Download - Sistematica vegetala

Transcript
Page 1: Sistematica vegetala

SISTEMATICA VEGETALAORGANISMELE TALOFITE

TEMA: Particularitatile structurale ale organismelor talofite

Scopul: Studierea particularitatilor structurale ale talomului organismelor inferioare

Algele sunt capabile de a realiza procesul de fotosinteză cu ajutorul pigmentului care

este frecvent clorofila sau ficocianina. Astfel din apă, săruri minerale, CO2 folosind ca

sursă de energie lumina solară și în prezența pigmentului verde clorofilă, sintetizează

substanțe organice.

Majoritatea algelor sunt organisme acvatice, dar se întîlnesc și pe uscat: pe sol și pietre, pe

copaci etc. Corpul algelor (talul) poate fi unicelular, colonial sau pluricelular. Celula

algelor este protejată de un perete din celuloză și pectină. În citoplasmă se află unul sau

cîteva nuclee, mitocondrii, reticul endoplasmatic, vacuole, dictiozomi, cloroplaste

(cromatofori). Cromatoforii pot avea formă de cupă, panglică, stea, spirală, numărul

oscilând de la unul până la câteva sute. Corpul algelor pluricelulare nu este diferențiat în

țesuturi și organe. În funcție de dispoziția celulelor, el poate fi filamentos sau lamelar.

Algele albastre-verzi sunt organisme procariote, singurele alge aparținând Regnului

Monera, încrengătura cyanophyta. Toate formele sunt autotrofe. Culoarea o

datoreaza pigmentului albastru ficocianina, care, împreuna cu clorofila, dau algei culoarea

albastră-verzuie. Pigmenții sunt împrăștiați haotic în citoplasmă. Citoplasma mai conține

granule amidonoase de rezervă. Aceste alge se pot aranja sub formă de lanțuri, colonii sau

filamente. Fiecare celulă din aceste forme „multicelulare” este identică cu cealaltă. Astfel,

reproducerea este asexuată. De cele mai multe ori, aceasta constă în formarea celulelor

în cadrul filamentelor în urma procesului de diviziune celulară

Page 2: Sistematica vegetala

Algele verzi desemnează un grup de alge a căror pigmenți fotosintetici principali sunt clorofila, și pigmenți xantofili și carotenici. Unele alge verzi, Streptophyta, sunt originea plantelor terestre; această ipoteză este confirmată de prezența clorofilei și similarității a diferitelor părți ale plantei și algei, și de studiile filogenetice. Algele verzi nu formează un coerent complet, ele sunt reprezentate de diferiți taxoni ce sunt înrudiți filogenetic. Acestea prezintă caractere generale: trăiesc în ape dulci sau salmastre, pe soluri sau în locuri umede, au tal și se hrănesc autotrof. Predomină pigmentul verde datorită cloroplastului;nutrienții sunt depozitați sub formă de amidon în plastidă și în stromă.Reproducerea este, în principal, sexuată, dar poate fi și asexuată prin zoospori.

