MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA CADASTRU, GEODEZIE ŞI CONSTRUCŢII

CATEDRA DREPT PATRIMONIAL

LUCRARE DE VERIFICARE

la disciplina: DREPTURILE PATRIMONIALE

„Dreptul de uzufruct – Dezmembrământ al dreptului de proprietate”.

A elaborat: st. gr. DP-1403M Păduraru Larisa

A verificat: ______________________ Ursu Vioricasemnătura numele prenumele, gradul didactic

Nota ______________

CHIŞINĂU, 2015

CUPRINS:

INTRODUCERE.............................................................................................................2

1. GENERALITĂȚI PRIVIND DREPTUL DE UZUFRUCT....................................5

1.1. Aparitia si evolutia istorica a uzufructului..................................................................5

1.2. Noţiunea dreptului de uzufruct ………...……………… ………………………. 7

1.3.  Caracterele juridice ale dreptului de uzufruct...........................................................7

1.4. Obiectul dreptului de uzufruct..................................................................................12

2. PĂRȚILE, DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE ACESTORA ÎN DREPT DE

UZUFRUCT...............................................................................................................21

2.1. Modurile de dobândire a uzufructului......................................................................21

2.2. Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului...................................................................23

2.3. Drepturile şi obligaţiile nudului proprietar...............................................................28

3. ÎNCETAREA DREPTULUI DE UZUFRUCT.......................................................32

3.1. Stingerea uzufructului..........................................................................................32

3.2. Lichidarea uzufructului.........................................................................................34

CONCLUZIE.................................................................................................................62

BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................64

INTRODUCERE

Actualitatea temei. In perioada de constituire a statalității, în Republica Moldova au fost

efectuate reforme în diferite domenii sociale, care au condiționat și modificări radicale ale actelor

legislative. De o semnificație aparte sunt modificările legislative privind proprietatea, deoarece

ea a fost și va rămâne piatra de temelie a societății, jucând un rol deosebit în evoluția acesteia. 

Cercetând legislaţia şi literatura de specialitate atât din ţară, cât şi din alte state (România,

Rusia, Franţa, SUA, Anglia, Germania), s-a stabilit necesitatea perfecţionării legislaţiei civile

naţionale, în special a Codului civil al Republicii Moldova, prin completarea lui cu articole ce ar

reglementa unele aspecte ale uzufructului ca drept real şi nu ca drept de creanţă. Autorul

formulează definiţiile acestui drept, noi noţiuni ale uzufructului, propuneri de lege ferenda.

Specific pentru această lucrare este şi faptul că problema se cercetează cu deosebit accent

asupra uzufructului ca servitute personală şi drept real care, în opinia autorului este condiţia

principală de care trebuie să se ţină cont la examinarea litigiilor legate de apariţia şi stingerea

dreptului de uzufruct.

Importanța temei. Drept de uzufruct prezintă un interes în activitatea practică, în ceea ce

privește diversitatea opiniilor întilnite în literatura de specialitate, soluționarea litigiilor ce rezidă

din acesta. Se consideră că cunoașterea profundă a problemelor ce țin de uzufruct, va exclude

într-o măsură oarecare anumite probleme.

Specific pentru această lucrare este şi faptul că problema se cercetează cu deosebit accent

asupra uzufructului ca servitute personală şi drept real care, în opinia autorului este condiţia

principală de care trebuie să se ţină cont la examinarea litigiilor legate de apariţia şi stingerea

dreptului de uzufruct.

Scopul. În cadrul tezei de licență mi-am propus și am realizat identificarea și tratarea a

numeroaselor probleme de drept în materia dreptului de uzufruct, ce vizează atît normele

legislative din Republica Moldova, cît și din alte țări (cuprinse în Codul Civil și legile speciale),

totodată abordînd și problemele de drept semnalate în diferite doctrine inclusiv și din țările

europene.

Obiectivele. În cadrul lucrării de licență efectuată pe tema contractul de donație m-am

bazat pe anumite obiective de bază și anume:

argumentarea teoretică şi a demonstrarea convingătoare temei selectate pentru

cercetare;

selectarea şi studierea materialul teoretic, actele normative, hotărîrile, instrucţiunile

referitor la domeniul cercetat;

elaborarea sugestiilor şi recomandărilor concrete, argumentate pentru dezvoltarea şi

perfecţionarea activităţii respective ţinând cont de nivelul de dezvoltare a ţării;

întocmirea corectă a proiectelor de contracte, acte procesuale;

comentarea practicii judiciare referitoare la domeniul studiat.

Conținutul lucrării. Lucrarea dată cuprinde 4 capitole. Primul capitol numit „Generalități

privind dreptul de uzufruct”. Cum este bine cunoscut, Din punct de vedere terminologic,

cuvantul uzufruct provine de la latinescul uzufructus, unirea cuvintelor latine usus (folosire)

sifructus (fructe), ceea ce inseamna un drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un

bun ce ii apartine altei persoane si care trebuie sa-l restituie la incetarea acestui drept.

Tot la acest capitol, cercetînd legislația și literatura de specialitate atît din țară, cît și peste

hotarele ei obiectul dreptului de uzufruct poate fi orice fel de bunuri, mobile şi

imobile,corporale şi incorporale, fungibile şi nefungibile, că, de exemplu, case, terenuri, maşini,a

nimale, mărfuri, creanţe, acţiuni etc.Pot constitui obiect al uzufructului şi lucrurile care nu se

consuma dar se

eteriorează prin întrebuinţare, cum sunt hainele, rufele, mobila din casă. În cazul terenurilor şic

onstrucţiilor nu este nevoie de nici o autorizaţie pentru constituirea uzufructului

În al doilea capitol, întitulat ” Părțile, drepturile și obligațiile acestora în drept de

uzufruct” este descris tot de ține de părțile în dreptul de uzufruct. Drepturile

uzufructuarului,constau în obţinerea posesiei lucrului care face obiect al uzufructului.

Uzufructuarul trebuie să conserve substanţa bunului, cu excepţia quasi-uzufructului, privind

lucruri consumptibile, unde îi revine obligaţia de a înlocui lucrurile consumate. Asupra fructelor

şi asupra quasi-uzufructului se poate constitui drept de gaj, după ce acestea se află în posesia

uzufructuarului fără nici o distincţie. De asemenea în acest capitol am sprecificat și drepturile și

obligațiile nudului proprietar.

În capitolul trei, este expus ” Încetarea dreptului de uzufruct”. În capitolul respectiv am

descris stingerea și lichidarea dreptului de uzufruct. Aici de asemenea este specificată

răspunderea părților, dacă contractul este încheiat necorespunzător cu normele expres prevăzute

de legislația Republicii Moldova.

Metodele utilizate. Studiul expus în cadrul prezentei lucrări - constituit din repere

orientative pentru modificările și completările necesare legislațiilor altor state, care în marea

majoritatea cazurilor susțin formularea de texte legale superioare celor existente în prezent- va

putea fi utilizat în scop instructiv în cadrul învățămintului juridic superior, precum și în calitate

de sursă de informații pentru completarea cunoștințelor juridice ale persoanelor interesate de

problemele dezbătute. Deci, la întocmirea acestei lucrări se pune baza pe studierea materialului

doctrinar-teoretic, normativ-legislativ și practic.

Metodele aplicate la scrierea lucrării sunt: metoda istorică, sistematică, analitică,

comparativă, logico-juridică, monografică, deductivă și practică.

