelor întreprinderii la un nivel satisfăcător. Căutarea unui anumit

nivel al rezultatelor reflectă, pe de o parte, o constrângere majoră suferită de

întreprindere şi pe de alta, alegerea deliberată a proprietarilor şi a

conducătorilor săi.

Întreprinderea foloseşte resurse care implică un anumit cost.

Gestiunea financiară trebuie să verifice, mai întâi, dacă activitatea este

destul de eficientă pentru a obţine veniturile care să permită plata

furnizorilor de resurse şi, dacă va fi cazul, să asigure restituirea acestor

resurse. Astfel, în cazul unui împrumut, responsabilul financiar va trebui să

se asigure că resursele financiare obţinute vor fi utilizate în condiţii eficiente

pentru a permite plata de către întreprindere a dobânzilor şi rambursările la

termenele convenite cu cel de la care a luat împrumutul.

Obţinerea de către întreprindere a unor rezultate defavorabile sau

insuficiente va reflecta o risipire a resurselor, dăunătoare, atât pentru

întreprindere, cât şi pentru furnizorii săi de fonduri şi pentru economia

naţională.

Finanţele întreprinderii nu urmăreşte căutarea cu orice preţ a

obţinerii unui profit maxim pe termen scurt. Ele apreciază, dimpotrivă, într-

un mod favorabil, stabilitatea performanţelor şi introducând noţiunile de

valoare actualizată şi de risc, caută să obţină un compromis satisfăcător între

stabilitate şi rentabilitate.

FURNIZORI DE RESURSE

Resurse financiare

ÎNTREPRINDERE

Angajare a resurselor

PROIECTE SAU

ACTIVITĂŢI

Resurse reale

RecuperareaRestituiri şi remunerări

resurselor şi un eventual surplus

Figura 3 Constrângerea întreprinderii de a fi eficientă

Creşterea profiturilor este importantă pentru firmă, dar nu este

obiectivul principal, deoarece bogăţia acţionarilor poate chiar să scadă în

Page 12: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

ciuda creşterii profitului. Investitorii sunt dispuşi să facă o investiţie riscantă

numai dacă se aşteaptă să fie compensaţi printr-un venit superior. Cu cât

este mai mare riscul, cu atât trebuie să fie mai mare venitul obţinut.

STĂPÂNIREA RISCURILOR FINANCIARE

Stăpânirea riscurilor financiare constituie al treilea imperativ major

al gestiunii financiare. În general, riscul legat de un activ, de un ansamblu

de active şi deci de o întreprindere care foloseşte un anumit volum de

fonduri poate fi definit în raport cu variabilitatea anticipată a rezultatelor

susceptibile a fi obţinute. Această noţiune generală de risc se bazează pe

luarea în consideraţie a instabilităţii sau a variabilităţii prevăzute a

performanţelor financiare viitoare.

Gestiunea financiară studiază şi caută să controleze instabilitatea

legată de anumite situaţii sau operaţiuni precum: riscul în exploatare legat

de structura costurilor, riscul îndatorării legat de efectul structurii financiare

a întreprinderii, riscul de faliment legat de o eventuală insolvabilitate. De

asemenea, gestiunea financiară caută să controleze influenţele exercitate

asupra întreprinderii de instabilitatea inerentă a unor variabile ale mediului,

de exemplu: riscul de schimb valutar, riscul ratei dobânzii, sau de unele

transformări deosebite care au loc în mediul instituţional: riscul

administrativ şi riscul politic.

RISCURI FINANCIARE SPECIFICE

Nu numai forma generală a riscului financiar definită prin

variabilitatea (sau volatilitatea) rezultatelor, dar şi formele specifice ale

riscului trebuie să fie analizate şi stăpânite de gestiunea financiară.

a) Riscul de exploatare determinat de structura costurilor.

Riscul de exploatare are în vedere structura costurilor

întreprinderii. Repartiţia între costurile fixe şi costurile

variabile face rezultatele întreprinderii mai mult sau mai

puţin sensibile la variaţia nivelului producţiei şi

Page 13: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

vânzărilor. O întreprindere care are cheltuieli fixe sau de

structură foarte ridicate va avea rezultatele mai instabile

şi este deci mai riscantă. în cazul când producţia e

scăzută, întreprinderea nu va putea să repartizeze

cheltuielile sale fixe asupra unui număr suficient de

produse şi va obţine astfel pierderi. La modul general,

creşterea părţii cheltuielilor fixe în cheltuielile

întreprinderii se exprimă prin creşterea diferenţei între

rezultatele obţinute în ipotezele cele mai favorabile şi

cele obţinute în ipotezele cele mai pesimiste. Această

relaţie între dispersia rezultatelor (care dă mărimea

riscului) şi structura costurilor pune în discuţie activitatea

curentă a întreprinderii, adică activitatea de producţie, de

aprovizionare şi de vânzare, care constituie exploatarea

curentă. Structura costurilor exercită astfel, un risc

specific care poate fi caracterizat ca risc de exploatare.

b) Riscul îndatorării ca efect al structurii

financiare. Riscul îndatorării e legat de structura

finanţării întreprinderii. Când întreprinderea contractează

noi datorii, ea se obligă să obţină beneficii suplimentare

pentru a asigura remunerarea şi rambursarea

împrumuturilor contractate.

Creşterea îndatorării amplifică dispersia rezultatelor şi determină un

risc financiar propriu. Se măresc speranţele de rentabilitate aşteptată dacă

evoluţia viitoare confirmă ipotezele favorabile, dar rezultatele aşteptate se

reduc în cazul când ipotezele defavorabile se confirmă.

c) Riscul de faliment. Situaţia de criză sau

falimentul constituie sancţiunea posibilă pentru

insolvabilitatea întreprinderii. Controlarea acestui risc

explică pentru ce menţinerea solvabilităţii sau a

echilibrului financiar constituie un imperativ major al

gestiunii financiare. Crizele de solvabilitate nu conduc

Page 14: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

totdeauna la faliment. Când criza poate fi în final

depăşită întreprinderea va scăpa de ameninţarea

dispariţiei şi îşi asigură supravieţuirea. În acest caz, criza

antrenează costuri specifice care trebuie să fie luate în

calcul când se urmăreşte a se aprecia riscul de faliment.

d) Riscul cursului de schimb valutar şi riscul

ratei dobânzii. Întreprinderea suportă riscuri financiare

specifice legate de evoluţia cursului de schimb al

monedei naţionale în raport cu monedele străine şi legate

de evoluţia posibilă a ratei dobânzii.

Pe de o parte, de fiecare dată când întreprinderea efectuează

operaţiuni exprimate în devize sau monedă străină, ea se expune riscului de

pierdere legat de evoluţia defavorabilă a ratelor de schimb. Astfel, o

întreprindere exportatoare, care realizează o vânzare în străinătate şi

facturează în devize riscă o pierdere din schimb dacă moneda străină

utilizată se depreciază în raport cu moneda naţională. Invers, un

împrumutător care s-a angajat să-şi plătească furnizorii străini în devize se

expune unei pierderi dacă rata de schimb a acestor devize în raport cu

moneda naţională creşte înainte ca plata să se fi efectuat. Instabilitatea

ratelor de schimb constituie deci o cauză a variabilităţii rezultatelor. Ea

creează riscul de schimb valutar, pe care gestiunea financiară trebuie să-1

controleze şi să-1 stăpânească.

Pe de altă parte, multe întreprinderi sunt expuse efectelor

defavorabile date de variaţia ratelor dobânzii pe pieţele de capital. O

întreprindere care face apel la împrumuturi bancare pe termen scurt va fi, de

exemplu, obligată să suporte cheltuieli financiare majorate în cazul creşterii

dobânzii. Dimpotrivă, un împrumutător, care a acordat un credit cu dobândă

fixă şi care obţine deci, un randament plafonat suferă o "pierdere de câştig"

dacă dobânzile cresc pe piaţă, în timp ce remunerarea pe care el o primeşte

nu este însoţită de aceeaşi creştere. Evoluţia ratelor dobânzii constituie deci

şi ea o sursă de instabilitate a rezultatelor. In acest sens se poate vorbi de un

risc al ratei dobânzilor, a cărui urmărire şi stăpânire creează o

Page 15: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

responsabilitate deosebită pentru gestiunea financiară.

DIMENSIONAREA GLOBALĂ A RISCULUI

FINANCIAR

Un activ oarecare sau un ansamblu de active permit, atunci când sunt

valorificate, speranţa unor rezultate viitoare care să aibă o rată de

rentabilitate anticipată R,. Se pot asocia acestui activ o serie de rate de

rentabilitate anticipate R1,R2,.....,Rn corespunzând diferitelor ipoteze

susceptibile de a fi enunţate în legătură cu viitorul întreprinderii, cu

activitatea şi cu mediul său. Fiecare din aceste rate va avea o probabilitate

subiectivă Pj, ceea ce duce la asocierea unui ansamblu de probabilităţi (P1,

P2,...,Pn) la ansamblul de rate preconizate (R1, R2,...,Rn).

Distribuţia ratelor de rentabilitate preconizate permite stabilirea

speranţei matematice corespunzătoare ratelor de rentabilitate preconizate,

ponderate cu probabilităţile asociate lor.

Se poate stabili de asemenea, instabilitatea acestor rezultate

aşteptate, avându-se în vedere amploarea distanţei faţă de medie (R j, - R )

pentru diferitele rate preconizate. Dispersia 2(R) şi abaterea medie

pătratică (R) sunt mărimile care măsoară această instabilitate sau

volatilitate a rentabilităţii prevăzută şi deci mărimea riscului.

Riscul obţinerii randamentelor preconizate e mai mare sau mai mic,

după cum sunt rezultatele acestor calcule.

MENŢINEREA SOLVABILITĂŢII FIRMEI

Page 16: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Analiza riscurilor financiare cărora trebuie să le facă faţă

întreprinderea a dus la sublinierea importanţei riscului de faliment. Sursa

fundamentală a unui astfel de risc se află în insolvabilitatea posibilă a

întreprinderii.

Solvabilitatea exprimă aptitudinea unui agent economic oarecare de

a face faţă datoriilor sale, când acestea ajung la scadenţă. Mai concret,

menţinerea solvabilităţii constă în executarea cu scrupulozitate a

rambursărilor promise împrumutătorilor şi altor creditori.

În cazul unei organizaţii şi în special al unei întreprinderi

insolvabilitatea îi conduce pe creditori la constatarea încetării plăţilor prin

intermediul instanţei judecătoreşti. Procedura judecătorească de "faliment",

sau de "redresare pe cale judecătorească", astfel începută poate duce la

lichidare şi deci la dispariţia întreprinderii.

RESPONSABILITĂŢILE OPERAŢIONALE ALE GESTIUNII FINANCIARE

Domeniul competenţelor gestiunii financiare priveşte ansamblul

problemelor ridicate de relaţiile între întreprindere şi mediul său financiar.

Sarcinile fundamentale care revin finanţelor întreprinderii privesc

menţinerea valorii acesteia, a performanţelor sale financiare, stăpânirea

riscurilor cu care întreprinderea e confruntată şi menţinerea solvabilităţii.

PRINCIPALELE SARCINI OPERAŢIONALE ALE

GESTIUNII FINANCIARE

Responsabilităţile operaţionale ale gestiunii financiare sunt

distribuite pe cele trei faze ale unui ciclu fundamental al gestiunii financiare.

Acest ciclu cuprinde:

Page 17: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

- faza de diagnosticare sau analiza financiară care are în

principal ca obiect aprecierea situaţiei şi a activităţii financiare a

întreprinderii, pentru a pregăti adoptarea de măsuri concrete care să permită

depăşirea lacunelor şi valorificarea avantajelor.

- faza de formulare şi de aplicare a deciziilor financiare care se

înscriu în perspectiva proiectelor pe termen lung şi mediu şi pun în mişcare

operaţiuni de investiţii şi de finanţare. Ele urmăresc însă şi efecte pe termen

scurt care definesc domeniul gestiunii trezoreriei. Pe de altă parte, anumite

măsuri trebuie oprite pentru a proteja întreprinderea împotriva riscurilor

financiare cărora trebuie să le facă faţă în diverse situaţii.

- faza urmăririi şi controlului proiectelor a căror aplicare a fost

hotărâtă de întreprindere. Această fază permite, cel mai adesea, constatarea

"diferenţelor" între realizările efective şi proiectele iniţiale. Ea ar trebui să

ducă la declanşarea unor măsuri de corecţie, care ar însemna fie o rectificare

a traiectoriei şi apropierea de proiectele iniţiale, fie adaptarea sau revizuirea

proiectelor iniţiale.

STRUCTURA ŞI ATRIBUŢIILE PERSONALULUI

DIRECT IMPLICAT ÎN GESTIUNEA FINANCIARĂ A

ÎNTREPRINDERII

Într-o firmă, în general, responsabilul financiar este ajutat de două

persoane: trezorierul (casierul) şi revizorul. Revizorul este, în general,

responsabil de calculaţia costurilor, contabilitatea financiară, contabilitatea

taxelor şi impozitelor. Aceste funcţii ajută la furnizarea de informaţii

managementului cu privire la activităţile trecute şi situaţia curentă a firmei,

ajutând la proiectarea unor planuri viitoare. Celelalte funcţii financiare sunt

subordonate casierului (trezorierului). Aceste funcţii sunt: managementul

capitalului circulant, bugetarea capitalului, managementul structurii

capitalului, analiza financiară şi planificarea.

Managementul capitalului circulant implică atât managementul

activelor curente ale firmei (cash, inventar, valori imobiliare, etc.) cât şi

Page 18: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

managementul pasivelor (taxe, facturi de plată).

Bugetarea capitalului implică achiziţia şi vânzarea activelor fixe ale

firmei. Această activitate este deosebit de importantă deoarece implică

cheltuieli mari şi irevocabile.

Managementul structurii capitalului determină luarea deciziilor

privind proporţia fondurilor pe termen lung, decizie bazată pe volumul

datoriilor şi mărimea veniturilor.

Analiza financiară şi planificarea (planning) implică evaluarea

situaţiei curente a firmei, determinarea situaţiei financiare a firmei şi

stabilirea modalităţilor prin care pot fi atinse obiectivele.

În practică, responsabilităţile gestiunii financiare sunt prezentate pe

baza unei enumerări analitice a sarcinilor concrete care îi sunt încredinţate.

LOCUL GESTIUNII FINANCIARE ÎN SISTEMUL

DE GESTIUNE AL ÎNTREPRINDERII

În calitate de proprietari ai firmei, acţionarii deţin autoritatea

supremă şi controlul activităţii firmei. Imediat sub acţionari se află consiliul

de administraţie, care este ales de către acţionari. Acţionarii au dreptul

(puterea) de a înlocui membrii consiliului de administraţie ale căror rezultate

sunt considerate nesatisfăcătoare. Consiliul de administraţie numeşte

preşedintele firmei şi trasează liniile directoare în ceea ce priveşte

managementul firmei. Dacă responsabilii numiţi de către consiliu nu-şi

îndeplinesc corespunzător datoria, aceştia pot fi înlocuiţi.

Managementul financiar este doar unul dintre aspectele ce privesc

activitatea firmei, marketingul şi producţia fiind alte două aspecte. împreună

ele trebuie să coopereze eficient pentru ca firma în ansamblu să fie eficientă.

Între domeniile marketing, finanţe, producţie există numeroase

interdependenţe. De exemplu, pentru a determina nivelul producţiei,

managerul producţiei trebuie să primească informaţii de la departamentul

marketing privind nivelul aşteptat al vânzărilor. Iar pentru a determina

nivelul vânzărilor, directorul comercial trebuie să colaboreze cu managerul

financiar pentru a determina cea mai potrivită politică comercială a firmei.

Page 19: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Numeroase aspecte ale activităţilor interdepartamentale necesită ca

managerii din diferite arii funcţionale să fie familiarizaţi cu activităţile din

alte departamente şi arii funcţionale.

Pe de o parte, gestiunea financiară are o tehnică proprie, ceea ce face

să i se recunoască o anumită autonomie de decizie. Pe de altă parte, deciziile

luate de celelalte domenii de gestiune atrag consecinţe în plan financiar,

deoarece ele presupun resurse şi necesităţi financiare, presupun încasări şi

plăţi. în consecinţă, gestiunea financiară este sub influenţa ansamblului

deciziilor privind gestiunea, ea reacţionează la măsurile de tot felul luate în

întreprindere, pentru că aceste măsuri au consecinţe în plan financiar. Dar ea

trebuie în plus să se angajeze în acţiuni de adaptare, corelându-se cu

proiectele celorlalte funcţii de gestiune, pentru a asigura respectarea de către

întreprindere a constrângerilor financiare majore.

Modurile de încadrare a gestiunii financiare în cadrul organizării

întreprinderii sunt multiple şi exprimă, în acelaşi timp, caracteristici istorice

(competenţele iniţiale ale fondatorilor şi ale înalţilor responsabili) şi

exigenţe proprii ale întreprinderii. Reuşita încadrării gestiunii financiare în

structura organizatorică a întreprinderii depinde de respectarea a trei condiţii

fundamentale:

structura organizatorică trebuie să exprime recunoaşterea autonomiei

şi a competenţelor tehnice proprii finanţelor întreprinderii

structura organizatorică trebuie să comporte procedee sau

mecanisme intime de coordonare, de negociere şi de arbitraj între

gestiunea financiară şi celelalte funcţiuni, consumatoare de resurse

sau generatoare de resurse pentru întreprindere

structura organizatorică trebuie să aibă grijă ca relaţiile cu partenerii

financiari externi (bancheri, operatori bursieri, acţionari) să fie

întreţinute de responsabili a căror competenţă, autonomie şi nivel

ierarhic să fie adaptate situaţiei întreprinderii.

Se poate spune că gestiunea financiară constituie un ansamblu de

metode de analiză şi de instrumente de lucru care permit întreprinderilor şi

altor organizaţii să îşi asigure o încadrare eficientă în mediul lor financiar.

Page 20: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

APLICAŢIE PRACTICĂ

Riscul financiar determinat de variabilitatea rezultatelor

O întreprindere vizează realizarea unei noi investiţii, având de ales

între proiectele A şi B. Pentru fiecare proiect se fac previziuni privind

producţia, vânzările şi rezultatele şi se atribuie fiecărui proiect rate de

rentabilitate aşteptate, funcţie de diverse ipoteze referitoare la întreprindere

şi la mediul în care îşi desfăşoară activitatea. Presupunem că există pentru

fiecare proiect cinci ipoteze în care s-ar putea afla întreprinderea, fiecare

ipoteză având aceeaşi probabilitate de a se realiza (probabilitatea pentru

fiecare ipoteză va fi P1=0,l; P2=0,3; P4=0,3; P5=0,l; P6=0,2;. Pentru fiecare

ipoteză Hj, având probabilitatea Pj, se preconizează o rentabilitate Rj

(tabelele 1 şi 2).

Page 21: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Hj Pj Rj RjPj Rj - R (Rj - R )2Pj

H1 0,10 -10 -1 -18 32,4H2 0,30 -5 -3 -13 50,7H3 0,10 +10 +1 2 0,4H4 0,30 +20 +6 12 43,2H5 0,20 +25 +5 17 57,8 1 +8 2(R)=184,5

(R)=13,6

Tabelul 1 Elemente referitoare la proiectul A

Hj Pj Rj RjPj Rj - R (Rj - R )2Pj

H1 0,10 -20 -2 -27 72,9H2 0,30 -10 -3 -17 86,7H3 0,10 +10 +1 +3 0,9H4 0,30 +20 +6 +13 50,7H5 0,20 +25 +5 +18 64,8 1 +7 CT2(R)=276

(R)=16,6

Tabelul 2 Elemente referitoare la proiectul B

Se constată că proiectul A va avea o rentabilitate medie de 8%.

Instabilitatea performantelor pentru acest proiect poate fi apreciată prin

diferenţa dintre rata de rentabilitate cea mai ridicată (25%) şi rata de

rentabilitate cea mai scăzută (-10%), prin dispersie şi prin abaterea medie

pătratică.

Proiectul B oferă speranţa unei rate medii de rentabilitate mai

scăzută ( R =7%). Acest proiect prezintă un risc mai ridicat în obţinerea

rezultatelor preconizate, întrucât toţi indicatorii care măsoară instabilitatea

performanţelor financiare sunt mai mari.

Întreprinderea investitoare se confruntă în acest caz cu o situaţie

frecvent întâlnită în gestiunea financiară. Din calcule rezultă că proiectul A

va fi cel optim, atât din punct de vedere a rentabilităţii cât şi a stabilităţii

rezultatelor preconizate.

Page 22: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Lecţia 2

INFLUENŢA SISTEMULUI FINANCIAR GLOBAL ASUPRA GESTIUNII

FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII

Întreprinderea nu este un element izolat. Ea este un sistem complex

şi totodată un subsistem în cadrul mai multor sisteme ce se organizează la

nivele superioare. Ea reprezintă un conglomerat de interacţiuni între

sistemele: social, economic, cultural, ecologic etc. Din punct de vedere

financiar interacţiunile sunt reprezentate de modurile externe de finanţare a

activităţii sale. Aceste interacţiuni şi sisteme, cu precădere cel financiar, îşi

pun amprenta major pe dezvoltarea întreprinderii.

Modul în care se pun problemele managementului financiar la nivel

de întreprindere e determinat în mare măsură de mediul financiar în care

aceasta activează. Dat fiind că instrumentele, variabilele, constrângerile

managementului financiar sunt tributare caracteristicilor mediului, analiza

structurii financiare globale permite identificarea influenţelor pe care

aceasta le exercită asupra problemelor puse managementului financiar.

Analiză a structurii financiare globale trebuie diferenţiată în spaţiu şi

timp. Comparaţiile între ţări permit, la un moment dat, evidenţierea

profundei eterogenităţi a structurilor financiare naţionale. La fel, studiul

evoluţiilor care afectează structura financiară globală a fiecărei ţări duce la

punerea în evidenţă a tendinţelor evoluţiei sistemelor financiare, care

prezintă similitudini pe plan internaţional, dar comportă şi caracteristici

naţionale.

SISTEMUL FINANCIAR ŞI STRUCTURA

FINANCIARĂ GLOBALĂ

Mediul financiar în care se încadrează întreprinderile, are

Page 23: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

caracteristici care permit, în acelaşi timp, să se delimiteze domeniul

gestiunii financiare şi să se justifice instrumentele pe care le foloseşte şi

tipurile de reglementări care o orientează şi o sancţionează. Ţinând seama de

interdependenţa dintre componentele acestui mediu, se poate avansa

conceptul de sistem financiar pentru a desemna ansamblul de instrumente,

instituţii, pieţe, circuite şi tipuri de reglementări care permit realizarea

operaţiunilor financiare într-un spaţiu economic naţional sau internaţional.

Sistemul financiar astfel definit prezintă în majoritatea ţărilor forme

de organizare tipice. Acest lucru e sugerat de recurgerea la noţiunea de

structură financiară. Această noţiune exprimă caracteristicile majore şi

relativ stabile proprii îmbinării componentelor sistemului financiar.

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE

STRUCTURII FINANCIARE GLOBALE

Se pot sublinia trei caracteristici principale ale structurii financiare:

1. structura financiară globală e caracterizată de gama de instrumente

care servesc ca suport al operaţiunilor financiare, adică al operaţiunilor

de decontare, de constituire a economiilor, de finanţare şi acoperire a

riscurilor financiare.

2. structura financiară e caracterizată de natura şi diferenţierea

instituţiilor financiare care intervin în mod regulat în procesul de creare,

conservare şi punere în circulaţie a activelor financiare. Diversitatea acestor

instituţii, nivelul lor de specializare, influenţa lor efectivă asupra

Page 24: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

comportamentului statului, întreprinderilor şi particularilor, valoarea şi

structura patrimoniului lor şi a operaţiunilor lor, constituie a doua

caracteristică majoră a structurii financiare globale. Aceste instituţii trebuie

analizate în contextul pieţelor pe care se negociază şi se încheie tranzacţiile

privind activele financiare, precum şi studierea circuitelor şi canalelor care

asigură circulaţia fluxurilor financiare în economia naţională şi

internaţională.

Structura financiară globală poate fi caracterizată în termeni

cantitativi datorită analizei raporturilor caracteristice între valorile atinse de

activele financiare de diverse tipuri. De asemenea, ea poate fi studiată prin

comparaţia între fluxurile tranzacţiilor (emisiuni noi, tranzacţii pe pieţe

secundare) legate de aceste tipuri diferite de active, prin indicatorii care

reflectă ponderea diferitelor tipuri de instituţii şi de pieţe şi prin mărimile

care exprimă caracteristicile majore ale economiei reale (producţie, avuţie

naţională, economii globale, patrimoniul particularilor, al întreprinderilor şi

al altor instituţii).

3. structura financiară globală în care-şi desfăşoară întreprinderile

activitatea este caracterizată de un anumit nivel de diferenţiere a

componentelor sale şi printr-un mod specific de combinare a acestora.

Complexitatea şi stadiul de dezvoltare al structurii financiare globale

determină variabilele de acţiune ale gestiunii financiare, termenii

problemelor pe care aceasta şi le pune, natura soluţiilor pe care le poate

aduce.

Astfel, un sistem financiar caracterizat de o structură puţin

diferenţiată apare dominat de gestiunea mecanismelor de creare şi circulaţie

a banilor şi oferă o gamă limitată de mijloace de finanţare. Problematica

gestiunii financiare e ancorată în domeniul autofinanţării şi al controlului

plăţilor şi încasărilor întreprinderii.

Într-un sistem financiar caracterizat de o intensă diferenţiere a

instrumentelor, instituţiilor şi pieţelor, gestiunea financiară a numeroase

întreprinderi trebuie, dimpotrivă, să pună în mişcare o gamă complexă de

tehnici de finanţare, plasare, investiţii, stăpânire a riscurilor. În acelaşi timp,

Page 25: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

într-un context determinat, nu toate întreprinderile sunt în mod egal

preocupate de diferitele aspecte ale structurii financiare globale. Anumite

caracteristici care le sunt proprii le determină posibilităţile de acces la

diferitele câmpuri de acţiune ale gestiunii financiare, dar şi eventuala evitare

a unora dintre ele.

Analiza relaţiilor dintre structura financiară globală (sau "mediul

financiar") şi structura financiară a întreprinderii necesită în prealabil

identificarea caracteristicilor majore ale structurii financiare globale. Aceste

caracteristici sunt legate de cele trei moduri fundamentale de finanţare:

autofinanţarea, finanţarea externă directă şi finanţarea externă prin

intermediari. Pe de altă parte, ele sunt legate şi de diversitatea de instituţii şi

pieţe financiare, precum şi de gama de instrumente financiare propuse

economiei naţionale.

MODURILE DE FINANŢARE FUNDAMENTALE

Aspecte generale ale finanţării. La un moment dat în cadrul

economiei naţionale coexistă trei tipuri de situaţii.

Anumiţi operatori, particulari, întreprinderi sau diverse instituţii

asigură un echilibru riguros între resursele şi cheltuielile lor imediate şi

viitoare. Ei îşi acoperă nevoile de finanţare prin resurse din autofinanţare şi

sunt deci total independenţi de finanţarea externă.

Unii agenţi economici prevăd resurse care depăşesc cheltuielile

prevăzute. Ei vor dispune deci, de un excedent de resurse care ar putea

rămâne nefolosit, dacă nu găsesc un mijloc de a-1 pune la dispoziţia altor

agenţi care să-1 utilizeze. Este vorba deci, de agenţi care dispun de

capacitate de finanţare, de resurse care ar putea fi avansate altor agenţi

economici.

Alţi agenţi au, dimpotrivă, pentru perioada viitoare, prevăzute

cheltuieli, a căror mărime o depăşeşte pe cea a veniturilor şi a

disponibilităţilor lor previzibile. E vorba în special de întreprinderi care au

proiecte de investiţii sau de extindere a producţiei lor. Poate fi vorba şi de

stat, dacă bugetul său e deficitar, de particulari care efectuează cheltuieli

Page 26: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

pentru achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată. Toţi aceşti agenţi

se află deci în situaţia de deficit previzibil şi vor trebui să renunţe la unele

din proiectele lor, dacă nu îşi procură fonduri care să le acopere lipsa

resurselor. Dacă reuşesc acest lucru au reuşit să-şi finanţeze deficitul sau să-

şi acopere nevoile de finanţare.

Repartizarea excedentelor şi a deficitelor prezintă caracteristici de

regularitate care exprimă aspecte structurale ale finanţării. Anumiţi agenţi

sunt esenţialmente excedentari. E vorba în special de particulari. Alţi agenţi

sunt în general deficitari, acesta fiind în special cazul întreprinderilor, în

sfârşit, alte categorii au o situaţie variabilă şi pot fi, în funcţie de

operaţiunile dintr-o anumită perioadă, în situaţia de excedent sau de deficit.

Problema finanţării ridică la scara economiei naţionale, două

probleme principale:

a. mijloacele prin care agenţii cu capacitate de finanţare pot fi

convinşi să-şi pună resursele excedentare la dispoziţia

agenţilor aflaţi în deficit, acceptând să se lipsească momentan

de excedentele lor. Această primă întrebare pune problema

instrumentelor şi mecanismelor care permit asigurarea

colectării economiilor.

b. modalităţile prin care economiile vor putea fi canalizate spre

agenţii care au nevoie de finanţare. Ea permite discutarea

instrumentelor şi mecanismelor de finanţare şi de distribuire a

creditului.

Relaţia între agenţii cu excedent şi agenţii cu deficit se poate stabili

după două modalităţi fundamentale ale finanţării externe, cea a finanţării

directe şi cea a intermedierii financiare.

Finanţarea externă poate fi finanţare directă sau finanţare cu ajutorul

intermedierii financiare. În cazul relaţiei de finanţare directă se stabileşte un

contact direct între agenţii cu excedent de finanţare şi agenţii cu deficit de

finanţare. Cei dintâi îşi pun economiile la dispoziţia celor din urmă, fără ca

un intermediar să intervină între ei.

Acest tip de situaţie se întâlneşte în cazul în care o întreprindere

Page 27: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

foloseşte economiile publice cu ocazia unui împrumut obligatar sau a

emiterii de acţiuni noi.

NECESITATEA DEZVOLTĂRII FINANŢĂRII DIN

EXTERIORUL ÎNTREPRINDERII

Finanţarea externă se poate baza, fie pe un mod de finanţare directă,

fie pe o intermediere financiară. Finanţarea directă permite stabilirea unei

relaţii imediate între unităţile care au nevoie de finanţare şi cele cu

excedente de finanţare.

În cazul intermedierii, intermediarul financiar poate realiza reglarea,

dacă acceptă să-şi asume riscul transformării operaţiunilor pe care le

efectuează.

Cele trei moduri fundamentale de finanţare corespund unor trei faze

ale unui proces istoric de extindere a domeniului de finanţare, care asigură

trecerea de la un regim de autofinanţare pură la un sistem care include

finanţarea directă şi apoi intermedierea financiară. Acest proces permite

lărgirea cercului celor care concură la finanţarea economiei şi mărirea

fondurilor mobilizate. Astfel, diferenţierea între cele trei moduri de finanţare

fundamentale constituie unul din aspectele majore ale evoluţiei sistemelor

financiare.

CARACTERISTICILE ŞI ETAPELE EVOLUŢIEI SISTEMELOR

FINANCIARE NAŢIONALE

Analiza procesului de evoluţie a sistemelor financiare necesită, în

acelaşi timp, o abordare istorică şi una comparativă.

Din perspectiva istorică se caută punerea în evidenţă a

Page 28: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

transformărilor efective care au afectat sistemul financiar al fiecărei ţări.

Compararea evoluţiilor observate permite apoi discutarea existenţei

tendinţelor generale, care privesc ansamblul sistemelor financiare naţionale.

Din perspectiva comparativă interesează starea actuală a sistemelor

financiare pentru a se evidenţia caracteristicile lor comune şi specifice.

GESTIUNEA FINANCIARĂ ŞI DEZVOLTAREA

ÎNTREPRINDERII

Conţinutul gestiunii financiare e determinat de dezvoltarea

sistemului financiar global, dar este de asemenea determinat şi de

dezvoltarea întreprinderii însăşi. Transformarea gestiunii financiare în

diferite stadii de dezvoltare a întreprinderii va fi mai întâi pusă în evidenţă

prin referire la modelul ciclului de viaţă al întreprinderii şi apoi în cadrul

unei comparaţii între stadiile dezvoltării întreprinderii şi fazele dezvoltării

mediului său financiar global.

CONŢINUTUL GESTIUNII FINANCIARE ŞI CICLUL DE

VIAŢĂ AL ÎNTREPRINDERII

În diferitele etape ale ciclului lor de viaţă, întreprinderile sunt

confruntate cu nevoi de finanţare specifice. Dar ele degajă surse de fonduri

în condiţii care se modifică şi care impun probleme de ajustare financiară în

termeni proprii fiecărui stadiu de dezvoltare a lor.

Formularea obişnuită a modelului ciclului de viaţă pentru o

întreprindere pune în evidenţă succesiunea a patru etape tipice pe plan

comercial, strategic, tehnic, financiar.

Page 29: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Figura 4 gestiunea financiară şi ciclul de viaţă al întreprinderii

Rezultatele financiare ale întreprinderii nu asigură resurse interne

suficiente şi e constrânsă să solicite sprijin extern în condiţii defavorabile

date de slaba sa notorietate, de rezultatele încă mediocre şi de incertitudinile

care există asupra dezvoltării sale viitoare. Dacă accesul la resurse apare

încă precar în această fază, întreprinderea este, pe de altă parte, confruntată

cu nevoi de finanţare ridicate, legate în special de investiţii, necesare pentru

demarajul producţiei şi vânzărilor. Această fază apare dominată de

necesitatea căutării de fonduri externe. Pentru gestiunea financiară,

problema esenţială constă în căutarea mijloacelor de finanţare care să-i

permită menţinerea solvabilităţii, finanţarea cheltuielilor curente şi a

investiţiilor necesare pentru demaraj.

În faza de creştere, întreprinderea care a depăşit incertitudinile

demarajului cunoaşte o creştere rapidă a producţiei şi a vânzărilor, în

termeni financiari, această creştere înseamnă o sporire a nevoilor de

finanţare legate de investiţiile necesare pentru extinderea capacităţilor, şi de

nevoile de fond de rulment (sau de capital circulant) determinate de

necesitatea constituirii de stocuri şi pentru creditarea clienţilor. Resursele de

autofinanţare rămân insuficiente pentru acoperirea acestor nevoi, pentru că

rezultatele sunt încă limitate de mărimea cheltuielilor fixe determinate de

Page 30: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

demaraj şi de creşterea activităţilor, în schimb, întreprinderea este de acum

înainte bine plasată pentru obţinerea de finanţări externe, în special bancare.