Page 3: Sistematica vegetala

Algele verzi unicelulare. Cele mai primitive alge verzi se consideră cele unicelulare mobile. Exemplu tipiceste chlamidomonada. Se întâlneşte în apele murdare, băltoace, canale şi provoacăînverzirea apei. Se consideră sanitar al bazinelor bogate în substanţe organice-pestecâteva zile apa devine curată (absoarbe substanţele). Celula are formă rotundă,elipsoidală şi este acoperită la exterior cu o membrană pectocelulozică. La polulanterior se află doi flageli, care-i servesc la mişcare, în centrul celulei se află uncromatofor (cloroplast) în formă de cupă, în interiorul căruia se află pirenoidul.Pirenoidul este un corpuscul de sinteză şi acumulare a substanţelor organice(amidon). În citoplasmă se mai află nucleul, stigma şi două vacuole pulsatile.Chlamidomonada se înmulţeşte pe cale sexuată, prin zoospori care se formeazăprin diviziunea mitotică ăn număr de 4-8. La insuficienţa apei şi oxigenului, adică la uscarea bazinelor, chlamidomonada trece în stadiul palmeloid: pierde flagelii,membrane se gelifică, păstrând capacitatea de înmulţire.Procesul sexual este izogamia(celule sexuale asemănătoare după formă şidimensiuni ).Dintre alţi reprezentanţi unicelulari răspândiţi ai algelor verzi sunt chlorococum,clorella. Acestea sunt alge immobile. Chlorococum (clorococul) reprezintă celule sferice cu cromatofor cupiform, se aseamănă cu chlamidomonada, dar sunt lipsite de flageli şi de vacuole pulsatile. Se întâlnesc în apele dulci, pe coaja copacilor, pe sol, în componenţa lichenilor.Se înmulţesc pe cale asexuată, prin zoospore, Procesul sexuat este present printipul izogamia.Chlorella este o algă unicelulară de formă sferică, cu un cromatofor cupiform, cucitoplasmă şi nucleu. Se înmulţeşte foarte intens pe cale asexuată, prin spori imobili– aplanospori.Înmulţirea sexuată lipseşte. Chlorella este foarte răspândită în apele dulci, pe sol,pe coaja copacilor, este foarte bogată în substanţe nutritive, astfel chlorella conţinede 60 de ori mai multe proteine decât soia,fiind adăugată în hrana animalelorsporeşte greutatea lor cu 12-15%. De aceea în mai multe state sunt utilizatebiotehnologii pentru cultivarea ei în masă.

Algele verzi pluricelulare Reprezentanţii tipici sunt: Ulotrixul, Spirogira şi Cladofora.

Ulotrixul reprezintă nişte filamente neramificate, care se fixează de substrat cu o celulă bazală incoloră. Celelalte celule ale filamentului sunt omogene cilindrice scurte cu membrane subţiri, cu un nucleu şi un singur cromatofor (cloroplast)

Page 4: Sistematica vegetala

înformă de brâuleţ (centură) cu mai mulţi pirenoizi.Se înmulţeşte pe cale sexuată prin zoospori tetraflagelaţi. Procesul sexual esteizogamia. Gameţii apăruţi în rezultatul mitozei se contopesc formând zigotul, careulterior se divide meiotic, formând indivizi noi de ulotrix. Deci, la ulotrix domina fazahaploidă. Ulotrixul se întâlneşte în râuri.În condiţiile noastre, în bazinele cu apă dulce, râuri, iazuri,

lacuri foarte frecventsunt algele verzi filamentoase spirogira şi cladofora.

Spirogira (mătasea broaştei) reprezintă filamente plutitoare constituite din celulemari. Citoplasma este situată parietal şi înconjoară nucleul, care se află în centrulcelulei. Cloroplaştii pot fi în număr de la 1 până la 16, în formă de panglică spiralatăcu mulţi pirenoizi. Spirogira se înmulţeşte prin diviziunea filamentului şi pe cale sexuată,prin conjugare. Procesul de conjugare are loc toaamna şi constă în alipirea celulelor a două filamente. În locul de contact al celulelor membranele se descompun şi se formează un canal. Conţinutul protoplastului unei celule se desprinde de la peretele celular şi prin canal se varsă în celula vecină, se contopeştecu protoplastul acesteia, formând zigotul. Două filamente, celulele cărora s-au conjugat, seamănă cu o scară, de aceea aşa tip de conjugare se numeşte scalară.Zigotul cade la fundul bazinului şi germinează abia primăvara. Spirogira nu formează gameţi. Filamenetele de mătasea broaştei sunt

Page 5: Sistematica vegetala

mucilaginoase, moi la pipăit. Ele formează aglomerări de culoare verde-aprinsă.

Cladophora (lâna broaştei) reprezintă filamente ramificate, alcătuite din celulemari polinucleate. Cromatoforul este cilindric, perforat şi conţine mulţi pirenoizi. Se înmulţeşte asexuat prin zoospori tetraflagelaţi, sexuat – prin izogamie şiheterogamie. Este răspândită în apele dulci, formează aglomerări de culoare verdeaspre la pipăit. Cladophora este utilizată pentru fabricarea hârtiei.

