Download - revista drepturile omului

Transcript
Page 1: revista drepturile omului
Page 2: revista drepturile omului

DREPTURILE OMULUIA"UL XX

"R. 32010

I"STITUTUL ROMÂ" PE"TRU DREPTURILE OMULUI

Page 3: revista drepturile omului

DREPTURILE OMULUIRevistă clasificată de Consiliul Național al Cercetării Științifice

din Învățământul Superior

Consiliul științificProf. univ. dr. Gérard Conac, membru de onoare al Academiei Române; Prof. univ. dr. "icolasMateesco Matte, membru de onoare al Academiei Române; Prof. univ. dr. Vasile Stănescu,membru al Academiei Române; Prof. univ. dr. Karel Vasak; Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduțescu,membru al Academiei Române.

Colegiul de redacțieConf. univ. dr. Gheorghe Bârlea; Prof. univ. dr. Monna-Lisa Belu Magdo; Prof. dr. Jean MarieBernard, director de cercetare CNRS; Prof. univ. dr. Raluca Beșteliu; Prof. dr. ChristineDesouches, Paris I; Prof. dr. "icole Guimezanes, Universitatea Paris XII, Membru al AcademieiInternaționale de Drept Comparat; Prof. univ. dr. Ioan Leș; Emil Marinache; Prof. univ. dr. IrinaMoroianu Zlătescu, membru al Academiei Internaționale de Drept Comparat; Prof. univ. dr."icolae Popa; Prof. Ioan Oancea; Prof. univ. dr. Dumitra Popescu; Gheorghe Pârvan, redactorșef; Andon Sergiu; Dr. Ianfred Silberstein; dr. Rodica Șerbănescu, Prof. univ. dr. LaurențiuȘoitu; Prof. univ. dr. Ioan Vida.

Institutul Român pentru Drepturile OmuluiBucurești, B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 21

Tel. +40 21 3114921e-mail:[email protected]

www.irdo.ro

Page 4: revista drepturile omului

DREPTURILE OMULUI 3

SUMAR

I. STUDII, CERCETĂRI, ARTICOLE ....................................................................................... 5● Un sistem instituţional pentru protecţia drepturilor omului la nivel european – prof. univ.

dr. Irina Moroianu Zlătescu................................................................................................. 5● Reglementări ale egalităţii de şanse pentru bărbaţi şi femei în Uniunea Europeană şi transpu-

nerea lor în legislaţia românească – Gabriela Creţu ............................................................ 7● Aspecte ale culturii juridice româneşti.. Probleme actuale şi drepturile omului – prof. univ.

dr. Irina Moroianu Zlătescu, prof. univ. dr. Monna Lisa Belu Magdo ............................ 15● Minorităţile naţionale şi riscurile de securitate – Titus Corlăţean ....................................... 25● Avocatul poporului şi rolul său în protecţia drepturilor cetăţeanului în relaţiile cu adminis-

traţia – dr. Cristina Vasilica Icociu ...................................................................................... 36● Eliminarea stresului, în beneficiul exercitării dreptului fundamental la sănătate – Edita "agy..... 41● Rolul funcţionarului public în modernizarea sistemului administrativ şi îmbunătăţirea

relaţiilor cu societatea civilă – Diana Marilena Petrovszki................................................. 53● Raporturile dintre autorităţile naţionale şi cele ale Uniunii Europene-Ioana Cristina Vida ...... 61● Evoluţia drepturilor omului din perspectivă internă şi internaţională.................................... 67

II. DOCUME"T ............................................................................................................................. 68● Recomandarea Rec. (2004)14 a Comitetului Miniştrilor către statele membre referitoare la

mişcarea şi taberele romilor călători în Europa...................................................................... 68● Recomandarea Rec. (2006)10 a Comitetului Miniştrilor către statele membre privind un

acces mai bun la îngrijiri medicale pentru romi şi călători în Europa ................................... 72III. SEM"AL .................................................................................................................................. 77IV. REMEMBER ............................................................................................................................ 81

SOMMAIRE

I. ETUDES, RECHERCHES, ARTICLES .................................................................................. 5● Un système institutionnel de protection des droits de l’homme au niveau européen – Prof. Dr

Irina Moroianu Zlătescu...................................................................................................... 5● Réglementations de l’égalité de chances pour les hommes et les femmes dans l’Union

Européenne et leur transposition dans la législation Roumaine – Gabriela Creţu .............. 7● Aspects de la culture juridique roumaine. Problèmes actuels et droits de l’homme – Prof. Dr

Irina Moroianu Zlătescu et Prof. Dr Monna Lisa Belu Magdo ........................................ 15● Les minorités nationales et les risques de sécurité – Titus Corlăţean .................................. 25● L’avocat du peuple et son rôle dans la protection des droits du citoyen dans ses relations

avec l’administration – Dr Cristina Vasilica Icociu ............................................................. 36● L’élimination du stress, au bénéfice de l’exercice du droit à la santé – Edita "agy............. 41● Le rôle du fonctionnaire public dans la modernisation du système administratif et

l’amélioration des relations avec la société civile – Diana Marilena Petrovszki ................ 53

Page 5: revista drepturile omului

● Les rapports entre les autorités nationales et celles de l’Union Européenne – Ioana CristinaVida........................................................................................................................................ 61

● L’évolution des droits de l’homme envisagée de la perspective interne et internationale ..... 67II. DOCUME"T............................................................................................................................. 68

● Recommandation Rec. (2004)14 du Comité des Ministres aux Etats membres, relative auxmouvements et aux camps des rroma voyageurs en Europe.................................................. 68

● Recommandation Rec. (2006)10 du Comité des Ministres aux Etats membres, relative à unmeilleur accès aux soins de santé des rroma et des voyageurs en Europe ............................. 72

III. SIG"AL .................................................................................................................................... 77IV. REMEMBER ............................................................................................................................ 81

CO"TE"TS

I. STUDIES, RESEARCH, ARTICLES....................................................................................... 5● An institutional system for the protection of human rights at European level – Prof. Dr Irina

Moroianu Zlătescu ............................................................................................................... 5● Provisions referring to equal opportunities for men and women in the European Union and

their incorporation in the Romanian legislation – Gabriela Creţu....................................... 7● Aspects of the Romanian juridical culture. Topical issues and human rights – Prof. Dr Irina

Moroianu Zlătescu, Prof. Dr Mona Lisa Belu Magdo ....................................................... 15● National minorities and the security risks – Titus Corlăţean .............................................. 25● Advocate of the People and its role în protecting the citizens’ rights in their relationship with

the administration – Dr Cristina Vasilica Icociu .................................................................. 36● Elimination of mental stress for the benefit of exercising the fundamental right to health –

Edita "agy............................................................................................................................. 41● The role of public servants în modernizing the administrative system and improving the

relationship with the civil society – Diana Marilena Petrovszki......................................... 53● The relationship between the national and the EU authorities – Ioana Cristina Vida ........ 61● Domestic and international development of human rights .................................................... 67

II. DOCUME"T............................................................................................................................. 68● Recommendation Rec. (2004)14 of the Committee of Ministers to member states

on the movement and encampment of Travellers în Europe.................................................. 68● Recommendation Rec. (2006)10 of the Committee of Ministers to member states

on better access to health care for Roma and Travellers în Europe ....................................... 72III. SIG"AL ................................................................................................................................... 77IV. REMEMBER ............................................................................................................................ 81

4 DREPTURILE OMULUI

Page 6: revista drepturile omului

După adoptarea Cartei, Organizația NațiunilorUnite a invitat statele care nu au încheiat acorduripentru crearea unor instituții regionale dedrepturile omului, să creeze un sistem regional depromovare și protecție a drepturilor omului. Dinpunct de vedere cronologic regionalizareadrepturilor omului a fost lansată în primul rând pecontinentul european.

Așa cum se aprecia în doctrină1 promovarea șiprotecția drepturilor omului pe continentuleuropean tinde să aibă trei dimensiuni institu-ționale și anume dimensiunea comunitară,asigurată de Carta drepturilor fundamentale aUniunii Europene și Curtea Europeană de Justițiede la Luxemburg, dimensiunea paneuropeanăcare își găsește expresia instituțională înOrganizația pentru Securitate și Cooperare înEuropa și dimensiunea „romană”2, cea maidezvoltată dintre toate, care are drept cadruinstituțional Consiliul Europei și ca bază juridicăConvenția de la Roma privind apărarea drepturiloromului și a libertăților fundamentale și CartaSocială europeană de la Torino urmată de CartaSocială europeană revizuită.

Așa cum afirma Karel Vasak, protecțiaregională a drepturilor omului nu se caracterizeazăprin aceeași bogăție instituțională nicăieri înafaraEuropei.

Potrivit Statutului Consiliului Europei, din 5mai 1949, scopul acestei organizații este de arealiza o uniune mai strânsă între statele membre,astăzi în număr de 47. Evident, aceasta se poaterealiza prin: apărarea și promovarea idealurilor șiprincipiilor care sunt patrimoniul comun alstatelor membre, patrimoniu comun prin care seînțeleg „valorile spirituale și morale ce se află laoriginea principiilor libertății individuale, alibertății politice și preeminenței dreptului pe carese bazează orice democrație veritabilă”.

Obiectivele Consiliului Europei sunt: apărareadrepturilor omului, democrația pluralistă șipreeminența dreptului; punerea în valoare aidentității culturale a Europei și a diversității sale;căutarea unor soluții comune problemelorsocietății cum ar fi discriminarea persoaneloraparținând minorităților, xenofobia, intoleranța,bioetica și clonarea, traficul de ființe umane,terorismul, crima organizată, cibercriminalitatea,violența față de copii; dezvoltarea și stabilitateademocratică în Europa, susținând reformelepolitice, legislative și convenționale. În domeniuldrepturilor omului Convenția pentru apărareadrepturilor omului și a libertăților fundamentaleeste documentul cel mai important al ConsiliuluiEuropei3.

Sistemul Convenției europene a drepturiloromului4 permite un adevărat control jurisdicționalal drepturilor omului. Totodată, reprezintă ogaranție a drepturilor omului în Europa atât pentrustate cât și pentru indivizi întrucât au în vedere,atunci când este necesar, interesele statelor.Această protecție privește astăzi o populație decca 800 milioane de persoane.

Până la 1 noiembrie 1998, data intrării învigoare a Protocolului nr.11, mecanismul deprotecție era asigurat de echilibrul dintre Comisiaeuropeană a drepturilor omului, accesibilă directpersoanelor particulare, Curtea europeană adrepturilor omului și Comitetul de miniștri alConsiliului Europei.

La 1 noiembrie 1998, Protocolul nr. 11 aintrodus două mari modificări de procedură și de

DREPTURILE OMULUI 5

1 K.Vasak, Institutions régionales de promotion et deprotection des droits de l’homme în “Les dimensionsinternationales des droits de l’homme”, UNESCO, p.352.

2 Ibidem, p.353.

I STUDII. CERCETĂRI. ARTICOLE

U" SISTEM I"STITUȚIO"AL PE"TRU PROTECȚIA DREPTURILOROMULUI LA "IVEL EUROPEA"

Prof. Dr Irina Moroianu Zlătescu

3 România a ratificat Convenția prin Legea nr. 30 din 18mai 1994, publicată în Monitorul Oficial, I, nr. 135 din 31mai 1996.

4 Cu prilejul împlinirii a 60 ani de la adoptareaConvenției europene a drepturilor omului IRDO a publicatvolumele: „Din Jurisprudența Curții Europene a DrepturilorOmului – Cazuri cu privire la România”, realizatoriMihaela Scarlat și Răzvan Ionuț Stan și „Persoanelejuridice și grupurile de particulari în jurisprudența CEDO”,autor Corina Alina Corbu.

Page 7: revista drepturile omului

funcționare. În primul rând, s-a creat posibilitateaoricui de a se adresa Curții cu o plângere, precumși unificarea sistemului instituțional prin jurisdic-ționalizarea sa completă cu rolul decizionalexclusiv al Curții europene a drepturilor omului.

Curtea poate fi sesizată de orice persoanăfizică, orice organizație neguvernamentală sauorice grup de particulari care se pretinde victimaunei violări a unuia din drepturile omuluirecunoscute de Convenția europeană a drepturiloromului.

Încrederea în Curte a făcut ca din ce în ce maimulte persoane fizice, grupuri de particulari șipersoane juridice abilitate să se adreseze Curții.Numărul mare de plângeri a determinat Consiliulsă încerce să amelioreze modul de funcționare șiprocedura Curții prin intermediul unui nouprotocol, Protocolul nr. 14. Acesta se ocupă deprobleme esențiale ca: întărirea capacității defiltrare a Curții cu privire la volumul mare deplângeri lipsite de temei, un nou criteriu pentruadmisibilitatea cererilor în ceea ce privesc cauzeleîn care reclamantul nu a suferit niciun prejudiciuimportant; măsuri pentru a trata cauzele repetitive.

Înainte de intrarea în vigoare a protocoluluinr. 1457, a fost adoptat protocolul nr. 14 bis. Astfel,cererea trebuie să îndeplinească un minimum decondiții pentru a fi primită: noțiunea de titular aldreptului la acțiune, cea de victimă, termenul,epuizarea căilor de atac în țara sa etc.

Pentru a evita aglomerarea inutilă a Curții,judecătorul raportor poate decide să supunăplângerea individuală analizei Comitetului de treijudecători pentru a examina caracterul evident deinadmisibilitate.

Noțiunea de titular al dreptului la acțiune estefoarte largă. Este vorba, mai întâi, de oricepersoană fizică, fără vreo condiție privindcetățenia, domiciliul, de state civilă sau capaci-tatea. Deci pot fi cetățeni ai statelor membre, aiunor alte state, refugiați sau apatrizi. Pot fipersoane considerate incapabile în dreptul intern(datorită vârstei sau sănătății), arestați, deținuți.

Statele membre nu pot împiedica prin mijloacede drept intern accesul la Curtea europeană. Deasemenea, se poate adresa Curții orice organizațieneguvernamentală, persoană juridică cu scop

lucrativ sau nelucrativ (societate comercială,sindicat, asociație sau organizație religioasă) șiorice grup de particulari cum ar fi asociațiileneînregistrate încă.

Evident că, din ce în ce mai mult, Curtea estepreocupată de executarea hotărârilor sale în statelepărți. Aceasta pentru că, deși hotărârile Curții suntobligatorii și deci trebuie executate de statelepărți, ele având obligația de a lua toate măsurilenecesare, inclusiv de a-și adapta dreptul intern, nurare sunt cazurile în care se întârzie executarea lor.De aceea, Curtea folosește tehnica „hotărârilorpilot”6 pentru a stabili măsurile cele mai potrivitece se pot lua. Desigur, hotărârile Curții auautoritate de lucru judecat. Ceea ce nu împiedicăfaptul ca hotărârea să facă obiectul unei cereri deinterpretare (art. 79 din Regulamentul Curții) saude revizuire (art. 80 din același Regulament).

De asemenea, o dată cu aderarea UniuniiEuropene la Convenție7, Uniunea având dreptul laun judecător în cadrul Curții la fel ca și celelaltestate membre, se va realiza o mai bună și maicoerentă protecție a drepturilor fundamentale alecetățenilor săi. Se deschide astfel posibilitateaunei noi proceduri cu privire la posibila încălcarea drepturilor omului de către instituțiile Uniunii.

Dar, deși Convenția europeană a drepturiloromului și Curtea joacă un rol esențial în protecțiadrepturilor omului în Europa, nu trebuie să uitămcă ele nu sunt singurele instrumente de protecție.Există, astfel, și un mod nejurisdicțional deprotecție în cadrul Consiliului Europei. Existăorgane compuse din experți sau din reprezentanțiai statelor care colaborează la elaborarea deconcluzii sau recomandări, organe prevăzute dediferite instrumente convenționale. Pot fi citate,cu titlu de exemplu Comitetul european dedrepturi sociale pentru urmărirea aplicării Carteisociale europene care poate, de asemenea, primi șistudia reclamații colective, Comitetul european deprevenire a torturii, Comitetul consultativ alConvenției – cadru pentru protecția minoritățilornaționale etc.

6 DREPTURILE OMULUI

5 Protocolul nr. 14 a intrat în vigoare la 1 iunie 2010.De la această dată Protocolul nr. 14 bis și-a încetataplicabilitatea.

6 Cauzele Atanasiu și Poenaru vs. România și Solon vs.România au fost alese de Curte în vederea analizarii încadrul procedurii pilot, cu privire la contenciosul românescreferitor la restituirea bunurilor naționalizate de regimulcomunist.

7 La 8 iulie 2010 au început negocierile oficiale privindaderarea Uniunii Europene la Convenția europeană adrepturilor omului.

Page 8: revista drepturile omului

Dimensiunea juridică a egalităţii de gen înUniunea Europeană. La nivel european, drepturilefemeii reprezintă o problemă care a fost mult timppe agenda publică. În anul 1946, francezii austipulat în Constituţia lor principiul egalităţii deremunerare – pentru muncă egală, plată egală. Laînceputul anilor 1950, Franţa a făcut presiunipentru adoptarea unui cadru normativ la niveleuropean care să reglementeze acest principiu.Presiunile puternice din partea Franţei de agaranta principiul egalităţii de remunerare întrebărbaţi şi femei s-au concretizat prin inserarea art.119 în Tratatul de la Roma.

Indubitabil, acest principiu a fost introduspentru garantarea concurenţei loiale în zonele deliber schimb în condiţiile garantării libertăţii demişcare a forţei de muncă, mai degrabă decâtpentru a promova o justiţie socială crescută îndomeniul condiţiilor de muncă pentru femei.Interpretarea inovatoare a prevederii tratatului,regăsită în decizia Curţii Europene de Justiţie încazul Defrenne (nr. 43 / 1975) a recunoscut obligaţiaComunităţii europene de a dezvolta o dimensiunesocială a integrării europene, pe lângă cea economică.

Astfel, art. 119 a devenit un instrument legalangajat de către organizaţiile şi grupurile caresprijină drepturile femeilor în lupta împotrivadiscriminării şi în activităţile de lobbying pentruadoptarea de măsuri legislative care garanteazăegalitatea de tratament între femei şi bărbaţi. Acestarticol, care s-a fundamentat pe Convenţia 100 din1951 a Conferinţei Generale a Organizaţiei Inter-naţionale a Muncii, a reprezentat prima piesă dinlegislaţia europeană care a afirmat explicit dreptulfemeilor la plată egală cu bărbaţii. Convenţiaprivea „plată egală pentru bărbaţi şi femei pentrumuncă de aceeaşi valoare”, în timp ce art. 119exprimă principiul conform căruia „femeile şibărbaţii ar trebui să primească plată egală pentrumuncă egală“. Controversatul termen „platăegală“ implică cel puţin două explicaţii: fie căplata pentru aceeaşi activitate, măsurată încantitate de produse, ar trebui să fie calculată pebaza aceleiaşi unităţi de măsură, fie că „plata

pentru acelaşi timp de muncă ar trebui să fieaceeaşi pentru aceeaşi activitate”1

Prin utilizarea cadrului legal european,mişcările feministe au jucat un rol important înîmbunătăţirea condiţiei femeii, cu precădere îndomeniul muncii, al condiţiilor de muncă şi alechităţii plăţii primite de bărbaţi şi femei, pentruaceeaşi muncă prestată. În afară de directiveleadoptate în anii 1970, directive care privesc plataegală (Directiva 75/117/CEE) şi tratamentl egal alfemeilor şi bărbaţilor (Directivele 76/207/CEE şi79/7/CEE), în anii 1980, în ciuda opoziţiei MariiBritanii, au fost aprobate două noi directiveprivind problematica de gen.

Curtea Europeană de Justiţie a jucat un rolesenţial în evoluţia şi în stabilirea conţinutuluipoliticii de gen la nivel european. Prin proceduradeciziei preliminare, CEJ a avut sarcina de ainterpreta Tratatul de la Roma în aşa fel încât art.119 a devenit unul dintre principiile fundamentalecare stau la baza codului constituţional european.Spre exemplu, în cazul Bilka vs. Kaufhaus (Cazul170/84), CEJ a decis că o practică aparent neutrăsau un criteriu cu efecte diferite în materie de gen(ex.: o situaţie de „disciminare indirectă“) trebuieconsiderată ilegală. Deciziile în cazurile Dekker v.Stichting (Cazul C-177/88) şi Hertz (Cazul C-179/88) au recunoscut protejarea femeilorînsărcinate în procesul de recrutare şi la locul demuncă. Interpretările prevederilor din dreptulcomunitar, realizate de CEJ au reprezentat o bazălegală care a permis Comisiei să sugereze şi altemăsuri legislative care să acopere problematicaprotecţiei femeilor gravide, a îngrijirii copilului şia timpului de muncă cu program redus (part-time).De asemenea, articolele 100 şi 235 din Tratatulconstitutiv i-au permis Comisiei să emită directiveprin care să armonizeze prevederile regăsite înlegislaţia diferitelor state membre în materie deegalitate de şanse., creând în cadru care să

DREPTURILE OMULUI 7

REGLEME"TĂRI ALE EGALITĂŢII DE ŞA"SEPE"TRU BĂRBAŢI ŞI FEMEI Î" U"IU"EA EUROPEA"Ă

ŞI TRA"SPU"EREA LOR Î" LEGISLAŢIA ROMÂ"EASCĂ

GABRIELA CREŢU

1 A se vedea, Linda Hantrais, Social Policy in theEuropean Union, Palgrave Macmillan, 2007, p. 125.

Page 9: revista drepturile omului

armonizeze legislaţiile naţionale în materia plăţiifemeilor pentru munca prestată.

Carta europeană asupra drepturilor socialefundamentale ale muncitorilor, datând din 1989,a menţionat că „trebuie asigurat tratament egalpentru bărbaţi şi femei.Trebuie dezvoltate oportu-nităţi egale pentru femei şi bărbaţi”, chemând laacţiune pentru asigurarea măsurilor necesareimplementării principiului egalităţii, cu predilecţieîn asigurarea accesului egal la educaţie, lapregătire profesională, la muncă şi remuneraţie, lacondiţii de muncă corespunzătoare, protecţiesocială şi dezvoltarea carierei profesionale. Deasemenea, Carta menţionează necesitatea de a leda posibilitatea bărbaţilor şi femeilor de a recon-cilia obligaţiile profesionale cu cele familiale (art.1.12 §16 al Cartei).

Termenii art. 119 din Tratatul de la Roma aufost reluaţi în Acordul asupra politicii socialeanexat Tratatului de la Maastricht, care a confirmatpreocuparea pentru drepturile lucrătorilor. Statelemembre ale UE au fost încurajate să adoptemăsuri pozitive pentru combaterea discriminăriifemeilor. Tratatul de la Amsterdam (1997) areiterat preocuparea UE pentru egalitatea de gen şii-a întărit baza legală. În Acordul asupra politiciisociale, prin art. 6 § 4 s-a înlocuit expresia „gensubreprezentat” cu „femei”. Problema „valoriiegale” a fost reamintită: „Consiliul (...) va adoptamăsuri pentru a asigura aplicarea principiuluioportunităţilor egale şi tratamentului egal albărbaţilor şi femeilor în muncă şi ocupareprofesională, incluzând principiul plăţii egalepentru muncă egală sau pentru muncă de valoareegală“ (art. 141 § 3). Articolul 118 din TratatulComunităţii Economice Europene a fost reela-borat pentru a include măsuri pentru a integra„persoanele excluse de pe piaţa muncii” şi„egalitatatea dintre bărbaţi şi femei cu privire laoportunităţile pe piaţa muncii şi a tratamentului înmuncă“.

Îndrumarul privind angajarea, realizat deConsiliu la sfârşitul anilor 1990 a subliniat necesi-tatea de a soluţiona problema diferenţelor dintrecele două sexe prin reducerea şomajului în rândulfemeilor şi combaterea sub-reprezentării sausupra-reprezentării femeilor în anumite sectoarede muncă sau în cadrul anumitor ocupaţii. TitlulVIII din Tratatul CEE privind ocuparea forţei demuncă s-a concentrat pe nevoia de măsuri care săpermită femeilor şi bărbaţilor să împace viaţa de

familie cu activitatea profesională, referindu-se laconcediul parental, programul redus de muncă,flexibilitatea orarului de muncă şi asigurarea deservicii pentru îngrijirea copilului ca şi politicipentru a facilita reîncadrarea în muncă dupăexpirarea perioadei de concediu parental. Înart. II–23 al Cartei pentru drepturi fundamentale aproiectului de Constituţie europeană (2003) s-amenţionat: „egalitatea dintre bărbaţi şi femeitrebuie să fie asigurată în toate domeniile,incluzând ocuparea forţei de muncă şi plata pentrumunca prestată“, dreptul la tratament egal întrebărbaţi şi femei fiind extins dincolo de locul demuncă. Articolul II–21 a scos în afara legiidiscriminarea pe motive de rasă, etnie, culoareapielii, apartenenţa la o minoritate naţională,proprietate, vârstă, orientare sexuală, dizabilităţi.

Legislaţia europeană constând în directiveleConsiliului, concluzii şi comunicări, recomandărişi rezoluţii ale Consiliului UE şi Comisiei europene,programe de acţiune propuse şi implementate decătre Comisie, are rolul de a asigura aplicareaprevederilor dreptului comunitar în legislaţianaţională şi în practică.2 Directiva Consiliului75/117/CEE privind principiul plăţii egale pentrufemei şi bărbaţi a extins semnificaţia principiuluiplată egală pentru muncă de valoare egală,condamnând discriminarea de gen în ceea cepriveşte plata (discriminarea directă) şi condiţiilede muncă (discriminarea indirectă). Directiva76/207/CEE a extins principiul egalităţii la„tratament egal pentru femei şi bărbaţi în ceea cepriveşte accesul la muncă, pregătire profesională,promovare în muncă şi asigurarea condiţiilor demuncă“. Directiva 79/7/CEE a adresat problemaplăţii egale corelată cu securitatea socială, fiindcompletată de alte două directive, Directiva86/378/CEE, care a extins principiul egalităţii detratament în cadrul diferitelor domenii profesio-nale. Aceste directive au eliminat excludereafemeilor de la dreptul la beneficii câştigate caangajate full-time, însă au avut unele neajunsuriprecum lipsa prevederilor privind acordareaindemnizaţiei de soţ supravieţuitor, au lăsatdeschisă discuţia legată de vârsta de pensionare,de avantajele pentru persoanele cu copii şi pentrupersoanele cu invaliditate permanentă, pentruvârstnici, pentru persoanele care au suferitaccidente de muncă şi boli profesionale. De

8 DREPTURILE OMULUI

2 A se vedea, Linda Hantrais, op. cit. p. 128.

Page 10: revista drepturile omului

asemenea, directivele nu au vizat în mod directproblema muncii în regim part-time şi a munciivoluntare.

Deşi CEJ a avut de soluţionat cazuri privindrecunoaşterea drepturilor femeilor ca angajaţipart-time, un proiect de directivă privind muncavoluntară a fost adoptat numai în anul 1997. Înanul 1983, a fost elaborată o propunere dedirectivă care a abordat chestiunea concediuluiparental, dar nu a fost adoptată pentru mai mult deun deceniu. Însă, în anul 1992, a fost adoptată orecomandare a Consiliului referitoare la îngrijireacopilului, care prevedea acordarea concediuluiparental. Recomandarea a stipulat măsuri pentrua-i încuraja pe bărbaţi şi femei să-şi împartăresponsabilităţile familiale privind îngrijirea şieducarea copiilor.

Directiva Consiliului 92/85/CEE priveşteintroducerea măsurilor pentru a încurajaprotejarea sănătăţii şi asigurarea securităţiiangajatelor însărcinate şi a celor care au născutrecent sau sunt lăuze. Această directivă a urmăritasigurarea unui nivel minim de protecţie pentrufemei, propunând ca femeile care lucrează atuncicând sunt gravide şi gravidele care suntînregistrate ca şomere să beneficieze automat de14 săptămâni de concediu pentru îngrijireacopilului plătit şi fără pierderea drepturilor pe carei le conferă calitatea de angajat. Referitor la durataconcediului parental, Directiva Consiliului96/34/CE a prevăzut acordarea concediului decreştere a copilului pentru cel puţin trei luni, însăstatelor membre li s-a dat posibilitatea să decidă înce condiţii să acorde concediul. Problemeleimportante relevate de aceste directive au fostreformulate în Carta Albă asupra Politicii SocialeEuropene (1994).

În anul 2002, la Consiliul European de laBarcelona, legătura dintre viaţa profesională şi ceade familie a fost reafirmată, menţionându-se căfactorii care constituie un impediment în caleaparticipării femeilor pe piaţa muncii ar trebuiînlăturaţi prin asigurarea unei politici de bunăstarepentru copii (pentru 33% din copiii sub vârsta detrei ani şi pentru 90% din copiii cu vârste cuprinseîntre trei şi şase ani,până în anul 2010). Pentruatingerea acestui obiectiv, Comisia a dezvoltat ometodologie pentru colectarea şi armonizareastatisticilor privind îngrijirea copiilor. În anul2002, Consiliul şi Parlamentul au concordatasupra directivei 76/207/CE privind tratamentul

egal în muncă şi a definit hărţuirea sexuală, caformă a discriminării de gen.

Conform Raportului Comisiei către Consiliu,Parlament, Comitetul Economic şi Social şiComitetul Regiunilor privind egalitatea de şanseîntre bărbaţi şi femei din 2007, cadrul legislativ înceea ce priveşte egalitatea de şanse la nivel euro-pean a fost completat cu Directiva 2006/54/CEprivind aplicarea principiului egalităţii de şanse şia egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei înmateria integrării în muncă şi a condiţiilor demuncă. Așa cum se arată în literatura despecialitate3 acestă directivă se caracterizează prinurmătoarele aspecte: unifică principalele regle-mentări anterioare, face referire atât la legislaţiamuncii cât şi la legislaţia securităţii sociale,cuprinde norme distincte de legislaţie a muncii.Aceste norme prevăd: a) egalitatea remunerării şiinterzicerea oricărei discriminări; b) egalitatea detratament în ceea ce priveşte acceul la încadrareaîn muncă, la formarea şi promovarea profesionalăşi la condiţiile de muncă; c) căi de atac şi aplicareadreptului; sarcina probei; d) promovarea egalităţiide tratament – dialogul social; e) dispoziţii cucaracter general – conformitate, protecţia împotrivaretorsiunilor, sancţiuni, prevenirea oricărei discri-minări, prescripţii minime, încadrarea în diferitecategorii de politici a problemelor egalităţii dintrebărbaţi şi femei.

De asemenea, Directiva 2006/54/CE abrogădirectivele:

1) 75/217/CEE referitoare la armonizarealegislaţiilor statelor membre privind aplica-rea principiului egalităţii de remunerareîntre bărbaţi şi femei.

2) 76/207/CEE referitoare la punerea în apli-care a principiului egalităţii de tratamentîntre bărbaţi şi femei cu privire la înca-drarea în muncă, formarea şi promovareaprofesională şi condiţiile de muncă.

3) 86/378/CEE privind aplicarea principiuluiegalităţii de tratament între bărbaţi şi femeiîn cadrul regimurilor profesionale şi de secu-ritate socială.

4) 97/80/CE referitoare la sarcina probei încazurile de discriminare de natură sexuală.

DREPTURILE OMULUI 9

3 A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, MihaelaMuraru-Măndrea, Egalitate. #ediscriminare. Bunăadministrare, IRDO, 2008.

Page 11: revista drepturile omului

10 DREPTURILE OMULUI

În anul 2009, criza economică şi financiară aavut un impact semnificativ asupra pieţelor forţeide muncă în UE. În mai 2009, Comisia a propus„Un angajament comun pentru ocuparea foței demuncă“, angajament care are drept scop limitareaimpactului crizei şi care recunoaşte necesitatea deconsolidare a egalităţii de şanse între femei şibărbaţi în cadrul măsurilor de răspuns la criză.Analiza măsurilor naţionale de răspuns la crizăconfirmă riscul de scădere a gradului de prioritateal politicilor în materie de egalitate de şanse sau dereducere a bugetelor alocate politicilor respective.Unele măsuri de sprijinire a egalităţii de şanseîntre femei şi bărbaţi au fost anulate sau amânate,iar eventualele reduceri ale bugetelor publice potavea un efect negativ asupra ocupării femeilor şiasupra promovării egalităţii de şanse4.

Cu toate acestea, s-au înregistrat şi bunepractici în unele state membre care au lansatprograme de sprijinire a sectorului serviciilor deîngrijire.

Comitetul consultativ pentru egalitateaşanselor între femei şi bărbaţi a adoptat un avizprivind perspectiva egalităţii între femei şi bărbaţiîn măsurile de răspuns la criza economică şifinanciară, care include recomandări privindintegrarea principiului egalităţii de şanse întrefemei şi bărbaţi în măsurile de redresareeconomică şi în strategia UE pentru 2020.

Consiliul a reuşit să obţină un acord politicpentru propunerea unei directive de punere înaplicare a acordului revizuit privind concediulparental, încheiat între partenerii sociali europeni.Aceasta va spori durata concediului parental, vaface o parte a acestuia non-transferabilă pentru a-i încuraja pe taţi să beneficieze de concediulparental şi va oferi dreptul de a solicita condiţii demuncă flexibile pentru o anumită perioadă de timpla întoarcerea din concediul parental.

Consiliul a obţinut, de asemenea, un acordpolitic în vederea formulării unei poziţii comuneîn vederea revizuirii directivei privind egalitateade tratament între bărbaţii şi femeile caredesăşoară o activitate independentă şi a soţilor/soţiilor acestora, fiind necesară în continuare

convenirea unui text legislativ comun de cătreParlamentul European şi Consiliu. Propunerea derevizuire a directivei privind concediul dematernitate a făcut obiectul unor discuţii purtatede legislatorii UE. De asemenea, Comisia aadoptat un raport privind punerea în aplicare aDirectivei 2002/73/CE privind principiul egalităţiide tratament între bărbaţi şi femei în ceea cepriveşte accesul la încadrarea în muncă, laformarea şi la promovarea profesională, precumşi condiţiile de muncă.

Cea mai recentă reglementare normativă înmateria egalităţii de gen datează din martie 2010,când Comisia şi-a luat angajamentul de a face dinegalitatea de şanse între femei și bărbaţi o realitateîn UE prin adoptarea Cartei femeii.

Carta prezintă o serie de angajamente pe bazaprincipiilor convenite privind egalitatea de şanseîntre femei şi bărbaţi. Scopul acesteia este de apromova: – egalitatea de şanse pe piaţa forţei demuncă şi o independenţă economică egală întrefemei şi bărbaţi, în special prin intermediulstrategiei „Europa 2020”; – plata egală pentrumuncă egală, precum şi muncă de valoare egală,prin colaborarea cu statele membre pentru areduce în mod semnificativ diferenţele de remune-rare între femei și bărbaţi în următorii cinci ani; –egalitatea în luarea deciziilor prin intermediulunor măsuri de stimulare ale UE; – demnitatea,integritatea şi eradicarea violenţei în relaţiiledintre femei şi bărbaţi prin intermediul unui cadrucuprinzător de politici; –egalitatea de şanse întrefemei şi bărbaţi în afara UE prin abordarea acesteichestiuni în relaţiile externe şi cu organizaţiileinternaţionale.

Programe de acțiune la nivel comunitar.Necesitatea de a implementa legislaţia privindegalitatea oportunităţilor a determinat Comisia sădezvolte programe de acţiune şi să facilitezecrearea voinţei politice pentru adoptarea măsurilorcare să permită împletirea responsabilităţilorfamiliale cu cele profesionale. Un obiectiv majoral planului de acţiune socială din anul 1974 a fostrealizarea egalităţii dintre bărbaţi şi femei nunumai în ceea ce priveşte plata egală, ci şi înprivinţa accesului pe piaţa muncii, accesului lapregătire profesională şi îmbunătăţirea condiţiilorde muncă. În anul 1976 Comisia a creat Oficiulfemeilor (Women’s Bureau) – transformat în 1994în Unitatea pentru egalitate de şanse – care a iniţiato serie de programe de acţiune având drept scop

4 Raport al Comisiei către Consiliu, ParlamentulEuropean, Comitetul Economic şi Social European șiComitetul Regiunilor – Egalitatea de şanse între femei şibărbaţi – 2010 {SEC(2009)1706}, online http://eur-lex.europa.eu/.

Page 12: revista drepturile omului

DREPTURILE OMULUI 11

creşterea implicării, diseminarea informaţiei şimobilizarea partenerilor sociali, inclusiv a organi-zaţiilor non-guvernamentale.

Primul program de acţiune (1982-1985) s-aconcentrat pe împuternicirea femeilor de a depăşidezavantajul în comparaţie cu bărbaţii printr-oîmpărţire echitabilă a responsabilităţilor familiale.

Cel de-al doilea program de acţiune (1986-1990), s-a referit în principal la consolidareadrepturilor legale ale persoanelor fizice şi a încer-cat să promoveze acţiuni pozitive în vedereadepăşirii barierelor non-legale şi realizarea deoportunităţi.

În al treilea program (1991–1995), participareafemeilor pe piaţa muncii a fost considerată ca unfactor esenţial de coeziune economică şi socialăla nivel european. Urmând această direcţie,Consiliul a abordat necesitatea unor măsuri de areconcilia viaţa profesională şi cea de familie,adoptând o rezoluţie la programul de acţiunecomunitară, care a accentuat necesitatea promo-vării femeilor şi participarea acestora la procesuldecizional. În conformitate cu principiile subsidia-rităţii şi complementarităţii, în al treilea plan deacţiune s-a pledat pentru integrarea aspectelorprivind egalitatea de gen în politicile dominantela nivelul UE şi la nivel naţional.

Aceste principii au fost menţionate în iniţiativaprivind #oi oportunităţi pentru femei, având dreptscop susţinerea egalităţii de şanse în domeniulocupării forţei de muncă şi formare profesională.Această iniţiativă a fost stabilită în cadrulfondurilor structurale şi a implicat realizarea unuiparteneriat între guvernele naţionale şi UniuneaEuropeană, precum şi între administraţiile localeşi regionale, agenţii de formare profesională,partenerii socio-economici, centrele de cercetareşi de informare privind femeile. În scopul de aajuta femeile care au vrut să dezvolte mici afaceri,Comunitatea ar putea oferi îndrumare şiconsultanţă, asistenţă tehnică, acţiuni de spijin,facilitând difuzarea de informaţii privind bunelepractici şi formarea profesională. De asemenea,Comisia s-a angajat să sprijine dezvoltarea defacilităţi pentru îngrijirea copiilor, inclusiv prinsuportarea costurilor de funcţionare a centrelor deformare profesională şi de formare profesională alucrătorilor de îngrijire a copiilor. Prin urmare,Comunitatea a extins intervenţia sa şi în altedomenii decât locul de muncă, domenii pentru

care a manifestat anterior o oarecare reticenţă în ainterveni.5

Al patrulea program de acţiune (1996-2000) afost extins până în anul 2008, Comisia realizândrapoarte anuale privind progresul programului.

Articolul 2 din program a definit şi elaborategalitatea de gen ca principiu dominant, cu scopulde a promova integrarea egalităţii de şanse întrebărbaţi şi femei în procesul de pregătire,implementare şi monitorizare a tuturor politicilorşi activităţilor Uniunii Europene şi ale statelormembre. Dezvoltarea acestei tendinţe a implicato abordare integrată şi o gestionare eficientă aproblematicii egalităţii de şanse între bărbaţi şifemei pentru a asigura o vizibilitate mai marepentru egalitatea de şanse. Rapoartele anualeproduse de Comisie au fost menite să oferevizibilitate politicii comunitare privind egalitateade şanse între femei şi bărbaţi, să contribuie ladezvoltarea strategiei sale şi pentru a reprezentaun punct de referinţă pentru Comisie şi pentrustatele membre prezente şi viitoare. Un raportemis în 1999, a subliniat riscul că integrarea poateprovoca abandonarea unor politici specificepentru femei şi a dat exemplu dispariţiaprogramului Socrates de învăţământ, care nu aveao linie bugetară specifică pentru proiecteleorientate spre egalitatea de şanse. Soluţia propusăa fost abordarea duală constând dintr-o combinaţiea integrării egalităţii de şanse cu măsuri specificede acţiune pozitivă pentru realizarea acestuiprincipiu.

După cum rezultă din dezvoltarea legislaţieieuropene şi a planurilor de acţiune, în anii 1990,problemele de egalitate au ocupat o poziţieproeminentă pe agenda europeană a politiciisociale. Aşa cum s-a întâmplat cu alte domenii alepoliticii sociale, justificarea economică găsităpentru politicile de egalitate de şanse a făcut caaceste politici să câştige în importanţă în retoricaoficială. Iniţial, iniţiativa în ceea ce priveştepoliticile de egalitate a fost considerată oîmbunătăţire unidimensională a vieţii femeilor (deexemplu ocuparea forţei de muncă), dar a evoluatîntr-o politică europeană bine articulată. Cu toateacestea, în ciuda măsurilor luate, egalitatea deşanse a fost departe de a deveni o realitate zilnicăpentru cea mai mare parte a femeilor care trăiescîn Uniunea Europeană.

5 A se vedea, Linda Hantrais, op. cit.

Page 13: revista drepturile omului

12 DREPTURILE OMULUI

În anul 2000 a fost adoptat programul Equal,care se fundamentează pe iniţiativele comunitareanterioare Adapt şi Employment. Programul a avutun dublu scop: pe de o parte, descoperirea şipromovarea de noi modalităţi de combatere aformelor de discriminare existente pe piaţa munciiprin inermediul cooperării transnaţionale şi pe dealtă parte, de a facilita integrarea socială şiprofesională a azilanţilor. Programul comunitar2001-2005 a avut drept scop asigurarea aplicăriicoerente la nivel europea a art. 3 al Tratatului dela Amsterdam care prevede eliminarea inegalităţiiîntre femei şi bărbaţi.

Priorităţile pentru perioada 2006-2010combină iniţiativele specifice şi integrareaprincipiului egalităţii între femei şi bărbaţi în toatepoliticile şi activităţile UE.

