Download - Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Transcript
Page 1: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Ilustraţia fotografică: I. IONESCU-DUNĂREANU / Desene: MIHAIL IONESCU

Introducere

Cînd am început să scriu, prin anul 1941, monografia Pietrei Craiului, am pornit la lucru cu convingerea că-mi luasem o sarcină oarecum potrivită cu puterile mele şi cu noutatea subiectului; dacă am reuşit sau nu, o pot spune numai cei care au citit cartea, apărută trei ani mai tîrziu.

Dimpotrivă, din ziua cînd am pus pentru prima dată piciorul în Retezat şi pînă să iau hotărîrea de a trece la prezenta lucrare, au trebuit să treacă mai bine de zece ani, iar sarcina mi se pare şi acum disproporţionat de mare faţă de mijloacele mele şi de complexitatea masivului.

In timp ce alţi masivi îşi dezvăluie mult mai uşor caracterele sau frumuseţea lor ostentativă, Retezatul trebuie cucerit metru cu metru, pentru a fi cunoscut şi preţuit pînă în cele mai mici ascunzişuri. El trebuie să fie privit prin interesanta lui problematică, trebuie conturat în linii simple pe care să le poată cuprinde uşor oricine, devenind astfel un mic univers, adunat în palmele muritorului care a reuşit să-l cunoască.

Dacă problemele ridicate de înţelegerea altor masivi din ţara noastră sînt mult mai simple, mai uşor de rezolvat, în schimb problemele Retezatului sînt tot atît de vaste ca şi proporţiile sau înfăţişarea lui. Ele ating domenii mai puţin familiare oamenilor care nu sînt de specialitate, punînd la contribuţie disciplinele cele mai diverse, chemate să rezolve la tot pasul fie complexitatea problemelor glaciologice,/ie tainele rocilor, fie rosturile faunei şi florei, originea lacurilor alpine şi altele,Am crezut ca este mai potrivit cu scopul acestei cărţi, să încercăm totuşi o prezentare a acestor probleme, decît să le eliminăm ca şi cînd nu ar avea nici o tangenţa cu practica turismului de munte; ne-am oprit astfel, cîte puţin şi pe înţelesul tuturor, în pragul cîtorva din problemele cu care turiştii vor fi confruntaţi în cuprinsul Retezatului. Cît este de necesară această oprire, ne vor confirma masele de turişti din ce în ce mai numeroase şi mai dornice de a se instrui.Mai mult decît în alte părţi, în Retezat, drumeţul îndrăgostit de înălţimi nu mai poate rămîne un visător sau un contemplativ; el va trebui să devină un mic geograf, geolog şi naturalist, îndeplinind astfel acel cumul de condiţii care fac din el un turist complet.Chiar.şi tehnica fotografică are un Cuvînt de spus în Retezat; amatorul

Page 2: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

fotograf trebuie să lupte din greu cu caracterele mai puţin fotogenice ale masivului, ca şi cu proporţiile diferitelor lui aspecte, pe care ochiul aparatului le cuprinde de cele mai multe ori numai fragmentar.De aceea, însăşi formula lucrării de faţă se deosebeşte de a celor anterioare, scrise de mine sau de alţii; ea este mai complexă, aşa cum ne obligă, pe de o parte, cerinţele mereu mai mari ale maselor de turişti însufleţiţi de un spirit nou, iar pe de altă parte, însăşi bogăţia şi diversitatea materialului oferit cu dărnicie de Retezat.

* * *Aruncînd o privire generală peste complexul alpin al Retezatului,

peste piscurile lui colţuroase, peste mulţimea lacurilor lui limpezi, peste căldările lui îngropate sub dârîmăturile unor munţi în ruină, vom încerca o senzaţie cu totul diferită faţă de ceea ce ani simţit în alte părţi ale Carpaţilor. Surpriza necunoscutului, imaginile noi, dureroasele ruine care au transformat piscuri falnice în uriaşe piramide de bolovani, totul se va topi într-o puternică senzaţie de măreţie, de grandios. Este o lume în care vom întîlni puţine semne de viaţa şi acestea atît de izolate, încît totul ne va părea învăluit într-o linişte desăvîrşită.

Retezatul, cu tot ce cuprinde el între văile Streiului, Jiului romînesc şi Rîului Mare, reprezintă o adevărată „cetate de piatră", în cuprinsul frumoasei noastre patrii. Pînă nu de mult, trebuia să fii un mare pasionat al muntelui, gata să înfrunţi greutăţi neprevăzute, să înduri lipsuri, să renunţi la confortul şi binefacerile civilizaţiei, pentru a te hotărî să rămîi mai multă vreme în mijlocul acestui haos alpin, locuind în bordeie sau în cort, departe de cunoscutele aşezări omeneşti de la Haţeg, Densus, Clopotiva, Rîu de Mori, Sîntămăria-Orlea, Cîmpu lui Neag, Uricani, Tismana, Herculane.

Ciobanii sînt rari şi ei, nu-i întîlneşti pe creste ca în munţii Făgăraşului sau ai Rodnei; aşezările lor puţine şi primitive, găzduiesc vremelnic vreo cîţiva „bouari" care păstoresc cirezi de vite mari şi frumoase. Sînt aşa-numitele ,,borduri"": Bordul Bucurei, Bordul Tomii, Bordul Galeşului, Bordul Zănoagei, adăpostite în spatele unor steiuri de piatră de mari proporţii, blocuri de granit lăsate acolo de marii gheţari de odinioară.

Stînele bogate şi ospitaliere sînt departe de lumea specifică a masivului central; ele se întîlnesc către marginile lui împădurite, pe fundul unor văi umbroase şi ospitaliere sau pe plaiuri însorite, acolo unde păşunea găseşte condiţii de viaţă mai puţin aspre decît pe înălţimile severe şi pustii ale masivului. Numai susurul izvoarelor abundente este pretutindeni prezent, dînd viaţă întregului masiv.

In partea lui centrală domnesc doar lacurile alpine, liniştite şi limpezi ca nişte uriaşe acvarii, căldările nemăsurat de mari, piscurile semeţe în jurul cărora se rotesc stoluri agresive de vulturi, bolovanii

Page 3: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

vineţi care se scurg de pe piscuri şi creste ca nişte imense cascade de piatră, custurile zdrenţuite sau pădurile de jnepeni încîlciţi ca nişte şerpi uriaşi, în mijlocul cărora se adăposteşte mai totdeauna un lac mic cît palma sau se refugiază cîte un lainic exemplar de zimbru, urmaşul singuratic al coniferelor care populau aceste meleaguri pe vremea mamutului şi a omului cavernelor.

In această împărăţie de piatră întîlnim vestitele lacuri de gheţar, unele mari şi limpezi ca: Bucura, Zănoaga Mare, Tăul Negru, Galeşul, Gemenile, Slăveiu. Tăul Ţapului, Tăul Custurii, iar altele mici cît o oglinjoară, ascunse ca nişte mărgăritare pe funduri de căldări neumblate, în pîlnii pline de grohotiş sau pe mici trepte agăţate pe flancurile piscurilor, ca: Tăul Porţii, Tăul Agăţat, Tăuleţul Stînişoarei, Tăul Ascuns, Tăul Răsucit, Tăul Adînc şi altele.

Tot aici sînt şi cunoscutele custuri ale Bucurei, Slăveiului, Retezatului sau Păpuşii, culmea excepţional de fotogenică a Gruiului, precum şi haoticele zănoage ale Bucurei, Gemenilor, Pelegii, Văii Rele, Galeşului sau Stînişoarei, pe ale căror cîmpuri de bolovani sterpi şi vineţi sînt risipite cele mai multe din lacurile Retezatului. Tot aici întîlnim şi acele voluminoase piscuri, care rivalizează cu cele mai înalte din Carpaţi, ca: Peleaga, Păpuşa, Vf. Mare, Bucura, Vf. Retezat, Custura, Judele şi altele; multe din acestea sînt adevărate ,,noduri alpine" — aşa cum în Bucegi avem doar la Omul — în jurul cărora se orînduiesc creste abrupte şi ruinate numite ,,custuri", căldări glaciare de dimensiuni puţin obişnuite numite „zănoage" sau ,,gropi", văi sălbatice şi adînci, plaiuri înalte care-şi prelungesc pe zeci de.kilometri profilul lor domol, precum şi lacuri alpine de mari proporţii, cărora li se spune „tăuri"'.

Iar la poalele dinspre miazănoapte ale masivului, prin deschizăturile pe unde se scurgeau odinioară gheţarii voluminoşi, drumeţul dornic de orizonturi largi va putea contempla în toată măreţia ei Ţara Haţegului, leagănul poporului nostru, ţara ai cărei locuitori au păstrat — neschimbate pînă azi — portul, chipul şi datinile strămoşilor noştri daci, ale căror figuri ţi se pare ca le întîlneşte şi astăzi pe uliţele satelor.

Spectacolul impresionant pe care ni-l înfăţişează astăzi masivul Retezatului a fost desăvîrşit de puternicele efecte ale dezagregării granitului. La desfăşurarea acestui uimitor proces natural a contribuit într-o mare măsură climatul aspru al masivului central, cu zonele lui de mare altitudine cuprinse în mijlocul unui domeniu alpin care se întinde pe mai multe mii de kilometri pătraţi, cu nopţi foarte reci alternînd cu zile puternic însorite sau cu ierni prelungite pe mai bine de opt luni pe an.

Asistăm şi azi la desfăşurarea acestui proces care a provocat

Page 4: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

ravagii serioase, modificînd puternic relieful sculptat de foştii gheţari în decursul veacurilor trecute. Piscuri odinioară falnice au fost preschimbate în uriaşe piramide de bolovani, iar creste voluminoase au fost transformate în custuri ruinate şi zdrenţuite. Prăvălite pe fundul căldărilor, aceste dărîmături de proporţii superioare celor din Parîng sau din munţii Rodnei s-au îngrămădit într-un haos de stînci tăiate cu o uimitoare regularitate în prisme de zeci de metri cubi, zeci de mii de kilograme de granit, alcătuind ceea ce vedem azi în Fundul Bucurei, în Fundul Galeşului, în pustiul de piatră de la „Borzii Vineţi" sau în căldarea superioară a Gemenilor.

Aceste nefaste urmări ale dezagregării granitului au contribuit în mod hotărîtor la determinarea peisajului specific al Retezatului, ai cărui pereţi abrupţi sînt îmbrăcaţi în această haină mohorîtă a bolovănişurilor ce se scurg ca nişte imense rîuri de piatră.

* * *Retezatul a fost sediul unora din cei mai de seamă gheţari alpini

care au ocupat văile înalte ale Carpaţilor pe vremea cînd oamenii locuiau în peşteri, cînd mamutul predomina printre animalele ce populate malurile unor mari azi dispărute, iar dintre copaci zîmbrul alcătuia păduri întinse, din care abia au mai rămas pînă azi cîteva exemplare răzleţe. Gheţarii aceştia ne-au lăsat ca amintire nu numai piscurile falnice şi crestele golaşe şi ruinate, dar mai ales fundurile de căldări răscolite de uriaşul plug al gheţurilor, precum şi minunatele lacuri alpine, mîndria Retezatului şi a Carpaţilor, vestigii ale unor vremuri geologice îndepărtate.

Era de bunăseamă un spectacol comparabil doar cu acele imagini tulburătoare pe care le privim întotdeauna înfioraţi, înfăţiştndu-ne imperiile îngheţate ale Himalaiei, Pamirului, Caucazului sau Alpilor. Numai un pictor înzestrat cu o bogată imaginaţie ar putea cuteza să reconstituie tabloul fantastic al Retezatului, îmbrăcat în haina strălucitoare a zăpezilor veşnice, zugrăvit în culori predominate de scînteierile verzui ale gheţii învechite, lucind peste crestele lui dantelate şi întunecate. Printre neîntrecutele frumuseţi care ne-au rămas de pe urma acestor gheţari voluminoşi, trebuie să amintim aici şi de „complexul Bucura", care sintetizează tot ceea ce întîlnim mai copleşitor în Retezat, ca şi în tot lanţul carpatic: o aglomerare de lacuri, căldări, piscuri, creste şi văi glaciare create sub acţiunea îndelungată a unui imens cîmp de gheaţă care acoperea valea sălbatică a Bucurei, prelungindu-se apoi pe firul văii în jos, pînă departe pe ulucul Lăpuşnicului, după ce modelase amfiteatrul de mari proporţii din căldarea superioară.

Este deosebit de impresionant tabloul de ansamblu al acestui complex alpin: o cunună de custuri şi piscuri, în mijlocul căreia se

Page 5: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

oglindesc lacuri întinse şi numeroase, aşezate pe treptele unor frumoase căldări de gheţar, spînzurate la mari înălţimi sau ascunse în pîlnii pline de grohotiş. Tabloul este completat cu două din vestitele „porţi" ale Retezatului, pe unde se poate trece, cu destulă greutate, de pe un versant pe altul: Curmătura Bucurei, frîntură dintr-un oval perfect, prinsă între piscurile Bucurei şi Pelegii, precum şi Poarta Bucurei, fantastică spărtură în creasta ruinată care uneşte piscurile Bucurei şi Judelui, împodobită cu nenumărate ţancuri şi turnuleţe fanteziste, săpate în granit. În mijlocul acestui mic univers alpin stă Bucura — cel mai întins lac de gheţar din Carpaţi.

Să încercăm să zugrăvim în cuvinte splendoarea tablourilor care se perindă prin faţa ochilor noştri, pe malurile Bucurei ?

Încercarea noastră va fi cu mult depăşită de calmul natural şi frumuseţea unei minunate zile de vară, cu nori bucălaţi ca nişte albe şi imense caiere de lînă oglindindu-se în apele limpezi ale lacului, sau de marile răbufniri ale naturii, cînd omul rămîne totuşi un simbol în vastul templu al munţilor răscoliţi de vijelie.

Deseori, pe întinderile liniştite ale apelor lacului, roiurile de păstrăvi desenează sute şi sute de cerculeţe concentrice, care se răspîndesc pe oglinda abia înfiorată a apelor, apoi se strîng, se întreta e, se pierd cu totul pe nesfîrşită pînză de apă, pentru a face loc altor cerculeţe, apoi altora şi altora, fără: încetare.

Mult mai greu de redat în cuvinte va fi măreţia unei furtuni, în mijlocul acestor căldări care răsună înfiorător sub loviturile de gong ale stihiilor dezlănţuite. Din creasta în creasta, din ecou în ecou, din căldare în căldare, pe deasupra apelor înnebunite, stăpînesc doar tunetele înfundate şi pîrîiturile trăznetelor care se descarcă aici în proporţii neobişnuite.

După o astfel de scenă de infern, în timpul căreia, pînza subţire a cortului a fost supusă unor grele încercări, tăcerea pune din nou stăpînire pe întinsul apelor, soarele răsare din nou în mijlocul unei naturi calme, jucîndu-se iarăşi în mii de sclipiri argintii pe oglinda lucie a lacului, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat în acest străfund de paradis, pierdut printre uriaşii de piatră care-l copleşesc.

Pentru cei cu imaginaţia bogată, Retezatul poate deveni un izvor de deziluzii dacă vor străbate cărările lui cu gîndul la ceea ce au văzut în alte părţi. Peisajul retezatian este o înlănţuire de surprize. Liniile domoale ale unor spinări abia ondulate de cîteva ,,cocoaşe" se ivesc imediat în spatele unor custuri abrupte, care despart, ca nişte imense draperii de granit, căldările adînci şi pustii. Centre florale de o excepţională exuberanţă, în mijlocul cărora te pierzi printre pîlcurile de turcei şi jnepeni ca într-o mică pădure virgină, se învecinează nemijlocit cu zănoage sterpe, ale căror funduri sînt acoperite de grohotişurile

Page 6: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

prăvălite de pe pereţii unor culmi odinioară falnice. Lacuri de o claritate desăvîrşită, pe a căror oglindă vîntul abia reuşeşte să schiţeze cîteva unde, dorm de veacuri în spatele unor bariere de jnepeni care aruncă pe luciul apei petele întunecate ale verdelui lor mohorît.

Pentru foarte mulţi Retezatul poate părea un masiv lipsit de calităţi fotogenica, din cauza nesfîrşitelor pînze de licheni verzui-vineţi care îmbracă piscurile în culori lipsite de varietate; multe imagini fotografice ne vor înfăţişa un masiv golaş, cu piscurile “pelegi", lipsite de relief.

Spre deosebire de alţi masivi de o specifică fotogenie alpină, ca Piatra Craiului, Ceahlăul, Bucegii, unde imaginile se succed neîntrerupt, înnoindu-se la fiecare colţ de potecă, imaginile specifice ale Retezatului vor fi descoperite numai după ce vom fi pătruns adînc în inima acestuia. Abia atunci vom putea surprinde porţile ferecate între turnuri de granit, planurile care se succed unul după altul, cîte şapte-opt la rînd, vastele întinderi panoramice care se desfăşoară peste adîncurile negre ale văilor, pînă departe spre spinarea Oslei sau spre trunchiul conic al Parîngului; atunci vom putea prinde pe pelicula fotografică turnurile şi bisericile Scorotei, cu forme zvelte aparţinînd altei lumi alpine, deosebită de cea a formelor măreţe dar greoaie ale Retezatului Mare.

Numai aşa vom putea fixa pe negativele noastre nepieritoarele imagini ale lacurilor în faţa cărora te opreşti nedumerit ca înaintea unei privelişti dintr-o lume de basm, în mijlocul căreia oglinda apelor liniştite apare mereu nouă şi proaspătă, după cum schimbam unghiul de lumină.

In adîncurile greu de atins ale Retezatului vom putea surprinde cea mai evocatoare imagine a piramidei întunecate a Bucurei, înălţîndu-se ca o ameninţare deasupra lacului Pietrile, în fundul unei căldări pline de grohotiş, o altă imagine a pustiului de piatră de la Tăul Ştirbului, sau alta la fel de tulburătoare: turnul plecat al piscului Judele. Tot acolo vom mai întîlni şi fotogenica suită de căldări înalte ale Gruniului, Căzînd deasupra Rîului Bărbat, cu hăul lui căscat ca o, gură de balaur, la picioarele-Păpuşii şi ale Custurii; o altă imagine surprinzătoare va, f i aceea a lacului Bucura ca o imensa gaură de cheie, printre aţe cărei linii ciudate privim spre lumea ascunsă în străfundurile Lăpuşnicului.

Acestea şi altele încă, sînt frînturi ale măreţului decor care înfăţisează peisajul specific retezatian, în ochii celui care ştie să le descopere.

* * *Apărîndu-şi cu străşnicie comoara de frumuseţi alpine, Retezatul s-

a închis printr-o dublă centură de porţi, zăvorite prin lacătele sălbăticiei şi izolării, silindu-ne să pătrundem în interiorul lui numai prin cîteva din numeroasele căi pe care le-ar fi putut reprezenta cursurile de apă ce-l străbat de jur împrejur. Printre aceste puţine ,,porţi", intrarea pe la Rîu de Mori şi Gura Zlatei rămîne a uşă pe jumătate deschisă, cea de la

Page 7: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Hobiţa-Baleia nu este decît o poartă întredeschisă, iar intrarea prin Cîmpu lui Neag este tot atît de puţin potrivită. Putem spune aşadar, că pe centura exterioară, Retezatul nu ne pune la dispoziţie decît o singură poartă de intrare, aceea de la Nucşoara şi cabana Pietrile, cea mai accesibilă şi mai frecventată; căci nu pot fi prea mulţi aceia care se vor hotărî să pătrundă dinspre Tismana peste Oslea şi Scorota, dinspre Caransebeş peste plaiurile înalte ale Ţarcului sau dinspre Băile Herculane, pe valea sălbatică a Cernei.

Dificultăţile de parcurs, privaţiunile de tot felul, lipsa unui adăpost convenabil în centrul geografic al Retezatului, izolarea masivului şi multe alte împrejurări neprielnice au făcut ca lipsa unui tablou de ansamblu al realităţilor acestui masiv să se prelungească pînă în zilele noastre, întîrziind apariţia unui studiu amănunţit şi de precizie, împreună cu o necesară punere la punct a cunoştinţelor noastre asupra lacurilor lui alpine.

„Incontestabil că studiul acestor lacuri de munte, pe care nimeni nu l-a întreprins pînă azi, ar fi foarte interesant atît din punct de vedere biologic, hidro-geologic, tectonic..." scria M. Haret în 1930, revenind asupra acestei teme în 1934: „Trebuie să regretăm că toate aceste lacuri nu au fost încă studiate în nici un fel, căci nu li se cunoaşte nici măcar adîncimea.."

Pe lîngă lipsa de informaţii privitoare la lacurile alpine din Carpaţi, cu toate implicaţiile ei asupra altor domenii de cercetare a naturii şi în primul rînd asupra turismului de munte, trebuie să recunoaştem că rîndurile de mai sus au constituit în bună parte, punctul de plecare al încercărilor noastre de a face lumină în complicata problemă a lacurilor alpine din munţii noştri, începînd cu cele din Retezat.

Rezultatele strict geografice ale cercetărilor întreprinse timp de cinci ani pe tot cuprinsul masivului, între anii 1944 şi 1948, sînt consemnate într-o lucrare separată care stă la temelia acestei monografii turistice şi care se găseşte în posesia unei instituţii cu caracter ştiinţific.

Este bine să amintim însă, pe scurt, pentru cei care nu au prilejul să consulte publicaţii cu caracter ştiinţific şi mai ales pentru vechii prieteni care au urmărit din totdeauna activitatea autorului acestor rînduri, că am izbutit să identificăm un număr de 82 lacuri, aproximativ îndoitul celui acceptat în mod curent, lacuri ale căror juste proporţii le-am determinat prin măsurători pe teren şi ridicări în plan. Printre aceste numeroase lacuri alpine (cele mai numeroase din Carpaţi), am întîmpinat faţa zîmbitoare a unui lac necunoscut celorlalţi cercetători (Tăul Ascuns) şi am pus în circulaţie nume de locuri unele nefolosite (Tăul Răsucit, Tăul Secat, Tăuleţul Stînişoarei), altele folosite greşit (Tăul Judele pe locul Zănoagelor din Getnenile) şi am fixat adevăratul

Page 8: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

loc în spaţiu al altora (Tăul Spurcat). Am ajuns, de asemenea, la constatarea — interesantă nu numai pentru geografia munţilor noştri dar şi pentru turismul de munte — că în Retezat se găsesc cele mai multe, cele mai mari şi mai ales cele mai înalte lacuri alpine din Carpaţi, printre cele 82 lacuri ale Retezatului aflîndu-se singurele lacuri care ating 10 hectare suprafaţă şi 2270 m altitudine.

Încercînd să stabilim cu aproximaţie volumul marilor lacuri ale Retezatului, am ajuns la concluzia că acestea pot fi privite ca nişte imense rezervoare de apă, prin cantitatea totală de aproape 6 milioane mc pe care o însumează şi cu care asigură un debit constant şi permanent întregii reţele de torenţi alpini care brăzdează masivul. Numai la izvoarele unuia singur dintre aceştia (Rîul Mare) se găseşte acumulată în lacurile de unde izvorăsc Lăpuşnicul Mare, Judele, Radeşul şi Gemenile, o cantitate de 5 milioane mc; interesul pe care ar trebui să-l trezească aceste cifre în rîndurile hidrologilor şi mai ales ale hidroenergeticienilor noştri, este mai presus de orice discuţie, problema avînd şi un binecunoscut aspect economic.

O problemă care a prezentat un deosebit interes, în cursul acestor cercetări şi care a atras atenţia nu numai prin noutatea ei, ci şi prin repetarea ei în zeci şi zeci de împrejurări, a fost aceea a alimentării lacurilor lipsite de izvoare de suprafaţă. /dentificînd contribuţia unor izvoare ascunse şi precizînd mecanismul acestei contribuţii, am ajuns la convingerea că aceste izvoare cu caracter subteran provin din topirea înceată şi constantă a unor mari cantităţi de zăpadă întărită (numite „neveuri hipogee"), aflate sub pînzele groase de grohotişuri şi îngrămădiri de blocuri granitice, unde au fost acumulate în timpul lungilor ierni ale Retezatului.

In domeniul atît de plăcut şi de odihnitor al florei şi faunei, am reuşit să identificăm existenţa unor „centre florale" răspîndite în cuprinsul marelui Parc Naţional al Retezatului, numai în vreo 3—4 puncte, dintre care unul (Gemenile) a şi fost de curînd învestit cu calificativul de „zona ştiinţifică"; de asemenea, am mai identificat în căldările înalte ale Custurii, locul de aşezare al vulturului bărbos care se mai găseşte încă în părţile noastre, refugiat din Alpi şi din restul Carpaţilor, în paraginile aspre ale Retezatului, unde trăieşte împreună cu exemplare măreţe de acvile sau pajure.

Precizăm aici că în ceea ce priveşte numirile, vom folosi în cursul monografiei de faţă cuvintele întîlnite pe teren la bouarii şi ciobanii de pe plaiurile Retezatului, înlocuind cu ele terminologia rigidă a textelor strict geografice; vom folosi de pildă, termenii de „bord", „zănoaga" şi „căldare", „custură", „scoabă”, „şurloi", „cioacă", după cum iarăşi vom repune în circulaţie cîteva numiri vechi, uitate sau abandonate fără motiv, ca: Zănoaga Bucurei, Groapa Şeselor. Vîrful la Valea Mării,

Page 9: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

rectificînd totodată alte numiri ca: Şesele, Ciumfu etc., pe care le-am adus la forma lor autentică.

In sfîrşit, în aceeaşi ordine de idei, remarcăm că am contribuit şi cu cîteva numiri noi, strict necesare pentru orientarea turistică, aplicînd însă cu scrupulozitate o metodă pe care am pus-o la încercare în decursul anilor, în alţi masivi din Carpaţi, în special în Piatra Craiului.

GEOGRAFIA RETEZATULUI

Istoric

Prin aşezarea lui în mijlocul unui complex de munţi înalţi care îl despart cu barierele lor de piatră de regiunile locuite, prin caracterele fizionomiei lui glaciare, conservate peste veacuri, prin elementele specifice ale florei lui, prin măreţia peisajului alpin şi mai ales prin numărul excepţional de mare al lacurilor lui alpine, Retezatul a constituit un permanent punct de atracţie atît pentru oamenii de ştiinţă romîni şi străini, cît şi pentru drumeţii care s-au aplecat şi asupra problemelor turismului de munte din ţara noastră; de la aceştia ne-au rămas o sumă de cunoştinţe asupra Retezatului, unele mai exacte, altele mai confuze.

Geologul german Paul Lehmann (21)1 a fost primul cercetător care a surprins urme de gheţari în Carpaţii meridionali. Privit superficial, faptul ar părea lipsit de interes pentru turismul de munte, dacă nu am şti că tocmai de aici a pornit acea vastă campanie de cercetări geologice şi geografice, care a culminat prin lucrări de importanţă esenţială pentru cunoaşterea munţilor noştri, deci şi pentru turismul de munte. In acea epocă de cercetări de la începutul secolului nostru, apare şi monografia cu caracter geografic a savantului francez Emm. de Martonne, asupra înfăţişării Carpaţilor meridionali (23), cu ajutorul căreia au fost larg deschise porţile necunoscuţilor Alpi ai Transilvaniei.

Completate cu studiul geologului maghiar L. Laczy, asupra cîtorva mari lacuri din Retezat (22), lucrările savanţilor sus-menţionaţi au constituit, timp de mai bine de un sfert de veac, temelia cunoştinţelor noastre despre Retezat, consultarea lor fiind şi azi necesară celui care întreprinde un studiu temeinic asupra acestei regiuni a Carpaţilor. Abia după apariţia lucrării de sinteză a geologului Th. Kraulner (20) şi — după alt sfert de veac — odată cu publicarea studiului de analiză a geologului L. Pavelescu (29), putem spune că ne găsim în faţa unui tablou de ansamblu al caracterelor geografice şi geologice care stau la baza peisajului alpin, de interes turistic, al Retezatului.

Literatura turistică romînească a avut şi ea o parte de contribuţie la 1 Cifrele în paranteză indică lucrarea respectivă din bibliografie

Page 10: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

cunoaşterea masivului, atunc; cînd drumeţul nu a fost un simplu literat, un imaginativ sau un povestitor de talent, ci s-a lăsat condus şi de dorinţa de a cerceta şi cunoaşte, de a sistematiza şi împărtăşi şi altora cunoştinţele sale.

Astfel, cele patru lucrări consacrate de M. Haret problemelor Retezatului (10, 11, 12, 13), deşi au un vădit caracter de sinteză, conţin un bogat material informativ care a avut darul să impresioneze generaţia noastră. Aceste lucrări, excepţional de serios întocmite în raport cu nivelul general al literaturii turistice de pe vremea lor (1922—1938), trădează însă o anumită nesiguranţă în orînduirea elementelor de geografie descriptivă (a căror tangenţă cu turismul de munte nici nu mai trebuie subliniată), precum şi o insuficientă atenţie faţă de problema specială a lacurilor alpine, cărora autorul le-a consacrat totuşi două din lucrările sale, insistînd — de cîte ori avea prilejul — asupra lipsei unui studiu amănunţit al acestora.

O întreagă pleiadă de publicişti — printre care şi autorul prezentei lucrări — şi-a însuşit datele aproximative ale lui M. Haret, mult mai uşor decît le-ar fi fost să le verifice lucrările acestuia, ca şi o parte a altora mai vechi, sînt totuşi şi astăzi de un real folos, deşi cerinţele tot mai mari ale maselor de turişti ce împînzesc cărările munţilor noştri ne obligă să ne aplecăm cu mai multă atenţie asupra problemelor turistice.

Dintre celelalte lucrări cu caracter strict turistic, menţionăm cele două cărţi meticulos întocmite, publicate de Em. Iliescu, (18,19), în al căror text întîlnim atît elemente împrumutate de la maestrul nostru comun M. Haret, cît şi unele noutăţi foarte bine venite pe care le vom folosi la locul potrivit.

Limite naturale

In general, din punct de vedere turistic, limitele unui masiv nu sînt greu de stabilit, mai ales atunci cînd acesta se detaşează din mjjlocul unor vecini mai modeşti sau cînd îl despart de aceştia cîteva văi principale, care-i stabilesc hotarele naturale. Ce ne rămîne de făcut însă, în cazul unor masivi ca Retezatul său Parîngul de pildă, a căror individualitate se amestecă atît de intim cu a vecinilor lor ?Spre deosebire de hotarele atît de limpezi ale masivilor Făgăraşului, Rodnei, Pietrei Craiului sau Bucegilor, cum.răspundem la întrebarea: pînă unde se întinde masivul Retezatului şi unde încep domeniile marilor lui vecini: Godeanu, Ţarcu etc., care — împreună cu el — alcătuiesc o aglomerare de munţi ocupînd o suprafaţă de peste 5000 kmp. ?

Sîntem în prezenţa celei mai puternice asociaţii de munţi înalţi din Carpaţi, asociaţie care, sub denumirea generală de Masivul Banatic, cuprinde spinările înalte ale Ţarcului, podul întins al Borăscului, masivul

Page 11: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Godeanului cu prelungirile lui paralele cu valea Cernei pînă la Vîrciorova şi Băile Herculane, masivul Vîlcan cu anexa lui Oslea, vecină cu izvoarele Cernişoarei şi cu munţii Tismanei, precum şi haoticul masiv al Retezatului Mare, cu anexa lui Retezatul Mic, de la izvoarele Jiului romînesc.

Toată această aglomerare alpină este cuprinsă între valea Timişului bănăţean la apus şi a Jiului la răsărit, precum şi între cîmpia Haţegului la nord şi depresiunile subcarpatice ale Olteniei, la sud. Retezatul nu reprezintă decît o şesime din întinderea acestui vast teritoriu alpin, situat în colţul de sud-vest al ţării noastre, acolo unde lanţul Carpaţilor face o largă întoarcere către miazăzi, îndreptîndu-se spre Dunăre; insistăm aşadar să se înlăture o dată pentru totdeauna confuzia care se face în mod curent între Masivul Banatic şi Retezatul însuşi.

Să încercăm acum să desprindem din marele labirint alpin al Masivului Banatic, micul univers al Retezatului în speranţa că vom reuşi să precizăm limitele care despart domeniul alpin al Retezatului de vecinii lui imediaţi; trasarea acestor hotare naturale este ea însăşi o problemă nerezolvată încă. (vezi harta).

Ridicîndu-se puternic spre nord, deasupra colinelor şi ogoarelor fertile ale Ţării Haţegului, masivul Retezatului prezintă o arie trapezoidală, cu o suprafaţă de circa 850 kmp, ale cărei limite de nord, est şi vest sînt reprezentate prin şanţurile adînci ale Streiului şi Rîului Mare, precum şi prin însăşi Ţara Haţegului. Aceste hotare, atît de bine materializate, îl despart spre răsărit de munţii Sebeşului şi ai Parîngului, iar spre apus de ramificaţiile nordice ale Ţarcului; în schimb, hotarele de miazăzi se pierd într-un puternic amestec geologic şi geografic, alcătuit dintr-o mulţime de munţi cu înfăţişări şi constituţii geologice diferite, ceea ce ne obligă să procedăm cu o deosebită atenţie la desprinderea limitei lor fireşti.

Afirmaţia curentă că Jiul romînesc desparte Retezatul de vecinii săi dinspre miazăzi este valabilă numai în parte şi anume numai pentru colţul sud-estic al masivului, acolo unde şanţul adînc al acestei văi istorice îl desparte de masivul Vîlcan, începînd de la îmbucătura Jiului romînesc cu Jiul transilvan, adică din bazinul Petroşanilor pînă la gura torentului numit Izvorul Buta.

