Download - Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

Transcript
Page 1: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Universitatea Bucureşti

Facultatea de Litere

Proza cu tematică mistică şi religioasă a lui Vasile

Voiculescu şi Victor Papilian

TEZĂ DE DOCTORAT

Coordonator ştiinţific

Profesorul Universitar Doctor Dumitru Micu

Doctorand

Belu Iulia Florina

Bucureşti

2011

CUPRINS

ARGUMENT/ 3CAPITOLUL I. TRADIŢIONALISM ŞI ORTODOXISM1.1. Orientări în cadrul tradiţionalismului literar : ˝stânga˝ şi

˝dreapta˝ grupării/ 41.2. Repere teoretice : raporturile tradiţionalismului cu teologia

ortodoxă/ 91.3. Tradiţionalismul şi mistica/ 271.4. ˝Ortodoxismul˝ şi ˝universalizarea mesajului creştin˝/ 35

1

Page 2: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

CAPITOLUL II. VASILE VOICULESCU2.1. Vasile Voiculescu - câteva repere/ 462.2. Fascinaţia apelor: botezul şi potopul/ 552.3. Crucea şi arborele vieţii / 822.4. Epuizarea forţelor magice şi triumful creştinismului/ 91 2.5. Îngerul şi intervenţia salutară/ 1052.6. Călătoria în Infern şi divinitatea lăuntrică/ 1162.7. Pe urmele lui Iisus Hristos/ 125

CAPITOLUL III. VICTOR PAPILIAN3.1. Victor Papilian, scriitor religios/ 1373.2. Sentimentul religios intelectualizat/ 1493.3. Demistificarea falsului profet/ 1693.4. Triumful principiului iubirii/ 175

CONCLUZII/ 179BIBLIOGRAFIE/181

Teza noastră reprezintă o încercare de a conexa studiul literaturii române cu alte domenii, completând cercetările de până acum care au urmărit în special tematica religioasă în cadrul liricii din literatura veche, modernă sau contemporană. Studiul de faţă îşi propune să evidenţieze atât relaţia dintre mistică, religie şi literatură, cât şi modurile specific de abordare a problematicii religioase în creaţia a doi dintre autorii reprezentativi ai tradiţionalismului românesc, Vasile Voiculescu şi Victor Paplian, şi, în general, ai prozei din perioada interbelică.

În mod paradoxal, după 1989, în era globalizării, s-a resimţit nevoia orientării către valorile naţionale din perioada interbelică, spre specificul folcloric, cultural, literar şi religios, căutându-se, parcă, o cale de întoarcere spre ˝sufletul neamului˝, spre ˝Paradisul pierdut˝ după al Doilea Război Mondial. Astfel, au fost realizate şi editate o serie de lucrări care au vizat creaţia literară a tradiţionaliştilor, precum Nichifor Crainic. Monografie de Geta Marcela Pârvănescu (2010), Ipostaze ale fantasticului în proza lui Vasile Voiculescu de Anastasia Dumitru (2011), Proza lui Vasile Voiculescu: modalităţi de realizare a fantasticului de George Bădărău (2006), Voiculesciana de Liviu Grăsoiu (2008), Victor Papilian: eseu monografic de Mircea Popa (2008). S-au reeditat scriitorii eminamente reprezentativi pentru tradiţionalismul

2

Page 3: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

ortodoxist, ca Nichifor Crainic (Poezii alese 1914-1944 şi Şoim peste prăpastie. Versuri inedite create în temniţele Aiudului, ambele în anul 1990) şi Vasile Voiculescu Opera literară. Proză, poezie, teatru, documente, 3 volume, ediţie îngrijită, prefaţă şi cronologie de Roxana Sorescu (2004). Din păcate, nu toate ne-au fost accesibile. Totodată, în secolul XX, datorită sporirii surselor de informaţii, a cantităţilor de date, precum şi a transferului informaţional rapid, în aproape toate domeniile, s-a înregistrat tendinţa depăşirii barierelor disciplinelor academice prin sesizarea interconexiunilor din zone diverse ale cunoaşterii.

În această tendinţă recuperativă se poate încadra şi obiectul acestei teze de doctorat, care îşi propune să cerceteze proza a doi dintre scriitorii reprezentativi ai tradiţionalismului românesc, colaboratori ai revistei ˝Gândirea˝. Aceştia sunt Vasile Voiculescu şi Victor Papilian, care, dintre toţi prozatorii publicaţiei menţionate, ilustrează cel mai bine ortodoxismul şi autohtonismul grupării.

Publicaţia tradiţionalistă ˝Gândirea˝ a apărut la Cluj, pe data de 1 mai 1921, avându-i redactori pe Cezar Petrescu şi Ion Dumitru Cucu. Fără a avea un program, periodicul a reunit, la prima lui apariţie, în paginile sale, creaţii literare şi articole ale unor scriitori de orientări literare diverse, neosămănătorism, sămănătorism, simbolism, poporanism, expresionism şi chiar avangardism : Adrian Maniu, Nichifor Crainic, Ion Agârbiceanu, Ecaterina Pitiş, George Voevidca, Aron Cotruş, Lucian Blaga, D. Karnabatt, Dan Rădulescu, Radu Dragnea, Ion Vinea, Victor Ion Popa. Eclectismul publicaţiei va începe să se limiteze odată cu mutarea sediului acesteia la Bucureşti, în decembrie 1922, când redactorului Cezar Petrescu, singurul nominalizat, i se alătură un comitet.

Nichifor Crainic începe să publice articole în 1923, conferind revistei un caracter tradiţionalist din ce în ce mai accentuat, care promova spritul religios creştin-ortodox. Din 1926, acesta devine redactor, alături de Cezar Petrescu, iar din 1928 când Nichifor Crainic preia integral conducerea, ˝Gândirea˝ începe să se transforme într-o publicaţie de direcţie, militând pentru un tradiţionalism literar autohtonist şi ortodoxist. Colaboratorii publicaţiei au fost numeroşi : Lucian Blaga, Adrian Maniu, Radu Gyr, Ion Pillat, Aron Cotruş, Vasile Voiculescu, Cezar Petrescu (şi sub pseudonimul C. Robul), Gib I. Mihăiescu, Mateiu Caragiale, Victor Ion Popa, Emanoil Bucuţa, Victor Papilian, Tudor Vianu, G. Călinescu, Radu Dragnea, Petre Marcu Balş (Petre Pandrea), Mircea Eliade, Dan Botta, Vintilă Horia, Olga Caba, Emil Cioran, Constantin Noica, Petru P. Ionescu, Dumitru Stăniloae şi alţii.

Doctina gândiristă a fost formulată într-o serie de articole şi de eseuri, în primul rând de către Nichifor Crainic şi Lucian Blaga, şi presupune două elemente esenţiale, după cum au observat atât Gheorghe Vrabie, cât şi Dumitru Micu în studiile lor despre această mişcare : ortodoxismul şi autohtonismul, aflate în strânsă legătură.

Fără a avea pretenţia unui studiu exhaustiv despre doctrina publicaţiei, se cuvine să facem câteva precizări referitoare la

3

Page 4: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

trăsăturile definitorii ale acestei grupări tradiţionaliste. Conducătorul revistei şi principalul doctrinar al grupării, Nichifor Crainic, avansa de la bun început o observaţie pertinentă asupra literaturii române, anume că tematica religioasă a fost slab reprezentată. Criticul literar pornea de la principiile tradiţionaliste promovate de sămănătorism şi sublinia faptul că ˝Sămănătorul˝ nu a reliefat caracterul religios al poporului român, ci pe cel etnic. ˝Gândirea˝ îşi propune să cultive un etnicism religios în spirit ortodox.

Liderul ˝Gândirii˝ critică unilateralitatea etnicismului în literatura sămănătoriştilor, considerând că este insuficient şi depăşit şi că nu are capacitatea de a reflecta în totalitate esenţa spiritului acestui popor. Nichifor Crainic susţinea că ˝Sămănătorul˝ a aprofundat caracterul etnic în literatură, dar a făcut abstracţie de cel religios, deşi, după el, acesta este un constituent fundamental al spiritualităţii româneşti. Sentimentul religios prezent în operele reprezentanţilor mişcării nu se poate încadra total în canoanele dogmatice promovate de Biserica Ortodoxă Română, sursa ei principală fiind religiozitatea ţărănească.

