Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

52
ANDREI ROŞU Toate fondurile provenite din vânzarea acestui eBook vor fi donate ALERGÂND CU MOȘ CRĂCIUN MARATON la polul nord

Transcript of Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

Page 1: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

A N D R E I R O Ş U

Toate fondurile provenite din vânzarea

acestui eBook vor fi donate

ALERGÂND CU

MOȘ CRĂCIUNMARATON la polul nord

Page 2: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 3: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

cuvâNT îNAINTE Victor Hănescu

INTRODucEREÎn memoria lui Teodor Negoiță

DEspRE Andrei Roșu

pRImul mEu mARATON La Polul Nord!

cupRINs

Page 4: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 5: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

5ANDREI ROşU

Susțin fundația HOSPICE Casa Speranței pentru că au o misiune clară, demnă de admirație. În familia oricui pot exista cazuri de persoane care suferă de boli incurabile, iar faptul că o organizație își dedică toată activitatea pentru acești oameni este impresionant. Ca orice fundație, are nevoie de suportul celor din jur, iar eu sper să îi pot susține de fiecare dată când am ocazia.

Sunt foarte impresionat de povestea lui Andrei Roșu. Oamenii ca Andrei te fac mândru de faptul că ești român și, totodată, te inspiră. Este impresionant cum un om reușește să își depășească limitele și să sfideze orice lege a firii. Numai oamenii puternici psihic și fizic pot atinge astfel de performanțe, iar Andrei pentru mine reprezintă vârful existenței umane. Am simțit nevoia să îi arăt aprecierea și primul lucru care mi-a venit în minte a fost să cumpăr, în cadrul unei licitații organizate pentru susținerea HOSPICE, tobele cu care a cântat la Polul Nord. Au locul lor de onoare în living și sunt o sursă simbolică de ambiție și auto-depășire.

Îi doresc lui Andrei să doboare în continuare recorduri personale și mondiale și să rămână la fel de fericit cum este acum. Această carte merită citită de fiecare dintre noi și sper să inspire cât mai mulți oameni.

cuvâNT îNAINTE

Victor Hănescu este cel mai bun tenismen român al momentului și ocupă poziția 63 în clasamentul ATP.

Născut în 1981, Victor este jucător profesionist de tenis încă din anul 2000, iar în 2009 a ocupat locul 26 în clasamentul ATP - cel mai bun rezultat al carierei de până acum.

vIcTOR hănescu

Page 6: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 7: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 8: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

8 INTRODUCERE

În memoria lui Teodor Negoiță, primul explorator român ajuns la Polul Nord.

INTRODucERE

Înainte de toate, îți mulțumesc că ai cumpărat această carte electronică. Dacă nu ai cumpărat-o, ci ai primit-o cadou sau a ajuns la tine dintr-o simplă întâmplare, îți mulțumesc pentru curiozitatea de a o citi.

Dacă ar trebui să mă descriu în câteva cuvinte, aș spune că sunt un om obișnuit care realizează lucruri (considerate de mulți oameni) neobișnuite. Pentru mine, acestea au devenit normalitate, parte din viața mea, din visele mele, din ceea ce mi-am propus să fac, să devin sau să am pentru a fi împlinit.

Dar viața mea nu a fost întotdeauna așa. De multe ori a trebuit să încep de la zero. Fie că a fost vorba despre o relație, o școală, o formație, un hobby, o carieră, un colectiv de colegi, un grup de prieteni sau un proiect important. De fiecare dată, oricât de dificilă ar fi fost situația în care mă aflam, am fost salvat de dorința puternică de a îmi realiza visele.

Am constatat că noi, oamenii, suntem capabili de lucruri extraordinare, chiar și atunci când viața nu ne-a înzestrat cu calități de atlet, talent de artist, creier de savant, familie bogată, societate perfectă sau noroc cu carul. Putem reuși când nimeni nu ne acordă vreo șansă sau un sprijin substanțial. În jurul nostru sunt atât de multe exemple de reușită, încât am fost întodeauna convins că succesul nu este o întâmplare și că merită să visez departe și să fac tot ce îmi stă în putință pentru a avea succes în ceea ce îmi propun.

Această carte este despre alergare, despre o călătorie frumoasă, despre cel mai nordic și cool (la propriu) concurs din lume, despre oameni frumoși, întâmplări memorabile și, nu în ultimul rând, despre depășirea limitelor și despre temerile pe care a trebuit să le înfrunt pentru a ajunge la Polul Nord. Am început prin a alerga, gâfâind, maxim un kilometru, iar după câteva luni eram în țara lui Moș Crăciun, la -40 de grade. Și, doi ani mai târziu, în Cartea Recordurilor, pentru „cel mai rapid timp de finalizare

Primul român care a atins Polul Nord (1995).

A fondat și condus prima stație românească permanentă de cercetare și explorare din Antarctica (Stația Law-Racoviță), inaugurată în 2006.

Fondatorul primului program românesc de cercetări polare (1987).

Doctor în chimie, teza de doctorat „Controlul poluării în Arctica și Antarctica”.

Directorul Institutului Român de Cercetări Polare.

TEODORnegoiță1947-2011

Page 9: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

9ANDREI ROşU

a circuitului 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe cele 7 continente” – dar asta este altă poveste!

Recitind aceste rânduri, trăiesc cu senzația că este vorba despre altcineva...

Scriam mai sus că am o mulțime de temeri; unele sunt chiar fobii. Frica de zborul cu avionul. Frica de înălțime. De cutremure. Teama de a vorbi în public. De a fi ridicol. Teama de schimbare. Frica de câini. Neliniștea pe care o simt când îmi fac analizele și mi se ia sânge. Teama de boli. De spitale. De doctori. De accidente. De o moarte stupidă. De pierdere a celor dragi. De infractori. De violențe. De oameni iresponsabili. De a nu apuca să le spun celor la care țin cât de mult îi iubesc. De singurătate. De o bătrânețe deprimantă. Frica de eșec. Știu că nu voi scăpa niciodată de temerile mele, de aceea mi-am propus să mă împrietenesc cu ele.

Viața mea s-a schimbat odată cu venirea pe lume a primului nostru copil, Alex. A fost declicul de care aveam nevoie pentru a schimba ceva în viața mea. Pentru a îmi realiza noi și noi vise, care să mă transforme în ceea ce vreau să devin – un model inspirațional, atât pentru copiii mei cât și pentru oamenii care găsesc în povestea mea o sursă de motivație.

În ultimii ani mi-am redescoperit curiozitatea, dorința de cunoaștere și de transformare pe care le aveam copilărie. Alergarea a devenit instrumentul meu de dezvoltare personală, care m-a disciplinat, mi-a dat energia necesară pentru a face lucuri și mi-a imprimat dorința de a deveni un tată mai bun, un soț mai bun, un coleg mai bun, un prieten mai bun, un român mai bun, un om mai bun.

Până nu demult, preferam să cred că totul este perfect și că problemele altora nu au de ce să mă afecteze și să mă consume emoțional. Mă simțeam stânjenit de fiecare dată când primeam câte un e-mail în care se cerea sprijin pentru un copil sau adult care avea nevoie de ajutor pentru o operație, un transplant sau donare de sânge. Inventam tot

Page 10: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 11: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

11ANDREI ROşU

felul de scuze, apoi dădeam mai departe mesajul și îmi spuneam: gata, mi-am făcut datoria, poate că mesajul va ajunge la vreun milionar filantrop…

În nicio țară, oricât de dezvoltată, statul nu îi poate ajuta pe toți cei aflați în suferință. De multe ori, există pacienți care nu au nevoie doar de medicamente sau de un tratament costisitor, ci – mai ales – de oameni care să le zâmbească, să îi încurajeze și să îi îmbrățișeze. Din fericire pentru prezentul și viitorul nației noastre, există români care au înțeles (cu mult timp înaintea mea) că viața înseamnă și implicare socială. A dona sau a fi voluntar pentru o fundație nu trebuie să fie un motiv de a te bate cu cărămida în piept sau să constituie o excepție, ci ar trebui să devină o regulă – o premisă pentru o societate sănătoasă, normală, spre care tindem și pe care ne-o dorim cu toții.