Legislaţia privind egalitatea de şanse înRomânia post-comunistă. În primul deceniu dedupă 1989, România nu a avut o politică de gencare ar putea fi calificată prin obiective clare sauutilizarea de instrumente specifice. Prin urmare,politica de gen a fost preponderent exclusă dinagenda guvernelor politice. Unele măsurireparatorii au fost luate – inclusiv dezincriminareaavortului şi liberalizarea metodelor contraceptive,simplificarea procedurii de divorţ, introducereaconcediului pentru creşterea copilului – dar acesteprevederi au fost izolate şi nu incluse într-oabordare strategică. Unele măsuri, cum ar fiprogramele de sănătate pentru femei, indemni-zaţiile pentru familiile cu mulţi copii, cheltuielilepentru activităţi social-culturale au scăzut caurmare a retragerii de subvenţii şi a stării deausteritate bugetară. Tranziţia a fost dominată deinfluenţa bărbaţilor în viaţa publică şi excluzândîn mare part femeile din cele mai mari schimbări:democratizare, privatizare şi integrarea europeană.Femeile au fost nevoite să-şi câştige un loc îndomeniile economic, social, cultural şi în specialîn arena politică prin eforturile unor profesionisteputernice şi nu ca rezultat al unor politiciadecvate. De fapt, datele statistice arată prăbuşirearatelor de participare a femeilor şi reprezentareadupă 19896.

România a semnat documentele de la Beijingadoptate la a patra Conferinţă Mondială a

Femeilor (1995). În consecinţă, au fost luateurmătoarele măsuri:

1) Primul Plan Naţional de Acţiune a fostprezentat în cadrul Conferinţei sub-regionale aînalţilor experţi guvernamentali privind punereaîn aplicare a platformei de acţiune, Bucureşti,1996.

2) S-au stabilit obiectivele majore conformPlanului Naţional de Acţiune, astfel:

– Crearea și dezvoltarea de mecanisme institu-ţionale pentru a coordona promovarea drep-turilor femeilor şi egalitatea de şanse pentrufemei şi bărbaţi;

– Îmbunătăţirea accesului echitabil al femeilorla funcţii publice de decizie;

– Îmbunătăţirea situaţiei economice a femeilor,oferirea accesului egal la piaţa forţei demuncă, la control şi la utilizarea resurseloreconomice;

– Pentru a îmbunătăţi condiţiile de sănătate afemeilor;

– Prevenirea şi reducerea violenţei domestice,în special împotriva femeilor şi copiilor;

– Pentru a stimula participarea femeilor îndomeniul protecţiei mediului şi în reducereapoluării mediului;

– Punerea în aplicare a principiului integrăriidimensiunii de gen la toate nivelurile sociale,culturale, educative, şi, în acest sens, consoli-darea rolului mass-media;

– Colaborarea cu organizaţiile naţionale negu-vernamentale şi organismele internaţionale încadrul procesului de punere în aplicare aPlanului Naţional de Acţiune pentru Egalitateade Şanse.

Din analiza stadiului de armonizare a legislaţieinaţionale cu acquis-ul comunitar privind egalita-tea de şanse între femei şi bărbaţi, reiese că legis-laţia românească acoperă toate prevederile majoredin legislaţia europeană, că regulamentele cores-punzătoare sunt în mare parte transpuse înlegislaţia naţională prin acte normative care suntîn conformitate cu respectarea drepturilor omului.Guvernele române au adoptat legislaţia naţionalăîn conformitate cu legislaţia europeană privindegalitatea între femei şi bărbaţi. Principalele actenormative care proclamă egalitatea de şanse întrebărbaţi şi femei sunt: Constituţia României, CodulMuncii – Legea nr. 54/2003, Legea nr. 202/2002privind egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi,Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind

6 A se vedea Georgeta Ghebrea, Marina Tatoranu,Ioana Crețoiu, Enlargement, Gender and Governance:Analyzing female Visibility în Romania, Meridiane, 2004.

Page 14: revista drepturile omului

prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor dediscriminare, Legea nr. 19/2000 privind sistemulpublic de pensii, Legea nr. 210/1999 privindconcediul parental, Legea nr. 217/2003 privindprevenirea şi combaterea violenţei în familie.România a semnat Convenţia ONU privindcombaterea traficului de fiinţe umane şiexploatarea (pe 15/02/1955), dar numai recent atranspus prevederile în legislaţia naţională.

Reglementările normative recente în materiaegalităţii de şanse sunt următoarele: 1) Legea nr. 62din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei deurgenţă a Guvernului nr. 61/2008 privind imple-mentarea principiului egalităţii de tratament întrefemei şi bărbaţi în ceea ce priveşte accesul labunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii.2) Hotărârea nr. 484 din 23 mai 2007 privindaprobarea Statutului Agenţiei Naţionale pentruEgalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.(3) Legea nr. 482 din 19 decembrie 2006 privindacordarea de trusouri pentru nou-nascuţi.4) Ordonanţa de urgenţă nr. 44 din 14 iunie 2006pentru modificarea şi completarea Ordonanţei deurgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinereafamiliei în vederea creşterii. 5) Ordonanţa deurgenţă nr. 158 din 17 noiembrie 2005 privindconcediile și indemnizaţiile de asigurări sociale desănătate.

Legislaţia românească în vigoare atestă căRomânia a încorporat toate directivele de egalitatea legislaţiei europene, însă problema principală oconstituie implementarea corespunzătoare aprevederilor legislative. În plus, în legislaţiaromânească nu se face distincţie clară între sex şigen.

Principiul plăţii egale pentru muncă egală întrebărbaţi şi femei, unul dintre cele mai controversateprincipii în materia egalităţii de şanse, a fosttranspus în legislaţia romanească. ConstituţiaRomâniei, la articolul 38 alineatul (4) prevede că,pentru muncă egală, femeile au un salariu egal cubărbaţii.

În art. 5 alin. 1 din Codul Muncii se prevedecă, în cadrul relaţiilor de muncă funcţioneazăprincipiul egalităţii de tratament. De asemenea,art. 154 prevede că în stabilirea salariului esteinterzisă orice discriminare bazată pe criterii desex.

Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şansepentru femei şi bărbaţi, publicată în MonitorulOficial nr. 301/08.05.2002, la art. 4 litera (c),

defineşte în mod explicit principiul plăţii egale caactivitate remunerată, în sensul în care, încomparaţie cu o altă activitate pentru care seutilizează aceiaşi indicatori şi unităţi de măsură,s-au folosit cunoştinţe şi competenţe profesionalesimilare sau egale precum şi aceeaşi cantitate deefort fizic sau intelectual. Articolul 7 prevede căangajatorul este obligat să informeze constantangajaţii, prin postarea de informaţii în locurivizibile cu privire la prevederile legale în ceea cepriveşte drepturile lor în domeniul egalităţii deşanse şi de tratament la locul de muncă. Articolul8 prevede că este interzisă discriminarea în cadrulrelaţiilor de muncă prin utilizarea de practicipentru stabilirea remuneraţiei datorate, care suntîn dezavantajul persoanelor de un anumit sex. Deasemenea, este interzis să concedieze un angajat,în reacţie la o plângere împotriva discriminării(art. 12). Capitolul VI conţine dispoziţii privindrezolvarea reclamaţiilor, a cererilor de despă-gubire și petiţiilor cu privire la discriminarea pecriterii de sex. Angajaţii sunt capabili să îşirevendice drepturile pe cale legală, la secţiunilespecializate în conflicte de muncă.

În Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privindprevenirea şi sancţionarea tuturor formelor dediscriminare, publicată în Monitorul Oficial nr.431/02.10.2002 se face referire la principul plăţiiegale. Alte prevederi normative care consacrăacest principiu: Legea nr.48/2002 pentruaprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelorde discriminare, publicată în Monitorul Oficial nr.69/31.01.2002; Ordonanţa Guvernului nr. 77/2003pentru modificarea şi completarea OrdonanţeiGuvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şisancţionarea tuturor formelor de discriminare,publicată în Monitorul Oficial nr. 619/30.08.2003.Articolul 8 din aceasta din urmă stipulează că esteconsiderată contravenţie discriminarea angajaţilorde către angajatorii lor, cu privire la contribuţiilesalariale, în funcţie de rasă, de naţionalitate,origine etnică, religie, categorie socială sau înfuncţie de vârstă , sex, orientare sexuală.

Astfel, ierarhia salariilor trebuie să fie inde-pendentă de gen, iar diferenţa dintre salarii să sebazeze pe gradul de complexitate a muncii şicunoştinţele necesare pentru realizarea acesteia.

Tratamentul egal la locul de muncă, un altprincipiu important al egalităţii de şanse a fosttranspus în legislaţia românească, primul pas în

DREPTURILE OMULUI 13

Page 15: revista drepturile omului

14 DREPTURILE OMULUI

această direcţie fiind reprezentat de conceptua-lizarea riguroasă a unor termeni precum: discri-minare directă, discriminare indirectă, hărţuire şihărţuire sexuală. Ordonanţa guvernamentală137/2000 privind prevenirea şi pedepsirea oricărorforme de discriminare (publicată în M.O. nr. 431/2.10.2000 defineşte discriminarea directă şi pe ceaindirectă conform cu prevederile europene.

O noutate pentru legislaţia şi practica relaţiilorde muncă în România este prevenirea tuturorformelor de discriminare pe criterii de sex, înspecial, hărţuirea şi hărţuirea sexuală la locul demuncă. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelorde discriminare și Legea nr. 202/2002 privindegalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi nureglementează sarcina probei în nici un fel special.Potrivit noului Cod Penal, infracţiunea de hărţuireeste de doua feluri, cu grad diferit de gravitate.

Daca cineva îşi urmăreşte în mod repetat victimaori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă saualte locuri pe care aceasta le frecventează,cauzându-i astfel o stare de temere, fapta sepedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cuamenda. Apelurile telefonice, mesajele, mail-urilecare prin frecvenţă sau conţinut alarmează victimase pedepsesc cu închisoare de la o luna la 3 lunisau cu amendă dacă faptele respective nureprezintă infracţiuni mai grave (cum ar fiameninţarea sau şantajul). Până la adoptareanoului Cod Penal, România incrimina numaihărţuirea sexuală prin Legea nr. 61/2002 pentruaprobarea OUG nr. 89/2001 pentru modificarea şicompletarea anumitor dispoziții din Codul penal(vechiul Cod penal) privind infracțiuni la viațasexuală (publicată în Monitorul Oficial nr. 65/30-01-2002).

RÉSUMÉ

L’égalité de genre a été traitée en étroite relation avec leprincipe de l’égalité de rémunération : à travail égal,salaire égal. Ce principe a été introduit en vue de garantirla concurence loyale dans les zones de libre échange, dansles conditions de la garantie de la liberté de mouvement dela force de travail. La Cour Européenne de Justice a joué unrôle essentiel dans l’évolution et l’établissement du contenude la politique de genre au niveau européen.

Un traitement égal au lieu de travail suppose uneconceptualisation rigoureuse de plusieurs termes tels quediscrimination directe, discrimination indirecte, harcellementet harcellement sexuel. La hiérarchie des salaires doit êtreindépendante du genre et la différence entre les salaires doitse baser sur le degré de complexité du travail et sur lesconnaissances nécessaires pour la réalisation dudit travail.

SUMMARY

Equality of gender is dealt with în close connection tothe principle of equality of remuneration: equal work, equalpayment.

This principle was introduced to guarantee loyalcompetition in the free-trade areas, while guaranteeing thelabor freedom of movement. The European Court of Justiceplayed an essential role in the evolution and thematerialization of gender policies at European level.

Equal treatment at work involves rigorous conceptua-lization of such terms as direct discrimination, indirectdiscrimination, harassment and sexual harassment. Thehierarchy of salaries should not be gender-dependent, whiledifferences between salaries should be based on thecomplexity of work and the knowledge needed toaccomplish it.

Page 16: revista drepturile omului

DREPTURILE OMULUI 15

La dimension universelle que le droit comparéconfère à la science juridique est mise en lumièrepar l’aspiration du droit de dépasser sa conditionnationale pour devenir un phénomène universel.

L’universalisme du droit comparé ressort, aumoins virtuellement, du fait que la recherchecomparatiste ne se limite pas à la confrontationentre plusieurs Etats envisagés en tant quereprésentants d’une civilisation supérieure, maisprend en compte la totalité des systèmesjuridiques du monde.

A l’ère des Etats nationaux, qui ont annihilé untel universalisme, nous assistons à une nouvellemanifestation de cet idéal, dans la forme de saconciliation avec le principe de la souveraineté del’Etat par le truchement de la standardisationlégislative ou de l’unification de domainesjudiciaires d’importance.

Cette tendance vers l’universalité se faitparticulièrement visible dans le droit comparé,parce que la comparaison des droits met enlumière pas seulement ce qui est différent, maisaussi bien ce qui est similaire et démontre que lazone de convergence du stock normatif communinclut les préceptes d’une éthique générale, denature métajuridique.

La valeur universelle du droit comparé lui estconférée par les grands systèmes de théorie dudroit, chacun groupant les systèmes nationauxselon leur origine commune, les sources dechaque système de droit et l’interférenced’institutions apparentées ou complémentaires dumême ordre juridique avec le terme à comparer.

En même temps, l’intégration de l’ordrejuridique dans le système est réalisée en ce quiconcerne les éléments fondamentaux, quidonnent l’amplitude de l’échelle des valeurs quel’ordre juridique exprime sous la forme de certainspoints de vue sociaux, moraux et politiques. Et,pas en dernier lieu, le comparatiste doit rechercheret percevoir celles des relations cachées qui relientl’ordre juridique au contexte social, économique,politique, idéologique et culturel, pour l’examiner

dans son milieu historique et arriver à comprendreles relations entre ces facteurs et l’ordre juridique1.

La plupart des comparatistes se réfèrent ausystème romano-germanique, au système common-law, aux grands systèmes religieux et tradition-nels, ainsi qu’aux systèmes coutumiers africains,qui ont été les sources d’autres systèmes juridi-ques, tels que le système mixte de droit romain etcommom-law, le système germanique-scandi-nave, le système français-latin-germanique, lesystème français-latin, qui couvrent un grandnombre de populations et de juridictions2.

L’instauration du régime communiste enRussie et en plusieurs Etats en Europe, Asie et,plus tard, en Amérique, après la deuxième guerremondiale, a conduit à l’établissement du systèmesocialiste de droit, changeant pour la première foisles dimensions et la signification de la compa-raison, en conduisant à la confrontation du systèmebourgeois de droit avec le système socialiste dedroit.

Les événements survenus après l’année 1989,marqués par l’effondrement du Mur de Berlin etdu système mondial socialiste dans la plupart desEtats où il avait été introduit, y compris enRoumanie, ont déterminé le retour, dans ces Etats,aux anciennes familles de droit auxquelles ilsavaient appartenu, la plupart au grand système dedroit romano-germanique3.

Le groupement des systèmes juridiquesnationaux en différents systèmes et dans la grandefamille du droit est fait en fonction de leurscaractéristiques communes.

Les systèmes religieux et traditionnels, mêmes’ils sont dépassés, groupent de nombreuses

1 Voir V. D. Zlatescu, Drept privat comparat, EdituraOscar Print, Bucuresti, 1997, p. 167 et sui.

2 Voir L. J. Constantinescu, Traité de droit comparé,L.D.G.J., Paris, Tome II, 1972, p. 50 et sui.; V. D. Zlatescu,Geografia juridica contemporana, Ed. Stiintifica șienciclopedica, Bucuresti, 1981, p. 17; R. David, Traitéélémentaire de droit civil comparé, Editions Ides etCalendes, Neuchatel, 1971, p. 43 et sui.

3 V. D. Zlatescu, I. M. Zlatescu, Le droit roumain dansle système juridique romano-germanique, dans la “Revueinternationale de droit comparé” no.2/1992.

ASPECTS DE LA CULTURE JURIDIQUE ROUMAI"E. PROBLEMESACTUELS ET DROITS DE L’HOMME

Prof. Dr IRI"A MOROIA"U ZLATESCU Prof. Dr. MO""A LISA BELU MAGDO

Page 17: revista drepturile omului

populations et un grand nombre de juridictions, cequi fait qu’on ne peut pas les ignorer. Lesdifficultés survenues en essayant d’intégrer cessystèmes en des classifications ont montré qu’ilssont dépendants d’un statut personnel, c’est à direqu’ils ne sont pas applicables à toutes lespersonnes résidant dans un certain pays ou sur uncertain territoire, mais bien à tous ceux qui, ayantune certaine religion, indifféremment du pays oùils vivent, sont soumis à un statut personnel,justifié par les préceptes de la respective religion.

Ceci est aussi valable pour la Roumanied’avant-guerre, où la population de descendanceturque pratiquait le droit islamique et les revuesde jurisprudence de l’époque publiaient de tempsen temps des décisions données par des cadis dansdes litiges impliquant la population islamique.

Le grand système romano-germanique, auquelappartient aussi le système juridique roumain,occupe une place importante dans le mondecontemporain, parce qu’il continue les principesdu droit romain qui se trouvent à la base desconcepts juridiques modernes.

Les différences entre les deux systèmesnationaux légaux joints, le germanique et lefrançais, ne sont pas essentielles, parce qu’ils sefondent sur un riche héritage venant, d’une part,du droit romain et, d’autre part, du droit coutumiergermanique, ce qui a influencé non seulement lalégislation allemande, mais aussi la coutumefrançaise qui a inspiré les codificationsnapoléoniennes.

La suprématie du droit et la tendance vers lacodification ont laissé leur empreinte sur lamanière dont le système se présente, avec, commetrait essentiel, son caractère unitaire, en dépit de ladiversité philosophique nationale d’approche duphénomène juridique.

L’assimilation du droit romain, qui a entraînéune identité de vue, a constitué le premier pas dansle processus d’universalisation du droit, en conférantà l’Europe un système juridique relativementunitaire.

Les collections de coutumes, sélectionnées etordonnées par des conseillers-juristes, incomplètes,fragmentaires, démunies de la nature systématiquedes véritables codifications, ont été soumises à unprocessus d’adaptation, en vue de compléter ou decorriger celles des solutions qui contredisaient ledroit romain. Comme résultat, la substance descoutumes ne reflète pas le droit romain dans sa

forme classique, mais dans la forme de ce que l’ona appelé « le droit vulgaire ».

Un rôle important dans l’assimilation du droitromain a été joué par les glossateurs, qui avaientl’habitude d’annoter les glossaires dédiés auxécritures classiques, en établissant ainsi lasignification exacte des textes, tout comme lespost-glossateurs qui, à partir du 14-e siècle, ontconsidérablement développé le droit romain parleurs interventions, en préparant les bases d’unenouvelle ligne de droit privé, tels que le droitcommercial et le droit international privé.

Le travail des post-glossateurs n’a passeulement achevé la fusion entre le droit romain etles dispositions ayant les coutumes à leur origine,mais il a également enrichi le premier avec denouvelles dispositions.

Une autre voie qui a permis au droit romain dese répandre en Europe a été celle des codificationsentreprises en différents pays européens.

Un rôle important pour la formation dusystème de droit dans les pays occidentaux a étéjoué par l’influence que le droit canonique, le droitcatholique et le droit orthodoxe ont exercé sur ledéveloppement du droit civil. L’assimilation deces droits s’est produite en même temps que celledu droit romain en certains pays, tandis qu’end’autres pays l’assimilation s’est produite commerésultat des Concordats.

Il n’est pas moins vrai que, n’importe quelle futla voie de leur pénétration, les droits canonique,catholique et orthodoxe ont apporté leurcontribution à la définition du grand systèmeromano-germanique. Le système ainsi résulté nepeut être réduit à aucun de ses élémentsconstitutifs; il intègre un nouveau type de droit,moderne, qui se sépare des règles et coutumes duMoyen-Âge qui représentaient un obstacle pour ledéveloppement de la société.

On peut dire que l’assimilation du droit privéfrançais par les Principautés roumaines pourraitcertainement être caractérisé comme appartenantau droit romano-germanique, ses origines étant ledroit romain classique et l’ancien droit desancêtres daces. Après la conquête de la Dacie, lesromains ont essayé de conférer au pays daciqueun puissant caractère latin, en implantant à cettefin dans l’aire carpatho-danubienne le style de vieromain.

Le droit privé romain appliqué en Dacie y afortement influencé le développement ultérieur de

16 DREPTURILE OMULUI

Page 18: revista drepturile omului

DREPTURILE OMULUI 17

la législation et de la science du droit, au long duMoyen-Âge et de la période capitaliste. Ce quicaractérise le droit romain est la subtileélaboration des relations essentielles de lapropriété privée ainsi que les relationscontractuelles, liées à un puissant individualisme,exigé par la stratification sociale et par ledéveloppement du commerce des biens, traitsaccentués après la conquête du bassinméditerranéen.

En pénétrant à l’intérieur du territoire dacique,le droit romain a pris le dessus sur le droitautochtone, dont la source était la coutume(l’ensemble des usages du pays).

Les édits des magistrats, ou bien desgouverneurs et des questeurs de la province« Dacia felix » ont médié la pénétration des idéesjuridiques romaines, tandis que, d’autre part, dumoment qu’un édit était inspiré par la coutumelocale, il préparait la voie d’une consécrationlégale du droit local.

Restant toujours en usage, le droit local aréglementé les relations entre la populationautochtone et leurs droits personnels, celle-cireprésentant la grande majorité de la populationen mouvement. Par contre, les citoyens romainsétablis dans la province avaient apporté avec euxles droits et les réglements qui fonctionnaient àRome. De l’ensemble de leurs droits privés ondoit mentionner : le droit de se marier en accordavec le droit romain, les droits de conclure desdocuments patrimoniaux et de témoigner, toujoursen accord avec le droit romain.

Ainsi, l’infiltration du phénomène juridiqueromain ne s’est pas produite « sur terre vierge »,parce que les idées de droit et de justice étaientfamilières aux anciens habitants des territoiresdaciques, habitants que Hérodote décrivait comme« les plus vaillants et les plus justes d’entre lesthraces ». Les autochtones daces étaientfamiliarisés avec l’institution de la propriété,institution tout à fait naturelle pour une populationdont les descriptions littéraires et les évidencesarchéologiques attestent le fait qu’elle étaitsédentaire et qu’elle pratiquait l’agriculture.

La recherche relative au contenu du droitcoutumier appliqué dans les Principautés et connusous le nom de « Jus Valachicum » met en lumièrel’existence d’éléments romains dans un nombred’institutions, se rapportant tant au droit de lafamille, qu’au droit civil, en touchant des sujets

tels que l’adoption, l’émancipation, la propriété,le régime matrimonial, l’usufruit, les servitudes etles successions4.

L’originalité du droit coutumier vient del’origine autochtone de la plupart de sesdispositions, qui n’excluent pas, toutefois, uneinfluence sur l’entier système venant du droit non-écrit en usage en d’autres pays.

On ne peut donc pas clamer une naturepurement autochtone de notre droit coutumier, niaffirmer que nos institutions juridiques sontimitées, ce qui nous aménerait à nier des réalitéshistoriques. En outre, parler de l’origine romainedes institutions juridiques roumaines nousconduirait à comparer deux types de droitappartenant à deux ordres sociaux différents; celanous aménerait à clamer que le droit féodal dansles Principautés était un droit en grandes lignesromain.

Les lois écrites doivent être ajoutées auxcoutumes, comme source de droit dans lesPrincipautés et en Transylvanie. Leur importanceest moindre que celle des coutumes, parce queleur application, comparée à celle des coutumes,était de nature subordonnée.

En 1335 est apparu un manuel de droitoecuménique, Le Syntagme alphabétique deMatei Vlastares – et plus tard Les Basilicales,connu sous le nom de Les Livres royaux . Enmentionnant ce dernier texte, Dimitrie Cantemirécrit dans son oeuvre Descriptio Moldaviae quelorsque le prince moldave Alexandre le Bon s’estvu offrir la couronne par Byzance, on lui a aussioffert les lois grecques, dont il a pris celles qui luiont servi à remanier la législation de laMoldavie. Ces manuels qui étaient des recueilsd’ouvrages vastes comprimés, transmettaient enfait les principes du droit romain5.

Le Code de Lois de Putna (1581) a joui de laréputation d’être le plus ancien monument de droitdans les Principautés Roumaines. A celui-ci a étéajouté le Code de Lois de Bistrita Moldoveneascade 1618 et le Code de Lois de Govora, qui était denature canonique. Un autre Code des Lois(Kermeaja Kniga), écrit en slavon et remontant au16-e siècle, contenait, en dehors de dispositions

4 Voir aussi V. D. Zlatescu, op. cit., p. 169; P.Zonderland, Courants contemporains dans le droit privénéerlandais, dans la “Revue de droit international et de droitcomparé”, no 2-3/1977 et sui.

5 Voir aussi V. D. Zlatescu, op.cit.

Page 19: revista drepturile omului

de droit canonique, des prévisions de droit civil,concernant le mariage, les engagements, les dots,les obligations, les successions et qui contenaitaussi de dispositions de droit pénal.

En plus des codes de lois manuscrits slavons, ilfaut également mentionner le Code de Loisd’Eustatie (1562), le Code de Lois du VoïvodeMatei Basarab (1649) et celui du Voïvode VasileLupu (1646), tous les trois écrits en roumain.

Le manuel-Code de Lois d’Eustatie, avec unetraduction du grec par Malaxos, est un mélange dedroit canonique, droit civil et dispositions de droitpénal, tandis que le Code de Lois de Matei Basarab– Amélioration des Lois – d’inspiration byzantineet slave comprend aussi, en dehors des dispositionsde nature religieuse, des dispositions d’ordrelaïque, concernant le partage de l’héritage, lerespect dû aux parents par les enfants en placementfamilial et par les enfants naturels, les obstaclesempêchant le mariage et les délits sexuels.

Le Livre Roumain d’Apprentissage des CodesRoyaux de Lois de Vasile Lupu, imprimé en 1646 etinspiré du droit byzantin concernant la police rurale,ainsi que de l’oeuvre du romaniste ProssperFarnaccius, est la première législation laïquepromulguée et investie d’autorité légale. Ellereconnaît la loi et la coutume comme sources du droit,en s’occupant en détail de sujets tels que la famille, lespersonnes physiques, le mariage, la tutelle et l’étatmental des personnes, de questions en relation avecl’héritage et l’usufruit, tout en accordant une attentionparticulière à la vocation successorale et à la capacitéde disposer la mortis causa. En même temps, elletraite des moyens de protection et de jouissance desdroits par l’intermédiaire des voies judiciaires etextrajudiciaires.

En se référant à cette période, O. Sachelariesouligne l’existence de trois systèmes normatifs,applicables en parallèle : le droit coutumier, quin’a pas été laissé de côté à l’introduction descodes de lois, le droit écrit, représenté par lescodes de lois et le troisième – le droit voïvodal –représenté par des parchemins, ce dernier ayantune applicabilité limitée ou individuelle, souventdérogatoire par rapport au droit écrit.

Le siècle suivant a été caractérisé par des pasdécisifs vers l’assimilation du droit byzantin et deslois écrites.

Il faut mentionner le Code de Lois de 1870 et, enpremier lieu, le Code de Lois de Caragea, adoptéen 1818, qui, avec le Code de Lois de Calimachi en

Moldavie et inspirés du Code Civil autrichien de1811, ont été les actes normatifs les plus importantsappliqués dans les Principautés avant l’adoption duCode Civil. Ont suivi les deux RèglementsOrganiques adoptés en 1831 en Valaquie et en 1832en Moldavie, conférant aux Principautés unestructure institutionnelle d’inspiration française.

Les Principautés Roumaines ont étécaractérisées par le fait que, en dehors du droitcoutumier et du droit écrit, promulgués selon lesusances de l’époque, une autre source subsidiairede droit y a été appliquée, notamment les loisbyzantines, dans une forme similaire au droitromain et remaniées par les conseillers juridiquesdu Moyen-Âge de l’Europe occidentale.

C’est justement la signification que l’on doitattribuer à un texte contenu dans l’ouvrage deDimitrie Cantemir Descriptio Moldaviae, quiconfirme que « le droit écrit provient en Moldaviedes édits émis par les empereurs romains et grecsainsi que par les Conciles romains ».

Dans la préface de son Code de Lois de 1818,Caragea écrivait que « La Valachie… a été forcéeà aspirer aux codes des empereurs romains et seconformer sans exception à ces codes de lois ».De même, Calimachi, dans la préface du Code deLois de 1817, se réfère aux sources d’inspiration –les Basilicales et Additions aux Lois de Justinienet de Léon, ainsi qu’à la Synapse de Vasilicalespar Teofil Antichinorul – du droit grec-romain.

Les lois byzantines dont l’application dans lesPrincipautés Roumaines a été prouvée – lesVasilicales et les Basilicales – représentaient lesplus amples documents du droit byzantin, quirassemblaient l’oeuvre législative de Justinien en80 livres, tandis que la Synapse de Vasilicales étaitun recueil de lois.

Le Code Calimachi adopte la distribution desinstitutions faite par Justinien mais, au lieu dereproduire humblement la législation byzantine, ilincorpore seulement les livres en accord avec sontemps et l’organisation sociale de l’époque. Ilintroduit aussi dans son code les coutumes du payset les lois voïvodales.

Cette entière incursion historique vient prouverle fait que, avant les grandes codifications, le droitdans les Principautés Roumaines était d’une fortenature romanique. Le droit byzantin, profondémentassimilé par les auteurs des codes de lois, n’étaitrien d’autre que du droit romain, tout comme leCode autrichien qui avait inspiré le Code

18 DREPTURILE OMULUI

Page 20: revista drepturile omului

Calimachi et qui est l’une des plus importantescodifications romaniques.

En 1830, la pénétration de la législationfrançaise est devenue un processus massif, soitdans la forme de son adaptation, soit dans la formed’une totale reproduction.

Toujours en 1830, le Code Commercial françaisétait traduit en roumain et adopté en tant que loinationale en Valachie, tandis qu’en 1852, le PrinceStirbei adoptait le Code Napoléon.

Plusieurs lois d’inspiration française ont précédéle Projet de Code Civil entre 1831 et 1847. Paruesdans les deux Principautés, ces lois se référaient,entre autres, à la tutelle et à l’émancipation.

La loi adoptée en Moldavie en 1840, relative àl’institution de la tutelle, traduite du Code Civilfrançais, a été intégrée en totalité dans le CodeCivil de 1864 et adoptée par les deux Principautés.En même temps (1840), La Valachie adoptait leCode Commercial français. Sans être officiellementadopté en Moldavie, ce Code a été traduit etappliqué dans la pratique judiciaire6. Sonassimilation a été donc directe et spontanée, sansune reconnaissance de la loi importée, ce qui estpertinent en matière de droit comparé.

Dans le fièvre de la codification qui avait saisitoute l’Europe, un Conseil d’Etat a été établi àl’initiative du PrinceAlexandru Ion Cuza, institutionqui allait se transformer ensuite en ConseilLégislatif, investi de l’élaboration d’un Projet deCode Civil et instruit à prendre comme modèle leCode Civil français, avec des amendementsintroduits par le Code Civil italien; quoiqu’il n’aitpas été promulgué à l’époque, il a été considéré, deplusieurs points de vue, plus nouveau et meilleurque le code français, qu’il avait en fait imité.

En ce qui concerne plusieurs modifications dutexte français du Code, la Commission a tenucompte des observations de Marcadé, auteur d’uncommentaire relatif au Code Civil français, quijouissait d’une grande autorité en France et dontles opinions y avaient été adoptées7.

Le comité de rédaction a également tenucompte du Code Civil italien en plusieurs matières,notamment dans les articles s’occupant de ladivision (743), de la dénonciation (751, 756, 761),de la donation (828), de la définition d’un contrat(942), de la présomption de la cause (967), de la

cessation des droits réels (971) et de l’effet desobligations (1073, 1074 et 1080).

Pour organiser le régime des hypothèques, laCommission a utilisé comme modèle le droitbelge des privilèges et des hypothèques. En plus,le comité de rédaction a introduit plusieursinnovations, en éliminant certaines dispositionscontenues dans le code français. Parmi lesinnovations introduites dans le Code roumain, ilfaudrait mentionner : l’obligation « ultra vireshereditatis » de payer les engagements et lesdettes de la succession (1774) et la reconnaissancedes droits universels du légataire au profit (1888).En même temps, le Code entérinait certainesinstitutions devenues traditionnelles dans le droitroumain, telles que les obstacles au mariagerésultant de la parenté ou de l’adoption, l’hostilitédu mari envers sa femme comme motivationpermettant à la femme de divorcer, lareconnaissance du droit de la veuve pauvre à lasuccession et, sous l’influence des théories deMarcadé, la tradition a été reconnue commemoyen pour acquerir une propriété (644).

En même temps, le législateur roumain aéliminé un nombre d’institutions présentes dans lecode français, telles que la séparation de corps, latutelle officieuse, l’institution du curator ventrix,l’institution du subrogé tuteur et la mort civile.

L’esprit rétrograde du Code en certains domainesa été sévèrement critiqué par les forces progressistesde l’époque pour des raisons telles que la protectionconstante des propriétaires, des employeurs, descréditeurs et des banquiers, tandis que pour certainesprévisions qui instituaient des discriminationsvisibles entre les sexes, entre les enfants légitimes etillégitimes, entre employeurs et employés.

Il n’est pas moins vrai que les quelques défautscontenus dans le droit, tant en forme qu’encontenu, concentrés surtout dans la distribution ducontenu, dans le manque de clarté et dans lesimperfections terminologiques ne peuvent pasdiminuer l’impact positif produit par l’introductiond’une législation moderne, occidentale8.

La qualité principale de notre Code Civil,héritée du Code Napoléon, est – à côté de lasolidité des principes qui lui servent de fondement

DREPTURILE OMULUI 19

8 Voir S. Bradeanu, V. D. Zlatescu, Tratat elementar dedrept civil, vol. I, Partea generala, Editura Academiei,Bucuresti, 1967, p.231 et sui.; V. D. Zlatescu, Tratatelementar de drept civil roman, Teoria generala, vol. I, Casaeditoriala Calistrat Hogas, 2000, p. 15 et sui.

6 Codul Calimachi – editie critica, Editura Academiei,Bucuresti, 1958, p. 898.

7 Voir V. D. Zlatescu, Panorama…, p. 72 et sui.

Page 21: revista drepturile omului

20 DREPTURILE OMULUI

– sa parfaite modération, son équilibre et sonharmonisation, qui lui ont conféré sa résistence aulong du temps et à l’encontre des transformationssociales qui ont suivi aux événements historiques.

La législation civile et particulièrement le CodeCivil ont subi d’importants amendements et ajouts.Parmi ceux-ci, il faut mentionner la Loi no

21/1921 concernant le régime des fondations et laLoi no 319/1944 relative au droit à l’héritage del’épouse survivante. Conçue sous l’influenceindéniable du droit allemand, la Loi no 319/1944déplace l’épouse survivante de la catégorie deshéritiers irréguliers, comme le Code Civil leprévoyait, dans celle des héritiers légitimes dudécédé. De cette position, l’épouse survivanteentre en compétition avec toutes les catégoriesd’héritiers, jouit de la réserve successorale et desaisine, ainsi que du praecipuum légalementformé du droit à la maison, aux objets appartenantà la maison et aux biens mobiles reçus en tant quecadeaux de mariage9.

Il faut aussi mentionner les lois amendant leCode Civil : la loi du 15 mars 1906 relative aumariage et au divorce, à la légitimité et à l’adoption;la loi du 28 juillet 1923, relative à la propriétélittéraire et artistique; la loi du 6 février 1924concernant les personnes juridiques; et la loi du 4juillet 1924 relative au soussol minier.

La codification du code commercial a précédécelle du code civil. Les premières dispositionsspécifiques ont été inclues dans le RèglementOrganique de la Moldavie, entré en vigueur en1831. Y étaient définies les activités commercialeset deux cours commerciales étaient instituées, àBucarest et à Craiova, investies du pouvoir dejuger des cas en relation avec le commerce, selon« Le Code Commercial de Lois de la France », quidevait être traduit. On devait prendre dudit codefrançais seulement ce qui était considérécorrespondre à la situation du pays à l’époque.

La mise en oeuvre de cette disposition a étéréalisée seulement en Valachie, à partir de 1840,quand le Code Commercial français de 1807 a ététraduit et appliqué, avec des amendements subisaprès l’adoption du Règlement Organique. Suiteà l’unification des Principautés, le CodeCommercial de Valachie est devenu, en 1864, « LeCode Commercial de Lois des PrincipautésRoumaines ».

Sous la réglementation du Code Commercialfrançais, adopté par les Principautés dans lesconditions plus haut mentionnées, le droitcommercial a été légitimé et certains actesjuridiques et actes notariés en relation avec laproduction, le commerce et la circulation n’ontplus été régis par le Code Civil. Ce Code de Loisest resté en vigueur jusqu’en 1877, quand unnouveau code commercial a été adopté.

La nouvelle réglementation a pris commemodèle le Code Commercial italien, qui valorisaittant les avantages de la tradition, que tout ce quiétait nouveau dans la doctrine et la jurisprudencede la France, de la Belgique et de l’Allemagne.Ce nouveau code s’alignait à la tradition françaiseet se fondait sur un système objectif, tandis queses normes étaient applicables aux relationsjuridiques résultées des actes notariés et descontrats commerciaux, indifféremment de lapersonne qui les concluait.

Tout comme le Code Civil, ce Code Commercialavec ses nombreux amendements est toujours envigueur, quoique ses fondements commerciauxd’inspiration étrangère soient disparus, parce quele Code Civil italien de 1942, qui a abrogé le CodeCommercial, est un règlement unitaire de droitprivé, tandis que le droit allemand de 1900,gardant le concept dualiste du droit privé, basaitson code commercial sur le système subjectif pourétablir le champ d’application.

L’extension de la législation roumaine auxterritoires annexés après la première guerremondiale a été un moment important pour lacréation du système juridique roumain.

L’unification législative s’est produite aprèsplus de deux décennies de l’unification nationale,à cause des difficultés d’ordre pratiqueinévitablement apparues à l’institution de lalégislation privée. Les provinces ayant été sous ladomination de l’Autriche-Hongrie ont continué àappliquer leur propre législation, pendant que lamise en oeuvre de la législation roumaine étaitachevée graduellement, tendant à une extensionprogressive de son aire d’application.

La Loi no 478 du 1-er octobre 1938 prévoyaitl’extension de la législation roumaine enBucovine et, cinq ans plus tard, la Loi no 389 du22 juin 1943 prévoyait l’extension de lalégislation roumaine dans les territoires roumains9 V. D. Zlatescu, Panorama…, p. 74 et sui.

Page 22: revista drepturile omului

d’au-delà des Carpathes, ce qui était destiné àcouvrir la réalité tragique du Diktat de Vienne10.

L’installation du régime communiste enRoumanie a changé l’image du droit privéroumain, en le transformant en droit socialiste. Al’intérieur du système socialiste, le concept dedroit, officiellement approuvé par le Parti et l’Etat,est que la mission du droit est de dirigerl’élaboration et l’évolution des lois et, de là, del’entière activité législative – celle des tribunauxet aussi la doctrine. Le principe de l’unité dupouvoir, le rôle de l’Etat et du Parti, est ce quiexplique la structure et la fonction des institutionsde droit constitutionnel et, de là, les véritablesdifférences qui, en dépit des similitudes formelleset apparentes, rendent les institutions de l’ordrejuridique socialiste tellement différentes desinstitutions correspondantes des autres systèmes.

En considérant que le droit est la superstructured’une base économique, le droit socialistetransforme, selon sa conception, les données et leséléments préjuridiques, arrange et modifieradicalement par l’intermédiaire du droit positifles données et la base elle-même, impose uneconstitution économique radicalement neuve etspécifique et modifie de manière autoritaire etprofonde la structure sociale, en remplaçant unesociété pluraliste par une société socialiste, ferméeet limitée aux dirigeants et à ceux qui sont dirigés.Dans ce système, les données sont forméespolitiquement et orientées avec précision parl’intervention du droit positif, la propriété et saforme juridique d’expression étant le fondementdes institutions juridiques, ce qui explique enmême temps l’entière orientation de la politiquelégislative.

La philosophie socialiste du droit, basée sur laforme socialiste de propriété en tant quefondement des relations sociales, a donné uneapparente justification à sa politique législativequi restreint le droit à la propriété privée, limitéau droit à une propriété personnelle consistant endes possessions de stricte nécessité.

Les lois prévoyant la nationalisation desentreprises industrielles, bancaires, minières,d’assurances, de transports, etc., selon lesquellesles possessions étaient prises et données à l’Etat

avec le statut de propriété socialiste d’Etat, sansprévoir des obligations et sans un préalable etjuste dédommagement, le Décret no 111/1951prévoyant l’entrée en possession de l’Etat desbiens sans propriétaire, perdus ou abandonnés,abusivement appliqué, or les Lois no 58 et no

59/1974 concernant l’entrée en possession del’Etat des terrains correspondant aux immeublesvendus à des personnes physiques, tout comme laLoi no 4/1972 qui contenait l’entrée forcée enpossession de l’Etat d’un deuxième appartement sicelui-là n’était pas vendu dans un délai d’un an deson acquisition, toutes ces lois sont des règlementsqui s’expliquent par eux-même et qui reflètent laphilosophie du droit socialiste relative à lapropriété, en dépit des prévisions constitutionnelleset des prévisions du Code Civil, qui entérinaient etdéfendaient ce droit privé.

Le Code Civil de 1865, toujours en vigueur àl’époque socialiste, a été affecté par denombreuses violations et limitations. Ainsi,l’entière problématique des personnes a été retiréede l’applicabilité du Code Civil par le Décret no

31/1954 concernant les personnes physiques etjuridiques, tandis que les relations familiales,enlevées du Code Civil, allaient former, en 1954,suite à une opération technique-législative, unenouvelle branche de droit11.

L’économie dirigée et planifiée dans lessecteurs industriel et agricole a mis son empreintesur l’organisation et le fonctionnement desentreprises et des unités agricoles, leurs relationsétant réglées par une législation spéciale, à laquelle le Code Civil n’était plus applicable.

L’ensemble des réglementations spécialess’occupant des relations économiques entre lesentreprises a conduit à la création d’une nouvellebranche de droit, « le droit économique », alorsque l’organisation et le fonctionnement desentreprises étaient gouvernés par des normesformant une autre branche de droit, celui desentreprises. En dehors de ceux-ci, le droit descoopératives agricoles est émergé, gouvernant lesrelations entre les unités agricoles coopératistes.

Toutes ces nouvelles branches qui ontartificiellement élargi la sphère du système dedroit et qu’il est difficile d’inclure tant dans le

DREPTURILE OMULUI 21

11 Voir aussi A. Ionascu, Tratat de drept civil, vol I,Partea generala, Bucuresti, Editura Academiei, 1967, p. 258et sui.

10 Voir aussi S. Bradeanu, Extinderea legislatiei civileși comerciale a vechiului Regat în Romania de pesteCarpati, Editura Dacia Traiana, Sibiu, 1944.

