Drept internaţional privat

44
UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI”din IASI FACULTATEA DE DREPT DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT SUPORT DE CURS

description

Drept internaţional privat

Transcript of Drept internaţional privat

Page 1: Drept internaţional privat

UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI”din IASI

FACULTATEA DE DREPT

DREPT INTERNA ŢIONAL PRIVAT

SUPORT DE CURS

Page 2: Drept internaţional privat

2

CUPRINS

Partea generală

CAP.I INTRODUCERE IN STUDIUL DREPTULUI INTERNA ŢIONAL PRIVAT 1.Elementul de extraneitate 2. Raporturi juridice cu un element de extraneitate 3. Obiectul DIP 4. Problematica dreptului internaţional privat 5. Dreptul internaţional privat ca ramură a dreptului 6. Reglementarea raporturilor cu un element străin 7. Metodele de reglementare a DIP I. Metoda conflictuală II. Metoda folosirii nemijlocite a normelor de aplicare imediată III. Metoda Proper Law 8. Denumirea disciplinei CAP.II.Istoricul apari ţiei şi evoluţia dreptului interna ţional privat 1.Cauzele care au impus apariţia normelor de DIP 2.Apariţia conflictelor de legi şi a normelor conflictuale în nordul Italiei 3.Glosatorii 4.Postglosatorii 5.Şcoala franceză a statutelor CAP.III. NORMA CONFLICTUAL Ă 1. Noţiune 2. Structura normei conflictuale 3. Punctul de legătură 4.Clasificarea normelor conflictuale CAP.IV. CONFLICTELE DE LEGI FORME ALE CONFLICTELOR DE LEGI 1.Noţiuni generale 2.Conflictele de legi în spaţiu şi conflictele de legi în timp şi spaţiu 3.Conflictele între legile provinciale şi conflictele între legile naţionale 4. Soluţionarea conflictelor de legi 5.Conflictele mobile de legi

5.1.Soluţionarea conflictelor mobile de legi

CAP.V.APLICAREA DREPTULUI STR ĂIN 1.Temeiul aplicării

Page 3: Drept internaţional privat

3

2.Formele aplicării legii străine 3.Proba dreptului străin 4.Conţinutul legii străine

5.Efectul internaţional al drepturilor (drepturile câştigate) CAP.VI. RETRIMITEREA 1. Noţiune, apariţia retrimiterii, speţa Forgo 2. Formele retrimiterii CAP.VII.CALIFICAREA 1. Despre calificare 2. Legea după care se face calificarea 3.Calificarea după legea forului 4.Calificarea după lex causae

CAP. VIII. FRAUDA LA LEGE 1.Noţiune 2.Elementele fraudei la lege 3.Sancţionarea fraudei la lege CAP.IX.NORMELE DE APLICARE NECESAR Ă (loi de police, mandatory rules) CAP.X.ORDINEA PUBLIC Ă ÎN DREPTUL INTERNA ŢIONAL PRIVAT 1.Noţiunea de ordinea publică în dreptul internaţional privat 2.Opinii şi idei exprimate in doctrină 3.Ordinea publică în textele unor legi de drept internaţional privat 4.Ordinea publica şi convenţiile internaţionale 5.Ordinea publica în Convenţia de la Roma din 1980

P A R T E A S P E C I A L Ă

CAP.I. CONDIŢIA JURIDIC Ă A STRĂINILOR 1. Noţiuni generale, definiţia străinului, drepturile şi obligaţiile străinilor în România 2. Condiţia juridică a străinului şi conflictele de legi 3. Condiţia juridică a străinului în relaţiile economice internaţionale 4. Formele condiţiei juridice a străinilor 5. Regimul juridic al străinilor în România 6. Drepturile şi obligaţiile românilor în străinătate

Page 4: Drept internaţional privat

4

7. Condiţia străinului ca parte în proces

CAP.II. STAREA ŞI CAPACITATEA PERSOANELOR ÎN DREPTUL INTERNA ŢIONAL PRIVAT 1.Statutul personal în dreptul internaţional privat 2. Conflicte de legi cu privire la statutul personal în LDIP 3.Statutul persoanei fizice în legislaţia altor ţări 4. Alte probleme legate de statutul persoanelor în DIP

CAP.III. NORMA CONFLICTUAL Ă CU PRIVIRE LA FORMA ACTELOR JURIDICE 1. Actele românilor în străinătate 2. Forţa probantă a actelor făcute în străinătate 3. Efectele actelor întocmite în străinătate de funcţionarii consulari români 4. Forţa executorie a actelor făcute în stăinătate 5. Actele străinilor în România 6. Actele încheiate în România în altă formă decât aceea prevăzută de legea locului CAP.IV. NORMA CONFLICTUAL Ă CU PRIVIRE LA CONTRACTE AUTONOMIA P ĂRŢILOR ÎN RELA ŢIILE CONTRACTUALE 1.Principiile generale ale sistemului autonomiei de voinţă 2. Apariţia şi evoluţia principiului autonomiei de voinţă 3.Factorul de legătură propriu fiecarui contract 4.Autonomia de voinţă în Convenţia de da Roma din 1980 5.Momentul intervenirii alegerii 6. Scindarea contractului (Splitting, depeçage) CAP.V. DETERMINAREA LEGII APLICABILE ÎN CAZUL ÎN LIPSA VOIN ŢEI EXPRIMATE DE P ĂRŢI 1. Principiul "celor mai strânse legături" 2.Prestaţia caracteristică CAP.VI PROBLEME DE COMPETEN ŢĂ IN DREPTUL

INTERNA ŢIONAL PRIVAT

1.Competenţa jurisdicţională 2.Competenţa exclusivă a instantele romane 3.Legea aplicabilă în procesele de drept internaţional privat

CAP.VII EFECTELE HOT ĂRÂRILOR STRAINE

1. Recunoaşterea hotărârilor străine 2.Cererea de recunoastere a hotaririi straine 3.Refuzul recunoaşterii unei hotaririi straine:

Page 5: Drept internaţional privat

5

4.Competenţa în soluţionarea cererii de recunoastere 5.Executarea hotarârilor straine

CAP.VIII ARBITRAJUL DE DREPT INTERNA ŢIONAL PRIVAT 1. Convenţia de arbitraj 2. Clauza compromisorie 3. Compromisul 4. Legea aplicabila convenţiei de arbitraj 5.Procedura arbitrală 6. Recunoaşterea si executarea hotaririlor arbitrale străine 7. Convenţiile internaţionale privind recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine

Page 6: Drept internaţional privat

6

INTRODUCERE IN STUDIUL DREPTULUI

INTERNA ŢIONAL PRIVAT 1.Elementul de extraneitate 2. Raporturi juridice cu un element de extraneitate 3. Obiectul DIP 4. Problematica dreptului internaţional privat 5. Dreptul internaţional privat ca ramură a dreptului 6. Reglementarea raporturilor cu un element străin 7. Metodele de reglementare a DIP I. Metoda conflictuală II. Metoda folosirii nemijlocite a normelor de aplicare imediată III. Metoda Proper Law 8.Denumirea disciplinei

* * *

1.Elementul de extraneitate 2. Raporturi juridice cu un element de extraneitate

Raporturile juridice dintre persoanele fizice, juridice aparţinând

diferitelor state se stabilesc ca urmare a dezvoltării relaţiilor sociale, culturale dar mai ales a celor care ne interesează respectiv relaţiile economice, politice, tehnico-ştiinţifice. Ca urmare a unora din aceste relaţii statele încheie convenţii internaţionale multilaterale sau bilaterale, tratate comerciale, acorduri de comerţ, etc, prin care îşi reglementează principalele aspecte ce formează cadrul juridic al colaborării.

• Astfel sunt vizate chestiunile fiscale, vamale, contingentele de mărfuri, transportul internaţional, regimul juridic al străinilor, vânzarea internaţională, proprietatea intelectuală şi multe altele. Activităţile persoanelor implicate depăşesc graniţele unui stat participând la schimbul de valori pe plan internaţional. Aşa apar o serie de relaţii cu unul sau mai multe elemente străine, internaţionale sau de extraneitate. 1

1 1 Ion Filipescu, Drept internaţional privat, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1976, pag. 4-5

Page 7: Drept internaţional privat

7

Conform teoriei generale a dreptului elementele raportului juridic

sunt: subiectul, conţinutul şi obiectul. Elementul străin la care ne referim în cadrul dreptului internaţional privat poate fi diferit şi anume de referă la orice situaţie de fapt care- fac susceptibil de a i se aplica mai multe sisteme de drept.

