1

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA DE MANAGEMENT

LUCRARE DE DIPLOMA

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA A UNUI PROIECT DE INVESTITII CU PRILEJUL

AVIZARII SI APROBARII SALE

Coordonator stiintific Prof. univ. dr. Stoian Marian

Absolvent Rabinca Dan Lucian

BUCURESTI - 2000 -

2

CUPRINS

CAPITOLUL 1 INVESTITIILE IN ROMANIA CONTEMPORANA 1.1. Rolul investitiilor in contextul economiei de piata in Romania 1.2. Investitiile conditie esentiala a modernizarii economiei si introducerii

progresului tehnic 1.3. Impactul modernizarii si al restructurarii economiei nationale asupra eficientei economice 1.4. Atragerea investitiilor straine in Romania

CAPITOLUL 2 ASPECTE PRIVIND INVESTITIILE 2.1. Definirea investitiilor si clasificarea lor 2.2. Riscul investitional si calcularea lui 2.2.1. Definirea incertitudinii si a riscului; tipuri de risc 2.2.2. Forme de manifestare a riscului in activitatea firmei

2.2.3. Evaluarea riscului in procesul de fundamentare a deciziilor de investitii

2.2.3.1. Implicarea probabilitatilor in criteriile de evaluare a proiectelor

2.2.3.2. Speranta matematica a indicatorilor de eficienta 2.2.3.3. Indicatori pentru masurarea riscului proiectelor de investitii 2.2.4. Analiza de senzitivitate a proiectelor de investitii

2.3. Surse de finantare a investitiilor 2.3.1. Finantarea intreprinderilor 2.3.2. Surse proprii pentru investitii 2.3.3. Surse externe firmei 2.3.3.1. Surse autohtone pentru investitii 2.3.3.2. Surse externe tarii

CAPITOLUL 3 EFICIENTA ECONOMICA A INVESTITIILOR; CRITERII SI INDICATORI DE APRECIERE

3.1. Necesitatea calculelor de eficienta economica 3.2. Conceptul de eficienta economica a investitiilor. Caracteristici ale eficientei investitiilor 3.3. Indicatori statici de evaluare a eficientei investitiilor 3.3.1. Indicatori cu caracter general 3.3.2. Indicatori de baza 3.4. Necesitatea cuantificarii factorului timp 3.4.1. Actualizarea la momentul inceperii lucrarilor de investitii (n)

3.4.2. Actualizarea la momentul punerii in functiune a noului obiectiv (p)

3

CAPITOLUL 4 METODOLOGIA B.I.R.D. 4.1. Organisme internationale de resort 4.2. Aspecte specifice ale metodologiei BIRD de evaluare a proiectelor de investitii 4.3. Indicatori de apreciere a eficientei economice a proiectelor de investitii

CAPITOLUL 5 ANALIZA DIAGNOSTIC S.C. ELECTRICA S.A. GIURGIU

5.1. Descrierea generala a firmei 5.2. Prezentarea firmei

5.2.1. Scurt istoric 5.2.2. Descrierea sistemului organizatoric 5.2.3. Descrierea sistemului financiar-contabil 5.2.4. Descrierea sistemului informational. Dotarea cu tehnica moderna de calcul

5.3. Analiza performantelor firmei in perioada 1997 1999 5.4. Evidentierea punctelor slabe si a punctelor forte. Necesitatea implementarii unui sistem informatic

CAPITOLUL 6 ASPECTE PRIVIND PROIECTUL DE INVESTITII 6.1. Descrierea proiectului de investitii 6.2. Prospectarea pietii tehnicii moderne de calcul 6.3. Testarea calculelor pe exemplul Electrica SA Giurgiu 6.3.1. Calculul indicatorilor statici 6.3.2. Calculul indicatorilor dinamici 6.3.3. Calculul indicatorilor BIRD

CAPITOLUL 7 ANALIZA ECONOMICO FINANCIARA 7.1. Analiza economica 7.2. Analiza financiara 7.3. Analiza de senzitivitate a proiectului

CONCLUZII

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

4

CAPITOLUL 1 INVESTITIILE IN ROMANIA CONTEMPORANA

1.1. ROLUL INVESTITIILOR IN CONTEXTUL ECONOMIEI DE PIATA DIN ROMANIA

In orice domeniu: economic, social, cultural - investitiile sunt asociate ideii de dezvoltare. Dezvoltarea oricarei societati comerciale necesita si investitii corespunzatoare. In mod logic, la nivelul economiei nationale, dezvoltarea aparatului de productie si largirea suportului material al activitatilor social-culturale sunt in dependenta directa de fondurile de investitii pe care societatea isi permite sa le aloce intr-o anumita perioada. Dar cresterea economica nu este in functie numai de volumul investitiilor. Ea este si urmarea modului in care fondurile banesti disponibile sunt repartizate pe obiecte concrete, a manierei in care aceste fonduri sunt esalonate in timp, a felului cum sunt gestionate. Eficienta investitiilor este o conditie la fel de importanta, daca nu chiar mai importanta, care apare in activitatea economica. Actul decizional avand ca obiect dezvoltarea economica trebuie, intotdeauna, sa se motiveze prin directionari precise reiesite din asemenea operatii. In economie, prin investitii, in sens larg, se intelege orice cheltuiala baneasca facuta cu scopul de a obtine profit. In sens mai restrans, prin investitii se inteleg cheltuielile care vizeaza construirea de cladiri, achizitionarea de utilaje si altele asemenea. La nivelul unei societati comerciale, investitiile vizeaza cresterea patrimoniului acesteia. Investitiile reprezinta suportul material al dezvoltarii economico-sociale a tarii. Prin ele se asigura sporirea capitalului fix, cresterea randamentului tehnic si economic al celor existente dar si crearea de noi locuri de munca. In acest context, investitiile reprezinta elementul decisiv al cresterii economice, al promovarii factorilor intensivi, calitativi si de eficienta. Investitiile au un pronuntat caracter novator deoarece prin ele se creaza conditiile materiale necesare promovarii progresului tehnic si a rezultatelor activitatii de cercetare stiintifica in toate domeniile de activitate, iar prin aceasta se asigura perfectionarea mijloacelor de productie, tehnologiilor, formelor de organizare a productiei, precum si innoirea produselor. Promovarea progresului tehnic prin investitii trebuie privita din trei puncte de vedere: tehnic, economic si social. Din punct de vedere tehnic investitiile alocate conduc la perfectionarea bazei tehnice a unitatii economice si in general a societatii; sub aspect economic, investitiile contribuie la cresterea volumului productiei realizate si implicit vor duce la o crestere uneori considerabila a indicatorilor de eficienta economica; iar sub aspect social prin investitii se asigura cresterea nivelului de trai, usurarea muncii depuse si in general, cresterea eficientei sociale. Toate acestea sunt posibile ca urmare a faptului ca prin investitii se asigura mecanizarea, automatizarea si robotizarea proceselor de productie, modernizarea utilajelor existente, crearea de

5

noi mijloace de munca, mai perfectionate, elaborarea de noi tehnologii moderne, crearea si folosirea de noi materiale mai ieftine, etc. In dezvoltarea economiei nationale au un rol hatarator in asigurarea modernizarii intregii activitati economice ca o conditie indispensabila de adaptare a sistemelor tehnice si economice la conditiile de trecere a economiei nationale la o economie de piata, de particiare a tarii noastre la relatiile economice internationale in conditii de concurenta si competitivitate. Prin investitii se poate asigura dotarea locurilor de munca cu utilaje performante, perfectionarea proceselor tehnologice, realizarea unor masuri de natura tehnico-organizatorica, extinderea si generalizarea conducerii activitatii cu ajutorul mijloacelor de prelucrare a datelor. Prin investitii se asigura cresterea gradului de utilizare a resurselor materiale si de munca ale societatii, avand un rol deosebit de important in dezvoltarea economico-sociala a tarii, rol pe care l-a avut in toate perioadele istorice pe care le-a parcurs omenirea. Principalul aspect care vizeaza deciziile in domeniul investitiilor, in economia de piata, il constituie necesitatea descentalizarii acesteia. Deciziile de investitii trebuie sa fie luate la nivelul unitatilor, adica al agentilor economici, in functie de nivelul surselor de finantare ale acestora, precum si de raportul existent intre cerere si oferta la produsele respective. In acest caz, statul are drept de decizie numai pentru investitiile finantate integral sau partial de la buget si rol de regulator asupra deciziilor individuale prin politica de credite pe care o promoveaza. De aceea, se prevede ca in urmatorii ani sa se diminueze rolul statului in orientarea dezvoltarii economico-sociale, se va actiona prin intermediul unor programe elaborate in special la nivel microeconomic, care sa contina informatii privind strategia si orientarea capitalurilor de investitii, sa asigure incurajarea sau descurajarea unor investitii prin orientarea capitalurilor, impozite diferentiate pe tipuri de activitati, impozite progresive sau regresive pe cifra de afaceri sau profit. Programe cu caracter directional vor exista pentru obiectivele ce se executa din fondurile statului, pentru celelalte investitii, ele avand un caracter orientativ. Oricum, aceste programe se vor limita la fundamentarea necesitatii si oportunitatii investitiilor si vor cuprinde un numar restrans de indicatori. In schimb, programele microeconomice, elaborate deci de regiile autonome, societatile comerciale, alti agenti economici, se vor referi la indicatori, cum ar fi: volumul investitiilor, consumurile specifice de materiale, lista obiectivelor "comanda de stat", care asigura dezvoltarea strategica a economiei nationale. Este necesar ca programele operative sa se refere, in special, la aspecte ce vizeaza evolutia probabila a cererii pietei interne si externe, la principalele grupe de produse si servicii. De asemenea, la nivelul agentilor economici, se impune cunoasterea cu exactitate a evolutiei veniturilor si cheltuielilor, a cererii si ofertei la produsele ce fac obiectul propriei activitati, a evolutiei eficientei economice pe fiecare produs si pe total activitate. Elaborarea, la nivelul fiecarei unitati, a unor programe privind dezvoltarea si restructurarea unitatii permite cunoasterea din timp, de catre salariati si actionari, a orientarilor consiliilor de administratie si faciliteaza participarea acestora la cresterea eficientei actiunilor propuse.