Se poate spune că teoria lui Crainic nu contrazice dogma bisericească, dar prezintă anumite nuanţe caracteristice. Acest fapt se resimte şi în cuprinsul ˝Gândirii˝ şi a avut drept consecinţă apariţia (în terminologia lui Blaga) a ˝dreptei˝ şi a ˝stângii˝ revistei. Publicaţia nu a rămas una eclectică, a devenit o revistă de orientare, care a declanşat un curent opus modernismului. Totuşi, ea nu a devenit o revistă unidirecţională ca ˝Sămănătorul˝, sub conducerea lui Nicolae Iorga. Nichifor Crainic a militat în favoarea ortodoxismului, dar nu l-a impus colaboratorilor. Urmarea a fost că la ˝Gândirea˝ au putut să colaboreze personalităţi de formaţii diferite. Aşa încât sunt colaboratori ai revistei scriitori care au repere diferite, de la Dumitru Stăniloae, teolog în spiritul ortodoxiei canonice, la Lucian Blaga, un agnostic, un ateu în ultimă analiză (˝ateism religios˝).

Trebuie specificat faptul că ortodoxismul ˝Gândirii˝ nu se confundă cu ortodoxia, întrucât publicaţia nu ilustrează numai conţinutul canonic al acestei confesiuni şi al creştinismului în general. De altfel, Biserica Ortodoxă Română a desconsiderat existenţa publicaţiei, cu excepţia unor obiecţii referitoare la câteva articole, în 1923. O astfel de reacţie era firească, de vreme ce, în opinia reprezentanţilor instituţiei bisericeşti, în paginile revistei apăreau idei care nu respectă în totalitate principiile dogmei religioase. La rândul său, revista se referă rar la Biserica Ortodoxă Română şi numai pentru a-i aduce critici. Studiind operele scriitorilor gândirişti, G. Călinescu, în Istoria literaturii române, i-a încadrat în capitolul Ortodoxişti şi a facut precizarea că ortodoxismul literar nu poate fi suprapus peste notiunea de ortodoxie.

Ortodoxia este legată de succesiunea apostolică, prin care învăţătura primită direct de la Hristos, transmisă mai departe episcopilor şi preoţilor, respinge imaginatia mitologizantă, promovează gândirea sistematică şi acordă importanţă instituţiilor

4

Page 5: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

sociale şi politice. Părintele Dumitru Stăniloae şi-a expus concepţia despre doctrina creştinismului răsăritean în Teologia dogmatică ortodoxă1, lucrare fundamentală în cadrul acestei discipline de bază în programa Facultăţii de Teologie.

O viziune de factură religioasă, cu anumite aspecte similare celei promovate de Dumitru Stăniloae, este preluată de reprezentanţii ˝dreptei˝ tradiţionalismului gândirist: relaţia directă dintre om şi divinitate, ˝coborârea˝ către fiinţa umană şi manifestarea lui Dumnezeu prin lume, viziunea mistică, comunicarea îngerilor prin simboluri. Astfel, o parte din opera voiculesciană (Demiurgul, La pragul minunii, Demonizatul din Gadara, Bunavestire, Copacul lui Iuda) şi din creaţia literară a lui Victor Papilian (Cerurile spun, Biserica din slăvi, Ne leagă pământul, În credinţa celor şapte sfeşnice) se inspiră în mod direct din Biblie, reflectând viziunea creştină asupra lumii, după cum recomandase redactorul şi teoreticianul ˝Gândirii˝.

În articolele Ortodoxie şi etnocraţie şi Iisus în ţara mea, Nichifor Crainic adaugă o componentă religioasă creştin ortodoxă factorului etnic. Imaginea Mântuitorului este prezentată în viziune populară. Liderul mişcării formulează ˝mitul sângelui˝, ˝tradiţia limbii˝ şi anistorismul, caracteristici definitorii, în viziunea sa, ortodoxismului românesc. Imaginea lui Iisus din articolul lui Crainic Iisus în ţara mea nu corespunde cu imaginea Mântuitorului din Gala Galileii, ci este imaginea unui Iisus autohtonizat, un Iisus ˝agricol˝. În articolul său Chipurile aceluiaşi, criticul literar susţine că Iisus Hristos apare diferit în fiecare cultură, având o imagine distinctă de la o ţară la alta, fapt ce provine din caracterul universal al creştinismului. Cu alte cuvinte, imaginea lui Iisus este particularizată în funcţie de caracteristicile fiecărui popor. Poporul nostru a selectat din bibliografia cristică acele particularitaţi care îl românizează, făcând din el un personaj agricol. Nichifor Crainic trage concluzia că arta poporului român trebuie să aibă caracter creştin, particularizat în acest spirit în concordanţă cu psihologia poporului român. Ortodoxismul gândirist se apropie mai degrabă de misticismul ortodox, iar estetica mişcării ilustrează această caracteristică.

Gândirismul nu se indentifică total cu ortodoxismul, întrucât în cadrul mişcării există viziunea crainicistă, există “stăniloism” şi “blagism”. Doctrina literară promovată de Nichifor Crainic nu-şi avea resursele numai în Evanghelii şi în teologii răsăriteni, ruşi contemporani, refugiaţi în Occident, ci şi în folclorul creştin autohton care s-a manifestat în paralel cu activitatea teologilor şi a artiştilor. Totuşi, folclorul românesc, deşi are o componentă religioasă, prezintă numeroase elemente moştenite şi asimilate din religii diferite, într-un proces continuu de ˝universalizare˝. Supusă procesului continuu de asimilare de imagini şi mitologie diversă în scopul transmutării acestora în elemente ale unui creştinism universal, creativitea religioasă de tip folcloric nu e integral ortodoxă, nerespectând aspectele canonice ale teologiei, ci este

1 Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol.1-3, Bucureşti, 1996

5

Page 6: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

străbătută de duhul eresului, datorită supravieţuirii tradiţiilor religioase precreştine. Fenomenul a dat naştere unei viziuni religioase populare, pe care Mircea Eliade a denumit-o ˝creştinism cosmic˝.

Creaţiile autohtone religioase de factură populară ilustrează efortul de ‘universalizare’ al mesajului creştin prin integrarea elementelor religiilor arhaice, dacice, orientale. Străbătut de ‘duhul eresului’, folclorul creştin preia, adesea, din mituri respinse de teologie. Un exemplu elocvent în acest îl constituie ˝cosmogonia populară˝, inspirată din miturile dualiste răspândite în Europa (doctrina zoroastriană, bogumilismul, gnosticismul sunt doar câteva dintre ele).

Pe lângă elementul mistic, otrodoxismul gândirist se află în strânsă legătură cu ortodoxia, factorul etnic, mitologia populară şi cu elemente precreştine. Această caracteristică se regăseşte şi în cazul altor popoare. Pentru prozatorii de frunte ai mişcării, supranaturalul este un mod firesc de legătură a fiinţei cu Divinitatea ca expresie a ˝legii pământului˝, adică a religiei creştin ortodoxe. Având în vedere că în zona Carpato-danubiano-pontică elementele creştine s-au suprapus peste cele păgâne în mod armonios şi au realizat o simbioză greu de găsit în cazul altor popoare, doctrinarii tradiţionalismului au considerat ca ortodoxismul ne este caracteristic ca neam. El reprezintă acel aspect al credinţei trăite dincolo de norma bisericească. Sufletul poporului, par a spune gândiriştii, nu se supune dogmei, ci trăieşte experienţa credinţei într-o manieră proprie.

Mitologia noastră populară este una creştină. Există un singur Dumnezeu, care a făcut lumea, cerul şi pământul, există Fiul şi sfinţii (poate că Sfântul Ilie şi Sfântul Petru apar cel mai frecvent în legendele populare) şi este înfăţişat sfârşitul lumii. Elementele Crezului îşi au toate ecoul în mitologia noastră. Dar tot atât de adevărat este că mitologia noastră este şi precreştină. Vrăjile, şarpele casei, strigoii, blajinii, ştimele, ˝apele-rele˝, mama-pădurii şi moşul-codrului, ielele, solomonarul şi altele nu se regăsesc în ortodoxie, fiind anterioare creştinismului. Totuşi conştiinţa neamului le integrează în mod natural în ceea ce se poate numi generic ˝ credinţă populară˝. De fapt procesul a fost invers : creştinismul s-a suprapus peste credinţele anterioare şi a fost asimilat, formându-se ˝legea˝.