3. Obiectul dreptului interţional privat Dreptul internaţional privat a vizat mult timp numai un grup de raporturi cu un element străin: relaţii de drept privat adică acelea reglementate de dreptul civil comercial, procesual civil, de dreptul familiei şi altele conexe cu ele. Mai nou în sfera raporturilor ce intră în aria de interes a dreptul internaţional privat ca ramură a dreptului se află şi raporturile de dreptul muncii. .

In art.1al.2 al legii române de drept internaţional privat2, se arată că ” în înţelesul prezentei legi, raporturile de drept internaţional privat sunt raporturi civile,comerciale, de muncă, de procedură civilă şi alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate”.

4. Problematica dreptului internaţional privat ca ramură a dreptului

In consecinţă raporturile juridice cu un element de extraneitate ridică o serie de probleme din care cele mai semnificative sunt: I.Cărui for ne vom adresa să soluţioneze o asemnea problemă sau cărei instanţe sau organ al statului? II.După care reguli de procedură instanţa sau organul competent va soluţiona cazul, şi III.Care este legea pe care o va aplica instanţa, organul, arbitrajul,etcautoritatea chemată să examineze şi să dea o soluţie cazului adus în faţa sa ? 5. Dreptul internaţional privat ca ramură a dreptului

Este o disciplină veche în curs de dezovltare, cu multe repere viitoare ce nu pot fi toate previzibile.3 În mod tradiţional dreptul internaţional privat 2 Ne referim la legea nr.105/199 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat 3 Jakotă Mihail Vasile, Drept Internaţional Privat, , Editura fundaţiei “Chemarea”, 2 volume, Iaşi.,1997

Page 8: Drept internaţional privat

8

ca ramură a dreptului se ocupa de un grup restrâns de relaţii cu elemente de extraneitate. Dar relaţii cu un element străine găsim şi în alte ramuri ale dreptului cum ar fi dreptul adminitrativ, dreptul financiar, penal, procesual penal ş.a.

6. Reglementarea raporturilor cu un element străin

In cadrul raporturilor cu un element străin studiem de fapt reguli interne de drept civil, comercial, procesual civil, de dreptul familiei, dreptul muncii şi altele conexe cu ele şi desigur uneori întîlnim şi acele raporturi juridice de dreptul administrativ, financiar şi penal cu reglementările interne corespunzătoare. După cum am mai arătat dreptul internaţional privat se ocupa de reglementarea relaţiilor cu elemente de extraneitate arătând legea care se aplică. Dar cele mai multe reguli conflictuale sunt reguli interne.

Pe plan internaţional însă pentru o mai mare stabilitate s-a simţit nevoia de unificare a acestor reguli. Munca de unificare a debutat la finele secolului al XIX-lea prin adoptarea de reguli conflictuale unificate, uniforme, aceasta realizându-se prin intermendiul convenţiilor internaţionale .

Normele interne de drept material cârmuiesc raporturile juridice de drept internaţional privat adică acele regulii de drept civil, de dreptul muncii, familie, de dr.comercial, procesula civil, cum ar fi cele din Legea română nr.105/1992cu privire la reglementerea raporturilor de drept internaţional privat.

Altele însă se găsesc în tratate, acorduri precum şi convenţii internaţionale; acestea se mai numesc norme internaţionale sau uniforme. În secolul XX ca urmare a intensificării f ără precedent a a relaţiilor şi schimburilor comerciale numărul acestora a crescut ca şi de altfel importanţa lor.

Astfel de reglementările interna ţionale sunt:

- Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional, de la Geneva din 1961; - Convenţia de la Washington din 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state; - Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vînzare internaţională de mărfuri de la Viena din 1980; -Convenţia de la New York din 1974 asupra prescripţiei în materie de vînzare internaţională de mărfuri având 19 state membre. - Convenţia de la Geneva din 17 februarie 1983, asupra rerezentării în materia vânzării internaţionale de bunuri.

Page 9: Drept internaţional privat

9

- Acordul european ce instituie asocierea dintre România pe de o parte şi Comunitatea Europeana şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993. Acesta prevede in art.49 drept criteriu de definire a unei “companii” ca fiind “comunitară” sau “română”, locul unde se află “sediul înregistrat” alternativ cu cel unde se găseşte “administraţia centrală” şi cu “locul” principal de afaceri.

Există numeroase convenţii internaţionale din sfera DIP, în domeniul transporturilor: Asemnea dispoziţii găsim în: - Convenţia de la Varşovia de unificare a unor reguli relative la transportul aerian internaţional (art.1); - Convenţia privind traficul feroviar internaţional de mărfuri S.M.G.S. (art.1 para.1); - Convenţia din 1956 referitoare la contractul de transport internaţional pe şosele C.M.R. (art.1, pct.1) ; - Regulile uniforme din 1980 privind contractul de transport internaţional feroviar al mărfurilor -C.I.M.- (art.1 para.1 ).

7. Metodele de reglementare a DIP

In doctrina de specialitate există unanimitate în a considera că materia specifică a dreptului internaţional privat o constituie conflictele de legi. Plecându-se de la această constatare, în doctrină s-a arătat că metoda de reglementare a DIP este metoda conflictuală, dar mai este utilizată şi metoda aplicării nemijlocite a normelor materiale(substanţiale).

I. Metoda conflictuală

Metoda conflictuală poate fi rezumată la următoarele: ori de câte ori instanţa are de soluţionat un litigiu cu privire la un rapot juridic cu element de extraneitate şi sunt două sau mai multe sisteme de drept susceptibile a se aplica, trebuie să recurgă la norma conflictuală a forului, la propriul sisitem de DIP şi să aplice legea desemnată de aceasta. II. Metoda folosirii nemijlocite a normelor de aplicare imediată

Page 10: Drept internaţional privat

10

Metoda utilizării normelor de aplicare imediată constituie o formă particulară a metodei conflictuale.4 Intre situaţia juridică şi ţara forului trebuie să existe o anumită legătură care să justifice aplicarea acestora. III. Metoda Proper Law Metoda Proper Law însemnaă desemnarea legii pentru fiecare caz în parte spre deosebire de metoda conflictuală care presupune aplicarea aceloraşi dispoziţii legale pentru raporturi juridice, situaţii asemănătoare.

8. Denumirea disciplinei

DIP având un obiect şi o metodă proprie de reglementare întruneşte condiţiile unei ramuri de drept de sine stătătoare. Denumirea afost utilizată pentru prima oară în anul 1834 de către Joseph Story în lucrarea sa “Commentaires on the Conflict of Laws, de către Foelix în 1843 în Droit internaţional prive şi de Schaffner în 1851(Entwobung des internationalen Privatrechtes).

Au apărut discuţii (în literatura de specialitate) pe marginea denumiri în sensul că expresia “drept internaţional” desemnează în mod tradiţional dreptul internaţional public; izvoarele dreptului internaţional privat sunt preponderent interne, nu internaţionale iar litigiile generate de raporturile juridice cu un element extern se soluţionează de instanţele naţionale.

Aceste afirmaţii sunt adevărate dar întăresc convingerea că nu ne aflăm pe teritoriul dreptului internaţional public care reglementează realţiile dintre statele suverane (şi alte subiecte de drept internaţional public, cum sunt organizaţiile guvernamentale internaţionale)şi subiecte cum ar fi suveranitatea sau imunitatea diplomatică. Aşa după cum am mai arătat dreptul internaţional privat are un obiect şi o metodă proprie de reglementare întrunind condiţiile unei ramuri de drept de sine stătătoare.

Bibliografie

1. Filipescu Ioan, Drept internaţional privat, Editura Actami, vol. I-II,

Bucureşti, 1997

2. Jacotă Mihai, Drept internaţional privat, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1976 4 Ion Filipescu, Drept internaţional privat, vol.I, Editura ACTAMI,1997, vol.I, p. 25

Page 11: Drept internaţional privat

11

3. Jakotă Mihai Vasile, Drept internaţional privat, vol. I, Editura

Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1997

CAP.II Istoricul apari ţiei şi evoluţia dreptului interna ţional privat

1.Cauzele care au impus apariţia normelor de DIP

2.Apariţia conflictelor de legi şi a normelor conflictuale în nordul Italiei 3.Glosatorii 4.Postglosatorii 5.Şcoala franceză a statutelor

1. Cauzele care au impus apariţia normelor de DIP

Apariţia normeleor de DIP şi deci a problemelor care au impus editarea acestor norme, a fost provocată de anumite condiţii economico-sociale, din societatea respectivă.