6

Un rol important pentru activitatea viitoare trebuie sa-l capete generalizarea criteriilor de eficienta economica in luarea deciziilor de investitii. Pe viitor, agentii economici vor urmari realizarea unor investitii care au o eficienta ridicata, care asigura un grad ridicat de competitivitate pe piata interna si externa. In acest scop este oportuna infiintarea unor colective de cercetare si prognoza in cadrul firmelor care sa prezinte informatii reale privind nivelul cererii la unele produse, genurile de investitii ce urmeaza a se realiza - indiferent de sursa de finantare - pentru a se crea, in acest fel, o concurenta loiala, bazata pe o buna cunoastere a realitatii curente si de perspectiva. Este de asteptat ca intr-o perioada de circa 5-10 ani sa se formeze agenti economici puternici capabili sa-si constituie trainice colective de cercetare, analiza si prognoza care sa proiecteze propriile strategii de dezvoltare cu orizont de timp indelungat si grad de certitudine ridicat. Un alt aspect care vizeaza cresterea eficientei economice a investitiilor il constituie liberalizarea finantarii acestora prin crearea posibilitatii utilizarii de catre agenti economici a oricaror surse de finantare. In general, apreciem ca acestea ar putea fi sursele proprii care se constituie din profitul repartizat in acest sens, fondul de amortizare, emisiuni de actiuni, incasarile obtinute in urma dezafectarii sau vanzarii unor utilaje si alte surse; capitalul particular (intern sau extern); creditele bancare (interne sau externe); alocatii de la buget pentru obiectivele economice "comanda de stat". In conditiile trecerii la economia de piata, fiecare agent economic isi va face o dimensionare stricta a numarului salariatilor si a fondului de salarizare. In acest context poate sa apara situatia ca un anumit numar de salariati sa-si piarda locul de munca. Ca urmare, statul are un rol deosebit de important in asigurarea protectiei sociale a salariatilor. Unele masuri de protectie se infaptuiesc prin investitii, cum sunt sprijinirea de catre stat a dezvoltarii societatilor comerciale mici si mijlocii, a serviciilor si prestarilor de servicii in vederea atragerii persoanelor disponibile si asigurarii unor noi locuri de munca.

1.2. INVESTITIILE - CONDITIE ESENTIALA A MODERNIZARII ECONOMIEI SI INTRODUCERII PROGRESULUI TEHNIC

In conditiile actuale ale conjuncturii economice interne, ale trecerii la economia de piata, o atentie deosebita trebuie sa se acorde dezvoltarii economiei pe baza cererii reale de bunuri materiale, servicii etc. si nu printr-o dezvoltare fortata a unor ramuri sau sfere de activitate in detrimentul altora. La baza intregii activitati de modernizare si restructurare a economiei nationale trebuie sa stea principiile rentabilitatii si eficientei economice, nu este posibil ca in unele ramuri sa se consume mai mult decat se produce, sa se execute lucrari de slaba calitate si, in acest fel, sa se lucreze cu pierderi. Pe viitor activitatea de modernizare si restructurare trebuie sa conduca la actiuni eficiente si nu orice fel de eficienta ci numai o eficienta maxima pentru a asigura competitivitate produselor ramanesti atat pe piata interna, dar, in mod deosebit, pe piata externa.

7

Privita la nivelul unitatilor economice, activitatea de modernizare si restructurare, impune, in primul rand, luarea unor masuri tehnico-organizatorice care sa asigure cresterea eficientei economice aacestora. In cadrul acestor masuri un loc important il ocupa perfectionarea metodelor de conducere care sa asigure un cadru stimulator pentru toti salariatii unitatii economice. Activitatile de conducere trebuie sa se bazeze, din ce in ce mai mult, pe folosirea mijloacelor de prelucrare a datelor. Cresterea eficientei economice prin intermediul modernizarilor la nivelul societatilor comerciale presupune si o mai buna amplasare a sectiilor si atelierelor de productie astfel incat sa se asigure o circulatie normala a materiilor prime, semifabricatelor si produselor finite, dar si a fortei de munca. Activitatea de modernizare la nivelul firmelor reclama asigurarea unei imbinari stranse intre caracterul polifunctional pe care trebuie sa-l capete cladirile din cadrul unitatii si specializarea acestora. Caracterul polifunctional presupune impartirea spatiului in zone functionale care sa asigure o prelucrare complexa a materiilor prime, iar specializarea presupune o impartire dupa caracteristicile procesului tehnologic. In ceea ce priveste activitatea de modernizare a cladirilor, aceasta trebuie sa asigure reducerea gradului de nocivitate, a pericolelor de incendii, concomitent cu imbunatatirea generala a conditiilor de munca ale salariatilor ce isi desfasoara activitatea in aceste sectii. Un aspect deosebit de important care face obiectul modernizarii la nivelul unitatilor economice il constituie perfectionarea structurii productiei. In conditiile trecerii la o economie de piata este necesar ca structura productiei sa fie adaptata nevoilor reale ale pietei, sa raspunda solicitarii partenerilor interni si externi. Deci, azi, mai mult ca oricand se impune ca beneficiarul sa determine structura productiei si nu invers, asa cum se intampla pana acum. Dar modificarea structurii productiei necesita si modificarea structurii fortei de munca atat in ceea ce priveste componenta meseriilor cat si nivelurile de calificare profesionala. O productie de calitate nu se poate realiza decat cu o forta de munca avand un caracter ridicat de calificare si care da dovada de inalta disciplina si constiinciozitate a muncii Activitatea de modernizare a locului de munca prezinta o importanta deosebita deoarece aici se afla nucleul activitatii de productie si de modul cum se organizeaza si conduce acest segment al societatii comerciale depinde imbunatatirea eficientei economice. La nivelul locului de munca un rol important in cadrul activitatii de modernizare il are dotarea acestora cu noi utilaje, mai performante, cu parametri tehnico-economici superiori celor existente in dotare. Aceasta reutilare a locurilor de munca este cu atat mai necesara cu cat in ultimii ani procesul de dotare a unitatilor si de modernizare prin achizitionarea de noi utilaje a fost incetinit sau chiar oprit. In acest sens este de semnalat existenta unor societati comerciale dotate cu utilaje care au depasit de mult durata normala de serviciu si care sunt intr-un stadiu avansat de uzura fizica si morala. Modernizarea locurilor de munca prin achizitionarea de noi utilaje presupune si o perfectionare a dotarii cu utilaje de masura si control care sa asigure nu numai o verificare si un control operativ, dar si de inalta precizie. Un loc important in cadrul modernizarii locurilor de munca il ocupa introducerea unor masuri tehnico-organizatorice care sa permita mecanizarea,

8

automatizarea, cibernetizarea si robotizarea proceselor de productie.asa dupa cum este cunoscut, gradul de promovare a progresului tehnico-economic in unitatile romanesti este foarte redus, fapt ce impune cu stringenta retehnologizarea acestora la nivelul unitatilor similare eistente pe plan mondial. Retehnologizarea nu se poate face decat printr-un efort investitional deosebit si o conlucrare loiala cu parteneri straini competitivi si interesati in calaborarea cu unitati romanesti. Un alt aspect pe care trebuie sa-l vizeze modernizarea locurilor de munca il constituie reamplasarea utilajelor si reorientarea transportului intern corespunzator modificarilor ce apar atat in stuctura utilajelor cat si a tehnologiilor de productie. Indiferent de nivelul la care se realizeaza activitatea de modernizare ea cuprinde cu prioritate modernizarea fortei de munca prin imbunatatirea structurala a acesteia si ridicarea nivelului de calificare; modernizarea utilajelor prin inlocuirea celor uzate, imbunatatirea parametrilor tehnico-functionali la capitalul fix existent si dezvoltarea, extinderea lor; modernizarea produselor finite prin introducerea in fabricatie a noi produse cu un grad ridicat de eficienta, perfectionarea parametrilor si ridicarea nivelului calitativ la cele existente. De remarcat este faptul ca activitatea de modernizare nu se poate face decat prin intermediul investiilor ca suport material al cresterii economice. Corelatia dintre investitii si modernizare este fundamentala pentru orice activitate economica, indiferent de ramura in care aceasta se desfasoara. In fond dotarea cu utilaje si instalatii cu parametri tehnico-economici ridicati este o problema care, in mod conventional, a fost asezata la nivelul locurilor de munca, ea interesand in egala masura dezvoltarea pe baze eficiente a sectiilor si atelierelor de productie, a societatii comerciale in ansamblul ei, a fiecarei ramuri economice in parte si in final a intregii economii nationale. Problematica investiilor si a impactului asupra modernizarii activitatii economice este departe de a se rezuma numai la cele cateva aspecte expuse mai sus si de aceea corelatia dintre investitii si modernizare va fi reluata si adancita in capitolele urmatoare unde se va analiza cu precadere eficienta economica a investitiilor. Deoarece intotdeauna activitatea de modernizare presupune o noutate, o materializare a gandirii omenesti, un loc important in reusita ei il are activitatea de cercetare stiintifica si de proiectare. In cadrul activitatii de cercetare trebuie sa apara idei noi, solutii eficiente, variante posibile care sa duca la cresterea eficientei economice prin modernizare. Dar, un loc la fel de important il ocupa si beneficiarul lucrarii de cercetare (societatea comerciala producatoare). Numai in masura in care acesta este deschis la nou, solicita si colaboreaza cu unitatea de cercetare si proiectare, poate sa asigure modernizarea activitatii cu efecte benefice asupra acesteia. Activitatea de modernizare intotdeauna are ca scop cresterea eficientei economice a unitatii in care s-a realizat si ea permite o mai buna folosire, din punct de vedere calitativ, a factorilor de productie. In aceste conditii, activitatea de modernizare poate fi considerata ca activitate de tip intensiv, neutru si extensiv. Tipul intensiv de modernizare asigura o crestere mai accelerata a productivitatii muncii in raport cu gradul de inzestrare tehnica a muncii (valoarea capitalului fix

9

deservit de un salariat), si reflecta o buna orientare a activitatii de modernizare deoarece potenteaza cu prioritate factorii calitativi. Tipul neutru caracterizeaza acea modernizare la care ritmul de crestere a productivitatii muncii corespunde ritmului de crestere a volumului de capital fix deservit de un salariat. Activitatea de modernizare indiferent de nivelul la care se face si obictivul ce il vizeaza nu este obligatoriu si eficienta. Astfel, in cazul in care prin modernizare accentul se pune pe factorii cantitativi, asa cum eate cazul modernizarii de tip extensiv la care ritmul de crestere al productivitatii muncii este inferior celui al dotarii tehnice a muncii, nivelul eficientei economice poate fi necorespunzator si reflecta folosirea cu eficienta scazuta a resurselor.