Odată ajunşi aici, cîţiva kilometri mai sus de comuna Cîmpu lui Neag, vom părăsi cursul Jiului şi vom urca de-a lungul văii Buta, care desparte aria cristalină a Retezatului Mare de cea calcaroasă a Retezatului Mic, tăindu-şi drumul prin cheile Pleşii, ai căror pereţi răsăriteni sînt alcătuiţi din granitul muntelui Buta-Străoanele, în timp ce pereţii apuseni mărturisesc origina calcaroasă a muntelui Pleaşa-Piule.Mergînd mai departe în susul văii Buta pînă la originea ei, pe spinarea muntelui Drăgşanu, vom urmări în continuare, spre sud-vest, şisturile

Page 12: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

cristaline pînă în şaua Scoroţii, unde acestea fac Io-calcarelor care se întind atît spre Pleaşa, Piule şi Scorota, cît şi spre Albele, Stănuleţele, Piatra Iorgovanului. Valea numită Scocu Drăgşanului, care începe din şaua Scoroţii şi se opreşte în Lăpuşnicul Mare, pe versantul nordic al Drăgşanului, desparte (ca şi valea Buta pe versantul sudic) şisturile cristaline ale Retezatului Mare de primele zone calcaroase ale Retezatului Mic. In acest colţ îndepărtat al Retezatului, limitele lui nu pot fi altele, deşi regiunea este deseori confundată cu nodul alpin al Godeanului. Mai jos de Scocu Drăgşanului, aceste limite se prelungesc în mod firesc de-a lungul văii Lăpuşnicului şi Rîului Mare, despărţind limpede Retezatul de vecinii lui Borăscu şi Ţarcu.

Urmărind să asigurăm Retezatului o arie geografică unitară, care să reflecte caracterul lui omogen cristalin, am lăsat la o parte — pe malul stîng al Jiului romînesc, începînd de la gura izvorului Buta pînă sub pasul Scocu şi şaua Scoroţii — o întreagă pleiadă de munţi mărunţi, al căror calcar curat şi strălucitor de alb, bogat în peşteri, chei înguste, ganguri, turnuri şi biserici, grohotişuri şi pereţi abrupţi, contrastează vizibil cu peisajul specific retezatian.

Aceşti munţi mărunţi (Pleaşa, Piule, Scorota, Albele şi Stănuleţele) nu pot fi cuprinşi în aria geografică a unui masiv omogen cristalin ca Retezatul, decît stricînd armonia perfect închegată, din toate punctele de vedere, a masivului. O soluţie mai potrivită ar putea fi aceea propusă de Mihai Haret şi anume: zona calcaroasă, periferică, să primească numele de Retezatul Mic, spre a se deosebi de masa impunătoare a masivului cristalin, care ar urma să fie numit Retezatul Mare.

Retezatul Mic rămîne desigur şi mai departe o construcţie convenţională, necesară nu numai din punct de vedere turistic, dar şi geografic, deosebindu-se prin imaginele ei specifice, caracteristice peisajului calcaros, de liniile maiestoase ale Retezatului Mare, cu lacurile lui glaciare, cu căldările şi văile lui de gheţar, cu flora lui specifică, cu tot ceea ce îl deosebeşte categoric de anexa lui calcaroasă, ca şi de ceilalţi vecini.

Dacă din punct de vedere geologic Retezatul este un masiv omogen cristalin, iar din punct de vedere geografic el poate fi socotit — cu oarecare îngăduinţă — o unitate bine determinată, trebuie să subliniem însă că, din punct de vedere turistic, Retezatul nu este o unitate independentă, ca Piatra Craiului, Făgăraşul său Bucegii.

Ca şi masivul înalt al Parîngului, ale cărui elemente turistice şi geografice se contopesc în marea masă a munţilor dintre Olt şi Jiu, Retezatul este strîns legat de vecinii săi imediaţi, cu care alcătuieşte la un loc marea familie a munţilor dintre Jiu şi Dunăre, numită de unii Masivul Banatic (23), iar de alţii — masivul Retezat-Godeanu (9) (vezi harta). Socotim aşadar că ar fi o mare lipsă a prezentei lucrări, dacă nu ne-am

Page 13: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

ocupa, cît de puţin, de vecinii cei mai de seamă ai Retezatului, cu care acest masiv vine în nemijlocită atingere: Godeanu, Retezatul Mic, Ţarcu, Oslea etc.

Cine urcă dinspre Tismana, prin făgetele bătrîne din jurul vestitei mănăstiri şi iese, după vreo două zile de mers, în larga înşeuare dintre Oslea şi izvoarele Cernişoarei (pasul Scocu), cel care vine dinspre Băile Herculane, pe valea romantică a Cernei şi urcă peste spinările prelungi ale Godeanului, oprindu-se — după multe zile de urcuş — pe platforma înaltă a Borăscului sau pe crestele Albelor sau Stănuleţelor, va căuta în zadar piscurile semeţe, largile căldări său custurile prăpăstioase pe care le-am prezentat drept podoabele de frunte ale Retezatului. După cîteva zile de umblet peste crestele Ţarcului — venind dinspre Caransebeş, pe la Muntele Mic sau pe la Poiana Mărului — drumeţul va face cunoştinţă cu peisajul Retezatului abia cînd va poposi deasupra văii afunde a Lăpuşnicului Mare.

Ţarcu este unul din vecinii cu care Retezatul Mare nu vine în nemijlocită atingere, deoarece îi separă şanţul adînc al Rîului Mare; dar prin înălţimea sa de aproape 2200 m (vf. Ţarcu 2195 m; vf. Căleanu 2196 m; vf. Nevoia 2152 m; vf. Petrii sau Petreanu 2195 m) Ţarcu oferă o serie de puncte de perspectivă, de unde Retezatul nu ne apare sub înfăţişarea lui caracteristică, ci doar ca o înlănţuire de piscuri care nu au nimic deosebit în aspectul lor general.

Cîteva lacuri de gheţar, cîteva frînturi de custură şi mai ales numeroase întinderi vaste, aproape plane., numite „nedei", alcătuiesc specificul acestui masiv, ultimul către apus dintre componenţii Masivului Banatic, unde s-au mai putut instala şi dezvolta foştii gheţari cuaternari.

In punctul Gura Apei (945 m) se adună, ca într-un bogat mănunchi, rîurile de munte care brăzdează versanţii împăduriţi şi abrupţi ai celor trei masivi ce par să-şi contopească aici fiinţa lor: Retezatul Mare, Ţarcu şi Godeanu; sînt apele învolburate ale Lăpuşnicului Mare, Lăpuşnicului Mic, Rîului Şes, Corciovei şi Murariului.

Godeanu este vecinul cu care Retezatul Mare vine în nemijlocită atingere, puntea de legătură dintre ei fiind constituită din spinările prelungi ale Drăgşanului, din piscurile calcaroase şi mărunte ale Albelor şi Stănuleţelor, precum şi din primele începuturi ale masivului Godeanu: munţii Paltina, Galbena, Stîna Mare şi mai ales Borăscu. Podul înalt şi neted al acestuia din urmă, celebra Platformă Borăscu, reprezintă un anumit tip de (relief alpin generalizat în Carpaţi, o vastă întindere monotonă, pe ale cărei margini s-au instalat odinioară gheţarii cuaternari, de pe urma cărora ne-au rămas căldări de mari proporţii şi multe lacuri pline de farmec).

Masivul Godeanu (2229 m) se prelungeşte mult spre sud-vest, dincolo de Borăscu, sfîrşind în şirurile prelungi şi paralele ale munţilor

Page 14: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Cernei şi Mehedinţilor, pînă la vărsarea Cernei în Dunăre. O largă arteră de comunicaţie — pastorală ca şi turistică — străbate acest masiv de la un capăt la altul, constituind ceea ce am numit magistrala est-vest, drum de mare circulaţie care uneşte — printr-o cale de 7—8 zile — aşezările haţegane de pe valea superioară a Streiului (Pui, Rîu Bărbat, Hobiţa) de „conacele" şi „odăile" olteneşti de pe valea romantică a Cernei.

Dintre înălţimile care tivesc marginile de miazăzi ale Retezatului constituind masivul Vîlcan, Oslea ne apare mai des în faţa ochilor, privită fie de departe, de pe Peleaga şi Păpuşa, fie de foarte aproape, de pe Pleaşa-Piule sau chiar de pe Scorota. Numai şanţul puţin adînc şi uscat de la izvoarele Jiului romînesc (Scocu Mare) desparte povîrnişurile abrupte ale Retezatului Mic de creasta ascuţită, prelungă şi ierboasă a Oslei, a cărei imagine ne întovărăşeşte pînă dincolo de pasul Scocu, vrînd să ne amintească de înfăţişarea aproape identica (deşi de alte proporţii) a Pietrei Craiului.

Masiv calcaros prin excelenţă, Oslea îşi deapănă povestea lui de piatră albă, la cumpăna dintre izvoarele Jiului şi ale Cernei, la hotarul dintre munţii impunători ce intră în componenţa Masivului Banatic şi culmile modeste, împădurite şi neumblate ale munţilor Tismanei.

Piscuri şi creste

Este necesar să facem o prezentare schematică a subîmpărţirilor naturale ale Retezatului; această prezentare ne va uşura urmărirea drumurilor pe care le vom întreprinde în cuprinsul masivului., peste piscurile şi crestele lui, îndepărtînd totodată şi cîteva erori şi confuzii ce se fac în mod curent (vezi harta).

Retezatul Mare are o distribuţie interioară foarte interesantă, putînd fi schematizată în jurul a două linii paralele, două şiruri de înălţimi dirijate de la nord-est la sud-vest şi despărţite prin şanţurile adînci ale văilor Lăpuşnicul Mare şi Rîul Bărbat; şirul nordic începe din vf. Zlata (2151 m), de la marginea extrem apuseană a masivului, deasupra Rîului Mare şi trece prin vîrfurile: Zănoaga (2264 m), Şesele Mari (2320 m), Bîrlea (2345 m), Judele (2382 m), Bucura (2436 m), vf. Custura Bucurei (2362 m), Peleaga (2511 m), Păpuşa I (2502 m) şi Vîrfu Mare (2456 m), sfîrşind în Lănciţul (2100 m) şi Baleia (1498 m), la periferia răsăriteană a masivului, deasupra Rîului Bărbat şi a a Streiului.

Şirul sudic începe din şaua Scoroţii (1850 m), acolo unde rocile cristaline se învecinează cu calcarele, în vecinătatea spinărilor înalte ale Godeanului, trecînd prin vîrfurile: Drăgşanu (2076 m), Păpuşa (2247 m), Custura (2463 m), Ciumfu Mare (2340 m), Gruniu (2362 m) şi Văcăria (2237 m) şi sfîrşind prin Făgeţel (1591 m) şi Tulişa (1795 m), la marginea răsăriteană a masivului, deasupra Jiului romînesc şi a.bazinului Petroşani.

Page 15: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Trebuie subliniat aci un fapt interesant care justifică, din punct de vedere ştiinţific, distribuţia pe două linii paralele a orografic! Retezatului şi anume faptul că aceste două mari şiruri de înălţimi se aliniază de la nord-est către sud-vest, reproducînd direcţia marilor linii de încreţire ale munţilor care compun Masivul Banatic, într-adevăr, privind cu atenţie harta regiunii, vom constata că liniile generale ale Ţarcului, Godeanului, munţilor Cernei, Mehedinţilor, Vîlcanului şi Oslei, au aceeaşi direcţie nord-est — sud-vest ca şi principalele văi ce brăzdează Masivul Banatic şi anume: Cerna, Jiul romînesc, Lăpuşnicul Mare, Rîul Bărbat, Rîul Şes, Rîul Mare.

Între cele două şiruri paralele ale înălţimilor Retezatului se ridică o singură punte de legătură; este creasta ascuţită şi abruptă denumită Custura Păpuşii, cumpănă de ape între izvoarele Lăpuşnicului Mare şi ale Rîului Bărbat, încununată de un „pas" înalt (Şaua Custurii: 2205 m), pe unde se face trecerea între cele două văi, pe magistrala est-vest.

Aceste două şiruri ale Retezatului trimit spre cele patru puncte cardinale ramificaţii de diferite înfăţişări şi dimensiuni: culmi înalte, muchii scurte dar ascuţite său picioare voluminoase şi prelungi, care ajung pînă la periferia masivului. Aceste ramuri capătă pe alocuri şi mai ales pe şirul nordic, între Judele şi Vf. Mare, caractere alpine de primul ordin, constituind zona centrală, de maximă altitudine a masivului. Ele despart marile căldări glaciare, înalte şi pustii, transformînd piscurile cele mai proeminente (Judele, Vf. Retezat, Bucura, Peleaga, Păpuşa, Vf. Mare, Custura) în adevărate „noduri alpine", legate prin creste ascuţite şi înalte care au căpătat numele de „custuri".

Un număr de peste 20 de piscuri mai mari de 2300 m şi aproximativ 40 mai înalte de 2200 m se ridică deasupra zonei alpine centrale a Retezatului, făcînd ca nivelul mediu al masivului să ajungă pînă la 2350 m, nivel pe care nu-i atinge niciunul din ceilalţi masivi de interes alpin şi turistic din Carpaţi; într-adevăr, nivelul mediu al Făgăraşului ajunge numai pînă către 2300 m (deşi posedă cele mai multe piscuri mai înalte de 2500 m), cel al Parîngului coboară sub 2300 m, iar al munţilor Rodnei nu trece de 2200 m.

* * *În cuprinsul vastului univers alpin al Retezatului Mare distingem

un număr de şapte mari subdiviziuni, ramificate din cele două şiruri paralele amintite mai sus şi anume culmile: Retezat, Zănoaga, Slăveiu, Peleaga-Păpuşa, Vf. Mare, Custura-Gruniu şi Păpuşa-Drăgşanu.

1. Culmea Retezatului1 se desprinde din vf Bucura (2436 m) spre nord-vest; delimitată de văile Pietrile, Nucşorului, Gemenile şi Zlătuia, îşi

1 Nu putem fi de acord cu folosirea termenului de „lanţ", în cazul unor forme de teren care ar putea fi mult mai uşor definite drept culmi şi muchii (Lanţul Stînisoarei, Lanţul Pietrile, la M. Haret).

Page 16: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

datoreşte numele piscului care marchează punctul ei de maximă înălţime, Vf. Retezat (2484 m), cel care a dat numele, prin extensiune populară, întregului masiv.

In afară de marile noduri alpine ale Retezatului şi Bucurei, culmea aceasta oferă şi unele subdiviziuni de mare importanţă turistică, printre care amintim: Stînişoara, Custura Retezatului, Lolaia, Valereasca.

a) Nodul alpin Bucura este o voluminoasă piramidă cu cinci feţe şi tot atîtea muchii, determinate de căldările învecinate; acest imens bastion de granit, de dimensiuni impresionante, culminează cu o creastă scurtă, dirijată de la nord-est la sud-vest, care dă vârfului o înfăţişare de „vîrf retezat" dacă îl privim dintr-o anumită direcţie (de pildă de pe Peleaga), făcînd foarte uşoară confundarea lui cu adevăratul „vîrf retezat" care se găseşte mai departe, spre nord.

Cele două extremităţi ale culminaţiei Bucurei, foarte asemănătoare cu „Cioaca Moldoveanului" din munţii Făgăraşului, sînt reprezentate prin două vîrfuri gemene: Bucura I (2436 m), care se vede de pe malul lacului Bucura şi Bucura II (2373 m), vizibil din valea Pietrile, mai ales de pe malurile lacului cu acelaşi nume.

Faţa nordică a piramidei Bucurei alcătuieşte pereţii finali ai căldării Stînişoarei, în timp ce faţa de apus, mai puţin abruptă şi foarte ierboasă, reprezintă una din laturile căldării superioare.a Gemenilor, deasupra incintei unde se află Tăul Ştirbului.

Intre aceste două feţe ale piramidei se ridică Custura Retezatului, creastă înaltă, abruptă şi foarte bolovănoasă, care îşi prelungeşte linia ei sinuoasă pînă în Vf. Retezat, după ce lasă un loc de trecere din căldarea Stînişoarei în aceea a Gemenilor, prin şaua Retezatului (2251 m).

Faţa sudică a Bucurei este acoperită în întregime de o pînză de grohotiş care coboară pînă la temelia piramidei, pe malurile splendidului tău al Porţii; între ea şi latura anterioară se insinuează o succesiune de strungi adînc despicate, străjuite de o serie de turnuri şi turnuleţe de granit, printre care se poate trece de pe versantul nordic pe cel sudic al masivului; este Poarta Bucurei (2261 m), acea creastă dinţată care prezintă o iuimitoare asemănare cu „Strunga Ciobanului" (Bertgerscharte) din munţii Făgăraşului.

Faţa estică a piramidei Bucurei alcătuieşte amfiteatrul final al căldării care adăposteşte în mijlocul ei lacul Bucura, iar muchia care o desparte de faţa anterioară se prelungeşte printr-un masiv „umăr'', împărţind vasta căldare a Bucurei în două compartimente bine distincte şi coborînd pînă deasupra văii superioare a Bucurei, îmbrăcat în jnepeni şi rododendroni.

Ultima faţă a piramidei este însuşi abruptul care se ridică deasupra văii Pietrile şi lacului cu acelaşi nume, coborînd din vf. Bucura II printr-un perete ruinat şi întunecat; între această ultimă faţă şi cea anterioară, se

Page 17: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

înalţă Custura Bucurei, spinare ierboasă, voluminoasă şi slab înclinată, care — după ce coboară în Curmătura Mare (2206 m), permiţînd trecerea de pe un versant pe celălalt al masivului (magistrala nord-sud) — urcă din nou spre vf. Peleaga, trecînd prin vf. Custura Bucurei (2362 m) şi prin Curmătura Mică (2290 m). Datorită ovalului perfect pe care-l face această creastă în dreptul Curmăturii Mari, localnicii îi mai spun şi „Secera Bucurei", denumire foarte potrivită, pe care am ţinut s-o menţionăm.

In sfîrşit, a cincea muchie a piramidei Bucurei este aceea care coboară spre nord, din vf. Bucura 11, şi se prelungeşte cu muchia Stînişoarei.

b) Custura Retezatului este un element turistic de primul ordin în cuprinsul masivului, fiind reprezentată printr-o creastă înaltă, ascuţită şi foarte accidentată, ale cărei îngrămădiri de blocuri trebuie să le escaladăm pentru a trece dinspre vf. Bucura către Vf. Retezat sau invers, începînd din primul pisc, creasta cade repede printr-o pantă înclinată, pînă în şaua Retezatului (2251 m), a cărei însemnătate turistică am amintit-o mai sus, apoi se prelungeşte în pantă mult mai uşoară pînă în Vf. Retezat. Drumul turistic trece chiar pe creastă, începînd din şaua Retezatului pînă în Vf. Retezat sau în vf. Bucura.

Poza 01..08c) Vf. Retezat (2484 m) este încununat de o platformă îngustă şi

orizontală, dirijată de la nord-vest la sud-est, care-i dă înfăţişarea de „vîrf retezat" dacă privim dinspre valea Nucşorului sau dinspre Radeşul; această ciudată înfăţişare a avut darul să impresioneze în mod deosebit pe localnici, dînd naştere unei bogate comori de legende şi basme, potrivit cărora puterea zmeilor său a unor eroi populari (Iovan Iorgovan) ar sta la origineacestei măreţe opere a naturii.

Trebuie să amintim că, privită din alte direcţii, de pildă de pe vîrful Pelegii, imaginea se schimbă radical: Vf. Retezat ne apare ca un pisc ascuţit, în timp ce vf. Bucura apare ca „retezat".

d) Muchia Lolaia. Muchia nordică a Vîrfului Retezat cade printr-o pantă pronunţată pînă în şaua înaltă numită Strunga Retezatului (2213 m), de unde se prelungeşte pînă la periferia de nord a masivului prin muchia Lolaia, voluminos picior de munte care se ridică mai întîi în vf. Lolaia (2278 m) şi apoi coboară treptat prin vf. Strugari şi vf. Ascuţit, pînă către colinele Haţegului, la hotarul comunei Nucşoara, printre văile Nucşorului şi Rîuşorului.

Din punct de vedere al turismului de munte, muchia Lolaia este demnă de reţinut pentru faptul că, pe versantul ei de răsărit, urcă marele drum dinspre Nucşoara spre casa de adăpost Pietrile (magistrala nord-sud).

e) Muchia Valereasca. Din nodul alpin al Retezatului se mai

Page 18: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

desface o muchie care se îndreaptă spre nord-vest, la început înaltă, cu aspecte alpine desăvîrşite — Custura Prelucii (2281 m), confundată pe hărţi cu Custura Retezatului — apoi coboară în vf. Picuiu (1829 m), de unde se ramifică o puzderie de picioare mărunte care acoperă vastul spaţiu lipsit de interes turistic, dintre văile Valereasca, Rîuşor, Zlătuia şi Rîul Mare.

Nominal, aceste picioare sînt: Piciorul Valereasca, Predecelul, Piciorul Colţului, Lănciţul, Picuiu, Măgura Zimbrului, Runcu şi altele; notăm aci două denumiri trecute greşit pe hărţi şi care trebuie rectificate: Făgetul Locul Buzii în loc de „Făgetul Dosul Rudii" şi Faţa Runcului în loc de „Frăţia Runcului".

f) Muchia Stînişoarei este o scurtă prelungire nordică a vîrfului Bucura II (2373 m), ridicată între văile Stînişoara şi Pietrile, după ce a lăsat la baza piscului Bucura II un loc de trecere numit Şaua Stînisoarei (2150 m) şi s-.a ridicat apoi pînă în vf. Stînişoarei (2212 m). Muchia Stînişoarei se opreşte brusc la confluenţa celor două văi mai sus amintite, adăpostind la poalele ei, pe versantul de apus, casa de adăpost Pietrile (1475 m), una din cabanele mari din cuprinsul întregului masiv; nu sîntem de acord cu folosirea denumirii de „Stînicioaia", care este o denaturare a numelui original.

2. Culmea Zănoaga îşi are originea în vf. Judele I (2382 m) şi se întinde spre apus ca o spinare înaltă şi masivă, lipsită de aspecte alpine, ajungînd cu ultimele ei ramificaţii la periferia masivului, deasupra Lăpuşnicului şi Rîului Mare, pînă în „ploştinele" Radeşului; cu ramificaţiile ei nordice şi sudice ea acoperă vastul spaţiu cuprins între văile Gemenile, Zlătuia, Judele, Rîul Mare şi Lăpuşnic, prezentînd pe linia ei de coamă o succesiune de mici „cocoaşe"; de aci, o mare parte a Zănoagei a primit denumirea de Şesele, foarte adesea înregistrată greşit sub forma ,,Saşilor".

Drumul turistic trece pe spinarea Zănoagei, începînd din vf. Judele pînă în Radeşul Mare.

Din aceste mici cocoaşe se desprind spre nord tot atîtea picioare de munte, de un deosebit interes pentru cunoaşterea masivului, începând cu piscul Bîrlea (2345 m), a cărui creastă înaltă dar scurtă, se prăvăleşte pînă în fundul văilor Gemenile-Zlătuia; urmează Piciorul Şeselor care se desprinde din vf. Şesele Mari (2320 m) şi se prelungeşte mult spre nord pînă în „ploştinele" de pe malul stîng al Zlătuiei; vine apoi Piciorul Zănoagei, desprins din vf. Zănoaga (2264 m), mai scurt şi mai ascuţit, şi — în sfîrşit — Radeşul Mare, picior de munte foarte cunoscut, desprins din Cioaca Radeşului (2085 m). Pe spinarea Radeşului Mare şi a Zănoagei trece marele plai care urcă dinspre gura văii Zlătuia (Gura Zlatei) ispre inima masivului, reprezentînd una din principalele artere

Page 19: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

turistice ale Retezatului. O ultimă cocoaşe: vf. Zlata (2151 m), constituie un punct de unde se desfac, radial, alte prelungit care coboară pînă în văile adînci ale Judelui, Lăpuşnicului şi Rîului Mare; ele poartă numele de Radeşul Mic, Zlata, Zănoguţa etc.

3. Culmea Slăveiului este o spinare tot atît de voluminoasă şi de înaltă ca şi Zănoaga, constituind jumătatea sudică a marelui semicerc care face ocolul văii tentaculare a Judelui. Ramificată tot din vf. Judele I, pisc abrupt şi sălbatic alcătuit dintr-o îngrămădire de blocuri granitice, culmea Slăveiului începe printr-o creastă înaltă, foarte accidentată şi abruptă, numită Custura Slăveiului, care se prelungeşte peste vîrfurile Slăveiu (2346 m) şi Lia (2320 m), spre sud şi sud-vest, pînă în fundul văii Lăpuşnicului Mare, deasupra Luncii Berhina. Drumul turistic trece pe spinarea Slăveiului, dinspre căldarea Bucurei pînă la Lunca Berhina, în fundul văii Lăpuşnicului.

a) Custura Slăveiului este una din cele mai interesante zone alpine ale Retezatului, cu ambele versante abrupte şi stîncoase, ridicată între vastele căldări ale Bucurei şi Judelui. Exemplu clasic de „custură retezatiană", ea se menţine pe mai mult de 1,5 km, la o altitudine mijlocie de 2300 m, ridicîndu-se peste această linie în cele două piscuri menţionate mai sus, precum şi în vf. Sîntămăria (2328 m), cunoscut şi sub numele de „Vîrful din Mijloc"; acest pisc stă la originea unei creste foarte ruinate, numită ,,Muchia Ascuţită", care coboară în pantă pronunţată spre fundul căldării Judele, despărţind-o în două compartimente, fapt care trebuie reţinut în legătură cu înfăţişarea acestei căldări. Un drum turistic destul de dificil trece pe custura înaltă a Slăveiului, între vf. Judele şi vf. Slăveiu.

La rîndul său, piscul pe care M. Haret îl citează sub numele de „vf. Lia al Slăveiului" — este punctul de plecare al altei creste, tot atît de abruptă şi de accidentată ca şi Muchia Ascuţită, care coboară ca o creastă de cocoş pînă în fundul văii Lăpuşnicului, opriindu-se la confluenţa dintre aceasta şi valea Bucurei; foarte interesantă din punct de vedere turistic şi alpin, această creastă a primit numele de „Pintenul Slăveiului". Începînd din vf. Lia, culmea Slăveiului se dirijează spre sud-vest, transformîndu-se într-o spinare voluminoasă şi lipsită de aspecte alpine, îmbrăcată la început într-un strat gros de blocuri de granit, iar mai jos într-o păşune bogată care coboară treptat pînă în valea Lăpuşnicului Mare, în punctul numit Lunca Berhină (1156 m). Trebuie evitată folosirea denumirilor „Sglăveiu" său „Scliveiu" care sînt deformări ale numirii veritabile.

b) Poarta Bucurei. Culmile Zănoagei şi Slăveiului se leagă de cea.a Retezatului printr-o creastă subţire, scurtă şi foarte accidentată, care porneşte din nodul alpin al Judelui I (2382 m), coboară în vîrful secundar al acestuia (Judele II: 2370 m), trece prin Turnul Porţii (2320 m) şi atinge

Page 20: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

punctul cel mai coborît în Poarta Bucurei (2261 m), după care urcă treptat în vârful principal al Bucurei (2436 m).

4. Culmea Peleaga-Păpuşa are drept puncte centrale marile noduri alpine Peleaga (2511 m) şi Păpuşa I (2502 m), din care se desprind cîteva ramificaţii care acoperă o mare întindere în însăşi inima masivului, reprezentînd zona lui de maximă altitudine şi de mare interes alpin. Sîntem aici în prezenţa unei mari familii de munţi, remarcabilă prin masivitatea, înălţimea şi caracterele ei alpine, situată între văile Pietrile, Nucşorului, Bucura, Peleaga şi Galeşul şi dominată de cele două piscuri centrale mai sus amintite.

a) Muchia Pietrile este prelungirea nordică a vîrfului Peleaga (2511 m), cel mai înalt pisc al Retezatului, egal în înălţime cu vf. Omul din Bucegi. Ridicată între căldările şi văile Pietrile şi Valea Rea, muchia Pietrile este demnă de reţinut din punct de vedere turistic, deoarece oferă un loc sigur de trecere prin şaua Pietricelelor (2192 m), precum şi un punct de maximă altitudine: vf. Pietrile (2268 m), după care coboară treptat pînă la confluenţa dintre Valea Rea-Galeşul şi Valea Pietrile.

Zona de abrupt dintre şaua Pietricelelor şi vf. Peleaga reprezintă una din cele mai interesante regiuni alpine ale Retezatului: Colţii Pelegii (2475 m), cu pereţii şi crestele lor nordice de o mare înclinaţie, între punctele culminante ale Pelegii şi Colţilor Pelegii se află cea mai înaltă strungă din Retezat (Strunga Pelegii: 2420 m), pe unde se poate trece din căldarea Bucurei spre căldările nordice ale masivului, în special spre Valea Rea.

b) Piciorul Pelegii este o prelungire sudică, masivă şi înaltă a nodului alpin Peleaga, lipsită însă de caractere alpine; ea coboară în pantă pronunţată pînă la confluenţa văilor Bucura şi Peleaga, în punctul numit „Poiana Pelegii".

c) Nodul alpin al Păpuşii reproduce în linii mari înfăţişarea piscului Bucura, atît prin aspectul lui de piramidă cu patru feţe, cît şi prin culminaţia lui dirijată de la nord-est la sud-vest şi dominată de două vîrfuri gemene: Păpuşa I şi Păpuşa II.

Faţa nordică a Păpuşii este constituită dintr-un abrupt impresionant, ai cărui pereţi verticali, înalţi de peste 200 m şi ridicaţi deasupra bolovănişuri infernal din căldarea Văii Rele, par aproape inaccesibili din punct de vedere tehnic; faţa nord-estică domină printr-un abrupt mult mai moderat cealaltă îngrămădire de blocuri — pustiul de piatră din Fundul Galeşului — iar între aceste două feţe se ridică muchia Văii Rele, despre care vom vorbi mai departe.Faţa estică a Păpuşii alcătuieşte unul din pereţii verticali ai Căldării Adînci, găvan de o profunzime ce depăşeşte 300 m, săpat în flancul Păpuşii, cu faţa către obîrşia Rîului Bărbat; între această faţă şi cea

Page 21: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

anterioară se înalţă o altă creastă foarte ascuţită, accidentată şi abruptă, numită Custura Păpuşii, care se prelungeşte spre nord-est făcînd legătura cu regiunea alpină Vf. Mare, prin vf. Păpuşa II şi Curmătura Păpuşii (2280 m). Această porţiune de creastă reprezintă numai jumătatea de nord a unei mari formaţiuni cu caracter absolut alpin, care se menţine la un nivel general de peste 2300 m, prelungindu-se şi către sud-est, sub acelaşi nume.

Faţa de apus a piramidei Păpuşii alcătuieşte unul din pereţii căldării semicirculare a Pelegii, săpată la obîrşia văii cu acelaşi mume, care se îndreaptă către miazăzi, pentru a se uni cu valea Bucurei la izvoarele Lăpuşnicului Mare.

Intre această ultimă faţă a Păpuşii şi cea care se înalţă peste hăul Căldării Adînci, se ridică jumătatea sudică a Custurii Păpuşii; între aceeaşi faţă şi cea care priveşte spre Valea Rea, se insinuează o ultimă creastă scurtă şi bolovănoasă, care porneşte din vîrful principal Păpuşa I şi face legătura cu vf. Peleaga, după ce, în Curmătura Pelegii (2274 m), lasă un loc foarte bun de trecere dinspre căldările nordice ale masivului spre zonele lui meridionale.

d) Custura Păpuşii reprezintă (împreună cu Custura Slăveiului şi Custura Retezatului) una din cele mai caracteristice podoabe alpine ale masivului, ridicîndu-se mai înaltă, mai ascuţită, cu pereţii mai prăpăstioşi şi cu linia de creastă mai accidentată decît celelalte două custuri, între obîrşiile Rîului Bărbat şi Lăpuşnicului Mare.Ea îşi are originea în piscul principal al Păpuşii (2502 m), dirijîndu-se atît către nord-est, prin vîrful secundar Păpuşa II, cît şi spre sud-est, făcînd legătura cu zona Custura-Gruniu; în Şaua Custurii (2205 m), ea oferă un loc de trecere pentru marele drum turistic care străbate masivul de la răsărit la apus, dinspre Baleia şi Rîul Bărbat spre Drăgşanu, Godeanu şi Băile Herculane (magistrala est-vest). Ambele fragmente ale custurii reprezintă una din turele alpine cele mai dificile ale masivului, prin caracterele lor de creste aeriene, înalte, abrupte şi înguste, de-a lungul cărora se impune o permanentă atenţie şi o perfectă cunoaştere a punctelor accesibile. Încovoiată în arc de cerc, Custura Păpuşii face ocolul vastei căldări de la obîrşia Rîului Bărbat (Căldarea Custura) prelungindu-se pe mai mult de 4 km, de o parte şi de alta a piscului central Păpuşa, sub numele popular de „Cununa Custurii".

e) Muchia Văii Rele este o scurtă şi foarte abruptă prelungire nordică a piscului Păpuşa II, ridicată între căldările aride ale Galeşului şi Văii Rele; după ce lasă un loc de trecere între acestea, prin şaua Văii Rele (2250 m), ea se înalţă din nou în vf. Valea Rea (2312 m) pentru a sfîrşi brusc la confluenţa dintre valea Galeşului şi Valea Rea.