In societatea sclavagistă, datorită relaţiilor comerciale, au luat naştere unele raporturi juridice pe care literatura juridică de mai târziu le-a încadrat în domeniul DIP, ca fiind probleme de DIP: acestea se reefreau la situaţia juridică a străinilor, adică la drepturile pe care le putea avea un cetăţean într-o ţară străină. Din acest punct de vedere, istoria a cunoscut, cu privire la situaţia juridică a străinilor următoarele sisteme:

1.într-un prim sistem care în ordine cronologică este şi cel mai vechi, i se refuză străinului orice drept, în sensul că nu I se aplicau nici legile sale proprii, nici legile locale. Străinul nu putea să facă nici o operaţiune, nu se bucura de nici o protecţie legală. Sub aspectul dreptului era ca şi cum nu exista, se afla în afara societăţii

2.un al doilea sistem era acela în virtutea căruia străinului I se aplicau toate legile sale personale, adică ale ţării sau poporului căruia îi aparţinea, făcându-se cu totul abstarcţie de legile ţării pe teritoriul căruia se afla; principiul personalităţii legilor. Acest sistem cunoscut şi de dreptul roman a fost şi sistemul juridic al statelor prefeudale din apusul Europei

3 al treilea sistem este cel al teritorialităţii legilor în virtutea căruia toţi indivizii aflaţi pe un teritoriu, fără nici o excepţie (fie căerau cetăţeni ori străini) erau supuşi numai legilor locale ale ţării pe teritoriul pe care se aflau.

Page 12: Drept internaţional privat

12

2. Apariţia conflictelor de legi şi a normelor conflictuale în nordul Italiei

Pentru ca sistemul economic feudal să-şi arate superioritatea asupra

celui sclavagist a atrebuit să treacă mult timp din cauza ritmului extrem de lent de dezvolatre a producţiei. Din orânduirea sclavagistă rămăseseră un număr de oraşe (Roma, Veneţia, Genove,Florenţa, ş.a.) Dar acestea nu nu s-au dezvoltat decât o dată cu dezvoltarea forţelor de producţie care a dus la apariţia meşteşugarului producător pentru piaţă.; în acelaşi timp şi ritm progresează separarea oraşului de stat.

Oraşele şi târgurile din nordul Italiei încep să dbândească, în raport cu puterea nobilului, o libertate de acţiune, care s-a tradus între altele prin scoaterea oraşelor de sub jurisdicţia seniorilor şi punerea lor sub jurisdicţia negustorilor înşişi, cu un sistem de drept propiru.

3. Glosatorii

Juriştii timpului căutatu soluţii în dr.roman, pentru rezolvarea situaţiilor noi ivite în cadrul societăţii. Metoda era scolastică. 4. Postglosatorii

Misiunea juriştilor era a determina care sunt cazurile care intră într-o categorie sau alta. În justificarea soluţiilor lor, juriştii de mai târziu nu mai mergeau până la textul de drept roman, ci se sprijineau pe comantariile glosatorilor.

Din această cauză aceşti comentatori ai comentatorilor s-au nimit postglosatori. Criteriile după care se dădeau aceste soluţii, îmbrăcate în haina dreptului au format începutul DIP, care a apărut iniţial sub denumirea de “teorie a statutelor”.

Bibliografie

Mî ţă-Baciu, Angela, Drept international privat, Editura “STEF”

format academic, Iaşi, 2008

Filipescu Ioan, Drept internaţional privat, Editura Actami, vol. I-II,

Bucureşti, 1997

Page 13: Drept internaţional privat

13

Filipescu Ioan, Drept Civil. Teoria generală a obligaţiilor , Editura

Arcadia, Bucureşti, 1992

Jakotă Mihai Vasile, Drept internaţional privat, vol. I, Editura Fundaţiei

„Chemarea”, Iaşi, 1997

CAP.III NORMA CONFLICTUAL Ă

1.Noţiune 2.Structura normei conflictuale 3.Punctele de legătură 4.Clasificarea normelor conflictuale

Norma conflictuală nu cârmuieşte propriu-zis raportul juridic cu element străin. De aceea, norma conflictuală nu arată direct şi nemijlocit drepturile şi obligaţiile părţilor raportului juridic cu element străin. Ea arată numai legea competentă a cârmui nemijlocit raportul respectiv.

2. Structura normei conflictuale

Norma conflictuală este formată din două elemente de structură: conţinutul şi legătura.

3. Punctele de legătură

- Indicarea legii competente de către norma conflictuală se face baza “legăturii” existente între un raport juridic şi un anumit sistem de drept. Elementele prin care se stabileşte legătura “dintre un raport juridic şi o lege” (sistem de drept) se numesc puncte de legătură.

4. Clasificarea normelor conflictuale

Normele conflictuale se pot clasifică după felul cum acţionează şi modul în care se indică legea competentă să guverneze raportul juridic, precum şi după conţinutul lor. I. Clasificarea după felul legăturii deosebim două categorii: • Norme conflictuale unilaterale. • Norme conflictuale cu acţiune dublă sau bilaterale

Page 14: Drept internaţional privat

14

II. Clasificarea normelor conflictuale după conţinutul lor

Din acest punct de vedere normele conflictuale se clasifică în norme conflictuale cu privire la persoane, cu privire la proprietate,bunuri, cu privire la contracte, privitoare la raporturile de dreptul familiei, la forma actelor, la moştenire, etc.

Bibliografie

Mî ţă-Baciu, Angela, Drept international privat, Editura “STEF”

format academic, Iaşi, 2008

Filipescu Ioan, Drept internaţional privat, Editura Actami, vol. I-II,

Bucureşti, 1997

Filipescu Ioan, Drept Civil. Teoria generală a obligaţiilor , Editura

Arcadia, Bucureşti, 1992

Jacotă Mihai, Drept internaţional privat, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1976

Jakotă Mihai Vasile, Drept internaţional privat, vol. I, Editura Fundaţiei

„Chemarea”, Iaşi, 1997

CAP.IV CONFLICTELE DE LEGI

FORME ALE CONFLICTELOR DE LEGI 1. Noţiuni generale 2.Conflictele de legi în spaţiu şi conflictele de legi în timp şi spaţiu 3.Conflictele între legile provinciale şi conflictele între legile naţionale 4. Soluţionarea conflictelor de legi 1. Conflictele mobile de legi 2. Soluţionarea conflictelor mobile de legi

3. Aplicarea dreptului străin –temeiul aplicării 1. Formele aplicării legii străine 2. Proba dreptului străin

Page 15: Drept internaţional privat

15

3. Conţinutul legii străine 8. Efectul internaţional al drepturilor (drepturile câştigate) 1. Noţiuni generale

Relaţiile cu un element străin pun problema legii aplicabile, una din chestiunile fndamebntale ale DIP. Această problemă se mai numeşte şi conflictul de legi.

2. Conflictele de legi în spaţiu şi Conflictele de legi în timp şi spaţiu

Cu prilejul naşterii, stingerii, transformării sau transmiterii unui drept se pune problema legii aplicabile. Conflictul de legi în spaţiu este conflictul care apare cu naşterii, stingerii, transmiterii unui drept,etc. Conflictul de legi în timp şi spaţiu este conflictul care apare într-o perioadă posterioară naşterii, stingerii, transmiterii sau transformării dreptului

Dintr-un alt punct de vedere deosebim conflicte de legi provinciale şi

conflictele de legi naţionale.

3. Conflictele între legile provinciale şi conflictele între legile naţionale DIP a apărut ca un drept reglementând conflictele între legi provinciale. Problema a dreptului int privat, adică problema legii aplicabile, s-a pus mai întîi în relaţiile dintre persoane din regiuni, oraşe sau cetăţi cu legi diferite, dar care aparţineaua aceleiaşi unităţi politice mari.