1.3. IMPACTUL MODERNIZARII SI AL RESTRUCTURARII ECONOMIEI NATIONALE ASUPRA EFICIENTEI ECONOMICE

Modernizarea si restructurarea economiei nationale este o actiune complexa care vizeaza toate nivelurile activitatii economice, si anume: ansamblul economiei nationale, ramurile propriu zise, unitatea economica si locul de munca. Activitatea de modernizare si restructurare este un proces dinamic si complex care asigura perfectionarea capitalului fix, crearea unei structuri complxe si mobile a productiei, introducerera celor mai performante metode si tehnici de munca etc. Actiunea de modernizare pe baza investitiilor privita la nivelul economiei nationale si a ramurilor trebuie sa se refere, in special,la structurile economiei nationale, dezvoltarea pe baza principiilor moderne a ramurilor economice, infaptuirea unor raporturi corespunzatoare fiecaruia dintre aceste ramuri, realizarea unor transformari pe plan social. In cadrul activitatii de modernizare a economiei nationale, un loc important trebuie sa i se acorde imbunatatirii activitatii fiecarei ramuri in parte, dezvoltarii pe principii noi a agriculturii, cresterii gradului de participare la circuitul economic a firmelor mici si a activitatilor de servicii, intensificarii actiunilor in vederea realizarii unor profunde transformari pe plan uman. Investitiile privite ca punct de plecare pentru modernizarea si restructurarea activitatii economice influenteaza in mod benefic eficienta economica atat prin intermediul eforturilor facute pentru promovarea cailor de modernizare cat si a efectelor economice obtinute in urma acestor actiuni. In cazul investitiilor pentru modernizare se pleaca de la o baza tehnico-materiala existenta care asigura deja o serie de utilaje, scule, dispozitive, constructii, utilitati care nu mai necesita eforturi suplimentare pentru realizare ci eventual pentru unele modificari in vederea punerii lor in consonanta cu celelalte lucrari care se vor face, dar este clar ca aceste adaptari vor costa mult mai putin decat in cazul realizarii unor obiective economice. Atingerea scopului propus intr-un interval de timp mai scurt are avantajul ca asigura in avans efectele propuse, atunci cand ele sunt cel mai intens solicitate, se realizeaza un profit suplimentar ca urmare a productiei obtinute in economia de timp realizata si, de asemenea, conduce la livrarea in avans a produselor pe piata si eventual ocuparea acestor piete de desfacere.

10

In cadrul societatilor comerciale, cheltuielile pentru realizarea investitiilor sunt mai judicios repartizate in sensul ca ele sunt orientate cu prioritate pentru construirea, adaptarea sau imbunatatirea structurala a capitalului fix activ, adica a acelora care participa nemijlocit la obtinerea rezultatelor economice cum sunt: utilajele, constructiile speciale, liniile tehnologice. In cazul investitiilor, capitalul fix pasiv (cladirile) solicita un volum de resurse mai mic deoarece se aduc numai mici modificari, uneori ambientale, sau deloc, ceea ce creaza conditiile ca fondurile constituite si alocate pentru investitii sa fie orientate in special spre acele activitati care duc la cresterea rezultatelor economice ale firmei. Prin investitii, indiferent de nivelul la care se realizeaza, se aplica solutii si idei noi deoarece modernizarea, prin esenta ei, are un caracter novator, este purtatoare si generatoare de progres tehnic. Ca urmare, prin investitii se asigura reducerea consumurilor specifice de materiale, dar si de munca, care va duce la diminuarea efortului cu modernizarea dar in special a celor cu productia prin reducerea cheltuielilor de productie. Investitiile in modernizare asigura reducerea rebuturilor, precum si diminuarea deseurilor prin cresterea gradului de prelucrare a materiilor prime ca urmare a folosirii unor utilaje si solutii tehnologice mai bune. Din punct de vedere al efectelor economice la nivelul economiei nationale, investitiile prezinta mai multe avantaje dar cel mai important se considera ca este influenta pe care o exercita asupra laturilor calitative ale factorilor participanti la viata economico-sociala. Principala influenta calitativa asupra utilajelor (a capitalului fix, in general) asigurandu-le acestora imbunatatirea parametrilor tehnico-economici. O alta influenta se exercita asupra calitatii tehnologiilor prin modernizarea fluxurilor existente, prin gasirea de noi solutii tehnologice sau adaptarea celor existente la noile conditii create de modernizarea utilajelor, spatiilor de productie etc. In unitate directa o imbunatatire a calitatii utilajelor si a tehnologiilor are loc si ridicarea nivelului calitativ al fortei de munca, atat din punct de vedere al continutului cat si al structurii acesteia. Ca un corolar al perfectionarii factorilor de productie prezentati se ajunge si la o imbunatatire a calitatii produselor, ca scop final al activitatii de investitii. Ca urmare a avantajelor pe care le prezinta activitatea de investitii, apare si imbunatatirea cantitativa si calitativa a efectelor economice. Un efect direct in constituie cresterea productiei obtinute atat ca urmare a realizarii unei productii suplimentare, datorita ridicarii parametrilor utilajelor cat si a imbunatatirii calitatii produselor finite si a structurii acestora. Cresterea valorii productiei si in general a tuturor efectelor economice se datoreaza si imbunatatirii structurii resurselor consumate in sensul folosirii unor materii prime si materiale bine dimensionate si de calitate corespunzatoare, conform cerintelor procesului tehnologic. Orice neconcordanta intre cele trei niveluri calitative (randamentul utilajului, clasa de calitate a produselor si calificarea salariatului) poate avea efecte negative in procesul de productie. Investitiile constituie principala cale de imbunatatire a eficientei economice la toate nivelurile deoarece prin ea se asigura modificarea raportului dintre eforturi

11

si efecte. Eforturile cunosc o scadere relativa in timp si efectele economice cresc, atat prin volum cat si prin structura. Investitiile sunt un proces dinamic care presupune o buna cunoastere a realitatilor economice in vederea asigurarii unei interconditionari viabile a ramurilor economiei nationale dar si asigurarea punerii de acord cu economiile altor tari. Modernizarea si restructurarea economiei nationale constituie o cerinta vitala pentru asigurarea cresterii eficientei economice la nivel micro si macroeconomic, un factor obiectiv de sine statator, o conditie sine qua non pentru asigurarea cresterii economice a tarii in conditiile de dezvoltare pe care le cunoaste lumea contemporana.

1.4. ATRAGEREA INVESTITIILOR STRAINE IN ROMANIA

Competitia internationala pentru atragerea de investitii straine este mare. Constiente de avantajele investitiilor straine, pentru cresterea bunastarii nationale, tari dezvoltate sau in dezvoltare, mari sau mici, concureaza pe piata mondiala prin procedee si tehnici specifice sau comune, care stimuleaza nu numai investitiile straine directe, ci si cresterea propriilor lor economii. De aceea, in ultimul deceniu Romania a pus tot mai mare accent pe politicile de atragere a investitiilor staine directe, care reprezinta o parte importanta a fluxurilor de capital privat in aceste tari. Aceasta se face la nivelul politicii economice de ansamblu, care trebuie sa fie orientata in contextul evolutiei economiei moderne, al relatiilor internationale tot mai interdependente, al construirii unei economii nationale eficiente. Fiecare tara are obiective de dezvoltare economica, politica si sociala si politicile de ansamblu care sa conduca la atingerea obiectivelor, sistemul promotional si normativ pentru operationalizarea acestor politici, ca si structurile administrative si procedurile pentru aplicarea lor. Cadrul de politici nationale al Romaniei cuprinde un set concret de obiective, politicile pentru atingerea acestor obiective, sistemul de facilitati si sistemul administrativ, inclusiv structurile administrative, proceduri, valori, recompensarea si capacitatea personalului de a operationaliza masurile acestui sistem. La al doilea nivel, in cadrul politicii economice nationale, Guvernul stabileste un set de politici specifice privind regimul investitiilor straine directe si a liberalizarii miscarii capitalului. Acest set de politici, stimulative, normative si institutionale, se interfereaza si interactioneaza cu politica generala, influentandu-se de multe ori reciproc. In acelasi timp, se interactiveaza cu conditiile internationale, care determina anumite evolutii economice, sociale si politice. Impactul mare pe care investitiile straine directe il are asupra multor aspecte ale dezvoltarii economice, sociale si politice din tara noastra, a determinat adaptarea unor politici specifice, intr-un cadru destul de larg, care sa concentreze, sub aspect normativ si institutional, numai asupra investitiilor straine directe. Elementele regimului privind investitiile straine cuprind:

12

a) accesul investitiilor straine directe in anumite sectoare. In principiu, intreprinderile multinationale se bucura de regimul national al tarii gazda, iar investitiile straine directe se pot face in toate sectoarele. b) facilitatile si criteriile de performanta au un caracter global, urmarind marirea volumului si cresterea beneficiilor pe termen lung, a investitiilor straine directe. Pot sa fie diferentiale, functie de sectoarele strategice, mai importante pentru economia tarii gazda. Recurgerea la facilitati fiscale (reduceri de impozit si taxe vamale, etc.) se face si este efectiva atunci cand se urmareste atragerea investitiilor straine directe. c) transferul profitului si al capitalului intreprinderilor multinationale este de regula liber si garantat si se incadreaza in liberalizarea regimului circulatiei capitalurilor. Dincolo de cadrul politic si economic general, si a politicilor specifice pentru investitori straini, Romania acorda si asistenta speciala unor investitori importanti pentru a trece mai usor procedurile birocratice, negociaza acorduri bilaterale pentru promovarea si incurajarea investitiilor si evitarea dublei impuneri, precum si acorduri comerciale si alte instrumente juridice bilaterale sau multilaterale de natura sa stimuleze fluxurile investitionale reciproce. Dar atragerea investitiilor straine directe cere eforturi in multe alte domenii, iar tehnicile de promovare sunt un mecanism important pentru a transmite investitorului potential toate aceste eforturi, promovarea inseamna tehnici specifice de reclama si publicitate, contacte directe sau prin posta, seminarii specializate, misiuni economice, participari la targuri si expozitii internationale, difuzarea de literatura si materiale tiparite, pregatirea vizitelor si insotirea investitorilor potentiali, facilitarea intalnirilor dintre investitori straini si parteneri locali, obtinerea aprobarilor si dezlegarilor necesare de la organele guvernamentale, pregatirea propunerilor de proiecte, elaborarea de studii de fezabilitate, furnizarea de servicii investitorilor straini dupa efectuarea investitiilor, etc. ce fac obiectul unor strategii nationale de promovare. In strategiile de promovare a Romaniei ca loc de investitii pentru intreprinderile multinationale se urmareste atingerea urmatoarelor obiective: a) furnizarea de informatii investitorilor potentiali; b) oferirea de servicii la dispozitia investitorilor existenti si potentiali; c) crearea unei imagini atractive pentru tara, ca un loc bun pentru investitii. De regula, Guvernul combina cele trei tehnici de promovare, in diferite proportii, dar functie de obiectivul pe care il urmaresc la un moment dat, pot sa se concentreze pe o anumita categorie. In functie de aceasta, Guvernul poate sa se orienteze, la un moment dat, pe un program care sa creeze imaginea tarii, sau pe un program care sa genereze direct mai multe investitii. Pe masura ce eforturile se concretizeaza pe activitati de generare directa de investitii, atunci tehnicile cele mai des folosite sunt cele directionate, care vizeaza direct investitorul potential, care de altfel sunt si cele mai eficiente.