Cine a ținut în brațe un copil orfan sau a fost ținut de mână de către un pacient care mai are de trăit doar câteva săptămâni, știe la ce m-am referit în rândurile de mai sus și înțelege decizia mea de a sprijini numeroase cauze sociale. Depinde doar de noi tipul de societate în care vrem să trăim: una cinică, în care nu ne pasă de cei care suferă în jurul nostru sau una în care fiecare dintre noi face ceva pentru a îi ajuta pe cei mai puțin norocoși.

Cea care m-a ajutat să deschid ochii și să îmi doresc o puternică implicare socială a fost fundația Hospice Casa Speranței. În noiembrie 2010 am fost invitat la centrul de îngrijire paliativă din Brașov, am ieșit din zona de confort și am discutat cu pacienți aflați în faza terminală a vieții lor, iar viața mea s-a schimbat pentru totdeauna.

Această carte este felul meu de a mulțumi echipei Hospice și de a contribui la construirea celui mai mare și modern centru de îngrijire paliativa din București. Împreună cu recunoștința mea; mă ajutați să fiu un om mai bun și să dau sens și valoare alergărilor mele!

Page 12: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 13: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 14: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

14 DESPRE

DesPRe AnDRei RoȘu

37 ani / căsătorit / 2 copii / manager de proiecte / atlet de anduranță – ultra maraton și ultra triatlon / susținător de proiecte sociale / percuționist amator / vorbitor public / blogger inspirațional / deținător de recorduri naționale și mondiale / membru al cluburilor internaționale de maraton „7 Continente” și „Grand Slam” / organizator de evenimente sportive. Și multe altele.

RECORDURI:

Record mondial, omologat atât de Cartea Recordurilor cât și de Academia Recordurilor Mondiale, pentru Timpul cel mai rapid de alergare a 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente.

Premieră mondială: Andrei Roșu este primul om din lume care a cântat la tobe la Polul Nord.

Recorduri Naționale la alergarea pe șosea, atât pe durata a 24 de ore, cat și pe distanța a 100 de mile (161 km), stabilite pe parcursul unei alergări non-stop în scop caritabil desfășurate între Brașov și București în noiembrie 2011.

PREMIERE NAȚIONAlE:

Primul român participant la Maratonul Polului Nord și la Maratonul din Antarctica.Cel mai tânăr român ajuns la Polul Nord.Primul român membru al cluburilor „7 Continente” și „Grand Slam”.Primul român care a terminat o competiție Double Iron (7.6 km înot, 360 km bicicletă, 84 km alergare, în maxim 36 de ore).Primul român calificat la finala campionatului mondial de Triplu Ironman (11.4 km înot, 540 de km bicicletă, 126 km alergare).Primul român aflat în circuitul mondial de ultra triatlon.Câștigător al Tower Center Up Run 2013 – primul concurs din România de alergare pe scări.Primul român care a reușit traversarea integrală și fără oprire a lacului Snagov (15 kilometri).

Page 15: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

15ANDREI ROşU

POVESTEA DIN SPATElE RECORDURIlOR

Fost membru al formației de muzică pop din anii ’90 „Gaz pe Foc”, Andrei Roșu lucrează, din 2002, într-o companie multinațională, în prezent ca Management & Strategy Consultant – cu nominalizări și premii pentru proiecte profesionale la Gala Societății Civile sau Gala Premiilor de Excelență în Resurse Umane.

În ianuarie 2010, Andrei Roșu a decis să facă o serie de schimbări în viața sa și să devină un model pentru băiețelul său, atunci în vârstă de un an, și să alerge primul său maraton. Fără a avea istoric ca sportiv, a reușit să termine cu succes Maratonul Polului Nord (aprilie 2010), în ciuda condițiilor meteo extreme. El a devenit primul român care termină un astfel de maraton și, totodată, cel mai tânăr român care a atins până în prezent Polul Nord geografic.

După această performanță, Andrei Roșu a alergat 7 maratoane pe 7 continente, în mai puțin de un an (iulie 2010 – iunie 2011), devenind al 50-lea om de pe planetă care intră în clubul „Grand Slam”, al alergătorilor care au terminat un maraton atât la Polul Nord cât și pe cele 7 continente.

Pe parcursul cursei de 100 de kilometri din Antarctica (decembrie 2010), lui Andrei Roșu i-a venit ideea alergării a 7 ultramaratoane pe cele 7 continente. Efortul său, materializat în peste 10.000 de kilometri parcurși la antrenamente și în competiții oficiale, a fost recunoscut de către Cartea Recordurilor și Academia Recordurilor Mondiale în martie 2012.

Încercările sale îndrăznețe au fost întrerupte deliberat în august 2011, pentru ca Andrei să se poată implica în procesul de babysitting și schimbat scutecele celui de-al doilea copil al său, Ema. Asta nu l-a împiedicat să stabilească recordul național la alergarea pe șosea, atât pentru 24 de ore cât și pentru 100 de mile (161 kilometri).

Andrei Roșu este donator benevol de sânge și un fundraiser extrem de activ, sprijinind numeroase proiecte sociale și fundații. Jumătate din veniturile sale provenite din activitatea de vorbitor public sunt direcționate către cauze sociale.

Page 16: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 17: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

17ANDREI ROşU

Temele preferate abordate în discursurile sale publice sunt: Stabilirea și atingerea obiectivelor; Managementul timpului, al proiectelor și al schimbării; Productivitatea;Adoptarea deciziilor;Cultura organizațională, branding-ul intern și cel personal;Vânzările și fundraising-ul;Performanța în orice domeniu.

Andrei Roșu este implicat și în numeroase programe și proiecte educaționale, și participă frecvent – pro bono – la evenimente organizate în școli, licee și universități.

Blogul său va ajunge curând la jumătate de milion de vizitatori, devenind cel mai citit blog al unui sportiv amator român.

În octombrie 2010, povestea lui Andrei Roșu a făcut o impresie excelentă asupra publicului prezent la TEDx București și, în 2012, Andrei Roșu a devenit primul român invitat să susțină un nou discurs TED, participând la TEDx Reghin.

Continuându-și pasiunea și implicarea socială, Andrei Roșu a reușit să organizeze, împreună cu un alt alergător de succes - Gabriel Solomon, prima și cea mai de succes platformă de running & fundraising din România - Transmaraton (www.transmaraton.org). Primele două ediții, desfășurate în 2012 și 2013, au reușit să strangă pentru proiectele sociale susținute aproximativ 300.000 RON.

Proiectele sale sportive includ și alte premiere naționale: în martie 2013 Andrei Roșu a terminat Double Iron Florida, un ultra triatlon desfășurat non-stop în limita a 36 de ore și care a inclus 7.6 km înot, 360 km bicicletă și 84 km alergare... în ciuda faptului că Andrei începuse lecțiile de înot și de ciclism de abia cu un an înainte!

Următoarea provocare: Triple Iron World Championship (Mexic), 20-23 noiembrie 2013. Acest ultra triatlon presupune 11.4 km înot, 540 km bicicletă și 126 km alergare. Și, cu siguranță, Andrei Roșu nu se va opri aici!

Page 18: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 19: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 20: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

20 PRIMUL MEU MARATON. LA POLUL NORd!

LocAțieCamp Barneo, Polul Nord (90 de grade latitudine nordică)

pERIOADAAprilie

DisTAnțA42.2 km

TERENGheață și zăpadă (1-30 cm)

TEmpERATuRAÎntre -28 și -40º C

TAXA DE îNscRIERE11.900 EURO

PARTiciPAnți30-35

PRiMA eDiție2002

WEBsITEnpmarathon.com

pRImul mEu mARATON. lA pOlul NORD!

DesPRe cuRsă

Era toamna lui 2009. Trecuseră aproape zece ani de când începusem să lucrez într-o multinațională, trei de când mă căsătorisem și unul de când eram tată. Aveam zece kilograme în plus și, din calculele mele, peste treizeci de ani aș fi cântărit mai mult de 0,1 tone.

Canapeaua era locul în care îmi petreceam majoritatea serilor, după o zi foarte lungă de lucru sau după un sfârșit de săptămână în care principalele activități erau mersul la hipermarket sau treburile casnice. Priveam la televizor cel puțin trei ore, navigând conștiincios printre sutele de canale. Consumul de bere era de o doză pe oră, iar miezul nopții mă găsea într-o stare avansată de somnolență, dar refuzând să închid ochii. Aceleași filme, aceleași talk-show-uri, aceleași reclame – dar asta conta mai puțin. Privitul la televizor era terapia mea pentru a uita de termenele limită de la birou și de criza economică mondială.