4. Soluţionarea conflictelor de legi

În condiţiile unei perioade (secolele 12-14) dominate de “teritorialismul feudal al cutumelor” au părut primele soluţii ale conflictelor de legi. Soluţiile pe care le cunoaştema azi la dreptul international privat au fost admise mai întîi în Italia de Nord – sec.12-16, mai târziu au fost preluate în Franţa în secolul al 17-lea,în sec.18 au fost primite în Olanda iar în sec.al 19-lea au fost preluate pe rând în toată Europa şi în unele state extraeuropene)

Page 16: Drept internaţional privat

16

5. Conflictul mobil de legi

O altă formă a conflictelor de legi în timp şi spaţiu o constiuie

conflictele mobile5. In acest caz, se schimbă unul din elementele de care depinde legea competentă. În cazurile cele ami obişnuite este vorba despre schimbarea cetăţeniei, domiciului, sau reşedinţei unei persoane, de transferul sediului social unei societăţi în altă ţară sau de transportul unui bun mobil pe un alt teritoriu.

Conflictele mobile de legi pot apărea în următoarele domenii: • Statutul personal • Statutul organic al persoanei juridice • Statutul real imobiliar • În cazul drepturilor creditorului asupra patrimoniului debitorului • În cazul testamentelor

6. Soluţionarea conflictului mobil de legi

Conflictul mobil de legi se soluţionează potrivit normelor sistemului de drept român. În acest sens se aplică fie normele conflictuale fie alte norme juridice.

Soluţiile oferite de legea nr.105/1992 diferă în funcţie de domeniul reglementat, aplicându-se vechea lege ca în cazul relaţiilor personale şi patrimoniale ale soţilor, legea naţională comună continuă să reglementeze efectele căsătoriei şi în cazul în care unul dintre ei îşi schimbă cetăţenia sau, după caz domiciliul (art.20 al.2).

În alte cazuri se aplică legea nouă. Alteori se aplică legea mai favorabilă.

APLICAREA DREPTULUI STR ĂIN

Legat de un an anumit grad de dezvoltare a economiei şi schimbului,

DIP a apărut în a doua parte a Evului Mediu. În perioada economiilor naturale, la început mai slab dezvoltat pentru că nu existau premisele aplicării dreptului străin.

1. De ce se aplică dreptul străin ? Temeiul aplicării

5 Lerebours-Pigeinnière et Y. Loussouarn, droit internaţional privé, Paris 1970, pag.506-507

Page 17: Drept internaţional privat

17

DIP urmăreşte să reglementeze fiecare raport ţinând seama de natura lui, în modul cel mai convenabil, ajungându-se astfel la aplicarea dreptului străin. Precizăm că fiecare stat fixează cum crede de cuviinţă cazurile, condiţiile şi limitele aplicării dreptului străin. Comerţul perfecţionat dei cel acre se desfăşoară pe bază de operaţiuni la termen şi pe credit nu se poate lipsi de o reglementare adecvată. Toate operaţiunile în cadrul schimburilor comerciale la nivel mondial trebuiesc reglementate prin anumite norme juridice. Care sun acele norme ?

Cazurile în care legea străină nu se aplică: Ordinea publică şi frauda la lege a. Formele aplicării legii străine b. Proba dreptului străin

În virtutea regulilor de DIP instanţa trebuie să aplice dreptul străin. Ce

autoritate are dreptul străin pentru instanţă sau pentru autoritatea chemată să soluţioneze raportul juridic cu element de extraneitate? Legea străină se va aplica în virtutea faptului că propria normă conflictuală îi permite acest lucru. Dreptul străin nu-şi găseşte aplicarea în temeiul propriei autorităţi ci numai în condiţiile şi în măsura prevăzută de lex fori. 2. Formele aplicării legii str ăine - aplicarea legii străine ca lex causae - situaţia când legea străină este o condiţie pentru aplicarea legii forului - situaţia când legea străină este incorporată în contractul încheiat de părţi Aplicarea legii străine într-un litigiu relativ la un raport juridic cu element de extraneitate poate fi invocat de instanţa judecătorească, de instanţa de arbitraj, de partea interesată, sau din oficiu.

În conformitate cu art.129 şi 130 din codul de procedură civilă instanţa judecătorească în virtutea rolului său activ, poate invoca din oficiu şi pune în discuţia părţilor, aplicarea legii străine la care face trimitere norma conflictuală română ce nu are caracter imperativ. Aceeaşi posibilitate o are şi instanţa de arbitraj.

Atunci când norma conflictuală română este imperativă invocarea dreptului străin şi aplicarea lui de către instanţă nu mai este o facultate, ci o obligaţie. 3. Proba dreptului străin

Page 18: Drept internaţional privat

18

Sarcina probei se împarte între judecător sau arbitru şi părţi. Conform articolului 7 al.1 din legea nr.105/1992 conţinutul legii străine se stabileşte de instanţa judecătorească prin atestări obţinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert, sau în alt mod adecvat.

4.Conţinutul legii str ăine Continutul legii straine se stabileste de instanta judecatoreasca prin atestari obtinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat. 5. EFECTUL INTERNA ŢIONAL AL DREPTURILOR (Drepturile câştigate) Condiţiile cerute pentru recunoaşterea efectului internaţional al drepturilor. Ca principiu, un drept născut conformunei legi competente poate fi recunoscut în celelate ţări. Pentru aceasta se cer îndeplinite următoarele condiţii:,, • Dreptul să fi fost dobândit conform legii competente, • Dreptul să fi fost valabil dobândit conform acelei legi • Dreptul invocat să nu fie contrar ordinii publice în dreptul internaţional

privat al instanţei sau autorităţii unde se cere recunoaşterea

Drepturile cistigate in tara straina sint respectate in Romania, afara numai daca sint contrare ordinii publice de drept international privat roman.

Dispozitiile legii sunt aplicabile in masura în care conventiile internationale la care Romania este parte nu stabilesc o alta reglementare.

Bibliografie

Mî ţă-Baciu, Angela, Drept international privat, Editura “STEF”

format academic, Iaşi, 2008

Filipescu Ioan, Drept internaţional privat, Editura Actami, vol. I-II,

Bucureşti, 1997

Jakotă Mihai Vasile, Drept internaţional privat, vol. I, Editura Fundaţiei

„Chemarea”, Iaşi, 1997

O.UNGUREANU si Jugastru Calina, Manual de drept international

privat, Editura All Beck, Bucuresti 1997

Page 19: Drept internaţional privat

19

CAP.V CALIFICAREA 1. DESPRE CALIFICARE 2. LEGEA DUPĂ CARE SE FACE CALIFICAREA 2. CALIFICAREA DUPĂ LEGEA FORULUI 3. CALIFICAREA DUPĂ LEX CAUSAE 1.DESPRE CALIFICARE

A califica situaţia conflictuală pe care trebuie să o rezolve ca făcând

parte, prin ipoteză, din frupa regulilor de capacitate, stare, familie, sau altă regulă. În materie de stare, capacitate art.11 din lege trimite la legea naţională a persoanei, pentru condiţiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei, art.18 din lege oferă soluţia legea naţională comună a viitorilor soţi.

Calificarea este o instituţie extrem de complexă şi de aceea s-a născut întrebarea: ce se califică instituţiile, situaţiile juridice sau faptele ? în doctrină există exprimate o multitudine de opinii şi teorii. Unii au pus în discuţie calificarea după legea forului şi au substituit variante precum calificarea lege causae. Practica a arătat că se califică elemente de drept.

3. CALIFICAREA DUPĂ LEGEA FORULUI Problema calificării a fost formulată de Etienne Bartin care ia dat şi

numele, termenul fiind preluat în literatuira juridică.

4. CALIFICAREA DUPĂ LEGEA CAUZEI Folosind termenul de lex causae autorii se refră la o lege care are legătură

cu situaţia conflictuală. Dar care este acea lege ?

Bibliografie

Mî ţă-Baciu, Angela, Drept international privat, Editura “STEF”

format academic, Iaşi, 2008

Page 20: Drept internaţional privat

20

Filipescu Ioan, Drept internaţional privat, Editura Actami, vol. I-II,

Bucureşti, 1997

Filipescu Ioan, Drept Civil. Teoria generală a obligaţiilor , Editura

Arcadia, Bucureşti, 1992

Jakotă Mihai Vasile, Drept internaţional privat, vol. I, Editura Fundaţiei

„Chemarea”, Iaşi, 1997

Batiffol H., Lagarde P., Traité de droit international privé, 11-ème édition, tome I, Librairie générale de droit et de jurisprudence, Paris, 1993

Cap. VI RETRIMITEREA

1. Noţiune, apariţia retrimiterii, speţa Forgo 2. Formele retrimiterii 1. Noţiune, apariţia retrimiterii, spe ţa Forgo

Dreptul international privat conţine regului ce indică judecătorului sau

autorităţii care examinează un raport cu element străin, legea pe care trebuie s-o aplice. Aceasta poate fi legea română sau legea străină.

