Argesul Ortodox nr.594 1-30 iulie 2013

8
Săptămânal teologic, bisericesc și de atitudine al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului Anul XI l nr. 594 1-30 iulie 2013 8 pagini De la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, în ziua cea dintâi a săptămânii, numită ziua Domnului, duminica, aşa cum o pomenim cu toţii, atât ucenicii lui Iisus, care mai târziu au devenit apostoli ai lumii, au recunoscut pe Iisus Cel înviat din mormânt. Aşa avea să-l cunoască Toma, Geamănul, cel care a făcut experienţa vederii rănilor lui Iisus Domnul din coasta, picioarele şi mâinile Sale. Atunci Toma avea să cadă în uimire, rostind în rugăciune: „Domnul şi Dumnezeul meu”. N-au trecut nici două săptămâni şi Biserica prăznuieşte duminica mironosiţelor femei, care dis-de-dimineaţă, venind la mormântul unde a fost pus Iisus ca să-l ungă cu miresme, aveau să-l cunoască pe Domnul Cel înviat din mormânt. Iisus le-a spus: Bucuraţi-Vă! Î n duminica următoare, a slăbănogului numită, Biserica, prin slujitorii ei, au adus aminte creştinilor că atunci când slăbănogul cel suferind de 38 de ani s-a vindecat, avea să-l cunoască pe Iisus Hristos la patul suferinţei şi după aceea în templu, când i-a spus să nu mai greşească pentru a nu-i fi lui mai rău. Duminica Samarinencii, Fotinia cea înţeleaptă şi cunoscătoare a lui Mesia din Scripturi, va întâmpina cu bucurie negrăită cuvântul lui Iisus Hristos când i se recomandă, că El este Cel ce stă de vorbă cu dânsa, cunoscând pe Cel în care credea că va veni peste o vreme. Acum vedea cu ochii săi trupeşti pe Cel care avea să ne spună toate pentru a cunoaşte pe Dumnezeu. Spre bucuria Bisericii şi a creştinilor, urmând rânduiala din celebrul calendar ortodox, vom vedea că duminica a şasea după Paşti, se numeşte şi duminica orbului din naştere. După ce a fost vindecat şi dat afară din sinagogă, găsindu-l Iisus, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Cel ce vorbeşte cu tine Acela este! Dar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.” (Ioan 9, 35-38). Bucurie mai mare pentru orbul din naştere nu putea fi alta pe lume. Acum vedea frumuseţea lumii văzute, dar mai mult decât atât, a cunoscut pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, faţă către faţă. Î n duminica trecută, a şaptea după Paşti, evanghelia rânduită pentru a se citi la Sfânta Liturghie se află la capitolul 17 din Evanghelia după Ioan. Aici vom afla cum Iisus Hristos a făcut rugăciune pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii din lume. De la începutul Sfintei Evanghelii, Iisus Domnul ne arată, care este viaţa veşnică: „Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe care l-ai trimis” (Ioan 17, 3). Cunoaşterea lui Dumnezeu este osteneala cea mai nobilă dar şi cea mai grea. Este o adevărată ştiinţă să te apleci cu răbdare şi credinţă multă asupra adevăratei cunoaşteri a lui Dumnezeu. De această cunoaştere a lui Dumnezeu depinde, în mod hotărât, moştenirea vieţii veşnice, aşa cum avem cuvântul rostit chiar de Iisus Hristos, Domnul. Sunt oameni care spun că au ajuns la cunoaşterea lui Dumnezeu. Chiar noi toţi spunem aceasta. Dar de la afirmarea teoretică, precum că am cunoaşte pe Dumnezeu, la convingerea practică a împlinirii poruncilor lui Dumnezeu este cale lungă. O parte dintre noi, după cum bine ştie fiecare, mărturisim că-L cunoaştem cât de cât pe Dumnezeu, doar atunci când avem nevoie de El ca să cerem ceva sau când a dat vreun necaz peste noi. Ba, mai mult, îndrăznim să ne răfuim cu Dumnezeu, dacă pot spune aşa, învinuindu-L că a fost nedrept cu noi, ba chiar şi vrăjmaş. Alţii dintre noi parcă am cunoaşte ceva mai binişor pe Dumnezeu. De cele mai multe ori de ochii lumii, dăm din colţ în colţ pentru a nu se crede că am apucat prea habotnic pe calea credinţei. O parte, mai mare sau mai mică dintre noi, mărturisim că avem credinţă în Dumnezeu. Din această cunoaştere s-a născut în sufletul nostru iubirea şi supunerea faţă de Dumnezeu. Firesc s-ar pune întrebarea: Cum poate ajunge cineva la această cunoaştere? Pe ce cale, anume? Prin ce mijloc? Răspunsul vine de la sine: numai cunoscând pe Iisus Hristos: „Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu” (Ioan 8, 19). I isus Hristos, Domnul, ne-a arătat desluşit, că: „Nimeni n- a văzut vreodată pe Dumnezeu (în Sinea Sa, n.n.), singurul lui Fiu, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a cunoscut” (Ioan 1, 18). Marea noastră bucurie, care nu se va lua de la noi, a fost atunci când noi am cunoscut pe Dumnezeu aşa cum ni l-a arătat Fiul Său pe pământ, Iisus Hristos, Domnul. Bucuria noastră se măreşte şi mai mult ştiind că Iisus Hristos, ca Fiu al Omului, a dus în ceruri, de-a dreapta Tatălui, firea noastră, ca oameni, pentru care S-a întrupat Hristos pe pământ. Dacă noi ne apropiem de Iisus, prin rugăciune şi viaţă curată şi căutăm să-L cunoaştem cu adevărat, atunci ajungem să- L cunoaştem şi pe Tatăl. Aşadar, cine are pe Fiul, are şi pe Tatăl care L-a trimis. Iar „cine tăgăduieşte pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl” (I Ioan 2, 25). De unde să cunoaştem însă pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos Domnul? O, avem de unde să-l cunoaştem: din Evanghelia care ne vorbeşte despre El. Pentru aceasta ne trebuie cunoştinţe temeinice şi bine lămurite. Este necesar să ne apropiem cu mult curaj de El, să pătrundem cuvântul Lui, lucrarea Lui dumnezeiască. Aşa vom înţelege că Iisus Hristos a fost Cel care a făcut cel mai mult pentru noi oamenii. Aşa gândind şi aşa crezând vom începe să ne cunoaştem şi pe noi înşine. Atunci vom vedea cât de străini am fost şi la ce depărtare este adevărata înţelegere a lucrurilor şi a vieţii celei adevărate. Iisus ne cheamă şi ne zice: Vino la Mine tu cel ostenit şi împovărat şi îţi voi da odihnă. Crede acum în Mine! Primeşte-Mă acum pe Mine în inima ta, în gândirea ta, în viaţa ta şi prin Mine eşti un copil iubit al lui Dumnezeu. Prin credinţa în Mine primeşti o fire nouă, din Dumnezeu, chiar dacă acum încă nu înţelegi cum vine aceasta, dar fă ce-ţi spun: crede în Mine, dă-mi inima ta. Aşa vom afla viaţa cea adevărată, viaţa curată, viaţa care nu are sfârşit, viaţa veşnică, viaţa lui Iisus în întreaga noastră fiinţă. Aşa vom înţelege mai bine pe Dumnezeu şi-L vom cunoaşte acum şi în viaţa veşnică, viaţă ce cuprinde în sinea sa întreaga mântuire, tot ceea ce Dumnezeu, în nesfârşita Lui bunătate dumnezeiască, ne dăruieşte deplinătatea comorilor sale de har. Pentru o mai limpede lămurire, viaţa veşnică nu începe după trecerea noastră în ţara de peste veac, sau după judecata particulară şi universală. Viaţa veşnică începe chiar din clipa în care am primit pe Iisus Hristos, ca Domn şi Împărat al vieţii noastre, din clipa în care încercăm să călcăm pe urmele lui, pentru că „cine crede în Fiul are viaţă veşnică” (Ioan 3, 36). Cea mai importantă lucrare în viaţa noastră este împăcarea şi alipirea de Dumnezeu. Aşa vom creşte împlinind voia lui Dumnezeu şi deci vom creşte în Dumnezeu şi Hristos va creşte în noi. Tocmai aşa vom înţelege mai bine ce a voit să spună Sfântul Apostol Pavel creştinilor din Galatia: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 20). Este bine să ne întrebăm şi să medităm dacă rugăciunea este pentru noi ca respiraţia zilnică pentru trup şi dacă citim zilnic Evanghelia, Cuvântul lui Dumnezeu, ştiind că: „Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Putem noi, oare, să ne întrebăm dacă avem viaţă veşnică? Cunoaştem noi pe singurul, adevăratul Dumnezeu Tatăl? Cunoaştem noi pe Iisus Hristos aşa cum l-au cunoscut cei 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, care ne-au lăsat Crezul sau Simbolul de Credinţă? Da, Sfinţii Părinţi, martirii veacurilor şi creştinii au crezut în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi nu s-au lăsat purtaţi de gânduri străine de Dumnezeu. Suntem chemaţi ca toţi să avem parte de viaţă veşnică, dacă ascultăm cuvântul lui Iisus Hristos: „Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi” (Iacov 4, 8). Trebuie să facem primii paşi strigând după pace şi iertare, cunoscându-ne pe noi înşine, în ce stare suntem, pentru a primi sângele lui Hristos ca să ne curăţească păcatele (I Ioan 1, 7). Aşa vom avea viaţă veşnică din Dumnezeul cel veşnic, viaţa care vine de sus, de la Părintele Luminilor şi care ne va da loc în Casa Împărătească pentru că: „am cunoscut pe Cel ce este de la început” (I Ioan 2, 13), pe Dumnezeu Cel întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Aşa vom avea o nouă viaţă, iar atunci când ruga noastră către cerul de aramă se va înălţa, ploaia la vreme va veni peste întreaga fire. Doar atunci când vom fi una în Hristos, ne vom arăta că am înţeles rugăciunea pe care am făcut-o către Dumnezeu Tatăl. Să prăznuim cu inimi curate amintirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I de la Niceea şi să zicem: Luminători preastrăluciţi ai adevărului lui Hristos, v-aţi arătat lumii pe pământ, după cuviinţă, înlăturând ereziile şi pe hulitorii cei cu limbi otrăvite, rugaţi-vă pentru izbăvirea noastră. Întâlnirile cu Iisus

description

Săptămânal teologic, bisericesc și de atitudine al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului

Transcript of Argesul Ortodox nr.594 1-30 iulie 2013

Page 1: Argesul Ortodox nr.594 1-30 iulie 2013

Săptămânal teologic, bisericesc și de atitudine al Arhiepiscopiei Argeșului și MusceluluiAnul XI l nr. 594 1-30 iulie 2013 8 pagini

De la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, în ziua ceadintâi a săptămânii, numită ziua Domnului, duminica, aşa cum opomenim cu toţii, atât ucenicii lui Iisus, care mai târziu au devenitapostoli ai lumii, au recunoscut pe Iisus Cel înviat din mormânt.Aşa avea să-l cunoască Toma, Geamănul, cel care a făcutexperienţa vederii rănilor lui Iisus Domnul din coasta, picioareleşi mâinile Sale. Atunci Toma avea să cadă în uimire, rostind înrugăciune: „Domnul şi Dumnezeul meu”.