Deși mă simțeam cât se poate de comfortabil în această situație, o voce interioară – destul de timidă – îmi spunea că trebuie să fac o schimbare. Nu prea înțelegeam de ce. Aveam casă, aveam mașină, aveam familie, aveam o slujbă, plăteam la timp ratele, aveam o sănătate destul de bună - chiar dacă răceam la fiecare 2-3 luni. De ce ar fi trebuit să schimb ceva? Totuși, acest sentiment persista, dar nu știam ce să fac. Aș fi preferat să se întâmple ceva sau să vină cineva cu o soluție. Eram reprezentativ pentru definția dată de Einstein nebuniei, făcand zi de zi același lucru și așteptând rezultate diferite.

Într-o seară, în timp ce priveam la televizor, fiul meu Alex s-a cățărat pe canapea și s-a așezat lângă mine. Eu butonam de zor telecomanda, încercând să găsesc ceva interesant de văzut. Alex mi-a luat telefonul mobil, crezând că este o telecomandă, și a început să butoneze și el, privind fericit spre mine și așteptând felicitări din partea mea. Imitându-mă, Alex m-a făcut să realizez că el va deveni ceea ce va vedea la persoana de lângă el. Mi-am dat seama că nu voi putea să îi cer să aibă o viață activă, dacă eu voi sta în continuare pe canapea. Sau să am pretenția să mănânce sănătos, dacă eu voi avea în farfurie junk food. Sau să își descopere visele și pasiunile dacă eu nu voi face asta.

Page 21: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 22: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

22 PRIMUL MEU MARATON. LA POLUL NORd!

Acela a fost momentul în care am decis să îmi schimb viața. Nu știam cum, dar important era că mă trezisem. Și asta m-a făcut, cu siguranță, deschis la oportunitățile care urmau să apară. Prima dintre ele a fost un e-mail primit de la o colegă, care știa că sunt friguros și mi-a trimis, în gluma, un link despre un maraton. la Polul Nord! Prima mea reacție a fost, conform obișnuinței, de a șterge acel mesaj. Dar ceva m-a oprit. Mi-am amintit de zecile de cărți de aventură pe care le citeam în copilărie și care mă duceau cu gândul foarte departe, dorindu-mi să explorez oceanele, deșerturile, munții și toate locurile frumoase de pe Pământ. Nu știu de ce, dar acea dorință se pierduse pe măsură ce am crescut și am fost familiarizat cu viața reală. Însă acum, recitind de câteva ori articolul despre acel maraton, am simțit din ce în ce mai mult că trebuie să ajung la Polul Nord.

Nu știam ce presupune un maraton. Nu știam ce presupune o competiție desfășurată în condiții arctice. Nu știam cât costă participarea la o astfel de aventură și, după ce am aflat bugetul necesar, nu știam de unde aș putea procura o astfel de sumă, astronomică pentru posibilitățile mele. Dar toate astea contau mai puțin. Imaginea mea aterizând la Polul Nord, termind cu bine maratonul, întorcându-mă fericit acasă și povestind familiei despre cele întâmplate era atât de vie încât am fost sigur că voi depăși orice obstacol pentru a ajunge acolo.

Această experiență era o ocazie excelentă de a mă schimba. Știam că nu aș fi putut să termin maratonul de la Polul Nord dacă nu m-aș fi transformat într-o persoană care să poată face acest lucru. Știam, de asemenea - din toate cărțile scrise de oameni de succes - că sunt câteva lucuri pe care trebuie să le fac pentru a îmi atinge obiectivele.

În primul rând, să mă trezesc devreme. De regulă, în timpul săptămânii de lucru nu mă ridicam din pat mai devreme de 8 – chiar dacă alarma suna la 7 – iar sâmbăta și duminica mă găseau lenevind până aproape de prânz. Acest program nu mi-ar fi permis să mă antrenez, așa că noua oră de trezire urma să fie 5. Primele zile de trezit la aceasta oră au fost aproape catastrofale. Începuse iarna, afară era întuneric iar temperaturile scăzuseră cu mult sub zero grade. Era atât de bine sub plapumă încât nu aș fi coborât de acolo dacă nu mi-ar fi venit în minte motivul pentru care făceam asta și frica de eșec – știam că pot chiar muri dacă mă duc nepregătit la acel maraton. Pentru a îmi face viața mai ușoară, foloseam câteva trucuri: îmi pregăteam din seara precedentă lucrurile de care aveam nevoie a doua zi dimineață; îmi lăsam pe noptieră iPod-ul, potrivit la un cântec care să mă energizeze de îndată ce suna alarma; luam cina mult mai devreme decât de obicei; plecam la culcare odată cu fiul meu – practic, dormeam mai mult și

Page 23: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

23ANDREI ROşU

mai bine decât înainte, dar ideea de a mă trezi la 5 nu îmi surâdea deloc. Din fericire, după o săptămână de program matinal m-am obișnuit cu deșteptarea la o astfel de oră și de multe ori mă trezeam înainte de zgomotul alarmei.

Una dintre descoperirile făcute pe parcursul experienței mele a fost faptul că alergam total incorect. Capul aplecat, corpul arcuit, mâinile ținute haotic, mușchii feței încordați, pumnii strânși, respirație necontrolată. Nici nu e de mirare că obișnuiam să gâfâi după doi-trei kilometri, ceea ce îmi anula în mare măsură plăcerea de a alerga și dorința de a face mișcare mai des. Câteva clipuri de pe internet cu lecții și tehnici de alergare au fost suficiente pentru a mă convinge că trebuie să reînvăț cum să pun un picior în fața celuilalt, pentru a avea o postură corectă, a economisi energia și a termina cu bine un maraton.

În ceea ce privește programul de antrenament, în pregătirea primului meu maraton am apelat la unul destul de relaxat, care să îmi permită să merg în continuare la birou și să am suficient timp pentru familie și pentru toate aspectele logistice ale experienței mele arctice. Mai jos puteți găsi programul aferent celor 9 săptămâni de dinaintea maratonului. Nu a fost cel mai deștept program, dar a funcționat!

Săptămâna 9 (8-14 feb.)Ziua 1: 15 km (banda) Ziua 3: 8 km (exterior) Ziua 5: 8 km (exterior)

Săptămâna 8 (15-21 feb.)Ziua 1: 20 km (banda) Ziua 3: 10 km (exterior) Ziua 5: 10 km (exterior)

Săptămâna 7 (22-28 feb.)Ziua 1: 25 km (banda) Ziua 3: 10 km (exterior) Ziua 5: 10 km (exterior)

Săptămâna 6 (1-7 mart.)Ziua 1: 33 km (exterior) Ziua 3: 10 km (exterior) Ziua 5: 10 km (exterior/camera frigorifică)

Săptămâna 5 (8-14 mart.)Ziua 1: 36 km Ziua 3: 12 km (exterior) Ziua 5: 10 km (exterior)

Săptămâna 4 (15-21 mart.)Ziua 1: 30 km (exterior) Ziua 3: 12 km (exterior) Ziua 5: 8 km (exterior)

Săptămâna 3 (22-28 mart.)Ziua 1: 24 km (exterior) Ziua 3: 8 km (exterior) Ziua 5: 6 km (exterior)

Săptămâna 2 (29 mart. – 2 apr.)Ziua 3: 10 km (exterior)

Săptămâna 1 (3-10 apr.)Ziua 1: 6 km (exterior)Ziua 4: Maratonul Polului Nord

sTRATEGIE DE ANTRENAmENT

Page 24: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

24 PRIMUL MEU MARATON. LA POLUL NORd!

Una dintre deciziile înțelepte pe care le-am adoptat în perioada antrenamentelor pentru primul meu maraton a fost de a apela la sprijinul unui nutriționist. Un efort intens nesusținut de o dietă corespunzătoare mi-ar fi scăzut șansele de reușită și mi-ar fi făcut recuperarea mult mai dificilă.