2. Formele retrimiterii

Retrimiterea poate fi de gradul I şi de gradul II. Este de gradul I atunci când dreptul străin (norma conflictuală) retrimite trimite înapoi la legea forului; este de gradul II atunci când dreptul străin (norma conflictuală) retrimite la legea unui stat terţ şi nu trimite înapoi la legea forului. Mai poartă denumirea de retrimitere complexă.

CAP.VII FRAUDA LA LEGE

1.Noţiune 2.Elementele fraudei la lege 3.Sancţionarea fraudei la lege

1. Noţiune

Page 21: Drept internaţional privat

21

Frauda la lege, ca noţiune, apare destul de târziu (cu ocazia procesului

Beauffremont) în literatura de DIP, deşi unele aplicaţii practice s-au observat încă din sec.18.

Frauda la lege este o excepţie de la aplicarea dreptului străin competente să se aplice unui anumit raport cu element de extarneitate. Excepţia poate fi folosită numai când nu există un alt mijloc de a înlătura aplicarea legii străine obţinută în frauda legii instanţei, cum ar fi ordinea publică.

CAP.VIII

NORMELE DE APLICARE NECESAR Ă (loi de police, mandatory rules)

Conceptul de normă de aplicare necesară (loi de police în dreptul francez, mandatory rules în dreptul anglo-saxon şi Zwingende Vorschriften în cel german) reprezintă unul din conceptele prezente si în Convenţia de la Roma din 1980 şi este prezentă în nu mai puţin de 6 articole. Aşa după cum s-a subliniat în literatură recurgerea la normele de aplicare imediată este determinată de importanţa lor economică, socială şi politică; acestea sunt prioritare impunându-se faţă de orice altă regulă incidentă situaţiei juridice. Autoritea sesizată va aprecia dacă o anumită normă se impune cu necesitate raportului juridic cu element de extraneitate.

Page 22: Drept internaţional privat

22

CAP.IX

ORDINEA PUBLIC Ă ÎN DREPTUL INTERNA ŢIONAL

PRIVAT 1.Noţiunea de ordinea publică în dreptul internaţional privat 2.Opinii şi idei exprimate in doctrină 3.Ordinea publică în textele unor legi de drept internaţional privat 4.Ordinea publica şi convenţiile internaţionale 5.Ordinea publica în Convenţia de la Roma din 1980 1. Noţiunea de ordinea publică în dreptul internaţional privat De aceea putem afirma, că se numeşte ordine publică în dreptul internaţional privat excepţia pusă la îndemîna judecătorului pentru a îndepărta legea străină normal competenta în baza regulilor de drept internaţional privat al forului, atunci cînd ea este contrară unui principiu fundamental al dreptului instanţei sau contravine bunelor moravuri. 4. Opinii şi idei exprimate in doctrină O concepţie interesantă cu privire la tema noastră este cea formulată de Lerebours – Pigeonnière şi a continuatorului său Lousouarn, concepţie preluată dar mai ales dusă dincolo de gîndirea iniţiatorului său de către Batiffol.6 Conform concepţiei lui Lerebours – Pigeonnière şi Lousouarn ordinea publică reacţionează împotriva legii străine în două maniere diferite. a) impotriva aplicării legii străine care nesocoteşte principiile de drept

public sau privat, sau privat comun al ţărilor civilizate, expresia moralei şi a adevărului obiectiv pe care anumiţi autori le califică ca principii internaţionale, în exprimarea sintetică a lui Lerebours – Pigeonniére, “în genere vizăm că legea străină este contrară moralei şi dreptului natural”. Lagarde exprimînd acordul său cu teoria rezumă totul într-un singur cuvînt “drept natural” cu precizarea că trebuie înţeles lato sensu pentru că

6 Lerebours – Pigeonnière, citat din Francescakis Ph., Y a-t-il du nouveau en matière d' ordre public ?, Travaux du comité français de droit international privé, Dalloz, Paris 1970, p. 150-156

Page 23: Drept internaţional privat

23

dreptul natural a fost direct implicat în naşterea teoriei conflictelor de legi.

b) O a doua manieră de a acţiona a ordinii publice este de a îndepărta legea străină când aplicarea sa, ca urmare a unei divergenţe în ceea ce privesc “les but moraux, sociaux et économiques…” cauzează interesului francez un prejudiciu grav care trebuie să prevaleze asupra comerţului internaţional şi al solidarităţii internaţionale.7

3. Ordinea publică în textele unor legi de drept internaţional privat In legislaţia română ordinea publică este prevăzută de articolul 8 şi art.168 pct.2 din legea de drept internaţional privat precum şi de art. 520 din codul de procedură penală. Astfel, aplicarea legii străine se înlătură dacă încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român (art.8 al.1 pct.a). In cazul înlăturării legii străine, se aplică dreptul român (art.8 al.2). 4. Ordinea publica şi convenţiile internaţionale

Ordinea publică ca teorie generală a dreptului internaţional privat a fost preluată de multe din convenţiile internaţionale. Dintre acestea ne vom referi la cele mai recente.

Bibliografie pentru cap.VI-IX

1.Baciu Angela, Legea aplicabilă vânzării internaţionale de mărfuri ,

Editura Junimea, Iaşi, 2001

2. Angela Mîţă-Baciu, Drept international privat, Editura “STEF”

format academic, Iaşi, 2008

2.Filipescu Ioan, Drept internaţional privat, Editura Actami, vol. I-II,

Bucureşti, 1997

7 Prezentarea concepţiilor aparţine lui Francescakis Ph., şi au fost publicate în articolul Y a-t-il du nouveau en matière d' ordre public ?, Travaux du comité français de droit international privé, Dalloz, Paris 1970, p. 154

Page 24: Drept internaţional privat

24

4. Jacotă Mihai, Drept internaţional privat, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1976

5. Jakotă Mihai Vasile, Drept internaţional privat, vol. I, Editura

Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1997

Page 25: Drept internaţional privat

25

PARTEA SPECIAL Ă

CONDIŢIA JURIDIC Ă A STRĂINILOR

1. Noţiuni generale, definiţia străinului, drepturile şi obligaţiile străinilor în România 2. Condiţia juridică a străinului şi conflictele de legi 3. Condiţia juridică a străinului în relaţiile economice internaţionale 4. Formele condiţiei juridice a străinilor 5. Regimul juridic al străinilor în România 6. Drepturile şi obligaţiile românilor în străinătate 7. Condiţia străinului ca parte în proces 1. Noţiuni generale, definiţia străinului

DIP arată că prin străin se înţelegea acea persoană care nu are

cetăţenia statului pe al teritoriul cărui se află.

Condiţia juridică a străinului desemnează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care acesta la are la un moment dat într-o anumită ţară; altfel spus toate regulile juridice referitoare la străini, reguli care determină condiţia lor. Condiţia juridică a străinului cuprinde şi persoanele juridice, deoarece prin străin trebuie să înţelegem orice subiect de drept, persoană fizică sau juridică. În ceea ce priveşte interperetarea dispoziţiilor legale referitoare la regimul juridic al străinilor, Constituţia României în art. 20(1), drept cel mai important standard de referinţă în materia drepturilor şi libertăţilor persoanei: “Dispoziţiile constituţionale vor fi interpretate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte”.

2. Condiţia juridic ă a străinului şi conflictele de legi

- O problemă aparte o constituie disticţia dintre condiţia juridică a străinilor şi conflictele de legi. Sub acest aspect precizăm că există o delimitare între condiţia juridică a străinulor şi conflictele de legi în domeniul stării şi capacităţii persoanei.