Page 6: Sistematica vegetala

Algele verzi pluricelulare pot avea şi formă lamelară. Reprezentanţii tipici sunt Ulva şi Enteromorpha.

Ulva cunoscută sub denumirea de salată de mare, este răspândită în apele marine. Talul are forma unei lamele gofrate cu dimensiuni de până la 0,5 m. În stadiile timpurii de dezvoltare se fixează de substrat cu ajutorul celulei rizoidale, mai târziu se desprinde şi pluteşte liber în apă. Talul de ulvă este constituit din două straturi de celule care au citoplasmă, nucleu, cromatofor în formă de centură. Se înmulţeşte pe cale asexuată, prin zoospori, pe cale sexuată-prin gameţi (Izogamiei). La ulva se deosebesc două feluri de indivizi: unii care formează gameţi (se numescgametofiţi), alţii care formează spori (sporofiţi). Aceşti indivizi

seamănă foarte multdupă aspectul lor exterior (morfologic).

Un reprezentant pluricelular răspândit în apele dulci este Enteromorpha-denumirea apare de la asemănarea cu intestinul subţire. Are formă de tub cu strangulări slabe şi dimensiuni de câţiva centimetri. Culoarea este galben-verzuie şi desprinzându-se de substrat, pluteşte în grosul apei, fiind distinsă de alte alge.

Alge marine pluricelulare

Alge galbene verzui.

Page 7: Sistematica vegetala

Alge mono si pluricelulare ce populeaza apele dulci si sarate.Talul algelor este aspru si dur,datorita faptului ca peretii celulari sunt impregnati cu bioxide de siliciu.Se inmultesc asexuat prin zoospori.

Algele roșii (Rhodophyta) grupează aproximativ 6000 specii și a căror caracteristică comună este prezența pigmentului roșu numit ficoeritrină. Marea majoritate a algelor roșii sunt eucariote multicelulare. Își depozitează nutrienții sub formă de amidon floridean (sub formă de vezicule în cadrul citoplasmei celulare), iar peretele celular este alcătuit din pectină și celuloză. Conțin ficobiliproteină: ficoeritrină, ficocianină și aloficocianină, ce se găsesc în corpusculi, numiți ficobelizomi.

Page 8: Sistematica vegetala

Alge diatomee.

Oganisme macroscopice,monocelulare. Madiu acvatic salin si dulce este locul primar si de baza al raspindirii diatomeelor,se mai intilnesc pe solul umed si tulpinile arborilor.Particularitatile de baza a diatomeelor este prezenta tecii-

Page 9: Sistematica vegetala

peretele celular, impregnat cu bioxid de siliciu.Prin fotosinteza , produc substante organice.

Alge brune.

In exclusivitate alge pluricelulare raspindite in apele reci ale marilor si aceanelor.Talul filamentos cu lungimea de la citiva mm la citiva m, ial al unor specii peste 100 m.Peretele celular este constituit din pectine si celuloza.O particularitate comuna a algelor brune este prezenta alginatilor si a fucodinei cu proprietataea de a gelifica in contact cu apa dulce si ramine nemodificatr in contact cu apa sarata.

REGNUL FUNGI

  Regnul Fungi constituie o grupă aparte de organisme uni - şi pluricelulare, numite

şi ciuperci, care prezintă nenumărate specii, întâlnindu-se în toate mediile de viaţă.

Page 10: Sistematica vegetala

Caracterele generale ale fungilor

  Fungii posedă următoarele caractere principale:  - au aparatul vegetativ nediferenţiat (tal),  - talul este unicelular sau pluricelular, microscopic sau macroscopic şi poartă denumirea de miceliu,  - se înmulţesc repede, sexuat şi asexuat,  - faţă de plante, nu posedă în celule organite care să realizeze fotosinteza, (cloroplaşti)  - sintetizează unele substanţe specifice regnului animal (chitină, glicogen),  - sintetizează glucide speciale, specifice numai lor (manitoza, trehaloza,ergotioneina),

Clasificarea ciupercilor

  • După mărimea corpului de fructificaţie, ciupercile pot fi mici (micromicete) sau mari (macromicete).