Pentru gestiunea financiară, faza de creştere rămâne deci dominată

de preocuparea pentru echilibrul financiar, şi în consecinţă, de grija de a

stăpâni creşterea nevoilor de capital fix şi de fond de rulment, şi de

obţinerea unei acoperiri suficiente cu resurse externe.

În faza de maturitate, întreprinderea cunoaşte o creştere lentă a

producţiei şi a vânzărilor. Nevoile sale de finanţare cunosc în continuare o

puternică reducere, pentru că întreprinderea nu mai este interesată să crească

volumul capitalului fix şi circulant. Pe de altă parte, nivelul ridicat al

producţiei permite acoperirea din plin a cheltuielilor fixe şi degajă

abundente resurse de autofinanţare, în această fază de maturitate, gestiunea

financiară e confruntată cu o nevoie de finanţare redusă. Frecvent

întreprinderile ajunse la maturitate prezintă o situaţie de supralichiditate. Ele

trebuie atunci să-şi pună mai mult probleme de plasament sau de investire a

excedentelor lor, decât probleme de căutare de finanţări suplimentare.

Faza de declin se caracterizează prin reducerea producţiei, a

vânzărilor şi a rezultatelor. Pentru gestiunea financiară, declinul pune mai

întâi probleme de dezinvestire şi de orientare spre activităţi noi.

Abandonarea activităţilor compromise poate permite eliberarea de resurse

susceptibile a fi investite în noi activităţi care oferă perspective favorabile.

Derularea ciclului de viaţă astfel descris apare la prima vedere ca un

proces inexorabil şi liniar, însă observarea evoluţiei efective a

întreprinderilor arată că drumurile urmate sunt în realitate mult mai

complexe. Pe de o parte, ciclul de viaţă al majorităţii întreprinderilor este

marcat de fenomene de discontinuitate cum sunt, accelerarea îmbătrânirii,

declinul prematur, sau din contră prelungirea fazei de creştere, existând

frecvente exemple de asemenea evoluţii neliniare. Pe de altă parte, ciclul de

viaţă nu se derulează într-un mod uniform, ci poate să comporte reîntoarceri

datorate iniţiativelor întreprinderii. Astfel, relansarea fazei de creştere,

atunci când maturitatea pare deja în curs, sau stoparea declinului constituie

două exemple de reacţie voluntară şi combativă susceptibile să împiedice

derularea inexorabilă a etapelor ciclului de viaţă.

Page 31: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

DEZVOLTAREA EXTERNĂ, DEZVOLTAREA INTERNĂ ŞI

GESTIUNEA FINANCIARĂ

Legătura între dezvoltarea externă (adică transformarea mediului

financiar) şi dezvoltarea internă a întreprinderii permite să se evidenţieze

sintetic ansamblul caracteristicilor structurale care determină conţinutul şi

orientările gestiunii financiare.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE:

4. Ce reprezintă sistemul financiar? Dar structura financiară globală?

5. Care sunt principalele caracteristici ale structurii financiare globale?

6. Care sunt principalele moduri de finanţare a întreprinderii?

7. Explicaţi ce relaţie există între ciclul de viaţă al întreprinderii şi

gestiunea financiară a acesteia.

8. Cum se explică curba cifrei de afaceri şi a rezultatelor întreprinderii,

pe parcursul ciclului de viaţă a acesteia si ce rol are gestiunea financiară în

acest context?

Page 32: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Lecţia 3

SITUAŢIA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII APRECIATĂ PE BAZA

BILANŢULUI

Studiul financiar al bilanţului constituie aspectul esenţial al "analizei

financiare statice", şi se bazează pe examinarea unei situaţii contabile

(bilanţul).

O primă metodă de analiză a bilanţului constă în gruparea posturilor

bilanţiere în subansambluri semnificative, care duce la o reprezentare

sintetică a bilanţului şi permite să se exprime şi să se calculeze noţiunile

fundamentale de fond de rulment, nevoie de fond de rulment şi trezorerie.

Confruntarea între grupările bilanţului permite, să se formuleze

relaţiile fundamentale de trezorerie, pe care se sprijină funcţionarea

întreprinderii, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mijlociu şi lung.

Metoda ratelor aplicată la studiul bilanţului aduce informaţii

complementare, mai analitice, care permit să se aprofundeze şi să se

precizeze aspectele relevate de aprecierea sintetică a bilanţului.

MODELE BILANŢIERE FOLOSITE ÎN ANALIZA

FINANCIARĂ

Pentru a obţine informaţiile dorite se apelează la datele contabile

care reprezintă cuantificarea activităţii economice dintr-o firmă.

Cele mai frecvente surse de informaţii utilizate sunt situaţiile

financiare, care prezintă în sinteză situaţia economică a unei firma la un

moment dat (cu ajutorul bilanţului) sau evoluţia principalilor indicatori

economici într-o anumită perioadă de timp, de obicei perioadă definită de

exerciţiile financiare (date prezentate în contul de profit şi pierdere).

Situaţiile financiare nu cuprind însă numai bilanţul şi contul de profit

şi pierdere. Alte surse de informaţii sunt constituite din:

Page 33: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

bilanţul funcţional;

tabloul soldurilor intermediare de gestiune;

tabloul de finanţare şi de urmărire a mărimilor esenţiale:

fondul de rulment, excedentul de trezorerie, etc.

Analiza comparativă a formelor de prezentare a bilanţului

Formularea normelor generale referitoare la analiza financiară a

bilanţului se loveşte de problema prezentării bilanţului. Metodele de

prezentare şi întocmire a bilanţului variază de la o ţară la alta şi într-o

anumită măsură, de la o întreprindere la alta.

O examinare atentă a diferitelor prezentări permite să se observe că

acestea prezintă totuşi principii comune, care justifică formularea metodelor

generale de analiză financiară statică. Bineînţeles, diferenţele de prezentare

rămân, dar ele implică o simplă adaptare a metodelor de analiză, în cadrul

principiilor generale.

Principii comune de prezentare

Oricare ar fi modelele de elaborare, bilanţurile sunt totdeauna

construite pe baza unor reguli comune de prezentare.

În bilanţ apar separat drepturile patrimoniale acumulate de

întreprindere la un moment dat (activele) şi angajamentele patrimoniale

contractate la aceeaşi dată (pasivele). Această separare se poate face printr-o

prezentare a bilanţului sub formă de tablou cu două coloane reprezentând

activul şi pasivul (prezentare sub forma de cont), într-o altă variantă, activul

şi pasivul sunt prezentate sub formă de listă. Acest model este acum relativ

abandonat, câştigând teren modelul impus de Directiva a IV-a. Bineînţeles,

suma şi conţinutul activului şi pasivului sunt aceleaşi, oricare ar fi

prezentarea aleasă.

Structura internă a activului şi pasivului este în general prezentată pe

baza criteriului duratei activelor şi pasivelor. Posturile bilanţului sunt

ordonate exclusiv, sau în principal, după lichiditate în cazul activului şi după

exigibilitate în cazul pasivului.

a) Ordonarea activelor după criteriul lichidităţii.

Lichiditatea unui activ exprimă aptitudinea sa de a fi

transformat în bani într-un termen mai mult sau mai puţin

Page 34: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

apropiat şi în condiţii normale de utilizare.

Page 35: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Lichiditatea apare astfel, ca o proprietate generală a oricărui activ.

Unele active sunt sub formă de bani (de exemplu disponibilităţile

dintr-un cont bancar) sau vor fi transformate în bani în scurt timp (de

exemplu creanţele asupra clienţilor care trebuie să fie încasate în câteva zile,

sau stocurile de mărfuri ce vor fi vândute în curând). Aceste elemente sunt

cele mai lichide şi constituie activele circulante corespunzând intrărilor de

fonduri aşteptate pe termen scurt.

Alte active sunt, din contră, destinate a fi consumate un timp în

condiţii normale de funcţionare a întreprinderii. Acestea trebuie considerate

ca active ce exprimă utilizarea fondurilor pe termen mediu şi lung. Sunt

considerate imobilizări sau active imobilizate.

b) Ordonarea pasivelor după criteriul

exigibilităţii. Exigibilitatea unui element de pasiv

exprimă apropierea scadenţei sale, adică perioada de

timp până la rambursare.

Fiecare element de pasiv corespunde de fapt unui angajament. Dar

obligaţiile de plată contractate de întreprindere o obligă să prevadă plăţi în

timp după scadenţe foarte diferite. Unele elemente de pasiv comportă o

obligaţie fermă de rambursare (datoriile), în timp ce altele nu comportă nici

o constrângere de rambursare la o scadenţă determinată (capitalurile

proprii). Pe de altă parte, unele elemente de pasiv sunt exigibile pe termen

scurt, în timp ce altele nu sunt exigibile decât la o scadenţă îndepărtată sau

nedeterminată (capitalurile permanente).

Se consideră în general, că distincţia între elementele exigibile peste

mai mult de un an (capitalurile permanente) şi elementele exigibile în mai

puţin de un an (datorii pe termen scurt, angajamente pe mai puţin de un an)

exprimă o caracteristică structurală majoră a pasivului. Ea permite să se

aprecieze durata resurselor conferite întreprinderii şi în consecinţă,

stabilitatea finanţării sale.

ELEMENTELE DE DIFERENŢIERE ÎNTRE

MODELELE DE BILANŢ

Page 36: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Principalele elemente care diferenţiază prezentarea bilanţului în

Page 37: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

diferite ţări sunt:

ordonarea activelor şi pasivelor;

modul de înscriere a rezultatului în bilanţ.

Primul din aceste elemente de diferenţiere ridică problemele cele

mai dificile, când se realizează analize financiare comparative între

bilanţurile societăţilor din diferite ţări.

Ordonarea activelor după lichiditatea lor şi a pasivelor după

exigibilitatea lor constituie o opţiune universală. Dar această opţiune e

aplicată după două modalităţi distincte în diferite ţări.

O primă modalitate de prezentare constă în clasarea elementelor de

activ în ordinea lichidităţii crescătoare şi a elementelor de pasiv în ordinea

exigibilităţii crescătoare (Franţa, Belgia, Germania).

O a doua modalitate de prezentare clasează elementele de activ după

lichiditatea descrescătoare şi elementele de pasiv după exigibilitatea

descrescătoare (ţările anglo-saxone).

Situaţiile financiare în conformitate cu Directiva a IV-a a

Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele

Internaţionale de Contabilitate

La noi în ţară, în conformitate cu Ordinul Ministerului Finanţelor

Publice nr. 94/2001, respectiv OMFP 306/2002, s-a trecut şi în ţara noastră

la armonizarea reglementărilor contabile cu Directiva a IV-a a Comunităţii

Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.

Situaţiile financiare care trebuie întocmite de către firme sunt:

a) bilanţul;

b) contul de profit şi pierdere;

c) situaţia modificărilor capitalului propriu;

d) situaţia fluxurilor de trezorerie;

e) politici contabile şi note explicative.

Interesante pentru diagnosticul financiar sunt câteva din prevederile

prezente în documentele legislative privind întocmirea situaţiilor financiare,

precum:

Situaţiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a

Page 38: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

poziţiei financiare, performanţei, modificărilor capitalului propriu şi

fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii pentru respectivul exerciţiu

financiar.

Administratorii întreprinderii vor elabora politici contabile în acord

cu "Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare" şi se

vor asigura că situaţiile financiare furnizează informaţii care să fie:

a) relevante pentru nevoile utilizatorilor de luare a deciziilor; şi

b) credibile în sensul că:

(i) reprezintă fidel rezultatele şi poziţia financiară a

întreprinderii;

(ii) reflectă substanţa economică a evenimentelor şi

tranzacţiilor şi nu doar forma juridică;

(iii) sunt neutre, adică nepărtinitoare;

(iv) sunt prudente; şi

(v) sunt complete sub toate aspectele semnificative.

c) bilanţul trebuie să prezinte cel puţin următoarele posturile

prezentate mai jos;

d) contul de profit şi pierdere trebuie să prezinte cel puţin

elementele enumerate în formatul de cont de profit şi pierdere

prezentat în continuare;

e) situaţia fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte elementele

enumerate într-unul din formatele situaţiei fluxurilor de

trezorerie, prevăzute de IAS 7;

f) situaţia modificărilor capitalului propriu va prezenta informaţiile

cerute de Standardele Internaţionale de Contabilitate.

Fiecare element obligatoriu prezentat în situaţiile financiare ale unei

întreprinderi poate fi prezentat mai detaliat decât se cere în formatul adoptat,

dacă această detaliere concură la prezentarea unei informaţii mai elocvente

pentru utilizatorii de informaţii.

Bilanţul unei întreprinderi şi contul de profit şi pierdere al acesteia

pot fi dezvoltate cu orice element de activ sau pasiv, venit sau cheltuială,

care nu este prevăzut în formatul adoptat.

În situaţia în care specificul activităţii întreprinderii necesită astfel de

Page 39: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

dezvoltări, formatul bilanţului şi contului de profit şi pierdere va respecta

ordinea elementelor cerute de formatul obligatoriu, detalierile efectuându-se

numai la poziţiile numerotate cu numere arabe.

Structura bilanţului şi a contului de profit şi pierdere, în special în

ceea ce priveşte formatul obligatoriu, nu poate fi modificată de la un

exerciţiu financiar la altul. În cazuri excepţionale se admit derogări de la

această regulă. Orice derogare trebuie prezentată în notele explicative,

împreună cu motivele care au determinat-o.

Pentru fiecare post, respectiv element, prezentat în bilanţul sau în

contul de profit şi pierdere al unei întreprinderi, valoarea corespunzătoare

pentru exerciţiul financiar precedent trebuie prezentată într-o coloană

separată.

În situaţia în care valorile corespunzătoare exerciţiului financiar

curent şi precedent, înscrise în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere, nu

sunt comparabile, cele aferente exerciţiului precedent trebuie retratate

corespunzător, astfel încât să se asigure comparabilitatea. Rezultatele

retratării, motivele pentru care a fost făcută şi modalitatea de efectuare a

acesteia trebuie prezentate în notele explicative.

Bilanţul întocmit în conformitate cu Directiva a IV-a are următoarea

structură:

A. Active imobilizate

I. Imobilizări necorporale

1. Cheltuieli de constituire (când reglementările permit imobilizarea

acestora)

2. Cheltuieli de dezvoltare (când reglementările permit imobilizarea

acestora)

3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci, drepturi şi valori similare şi

alte imobilizări necorporale, dacă au fost:

a) achiziţionate contra unei plăţi; sau

b) create de societate, în cazul în care reglementările permit

înscrierea acestora în active

4. Fondul comercial, în cazul în care a fost achiziţionat

Page 40: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie

II. Imobilizări corporale

1. Terenuri şi construcţii

2. Instalaţii tehnice şi maşini

3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier

4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie

III. Imobilizări financiare

1. Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupului

2. Creanţe asupra societăţilor din cadrul grupului, altele decât cele

comerciale

3. Titluri sub formă de interese de participare

4. Creanţe din interese de participare

5. Titluri deţinute ca imobilizări

6. Alte creanţe

7. Acţiuni proprii1) (cu indicarea în note a valorii nominale)

B. Active circulante

I. Stocuri

1. Materii prime şi materiale consumabile

2. Producţia în curs de execuţie

3. Produse finite şi mărfuri

4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri

II. Creanţe

(Sumele ce trebuie să fie încasate după o perioadă mai mare de un an

trebuie să fie prezentate separat pentru fiecare element.)

1. Creanţe comerciale

2. Sume de încasat de la societăţile din cadrul grupului

3. Sume de încasat de la societăţile la care se deţin interese de

participare

4. Alte creanţe

5. Creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat

III. Investiţii financiare pe termen scurt

1. Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupului

Page 41: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

2. Acţiuni proprii1) (cu indicarea în note a valorii nominale)

3. Alte investiţii financiare pe termen scurt

IV. Casa şi conturi la bănci

C. Cheltuieli în avans

D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an

1. Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni, prezentându-se separat

împrumuturile în monede convertibile

2. Sume datorate instituţiilor de credit

3. Avansuri încasate în contul comenzilor

4. Datorii comerciale

5. Efecte de comerţ de plătit

6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului

7. Sume datorate privind interesele de participare

8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi datorii pentru asigurările

sociale

E. Active circulante nete, respectiv datorii curente nete

F. Total active minus datorii curente

G. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de

un an

1. Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni, prezentându-se separat

împrumuturile în monede convertibile

2. Sume datorate instituţiilor de credit

3. Avansuri încasate în contul comenzilor

4. Datorii comerciale

5. Efecte de comerţ de plătit

6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului

7. Sume datorate privind interesele de participare

8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi datorii pentru asigurările

sociale

Page 42: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

H. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

1. Provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare

2. Alte provizioane

I. Venituri în avans

J. Capital şi rezerve

I. Capital subscris (prezentându-se separat capitalul vărsat şi cel

nevărsat)

II. Prime de capital

III. Rezerve din reevaluare

IV. Rezerve

1. Rezerve legale

2. Rezerve pentru acţiuni proprii

3. Rezerve statutare sau contractuale

4. Alte rezerve

V. Rezultatul reportat

VI. Rezultatul exerciţiului financiar

____________1) Legislaţia naţională permite înscrierea acestora în bilanţ.

În România s-a folosit până în anul 2001, respectiv 2002 o structură

de tip tablou a bilanţului care mai este denumit şi bilanţ cu secţiuni separate

şi care se baza pe ecuaţia fundamentală:

ACTIV = CAPITAL PROPRIU + DATORII

Acest model este important pentru analiza – diagnostic în măsura în

care pune în evidenţă cele două părţi ale patrimoniului activul respectiv

pasivul bilanţier, structuri a căror valoare este folosită în calculul unor

indicatori financiari.

Page 43: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

ACTIV PASIV

INDICATORIEXERCIŢIUL INDICATORI EXERCIŢIULN-1 N N-1 N

Active imobilizate

Capitaluri proprii

Active circulante Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

Active de regularizare şi asimilate

Datorii

Pasive de regularizare

TOTAL ACTIV TOTAL PASIV

Tabelul 3 Model de bilanţ cu secţiuni separate

La sfârşitul fiecărui exerciţiu contabil, întreprinderea obţine un

rezultat care apare ca o consecinţă globală a activităţii sale. Incidenţa

rezultatului asupra bilanţului poate fi pusă în evidenţă diferit, după cum

rezultatul este pozitiv sau negativ.

Dacă rezultatul evidenţiază un beneficiu, înseamnă că activitatea

perioadei trecute a fost favorabilă. Veniturile au depăşit cheltuielile,

întreprinderea a creat un venit suplimentar care constituie o sursă adiţională

de fonduri, beneficiul apare ca o resursă care majorează pasivul

întreprinderii.

Dacă rezultatul corespunde unei pierderi, înseamnă că întreprinderea

a făcut cheltuieli care au depăşit veniturile sale, a utilizat fondurile într-un

mod ineficient, în aceste condiţii, pierderea poate face obiectul a două

modalităţi de înscriere, teoretic echivalente, în bilanţ. Ea poate fi scăzută din

pasiv pentru că semnalează o reducere a resurselor, dar ea poate fi

considerată şi ca o utilizare ineficientă a fondurilor şi înscrisă în activ.

Caz 1 Beneficiu - resursă adiţională ce majorează pasivul:

Page 44: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Capitaluri proprii50.000.000

Capitaluri proprii50.000.000+ 8.000.000

Datorii42.000.000

Datorii42.000.000

Beneficiu8.000.000

Total activ100.000.000

Total pasiv100.000.000

Total activ100.000.000

Total pasiv100.000.000

Tabelul 4 Majorarea capitalului pe seama profitului

Caz 2 Pierdere - reducere a resurselor proprii (capitalului)

Capitaluri proprii50.000.000

Capitaluri proprii50.000.000- 2.000.000

Datorii42.000.000

Datorii42.000.000

Rezultat- 2.000.000

Total activ90.000.000

Total pasiv90.000.000

Total activ90.000.000

Total pasiv90.000.000

Tabelul 5 Influenţa pierderii asupra capitalului propriu

Rezultatul rămâne fără efect asupra datoriilor, creditorii

întreprinderii nu au nici un drept asupra beneficiului eventual, dar nici nu

participă la pierderile eventuale. Incidenţa rezultatului e limitată la

capitalurile proprii.

Bilanţul face obiectul a două prezentări succesive. În prezentarea

dinaintea repartizării rezultatului, acesta apare după una din modalităţile

arătate mai înainte, în prezentarea de după repartizare, rezultatul nu mai

apare pentru că a fost repartizat între diferite conturi care corespund

destinaţiilor rezultatului. Dacă e vorba de beneficiu, rezultatul va fi virat la

capitalurile proprii (pentru partea nedistribuită care rămâne la dispoziţia

întreprinderii) şi la datorii (pentru partea destinată a fi distribuită ca

dividende proprietarilor întreprinderii). Dacă e vorba de o pierdere,

rezultatul e scăzut din capitalurile proprii.

Page 45: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

BILANŢUL FUNCŢIONAL

Pe baza acestei structuri poate fi construit bilanţul funcţional:

Activ imobilizat

Imobilizări:necorporalecorporaleFinanciare

CapitalrezerveRezultat

Capitaluri proprii

- provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

Provizioane

Active circulante

stocuricreanţe de exploatarecreanţe diversedisponibilităţi

Datorii financiaredatorii de exploatareDatorii diverse

Datorii

Tabelul 6 Model de bilanţ funcţional

Prin reclasări şi retratări ale posturilor bilanţului funcţional se vor

putea calcula fondul de rulment net global şi necesarul de fond de rulment.

Realizarea de retratări şi reclasări în cadrul bilanţului funcţional

Reclasările bilanţului funcţional

Amortizările şi provizioanele pentru deprecierea activelor din

bilanţ sunt reclasate în resursele stabile ale pasivului bilanţier.

Cheltuielile de repartizat sunt reclasate în imobilizări.

Capitalul subscris şi nevărsat se deduce din capitalurile proprii.

Primele de rambursare a împrumuturilor obligatare care

figurează în activul bilanţului sunt reclasate în datorii diverse (aceeaşi regulă

se aplică dobânzilor cu privire la creanţele ataşate participanţilor înscrise în

activul din afara exploatării).

Creditele de trezorerie care figurează în datoriile financiare vor fi

reclasate ca trezoreria negativă.

Diferenţele de conversie sunt eliminate şi reintegrate în posturile

corespunzătoare.

Clienţii creditori (avansuri şi aconturi primite pentru comenzi) sunt

reclasaşi cu creanţele comerciale.

Valorile mobiliare de plasament a căror sumă este lichidă şi fără

risc de pierdere intră în cadrul disponibilităţilor.

Page 46: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Retratările bilanţului funcţional

Bilanţul funcţional trebuie să ofere imaginea valorilor patrimoniale

pe cicluri de activitate. De aceea, se cer reintegrate în bilanţ elementele

excluse prin natura lor juridică sau prin utilizare.

Retratarea constă în a face să apară în activul bilanţului suma

efectelor scontate şi a creanţelor cedate cu o contrapartidă corespunzătoare

în creditele de trezorerie ale pasivului.

Cheltuielile de constituire şi cheltuielile de repartizat. Aceste

posturi sunt considerate ca non valori şi pot fi suprimate din activul

bilanţier, diminuându-se în contrapartidă capitalurile proprii.

Plusurile din activ: Acestea pot fi reţinute dacă delimitarea lor este

precisă. In ipoteza continuităţii exploatării, evaluarea se poate face la

„valoarea de utilitate”, aceasta neputând fi inferioară „valorii venale”.

Datoriile fiscale latente: Pot fi luate în calcul în redactarea

bilanţului economic al întreprinderii. De exemplu, impozitul latent

corespunzător provizioanelor reglementate (provizioane pentru creşterea

preţurilor, fluctuaţii de curs).

Aceste datorii fiscale latente pot fi actualizate pentru a ţine cont de

decalajul de plată. De exemplu, impozitul latent corespunzător

provizioanelor pentru creşterea preţurilor reintegrabil în şase exerciţii va

trebui actualizat.

Leasing-ul: Retratarea constă în înscrierea în cadrul imobilizărilor a

valorii brute de origine, amortizările fictive calculate integrându-se în

resurse stabili, iar valoarea netă în datoriile financiare. Altă retratare posibilă

a leasing-ului este actualizarea. În practică, rambursările împrumuturilor nu

se fac în mod constant, ci progresiv, iar rambursarea dobânzilor se

realizează tot în timp, dar degresiv. Durata leasing-ului (corespunzătoare

duratei împrumutului fictiv) poate să difere de durata de viaţă a imobilizării.

Actualizarea permite compararea anuităţii leasing-ului cu o anuitate

constantă de rambursare a împrumutului. Această retratare modifică

rezultatul exerciţiului, rambursarea capitalului fiind diferită de amortizări.

Page 47: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

BILANŢUL PATRIMONIAL SAU FINANCIAR

Bilanţul financiar, preferat de planul contabil din 1957, este mai

puţin folosit în zilele noastre, după cum aminteam în introducere.

Utilizarea sa este în general de natură bancară şi are ca scop

aprecierea solvabilităţii întreprinderii.

Criterii de clasament:

- Posturile de activ sunt regrupate în ordine crescătoare a lichidităţii

- Posturile de pasiv în ordine crescătoare a exigibilităţii

O altă ierarhie a lichidităţii sau solvabilităţii mai puţin restrictivă

decât simpla noţiune de mai mult de un an sau mai puţin de un an ar permite

o analiză mai fină (de exemplu, la 3 luni, 1 an, 3 ani, 5 ani).

Prezentarea schematică a bilanţului financiar

Alocări cu durată mai mare de un an

Activ imobilizatCapitaluri proprii Resurse cu durata

mai mare de un an =Capitaluri permanente

Provizioane pentru riscuri si cheltuieli

Alocări cu durată mai mică de un an

Activ circulant Datorii pe termen lung

Datorii pe termen scurtResurse cu durata mai mică de un anTrezorerie Disponibilităţi

Figura 5 Structura bilanţului financiar

Reguli de evaluare a bilanţului financiar

Activele imobilizate figurează la valoarea netă. Dacă valoarea

actuală este diferită de valoarea netă contabilă ce rezultă din planul de

amortizare, se va aplica o amortizare sau reintegrare excepţională.

Activul este clasat în ordinea crescătoare a lichidităţii, activele mai

puţin lichide (imobilizări) fiind înscrise în partea de sus a bilanţului.

Ansamblul activelor este evaluat la valoarea netă.

Distincţia „durată mai mică sau mai mare de un an” pentru creanţele

şi datorii este în funcţie de scadenţa împrumuturilor contractate sau acordata

şi nu de originea lor mai mică sau mai mare de un an. Astfel, o datorie

financiară poate fi distribuită între capitalurile permanente (pentru partea de

Page 48: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

rambursat într-o perioadă mai mare de un an) şi datoriile cu durata mai mică

de un an (pentru cele care au scadenţă în exerciţiul următor).

Trecerea de la bilanţul contabil la bilanţul financiar cere în principal

retragerea creanţelor şi datoriilor în funcţie de scadenţele mai mici sau mai

mari de un an. Aceste elemente sunt furnizate de documentele fiscale

(detalii cu privire la scadenţele datoriilor şi ale creanţelor).

Ansamblul valorilor mobiliare de plasament este inclus în

disponibilităţi.

În bilanţul patrimonial sau financiar, noţiunea de activ net este

extrem de importantă.

Activ net = Activ – Datorii

= Capitaluri proprii

Această noţiune reprezintă patrimoniul întreprinderii fără a

ţine cont de originea sa (exploatare, investiţii…). Activul net este pus îân

evidenţă în actualul model al situaţiilor financiare întocmite în conformitate

cu Directiva a IV-a şi Standardele internaţionale de contabilitate.

Retratările bilanţului financiar

Efectele scontate neajunse la scadenţă şi creanţele „Legea Dailly”

sunt retratate la fel ca în bilanţul funcţional.

Concepţia patrimonială fiind apropiată de evaluarea întreprinderii,

punctele reluate în c) al bilanţului funcţional vor fi întotdeauna retratate.

Suprimarea nonvalorilor (cheltuieli de repartizat, cheltuieli de

constituire)

Înregistrarea datoriilor fiscale latente, împărţirea provizioanelor

reglementate în capitaluri proprii şi datorii.

Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli ar putea fi încadrate:

în capitalurile proprii pentru partea cu caracter de rezervă,

în datoriile pe termen lung pentru partea destinată acoperirii

unor cheltuieli de achitat în mai mult de un an.

în datoriile pe termen scurt pentru partea de achitat în mai

puţin de un an.

Dividendele de plată sunt retrase din capitalurile proprii şi înscrise în

datoriile pe termen scurt, bilanţul fiind retratat după repartiţie.

Page 49: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Se poate efectua şi următoarea retratare:

Stoc permanent: întreprinderile având un stoc permanent minim

necesar producţiei (stoc util) şi un stoc permanent de siguranţă pot înscrie

această parte a stocurilor în active imobilizate. Acelaşi lucru se poate face şi

cu stocurile având o viteză de rotaţie scăzută (de exemplu, stocul pieselor de

schimb).

Întreprinderea nefiind proprietara bunurilor achiziţionate prin

leasing, nu este necesară retratarea acestora.

ANALIZA INDICATORILOR FURNIZAŢI DE BILANŢUL CONTABIL

Fondul de rulment

Necesarul de fond de rulment

Trezoreria

Se va aprofunda analiza funcţională.

Fondul de rulment net sau permanent;

Fondul de rulment net global;

Fondul de rulment propriu;

Necesarul de fond de rulment de exploatare,

Necesarul de fond de rulment din afara exploatării.

Noţiunile de fond de rulment permanent şi de necesar de fond de

rulment ale bilanţului patrimonial aduc puţine elemente în analiza

economică a întreprinderii şi nu permit decât măsurarea solvabilităţii mai

mici şi mai mari de un an a întreprinderii.

FONDUL DE RULMENT

Determinarea fondului de rulment

Noţiunea de fond de rulment a dat loc la multiple formulări. Totuşi,

două din aceste formulări prezintă un interes particular şi apar drept

concepte fundamentale ale gestiunii şi analizei financiare. E vorba de

Page 50: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

noţiunea de fond de rulment net sau permanent (anumiţi autori îl numesc

fond de rulment net global), pe de o parte şi de noţiunea de fond de rulment

propriu, pe de altă parte.

Fondul de rulment net sau permanent (FRN)

Reducerea bilanţului la părţile mari ale acestuia. Pentru a permite

formularea şi calcularea FRN, bilanţul trebuie să fie organizat în părţi mari

regrupând elementele de activ şi de pasiv pe baza criteriului duratei

activelor şi pasivelor.

În acest scop s-a convenit să se repartizeze activele în active

imobilizate, lichide peste mai mult de un an şi active circulante, susceptibile

de a fi transformate în bani, în condiţii normale, în mai puţin de un an.

Elementele de pasiv sunt împărţite în capitaluri permanente şi datorii

pe termen scurt. Capitalurile permanente regrupează capitalurile proprii,

datoriile şi alte resurse care sunt exigibile peste mai mult de un an şi

prezintă deci un caracter de stabilitate în timp pentru întreprindere. Datoriile

pe termen scurt corespund resurselor instabile, pentru că sunt exigibile în

mai puţin de un an şi impun deci o rambursare (sau o reînnoire) a lor la

scadenţă, punându-se la încercare solvabilitatea întreprinderii.

Bilanţul la sfârşitul exerciţiului

Active imobilizate (pe mai mult de un an)

Capitaluri permanente (mai mult de un an) - Capitaluri proprii - Subvenţii pentru investiţii - Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli (pe mai mult de un an) - Datorii pe termen lung (peste un an)

Active circulante (mai puţin de un an)

Datorii pe termen scurt (mai puţin de un an)

Figura 6 Reducerea bilanţului la marile părţi ale acestuia

Determinarea FRN. Noţiunea de FRN poate fi definită prin două

formulări echivalente, exprimând, fie o abordare a părţii de sus a bilanţului,

fie o abordare a părţii de jos a bilanţului.

FRN = Capitaluri permanente - Active imobilizate

FRN = Active circulante - Datorii pe termen scurt

Page 51: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Active imobilizate 30.000.000Capitaluri permanente

58.000.000 •Fond de rulment net

Active circulante 70.000.000Datorii pe termen scurt 42.000.000

Figura 7 Reprezentarea schematică a FRN

Prin datele furnizate de schema de mai înainte se verifică echivalenţa

celor două formulări ale fondului de rulment net sau permanent.

Capitaluri permanente- Active imobilizate

= FRN

58.000.000- 30.000.000

28.000.000Active circulante

- Datorii pe termen scurt= FRN

70.000.000- 42.000.000

28.000.000

Figura 8 Fondul de rulment net global (FRNG)

Fondul de rulment net global reprezintă o alternativă la fondul de

rulment permanent. Fondul de rulment net global reprezintă excedentul de

resurse durabile constatat după finanţarea utilizărilor stabile.

Spre deosebire de fondul de rulment permanent, fondul de rulment

net global ia în calcul şi o parte a capitalului circulant, mai precis stocul

minim necesar de materii prime şi materiale pentru producţie.

Prin urmare, el reprezintă capitalurile permanente care rămân la

dispoziţia întreprinderii pentru a sprijini funcţionarea exploatării.

Fondul de rulment propriu (FRP)

a) Determinarea fondului de rulment propriu.

Fondul de rulment propriu prezintă o utilitate mai

limitată decât fondul de rulment net. Se calculează când

se doreşte să se aprecieze autonomia financiară a unei

întreprinderi.

Se poate defini prin formula următoare:

Page 52: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

FRP = Capitaluri proprii - Active imobilizate

b) Evaluarea capitalurilor proprii. Capitalurile

proprii trebuie să includă situaţia netă după afectarea

rezultatului, corespunzând fondurilor conferite

întreprinderii de proprietarii săi fără limită de durată. Dar

anumiţi analişti consideră că subvenţiile pentru investiţii

şi provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli trebuie să fie

considerate quasifonduri proprii şi deci să fie luate în

calcul în formula de determinare a fondului de rulment

propriu.

Pentru provizioane, această soluţie pare justificată când stabilitatea

lor permite să se considere că au un caracter de rezervă şi pot fi asimilate

capitalurilor proprii. Totuşi, provizioanele care nu acoperă un risc real şi

viitor, dar constituie quasirezerve trebuie să suporte ulterior un impozit. Vor

fi reintegrate în masa beneficiului impozabil provizioanele constituite în

exces în raport cu riscurile efective, întreprinderea va suporta o datorie

fiscală. Dar scadenţa acesteia va fi în toate cazurile peste un an. Se poate

deci considera că provizioanele care nu acoperă strict riscuri reale şi viitoare

(şi nu sunt deci destinate a fi consumate pe termen scurt) pot fi tratate drept

capitaluri permanente.