N-au trecut nici două săptămâni şi Biserica prăznuieşteduminica mironosiţelor femei, care dis-de-dimineaţă, venind lamormântul unde a fost pus Iisus ca să-l ungă cu miresme, aveausă-l cunoască pe Domnul Cel înviat din mormânt. Iisus le-a spus:Bucuraţi-Vă!

În duminica următoare, a slăbănogului numită, Biserica,prin slujitorii ei, au adus aminte creştinilor că atunci cândslăbănogul cel suferind de 38 de ani s-a vindecat, avea să-lcunoască pe Iisus Hristos la patul suferinţei şi după aceea întemplu, când i-a spus să nu mai greşească pentru a nu-i fi lui mairău.

Duminica Samarinencii, Fotinia cea înţeleaptă şicunoscătoare a lui Mesia din Scripturi, va întâmpina cu bucurienegrăită cuvântul lui Iisus Hristos când i se recomandă, că Eleste Cel ce stă de vorbă cu dânsa, cunoscând pe Cel în carecredea că va veni peste o vreme. Acum vedea cu ochii săitrupeşti pe Cel care avea să ne spună toate pentru a cunoaşte peDumnezeu.

Spre bucuria Bisericii şi a creştinilor, urmând rânduialadin celebrul calendar ortodox, vom vedea că duminica a şaseadupă Paşti, se numeşte şi duminica orbului din naştere. După cea fost vindecat şi dat afară din sinagogă, găsindu-l Iisus, i-a zis:„Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cineeste, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Cel cevorbeşte cu tine Acela este! Dar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-aînchinat Lui.” (Ioan 9, 35-38).

Bucurie mai mare pentru orbul din naştere nu putea fi altape lume. Acum vedea frumuseţea lumii văzute, dar mai multdecât atât, a cunoscut pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, faţăcătre faţă.

În duminica trecută, a şaptea după Paşti, evangheliarânduită pentru a se citi la Sfânta Liturghie se află la capitolul 17din Evanghelia după Ioan. Aici vom afla cum Iisus Hristos a făcutrugăciune pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşiidin lume.

De la începutul Sfintei Evanghelii, Iisus Domnul ne arată,care este viaţa veşnică: „Şi aceasta este viaţa veşnică: să Tecunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe IisusHristos pe care l-ai trimis” (Ioan 17, 3).

Cunoaşterea lui Dumnezeu este osteneala cea mai nobilădar şi cea mai grea. Este o adevărată ştiinţă să te apleci cu răbdareşi credinţă multă asupra adevăratei cunoaşteri a lui Dumnezeu.De această cunoaştere a lui Dumnezeu depinde, în mod hotărât,moştenirea vieţii veşnice, aşa cum avem cuvântul rostit chiar deIisus Hristos, Domnul.

Sunt oameni care spun că au ajuns la cunoaşterea luiDumnezeu. Chiar noi toţi spunem aceasta. Dar de la afirmareateoretică, precum că am cunoaşte pe Dumnezeu, la convingereapractică a împlinirii poruncilor lui Dumnezeu este cale lungă. Oparte dintre noi, după cum bine ştie fiecare, mărturisim că-Lcunoaştem cât de cât pe Dumnezeu, doar atunci când avemnevoie de El ca să cerem ceva sau când a dat vreun necaz pestenoi. Ba, mai mult, îndrăznim să ne răfuim cu Dumnezeu, dacă potspune aşa, învinuindu-L că a fost nedrept cu noi, ba chiar şivrăjmaş.

Alţii dintre noi parcă am cunoaşte ceva mai binişor peDumnezeu. De cele mai multe ori de ochii lumii, dăm din colţ încolţ pentru a nu se crede că am apucat prea habotnic pe caleacredinţei. O parte, mai mare sau mai mică dintre noi, mărturisimcă avem credinţă în Dumnezeu. Din această cunoaştere s-a născut

în sufletul nostru iubirea şi supunerea faţă de Dumnezeu.Firesc s-ar pune întrebarea: Cum poate ajunge cineva la

această cunoaştere? Pe ce cale, anume? Prin ce mijloc? Răspunsulvine de la sine: numai cunoscând pe Iisus Hristos: „Dacă M-aţicunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu” (Ioan 8, 19).

Iisus Hristos, Domnul, ne-a arătat desluşit, că: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu (în Sinea Sa, n.n.), singurul luiFiu, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a cunoscut” (Ioan 1, 18).

Marea noastră bucurie, care nu se va lua de la noi, a fostatunci când noi am cunoscut pe Dumnezeu aşa cum ni l-a arătatFiul Său pe pământ, Iisus Hristos, Domnul. Bucuria noastră semăreşte şi mai mult ştiind că Iisus Hristos, ca Fiu al Omului, a dusîn ceruri, de-a dreapta Tatălui, firea noastră, ca oameni, pentrucare S-a întrupat Hristos pe pământ.

Dacă noi ne apropiem de Iisus, prin rugăciune şi viaţăcurată şi căutăm să-L cunoaştem cu adevărat, atunci ajungem să-L cunoaştem şi pe Tatăl. Aşadar, cine are pe Fiul, are şi pe Tatălcare L-a trimis. Iar „cine tăgăduieşte pe Fiul n-are pe Tatăl.Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl” (I Ioan 2, 25).

De unde să cunoaştem însă pe Fiul lui Dumnezeu, IisusHristos Domnul? O, avem de unde să-l cunoaştem: dinEvanghelia care ne vorbeşte despre El. Pentru aceasta ne trebuiecunoştinţe temeinice şi bine lămurite. Este necesar să ne apropiemcu mult curaj de El, să pătrundem cuvântul Lui, lucrarea Luidumnezeiască. Aşa vom înţelege că Iisus Hristos a fost Cel care afăcut cel mai mult pentru noi oamenii. Aşa gândind şi aşa crezândvom începe să ne cunoaştem şi pe noi înşine.

Atunci vom vedea cât de străini am fost şi la ce depărtareeste adevărata înţelegere a lucrurilor şi a vieţii celei adevărate.Iisus ne cheamă şi ne zice: Vino la Mine tu cel ostenit şi împovăratşi îţi voi da odihnă. Crede acum în Mine! Primeşte-Mă acum peMine în inima ta, în gândirea ta, în viaţa ta şi prin Mine eşti uncopil iubit al lui Dumnezeu. Prin credinţa în Mine primeşti o firenouă, din Dumnezeu, chiar dacă acum încă nu înţelegi cum vine

aceasta, dar fă ce-ţi spun: crede în Mine, dă-mi inima ta. Aşa vomafla viaţa cea adevărată, viaţa curată, viaţa care nu are sfârşit, viaţaveşnică, viaţa lui Iisus în întreaga noastră fiinţă.

Aşa vom înţelege mai bine pe Dumnezeu şi-L vomcunoaşte acum şi în viaţa veşnică, viaţă ce cuprinde în sinea saîntreaga mântuire, tot ceea ce Dumnezeu, în nesfârşita Luibunătate dumnezeiască, ne dăruieşte deplinătatea comorilor salede har.

Pentru o mai limpede lămurire, viaţa veşnică nu începedupă trecerea noastră în ţara de peste veac, sau după judecataparticulară şi universală. Viaţa veşnică începe chiar din clipa încare am primit pe Iisus Hristos, ca Domn şi Împărat al vieţiinoastre, din clipa în care încercăm să călcăm pe urmele lui, pentrucă „cine crede în Fiul are viaţă veşnică” (Ioan 3, 36).

Cea mai importantă lucrare în viaţa noastră esteîmpăcarea şi alipirea de Dumnezeu. Aşa vom creşte împlinindvoia lui Dumnezeu şi deci vom creşte în Dumnezeu şi Hristos vacreşte în noi. Tocmai aşa vom înţelege mai bine ce a voit să spunăSfântul Apostol Pavel creştinilor din Galatia: „Nu mai trăiesc eu,ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 20).

Este bine să ne întrebăm şi să medităm dacă rugăciuneaeste pentru noi ca respiraţia zilnică pentru trup şi dacă citim zilnicEvanghelia, Cuvântul lui Dumnezeu, ştiind că: „Nu numai cupâine trăieşte omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura luiDumnezeu” (Matei 4, 4).

Putem noi, oare, să ne întrebăm dacă avem viaţă veşnică?Cunoaştem noi pe singurul, adevăratul Dumnezeu Tatăl?Cunoaştem noi pe Iisus Hristos aşa cum l-au cunoscut cei 318Sfinţi Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, carene-au lăsat Crezul sau Simbolul de Credinţă?

Da, Sfinţii Părinţi, martirii veacurilor şi creştinii au crezutîn Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi nu s-au lăsat purtaţi degânduri străine de Dumnezeu. Suntem chemaţi ca toţi să avemparte de viaţă veşnică, dacă ascultăm cuvântul lui Iisus Hristos:„Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi” (Iacov 4,8). Trebuie să facem primii paşi strigând după pace şi iertare,cunoscându-ne pe noi înşine, în ce stare suntem, pentru a primisângele lui Hristos ca să ne curăţească păcatele (I Ioan 1, 7).

Aşa vom avea viaţă veşnică din Dumnezeul cel veşnic,viaţa care vine de sus, de la Părintele Luminilor şi care ne va daloc în Casa Împărătească pentru că: „am cunoscut pe Cel ce estede la început” (I Ioan 2, 13), pe Dumnezeu Cel întreit în Persoane:Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Aşa vom avea o nouă viaţă, iar atunci când ruga noastrăcătre cerul de aramă se va înălţa, ploaia la vreme va veni pesteîntreaga fire. Doar atunci când vom fi una în Hristos, ne vom arătacă am înţeles rugăciunea pe care am făcut-o către DumnezeuTatăl.

Să prăznuim cu inimi curate amintirea Sfinţilor Părinţi dela Sinodul I de la Niceea şi să zicem: Luminători preastrăluciţi aiadevărului lui Hristos, v-aţi arătat lumii pe pământ, după cuviinţă,înlăturând ereziile şi pe hulitorii cei cu limbi otrăvite, rugaţi-văpentru izbăvirea noastră.

