Curs 4-5 Conjunctiv

85
Tesutul conjunctiv Termenul de ţesut conjunctiv este atribuit unui ţesut de bază de origine mezodermală cu rol de suport şi metabolic pentru alte ţesuturi şi organe din organism.Ţesutul conjunctiv de regulă conţine vase de sânge şi mediază schimburile de nutrienţi, metaboliţi şi produşi de metabolism dintre ţesuturi şi sistemul circulator. Ţesutul de suport apare sub diferite forme cu diverse proprietăţi fizice. în marea majoritate a organelor, ţesutul conjunctiv lax acţionează ca un ţesut de legătură între celule şi alte ţesuturi cu funcţii mai speciale.Ţesutul conjunctiv dens este un ţesut de suport pentru dermul pielii, formează capsula conjunctivă a unor organe cum sunt ficatul şi splina şi asigură rezistenţa la întindere în ligamente şi tendoane. Cartilajul şi osul sunt forme specializate de tesut conjunctiv de susţinere.Ţesuturile de suport au un important rol metabolic cum ar fi stocajul de lipide pentru ţesutul adipos alb şi reglarea temperaturii corpului la nou născut pentru ţesutul adipos brun. Celule ale sistemului imun intră în structura ţesutului conjunctiv unde luptă împotriva agenţilor patogeni Procesul de reparaţie tisulară este deasemenea o funcţie importantă a ţesutului conjunctiv. Toate ţesuturile de susţinere au două componente majore :celule şi matrice extracelulară.Matricea extracelulară este la 1

description

.

Transcript of Curs 4-5 Conjunctiv

Page 1: Curs 4-5 Conjunctiv

Tesutul conjunctiv

Termenul de ţesut conjunctiv este atribuit unui ţesut de bază de origine mezodermală cu rol de suport şi metabolic pentru alte ţesuturi şi organe din organism.Ţesutul conjunctiv de regulă conţine vase de sânge şi mediază schimburile de nutrienţi, metaboliţi şi produşi de metabolism dintre ţesuturi şi sistemul circulator.

Ţesutul de suport apare sub diferite forme cu diverse proprietăţi fizice. în marea majoritate a organelor, ţesutul conjunctiv lax acţionează ca un ţesut de legătură între celule şi alte ţesuturi cu funcţii mai speciale.Ţesutul conjunctiv dens este un ţesut de suport pentru dermul pielii, formează capsula conjunctivă a unor organe cum sunt ficatul şi splina şi asigură rezistenţa la întindere în ligamente şi tendoane. Cartilajul şi osul sunt forme specializate de tesut conjunctiv de susţinere.Ţesuturile de suport au un important rol metabolic cum ar fi stocajul de lipide pentru ţesutul adipos alb şi reglarea temperaturii corpului la nou născut pentru ţesutul adipos brun.

Celule ale sistemului imun intră în structura ţesutului conjunctiv unde luptă împotriva agenţilor patogeni Procesul de reparaţie tisulară este deasemenea o funcţie importantă a ţesutului conjunctiv.

Toate ţesuturile de susţinere au două componente majore :celule şi matrice extracelulară.Matricea extracelulară este la rândul ei formată din substanţă fundamentală şi fibre

MATRICEA EXTRACELULARĂ

Ţesuturile nu conţin în structura lor doar celulele.O parte substanţială a volumului lor este ocupată de spaţiul extracelular care conţine o reţea complexă de macromolecule, constituind matricea extracelulară.Această matrice cuprinde o mare varietate de polizaharide şi proteine care sunt secretate şi asamblate local într-o reţea organizată.

Până nu demult s-a crezut că matricea extracelulară din ţesuturile vertebratelor alcătuieşte o masă inertă cu rolul de a stabiliza structura fizică a ţesutului.Astăzi însă,este clar că matricea are rol mult mai activ şi mai complex: controlează mediul în care se află celulele influenţând dezvoltarea lor,migrarea,proliferarea, forma şi funcţiile metaboli-ce.Componentele matrixului pot lega factori de creştere şi hormoni,asigurând astfel permanent o abundenţă de semnale pentru celulele care se află aici.Celulele au nevoie de componente specifice ale

1

Page 2: Curs 4-5 Conjunctiv

matricei pentru a se diferenţia.Morfogeneza,ultimul stadiu pentru dobândirea formei celulare , este stâns dependentă de moleculele matricei.În dezvoltare, moleculele matricei sunt în mod constant înlocuite,degradate şi resintetizate,în cazul leziunilor chiar şi într-un ţesut adult.

Structura sau proprietăţile mecanice ale componentelor matriciale sunt esenţiale pentru buna funcţionalitate a unor varietăţi de ţesut conjunctiv: exemplu:ţesutul cartilaginos, ţesutul conjunctiv fibros din dermul pielii, tendon, ţesut osos, discurile intervetebrale, dinţii, lamina bazală.

Cele mai multe dacă nu toate componentele matricei extracelulare apar să interacţioneze cu celulele conjunctive, fie indirect prin proteinele fibroase(fibronectina),fie prin receptorii de suprafaţă.

COMPOZIŢIA ŞI DIVERSITATEA STRUCTURALĂ

Macromoleculele ce alcătuiesc matricea extracelulară sunt secretate local de către celulele existente,mai puţin de celulele sanguine mature.

Compoziţia moleculară a matricei secretate depinde de: tipul de celulă implicată în secreţie,stadiul ei de diferenţiere,precum şi statusul ei metabolic.

Componentele de bază ale matricei extracelulare sunt:-Glicozaaminoglicanii(GAG), care sunt molecule polizaharidice

şi care,legate de proteine,formează proteoglicanii şi-Proteinele fibroase, de două tipuri funcţionale, un tip cu rol

structural, colagenul şi elastina, iar celălalt cu rol de adezivitate (Ex:fibronectina şi laminina).

Glicozaminoglicanii şi proteoglicanii formează o masă gelatinoasă puternic hidratată,în care se află incluse proteinele fibroase.Faza apoasă a acestui gel permite difuzia moleculelor nutritive, a metaboliţilor şi a hormonilor,dintre sânge şi celulele tisulare:fibrele de colagen măresc rezistenţa şi contribuie la organizarea matrixului,iar fibrele de elastină îi asigură flexibilitatea.Proteinele de adezivitate ajută celulele să se ataşeze la componentele matricei, de exemplu fibronectina asigură ataşarea fibroblastelor la matricea conjunctiva, iar laminina facilitează ataşarea celulelor epiteliale de lamina bazală.

2

Page 3: Curs 4-5 Conjunctiv

PROTEINELE FIBROASE MULTIFUNCŢIONALE ALE MATRICEI EXTRACELULARE:COLAGENUL

Colagenul formează o clasă majoră de proteine fibroase din matricea extracelulară.Este proteina cel mai bine reprezentată in organismul animal.(25% din proteinele structurale, şi 6% din greutatea corporeală).Se cunosc 25 tipuri de colagen, din care până in prezent s-au descris 15 tipuri de colagen, din care cinci sunt cele mai comune (I,II,III,IV,V).

Tipurile I,II,III, V si XI se asamblează în polimeri ordonaţi numiţi fibrile(10-300 nm diametru) sau fibre de câtiva microni diametru.

Tipurile IX si X formeaza fibrile heterogene cu colagenul de tip II.Tipurile IV,VI,VII şi VIII, nu se organizează în fibrile, datorită

domeniilor globulare prezente atât la capătul carboxil cât şi la capătul amino.

Tipul IV apare stabilizat de legături covalente încrucişate între reziduurilede lizină precum şi de punţi disulfidice intermoleculare,ceea ce îl face greu de extras din membranele bazale,unde formează structuri reticulare bidimensionale,fiind componentul principal al laminei bazale.

La baza structurii colagenului se află un triplu helix de lanţuri alfa

O moleculă de colegan are o greutate moleculară de 28.500 daltoni, o lungime de 3oo nm şi un diametru de 1,5 nm şi este alcatuită din trei lanturi polipeptidice alfa împletite în helix Fiecare lanţ alfa este format din 1050 de amninoacizi.Un lanţ alfa conţine câte 3 aminoacizi per fiecare tur de helix,din care tot al treilea este glicina.Fiecare lanţ alfa este spiralizat în jurul unui ax propriu, după care cele 3 lanţuri alfa se spiralizeaza unul în raport cu celalalt.Triplul helix este stabilizat prin legaturi de hidrogen şi punţi disulfidice.

Molecula de colagen în ansamblu are două domenii: un domeniu central , helicoidal-triplu helix , şi două domenii terminale spiralizate doar in jurul axului propriu.

Un lanţ alfa are următoarea structură: -(Y-gly-X)n - unde:-Y= hidroxiprolina-X=Prolina şi hidroxilizinaGlycina reprezinta 33% din greutatea moleculei de colagen, Prolina=12%,

Hidroxiprolina=12%, Hidroxilizina=10%

Lanţurile alfa sunt codificate pe gene de pe cromozomii 17, pentru lanţurile alfa1 si 7 pentru lanţurile alfa2.

3

Page 4: Curs 4-5 Conjunctiv

Colagenul se poate clasifica în funcţie de comportamentul faţă de matricea extracelulară în:

1.Colagen fibrilar-cel care se agregă în fibrile şi apoi în fibre

2.Colagen afibrilar-care nu se agregă în fibrile, ci se asociază periodic altor fibrile de colagen,sau poate forma reţele plan bidimensionale în lamina densa bazalis. O moleculă de colagen este alcătuită din trei lanţuri polipeptidice, numite lanţuri alfa, aranjate în triplu helix.Lanţurile alfa nu sunt toate la fel şi în concordanţă cu diferenţa între lanţurile alfa, s-au descris 25 tipuri diferite de colagen, din care primele cinci tipuri sunt prezentate în tabelul de mai jos:TABEL

4

Page 5: Curs 4-5 Conjunctiv

Asociate moleculelor de colagen există grupări glucidice ce însoţesc reziduurile de hidroxilizină.Colagenul este considerat o glicoproteină.Grupările glucidice, nu sunt suficient de numeroase , pentru a da o reacţie PAS pozitivă.Colagenul din fibrele de reticulina are mai multe grupări glucidice,de aceea aceste fibre au reacţie PAS +.

Sinteza de colagen implică mai multe etape: unele dintre ele se desfăşoară în interiorul celulei-FAZA INTRACELULARĂ-, iar altele se desfăşoară în exteriorul celulei-FAZA EXTRACELULARĂ-

SINTEZA DE COLAGEN (FIBRILOGENEZA)

A. Etapa intracelulară presupune:-transcripţia şi traducerea-hidroxilarea reziduurilor specifice de prolină şi lizină-glicozilarea reziduurilor de hidroxilizină-eliberarea lanţurilor polipeptidice-formarea legăturilor bisufidice,ansamblarea lanţurilorpolipeptidice cu formarea de triplu helix-exocitarea(secreţia)în mediul extracelularB. Etapa extracelulară-convertirea procolagenului în tropocolagen(colagen)-polimerizarea moleculelor şi realizarea fibrelor de colagen

A. EtapaIntracelulară-Sinteza se face în special în fibroblaste, la nivelul ribozomilor ataşaţi RER1.Transcripţia şi traducerea

Lanţurile polipeptidice sunt produse de către poliribozomii ataşaţi reticulului endoplasmatic rugos,pe baza informaţiei adusă de ARN-ul mesager şi sunt trecute simultan în cisternele RER. Genele pentru lanţul alfa I sunt localizate pe cromozomul 17, iar pentru lanţul alfa II pe cromozomul 7. Informatia este copiată în ARNm pentru fiecare lanţ pro-alfa. Aceste lanţuri pro-alfa sunt mai mari decât lanţurile de colagen alfa, deoarece prezintă la capetele amino şi carboxil peptidele de extensie(peptide –semnal la capătul amino-150 aminoacizi şi secvenţe de aminoacizi “extra”250 aminoacizi la capătul carboxil. Rolul peptidelor de extensie ,cunoscute sub denumirea de propeptide, este de a iniţia asocierea prolanţurilor alfa şi de a dirija asocierea lor în triplu helix. Asamblarea este iniţiată la nivelul capătului C-terminal al

5

Page 6: Curs 4-5 Conjunctiv

propeptidelor, între care se stabilesc legături disulfidice. Astfel,lanţurile pro-alfa conţin o regiune centrală colagenă (x-gly-y), şi regiuni propeptidice necolagene terminale la ambele capete.Greutatea moleculară a fiecărui lanţ pro-alfa este de aproximativ 154.000 daltoni.