13

CAPITOLUL 2 ASPECTE PRIVIND INVESTITIILE

2.1. DEFINIREA INVESTITIILOR SI CLASIFICAREA LOR

Notiunea de investitie, intr-o acceptiune larga, este sinonima cu: alocare, plasare, dotare, iar intr-un sens mai restrans (financiar-contabil) reprezinta o cheltuiala facuta pentru obtinerea de bunuri materiale cu valoare mare si durata de folosinta indelungata. In conditiile conducerii economiei prin plan centralizat, pe principii administrative, investitia reprezinta numai ceea ce se aloca pentru crearea si dezvoltarea bazei materiale de productie si a celei pentru sectorul social-cultural. Potrivit unei definitii, cu larga circulatie in tara noastra, investitia reprezinta "totalitatea cheltuielilor prin care se creaza, se achizitioneaza noi fonduri fixe productive si neproductive, se perfectioneaza sau se reconstruiesc fondurile fixe existente". Trecerea la economia de piata implica o schimbare a opticii privind notiunea de investitie, determinata de circulatia capitalului pe piata, de lupta de concurenta, de castigul (profitul) asteptat etc.; in aceste conditii, problematica investitiilor este abordata de la sursa ce acopera cheltuielile respective. Astfel, investitiile sunt intelese ca reprezentand partea de venit destinata pentru formarea capitalului. Utilizarea venitului pentru cresterea capitalului si a stocurilor reprezinta investitiile nete; daca alaturi de veniturile destinate a fi investite se utilizeaza si amortizarile, obtinem investitia bruta. A investi inseamna a aloca resurse pentru sporirea capitalului real existent la un moment dat. Tot o investitie poate fi utilizarea de venituri pentru a cumpara hartii de valoare (actiuni, obligatiuni etc.) de pe piata capitalurilor, cu scopul final de a obtine un castig in viitor. Operatiunile de cumparare a hartiilor de valoare - forme ale capitalului in circulatie - dau nastere, atunci cand bursele sunt organizate pe baze capitaliste, la speculatii pure, rupte de tranzactiile reale. Desi apare la inceput ca o cheltuiala de bani, investitia nu poate fi rupta de continutul sa material concre, crearea elementelor de capital fix; scopul sau final, insa, este castigul. Asa cum subliniaza unii specialisti, investitia reprezinta: "angajarea resurselor, facuta cu speranta realizarii unor beneficii in decursul unei lungi perioade de timp in viitor" sau "actiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse in speranta ca in viitor se vor incasa sume mai mari de bani sau se vor obtine alte beneficii". Aceste formulari pun in evidenta continutul concret, material al investitiei (resurse materiale, financiare etc.) si scopul final - beneficiul (profitul). Notiunii de investitie ii este imanent timpul - element definitoriu al caracterului dinamic al procesului investitional. In acest sens, este relevanta sublinierea facuta de Pierre Masse potrivit careia investitia este: "o cheltuiala facuta pentru un viitor incert", din care reiese ca investitiei ii este inerent riscul.

14

Dupa Pierre Masse, investitile echivaleaza cu a renunta la satisfactia imediata si sigura, pe seama economiilor si veniturilor de care dispunem in prezent contra unei sperante viitoare, al carei suport il reprezinta tocmai bunul investit. Daca vom avea in vedere motivatiile care stau la baza investitiilor, acestea apar ca suport material al proceselor de productie, in vederea adaptarii productiei la cererea pietei, la nevoile economice si sociale, dar si al consolidarii pozitiei si competitivitatii acestora in concurenta cu alti agenti economici. Adica, investitiile se realizeaza pentru adaptarea capacitatilor de productie si servicii la cerere si pentru a dispune de o oferta concurentiala. Au caracter de investitie si cheltuielile referitoare la formarea si perfectionarea elementului uman al procesului de munca. Este vorba nu numai de cheltuielile legate nemijlocit de obiectul ce se construieste, ca cele pentru instruirea personalului, ci si de cheltuielile pentru invatamant pe baza carora se formeaza si perfectioneaza forta de munca. Consideratiile facute ne permit sa apreciem ca investitia reprezinta totalitatea resurselor (materiale, tehnice, umane, financiar tc.) alocate pentru dezvoltarea-modernizarea fortei productive a societatii, a intregii vieti sociale, astfel incat sa se creeze conditii necesare obtinerii unor efecte utile in viitor. Acumularea de capital fix e menita sa asigure in viitor un nivel de trai, de civilizatie superioare comparativ cu situatia actuala, cand se fac investitiile. De mare insemnatate in zilele noastre este rolul investitiilor in realizarea actiunilor si proiectelor destinate eliminarii noxelor din sectii si sectoare de productie poluate, cu efecte sociale si economice benefice, conservarii si protejarii mediului ambiant, precum si de combatere a poluarii mediului. Pentru nevoile de comparatii in privinta investitiilor, retinem acceptiunea data de ONU acestor cheltuieli, si anume: investitiile brute includ cheltuielile pentru realizarea de noi mijloace fixe, cheltuielile cu reparatiile capitale, cele pentru cresterea mijloacelor circulante si soldul miscarii capitalului strain, iar investitiile nete cuprind cheltuielile pentru cresterea capitalului fix si a celui circulant. Mentionam ca soldul miscarii capitalului strain apare ca diferenta intre fondurile intrate sub forma de imprumuturi, plasamente, investitii directe si sumele ce reprezinta rambursari de rate si plata dobanzii, incasari din profituri si dividende din partea detinatorilor de capital strain, repatrierea capitalului strain. Sintetizand consideratiile mentionate, definirea investitiilor trebuie sa releve faptul ca: - reprezinta o plasare de fonduri banesti intr-o actiune, intr-un proiect sau operatie pentru a crea un spor de avutie, atat la nivelul individului, cat si al societatii; - scopul urmarit nu consta numai in obtinerea sporului de bunuri si capacitati de productie si de folosinta indelungata, ci si a unui castig, a unui profit; - reprezinta un flux al valorilor care au ca punct initial, de pornire, fondurile financiare, o parte a veniturilor si economiilor realizate; transformarea fondurilor banesti necesare presupune existenta unor materiale de constructii, utilaje si

15

echipamente tehnologice ce se vor manta in cadrul viitoarelor unitati, precum si capacitatile de productie de constructii-montaj etc,; - exista un decalaj in timp, intre momentul investirii si cel al obtinerii rezultatelor si veniturilor scontate; - sunt o cheltuiala efectuata in prezent, certa, in scopul obtinerii unor efecte viitoare, adesea incerte; din acest punct de vedere investitiile constituie o resursa avansata care comporta un risc; - pentru a produce, in timp,acumularea viitoare de capital fix, este necesara functionarea normala a intregului sistem economic. Clasificarea investitiilor se face in functie de anumite criterii tehnice si economice. a) Dupa destinatia cheltuielilor, investitiile se impart in: - investitii directe: care se reflecta la construirea cladirilor, achizitionarea utilajelor etc. pentru noul obiectiv; - investitii colaterale: destinate asigurarii de utilitati (apa, energie electrica, gaze, cai de acces, canalizare etc.); - investitii conexe: cheltuielile de investitii in obiective pentru asigurarea materiilor prime, energiei, combustibilului, diverselor prestari de servicii etc., precum si cele aferente unor lucrari pregatitoare pentru noul obiectic (consolidari de terenuri, lucrari de aparare impotriva inundatiilor etc.). b) Dupa destinatia obiectivelor de investitii: - investitii productive; - investitii neproductive. Pe baza acestui criteriu putem vorbi de investitii pe sectoarele: primar (ramuri extractive), secundar (ramuri prelucratoare) si tertiar (servicii). c) Dupa modul de executie a lucrarilor, avem: - investitii executate in regie (de investitor, cu forte proprii); - investitii executate in antrepriza (de catre unitati specializate); - Investitii realizate in sistem mixt. d) Dupa stadiul de realizare a lucrarilor, avem: - investitii neterminate (valoarea lucrarilor realizate la obiectivele in curs de executie); - investitii restante: se refera la obiective ale caror termene au fost depasite; - investitii terminate: la care toate lucrarile sunt incheiate. e) Dupa structura lor tehnologica, investitiile se impart in urmatoarele categorii: - lucrari de constructii montaj (cladiri, constructii speciale, montaje ale unor utilaje, care reclama aceasta operatiune); - achizitii de utilaje care necesita montaj (fixarea de fundatii, pe piloni sau postamente) sau care nu necesita montaj (mijloace de transport, tractoare si masini agricole etc.); - lucrari si explorari geologice, in care se cuprind prospectiunile, explorarile pentru conturarea si extinderea zacamintelor in masiv, lucrari de foraj si exploatare, studii si cercetari geologice etc.;

16

- alte cheltuieli de investitii (cele privind proiectarea, cele cu personalul la obiectivele noi). f) Dupa caracterul lucrarilor, investitiile se impart in: - investitii pentru construirea de unitati noi; -investitii pentru reconstructia (refacerea), dezvoltarea (extinderea), amenajarea (transformarea), innoirea unitatilor existente. Investitiile pentru constructia de unitati noi sunt cele ce se fac pentru obiective care nu au existat anterior; pe baza lor se construiesc si achizitioneaza toate elementele care conduc la obtinerea obiectivului proiectat. Investitiile pentru reconstructie se efectueaza la obiectivele existente, care au suferit in urma unor calamitati; lucrarile respective implica modificarea constructiei, transformari ale procesului tehnologic. In caz de refacere, se urmareste doar readucerea constructiei la starea ei initiala. Lucrarile de amenajare si transformare se fac la obiective existente, in scopul creerii de conditii mai bune desfasurarii activitatii (reimpartirea spatiilor in cadrul perimetrului construit, consolidarea unor parti sau elemente de constructie, introducerea de utilitati necesare procesului tehnologic, transformarea unor cladiri pentru a li se da alta destinatie, amenajari exterioare, drumuri, pavaje etc.). Investitiile de dezvoltare constau in cheltuielile ce se fac in vederea maririi capacitatii de productie, depozitare etc., prin supraetajari, noi spatii adaugate celor existente etc. Investitiile de innoire sau reutilare constau in introducerea de utilaje noi, in locul celor care sunt uzate fizic sau moral. Intre investitiile de dezvoltare si cele de innoire exista o mare apropiere, ambele bazandu-se pe achizitionarea de masini noi. Se face, totusi, delimitarea intre ele in functie de destinatia ce li se da masinilor sau utilajelor achizitionate: in primul caz, acestea se adauga celor vechi; in cel de-al doilea caz ele se substituie unora vechi, devenite inutilizabile. Investitiile de dezvoltare si innoire a utilajelor prezinta unele avantaje fata de investitiile noi, si anume: solicita resurse financiare relativ mai mici; conduc la imbunatatirea structurii tehnologice a capitalului fix (cresterea ponderii masinilor si utilajelor); perioada de executie este mai scurta, deci efectele economice si financiare sunt obtinute mai devreme. g) Dupa destinatia lor si natura rezultatelor activitatii, investitiile se impart in: - investitii materiale in cladiri, masini, echipamente etc., a caror natura s-a modificat substantial in zilele noastre, in sensul cresterii rapide in volum a cheltuielilor cu tehnica informatica si cu echipamentele de productie automatizate, in defavoarea constructiilor mecanicce si a cladirilor; - investitii nemateriale (intangibile), acele eforturi destinate sa pregateasca viitorul: cheltuieli de logica informatica, de dezvoltare comerciala, de pregatire a fortei de maunca, de cercetare-dezvoltare; investitiile intangibile sunt destinate oricaror elemente in masura sa amelioreze competitivitatea intreprinderii in perspectiva; datorita evolutiei rapide inregistrata in deceniul trecut, aceste investitii