Subvenţiile pentru echipamente pot fi în general considerate

capitaluri permanente.

Pentru calculul FRN, se poate îngloba ansamblul acestor subvenţii în

capitalurile permanente. Pentru calculul FRP, în schimb, numai partea

corespunzătoare rezervelor latente trebuie să fie inclusă în capitalurile

proprii. Partea corespunzătoare datoriilor fiscale trebuie să fie exclusă.

Fondul de rulment împrumutat

Această mărime se calculează ca diferenţă între fondul de rulment

net sau permanent şi fondul de rulment propriu.

FRÎ = FRN - FRP

Fondul de rulment împrumutat exprimă mărimea resurselor

împrumutate pe termen lung, destinate să finanţeze activele pe termen scurt

Page 53: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

(circulante).

INTERPRETAREA FONDULUI DE RULMENT

Interpretarea fondului de rulment net

FRN are două exprimări echivalente care permit să se definească

această noţiune din două unghiuri distincte.

Comparaţia între capitalurile permanente şi activele

imobilizate

După o primă formulare, FRN este definit astfel:

FRN = Capitaluri permanente - Active imobilizate

Această formulare pune accentul pe comparaţia între capitalurile

permanente şi activele imobilizate aşa cum sugerează schema următoare

întocmită cu datele cifrice utilizate mai înainte.

Din această perspectivă, FRN corespunde excedentului capitalurilor

permanente asupra activelor imobilizate. Comparaţia între cele două mărimi

corespunde uneia din următoarele trei situaţii:

(1) Capitaluri permanente > Active imobilizate FRN > 0

Dacă FRN e pozitiv, capitalurile permanente permit să se finanţeze

integral activele imobilizate şi o parte din activele circulante, aşa cum

sugerează schema următoare :

Active imobilizate 30.000.000 Capitaluri

Permanente

Resurse stabile afectate finanţării

imobilizărilor

ActiveCirculante

58.000.000 Resurse stabile afectate finanţării

activelor circulante

Figura 9 Situaţia fondului de rulment net pozitiv

FRN corespunde mărimii capitalurilor permanente care permite să se

finanţeze activele circulante, după finanţarea în totalitate a imobilizărilor.

(2) Capitaluri permanente < Active imobilizate RN < 0

Dacă FRN este negativ, capitalurile permanente nu reprezintă o

sumă suficientă pentru a finanţa integral imobilizările. Acestea trebuie deci

Page 54: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

să fie parţial finanţate prin resurse pe termen scurt.

Active imobilizate70.000.000

Capitaluri permanente 32.000.000 Resurse pe termen

scurt afectate finanţării

imobilizărilorDatorii pe

Active circulante30.000.000

termen scurt58.000.000

Figura 10 Situaţia fondului de rulment net negativ

3) Capitaluri permanente = Active imobilizate FRN = 0

Această a treia situaţie, puţin probabilă, exprimă o armonizare totală

a structurii resurselor cu utilizarea acestora.

Active imobilizate50.000.000

Capitaluri permanente50.000.000

Active circulante50.000.000

Datorii pe termen scurt50.000.000

Figura 11 Situaţia fondului de rulment net neutru

Comparaţia între activele circulante şi datoriile pe

termen scurt.

După o a doua formulare, FRN poate fi definit prin expresia

următoare:

FRN = Active circulante - Datorii pe termen scurt

Această a doua expresie a FRN, chiar dacă e echivalentă cu prima,

atrage atenţia asupra comparaţiei între părţile de jos ale bilanţului. Din

această perspectivă, FRN corespunde excedentului activelor circulante

(acelea care sunt cele mai lichide, adică transformabile în bani în mai puţin

de un an) asupra datoriilor pe termen scurt (acelea care sunt cele mai

exigibile, adică acelea care trebuie să fie rambursate în mai puţin de un an).

Page 55: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Comparaţiile posibile corespund următoarelor trei situaţii:

Active circulante = Datorii pe termen scurt

(1) <=> Capitaluri permanente = Active imobilizate <=> FRN = 0

în această primă ipoteză, foarte puţin probabilă, activele circulante

sunt acoperite strict de datoriile pe termen scurt.

Active circulante > Datorii pe termen scurt

(2) <=> Capitaluri permanente > Active imobilizate <=> FRN > 0

Această a doua situaţie semnifică faptul că activele circulante permit

să se spere încasări băneşti pe termen scurt care vor permite, nu numai

rambursarea integrală a datoriilor exigibile pe termen scurt, dar şi să se

obţină lichidităţi excedentare. Această situaţie apare ca o situaţie favorabilă

în ceea ce priveşte solvabilitatea, pentru că se sugerează că întreprinderea

beneficiază de perspective favorabile în ceea ce priveşte capacitatea sa de

rambursare

Active circulante50.000.000

FRN = + 5.000.000Datorii pe termen scurt

45.000.000Active transformabile în

bani în mai puţin de un anDatorii de rambursat în mai puţin

de un an

Figura 12 Situaţia în care activele circulanta depăşesc datoriile pe termen scurt

Active circulante < Datorii pe termen scurt

Capitaluri permanente < Active imobilizate FRN < 0

În această a treia situaţie, suma activelor circulante lasă să se

prevadă încasări viitoare pe termen scurt insuficiente pentru a rambursa

ansamblul datoriilor pe termen scurt. Această constatare pare la o primă

analiză defavorabilă pentru solvabilitate. Aprecierea precisă a perspectivelor

solvabilităţii întreprinderii cere luarea în calcul a structurii la termen a

activelor circulante şi a datoriilor pe termen scurt.

Dacă scadenţa medie a activelor circulante e mai apropiată decât cea

a datoriilor pe termen scurt, echilibrul financiar poate fi asigurat cu un fond

Page 56: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

de rulment net foarte mic şi chiar negativ, în schimb dacă activele circulante

au o scadenţă medie mai îndepărtată decât a datoriilor pe termen scurt,

menţinerea solvabilităţii cere un fond de rulment net relativ ridicat.

Formula care utilizează partea de jos a bilanţului pentru calculul

fondului de rulment prezintă interes pentru că pune în termeni foarte

concreţi problema solvabilităţii viitoare a întreprinderii, întrucât ea permite

confruntarea directă a lichidităţilor previzibile pe termen scurt (activele

circulante) cu rambursările imperative având scadenţa apropiată (datorii pe

termen scurt), această formulare a FRN pune pe primul plan problema

capacităţii întreprinderii de a face faţă datoriilor sale. Din această

perspectivă, semnificaţia FRN ca excedent de lichidităţi potenţiale, apare ca

o marjă de securitate pentru întreprindere.

AC

FRN – lichidităţi excedentare

DTS

Lichidităţi previzibile pe termen scurt

Angajamente exigibile pe termen scurt

Figura 13 FRN ca excedent de lichidităţi potenţiale

Formularea pe baza părţii de sus a bilanţului prezintă interes pentru

că subliniază influenţa structurii finanţării asupra constituirii FRN.

Un FRN pozitiv arată că sursele de finanţare ale întreprinderii

cuprind suficiente resurse stabile pentru a finanţa în acelaşi timp

integralitatea imobilizărilor şi o fracţiune din activele circulante.

Active imobilizate

Capitaluri permanente

FRN pozitiv, o parte a capitalurilor permanente este afectată activelor circulante

Figura 14 FRN pozitiv

Invers, un FRN negativ semnifică faptul că întreprinderea vizează

finanţarea unei părţi a investiţiilor sale prin resurse pe termen scurt.

Page 57: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Active imobilizate

Capitaluri permanente

FRN negativ, imobilizări finanţate prin resurse pe termen

scurt

Figura 15 FRN negativ

Deci, FRN permite să se cunoască structura financiară globală a

bilanţului.

Un FRN pozitiv semnifică faptul că întreprinderea are capitaluri

permanente într-o sumă destul de ridicată pentru a putea finanţa integral

imobilizările sale şi are lichidităţi excedentare care-i permit să facă faţă

riscurilor diverse pe termen scurt.

Un FRN negativ semnifică, din contră, faptul că întreprinderea a

afectat datoriile pe termen scurt finanţării unei părţi a investiţiilor în

imobilizări. Ea nu dispune de o marjă de securitate pe termen scurt,

reprezentată de active lichide excedentare. Dar echilibrul financiar poate fi

totuşi menţinut în acest caz, cu condiţia ca activele circulante să fie foarte

lichide şi/sau ca datoriile pe termen scurt să fie puţin exigibile.

Interpretarea fondului de rulment net global

Cu cât fondul de rulment net global este mai mare, cu atât

întreprinderea îşi va putea finanţa mai uşor activitatea de exploatare.

Fondul de rulment net global este în mod normal pozitiv (cu excepţia

cazurilor particulare). Dacă el ar fi negativ, ar însemna fie că întreprinderea

nu are capacitatea de a-şi finanţa ciclul de exploatare, fie că ciclul de

exploatare este cel care finanţează alocările stabile. Finanţarea unei alocări

stabile printr-o resursă ciclică generează grave probleme de finanţare atunci

când activitatea este în scădere.

Exemplu:

F.R.N.G.Negativ

Activestabile

Resurse stabile N.F.R. de

exploatare negativă

Pasive ciclice

Page 58: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Active ciclice

Figura 16 Finanţarea unei alocări stabile printr-o resursă ciclică

În acest caz, necesarul de fond de rulment de exploatare negativă

permite finanţarea fondului de rulment net global negativ. Necesarul de fond

de rulment de exploatare negativ se poate explica printr-o durată mare a

creditului de la furnizori (de exemplu, plata în 120 de zile), vânzări în

numerar şi stocuri reduse.

Atunci când activitatea se diminuează (scăderea cererii), vânzările

scad, conturile de furnizori se micşorează, iar necesarul de fond de rulment

nu mai este capabil să finanţeze partea alocărilor stabile rămasă neacoperită.

Caz particular: Întreprinderile de distribuţie „tip hiperpiaţă”

Întreprinderile de distribuţie tip hiperpiaţă îşi pot permite să aibă un

fond de rulment net global negativ şi resurse stabile reduse, datorită

structurii necesarului de fond de rulment de exploatare.

- Furnizorii sunt plătiţi cu un termen cuprins între 90 şi 120 de zile,

- Clienţii plătesc pe loc,

- Viteza de rotaţie a stocurilor este mare (intervalul între intrarea în

gestiune a stocurilor şi vânzare este în medie de 10 zile).

Întreprinderile beneficiază deci în permanenţă de un credit de

trezorerie egal cu diferenţa şi durata de rotaţie a stocurilor evaluate la costul

mediu ponderat.

Interpretarea fondului de rulment propriu

Fondul de rulment propriu prezintă o semnificaţie mult mai limitată

decât FRN. Reflectă totuşi un aspect important al situaţiei financiare pentru

că exprimă autonomia pe care întreprinderea o dovedeşte în finanţarea

investiţiilor în imobilizări.

Un fond de rulment propriu pozitiv semnifică faptul că imobilizările

sunt integral finanţate din resurse proprii, deci există autonomie.

FRP > O <=> Capitaluri proprii > Active imobilizate

Un fond de rulment propriu negativ semnifică faptul că imobilizările

nu sunt finanţate decât parţial din resurse proprii, întreprinderea trebuie să

facă apel la îndatorare pentru a finanţa o parte din imobilizările sale.

Page 59: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

FRP < O <=> Active imobilizate > Capitaluri proprii

RELAŢIA FUNDAMENTALA A TREZORERIEI

Relaţia trezoreriei permite aprofundarea constatărilor furnizate de

FRN prin două noţiuni definite de elemente pe termen scurt ale bilanţului.

Aceste noţiuni sunt: nevoia de fond de rulment (NFR) şi trezoreria (T).

Nevoia de fond de rulment şi trezoreria întreprinderii

Ciclul de exploatare

În cadrul activităţilor sale curente, o întreprindere efectuează

operaţiuni repetitive a căror reluare e definită prin noţiunea de ciclu de

exploatare.

Pentru o întreprindere cu activitate de producţie, ciclul de exploatare

conţine trei etape fundamentale care se derulează de fiecare dată când

întreprinderea lansează în producţie o nouă comandă.

AprovizionareProducţie sau transformare

Vânzare de produse finite

Figura 17 Ciclul de exploatare pentru o firmă

Nevoia de fond de rulment (NFR)

Operaţiile de exploatare antrenează formarea nevoii de finanţare care

conduce la constituirea mijloacelor de finanţare. Confruntarea globală a

acestor nevoi şi a acestor mijloace de finanţare face să se degajă o nevoie de

finanţare indusă de ciclul de exploatare sau nevoie de fond de rulment.

Nevoile de finanţare determinate de ciclul de exploatare, sau

utilizările ciclice, corespund avansărilor de fonduri pe care întreprinderea e

constrânsă să le afecteze pentru constituirea stocurilor sale (materii prime şi

materiale, producţie în curs de fabricaţie, produse finite în depozit şi altele)

şi pentru a acorda termene de plată partenerilor săi comerciali (clienţilor),

cărora le-a livrat produse finite, le-a executat lucrări, sau le-a prestat

servicii.

Activitatea întreprinderii produce mijloace de finanţare legate de

ciclul de exploatare, numite resurse ciclice, de fiecare dată când

Page 60: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

întreprinderea obţine de la furnizorii săi termene de plată. Aceste termene

constituie angajamente pentru întreprindere. Dar ele permit întreprinderii să

beneficieze de aportul partenerilor săi fără a face plăţi imediate şi apar ca

fonduri sau ca mijloace de finanţare. Sunt de asemenea resurse ciclice

datoriile faţă de stat, faţă de salariaţi şi faţă de acţionari.

Creditul acordat de furnizori apare ca formă reprezentativă a

resurselor ciclice.

Se poate formula nevoia de finanţare, indusă de ciclul de exploatare,

sau nevoia de fond de rulment NFR:

NFR = Utilizări ciclice - Resurse ciclice

Această NFR este determinată prin luarea în calcul a elementelor pe

termen scurt ale activului şi pasivului. Deşi fiecare dintre aceste elemente

rămâne în întreprindere o perioadă scurtă de timp, ele se reînnoiesc

permanent. Astfel, un lot de mărfuri care intră în stocul de mărfuri al unei

întreprinderi de distribuţie, poate fi considerat ca o utilizare pe termen scurt.

Dar stocul, în ansamblul său, face obiectul unei reînnoiri permanente, în

consecinţă, reînnoirea utilizărilor şi a resurselor ciclice conferă NFR

caracterul unei nevoi de finanţare permanentă, durabilă, chiar dacă fiecare

din componentele sale apare la prima vedere ca un element pe termen scurt

al bilanţului.

NECESARUL DE FOND DE RULMENT DE

EXPLOATARE (NFRE)

Necesarul de fond de rulment de exploatare este diferenţa dintre

activele şi pasivele ciclice de exploatare.

În mod sintetic, putem considera creanţele şi datoriile ca fiind de

exploatare începând din momentul în care acestea sunt ataşate cheltuielilor

şi veniturilor care compun Excedentul Brut de Exploatare.

Este vorba de nevoia de finanţare a activităţii întreprinderii. Prin

ciclu de exploatare înţelegem timpul necesar pentru ca întreprinderea să

parcurgă ansamblul fazelor activităţii sale economice.

Există o nevoie de finanţare în măsura în care:

Page 61: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

a) Există termene de plată (clienţi şi furnizori);

b) Există un termen de fabricaţie (ciclu de producţie);

c) Se realizează o stocare a materiilor prime, a produselor finite şi

a mărfurilor.

O întreprindere care ar vinde mărfurile imediat după aprovizionare,

fără a obţine credite de la furnizorii săi şi fără să acorde credite clienţilor şi

care totodată nu înregistrează stocuri, nu are nevoie de un fond de rulment

de exploatare.

Aşadar, necesarul de fond de rulment de exploatare este funcţie de

duratele de rotaţie ale elementelor ce o compun.

NFRE = Utilizări pentru exploatare - Resurse din exploatare

NECESARUL DE FOND DE RULMENT DIN AFARA

EXPLOATĂRII

Necesarul de fond de rulment din afara exploatării este diferenţa

dintre activele şi pasivele legate de ciclurile de investiţii, de finanţare şi

repartiţie a rezultatului întreprinderii

Spre deosebire de necesarul de fond de rulment de exploatare care

este în cea mai mare parte recurent, elementele care compun necesarul de

fond de rulment din afara exploatării sunt în general punctuale şi nu

neapărat recurente.

Exemplu: - Creanţele din cesiunea de imobilizări

În mod tradiţional, valorile mobiliare de plasament sunt integrate în

necesarul de fond de rulment din afara exploatării. Evoluţia veniturilor

financiare conduce la o analiză diferită.

Elementele mai puţin legate de exploatare corespund componentelor

activului şi pasivului care sunt influenţate de activitatea curentă a

întreprinderii, fără a fi strict înscrise în ciclul de exploatare. Este cazul, în

activ de exemplu, al posturilor de debitori diverşi, asupra cărora

întreprinderea a dobândit creanţe cu ocazia operaţiunilor curente, altele

decât obiectul principal al activităţii sale. în pasiv, astfel de posturi

Page 62: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

corespund datoriilor contractate cu ocazia operaţiunilor din afara exploatării.

Aceste resurse din afara exploatării înglobează de exemplu datorii fiscale

legate de impozitul pe beneficii, întrucât plata acestui impozit nu poate fi

considerată ca fiind legată strict de exploatare. De asemenea, resursele din

afara exploatării pot include datoriile faţă de furnizorii de echipamente, care

au acordat un credit comercial întreprinderii cu ocazia unei investiţii

nelegată de exploatare. Se poate scrie:

NFRAE = Utilizări în afara exploatării - Resurse din afara exploatării

NFRAE = UAE – RAE

Prin urmare, nevoia de fond de rulment global va putea fi definită ca

sumă a NFRE şi NFRAE.

NFR = NFRE + NFRAE

Distincţia între NFRE şi NFRAE este făcută astăzi de literatura

financiară. NFRE evidenţiază nevoia de finanţare determinată de ciclul de

exploatare şi reprezintă suma pe care activitatea întreprinderii o solicită ca o

nevoie continuă, permanentă, de finanţare. Noţiunea de NFRAE e legată de

operaţiuni diverse ale întreprinderii, altele decât cele care constituie

activitatea de bază.

LIMITELE NECESARULUI DE FOND DE

RULMENT DE EXPLOATARE

Componentele necesarului de fond de rulment de

exploatare

N.F.R.E. exprimă nevoile de finanţare datorate exploatării

întreprinderii. El este generat de decalajul de plată a creanţelor şi debitorilor,

precum şi de durata de rotaţie a postului stocuri (a se consulta principiile de

bază).

N.F.R.E. se descompune în elemente fixe şi variabile.

Fixe, pentru cheltuielile care nu variază în funcţie de nivelul de

activităţi (de exemplu, datoriile sau cheltuielile plătite în avans în contul

chiriei, o parte a cheltuielilor cu personalul şi deci o parte a cheltuielilor

Page 63: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

sociale).

Variabile, pentru cheltuielile proporţionale cu activitatea, de

exemplu cheltuielile cu furnizorii de materii prime sau de mărfuri,

comisioanele pentru vânzările agenţilor comerciali şi cheltuielile lor sociale,

consumul de energie.

0

2

4

6

8

10

12

14

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

CA

Val

oar

ea N

.F.R

.E.

suma NFR

NFR variabil

NFR fix

Figura 18 Componentele necesarului de fond de rulment şi variaţia acestora la modificarea cifrei de afaceri

Această analiză va permite în cadrul analizei fondului de rulment

normativ asocierea necesarului de fond de rulment cu cifra de afaceri.

Necesarul de fond de rulment de exploatare şi duratele

de rotaţie

Necesarul de fond de rulment de exploatare calculat plecând de la

documentele financiare ale unei întreprinderi presupune un calcul static. Pe

de o parte, el nu măsoară evoluţia în funcţie de cifra de afaceri şi, pe de altă

parte nu ţine cont de scadenţele datoriilor şi ale creanţelor.

Pentru exemplificare se va lua un exemplu generalizator.

Se va descompune fondul de rulment de exploatare în trei posturi

principale:

Nevoi - Stocuri

- Clienţi

Resurse - Furnizori

Se va considera că pe termen scurt stocurile sunt constante.

Page 64: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Necesarul de fond de rulment de exploatare va fi egal cu postul

stocuri plus clienţi minus posturile de furnizori.

0.000.100.200.300.400.500.600.700.800.901.00

1 2 3 4 5 6 7 8 9

N.F.R.E.

F

Stocuri +Clienti

Stocuri

Furnizori

Figura 19 Comportamentul componentelor necesarului de fond de rulment pentru exploatare

Plata furnizorilor şi a clienţilor se face în funcţie de datele de

scadenţă.

Să presupunem că furnizorii sunt plătiţi la un interval de 60 de zile

pe data de 30, iar clienţii plătesc la un interval de 30 de zile pe data de 10

ale lunii, vânzările şi aprovizionările efectuându-se liniar pe parcursul lunii.

între 10 şi 30 ale lunii, se înregistrează o absenţă a

necesarului de fond de rulment.

între 30 şi 10 se înregistrează un necesar de fond de rulment

important.

Necesarul de fond de rulment de exploatare din bilanţul funcţional

nu este neapărat revelator pentru necesarul mediu de finanţare a exploatării.

În plus, fenomenele de scadenţă ne fac să asistăm la decalaje voluntare sau

involuntare.

Necesarul de fond de rulment de exploatare şi

activitatea sezonieră

Exemplul nr. 1: Producţie sezonieră şi vânzări liniare: este cazul

multor producţii agroalimentare, de exemplu, producţia zahărului.

producţie timp de 2 luni;

Page 65: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

vânzări liniare

Stocurile de materii prime şi de produse finite au înregistrat o

creştere importantă de-a lungul celor două luni de producţie;

Creanţele – clienţi sunt relativ liniare;

Se înregistrează prin urmare, un puternic necesar de fond de rulment

imediat după perioada de fabricaţie, necesar care scade pe măsură de se

realizează vânzările.

0.00

0.20

0.40

0.60

0.80

1.00

1.20

1.40

1 3 5 7 9 11 13 15

Productie

F

Clienti+Stocuri

Stocuri

Furnizori

Clienti

Figura 20 Evoluţia componentelor necesarului de fond de rulment în producţia sezonieră

În acest caz, analiza statică a necesarului de fond de rulment de

exploatare nu mai are o mare importanţă, analiza propriu-zisă trebuie

realizată în timpul campaniei de producţie.

Finanţarea necesarului de fond de rulment de exploatare va fi un

credit de campanie acordat în perioada de producţie şi rambursabil în timp

liniar.

Exemplul nr. 2: Producţie liniară şi vânzări sezoniere. Este cazul

vânzărilor legate de climă, exemplul clasic fiind cel al vânzării de schiuri,

costume de baie sau jucării.

Producţia fiind presupusă liniară, aceeaşi trăsătură o înregistrează şi

resursele de la furnizori, stocurile crescând până în perioada vânzărilor.

Începând din acest moment, stocul scade rapid, creanţele – clienţii cresc, iar

necesar de fond de rulment scade şi trezoreria se ameliorează doar după ce

Page 66: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

clienţii plătesc.

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

1.2

1.4

1.6

1 4 7

10

13

16

19

22

Vanzari

Fclienti

furnizori

stocuri

Figura 21 Evoluţia necesarului şi a surselor de finanţare în producţia sezonieră

Nevoia de finanţare de exploatare egală cu nevoia de fonduri creşte o

dată cu creşterea producţiei şi se traduce printr-un credit bancar deblocat pe

toată durata producţiei şi rambursabil global din încasarea vânzărilor.

NOŢIUNEA DE TREZORERIE ŞI SITUAŢIA

TREZORERIEI

În timp ce componentele NFR sunt legate de activitatea curentă şi în

special de activitatea de exploatare, cele ale trezoreriei sunt legate de

operaţiuni financiare pe termen scurt realizate de întreprindere.

Pe de o parte, întreprinderea se vede constrânsă să caute mijloace de

finanţare pe termen scurt pe care le solicită băncilor şi altor parteneri

financiari. Este vorba de resurse pe termen scurt prezentând caracter

financiar, sau mai simplu spus, resurse de trezorerie. Spre deosebire de

resursele ciclice obţinute spontan în cadrul activităţii economice curente,

resursele de trezorerie se obţin de la parteneri financiari specifici.

Pe de altă parte, când întreprinderea are excedente monetare, pentru

o perioadă mai mică sau mai mare de timp, ea are posibilitatea să efectueze

plasamente financiare diverse, realizând astfel utilizări ale trezoreriei, mai

Page 67: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

mult sau mai puţin diversificate, în timp ce resursele utilizate pentru

imobilizări sau pentru active circulante sunt larg influenţate de activitatea

curentă şi de exigenţe tehnice sau economice, aceste plasamente corespund

utilizărilor de natură strict financiară.

Trezoreria este diferenţa dintre fondul de rulment net global şi

necesarul de fond de rulment (de exploatare şi din afara exploatării). Ea

reprezintă de asemenea ansamblul disponibilităţilor rămase după ce se scad

creditele de trezorerie.

Trezoreria se explică prin decalajul dintre fondul de rulment şi

necesarul de fond de rulment. Un fond de rulment superior necesarului de

fond de rulment va conduce la o trezorerie pozitivă. Un fond de rulment

inferior nevoilor de fond de rulment va genera o trezorerie negativă.

Aşadar trezoreria rezumă în sine ansamblul echilibrelor bilanţiere,

iar analiza variaţiei sale va fi luată în calcul în cadrul tablourilor de fluxuri.

Confruntarea între utilizările trezoreriei şi resursele de trezorerie

permite să se caracterizeze situaţia trezoreriei sau trezoreria netă.

T = UT - RT

Ţinând cont de elementele sale de definire, trezoreria exprimă

poziţia globală pe care întreprinderea o are asupra operaţiunilor sale

financiare pe termen scurt.

1) T>0 UT>RT

O trezorerie pozitivă semnifică faptul că întreprinderea constituie

plasamente financiare faţă de partenerii financiari pentru o sumă care o

depăşeşte pe cea a resurselor pe termen scurt obţinute de la partenerii

financiari.

2) T < O <=> UT < RT

O trezorerie negativă semnifică, din contră, faptul că întreprinderea e

dependentă de resursele sale financiare pe termen scurt. Această situaţie de

dependenţă, sau de tensiune asupra trezoreriei, evidenţiază faptul că

lichidităţile sau quasilichidităţile sunt insuficiente pentru a permite

rambursarea datoriilor pe termen scurt. Menţinerea resurselor de trezorerie

apare ca o constrângere impusă întreprinderii şi limitează autonomia sa

Page 68: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

financiară pe termen scurt. Dar, dacă o situaţie de trezorerie negativă (T < 0)

exprimă o certă dependenţă financiară, ea nu trebuie să fie interpretată

imediat ca un simptom de insolvabilitate. Numeroase întreprinderi

supravieţuiesc şi chiar prosperă cu o asemenea situaţie.

RELAŢIA TREZORERIEI

Formularea relaţiei de trezorerie

Analizele care urmează permit a se identifica în bilanţ şase mari părţi

fundamentale ale acestuia.

Active imobilizate Al

Capitaluri permanente CP

Active circulante

Utilizări ciclice UC

Resurse ciclice RC

Datorii pe termen scurtResurse de

trezorerie RTUtilizări de

trezorerie UT

Figura 22 Bilanţ

Trei noţiuni au fost definite datorită acestei prezentări:

FRN = CP - Al

NFR = UC - RC

T = UT - RT

Deoarece bilanţul este echilibrat, se pot scrie egalităţile următoare:

Activ = Pasiv <=> AI + UC + UT = CP + RC + RT

Ultima relaţie se mai poate scrie:

UC + UT-RC-RT = CP-AI

Regrupând termenii avem:

(UC-RC) + (UT-RT) = CP-AI

Se pot formula următoarele trei relaţii echivalente:

NFR+T = FRN FRN-NFR-T = O T = FRN-NFR

Page 69: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Ultima formulă este cea mai des utilizată ca expresie a relaţiei de

trezorerie.

Interpretarea relaţiei de trezorerie

Interpretarea relaţiei de trezorerie poate fi făcută, atât din perspectivă

statică, cât şi din perspectiva analizei cronologice.

a) Interpretarea statică. Din perspectiva statică relaţia trezoreriei

pune pe primul plan problema finanţării NFR. Cu toate că rezultă din

comparaţia între elemente pe termen scurt ale bilanţului, NFR constituie o

nevoie de finanţare reînnoită constant şi deci permanentă. Această nevoie

trebuie să fie acoperită prin mijloace de finanţare permanente. FRN

reprezintă capitaluri permanente susceptibile să finanţeze utilizări pe termen

scurt şi deci componente ale NFR.

Dacă FRN permite să se finanţeze integralitatea NFR (FRN > NFR)

spunem că NFR se finanţează integral din resurse stabile şi întreprinderea

poate să evite orice dependenţă faţă de resursele de trezorerie. Dacă FRN >

NFR întreprinderea se găseşte într-o situaţie favorabilă în ceea ce priveşte

solvabilitatea la scadenţe apropiate, resursele permanente fiind suficiente

pentru a finanţa în acelaşi timp:

b) Interpretarea relaţiei de trezorerie din perspectiva cronologică.

Recurgerea la relaţia trezoreriei se dovedeşte extrem de preţioasă de

fiecare dată când se analizează evoluţia unei întreprinderi pentru a se găsi

transformările care au afectat echilibrele sale financiare. Această evoluţie

exercită adesea o influenţă contrastantă asupra termenilor relaţiei de

trezorerie.

Echilibrele funcţionale

Fondul de rulment net global

= Resurse stabile – Utilizări stabile

Necesarul de fond de rulment

= N.F.R. de exploatare + N.F.R. din afara exploatării

N.F.R. de exploatare = Active de exploatare – Pasive de exploatareN.F.R. din afara exploatării

= Active din afara exploatării – Pasive din afara exploatării

Trezorerie = Disponibilităţi – Credite de trezorerieTrezorerie = Fondul de rulment net global – Necesarul de

fond de rulment

Page 70: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Aplicaţie practică

Analiza pe baza bilanţului patrimonial

Nr.crt.

DenumireaIndicatorilor

Simbol Bilanţ la începutul

anului

Bilanţ la sfârşitul anului

1. Active Imobilizate

AI 89.757.922 95.884.834

2. Active Circulante

ACR 39.724.080 67.257.740

3. Disponibilităţi băneşti DPB 2.383.316 3.780.5644. Capitaluri

PropriiCP 96.390.976 117.099.804

5. Imprumuturi pe termen lung

6.204.936 11.991.748

6. Capitaluri permanente CPM 102.595.912 129.091.5527. Datorii din exploatare DEX 22.869.094 27.848.8448. Credite pe termen

scurtCRT 6.400.312 9.982.742

Tabelul 7 Bilanţul patrimonial

Fondul de rulment

FR = CPM – AI= 102.595.912 – 89.757.922 = 12.837.990

FR1 = 129.091.552 – 95.884.834 = 33.206.718

FR = 33.206.718 – 12.837.990 = 20.368.728

Deoarece fondul de rulment este pozitiv, capitalurile permanente finanţează

o parte din activele circulante, după finanţarea integrală a imobilizărilor

nete. Această situaţie pune în evidenţă fondul de rulment financiar ca

expresie a realizării echilibrului fiinanciar pe termen lung şi a contribuţiei

acestuia la înfăptuirea echilibrului financiar pe termen scurt.

Fondul de rulment propriu

FRP = CP – AI

FRP0 = 96.390.976 – 89.757.922 = 6.633.054

FRP1 = 117.099.804 – 95.884.834 = 21.214.970

FRP = 21.214.970 – 6.633.054 = 14.581.916

Page 71: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Acest caz, în care fondul de rulment propriu este pozitiv, semnifică faptul că

întreprinderea este capabilă să-şi finanţeze activele imobilizate din resurse

proprii, existând astfel o autonomie financiară.

Fondul de rulment străin

FRS = FRF – FRP

FRS0 = 12.837.990 – 6.633.054 = 6.204.936

FRS1 = 33.206.718 – 21.214.970 = 11.991.748

FRS= 11.991.748 – 6.204.936 = 5.786.812

Acest fond de rulment străin, reprezintă creditele contractate de bancă pe

termen mediu şi lung.

Necesar de fond de rulment

NFR = ACR – DEX

NFR0 = 39.724.080 – 22.869.094 = 16.854.986

NFR1 = 67.257.740 – 27.848.844 = 39.408.896

NFR = 39.408.896 – 16.854.986 = 22.553.910

Valoarea pozitivă a NFR semnifică surplusul de nevoi temporare, în raport

cu resursele temporare, situaţia fiind considerată normală în cazul nostru,

deoarece acesta este rezultatul unei politici de investiţii privind creşterea

nevoii de finanţare a ciclului de exploatare.

Trezoreria netă

TN = FR – NFR

TN0 = 12.837.990 – 16.854.986 = - 4.016.996

TN1 = 33.206.718 – 39.408.896 = -6.202.178

TN = -6.202.178 + 4.016.996 = -2.185.182

TN = DPB – CRT

TN0 = 2.383.316 – 6.400.312 = - 4.016.996

TN1 = 3.780.564 – 9.982.742 = -6.202.178

TN = -6.202.178 + 4.016.996 = -2.185.182

Trezoreria netă negativă semnifică un dezechilibru financiar, la încheierea

Page 72: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

exerciţiului contabil, un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi

credite pe termen scurt. Această situaţie evidenţiază dependenţa

întreprinderii de resursele financiare externe. În acest caz, se urmăreşte

obţinerea celui mai mic cost de procurare al noilor credite, prin negocierea

mai multor surse de astfel de capital. Situaţia de dependenţă, sau de tensiune

asupra trezoreriei, în care lichidităţile sau cvasilichidităţile sunt insuficiente

pentru rambursarea creditelor pe termen scurt, limitează autonomia

financiară pe termen scurt.

Page 73: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Lecţia 4

METODA RATELOR FOLOSITĂ IN STUDIUL BILANŢULUI

Principiul metodei ratelor constă în calcularea raporturilor

caracteristice între mărimile financiare. Această metodă permite să se pună

în evidenţă anumite aspecte semnificative relative la bilanţ, la contul de

rezultate sau la tabloul fluxurilor.

Structura diferiţilor indicatori din bilanţ poate fi determinată ţinând

cont de modul de întocmire şi prezentare. Deoarece aceste ratelor au o mai

mică incidenţă din punct de vedere financiar, nu este prezentată în

materialul de faţă, făcând obiectul de studiu la disciplina „analiză

economico-financiară”.

RATELE DE STRUCTURĂ

Ratele de structură reprezintă o categorie importantă de indicatori,

care oferă o cantitate considerabilă de informaţii, totodată fiind uşor de

construit şi utilizat.