2.Modificări posttranslaţionaleÎn cisternele RER şi ale complexului Golgi au loc modificări posttranslaţionale în lanţurile polipeptidice;A.Imediat ce capătul terminal amino-al lanţului alfa ajunge în lumenul reticulului endoplasmatic rugos, este atacat de proteaze care îndepărtează secvenţa semnal, permiţând în continuare. B.Desfăşurarea procesului de hidroxilare a prolinei şi lizinei, în timp ce lanţurile polipeptidice nu au conformaţie helicoidală. Hidroxilarea prolinei şi lizinei începe după ce lanţul peptidic a atins o anumită lungime şi este legat de ribozomi. Procesul se continuă şi se desăvârşeşte în lumenul RER,fiind catalizat de două enzime:peptidilprolin-hidroxilaza care transformă prolina în 4-hidroxiprolină sau 3-hidroxiprolină şi peptidillizin-hidroxilaza care transformă lizina în hidroxilizină.În molecula de colagen se găseşte în special 4-hidroxilizină,necesară formării de legături transversale ce stabilizează molecula de colagen în fibrile.Reacţia de hidroxilare decurge în prezenţa vitaminei C, a ionilor de fier, alfa-cetoglutaratului şi oxigenului. Vitamina C este absolut necesară etapei posttranslaţionale. În lipsa ei ,hidroxilarea este insuficientă,ceea ce duce la formarea unui trplu helix instabil,neformare de fibrile şi fibre de colagen, colagenul se va degrada intracelular, ceea ce va determina creşterea fragilităţii vasculare, a tendoanelor şi a pielii- scorbutul, şi deficienţe în vindecarea plăgilor.C.Glicozilarea hidroxilizinei, se desfăşoară în cisternele RER,la nivelul lanţurilor pro-alfa numai în forma lor nehelicoidală.Ea este catalizată de două enzime : galactoziltransferaza şi glucoziltransferaza.Prin glicozilare se transferă hidroxilizinei, galactoză şi glicozilgalactoză.D.Formarea punţilor disulfidice , în interiorul lanţurilor alfa,sau între lanţurile alfa, este esenţială pentru formarea triplului helix.La capete, lanţurile alfa rămân răsucite doar în jurul axului propriu.Aceste punţi disulfidice,vor influenţa formarea moleculei şi vor stabiliza interacţiunea între

6

Page 7: Curs 4-5 Conjunctiv

lanţurile polipeptidice.În urma acestei etape se va forma PROCOLAGENUL.B.Faza extracelulară. Procolagenul nou format este exocitat în exterior prin formare de granule de secreţie . Microtubulii sunt implicaţi în transportul granulelor de secreţie din regiunea complexului Golgi către suprafaţa celulară.

Dacă microtubulii sunt dezagregaţi cu colchicină sau vinblastină,granulele de secreţie se acumulează în regiunea nucleului.După ce protocolagenul este secretat în spaţiul extracelular, se realizează clivajul enzimatic (procolagen-peptidazele) a cea mai mare parte a porţiunii terminale neincolăcite care conţine reziduuri de aminoacizi ducând la formarea tropocolagenului.Moleculele de colagen rezultate din clivajul procolagenului, se asamblează în fibrile nu înainte de a avea loc dezaminarea oxidativă a gruparilor amino-, a lizinei şi hidroxilizinei prin acţiunea lizil-oxidazei, rezultind aldehide reactive. Între aceste grupări aldehidice se pot forma crosslikeri transversale intramololeculare,care stabilizează molecula. În colagenul de tip I, II, III fibrilele se agregă spontan:la acest proces contribuie şi proteoglicanii.Se formează astfel subunităţi microfibrilare ,care prin asociere cu altele,realizează fibrilele.Între ele se stabilesc punţi de hidrogen şi legături hidrofobe care menţin stabilitatea fibrilelor.Ulterior stabilitatea creşte şi prin formarea de punţi covalente.

În ţesuturile tinere fibrilele de colagen pot avea diametrul de 15-20 nm,în timp ce în unele varietăţi de ţesut conjunctiv matur pot atinge 2oo nm. Observate la microscopul electronic fig.1fibrilele de colagen prezintă striaţii transversale care se repetă la 68nm, de-alungul fibrilei.Bandarea este o reflectare a aranjamentului moleculelor de colagen în structura fibrilei.Aceste molecule cu lungime de 300nm şi diametrul 1,5nm.Ele sunt aşezate în rânduri paralele şi echidistante.Într-un rind moleculele sunt dispuse la o distanţă de 35 nm.(gap). Mărimea gap-ului este astfel aranjată incât se repetă la 5 rinduri.

Fibrilele de colagen se asociază în număr diferit şi realizează fibrele de colagen ,cu grosimi diferite,între 1-20 microni. Fibrele de colagen sunt unite între ele prin carbohidraţi reprezentaţi în principal de hexoze, care dau reacţia PAS pozitivă fibrelor de colagen. Ele sunt mai numeroase în fibrele de colagen subţiri(reticulină).Fibrele de reticulină sunt formate din colagenul III şi sunt fibre subţiri de 1 μm diametru, se ramifică şi se anastomozează, şi din cauza cantităţii mari de glucide ataşate

7

Page 8: Curs 4-5 Conjunctiv

colagenului nu se colorează în coloraţia uzuală Hemalaun-eozină. Fibrele de reticulină se evidenţiază prin impregnări argentice.

Fibrele de colagen sunt lungi,sinuoase, cilindrice, cu capete care pierd în matricea extracelulară.Ele sunt acidofile,se colorează în roz în coloraţia hemalaun-eozină , brun roşcat în coloraţia Van Gieson, albastru în coloraţia AZAN, şi Mallory, şi verde în coloraţia Masson.Fibrele de colagen nu se anastomozează , între ele,dar pot alcătui benzi ,sau panglici, în care fibrele de colagen se dispun paralel între ele.Ele poartă denumirea de fibre albe, sunt foarte rezistente şi apar birefringente , la microscopul de polarizaţie.

Fibrele de colagen pot fi degradate de colagenaze ,enzime eliberate de fibroblaste, leucocitele polimorfonucleare, macrofage , unele celule epiteliale ale pielii,celulele epiteliale sinoviale. Degradrea fibrelor de colagen , este urmată de resorbţia moleculelor care rezultă, proces mai activ în perioada de creştere a organismului,după distrugeri ale ţesutului conjunctiv sau după procese inflamatorii.În acelaşi timp este stimulată şi refacerea fibrelor de colagen de către fibroblaste, în aşa fel încît în condiţii fiziologice există o balanţă pozitivă între resorbţie şi refacere.

Celulele producătoare de colagen sunt:-fibroblastele-celulele mezenchimale-celulele perineurale-cementoblastele-odontoblastele-celulele cartilaginoase-unele celule musculare netede-celulele epiteliale-adipocitele-celulele Schwann, şi celulele gliale în general

8

Page 9: Curs 4-5 Conjunctiv

a.

b.

b. c.

Fig 1. Fibre de colagen , microscopie electronică de transmisie ,c,şi scanning .a. b. Pe imaginea de microscopie electronică de transmisie se remarcă periodicitatea creeată de dispunerea caracteristică a moleculelor de colagen în cadrul unei fibrile de colagen.

Fig 2. Tesut conjunctiv dens semiorientat din dermul pielii. Col tricromă, HEA, 2oo x. Fibrele de colagen apar în albastru.

9

Page 10: Curs 4-5 Conjunctiv

ELASTINA şi FIBRELE ELASTICE

Elastina este întâlnită în special în ţesutul conjunctiv în strânsă conexiune cu colagenul. Nivele crescute de elastină sunt prezente în ligamente, pereţii vaselor (în special artere), în ţesutul pulmonar, piele tendoane, etc.Ea este de regulă secretată de aceleaşi celule ca şi colagenul .

Molecula de elastina este o glicoproteină, are o greutate moleculară= 72000 daltoni,iar compoziţia ei în aminoacizi este:

-33% glycină- 10-13%prolină -- 60% reziduuri de aminoacizi nepolari,ceea ce face ca molecula

de elastină să fie hodrofobă(desmozina şi izodesmozina)-nu contine hidroxiprolină şi hidroxilizină.Sinteza ei începe la nivelul fibroblastului.Etapa intracelulara se

suprapune ca timpi peste etapa intracelulară a sintezei de colagen.În urma etapei intracelulare se obţine tropoelastina, care se prezintă sub formă de moleculă incolăcită.Exocitată în spaţiul extracelular, între molecule se formează cross-linkeri intermoleculare catalizate de liziloxidaza.De regulă cam 28-34 de reziduuri de lizina pot fi implicate in cross-linkeri ceea ce determină polimerizarea elastinei in spaţiul extracelular.Elastina este foarte rezistentă la fierbere,la extracţia cu acizi şi baze diluate,la acţiunea tripsinei.Este hidrolizată de elastaza secretată de pancreas. Moleculele de elastină ,sinoase şi de forme diferite,sunt legate între ele prin punti necovalente slabe, ca şi prin punţi covalente distanţate,care permit reţelei elastice să se întindă şi să se stringă, întocmai ca o gumă.Aspectul elastinei la microscopul electronic este amorf, deşi în cele mai multe cazuri se asociază la colagenul fibrilar.(în special la colagenul VI) Formarea fibrilelor de colagen VI asociate la elastină se face foarte aproape de suprafaţa celulară,ceea ce permite celulei să controleze orientarea acestor fibre.Este menţionat că asocierea proteinelor fibrilare pare să joace un rol important in organizarea moleculelor de elastină. Atracţia hodrofobă între moleculele de elastină ,pare să joace un rol important în procesul de răsucire şi încolăcire.Asocirea fibrilelor de colagen pare să limiteze întinderea.

Sistemul de fibre elastice este compus din trei tipuri de fibre: fibrele de oxitalan, fibrele de elaunină şi fibrele elastice.Sistemul se dezvolta în trei etape succesive care pot fi observate atît în ţesuturile embrionare cât şi în ţesuturile adulte.

10

Page 11: Curs 4-5 Conjunctiv

În stadiul iniţial, fibrele sunt alcătuite din benzi de miofibrile subţiri, alcătuite din glicoproteine.Fibrele oxitalanice pot fi găsite în zonula lui Zinn şi la nivelul dermului.În stadiul următor de dezvoltare, apare o dispozitie neregulată a moleculelor de elastină printre fibrele oxitalanice, formind fibrele de elaunină(grec.elaunem=a conduce).Aceste fibre sunt intîlnite în jurul glandelor sudoripare şi la nivelul dermului. În timpul celui de-al treilea stadiu de dezvoltare, elastina se acumulează până ocupă partea centrală a unei benzi de fibre, fiind înconjurată de un strat subţire de microfibrile glicoproteice.Acestea sunt fibrele elastice, componentul majoritar al sistemului elastic.Fig.3

În timp ce fibrele oxitalanice sunt rezistente la tensiune, fibrele elastice se întind ca răspuns la tensiune . Fibrele elastice sunt denumite şi fibrele galbene, au un diametru de 1 micron.Ele se ramifică şi se anastomozează realizând reţele neregulate.Se colorează inconstant cu eozina, în roz pal.Se pot colora electiv, cu orceină în roşu –brun întunecat, cu rezorcin-fuxina(Weigert în roşu aprins, cu aldehid-fuxina(Gomori) în negru.Fig. 4

Fig 3. Fibroblast- fibră elastică , imagine de microscopie electronică 3200x Alături de un fragment de fibroblast se remarcă în centrul imaginii aspectul ultrastructural al unei fibre elastice mature. Ea prezintă în partea centrală un miez cu contur policiclic dens la fluxul de electroni înconjurat de numeroase fibrile de fibrilină surprinse atât în secţiune transversală cât şi longitudinală.

11

Page 12: Curs 4-5 Conjunctiv

Fig 4. Secţiune transversală prin aorta col cu orceină 400x. Fibrele elastice apar colorate în brun roşcat cu orceină.

GLICOZAMINOGLICANII

Reprezintă o componentă importantă a matricei extracelulare.Încărcarea negativă de pe aceste polizaharide ,dată de prezenţa grupărilor sulfat şi carboxil asigură legarea unei cantităţi mari de apă şi cationi .Oricum cu excepţia hialuronanului, glicozaminoglicanii nu sunt găsiţi ca lanţuri libere de polizaharide , ci sunt sintetizaţi direct pe un miez proteic.GAG sunt lanţuri polizaharidice neramificate, foarte lungi, formate din unităţi dizaharidice repetitive.Se numesc glicozaminoglicani, deoarece unul dintre glucidele care formează dizaharidul repetitiv este întotdeauna un glucid aminat, N acetil- glucozamina sau N-acetilgalactozamina.În majoritatea cazurilor acest glucid aminat este sulfatat.Al doilea glucid al dizaharidului repetitiv este acidul uronic.Din cauza grupărilor sulfat şi carboxil,GAG sunt puternic încărcaţi negativ.În funcţie de componentele glucidice ,de tipurile de legaturi chimice dintre acestea şi de numărul şi de localizarea grupărilor sulfat,GAG au fost împărtiţi în patru grupe:

12

Page 13: Curs 4-5 Conjunctiv

13

Page 14: Curs 4-5 Conjunctiv

Lanţurile polizaharidice sunt atît de inflexibile încât nu se pot împacheta în structuri globulare compacte, cum o pot face lanţurile polipeptidice.De aceea aceste molecule sunt foarte hidrofile.Astfel ,GAG au tendinţa de a adopta o conformaţie foarte extinsă,care ocupă un volum foarte mare în raport cu masa lor,formind mase gelatinoase chiar şi cind se află in concentraţii foarte mici. Marea densitate a sarcinilor lor negative, determină atracţia şi legarea cationilor, de exemplu a Na+,cationi care sunt osmotic activi,ceea ce determină sucţiunea în matrice a unei mari cantităţi de apă.Aceasta creează o presiune de turgescenţă(turgor),ceea ce asigură o rezistenţă la forţele de compresiune(în contrast cu fibrele de colagen care asigură rezistenţă la forţele de tracţiune).

