Download - Turcia - prezentare generala

Transcript
Page 1: Turcia - prezentare generala

TURCIA

Popa Loredana – Mihaela

1

Page 2: Turcia - prezentare generala

Turcia

Cuprins:

1. Asezare geografica.............................................................................................................................................32. Geologie...........................................................................................................................43. Unitati majore de relief....................................................................................................54. Clima................................................................................................................................95. Hidrologie......................................................................................................................116. Vegetatie........................................................................................................................147. Fauna..............................................................................................................................158. Soluri...........................................................................................................................................169. Populatie........................................................................................................................1710. Economie.....................................................................................................................24 Bibliografie................................................................................................................31

2

Page 3: Turcia - prezentare generala

Fig. 1 Asezarea geograficaSursa: wikipedia.com

1.Așezare geografică

Turcia (în limba turcă: Türkiye), situată în sud-estul Europei și sud-vestul Asiei (Peninsula Asia Mică), între 35˚49'- 42˚06' latitudine N și 26˚03'- 44˚49' longitudine, este constituită din două părți, una europeană și una asiatică. Are o suprafață de 780 576 km2 (a 37 țară ca mărime din lume), din care 97% in Asia și 3% (24 000 km2) în Europa.

Are o poziție geografică cu trăsături distincte conferite și de prezența celor patru mări care o încadrează: Marea Mediterană, Marea Egee, Marea Marmara și Marea Neagră.

Turcia are granițe cu opt țări: Grecia și Bulgaria la nord-vest; Georgia, Armenia și Azerbaidjan la nord-est; Iran (Persia) la est; și Irak și Siria la sud.

Oficial este numită Republica Turcia, iar din punct de vedere administrativ este împărțită în 67 provincii (”il”), din care 3 se gasesc în partea europeană, 62 în partea asiatică și 2 în ambele sectoare (Çanakkale și Istanbul).

Fig. 2 Limite si veciniSursa: wikipedia.com

3

Page 4: Turcia - prezentare generala

Implicațiile asupra factorilor de mediu

Factorii de mediu ai Turciei sunt determinați în primul rând, prin poziția sa geografică (desfășurarea mare în latitudine și longitudine), precum și prin caracterul altor condiții fizico-geografice, mai ales dispunerea și orientarea liniilor majore ale reliefului etc.

Varietatea reliefului și dispunerea acestuia, apropierea de mare, suprafețele mari ocupate de munți și podișuri înalte constituie principalii factori care condiționează varietatea mare a radiației solare și a circulației generale atmosferice, ceea ce au creat și diferite zone climatice în Turcia.

Având o clima subtropicală, Turcia cunoaște o multitudine de nunanțe climatice, în funcție de condițiile de temperatură, de distribuirea precipitațiilor, de tăria și direcția vântului etc.

2. Geologie

Evoluția paleogeografică

Turcia face parte din regiunea seismică a Marelui Cerc Mediteranean, care cuprinde regiunea africană și europeană a Mediteranei, cu Muntii Atlas, Alpii, Carpați, Balcani, Asia Mică, și Munții Taurus, Pontici, regiunea Mării Moarte, apoi Asia cu sistemul Himalaian. Aici se produc circa 21% din cutremurele de pe glob.

Asia cuprinde un număr mai variat de unități structurale. Se disting platforme vechi, parte proterozoice, parte baikaliene, regiuni de cutare caledoniană, regiuni de cutare hercinică, regiuni de cutare mezozoică, alpină si terțiară ale zonei pacifice.

Segmentul alpin occidental din zona cutărilor alpine are structura și evoluția cea mai complexă. În etapa alpină se poate recunoaște o zonă eugeosinglinală largă, care corespunde celei mai mari părți ai Asiei Mici, inclusiv Caucazul Mic, mărginita la Nord de zona miogeosinclinală reprezentată prin Caucazul Mare. În interiorul regiuni eugeosiclinale se regăsesc masivele mediane Menderes și Kirsehir, continuarea masivului Rhodobe din Peninsula Balcanica, și Masivul Iranian sitat în Iran și Irak. În ramura de nord se găsesc nuclee caledoniene și hercinice, parțial regenerate în cutările mezozoice. Acestea apar în Asia Mica, în Elburz, Iranul de Nord și Central, Belucistan; ele au fost înglobate în aria geosiclinală alpină în mezozoic.

Segmentul occidental a avut caracter eugeosinclinal atât în etapa paleozoică cât și în cea alpină. În etapa paleozoică sunt intruziuni acide și bazice (granite, diorite, gabbrouri, peridotite), care străbat nucleele paleozoice de pe marginea de Nord. Masive intruzive (granite și granodiorite) legate de etapa alpină se găsesc pe întinderi mai mari în partea de Nord în Anatolia Centrală și Orientală, pune în loc fie în faza chimmerică, fie în faza laramică (masive sinorocene). Acest segment se caracterizează și printr-un vulcanism final foarte puternic, care începe din paleogen în Caucazul Mic – Elburs și din miocen în Anatolia, prelungindu-se până în cuaternar. Lavele andezitice și bazaltice formează conuri vulcanice cu morfologia caracteristică bine păstrată, sau imense curgeri de lave și tufuri care acopera mare parte din Anatolia Centrală și Orientală.

Principalele zăcăminte de minerale utile

4

Page 5: Turcia - prezentare generala

Dezvoltarea geologico-paleogeografică a pus bazele structurii resurselor subsolului. Aproape ficărei structuri, referindu-ne la timpul și condițiile de formare, îi sunt proprii anumite tipuri de zăcăminte de minerale utile. Pe teritoriul Turciei se întâlnesc în principal zăcăminte de cărbune (huila, carbune brun si lignit). Principalele bazine carbonifere se găsesc în nord-vestul țării în perimetrul Eregli – Zonguldak și in nord-est (lignit).

Industria petrolului. Centrele de extracție sunt amplasate în partea sud-estică a țării. (Garzan, Germik, Selmo, Raman). Se găsesc în același perimetru și unele rezerve de gaze naturale.

Metalurgia feroasă se bazează pe suficiente materii prime (minereuri de fier, crom, mangan, cărbune cocsificabil). Minereurile de fier se extrag din partea central-estică (Divrigi), central-sudică (Maraș), nord-vestică (Adapazari) și vestică la sud de Izmir. Cromul se exploatează cam în aceleași regiuni având ca centre principale: Guleman, Fethye, Maraș, Kütahya.

Metalurgia neferoasă prelucrează importante mienreuri de plumb, zinc, bauxită, cupru. Centrele de exploatare se întalnesc asociate cu cele de minereuri de fier, crom, etc. ele sunt: pentru cupru Murgul în nord-est și Ergani în partea central-estică; pentru plumb și zinc Keban și Balya. În orașul Seiydișehir există un combinat pentru obținerea aluminiului din bauxită.

3. Unități majore de relief

Fig. 3 Unitati majore de reliefSursa: wikipedia.com

Cele două părți, europeană și asiatică au condiții naturale diferite. În partea europeană se află două lanțuri muntoase, care închid o câmpie vălurită drenată de Ergene, afluent al Mariței;

Partea asiatică (Anatolia) mult mai extinsă (755 688km2), cuprinde un podiș central, rectangular, înconjurat de lanțuri muntoase spre N, E, SE, SV. Are mai multe diviziuni: Anatolia

5

Page 6: Turcia - prezentare generala

de vest cu podișuri prelungi, înalte și coasta Mării Egee adînc crestată cu câmpii litorale, formate din râurile Simav, Gediz ș.a.; Anatolia de sud cu Munții Taurus, care domină câmpia litorală, mai dezvoltată în cursul inferior al râurilor Sayhan și Ceyhan și care trimit spre nord o prelungire, munții Antitaurus, iar spre est trec într-un podiș vălurit traversat de Eufrat; Anatolia centrală care este un podiș cu numeroase depresiuni, cu mlaștini și lacuri sărate, mai ales în jumătatea de vest, cu platouri de lavă, vârfuri izolate, traversat de râuri ce străpung lanțul munților Pontici și se varsă în Marea Neagră.

Podișul Armeniei ocupă estul țării și este alcătuit, în mare parte, din platouri de lavă, conuri vulcanice enorme și depresiuni tectonice.

Așezată în zona subtropicală, cu o desfășurare vest-est, Turcia prezintă o serie de trăsături fizico-geografice ce se înscriu în peisajul treptelor de relief și anume: peisajul munților marginali, mai umeziți și relativ împăduriți, care prin dispunere constituie adevărate bariere climatice, și peisajul câmpiilor litorale (marginale) fertile cu peisajul de stepă și semideșert al Podișului Central (Podișul Anatoliei).

Munții aparțin cutărilor alpine, continuare a celor din Europa, întalnindu-se sub forma unor culmi paralele. Acestea sunt separate de văi longitudinale, adevărate culuare ce aparțin bazinelor hidrografice ale lui Kizil Irmak, Sakarya și Ieșil Irmak. Altitudinile maxime depășesc 3900m (vf. Kaçkar, 3937m) în Muntii Pontici de Est, ceea ce a permis instalarea glaciației cuaternare, precum și existența unor ghețari actuali. Ele scad spre vest, sub 3000m și chiar sub 2500 în Munții Koroglu-Dag, Ponticii de Vest, Munții Bolu. Înălțimile mari se datorează rocilor dure paleozoice din care sunt altcătuiți, dar și mișcărilor mai noi care i-au reînălțat. Munții Pontici sunt împarțiți în trei sectoare: Ponticii de Vest, Ponticii Centrali și Ponticii de Est. Spre Câmpia litorala a Mării Negre, acești munți se termină printr-un abrupt de peste 1000m.

Munții Taurus - pe latura sudica a Podișului Anatoliei se desfășoară sistemul muntos al Tauridelor care formează tot o arie de cutări alpine. Culmile muntoase au aceeași desfășurare paralela cu țărmul mediteranean ca și a celor din sistemul Munților Pontici. Sunt alcatuite din șisturi cristaline, calcare, gresii și conglomerate iar morfologia mai complexă a acestui sistem muntos este datorată și șarajului din intervalul oligo-miocen. Aici este dezvoltat relieful carstic, pe platourile calcaroase iar secțiunea lor de către ape a generat de numeroase chei. Tot pe suprafețe calcaroase de asemenea câmpuri de lapiezuri, doline și polii. Înălțimea maximă o înregistrează vârful Kaltâ Dag (3734 m) situat în estul depresiunii Licaonia. După caracterele majore fizico-geografice, Munții Taurus se subdivid în: Munții Taurus de Vest, Munții Taurus Central și Munții Taurus de Est.

Sectorul cuprins între căile Göksu și Menderes, adică Munții Taurus de Vest, se desfășoară sub formă de trepte spre nord-vest, terminându-se digitat printre afluenții lui Menderes. În partea vestică se află o serie de lacuri situate în preajma regiunii varfului Akadag (3085 m) din culmea Bey. Câmpia litorală este relativ îngustă și presărată cu lacuri și mlaștini.