Pentru a putea urmări un raţionament bazat pe criterii economice se

poate apela la calculul ratelor având ca reper ordinea indicatorilor din

structura patrimoniului grupat după cele două criterii de clasificare – activ şi

pasiv.

Ratele de structură pot avea ca bază de referinţă întreaga valoare a

patrimoniului sau valoarea indicatorului sintetic din a cărui clasă face parte.

Analiza structurii patrimoniului unei firme poate fi simplă atunci când

informaţiile se obţin numai pe baza ratelor de structură analizate la un

moment dat pentru un anumit agent economic, sau complexă, atunci când

este combinată cu o analiză comparativă în timp (pentru mai multe exerciţii

financiare), sau în spaţiu (se folosesc date de la mai mulţi agenţi economici

comparabili ca profil de activitate şi ca mărime).

În cazul analizei comparative în timp se obţin informaţii privitoare la

Page 74: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

evoluţia sau involuţia parametrilor economico-financiari ai firmei. Atunci

când se dispune de datele de la firmele concurente, de obicei, se poate

analiza poziţia agentului economic într-un eventual clasament şi se pot

stabili valorile de performanţă a ratelor de structură.

Există un număr mare de rate de structură care se pot calcula.

Rămâne la latitudinea economistului şi mai ales a managerului economic să

decidă care sunt ratele reprezentative pentru un anumit moment din evoluţia

firmei. De obicei se urmăresc indicatorii care prezintă valori semnificative

în cadrul patrimoniului sau a căror modificare oferă informaţii despre

performanţele firmei. Este recomandat să se păstreze pe cât posibil ratele

precum şi modul de calcul al acestora de la un exerciţiu financiar la altul

pentru a asigura comparabilitatea şi pertinenţa analizei.

Ţinând cont de aceste aprecieri, ratele de structură cele mai utilizate

sunt:

Rata activelor imobilizate:

unde: AI – valoarea activelor imobilizate la un moment dat;

TA – total active (valoarea integrală a patrimoniului).

În cadrul activelor imobilizate, în funcţie de specificul activităţii

firmei, semnificative pot fi valorile imobilizărilor corporale pentru

societăţile care au activităţi de producţie, imobilizările necorporale pentru

firmele din domeniul serviciilor şi a producţiei, sau imobilizările financiare

în cazul firmelor care au un portofoliu de titluri cu valoare ridicată. Cele trei

categorii de active imobilizate pot genera rate de structură având ca valoare

de referinţă totalul activelor sau totalul activelor imobilizate.

Rata imobilizărilor necorporale:

;

unde: IN – imobilizări necorporale

AI – active imobilizate.

Rata imobilizărilor corporale:

;

Page 75: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

unde: IC – imobilizări corporale;

Rata imobilizărilor financiare:

;

unde: IF – imobilizări financiare;

O categorie aparte o reprezintă activele circulante care cuprind

stocurile, creanţele şi disponibilităţile drept indicatori importanţi pentru

analiză. Asemănător ratelor imobilizărilor corporale, pentru fiecare indicator

conţinut în cadrul activelior circulante se pot construi două categoerii de

indicatori de structură, în funcţie de totalul activelor sau de totalul activelor

circulante.

Astfel vor putea fi calculate şi analizate:

;

unde S – stocuri.

Se poate menţiona că în cazul unei analize structurale detaliate se pot

urmări separat structurile stocurilor de materii prime, producţie în curs de

execuţie, produse finite sau de mărfuri. Suplimentar, în acest caz, pot fi

determinate ratele ce reflectă structura stocurilor:

; ; ; .

Unde: SMp – stocuri materii prime;

SPCEx – stocuri produse în curs de execuţie;

SPF – stocuri produse finite;

SM – stocul de mărfuri.

Rata creanţelor oferă informaţii despre ponderea creditelor oferite de

către firmă terţilor. Creanţele comerciale deţin în mod obişnuit ponderea cea

mai ridicată în cadrul creanţelor unei firme, motiv pentru care este prezentat

modelul matematic al ratei de structură al acestei creanţe.

unde: Cc – creditul comercial

Dintre activele circulante, o importanţă deosebită o prezintă

disponibilităţile monetare, sub forma sumelor aflate în conturi la bănci

Page 76: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

precum şi sub forma numerarului din casieria firmei. Sunt elementele cu

maximă lichiditate ceea ce le face indispensabile în orice activitate

economică. Ponderea acestor elemente de active circulante în total active

depinde de mai mulţi factori precum: natura activităţii firmei (valoarea

produselor realizate, a materiilor prime aprovizionate, valoarea serviciilor

sau a mărfurilor), momentul evidenţierii lor în contextul ciclului de

producţie (ciclul format din fluxul real: materii prime, materiale,

combustibil – producţie – desfacere şi din fluxul monetar: desfacere –

aprovizionare), necesarul de fond de rulment.

unde: D – disponibilităţi băneşti.

Ratele de structură ce pot fi construite cu ajutorul posturilor

bilanţiere de pasiv pun în evidenţă măsura în care firma apelează la sursele

de finanţare proprii sau împrumutate sau, într-o altă interpretare, ponderea

elementelor aflate în proprietatea firmei comparativ cu cele împrumutate.

Rata stabilităţii financiare indică ponderea surselor de finanţare pe

termen lung în constituirea elementelor de patrimoniu ale firmei.

unde: CPermanent – capital permanent;

TP – total pasiv.

Rata autonomiei financiare globale urmăreşte punerea în evidenţă a

ponderii finanţării activităţii firmei din resurse proprii:

unde: CPropriu – capital propriu

Rata îndatorării globale măsoară ponderea datoriilor în patrimoniul

întreprinderii:

; Rîg <1

unde: TD – total datorii.

Page 77: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Rata îndatorării la termen (Rît)

Pentru fundamentarea politicii financiare a întreprinderii

prezintă interes gradul de îndatorare la termen, care se calculează prin

raportarea obligaţiilor (datoriilor) pe termen mediu şi lung, fie la capitalul

permanent, fie la capitalul propriu.

unde: DTML – datorii pe termen mediu şi lung;

Calculul ratelor de structură poate oferi date pentru analiza evoluţiei

acestora în timp. În acest sens vor fi calculate ratele de structură pentru mai

multe exerciţii financiare şi modificările absolute ale ratelor între aceste

exerciţii. În urma acestei analize se pot emite aprecieri despre evoluţia în

timp a activităţii firmei şi mai ales a patrimoniului acesteia. Totodată pot fi

generate şi prognoze pentru perioada următoare dacă datele analizate

cuprind perioade atât de lungi încât probabilitatea desfăşurării

evenimentelor să fie apreciabilă. Aceste prognoze se pot face pe baza unor

scenarii mai complexe sau pe baza trendurilor obţinute prin diverse mijloace

de extrapolare. Dintre aceste mijloace cea mai utilizată este metoda grafică,

ea neimpunând o muncă laborioasă.

RATELE DE ROTAŢIE

Ratele de rotaţie furnizează informaţiile calitative cele mai bogate în

semnificaţii pentru analiza bilanţului. Aceste rate exprimă de fapt ritmul în

care diferite elemente ale bilanţului sunt reînnoite, în cadrul activităţii

curente a întreprinderii.

Ratele de rotaţie a stocurilor

Stocurile sunt supuse unei constante reînnoiri, datorită efectului

conjugat al operaţiunilor de aprovizionare, producţie şi vânzare.

Pentru o întreprindere din comerţ, de exemplu, aprovizionarea

permite obţinerea de mărfuri care alimentează stocurile, în timp ce vânzările

exprimă o consumare a stocurilor constituite. Este deci, o legătură între cele

două fluxuri, de aprovizionare şi de vânzare care asigură rotaţia stocurilor.

Pentru o întreprindere de producţie, ciclul de activitate este mai

Page 78: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

complex. O unitate de acest fel achiziţionează materii prime, materiale,

combustibili, semifabricate şi altele şi le transformă în produse finite.

Aprovizionare Stocuri de materii prime

Producţie Stocuri de produse finite

Vânzări

Figura 23 Ciclul de producţie

Ritmul de reînnoire sau de rotaţie a stocurilor poate fi determinat

prin relaţia între valoarea stocului mediu existent în întreprindere şi valoarea

aprovizionărilor care au alimentat stocul în cursul perioadei date.

Activele circulante asigură funcţionarea firmei pe fiecare ciclu de

producţie. Rotaţia activelor circulante se referă la viteza cu care acestea se

transformă în venituri prin vânzarea producţiei sau a mărfurilor. Această

viteză poate fi măsurată în număr de rotaţii sau în durata unei rotaţii. Ţinând

cont că fiecare rotaţie este aducătoare de venit care conţine o parte din

profit, rezultă că situaţia este cu atât mai favorabilă cu cât viteza de rotaţie

este mai mare.

circulante Active

CAcirculanteactivelor Rotatia

Dacă se ia în considerare capitalul circulant se poate deduce:

curente Datorii-circulante Active

CAcirculant icapitalulu Rotatia

În continuare vor fi prezentaţi indicatorii punând în evidenţă diferite

categorii de active circulante.

O parte importantă a activelor circulante, urmărită cu interes de

managementul financiar o reprezintă creanţele. Din acest motiv se urmăreşte

viteza de rotaţie a creanţelor. Această viteză indică capacitatea firmei de a

recupera creanţele. O valoare cât mai ridicată a acestui indicator va reliefa o

situaţie favorabilă.

clienti Creante

CAcreantelor Rotatia

O bună gestiune a stocurilor trebuie să determine o viteză cât mai

mare de rotaţie a acestora. Această rată oferă informaţii atât despre viteza de

Page 79: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

consum a stocurilor, dar şi despre evoluţia valorii adăugate.

stocurilor Valoarea

vandutebunurilor Costulstocurilor Rotatia

Rotaţia datoriilor faţă de furnizori arată cât din consumul de la terţi

revine la un leu datorii, sau în ce măsura producţia este realizată pe seama

datoriilor. Cu cât acest indicator este mai mare, rezultă o mai bună

capacitate a firmei de a-şi onora datoriile comerciale.

furnizori de fata Datorii

vandutebunurilor Costul

furnizori de fata Datorii

orachizitiil Valoareafurnizori de fata datoriilor Rotatia

Pentru a putea estima care este capacitatea firmei de a-şi acoperi

necesarul de fond de rulment pe seama încasării creanţelor se poate calcula

indicatorul „Perioada medie de colectare a creanţelor”. Rezultatul obţinut se

compară cu valoarea indicatorului „Rotaţia datoriilor faţă de furnizori”. În

condiţiile în care perioada medie de colectare a creanţelor este inferioară

rotaţiei datoriilor faţă de furnizori, situaţia este favorabilă pentru firma

analizată.

zilnicer vanzariloMedia

creantelor Valoareacreantelor a colectare de medie Perioada

valoarea indicatorului „Perioada medie de stocare” indică durata

medie a imobilizării resurselor materiale şi implicit financiare în producţia

stocată. Este de dorit ca valoarea acestui indicator să fie cât mai mică. Acest

rezultat ar indica o bună valorificare a producţiei stocate şi o probabilitate

mai mare de creştere a ciclului de producţie şi a rezultatelor economico-

financiare ale firmei.

zilnic vandutebunurilor almediu Costul

stocurilor Valoareastocare de medie Perioada

Indicatorul: „Perioada medie de întârziere a plăţilor”, pune în

evidenţă decalajul între valoarea datoriilor faţă de clienţi şi onorarea

acestora. O situaţie favorabilă este indicată de o valoare mică a acestui

indicator.

vandute)bunurilor costului a(sau or achizitiil a zilnica medie Valoarea

furnizori de fata datoriilor Valoareamip P

unde:

Pmip – perioada medie de întârziere a plăţilor.

Page 80: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Rotaţia activelor circulante şi a capitalului circulant indică numărul

de unităţi monetare pe care le obţine firma din vânzări pentru fiecare unitate

monetară investită în active circulante sau în capital circulant. Rotaţia

creanţelor, a stocurilor şi a datoriilor faţă de furnizori permit analistului să

examineze cât de productiv sânt utilizate cele trei componente ale

capitalului circulant. Perioada medie de colectare a creanţelor reprezintă alţi

indicatori ai eficienţei managementului capitalului circulant al firmei.

Clădirile, terenurile, şi echipamentele reprezintă cele mai importante

imobilizări corporale din bilanţul companiei. Volumul vânzărilor generat de

o unitate monetară investită în imobilizări corporale este măsurat de

indicatorul imobilizărilor corporale:

corporaleilor imobilizar Valoarea

CAcorporaleilor imobilizar Rotatia

Utilitatea ratelor de rotaţie

Ratele de rotaţie permit să se măsoare ritmul de derulare a operaţiilor

ciclice de exploatare aducând indicaţii în sprijinul interpretării noţiunilor de

FRN şi NFR.

Ratele de rotaţie permit să se măsoare lichiditatea stocurilor şi a

creanţelor comerciale, pe de o parte şi exigibilitatea datoriilor faţă de

furnizori, pe de altă parte. Duratele de rotaţie a stocurilor şi a creanţelor

corespund duratelor necesare pentru a transforma în bani aceste elemente ale

activelor circulante. Calcularea acestor rate furnizează o estimare o

lichidităţii unei părţi importante a activelor pe termen scurt. Durata de

rotaţie a datoriilor faţă de furnizori măsoară exigibilitatea acestor datorii,

adică termenul acordat întreprinderii pentru a efectua plata lor. Evaluarea

lichidităţii activelor şi a exigibilităţii datoriilor, aduc elemente esenţiale

pentru aprecierea FRN.

De altfel, aceste rate arată formarea NFR, permit să se înţeleagă

constrângerile la care este supusă întreprinderea şi justifică nevoia de

finanţare a ciclului de exploatare.

Page 81: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

INDICATORI DE EFICIENŢĂ PE BAZA DATELOR

FINANCIARE DIN BILANŢ

Rentabilitatea financiară se mai numeşte rentabilitatea

capitalului propriu (RCP).

Utilitatea RCP

RCP măsoară gradul de rentabilitate al investiţiei făcută de acţionari.

RCP este determinat cu ajutorul formulei:

propriu Capital

PnRCP

unde:

Pn – profit net.

Acest indicator reprezintă principala informaţie de care are nevoie

un investitor în momentul când analizează oportunitatea unui nou

plasament, sau când evaluează eficienţa unei investiţii de capital financiar

făcută anterior. Mai mult, acest indicator permite identificarea investiţiei

optime sau mai precis calculul costului de oportunitate a unei investiţii.

Un deţinător de capital poate fi pus în situaţia de a alege între diferite

investiţii de portofoliu la mai multe firme sau alte plasamente posibile

precum: depozite bancare, fonduri mutuale, investiţii imobiliare etc. Pentru

fiecare din aceste investiţii sau plasamente potenţiale, posesorul de capital

va calcula profitul ce-i revine pentru unitatea monetară de capital investită,

valoare care corelată cu alţi indicatori precum cei de risc, cei care cuantifică

situaţiile probabile viitoare favorabile etc. vor orienta decizia de investiţie.

Pe termen lung, valoarea capitalului propriu este influenţat de relaţia

între rentabilitatea capitalului propriu şi costul capitalului propriu.

Rate de rentabilitate

Rata de rentabilitate a capitalului propriu este influenţată de:

rentabilitatea activelor totale (RAT);

ponderea activelor în capitalul investit de acţionari.

Această rată indică eficienţa cu care a fost folosit capitalul. Ştiut

fiind că activele sunt rezultatul investirii capitalului, iar modificarea

capitalului (prin intermediul profitului) are loc pe seama utilizării activelor,

Page 82: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

rezultă o strânsă corelaţie între performanţele acestora. Eficienţa folosirii

capitalului este influenţată de rentabilitatea activelor din firmă.

RCP = RAT x K

unde:

K - factorul de multiplicare al capitalului

Rentabilitatea activelor totale

Din relaţia precedentă rezultă:

K

RCPRAT

dar după cum s-a arătat anterior, rentabilitatea capitalurilor proprii

depinde de:

Cp

Active

Active

PnRCP

unde:

Cp – capital propriu;

Rentabilitatea activelor măsoară profitul obţinut de către companie

pentru fiecare unitate monetară investită în active.

Factorul de multiplicare al capitalului propriu arată câte unităţi

monetare active revin fiecărei unităţi monetare investite de acţionari. RAT

se mai poate calcula luând în considerare profitul înainte de plata

dobânzilor. Numărătorul va fi profitul înainte de plata dobânzilor, din care

se deduc impozitele ajustate. Impozitele ajustate reprezintă faptul că la

profitul net se adaugă economia de impozit, ca urmare a scăderii

cheltuielilor cu dobânzile.

Rentabilitatea activelor totale înainte de dobândă

Active

PID RAT dobanda de inainte

unde:

PID - profitul înainte de plata dobânzilor, din care se deduc

impozitele ajustate.

Page 83: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Active

ri)-(1 x ChdPnRAT dobanda de inainte

unde:

Chd – cheltuieli cu dobânzile;

ri – rata impozitului;

Rentabilitatea activelor nete

Rentabilitatea activelor nete (RAN) se mai numeşte şi rentabilitatea

capitalului (RC) reprezintă raportul dintre PID şi capitalurile proprii şi

împrumutate:

CiCp

)ri1( x ChdPn)RC(sau RAN

unde:

Ci – capital împrumutat.

Cel mai potrivit indicator folosit pentru evaluarea rentabilităţii

activelor nete este costul mediu ponderat al capitalului propriu şi

împrumutat (CMPCPI).

CMPCPI se calculează ca suma costurilor surselor de finanţare

ponderată cu cota parte a fiecăreia dintre ele în finanţarea totală.

)sf

sf(CsfCMPCPI

m

1jj

jn

1ii

unde:

Csf – reprezintă costul surselor de finanţare precum: dobânzi,

dividende, discount-uri neacordate etc.;

Sf – sunt sursele de finanţare precum: capitalul social, furnizorii,

profitul, datorii pe termen lung etc.;

i - categoria de cheltuială cu sursele de finanţare;

n – numărul de cheltuieli cu sursele de finanţare;

j – tipul de sursă de finanţare;

m – numărul de surse de finanţare.

n poate fi egal cu m dacă fiecărei surse de finanţare îi corespunde un

Page 84: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

sigur cost. De obicei, în practică se întâlneşte această situaţie.

Rentabilitatea activelor totale operaţională

Caracteristic acestei rate este faptul că ia în considerare numai

veniturile din exploatare.

Its-D- CiCp

ri)-(1Vd)-(ChdPn RAT loperationa

unde:

D – disponibilităţi;

Its – investiţii pe termen scurt;

Vd – venituri din dobânzi

Rentabilitatea activelor totale se poate descompune în doi factori:

Active

CA

CA

PnRAT

activelor Rotatiaprofitului RataRAT

unde:

afaceri de Cifra

netProfit

- reprezintă marja profitului net sau mai simplu,

rata profitului în funcţie de cifra de afaceri.

Nu trebuie uitat că cifra de afaceri reprezintă principala formă de

venit din activitatea de exploatare.

Evaluarea activităţii de investiţii

Managementul activelor cuprinde două domenii:

managementul capitalului circulant;

managementul activelor pe termen lung.

Capitalul circulant reprezintă diferenţa dintre activele circulante ale

firmei şi datoriile curente.

INDICATORI CE PERMIT EVALUAREA

GRADULUI DE ÎNDATORARE A FIRMEI

Page 85: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Evaluarea activităţii de finanţare se face cu ajutorul indicatorilor ce

permit evaluarea gradului de îndatorare a firmei. Lichidităţile pe termen

scurt se exprimă în funcţie de datoriile pe termen scurt.

Evaluarea riscurilor datoriilor pe termen scurt se face cu ajutorul

următorilor indicatori:

scurt termen pe Datorii

circulant Activegenerale iilichiditat Rata

şi:

scurt termen pe Datorii

CreanteItsNumerarRlp

unde:

Rlp – rata lichidităţii parţiale;

Rata lichidităţii generale exprimă capacitatea firmei de a acoperi

datoriile pe termen scurt cu ajutorul activelor circulante. La baza acestui

raţionament se află conceptul în conformitate cu care activele circulante se

vor transforma în produse sau servicii care vor genera lichidităţi (între

activele circulante se află de obicei şi stocuri de produse finite precum şi

creanţe – active circulante care au suferit procesul de transformare).

Lichidităţile astfel obţinute se vor folosi la stingerea datoriilor pe termen

scurt. Rata lichidităţii parţiale ia în calcul acea parte a activelor circulante cu

maximum de lichiditate, care pot fi utilizate cu o probabilitate mare în

achitarea datoriilor pe termen scurt. În acelaşi context se înscrie şi rata

lichidităţii imediate.

scurt termen pe Datorii

ItsNumerarimediate iilichiditat Rata

Continuând raţionamentul, se construieşte indicatorul „Rata de

acoperire prin flux de numerar” care reprezintă un indicator de eficienţă al

activităţii de exploatare şi totodată a celei financiare (privind recuperarea

creanţelor).

scurt termen peDatoriiexploatare din numerar de Flux

numerarde flux prinacoperire deRata

Situaţiile sunt favorabile pentru firmă atunci când aceşti indicatori

Page 86: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

sunt supraunitari.

Aceste rate măsoară capacitatea firmei de a-şi achita datoriile pe

termen scurt.

Împrumuturile şi solvabilitatea firmei pe termen lung se analizează

cu ajutorul următorilor indicatori:

Studierea mixului capitalului (ponderea capitalului propriu în

structura capitalului firmei) se face cu ajutorul următoarelor rate:

)1( F.M.C. propriuCapitaldatorii Total

propriucapital - datorii Raportul

unde: propriuCapitalActive

F.M.C.- factorul de

multiplicare a capitalului

propriu Capital

lung &scurt termen pe iimprumuturpropriu capital - imprumutat capital Raportul

Indicatorul reprezintă numărul de unităţi monetare finanţate prin

împrumuturi pentru fiecare unitate monetară investită de acţionari.

lung &scurt termen pe iimprumuturpropriu Cap.

lung &scurt termen pe iimprumutur totalcap.-imprumutat cap. Rap.

Acest raport evidenţiază proporţia capitalului împrumutat în

capitalul total al firmei.

Rata de acoperire a dobânzilor se calculează pe baza următoarelor

metode:

a) în contabilitatea de angajamente:

dobanzilecu Ch.

impozitelecu Ch.dobanzilecu Ch.Pndobanzii a acoperire de Rata

reprezintă numărul de unităţi monetare profit disponibil pentru

fiecare unitate monetară dobândă de plătit.

b) în contabilitatea trezoreriei:

Page 87: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

platite Dobanzi

platite Impoziteplatite DobanziFNAEdobanzii a acoperire de Rata

unde:

FNAE – flux de numerar din activitatea de exploatare.

reprezintă numărul de unităţi monetare numerar generat din

activitatea de exploatare pentru fiecare unitate monetară dobândă de plătit.

Page 88: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Aplicaţie practică

La o societate comercială se obţin valorile indicatorilor de bilanţ

prezentaţi în următorul tabel. Să se analizeze relaţia fundamentală a

trezoreriei şi ratele de structură a bilanţului.

mii lei

Posturi bilanţiere La începutul

perioadei

La

sfârşitul

perioadei

Creşterea

Scăderea

(col.2-col1)

I. Active 1 2 3

A Active imobilizate totale

1. Imobilizări necorporale

2. Imobilizări corporale

3. Imobilizări financiare

89757922

15936

89709986

32000

95884834

35696

95817138

32000

6126912

19760

6107152

-

B Active circulante

1. Stocuri

2. Creanţe

3. Clienţi

4. Conturi de regularizare

39724080

24398324

1764672

9690236

3870848

67257740

48416560

3077636

146890981

1074446

27533660

24018236

1312964

4998862

-2796402

C Disponibilităţi băneşti 2383316 3780564 1397248

TOTAL ACTIVE 131865318 166923138 35057820

II. Pasive

A Capitaluri permanente 102595912 129091552 26495640

1. Capitaluri proprii

Rezerve

Rezultatul reportat

Rezultatul exerciţiului

Repartizarea profitului

Alte fonduri

Subvenţii pentru investiţii

96390976

1282176

324

10257640

10257640

16806692

107586

117099804

2953448

-

25003062

25003062

35853620

108538

20708828

1671272

-324

14745422

14745422

19036928

952

2. Imprumuturi pe termen lung 6204936 11991748 5786812

B Datorii din exploatare 19053476 26812488 7759012

1. Furnizori 10068148 12874536 2806388

2. Obligaţii fiscale 8701902 13669908 4968006

3. Clienţi creditori 283426 268044 -15382

C Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 3815618 1036356 -2779262

D Credite pe termen scurt 6400312 9982742 3582430

Page 89: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

TOTAL PASIVE 131865318 166923138 35057820

Tabloul de finanţare

Partea I Fluxuri stabile

Utilizări stabile

(+A sau –P)

Suma Resurse stabile

(-A sau +P)

Suma

- Achiziţii de imobilizări

necorporale

- Achiziţii de imobilizări

corporale

- Rezultatul reportat

- Repartizarea profitului

19760

6107152

324

14745422

- Capitaluri proprii

Rezerve

Alte fonduri

Rezultatul exerciţiului

Subvenţii pentru investiţii

- Imprumuturi pe termen lung

35454574

1671272

19036928

14745422

952

5786812

Total 20872058 Total 41241386

ΔFR =Resurse stabile – Utilizări stabile = 41241386 - 20872658 = 20368728

Partea a II-a Variaţia NFR şi a TN

Necesar sau

utilizări

(+A/-P)

Degajări

sau resurse

(-A/+P)

Fluxul net

1. Variaţia activelor şi pasivelor de

exploatare şi în afara exploatării

- stocuri (+A)

- creanţe (+A)

- clienţi (+A)

- conturi de regularizare (-A)

- furnizori şi alte datorii (+P)

- obligaţii fiscale (+P)

- clienţi creditori

- provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

24018236

1312964

4998862

15382

2779262

2796402

2806388

4968006

Total (NFR) 33124706 10570796 22553910

2. Variaţia activelor şi pasivelor de

trezorerie

1397248 3582430

Total (TN) 1397248 3583430 - 2185182

Analiza ratelor de structură ale activului şi ale

pasivului

Rata activelor imobilizate (Rai), calculată ca raport între activele

imobilizate şi totalul bilanţului, reprezintă de fapt ponderea elementelor

Page 90: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

patrimoniale ce servesc întreprinderea în mod permanent

*100 = 57,44%

1) Rata imobilizărilor corporale (Ric), care se calculează astfel:

57,40%

Mărimea acestei rate este determinată, în primul rând de natura

activităţii. Datorită condiţiilor variate în care are incidenţa asupra creşterii

indicatorilor, e foarte greu de stabilit o mărime optimă, o rată de referinţă.

2) Rata imobilizărilor financiare (Rif)

0,01%

Politica de investiţii financiare este strâns legată de mărimea

întreprinderii. Acestea explică valorile mici ale ratei imobilizărilor

financiare în cazul întreprinderilor mici..

Rata activelor circulante (Rac)

40,29%

Page 91: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

a) Rata stocurilor (Rs):

29,005%

Rata stocurilor ia valori diferite de la un sector la altul în funcţie de natura

activităţii:

mai ridicate la întreprinderile din sfera producţiei şi distribuţiei de

bunuri materiale, şi foarte scăzute în sfera

durata ciclului de exploatare se reflectă divers în această rată: la

întreprinderile cu ciclu de exploatare lung, rata stocurilor este ridicată şi

invers

c) Rata creanţelor comerciale (Rc)

1,84%

Mărimea acestei rate este determinată de natura relaţiilor întreprinderii cu

partenerii, de termenele de plată pe care le acordă clientelei sale. În cazul

nostru această rată înregistrează valori foarte scăzute deoarece

întreprinderea se află în contact direct cu o clientelă numeroasă ce-şi achită

cumpărăturile în numerar.

d) Rata disponibilităţilor băneşti şi plasamentelor

Page 92: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

2,26%

Disponibilităţile pot înregistra variaţii de mare amplitudine în

intervale foarte scăzute: în câteva zile încasările pot să crească foarte mult

datorită unor intrări importante de fonduri sau dimpotrivă pot să scadă ca

urmare a unor plăţi contractuale în timp.

Analiza ratelor de structură ale pasivului

Ratele de structură a pasivului permit aprecierea politicii financiare a

întreprinderii, prin punerea în evidenţă a unor aspecte privind stabilitatea şi

autonomia financiară a întreprinderii.

Rata stabilităţii financiare (Rsf)

77,33%

Din punct de vedere tehnic se ridică problema delimitării exacte a

resurselor proprii sau împrumutate cu caracter durabil, permanent, de cele

instabile, destinate a fi consumate pe termen scurt.

Rata autonomiei financiare globale (Rafg)

Page 93: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

70,15%

Diversitatea de condiţii, în care se desfăşoară activitatea

întreprinderilor face diferită stabilirea unor rate de referinţă. Totuşi anumite

autorităţi recomandă ca satisfăcătoare pentru echilibrul financiar:

Rafg 33%

Prin urmare, existenţa unui raport propriu egal sau maximal cu 33%

din pasivul firmei este o premisă a autonomiei financiare a acesteia, care

în cazul nostru se respectă.

Rata îndatorării globale (Rig)

Rata îndatorării globale măsoară ponderea datoriilor în patrimoniul

întreprinderii:

; Rîg <1

25,39%

Autonomia financiară este primordială pentru o întreprindere

deoarece îi dă posibilitatea de a decide în totală libertate şi totodată de a o

găsi şi contracta noi împrumuturi

Rata îndatorării la termen (Rît)

Page 94: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Pentru fundamentarea politicii financiare a întreprinderii prezintă

interes gradul de îndatorare la termen, care se calculează prin raportarea

obligaţiilor (datoriilor) pe termen mediu şi lung, fie la capitalul permanent,

fie la capitalul propriu.

9,28%

Capacitatea de îndatorare este saturată când Rît se apropie de 1.

Probabilitatea de îndatorare va fi cu atât mai mare cu cât rata este mai

scăzută.

Page 95: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Lecţia 5

CIRCUITUL FINANCIAR

Deciziilor financiare în interacţiune cu aşteptările diferiţilor agenţi

din economie au în vedere rentabilitatea şi riscul. Aceste două noţiuni

constituie aspectele de bază ale logicii deciziilor financiare.

DESCRIEREA CIRCUITULUI FINANCIAR

Schema reprezentativă a circuitului financiar

Deciziile financiare care caracterizează domeniul finanţelor

întreprinderii pot fi reprezentate sub forma unui circuit financiar.

Circuitul financiar

Fluxurile de lichidităţi

Circuitul permite să se pună în evidenţă fluxurile de lichidităţi care

rezultă din diferitele decizii financiare.

Într-o primă fază (1), agenţii economici care dispun de lichidităţi

acordă întreprinderii fondurile necesare realizării operaţiunilor de investiţii.

Piaţa de capital constituie locul de întâlnire între cererea de lichidităţi a

întreprinderii şi oferta de lichidităţi a deţinătorilor de capitaluri. În acest

Page 96: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

sens întreprinderea emite titluri (active financiare), care sunt fie titluri de

proprietate (acţiuni), fie titluri de creanţă. Piaţa de capital este în consecinţă

o piaţă care rezultă din confruntarea ofertei şi cererii de titluri financiare.

Operaţiunile de colectare a capitalurilor constituie operaţiuni de finanţare,

finanţarea fiind în acest caz de origine externă.

În a doua fază (2a), conducătorii întreprinderii decid alocarea

fondurilor colectate, achiziţionând active, în acest caz vorbim de un flux

determinat de operaţiile de investiţii. Activele achiziţionate pot fi, fie active

industriale sau comerciale, fie active financiare emise de alte întreprinderi

sau de instituţii financiare, întreprinderea poate ulterior să cedeze aceste

diferite active şi primeşte în contrapartidă un flux de lichidităţi. Acesta este

un flux de dezinvestire (2b).

Investiţia în active industriale şi comerciale este efectuată în vederea

realizării ulterioare de fluxuri de lichidităţi (3) provenind din operaţiile de

exploatare (aprovizionare, producţie, desfacere), care implică achiziţia sau

crearea de active de exploatare (stocuri, creanţe, clienţi ..). Aceste active

sunt finanţate parţial prin creditul obţinut de la furnizori. Fluxurile de

lichidităţi rezultate din operaţiile de exploatare sunt completate de fluxurile

determinate de activele financiare (titluri de participare, titluri de

plasament).

Fluxurile de lichidităţi din exploatare, majorate eventual de fluxurile

determinate de activele financiare şi de operaţiile de dezinvestire şi

diminuate de prelevările fiscale, sunt utilizate, fie pentru renumerarea (sub

formă de dobândă) şi rambursarea creditelor financiare (4a), fie pentru plata

dividendelor către acţionari (4a), fie reinvestite în întreprindere (4b).

Operaţiile de remunerare şi de rambursare ţin de categoria operaţiilor de

finanţare, întrucât ele rezultă din deciziile de colectare de capitaluri.

Operaţia de reinvestire a fluxurilor constituie, în acelaşi timp, o operaţie de

finanţare (finanţare internă sau autofinanţare).

Deciziile financiare şi participanţii la derularea

operaţiilor financiare

Deciziile financiare luate de conducătorii întreprinderii sunt clasate

în două categorii:

Page 97: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

decizii de investire (şi de dezinvestire), care privesc

constituirea şi gestionarea portofoliului de active;

decizii de finanţare care determină structura de finanţare.

Patru categorii de agenţi intervin în aceste decizii: acţionarii,

conducătorii, creditorii şi statul.

DECIZIILE DE INVESTIRE ŞI DE FINANŢARE

Distincţia între deciziile de investire şi cele de finanţare constituie

baza raţionamentului financiar.

Deciziile de investire şi de dezinvestire

A. Deciziile de investire

Orice decizie de plată, care conduce la achiziţia unui activ, în

vederea obţinerii de fluxuri de lichidităţi ulterioare şi care are ca scop

creşterea bogăţiei proprietarilor întreprinderii, constituie o investiţie.

Creşterea bogăţiei proprietarilor întreprinderii este echivalentă cu

creşterea valorii întreprinderii. Se poarte spune că:

creşterea de valoare semnifică faptul că investiţia este

rentabilă;

pentru a avea creare de valoare este necesar ca rentabilitatea

investiţiei să fie superioară costului resurselor din care se

finanţează.

Această definire largă a investiţiilor permite să se considere investiţii

toate activele materiale şi imateriale, industriale, comerciale sau financiare.

Din punct de vedere financiar, locaţia de gestiune constituie un mod

particular de finanţare a investiţiilor.