Cantitatea de GAG din ţesuturile conjunctive este de obicei mai mică de 10% din greutatea totală a proteinelor fibroase.Din cauză că formează un gel poros,puternic hidratat,GAG ocupă totuşi cea mai mare parte a spaţiului extracelular,asigurând un suport mecanic pentru ţesuturi şi permiţând difuzia rapidă a moleculelor hidrosolubile precum şi migrarea celulelor.

ACIDUL HIALURONIC(HIALURONANUL)

Impropriu denumit proteoglican,deoarece lanţurile polizaharidice nu sunt legate covalent de un miez proteic, cu toate că formează legături non-covalente cu aceste miezuri proteice.Este o componentă majoră a matrixului extracelular care înconjoară celulele proliferative şi migratoare ,în particular din ţesuturile embrionare.Acesta este deasemenea ,componentul structural major al proteoglicanilor care se găsesc în matrixul extracelular al cartilajelor.

O moleculă de acid hialuronic este formată din aproximativ 50.000 de unităţi repetitive ale unui dizaharid format din acid glucuronic şi N-acetilglucozamină.Din cauza legăturilor de tip beta dintre monozaharide, precum şi din cauza existenţei legăturilor de hidrogen din interiorul moleculei, acidul hialuronic are aspectul unui bastonas lung şi rigid.Repulsia mutuală dintre grupările carboxil încărcate negativ,care se află dispuse la intervale regulate,contribuie de asemenea ,la stabilizarea structurii rigide.O singură moleculă poate astfel atinge lungimea de 2o microni.

Acidul hialuronic este unic printre glicozaminoglicani pentru câteva motive:-Are greutatea moleculară cea mai mare dintre toţi glicozaminoglicanii

14

Page 15: Curs 4-5 Conjunctiv

-Nu este sulfatat şi nu se epimerizează în timpul sintezei-Nu este legat covalent de miezul proteic-Nu este sintetizat în complexul Golgi,ca şi ceilalţi glicozaminoglicani

Acidul hialuronic este sintetizat direct prin membrana plasmatică,iar elongarea lanţurilor sale se face prin addiţie de grupări glucidice la capetele reduse.

Prin comparaţie cu acidul hialuronic,toţi ceilalţi GAG :-Prezintă zaharuri sulfatate-Conţin unităţi dizaharidice diferite, aranjate în secvenţe mult mai complexe-Sunt formaţi din lanţuri mult mai scurte,cu mai puţin de 3oo unităţi glucidice-Sunt legaţi covalent la proteine

Hialuronanul este prezent în ţesut pe suprafaţa celulară.Datorită încărcăturii sale negative şi legăturilor de hidrogen dintre reziduurile glucidice adiacente, există o rigiditate inerentă în cadrul moleculei rezultind o structură îcolăcită expandată cu greutatea moleculară mare.

Oricum la concentraţii mai mari, lanţurile de acid hialuronic se pot încolaci şi pot da naştere unor structuri dublu sau triplu helicoidale, fomând o reţea continuă,ce fixează în ochiuri, molecule de apă.

Abilitatea ,chiar şi la concentraţii mici de a forma o reţea continuă este dependentă de greutatea moleculară mare a polizaharidului.Din cauza structurii sale hidratate,naturii“poroase”,învelişul celular acoperit cu acid hialuronic, “ţine la distanţă “ celulele,una faţă de cealaltă,asigurând libertatea lor de mişcare şi de proliferare.

Suprimarea mişcării celulare şi iniţierea ataşării intercelulare,este frecvent corelată cu scăderea concentraţiei de acid hialuronic.Când migrarea celulară este oprită,moleculele de acid hialuronic, sunt degradate de catre enzima hialuronidază.

Proteoglicanii sunt formaţi din lanţuri de GAG legate colavalent de un miez proteic

Proteoglicanii sunt macromolecule existente în toate ţesuturile conjunctive.Aceste molecule sunt formate dintr-un miez proteic,la care se ataşează covalent una sau mai multe molecule de glicozaminoglicani,de acelaşi tip sau de tip diferit..Ca şi în cazul celorlalte glicoproteine,lanţul polipeptidic,sau miezul proteic al proteoglicanilor este sintetizat pe ribozomii de pe membranele RER şi introdus în lumenul acestuia.Lanţurile polizaharidice sunt asmblate pe acest miez proteic, mai ales în aparatul Golgi: în primul rind la radicalii serinici ai polipeptidului se ataşează un trizaharid de legătură care serveşte ca primer pentru creşterea

15

Page 16: Curs 4-5 Conjunctiv

polizaharidului; ulterior ,prin intervenţia unei glicozil-transferaze,se adaugă susccesiv radicalii glucidici.

În decursul alungirii lanţului polizaharidic în aparatul Golgi,o parte a glucidelor polimerizate sunt modificate covalent prin reacţii de sulfatare şi de epimerizare care modifică configuraţia monomerilor.Sulfatarea creşte foarte mult incărcătura negativă a proteoglicanilor.Proteoglicanii prezintă o remarcabilă diversitate.Se cunosc următoarele tipuri de proteoglicani:

A.-Proteoglicanii din matricea cartilaginoasă-Agrecanul-sunt cele mai mari agregate moleculare cunoscute.O singură molecula poate fi mai lungă de 4 microni.Asemenea proteoglicani conferă cartilajului proprităţile sale caracteristice:consistenţă asemănătoare unui gel şi rezistenţă la deformare.Componenta centrală a agregatelor de proteoglicani ,o formează o moleculă foarte lungă de acid hialuronic.La el se leagă strâns ,dar nu covalent,la intervale de 4o nm,proteinele miez ale proteoglicanilor de condroitin-sulfat şi cheratan sulfat. Legarea proteoglicanilor la acidul hialuronic este asigurată de o proteină linker.

B-“Proteoglicani simpli” care se află în laminele bazale.Aceştia sunt formţi dintr-un miez proteic cu greutate moleculară de 20000-40000,la care se ataşează lanţuri de heparan sulfat.

C-Proteoglicani neagregati care sunt conţinuţi în toate ţesuturile conjunctive inclusiv în tesutul cartilaginos, conţin un miez proteic cu unul sau trei lanţuri covalent likate de condroitin-sulfat,dermatan-sulfat, keratan-sulfat. Au greutate mica, 4oooo, iar funcţia lor nu este clară,dar moleculele lor apar asociate cu fibrilele ordonate de colagen.

D.-Proteoglicanii de pe suprafaţa celulară un miez proteic inserat în bistratul lipidic membranar, care fixează moleculele polizaharidice de GAG doar pe suprafaţa extracelulară.Sunt întâlniţi pe suprafaţa celulelor endoteliale, vasculare.La miezul proteic se asociază pe suprafaţa extracelulara 3-8 molecule de heparan sulfat.Aceşti proteoglicani sunt capabili să lege colagenul tip I, III, IV, V ,dar nu şi tipul II. Deasemenea au abilitatea de a lega fibronectina şi a moleculelor de adezivitate, mediind adezivitatea celulă-celulă. Controlează coagularea,metabolismul lipopro- teinelor, creşterea muşchiului neted, formarea neuriţilor,permeabilitatea membranelor bazale.

GLICOPROTEINELE STRUCTURALE DE ADEZIVITATE

Au fost studiate prin doua metode:1.Prima este bazată pe producţia de anticorpi, ce sunt capabili să

inhibe sau să rupă joncţiunile celulare.Moleculele, cu care aceşti anticorpi interacţionează sunt apoi identificaţe prin diferite tehnici : imunopreci-pitarea şi tehnicile cromatografice. .

16

Page 17: Curs 4-5 Conjunctiv

2.Se utilizează un component matricial purificat, imobilizat pe un mediu cromatografic cum ar fi:agaroza sau poliacril amida.Afinitatea cromatografică a unor celule sau extracte tisulare sunt apoi utilizate să identifice proteinele ce interacţionează cu componentul imobilizat.Această tehnica poate identifica şi receptorii de suprafaţă posibili pentru componentele matricei extracelulare.

Aceste tehnici au identificat două clase diferite de molecule implicate în joncţiunile de adezivitate de tip celulă-matrice:

-1.Receptorii de membrană-2.Glicoproteinele structurale sau de adezivitate

Glicoproteinele structurale sunt molecule multifuncţionale, care uzual interacţionează cu câteva componente ale matricei extracelulare, şi cu suprafaţa celulară prin domenii specifice de legare, şi prin aceasta au rol in interacţiunile celula-matrice=ca proteine de ancorare.Au abilitatea de a se asocia între ele, de a se lega de alte componente matriciale şi deasemenea mediază organizarea matricei celulare.

Sunt reprezentate de:- FIBRONECTINĂLAMININĂENTACTINĂTENASCEINĂTROMBOSPONDININĂCONDRONECTINĂ

Cele mai bine cunoscute din punct de vedere structural şi funcţional sunt fibronectina şi laminina.

FIBRONECTINA

Fibronectinele sunt o clasa mare de glicoproteine cu GM= 450 000, sunt prezente în toate ţesuturile conjunctive.Sunt descoperite în 1970, ca o proteină celulară de suprafaţă prezentă numai la fibroblastele normale , nu şi tumorale, care promovează ataşarea celulară.

Molecula este alcatuită din două subunităţi cu GM=220000, şi respectiv 250000 linkate în dimeri prin punţi disufidice. Lanţurile polipeptidice sunt alcătuite din 3 tipuri de unităti repetitive: I, II, III.

Tipul I conţine 45-50 reziduuri de aminoacizi menţinuţi prin punţi disulfidice.

Tipul II are 60 reziduuri de aminoacizi.Tipul III are 90 reziduri de amninoacizi.2 subunitati tip II interacţionează cu 9 subunităti tip I, la capetele

aminoterminale ale moleculei de fibronectină pentru a forma domeniile

17

Page 18: Curs 4-5 Conjunctiv

de fixare ale colagenului.Restul moleculei, în partea centrală este formată din 15-27 subunităţi tip III. În acestă portiune pot exista 2 grupări sulhidril libere ,care sunt implicate în formarea de multimeri cu greutăţi moleculare mari.

Fibronectina poate există în două forme:1.Forma dimerică solubilă secretată de hepatocite,celule

endoteliale, gasită în plasmă2.Forma multimerică, secretată de marea majoritate a celulelor

conjunctive, este depozitată uzual în matricea extracelulară sub formă de fibrile lungi insolubile.

FUNCŢIIFibronectina are următoarele domenii de legare:a.-domenii ce interacţionează cu suprafeţele celulare şi cu câteva

componente ale matricei(fibrinogen, heparina, stafilococ, gelatina )b.-2 situsuri pentru corss-likeri la alte proteine, catalizate de

transglutaminazăc.-situsuri pentru asociere proprieTipurile II , leagă gelatina şi colagenul , iar Tipurile III are situsuri

de legare la suprafaţa celulara, pentru glicozaminoglicanii sulfataţi (heparansulfatul, dermatansulfatul, condroitinsulfatul). Fibronectina poate interacţiona cu receptorii celulari de suprafaţă, prin intermediul domeniilor de ataşare şi deasemenea prin intermediul proteoglicanilor. Această abilitate de a se cupla cu proteoglicanii sau cu suprafeţele celulare poate juca un rol semnificant în ordonarea matricei extracelulare.

LAMININA

Este o glicoproteină cu GM=900000 , izolată iniţial din matricea extracelulară a tumorilor.În ţesuturile normale este glicoproteina majoră non-colagenică din membranele bazale şi este localizată în lamina rara.Are o lungime de 70nm, este atît de lungă , cât de groasă este lamina bazală.

Laminina este alcătuită din 2 subunităti likate prin punţi disulfidicea.-subunitatea A cu GM=440000b.-2 subunităţi B cu GM=205000-230000Molecula de laminină are aspectul unei “cruci” cu 1 braţ lung şi trei

braţe scurte.Pe fiecare braţ scurt apar două domenii globulare la capete, iar la capătul braţului lung apare un singur domeniu globular.

Subunitatea A intră în structura unui braţ scurt, a capetelor globulare ale moleculei indiferent de localizare şi partea terminală a braţului lung

Subunitatea B formeaza restul bratului lung, şi doua braţe scurte.