Întâlnirile cu Iisus

Page 2: Argesul Ortodox nr.594 1-30 iulie 2013

Argesul OrtodoxArgesul Ortodox

2

Colegiul deFONDATOR:

† Înalt Preasfinþitul Arhiepiscop CALINICal Argeșului și Muscelului

Adresa: Strada �epe� Vod� nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e›mail: [email protected]

Editor:Preot Daniel Gligore - consilier cultural

Redactor șef:Pr. dr. Napoleon Dabu

Redacția:preot prof. Cornel Dragoș,preot Florin Iordache,diacon prof. Gabriel Firuțã,asist. univ. drd. Gabriela Safta.Pagină web: preot Gabriel Grecu

Colaboratori:Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. AlexandruBrichiuș, pr. prof. Andrei Cănuță, pr. prof. Roberto-Cristian Vișan, Roxana Dragoș,Amalia Cornățeanu, Amalia Constantinescu,Iuliana Popa.

Art designer: ing. Bogdan Nicolae Ciocîrlan ISSN: 1583›2643Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

Desemnat de împăratul Graţian (367-383), laSirmium la 19 ianuarie 379, drept august alOrientului, generalul de origine spaniola Teodosie(379-395), înregistrează câteva victorii în luptelecu goţii, ceea ce îi asigură o neaşteptatăpopularitate şi o creştere a autorităţii sale. Dartoate eforturile militare se dovedeau insuficientepentru salvarea Illyricului. De aceea, nevoia deconsolidare a Imperiului impunea reacţia puteriiseculare la toate problemele cu care se confruntastatul, inclusiv cele religioase. În aşteptareamomentului prielnic pentru abordareaproblemelor Bisericii, augustul Orientului îşiîncepe legislaţia cu un edict (17 iunie 379), princare se precizau îndatoririle marelui preot păgân(alytarhes), care prezida jocurile olimpice dinAntiohia. Politica religioasă din Imperiu cunoşteao relativă relaxare după edictul emis de Graţian întoamna anului 378, care se pare că fusese precedatde un act similar al lui Valens însuşi: episcopilorniceeni li se permitea întoarcerea din exil,acordându-se aproape tuturor cultelor creştineposibilitatea de exercitare a cultului (cu excepţiaeunomienilor, photinienilor şi maniheilor).Această situaţie nu va dura însă mult timp,întrucât la 3 august 379 Graţian va emite înnumele său şi al celorlalţi auguşti un nou decretmenit să reglementeze viaţa religioasă dinImperiu: revocă edictul anterior, anulează dreptulde posesie a lăcaşurilor de cult şi interziceorganizarea manifestărilor cultice de cătregrupările eretice, îndeosebi de către donatiştii dinnordul Africii.

Deşi nu avem de-a face cu un rescript cuaplicare pe scară largă, legea dată de Graţianvădeşte susţinerea acestuia pentru niceeni, iarTeodosie va căuta să facă un gest similar, de şimai mare anvergură, realizat prin publicareaedictului de la Tesalonic la 28 februarie 380.

În 381, Teodosie cel Mare dorind sărestabilească liniștea și ordinea în Biserică, aconvocat pe întâistătătorii Bisericii din jumătateaorientală a Impe riului său la un Sinod ecumenic.Sinodul s-a deschis în Constantinopol, laînceputul lunii mai 381 și a durat până la 9 iulieacelași an. Au participat 150 de episcopi, printrecare mai de seamă au fost următorii : Meletie alAntiohiei, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nisa,Amfilohiu de Iconiu, Chiril de Ierusalim, Diodorde Tars ș.a. La Si nodul II ecumenic a participat șiGerontius sau mai corect Terentius, episcop deTomis, în Scythia Minor. Ceva mai târziu au fostprezenți și episcopii din Egipt și Iliricul oriental,în frunte cu Timotei al Alexandriei și Acholius deTesalonic. La sinod, au participat și 36 episcopipnevmatomahi, în frunte cu Eleusiu de Cizic șiMarcian de Lampsac.

Papa Damasus al Romei (366-384) n-a trimisla Sinodul al II-lea ecumenic nici un delegat,deoarece episcopii din Occident și din pro vinciileIliricului occidental pregăteau ținerea unui sinod

al lor, con vocat de împăratul Gratian alOccidentului, care se va deschide la 3 septembrie381, la Aquileea.

Președinția Sinodului II ecumenic a avut-o laînceput, episcopul Meletie al Antiohiei (362-381),fiind cel mai în vârstă dintre sinodali. Dupămoartea lui Meletie, la sfârșitul lunii mai 381,

președinția Sinodului i-a revenit, de la începutullunii iunie, Sfântului Gri gorie de Nazianz,recunoscut de Sinod episcop al Bisericii dinConstan tinopol, în calitate de episcop al capitaleiImperiului de Răsărit, Roma cea Nouă.

Episcopii egipteni, invidioși pe prestigiul scau -nului capitalei și pe Sfântul Grigorie însuși,supărați mai ales că tri misul lor Maxim Cinicul afost depus din treapta arhieriei și alungat în chiprușinos din Constantinopol, au refuzat să ia partela Sfânta Liturghie, oficiată de Sfântul Grigorie deNazianz în fațanul de Constantinopol estenecanonică.

El a demisionat, după toată probabilitatea, la30 iunie 381, atât de la președinția Sino dului, câtși din scaunul de episcop al Bisericii deConstantinopol. În locul Sfântului Grigorie deNazianz, a fost ales episcop al Bi sericii deConstantinopol un laic în vârsta înaintată,Nectarie (381-397), catehumen încă, care a trebuitsa fie mai întâi botezat, apoi a primit pe rând haruldiaconiei, al preoției și arhieriei.

Sub președinția lui Nectarie, episcopii prezențiau rostit anatema, după cum ne confirmă primulcanon al Sinodului, contra tuturor ere ziilor,îndeosebi contra diferitelor fracțiuni ariene,eunomienii sau anomienii, arienii sau eudoxienii,contra semiarienilor, numiți in text șipnevmatomahi, apoi contra sabelienilor - urmașiiantitrinitarului modalist Sabeliu (+ sec. III), amarcelienilor - aderenții lui Marcel de Ancira(+374), a fotinienilor - adepții lui Fotin de

Sirmium (+ 376), și apolinariștilor - susținătoriiereziei lui Apolinarie de Laodiceea Siriei(+ 392).

Părinții Sinodului au redactat de asemenea odefiniție sau expu nere dogmatică, prin caremărturiseau consubstanțialitatea și deosebireacelor trei persoane divine, pentru a combate pepnev matomahi, precum și întruparea desăvârșită aCuvântului, Fiul lui Dum nezeu, pentru a combateerezia lui Apolinarie. Inițiatorulpnevmatomahismului este considerat episcopularian Macedonie al Constantinopolului (342-346;351-360), depus din scaunul episcopal de laConstantinopol în anul 360. După numele lui,pnevmatomahii au fost numiți macedonieni iarapoi maratonieni după numele diaconuluiMaratoniu hirotonit de Macedonie episcop deCizic în anul 356 și depus de sinodul de laConstantinopol din anul 360, împreună cuEustatie al Sevastei.

Sinodalii au completat Simbolul niceean cuîncă 5 articole de credință, care stabilesc

învățătura Bisericii despreSfântul Duh și despreBiserică. Despre SfântulDuh, se accentuează că Eleste “Domnul de viațăfăcătorul care de la Tatălpurcede, Cela ce împreunăcu Tatăl și cu Fiul esteînchinat și mărit”.

Despre Sfânta Biserică,articolul IX al Simboluluiarată lămurit că,potrivit SfinteiScripturi și Sfintei Tradiții,este “una, sfântă, soborni -cească și apostolească”.

Recitarea regulată aSimbolului la SfântaLiturghie a fost intro dusămai întâi la Antiohia, în 471,de patriarhul monofizit PetruGnafevs sau Fullo, ca omăsură contra hotărârii

dogmatice a Sinodului IV ecu menic dinCalcedon, din 451, pe care refuzau s-o accepte,fără ca prin aceasta sa poată fi servită cauza lor.

Patriarhul Constantinopolului Timotei (512-518) a poruncit ca la fiecare slujbă să se rosteascăSimbolul niceean, simbolul se rostea numai o datăpe an, în Vinerea Patimilor, când catehumenii îlrosteau în vederea primirii botezului. Mai târziu,în 567, Simbolul niceean a fost înlocuit, printr-unedict dat de împăratul bizantin Justin II (565-578),cu Simbolul constantinopolitan, care se rosteștepână astăzi la Sfânta Liturghie și la celelalteservicii religioase, în toate Bise ricile Ortodoxe aleRăsăritului.

Marturisirea sau expunerea dogmatică aSinodului II ecumenic a condamnat si erezia luiApoli narie de Laodiceea.

“Logosul insusi s-a facut trup, afirmaApolinarie, dar n-a luat rațiunea omenească,rațiune schimbătoare, iar Dumnezeirea esterațiune neschimbatoare, cerească”. Prin aceastăconcepție eronată, Apolinarie distrugeaintegritatea sau deplinătatea firii umane aMântuitorului, primită la întrupare, și punea astfelîn primejdie întreaga Sa operă mântuitoare.Apolinarie a murit în 392, dar erezia s-a menținutpână la jumătatea secolului V, când apolinarismuls-a contopit cu monofizismul.

Pr. dr. Stanciu Ionut

SINoDul Al II-lEAECuMENIC DE lA

CoNStAtNtINoPol

Page 3: Argesul Ortodox nr.594 1-30 iulie 2013

3

Sfântul proroc Ilie Tesviteanul este sărbătorit înfiecare an, pe 20 iulie. Sfântul Ilie era fiul unuipreot al Legii vechi, care locuia în cetatea Tesve,din Galaad (Israel), situată dincolo de Iordan. Deaici avem și numele prorocului - Ilie Tesviteanul.Potrivit tradiției, Sovac, tatăl lui , a văzut oameniîmbrăcați în veșminte albe care îl înveleau pe Ilieîn haine de foc și îi dădeau să mănânce o flacără.