Munții Taurus Centrali au forma unor culmi, mai unitare, și se întind de la valea Göksu până la valea Seyhan, având o direcție sud-vest nord-est. Sunt separați de Podișul Anatoliei prin culuarul longitudinal Göksu.

Munții Taurus, continuare a Taurusului Central se desfășoară de la valea Seyhan până la sud de valea Eufratului.

Munții Taurus de Est au o direcție vest-est, însoțind spre sud valea Murat.În nordul Taurusului estic, se găseste Podișul Armeniei, un important nod orografic, cu

lacuri tectonice (Lacul Van) ghețari și relief glaciar.

6

Page 7: Turcia - prezentare generala

Relieful Podișului Anatoliei este reprezentat prin platouri situate la altitudini care variază între 1000 – 1500 m o parte din ele constituie suprafețe de eroziune dezvoltate pe o structură granitică, cristalină paleo-mezozoică. Apariția în partea central-estică (in estul depresiunii Licaonia) a unor depozite vulcanice neozoice, într-o serie de podișuri și înălțimi (Erciyes – 3916m), demonstrează existența unor miscări postmiocene însoțite de flexurări în lungul cărora au apărut masele de lavă. Ele se întâlnesc la contactul tectonic dintre paleozoic și neozoicul cutat. Aceleași manifestări vulcanice care s-au prelungit până în cuaternar (P. Birot, 1970) sunt cunoscute și în partea vestică a Anatoliei; în sud-vest se întâlnesc manifestări solfatariene și fumaroliene.

Câmpia litorală se întinde mai mult în regiunea de vărsare a celor două mari râuri, Kizil Irmak și Sakaya. Țărmul este aproape rectilin cu golfurile Samsun și Sinop care îi modifică oarecum configurația.

În regiunea sudică și nordică se dezvoltă pesisajul câmpiilor litorale, mai extinse în sectorul de vărsare a râurilor Aksu și Seyhan, unele cu caracter deltaic, Antalya și Cukirova – Adana-Mersin. Sunt câmpii aluviale cu numeroase lacuri și mlaștini. Astfel de câmpii apar și pe laturile nordică și vestică.

Relieful derivat

Relieful glaciarLa altitudini suficient de mari, atât la latitudini superioare, cât și la latitudini inferioare,

temperatura scăzută a aerului cât și precipitațiile abundente pe care le primesc regiunile muntoase constituie condiții care favorizează apariția maselor de gheață. Ghețatii formați în munții înalți sunt în general lungi și înguști, deoarece ei ocupă văi preexistente, care canalizează gheața plastică, din zonele de acumulare, aflate la mari înălțimi, către altitudini mai coborâte unde, implicit, temperaturile sunt mai ridicate, ceea ce face ca gheața să dispară cu timpul prin ablație. Aceștia sunt ghețarii de vale sau ghețarii de tip alpin.

Circul glaciar este o depresiune în care zăpada este colectată în zona de obârșie a văii glaciare. Această regiune este denumită și zona de acumulare.

Fig. 4 Munţii Pontici, nord-estul TurcieiSursa: wikipedia.com

7

Page 8: Turcia - prezentare generala

Lanţul Munţilor Pontici se întinde în nordul Turciei, paralel cu Marea Neagră şi aproape de aceasta. În general, constă în masive alpine bine împădurite datorită vecinităţii Mării Negre ce produce precipitaţii abundente. Regiunea estică este mai înaltă si mai sălbatică, cu altitudini de aproape 4 000 m, în Munţii Kackar. Zona este declarată Parc Naţional 

Partea somitală este alpină, cu mici gheţari, grohotişuri şi custuri spectaculoase. La obârşiile raurilor care strabat vai glaciare largi, în circurile glaciare, rezidă câteva lacuri glaciare spectaculoase: Deniz Gölü (3412 m altitudine), Karagöl, Davar Gölü, etc.

Munţii Taurus, Anatolia Centrală : Ercies Dagi este cel mai important munte din Anatolia Centrală. Este posibil să fi erupt în

anul 253 Î.Hr., după cum atestă unele monede romane ale vremii. Formarea sa a început în urmă cu 900 000 ani, mai multe fenomene vulcanice violente fiind atestate geologic. Numeroase conuri secundare apar în apropierea conului principal erodat. Un mic gheţar se află pe flancul nordic al său.

Süphan Dagi : este un edificiu vulcanic masiv, situat în estul Turciei, în Podişul Armeniei, la nord de Lacul Van. Süphan Dag este al doilea munte din Turcia, ca înălţime, după Ararat. Constă dintr-un con presărat cu numeroase conuri şi cratere secundare. Lava s-a scurs pe flancurile vulcanului până la zeci de kilometri depărtare în decursul diferitelor etape eruptive. Câţiva gheţari mici se întâlnesc în partea somitală.

Relieful vulcanicCapadocia este un platou vulcanic situat în zona central-sudică a teritoriului Turciei.

Relieful Capadociei s-a format datorită erupţiei celor doi vulcani activi, Ercyes la est şi Hasan la vest, în urmă cu mii de ani. O suprafaţă de circa 20.000 de kilometri pătraţi a fost acoperită cu lavă, ce ajungea uneori la peste 150 m grosime. Cu trecerea timpului, deasupra a rămas stratul cel mai rezistent, cu un conţinut mai mare de bazalt, iar în profunzime, tuful vulcanic de diferite durităţi. Această piatră poroasă, uşor de sculptat, având şi avantajul de a absorbi umiditatea şi a reţine căldura, a putut constitui un mediu adecvat pentru locuinţele rupestre de mai târziu.

Situl arheologic cel mai important din Capadocia privind vestigiile creştine cel mai bine conservate este numit Göreme. Parcul Naţional Göreme, aflat în localitatea cu acelaşi nume, a fost trecut pe lista monumentelor mondiale UNESCO în anul 1985.

Fig. 5 CapadocciaSursa: wikipedia.com

8

Page 9: Turcia - prezentare generala

In Munţii Taurus (Anatolia Centrală, în apropiere de vulcanul Erciyes) se afla Hassan Dağı, un edificiu vulcanic uriaş, format din două domuri masive şi mai mult de 25 de conuri de cenuşă recente (în termeni geologici). În neolitic a fost o sursă importantă de obsidian. Erupţiile muntelui Hassan au contribuit la depunerile de cenuşă din regiunea Capadoccia. Deşi vechimea ultimelor erupţii este controversată, picturi rupestre atestă cel puţin o ultimă erupţie semnificativă în ultimii 10 000 ani. Se pare că ultima activitate vulcanică semnificativă a avut loc în 620 Î.Hr. Fumarole sunt prezente în zona somitală.

Relieful calcarosTreptele si baile de calcar din regiunea Pamukkale s-au format datorita intensei activitati

tectonice din zona, care a modelat in timp terasele pe care apa a depus calcarul stratificat, printr-un proces natural asemanator aceluia din pesteri. Pamukkale se traduce prin “Castelul de Bumbac” (pamuk=bumbac, kale=castel), datorita formatiunilor sale calcaroase de un alb incredibil.

“Fortareata de gheata”, cum i se mai spune, s-a format in timp indelungat, cu atat mai mult fiind necesar respectul turistilor pentru aceasta minune a naturii. Doar 2,2 grame de calcar se depun la cate 250 de litri de apa scursi pe stalactite.

Relieful unic de la Pamukkale se intinde pe o portiune de 2700 m, avand o inaltime de 160 m. 

Calcarul de un alb stralucitor isi pierduse la un moment dat puritatea, innegrit de multitudinea de turisti care se plimbau incaltati, motiv pentru care administratia turca a luat

masuri de protejare a sitului inscris pe lista patrimoniului UNESCO in 1988.

Fig. 6 PamukkaleSursa: wikipedia.com

4. Clima

Factori geneticiTrăsăturile climatice ale Turciei se explică, în primul rând, prin poziția sa geografică

(desfășurarea mare în latitudine și longitudine), precum și prin caracterul altor condiții fizico-geografice, mai ales dispunerea și orientarea liniilor majore ale reliefului etc.

Varietatea reliefului și dispunerea acestuia, apropierea de mare, suprafețele mari ocupate de munți și podișuri înalte constituie principalii factori care condiționează varietatea mare a

9

Page 10: Turcia - prezentare generala

radiației solare și a circulației generale atmosferice, ceea ce au creat și diferite zone climatice în Turcia.

Având o clima subtropicală, Turcia cunoaște o multitudine de nunanțe climatice, în funcție de condițiile de temperatură, de distribuirea precipitațiilor, de tăria și direcția vântului etc.

Regiunile muntoase înalte au o climă aspră și rece, ca de exemplu în regiunea Kars temperatura medie anuală este de numai 4˚C.

Regiunile interioare ale Turciei, despărțite de mare prin culmi muntoase, au o climă continental uscată, cu diferente mari de temperatură între zi și noapte și între diferite anotimpuri. În unele regiuni din Anatolia centrală, diferența de temperatura între zi și noapte și între anotimpuri atinge 40˚C.

Pe litoral însă clima este caldă, umedă, cu o temperatură care nu prea variază în cursul zilei sau anotimpului. În Anatolia, de exemplu, temperatura medie anuală atinge 19˚C.

Aceeasi diferență mare se observă și în distribuirea precipitațiilor. În unele regiuni, cantitatea de precipitații anuală se ridică doar la 290 mm (Konya), iar în altele atinge 2500 mm (partea de est a zonei Mării Negre).

Fig. 7 Distributia precipitatiilorSursa: wikipedia.com

O mare importanta asupra climei Turciei o au ciclonii mediteraneeni care au numeroase implicaţii în producerea unor fenomene meteorologice spectaculoase. Ei sunt ,,raspunzatori’’ pentru precipitatiile abundente, care nu de putine ori determina inundatii.

Atunci când se cuplează cu formaţiuni anticiclonice (anticiclonul est-european, anticiclonul scandinav, nuclei anticiclonici central-europeni),in functie de latitudinea sud-est-europeana, se produce viscolul in Turcia, violenţa acestui fenomen este deosebită. Un exemplu edificator este viscolul deosebit de puternic din martie 1987, considerat de către autorităţile turce drept ,,furtuna secolului’’.

Căldura latentă eliberată de suprafaţa caldă a Mării Mediteranene contribuie in aceste cazuri la sustinerea si intensificarea activitatii ciclonice.

Ciclonii care se înscriu de-a lungul acestor traiectorii se formeaza în cele mai multe cazuri deasupra regiunilor mai sudice ale Marii Mediteranene. Ciclonii a caror rata de adancire este de aproximativ 1hPa/ora,timp de cel putin 24 ore sunt denumiti ,,bombe meteorologice’’.