Din fericire, l-am cunoscut pe doctorul Șerban Damian - singurul nutriționist sportiv din România acreditat de Comitetul Internațional Olimpic – care mi-a recomandat o dietă foarte eficientă și adaptată preferințelor mele culinare de la acea vreme. M-a bucurat faptul că a fost concepută plecând de la ceea ce era deja bine în alimentația mea și, nu în ultimul rând, că a încăput pe o singură pagină...

Pe scurt, fără a intra în detalii pentru fiecare aliment în parte (cantități, calorii, etc.)

Masa #1: pâine (graham, integrală), miere, lapte degresat, banane

Masa #2 (gustare): stafide, migdale, mere.Masa #3: pui (sau curcan), salată, pâine (integrală),

pilaf (sau fasole verde).Masa #4 (gustare): iaurt, brioșă (sau biscuiți și lapte

ori suc proaspăt de fructe).Masa #5: pește (somon, păstrăv, șalău, ton) sau vită,

cu cartofi natur și salată.Masa #6 (gustare): pâine integrală, brânză (sau

brânzică de casă), compot (caise sau ananas).

Printre aceste mese, trebuia să mai strecor diverse concentrate proteice, pentru refacerea cât mai rapidă a musculaturii.

Dieta conținea aproximativ 2700 calorii și un raport carbohidrați – proteine – grăsimi 55-20-25.

DIETA

Page 25: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

25ANDREI ROşU

Apoi, să îmi fac un plan. Ce presupunea plecatul la Polul Nord? Ce pași ar fi trebuit să parcurg pentru a ajunge acolo? În prima fază, am pornit cu planul de la momentul prezent, dar m-am lovit - pe hârtie - de o mulțime de obstacole: bani, timp, condiție fizică, echipament, know-how. Așa că am decis să fac acest plan pornind de la final și parcurgând în ordine invers cronologică, de la Z la A, pașii necesari pentru a termina cu bine experiența mea polară. Finalul acestui plan era visul meu: contextul din viitorul apropiat în care mă vedeam devenind alt om, capabil de a atinge un obiectiv atât de îndrăzneț ca maratonul de la Polul Nord.

A reieșit un plan foarte simplu: am mulțumit tuturor celor care m-au sprijinit pentru a ajunge la Polul Nord; am revenit acasă, fericit, după o săptămână fantastică petrecută la Polul Nord; am alergat maratonul de la Polul Nord; am ajuns la Polul Nord; am plecat spre Polul Nord; mi-am facut bagajul; am facut ultimul antrenament de dinainte de plecare și eram într-o formă foarte bună; am dat jos balastul, slăbind 10 kilograme; am reușit prima mea alergare de 30 de kilometri; am plătit taxa de participare la concurs; am trecut granița distanței de 25 de kilometri; am păstrat ritmul săptămânal de trei antrenamente; am testat echipamentul într-un depozit frigorific; am găsit echipament pentru condiții polare; am discutat cu exploratori și alpiniști români familiarizați cu condițiile de temperatură extreme; am primit răspuns pozitiv de la câțiva potențiali sponsori; mass-media a fost interesată de subiect și a început să îl promoveze; am trimis mii de e-mail-uri către potențiali sponsori; am găsit pe net un program de antrenament pentru cei care mai au la dispoziție doar trei luni până la primul lor maraton; am anunțat toți cunoscuții că urmează să plec la Polul Nord; mi-am făcut un blog; am luat acordul unui cardiolog de a alerga; mi-am scris un plan.

Și, nu în ultimul rând, să respect planul. Trezitul în fiecare zi la 5. Antrenamentele. Blogul. Relația cu mass-media. Plecatul la timp de la birou (pentru asta, am făcut un curs de management al timpului și am devenit mai productiv, concentrând toate proiectele grele și mai puțin apetisante în prima parte a zilei, când eram plin de energie și aveam creierul odihnit). Găsirea de informații despre nutriție, hidratare, alergare, antrenament, menținerea motivației, promovare, echipament, blogging. Etc. Etc. Etc.

A respecta un plan, adică a acționa, mi s-a părut partea cea mai simplă a acestei experiențe, deși cea mai consumatoare de energie, timp și alte resurse. Știind unde urmează să ajung și care sunt pașii necesari pentru a realiza asta, m-a ajutat să fiu extrem de motivat și de

Page 26: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

Aici este depozitul mondial de semințe

Page 27: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

27ANDREI ROşU

concentrat pe acțiunile planului meu. Practic, toate deciziile mele au fost luate răspunzând la o întrebare foarte simplă: are această decizie legătură cu visul meu ?

Înainte de a scrie această carte am recitit ceea ce am postat pe blog începând din ianuarie 2010, când am făcut public planul de a alerga la Polul Nord. Încă de la începutul postărilor mele, am tratat blogul ca pe un jurnal și am fost sigur că, dacă îl voi împărtăși, voi avea foarte multe de câștigat. Ceea ce scriu va fi un angajament puternic față de propria persoană și de cei dragi. Teama de ridicol mă va obliga să îmi respect planurile împărtășite pe blog. Îmi voi putea exprima în timp real gândurile, temerile și emoțiile, ceea ce mă va ajuta să îmi păstrez echilibrul psihic. Voi avea acces, peste ani și ani, la povestea nealterată a experienței mele polare și voi putea retrăi stările prin care am trecut. Voi cunoaște, chiar dacă doar virtual, alți oameni care îmi împărtășesc pasiunile. În plus, împărtășirea pe blog a visului de a ajunge la Polul Nord mi-a adus o mulțime de sfaturi excelente și ajutor din partea unor oameni pe care nu îi cunoșteam și cărora le rămân recunoscător.

**Maratonul de la Polul Nord, singurul din lume care se desfășoară integral pe calota glaciară a Oceanului Arctic, este recunoscut de Cartea Recordurilor ca fiind cel mai nordic (90 de grade latitudine nordică) și desfășurat la cea mai joasă temperatură (minimul istoric a fost -40 de grade C/F). Taxa de înscriere este de 11.900 EURO – cea mai mare din lume, pentru o competiție de alergare.

Acestea au fost primele informații pe care le-am aflat despre competiția la care urma să alerg primul maraton din viața mea. Dacă reușeam să mă antrenez bine. Dacă urmam cu strictețe un program de nutriție adecvat. Dacă slăbeam și ajungeam într-o formă fizică foarte bună. Dacă făceam rost de fonduri și de echipamentul potrivit pentru condiții arctice.** BlOGUl ȘI PROMOVAREA

Pentru a ajunge la Polul Nord am considerat necesar să mă dezvăț de obiceiuri nocive precum fumatul, consumul de alcool, statul peste program, mâncatul înainte de culcare, culcatul târziu, statul pe canapea și privitul la TV. Și să învăț lucruri noi, care să mă ducă în direcția propusă. De exemplu, să fac și să administrez un blog. Sunt departe de a fi expert în acest domeniu, dar mă bucur că am găsit un mediu prin care pot să îmi împărtășesc gândurile și experiențele.

Page 28: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

28 PRIMUL MEU MARATON. LA POLUL NORd!

În primele 3 luni de activitate ca blogger, am avut aproape 13.000 de vizitatori. Chiar dacă la ora la care scriu aceste rânduri mă apropii de jumătate de milion de vizitatori, cifra menționată mai sus rămâne un reper important în viața mea. Mulțumesc tuturor celor care au avut curiozitatea și răbdarea de a citi materialele postate!

De asemenea, am primit pe blog foarte multe mesaje de încurajare, care au constituit și rămân în continuare o sursă importantă de motivație. Nu a fost nevoie să blochez sau să șterg vreun mesaj, ceea ce denotă faptul că cititorii blogului meu au foarte mult bun simț.

Blogul a constituit și principala modalitate prin care mass-media a fost la curent cu evoluția aventurii mele și prin care m-a putut contacta. De altfel, la doar două zile după lansarea din ianuarie 2010 a blogului, am fost contactat de un jurnalist de la unul dintre cele mai mari cotidiene din țară (mulțumesc, Sandra!) și de către realizatorii matinalului de la postul național de radio (mulțumesc, Cătălina!). Apoi, la scurt timp, de către televiziuni.

Viza. Nu este necesară pentru Polul Nord, deci orice persoană cu drept de intrare în Norvegia – destinatie intermediară – poate ajunge nestingherit la Polul Nord. Totuși, merită să luați pașaportul cu voi: veți primi o viză simbolică!