Preoții templului din Ierusalim au interpretatvedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeupentru slujirea profetică. Ilie a trăit cu peste optsute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pevremea regelui Ahab. Și-a desfășurat activitatea înregatul Israel din Samaria. Regele Ahab, laîndemnul soției sale, introduce în regatulisraelitean cultul zeului Baal. La porunca luiDumnezeu, Sfântul Ilie ajunge la curtea regeluiAhab și îi vestește acestuia că Dumnezeu vapedepsi poporul prin secetă. Cerurile vor fiînchise timp de trei ani și jumătate.Sfântul Ilie se ascunde de furia lui Ahab la pârâulCherit, unde va fi hrănit de un corb, apoi lavăduva din Sarepta Sidonului. În casa acesteivaduve, prorocul Ilie va face minuni: îl va înviape fiul acesteia și îi va înmulți făina și uleiul.Spre sfârșitul anilor de secetă, pentru cunoaștereaadevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propuneîmpăratului să ridice un jertfelnic pe MunteleCarmel și să se roage mai întâi la prorocii lui ,

apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul încare Ilie a înlăturat cultul zeului Baal. El a reușitsă coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450de slujitori ai lui Baal nu au reușit să facă.

Sfântul Ilie, Înaintemergător al Mântuitorului

Din cartea a IV Regi,capitolul doi, aflăm căprorocul Ilie după ce alăsat ca urmaș pe Elisei, afost luat de un car de foc șiînălțat la cer, fără a treceprin moarte. O parte dincomentatorii acestui text,susțin că Ilie a fost luat cutrupul la cer ca răspuns lamodul în care el a viețuit.Alți comentatori afirmă căscopul pentru care a fostridicat cu trupul la cer, esteacela că el va reveni lasfârșitul lumii, ca un aldoilea Înaintemergator alMântuitorului, pentru avesti a doua venire a luiHristos spre a judecaneamul omenesc.

unde s-a înălțat Ilie?

Dacă ținem seama că raiula fost închis după căderea oamenilor în păcat, nuputem să evităm întrebarea: unde a fost înălțatSfântul Ilie? Sfântul Ioan Gură de Aur susține că

Ilie a fost îmbrăcat de Dumnezeu în hainăîngerească. Iar Sfântul Maxim Mărturisitorulafirma: „Dumnezeu a arătat din vechime măririleminunilor și semnelor și s-a folosit de modulînnoirii, mutând spre alt chip de viață decât cel întrupul supus stricăciunii pe fericiții Ilie și Enoh,nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea

conducerii și îndrumării ei“. Aceste afirmații ne-ar face să vorbim de prezența sa în lumea

îngerilor.

Ilie alături deMoise pe tabor

Cinstea deosebităde care s-a bucuratînaintea luiDumnezeu, sevede în prezența sape munteleTaborului alăturide Moise, atuncicând Mântuitoruls-a schimbat laFață înainteaucenicilor Lui.Moise și Ilie aufost de față lângăDomnul în slavă,primul caprimitorul șidătătorul Legii, aldoilea ca cel maineînfricat luptător

împotriva dușmanilor lui Dumnezeu.

Este de reținut că în timpul vieții sale, nu s-aînvrednicit de o vedere “față către față”. Potrivitrelatărilor din cartea III Regi, cap. 19, se spune căatunci când i s-a arătat Dumnezeu, Sfântul Ilie și-a acoperit fața cu mantia, pentru că nu putea privislava lui Dumnezeu. Dar această vedere devineposibilă după înălțarea sa la cer, când pe , Ilie avăzut slava lui Dumnezeu atunci când Hristos S-aschimbat la față.

Sfântul Proroc Ilie, precursor al ascetismuluicreștin

Prin retragerea sa în singurătate, Sfântul Iliedevine arhetipul monahilor creștini. SfântulMacarie Egipteanul, definea la începutul“Epistolei” sale, tipul celui desăvârșit: “Vreau săștii, iubite frate, că cel afierosit lui Dumnezeutrebuie să fie un bărbat deplin; că nu numai eltrebuie să fie în Dumnezeu, ci și Dumnezeutrebuie să fie întru el, după cum Domnul Însușispune: Întru cel care rămâne întru Mine și Eu voirămâne întru El (Ioan 15, 5)”. Un astfel de modela fost Sfântul Ilie, remarcându-se prin lipsa de ,prin refuzarea săvârșirii raului și a participării laidolatrie, într-un cuvânt un “om lăuntric curat decare vorbea Legea veche”.

Adrian Cocoșilă

Sfântul prooroc Ilie Tesviteanul

Muntele Carmel

Argesul Ortodox

Page 4: Argesul Ortodox nr.594 1-30 iulie 2013

4

Să te naşti într-o ţară ca România, simţică te iubeşte Dumnezeu şi pentru acest dar îimulţumeşti în toată viaţa pământească, chiarşi în cealaltă.

Să creşti în acestă minune apământului, te bucuri de o neegalată formarelăuntrică. Eşti încununat cu credinţă pursemănată şi trăită, învăluit de o istorie aneamului nemaiîntâlnită, care-ţi dă tărie şiparcă te transpune în acele vremuri, deviidemn de înplinirea unui fapt măreţ – eştiroman. Oriunde mergi drumul duce către obiserică, o mănăstire, semn că sufletul are deunde se hrăni, nu ne lasă Dumnezeuneîntăriţi. Înconjurat de măreaţa creaţiedivină, te simţi binecuvântat. Cu siguranţă cămulţi ar fi vrut să se nască aici, în grădina luiDumnezeu, căci altfel nu veneau în vizite aşadese şi curioase.Noi, creştinii în rugăciunile noastre o numimpe Maica Domnului floarea cea mai aleasă şiînmiresmată, cea care l-a născut şi l-a purtat înbraţe pe Domnul Hristos. În frumoasa noastră

tradiţie populară avem multe denumiri deflori şi plante medicinal dedicate SfinteiFecioare, de exemplu mâna, lacrima, brâulMaicii Domnului.

Un loc binecuvântat de Dumnezeu, în

care s-a semănat milă,iubire şi credinţă, latransformat într-ogrădină, în care crescvlăstare vii, altoite întrupul tainic alMântuitorului. Trebuiesă avem grijă de aceastăgrădină din sufletulnostru, ca tot ceesteacolo să înflorească.Doar astfel sufletulomului se umple defrumuseţe. Să avemgrijă ca buruienilepăcatelor să nu prindărădăcini în suflet, săveghem mereu ca răul

să nu secuibărească în noi fiindcă, odatăintrat, este foarte greu să-l mai scoţi. Să oudăm mereu cu apa dătătoare deviaţă, careeste rugăciunea.

RoMÂNIA – GRĂDINĂ DIVINĂ

Cuviosul Antipa de la Calapodești - un fiu al Moldovei așezat între sfințiCuviosul Ieroschimonah Antipa Atonitul a fost fiu al

Moldovei, cu numele de botez Alexandru, și a vieţuit în multeaşezăminte duhovniceşti, fiind o puternică lumină pentruapropiaţi. Cuviosul Antipa s-a născut în anul 1816, în satulCalapodeşti, comuna Dealul Morii, judeţul Bacău, dintr-ofamilie de clerici. Chemarea pentru cele sfinte a avut un drummângâiat de smerenie, cugetare şi dorire pentru înaltele virtuţi.Llipsindu-i darul pentru învăţătură, a devinit păstor pentruturmele cele necuvântătoare. În liniştea naturii, păzind turmele,cu trecerea timpului i s-a născut dorinţa cunoaşteriiînvăţăturilor şi se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea şi lui acest dar.Uşor s+a născut în sufletul său şi dorinţa pentru cele spiritualeşi, în cele din urmă, s-a hotărât să părăsească turma şi să plecela mănăstire ca să se facă monah. A părăsit turmelenecuvântatoare, pentru cele cuvântătoare. Ca urmare, la vârstade 20 de ani a intrat ca frate în obştea mănăstirii Căldăruşani,ctitorie a marelui voievod Matei Basarab.

,,A gustat şi a văzut că bun este Domnul” (Psalmul 33, 8)Aici a devenit fratele Alexandru, care a început să se

obişnuiască cu ascultările la care a fost orânduit şi s-a îndulcitcu dumnezeieştile slujbe, cu pravila de începător, cuînvăţăturile înţelepte ale duhovnicilor.

El a găsit în această mănăstire o rânduială desăvârşită,monahii de aici erau învăţătaţi ca atunci când aud glasulclopotul să vină la biserică, iar după terminarea slujbeireligioase să se retragă la chilie în linişte şi reculegere. Pe lângărugăciune, în privinţa ascultărilor zilnice, vieţuitorii aveau şipreocupări de lucrări gospodăreşti: reparaţii, construcţii, munciagricole, rucodelie în ateliere etc, prin care se acopereauaproape toate cerinţele sfântului locaş şi ale obştei. Toţi eraudeprinşi ca mâinile să lucreze, iar sufletul să se roage luiDumnezeu. În această perioadă, monahii cu pregătirecărturărească au alcătuit numeroase manuscrise, au făcuttraduceri şi totodată au înfiinţat şi o tipografie, ceea ce a sporitprestigiul mănăstirii.

Ştiind să facă ascultare şi fiind plin de smerenie, frateleAlexandru a îmbrăţişat cu dragoste viaţa chinovială şi devenisedoritor către suişul cel duhovnicesc. Auzise de Sfântul Munte,împodobit cu sfinte mănăstiri, cu zeci de schituri şi sute dechilii, cu colibe şi peşteri., unde trăiau după rânduiala vieţiicălugăreşti, în curăţie trupească şi sufletească, în sărăcie debunăvoie, în ascultare şi neîncetată rugăciune, mii de monahi şifraţi din toate neamurile ortodoxe. De îndată i s-a aprins dorinţade a merge acolo pentru întărire.

Trăind aproape aproape 15 ani, la schitul Lacu,credinciosulmonah s-a mutat la mănăstirea Esfigmen unde a stat patru ani,continuând nevoinţa călugărească şi ascultările şi servind caexemplu toţi câţi se aflau acolo.

Primind binecuvântarea stareţului mănăstirii, cu marebucurie el s-a de marele şi îngerescul chip, care este numit şi al

doilea botez, cu reînnoirea făgăduinţelor de la călugărie înforma cea mai riguroasă, angajându-se să petreacă toată viaţa înpost aspru şi rugăciune neîntreruptă, slujind fraţilor. Potrivittradiţiei, cu acest prilej i s-a schimbat numele de botez,numindu-se Antipa.

Cât a stat la Esfigmen, Schimonahul Antipa s-a învrednicitşi de harul hirotoniei, ca ierodiacon, intrând în rânduiala primei

trepte a slujitorilor sfântului altar.După aproape două decenii de la stabilirea sa în Muntele

Athos, în anul 1860, luând binecuvântare de la stareţ şi de lafraţi, a părăsit Muntele Athos şi s-a întors în ţară. A construi unschit la Iaşi, unde, din dispoziţia Părintelui Nifont, a ocupatpostul de chelar şi econom, de multe ori înlocuindu-l pepărintele Nifont în anumite treburi bisericeşti.