17

detin, in tarile dezvoltate ale lumii, aproape 50% din valoarea investitiei totale, indiferent de tendinta generala a investitiilor. h) Dupa modul cum investitiile influenteaza economia firmei, dezvoltarea, rentabilitatea si eficienta activitatii agentilor economici, acestea se clasifica in: - investitii cu efecte directe, reflectate in gestiunea firmei investitoare; - investitii cu efecte indirecte asupra economiei firmei investitoare. In categoria investitiilor cu efecte directe ce se vor regasi in gestiunea firmelor intra investitiile pentru constructia de noi unitati, pentru extinderea capacitatilor existente in functiune la un moment dat, pentru eliminarea locurilor inguste, completarea dotarii si introducerea progresului tehnic, inclusiv a informaticii de gestiune, investitiile pentru retehnologizari, precum si cele pentru mentinerea capacitatii de productie la un nivel dat. Din categoria investitiilor cu efecte indirecte fac parte: - investitiile in obiective destinate protejarii mediului, prevenirii poluarii si combaterii acesteia; ele servesc la conservarea mediului si protectia ecologica; - investitiile pentru realizarea de obiective cu caracter social si cultural; - investitiile strategice (intangibile), cu efecte utile in perspectiva, pentru investitori. In concluzie, o investitie presupune, intotdeauna, cheltuirea de resurse materiale si umane. Pentru a investi, e necesar sa economisesti, sa acumulezi o parte din venit, deci sa te abtii de la a consuma intregul vanit pentru nevoi personale, in speranta obtinerii unor venituri mai mari in viitor.

2.2. RISCUL INVESTITIONAL SI CALCULAREA LUI

Orice investitor, fie el autohton sau strain, isi pune intrebarea: ce se va intampla cu banii pe care ii cheltuieste sub forma de investitii? Desigur, el afecteaza in acest scop o parte din venituri in speranta obtinerii unei cresteri a productiei, realizarii de profituri sporite intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat, dupa intrarea in functiune a obiectivului de investitii. Cu toata previziunea efectuata, investitiile sunt riscante, deoarece profitul depinde de un viitor nesigur. Deci, in activitatea firmei isi fac loc incertitudinea si riscul.

2.2.1. DEFINIREA INCERTITUDINII SI A RISCULUI; TIPURI DE RISC Intr-o conceptie generala, riscul inseamna hazard, primejdia unor eventuale pierderi, sau "posibilitatea de a te expune la pierderi" (The Oxford English Dictionary) sau o pierdere posibila "pe care politica moderna se straduie sa o previna sau sa o repare" (Petit Larousse ilustre). Perceperea riscului, conturarea dimensiunilor sale, presupune o constientizare a pericolului unei actiuni, asumarea responsabilitatii de catre o persoana, atunci cand se afirma ca rezolva o anumita problema sau ca face un lucru "pe riscurile sale". In abordarea incertitudinii si riscului se au in vedere, de regula, consecintele anticipate ale uneia sau alteia din variantele de actiune si doar uneori cauzele care

18

determina consecintele actiunilor. Incertitudinea are la baza numarul redus al cunostintelor certe sau chiar lipsa acestora referitoare la consecintele unei actiuni, in timp ce riscul presupune un calcul bazat pe o experienta trecuta extrem de vasta sau pe date informationale, putandu-se face astfel estimari privind probabilitatea consecintelor unor actiuni sau a ivirii unui eveniment. Dupa natura sigura sau nesigura a cunostintelor pe care le avem asupra unor fenomene ale pietei ca cerere, vanzari, preturi etc., putem spune ca le studiem intr-un viitor sigur sau intr-un viitor nesigur (probabil). Astfel, daca este vorba de produse ce se vand usor, cum sunt cele alimentare, cererea viitoare poate fi considerata ca sigura. Pentru alte produse, care se vand relativ greu, cererea este apreciata ca nesigura. In economia de piata, al carei mecanism de reglare se bazeaza pe concurenta, pe oscilatia preturilor etc., incertitudinea si riscul sunt niste variabile de care trebuie tinut seama, suprimarea lor nefiind posibila. Oricat ar fi de precauti, de chibzuiti, oricata informatie ar avea, agentii economici nu vor putea niciodata sa elimine in intregime incertitudinea din activitatea lor, sau sa evite aparitia riscului. Tot ceea ce pot face ei este sa studieze si sa calculeze riscul, pentru a-l cunoaste si a alege varianta de activitate mai putin riscanta. Calculul riscurilor, insa, nu scuteste agentul economic de asumarea sau acceptarea lor, ci ii da doar posibilitatea sa le infrunte in cunostinta de cauza. Riscul se constituie ca un rau necesar in procesul de dezvoltare, ocolirea lui genereaza piedici acestui proces. Astfel, in cazul introducerii pe piata de noi produse exista incertitudini in legatura cu reactia concurentilor, preturile la care se vor vinde produsele, veniturile scontate, de unde si eventualele riscuri. Pentru a face fata riscului, agentul economic va cauta sa introduca procedee tehnologice dintre cele mai moderne, care sa-i permita scaderea costurilor si fabricarea unor produse de calitate superioara. Fabricile sunt preocupate mereu de modul cum sa-si vanda produsele. In vederea atingerii acestui scop, ele inoveaza, inventeaza, isi innoiesc periodic modelele, stabilesc termenele de garantie a functionarii produselor, perfectioneaza sistemele de productie, numai si numai pentru a-si pastra clientele si a atrage cumparatorii. Aceasta grija a fabricilor este accentuata odata cu deschiderea economiei spre exterior, cand produsele straine inunda piata. In aceste conditii, se da o batalie pentru costuri mai mici si pentru o calitate mai buna. Desi este foarte greu de a face o distinctie clara intre incertitudine si risc, s-a ajuns totusi sa fie delimitate, pentru nevoile practice, astfel: incertitudinea ca o situatie careia nu i se pot asocia probabilitati, iar riscul o situatie careia i se pot asocia (stabili) probabilitati intr-o anumita distributie. Agentii economici, actionarii, partenerii firmei (furnizori, clienti) percep riscul ca un rezultat nefavorabil, cu o probabilitate anume. Ceea ce se considera pierdere probabila se refera, bineinteles, la ceea ce se asteapta in viitor, pe baza unor estimari previzionate. Riscul este gandit ca o probabilitate a pierderii atasata unui castig. In vestitorul va accepta riscul, o anumita pierdere, prevazand ca va putea sa o compenseze cu un castig aditional, anticipat, cu o anumita probabilitate. Astfel, marimea riscului este o functie de variatie a profitului.

19

Riscul in economie se poate caracteriza si estima in functie de factorii care il determina si de dimensiunile pe care le cunoaste in manifestarea sa. Dupa factorii care il genereaza, se disting doua tipuri de risc si anume: * Riscul in afaceri este generat de evolutia progresului tehnic in ritm rapid si consecintele sale greu de stapanit; incertitudinile pietei referitoare la evolutia cererii, schimbarea gusturilor consumatorilor, modificarea preturilor, a politicii vanzarilor promovate de unele firme etc.; instabilitatea economica si politica (situatii de criza economica, de inflatie, de somaj, greve, etc.). Chiar si atunci cand intreprinderea dispune de strategii privind asimilarea de produse noi si modernizarea proceselor de productie, dotarilor tehnice etc., exista un risc al afacerii, mai mare sau mai mic. El este legat de succesiunea, la intervale de timp scurte, a noilor cuceriri stiintifice. La randul lor, preturile nu pot fi nici controlate si nici stapanite, cu toate ca se fac unele eforturi din partea statului de a struni cresterile de preturi. Evolutia preturilor este influentata de lupta de concurenta, intelegeri ale producatorilor, jocul cerere-oferta (determinat de starea productiei, de venituri, de tendinta spre castig mai mare). Factorii enumerati mai inainte actioneaza unii asupra altora, iar efectul lor combinat da nivelul riscului de intreprindere sau calitatea ce se atribuie previziunilor referitoare la profiturile viitoare. De retinut faptul ca riscul de afaceri este un element definitoriu in activitatea agentilor economici, fie de a-i dinamiza, fie de a-i aduce in stare de faliment. Acest risc poate fi diluat de catre agentii economici, daca vor cunoaste bine piata, pe baza unor studii de marketing, daca aplica strategii si metode de promovare a vanzarilor, de adaptare a ofertei si preturilor la conditiile pietei. * Riscul financiar pentru o firma decurge din proportia mare a imprumuturilor sale luate de la banci. Acest gen de risc consta in aceea ca, in cazul ivirii unei conjuncturi nefavorabile, profiturile se volatizeaza, cedand locul pierderilor. Adica, intreprinderea ajunge in situatia ca din rezultatele sale financiare sa nu poata achita nici dobanzile la imprumuturile contractate. In cazul in care intreprinderea nu are datorii bancare, nivelul beneficiilor din exploatare este egal cu cel al beneficiilor nete, iar riscul de tip financiar este mic. In schimb, ponderea mare a imprumutului in cadrul surselor de finantare diminueaza volumul beneficiilor nete prevazute, sporeste riscul pentru actionari de a-si incasa dividendele. Intr-un viitor incert, existenta cheltuielilor fixe si privilegiate, ca dobanzile la imprumut, diminueaza siguranta asupra beneficiilor ramase. Coeficientul de risc este foarte mare atunci cand este vorba de un risc independent de agentul economic, adica determinat de conjunctura economica defavorabila. Tocmai de aceea, pentru a preintampina riscul legat de imprumut, insesi bancile finantatoare au luat masuri in aceasta directie, si anume: nu se acorda imprumuturi decat pana la cel mult 50% din costul investitiei proiectate, urmand ca diferenta sa fie acoperita din surse proprii si emiterea de actiuni. Dupa dimensiunile pierderilor pe care le presupune, riscul poate fi incadrat in cateva categorii reprezentative, legate de altfel de tipul investitiei, si anume:

20

-riscul de nivel minim sau zero, la investitiile de plasament in obligatiuni, in imprumuturi pe termen lung, a caror rata de dobanda se mentine; -riscul de grad redus, la investitiile de inlocuire, la care modificarile in procesul de productie sunt relativ reduse; -riscul de grad mijlociu, la investitiile de productivitate, care presupun modificarea productiei, rationalizarea locurilor de munca; -riscul de grad ridicat, la investitiile de dezvoltare (expansiune), ce implica incertitudinile pietei, legate de lansarea noilor produse, privind reactia concurentei, nivelul preturilor, volumul vanzarilor; -riscul de grad foarte ridicat, la investitiile de cercetare-dezvoltare, ale caror rezultate sunt deosebit de incerte. Masurarea riscului, indiferent de natura sa, este o operatie necesara in estimarea eficientei activitatii firmei, indeosebi cu prilejul efectuarii unor investitii. In acest sens, vor trebui luate in considerare strategiile adoptate de firma atat in privinta activitatii firmei, indeosebi cu prilejul efectuarii unor investitii. In acest sens, vor trebui luate in considerare strategiile adoptate de firma atat in privinta activitatii economice, cat si in legatura cu modul de finantare a dezvoltarii. Dispunand de o estimare a evolutiei intreprinderii si cunoscand riscul asociat, managerul poate fundamenta decizii proprii, poate evalua lucid orientarea sa economica.