  • După modul de nutriţie, fungii sunt organisme hetorotrofe:  - parazite (trăiesc pe seama sintezelor altor organisme),

  - saprofite (îşi sintetizează substanţele proprii pe baza compuşilor din substraturile mutritive neînzestrate cu viaţă),  - simbiotice (trăiesc în asociaţii reciproc avantajoase cu alte organisme).  În anumite circumstanţe, unele ciuperci parazite pot trece la o viaţă saprofită şi invers, fungii paraziţii pot deveni saprofiţi. astfel de organisme se numesc facultativ saprofite, respectiv facultativ parazite.

  • După cum produc sau nu boli, fungii se împart în  - ciuperci patogene (speciile parazite, cele facultativ parazite ori cele accidental parazite, pot  produce o serie de boli la plante - ciupercile fitopatogene, dar şi la animale sau la om),  - ciuperci nepatogene (ciupercile obligatoriu saprofite şi cele simbiotice, nu produc boli).  O serie de microorganisme patogene (specii ale genurilor Rhinosporidium, Pythium şi Saprolegnia) , care din punct de vedere taxonomic nu aparţin regnului Fungi, prin asemănarea bolilor provocate, sunt abordate de către micologia medicală ca pseudofungi.

  • Se ştie că fungii posedă capacitatea de a se reproduce asexuat. Majoritatea ciupercilor, pe lângă înmulţirea asexuată, prezintă şi componente prin care pot realiza reproducerea sexuată. Cercetătorii micologi nu au descoperit prezenţa tipului sexuat de înmulţire la toate ciupercile. Astfel, după prezenţa sau absenţa acestei capacităţi, fungii sunt împărţiţii în: - fungi perfecţi (se reproduc sexuat şi asexuat), - fungi imperfecţi sau incerţi [incertae sedis] (se reproduc asexuat, dar nu se ştie dacă posedă căi de înmulţire sexuată).

Page 11: Sistematica vegetala

  

• În cazul macromicetelor, corpurile lor de fructificaţie, se pot clasifica, atât după formă (criteriu abordat la fiecare subîncrengătură în parte), cât şi după gradul lor de comestibilitate sau toxicitate. După acest ultim criteriu, avem:  - ciuperci comestibile,  - ciuperci necomestibile şi ciuperci suspecte,  - ciuperci toxice, numite şi ciuperci otrăvitoare (fungi care produc intoxicaţii omului).

Drojdia a fost folosită în coacere și fermentare, de mii de ani. Este folosită ca organism model în biologia modernă a celulei și este printre cele mai cercetate organisme eucariote. În ultima vreme s-a constatat că drojdia poate fi folosită pentru a genera energie electrică și că poate produce etanol.

Mucegaiul alb, numit şi mucegaiul comun, este o ciupercă cu un mod de nutriţieheterotrof saprofit, care formează o masă pâsloasă albă şi densă, la nivelul mediului nutritiv pe care se formează.

Page 12: Sistematica vegetala

Mucegaiul verde – Penicillium Chrysogenum – şi mucegaiul verde-albastrui – Penicillium Notatum – sunt speciile din care se obţin antibioticul numit Penicilina G, util în tratarea infecţiilor. Aceste mucegaiuri au reuşit să revoluţioneze medicina şi din 1928 până astazi, tot Penicillium Chrysogenum se foloseşte pentru obţinerea penicilinei comerciale.

Page 13: Sistematica vegetala

Cornul secarei (Claviceps purpurea) este o ciupercă fitoparazită din familia

Clavicipitaceae, genul Claviceps, ai cărei scleroțiparazitează diferite cereale, mai

ales secara. Termenul este folosit cu mai multe sensuri, toate în legătură cu ciuperca

parazită: pentru a denumi ciuperca parazită, Claviceps purpurea; pentru a denumi

scleroții[1] acesteia, și pentru a denumi boala parazitară respectivă a secarei. Pentru secara

parazitată se folosește și denumirea de secară cornută.