Ieroschimonahul Antipa, cunoscător al limbii ruse a plecat ladrum lung, prin ţinuturi ortodoxe ruseşti. Un popas l-a făcut lavestita Lavra Pecersca, care era pentru credincioşii ruşi ca unnou Ierusalim, la care ei veneau în pelerinaj de la maridepărtări. Aici se aflau şi unii călugări români, iar mitropolitulPetru Movilă al Kievului a fost o vreme stareţ al ei. În timpul

lui a apărut primul Pateric al Lavrei (1643), care istoriseştedespre sfinţii şi minunile care s-au făcut în mănăstire în diferiteepoci.

Poposind la această lavră, ca pelerin, Cuviosul Antipa s-aînchinat moaştelor sfinte s-a întărit sufleteşte şi a făcut legăturifrăţeşti cu monahii de aici, a luat binecuvântare şi a plecat maideparte. În cele din urmă, în anul 1865 a ajuns la mănăstireaValaam. Văzând buna rânduială de aici, Cuviosul Antipa s-astabilit la Valaam, unde a trăit încă 17 ani în frica Domnului, cuevlavie şi cu râvnă, pentru a se face folositor obştei care îlînfiase.

După multele sale vrednicii, el a fost cinstit cu harulPreoţiei, sarcină care i-a înmulţit ostenelile către Dumnezeu,ştiind că avea să răspundă de sufletele care i s-au încredinţatpentru povaţă duhovnicească. Postul îndelungat, smerenia şirugăciunea inimii i-au fost mai departe călăuză şi putereziditoare care hrăneşte pe cei flămânzi şi însetaţi cu sufletul.Pentru aceasta numele şi faptele sale minunate s-au răspândit înpărţile de nord ale Rusiei şi mulţi credincioşi veneau lamănăstirea Valaam ca să cunoască pe omul lui Dumnezeu şi săprimească binecuvântarea şi învăţăturile sale. Pe lângă el s-auformat şi unii ucenici, care i-au urmat în cele duhovniceşti cuascultarea, cu curăţia şi cu râvna.

După o viaţă întreagă petrecută în nevoinţe călugăreşti,Ieroschimonahul Antipa, a fost înmormântat în gropniţa deobşte a mănăstirii. Prezenţa lui în calendar cinsteşte în acelaşitimp poporul şi Biserica noastră, pentru care el s-a rugat,povăţuind pe cei care i-au cerut sfatul să nu înceteze a le iubi,pentru că de bunăstarea acestora depind pacea şi fericirea lorproprie.

Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Sfântul CuviosAntipa de la Calapodeşti în anul 1992, iar slujba sa a fostîntocmită de către Prea Sfinţitul Ioachim Băcăuanul, actualularhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, fiind prăznuit pe 10ianuarie.

Povăţuitor preaînţelept al călugărilor şi înger pământesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, înfrânându-ţi trupulcu nepătimirea şi luminând inimile credincioşilor cu strălucireavirtuţilor tale. Pentru aceasta te-ai făcut locaş preacinstit alSfântului Duh şi în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale de laHristos Dumnezeu, pe Care roagă-L să ne dăruiască nouă maremilă. (Troparul Sfântului).

Preot Robert NIColAE

Argesul Ortodox

Page 5: Argesul Ortodox nr.594 1-30 iulie 2013

5

Cu ocazia Botezului Domnului nostru IisusHristos, pe când El ieşea din apă, Dumnezeu Tatăl, a privitcu multă admiraţie şi plăcere spre Iisus şi a rostit cu glasulSău sfânt din cer faptul : “Acesta este Fiul Meu cel iubitîntru Care am binevoit”. Cea mai mare apreciere pe care opoate primi cineva este faptul ca Dumnezeu să găseascăplăcere în faptele şi viaţa ta. Atât de frumos relateazăcuvânmtul Sfintei Evanghelii despre Iisus: „Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şiDuhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca unporumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând:“Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”.”(Matei 3,16-17).

Bunul Dumnezeu este preocupat de viaţa şi stareanoastră. Oare Bunul Dumnezeu este mulţumit de ceea cesunt eu ? Este El mulţumit cu starea mea spirituală ? GăseşteDumnezeu plăcere în căile mele, în relaţiile mele, înprieteniile mele, în locurile în care eu îmi petrec viaţa sau încare mă recreez, în cărţile sau revistele pe care eu citesc, laprogramele de televiziune la care mă uit, la reţelele deinternet pe care le vizionez şi la tot ce ţine de viaţa mea,chiar şi cea intimă, ascunsă şi necunoscută poate de nimeni?

1. Care sunt lucrurile după care ne apreciazăDumnezeu ?

Despre Iisus Hristos, Modelul nostru, ne spunSfintele Evanghelii, că a trăit viaţa la Nazaret, ca fiul simplual unui tâmplar. El a trăit simplu, ascuns, oarecum deprivirile oamenilor, fără să se facîă comparaţii între El şiceilalţi. Sfintele Evanghelii nu menţiopnează faătul că apredicat Evanghelia, sau a făcut minuni sau vindecări, învremea aceasta. S-a botezat la vârsta de aproximativ 30 deani, când şi-a început activitatea şi misiunea publică. Pânăatunci a avut o viaţă de credinţă deosebită, ca un tânărcredincios şi ascultător. Îl găsim la 12 ani la Templu,împtrună cu familia, unde va căuta pe marii înţelepţi, rabini,ai vremii, stând cu ei de vorbă despre lucrurile sfinte. Cutoţii erau miraţi de înţelepciunea şi preocuparea acestuiapentru lucrurile sfinte şi veşnice: “Şi părinţii Lui, în fiecarean, se duceau de sărbătoarea Paştilor, la Ierusalim. Iarcând a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim,după obiceiul sărbătorii. Şi sfârşindu-se zilele, pe când seîntorceau ei, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim şi părinţiiLui nu ştiau. Şi socotind că este în ceata călătorilor dedrum, au venit cale de o zi, căutându-L printre rude şiprintre cunoscuţi. Şi, negăsindu-L, s-au intors la Ierusalim,căutându-L. Iar după trei zile L-au aflat în templu, şezând înmijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţicare Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurileLui. Şi văzându-L, rămaseră uimiţi, iar mama Lui a zis cătreEl: Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iata, tatăl Tău şi euTe-am căutat îngrijoraţi. Şi El a zis către ei: De ce era săMă căutaţi? Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meutrebuie să fiu? Dar ei n-au înţeles cuvântul pe care l-a spuslor. Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus.Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte. Şi Iisussporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul laDumnezeu şi la oameni.” (Luca 2,41-52).

Copilul Iisus era în Templu, unde îşi găsea plăcereîntrebând pe mai marii Bisericii, lucruri sfinte. Ce minunatar fi ca astăzi şi tu, indiferent dacă că eşti copil, tânăr, adultsau vârstnic să fii preocupat de cele sfinte şi să găseştiplăcere în Templul Domnului de astăzi, în Sfânta Biserică,să fii preocupat şi să îţi ie timp să stai de vorbă cu mai mariiBisericii, cu slujitorii Domnului, adâncindu-ţi mintea înfrumuseţea învăţăturilor Domnului. Mai ai timp oare astăzipentru aşa ceva ? Mai stăruieşti şi mai zăboveşti la Biserică,să mai poţi învăţa ceva. Poţi sorbi şi astăzi, cu mare plăcere,cuvintele rostite de slujitorii Domnului ? Mai ţii tu cevaminte din sfintele cuvinte rostite la slujbă, atunci când teîndreptţi acasă ? Îţi mai rămân în minte sfintele poveţerostite de slujitorii Domnului, sau le-ai şi uitat când ai ieşitdin naintea Domnului, din Sfânta Biserică ?

Noi, ca oameni şi astăzi, ne comparăm mereu cualţi oameni şi ni se pare nouă că suntem buni sau mai bunidecât alţii. Adevărul este că nu cu oamenii trebuie să necomparăm, ci cu Domnul şi cu cerinţele Sale, aşa după cum

spune şi Sfântul Apostol Pavel: „Căci nu îndrăznim să nenumărăm sau să ne asemănăm cu unii care se laudă singuri;dar aceia, măsurându-se şi asemănându-se pe ei cu ei înşişi,nu au pricepere.” (2 Cor. 10,12). A te compara cu alţii esteun lucru lipsit de înţelepciune. Acest lucru ar putea fi relevatprintr-un exemplu şi anume prin participarea la un concurs,unde testarea se face sub forma răspunsurilor la un test careare maximum 100 de puncte. Şi dacă dintre toţi participanţiila concurs, tu ai obţinut 20 de puncte, foarte puţin defapt,dar dacă te uiţi la ceilalţi şi vezi că nimeni n-a făcut mai multde 20 de puncte, eşti foarte mulţumit de tine, comparându-tecu ceilalţi, că eşti mai bun decât toţi, când defapt tu eştifoarte departe de tot de ce ar trebui să fii. La fel pot stalucrurile şi din punct de vedere spiritual, dacă ne comparămcu alţii. Probabil faţă de unii sau faţă de alţii, putem fi maibuni sau mai puţin buni, însă atunci când ne vom comparacu Standardul pe care-L aşează Dumnezeu înaintea noastră,vom vedea cât suntem de departe. Iov, deşi considerat deDumnezeu neprihănit, totuşi spunea, că atunci când seaşează înaintea lui Dumnezeu nu poate decât să-şi punămâna la gură şi să tacă: „Şi Iov a răspuns Domnului zicând:“Dacă am fost uşuratic, ce răspuns să-ţi mai dau? Voi punemâna mea pe gura mea.” (Iov, 40,3-4).

Atunci când eu îmi voi compara viaţa mea cuModelul Sfânt şi Idealul pentru orice creştin, respectivDomnul nostru Iisus Hristos, voi dori ca şi viaţa mea sădevină fără de păcat. „De aceea şi noi, având împrejurulnostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şipăcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţăîn lupta care ne stă înainte. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus,începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuriapusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara eişi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.” (Evrei 12,1-2).Eu nu voi putea să fiu fără de păcat doar prin puterile mele,chiar dacă mă voi strădui, ci am nevoie de ajutor şi putere deSus de la Dumnezeu. Sfântul Apostol Ioan ne sfătuiapărinteşte şi pe noi, spunându-ne: „Copilaşilor, vă scriuaceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva apăcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat.Greceste: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe IisusHristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentrupăcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentruale întregei lumi.” (1 Ioan 2,1-2.).