Literatura folosită. În elaborarea lucrării de licență am utilizat diferită literatură de

specialitate atît a autorilor moldovenești cum ar fi Bloșenco A, Trofimov I, cît și ale celor străini,

Gheorghe Beleiu, Deak, Francisc și mulți alți autori care le-am specificat în bibliografie. Pe lingă

toate cărțile specificate m-am condus și de Codul Civil al Republicii Moldova precum și

hotarîrile Guvernului în dependența de legătura acestuia cu dreptul de uzufruct.

Gradul de noutate. Cercetările efectuate au permis să formulez un şir de concluzii şi

propuneri de perfectare a legislaţiei civile, de asigurare a exercitării drepturilor şi obligaţiilor

părţilor, precum şi de îmbunătăţire a activităţii organelor judiciare în examinarea şi soluţionarea

cauzelor civile, de creare a unor noi posibilităţi în acest domeniu. Cercetările efectuate vor

contribui şi la ameliorarea calităţii procesului de studii pentru pregătirea cadrelor calificate în

jurisprudenţă, pentru aprofundarea cunoştinţelor specialiştilor şi populaţiei. Se propune studierea

mai aprofundată a drepturilor reale într-un curs special la toate instituţiile de drept din ţară.

1. GENERALITĂȚI PRIVIND DREPTUL DE UZUFRUCT

1.1. Aparitia si evolutia istorica a uzufructului.

Ca și majoritatea institutiilor juridice ale dreptului civil, dreptul de uzufruct isi are

originea in dreptul privat roman. Uzufructul (usufructus) impreuna cu uzul(usus) si abitatia

(habitatio), care sunt specii reduse de uzufruct, se numeau in antichitate si se mai numesc in

unele tari (Canada, Ucraina, Rusia) si astazi servitutii personale. Dreptul privat roman a cunoscut

doua categorii mari de servituti: servitutile prediale si servitutile personale. Denumirea de

servitute prediala provine de la cuvantul predium (mosie, latifundie, fond, teren de pamant),

gratie faptului ca se refera la terenuri sau alte bunuri imobile legate in mod durabil de acestea. In

perioada cea mai veche a dreptului roman servitutile prediale erau singura categorie de drepturi

reale asupra bunurilor altuia, relatiile din cadrul lor se reglementau doar prin normele

sistemului jus civile. Denumirea de servitutii personale provine de la caracterul personal al

acestora.

Uzufructul se considera cel mai larg drept de folosinta a bunurilor straine, deoarece

uzufructuarului i se permitea sa se foloseasca practic de doua drepturi de folosinta: folosinta nu

numai de bun (jus utendi), dar si de fructele acestuia (jus fruendi).

Potrivit definitiei lui Paul, jurisconsult roman, uzufructul era dreptul de a te folosi de lucrul

altuia si de a culege fructele pastrandu-i substanta (usus fructus est ius alienis rebus utendi

fruendi salva rerum substantia).  Aceasta definitie a fost preluata de Iustinian. Astfel, in

Institutele 31 lui Iustinian (Usufructus est jus alienis rebus utendi, fruendi, salva rerum

substantia) adica Uzufructul este dreptul de a folosi si culege fructele unor lucruri straine,

pastrand neatinsa substanta lor).  Definitia nu este completa si genereaza confuzii intre dreptul

real de uzufruct si dreptul de folosinta a locatarului (chirias sau arendas) care are, de asemenea,

un drept de a se folosi de lucrul altuia, cu obligatia de a-i conserva substanta. Dar intre uzufruct

si dreptul rezultat dintr-o locatiune, asa cum am mentionat mai sus, exista o deosebire esentiala.

Dreptul de uzufruct a aparut pe terenul relatiilor dintre barbat si femeia casatorita

fara manus (fara avere). Deoarece, potrivit dreptului roman, femeia casatorita fara manus nu

venea la mostenirea sotului, acesta ii lasa prin testament anumite bunuri pentru a le folosi si a le

culege fructele. La moartea femeii dreptul se stingea, iar bunurile ramaneau in familie, deoarece

nuda proprietate asupra lor apartinea copiilor in calitate de mostenitori civili. Pe aceasta cale s-a

realizat un dublu scop: asigurarea materiala a femeii dupa moartea barbatului si pastrarea

bunurilor in sanul familiei agnatice. Cu timpul aceasta figura juridica, aplicata la origine numai

intre barbatul si femeia casatorita fara manus s-a generalizat.

Denumirea de servituti personale provine de la caracterul personal al acestora, ele fiind

inalienabile, adica apartinand unor persoane concrete, avand termenul limitat in durata vietii

titularului, iar in calitate de obiect – atat lucruri mobile, cat si imobile. De mentionat ca

servitutile personale s-au pastrat in tarile Europei continentale, inclusiv pe teritoriul actual al tarii

noastre, si in dreptul medieval, purtand amprentele timpului de atunci. De exemplu, in Codul

Caragea esenta servitutilor prediale se exprima prin robirea lucrurilor, iar in Codul Calimah –

prin serbirea lucrurilor.

In dreptul privat roman era cunoscut si cvasiuzufructul, pe care savantii il definesc diferit. Unii

autori romani considerau cvasiuzufructul ca drept real de uzufruct care se exercita asupra unui

bun consumptibil si din aceasta cauza, nu era un jus in re aliena, ci un adevarat drept de

proprietate. El nu a fost recunoscut de la inceput. Uzufructul universal sau cu titlu universal

intervenea atunci cand sotul lasa sotiei, prin testament, un drept de uzufruct asupra intregii averi.

In acest caz, existand diverse bunuri, din care unele erau consumptibile, dispozitia nu era

valabila. Printr-un sanatus-consult din primii ani ai Imperiului, un astfel de uzufruct a fost insa

considerat valabil de la inceput. De aceea, uzufructuarul putea consuma bunurile respective,

urmand sa le restituie in aceeasi cantitate si de aceeasi calitate la moartea sa. In acest fel, s-a

nascut institutia quasi-uzufructului. Cvasiuzufructul avea trasaturi proprii care il deosebea de

uzufruct si anume:

1. cvasiuzufructuarul devenea proprietar asupra bunului, si in consecinta, avea facultatea de a-l

instraina. Vechiul proprietar pierdea aceasta calitate, ramanand numai cu un drept de creanta;

2. cvasiuzufructuarul nu avea obligatia de a restitui acelasi bun, ci un alt lucru in aceeasi cantitate

si de aceeasi calitate;

3. problema riscului pieirii fortuite in cazul cvasiuzufructului se rezolva tinand seama de faptul

ca quasi-uzufructuarul avea proprietatea lucrului, deci prin aplicarea regulii res perit domino se

ajungea la regula res perit debitori.

Clasificarea dezmembramintelor in servitutii personale si servitutii reale sau prediale sunt

o mostenire a dreptului roman, care s-a perpetuat in doctrina si in practica. Codul civil francez,

denumit si Codul Napoleon a preluat aceasta institutie juridica, ocolind cu grija denumirea de

„servitute personala”. Autorii Codului Napoleon, influentati de principiile Revolutiei Franceze si

mostenind ura pentru tot ce putea aminti de neegalitatile sociale ale vechiului regim si

dependenta persoanelor unele fata de altele, au sters cuvantul servitute personala care ar fi putut

reaminti vechea stare de lucruri. In realitate, uzufructul, uzul si abitatia nu au nimic comun cu

iobagia feudala si cu drepturile feudale si teama autorului Codului Napoleon era neintemeiata.