2.2.2. FORME DE MANIFESTARE A RISCULUI IN ACTIVITATEA FIRMEI Dupa gravitatea primejdiei si consecintele asupra situatiei firmei, riscul cunoaste mai multe feluri: * riscul de ruina (faliment) apare atunci cand intreprinderea ajunge intr-o situatie deosebit de grea, practic fiind condamnata la disparitie, urmand sa dea faliment, ceea ce inseamna ca salariatii isi pierd posturile, creditorii isi pierd creantele (in totalitate sau partial), actionarii isi pierd sumele de bani pe care le-au investit. Acest risc este cel mai de temut. Desigur, decizia de investitie se ia pentru o perspectiva sanatoasa a dezvoltarii economice. Dar, daca dupa punerea in functiune a proiectului, conjunctura economica se dovedeste mai putin favorabila decat cea prevazuta, incasarile scontate nu se realizeaza, in timp ce obligatiile de rambursare a creditului si de plata a dobanzilor aferente continua sa curga. Intreprinderea ajunge in situatia de a nu-si putea onora obligatiile fata de banca, fata de furnizori etc., fiind nevoita, in cele din urma, sa dea faliment. Criza de insolvabilitate, care este incapacitatea firmei de a-si onora angajamentele, constituie o mare primejdie pentru buna functionare a mecanismului economic. Cand semnele falimentului au devenit evidente (incetarea platilor) este sesizat tribunalul si se angajeaza procedurile de protejare a intereselor partilor afectate: salariati, fisc, creditori, furnizori etc. * riscul de insolvabilitate survine atunci cand intreprinderea nu mai poate face fata platilor. Incapacitatea de a-si achita angajamentele (criza de insolvabilitate) poate conduce fie la lichidare, cand nu mai este nici o sansa de salvare (manifestandu-se riscul de ruina), fie ca se solutioneaza printr-o investitie

21

de conjunctura, pe baza unui credit suplimentar de la banca, sau firma respectiva se asociaza cu o alta intreprindere susceptibila de a o ajuta. In acest ultim caz, este vorba de o pierdere a independentei, care, in unele situatii poate deveni definitiva. Un asemenea eveniment lasa inevitabil o impresie de fragilitate a firmei, care va constitui un handicap in viitor. * riscul pierderii autonomiei se manifesta inainte de declansarea crizei de insolvabilitate; el se manifesta atunci cand intreprinderea observa ca, prin mijloace proprii, nu mai are capacitatea de a-si conserva in viitor pozitia sa in productie sau sub aspect comercial. Altfel spus, resursele de autofinantare se dovedesc insuficiente in raport cu nevoile de dezvoltare. Pentru managerul proprietar apare dilema: sa ramana o intreprindere mica sau mijlocie, mentinandu-se independent, ori sa-si mareasca dimensiunile capitalului prin afilierea la o firma mai puternica. * riscul scaderii rentabilitatii este un risc de natura mai mult financiara, care exprima faptul ca la o crestere de capital, beneficiul net nu creste in aceeasi proportie, semnalandu-se astfel fenomenul de diluare. Acesta este riscul care planeaza asupra noilor investitii sau legat de acestea; el trebuie sa fie calculat de conducerea firmei, atunci cand elaboreaza strategia financiara. Cu toate ca acest risc are consecinte mai putin grave, trebuie totusi estimat, pentru ca fluctuatiile pe care le determina s-ar putea sa fie neplacute intr-o conjunctura financiara defavorabila. Pentru a-si asigura sansele de reusita, intreprinderile fac investigatii asupra viitorului, impreuna cu alti factori interesati, pentru ca decizia de investitie sa se bazeze pe o anumita incredere in viitorul proiectului. Este important atat pentru manageri, cat si pentru actionari, pentru banca, furnizori, etc. sa se faca aprecierea riscului global al intreprinderii, fara a se neglija analiza riscului pe sectoare de activitate, permitandu-le astfel o mai buna apreciere a amploarei acestuia. Dimensionarea riscului in economie, a riscului investitional, are un rol informativ, aratand celor interesati cat de mari vor fi eventualele pierderi in afacerea pe care o preconizeaza.

2.2.3. EVALUAREA RISCULUI IN PROCESUL DE FUNDAMENTARE A DECIZIILOR DE INVESTITII

2.2.3.1 IMPLICAREA PROBABILITATILOR IN CRITERIILE DE EVALUARE A PROIECTELOR Evaluarea proiectului de investitii in conditii de risc se bazeaza in analiza economica si in analiza financiara, de indicatori si criterii de eficienta economica calculati tinand seama de caracterul probabilistic al finalitatii proiectelor de investitii, al indicatorilor si criteriilor de eficienta pe variante de factori reglabili. De aceea, problema care se pune consta in a stabili probabilitatea aparitiei in practica a uneia sau alteia din situatii, in viitor, pe durata de viata economica. In continuare, pe baza probabilitatilor stabilite, pentru fiecare din situatiile posibile in viitor, se calculeaza avantajele economice si costurile pe variantele de proiect elaborate, iar in final, indicatorii de eficienta economica.

22

In acest mod se evalueaza riscul proiectelor si impactul acestora in cadrul analizei economice si financiare. Probabilitatile folosite in calculele indicatorilor si parametrilor proiectelor stabilite prin consultarea expertilor sunt interpretate in sensul unui grad de incredere, in faptul ca un anumit fenomen se va produce, ca se va atinge un anumit cost sau se va obtine un anumit venit,profit, cash-flow, etc. Astfel, pentru depistarea variantelor si stabilirea proiectelor se apeleaza la speranta matematica, la aplicarea testului ecartului tip (abaterea standard) si a ratei rentabilitatii asteptate. Ca metode de masurare a gradului de risc se pot utiliza cu bune rezultate arborele decizional, iar in cazul complexitatii proceselor economice tehnica simularii. O serie de fenomene naturale, economice si sociale pot fi caracterizate prin date statistice obiective, pe baza carora se stabilesc probabilitatile de evolutie a lor in viitor. In domeniul investitiilor, pentru probleme de evaluare a proiectelor, informatiile din perioada trecuta ajuta mai putin. Aceasta pentru ca fiecare decizie de investitii este unica; ea insa face parte dintr-un grup de cazuri similare. Nu exista, in consecinta, posibilitatea de a determina cu precizie, pe baza prelucrarii unor date statistice, posibilitatea realizarii parametrilor investitiei si in final a rentabilitatii asteptate. Conceptia probabilista de evaluare a riscului pe care il prezinta proiectele de investitii este o componenta a metodelor rationale, moderne de fundamentare a deciziilor. Astfel se poate apela la probabilitatile emise de specialisti (cu puternic caracter subiectiv), stabilindu-se de fapt sansele de realizare a unor parametri, prin aprecierea proportiei sansei care poate fi 10%, 30%, 50% etc. Aceste aprecieri se bazeaza pe intuitia si experienta specialistilor in domeniu. In abordarea probabilista a proiectelor se pot avea in vedere urmatoarele situatii: * volume diferite ale cererii de produse si servicii pe piata; * accentuarea concurentei manifestata prin aparitia de noi tehnologii, de noi produse competitive (de exemplu de tipul inlocuitorilor); * aparitia de dificultati in asigurarea de resurse valutare, de anumite materii prime etc.; * variatia ratei dobanzii, a preturilor, a inflatiei etc. Sansa este definita ca posibilitate a realizarii unor niveluri ale parametrilor si indicatorilor in atingerea unui scop.

Notam cu: M - numarul de sanse care favorizeaza fenomenul, evenimentul; N - numarul total de sanse favorabile si nefavorabile posibile; P - probabilitatea. Probabilitatea masoara raportul dintre numarul de sanse egal posibile care favorizeaza fenomenul avut (M) si numarul total de sanse (N): P = M / N

23

In acest caz riscul este masurat de q: Q = 1 - P Valorile sanselor: * 0 - eveniment imposibil; * 1 - eveniment sigur, cert;

* 0,5 - cea mai corecta pentru cazurile practice.

2.2.3.2. SPERANTA MATEMATICA A INDICATORILOR DE EFICIENTA In procesul de evaluare a proiectului, criteriul speranta matematica de castig ia forma concreta de speranta matematica a sumei de fluxuri financiare actualizate, pentru diferite solutii posibile, ponderand fluxurile anuale cu probabilitatile de realizare pe ani, in functie de imprejurarile concrete, de eventualele evenimente etc. Relatia de calcul pentru exprimarea avantajelor economice si costurilor probabile asociate unui proiect de investitii este de tipul:

Ui = ij * pij in care: U - valoarea probabila a avantajului economic sau a costurilor la varianta/ alternativa "i" de proiect (speranta matematica a producerii acestuia); ij - avantajul economic sau costul corespunzator variantei "i" de proiect in cazul aparitiei situatiei "j" in viitor; pij - probabilitatea aparitiei in practica a situatiei "i" la varianta "j" de investitii. Speranta matematica cuprinde informatii privind parametrii si indicatorii proiectelor, ponderati; ea este o medie stochastica. Se observa ca valorile probabile ale avantajelor economice si ale costurilor proiectelor de investitii depind de varianta "i" de investitii si de starea sau situatia "j" din viitor.

2.2.3.3. INDICATORI PENTRU MASURAREA RISCULUI PROIECTELOR DE INVESTITII In cazul in care speranta matematica este egala pe variantele de proiect, apare necesitatea alegerii variantei cele mai plauzibile. Astfel, pentru depistarea variantelor si stabilirea proiectelor se apeleaza la aplicarea testului ecartului tip (abaterea standard) si a ratei rentabilitatii asteptate. Valoarea medie sau valoarea neta actualizata se calculeaza pe baza relatiei:

n CFh VNA = E (VNA) = h=0 --------- (1+a)h

Dispersia 2(VNA) si respectiv abaterea standard (VNA) se calculeaza conform relatiilor de calcul:

24

n 2 2 (VNA) = h=0 --------- (1+a)2h

2 (VNA) = [ 2 (VNA) ]

unde: CFh- valoarea estimata a cash-flow-urilor; h

2 - dispersia cash-flow-urilor la anul h.