Atunci când noi facem tot ce putem ca să nupăcătuim, vom vedea şi roadele Sfântului Duh în viaţanoastră, iar cea mai mare dintre aceste roade este dragosteafaţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri: „Iar roadaDuhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea,înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu estelege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupulîmpreună cu patimile şi cu poftele. Dacă trăim în Duhul, înDuhul să şi umblăm.” (Gal.5,21-25).

Dragostea faţă de Dumnezeu trebuie să semanifeste şi în spiritul şi dărnicia noastră faţă de CasaDomnului. Să dăm din toată inima pentru nevoile Bisericii,spre împlinireamisiunii acesteia : „Mai mult! Din dragostepentru templul Dumnezeului meu, dau încă tot ce am eu aurşi argint, templului Dumnezeului meu, afară de ceea ce ampregătit eu pentru templul cel sfânt.” (1 Paralip. 29,3). Aşadupă cum spunea şi robul Domnului, David : „Pomeneascătoată jertfa ta şi arderea de tot a ta bineplăcută să-I fie.”(Psalmi 20,3).

Ce bucurie va fi în inima Tatălui nostru ceresc cândva vedea în viaţa noastră dragoste sinceră şi adevărată, cândva vedea căîn noi sălăşluiesc roadele Sfântului Duh.Dragostea de Dumnezeu şi de oameni, aduce cu sine bucuriaslujirii, bcuuria în Domnul: „Bucuraţi-vă totdeauna înDomnul! Iarăş zic: Bucuraţi-vă! ” (Filipeni 4,4); „Pe El,fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi,voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şipreamărită.” (1 Petru 1,8.).Atunci când un păcătos este gata să se lepede de calea sa şisă se întoarcă la Dumnezeu, tot cerul este plin de bcuurie :„Zic vouă: Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentruun păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouăde drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă.” (Luca 15,7).

Ce ar trebui să facem noi, ca să putem ajunge laacea bucurie negrăită şi binecuvântată în Domnul ? „Iar înziua cea din urmă- ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a statîntre ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vinăla Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zisScriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.”(Ioan 7,37-38). Noi trebuie să ajungem să însetăm în fiecarezi după Iisus Hristos, după apa vieţii veşnice, pe care o oferăEl. Când eşti însetat este mai uşor să bei decât să mănânci.Acest lucru îl face şi un copil. Şi femeia samariteancă, îndialogul cu Iisus Hristos a fost invitată să bea această apă avieţii : „Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apaaceasta va înseta iarăşi; Dar cel ce va bea din apa pe carei-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-ovoi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţaveşnică.” (Ioan 4,13-14).

Bunul Dumnezeu ne va aprecia când va vedeadorinţa noastră de a nu păcătui, de a fi ascultători faţă de Elşi faţă de poruncile Sale. Dumnezeu se va uita să vadă dacăSfântul Duh este prezent în viaţa noastră prin roadele sale, şidacă sunt roade înseamnă că şi omul este bun. Dumnezeu seva uita la viaţa noastră şi va vedea dacă suntem nişte oamenievlavioşi sau doar nişte oameni cu o formă de evlavie, aşacum sfătuia şi Sfântul Apostol Pavel pe Timotei: „Avândînfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei.”(2 Tim. 3,5).

Însă dorinţa noastră de a nu mai păcătui estenecesar să fie ancorată pe cel mai important aspect al relaţieinoastre cu Dumnezeu şi anume pe credinţă. Domnul neinvită la El şi va vedea răspunsul nostru, care trebuie să vinădin credinţă : „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţişi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastrăşi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şiveţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şipovara Mea este uşoară.” (Matei 11,28-30). Credinţa facediferenţa, în faptul că unii sunt apreciaţi şi primesc răspunsde la Dumnezeu, în timp ce alţii nu. Urmarea credinţei,aduce răspunsul lui Dumnezeu pentru noi, la vremeapotrivită. Domnul nostru Iisus Hristos a răspuns nevoilorunor bolnavi aduşi la el, în măsura credinţei lor. Iată unexemplu, printre multe alte exemple din Sfânta Scriptură:„Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigândşi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce aintrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat:Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne!Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră,fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor.” (Matei 9,27-30).

Dumnezeu ne întreabă şi astăzi în privinţacredinţei. Suntem gata să răspundem cu credinţă, lachemarea Bunului Dumnezeu ? Pentru că :„Iisus I-a zis:Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şiau crezut! Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înainteaucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iaracestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiullui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţa în numele Lui.”(Ioan 20,29-31) ; „Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă săfim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeutrebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celorcare Il caută.” (Evrei 11,6).

Să ne ajute pe fiecare dintre noi, Bunul Dumnezeu,văzând starea noastră spirituală şi găsind plăcere în căile şifaptele noastre, putând spune şi noi, împreună cu SfântulApostol Pavel :„M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nueu mai traiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum,în trup, o trăiesc în credinţă în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Gal.2.20). Sănu pierdem din vedere faptul că :„Iar dreptul din credinţă vafi viu; şi de se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meuîntru el”. Noi nu suntem (fii) ai îndoielii spre pieire, ci aicredinţei spre dobândirea sufletului.” (Evrei 10,38-39).Doamne ajută !

Dr. Ioan-Gheorghe RotARu

Este oare Dumnezeu mulţumit de starea mea spirituală?Argesul Ortodox

Page 6: Argesul Ortodox nr.594 1-30 iulie 2013

6

De la bun început, doresc să recunosc şi sădezvălui adevărul că am apreciat întotdeauna, cărţilepe care le-a scris Părintele Alexandru StănciulescuBârda, precum şi toată activitatea sa pastoral-misionară, cultural – spirituală şi apologetic –duhovnicească, caracterul şi cultura foarte vastă şisolidă de care dispune, de asemenea (şi) dragosteasfinţiei sale pentru cultura, arta şi spiritualitateaautentică!... Sunt de-a dreptul impresionat decapacitatea şi puterea preacucerniciei sale de muncăsusţinută, pe care o desfăşoară şi acum, şi bine face căare această atitudine faţă de viaţă, faţă de semenii şicunoscuţii lui ce nu sunt puţini şi care, dacă suntsinceri, îl apreciază şi îl admiră foarte mult, fiindu-i câtse poate de recunoscători, aşa cum încercsă-i fiu şi eu!...

Cu alte cuvinte, aşadar, PărinteleAlexandru Stănciulescu Bârda este şi neeste (re)cunoscut ca un intelectual rafinat,personalitate enciclopedică, vrednicmisionar şi apologet, autentic liturghisitor şislujitor al altarului străbun, precum şi unneobosit condeier, scriitor, cărturar şiparticipant activ la multe conferinţe,simpozioane şi manifestări culturale orispirituale – momente şi evenimente la carel-am întâlnit şi cunoscut şi eu, lamanifestările cultural – spirituale şisimpozioanele spiritual – academice,organizate în municipiul Drobeta TurnuSeverin, de către Episcopia Severinul şiStrehaiei, de acolo şi de atunci rămânând,amândoi, într-o sinceră şi nedisimulatăprietenie duhovnicească şi spirituală, decare ne bucurăm până astăzi, în modreciproc, cultivând-o şi sporind-o cu fiecareîntâlnire, ce se consumă, întotdeauna, într-oatmosferă deosebită!...

Fiind un mare iubitor al neamuluisău, doctor în teologie și prolific scriitor,Părintele Alexandru Stănciulescu-Bârdaeste (și) un important paremiolog, prin totceea ce face dovedindu-se o personalitateenciclopedică. Este autorul a peste 30 decărți, a peste 1.500 de articole și studiipublicate în diverse ziare și reviste din țară șistrăinătate.

Pentru credința și sârguința cu care păstorește,din anul 1979, Parohia Malovăț, județul Mehedinți,fiind păstor duhovnicesc chiar în locurile sale natale(venind în această lume în satul Bârda (Pitulaşi),comuna Malovăţ, judeţul Mehedinţi, la 23 februarie1953), este foarte iubit de întreaga comunitate. “Nu măconsider preot mai cu har decât ceilalți preoți sau sfânt.Nu noi stabilim gradul de sfințenie al cuiva, ciDumnezeu este cel care ne cântărește. Noi trebuie să nefacem datoria noastră. Toți preoții primesc har la tainapreoției atunci când sunt hirotoniți. Că unul lucreazămai mult sau altul mai puțin este treaba fiecăruia,meritul sau lipsa fiecăruia dintre noi. Nu știu dacă amfăcut mai mult decât trebuia. Preoția nu este o meserie,preoția este o misiune și ca misiune nu este niciodatăprea mult ceea ce faci. Întotdeauna trebuie să ai

conștiința că nu ai făcut totul, că mai este ceva defăcut”, susține, cu sinceritate și modestie despre sine,Părintele Alexandru Stănciulescu Bârda, care, laînceputul acestui an (23 februarie 2013) a împlinitfrumoasa, rotunda și binecuvântata vârstă de 60 deani.

Fiind un mare iubitor de cultură, autentică șimărturisitoare, Părintele Alexandru StănciulescuBârda a pus bazele Editurii “Parohia Malovăț”, subtitulatura căreia au fost publicate de-a lungul anilorpeste 250 de titluri de cărți, unele chiar în zeci de miide exemplare. Cărțile au ajuns în casele creștinilor dintoata țara, cât și în străinătate până în Australia. „Cinesunt eu ca scriitor, de unde vin și unde mă duc? Suntun simplu țăran cu ochelari, un „traistă-n băț și un

scârța scârța pe hârtie!“ Sunt călător de când mă știu pedrumurile vieții. Vin din raiul copilăriei și mă îndrept,tot mai ostenit și împovărat, spre poarta aceea mirifică,prin care voi trece pe tărâmul celălalt, în lumea de visși de dor a tinereții fără bătrânețe și a vieții fără demoarte. Înainte este doar un hățiș plin de mărăcini, înurmă vreau să las măcar o potecă, dacă nu voi puteamai mult!” (Alexandru Stănciulescu Bârda - ScrisoarePastorală).