Tendinţa generală a creştninismului primitiv a fost aceea de a integra tradiţiile eretice şi sistemele gnostice eretice în mediile populare, în legende şi mituri. Mircea Eliade a remarcat că până la impunerea dogmei, s-a încercat valorificarea moştenirii păgâne. Fără să fi fost abordat ca tema centrală în într-o operă de sine stătătoare de Mircea Eliade, creştinismul cosmic a fost obiectul cercetării lui Jaroslav Pelikan, fost profesor al Universităţii Yale din Statele Unite, care în opera sa Tradiţia creştină2 susţine şi

269 Jaroslav Pelikan, Tradiţia creştină. O istorie a dezvoltării doctrinei, Editura Polirom, Bucureşti, 2006

6

Page 7: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

demonstrează că ortodoxia însăşi este o formă a creştinismului cosmic. Elementul comun reflectat în proza ˝ortodoxistă˝ este mistica, însă trăirea legăturii cu sacrul se reflectă diferit în operele scriitorilor gândirişti. Acest fapt nu este datorat numai originalităţii scriitorilor. Prozatorii gândirişti s-au inspirat din credinţa populară, şi, din cauza particularităţilor acesteia, fiecare dintre ei a sesizat un aspect diferit al relaţiei dintre fiinţă şi divinitate. Ortodoxismul promovat de ˝Gândirea˝ îmbină, deci, aspecte ale ortodoxiei canonice, creştinism popular, creştinism ˝cosmic˝, îmbibat cu ˝duhul eresului˝.

Această scurtă dizertaţie despre ortodoxism şi autohtonism nu poate ţine locul unei analize efectuate de un teolog sau de un istoric al religiilor, dar poate constitui punctul de plecare pentru analiza prozei unor scriitori cosideraţi ˝religioşi˝ şi ˝mistici˝.

Cei doi scriitori a căror operă urmează a fi studiată fac parte din primă direcţie a grupării, respectiv ˝dreapta˝ Gândirii. Modul de abordare al religiei şi al credinţei în literatură îl apropie mai mult pe Victor Papilian de viziunea contemporană despre ortodoxie, creaţia sa literară fiind marcată de un spiritualism de pe poziţii intelectuale, în timp ce Vasile Voiculescu abordează mai degrabă mituri autohtone ale creştinismului primitiv, încadrându-se în ˝creştinismul cosmic˝.

Vasile Voiculescu s-a inspirat permanent din izvorul nesecat al folclorului românesc şi, aidoma acestuia, a uzat de capacitatea neistovită de a adapta necontenit elemente ale culturii şi religiilor celor mai diverse, a adaptat elemente păgâne pentru a oglindi sentimentul religios popular al creştinismului timpuriu.

Proza voiculesciană reliefează confruntarea dintre civilizaţia şi cultura străveche şi cultura modernă sfârşitul unui ciclu al existenţei si începutul altuia. Sursa povestirilor lui Voiculescu este folclorică, iar naraţiunile recompun în universul folcloric românesc, după cum remarca şi Dumitru Micu:

˝Implantată în arhaic, tematica acestora aduce în proza românească un duh de magie şi basm, un climat mitologic˝3.

Eroii acestor povestiri sunt vânători, pescari (Aliman, Amin, Gheorghe), călugări (Schimnicul), solomonari (Berevoiul, Luparul) sau păstori care trăiesc în strânsă legatură cu natura, după legi şi obiceiuri ale căror origini se pierd în negura timpurilor şi care aparţin substratului etnic specific zonei carpato-dunărene.

Toate aceste mituri, legende, ritualuri, elemente păgâne sunt, însă, asimilate unui creştinism popular, motivele literare cele mai frecvente sunt apa ca substanţă primordială a vieţii, motivul femeii-peşte, animalul totemic, fiind asociate botezului şi potopului din Vechiul Testament, ca modalităţi de purificare şi regenerare a umanităţii.

Mitul totemic, apa ca element primordial şi ştima apelor sunt toate prezente în povestirea Lostriţa. Imaginea femeii-peşte s-a împletit cu mitul autohton al ştimei apei, divinitate primitivă care

3 Dumitru Micu, op. cit., p. 208

7

Page 8: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

îmbină elemente umane şi animaliere, trimite la androgin şi la nimfele greceşti.

Drumul eroului din “Lostriţa” la vrăjitor corespunde călătoriei iniţiatice. Ucenic al solomonarului, Aliman, îi calcă, fără îndoială, pe urme. El nu deţine însă puterea maestrului său, nici nu are suficientă cunoaştere. Vrăjitorul de pe Neagra este, de fapt, un solomonar, stapân peste forţele acvatice, ştiind sa le domine şi să se facă ascultat. În mitologia populară, solomonarul poate aduce ploile binefăcătoare sau seceta, stăpâneşte furtunile sau inundaţiile, poate scoate balaurul din apele stătătoare, călătoreşte pe un nor şi trăieşte, de regulă, în apropierea apelor. El este uneori binevoitor cu oamenii care îl primesc în casele lor, alteori răzbunător. Înainte de orice, el este un înţelept. Acest şaman autohton care cunoaşte în mod nemijlocit universul sacru este, după cum remarca Mircea Eliade, un mistic4.

Dispariţia lui Aliman în adâncurile apelor corespunde viziunii creştine referitoare la coborârea în infern, un infern al apelor, deci un haos primordial, nediferenţiat, unde nu străbat legea şi ordinea divine, deoarece mentalitatea populară consideră că există un ˝jos˝, unde se situează Iadul, şi un ˝sus˝, unde se află raiul, cu Dumnezeu şi sfinţii (şi de aceea Sfântul Duh este întotdeauna o pasăre şi nu o altă vieţuitoare). La origine, însă, sfârşitul lui Aliman îşi are originea în credinţa păgână conform căreia moartea reprezintă trecerea omului la un alt mod de existenţă, spirituală, prin contopirea cu natura. Din moment ce apa este un element primordial preexistent creaţiei şi eroul moare în mijlocul apelor, aceasta ar însemna o întoarcere la origini.

Peste simbolistica autohtonă se suprapune cea creştină, care preia şi reinterpretează o parte dintre elementele păgâne, păstrând şi semnificaţia acestora. Miturile şi simbolurile creştine au semnificaţii care merg în continuitatea celor păgâne, în armonie. Apa reprezintă originea creaţiei, simbol al vieţii în Vechiul Testament şi simbol al Duhului în Noul Testament, element al purificării prin botez şi este ambivalentă, generatoare de viaţă şi distrugătoare. Colectivitatea arhaică înfăţişată de Vasile Voiculescu are o existenţă ciclică, marcată de revărsările periodice ale apelor, reluându-se mitul biblic al potopului purificator.

Imaginea pescarului ca mesager şi căutător al divinităţii este de asemenea întâlnită, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Este binecunoscut mitul prorocului Iona, fiu de pescar devenit purtătorul de cuvânt al zeităţii supreme, iar în egală măsura se cunoaşte îndemnul adresat de către Mântuitor viitorilor săi apostoli, pescari, de a-L urma pentru a deveni ˝pescari de oameni˝.

Universul acvatic este prezentat şi în alte povestiri cum ar fi Lacul rău şi Pescarul Amin, unde apar mitul totemic, ştima apelor şi motivul pescarului înghiţit de ape.