18

Page 19: Curs 4-5 Conjunctiv

FUNCŢIIIntră în structura laminelor bazale care conţin un set comun de

proteine şi glicozaminoglicani:colagen de tip IV, heparan-sulfat, entactina , precum şi laminină.

Lamina bazală mai este denumită şi matrix de tip IV,datorită tipului de colagen care îl conţine.Celulele , în general, nu se pot lega direct de colagenul de tip IV sau de proteoglicani.Laminina însă, asigură ancorarea suprafeţei celulare la membranele bazale. Diferitele celule care sunt mărginite de lamine bazale, cum ar fi celulele adipoase, celulele musculare nerede şi striate, pot utiliza pentru aceasta diferiţi receptori de suprafaţă.Laminina posedă cel puţin două regiuni de care se pot lega asemenea receptori.

TENASCEINA

Este un hexamer alcătuit din 6 subunităti dispuse radiar în jurul unui miez proteic.Fiecare subunitate are aspectul unui “băţ de toboşar” cu o porţiune liniară şi una globulară.Din punct de vedere al rolului îndeplinit, tenasceina se fixează pe membrana celulară prin intermediul unui proteoglican, neavând receptor de membrană, deci va interveni alături de alte proteine structurale ale matricei celulare în organizarea matricei şi în proliferarea celulară.

ENTACTINA

Glicoproteina cu greutate moleculară mică, are aspectul unui “băţ de toboşar”.Se leagă de laminină la porţiunea neramificată.

TROMBOSPONDININA

Glicoproteină cu GM=420000 identificată iniţial în plachetele umane.Ulterior s-a arătat a fi secretată de fibroblaste,celulele endoteliale, si înglobată în matricea extracelulară.O serie de cercetări recente au arătat că trombospondinina are locusuri specifice de legare a:fibrino- genului,fibrinectinei,lamininei,heparinei,colagenului de tip V.

CONDRONECTINA

Glicoproteina izolată iniţial din ser, şi mediază practic ataşarea condrocitelor în matricea cartilaginoasă.Se leagă specific de : colagenul tip II, fibronectină, laminină, agrecan.

19

Page 20: Curs 4-5 Conjunctiv

CELULELE CONJUNCTIVE

Tesutul conjunctiv face legătura între alte tipuri de ţesuturi.Este un ţesut heterogen, fiind alcătuit din celule, fibre şi substanţă fundamentală.Substanţa fundamentală şi fibrele conjunctive alcătuiesc matricea conjunctivă extracelulară, se află in spaţiile intercelulare.Ţesutul conjunctiv este bogat inervat şi conţine terminaţii nervoase libere şi incapsulate.

Celulele conjunctive nu prezintă polaritate ,ele intervin în producerea matricei extracelulare, prin secreţia de macromolecule pe toata suprafaţa celulară în comparaţie cu celulele epiteliale care secretă numai la polul apical.Intervin deci în organizarea matricei extracelulare, care este foarte importanta, pentru migrarea celulara, diviziunea proliferarea, diferenţierea, determinismul formei şi funcţiei celulare( este absolut indispensabilă în fazele finale ale morfogenezei ) .

Concomitent cu producerea matricei extracelulare, celulele conjunctive intervin şi în distrucţia ei, prin secreţia de protein-enzime care degradează macromoleculele matriciale.În condiţii fiziologice există un echilibru dinamic între producerea şi distrugerea matricei.

Celulele conjunctive rămân ataşate de moleculele matriciale prin intermediul unor receptori de tip integrine, receptori integrin-like şi receptori non-integrine. Integrinele sunt receptori alcătuiţi din două subunităţi:alfa şi beta.Subunităţile alfa există în şase variante alfa 1-alfa 6, care asigura adezivitatea celulelor conjunctive la macromeolecule matriciale, prin contacte focale , în cadrul joncţiunilor focale.

Integrinele beta2 sunt exprimate pe suprafaţa celulelor migrate în ţesutul conjunctiv(limfocite mari cu conţinut granular, leucocite polimorfonucleare).Acestea conferă adezivitate de tip celula- matrice şi de tip celulă – celulă.Integrinele B3 sunt prezente pe megacariocite şi pe membrana plachetelor sanguine.Asigură adezivitatea de fibrinogenul plasmatic, şi de factorul Wilebrand subendotelial.

Celulele conjunctive se pot găsi in două forme: activă şi inactivă(relaxată). Cele care se găsesc în formă activă conferă stabilitate ţesutului conjunctiv prin contactele focale pe care le stabilesc.Cele inactive relaxate sunt detaşate de matrice, au mare capacitate de proliferare şi migare celulară

Celulele conjunctive por fi clasificate după mai multe criterii:

20

Page 21: Curs 4-5 Conjunctiv

CLASIFICAREA CELULELOR CONJUNCTIVE

1.Din punct de vedere al originii:CELULE FIXE

-Fibroblastul-fibrocitul-Condroblastul-condrocitul-Osteoblastul-osteocitul-Adipocitul

CELULE MOBILE-Leucocitele granulare-Limfocitele B-Limfocitele T circulante-Monocitele-macrofage-Mastocitul-Celula pigmentară(melanocitul)

Celule fixe se mai numesc şi celule propriu-zise ale ţesutului conjunctiv. Ele participă la secreţia macromoleculelor componente ale matricei extracelulare. Ele conferă stabilitate ţesutului conjunctiv prin joncţiunile focale pe care le stabilesc cu matricea. Aceste celule prezintă proprietatea de interconvertibilitate pe orizontală şi pe verticală.De exemplu fibroblastul devine fibrocit, dar in acelasi timp el se poate transforma în condroblast, osteoblast sau adipocit.

Celulele mobile, leucocitele granulare, limfocitele B, limfocitele T şi monocitele trec prin diapedeza la nivelul peretelui capilar sau al venulei postcapilare, iar la nivelul ţesutului conjunctiv intervin în procesele imăune de aparare locală. Se pot găsi în ţesutul conjunctiv polimorfonucleare neutrofile, acidofile şi bazofile. Limfocitele T , macrofagele şi limfocitele B coopereaza în procesul imun mediat umoral. Monocitele după ce ajung prin diapedeză în ţesutul conjunctiv devin macrofage, şi devin celule imune efectorii intervenind în procesul de fagocitoză sau pinocitoză. Alteori cooperează cu limfocitele T , în scopul activării limfocitelor B pentru secreţia de imunoglobuline. Totalitatea macrofagelor din organism formează sistemul fagocitar mononuclear- populaţie heterogenă de celule cu largă localizare având ca funcţie comună -fagocitoza-.

21

Page 22: Curs 4-5 Conjunctiv

Celula pigmentară sau melanocitul, derivă din crestele neurale, de unde migrează în ţesutul conjunctiv din stroma conjunctivă a irisului, în dermul pielii şi la nivelul epidermului printre keratinocite.

Legat de originea mastocitelor sunt două teorii. Una dintre ele susţine originea în bazofilele sanguine, care după ce ajung prin diapedeză în interstiţiu, devin mastocite. Această teorie se bazează pe aspecte marfologice şi funcţionale asemănatoare între cele două celule. Cea de-a doua teorie mult mai acceptată susţine originea mastocitului în celula stem pluripotentă din măduva roşie hematogenă, celulă care va da naştere mastoblastului-promastocitului- mastocitului.-2. Criteriul funcţional

a.-CELULE CONJUNCTIVE IMPLICATE IN PRODUCŢIA ŞI DISTRUGEREA MOLECULELOR MATRICIALE:exemplu: fibroblastul condroblastul, osteoblastul, celula musculară netedă din pereţii vascularib.CELULE CONJUNCTIVE CU FUNCŢIE PREDOMINANT METABOLICĂ:-adipocitul brun are funcţie predominat termogenetică-adipocitul alb are rol în metabolismul intermediar al lipidelor-adipocitul hepatic( celula lui ITO) are rol în sinteza şi depozitarea vitaminei Ac.CELULE CU FUNCŢIE PREDOMINANTĂ ÎN REACŢIILE IMUNE LOCALE:

1.Celule efectorii:-celule implicate in fagocitoză: de tip macrofagde tip microfag

-celule implicate in răspunsul imun mediat umoral-limfocitul B care devine plasmocit

-limfocitele T citotoxice -limfocitele NK de tip limfocitar -limfocitele K

2.Celule imune accesorii: -macrofagul

-celulele prezentatoare de antigen

ORIGINEA CELULELOR CONJUNCTIVE

SCHEMA

22

Page 23: Curs 4-5 Conjunctiv

23

Page 24: Curs 4-5 Conjunctiv

CELULA MEZENCHIMALĂ

Poate proveni din mezoderm ( în majoritatea varietăţilor de ţesut) sau din mezoectoderm(celulele conjunctive de la nivelul extremităţii cefalice). Celulele mezenchimale alcătuiesc ţesutul conjunctiv embrionar.

Este o celulă de formă neregulată cu numeroase prelungiri, dimensiuni de 3o microni. Se caracterizează printr-un raport nucleo-plasmatic supraunitar. Are un nucleu mare veziculos, identat sau rotund, palid colorat, bogat în eucromatină cu nucleol evident.Citoplasma redusă este bazofilă, săracă în organite. Microscopul electronic evidenţiază grupări poliribozomale libere.Celulele mezenchimale vin în contact prin jonctiuni Gap. Sunt implicate în producerea matricei extracelulare, lipsită de componentă fibrilară.Sunt celule pluripotente.Din ea derivă marea majoritate a celulelor conjunctive.Celula mezenchimală se întâlneşte şi în ţesuturile conjunctive adulte, în număr limitat în jurul capilarelor , venulelor postcapilare.Ea induce deferenţierea epiteliului cu care vin în contact.Fig.6

Fig 28 Tesut mezenchimal H.E. Ob x Se observa aspectul particular al celulelor mezenchimale la care raportul nucleoplasmatic este supraunitar. Celulele prezinta numeroase prelungiri care vin in contact cu prelungirile celulelor vecine , Nucleii celulelor sunt eucromatici cu nucleoli evidenti. Matricea

24

Page 25: Curs 4-5 Conjunctiv

.Fig.6 Celule mezenchimale. Col. H.E. 6oox

Fig 6 Tesut mezenchimal H.E. Ob x Se observă aspectul particular al celulelor mezenchimale la care raportul nucleoplasmatic este supraunitar. Celulele prezintă numeroase prelungiri care vin în contact cu prelungirile celulelor vecine , Nucleii celulelor sunt eucromatici cu nucleoli evidenţi. Matricea extracelulara are un aspect omogen fiind saracă în fibre conjunctive.

FIBROBLASTUL

Reprezintă forma activă din punct de vedere funcţional. El poate deveni inactiv şi se numeşte fibroblast. Este cel mai răspândit tip celular din ţesutul conjunctiv, şi cea mai activă celulă.

Structural are o lungime de 15-2o microni. Este o celulă alungită, ce emite numeroase prelungiri la capete. Celulele pot stabili între ele contacte de tip joncţiuni Gap.Are un nucleu mare ovalar situat central, palid colorat cu nucleoli evidenţi. Citoplasma este abundentă bazofilă.Fig.7

25

Page 26: Curs 4-5 Conjunctiv

Fig7. Secţiune transversală prin trahee Col HE .400x În corionul mucoasei respiratorii se observă un ţesut conjunctiv lax în care se remarcă nucleii alungiţi ai fibroblastelor, alături de fibrele de colagen, vase de sânge şi alte tipuri de celule conjunctive.

La microscopul electronic, nucleul apare încărcat cu eucromatină, prezintă sau nu identaţii. In citoplasmă se găseşte un reticul endoplasmatic rugos foarte dezvoltat, grupări poliribozomale libere, un aparat Golgi bine reprezentat, granule de secreţie cu conţinut granular sau filamentos, mitocondrii numeroase, centrozom, un citoschelet foarte bine reprezentat( microtubuli, microfilamente, filamente intermediare de desmină şi vimentină).Fig.8 şi 9.

Fig 8 Fibroblast , imagine de microscopie electronică 1200x Se remarcă aspectul neregulat al celulei care emite numeroase prelungiri. Nucleul este dispus central, prezintă foarte multe indentaţii , are hetereocromatină dispusă la periferie în apropierea membranei interne nucleare iar eucromatina dispusă central.În citoplasmă se remarcă numeroase organite celulare. Înafara celulei, se remarcă mănunchiuri de fibrile de colagen surprinse atit în secţiune longitudinală cât şi în secţiune transversală.

26

Page 27: Curs 4-5 Conjunctiv

Fig9. Fibroblast , imagine de microscopie electronică 2400x Nucleu celular în poziţie centrală cu nucleol evident, în citoplasmă se remarcă numeroase organite celulare : mitocondrii, RER vezicule de secretie. Înafara celulei se remarcă numeroase bandelete de fibrile de colagen secţionate atât longitudinal cât şi transversal.