În Turcia se pot distinge câteva topoclimate repartizate pe regiuni climatice:Regiunea de tip mediteranean – se caracterizează printr-o climă maritimă, subtropicală,

cu veri uscate, ierni blânde și ploioase. Temperatura medie anuală oscilează între 16˚-19˚C. Cea mai mare cantitate de precipitații cade iarna; vara nu ploua aproape deloc. Cantitatea medie anuală de precipitații este de 600mm. Regiunea climei de tip mediteranean ocupă o fâșie relativ îngustă în lungul coastelor Mării Mediterane și Mării Egee și numai în partea de sud-est a țării înaintează cu 300-400 km spre interiorul țării.

10

Page 11: Turcia - prezentare generala

Regiunea de coastă a Mării Negre – are caracteristici comune cu clima de tip mediteranean. În această regiune – de fapt o zonă îngustă de-a lungul litoralului – cad foarte multe precipitații. În vilaietul Riza in unii ani cantitatea de precipitații atinge 3000mm. Temperatura medie anuală a acestei zone oscilează între 14˚ si 16˚C. Verile sunt calde, iar iernile răcoroase.

Anatolia Centrală – este o zonă cu un climat continental uscat. Aceasta se explică prin faptul că regiunea este, de fapt, un podiș izolat de mare prin lanțuri de munți înalți. Aici iarna este rece, vara lungă, uscată și arzătoare, primăvara scurtă și ploioasă, iar toamna scurtă și secetoasă.

Temperatura medie anuală în această zonă climatică este de 8-10˚C. Precipitațiile sunt destul de rare; anual cad 350-600 mm. În centrul Podișului Anatoliei se găsește semideșertul Konyei, locul cel mai secetos din Turcia, unde cantitatea medie anuală de precipitații nu depășeste 200-350 mm.

Clima Podișului Armean – amintește de clima Anatoliei Centrale, diferind numai prin temperatura ceva mai joasă. Aceasta este o zonă cu climă de tip continental cu diferențieri mari de temperatură intre zi și noapte și între anotimpuri. Temperatura medie anuală a acestei zone este de numai 6˚-7˚C. Amplitudinea absolută a temperaturilor maxime este de peste 70˚C (de la -35˚C până la +35˚C). În Podișul Armean cade o cantitate de precipitații ceva mai mare decât în Anatolia Centrală (până la 400-500 mm anual). Influența mării asupra climei acestei zone nu se resimte, cu toată apropierea ei de aceasta, pentru că Podișul Armean este separat de mare de mulți înalți.

Platoul Sirian și Mesopotamia Superioară care se întind dincolo de Taurusul Armean, se caracterizează printr-o climă continental uscată. Diferențele de temperatură dintre zi și noapte și dintre anotimpuri sunt foarte mari. Temperatura medie anuală este cuprinsă între 13˚-14˚C; în lunile de vară temperaturile se ridică la 35˚- 40˚C, iar iarna scade până la -10˚C. În această regiune se înregistrează cele mai înalte temperaturi maxime din întreaga Turcie. Cantitatea medie anuală de precipitații oscilează între 350 și 500 mm.

Tracia Occidentală – are o climă temperată-caldă, iar în partea inferioară a peninsulei, despărțită de mare printr-un lanț muntos, o climă temperat-continentală.

Regiunea Istanbulului - se caracterizează prin veri secetoase și ierni și toamne relativ umede.

Condițiile climatice din Turcia sunt în general favorabile dezvoltării agriculturii. Datorită faptului că, regiuni întinse, se găsesc în zona climei subtropicale, este posibilă creșterea unor culturi subtropicale valoroase, iar în cazul altor culturi se pot obține în demersul unui singur an două recolte.

5. Hidrologia

Toate râurile care curg pe teritoriul Turciei se varsă in bazinele câtorva mări (Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Mediterană, Marea Caspică), în Golful Persic și în lacurile Asiei Mici și Podișului Armean. În Turcia sunt puține râuri mari. Ele au în general un caracter de munte, cu multe cascade dar cu debit sărac, în majoritatea lor fiind înguste și destul de scurte.

Nivelul apei este extrem de variabil și depinde de anotimp, cu excepția râurilor cu izvoare subterane. Malurile râurilor sunt de obicei stâncoase, iar curenții sunt repezi. Iarna râurile îngheață foarte rar, chiar și în regiunile cu munți înalți. În anotimpul ploios, și in perioada

11

Page 12: Turcia - prezentare generala

dezghețului, se umflă repede și produc inundații pustiitoare, care aduc mari perderi. Vara și toamna multe din ele seacă. Foarte puține râuri din Turcia sunt navigabile și pe porțiuni reduse.

Dintre râurile care se varsă în Marea Neagră, cele mai importante sunt: Kîzîl Irmak (1151 km), cel mai lung râu al Turciei, Sakarya (790 km), Yeșil Irmak (416 km), Çoruh (368 km). După numaărul de râuri bazinul Mării Negre este cel mai bogat: in această mare se varsă peste 500 de râuri mici și mari.

În Marea Marmara se varsă câteva râuri din partea asiatică si europeană a Turciei. Cel mai mare dintre ele este râul Susurlu (260 km), care curge in partea europeană a Turciei.

Cel mai mare râu din bazinul Mării Egee este Marița (400 km), care își are izvoarele pe teritoriul Bulgariei. Celelalte râuri care se varsă în Marea Egee străbat partea asiatică a țării. Acestea sunt: Gediz (350 km), Büyük Menderes (215 km), Küçük Menderes (140 km), Bakîrcisi (120 km) și altele.

În Marea Mediterana se varsă peste 100 de râuri. Cele mai importante râuri ale acestui bazin sunt: Seyhan (516 km), Ceyhan (474 km), Tarsus (150 km), Aksu (132 km).

Fig. 7 Principalele rauri ale TurcieiSursa: wikipedia.com

Pe teritoriul Turciei, în Podișul Armean, izvorăsc Tigrul ,(1900 km) si Eufratul (2800km), care se varsă în Golful Persic, precum și Kura (1279 km), cu afluentul său Araks (914 km), care se varsă în Marea Caspică.

În Turcia sunt foarte multe lacuri si bălți, acestea ocupând aproape 10.000 km2 din suprafața Turciei (sau 1,3% din teritoriul țării). Dintre acestea, peste 20 au o suprafață apreciabilă: între 50 și 100 km2 și chiar mai mare. După conținutul apei, lacurile Turciei se împart în lacuri sărate, lacuri sălcii și lacuri cu apă dulce.

În estul țării se pot distinfe o grupă de lacuri, dintre care cel mai mare este lacul sărat Van (cu o suprafață de 3764,5km2). Acesta se află la o înalțime de 1725 m. Adâncimea medie a lacului care primește peste 30 de râuri, este de 16m, iar cea maximă de 25m. O altă grupă de lacuri, cu o componență variată de apă, se găsețte în partea de sud a Anatoliei Centrale.

Dintre acestea, cel mai însemnat și al doilea ca mărime în Turcia este lacul Tuz, situat între orașele Ankara și Konya, la o altitudine de 899m. Suprafața acestui lac sărat este de 1620 km2. Adâncimea apei este foarte mica (circa 1m), in schimb salinitatea ei este mult mai ridicată

12

Page 13: Turcia - prezentare generala

decât a apei Mării Moarte. Adesea în timpul verii lacul seacă, deoarece clima în această regiune este foarte uscată: cantitatea medie a precipitatiilor este doar de 15mm intr-un an. În zona sudică și estică a litoralului Mării Marmara sunt situate cateva lacuri cu apă dulce.

Resursele hidroenergetice ale Turciei au o mare importanță pentru economia țării. Acestea sunt principalele izvoare ale alimentării cu apă a instalațiilor de irigare și hidroenergetice. Un rol deosebit îl joacă râurile și lacurile în dezvoltatea agriculturii, deoarece în multe regiuni ale țării agricultura este posibilă numai prin irigarea suprafețelor arabile.

Din punct de vedere energetic, o importață mare o au râurile de munte, și în special acelea care izvorăsc din Podișul Anatoliei Centrale și din Podișul Armean. Aceste râuri se caracterizează printr-un curs repede, prin cascade, căderi de apă abrupte și din acest motiv dispun de mari rezerve hidroenergetice. După cele mai generale calcule, aceste rezerve sunt evaluate la 2.500.000kw.

Apele subterane si importanță turisticăTerasele din Pamukkale sunt formate din travertin, o roca sedimentara depusa in urma

actiunilor izvoarelor termale. In aceasta zona se gasesc 17 izvoare termale a caror temperatura variaza de la 35 °C la

100 °C . Apa care izvoraste din sursa este transportata 320 m pana la baza teraselor de travertine unde depune carbonat de calciu pe o sectiune de 60 pana la 70 metri. Cand apa suprasaturata cu carbonat de calciu ajunge la suprafata, se elibereaza dioxid de carbon si astfel se depunde carbonatul de calciu. Depunerea continua pana cand dioxidul de carbon din apa se compenseaza cu cel din aer. Carbonatul de calciu este depus de apa sub forma gelatinoasa, intarindu-se mai tarziu sub forma de travertin.

Aceasta reactie este determinata de catre conditiile climatic, temperature ambientala si durata cursului de apa.

Formatiunea stancoasa de la Pamukkale se afla in larga vale Menderes, din regiunea egeeana, strabatuta de numeroase izvoare termale. ”Fortareata de gheata”, cum i se mai spune e cuprinsa de valea Çürüksu, in care se intalnesc raurile Lycos si Menderes, delimitand granita de vest a vaii.

In partea sudica se inalta muntele Babadag. La sud-est se afla muntele Honoz, cu o inaltime de 2751m, cunoscut si sub numele de “Muntele Cadmos”.

Aceasta s-a format in timp indelungat, doar 2,2 grame de calcar se depun la cate 250 de litri de apa scursi pe stalactite.

“Perla” Turciei este deschisa tot timpul anului si atrage milioane de turisti. Locul poate fi vizitat 24 de ore din 24, fiind surprinzator atat in cursul zilei, cat si seara. Terasele sunt luminate noaptea.

Apa din bazine e bogata in hidrogen si calciu. Culorile apelor din bazine variaza in functie de reflectarea razelor soarelui.

In cursul zilei apele capata o nuanta superba de turcoaz, pentru ca seara sa se inchida la culoare, trecand de la un bleumarin intens la trandafiriu si apoi aramiu. De aceea este spectaculoasa vizita atat ziua, cat si seara sau noaptea.

Cutremurele ce au dus la formarea treptelor in stanca au avut loc in perioada domniei lui Nero, Antonius Plius, Alexandru cel Mare, Septimius Severus, si au distrus orasul Hierapolis, renumit pe vremuri pentru aerul curat din zona si pentru proprietatile terapeutice ale apelor termale. Chiar si imparatii veneau in aceste locuri pentru a-si trata diverse afectiuni.