Page 23: revista drepturile omului

22 DREPTURILE OMULUI

droit public, que dans le droit privé, parce queétant caractérisées par des dichotomies, ontrestreint la sphère d’applicabilité du droitcommercial. Le Code Commercial en vigueur n’aplus été appliqué dans les relations internes dedroit commercial. Il a été maintenu à cause de lanécessité de fournir un règlement légal traitant desrelations juridiques dans le domaine du commerceétranger, qui formait une partie des activités danslesquelles les unités roumaines étaient impliquées.

Un aperçu général de la législation et de sonapplication met en lumière les traits caractéristiquesdu système juridique socialiste, dont les principesont l’origine dans le droit soviétique. L’entièrelégislation juridique soviétique et sa doctrine ontinspiré la législation et la pratique judiciaire, lesouvrages spécialisés se référant souvent à cesmodèles. Les institutions du droit civil, enparticulier celles en relation avec la propriété, ontacquis une interprétation dans un nouvel esprit, enconsonnance avec le principe de la supériorité dela forme socialiste de propriété, considéréeabsolue, inaliénable et imprescriptible et jouissantd’une protection prioritaire.

La transition vers l’économie de marché, aprèsla révolution de 1989, n’a pas entraîné unchangement structurel complet du systèmejuridique roumain. Elle a permis toutefois deredécouvrir le code commercial, qui est devenu laréglementation générale de l’activité de commerce,basée sur le principe de la propriété privée et de lalibre initiative; en principal, la transition a marquéle moment où le droit roumain est revenu ausystème romano-germanique. En même temps,elle a marqué le commencement d’un processusd’adaptation du droit à l’économie de marché,connu sous le nom de « droit de transition ». Ceretour a été possible parce que le système appelé« socialiste » était une création artificielle,reproduisant les traits caractéristiques du systèmeromano-germanique du quel il dérivait. Lesystéme socialiste était caractérisé par la gestioncentralisée de l’économie, typique pour la formede propriété – socialiste d’Etat – ainsi que parl’intrusion du droit public dans le droit privé,quoique ses éléments importants ne fussent pasassez décisifs pour caractériser un grand système,comme le système socialiste clamait l’être12.

La propriété socialiste et le fonds unique de lapropriété d’Etat ont disparu, étant remplacés par lapropriété privée.

Les premiers pas vers la privatisation del’économie ont été marqués par la Loi no 15/1991relative à la transformation des entreprises d’Etaten des entreprises commerciales avec un capitaldétenu par l’Etat. Lui ont suivi des lois concernantl’administration et la gestion, ainsi que la vente dustock par le FPS (Fonds de la Propriété d’Etat),l’APAPS et l’AVAS. L’abolition des entreprisesagricoles d’Etat et des coopératives a permis larestauration du droit de propriété des anciensproprétaires sur leurs terres, aux termes des Loisno 18/1991, no169/1997 et no 1/2001, suivies par laLoi no 247/2005, qui amendait et complétait leslois précédentes.

Le processus de restauration du droit à lapropriété privée a été continué par la Loi no 112/1995 et par la Loi no 10/2001, relatives à larestitution des immeubles pris abusivement entrele 6 mars 1946 et le 22 décembre 1989.

La variété des situations et l’adoption graduellede la législation destinée à la restitution despropriétés immobilières selon les deux actesnormatifs plus haut cités, qui n’étaient pascorrélés, ainsi que les nombreuses modificationsapportées à la Loi no 10/2001 ont engendré uneabondance d’actions en justice, une jurisprudencequi manquait d’unité et des condamnationsrépétées de l’Etat roumain par la Cour européennedes Droits de l’Homme.

La Loi no 213/1998 a établi le cadre délimitantla propriété publique d’intérêt national et local dela propriété privée. Usant d’une techniqueraffinée, l’article 6 de cette loi ouvre la voie à larestauration du droit de propriété en relation avecles possessions acquises par l’Etat et par les unitésadministratives territorielles, en corroborant cetteprocédure avec la Déclaration universelle desDroits de l’Homme, les traités internationauxauxquels la Roumanie est partie et la Constitutionqui, tous, entérinent ce droit. Les possessionsprises par l’Etat sans respecter ce cadre, y comprisles propriétés acquises par vice de consentementpeuvent être réclamées par les anciens possesseursou par leurs successeurs, sur la base du droitcommun, dans le cas où ils ne bénéficient pasd’une loi spéciale en ce sens. La Loi no 10/2001 entant que loi spéciale en ce domaine, qui a instituéune procédure spéciale pour la restitution despropriétés prises par l’Etat pendant la période

12 Voir aussi V. D. Zlatescu, I. M. Zlatescu, Le droitroumain… loc. cit.

Page 24: revista drepturile omului

1945-1989, a restreint la voie du droit communqui permettait de bénéficier du droit de propriété,en conduisant à des litiges et en provoquantquelquefois l’insatisfaction des anciens propriétaires,tout en introduisant, toutefois, la stabilité ducircuit civil, dérangé par la succession législative.

Le cadre légal conféré par l’article 6 de la Loino 213/1998 reproduit le principe constitutionnelcontenu dans les articles 11 et 20, qui faitréférence à la Déclaration universelle des Droitsde l’Homme ainsi qu’aux traités relatifs aux droitsde l’homme auxquels la Roumanie est partie.

L’intégration des dispositions des traités dansnotre droit interne opère soit de manière classique– par la modification de la législation interne pourl’aligner ainsi aux prévisions des traités – soit paraction directe – self executing – ce qui signifie queles dispositions des traités sont appliquées auniveau interne sans être traitées par la législationnationale, en ayant même la priorité sur celle-ci,ainsi qu’il est prévu par la Constitution dans sonarticle 20, qui se réfère à la Déclarationuniverselle des Droits de l’Homme et aux traitésrelatifs aux droits de l’homme auxquels laRoumanie est partie.

Une fois la Roumanie devenue membre de l’UnionEuropéenne, l’ordre juridique communautaire,en tant qu’élément intégrateur, est devenu obligatoireet prééminent, considéré prioritaire par rapport àla législation interne et se trouvant en consonnanceavec l’ordre juridique international. Le droitinstitutionnel communautaire dérivé a égalementété assimilé par le système législatif roumain etpar les tribunaux roumains, qui l’appliquentdirectement chaque fois que les sources du droitcommunautaire ne sont pas présentes dans lalégislation interne ou bien quand cette dernière setrouve en contradiction avec lesdites sources.

La juridiction nationale applique la jurispru-dence de la Cour de Justice et celle de la Cour depremière Instance, puisque la Cour est l’instancecommunautaire suprême qui contribue àl’accomplissement des objectifs des traités, destraités communautaires que cette cour incorporeet applique dans l’esprit du droit communautaire,étant la seule cour reconnue compétente pourinterpréter les traités en des termes juridiques.

Les tribunaux roumains appliquent aussi lajurisprudence de la Cour européenne des Droitsde l’Homme, obligatoire pour ceux-ci, aux termesdu traité ratifié par la Roumanie en 1994. Les deuxjurisprudences, quoique pas envisagées en tant

que sources de droit, jouent un rôle important dansl’interprétation et l’application des prévisionslégales de droit commercial, de droit civil ou delégislation adjacente, en rendant uniforme lapratique judiciaire, à côté des arrêts concernant lesappels dans l’intérêt de la loi, prononcés par laHaute Cour de Cassation et de Justice, qui sontégalement obligatoires.

La sécurité et la stabilité des relationsjuridiques consacrées sur la base des arrêtsjudiciaires irrévocables ont été consolidées suiteà l’élimination du recours extraordinaire enannulation, qui pouvait être décidé seulement parle Procureur général du pays en relation avec cesarêts judiciaires.

L’adoption de la réexamination comme voieextraordinaire d’appel, basée sur l’article 322,paragraphe 9, du Code de Procédure civile,institué par l’Ordonnance d’Urgence duGouvernement no 58/2003, a conféré du poids auxdécisions de la Cour européenne des Droits del’Homme, qui avait établi qu’une violation desdroits fondamentaux et des libertés dûe à un arrêtjudiciaire, lorsque des sérieuses conséquencesde la violation continuaient à se produire, nepouvait être réparée d’aucune autre façon (que parune réexamination).

Une vue d’ensemble historique nous montreque le système juridique roumain avec desramifications romano-germaniques comprend unmélange d’actes normatifs codifiés ou non-codifiés, la plupart des codifiés remontant au 19-esiècle et dont l’application nécessite un processusd’interprétation, imposé pas seulement par leséléments historiques et socioéconomiques, maisaussi bien par les exigences d’intégration du droitcommunautaire et de la jurisprudence de la Courde Justice ou de la Cour européenne des Droits del’Homme.

Ces exigences, accompagnées des habilitésindividuelles et professionnelles du traducteur,dans le contexte d’une législation dense en certainssecteurs, pas correlée et instable, engendrentsouvent des pratiques manquant d’unité, critiquéespar les institutions européennes.

Toutefois, au niveau législatif, nous assistons àune tendance d’unification de la législation, à sonharmonisation avec les sources du droitcommunautaire, avec les traités internationauxauxquels la Roumanie est partie, tout comme avecla jurisprudence de la Cour de Justice de laCommunauté éuropéenne et de la Cour européenne

DREPTURILE OMULUI 23

Page 25: revista drepturile omului

24 DREPTURILE OMULUI

13 Voir M. L. Belu Magdo, I. M. Zlatescu, Un cod civilal drepturilor omului, dans la revue “Drepturile Omului”,no. 1/2010, p. 12 et suiv.

des Droits de l’Homme, sans négliger l’élémentnational dans le processus de modernisation de lalégislation. A mesure que cette tendance devientplus forte, les anormalités à résonance sociale, enrelation avec l’absence d’uniformité de la pratiquejudiciaire, tendent aussi à diminuer et même àdisparaître.

Le Code Civil et le Code Pénal adoptés, toutcomme le Code de Procédure Civile et le Code deProcédure Pénale, jouent un rôle important dansle processus de modernisation de la législation enRoumanie, en consonance avec la tendanced’universalisation du droit.

Ceci est une réponse cohérente et articulée à lanécessité de réformer les institutions et lesmécanismes fondamentaux en relation avec lasubstance des relations socioéconomiques et desinstruments procéduraux. L’impératif del’adoption d’un nouveau Code Civil13 a étédéterminée par la nécessité d’unifier les normesqui gouvernaient les relations du droit privé, dansla situation où certaines matières sontréglementées par des normes séparées, qui ontsubi de nombreux amendements, la pluparteffectués pendant la période communiste.

Le Code Civil adopté, prévu entrer en vigueuren 2011, est la réponse à l’un des plus importantsdéfis que le législateur, la jurisprudence et ladoctrine avaient à affronter, soit réédifier lesystème du droit de propriété, éliminer le droit depropriété socialiste et restaurer la tradition du droità la propriété privée, consacré graduellement dansla législation d’après décembre 1989.

Le corrolaire de cette évolution du systèmejuridique roumain a été la consécration et lagarantie constitutionnelle du droit à la propriétéprivée et à la propriété publique. C’est sur cefondement que de nouvelles réglementations ont

été adoptées, en complétant le régime juridiquedes deux formes de droit de propriété.

Cependant, ils forment un corps de normesnon-unitaires, qui devaient être intégrées,naturellement, dans le Code Civil.

Le Code Civil vient promouvoir un conceptmoniste dans la réglementation des relations dudroit privé, où un acte normatif unique doitincorporer la totalité des réglementationsconcernant la personne, les relations familiales etles relations commerciales. En outre, l’activité decodification a pris également en compte lesdispositions du droit international privé.

Le Code Civil actuel a révisé l’institution de latutelle et celle de la curatelle, dans le but d’assurerune protection réelle des jeunes, en incluant aussides dispositions spécifiques concernant laprotection du droit à la vie, à la santé et àl’intégrité, le droit à la vie privée et à l’autodéter-mination de la personne, tout comme le droit aurespect de la mémoire des personnes décédées.Autres règlements révisés ont été ceux concernantle statut marital et la personne juridique. La CodeCivil a introduit en outre des dispositionsexpresses concernant le fonctionnement de lapersonne juridique, le régime spécial de la nullitéde celle-ci, en tenant compte des dispositions dudroit comparé, du droit communautaire et de lalégislation interne spéciale s’occupant descompagnies commerciales, des associations et desfondations.

Dans notre système juridique, la doctrine atoujours joué un rôle spécial, tant dans dans latentative d’interpréter les actes normatifs, quedans les efforts d’arriver à une pratique la plusunitaire que possible, en opérant en même tempscomme élément de feedback dans l’effortd’améliorer le cadre législatif. (Traducere text :Irina Mihaela Patrulius).

REZUMAT

După revoluția din 1989, dreptul românesc a suferittransformari majore, atât prin revenirea sa în marele sistemde drept romano-germanic, cat și prin punerea sa de acordcu tratatele internaționale consacrate drepturilor omului,la care țara noastră a aderat în cursul ultimilor ani, înprimul rând cu Declarația Universală a DrepturilorOmului, fapt consacrat prin articolul 20 din ConstituțiaRomâniei.

SUMMARY

After the Revolution of 1989, the Romanian lawunderwent major transformations, both as a result of itscoming back to the great Roman-Germanic system of lawand by its harmonization with the international humanrights treaties where our country had become a party inrecent years, first of all the Universal Declaration of HumanRights, a fact that is consecrated under article 20 in theConstitution of Romania.

Page 26: revista drepturile omului

Standardele europene şi respectarea lor încazul românilor/vlahilor/ aromânilor din sud-estul Europei. Reglementările la nivel intern aledrepturilor şi obligaţiilor persoanelor aparţinândminorităţilor naţionale sunt în deplină conformitatecu standardele europene şi internaţionale înmaterie. Documentele esenţiale în acest domeniu

au fost elaborate sub egida CSCE (Declaraţia de laCopenhaga, iunie 1990)1, a Adunării Generale aONU (Recomandarea 47/135 privind drepturilepersoanelor aparţinând minorităţilor naţionaleintrată în vigoare la 1 martie 1998).

Odată România devenită membră a Uniunii Europene,ordinea juridică comunitară a devenit obligatorie șipreeminentă față de legislația internă actuală, care se aflăîntr-un proces de aliniere la ordinea juridică internațională.Dreptul instituțional comunitar derivat a fost de asemeneaasimilat de către sistemul legislativ român și de tribunaleleromânești, care îl aplică în mod direct ori de câte ori surselede drept comunitar nu sunt prezente în legislația internă,sau când aceasta din urmă se află în contradicție curespectivele surse.

Tribunalele românești aplică jurisprudența Curții deJustiție a Comunității Europene precum și jurisprudențaCurții Europene a Drepturilor Omului. Deși nu suntconsiderate surse de drept, aceste două jurisprudențe joacăun rol important în interpretarea și aplicarea prevederilorlegale de drept comercial și civil, sau pentru legislațiaadiacentă, realizând o necesară uniformizare a practiciijudiciare.

#oul Cod Civil, prevăzut a intra în vigoare în anul 2011,precum și noul Cod Penal, Codul de procedură civilă șiCodul de procedură penală răspund provocării importantecăreia legiuitorul, jurisprudența și doctrina trebuiau să-ifacă față – reedificarea sistemului de proprietate privată,eliminarea dreptului proprietății socialiste și restaurareatradiției dreptului la proprietatea privată, drept consacratgradual în legislația de după anul 1989.

Codul Civil readuce prin dispozițiile sale instituțiilenecesare promovării și protecției drepturilor omului,instituții care fuseseră eliminate în timpul anilor dedictatură și răspunde astfel cerințelor societățiicontemporane a statului de drept.

Once a member State of the European Union, theCommunity legal order became compulsory and preeminentin relation to the present domestic legislation, which is inthe process of being harmonized with the international legalorder. The derived Community institutional law was alsoassimilated by the Romanian legal system and the Romaniantribunals, which directly apply it whenever the sources ofthe Community law are not to be found in the domesticlegislation, or there are inconsistencies between the latterand the respective sources.

The Romanian tribunals apply the jurisprudence of theCourt of Justice of the European Communities as well asthat of the European Court of Human Rights. Although theyare not regarded as sources of law, these two jurisprudencesplay an important part in the interpretation and theapplication of the provisions related to the commercial lawand the civil law, or for the adjacent legislation, whileachieving a necessary standardization of the judicialpractice.

The new Civil Code, expected to become effective in2011, as well as the new Criminal Code, the Civil ProcedureCode and the Criminal Procedure Code, respond to theimportant challenge that the law-maker, the jurisprudenceand the doctrine had to solve – rebuild the private propertysystem, eliminate the socialist property law and restore thetradition of the right to private property, a right that wasgradually consecrated by the legislation following the year1989.

The Civil Code provisions re-introduce the institutionsneeded for the promotion and the protection of humanrights, institutions that were eliminated during thedictatorship years thus meeting the requirements of thecontemporary society governed by the rule of law.

DREPTURILE OMULUI 25

MI"ORITĂŢILE "AŢIO"ALEŞI RISCURILE DE SECURITATE*

TITUS CORLĂȚEA"

1 În 1992, la iniţiativa Olandei, susţinută de cătreUniunea Europeană, a fost instituit un mecanism special alOSCE – Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale. Este oaltă dovadă a faptului că problema minorităţilor naţionalepoate avea consecinţe în planul securităţii statelor membreale organizaţiei. Rolul principal al Înaltului Comisar nu estedoar de a urmări implementarea angajamentelor asumate decătre state în acest domeniu, ci şi de a acţiona ca uninstrument de ”early warning” în situaţiile în care problemaminorităţilor naţionale poate deveni o ameninţare la adresasecurităţii statelor.

* Textul de faţă reprezintă partea a doua a unui amplustudiu pe care autorul îl consacră acestei teme, studiu careprezintă opinia autorului în privința problematicii complexea respectării drepturilor persoanelor care fac parte dinminorităţi în contextul promovării şi protecţiei drepturiloromului şi a libertăţilor fundamentale care să asigureegalitatea şi respectul între toţi membrii societăţii. Primaparte a studiului a fost publicată în revista Drepturile omuluinr.3/2006, p. 7. Toate sublinierile din text aparțin autorului.

Page 27: revista drepturile omului

Aceste documente au două caracteristiciprincipale. În esenţă, persoanelor aparţinândminorităţilor naţionale (accentuăm aşadar faptulcă sunt înscrise drepturi individuale şi nucolective) li se garantează dreptul de exprimare şide dezvoltare a identităţii lor etnice, culturale,lingvistice şi religioase. În paralel, statele seangajează să creeze condiţii favorabile pentrupăstrarea acestei specificităţi, ceea ce presupuneîn acelaşi timp un comportament pozitiv(încurajarea, prin mijloace adecvate, inclusivfinanciare, a prezervării identităţii lor) şi unprocedeu negativ (abţinerea de la orice politică deasimilare). Dacă declaraţiile de natură politică aleOSCE şi ale ONU nu au decât o semnificaţiemorală, şi nu se impun statelor pe cale juridică,cazul Convenţiei-cadru este diferit, întrucât estevorba despre un autentic instrument juridicmultilateral, care în consecinţă leagă statele prinobligaţii clar specificate.

Unul din obiectivele prioritare ale statuluiromân îl reprezintă păstrarea, afirmarea şidezvoltarea identităţii naţionale a românilor depretutindeni, conform standardelor internaţionaleîn materie (departamentul pentru românii depretutindeni, structurile de profil din cadrul MAE,Ministerului Culturii şi Cultelor, MinisteruluiEducaţiei, Cercetării şi Tineretului) are la bazăprincipiul identificării soluţiilor adecvatesituaţiilor particulare în care se află comunităţileromâneşti din vecinătatea României, Balcani şiemigraţie.

Proiectele derulate (cu fonduri alocate prinlegea bugetului de stat în principal Departa-mentului pentru românii de pretutindeni) vizeazăprotejarea identităţii lingvistice a etnicilor românide pretutindeni, susţinerea instituţiei şcolare, încadrul căreia se asigură păstrarea şi afirmareaidentităţii religioase a românilor de pretutindeni,asigurarea fundamentului juridic al iniţierii şidesfăşurării întregului sistem de relaţii cu româniide pretutindeni şi cu statele în care se aflăminorităţile româneşti.

În ceea ce priveşte acest din urmă aspect,Guvernul României s-a angajat în toamna anului2003 să promoveze un proiect de lege privindsprijinul acordat românilor de pretutindeni,acţionând ulterior cu insistenţă pentru a elaboraun act normativ viabil şi pe deplin european. Înstrictă conformitate cu standardele europene şiinternaţionale, acest proiect de lege, finalizat în

februarie 2004 cuprindea numai drepturi culturaleşi educaţionale care vizau păstrarea şi afirmareaidentităţii etnice, lingvistice şi religioase aromânilor de pretutindeni (dreptul de a beneficiade acces gratuit în România în instituţiile publicede cultură, dreptul de a studia în România, dreptulde a solicita şi obţine burse de studiu la toatenivelurile şi formele de învăţământ, dreptul de asolicita şi obţine sprijinul statului român pentruconstrucţia sau renovarea de lăcaşe de cult înstatul de reşedinţă, dreptul de a obţine sprijinpentru editarea de publicaţii şi realizarea deproducţii audio-vizuale în limba română, precumşi pentru crearea de instituţii mass-media proprii).Proiectul nu includea drepturi sociale saueconomice, deoarece asemenea prevederi ar fiîncălcat normele internaţionale şi ar fi fostconsiderate o ingerinţă în afacerile interne alestatelor de cetăţenie ale etnicilor români.Documentul a obţinut avizele favorabile dinpartea Înaltului Comisar OSCE pentru minorităţinaţionale şi respectiv Comisiei de la Veneţia aConsiliului Europei, pentru ca ulterior să fietransmis spre consultare statelor vecine interesate.Acestea nu au emis vreo obiecţie, ceea ce a permisadoptarea în ultimă lectură a proiectului de legede către Guvern în octombrie 2004 şi transmitereasa, în procedură de urgenţă, la Parlament.Schimbările politice din România din noiembrie-decembrie 2004 au antrenat abandonarea de cătreGuvernul instalat în decembrie 2004 a acestuiproiect absolut necesar sprijinirii comunităţilorromâneşti din vecinătate şi din emigraţie, multedintre ele supuse în continuare unor procesevoluntare sau reziduale de asimilare. Proiectul afost relansat ulterior sub forma unei iniţiativeparlamentare şi a fost adoptat de plenulParlamentului în 2007.

Atât în cadrul raporturilor bilaterale cu stateleîn care trăiesc etnici români, cât şi la nivelmultilateral, statul român urmăreşte în primul rândaplicarea normelor europene similare cu cele pecare România le promovează în ceea ce priveştepersoanele aparţinând minorităţilor naţionaleaflate pe teritoriul său, pe bază de reciprocitate.Deşi în statele aflate în vecinătatea României aufost înregistrate o serie de progrese în ceea cepriveşte adoptarea şi implementarea legislaţieieuropene în materie de minorităţi, se impun încăeforturi suplimentare.

26 DREPTURILE OMULUI

Page 28: revista drepturile omului

DREPTURILE OMULUI 27

Astfel, în Albania, românii sunt recunoscuţidoar ca minoritate lingvistică, deşi au solicitat înrepetate rânduri guvernului albanez să li se acordestatutul de minoritate naţională. Cu toate căRecomandarea APCE 1333 din 1997 insistăasupra prezervării limbii şi culturii aromâne, înAlbania fie nu există cadrul legislativ necesar saulipsesc datele statistice, fie autorităţile de la Tirananu întreprind suficiente demersuri în acest sens.

În Republica Macedonia (FYROM), prevederiledreptului intern în materie au suferit modificări,ca urmare a înţelegerii de la Ohrid din 2001 carea pus capăt conflictului dintre macedoneni şietnicii albanezi. Deşi aromânii sunt recunoscuţi caminoritate naţională, sub titulatura de „vlahi”sprijinul financiar al statului macedonean estedeparte de a fi suficient. În plus, se remarcă oreticenţă a autorităţilor faţă de deschiderea unor noiclase cu predare în aromână, accesul la mijloacelemedia scrise şi audio-vizuale în limba maternăeste limitat, se constată lipsa sprijinului pentrueditarea de publicaţii în aromână.

Sistemul constituţional bulgar nu recunoaştestatutul de minoritate naţională, ci doar pe cel degrup etnic. Atât la recensământul din 1992, cât şiîn cel din martie 2001 la criteriile „grup etnic” şi„limbă maternă”, românii/vlahii nu figurează.Deşi Constituţia bulgară şi legile statului garan-tează dreptul de a învăţa în limba maternă, singurainstituţie integrată în circuitul naţional de învăţă-mânt unde se predă limba română este liceulromânesc din Sofia, fiindu-i rezervate doar douăore săptămânal şi statutul de limbă străină.

Chiar dacă în Serbia şi Muntenegru (înainte dedispariţia Uniunii) a fost adoptat un cadrulegislativ favorabil (”Carta unională a drepturiloromului”, „Legea federală cu privire la protecţiadrepturilor şi libertăţilor persoanelor aparţinândminorităţilor naţionale”), principala problemă oreprezintă punerea în aplicare a normelor juridiceexistente (piedicile sunt date de gradul redus decooperare între autorităţile în măsură să decidă lanivel unional şi cele ale statelor constitutive,inclusiv de atribuirea neclară a competenţelor),precum şi aplicarea neomogenă a legislaţiei(acordarea statutului de minoritate naţionalăromânilor/vlahilor din Voivodina şi refuzul de arecunoaşte acest statut românilor/vlahilor dinnord-estul Serbiei), de incertitudinea şi

schimbările continue, precum şi de lipsa coerenţeiunor prevederi normative2.

După apariţia şi recunoaşterea noului statSerbia, aceste probleme au continuat,

inclusiv sub forma stimulării de cătreautorităţile sârbe a desemnării a două consiliinaţionale distincte ale minorităţilor română şirespectiv „vlahă”. Astfel, se continuă promovareaunei politici oficiale regretabile de menţinere aunei separări artificiale între identitatea româneascăşi cea aşa-zis „vlahă”, ultima reprezentând în faptidentitatea românilor care geografic trăiesc înSerbia de Nord-Est (Valea Timocului). Realegereaîn prima parte a anului 2010 a două consiliinaţionale distincte, cu implicarea directă aguvernului sârb, confirmă din păcate continuareaunei atitudini conservatoare şi intransigente înSerbia cu privire la acest subiect.

În ceea ce priveşte Ungaria, deşi cadrul legislativeste adaptat cerinţelor europene în materie, seobservă unele neajunsuri: legislaţia electoralăpermite persoanelor care nu aparţin minorităţilornaţionale respective să fie alese în funcţii publiceca reprezentanţi ai acestora (aşa-numitul fenomen„etnobusiness”); lipsa unui număr suficient deprofesori şi de manuale; orele nepotrivite dedifuzare a emisiunilor în limbile minorităţilornaţionale, precum şi descurajarea folosirii limbiimaterne în relaţia cu autorităţile; absenţareprezentării în Parlament.

Conform datelor statistice, aproximativ otreime din populaţia Ucrainei aparţine minorită-ţilor naţionale. La ultimul recensământ au fostînregistraţi 134.800 de români şi 342.500 demoldoveni, însă, în lipsa acestei fragmentăriartificiale, românii ar reprezenta, ca ponderenumerică, a doua minoritate din Ucraina, după cearusă. Legislaţia ucraineană conţine fie prevederiprea generale, necompletate cu prevederi punctuale(norme referitoare la învăţământul în limbamaternă), fie prea restrictive, fie lasă o autoritatede decizie discreţionară unor organisme ale statuluila nivel central (Consiliul Naţional al Radio-difuziunii) sau la nivel local (persoanele aparţi-nând minorităţilor se pot adresa autorităţilor înlimba ucraineană, rusă sau o limbă acceptată depărţi).

2 George Ardeleanu, „Stat, etnicitate şi „pluralismreligios” în Balcani. Cazul românilor /vlahilor din sud-estulSerbiei”, în GeoPolitica, Editura Top Forum, Bucureşti,Nr. 4-5 / 2004, pag. 129-140.

Page 29: revista drepturile omului

28 DREPTURILE OMULUI

Aspecte punctuale ale relaţiei româno-maghiare şi raporturile cu securitatea regională.Relaţiile româno-maghiare au constituit şi vorconstitui în continuare, inclusiv în cadrul Europeiunite, un element important al stabilităţii şisecurităţii regionale. Trecerea de la logica deconflict, marcată istoric de momentul Tratatuluide la Trianon la cea de cooperare sub forma unui„parteneriat pentru Europa secolului 21”, pemodelul reconcilierii franco-germane , a avut carepere principale, după 1990, semnarea Tratatuluipolitic de bază bilateral în septembrie 1996, laTimişoara şi rezolvarea amiabilă a delicateiprobleme a Legii statutului maghiarilor din ţărilevecine. Obsesia „ţinuturilor pierdute” după Trianonşi manifestările etniciste maghiare exacerbate,inclusiv pe relaţia cu cele „două milioane demaghiari” din Transilvania, manifestate la Budapesta,au constituit tot atâtea provocări în calea recon-cilierii bilaterale şi tot atâtea teste pentru cei careşi-au asumat voinţa politică de a realiza acestproces.

Exacerbarea atitudinii etniciste maghiare. CasMudde, un cunoscut cercetător al problematiciisocio-politice a estului european, îşi declararetoric, în paginile prestigioasei publicaţii CentralEuropean Review, uimirea în faţa atitudiniietniciste maghiare. El constata existenţa, îndiscursul public, ca sintagme de auto-identificare,a „vorbitorilor de limbă rusă”, a „ungurilor delimbă slovacă” dar, în cazul ungurilor, doar a„etnicilor maghiari”. Acest caz nu are neapăratlegătură cu apartenenţa la vreun curent naţionalistsau extremist de genul Istvan Csurka, deşi ar puteafi legat, crede Cas Mudde, de obsesia politiciimaghiare faţă de „teritoriile pierdute”,„minorităţile naţionale de peste graniţe”3.

Potrivit lui Mudde, guvernele maghiare au fostdeosebit de eficiente în acest gen de orientarepolitică: „one has to acknowledge the great succesof Hungarian governments în this respect. BothSlovakia and Romania became almost pariah statesas a consequence of their „brutal” minority policies,wich were constantly brought up at internationalforums by the Hungarian governments”4.

Aşa-zisa exterminare etnică din Slovacia, deexemplu, se referea la adoptarea unei contro-versate legi privind limba în şcoli, care era o copieexactă a deloc controversatei legi franceze.

Explicaţia succesului Ungariei în promovareadrepturilor „fraţilor” de peste hotare se află înreuşita prezentării Ungariei ca stat liberal-democratic, orientat spre occident, în opoziţie custatele vecine autocratic-naţionaliste, orientatespre Răsărit. Aici au fost foarte importante, credeMudde, practica politică şi de imagine foarteproastă, adoptate de România şi Slovacia,incapacitatea prezentării unui discurs externcoerent şi cantonarea, mult timp, în discursuriinterne populiste. În comparaţie, Ungaria nu a mairepetat greşeala lui József Antal, cu „cei 15milioane de maghiari” şi a învăţat să-şi modelezecererile naţionaliste în termenii discursuluidrepturilor omului.

Relaţia bilaterală româno-maghiară şi ConsiliulEuropei. Diminuarea asperităţilor existente înrelaţia bilaterală româno-ungară a cunoscut oprimă etapă odată cu admiterea României înConsiliul Europei, în octombrie 1993 (Ungaria eramembră din 1990). Asumarea de către România avalorilor specifice democraţiei, statului de drept, astandardelor europene în materia protecţieiminorităţilor naţionale, dar şi asumarea de cătreConsiliul Europei a unui rol important în procesulde reconciliere româno-ungară, a permis ţăriinoastre absorbţia graduală în plan naţional astandardelor democratice atât de necesarereformelor şi stabilităţii interne, dar şi dobândireaunei necesare credibilităţi externe, pentru o relaţiemai echilibrată cu Budapesta.

Implicarea organizaţiei de la Strasbourg, prinpreluarea reperelor reconcilierii franco-germane,dar şi prin promovarea fără discriminări în raportcu cele două părţi a exigenţelor decurgând dinconceptul de „securitate democratică”, a facilitatapropierea poziţiei celor două state şi obţinereaunui climat mai favorabil care, în

final a condus la semnarea tratatului politicîntre cele două ţări, în septembrie 1996.

Tratatul politic de bază dintre România şiUngaria. Tratatul menţionat a reprezentat un actde voinţă politică remarcabil din partea celor douăguverne, care a determinat reorientareapriorităţilor bilaterale spre o zonă de cooperarepolitică, economică, culturală, în domeniisensibile, inclusiv referitoare la protecţia acordată

3 Cas Mudde, citat de Călin Cotoi în „Pe marginea uneiidentităţi naţionale est-europene”, GeoPolitica, Editura TopForum, Bucureşti, Nr. 4–5 / 2004, pag. 126.

4 Idem, pag. 128.

Page 30: revista drepturile omului

minorităţilor română şi respectiv maghiară dincele două state, precum şi spre obiective de interescomun în plan european.

Documentul, cu valoare juridică obligatorie,transmis de altfel şi la Secretariatul general alNaţiunilor Unite, a pus capăt tentaţiilor existentela Budapesta în unele cercuri politice de redeschiderea problematicii frontierelor, consacrând, în acelaşitimp o protecţie reală, la standarde europene, aminorităţilor română şi maghiară din cele douăţări şi o filosofie a cooperării între cele două părţipe această temă. Mai mult, a fost tranşată şiinterpretarea faimoasei Recomandări 1201 aAdunării Parlamentare a Consiliului Europei.Aceasta a fost practic încorporată în textultratatului, iar interpretarea comună dată acesteia,în anexa la tratat, menţiona că recomandarea nuimplică în accepţiunea celor două părţi niciinstituirea şi acceptarea de drepturi colective aleminorităţilor naţionale şi nici promovarea autono-miei teritoriale pe criterii etnice5. Este cunoscutfaptul că Ungaria, în opoziţie cu România şi altestate din regiune, dar şi cu standardele europene,promovează teoria drepturilor colective aleminorităţilor naţionale (Convenţia-cadru ledefineşte ca drepturi individuale) şi forme deautonomie teritorială pe criteriu etnic (standardeleeuropene consacră formele de autonomie adminis-trativă şi descentralizarea pe aceleaşi principiiadministrative).

Ca semnificaţie, tratatul din 1996 a repre-zentat un semnal politic extrem de importantpentru stabilitatea regională şi a permis caevaluările pe termen mediu privind procesul deintegrare europeană, efectuate la Bruxelles şiîn marile capitale europene, să repoziţionezeRomânia alături de Ungaria (şi de alte state dinregiune) şi nu separat, ca până atunci. Mărturiestă decizia politică de lărgire a UE cu 12 state(ulterior 10 plus 2, dar în cadrul aceluiaşi val delărgire), din care Ungaria şi România făceau parte.

Legea ungară privind statutul maghiarilor dinţările vecine. Menţionam anterior Legea adoptatăde Parlamentul de la Budapesta privindstatutul maghiarilor din ţările vecine, pe care oputem considera în prezent ca un prim test foarteserios la care voinţa politică de reconcilierebilaterală a fost supusă după încheierea tratatului

politic bilateral. Şi în acest caz, componenta etnicăs-a situat în centrul dezbaterilor.

Reamintim că la începutul anului 2001guvernul ungar a adoptat şi transmis parlamen-tului de la Budapesta proiectul de lege menţionat,fără consultarea statelor vecine direct interesatesau a organismelor europene competente. Ulterior,proiectul a fost adoptat în parlament fărămodificări majore şi în ciuda opoziţiei manifestatede o serie de actori externi. Pe scurt, actul normativmenţionat a fost calificat drept act unilateral,adoptat fără consultarea statelor vecine interesate;cu efecte extrateritoriale, care încalcă suverani-tatea firească a altor state; cu o acţiune în domeniiinacceptabile, oferind privilegii minorităţiimaghiare din alte state (inclusiv România) precumcele de ordin social-economic, rezervate tradiţio-nal actului guvernamental al statului de reşedinţă,introducând discriminări pe criteriu etnic întrecetăţenii aparţinând aceluiaşi stat etc. La acuzaţiaprivind caracterul discriminatoriu s-a adăugatobservaţia că Austria era exclusă din domeniul deaplicare a legii, în condiţiile în care aceasta era laacel moment membru al Uniunii Europene, spredeosebire de Ungaria şi România6.

Este de menţionat faptul că adoptarea actuluinormativ menţionat constituia o miză politică şielectorală internă extrem de importantă pentruguvernul Fidesz condus la acea vreme de VictorOrban, ceea ce făcea ca marja de negociere şi decompromis la care partea ungară era dispusă înplan bilateral să fie extrem de limitată. Maniera încare guvernul român a ştiut să gestioneze cusucces, inclusiv din punct de vedere tactic, acestdosar, a permis României să fie calificată în finalca promotoarea unei conduite şi a unui set devalori democratice europene, într-un domeniu, celal minorităţilor naţionale, în care altădată eramvulnerabili, cu toate beneficiile de imagine şi deordin politic subsecvente.

Pentru memoria documentelor, este desemnalat faptul că ideea privind modalitateatactică în care să fie abordat acest subiect a apărutla Strasbourg, evaluarea şi decizia finalăaparţinând capitalelor, respectiv primii-miniştri dela acel moment, Adrian Năstase şi Victor Orban.

DREPTURILE OMULUI 29

6 Adrian "ăstase, Raluca Miga-Beşteliu, BogdanAurescu, Irina Donciu, „Protecting minorities in the futureEurope – between political interest and international law”,Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2002,pag. 110-111.

5 Dr. Ion Diaconu, „Minorităţile în mileniul al treilea –între globalism şi spirit naţional”, Editura Asociaţiei Românepentru educaţie democratică, Bucureşti, 1999, pag. 243.

Page 31: revista drepturile omului

30 DREPTURILE OMULUI

În luna ianuarie 2001, autorul, la acel momentadjunct al reprezentantului permanent al Românieila Consiliul Europei (în lipsa şefului de misiune,al cărui mandat încetase), a avut o discuţie cuambasadorul ungar la Consiliul Europei. Arezultat că presiunea politică şi miza electorală dinUngaria sunt uriaşe, ceea ce dădea mici şanse derezolvare pe canal bilateral a contenciosului careapărea drept previzibil. Şi aceasta, în ciudaeventualelor consecinţe negative pe care Ungariale-ar fi putut înregistra (în principal la capitolulcriterii politice de aderare) în contextul negocierilorprivind aderarea la Uniunea Europeană, aflate sprefinal. A mai rezultat că singura modalitate realistăde a debloca situaţia, la acel moment, era aceea dea recurge la „arbitrajul” unui actor neutru, depreferinţă european, eventual la o expertiză inde-pendentă şi imparţială asupra legii ungare, alecărei concluzii ar fi putut fi mult mai uşoracceptate şi justificate în plan intern de către celedouă guverne (în primul rând cel ungar, aflatevident în culpă). A fost evocată Comisia de laVeneţia, organism cu o competenţă juridică recu-noscută în materie al Consiliului Europei. Celedouă misiuni diplomatice au informat în consecinţăcapitalele lor cu privire la cele menţionate, iardecizia politică ulterioară s-a înscris pe coordo-natele amintite. Astfel, la 21 iunie 2001, la douăzile după adoptarea în parlamentul ungar a formeifinale a legii, primul ministru al României asolicitat în scris Comisiei de la Veneţia să se pro-nunţe asupra „compatibilităţii legii ungare custandardele europene şi cu normele şi principiiledreptului internaţional public contemporan”. La2 iulie 2001 partea ungară solicita în scris, deasemenea, expertiza Comisiei de la Veneţia, într-o formă nuanţată însă, respectiv sub forma unuistudiu comparativ privind tendinţele recenteprivind legislaţiile naţionale din Europa pe tematratamentului preferenţial acordat de către statulînrudit minorităţii înrudite care trăieşte într-un altstat7.

Pe scurt, Comisia de la Veneţia a consacrat înraportul său din 19 octombrie 2001 justeţeacriticilor aduse de guvernul român şi a stabilit,între altele, necesitatea respectării standardeloreuropene de către guvernul ungar, inclusiv prinmodificarea corespunzătoare a legii, necesitateaconsultărilor cu statele interesate şi obligativitatea

obţinerii consimţământului prealabil pentru acesttip de legislaţie, în paralel cu confirmarea unuianumit grad de interes legitim, în anumite condiţii,din partea statului înrudit, pentru minoritateaînrudită aflată pe teritoriul altui stat, fără ca acestinteres să se subroge responsabilităţii principalecare rezidă în competenţa statului de reşedinţă8.Ulterior, atât Comisia Europeană, cât şi ÎnaltulComisar OSCE pentru minorităţi naţionale, cucare guvernul român fusese în contact, s-au situatpe poziţii similare.

Concluziile Comisiei de la Veneţia au permis,pe de o parte, guvernului ungar să se „replieze” încondiţii considerate onorabile faţă de opiniapublică de la Budapesta, iar guvernului român săpreia iniţiativa şi să acţioneze pentru încheiereaunui memorandum bilateral, menit să „ajusteze”la parametri acceptabili legea ungară înainte deintrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2002. Din punctde vedere politic, aceasta a fost de altfel soluţiaurmărită de guvernul român, alternativa constituind-o adoptarea unui act al Parlamentului de laBucureşti de respingere a extrateritorialităţii legiiungare, soluţie care însă ar fi tensionat suplimentarrelaţiile bilaterale9.

Memorandumul citat, negociat de experţi pânăcu câteva minute înainte de semnare, a fostîncheiat la Budapesta la 22 decembrie 2001 şisemnat de primii miniştri Adrian Năstase şi VictorOrban.

Separat, urmare concluziilor raportului Comisieide la Veneţia, Parlamentul Ungariei a revizuitlegea în iunie 2003. Prevederile noii versiuni nuau fost considerate în întregime ca răspunzândexigenţelor europene, ceea ce a impus negociereaşi încheierea, în septembrie 2003, a unui nouacord interguvernamental româno-ungarpentru „filtrarea” prevederilor încă ne-euro-conforme din legea ungară referitoare la cetăţeniiromâni. Practic, nu s-a vorbit de aplicareaprevederilor unei legi străine pe teritoriulRomâniei, ci de modalitatea în care, prinintermediul unui act juridic internaţionalbilateral, s-a acceptat sprijinul acordat destatul înrudit minorităţii maghiare din ţara

8 Titus Corlăţean, „What are the errors that should beavoided from now on? Lessons Learned”, în „Kin-stateinvolvement în minority protection. Lessons Learned.”,Association for International Law and InternationalRelations / Venice Commission, Bucharest, 2004, pag. 115-118.