Page 26: Drept internaţional privat

26

3. Condiţia juridic ă a străinului în rela ţiile economice internaţionale Condiţia juridică a străinilor poartă pecetea relaţiilor de producţie dominante. Aceasta a variat de la epocă la epocă, de la stat la stat. Se pare că problema condiţiei juridice a străinului s-a pus încă din antichitate, în Legea celor XII Table în care sub apelativul hostes erau desemnaţi duşmanii Romei cât şi barbarii paşnici. Acesţia însă erau înlăturaţi de la protecţia legală. 4. Formele condiţiei juridice a străinilor In statele lumii, de regulă sunt utilizate următoarele forme: 1. regimul naţional; 2. regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate. 3. Regimul special –

5. Regimul juridic al străinilor în România Regimul priveşte următoarele aspecte: - intrarea străinilor în ţară; - şederea străinilor în România; - ieşirea străinilor din ţară şi - drepturile străinilor în România - situaţia specială a refugiaţilor (legea nr.15 din 2 aprilie 1996 privind

regimul şi statutul refugiaţilor. 5. Drepturile şi obligaţiile românilor în str ăinătate 8. Condiţia străinului ca parte în proces

Strainii, persoane fizice si persoane juridice au, in conditiile legii, in fata instantelor romane, aceleasi drepturi si aceleasi obligatii procedurale ca si persoanele fizice de cetatenie romana si persoanele juridice romane.

Bibliografie

Mîţă-Baciu, Angela, Drept international privat, Editura “STEF” format

academic, Iaşi, 2008

O.Ungureanu si Calina Jugastru, Manual de drept international privat,

Editura All Beck Bucuresti 1997

Page 27: Drept internaţional privat

27

Jacotă Mihai, Drept internaţional privat, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1976

Jakotă Mihai Vasile, Drept internaţional privat, vol. I, Editura Fundaţiei

„Chemarea”, Iaşi, 1997

CAP. II STAREA ŞI CAPACITATEA PERSOANELOR ÎN DREPTUL

INTERNA ŢIONAL PRIVAT 1. Statutul personal în dreptul internaţional privat 2. Conflicte de legi cu privire la statutul personal în LDIP 3. Statutul persoanei fizice în legislaţia altor ţări 4. Alte probleme legate de statutul persoanelor în DIP 1. Statutul personal în dreptul internaţional privat

Statutele personale sunt legate de legislaţia locului de origine sau al domiciliului unei persoane. Statutul personal are o putere “extrateritorială” în sensul că el urmează persoana şi guvernează statutul său personal.

2. Conflicte de legi cu privire la statutul personal în LDIP Există o regulă în DIP conform căreia definirea punctului de legătură

este dat de legea forului, determinarea cetăţeniei este guvernată de dreptul statului al cărzui cetăţean este cel în cauză. Această absenţă de coordonare între legile asupra cetăţeniei conduce la conflicte pozitive şi, uneori, la conflicte negative.

Conflictul pozitiv Conflictul negativ

3. Statutul persoanei fizice în legislaţia altor ţări

În Germania EGBGB se dă prioritate cetăţeniei “legăturile în cascadă”.

În Franţa, principiul naţionalităţii este prevăzut în art.3 cod civil farncez ascăzut din amploare; această legătură nu mai este utiliazt în materia succesiunior, reg. Matrimonial, divorţ, filiaţie. Jurisprudenţa punea accent pe

Page 28: Drept internaţional privat

28

domiciliul comun a fost modificată de o legislaţie nouă, “care constituie un amestec de inedit şi unilateralism internaţionalist”.8

În Elveţia rolul naţionalităţii este în diminuare datorită doctrinei din domeniul filiaţiei, legătura cu nţionalitatea a fost înlocuită în 1972 şi 1976 cu reguli ce dădeau prioritate domiciliului. Străinii în Elveţia au fost supuşi din ce în ce mai mult legii domiciliului lor, criteriu deja consacrat în art.2 şi art.32 din noua lege de drept internaţional privat elveţian.

4. Alte probleme legate de statutul persoanelor în DIP A.aplicarea legii naţionale B.aplicarea altei legi C.domeniul de palicarea legii statutului persoanei fizice D.excepţia de la aplicarea legii personale competente cu privire la

capacitatea persoanei fizice (teoria interesului naţional) E.numele persoanei fizice

8 Fr.Knoepfler, Ph.Schweizer, Précis de droit internaţional privé,Éditions Staempfli&Cie Sa Berna, 1990, pag.146

Page 29: Drept internaţional privat

29

CAP.III NORMA CONFLICTUAL Ă CU PRIVIRE LA FORMA ACTELOR JURIDICE

1. Actele românilor în străinătate 2. Forţa probantă a actelor făcute în străinătate 3. Efectele actelor întocmite în străinătate de funcţionarii consulari români 4. Actele străinilor în România 5. Actele încheiate în România în altă formă decât aceea prevăzută de legea locului 1. Actele românilor în străinătate

Românii care se găsesc în străinătate se pot vedea în situaţia de a încheia diverse acte juridice, cum ar fi cazul testamentelor, al diferitelor declaraţii autentice. Aceste acte se pot încheia în formele prevăzute de legea română sau de cea străină.

2. Forţa probantă a actelor făcute în străinătate

Un act făcut în străinătate conform legii străine competente după dreptul internaţional privat român are forţa probantă în ţara noastră. În acest caz, ne găsim în faţa unei probleme de efect internaţional al drepturilor şi se aplică regulile pe care le-am studiat la capitolul conflictelor de legi în timp şi spaţiu. 3. Efectele actelor întocmite în străinătate de funcţionarii consulari români

Efectele actelor dresate de funcţionari consulari români în străinătate sunt destul de diferite. Câteva distincţii se impun : efectele produse în ţara străină în care instrumentează funcţionarul consular român şi efectele pe care le poate produce actul în România.

5. Actele străinilor În România Actele pe care le încheie un străin în România în forma cerută de legea română erau valabile conform vechiului text din al. 3 art. 2 cod civ. Actualmente textul a fost abrogat prin apariţia legii române de drept internaţional privat, fiind aplicabile dispoziţiile art.69 din lege.

Page 30: Drept internaţional privat

30

6. Actele încheiate în România în altă formă decât aceea prevăzută de legea locului

Reprezentanţii diplomatici şi consulari în România nu pot în principiu primi acte de stare civilă şi nu pot îndeplini funcţiuni notariale, dacă lucrul acesta n-a fost permis printr-o convenţie internaţională oarecare.

În Franţa însă literatura mai nouă opiniază că o regulă de drept internaţional recunoaşte agenţilor diplomatici şi consulari străini în Franţa competenţa de a instrumenta în aceleaşi materii pentru care legea franceză recunoaşte agenţilor diplomatici şi consulari francezi în străinătate acest drept.

Bibliografie cap.II-III

Angela Mîţă - Baciu, Drept international privat, Editura “STEF”

format academic, Iaşi, 2008

O.Ungureanu si Calina Jugastru, Manual de drept international privat,

Editura All Beck Bucuresti 1997

Jacotă Mihai, Drept internaţional privat, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1976

Jakotă Mihai Vasile, Drept internaţional privat, vol. I, Editura Fundaţiei

„Chemarea”, Iaşi, 1997

Page 31: Drept internaţional privat

31

CAP.IV

NORMA CONFLICTUAL Ă CU PRIVIRE LA CONTRACTE

AUTONOMIA P ĂRŢILOR ÎN RELA ŢIILE CONTRACTUALE 1.Principiile generale ale sistemului autonomiei de voinţă 2.Apariţia şi evoluţia principiului autonomiei de voinţă 3.Autonomia de voinţă în Convenţia de da Roma din 1980 4. Momentul intervenirii alegerii (Desemnarea legii posterior încheierii contractului) 5. Scindarea contractului (Splitting, depeçage

2. Apariţia şi evoluţia principiului autonomiei de voinţă

AUTONOMIA DE VOIN ŢĂ IN CONVENŢIA DE LA ROMA DIN 1980 Legea aplicabilă contractului este determinată de voinţa părţilor. Convenţia permite părţilor manifestarea voinţei directe, exprese privind desemnarea lui lex contractus ca o adevărată libertate recunoscută părţilor. Clauza privind desemnarea legii poate fi stabilită şi separat de contract, chiar reglementată separat, deşi practic este supusa aceloraşi reguli. Voinţa expresă Libertatea părţilor de a alege legea care să le guverneze contractul este prevăzută în articolul 3. Convenţia dă eficienţă principiului fundamental al autonomiei de voinţă, prin aceea că specifică în textul său următoarele :

“Contractul poate fi guvernat de legea aleasă de părţi. Alegerea trebuie să fie expresă sau să rezulte cu certitudine din termenii contractului sau din circumstanţele cazului ”.

analizînd textul convenţiei, rezultă că legea aplicabilă va fi aceea numită de părţi atunci când : • alegerea este expresa, sau

Page 32: Drept internaţional privat

32

• este demonstrată cu certitudine din circumstanţele cazului (articolul 3, alineatul 1).