Povestirea Copacul lui Iuda reinterpretează episodul biblic al căinţei şi morţii apostolului trădător, deschizându-se cu evocarea

4 Mircea Eliade, Şamanismul şi tehnicile arhaice ale extazului, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006

8

Page 9: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

momentului în care Iisus a fost arestat şi adus în faţa Sinedriului. Imaginând întoarcerea la timpul mitic, scriitorul plasează în centrul naraţiunii motivul universal al arborelui cosmic, simbol al ascensiunii, verticalităţii, al caracterului ciclic al evoluţiei, morţii şi regenerării. Semnificaţia arborelui este subliniată de secvenţa în care Iuda se închină în faţa copacilor, ceea ce reprezintă o recunoaşere a caracterului sacru al acestora. Tradiţia creştină a preluat imaginea Arborelui Vieţii printr-o analogie între Pomul Vieţii din Facerea din Vechiul Testament, liturghia şi teologia creştină asimilând acest simbol universal şi arhaic crucii făcute din lemnul arborelui binelui şi răului. Cedrul lui Iuda face trimitere la simbolistica dualului, Arborele-Cruce din Noul Testament, care îşi desparte primele două ramuri în forma unei furci. Cedrul sacru întruchipează perenitatea, incoruptibilitatea, măreţia şi nobleţea şi a fost preluat de imagistica creştină, care îl înfăţişează uneori pe Hristos în trunchiul unui asemenea copac, ceea ce reprezintă o epifanie vegetală5.

Povestirea Iubire magică debutează prin susţinerea unor poziţii opuse faţă de magie, pentru a evidenţia ˝convertirea˝ eroului reticent, nevoit să experimenteze efectele practicilor magice. În ortodoxism sau al creştinism cosmic, magia face legătura dintre păgânismul autohton şi ortodoxia canonică. Povestirile lui Vasile Voiculescu se întorc spre copilăria umanităţii, când puterea vrăjitorului se afla strâns legată de animalul totemic, care îi aducea acestuia puterea uneia dintre ˝lumile˝ din care provenea, respectiv lumea aerului, dacă era o pasăre, a apelor dacă era un peşte, a pământului dacă era lup sau urs.

În povestirea Ultimul Berevoi, eroul este un vrăjitor, un solomonar, care se trage din urs. Acest animal totem este specific religiei tracilor, în perioada secolelor 6-4 î. Ch., şi îl reprezintă pe Zamolxe, iar jocul ursului, păstrat în Maramureş şi Moldova, evidenţiază capacitatea regeneratoare a naturii6. Naraţiunea se deschide cu descrierea unui început al ciclului existenţial, a cărui principală caracteristică este schimbarea bruscă, dar şi sporirea ignoranţei oamenilor, fapt simbolizat prin dispariţia vânătorilor, adică a celor care au cunoaştere şi prin înmulţirea ˝bestiilor˝, adică a instinctelor umane care se manifestă nestingherit. Fiinţa umană, lispită de putere şi voinţă, se întorce spre credinţa ancestrală, magică, încredinţând misiunea de salvare a colectivităţii umane unui şaman autohton. Moartea bătrânului preot păgân echivalează din această perspectivă cu triumful creştinismului, care şi-a elaborat doctrina în jurul actului jertfei Mântuitorului ca act suprem al iubirii divine.

Povestirea Viscolul se deschide cu un episod analog în ordine simbolică, regresivă, căderii adamice, întrucât colectivitatea umană pierde bunăvoinţa divină şi, în ˝noaptea˝ conştiinţei, în locul

5 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant- op. cit. p. 2976 Dan Oltean, Religia dacilor, Editura Saeculum I. O., Bucureşti, 2002, p. 46

9

Page 10: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

Paradisului terestru, este nevoită să supravieţuiască unor condiţii nefiresc de aspre.

În aceeaşi direcţie se încadrează ˝Bunavestire˝, care reia episodul biblic al Noului Testament şi îi conferă o dimensiune ce include aspecte ale unui creştinism primordial. Sosirea arhanghelului Gabriel corespunde cu revărsarea luminii solare. Îngerul îi aduce Fecioarei Maria vestea minunată şi îi dăruieşte o floare de lotus, semn al nuntirii cereşti, al dezvoltării spirituale din întunecimile materiei către lumina divină. Odată cu acceptarea Sfântului Duh, Fecioara Maria îşi dezvăluie originea dumnezeiască, contribuie la înlăturarea păcatului primordial şi capătă darurile spirituale ale unei Eve cosmice.

Zahei orbul este un roman–parabolă care prezintă viziunea scriitorului asupra condiţiei omului şi asupra imperativelor morale ale vieţii şi exprimă propria aspiraţie a scriitorului către transcendent. Romanul reia tema orbului, de inspiraţie biblică, pe care, anterior scriitorul o reinterpretase în poemul ‘Orbul’, din volumul “Destin” (1933), evocând episodul biblic al vindecării fizice şi spirituale a orbului de către Iisus prin atingerea ochilor cu noroi. Orbirea este deci, legată, în tradiţia Sfintei Scripturi (şi nu numai) de experienţa iniţiatică, de privilegiul de a cunoaşte realitatea profundă, la care nu au acces muritorii de rând, de împărtăşirea din divinitate. Astfel, scriitorul iustrează aspiraţia permanentă spre ieşirea din întuneric a eroului său care crede în minunişi este conştient că Dumnezeu este stăpânul luminii.

O serie întreagă de povestiri voiculesciene se inspiră direct din material Noului Testament, prezentând secvenţe din viaţa lui Iisus, în ipostaza de profet, vindecător şi mentor, ca manifestare a naturii sale divine. Mai apropiate ca substanţă şi viziune de dogma ortodoxă, naraţiunile nu sunt, totuşi, lipsite de originalitate, viziunea personal, mistică, punându-şi amprenta asupra fiecăreia dintre acestea. Deşi sunt mai puţin cunoscute, opere precum Bunavestire, Demoniacul din Gadara, Copacul lui Iuda sau Adevărul rămân creaţii de referintă pentru orientarea ortodoxistă a scriitorului.

Posedatul este fiinţa umană aflată într-un moment de cumpănă, faptura slabă care trebuie să înveţe să îşi stăpânească pornirile josnice pentru a se ridica deasupra lor, ignorantul care are nevoie de înţelepciunea trupului şi a spiritului. Vindecarea lui sugerează caracterul sacru al vieţii, care aparţine lui Dumnezeu, iar credinţa este soluţia salvatoare, divină şi miraculoasă. Statura uriaşă a demonizatului (cu trimitere la giganţii mitologiei greceşti) evidenţiază atât legătura lui cu forţele inferioare, cât şi necesitatea de a depune un efort pentru a-şi depăşi condiţia.

Prezentat asemenea unui erou civilizator din mitologia popoarelor, Hristos se îndreaptă către alte orizonturi spre a le cuceri. Aceste ‘ţinuturi noi’, care se dovedesc atât de dificil de dobândit, sunt sufletele oamenilor. Mesajul transmis, este destul de transparent: deşi venise pentru ˝oile pierdute ale lui Israel˝,

10

Page 11: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

Mântuitorul acordă o şansă tuturor neamurilor, chiar şi celor păgâne, trasmiţând la nivel universal Pacea.

Dacă proza voiculesciană are drept sursă spiritualitatea populară, sentimentul religios intelectualizat este reflectat în proza lui Victor Papilian.

În egală măsură medic eminent şi scriitor talentat, Victor Papilian a fost o personalitate complexă, multilaterală: ştiinţă, muzică, teatru, proză. Spirit neliniştit, preocupat de problematica spirituală, a promovat ortodoxismul literar, dar a trecut la catolicism în închisoare.

Nuvela General Frangulea este o operă care stă sub semnul patriotismului şi al credinţei în Dumnezeu, fapt ce o plasează mai aproape de doctrina ˝Gândirii˝.

Nuvela a fost interpretată ca o hagiografie, având în centrul său imaginea părintelui Constantin Ţeposu. Greu încercat de soartă prin moartea singurului urmaş, el îşi dedică în întregime viaţa altarului şi ţării şi moare pentru credinţa sa şi pentru dragostea lui de neam. Totuşi, nu putem să nu remarcăm că preotul încalcă una dintre cele zece porunci: să nu ucizi. El îi omoară pe cei doi amanţi, deoarece ponegriseră valorile cele mai sacre. Eroul se consideră un justiţiar, menit să pedepsească doi oameni aflaţi în afara moralei şi a legilor creştine. Viziunea despre credinţă este, aici, mai apropiată de Vechiul Testament, pentru că scriitorul promovează ideea unui Dumnezeu care îi încearcă pe aleşii săi şi îşi pedepseşte supuşii care îi încalcă legile.