Scleroții[2] ciupercii pot ajunge în produsele de panificație prin folosirea făinii obținute din

măcinarea unor boabe parazitate. Datorită conținutului ridicat de alcaloizi[3] toxici din cornul

secarei (ergotamina, ergotinina etc.), consumul prelungit de cereale contaminate provoacă

o intoxicație cronică gravă, numită ergotism[4] sau focul sfântului Anton

Bacalia de mesteacan, creste pe tulpina arborilor de mesteacan,arin,ulm,formind un corp de fructificare negricios,extern cu suprafata rugoasa si fisurata.La eruperea stratului extern dens,sporii sunt pusi in libertate si usor dusi de vint pe locuri noi,traumate ale scoartei arborilor.Preparatele obtinute din ciuperca se folosesc in calitate de remedii de retinere a inmultirii celulelor cancerigene.In acest scop se colecteaza ciupercile numai de pe tulpinile arborilor de mesteacan.

Page 14: Sistematica vegetala

Ciuperca de baligar , este comestibila cu corpul sporifer alcatuit din pileus si stipes.Sporofitul creste pe soluri bogate in substante organice.  Ciuperca de balegar, numita si ciuperca de câmp (Agaricus campestris) este omacromicetă spontană, care se dezvoltă pe sol, de obicei pe pajişti sau pe alte terenuri deschise, puternic fertilizate cu îngrăşăminte sau excremente de

origine animală. Corpul de fructificaţie (bazidiofructul) la ciuperca de

bălegar, indiferent de specie, este tipică ciupercilor cu picior (stipes), pălărie (pileus) şi lamele.

Page 15: Sistematica vegetala

Lichenii sunt un grup aparte de organisme, rezultate în urma conviețuirii permanente

dintre o ciupercă (ascomicetă sau mai rar o bazidiomicetă) și o algă verde sau o algă

albastră. Corpul vegetativ rezultat (talul) este total diferit morfologic, structural și fiziologic

față de cei doi parteneri care participă la simbioză. Trăiesc în unele din cele mai dificile

condiții de pe Terra în tundra arctică, deșerturi, coaste stâncoase, la înălțimi mari sau în

anumite zone toxice(deșeuri de mine).

Lichenii sunt un grup specific de organisme inferioare. Corpul lor e de dimensiuni mici și

poate avea diferite forme.

Deosebim licheni crustacei, strâns lipiți de substrat, frunzoși sau foliacei și arborescenți,

fixați de substrat cu baza. Se cunosc peste 20000 de specii de licheni, care cresc pe

scoarța copacilor, pe pământ, pe stânci golașe. La exterior lichenii par a fi un singur

organism, în realitate însā prezintă o conviețuire a douǎ organisme - alga

verde sau albastrǎ unicelularǎ și ciuperca pluricelularǎ.

Page 16: Sistematica vegetala

Tipuri de licheni

Licheni gelatinoși. Talul gelatinos are aspect subțire, membranos și foarte friabil la

uscăciune și gros, gelatinos în stare umedă. Consistența talului umed se datorează tecii

mucilaginoase a componentei algale (alga albastră; ex. Nostoc sp.) care este foarte

dezvoltată și în care sunt înglobate hifele ciupercii(Collema sp).

Licheni crustoși. Tal sub formă de crustă ce aderă puternic de suprafața substratului

sau este încrustat în acesta (suprafața stâncilor, trunchiul arborilor). În numeroase

cazuri constituie singuri vegetația stâncilor golașe.

Licheni frunzoși (foliacei). Tal lamelar, foliaceu (de aspectul unei frunze) cu simetrie

dorso-ventrală, fixat parțial de substrat (sol, scoarța arborilor) cu ajutorul unor hife

asemănătoare unor rizoizi (rizine); corpul său sau cel puțin marginile sunt ridicate de pe

substrat.

Licheni tufoși (fruticuloși). Au aspectul unor tufe mici și ramificate, verticale sau

pendule cu simetrie radiară. Când sunt foarte lungi și subțiri au aspect filamentos.

Culoarea talului, criteriu important în determinarea speciilor este foarte variată: albă,

galbenă, cenușie, brună, neagră, verde, albăstruie, roșie etc.