5. Culmea Vîrfu Mare are un singur punct central: Vîrfu Mare

Page 22: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

(2456 m) şi reprezintă una din cele mai vaste unităţi orograîice ale Retezatului, întinzîndu-se pînă la periferia de miazănoapte şi de răsărit a masivului, la hotarul comunelor Nucşoara, Paroş-Peştera, Rîu Alb şi Holbiţa-Rîu Bărbat. Din piscul central al culmii se desprind cîteva picioare de munte prelungi, înalte şi voluminoase, dintre care unele prezintă o deosebită importanţă pentru practica turismului de munte şi anume:

a) Muchia Galeşului se desprinde din Vîrful A\are către nord-vest, mai scurtă dar mai înaltă şi mai voluminoasă decît celelalte şi sfîrşeşte la confluenţa dintre valea Nucşorului şi valea Beagului, după ce a coborît mai înti în punctul de joasă altitudine — şaua Galeşului (2230 m) — şi a atins înălţimea maximă în vf. Galeşului (2257 m).

b) Vf. lui Pătru-Pristop este o muchie care se desface către miazănoapte dintr-un pisc secundar, după care scade repede sub nivelul general de 2000 m, trecînd prin piscurile minore Vîrful lui Pătru (1895 m) şi vf. Prislop (1401 m), pentru a sfîrşi la hotarele nordice ale masivului, în zonele subalpine de pe dreapta Nucşorului.

c) Văsielu-Întîlnicioara este o altă muchie care se desface spre nord-est din acelaşi vîrf secundar şi — după ce scade repede sub 2000 m — trece prin vîrfurile Întîlnicioara (1587 m) şi Văsielu (1804 m), pentru a sfîrşi la hotarul comunei Rîu Alb.

d) Piciorul Lănciţa, lipsit de caractere alpine, este cea mai lungă ramificaţie a culmii Vf. Mare şi una din cele mai lungi din întregul masiv, întinzîndu-se pe mai mult de 10 km, între văile Văsielu-Rîul Alb şi Rîul Bărbat. Desprins dintr-un vîrf fără nume, cu cota 2301 m, situat pe creasta de legătură dintre zonele Vf. Mare şi Păpuşa, piciorul Lănciţii atinge punctul de maximă înălţime în vf. Lănciţa (2100 m); în zona de origine a acestei ramificaţii, întîlnim o şa foarte înaltă (şaua Vf. Mare: 2360 m), pe unde se face trecerea din căldarea Galeşului spre Vf. Mare sau spre cabana Baleia (pe drumul turistic de la casa Pietrile spre Baleia), apoi o altă şa mai scundă (şaua Lănciţii: 2270 m), precum şi o porţiune de creastă ascuţită şi prăpăstioasă care face legătura directă cu Custura Păpuşii, printr-un vîrf însemnat cu un om de piatră (2370 m) şi prin Curmătura Păpuşii (2280 m)e) In zona de margine — subalpină — a Lănciţii, semnalăm micul nod orografic Cleanţul Cozmii (1722 m), de unde se desprind alte ramificaţii printre care interesant din punct de vedere turistic este numai Baleia (1498 m), pe al cărui versant sudic împădurit se află casa de adăpost Baleia (1450 m), cea de a doua cabană mare din cuprinsul masivului; mai departe, piciorul Lănciţii îşi pierde caracterul montan şi sfîrşeşte în dealurile împădurite de la hotarul comunelor Hobiţa şi Rîu Bărbat. Un drum turistic — magistrala est-vest — trece pe spinarea Lănciţii spre valea Rîului Bărbat, precum şi altul mai dificil spre Custura Păpuşii şi

Page 23: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

cabana Pietrile.

6. Culmea Custura-Gruniu reprezintă o vastă familie de munţi care ocupă întregul colţ sud-estic al Retezatului, între Rîul Bărbat şi Jiul romînesc. Punctul ei central este vf. Custura (2463 m), pisc voluminos şi asimetric, ale cărui pante de miazăzi, slab înclinate şi ierboase, contrastează cu peretele nordic, înalt de aproximativ 600 m şi ridicat puternic deasupra obârşiei Rîului Bărbat (Căldarea Custura).

Culmea Custura-Gruniu prezintă o primă porţiune înaltă şi abruptă, denumită Gruniu, al cărei nume trebuie pus în legătură cu unul din numeroasele piscuri care se succed pe linia de creastă, fiind la rîndul lor obîrşia altor creste ascuţite şi înclinate care dau întregului ansamblu un aspect de o excepţională fotogenie, atît prin numărul şi înfăţişarea căldărilor, cît şi prin înălţimea la care se află situate deasupra Rîului Bărbat.

Drumul turistic urcă pe fundul văii Rîului Bărbat pînă în vf. Custura, iar de aici trece pe spinarea Gruniului, spre Văcăria-Tulişa.

In opoziţie cu aceste creste şi custuri dirijate spre valea Rîului Bărbat, din aceleaşi piscuri succesive ale înaltului Gruniu se mai desprind, către sud-est, o altă serie de picioare mult mai domoale şi mai prelungi, ierboase sau împădurite, care se îndreaptă spre Jiul romînesc, sfîrşind la periferia orientală a masivului, la hotarul comunelor Cîmpu lui Neag şi Uricani.

Fragmentul alpin al culmii Custura-Gruniu este alcătuit din următoarea succesiune de piscuri şi creste: vf. Valea Mării (2382 m), vf. Ciumfu Mare (2340 m), vf. Gruniu (2362 m), vf. Lazărului (2283 m) şi vf. Văcăriei (2237 m), a cărui prelungire nordică, numită „Custura Văcăriei", închide spre est zona de interes turistic a masivului Retezat. La capătul extrem răsăritean se desfăşoară o regiune subalpină a cărei înălţime scade repede, trecînd prin piscurile minore: Făgeţel (1591 m) şi Tulişa (1795 m), înainte de a sfîrşi în zonele de pădure de pe malul stîng al Jiului romînesc.

Amintim că puntea de legătură dintre piscurile Custura şi Păpuşa şi respectiv dintre culmile acestora, o reprezintă înalta şi abrupta Custură a Păpuşii.

7. C ulmea Păpuşa-Drăgşanu este o foarte lungă spinare de munte, desprinsă din vf. Custura spre sud-vest şi prelungită pe mai mult de 10 km pînă la hotarele masivului-cristalin al Retezatului Mare, acolo unde acesta se învecinează cu munţii mărunţi care alcătuiesc masivul calcaros al Retezatului Mic.

Hotărnicită de valea adîncă a Lăpuşnicului Mare şi de afluenţii cursului superior al Jiului rominesc, culmea Păpuşa-Drăgşanu (care nu

Page 24: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

are nimic comun cu cealaltă „Păpuşe", în afară de nume) prezintă un versant apusean scurt şi înclinat, împădurit din belşug, precum şi un versant răsăritean fragmentat în cîteva ramificaţii care sfîrşesc între afluenţii Jiului, mai sus de comuna Cîmpu lui Neag.

a) Piciorul Buta-Străoanele, desprins din vf. Păpuşa1 (2247 m), este o interesantă insulă de granit în mijlocul unei vaste regiuni de şisturi cristaline; pe versantul lui sudic urcă marele drum turistic dinspre Cîmpu lui Neag spre cabana Buta şi lacul Bucura (magistrala nord-sud).b) Piciorul Piule-Pleasa, desprins din vf. Drăgşanului (2076 m), în întregime calcaros, aparţine Retezatului Mic. Pe spinarea culmii Păpuşa-Drăgşanu trece marele drum turistic care traversează masivul Retezatului de la răsărit la apus (magistrala est-vest), venind dinspre cabana Baleia şi Rîul Bărbat către Godeanu, valea Cernei şi Băile Herculane. In şaua Plaiul Mic (1879 m), situată pe aceeaşi spinare, acest mare drum turistic se întretaie cu magistrala nord-sud, cel de al doilea mare drum turistic care traversează masivul Retezatului de la o margine la alta, venind dinspre Nucşoara, Pietrile, Bucura spre Buta, Cîmpu lui Neag şi Petroşani.

Poteca de pe spinarea Drăgşanului se mai numeşte şi „drumul lui Iovan Iorgovan”, urmă adînc săpată-n piatra mai slabă a muntelui, de către „balaurul" urmărit de legendarul erou al folclorului oltenesc, care, după o versiune, a retezat cu paloşul lui de oţel vîrful cel mare al „Retezatului", iar după o altă versiune, a despicat în două stînca de la hotarele Retezatului Mare, la locul numit „Piatra lui Iorgovan".

Culmea Păpuşa-Drăgşanu trebuie considerată ca o punte de legătură între Retezatul Mare, Retezatul Mic şi masivul Godeanu, către care circulaţia turistică şi pastorală se face cu o foarte mare uşurinţă, pe o potecă bine trasată pe care tradiţia populară o cunoaşte sub numele de „drumul lui lovan Iorgovan", mergînd pe zeci de kilometri, la un nivel care nu scade sub 1800—1900 m.

Retezatul Mic

Caracterul cuprinzător al prezentei lucrări ne c-bligă să ne oprim şi asupra micilor „sateliţi" calcaroşi ai Retezatului, orînduiţi la marginea de miazăzi a masivului, pe versantul stîng al Jiului romînesc, constituind ceea ce se numeşte Retezatul Mic.

O bogată reţea de drumuri turistice străbate această anexă meridională a marelui Retezat, punînd la îndemîna drumeţilor care ar veni dinspre Lupeni, Cîmpu lui Neag sau dinspre centrul masivului principal, o regiune foarte atractivă şi interesantă prin aspectele ei variate ca forme şi proporţii, ca în orice masiv calcaros, dar atît de diferite faţă de tot ce ne 1 Cu totul altul decît vf. Păpuşa I (2502 m).

Page 25: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

oferă Retezatul Mare.Faţă de impunătoarele proporţii şi aspecte alpine ale Retezatului

Mare, Retezatul Mic este o modestă aducere aminte a minunatelor decoruri de piatră albă pe care Piatra Craiului ni le oferă cu atîta dărnicie; teritoriul lui trebuie limitat între valea Buta şi Jiul romînesc, pe porţiunea de la gura Butei pînă la izvoarele Jiului (valea Faţa Jarului), iar de aici peste Stănuleţele şi Albele pînă în Scocu Drăgşanului, inclusiv muntele Scorota, precum şi pe marginea de sud a Drăgşanului, pînă la valea Faţa Jarului.

Elementele care intră în compunerea Retezatului Mic sînt:a) Piciorul Piule-Pleaşa, creastă calcaroasă, ascuţită şi foarte

accidentată, care se desprinde din vf. Drăgşanului şi se aliniază pe dreapta văii Buta, pînă la confluenţa ei cu Jiul romînesc, mai sus de comuna Cîmpu lui Neag. Foarte bogată în formaţiuni caracteristice zonelor de calcar: peşteri, grohotişuri, chei înguste, văi seci, turnuri, turnuleţe, floră specifică („floare de colţi"), această spinare calcaroasă este încununată de două piscuri: Piule (2086 m) şi Pleaşa (1843 m), ai căror versanţi de nord şi de sud constituie două mici zone de abrupt.

b) Muntele Scorota (2086 m) îşi resfiră pantele lui abrupte spre miazăzi, între cele trei fire ale văii Scorota, fiind vecin cu Albele şi Stănuleţele, pe linia de creastă dinspre Godeanu, dincolo de şaua Scorotii (1850 m). Prin această înşeuare periferică şi pe fundul văii Scorota cu Apă, trece drumul turistic care leagă Retezatul Mare cu vecinii săi mai îndepărtaţi: Oslea şi munţii Tismanei, coborînd prin pasul Scocu către Tismana sau către izvoarele Cernei şi ale Cernişoarei.

c) Albele şi Stănuleţele sînt doi munţi care fac corp mun, acoperiţi de o haină groasă de jnepeni, pînă la hotarele apusene ale masivului calcaros, acolo unde Godeanu începe să ia în stăpînire spaţiile de la izvoarele Cernei. Vf. Albele (2015 m), Stănuleaţa Mare (2050 m), Stănuleaţa Mică (2016 m), dar mai ales Piatra Iorgovanului cu adînca ei despicătură făcută, după legendă, de „paloşul cel oţelit" al viteazului Iovan Iorgovan (19) sînt punctele cele mai vrednice de a fi remarcate în această familie de munţi, cu care se încheie aria Retezatului Mic, la hotarul de sud-vest reprezentat prin valea Faţa Jarului, către Jiul romînesc şi valea Paltinei, către Lăpuşnicul Mare.

Văi şi ape

Sistemul hidrografic al Retezatului este tot atît de complicat ca şi cel orografic; cu atît mai necesară va fi deci cunoaşterea reţelei văilor şi apelor acestuia, cu cît majoritatea drumurilor turistice urmează cursul principalelor văi, iar la originea acestora, în căldările glaciare, se găsesc acele minunate lacuri alpine pe lîngă care trebuie să treacă cea mai mare

Page 26: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

parte din drumurile noastre în Retezat. Apele care brăzdează masivul în direcţii centrifuge., aparţin

aproape exclusiv bazinului Haţeg; prin mijlocirea Rîului Mare şi a Streiului şi cu ajutorul afluenţilor de origine ai acestora: Nucşorul, Lăpuşnicul Mare şi Rîul Bărbat, depresiunea Haţegului absoarbe marea majoritate a torenţilor, precum şi apele tuturor lacurilor (cu excepţia celui din valea Buta), lăsînd numai o foarte mică parte bazinului Petroşani, prin slabele izvoare de la obîrşia Jiului romînesc. (vezi harta).

a) Lăpuşnicul Mare îşi are obîrşia în însăşi inima masivului, acolo unde torentul vijelios al Bucurei, care coboară din marile lacuri ale complexului alpin cu acelaşi nume, se uneşte cu torentul mai modest al Pelegii, care şi-a croit drum printre piscurile Peleaga şi Păpuşa, aducînd apele lacurilor înalte ale Pelegii; valea Lăpuşnicului începe propriu-zis din punctul de confluenţă al acestor doi torenţi alpini (Gura Bucurei: 1597 m), situat pe marele drum turistic care traversează masivul dinspre Nucşoara, pe la cabana Pietrile şi lacul Bucura, pînă la Cîmpu lui Neag (magistrala nord-sud). Apele învolburate şi zgomotoase ale Lăpuşnicului Mare străbat o vale tînără, săpată adînc între flancurile împădurite ale Slăveiului, pe dreapta, şi ale Drăgşanului, pe stînga, înconjurînd marginea de sud-vest şi vest a masivului printr-un arc de cerc lung de peste 15 km.

Un bloc de granit, măsurînd cîţiva zeci de metri cubi (zeci de mii de kilograme), stă şi azi înţepenit în mijlocul poienii de la gura Bucurei (Poiana Pelegii), reamintindu-ne puterea enormă a marilor gheţari care au transformat înfăţişarea Retezatului de acum cîteva sute de mii de ani, dîndu-i aspectul maiestos pe care îl admirăm azi.

După ce a lăsat în urmă, mai jos de gura Bucurei, gura văii Scocu Drăgşanului care desparte masivul cristalin al Retezatului Mare de zonele calcaroase ale Retezatului Mic (Albele şi Stănuleţele), panta Lăpuşnicului Mare se înăspreşte accentuat, marcînd o diferenţă de nivel de 200 m pe mai puţin de 1,5 km, ceea ce echivalează cu o ruptură de pantă de proporţii impresionante. Aici la cota 1413 m, este locul unde se găsea odinioară fruntea celui mai puternic fluviu de gheaţă din Carpaţii noştri, gheţarul Lăpuşnic, care atingea aproximativ 10 km lungime; el pornea din căldările înalte ale Bucurei şi mai.avea un braţ întins pe valea Pelegii şi prelungit pe mai mult de 4 km, mai sus de gura Bucurei, pînă în căldarea finală de la lacul Peleaga.Mai jos de acest mare prag, valea Lăpuşnicului îşi recapătă cursul normal, odihnindu-şi apele de-a lungul unei lunci netede şi orizontale numită Lunca Berhină (1156 m), înzestrată cu o bogată vegetaţie pastorală şi situată la poalele culmii Slăveiului. In acest punct se unesc două drumuri turistice şi anume: unul care vine dinspre lacul Bucura pe spinarea Slăveiului şi altul care însoţeşte cursul Lăpuşnicului, coborînd pe stînga lui la oarecare înălţime, dinspre gura Bucurei spre Lunca Berhină; de aici

Page 27: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

înainte, valea Lăpuşnicului este însoţită de un singur drum, uşor şi accesibil, care trece pe la Gura Apei şi Gura Zlatei, ieşind din masiv o dată cu Rîul Mare.

În jurul punctului Lunca Berhină, Lăpuşnicul Mare primeşte din stînga apele văilor Berhină şi Paltina, venind din masivul Godeanu, iar din dreapta pe ale torentului Judele, a cărui obîrşie trebuie căutată în marile lacuri alpine: Zănoaga, Zănoguţa, Judele etc., agăţate pe flancurile interioare ale culmilor Zănoagei şi Slăveiului, care încercuiesc printr-o cunună de creste, valea tentaculară a Judelui. Valea Judelui este şi ea o vale tînără, extrem de sălbatică, aproape impracticabilă, cu versanţii îmbrăcaţi într-o haină groasă de păduri de conifere; ea se transformă într-o „cheie" de netrecut pe jumătatea ei inferioară, aproape de vărsarea în Lăpuşnic. Odinioară, în căldările de la obîrşia Judelui se afla unul din cei mai frumoşi gheţari din Retezat, lat de peste 3 km: gheţarul Judele.Mai jos de Lunca Berhină, panta Lăpuşnicului Mare se domoleşte şi mai mult, valea se lărgeşte considerabil, iar după vreo 8 km primeşte din stînga, în punctul numit Gura Apei (945 m), torenţii Rîul Şes şi Lăpuşnicul Mic, venind din masivul Godeanu; locul este important de reţinut pentru turismul de munte, deoarece aici, în marea pustietate a masivilor dimprejur, se află cabana Gura Apei, unde drumeţul care a străbătut întinderile Ţarcului, venind dinspre Muntele Mic şi Caransebeş, sau ale Godeanului, venind dinspre Băile Herculane, pe valea Cernei, poate poposi la o casă de adăpost confortabilă. De reţinut mai este şi faptul că Lăpuşnicul Mic reprezintă hotarul dintre tăblia înaltă şi netedă a Borăscului şi spinările domoale ale muntelui Gugu, ambii aparţinînd masivului Godeanu; de la numele celui din urmă se trage denumirea străveche de „gugani", dată locuitorilor din părţile muntoase ale Mehedinţilor. La rîndul său, Rîul Şes desparte prin şanţul său foarte adînc şi prelung, domeniile alpine ale masivilor Godeanu şi Ţarcu, străbătînd pe multe zeci de kilometri, în pantă extrem de slabă, o regiune deosebit de interesantă pentru cei care întreprind studiul geografic al complexului de munţi înalţi denumit Masivul Banatic său Retezat-Godeanu.

b) începînd din punctul Gura Apei, valea Lăpuşnicului Mare capătă numele de Rîul Mare; după un curs foarte sinuos şi în pantă slabă, însoţit de un drum carosabil, el ajunge în punctul Gura Zlatei (784 m), de o mare importanţă turistică, deoarece pe aici trece unul din drumurile de pătrundere în masivul Retezatului (şoseaua Rîu de Mori — Gura Zlatei) şi tot de aici pornesc două artere turistice care străbat ţinuturile nordice ale Retezatului, urcînd peste Radeşul Mare sau prin văile Zlătuia şi Gemenile, către culmile Zănoagei şi ale Bucurei.

În punctul Gura Zlatei, Rîul Mare se uneşte cu torentul Zlata (său Zlătuia) care culege apele nenumăratelor izvoare şi văi de abrupt de pe versantul nordic al masivului, avînd originea în marile lacuri alpine

Page 28: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Gemenile şi Tăul Negru. Această zonă a Retezatului, cuprinsă între văile Zlătuia, Gemenile şi Radeşul Mare, este străbătută de o serie de văi cu mare înclinaţie (valea Gemenile, valea Bîrlii, valea Cîrligului, Radeşul Mare etc.), în ale căror căldări se adăposteau doi din cei mai mari gheţari ai Retezatului: Gemenile, lat de peste 3 km şi lung de vreo 5 km, Bîrlea, precum şi cei patru gheţari înfrăţiţi din Radeşul-Mare.

Rîul Mare părăseşte masivul la vreo 15 km mai jos de Gura Zlatei, la hotarul comunei Rîu de Mori. După ce părăseşte teritoriul alpin al Retezatului, el mai primeşte, ca o ultimă contribuţie a acestuia, apele Rîuşorului rezultate din torenţi care brăzdează flancurile nordice ale culmii Retezatului: valea Valereasca, valea Şteviei etc. iar după ce au trecut de comuna Rîu de Mori, apele lui udă ogoarele fertile ale satelor haţegane: Ostrov, Cerneşti, Pîclişa, Sîntămăria-Orlea, unindu-se apoi cu ale Streiului, lîngă Haţeg, la Subcetate.

Un mare drum turistic, în continuarea potecii care coboară de-a lungul Lăpuşnicului Mare, însoţeşte Rîul Mare trecînd de la Gura Apei, pe la Gura Zlatei, spre Rîu de Mori.

c) Nucşorul este şi el un tributar al Streiului, fiind produsul reunirii celor cinci torenţi alpini care brăzdează versantul nordic al masivului, între Custura Retezatului — Lolaia şi Vf. Mare — Galeşul; obîrşia acestor torenţi trebuie căutată în numeroasele lacuri alpine din căldările superioare: Stînişoara, Pietrile, Valea Rea şi Galeşul. Pe malul stîng al Nucşorului (Lolaia) urcă marele drum turistic (magistrala nord-sud) dinspre Nucşoara, spre cabana Pietrile şi lacul Bucura.

Izvorul Stînişoarei este un torent foarte scurt care străbate o clasică vale de gheţar, întreruptă de praguri şi cascade, care nu se uneşte cu Izvorul Pietrile, puţin mai jos de casa de adăpost Pietrile. Pe malul stîng al Stînişoarei urcă un drum turistic de la această cabană pînă la lacul Stînişoara.

Izvorul Pietrile îşi poartă apele de-a lungul unei văi asemănătoare şi se uneşte cu Izvorul Stînişoarei în fundul unui şanţ adînc şi împădurit, pe care marele drum turistic de pe Valea Nucşorului îl ocoleşte pe departe, în continuarea magistralei nord-sud, de la cabana Pietrile spre lacul Bucura.

Izvorul Valea Rea unit cu Izvorul Galeşului, constituie un puternic torent care adună apele lacurilor alpine din căldările superioare de la poalele nordice ale piscurilor Peleaga şi Păpuşa, unindu-se cu Izvorul Pietrile mult mai jos de cabana Pietrile, deasupra cascadei duble a Lolaiei (cunoscută şi sub numele de cascada Jgheabului: 1250 m), acolo unde se afla odinioară fruntea fostului gheţar cu patru braţe: Nucşorul. Un cunoscut drum turistic trece pe malul drept al Galeşului, urcînd de la cabana Pietrile spre lacul Galeş şi mai departe, spre cabana Baleia.

Toate aceste patru văi vecine şi aproape paralele erau acoperite de

Page 29: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

o singură crustă de gheaţă, lată de peste 6 km, deasupra căreia abia reuşeau să răzbată, ca nişte insule izolate în nemărginirea unui ocean îngheţat, piscurile Stînişoarei, Pietrilor şi Văii Rele. Gheţarul cu patru braţe — Nucşorul — era un splendid exemplar de gheţar complex, aşa cum întîlnim numai în munţii Rodnei, Făgăraşului şi Parîngului.

Izvorul Beagului (înregistrat pe hărţi sub denumirea greşită de „Izvorul Cheagului") străbate o vale de gheţar lipsită de lacuri; înainte de a se uni cu Nucşorul, mult mai jos de Izvorul Galeşului, apele Beagului fac o foarte frumoasă cascadă, vizibilă de pe marele drum turistic al Nucşorului, acolo unde se găsea odinioară fruntea fostului gheţar Beagu, care nu făcea parte din asociaţia glaciară a Nucşorului.

După ce primeşte contribuţia substanţială a celor cinci torenţi de mai sus, Nucşorul străbate o vale adîncă, săpată ca o „cheie" într-un vechi pat glaciar şi apoi părăseşte domeniul Retezatului la hotarele comunei Nucşoara, pentru a străbate Cîmpia Haţegului trecînd pe lîngă satele: Nucşoara, Ohaba, Sibişel, Săcel-Sînpetru şi Băreşti, după care se varsă în Strein, la Subcetate, împreună cu Rîul Mare.d) Rîul Bărbat îşi adună apele din marile , lacuri glaciare ale căldării Custura (Tăurile Custurii, Tăul Ţapului, Tăul Adnc şi altele), adăpostite în căldările înalte, agăţate pe flancul oriental al masivului Retezat, între Custura Păpuşii şi cea a Gruniului, alcătuind laolaltă Cununa Custurii, coronament al celei mai vaste incinte glaciare din cuprinsul Retezatului, cu diametrul de peste 4 km.

Pornind din lacurile superioare, torenţii se prăvălesc de-a lungul unor praguri înalte de 400—600 m, adunîndu-se într-un singur mănunchi în jurul punctului „Stîna din Rîu" (1563 m), pentru a dă naştere marelui torent Rîul Bărbat. Imediat mai jos de Stîna din Rîu, aflată la poalele Lănciţii şi a Custurii Păpuşii (magistrala est-vest), Rîul Bărbat îşi adînceşte valea sălbatică şi aproape inaccesibilă şi iese din strînsoarea munţilor la vreo 20 km de la izvoare; el străbate zonele orientale ale Retezatului vărsîndu-se în Streiu lîngă comuna Pui, după ce părăseşte domeniul masivului la hotarul comunelor Hobiţa şi Rîu Bărbat.

Căldarea Custurii adăpostea odinioară, împreună cu valea Rîului Bărbat, unul din cei mai voluminoşi gheţari din Retezat: gheţarul Rîul Bărbat, ale cărui dimensiuni ajungeau pînă la 6 km lungime şi 4 km lăţime. Magistrala est-vest, mare drum turistic, urcă pe la izvoarele Rîului Bărbat venind dinspre casa de adăpost Baleia spre culmea Păpuşa-Drăgşanu, Retezatul Mic şi Godeanu.

e) Dintre torenţii alpini care brăzdează versantul nord-estic al Retezatului vărsîndu-se tot în Streiu, trebuie să mai menţionăm Rîul Alb, continuarea torentului Văsielul care este una din cele mai cunoscute văi alpine din Retezat, sediu al unui fost gheţar care atingea şi el aproximativ 6 km lungime.

Page 30: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

f) Trecînd în bazinul Petroşani, vom întîlni un singur curs de apă: Jiul romînesc (sau Jiul de vest) a cărui regiune de obîrşie se remarcă prin văile seci din Retezatul Mic (Scorota Seacă, Scorota Verde, Scocu Scoroţii etc.) Tributarul lui principal este Izvorul Buta care apare abia la vreo 15 km depărtare de obîrşia Jiului, venind dintr-o căldare de gheţar săpată în flancul sudic al Drăgşanului unde se adăposteşte micul lac Buta.

Un mare drum turistic trece pe valea Jiului romînesc dinspre Cîmpuşel şi Oslea, cu legături spre valea Cernei şi spre Tismana, prin pasul Scocu.

Torentul de obîrşie al Butei se uneşte cu cel numit Scutura (denumire care nu trebuie confundată cu „Scorota" său cu „Custura"), în josul punctului Stînele la Fete (1419 m), dînd naştere unui rîu de munte care străbate o vale foarte adîncă, cu chei sălbatice şi prăpăstioase: Cheile Pleşii, lungi de peste 3 km, cu pereţi înalţi de 300—350 m, săpaţi de pe o parte în granitul muntelui Buta-Străoanele, iar de cealaltă parte în calcarul muntelui Pleaşa-Piule, aparţinînd Retezatului Mic.

Magistrala nord-sud ocoleşte aceste chei prăpăstioase, urcînd mult deasupra lor pe pantele muntelui Buta-Străoanele, în drumul ei către Cîmpu lui Neag sau Bucura. Scăpat din strînsoarea cheilor, torentul Butei se varsă în Jiul romînesc în jurul punctului Bordul Izvorului (870 m), contribuind substanţial la îmbogăţirea apelor Jiului; mai departe, acesta primeşte numeroase contribuţii atît de pe versantul sudic al Gruniului (văile Ţigăneştilor, Gruniului, Lazărului., Valea Mării, Valea Ursască etc.), cît şi de pe versantul nordic al masivului Vîlcan (văile Rostovanului, Strugului, Valea cu Peşti etc.).Străbătînd întinsa comună de munte Cîmpu lui Neag, după ce a trecut printr-o serie de „cîmpuri"1, Jiul romînesc se strecoară printre ultimele ramificaţii împădurite ale Retezatului şi ale masivului Vîlcan, ajungînd în cele din urmă în centrul bazinului Petroşani; aici, din unirea lui cu Jiul transilvan (sau Jiul de est), ia naştere valea istorică a Jiului, care se pregăteşte să străbată Carpaţii pe la Lainici-Bumbeşti, spre Oltenia şi Dunăre.

Gheţarii de odinioară

Întregul peisaj alpin al Retezatului a fost condiţionat de prezenţa şi acţiunile, pretutindeni vizibile, ale foştilor gheţari care au ocupat Cîndva, marile văi ale masivului. Istoria Retezatului este astfel urmarea şi efectul, prelungite peste sute de veacuri, ale acestor gheţari care au încununat crestele uriaşului masiv cu ghirlandele lor de gheaţă strălucitoare şi compactă, aşa cum putem vedea azi numai în Caucaz, în Alpi sau în munţii din Asia Centrală.1 în limbaj local, locuri unde apele se liniştesc, lărgindu-şi albia văii: Cîmpuşel, Cîmpu Mielului etc.

Page 31: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Pentru a înţelege mai bine această problemă destul de complicată, cu care vom fi confruntaţi:n tot lungul Carpaţilor, socotim că este necesar să facem o scurtă incursiune în istoria nu prea veche a pămîntului, ajutîndu-i pe cititori să cunoască adevărata origine a acestor lăcaşuri alpine, unde zac de veacuri frumoasele lacuri de munte.

Se crede că omul a apărut ca fiinţă superioară cam cu vreo 200 000 de ani în urmă; trebuie deci să presupunem că el era destul de evoluat pe vremea cînd mai mult de jumătate din continentul nostru, cel nord-american şi puţin din Siberia au fost invadate de o pătură de gheaţă care cobora dinspre regiunile polare şi care — prin şederea ei îndelungată — avea să determine o perioadă nouă în istoria planetei noastre, „perioada glaciară".

Este ciudat că tradiţia orală, acea formă primitivă de transmitere a marilor evenimente istorice, nu ne povesteşte nimic despre cumplitul eveniment al îngheţului care a apărut la începutul perioadei geologice cuaternare, obligîndu-i pe oameni să locuiască în peşteri, unde luaseră locul animalelor care se adăposteau acolo şi despre existenţa cărora ne-au rămas foarte multe dovezi, scrise chiar pe pereţii peşterilor. Care au fost cauzele acestei cumplite calamităţi ?

Un răspuns hotărît nu s-a putut dă pînă azi, dar dacă una din cauze nu este devierea axei planetei noastre, urmată de o deplasare a polilor, atunci explicaţia va trebui căutată în constituţia fizico-chimică a atmosferei, cu consecinţele ei de ordin climatic. Trebuie, să amintim că prezenţa bioxidului de carbon în atmosferă este strîns legată de menţinerea nivelului general al temperaturii în sensul că, dacă acest gaz ar dispare cu desăvîrşire din atmosferă, temperatura ar scădea cu aproximativ 20°, ceea ce ar echivala cu un cataclism ale cărui efecte ni le putem lesne închipui, ştiind că la o scădere a temperaturii generale numai cu 5° corespunde o coborîre a gheţarilor din munţi cu aproximativ o mie de metri !

Invazia gheţarilor peste continentul nostru, la începutul perioadei cuaternare, a fost desigur un cataclism dacă ne amintim că gheaţa aceasta, groasă de peste o mie de metri, acoperea peninsula scandinavă, mările nordice, aproape întreg teritoriul Rusiei şi puţin din Siberia de nord, precum şi Germania şi Anglia, oprindu-se pe o linie care ar trece prin dreptul oraşelor de azi: Londra, Berlin, Kiev şi Stalingrad.Pentru regiunile invadate de gheţuri, acest cataclism a însemnat o ruptură cu trecutul, o punte spre viitor, un salt calitativ în istoria planetei noastre. Unele plante şi animale au dispărut definitiv, altele au fost alungate spre locuri mai favorabile de unde nu s-au mai întors, altele au sosit din regiunile mai reci, iar după topirea gheţurilor au rămas pe loc, avînd posibilitatea să se refugieze în munţi unde au găsit o climă asemănătoare cu aceea cu care se obişnuiseră.

Page 32: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Din toată această „poveste glaciară", ceea ce este demn de reţinut pentru iubitorii de munţi este faptul că, sub influenţa calotei de gheaţă care a dăinuit prin preajma noastră multe zeci de mii de ani, au apărut în regiunile înalte ale Carpaţilor (ca şi ale Alpilor, Caucazului, Balcanilor şi Pirineilor) zone întinse acoperite de gheţari alpini. Aceşti gheţari au ocupat nu numai căldările de la obîrşia văilor înalte, dar şi cursul superior al acestora, îmbrăcînd regiunile de mare altitudine ale munţilor într-o haină de gheaţă strălucitoare.

Gheţarii din Carpaţi şi Balcani au dispărut o dată cu încetarea influenţei gheţurilor de pe continent, dar în urma lor au rămas dovezi indiscutabile: căldările vaste sculptate cu mnă de maestru de puterea formidabilă a gheţurilor, văile săpate în formă de uluc larg cu fundul plat, precum şi acele splendide lacuri de munte, care fac azi podoaba de căpetenie a Carpaţilor.