9 Titus Corlăţean, op. cit., pag. 115-118.7 Adrian "ăstase ş.a., op. cit., pag. 176-177.

Page 32: revista drepturile omului

noastră, destinat exclusiv prezervării identităţiiacesteia.

Rezolvarea în spirit european şi în avantajul înprincipal al statului român a atât de delicatuluidosar al Legii ungare privind statutul maghiarilordin ţările vecine a permis, în final, consolidareaatât a credibilităţii şi respectabilităţii europene aRomâniei, într-un domeniu şi într-o zonă unde anide zile se situase pe poziţii vulnerabile, cât şiconfirmarea faptului că soluţiile la tensiunile cufundament etnic sunt de ordin politic şi sebazează pe dialog, cooperare şi bună vecinătateşi bună credinţă în acceptarea de către toţiactorii din regiune a normelor consacrate lanivel european în materie. Stabilitatea relaţieiromâno-ungare într-o zonă istoric frământatăa devenit astfel un pilier important pentrusecuritatea şi stabilitatea regională, inclusivprin mecanismele de cooperare în domeniisensibile precum protecţia minorităţilor naţionale.S-a demonstrat faptul că, atunci când existăvoinţa politică necesară, minorităţile potdeveni o punte de legătură şi cooperare şi nuun factor de tensiune, aşa cum fusese în cazulanterior. Din păcate, în opinia noastră odată curevenirea la putere în 2010 în Ungaria aguvernului de dreapta Fidesz, cu sprijinulPartidului JOBBIK, proaspăt intrat înParlament, a fost resuscitată o versiunelegislativă revizuită, în special cea privindsimbolistica Trianon, care reînvie tentaţii ce înmod normal ar fi trebuit să dispară odată cuaderarea la UE şi "ATO.

Legea privind statutul minorităţilornaţionale din România. Am prezentat anterior,pe scurt, situaţia legislativă şi instituţională dinRomânia în domeniul protecţiei minorităţilornaţionale. În esenţă, se poate aprecia că nivelul deprotecţie acordat în plan naţional este conformexigenţelor europene în materia soluţionăriieventualelor probleme sau încălcări punctuale aledrepturilor garantate prin Constituţie, lege sau prininstrumentele juridice internaţionale la careRomânia este parte şi care fac parte din dreptulintern fiind realizată prin mecanisme instituţionalenaţionale sau, în ultimă instanţă, prin căi de recursla instanţe europene (Curtea Europeană aDrepturilor Omului etc.).

În 2005 guvernul nou desemnat în România,din care făcea parte şi formaţiunea politică carereprezenta minoritatea maghiară (UDMR), a

adoptat textul unui proiect de lege privind statutulminorităţilor din ţara noastră, proiect care a fosttransmis în procedură de urgenţă spre adoptareParlamentului. Faţă de consideraţiile anterioare,se pune problema dacă documentul amintit eranecesar şi oportun, ce aducea el nou şi care ar fifost impactul adoptării lui în forma propusă deguvern în plan intern şi în relaţiile cu statele dinregiune.

În raport cu celelalte state din regiune, inclusivUngaria, România se plasează, credem, cel maibine din punct de vedere politic, instituţional, albugetului alocat pe linia protecţiei acordateminorităţilor naţionale. Acestea din urmă suntdirect implicate în procesul de luare a deciziilor închestiunile care le interesează, atât la niveluladministraţiei centrale şi locale, cât şi în cadrulLegislativului, beneficiază de libertatea de asociere,de alocaţii bugetare importante, de dreptul de astudia în limba maternă la cerere, la toate nivelurile,de exercitarea liberă a credinţei etc. În acelaşi timp,în general nu au existat excese în ceea ce priveşteexigenţele organizaţiilor minoritarilor, astfel încâtnivelul de protecţie acordat de stat a asigurat unanumit echilibru, care a permis, în paralel, ointegrare adecvată a minorităţilor în cadrul societăţiiromâneşti, firească într-o societate democratică şiîn rezonanţă cu procesele de integrare europeanădin care România face parte. Apare aşadar un primsemn de întrebare asupra necesităţii şioportunităţii acestui proiect legislativ.

În ceea ce priveşte conţinutul, în opinia noastră,proiectul propune o filosofie total nouă în raportcu tradiţia legislativ-instituţională, culturală şiistorică a statului modern şi contemporanromân. Teza principală este cea a autonomieiculturale a minorităţilor, realizată printr-o serie depârghii instituţionale şi politici administrative:

– înfiinţarea unor autorităţi paralele cu auto-rităţile statului, respectiv consiliile naţionalede autonomie culturală, ca autorităţi adminis-trative autonome cu personalitate juridică, cuputere de decizie în domeniile educaţiei,culturii şi în domenii înrudite. Acestea, întrealtele, se pot substitui credem MinisteruluiEducaţiei şi Cercetării în domeniul strate-giilor de învăţământ şi a programelor şcolaresau au un drept de veto în ce priveşte înfiin-ţarea şi desfiinţarea de unităţi de învăţământsau de cultură, numirea conducătorilor lor etc.;

DREPTURILE OMULUI 31

Page 33: revista drepturile omului

– delegarea de către Parlament, Guvern sauautorităţile administraţiei publice locale aunor componente în favoarea comisiilornaţionale de autonomie culturală;

– posibilitatea separării în ceea ce priveşte orga-nizarea învăţământului la toate nivelurile, dela cel pre-primar, până la cel universitar;

– consacrarea noţiunii de „comunitate” a mino-rităţii naţionale (deşi aceasta nu este unconcept juridic) şi adoptarea de măsuri dediscriminare pozitivă în favoarea acesteia, fărămenţionarea limitelor temporale, respectivpână la momentul realizării obiectivuluiegalităţii efective în drepturi cu populaţiamajoritară etc.;

Faţă de cele de mai sus, considerăm că multedin prevederile textului se îndepărtează atât dela cadrul constituţional, cât şi de la dispoziţiileConvenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilornaţionale, principalul standard european înmaterie. Promovarea unui concept precum celde „autonomie culturală”, în corelaţie cu cel de„comunitate” a minorităţii naţionale, conducecredem la relansarea tezei autonomiei terito-riale pe criterii etnice, de data aceasta chiar prinmijloace legislative.Astfel de dispoziţii contravinîn opinia noastră caracteristicilor statuluiromân de stat naţional (în sensul naţiuniipolitice, civice), unitar, aşa cum acestea suntreglementate în Constituţie, dar şi dreptuluiinternaţional actual, care nu recunoaşte noţiuneade drepturi colective ale minorităţilor naţionale.De altfel, deşi autorii textului invocă în fundamen-tarea proiectului însăşi Constituţia (art.73.3 lit.r),în sensul că potrivit acestui text s-ar propune„statutul minorităţilor naţionale din România şicadrul juridic corespunzător privind organi-zarea şi funcţionarea sistemului instituţional alminorităţilor”, apreciem că aceasta reflectă intenţiaautorilor menţionaţi de a crea instituţii propriiale minorităţilor şi nu de a reglementa drepturisau libertăţi.

Proiectul de lege nu a avansat în dezbaterileParlamentului, până în 2009.

În opinia noastră, Parlamentul va avea rolul„ponderator”, de aducere a acestui proiect legislativ,care este fără discuţie rezultatul unui acord politicîntre partidele aflate la guvernare, în limiteleconstituţionale şi europene general acceptate. În

caz contrar, credem că adoptarea textului înforma propusă ar produce alterarea specificuluilegislativ şi instituţional românesc şi ar puteaaduce atingere echilibrului obţinut, nu fărăeforturi, în sânul societăţii româneşti. În modpractic, conferirea unor prerogative suplimentareaşa-zis culturale reprezentanţilor sau „comu-nităţilor” minorităţilor naţionale în zone unde dejaexista o reprezentare consistentă sau chiar unmonopol (aşa cum este cazul judeţului Covasna,majoritar locuit de etnicii maghiari, unde, în afaramajorităţii clare în consiliul judeţean sau consiliilelocale, precum şi în ce priveşte numărul primariloraleşi, după 2005 funcţionează numai prefecţiidesemnaţi de UDMR) nu va elimina tentaţia, cidimpotrivă, de a folosi dincolo de prevederileconstituţionale această nouă situaţie. Deja au fostînregistrate acţiuni de protest ale unor asociaţiicivice româneşti din zona menţionată faţă deinacţiunea prefectului acestui judeţ relativ la unelemăsuri adoptate de primăria unei localităţi prinarogarea unor componente care nu îi aparţin şicare au un fundament etnic. Reamintim că înpractica anilor anteriori prefecţii au fost cei careau blocat, utilizând mijloacele legale ale conten-ciosului administrativ, declanşarea unor referen-dum-uri într-o serie de localităţi din regiune, careurmăreau dobândirea unui statut de autonomieteritorială pe criterii etnice, în zona fostelor„scaune secuieşti”. În ultimii ani însă prefecţii dinHarghita şi Covasna nu au mai uzitat de conten-ciosul administrativ în situaţii clare de încălcare alegalităţii.

Pe de altă parte, nu trebuie neglijat efectul perelaţia cu alte state din regiune.

Supralicitarea nivelului de protecţie acordatminorităţilor naţionale, în condiţiile în care şi aşasunt destule lucruri de reproşat modului în carestate din vecinătate, precum Ucraina, Bulgaria,Serbia şi chiar Ungaria, îşi îndeplinesc angaja-mentele internaţionale asumate în materie, poatestârni nervozitate în rândul acestora. Mai mult,invocarea principiului reciprocităţii pe relaţiilebilaterale cu acestea va deveni şi mai dificilă,datorită adâncirii decalajului nivelului deprotecţie, iar în mod practic un demers pe aceastălinie din partea statului român nu va fi urmat deefecte concrete.

32 DREPTURILE OMULUI

Page 34: revista drepturile omului

DREPTURILE OMULUI 33

Credem că, fără a nega necesitatea de a acţionaîn continuare pe linia acordării sprijinului firescpentru prezervarea identităţii naţionale a minori-tăţilor din România, gestionarea acestui subiecttrebuie să ţină seama de exigenţele cumulativelegate de respectarea constituţionalităţii şispecificului şi caracteristicilor statului român,promovarea proceselor de integrare în interiorulsocietăţii româneşti, precum şi sprijinireamăsurilor care corespund necesităţilor reale alemembrilor unei minorităţi, în paralel cu încercareade limitare a politizării acestui subiect.

Evoluţii de dată recentă. Evoluţiile de ordinpolitic, legislativ şi jurisdicţional de dată recentăreaduc în atenţie tematica minorităţilor naţionaleîn Europa Centrală şi de Sud-Est.

În ceea ce priveşte Ungaria, aceasta a organizatîn prima parte a anului 2010 alegeri legislative.

Noul Parlament de la Budapesta a adoptat douălegi. Prima are ca obiect acordarea preferenţială acetăţeniei ungare cetăţenilor străini care au unascendent cetăţean ungar şi a fost adoptată la 26mai 2010.

Cea de-a doua lege stabileşte data de 4 iunie cazi a „unităţii naţiunii maghiare”, zi în care secomemorează „nedreptatea istorică” săvârşită la 4iunie 1920, data încheierii „Dictatului de laTrianon”, de către Puterile aliate şi asociate cuUngaria.

Într-o analiză succintă, prima lege citatăstabileşte o procedură de acordare a cetăţenieiungare etnicilor maghiari din ţările vecine,marcată de o importantă componentă etnică şi curiscul acordării sale colective a cetăţeniei şi nuindividual, conform procedurilor larg acceptate înplan internaţional.

Cea de-a doua lege fixează în realitate caobiectiv, conform Notei de fundamentare şiarticolului 2 al legii, obţinerea autodeterminării şigarantării „drepturilor colective” pentru „comu-nităţile” maghiare din statele vecine.

Prin elementele descrise, ambele legi încalcă,în opinia noastră, standardele europene şi interna-ţionale larg acceptate şi au generat reacţiiputernice în special din partea Slovaciei10, în cazul

primului act legislativ şi respectiv a RepubliciiCehe, în cazul celei de-a doua legi. Serbia şiUcraina au fost discrete, după părerea noastră, întimp ce oficialii guvernamentali români au avutreacţii mai degrabă prudente, de asemenea dinconsiderente de ordin politic, atât în plan bilateral,cât şi din raţiuni interne. Este de semnalat însă, înacest context, rezoluţia adoptată la 8 iunie 2010de Comisia pentru politică externă a SenatuluiRomâniei care semnalează îngrijorarea pentrureluarea de către Ungaria a unor subiectesensibile, într-o formă care încalcă standardeeuropene consacrate şi poate produce prejudiciirelaţiilor de bună vecinătate.

Pe acest fundal, Avizul consultativ adoptat la22 iulie de Curtea Internaţională de Justiţie dela Haga cu privire la legalitatea declarăriiindependenţei Kosovo a alimentat în opinianoastră, în această parte a Europei, retorica politicăpe alte teme conexe, respectiv cele legate deautonomiile pe criterii etnice şi autoguvernărileminorităţilor naţionale.

În esenţă, avizul Curții Internaționale deJustiție de la Haga confirmă, după părerea noastră,din punctul de vedere al aspectelor de formă, şi nude fond, conformitatea cu dreptul internaţional adeclarării independenţei Kosovo de cătreinstituţiile Provizorii ale Autoguvernării Kosovo11.

Curtea de la Haga precizează clar în avizul săufaptul că nu se pronunţă în nici un fel asupraconsecinţelor juridice ale declarării independenţeiKosovo, asupra statalităţii sau asupra unor noimodalităţi de secesiune recunoscute în dreptulinternaţional12.

Cum era de aşteptat, Avizul menţionat a fostdiferit interpretat de actorii politici în planinternaţional sau naţional, în funcţie de intereselepolitice specifice. Una din consecinţe credem că afost reafirmarea retoricii naţionaliste legate derealizarea autoguvernărilor „comunităţilor”maghiare, inclusiv în România, pe „modelul”obţinerii independenţei Kosovo13.

11 A se vedea Concluzia Generală redactată în articolele122 şi 123 de ale Avizului Consultativ al Curții Internaționalede Justiție de la Haga din 22 iulie 2010.

12 Articolele 50 şi 56 ale Avizului Consultativ citat.13 Declaraţia Vicepreşedintelui Parlamentului European

LASZLO TOKES, membru al grupului PPE, ales caeurodeputat în România, difuzată de agenţia de presăromână AGERPRES la 22 iulie 2010.

10 Slovacia a adoptat în scurt timp o lege care retrageautomat cetăţenia slovacă propriilor cetăţeni de etniemaghiară care solicită şi obţin cetăţenia ungară în baza noiilegi de la Budapesta.

Page 35: revista drepturile omului

Unii oficiali guvernamentali ungari au reluatpoziţia exprimată în ultima perioadă privindnecesitatea promovării dezideratelor privind„unificarea” naţiunii maghiare din Bazinul Carpaticşi obţinerea autonomiei culturale ori, în cazulzonelor locuite compact de etnici maghiari, aautonomiei teritoriale pe criterii etnice14.

Este de menţionat faptul că obiectivele politiceevocate intră în contradicţie de fond în opinianoastră cu Constituţia României şi atributelefundamentale ale statului român prevăzute deLegea fundamentală, dar şi cu Tratatul de înţe-legere, cooperare şi bună vecinătate între Româniaşi Republica Ungară, încheiat în luna septembrie1996 între cele două ţări. Acesta din urmă prevedeclar în articolul 15 şi în cuprinsul Anexei la Tratatcă cele două ţări nu se angajează la promovareadrepturilor colective şi nici nu vor acordapersoanelor aparţinând minorităţilor naţionale„dreptul la un statut special de autonomieteritorială bazată pe criterii etnice”.

Apreciem că această temă, deşi clar regle-mentată normativ în plan european, în relaţiilebilaterale în Europa Centrală şi de Sud-Est, ori înplan naţional, revine în atenţie, în primul rând dinconsiderente politice, adesea de ordin electoral oripost-electoral. Gestionarea subiectului va presu-pune în continuare un efort de voinţă politică dinpartea guvernelor, bazat pe raţionalitate şi dorinţasinceră de consolidare a relaţiilor de bună-vecinătate şi parteneriat. Comunitatea europeanăîn ansamblul său poate juca un rol pozitiv, fie şiluând în considerare experienţa anterioară, adeseanegativă, mai ales atunci când unii „actori politici”din regiune au preferat retorica naţionalistăagresivă unei politici de cooperare şi parteneriat,fundamentată pe norme şi conduite de tip demo-cratic, european. Este important ca interesulpentru stabilitate internă şi respectiv securitateregională să prevaleze în continuare în raport cucele conjuncturale, de ordin politic-electoral.

CO"CLUZII. Extinderea europeană şi euroa-tlantică a reprezentat o provocare comună atâtpentru liderii sud-est europeni, cât şi pentrufactorii de decizie din Occident. Scriitorul şi

jurnalistul Misha Glenny afirma că vestul a greşitconsiderând că ostilitatea a fost atât de puternicînrădăcinată şi de constant menţinută de-a lungulvremii, încât a intrat în structura genetică alocuitorilor regiunii, iar răzbunarea, îndemnul lavărsarea de sânge erau forme preferate în discursulpolitic. Trebuie dovedit că acest lucru nu este unadevăr general valabil. Pentru a reuşi, investiţia încoeziunea socială şi prosperitatea economică esteabsolut necesară pentru asigurarea stabilităţii deansamblu a regiunii, împiedicând crearea unor liniide demarcaţie.

Soluţiile pentru protecţia identităţii nu pot ficăutate decât în cadrul unui regim politic demo-cratic, care să trateze în mod corect diferenţele, săasigure reducerea inegalităţilor economice şisociale a căror amploare poate duce la repliereidentitară şi la intoleranţă, să pornească de laconvingerea că valorile universale, cu putere depact între grupurile diferite din punct de vederecultural, nu pot rezulta decât dintr-o muncă deconstrucţie operată pe baza diferenţelor culturale15.

În fond, drepturile omului şi, în contextul lor,drepturile persoanelor care fac parte din minorităţi,sunt strâns legate conceptual de ideea de democraţie;aceasta înseamnă nu numai promovarea şirespectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentalede către guvern, ci şi dreptul cetăţenilor, indiferentde originea lor naţională, de a participa la stabilireapoliticii guvernului; statul trebuie nu numai săexiste pentru oameni, dar trebuie să fie statul lor, alcelor din majoritate, ca şi al celor din minoritate;minoritatea trebuie să participe loial la funcţio-narea organelor de stat; majoritatea, la rândul ei,nu trebuie să folosească puterea de stat pentru aintroduce restricţii la exercitarea drepturilor şilibertăţilor fundamentale, inclusiv a drepturilorspecifice ale persoanelor care fac parte dinminorităţi, decât pentru motive bine întemeiate.

Democraţia presupune acceptarea faptului căfiecare cetăţean al statului are drepturi politiceegale şi le poate exercita pe deplin, indiferent deoriginea sa naţională, ca şi crearea şi funcţionareainstituţiilor care să asigure acest lucru. Aceastaînseamnă însă şi faptul că minorităţile nu potdeveni, nici politic, nici din alte puncte de vedere,enclave sustrase suveranităţii statului. Protecţia

34 DREPTURILE OMULUI

15 Dr. Ion Diaconu, op. cit., pag. 324.

14 Declaraţia Vicepremierului ungar Semjén Zsolt, citatăîn ştirea agenţiei române de presă AGERPRES din 23 iulie2010.

Page 36: revista drepturile omului

DREPTURILE OMULUI 35

drepturilor şi identităţii persoanelor care fac partedin minorităţi trebuie să fie, în ultimă instanţă, unfactor de democraţie, de civilizaţie şi ordine şi nude anarhie, de distrugere a valorilor şi instituţiiloraltora sau a celor comune.

Promovarea drepturilor omului şi a libertăţilorfundamentale, inclusiv protecţia minorităţilor,presupune existenţa unei ordini legale democratice,care să asigure egalitatea şi respectul reciproc întretoţi membrii societăţii. Statul trebuie să fie văzut

ca legitim de toţi membrii societăţii, ceea cepresupune egalitatea de şanse şi de participare laviaţa politică pentru toţi şi respectarea drepturilorspecifice ale persoanelor care fac parte dinminorităţi, a identităţii acestora. Problemele mino-rităţilor ar putea astfel deveni dintr-un factor dediscordie, de violenţă şi de excludere, unul deunitate şi integrare mai strânsă, cu respectareadiferenţelor.

RÉSUMÉ

L’extension européenne et euroatlantique ont représentéun défi commun tant pour les dirigeants du sud-est del’Europe, que pour les décideurs de l’Occident. Lesévolutions d’ordre politique, législatif et juridictionnel dedate récente remettent en cause la thématique des minoritésnationales en Europe Centrale et du Sud-Est. Lesréglementations au niveau interne des droits et obligationsdes personnes appartenant aux minorités nationales setrouvent en pleine conformité avec les standards européenset internationaux imposés en la matière, étant attentivementélaborés sous l’égide de l’OSCE et de l’Assemblée Généralede l’O#U. Seul un régime démocratique est capable detraiter correctement les différences, d’assurer la réductiondes inégalités économiques et sociales, de promouvoir tantle respect des droits et des libertés fondamentaux par legouvernement, que les droits des citoyens, indiféremment deleur origine nationale.

Une analyse détaillée présente quelques aspects de larelation roumaine-hongroise ainsi que les rapports de cesrelations avec la sécurité régionale qu’elles supposent, envue de participer à établir la politique du gouvernement.L’ouvrage souligne le rôle du Conseil de l’Europe et celuide la Commission de Venise dans la diminution des aspéritésexistantes dans la relation bilatérale roumaine-hongroise,en se référant au Traité politique de base entre la Roumanieet la Hongrie, à la loi hongroise concernant le statut deshongrois des pays voisins de la Hongrie, ainsi qu’au Statutdes minorités nationales en Roumanie.

La démocratie suppose l’acceptation du fait que chaquecitoyen de l’Etat dispose des mêmes droits qu’il peut exercerpleinement, indifféremment de son origine nationale. Lapromotion des droits de l’homme et des libertésfondamentales, y compris la protection des minorités,suppose l’existence d’un ordre légal, démocratique, capabled’assurer l’égalité et le respect entre tous les membres dela société.

SUMMARY

The European and the Euro-Atlantic enlargement was acommon challenge for both the south-eastern Europeanleaders and the western decision making actors. The recentpolitical, legislative and jurisdictional developments refocusthe attention to the issue of national minorities in Centraland South-Eastern Europe. The domestic regulations relatedto the rights and the duties of persons belonging to nationalminorities are fully consonant with the consecratedEuropean and international standards in the field, whichwere carefully elaborated under the auspices of the OSCEand the United #ations General Assembly. It is only ademocratic regime that is capable to fairly deal with thedifferences, reduce the economic and the social inequalities,promote both the observance of human rights andfundamental freedoms by the government and the citizens’rights, whatever their ethnic origin.

A detailed analysis is devoted to several aspects of theRomanian-Hungarian relationship, its impact on theregional security, as well as the advantages coming out fromthe participation of this minority in the elaboration of theGovernment’s policy. The author points out the role playedby the Council of Europe and by the Commission of Venicefor the attenuation of the dissensions characterizing thebilateral Romanian-Hungarian relationship, makingreference to the Political Treaty between Romania andHungary, the Hungarian law on the status of Hungarians inthe neighboring countries, and the Status of nationalminorities in Romania.

Democracy involves accepting the fact that every citizenof the country is equal in rights with the others and can fullyexercise them, irrespective of his/her ethnic origin.Promotion of the human rights and fundamental freedoms,including the protection of minorities, requires the existenceof a democratic legal order, which should provide equalityand respect for all the members of society.

Page 37: revista drepturile omului

36 DREPTURILE OMULUI

TheAdvocate of the People is an „Ombudsman”–like institution, created to protect the citizen’srights in his relationship with the administration.1

The role of the institution is to make acontribution to the resolution of the conflictsoccurring between natural persons and the publicadministration authorities, and to do so in anamiable way, through mediation and dialogue, theactivity of this institution being characterized bysomething special, which distinguishes it from allthe other public authorities, the specific natureresulting from competence and, above all, theprocedures and the consequences.

Status of the Advocate of the Peoplein the new democracies

The Ombudsman institution was consecratedas a political and moral instance which, intraditional democracies, has built its role and itscredibility through a constantly neutral (uncon-ditioned / unsubordinated to the State’s authorities)action, in favour of the citizens’rights and freedoms.

The existence and the activity of theOmbudsman in the West were neverthelessdependent on the previous „availability” of theadministrative authorities to let themselves„censored”, as well as the citizens’ capability toreact promptly against the State’s abuses.

After the downfall of communism, theinstitutional reorganization and the revival of thecivil society allowed for both the emergence of theOmbudsman and the development of thecontestation spirit in Eastern and Central Europe,the latter entailing a new approach to humanrights. During the transition period, the youngdemocracies encountered constraints andobstacles, both at institutional level and the levelof mentalities and the behavioural patterns of thecitizens and the public servants.

The institutional transition is the visible part ofthe changes taking place in a political system,

whereas the civil society’s transition is the meltingpot of profound, hard-to-detect and long reactions.Therefore, this institutional transition should beregarded as a prerequisite for the forging of thedemocratic societies, on the ruins of the formercommunist world and other totalitarian orauthoritarian regimes. Once the reform of thepolitical institutions is achieved (meaning oncethey have been harmonized with the similarstructures in the West – considered the landmarksof the pluralist democracy), there’s still one moreproblem – a fundamental one – to be solved: thein-depth change of the society.

However, there are also other types ofconstraints and obstacles characterizing thetransition towards democracy. Some are the resultof the haste with which the new democracies arewilling to reduce the discrepancies betweenthemselves and the West, a desideratum for whichthey are ready to make compromises in terms ofthe quality and the functioning of the institutions.

There are other non-neglectable impedimentsthat affect the functioning of the Ombudsman inthe new democracies resulting neither from theinadequate behaviour of the institution’s personnel,nor from the haste to rise to the exigenciesimposed from the outside, but rather fromstrategies of minimizing the Ombudsman’s rolepromoted by the State’s powers themselves.

Irrespective of the region where it spread (theWest, the Third World or the ex-communist area),the Ombudsman institution was given a juridicalconsecration which, in most cases, took the formof constitutional provisions, followed by organiclaws and functioning regulations. In other cases,there are only special laws, which however arebased on the solemn proclamation of the citizens’rights and freedoms in the new democraticconstitutions.

Romania has given constitutional consecrationto the Advocate of the People institution (Title II –Fundamental rights, freedoms and duties, Chapter IV,articles 58–60). The solemn constitutional gesture

1 See Constantin Brânzan, Avocatul Poporului, oinstituție la dispoziția cetățeanului, Editura Juridică,București, 2001.

ADVOCATE OF THE PEOPLE A"D ITS ROLE I" PROTECTI"GTHE CITIZE"S’ RIGHTS I" THEIR RELATIO"SHIP

WITH THE ADMI"ISTRATIO"

Dr. CRISTI"A VASILICA ICOCIU

Page 38: revista drepturile omului

DREPTURILE OMULUI 37

of 1991 was to be followed by the organic lawonly six years later, so that the Advocate of thePeople became an institutional political-juridicalreality regulated under Law #o. 35/1997 on theorganization and functioning of the Advocate ofthe People institution.

The effectiveness degree of the Ombudsman’snaturalization process was caused, on the onehand, by the conservative spirit of the politicalclass, which implemented its own institutionalmechanisms, and on the other hand, by thepresence of systemic barriers resulting from theprecarious political culture of the nations recentlyfreed from communism or, as the case may havebeen, from the authoritarian right wingregimes.2Those mentioned above could be addedeven cultural barriers deeper than those owed tothe political patterns, that is, popular cultureelements.

The Advocate of the People institution isnegatively affected in the new democracies notonly because it is associated with the political, ingeneral, which people don’t think much of. Animportant barrier is also the image the State hasin the collective mind – the image of an absoluteauthority, against which it is useless to file acomplaint even to an international body or theOmbudsman: „A scared monster, dominating thepolitical representations, the State is mistaken forpolitics itself by the public opinion”.

The administrative behaviour in relation to theState institutions and the law is highlypersonalized. The public and the private spheresare vaguely delimited, while the culture ofprocedures is deeply undermined by the culture ofstatus groups.

Role and political significanceof the Advocate of the People institution

in RomaniaFor the analysis on the status of the Advocate

of the People institution to be comprehensive,several elements should be taken into account,including: the framework in which the institutionoperates (the state governed by the rule of law),its organization and functioning, the values andthe general principles governing its activity, thecommon features and the national peculiarities, as

well as the ways to take advantage of thisinstitution’s activity.

In Romania, the genesis of the Advocate of thePeople institution3 is related to the restoration ofpluralist democracy, after half a century ofdictatorship. In most countries in Eastern, Centraland Southern Europe, the need for supplementaryguarantees for the citizens’ freedoms, after left orright totalitarian experiences, was the politicalmotivation for the emergence of the Ombudsman.The same holds true about the young Africancountries, the Asian ones and the countries ofLatin America, where the military coups and thecivil wars put the democratic life and the respectfor human rights to the test.

The existence of an Ombudsman-like institutionin present-day countries that proclaim themselves„states governed by the rule of law” allows fortaking advantage of a supplementary instrumentthat guarantees the citizens’ rights and freedomsand, in addition, allows for preventing or correctingpolitical „deviations” towards authoritarianism,towards the hypertrophying of the bureaucraticmechanisms and the „autonomization” of thepolitical in relation to society.

The Advocate of the People’s role in a stategoverned by the rule of law (irrespective of itsform of organization and its particular compe-tencies established by the dedicated legislation) isthat of a marker for the correctness degree of thepolitical-administrative institutions and, at thesame time, for the society’s level of democraticperformance.

Advocate of the People and the rightsof the child

A particularly important issue following fromthe status of the Advocate of the People is theinstitution’s role in the protection of the rights ofthe child, and so is an analysis devoted to theemergence and the development of the Ombudsmenfor Children institutions, in Europe and elsewherein the world. Such an analysis should start withthe international juridical consecration of therights of the child.

The idea of rights of the child captured theworld’s attention after the First World War,following the adoption of the Declaration ofGeneva of 1924 by the League of Nations. In

3 See Ioan Muraru, Avocatul Poporului – instituţie detip Ombudsman, Editura All Beck, Bucureşti, 2004.

2 See Samuel Huntington, Ordinea politică asocietăților în schimbare, Editura Polirom, Iași, 1999.

Page 39: revista drepturile omului

38 DREPTURILE OMULUI

1959, the United Nations Organization adoptedthe Declaration on the Rights of the Child, whilein the late ‘60s the emphasis was laid on the ideaof the child’s rights of participation.

The UN Convention on the Rights of the Child(CRC) was adopted on 20 November 1989 by theUnited Nations General Assembly and becameeffective in September 1991, being ratified bymost countries in the world.

The adoption of this binding document was theculmination of the efforts taken for almost 70years to mobilize the international community toacknowledge children’s vulnerability and theirspecial needs.

Art. 43 in the Convention instituted a Committeeon the Rights of the Child tasked to examine theprogress scored by the States Parties with theaccomplishment of the obligations assumed byvirtue of the Convention. This Committee is madeup of 10 experts, of high moral conduct, havingacknowledged competence in the field regulatedunder the Convention, who are elected by secretballot for a 4 years’ mandate, with the possibilityto be re-elected, from a list of persons designatedby the States Parties from among their nationals.

It is most useful to our analysis to identify thebarriers and the obstacles that hinder theimplementation of the rights of the child. At everyage, children face different situations andproblems and have vulnerabilities generated bythe general context, so that a special protection forthe rights of the child is needed. The childrenwhose rights are neglected or unprotected aremost likely to be economically exploited. Girls areeven more vulnerable in this respect: they areconsidered, in many societies, to be inferiorbeings and are often sexually abused or forced topractice prostitution.

The rights of the child are closely interrelatedand interdependent. Violation of one right of thechild often entails the violation of many others.The poorest children – with the most reducedaccess to education and the poorest support fromtheir families – are the most endangered byeconomic exploitation.

Among others, the following barriers andobstacles hindering the implementation of theCRC have been identified:

● failure to execute the obligations assumedunder the CRC – some countries that signedthe Convention cannot prove the latter’s

implementation because they are not in aposition to prove a genuine change in thelives of children4;

● non-acceptance of and failure to understandthe meaning of the new paradigm „rights ofthe child” by many governments;consequently, the principle of promoting thechildren’s interest is neglected and theobligation to hear them and take action forthe enjoyment of their rights is violated5;

● the economic pressures – many governmentsjustify their failure to implement theConvention on the Rights of the Child byblaming the lack of resources, while fewmade systematic analyses of the budgets toestablish the proportion of the expensesassigned to children6;

● the presence of prejudices and attitudesdeeply rooted in the national cultureperpetuates the violation of children’s rights– governments are not willing or capable todeal with them7;

● the hidden nature of many violations ofchildren’s rights – many of them take placein the child’s family itself or in the institutionhe lives in; children do not possess adequatemeans to claim their rights, they lack accessto making their points or to independentmechanisms for the filing of complaints,meaning that the abusers can continue theabuses without the risk of being sanctioned8;

● the influence of competition and lobbyingactivities – the implementation of many ofthe children’s rights may threaten strongeconomic interests; be it an energy producingcompany that pollutes the environment

4 See Flekkøy, Målfrid Grüde, Working for the Rightsof Children: the experience of the #orwegian Ombudsmanfor Children, UNICEF‘s International Child DevelopmentCenter, Florence, 1990.

5 Flekkøy, Målfrid Grüde, A Voice for Children:Speaking Out as Their Ombudsman, Jessica Kingsley,London, 1991.

6 Flekkøy, Målfrid Grüde, Monitoring Implementationof the U# Convention on the #ational Level, „TheInternational Journal of Children’s Rights“, Vol. 1, No. 2,1993, pp. 233-236.

7 Freeman, Michael D.A., Taking Children’s RightsMore Seriously, „International Journal of Law and theFamily“, Vol. 6, No. 1, pp. 52-71.

8 Hart, Roger, Children’s Participation: From Tokenismto Citizenship, „Innocenti Essays“, No 4, UNICEFInternational Child Development Centre, Florence, 1992.

Page 40: revista drepturile omului

DREPTURILE OMULUI 39

dangerously thus putting at risk the health ofthe young inhabitants, or be it the cigaretteproducers who try to recruit new youngsmokers, governments are still sacrificingchildren’s rights in order to protect thecorporatist sector9.

As a result of having ratified the CRC, manycountries initiated its implementation process, sothat on the one hand they promote the rights of thechild and borrow into their national legislationsthe principles stipulated in the CRC, whileabrogating the laws discriminating againstchildren and elaborating new laws promoting therights of the child and, on the other hand, theystarted to create national structures focusing onchildren and youngsters.

The first country to have established, under thelaw, the „Advocate of the Child” institution wasNorway, by Law No. 5 of 1981, although theSwedish organization Save the Children hadmade, in 1970, the first attempt to create a channelprotecting children’s rights – an „Advocate of theChild” (Ombudsman for Children).

In the year 1989, Austria established theFederal Ombudsman for Children, by means ofthe child protection legislation – Federal YouthWelfare Act. Under this law, a system of localbureaus of the Ombudsman was established in all thenine provinces (Länder), in the period 1989–1995.

The Council of the French Community inBelgium established, in 1991, a General Delegatefor Children’s Rights, who was invested by theFrench Community Executive.

On 15 July 1997, the Flemish Parliamentadopted a Decree which, for the Flemish Community,instituted the Children’s Rights Commissioner.

Denmark established, in July 1994, the„National Council for Children” as an institutioncompetent to protect the observance of children’srights.

France adopted, on 6 March 2000, a lawregarding the establishment of the „Ombudspersonfor Children” institution. The competence toappoint the Ombudsperson for Children lies withthe President of the French Republic.

In July 1993, Sweden established the„Ombudsman for Children and Young Persons”institution, while in 2002 the constitutive law wasimproved, which entailed increased independenceof the Ombudsman for Children and YoungPersons.

Nowadays, all countries in the world possess aministry, a commission or a council responsiblefor children’s rights issues.

A key role with the promotion of children’svisibility to the political arenas is played by theindependent institutions promoting and defendingchildren’s rights. These serve as channels throughwhich children and youngsters can make theiropinions be heard by those in power and themedia. For example, following an evaluationmade in 1998, the Swedish Ombudsman forChildren and Young Persons recommended thatencouraging children to play an active role insociety’s transformation process should become apriority.

The main purpose of an independent institutiondefending children’s rights is, of course, to defend,to promote and to protect these rights, as well asto monitor the implementation of the Conventionon the Rights of the Child10.

The objective of these institutions is to raise thenation’s awareness about the role of the child, towatch children’s lives and support their rightswhen political decisions are made.

The European "etwork of Ombudsmen forChildren (E"OC) was established to achieveconnections among the independent institutions(established by Parliament or the Government);these are State national, regional or localinstitutions protecting children’s rights, as well asthe national NGOs working in the field. Thisnetwork was created in June 1997, in Trondheim,Norway, by 10 founding members. UNICEFprovides the secretariat of this organization andachieves the connection among the independentinstitutions defending the rights of the child invarious countries.

In Romania, following the collapse ofcommunism and the disclosure of the bigproblems the country accumulated, in time, interms of social assistance in general and the

10 Hodgkin, Rachel and "ewell, Peter, EffectiveGovernment Structures for Children: Report of aGulbenkian Foundation Inquiry, Gulbenkian Foundation,London, 1996.

9 Harvey, Jennifer, Castell-McGregor, Sally andUstinia Dolgopol (eds), Implementing the U# Conventionon the Rights of the Child in Australia: Proceedings of a#ational Seminar convened by the Children’s InterestsBureau held at Aquinas College, Adelaide, February 1992,South Australian Children’s Interests Bureau, Adelaide,1993.

Page 41: revista drepturile omului

40 DREPTURILE OMULUI

protection of children in particular, the State triedto take action both at the juridical level and thelevel of the institutional reform, to narrow the gapbetween Romania and the civilized world. Inaddition to the Romanian authorities, this effortwas joined by various NGOs, at first foreign andthen national ones, all those involved initiatingreal „public campaigns” meant to raise awarenessabout and attenuate the big social problems. Suchefforts attempted to attenuate the exclusionphenomenon, which is a threat against thefundamental rights of the child.

In this context, the protection of children wasthe target of a special legislating effort whosemagnitude can be seen in the main normative actsadopted in the field. Romania ratified theConvention on 28 September 1990 under LawNo. 18/199011, the former being the source ofinspiration for Law No. 272/2004 on the protectionand the promotion of the rights of the child.

For the implementation of the CRC, theNational Authority for the Protection of theFamily and Child’s Rights (ANPFDC) wasestablished in Romania12.

ANPFDC is a specialized body of the centralpublic administration, subordinated to the

Ministry of Labour, Family and Social Protection,financed from the State budget, by means of thebudget of its coordinating ministry. Thisinstitution’s proficiency is ‘remarkable’, beingacknowledged by the Committee on the Rights ofthe Child in the year 2009. The Committee tooknotice that the Advocate of the People couldaccept and examine complaints submitted bychildren, but expressed its concern that theinstitution did not meet the principles of Paris andfound that the existence of the institution was notcommon knowledge and therefore it received asmaller and smaller number of children relatedcomplaints as compared to the total number ofcomplaints. At the same time, the Committee also‘took notice’ with a certain degree of concern ofthe fact that Parliament had rejected a bill meantto establish the Advocate of the Child institution.

In this context, the Committee recommendedthat the State should revise13 the Statute and theproficiency of the Advocate of the Peopleinstitution in terms of promoting and protectingthe rights of the child, while also taking intoaccount the criteria provided for in the Principlesof Paris. (Traducere text: Valeriu Andrei Rendec).

of the Family, the Pilot Center for Assisting and Protectingthe Victims of Domestic Violence, the Information andConsultancy Center on Family Issues and the Authority forthe Protection of the Child’s Rights were dissolved and,taking over their powers, the National Authority for theProtection of the Family and the Child’s Rights wasestablished.

13 Taking into account its General Comment No. 2(2002)on the role of independent national institutions for thedefence of human rights in the field of promoting andprotecting the rights of the child, and its previousrecommendations as well.

11 Published in the Official Gazette of Romania, No. 109of 28 September 1990.

12 In conformity with the provisions of Law No. 329/2009 on the re-organization of several public authorities andinstitutions, the rationalization of the public expenditures,the support of businesses and the observance of theframework agreements with the European Commission andthe International Monetary Fund, and also in conformitywith Government’s Decision No. 1385/26 November 2009on the establishment, the organizing and the functioning ofthe #ational Authority for the Protection of the Family andthe Child’s Rights, the National Agency for the Protection

REZUMAT

Autoarea urmăreşte să definească rolul instituţiei„Avocatul Poporului“ în relaţia administraţiei cu cetăţenii,ca mecanism constituţional indispensabil sistemului deprotecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Analizainstituţiei „Avocatul Poporului“ se face pe mai multeplanuri – filozofic, juridic, social, diplomatic – studiulprezentând totodată principalele aspecte ale apărăriidrepturilor omului de către instituţiile de tip ombudsman, la

RÉSUMÉ

L’auteur vise à définir le rôle de l’institution de„L’Avocat du Peuple” dans la relation de l’administrationavec les citoyens, en tant que mécanisme constitutionnelindispensable au système de protection des droits et libertésfondamentaux. L’analyse de ladite institution se déroule surplusieurs plans – philosophique, juridique, social,diplomatique – l’étude présentant en même temps lesprincipaux aspects de la défense des droits de l’homme par

Page 42: revista drepturile omului

DREPTURILE OMULUI 41

nivelul statelor membre ale UE, inclusiv de către MediatorulEuropean. Autoarea prezintă corelaţia dintre aceste instituţiişi altele cu scopuri similare, identifică tendinţele în domeniuşi sugerează soluţii, concluzii şi recomandări în privinţaprotecţiei drepturilor copilului. Ele se constituie toate în totatâtea argumente de susţinere a unei propuneri legislativeprivind înfiinţarea instituţiei „Avocatul Copilului“, înscopul perfecţionării actualului cadru legislativ şiinstituţional prin includerea unui instrument de protecţie adrepturilor copilului.

l’intervention des institutions de type ombudsman, auniveau des Etats membres de l’Union Européenne, ycompris par le Médiateur européen. L’auteur présente lacorrelation entre ces institutions et d’autres organismesayant des buts similaires, identifie les tendances en lamatière et suggère des solutions, conclusions etrecommandations en ce qui concerne la protection desdroits de l’enfant. Celles-ci représentent, ensemble, toutautant d’arguments de soutien en faveur d’une propositionlégislative concernant la création de l’institution de« L’Avocat de l’Enfant », dans le but du perfectionnement del’actuel cadre législatif et institutionnel par l’inclusion d’uninstrument de protection des droits de l’enfant.