După natura substratului pe care trăiesc lichenii pot fi: saxicoli (pe stânci),

� endolitici (cresc în masa stâncii) și epilitici (cresc pe suprafața rocilor); corticoli (pe

trunchiul și ramurile arborilor), � endofloiodici (cresc în grosimea scoarței)

și epifloiodici (cresc pe suprafața scoarței); tericoli (cresc pe diferite tipuri de

sol); lignicoli (pe lemne și putregaiuri); muscicoli (pe mușchi) etc.

Înmulțirea lichenilor se realizează în general pe cale vegetativă (fragmente de tal). Ciuperca

constitutivă se poate înmulți și asexuat prin spori, formând corpuri sporifere: apotecii

(frecvent) și peritecii. Apoteciile se prezintă ca niște mici discuri, cu diametrul de câțiva

milimetri, ce se prind de tal printr-un picioruș (podețiu). Culoarea apoteciilor variază, fiind de

obicei diferită de cea a talului pe care se formează. În apotecii se formează spori care

eliberați germinează, dând naștere la hife de ciupercă. Dacă aceste hife întâlnesc alga

corespunzătoare, vor da naștere unui nou lichen.

Page 17: Sistematica vegetala

Concluzie:

In alimentatia omulul, in vremurile antice, algele reprezentau principala sursa de hrana. Deoarece algele rezista la temperaturi extreme (-70°C, +80°C).ele pot fi preparate in forma uscata, sarate sau proaspete.

Alga este comercializata sub forma de frunze mici, de dimensiuni uniforme, uscate si presate.

Datorita ritmului de crestere a populatiei apare principala problema a existentei, asigurarea hranei adica a necesarului de proteine in alimentatia oamenilor si animalelor.

Page 18: Sistematica vegetala

Principala sursa de proteine, polizaharide, saruri minerale si vitamine necesare alimentatiei sunt regasite in continutul algelor

- aminoacizii unor alge se pot compara cu a oualor de gaina, - vitaminele pot fi echivalente cu cele din legume si fructe,- Na,K, I, B se obtin din arderea algelor.Inca din vremurile de demult oamenii si-au confectionat din vegetatia acvatica incaltaminte, rogojini, articole decorative sau in scopuri gospodaresti.

Avantajele algelor asupra plantelor-o mai buna adaptare la o intensitate scazuta de lumina (reducerea luminii dauneaza mai mult plantelor decat algelor) -utilizarea intregului spectru de lumina.Atat algele verzi cat si plantele au clorofila care absoarbe in special lumina rosie si albastra dar multe alge au pigmenti fotosintetizatori care se pot schimba in functie de lumina (ex. algele rosii sau brune) -o mai buna adaptare la apele alcaline. Algele pot utiliza mai bine carbonatii din apa decat plantele, acestea din urma fiind tributare in special aportului de CO2 liber. -preluarea mai eficienta a nutrientilor din apa. Producerea unor compusi cu proprietati chelatorii ale fierului denumiti siderofori care le ajuta sa preia fierul din apa. Aceasta caracteristica le ofera algelor albastre si verzi un avantaj fata de plante in mediile limitate in fier. -diversitatea de specii si o mare distributie. Algele se inmultesc prin spori care se pot transmite prin apa, plante, sol sau aer, fiind capabile de germinare chiar si dupa cateva zeci de ani.

Porphyra yezoensis, cunoscuta si sub denumirea de nori, se intalneiste pe coastele Marii Nordului, Marii Baltice si Oceanului Pacific. Este o alga rosie, utilizata ca aliment. In Coreea si Japonia se cultiva industrial. Este bogata in acid aspartic, acid glutamic, glicina, taurina. Asigura sanatatea sistemului circulator, scade nivelul colesterolemiei, participa la recircularea enterohepatica a acidului biliar.