Pentru motive cu totul diferite insa, consideram ca nici astazi notiunea „servitute personala” nu

este potrivita, nici utila. Intr-adevar, uzufructul, uzul si abitatia sunt drepturi reale. A le denumi

servituti personale inseamna a produce o neintelegere in spirite, caci s-ar putea crede ca ele nu

sunt drepturi reale. Or, ele sunt drepturi reale si denumirea de personale nu inseamna aici altceva

decat ca ele sunt stabilite in favoarea unei persoane, si ca se sting odata cu moartea

beneficiarului. Astfel, pentru a evita orice confuzie, ar fi bine sa fie inlaturat din limbajul juridic

cuvantul de servitute personala.

1.2. Noţiunea dreptului de uzufruct.

S-a constatat la analiza dreptului de proprietate că proprietatea este dreptul cel mai

complet asupra unui bun, deoarece conferă atributele usus, fructus şi abusus. Prerogativele

juridice ale dreptului de proprietate – posesia, folosinţa şi dispoziţia – titularul le poate exercita

în plenitudinea lor. Atributele sunt opozabile tuturor.

Spre deosebire de proprietate, sunt drepturi reale care nu exclud posibilitatea ca unele

prerogative ale dreptului de proprietate să fie exercitate de un alt titular. Acestea sunt depturi

care se pot exercita asupra unui lucru a cărui proprietate aparţine altei persoane:  jure in re

aliena. Prin separarea unor atribute, se formează drepturi reale distincte, care poartă denumirea

de dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.

Dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt acele drepturi reale principale, derivate

asupra bunurilor altuia, opozabile tuturor, inclusiv proprietarului, care se constituie sau se

dobândesc prin desprinderea ori limitarea unor atribute din conţinut juridic al dreptului de

proprietate.

 În cazul dezmembrămintelor dreptului de propietate are loc disocierea dintre atributele

dreptului de proprietate, ele fiind împărţite între titulari diferiţi. Indiferent de natura

dezmembrământului, dreptul de dispoziţie aparţine  totdeauna proprietarului. Dispoziţia este

unica prerogativă care îl indică pe titularul dreptului de proprietate, pentru că a înstrăinat în

mâinile altuia, ceea ce duce automat la pierderea dreptului de proprietate. Curtea Constituţională

a întărit importanţa dreptului de dipsoziţie, statuând protecţia  specială a acesteia.

Fiind depturi reale, dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt opozabile erga

omnes, inclusiv proprietate care le-a constituit, sau  a cărei limitare a atributelor în favoarea unor

terţi este obligat să le accepte (ex. cazul servituţilor).

În literatura juridică s-a susţinut că dezmembrămintele se pot constitui numai asupra

bunurilor care se află în proprietate privată. Dreptul de proprietate publică fiind inalienabil în

totalitatea atributelor sale, nu este susceptibil constitutiv unor dezmembrăminte ale dreptului de

proprietate. Dreptul civil român cunoaşte următoarele dezmembrăminte ale proprietăţii:

dreptul de uzufruct;

dreptul de uz;

dreptul de abitaţie;

dreptul de servitute;

dreptul de superficie.

Dreptul de uzufruct este definit în doctrină ca fiind acel drept real principal,

esenţialemnte temporar, care conferă titularului său numit uzufructuar, dreptul de a exercita

asupra bunului sau bunurilor altuia atributele posesiei şi folosinţei, cu obligaţia de a le conserva

substanţa şi de a le restitui proprietarului la încetarea dreptului de uzufruct. 4Această definiţie

rezultă din prerogativele Codului civil. Textul legal pune în relief două din caracterele principale

ale uzufructului, anume că este un jus in re aliena, fără să poată conferi facultatea de a dispune

de lucru. În doctrina veche, textul din Codul civil este considerat incomplet, pentru că poate crea

confuzia cu alte drepturi de folosinţă asupra unui lucru străin, cum ar fi cel al locatorului (chiriaş

sau arendaş), acesta la rândul bucurându-se de un drept asupra unui lucru străin, cu îndatorirea de

a-i păstra substanţa. Legea a omis să indice în disciplina uzufructuarului că este un drept real de

folosinţă, spre deosebire de cel al chiriaşului sau arendaşului care este un drept de creanţă.

În Codul civil, este inserată prevederea că uzufructuarul are dreptul de a se bucura de

bunul care alcătuieşte obiect al uzufructului “întocmai ca însuşi proprietarul”, ceea ce a fost

criticat în literatura juridică. Aceasta pentru simplul motiv că uzufructuarul nu are decât posesia

şi folosinţa bunului, pe când proprietarul are în plus şi dreptul de dispoziţie. Uzufructuarul nu

poate dispune de bun prin acte de înstrăinare sau distrugându-i substanţa. El este dator să

conserve substanţa bunului (salva erum substantia), reieşind voinţa legiuitorului de a impune

titularului dreptului de uzufruct că îi revine obligaţia să menţină destinaţia pe care proprietatea a

dat-o lucrului.

Din definiţia dată de textul legal arătat uzufructului, lipseşte şi o altă caracteristică, care

este de esenţa lui, şi anume că uzufructul este un drept vremelnic, temporar, durata lui maximă

fiind durata vieţii beneficiarului, iar la persoanele juridice cel mult 30 de ani.

 Uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă

determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele

bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. Uzufructuarul are

dreptul de a poseda bunul, nu şi de a-l înstrăina. Uzufructul poate fi limitat prin excluderea

anumitor folosinţe.

Uzufructul se poate constitui, conjugat sau succesiv, în favoarea unei sau mai multor

persoane existente la data deschiderii uzufructului.

Uzufructul se poate constitui, prin lege sau act juridic, dispoziţiile privind registrul

bunurilor imobile fiind aplicabile pentru bunurile imobile. În cazurile prevăzute de lege,

uzufructul poate fi constituit prin hotărîre judecătorească.

La constituirea uzufructului se aplică aceleaşi reguli ca şi la înstrăinarea bunurilor care

fac obiectul uzufructului. Obiect al uzufructului poate fi orice bun neconsumptibil care se află în

circuit civil, mobil sau imobil, corporal sau incorporal, inclusiv un patrimoniu sau o parte din el.

Uzufructul poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum şi asupra a tot ce se

uneşte sau se încorporează în acesta.

Uzufructul se instituie cel mult pînă la decesul persoanei fizice sau la lichidarea persoanei

juridice dacă un termen mai scurt nu este stabilit prin lege sau prin act juridic. 

    Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice nu poate depăşi 30 de ani. Uzufructul

încetează la decesul persoanei fizice sau la lichidarea persoanei juridice în al cărei folos a fost

stabilit uzufructul. 

Orice act juridic prin care se constituie un uzufruct perpetuu şi transmisibil pentru cauză

de moarte sau lichidare este lovit de nulitate absolută.

 Uzufructuarul preia bunurile în starea în care acestea se află. La stabilirea

uzufructului asupra unei universalităţi de bunuri, uzufructuarul şi nudul proprietar sînt

obligaţi să-şi acorde asistenţă reciprocă în vederea întocmirii inventarului. Inventarul trebuie

să conţină menţiunea despre data întocmirii, să fie semnat de ambele părţi, iar la cererea unei

din părţi semnătura trebuie autentificată. Fiecare parte are dreptul să ceară ca inventarul să

fie întocmit de către organul competent. Partea care cere întocmirea inventarului în condiţiile

Сodului Civil sau autentificarea semnăturii suportă cheltuielile aferente.