De ce aceste urme sînt atît de puternice şi ele numeroase numai în cîteva zone ale Carpaţilor (Retezat, Parîng, Făgăraş, Rodna), mai şterse în alte părţi (Ţarcu, Godeanu, Iezer, Păpuşa), de proporţii mult mai reduse în Bucegi, Călimani, Leaota, munţii Sebeşului sau ai Maramureşului şi inexistente în alţii ? De ce gheţarii s-au aşezat numai în anumite locuri şi nu pretutindeni, în Carpaţi ? De ce urmele lăsate de ei sînt mai puternice sau mai bine păstrate pe un versant decît pe altul ? De ce căldările şi lacurile de gheţar din Retezat şi Făgăraş sînt mai numeroase şi mai mari decît în ceilalţi masivi ?La toate aceste întrebări şi la altele încă, răspunsul este următorul: natura stîncii, înfăţişarea munţilor dinaintea perioadei glaciare, orientarea lor în raport cu cele patru puncte cardinale, precum şi condiţiile climatice care domneau pe atunci, au contribuit la înfăţişarea diferită a regiunilor glaciare din munţii noştri.

Într-o rocă tare, cristalină, rezistentă (graniţe şi gnaise în Retezat şi Parîng, şisturi cristaline în munţii Rodnei, Făgăraşului, Iezer-Păpuşa, Ţarcu-Godeanu), gheţarii au lucrat cu mai multă trudă dar şi cu mai multă măiestrie. Căldările şi văile înalte sînt mai largi, mai frumos realizate din punct de vedere plastic, rezistînd mai bine în faţa forţelor distrugătoare ale torenţilor şi ploilor, mai ales în perioada de dezgheţ; gheţarii au săpat aici văi prelungi, scobite ca nişte uriaşe uluce, cu pereţii drepţi şi cu fundul plat, aproape orizontal, iar roca tare a păstrat aproape neatinsă pînă azi înfăţişarea căldărilor.

Intr-un material mai slab (conglomerate calcaroase în Bucegi, roci vulcanice în Călimani), opera gheţarilor s-a desăvîrşit mult mai puţin durabil, iar apele au distrus mai uşor ceea ce rămăsese de pe urma forţei nestăvilite a acestora; văile de gheţar sînt mult mai puţin realizate şi au panta foarte repede, atunci cînd au reuşit să scape de la distrugerea totală (comparaţi căldarea văii Cerbului din Bucegi, cu cea a Bucurei din

Page 33: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Retezat).Numărul, proporţiile şi înfăţişarea actuală a căldărilor înalte, a

văilor şi Lacurilor alpine din Carpaţi au depins de toate aceste împrejurări complicate în care au apărut, s-au dezvoltat şi au dispărut gheţarii alpini; în fruntea acestor regiuni ideale pentru dezvoltarea gheţarilor alpini din munţii noştri, se află munţii Retezatului şi ai Făgăraşului cu numeroşii lor gheţari şi cu lacurile alpine rămase în urma acestora.

Dacă prin numărul căldărilor şi văilor de gheţar (aproximativ 40 pe ambii versanţi), munţii Făgăraşului ocupă locul de frunte în Carpaţi, datorită lungimii lor de peste 70 km, în schimb, în ceea ce priveşte numărul şi proporţiile lacurilor, primul loc îl ocupă Retezatul, cu ale sale 80 de lacuri de gheţar, faţă de cele vreo 50 din munţii Făgăraşului, vreo 30 în Parîng, 16—18 în munţii Rodnei, 10 în Borăscu, 5—6 în munţii Maramureşului, 3—4 în Ţarcu, 3 în munţii Sebeşului şi numai unul în Iezer-Păpuşa. „Împrejurări extrem de favorabile au făcut din masivul Retezatului cel mai considerabil centru glaciar din Carpaţi, sediul unei grandioase glaciaţii care a alimentat cei mai mari gheţari identificaţi pînă azi:n aceşti munţi", scria geograful Emm. de Martonne vorbind despre Carpaţii meridionali (23) (vezi harta).

Numărul şi înfăţişarea gheţarilor din Retezat au variat, de bună seamă, după cum şi ei au evoluat de la tipul de „gheţar de circ" la cel de „ gheţar de vale" sau viceversa, în decursul perioadelor de creştere şi descreştere a puterii lor. În timpul acestor faze de expansiune, gheţarii din Carpaţi au avut o epocă de dezvoltare (expansiune maximă), cînd se prelungeau de-a lungul văilor alpine, precum şi o epocă de restringere (expansiune minimă), cînd se retrăseseră în căldările lor de origine, către finele perioadei de îngheţ.In primul caz aveam în faţa noastră gheţarii de pe văile Lăpuşnic, Văsielu, Rîul Bărbat sau gheţarul cu patru braţe Nucşorul, iar în celălalt caz aveam gheţarii din căldările Bucura, Judele, Gemenile. Custura, sau cei din căldările suspendate: Slăveiu, Zănoaga Mare, Zănoguţa, Ciumfu Mare, despărţite de cursul văilor prin praguri de cîteva sute de metri înălţime. Ne vom face o idee despre proporţiile gheţarilor alpini ai Retezatului, arătînd că foştii gheţari Gaura şi Obîrşia Ialomiţei din Bucegi, abia atingeau l km lăţime şi 3 km lungime, iar gheţarii cei mai puternici din munţii Făgăraşului (Capra, Buda-Moldoveanu şi Topolog) nu treceau de 7 km lungime. În acest timp, gheţarul Lăpuşnic din Retezat, de pildă, atingea 9—10 km lungime, fiind astfel cel mai puternic fluviu de gheaţă din Carpaţi, rezultat din unirea gheţarilor de pe văile Bucura şi Peleaga, care măsurau şi ei aproximativ 4 km lungime fiecare. Lăpuşnicul era alcătuit dintr-o masă de gheaţă groasă de circa 200 m, care se ridica pe pereţii văii pînă către 1900 m altitudine; la rîndul lui, gheţarul Rîul Bărbat atingea 4 km lăţime şi 7 km lungime, iar masa lui de gheaţă

Page 34: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

măsura aproape 300 m grosime.Intre gheţarii mai mici din Retezat, cel de pe valea Văsielului

măsura 6 km lungime şi 2 km lăţime, lăsînd în urma lui o vale alpină de o frumuseţe incontestabilă, din păcate puţin frecventată turistic fiind aşezată la periferia masivului; reamintim de asemenea, că gheţarul cu patru braţe — Nucşorul — acoperea versantul nordic al masivului pe o lărgime de 6 km, ajungînd cu limbă lui de gheaţă pînă departe la periferia Retezatului.

In ceea ce priveşte gheţarii de circ din Retezat, să nu uităm că acela care ocupa căldarea Bucurei acoperea o suprafaţă de vreo 8 kmp, în timp ce gheţarul Judele se mtindea pe vreo 12 kmp, iar gheţarul Custura cu lăţimea lui de 4 km, acoperea o suprafaţă de vreo 10 kmp.

Este adevărat că gheţarul Lotru din Parîng atingea şi el 4 km lăţime şi 6 km lungime, iar gheţarii de pe văile Buhăiescu şi Repedea din munţii Rodnei, alcătuiau împreună un cîmp de gheaţă lat de vreo 6 km; dar ceea ce se găsea acolo numai cu titlu excepţional, era regulă generală în masivul Retezatului unde, la exemplele arătate mai sus, pot fi adăugate altele (gheţarii Gemenile, Zănoaga, Beagu, Ciumfu Mare, Ştevia), dovedind caracterul masiv al acestui imperiu de gheaţă.

Cu astfel de podoabe glaciare se mîndrea Retezatul , în epoca marilor gheţari cuaternari şi nu trebuie să ne mirăm dacă urmele lor.sînt azi atît de numeroase şi vizibile încît ne vom lovi de ele la fiecare pas pe care-l vom face, pe cărările acestui masiv cu o istorie geologică atît de frămîntată. Gheţarii au ocupat vreme îndelungată zonele înalte ale Retezatului, rezistînd acolo pînă la finele epocii lor de glorie; în locul lor ei au lăsat ca mărturie o seamă de căldări, în ale căror nenumărate încăperi s-au adunat mai tîrziu cele mai înalte lacuri alpine din munţii noştri: Tăul Mare al Custurii (2270 m), Tăul Mic al Custurii (2250 m), Tăul Porţii (2240 m) şi altele.

Plante şi animale

Cu toată bogăţia aparentă a florei lui alpine, pe alocuri de o impresionantă exuberanţă, Retezatul se caracterizează totuşi printr-un număr redus de specii, ceea ce trebuie pus în legătură cu sterilitatea bine cunoscută a solurilor care stau pe un fundament granitic, acidulate din belşug.

Constatarea aceasta cu privire la sărăcia de specii a florei din Retezat este întărită de două fapte pe care oricine le poate verifica: pe de o parte deosebirea categorică dintre bogăţia florală a masivilor calcaroşi, cu solul slab acidulat, ca Bucegi, Piatra Craiului sau Retezatul Mic, şi sărăcia florală evidentă a Retezatului Mare; pe de altă parte, schimbarea care apare în însuşi cuprinsul masivului, pe măsură ce trecem de la solul

Page 35: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

cristalin al Retezatului Mare la solurile mai slab acidulate dinspre periferie şi mai ales la regiunea calcaroasă a Retezatului Mic, cu o bogată floră alpină.

Pentru a uşura cititorilor noştri înţelegerea şi urmărirea aspectelor florale ale Retezatului, am găsit necesar să facem aici o sinteză a acestor aspecte, trecînd succesiv prin zonele naturale ale muntelui şi anume: pădurea, poienile, păşunea alpină şi abruptul, aşa cum fac de altfel înşişi drumeţii a căror dragoste pentru florile de munte este îndeajuns de cunoscută pentru a-i îndemna să nu treacă pe lîngă minunatele covoare de flori delicate, fără să se aplece asupra lor, să le cunoască şi să le ocrotească.

a) Pădurea care îmbracă poalele masivului pînă către 1900 m ne dă prilejul să facem cunoştinţa, pe rînd, cu zonele fagului, molidului şi jneapănului, aşezate în trepte succesive, aşa cum se înfăţişează şi panta muntelui.

Intre 900—1200 m, splendide exemplare de fagi (Fagus silvatica) monumentali ocupă etajul inferior, alcătuind masive păduroase compacte sau amestecate pe alocuri cu carpen, arţar şi mesteacăn. Solul este destul de bogat, flora subalpină destul de variată, dar îi lipsesc varietăţile specifice, fiind înzestrată numai cu plante comune tuturor masivilor, la acest nivel scăzut.

In etajul imediat următor, adică între 1200—1600 m, apar superbe exemplare de molizi (Picea excelsa), care constituie masive compacte în cuprinsul cărora găsim, numai către limita de sus, cteva rare exemplare de pini (Pinus silvestris) care par să fi alcătuit odinioară grupuri mai numeroase.

Solul devine din ce în ce mai sărac, ceea ce face ca flora măruntă să fie aproape inexistentă. Această lipsă de vegetaţie este de altfel o trăsătură generală a pădurilor de conifere, în mijlocul cărora urmezi adesea cărarea cu inima strînsă, apăsată de o greutate inexplicabilă, păşind cu emoţie, ca într-o vastă catedrală a naturii, către piscurile luminoase sau către poienile scăldate în soare.In sfîrşit, etajul superior, de la 1600—1900 m, este ocupat la început de masive încîlcite de jnepeni (Pinus mughus) care pe alocuri (pe malul sting al văii Bucura său pe malul lacului Gemenile), ajung la forme foarte dezvoltate, ridicîndu-se cu 2—3 m de la pamînt şi alcătuind pădurici de toata frumuseţea; aceşti jnepeni, care nu seamănă de loc cu ceea ce ştim noi în general despre înfăţişarea umilă, tîrîtoare, neputincioasă a jneapănului din alţi munţi, cedează locul, către 1900 m, unor tufe dese şi uneori foarte întinse de ienuperi pitici (Juniperus nana), cunoscuţi în cuprinsul masivului sub numele de „turcei", în mare dezvoltare mai ales în căldarea Turcel, de pe culmea Slăveiului.

Suprafeţe imense, văi întregi, coame prelungi sînt acoperite de

Page 36: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

aceşti doi stăpîni exclusivi ai zonelor de înălţime mijlocie din Retezat; din mijlocul lor răsar ici-colo exemplare izolate, dar încă falnice, de zîmbri (Pinus cembra), rămăşiţe ale unor vremuri cînd pe marginile foştilor gheţari ai Retezatului se întindeau păduri compacte, alcătuite din coniferele acestea extrem de rezistente, care an luptat eroic cu condiţiile de viaţă din ce în ce mai grele de după dispariţia gheţarilor.

b) Poienile din cuprinsul pădurii, cele de deasupra ei, precum şi golurile de pe malul apelor sau din mijlocul pîlcurilor de jnepeni, prezintă o floră foarte bogată dar puţin variată, urmare firească a solului acid; în aceste poieni întîlnim atît plantele comune tuturor zonelor muntoase din Carpaţi, cît şi specii de plante care se nasc, cresc şi mor exclusiv pe teritoriul Retezatului (numite „endemisme")., precum şi unele rămăşiţe (relicte) fie din era terţiară, fie din timpul gheţarilor.

Printre nenumărate romaniţe mari şi frumoase (Ghrysanthemum leucanthemum) şi tufănici de munte (Chrysanthemum alpinum) care împodobesc aceste poieni, printre numeroase varietăţi de măcriş ciobănesc (Rumex alpinus), cunoscut şi sub numele de „ştevie" sau ,,şteghie" (de unde vine şi numele văii şi lacului Şteviei), printre trifoiuri alpine (Trifolium alpestre) mărunte dar dese şi tufe de cimbrişor (Thymus alpinus), întîlnim.nenumărate stirigoaie (Veratrum album), o puzderie de clopoţei frumos coloraţi (Campanula alpina, Campanula-transilvanica), multe şi delicate nu-mă-uita (Myosotis alpestris), încîntătoare clematite sau carpeni (Clematis alpina), căldăruşe mărunţele (Aquilegia transilvanica), călţunaşi galbeni de pîrîu (Geum rivale), toporaşi ca albastrul întunecat al cerului (Viola calcarata), împreună cu cîteva din florile specifice Retezatului ca: omeagul cel mîndru (Aconitum huniadense), cu florile de un albastru închis şi cu casca lor caracteristică, întîlnit mai ales pe valea Lăpuşnicului Mare în dreptul gurii Bucurei, precum şi cele două ţintaure retezatiene: zglăuoacea (Centaurea montana) şi ciolobotul (Centaurea retezatensis), cu florile violacee-purpurii adunate în mănunchi, întîlnite mai ales pe valea Lăpuşnicului, în dreptul Gurei Apei.

c) Păşunea este foarte redusă atît ca întindere cît şi ca varietăţi florale. Condiţiile generale de relief şi de climat din cuprinsul Retezatului Mare fac ca viaţa pastorală să fie foarte restrînsă şi reprezentată doar prin cîteva cirezi de cornute mari şi cîteva turme de berbeci, care s-au împuţinat şi ele în ultimul timp, în urma măsurilor de ocrotire a naturii luate de Comisia pentru ocrotirea naturii, de pe lîngă Academia R.P.R., precum şi prin cîteva bordeie primitive, înfiripate la adăpostul unor mari blocuri granitice în cîteva puncte ale masivului central, steiuri de piatră sau „borduri" folosite temporar de „bouarii" puţini la număr.

Cîtă deosebire între regiunile centrale lipsite de viaţă şi zonele periferice ale masivului (Radeşul, Lăpuşnicul Mare, Rul Bărbat,

Page 37: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Drăgşanu, Buta), unde încep să apară stînele, la altitudini mai modeste şi mai ales faţă de Retezatul Mic şi restul Masivului Banatic (Godeanu, Borăscu, Ţarcu etc.), unde viaţa pastorală este în plină dezvoltare!In această zonă de pronunţată sărăcie florală a păşunilor Retezatului, plantele cele mai des întîlnite sînt gramineele, ajunse la o talie neobişnuită, printre care predomină păiuşuri de tot felul, amestecate cu nenumăratele varietăţi ale plantei de nutreţ firuţa (Poa alpina) specifică Retezatului, precum şi cu florile roşii, înspicate, ale altei plante specific retezatiene: vîrtejul pămîntului (Pedicularis verticillata), care punctează păşunile alpine ale masivului cu picăturile ei roşii ca sîngele.

d) Abruptul cu crestele şi piscurile lui golaşe şi pietroase (în limbaj local: ,,pelegi”) său cu zonele lui închise în centurile de grohotiş ale căldărilor de gheţar, prezintă o floră a cărei existenţă este deosebit de grea în mijlocul oceanului de bolovani sterpi care îmbracă masivul mai sus de 2000 m.

In acest ultim etaj al muntelui înalt, întîlnim păduri întregi de afini (Vaccinium myrtillus), în mare dezvoltare mai ales pe malul lacului Gemenile, apoi o singură genţiană albastră (Gentiana asclepiadea), puţine tufişuri de smirdar (Rhododendroni ferrugineum) mai cu seamă pe valea Pietrile sau în jurul lacului Bucura, un soi de lăptucă de munte (Homogyne alpina), o iarbă a ciutei (Doronicum carpaticum), numeroase tufe de zmeoaică (Laserpitium alpinum), nenumăraţi mărţişori galbeni (Geum montanum), o frumoasă drăgaică de munte (Gallium alpinum), delicate scrîntitoare (Potentilla aurea), suave primule sau ciubotica cucului (Primula hirsuta), numeroşi didiţei (Pulsatilla vernalis) sau anemone (Anemone pulsatilla, Anemone narcissiflora), puţine saxifrage (ochii şoricelului), cîteva rare soldanele (degetăruţi) împreună cu alte varietăţi specifice Retezatuluica: ţlăminzica (Draba stilosa) cu floricele galbene, delicate şi vulturica de piatră (Hieracium murorum), de asemenea galbenă-portocalie, foarte greu de găsit.

Totul este amestecat cu o puzderie de „pir" sau „părul porcului" (Nardus stricta), care îmbracă muntele înalt într-o haină aspră şi mohorîtă; el îşi dispută supremaţia cu nenumăraţii licheni a căror culoare vînătă-verzuie, spălăcită, este atît de generalizată pe piscurile majore ale Retezatului Mare (Peleaga, Papuşa, Bucura), în fundul Galeşului, în căldarea „la Borzii Vineţi" din Valea Rea etc., încît dau acestora un colorit extrem de monoton şi lipsit de calităţi fotogenice.

Fig. cu plansa floralaDin punct de vedere floral, masivul Retezatului este domeniul

preferat al unei mici plante de munte care poartă denumirea rigidă, ştiinţifică, de „Hieracium", dar pe care o întîlnim în limba poporului fie ca vulturica sau iarba vulturului, fie ca ruşutiţă sau opintic; această plantă cu florile delicate, în general galben-aurii, poate fi întîlnită în

Page 38: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Retezat în mai multe zeci de variante, dintre care cele mai uşor de recunoscut sînt vulturica de piatră (Hieracium murorum), ruşutiţă (Hieracium aurfantiacum), al cărui suav parfum de vanilie îmbălsămează locurile pe unde creşte, precum şi opinticul (Hieracium auricula), fratele ei bun, ale cărui flori delicate, galben-portocalii, sînt însă lipsite de parfumul excepţional al ruşulitei.

In lucrările marilor noştri naturalişti care s-au ocupat în mod special de flora Retezatului şi pe care le-am consultat la întocmirea acestor rînduri , am numărat peste 20 de varietăţi de „Hieracium" care cresc exclusiv în Retezat, unele din ele localizate chiar cu denumiri din cuprinsul masivului ca: Hieracium nigrilacus (Tăul Negru), Hieracium malomvizense (Malomviz = Rîu de Mori), H. zănoagae (lacul Zănoaga), H. retezatense (Vf. Retezat), H. zlatuianum (valea Zlătuia), H. porta bucurae (Poarta Bucurei), H. pelagae (vf. Pelegii), H. ostii bucurae (Gura Bucurei), H. clopotivae (satul Clopotiva) şi multe altele.

O interesantă caracteristică a florei Retezatului, condiţionată de bună seamă de împrejurări locale, este şi aceea de a se grupa în cîteva „centre florale" răspîndite în cuprinsul rezervaţiei naturale care s-a constituit pe o largă porţiune a masivului. In cuprinsul acestor centre florale care se găsesc pe valea Bucurei (malul stîng) sub lacul Lia, în jurul lacului Gemenile, pe valea Zlătuia, în căldarea Zănoguţei ca şi pe valea Pietrile, sub lac, găsim ca într-o veritabilă „grădină botanică naturală” o puzderie de plante adunate într-o strînsă convieţuire pe suprafeţe relativ reduse, limitate la golurile din mijlocul păduricilor de jnepeni puternic dezvoltaţi (Bucura, Gemenile) sau la zonele neocupate de imensele bolovănişuri (Zănoguţa, Pietrile).

Drumeţul neavizat rămîne uimit în faţa bogăţiei exuberante a florei din aceste centre, amintindu-şi de marile sere ale grădinilor botanice, în contrast vizibil cu pustiurile de piatră din imediata lor apropiere. In aceste centre florale, genţianele albastre stau alături de semeţul omeag, mărţişorii galbeni se adăpostesc la umbra unor ferigi ornamentale, suavele ruşuliţe se împletesc cu gramineele înalte sau cu mărunţeii trifoi, fotogenicele campanule se ascund printre tufe de afini, alături de centaureele retezatiene, iar magnificii „Hieracium" stau alături de multe alte flori mai greu de identificat.

Intr-un colţ al masivului, un soi de „plaur" alcătuit din pipirig şi rogoz, inundat de apele abundente ale izvoarelor, ocupă aproape o treime din suprafaţa frumosului lac Zănoguţa; este încă o ciudăţenie florală a masivului Retezat.

* * *Despre fauna Retezatului se pot povesti mult mai puţine decît

despre floră, dar şi animalele ca şi plantele, se deosebesc aci de cele din alte părţi prin aceeaşi trăsătură: prezenţa ,,endernismelor", specii sau

Page 39: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

varietăţi care trăiesc exclusiv pe teritoriul alpin al Retezatului.Vieţuitoarele care stăpînesc în chip absolut spaţiile imense ale

Retezatului Mare sînt fluturii în văzduh, caprele negre pe pamînt şi păstrăvii în apele repezi ale pîraielor sau în cele limpezi ale marilor lacuri de altitudine.

Fluturi de toate dimensiunile, culorile şi înfăţişările, străbat văzduhul marilor înălţimi ale Retezatului, populîndu-l cu cele peste 900 de specii ale lor, din care vreo cîteva sînt exclusiv retezatiene , ceea ce ne îndeamnă să afirmăm că domeniul alpin al Retezatului nu este numai „împărăţia lacurilor de munte", ci şi „paradisul fluturilor", aceste minunate zburătoare care, alături de susurul pretutindeni prezent al izvoarelor, sînt singurele semne de viaţă în pustietăţile Retezatului.

Caprele negre pot fi întîlnite şi în alte părţi ale Carpaţilor noştri şi chiar în număr mai mare (în Făgăraş de pildă) de cînd, datorită urmărilor marelui război, ele s-au împuţinat în mod îngrijorător pe teritoriul Retezatului. Cu toate acestea, se poate vedea şi aoum pe treapta mijlocie a căldării numită Groapa Şeselor, în Radeşul Mare, în mijlocul unor compacte păduri de jnepeni, care ocupă toată suprafaţa treptei, ascunse în această căldare pustie şi sălbatică, sute de culcuşuri de capre negre care ne arată că aici este locul de aşezare permanentă al acestor minunate antilope ale Retezatului.Păstrăvii, peşti iubitori de ape reci, repezi şi foarte bogate în oxigen, trăiesc în mare număr în toate marile lacuri ale Retezatului, unde au fost colonizaţi de foştii proprietari ai masivului, din dorinţa de a-i vînă în exclusivitate, dat fiind faptul că, pînă mai acum vreo 20 de ani, intrarea drumeţilor pe cărările Retezatului era permisă numai cu autorizaţia acestor proprietari.

La cele de mai sus, trebuie să adăugăm prezenţa unei vieţuitoare, care pare să-şi fi făcut din munţii Retezatului ultimul ei loc de aşezare în Carpaţi. Este vorba de vulturul bărbos sau zăganul (Gypaetus barbatus), care ar putea fi socotit un element faunistic specific retezatian, dacă ne însuşim părerea specialiştilor care susţin că Retezatul este astăzi singurul teritoriu alpin din Europa unde mai trăieşte acest vultur bărbos, care s-a retras aici după ce a populat înălţimile Alpilor şi ale restului Carpaţilor noştri

Fig. Fluturi si InsecteAcest măreţ reprezentant al faunei de tip himalaian-caucazian

atinge, în Retezat, dimensiuni respectabile şi (prezintă exemplare foarte agresive şi foarte dezvoltate, după cum am putut constata şi personal în rătăcirile mele pe crestele Retezatului. Locul unde se adăposteşte acest „Condor" al Carpaţilor (cum a fost numit) se află în căldarea de sus a Ciumfului Mare, sub vîrful Custura; aici îl găsim în convieţuire cu numeroase exemplare falnice de acvile mari care populează pereţii

Page 40: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

abrupţi, depunînd pe malurile marelui lac Tăul Custurii depozite de „guano", groase de cîţiva centimetri, pe care apele le spală în fiecare primăvară”1 .

Fig. Vulturul bărbosChiar dacă am accepta şi părerea celor care ne informează că

vulturul bărbos poate fi întîlnit şi în munţii Balcani (27), Retezatul rămîne totuşi cu meritul de a fi — cel puţin pentru ţara noastră — ultimul refugiu al acestei măreţe zburătoare, devenită atît de rară în ultima vreme.

Parcul Naţional al Retezatului

Retezatul este un vast muzeu de istorie naturala, un nesecat izvor de cercetări, o imensă vitrină geografică, o grădină botanică naturală, un mic univers cu legile lui de piatră; de aici rezultă şi neîndoiosul interes turistic pe care-l prezintă masivul.

Pentru ocrotirea specificului floral şi faunistic al acestui măreţ masiv, la stăruinţa oamenilor noştri de ştiinţă (Al. Borza, Val. Puşcariu, E. Nyaradi etc.), care au avut de luptat ani de-a rîndul cu rezistenţa unor proprietari particulari şi cu indiferenţa unor organe de Stat, s-a constituit prin lege — în anul 1935 — Parcul Naţional al Retezatului, rezervaţie naturală menită să pună la adăpost elementele, atît de caracteristice ale acestui vast rezervor de fenomene naturale, prin Comisia Monumentelor Naturii care avea în ocrotirea sa un teritoriu de aproximativ 100 kmp.Pentru informarea maselor de turişti care străbat cărările Retezatului, dăm aici o descriere sumară a hotarelor acestui ,,Parc Naţional", creat şi pus sub ocrotirea legilor, în zona centrală a Retezatului Mare şi facem un călduros apel la bunii drumeţi să contribuie cu sprijinul lor la opera de ocrotire a frumuseţilor care constituie peisajul geologic, geografic şi naturalistic al acestui măreţ centru alpin din ţara noastră.

Rezervaţia legală a Retezatului s-a constituit în cuprinsul unor hotare care pornesc de la casa de adăpost Pietrile (1475 m), urcă pe valea Stînişoarei pînă către 1700 m, trec apoi oblic peste Lolaia urcînd pînă în Vf. Retezat (2484 m) de unde coboară în valea Gemenile, de-a lungul Scoabei Retezatului, mai jos de adăpostul de vînătoare; de aci, limita rezervaţiei urmează valea Zlătuia în jos pînă în punctul Gura Zlatei (784 m), urcă pe Rîul Mare, trece pe la Gura Apei (945 m) şi urcă pe valea Lăpuşnicului Mare pînă dincolo de Lunca Berhină, pe care o închide în teritoriul rezervaţiei. Hotarul trece apoi pe vf. Stănuleţii Mari (2050 m), trece de-a coasta spre Scocu Drăgşanului, coboară de-a lungul acestuia din nou în valea Lăpuşnicului pe care o urmează pînă deasupra pragului glaciar de la cota 1413 m şi apoi părăseşte valea, urcînd pieziş pînă în vf. Buta (1977 m), de pe spinarea Drăgşanului.1 I. I. Dunăreanu: Vulturul bărbos „Probleme de geografie", 1956, nr. 3.

Page 41: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

De aici înainte, hotarul rezervaţiei urmează linia de coamă a culmii Păpuşa-Drăgşanu, trece prin vf. Custura (2463 m) şi se prelungeşte pe culmea Gruniului pînă în vf. Gruniu (2362 m). De aici coboară direct în valea Rîului Bărbat, în punctul Stîna din Rîu (1563 m), pentru a urca pe versantul opus peste Custura Păpuşii, pînă în Vf. Mare (2456 m); apoi coboară direct la lacul Galeş (1990 m), trece pieziş peste muchia Văii Rele şi peste valea Pietrile, precum şi peste piciorul de jos al Stînişoarei, oprindu-se din nou la casa de adăpost Pietrile.

Noul organ de protecţie a naturii — Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii — de pe lîngă Academia R.P.R. — este înzestrat cu mai multă putere legală practică decît vechea comisie şi dotat cu mai multe posibilităţi materiale, ocupîndu-se mult mai activ de problema majoră a Parcului Naţional al Retezatului, unde a luat unele măsuri al căror caracter pozitiv este neîndoios şi a căror tangenţă cu practica turismului de munte ne obligă să le menţionăm aici.

S-a obţinut astfel retragerea semnelor de marcaj existente în regiunea denumită „zona ştiinţifică Gemenile-Zănoaga", şi anume cele trasate pe valea Zlătuia - lacul Gemenile - Poarta Bucurei. De asemenea, s-a mai obţinut interzicerea păşunatului în această rezervaţie ştiinţifică, care cuprinde în limitele ei întregul bazin al Gemenilor şi Bîrlei, cu căldările Gemenile şi Bîrlea şi cu lacurile Tăul Negru şi Gemenile, reuşindu-se să fie îndepărtate de aici cîteva mii de oi şi cîteva sute de vite mari, ceea ce garantează o mai bună păstrare a caracterului specific al vegetaţiei din această parte a marelui Parc Naţional (27).

II. TURISMUL DE MUNTE ÎN RETEZAT

Porţile de intrare

Ne-am aştepta ca un masiv a cărui suprafaţă acoperă aproape 850 kmp, să ofere maselor turistice un mare număr de porţi de intrare, după exemplul munţilor Făgăraşului, străbătuţi de o deasă reţea de drumuri turistice care pornesc din tot atîtea centre înşirate ca mărgelele, la poalele masivului. Retezatul face excepţie şi în acest domeniu, dispunînd de mai puţine porţi de intrare decît alţi masivi mai puţin întinşi şi aceasta din cauza învecinării lui cu vastele întinderi alpine care alcătuiesc ceea ce s-a numit „Masivul Banatic".

Cea mai frecventată poartă de intrare în domeniul alpin al Retezatului este situată pe versantul nordic, la ieşirea din munţi a Nucşorului, pe al cărui versant stîng se strecoară „magistrala nord-sud", arteră turistică de primul ordin care străbate întregul masiv de la o margine la cealaltă. La această poartă mai poate fi adăugată intrarea prin

Page 42: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Hobiţa-Baleia (magistrala est-vest), cea de la Rîu de Mori, pe valea Zlata sau cea de la Cîmpu lui Neag pe valea Buta. Putem afirma că Retezatul este accesibil pentru marile mase turistice şi din alte direcţii, fie dinspre apus, peste Godeanu sau Ţarcu, venind de la Băile Herculane sau de la Caransebeş şi Muntele Mic, fie dinspre sud, venind de la Tismana, peste Oslea. Cîţi sînt însă aceia care s-ar putea decide să străbată, timp de cîteva zile, o succesiune de munţi străini de masivul Retezatului, în mare măsură lipsiţi de caractere alpine, acoperiţi de păduri seculare, străbătuţi de văi sălbatice şi greu accesibile, pe unde rar întîlneşti vreo fiinţă omenească, pentru a pătrunde cu multe eforturi, în domeniul alpin propriu-zis al Retezatului ?

Chiar dacă ne-am hotărî pentru una din porţile de pătrundere cele mai accesibile, vom fi totuşi obligaţi să străbatem distanţe care variază între 8 şi 13 km pe drumuri de ţară, de la staţiile de cale ferată pînă în satele de la poalele masivului, iar de aici alte distanţe de 10—20 km, pînă la un prim punct de adăpost; marşul de apropiere este aşadar îngreunat de aceste distanţe care se adaugă la celelalte dificultăţi aşezate în calea noastră de însăşi natura terenului.

a) Cea mai favorabilă poartă de intrare în domeniul alpin al Retezatului rămîne aceea căreia îi datorăm actuala dezvoltare a turismului de munte în acest masiv, destul de puţin cunoscut pînă mai acum cîtăva vreme; este poarta Nucşoarei, sat haţegan aşezat la marginea de nord a masivului (637 m alt.) la o depărtare de 19 km de oraşul Haţeg şi la 13 km de staţia de cale ferată Băieşti, pe linia Simeria-Petroşani.Marele avantaj prezentat de această poartă de intrare este drumul de cal şi de picior (în parte şi de căruţă), care nu durează mai mult de 4 ore pînă la primul punct de oprire: cabana Pietrile (1475 m), una din cele mai mari case de adăpost din cuprinsul masivului. Magistrala nord-sud a Retezatului foloseşte această cale de pătrundere şi traversează apoi întregul masiv de la marginea de miază-noapte pînă la periferia sudică, trecînd prin punctul de mare interes turistic Bucura şi coborînd în satul Cîmpu lui Neag, după ce ne-a purtat timp de 2—3 zile prin locuri de o excepţională frumuseţe.

b) O altă poartă, mai puţin recomandabilă decît precedenta, este aceea a satului Hobiţa (574 m alt.) situat pe latura răsăriteană a masivului, la o depărtare de numai 8 km de staţia de cale ferată Pui, pe linia Simeria-Petroşani şi la 16 km pe şosea auto (său 10 km pe drumul de picior), faţă de cealaltă mare casă de adăpost din cuprinsul Retezatului: cabana Baleia (1450 m). Deşi situată atît de aproape de calea ferată şi de primele pante ale masivului, intrarea prin Hobiţa-Baleia prezintă marele dezavantaj că ne poartă pe la periferia masivului, departe de excepţionalele centre alpine din inima Retezatului.