Aclimatizare. Din fericire, iernile din România sunt suficient de reci pentru a ne pune bazele unui antrenament polar. Pentru un confort fizic și, mai ales, psihic suplimentar, merită făcut măcar un antrenament într-un depozit frigorific (45-60 de minute, la o temperatura de minus 25-30 de grade). Asta ajută foarte mult și la testarea echipamentului.

Cazare. în Svalbard (Norvegia) există hoteluri de top. În schimb, la Camp Barneo, Polul Nord, cazarea concurenților se face în corturi de 12 persoane. O amintire amuzantă este WC-ul polar: un butoi de cherosen înfipt pe jumătate în calota glaciară. În aer liber.

Asigurare. Există o mulțime de polițe de asigurare. Am optat pentru un furnizor internațional care oferă asigurare fără limită de sumă și evacuare gratuită din orice colț al planetei, indiferent de motiv. Plus despăgubiri pentru întârzierea bagajelor. Asta mi-a adus aproape două mii de euro de-a lungul călătoriilor mele.

Bine De ȘTiuT

Page 29: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

29ANDREI ROşU

SPONSORIZĂRIlE

Fără îndoială, cea mai dificilă parte a aventurii maratonului de la Polul Nord a fost găsirea de fonduri care să îmi finanțeze atât exorbitanta taxă de înscriere cât și transportul, echipamentul, nutriția și multe altele. Aș fi putut face de la început o cerere de sponsorizare conducerii companiei la care lucrez, dar am preferat varianta mult mai dificilă, care să mă oblige să depun un efort suplimentar.

Am cumpărat o bază de date și am trimis cinci mii de e-mail-uri către potențiali susținători (sponsori), din absolut toate industriile.

Primele două săptămâni de căutări au fost deprimante. Am primit vreo 4.975 de refuzuri (sau lipsă de reacție). Îmi amintesc perfect primul e-mail cu un răspuns pozitiv, pentru că l-am păstrat și îl recitesc din când în când...

Andrei, Am hotărât să sponsorizăm maratonul tău la Polul Nord cu pachetul de €2.000. Aș vrea să ne întâlnim și să discutăm condițiile acestei sponsorizări. Ruxandra, directoarea noastră de Marketing & Communications, va lua legătura cu tine pentru a stabili o primă întâlnire.Mersi, Dinu

E-mail-ul venise de la o firmă de audit și, în semn de mulțumire, le-am asigurat cea mai mare vizibilitate pe echipamentul de concurs. În total, aproape 25 de manageri de companii sau directori de marketing au avut curajul (sau nebunia) de a sprijini un debutant ca mine, prin sponsorizări în bani sau în produse. le rămân profund recunoscător și mă gândesc la ei de fiecare dată când termin o cursă. Dacă nu m-ar fi susținut, nu aș fi ajuns la Polul Nord și, cu siguranță, nici la alte competiții.

CĂlĂTORIA

Am plecat din București într-o sâmbătă călduroasă de aprilie, cu temperaturi de 20-25 de grade. După aproape 9 ore de zbor și 3 escale, am ajuns dincolo de Cercul Polar, la 78 de grade latitudine nordică. Eram în longyearbyen, capitala de 2000 de locuitori a insulei Spitsbergen din arhipelagul Svalbard, situat în nordul Norvegiei, la vreo 2000 de km de Oslo (cam la aceeași distanță se află londra de București). Un prim motiv de bucurie a fost că tobele au rezistat cu bine transportului. A propos de tobe, în urmă cu 4 luni văzusem în

Page 30: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

30 PRIMUL MEU MARATON. LA POLUL NORd!

oraș, pe un stâlp, un anunț referitor la lecții de tobe. Nu știam să cânt la vreun instrument, așa că am decis să învăț. Vreo zece lecții au fost de ajuns pentru a mă descurca decent, așa că mi-a venit ideea de a lua cu mine la Polul Nord un set de tobe și să devin primul om din lume care cântă la acest instrument la Polul Nord. Neavând suficient loc în bagaje, am cumpărat un set de tobe pentru copii. Chiar și așa, mi-au îngreunat foarte mult transportul și m-au făcut, uneori, să regret că nu am ales să învăț să cânt la un alt instrument, mai puțin voluminos, de exemplu fluier sau muzicuță... Tobele au costat în jur de o sută de dolari, dar investiția a meritat: doi ani mai târziu, ele aveau să fie cumpărate, în cadrul unei licitații pentru Hospice Casa Speranței, de către tenismanul Victor Hănescu.

Zborul a fost extrem de plăcut și nu au existat întârzieri. Peisajul pe care l-am văzut din avion (între Tromso și Spitbergen) mi-a tăiat răsuflarea și m-a ajutat să uit de oboseală și de frica de avion.

În longyearbyen am fost impresionat de combinația mare-munte-ghețari, de căsuțele colorate, de multitudinea de snowmobile, de tradiția locală care cere să te descalți la intrarea în hotel, restaurant, magazin etc., de vântul teribil de aici (care amplifică discomfortul celor -10, -15 grade Celsius), de faptul că localnicii sunt în tricou și canadiană (cu fermoarul deschis), în timp ce noi suntem îmbrăcați ca

Grand Slam. Toți alergătorii care termină câte un maraton pe fiecare continent plus maratonul Polului Nord sunt încriși automat în The Marathon Grand Slam Club. Până în 2013, doar 74 de oameni din lume reușiseră acest lucru. Eu am fost al cincizecilea. Români la Polul Nord. Până să ajung în cel mai nordic punct de pe Pământ, patru alți români reușiseră acest lucru. Pe 21 aprilie 1995 Teodor Negoiță devenea, la 48 de ani, primul român ajuns la Polul Nord. Ulterior, a condus prima stație românească permanentă de cercetare și explorare din Antarctica (Stația Law-Racoviță, fondată de către el și inaugurată în anul 2006). Marele nostru explorator s-a stins din viață pe 23 martie 2011. Pe 28 aprilie 2001 Uca Marinescu ajungea la Pol, la 61 de ani, devenind prima sexagenară din lume care a atins pe schiuri, într–un singur an calendaristic, cei doi poli geografici ai Pământului. În fine, pe 21 aprilie 2007 alpinistul Cornel Galescu (43 ani) și omul de afaceri Romeo Dunca (38 de ani), membri ai unei expediții internaționale de 10 exploratori, ajungeau la Polul Nord după 9 zile de mers pe schiuri.

Bine De ȘTiuT

Page 31: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

Semnăturile aparțin participanților la maratonul de la Polul Nord

Page 32: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

32 PRIMUL MEU MARATON. LA POLUL NORd!

pentru Polul Nord, de faptul că nu ai voie să părăsești localitatea fără armă și fără a primi instructaj de apărare împotriva urșilor polari.

Și încă ceva: toate snowmobilele și mașinile au cheile în contact, iar localnicii își lasă la vedere schiurile, snowboard-urile etc., fără teama de a le fi furate.

Despre geografia și istoria localității. longyearbyen a fost fondată de americanul John longyear, proprietar al companiei de cărbune Boston, în 1906 - după descoperirea în zona a unor importante resurse de minereu. În prezent, exploatarea minieră și turismul reprezintă principalele industrii ale zonei. longyearbyen este punct de tranzit pentru multe croaziere și punct de plecare către expediții polare.

Tot aici se află, începând din 2008, depozitul de semințe al planetei noastre. Aici sunt păstrate, ca rezervă pentru speciile care ar disparea în mod natural sau în urma unor calamități, peste 1,5 milioane de semințe.

În longyearbyen am întâlnit o mulțime de oameni interesanți: oameni de știință, exploratori, sportivi și turiști dornici de aventură.

Cea mai mare supriză a acestei opriri în Norvegia a fost de a îl întâlni, în restaurantul în care luam micul dejun, pe marele fotbalist Zinedine Zidane. Zizou se afla în longyearbyen ca promotor al încercării exploratorului francez Jean-louis Etienne de a deveni primul om din lume care traversează singur Polul Nord în balon.

Am stat o noapte în longyearbean – cu mențiunea că am avut lumină 24 de ore din 24 – apoi ne-am îmbarcat într-un avion rusesc de marfă (Antonov 74) adaptat și pentru a transporta până la 40 de pasageri. Zborul a durat aproape trei ore.