Uzufructul este gratuit în cazul nestipulării exprese a caracterului oneros. Cheltuielile

şi sarcinile proprietăţii revin nudului proprietar, cu excepţiile prevăzute de lege sau de

contract. Uzufructuarul este ţinut pentru obligaţiile de plată (impozite, taxe) faţă de stat

pentru obiectul uzufructului.

1.3. Caracterele juridice ale dreptului de uzufruct.

Din textul Codului civil, definiţia dată uzufructului şi din analiza doctrinei juridice se

desprind următoarele caractere juridice ale uzufructului:

a) Uzufructul este un drept real asupra bunului altuia, care se bucură de opozabilitate

întocmai ca şi dreptul de proprietate, mai mult de cât atât, poate fi opus chiar şi nudului

proprietar. Această caracteristică desemnează dreptul uzufructuarului de folosinţă asupra bunului

altuia şi dreptul de a culege fructele pe care le dă acel bun, potrivit naturii şi destinaţiei ce le are.

b) Uzufructul este un drept esenţialmente temporar (vremelnic). Dacă titularul său este o

persoană fizică, el poate fi cel mult viager; dacă titularul este o persoană juridică, durata lui în

timp nu poate depăşi 30 de ani. Dacă el este consimţit în favoarea a două sau mai multe

persoane, după decesul uneia dintre ele, cealaltă persoană păstrează dreptul asupra întregului bun

în continuare, până la sfârşitul vieţii. La persoanele juridice, chiar dacă s-a prevăzut o durată mai

mare, după 30 de ani încetează de drept.

c) Uzufructul poate fi mobiliar sau imobiliar, după cum este constituit asupra bunurilor mobile

sau imobile.

d) Uzufructul este un drept incesibil,adică nu poate fi transmis de titular, nici prin acte juridice

nici prin fapte juridice, nici între vii şi nici pentru cauză de moarte. Cu toate că uzufructul este

netransmisibil, el are posibilitatea de a ceda beneficiul (emolumentul) uzufructului; respectiv

avantajele economice pe care aceste drept i le conferă. Dobânditorul acestui avantaj economic nu

devine titular al dreptului real de uzufruct, el se foloseşte de bun cu titlu de drept personal. În

practica judiciară s-a decis că uzufructuarul poate închiria bunul care face obiect al uzufructului,

pentru că se transmite un drept de folosinţă temporară asupra bunului. Fiind un drept viager se

stinge la moartea titularului şi ca atare nu se poate transmite succesorilor defunctului prin

moştenire legală sau prin testament.

Conţinutul şi importanţa uzufructului. Din definiţia dată că uzufructul constă în faptul că

atributele posesie şi folosinţă aparţin uzufructuarului, ceea ce şi constituie conţinutul juridic al

dreptului de uzufruct, proprietarul rămâne doar cu atributul de dispoziţie juridică, proprietatea sa

fiind astfel lipsită de întregimea atributelor sale. Aceasta se numeşte nudă proprietate, iar

proprietarul devine nud proprietar, în sensul că are la îndemână doar dispoziţia juridică. Din

unirea uzufructului cu nuda proprietate se obţine deplina proprietate.

Ca importanţă, uzufructul este un bun mijloc de a da cuiva folosinţa completă a unui

lucru, care rămâne pe mai departe în proprietatea titularului dreptului de proprietate. Proprietarul

nutreşte speranţa reală că la un moment dat proprietatea sa va deveni deplină, pentru că

uzufructul are un caracter temporar. Uzufructul este un mijloc economic de a obţine avantaje

pentru proprietar, la fel şi pentru uzufructuar, prin funcţionalitatea economică şi socială pe care o

are.

Uzufructul poate avea şi dezavantaje. Fiind un drept temporar, adeseori, se urmăreşte

obţinerea unor avantaje, exploatându-se bunul la maxim, supunându-l astfel uzurii rapide.

Abuzurile de folosinţă în cadrul exercitării uzufructului, sunt întâlnite mai des la pământuri şi

plantaţii, cu o frecvenţă mai redusă la clădiri.

1.4.  Obiectul dreptului de uzufruct.

Potrivit prevederilor art.520 C.civil “Uzufructul se poate constitui pe tot felul de bunuri,

mobile şi imobile”. Aceasta înseamnă că uzufructul poate avea ca obiect tot felul de bunuri

mobile, imobile, corporale şi incorporale, fungibile şi nefungibile. Uzufructul se poate constitui

asupra unui lucru sau asupra unui drept. Tot astfel, poate avea ca obiect o universalitate. Deci

uzufruct va fi, după caz, uzufruct universal sau cu titlu universal, precum şi asupra unui bun

determinat, când avem de a face cu un uzufruct cu titlu particular.

De regulă, uzufructul are ca obiect bunuri neconsumptibile pentru că are obligaţia de a lăsa

neatinsă substanţa bunului. Cu toate acestea, se admite, ca uzufructul să se poată constitui şi cu

privire la lucruri consumptibile, caz în care uzufructuarul are obligaţia de a înapoia în aceeaşi

cantitate, calitate şi valoare cu cele primite. Constatăm că de astă-dată în realitate prin

consumarea lucrului, obiect al uzufructului se transmite proprietatea lui corelativ cu obligaţia de

restituire. Uzufructul asupra unor lucruri consumptibile poartă denumirea de quasi-uzufruct.

Acesta este reglementat de art.526 C.civil, care dă dreptul de a dispune de lucrurile

consumptibile, despre care s-a remarcat în literatura juridică că nu se stabileşte niciodată în mod

exclusiv şi izolat. “Quasi-uzufructul lucrurilor consumptibile este totdeauana accesoriul unui

uzufruct mai larg stabilit asupra unor sume de bunuri, printre care se află şi lucruri

consumptibile, cum este cazul unei succesiuni care cuprinde bani, grâne, roade, etc.”

Dacă uzufructul se poate constitui asupra oricărui lucru, cu condiţia ca el să se afle în

circuitul civil, el se poate constitui şi asupra unui drept (drept de proprietate intelectuală,

artistică, industrială) şi chiar asupra unui fond de comerţ în toate componentele pe care acesta le

presupune. Fondul de comerţ este privit ca un tot care îşi păstrează entitatea, oricâte modificări ar

surveni, pentru că bunurile şi valorile sunt înlocuite cu altele, cele noi luând locul celor

înstrăinate, în virtutea subrogaţiunii reale ca funcţie a unui patrimoniu.

2. PĂRȚILE, DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE ACESTORA ÎN DREPT DE

UZUFRUCT.

2.1. Modurile de dobândire a uzufructului.

Potrivit  Codului Civil: “Uzufructul se stabileşte prin lege sau prin voinţa omului.” 

Aşadar în prezent dreptul de uzufruct se poate constitui prin voinţa omului – contract sau

testament, la care se adaugă uzucapiunea.

Dobândirea uzufructului prin convenţie se poate realiza în mod direct şi în

mod indirect. Prin această formă proprietarul transmite cele două atribute care compun

uzufructul şi păstrează pentru sine nuda proprietate, când constituirea uzufructului este directă.

Tot o constituire directă este şi atunci când proprietarul transmite nuda proprietate  la o persoană 

şi celelalte două atribute (posesia şi folosinţa) la altă persoană.

Constituirea indirectă este atunci când proprietarul înstrăinează nuda proprietate şi reţine

pentru sine atributele posesie şi folosinţă devenind uzufructuar.

În practica judiciară s-a statuat că uzufructul fiind un drept real de folosinţă asupra unui

bun aparţinând altuia, când bunul este un imobil este necesar ca actul translativ de proprietate să

fie supus înscrierii în mijlocul de publicitate pentru a fi opozabil faţă de terţi. Între părţile

contractante trebuie să facem deosebire între regimul juridic moştenit de Codul civil.