Autonomia de voinţă a devenit altfel un principiu universal recunoscut în dreptul internaţional privat. În baza autonomiei de voinţă părţile îşi pot desemna, alege sau stabili legea care să fie aplicabilă contractului lor. Ar putea apare ciudat sau poate chiar ca un privilegiu ca cei care contractează să-şi poată desemna legea, ei înşişi, spre deosebire de alte domenii cum ar fi capacitatea, succesiunea, căsătoria, filiaţia, drepturile reale unde acest lucru nu este posibil. Momentul intervenirii alegerii Mai este de semnalat de asemenea, faptul că, momentul alegerii este lăsat liberei aprecieri al părţilor. Articolul 3 din Conv.de la Roma din 1980 precizează că desemnarea legii se poate face în momentul încheierii contractului sau ulterior cu condiţia de a nu prejudicia drepturile dobândite de terţi. Părţile pot stabili în orice moment legea care să le guverneze contractul, pot să stabilească o altă lege aplicabilă decât cea pe care au desemnat-o iniţial ca urmare a aplicării acestui articol (articolul 3 n.n.) sau a acestei convenţii. Orice schimbare intervenită în alegerea legii, după încheierea contractului, trebuie să nu afecteze validitatea contractului prevăzută în articolul 9 sau să aducă atingere drepturilor dobîndite de terţi.

CAP.V DETERMINAREA LEGII APLICABILE ÎN CAZUL ÎN

LIPSA VOIN ŢEI EXPRIMATE DE P ĂRŢI

1. Principiul "celor mai strânse legături"

2. Prestaţia caracteristică Într-un mare număr de cazuri, părţile nu-şi exprimă voinţa cu privire la legea aplicabilă contractului. Determinarea acesteia se face conform anumitor reguli pe care le găsim în legea română de drept internaţional privat (cap.8) sau în articolul 4 al Convenţiei de la Roma din 1980. În primul rând, contractul este supus legii ţării cu care are legăturile cele mai strânse.

Page 33: Drept internaţional privat

33

1. Principiul "celor mai strânse legături" Principiul celor mai strânse legături reflectă normele aplicate în majoritatea statelor contractante, înainte de apariţia Convenţiei. Acest concept obiectiv, a primit din ce în ce mai mult sprijin atât din partea literaturii de specialitate, cât şi din practica instanţelor de judecată. “De fapt, singurul principiu nescris cert în dreptul conlictual român al contractelor este acel după care, în lipsa unei alegeri din partea contractanţilor, se va aplica legea materială care are cea mai strânsă legătură cu contrcatul.” 9

Legea română, inspirându-se din convenţia de la Roma precizează că în lipsa unei legi alese conform art. 73, contractul este supus legii statului cu care prezinta legaturile cele mai strinse, prezumându-se că exista atare legaturi cu legea statului in care debitorul prestatiei caracteristice are, la data incheierii contractului, dupa caz, domiciliul sau, in lipsa, resedinta, ori fondul de comert sau sediul statutar.

2. Prestaţia caracteristică În conformitate cu articolul 4, aliniatul 2, se prezumă că un anumit contract are cele mai strânse legături cu ţara în care partea ce urmează să execute prestaţia caracteristică îşi are domiciliul, sediul sau fondul principal de comerţ la momentul încheierii contractului. Legea nr.105/92 clarifică ce se înţelege prin “prestaţie caracteristică".

Bibliografie CAP.IV-V

Angela Baciu, Legea aplicabila vinzarii internationale de marfuri,

Editura Junimea Iasi, 2001;

Mî ţă-Baciu, Angela, Drept international privat, Editura “STEF”

format academic, Iaşi, 2008

O.Ungureanu si Calina Jugastru, Manual de drept international privat,

Editura All Beck Bucuresti 1997

9 Jacotă Mihai, Drept Internaţional Privat, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, p.203

Page 34: Drept internaţional privat

34

Jacotă Mihai, Drept internaţional privat, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1976

Jakotă Mihai Vasile, Drept internaţional privat, vol. I, Editura Fundaţiei

„Chemarea”, Iaşi, 1997

Page 35: Drept internaţional privat

35

CAP.VI PROBLEME DE COMPETEN ŢĂ IN DREPTUL INTERNA ŢIONAL PRIVAT

1.Competenţa jurisdicţională 2.Competenţa exclusivă a instanţele romane 3.Legea aplicabilă în procesele de drept internaţional privat

1.Competenţa jurisdicţională

Soluţionarea unor cauze privind raporturi cu element străin poate fi de competenţa instanţelor noastre. Instantele judecatoresti romane sint competente, in conditiile prevazute de dispozitiile ce urmeaza, sa solutioneze procesele dintre o parte romana si o parte straina sau numai dintre straini, persoane fizice sau persoane juridice.

Cazurile în care instantele judecatoresti romane sint competente: - sunt prevazute de legea romana de drept international privat.

Instantele române sunt, de asemenea, competente sa judece: -procese dintre persoane cu domiciliul in strainatate, referitoare la acte sau fapte de stare civila inregistrate in Romania, daca cel putin una dintre parti este cetatean roman; -procese referitoare la ocrotirea minorului sau interzisului, cetatean roman cu domiciliul in strainatate, ssmd.

2. Competenţa exclusivă a instantele romane

Instantele romane sint exclusiv competente sa judece procesele privind raporturi de drept international privat referitoare la: 1. acte de stare civila intocmite in Romania si care se refera la persoane domiciliate in Romania, cetateni romani sau straini fara cetatenie; 2. incuviintarea adoptiei, daca cel ce urmeaza a fi adoptat are domiciliul in Romania si este cetatean roman sau strain fara cetatenie, ssmd.

3. Legea aplicabilă în procesele de drept internaţional privat

Page 36: Drept internaţional privat

36

Legea romana stabileste si daca o anumita problema este de drept procedural sau de drept material.Capacitatea procesuala a fiecareia dintre partile in proces este cirmuita de legea sa nationala.Obiectul si cauza actiunii civile, in procesele privind raporturile de drept international privat, sint determinate de legea care reglementeaza fondul raportului juridic litigios. Dupa aceeaşi lege se determina calitatea procesuala a partilor.

Page 37: Drept internaţional privat

37

CAP.VII EFECTELE HOT ĂRÂRILOR STRAINE 1. Recunoaşterea hotărârilor străine 2. Cererea de recunoastere a hotaririi straine 3. Refuzul recunoaşterii unei hotaririi straine: 4. Competenţa în soluţionarea cererii de recunoastere 5. Executarea hotarârilor straine

1. Recunoaşterea hotărârilor str ăine

Hotarârile referitoare la alte procese decit cele aratate mai sus pot fi recunoscute in Romania, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: a) hotarirea este definitiva, potrivit legii statului unde a fost pronuntata; b) instanta care a pronuntat-o a avut, potrivit legii mentionate, competenta sa judece procesul; c) exista reciprocitate in ce priveste efectele hotaririlor straine intre Romania si in statul instantei care a pronuntat hotarârea.

1. Cererea de recunoastere a hotaririi straine

Se intocmeste potrivit cerintelor prevazute de legea procedurala romana si va fi insotita de urmatoarele o serie de acte.

3. Refuzul recunoaşterii unei hotaririi straine:

Recunoasterea hotaririi straine poate fi refuzata in unul dintre urmatoarele cazuri: 1. Hotarirea este rezultatul unei fraude comise in procedura urmata in strainatate;

2. Hotarirea incalca ordinea publica de drept international privat roman; constituie un asemenea temei de refuz al recunoasterii incalcarea dispozitiilor art. 151 privitoare la competenta exclusiva a jurisdictiei romane;

3. Procesul a fost solutionat intre aceleasi parti printr-o hotarâre, chiar nedefinitiva, a instantelor romane sau se afla in curs de judecare in fata acestora la data sesizarii instanţei straine.

4. Competenţa în soluţionarea cererii de recunoaştere

- se rezolva pe cale principala de tribunalul judetean in circumscriptia caruia

Page 38: Drept internaţional privat

38

isi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoasterea hotaririi straine. - cererea de recunoastere poate fi, de asemenea, rezolvata pe cale incidenta, de catre instanta sesizata cu un proces avind un alt obiect, in cadrul caruia se ridica exceptia puterii lucrului judecat, intemeiata pe hotarirea straină.