De mai bine de unsprezece ani încoace, laaceeași editură apare și o publicație bilunară care senumește “Scrisoare pastorală” și care este oferităgratuit credincioșilor din parohie și nu numai.Scrisoarea pastorală conține cuvinte de învățătură,atitudini la anumite aspecte din viața comunității localeori de interes național, știri din viața parohiei,programul parohiei și multe alte lucruri care îiinteresează pe oameni. “Ne-a prins foarte bine această

publicație fiindcă ne simțim ca într-o familie, poate șidatorită ei. Preotul nu mai este un străin, preotul esteun om care se deschide sufletește față de oamenii luicare analizează problemele care-i frământă pe toți și dăglas doleanțelor și problemelor cetățenilor. Am reușitcu această publicație să determinăm autoritățile locale,de exemplu, să construiască un dispensar, cel vechi erape cale de a se prăbuși. Această scrisoare pastorală otrimitem la câteva sute de prieteni ai parohiei din afaraparohiei atât prin poștă cât mai ales pe internet”,recunoaște și mărturisește Părintele AlexandruStănciulescu Bârda. “Zâmbete. – Un ateu se chinuisetoată viața să demonstreze că nu există Dumnezeu.Făcea asta prin conferințe, articole, emisiuni, discuțiietc. Într-o zi, aflându-se undeva într-o pustie singur, a

văzut că spre el gonea un leu. A pornit și el la fugă,cât îl țineau puterile. Fugea și striga: ,,-Doamneeee! Doamneee!” Deodată, tocmai cândleul era gata-gata să pună laba pe el, s-a auzit unglas puternic. Totul s-a oprit ca prin minune:omul, leul, parcă și timpul. Glasul a zis: ,,- Toatăviața M-ai disprețuit și ai încercat pe ceilalți să-iconvingi că nu exist. Acum, fiindcă ești în pericol,Mă chemi în ajutor?” Ateul, recăpătându-șimândria, a zis: ,,- Nu, Doamne, nu Te-am chematîn ajutor! Voiam doar să creștinezi dobitoculacesta!” În acel moment, leul, ridicat în douăpicioare, și-a așezat labele din față pe piept și, cuglas omenesc, cuviincios, a zis: ,,Binecuvântează-mi, Doamne, bucatele acestea, ca să-mi saturpântecele cu ele, amin!” Îndată a început sămănânce din atev” (Fragment din “Scrisoareapastorală” nr. 245, publicată în luna ianuarie anul2013).

Revenind şi referindu-ne în mod concretla această lucrare, mult folositoare şi multziditoare de minte şi suflet, pentru a înţelege maibine mesajul paginilor îngrijite, pregătite şi oferitede autor, spre lectură cititorului, se cuvine sămenţionăm faptul că Părintele Profesor Dr.Alexandru Stănciulescu Bârda a îngrijit şi a editatun nou volum, Nicolae Iorga, aşa cum l-aucunoscut, Editura „Cuget Românesc”, Bârda –Malovăţ – Mehedinţi, 2012, 271 pagini, încompletarea celui publicat anterior, Nicolae Iorga– concepţia istorică, ediţia a II-a, revăzută şi

adăugită, Editura Sitech, Craiova, 2011, 369 pagini.Cartea de memorialistică epistolară este rezultatulfericit al proiectului tematic iniţiat de îngrijitorulvolumului încă de prin anul 1980 şi derulat timp de treidecenii. Iniţiativa inspirată a Părintelui AlexandruStănciulescu Bârda, prezentată la Simpozionul anualde comunicări al Muzeului Judeţean Botoşani, 20 – 21noiembrie 1986, s-a materializat în timp în primirea asute de scrisori „memorialistice” de la persoane care l-au cunoscut şi au colaborat, mai mult sau mai puţin, cuSavantul Nicolae Iorga. Primele ecouri memorialisticeau fost publicate cu titlul: „Contribuţii la cunoaştereaactivităţii şi personalităţii lui Nicolae Iorga”, înAnuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Cluj –Napoca, 28, 1987 – 1988, pp. 601 – 610; 29, 1989, pp.583 – 5

-continuare în pag. 7 -

Nicolae Iorga, aşa cum l-au cunoscut, ediţieîngrijită de Pr. Alexandru Stănciulescu Bârda,

Editura „Cuget Românesc”, Bârda – Malovăţ –Mehedinţi, 2012

Semnal editorial

Argesul Ortodox

Page 7: Argesul Ortodox nr.594 1-30 iulie 2013

7

- continuare din pag. 6 -Autorul a prezentat în acest fel demersul său:

„noi adunăm, într-un mod sui-generis, date care potconstitui adevărate documente peste timp, care probează,incontestabil, popularitatea de care s-a bucurat marelecărturar şi istoric în ţara noastră. Sunt date care, adunatela cele deja cunoscute, constituie încă un pas încunoaşterea activităţii şi personalităţii lui Nicolae Iorga.Ne-am adresat unor oameni din cele mai diverse colţuriale ţării şi din cele mai variate domenii de activitate, curugămintea de a-şi răscoli memoria şi a ne împărtăşi câteceva despre amintirile care-i leagă de Nicolae Iorga.Încercarea noastră a depăşit aşteptările iniţiale. Ea arăscolit jarul uşor acoperit de cenuşa vremii şi a dat laiveală lucruri neaşteptate. Gestul tuturor care au avutamabilitatea să răspundă solicitării noastre este un act decultură şi patriotism, care merită toată lauda” (pp. 5-6).

Lucrarea memorialistică cuprinde: Prefaţa (pp.5-19), Tabel cronologic (pp. 11-47) despre viaţa şiactivitatea complexă ale lui N. Iorga (preluat identic dinsinteza autorului, N. Iorga – concepţia istorică, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Sitech, Craiova, 2011, pp.15 – 51), 7 părţi tematice, inegale ca număr de izvoareistorice letrice şi ca intensitate memorialistică: partea I,Nicolae Iorga – omul (pp. 49 – 113), include 24 deemitenţi cu 37 de evenimente memorate; partea a II-a:Nicolae Iorga – profesorul (pp. 115 – 171) cu 21 deepistolari şi 26 de scrisori reproduse; partea a III-a:Nicolae Iorga – cetăţeanul (pp. 173 – 181), cea maimodestă dintre toate, cu 4 memorialişti şi tot atâtea„momente” moral – civice istorisite; partea a IV-a:Nicolae Iorga – omul de cultură (pp. 183 – 195), cu 8referenţi şi 12 scrisori publicate; partea a V-a: NicolaeIorga – conferenţiarul (pp. 197 – 217), cu 16 apelanţi lamemorie şi tot atâtea izvoare epistolare; partea a VI-a:Nicolae Iorga – omul politic (pp. 219 – 241), cu 13emitenţi şi 20 de scrisori; partea a VII-a: Nicolae Iorga –ecouri postume (pp. 243 – 263), cu 13 corespondenţi şi15 evocări pentru posteritate. Au existat unele cazuri încare un epistolar a oferit diverse informaţii preţioase,încadrate în diferite părţi tematice ale cărţii. Cele 130 dedocumente epistolare publicate sunt extrase, fragmentedin scrisorile tematice primite de către PărinteleAlexandru Stănciulescu – Bârda, timp de peste 30 de anişi ordonate în aproape 100 de dosare, în arhiva sapersonală.

Cele 130 de scrisori / fragmente de scrisori saude jurnale trebuie citite cu atenţie, responsabilitate şiobiectivitate, ţinând seama de caracterul acestor izvoareistorice, puterea şi intensitatea memoriei emitentului,procentul de „subiectivitate” obligatorie incumbat detextul acestor aduceri – aminte, gradul de apropiere / decolaborare a emitentului faţă de Nicolae Iorga etc.Evident, nu intenţionez şi nu beneficiez de spaţiuleditorial să prezint cele 130 de izvoare memorialistice.Invit şi las cititorului plăcerea parcurgerii acestora, pe deo parte, judecarea şi evaluarea lor prin propriul lui sistemde valori, pe de altă parte.

Voi insista mai mult însă asupra memorialiştilorbotoşăneni şi a amintirilor lor despre Nicolae Iorga. Dece? Fiindcă Savantul şi Titanul s-a născut la Botoşani, ladata de 5 / 17 iunie anul 1871, cât şi asupra atitudinii salefaţă de trecutul Imperiului Otoman. Voi completa, deasemenea, excursul meu cu unele „vorbe de duh” sau„expresii de duh” rostite de / despre Nicolae Iorga. Deexemplu, formator de tinere caractere, familist convinsfiind, Nicolae Iorga a formulat următorul crez moral –civic: „Când ştii că numele-ţi va trece la alţii, nu ţi-e iertatsă-l transmiţi cu pată şi scădere. El trebuie să fie întreg şicinstit, adevărata avere lăsată acelora care nu vor moştenidecât aceasta”. Alexandru Petrescu (din Craiova), cursantla Vălenii de Munte, judeţul Prohova, a povestit că,întrebat când se odihneşte, Nicolae Iorga a răspuns:„Când voi muri, voi avea destul timp să mă odihnesc”.Ghiţă Kirileanu, prieten statornic al istoricului, analizândpoeziile acestuia, a conchis interogativ: „DomnuleProfesor, de ce nu scrieţi numai în domeniul în care nu văîntrece nimeni?” (p. 76). Gheorghe Hruşcă, profesor

pensionar din localitatea Vlădeni, judeţul Botoşani, apovestit că printre cărţile citite ca elev în clasele primarea fost şi un manual de istorie a românilor, elaborat deNicolae Iorga. Apoi, fiind student al Titanului, a învăţatmetodă istorică şi pedagogie de la acesta, utilizându-leulterior în activitatea sa profesională la catedră (pp. 141 –142). Ulterior, a rememorat participarea sa la formaţia dedansuri populare a Ligii Culturale, activitate lăudată deNicolae Iorga (pp. 187 – 188). Prof. Univ. Dr. MirceaPetrescu – Dâmboviţa, născut în anul 1915, student al luiNicolae Iorga, şi-a amintit că la cursurile sale profesorul„deseori făcea referinţe la izvoare, pe care le cunoşteaperfect, utilizând scurte însemnări pentru unele date deamănunt privitoare la istoria Imperiului Otoman” (p.154).

Maria Schmidt, pensionară din municipiulBotoşani, a sintetizat amintirile sale în propoziţia „LaVăleni era magistral!”, precizând că: „L-am cunoscutpersonal pe Nicolae Iorga cu ocazia diferitelor conferinţepe care le ţinea la Botoşani şi apoi, mai îndeaproape, lacursurile de vară de la Vălenii de Munte - Prahova, pecare le-am urmat în anii 1926 – 1927. (…) Îmi amintescde frumuseţea cursurilor pe care le ţinea Nicolae Iorga, defaptul că din toate răzbătea un puternic suflu patriotic.Mulţi profesori universitari, care au audiat pe NicolaeIorga la Vălenii de Munte, spuneau că aşa vibrant vorbea,încât nici la Universitatea din Bucureşti nu ţineaasemenea cursuri, într-un limbaj atât de pitoresc, cuargumente atât de convingătoare şi cu o logică atât deprecisă” (pp. 166, 168). Iosif E. Naghiu, profesorpensionar din localitatea Săveni, judeţul Botoşani, autoral unor contribuţii ştiinţifice despre Magistrul său,publicate în Hierasus, anuarul Muzeului JudeţeanBotoşani, a explicat că „Despre Nicolae Iorga s-a creat,încă de pe când era printre noi, „mitul Iorga” sau„folclorul Iorga”. Nicolae Iorga a murit, dar „mitul Iorga”a trăit şi este mereu augumentat. Am cunoscut pe NicolaeIorga la Vălenii de Munte, unde mi-a dat o bursă în anul1938. Am învăţat foarte multe lucruri din expunerilemagistrale, pe care le făcea la Vălenii de Munte între 15iulie şi 15 august. Veneau şi profesori din străinătate, carevorbeau foarte admirativ despre activitatea multilaterală alui Nicolae Iorga” (pp. 206 – 207).