Există regula potrivit căreia drepturile reale imobiliare iau naştere, se modifică, se

strămută sau se sting numai de la data înscrierii lor, atât între părţi, cât şi faţă de terţi . În Codul

civil convenţia are efecte translative de proprietate, dreptul este astfel constituit chiar dacă

încheierea convenţiilor nu este urmată de înscrierea dreptului real dobândit în mijlocul de

publicitate.

Atunci când uzufructul se constituie asupra unui teren, prin act juridic, acesta trebuie să

se perfecteze în forma înscrisului autentic.

Uzufructul se poate dobândi prin testament, care este frecvent întâlnit în materie de

stabilire a acestui drept real. Legatul de uzufruct asigură uzufructuarului un beneficiu fără însă a

prejudicia în mod definitiv pe moştenitorii legali. Aceştia având calitatea de nuzi proprietari vor

deveni proprietari deplini după ce uzufructuarul va înceta din viaţă.

Uzufructul poate fi dobândit şi prin partaj voluntar, care în realitate este o constituire prin

act juridic. Copartajanţii se înţeleg între ei ca unul să preia uzufructul şi altul nuda proprietate.

În fine se consideră că uzufructul poate fi dobândit şi prin uzucapiune şi posesie de bună

credinţă, cu respectarea regulilor care vor fi analizate la acest mod de dobândire în capitolul

următor. Importanţa practică a dobândirii uzufructului prin uzucapiune este nesemnificativă,

deoarece posesia utilă duce la dobândirea deplinei proprietăţi.

 2.1. Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului.

Drepturile uzufructuarului,constau în obţinerea posesiei lucrului care face obiect al uzufructului.

a) Uzufructuarul are dreptul să ceară predarea în folosinţă a bunului care formează obiect al

uzufructului. Dacă proprietarul se opune la predare, uzufructuarul poate exercita acţiunea

confesorie împotriva nudului proprietar sau a succesorilor acestuia, în ultimă ipoteză dacă

uzufructul s-a constituit prin testament. Dacă uzufructul s-a constituit prin convenţie,

uzufructuarul va putea obţine predarea bunului având la îndemână acţiunea personală născută din

contract.

b) Uzufructuarul are dreptul de a se folosi de lucru şi de a-i culege fructele în cursul uzufructului

conformart.521 C.civil. Uzufructuarul are în genere toate drepturile de care se poate folosi

proprietarul, pentru nevoi şi interese personale. Astfel potrivit art.526 C.civil “el se foloseşte de

drepturile de servitute şi în genere de toate drepturile de care se poate folosi

proprietarul…” Acest drept este în corelaţie cu obligaţia de a conserva substanţa bunului, cea ce

reprezintă în realitate o limitare deoarece uzufructuarul nu poate să dea lucrurilor altă destinaţie

decât aceea dată de proprietar, pentru că el nu poate avea drepturi mai largi decât proprietarul.

Trebuie avut în vedere că proprietarul are dreptul să dea o exploatare deosebită lucrului, mergând

până acolo ca să-l degradeze sau chiar să-l distrugă, ceea ce uzufructuarul nu poate să facă.

Folosinţa bunului exercitată de el trebuie să fie mai raţională şi în conformitate cu destinaţia şi

utilitatea bunului, pe care însă adevăratul proprietar când îşi exercită drepturile sale poate să le

schimbe.

Uzufructuarul trebuie să conserve substanţa bunului, cu excepţia quasi-uzufructului, privind

lucruri consumptibile, unde îi revine obligaţia de a înlocui lucrurile consumate.

Uzufructuarul are dreptul să perceapă fructele şi veniturile lucrului şi să şi le însuşească fără nici

o obligaţie de a da socoteală nudului proprietar. Acest drept se întinde asupra fructelor (naturale,

industriale, civile) şi se naşte din momentul constituirii uzufructului, cu excepţia cazului când

uzufructul a fost dobândit prin testament, când dreptul de a culege fructele are loc în

temeiul Codului Civil, când s-a introdus cerere în justiţie sau moştenitorul a consimţit de bună

voie să execute legatul. De aici rezultă că fructele legatului se cuvin uzufructuarului ulterior

morţii testatorului când are loc naşterea dreptului de uzufruct.

Fructele naturale şi industriale se dobândesc prin percepere, adică prin culegerea lor. Ele rămân

uzufructuarului din clipa în care a intrat în posesia lor. Fructele trebuie să ajungă la maturitate şi

să fie despărţite de bunul care le produce. În acest sens, art.524 C.civil, prevede că fructele

naturale şi industriale culese în momentul când se constituie uzufructul sunt ale uzufructuarului,

iar cele neculese la data stingerii uzufructului se cuvin proprietarului.

În temeiul dreptului de folosinţă uzufructuarul va putea face, de asemenea, acte de conservare şi

de administrare.

c) Uzufructuarul are dreptul de a ceda beneficiul dreptului său de uzufruct.  El poate ceda

beneficiul dreptului său dar rămâne mai departe titular al derptului şi răspunde faţă de proprietar.

El poate ceda emolumentul, în temeiul unui contract de locaţiune sau de arendă cu un terţ, care

nu se confundă cu dreptul de uzufruct care nu este cesibil.

Cesiunea beneficiului uzufructului poate fi făcută cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. De

asemenea, el poate constitui asupra uzufructului său un alt drept de uzufruct.

Cesiunea beneficiului (emolumentului) nu schimbă situaţia raportului juridic de uzufruct

existent, pentru că dreptul de uzufruct propriu-zis este acelaşi, neputând fi înstrăinat.

Consecinţele care rezultă din această constatare constau în aceea că părţile raportului juridic sunt

aceleaşi –uzufructuarul şi nudul proprietar-, primul ca titular al dreptului de uzufruct rămâne

responsabil faţă de cel de-al doilea, în fine, stingerea uzufructului are ca efect automat şi

stingerea dreptului cesionarului.

d) Uzufructuarul are dreptul de a ipoteca dreptul său, dacă obiectul uzufructului îl constituie un

bun imobil. Dacă obiect al uzufructului este un bun sau bunuri mobile, uzufructuarul poate

constitui gaj. La întrebarea dacă se pot constitui ambele forme de gaj – cu deposedare s-au fără

deposedare -, răspunsul pentru care opinăm poate fi dedus din regimul juridic instituit

de art.1909 C.civil privind bunurile mobile. Răspunsul pe care îl apreciem corect este că se poate

constitui numai gaj fără deposedare, altminteri ar fi atins, însuşi dreptul.

Asupra fructelor şi asupra quasi-uzufructului se poate constitui drept de gaj, după ce acestea se

află în posesia uzufructuarului fără nici o distincţie.