5. Executarea hotarârilor straine

Executarea hotaririi straine se incuviinteaza cu respectarea conditiilor prevazute de legea nr.105/92 cât si a celor ce urmeaza:

a) hotarirea este executorie potrivit legii instantei care a pronuntat-o;

b) dreptul de a cere executarea silita nu este prescris potrivit legii romane.

CAP.VIII ARBITRAJUL DE DREPT INTERNA ŢIONAL PRIVAT 1. Convenţia de arbitraj 2. Clauza compromisorie 3. Compromisul 4. Legea aplicabila convenţiei de arbitraj 5. Recunoaşterea si executarea hotaririlor arbitrale străine 6. Convenţiile internaţionale privind recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine 1.Convenţia de arbitraj , care exprimă voinţa părţilor de a se adresa arbitrajului, pentru soluţionarea contenciosului lor, se poate prezenta sub două forme: clauză compromisorie, cuprinsă într-un contract principal şi compromisul.

2. Clauza compromisorie

Prin clauză compromisorie se înţelege acordul părţilor de a supune

litigiile lor unui arbitraj. Se numeşte clauză compromisorie sau clauză de arbitraj, deoarece, de obicei, ea este exprimată sub forma unei stipulaţii sau clauze ce se află cuprinsă într-un contract (denumit contract principal) şi se referă la litigiile ce se vor naşte cu privire la acel contract.

3. Compromisul

Page 39: Drept internaţional privat

39

Se numeşte compromis actul prin care părţile cad de acord ca litigiul ivit între ele să nu fie supus jurisdicţiei ordinare, ci unui arbitraj, specificând şi condiţiile în care va statua arbitrajul astfel desemnat.

4. Legea aplicabila convenţiei de arbitraj

S-a admis unanim ca părţi le beneficiază de o larga

libertate de alegere in privinţa legii aplicabile convenţiei de arbitraj. Extinderea principiului libertăţii contractuale in materia convenţiei arbitrale este recunoscuta si in doctrina si legislaţia romaneasca.

PROCEDURA ARBITRAL Ă

Desfăşurarea procedurii de arbitraj in bune condiţii este ferm

garantata prin accentul care se pune pe respectarea riguroasa a drepturilor apărării, parte integranta a ordinii publice internaţionale; sancţiunea nerespectarii dreptului la apărare aparţine domeniului recunoaşterii si executării sentinţelor arbitrale , fiind exercitate de către jurisdicţi i le ordinare in cadrul procedurii de exequator.

Convenţia europeana de la Geneva recomanda pârtilor sa insereze in convenţia lor de arbitraj cel puţin indicarea locului unde urmează sa se tina arbitrajul, precum si modul de arbitrare (arbitrajul ad-hoc sau arbitrajul institutionalizat.

6. Recunoaşterea si executarea hotaririlor arbitrale străine

In cazul in care partile in proces au incheiat o conventie arbitrala, pe care una dintre ele o invoca in instanta judecatoreasca, aceasta isi verifica competenta. Instanta va retine spre solutionare procesul daca:

a) pârâtul si-a formulat apararile in fond, fara nici o rezerva intemeiata pe conventia arbitrala; b) conventia arbitrala este lovita de nulitate ori inoperanta; sau c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile piritului in arbitraj.

7. Convenţiile internaţionale privind arbitrajul comercial si recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale str ăine:

Page 40: Drept internaţional privat

40

• Convenţia europeană asupra arbitrajului comercial internaţional de la Geneva din 1961 (ţara noastră este parte din 1963)

• Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine de la New York din 1958 (ţara noastră este parte din 1961)

• Convenţia de la Washington din 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state;

Bibliografie cap.VI-VIII

Angela Mîţă-Baciu, Drept international privat, Editura “STEF”

format academic, Iaşi, 2008

O.Ungureanu si Calina Jugastru, Manual de drept international

privat, Editura All Beck Bucuresti 1997

Jacotă Mihai, Drept internaţional privat, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1976

Jakotă Mihai Vasile, Drept internaţional privat, vol. I, Editura

Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1997

Filipescu Ion si Andrei I.Filipescu, Drept international privat,

Editura Actami, 2001

Page 41: Drept internaţional privat

41

Subiecte de examen la dreptul internaţional privat

1.Elementul de extraneitate

2.Raporturi juridice cu un element de extraneitate

3.Obiectul dreptului internaţional privat

4.Denumirea disciplinei

5.Reglementarea raporturilor cu un element străin

6.Metoda conflictuală

7.Metoda folosirii nemijlocite a normelor de aplicare imediată

8.Metoda Proper Law

9.Aplicarea dreptului străin: temeiul aplicării

10.Interpretarea legii străine

11.Conţinutul legii străine

12.Proba legii străine

13. Norme internaţionale uniforme (din tratate, acorduri şi convenţii

internaţionale)

14.Norma conflictuală (noţiune, structură)

15.Clasificarea normelor conflictuale

16. Norma conflictuală (puncte de legătură)

17.Conflictele de legi în spaţiu, conflictele de legi în timp şi spaţiu

18.Conflictele între legile provinciale şi conflictele între legile naţionale

19.Soluţionarea conflictelor de legi

Page 42: Drept internaţional privat

42

20.Conflictele mobile

21.Soluţionarea conflictelor mobile de legi

22.Apariţia conflictelor de legi şi a normelor conflictuale în nordul Italiei

23.Glosatorii

24.Postglosatorii

25.Şcoala franceză a statutelor sec.al XVI-lea

26.Cauzele care au impus apariţia normelor de DIP

27.Personalitatea legilor

28.Retrimiterea

29.Apariţia retrimiterii (speţa Forgo)

30.Formele retrimiterii

31.Calificarea

30.Legea după care se face calificarea

31.Calificarea după legea forului

33.Calificarea după lex causae

34.Ordinea publică

35.Noţiunea de ordine publică în dreptl internaţional privat

36.Efectele ordinii publice

37.Ordinea publică în legile naţionale

38.Ordinea publică în convenţiile internaţionale

39.Frauda la lege

40.Noţiunea de fraudă la lege (speţa Beauffremont)

41.Elementele fraudei la lege

Page 43: Drept internaţional privat

43

42.Sancţionarea fraudei la lege

43.Aplicarea legii străine

- temeiul aplicării

- autoritatea legii străine

44.Interpretarea legii străine

45.Proba legii străine

46.Conţinutul legii străine

Partea specială

1.Condiţia juridica a străinilor

2.Formele condiţiei juridice a străinilor

3.Condiţia juridică a străinului şi conflictele de legi

4.Regimul juridic al străinilor în România

5.Drepturile şi obligaţiile românilor în străinătate

6.Starea şi capacitatea persoanelor în dreptul internaţional privat

7.Norme conflictuale cu privire la relaţiile de familie,

8.Norme conflictuale cu privire la bunuri şi drepturi reale

9.Fundamentul regulii lex rei sitae

12.Actele românilor în străinătate

13.Actele străinilor în România

Page 44: Drept internaţional privat

44

14.Autonomia de voinţă (lex voluntatis)

15.Evoluţia principiului autonomiei de voinţă

16.Principiul autonomiei de voinţă formulat de Charles Dumoulin

17.Autonomia de voinţă în convenţiile internaţionale

18.Limitări aduse autonomiei de voinţă

19.Localizarea contractului (teoria lui Henri Batiffol

20.Domeniul legii contractului, în Baciu Angela Legea aplicabilă vânzării

internaţionale de mărfuri , Editura Junimea, Iaşi , 2001

21.Legea aplicabilă efectelor contractului

22.Determinarea legii aplicabile în lipsa voinţei exprimate de părţi

23.Principiul celor mai strânse legături

24.Prestaţia caracteristică

25.Norme de procedură în materie de drept internaţional privat

26.Competenţa jurisdicţională

27.Legea aplicabilă în procesele de drept internaţional privat, art.158-162

din legea română de drept int.privat

28.Condiţia străinului ca parte în proces

29.Efectele hotărîrilor străine (recunoaşterea hotărârilor străine, refuzul

recunoaşterii)

30.Arbitrajul de drept internaţional privat

31.Convenţia de arbitraj (clauza compromisorie şi compromisul)

32.Recunoaşterea şi executarea hotărîrilor arbitrale