Structura portofoliului de active care rezultă din deciziile de

investiţii cuprinde două componente:

componentă principală reprezentată de activele imobilizate

sau activele fixe

componentă accesorie din care face parte activele circulante

(stocuri, creanţe de exploatare, disponibilităţi).

Dacă scădem din valoarea activelor circulante deţinute de

Page 98: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

întreprindere, datoriile antrenate de operaţiile de exploatare (în principal

datorii faţă de furnizori), obţinem activul net de exploatare. Activele

imobilizate împreună cu activul net de exploatare formează activul

economic.

Activ economic = Active imobilizate + Activ net de exploatare

B. Dezivenstirea

Obiectivul dezinvestirii îl reprezintă creşterea bogăţiei proprietarilor

întreprinderii. Dezinvestirea presupune ca lichidităţile degajate de vânzarea

unor active să primească o utilizare mai rentabilă, fie prin reinvestirea lor în

întreprindere, fie prin restituirea lor aportorilor de capital.

Deciziile de finanţare

Deciziile de finanţare privesc trei tipuri principale de decizii:

1. alegerea structurii de finanţare, adică repartiţia între capitalurile

aparţinând acţionarilor şi cele provenind de la creditorii financiari.

Aceste decizii au o influenţă determinantă asupra mărimii riscului

suportat de acţionari. O creştere a îndatorării măreşte riscul pentru

acţionari;

2. politica de dividende, astfel spus, alegerea între reinvestirea

beneficiului şi distribuirea acestuia sub formă de dividende;

3. alegerea între finanţarea internă (autofinanţare) şi finanţarea externă

(fonduri aduse de acţionari şi contractarea de datorii financiare).

Structura de finanţare care rezultă din deciziile financiare cuprinde

capitalurile proprii şi datoriile financiare.

Datoriile financiare nu cuprind datoriile determinate de operaţiile de

exploatare (de exemplu datoriile faţă de furnizori).

Datoriile financiare corespund datoriilor care fac obiectul unei

remunerări explicite sub formă de cheltuieli financiare, fixate contractual.

Reprezentarea schematică a bilanţului financiar

Structura bilanţului financiar, care rezultă din deciziile de investiţii

şi de finanţare, este fondată pe trei categorii de operaţii: de investiţii, de

exploatare şi de finanţare.

Ţinând cont de egalitatea activului cu pasivul, activul economic este

Page 99: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

egal cu suma capitalurilor proprii şi a datoriilor financiare:

Activ economic = capitaluri proprii + datorii financiare

ACTIV ECONOMIC

ACTIV IMOBILIZAT

(imobilizări nete corporale,

necorporale

CAPITALURI PROPRII

PASIV FINANCIAR

ACTIV NET DE EXPLOATARE(active circulante

mai puţin datorii de exploatare)

DATORII FINANCIARE

(împrumuturi pe termen lung şi

mediu şi credite bancare curente)

Figura 24 Bilanţul financiar

PARTICIPANŢII LA DERULAREA OPERAŢIILOR

FINANCIARE

Patru categorii de persoane intervin în derularea operaţiilor

financiare: acţionarii, conducătorii unităţii, creditorii şi statul.

Acţionarii sunt deţinătorii de titluri de proprietate asupra

întreprinderii, aceste titluri prezentându-se îndeosebi sub forma acţiunilor.

Dacă acţiunile sunt cotate la bursă, riscul se apreciază în funcţie de evoluţia

cursurilor. Remunerarea acţionarilor este dată de doi factori aleatori:

dividendele şi evoluţia valorii titlurilor financiare.

Riscul legat de evoluţia valorii titlurilor financiare depinde de:

evoluţia mediului economic, care determină riscul de piaţă

sau riscul sistematic şi care afectează ansamblul

întreprinderii;

politica urmată de întreprindere în materie de investiţii şi de

finanţare care determină riscul specific de întreprindere.

Poate fi precizată natura riscului, făcând distincţie între riscul de

explotare determinat de politica de investiţii, riscul financiar şi riscul de

faliment, determinate de politica de finanţare.

Având în vedere riscurile, rata de rentabilitate aşteptată de un

Page 100: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

acţionar care investeşte într-o întreprindere, se compune astfel:

Rata cuvenită pentru capitalurile proprii = rata fără risc + prima de

risc de exploatare + prima de risc financiar + prima de risc de faliment

Rata fără risc corespunde ratei de rentabilitate adusă de un plasament

fără risc, cum ar fi de exemplu, o obligaţiune emisă de stat sau un certificat

de trezorerie.

Creditorii pot fi creditori pentru exploatare sau creditori pentru

investiţii, după cum creanţele lor sunt legate de operaţii de exploatare sau de

operaţii de investiţii realizate de întreprindere.

Se pot distinge trei categorii principale de creditori financiari:

creditorii obligatari, ale căror creanţe apar adesea sub forma

unui titlu cotat pe piaţă şi uşor negociabil, obligaţiunea.

Numai marile întreprinderi au acces la piaţa obligaţiunilor;

băncile şi diferite instituţii financiare care finanţează

majoritatea întreprinderilor;

cei care dau cu chirie, operaţiile de finanţare fiind făcute sub

forma locaţiei sau locaţiei cu opţiune de cumpărare (leasing).

Aceste operaţii se analizează ca un tip particular de

împrumut.

Creditorii primesc o dobândă stabilită contractual şi îşi recuperează

la scadenţă capitalul împrumutat. Nefiind proprietari ai întreprinderii,

remunerarea lor nu este variabilă, în funcţie de rezultatele întreprinderii.

Creditorii financiari suportă trei tipuri de riscuri.

Primele două îşi au originea în variaţia valorii creanţelor, care

rezultă din fluctuaţia ratei dobânzii şi din variaţia nivelului de preţ. Al

treilea tip de risc, este riscul de faliment, determinat de imposibilitatea

întreprinderii de a face fată plăţilor legate de îndatorare.

Statul intervine la diferite niveluri ale circuitului financiar şi

influenţează ansamblul deciziilor financiare, modificând valorile variabililor

care stau la baza calculelor agenţilor economici. Posibilităţile de acţiune ale

statului sunt multiple, între care se menţionează modificarea fiscalităţii

(pentru întreprinderi şi particulari) şi modificarea ofertei şi a cererii de

capital.

Page 101: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

CICLURILE DE OPERAŢII AFERENTE

CIRCUITULUI FINANCIAR

Circuitul financiar cuprinde trei tipuri de operaţii diferite: operaţii de

investire (şi de dezinteresare), operaţii de exploatare şi operaţii de finanţare,

cărora le sunt asociate trei cicluri.

Ciclul de investire

Considerăm o operaţie particulară de investiţie. Activul achiziţionat

contribuie în timpul duratei sale de viaţă la producerea de fluxuri de

lichidităţi în vederea satisfacerii aşteptărilor aportorilor de capitaluri. Ciclul

unei investiţii, care se identifică cu durata sa de viaţă, se sfârşeşte dacă

activul nu mai contribuie la obţinerea de fluxuri de lichidităţi, fie pentru că

el a fost vândut, fie pentru că a fost casat.

Extinderea acestui raţionament la ansamblul investiţiilor realizate de

o întreprindere permite să se definească noţiunea de ciclu de investiţii pentru

o întreprindere. Se poate astfel evalua durata medie de desfăşurare, din

punct de vedere tehnic, a activităţii din întreprindere şi totodată politica

întreprinderii în domeniul investiţiilor. Cel mai adesea ciclul are o durată

mare pentru industriile puternic capitalizate (industria grea de exemplu).

Ciclul de exploatare

Într-o întreprindere de producţie, investiţiile au ca scop producerea

de bunuri, adică realizarea de operaţii de exploatare (aprovizionare,

producţie, vânzare), cărora le sunt asociate diferite fluxuri de lichidităţi.

Ciclul de exploatare din întreprindere care începe cu aprovizionările de la

furnizori şi se termină prin încasarea clienţilor, are o durată medie, de care

depind caracteristicile diferitelor activităţi efectuate în întreprindere. Durata

ciclului de exploatare este, cel mai adesea, lungă în activităţile de producţie

şi redusă în cele de comerţ şi servicii.

Ciclul de finanţare

Ciclul de finanţare reuneşte ansamblul operaţiilor care se desfăşoară

între întreprindere şi aportorii de capitaluri, fie ei acţionari sau creditori.

Acest ciclu este o reflectare a ciclurilor de investiţii şi de exploatare. Rolul

său este de a permite întreprinderii să facă faţă decalajului care apare între

Page 102: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

fluxurile de încasări şi de plăţi, provocate de operaţiile de investiţii şi de

exploatare.

Rezumând cele prezentate în acest capitol, putem spune:

Circuitul financiar pune în evidenţă fluxurile de lichidităţi asociate

diferitelor decizii financiare, în interacţiune cu relaţiile dintre diferiţii agenţi

(acţionari, conducători, creditori financiari şi stat).

Distingem trei categorii de operaţii financiare: operaţii de finanţare

(fluxuri legate de colectarea capitalurilor şi de remunerarea aportorilor de

fonduri), operaţii de investire şi de dezinvestire şi operaţii de exploatare.

Piaţa de capital este locul de întâlnire a ofertei şi a cererii de lichidităţi şi, în

acelaşi timp, al ofertei şi al cererii de titluri financiare.

Conducătorii iau două mari tipuri de decizii financiare: decizii de

investiţii şi decizii de finanţare.

Operaţiile de investire constau în achiziţia de active, a căror

finalitate este crearea de valoare. Portofoliul de active cuprinde o

componentă principală, activele imobilizate şi o componentă accesorie,

activul net de exploatare.

Decizia de finanţare priveşte raportul între fondurile proprii şi

datoriile financiare, distribuirea sau trecerea în rezerve a rezultatului

financiar şi alternativa finanţare internă - finanţare externă. Structura de

finanţare din bilanţul financiar cuprinde două componente: capitalurile

proprii şi datoriile financiare.

Acţionarii sunt proprietarii întreprinderii şi îşi asumă riscul obţinerii

de profit. Rentabilitatea aşteptată de aceştia este în funcţie de trei tipuri de

riscuri pe care şi le asumă: riscul de exploatare, riscul financiar şi riscul de

faliment. Existenţa sistemelor de control face ca cei care conduc să se

conformeze intereselor acţionarilor.

Creditorii financiari sunt remuneraţi într-un mod independent de

evoluţia rezultatelor. Ei cunosc trei tipuri de riscuri, legate de fluctuaţia ratei

dobânzii, de variaţia nivelului preţului titlurilor şi de insolvabilitatea

debitorului.

Distingem trei cicluri de operaţii: ciclul de investiţii, ciclul de

exploatare şi ciclul de finanţare.

Page 103: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

SITUAŢIA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII ANALIZATĂ PE BAZA INDICATORILOR CUPRINŞI ÎN CONTUL

DE REZULTATE

Contul de profit şi pierdere este imaginea activităţii întreprinderii

într-o perioadă dată.

Această perioadă este în general „exerciţiul contabil” care se întinde

pe 12 luni, dar poate fi vorba în acelaşi timp de o analiză a activităţii pentru

perioade mai scurte din cadrul exerciţiului.

În conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate

structura contului de rezultate se prezintă astfel:

1. Cifra de afaceri netă

2. Variaţia stocurilor de produse finite, produse reziduale,

semifabricate şi producţie în curs de execuţie

3. Producţia imobilizată

4. Alte venituri din exploatare

5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile

b) Alte cheltuieli din afară

6. Cheltuieli cu personalul

a) Salarii

b) Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, cu menţionarea

distinctă a celor referitoare la pensii

7. a) Ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale

b) Ajustarea valorii activelor circulante

8. Alte cheltuieli de exploatare

• Profitul sau pierderea din exploatare

9. Venituri din interese de participare

10. Venituri din alte investiţii financiare şi creanţe ce fac parte din

activele imobilizate, cu menţionarea separată a celor generate de societăţile

din cadrul grupului

11. Venituri din dobânzi şi alte venituri similare, cu menţionarea

Page 104: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

separată a celor generate de societăţile din cadrul grupului

12. Ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor

financiare deţinute ca active circulante

13. Cheltuieli cu dobânzile şi alte cheltuieli similare, cu menţionarea

separată a celor care privesc societăţile din cadrul grupului

14. Profitul sau pierderea din activitatea curentă

15. Venituri extraordinare

16. Cheltuieli extraordinare

17. Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară

18. Impozitul pe profit

19. Alte impozite ce nu apar în elementele de mai sus

20. Rezultatul exerciţiului financiar

21. Rezultatul pe acţiune:

- de bază

- diluat.

Contabilitatea după natură şi tipul de activitate

Aplicarea principiilor contabile şi a regulilor juridice (decret

contabil, drept comercial) sfârşeşte printr-o contabilitate după natură:

- a cheltuielilor şi a veniturilor pentru contul de profit şi pierdere,

- a categoriilor de creanţieri sau debitori (alocări şi resurse) pentru

bilanţ.

Această analiză este coerentă pentru conturile din bilanţ, aşa cum s-a

văzut deja (separarea părţii stabile de elementele circulante, a elementelor

de exploatare de cele din afara exploatării).

Pentru contul de profit şi pierdere, analiza activităţii ridică

numeroase probleme. Logica este cea a unor fluxuri fizice sau cvasifizice în

ciclul de producţie (materii prime consumuri intermediare servicii externe).

Soldurile intermediare de gestiune permit mai degrabă analiza activităţii de

producţie, foarte puţin a activităţii comerciale şi deloc a activităţii de

prestări servicii.

Contabilitatea după natură şi segmentare

Analiza contului de profit şi pierdere se face după natură. De

Page 105: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

exemplu, ansamblul cheltuielilor cu personalul se regrupează pe o linie, la

fel ca şi ansamblul vânzărilor de mărfuri.

Ea nu permite analiza:

- costurilor generate de un serviciu funcţional al întreprinderii:

producţie, distribuţie, administraţie generală;

- activităţi specifice: rezultatul generat de activitatea de îmbuteliere

sau de activitatea electromecanică;

- zone geografice: vânzările în Europa, vânzările în Asia.

Contabilitatea după natură şi structura costurilor

Contul de profit şi pierdere nu permite o analiză în termeni marginali

deoarece nu separă costurile fixe de costurile variabile: de exemplu,

cheltuielile fixe de producţie (amortizare, personal permanent) şi cheltuielile

variabile de producţie (energie, personal sezonier, materii prime). Prin acest

fapt analiza punctului mort devine dificilă.

Cum am văzut deja, analiza contului de rezultate şi analiza globală a

activităţii după natură vor fi insuficiente. Pentru o măsurare fină a activităţii

întreprinderii, se va face apel la contabilitatea analitică şi la tehnicile

controlului de gestiune.

SOLDURILE INTERMEDIARE DE GESTIUNE ŞI

RETRATĂRILE POSIBILE ALE ACESTORA

a) Principalele componente ale contului de profit şi pierdere

pentru a putea construi soldurile intermediare de gestiune, structura

contului de rezultate va fi prezentată sub formă de tablou, aşa cum se

întâlneşte în analiza contabilă, având debitul afectat cu cheltuielile iar

creditul cu veniturile.

Cheltuieli de exploatare Venituri de exploatare

Rezultat de exploatare

Cheltuieli financiare Venituri financiare

Page 106: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Rezultat financiar

Cheltuieli excepţionale Venituri excepţionale

Rezultat excepţional

Contul de rezultate se descompune în trei blocuri de importanţă

inegală:

- De exploatare. Este activitatea recurentă a întreprinderii, rezultatul

meseriei sale. Rezultatul exploatării permite compararea a două întreprinderi

cu aceeaşi activitate indiferent de modul de finanţare a acestei activităţi

(după retratarea leasing-ului).

- Financiar. Este costul de finanţare a activităţii. Costul de finanţare

poate fi în funcţie de decizia de producţie (de exemplu, o puternică

substituire a capitalului cu munca şi investiţii importante). Rezultatul

financiar este de asemenea în funcţie de istoricul întreprinderii. O

întreprindere cu tradiţie, care a acumulat rezultate pozitive importante şi

deci rezerve financiare va avea un rezultat financiar pozitiv. O întreprindere

recentă va fi puternic îndatorată (slăbiciunea capitalurilor proprii, creştere

puternică a necesarului de fond de rulment de exploatare datorită creşterii

rapide a activităţii).

Rezultatul financiar puternic negativ înseamnă întotdeauna

dezechilibre bilanţiere, dar nu neapărat o întreprindere a cărei sănătate este

periclitată, dinamismul economic, creând adesea dezechilibre financiare

(importanţa datoriilor financiare în capitalurile permanente sau dezechilibrul

FRNG – NFR).

- Excepţional. Rezultatul excepţional este nerecurent, el fiind în

general puţin semnificativ în activitatea exerciţiului. Există, cu toate acestea,

cazuri ce pot fi analizate; de exemplu, cesiunea importantă de imobilizări

(ramura de activitate) va conduce la apariţia unor probleme de recurenţă a

rezultatului de exploatare etc. Penalităţile importante înscrise în rândul

cheltuielilor excepţionale pot fi efectul unor disfuncţionalităţi.

Analiza formării rezultatului folosind tabloul

Page 107: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

soldurilor intermediare de gestiune

A. Etape de analiză

a. Etapa 1: se face o analiză generală asupra portofoliului de

activităţi ale întreprinderii prin care se urmăreşte modului în care

întreprinderea îşi desfăşoară activitatea şi strategia acesteia. În absenţa sa

diagnosticul financiar nu poate ajunge decât la constatarea superficială a

unui dezechilibru, fără a putea stabili care sunt cauzele reale.

b. Etapa 2: diagnosticul trece la construirea unui tablou al

soldurilor intermediare de gestiune (TSIG). Acest tablou serveşte ca

suport pentru studierea nivelului şi evoluţiei principalelor solduri şi la

compararea lor cu cele ale altor întreprinderi.

B. Construcţia şi utilizarea TSIG.

Vânzările de mărfuri + Producţia vândută ±Producţia stocată

=Veniturile totale

- Costul de cumpărare al mărfurilor vândute

- Consumurile materiale

=Marja brută

- Alte cheltuieli externe

=Valoarea adăugată

+ Subvenţiile de exploatare

- Impozitele şi taxele

- Cheltuielile de personal

=Excedentul brut din exploatare

- Amortizările şi provizioanele

+ Alte venituri

- Alte cheltuieli

=Rezultatul din exploatare

+ Veniturile financiare

=Rezultatul economic

- Cheltuielile financiare

=Rezultatul curent înaintea impozitării

+ Rezultatul excepţional

Page 108: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

- Participarea salariaţilor la profit

- Impozitul asupra beneficiului

=Rezultatul exerciţiului

ANALIZA SOLDURILOR INTERMEDIARE DE

GESTIUNE ŞI RETRATĂRILE POSIBILE

Venituri totale

Indicatorul de activitate venituri totale cuprinde în afara vânzărilor,

producţia stocată şi imobilizată. Analiza financiară a activităţii trebuie să

separe evoluţia reală de evoluţia nominală, să stabilească influenţa

modificării preţurilor şi influenţa modificării volumului de activitate.

Marja comercială

Marja comercială permite întreprinderilor de comerţ să determine

rezultatul degajat din vânzările de mărfuri.

Primul sold intermediar de gestiune este de fapt insuficient pentru a

analiza activitatea unei întreprinderi cu activitate pur comercială. Aceste

întreprinderi îşi vor analiza marja într-o manieră sectorială, pe produs sau pe

sector geografic.

Soldurile intermediare de gestiune sunt puţin adaptate analizei

activităţii comerciale, îndeosebi conceptul de valoare adăugată.

Întreprinderile industriale dezvoltă adesea şi o mică activitate de

comerţ (complementul unei game de produse, vânzări de mărfuri legate de

producţie).

În general, cu cât sectorul de vânzări al întreprinderii este mai

aproape de consumatorul final, cu atât procentul marjei comerciale este mai

ridicat.

Producţia exerciţiului

Producţia exerciţiului este un amestec de venituri din exploatare cu

origine şi principii de evaluare diferite.

Vânzările de produse finite şi prestările de servicii sunt evaluate la

Page 109: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

preţul de vânzare, în vreme ce producţia stocată şi producţia imobilizată sunt

evaluate în costuri de producţie. Veniturile nete parţiale din operaţiile pe

termen lung reprezintă o cotă parte din beneficiul contractelor cu o durată

mai mare de un an.

Retratarea producţiei exerciţiului

- Producţia stocată (creşterea stocurilor): Evaluarea stocurilor

cuprinde în acelaşi timp preţul de cumpărare al materiilor prime, cât şi

cheltuielile accesorii, mâna de lucru directă şi amortizările. Aceste mărimi

vin să falsifice valoarea adăugată, majorând-o cu cheltuieli necuprinse în

consum.

Producţia stocată poate fi diminuată cu mâna de lucru directă şi cu

amortizările incluse, aceste mărimi fiind retratate la nivelul excedentului

brut de exploatare şi la nivelul rezultatului de exploatare

Valoarea adăugată (V.A.)

Conceptul de valoare adăugată este extrem de important din punct de

vedere economic. Este vorba de diferenţa dintre intrări şi ieşiri. Ea măsoară

crearea de valoare de către întreprindere. Vorbim de o creare de valori

începând din momentul din care vânzările exerciţiului sunt superioare

consumurilor generate de aceste vânzări.

Valoarea adăugată este un bun indicator al ponderii activităţii

economice a întreprinderii în ansamblul economiei naţionale. Această

noţiune este apropiată de agregatele din contabilitatea naţională.

Valoarea adăugată nu este adaptată analizei unei activităţi de prestări

servicii în care consumul nu reprezintă altceva decât cheltuielile generale ale

întreprinderii.

Pe lângă activităţile de comerţ şi prestări de servicii, o puternică

valoare adăugată poate însemna:

- o tehnologie avansată sau produse protejate prin brevete,

- o puternică integrare pe verticală care diminuează consumul.

Invers, se poate estima că valoarea adăugată este ceea ce rămâne pentru

remunerarea factorilor de producţie (munca, statul, investitorii).

Page 110: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Retratarea valorii adăugate

Se pot aduce anumite critici definiţiei consumurilor intermediare.

Natura juridică a operaţiei este cea care va determina contul de înregistrare

contabilă.

- Personalul interimar facturat de către un furnizor se va înscrie în

„alte servicii externe”: cu cât decizia de producţie a întreprinderii se va

îndrepta către substituirea personalului permanent de către personalul

interimar, cu atât valoarea adăugată va scădea. În majoritatea cazurilor este

aşadar de preferat o reclasare a cheltuielilor cu personalul interimar în

cheltuielile cu personalul.

- Chiriile pentru leasing sunt clasate în rândul serviciilor externe,

fapt care nu permite analiza costului investiţiei incorporate în producţie.

Chiriile vor fi retratate în două părţi: amortizarea care ar fi fost practicată în

condiţii de proprietate a imobilizării, pe de o parte; cheltuielile financiare

plătite societăţii de leasing pentru diferenţă. Aceasta situaţie face să crească

valoarea adăugată şi să se diminueze rezultatul exploatării cu suma

amortizării şi rezultatul financiar cu cheltuielile financiare. De asemenea,

retratarea poate fi actuarială (retratările din bilanţul funcţional).

Excedentul Brut de Exploatare (EBE)

Excedentul brut de exploatare este rezultatul după remunerarea

factorilor de producţie, mână de lucru şi stat. Impozitele şi taxele plătite sunt

considerate ca o remunerare a serviciilor prestate de către stat.

Dacă diferenţa dintre valoarea adăugată şi excedentul brut de

exploatare este importantă, aceasta arată o întreprindere cu o puternică

utilizare a mâinii de lucru. Întreprinderea este slab mecanizată: fie că

substituirea capital - muncă este imposibilă, fie că întreprinderea are o

tehnologie îmbătrânită.

Excedentul brut de exploatare va fi soldul intermediar semnificativ

pentru întreprinderile prestatoare de servicii în care cheltuielile cu

personalul reprezintă o parte importanta din costuri. Excedentul brut de

exploatare este un bun indicator al performanţelor industriale şi comerciale.

Până la excedentul brut de exploatare, ansamblul veniturilor şi al

Page 111: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

cheltuielilor are un caracter incasabil şi decasabil.

Retratarea excedentului brut de exploatare

- Personalul interimar integral în valoarea adăugată este dedus din

excedentul brut de exploatare.

- Participarea salariaţilor poate fi astfel retratată la nivelul

excedentului brut de exploatare dacă se estimează că aceasta este recurentă

şi face parte din costul global al personalului.

- Subvenţia de exploatare: aceasta poate face referire la posturile

specifice ale contului de rezultate: de exemplu, subvenţia pentru angajarea

unui salariat. Aceste subvenţii pot fi deduse din suma conturilor de

cheltuieli corespunzătoare.

Rezultatul exploatării

Rezultatul exploatării permite măsurarea rezultatului activităţii. El

va permite măsurarea eficientei aparatului productiv ca o combinaţie între

capital şi forţa de muncă.

Diferenţa dintre excedentul brut de exploatare şi rezultatul

exploatării este constituită în esenţă din amortizarea imobilizărilor:

incorporarea uzurii investiţiilor la producţie. De asemenea, se pot constata

provizioane pentru deprecierea activelor circulante.

O întreprindere a cărei funcţie de producţie arată o puternică

substituire a capitalului cu munca va constata o puternică degradare a

rezultatului de exploatare în raport cu excedentul brut de exploatare.

Rezultatul exploatării va permite compararea deciziilor productive făcute de

mai multe întreprinderi din acelaşi sector de activitate, independent de

modalitatea de finanţare practicată.

Retratarea rezultatului de exploatare

- Cota parte din chiria pentru mijloacele deţinute în leasing

corespunzătoare amortizării care s-ar fi practicat în condiţii de proprietate a

imobilizării este dedusă din rezultatul de exploatare.

- Transferul cheltuielilor de exploatare: acesta poate privi conturi de

consumuri (cota parte a cheltuielilor rambursate de către o întreprindere care

ocupă spaţii comune). De asemenea, el poate face referire la salariu

Page 112: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

(rambursarea indemnizaţiilor zilnice de securitate socială) şi la alte posturi.

Se preferă afectarea transferurilor de cheltuieli la fiecare sold

intermediar implicat pentru a face posturile omogene.

Rezultatul curent

Rezultatul curent integrează costul finanţării întreprinderii (rezultat

financiar).

Retratarea rezultatului curent

- Cheltuielile financiare incluse in redevenţele leasing-ului se deduc

la nivelul rezultatului financiar.

Rezultatul excepţional

Rezultatul excepţional se înregistrează ca urmare a efectuării de

către firmă a unor activităţi excepţionale care determină înregistrarea unor

venituri sau/şi a unor cheltuieli.

Retratarea rezultatului excepţional

Anumite activităţi includ în modalitatea de gestiune cesiunea de

imobilizări. De exemplu, o societate care împrumuta automobile va

împrumuta pentru o anumită perioada de timp un vehicul după care îl va

vinde la momentul oportun pentru a-şi maximiza profitul. De asemenea,

întreprinderile de transport rutier cedează în mod sistematic camioanele

după X ani de utilizare. În acest caz, putem considera că plusurile sau

minusurile de valoare fac parte integrantă din rezultatul activităţii şi astfel

trebuie să fie reclasate la nivelul rezultatului de exploatare.

Rezultatul exerciţiului

Rezultatul exerciţiului cuprinde rezultatul curent şi rezultatul

excepţional minus impozitul pe societate. El este astfel egal cu suma

veniturilor minus suma cheltuielilor exerciţiului.

Impozitul pe societate se scade din acest sold şi nu din excedentul

brut de exploatare, deoarece se consideră că rezultatul este repartizat între:

- acţionari ( rezultatul exerciţiului

- stat ( impozitul pe societate

Page 113: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

De notat că, în urma legii fiscale cu privire la reportarea deficitelor, se pot constata

creditări ale impozitelor pe societate

Plusurile sau minusurile de valoare

Acestea sunt rezultatul cesiunii de imobilizări; soldul este în general

nesemnificativ (cesiune de imobilizări pentru o înlocuire cu o valoare netă contabilă scăzuta

şi un preţ de cesiune redus).

De notat că plusurile sau minusurile de valoare sunt deja incluse în rezultatul

excepţional.

CAPACITATEA DE AUTOFINANŢARE (C.A.F.)

a) Principii de bază

Rezultatul exerciţiului contabil nu înseamnă o creştere (sau o scădere) a trezoreriei

cu aceeaşi suma. Aceasta din doua motive principale:

- Nu toate veniturile şi cheltuielile sunt încasabile şi respectiv de plătit: atunci când

se înregistrează o amortizare, este vorba de o cheltuiala calculată care nu corespunde unei

plăţi (preţul investiţiei fiind achitat în momentul achiziţiei). De asemenea, o reintegrare de

provizioane nu conduce la nici o încasare, este doar un venit calculat.

- Nu toate încasările şi plăţile corespunzătoare veniturilor şi cheltuielilor se

realizează la închiderea exerciţiului.

Acestor două motive se adaugă ponderea finanţării ciclului de investiţii şi a

evoluţiei cheltuielilor financiare.

Capacitatea de autofinanţare este degajarea potenţială a trezoreriei atunci când

toate veniturile incasabile sunt încasate şi toate cheltuielile de plătit sunt achitate.

Pe de altă parte, ea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi autofinanţa

investiţiile şi creşterea necesarului de rulment, precum şi capacitatea de a-şi rambursa

datoriile financiare.

b) Metode de calcul

Capacitatea de autofinanţare este diferenţa dintre toate veniturile monetare şi toate

cheltuielile monetare ale exerciţiului.

1) Metoda deductivă

Este suficient sa analizăm caracterul monetar sau nemonetar al veniturilor şi al

cheltuielilor.

Până la nivelul excedentului brut de exploatare, toate veniturile şi cheltuielile sunt

încasabile şi respectiv de plată. Putem pleca prin urmare de la excedentul brut de

Page 114: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

exploatare.

Transferurile de cheltuieli au un caracter încasabil; este vorba, de exemplu, de o

rambursare a indemnizaţiei de securitate socială sau de o rambursare a unei prime de

asigurări. In cazul transferului de cheltuieli pentru cheltuielile de repartizat, este vorba de o

asimilare a cheltuielilor de exploatare în investiţii.

2) Metoda aditivă

Rezultatul exerciţiului fiind egal cu ansamblul veniturilor şi cheltuielilor

exerciţiului (monetare sau calculate), capacitatea de autofinanţare se poate calcula

adăugând la rezultatul exerciţiului ansamblul cheltuielilor calculate şi scăzând ansamblul

veniturilor.

O eroare frecventă comisă în calculul capacităţii de autofinanţare prin metoda

aditivă este neluarea în calcul a provizioanelor şi a veniturilor din provizioane cu caracter

financiar sau excepţional, care sunt clasate în contul de profit şi pierdere în blocurile

financiare sau excepţionale.

c) Analiza capacităţii de autofinanţare

Capacitatea de autofinanţare permite evidenţierea capacităţii întreprinderii:

- de a-şi autofinanţa investiţiile;

- de a-şi rambursa datoriile financiare.

Indicatorul: Datorii financiare / C.A.F. arată într-o manieră teoretică în câte

exerciţii întreprinderea va fi capabilă să-şi ramburseze datoriile financiare, dacă s-ar

perpetua în fiecare exerciţiu aceeaşi capacitate de autofinanţare.

Fără retratare

Calculul prin metoda deductivă

Excedentul brut al exploatării 10.128.386 15.333.806

Alte venituri 905.237 10.380

Alte cheltuieli (60.286) (18.679)

Transferuri de cheltuieli de exploatare 54.106 0

Venituri financiare 87.758 (1.433.519)

Cheltuieli financiare (929.196) (2.003.982)

Venituri excepţionale 2.986 0

Cheltuieli excepţionale (186)

Participarea salariaţilor (452.651) (561.904)

Impozitul pe societate (1.482.285) (1.906.465)

Capacitatea de autofinanţare 8.253.869 11.286.675

Page 115: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Calculul prin metoda aditivă

Rezultatul exerciţiului 3.454.226 3.097.104

Venituri din provizioane de exploatare (10.090) 0

Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele 4.829.954 8.219.480

Venituri din provizioane financiare (1) 0 (30.000)

Venituri excepţionale din operaţii de capital (2) (28.000) 0

Cheltuieli excepţionale din operaţii de capital 3.215 91

Cheltuieli excepţionale cu provizioanele 4.564 0

Capacitatea de autofinanţare 4.966.141 11.286.675

(1) Totalul veniturilor financiare minus reintegrările de provizioane

(47.058 – 17.058)

(2) Poate fi vorba despre preţul de cesiune sau despre o reintegrare a

subvenţiilor pentru investiţii; aici, preţ de cesiune.

d) Marja brută de autofinanţare

Noţiune mai puţin normalizată, marja brută de autofinanţare este

apropiată de capacitatea de autofinanţare, dar consideră că cheltuielile cu

provizioanele pentru deprecierea activelor au un caracter monetar. De

asemenea, cheltuielile cu provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt

cheltuieli ce urmează a fi achitate (monetare) pentru acea parte care se

cunoaşte cu certitudine.

Marja brută de autofinanţare (metoda deductivă)

+ Venituri încasabile

+ Reintegrări de provizioane pentru deprecierea activelor

+ Reintegrări de provizioane pentru riscuri şi cheltuieli pentru

activele şi pasivele circulante

- Cheltuieli de plătit

- Dotări la provizioane pentru deprecierea activelor

- Dotări la provizioane pentru riscuri şi cheltuieli pentru active şi

pasive circulante

Page 116: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

= Marja brută de autofinanţare

Marja bruta de autofinanţare (plecând de la capacitatea de

autofinanţare)

+ Capacitatea de autofinanţare

+ Venituri din provizioanele pentru deprecierea activelor

+ Venituri din provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli pentru

activele şi pasivele circulante

- Cheltuieli cu provizioanele pentru deprecierea activelor

- Cheltuieli cu provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli pentru active

şi pasive circulante

= Marja brută de autofinanţare

Page 117: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Aplicaţie practică

Valorile posturilor aferente contului de profit şi pierdere a unei firme

sunt prezentate în următorul tabel. Să se întocmească şi analizeze tabloul

soldurilor intermediare de gestiune.

CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE- mii lei -

Denumirea indicatorilor Nr. Exerciţiul financiarrd. precedent încheiat

A B 1 2Venituri din vânzarea mărfurilor 01 39986988 49356826

Productia vândută 02 200042522 276920554

Cifra de afaceri (rd. 01+02) 03 240029510 326277380

Venituri din productia stocată Solduri creditoarre 04 13657794 32808990

Solduri debitoare 05 - -

Venituri din productia de imobilizări 06 - -

Productia exercitiului) 07 213700316 309729544

Venituri din subventii de exploatare 08 29716 98152

Alte venituri din exploatare 09 744388 1007730

Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare 10 13162 -

I. VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL(rd. 03+04-05+06+08 la 10)

11 254474570 360192252

Cheltuieli privind mărfurile 12 35419828 43719274Cheltuieli cu materiile prime 13 74323940 112147396Cheltuieli cu materiale consumabile 14 51274684 73369228Cheltuieli cu energia si apa 15 7923422 10291358Alte cheltuieli mteriale 16 806818 1664900Cheltuieli materiale - total (rd. 13 la 16) 17 134328864 197472882Cheltuieli cu lucrări si servicii executate de terti 18 11312986 16629470Cheltuieli cu impozite, taxe si vărsăminte asimilate 19 5592840 8450734Cheltuieli cu remuneratiile personalului 20 20889288 29160332Cheltuieli privind asigurările si protectia socială 21 9219986 13186718Cheltuieli cu personalul - total (rd. 20+21) 22 30109272 42347050Alte cheltuieli de exploatare 23 48380 33182Cheltuieli cu amortizările si provizioanele 24 7164600 10338816

II. CHELTUIELI PENTRU EXPLOATARE - TOTAL(rd. 12+17 la 19+22 la 24)

25 223976770 318991408

A.REZULTATUL DIN EXPLOATARE

Profit (rd. 11-25)26 30497800 41200844

Pierdere (rd. 25-11) 27 - -Venituri din participatii, alte imobilizări financiare si creante imobilizate

28 - -

Venituri din titluri de plasament 29 - -Venituri din diferente de curs valutar 30 10940 662662Venituri din dobânzi 31 260140 362104Alte venituri financiare 32 118 256946Venituri din provizioane 33 - 4381376

Page 118: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

III. VENITURI FINANCIARE - TOTAL (rd. 28 la 33) 34271198 5663088

Pierderi din creante legate de participatii 35 - -

Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate 36 - -

Cheltuieli din diferente de curs valutar 37 3933596 5547776

Cheltuieli privind dobânzile 38 6552904 5196020

Alte cheltuieli financiare 39 - 1582

Cheltuieli cu amortizările si provizioanele 40 3815618 1036356

IV. CHELTUIELI FINANCIARE – TOTAL (rd. 35 la 40)

41 14302118 11781734

B. REZULTATUL FINANCIARProfit (rd. 34-41)

42 - -

Pierdere (rd. 41-34) 43 14030920 6118646

C. REZULTATUL CURENT AL EXERCITIULUIProfit (rd. 11+34-25-41)

44 16466880 35082198

Pierdere (rd.25+41-11-34) 45 - -

V. VENITURI EXCEPTIONALE - TOTAL 46 99824 805754

VI. CHELTUIELI EXCEPTIONALE - TOTAL 47 404210 2462500

D. REZULTATUL EXCEPTIONALProfit (rd. 46-47)

48 - -

Pierdere (rd. 47-46) 49 304386 1656746

VII. VENITURI TOTALE (rd. 11+34+46) 50 254845592 366661094

VIII. CHELTUIELI TOTALE (rd. 25+41+47) 51 238683098 333235642

E. REZULTATUL BRUT AL EXERCITIULUIProfit (rd. 50-51)

52 16162494 33425452

Pierdere (rd. 51-50) 53 - -

Impozitul pe profit 54 5904854 8422390

F. REZULTATUL NET AL EXERCITIULUIProfit (rd. 52-54)

55 10257640 25003062

Pierdere (rd. 53+54) (rd. 54-52)

56 - -

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune

1. Marja comercială

MC = Venituri din vânzarea mărfurilor (707) - Costul mărfurilor

vândute (607) = 49.356.826 –43.719.274 = 5.637.552

Mărimea marjei comerciale este un element care trebuie apreciat în

funcţie de tipul politicii de vânzare promovată de întreprindere. De

pildă, marjele comerciale ridicate corespund în general, întreprinderilor

specializate în comerţ de lux, sau comerţ care asigură şi service după

vânzare.

Page 119: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

2. Producţia exerciţiului

PE = Producţia vândută (70-707) +/- Producţia stocată (711) + Producţia

de imobilizări (721,722) = 276.920.554 +32.808.990 = 309.729.544

Producţia exerciţiului este un indicator inevitabil, dar ambigu, întrucât

este constituit din elemente foarte eterogene: unele sunt evaluate la preţ

de vânzare (producţia vândută), iar altele, la cost de producţie (producţia

stocată şi producţia imobilizată). În plus, nivelul rezultatelor se poate

modifica în funcţie de metoda reţinută pentru evaluarea stocurilor.

Datorită acestui fapt, valoarea producţiei nu poate să reflecte o realitate

financiară.

3. Valoarea adăugată

VA = MC + PE – Consumuri de la terţi (60-607,61,62) =

= 5.637.552 + 309.729.544 – 112.147.396 – 73.369.228 –

10.291.358 – 1.664.900 – 16.628.470 = 101.264.744

Acest indicator ne prezintă criteriul privind aprecierea aportului specific

al întreprinderii la realizarea producţiei sale.

Rata creşterii cifrei de afaceri este adesea nerealistă. Numai rata privind

creşeterea valorii adăugate permite evaluarea creşterii reale a

întreprinderii.

4. Excedentul brut din exploatare

EBE = VA + Subvenţii pentru exploatare (74) – Cheltuieli cu impozite,

taxe şi alte vărsăminte asimilate (635) – Cheltuieli cu personalul (64) =

= 101.264.744 + 98.152 – 8.450.734 – 42.347.050 = 50.565.112

EBE exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare (operaţii

care sunt strict legate de producţia industrială, de activitatea comercială

sau prestări servicii), resursă principală a întreprinderii.

Acest sold intermediar de gestiune nefiind perturbat de politica

întreprinderii în materie de finanţare, investiţii, provizioane, fiscalitate,

furnizează informaţii semnificative cu privire la performanţele

Page 120: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

industriale şi comerciale, fiind de aceea recomandat în studii

previzionale şi analize comparative ale întreprinderilor aparţinând

aceluiaşi sector de activitate.

5. Rezultatul exploatării

Rez.exp. = EBE + Alte venituri din exploatare (75) + Venituri din

provizioane privind activitatea de exploatare (781) – Alte cheltuieli de

exploatare (65) – Cheltuieli cu amortizări şi provizioane (681) =

50.565.112 + 1.007.730 – 33.182 – 10.338.816 = 41.200.844

Acest profit de 41.200.844 exprimă rentabilitatea activităţii de

exploatare, obţinută prin deducerea tuturor cheltuielilor (plătibile şi

calculate) din veniturile exploatării (încasabile şi calculate).

6. Rezultatul curent al exerciţiului

Rez.curent = Rez.expl. + Venituri financiare (76) – Cheltuieli financiare

(66) = 41.200.844 + 5.663.088 – 11.781.734 = 35.082.198

Nefiind perturbat de elemente excepţionale, acest sold permite analiza

dinamicii rezultatelor curente ale întreprinderii pe mai multe exerciţii

succesive

În cazul nostru întreprinderea degajă rentabilitatea sa, întrucât rezultatul

exploatării şi rezultatul financiar nu este negativ.

7. Rezultatul brut al exerciţiului

Rez. brut = Rez.curent + Venituri excepţionale (77) – Cheltuieli

excepţionale (67) =

= 35.082.198 + 805.754 – 2.462.500 = 33.425.452

8. Rezultatul net al exerciţiului

Rez.net = Rez. brut – Impozitul pe profit (691) =

= 33.425.452 – 8.422.390 = 25.003.062

Acest rezultat exprimă mărimea absolută a rentabilităţii financiare cu

care vor fi remuneraţi acţionarii pentru capitalurile proprii subscrise.

Page 121: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Acest profit net trebuie să fie susţinut de existenţa unor disponibilităţi

monetare reale, altfel el va rămâne doar un potenţial de finanţare.

Capacitatea de autofinanţare

a. Metoda deductivă

CAF = EBE + Alte venituri de exploatare încasabile – Alte cheltuieli de

exploatare plătibile + Venituri financiare încasabile – Cheltuieli

financiare plătibile + Venituri excepţionale încasabile – Cheltuieli

excepţionale plătibile – Participarea salariaţilor la profit – Impozitul pe

profit = 50.565.112 + 1.007.730 – 33.182 + 1.281.712 – 10.745.378 –

8.422.390 = 33.653.604

b. Metoda aditivă

CAF = Rez. net + Cheltuieli calculate – Venituri calculate =

= 25.003.062 + 2.462.500 – 805.754 + 1.036.356 – 4.381.376 +

10.338.816 = 33.653.604

Importanţa autofinanţării se poate argumenta prin multiplele avantaje pe

care aceasta le oferă întreprinderii, principalele fiind:

Diagnosticul prin sistemul ratelor

1. Ratele de rentabilitate comercială

a. Rata marjei comerciale

Rmc = ( Marja comercială / Vânzări de mărfuri ) x100 =

= ( 5.637.552 / 49.356.826 ) x 100 = 11,42 %

Această rată pune în evidenţă strategia comercială a întreprinderii

analizate. Astfel, o marjă comercială de 11,42% reprezintă o marjă

comercială importantă, rezultând astfel că întreprinderea reclamă cheltuieli

generale sporite şi deci servicii mai bune către clienţi

b. Rata marjei brute de exploatare

Rmb = ( EBE / CA ) x100 = ( 50.565.112 / 326.277.380 ) x 100

Page 122: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

= 154,9 %

Valoarea ridicată a acestei rate, reflectă posibilitatea financiară de

reînnoire rapidă a echipamentelor întreprinderii

c. Rata marjei nete

Rmn = ( Rez.net al exer. / CA ) x 100 = ( 25.003.062 /

326.277.380 ) x 100 =

= 7,66 %

d. Rata marjei nete de exploatare

Rmne = ( Rez. expl. / CA ) x 100 = ( 41.200.844 / 326.277.380 )

x 100 =

= 12,62 %

e. Rata marjei brute de autofinanţare

Rmba = ( CAF / CA ) x 100 = ( 33.653.604 / 326.277.380 ) x

100 =

= 10,31 %

2. Ratele de rentabilitate economică

Activ economic = Active fixe ( val. brută ) + NFR + DPB =

= 140.424.986 + 39.408.896 + 3.780.564 =

183.614.446

a. Rata excedentului brut din exploatare

Rebe = ( EBE / Activ economic ) x 100 =

= ( 50.457.112 / 183.614.446 ) x 100 = 27,53 %

b. Rata rentabilităţii economice

Re = ( Rezult. economic / Activ economic ) x 100 =

= ( 33.425.452 / 183.614.446 ) x 100 = 18,20 %

Page 123: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

c. Rata profitului net

Rpn = ( Profit net / Activ economic ) x 100 =

= ( 25.003.062 / 183.614.446 ) x 100 = 13,61 %

3. Ratele de rentabilitate financiară

a. Ratarentabilităţii financiare nete

Rfn = ( Profit net / Capitaluri proprii ) x 100 =

= ( 25.003.062 / 117.099.804 ) x 100 = 21,35 %

b. Rata de rentabilitate financiară înainte de impozit

Rfin = ( Profit brut / Capitaluri proprii ) x 100 =

= ( 33.425.452 / 117.099.804 ) x 100 = 28,54 %

Page 124: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Lecţia 6

SELECTAREA MIJLOACELOR DE FINANŢARE A ÎNTREPRINDERILOR

După stadiul său de dezvoltare, mediul financiar pune la dispoziţia

întreprinderilor o gamă de mijloace de finanţare mai mult sau mai puţin

substanţială.

Autofinanţarea constituie baza oricărei dezvoltări a întreprinderilor.

Aportul la capitalul propriu constituie de asemenea, o sursă esenţială

de finanţare a întreprinderilor. Dar amploarea şi modalităţile acestor aporturi

variază după cum întreprinderea dispune sau nu de acces direct la pieţele de

capital.

IMPORTANŢA DECIZIILOR DE FINANŢARE

PENTRU ÎNTREPRINDERE

Diversitatea şi clasificarea mijloacelor de finanţare

În funcţie de relaţia care se stabileşte între întreprindere şi mediul

său cu ocazia unei operaţiuni de finanţare se cunosc trei moduri

fundamentale de finanţare:

- Autofinanţarea;

- finanţarea directă care pune întreprinderea în relaţie cu cei

care economisesc sau cu împrumutătorii primari;

- intermedierea financiară care pune întreprinderea, având

nevoi de finanţare, în raporturi cu instituţiile specializate.

Spre deosebire de modurile de finanţare, mijloacele de finanţare

cunosc următoarele criterii de clasificare:

a) după natura titlurilor financiare (sau a activelor financiare) care

servesc ca suport pentru operaţiunile financiare.

b) Clasificarea după termenul operaţiunilor.

Termenul scurt corespunde în general unui orizont de un an.

Page 125: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

În anumite domenii, operaţiile al căror termen se întinde până la o

scadenţă de doi ani pot fi considerate ca fiind pe termen scurt (este

mai ales cazul finanţării exporturilor). Creditele cu scadenţă

apropiată corespund, în general, creditelor de trezorerie, sau de

finanţare a operaţiunilor de exploatare legate de cumpărări de bunuri

şi servicii.

Termenul mediu e definit convenţional ca având un orizont

de timp corespunzând unei perioade care se întinde de la 1 sau 2 ani

la 5 - 7 ani. în mod obişnuit acest termen e specific pentru finanţarea

investiţiilor în maşini, utilaje, instalaţii, etc.

Termenul lung corespunde scadenţelor care depăşesc 5 sau 7

ani.

c) Clasificarea după originea fondurilor. Clasificarea după

originea resurselor permite să se distingă patru tipuri de mijloace de

finanţare:

autofinanţarea;

creşterea de capital propriu;

împrumuturile;

creditul între întreprinderi, adică livrările pe credit ale

furnizorilor.

d) Clasificarea după destinaţia fondurilor cuprinde:

utilizări fundamentale şi permanente, indiferent de

întreprindere şi de etapa sa de evoluţie

utilizări ocazionale, corespunzând operaţiunilor particulare

sau unei conjuncturi particulare.

Utilizările fundamentale se referă le finanţarea dotării cu

echipamente, la finanţarea exploatării şi la finanţarea trezoreriei.

Utilizările ocazionale corespund operaţiilor particulare efectuate cum

ar fi finanţarea exporturilor, finanţarea inovaţiilor, finanţarea investiţiilor

care vor aduce economie de energie, finanţarea operaţiunilor de

descentralizare, finanţarea creării de întreprinderi.

Limitele inerente oricărei clasificări a mijloacelor de finanţare

Multitudinea criteriilor de clasificare a resurselor exprimă

Page 126: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

fragilitatea oricărei clasificări. Toate sursele de fonduri obţinute converg

spre finanţarea tuturor necesităţilor. Astfel, o întreprindere care a obţinut un

credit destinat finanţării investiţiilor, poate să utilizeze aceste resurse pentru

ameliorarea situaţiei trezoreriei, dacă eşalonarea plăţilor pentru investiţii îi

permite.

Se poate observa "glisarea" utilizărilor în raport cu destinaţiile

iniţiale prevăzute. Aceasta se întâmplă de fiecare dată când sistemul

financiar asigură credite privilegiate cu privire la cost sau la facilităţi de

obţinere. Astfel este cunoscut faptul că, creditele pentru export, mult timp

plasate în afara câmpului de aplicare a controlului asupra creditelor, au

permis multor întreprinderi să ocolească rigorile controlului cantitativ

asupra creditului, procurându-şi resurse care au servit în fond ca resurse de

trezorerie.

AUTOFINANŢAREA

Autofinanţarea constituie în general pivotul finanţării

întreprinderilor şi pentru unele dintre ele, sursa exclusivă a finanţării în

fazele decisive ale dezvoltării.

Caracterul fundamental al acestei resurse ţine de faptul că aceasta

constituie elementul în baza căruia finanţarea externă va putea fi solicitată şi

atrasă de către întreprindere. Acest statut al autofinanţării ţine de două

raţiuni fundamentale.

Pe de o parte, mărimea sa (în valoare absolută şi în valoare relativă)

furnizează indicaţii cu privire la performanţele întreprinderii. O

autofinanţare ridicată asigură pe investitorii financiari asupra posibilităţilor

de remunerare şi de punere în valoare, de către întreprindere, a fondurilor pe

care ei le vor investi.

Pe de altă parte autofinanţarea creează capacitatea de rambursare a

datoriilor întreprinderii şi dă o măsură riscului pe care furnizorii de fonduri

şi-1 asumă.

Măsurarea autofinanţării

Autofinanţarea corespunde resurselor noi obţinute din activitatea

Page 127: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

întreprinderii şi destinate să finanţeze activitatea viitoare. E vorba de

profitul brut sau rezultatul brut reinvestit în întreprindere. Această formulare

pune mai întâi probleme terminologice şi poate să suscite confuzii pentru că

există mai multe noţiuni ale rezultatului şi pentru că epitetul "brut" are

semnificaţii precise.

Determinantele autofinanţării

Mărimea autofinanţării este determinată de factori a căror influenţă

poate fi pusă în evidenţă în diferite etape ale formării sale. Aceste etape pot

fi reprezentate astfel:

1- 1 Vânzări

- Cheltuieli curente legate de prestaţii externe

| Valoarea adăugată |

- Cheltuieli de personal

- Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

| Excedent brut din exploatare + Venituri financiare + Venituri

excepţionale

- Cheltuieli financiare

- Cheltuieli excepţionale

Cash Flow Brut

(Excedent monetar înaintea impozitării)

- Impozit asupra beneficiilor

Cash Flow net sau marja brută de autofinanţare

- Dividende

Autofinanţare

La nivelul (1) se compară mărimea activităţii comerciale cu mărimea

aprovizionărilor, determinându-se mărimea valorii adăugate. Aceasta din

urmă suportă astfel, influenţa politicii şi a condiţiilor de vânzare, a politicii

de aprovizionare şi de consumuri intermediare, în legătură cu bunurile şi

serviciile furnizate de parteneri din afara întreprinderii şi consumate în

cadrul activităţii curente.

La nivelul (2) formarea autofinanţării e determinată de condiţiile de

activitate curentă. Se pune frecvent accentul pe influenţa exercitată de

relaţia salarii-profit. Dar caracteristici ca dinamismul comercial, politica

Page 128: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

preţurilor, evoluţia productivităţii, evoluţia diferitelor costuri, influenţează

favorabil sau defavorabil asupra mărimii excedentului brut din exploatare şi,

în consecinţă, asupra autofinanţării.

La nivelul (3) intervin factorii financiari şi alte elemente

excepţionale care afectează excedentul degajat de operaţiunile curente. Pe

de o parte, suma prelevărilor asupra acestui excedent va fi condiţionată de

nivelul îndatorării şi rata dobânzii, precum şi de alte aspecte (incendii,

penalităţi etc.). Pe de altă parte, câştigurile speculative (plusvaloare asupra

cesiunilor de exemplu) determină o creştere a excedentului.

Luarea în calcul a cheltuielilor şi veniturilor financiare şi a

pierderilor şi profiturilor excepţionale permite să se determine excedentul

asupra ansamblului operaţiunilor efectuate în cursul perioadei.

La nivelul (4) după prelevarea impozitului asupra beneficiului putem

măsura surplusul monetar obţinut şi pus la dispoziţia întreprinderii şi a

proprietarilor, adică cash-flow-ul net, sau marja brută de autofmanţare, sau

capacitatea de autofinanţare. Suma prelevărilor fiscale e determinată de

politica de amortizare şi de provizioane, în măsura în care reglementările

fiscale permit să fie deduse din beneficiul impozabil şi condiţionează

împărţirea între impozit şi beneficiu net. La rândul său cash-flow-ul va fi

repartizat pe două destinaţii.

La nivelul (5), o parte va fi prelevată pentru plata dividendelor şi

eventual pentru participarea salariaţilor la profit, iar altă parte rămâne la

dispoziţia întreprinderii şi va permite să se finanţeze activităţi viitoare,

această parte reprezentând mărimea autofinanţării.

Autofinanţarea apare deci, ca un fond de acumulare pe care

întreprinderea îl obţine din propria activitate şi este o consecinţă sintetică a

diferitelor aspecte ale politicii sale.

Importanţa autofinanţării pentru finanţarea întreprinderii

Autofinanţarea constituie o resursă financiară complet diferită de

celelalte, ea având un statut deosebit în politica de finanţare a întreprinderii.

În măsura în care autofinanţarea exprimă aptitudinea întreprinderii de a

asigura reproducerea capitalurilor care-i sunt conferite, aceasta constituie

singura finanţare independentă şi stabilă, putând să asigure rambursarea

Page 129: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

împrumuturilor întreprinderii. Autofinanţarea constituie fundamentul pe

care se va putea edifica o politică de finanţare viabilă.

Autofinanţarea exprimă aptitudinea întreprinderii de a asigura

reproducţia simplă, şi în măsura în care este posibil, reproducţia lărgită,

creşterea capitalului. Autofinanţarea corespunde resurselor care permit mai

întâi compensarea uzurii fizice şi morale a activelor pe termen lung

(amortizări).

Autofinanţarea asigură compensarea riscurilor, referitoare fie la

anumite elemente de activ (provizioane pentru deprecierea creanţelor, a

stocurilor etc.), fie la ansamblul patrimoniului (provizioane pentru pierderi

şi cheltuieli).

Autofinanţarea corespunde părţii din rezultate care este menţinută şi

reinvestită în activitatea întreprinderii.

Primele două componente ale autofinanţării enunţate mai înainte,

corespund resurselor necesare pentru reconstituirea capitalurilor angajate

permanent în activitatea întreprinderii (se spune autofinanţare de menţinere).

A treia componentă permite să se lărgească producţia şi deci să se dezvolte

activitatea întreprinderii (denumim această componentă autofinanţare de

creştere).

Amortizare

- provizioane

= autofinanţare de menţinere

+ beneficiu nedistribuit

= autofinanţare de creştere

Autofinanţare = Amortizări - Provizioane + Beneficiu nedistribuit

În cazul în care se înregistrează pierdere, autofinanţarea nu permite

să se menţină constant nivelul fondurilor angajate de întreprindere, deci

capitalul întreprinderii va scădea.

Autofinanţarea poate să vizeze două direcţii fundamentale:

- activele imobilizate (investiţiile în sensul tradiţional al

Page 130: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

termenului)

- rambursarea împrumuturilor.

Comparaţia între suma datoriilor pe termen lung şi mediu şi cea a

mărimii autofinanţării permite să se aprecieze capacitatea de rambursare de

către întreprindere a datoriilor.

Autofinanţarea şi capacitatea de rambursare a

datoriilor

Indicatorul care exprimă capacitatea de rambursare de către

întreprindere a datoriilor este dat de raportul între datoriile pe termen mediu

şi lung şi mărimea autofinanţării.

Recurgerea la acest indicator se justifică prin faptul că autofinanţarea

măsoară capacitatea întreprinderii de a crea un surplus monetar, singura

sursă de fonduri pentru rambursarea împrumuturilor. Dacă raportul de mai

înainte prezintă valori mici, întreprinderea nu este prea îndatorată, în raport

cu capacitatea sa de autofinanţare, în schimb dacă raportul atinge valori mai

mari, întreprinderea are un grad ridicat de îndatorare şi va avea dificultăţi

pentru rambursarea în viitor a datoriilor ajunse la scadenţă. Valorile medii

pentru acest indicator ar fi cuprinse între 2 şi 3 ani, ceea ce înseamnă că

întreprinderea ar trebui să afecteze de la 2 până la 3 ani marja brută de

autofinanţare sau autofinanţarea pentru rambursarea datoriilor pe termen

mediu şi lung.

Întreprinderile pentru care acest indicator e mai mic de 2 ani dispun

de o ridicată capacitate de rambursare şi sunt în măsură să solicite noi

împrumuturi fără să-şi pericliteze solvabilitatea la termen, întreprinderile

pentru care acest indicator depăşeşte 3 ani au o scăzută capacitate de

rambursare, iar recurgerea la noi datorii le agravează situaţia.

Autofinanţarea constituie fundamentul capacităţii de rambursare.

Autofinanţarea şi autonomia financiară

Autofinanţarea fiind obţinută prin activitatea întreprinderii, ea apare

ca singura garanţie pentru autonomie şi stabilitate financiară. Există şi alte

surse stabile, în afara autofinanţării, ca de exemplu creşterea de capital sau

împrumuturile pe termen mediu şi lung. Insuficienţa autofinanţării face să se

Page 131: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

reducă posibilităţile de finanţare externă. Autofinanţarea va constitui

garanţia şi punctul de pornire al oricărui plan de finanţare la termen.

APORTUL LA CAPITALUL PROPRIU

Creşterea capitalului prin aport în numerar şi în natură

Aportul extern la capitalul propriu corespunde, fie fondurilor iniţiale

avansate de proprietari pentru constituirea întreprinderii, fie fondurilor

adăugate cu ocazia creşterii capitalului. Aceste aporturi se efectuează, fie în

natură (cedarea către între-prindere de imobile, materiale, active

necorporale), fie în bani lichizi sau numerar.

Asocierea la capital apare sub diverse forme, după natura

întreprinderii: participarea cu părţi sociale într-o societate în nume colectiv

sau într-o societate cu răspundere limitată, cu acţiuni într-o societate pe

acţiuni sau societate în comandită pe acţiuni etc.

În cazul creşterii capitalului social prin aporturi în numerar, cu drept

preferenţial de subscriere, preţul de emisiune al acţiunilor este inferior

cursului bursier, pentru a atrage investitorii, şi superior valorii nominale a

acţiunilor.

Prima de emisiune = Preţul de emisiune - Valoarea nominală

Vechii acţionari au un drept preferenţial de subscriere, numărul

acţiunilor care pot fi subscrise fiind limitat. Acest drept este teoretic

materializat, este detaşabil de acţiuni şi este negociabil la bursă, în acest fel

toţi vechii acţionari, care nu vor să subscrie preferenţial la creşterea de

capital, pot ceda dreptul ataşat fiecărei acţiuni vechi şi-şi compensează astfel

prejudiciul determinat de creşterea de capital.

Dreptul de subscriere (DS) se calculează astfel:

Unde: n - numărul de acţiuni noi

N - numărul de acţiuni vechi

B - valoarea bursieră

E - valoarea de emisiune

Page 132: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Creşterea capitalului social prin încorporarea de rezerve

Este o formă de creştere a capitalului care nu aduce resurse noi, ci se

limitează să fixeze, să stabilizeze resursele deja existente în întreprindere, în

cazul creşterilor de capital prin încorporarea de rezerve, întreprinderea

integrează în capitalul social o fracţiune din rezervele reprezentând

beneficiile anterioare obţinute şi nedistribuite proprietarilor. Cu ocazia unei

astfel de creşteri a capitalului, se procedează la distribuirea de acţiuni

gratuite asociaţilor, proporţional cu participarea lor la capitalul

întreprinderii.

Pe de o parte, noile acţiuni sunt mai uşor de cedat decât dreptul

anterior deţinut asupra rezervelor. Acţionarii ameliorează astfel mobilitatea

plasamentului lor, adică posibilitatea de a recupera în bani lichizi, total sau

parţial, participarea lor la fondurile întreprinderii.

Pe de altă parte, dacă întreprinderea menţine sau maj orează în viitor

dividendele pe care le distribuie pentru fiecare acţiune (este cazul cel mai

frecvent), acţionarii vor primi dividende sporite datorită creşterii numărului

lor de acţiuni.

Astfel, încorporarea de rezerve reprezintă un avantaj acordat

acţionarilor şi îmbunătăţeşte imaginea asupra întreprinderii, ceea ce,

indirect, va spori posibilităţile de finanţare accesibile întreprinderii.

Creşterea capitalului prin conversia datoriilor

Creşterea capitalului prin conversia datoriilor se face prin virarea la

capitaluri proprii a unei sume care figura anterior în conturile de datorii, fără

a se modifica mărimea globală a resurselor, adică suma pasivului. Operaţia

are totuşi trei incidente directe sau indirecte asupra finanţării.

În măsura în care datoriile sunt transformate în participare la capital,

întreprinderea este eliberată de o scadenţă viitoare şi creşte astfel stabilitatea

finanţării sale. Li se recunoaşte vechilor creditori participarea la capital, cu

toate consecinţele ce decurg, mai ales influenţa asupra deciziilor

întreprinderii.

Pentru că suma datoriilor se diminuează şi cea a capitalurilor proprii

creşte, întreprinderea este de acum înainte mai puţin îndatorată, îşi

ameliorează structura financiară, în caz de nevoie ea va putea să solicite

Page 133: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

uşor noi împrumuturi. Conversia datoriilor îi va permite să-şi reconstituie

capacitatea de îndatorare (şi capacitatea de finanţare).

Evaluarea capitalurilor proprii

Evaluarea capitalurilor pune probleme complexe datorită pluralităţii

formelor de măsurare. Trei noţiuni referitoare la valoare sunt utilizate curent

în legătură cu capitalurile proprii.

Valoarea nominală a capitalului corespunde unei simple valori de

referinţă. Valoarea nominală este cea imprimată pe acţiunile societăţii.

Termenul "capital social" desemnează valoarea nominală a capitalului în

cazul unei societăţi, oricare ar fi forma sa (societate pe acţiuni, cu

răspundere limitată, în nume colectiv...).

Valoarea intrinsecă a capitalului este o valoare patrimonială. Ea

corespunde situaţiei nete (S), adică sumei care ar fi retrocedată proprietarilor

dacă întreprinderea şi-ar înceta activitatea, în acest caz activele ar fi cedate

şi s-ar obţine o sumă de bani (B). Apoi, creditorii fiind prioritari în raport cu

asociaţii, va trebui prelevată suma necesară pentru rambursarea tuturor

datoriilor (D).

Suma rămasă să se împartă între asociaţi, proporţional cu partea de

capital deţinută va fi: B-D = S

Această sumă (S) permite să se calculeze valoarea intrinsecă a

fiecărei părţi a capitalului sau a fiecărei acţiuni. Se poate scrie:

Unde: n - reprezintă numărul de acţiuni sau părţi de capital şi

VI - reprezintă valoarea intrinsecă a fiecărei acţiuni sau părţi sociale.

Valoarea intrinsecă coincide cu valoarea nominală a capitalului decât

dacă întreprinderea s-ar limita să menţină capitalul iniţial, fără să pună în

rezervă nici cea mai mică parte din beneficiile realizate după înfiinţarea sa şi

fără să înregistreze pierderi. Valoarea situaţiei nete va fi deci, foarte

probabil, diferită de cea a capitalului nominal, superioară dacă

întreprinderea a lucrat bine şi a obţinut beneficii şi acestea (sau o parte a lor)

nu au fost distribuite şi inferioară dacă întreprinderea a obţinut pierderi,

Page 134: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

diminuându-şi astfel capitalul.

Valoarea de piaţă a capitalului (se mai spune valoare venala)

corespunde valorii cu care capitalul sau părţi ale acestuia sunt schimbate cu

ocazia tranzacţiilor, în cazul particular al întreprinderilor cotate la bursă se

poate vorbi de un preţ determinat numit curs bursier.

În general, în cazul societăţilor ale căror acţiuni sunt cotate la bursă,

valoare de piaţa sau capitalizarea bursieră se calculează astfel:

Capitalizare bursieră = Număr de titluri x Curs bursier

Există un decalaj între valoarea de piaţă a capitalului şi valoarea

intrinsecă.

RECURGEREA LA ÎNDATORARE

Clasificarea a diferitelor forme de îndatorare:

Forme de îndatorare Împrumut prin apel direct Obligaţiuni

Titluri de participare

Certificate de investitor

Bonuri

Bilete de trezorerie

Certificate de depozit

Împrumuturi prin intermediari financiari Pe termen lung

şi mediu Credite pe termen lung şi mediu prin mobilizare de creanţe

Credite pe termen lung şi mediu fără

mobilizare de creanţe

Pe termen scurt Credite de mobilizare

(scontare, factoring)

Credite de trezorerie (facilităţi de casă, credite

de campanie)

Alături de elementele prezentate în structura anterioară, se mai

Page 135: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

utilizează trei tipuri de credite sau de împrumuturi:

- creditele specifice se referă la anumite operaţiuni cum ar fi

exportul, crearea întreprinderii, descentralizarea. Aceste credite sunt în

general acordate de intermediari financiari şi trebuie deci cuprinse în această

categorie.

- creditele inter-întreprinderi apar când o întreprindere acordă

clienţilor săi termene de plată, nefăcându-se deci apel la economiile publice

sau la intermediari.

- credite obţinute pe pieţele internaţionale de capitaluri sau de la

bănci internaţionale, reprezentând sume importante, prin tehnici financiare

complexe. Dar acestea nu vizează decât un număr limitat de mari

întreprinderi, publice sau private.

Îndatorarea prin apel direct la economii

Îndatorarea prin apel direct la economii constituie un mod deosebit

de finanţare, care vizează marile întreprinderi sau importante instituţii

publice sau private. Dacă situaţia economică şi rezultatele lor sunt

favorabile, publicul larg poate fi atras prin apelul lor la economiile acestuia,

în practică acest mod de finanţare se regăseşte prin două tipuri de operaţiuni:

emisiunea de titluri pe termen scurt şi emisiunea de obligaţiuni şi alte titluri

pe termen lung.

Pot exista şi angajamente intermediare între datorii şi capitaluri

proprii, numite quasi-fonduri proprii.

Emisiunea de obligaţiuni (sau lansarea unui împrumut obligatar)

constituie forma principală de împrumut prin apel direct la economii, chiar

dacă aceasta e rezervată numai societăţilor pe acţiuni care îndeplinesc

anumite condiţii.

Împrumuturi acordate de bănci şi alţi intermediari financiari

împrumuturile acordate de intermediarii financiari se pot clasifica

după obiectul lor economic:

- credite pentru investiţii;

- credite pe termen scurt de mobilizare şi de trezorerie;

- credite imobiliare.

- credite de export;

Page 136: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Creditele pentru investiţii reprezintă o parte importantă a creditelor

distribuite de intermediarii financiari. O formă specială a creditelor pentru

investiţii o reprezintă operaţiunile de leasing, în acest caz, o instituţie

financiară sau o bancă de credit pe termen lung şi mediu achiziţionează un

bun ales de întreprinderea care doreşte să investească. Apoi bunul este dat în

locaţie întreprinderii care are posibilitatea să-1 răscumpere.

Creditele pe termen scurt au în general scadenţe de până la un an, dar

pot merge şi până la doi ani. Sunt acordate de bănci şi pot fi disociate în

credite de mobilizare şi credite de trezorerie.

Creditele de mobilizare se constituie de fiecare dată când o bancă

acceptă să mobilizeze creanţe deţinute de o întreprindere. Ea pune la

dispoziţia întreprinderii imediat o sumă de bani care corespunde valorii

creanţei, diminuată cu o sumă care reprezintă remunerarea băncii (dobândă

şi comision).