Rol:- sintetizează şi secretă toate moleculele precursoare ce intră în alcătuirea fibrelor şi substanţei fundamentale, exemplu: proelastina, procolagenul, glicoproteinele-fibrilina-, glicozaminoglicanii nesulfataţi sau sulfataţi, proteinele cu rol în adezivitate(fibronectina, tenasceina, laminina, entactina, etc.) -secretă exoenzime de origine lizozomală cu acţiune extracelulară , ex:colagenaze, proteaze(catepsina)

-secretă factorul de creştere fibroblastic cu rol în proliferarea capilarelor sanguine

-poate secreta interferon gamma cu acţiune antivirală, mai puternică decât interferonul secretat de macrofage.

Fibroblastele au două proprietăţi fundamentale:1. modulaţia2. nonechivalenţa

27

Page 28: Curs 4-5 Conjunctiv

1.Modulaţia, reprezintă proprietatea fibroblastelor de interconvertibilitate cu alte celule de origine mezenchimală. Se poate tranforma in fibrocit, sau în miofibroblast, dar poate deveni condroblast, osteoblast sau adipocit.

Fibrocitul este o celulă cu dimensiuni mai mici decât fibroblastul, are formă alungită bifurcat sau trifurcat la capete, citoplasmă puţină, acidofilă, nuclul alungit, tahicromatic. La microscopul electronic, aparatul de sinteză proteic este foarte slab dezvoltat, în schimb aparatul lizozomal este bine reprezentat. La nivelul membranei celulare s-au evidenţiat receptori pentru lipoproteinele cu densitate joasă, deci pot îngloba aceste molecule prin proces de pinocitoză, având deci rol în metabolismul colesterolului.

Miofibroblastul. Se aseamănă structural la microscopul electronic cu fibroblastul dar are în citoplasmă un aparat contractil reprezentat de miofilamente groase de miozină şi subţiri de actină. Funcţia lui este în primul rând contractil. Apare în ţesutul conjunctiv de reparaţie din jurul plăgilor, în axul conjunctiv al vilozităţilor intestinale, în capsula şi trabeculele splenice, în albugineea testicolului, în teaca externă a foliculilor ovarieni. Un tip particular de miofibroblast este pericitul lui Rouget prezent în dedublarea laminei bazale de la nivelul capilarelor sanguine.

2. Non-echivalenţa.Este exprimată în perioada de organogeneză. Fibroblastele din diferite varietăţi de ţesutul conjunctiv, şi chiar din aceeaşi varietate de ţesut conjunctiv dar din diferite localizări au particularităţi structurale şi funcţionale diferite. Fibroblaste, ca şi celulele mezenchimale din care provin , controlează diferenţierea epiteliului din apropiere. De exemplu, fibroblastele din dermul palmei determină dezvolatarea stratului lucidum, şi creşterea în grosime a corpului cornos al epidermului. Fibroblastele din endometru, suferă modificări sub influenţa hormonilor ovarieni, devin celule deciduale(predeciduale), căpătând şi proprietăţi endocrine.

MASTOCITUL

Este de origine mieloidă, provine din diferenţierea unor celule stem unipotente din măduva roşie hematogenă, ce se diferenţiază în promastocit , ce migrează din sânge în ţesut unde se transformă în mastocit.

28

Page 29: Curs 4-5 Conjunctiv

Mastocitele sunt celule mobile întâlnite la nivelul mucoaselor respiratorii, căilor respiratorii, digestive, genitale feminine, în ţesutul conjunctiv lax subcutanat.Pot fi izolate sau în cuiburi, în apropierea vaselor de sânge.Mastocitele au o viaţă lungă cu o mare capacitate de proliferare în ţesuturi.

Mastocitul este o celulă rotundă sau ovalară,cu diametrul de 2o-3oμm. Nucleul celular este mic heterocromatic, dispus central, adeseori mascat de granulele mastocitare, iar citoplasma este slab acidofilă şi prezintă granulaţii mici inegale cu diametrul de 0,3-2 μm, care la microscopul optic se evidenţiază cu albastru de toluidină, cu tionină, fiind metacromatice, şi colorându-se în roşu violaceu.Fig.10

Fig 10. Mastocite in dermul pielii col cu Albastru de toluidina ob 40x

Fig 10. Mastocite în dermul pielii col. albastru de toluidină 600x

29

Page 30: Curs 4-5 Conjunctiv

La microscopul electronic, se poate evidenţia că citoplasma masctocitului este săracă în organite celulare, are îmsă un citoschelet mai dezvoltat subplasmalemal. Granule mastocitare inegale, dense la fluxul de electroni apar delimitate de endomembrane . Fig 11 şi 12

30

Page 31: Curs 4-5 Conjunctiv

Fig 11. Imagine de microscopie electronică 2400x În centrul imaginii se remarcă un mastocit, în citoplasma căruia se observă numeroase granule cu conţinut dens .La dreapta şi la stânga mastocitului se remarcă secţiuni transversale prin doua vase , de tip venos şi arterial. În apropierea mastocitului , de remarcat un fibroblast. Cele două celule sunt înconjurate de numeroase manunchiuri de fibre de colagen.

Fig 12 Mastocit imagine de microscopie electronică. 5000x În centrul imaginii se observă nucleul celular cu nucleol evident. În citoplasmă de remarcat numeroase granule dense la fluxul de electroni. Membrana mastocitului emite frecvente pseudopode.

şi din punct de vedere molecular conţin: GAG sulfataţi(heparina şi condroitin-sulfatul), histamina, proteaze neutre, factorul chemotactic al eozinofilelor .În funcţie de tipul de GAG sulfatat conţinut în granule, mastocitele pot fi :a. mastocite prezente în mucoase-heparinocite-conţin heparina în

granulaţiib.mastocitele din ţesutul subcutanat , ce conţin în granule condroitinsulfatul. Cele două populaţii reacţionează diferit la agenţii farmacologici.

Citoplasma mai coţine câteva mitocondrii mici şi un reticul endoplasmatic rugos slab reprezentat.

Membrana celulară conţine receptori specifici pentru IGE(reagine). În timpul reacţiilor de sensibilizare imediată mastocitele pot sintetiza în

31

Page 32: Curs 4-5 Conjunctiv

membrana celulară leucotriene din fosfolipidele membanare şi sunt eliberate în spaţiul extracelular odată cu conţinutul granulelor mastocitare

Mastocitele intervin în reactiile de hipersensibilizare imediată de tipul alergiilor, urticariilor , sau şocului anafilactic( cel mai de temut dintre toate). Aceste celule au proprietate de degranulare, când prin exocitoză conţinutul granulelor mastocitare este eliberat în matricea adiacentă.

Degranularea poate fi spontană, indusă de factori mecanici, termici, factori chimici(cofeina, morfina), care duce la moartea celulei , poate fi o degranulare imunospecifică , mediată de anticorpi realizându-se o degranulare parcelară a celulei şi poate fi o degranulare lentă, în care conţinutul granulelor este eliberat prin exocitoză fără a fi afectată celula .

Degranularea se face prin legarea antigenelor de anticorpii( IGE), fixati , pe receptorii specifici la suprafata mastocitului. Anticorpii -IGE-reagine , produşi în organism de către plasmocite, ca urmare a pătrunderii unui antigen-alergen. Ori de câte ori, organismul vine în contact cu alergenul rspectiv, acesta se leagă de anticorpii de pe suprafaţa mastocitelor , formându-se complexe antigen -anticorp declanşând mecanismul de mesager secund, prin activarea adenilatciclazei cu creşterea AMPc, cu stimularea unor proteinkinaze, urmată de fosforilarea proteinelor specifice, şi creşterea influxului de calciu.Aceasta duce la tendinţa de fuzionare a granulelor cu membrana plasmatică urmată de ruperea membranei şi eliberarea conţinutului granular în spaţiul extracelular.

Complexele antigen- anticorp activează sistemul de fosfolipaze membranare, cu producerea de acid arahidonic şi apoi leucotriene ca urmare a activităţii lipooxigenazei.

Histamina eliberată din granulele mastocitare creşte permeabilitatea capilarelor, se realizează o dilataţie a venulelor postcapilare , urmată de filtrare masivă de plasmă şi diapedeză de leucocite accentuată, în special eozinofile atrase prin factorul chemotactic al eozinofilelor. Deasemena histamina realizează contracţia muşchilor netezi bronhiolari( bronhospasm). Eozinofilele atrase în ţesut încorporează o parte din histamina eliberată , pe care o distruge prin prezenţa histaminoxidazei. Celelalte PMN-uri atrase în ţesut pot induce o mastocitoliză violentă.

Leucotrienele eliberate din membrana celulară încetinesc contracţia muşchiului neted.

Mastocitele , sunt în strânsă corelaţie cu fibroblastele , pentru că diferenţierea mastocitelor este controlată de factorul de creştere sintetizat de fibroblaste. Mastocitele care eliberează substanţe active care acţionează local sunt incluse în categoria celulelor paracrine.

32

Page 33: Curs 4-5 Conjunctiv

Înafară de rolul menţionat , mastocitele intervin în metabolismul intermediar al lipidelor prin secreţia unei protein-enzime cu rol de cofactor al lipoproteinlipazei.

PLASMOCITUL

Celulă mobilă a ţesutului conjunctiv, este prezentă în mucoasele respiratorii, mucoasa tubului digestiv, căile genitale feminine, în ţesutul conjunctiv lax subcutanat.

Din punct de vedere al originii, este o celulă conjunctivă maturată pe seama unui limfocit B , care trece prin diapedeză din sânge în ţesutul conjunctiv lax, sau reticulat, la nivelul venulelor postcapilare.Forma celulei, de regulă este ovalară, cu diametrul 2o-3o μm, având un nucleu mare voluminos , excentric, cu aspect, granular "în spiţe de roată". Citoplasma abundentă , bazofilă , prezintă un halou perinuclear , care nu se colorează. Bazofilia citoplasmei este corelată cu prezenţa unui reticul endoplasmatic rugos bogat reprezentat( ergastoplasma). În haloul perinuclear nu se mai evidenţiază ergastoplasmă ci doar complex Golgi bogat reprezentat şi centrozom. Din când în când , îm zonele de citoplasmă acidofilă se pot evidenţia mici formaţiuni acidofile , denumite corpusculii lui Russel care au substrat , lanţurile polipeptidice, aflate în tranzit prin reticulul endoplasmatic rugos. Fig.13

Fig 13. Plasmocite în ganglionul limfatic. Se mai observă şi alte celule conjunctive, ex macrofage, celule reticulare, limfocite col H.E. 400x

La microscopul electronic, se remarca, poziţia nucleului, excentric, cu heterocromatina alternând cu eucromatina, dând aspectul caracteristic, de "cadran de ceas" sau " spiţe de roată".Citoplasma în mare parte este încărcată cu unreticul endoplasmatic bogat reprezentat, în ale cărui

33

Page 34: Curs 4-5 Conjunctiv

canalicule se vad polipeptidele aflate în tranzit de la ribozomi la complexul Golgi. În haloul perinuclear, se observa lipsa reticulului, si prezenţa unui complex Golgi, mitocondrii, centru celular, elemente de citoschelet.Fig 14.

Fig14. Plasmocit imagine de microscopie electronică de transmisie 800 x. Se poate remarca nucleul celular cu eucromatina dispusă în « spiţe de roată ».Aproape întreaga citoplasmă este încărcată cu un reticul endoplasmatic rugos cu excepţia zonei perinucleare în care RER lipseşte, în schimb este foarte bine dezvoltat complexul Golgi

Rolul plasmocitelor este în răspunsul imun mediat umoral.Ele produc anticorpi. Anticorpii sunt globuline specifice produse ca răspuns la penetrarea organismului de către antigene. Fiecare anticorp este specific unui antigen, dar poate avea reacţii încrucişate cu antigene nespecifice, care au însă conformaţie moleculară similară.

-Imunoglobuline G, se întâlnesc atât în umori, sînge, limfă, lichid interstiţial legate de diverse particule, având rol de opsonine.

34

Page 35: Curs 4-5 Conjunctiv

-Imunoglobulinele M sunt secretate întotdeauna în primele faze ale unui proces inflamator.Aceste imunoglobuline împreună cu imunoglobulinele G pot fi receptori specifici pentru antigene pe suprafaţa limfocitelor B.

-Imunoglobulinele A sunt secretate sub formă de monomeri , sau dimeri, şi apoi sunt transferate la suprafaţa epiteliului de înveliş unde asigură imunitatea de membrană a tuturor epiteliilor de înveliş.

-Imunoglobulinele D sunt receptori antigenici specifici pe suprafaţa limfocitelor B.

-Imunoglobulinele E, sunt secretate la contactul organismului cu antigenul, şi au receptori în membrana mastocitului şi a bazofilelor.