Palmaria palmate este o alga marina. de culoare rosie, care se gaseste pe tarmurile joase, prinsa pe pietre sau de alte alge. In America de Nord si Europa (Anglia, lrlanda, Islanda), frunzele sunt consumate crude ca substitut de legume sau uscate si folosite sub forma de condiment. In multe tari sunt utilizate ca nutret pentru animale. Contin aproximativ 25% proteine, 45% carbohidrati, 4%

Page 19: Sistematica vegetala

grasimi si 26% saruri minerale. Suplimentul alimentar Ocean 21 mai contine extracte din plantele

Algele roşii (gigartina, nori, dulce şi muşchiul irlandez) au o concentraţie ridicată de carrageenan, ceea ce îi conferă consistenţa gelatinei. Îşi păstrează forma în intestine şi se crede că ajută la absorbţia otrăvurilor şi a toxinelor, care vor fi antrenate în afara organismului.

BAI CU ALGE MARINE Adevarate cocteiluri de alge, saruri minerale si oligoelemente, produsele pentru baie sunt deosebit de relaxante cu conditia ca baia sa dureze cel putin 20 de minute, iar apa sa aiba in jur de 33 °C. Cele care contin uleiuri esentiale concentrate coloreaza apa de baie intr-un verde linistitor, difuzand arome marine. Dupa baie, aplicarea unei lotiuni cu ulei de alge este ideala pentru hidratarea si catifelarea pielii.

Algele marine sunt cel mai bun exemplu de adaptare a unui organism viu intr-un mediu agresiv. Aceste plante clorofile sunt adevarati bureti biologici, capabili sa sintetizeze oligoelemente, saruri minerale, vitamine, iod si alte substante de care corpul nostru are nevoie. Datorita compozitiei, proprietatile algelor sunt fantastice: stimuleaza circulatia sangelui, tonifica tesuturile cutanate si elimina toxinele.

TRATAMENT ANTICELULITIC

Produsele cosmetice pe baza de alge rosii, numite Delesseria Sabguinea, au efecte miraculoase contra celulitei. Cura de tonifiere a pielii dureaza trei saptamani si cuprinde urmatoarele proceduri: se aplica un gomaj cu saruri marine menit sa pregateasca pielea pentru patrunderea substantelor active, dupa care se face dus cu un gel special din alge rosii, iar la final se intinde pe tot corpul o crema hidratanta cu apa de mare. Algele rosii, bogate in calciu si oligoelemente, ajuta la refacerea tesuturilor, stimuland regenerarea celulelor si imbunatatind circulatia locala. Tocmai de aceea tratamentele corporale pe baza de alge rosii sunt indicate si in cazul persoanelor care vor ca semnele aparute in urma unor leziuni sau operatii sa se cicatrizeze frumos.

IMPORTANTA MACROFITELOR

1. Utilitatea macrofitelorImportanta macrofitelor in ecosistemul marin:

macrofitele sunt producatori primari importanti de oxigen si materie organica in mediul marin costier prin intermediul activitatilor lor fotosintetice;

Page 20: Sistematica vegetala

reprezinta baza retelei trofice in ecosistem ca hrana pentru ierbivore si indirect pentru carnivore;

participa in mod natural la reciclarea nutrientilor si epurarea apelor; reactioneaza la schimbarile de calitate a apei si pot fi astfel folosite ca

biomonitori ai eutrofizarii; Aceste proprietati ale macrofitelor au determinat utilizarea acestora in

sistemele de acvacultura integrata, in etapa biologica a statiilor de epurare sau ca indicatori pe termen lung ai schimbarilor survenite in ecosistemul marin.

Macrofitele sunt considerate o resursa marina exploatabila fiind utilizate din vremuri stravechi ca hrana pentru om si animale domestice cat si ca ingrasamant pentru culturile agricole. De asemenea, din talul algelor se extrag diferite substante (agarul, carageenul) in scopul utilizarii ca materie prima in industria alimentara, farmaceutica si cosmetica.