13

Page 14: Turcia - prezentare generala

La foarte mica distanta de Pamukkale, cam la 5 km, in Karahayit, se afla inca o astfel de minune naturala, de proportii reduse, unde apele, bogate in fier, au depus straturi calcaroase cu nuante intens rosietice. Locul este renumit pentru un centru spa foarte modern dotat. In imediata apropiere a teraselor de calcar de sus, se afla cetatea antica Hierapolis.

Fig. 8 Relieful calcaros modelat de apele bogate in fierSursa: wikipedia.com

Apa de aici este bogata in saruri minerale. Lasata la pastrare in sticla si-a dovedit puritatea, nedepunand niciun sediment.

Aceste izvoare au proprietati curative pentru foarte multe boli, motiv pentru care Hierapolis era o destinatie balneara inca din antichitate.

O atractie pentru care Hierapolis a ramas celebru este piscina sau izvorul Cleopatrei, ale carei ape cu proprietati terapeutice intineresc trupul si revigoreaza spiritul. Bazinul se numeste astfel pentru ca se spune ca insasi regina Egiptului a venit pe aceste meleaguri sa se imbaieze in apele termale miraculoase de la Hierapolis.

6.Vegetația

Flora Turciei este foarte variată, numărând circa 6500 tipuri de plante. Acest lucru este determinat de relieful țării, de condițiile de climp, de sol și umiditate și, de asemenea, de dezvoltarea material-culturală a popoarelor țării. Turcia se remarcă prin existența unor tipuri de plante unice. Caracteristic pentro flora țării este și localizarea strictă a unor tipuri de plante cultivate sau sălbatice. Aceasta dă un caracter total unic diferitelor regiuni ale țării.

În Turcia se pot deosebi următoarele zone de vegetație: zona interioară și zona de litoral. Zona de litoral se poate diviza în subzona vegetației mediteraneene și subzona vegetației Mării Negre (pontice).

Zona de litoral este zona în care cresc plantele de cultură. Având în vedere condițiile climatice favorabile, pentru litoralul Mării Negre (vegetația

pontică) sunt caracteristice pădurile de foioase, culturile de citrice (lămâi, portocale, mandarine), ceaiul, tutunul și altele.

Flora mediteraneană cuprinde litoralul mărilor Egee, Marmara și Mediterane. Litoralul Mării Egee este acoperit de păduri mixte de foioase și conifere. În văile râurilor crește vița de vie, bumbacul, tutunul, măslinul, smochinul, etc..

14

Page 15: Turcia - prezentare generala

În zona de litoral a Mării Marmara cresc: chiparosul, bradul alb, tisa, castanul, magnolia, dafinul, măslinul și nucul. Pe pantele dealurilor se întind vii, culturi pomicuole și legumicole.

Pe coasta Mării Mediterane crește vița de vie, piersicul, rodia.Pantele munților sunt acoperite cu păduri de foioase și ienupăr, iar mai sus se întind pădurile alpine.

Teritoriul interior al Turciei poate fi considerat ca o vastă stepă. Păduri și tufișuri se întâlnesc rar, iar agricultura are mai mult un caracter de oază. Se cultivp in special cereale: grâu, secară, orz. În partea de sud-vest a Anatoliei Centrale sunt răspândiți macul, bumbacul, vița de vie irigată. Din cauza secetei regiunea lacului Van este aproape lipsită de vegetație.

Turcia de sud-est este un semideșert, Pădurile aproape lipsesc. Agricultura este slab dezvoltată; în văi se cultiva orez, bumbac, iar pe pantele munților tutun.

7. Fauna

Ca și vegetația, fauna actuală a Turciei, sub aspectul componenței și caracterelor, este rezultatul modificărilor suferite de întregul ansamblu de factori naturali, la care s-a asociat, în ultimile perioade istorice, intervenția susținută a omului.

Ca și în alte țări, fauna Turciei se prezintă ca o importantă sursă de materii prime, pentru multe ramuri sau subramuri industriale. De asemeni fauna, prin formă, mărime, compartiment etc., se impun ca elemente indispensabile în peisaj.

Turcia prezinta o mare varietate de animale salbatice, cu peste 114 specii de mamifere. Patura de padure din nordul tarii reprezinta caminul a ursilor bruni, iar in sudul tarii regasim specii de capre salbatice. Broastele testoase si focile se pot gasi in Marea Egee si Mediterana. La fel ca peste tot in lume, si aici se gasesc specii pe cale de disparitie precum magarii asiatici, lei si tigrii. In jur de 400 de specii de pasari indigene sau migratorii traiesc in Turcia, dintre cale unele sunt disparate de pe teritoriul Europei, precum vulturul negru.

Cea mai importanta specie pentru ecologisti este ibisul chel. Cateva dintre acestea sunt protejate intr-o colonie de pe maulu raului Firat din estul Turciei.

Fig, 9 Ibisul chel

Sursa: Wikipedia.com

Turcia este un punct important al migratiei pasarilor dintre Africa, Asia si Europa. Conform Biroului International al Pasarilor si Arealelor acvatice, in Turcia se regasesc aproximativ 800 de specii acvatice raspandite in 60 de zone diferite. Malurile raului Manyas din apropiere de Balikesir gazduiesc peste 200 de specii de pasari acvatice indigene sau migratorii.

15

Page 16: Turcia - prezentare generala

Acest lac este considerat a fi unul dintre cele mai bogate centre de pasari acvatice ale Europei. Mlastinile Sultan sunt considerate a fi singurul loc unde pasarile flamingo, cocorii, batlanii si pelicanii traiesc impreuna. Mlastinile sarate protejate aflate in apropiere de Izmir sunt precum muzee naturale ce prezinta peste 190 de specii care traiesc in mlastini, lacuri si dealurile inconjuratoare. In dealuri se gasesc de asemenea iepuri, vulpi si mistreti. Plajele din Iztuzu din apropiere de Dalyan reprezinta principal zona reproducere a testoaselor.

Sursa: www.turkeyexplorers.com/tours/flora_fauna_turkey.html

8. Soluri

Trecutul geologic frământat, cindițiile climatice variate și aspre, marea diferențiere de nivel și-au pus puternic amprenta pe conformația solului turcesc. Aceste condiții au dus la formarea în Turcia de soluri diferite după structură și compoziția lor chimică.

După componența mecanică, solul Turciei este de cele mai multe ori nisipos, argilos și pietros, iar după componența chimică, roșu și brun.

Solul muntos ocupă 80% din suprafața Turciei. El se formează pe rocile muntoasde și are în componență mult pietriș.

Suprafața ocupată de soluri de câmpie este mică, ea reprezentând circa 20% din suprafața țării. Din acest tip de sol fac parte pământurile roșii, brune, cernoziomurile, solurile castanii, cenușii și sărate.

Pe litoralul Mării Negre sunt răspândite solurile roșii. Pământurile brune domină în câmpii și în regiunile de la poalele munților din Anatolia Apuseană, în lungul litoralului Pontic și, de asemenea, pe țărmul Mării Mediterane. Cernoziomurile sunt foarte rare în Turcia. Ele se întâlnesc în Turcia europeană și în oazele mici din din partea de nord-est a Anatoliei, precum și în regiunea râurilor Sakarya Inferioară și Susurlu. Solurile castanii sunt răspândite în Anatolia Centrală și Anatolia Răsăriteană. În partea de sud a Anatoliei Centrale predomină solurile cenușii. Litoralul apusean și sudic al lacului Tuz și unele porțiuni ale câmpiei Konyei se caracterizează prin soluri sărate.

16

Page 17: Turcia - prezentare generala

Fig. 10 Distributia solurilorSursa: wikipedia.com

9. Populația

Rata de crestere a populatiei : 1.235% (2011 est.)Natalitate: 17.93 nasteri/1,000 pers. (2011 est.)Mortalitate: 6.1 decese/1,000 pers. (Iulie 2011 est.)Rata mortalitate - infantila: total: 23.94 morti/1,000 nascuti vii - barbati: 25 morti /1,000 nascuti vii - femei: 22.82 morti /1,000 nascuti vii  (2011 est.)Speranta de viata la nastere: - total populatie: 72.5 ani

- barbati: 70.61 ani - femei: 74.49 ani (2011 est.)

Spor de fertilitate: 2.15 copii/femeie (2011 est.)Rata migratorie : 0.51 migranti/1,000 pers. (2011 est.) Sursa : http://www.indexmundi.com/turkey/demographics_profile.html

Miscarea migratoriePopulația Turciei a fost de 72,5 mil cu o rată de creștere de 1,45%/an, bazată pe

recesământul din 2009. Densitatea medie a populației este de 92 pers/km pătrat. Proporția reședinței în zonele urbane este de 75,5%. Oamenii în grupa de vârstă 15-64 ani constituie 67% din totalul populației, grupei de vârstă între 0-14 ani îi corespunde 26% din populație, în timp ce grupei de vârstă de 65 și peste 65 ani îi corespunde 7% din totalul populației.

17

Page 18: Turcia - prezentare generala

Speranța de viață la bărbați este de 71,1 ani și la femei 75,3 ani, cu o medie globală de 73,2 ani pentru întreaga populație.

Fig. 11 Structura populației pe sexe Fig. 12 Evoluția distribuției suprafeței locuibile pe număr de locuitori Sursa: wikipedia.com Sursa: wikipedia.com

Educația este obligatorie și gratuită pentru 6-15 ani. Rata de alfabetizare este de 96% pentru bărbați, 80,4% pentru femei, cu o medie globală de 88,1%. Cifrele mici la femei de datorează în principal obiciurilor tradiționale a arabilor și kurzilor care locuiesc în provinciile de SE ale țării. Articolul 66 din Constituția turcă definește „un turc” ca „oricine care este obligat de statul turc prin legături cetățenești”, prin urmare folosirea legală a cuvântului „turc”ca cetățean al Turciei este diferit de definiția etnică. Totuși, majoritatea populației turcă este de etnie turcă.

Alte grupuri etnice majoritare (porțiuni mari care au fost extensiv turcizate încă din perioadele Seljuk și Otomană) include Abkhazians, Adjarians, Albani, Arabi, Asirieni, Bosnieci, Circassians, Hamshenis, Kurzi, Laz, Pomaks, Roma, Zazas și 3 minorități recunoscute oficial (prin tratatul de la Lausanne), Armeni, Greci și Evrei. Semnat în 30 ianuarie 1923 acordul bilateral a schimbării de populației dintre Grecia și Turcia a avut efect în 1920, cu mutarea a aproape 1,5 milioane de greci din Turcia. Și cca 500 mii de turci au venit din Grecia. Minoritățile din vestul Europei includ Levantines care au fost prezenți în țară (în particular Istanbul și Izmir) încă din perioada medievală.