În răspunsul imun mediat umoral, primar, deci la primul contact al limfocitelor cu antigenul, acestea se blastizează, adică se transformă în limfoblaste sau imunoblaste pentru a sintetiza imunoglobuline. În cadrul acestei transformări, limfocitul creşte în volum, atinge diametrul de 10μm.Nucleul creşte în volum devine palid se încarcă cu eucromatină şi are 2-4 nucleoli evidenţi. Citoplasma devine abundentă, bazofilă, la nivelul ei dezvoltându-se organitele celulare în special cele de sinteză. După activare limfocitele B se divid prin mitoze repetate şi dau naştere la clone celulare B. Din acestea , unele imunoblaste se diferenţiază îm plasmocite, celule secretoare de imunoglobuline. Alte imunoblaste se întorc la forma de limfocit circulant, devenind celulă cu memorie. Aceasta reţine în memoria ei( în acizii nucleici) primul contact cu antigenele.Stimularea limfocitelor B determinată de prezenţa antigenelor este ajutată de o categorie de limfocite T numite ajutătoare ( helper), ca şi de macrofage. Acestea din urmă captează antigenul pe suprafaţa lor şi în fac mai imunogen. Macrofagele pot chiar fagocita unele antigene, pe care după ce le prelucrează în citoplasmă în scopul sporirii puterii lor antigenice( de activare a limfocitelor) le exocitează şi le prezintă limfocitelor B.În răspunsul imun secundar. Deci la un al doilea contact cu antigenul , nu mai este nevoie de cooperarea Limfocite T helper, macrofage, limfocite B pentru blastizarea limfocitelor B , deoarece există o populaţie de limfocite cu memorie care recunosc antigenul şi se blastizează imediat , şi se tranformă în imunoblaste mult mai rapid.. Clonele care iau naştere formează în mod diferenţiat , pe de o parte plasmocite secretoate de imunoglobuline , şi pe de altă parte, celule cu memorie care să asigure linia limfocitară memorizantă , gata de intervenţie pentru un nou răspuns imun. După stimulare imunoblastele trec în căile limfatice , apoi în sânge , pe care-l părăsesc spre a se localiza în apropierea focarului antigenic. De exemplu, imunoblastele ganglionilor mezenterici migrează preferenţial în corionul mucoasei intestinale, în timp ce imunoblastele

35

Page 36: Curs 4-5 Conjunctiv

splinei rămân în pulpa roşie sau migrează în măduva osoasă după imunizarea secundară.

MACROFAGELE

Apar ca o populaţie de celule heterogene, cu aspect structural şi funcţional particular fiecărei regiuni în parte. Ceea ce este comun este capacitatea de fagocitoză şi originea lor din monocitele circulante. Ansamblul de macrofage din organism formează sistemul fagocitar mononuclear sau sitemul reticulohistiocitar.

Sitemului fagocitar mononuclear i se descriu 3 compartimente:1. Compartimentul medular2. Compartimentul sanguin3. Compartimentul tisular.Între aceste trei compartimente există un echilibru dinamic..Compartimentul medular include toate celulele implicate în diferen

ţierea monocitelor sanguine. Ele alcătuiesc seria monocitară-linia monocitopoetică. La nivelul măduvei există: celula stem pluripotentă care se difernţiază pe linie monocitară. Prima celulă pe care o putem sesiza este monoblastul, apoi promonocitul, iar apoi monocitul care va trece în compartimentul tisular.

Monoblastul are raportul nucleoplasmatic supraunitar, nucleul veziculos , bogat în eucromatină, cu nucleoli evidenţi(3-4). Citoplasma redusă, cantitativ, slab bazofilă, organite celulare reduse. Suferă două, trei diviziuni mitotice consecutive şi dă naştere promonocitului.

Promonocitul , este o celulă la care se găsesc în citoplasma slab bazofilă, granule primare, azurofile, mieloperoxidazo specifice. Nucleul va prezenta o identaţie, heterocromatina se ordonează, nucleolii dispar. Promonocitul se divide mitotic consecutiv de 2 ori şi trece în monocit.

Monocitul este ovalar, are un diametru de 20μm, citoplasma abundentă bazofilă, cu granulaţii azurofile dispuse în identaţia nucleară.La nivelul nucleului heterocromatina se dispune alternativ cu eucromatina dând aspect de " tablă de sah " , Nucleolii nu mai sunt vizibili. Monocitele circulante prec prin diapedeză prin venulele postcapilare , ajung în ţesutul conjunctiv lax şi reticulat unde se transformă în macrofag.La nivelul ţesutului conjunctiv macrofagele sunt surprinse sub două aspecte reversibile:

-Macrofagul fix-histiocitul-celulă de talie mică 10-15μm, cu nucleu mic heterocromatic, mic, central, cu citoplasmă puţină acidofilă.

-Macrofagul mobil-histiomacrofagul-au talie mai mare 3oμm, au citoplasmă mai abundentă, acidofilă, fin granulată la microscopul optic, nucleul este excentric, palid colorat cu nucleol vizibil. Fig.15

36

Page 37: Curs 4-5 Conjunctiv

Fig 15. Macrofage şi plasmocite în centrul germinativ al unui ganglion limfatic. Se evidentiază citoplasma macrofagelor cu aspect granular neomogen. Nucleul eucromatic cu nucleol evident. Alături de macrofage se observă şi plasmocite cu aspectul caracteristic, citoplasma bazofilă , nucleu excentric, precum şi limfocite în repaus sau pe cale de blastizare. Col. tricroma 600x

37

Page 38: Curs 4-5 Conjunctiv

Fig 16. Macrofag imagine de microscopie electronic 5000x Se observă nucleul eucromatic cu nucleol evident, citoplasma este încarcată cu lizozomi secundari şi cu numeroase vezicule de fagocitoză ; la partea de sus a imaginii către stânga se observă în citoplasmă şi corpi reziduali.

La microscopul elctronic, se remarcă , nucleul excentric, bogat în eucromatină cu nucleol evident, citoplasma prezintă organite comune, reticul endoplasmatic, mitocondrii, complex Golgi elemente de citoschelet mai bine reprezentate în pseudopodele emise de membrana celulară. Compartimentul lizozomal este foarte bine reprezentat, se observă atât lizozomi secundari, corpi reziduali, fagozomi sau pinozomi.Aceştia din urmă fiind responsabili de aspectul granular sau vacuolat al citoplasmei la microscopul optic.Fig.16

38

Page 39: Curs 4-5 Conjunctiv

Se caracterizează prin mai multe proprietăţi:1.Este o celulă mobilă care emite prelungiri numite pseudopode, sunt atrase prin chemotactism pozitiv, şi se deplasează amoeboidal.2.Sunt dotate cu o intensă activitate de fagocitoză. Fagocitoza , proprietate fundamentală a macrofagelor, este declanşată de impactul suprafeţei celulare cu un antigen de natură diferită. Fagocitoza poate fi specifică şi nespecifică. Pentru realizarea fagocitozei specifice este important faptul că macrofagele recunosc particulele, pe care urmează să le înglobeze, proces denumit recunoaştere fagocitară.. Prin recunoaştere fagocitară , macrofagul diferenţiază microorganismele sau resturile tisulare, de materialele endogene normale. Recunoaştera fagocitară se realizează la două niveluri: la nivel tisular, cu ajutorul opsoninelor, şi la nivel celular , prin receptori de pe suprafaţa macrofagelor.

Opsoninele pot neimunospecifice ca fibronectina şi imunospecifice ca anticorpii de tipul IgG, IgM , precum şi cea de a treia fracţiune a complementului.Ele învelesc(opsonizează) antigenul , care apoi urmează să fie recunoscut de receptori din membrana macrofagului.

Fagocitoza specifică neimunologică sau neimunospecifică este mediată de receptori pentru fibronectină.Opsonizarea se realizează cu fibronectină, care apoi va fi recunoscută de receptori de pe suprafaţa macrofagelor.În ţesutul conjunctiv fibronectina mediază fagocitarea de colagen denaturat, fibrină, fibrinogen, trombocite.

Fagocitoza specifică imunologică sau imunospecifică, este mediată de receptori pentru IgG, IgM şi fracţiunea C3 a complementului. Opsonizarea se face cu aceste molecule care apoi vor fi recunoscute de receptorii de la suprafaţa macrofagelor. Receptorii interacţionează cu o anumită porţiune din IgG, şi anume cu fragmentul Fc , de aici derivă denumirea de receptor Fc pentru categoria de receptori care ataşează complexele antigen- anticorp. Fagocitoza mediată de receptori apare numai la macrofagele tisulare denumire " de profesie". Ea trebuie deosebită de fagocitoza nespecifică sau nemediată de receptori, în care unele materiale inerte sau chiar bacterii pot fi înglobate în absenţa factorilor de recunoaştere. În aceste cazuri apar interacţiuni nespecifice electrostatice sau hidrofobe , între aceste particule şi suprafaţa externă a macrofagelor. Un astfel de exemplu în reprezintă macrofagele alveolare(celule prăfoase) care înglobează din aerul inspirat unele particule inerte: cărbunele ,siliciul,azbestul, etc.

Fagocitoza se realizează în mai multe etape: A. ataşarea particulei antigenice de membrana macrofagului. B. internalizarea particulei cu ajutorul pseudopodelor emise de membrana macrofagului şi formarea

39

Page 40: Curs 4-5 Conjunctiv

unui fagozom sau pinozom în funcţie de consistenţa antigenului, care se deplasează în citoplasmă cu ajutorul microfilamentelor. Fagozomul fuzionează apoi cu lizozomii primari formând lizozomi secundari de tipul fagolizozomilor.La nivelul acestora particulele sunt degradate cu ajutorul hidrolazelor acide lizozomale. Ceea ce nu poate fi digerat, rămâne depozitat în lizozomii secundari , care capătă denumirea de corpi denşi şi care sunt exocitaţi.Limfokinele secretate de către limfocitul T , activitatea macrofagelor este crescută. Macrofagele sub acţiunea limfokinelor , activate sunt capabile să înglobeze şi să distrugă orice tip de antigen fără recunoaştere imunologică

Este dotat cu o puternică activitate secretorie. Secretă:-proteaze implicate în degradarea macromoleculelor matriciale:

urokinaze activatoare de plasminogen,catepsine, glucuronidaze, elastaze colagenaze, .

-molecule solubile cu rol de a modula activitatea altor celule-citochine, ex interleuchina 1, care va induce stimularea limfocitelorTH şi mai departe a celulelor Tcitotox, a limfocitelor B, a limfocitelor NK .

-interferonii α ,β ,γ.Interferonul γ are acţiune antitumorală şi antivirală

-factori de creştere a fibroblastelor, stimulând formarea fibroblastelor şi inducând fibrozaSISTEMUL FAGOCITAR MONONUCLEAR-Macrofagele libere diseminate în ţesutul conjunctiv lax (histiocitele şi histiomacrofagele)-Macrofagele seroaselor peritoneale şi pleurale-Macrofagele alveolare-celulele prăfoase din alveolele pulmonare-Macrofagele din organele limfo şi hematoformatoare-Macrofagele din SNC-microglia-Macrofagele fixe din ficat- celulele Kupffer-Macrofagele din piele -celulele Langherhans.-Macrofagele din ţesutul osos -osteoclastele

40

Page 41: Curs 4-5 Conjunctiv

VARIETĂŢI DE ŢESUT CONJUNCTIV

Clasificarea morfofuncţională a ţesuturilor1.Ţesuturi conjunctive propriu-zise

1.Ţesuturi conjunctive laxe-propriu-zise -speciale

2.Ţesuturi conjunctive dense(fibroase)- semiorientate -orientate

2.Ţesuturi conjunctive cu funcţii speciale1.Ţesutul conjunctiv reticulat-ţesut mieloid

-ţeusut limfoid2.Tesutul conjunctiv elastic3.Ţesut conjunctiv adipos4.Ţesut mucoid5.Sângele6.Ţeusuturi conjunctive scheletale

a.Ţesutul cartilaginos -cartilaj hialin -cartilaj elastic

-fibrocartilajulb.Ţesutul osos-lamelar haversian

-lamelar trabecularc. Articulaţiile

Ţesutul conjunctiv lax

Este cea mai răspândită variatate de ţesut conjunctiv. Intră în alcătuirea mucoasei organelor cavitare, însoţind epiteliul de înveliş al mucoasei respective. Formează axul conjunctivo-vascular al seroaselor, fiind tapetat de jur împrejur de celule mezoteliale. Formează deasemenea stroma conjunctivă a organelor parenchimatoase, care face legătura între diferitele componente parenchimatoase ale organelor. Intră în alcătuirea pereţilor vasculari( adventicea vasculară), precum şi în partea superficială a dermului pielii denumită derm papilar.

Ţesutul conjunctiv lax este alcătuit în proporţii relativ egale din celule conjunctive, fibre şi substanţă fundamentală.