ELIMI"AREA STRESULUI,Î" BE"EFICIUL EXERCITĂRII

DREPTULUI FU"DAME"TAL LA SĂ"ĂTATE

EDITA "AGY

Sănătatea este o prioritate pentru cetățeniieuropeni și, în același timp, pentru UniuneaEuropeană. Prin intermediul celui de-al 7-leaprogram cadru pentru cercetare și dezvoltaretehnologică, în perioada 2007–2013, UniuneaEuropeană consacră un buget de 6 miliarde deeuro pentru cercetarea în domeniul sănătății.Fondurile alocate sunt destinate finanțării cercetărilorcare au ca obiect ameliorarea stării generale desănătate și, în același timp, încurajează competiti-vitatea și capacitatea de inovare a industriilor șiîntreprinderilor europene active în domeniulsănătății. Se pune accentul pe transpunerea desco-peririlor esențiale în aplicații clinice, pe dezvol-tarea și validarea de noi terapii, promovareasănătății și acțiunile preventive, îmbunătățireainstrumentelor de diagnosticare și a tehnologiilormedicale, precum și pe crearea unor sisteme desănătate durabile și eficiente. Bolile prioritareinclud cancerul, afecțiunile cardiovasculare, bolileinfecțioase, mentale și neurologice, în special celelegate de îmbătrânire. Iar unul din factoriiperturbatori ai binelui general în contextul actualeste stresul.

Stresul este un fenomen deosebit de complexcu incidență etiologică diversă, implicând atâtfactori de natură biologică, fiziologică, psihologică,

psihosociologică și culturală. Printre factoriipsihologici care influențează stresul, în calitatealor de agenți stresori, cei mai importanți seregăsesc în structura afectivității, în mod deosebita emoțiilor negative, dar și pozitive care, prinimpactul produs, devin o sursă de stres pentruorice individ.

Așa cum se știe, stresul a devenit un fenomencurent al vieții cotidiene moderne și un factor derisc al individului și societății. Este un fenomenpsihic, biologic, psihosocial, social și cultural,etiologia sa implicând o gamă multivariată șicomplexă de factori. Chiar dacă are o istorieidentică cu cea a omului și umanității, conceptulpropriu-zis există doar din anul 1925, avându-l ca„părinte” pe savantul american H. Selye. Pe lângăagenții stresori există și așa-numitele situațiistresante, care apar cu precădere pe fondulamplificării și chiar al denaturării percepțiilor deimposibilitatea adaptativă și integrativă, pe fondulunei crize generalizate de sistem. În acest modapar tulburările anxioase care, în limbajul specia-liștilor, pot fi de panică, de anxietate generalizată,anxioase și depresive mixte, specificate șinespecificate, sau așa-numitele reacții la stres,care pot fi acute și pe fondul unor tulburări de

Page 43: revista drepturile omului

adaptare și conduită. Individul devine din ce în cemai dependent de sistem, depersonalizat șivulnerabil sub raport psihic în fața vicisitudinilorși oportunităților sau inoportunităților.

Problematica stresului devine din ce în ce maicomplexă prin natura factorilor care cauzează unasemenea fenomen. Stresul ar putea fi o dovadă aacestei schimbări radicale ce se impune psiho-logiei umane, concretizată prin concentrareaatenției asupra capacității de comunicare cu naturași nu doar a comunicării umane, interpersonale.Evenimentele petrecute de-a lungul istoriei seconstituie într-un avertisment serios în ceea ceprivește superlativizarea rațiunii și gândiriiabstracte și necesitatea „întoarcerii” la adevăratulnostru creier dincolo de gândirea și inteligențaartificială.

Factorii determinanți ai stresului sunt infinit demulti și foarte diverși. Schimbările climatice alăturide cele economice, care se profilează în întreagalume, au impact negativ și imprevizibil asupracondițiilor de implementare ale relațiilor sociale înviața de zi cu zi. Starea de sănătate individuală șicolectivă este consfințită în Declarația Universală aDrepturilor Omului,iar dreptul la sănătate este undrept fundamental al omului, ca expresie a unorcomandamente cu larg conținut și emergențăsocială, economică și de mediu fizic ambiental. Înacest sens, omul civilizat se confruntă cu poluareamorală și demografică, fiindu-i amenințată atâtsănătatea fizică,cât și cea psihică. De aceea, toțifactorii de decizie politică, socială, juridică șimedicală și populația trebuie să contribuie pentru arealiza dezideratul conform căruia toți oamenii suntegali în drepturi și în îndatori.1

Viața și sănătatea constituie noțiuni biologice,dar, totodată, și noțiuni de drept ale cetățeanuluioricărei națiuni.2 Contextual, sănătatea este privitădin prisma definiției date de Organizația Mondialăa Sănătății, respectiv o stare de bine fizic șimental, de bunăstare socială, și nu una caracte-rizată numai prin absența bolilor sau ainfirmităților. Pentru interesul comunității umane,s-a creat termenul de sănătate publică, definită cao știință medicală și socială dedicată studiului

prezervării și ameliorării sănătății unei comunități,în ansamblul ei.3

Permanentele amenințări, implicit sau explicitformulate asupra dreptului minim de care se maipoate bucura omul, acela de a i se garanta unmijloc de subzistență, prin muncă, au devenitsursele unui stres generalizat pentru cele maimulte categorii de indivizi, primând celocupațional în mod deosebit pentru tineri. Dinacest punct de vedere, școala și educația, îngeneral, se pot constitui în agenți stresori întrucâtnu mai satisfac competiția dintre cerere și ofertăde pe piața muncii, cei mai mulți elevi șiabsolvenți fiind amenințați cu spectrul șomajului,confruntându-se cu asemenea sentimente deincertitudine și devalorizare a personalității.Acestea, și nu numai, devin cauze explicite aleunui stres cronicizat. Nimic nu poate fi maistresant decât nesiguranța zilei de mâine și lipsaoricărei speranțe. Din păcate, cei mai mulți tinerise confruntă cu asemenea situații, tinerii devenindmai neîncrezători, sceptici și chiar ostili șirefractari față de societate și de valorile ei. Aapărut o stare de suficiență de sine și lehamite,societatea fiind percepută de cei mai mulți indivizica fiind un malaxor social ce le macină încredereași optimismul, iluziile și speranțele. Sindromulsuficienței devine tot mai generalizat în rândultinerilor, având un impact negativ în procesul deînvățământ avertizând asupra unei crize și chiarpatologii sociale cu costuri greu de prevăzut.

Stresul are un impact negativ generalizat (maipuțin stresul pozitiv, eustresul), concretizat prinurmătoarele efecte implicite și explicite: deter-mină fenomene destructurante și dezadaptative înplan social și individual; reconvertește sub raportperceptiv sentimente, atitudini, aspirații, idealuri,opțiuni, norme și valori; transformă caractere șipersonalități. Din indivizi încrezători, cu realepotențe de muncă, prin gradul de dependență aacestora față de societate, și a lipsei oportunitățiloracesteia față de indivizi, pe fondul acestui cercvicios, îi transformă în oameni neputincioși,vulnerabili, amenințați de gheara stresului. Oasemenea situație dramatică o întâlnim și înmediul școlar, mediu care, din ce în ce mai mult,

42 DREPTURILE OMULUI

3 A se vedea, O. Popescu, Dreptul la sănătate șisănătatea acestui drept, IRDO,București,2007, p. 40.

1 A se vedea, Irina Moroianu Zlătescu, OctavianPopescu, Mediul și sănatatea, IRDO,București,2008,p.3.

2 A se vedea, Irina Moroianu Zlătescu , op.cit., p 10.

Page 44: revista drepturile omului

devine un agent stresor pentru cei mai mulți tineri.Această situație ne face să aprofundăm, în analizaîntreprinsă, raportul dintre educație și stres, chiardacă, la prima vedere, ar părea un raportfuncțional și nu disfuncțional. Desigur, nu vomaccentua numai laturile negative ale acestui raport,stresul și educația putând fi analizate și dintr-operspectivă funcțională, ca factor complementar,mai ales în ceea ce privește influența pozitivă aeducației în raport cu stresul.

Așadar, stresul nu apare din anumite situații, cimai degrabă din felul în care evaluăm anumitesituații. Patologia umană actuală este determinatăîntr-o măsură tot mai mare de stresul psiho-social,ca parte a bolilor civilizației4. Cercetările recentedemonstrează faptul că stresul fragilizeazăorganismul uman. În raport cu fenomenul analizat,impactul nociv al acestuia și cu mecanismele princare se poate gestiona stresul, un rol deosebitrevine copingului, care așa cum rezultă dinetimologia sa (din limba engleză) prin termeniicope și coping, este desemnată lupta, disputa,înfruntarea, depășirea, precum și rezistența,supraviețuirea, adică capacitatea de a face fațăsituațiilor dificile, de a le stăpâni sau controla. Deunde concluzia că prin coping se realizeazăactivitatea de gestionare a condițiilor implicate înlupta antistres, în mod deosebit a stresului negativ,adică a distresului.

Aceste date științifice au fost centralizate prinConvenția nr. 725 a Organizației Mondiale aSănătății (OMS), prin care se atestă că stresul ducela disconfort sau disfuncționalități la nivel fizic,psihic și/sau social. Recomandarea R164/1981 aOIM privind sănătatea și securitatea ocupaționalăși mediul de lucru se aplică și în:

II. (e) – prevenirea stresului dăunător, fizic saumental, datorat condițiilor de lucru.

Art. 10 – Angajatorii trebuie:(f) – să se asigure ca organizarea muncii, în

special cu respectarea orelor de muncă și pauzelor,

nu are efecte adverse asupra sănătății și securitățiimuncii;

(g) – să ia toate măsurile practicabile rațional învederea eliminării oboselii excesive fizice șimentale;

(h) – să întreprindă studii și cercetări sau să fieîn pas cu cunoștințele științifice și tehnicenecesare pentru a respecta regulile mai sus-menționate

Pe de altă parte, OIM a adoptat în 2006, unPlan Global de acțiune privind sănătatea lucră-torilor 2008-2017. Multe țări chiar și din afara UEau elaborat strategii pentru a oferi un accent clarpe direcția generală și de a stabili prioritățile dințările lor.

În plus, Directiva Cadru 391/1981 a ConsiliuluiEuropei precizează că „angajatorii sunt datori săasigure sănătatea și securitatea muncitorilor, înceea ce privește toate aspectele legate de muncă”.

O importantă campanie de combatere astresului profesional a fost începută de cătreAgenția Europeană pentru Securitate și Sănătateîn Muncă în 2002, în cadrul lucrărilor ParlamentuluiEuropean de la Strasbourg. Inițiativa, a debutatcu Săptămâna Europeană a Securității și Sănătățiiîn Muncă (care este organizată anual de Agenție)și a fost prima campanie desfășurată în întreagaEuropă, care a dezbătut problema stresuluiprofesional, estimat a afecta peste 40 de milioanede salariați din țările U.E. în motivarea acesteicampanii s-a avut în vedere faptul ca stresulprofesional se afla pe locul doi în ierarhiaproblemelor de sănătate profesională în țărileU.E., după afecțiunile musculo-scheletice. Conformunui mare număr de studii, stresul profesionalafectează circa o treime (28%) din salariațiistatelor membre U.E.. Aceleași studii arată că deșifemeile ating nivele mai ridicate, atât pentrufemei, cât și pentru bărbați, stresul poate fi oproblemă în toate sectoarele de activitate și latoate nivelele unei organizații. Una din cele maifrecvente cauze este lipsa de control asupramuncii. 35% din angajați afirmau că nu au nici uncuvânt de spus în privința sarcinilor lor și 55 % seplâng că nu au nici o influență asupra durateimuncii. Monotonia muncii, termenele limităfoarte strânse (29% din personal afirma călucrează în aceste condiții), tratamentul necores-

DREPTURILE OMULUI 43

4 A se vedea, Irina Moroianu Zlătescu, op.cit., p.12.5 În cadrul acordului interprofesional din Belgia pe

perioada 1999-2000), partenerii sociali au pus la punct, pe 30martie 1999, la Consiliul Național al Muncii, o convențiecolectivă care vizează integrarea politicii de lupta împotrivastresului la nivelul întreprinderilor în politica de preveniregenerală și care obliga angajatorii să prevină stresul și sălupte împotriva stresului la locul de muncă.

Page 45: revista drepturile omului

punzător la locul de muncă sunt alți factori carecauzează stresul profesional.6

Pe lângă efectele potențiale ale stresului asuprastării de sănătate și buna dispoziție a indivizilor,stresul manifestă și un impact economic și social.Stresul poate diminua performanțele și producti-vitatea la locul de muncă, afectând astfel evoluțiaafacerii și, în cele din urmă, economia ca întreg.De asemenea, poate contribui la susținerea tensiu-nilor societății care se manifestă prin frustrăriîndreptate împotriva liderilor și a altor autorități,cât și prin intoleranța și nerăbdarea îndreptată fațăde ceilalți parteneri. Stresul economic reprezintăîn România una dintre problemele majore. Printrecauzele acestuia identificăm slaba implicare înluarea deciziilor, execuția unui volum prea maresau prea mic de muncă, obiective de muncăneclare și confruntarea cu solicitările conflictuale,toate pe fondul unei economii distruse.

Stresul nu înregistrează doar un cost economic,ci și un cost social. În ceea ce privește costurileumane: s-a estimat că 16% din bărbați și 22% dinfemei cu boli cardiovasculare din țările U.E. auaceste afecțiuni din cauza stresului profesional sauasociate cu stresul profesional și alte afecțiuni,care includ tulburări musculo-scheletice și problemede sănătate mentală. Societatea românească aflatăîn plin proces de stratificare conține o diversitatede indivizi și grupuri de oameni ale căror trebuințeși dorințe, atitudini, convingeri și moduri de viațădiferă (din ce în ce mai mult) și uneori se con-fruntă. Stabilitatea unei societăți depinde și demenținerea unui echilibru acceptabil între acestegrupuri. Totuși, stresul poate distorsiona acestechilibru.

Dacă stresul devine cronic, efectele sale potafecta mecanismele societății, ducând la tensiunicrescute între oameni și la accentuarea frustrăriifață de autoritățile și instituțiile statului de drept.Deoarece stresul este atât de răspândit, acestadetermină un cost ridicat atât pentru indivizi,companii, organizații, cât și pentru societate înansamblu. Pentru individ, pe lângă impactuldevastator al deteriorărilor severe ale stării desănătate, poate conduce la scăderea eficienței înmuncă, cum ar fi pierderea oportunităților carierei,cât și a calității de angajat. Acest fapt accentuează

încordarea din relația familială și cea cu prietenii,iar în cele din urmă generează depresie, deces sausuicid. Pentru organizație, costurile legate de stresîmbracă multe forme. Acestea includ absente-ismul, costuri medicale ridicate și dereglareafluxului de producție, asociat cu alte costuri pentrurecrutarea și pregătirea de noi angajați. S-aobservat, de asemenea, ca stresul a devenit o mareproblemă în ceea ce privește productivitatea șieficiența.

Costurile economice sunt de asemeneasemnificative.7 Între 50% și 60% din absenteismulla locul de muncă a fost corelat cu stresul profe-sional. Împreună cu costurile de sănătate, costuriletotale anuale datorate stresului profesional au fostestimate la circa 20 de miliarde EURO pentruțările U.E., fără a adăuga pierderile de producti-vitate.

În ceea ce privește Comisia Europeană, aceastaa încercat să solidarizeze toți factorii interesați –de la cei care elaborează politici până lacercetători științifici, parteneri sociali și fiecareangajat în parte pentru a preveni stresulprofesional. Campania, a fost susținută de toatestatele membre U.E., de Comisia și ParlamentulEuropean, de organizații sindicale și patronale.Promovarea la nivel european a unor soluțiipentru combaterea stresului profesional cu cauzecomune, dar cu arii de cuprindere ale acesteiprobleme diferite între țările membre ale UE, aavut ca rol nu numai atingerea unor aspecteeconomice și statistice, dar și de a desprinde șidisemina exemple de bune practici pentrucombaterea stresului profesional în întreagaEuropă. Soluția nu este, așadar, la nivelul uneisingure țări, ci la nivelul tuturor statelor europene.

Pe planul psihologic, cel care sprijină actele șimăsurile luate de state cu date științifice concrete,se află copingul, la care ne-am referit mai sus.Procesul de adaptare (coping) este, astfel, definitprin: „eforturile mereu schimbătoare, cognitive șicomportamentale, de control specific al solici-tărilor externe și/sau interne, care sunt apreciateca marcând sau depășind resursele unei persoane”(M. Inglehart).

Stresul este, cu predominanță, studiat dinperspectiva funcționalității somatice, fiind evaluatprin prisma modificărilor homeostazice. El poate

44 DREPTURILE OMULUI

6 Statisticile referitoare la stresul profesional citate aufost furnizate de Fundația Europeană pentru ÎmbunătățireaCondițiilor de Muncă și Viață și Organizația Internaționalăa Muncii.

7 Datele statistice au fost preluate de pe siteul webhttp://ew2002.osha.europa.eu.

Page 46: revista drepturile omului

fi însă studiat și ca factor perturbator alraporturilor dintre persoană și lume prin prismacomunicării, cunoașterii și creativității. Astfel, subinfluența stresului, experiența perceptuală – ca șicomponentă a cunoașterii – tinde să falsificereflectarea realității prin îngustarea câmpuluiperceptiv și a tulburărilor de tipul iluziilor.

Vom prezenta în continuare câteva principii șimetode care stau la baza managementului șigestionării stresului și care, parțial, vor putea fiaplicate și în mediul școlar. Aceste orientărigenerale și metode sunt desprinse din recoman-dările Organizației Mondiale a Sănătății șivizează ca programele de promovare a sănătății sărecunoască importanța abilităților oamenilor de acoopera cu agenții stresori. În acest context, OMSschimbă reprezentarea cotidiană și comunăprivind natura cauzelor și efectelor, evidențiindfaptul că anumiți presupuși agenți stresori, cum arfi supraponderabilitatea, fumatul, alcoolismul,dependența de droguri și lipsa exercițiului fizic,se constituie în efecte ca urmare a incapacitățiipersoanelor de a coopera cu agenții stresori zilnici,adică a adevăratelor și realelor cauze care conducla asemenea efecte. Dependența de droguri,implicit alcoolismul în rândul multor elevi șistudenți, are o anumită etiologie specifică față decea a celorlalte categorii. Cauza comună, conformorganizației citate, este incapacitatea persoanelorde a coopera cu agenții stresori zilnici sau, maiexplicit, incapacitatea individului de a-și gestionafactorii și resursele generatoare de stres, pe fondulunei educații antistres scăzute sau inexistenteuneori.

Se sublinia, astfel, necesitatea ca profesioniștiidin sănătate să-și dezvolte interesul și abilitățilenecesare în promovarea sănătății prin studiereaeficienței unor noi abordări și, ca atare, să pună unmai mare accent pe această nouă formă aeducației.

Astăzi, mai mult ca oricând, sunt recomandatemetode manageriale contra stresului de naturăactivă și nu pasivă (când persoana stresatădevenea un consumator pasiv de alimente,medicamente, psihoterapie etc.). În aceastăsituație, individul aștepta să fie „devirusat”, fărăsă contribuie cu ceva în acest sens. Dat fiindnivelul extrem de ridicat al surselor de stresexistente în societate, este necesar să găsim și săaplicăm metode active de management care săimplice într-un mod mai activ și responsabil

individul. Și aceasta printr-o raționalizare maieficientă, printr-o gestionare a stresului, aagenților stresori și a efectelor ce le induc acestea.

Exemplificăm prin câteva mijloace ce stau laîndemâna oricărui individ, organizație saumanager organizațional: abilitatea rezolvăriiproblemelor zilnice (incapacitatea profesionalăproduce stresul de muncă), realizarea echilibruluiîntre muncă și odihnă – loisir, precum și întreactivitatea desfășurată și satisfacția, plăcereaprodusă, relaxarea în timpul situațiilor stresante,gimnastica productivă la locul de muncă și prinintermediul pauzelor funcționale, meditația,reflectarea asupra metodelor de preîntâmpinare șidiminuare a agenților stresori, a atitudinii față deaceștia și efectele emergente lor.

Dacă până în prezentul relativ apropiat (1991),Organizația Mondială a Sănătății cerea și pregăteaprofesioniști în gestionarea și managementulstresului, astăzi, aceeași organizație precizează căo atenție deosebită trebuie acordată pregătiriifiecărui individ în vederea formării abilitățilornecesare cooperării cu agenții stresori ai viețiizilnice, alături de capacitatea de a-i înlătura pe ceiexistenți și nocivi, precum și a cauzelor interioaredăunătoare care se constituie în agenți stresoriinteriori și care trebuie evitați. Specialiștii trebuiesă educe indivizii în înlăturarea efectelor șietiologiei stresului, individul devenind astfelcoparticipant în această activitate și nu un membrupasiv și beneficiar. Apar așa-numitele terapiicomplementare, unde chiar dacă psihologii șimanagerii stresului îndeplinesc un rol important,se face necesară și resimțită și contribuțiaindividului.

În acest sens, cu prilejul Zilei Internaționale aSănătății Mintale ce va fi organizată de Organi-zația Mondială a Sănătății, în luna octombrie a.c.,se vor pune în discuție problemele de ordin socialcare interferează cu sănătatea psihică, afectânddirect sau indirect zona de confort a indivizilor,prin reducerea capacității de rezistență la factoriistresanți din mediul înconjurător. De asemenea,având în vedere considerentele susținute de PactulEuropean pentru Sănătate Mintală și Stare de bine,mari speranțe se pun și în Conferința pentruPromovarea Incluziunii Sociale pentru sănătatemintală și stare de bine ce va avea loc înPortugalia în luna noiembrie, la care sepreconizează a se atrage atenția asupra legăturiidintre sănătatea mintală și starea de bine pe de o

DREPTURILE OMULUI 45

Page 47: revista drepturile omului

parte şi incluziunea și protecția socială pe de altaparte.

Iată câteva tehnici utilizate în gestionarea șimanagementul stresului cu referire specială laelevi și studenți, deoarece gestionarea și manage-mentul stresului din sistemul învățământuluiconstituie o necesitate de actualitate.

Tehnici distale și de decondiționare emoțio-nală. Atât elevii și studenții, precum și celelaltecategorii trebuie pregătite și instruite în înlăturareanu numai a stresului propriu, cât și pe cel al celordin jur, al membrilor familiei, organizației, firmei.Printre alte metode și practici ale gestionăriistresului, specialiștii recomandă așa-numiteletehnici distale (la distanță) de înlăturare astresului, precum și tehnicile de eliberare, dedecondiționare a emoțiilor negative, coroboratecu decondiționarea față de evenimentele neplăcutedin trecut și de protecție față de forța emoțiilornegative ale evenimentelor din prezent, înconsonanță cu pregătirea reușitei proiectelor șiscopurilor viitoare și a creării așa-numitelor rețelede suport sau rețele antistres care au un suportinteruman și personal. Importanța acestor rețeleumane de suport este considerabil regăsibilă lanivelul oricărui grup sau organizație instituționalăsau nonformală, implicit în colectivul școlar. Esteregăsită mai mult în faza de îndepărtare a perico-lului, ca fază principală a stresului.

Cercetările efectuate de Institutul de Matematicăa Inimii din California au confirmat importanțaacestei structuri antistres. Alți specialiști reco-mandă anumite practici psihoterapeutice, cum arfi biofeedback-ul, care este o metodă și un mijlocce permit descoperirea funcționalității organis-mului pe baza simțurilor și a schimbărilorvegetative și metabolice ale corpului, care în modnormal nu ar putea fi descoperite. La acestepractici și tehnici de decondiționare adăugămantrenamentele de relaxare, cum ar fi cele derelaxare progresivă, mentală și de relaxare aimaginației.

Relaxarea progresivă constă în relaxarea uneipărți a corpului, a mușchilor (în terapia deînlăturare a stresului, schimbările cele maifrecvente sunt tensiunea mușchilor, pulsul inimiiși temperatura corpului, în fiecare caz putând fiatașați senzori, cu ajutorul unor aparate putându-se converti schimbările psihologice ale individuluiîn informații ușor citite, evaluate de pe aparatelerespective), apoi relaxarea totală a corpului.

Relaxarea activității mentale urmează relaxăriimusculare și contribuie în mai mare măsură laînlăturarea așa-numitului stres spiritual și mai alesinterpretat, fiind necesară ca practică și metodăantistres în mod deosebit în faza de amenințare șiîn situația de alarmă, pe când metoda relaxăriiprogresive a mușchilor și corpului este maiindicată în etapa de epuizare și faza postrau-matică.

Lucrarea Training mental. Manual de auto-echilibrare, autoformare și auto-perfecționarepsihosomatică, de M. Brașoveanu, cuprinde, înstructura sa tematică, cele mai moderne tipuri derelaxare psihică și neuro-psihică.

În ceea ce privește a treia fază, cea de relaxarea imaginației, aceasta este necesară oricărei faze șietape, un individ cu o imaginație fecundă șirelaxată va găsi soluții și modalități mai eficientede ieșire din criză și impas, evaluând mai ușoretiologia și efectele stresului. Profunzimearelaxării mentale și a imaginației depinde denivelul de concentrare a atenției și implicit aimaginației. Cu cât imaginația este mai bogată înimagini relaxante, cu atât efectele sunt maibenefice. Omul cu imaginație este un om creativ,care găsește cu mult mai ușor soluții și modalitățide rezolvare a unor situații care pot devenistresante chiar prin forța lor imaginativă,contribuind astfel la formarea stresuluiinterpretativ și emoțional.

În raport cu aceste metode clasice de relaxare,în literatura de specialitate mai sunt regăsite și altemetode, cum ar fi metoda de relaxare a lui Gerda-Alexander, care este considerată ca un prototip almetodelor de relaxare cu caracter ritmic, subinfluența metodei de inspirație ritmică a luiDalcroze și care se bazează pe două principiifundamentale: căutarea entoniei, adică a joculuioptimal al tensiunii musculare, joc elastic de omare variabilitate, dintre tonusul diferiților mușchisau diferitelor grupe musculare, urmărind peaceastă cale obținerea tonusului potrivit cândmușchiul nu este nici inert, dar nici foartecontractat și studiul dinamic al mișcărilor într-oviziune psiho-pedagogică.

De o mare importanță printre metodele derelaxare este și cea a psihiatrului german J.H.Schultz, cunoscută în literatura de specialitate catehnica de relaxare autogenă (training autogen).Această metodă are un punct de plecare fiziologiccoroborat cu cel mental, impactul resimțindu-se

46 DREPTURILE OMULUI

Page 48: revista drepturile omului

mai ales în planul gândirii, metodă foarteapropiată de alte practici specifice civilizațiilorindo-tibetane, în mod deosebit de practicile yoga.În esență, această metodă se reduce la oautohipnoză provocată, asociată unei concentrăria conștiinței, care împreună vor conduce, în final,la o detentă, la o deconexiune generală a organis-mului.

Dacă aceste practici și metode au ca efectgândirea și capacitatea de concentrare, altemetode, cum ar fi cea a lui Marcel Rouet (v.lucrarea Relaxion Psychosomatique citată de M.Șelaru și P. Brașoveanu în lucrarea TrainingAutogen sau Relaxarea) se diferențiază de metodelebazate pe autoconcentrare, în general, și pe cea alui Schultz tocmai prin faptul că nu solicită în așamare măsură atenția, fiind benefică pentru aceiindivizi care întâmpină dificultăți în capacitateade concentrare a atenției. Prin această metodă,Rouet reușește să creeze o serie de reflexecondiționate vizând detenta neuromusculară, prinimpregnarea subconștientului cu aceste reflexe, iarprin ștergerea progresivă a conștientului, urmă-rindu-se valorificarea resurselor subconștientului.Nu vom insista în mod deosebit asupra acestora,întrucât ele sunt destul de frecvent expuse înliteratura de specialitate, ci vom insista mai multasupra altor metode și tehnici, cum ar fi practicilesugestiei și autosugestiei și în mod deosebit asupratehnicilor radiante.

Sugestia și autosugestia. Dacă prin sugestie(de la latinescul sugestio) se înțelege o influențăexercitată asupra voinței cuiva, autosugestia, înmod logic, reprezintă influența exercitată, de dataaceasta, asupra propriei noastre voințe. Din capullocului, suntem frapați în această definiție dealăturarea a doi termeni, definind două mari forțepsihice potențiale: sugestia și voința, care seinfluențează și se condiționează reciproc. Dupăcum precizează psihologul P.P. Neveanu înDicționarul de psihologie, în sugestie „înprincipal este vorba despre putința pe care o areun individ de a impune, prin forța afirmației sale,o idee sau o emoție, uneia sau mai multorpersoane. Reușita sugestiei depinde de joculdinamic al unor forțe care se găsesc atât în celcare sugestionează, cât și în cel care estesugestionat. În acest sens, sugestia poate fidefinită atât ca o acțiune persuasivă, respectivfoarte perseverentă, și insistentă, prin care unindivid impune altuia o idee, o credință sau o

tendință, cât și ca fenomen de supunere față de oidee, tendință sau credință, cu origine într-oacțiune exterioară și care comportă o«ștrangulare» a puterii și a libertății de voință acelui sugestionat”.

Potrivit aceluiași autor, autosugestia, aceastăfacultate general umană, inegal dezvoltată de laindivid la individ, intervine în toate aspectelevieții și activității cotidiene, fenomenul și metodafiind luate în studiu în ultimele decenii și aplicateîn scopul echilibrării vieții personale și al spoririieficienței activității.

Este util să precizăm de la început căautosugestia reprezintă o extraordinară forță apsihicului uman, fiind capabilă uneori de perfor-manțe incredibile. Din acest punct de vedere,putem fi siguri că în abisurile ființei umane existăo mare și puternică „centrală”, capabilă săelibereze cantități uriașe de energie psihică,urmând a fi folosite pentru dinamizarea șipotențarea voinței. Din nefericire, însă, în majori-tatea cazurilor, această instanță a subconștientuluiși a inconștientului rămâne nefolosită.

Un mare medic și psiholog de la începutulacestui secol, Victor Pauchet, susținea căstăpânirea de sine, adică dominarea subconști-entului și inconștientului de către conștient, seînvață ca o artă, ca un sport, așa cum învețidesenul sau tenisul, de exemplu. El a creat peaceastă cale o adevărată metodă de reeducare,care poate fi extrem de utilă celor ce doresc să fiebeneficiarii relaxării. Plecând de la constatarea căfiecare om primește două feluri de educație – unacare îi este făcută de altul și alta, mult maiimportantă, pe care și-o face el însuși –, V. Pauchetstudiază metodele cele mai eficiente pentru a odezvolta pe aceasta din urmă. Iată cum se practicăautosugestia, respectiv cum se dezvoltă cea de-adoua educație – educația prin sine însuși(relaxarea fiind, după cum știm deja, o formă a ei)– în viziunea lui V. Pauchet: „Veți redacta în scrisși cu creierul odihnit una sau mai multe formule,exprimând calitatea pe care voiți să o posedați, șile veți învăța pe dinafară. De exemplu, dacă unconferențiar vrea să se vindece de timiditatea careîl împiedică de a vorbi în public, va redactaformulele: «am încredere în mine pentru căinteligența mea se dezvoltă întruna»; «vorbesc zide zi cu mai multă ușurință». În continuare,dimineața și seara, el se va izola într-o încăpere,se va întinde pe un pat și va sta într-o imobilitate

DREPTURILE OMULUI 47

Page 49: revista drepturile omului

absolută, cu ochii închiși. În continuare, varepeta, cu voce puternică sau chiar cu vocescăzută, formula care trebuie sugerată. O varepeta de zece, chiar de douăzeci de ori. Chiardacă nu crede în ceea ce face, ideea sugerată vapătrunde în subconștient. Când își va reluaocupațiile, subconștientul său va fi impregnat dejacu ideea în cauză. Acțiunile și formulele indicatese repetă timp de 8 zile, 15 zile, o lună, rezultatulobținut în final fiind uimitor. Cum succesul nu seva lăsa așteptat, încetul cu încetul se va câștigaîncrederea de sine, grație progresului constatat.”Am reprodus această practică în scop aplicativ, eafiind utilă și necesară.

Autosugestia nu este utilă doar pentru a obținecalități și performanțe, ci ea este una dintrecondițiile necesare pentru a ne reconstituisănătatea. Creierul acționează, pe de o parte,asupra funcțiilor psihice, asupra actelor voluntareși, pe de alta, asupra funcțiilor organice. Atuncicând repetăm autosugestii optimiste și favorabilesănătății, că „mă simt bine”, funcțiile organismuluise vor îndeplini mai bine și tendința sprevindecare se va accentua. Evident, nu oriceautosugestie poate anihila durerea sau îi poateconferi individului un tonus moral și afectiv.

Tot prin autosugestie putem învăța cum sădevenim calmi, atenți, energici, exact așa cumînvățăm limbile străine, vioara, dactilografia etc.Dacă dorim să devenim calmi trebuie să neforțăm, să ne păstrăm un aer calm și răbdător. Estesuficient ca într-o zi să ne relaxăm de 3-4 oriîntinzându-ne relaxat pe un pat, într-o încăpereizolată, fără a mișca un deget, și să spunem de 50de ori, de exemplu, cu voce tare sau scăzută: „suntcalm” pentru a deveni într-adevăr relaxați.

Vom insista în cele ce urmează cu uneleexemple concrete prin care se poate evidențiaforța autosugestiei.

Celebrul explorator polar Fridtjof Nansen care,în incursiunile lui în pustiurile arctice și aleGroenlandei, a avut luni de zile de susținut o luptăacerbă și mistuitoare cu frigul, cu întunericul și cumonotonia, fiind supus unui răspuns nespecific alcorpului față de solicitarea acestor agenți stresoritermali, obișnuia să repete mereu, de zeci și sutede ori, cu glas tare sau numai în gând: „#u, n-amsă mă dau bătut! Am să vă înving!”. Iată cumrelatează undeva, în jurnalul său, aspecte ale lupteisale cu frigul, pe care l-a îngenuncheat prinantrenarea psihicului în această luptă: „Ce zvonuri

exagerate circulă despre frigul arctic! ÎnGroenlanda a fost frig și, e drept, că nici aici nu emai cald. Aici însă lupt împotriva frigului cu toateposibilitățile, inclusiv cu cele psihice. ÎnGroenlanda nu știam să le folosesc pe acestea dinurmă.” Precizăm faptul că în vederea antrenării salepentru incursiunea spre Polul Nord, Nansen atraversat, în prealabil, Groenlanda pe schiuri, tempe-ratura medie a zilei variind între –40 și –42oC,ceea ce impunea o îmbrăcăminte adecvată în luptacu asemenea intemperii. Așa cum afirma Nansen,împotriva frigului se luptă nu numai cu veșminteleși cu antrenamentul, ci și cu autosugestia,respectiv cu forțele psihice.

La rândul său, cunoscutul alpinist Teray Lionelne vorbește despre etica și filosofia alpinistului,pe care le-a dobândit prin permanente infuzii dinconștient în subconștient, pe calea autosugestiei:„Încetul cu încetul îmi făuream un fel de etică șide filosofie a alpinismului. Dar, pentru a-ți riscaviața și a te supune suferințelor, pentru a culegetrandafirii ce înfloresc la granița cu imposibilul,trebuie să fii înzestrat cu forțe morale excepțio-nale, ce decurg din permanenta bombardare aspiritului cu bombe constând din sugestii pozitive,aducătoare de încredere în forțele proprii și desperanță în victorie. Fără îndoială că mulți lepoartă în ei permanent, dar pentru alții ele nu secristalizează decât încetul cu încetul, cu prilejulevenimentelor extraordinare, uneori neașteptate,iar eu aparțineam acestora din urmă.”

În acest context neozeelandezul EdmundHillary, primul om care a escaladat Everestul, celmai înalt vârf din masivul Himalaya, s-a pregătitani de zile, împreună cu coechipierii săi într-oatmosferă de antrenament dur, dar și de ambianțăpsihică corespunzătoare și, cu prețul unor eforturiextraordinare, al unor solicitări psihice tot atât deextraordinare, a obținut în sfârșit victoria.

Asemenea acțiuni temerare, ce implică risc șistres accentuat se regăsesc în cele mai multedomenii de activitate. Riscul și stresul cosmo-nauților prezintă un interes aparte. Vom da unexemplu în acest sens, prin care evidențiemimportanța autosugestiei în momentele critice.După cum se știe, la întoarcerea navei pe Pământexistă două riscuri în ceea ce privește evoluțiaacesteia: dacă nava intră în straturile dense aleatmosferei sub un unghi prea mare, ia foc, iardacă, dimpotrivă, unghiul este prea mic, ea va ieșidin atmosferă și se va pierde pentru totdeauna în

48 DREPTURILE OMULUI

Page 50: revista drepturile omului

Cosmos. Iată cum relatează prima eventualitatecosmonautul Nikolaev: „Este foarte interesantfenomenul, când nava începe să ardă la intrareaîn straturile dense ale atmosferei. Prin hublourise văd flăcările dezlănțuite și se aud trosnituri. Aiimpresia că o bucată din învelișul navei va zbura.Dar eu îi cunosc construcția și nu trebuie să amastfel de îndoieli. Îmi spun mereu «Stai cuminte,las’ să ardă, coborârea decurge normal». și, într-adevăr, lucrurile s-au petrecut întocmai.”

Placeboterapia. Nu putem încheia aceastăsuită de exemple, pe care le-am dat pentru aevidenția rolul sugestiei și al autosugestiei înactivitățile și preocupările umane și ca forme aleeducației și gestionării stresului, fără a evidențiarolul placeboterapiei. Ca ramură a terapeuticii,constă din faptul că bolnavul se vindecă deanumite suferințe, nu datorită medicamentuluicare i s-a administrat, acesta fiind, în mod deli-berat, lipsit de orice acțiune chimică sau farma-cologică, ci datorită speranțelor și încrederii pecare bolnavul în cauză le pune în respectivulmedicament; cu alte cuvinte, pentru că el seautosugestionează că medicamentul care i s-arecomandat îl va vindeca.

Placeboterapia s-a integrat progresiv încontextul teoretic și, mai ales, practic al științelormedicale; sub raport teoretic, în sensul că a permisdiferențierea reacțiilor psihice și reflexelorcondiționate, care parazitează în mod obișnuitsimptomatologia unei boli, de semnele propriu-zise ale bolii în cauză; pe plan practic, a permisobținerea, mai mult sau mai puțin consistentă șimai mult sau mai puțin durabilă, a unor ameliorărisau chiar vindecări. Această tehnică psihotera-peutică ne-a demonstrat faptul că este o maregreșeală să disociem medicina corpului de cea apsihicului. Tot ea ne-a demonstrat faptul că oricepseudoremediu, orice terapie neînsemnată potexercita efecte dintre cele mai semnificative șisurprinzătoare în sens pozitiv, dacă sunt exploatateîn mod plenar, și pot dirija credulitatea bolnavului.

În explicarea acestui fenomen, în cele maimulte situații, se apelează la efectele induse pecale psihologică, explicațiile de acest gen fiind, dedeparte, cele mai importante.

După cum știm, bolilor le este proprie o anumeîncărcătură emoțională, mai mult sau mai puținconsistentă, existând interferențe între compo-nentele psihologice și cele biologice. Din acestmotiv, gândirea bolnavului nu numai că este

deosebit de fragilă, dar și foarte particulară,specifică. Ea este în totalitate la discreția uneitemeri, fie ea chiar neîntemeiată; la discreția uneiprejudecăți; la discreția ficțiunii, prin definițiemorbidă în cazul bolii. Bolile reprezintă ameste-curi, în diferite proporții, de tulburări organice ceau la bază modificări anatomice și de tulburărifuncționale (perturbări tranzitorii ale fiziologieiobișnuite a diverselor organe sau structuri). Bolilela care predomină elementul funcțional sau careapar ca pur funcționale (ca dereglarea diverselorfuncții) sunt însă incomparabil mai numeroasedecât acelea la care predomină elementul organic,biologic. Or, după cum s-a demonstrat deja,funcționalul este prin definiție foarte labil și, caatare, extrem de accesibil regresiunilor placebo-terapice. Se consideră de exemplu, că 60% dintrebanalele dar nu mai puțin supărătoarele dureri decap se vindecă perfect pe baza terapiei de tip pla-cebo. Pierre Solie, în cartea sa intitulată Medicineet homme total, consideră că numărul bolnavilorimaginari, al acelora a căror suferință nu are unsubstrat real, organic, se ridică la cifra cu totulimpresionantă de 90%.

Am prezentat această suită de exemple spre ailustra disponibilitățile psihice existente în fiecareindivid, ca și rolul autosugestiei în a le potența, îna le valorifica la maximum. Viața marilor perso-nalități, istoria faptelor ieșite din comun nu estenumai istoria anumitor vocații, a anumitor voințeși inteligențe, a unui capital de muncă, ci indiscu-tabil, în aceeași măsură, și istoria unor forțeautosugestive care au pus în mișcare întregulangrenaj psihic, forțe iminente educației antistresși managementului ce impun gestionarea lorrațională și eficientă. Autosugestia poate fiidentificată, după cum lesne ne putem da seama,cu veritabile „zăcăminte” existente în subsolulpsihicului uman care, dacă sunt exploatate pemăsura posibilităților, aduc beneficii incredibiledestinului individual.

Sugestia și autosugestia pun în funcțiemecanisme psihofiziologice mai profunde și maipuțin cunoscute științei la ora actuală. Abia înultimul timp este de semnalat o angajare concen-trică și polivalentă a numeroase centre de profilpsihomedical care și-au propus elucidarea proce-selor care stau la baza influențării directe sauindirecte a comportamentului și reactivității umaneîn raport cu asemenea agenți și tehnici – practicide protecție – față de anumiți agenți stresori.