Obligaţiile uzufructuarului.

a) Înainte de intrarea în folosinţă uzufructuarul are obligaţia de a proceda la inventarierea

bunurilor mobile şi la constatarea stării materiale în care se află imobilele. Pentru garantarea

exercitării uzufructului în bune condiţiuni se poate proceda la darea unei cauţiuni,

conform art.541 C.civil, adică să aducă un garant, care se obligă să răspundă cu patrimoniul său

în cazul insolvabilităţii uzufructuarului. Inventarierea este operaţiunea prin care se constată

cantitatea şi natura bunurilor mobile supuse uzufructului, fără să fie obligatorie şi evaluarea

acestor bunuri. Inventarul mobilelor şi constatarea stării bunurilor imobile se consemnează într-

un proces-verbal, care poate fi făcut în formă autentică sau sub semnătură privată, cu scopul de a

constitui mijloc de probă pentru predarea bunurilor spre folosinţă.

b) În timpul exercitării dreptului de uzufruct, uzufructuarul are mai multe obligaţii: de a se folosi

de lucru ca un bun proprietar; obligaţia de a aduce la cunoştinţa nudului proprietar orice încălcări

sau uzurpări ale dreptului acestuia; obligaţia de a suporta anumite cheltuieli şi sarcini ale

lucrului; obligaţia de a respecta şi continua modul de folosinţă stabilit de proprietar.

c) Obligaţiile uzufructuarului în momentul stingerii uzufructului. Obligaţiile principale sunt: să

restituie lucrul primit în folosinţă; dacă uzufructul a avut ca obiect lucruri consumptibile,

uzufructuarul va trebui să restituie lucruri de aceeaşi cantitate, calitate şi valoare sau echivalentul

în bani. Dacă uzufructul este viager şi s-a stins prin decesul uzufructuarului atunci restituirea

lucrurilor primite în folosinţă se va face de către moştenitorii uzufructuarului. Restituirea se face

în natură şi în starea în care lucrul se găsea la data naşterii uzufructului. Atunci când bunurile au

pierit dintr-un caz fortuit, uzufructuarul va fi absolvit de obligaţia de restituire, riscul pieirii fiind

suportat de proprietar, potrivit art.1156 C.civil. Dacă este vorba de bunuri consumptibile,

uzufructuarul nu va fi absolvit de obligaţia de restituire dacă lucrurile au dispărut dintr-un caz

fortuit, pentru că el a devenit proprietar în momentul naşterii uzufructului, situaţie în care el va

suporta riscul pieirii fortuite a bunului.

2.3. Drepturile şi obligaţiile nudului proprietar.

Drepturile nudului proprietar sunt cele care rezultă din exercitarea atributului dispoziţiei:

a) dreptul de a înstrăina nuda proprietate, însă dobânditorul subsecvent rămâne obligat să

respecte uzufructul constituit, care este un drept real;

b) dreptul de a greva nuda proprietate cu ipotecă, de a constitui o servitute, fără ca prin aceasta

să-l împiedice pe uzufructuar în exercitarea dreptului său;

c) dreptul de a culege productele bunului, fructele se cuvin uzufructuarului;

d) dacă bunul care formează obiectul uzufructului este expropriat, pentru că şi dreptul de

uzufruct este expropriabil, despăgubirea acordată va fi împărţită între nudul proprietar şi

uzufructuar. Soluţia se desprinde din art.26 al Legii nr.33/1994 şi este semnalată în literatura

juridică.

e) dreptul de a exercita toate acţiunile în justiţie prin care se apără dreptul său de proprietate, fără

ca pri aceasta să se aducă atingere drepturilor uzufructuarului. El nu va putea revendica bunul

său de la uzufructuar înainte de stingerea uzufructului.

Obligaţiile nudului proprietar sunt următoarele:

a) obligaţia pasivă sau negativă de a se abţine de la orice fapt material de natură să-l împiedice pe

uzufructuar în exercitarea dreptului său;

b) obligaţia pozitivă de a-l garanta pe uzufructuar pentru evicţiune în două dintre cazuri şi anume

în cazul când obligaţia de garanţie derivă din natura uzufructului şi în cazul când proprietarul şi-a

asumat în mod expres o asemenea obligaţie, prin actul constitutiv al uzufructului, spre exemplu

atunci când are caracter oneros;

c) de a-l despăgubi pe uzufructuar, când a micşorat valoarea de exploatare a bunului obiect al

dreptului de uzufruct.

 

3. ÎNCETAREA DREPTULUI DE UZUFRUCT

2.1. Stingerea uzufructului.

Modalităţile de stingere a uzufructului sunt reglementate de Codul Civil. Astfel, dreptul de

uzufruct se stinge prin:

a) Moartea uzufructuarului, care este o cauză generală de stingere a uzufructului. Acest mod de

stingere este consecinţa caracterului viager al dreptului de uzufruct. Dacă uzufructul a fost

constituit în favoarea ambilor soţi, fără nici o altă precizare, în practica judiciară s-a decis că, în

caz de moarte a unuia dintre soţi, celălalt păstrează uzufructul pentru întregul imobil. Stingerea

uzufructului prin moarte este de ordine publică, aceasta însemnând că orice convenţie prin care

s-ar stipula constituirea unui uzufruct perpetuu şi transmisibil, este nulă absolut. Este admisibilă

însă constituirea de uzufructe în beneficiul mai multor persoane succesive. În acest sens, este

posibil ca să se stipuleze ca uzufructul constituit în favoarea unei persoane după moartea acesteia

să treacă la altă persoană; este admisibil cu condiţia ca toţi beneficiari să fie în viaţă sau măcar

concepuţi. Acest uzufruct trebuie considerat valabil pentru că se constituie, de fiecare dată,

independent şi succesiv în favoarea fiecărui beneficiar. După stingerea prin moarte a primului

beneficiar se consideră că a început în mod exclusiv şi direct în favoarea ultimului beneficiar.

b) Prin expirarea termenului pentru care a fost constituit, atunci când prin convenţia părţilor s-a

stabilit un anumit termen pentru exercitarea uzufructului. Problema se pune de fiecare dată când

uzufructuar este o persoană juridică. Uzufructul în favoarea unei persoane juridice poate fi

constituit pe durata maximă de 30 de ani.

c) Prin consolidarea sau întrunirea în persoana uzufructuarului a calităţii de proprietar. Nuda

proprietate poate fi dobândită de uzufructuar prin moştenire, cumpărare, sau orice act juridic.

Consolidarea devine posibilă şi atunci când un terţ dobândeşte atât nuda proprietate cât şi

uzufructul. Nimeni nu poate exercita uzufructul asupra lucrului pe care îl are în proprietate.

d) Neuzul sau prescripţia extinctivă. Dacă uzufructul are ca obiect bunuri mobile sau imobile,

neuzul timp de 30 de ani face ca uzufructul să înceteze. Termenul începe să curgă de la ultimul

act de folosinţă al uzufructuarului. Dezmembrarea proprietăţii este o stare excepţională care nu

poate dura dacă nu aduce nici un folos sau dacă titularul nu are nici un interes, astfel că dacă nu a

profitat 30 de ani, nu se mai justifică utilitatea şi nu există nici un motiv spre a prelungi fără

folos, pentru nimeni, o situaţie în care dreptul proprietarului este ştirbit şi restrâns. Neuzul

trebuie să fie complet. Dacă uzufructuarul exercită numai parţial dreptul său, acesta nu se stinge.

Este necesar ca neuzul să fie continuu, actele de folosinţă să fie succedate normal după natura şi

destinaţia bunului.

e) Pieirea totală a bunului, înseamnă că dreptul de uzufruct se stinge prin lipsă de obiect. În caz

de pieire parţială uzufructul ar putea continua a se exercita asupra părţii rămase din lucru.

f) Renunţarea uzufructuarului, care poate să fie expresă ori tacită, cu titlu oneros sau cu titlu

gratuit. Renunţarea trebuie să fie făcută numai de uzufructuarul capabil de a dispune de dreptul

său şi poate fi făcută împotriva voinţei nudului proprietar, însă, odată făcută, devine irevocabilă.