Călătorind, în premieră, într-un avion fără ferestre, am avut un ușor sentiment de claustrofobie. Din fericire, am stat lângă britanicul Rick Vercoe, care mi-a povestit aproape tot drumul despre hobby-ul său principal – scuba diving-ul – și despre toate locurile minunate în care a călătorit pentru a face scufundări. Rick urma să termine maratonul de la Polul Nord pe locul al doilea. Ceilalți participanți la maraton au fost destul de tăcuți. Sau, mai degrabă, concentrați. Contemplând la ceea ce avea să ne aștepte la Pol.

Am avut emoții foarte mari la aterizare. Știam că avionul urma să ajungă pe o pistă de gheață, groasă de un metru, la patru kilometri deasupra fundului mării. Dar aterizarea a fost una dintre cele mai line pe care l-am avut vreodată.

Page 33: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 34: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 35: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

35ANDREI ROşU

Am realizat în ce anume mă băgasem de abia când ușa avionului s-a deschis și am fost izbit de un aer atât de rece încât nările mi s-au lipit instantaneu. Unul dintre piloți ne-a invitat să coborâm și ne-a asigurat că se întoarce peste câteva zile... dacă vremea îi va permite! BAZA POlARĂ CAMP BARNEO

Este absolut impresionant felul în care baza rusească de explorări polare Camp Barneo este construită în fiecare an de la zero, la sfârșitul lunii martie, urmând să funcționeze doar câteva săptămâni. Asta pentru că iarna polară durează șase luni pe ani, timp în care frigul și întunericul ar îngreuna foarte mult explorarea, iar în scurt timp după venirea verii polare gheața devine instabilă. Așadar, luna ideală pentru călătorii și alergări la Polul Nord este aprilie.

la finalul lunii martie, tot echipamentul necesar bazei (inclusiv corturi și tractoare) este încărcat la Moscova și, apoi, catapultat la Polul Nord dintr-un avion uriaș (Ilyushin-76), împreună cu o parte din echipa care urmează să construiască baza și pista de aterizare pentru avioane mai mici.

Baza se numește Barneo pentru că, la înființarea ei, primul cuvânt transmis prin radio a fost Borneo (nimeni, în afară de cel care a transmis acest cuvânt, nu știe de ce a fost făcută această alegere). Inițial, baza a fost botezată Camp Borneo, dar există o insulă cu același nume în arhipeleagul indonezian și numele a fost schimbat pentru a se evita confuzia.

la Camp Barneo m-am simțit ca pe altă planetă. O întindere de gheață care își schimbă culoarea funcție de vreme: gri în timpul furtunilor, albăstrui-verzuie la lumina soarelui. Niciun pom, nicio clădire, nicio pasăre pe cer. De jur împrejur, orizontul. M-am simțit ca și cum aș fi fost, într-adevăr, în vârful planetei. liniștea absolută era perturbată, din când în când, doar de câte o rafală de vânt foarte puternică sau de câinii de sanie care își așteptau nerăbdători, pe jumătate îngropați în zăpadă, stăpânii. Camp Barneo era punctul final al multor expediții care începeau în Norvegia sau Canada.

Dacă în longyearbean l-am întâlnit pe Zidane, la Camp Barneo aveam să întâlnesc o altă celebritate - mai puțin cunoscută în Romania, dar considerată comoară națională în Marea Britanie - naturalistul și realizatorul TV de la BBC Sir David Attenborough. Merită să îi citiți biografia.

Page 36: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

36 PRIMUL MEU MARATON. LA POLUL NORd!

Viața la Polul Nord nu este ușoară. Dincolo de adaptarea la frigul extrem, a trebuit să mă obișnuiesc cu wc-ul polar – probabil cea mai traumatizantă dintre experiențele trăite acolo. Imaginați-vă, la marginea bazei polare, un butoi metalic ruginit de vreun metru înălțime, bagat pe jumătate în calota glaciară, înconjurat de ceea ce fusese un iglu, dar din care furtunile nu mai lăsaseră decât câteva blocuri de gheață. Nu cred că a reușit cineva să îl folosească pentru mai mult de 30 de secunde. Mulți dintre noi foloseam supozitoare cu glicerină și așteptam până în momentul în care glicerina își făcea efectul maxim, astfel încât să terminăm repede și să nu ne înghețe fundul. Bineînțeles, nicio șansă de a citi ziarul de dimineață sau revista preferată.

Dacă în prima zi eram acoperit ca o mumie, cu trei-patru straturi de haine, începând din ziua a doua am început să prind curaj. Asta și datorită faptului ca îi vedeam pe lucrătorii ruși de la Camp Barneo defilând printre corturi, purtând doar chiloți – probabil foarte călduroși. După maraton am reușit chiar performanța de a face o poză la bustul gol, operațiune care a durat mai puțin de 10 secunde și după care am dârdâit vreo oră.

la Polul Nord am trecut și prin momente mai puțin distractive. Unul dintre acestea a fost când căldura din corturi s-a oprit pentru vreo două ore și ne-am trezit aproape înghețați. Situația a fost remediată de către gazdele noastre prin două-trei lovituri de ciocan aplicate instalației de încălzire, care funcționa cu cherosen. Însă incidentul care m-a speriat cel mai mult s-a întâmplat a doua zi după maraton, când calota din fața cortului nostru s-a crăpat pe o lungime de mulți kilometri, iar câteva ore mai târziu crăpătura, care inițial avea 2-3 centimetri lățime, ajunsese la mai mult de zece metri! În acest timp, noi dormeam liniștiți. Până când am fost treziți de un domn cu voce gravă, care ne-a spus ceva în limba rusă, gesticulând agitat. Nu am înțeles nimic, dar am dedus că trebuie să ne strângem rapid lucrurile și să ieșim din cort. A fost cea mai rapidă evacuare la care am participat vreodată și care s-a încheiat de îndată ce cortul a fost luat pe sus și mutat la o sută de metri de crăpătură. A fost ultimul moment în care am dormit la Polul Nord, deși am mai stat acolo două zile. Am preferat să stau treaz, cu bagajul făcut și pregătit pentru o nouă evacuare – dar nu a mai fost cazul.

Un alt aspect inedit al experienței mele arctice a fost recoltarea de mostre de gheață de la Polul Nord pentru Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică. Obiectivul acestei acțiuni era de a descoperi microorganisme care să revoluționeze industria de detergenți. Am susținut cu drag știința și cercetarea românească,

un lucru pe care l-am constat cu surprindere este că Polul nord are mai multe ore oficiale. Acestea sunt date de fusul orar al țării care organizează expediția - în cazul nostru, Norvegia.

câT EsTE cEAsul lA pOlul NORD?

Page 37: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 38: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

38 PRIMUL MEU MARATON. LA POLUL NORd!

pORTRET: RuNE GjElDNEs

La Polul Nord am avut bucuria de a îl întâlni pe norvegianul Rune Gjeldnes, un adevărat izvor de inspirație. Născut în 1971, el a abandonat o carieră în domeniul militar și a preferat să devină explorator. Pe Rune îl poți vedea oriunde pe această planetă: cu schiurile la Polul Sud, cu echipamentul de alpinist pe munți precum Aconcagua, pe jos prin jungla amazoniană, într-o canoe prin Madagascar sau cu o cafea în mână la... Camp Barneo, Polul Nord. El este singurul om din lume care a traversat pe schiuri Antarctica, oceanul Arctic și Groenlanda fără suport logistic pe parcursul acestor expediții (adică și-a luat la el tot ce a avut nevoie și nu a fost necesară oprirea la diverse baze de explorare pentru a se realimenta). În plus, deține recordul mondial în privința distanței parcurse pe schiuri într-o singură expediție: 4800 de kilometri (Antarctica, 2006).

În ciuda multiplelor sale aventuri solitare, este un tip foarte sociabil, care povestește cu mare pasiune despre expedițiile sale. M-a impresionat ‘profesia’ menționată pe cartea lui de vizită: „Explorer, lecturer, consultant, writer, producer and happy”. În traducere liberă: „11 luni pe an explorez lumea, o lună pe an vorbesc despre asta celor interesați și primesc suficient de mulți bani pentru a îmi acoperi costurile expedițiilor viitoare”......A propos, ce ți-ar plăcea să scrie pe cartea ta de vizită?