DREPTURILE OMULUI 49

Page 51: revista drepturile omului

Tehnici psihoneuroimunologice. În continuare,vom face referință la unele practici ce aparțindomeniului științific, ale unei noi ramuri a medi-cinii, cea denumită psihoneuroimunologie.Aceasta, ca urmare a unor fapte și fenomeneempirice, când acțiunea agenților stresori specificia fost reconvertită, având un impact comun cuagenții și acțiunea nespecifică a acestora. Spreexemplu, în timpul epidemiilor, normal ar fi sămoară mai repede și în număr mai mare copiii șibătrânii, datorită sistemului imunologic maideficitar(incomplet dezvoltat la copii și uzat labătrâni). S-a constatat însă că mor mai mulțiadulți, cu un sistem imunologic viguros. Între-barea firească pusă de medici era: De ce?Răspunsul este simplu: copiii nu conștientizeazăefectele catastrofale ale epidemiei (de ciumă, spreexemplu), deci nu se tem de ea, iar bătrânii devinmai ignoranți cu boala și cu moartea, trăindu-și încea mai mare parte viața. Intervine aici stresulinterpretat, cauzat și mai ales amplificat deatitudinea față de agenții stresori în fața vieții și amorții. Cei cu credință în Dumnezeu vor suportamult mai ușor grija morții, întrucât nutrescsperanța unei vieți și judecăți favorabile, pe cândpăcătoșii sunt mai îngrijorați față de ceea ce sepoate întâmpla cu ei. Așa apare superstresul,distresul și overstresul la adult, aceste forme alestresului având un impact cu mult mai grav asupraunor boli cauzatoare de moarte și, totodată,afectând sistemul imunologic. Ca atare, nu eveni-mentul (moartea), ci teama de eveniment trebuieanihilată în vederea diminuării stresului și impac-tului său. Aici un rol deosebit îi revine psiho-logului, intervenția și rolul lui în asemenea situațiilimită (epidemii, catastrofe naturale etc.) fiindbine-cunoscute. Unele cercetări de acest gen,realizate de Institutul de Matematică a Inimii, audemonstrat că omul nu-și distruge sistemulimunologic atât de mult atunci când apareevenimentul, ci atunci când își reamintește de elsau se gândește la un eveniment negativ posibil înviitor. Ca supraviețuitor al unui accident deautomobil care putea să-mi devină fatal, măîngrijorează mai mult amintirea celor petrecute șimai ales a urmărilor nefaste, decât teama cotidianăde un posibil accident rutier. Deci nu impactul cuevenimentele și nici chiar probabilitatea acestuiane distruge sistemul imunologic, ci mai multreamintirea lui. Recurgând tot la exemplulpersonal, ca urmare a acțiunii posttraumatice a

evenimentului amintit, după trei ani s-a instalatdatorită sistemului imunologic afectat, o depresieposttraumatică, cu consecințe grave în plan profe-sional și mai ales interrelațional. Revenirea lanormal era aproape imposibilă, stresul reversibilîn asemenea situații fiind transformat în unulireversibil și absolut. Evenimentul produs și maiales imaginea asupra efectelor posibile de a le fiindus, marchează emoțional toată viața indivi-dului, depășirea fiind foarte greu realizabilă.

Cercetările în domeniu au demonstrat căreamintirea unui eveniment afectează negativsistemul imunologic; față de situația în care nu neamintim asemenea evenimente, imunoglobina esteridicată și endorfina scăzută. Un elev care-și aduceaminte de efectul produs ca urmare a obțineriiunei note slabe sau altui insucces școlar, prinamintirea lui va fi afectat mai mult decât atuncicând se confruntă cu un asemenea agent stresor.De aceea, părinții și chiar cadrele didactice trebuiesă fie mai toleranți cu copiii și elevii în vedereapăstrării și consolidării sistemului imunologic, caurmare a stresului amplificat de acești agenți.Încurajarea, vorba bună, metodele didacticebazate pe empatie și transfer emoțional pozitiv,ajută mai mult în refacerea sistemului imunologic,generând speranță și încredere, optimism și poftăde viață. Se știe că atunci când sistemul imuno-logic este puternic, toate celulele se regenereazăîn cortex. Exigența excesivă, intoleranța și agresi-vitatea din învățământ, dublate de incertitudineaviitorului, sunt câțiva din agenții stresori aimediului școlar și educațional. Asupra acestora sepoate acționa prin tact pedagogic, umanism înrelațiile interpersonale și, evident, prin întărireasistemului imunologic. Nu blamul și avertis-mentul sunt metodele pedagogice, ci înțelegereași toleranța față de unele abateri sau nereușiteșcolare.

Tehnici sinergetice. Prin utilizarea zilnică aacestor tehnici putem ajunge la următoarelerezultate pozitive: adaptabilitatea noastră și amembrilor familiei, a copiilor în primul rând, faptce contribuie la o rezistență mai ridicată față deagenții stresori. De aici și denumirea de tehnicisinergetice sau, mai științific, tehnici de sinergie agrupului sau organizației.

Vom da un exemplu banal din cadrul cupluluifamilial: orice soție poate greși aranjamentul înpregătirea servitului mesei, să pună o furculițăgreșit pe masă. Spre exemplu, soțul, venind stresat

50 DREPTURILE OMULUI

Page 52: revista drepturile omului

de la serviciu, va găsi în această greșeală o sursăși un prilej de descărcare a nervilor asupra soției,aceasta devenind un paratrăsnet al stresuluiacumulat la serviciu. Dacă și soția are aceeașireacție, neînțelegându-i starea, scandalul esteiminent și stresul propriu-zis se transformă însuprastres, cu consecințe mult mai grave, uneorichiar fatale. Acțiunea-reacția soției poatepreîntâmpina asemenea situație indezirabilă,procedând cu tact și calm, evitând cearta iminentă,ca urmare a unei banale greșeli și a „alergiei”soțului la furculiță și uneori chiar la mâncare.Sinergia constă tocmai în această cooperare șitoleranță și nu în dispute, polemici, culminând custările conflictuale generatoare de stres, pe carenoi l-am numi stres alternativ sau generativ. Dece așa? Pentru că el apare ca o alternativă posibilăa unei stări de echilibru interior și în cadrulgrupului, fiind generat tocmai de stareaalternativă, caracterizată prin lipsa echilibrului șiprin existența conflictelor intragrupale sauintrafamiliale emergente unor asemenea situațiisau premise favorabile.

Asemenea practici și tehnici de sinergie agrupului se pot aplica la nivelul oricărui grup,colectiv și organizație, implicit în cadrulcolectivului școlar. Un profesor cu „capsa pusă”,indispus, nu trebuie iritat sau provocat, la fel niciun elev cu „probleme”, care este mai irascibil șichiar agresiv cu colegii și cadrele didactice. Înlimbajul popular există o sintagmă celebră „numai pune paie pe foc”, fapt ce semnifică evitareaamplificării stărilor conflictuale și, implicit, aagenților stresanți. Managerul, dirigintele în cazulcolectivului școlar, trebuie să soluționeze, săgestioneze situațiile stresante într-o manieră, pecât posibil, favorabilă ambelor părți, fără părtinireși frustrare, în mod principial.

Prin tehnicile sinergetice, de sinergia grupului(interacțiune socială), după unii, sinergia decompetențe, mai repede am spune de abilități, șiprin capacitatea de gestionare a stresului nepăstrăm condiția fizică și mai ales pe cea psihică,precum și capacitatea, abilitatea de a coopera cuagenții stresori. Toate aceste practici și tehniciantistres conduc la o sănătate mentală și încredere,ceea ce permite un control asupra vieții și activi-tăților, ferindu-ne de anumiți agenți stresori interniși externi. Oamenii sănătoși sunt mai puținvulnerabili agenților stresori și se îmbolnăvescmai greu decât cei predispuși spre îmbolnăvire și

la care acționează stresul interpretat sau imaginar.Aceștia cooperează mai ușor cu agenții stresori,rezistă șocului schimbărilor sociale, mentalitățilorși psihologiei sociale în general, a privațiunilor șifrustrărilor, nemulțumirilor și insatisfacțiilor deorice natură. Cei predispuși morbidității sunt maivulnerabili, cooperează mai greu cu agențiistresori, devin mai necompetitivi pe plan social șiprofesional. Pentru societate este mai eficient sădispună de oameni sănătoși, cu rezistență laîmbolnăvire, și nu de indivizi bolnavi sau predis-puși îmbolnăvirii, care presupun subzistenței lorcosturi sociale cu mult mai mari. De aceea,investind pentru sănătate, investim pentru efi-ciență, principiu de care trebuie să țină seamapolitica socială a oricărei puteri politice și sociale.La fel și în mediul școlar și sistemul educațional:investind pentru pregătirea forței de muncă,investim pentru securitate națională și pentruviitor, în sens invers, vom ajunge o societatebolnavă și îmbătrânită, cum de fapt seprefigurează viitorul destul de incert al societățiiromânești.

Sunt câteva reflecții asupra importanțeistresului și a raportului acestuia preponderent cueducația. Așa cum anticipam, între stres șieducație se pot instala raporturi de interacțiune șiintercondiționare, de unde așa-numitul stres școlarși educațional, stres emergent condițiilor șiacțiunii specifice și nespecifice a unor agențistresori din învățământ și societate. Aceasta prinlipsa oportunităților și posibilității îndepliniriiunor cereri, deci a dezechilibrului dintre cerere șiofertă.

Gestionarea și managementul stresului dinsistemul învățământului devine o necesitate, înacest sens sunt bine-venite măsurile întreprinse deexecutiv în vederea pregătirii manageriale afactorilor responsabili și de conducere dininstituțiile și unitățile școlare. Empirismul și maiales amatorismul multor manageri vor fi înlocuitecu metode și practici manageriale, practici ce voreficientiza și optimiza activitatea educațională șide conducere.

În condițiile actuale tema combaterii stresuluirămâne de permanentă actualitate iar măsurilecare se impun vizează stimulul fluxuluiinformațional, tehnic, științific și economic întrecei implicați în asigurarea securității și sănătății înmuncă. Organizația Mondială a Sănătățiirecomandă tuturor statelor care și-au întocmit

DREPTURILE OMULUI 51

Page 53: revista drepturile omului

programe naționale corelate cu cele internaționalede protecție a vieții și sănătății să-și modificeorientarea medicinii omului bolnav către o medi-cina a omului sănătos. În acest sens eficacitateamedicinii preventive propune un parteneriatmultifuncțional, care să integreze diferite departa-mente guvernamentale care să se ocupe desănătate, construcția de locuințe, energie, apă, aerși planificare. Pe de altă parte, părinții, profesorii,asistenții sociali și de sănătate, trebuie să acțio-neze împreună sinergetic și holistic.8 În acest sens,menționăm ca există în Parlamentul României unproiect de lege privind serviciile de îngrijire acopiilor pe timpul zilei care introduce ideea deeducație pentru părinți. Astfel, serviciile deschiseorganizate la nivelul comunității se vor adresafamiliilor cu copii din comunitate și viitorilorpărinți. Mai mult, prin proiectul de act normativ,Ministerul Muncii introduce obligativitatea autori-tăților administrației publice locale de a evaluanevoia de servicii de îngrijire pe timpul zilei acopiilor din comunitate și de a asigura disponi-bilitatea locurilor în servicii adecvate, potrivitnevoilor identificate. În plus, Inspectoratul Generalal Poliției Române, prin Institutul de Cercetare și

Prevenire a Criminalității și Asociația TelefonulCopilului, lansează Campania „Când eu nu pot savorbesc…”. Campania, dedicată preveniriivictimizării minorilor „Când eu nu pot săvorbesc….” își propune informarea publiculuidespre problemele cu care se confrunta minoriiabuzați, precum și creșterea gradului de implicarea cetățenilor în identificarea și semnalarea unorastfel de cazuri.

Aceste două programe naționale se pliază peparticularitățile biologice, complexe ale culturii șicivilizației, tradițiilor și moravurilor, transfor-mărilor sau agresiunilor de natură diversă, careaparțin unor raporturi integrative, ontologice,axiologice, psihologice și praxiologice căroraomul le este supus și pentru care el face eforturicontinuu de adaptare și de armonizare. De aceeafactorii psihosociali sunt considerați ca fiindfenomene de poluare a unor aspecte ale viețiiindividului sau a societății. Acum ne luptăm cupoluarea instrucțională, respectiv, cu deficiențelede instrucție elementară având drept consecințenedorite– analfabetismul și abandonul școlar,poluare a echității, ca formă a poluării morale asocietății.9

52 DREPTURILE OMULUI

8 A se vedea, Irina Moroianu Zlătescu op. ci., p.17.9 A se vedea, Irina Moroianu Zlătescu, Octavian

Popescu, op. cit., p.93.

RÉSUMÉ

Le stress est devenu un phénomène courant de la viequotidienne moderne, ainsi qu’un facteur de risque pourl’individu et la société. L’état de santé individuelle etcollective est consacré dans la Déclaration universelle desDroits de l’Homme et le droit à la santé est un droitfondamental de l’homme, expression de certainscommandements à large contenu et émergence sociale,économique et environnementale. En ce sens, l’hommecivilisé est confronté, d’abord, à la pollution morale quimenace tant sa santé physique, que sa santé psychique.Auprès des effets potentiels du stress sur l’état de santé et labonne disposition des individus, le stress manifesteégalement un impact économique et social. Il peut diminuerles performances et la productivité au lieu de travail, enaffectant ainsi l’évolution d’une affaire et, finalement,l’économie en sa totalité. Pour cette raison, tous lesdécideurs en matière politique, sociale, juridique etmédicale, ainsi que l’entière population doivent contribuerà réaliser le désidératum selon lequel tous les hommes sontégaux en droits et obligations. Le thème de la lutte contre

SUMMARY

Mental pressure has become a common phenomenonwith modern daily life and a risk factor for the individualand for society as well. The individual and the collectivehealth status is consecrated by the Universal Declarationof Human Rights, while the right to health is a fundamentalhuman right, the expression of comprehensivecommandments characterized by social, economic andenvironmental emergencies. In this respect, the civilizedhuman being is first facing a moral pollution that threatensboth the physical and the mental health. In addition to thepossible effects upon the individuals’ health and their goodmood, mental pressure has an economic and a social impactas well. It can decrease performance and productivity atwork, thus affecting the business and ultimately economy asa whole. This is the reason why all those making political,social, judicial and medical decisions alongside thepopulation should make their contribution to theachievement of the desideratum according to which allpeople are equal in rights and duties. The topic of fightingmental pressure is always hot, while the measures to be

Page 54: revista drepturile omului

le stress est d’une actualité permanente et les mesures quis’imposent visent la stimulation du flux informationnel,technique, scientifique et économique entre ceux quis’occupent à assurer la sécurité et la santé dans le travail.L’Organisation Mondiale de la Santé recommande à tousles Etats qui ont élaboré des programmes nationaux correlésavec les programmes internationaux de protection de la vieet de la santé de modifier l’orientation de la médecine del’homme malade vers une médecine de l’homme sain.

taken refer to the stimulation of the informational, technical,scientific and economic exchanges between thoseresponsible for safety and healthy conditions at work. TheWorld Health Organization recommends all States thatelaborated national programs correlated with theinternational ones for the protection of life and health toshift the focus of medicine from the sick to the healthy.

DREPTURILE OMULUI 53

THE ROLE OF PUBLIC SERVA"TS I" MODER"IZI"GTHE ADMI"ISTRATIVE SYSTEM A"D IMPROVI"G THE RELATIO"SHIP

WITH THE CIVIL SOCIETY

Dr. DIA"A MARILE"A PETROVSZKI

Adoption of the European norms in terms ofdemocracy, rule of law and market economy hasundoubtedly repercussions upon the public office.

Romania‘s integration with the EuropeanUnion involves modernization of the public admi-nistration system, reformation of the managementof human resources and increasing the level ofqualification. In this context, there is obvious needfor a reform of the public administration, anadministration that has to make its competentcontribution by proposing laws and implementingthem.

The public administration reform lays emphasison the following objectives: effectiveness,responsibility, honesty, integrity, dynamism, non-biased attitude – which means dealing with amuch bigger set of values than in the past.

It also aims to create an elite of professionalpublic servants, stable and politically neutral,competent to elaborate the strategies and thepolicies related to the public office management,one to contribute to the optimization of theadministrative system and the improvement of therelationship between the administration and thecivil society.

The adoption of a legal statute of the publicoffice was a necessary step for the achievement ofthe public office reform; for public offices toensure the achievement of the political, economicand social-cultural reforms, therefore thefunctioning of the entire social system.

Modernization of the public office is animportant criterion for the European Commissionwhen evaluating the member countries of the

European Union; this is the reason why it carefullyexamines the legislation elaborated by thesecountries in terms of compatibility with theEuropean norms and the respective countries’ability to implement the common policies andobserve the European law.

Public servants are the human resources ofpublic administration which, together with thematerial and the financial ones, provide theconditions under which the latter can function.

In the exercise of their powers, public servantsshall serve the citizens, the public interest, whichshall be their priority, while their behaviour isinfluenced by the new social reforms and theincreasing internationalization of the context inwhich they work.

Given the size and the variety of the network ofpublic administration authorities and institutionsand the complex tasks the latter have to fulfill inorder to organize the implementation of the lawand actually implement the law, as well as the factthat public administration is nothing else than theactivity of certain people in their relationship toother people, the issues related to those who workin the framework of public administration bodiesand make up their personnel is particularlyimportant.

It can therefore be asserted that the effectivenessof the public administration authorities infulfilling their tasks is largely dependent on thehuman quality and the professional abilities ofthose who make up these bodies, which involvesincreased care in recruiting, training andmotivating the public administration personnel.

Page 55: revista drepturile omului

It is worth mentioning that modern publicadministrations spend for instruction about 5% ofthe total costs allotted to manpower. On the otherhand, the public servants working in theframework of the European institutions are subjectto special norms, which make up the Europeanpublic office law.

The institutions of the European Union1 are noteasy to compare to the traditional State institutionsat the national level. Comparisons should alwaysbe made with cautiousness: the EuropeanCommission is not an actual Cabinet, theEuropean Parliament is not actually a legislatingbody and so on.

Moreover, the institutions do not make aGovernment in its strict sense, for the MemberStates are still holding the majority of theirdecisional powers and are responsible for theimplementation of the European policies.

The statute of the European Union servants2

influenced the general regime of the Europeanpublic office for, as rightly asserted about thestatus of national public servants, an assertion also

true in relation to the European public servants,‘the general Statute is a general framework,integrating bodies of or individual publicservants’.

The regime of the European public servantsborrowed some of the dimensions of the nationalregimes of the countries belonging to theEuropean Union in terms of public offices, whichwere overlapped elements deduced from the factthat they are achieved within an area that thedoctrine calls European territory of Europeanadministrative area.

The regime of the public office in the EuropeanUnion is governed by the norms of law deducedfrom the European Union regulations3 to whichthe principles of the EU Court of Justicejurisprudence are added.

There are similar elements but also differentones in the statutes of the two types of servants:the national one and that of the European Union.In the case of the national servant, the basicprinciple governing his/her entire activity is that ofthe preeminence of the Constitution and the law.This principle is therefore at the foundation oftheir activity, their professional behaviour, bothinside and outside the office.

In the case of European servants, the prevailingprinciple is that of their neutrality, their independencein relation to any State, be it the one whosenational he/she is or another one, member or non-member of the European Union.

In the first case, that of the national servant, wedeal with an indestructible link to the domestic,national element, while in the second case, wedeal with a different situation, that is, neutrality inrelation to the national element. Nevertheless,interpretation of these elements from differentpoints of view may result in certain connections,common elements.

At the same time, the above mentionedneutrality excludes any political influence, while,having mentioned the political influence, one cannotice that in the case of the national servant aswell, he/she also has to exercise his/her officebeyond any political interferences, while abidingby the domestic legislation and showing devotiontowards the State he/she serves.

54 DREPTURILE OMULUI

3 The main provisions applicable to all servants or all theservants in a sector are to be found in their Statute, whichrepresents the very nature of their status.

1 The Treaty on the European Union and the TreatyEstablishing the European Community. The latter wasrenamed the Treaty on the Functioning of the EuropeanUnion. iîn addition, the annexes to the Treaty include anumber of Protocols and Declarations.

The European Union is therefore based on the Treaty onthe European Union and the Treaty on the Functioning ofthe European Union. These two treaties have equal legalvalue and according to them the European Union substitutesand succeeds the European Community. The respectivetreaties were published in consolidated versions in theOfficial Journal of the European Union C115 of 9 May 2008.

2 The first step in regulating this field was the Statute andthe regime applicable to other agents of the EuropeanCommunity personnel and the European Atomic EnergyCommunity personnel, issued by the Council on the basis ofarts. EEC 212 and EAEC 186 (OJEC of 14 June 1962),which included provisions derogating from the Statute of theC.E.C.A. personnel of 28 January 1956.

The second step corresponds to the unification of theexisting statutory norms, achieved by means of the EEC,EAEC and CEEA Regulations No. 259/68 of 29 February1968, published in the OJEC No. 56/4 March 1968 andmodified several times.

The third step was represented by the Statute of theEuropean Communities servants, adopted under the (EC,EURATOM) Council Regulations No. 723/2004 of 22March 2004 for the amendment of the Statute of theEuropean Communities servants and the regime applicableto other Communities agents, published in the OfficialJournal No. L 124 of 27 April 2004, pp. 0001-0118. ThisStatute was once more amended and republished in theOfficial Journal No. L 127 of 15 May 2008.

Page 56: revista drepturile omului

DREPTURILE OMULUI 55

An analysis of the legal regime applicable tothe two types of servants reveals another commonelement, which involves certain peculiarities ineach case. Thus, it can be said that both types ofservants enjoy a statutory legal regime, that is, theStatute of public servants at national level and theStatute of the European Union public servants.These statutes consecrate the dimensions of thelegal regime applicable to each type of servant,the specific rights and duties they have, theprinciples governing their activity, the conse-quences occurring when the provisions of theStatutes4 are violated, etc.

In the case of the national public servants, thelegal order which they have to abide by is made upof all the sources of law, meaning the fundamentallaws of the respective States, other special lawsand norms as well as the provisions in theinternational treaties which, once ratified, becomean integral part of the domestic legislation; as faras the European public servants are concerned, thelegal order is represented by the regulations(directives, recommendations, statutes, etc.)making up the European Union law.

In spite of certain differences from one countryto another, there is nevertheless a Europeandimension of the public office, namely, the needfor a body of public servants among which politi-cians can find specialists whose abilities werethoroughly selected and tested.

In order to adequately deal with the complexissues related to the public office and the publicservants in Romania and the European Union, thesystematization made by the Romanian law-maker in the Statute of Public Servants and by theEuropean law-maker in the Statute of theEuropean Union Public Servants, the importanceof the public office and the public servants inRomania and the European Union, the need forthe public office to be modernized, have to betaken into account.

The concept of administration and themeanings it involves in common speech as wellas the characteristic features of public administra-tion are closely related to the notion of publicadministration, the notion and the characteristic

features of the public service, as well as the publicservice-public office-public servant relationship.

The object of public administration is toachieve the political values expressing the generalinterests of a society organized as a State, whichare worded in laws by the legislative powerbodies, as well as implement the decisions of thecourts of law, ruled on the basis of the law.

The purpose of the public administration istherefore to meet the public interest.

As comes out from the specialized juridicalliterature, public administration is the activity oforganizing the implementation of and actuallyimplementing the law, by means of disposing andexecuting activities, an activity that is mainlycarried out by the system of public administrationbodies, but in addition by other bodies as wellwhich belong to other State power organizingsystems – the legislative power system and thejudicial power system – as well as privateorganizations performing activities of publicinterest which, under the circumstances, assumethe status of administrative authorities.

As far as public services are concerned, theyare roughly defined as assemblies of persons andobjects created so that a public need be met by apublic collectivity, and be subject to the latter’sauthority and control.

A public service should meet the followingconditions: meet the demands of the members ofsociety; be established under a decision by anauthority; their activity should be carried out inthe achievement of the public power, while partof the personnel has the capacity of publicservant; be legal persons, enjoying all the specificrights and duties; their financial means be ensuredthrough budgetary subsidies or self-achievedincomes.

Establishment of a public service is thereforeorganically dependent on the co-existence of thetwo elements, that is, the social demand (generalinterest) and the law (an act of the legislatingauthority’s will). However, beyond the contentand the form conditions, it is also dependent onfour basic principles that have to be met. Theyrefer to the organization and the functioning of thepublic service, are unanimously admitted in publiclaw, and are as follows: the principle of continuity(related to the permanent nature of the publicservice); the principle of adaptability (the need forthe public service to be permanently adapted to

4 We also include in this category the annexes to theStatutes which, în conformity with the general and universalprinciple of law, are an integral part of the legal act they referto.

Page 57: revista drepturile omului

the changes and the exigencies of the generalinterest); the principle of neutrality; the principleof equality.

There are public offices in the framework ofpublic services. The common and defining elementfor all public offices is the existence of a complexof powers (rights and duties) provided by the law,which some call an objective legal situation.

These powers represent, in fact, the competenceof a certain public authority or institution, in acertain field of the activity of organizing theimplementation and implementing the law and theother normative acts.

The total offices within a public authority orinstitution, according to the organizational diagram,with its structural component divisions andsubdivisions, make up the Personnel Establishmentof the respective authority or institution, approvedaccording to the law.

In the framework of the public administrationsystem organizational structure, the powers of apublic office are divided into positions, theposition being an individualized public office.

The actual content of the rights and the dutiesderiving from the public office and to be enjoyedand fulfilled by the office-bearer are establishedby means of the job description, the latter alsoexpressing the differences in comparison to othersimilar positions.

The public servant is a citizen appointed inconformity with the law in a public office, servinga central or a local public authority or, as the casemay be, a public institution under the authority ofthe central bodies of public administration or thecounty or local councils.

These servants are applied the status providedby the public law and are remunerated (paid) fortheir activity, fulfilling their tasks in order toachieve the competence, the specific powers ofthe public service for which they were appointed.

Going back to the concept of public office, ithas been analyzed in terms of two meanings:

1. According to the first meaning, the publicoffice is defined in relation to the concept ofpublic authority, including the persons investedwith public power prerogatives, in the frameworkof the authorities belonging to the classical powersof the State (parliamentarians, magistrates,ministers), and also in the framework of certainauthorities beyond the three classical powers;

2. According to the second meaning, the publicoffice is defined in relation to the public authoritiesand institutions belonging to the executive power,and it reflects the status of any person whoexercises the prerogatives of a public office ordignity, irrespective of the type of investiture, thetype of the body or the level at which it isexercised.

We regard the public office as a complex ofspecific powers, legally pre-established, whichpublic services are conferred, powers continuallyexercised by legally invested natural persons, forthe central and the local public administration toaccomplish the prerogatives of a public power.

The following characteristic features can beidentified in the definition above:

1. Any public office is a set of powers (rightsand duties) that gives a public service (publicauthority or institution) competence to accomplishits tasks/prerogatives of organizing the imple-mentation of and implementing the law, havingthe status of a public power.

2. The powers that give a public function itssubstance should be legal and provided for eachpublic office by the law or by acts issued on thebasis and in the application of the law; they shouldtherefore be the expression of the law.

3. The powers corresponding to public officesare established in terms of the specific, specializedtasks that every public service exercises to meet acertain general interest.

4. The exercise of the public office shouldcontribute to the accomplishment of the publicpower, either directly, in the case of the decision-making offices, which involve the issue of legalacts of power/authority, either indirectly, by meansof the preparation, execution and controlactivities, closely related, or in relation to theexercise of the public authority.

5. Public offices are created to meet the generalinterests, not the individual interests directly.

6. The public office should be establishedbefore the future public servant is appointed forthe respective position and the competitiveexamination cannot be initiated only in view ofthe fact that the respective public office is to beestablished.

7. Public offices are continuous in nature,meaning that they are created to meet the generalinterests throughout their existence (and theactivity of the public service is continuous).

56 DREPTURILE OMULUI

Page 58: revista drepturile omului

DREPTURILE OMULUI 57

8. The office is binding in nature, meaning thatthe rights and the duties giving its substance haveto be exercised as an obligation, not as an option,as a possibility, as is the case of the subjectiveright conferred to natural or legal persons and inrelation to which they have latitude to go or not togo, according to their own will, into a legalrelationship as their own interests require.

9. It is the actual exercise of the office thatgives competence to the public authority orinstitution, in conformity with its special powers,legally established.

10. The funds from which public offices arefinanced come from the State budget or the localbudgets.

Public offices were classified according toseveral criteria, while the most important criterionfor the classification of public offices was shownto be the nature of the powers established for theaccomplishment of the competence of a publicauthority or institution. In terms of this criterion,public offices fall into three categories: publicoffices corresponding to the category of highpublic servants; public offices corresponding tothe category of managerial public servants; publicoffices corresponding to the category of executivepublic servants and the office of public manager.

By derogation from the provisions of Law No.188/1999, Urgency Ordinance No. 92/2008regulates the special status of the public servantsappointed for the specific public office of publicmanager5.

According to the provisions of art. 2 paragraph2 in Law No. 188/1999, republished, the publicservant is a person appointed in a public office, asprovided under the law.

Public servants perform activities involvingexercise of the prerogatives of public power.

The following elements, some explicit, othersimplicit, can be extracted from the definitions thatwere presented and from the legal provisions:

1. In Romania, the capacity of public servantcan be acquired by any Romanian citizen whoresides in Romania for, according to theprovisions of art. 16 paragraph 3 in theConstitution, „access to public, civil, or militarypositions or dignities may be granted, according

to the law, to persons whose citizenship isRomanian and whose domicile is in Romania“.

2. It is only the citizen who is appointed in avacant public office within a public service, notthe elected one, who has the capacity of publicservant.

3. Appointment of public servants shall bemade according to the provisions of the law,which means that the appointed person has tomeet all the general and the special conditionsprovided by the law to be eligible for a publicoffice.

4. Appointment in a public office should bemade, as a rule, for an indefinite period of time,for this element provides the public servant withstability of his/her position and possiblyimmovability.

5. Public servants’ rights and duties, liability,incompatibilities and the general conditions forobtaining and exercising an office are regulated ina special Statute, which expresses their legalstatus.

6. Public servants fulfill their tasks in order toachieve the competence and the specific powersof the respective public service.

7. Since this is about public services, publicoffices are supplied from public funds andtherefore public servants are paid from publicfunds, more specifically from the State budget orfrom the local budgets.

Given the fact that the value of an administrationand its effectiveness depend on the value and theproductivity of the people working for it, there isobvious need for an as good as possibleprofessional-theoretical training of these people,one that has to be highly productive anddifferentiated for the various branches or fields ofactivity.

Public administration personnel policies shouldtake into account such requirements as: to have afunctional role; to aim at optimally achieving thepublic administration’s tasks; to unabatedlyobserve the ethical, moral and professional criteriaand be unitary with all public administrationauthorities and institutions.

Public servants fulfill their tasks in order toachieve the competence and the powers of therespective public service, and perform theactivities that involve the exercise of the publicpower prerogatives in consonance with theprovisions of their Statute.

5 Published in the Official Gazette of Romania, Part I,No. 484 of 30 June 2008.

Page 59: revista drepturile omului

Other important issues to be taken into accountin dealing with the topic are: the public officeadministration, the notion of public officemanagement, the organization and the functioningof the National Agency of Public Servants as themain authority having powers in the field ofpublic office administration, public office andpublic servants management, as well as methodsfor the preparation and the administration of theprofessional files of the Romanian and theEuropean public servants.

The concept of public office administrationshould be considered from a material-functionalpoint of view and a formal-organic point of view.

From a material-functional point of view,public office administration means the legal actsand the administrative and technical-materialoperations by which public servants are recruitedand their professional status is transposed intoactual facts (evaluations, promotions, etc.) bydedicated organized structures, from the beginningup to the position of a high public servant or thecessation of the public office.

The formal-organizational point of view refersto the authorities and the bodies involved with theState or local public office administrationoperations.

In Romania, from the material-functional pointof view, the public office administration isachieved through four important managerialmeans resulting from the law, as follows: 1) thenational plan for the occupation of public offices,2) recruitment, 3) promotion and careerdevelopment and 4) the management of continualtraining at the level of the entire system.

Art. 24 in the Statute of Public Servants,regulated under Law No. 188/1999 provides that„the current administration of human resourcesand public offices shall be organized andachieved, within each public authority andinstitution, by a specialized department directlycollaborating with the National Agency of PublicServants”, which is established as a subordinateof the Ministry of Administration and the Interior,having the quality of a specialized body of thecentral public administration, with legalpersonality.

The National Agency of Public Servantsadministrates the national account of publicoffices and public servants, based on the data

submitted by the public authorities andinstitutions.

To provide an effective administration of thehuman resources and also to monitor the career ofpublic servants, public authorities make up aprofessional file for each public servant.

The issues related to the career of publicservants refers to such aspects as the principles forthe recruitment of the Romanian and the Europeanpublic servants, the actual issues related to therecruitment of the Romanian and the Europeanpublic servants, the conditions for the recruitmentof the Romanian and the European publicservants, the procedure depicting the way thecompetitive examination is organized and carriedon, the Romanian and the European public servantnomination document, the probation period fordebutant public servants, promotions.

As far as the principles for the recruitment ofRomanian and European public servants areconcerned, they were dealt with in different waysby the Romanian law-maker and the Europeanone, as follows: the European law-maker chose toindividualize them and lay them down in the firstarticle of the first chapter in Title III in the Statute,entitled ‘Recruitment’, which regulates the Europeanservant’s career, in the form of principles for therecruitment of European servants; on the otherhand, the Romanian law-maker enumerates themin article 57 paragraph 3 of Law No. 188/1999, inthe form of principles governing the competitiveexamination for occupying a public office.

In terms of the access to a European publicoffice, the decision to organize a competitiveexamination is made by the authority investedwith the nomination powers, with the approval ofthe Joint Committee, under such circumstancesthat the vacant position cannot be occupied bysomeone inside the institution in one of the waysenumerated under article 29 of the Statute. Theunique body that organizes the competitiveexaminations for the selection of the Europeanservants is the European Personnel SelectionOffice (EPSO).

In terms of the Romanian public servant, it waspointed out that according to the provisions of art.63 of Law No. 188/1999, following his/her career,a public servant can be promoted within the publicoffice and advance to better paid positions, asprovided by the law. Promotions to a higher class,

58 DREPTURILE OMULUI

Page 60: revista drepturile omului

DREPTURILE OMULUI 59

promotions to higher professional degrees and tobetter paid positions are not dependent on theexistence of a vacant position. However, theprinciples governing the exercise of the rights andduties of public servants as well as the provisionsof the public servants code of conduct have to beconsidered. Unlike the principles governing theRomanian public office and implicitly the exerciseof the rights and duties of the public servants,which principles are laid down in the Statute ofthe Romanian public servants, the principlesgoverning the exercise of the European publicoffice are not all laid down in the Statute for theEuropean Union Servants. Identification of theselatter principles results from an analysis of thesources of the European law, particularly thoseregulating the European public office, startingwith the provisions in the Regulations of theEuropean Communities Council No. 31/1962(EEC, EAEC) laying down the Staff Regulationsof Officials and the Conditions of Employment ofOther Servants of the European EconomicCommunity and the European Atomic EnergyCommunity, in force since 14 June 1962 anddown to Regulation No. 723/2004 (EC, Euratom)amending the Staff Regulations of officials of theEuropean Communities and the Conditions ofEmployment of other servants of the EuropeanCommunities, adopted by the Council on 22March 2004 and republished in 2008.

The legal status of the public office includes,naturally, the liability of those exercising it. It istherefore normal that public servants should beheld responsible for the way they exercise theirpowers provided by the law. Present-day doctrine,referring to public servants subject to the statutorystatus, identifies four forms of liability, namely,disciplinary, contravention, criminal andpatrimonial.6 Stability is an essential right ofpersons performing a useful activity, either basedon a legally binding work relationship, or on aservice relationship (public office). As far as thestatus of public servants is concerned, they enjoystability in the exercise of their office, having aspecial regime as compared to that of a regularemployee and even immovability, as provided bythe law. Consequently, should the public officerelationship (which the law maker calls service

relationship) be modified, suspended or ceased asa result of better organization of the activity withina public authority or institution in terms of thegeneral interests it serves, such measures can onlybe taken in limited cases expressly provided bythe law.

As was pointed out, the public service-publicoffice-public servant relationship should beanalyzed bearing in mind that public offices areparts of the public services (an ensemble ofpowers and responsibilities, of rights and duties),while the specific powers of the public officesexercised by public servants should be only thosethat express public power prerogatives.

Taking into account the legal nature of publicoffices, that of administrative law, the consequencesof the legal, not contractual, regulations of publicoffices and the status of public servants, there is auniform situation for each category of publicservants, and they cannot ask for the modificationof their legal status for that would mean to ask forthe modification of the law and the documentsissued on the basis and in the application of thelaw; the rights of public servants are not gained inthe strict sense of the word, given that publicservants cannot give up those rights since theywere conferred by the law, and the document fornomination in the office, being a public powerdocument, is preeminent once the public servantwas invested the powers of the office and thedocument was made public.

As far as the public office administration isconcerned, it is necessary that a body of professionalsin conformity with the common standards becreated in the framework of public authorities andinstitutions; it is also necessary that the career ofpublic servant be organized, from the beginningdown to the status of a high public servant or thecessation of the public office relationship.

In this context, a special role lies with theNational Agency of Public Servants, a specializedbody of the central public administration whosemain purpose is to handle the administration andthe management of public offices in order todevelop a professional, stable and impartial bodyof public servants.

An analysis of the provisions of the Treaty onthe European Union shows that a new principle –the principle of proportionality – can be identified,which establishes the limits of the discretionary

6 See A. Iorgovan, Tratat de drept administrative, vol. II,Editura C. H. Beck, p. 225.

Page 61: revista drepturile omului

60 DREPTURILE OMULUI

REZUMAT

#ormele europene în materie de democrație, stat dedrept și economie de piață au, fără doar și poate,repercusiuni asupra funcției publice. Adoptarea unui statutal funcției publice a reprezentat o etapă necesară înrealizarea reformei publice, întrucât funcțiile publiceasigură realizarea reformelor politice, economice și social-culturale, deci funcționarea întregului sistem social. Iarfuncționarii publici reprezintă resursele umane aleadministrației publice, care, alături de cele materiale șibănești asigură condițiile de funcționare a acesteia. Înexercitarea atribuțiilor, funcționarii publici trebuie să fie înslujba cetățenilor, a interesului public, căruia să-i deasatisfacție cu întâietate, comportamentul lor fiind influențatde noile reforme sociale și de internaționalizarea crescândăa contextului în care ei lucrează.

Autoarea susține că gestionarea funcției publice impuneca pentru crearea și dezvoltarea în cadrul autorităților șiinstituțiilor publice a unui corp de profesioniști conformunor standarde comune, trebuie să fie organizată carierafuncționarului de la debut până la înalt funcționar publicsau până la încetarea raportului de funcție publică.

Făcând o analiză comparativă, dezvoltată a drepturilorși obligațiilor funcționarilor publici români și a celoreuropeni, autoarea afirmă că trebuie să se insiste îndeosebipe acele drepturi și obligații care țin de exercitarea funcțieipublice, care au un specific pentru funcția publică. Iar prinaplicarea și respectarea reglementărilor din Codul deconduită a funcționarilor publici români și din Coduleuropean de bună conduită administrativă să se asigurerespectarea dreptului cetățeanului la o bună administrație,creșterea calității serviciului public.

RÉSUMÉ

Les normes européennes en matière de démocratie, Etatde droit et économie de marché ont indiscutablement desrépercussions sur la fonction publique. L’adoption d’un statutde la fonction publique a représenté une étape nécessaire envue de la réalisation de la réforme de l’administrationpublique, étant donné que les fonctions publiques fontpossibles les réformes politiques, économiques et socio-culturelles, donc le fonctionnement de l’entier système social.Les fonctionnaires publics représentent ainsi les ressourceshumaines de l’administration publique qui, à côté desressources matérielles et financières, assurent les conditionsde fonctionnement de celle-ci. Dans l’exercice de leursattributions, les fonctionnaires publics doivent se mettre auservice des citoyens, de l’intérêt public, en leur donnantsatisfaction en premier lieu. Leur comportement est influencépar les nouvelles réformes sociales et par l’internationalisationcroissante du contexte dans lequel ils déployent leur activité.

Selon l’opinion de l’auteur, la gestion de la fonctionpublique impose, en vue de la création et du développementau sein des autorités et des institutions publiques d’un corpsde professionnels selon des standards communs,l’organisation de la carrière du fonctionnaire dès son débutet jusqu’au stade de haut fonctionnaire public ou bienjusqu’à la cessation du rapport de fonction publique.

En entreprenant une analyse comparative développéedes droits et des obligations des fonctionnaires publics,roumains et européens, l’auteur affirme qu’il faut insistersurtout sur ceux des droits et des obligations en relationavec l’exercice de la fonction publique, spécifiques à cettefonction. Suite à l’application et au respect desréglementations contenues dans le Code de conduite desfonctionnaires publics roumains et dans le Code européende bonne conduite administrative, on pourra assurer lerespect du droit du citoyen à une bonne administration ainsique l’amélioration de la qualité du service public.

power of the authority that acts to limit theexercise of the rights and fundamentals freedoms.

The analysis of the notion of freedoms should becorrelated to the notion of human rights, given thefact that the specialized literature dealt to a lesserextent with this issue. The juridical acknowledgementof the freedoms entails protection thereof, while thelatter’s status is consolidated by their guaranteesoffered by the Constitution, hence the preferredname of ‘fundamental’ freedoms and by humanrights regulations in international or regional treatiesand conventions.

A detailed comparative analysis of the rightsand the duties of the Romanian and the Europeanpublic servants should particularly focus on those

rights and duties that pertain to the exercise of thepublic office, which are specific to the publicoffice, for instance, the right to exercise the publicoffice, the right to benefit from the protection ofthe law in the exercise of the public office, theright to choose one’s profession and workplace,provided that public offices may only be occupiedby those having an adequate professional training.At the same time, the citizen‘s right to goodadministration and improved public servicesshould be achieved by applying and observing theprovisions in the Romanian public servants’ Codeof Conduct and the European Code of GoodAdministrative Behaviour. (Traducere text:Valeriu Andrei Rendec)

Page 62: revista drepturile omului

Conceptul Uniunii Europene a depăşit de multstadiul în care a fost considerat a fi diferit decategoriile juridice tradiţionale. UniuneaEuropeană nu constituie, câtuşi de puţin, o ruperede ceea ce există, ci o continuare a fundamentelorexistente, la dimensiuni amplificate şi la formemai evoluate. Uniunea Europeană reprezintă,aşadar, un spaţiu important atât în dreptulinternaţional cât şi în dreptul intern1, beneficiindde un mecanism care reglează diferitele neînţe-legeri dintre state, care are putere de control şi derezolvare a unor interese divergente dintre acestea.