Între uzufructuar şi nudul proprietar poate interveni o convenţie, renunţarea putând fi cu titlu

oneros sau să fie făcută prin tranzacţie. Dacă este făcută cu titlu gratuit, ea echivalează cu o

donaţie făcută nudului proprietar. Dacă renunţarea s-a făcut în dauna creditorilor chirografari

aceştia o pot ataca pe calea acţiunii pauliene.

g) Abuzul de folosinţă din partea uzufructuarului apare ca un caz special de stingere a

uzufructului. El se constată prin hotărâre judecătorească la cererea nudului proprietar. În acest

sens este prevăzut că acesta este: “abuzul ce face uzufructuarul de folosinţa sa sau aducând

stricăciuni fondului sau lăsându-l să se degradeze din lipsă de întreţinere“. Rezultă că abuzul de

folosinţă există atunci când uzufructuarul nu se foloseşte lucru ca un bun proprietar. El provoacă

stricăciuni sau îl lasă să se degradeze din lipsă de întreţinere. În practica judiciară s-a statuat că

nudul proprietar poate opta între a solicita decăderea din dreptul de uzufruct şi obligarea

uzufructuarului de a aduce bunul în stare de folosinţă.

h) Rezoluţiunea sau nulitatea titlului prin care cel ce a constituit uzufructul a dobândit

proprietatea asupra acelui bun sau desfinţarea titlului constitutiv al uzufructului. Dacă titlul

nudului proprietar se desfiinţează, atrage după sine ca efect desfiinţarea drepturilor consimţite de

acesta în favoarea terţilor, între care şi dreptul de uzufruct, în conformitate cu principiul resoluto

iure dantis, resolvitur ius accipientis. De exemplu, dacă nudul proprietar a dobândit lucrul prin

accesiune şi se constată ulterior că este doar un moştenitor aparent, lucrul revenind adevăratului

moştenitor şi uzufructul se va stinge ca efect al pierderii calităţii de proprietar.

i) Uzucapiunea sau prescripţia achizitivă în favoarea unui terţ, când acesta dobândeşte asupra

bunului dreptul de proprietate, terţul uzucapând atât uzufructul cât şi nuda proprietate.

Uzucapiunea este un mod original de dobândire a dreptului de proprietate, cu efect retroactiv;

uzucapantul va fi considerat după primul proprietar al bunului, astfel că nu va fi obligat să

respecte uzufructul. Acesta se stinge.

 

2.2. Lichidarera uzufructului.

Ca efect al stingerii dreptului de uzufruct, uzufructuarul este obligat să restituie nudului

proprietar toate lucrurile pe care le deţine. Cu alte cuvinte să înceteze actele de folosinţă şi să

redea proprietarului posesia bunului obiect al dreptului de uzufruct. Aceste obligaţii nu există

dacă uzufructul s-a stins prin consolidare sau prin pieirea totală a bunului din cauze neimputabile

uzufructuaurului.

Uzufructuarul este un detentor precar, el posedă bunul pentru altul, adică pentru nudul

proprietar, restituirea urmând a fi făcută de bună voie în starea în care l-a primit. Dacă

uzufructuarul refuză restituirea lucrului, proprietarul are la îndemână acţiunea în revendicare sau

poate recurge la acţiunea personală, derivată din convenţia părţilor.

Dacă uzufructul a avut ca obiect lucruri consumptibile (quasi-uzfruct) atunci

uzufructuarul trebuie să restituie bunuri de aceeaşi natură, cantitate şi calitate în funcţie de preţul

acestora.

Atunci când bunul mobil a pierit sau a fost deteriorat din culpa uzufructuarului, obligaţia

de a restitui este înlocuită sau însoţită, după caz, de obligaţia de dezdăunare, uzufructuarul

trebuind să acopere prejudiciul pe care l-a cauzat proprietarului. El nu are această obligaţie dacă

degradările sau deteriorările bunului se datorează întrebuinţării sau folosinţei acestuia.

Dacă obiect al uzufructului a fost un bun imobil care s-a deteriorat ca efect al folosirii lui

normale, uzufructuarul este obligat să repare prejudiciul suferit de proprietar.

Odată cu lucrul, uzufructuarul este obligat să restituie şi fructele naturale şi industriale pe

care le-a perceput, după stingerea uzufructului. El avea dreptul la fructele percepute sau ajunse la

scadenţă în perioada dreptului său de uzufruct.

Uzufructuarul nu poate să pretindă despăgubiri pentru îmbunătăţirile aduse bunului, chiar

dacă acestea au adus un spor de valoare. El va putea ridica oglinzi, tablouri, ornamente, instalaţii

şi orice alte asemenea adăugiri care se pot detaşa comod din bunul asupra căruia s-a constituit

dreptul de uzufruct, care trebuie să-l restituie proprietarului în starea sa anterioară.

La rândul său, proprietarul este obligat să restituie uzufructuarului sumele de bani pe care

acesta le-a plătit pentru el, cum ar fi plata făcută unui creditor al proprietarului care avea drept de

ipotecă asupra imobilului obiect al ipotecii.     

Uzufructul se stinge la expirarea termenului pentru care este constituit, prin întrunirea în

aceeaşi persoană a calităţii de proprietar şi a celei de uzufructuar, prin renunţarea uzufructuarului

la dreptul său, prin moartea sau, după caz, lichidarea uzufructuarului.

Uzufructul încetează şi în cazul în care instanţa de judecată a pronunţat rezoluţiunea sau

nulitatea actului juridic prin care cel care a instituit uzufructul a dobîndit titlul de

proprietate.  Stingerea uzufructului la cererea nudului proprietar. Uzufructul poate înceta la

cererea nudului proprietar atunci cînd uzufructuarul abuzează de folosinţa bunului, îi aduce

stricăciuni ori îl lasă să degradeze.

Stingerea uzufructului în cazul distrugerii bunului. Uzufructul se stinge în cazul în care

bunul a fost distrus în întregime într-un caz fortuit. Dacă bunul este distrus în parte, uzufructul

continuă asupra părţii rămase. Uzufructul va continua asupra indemnizaţiei de asigurare dacă

aceasta nu este folosită pentru repararea bunului.

Efectul stingerii uzufructului. La stingerea uzufructului, uzufructuarul este obligat să

restituie nudului proprietar, în starea corespunzătoare, bunurile pe care le deţine în virtutea

dreptului său de uzufruct. În cazul pieirii sau al deteriorării bunului din culpa uzufructuarului,

acesta este obligat să despăgubească proprietarul. În cazul imobilelor, stingerea uzufructului

trebuie înscrisă în registru.

CONCLUZIE

Consider că în cadrul prezentei lucrări, am realizat scopul şi toate obiectivele propuse de

la bun început.

Astfel, am elaborat unui studiu integru, profund cu aspect de analiză practică în

domeniul obligaţiilor, în vederea elucidării specificului reglementării juridice, trătării teoretice şi

aplicării practice în cadrul contractului de donație.

Au fost elucidate pe deplin principiile executării obligaţiilor, fiind analizată sfera de

acţiune a acestor principii în condiţiile economiei de piaţă.

Analizind aceasta temă pot spune că uzufructul se considera cel mai larg drept de folosinta

a bunurilor straine, deoarece uzufructuarului i se permitea sa se foloseasca practic de doua

drepturi de folosinta: folosinta nu numai de bun (jus utendi), dar si de fructele acestuia (jus

fruendi).