Magistrala est-vest foloseşte această poartă de intrare, dar lasă la o

Page 43: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

parte marile centre alpine (Peleaga, Păpuşa, Vf. Mare, Bucura, Vf. Retezat etc.), străbătînd masivul de la o margine la alta, de-a lungul spinărilor prelungi ale Lănciţului şi Drăgşanului, pentru a trece apoi peste Godeanu, pe valea Cernei, spre Băile Herculane, unde ajunge după 5—6 zile de drum, în majoritate petrecute în afara ariei Retezatului.

c) Un alt punct de intrare în Retezat este satul Rîu de Mori, aşezat la marginea de nord a masivului, la ieşirea din munţi a Rîului Mare, la o depărtare de 18 km faţă de oraşul Haţeg şi 10 km de la staţiile de cale ferată Cîrnesti-Retezat sau Sarmisegetuza, pe linia Caransebeş-Hateg; distanţa de 20 km care desparte satul Rîu de Mori de primul punct de adăpostire — cabana Gura Zlatei (784 m alt.) — prelungeşte cu cel puţin o zi drumul de pătrundere spre centrul Retezatului, lăsîndu-ne într-o regiune periferică şi anulînd astfel avantajul real al apropierii punctului Gura Zlatei de poalele masivului.

d) Cea mai puţin indicată poartă de intrare în domeniul alpin al Retezatului rămîne aceea prin Cîmpu lui Neag, comună aşezată la poalele versantului de răsărit al masivului (798 m alt.) pe valea Jiului romînesc, la o depărtare de 19 km de oraşul Lupeni; folosirea acestei porţi — pe magistrala nord-sud — este indicată numai pentru masele de turişti din Petroşani şi centrele industriale învecinate, care nu au altă posibilitate de a pătrunde în Retezat pe o cale mai directă, decît intrarea — mai puţin recomandabilă — pe la Hobiţa-Baleia.

Pînă acum cîţiva ani, distanţa Lupeni-Cîmpu lui Neag trebuia străbătută cu mijloace întîmplătoare, cele mai adesea prin bunăvoinţa şoferilor de pe camioanele care transportă cărbuni de lemn de la exploatările forestiere din jurul satului Cîmpu lui Neag pînă la gara Lupeni. Astăzi, în urma punerii în valoare a centrului carbonifer de la Uricani, situat la jumătatea distanţei dintre Lupeni şi Cîmpu lui Neag, problema transportului este în mare parte rezolvată cu ajutorul trenului industrial care leagă noul centru carbonifer de oraşul Lupeni.

Intrarea prin Cîmpu lui Neag are o primă porţiune foarte neplăcută care face din acest capăt extrem al magistralei nord-sud mai mult un drum de ieşire din masiv, decît unul de intrare; este vorba de marşul de apropiere dintre satul Cîmpu lui Neag şi primul punct de adăpost, cabana Buta, marş care durează cel puţin o jumătate de zi, din care primele ore pe un drum de ţară monoton, pe malul Jiului romînesc pînă la gura văii Buta, iar de aici pe o pantă foarte obositoare, pe deasupra cheilor Pleşii.Abia mai sus de cabana Buta, lîngă care notăm şi marile aşezări pastorale: „Stînele la Fete" (1510 m), începem să pătrundem cu adevărat în peisajul caracteristic retezatian, avînd înaintea noastră încă o zi de mers pînă în inima masivului.

Din cele de mai sus se poate trage concluzia.că intrarea prin Nucşoara-Pietrile trebuie socotită, pe bună dreptate, cea mai convenabilă

Page 44: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

pentru practicarea turismului de munte în Retezat, ceea ce justifică de altfel şi excepţionala afluenţă turistică ce se constată aci. Drumurile noastre în Retezat vor trebui să fie aşadar polarizate mai cu seamă în jurul casei de adăpost Pietrile, lăsînd pe planul al doilea celelalte trei porţi, mult mai recomandabile pentru ieşirea din masiv.

Dat fiind că drumurile Retezatului sînt în general lungi şi obositoare, ceea ce face foarte indicată folosirea mijloacelor locale de transport, în special pentru grupurile numeroase sau în cazul taberelor colective, este de la sine înţeles că intrarea prin Nucşoara devine obligatorie, deoarece de aici putem recruta mai uşor caii de care vom avea nevoie, mai ales în cazul unui cantonament în inima masivului.

Drumurile mult mai accesibile pentru caii de povară, deşi destul de dificile, prezenţa cabanei Pietrile pe parcurs şi alte condiţii avantajoase, fac foarte indicată intrarea în Retezat prin poarta de la Nucşoara-Pietrile.

* * *Alte zăvoare se ivesc în calea noastră, pe rîndul dinăuntru al

„porţilor" Retezatului, aşezate pe crestele care închid frumuseţile majore ale masivului ca într-o cutie magică; poporul, el însuşi, le-a localizat dintr-un început sub numele de „porţi": Poarta Bucurei.

Într-adevăr, abia ai terminat urcuşul dinspre Nucşoara, pe valea Pietrile, şi iată-te oprit în pragul Curmăturii Mari (2206 m), poartă înaltă pe care trebuie s-o forţezi dacă vrei să te bucuri de minunatele privelişti care te aşteaptă dincolo, în căldările vaste ale Bucurei şi, mai departe, spre orizontul de miazăzi. Iar dacă urci de la Gura Zlatei pe la tăul Gemenile, trebuie sa te aştepţi la o încercare şi mai grea: Poarta Bucurei (2261 m), agăţată printre turnuri şi colţi de granit, la limita dintre feţele cu soare şi cele fără soare, ce se ridică dinainte ca o imensă perdea de piatră negricioasă. In fine, dacă vii dinspre Rîul Bărbat şi Baleia şi vrei sa treci către Lăpuşnic, te vei lovi de o altă poarta, tot atît de înaltă este Custura Păpuşii (2205 m), ridicată ca o pavăză în calea celor care vor sa străbată, în curmeziş, împărăţia de piatră a Retezatului.

La fel cu aceste trei mari porţi interioare, mai sînt şi altele mai înalte şi mai înguste, care închid fiecare cîte un mic tezaur de frumuseţi alpine: şaua înaltă a Pelegii (2420 m), ovalul larg al Curmăturii Pelegii (2274 m), spărtura îngustă şi înaltă a Curmăturii Păpuşii (2280 m), şaua Plaiul Mic (1879 m) de pe Drăgşanu şi altele.

Drumuri şi cabane

In cuprinsul Retezatului exista azi un sistem de semne de marcaje în culori completat cu indicatoare metalice, care uşurează într-o foarte mare măsură orientarea turiştilor, favorizînd creşterea circulaţiei turistice în masivul acesta atît de puţin cunoscut pînă de curînd. Este o operă de

Page 45: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

mare valoare, realizată în condiţii optime după anul 1948 şi care, luată împreună cu celelalte lucrări de orientare realizate în restul Carpaţilor, fac cinste atît celor care au proiectat, cît şi celor care au aplicat pe teren vastul sistem de marcaje din munţii noştri, dovedind marele interes purtat dezvoltării turismului, de către noua orînduire socială.

Conformaţia masivului Retezat, lipsită de zone periculoase, abrupturi inaccesibile sau văi înguste şi accidentate aşezate pe căile de mare frecvenţă turistică a făcut ca lipsa unui sistem de marcaje să nu constituie cel mai important obstacol în calea dezvoltării circulaţiei turistice. Piedicile cele mai mari au fost puse, un timp, în calea extinderii mişcării turistice din Retezat, de restricţiile de circulaţie impuse de foştii proprietari ai masivului; după ce acest obstacol a fost înlăturat, au rămas totuşi dificultăţile reprezentate prin lipsa de cabane, poteci, marcaje, pe de o parte şi prin cunoaşterea foarte aproximativă a masivului, pe de altă parte.

Retezatul este unul din puţinele noastre ţinuturi de mare altitudine în cuprinsul cărora drumurile turistice nu sînt obligate sa treacă prin anumite locuri ; aici fantezia drumeţului poate lucra în deplină libertate, cu condiţia unei perfecte orientări în spaţiu. De cele mai multe ori singura obligaţie a turistului dornic de drumuri noi, este doar aceea de a şti să folosească judicios fie „lăsătorile" dintre pîlcurile de jnepeni, adică zonele libere care străbat ca nişte alei înguste şi întortocheate păduricile compacte de jnepeni ce alcătuiesc adevărate centuri de conifere tîrîtoare, fie „şurloaiele" care brăzdează versanţii piscurilor şi crestelor, hornuri largi adesea pline de un grohotiş foarte nestabil, pe unde se poate coborî în pantă pronunţată de pe unele creste sau piscuri, în fundul căldărilor.

Drumurile turistice clasice din masivul Retezatului nu sînt aşadar obligatorii, ca în alţi masivi; ele pot fi completate printr-o infinitate de variante, pot fi combinate la voia noastră, pot fi scurtate sau prelungite, cu condiţia unei perfecte cunoaşteri a înfăţişării masivului. Nimic nu ne poate opri de a porni pe un drum clasic şi de a ne întoarce pe o variantă mai puţin frecventată sau chiar creată de fantezia noastră; putem afirma că — întocmai florilor celor mai frumoase — imaginile cele mai fermecătoare nu se întîlnesc pe potecile cele mai bătute.

Căldările vaste ale Retezatului pot fi străbătute în orice direcţie, cu dificultăţile pe care ni le pun în cale numai condiţiile naturale ale terenului; piscurile cele mai înalte pot fi atinse pe toate feţele, cu excepţia cîtorva zone de abrupt rezervate alpiniştilor şi despre care vom vorbi mai departe; majoritatea lacurilor pot fi vizitate de pe marile drumuri turistice, cu mici abateri de la itinerariile dinainte stabilite.

De multe ori, rătăcind peste întinderile solitare ale Retezatului, vom întîlni — din loc în loc — grămezi mai mari sau mai mici de pietre, care par să indice direcţia generală a unui drum. Acestea sînt aşa-numitele

Page 46: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

„momîi" ale Retezatului, pe care ciobanii le întreţin şi le completează, adăugind o mică lespede ori de cîte ori au prilejul. Este un străvechi mijloc local de orientare în zonele pastorale de mare altitudine, unde nu există alte posibilităţi de orientare în spaţiu pentru cei obligaţi să străbată masivul de la o margine la alta, pentru a ajunge din satele haţegane pînă la stînele aşezate în zonele periferice, mai accesibile vieţii pastorale. Avem datoria să respectăm şi să continuăm acest vechi obicei specific Retezatului, ducînd mai departe practica ancestrală de a aşeza cîte o mică piatră pe vîrful „momîilor" întîlnite în calea noastră şi pe care le vom folosi, la nevoie, pentru propria noastră orientare, mai ales pe vreme de ceaţă.

În ceea ce priveşte caracterul general al drumurilor turistice din cuprinsul Retezatului, trebuie să amintim că aproape toate drumurile sînt de egală dificultate şi uniforme ca înfăţişare, dacă ne referim numai la lungimea lor şi la dificultăţile terenului; ele sînt, pe de altă parte, deopotrivă de accesibile, dacă ne referim la lipsa totală a obstacolelor de mare clasă alpină, pe drumurile turistice clasice.

Retezatul este străbătut, de la o margine la alta, de două mari drumuri turistice, de-a lungul cărora s-a canalizat încă de la început circulaţia turistică cea mai intensă; pornind de la cele patru puncte cardinale şi încrucişîndu-se aproximativ în centrul masivului, aceste două „magistrale turistice" deservesc şi cele două mari cabane ale Retezatului, uşurînd astfel accesul maselor de turişti spre inima masivului.

Magistrala nord-sud este cea mai frecventată arteră turistică din Retezat, pe care-l străbate de-a curmezişul, dinspre satul Nucşoara, din Ţara Haţegului, pînă la Cîmpu lui Neag, din depresiunea Petroşani, pe valea Jiului romînesc. În drumul ei, magistrala nord-sud atinge cabana Pietrile, lacul Bucura şi, trecînd pe lîngă micuţa casă de adăpost Buta, coboară în valea Jiului, folosind pe toată lungimea ei de peste 35 km (circa 2 zile de drum), o potecă de cal şi de picior, marcată şi foarte bine întreţinută, fără puncte prea dificile.

Magistrala est-vest străbate masivul dinspre periferia lui estică, satul Hobiţa la izvoarele Streiului, trece pe lîngă marea cabană Baleia,.apoi pe la izvoarele Rîului Bărbat şi peste Custura Păpuşii şi — după ce se încrucişează cu magistrala nord-sud în şaua Plaiul Mic — se prelungeşte pîna la marginea de apus a masivului, peste Drăgşanu şi Retezatul Mic, făcînd legătura cu vecinii Retezatului: Godeanu şi Ţarcu spre valea Cernei — Herculane sau Muntele Mic — Caransebeş. Magistrala est-vest foloseşte şi ea o potecă de cal şi de picior, de asemenea marcată, bine întreţinută şi lipsită de puncte prea dificile.

Mai putem cita şi alte drumuri turistice în cuprinsul Retezatului, dar niciunul din ele nu mai reprezintă importanţa celor două magistrale, fie că este vorba de drumul care leagă cabanele Pietrile şi Baleia, pe un

Page 47: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

traseu destul de dificil, fie că este vorba de celelalte drumuri care urcă dinspre cabana Gura Zlatei spre centrul masivului, peste Radeşul Mare — Zănoaga sau prin valea Gemenile.

Ceea ce trebuie să urmărim în stabilirea traseelor noastre este vizitarea cît mai multor lacuri alpine, cele mai atrăgătoare elemente ale peisajului turistic al Retezatului. Masivul fiind lipsit deocamdată de un adăpost central, situat în zona lacului Bucura, traseele de mare interes turistic vor fi condiţionate de aşezarea periferică a celor două cabane mari: Pietrile şi Baleia, precum şi de aşezarea identică a celor mai mărunte: Gura Zlatei, Gura Apei şi Buta.

In aceste împrejurări trebuie să subliniem marea importanţă a casei de adăpost Pietrile, care rămîne cel mai potrivit centru turistic din Retezat; este însă de la sine înţeles că oricît am căuta ca drumurile noastre să graviteze în jurul acestei case de adăpost, din cauza aşezării ei periferice nu vom reuşi să atingem punctele cele mai interesante decît cu preţul a cel puţin două zile de mers, dus şi întors.

Nu sînt mulţi ani de cînd, pe tot cuprinsul Retezatului nu exista decît o singură casă de adăpost, cabana Pietrile (1475 mj), veche de aproape două decenii, rămasă pînă azi cea mai frecventată şi cea mai iubită de drumeţi, deşi nu este cea mai încăpătoare. Aşezarea ei la mică apropiere de „poarta" Nucşoarei, pe traseul cel mai cunoscut pentru că este şi cel mai scurt, a făcut din vechea casă de adăpost, situată pe fundul văii Stînisoarei, o importantă bază turistică a Retezatului.Cabana Baleia (1450 m), cu voluminoasa ei construcţie, a apărut mai tîrziu pe meleagurile Retezatului; cu marea ei capacitate de găzduire şi cu şoseaua de automobil care o deserveşte, această casă de adăpost ar fi putut lua repede locul cabanei Pietrile, ca bază turistică de primul ordin, dacă n-ar fi fost dezavantajată de aşezarea ei prea periferică, la marginea de răsărit a masivului.

Datorită străduinţelor Secţiei de Turism şi Excursii de pe lîngă Consiliul Central al Sindicatelor, au fost puse în funcţiune alte trei cabane care — deşi nu sînt atît de încăpătoare ca primele două — sînt totuşi de un mare folos pentru dezvoltarea turismului în Retezat, fiind aşezate în punctele lipsite pînă acum de prezenţa unor adăposturi sigure şi permanente.

Cabana Buta (1580 m), situată pe versantul sud-estic al masivului, este un vechi adăpost care era mai mult închis decît deschis, turiştii fiind nevoiţi să apeleze la adăpostul oferit de marea aşezare pastorală din apropiere: „Stînele la Fete"; astăzi avem aici o cabană permanentă, pe traseul magistralei nord-sud, la cîteva ore de urcuş din comuna Cîmpu lui Neag.

Cabana Gura Zlatei (784 m), situată pe versantul nordic al Retezatului, pe cursul Rîului Mare la confluenţa cu valea Zlatei, este una

Page 48: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

din cele mai accesibile case de adăpost din cuprinsul masivului, fiind deservită de o şosea carosabilă care o leagă de satul Rîu de Mori şi gara Sarmisegetuza, pe o distanţă de 24 km.

Cabana Gura Apei (945 m), se află pe cursul văii Rîului Mare, 8 km mai sus de Gura Zlatei, la confluenţa a trei mari ape de munte: Lăpuşnicul Mare, Lăpuşnicul Mic şi Rîul Şes, fiind şi ea deservită de aceeaşi şosea care trece pe la casa de adăpost Gura Zlatei, oprindu-se în punctul Gura Apei.

În general, dacă vrem să vizităm masivul pe îndelete, vom fi obligaţi să facem sacrificiul unui cantonament în condiţii destul de grele, în centrul geografic al masivului şi anume pe malurile lacului Bucura, adăpostindu-ne nu sub steiul cel mare numit ,,Bordul Bucurei" şi folosit de „bouari" în perioada pastorală, ci sub un cort încăpător care ne va oferi un adăpost incomparabil mai civilizat.

Acest sacrificiu se va transforma într-un veritabil izvor de nebănuite plăceri şi bucurii, dacă vom învăţa să organizăm un cantonament în corturi; în acest caz, pe lîngă garanţia că nu ne va rămîne nici un colţişor necunoscut din tot ceea ce are Retezatul mai caracteristic şi mai interesant, vom preţui şi uşurinţa cu care vom străbate distanţele, considerabil scurtate, care ne vor despărţi de punctele situate la periferia masivului.

Perspectivele alpinismului tehnic

Despre problema eventualelor perspective ce sînt rezervate practicării alpinismului tehnic în cuprinsul Retezatului nu s-a spus nimic pînă acum, deşi exercitarea acestei forme supreme a turismului de munte în zonele de mare altitudine ale masivilor noştri cristalini, a devenit o problemă esenţială cu care au şi fost confruntaţi alpiniştii noştri, în clipa cînd s-a hotărît trimiterea lor peste hotare.

Poza 09-16Cînd alpinismul nostru a simţit nevoia de a-şi extinde aria de

dezvoltare dincolo de hotarele Bucegilor, unde acesta s-a născut şi s-a dezvoltat, el a trecut în domeniul Pietrei Craiului, unde stăruinţele autorului acestor rînduri au deschis alpinismului tehnic numeroase căi noi (14); el nu s-a extins însă în Retezat, din cauza presupunerii (pe care nimeni nu a zdruncinat-o la timp) că masivul acesta reprezintă un domeniu nepotrivit pentru practica alpinismului de stîncă, lipsindu-i elementul esenţial — abruptul — cu toată varietatea lui de posibilităţi de escaladă: pereţi verticali, creste aeriene, văi abrupte etc.

Această presupunere era numai în parte justificată, deoarece un cercetător atent ar fi putut constata că Retezatul oferă totuşi suficiente posibilităţi de escaladă pentru a face din el masivul specific „turelor de

Page 49: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

granit" pe care alpinismul nostru era obligat să le înscrie la activul său.Lipsa de interes manifestată în trecut de alpinismul tehnic romînesc

faţă de masivul Retezatului, nu mai putea avea nici o justificare din momentul în care s-ar fi stabilit care sînt în realitate perspectivele de dezvoltare ale acestuia în cuprinsul Retezatului, de-a lungul unor ture de stîncă dacă nu dintre cele mai dificile, cel puţin din cele mai spectaculoase, dată fiind înfăţişarea abruptului — caracteristică Retezatului — şi structura granitică a stîncii.

In cursul cercetărilor mele din anii 1944—1948, am reuşit să identific în cuprinsul vastului domeniu alpin al Retezatului, cîteva zone de interes alpin tehnic, limitate ca număr şi arie de desfăşurare şi situate exclusiv în abrupturile nordice ale piscurilor Retezat, Bucura, Peleaga, Păpuşa şi Judele. O examinare atentă a acestor zone limitate m-a ajutat să identific o serie de eventuale trasee de stîncă, cu caracter de escaladă superioară, care ar deschide mari perspective de dezvoltare alpinismului tehnic în regiunile granitice ale munţilor noştri.

a) In abruptul nordic al vîrfului Retezat (2484 m) se găseşte o porţiune de o înclinare pronunţată, care alcătuieşte peretele căldării glaciare a Şteviei, deasupra lacului cu acelaşi nume, situat la altitudinea de 2060 m; prezenţa acestui abrupt, cu suficiente posibilităţi de escaladă, în apropierea casei de adăpost Pietrile, poate constitui de bună seamă principalul argument pentru ca ţinutul Şteviei să intre cît mai curînd în patrimoniul alpinismului.

Strînsă între pereţii abrupţi şi înalţi ai Lolaiei, Retezatului şi muchiei Valereasca, străjuită lateral de piscurile Lolaia (2278 m) şi Preluci (2281 m), iar în fund de Vf. Retezat, căldarea Şteviei este o incintă pustie şi sălbatică, izolată la marginea de nord a masivului, în afara marilor drumuri turistice. Peretele care se ridică deasupra căldării şi tăului Şteviei ar putea oferi o serie de trasee de escalada în granit, pe o diferenţă de nivel de cel puţin 200 m, iar creasta nordică a vîrfului Retezat, care coboară în pantă accentuată pînă în Strunga Retezatului (2213 m), pe o diferenţă de nivel de 250 m, ar putea constitui şi ea perspectiva unui traseu alpin destul de interesant.

b) Abruptul nordic al Bucurei se înalţă deopotrivă deasupra fundului căldării Stînişoarei cît şi a Pietrilor, dominînd cu pereţii lui întunecaţi şi ruinaţi cele două lacuri: Stînişoara şi Pietrile, aflate la altitudinea comună de 1990 m.

Deasupra căldării Stînişoarei acest abrupt — aflat într-o înaintată fază de dezagregare — se întinde pe o lungime apreciabilă intre Custura Retezatului şi creasta care constituie începutul muchiei Stînişoarei; zona superioară a abruptului poate fi atinsă de pe umărul glaciar care face ocolul căldării, la altitudinea mijlocie de 2200 tn, după cum crestele laterale pot fi atinse din Şaua Retezatului (2251 m) şi respectiv Şaua

Page 50: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Stînişoarei (2150 m).Rezultă deci că eventualele ture de stîncă de pe acest mare perete

de granit, în condiţiile încă necunoscute pe care le prezintă stînca, nu ar putea trece de 150 m diferenţă de nivel. Piscul principal Bucura I (2436 m) nu oferă nimic excepţional din punct de vedere alpin, în afară de linia accidentată dar practicabilă a Custurii Retezatului; în schimb, vîrful Bucura II (2373 m), care se ridică măreţ şi întunecat deasupra tăului Pietrile, oferă o întreagă gamă de posibilităţi de escaladă atît pe traseul frontal al crestei lui nordice, care se înalţă din Şaua Stînisoarei pe circa 120 m diferenţă de nivel, cît şi pe feţele dinspre fundul căldării Pietrile, unde un imens „diedru" se înaltă impresionant, constituind piesa de mare greutate a peisa-jului alpin din această regiune (foto 1).

Fără să marcheze diferenţe de nivel mai mari de 150—200 m, socotite de la baza piramidei unde se aşterne un vast cîmp de bloouri granitice, feţele acestui diedru prezintă cîteva hornuri înclinate şi cîteva creste secundare de o accesibilitate destul de suspectă, datorită rocii aflată în plină dezagregare.1

c) Abruptul nordic al piscului Peleaga (2511 m) nu prezintă nici un interes pentru practica alpinismului tehnic; în schimb, zona de mare altitudine care se desfăşoară alături de acest pisc suprem al masivului, în jurul Colţilor Pelegii (2475 m), oferă o bogată serie de trasee de escaladă de-a lungul unor creste zimţate, a căror diferenţă de nivel nu poate fi mai mică de 200 m, întrerupte de platforme şi locuri de regrupare mai accesibile decît feţele diedrului Bucura II (foto 2).

Situaţi la apus de monumentalul „dom" al Pelegii, de care îi desparte Strunga Pelegii (2420 m), cea mai înaltă strungă din întregul masiv, Colţii Pelegii reprezintă asocierea impresionantă a unor numeroase ,,suliţe granitice", ridicate deasupra căldării finale a Văii Rele, supranumită popular ,,La Borzii Vineţi" (foto 3).

La acestea am mai putea adăuga un traseu frontal, care ar urmări creasta nordică a Colţilor Pelegii, mai puţin înclinată decît abruptul şi care urcă din Şaua Pietricelelor (2192 m), pe o diferenţă de nivel de circa 280 m.d) Abruptul nordic al piscului Păpuşa I (2502 m) se ridică pe latura opusă a căldării „La Borzii Vineţi", în faţa Colţilor Pelegii, deasupra grupului celor şase lacuri denumite: „tăurile Văii Rele". De data aceasta ne găsim în prezenţa unui perete care se ridică aproape vertical, pe o diferenţă de nivel de circa 200 m, dominînd întregul peisaj alpin cu feţele lui granitice de o mare înclinare, aparent şlefuite, asupra accesibilităţii cărora facem serioase rezerve.

e) Vf. Judele (2382 m) oferă două posibilităţi minore de escaladă în 1 Am discutat îndelung această problemă cu regretatul alpinist Andrei Ghiţescu, de la care am adoptat şi termenul de „diedru"; din nefericire, tînărul nostru prieten şi-a găsit moartea în peretele Gălbenelelor (Bucegi), lăsînd nerealizate proiectele noastre de cercetare în comun a zonelor de abrupt ale Retezatului (N.A.).

Page 51: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

granit. În primul rînd, ar putea fi atacată creasta care se înalţă din Poarta Bucurei (2261 m), trece apoi peste piramida pe care am numit-o „Turnul Porţii" (2320 m) şi după o serie de denivelaţii cu caracter aerian sfîrşeşte pe un vîrf secundar al Judelui (2370 m) (foto 4).

În al doilea rînd, ar mai putea fi atacată faţa nordică a acestui pisc secundar, care cade direct către zonele superioare ale căldării Gemenilor, pe o diferenţă de nivel de circa 100 m, pînă la marile depozite de grohotiş care acoperă tot fundul căldării, începînd de la baza acestui pisc.

f) La cele de mai sus ani putea adăuga creasta ascuţită şi destul de aeriană pe care am numit-o „Pintenul Slăveiului", creastă care se înalţă pe dreapta văii superioare a Bucurei, în prelungirea Custurii Slăveiului, astupind vederii noastre căldarea adîncă pe fundul căreia se află minunatul lac glaciar suspendat Slăveiu.Pintenul Slăveiului, cu punctul lui de maximă altitudine situat la 2117 m, oferă un traseu frontal mai mult spectaculos şi plin de pitoresc decît de excepţionale dificultăţi, precum şi o serie de mici escalade care nu pot depăşi diferenţe de nivel de 100 m, foarte potrivite pentru instalarea unei şcoli de alpinism tehnic în granit, cu baza la lacul Bucura, în imediată apropiere.

Acestea ar fi, după cîte ştim noi, posibilităţile de extindere a alpinismului tehnic în cuprinsul Retezatului, într-o rocă exclusiv granitică. Rămîne de buna seamă să se confirme sau să se infirme constatările noastre, aducîndu-se rectificările necesare unor afirmaţii şi presupuneri pe care le înfăţişăm aci discuţiei generale; noi rămînem însă la convingerea că aceste posibilităţi de escaladă, într-un teren granitic absolut virgin din punct de vedere al ascensiunilor, sînt de natură să facă din masivul Retezatului un mare centru de alpinism tehnic în granit, cu toate că roca prezintă puternice fenomene de dezagregare.

De altfel forul competent — Comisia Centrală de Alpinism — a şi organizat în vara anului 1956 o serie de ture de prospecţiuni alpine în Retezat; acest început trebuia să vină, în interesul dezvoltării şi propăşirii alpinismului romînesc, la a cărui răspîndire în jurul marilor mase turistice a contribuit şi autorul acestei lucrări, cu modestele sale puteri.

Lacurile Retezatului

Principalul element de atracţie al masivului Retezat, aşa cum se prezintă el astăzi, după o viaţă geologică extrem de frămîntată, îl constituie lacurile alpine. Acestea sînt minunatele “ochiuri de mare" pe care le întîlnim peste tot locul, mai sus de 1800 m altitudine, podoabe de mare preţ pentru turismul de munte, ascunse pe fundul căldărilor unde stau de secole ferite de vînt, departe de privirile indiscrete ale oamenilor, în spatele unor bariere de jnepeni greu de străbătut, sau al unor creste

Page 52: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

tăiate în piatră dură, ca nişte imense draperii de granit.De cele mai multe ori nu este de loc uşor să răzbaţi pînă la ele; dar

cînd ai reuşit vei putea privi, plin de o neuitată bucurie, cum pe oglinda lor lucitoare se joacă în mii de scînteieri razele oblice ale soarelui, cum păstrăvii punctaţi cu roşu lasă în urma lor sute de cerculeţe concentrice sau cum pe albastrul cerului se rotesc maiestos stoluri de vulturi falnici, aruncînd pe luciul lacului liniştit, dîra neagră a siluetelor lor.

Deseori, pe malurile joase ale unui tău singuratic, vei putea zări silueta zveltă şi plină de eleganţă, a sfioaselor capre negre venite să se adape în fapt de zi sau în buza nopţii, la izvorul tuturor izvoarelor, acolo unde apa este mai limpede şi mai curată decît lumina unei dimineţi de primăvară. Prezenţa lacurilor de munte în cuprinsul Retezatului este strîns legată de existenţa foştilor gheţari alpini şi a urmelor lăsate de aceştia; în condiţiile extrem de favorabile în care au trăit şi s-au dezvoltat aceşti gheţari în Retezat, este limpede că numai acest masiv putea deveni „paradisul lacurilor alpine" din Carpaţi.

În mijlocul acestui univers lacustru drumeţul rătăceşte dezorientat, neştiind ce să admire mai întîi: frumuseţea, proporţiile, cadrul natural, ale marelui lac Bucura; masivitatea severă a Tăului Negru; întinderile de apă ale Zănoagei Mari, care umple fundul adînc al unui „găvan" agăţat la izvoarele Judelui: frumuseţea mult grăitoare a minunatului tău al Ţapului, închis între pereţi înalţi şi ruinaţi; Galeşul, rotund ca un disc, cu sclipiri de oţel său romantica aşezare a tăului Gemenile, care impresionează atît de puternic prin cadrul său sălbatic, izolat, plin de farmec, în mijlocul unei regiuni foarte puţin frecventată ?

Intre frumoasele „lacuri înşirate" de pe valea superioară a Bucurei: Lia, Ana, Viorica, Florica şi micuţele dar splendidele „tauri agăţate" (Tăul Agăţat, Tăul Porţii, Tăul Răsucit, Tăul Adînc etc.), alegerea este foarte grea. Intre fermecătoarele tauri singuratice aruncate la periferia masivului, în căldări dominate de pereţi înalţi şi prăpăstioşi (Peleguţa, Zănoguţa, Tăurile Hadesului, Tăul Văsielului, Tăul Ascuns) şi celelalte „tauri înşirate" de pe flancul nordic al Custurii (Tăurile Custurii), care ocupă treapta cea mai înaltă din întregul lanţ al Carpaţilor, cine poate hotărî care sînt cele mai frumoase ? între zecile de tăuleţe mici, risipite cu dărnicie pe toată întinderea masivului, cine ar putea spune care este cel mai frumos, cel mai pitoresc, cel mai caracteristic ?

Un fapt este neîndoios: Retezatul este masivul cel mai bogat în lacuri alpine din întregul lanţ carpatis, deşi în lucrarea sa despre munţii Făgăraşului, prietenul nostru din Sibiu Dr. B. Szallay (32) descrie sau citează peste o sută de lacuri (mai exact 113) cifră pe care o găsim reprodusă în toate publicaţiile turistice ulterioare. Supusă unei serioase verificări în cursul unei expediţii geografice organizate în anii 1956 şi 1957, cifra de mai sus a suferit însă serioase modificări în sensul că

Page 53: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

aproape două treimi din lacurile indicate sînt semipermanente său chiar neidentificabile pe teren, dispărute prin secare sau devenite simple mlaştini, băltoace etc.; numai vreo 50 sînt adevărate lacuri alpine ele gheţar, celelalte fiind situate pe diferite coame laterale, în şeile largi de pe creastă sau pe fundul unor văi adînci, departe de zona.alpină a masivului.Ne-am ferit să cădem în aceeaşi greşeală cînd am catalogat lacurile Retezatului, impunîndu-ne drept unic criteriu originea lor glaciară (directă sau indirectă), precum şi permanenţa lor; am ajuns totuşi la cifra de 82 lacuri, din care numai două sînt de origine sigur neglaciară şi unul este definitiv dispărut; în schimb printre celelalte, unul este cel mai întins lac alpin din Carpaţi (Bucura), altul este cel mai înalt (Tăul Mare al Custurii), vreo zece pot fi socotite drept cele mai mari lacuri de munte din ţara noastră (Bucura, Zanoaga, Tăul Negru, Gemenile, Galeşul, Slăveiu, Tăul Mare al Custurii, Tăul Ţapului, Ana, Peleaga), iar alte vreo 40—50 sînt de o frumuseţe neîndoielnică şi de o permanenţă indiscutabilă.