Ion T. Ionescu, general în rezervă, a audiatcursurile de istorie generală ale lui Nicolae Iorga laŞcoala Superioară de Război din Bucureşti, în perioadaanilor 1925 – 1927. În amintirile sale, fostul student alMagistrului a precizat, printre altele, că Profesorul asubliniat faptul că „(…) în arhivele din Istambul segăsesc documente preţioase în legătură cu ŢărileRomâne. Ne-a spus că era în curs de perfectare undocument pentru schimbul de studenţi turci şi români şicare vor fi viitorii cercetători ai arhivelor otomane” (p.145). Nu ştiu acum la ce tratative universitare – culturaleromâno – turce şi la ce document făcea referire NicolaeIorga, dar ele circumscriau un deziderat permanentexprimat de istoricul român, acela de a fi formaţiturcologi români, cercetători ai relaţiilor româno – turce,obiectiv reiterat şi în anul 1928, într-un studiu al săudespre „Cronicile turceşti ca izvor pentru istoriaromânilor”. Într-un alt context, pe alte meleaguri, ghidulturc de la Topkapı Sarayı Müzesi din Istanbul, o fostăabsolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti şi studentăa lui Nicolae Iorga, a mărturisit, prin anul 1980, că „lamoartea Domnului Iorga am vărsat lacrimi ca după o rudăapropiată. A fost un genial istoric al lumii!” (p. 253).Atitudinea şi mărturisirile fostei studente a lui Iorga,turcoaică din Dobrogea, sunt sincere, credibile, încondiţiile în care în Turcia a fost declarat doliu oficial lauciderea mişelească a polihistorului, cunoscut şi respectatistoric al Imperiului Otoman (vezi articolul lui TraianUdrea, „Nicolae Iorga în conştiinţa neamului românesc(decembrie 1940 - vara anului 1944)”, în Hierasus, anuar,III, 1980, Botoşani, p. 78).

Alexandru Mihăescu, fost elev al Liceului„August Treboniu Laurian” din oraşul Botoşani şi-aamintit emoţionat, ziua de 28 noiembrie anul 1940: „Într-o dimineaţă posomorâtă şi rece de noiembrie 1940 eram

în drum spre şcoală, împreună cu doi colegi cu carelocuiam pe Calea Naţională la nr. 56. Pe la mijloculstrăzii Cuza Vodă, prin semiîntunericul dimineţii, amvăzut arborat pe frontispiciul Liceului „Laurian” drapelulîndoliat. Ştiam că şcoala noastră îşi făcuse o tradiţie din aarbora drapelul îndoliat la moartea vreunui dintre foştiisau actualii profesori şi elevi ai săi şi ne întrebamnedumeriţi ce s-a putut întâmpla. (…) (Dirigintele nostru)a venit în clasă în ţinută de doliu, cu ochii înroşiţi, cadupă o noapte nedormită. (…) După câteva momente degrea aşteptare, ne-a spus doar atât:

”- Un minut de reculegere!”Cu capul în piept, ca şi cum ar fi vrut să-şi aducă

aminte de ceva, cu frumoasa lui voce de bas, care gâlgâiade durere, cu ochii plini de lacrimi, ne-a spus cam acestecuvinte, care mă-ngrozesc şi astăzi:

„- Copii, în această noapte, bandiţii legionari au ucis înmod brutal pe marele nostru savant Nicolae Iorga…!”.(…)

Spre sfârşitul zilei de curs, elevii altor clase mai de josne-au adus vestea că a venit poliţia legionară. Un camionplin cu derbedei în cămăşi verzi şi înarmaţi, care au fostîntâmpinaţi la intrarea principală a şcolii de către întregulcorp profesoral, în frunte cu directorul I.V. Luca (…). Ladorinţa lor de a intra, I.V. Luca a răspuns:

„- Aici e locaş de cultură, nu se intră cu arme!”.Huliganii s-au întors fără nici un rezultat (…).” (pp.

255 – 258).Marea majoritate a epistolarilor a trecut la cele

veşnice. Au rămas aceste mărturii, adunate cu multăseriozitate şi meticulozitate, cu pasiune şi răbdare decătre Părintele Alexandru Stănciulescu Bârda într-unvolum consistent şi captivant, pentru ca amintirile lor sănu se uite niciodată, iar icoana Savantului Nicolae Iorgasă ne călăuzească mereu gândurile, acţiunile, paşii şihotărârile sau deciziile!…

Aşadar, parcurgând şi străbătând cele 270 pagini,structurate în cele 26 de capitole ale acestei cărţi, vomobserva şi constata sau concluziona că lucrarea de faţăeste una de factură enciclopedică, polivalentă, diversă,substanţială, densă şi bogată sau chiar variată!... Este unvolum nu doar istoric sau cronologic ci şi unul deproblematizare şi dezbatere, a unor situaţii şi problemefoarte variate, complexe, complete şi foarte actuale saucontemporane...

Prin urmare, acum, în încheiere, ştiind, din propria-miexperienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele AlexandruStănciulescu Bârda este un prilej de mare înălţaresufletească şi intelectuală, precum şi de adevăratăsărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu mariifilozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate,Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, deînţelepciune, abnegaţie şi dăruire, mă (mai) gândesc cerepede îi uităm noi pe aceşti oameni, pe aceşti slujitori aivieţii noastre bisericeşti şi ai spiritualităţii noastreduhovniceşti, fiindu-le prea puţin recunoscători pentrutoate câte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă!... De aceea,cartea (aceasta), şi multe altele, care a apărut şi ca oîncununare sau ca un omagiu şi prinos de recunoştinţă,adus Părintelui Alexandru Stănciulescu, mai cu seamă căanul acesta – 2013, a împlinit 60 de ani de autentică viaţăpilduitoare, se doreşte a fi un pas spre revenirea lanormalitatea cinstirii înaintaşilor noştri aşa cum secuvine, aducându-ne, astfel, aminte „de mai mariinoştri”!...

Şi totodată vrednicului autor – Părintele Dr. AlexandruStănciulescu Bârda, pe care ţinem să-l felicităm şi pentruaceastă lucrare – pe care o recomandăm tuturor cu toatăcăldura, îi dorim să ne mai hrănească minţile şi sufletelenoastre şi cu alte lucrări ziditoare şi folositoare nouă şiurmaşilor noştri, arătându-ne prin toate acestea tinereţeaspirituală cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe devotatul şiiubitul Său fiu - slujitor!...

Drd. Stelian Gomboş

Nicolae Iorga, aşa cum l-au cunoscut, ediţieîngrijită de Pr. Alexandru Stănciulescu Bârda,

Editura „Cuget Românesc”, Bârda – Malovăţ –Mehedinţi, 2012

Argesul Ortodox

Page 8: Argesul Ortodox nr.594 1-30 iulie 2013

OrtosintezeOrtosinteze

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a organizatastăzi, începând cu orele 10.00, prima ediţie aconcursului de ciclism ,,Campionii Bucuriei”. Încompetiţie s-au înscris 94 de persoane din municipiulCurtea de Argeş şi din comunele aflate pe ValeaRâului Argeş, cu vârste între 20 şi 60 de ani.Aceastăcompetiţie sportivă s-a desfăşurat pe traseul:Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul-Corbeni -unde a fostdat startul, Corbeni - Albeşti - Cerbureni - Curtea deArgeş - Catedrala Arhiepiscopală-SOSIRE.

În organizarea acestui eveniment sportiv deosebits-a implicat Arhiepiscopia Argeşului şi Musceluluicare a obţnut toate aprobările necesare din parteainstituţiilor abilitate.

Cu binecuvântarea Chiriarhului Eparhiei,Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, toate etapeleacestei competiţii au fost supravegheate de părinteleconsilier arhidiacon Caliopie Cristian Ichim.

Buna desfăşurare a evenimentului a fost asiguratăde comisia de jurizare din care au făcut parte:Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, ArhiepiscopulArgeşului şi Muscelului, Marian Drăgulescu,multiplu campion mondial şi european la gimnasticăşi Otilia Bădescu, multiplă campioană la tenis demasă.

Festivitatea de premiere a fost organizată pepaltoul din faţa Catedralei Arhiepiscopale, fiind defaţă cei 94 de concurenţi care au trecut linia desosire, reprezentanţii administraţiei locale şi pelerinii

veniţi să viziteze Catedrala Arhiepiscopală.

Au fost oferite cinci premii substanţiale înbani şi materiale promoţionale care au scopul dea promova valorile istorice şi culturale alemunicipiului Curtea de Argeş şi de a stimulaconcurenţii pentru viitoarele ediţii. Locul I fostobţinut de Culea Valentin Octavian dinlocalitatea Albeşti de Argeş, locul II a revenitdomnului Stelian Pungoci din Curtea de Argeş învârstă de 57 de ani, iar locul III domnului PopaMarin din Curtea de Argeş în vârstă de 52 de ani.

Toţi concurenţi au primit din parteaArhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului câte untricou gratuit

CAMPIoNII BuCuRIEI CoNtINuĂ!

În perioada 25 – 26 iulie,Arhiepiscopia Argeşului şiMuscelului a organizatevenimente deosebite dedicatecinstirii Sfântului CuviosIoanichie cel Nou de la Muscel.

Cu această ocazie în dimineaţazilei de 25 iulie la mănăstireaNegru Vodă din oraş au fostaduse moaştele Sfintei MuceniţeFiloteia da la CatedralaArhiepiscopală din Curtea deArgeş.

Începând cu orele 10.00credincioşii au avut ocazia să seînchine la moaştele celor doisfinţi, o sfântă muceniţă care aprimit cununa muceniciei lavârsta de 12 ani şi un sfânt cuvioscare a vieţuit în prima jumătate asecolului al XVII-lea lamănăstirea Cetăţuia Negru Vodă.

SFÂNtul CuVIoS IoANICHIE CEl Nou DE lA MuSCEltAINICul RuGĂtoR CĂtRE DuMNEZEu

25-26 iulie 2013

Argesul Ortodox