În afară de aceste credite de mobilizare, întreprinderile pot avea

acces la credite de trezorerie care să asigure echilibrul financiar pe termen

scurt.

Page 137: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

COSTUL FINANŢĂRII ŞI CORELAŢIA ACESTUIA CU STRUCTURA FINANCIARĂ

A ÎNTREPRINDERII

Sistemul financiar naţional sau internaţional oferă întreprinderilor o

gamă complexă de mijloace de finanţare. De aceea, alegerile efectuate dintre

resursele accesibile şi combinarea acestor resurse constituie două aspecte

importante ale politicii financiare.

În luarea deciziilor de finanţare, întreprinderea trebuie să dispună de

criterii riguroase care să-i permită să selecţioneze şi să combine aceste

resurse. Printre variabilele care pot să intervină pentru a orienta aceste

decizii, trebuie subliniată importanţa consideraţiilor referitoare la durata

finanţării, la autonomia şi flexibilitatea asigurate întreprinderii ca urmare a

folosirii diferitelor resurse de finanţare. Dar costul finanţării constituie fără

îndoială principalul determinant în alegerea resurselor de finanţare.

COSTUL SPECIFIC PENTRU FIECARE RESURSĂ

DE FINANŢARE

Costul datoriilor

După indicaţiile furnizate de contabilitate, costul datoriilor

corespunde cheltuielilor suportate de întreprindere ca urmare a recurgerii la

împrumuturi. Aceste cheltuieli înglobează dobânzi vărsate, prime acordate

împrumutătorilor, comisioane şi alte cheltuieli financiare efectuate pentru

aceste operaţii de finanţare. Din această perspectivă, costul datoriilor se

analizează ca un flux de cheltuieli financiare, efectuate de întreprindere şi

care grevează, în consecinţă, rezultatul său.

Într-o optică financiară, noţiunea de cost presupune o definiţie

extrem de divergentă. Ea corespunde unei rate de actualizare care poate fi

exprimată, atât din punctul de vedere al împrumutătorului, cât şi din punctul

de vedere al împrumutatului.

Din punctul de vedere al împrumutătorului, operaţia constă în a pune

Page 138: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

fonduri la dispoziţia celui ce doreşte să se împrumute, în compensaţia

acestui aport, împrumutătorul beneficiază de o promisiune fermă de

rambursare a împrumutului şi de o remunerare, sub formă de dobânzi, sau

sub altă formă, împrumutătorul caută să obţină o rată de randament pentru

operaţia respectivă. Această rată de randament corespunde tocmai ratei de

actualizare care îi permite să stabilească echivalenţă între:

plata iniţială ocazionată de acordarea împrumutului;

încasările viitoare reprezentând rambursări ale împrumutului

dobânzi promise de împrumutat.

Rata actuală de randament a împrumutătorului este deci rata (r) care

permite să se stabilească această echivalenţă:

Unde: C – capitalul împrumutat;

Sn – suma rambursată la scadenţă;

r – rata dobânzii.

În aprecierea aceleiaşi operaţiuni, punctul de vedere al

împrumutatului e simetric faţă de cel al împrumutătorului. Pentru

împrumutat, operaţia înseamnă o încasare imediată generatoare de

angajamente de plăţi viitoare. Împrumutatul determină rata de actualizare

care echivalează fluxul încasărilor imediate cu fluxurile plăţilor viitoare, el

stabileşte rata de revenire pentru împrumutul său sau costul actual al datoriei

sale.

Se observă că în afara costurilor tranzacţiei, toate încasările

împrumutătorilor constituie plăţi pentru împrumutat şi invers. Costul actual

sau rata de revenire (r) pentru împrumutat se obţine de asemenea, din

formula de calcul deja utilizată în măsurarea ratei de randament pentru

împrumutător. Mărimea (r) este rata de actualizare care permite să se asigure

echivalenţa.

Dimensionarea costului capitalurilor proprii

Costul capitalurilor proprii e mult mai dificil de măsurat decât cel al

Page 139: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

datoriilor. Întreprinderea îşi ia, în cazul împrumuturilor, angajamente clare

de remunerare a împrumutătorilor săi, ceea ce permite să se măsoare cu o

anumită precizie costul datoriilor sale. în schimb, angajamentele luate faţă

de proprietari sunt formale, ceea ce face măsurarea costurilor destul de

dificilă.

a) Formularea costului capitalurilor proprii într-un caz general.

Un investitor care intenţionează să cumpere acţiuni ale unei societăţi la

cursul (P0) este confruntat cu o problemă de investiţii. în fapt, operaţia

considerată antrenează:

plată imediată (P0);

încasări viitoare sub forma de dividende D1, D2, ..., Dn şi

eventual sub forma unui preţ (Pn) de revânzare a acţiunilor în viitor.

Dacă anticipăm aceste fluxuri de încasări viitoare, sau cel puţin

formulăm ipoteze asupra evoluţiei lor, investitorul va putea să determine

rata randamentului actual aferentă operaţiei respective. Aceasta este rata de

actualizare (r) care anulează valoarea actuală netă a acestui proiect şi

verifică astfel expresia următoare:

Cum preţul (Pn) va fi determinat prin anticiparea dividendelor pentru

cumpărătorul viitor al titlului, se poate scrie:

Randamentul actual avut în vedere sau cuvenit pentru investitorii

dispuşi să plătească cu (P0) acţiunile societăţii. Ea corespunde deci unei

cerinţe de randament formulată de acţionarii actuali sau potenţiali ai

societăţii, ale căror titluri sunt supuse comparaţiei şi concurenţei cu titlurile

emise de alte societăţi. Această cerinţă de randament exercită o constrângere

asupra societăţii emitentă a acţiunilor, care se vede nevoită să asigure un

Page 140: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

anumit nivel de remunerare acţionarilor săi, pentru a nu fi pusă în situaţia de

a vedea că titlurile sale se depreciază şi că posibilităţile sale viitoare de

finanţare prin capitaluri proprii vor dispărea.

b) Costul capitalurilor proprii pentru o societate care asigură

dividende stabile, în cazul unei societăţi pe acţiuni care ar asigura

acţionarilor săi dividende stabile pe o perioadă lungă sau medie de timp, un

nou acţionar va putea să considere cumpărarea unei acţiuni ca o investiţie

care antrenează:

un cost iniţial corespunzând unui preţ de cumpărare a acţiunii

(sau cursul acţiunii) (P0);

un venit real stabil primit la sfârşitul anilor l,2,3,...,n,...

Se poate măsura rata internă de randament (r) care permite să se

verifice egalitatea:

Această progresie geometrică are următoarele elemente definitorii:

primul termen (l+r)-n cu n tinzând spre infinit;

raţia (1+r).

Suma primilor (n) termeni ai progresiei este:

Dacă (n) tinde la infinit, rezultă că (1+r)-n tinde la 0, (P0) va fi:

Această expresie apare ca o formulă de evaluare. Ea semnifică faptul

că, cumpărătorii eventuali de acţiuni consideră determinat preţul (P0) pe care

sunt dispuşi să-1 ofere, pentru un şir infinit de dividende constante (D), la o

rată de actualizare (r). De altfel, această formulă corespunde aceleia care

permite evaluarea unei rente perpetue pentru că furnizează valoarea actuală

a unui vărsământ constant, perpetuu. Invers, dacă se cunoaşte preţul (P0)

achitat pentru cumpărarea unei acţiuni (de exemplu cursul în bursă pentru o

Page 141: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

societate cotată), şi dacă se poate formula o ipoteză credibilă asupra

nivelului dividendelor stabile aşteptate de cumpărătorii titlurilor, se poate

deduce (r), rata de randament intern cerută de investiţia în acţiuni. Această

rată apare ca rată de randament necesară pentru furnizorii de capitaluri

proprii, sau, din punctul de vedere al întreprinderii, ca fiind costul specific al

acestor capitaluri proprii.

c) Costul capitalurilor proprii pentru o societate care asigură

dividende crescătoare cu rată constantă.

Dacă acţionarii potenţiali ai unei societăţi anticipează obţinerea unor

dividende crescătoare cu rata stabilă (g), rata internă de randament pentru

investiţia lor în acţiuni este rata r, astfel că:

D1 este primul dividend aşteptat după contribuţia investitorului la

capitalul firmei, rezultă:

D2 = D1 (1+g);

D3 = D2 (1+g) = D1 (1+g)2;

…………………………….

Di = Di-1 (1+g) = D1 (1+g)i-1

În paranteză este o progresie geometrică care are primul termen

Page 142: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

(1+r)-1, iar raţia este: r1

g1R

Suma progresiei geometrice este:

rg

1r)(1

g)(1

D]1R

1Rr1

1[ 1

n

10

n

n

DP

Dacă g<r, n→∞ rezultă că R→0. deci

Această formulă permite unui subscriitor interesat în cumpărarea de

acţiuni să evalueze cursul pe care ar accepta să-1 plătească pentru achiziţia

unei acţiuni care aduce dividende crescătoare an de an cu o rată constantă

(g).

Invers, rata (r) care verifică această egalitate reprezintă rata de

randament intern, cerută de investitorul care plăteşte (P0) astăzi pentru

achiziţia unei acţiuni de la care aşteaptă în viitor dividendele D j, D2,...,Dn,..

crescătoare cu rata constantă (g).

Această rată de randament cerută de acţionarii potenţiali, defineşte

constrângerea de remunerare care apasă asupra întreprinderii şi-i permite să

determine costul capitalurilor proprii.

COSTUL GLOBAL AL FINANŢĂRII

Combinând mijloace de finanţare diverse întreprinderea ar putea

determina un cost mediu egal cu media costurilor suportate pentru diferitele

resurse utilizate. Asimilarea costului global al finanţării cu costul mediu

ponderat al resurselor ridică dificultăţi complexe pentru că structura

financiară aleasă de întreprindere poate exercita o influenţă asupra fiecărei

resurse utilizate.

Determinarea costului mediu ponderat al finanţării

Page 143: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Pentru determinarea costului mediu ponderat al capitalului, se

presupune, pentru început, că nu exercită nici o influenţă asupra costului

fiecărei resurse modul de combinare a acestora.

În cazul unei întreprinderi care foloseşte active în suma (A),

finanţate prin capitaluri proprii în suma (S) şi prin îndatorare în suma (D), se

va putea scrie:

Unde:

K0 - reprezintă costul mediu ponderat;

Kp - reprezintă costul capitalurilor proprii S;

Kd - reprezintă costul datoriilor D;

Prima problemă priveşte sistemul de ponderare utilizat. Pentru

măsurarea coeficienţilor S/(S+D) şi D/(S+D) trebuie să se folosească

valoarea contabilă a capitalurilor proprii şi a datoriilor astfel cum apar ele în

bilanţ. Se pot utiliza şi alte metode de evaluare şi, mai ales, să se ia în calcul

valoarea de piaţă a titlurilor emise de întreprindere. În cadrul general adoptat

de teoria deciziei financiare, este evidentă referirea la valoarea capitalurilor

proprii şi a datoriilor pe piaţă, care este soluţia cea mai bună. De aceea, (S)

ar trebui să reprezinte capitalizarea acţiunilor întreprinderii pe pieţele

financiare, iar (D) capitalizarea tuturor titlurilor reprezentând datorii, de

asemenea pe aceste pieţe.

Contabilitatea impune evaluarea după costul istoric pentru active. Se

iau în calcul numai datoriile cu caracter financiar, excluzându-se din analiză

datoriile de exploatare.

CORELAŢIA DINTRE STRUCTURA FINANCIARĂ

A ÎNTREPRINDERII ŞI COSTUL FINANŢĂRII

Structura financiară a întreprinderii şi criterii de optimizare a

acesteia.

Page 144: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Dezvoltarea în mediul său financiar pune întreprinderea în faţa unui

ansamblu diversificat de mijloace financiare, a căror folosire implică

intervenţia pe pieţe (cazul emisiunii de acţiuni, de obligaţiuni sau alte

categorii de titluri), şi/sau contactul cu instituţii specializate (bănci sau alte

organisme financiare).

Pentru teoria deciziei financiare, dezvoltarea pune întreprinderii

problema unei combinări a mijloacelor de finanţare, adică alegerea unei

structuri financiare, în acest context, structura financiară a întreprinderii se

analizează ca fiind configuraţia pasivului din bilanţ, sau ca o combinare a

resurselor acumulate la o anumită dată.

Structura financiară poate fi caracterizată cu ajutorul ratelor relative

la compoziţia pasivelor.

De exemplu, se pot distinge în cadrul pasivului P, următoarele:

S, capitalurile proprii;

- D1, datoriile pe termen lung;

- Dse, datoriile pe termen scurt pentru activitatea de exploatare;

- Dsa, datoriile pe termen scurt din afara exploatării.

Se poate caracteriza structura financiară cu ajutorul ratelor P1, P2, P3,

P4 astfel încât:

P1+P2+P3+P4 = 1

unde:

Problema structurii financiare este abordată pe baza unei delimitări

globale între ansamblul datoriilor (D) şi capitalurile proprii (S). Rata D/S

este un indicator sintetic care exprimă raportul între fondurile împrumutate

şi fondurile proprii, în aceste condiţii, problema structurii financiare se

reduce la alegerea combinaţiei datorii/capitaluri proprii cea mai avantajoasă

pentru întreprindere.

În general, structura financiară optimă este aceea care corespunde

unei combinări a resurselor astfel încât să se minimizeze costul capitalului.

Alte criterii care sunt deopotrivă luate în seamă, se pot menţiona şi

autonomia întreprinderii, menţinerea îndatorării la un nivel corelat cu

P

SP1 P

DP

sa1

PD

P1se

PD

P1

2

Page 145: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

riscurile financiare pe care conducătorii înţeleg să şi le asume, asigurarea

unei flexibilităţi care să permită o îndatorare adiţională dacă va fi nevoie,

timpul necesar obţinerii resurselor de finanţare.

Teoriile referitoare la influenţa structurii financiare a

întreprinderii asupra costului finanţării

Enunţarea teoriilor

Discuţiile teoretice relative la structura financiară vizează îndeosebi

determinarea unei combinări a resurselor (şi mai ales o combinare între

capitaluri proprii şi datorii) care să minimizeze costul finanţării şi care să

permită ajungerea la o structură financiară optimă. Această problemă

găseşte în teoria financiară trei tipuri de răspunsuri.

După teoria beneficiului net (net income), fiecare sursă de finanţare

antrenează un cost specific, independent de structura financiară globală a

întreprinderii. Aceasta nu suportă deci decât costurile de finanţare explicite.

În aceste condiţii, dacă diferitele resurse accesibile implică costuri inegale,

întreprinderea va trebui să caute să maximizeze partea resurselor cu cost mai

redus, pentru a reduce costul global al finanţării sale. în aceste condiţii nu

există structură financiară optimă decât dacă finanţarea este integral

asigurată prin resursele cele mai puţin oneroase. Chiar dacă întreprinderea

nu reuşeşte o asemenea situaţie limită, ea ar putea să adopte un

comportament tinzând spre optim, mărind prin toate măsurile posibile partea

resurselor cu cost redus.

Contrar acestui prim curent prezentat, teoria beneficiului din

exploatare (net operating income) contestă existenţa unei structuri financiare

optime. Această teorie, ilustrată mai ales de F. Modigliani şi M. Miller1,

căuta de fapt să arate neutralitatea structurii financiare, considerând că

aceasta nu exercită nici o influenţă asupra costului finanţării, că toate

combinaţiile posibile ale resurselor financiare determină un cost global

identic şi că cercetarea pentru găsirea unei structuri financiare optime ar fi

zadarnică.

1 Franco Modigliani and Merton Miller: The cost of capital, Corporation Finance and the Theory of Investment, American Economic Review, no.48, 1958.

Page 146: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Există însă şi o altă teorie care caută să stabilească un compromis

între cele două teorii prezentate. Această poziţie este exprimată de teoria

clasică a structurii financiare care identifică relaţii diferenţiate între costul

global al finanţării şi structura financiară, în funcţie de rata îndatorării atinsă

de întreprindere.

Din acesta perspectivă, s-ar putea verifica teoria beneficiului net

pentru niveluri ridicate sau scăzute ale îndatorării. Pentru o îndatorare

scăzută, costul datoriilor e favorabil şi întreprinderea poate să reducă astfel

costul finanţării sale, recurgând mai mult la împrumuturi. Pentru o

îndatorare ridicată, costul datoriei devine defavorabil şi întreprinderea poate

spera să reducă din costul finanţării sale, apelând la capitaluri proprii. Dar,

pentru niveluri de îndatorare intermediare, structura financiară ar fi relativ

neutră, conform concluziilor teoriei beneficiului din exploatare.

Teoria beneficiului net (net income)

Pentru teoria beneficiului net, costul datoriilor (Kd) şi costul

capitalurilor proprii (Ks) nu se schimbă atunci când, rata îndatorării (L =

D/S) variază.

Dacă avem Ks ≠ Kd comportamentul raţional va consta în creşterea

părţii resurselor mai puţin costisitoare în finanţare. Se observă frecvent că

mărimea (Kd) e inferioară mărimii (Ks) din cauza posibilităţii deducerii din

rezultate a cheltuielilor financiare determinate de îndatorare, înaintea

impozitării profitului, în aceste condiţii, (K0) apare ca o funcţie

descrescătoare a mărimii (L).

O asemenea analiză poate fi prezentată ca o simplă prelungire a

metodelor de calculare a costului mediu ponderat, în care se foloseşte

relaţia:

Dacă L = D/S rezultă:

Cu (Kd) şi (Ks) constante, (Kg) va constitui deci o funcţie

Page 147: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

descrescătoare de (L), atunci când Kd < Ks.

Particularitatea acestei analize rezidă în ipoteza invariabilităţii pentru

(Ks) şi (Kd). O asemenea invariabilitate semnifică de fapt că, cei care oferă

fonduri nu au nici o reacţie atunci când structura financiară variază şi nu-şi

modifică deloc cerinţele lor în funcţie de aceste schimbări. Astfel, o

majorare a îndatorării, care sporeşte în mod normal riscul financiar perceput

de partenerii întreprinderii, nu se regăseşte într-o cerere a acestora de

remunerare suplimentară şi, pentru întreprindere, în reducerea posibilităţilor

de finanţare.

Invers, o micşorare a îndatorării ar trebui să permită întreprinderii

ameliorarea imaginii sale în ochii furnizorilor de capitaluri şi să obţină

astfel, finanţări mai puţin oneroase. Dar o asemenea relaţie nu este luată în

calcul dacă se presupun (Ks) şi (Kd) ca fiind mărimi independente faţă de

structura financiară.

Recurgerea la această ipoteză apare deci ca un punct slab al teoriei

beneficiului net. Acesta nu recunoaşte deci modificarea riscului financiar

suportat de întreprindere atunci când ea caută să obţină mai mult, plecând de

la efectul modificării structurii financiare.

Teoria beneficiului net afirmă că, costul pentru capitalurile proprii

(sau rata de capitalizare a beneficiului net) rămâne constant atunci când (L)

(raportul datorii-capitaluri proprii) variază. Se admite prin aceasta că piaţa

reacţionează numai la variaţia beneficiului net (de unde numele teoriei), fără

a se preocupa de combinarea finanţărilor utilizate.

Teoria beneficiului din exploatare (net operating income)

Pentru teoria beneficiului din exploatare, costul capitalurilor proprii

(Ks) (sau rata de capitalizare a beneficiului net), trebuie din contră, să fie

considerat ca o mărime care variază în funcţie de riscul financiar, pe care

piaţa îl asociază gradului de îndatorare a întreprinderii.

Se consideră că în evaluarea unei întreprinderi trebuie avut în vedere

numai beneficiul din exploatare şi nu beneficiul care rezultă după luarea în

calcul şi a veniturilor şi cheltuielilor financiare, întrucât cheltuielile

financiare sunt determinate şi de costul datoriilor. Se semnifică astfel că:

valoarea globală a întreprinderii e independentă de structura

Page 148: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

sa financiară, chiar atunci când valoarea acţiunilor şi obligaţiunilor

este în funcţie de structura financiară;

costul global al capitalului e independent de structura

financiară.

Această teorie consideră că nu se poate ajunge la o structură optimă

a finanţării, care să minimizeze costul global şi să maximizeze valoarea

întreprinderii.

Dacă mărimea Kd = Kd(L) şi dacă mărimea Ks = KS(L) atunci în ceea

ce priveşte valoarea întreprinderii: V0 = Vs + Vd unde,

V0 = constant

VS = VS(L)

Vd = Vd(L)

Egalitatea nu poate fi acceptată decât dacă, pentru orice variaţie L,

variaţia mărimii Vs este exact compensată de variaţia mărimii Vd în sens

invers.

Pentru orice variaţie a structurii financiare, va avea:

ΔVS = -ΔVd => ΔVs+ΔVd = ΔV0 = 0

În aceste condiţii, (V0) fiind total independent de (L), nu există după

teoria beneficiului din exploatare, o combinare optimă a finanţării care să

maximizeze valoarea întreprinderii şi care să minimizeze costul finanţării

sale.

Pentru a înlătura aparentul paradox conţinut în afirmaţia invariaţiei

costului global al finanţării, teoria beneficiului din exploatare nu poate să

găsească decât următoarea soluţie: trebuie să admită că piaţa capitalizează

valoarea întreprinderii ca un tot şi în consecinţă repartiţia între datorii şi

capitaluri proprii este fără importanţă. O creştere a îndatorării, presupusă

mai puţin scumpă, este exact compensată de creşterea ratei de capitalizare a

capitalurilor proprii (Ks). Astfel, media ponderată între (Kd) şi (Ks) rămâne

neschimbată, indiferent de nivelul îndatorării.

În aceste condiţii, nivelul îndatorării şi structura financiară nu au

Page 149: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

efectiv nici o incidenţă asupra costului finanţării. Nu există combinaţie între

capitalurile proprii şi datorii care maximizează valoarea întreprinderii şi nu

există structură financiară optimă.

Orice modificare intervenită în structura financiară a întreprinderii

va antrena, pentru costul capitalurilor proprii şi datoriilor, evoluţii

contradictorii care tind să se neutralizeze reciproc. Astfel, dacă

întreprinderea vrea să beneficieze din jocul modificării structurii mărind

partea datoriilor (considerate mai puţin costisitoare) în finanţarea sa,

scăderea aşteptată a costului va fi complet neutralizată de evoluţia costului

pentru capitalurile proprii. De fapt, analizând majorarea îndatorării ca o

agravare a riscului pentru întreprindere, acţionarii vor tinde să ceară o rată a

randamentului mai ridicată pentru participarea lor cu fonduri în

întreprindere.

Teoria "clasică" a structurii financiare a întreprinderii

Teoria "tradiţională" datorează această denumire mai multor raţiuni,

în primul rând, ea beneficiază de o anterioritate istorică asupra analizelor

inspirate de punctele de vedere ale teoriei "beneficiului net" sau ale teoriei

"beneficiului din exploatare", în al doilea rând, ea poate pretinde că

reprezintă punctul de vedere cel mai apropiat de observaţiile empirice.

Această teorie se opune mai întâi teoriei beneficiului net prin aceea

că asociază creşterii părţii datoriilor, perceperea unui risc financiar sporit de

către furnizorii de fonduri, deci ţine cont de influenţa structurii financiare

asupra costului specific al fiecărei resurse.

Această teorie se diferenţiază pe de altă parte, de teoria Modigliani -

Miller, prin faptul că exclude ideea compensării totale între variaţia costului

capitalurilor proprii şi variaţia costului datoriilor şi contestă deci teoria

neutralităţii structurii financiare avansată de Modigliani-Miller.

a) Comportamentul împrumutatorilor. Pentru teoria clasică,

povara îndatorării întreprinderii, măsurată prin creşterea ratei L = D/S

determină pe împrumutători să sporească exigenţele lor, ceea ce ar majora

costul datoriilor întreprinderii.

În general, costul datoriilor (Kd) e presupus a se schimba după

valoarea (L) în două etape (a se vedea graficul care urmează):

Page 150: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Pentru 0 < L < L1, adică pentru mărimi moderate ale îndatorării, (Kd)

ar rămâne stabil.

Pentru L > L1, împrumutătorii percep o agravare a riscului financiar

şi cer o remunerare crescută. În aceste condiţii (L1) apare ca o mărime

definind nu atât un nivel-limită al îndatorării, cât un "prag" definind

ascensiunea întreprinderii la un nou "palier de risc".

în aceste condiţii funcţia Kd = Kd(L) ar putea fi reprezentată astfel:

b) Comportamentul acţionarilor. Teoria tradiţională propune

pentru comportamentul acţionarilor o analiză apropiată de aceea făcută

atitudinii împrumutatorilor.

Acţionarii întreprinderii ar reacţiona la creşterea lui (L) printr-o

ridicare a ratei de remunerare, adică a costului capitalurilor proprii.

După o primă formulare, costul capitalurilor proprii are variaţii

identice celor pe care le cunoaşte costul datoriilor. Funcţia KS = KS(L) ar fi

deci constantă pentru toate valorile (L) inferioare unui prag determinat (L2).

Depăşirea lui (L2) ar antrena o creştere pentru (KS). În aceste condiţii funcţia

KS = KS(L) ar putea fi reprezentată astfel:

Page 151: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

După o a doua formulare, (Ks) ar fi o funcţie care devine

crescătoare după o mică creştere a lui (L) (şi nu după o creştere mai mare,

după cum reiese din figura precedentă).

Orientarea convexităţii curbei reprezentative pentru (Ks) va indica

creşterea accelerată a costului capitalurilor proprii în măsura în care partea

îndatorării sporeşte în finanţarea întreprinderii, după cum se vede în figura

următoare:

A treia formulare: funcţia costului capitalurilor proprii cunoaşte

trei zone de variaţie:

Pentru 0 < L < L2, corespunzând nivelurilor moderate de îndatorare,

(Ks) ar rămâne constant. Astfel K'S(L) = 0.

Pentru L2 < L < L, acţionarii ar începe să reacţioneze la o creştere a

îndatorării şi ar cere o remunerare crescătoare cu o rată constantă. Am avea

K'S(L) = a, cu a>0.

Pentru L > L'2, acţionarii, considerând că un prag critic a fost deja

trecut, vor creşte fără încetare exigenţele în măsura în care (L) se ridică.

Atunci K'S=K'S(L) cu K"S(L) mai mare decât zero.

Page 152: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

c) Evoluţia costului global al finanţării. După analiza variaţiilor

costului capitalurilor proprii şi a datoriilor atunci când (L) creşte, teoria

clasică analizează relaţia dintre diferitele combinaţii de finanţare posibile şi

costul global al finanţării pentru întreprindere.

Am putea reprezenta după cum urmează funcţia costului global al

finanţării pentru întreprindere:

Forma atribuită curbei reprezentative pentru K0 = K0(L) permite sa

se formuleze concluziile următoare:

1) Pentru 0 < L < L1, (Ks) şi (Kd) rămân constante, (KS) fiind

superior lui (Kd), întreprinderea poate să beneficieze de un efect al

modificării structurii, crescând îndatorarea sa. în aceste condiţii, (K0) este o

funcţie descrescătoare de (L).

2) Pentru L > L1, (K0) va cunoaşte mai multe domenii de variaţie.

Pornind de la (L1) costul capitalurilor proprii cunoaşte o creştere accelerată.

Page 153: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

O creştere a lui (L) va produce deci două efecte contradictorii asupra

costului global al capitalurilor (K0).

Pe de o parte, (Ks) e crescător şi tinde să determine creşterea lui

(K0). Dar pe de altă parte, (K1) rămâne constant atâta timp cât L < L2- De

asemenea avem Kd < KS.

în aceste condiţii, efectul structurii va exercita o presiune de scădere

a costului global (K0), dar cu o influenţă contradictorie după cum sunt

valorile lui (L) şi (L*).

a) într-o prima fază, pentru valori L1<L<L*, influenţa efectului

structurii o depăşeşte pe cea exercitată de creşterea capitalurilor proprii.

Costul global va continua să scadă, dar într-un mod din ce în ce mai lent.

K0(L) = K0 cu: K'0(L)<0 şi K"0(L)<0.

Pentru L=L*, cele două influenţe asupra lui (K0) se vor neutraliza şi

vor permite să se obţină un cost minim al capitalului.

Pentru L>L*,costul global al finanţării se va ridica cu raţia (L).

Începând cu (L2), această creştere pentru (K0) va exprima o creştere

pentru (Kd) şi (KS). Toţi furnizorii de fonduri estimează că ridicarea

nivelului îndatorării întreprinderii ridică riscul financiar. Vor spori propriile

exigenţe de randament şi aceasta se va regăsi în creşterea costului global al

finanţării întreprinderii.

Această prezentare a funcţiei costului global al capitalului permite să

se definească o structură financiară optimă atunci când L = L*, exprimând

combinaţia între capitaluri proprii şi datorii pentru care costul finanţării este

minim.

Dacă se va adopta reprezentarea costului capitalurilor proprii printr-

un grafic care devine crescător după o uşoară creştere a lui (L), se va obţine

rezultate sensibil diferite faţă de construcţia funcţiei costului global din

situaţia precedentă. Curba reprezentativă a costului total nu mai permite să

se evidenţieze un optim într-un punct corespunzând unei valori definite a lui

(L).

În schimb ea permite să se obţină o "zonă optimă" corespunzând

unui palier al costului global minim.

De fapt, având în vedere această analiză, curba costului capitalurilor

Page 154: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

proprii suferă variaţii diferenţiate pe trei intervale.

Când L<L2, (Ks) este constant. Datorită acestui fapt, dacă (L) creşte,

efectul structurii se exercită, antrenând diminuarea costului global al

capitalului întrucât (Kd) este inferior lui (KS) pe tot acest interval.

Când L2<L<L'2, (KS) este crescător cu o rată moderată, în acest caz,

creşterea pentru (KS) poate fi neutralizată de efectul structurii pentru toate

valorile (L) pe acest interval. (K0) rămâne constant, datorită compensării

între reducerea capitalurilor proprii şi reducerea costului legat de apelul

crescut la datorii, care sunt mai puţin oneroase.

Când L > L'2, are loc creşterea accelerată a lui (KS), apoi a lui (Kd)

care antrenează o ridicare pentru (K0).

Reprezentarea K0 = K0(l) printr-o curbă în formă de "U" defineşte nu

numai o combinaţie optimă, dar şi o zonă de finanţare optimă (zona L2 - L'2

din figura următoare).

d) Concluziile teoriei clasice. Această teorie afirmă (şi ţine să

ilustreze) existenţa unei structuri optime a finanţării, chiar dacă susţinătorii

acestei teorii diferă între ei atunci când se cere să se precizeze forma curbei

costului global al capitalului.

Pentru această structură financiară optimă, costul global al

capitalului sau costul mediu ponderat al capitalului este minim.

Pe de altă parte, pentru această structură optimă, costul marginal al

datoriilor tinde să egalizeze costul marginal real al capitalurilor proprii, în

general, pentru niveluri de îndatorare inferioare acestui optim, costul

marginal real al datoriilor tinde să depăşească pe cel al capitalurilor proprii,

KSCosturi

Page 155: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

în măsura în care urcarea riscurilor financiare va antrena o creştere rapidă a

costurilor explicite şi implicite ale îndatorării.

CONCLUZII PRIVIND TEORIILE REFERITOARE

LA INFLUENŢA STRUCTURII FINANCIARE A

ÎNTREPRINDERII ASUPRA COSTULUI FINANŢĂRII

Din toată analiza structurii financiare se sugerează că întreprinderea

poate, în practică, să exercite o influenţă asupra costului finanţării sale,

datorită unei acţiuni asupra structurii sale financiare.

în pofida caracterului uneori abstract şi uneori "irealist" al diferitelor

sale dezvoltări, această teorie furnizează scheme analitice de referinţă,

esenţiale pentru elaborarea, aplicarea şi înţelegerea politicii financiare a

întreprinderii şi mai ales pentru politica sa de investiţii.

Pentru întreprinderile româneşti nu a existat preocupare în ceea ce

priveşte costul finanţării. Atâta timp cât proprietarul era unul singur,

respectiv statul, nu putea să existe preocuparea de a plasa capitalul într-o

întreprindere sau alta astfel încât fructificarea să fie cât mai bună. Capitalul

propriu al întreprinderilor era capital de stat, iar băncile care puteau să

împrumute întreprinderile erau de asemenea proprietate de stat. Alocarea

capitalului se făcea după criterii care nu exprimau, în primul rând,

confruntarea între producători, pe de o parte şi investitorii financiari, pe de

altă parte.

Aspectele nefavorabile se păstrează în continuare în condiţiile când

multe societăţi comerciale, îndeosebi marile întreprinderi, sunt cu capital de

stat în cea mai mare parte.

Au apărut însă unele aspecte caracteristice pentru perioada actuală

pe care o parcurge economia noastră. Ştim că în general costul pentru

capitalurile proprii trebuie să fie mai mare decât costul datoriilor, dar

deocamdată lucrurile stau invers. Pentru multe din marile întreprinderi

capitalul propriu este al statului, care nu poate să emită pretenţii de

rentabilitate pentru capitalurile sale, întrucât el nu are posibilitatea de a

alege între mai multe întreprinderi, el este în fostele întreprinderi ale

Page 156: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

statului. Statul va primi dividende conform rezultatelor întreprinderilor. Dar

capitalul întreprinderilor este şi capital împrumutat de la bănci. Dobânda

pentru împrumuturile bancare este mult mai ridicată decât rentabilitatea

capitalurilor proprii, costul pentru capitalurile împrumutate de la bănci este

mult mai ridicat decât costul capitalurilor proprii care aparţin statului. Dar şi

băncile sunt cu capital de stat şi, pe această cale, profiturile rămân în sfera

proprietăţii de stat. în acest fel nu se stimulează preocuparea pentru eficienţa

economică.

Trebuie făcută privatizare efectivă, trebuie creat capitalul privat

formându-se astfel o piaţă a capitalurilor, statul nefiind un bun acţionar în

întreprinderi.

Situaţia actuală când costul datoriilor este mai ridicat decât costul

capitalurilor proprii va conduce la dezvoltarea pieţei financiare a

capitalurilor, pe care să circule titluri reprezentând capitaluri proprii. Se va

obţine astfel pentru început reducerea costului datoriilor, iar în timp se va

ajunge la situaţia de a fi mai ridicat costul capitalurilor proprii decât costul

datoriilor. Acesta este sensul evoluţiei, iar noi trebuie să-1 grăbim.

Într-o economie liberă, evoluată, dezvoltată, cu o piaţă a capitalurilor

bine conturată, costul ridicat al capitalurilor are un aspect pozitiv, astfel că

economia este eficientă şi poate să asigure o remunerare superioară pentru

deţinătorii de capitaluri, după ce s-a făcut remunerarea celor care folosesc

capitalurile, în primul rând sub formă de salarii.