Lacurile din Retezat sînt opera directă sau indirectă a puternicei activităţi a gheţarilor alpini, desfăşurată în cuprinsul masivului la începutul perioadei cuaternare. Ele se prezintă fie sub o înfăţişare glaciară clasică (Bucura, Zănoaga Mare, Tăul Negru, Galeşul, Gemenile, Tăurile Pelegii, Tăurile Custurii, etc.), fie mai puţin definite sub acest aspect (Bucurelul, Tăul Urît, tăurile din Valea Rea, Tăurile Păpuşii; unele din ele se găsesc pe fundul unor măreţe căldări de gheţar (Slăveiu, Zănoguţa, Judele, Tăul Ştirbului), altele sînt înşirate pe cursul unor văi glaciare (Lia, Ana, Viorica, Florica, Tăurile Custurii), altele sînt ascunse pe fundul unor pîlnii adînci (Tăul Ţapului, Tăul Adînc) sau pierdute printre grohotişuri imense (Tăul Ascuns, Tăul Ştirbului). In timp ce unele văi şi căldări au suferit grave modificări care le-au făcut uneori de nerecunoscut (de pildă cele din Radeşul Mare, pe versantul nordic al masivului), lacurile alpine au rămas să ne vorbească despre măreţia şi puterea foştilor gheţari care au locuit în aceste regiuni ale Carpaţilor; ele prezintă într-o proporţie copleşitoare semnele vizibile ale acţiunii acestor puternice mase de gheaţă, pe locurile unde-şi oglindesc azi fermecătoarea lor frumuseţe.Lacurile alpine nu au luat naştere chiar în timpul retragerii gheţarilor; ele s-au format ulterior acestui mare eveniment din istoria recentă a pămîntului nostru, în adînciturile săpate de aceştia printr-o îndelungată roadere a stîncilor, acolo unde s-au adunat apoi anele rezultate din topirea zăpezilor, din ploi şi din izvoare. Astfel au luat naştere aceste lacuri ale căror ape stau şi azi în spatele unor valuri de pietriş glaciar (morene) sau al unor diguri puternice săpate de gheţar chiar în stîncă, uşor de recunoscut şi unele şi altele, pe fruntea marilor lacuri Bucura, Galeşul, Tăul Negru, Zănoaga, Gemenile, Slăveiul şi Peleaga sau a lacurilor de vale glaciară: lacurile înşirate ale Bucurei şi Tăurile Custurii.

Alte lacuri alpine s-au născut şi mai tîrziu după dispariţia

Page 54: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

gheţarilor, prin adunarea apelor în spatele unor valuri de grohotiş îngrămădite de-a curmezişul unor trepte sau platforme rămase de pe urma gheţarilor şi pe care aceştia nu au mai avut timpul sau puterea să le mai roadă în adîncime. Printre aceste lacuri „de baraj", trebuie să menţionăm cele peste cincizeci de „tăuleţe" mărunte, împrăştiate ca nişte mărgăritare pe tot cuprinsul Retezatului.

Printre aceste numeroase rămăşiţe ale puternicilor gheţari alpini din Retezat sînt foarte puţine excepţii şi anume: două lacuri de origine sigur neglaciară (Tăul Scoroţii şi Tăul dintre Brazi) şi alte două a căror origine este discutabilă (Tăurile Păpuşii); în rest, niciunuia din lacurile Retezatului nu i se pot tăgădui legăturile, mai mult sau mai puţin directe, cu puternica acţiune a gheţarilor, de la a căror dispariţie s-au scurs nenumărate veacuri.Lacurile Retezatului au în general un caracter permanent, rezistînd celor mai excesive perioade de secetă, cum a fost de pildă cea din 1946, cu toate că mai mult de jumătate din numărul lor sînt lacuri mărunte, expuse mai uşor pericolului secării temporare său chiar definitive. Printre lacurile care seacă în fiecare an către finele verii, sînt patru dintre tăurile din Valea Rea, două tăuleţe de lîngă Poarta Bucurei, o mică anexă a Zănoagei Mari, lacul Bucurelul şi Tăul Spurcat; un singur lac a dispărut definitiv: Tăul Secat de lingă Groapa Şeselor. Această remarcabilă rezistenţă a lacurilor alpine reprezintă una din problemele interesante ale Retezatului, a cărei rezolvare am încercat s-o obţin aşa cum am arătat în altă lucrare (17).

Rezistenţa lacurilor din Retezat nu se datoreşte — aşa cum ne-am putea închipui — prezenţei unor abundente izvoare de suprafaţă; dimpotrivă, spre deosebire de alţi masivi, aproape trei pătrimi din lacurile Retezatului sînt lipsite de astfel de izvoare şi totuşi puterea lor de rezistenţă nu este prea mult micşorată. Termenul de „izvoare de suprafaţă" nu-i folosim la întămplare, ci vrem să subliniem tocmai că numai prezenţa unor „izvoare ascunse" ar fi putut dă soluţia problemei. In căutarea acestei soluţii, am fost atras de ideea unor mari depozite de zăpada întărită, a căror existenţă era de mult bănuită sub imensele bolovănişuri de pe fundul căldărilor, în jurul unora din lacuri. Nu rămînea de găsit decît dovada că apa rezultată din topirea lentă, uniformă şi permanentă a acestor zăpezi subterane, acumulate în timpul lungilor ierni ale Retezatului şi întărite pe loc, ar putea deveni sursa de alimentare a lacurilor lipsite de izvoare de suprafaţă.

Acest lucru l-am dovedit în cazul Tăului Adînc, un lac lipsit de izvoare de suprafaţă, ale cărui mari variaţii de contur şi volum, urmărite metodic, ne-au ajutat să găsim soluţia problemei (17).

Printre lacurile alpine ale Retezatului se găsesc cele mai înalte exemplare din munţii noştri: Tăurile Custurii (Tăul Mare: 2270 m, Tăul

Page 55: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Mic: 2250 m precum şi alte opt lacuri aşezate în jurul nivelului de 2200 m.

Pentru a ne convinge că acest nivel reprezintă o treaptă excepţională, trebuie să amintim că lacurile din munţii Rodnei, de pildă, abia ajung pină la 1970 m (Buhăiescu de sus), că în Parîng cea mai mare înălţime atinsă este de 2160 m (un mic lac din complexul Gîlcescu-Găuri) şi că numai lacurile din munţii Făgăraşului egalează ca înălţime pe cele ale Retezatului: Capra (2241 m) şi Iezerul Podu Giurgiului (2249 m).

Sîntem aşadar îndreptăţiţi să susţinem că regiunea ocupată pină în ultimul moment de gheţarii alpini ai Retezatului s-a menţinut în jurul nivelului de 2000—2200 m, fapt dovedit de prezenţa a 85% din lacuri între aceste limite, acolo unde gheţarii şi-au săpat lăcaşurile; sîntem în prezenţa unei zone bogateatît cantitativ cît şi calitativ, cuprinzînd nu numai cele mai multe, dar şi cele mai mari lacuri din întregul masiv.

Celelalte lacuri ocupă o zonă de mijloc (1800-2000 m), unde putem identifica în special lacurile „suspendate": Zănoaga Mare, Zănoguţa, Slăveiu etc.; cea de a treia zonă, situată sub 1800 m (subalpină), acolo unde foştii gheţari începeau să se întindă de-a lungul văilor, părăsind căldările de origine şi apropiindu-se de punctul de topire, nu mai adăposteşte nici un lac de gheţar, unicul exemplar întîlnit în această zonă inferioară (Tăul dintre Brazi). fiind de altă origine.

Interpretarea elementelor dimensionale ale lacurilor Retezatului ne conduce la unele concluzii tot atît de interesante ca şi interpretarea elementelor altimetrice. O comparaţie între acestea şi elementele corespunzătoare ale lacurilor din munţii Făgăraşului (al doilea mare centru de lacuri alpine din ţara noastră) ne va întări convingerea că masivul Retezatului deţine primul loc în ceea ce priveşte complexitatea, numărul şi proporţiile lacurilor alpine din ţara noastră, în sensul că lacurile cele mai mari din munţii Făgăraşului (Bîlea, Podragu, Capra, Urlea, Galbena, Călţun, Avrig) pot îi puse alături numai de lacurile modeste ale Retezatului.

Într-adevăr, în timp ce nici unul din lacurile Făgăraşului nu depăşeşte 5 ha, trei din lacurile Retezatului întrec cu mult această cifră (Bucura, Zănoaga Mare, Tăul Negru), iar alte şapte depăşesc 2,5 ha (Galeşul, Ana, Gemenile, Slăveiu, Tăul Mare al Custurii, Tăul Ţapului, Peleaga). In munţii Făgăraşului, numai două lacuri depăşesc lungimea de 1 km cu malurile lor răsucite (Bîlea şi Podragu), iar celelalte se găsesc cu mult sub această cifră, pe cînd în Retezat, patru lacuri ating sau trec cu mult de 1 km prin lungimea malurilor lor (Bucura, Zanoaga Mare, Tăul Negru, Tăul Mare al Custurii), iar alte 7—8 se găsesc dincolo de limita de 500 m (Ana, Slăveiu, Peleaga, Tăul Răsucit, Gemenile, Galeşul, Tăul Ţapului, Viorica). Suprafaţa totală a lacurilor din Retezat însumează cca. 73 ha, în timp ce lacurile din munţii Făgăraşului abia totalizează 40 ha:

Page 56: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

volumul total al apelor scoate în evidenţă masivitatea lacurilor alpine din Retezat prin rezervele lor de apă de aproape 6 mii. mc, faţă de 1,5 mii. mc în munţii Făgăraşului.

Iată aşadar ce surprize ne rezervă masivul Retezatului, privit şi prin prisma obiectivă a cifrelor exacte, nu numai prin mijlocirea subiectivă a simţurilor noastre, oricînd susceptibile de o justificată exagerare, fermecate şi încîntate de frumuseţile grandiosului peisaj alpin al Retezatului. De bună seamă, se găsesc printre lacurile din Retezat multe „ochiuri" şi „tăuleţe" pe care le-am putea aduna într-o familie aşa-zis „liliputană"; ele sînt cele mai numeroase, răspîndite pe tot cuprinsul masivului, fie în jurul lacurilor mari, fie izolate pe treptele cele mai înalte, fie pierdute printre spinări de „berbeci" (urme de roadere ale gheţarilor de,odinioară), prin grohotişuri haotice sau prin nepătrunse desişuri de jnepeni. Cu toate dimensiunile extrem de reduse ale acestor „miniaturi lacustre", aceasta nu le-a împiedicat pe unele din ele să fie foarte cunoscute şi excepţional de frumoase (Tăul Agăţat, Tăuleţul Stînişoarei, Tăul dintre Brazi, Tăul Văsielului, Tăul Spurcat, Zănoagele Galeşului, Zănoagele Gemenilor etc.); cele mai multe dintre ele nu au meritat însă atenţia unui nume propriu din partea localnicilor, aşa că rămîn şi mai departe anonime pentru marea masă a turiştilor.

Se poate afirma că lacurile Retezatului manifestă o neîndoielnică tendinţă de a se grupa în „familii" sau „asociaţii", tendinţă care se întîlneşte tot atît de limpede şi în munţii Parîngului, mai puţin în munţii Rodnei şi aproape de loc în munţii Făgăraşului, adică numai acolo unde zonele superioare ale văilor alpine sînt alcătuite din mai multe căldări glaciare grupate la un loc şi nu acolo unde fiecare vale îşi are căldarea ei glaciară. Dacă în Parîng găsim cea mai numeroasă familie de lacuri alpine (25 de lacuri asociate în căldările gemene Găuri şi Gîlcescu), în schimb în Retezat găsim cele mai multe familii lacustre, cea mai numeroasă fiind aşezată la izvoarele Nucşorului, unde întîlnim 20 de lacuri adunate în cele patru căldări de la obîrşia Nucşorului (Galeşul, Valea Rea, Pietrile şi Stînişoara).

Cea mai bine organizată familie de lacuri alpine din Retezat rămîne însă tot Sistemul Bucura, unde un număr de 17 lacuri alcătuiesc — în vasta căldare glaciară de la izvoarele Bucurei, întinsă pe mai mult de 8 kmp — o familie excepţional de bine închegată, în mijlocul căreia nu mai puţin de 1,4 lacuri sînt „înşirate" de-a lungul văii, ca perlele pe firul unui colier.Pe de altă parte, la izvoarele torentului Zlata (în căldările Gemenile şi Bîrlea), întîlnim o grupare de 9 lacuri alpine, iar la izvoarele torentului Judele (căldările Judele, Zănoaga şi Zănoguţa) găsim o altă asociaţie lacustră care numără 16 exemplara răspîndite la obîrşia văii, dar strîns

Page 57: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

legate între ele; în fine, la obîrşia Rîului Bărbat, în vasta căldare a Custurii, întîlnim o ultimă asociaţie de 8 lacuri alpine, agăţate pe pantele greu accesibile ale căldării, dintre care patru sînt strîns legate între ele.

Ţinînd seama de faptul că torenţii Lăpuşnicului, Bucurei, Judelui şi Zlatei stau în realitate la obîrşia Rîului Mare, putem afirma că bazinul alpin al acestui viguros rîu de munte adună la un loc cel mai mare număr de lacuri alpine de pe tot cuprinsul munţilor noştri şi anume: 46 de lacuri grupate în diferite puncte ale masivului, asigurînd acestui rîu de munte rezerve permanente de apă de vreo 5 mii. mc.

O asemenea grupare lacustră nu mai întîlnim nici în Parîng, unde bazinul alpin al Lotrului numără 35 de lacuri, nici în munţii Rodnei, unde bazinul Borşei nu reuşeşte să grupeze decît 8—10 lacuri, cu atît mai puţin în munţii Făgăraşului, unde condiţiile fizico-geografice ale muntelui înalt nu permit bazinelor superioare ale torenţilor să grupeze prea multe lacuri.

* * *Pentru a dă drumeţilor, care se îndreaptă în număr tot mai mare

către măreţele culmi ale Retezatului, prilejul de a cunoaşte şi a admira cele mai reprezentative podoabe ale acestui masiv: lacurile alpine, voi prezenta mai departe un număr de circuite care îi vor conduce fie pe malurile celor mai multe din lacurile Retezatului, fie în imediata lor apropiere. În acest fel, o dată cu străbaterea întinderilor de piatră ale masivului, drumeţii vor putea realiza şi vizitarea marilor lacuri ale Retezatului, fapt care trebuie să constituie obiectivul lor principal.

Este o formulă care nu poate fi aplicată decît în cuprinsul masivului Retezat, care se arată a fi — şi din acest punct de vedere — o unitate geografică şi turistică înzestrată cu însuşiri pe care nu le prezintă alţi masivi.

Am socotit că punctele de plecare cele mai favorabile pentru vizitarea lacurilor Retezatului nu pot fi decît cabanele Pietrile, Baleia şi Gura Zlatei şi am orînduit circuitele atît în funcţie de aşezarea acestor trei cabane, cît şi de modul de organizare naturală a lacurilor şi căldărilor glaciare, asociate la originea unor mari torenţi alpini care ne oferă totodată şi posibilitatea de a pătrunde şi străbate masivul.Cele 20 de lacuri de la izvoarele torentului Nucşorul fiind foarte uşor accesibile de la cabana Pietrile, le-am grupat pe un singur circuit care are drept arteră principală magistrala nord-sud, cu traseul Nucşoara-Bucura-Cîmpu lui Neag.

Cele 16 lacuri din căldările Judelui le-am socotit mult mai accesibile de la cabana Gura Zlatei decît din oricare alt punct al Retezatului, împreună cu cele 8 lacuri din căldările de la obîrşia Radeşului Mare şi Gemenilor, astfel încît pentru fiecare din aceste două mari grupări lacustre am alcătuit cîte un circuit separat.

Pentru lacurile înalte din căldările Rîului Bărbat am socotit că nu

Page 58: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

poate fi alt punct de plecare mai potrivit decît cabana Baleia şi, servindu-ne de un frapment al magistralei est-vest (Baleia-Drăgşanu-valea Cernei) am căutat să dăm drumeţilor posibilitatea de a vizita aceste minunate lacuri, foarte puţin cunoscute, fără să se îndepărteze prea mult de casa de adăpost Baleia.

Numai în cazul lacurilor de la izvoarele Lăpuşnicului Mare, adăpostite în căldările sau pe versanţii înalţi ai Bucurei, Slăveiului şi Pelegii, am fost obligaţi să ne închipuim că valoarea turistică şi frumuseţea naturală a acestora vor exercita o atracţie suficient de puternică pentru a-i determina pe drumeţii noştri să-şi organizeze un bivuac de cîteva zile, departe de casele de adăpost menţionate, pe malurile lacului Bucura, centrul geografic al masivului.

Prezentam aşadar un număr de 3 circuite turistice pentru cele trei familii lacustre din căldările Bucurei, Slăveiului şi Pelegii, polarizate deopotrivă în jurul punctului central Bucura.

După ce vor fi urmat cu atenţie aceste circuite, majoritatea drumeţilor vor cunoaşte suficient de amănunţit conformaţia geografică a Retezatului şi aşezarea lacurilor lui, putînd să-şi organizeze pe alte baze vizitarea acestor podoabe naturale ale masivului.

CIRCUITE TURISTICE

Circuitul Nucşorului

Răspîndite pe versantul nordic al masivului, pe o lărgime de peste 6 km, la izvoarele Galeşului, Văii Rele, Pietrilor şi Stînişoarei (torenţii de origine ai Nucşorului), 20 de lacuri alpine alcătuiesc o familie strîns legată de obîrşia acestui binecunoscut rîu de munte, împrăştiate pe întinsa suprafaţă alpină dintre Custura Retezatului şi culmea Vf. Mare-Galeş.

Lacurile Nucşorului sînt adunate mai mult în căldările Stînişoarei şi Văii Rele decît în celelalte.căldări, iar locul de frunte printre ele îl deţine marele lac Galeşul, a cărui suprafaţă este de "două ori mai întinsă şi al cărui volum reprezintă cam ele cinci ori volumul celorlalte lacuri la un loc. In anii din urmă, datorită impulsului tot mai mare pe care regimul de democraţie populară l-a imprimat turismului de munte, grupuri din ce în ce mai numeroase se îndreaptă către masivul Retezat; a devenit aşadar o tradiţie pentru cei ce poposesc la casa de adăpost Pietrile, să facă o vizită la tăul Galeşului, să urce pe valea Stînişoarei pînă la lacul cu acelaşi nume, sau să admire cîteva clipe silueta bizară a întunecatului pisc al Bucurei, oglindindu-se în apele limpezi ale tăului Pietrile.

In cele ce urmează, vom căuta să punem la înde-mîna acestor iubitori ai frumuseţilor Retezatului, un circuit care să-i poarte pe la toate

Page 59: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

lacurile din familia Nucşorului, fără să le impună un efort mai mare de o zi plină de vară, adică maximum 10—12 ore, servindu-se parţial de magistrala turistică nord-sud a Retezatului, care a devenit artera principală a masivului ca urmare a marii extinderi pe care a luat-o circulaţia turistică din ultima vreme.

In mai puţin de 4 ore, urcăm de-a lungul acestei magistrale, dinspre satul Nucşoara pînă la cabana Pietrile, pe malul stîng al Nucşorului, avînd tot timpul în faţa ochilor fie piramida ciuntită a Retezatului, fie căldările înalte de la obîrşia Nucşorului, fie cascadele care se prăvălesc ca nişte imense perdele de apă peste pragurile căldărilor de pe celălalt versant (Beagu, Lolaia).

După un popas de o noapte la casa de adăpost Pietrile, ascunsă pe fundul văii Stînişoara, la umbra voluminosului pisc al vîrfului Retezat, vom porni în fapt de dimineaţă către tăul Galeşul, lăsînd magistrala nord-sud să urce pieptiş peste pragurile glaciaie ale văii Pietrile, în direcţia Bucura-Lăpusnic-Buta-Cîmpu lui Neag.

Din punctul de separaţie dintre văile Stînişoarei şi Pietrile, după ce părăseşte magistrala, circuitul nostru coboară în valea Pietrile, trece pe la poalele muchiei Pietrile şi ajunge uşor la Izvorul Galeşului, mai jos de confluenţa lui cu Valea Rea; de aci urcă peste pragurile inferioare ale văii glaciare a Galeşului, pentru a ne duce pe malul lacului cu acelaşi nume, în marginea vastei căldări a Galeşului. Aci vom părăsi drumul marcat care urcă spre Vf. Mare-Lănciţul-cabana Baleia şi vom continua circuitul lacurilor Nucşorului pe un traseu impus de necesităţi, cînd pe hăţaşe ciobăneşti, cînd direct peste cîmpurile de grohotiş.

Căldarea Galeşului este o largă încăpere glaciară, închisă între muchia înaltă a Galeşului şi spinarea scundă, dar tot atît de aridă, a muchiei valea Rea: în fund se înalţă, ca o cortină întunecată, creasta ascuţită şi accidentată a Custurii Păpuşii, punte înaltă si greu de trecut, între Păpuşa şi Vf. Mare.

Treapta superioară a căldării Galeşului, prelungită pînă sub pereţii verticali ai Păpuşii, ni se înfăţişează, ca şi Fundul Bucurei sau ca treapta mijlocie a căldării Gemenile, sub aspectul sinistru al unui pustiu de bolovani şi blocuri granitice prăvălite de pe pereţii înconjurători, într-o dezordine de neînchipuit, despicate în forme de o perfectă regularitate geometrică; datorită marii asemănări dintre acest fund de căldare şi cel de la obîrşia Bucurei, i-am dat numele de Fundul Galeşului.

Este bine de reţinut că drumul turistic care leagă casele de adăpost Pietrile şi Baleia şi pe care l-am folosit venind dinspre Pietrile, străbate în parte acest sinistru fund de căldare, distrus de teribilele efecte ale dezagregării granitului, pe porţiunea destul de dificilă dintre lacul Galeş şi şaua Vîrful Mare.

— Tăul Galeşul (1990 m) este aşezat pe marginea treptei mijlocii a

Page 60: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

căldării, o sută de metri mai jos de Fundul Galeşului, adăpostit într-o cută a pereţilor înconjurători (foto 5). Originea glaciară a marelui lac este mărturisită nu numai de spinările de berbeci care se găsesc pretutindeni în jurul lui, dar mai ales de valurile de morene vizibile atît pe fruntea, cît şi pe laturile lacului. Conturul aproape circular, înfăţişarea lui de imensă oglindă cu reflexe metalice, precum şi întregul cadru natural în mijlocul căruia se găseşte, fac din Galeşul unul din cele mai frumoase lacuri de munte din ţara noastră; prin marea lui apropiere de cabana Pietrile, el a devenit unul din cele mai vizitate lacuri din masivul Retezatului.O dublă privelişte ne apare de pe malurile joase ale Galeşului: pe de o parte, cortina înaltă care domină întreaga căldare cu piscurile succesive ale Păpuşii, ca nişte imense vîrfuri de piramidă, iar pe de altă parte — în jos, prin larga spărtură a văii Galeşului şi a Nucşorului — se vede pînă departe Ţara Haţegului cu minunatele ei sate şi ogoarele ei fertile.

Prin dimensiunile lui destul de impunătoare, Galeşul se situează pe locul al patrulea printre marile lacuri din Retezat, imediat după Bucura, Zănoaga Mare şi Tăul Negrii; marele volum al apelor lui este întreţinut de un torent foarte abundent, care coboară vijelios ca o vină de apă lată de cîţiva metri din Fundul Galeşului. Prisosul de apă dă naştere altui torent, care sparge zăvorul din faţa lacului şi se prăvăleşte către valea propriu-zisă a Galeşului, luînd numele de „Izvorul Galeşului"; acesta străbate mai întîi treapta inferioară a Galeşului, plină de grohotiş şi îmbrăcată din belşug cu jnepeni, cunoscută sub numele „La Oboare", pe unde am urcat venind de la cabana Pietrile, şi coboară apoi către confluenţa cu Izvorul Valea Rea.

— Tăul dintre Brazi (1740 m) este o mică formaţie lacustră locală, a cărei prezenţă în imediata apropiere a Galeşului a dat naştere la nenumărate confuzii ce se oglindesc în diferitele denumiri sub care este cunoscut: Tăul Brazilor, Tăul Negru dintre Brazi, Tăul dintre Brazi şi chiar Tăul Galeşului.

Lacul este un mic „ochi de apă" rotund, de origine categoric neglaciară, ascuns pe malul stîng al văii Galeşului, în spatele unei dese perdele de molizi falnici care-i împrumută un aspect din cele mai romantice; ceea ce ne-a îndemnat să menţionăm prezenţa acestui mic lac nu este numai înfăţişarea lui pitorească, dar mai ales faptul că se găseşte pe drumul turiştilor care urcă dinspre casa de adăpost Pietrile către lacul Galeşului şi mai departe către Baleia, pe o variantă a circuitului nostru.Într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, Tăul dintre Brazi nu va mai putea fi vizitat, fiind astupat (ca şi Tăul Secat) sub abundentele depuneri de nămol, care încă de pe acum i-au invadat malurile şi fundul negru, întunecat.

— Zănoagele Galeşului (2170—2180 m) sînt trei lăculeţe liliputane, cu apa mereu limpede, adăpostite pe o treaptă laterală a

Page 61: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

căldării Galeşului, în cîte o mică depresiune prelungă — „Zănoaga" — de tinde li se trage şi numele; prisosul lor de apă dă naştere unui torent destul de bogat care coboară în mici cascade peste pantele repezi ale muntelui Valea Rea. spre Fundul Galeşului, contribuind la alimentarea lacului Galeşul.

Deşi reprezintă una din minunatele podoabe ale Retezatului, prin aşezarea lor pitorească şi prin prezenţa lor neaşteptată în cuprinsul unui ţinut alpin destul de arid, Zănoagele Galeşului nu au figurat pe hărţi şi nu au fost menţionate ca atare decît în ultimii zece ani, într-o lucrare turistică de unde am preluat şi denumirea lor locală (l8). Ele apar în calea drumeţului în dreapta hăţaşului care urcă dinspre lacul Galeşul spre piscurile Păpuşii sau Pelegii, de îndată ce am terminat de urcat pantele Văii Rele, de-a lungul pîrîiaşului despre care ani vorbit mai sus, imediat sub şaua Văii Rele (2250 m), în drum spre lacurile din căldarea Văii Rele.

Căldarea Văii Rele este o incintă glaciară largă numai de vreo mie de metri, la obîrşia văii cu acelaşi nume, sub pereţii nordici ai piscurilor Peleaga şi Păpuşa, închisă de muchia Văii Rele şi muchia Pietrile.

Întreaga suprafaţă a fundului căldării este transformată într-un fantastic cîmp de blocuri granitice de forme aproape geometrice, rivalizînd prin ariditate cu Fundul Galeşului, Fundul Bucurei sau căldarea Gemenile, dar întrecîndu-le prin înfăţişarea mult mai sinistră pe care culoarea verzui-vineţie, spălăcită, a lichenilor o împrumută întregului bolovăniş.

Această culoare care a devenit un specific al Retezatului, cu variaţiile ei pe aceeaşi temă, indispune într-un mod deosebit pe drumeţii dornici de imagini plastice şi mai ales pe amatorii fotografi, făcînd din unele regiuni ale maiestosului masiv, zone lipsite de fotogenie. Localnicii au caracterizat înfăţişarea mohorîtă a acestui loc, dîndu-i numele atît de potrivit de „Căldarea la Borzii Vineţi" (bord = bolovan mare, stei). Pe latura de răsărit a acestui impresionant labirint de bolovani sterpi, imediat sub pereţii verticali ai Păpuşii, chiar lîngă drumul turistic care urcă dinspre căldarea Galeşului spre Curmătura Pelegii, se găseşte un grup de 6 lacuri glaciare, cunoscute sub denumirea comună de Tăurile din Valea Rea; unul singur din ele (Tăul Mare) prezintă dimensiuni mai apreciabile, celelalte (Tăurile Mici) fiind doar mărunte „ochiuleţe".

— Tăul Mare din Valea Rea (2200 m) prezintă o formă trapezoidal, este foarte puţin adînc şi lipsit de farmecul cu care ne încîntă cele mai multe dintre lacurile alpine ale Retezatului.

Dimensiunile lui destul de reduse1, deşi fac din el fruntaşul întregului grup, nu rezistă totuşi lipsei complete a izvoarelor, ceea ce face ca lacul să dea alarmante semne de scădere a nivelului, lăsînd să se vadă, pe o mare întindere, lespezile roşietice de pe fund; la capătul de răsărit al 1 7300 mp suprafaţă, 350 m perimetru. 100 m lungime, 75 m lăţime maximă, circa 15000 mc volum, 2 m adîncime maximă.

Page 62: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

lacului, poate fi semnalat un satelit liliputan, expus şi el secării în timpul verilor secetoase.

- Tăurile mici din Valea Rea (2170—2180 m) alcătuiesc un grup de patru lăculeţe liliputane, aşezate la o mică depărtare de Tăul Mare şi aflate într-un stadiu de dispariţie atît de înaintat, încît nu peste mulţi ani vom găsi aici numai urma acestor lacuri, năpădite de mîlul care se depune pe fundul lor foarte puţin adînc; lăculeţele seacă în mare parte către sfîrşitul verilor secetoase.

Lăsînd în urmă tăurile din Valea Rea, ne pregătim să străbatem mai departe circuitul Nucşorului, începînd dificila traversare a pustiului de bolovani din căldarea „La Borzii Vineţi". Vom lăsa în stînga poteca despre care am amintit că urcă uşor către Curmătura Pelegii (2274 in) (foto 6) şi, trecînd pe malurile Tăului Mare din Valea Rea, ne vom strecura printre blocurile vineţii, sărind de pe unul pe altul sau furişîndu-ne printre ele, pînă cînd vom reuşi să poposim în Şaua Pietricelelor (2192 m), la hotarul dintre Valea Rea şi valea Pietrile.

— Tăurile Pietricelelor (2090—2100 m) sînt primele lacuri care ne întîmpină pe fundul larg şi frămîntat al căldării Pietricelelor, o anexă foarte interesantă a căldării Pietrile, după ce am coborît din Şaua Pietricelelor spre frămîntată căldare a Pietrilor. Un fir de apă limpede şi mereu prezent străbate fundul acestei căldăruşe, alimentînd cele două lăculeţe, apoi se îndreaptă către torentul principal al Pietrilor.

Străbătînd în toată lărgimea ei căldarea Pietricelelor, ajungem în curînd pe fundul căldării Pietrile, în jurul punctului „Bordul Tomii", unde întîlnim unul din bine cunoscutele „blocuri eratice", care servesc drept adăpost păstorilor pe timpul verii.

Căldarea Pietrile este una din cele mai cunoscute şi mai bine cercetate incinte glaciare din masivul Retezatului, fiind aşezată pe marele drum turistic care străbate masivul de la o margine la cealaltă (magistrala nord-sud) şi care urcă dinspre cabana Pietrile spre Bucura. Căldarea se găseşte la obîrşia văii Pietrile, închisă între muchia Pietrile (peste care am trecut prin Şaua Pietricelelor) şi muchia Stînişoarei; în fund Custura Bucurei şi peretele întunecat al piscului Bucura II se ridică măreţe deasupra frămîntatelor trepte ale căldării, pline de grohotiş şi blocuri granitice desprinse de pe pereţi.

— Tăul Pietrile (1990 m) este un lac de proporţii modeste1 , de formă în general circulară, care ocupă treapta mijlocie a căldării Pietrile, adăpostită sub pereţii întunecaţi ai piramidei Bucura II, o sută de metri mai sus de bordul Tomii (foto 7).

Lacul nu se remarcă printr-o înfăţişare deosebit de fermecătoare; el îşi datoreşte faima de care se bucură, exclusiv măreţiei ansamblului care-l înconjoară şi aşezării lui pe traseul de mare circulaţie turistică al 1 5600 m suprafaţă, 285 m perimetru, 90 m diametru, circa 6000 mc volum, 3 m adîncime maximă.

Page 63: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

magistralei nord-sud, care trece chiar pe malurile lui joase.Sîntem în pragul ultimei etape a circuitului Nucşorului, pregătindu-

ne să trecem din căldarea Pietrile în cea a Stînişoarei, unde vom întîlni ultimul grup de lacuri alpine de pe circuitul nostru. Cei care vor dori să-şi scurteze traseul şi să ajungă cu un ceas mai devreme la cabană, vor putea coborî de la lacul Pietrile pe la bordul Tomii şi apoi pe malul stîng al văii Pietrile, poposind în mai puţin de doua ore la cabana Pietrile. Ceilalţi vor întregi circuitul Nucşorului, urcînd de pe malul tăului Pietrile pe un hăţaş ciobănesc pînă în Şaua Stînişoarei (2150 m), de unde vor cobori în căldarea Stînişoarei, spre lacul cu acelaşi nume.

Căldarea Stînişoarei este o cavitate glaciară situată la obîrşia văii cu acelaşi nume, dominată de pereţii nordici ai piscului principal Bucura şi strînsă între Custura Retezatului, la vest şi muchia Stînişoarei, la est. Valea glaciară se prelungeşte mai jos de căldare, pînă în preajma casei de adăpost Pietrile, fiind — ca şi valea Pietrile — una din cele mai bine cunoscute şi cercetate văi de gheţar din Retezat.