Agarul(agar-agar) este un coloid folosit la producerea gelului,la fabricarea marmeladei, bomboanelor, la fabricarea produselor din fructe carne si peste,se produce din GALIDIUM ,GACILARIA, PTEROCLADIA, GELIDIELLA si ACANTHOPELTIS. Adaugat in inghetata, agarul imprima produsului emulsionare si s

Fungii au un rol esenţial în ecosistemele naturale. Fără ciupercile saprofite descompunătoare, am sta îngropaţi sub un strat foarte gros de deşeuri biologice (gunoi, frunze, ramuri, alte resturi de origine vegetală sau animală). Fungii, din acest motiv, au fost numiţi "gunoieri binevoitori ai naturii".  Ca descompunători, deoarece suportă cantităţi marii de substanţe tanante, se asociază adesea cu vegetaţia lemnoasă, realizând degradarea resturilor acestora. Din acest motiv, ciupercile aduc o contribuţie deosebită în formarea părţii organice a solurilor, în acelaşi timp, având un rol deosebit în cadrul lanţurilor trofice.  Din punct de vedere biologic, şi speciile parazite sunt valoroase, prin parazitismul lor, eliminând indivizii slăbiţi şi bolnavi.  Asociaţiile simbiotice, prin micoriză, asigură viaţa multor arbori şi arbuşti, precum şi a unor specii ierboase.  Fungii sunt indicatori naturali ai poluării. Ciupercile acumulează cu uşurinţă metale grele, pesticide, substanţe radioactive. O analiză chimică a fungilor, dezvăluie ca o"cutie neagră", starea de poluare a unui habitat.  Multe ciuperci sunt foarte sensibile la ploile acide, lipsind în totalitate acolo unde aceste precipitaţii există.   • Importanţă alimentară

  Multe dintre ciupercile mari, prezintă valoare alimentară ridicată, fiind în acelaşi timp, plăcute la gust (vezi ciupercile comestibile). Ciupercile mici sunt  de asemenea valorificate, industria alimentară, bazându-şi unele ramuri  ale sale pe aceste mici

Page 21: Sistematica vegetala

organisme. De pildă drojdiile, prin speciile şi liniile sale, sunt utilizate pe larg în panificaţie, în industria berii precum şi la fabricarea altor băuturi alcoolice.

  Importanţă farmaceutică şi terapeutică

  Unele ciuperci, aşa cum este de pildă cornul secarei (Claviceps purpurea), sintetizează substanţe cu valoare farmaceutică, care sunt valorificate de către industria de profil.  Între fungii mici sau mari, există specii care acţionează favorabil asupra unor boli, folosindu-se în terapeutica naturală. Sunt cunoscute din vechime virtuţile curative ale drojdiilor, dar şi a unor specii mai mari, dintre care exemplificăm buretele de mai (Tricholoma gambosum), ciupercă care prezintă efecte hipoglicemiante.

Lichenii sunt utilizați ca materie primă în diferite ramuri industriale: farmaceutică,

alimentară, chimică. Utilitatea lor se datorează numărului foarte mare de substanțe

chimice pe care le formează în cadrul proceselor metabolice, substanțe cunoscute sub

numele de acizi lichenici (termen impropriu deoarece, cu toate că majoritatea acestor

substanțe au o reacție acidă, ele nu au compoziția acizilor).

Lichenii au fost definiți ca �pionieri ai vegetației � deoarece sunt primii care se instalează

în stațiuni improprii pentru alte grupe de plante. Prin intermediul acizilor lichenici, care

au o accentuată acțiune corozivă, lichenii reușesc să dezagrege rocile și să contribuie

astfel la formarea unui strat subțire de sol, pe care ulterior se pot instala alte organisme

vegetale. Procesul de terraformare a unor alte plante poate începe prin implementarea

lichenilor.

Datorită sensibilității lor deosebite, lichenii constituie indicatori valoroși ai gradului de

poluare al atmosferei ca și ai unor condiții ecologice staționare.

Lichenii crustoși contribuie la distrugerea ritidomului arborilor; lichenii foliacei și

fruticuloși sufocă plantele prin blocarea funcției stomatelor și asigură condiții optime

pentru dezvoltarea unor paraziți animali periculoși. Lichenii au proprietatea de a

concentra în talurile lor o mare cantitate de substanțe radioactive; în acest context

animalele din regiunile polare care consumă acești licheni concentrează la rândul lor

doze însemnate de elemente radioactive care devin periculoase în special pentru

populațiile umane care se hrănesc cu carnea acestora.