Întregul sistem de tratate europene şi infra-structura instituţiilor şi mecanismelor comunitare,cu o puternică influenţă pe plan legislativ şiinstituţional asupra sistemelor naţionale, a reuşitsă pună pe primul plan drepturile cetăţenilor unuistat şi drepturile comunităţii, în ansamblul ei2.Fiecare instituţie europeană reprezintă un prin-cipiu determinat, are un fundament politic şisociologic distinct şi exprimă, fiecare, o legitimareproprie.3 Europa unită nu se bazează pe principiulintangibilităţii statelor şi nu exclude populaţiile dela luarea deciziilor referitoare la raporturile dintrestate.4

Spre deosebire de majoritatea parlamentelornaţionale, Parlamentul European nu s-a consideratniciodată un element al unui sistem constituţionalpe deplin dezvoltat, ci mai degrabă o parte a unuisistem ce necesită schimbare, aflat într-un procesde evoluţie. În consecinţă, în virtutea proprieistructuri, Parlamentul nu a căutat numai săinfluenţeze politicile, ci şi să schimbe cadrul de

bază al Uniunii5. În acest sens, pentru o Europămodernă, puternică, eficientă şi democratică a fostnevoie de o colaborare strânsă între ParlamentulEuropean şi Parlamentele naţionale.

Existenţa acestui raport între autorităţilenaţionale şi cele ale Uniunii este analizată dinperspectiva a două accepţiuni. Este vorba deproblema care se pune în legatură cu suveranitateanaţională şi cea legată de rolul Parlamentelornaţionale în arhitectura europeană.

Astfel, statele sunt chemate să vegheze asupraconcordanţei stării de fapt naţionale şi a celeiinternaţionale. În condiţiile multiculturalismului,când nu mai există state mono sau uni-culturaleeste de datoria statelor membre ale Uniunii să numicşoreze interesul naţional în globalism sauregionalism, ci sa-l exprime prin noi ambiţii, la acăror realizare să concureze alături de statulgeomodernităţii şi alături de numeroşi alţi agenţineguvernamentali sau privaţi, comunitatea înansamblul ei sau indivizi în particular, legaţi de oidentitate ce nu poate decât înflori într-o lume apluralismului.6

Ordinea juridică internă se află într-o strânsălegatură cu conceptul de suveranitate,văzut sub undublu aspect – cel intern şi cel internaţional.Suveranitatea este criteriul însuşi al statului,manifestându-se odată cu formarea acestuia; pe dealtă parte, acest concept este valoarea-nucleu, pebaza căreia se construieşte dreptul internaţional.7

Toate statele sunt suverane, indiferent dedeosebirile de ordin politic, economic, social saude altă natură.8 O consecinţă a suveranităţiistatelor în relaţiile cu dreptul internaţional oconstituie autonomia constituţională a acestora,statuându-se în jurisprudenţa internaţională că nici

DREPTURILE OMULUI 61

RAPORTURILE DI"TRE AUTORITĂŢILE "AŢIO"ALE ŞI CELE ALEU"IU"II EUROPE"E

IOA"A CRISTI"A VIDA

5 A se vedea, Richard Corbett, Francis Jacobs șiMichael Shackleton, Parlamentul European, Ediţia a VI-a,Editura Monitorul Oficial, 2007, Bucuresti, pag. 333.

6 Maria Cristina Manda, în Revista Drepturilor Omului,nr 2, 2005, p.40.

7 A se vedea, Augustin Fuerea, Drept comunitarEuropean Partea Generală, Ed, All Beck, Colecţia Juridică –Curs universitar, Bucureşti, 2003, p. 41.

8 Rezoluţia Adunării Generale a ONU, nr. 2625 [XXV],din 24 octombrie 1970.

1 A se vedea, Dr. Pierre Decheix, secretar general alInstitutului Internaţional de Drept de Expresie şi Inspiraţiefranceză (IDEF), în Irina Moroianu Zlătescu, Radu C.Demetrescu, Drept instituţional european, Editura Olimp,Bucureşti,1999,p.1.

2 În acest sens, a se vedea Irina Moroianu Zlătescu,Revista Drepturile Omului,nr 2, 2008,p.3,

3 A se vedea, Augustin Fuerea, Instituţiile UniuniiEuropene, Editura Uniiversul Juridic, Bucureşti, 2002, p. 37.

4 A se vedea, Irina Moroianu Zlătescu, Radu C.Demetrescu, Drept instituţional european şi politicicomunitare, Casa Editorială Calistrat Hogaş, Bucureşti,2001, p. 11.

Page 63: revista drepturile omului

o regulă de drept internaţional nu pretinde ca unstat să aibă o anumită structură politică. De fapt,s-a şi afirmat că pe principiul fundamental alsuveranităţii se bazează întregul drept interna-ţional, din acest principiu decurgând şi libertateastatului de a-şi alege sistemul politic, social,economic şi cultural, şi politica externă.

Punerea în aplicare a obligaţiilor care decurgdin dreptul comunitar de către statele membre arela bază două principii fundamentale. Este vorba,în primul rând, despre obligaţia de cooperareloială şi, în al doilea rând, de autonomiainstituţională şi procedurală a statelor membre.9

O problemă distinctă care se pune în cazulapartenenţei unui stat la UE o constituie problemasuveranităţii sale. Unii autori consideră că aceastăapartenenţă nu aduce nicio atingere suveranităţiinaţionale. Alţii apreciază că prin faptul că la niveleuropean se exercită în comun de către statelemembre unele atribute care ţin de suvernaitateanaţională aceasta ar fi implicit limitată saurestrânsă.

În legătură cu această problemă, considerăm căorice apartenenţă a unui stat la un tratatinternaţional sau la o organizaţie internaţională dănaştere unei anumite relativizări a suveranităţiinaţionale.Însă, în cazul apartenenţei la UE, mareamajoritate a statelor au înscris în constituţiile lorcă această apartenenţă are drept scop exercitareaîn comun a unor atribute statale la nivel european.Ca atare, la acest nivel nu se poate vorbi denaşterea unei suprasuveranităţi, ci de exercitareaîn comun a atributelor suverane ale statelor. Desigur,ca şi în celelalte cazuri, această participare la viaţaunei colectivităţi europene preuspune unelerestrângeri ale suveranităţii naţionale. Acesteasunt legate, în special, de raporturile dintre dreptulcomunitar şi dreptul naţional, raporturi carepresupun o anumită preeminenţă a dreptuluieuropean în raport cu dreptul intern, în condiţiileaplicării principiului subsidiarităţii. Aceastărelativizare a pricipiului suveranităţii este unaconvenită de statele membre şi această convenţienu contravine voinţei statelor membre, ca atare,ea un poate să ducă la dispariţia suveranităţiinaţionale, afectând doar limitele acesteia.10

La întrebarea care priveşte limita dintreatribuţiile statale şi cele exercitate în comun lanivel european a răspuns Curtea de Justiţie aComunităţilor Europene în celebrul caz Costa c.E#EL11, când a statuat că limitarea definitivă adrepturilor suverane ale statelor membre, caurmare a transferului competenţelor făcute decătre ele în favoarea Comunităţilor, nu areconsecinţe asupra calităţii de state a acestora. Înacest sens, se apreciază că transferul competenţelorcătre Uniunea Europeană nu poate fi justificat prinprisma teoriei clasice privitoare la suveranitateanaţională.

Statele membre, asumându-şi răspundereaexercitării în comun a unor competenţe aparţinândîn mod tradiţional de suveranitatea naţională,înţeleg să facă acest lucru, în virtutea capacităţiilor suverane de decizie, incluzând în legea internă,respectiv în Constituţie, partajarea exercitării unoratribuţii ce ţin de suveranitatea statului.

Exercitarea în comun a unor atribuţii ce ţin desuveranitatea naţională are în vedere conceptulsuveranităţii naţionale în condiţiile secolului XXI.Dacă, în general, conceptele juridice permitexpansiunea dreptului, ţinând seama de realităţilesociale, nu poate fi eliminată ipoteza restrângeriiconţinutului acestora ţinând seama de aceleaşirealităţi.

În mod evident, constituirea unei organizaţiiregionale, la care statele naţionale aderă,reprezintă o realitate extra-naţională, un alt modde convieţuire a statelor naţionale. Existenţa uneiasemenea comunităţi regionale presupune o seriede reconfigurări ale competenţei decizionale astatelor membre, în cadrul căreia intră anumiterestrângeri ale atribuţiilor statelor membre(renunţarea la moneda naţională, condiţionăriprivitoare la cele cca 30 de domenii de activitatece intră în sfera de competenţă exclusivă aUniunii, acceptarea obligativităţii erga omnes aunor acte normative ale autorităţilor UniuniiEuropene etc.).

Realităţile vieţii contemporane impun statelorsă sesizeze interdependenţa coexistenţei lor,lăsându-le la îndemână demersul pentru cooperareşi integrare regională. Alegerea uneia sau alteiadin aceste posibilităţi ţine de independenţanaţională, care pune în valoare suveranitatea

62 DREPTURILE OMULUI

11 A se vedea, Hotărârea Curţii din 15 iulie 1964, încauza 6/64, Costa c. E.N.E.L.

9 A se vedea, Augustin Fuerea, op. cit. p. 177.10 A se vedea, Mihai Constatinescu, Ioan Vida,

Revizuirea constituţiei şi integrarea Euro-atlantică aRomâniei, Pandectele Române, – culegere de studii –,Supliment 2004.

Page 64: revista drepturile omului

statelor lumii contemporane. Chiar şi înainte demodificările aduse tratatelor constitutive prinActul Unic din 1986, apoi prin Tratatele de laMaastricht, Amsterdam şi Nisa, aceste evoluţii şi-au găsit expresie în jurisprudenţa Curţii de Justiţiea Comunităţilor Europene care – încă în anul 1963 –statua în cauza Van Gend en Loos12: „Comunitateaconstituie o nouă ordine juridică de dreptinternaţional, în beneficiul căreia statele şi-aulimitat drepturile suverane.”

În lumina acestor considerente, apreciem căaderarea la Uniunea Europeană nu reprezintă oredefinire a suveranităţii naţionale şi nici o partajarea acesteia cu alte state. Suveranitatea naţională îşipăstrează dimensiunile sale, adaptându-se la noilerealităţi ale secolului XXI. În zilele noastre, laturainternă a suveranităţii devine dependentă, tot maimult, de cea externă. Astfel, supremaţia puteriipolitice se exprimă în limitele stabilite în modindependent de statul naţional. Ca atare, exigenţelelumii postmoderne determină o restricţionare araporturilor dintre supremaţia puterii politice şiindependenţa acesteia, supremaţia puterii de statsubordonându-se manifestării independente aacestuia, în sensul stabilirii limitelor exercităriiputerii politice în plan naţional şi internaţional.

În acest mod, UE apare ca o organizaţie supra-statală, dar această suprastatalitate nu genereazăşi o suprasuveranitate. În cadrul suprastatalităţii,statele continuă să-şi exercite în mod autonomsuveranitatea, bineînţeles, în limitele pe careapartenenţa la Uniune le determină.13

Elementele de ordin istoric sau culturalinfluenţează modalitatea în care se prefigureazăatât structura Parlamentelor Naţionale, cât şicadrul politic în care îşi desfăşoară activitatea.14

Parlamentul însumează voinţa poporului şi explicăprincipiul democratic, prin faptul că cetăţenii îşiexercită puterea prin exercitarea votului direct înalegerea reprezentanţilor săi. Parlamentele Naţionaleservesc ca arene de dezbateri politice şi ca actoripolitici şi sunt, în ultimă instanţă, responsabile înfaţa cetăţenilor.15 Parlamentul Naţional este aşadar

principala instituţie care asigură legătura întrecetăţeni şi deciziile politice. Astfel Parlamentul sesituează în centrul democraţiei în toate stateleeuropene.16

Până acum, în viaţa UE nu a fost formalizatrolul Parlamentelor Naţionale în procesul dedecizie european. A fost lăsat la latitudineafiecărui Parlament Naţional să decidă individualcât de mult doreşte să se implice în procesuleuropean de decizie, şi din această cauză, auapărut practici neunitare în întreaga Europă.17

Privind retrospectiv către perioada în care s-au pusbazele comunităţii europene, putem spune, cucertitudine, că Parlamentelor Naţionale nu le-afost atribuit niciun rol în construcţia europeană.

În ceea ce priveşte eventualele diferenţe ce arfi putut să se nască în virtutea neluării în calcul arolului Parlamentelor Naţionale, acestea nu aucreat nelinişti pe considerentele competenţeilimitate a Parlamentului European şi ale practiciiconstante menţinute de Consiliu în aprobareatuturor deciziilor cu unanimitate18. Parlamentulera consultat doar cu privire la o serie restrânsă depropuneri legislative înainte de adoptarea acestorade către Consiliu şi avea dreptul să dizolveComisia printr-un vot de cenzură, cu o majoritatede două treimi. Aceste competenţe au fostconsiderate limitate în sensul în care sistemul carepermitea doar miniştrilor să adopte legislaţiasuferea de un deficit democratic. Prin urmare,Parlamentul a trebuit să lupte pentru dobândireacompetenţelor sale şi a avut în acest sens unsucces considerabil.19

Însă, din anul 197920, când ParlamentulEuropean a început să-şi desăvârşească profilulpolitic şi instituţional, mandatul european sereflectă în activitatea Parlamentelor Naţionale:reprezentanţii statelor membre se bucurau de unstatut dublu al reprezentării atât la nivel

DREPTURILE OMULUI 63

16 A se vedea Tudor Guşet, op cit. p.4.17 Fondation Robert Schuman, The Lisbon Treaty 10

Easy-To-Read Fact Sheets, December 2007, p.3www.robert-schuman.eu.

18 A se vedea, José María Gil– Robles Gil– Delgado,Enrique Arnaldo Alcubrilla – Los Parlamentos de Europay el Parlamento Europeo, Pardido Popular Europeo, Madrid1997, p. 314.

19 A se vedea, Richard Corbett, Francis Jacobs şiMichael Shackleton, op.cit. p. 3.

20 Începând cu anul 1979, Parlamentul European este alesdirect, o dată la 5 ani, prin alegeri generale, libere şi secrete.În perioada 1952-1976, membrii Parlamentului Europeanerau numiţi de către parlamentele statelor membre.

12 Ase vedea Hotărârea Curţii din 5 februarie 1963, în cauza26/62, Van Gend en Loos c. Administratie der Belastingen.

13 A se vedea, Mihai Constatinescu, Ioan Vida, op cit.14 A se vedea, Richard Corbett, Francis Jacobs,

Michael Shackleton, The European Parliament, FourthEdition, John Haroer Publishing, 2000, p. 2.

15 A se vedea, Valer Dorneanu, Parlamentele #aţionaleîntr-o Europă lărgită http://www.mie.ro/_documente/info_integrare/romania_si_viit_europei/parlamentele.htm .

Page 65: revista drepturile omului

64 DREPTURILE OMULUI

comunitar, cât şi la nivel naţional. Astfel, s-a ajunssă se facă simţită nevoia implementării unuisistem de comunicare consecvent şi frecvent întreParlamentul European şi Parlamentele Naţionale.

Practic, interesul Parlamentului European erafundamentat pe lipsa legitimităţii democratice careîşi făcea simţită prezenţa în cadrul Comunităţiidatorită necesităţii unui control parlamentar lanivel comunitar şi incapacitatea exercitării unuicontrol asupra tuturor aspectelor procesului dedecizie a Parlamentelor Naţionale21. În directărelaţie de cauzalitate, problemele care se nasc dinlipsă de legitimitate sunt şi cele care reduc inter-venţiile Parlamentelor Naţionale în elaborareaordinii comunitare. De exemplu, consecinţele directese analizează din perspectiva non-participăriilegislative a Parlamentelor Naţionale în elaborareatratatelor institutive ale Comunităţii. Rolul Parla-mentelor Naţionale relaţionat cu dreptul primaral Uniunii s-a limitat, astfel, la decizia de a ratificasau nu textul tratatelor fără să poată fi propusărevizuirea.

În ceea ce priveşte dreptul derivat, deciziile,directivele şi regulamentele sunt cele care impunregula în cadrul legislativ european. Consiliul şiComisia, conform TCE, sunt însărcinate săpromulge decizii, directive şi regulamente înexerciţiul atribuţiilor lor. Conţinutul acestora estenegociat de Coreper, organ auxiliar Consiliului,compus din înalţi funcţionari desemnaţi deguvernele statelor membre.

În plus, atât directivele, cât şi regulamentul,deşi sunt diferite în ceea ce priveşte aplicabilitateadirectă, sunt obligatorii în dreptul intern, avândvaloarea şi forţa unei legi. Iar participareaParlamentului European în faza formării dreptuluiderivat era vag recunoscută. ParlamenteleNaţionale s-au conformat şi au permis instituţiilorde reprezentare indirectă – Consiliul şi Comisia –să preia din competenţele lor tradiţionale şi să leaplice uniform, la nivel european.. Aceastăatitudine a adus Parlamentele Naţionale într-ostare de dependenţa faţă de guvernele proprii,abandonând ideea proclamată de AdunareaParlamentară a independeţei instituţionale. Pe calede consecinţă, Parlamentele Naţionale s-auconformat în a respecta conştiincios activitateaConsiliului prin substituirea deficienţelor

controlului democratic unui control centrat peactivitatea Comisiei.22

Tratatul de la Nisa este primul tratat care aduceîn discuţie, fără echivoc, rolul ParlamentelorNaţionale în viitoarea structură europeană. Înaceastă ipostază, problema Parlamentelor Naţionaleîntr-o Europă lărgită se analizează din mai multepuncte de vedere. Pe scara ierarhică, primaproblemă o reprezintă delimitarea competenţelorcomunitare şi naţionale între Uniune şi statelemembre conform principiului subsidiarităţii.Locul parlamentelor naţionale în arhitecturainstituţională a Uniunii Europene vizează o ches-tiune de metodă care să creeze modalitatea optimăde a pune concret în valoare Parlamentele Naţionale.

Ultima problemă, dar nu şi cea mai puţinimportantă, vizează rolul constituţional al Parla-mentelor Naţionale în monitorizarea şi controlulexecutivelor privind deciziile cu relevanţăeuropeană şi transpunerea legislaţiei comunitare.23

Cu toate că aşteptările au fost mari după Tratatulde la Nisa, Tratatul de la Lisabona nu modifică cumult situaţia Parlamentelor Naţionale, însă lerecunoaşte rolul şi le consolidează posibilitateaparticipării active la lucrările Uniunii, respectând,în acelaşi timp, rolul instituţiilor europene.

Elementul de noutate introdus de Tratatul de laLisabona se raportează la trei forme de intervenţiea Parlamentelor Naţionale în cadrul funcţionăriiUniunii Europene.Asadar, activitatea ParlamentelorNaţionale în cadrul UE ţine cont de controlulsubsidiarităţii, de procedura de simplă revizuireşi de spaţiul de libertate, securitate şi justiţie.Potrivit principiului subsidiarităţii, exceptânddomeniile care ţin exclusiv de competenţele sale,Uniunea nu acţionează decât în cazul în careintervenţia sa este mai eficientă decât o acţiuneîntreprinsă la nivel naţional. Orice ParlamentNaţional va avea dreptul să-şi susţină argumentelepotrivit cărora o propunere nu este conformă cuacest principiu.

Mecanismul controlului subsidiarităţii cuprindetrei etape.

În prima etapă, într-un termen de opt săptămânide la transmiterea unui proiect legislativ, toatecamerele Parlamentelor Naţionale pot să adresezeinstituţiilor Uniunii Europene un aviz motivat încare sunt exprimate motivele prin care se

21 A se vedea, José María Gil– Robles Gil– Delgado,op cit., p 314.

22 Ibidem p.315.23 A se vedea ,Valer Dorneanu, op cit.

Page 66: revista drepturile omului

consideră că textul nu respectă principiilesubsidiarităţii. Instituţiile UE vor ţine cont deacest aviz. Dacă o treime din ParlamenteleNaţionale au adresat un aviz motivat, proiectultrebuie să fie reexaminat.24 Pentru aplicareaacestei reguli, fiecare Parlament Naţional dispunede două voturi, astfel încât, acolo unde suntparlamente bicamerale, fiecare cameră să dispunăde un vot.

A doua etapă arată că, dacă un proiect de actlegislativ este contestat cu majoritatea simplă avoturilor atribuite Parlamentelor Naţionale, darComisia Europeană decide menţinerea proiectului,Consiliul şi Parlamentul European trebuie să sepronunţe asupra compatibilităţii acestui proiect cuprincipiul subsidiarităţii. Dacă Consiliul cu majo-ritatea de 55% din membri sau ParlamentulEuropean, cu majoritate simplă dau un răspunsnegativ, proiectul este eliminat.

Ultima etapă arată că după adoptarea unui text,un stat membru poate sesiza Curtea Europeană deJustiţie cu privire la violarea principiului subsidia-rităţii. Recursul este întotdeauna prezentat formalde către guvern. Protocolul dă posibilitatea caacesta să fie transmis de către guvern, autorulveritabil al recursului fiind Parlamentul Naţionalsau una din camerele acestuia.

Tratatul rezolvă şi problema transperenţeiîntrucât atât Parlamentele Naţionale cât şi cetăţeniivor putea lua la cunoştinţă în mod direct dedeciziile adoptate de membrii Consiliului dinfiecare stat membru, întrucât toate dezbaterile şideliberările Consiliului în domeniul legislativ vorfi publice.

În ceea ce priveşte procedura de simplă revizuire,se arată că dispoziţiile din Tratat privind politicileinterne pot fi modificate fără a fi convocată oConferinţă interguvernamentală. Decizia esteluată de către Consiliul European, cu unanimitate,dar intră în vigoare după ce fiecare stat membru oaprobă, conform regulilor constituţionale alestatelor şi cu aprobarea din partea fiecărui ParlamentNaţional.

Printre altele, fiecare Parlament Naţional dispunede un drept de opoziţie în cazul utilizării uneiclauze tranzitorii.Tratatul de la Lisabona cuprindemai multe dispoziţii cu privire la spaţiul de libertate,securitate şi justiţie, fiind asociat la controlul

politic privind Europol25 şi la evaluarea activităţilorEurojust.26 Tratatul evidenţiază drepturile şiobligaţiile pe care le au Parlamentele Naţionale încadrul Uniunii. În acest sens, se arată că fiecareparlament naţional să fie informat de conţinutul şirezultatele27 evaluării aplicării de către autoritaţilestatelor membre, a politicilor Uniunii Europene înmaterie de spaţiu, de libertate, de securitate şi dejustiţie. În plus, Parlamentele Naţionale suntinformate cu privire la activităţile ComitetuluiPermanent însărcinat cu îmbunătăţirea coordonăriiîntre autorităţile statelor membre în materie desecuritate internă. Parlamentele Naţionale au dreptde opoziţie atunci când Consiliul stabileşte listacu aspecte din dreptul familiei cu incidenţătransfrontalieră. În plus, participă la procedurilede revizuire ale tratatelor,28 sunt informate înlegătură cu cererile de aderare la Uniune29 şiparticipă la cooperarea între Parlamentele Naţionaleşi Parlamentul European, în conformitate cuprotocolul30 privind rolul Parlamentelor Naţionaleîn Uniunea Europeană.

Pentru a implica cetăţenii în procesul decizionalal Europei, Tratatul de la Lisabona introduce unsistem aproape unic prin care urmăreşte promo-varea participării acestora în viaţa democratică aUniunii.31 Astfel, tratatul creează dreptul cetăţe-nilor la iniţiativă. În virtutea acestui drept, cetăţeniieuropeni pot cere Comisiei să propună un proiectde lege, dacă ei obţin cel puţin 1 milion de semnă-turi din partea unui număr important de statemembre.

Tratatul face cunoscută importanţa dialoguluiîntre cetăţeni, societatea civilă şi instituţiile Uniunii,în special Comisia. Din acel moment se conferăposibilitatea societăţii civile şi altor organizaţii săaibă un rol în deciziile europene. Participareaacestora la viaţa europeană aduce cu sine şi o multmai mare transparenţă a procesului decizional şi anaturii publice a acestuia.32

Modalităţile practice de exercitare a iniţiativeicetăţenilor vor fi precizate printr-un act legislativ

DREPTURILE OMULUI 65

25 A se vedea art. 88 TFUE.26 A se vedea art. 85 TFUE.27 A se vedea art. 70 TFUE.28 A se vedea art. 48 TUE .29 A se vedea art. 49 TUE .30 Noul Protocol privind rolul parlamentelor naţionale în

UE înlocuieşte Protocolul nr.9 din TUE și TFUE, introdusprin Tratatul de la Amsterdam.

31 Fondation Robert Schuman, op cit.32 Ibidem.

24 Pentru textele referitoare la cooperarea poliţiei și ceajudiciară în materie penală sunt necesare avizele negative adoar un sfert din ţările membre.

Page 67: revista drepturile omului

66 DREPTURILE OMULUI

care va fi adoptat după intrarea în vigoare anoului tratat.

În acest context, este necesar să remarcăm căLegea Fundamentală a României introduce o seriede elemente noi, menite să permită integrareaRomâniei în Europa, instituind un capitol distinctprivitor la integrarea euroatlantică a ţării noastre. Înarticolele consacrate acestui subiect, se precizeazăcu claritate că aderarea României la tratateleconstitutive ale Uniunii Europene, în scopultransferării unor atribuţii către instituţiile comu-nitare, precum şi ale exercitării în comun cu celelaltestate membre, a competenţelor prevăzute în acestetratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comunăa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu o majoritatede două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.În acelaşi text al Constituţiei se arată că acesteprevederi se aplică, în mod corespunzător şi pentru

aderarea la actele de revizuire a tratatelor consti-tutive ale Uniunii Europene. De aici, rezultă carac-terul prospectiv al revizurii Constituţiei din anul2003, vizându-se posibilitatea instituirii unui noutratat european care să stea la baza organizăriicomunitare. Legat de aceeaşi problemă, se avan-sează ideea potrivit căreia suveranitatea naţională,datorită apartenenţei la Uniunea Europeană, ar fieliminată sau restrânsă. Pentru soluţionarea acesteiprobleme se poate aprecia că apartenenţa unui stat lao organizaţie internaţională nu reprezintă prin eaînsăşi o abandonare a suveranităţii naţionale.Dimpotrivă, ea reprezintă o manifestare a voinţeistatale de colaborare cu alte state, în cazul nostru,de exercitare în comun a unor atribute statale, ceeace, desigur, reprezintă o relativizare a suveranităţiinaţionale, dar, în niciun caz, o abandonare aacesteia.

RÉSUMÉ

Un problème à part qui se pose dans le cas del’appartenance d’un Etat à l’Union Européenne est celui desa souveraineté. Tous les Etats sont souverains,indifféremment de leurs différences d’ordre politique,économique, social ou d’autre nature. Une conséquence dela souveraineté des Etats dans leur relations avec le droitinternational est constituée par l’autonomie constitutionnellede ceux-ci, du moment qu’il est statué dans la jurisprudenceinternationale qu’aucune règle de droit international neprétend à un Etat d’avoir une certaine structure politique.En fait, il a même été affirmé que l’entier droit internationalest basé sur le principe fondamental de la souveraineté etque c’est en partant de ce principe que découle la libertéd’un Etat de choisir son système politique, social,économique et culturel, ainsi que sa politique étrangère.Toutefois, dans le cas de l’appartenance à l’Union Européenne,la grande majorité des Etats ont inscrit dans leursconstitutions le fait que cette appartenance a comme butl’exercice en commun de certains attributs étatiques auniveau européen. En assumant la responsabilité d’exerceren commun des compétences appartenant traditionnellementà la souveraineté nationale, les Etats membres entendentfaire ceci en vertu de leur capacité souveraine de décision,en incluant dans leur législation interne, c’est à dire dansleurs Constitutions, l’exercice en partage de certainesattributions tenant de la souveraineté de l’Etat. Les réalitésde la vie contemporaine imposent aux Etats de se rendrecompte de l’interdépendance de leur coexistence, en leurfournissant les démarches vouées à la coopération ainsiqu’à l’intégration régionale. Le choix de l’une ou bien d’uneautre d’entre ces possibilités tient de l’indépendancenationale, qui met en valeur la souveraineté des Etats dumonde contemporain.

SUMMARY

A distinctive issue that arises in case a State is a MemberState of the European Union is the issue of its sovereignty.All States are sovereign, whatever the differences – political,economic, social or other. A consequence of States’sovereignty in their relationship with the international lawis their constitutional independence. This is reflected by theinternational jurisprudence, where it is stated that no rule ofthe international law demands that a State should have aparticular political structure. As a matter of fact, it has beenasserted that the international law as a whole is based onthe fundamental principle of sovereignty, which entails theState’s liberty to choose its own political, social, economicand cultural systems as well as its foreign policy. However,in the case of EU membership, most States laid down in theirConstitutions that such membership had the purpose ofexercising in common certain competencies whichtraditionally pertained to the national sovereignty. Theyusually also laid down that they chose to do so by virtue oftheir sovereign decisional capacity, including the domesticlaw, namely, the Constitution, the partitioning of the exerciseof certain powers pertaining to the State’s sovereignty. Therealities of contemporary life require that States be aware bythe interdependence of their coexistence, which gives themthe opportunity of cooperation and regional integration.Choosing one opportunity or another pertains to thenational independence, which reflects the value of thesovereignty of contemporary world’s States.

Page 68: revista drepturile omului

DREPTURILE OMULUI 67

Institutul Român pentru Drepturile Omului, încolaborare cu Asociația pentru Națiunile Unite dinRomânia, Catedra UNESCO pentru drepturileomului, democrație, pace și toleranță – Universitateade Nord Baia Mare și Asociația Clubul de la Cheia„Victor Dan Zlătescu”, și cu concursul IDEF, aorganizat și desfășurat în perioada 4-8 septembrie2010 în localitatea Cheia a XVI-a ediție a cursurilorUniversității Internaționale a Drepturilor Omului.

Tema principală din acest an a constituit-o„Evoluția drepturilor omului din perspectivăinternă și internațională“.

Lucrările au privit evoluția drepturilor omului încei 65 de ani câți se împlinesc de la crearea ONU,55 de ani de când România este 35 ani de la creareaOSCE.

În cadrul Universității au fost analizate drepturilecivile și politice, economice, sociale și culturale, darși dreptul la mediu, la dezvoltare durabilă și la pace îninterdependența și indivizibilitatea lor. Precum șiinstrumentele și mecanismele create la niveluniversal, regional și național pentru protecția șipromovarea lor. Astfel, în cadrul sesiunii „65 de anide la semnarea Cartei "ațiunilor Unite. O"U-organizație universală pentru apărarea și menți-nerea păcii, pentru promovarea și încurajarearespectării drepturilor omului și libertățilorfundamentale”, moderată de prof. univ. dr. IrinaMoroianu Zlătescu, au fost evidențiate, în studiileambasadorului Ioan Maxim, ale cercetătorilorștiințifici Daniela Albu, Marius Mocanu și AdrianBulgaru, mecanismele și instituțiile ONU pentruprotecția și promovarea drepturilor omului,democrației și păcii, ce a însemnat pentru Româniadobândirea în urmă cu 55 de ani a calității de membruONU. Într-o altă sesiune plenară „Organizații,instrumente și mecanisme regionale privindprotecția și promovarea drepturilor omului”,moderator prof. univ. Letizia Fiorillo dello Russo,participanții la dezbateri, între care, dl. Florin Shaghi,din cadrul Ministerului Administrației și Internelor,și cercetătorii Ioana Cristina Vida, Marius Mocanu,Mihaela Scarlat ș.a. au relevat rolul și importanțaorganizațiilor, instrumentelor și mecanismeloreuropene privind protecția și promovarea drepturiloromului, cu referire directă la Convenția Europeană aDrepturilor Omului, de la a cărei adoptare s-auîmplinit 60 de ani, la Curtea Europeană a DrepturilorOmului, Carta Socială Europeană revizuită, ConsiliulEuropean pentru Drepturi Sociale, Comisia

Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței,Uniunea Europeană, Carta drepturilor fundamentalea Uniunii Europene, Organizația pentru Securitate șiCooperare în Europa. Iar în sesiunea privind„Racordarea instituțiilor și instrumentelorromânești de protecție și promovare a drepturiloromului la cele ale O"U, Consiliului Europei,OSCE și Uniunii Europene”, moderată de prof.univ. dr. Ioan Vida, raportori, prof. univ. dr. IonPopescu, prof. univ. dr. Monna Lisa Belu Magdo,membru IDEF, dr. Octavian Popescu, Cătălin Ciora,consilier la Consiliul Legislativ, Elena Marinică,expert, Viorica Marincaș, comisar șef adjunct alșefului Poliției Baia Mare, au abordat teme precum„Constituția garant al protecției și promovăriidrepturilor omului”, „Instituții naționale de protecțieși promovare a drepturilor omului”, „Mijloacecontencioase și necontencioase de protecție șipromovare a drepturilor omului”, „Drepturile omuluiîn noile coduri civil și penal „.

Celelalte sesiuni plenare au avut ca obiect aldezbaterilor „Creșterea autorității și credibilitățiijustiției” (raportori judecător Ana Lăbuș, membruCSM, Cecilia Morariu, purtător de cuvânt al CSM,judecător Lavinia Pătrășchioiu, Curtea de ApelBucurești); „Creșterea rolului Curții de Conturiîn promovarea și protecția drepturiloromului”(moderator prof. univ. dr. MarlenePopescu, raportori Claudia Ene și CarmenNăstase); „Educația pentru promovarea șiprotecția drepturilor omului” (moderator prof.univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, copreședinte alCatedrei UNESCO pentru drepturile omului,democrație, pace și toleranță a Universității deNord Baia Mare, raportori, Ioan Oancea, directoradj. IRDO, Gheorghe Pârvan, redactor șef IRDO,Edita Nagy, șef sector formare IRDO, prof. univ.dr. Magda Jianu și Monica Onu, Carmela DelloRusso, conf. univ. dr. Rodica Șerbănescu).

Cu acest prilej au fost lansate și lucrările „Tratat demanagement juridic și jurisdicțional”, autor VasilePătulea, editori Institutul Român pentru DrepturileOmului și Consiliul Superior al Magistraturii și „DinJurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.Cazuri cu privire la România”, realizatori MihaelaScarlat, Răzvan Ionuț Stan, editor Institutul Românpentru Drepturile Omului.

EVOLUȚIA DREPTURILOR OMULUI DI" PERSPECTIVĂI"TER"Ă ȘI I"TER"AȚIO"ALĂ

Page 69: revista drepturile omului

68 DREPTURILE OMULUI

II. DOCUME"T

Readucem în atenție două Recomandări ale Comitetului miniștrilor ConsiliuluiEuropei referitoare la romi.

CO"SILIUL EUROPEICOMITETUL MI"IŞTRILOR

RECOMA"DAREA REC (2004)14A COMITETULUI MI"IȘTRILOR CĂTRE STATELE MEMBREREFERITOARE LA MIȘCAREA ȘI TABERELE ROMILOR CĂLATORIÎ" EUROPA

(Adoptată de Comitetul Miniștrilor la 1 decembrie 2004 la cea de-a 907-a întâlnire a DelegaţilorMiniștrilor)

Comitetul Miniştrilor, conform articolului 15 b al statutului Consiliului Europei,

Având în vedere că scopul Consiliului Europei constă în asigurarea unei unităţi mai strânse întremembrii săi şi că acest scop va fi atins, în special, printr-o acţiune comună în sfera coeziunii sociale;

Recunoscând că romii/țiganii și călătorii au contribuit la cultura și valorile europene ca oricare altpopor european, recunoscând că, în pofida acestui aspect, romii/țiganii și călătorii s-au confruntat cudiscriminare pe scara largă în toate domeniile;

Considerând că membrii din comunitățile de romi/țigani și călători care doresc să continue să trăiascăîntr-un stil de viață nomad sau semi-nomad ar trebui să aibă oportunitatea, teoretic și practic, să facăacest lucru, în baza libertății de mișcare și așezare garantată tuturor cetățenilor statelor membre și adreptului de a păstra și dezvolta identități culturale specifice;

Considerand, de asemenea, că pentru a li se permite călătorilor să-și exercite dreptul de a se mutași de a ridica tabăra, este necesar un sistem coordonat și coerent de prevederi legale pentru libertatealor de mișcare;

Recunoscând că politicile legate de problemele ce țin de mișcare și tabere ar trebui să facă parte dintr-opolitică coerentă de îmbunătățire a condițiilor de viață a romilor/țigani și călători;

Având în vedere Carta Socială Europeană a Consiliului Europei din 1961 ( STE Nr. 35) cu Protocoluladițional ( STE Nr. 128) și Cartea Socială Europeană Revizuită din 1996 (STE Nr. 163);

Având în vedere prevederile Convenției pentru protecția indivizilor cu privire la procesarea automatăde date personale din 1981 ( STE Nr. 108);

Luând în considerare Convenția Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale din 1995 ( STE Nr. 157);

Având în vedere Recomandarea Nr. R (2000) 4 referitoare la educația copiilor romi/țigani din Europași Recomandarea Rec ( 2001) 17 referitoare la îmbunătățirea situației economice și a ocupării forței demuncă în rândul romilor/țiganilor și al călătorilor în Europa;

Având în vedere Recomandările Adunării Parlamentare 563 (1969) și 1203 (1993) referitoare lacondițiile de viață ale romilor/țiganilor și călătorilor în Europa și Recomandarea Parlamentară 1557(2002) referitoare la situația legală a romilor în Europa;

Page 70: revista drepturile omului

Având în vedere Rezoluțiile 125 (1981), 16 (1995) și 249 (1993) și Recomandarea 11 (1995) aCongresului Autorităților locale și regionale al Consiliului Europei referitoare la situațiaromilor/țiganilor în Europa;

Având în vedere Recomandarea Nr. 3 a Comisiei Europene de Politică Generală împotriva rasismuluiși intolerantei pentru combaterea rasismului și discriminării împotriva romilor/țiganilor;

Având în vedere Directiva Consiliului Uniunii Europene 2000/43/EC din 29 iunie 2000 referitoarela implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de rasă sau etnie;

Considerând că regulamentul statelor membre aplicabil intrării și rezidenței persoanelor fărăcetățenie va ramâne neafectat de principiile directoare ale acestei Recomandări;

Având în vedere că structurile constituționale, tradiția legală și impărțirea responsabilităților diferăîn statele membre ale Consiliului Europei, fapt ce ar putea conduce la mijloace de implementare diferiteale prezentei Recomandări,

Recomandă ca, în elaborarea, implementarea și monitorizarea politicilor de locuințe, guvernelestatelor membre:

– să se ghideze după principiile stipulate în Anexă la această Recomandare;

– să aducă această Recomandare în atenția entităților publice relevante din țările lor prin intermediulcanalelor naționale corespunzătoare;

Anexă la Recomandarea Rec (2004) 14I. Scop1. Prezentul text face referire la acei călători, romi, sinti, yenish și alte grupuri din statele membre

care în mod tradițional au un stil de viață nomad sau semi-nomad și care sunt cetățeni ai statelorrespective sau rezidenți legali în țările respective. Pentru o mai ușoară înțelegere se va utilizatermenul „călători” în această Recomandare.

II. Definiții2. Termenul „călători” acoperă populațiile la care se face referire în paragraful 1; în varianta

franceză, termenul „Gens du voyage” a fost preferat față de Voyageurs’’ deși acesta din urmăeste utilizat în unele țări.

3. Termenul „spațiu de tabără’’ indică orice loc rezervat sau realizat special pentru instalareacălătorilor; termenul ,, zonă’’ se referă la orice loc folosit de călători pentru tabere; includespații de tabară, zone tradiționale și ocazionale de tabără;

4. Termenul „tabără’’ indică staționarea prelungită a călătorilor, a familiilor lor cu „casele mobile’’într-un anumit spațiu.

5. Termenul spații tradiționale de tabără’’ se referă la acele spații folosite în mod obișnuit decălători pentru tabere. în ceea ce privește călătorii semi-nomazi, spațiile de tabără se referă laspații în care își stabilesc călătorii reședința de iarnă (pe o perioadă maximă de aproximativșase luni). Spații de popas sunt acelea în care călătorii se opresc pentru câteva zile sau câtevasăptămâni timp în care duc un stil de viață itinerant ( pe o perioadă de aproximativ o lună).

6. Termenul „case mobile’’ indică spațiul închis ce servește drept locuință pentru călători, carepot fi remorcate.

7. „Facilități minime’’ includ alimentarea cu apă, racordarea la reteaua de electricitate, facilitățisanitare și colectarea gunoiului.