Modul său curajos de a-i înfrunta pe nemţi în biserică şi moartea preotului Constantin fac din el un adevărat martir. Cu toate că nu săvârşeşte minuni în timpul vieţii, el îşi trimite mesajul din lumea spiritelor, iertându-şi duşmanul. Această interpretare a destinului eroului este în conformitate cu doctrina creştin-ortodoxă promovată de ˝Gândirea˝. Iertarea şi iubirea, iată mesajul pe care Frangulea, prietenul răposatului, îl descirfează la mormântul preotului prin imaginea iederei, care este un semn.

Următoarea operă a scriitorului, Ne leagă pământul, publicată în 1926, este un roman care conţine numeroase elemente biografice. Scriitorul compune o frescă a societăţii din acea perioadă pentru a evidenţia devenirea eroului, care a dus o viaţă păcătoasă înainte de a se converti. Experienţele sale se aseamănă cu transfigurarea lui Saul pe drumul Damascului.

Nuvela omonimă îl înfăţişează pe Faust în momentul în care trebuie să aleagă între nefiinţă, rai şi iad. Proza lui Papilian prezintă o imagine originală asupra Infernului. Aceasta nu se încadrează în niciuna dintre viziunile marilor religii ale lumii. În opera lui Papilian, însă, Mefisto este cel care îi oferă doctorului Faust libertatea de a alege, dovedeşte loialitate demonstrându-i clar diferenţele dintre rai şi iad şi îi ocroteşte pe cei virtuoşi. Motivul faustian este asociat, în opera lui Victor Papilian, cu o răsturnare a valorilor.

În Poveste, Dumnezeu coboară în lume. Această imagine se încadrează în viziunea basmelor populare româneşti. Motivul a fost

11

Page 12: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

preluat şi de Creangă în Ivan Turbincă. O altă naraţiune, Dialog, inversează valorile şi face apologia tâlharului orgolios, răstignit în stânga Mântuitorului. Preocupările teologice ale scriitorului reies şi din Poveste de Paşti. Apare în această proză un ˝Mesia întors˝, un Anticrist, o expresie a cruzimii săvârşite în numele credinţei.

Alte nuvele ale lui Papilian ilustrază ideologia expusă de acesta în Ştiinţă şi spiritualism. În nuvela Groază, un medic combate existenţa ideii de suflet şi, materialist convins, are o discuţie în contradictoriu cu un alt medic, Horovanu. Acesta din urmă decedează şi este înviat de colegul său printr-o transfuzie de sânge. Este interesant în această proză faptul că scriitorul leagă reînvierea de tema respectivă. Celelalte nuvele ale scriitorului urmează, în mare parte, aceeaşi schemă. În Lupta, un pacient incomod al medicului Veniamin Stâlpoiu moare, iar acesta se grăbeşte să-i facă necropsia pentru a-i putea studia organele. Cadavrul începe să îi vorbească şi îi ţine o adevarată prelegere de insiraţie bergsoniană, susţinând că instinctul ca instrument de cunoaştere este superior raţiunii.

Altă nuvelă, Creierul poetului, abordează tema limitării cunoaşterii ştiinţifice. Personajul, un asistent al unui profesor universitar, întră într-o polemică aprinsă cu fiica şi fiul profesorului, atraşi de metafizică, şi încearcă să le demonstreze disecând creierul unui poet că nu există altceva în afara ştiinţei. Tânăra susţine însă până la final supremaţia iubirii din altă lume, adică a iubirii divine.

Capacitatea spiritului de a transforma universul material este ilustrată în nuvela Gelozie?, în care un pictor observă cum ochii soţiei, Agata, îşi schimbă culoarea în funcţie de vestimentaţia pe care ea o poartă, în funcţie de parfum, de muzica ascultată. Aceeaşi problematică este reluată în Trădare. În alte nuvele, Victor Papilian apelează la simbol şi la fantastic. Lacrima prezintă elemente asemănatoare nuvelelor lui Mircea Eliade (Şarpele, Domnişoara Cristina). Proza reia tema reîncarnării, în spiritul prozelor eminesciene Avatarii faraonului Tla şi Sărmanul Dionis. Iubirea şi misterul sufletesc sunt în nuvele tratate din perspectiva ştiinţei. Analiza stărilor obsesive îl apropie pe Victor Papilian de proza lui Gib Mihăescu. Alte nuvele se îndepărtează de formula scriitorului (Emancipare, Etapă, S-a împlinit legea). Nuvela psihologică Sânge străin este o replică în manieră dostoievskiană la nuvela De la noi la Cladova, a lui Gala Galaction. Proza de inspiraţie biblică, Iată marfa, stăpâne, îl are în centrul său pe evanghelistul Luca, apostolul care sfărâmă lanţurile celor robiţi folosind semnul crucii. Alte naraţiuni precum Din părţile Seghedinului şi Se dezmorţesc sufletele sunt cronici ale mediului rural din Ardeal şi amintesc de atmosfera din operele lui Agârbiceanu.

În schimb, volumul Nuvele olteneşti, publicat în 1946, cuprinde proze de un umor savuros, care surprind şiretenia ţărănească. Anumite proze probează direct tendinţele politice ale curentului gândirist (Ură). Nuvelele De dincolo de râu şi Primul glas sunt ilustrative, desfăşurându-se în Ardeal şi având ca temă

12

Page 13: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

deosebirile naţionale. Scriitorul ilustrează miraculosul creştin în Gelozie, Groază, Lacrima, Aici râul ne judecă, Copii fără Dumnezeu, Vecinul. Puţine proze sunt situate în afara oricărei preocupări către spiritualitate: Fără titlu, Un nedreptăţit, Întâlnire. De altfel, Victor Papilian şi-a asumat misiunea moral-educativă a scriitorului, opera sa fiind o ilustrare a misonarismului creştin, fapt ilustrat mai ales prin Evanghelia Apocrifă, Apocalipsa, Psalmii apocrifi şi Lieduri şi balade, unde scriitorul se inspiră direct din Evanghelie, încercând să comunice direct cu Dumnezeu prin rugăciuni şi pilde.

În credinţa celor şapte sfeşnice (1933) ilustrează în cel mai strălucit mod ortodoxismul gândirist şi totodată revelă edificator forţa talentului acestui scriitor.

Vastă frescă a Transilvaniei cu toale categoriile sale sociale, romanul surprinde intrigile politice şi lupta dintre confesiuni. Romanul este, potrivit opiniei lui Ion Chinezu, o puternică apologie a ortodoxiei7. De altfel, unul dintre personaje, inginerul Eugen Bălăceanu, susţine implicarea credinţei creştin ortodoxe în politică, reflectând astfel în mare parte convingerile gândiriştilor şi ale scriitorului. Scriitorul menţionează, într-un articol din ˝Gândirea˝, că unitatea poporului nu s-a realizat în 1918 decât la nivel administrativ, dar s-a desăvârşit ulterior prin factorul etnic şi prin cel religios. Opera, de profundă observaţie psihologică, demitizează nu numai o sectă oarecare, ci chiar fenomenul mistic, printr-o parodiere credinţei religioase. Lumea infernului sufletesc al ˝fraţilor˝ milenişti îl apropie pe Papilian de Dostoievski. Numele personajului principal sugerează contrastul dintre aspiraţiile sale şi însuşirile reale, dintre aparenţă şi esenţă. Zugrăvit ca o caricatură a unui profet, Maxim nu are nimic din înfăţişarea unui conducător spiritual şi strârneşte mai degrabă zâmbetul decât încrederea sau respectul. În roman, frapează imaginile răsturnării valorilor în cadrul bisericii ˝mileniste˝, un spaţiu carnavalesc, în care falşii profeţi achiesează la principiile opuse iubirii, adevărului, binelui, smereniei.

Opera rezistă unei analize atente prin ţesătura ficţiunii, prin obiectivitatea scriitorului care înfăţişează o lume complicată de interese şi intrigi plauzibile. Deşi ignorat de Lovinescu, În credinţa celor şapte sfeşnice, îl situează pe Victor Papilian printre marii romancieri.

După cum a declarat însuşi scriitorul, preocupările sale literare ilustrează fascinaţia pentru spiritualitatea creştină, în viziunea ˝Gândirii˝8. Proza lui se constituie într-o pledoarie în favoarea creştinismului ortodox, prin recunoaşterea limitelor ştiinţelor exacte şi prin demistificarea falşilor mistici şi a falselor credinţe.