Page 39: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

39ANDREI ROşU

recoltând mostre și din alte locuri îndepărtate ale planetei, precum Antarctica, Himalya și Sahara. Cele mai folositoare au fost cele aduse din Sahara și mă bucur că am putut ajuta.

Am să mai menționez faptul că mâncarea oferită de organizatori a fost foarte bună – cel puțin pentru gusturile mele de pe vremea aceea și pentru foamea continuă provocată de frigul extrem. Organizatorii ne-au recomandat între cinci și opt mii de calorii, ceea ce nu era foarte greu de obținut, având în vedere că mâncarea era gătită și avea la bază carne foarte grasă.

CONCURSUl

Temperatura a fost neobișnuit de prietenoasă pe parcursul cursei, între -10 și -25, dar vântul nu ne-a iertat, ajungând la viteze de 40-50 de kilometri pe oră. Asta a însemnat un confort termic de aproape -45 de grade Celsius. Din fericire, am avut inspirația de a folosi o cremă încălzitoare, care m-a ajutat să nu simt frigul și mi-a încălzit excelent musculatura pentru efort.Cursa a început cu întârziere de jumătate de zi (la ora 16.00 – ora Europei de Vest), din cauza vremii nefavorabile (vânt puternic).

Starea traseului: tura pe care am repetat-o de 11 ori era excelentă în prima parte (1.500 metri bătătoriți de pluguri pentru pista de aterizare), dar execrabilă în a 2-a (2.300 de metri cu zăpadă de până la 20 de centimetri, care îngreuna foarte mult alergarea). Media mea de căzături a fost de două per tură - din fericire, fără să mă accidentez.

pORTRET: vIcTOR BOYARsKI

Victor Boyarski era conducătorul bazei polare Camp Barneo. Director al muzeului Arctic și Antarctic din Rusia, Victor este considerat unul dintre cei mai buni exploratori polari. Și-a început cariera ca om de știință la Institutul de Cercetări Arctice și Antarctice (1973-1987), apoi a fost membru a numeroase expediții polare. A traversat Groenlanda de la sud la nord cu sanie trasă de câini (1988) - ca antrenament pentru expediția internațională de 7 luni Trans-Antarctica, o expediție care rămâne în istorie ca fiind singura și cea mai lungă (6500 km) traversare a Antarcticii cu sănii trase de câini. Recordul nu va mai putea fi egalat sau doborât, deoarece – din motive ecologice – câinii nu mai sunt folosiți în Antarctica. În 1995, el a fost membru al expediției Trans-Arctic, traversând oceanul Arctic din Siberia până în Canada. Din 1997 până în prezent, a fost ghid pentru 18 expediții cu schiurile până la Polul Nord georgrafic. Într-una dintre aceste expediții (2001) a cunoscut-o și pe Uca Marinescu, pe care și-o amintește foarte bine. De altfel, când i-am spus că sunt din România, nu m-a întrebat de Ceaușescu, ci a vrut să știe ce mai face Uca…

Page 40: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

40 PRIMUL MEU MARATON. LA POLUL NORd!

la capătul fiecărei ture puteam intra într-un cort relativ încălzit pentru a ne hidrata și pentru a ne schimba (căciula și masca de protecție înghețau în maxim o oră, iar ochelarii se abureau destul de rapid – cele două perechi de Uvex pe care le-am tot alternat. la tura a 7-a am luat ochelarii Rogue, care au rezistat impecabil până la sfârșit - au fost usturător de scumpi, dar au meritat toți banii!).

După aproximativ 6 ture, vântul s-a întețit și vizibilitatea era de 10-20 metri. În acel moment, eram clasat în primii 8-9. Ușor-ușor, lipsa experienței și-a spus cuvântul și am fost depășit de câțiva concurenți. Ultima tură a fost cea mai grea, dar perspectiva terminării primului maraton din viața mea mi-a dat aripi! Când am văzut linia de sosire, nu mi-a venit să cred; am trecut de ea, mi-am scos mănușile pe care îmi imprimasem steagul României, respectiv o poză a familiei - ceea ce m-a ajutat enorm în momentele dificile ale cursei - și m-am aruncat în genunchi! Apoi, am întrebat organizatorii dacă sunt ultimul și m-au asigurat că mai sunt concurenți pe traseu.

Obosit, dar fericit, m-am îndreptat către cortul de dormit, am căutat în bagaj telefonul și am sunat acasă. Era ora unu noaptea la București, dar familia aștepta lângă telefon… Nu am putut dormi până nu au terminat toți concurenții și am stat cu toții la povești pentru încă ceva timp.

REZulTATE

Ediția din 2010 a fost câștigată, la masculin, de Joep Rozendal, fost soldat în marina olandeză, cu un timp de 5 ore și 58 de secunde. El a fost urmat de britanicul Rik Vercoe (5:07:30) și taiwanezul Yen-Po Chen (5:29:47).La feminin s-a impus irlandeza Emer Dooley, cu un timp de 5:56:54, urmată de britanica Julia Tizard (7:31:05) și americanca Sarah Oliphant (7:58:14) care, la cei doar 14 ani, a fost cel mai tânăr participant din istoria maratonului de la Polul Nord!

COMENTARII:

15

Clasament general Grupa de vârstă (30-49)TIMP

LOC

- 7:53:58

Page 41: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

41ANDREI ROşU

Fiind primul maraton din viața mea și, în plus, desfășurându-se în condiții extreme și total imprevizibile, principala mea strategie a fost „supraviețuiește și termină cursa!”. Urma să alerg 11 ture de aproximativ patru kilometri. La capătul fiecărei ture exista un cort în care puteam să intrăm și să ne hidratăm sau să ronțăim ceva. Mi-am lăsat în acest cort o cutie cu toate gelurile și batoanele energizante, precum și câteva bidoane cu băuturi isotonice (viva Isostar!). Deși îmi propusesem să opresc doar de două-trei ori pe parcursul cursei, condiția mea fizică și condițiile meteo sau de teren m-au forțat să îmi schimb strategia. M-am oprit de la finalul turei numărul 2 (pentru hidratare și pentru a schimba ochelarii, care se acoperiseră de gheață), numărul 4 (hidratare, schimb de ochelari și a măștii de protecție împotriva vântului), numărul 5 (am băut un ceai, am ronțăit o banană, un baton cu spirulină și am schimbat, din nou, ochelarii), numarul 7 (hidratare, schimb de ochelari și de căciulă) și numărul 9 (geluri energizante și hidratare).

Privind în urmă, cred că aș fi putut avea o strategie mult mai bună, hidratându-mă mai des și consumând mai multe geluri energizante, la fiecare tură.

sTRATEGIA cuRsEI

CElEBRAREA

Am băut două beri rusești „Baltica”, care mi s-au părut fantastice! Pofteam la o bere de vreo patru luni, de când renunțasem la alcool pentru a mă antrena. Apoi, mi-am văzut de cântarea mea la tobe. Pentru că bețele îmi alunecau din mănuși, a trebuit să cânt timp de patru minute cu mâinile expuse la frig. la finalul acestei experiențe, nu îmi mai simțeam mâinile. Sarah Oliphant a fost cea care a filmat scurta mea prestație.

Krzysztof, polonezul (colegul meu de cameră din Spitsbergen), a făcut pariu cu un explorator rus că bea o sticlă de votcă înaintea acestuia. Rusul a terminat sticla lui și a început să cânte, polonezul a căzut sub masă (la propriu) după jumătate de sticlă - și a fost dus pe brațe la culcare.

Rick, englezul pasionat de scuba diving și care a terminat maratonul pe locul 2, s-a dezbrăcat complet (mai puțin bocancii) și a patrulat pe afară cu steagul Marii Britanii în mână. După vreo 30 de secunde a realizat că e un pic cam frig și s-a refugiat în cort, nu înainte de a constata un adevăr profund: „Oh shit, it shrinks!”.