Căldarea adăposteşte pe treapta ei superioară, precum şi pe laturile ei, un număr de 6 lacuri, dintre care numai tăul Stînişoara se distinge prin dimensiunile lui apreciabile, celelalte fiind de talie liliputană; treapta inferioară este o foarte frumoasă luncă, ierboasă şi umedă, lipsită de lacuri (Lunca Stînişoarei).

— Tăul Stînişoara (1990 m) este cel din urmă membru mai de seamă al bogatei familii de lacuri alpine de la obîrşia Nucşorului; de origine glaciară mărturisită de valul morenic de pe fruntea lui şi de nenumăratele urme bine cunoscute dimprejurul său, tăul Stînişoara prezintă un contur capricios, greu de definit, cu o latură ocupată de aluviunile aduse de un puternic izvor de suprafaţă, precum şi o altă latură sugrumată de o faleză care îl domină, făcînd şi mai puternică impresia de sălbăticie a acestui fund de căldare.

Ca dimensiuni, tăul Stînişoara este de două ori mai întins decît vecinul lui din căldarea Pietrile1. Alimentate de cîteva izvoare de suprafaţă, apele lacului dau naştere unui torent viguros care sare cu zgomot peste un prag de vreo 100 m înălţime, domolindu-şi apoi cursul de-a lungul unor nenumărate meandre, pe neteda suprafaţă mereu verde a Luncii Stînişoarei, înainte de a se arunca în şanţul adînc al văii propriu-zise, pentru a trece apoi pe lîngă cabana Pietrile şi mai departe, spre valea Nucşorului.

— Tăuleţul Stînişoarei (2030 m) este un mic lac alpin de o excepţională frumuseţe, aşezat într-o minunată poziţie printre nenumăraţii „berbeci" şi bolovani de pe umărul care întovărăşeşte malul stîng al văii, imediat sub pantele stîncoase ale Vîrfului Retezat.

1 11850 mp suprafaţă, 470 m perimetru, 176 m lungime. 80 m lăţime maximă, 40 m lăţime minimă, circa 30000 mc volum, 5 m adîncime maximă.

Page 64: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Nesemnalat pînă acum, lăculeţul este una din micile dar minunatele podoabe ale Retezatului, constituind o plăcută surpriză pentru cei care colindă prin aceste locuri neumblate ale masivului. Un grup de trei lacuri foarte mici, fără nume dar permanente şi limpezi, întovărăşite de cîteva mlaştini, se ailă pe un alt umăr înalt al căldării (2180 m), imediat sub pereţii întunecaţi ai piscului Bucura; un alt lac liliputan, tot fără nume şi tot atît de limpede, mai poate fi semnalat deasupra tăului Stînişoarei, în dreptul Custurii Retezatului.

— Tăul Şteviei (2060 m), deşi nu face parte din familia lacustră a Nucşorului, trebuie să fie semnalat aici nu numai pentru frumuseţea lui proprie, cu caractere vădit alpine şi pentru înfăţişarea evident glaciară a căldării care-l găzduieşte, dar şi pentru că poate fi vizitat destul de uşor de la cabana Pietrile, urcînd pe valea Stînişoarei pînă la Lunca Stînişoarei, iar de aici, direct în sus, pe versantul stîng al văii, pe un hăţaş ciobănesc care ne scoate în strunga înaltă a Retezatului, între Vf. Retezat şi Lolaia, la limita dintre căldarea Şteviei şi cea a Stînişoarei.

Situată imediat sub pereţii nordici ai Vîrfului Retezat, între spinarea înaltă a Lolaiei şi Custura Prelucii, căldarea Şteviei se află la obîrşia văii cu acelaşi nume, vale cu caractere glaciare vizibile, lungă de vreo 3 km şi confundată uneori cu valea Valereasca (20); în realitate, torentul care străbate valea Şteviei venind din lacul cu acest nume, se uneşte cu cel de pe valea Valereasca, alcătuind împreună Rîuşorul, rîu de munte bine cunoscut în regiune, afluent al Rîului Mare.

Căldarea Şteviei este şi ea un imens depozit de grohotişuri granitice care coboară de pe pereţi, stran-gulînd apele lacului şi dîndu-i conturul bizar sub care poate fi văzut de pe Vf. Retezat sau din strunga înaltă a Retezatului, care permite trecerea dinspre casa de adăpost Pietrile spre lac. Dimensiunile tăului Şteviei sînt destul de modeste1, totuşi lacul se situează înaintea taurilor Porţii, Zănoguţa, Pietrile şi Ciumful Mare, în ierarhia lacurilor din Retezat.

Circuitul Bucurei

Cu cele 20 de lacuri de la izvoarele Nucşorului. situate în căldările Galeşului, Văii Rele, Pietrilor şi Stînişoarei, precum şi cu tăul Şteviei se încheie circuitul lacurilor alpine care pot fi vizitate cu cea mai mare uşurinţă de la casa de adăpost Pietrile, avînd ca traseu de bază magistrala nord-sud. Pentru a trece mai departe, la alte grupuri de lacuri ale Retezatului, va trebui să urcăm de la cabana Pietrile pînă în Curmătura Mare a Bucurei, de unde vom avea o primă vedere de ansamblu asupra vastului complex al Bucurei.

Complexul de lacuri, căldări şi trepte glaciare de la originea văii 1 7700 mp suprafaţă, 390 m perimetru, 136 m lungime, 104 m lăţime maximă, cca. 10000 mc volum, 3 m adîncime maximă.

Page 65: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Bucura, înconjurat de un vast coronament de creste înalte şi dominat de unele din cele mai proeminente piscuri din întregul masiv, reprezintă un aşa-numit „sistem", cunoscut în limbaj local sub denumirile populare de ,,Zănoaga Bucurei" şi ,,Căldarea Bucurei".

Impresionantul ansamblu de custuri alpine format din Custura Bucurei, Custura Slăveiului şi piciorul masiv al Pelegii, în mijlocul cărora se află cea mai numeroasă aglomerare de lacuri alpine din ţara noastră, este completat prin cele două „porţi" pe unde s-a putut stabili o legătură permanentă — deşi dificilă — între cele două versante ale masivului şi anume: Poarta Bucurei (2261 ni) şi Curmătura Mare a Bucurei (2206 m).

În timp ce Poarta Bucurei ne deschide perspectiv, a căldărilor Bucurei venind dinspre Rîu de Mori sj Gura Zlatei, pe la tăul Gemenile, cealaltă mare poartă a Retezatului — Curmătura Mare a Bucurei — este punctul cu cea mai mare înălţime pe care-l atingem urcînd dinspre cabana Pietrile, pe magistrala nord-sud. Pentru a putea vizita pe îndelete întreaga comoară de frumuseţi alpine a regiunii Bucura, împreună cu zonele învecinate Slăveiu şi Peleaga, vom fi obligaţi să poposim cîteva zile pe malul lacului Bucura, în centrul geografic al masivului, asigurîndu-ne astfel posibilitatea de a cunoaşte în amănunt, atît aceste trei zone de mare interes, cît şi altele situate la o oarecare depărtare ca: Gemenile, Zănoaga, Judele, Colţii Pelegii (ture de alpinism), Custura Păpuşii (tură dificilă), valea Lăpuşnicului Mare şi alteie, (foto S).

Căldarea Bucurei este rămăşiţa unui vast amfiteatru din care mai vedem azi doar o treaptă aproape orizontală, în mare parte ocupată de întinderile de apă ale lacului Bucura, precum şi o incintă mai înaltă şi mult mai înclinată, aşezată lateral, al cărei fund răscolit de o mulţime de „berbeci"1 îmbrăcaţi în jnepeni şi ienuperi, se prelungeşte pînă sub centura piscului Peleaga.

Urmele fostului gheţar sînt vizibile pe marginile acestei incinte laterale, fiind reprezentate printr-un brîu de grohotiş care face ocolul acesteia pe la 2200—2300 m înălţime. Printre numeroşii „berbeci" care acoperă fundul incintei, se ascunde un mic lac fără nume (2150 m).

Deşi aparenţele ne-ar îndreptăţi să credem că ansamblul Bucurei este alcătuit dintr-o singură şi vastă încăpere, largă de peste 2,5 km. şi întinsă pe circa 8 kmp, în realitate constatăm prezenţa a două mari compartimente de dimensiuni şi înfăţişări atît de diferite, încît nu nu scăpat nici observaţiei rudimentare a localnicilor.

Într-adevăr, în loc de o singură denumire comună, constatăm următoarele: valea propriu-zisă a Bucurei, cu ulucul ei larg şi prelung, aflată în partea de apus a ansamblului, imediat sub Poarta Bucurei, apare sub denumirea populară de Zănoaga Bucurei, iar partea dinspre răsărit

1 „Berbecii" sînt numeroasele ridicaturi care dau fundului căldărilor de gheţar aspectul vălurit, frămîntat, atît de cunoscut oricărui drumeţ; ei au rămas din timpul gheţarilor şi sînt o mărturie a activităţii acestora, dovedind puterea lor de roadere şi şlefuire.

Page 66: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

care se întinde pe sub Curmătura Mare pînă către Peleaga, este denumită Căldarea Bucurei (foto 9—10).

Zănoaga Bucurei se deosebeşte uşor de primul compartiment prin prezenţa unui şirag de lacuri ce se înlănţuie strîns pe ulucul vechii văi de gheţar, în vreme ce Căldarea Bucurei adăposteşte doar marele lac Bucura şi cîţiva sateliţi mai mărunţi. Un umăr scund, rotunjit de îndelungata acţiune a fostului gheţar şi acoperit azi de tufe bogate de ienuperi şi de rododendroni, desparte cele două mari încăperi ale Bucurei.

— Lacul Bucura (2041 m) este cel mai întins lac alpin din munţii noştri, constituind un permanent punct de atracţie în cuprinsul masivului, atît pentru oamenii de ştiinţă, cît şi pentru turişti. Cu toate acestea informaţiile despre el nu sînt totdeauna concordante; astfel, după o schiţă a geologului L. Loczy, (22) constatăm că lacul ar avea o suprafaţă de 12,4 ha, în timp ce din alte lucrări rezultă o suprafaţă de numai 10 ha (20); la unii autori contrazicerile sînt şi mai mari, variind de la 7 ha la 11, 16, 18 şi chiar 25 ha (!). „O adevărată mare alpină, cu lungimea de peste l km şi lăţimea de 250 m", după cum putem citi în lucrările lui M. Haret şi ale altora (11 — 13, 18, 29).

Supunînd unor repetate verificări operaţiile mele de ridicare în plan a lacului Bucura, din cursul anilor 1944_1945 am ajuns la următoarele dimensiuni, pe care le socot cele mai aproape de adevăr: 504 m lungime pe axul mare dirijat de la nord-nord-vest la sud-sud-est, 290 m lăţime maximă în dreptul celor două mari golfuri de la capătul de jos al lacului, 164 m lăţime minimă, în dreptul gurii celor două izvoare mari de la capătul de sus, 1540 m perimetru, 10,9 ha (109390 mp) suprafaţă, precum şi un volum aproximativ de 1,8 milioane mc, socotit la o adîncime mijlocie de 16 m (adîncimea maximă: 14,2 m după L. Loczy şi 16,5 m după sondaje recente1).

Avem aşadar în faţa noastră nu un simplu lac de munte, ci o mică „mare alpină" a cărei înfăţişare este una din cele mai interesante — o imensă gaură de cheie privită de departe — cu malurile pe alocuri ridicate în chip de faleză, în unele părţi ierboase şi coborîte pînă la nivelul apei sau alcătuind o vastă întindere de lespezi printre care se strecoară apele lacului2 (foto 11).

Va trebui însă să ţinem mereu linia malurilor, întortochiată şi plină de o mulţime de golfuri — unele foarte largi — dacă vrem să avem mereu în faţa noastră oglinda vie a lacului, pe al cărui fund apar întinse tăblii geometrice de granit, printre care se strecoară ca într-un uriaş acvarium, siluetele elegante ale păstrăvilor mari, punctaţi cu roşu.

1 O plimbare pe îndelete în jurul lacului Bucura devine un izvor de bucurii pentru cel care poposeşte aici, chiar dacă a mai întîlnit şi alte lacuri de munte în cursul rătăcirilor sale alpine; sărind din piatră în piatră, strecurîndu-ne pe sub malurile stîncoase său traversînd zonele umede şi ierboase, va trebui să întîrziem cîteva ore dacă vrem să gustăm plăcerea unei adevărate plimbări, cu opriri dese acolo unde peisajul devine mai ademenitor sau unde lacul oferă atrăgătoare oglindiri în apa străvezie.2 7. Mălăcea: Lacurile alpine şi viaţa din ele, revista „Natura", nr. 6, 1956.

Page 67: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

În cursul acestei lungi plimbări, vom întîlni în jurul Bucurei o sumedenie de izvoare (circa 15) care contribuie la alimentarea marelui lac; două din acestea sînt adevăraţi torenţi, venind de pe versanţii căldării: unul de pe treapta înaltă a Pelegii, vărsîndu-se cu atîta violenţă încît materialul adus de el a încenut să întocmească o mică „deltă" la gura lui, celălalt venind din amfiteatrul Bucurei, transformă malul lacului într-o întinsă zonă mlăştinoasă.

— Lacul Bucurelul (2070 m) se găseşte deasupra lacului Bucura, la vreo 500 m depărtare spre apus, sub umărul care desparte cele doua compartimente ale vastului complex alpin Bucura. Lăculeţul prezintă dimensiuni modeste1, o formă aproape geometric dreptunghiulară şi este foarte puţin adînc, ceea ce contribuie — împreună cu lipsa izvoarelor — la secarea lui completă în cursul perioadelor de mare secetă sau numai parţial în timpul verilor obişnuite. Fundul lacului este mîlos, ceea ce dovedeşte o înaintată fază de colmatare ( astupare cu nămol).

Zănoaga Bucurei sau valea glaciară propriu-zisă, se găseşte la apus de căldarea Bucurei, adăpostită intre pereţii înalţi şi prăpăstioşi ai Custurii Slăveiului şi umărul care desparte în două compartimente complexul Bucura (foto 9—10).Pe cursul acestei văi a staţionat odinioară capătul superior al unui mare gheţar care se prelungea în jos pe ulucul Lăpuşnicului Mare, acoperind o suprafaţă de aproximativ 8 kmp, numai pe cursul superior al Bucurei. În urma lui a rămas o vale cu fundul lat, întreruptă de o serie de trepte pe care se găsesc înşirate nu mai puţin de 14 lacuri, atît de strîns înlănţuite încît torentul propriu-zis al Bucurei nu se formează decît la o depărtare de vreo 2,5 km de la izvoare.

In fruntea acestei înlănţuiri de lacuri alpine, unică în ţara noastră şi cunoscută sub numele de ,,tăurile înşirate", se află marile şi frumoasele lacuri: Lia, Ana, Viorica şi Florica, urmate de altele mai modeste (Tăul Porţii, Tăul Agăţat), ca şi de altele foarte mici dar tot atît de frumoase.

Un hăţaş abia vizibil străbate discret întregul amfiteatru, urcînd de la lacul Bucura pe la lacul Ana, apoi pe deasupra lacurilor gemene Viorica şi Florica şi în fine printre Tăul Agăţat şi Tăul Porţii, iar de aici înainte pe sub Poarta Bucurei, către vf. Judele sau printre turnuleţele Porţii, către cîmpul de grohotiş din căldarea Gemenile.

Privită în aspectul ei general, Zănoaga Bucurei este de o măreţie rar întîlnită în munţii noştri; de pe ultimele pante ale amfiteatrului bolovănos de sub Poarta Bucurei, ale cărui trepte trebuie să le urcăm fără încetare din fundul văii pînă sus, se desfăşoară în faţa noastră un uluc larg şi prelung, sprijinit pe dreapta în pereţii abrupţi ai Custurii Slăveiului, iar mai jos în „creasta de cocoş" a Pintenului Slăveiului. Pe linia de mijloc strălucesc în soare, ca un colier de pietre preţioase, numeroasele „tauri 1 4000 mp suprafaţă, 260 m perimetru, 80 m lungime, 45 m lăţime, circa 8000 mc volum, 2 m adîncime maximă.

Page 68: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

înşirate" ale Bucurei; numai pe stînga, liniile aspre se mai domolesc puţin, iar ochiul întîlneşte aici spinările frămîntate ca nişte valuri de piatră ale „berbecilor" îmbrăcaţi din belşug în boschete de jnepeni şi ienuperi sau în tufe de rododendroni care îndulcesc asprimea peisajului.Completat cu infernul de bolovani din Fundul Bucurei, cu cele două pîlnii pe fundul cărora se ascund Tăul Porţii şi Tăul Agăţat, precum şi cu alte trei „cuiburi de vulturi" agăţate pe pereţii Slăveiului, tabloul ne arată limpede opera realizată de grandiosul gheţar al Bucurei care a intimat multă vreme priii aceste locuri.

Denumirile de: Lia, Ana, Viorica şi Florica au rămas de la M. Haret care le-a dat acest caracter familiar în afară de orice îndoială; aceste numiri fiind preluate de peste două decenii atît de turişti cît şi de localnici, vom fi obligaţi să le folosim mai departe, dar pentru a scoate în evidenţa caracterul lor neautohton, le vom însoţi de termenul „lac" în loc de „tău", ca şi în cazul lacurilor Bucura şi Bucurelul.

— Lacul Lia (1908 m) ocupă treapta interioară a ulucului Bucurei, aşezată cu 130 m mai jos decît treapta pe care se găseşte marele lac Bucura. Lacul este accesibil fie de pe magistrala nord-sud, pe care o vom folosi de la lacul Bucura în jos pînă în punctul unde poteca trece peste torentul Bucurei, fie direct! de la Bucura, coborînd de-a lungul torentului care se prăvăleşte în cascade, fie chiar de pe ulucul văii, pe la laculAna (foto 12).

Acumulînd apele provenite atît din Bucura cît şi din lacurile de pe ulucul superior al văii şi trimiţîn-du-le mai departe prin torentul Bucurei spre Lăpuşnic, lacul Lia este un interesant „regulator general" al apelor complexului lacustru de la obîrşia Bucurei, complex care însumează uri volum de peste 2 mii. mc de apă.Dimensiunile lacului Lia sînt din cele mai remarcabile1; malurile lui alcătuiesc un triunghi aproape geometric, cu latura superioară plană, situată la nivelul apei şi cu celelalte două laturi barate de o compactă barieră de jnepeni viguros! care îmbracă un val morenic. Extrem de fotogenic, bucurîndu-se de un cadru înconjurător care se pretează la o infinitate de speculaţii fotografice, lacul Lia este unul din principalele puncte de atracţie din Retezat, atît prin romantică prin aşezare la poalele severului Pinten al Slăveiului, cît şi prin prezenţa unuia din marile centre florale ale Retezatului, în apropierea lui, pe malul stîng al văii. Această vestită „grădină botanică" a Bucurei adăposteşte, pe o suprafaţă foarte redusă, în golurile din mijlocul pîlcurilor de jnepeni, la umbra falnicilor zîmbri solitari, o floră alpină excepţional de bogată, care a găsit aici condiţii potrivite pentru dezvoltarea ei.

— Lacul Ana (1979 m) se găseşte pe treapta următoare a ulucului Bucurei, la aproximativ 70 m deasupra lacului Lia: îngusta cavitate unde 1 12150 mp suprafaţă, 440 m perimetru, 144 m lungime, 130 m lăţime, circa 30000 mc volum, 6 m adîncime maximă.

Page 69: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

s-au adunat apele lacului abia poate cuprinde dimensiunile surprinzător de mari, care fac din lacul Ana al doilea membru al familiei Bucurei şi al cincilea printre marile lacuri din Retezat1 (foto 13).

Imagini noi şi de-a dreptul senzaţionale ni se oferă de pe malurile acestui mare lac alpin, al cărui contur — în genere oval — este delimitat de maluri joase şi în cea mai mare parte nisipoase. De pe aceste maluri vom privi cu emoţie tulburătoarea imagine a piscului Pelegii, răsărit din însuşi luciul apei sau fantastica spărtură a Porţii Bucurei oglindindu-se în apele lacului, aşa cum ne-a mai apărut şi de pe malurile lacului Lia (foto 14).

Lacul Ana este legat de lacurile superioare Viorica şi Florica printr-un torent care scapă de pe treaptn superioară şi se strecoară cu zgomot pe sub bolovanii ce îmbracă pragul despărţitor, înalt de vreo 90 m; peste acest prag ne vom căţăra pentru a trece de pe treapta mijlocie a ulucului Bucurei pe cea superioară, oprindu-ne la cele două lacuri gemene Viorica şi Florica, ascunse pe fundul unei cavităţi invadate de grohotişurile care alunecă de pe pantele dimprejur, impunînd lacurilor un contur foarte capricios (foto 15).

— Lacul Viorica (2070 ni) este singurul semn de viaţă în pustietatea acestui fund de căldare, numit chiar „Fundul Bucurei". Dimensiunile lui îl aşează2 în categoria lacurilor mijlocii din Retezat; lacul este lipsit de alte izvoare în afară de torentul care-i aduce apele lacului Florica şi care sare cu zgomot peste un prag de 10 m înălţime (foto 16).

Trei lacuri liliputane, limpezi şi permanente, se aliniază pe malul apusean al lacului Viorica; un al patrulea satelit poate fi semnalat la vreo 500 m spre apus (2090 m), în mijlocul „berbecilor" din căldarea înconjurătoare, iar al cincilea (2120 m) este ascuns printre bolovanii voluminoşi de pe pantele de răsărit, ca un mic „ochi de apă" pierdut sub umărul care desparte în două complexul alpin al Bucurei.

— Lacul Florica (2080 m) s-a refugiat la capătul de sus al cavităţii pietroase din Fundul Bucurei, fiind invadat de grohotişul care coboară de pe pantele dimprejur sugrurnîndu-i malurile, ca şi în cazul lacului Viorica; dimensiunile lui sînt mai reduse decît ale vecinului3, iar conturul său prezintă o mare asemănare cu al tăului Stînişoara. Lacul se bucură de un sistem original de alimentare cu apă, fiind în legătură subterană cu lacurile superioare (foto 16).

Nu este de loc uşor urcuşul de la lacurile gemene Viorica şi Florica spre ultimele două componente ale seriei „taurilor înşirate": Tăul Agăţat 1 44150 mp suprafaţă. 860 m perimetru, 324 m lungime. 200 m lăţime maximă, 80 m lăţime minimă, circa 150000 mc volum, 6 m. adîncime maximă.2 13230 mp suprafaţă, 500 m perimetru, 190 m lungime. 84 m lăţime maximă, 20 m lăţime minimă, circa 30000 mc volum. 5 m adîncime maximă.3 10140 mp suprafaţă, 470 m perimetru, 200 m lungime, 70 m lăţime maximă, 10 m lăţime minimă, circa 25000 mc volum, 5 m adîncime maximă.

Page 70: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

şi Tăul Porţii. Pe stînga, prin haosul de bolovani din Fundul Bucurei şi pe sub abruptul Judelui nu vom reuşi să urcăm din cauza pantei foarte înclinate care cade aproape la verticală pe aproximativ 100 m, făcînd ocolul acestui fund de căldare pe la 2100—2200 m altitudine. Vom reuşi să ajungem la aceste două lacuri superioare urcînd prin dreapta, pe un hăţaş abia vizibil care se strecoară printre blocuri imense de granit şi printre tufe dese de jnepeniş.

Priveliştile sînt neîntrecute iar imaginile se succed prin lată ochilor noştri ca într-un film documentar în care fantezia operatorului a lucrat mînă în mînă cu a naturii însăşi.

— Tăul Agăţat (2208 m) este una din podoabele de frunte ale Retezatului, mai ales prin imaginile tulburător de frumoase care ne întîmpină de pe malurile lui, deasupra cărora stă mereu trează silueta piramidală a piscului Pelegii, oglindindu-se în apele limpezi ale lăculeţului (foto 17).

Lacul se ascunde pe fundul unei pîlnii adînci şi înguste, situată pe ultimele pante ale amfiteatrului Bucurei, imediat sub Poarta Bucurei (2261 m), unde vom ajunge urcînd de la lacul Florica peste bolovănişul din fundul extrem al căldării.

Copleşit de grohotişul care coboară pînă sub nivelul apelor sale venind de pe pantele Judelui, lacul îşi păstrează totuşi ovalul perfect precum şi volumul, rezistînd celor mai excesive secete din timpul cercetărilor noastre, cu toate că izvoarele lipsesc cu desăvîrşire. Ne aflăm aşadar în faţa unui caz tipic de alimentare din zăpezi subterane, ascunse adînc sub stratul gros de blocuri care înconjoară lacul. Dimensiunile foarte reduse1 fac din Tăul Agăţat cel mai mic exemplar măsurat în Retezat, ceea ce nu-i împiedică totuşi de a-şi face simţită prezenţa pe aceste meleaguri pustii ale Retezatului, prin frumuseţea să deosebită.

— Tăul Porţii (2240 m) este unul din lacurile cele mai înalte din Retezat, situat imediat sub Poarta Bucurei, la vreo 500 m spre est de Tăul Agăţat, într-o cavitate semicirculară închisă între cutele înclinate ale piscului Bucura, în spatele unui puternic baraj morenic; blocuri mari şi bolovani mai mărunţi coboară de pe pereţii Bucurei pînă la nivelul lacului, deformîndu-i conturul, în general circular (foto 18). Deşi dimensiunile lui sînt destul de modeste2, Tăul Porţii rămîne totuşi unul dintre cele mai pitoreşti lacuri de munte din ţara noastră, atît prin farmecul aşezării lui, cît şi prin excepţionalul peisaj înconjurător, în mijlocul căruia piramida îndepărtată a piscului Peleaga şi umbra apropiată a Bucurei se oglindesc pe luciul netulburat al oglinzii lacului. Două lăculeţe mai sînt de semnalat pe cumpăna dintre cele două compartimente ale complexului Bucura (2200 m); le menţionăm aici

1 1600 mp Suprafaţa, 140 m perimetru, 50 m diametru mare. 40 m diametru mic, circa 2000 mc volum, 2 m adîncime maximă.2 5300 mp suprafaţă, 280 m perimetru, 84 m diametru mare, 76 m diametru mic, circa 15000 mc volum, 5 m adîncime maximă.

Page 71: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

pentru faptul că pe lîngă ele vom trece după ce vom fi vizitat ultimul membru al familiei lacurilor Bucurei (Tăul Porţii), îndreptîndu-ne către punctul de unde am pornit şi încheind astfel circuitul Bucurei, printr-o frumoasă excursie de o zi.

Circuitul Slăveiului

Pe versantul de miazăzi al culmii Slăveiului, cu faţa spre adînca vale a Lăpuşnicului Mare se înşiră trei căldări suspendate la distanţe apreciabile atît faţă de linia de creastă, cît şi faţă de fundul văii; dintre aceste căldări, numai primele două dinspre răsărit adăpostesc lacuri alpine, ultima fiind astăzi aproape distrusă de eroziune.

O potecă largă, ciobănească, se desprinde din magistrala nord-sud chiar de pe malul lacului Bucura; ea ne conduce pe la capătul de jos al lacului Ana urcă uşor pe sub pereţii Custurii Slăveiului, pe care o traversează cam pe la altitudinea de 2200 m şi începe apoi să coboare foarte încet şi prelung, în dreptîndu-se spre fundul văii Lăpuşnicul Mare, la Lunca Berhină (foto 19).

Pe această mare arteră de comunicaţie pastorală vom putea întreprinde vizitarea lacurilor Slăveiului, către primul şi cel mai mare din ele (Tăul Slăveiu) fiind obligaţi să coborîm vreo cîteva sute de metri, în timp ce pe cel de-al doilea (Tăul Turcel) îl vom întîlni chiar pe potecă.

— Tăul Slăveiu (1950 m) ocupă fundul larg al unui imens „găvan" semicircular, cu pereţii înalţi de peste 200 m, ascuns vederii noastre în spatele crestei dantelate a Pintenului Slăveiului, la aproximativ 300 m sub linia coamei şi la 400 m deasupra Lăpuşnicului Mare; denumirile de „Scliveiu" şi „Zglăveiu" trebuie evitate, fiind deformări fonetice ale numirii originale (foto 20).

Datorită aşezării lui mai puţin accesibile, precum şi adîncimii găvanului care-l adăposteşte, lacul este mai puţin cunoscut marii mase a drumeţilor, fiind citat numai în treacăt chiar şi de specialişti, deşi prin aspectul lui de o rară frumuseţe, prin proporţiile lui impunătoare şi prin caracterele lui glaciare atît de vizibile, ar fi meritat mai multă atenţie.Prin dimensiunile sale, Slăveiul face parte din grupul marilor lacuri ale Retezatului ocupînd locul al şaselea în ierarhia acestora prin volum, al şaptelea prin suprafaţă şi al optulea prin lungimea perimetrului1. El prezintă un foarte interesant contur în cinci laturi, dintre care una este dominată de o faleză stîncoasă, alta este ocupată de o mlaştină ce s-a format la gura singurului izvor care alimentează lacul, alte două laturi sînt adîncite în formă de golfuri largi, iar latura frontală este închisă printr-o puternică bară morenică lăsata de fostul gheţar; un torent foarte abundent

1 ^ 39380 mp suprafaţă, 780 m perimetru, 250 m lăţime maximă, 208 m lăţime mijlocie. 150 m lăţime minimă, circa 20000 mc volum, 10 m adîncime maxim.

Page 72: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

se aruncă zgomotos către fundul Lăpuşnicului Mare, sărind peste un prag de aproximativ 400 m.

— Tăul Turcel (2090 m) ocupă un spaţiu foarte redus pe fundul plat al căldării vecine, agăţată tot pe flancurile sudice ale Slăveiului, la 600 m înălţime deasupra Lăpuşnicului Mare şi numai la 100 m sub linia de creastă.

Mică jucărie a foştilor gheţari suspendaţi care au ocupat cele trei căldări ale Slăveiului, tăul Turcel este mult mai accesibil decît vecinul său, dat fiind faptul că marea potecă ciobănească dintre Bucura şi Lunca Berhină trece chiar pe malul său. Lacul a devenit azi o mare baltă mîloasă şi puţin adînca, ameninţată serios cu astuparea lentă dar sigură, prin nămolul cărat de cei patru torenţi care-l alimentează; la acest sfîrşit mai contribuie şi dimensiunile reduse ale lacului, precum şi lipsa unor maluri stîncoase1 . Tăul Turcel îşi trage numele de la nenumăratele tufe de ienuperi care îmbracă pereţii şi fundul căldării şi cărora localnicii le spun „turcei".Pentru întoarcerea la lacul Bucura, după vizitarea acestor două interesante şi frumoase lacuri ale Slăveiului, recomandăm continuarea drumului pînă la Lunca Berhină; de aici vom reveni pe Lăpuşnic în sus, pe o cărare foarte romantică, străbătînd o pădure deasă de molizi şi zimbri, pînă la Gura Bucurei unde vom întîlni magistrala nord-sud care ne va conduce către lacul Bucura de-n lungul văii cu acelaşi nume, urcînd fie pe malul drept (drumul de cai), fie pe cel stîng, prin Poiana Pelegii.

Circuitul Pelegii

Marele rîu de munte Lăpuşnicul Mare, care străbate regiunile sudice ale Retezatului, este născut din contribuţia a doi torenţi alpini: Bucura şi Peleaga, ale căror ape se întîlnesc într-un adînc fund de vale, în punctul Gura Bucurei (1597 m).

La obîrşia torentului Bucura se află, după cum am văzut, complexul alpin cu acelaşi nume ale cărui lacuri mari şi mici le-am vizitat; pe versantul din dreapta al Lăpuşnicului, imediat mai jos de Gura Bucurei, stau agăţate cele două lacuri alpine din familia Slăveiului, pe care de asemenea le-am vizitat.

Pentru a vizita şi cele două mari şi frumoase lacuri alpine de la obîrşia torentului Peleaga, vom folosi tot lacul Bucura ca punct de plecare, presupunînd că am reuşit să-i convingem pe cititorii noştri să-şi instaleze un bivuac de cîteva zile pe malurile acestui prea inimos lac alpin.

Un circuit al lacurilor Pelegii, ca şi cel destinat lacurilor Slăveiului,

1 2500 mp suprafaţă, 210 m perimetru, 70 m lungime, 40 m lăţime maximă, 20 m lăţime minimă, circa 5000 mc volum, 2 m adîncime maximă.

Page 73: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

nu ne va cere mai mult de o jumătate de zi, restul timpului fiind destinat popasurilor şi drumului de întoarcere; vom pleca deci de la lacul Bucura fixîndu-ne drept punct de reper piscul Pelegii şi vom urca prin căldarea largă, plină de „berbeci" şi jnepeniş care se înalţă ca o treaptă enormă deasupra lacului Bucura, pînă sub vf. Peleaga.