Kurzii, un grup etnic distinct, concentrat mai ales în SE țării, sunt cea mai mare etnie non-turcă, estimată la aproape 18% din populație potrivit CIA-ului. Alte minorități decât cele 3 minorități oficial recunoscute nu au privilegii speciale, în timp ce termenul „minoritate” rămâne un subiect sensibil în Turcia. Date exacte ale repartiției etnice a populației nu este disponibilă pentru că cifrele recesământului turc nu includ statistici de etnie.

La nivelul tarii valori ce trec de 100 loc./km2 (100-250100 loc./km2) se intalnesc in lungul litoralului Marii Negre si litoralului egeean. Valori intre 50-100100 loc./km2 sunt proprii tot regiunii nordice (pontice) si egeene; in rest, adica in limita podisului propiu-zis valorile sunt cuprinse intre 5-50100 loc./km2.

Exista o accentuata mobilitate dinspre mediiul rural spre cel urban cauzata de dezvoltarea industriei prin amplificarea potentialului ramurilor traditionale, aparitia unor ramuri de varf, a transporturilor a unor ramuri ale sectorului agricol (culturile intensive), etc.

18

Page 19: Turcia - prezentare generala

Noile prospectiuni si descoperirea unor noi resurse de subsol au antrenat forta de munca astfel contribuind la o redirectionare a populatiei intre provincii. Pe sectoare de activitate repartitia populatiei ocupate care reprezinta 43,4% (1987), acum (1990) este urmatoarea: 47,8% in agricultura, 19,9% in industrie si 36,3% alte sectoare. Migratia catre orase, catre centre care se dezvolta vertiginos din punct de vedere industria a insemnat si o crestere a populatiei urbane cu 15% (61% in) fata de anul 1976 (44,0%).

Reteaua urbana se afla intr-o permanenta extindere si structurare in privinta marimii si functiilor urbane. Pe teritoriul actual al Turciei s-au succedat mai multe generatii de orase, incepand cu cele antice: cele hitite, intre care Bogaz-Köi (Hattușaș), apoi cele elene, etc. colonizarea elenă a litoralului Mării Egee, Marmara și Mării Negre a dus la formarea unor orașe comerciale: Milet (la randul sau, acesta intreprinde colonizarea nordului egeean a Mării Marmara, a țărmului sudic al Mării Negre, etc.), Efes, Bizanț, Heracleea (azi Eregli), Sinope, etc. Generației antice de orașe ii succede cea a oraselor feudale, apoi cea moderna si cea contemporana, ultimile in special ca fenoment-efect al industrializarii (Zonguldak, Eregli, etc.).

Exista orase cu peste 1 milion locuitori (Ankara, Istambul si altele apropiate ca marime dar la fel de importante pentru viata economica, sociala a tarii (Izmir, Adana, Zonguldak, Bursa, Eregli).

Fig. 13 Principalele orase ale TurcieiSursa: wikipedia.com

Reteaua urbana se incadreaza structurii bipolare avand in vedere orasele Ankara si Izmir, centre de mare polarizare. Exista de asemenea o importanta axa urbana pe directia Istambul-Ankara in lungul uneia din cele mai insemnate cai de comunicatie si al unui areal cu insemnate resurse.

Cultura

Turcia are o cultură diversificată, bazată pe contopirea elementelor variate ale turcilor oguzi, otomanilor anatolieni (care a fost în sine o continuare a culturilor greco-romane și

19

Page 20: Turcia - prezentare generala

islamice) și culturii vestice și tradițiilor, care a pornit odată cu occidentalizarea Imperiului Otoman ce continuă și astăzi. Acest amestec a luat ființă ca rezultat al întâlnirii turcilor și a culturii lor cu ale popoarelor regăsite pe parcursul migrației acestora din Asia Centrală către vest.

Metodele de expresie artistică s-au dezvoltat în timpul în care Turcia s-a transformat dintr-un Imperiu Otoman bazat pe religie într-un stat național modern cu o puternică separare între stat și religie. În primii ani ai republicii, guvernul a investit foarte multe resurse în artă, cum ar fi în muzee, teatre, operă și arhitectură. Factori istorici diverși au jucat un rol important în definirea identității moderne a Turciei. Cultura Turciei e un produs al eforturilor de a fi un stat occidental „modern”, în aceeași măsură în care se păstrează valorile religioase și istorice.

Muzica și literatura turcească au format mari exemple al amestecului de influențe culturale, care au fost un rezultat al interacțiunii dintre Imperiul Otoman și lumea islamică pe de o parte, cu Europa pe de altă parte, contribuind astfel la un amestec de tradiții turcice, islamice și europene în muzica și litaratura din Turcia modernă. Literatura turcă a fost puternic influențată de literatura persană și de cea arabă în majoritatea perioadei otomane, în special după perioada Tanzimatului și spre sfărșitul Imperiului Otoman, efectul ambelor, atât a tradiției turcești cât și a literaturii europene, devenind din ce în ce mai sensibil. Amestecul influențelor culturale este dramatizat, de exemplu, în formarea noilor simboluri, în ciocnirea și amestecul culturilor, întâlnite in lucrările lui Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură din 2006.

Elementele arhitecturale găsite în Turcia sunt de asemenea mărturii ale amestecului unic de tradiții care au influențat regiunea de-a lungul secolelor. În plus față de elementele bizantine tradiționale prezente în numeroasele parți ale Turciei, multe artefacte ale arhitecturii otomane târzii, cu amestecul lor rafinat de tradiții locale și islamice, se găsesc în întreaga țară precum și în vechile teritorii ale Imperiului Otoman. Mimar Sinan este recunoscut drept cel mai mare arhitect al perioadei clasice în arhitectura otomană. Încă din secolul al XVIII-lea, arhitectura turcească a fost din ce în ce mai influențată de stilurile occidentale, iar aceasta se poate vedea cu precădere în Istanbul unde clădiri precum Dolmabahçe și Çırağan Palaces sunt juxtapuse lângă zgârie-nori, toate acestea reprezentând diferite tradiții.

Turcia are culturi foarte diverse de aceea este un amestec de elemente variate Anatoliane și Otomane (care era o continuare a ambelor culturi Greco-Romane și Islamice) și cultura și tradițiile vestice, care au început cu occidentalizarea Imperiului Otoman și care continuă și astăzi. Acest amestec original a început ca rezultat al întâlnirii turcilor și culturii lor cu acei oameni cu care s-au întâlnit în timpul migrației din Asia Centrală până la Vest.

O Turcie transformată cu succes de la o religie bazată pe fostul Imperiu Otoman într-un stat național modern cu o separare foarte puternică între stat și religie, urmată de o creștere a metodelor de expresie artistică. În timpul primilor ani ca republică, guvernul a investit multe resurse în artele frumoase, ca muzee, teatre, opere și arhitectură. Diverși factori istorici joacă roluri importante în definirea identității moderne turcești. Cultura turcească este un produs a eforturilor de a fi un stat V „modern”, în timp ce își menține tradiția religioasă și valorile istorice.

Muzica și lectura turcească formează mari exemple ca amestec a influențelor culturale, care au fost rezultatul interacțiunii dintre Imperiul Otoman și lumea islamică împreună cu Europa, astfel contribuind la un amestec de tradiții turcice, islamice și europeene în artele literale și muzicale turcești în zilele noastre. Literatura turcească a fost cel mai mult influențată de literatura persană și arabă în timpul erei otomane, deși spre Imperiului Otoman, în mod deosebit după perioada Tanzimatului, efectele ambelor tradiții, populare turcești și literale europeene au devenit tot mai simțite. Amestecul influențelor culturale este dramatizat, de exemplu, sub formă

20

Page 21: Turcia - prezentare generala

de „noi simboluri de conflict și intercalare de culturi” adoptate în lucrările lui Orhan Pamuk, câștigător al Premiului Nobel pentru literatură în 2006.

Elementele arhitecturale găsite în Turcia sunt de asemenea testamente a amestecului unic de tradiții care au influențat regiunea de-a lungul timpului. În plus față de elementele tradiționale bizantine prezente în numeroase părți ale Turciei, multe artefacte ale arhitecturii otomane de mai târziu, cu amestecurile sale rafinete ale tradițiilor locale și islamice, au să fie găsite în toată țara, precum și multe dinre fostele teritorii ale Imperiului Otoman.

Mimar Sinan este considerat pe scară largă ca cel mai bun arhitect al perioadei clasice în arhitectura otomană. Încă din sec 18, arhitectura turcească a fost din ce în ce mai influențată de stilul occidental, și poate fi văzută în Istanbul unde clădiri: Dolmabahce și Ciragan ; sunt juxtapuse lângă numeroase zgârie-nori moderne, toate reprezintă tradiții diferite.

Limba

Turca este unica limbă oficială în toată Turcia. Cifrele de încredere pentru repartiția lingvistică a populației nu sunt disponibile. Cu toate acestea radiodifuzorul public TRT difuzează programe în limba locală și dialecte araba, bosniacă, cercheză și kurdă câteva ore pe săptămână.

Canalele TV în limba kurdă, TRT6, au fost deschise la începutul anului 2009.

Religia

Turcia este un stat secular, fără o religie oficială de stat; Constituția Turciei militează pentru libertatea religiei și a conștiinței. Aproximativ 99% din populație e înregistrată, însă, ca fiind musulmană, majoritatea fiind sunniți; cu toate acestea, un sondaj realizat în 2007 a constatat că aproximativ 3% dintre adulți își definesc relațiile cu religia ca fiind „fără convingere religioasă” sau că „nu cred în obligațiile religioase”. Majoritatea musulmanilor sunt sunniți (85-90%) iar o largă minoritate sunt alevi (10-15%), o comunitate în cadrul Twelver Shi'a Islamului, comunitate ce numără 7–11 milioane de persoane. În țară sunt și câțiva practicanți ai sufi. Cea mai înaltă autoritate religioasă islamică este Președinția Cultelor (în turcă Diyanet İșleri Bașkanlığı) care interpretează școala de drept Hanafi și este responsabilă pentru reglementarea funcționării celor 75.000 de moschei ale țării, a angajaților locali și a imamilor provinciali. Un sondaj realizat la nivel național în 2007 a arătat că 96,8% din cetățenii turci au o religie, în timp ce 3,2% sunt nereligioși și atei.

În Turcia, trăiesc aproape 100.000de minorități. Țara are aproximativ 64.000 de creștini, majoritatea fiind armeni apostolici, asirieni, ortodocși greci și aproximativ 26.000 de evrei, în principal sefarzi. Conform raportului din 2002, dat de Centrul de Cercetare Pew, 65% dintre turci cred că religia este foarte importantă, în timp ce un sondaj din 2005 dat de Eurobarometru arată faptul că 95% dintre turci cred în existența lui Dumnezeu.