Page 42: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

pORTRET: jAmIE cuThBERsON

O poveste care m-a impresionat este cea a britanicului Jamie Cuthberson. Căpitan în armata regală a Marii Britanii, el a orbit în urma unei explozii (produse în timpul unui antrenament). Și-a acceptat condiția, dar nu a lăsat-o să îi estompeze simțul umorului și plăcerea de a alerga, concurând la unele dintre cele mai grele competiții de pe glob, inclusiv Campionatul European pentru Nevăzători, dar și maratonul din Glasgow, Triatlonul de la Londra, Marathon des Sables, Trans 333 și cursa de 150-mile din deșertul Gobi. Mai mult, Jamie și-a luat masteratul în tehnologia informației și se ocupă de voluntariat.La maraton, a alergat însoțit de multiplul participant la Ironman Alex Pavanello, asistent la un institut care oferă suport oamenilor cu dizabilități. Dacă vă întrebați... cum? Jamie și Alex se țineau de o sfoară de 20-30 cm. Jamie o purta în mâna dreaptă, iar Alex în cea stângă. Și alergau cot la cot. La propriu.

pORTRET: RIcK vERcOE

Tot din Marea Britanie este și Rick Vercoe, un ultramaratonist pasionat de alergări, dar și de călătorii (peste 70 de țări vizitate) și scuba diving, având la activ 6 cărți despre acest domeniu și o mare experiență ca instructor, cu peste 1400 de scufundări în peste 30 de țări.A participat la multiple ultramaratoane și maratoane (Groenlanda, Londra - de 3 ori etc.), dar și curse mai scurte (inclusiv cross-uri de 5 km).La maratonul Polului Nord a alergat în scop caritabil - strângerea de fonduri pentru The Elizabeth Foundation. În același scop, urma să alerge cinci maratoane pe parcursul lunii mai 2010.Bucuria terminării maratonului de la Polul Nord (și nu oricum, ci pe locul secund) l-a determinat să fluture pe afară steagul Marii Britanii. Dezbrăcat complet!

pORTRET: DElBERT BAKER

Afro-americanul Delbert Baker, primul om de culoare care a participat la această competiție. Era de 14 ani președintele universității Oakwood, Alabama (vizitată și de președintele Obama). Și-a început cariera ca descărcător de marfă într-un supermarket. S-a orientat către biserică, ajungând chiar predicator. Ulterior, a realizat importanța educației în viața comunității americanilor de culoare și s-a orientat către universitate, unde a parcurs toate etapele ierarhice, devenind președinte al Oakwood - instituție înființată în urmă cu mai bine de 100 de ani.Ca maratonist, a alergat în 50 de competiții, a intrat în Grand Slam Club și mai are câteva maratoane până la intrarea în 50 states (câte un maraton în fiecare stat american).

Page 43: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

43ANDREI ROşU

luis, spaniolul, și-a scos fularul blaugrana de socio respectabil și a început să fredoneze un cântec al galeriei echipei sale de suflet, FC Barcelona.

Yen-Po, simpaticul taiwanez de 23 de ani, a mai făcut o tură cu steagul țării sale. Apoi, s-a oprit, s-a uitat spre cer și a început să spună, înlăcrimat, niște rugăciuni (cred).

Brent, canadianul, s-a costumat într-un spermatozoid uriaș (reclamă la o clinică de fertilizare) și ne-a îmbrățișat pe toți (yeac!).

Și, nu știu de unde, a apărut și un domn costumat în Moș Crăciun. Sau, cine știe, poate era chiar originalul!

Ceilalți concurenți au jucat cărți, au mâncat sau au dormit. CONClUZIE

A fost greu, dar s-a terminat bine.

Am ajuns acasă, după una dintre cele mai palpitante săptămâni din viața mea. Am descărcat sutele de poze și de filmulețe. Mă uitam la ele și nu îmi venea să cred că s-au întâmplat cu adevărat.

Făcând un scurt bilanț al acestei aventuri extraordinare, am realizat că zburasem zeci de ore, mii de kilometri. Îmi înfruntasem și vindecasem (parțial) frica de zbor. Am văzut Polul Nord - am stat lungit, cu fața în sus, la exact 90 de grade latitudine nordică, cu tricolorul nostru fluturând deasupra celui mai tânăr român ajuns acolo vreodată. Am aflat ce înseamnă frigul adevărat. Am respirat un aer pur. Am reușit să termin cu bine primul maraton din viața mea. M-am clasat mai bine decât alergători experimentați, cu zeci de maratoane la activ. Am cântat la tobe la Polul Nord - pentru cei interesați, partitura a fost Yellow (Coldplay). Am vorbit ore în șir cu exploratori care au ajuns acolo unde nu a mai ajuns nimeni înaintea lor. Am fost în situații-limită, în care gheața din jurul bazei noastre a crăpat sau avionul nu a putut să decoleze din cauza condițiilor meteo. Am aflat direct de la sursă istoria fiecarui maratonist de la Polul Nord. Am învățat o grămadă de lucruri noi, care sunt convins că îmi vor folosi toată viața și pe care sper să le împărtășesc copiilor mei.

Dacă cineva mi-ar fi spus cu jumătate de an înainte că mi se vor întâmpla toate cele de mai sus (și aventura de abia acum începea cu adevărat!), probabil că nu l-aș fi crezut.

Page 44: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

44 PRIMUL MEU MARATON. LA POLUL NORd!

CE URMA DUPĂ POlUl NORD?

Ajuns acasă, maratonul Polului Nord era deja istorie. Simțeam nevoia să alerg o nouă cursă. Mă refăcusem foarte repede, reîncepusem alergarea și antrenamentele decurgeau excelent.

Devenind foarte pasionat de alergare, eram foarte deschis la toate informațiile care aveau legătură cu acest hobby. Am aflat, astfel, că există un circuit numit „7 continente”, care presupunea să alerg câte un maraton pe fiecare continent. Era ocazia perfectă de a continua ceea ce începusem și de a evita riscul întoarcerii la canapea!

Page 45: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 46: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

46 PRIMUL MEU MARATON. LA POLUL NORd!

cAlENDARul cElOR 7 mARATOANE

31 iulie 2010 AUSTRALIAAustralian Outback Marathon

2010, 17 octombrie EUROPA (Turcia)Eurasia Marathon Istanbul

2010, 5 decembrie AMERICA DE SUD (Chile)Maraton Costa del Pacifico

2010, 12 decembrie ANTARCTICAAntarctic Ice Marathon

2011, 28 februarie AFRICA (Algeria)Sahara Marathon

2011, 29 mai ASIA (Nepal)Everest Marathon

2011, 18 iunie AMERICA DE NORD (S.U.A.)Mayor’s Marathon Alaska

Alegerea celor 7 maratoane nu a fost simplă. În fiecare an se desfășoară în lume mii de astfel de compeții, dar am redus considerabil numărul opțiunilor, ținând cont de câteva criterii: data desfășurării (să nu se suprapună cu evenimente de familie); durata deplasării (cât mai scurtă, astfel încât să nu îmi consume prea multe zile de concediu); distanța între curse (să am suficient timp pentru refacere); gradul de dificultate (să fie din ciclul „eu n-aș putea alerga niciodată acest maraton”); frumusețea și ineditul locului de desfășurare (să se desfășoare în locații cu peisaje excepționale și, preferabil, pe care nu le-am mai vizitat).

După Polul Nord, nu putea să lipsească Antarctica. În plus, am ales să alerg și în Sahara, Himalaya, Alaska și deșertul australian. Am avut și două alegeri atipice: maratonul Pacific Coast, din Chile, pe care urma să îl alerg în drum spre Antarctica, economisind timp și bani, și maratonul Eurasia, din Istanbul, pe care l-aș fi alergat în timpul unei deplasări în interes de serviciu.

7 maratoane în mai puțin de un an. Antrenamente mai dificile și competiții pe măsură. Un buget total de trei ori mai mare decât cel necesar pentru Polul Nord. Era exact provocarea de care aveam nevoie și am fost 100% sigur că voi reuși. De altfel, am achitat din surse personale avansul pentru taxele de înscriere aferente celor 7 competiții. Știam că, astfel, îmi va fi mult mai greu să mă răzgândesc...

Page 47: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 48: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 49: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 50: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)
Page 51: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)

ȘI

PE

VA URMA...

POVESTEAUNUI

RECORD MONDIAL

Page 52: Alergand cu Mos Craciun (Maraton la Polul Nord)