Costul ridicat al capitalurilor este expresia eficienţei economice. Dar

indiferent de costul global al finanţării, un cost mai ridicat al datoriilor faţă

de costul capitalurilor proprii exprimă ineficienta. Costul ridicat al

capitalurilor împrumutate este dat de faptul că băncile au devenit societăţi

comerciale, fiecare urmărindu-şi interesul de a obţine profit, în timp ce

statul, deţinătorul capitalurilor proprii al multor întreprinderi, în general

mari, nu are decât să se mulţumească cu profitul rămas după remunerarea

datoriilor faţă de bănci.

Page 157: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

ANALIZA GESTIUNII FINANCIARE A UNEI FIRME – APLICAŢIE PRACTICĂ

După cum rezultă din situaţia patrimonială a firmei „ALTGEN S.A.”

obiectul activităţii îl constituie producţia de bunuri de larg consum. Firma

dispune de active imobilizate reprezentate prin maşini, utilaje, mijloace de

transport, aparatură de birotică, etc. şi active circulante: stocuri de materii

prime şi materiale, obiecte de inventar,producţie în curs de

execuţie,semifabricate,produse finite, etc. toate necesare bunei desfăşurări a

procesului de producţie.

Analiza financiară ce urmează a fi efectuată se va structura în câteva

etape succesive:

1. analiza echilibrului financiar pe baza bilanţului contabil:

- un fond de rulment;

- nevoia de fond de rulment;

- trezoreria netă

2. analiza marjelor de rentabilitate (solduri intermediare de

gestiune procesul economic:

- valoarea adăugată;

- rezultatul exploatării;

- rezultatul curent;

- rezultatul net al exerciţiului.

3. diagnosticul firmei:

- rentabilitatea economică şi financiară;

- diagnosticul rentabilităţii economice, financiare,

de faliment.

Drept surse de date pentru analiza financiară se vor folosi

următoarele documente:

1. bilanţul contabil al firmei;

2. contul de profit şi pierdere;

3. anexele la bilanţ (situaţia activelor imobilizate în valoare brută şi

Page 158: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

amortizările înregistrate pentru acestea ).

Deci, analiza financiară ce urmează a fi realizată îşi propune să

evidenţieze următoarele aspecte:

1. modalitatea de realizare a echilibrului financiar pe termen lung

şi pe termen scurt-analiză pe bază de bilanţ contabil

2. stabilirea treptelor de acumulare bănească numerică şi marjele

de rentabilitate sau soldurile intermediare de gestiune - analiză pe baza

contului de profit şi pierdere.

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE BAZA

BILANŢULUI CONTABIL

Bilanţul contabil constituie documentul principal care stă la baza

evaluării patrimoniale a întreprinderii, existând trei abordări diferite ale

acestuia, şi anume:

1. abordare patrimonială;

2. abordare financiară;

3. abordare funcţională.

Bilanţul patrimonial este anexat la acest proiect,arătând situaţia

patrimonială a firmei la sfârşitul unui exerciţiu financiar.

Pentru acest tip de bilanţ se calculează un singur indicator :

Activul Net Contabil (ANC) = total activ - total datorii.

sau:

Situaţia netă=total activ-total datorii=capital propriu – subvenţii

- provizioane.

Luând în calcul datele disponibile obţinem următoarele rezultate:

2001:

ANC=559.002-628.517=-69.515 SAU : SN=-69.515-0-0=-69.515.

2002:

ANC=1.822.750-1.792.750=30.000 SAU: SN=30.000-0-0=30.000

Page 159: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Rezultatele obţinute indică o ANC negativă în anul 2001 şi una

pozitivă în anul 2002.

Acest fapt pune în evidenţă o situaţie prefalimentară în anii

precedenţi, situaţie ce a fost depăşită de firmă în exerciţiul încheiat,lucru

care atestă o gestiune economică sănătoasă care a reuşit să acopere pierderea

din anii precedenţi şi de a obţine un profit de 145.295.000lei care poate fi

investit în vederea maximizării profiturilor viitoare.

BILANŢUL FINANCIAR:

NEVOI: 2001:2002:

1.Nevoi permanente:

Active imobilizate (>1an):

Imobilizări corporale1738 956

Imobilizări necorporale16653221222

Imobilizări financiare00

2.Nevoi temporare:

Active circulante (<1an):

Stocuri820061286578

Creanţe 454825276621

Titluri de plasament10028951

Disponibilităţi36788422

TOTAL ACTIV:5590021822750

RESURSE PROPRII:

1. Resurse permanente:2001:2002:

capital social100025000

rezerve 0 5000

profitul nerepartizat -705150

provizioane pentru riscuri şi chelt (.1an)00

datorii financiare (.1an)

2. Resurse temporare:

furnizori157479517483

Page 160: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

datorii către salariaţi3000001100267

datorii către bugetul de stat 171038 175000

datorii bancare (<1an)0 0

TOTAL PASIV: 5590021822750.

Pe baza bilanţului financiar se analizează

Lichiditatea - exigibilitatea > 1 an a firmei.

În continuare se calculează următorii indicatori:

1

FOND DE RULMENT (FR) = capital permanent-nevoi

permanente

sau:

FR=nevoi temporare (activ circulant net < 1 an) - datorii pe

termen scurt;

2001:

Capital permanent = 1000-25146-45369=-69.515;

nevoi permanente = 18.391;

FR=-69515-18391=-87.906;

FR=540611-628517=-87.906.

2002:

FR=30000-222178=-192.178;

FR=1600572-1792750=-192.178.

FR la sfârşitul a două exerciţii consecutive are valori negative,

respectiv –87.906 şi –192.178.

Aceste valori arată o situaţie de dezechilibru financiar datorată

absorbţiei unei părţi din resursele temporare pentru finanţarea activelor

imobilizate contrar principiului financiar conform căruia nevoilor

permanente trebuie să li se aloce resurse permanente.

FR PROPRIU = capital propriu - imobilizări nete;

Page 161: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Anul 2001:

FRP =-69515-18391=-87.906;

Anul 2002;

FRP=30000-222178=-192.178;

FRP are,de asemenea, valori negative pentru ambele exerciţii

financiare, fapt care relevă o insuficienţă de capitaluri proprii în raport cu

imobilizările nete.

FR străin=FR NET - FRP.

2001:FRS=-69515+69515=0

2002:FRS=-192178+192178=0.

FRS = 0, fapt care arată că firma „ALTGEN”S.A. nu are datorii pe

termen lung, fapt, care-i poate asigura un echilibru pe termen lung.

Nevoia de FR = nevoi temporare – resurse temporare.

2001: NFR = (540611-2416-1264-100)-628517 = -91.686;

2002: NFR = (1600572-1782-223-6417-28951)-1792750 =-229.551;

NFR(2001) = -91.686 şi NFR(2002) = -229.551,ambele având valori

negative, semnifică un surplus de resurse temporare în raport cu necesităţile

existente,rezultat ce poate fi apreciat ca unul pozitiv dacă este datorat

accelerării vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante sau a angajării unităţii a

unor datorii pe termen scurt cu scadenţe mai mari.

Trezoreria Netă = FR net - NFR.

2001: TN=-87906+91686=+3.780

2002: TN=-192178+229551=+37.373

Page 162: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

TN ia valori pozitive în ambele exerciţii,fiind rezultatul desfăşurării

de către firma analizată a unei activităţi eficiente prezentând un excedent de

trezorerie care se află în casieria unităţii şi conturile bancare sub forma de

disponibilităţi. În acest caz firma dispune de o autonomie pe termen scurt.

FR Net = NFR + TN.

2001:FRN=-91686+3780=-87.906;

2002:FRN=-229551+37373=-192.178;

Din aceasta ultima relaţie rezultă că principala componentă a

echilibrului financiar a unităţii o reprezintă Nevoia de Fond de Rulment a

cărui valoare depinde de Cifra de Afaceri a firmei, astfel putând fi

previzionată politica financiară de către conducerii firmei.

BILANŢUL FUNCŢIONAL:

Nevoia de Fond de Rulment Total = Nevoia de FR de Exploatare

+ Nevoia de FR în Afara Exploatării.

NFR de Expl. = nevoi ciclice de expl.- alocări ciclice de expl.;

NFR în Afara Expl. = nevoi ciclice în afara expl. - resurse ciclice

în afara expl.;

Trezoreria Netă= FR net Global - NFRT;

FRNG = AIE + AIAE – PPR - Datorii >1 an;

2001:

NFRE=(71647+411175)-(157479)=482822-157479=325.343

NFRAE= 37738-471038=-433.300

NFRT=325343+(-433300)=-107.957;

Page 163: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

FRNG=(2345+19700)- 3656=18.389;

TN=18389-(-107957)=126.346;

NFRE = 325.343 > 0, există un surplus de nevoi temporare în raport

cu resursele temporare. Un asemenea rezultat se poate aprecia ca fiind

normal atâta vreme cât acesta este rezultatul unei politici de investiţie

privind creşterea nevoii de finanţare a ciclului de exploatare.

NFRAE = -433.300 < 0, există un surplus de resurse temporare în

raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante;

NFRT = -107.957 < 0, se apreciază prin prisma componentelor sale

ca fiind o situaţie negativă generată de absorbţia unei părţi din resurse

pentru finanţarea activelor imobilizate;

TN = 126.346 > 0, rezultă că FRNG acoperă nevoile existente, există

un echilibru financiar.

2002:

NFRE=(144412+210913)-(517483)=-162.158;

NFRAE=65708-1275267=-1.209.559;

NFRT=-162158+(-1209559)=-1.371.717;

FRNG=(2345+227352)-7519=222.178;

TN=222178-(-1371717)=1.593.895;

NFRE = -162.158 < 0, acest fapt semnifică un surplus de resurse

temporare în raport cu nevoile corespunzătoare. Un asemenea rezultat se

apreciază ca unul pozitiv atâta timp cât este rezultatul accelerării vitezei de

rotaţie a mijloacelor circulante sau este rezultatul angajării de către firmă a

unor datorii pe termen scurt;

NFRAE = -1.209.559 < 0, un surplus de resurse temporare în raport

cu necesităţile existente;

NFRT = -1.371.717 < 0 - existenţa surplusului de resurse;

TN = 1.593.895 > 0, FRNG acoperă NFRT, există un echilibru

financiar, adică firma analizată desfăşoară o activitate eficientă.

Page 164: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

ANALIZA FINANCIARĂ PE BAZA CONTULUI DE

PROFIT ŞI PIERDERE.

În cadrul acestei analize se studiază veniturile şi cheltuielile pe cele

trei domenii de activitate: de exploatare; financiară; excepţională, şi

soldurile intermediare de gestiune.

Determinarea indicatorilor se face după următoarele relaţii,începând

cu cel mai cuprinzător până la cel mai sintetic,astfel:

Marja Comercială(adaosul comercial) = venituri din vânzări de

mărfuri-costul mărfurilor vândute.

2001:

MJ=278143-278559=-416mii lei <0,aceasta valoare arată că există o

insuficienţă în activitatea comercială a unităţii, adică veniturile nu acoperă

cheltuielile în ceea ce priveşte vânzarea de mărfuri.

2002:

MJ = 814603 – 779674 = +34.929 mii lei > 0, există un excedent

privind vânzarea de mărfuri în raport cu costul acestora, adică firma obţine

profit din activitatea comercială desfăşurată.

Producţia Exerciţiului = + producţia vândută

+ producţia stocată

+ producţia imobilizată

- variaţia stocurilor.

2001:

PE=537907+67239+106-0=605.252 mii lei >0

2002:

Page 165: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

PE=6208051+2931089+500465=9.639.605mii lei>0

Producţia exerciţiului caracterizează activitatea de producţie a

unităţii: ceea ce întreprinderea a fabricat şi a vândut, ceea ce ea a fabricat şi

a rămas în stoc (producţia stocată),precum şi ceea ce ea a fabricat pentru ea

însăşi (producţia imobilizată). Calculele efectuate arată că PE a crescut de

14,93 ori, dar interpretarea acestui indicator se poate face numai în

comparaţie cu rata inflaţiei din aceeaşi perioadă.

Valoarea Adăugată = + marja comercială

+ producţia exerciţiului

- consumul extern

2001:

VA= -416+605252-240830-136384=227.622mii lei >0

2002:

VA=34929+9639605-2924050-5180762=1.569.722mii lei>0

Conform calculelor făcute VA a înregistrat valori pozitive la sfârşitul

ambelor exerciţii, lucru care poate însemna creşterea vânzărilor sau

aprovizionări mai puţin importante (sau mai puţin scumpe). Se poate calcula

rata de variaţie a VA în raport cu exerciţiul precedent:

Rva= ,aceasta reprezintă rata de creştere a întreprinderii.

EBE sau IBE = + valoarea adăugată

+ subvenţii de exploatare

- impozite, taxe

- cheltuieli cu personalul

2001:

EBE= 227622+ 0- 1817- 199498=26.307mii lei>0

2002:

EBE= 1569722+ 0 – 95559- 1013544=460.619 mii lei >0

Valorile pozitive ale EBE arată că firma analizată dispune de resurse

Page 166: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

financiare necesare menţinerii sale sau creşterii acesteia. Existenţa EBE

demonstrează performanţa economică a unităţii, independenţa politicii

financiare, a politicii de investiţie şi a celei de dividend.

Rezultatul din exploatare = +EBE

+ reluări asupra provizioanelor

+ alte venituri din exploatare

- IBE

- provizioane calculate

- alte cheltuieli din exploatare.

2001:

RE=26307+0+106-0-3056-7503=15.854 mii lei >0

2002:

RE=460619+0+714-0-5703-197594=258.036mii lei>0

Datele de mai sus arată că „ALTGEN S.A.” obţine profit din

activitatea de exploatare exprimând rentabilitatea activităţii curente rezultată

din deducerea tuturor cheltuielilor din veniturile de exploatare.

Rezultatul Curent = +RE

+ venituri financiare

- pierdere din exploatare

- cheltuieli financiare.

2001:

RC = 15854+647-0-60763=-44.262 mii lei <0

2002:

RC = 258036+10818-0-123559=+145.295mii lei>0

RC din anul 2001 ia valori negative cu toate că firma a obţinut profit

din activitatea de exploatare, fapt care arată,prin analiza contului de profit,

că unitatea a înregistrat pierderi în activitatea financiară.

Page 167: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

RC în anul 2002 înregistrează o valoare pozitivă,dar totuşi are o

valoare mai mică decât RE lucru datorat faptului că firma şi în acest

exerciţiu înregistrează pierdere din activitatea sa financiară,pierdere datorată

în special cheltuielilor privind sconturile acordate.

Rezultatul Net = +RC

+ venituri excepţionale

- cheltuieli excepţionale.

2001:

RN = -44262+0-1107=-45.369mii lei <0

2002:

RN = 145295+0-0= 145.295 mii lei>0

RN în 2001 înregistrează o valoare negativă, chiar mai mare decât

RE şi RC datorită unor cheltuieli excepţionale legate de operaţiile de

gestiune, de capital, precum şi cheltuielile excepţionale privind amortizările

şi provizioanele.

RN în exerciţiul financiar 2002 ia valori pozitive,RN=RC, adică

unitatea n-a avut venituri sau cheltuieli excepţionale.

Creşterea valorii RN de la un exerciţiu la altul demonstrează faptul

că unitatea s-a redresat din punct de vedere economic.

CAPACITATEA DE AUTOFINANŢARE:

Reflectă potenţialul financiar degajat de activitatea rentabilă a unei

întreprinderi la sfârşitul unui exerciţiu financiar destinată să remunereze

capitalurile proprii prin dividende şi investiţii de menţinere şi înlocuire,

precum şi cele noi (de dezvoltare).

CAF se poate calcula prin două metode:

metode deductivă;

metoda adiţională;

Aceste metode sunt puse în evidenţă prin structura contului de profit

Page 168: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

şi pierdere.

Metoda deductivă:

CAF se calculează ca o diferenţă între venituri incasabile şi cheltuieli

plătibile, ca punct de plecare se ia EBE .

CAF = (ven. Incasabile - ven. din cesiuni)- chelt. Plătibile;

CAF = EBE + (alte ven. Incasabile(exclusiv cele din cesiuni) -

alte chelt. Plătibile);

2001:2002:

CAF = +EBE 26307460619

+ alte ven din exploatare 106714

- alte chelt. din exploatare 7503197594

+ ven. Financiare (a) 647 10818

- chelt. financiare (b) 60763123599

+ ven. Excepţionale (c) 00

- chelt. excepţionale (d). 1107 0

a = fără reluări asupra provizioanelor;

b = fără amortizări şi provizioane calculate;

c = fără ven. din cesiunea elementelor de activ;

fără cote părţi din subvenţii virate asupra rezultatului;

fără reluări asupra provizioanelor excepţionale;

d = fără valoarea netă contabilă a elementelor de activ cedate;

fără amortizări şi provizioane calculate;

Făcând calculele corespunzătoare luând în calcul datele prezentate

mai sus rezultă următoarele :

CAF în 2001 este –42.313 mii lei <0,reiese că întreprinderea

analizată înregistrează plăţi mai mari decât încasări şi a obţinut pierdere în

acest an . Firma nu dispune de mijloace financiare necesare activităţii de

menţinere a potenţialului productiv şi nici pentru activitatea de expansiune -

efectuarea de investiţii. Rezultă că în exerciţiul următor întreprinderea va fi

Page 169: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

nevoită să contacteze credite, acţiune care va duce inevitabil la creşterea

cheltuielilor financiare a unităţii.

CAF în 2002 este egal cu 150.998 mii lei >0, unitatea dată dispune

de un flux net de lichidităţi la sfârşitul exerciţiului financiar, adică fluxul

dintre încasări şi plăţi care rezultă din prezentarea contului de profit şi

pierdere în termeni de trezorerie. Firma dispune de mijloacele necesare

activităţii de menţinere a procesului de producţie şi a celei de expansiune

după repartizarea profitului conform destinaţiilor stabilite de acţionari sau

de către conducerea întreprinderii.

Metoda adiţională:

CAF se determină pornind de la rezultatul net al exerciţiului la care

se adaugă cheltuielile calculate şi se scad veniturile calculate.

CAF = + rezultatul net al exerciţiului

+ valoarea netă a activelor cedate

- ven. din cedarea de active

+ chelt. calculate (provizioane, cote părţi din subvenţiile

virate)

2001 2002

CAF = +(-45.369) CAF = +145.295

+ 0 +0

- 0 - 0

+3056 + 5703

-42.313 150.998

Se observă că valorile obţinute prin metoda adiţională coincid cu

cele obţinute prin metoda deductivă, deci interpretările acestor valori sunt

similare. Pentru o analiză mai detaliată se consultă contul de profit,

analizându-se sumele din fiecare cont în parte pentru a elucida cauzele care

au dus la astfel de rezultate.

ANALIZA FINANCIARĂ PE BAZA TABLOULUI

Page 170: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

DE FINANŢARE:

Tabloul de finanţare permite descrierea egalităţii dintre fluxurile de

utilizări şi fluxurile de resurse pe o perioadă de gestiune, din care cauză se

mai numeşte şi tabloul utilizărilor şi resurselor.

Pe baza bilanţului patrimonial disponibil se obţine următorul tablou

de finanţare:

UTILIZĂRI (U) SUMA RESURSE (R) SUMA1.UTL:creşteri de active imobilizatediminuări de capital permanent2.UTS:creşteri de capital circulantdimin. ale datoriilor pe termen scurt

2094900

10599610

1.RTL:creşteri de capital permanentdiminuări ale imobilizărilor2.RTS:creşterea datoriilor pe termen scurt.diminuări ale activelor circul.

995155703

1164233

0TOTAL UTILIZĂRI 1269451 TOTAL RESURSE 1269451

Tabelul 8 Tabloul de Finanţare pentru „ALTGEN S.A.”

Pe baza tabloului de finanţare prezentat anterior se pot scrie

următoarele relaţii de echilibru:

Total Utilizări = Total Resurse;

Utilizări = utilizări pe termen scurt (UTS) + utilizări pe termen

lung (UTL);

Resurse = resurse pe termen scurt (RTS) + resurse pe termen

lung (RTL);

UTS + UTL = RTS + RTL;

UTS –RTS = RTL –UTL;

Pe baza datelor obţinute în tabloul de finanţare se calculează

următorii indicatori:

1. Variaţia FR = resurse stabile - utilizări stabile.

VFR = (5703+99515) – 209490= -104.272mii lei <0

2. Variaţia NFRT =VFRE + VFRAE

VNFRE = utilizări de exploatare – resurse de exploatare;

Page 171: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

VFRAE = utilizări în afara exploatării – resurse în afara

exploatării;

VFRE = (144412+210913-71647-411175)-(517483-157479) =

= -127497-360004 VFRT = -487.501

VFRAE = (65708-37738)- (1275267-471038) = 27970- 804229 =

= -776.259

VNFRT = -487501 + (-776259) = -1.263.760 mii lei <0

3. Variaţia Trezoreriei Nete = VFR - VNFRT = VFR – (VFRE +

VFRAE)

VTN = -104272 - (-1263760) = - 104272 - (-487501 - 776259) =

= 1.159.488 mii lei > 0;

Din relaţiile prezentate mai sus se deduce următoarea ecuaţie

fundamentală pentru determinarea fondului de rulment :

VFR = VNFRT + VTN = VFRE + VFRAE + VTN.

VFR = -1263760+1159488 = -104.272 mii lei <0

Din calculele prezentate anterior rezultă că întreprinderea a

înregistrat o scădere a FR,lucru care se datorează faptului că:RTL<UTL

echivalent cu UTS>RTS- adică întreprinderea este nevoită să-şi finanţeze o

parte din imobilizările stabile pe baza resurselor pe termen scurt.

ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ

Page 172: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

PATRIMONIALĂ

Analiza ratelor de structură privind activul bilanţului:

Pe baza acestor rate se reflectă,în principal, aspectele privind

patrimoniul economic al unităţii, natura activităţii acesteia şi mai puţin

aspecte de structură financiară.

1. Rata activelor imobilizate (%) = activ imobilizat/ total activ

2001:2002:

Rai = 18391/559002= 3,3%Rai = 222178/1822750 = 12,2%

Rezultă că imobilizările au crescut cu 8,9%, adică unitatea a efectuat

operaţii de investiţii în mijloace fixe.

2. Rata imobilizărilor corporale (%) = imobilizări

corporale/total activ.

2001:2002:

Ric = 16653/559002 = 3%Ric = 221222/1822750 = 12,1%

Deci, din rezultatelor obţinute reiese că întreprinderea dată este una

de producţie,ea înregistrând creşterea, în special, a imobilizărilor corporale.

3. Rata imobilizărilor financiare (%) = imobilizări

financiare/total activ.

2001:2002:

Rif =0/559002 = 0%Rif = 0/1822750 =0%

Unitatea analizată nu are imobilizări financiare, adică nu a stabilit

legături şi relaţii financiare cu alte unităţi, mai ales în cadrul operaţiunilor de

creştere externă.

Page 173: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

4. Rata activelor circulante (%) = active circulante/total activ.

2001:2002:

Rac = 540611/559002 =96,7% Rac =1600572/1822750 =87,8%

Unitatea a înregistrat o uşoară scădere a activelor circulante în

exerciţiul 2002.

5. Relaţia de legătură între Rai şi Rac: Rai + Rac = 1

2001:2002:

3,3/100+96,7/100 = 1; 12,2/100+87,8/100 = 1

6. Rata stocurilor (%) = stocuri/total activ.

2001:2002:

Rs = 82006/559002 = 14,6%; Rs = 1286578/1822750 = 70,6%;

Acest rezultat indică o creştere a stocurilor în 2002 cu 56%, creştere

care se poate datora dezvoltării funcţiei de producţie, adică creşterii

productivităţii muncii.

După cum stocurile unei firme au mai multe componente,în

continuare, se calculează Rm, Rpf, Rmf şi Rpc fiind componentele Rs.

7. Rata materialelor, mat. Prime (%) = materii prime/active

circulante.

2001:2002:

Rm = 71647/540611 = 13,3%; Rm = 144412/1600572 =9,0%

8. Rata producţiei finite (%) = producţia finită activ circulante.

2001:2002:

Rpf =2956/540611 =0,5%; Rpf =590/1600572 =0,04%;

Page 174: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

9. Rata mărfurilor (%) = mărfuri/activ circulant.

2001:2002:

Rmf = 0/540611 = 0%; Rmf = 0/1600572 = 0%;

10. Rata producţiei în curs (%) = producţia în curs de

execuţie/active circulante.

2001:2002:

Rpc = 6748/540611 = 1,3%; Rpc =1136047/1600572 = 80%;

Calculele efectuate arată că ponderea cea mai mare în stocurile

unităţii date, la sfârşitul anului 2002 o deţine producţia în curs de execuţie

datorită ciclului lung de fabricaţie urmată de volumul de stocuri de materii

prime în valoare de doar 9%.

La sfârşitul anului 2001 unitatea dispune de o cantitate mică de

active circulante, ponderea cea mai mare fiind deţinută de stocul de materii

prime, materiale, materiale consumabile, etc.

11. Rata creanţelor comerciale (%) = creanţe/total activ.

2001:2002:

Rcc = (411175+37738)/559002 = 80,3%; Rcc = 276621/1822750 =

15,2%;

Întreprinderea în anul 2001 are o Rcc =80,3%- adică unitatea a

înregistrat un număr mare de creanţe asupra clienţilor săi datorită faptului nu

îşi vinde mărfurile cu amănuntul ci prin intermediarii altor unităţi. Însă în

anul 2002 se înregistrează o ameliorare a acestei situaţii prin îmbunătăţirea

relaţiilor directe cu publicul şi potenţialii clienţi, Rcc micşorându-se cu

65,1%.

Page 175: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

12. Rata disponibilităţilor şi plasamentelor (%) = (disponibilităţi

+ plasamente )/total activ.

2001:2002:

Rdp = (2416+1264+100)/559002=0,7%;

Rdp = (6417+223+1782+28951)/1822750=2,1%;

ANALIZA RATELOR DE SRUCTURĂ PENTRU

PASIVUL BILANŢULUI

Ratele de structură ale pasivului bilanţului permit aprecierea politicii

financiare a firmei şi pun în evidenţă aspecte privind stabilitatea şi

autonomia acesteia.

Rata stabilităţii financiare (%) = capital permanent/total pasiv.

sau:

Rata stabilităţii financiare (%) = 1 - datorii pe termen scurt/total

pasiv.

2001:2002:

Rsf = -69515/559002 =-12,4% Rsf =30000/1822750 = 1,6%;

Rsf = 1-628517/559002 =-12,4%; Rsf= 1-1792750/1822750=1,6%;

Valorile calculate arată o pondere foarte mică a capitalurilor

permanente în totalul pasivului,dar totuşi firma are o autonomie pe termen

lung în ceea ce priveşte creditele bancare pe o perioadă mai mare de un an.

Rata autonomiei financiare globale (%) = cap. propriu/total

pasiv.

2001 : 2002:

Rafg = -69515/559002 =-12,4%Rafg =30000/1822750 = 1,6%

Întreprinderea analizată are o situaţie proastă în ceea ce priveşte

Page 176: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

autonomia sa financiară, deoarece se recomandă ca Rafg>=3%.

Rata autonomiei financiare la termen (%) = cap. Propriu/cap.

Permanent.

2001:2002:

Raft =-69515/(-69515) =1; Raft =30000/30000 =1;

În cazul firmei analizate capitalul propriu = capital permanent,adică

unitatea nu are datorii pe termen lung sau n-a putut să obţină credite de la

băncile comerciale datorită situaţiei în care se află.

Rata îndatorării (%) = datorii pe termen lung/capital

permanent.

2001:2002:

Rî =0/(-69515) = 0% ;Rî =0/30000 = 0%;

Rezultatele obţinute demonstrează, încă o dată, că firma analizată nu

are obligaţii financiare pe termen lung faţă de alte persoane juridice.

DIAGNOSTICUL RENTABILITĂŢII

ÎNTREPRINDERII

Rentabilitatea reprezintă o dimensiune importantă a unui bilanţ

diagnostic financiar. Sub aspect economic profitul firmei este generat de

rentabilitatea tuturor investiţiilor efectuate.

Diagnosticul se realizează prin intermediul a două categorii de rate:

1. rata rentabilităţii economice - care măsoară eficienţa mijloacelor

economice şi financiare alocate de întreprindere.

2. rata rentabilităţii financiare - care măsoară randamentul

capitalurilor proprii, respectiv a plasamentelor financiare pe care acţionarii

le-au efectuat atunci când au cumpărat acţiunile întreprinderii în cauză.

Page 177: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

Ratele de rentabilitate economică

Rata economică netă (%) = profit de exploatare/capitaluri

investite.

Cap. Investite = active fixe +disponibilităţi + NFR.

2001:

cap. Investit =22047 + 2416+ 1264 + 100+(-91686) =

= -65.859 mii lei <0

Ren = 15854/(-65859) = -24,1%;

2002:

cap. Investit =229697+6417+223+1782+28951+(-229551) =

= 37.519 mii lei >0

Ren = 258036/37519 = 687,8%;

Rata economică brută (%) = EBE/cap. Investite.

2001:

Reb = 26307/(-65859) = -40,1%;

2002:

Reb = 406619/37519 =1083,8 %;

Calculele făcute arată că în 2001 firma nu era una rentabilă din punct

de vedere economic, pe când în 2002 aceasta a înregistrat niveluri de

rentabilitate foarte mari prin efectuarea de investiţii profitabile.

Rata rentabilităţii financiare (%) =profit net/capital propriu.

2001:

Rf =-45369/(-69515) =65,3%;

2002:

Rf = 145295/30000 = 484,3%;

Conform rezultatelor de mai sus rezultă că întreprinderea a

înregistrat un nivel de rentabilitate destul de mare în ceea ce priveşte

plasamentele financiare pe care acţionarii le-au efectuat în momentul

Page 178: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

cumpărării de acţiuni .

Ratele de rentabilitate se pot descompune în 2-3rate,de exemplu :

# R ec. = Rde structură* Rde rotaţie a cap. permanent.

Rec = EBE/cap. Investit =(EBE/CA)*(CA/cap. Investit).

EBE/CA – este un factor cantitativ care exprimă o marjă de

acumulare;

CA/cap. Investit – este un factor calitativ care exprimă eficienţa

folosirii capitalurilor în activitatea de investiţie;

2001:

Rec = (26307/816050)*(816050/(-65589)) =

= 0,032*(-12,44)*100 = -40,1%

2002:

Rec = (406619/7022654)*(7022654/37519) =

= 0,0579*187,176*100 = 1083,8%;

Calculele rezultate arată că:

În anul 2001 - firma a gestionat neeficient capitalurile sale în

activitatea de investiţie şi a avut a marjă foarte mică de acumulare, respectiv

capitalurile consumate;

În anul 2002 unitatea a folosit la o eficienţă maximă capitalurile sale

în ceea ce priveşte activitatea de investiţie, având totuşi o marjă mică de

acumulare.

#Rec = (EBE/Valoarea adăugată) * (Val. adaug./Active fixe) *

(Active fixe/Cap. Investite).

unde:

EBE/Valoarea adăugată – rata marjei asupra valorii adăugate;

Valoarea adăugată/Active fixe – productivitatea activelor fixe;

Active fixe/Capitaluri investite – coeficientul de investiţii strategice;

Page 179: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

2001:

Rec=(26307/227622)*(227622/22047)*(22047/(-

65589))==0,116*10,324*(-0,336)*100

Rec = -40,1%;

2002:

Rec=(406619/1569722)*(1569722/229697)*(229697/37519)=

=0,259*6,834*6,122*100

Rec = 1083,8%;

Conform calculelor făcute se pot trage următoarele concluzii :

2001: problema unităţii o constituie ineficienţa acţiunilor sale în

activitatea de investiţie,după cum confirmă şi rezultatul obţinut anterior. În

acelaşi timp firma a înregistrat o productivitate a activelor sale fixe;

2002: creşterea accentuată a rentabilităţii se datorează, în special,

unor investiţii profitabile pe când productivitatea activelor fixe ale firmei a

scăzut cu 3,5% faţă de valoarea din anul precedent.

#Rfin(%) = Profit net/Cap. propriu = (Profit net/CA) *

(CA/Capital propriu).

unde:

Profit net/CA = rata marjei nete;

CA/Capital propriu = rotaţia capitalului propriu prin cifra de afaceri;

2001:

Rfin = ((-45369)/816050)*(816050/(-69515)) =

= -0,0556*(-11,74)*100 = 65,3%;

2002:

Rfin = (145295/7022654)*(7022654/30000) =

= 0,0207*234,0885*100 = 484,3% ;

Rezultatele obţinute pot fi interpretate astfel:

2001: - se înregistrează valori negative ale marjei nete şi rotaţiei

capitalului propriu,acesta din urmă având o valoare foarte mică datorită

randamentului scăzut al capitalului.

2002: - există o rată foarte mică a marjei nete,chiar mai mică decât

Page 180: Gestiunea Financiara a Intreprinderii George Enescu

cea din 2001, pe când rotaţia capitalurilor propriu prin CA înregistrează o

valoare foarte mare.

# Rfin (%) = Profit net/Cap Propriu = (Profit net/CA) *

(CA/Cap Investite) * (cap inv./cap pr).

unde:

Profit net/CA - rata marjei nete;

CA/Capitaluri investite – rotaţia capitalurilor investite;

Cap. Investite/Cap. Proprii – exprimă sructura capitalului;

2001:

Rfin=((-45369)/816050)*(816050/(-65589))*((-65589)/(-69515))=-

0,055*(-12,44)*0,943*

Rfin = 65,3%;

2002:

Rfin =(145295/7022654)*(7022654/37519)*(37519/30000)=

= 0,0207*187,18*1,251*100

Rfin = 484,3%;

Analizând rezultatele de mai sus se afirmă concluziile trase mai sus,

şi anume:

2001: - problema firmei constă în efectuarea unor investiţii

ineficiente cu atât mai mult cu cât valoarea capitalurilor investite este

aproape egală cu cea a capitalurilor proprii.

2002: - creşterea rentabilităţii se datorează unor investiţii profitabile;

valoarea capitalurilor investite a crescut şi chiar a depăşit-o pe cea a

capitalurilor proprii.

În concluzie, se poate spune că firma „ALTGEN S.A.” în 2001 a

avut o situaţie prefalimentară înregistrând aproape toţi indicatorii în valoare

negativă. Totuşi, în exerciţiul financiar 2002 unitatea s-a redresat din punct

de vedere economic şi financiar înregistrând rezultate, se poate spune,

excepţionale în diagnosticarea rentabilităţii sale, luând în calcul situaţia din

exerciţiul anterior.