O Biserică Ortodoxă a avut sediul la Istanbul încă din secolul al IV-lea d.Hr. Cu toate acestea, statul turc nu recunoaște statutul ecumenic al Patriarhului Bartolomeu I, episcopul primar între egali în ierarhia tradițională a creștinismului ortodox și obligă Biserica să opereze sub restricții semnificative. Un număr dintre proprietățile și școlile Bisericii, cum ar fi orfelinatul Büyükada si Școala teologică din Halki, au fost expropriate sau închise.

21

Page 22: Turcia - prezentare generala

Istorie

EtimologiaNumele Turciei, Türkiye în limba turcă, poate fi împărțită în 2 componente: Türk, care

înseamnă „puternic” sau „măreț” în turca veche și de obicei semnificând locuitorii Turciei sau un membru al turcilor sau oameni turci, mai târziu formează „Tukin”, un nume dat de chinezi oamenilor care locuiesc în Munților Altay din Asia Centrală mai devreme de 177 î.Hr.E; și sufixul abstract –iye (derivat din sufixul arab –iyya), dar de asemenea asociat cu sufixul Medieval Latin –ia în Turchia.

Prima referință folosită de termenul „Turk” sau „Turuk” ca un antonim continuat în inscripțiile Orkhon a lui Gokturks din Asia Centrală (sec. 8 CE). Cuvântul englezesc „Turkey” derivă de la Latinul Medeval Turchia (c. 1369).

AntichitatePeninsula Anatolia, care cuprinde majoritatea Turciei moderne, este una din regiunile

cele mai vechi locuite din lume. Cele mai vechi colonizări neolitice ca Catalhoyuk, Cayonu, Nevali Cori, Hacilar, Gobekli Tepe și Mersin sunt considerate a fi printre cele mai timpurii colonizări umane din lume. Colonizarea Troiei a început în Neolitic și continuă în Epoca de Fier. În timpul istoriei, anatolienii vorbeau limba indo-europeană, semitică și kartveliană, ca și multe alte limbi de afiliere necunoscute. De fapt, a dat Antichității limba hitită, indo-europeană și luviană, câțiva savanți au propus Anatolia ca centru ipotetic din care limba indo-europeană a pornit.

Primul imperiu important în teritoriu a fost cel hitit, din sec. XVIII–XIII î.Hr.. Asirienii au colonizat părți a SE Turciei înainte de 1950 î.Hr. până în 612 î.Hr., când imperiul Asirian a fost cucerit de dinastia caldeean în Babilon. Urmând colapsul hitiților, frigienii, un popor indo-european, au realizat ascendența până ce regatul lor a fost distrus de cimerieni în sec. VII î.Hr.. Cei mai puternici succesori ai Frigiei au fost Lidia, Caria și Licia. Lidienii și Licienii vorbesc limbile indo-europene, dar ambele limbi au dobândit elemente non-indo-europene înainte de perioadele hitită și elenistică.

Începutul anului 1200 î.Hr., coasta Anatoliei a fost colonizată de grecii eolieni și ionieni. Numeroase orașe importante au fost fondate de acești coloniști, ca Miletus, Ephesus, Smyrna (Izmirul modern) și Byzantium (mai târziu Constantinopol și Istanbul). Anatolia a fost cucerită de Imperiul Achaemenid Persian în timpul sec. 5 și 6 î.Hr. și mai târziu a căzut în timpul lui Alexandru cel Mare în 334 î.Hr.. Anatolia a fost ulterior împărțită într-un număr mic de regate, toate au cedat Republicii Romane de la mijlocul sec. I î.Hr.. În 324, împăratul roman Constantin I alege Byzantium să fie noua capitală a Imperiului Roman, redenumindu-l Roma Nouă (mai târziu Constantinopol și Istanbul). După căderea Imperiului Roman de Apus devine capitală Imperiul Bizantin (Imperiul Roman de Răsărit).

22

Page 23: Turcia - prezentare generala

Turcii și Imperiul Otoman

Fig 14. Expansiunea Imperiului OtomanSursa: wikipedia.com

Casa Seljukului a fost o ramură a Kinik Oguz Turks care în sec. X a aparținut periferiei lumii musulmane, N Mărilor Caspice și Aral în Yabghu Khaganate a confederației Oguz. În sec. 11, selgiucizii au început să migreze din patriile lor ancestrale spre regiunea E ale Anatoliei, care au devenit patria nouă a triburilor Oguz Turkic urmând Bătălia Manzikert (Malazirt) în 1071.

Victoria selgiucizilor a crescut Sultanatul Selgiucizilor Anatolian care s-a dezvoltat ca o ramură separată a Marelui Imperiu Selgiuc care acoperă părți din Asia Centrală, Iran, Anatolia și Asia de SV. În 1243, armatele au fost învinse de mongoli și puterea imperiului ușor dezintegrată. În urma sa unul din principiile turcești guvernate de Osman I a fost să evolueze în următorii 200 ani în Imperiul Otoman, mărit prin Anatolia, Balcani și Levant.

În 1453, orașul Constantinopol a fost cucerit de armatele otomane a lui Mehmed II.În timpul sec. XVI și XVII, Imperiul Otoman a fost printre entitățile politice cele mai

puternice din lume, controlând teritoriile de pe 3 continente. Puterea și prestigiul imperiului au ajuns acolo în timpul domniei lui Suleiman Magnificul. Imperiul Otoman de multe ori s-a ciocnit cu Sfântul Imperiu Roman și statul polono-lituanian pentru controlul Europei Centrale.

Pe mare, imperiul a susținut forțele combinate (cunoscută ca Sfânta Ligă) ale Spaniei habsburgice, Veneției și Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta pentru controlul bazinului Mediteranean. În Oceanul Indian, au confruntat frecvent flotele portugheze care au înspăimântat monopolul otoman peste rutele comerțului maritim vechi între Asia de Est și Europa de Vest.

După aproape două secole de declin, Imperiul Otoman a intrat în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale și a fost în cele din urmă învins. În timpul Războiului, cca 1,5 mil.

23

Page 24: Turcia - prezentare generala

armeni au fost exterminați în genocidul armenian. Sute de mii de creștini, greci pontici și asirieni au fost uciși de soldații musulmani.

Republica Turcia

Republica Turcia a fost întemeiată la 29 octombrie, 1923 din rămășițele Imperiului Otoman. Originile Turciei moderne încep odată cu sosirea triburilor turce în Anatolia în secolul al 11-lea. În urma înfrângerii turcilor selgiucizi de către mongoli, un vid de putere a permis noii dinastii otomane să devină o forță importantă în regiune. În secolul al 16-lea, ajuns la întinderea maximă, Imperiul Otoman acoperea Anatolia, Africa de Nord, Orientul Apropiat, Europa de sud-est și Caucazul. După înfrângerea suferită în primul război mondial, puterile învingătoare au căutat împărțirea imperiului prin Tratatul de la Sèvres. Cu sprijinul aliaților, Grecia a invadat și ocupat orașul Izmir, în conformitate cu Tratatul. La 19 mai, 1919 a fost inițiată o mișcare naționalistă sub conducerea lui Mustafa Kemal Atatürk Pașa, un comandant militar care s-a distins în cursul bătăliei de la Gallipoli. Kemal Pașa a încercat revocarea termenilor tratatului semnați de sultan la Istanbul, mobilizând fiecare parte a societății turcești, în ceea ce a devenit războiul turc de independență (în turcă: Kurtuluș Savașı).

La 18 septembrie, 1922, armatele de ocupație ale Antantei au fost învinse și țara eliberată. A urmat abdicarea sultanului la 1 noiembrie, 1922, astfel încheindu-se 631 de ani de stăpânire otomană. În 1923 Tratatul de la Lausanne a recunoscut suveranitatea noii Republici Turce, iar Kemal a primit supranumele de Atatürk (însemnând Părintele Turciei) și a devenit primul președinte al țării. El a instituit mai multe reforme care au modernizat Turcia, desprinzând-o de trecutul ei otoman.

10. Economia

Desi potentialul uman ce poate fi utilizat a fost suficient chiar excedentar de-a lungul instoriei, totusi, valorificarea resurselor de subsol s-a facut cu deosebire in epoca moderna si contemporana.

Cetatile aparute pe locul unora mai vechi (antice, medievale sau cele nou aparute: Miletul, Efesul) au reprezentat nu numai nuclee ale civilizatiei dar si centre de unde s-au propagat spre alte regiuni fenomenul de investigare in cunoasterea cadrului natural in perspectiva valorificarii sale.

Sa nu uitam ca aceasta perioada la inceput, inca din secolul al XI-lea de cand turcii au cunoscut Anatolia, de cand au instituit o viata comerciala activa cu toate statele riverane Imperiul Otoman sau cu altele mult mai indepartate. Au existat activitati traditionale legate de utilizarea terenurilor, de cresterea animalelor care au insemnat pentru natiunea turca nuclee ale dezvoltarii economice viitoare atragand atentia ca turcii au cunoscut Anatolia, de cand ei au instituit viata comerciala activa cu toate statele riverane Imperiului Otoman sau cu altele mai indepartate. Au existat activitati traditionale legate de utilizarea pamantului, de cresterea animalelor care au insemnat pentru natiunea turca nuclee ale dezvoltarii economice viitoare atragand atentia asupra altor resurse disponibile.

Fauritorul Turciei Moderne Mustafa Kemal Atatürk, a asezat la baza acestei realizari, asocierea dintre economia tarii in permanenta schimbare calitativa, gradul de civilizatie, innoire suprastructurala a perceptelor poporului si schiburile materiale si spirituale la nivel global. Numeroasele sale reforme au avut todtul de a pune in practica aceste importante deziderate.

24

Page 25: Turcia - prezentare generala

Industria a inregistrat o dezvoltare importanta in planul cantitatic si calitatic. Au fost decoperite noi perimetre de substante minerale utile, a fost valorificat potentialul hidrologic al unor noi sisteme hidrografice, au aparut noi subramuri industriale care valorifica superior materia prima, s-au modernizat meșteșugurile tradiționale indeosebi cele legate de domeniul textil.

Industria energetică. Are in vedere mai ales industria carbunelui si a energiei electrice, Se exploateaza huila 3,5 mil. tone, carbune brun si lignit 43,4 mil. tone (1991). Rezervele de lignit se ridica la 5,2 miliarde tone (1987). Principalele bazine carbonifere se gasesc in nord-vestul tarii in perimetrul Eregli – Zonguldak si in nord-est (lignit).

Industria petrolului. Centrele de extractie sunt amplasate in partea sud-estica a tarii. (Garzan, Germik, Selmo, Raman) iar langa acestea sau in apropiere cele de rafinare (Batman, Mersin, Mardin). Se importa cantitati mari de petrol mai ales prin portul Iskenderun de unde pleaca o conducta spre Batman si mai departe spre nord-est. O alta conducta de petrol, de import, pleaca din portul Antalya, trece prin orasele Kütahya, Eskișehir spre Bursa. Productia anuala de petrol depaseste 2,3 milioane tone ceea ce obliga Turcia la import. Se gasesc in acelasi perimetru si unele rezerve de gaze naturale.