Literatura a constituit mijlocul perfect pentru Victor Papilian de a-şi transmite aceste convingeri, pe care în niciun studiu ştiinţific nu le-ar fi putut susţine cu argumente sau cu acelaşi impact asupra publicului. Comunicarea prin arta s-a dovedit, în cazul de faţă, o modalitate cu o mai mare putere de persuasiune. Cu toate scăderile 7 Ion Chinezu, Pagini de critică, Bucureşti, E. P. L., 1969, p. 1128 Victor Papilian, ˝Gândirea˝, XVII, nr. 10, 1937

13

Page 14: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

datorate uneori tezismului, creaţia literară a lui Victor Papilian, care a abordat mai multe genuri şi mai multe specii literare şi nu a corespuns gustului criticilor contemporani, a rămas o operă care ilustrează în modul cel mai străluicit interesul pentru domenii diferite, având în centrul lor preocuparea pentru relaţia dintre fiinţa umană şi sacru.

Prin întreaga sa activitate creatoare, atât literară, cât şi ştiinţifică, Victor Papilian a încercat să cuprindă aceste domenii într-un tot unitar, fără a se situa de la început sub semnul credinţei ortodoxe. Înainte de colaborarea la ˝Gândirea˝, are preocupări religioase, dar unele idei contrastează cu spiritul creştin (în special în ‘sufletul lui Faust’). După începerea colaborarii la publicaţia condusă de Crainic, proza sa a început să ilustreze o concepţie spiritualistă cu accente ortodoxiste, scriitorul însuşi declarându-se gândirist.

Cei doi prozatori studiaţi în această lucrare au avut preocupări comune şi au creat în acelaşi spirit. Medici de profesie, ei au împărtăşit concepţia acelor intelectuali din secolul XX şi din toate secolele precedente potrivit căreia în univers există şi altceva în afară de materie şi consecutiv au dat curs vocaţiei lor religioase, transmise de părinţi şi strămoşi, în primul rând în viaţa personală, în al doilea rând în operele literare. Astfel, Victor Papilian a activat în cadrul Frăţiei Ortodoxe Române, iar Vasile Voiculescu a fost membru al grupării ˝Rugul Aprins˝ şi un practicant al isihasmului. În domeniul literar, cea mai consistentă parte a creaţiei lor a apărut în paginile publicaţiei ˝Gândirea˝, ambii scriitori situându-se pe aceeaşi poziţie tradiţionalista care, în terminologia lui Lucian Blaga, constituia ˝dreapta˝ publicaţiei ˝Gândirea˝.

Maniera de abordare a tematicii spirituale este, fireşte, proprie naturii personalităţii şi vocaţiei fiecăruia dintrecei doi. Scriitorul Victor Papilian scrutează, încercând să-l înteleagă şi să-l ordoneze, misterul care se situează dincolo de materie. Manifestările divinului care nu poate fi atins, cântărit, clasificat şi cuprins în formule exercită asupra celeui ce a scris Sufletul lui Faust o fascinaţie fără margini, determinându-l să mediteze asupra realităţii de dincolo de substanţa palpabilă.

În opinia mea, teatrul lui Victor Papilian a fost, în epocă, pe nedrept, mai cunoscut şi mai apreciat decat proza sa, aceasta fiind cel puţin la fel de valoroasă. Nuvelele şi romanele sale ilustrează, mai degrabă, o filosofie a religiei, o meditaţie pe tema credinţei a unui intelectual care cercetează, punând întrebări şi căutând răspunsuri, dar şi misionarismul creştin, menirea morală pe care scriitorul şi-a asumat-o. Astfel, Sufletul lui Faust, de inspiraţie biblică şi apocrif religioasă, reprezintă un elogiu adus cunoaşterii, înţelepciunii, Dialog înfaţişează o confruntare de idei vizând puterea de a acţiona în numele credinţei, Ne leagă pământul reprezintă o hagiografie într-o tratare modernă. Alte scrieri, precum Psalmii Apocrifi, Evanghelia Apocrifă, Lieduri şi balade sunt rugăciuni sau parabole inspirate din Noul Testament şi din felurite scrieri eretice.

14

Page 15: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

Scriitorul surprinde cu deosebit talent profilul eroilor săi, manifestările sufleteşti pe care le generează credinţa sau trăirea mistică, dar şi pervertirile pe care le provoacă cedarea la impulsuri josnice sau o viaţă lipsită de morală (În credinţa celor şapte sfeşnice, Chinuiţii nemuririi).

Datorită vicisitudinilor istorice, proza lui Vasile Voiculescu a fost publicată postum, în 1966, când publicul şi criticii literari au descoperit cu uimire că povestirile fantastice ale scriitorului depăşesc foarte mult opera sa dramatică (atât cantitativ, cât şi calitativ).

Ortodoxismul voiculescian este expresia instinctivă a spiritualităţii poporului roman, care intuieşte că dogma religioasă este incompletă fără magie, ˝calea cunoaşterii˝, şi fără mistică, respectiv ˝calea iubirii˝9. La fel ca în mitologia populară românească, ortodoxismul voiculescian preia acele elemente, mituri, credinţe şi simboluri recurente în istoria diferitelor religii, din cele mai îndepărtate timpri, adaptate ulterior de creştinism: timpul mitic, arborele considerat ˝axis mundi˝ şi simbol al reînnoirii, apele şi simbolismul acvatic, spaţiul sacru, cultele fertilităţii, sacrificiile omeneşti, rituri şi simboluri cereşti, visul profetic, simboluri ale ascensiunii, îngerii, precum şi existenţa echivalenţei profet-mag-solomonar. Fără a fi o simplă influenţă culturală, toate aceste elemente pe care le regăsim în filosofia religiei creştinismului popular din ţara noastră şi în alte credinţe, răspândite în întreaga lume, ar putea indica o origine comună la scară planetară a sentimentului religios.

Universul arhaic evocat, sentimentul naturii, spaţiul rural apropie proza lui Voiculescu de opera sadoveniană, fără a ridica, însă, natura la rangul de epifanie cosmică. Misterul suprem se manifestă în universul material, reamintind fiinţei umane că lumea este creaţie divină, fără a-l include, în acest sens pantheistic, pe creştin. Experienţa nemijlocită a sacrului, legătura directă dintre universul creat şi Creator îl apropie pe Vasile Voiculescu de mistica ortodoxă ce face, la noi, oficiul teologiei părintelui Dumitru Stăniloae, iar elementele simbolice, hierofania îl apropie de proza fantastică a lui Mircea Eliade.

9 Eveline Underhil, op. cit.

15

Page 16: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

BIBLIOGRAFIEI. Opera lui Vasile VoiculescuPoezii, Bucureşti, Tipografia Poporului, 1916.Din ţara Zimbrului şi alte poezii, Bârlad, Tipografia C. D. Lupaşcu, 1918.Pârgă, Bucureşti, Cartea Românească, 1921.Cântece de stea, pluguşor, vicleim... (culegere în colaborare cu Gh. D. Mugur), Bucureşti, Tipografia Ion C. Văcărescu, 1922.Poeme cu îngeri, Bucureşti, Cartea Vremii, 1927.Amintiri despre Vlahuţă, Slobozia, 1927.Proverbe culese de..., (culegere în colaborare cu Gh. D. Mugur), Bucureşti, Editura Cartea Vieţii, Co. Literară, 1928.Chestionar folkloric, în colaborare cu Gh. D. Mugur, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1930.Chestionar de anchetă socială pentru monografii, în colaborare cu Gh. D. Mugur, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1930.Cartea misionarului. Îndreptar cultural, în colaborare cu Gh. D. Mugur, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1930.Îndreptar pentru conducătorii culturii la sate, în colaborare cu Gh. D. Mugur, Bucureşti, Fundaţia Culturală ˝Principele Carol”, 1930.Carte de citire, pentru clasa a IV-a primară, (în colaborare cu S. Mehedinţi), Craiova, 1931.Călăuza farmaciei cu leacuri de întâiul ajutor... (în colaborare cu Dr. Manoliu), 1934.Destin, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1933.La pragul minunii, poem dramatic, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1934.Toate leacurile la îndemână, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1935.Urcuş, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1937.Întrezăriri, poeme, Bucureşti, Editura Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă, 1940.Duhul pământului, Teatru românesc. Umbra, Fata ursului, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1943.