Rata rentabilitatii asteptate se calculeaza folosind procedeul de calcul al rentabilitatii interne. Notatiile corespunzatoare sunt: C - cheltuielile in anul 0; R - rezultatele din incasari in anul 1; r - rata rentabilitatii; a - rata de actualizare; r' - rata rentabilitatii asteptate. Beneficiul (actualizat cu rata a) va fi: - C + R / ( 1 + a ) = 0 Din relatia de mai sus se obtine expresia ratei rentabilitatii: R / (1+r) = C, de unde r = R / C - 1 Speranta matematica a beneficiului la rata "a" va fi: E(R) - E(C) + --------- (1+a)

Din relatia de mai sus se deduce rata rentabilitatii asteptate r' in urma egalizarii cu 0: E(R) - E(C) = --------- = 0 (1+r') Rata rentabilitatii asteptate este rata de actualizare pentru care speranta beneficiului actualizat este egala cu zero. In cazul in care procesul de investitii creste in complexitate, calculul indicatorilor mentionati este insotit de suportul oferit de tehnica simularii Monte Carlo care prezinta, prin generarile in situatii comparabile, o serie de variante ce vor fi examinate ulterior de catre decident. Aceasta presupune folosirea unor variante aleatoare de distributie continua si anumita repartitie corespunzatoare valorilor unor parametri precum costurile, rata dobanzii, veniturile etc.

2.2.4.ANALIZA DE SENZITIVITATE A PROIECTELOR DE INVESTITII

Orice decizie a agentilor economici in ceea ce priveste dezvoltarea ori restructurarea productiei, retehnologizarea sau modernizarea fondurilor fixe antreneaza un risc in obtinerea rezultatelor estimate initial datorita influentei schimbarilor ce se manifesta neincetat in mediul tehnic, economic si social, intern

25

si extern. De aici, necesitatea ca studiile de fezabilitate sa analizeze sensibilitatea variantelor studiate fata de schimbarile probabile, precum si coeficientul de risc sub influenta factorilor ce nu au putut fi luati in considerare in mod explicit. In studiile de fezabilitate este necesar sa se evidentieze sensibilitatea variantelor fata de schimbarile ce pot interveni pe parcursul functionarii obiectvului. Aceste schimbari pot proveni din: * cresterea pretului materiilor prime; * cresterea costului echipamentului (intre momentul elaborarii proiectului si achizitionarea acestuia); * cresterea salariilor; * cresterea valorii investitiilor pe parcursul realizarii acesteia; * diminuarea valorii investitiei prin imbunatatirea solutiilor tehnologice; * variatia pretului de vanzare al produselor; * neatingerea capacitatii de productie proiectate; *prelungirea nejustificata a duratei de executie fata de prevederile proiectului. Indicatorul folosit frecvent in analiza sensibilitatii este rata interna de rentabilitate financiara, care se calculeaza pentru varianta de baza a proiectului (RIR 0) si pentru fiecare din variantele care include ipotezele de mai sus. La calculul acestora se admite aceeasi perioada de analiza (t = 1,2,...,n) si se apreciaza procentul mediu al cresterii sau reducerii factorului respectiv. Analiza de senzitivitate a proiectelor este o proceduta iterativa, indelungata, pe parcursul careia se evalueaza diferitele modificari posibile ale factorilor exogeni si impactul asupra indicatorilor de eficienta economica si financiara. Prin aceasta se evalueaza cele mai probabile rezultate ale proiectelor si se creaza premisele de a retine variantele cele mai plauzibile de desfasurare a acestora. In analiza senzitivitatii proiectelor se pot avea in vedere urmatoarele alternative: * variatia (cresterea) costurilor de exploatare pe elemente si pe total, cu mentinerea la nivel constant a veniturilor anuale previzionate; * variatia (scaderea) veniturilor cu mentinerea la un nivel constant a costurilor previzionate; * modificarea simultana a costurilor de exploatare si a veniturilor anuale; * variatia duratei de functionare eficienta, etc. Prin aceasta se urmareste stabilirea variatiei performantelor si indicatorilor economici la posibile modificari, in sens negativ, a unor factori critici identificati pe parcursul derularii proiectului de investitii (schimbarea tendintei preturilor pe piata materiilor prime, aparitia unor materii prime alternative, cresterea salariilor fortei de munca, uzura morala a echipamentului tehnologic, etc.). Sunt analizate variantele admisibile de proiect situate in zona solutiilor aferente, apropiate de varianta performanta si diferentiata fata de aceasta prin valoarea criteriului de alegere in limite acceptabile.

26

2.3. SURSE DE FINANTARE A INVESTITIILOR

2.3.1. FINANTAREA INTREPRINDERILOR Finantarea operatiunilor curente ale societatii si a programelor sale de dezvoltare este, neindoielnic, elementul-cheie al viitorului oricarei societati comerciale. In planul de finantare, specialistii societatii trebuie sa includa acele instrumente financiare, modalitati de utilizare si conditii care sa fie atractive pentru potentialii creditori/investitori, dar care sa ofere, in acelasi timp, cele mai avantajoase conditii pentru societatea respectiva. Societatile comerciale isi finanteaza activitatea curenta si programele de dezvoltare din doua surse principale: din fondurile generate de insasi desfasurarea unei activitati profitabile, retinand din profit sume destinate continuarii activitatii sau din fondurile atrase din afara societatii. Instrumentele financiare utilizate in mobilizarea de fonduri din afara societatii se pot grupa in doua mari categorii: * instrumente financiare de tipul imprumuturilor (credite bancare, obligatiuni); * instrumente financiare de tipul actiunilor. In orice moment al procesului de selectare a unui instrument financiar, trebuie sa se tina seama de faptul ca vorbim de atragerea banilor altora, deci este necesara imbinarea intereselor societatii cu ale investitorilor. Prin urmare, selectarea instrumentului financiar ce va fi utilizat si modalitatea de plasare a acestuia catre investitori se realizeaza plecand de la aceste premise si, in general, tinand cont de patru factori importanti care se analizeaza atat independent, cat si prin relatiile dintre acestia: * Caracteristicile tipului de instrument financiar avut in vedere; * Modalitatile de plasare; * Disponibilitatea fondurilor pe pietele financiare, interna si internationala; * Situatia prezenta si viitoare a societatii, pespectivele de crestere ale acesteia. In alegerea tipului de instrument financiar se iau in considerare trei variabile esentiale: * dreptul investitorului asupra veniturilor viitoare ale societatii; * dreptul investitorului de a participa la luarea deciziilor; * dreptul investitorilor asupra activelor societatii in cazul lichidarii. OBLIGATIUNEA, ca instrument financiar, este o forma de imprumut; ea ofera investitorilor un venit fix, dar sigur (in limita riscului asumat cu privire la posibilitatea aparitiei insolvabilitatii societatii), se poate oferi celor interesati in pachete mici si are un risc mai mic pentru investitor, cu precizarea ca, intr-un mediu inflationist, riscul creste considerabil. ACTIUNILE sunt titluri de valoare care ofera detinatorului un venit rezidual - adica dreptul sau se exercita numai asupra unei parti din veniturile societatii, respectiv acea parte care ramane dupa plata tuturor obligatiilor societatii,

27

inclusiv dupa plata inprumuturilor de orice tip si a dobanzilor aferente. Investitia in actiuni ofera investitorului doua forme de venituri: * dividendele; * veniturile suplimentare obtinute din cresterea valorii actiunilor cumparate. Neoferind un venit fix, riscul investitiei in actiuni este mult mai mare, dar obtinerea unor venituri mai mari este probabila. Obtinerea finantarii necesare prin emisiune suplimentara de actiuni si plasarea acesteia pe piata (interna sau internationala) este o solutie viabila daca avantajele pur economice sunt corelate cu anumite considerente de ordin strategic: * atragerea unor investitori, fie strategici, fie financiari; * privatizarea societatii comerciale astfel incat plasarea unei parti din capital catre sectorul privat sa constituie un prim pas in atingerea acestui obiectiv; * expunerea societatii pe plan international si facilitarea accesului viitor al societatii respective la aceasta piata, atat ca piata de desfacere si aprovizionare, cat si ca piata pe care se pot obtine viitoare finantari. Succesul acestora depinde in mare masura de cateva elemente esentiale: 1) situatia financiara a societatii - care trebuie prezentata cu acuratete potentialilor investitori; 2) programele de dezvoltare, cu alte cuvinte destinatia pe care o vor lua fondurile atrase in urma efectuarii operatiunii, care trebuie sa fie temeinic si realist fundamentate; 3) volumul finantarii - care trebuie corelat cu viitoarea capacitate de generare de venituri fundamentata pe baza programelor de dezvoltare; 4) calitatea managementului; 5) posibilitatea de vanzare rapida a actiunilor astfel dobandite, in cazul investitorilor financiari. Exista, bineinteles, si alti factori care influenteaza alegerea celei mai eficiente modalitati de finantare, dar unul dintre acestia - factorul timp - este determinant; o solutie la un moment dat poate fi foarte buna, dar, intr-o alta perioada de timp, total neinspirata.

2.3.2. SURSELE PROPRII PENTRU INVESTITII Fondurile proprii ale agentilor economici (ceea ce reprezinta, in esenta, autofinantarea lor) exprima capacitatea acestora de a produce resurse de investitii din activitatea de exploatare si din alte activitati. Elementul definitoriu al autofinantarii il reprezinta asigurarea dezvoltarii activitatii pe seama resurselor financiare proprii. Se considera ca intreprinderea se autofinanteaza, intr-un orizont de timp mediu (un ciclu de productie si investitional), daca ea are capacitatea de a obtine asemenea rezultate financiare care sa-i permita rambursarea creditelor si plata dobanzilor aferente. Prin urmare, politica de autofinantare a intreprinderii nu inseamna renuntare la imprumuturi bancare.

Profitul net rezultat din exercitiul financiar este repartizat atat pentru dezvoltare, cat si pentru alte destinatii: dividendele actionarilor, premii pentru salariati etc.

28

Agentul economic se autofinanteaza atunci cand obtine un profit care poate servi, in acelasi timp, ca remunerare a capitalurilor angajate si ca sursa de investitii, care sa contribuie la marirea sau mentinerea competitivitatii sale pe piata. In vederea dezvoltarii afacerii, firmele aloca acestui scop o parte din profit, constituind, astfel, o parte din capitalul pentru expansiune. Un anumit sprijin ce se poate acorda firmelor, ar fi aplicarea unui sistem fiscal rezonabil, adica o impozitare a profiturilor la cote care sa nu descurajeze acumularea pentru investitii. In aceasta idee s-a luat masura de inlocuire a sistemului de inlocuire a sistemului de impozitare bazat pe cota de 45% cu unul bazat pe o cota de 38% intr-o prima faza, pentru ca apoi sa se ajunga la cota de 25%. Odata cu aceasta, au fost desfiintate scutirile si reducerile de impozite pe profit. Reducerea cotei de impozitare a profitului are urmari favorabile pe un plan mai larg si anume: posibilitatea mai mare de acumulare pentru firma; prin investitii creste potentialul intreprinderii; are loc cresterea cifrei de afaceri, a profitului, deci a bazei de impozitare, ceea ce implica bani mai multi pentru bugetul de stat. Micsorarea sarcinii fiscale pe profitul intreprinderii, ca si scutirea de impozitul aferent profitului reinvestit, reprezinta sau ar trebui sa reprezinte o strategie a oricarui stat unde se doreste o relansare a economiei.