S-a constatat la analiza dreptului de proprietate că proprietatea este dreptul cel mai

complet asupra unui bun, deoarece conferă atributele usus, fructus şi abusus. Prerogativele

juridice ale dreptului de proprietate – posesia, folosinţa şi dispoziţia – titularul le poate exercita

în plenitudinea lor. Atributele sunt opozabile tuturor.

Spre deosebire de proprietate, sunt drepturi reale care nu exclud posibilitatea ca unele

prerogative ale dreptului de proprietate să fie exercitate de un alt titular. Acestea sunt depturi

care se pot exercita asupra unui lucru a cărui proprietate aparţine altei persoane:  jure in re

aliena. Prin separarea unor atribute, se formează drepturi reale distincte, care poartă denumirea

de dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.

Dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt acele drepturi reale principale, derivate

asupra bunurilor altuia, opozabile tuturor, inclusiv proprietarului, care se constituie sau se

dobândesc prin desprinderea ori limitarea unor atribute din conţinut juridic al dreptului de

proprietate.

Am efectuat analiză multiaspectuală a legislaţiei în vigoare în domeniul contractului de

donație vis-a-vis de legislaţia altor state cum ar fi : România, Federaţia Rusă, Franţa ş.a. şi au

fost evidenţiate în acest sens lacunele în reglementarea în legislaţia Republicii Moldova.

BIBLIOGRAFIE

Acte normative:

1. Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 6 iunie 2002, Monitorul Oficial nr. 82-86/661 din 22.06.2002

2. Codul funciar al Republicii Moldova adoptat la 25.12.1991, Monitorul Oficial nr.107 din 04.09.2001

3. Legile Republicii Moldova privind cadastrului bunurilor imobile nr.1543 din 25.02.1998 Monitorul Oficial nr. 44-46/318 din 21.05.1998

4. Legea privind formarea bunurilor imobile nr.354-XV din 28.10.2004, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 233-236/999 din 17.12.2004

5. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Regulamentului de recepţie a construcţiilor şi instalaţiilor aferente nr.285 din 23.05.1996, Monitorul Oficial nr. 42-44/349 din 28.06.1996

6. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor nr.360 din 18.04.1997, Monitorul Oficial nr.31-32/366 din 15.05.1997

7. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile nr.1030 din 12.10.1998, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.96/996 din 22.10.1998

8. Hotărârea Guvernului cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor nr.192 din 20 februarie 1998; Monitorul Oficial nr.30-33/225 din 09.04.1998

9. Regulamentul cu privire la desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de registrator în OCT, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1030, 12.10.1998. Monitorul Oficial 96/996 din 22.10.1998

10. Regulamentul cu privire la modul de creare şi funcţionare a Fondului de garanţie aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1170 din 04.12.1998 , Monitorul Oficial 111-113/1107, 17.12.1998

11. Regulamentul cu privire la modul efectuării înregistrării primare masive, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1030, 12.10.1998, Monitorul Oficial 96/996, 22.10.1998

12. Regulamentul cu privire la modul de transmitere în proprietate privată a loturilor de pământ de pe lângă casă în localităţile urbane, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 984 din 21.09. 1998, Monitorul Oficial nr.90-91/936 din 01.10.1998

13. Regulamentul registratorului organului cadastral teritorial aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1030 din 12.10.1998, Monitorul Oficial nr.96/996 din 22.10.1998

14. Hotărîrea Guvernului despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile din 1030/12.10.1998, Monitorul Oficial nr.96/996, 22.10.1998

15. Regulamentul privind formarea bunurilor imobile aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.61 din 29 ianuarie 1999, Monitorul Oficial 10-11/99 din 04.02.1999

16. Instrucţiune cu privire la ordinea de formării şi evidenţei numerelor cadastrale ale bunurilor imobile aprobată prin ordinul Agenţiei Naţionale Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie nr.190 din 29.12.1998

17. Instrucţiunea cu privire la înregistrarea bunurilor imobile şi a drepturilor asupra lor, aprobată de către Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru 23.10.1998

18. Instrucţiunea cu privire la modul de elaborare şi actualizare a planurilor cadastrale şi geometrice din 27.05.2003, Monitorul Oficial nr. 177-181/229 din 15.08.2003

Monografii

1. Alan Riyan, Proprietatea, Editura DU Style, Bucureşti, 2002.2. Ana Boar, Uzucapiunea. Prescripţia, posesiunea şi publicitatea drepturilor, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 1999. 3. Corneliu Bârsan, Maria Gaiţă, Mona Maria Pivniceru, Drept civil. Drepturile reale, Institutul

European, Iaşi, 1997.4. Constantin Stătescu, Corneliu Bârsan, Drept civil. Drepturile reale, Universitatea Bucureşti,

1988.5. Constantin Stătescu, Corneliu Bârsan, Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale,

Universitatea din Bucureşti, 1980.6. C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, Vol. I, Editura

ALL, Bucureşti, 1996.7. C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil roman, Vol. II, Editura

ALL, Bucureşti, 1998.8. C.Hamangiu, N. Georgean, Codul civil adnotat..., Vol. II, Editura SOCEC S.A.R.9. Dumitru Lupulescu, Dreptul de proprietate comună al soţilor, Casa de editură şi presă

“Şansa” SRL, Bucureşti, 1993.10. Dumitru Lupulescu, Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi, Vol. I, Editura Europa

Nova, Bucureşti 1994.11. Dumitru Lupulescu, Dreptul de proprietate comună, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000.12. D. Gherasim, Teoria generală a posesiei în dreptul civil român, Editura Academiei,

Bucureşti, 1996. 13. Ernest Lupan, Cu privire la capacitatea de a fi titular al dreptului de proprietate, în “Fiat

Justiţia”, Cluj-Napoca 1996.14. Ernest Lupan, Cu privire la dreptul real asupra terenurilor agricole deţinute de persoane

fizice, în “Studia Universitatis Babes - Bolyai”, Jurisprudenţia, L, 1990.15. Ernest Lupan, I. Salău-Pop, Unele consideraţii în legătură cu dobândirea dreptului de

proprietate în temeiul Legii fondului funciar, în “Revista cercului juridic Bănăţean”, nr. 3, 1995.

16. Eugeniu Safta-Romano, Dreptul de proprietate privată şi publică în România, Editura Graphix, Iaşi, 1993.

17. Eugen Chelaru, Curs de drept civil. Drepturile reale principale. Editura ALL Beck, Bucureşti, 2000.

18. Gheorghe Beleiu, Drept civil român. Introducere în drept civil. Subiectele dreptului civil, Casa de editură şi presă “ŞANSA” - SRL, Bucureşti 1995.

19. Ioan Adam, Regimul juridic al dobândirii şi înstrăinării imobilelor, terenuri şi construcţii, Editura „Europa Nova”, Bucureşti, 1996.

20. Ioan Adam, Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale, Editura „Europa Nova”, Bucureşti, 1998.

21. Ion P. Filipescu, Drept civil, Drepturile reale, Bucureşti, 1992.22. Ion P. Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Editura ACTAMI,

Bucureşti, 1994.23. Ion P. Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, ediţie revăzută,

Editura ACTAMI, Bucureşti, 1996.24. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale,

ediţie revăzută şi completată, Editura ACTAMI, Bucureşti, 2000.25. Julieta Manoliu, Gh. Durac, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Fundaţiei

“Chemarea”, Iaşi 1994.26. Mircea Miclea, Cadastrul şi cartea funciară, Editura ALL, 1995.27. Liviu Pop. Drept civil. Drepturile reale principale, Editura S.C. “Cardial” SRL, Cluj-

Napoca, 1993.