In ceea ce priveste productia de energie electrica ea se bazeaza pe utilizarea lignitului de care Turcia dispune in cantitati suficiente sau pe potentialul hidroenergetic al raurilor. Importante hidrocentrale s-au construit pe raurile Kizil Yrmak, Yeșul Irmak, Sakarya iar termocentralele in bazinul carbonifer zonguldak. Productia de energie electrica a fost in anul 1987 de 44 md. KWh la o capacitate a centralelor electrice de 10.113 MW.

Metalurgia feroasa se bazeaza pe suficiente materii prime (minereuri de fier, crom, mangan, carbune cocsificabil). Minereurile de fier se extrag din partea central-estica (Divrigi), central-sudica (Maraș), nord-vestica (Adapazari) si vestica la sud de Izmir. Cromul se exploateaza cam in aceleasi regiuni avand ca centre principale: Guleman, Fethye, Maraș, Kütahya. Productia de minereu de fier a fost de 3,8 milioane tone in 1987, iar cea de crom de aproape 200.000 tone (1987). Productia de otel era in 1993 de 11,5 milioane tone obtinut in centrele siderurgice din partea centrala a tarii adica Ankara si Kirikkale sau in nord-est in centrele Karabük, Zonguldak si in sud-est la Iskenderan.

Metalurgia neferoasa prelucreaza importante mienreuri de plumb, zinc, bauxita, cupru. Centrele de exploatare se intalnesc asociate cu cele de minereuri de fier, crom, etc. ele sunt: oentru cupru Murgul in nord-est si Ergani in partea central-estica; pentru plumb si zinc Keban si Balya. In orasul Seiydișehir exista un combinat pentru obtinerea aluminiului din bauxita.

Industria constructiilor de masini si a prelucrarii metalelor. A cunoscut in ultimul deceniu o dezvoltare pe multiple planuri asigurandu-se o

tehnicitate ridicata tuturor ramurilor dar cu deosebire celor producatoare de mijloace de transport, masini agricole, masini unelte pentru alte subramuri. Se remarca in acest sens constructiile de mare domeniu in care s-au specializat orasele-porturi Izmir si Istambul: material rulant Ankara, Sivas, Eskișehir, AdapazariȘ autovehicule se construiesc la Istambul. O gama variata de masini agricole se realizeaza la Ankara. Ele sunt specializate pentru lucrari in terenuri destinate culturilor de cereale, plantelor tehnice dar si pentru intretinerea unor plantatii de maslini si citrice.

Industria chimica s-a dezvoltat pe seama unor importante materii prime cum sunt: carbunii, sarea, minereurile de metale neferoase. Avand in vedere potentialul productiei agricole in economie s-a dat prioritate productiei ingrasamintelor chimice apoi a produselor clorosodice (clor, acid clorhidric, soda caustica), acidului sulfuric.

25

Page 26: Turcia - prezentare generala

Principalele centre ale industriei chimice sunt: Kütahya, Izmir, Murgul.Industria usoara si alimentara au cunoscut o importanta ascensiune avand in vedere

varietateas materiilor prime, potentialul uman inclusiv traditia pentru care Turcia detine locuri importante in ponderea multor produse la scara mondiala, apropierea de materia prima. Se prelucreaza bumbac (Izmir, Bursa, Kayseri), lana (Ankara, Bursa, Diyarbakir), matase (Istambul, Bursa).

Pentru industria alimentara au aparut subramuri din ce in ce mai modernizate, specializate si mai diversificate incepand cu cele traditionale (morărit, panificație, zahăr) și cele mai sofisticate legate de industria dulciurilor, in general a produselor zaharoase, a uleiurilor. Cele mai importante centre sunt: Istambul, Ankara, Konya, Kayseri.

Gradul intens de valorificare a unor materii prime a dezvoltat treptat importante nuclee urbane cu activitati pregnant industriale. Ele au polarizat centre apropiate ca spatiu dar si ca profil, sau implicate intr-un anume proces tehnologic incat au dat nastere concentrarilor industriale. Ele se succed astfel:

Concentrarea de tip metropolitan, avand ca centru principal orasul Istanbul cu o industrie diversificata.

Concentrarea carbonifer-siderurgica Zonguldak-Karabük.Concentrarea urban-portuara Izmir si Adana-Mersin. Aceasta din urma a avut in vedere

in mod esential functia portuar-comerciala in importul materiilor prime dar si a unor semiproduse si produse.

AgriculturaRepartitia diferitelor indeletniciri agricole este strans legata de particularitatile cadrului

natural, indeosebi a climei diferitelor locuri, sol, apa dar si de traditia in a cultiva sau a creste anumite plante sau animale. De aceea o anumita categorie de culturi detin o suprafata destul de mare, ca de exemplu cerealele (grau, porumb, secara, orz, etc.), altele s-au impus treptat (plantele tehnice) sau si-au marit suprafata de cultura datorita cerintelor pietii interne si externe (citricele).

Cerealele se cultiva in principal in partea centrala a tarii, adica in Podisul anatoliei. Alaturi de grau a carui productie s-a ridicat in anul 1993 la peste 21 milioane tone (in 1994-18 mil. tone) situand Turcia intre primele 8 producatoare de grau ale lumii ce cultiva porumb. (1.5 mi. Tone, 1994) si orz (7 mil. tone, 1994) in jumatatea nordica si sud-estica a tarii, ultima cultura pe baza irigatiilor, orezul (215.000 tone, 1992).

Plantele tehnice detin si ele o insemnata suprafata din terenul arabil pe primul loc la productie situandu-se sfecla de zahar (16,0 milioane tone -1994) apoi bumbacul (590.000 tone), floarea-soarelui (780.000 tone – 1994, soia). Pentru prelucrarea produselor acestor culturi s-au construit treptat fabrici specializate (de zahar, ulei, fainoase, vinificatie, conserve), amplasate in mai toate contutile tarii.

Bumbacul se cultiva fie in campia deltaica (Ceyhan-Seyhan) in care este amplasat orasul Adana, ca si in campiile si depresiunile de la Marea Egee (campia Gediz, campia Meandru/Menderes) sau in lungul raului Arax din nord-estul Anatoliei.

Circa 4,4% din terenurile cultivate sunt ocupate cu vita de vie. Acestea se gasesc situate mai ales in vestul tarii (regiunea egeeană), dar si in Podisul Anatoliei (imprejurimile Ankarei), in lungul raului Kîzil Irmak (regiunea orasului Kayseri) ca si in regiunile colinare situate intre Muntii Antitaurus si Taurus. Alaturi de vita de vie (3,5 mil. tone struguri-1994, locul 4 pe glob) se gasesc intinse lovezi de pomi fructiferi, lamai, banane, ceai). Se reparca pentru cultura plantelor citrice campia de la Marea Mediterana situata indeosebi in regiunea golfurilor Antalya

26

Page 27: Turcia - prezentare generala

si Mersin. Uleiul de masline este foarte apreciat nu numai pe piata europeana iar productia anuala a ajuns la 120.000 tone (1994).

Pe coasta Mării Egee, caracterizată cu ierni blânde și veri calde și uscate se cultivă măslini, citrice și mai ales stafide de soiul sultana. Turcia ocupă de regulă locul II în lume la producția de stafide sultana, iar în unii ani, chiar locul I. Mai ocupă locul I la producția de alune, care sunt cultivate în zona Mării Negre.

Peste 35% din fondul funciar este ocupat cu pasuni si fanete ceea ce a permis dezvoltarea corespunzatoare a cresterii animalelor.

Se cresc mai ales ovine (39,1 mil. capete, 1994), dar si caprine (10,3 milioane), bovine (cca. 12 mil. capete), porcine, cabaline, asini, camile.

Transport, comunicații și comerț

TransporturileCaile de comunicatie comunicatie si transporturile au inregistrat o dezvoltare in sensul

lungimii implicit a densitatii lor. Turcia are 8.607 km. de căi ferate operate de Compania Naţională a Căilor Ferate Turce (axe feroviare importante: Samsun-Kayseri-Adana, cale ferata care uneste punctele extreme din est, centrul Kars, cu Balykeșir din vest).

Ţara mai este servită şi de 385.960 km. de şosea; în 1999 fiind 63 de maşini la fiecare 1000 de cetăţeni. Se remarca mai ales axele Istanbul-Ankara si Istambul-Edirne centru situat pe teritoriul Turciei Europene.

Expunerea la trei mari a insemnat dezvolatarea unor activitati portuare complexe avand in vedere importul cat si exportul de materii prime, produse semifinite si finite ce se inscriu astazi pe o linie ascendenta.

Din cele 50 de porturi cateva sunt reprezentative prin volumul de marfuri traficat, complexitatea activitatilor comerciale si de transport, functiile complementare care au aparut. Primul port este Mersin apoi Istanbul, Izmir urmandu-le Iskenderun, Sinop, Trabzon, Samsun.

Unele din acestea sunt implicate in transporturile de pe Marea Neagra (Sinop, Samsun, Trabzon) in principal cu tarile riverane acesteia (Romania, Bulgaria, Ucraina, etc.); altele sunt localizate la Marea Mediterana (Mersin, Iskenderun) si Marea Egee (Izmir). Ele asigura aschimburile pe un hinterland mult mai cuprinzator cu alte tari ale continentului sau ale altor continente.

Pe calea aerului este o singură companie, Liniile Aeriene Turce care se ocupă de zboruri în toată lumea. Mari aeroporturi internaţionale deservesc Istambulul, Ankara, Adana, Antalya şi Izmir.

ComunicaţiiLa începutul anilor ’90 Turcia avea aproape 30 de mari cotidiene, în afară de cele mai

mici cu circulaţie slabă. Cele mai mari sunt: Bugün, Cumhuriyet, Milliyet, Sabah, Yeni Günaydin şi Zaman, toate publicate în Istambul. Mai există publicaţii săptămânale şi lunare.

Guvernul conduce patru posturi de radio naţionale şi cinci televiziuni, dar mai sunt radiouri şi televiziuni private.

În 1997 erau 178 radiouri şi 330 de televizoare la fiecare 1000 de locuitori. Liniile telefonice erau în 1999 în număr de 265 la fiecare 1000 de locuitori.