DREPTURILE OMULUI 69

Page 71: revista drepturile omului

III. Principii generaleStatele membre ar trebui:8. să garanteze drepturi egale pentru călători, în special sub următoarele aspecte : drepturi de

proprietate și beneficii sociale egale, chirii și taxe de ocupare a terenului rezonabile;9. să asigure acces egal pentru călători la serviciile sociale, culturale și economice;10. să încurajeze utilizarea unui site oficial de internet care să gazduiască o serie de servicii publice

pentru a facilita schimburile între călători și administrații : declarații de venit, declarații destarea civilă, cereri pentru beneficii sociale etc. Statele membre ar trebui să sprijine mai multorganizațiile călătorilor astfel încât să-și poată consilia și asista membrii și astfel sa facilitezeschimburile între călători și administrație;

11. să promoveze campanii de informare și conștientizare pentru : 1) călători, cu privire la drepturileși obligațiile lor și 2) populația sedentară, pentru a cunoațte mai multe despre stilul de viață șicultură al călătorilor și să renunțe la prejudicii și stereotipuri față de această comunitate;comunitățile în cauză ar trebui să fie activ implicate în organizarea acestor campanii deinformare;

12. să acorde caselor mobile ale călătorilor sau, unde este cazul, locului de rezidență de care estelegat călătorul, aceleași drepturi substanțiale ca cele acordate unei locuințe fixe, în special înprobleme juridice și sociale;

13. să încurajeze semnarea de contracte sau convenții calitative între autoritățile locale și călători,pe baza intereselor reciproce ale părților implicate;

IV. Aplicare și implementareStatele membre ar trebui:

A. Libertatea de miscare a călătorilor14. în cazul în care aceștia circulă pe teritoriu național, să nu solicite călătorilor alte documente

decât actele de identitate obițnuite și/sau documente ce autorizează activitate economică itinerantă(certificat de vânzător ambulant) în țări în care se solicită astfel de acte;

B. Stabilirea locului de rezidență oficial al călătorilor15. să se asigure că locul de rezidență al călătorului este menționat în acte de identitate obișnuite

în țări în care se cer astfel de acte și sunt necesare pentru accesul la alte drepturi;16. să permită călătorilor să aibă locul oficial de rezidență la adresa unei persoane sau asociații;17. să se abțină să emită, pe baza indicațiilor menționate mai sus cu privire la locul oficial de

rezidență, dosare care să facă posibilă identificarea persoanei respective drept nomadă;18. să le permită libera alegere a locului oficial de rezidență în cazul în care este obligatorie

stabilirea acestei rezidențe;19. să disemineze pe scară largă modele de bune practici în ceea ce privește stabilirea unui loc

oficial de rezidență;C. Facilitati pentru călători20. să recunoască dreptul la tabară pentru călători;21. să asigure spații unde călătorii se pot opri și își pot ridica tabere pe perioade mai lungi decât de

obicei, consultându-se cu călătorii și luându-le nevoile în considerare;22. când se face selecţia acestor spații, să țină cont de locurile tradiţionale pentru călători;23. să se asigure că aceste spații:

i. sunt utilate cu un minim de facilități, în special salubrizare;

70 DREPTURILE OMULUI

Page 72: revista drepturile omului

ii. sunt suficiente luând în considerare tendințele demografice în rândul familiilorîn cauza și locația lor se află în zone tradiționale;

iii. sunt semnalizate printr-o pictogramă europeană în trafic;24. să rezerve spații corespunzătoare pentru adunări mari și/sau pentru călători străini aflați în

tranzit;25. să încurajeze existența unor opțiuni cu privire la locurile de tabără în special, în cazul acelor

membri dintr-un grup care nu se mai pot muta, din motive de vârstă sau starea sănătății, ca săpoată sta tot anul în tabere unde pot fi insoțiți de familii în cazul în care acestea vor să facă ooprire;

26. să creeze un organism care să monitorizeze și să evalueze inființarea și functionarea taberelorși a zonelor de popas; acest organism ar trebui să fie apt să se asigure că nevoile sunt înpermanență evaluate și să furmizeze informații despre locațiile și facilitățile taberelor.Autoritățile ar trebui să se asigure că romii călători sunt implicați complet în activitatea acestuiorganism;

27. să furnizeze călătorilor informații referitoare la modul de cumpărare de teren privat și cum săutilizeze aceste informații;

C. Prevederi specifice asupra exercitarii dreptului călătorilor la tabere28. să stipuleze în sistemul lor juridic dreptul la tabară, prin instrumente care obligă legal, tratându-l

în același mod ca pe dreptul la locuințe decente;29. respectând autonomia unităților teritoriale, să folosească un mecanism de control și de stimulare

astfel ca autoritățile locale să-și îndeplinească obligația de a asigura spații de tabără; dacă estenecesar, să acorde unei autorități mai mari puterea de a prelua, în cazul în care autoritățile localenu își îndeplinesc această obligație;

30. Statele membre ar trebui să stabilească un cadru legal în conformitate cu standardeleinternaționale în domeniul drepturilor omului, pentru a asigura protecție efectivă împotrivaevacuărilor ilegale forțate și colective și să controleze în mod strict circumstanțele în care se potdesfășura evacuările legale. în cazul evacuărilor legale, romilor trebuie să li se asigure un mijlocalternativ de cazare, dacă este necesar, cu excepția cazurilor de forță majoră. Legislația ar trebui,de asemenea, să stabilească strict procedurile de evacuare legală și legislația trebuie să fie înacord cu standardele și principiile internaționale în domeniul drepturilor omului, inclusiv cucele stipulate în Comentariul General nr. 7 referitor la evacuări forțate, al Comitetului NațiunilorUnite pentru drepturi economice, sociale și culturale. Astfel de măsuri ar trebui să includăconsultarea cu comunitatea sau persoana implicată, avizul prealabil, furnizarea de informații,garanția că evacuarea se va desfășura într-o manieră rezonabilă, remedii legale efective șiasistența legală gratuită sau la preț scăzut pentru persoanele în cauză. Locuința alternativă nutrebuie să aibă ca rezultat o viitoare segregare;

31. În țări în care nu se face diferențierea între tabere și popasuri, să stabilească un termen limită destaționare pentru a preveni transformarea acestor zone în zone de excluziune datorităsedentarismului; să permită rotația călătorilor între anumite zone fără să stabilească un termenmaxim autorizat de staționare care este mai scurt decât cea mai lungă perioadă școlară între douăperioade de vacanțe și să le ofere celor care doresc să devină sedentari, alternative de a se stabiliîn zonele existente;

32. să autorizeze asociațiile călătorilor să-și afirme drepturile în fața tribunalelor competente, încazul expulzării, în calitate de inculpat sau reclamant și în toate stadiile procedurii;

33. să emită prevederi cu privire la recursul împotriva deciziilor care interzic accesul în anumitezone sau interzic taberele;

34. să stabilească drept parte din caravana călătorului și în consecință drept locul acestuia derezidență o suprafață de câțiva metri în jurul caravanei.

DREPTURILE OMULUI 71

Page 73: revista drepturile omului

CO"SILIUL EUROPEICOMITETUL MI"IŞTRILOR

RECOMA"DAREA REC(2006)10A COMITETULUI MI"IŞTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE PRIVI"DU" ACCES MAI BU" LA Î"GRIJIRI MEDICALE PE"TRU ROMIŞI CĂLĂTORI Î" EUROPA

(Adoptată de către Comitetul Miniştrilor la 12 iulie 2006 la cea de-a 971-a reuniune a miniştrilordelegaţi)

Comitetul Miniştrilor, în virtutea articolul 15.b din statutul Consiliului Europei,Considerând că scopul Consiliului Europei este realizarea unei uniuni mai strânse între membrii săi

şi că acest scop poate fi atins, în special, printr-o acţiune comună şi adoptarea de reglementari comuneîn domeniul sănătăţii;

Observând că romii şi călătoririi sunt marginalizaţi în statele membre şi că sunt supuşi uneidiscriminări generalizate în toate domeniile vieţii;

Conştienţi că, printre multe alte motive, condiţiile de viaţă mediocre, starea de sănătate anumeroaselor comunităţi de romi şi călători e mai puţin bună faţă de cea a restului populaţiei;

Având în vedere articolul 25.1 al Declaraţiei universale a drepturilor omului, articolele 2 şi 24 aleConvenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omuluişi a libertăţilor fundamentale (STE nr. 5) şi Protocolul său nr. 12 (STE nr. 55), Convenţia-cadru pentruprotecţia minorităţilor naţionale (STE nr. 157), articolul 11 al Cartei social europene (STE nr. 35)privind dreptul la protecţia sănătăţii şi articolul 3 al Convenţiei privind drepturile omului şi biomedicina(STE nr.164) privind accesul echitabil la îngrijiri de sănătate;

Ţinând cont de următoarele recomandări ale Consiliului Europei: nr. R(2002)4 privind educaţiacopiilor romi/ţigani în Europa, nr. R(2000)5 privind dezvoltarea de structuri care să permită participareacetăţenilor şi pacienţilor la procesul decizional referitor la îngrijirile medicale, Rec(2000)12 privindadaptarea serviciilor de îngrijire a sănătăţii la necesităţile îngrijirii sănătăţii şi ale serviciilor de îngrijirea sănătăţii persoanelor aflate în situaţii marginale, Rec(2001)17 privind ameliorarea situaţiei economiceşi ocuparea forţei de muncă a romilor/ţiganilor şi călătorilor în Europa, Rec(2004)14 referitoare lacirculaţia sau staţionarea voiajorilor în Europa şi Rec(2005)4 referitoare la ameliorarea condiţiilor delocuit a romilor şi călătorilor în Europa;

Reamintind Recomandările 563(1969), 1203(1993) şi 1557(2002) ale Adunării Parlamentare aConsiliului Europei care fac referire la condiţiile de viaţă ale romilor în Europa, precum şi Rezoluţiile125(1998), 16(1995), 249(1993) şi 44(1997) şi Recomandarea 11(1995) a Congresului AutorităţilorLocale şi Regionale al Consiliului Europei privind situaţia romilor/ţiganilor în Europa;

Ţinând cont de Recomandarea de politică generală nr. 3 a Comisiei Europene împotriva Rasismuluişi Intoleranţei referitoare la lupta împotriva rasismului şi intoleranţei faţă de romi/ţigani, precum şiDirectiva din 29 iunie 2000(2000/43/EC) a

Uniunii Europene cu privire la punerea în aplicare a principiului de tratament egal între persoaneindiferent de rasă sau origine etnică, articolul 152 din Tratatul Uniunii Europene şi articolul 35 al Carteidrepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

72 DREPTURILE OMULUI

Page 74: revista drepturile omului

Având în vedere principiile directoare privind ameliorarea situaţiei romilor adoptate de UniuneaEuropeană (grupul COCEN) în cadrul Summit-ului de la Tampere din decembrie 1999;

Luând notă de importanţa Programului 21 de acţiune al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii referitorla regiunea europeană şi de directivele sale privind drepturile pacienţilor şi participarea cetăţenilor;

Referindu-se la Declaraţia de la Copenhaga din septembrie 2000 privind reducerea inegalităţilorsociale în domeniul sănătăţii;

Conştienţi de Planul de acţiune al OSCE privind ameliorarea condiţiilor populaţiei Roma şi Sinti;Confirmându-şi angajamentul faţă de obiectivele de dezvoltare a Mileniului şi scopurile Decadei de

incluziune a romilor;Având în vedere că structurile constituţionale, tradiţiile juridice şi repartiţia competenţelor diferă de

la un stat membru al Consiliului Europei la altul, ceea ce poate antrena diferite modalităţi de punere înpractică a acestei recomandări;

Recomandă guvernelor statelor membre să observe principiile şi punerea în aplicare a măsurilorenunţate în anexa de mai jos:

Anexă la Recomandarea Rec(2006)10 privind un acces mai bun la îngrijirile de sănătate pentruromi şi călători în Europa

I. Definiţie:Expresia „romi şi călători” utilizată în prezentul text se referă la romi, sinti, kale şi călători şi

înglobează marea diversitate a grupurilor respective. În contextul britanic, expresia „romi şi călători”înglobează persoanele care se auto-identifică drept „ţigani”.

II. Principii generaleStatele membre trebuie să se asigure că măsurile şi strategiile coerente, integrate şi adecvate sunt

elaborate în lumina următoarelor principii:i. a protecţiei drepturilor omului, a demnităţii umane şi a autonomiei;ii. a respectării drepturilor pacienţilor şi, în special, a respectării confidenţialităţii şi vieţii private;iii. a stabilirii unor relaţii bazate pe respect între pacienţi şi personalul medical;iv. a respectării principiului liberului consimţământ;v. a libertăţii de alegere a medicului/furnizorului, în măsura în care sistemele naţionale permit

acest lucru;vi. a participării pacientului la tratamentul său: el trebuie să fie liber să-şi aleagă tratamentul care

consideră că se adaptează cel mai bine necesităţilor sale, dar şi să refuze tratamentul propus,excepţie făcând cazurile de urgenţă şi persoanele care necesită o protecţie specială;

vii. a egalităţii de acces la tratamente şi îngrijiri de calitate pentru toate grupurile şi categoriile depopulaţie;

viii. a respectării tradiţiilor culturale în prestarea serviciilor de sănătate în măsura în care ele nureprezintă un pericol la adresa sănătăţii persoanei;

ix. a participării comunităţii la elaborarea măsurilor şi strategiilor în domeniul sănătăţii.III Cadrul juridic destinat prevenirii şi reprimării discriminării în materie de sănătateÎn vederea garantării egalităţii de acces a romilor şi călătorilor la îngrijiri şi tratamente medicale

fără discriminare şi pentru respectarea particularităţilor culturale în m ăsura în care acestea nu aducatingere sănătăţii persoanei, guvernele statelor membre ar trebui:

DREPTURILE OMULUI 73

Page 75: revista drepturile omului

i. să adopte legi anti-discriminatorii cu caracter general care să cuprindă o interdicţie clară adiscriminării directe şi indirecte în materia accesului la îngrijiri medicale şi servicii publice conexe;

ii. să aloce resursele şi responsabilităţile necesare pentru a garanta prin mecanisme adaptate bunaaplicare şi respectare a acestor legi, în special la nivel local;

iii. să se asigure:

– că organismele naţionale implicate în lupta împotriva discriminării acordă o atenţie deosebitădomeniului sănătăţii romilor şi călătorilor prin monitorizările şi recomandările lor;

– că victimele discriminării dispun de un recurs eficient, prin introducerea unui mecanism publiccare să le permită depunerea plângerilor şi obţinerea unei asistenţe judiciare;

IV. Cadrul de măsuri de sănătate1. Acces efectiv:Guvernele statelor membre ar trebui să garanteze:

i. accesul comunităţilor de romi şi călători la îngrijirile medicale şi, în special, la serviciile deurgenţă, punând la dispoziţia lor străzi pavate, mijloace de comunicare, ambulanţe şi serviciicare corespund aceloraşi norme de care beneficiază populaţia în general;

ii. accesul populaţiilor nomade la îngrijiri de sănătate, considerând favorabilă eliberarea carnetelorde sănătate în aceleaşi condiţii cu cele ale populaţiei în general;

iii. accesibilitatea din punct de vedere geografic şi financiar la îngrijirile medicale;

iv. accesul la servicii generale pentru romii şi călătorii care nu dispun de documentele necesare;

v. accesul la îngrijiri medicale conform dispoziţiilor obligatorii ale convenţiilor internaţionalepentru romii şi călătorii refugiaţi sau azilanţi.

2. PlanificareaRomii şi călătorii trebuie să beneficieze în fiecare ţară de aceleaşi îngrijiri medicale ca restul

populaţiei; în cazul în care ei nu sunt cetăţeni ai statului membru respectiv, ei primesc îngrijiri medicaleîn aceleaşi condiţii ca persoanele care au acelaşi statut de rezidenţă.

Guvernele statelor membre ar trebui:

i. să facă din îmbunătăţirea stării de sănătate a romilor şi călătorilor un domeniu de acţiuneprioritar şi să elaboreze măsurile şi strategiile globale care se impun în acest domeniu;

ii. să pună în practică mecanisme destinate să garanteze luarea în considerare în cadrul procesuluidecizional a unui larg spectru de persoane, de cazuri şi împrejurări care privesc sănătatea romilorşi călătorilor, de exemplu: copii / adolescenţi / femei / vârstnici / persoane nomade / sedentare;

iii. să sublinieze importanţa unei abordări inter-sectoriale, luând în considerare dreptul de acces lacetăţenie, la documentele de identitate, la prestaţiile sociale, la securitatea socială, la educaţie,la un loc de muncă, la condiţii de viaţă decente, la locuinţă şi alţi factori cu impact asupra stăriide sănătate şi dreptul de acces la îngrijiri;

iv. să integreze măsurile care răspund nevoilor de sănătate ale romilor şi călătorilor în strategiileşi serviciile naţionale de sănătate;

v. să aibă în vedere posibilitatea culegerii datelor demografice pe o bază strict voluntară de omanieră care să permită diferitelor comunităţi de romi şi călători să figureze în planificareaserviciilor de sănătate destinate acestor comunităţi. Organismele de sănătate naţionale şi localetrebuie să fie încurajate să efectueze studii şi să creeze baze de date privind starea de sănătate

74 DREPTURILE OMULUI

Page 76: revista drepturile omului

şi nevoile acestor comunităţi, dar şi în ceea ce priveşte eficacitatea serviciilor oferite şi a celormai bune mijloace de a răspunde acestor nevoi;

vi. să promoveze implicarea şi participarea tuturor părţilor interesate (conducători, autorităţisanitare locale, personal medical, cercetători, reprezentanţi ai romilor şi călătorilor şi ONG-urilor) în planificarea, punerea în practică şi monitorizarea politicilor de sănătate;

vii. să ia măsurile necesare pentru a ajuta întreaga populaţie să fie conştientă de necesitatea adoptăriide măsuri specializate privind garantarea egalităţii de acces a romilor şi călătorilor la îngrijirilemedicale;

viii. să aloce resursele şi responsabilităţile corespunzătoare în vederea garantării coordonării şisupravegherii tuturor măsurilor luate la nivel naţional şi local;

ix. să identifice nevoile în materie de cercetare şi să le rezolve;

x. în caz de nevoie să se stabilească măsuri de îngrijire ambulatorie deplin integrate serviciilor desănătate generală;

xi. să prevadă fonduri specifice în vederea ameliorării situaţiei sanitare a romilor şi călătorilor întoate ţările unde romii şi călătorii întâmpină dificultăţi în accesarea sistemului de sănătate;

xii. să se asigure că planificările familiale ţin cont de problematica egalităţii între sexe;

xiii. să ţină cont de bunele practici în materia diseminării informaţiei privind cultura romilor şiprejudecăţile existente atât la nivelul personalului medical cât şi la nivelul romilor şi călătorilor;

xiv. să ţină cont de întreg ansamblul de bune practici existente în alte state membre şi/sau regiuni(de exemplu unităţile de sănătate pentru romi şi călători, mediatorii pe probleme de sănătatepentru romi şi călători, instruirea în domeniul îngrijirilor primare de sănătate, manualele).

3. Prevenirea

a. Educaţia pentru sănătate

Statele membre ar trebui să garanteze accesul la informaţia medicală şi la educaţia pentru sănătateprin intermediul campaniilor de sensibilizare care vizează romii şi călătorii, organizate de personalulmedical şi lucrătorii sociali, autorităţile publice şi ONG-uri. Acolo unde este nevoie, informaţiile privindreproducerea şi sănătatea sexuală şi egalitatea între sexe ar trebui să fie furnizate în cadrul educaţieipentru sănătate.

O atenţie specială ar trebui acordată educaţiei generale a populaţiei şi eliminării prejudecăţilorexistente împotriva romilor şi călătorilor, care împiedică accesul normal al romilor şi călătorilor laîngrijirile medicale.

b. Locuinţa şi sănătatea

Recunoscând că o locuinţă decentă şi infrastructurile sanitare corespunzătoare reprezintă condiţiisine qua none pentru ameliorarea stării de sănătate a comunităţilor de romi şi călători, guvernele statelormembre trebuie să se asigure că:

i. romii şi călătorii dispun de arii de staţionare şi campament decente şi salubre situate în locuridotate cu grupuri sanitare, puncte de apă, electricitate, străzi pavate, containere pentru gunoi şicare să fie racordate la reţeaua de apă curentă, în aceleaşi condiţii ca restul populaţiei dinregiunea respectivă;

ii. membrii populaţiei nomade care nu au acces la locurile amenajate pentru caravane să poatăavea acces la îngrijiri medicale şi alte servicii publice;

DREPTURILE OMULUI 75

Page 77: revista drepturile omului

iii. la nivel local, organismele din domeniul sănătăţii cooperează cu serviciile, în special celeprivind locuinţele, pentru a face faţă acestei probleme extrem de vaste. Participarea efectivă acomunităţilor de romi şi călători la procedurile respective trebuie asigurată.

c. Sănătatea sexuală şi reproductivaGuvernele statelor membre ar trebui să acorde o atenţie deosebită stării de sănătate a populaţiei

feminine din rândul romilor şi călătorilor asigurându-se că aceasta are acces la informaţii şi serviciicomplete de sănătate sexuală şi reproductivă, în special în ceea ce priveşte planificare familială. Acesteservicii trebuie, de asemenea, să fie accesibile romilor şi călătorilor adolescenţi şi adulţi de sexmasculin.

d. Copiii şi sănătateaPolitica de sănătate ar trebuie să acorde o atenţie specială sănătăţii copiilor prin aplicarea unei vaste

serii de măsuri preventive, cum ar fi mai ales, vaccinarea şi îngrijirile pre şi post natale. O atenţiespecială trebuie acordată copiilor minori de sex feminin.

4. Participarea romilor şi călătorilori. Acolo unde este nevoie, serviciile de sănătate locale ar trebui să asigure existenţa unor servicii

specifice, cum ar fi cele de consiliere specializate privind egalitatea între sexe şi mediatorii de sănătate,pentru a răspunde necesităţilor medicale ale acestor comunităţi. La nevoie, membrii comunităţilor deromi şi călători ar trebui să participe la elaborarea acestor servicii, iar în măsura în care acest lucrueste posibil membrii profesiunii medicale ar trebui recrutaţi din cadrul comunităţii.

ii. Acolo unde este cazul ar trebui iniţiate cursuri de pregătire în vederea îmbunătăţiriicompetenţelor romilor şi călătorilor în domeniul luării deciziilor şi al administrării sănătăţiipublice.

iii. Ar trebui alocate resurse corespunzătoare pentru instruirea în domeniul întăririi capacităţiireprezentanţilor comunităţii de romi şi călători, pentru a permite acestora să se implice efectivîn procesul de consultare în vederea stabilirii strategiilor şi măsurilor care se referă la sănătatealor.

iv. În domeniul sănătăţii, trebuie extinse către obiective mult mai ambiţioase programele deinstruire pentru romi şi călători care în prezent se concentrează pe mediatorii de sănătate, alcăror rol este, în acelaşi timp, de a constitui o interfaţă între pacienţii romi şi personalul medical,de a asigura o educaţie pentru sănătate şi de a ajuta comunităţile de romi să obţină documenteleşi asigurările necesare.

v. Dacă îşi doresc, romii şi călătorii ar trebui încurajaţi să exercite profesii, cum ar fi cele deasistenţi sau medici, la toate nivelurile sistemului de sănătate.

5. Formarea personaluluiGuvernele statelor membre ar trebui să susţină pregătirea personalului de îngrijire şi a autorităţilor

publice în spiritul diferitelor tradiţii, culturi, condiţii de viaţă, mobilităţii şi modalităţilor de deplasarea romilor şi călătorilor, precum şi al influenţei acestora asupra nevoilor de sănătate ale romilor şicălătorilor.

76 DREPTURILE OMULUI

Page 78: revista drepturile omului

IV. SEM AL

PROMOVAREA ȘI PROTECȚIA EUROPEA ĂA DREPTURILOR OMULUI

DREPTURILE OMULUI 77

Europa dispune de mai multe ansambluriorganizate care permit, pe de o parte, recunoaș-terea drepturilor omului și a libertăților funda-mentale, iar pe de altă parte, aplicarea lor efectivăprecum și protecția lor: Consiliul Europei, UniuneaEuropeana și OSCE. Consiliul Europei are ca scoprealizarea unei uniuni mai strânse între membriisăi, reprezentând o organizație clasică de coo-perare. Iată câteva dintre ideile care s-au evidențiatîn cadrul Simpozionului organizat la București, înzilele de 29 și 30 septembrie de Institutul Românpentru Drepturile Omului în colaborare cu CatedraUNESCO pentru drepturile omului, democrație,pace și toleranță a IRDO a Universității de Nord –Baia Mare și cu concursul IDEF. Această reuniuneștiințifică a marcat împlinirea a 60 de ani de laadoptarea Convenției Europene pentru ApărareaDrepturilor Omului și a Libertăților Fundamentaleși a 17 ani de când România este membră aConsiliului Europei. În cadrul simpozionului a fostrelevată evoluția drepturilor omului dinperspectivă internă și regional europeană. S-aevidențiat rolul organizației pe plan european prinadoptarea Convenției europene a drepturiloromului ce permite un veritabil control jurisdic-țional, prin crearea unui mecanism eficient deprotecție și promovare a drepturilor omului prinintermediul Curții Europene a Drepturilor Omului.S-a subliniat existența, de asemenea, a unui modnejurisdicțional de protecție a drepturilor omului,care se realizează adesea prin organe formate dinexperți sau reprezentanți ai statelor precumcomitetul european al drepturilor sociale pentrusupravegherea aplicării Cartei sociale europeneetc.

Aderarea Uniunii Europene la Convențiaeuropeană pentru drepturile omului dă o nouădimensiune protecției drepturilor omului în cadrulUE. Un sistem european de protecție a drepturilorfundamentale în care se conturează două forme deprotecție a drepturilor omului. S-a remarcat faptulcă în cadrul UE există pe de o parte un modjurisdicțional de protecție prin intermediul CurțiiEuropene de Justiție și pe de altă parte prinexistența unor instrumente nejurisdicționale.

Au fost prezentate comunicări științificeelaborate de către prof. univ. Letizia Fiorillo delloRusso, prof. Rodica Șerbănescu, prof. univ. dr.Monna Lisa Belu Magdo, prof. univ. GheorgheBârlea, prof. univ. dr. Ioan Vida, prof. univ. dr.Valer Dorneanu, prof. univ. dr. Irina MoroianuZlătescu, cercet. șt. Marius Mocanu și cercet. șt.drd. Adrian Bulgaru, care au privit rolul șiimportanța Cartei Drepturilor Fundamentale aUniunii Europene și Convenției Europene pentruApărarea Drepturilor Omului și a LibertățilorFundamentale, a Cartei Sociale Revizuite, aCodului european de securitate socială ș.a.

În cadrul dezbaterilor ce au avut loc s-asubliniat că atât Consiliul Europei cât și UniuneaEuropeană se întemeiază pe valorile individuale șiuniversale ale demnității umane, libertății, egali-tății și solidarității, sprijinindu-se pe principiiledemocrației și statului de drept.

Au avut loc, totodată, discuții pe tema juris-prudenței CEDO și a CJUE, fiind analizatecazurile cele mai noi soluționate de acestea.Acestea au fost moderate de către autoriivolumului „Jurisprudența CEDO. Cazuri pentruRomânia”, publicat recent de IRDO și lansat cuacest prilej, cercet. șt. Mihaela Scarlat și cercet. șt.drd. Răzvan Ionuț Stan. Cu acest prilej a fostsubliniată importanța cunoașterii jurisprudențeiCurții Europene a Drepturilor Omului – interpretăsupremă a Convenției și protocoalelor saleadiționale –, în scopul aplicării corecte a acestora,pentru informarea exactă, riguroasă a specialiștilordin domeniu și a juriștilor.

La această manifestare științifică precum și lamesele rotunde organizate de IRDO la Baia Mare,Bistrița, Iași, Cheia etc., în cadrul programuluiPromovarea și protecția europeană a drepturiloromului, au participat parlamentari, membri aiConsiliului Superior al Magistraturii, cadre univer-sitare, cercetători științifici, precum și reprezentanțiai unor organizații neguvernamentale din Româniași din alte state.

Marius Mocanu,Cercetător IRDO

Page 79: revista drepturile omului

Europe has several organized structures thatallow, on the one hand, for the acknowledgementof human rights and the fundamental freedomsand, on the other hand, their effective applicationand protection: the Council of Europe, theEuropean Union and the OSCE. The purpose ofthe Council of Europe is to achieve closerconnections among its members while it is aclassical organization of cooperation. These are afew ideas expressed in the framework of thesymposium organized in Bucharest between 29and 30 September by the Romanian Institute forHuman Rights in collaboration with the UNESCOChair for Human Rights, Democracy, Peace andTolerance of Baia Mare and with the participationof IDEF. This academic meeting marked the 60th

anniversary of the Convention for the Protectionof Human Rights and Fundamental Freedoms andthe 17th anniversary of Romania‘s membership inthe Council of Europe. The participants pointedout the evolution of human rights at domestic andregional European levels. They emphasized on therole of the organization at European level in theadoption of the European Convention on HumanRights, which allows for a genuine jurisdictionalcontrol through an effective mechanism for theprotection and the promotion of human rights bythe European Court of Human Rights. They alsoreferred to the existence of a non-jurisdictionalmethod of protecting human rights within the EU,which is often achieved by bodies made up ofexperts or representatives of the Member States,such as the European Committee of Social Rightswhose task is to monitor the implementation ofthe European Social Charter, etc.

Accession of the European Union to theEuropean Convention on Human Rights has givena new dimension to the protection of human rightswithin the EU. It is a European system for theprotection of the fundamental rights characterizedby the existence of two forms of protection. It waspointed out that the EU has, on the one hand, ajurisdictional protection through the EuropeanCourt of Justice while on the other hand there areseveral non-jurisdictional instruments of pro-tection as well.

Essays were presented by Prof. Dr LetiziaFiorillo dello Russo, Prof. Rodica Șerbănescu,Prof. Monna Lisa Belu Magdo, Prof. GheorgheBârlea, Prof Dr Ioan Vida, Prof. Dr ValerDorneanu, Prof. Dr Irina Moroianu Zlătescu,researchers Marius Mocanu and Adrian Bulgaru,on such topics as the role and the importance ofthe Charter of Fundamental Rights of theEuropean Union and the Convention for theProtection of Human Rights and FundamentalFreedoms, the European Social Charter revised,the European Code of Social Security, etc.

The debates that followed pointed out that boththe Council of Europe and the European Unionare based on the individual and the universalvalues of human dignity, freedom, equality andsolidarity, and the principles of democracy and therule of law.

The discussions also focused on the issue of thejurisprudence of the European Court of HumanRights and the Court of Justice of the EuropeanUnion, with reference to the latest cases ruled bythe two courts. They were moderated by the authorsof the volume „Jurisprudența CEDO. Cazuri pentruRomânia“ (Jurisprudence of the ECtHR. Casesconcerning Romania), recently published by IRDOand released on the occasion: researchers MihaelaScarlat and Răzvan Ionuț Stan. The two moderatorspointed out the importance of the jurisprudence ofthe European Court of Human Rights – thesupreme interpreter of the Convention and itsAdditional Protocols – for their correct applicationand the accurate thorough information of specialistsin the field and jurists.

This academic meeting, as well as theroundtables organized by IRDO in Baia Mare,Bistrița, Iași, Cheia, etc., as part of the Europeanprotection and promotion of human rightsprogramme, was attended by parliamentarians,members of the Superior Council of Magistracy,representatives of the teaching staff in universities,researchers as well as representatives of non-governmental organizations in Romania and othercountries.

(Traducere text: Valeriu Andrei Rendec)

78 DREPTURILE OMULUI

PROMOTIO A D PROTECTIO OF HUMA RIGHTS AT EUROPEA LEVEL

Page 80: revista drepturile omului

În perioada 24-28 iulie 2010 s-a desfășurat laRâmnicu Vâlcea faza finală a concursului național„Democrație și toleranță” organizat de MinisterulEducației, Cercetării, Tineretului și Sportului înparteneriat cu Institutul Român pentru DrepturileOmului și în colaborare cu Inspectoratul Școlar alJudețului Vâlcea.

La concurs au participat echipajele alcătuite dinelevi din învățământul primar, respectiv gimnazialcare au câștigat faza județeană a concursuluireprezentând 28 de județe.

Concursul național „Democrație și toleranță”reprezintă o formă complexă de educație civicăcare se adresează elevilor din ciclul primar șigimnazial ale cărui obiective generale vizeazăasumarea rolului și statutului de cetățean în cadrulunei societăți democratice, formarea și dezvol-tarea spiritului civic critic și constructiv.

În mod explicit concursul urmărește:– cunoașterea conceptelor: democrație, tole-

ranță, drepturile omului, drepturile copilului și arelațiilor dintre acestea;

– cunoașterea reglementărilor naționale șiinternaționale referitoare la aceste concepte;

– exersarea de către elevi a atitudinilor și compor-tamentelor democratice, tolerante, a spiritului civic;

– formarea și dezvoltarea deprinderilor departicipare la viața comunității educaționale șilocale din care elevii fac parte;

– formarea motivației în vederea promovării șiapărării drepturilor omului și ale copilului.

În cadrul concursului se susține o probă teore-tică având ca principale cerințe respectareaparticularităților de vârstă ale elevilor (la nivel degimnaziu), să încurajeze gândirea critică șireflexivă, precum și valorificarea experienței deviață a elevilor.

O altă probă practic-aplicativă constând înelaborarea unui proiect pentru soluționarea uneiadin problemele școlii sau comunității locale căreiaîi aparțin elevii, iar a treia probă reprezentânddimensiunea artistică constă în realizarea uneilucrări plastice care să ilustreze modul desoluționarea a problemei prezentate în cadrulproiectului de la nivelul dimensiunii practic-aplicative.

De menționat că acest concurs a fost inițiat deInstitutul Român pentru Drepturile Omului șiacceptat de Ministerul Educației, Cercetării,Tineretului și Sportului și se desfășoară fărăîntrerupere începând cu anul 1994.

DREPTURILE OMULUI 79

DEMOCRAȚIE ȘI TOLERA ȚĂ

CĂRȚI I TRATE Î FO DUL DE DOCUME TAREAL I STITUTULUI ROMÂ PE TRU DREPTURILE OMULUI

Mădălina Virginia Antonescu, Metropola secolului XXI din perspectiva creștin-ortodoxă,Editura Top Forum, 2010

Așa cum mărturisește autoarea, această carte afost concepută ca un răspuns și o atitudine aortodoxiei românești față de problemele diferite șigrave cu care se confruntă omul postmodern almarilor metropole și al megalopolisurilor.

„Această carte este scrisă pentru noi toți –afirmă autoarea-, care, vrând nevrând, suntemafundați în acest desiș al patimilor și ispitelortipice viețuirii în metropolele și megapolisuriler

secolului XXI. Căci cine se poate considera maibun sau mai înțelept decât altul, când tot cecontează este să ne tăiem drum prin aceastănecurmată încolăcire șerpească a tulpinilor și alianelor arborilor-patimă care ne barează drumulspre mântuirea sufletului”.

Între numeroasele întrebări puse în lucrare este șiaceea cum va fi rezolvată dilema metropoleipostmoderne și a fiecărui om locuind în zgârie-norii

Page 81: revista drepturile omului

săi sau în cocioabele de la periferia societății, dacăomul postmodern poate deveni o persoană sau varămâne în condiția sa primitivă de consumator, denihilist ferice în deșertăciunea ființării sale.

Cartea ne vorbește, astfel, nu despre oameniperfecți, ci despre oamenii păcătoși, despreoamenii care au trăit și vor trăi în marile aglo-merații urbane și se luptă cu noianul tentațiilorgenerale ale vieții omenești și cu cele specifice alevieții metropolitane.

Ortodoxia, prin întregul său tezaur de înțelep-ciune dumnezeiască, invită omul metropolitan să seîmpărtășească, să pună întrebări și să afle răspunsulcorect, cel pornind de la adevărul Sfintelor Scripturi,să se îndrepte spre limanul mântuirii, al mântuiriiîntr-un Hristos care trebuie câștigată.

Din lucrare apare astfel ideea că, traversareatărâmurilor sălbatice și periculoase prin care viațanoastră ne poartă, nu este posibilă fără armarugăciunii, fără credința în Hristos, fără înțelep-ciunea Bisericii ortodoxe.

Lucrarea cuprinde peste 60 de subtitluri (Nuești singur! Ajutorul domnului și năruirea vrăș-mașilor; Cursele și cei ce ne întind curse; Desprenoblețea muncii cinstite și valoarea sa în fața luiDumnezeu; Despre dreptate și corupție; Despreputeri și funcții; Respectul față de profesori și fațăde înțelepții cetății; Căsnicia și familia înortodoxie etc) pline de idei și pilde înțelepte,realizate într-un stil plăcut, atractiv.

Mihaela Scarlat

80 DREPTURILE OMULUI

Page 82: revista drepturile omului

V. REMEMBER

ACTIVITĂȚI PROPRII SAU Î COLABORARE

07-09 iulie 2010 Masă rotundă cu tema „Administrarea justiției și drepturile omului”,organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cuFacultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității deVest Timișoara.

12-13 iulie 2010 Simpozionul cu tema „Ziua mondială a populației, prezent și viitor”,organizat de Institutul Român pentru Drepturile Omului cu concursulCatedrei UNESCO pentu drepturile omului, democrație, pace și toleranțădin cadrul Universității de Nord Baia Mare, pentru celebrarea ZileiMondiale a Populației.

25-28 iulie 2010 Etapa națională a concursului „Democrație și toleranță”, organizat deInstitutul Român pentru Drepturile Omului în parteneriat cu MinisterulEducației Cercetării, Tineretului și Sportului, Direcția Generală Educațieși Învățare pe tot parcursul vieții și Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea.

29 iulie-2 august 2010 Activități de formare pentru cadrele didactice din învățământulpreuniversitar, pe teme din domeniul drepturilor omului și drepturilecopilului, organizate de Institutul Român pentru Drepturile Omului înparteneriat cu Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului șiInspectoratul școlar județean– Centrul de educație incluzivă Reghin.

05-07 august 2010 Activități de educație pentru drepturile omului în unități școlare pentrupersonalul didactic din învățământul preuniversitar, organizate deInstitutul Român pentru Drepturile Omului și Casa Corpului DidacticSibiu.

12 august 2010 Masă rotundă cu tema „Dialog și înțelegere”, logoul propus deOrganizația Națiunilor Unite pentru celebrarea Zilei internaționale atineretului din acest an și lansarea Anului internațional al tineretului2010-2011, organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului încolaborare cu Asociația pentru Națiunile Unite din România și Clubul dela Cheia.

18-19 august 2010 Seminar cu tema „Noile coduri și evoluția drepturilor civile”, organizatde Institutul Român pentru Drepturile Omului.

24-27 august 2010 Dezbatere cu tema „Drepturile omului și libertatea religioasă”, organizatăde Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cuUniversitatea „Al.I.Cuza” și Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

DREPTURILE OMULUI 81

Page 83: revista drepturile omului

01-04 septembrie 2010 Cursul cu tema „Drepturile economice și sociale ale omului în sistemulasigurărilor”, organizat de Institutul Român pentru Drepturile Omului încolaborare cu Catedra UNESCO pentu drepturile omului, democrație,pace și toleranță din cadrul Universității de Nord Baia.

01-04 septembrie 2010 Dezbatere cu tema „Analfabetismul, o plagă socială, cauze și măsuri decombatere”, organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului cuocazia Zilei mondiale a alfabetizării.

04-08 septembrie2010 Ediția a XVI-a a Cursurilor Universității Internaționale a DrepturilorOmului cu tema „Evoluția drepturilor omului din perspectivă internă șiinternațională”, organizate de Institutul Român pentru Drepturile Omuluiîn colaborare cu catedra UNESCO pentru drepturile omului, democrație,pace și toleranță, Asociația pentru Națiunile Unite din România, IDEF șiClubul de la Cheia.

15 septembrie 2010 Dezbatere cu tema „Democrația în Europa. Tendințe și provocări”,organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cuAsociația pentru Națiunile Unite din România cu ocazia Zileiinternaționale a democrației.

17 septembrie 2010 Masă rotundă cu tema „Patrimoniul cultural local”, organizată deInstitutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cu Clubul de laCheia, cu ocazia Zilelor europene ale patrimoniului cultural.

28 septembrie 2010 Seminar cu tema „Dreptul cetățeanului la informațiile de interes public”,organizat de Institutul Român pentru Drepturile Omului în colaborare cucatedra UNESCO pentru drepturile omului, democrație, pace și toleranță,Asociația pentru Națiunile Unite din România și Clubul de la Cheia cuocazia Zilei internaționale a dreptului de a ști.

29-30 septembrie 2010 Simpozion cu tema „Promovarea și protecția europeană a drepturiloromului”, organizat de Institutul Român pentru Drepturile Omului încolaborare cu Catedra UNESCO pentru drepturile omului, democrație,pace și toleranță a IRDO și Universității de Nord – Baia Mare și cuconcursul IDEF pentru a marca împlinirea a 60 de ani de la adoptareaConvenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a LibertățilorFundamentale și a 17 ani de când România este membră a ConsiliuluiEuropei.

82 DREPTURILE OMULUI

Page 84: revista drepturile omului

PARTICIPĂRI LA ALTE MA IFESTĂRI

2 iulie 2010 Simpozionul național cu tema „Constituția și dinamica dreptului însocietatea contemporană”, consacrat Zilei Justiției și organizat deUniunea Juriștilor din România.

6 iulie 2010 Întâlnire cu delegația Comisiei juridice a Adunării Naționale aVietnamului, condusă de domnul Tan Dinh Long, vicepreședinte alcomisiei.

8-9 iulie 2010 Seminar cu tema „Promovarea educației globale și a educației pentrudezvoltare în România”, organizat de Federația OrganizațiilorNeguvernamentale din România, Grupul de lucru pentru educația pentrudezvoltare în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe și alMinisterului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și cu sprijinulCentrului Nord-Sud al Consiliului Europei și al Comisiei Europene.

25 iulie-1 august 2010 Cel de-al XVIII-lea Congres internațional al Academiei Internaționalede Drept Comparat.

12 august 2010 Masă rotundă cu tema „Implicarea tinerilor în educația pentru dezvoltare”și lansarea Anului internațional al tineretului organizate de PrimăriaMunicipiului București în parteneriat cu Biroul de Informare al ConsiliuluiEuropei în România și Centrul de informare ONU pentru România.

12 august 2010 Seminar cu tema „Tinerii și lupta împotriva discriminării – responsa-bilități și oportunități”, organizat de Primăria Municipiului București înparteneriat cu Biroul de Informare al Consiliului Europei în România șiCentrul de informare ONU pentru România, cu ocazia Zilei internaționalea tineretului.

9 septembrie 2010 Întâlnire organizată, cu ocazia expoziției cu tema „Biblioteca scufundată”a artistei Ileana Florescu, de Ambasada Italiei la București.

10 septembrie 2010 Conferința de lansare a „Strategiei revizuite privind managementulresurselor umane”, organizată de Consiliul Superior al Magistraturii.

15 septembrie 2010 Masă rotundă cu tema „Democrația: un proiect pentru secolul XXI. Operspectivă comparativă între Europa și America Latină”, organizată deMinisterul Afacerilor Externe cu ocazia Zilei internaționale ademocrației.

20 septembrie 2010 Reuniunea cu tema „Situația actuală a romilor în Europa, de la liberacirculație a persoanelor, la discriminare și xenofobie”, organizată de

DREPTURILE OMULUI 83

Page 85: revista drepturile omului

Parlamentul României, Comisia pentru drepturile omului, culte șiproblemele minorităților naționale din Camera Deputaților, organizațiaPartida Romilor Pro-Europa și Forumul european al romilor și nomazilor.

27 septembrie 2010 Dezbatere cu tema „Statutul funcționarilor publici în dreptuladministrativ român și statutul funcționarilor europeni”, organizată deȘcoala Națională de Studii Politice și Administrative.

28 septembrie 2010 Dezbatere cu tema „Liberul acces la informații, privit din perspectivaunui spațiu public sensibil-justiția”, organizată de TransparencyInternational Romania și Asociația Magistraților din România.

84 DREPTURILE OMULUI