Celulele conjuntive sunt reprezentate atât de celule fixe cât şi de celule libere.Celulele fixe sunt reprezentate de fibrocite, fibroblaste, chiar şi miofibroblaste. Celule libere sunt reprezentate de mastocite, macrofage, plasmocite, precum şi alte tipuri de celule reactive imune, şi anume limfocite T,celule de tip citotoxic, limfocite NK. Celulele fixe sunt implicate în producerea şi distrugerea matricei conjunctive, iar celule

41

Page 42: Curs 4-5 Conjunctiv

mobile sunt implicate în reacţiile imune locale.Ţesutul conjunctiv lax este implicat şi în procesele de regenerare tisulară locală.

Fibrele conjunctive sunt de colagen, de reticulină şi elastice.Fibrele de colagen dispuse în panglici se asociază cu fibrele elastice, şi în ansamblu se dispun sub formă de reţele care se întretaie sub diferite unghiuri deschise. Fibrele de reticulină concură şi ele la formarea reţelei, dar în general ele nu se văd pe preparatele colorate în hemalaun eozină, datorită conţinutului mare în resturi oligozaharidice ataşate colagenului tip III din care sunt formate.Substanţa fundamentală conţine glicoproteine de adezivitate de tipul fibronectinei, lamininei, entactinei, şi tenasceinei, deasemenea şi glicozaminoglicani(GAG) şi proteoglicani.

Ţesutul conjunctiv lax este foarte bine vascularizat, sunt în general prezente atât vase de calibru mare cât şi vase de calibru mic: arteriole, capilare şi venule postcapilare. Este şi foarte bine inervat, conţine fibre nervoase vasomotorii şi fibre nervoase senzitive ce se termină sub formă de terminaţii libere sau incapsulate, alcătuind extero-proprio- şi visceroceptorii.Fig.17

Fig.17 Tesut conjunctiv dens semiorientat în dermul reticular şi ţesut conjunctiv lax în dermul papilar Col H.E. impregnare argentică 400x

42

Page 43: Curs 4-5 Conjunctiv

Unii histologi vorbesc de varietăţi de ţesut conjunctiv lax. Şi anume ar fi vorba de : -ţesut conjunctiv lax lamelar care intră în alcătuirea fasciilor superficiale şi profunde ale muschilor. Este format în principal din fibre de colagen şi elastic care se dispun sub formă de lamele suprapuse. -ţesut conjuctiv areolar( fenestrat), formează epiploonul; fibrele de colagen organizează areole sau cavităţi cu diametru şi contur variabil. -ţesut conjunctiv spinocelular, prezent în corticala ovarului în jurul foliculilor ovarieni, şi în structura endometrului în jurul glandelor uterine. Este alcătuit predominant din fibroblaste cu caractere embrionare, cu un evident potenţial de diferenţiere în alte celule. Au o capacitate deosebită , ca sub acţiunea hormonilor ovarieni să se transforme în celule secretoare de hormoni androgeni, sau se pot transforma în celule predeciduale(deciduale), intrând mai departe în structura plăcii bazale din placentă.Există deasemenea o cantitate redusă de substanţă fundamentală, şi un număr mic de fibre conjunctive reprezentate de fibrele de reticulină.

TESUTURI CONJUNCTIVE DENSE(FIBROASE)

La nivelul lor predomină componenta fibrilară în detrimentul celulelor şi a substanţei fundamentale. Foarte bine reprezentate sunt fibrele de colagen.a.Tesuturi semiorientate(semimodelate)

Intră în alcătuirea capsulei organelor parenchimatoase, durei mater, scleroticii şi corneii. Formează deasemenea partea profundă a dermului pielii- dermul reticular,submucoasa organelor cavitare.

Este alcătuit predominant din fibre de colagen ce se organizează în mănunchiuri, fascicule. În cadrul fasciculelor, fibrele sunt aşezate paralel şi au un traseu ondulat. Fasciculele de colagen şi fibrele elastice se dispun sub forma unei "pâsle". Între fibrele de colagen se găsec celulele conjunctive, reprezentate de celule fixe(fibroblaste şi fibrocite)şi celule mobile( mastocite, macrofage, plasmocite, celule NK, limfocite T ,PMN) Substanţa fundamentală , puţină cantitativ, conţine toate tipurile de molecule caracteristice unui ţesut conjunctiv.Fig 17

Ţesutul conjunctiv dens semiorientat este bine vascularizat şi inervat, fibrele nervoase fiind reprezentate de terminaţii nervoase vasomotorii, ca şi de fibre senzitive libere sau incapsulate cu rol de extero-proprio-şi visceroceptori.

Acest ţesut conferă protecţie mecanică, de suport, are grad mare de flexibilitate şi extensibilitate(capsulele)

43

Page 44: Curs 4-5 Conjunctiv

b. Ţesuturi conjunctive dense orientate. Sunt reprezentate de aponevroză şi tendonulAponevroza. Este o formaţiune inextensibilă care asigură inserţia muşchilor laţi pe os.Este formată din una sau mai multe lamele conjunctive în funcţie de tipul de aponevroză. Aponevroza poate fi: simplă(1-2 lamele conjunctive) şi compusă( 3-5 lamele conjunctive)

O lamelă conjunctivă este formată din fibre de colagen groase dispuse paralel între ele, dar care se dispun perpendicular pe fibrele de colagen din lamela supra şi subiacentă. Între fibrele de colagen apare o cantitate redusă de substanţă fundamentală şi fibroblaste care înbracă forme foarte diferite în raport cu spaţiul ocupat. Planurile conjunctive se întretaie sub diferite unghiuri, cel mai adesea în unghi drept.

Aponevroza este avasculară, se hrăneşte prin difuziune, în schimb are numeroase terminaţii senzitive.

Tendonul

Este o formaţiune inextensibilă, care asigură fixarea muşchilor lungi pe schelet. Tendonul este format din:

-tendoane primare şi-tendoane secundareUn tendon primar este alcătuit dintr-un ansamblu de fibre de

colagen care creează între ele spaţii înguste,în care se găsesc celulele conjunctive, substanţă fundamentală. Fibrele de colagen sunt paralele între ele , sunt groase şi formează fascicule de grosimi diferite. Între fascicule celule conjunctive reprezentate de fibroblaste , care au fost denumite şi tenocite se aşează într-un mod caracteristic, de monom bigeminat( celulele formează siraguri care la rândul lor se dispun paralel cu fibrele de colagen. Sunt două câte două, deoarece în urma diviziunii, datorită spaţiilor mici nu se pot despărţi).În secţiune longitudinala ele apar extrem de aplatizate, făcînd corp comun cu fibrele de colagen. Fig. 18 .În secţiune transversală celule apar de formă triunghiulară, deoarece din corpul lor pornesc nişte prelungiri, ca nişte aripioare, formând un unghi ce cuprinde fibra de colagen adiacentă,de aceea aceste celule au fost denumite şi "celule aliforme". Fig 19.Tendoanele primare au forme şi mărimi diferite, de regulă tendoanele mai mici se aşează spre partea centrală a tendonului compus, iar cele mai mari spre periferie. Un tendon primar este învelit la periferie de o atmosferă de ţesut conjunctiv lax foarte slab reprezentat denumit endotenon(endotendineum).

44

Page 45: Curs 4-5 Conjunctiv

Fig 18. Tendon sectiune longitudinală H.E 400x .De remarcat bandeletele de fibre de colagen paralele între ele, şi bigeminismul tenocitelor .

Tendonul secundar este un ansamblu de tendoane primare. Are diametru mai mare şi este acoperit de un ţesut conjunctiv lax bine reprezentat, bogat vascularizat şi inervat(corpusculi Pacini) , denumit peritenon(peritendineum).

Un tendon compus(terţiar) este format dintr-un număr variabil de tendoane secundare. Acesta este acoperit la suprafaţă de un ţesut conjunctiv dens semiordonat cu rol de capsulă, ce este aderent de peritenon şi care se numeşte epitenon (epitendineum), care separă tendonul de restul structurilor adiacente şi este dublat de o teacă-un strat de celule mezoteliale. Între celulele mezoteliale şi epitenon există un spaţiu redus , ocupat de ţesut conjunctiv lax. Celulele mezoteliale împreună cu ţesutul conjunctiv lax formează teaca sinovială.Bursa sinovială provine din dedublarea tecii mezoteliale. Aici se delimitează un spaţiu ocupat de o cantitate redusă de lichid sinovial bogat în apă proteine, ioni şi GAG.

45

Page 46: Curs 4-5 Conjunctiv

Tendonul este un ţesut avascular, care se hrăneşte prin difuziune pe seama vaselor din peritenon. Regenerarea tendonului se face deasemenea pe seama peritenonului

Fig 19. Tendon sectiune transversală HEA.600x Se observă tendoanele primare separate de endotenonium, tendoanele secundare separate de peritenonium Aspectul tenocitelor pe secţiune transversală este mai particular" celule cu aripi"

Joncţiunea osteotendinoasă.Tendonul se inseră la nivelul diafizei oaselor lungi prin intermediul fibrelor de colagen care străbat periostul diafizei şi pătrund în corticala diafizei. Aceste fibre se numesc fibrele Sharpey, modul de inserţie al tendonului la nivelul diafizei.Inserţia pe epifize(apofize) se face prin ţesut conjunctiv de alunecare denumit ţesut conjunctiv fibros hialin care este un ţesut conjunctiv intermediar între ţesutul conjunctiv dens ordonat şi ţesutul cartilaginos hialin. Acest ţesut este alcătuit din fibre de colagen grupate în fascicule. Între fascicule există substanţă fundamentală calcificată şi celule cartilaginoase, mari,globuloase cu nucleu excentric.Aspectul diferit de inserţie al tendonului pe diafiză, sau epifiză e legat de modul diferit de formare a

46

Page 47: Curs 4-5 Conjunctiv

diafizei şi epifizei.Joncţiunea osteotendionoasă este o zonă activă de creştere a tendonului şi osului.Joncţiunea miotendinoasă

La acest nivel epitenonul se continuă cu epimisiumul,peritenonul se continuă cu perimisiumul şi endotenonul cu endomisiumul. Fibra musculară striată la acest nivel se termină sub forma unor prelungiri digitiforme.Pe versantul intern al membranei plasmatice se inseră miofilamentele subţiri ale ultimului sarcomer. Versantul extern este dublat de lamină bazală ,care împreună cu membrana plasmatică formează sarcolema.Fibrele de colagen ce provin de la tendon se inseră şi pătrund în identaţiile sarcolemei şi se leagă aderent la lamina bazală prin intermediul fibronectinei şi lamininei prezente în cantitate mare la nivelul joncţiunii. La acest nivel apar şi fibre de reticulină care încercuiesc prelungirile digitiforme ale fibrei musculare, dispunându-se ca nişte inele în jurul joncţiunii. Este o zonă de maximă funcţionalitate.Fig 2o

Fig 20. Jonctiune Miotendinoasa Col Giemsa  600X

47

Page 48: Curs 4-5 Conjunctiv

ŢESUTURI CONJUNCTIVE MOI CU FUNCŢII SPECIALE

Tesutul conjunctiv mucoid.Este prezent în cordonul ombilical şi se numeşte gelatina lui Wharton.Este alcătuit, predominant din substanţă fundamentală bogată în acid hialuronic, având o consistentă de gel poros puternic hidratat. Are puţine celule cu caractere embrionare, fibroblaste şi celule mezenchimale şi puţine fibre de colagen Fig 21.

Ţesutul elastic Se găseşte în structura ligamentelor elastice, ligamente reduse la om, prezente la animale în regiunea cervicală.( ligamentele galbene), în ligamentele fibroase ce solidarizează articulaţiile şi în ligamentul suspensor al penisului. În structura acestui ţesut se găsesc predominant fibre elastice, puţină substanţă fundamentală, şi celule de tip fibroblaste.

Ţesutul reticulat Se găseşte în structura măduvei roşii hematogene formând ţesutul mieloid ca şi în structura organelor limfoide formând ţesutul limfoid.Fig 22Ţesutul are în structura lui un dublu reticul, format din celule conjunctive (citoreticul)dublat de o reţea formată din fibre de reticulină(fibroreticul). Celulele conjunctive ce participă la formarea reţelei sunt de mai multe tipuri:-celule reticulare fibroblastoide-celule reticulare histioide-celule reticulare interdigitate-celule reticulare dendritice foliculare

Celulele reticulare fibroblastoide sunt fibroblastele din ţesutul conjunctiv propriu-zis. Se deosebesc prin faptul , că au prelungiri desprinse uniform de pe suprafaţa celulară, prelungiri care se dispun în toate direcţiile şi stabilesc contacte joncţionale de tip Gap între celule. Citoplasma celulară este redusă cantitativ, slab bazofilă, nucleul este veziculos, adesea nucleolat, eucromatic. Aceste celule au aceeaşi origine ca şi fibroblastele, se diferenţiază local din celula embrionară mezenchimală. Au rol în producerea matricei care are în principal fibre de reticulină.