27

Page 28: Turcia - prezentare generala

ComerţulTurcia importă mai mult decât exportă; în 1999 importurile totalizau 41 de miliarde

dolari şi exporturile doar 24,8 miliarde dolari. Exportă în principal textile, fier şi oţel, fructe, îmbrăcăminte de piele, tutun şi produse petroliere. Importă utilaje, petrol, mijloace de transport, fier şi oţel şi produse chimice. Turismil aduce în Turcia venituri considerabile; în 1999 6,9 miliarde de străini au venit şi au cheltuit aproape 1,8 miliarde dolari. Principalele țări partenere de comerţ ale Turciei sunt Germania (un sfert din exporturi), SUA, Rusia, Marea Britanie şi Italia. Sursele de import sunt Germania, Italia, SUA, Franţa şi Marea Britanie. Turcia este membru asociat al Uniunii Europene.

TurismTurismul Turciei dispune de un valoros potențial turistic, natural și cultural istorc, și de o

infrastructură în continuă îmbunătățire. Țintele principale rămân vestigiile civilizației ce s-au dezvoltat încă din Antichitate (mileniul II î.Hr.) dar câștigă teren turismul de cură heliomarină. În anul 2000 s-au înregistrat 9,6 milioane turiști străini (de peste 6 ori mai mulți decât in 1983), în principal din Germania (21,4%), CSI (17,6%), Marea Britanie (9,5%), Iran (4,6%), și S.U.A. (3,7%); în același an încasările s-au ridicat la 7,64 mld. $, cu 46,8% mai mult decât în anul precedent.

Principalele zone sau obiective: Istanbul, marea metropolă de pe Bosfor, cu nenumărate atracții turistice: Palatul Paleologilor, Catedrala Sf. Sofia – secolul VI ridicată de Justinian și transformată în moschee în 1456, iar în 1935 în muzeu; Moscheea Albastră/ Sultanahmet Čamii cu 6 minarete; Moscheea lui Soliman Magnificul secolul XVI, cea mai frumoasă si somptuasă, cu 4 mari minarete; Turnul Galata (genovez, 120 m înălțime); Palatul Topkapi (secolul XV); Muzeul Arheologic, cu o bogată colecție, din care se remarcă celebrul sarcofag al lui Alexandru cel Mare, s.a.; Litoralul egeean, cu Izmir, ruinele Troiei, Bergama (anticul Pergam), Sart (anticul Sardes, capitala regatului Lidian al lui Cresus), Efesul (cu vestigii elenistice, romane și paleocreștine – locuința unde și-a trăit ultimii ani din viață Maica Domnului), Bodrum (anticul Halicarnas, orașul natal al lui Herodot și capitala faimosului rege Mauson, cu un castel magnific al cavalerilor de Rhodos); litoralul sudic (Mediteranean), cu renumita stațiune de cură heliomarină Antalya, Adana (cu un renumit muzeu arheologic și podul de piatră construit de Hadrian), Antakya (vechea Antiohia).

Alte centre: Pamukkale, cu un relief carstic unic în lume (o cascadă pietrificată de circa 100m stalactite); Capitala, cu Ögust Mabeti (templul lui August, secolul I d.Hr.), coloana lui Iulian (secolul 4 d.Hr.), Mausoleul lui Kemal Atatürk ș.a.; apoi zona înconjurătoare Ankarei, cu vestigiile de la Boğaz Kale/ veche Hattușaș, capitala statului hitiților și Yassihöyük/ vechiul Gordion capitala regatului antic Frigia, unde Alexandru cel Mare a tăiat nodul „gordian”; Diyarbakir (o fortăreață gigant, situri de 1,5km lungime), Lacul Van (o adevărată mare interioară), și Muntele Ararat (5137m). În partea europeană se evindențiază orasul Edirne (Adrianopol), cu moscheile Selimiye (secolul XVI), Yldirim (secolul XIV-XV) și Beyazit II.

Diferențieri regionalePotentialul natural, alaturi de cel social economic, de traditie si implicarea in evenimente

social-politice au generat structuri diferite, regionale, urbane, industriale si agricole cu un anumit specific si valoare globala astfel:

28

Page 29: Turcia - prezentare generala

Regiunea de Nord-Vest. Prin pozitia de interferenta euro-asiatica regiunea s-a dezvoltat mai mult decat altele avand in vedere potentialul natural si schimburile, facilitățile de transport indeosebi maritim cu alte regiuni mai ales in afara tarii.

Cateva centre de marca Istanbul, Izmir, Bursa, Adapazari, ș.a. polarizează activitatea regiunii și nu numai a acesteia.

Istanbul, are o populație împreună cu suburbiile de aproximativ 4 milioane locuitori. Orașul a cunoscut in de-a lungul timpului o compexă metamorfoză sub aspectul dezvoltării teritoriale, al modernizării inclusib a numelui. În perioada antică s-a numit Bizanț (Bizantion). Apoi devine capitala Imperiului Roman de răsărit când capătă numele de Constantinopol, nume care se păstrează atât în timpul Imperiului Bizantin cat și a celui Otoman începând din 1453.

Orașul Istanbul se remarcă prin funcția industrială având dezvoltate atât ramuri de vârf (electronice, electrotehnice) precum și tradiționale (industria textilă, industria alimentarî, a pielăriei). Concentreză o importantă parte din activitatea comercială și de transport a țării. Este un port de primă mărime specializat în traficul de mărfuri ca și în cel de pasageri.

Nucleul urban, cu funcții comerciale, culturale și administrative, se află localizat pe o mică peninsulă triunghiulara în care apar, ca și la Roma, șapte înalțimi. Peninsula este cuprinsă între golful Cornul de Aur (Chrysokeras), lung de 7,5 km și lat de maxim 8km, si Marea Marmara. În cadrul nucleului urban se află numeroase unități comeriale (inclusiv cele grupate în bazarul construit in anul 1548, cel mai mare bazar acoperit din lume), culturale și administrative. Între ansamblurile arhitectonice se numără Sf. Sofia, un monument al artei bizantine, construit între anii 532-537, transformată în moschee, Moscheea Albastră (edificiu din 1609-1616), monument al artei otomane, Palatul Topkapi situat pe acropola vechiului oraș Buzanț etc. Nucleul urban cuprinde și o parte din cartierul Beyoglu (vechea Pera), legat prin două poduri, peste Cornul de Aur, de Stanbul. Pe lângă nucelul urban există zonele rezidențiale (Sișli, Beșkitaș), inclusiv cele de pe țărmul asiatic (Üsküdar, Kadiköy), legate cu cele de pe țărmul european de peste Bosfor, lung de peste un kilometru, a cărui construcție a dost terminată in 1973. De asemenea, se disting zonele populare portuare și cele industriale localizate la Cornul de Aur și în continuare, pe malul Bosforului fiind două poduri acum.

Pe lângă industrie, comerț, etc. concentrarea urbană Istanbul și-a dezvoltat și o agricultură periurbană care să satisfacă cele mai diverse necesități în sfera consumului alimentar.

Alte centre urbane importante din această regiune sunt Izmir (peste 160.000 locuitori) situat la Marea Marmara, Bursa un centru industrial și comercial dintre cele mai vechi, cu o populație de peste 340.000 locuitori, Adapazari.

Anatolia Centrală. Este cuprinsă în limitele Podișului Central al Anatoliei. Are un potențial industrial mai restrâns în schimb se dezvoltă producția de cereale, plante tehnice îndeosebi sfecla de zahăr, precum și intreprinderi pentru prelucrarea acestora. Activitatea se concentrează în jurul orașului Ankara, capitala țării din anul 1923. Are o populație de peste 2,2 milioane locuitori (1985) și este unul din cele mai vechi orașe ale țării (de aproape 4000 ani).

Are funcții comerciale, bancare, de transport și industriale. Are extins peisajul agricol periurban. În arhitectura orașului se îmbină stilul vechi tradițional cu cel modern de mare rafinament.

Alte orașe cu funcții mai ales industriale sunt: Konya, cu o populație de peste 240.000 locuitor, Kayseri, Sivas, Eskișehir (260.000locuitori).

Regiunea de la Marea Egee. Se caracterizează pruntr-o veche și vie activitate comercial-portuară având în vedere cadrul natural propice. Treptat aici s-a conturat și o vie activitate industrială, de prelucrare în principal a produselor agricole autohtone. Este o regiune tradițională

29

Page 30: Turcia - prezentare generala

în ceea ce privește viticultura, cultura măslinului, a tutunului. Pe terenurile irigate s-a extins cultura bumbacului iar in lungul culuarelor de vale Gediz și Menderes cultura grâului, a sfectlei de zahăr. Foarte bine reprezentată în această regiune este industria alimentară. De altfel întreaga țară se încadrează în tipul major de agricultura mediretaneeană.

Dintre centrele mai importante ale regiunii amintim: Izmir cu peste 600.000 locuitori cel mai mare oraș de la Marea Egee cu un pronunțat potențial industrial, comercial-portuar și de transport.

Alte regiuni din limitele acestei țări sunt: regiunea de la Marea Mediterană cu specific portuar și de prelucrare a bumbacului, petrolului mai ales a celui importat, a culturilor de citrice, a pescuitului și prelucrării peștelui.

Principalele centre sunt: Adana cu peste 400.000 locuitori și Mersin (peste 450.000 locuitori); regiunea de la Marea Neagra cu un peisaj agricol dezvoltat, cu ramuri industriale care prelucrează produsele oferite de agricultură.

Mai importante sunt centrele Samsun și Trabzon; regiunea de Est se înscrie prin același peisaj agricol, forestier și de creștere a animalelor. Culturile se practică îndeosebi în culoarele de vale Tigru și eufrat iar creșterea animalelor are în cea mai mare parte caracter transhumant. Centrul reprezentativ este Erzurum cu o populație de peste 160.000 locuitori și o activitate industruală reprezentată prin industria alimantară, a materialelor de construcție și repartiții a unor utilaje agricole și industriale. Alte centre cum sunt: Kars, Zok, Ramandag, Ergani sunt importante pentru extracția și prelucrarea petrolului, unele exploatări de cupru.

30

Page 31: Turcia - prezentare generala

Bibliografie:

- Brașoveanu, L., Grigorescu, N., „Turcia”, Editura Științifică București, 1965- Dragoș, V., „Geologie generală și stratigrafică”, Editura didactică și pedagogică,

București, 1982.- Ion, M., „Geografia lumii”, Editura Universitatea București, București, 1993.- Marin,I., Costache, N., Niculae, I., „Asia Geografia Țărilor”, Editura Universității din

București, 1996- Matei, H., Neguț, S., Niculae, I., „Enciclopedia statelor lumii”, Editura Meronia,

București, 2004- Saulea, E., „Geologie istorică”, Editura Didactică și pedagogică, București, 1967- Strahler, A., “Geografia fizica”, Editura Stiintifica Bucuresti, - Caloianu, N., “Geografia Continentelor”, Editura Didactică și Pedagogică București,

1980- “Monografii de țări - Turcia”, Consiliul național pentru Stiință și Tehnologie – Institutul

Național de Informare și Documentare, București, 1977- Marin, M., și colaboratorii, “Geografia Continentelor”, Editura Universitară, București

2008

31