Amortismentul cumulat serveste intreprinderii pentru finantarea innoirii activelor fixe (imobilizarilor) ajunse la limita duratei lor de functionare, precum si pentru nevoile de dezvoltare - modernizare. In principiu, disponibilitatile banesti provenite din amortismente sunt destinate investitiilor. Se poate insa, ca o parte din amortismente sa fie intrebuintata pentru rambursarea imprumuturilor, pentru finantarea activitatii de exploatare (cresterea stocurilor, creditarea clientilor etc.). Politica de amortizare este folosita in vederea sprijinirii procesului de dezvoltare a productiei. Teoretic, exista trei metode de calcul al amortizarii: * liniara; * regresiva; * accelerata. Ultima metoda are o anumita valoare practica. In tara noastra se aplica, in general, metoda liniara. Reglementarile legale prevad posibilitatea pentru unele firme sa aplice amortizarea accelerata. Astfel este grabita recuperarea valorilor imobilizate, intreprinderea formandu-si intr-un timp mai scurt disponibilitati banesti necesare consolidarii sale economice.

Incasarile din vanzarea utilajelor scoase din functiune servesc drept capital pentru investitie. Unele elemente de active fixe sunt vandute inainte de incheierea duratei lor de functionare sau la sfarsitul acesteia, ca materiale vechi. Sumele incasate alimenteaza fondul de dezvoltare din care se finanteaza investitiile. Este important ca de aceste sume sa se tina seama la aprecierea necesarului de capital pentru achizitia unui nou utilaj. Pentru acesta ele se scad din pretul de achizitie al noului utilaj.

29

Pot fi situatii cand unele masini, cladiri etc., existente in proprietatea firmei, sunt utilizate la un nou proiect al sau de dezvoltare-modernizare. In acest caz, valoarea reziduala a respectivelor active reprezinta o economie de capital banesc, legata de noul proiect. Aceste utilaje, insa, constituie un element al efortului investitional, valoarea lor ramasa este inclusa in totalul cheltuielilor de investitii initiale. Activele fixe devenite disponibile, datorita restructurarii activitatii firmei, dar inca bune de exploatare, sunt vandute, inchiriate, date in locatie de gestiune etc., avand loc fenomenul de dezinvestire. Emiterea si vinderea de actiuni Economisirile de bani se fac atat de catre populatie, cat si de catre agentii economici. Conditia esentiala a economisirii o constituie dezvoltarea productiei materiale, cresterea in ritm sustinut a produsului intern brut. Se disting doua segmente ale pietei de capital: unul in care nu se folosesc hartiile de valoare (gestionat de bancile comerciale) si altul in care sunt folosite hartiile de valoare (actiuni, obligatiuni etc.), segment in care actioneaza bursa de valori. Piata de capital cuprinde: a) bancile si institutiile financiare specializate, care, pe langa rolul lor principal de finantare a agentilor economici, ajuta in a lansa emisiunile de actiuni si obligatiuni; in aceasta situatie, bancile joaca un rol intermediar; b) bursele de valori mobiliare, care creaza posibilitatea cotarii si negocierii titlurilor; joaca un rol de intermediar atunci cand detinatorul de titluri doreste disponibilitati, acesta putand sa le vanda altor persoane prin intermediul burselor; c) alti intermediari (companii de asigurare): intre cei care ofera capital si cei care solicita capital relatia are loc pe o piata, la care se disting doua componente: * piata primara, care include emisiunile titlurilor de valoare (actiuni, obligatiuni etc.) si achizitionarea acestora de catre diferiti agenti ai cumparatorilor care poseda capital; * piata secundara, care se bazeaza pe bursele de valori mobiliare unde se negociaza actiuni si obligatiuni. Emiterea si vinderea de actiuni pe piata constituie o alta cale importanta de finantare a investitiilor, asigurand procurarea de lichiditati. Actiunea este un titlu de valoare care atesta dreptul de proprietate al unei persoane asupra unei "parti" dintr-o societate pe actiuni. Valoarea nominala a unei actiuni este data de sporul de capital social preconizat si de numarul de actiuni in care este impartit capitalul depus pentru infiintarea societatii comerciale. Pretul de piata sau cursul actiunii este dat de performantele economice ale societatii care a emis-o. Daca o intreprindere este subcapitalizata si ea lucreaza cu o tehnologie veche, evident ca nu are sanse sa realizeze venituri foarte mari, din care apoi sa se dezvolte si, implicit, sa-si creasca valoarea actiunilor. Numai atunci cand devine puternica, o intreprindere poate vinde bine actiunile sale, la un pret mult mai mare decat valoarea lor nominala.

30

Finantarea societatilor comerciale prin emiterea de actiuni, prezinta avantajul ca investitorul este recompensat numai atunci cand firma realizeaza profit si este capabila sa plateasca dividende. In plus, capitalul investit nu trebuie returnat decat in momentul in care firma este lichidata (in masura in care aceasta are posibilitati). Cresterea de capital a firmei presupune fie majorarea valorii nominale a actiunilor vechi (o metoda mai putin folosita), fie emisiunea de actiuni noi. Aceasta se face la valoarea nominala a vechilor actiuni sau la o valoare majorata, determinata de valoarea bursiera a vechilor actiuni sau la o valoare majorata, determinata de valoarea bursiera a actiunilor vechi. La randul sau, pretul actiunii este influentat de numarul de actiuni care se emite, la un volum al castigurilor totale ale firmei si al dividendelor de platit, castigurile si dividendele la o actiune sunt afectate de numarul de actiuni. Astfel, o firma care preconizeaza o emisiune de actiuni pentru prima data poate stabili pretul la care actiunea va fi vanduta prin numarul de actiuni oferite. Bursa de valori este o institutie caracteristica economiei de piata, constituind "ringul" pe care se intalnesc cererea si oferta de capital, astfel incat pretul la care se efectueaza tranzactiile financiare sa fie cel de piata. In conditiile unei stari normale a pietei, firma cu beneficii mari si in crestere reuseste sa mantina si chiar sa sporeasca pretul actiunilor sale, pentru ca ea reprezinta interes pentru public, pentru investitori. Daca, insa, firma intampina o serie de dificultati, care se reflecta in profituri scazute, actionarii devin sceptici, pierd increderea in firma, dispare interesul fata de firma din partea celor ce ar dori sa investeasca. In cazul unei astfel de intreprinderi, scade cererea fata de actiunile sale, se inregistreaza scaderea cursului actiunilor sale. Sunt si perioade cand pretul scazut al actiunilor la bursa se datoreaza starii deprimate a pietei, conjuncturii economice proaste si nu situatiei deficitare a firmei. In acest caz, nu are loc o micsorare a masei profiturilor, ci doar modificarea evaluarii lor pe piata, scaderea cursului datorandu-se cresterii ratei dobanzii sau a ratei de capitalizare. Un segment al pietei de capital este piata OTC (Over The Counter), piata extrabursiera, care inlesneste mult accesul la o sursa continua de capital lichid, impunand exigente mai mici societatilor comerciale, comparativ cu piata bursiera. Societatile comerciale au incredere mai mare in bursa, deoarece aici exista mai multa informatie, exista mai multe reglementari. Pe piata extrabursiera, dimpotriva, este o informare mai redusa si, deci, un grad de risc mai ridicat. Bursa de valori va juca rolul de piata reprezentativa - deschisa celor mai importante firme din sectorul privat - in timp ce piata OTC, mai permisiva si dinamica, ar trebui sa asigure un mecanism reglementat si supravecheat de tranzactionare pentru masa de actiuni detinute in mod public. Posesorul de actiuni isi poate vinde aceste titluri, daca firma este cotata la bursa, si poate obtine profit din aceasta vanzare. Desigur, exista si posibilitatea ca vanzarea sa se faca in pierdere, insa avantajul acestui plasament este ca se poate schimba oricand actiunea pe bani lichizi.

31

Practica tarilor dezvoltate arata ca numai unele intreprinderi pot sa fie cotate la bursa de valori. In tara noastra Normele Metodologice pentru admiterea societatilor comerciale la Cota Oficiala a Bursei prevad faptul ca firma trebuie sa respecte regulile de lichiditate si de garantare a titlurilor. Intreprinderile ce pot accede la cotarea bursiera trebuie sa indeplineasca anumite conditii: * sa fie societati deschise (cu actionariat diversificat si public); * sa aiba un anumit capital; * performante financiare (profituri nete in ultimii doi ani de activitate); * o rentabilitate financiara minima (de 15% fara inflatie) si capacitatea de a distribui dividende (pe cel putin 3 ani in urma); * sa dispuna de un management profesionist (personal de conducere recunoscut pentru competenta profesionala si integritate morala). Cotarea si tranzactionarea actiunilor la bursa poate aduce avantaje majore unei companii in crestere. Printre acestea se numara posibilitatea strangerii de noi capitaluri in timpul ofertei publice sau in emisiuni ulterioare, cresterea lichiditatii valorilor mobiliare, cresterea rapiditatii efectuarii transferului dreptului de proprietate, cresterea prestigiului societatii, cresterea interesului investitorilor straini, cointeresarea angajatilor prin vanzarea cu prioritate de actiuni. Mijloacele de finantare a unei investitii pot fi constituite de catre firma si prin imprumuturile obligatare, adica pe baza obligatiunilor emise. Pentru detinatorul acestor titluri se creaza dreptul de a primi dobanda, de obicei anuntata in timpul momentul emisiunii, cumparatorul de obligatiuni stiind astfel ce venit va avea in viitor. Spre deosebire de actiuni, care dau dreptul celor ce le detin de a participa la conducerea intreprinderii, obligatiunile nu genereaza acest drept. In schimb, in calitate de creditori ai societatii comerciale, detinatorii de obligatiuni primesc din partea acesteia promisiunea ca li se va plati valoarea obligatiunii plus dobanda. In anumite situatii, detinatorilor de obligatiuni le sunt platite datoriile inaintea dividendelor actionarilor. Din acest motiv, obligatiunile sunt considerate de multe ori mai avantajoase decat actiunile. Un rol important pentru constituirea resurselor de investitii il au fondurile mutuale. Acestea sunt institutii financiare care colecteaza economiile banesti ale populatiei pe calea emiterii si vanzarii de actiuni. Aceste economii sunt fructificate prin plasamente de capital pe piata financiara. Detinatorii de actiuni incaseaza anual dividende. Aceste actiuni pot fi vandute fie fondului mutual, care le va rascumpara, fie prin intermediul Bursei de valori. Bursa poate fi o sursa de finantare pentru marile proiecte de investitii (de dezvoltare sau strategice) nu numai pentru firme, ci si pentru stat. Se preconizeaza ca pe piata bursiera sau pe piata extrabursiera sa fie tranzactionate si ti