48

Page 49: Curs 4-5 Conjunctiv

Fig 27 Cordon ombilical H.E. 400 Gelatina Warthon- Ţesut conjunctiv mucoid

Fig 22 Celule reticulare în corticala unui ganglion limfatic HE 400x

49

Page 50: Curs 4-5 Conjunctiv

Celulele reticulare histioide sunt histiocitele din ţesutul conjunctiv propriu-zis.Sunt celule ovalare cu prelungiri, cu citoplasma acidofilă.şi nucleu mediu activ. Pot fi fixe şi mobile. Se întâlnesc alcătuind stratul marginal(celule adventiciale) de-alungul formaţiunilor vasculare care traversează parenchimul organelor limfoide. Fac parte din sistemul fagocitar mononuclear.

Celulele reticulare interdigitate au originea în celulele stem pluripotente şi sunt localizate doar în ariile timodependente ale organelor limfoide periferice sau arii ocupate preferenţial de limfocitele T.

Celulele reticulare dendritice foliculare se găsesc în ariile timoindependente ale organelor limfoide secundare, zonele ocupate predominant de limfocitele B şi în număr redus de limfocitele TH.

Ultimele două tipuri de celule reticulare sunt greu de evidenţiat la microscopul optic, ele se pun în evidenţă prin teste de imunofluorescentă şi la microscopul electronic.Celulele interdigitate au un nucleu mare eucromatic, identat cu formă neregulată, citoplasma abundentă, clară la microscopul optic, iar la cel electronic , prezintă organite celulare reduse şi numeroase granule de secreţie. Celulele dendritice foliculare trimit prelungiri mai mari decât celulele interdigitate, ocupă centrul foliculilor limfatici. La microscopul electronic , în citoplasmă se evidenţiază granule de secretie. Stabilesc joncţiuni de tip desmozom cu prelungirile invecinate. Membrana plasmatică are o activitate enzimatică ATP-azică.

Din punct de vedere funcţional ultimele două categorii de celule reticulare sunt celule prezentatoare de antigen. Ele recunosc antigenul prin receptori Fc, pe care îl înglobează sub formă de endozom prin endocitoză. Antigenul scapă din endozom şi la nivelul citoplasmei se leagă de nişte molecule de clasa a II a . Complexul antigen-clasa II a este exocitat pe suprafaţa celulelor şi este recepţionat de limfocitele TH care stimulează limfocitele B sau celulele Tcitotoxice.Sunt considerate celule imune accesorii, fiind implicate în calea aferentă a răspunsului imun mediat umoral.

50

Page 51: Curs 4-5 Conjunctiv

ŢESUTUL ADIPOSŢesutul adipos sau gras este alcătuit predominant din celule

grase(adipocite sau lipocite), celule care se organizează în lobuli sau paniculi adipoşi, separaţi între ei de septuri de ţesut conjunctiv lax. La nivelul septurilor apar formaţiuni vasculare şi fibre nervoase. Alături de celule în ţesutul adipos există puţină substanţă fundamentală şi puţine fibre de reticulină.

Originea celulei adipoase o reprezintă celula embrionară mezenchimală derivată din mezodermul embrionar, cu numeroase prelungiri şi care din săptămâna a 5a de viaţă intrauterină se transformă în adipoblast care are un nucleu central veziculos, prelungiri puţine şi numeroase picături lipidice în citoplasmă, reticul endoplasmatic rugos, mitocondrii, şi foarte bine reprezentată activitatea enzimatică -α naftilacetatesteraza. Adipoblastul se transformă în preadipocit care va matura apoi la adipocit alb, brun ,adipocit hepatic( celula lui ITO) care se va localiza în spaţiile dintre hepatocite şi sinusurile intralobulare. Celula lui ITO are rol în sinteza şi stocarea vitaminei A. De menţionat că adipocitele brune nu vor da naştere adipocitelor albe, prin involuţie.

Numărul celulelor adipoase creşte la nou născut ,până la 2 ani de viată, cind procesul de creştere şi diferenţiere este controlat de hormonii de creştere:STH, hormonii tiroidieni, insulina, citochine, factori de creştere de tip insulinic. O altă creştere a numărului de adipocite se constată la pubertate, proces controlat de hormonii sexuali, estrogenii şi androgenii. Cantitatea de ţesut adipos ca şi distribuţia grăsimilor este diferită la sexul masculin faţă de sexul feminin. Se vorbeşte chiar de un adipocit ginoid(sexul feminin) şi un adipocit android(sexul masculin).La sexul masculin ţesutul adipos reprezintă până la pubertate cca 15% din greutatea corpului, iar la pubertate 25%. La sexul feminin ,până la pubertate, ţesutul adipos reprezintă 25%, iar la pubertate 40%. Celulele adipoase prin rolul pe care îl au participă la conversia androgenilor în estrogeni la sexul feminin. Femeile cu un ţesut adipos mai bine reprezentat, au un exces de estrogeni, (hiperfoliculinie), şi au o predispozitie către neoplasmul mamar, sau endometrial.O creştere exagerată a numărului de adipocite este prezentă în obezitatea hiperplastică.Dar există şi o obezitate hipertrofică, în care creşterea în greutate se face prin hipertrofierea celulelor adipoase. Obezitatea hiperplastică are cauză genetică, iar cea hipertrofică este indusă de aport caloric exagerat.

51

Page 52: Curs 4-5 Conjunctiv

În caz de inaniţie ( post prelungit), adipocitele pot suferi o transformare seroasă reversibilă. Celulele adipoase îşi pierd incluziunile lipidice, capătă prelungiri asemănându-se cu fibroblastele.

Ţesutul adipos alb(unilocular)Ţesut foarte bine reprezentat la adult, la nivelul hipodermului, în

jurul organelor, la nivelul mezenterului. Este alcătuit din adipocite albe, organizate în paniculi adipoşi separaţi de septuri conjunctive, care aduc cu ele în ţesut vase de sânge, şi terminaţii colinergice şi adrenergice. Vascularizaţia este foarte bogată, se apreciază un capilar pentru fiecare adipocit.Adipocitele albe au dimensiuni între 5o-12o microni, formă rotundă(izolat) sau poligonală (în ţesut prin compresiune reciprocă), nucleul turtit eucromatic dispus periferic, înconjurat de puţină citoplasmă dispusă şi ea periferic. Toată celula este ocupată de o picătură lipidică (adipocit unilocular)unică care se dizolvă pe parcursul etapei de clarificare a preparatului microscopic permanent în hidrocarburile benzenice, astfel încât celula apare ca lipsită de conţinut-imagine de "inel cu pecete".Fig 23.

Fig. 23 Ţesut adipos alb H.E 600x Se remarcă aspectul caracteristic de celulă cu aspectul de inel cu pecete. Celulele sunt organizate în paniculi

52

Page 53: Curs 4-5 Conjunctiv

adipoşi separaţi de septuri conjunctive de ţesut conjunctiv lax .De asemenea se observă un număr mare de vase de sânge.

Picătura lipidică se poate evidenţia prin coloraţii pentru lipide neutre nespecifice , în roşu portocaliucu Sudan III, sau în roşu aprins cu Sudan Scharlach.

La microscopul electronic, în celulă se remarcă numeroase organite implicate în sinteza de lipide:mitocondrii cu criste tubulare, REN, ;incluziunea lipidică unica nu este delimitată de endomembrană , este mare şi poate fi înconjurată de alte mici incluziuni periferice. Celula adipoasă prezintă deasemenea un citoschelet cortical foarte bine reprezentat. Membrana plasmatică a adipocitului unilocular este dublată de o lamină bazală înconjurată la rândul ei de o reţea abundentă de fibre de reticulină. Această lamină bazală este comună pentru mai multe lipocite. În strânsă legătură cu membrana bazală se găsesc capilare sanguine pentru fiecare adipocit. Terminaţiile nervoase atât colinergice cât şi adrenergice se opresc la nivelul laminei bazale, mediatorul ajungând la adipocit prin difuziune, iar efectul se va exercita prin intermediul receptorilor membranari şi nucleari.

Celula adipoasă este implicată în special în metabolismul lipidic. Celula adipoasă prin micropinocitoză înglobează acizi graşi proveniţi din sângele capilar, acizi care legati de albumine difuzează prin endoteliul capilar, membrana bazală a capilarului, membrana bazala a adipocitului şi prin endocitoză sunt înglobaţi în adipocit. La nivelul respectiv, acizii graşi se separă de albumine, după care 3 molecule de acizi graşi se condensează cu o moleculă de glicerolformând triacilglicerolul(TG) care este inglobat în incluziune.

Acizii graşi provin din 2 surse majore: exogenă (alimentaţie)şi endogenă ( proveniţi din ficat).

Acizii graşi din sursă exogenă se absorb în intestin, sub formă de chilomicroni care se formează la nivelul enterocitului. Chilomicronii sunt molecule mari de 3 microni diametru cu o zonă centrală formată din TG şi colesterol esterificat şi o zonă periferică formată din apoproteine, FL, colesterol liber. Pătrund în vilozitate la nivelul chiliferului central, ajungând în circulaţia limfatică ,apoi în circulaţia sanguină , iar la nivelul capilarelor chilomicronii sunt scindaţi de o lipoproteinlipază secretată de celula endotelială. Acizii graşi eliberati , rămân legaţi de albumine şi în acest mod ajung prin difuziune în celula hepatică. Dacă sursa de acizi graşi este ficatul, atunci acizii graşi sunt descărcaţi de ficat sub formă de lipoproteine cu densitate mică ,care sunt scindate de lipoproteinlipază cu eliberarea acizilor graşi legaţi de albumine.

53

Page 54: Curs 4-5 Conjunctiv

Celula adipoasă poate să-şi sintetizeze de novo acizi graşi utilizând glucoza, funcţia lipogenetică depinzând de insulină, insulină care creşte permeabilitatea celulei adipoase pentru glucoză şi stimulează lipoproteinlipaza.

Lipidele sub formă de incluziuni sunt depozitate pentru un timp variabil, de la câteva ore până la 3o zile, după care sunt mobilizate prin acţiunea hormonilor lipolitici.Scindarea TG cu eliberarea de acizi graşi reprezintă funcţia lipolitică dependentă de o lipază hormonosensibilă la neurotransmiţători.Ţesutul adipos brun(multilocular)

Este prezent la făt şi nou născut în primele două luni de viaţă.Reprezintă 2-5%din greutatea corporeală. Este dispus subcutanat în regiunea cervicală, inghinală, retrosimfizar şi la nivelul mediastinului .

Ţesutul adipos brun are macroscopic acestă culoare , acesta fiind motivul denumirii lui. Această culoare particulară este datorată în primul rând unui pigment lipocrom existent în citoplasma celulelor adipoase, unei vascularizaţii mai bogate decât în cazul ţesutului adipos alb(cca 2-3 capilare per adipocit)şi citocromului c prezent pe cristele unor mitocondrii mult mai numeroase decât în cealaltă varietate de ţesut adipos.

Tesutul adipos brun este alcătuit din adipocite brune, care formează paniculi adipoşi separaţi prin septuri conjunctive, care conţin vase de sânge şi terminaţii nervoase adrenergice. Dispoziţia celulelor are un aspect epitelioid. Înafară de celule , ţesutul mai conţine substanţă fundamentală puţină şi fibre de reticulină.

Adipocitul brun este o celulă de talie medie , 30 microni, poligonală, cu nucleul dispus central şi cu o citoplasmă care la microscopul optic apare intens vacuolată, spongioasă, motiv pentru care acestor celule li se spune şi spongiocite.Acest aspect este datorat, incluziunilor lipidice multiple, care s-au dizolvat pe parcursul etapelor de obtinere al preparatului microscopic permanent inclus la parafină.Fig 24.

54

Page 55: Curs 4-5 Conjunctiv

Fig 24. Ţesut adipos brun H.E. ob 600xLa microscopul electronic adipocitul prezintă în citoplasmă

mitocondrii cu criste tubulare şi septate, REN şi numeroase picături lipidice nedelimitate de endomembrane. Membrana celulară este dublată de o lamină bazală proprie fiecărui adipocit, care la rândul ei este dublată de o reţea fibroreticulară. Terminatiile nervoase adrenergice vin în contact direct cu membrana adipocitului, străpungând lamina bazală.

Funcţia acestui ţesut este predominant termogenetică. Când temperatura organismului scade, din terminaţia adrenergică se descarcă norepinefrina, care se leagă imediat de receptorul ei β adrenergic stimulând apoi adenilatciclaza. Aceasta va duce la formarea AMPc, care la rândul lui stimulează proteinkinazele cu activarea lipazei. Lipaza va determina ca acizii graşi desfăcuţi din forma de depozit , să fie arşi în ciclul Krebs.

În acelaşi timp la nivelul ribozomilor este blocată sinteza de ATP sintetază, iar la nivel mitocondrial este decuplată oxidarea de fosforilare. În acest fel nu se mai formează ATP, şi întreaga energie este disipată sub formă de căldură.

55