16

Page 17: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

Demiurgul, piesă în 4 acte, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1943.Poezii, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1944.Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară, cu o prefaţă de Perpessicius, Bucureşti, Editura pentru Literatură şi Artă, 1964.Poezii. Antologie şi cuvânt-înainte de Al. Piru (col. ˝Cele mai frumoase poezii”), Bucureşti, Editura Tineretului, 1966.Povestiri, vol. 1, Capul de zimbru, vol. 2, Ultimul Berevoi, îngrijite de Ion Voiculescu şi Victor Iova cu un studiu introductiv de Vl. Streinu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1966.Poezii, 2 volume, antologie şi prefaţă de Aurel Rău, text stabilit de I. Voiculescu şi V. Iova, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968.Viscolul, (col. ˝Prima mea bibliotecă), Bucureşti, Editura Tineretului, 1969.Zahei orbul. Roman, cu o prefaţă de Mircea Tomuş, text stabilit de I. Voiculescu, Cluj, Editura Dacia, 1970.Teatru, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Tomuş, text stabilit de I. Voiculescu, Cluj, Editura Dacia, 1972.Nuvele, a doua ediţie, 2 volume, I. Capul de zimbru, II, Iubire magică, prefaţă Mircea Tomuş, tabel cronologic de Ion Voiculescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1972.Viscolul. Nuvele, Bucureşti, Editura Tineretului, 1972.Căprioara din vis. Povestiri, cu ilustraţii de Sabin Bălaşa, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1973.Articole, comunicări, documente, Buzău, 1974.Iubire magică. Povestiri. Antologie, postfaţă şi bibliografie de Gelu Ionescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1975.Coiful de aur, (cu ilustraţii de Elena Bouariu), ediţie pentru şcolari, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1981.Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară, selecţie, postfaţă şi biografie de Cornel Ungureanu, Bucureşti, Editura Minerva, 1981.Alcyon sau Diavolul alb. Povestiri, Bucureşti, Editura Minerva, 1981.Opere, I. Capul de zimbru, II. Iubire magică, ediţie de Victor Iova, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1982.Poezii, 2 vol., ediţie şi prefaţă de Liviu Grăsoiu, tabel cronologic de Ion Voiculescu, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1983.Iubire magică. Povestiri. Ediţie îngrijită de Victor Iova, Bucureşti, Editura Minerva, 1984.Gânduri albe, Ediţie şi cronologie de Victor Crăciun şi Radu Voiculescu. Studiu introductiv, note şi variante de Victor Crăciun, cu un cuvânt-înainte de Şerban Cioculescu, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1986.Capul de zimbru. Povestiri, Ediţie îngrijită şi prefaţă de Marin Beşteliu, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1988.Toiagul minunilor. Proze, Ediţie de Nicolae Florescu, Bucureşti, Editura Jurnalul Literar, 1991.Poezii inedite şi corespondenţă, Galaţi, Editura Porto-Franco, 1993.

17

Page 18: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

Călătorie spre locul inimii. Poeme religioase, ediţie de Radu Voiculescu, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1994.Poezii, Galaţi, Editura Porto-Franco, 1995.Poezii alese, Bucureşti, Editura Vremea, 1996.Integrala prozei literare, Bucureşti, Editura Anastasia, 1998.Integrala operei poetice, Bucureşti, Editura Anastasia, 1999.Înaltele nelinişti, versuri şi proză, Bucureşti, Editura Doina, 2000.Nuvele, Bucureşti, Editura Hera, 2002.Poezii, Bucureşti, Editura Hera, 2003.Opera literară. Proză, poezie, teatru, documente, 3 volume, ediţie îngrijită, prefaţă şi cronologie de Roxana Sorescu, Bucureşti, Editura Cartex 2000, 2004.Poezii, Bucureşti, Editura Cartex 2000, 2004.Nuvele, Bucureşti, Editura Nemira, 2006.Poezii, Bucureşti, Editura Cartex 2000, 2006.Poezii, Bucureşti, Editura Semn, 2006.Proză, Bucureşti, Editura Nemira, 2006.Nuvele şi povestiri, prefaţă şi tabel cronologic de Roxana Sorescu, Bucureşti, Editura Cartex 2000, 2006.I. Opera lui Victor PapilianProzăGeneralul Frangulea, Cluj, Institutul de arte grafice editură şi librărie ˝Cartea Românească˝, 1925, sub pseudonimul: Sylvius RolandoNe leagă pământul, Bucureşti, Editura Casei Şcoalelor, 1926, sub pseudonimul: Sylvius RolandoSufletul lui Faust, Cluj, Editura Ardealul,1928În credinţa celor şapte sfeşnice, I-II, Cluj, Tipografia Transilvania, 1933Fără limită, Bucureşti, Editura Cugetarea, 1937Dincolo de râu. Nuvele ardeleneşti, Bucureşti, Tipografia ziarului ˝Universul˝, 1938Vecinul. Nuvele, Bucureşti, Cugetarea, 1938Manechinul lui Igor şi alte povestiri de iubire, Bucureşti, Fundaţia pentru literatură şi artă, 1943Nuvele olteneşti, Craiova, Ramuri, 1946Cearta oltenească. Nuvele, schiţe, povestiri; Craiova, Scrisul românesc, 1973Chinuiţii nemuririi, I-III Craiova, Scrisul românesc, 1976-1986 (Marius Leluţ, 1976; Gaby Leonin, 1981; Manoil, 1986)Bogdan infidelul, Cluj, Editura Dacia, 1982Lacrima. Nuvele fantastice. Amintiri din teatru, Editura Minerva, Bucureşti, 1988

DramaturgieUn optimist incorigibil (Când regele petrece), Cluj-Napoca, 1934Alt glas, Oradea, Editura Familia, 1936A trecut..., Oradea, Editura Familia, 1939

18

Page 19: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

Teatru I. Trei mistere: Cerurile spun (Mister ortodox creştin), Nocturnă (Mister păgân), Moartea vanităţilor (Misterul misterelor), Sibiu, Editura Dacia Traiană, 1945Teatru: Simona sau Prinţul consort, A trecut, Autorul huiduit, Biserica din slăvi, Ediţie îngrijită şi prefaţată de Constantin Cubleşan, Cluj-Napoca, Dacia, 1975

MemorialisticăAmintiri din teatru, Bucureşti, Editura Tineretului, 1968Registru de spectacole: II Amintiri din teatru, Editura Minerva, Bucuresti, 1988

III. Bibliografie criticăStudii, articole în volume, istorii literareAnania, Valeriu Rotonda plopilor aprinşi, Bucureşti, Editura

Florile Dalbe,1983Ardeleanu, Virgil Proza poeţilor, Bucureşti, Editura pentru

Literatură, Bucuresti, 1969Apetroaie, Ion Vasile Voiculescu, studiu monografic, Editura

Minerva, Bucureşti, 1977Bădărău, George Proza lui Vasile Voiculescu: modalităţi de

realizare a fantasticului, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2006

Beşteliu, Marin Capul de zimbru. Povestiri, ediţie îngrijită şi prefaţă de Marin Beşteliu, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1988

Braga, Mircea Vasile Voiculescu în orizontul tradiţionalismului, Bucureşti, Editura Minerva, 1984

Blaga, Lucian Începuturile şi cadrul unei prietenii, ˝Gândirea˝, XIX, nr. 4, 1940

Bugnariu, Teofil Victor Papilian-˝Generalul Frangulea˝ în ˝Cosânzeana˝, I, 1925

Călinescu, George Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti, 1986

Chinezu, Ion Pagini de critică, Bucureşti, E. P. L., 1969Crainic, Nichifor După douăzeci de ani- în ˝Gândirea˝, XX, nr.

10, 1941Crainic, Nichifor Victor Papilian- ‚Cerurile spun’, în ˝Gând

românesc˝, I, 1933, nr. 7

Crainic, Nichifor Sensul tradiţiei în volumul ˝Puncte cardinale în haos˝, ediţia a II-a, Editura ˝Cugetarea˝, Bucureşti

Crainic, Nichifor Dostoievski şi creştinismul rus, Editura Anastasia, Bucureşti, 1998

19

Page 20: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

Crohmălniceanu, Ovid S. Literatura română între cele două războaie mondiale, Editura Minerva, Bucureşti, 1972

Cubleşan, Constantin Victor Papilian- evocări, comentarii, mărturii, articole, comunicări, Litografia I M F Cluj-Napoca, 1988

Cubleşan, Constantin Teatrul. Istorie şi actualitate, Cluj-Napoca, 1979Fântâneru, Constantin Victor Papilian, ‘Vecinul’, în ˝Universul literar˝, XLVII, nr. 14, 1938Dan, Sergiu Pavel, Proza fantastică românească, Bucureşti,

Editura Minerva, 1975Demetrescu, Romulus Pagini literare, nr 1, 1939Drăghici, P. Luceafărul, VI, 1945, nr. 9, p. 347Grăsoiu, Liviu, Voiculesciana, Bucureşti, Editura Nouă, 2008Mastan, Bianca Elemente simbolice în romanul ‘Zahei Orbul’

de Vasile Voiculescu, ˝Studia Teologica˝ 3/2005

Manolescu, Nicolae Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură, Piteşti, Editura Paralela 45, 2008

Micu, Dumitru Istoria literaturii române de la creaţia populară la postromantism, Editura Saeculum I. O., Bucu- reşti, 2000

Micu, Dumitru ’Gândirea’ şi gândirismul, Editura Minerva, Bucureşti, 1975

Micu, Dumitru Literatura română în secolul al XX-lea, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000

Mircioiu, Crişan Victor Papilian. Evocari, comentarii, mărturii,

articole, comunicări, Cluj Napoca, Litografia I M F

Cluj-Napoca, 1988Negoiţescu, Ion, Istoria literaturii române, Bucureşti, Editura

Minerva, 1991Negru, Natalia Revista scriitoarelor şi scriitorilor români, I,

1927, nr. 6Perpessicius Victor Papilian, în ˝Cuvântul˝ nr. 21, 1928Perpessicius ˝Menţiuni critice˝, II, Bucureşti, Editura

Fundaţiilor, 1934Pillat, Ion V. Voiculescu, poet al ţării şi al sufletului ei,

˝Gândirea˝, nr. 7, august –septembrie 1943Piru, Alexandru, Istoria literaturii române, Bucureşti,

Editura ,,Grai şi Suflet - Cultura Naţională”, 1994

20

Page 21: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

Pop, Marius, Vasile Voiculescu, peregrin prin veac. Mărturii despre scriitor şi opera sa, Bucureşti, Editura Litera, 1984

Popa, Mircea Victor Papilian: Eseu monografic, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2008

Popescu, Florentin, Detenţia şi sfârşitul lui Vasile Voiculescu, Bucureşti, Editura Vestala, 2000

Popescu, Florentin, Pe urmele lui Vasile Voiculescu, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984

Popescu, Florentin, Viaţa lui Vasile Voiculescu, Bucureşti, Editura Vestala, 2008

Rotaru, Ion O istorie a literaturii române, Editura Minerva, Bucureşti, 1972

Simion, Eugen, Scriitori români de azi, vol. II, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1979

Stăniloae, Dumitru Ortodoxie şi naţiune, ˝Gândirea˝, XIV, nr. 2, februarie 1935

Streinu, Vladimir, Opera literară a lui V. Voiculescu, studiu introductiv la ˝Povestiri˝ (I), Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1996

Streinu, Vladimir, Pagini de critică literară, 3, Bucureşti, Editura Minerva, 1974

Şăineanu, Constantin V. Papilian- ˝Ne leagă pământul˝, în ˝Adevărul˝, XXXLX, 1926, nr. 1329

Titel, Sorin Proza lui Voiculescu, în ˝România literară˝, 30.11.1972

Ulici, Laurenţiu, Arghezi, Bacovia, Barbu, Voiculescu prezentaţi de Laurenţiu Ulici, Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1974

Ungheanu, Mihai, Pădurea de simboluri, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1973

Vrabie, Gheorghe Gândirismul. Doctrină, istoric, realizări, Bucureşti, 1940

Zaharia – Filipaş, Elena, Introducere în opera lui Vasile Voiculescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1980.

Bibliografie complementarăNicolae Achimescu, Budism şi creştinism, Editura Tehnopres, Iaşi, 2003Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Învăţătura de credinţă ortodoxă, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003Silviu Angelescu, Mitul şi literatura, Editura Univers, Bucureşti, 1999Aurelia Bălan Mihailovici, ˝Dicţionar onomastic creştin˝, Editura Minerva, Bucuresti, 2003Lucian Blaga,Spaţiul mioritic, Humanitas, Bucureşti, 1994Arsenie Boca, Cărarea împărătească, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006

21

Page 22: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

Jacob Böhme, TheThreefold Life of Man, ediţia electronică, 2009Jean Chevalier, Alain Gheerbrandt, Dicţionar de simboluri, Editura Artemis, Bucureşti, 1993Gheoghe F. Ciauşu, Superstiţiile poporului român, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 2007Paul Diel, Le symbolisme dans la mythlogie grecque, Paris, 1966Dumitru Drăghicescu, Din psihologia poporului român, Editura Albatros, Bucuresti, 1995Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000Mircea Eliade, Tratat de istoria religiilor, Bucureşti, Editura Humanitas, 2005Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, Bucureşti, Editura Humanitas, 2005Mircea Eliade, De la Zamolxe la Genghis Han, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980Mircea Eliade, Meşterul Manole, Editura Eikon, Cluj Napoca, 2007Mircea Eliade, Naşteri mistice, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995Mircea Eliade, Ocultism, vrăjitorie şi mode culturale, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006Mircea Eliade, Şamanismul şi tehnicile arhaice ale extazului, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006Evseev, Ivan, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Timişoara, EdituraAmarcord, 1994Evseev, Ivan, Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească,Timişoara, Editura Amarcord, 1997Evseev, Ivan, Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale, Timişoara,Editura Amarcord, 1999C. G. Jung, În lumea arhetipurilor, Bucureşti, Editura Jurnalul Literar,1994Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Editura ˝Albatros˝, Bucureşti, 1983Vladimir Lossky, The Mystical Theology of the Eastern Church, St. Vladimir’s Seminary Press, New York, 1976Albert G. Mackey, Legendelele, miturile şi simbolurile Francmasoneriei, Editura Herald, Bucureşti, 2008Jean Marquès-Rivière, Ritualurile secrete ale Francmasoneriei, Bucureşti, Editura Herald 2002Protos. Nicodim Măndiţă, Vămile văzduhului şi mărturii despre existenţa lor, Editura Agapis, Bucureşti, 2004Dan Oltean, Religia dacilor, Editura Saeculum I. O., Bucureşti, 2002Andrei Oişteanu, Ordine şi haos, Mit şi magie în cultura tradiţională românească, Editura Polirom, Bucureşti, 2004Philippe Gaudin (coord), Marile religii ale lumii, Editura Orizonturi, Bucureşti, 2005Gorovei, A., Descântecele românilor, Impremeria Natională,

Bucureşti, 1931

22

Page 23: Teza Doctorat RezumatAAFSFSS

Tudor Pamfile, Mitologia poporului român, Editura Vestala, Bucureşti, 2006Tudor Pamfile, Sărbătorile le români, Editura Saeculum I. O., Bucureşti, 2006Coventry Patmore, The Rot, the Root, and the Flower, Aurea Dicta, CXXVIII, Londra, 1907Jaroslav Pelikan, Tradiţia creştină. O istorie a dezvoltării doctrinei, Editura Polirom, Bucureşti, 2006Andrei Pleşu, Despre îngeri, Humanitas, Bucureşti, 2003V. I. Propp, Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, Editura Univers, Bucureşti, 1973Vlad Risvan Rusu, Dicţionar de simboluri, Editura Dao Psi, Bucureşti, 2007Cold Collin De Plancy, Dictionnarire infernal, Paris, 1863Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol.1-3, Editura Institutilui Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997Dumitru Stăniloae, M. A. Costa de Beauregard, Mică dogmatică vorbită- dialoguri de la Cernica, Deisis, Sibiu, 2007Evelyn Underhill, Mistica, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1995Philippe Walter, Mitologie creştină, Bucureşti, Editura Artemis, 2005

23