Trecînd prin Curmătura Mică a Bucurei (2290 m), vom atinge fără prea multe eforturi Colţii Pelegii, de pe ale căror piscuri vom privi prin îngusta fereastră .a strungii înalte a Pelegii (2420 m), spre prăpăstiile şi crestele care dantelează aceşti colţi, făcînd din ei unul din principalele centre de alpinism din Retezat; după ce vom poposi pe piscul cel mai înalt din masiv: vf. Peleaga (2511 m), următorul punct de reper va fi Curmătura Pelegii (2274 m), sub care vom întîlni cele două tăuri ale Pelegii şi anume: Peleaga (zis şi Tăul Ghimpelui) şi Peleguţa, două mari şi foarte frumoase lacuri adăpostite în cîte un găvan scobit de foştii gheţari pe versanţii piscului Peleaga. Primul şi cel mai spaţios din aceste două găvane este Căldarea Pelegii, care se găseşte chiar la originea văii cu acest nume, de formă perfect circulară şi de proporţii mai modeste decît cea a Slăveiului, străjuită de piscurile Peleaga şi Păpuşa şi dominată de creasta ovală a Curmăturii Pelegii, pe unde lacurile sînt foarte uşor accesibile. Căldarea se prelungeşte cu valea Pelegii printr-un uluc foarte bine conservat, lung de vreo 4,5 km, străbătut de torentul cu acelaşi nume, pînă la confluenţa cu valea Bucurei. — Tăul Peleaga (2122 m), cunoscut şi sub numele de Tăul Ghimpelui, ocupă fundul căldării superioare, acoperind cu suprafaţa lui destul de mare, de formă circulară, o bună parte a acesteia; conturul lacului prezintă o deviere pe curbura de sus, ceea ce îi dă oarecum înfăţişarea interesantă a unei imense frunze de plop (sau poate a unui ghimpe?). În jurul lacului sînt vizibile, într-un mare număr, urmele trecerii gheţarului, în special nenumăraţi „berbeci", precum şi un puternic baraj morenic pe fruntea lacului.Tăul Peleaga este un lac alpin de dimensiuni mijlocii1; proporţiile lui modeste care echivalează totuşi cu ale unora din marile lacuri din munţii Făgăraşului, nu-i împiedică de a fi unul din cele mai pitoreşti lacuri alpine din cuprinsul Retezatului, privit mai ales de pe versantul opus, de pe coastele sterpe ale Custurii şi în special din şaua Custurii. Lacul este din abundenţă alimentat prin contribuţia a trei izvoare de suprafaţă, dînd naştere vigurosului torent al Pelegii, ale cărui ape sar zgomotos peste un prag de aproape 100 m inălţime care desparte lacul de ulucul văii.

— Tăul Peleguţa (2097 m) se găseşte şi el pe fundul unui găvan învecinat, mult mai redus ca întindere şi adîncime, agăţat pe versantul sudic al piscului Peleaga, la vreo 300 m deasupra văii Pelegii. Copleşită de numeroasele urme ale fostului gheţar, precum şi de blocurile granitice desprinse de pe pereţii găvanului, căldarea aceasta înaltă, cunoscută sub 1 26770 mp suprafaţă, 610 m perimetru, 216 m lungime, 170 m lăţime, circa 80000 mc volum, 6 m adîncime maximă.

Page 74: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

numele de ,,Peleaga Mică", este una din cele mai pitoreşti regiuni alpine ale Retezatului, mai puţin cercetată din cauza aşezării ei în afara marilor drumuri turistice din masiv.

Lacul pe care-l adăposteşte căldarea suspendată a Pelegii Mici (Tăul Peleguţa), deşi nu se distinge prin proporţii deosebit de însemnate1, rămîne totuşi unul din cele mai caracteristice exemplare de lac alpin suspendat, fiind totodată unul din cele mai frumoase lacuri din întregul masiv, cu malurile lui pietroase şi înalte, dominate de o faleză stîncoasă, care îi strîng apele într-un contur oval, uşor de recunoscut de departe.

Poza 17..24Am ajuns la tăul Peleguţa, trecînd de la tăul Peleaga de-a coasta peste muchia care le desparte, strecurîndu-ne printre bolovani sau printre pîlcurile de jnepeni care îmbracă versantul; pentru întoarcerea la lacul Bucura vom folosi pînă în fundul văii Peleaga una din „lăsătorile" care au croit cîteva alei destul de largi, deşi foarte întortochiate, printre pîlcurile de jnepeni. Ajunşi în poteca de pe valea Pelegii, ne vom opri la bordeiul unde, prin anii 1946— 1948, flăcăul Ludovic Nălăţan, de fel din Covragiu-Hunedoara, ne-a făcut o minunată dovadă a artei sale arătîndu-ne cîteva „turci" admirabil crestate de el pentru fetele din sat; de aici vom coborî uşor pînă la Gura Bucurei, unde vom întîlni magistrala nord-sud care ne va conduce înapoi la lacul Bucura (foto 27—22)

* * *Pentru cei care se vor mulţumi cu vizitarea grupurilor de lacuri ale

Bucurei, Slăveiului şi Pelegii, in-tenţionînd să coboare spre Cîmpu lui Neag după un popas de cîteva zile la lacul Bucura, indicăm drept drum de ieşire din masiv magistrala nord-sud pe porţiunea ei dintre Gura Bucurei şi Cîmpu lui Neag, pe la cabana Buta.

În acest scop, de la Gura Bucurei vom folosi magistrala către miazăzi, urcînd pe versantul apusean al culmii Păpuşa-Drăgşanu, oprindu-ne pentru o mică haltă în şaua Plaiul Mic, pe spinarea Drăgşanului. Aici vom avea prilejul să vedem de aproape urmele „balaurului" despre care baladele populare olteneşti afirmă, că ar fi fost urmărit de viteazul Iovan Iorgovan pînă la izvoarele Cernei şi mai jos, urme întipărite într-o brazdă adîncă, săpată în stînca Drăgşanului; tot aici vom întîlni şi cele doua lăculeţe, numite „Tăurile Păpuşii".

— Tăurile Păpuşii (1875 m) sînt două tăuleţe lunguieţe, adăpostite în cîte o mică depresiune în imediata apropiere a şeii Plaiului Mic (1879 m). Asupra originii acestor lacuri cercetătorii nu s-au pus încă de acord, unii susţinînd că sînt simple lacuri acumulate din zăpezi şi ploi în şanţuri săpate de eroziune, alţii (de partea cărora sîntem) afirmă că pe aici s-ar fi scurs o parte din marele gheţar Lăpuşnic, scobind şaua largă a Plaiului Mic şi dînd naştere — pe versantul sudic — unei căldări de gheţar unde 1 11330 mp suprafaţă, 460 m perimetru, 160 m lungime, 64 m lăţime, circa 25000 mc volum, 5 m adîncime maximă.

Page 75: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

vom întîlni micul lac Buta.— Tăul Buta (1850 m) este un lac de proporţii liliputane, dar de

origine glaciară, situat la originea cunoscutului torent Buta pe ale cărui maluri coboară magistrala nord-sud spre Cîmpu lui Neag. Lăculeţul se află pe fundul unei mici incinte bolovănoase situate pe dreapta torentului, foarte aproape de casa de adăpost Buta (1580 m), spre care ne conduce magistrala nord-sud; un mic ocol din şaua Plaiul Mic ne va dă prilejul să vizităm şi acest vestigiu glaciar de pe versantul sud-oriental al Retezatului, înainte de a coborî către capătul drumului nostru: Cîmpu lui Neag.

Circuitul Judelui

La izvoarele torentului Judele, strînse între spinările masive ale culmilor Zănoaga şi Slăveiu şi creasta înaltă şi ascuţită a Custurii Slăveiului, se găseşte un numeros grup de lacuri alpine ai cărui componenţi — în număr de 16 — alcătuiesc o familie bine închegată, care ocupă vastul amfiteatru al Judelui, una din cele mai largi căldări de gheţar din cuprinsul Retezatului.

Toate aceste lacuri de o larga varietate de forme şi dimensiuni, sînt legate de torentul mare şi puternic al Judelui printr-o numeroasă reţea de torenţi avînd un aspect asemănător rădăcinilor unui copac bătrîn, întinse In interiorul cununii de munţi care înconjoară ca o potcoavă imensă întregul ansamblu.

Căldarea Judelui, largă de vreo 4 km, este alcătuită din două compartimente, unul cu faţa spre culmea Zănoagei, altul spre Slăveiu, despărţite printr-o creastă înaltă, stîncoasă şi foarte ruinată, cunoscută şi sub numele de Muchia Ascuţită, desprinsă din Custura Slăveiului în dreptul vîrfului Sîntămăria (2328 m) sau „Vîrful din Mijloc", cum îl mai numesc ciobanii.

În afară de aceste două compartimente situate imediat sub pereţii înalţi şi abrupţi ai Custurii Slăveiului, mai putem vedea două „găvane" agăţate pe versantul drepta al Judelui, la mare înălţime faţă de fundul sălbatic al văii, pe flancul interior al culmii Zănoaga. In toate aceste despărţituri ale vastei căldări a Judelui se ascund numeroase lacuri alpine, adunate mai multe la un loc sau răzleţite pe trepte înalte.

Pentru vizitarea acestor lacuri vom folosi marele drum pastoral care urcă de la cabana Gura Zlatei (784 m) pe spinarea Radeşului Mare; o dată ajunşi pe Cioaca Radeşului, în zonele cele mai de apus ale masivului Retezat, drumul ne va purta pe la tăurile Zănoguţa şi Zănoaga Mare, apoi pe la cele din compartimentele din fund ale Judelui (Tăul Judele, Tăul Ascuns, Tăul Răsucit, Tăul Urît), după care vom urca din greu, printr-o căldare plină de blocuri haotice, pe spinarea Slăveiului unde vom intîlni

Page 76: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

celălalt drum ciobănesc de care ne-am servit pentru vizitarea lacurilor Slăveiului.

Căldarea Zănoaga Mică, ultimul vestigiu glaciar de pe flancurile de miazăzi ale culmii Zănoaga, este una din excepţionalele podoabe ale peisajului retezatian, atît prin caracterele ei deosebit de impresionante în această zonă lipsită de pitoresc alpin, cît şi prin prezenţa unei „grădini botanice naturale", unul din acele centre florale în mijlocul cărora pot fi întîlnite cele mai caracteristice exemplare ale florei alpine din Retezat.O vale tînără, adîncă, străbătută în pantă pronunţată de apele care coboară vertiginos din tăul Zănoguţa, leagă această căldare de cursul mijlociu al văii Judele, deasupra căreia întreg ansamblul Zănoagei Mici se găseşte suspendat la 500—600 m înălţime; căldarea Zănoagei Mici este de asemenea situată la 150 m diferenţă de nivel faţă de linia de coamă care se ondulează uşor în ultimele „cocoaşe" ale Radeşului: vf. Zlata (2151 m) şi Cioaca Radeşului (2085 m), despărţite prin şaua largă din Curmătura Zlatei (1950 m).

— Tăul Zănoguţa (1.830 m) este un încîntător lac glaciar care ocupă o încăpere laterală a căldării Zănoaga Mică, împreună cu Tăul Spurcat; nici nu s-ar putea bănui că la cîţiva paşi de drumul ciobănesc de pe Radeşul Mare se găsesc colţuri atît de pitoreşti, ascunse în mijlocul unui peisaj destul de banal; în acest fund de căldare foarte puţin cercetat, tăul Zănoguţa îşi ascunde incomparabila lui frumuseţe, în spatele unei compacte bariere de jnepeni, dominată de cîteva exemplare singuratice de pini care se văd de la mare depărtare.

De dimensiuni modeste1, aproape o treime din suprafaţa lacului este invadată de o bogată floră acvatică, compusă din rogoz şi pipirig, dînd un aspect de „deltă" acestui frumos lac de munte, în permanentă inundat de abundentele ape ale izvorului său.— Tăul Spurcat (1930 m) este un „ochi de apă" liliputan, plin de nămol, lipsit de scurgere ca şi de izvoare, a cărui înfăţişare generală justifică numele ce i s-a dat; dimensiunile neînsemnate ale acestui lac lipsit de importanţă, ascuns într-o cută laterală a căldării Zănoaga Mică, la vreo 20 m sub linia netedă a platoului din jurul Curmăturii Zlatei (1950 m), nu ne-ar fi obligat decît la o simplă menţionare a.lui. Lacul acesta a fost însă, timp de cîţiva ani la rînd, un fel de „lac fantomă, imposibil de găsit pe locul unde era indicat — atît pe hărţi, cît şi în texte — drept un lac destul de însemnat. După repetate cercetări prin căldările bolovănoase şi pustii ale Radeşului Mare, am găsit în cele din urmă acest lac într-o regiune opusă celei unde era indicat şi anume aici în căldarea Zănoaga Mică, pe versantul sudic al muntelui; nu mică ne-a fost dezamăgirea cînd ne-am găsit în faţa unui exemplar lacustru de cea mai inferioara speţă, în locul unui lac „mare şi frumos", cum ne fusese prezentat în unele texte (20).1 7100 mp suprafaţă, 320 m perimetru, 110 m lungime, 96 m lăţime, circa 20000 mc volum, 5 m adîncime maximă.

Page 77: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Ne oprim asupra acestui incident din cursul îndelungatelor noastre peregrinări prin aceste colţuri retrase ale Retezatului, pentru a ne aminti cu plăcere, dar şi cu o oarecare nostalgie, despre nopţile pe care am fost obligaţi să le petrecem în toamna anului 1948, în tovărăşia unui singur însoţitor, în mijlocul acestor pustietăţi, dormind în condiţiile unei totale lipse de confort în bordeiul întocmit de ciobani la adăpostul marelui „stei" de pe malurile de răsărit ale lacului Zănoaga Mare (Bordul Zănoagei), din imediată apropiere.

— Zănoaga Mare (1973 m) este prototipul lacurilor suspendate, a căror, întinsă suprafaţă atîrnă la mari înălţimi pe flancurile văilor glaciare; enorma lui întindere ocupă, cu conturul ei circular, fundul unui „găvan" foarte larg, adînc de vreo 100 m, între ai cărui pereţi a stat odinioară unui din cei mai reprezentativi gheţari suspendaţi ai Retezatului: gheţarul Zănoaga Mare, larg de peste l km, spîrizurat la 600 m deasupra fundului văii Judele.

Reproducînd întocmai — în aparenţă — imaginea unui crater de vulcan, găvanul Zănoagei Mari păstrează şi azi urmele fostului gheţar, reprezentate printr-un „umăr" care face.ocolul lacului pe la 100 m înălţime, printr-un masiv „zăvor" care închide apele lacului, precum şi prin nenumăraţi „berbeci" şi cîteva mari blocuri singuratice, răspîndite în jurul lacului (foto 23).

Unul din aceste blocuri este asemănător ca volum şi înfăţişare cu cele semnalate pe malul lacului Bucura, în valea Pietrile, la Gura Bucurei sau pe valea Galeşului; este un mare stei la adăpostul căruia s-a întocmit un rudimentar dar binevenit adăpost ciobănesc, numit Bordul Zănoagei (1955 m); el înlocuieşte fostul adăpost de vînătoare dispărut cu multe zeci de ani în urmă, dar pe care hărţile îl mai menţionează încă pe malul lacului, în marginea marii poteci ciobăneşti care străbate regiunea, venind dinspre Gura Zlatei peste Radeşul Mare, spre valea Judele.

,,Mare alpină" în miniatură, ca şi lacul Bucura, tăul Zănoaga Mare nu se bucură de o aşezare deosebit de pitorească şi nici de o frumuseţe proprie incontestabilă; am putea afirma chiar că el este unul din cele mai puţin fotogenice lacuri din întregul masiv, irnpresionînd în mod deosebit numai, prin caracterele măreţe ale găvanului pe care-l ocupă şi prin excepţionalele lui dimensiuni, care-l aşază în fruntea marilor lacuri alpine din munţii noştri, imediat după lacul Bucura şi Tăul Negru1. Printre aceste dimensiuni, semnalăm o suprafaţa de două ori mai mare decît a celorlalte 15 lacuri din familia Judelui şi un volum care ajunge la o cilră de zece ori mai mare decît al acestora, datorită excepţionalei adîncimi a scobiturii ocupate de apele lui.Un număr de şapte izvoare asigură alimentarea imensului rezervor de apă

1 95080 mp (9,5 ha) suprafaţă, 1160 m perimetru, 370 m diametru mare, 300 m diametru mic, circa l mii. mc volum, 22,5 m adîncime maximă.

Page 78: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

al Zănoagei Mari; două din acestea sînt foarte abundente, venind vijelioase de pe malurile răsăritene ale găvanului, iar altul — tot atît de puternic — udă malurile lui apusene în jurul unei plaje întinse de nisip; o faleză înaltă de peste 20 m se ridică pe latura superioară a lacului, contribuind într-o oarecare măsură la îmbogăţirea elementelor pitoreşti destul de sărace din jurul lacului.

Căldarea Judelui dinspre Zănoaga este despărţitura de nord din fundul căldării Judelui; ea are înfăţisarea unui uluc scurt şi îngust, strîns între pantele repezi ale Zănoagei, ale vîrfului Judele şi ale peretelui abrupt al Muchiei Ascuţite. Un număr de opt lacuri alpine, în general de mici proporţii, se grupează fie pe fundul plat al acestui uluc, fie pe unele din firele lui laterale; în fruntea lor stă tăul Judele, la care ajungem părăsind poteca mare de la lacul Zănoaga şi urcînd puţin pe firul văii, pînă la obîrşia ei, sub vf. Judele.

— Tăul Judele (2120 m) este un lac alpin de formă aproape trapezoidală, situat în fundul extrem al căldării, imediat sub pereţii abrupţi ai piscului Judele (2382 m) de la care îşi trage şi numele; este demn de reţinut că toate hărţile turistice continuă să ne indice un lac cu acest nume pe versantul opus, adică în căldarea Gemenile, acolo unde se păşeşte de fapt perechea de mici tauri „gemene" de la care a luat probabil numele, întreaga regiune a Gemenilor.

Tăul Judele este un lac de dimensiuni mijlocii1, copleşit de bolovanii care se prăvălesc de pe pereţii înconjurători; el apare ca o mică pată, cu reflexe de oţel, în mijlocul unui peisaj alpin deosebit de sălbatic, încadrat de pereţii înalţi, stîncoşi şi abrupţi ai piscului Judele, de unul din versanţii înclinaţi, plini de dărîmături şi deosebit de sălbatici ai Muchiei Ascuţite, precum şi de creasta înaltă a Slăveiului a cărei linie ondulată pare inaccesibilă, privită de pe malurile lacului.

Mai jos de lac, pe ulucul văii, pot fi întîlnite mai întîi trei lăculeţe liliputane, înşirate unul sub altul între 2050—2000 m altitudine, precum şi un altul tot atît de redus, ascuns printre jnepeni la 2000 m -altitudine, în jurul punctului unde firul apei este traversat de poteca largă care coboară dinspre lacul Zănoaga Mare; alte trei lăculeţe, de o frumuseţe nebănuită, se ascund la capătul superior al unui vîlcel lateral, la 2160 m altitudine, dominate de şaua largă de pe spinarea Zănoagei, numita Curmătura Birlii (2260 m).

Căldarea Judelui dinspre Slăveiu prezintă o formă mult mai deschisă decît vecina ei dinspre Zănoaga, fiind mult mai largă şi întinzîndu-se pînă sub pereţii abrupţi ai Custurii Slăveiului şi ai Muchiei Ascuţite, care o domină de aproape. Căldarea adăposteşte un ultim grup. de lacuri foarte frumoase, aparţinînd tot familiei Judelui, pe care le putem

1 12020 mp suprafaţă, 430 m perimetru, 124 m lungime., 104 m lăţime maximă, 70 m lăţime minimă, circa 50000 mc volum, 5 m adîncime maximă.

Page 79: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

vizita folosind, în continuare poteca largă care ne-a, condus, pe la tăurile Zanoguţa, Zănoaga Mare. şi Judele şi care ocoleşte pe la poale Muchia Ascuţită, urcînd apoi din greu. peste bolovănişurile dinspre Slăveiu, pînă la creasta acestuia.

Două lacuri gemene ocupă o treaptă laterală a căldării, spînzurată pe flancul slab înclinat şi foarte bolovănos al culmii Slăveiului, la vreo 100 m mai jos de nivelul treptei superioare „Şura Mare”, unde găsim cel de-al treilea lac din acest compartiment; primul cuplu de lacuri, foarte diferite ca înfăţişare unul faţă de celălalt dar de dimensiuni aproape identice, figurează pe hărţi numai cu numele unuia dintre ele şi nu prin al celui mai interesant, ci tocmni prin al celui de care s-au lovit nevoile pastorale ale localnicilor (Tăul Urît); celălalt lac nu a. primit nici un nume, deşi este unul din cele mai frumoase din întregul masiv.

— Tăul Urît (2110 m) este un mare „ochi de apă", foarte puţin adînc lată de proporţiile lui, cu malurile joase şi mîloase şi cu conturul oval, într-un cuvînt un lac destul de „urît" ca înfăţişare şi cu apele relativ murdare, ceea ce i-a atras şi denumirea populară foarte potrivită; pe malurile mîloase ale acestei pînze de apă stătătoare, se află o foarte bogată colonie de broscuţe, de talie extrem de mică (2—3 cm), care reprezintă o excelentă momeală pentru păstrăvii voluminoşi din marile lacuri ale Retezatului.

Dimensiunile modeste1 şi lipsa completă a izvoarelor fac ca lacul să nu poată lupta împotriva depunerii aluviunilor care îl ameninţă cu dispariţia printr-o lentă dar sigură astupare. Numai „berbecii" din jurul lui mai dovedesc astăzi originea glaciară a acestui lac, ajuns într-un stadiu destul de înaintat pe calea fără de întoarcere a dispariţiei:

— Tăul Răsucit (2110 m) se deosebeşte categoric de vecinul său, atît prin caracterele lui vizibil glaciare, cît şi prin înfăţişarea deosebit de pitorească a aşezării lui; situat la o mică depărtare de Tăul Urît, lacul are malurile în mare parte stîncoase, apa lui este limpede, în permanenţă împrospătată, dar conturul îi este atît de capricios răsucit, încît am socotit că nu s-ar fi putut găsi un nume mai potrivit decît cel de „Tăul Răsucit", pe care am fost nevoiţi să i-l dăm, în lipsa unui nume local.

De dimensiuni moderate2, Tăul Răsucit constituie totuşi una. din podoabele de frunte ale Retezatului, un punct de o. nedezminţită atracţie pentru drumeţii care se vor aventura prin aceste meleaguri ale masivului, situate atît de departe de marile drumuri turistice.

— Tăul Ascuns (2180 m) este numele pe care l-am dat unui lac alpin de o rară frumuseţe, deşi de dimensiuni modeste, identificat în vara anului 1945, în fundul pustiu şi bolovănos al treptei superioare a căldării

1 7500 mp suprafaţă, 330 m perimetru, 110 m axul mare, 90 m axul mic, circa 15000 mc volum, 3 m adîncime maximă.2 11240 mp suprafaţa, 590 m perimetru, 145 m lungime, 96 m lăţime maximă, 52 m lăţime minimă, circa 30000 mc volum, 6 m adîncime maximă.

Page 80: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Judelui dinspre Slăveiu, dominată de pereţii Muchiei Ascuţite şi ai Custurii Slăveiului şi cunoscută în vorbirea ciobanilor sub denumirea de „Şura Mare".

Lacul lipseşte atît de pe hărţile oficiale cît şi de pe cele turistice şi nu a mai fost menţionat în nici o altă lucrare referitoare la masivul Retezatului; ciobanii îl cunosc desigur, dar nu i-au dat nici un nume, ceea ce se întîmplă de altfel şi cu alte lacuri mult mai mari, cum a fost cazul Tăului Răsucit, situat puţin mai jos în aceeaşi căldare, sau al „lacurilor înşirate" de pe ulucul superior al văii Bucura (Lia, Ana, Viorica, Florica).

Tăul Ascuns este un exemplar lacustru a cărui origine glaciară o certifică numeroasele urme lăsate aici de fostul gheţar, în special barajul morenic destul de proeminent de pe fruntea lacului; el ocupă fundul unei încăperi foarte bolovănoase, cu totul neumblată, aflată în stînga drumului ciobănesc care traversează căldarea Judele venind dinspre Zănoaga Mare către spinările Slăveiului, la locul numit Şura Mare.Lacul prezintă proporţii1 care îl pun înaintea altora mai bine cunoscute (de pildă Tăul Porţii) şi este alimentat din belşug de trei izvoare care — de bună seamă — îşi au originea sub depozitele de bolovani împrăştiaţi haotic pe tot fundul căldării şi sub care se ascund probabil nebănuite cantităţi de zăpadă hipogee; pîrîiaşul care porneşte din lac spărgînd zăgazul frontal, reprezintă începutul timid al unui torent care, după ce mai primeşte şi contribuţia celorlalte două lacuri alpine (Tăul Urît şi Tăul Răsucit), se uneşte cu firul de nord al Judelui, dînd naştere torentului Judele abia după ce primeşte şt apele care vin zgomotoase din marele lac al Zănoagei.

Prin identificarea Tăului Ascuns, comoara de lacuri alpine a Retezatului a fost îmbogăţită cu un exemplar din cele mai încîntătoare, reprezentînd răsplata eforturilor noastre depuse în scopul cercetării şi cunoaşterii cît mai desăvîrşite a masivului.

Pentru încheierea circuitului, recomandăm traversarea haosului de bolovani de la „Şura Mare" pe poteca ciobănească dinspre Zanoaga spre Slăveiu; odată ajunşi pe spinarea Slăveiului, vom coborî fie către lacul Bucura, pe la lacul Ana, fie către valea Lăpuşnicului Mare, pe la Lunca Berhină, folosind marele drum pastoral de pe Slăveiu.

Circuitul Gemenilor

Versantul de nord al Retezatului este brăzdat de o mulţime de văi cu caracter torenţial, precum şi de cîteva căldări glaciare mari (Bîrlea, Gemenile, Radeşul Mare), pe fundul cărora găsim un număr de 8 lacuri alpine, printre care unele sînt dintre cele mai mari şi mai frumoase de pe întreg cuprinsul masivului. În timp ce văile din Radeşul Mare coboară 1 5540 mp suprafaţă, 290 m perimetru, 104 m lungime, 60 m lăţime maximă, circa 10000 mc volum, 4 m adîncime maximă.

Page 81: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

direct către şanţul adînc al Rîului Mare, brăzdînd flancurile nordice ale culmii Zănoaga, căldările Bîrlea şi Gemenile sînt axate pe şanţul adînc al văif alpine Zlata (sau Zlătuia) ale cărei fire se răspîndesc pe o mare întindere, pe flancurile piscurilor Bîrlea, Judele, Bucura şi Vf. Retezat.Ca şi în cazul lacurilor Judelui, pentru vizitarea marilor şi frumoaselor lacuri din Gemenile şi Bîrlea (Tăul Gemenile, Tăul Ştirbului, Tăul Negru etc.), vom folosi ca punct de plecare tot casa de adăpost de la Gura Zlatei, cu intrarea în masiv pe la Rîu de Mori, dar nu vom mai urca pe spinarea Radeşului Mare, ci vom trece direct pe valea Zlătuia, lăsîndu-ne conduşi de o altă potecă largă care se ridica deasupra fundului adînc al văii şi ne poartă mai întîi pe la tăul Gemenile şi apoi pe la Tăul Negru, în sus.

Căldarea Gemenile este o vastă încăpere glaciară, mărginită lateral de Custura Retezatului şi de piscul Bîrlea, iar în fund de creasta accidentată dintre piscurile Bucurei şi Judelui (Poarta Bucurei). Lată de peste 2 km, căldarea se găseşte la izvoarele torentului Zlata, care îşi schimbă de două ori numele pe cursul său: o dată în pîrîul Dobrun şi apoi în cel de Izvorul Gemenilor; trei dintre cele mai proeminente piscuri ale masivului străjuiesc măreaţa căldare a Gemenilor şi anume: Vf. Retezat, Bucura şi Judele, dînd întregului ansamblu un aspect alpin desăvîrşit, în cadrul Căruia pereţii abrupţi şi sălbatici ai Bucurei şi Judelui se asociază cu linia frîntă care închide orizontul în „Poarta Bucurei", pentru a da întregii regiuni coloritul sumbru al marilor şi sălbaticelor căldări de gheţar de pe versantul nordic al masivului.

— Tăul Gemenile (1934 m) ocupă treapta inferioară a căldării, lăsînd numai un mic spaţiu unei lunci mereu verzi, împădurită cu jnepeni de o talie impresionantă, care nu mai au nimic comun cu semenii lor tîrîtori de pe crestele şi platourile alpine, bine cunoscuţi turiştilor. Ocrotit de o cută largă a piscului Bîrlea, lacul prezintă un interesant contur aproape triunghiular, copleşit de bolovanii care se scurg de pe pereţi şi dintre care vreo cîţiva mai voluminoşi au ajuns pînă în mijlocul lacului, alcătuind o mică insulă (foto 24).

Tăul Gemenile este unul din cele mai mari lacuri ale Retezatului, ocupînd locul al patrulea ca lungime, al cincilea ca perimetru şi volum şi al şaselea ca suprafaţă1. Lipsit complet de izvoare, lacul îşi menţine totuşi nivelul păstrînd o apă mereu limpede şi bogată în oxigen, în care trăiesc păstrăvi de dimensiuni apreciabile; el dă naştere unui torent foarte puternic, adevărată vînă de apă care iese din lac spărgînd bara frontală şi contribuind în mod vizibil la alcătuirea pîrîului Gemenile; existenţa unor izvoare subterane este deci mai presus de orice îndoială.

Treapta care adăposteşte lacul este un adevărat paradis al plantelor rare din Retezat, constituind încă unul din acele centre florale ale

1 40000 mp (4 ha) suprafaţă, 890 m perimetru, 330 m lungime, 208 m lăţime maximă, 30 m lăţime minimă, circa 20000O mc volum, 10 m adîncime maximă.

Page 82: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Retezatului pe care le-am mai identificat şi în alte părţi ale masivului (Valea Bucurei, Căldarea Zănoguţei) şi care a devenit aici centrul unei „rezervaţii ştiinţifice", menită să servească naturaliştilor — mai mult decît oricare alt colţ al vastului Parc Naţional al Retezatului — la urmărirea diverselor fenomene din lumea florei specifice a masivului Retezat. Ceea ce ne atrage în primul rînd atenţia sînt cîteva splendide exemplare de zîmbri, care răsar din mijlocul pîlcurilor de jnepeni, precum şi cea mai vastă colonie de afini din întregul masiv, dezvoltată pe unul din malurile lacului, printre jnepeni.

În mijlocul acestui cadru natural de o frumuseţe excepţională, tăul Gemenile capătă fără îndoială caracterele celui mai sălbatic lac alpin din munţii noştri, atît prin aspectul romantic al aşezării lui, cît şi prin desăvîrşita-i izolare, departe de marile linii de circulaţie turistică din restul masivului.

— Tăul Ştirbului (2090 m) este un lac alpin de o mare frumuseţe a cărui suprafaţă ovală ocupă centrul vastului infern de bolovani de pe treapta mijlocie a căldării Gemenilor, aruncînd cu întinsele lui ape o pată întunecoasă pe albul nemărginit al bolovănişului granitic, ale cărui pînze se întind, neîntrerupte, din preajma lacului pînă la picioarele Judelui şi Bucurei, urcînd pe linia de mijloc a căldării pînă sub strungile şi tancurile din Poarta Bucurei (foto 25—26).

De dimensiuni moderate1, Tăul Ştirbului este încă un exemplu neîndoios de alimentare subterană din zăpezi hipogee, fiind complet lipsit de alte izvoare; o frumoasă faleza şi un golf adînc adaugă la farmecul desăvîrşit al lacului, încă o notă de pitoresc.

— Zănoagele Gemenilor (2160—2180 m) sînt două mici lacuri învecinate situate pe treapta superioară a căldării Gemenilor şi ascunse în cîte o mică depresiune („Zănoaga"), pe fundul plat al încăperii, printre nenumăraţii „berbeci" care ocupă întreaga ci suprafaţă, între pantele abrupte ale Judelui şi cele ale piscului Bîrlea.Este cazul să arătăm că toate hărţile indică pe locul lor un „Tău al Judelui" despre care ştim că se găseşte— în realitate — pe celălalt versant al muntelui, cu faţa spre căldarea largă a Judelui. Denumirea de „Zănoagele Gemenilor", pe care am dat-o celor două lăculeţe vecine, se explică prin asemănarea lor cu „Zănoagele Galeşului", pe care le-am vizitat pe circuitul Nucşorului. Aşezate la cîteva sute de metri depărtare unul de altul, Zănoagele Gemenilor deşi sînt de proporţii liliputane, dovedesc totuşi o origine glaciară categorică prin nenumăratele mărturii dimprejurul lor; lipsite de izvoare, amîndouă tăuleţele dau împreună naştere unui abundent fir de apă care se uneşte cu torentul Gemenile, mai jos de Tăul Ştirbului.

După ce ne-a condus pe malul lacului Gemenile, marea potecă de 1 13385 mp suprafaţă, 490 m perimetru, 170 m lungime, 80 m lăţime maximă, circa 30000 mc volum, 5 m adîncime maximă.

Page 83: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

pe valea Zlătuia mai urcă foarte puţin pe pantele piscului Bîrlea şi coboară în valea Bîrlii, trecînd printr-o mică luncă înverzită, udată din belşug de apele care coboară în cascadă venind dinspre Tăul Negru.

Căldarea Bîrlea este o incintă glaciară mult mai redusă ca proporţii, dar tot atit de pietroasă şi de pustie ca şi căldarea Gemenile, de care o desparte doar piscul Bîrlea. Situată la obîrşia văii Bîrlea care brăzdează cu nenumăratele ei fire versantul nordic al muntelui cu acelaşi nume, aparţinînd culmii Zănoaga, căldarea Bîrlea adăposteşte pe treapta o unică, ocrotită de piciorul prelung al Şeselor, un singur dar excepţional lac alpin: Tăul Negru.

— Tăul Negru (2014 m) este unul din cele mai mari lacuri alpine din Retezat, un adevărat colos al lacurilor din munţii noştri, împreună cu Bucura şi Zănoaga Mare1; pentru a arăta locul ocupat de Tăul Negru în ierarhia marilor lacuri alpine din munţii noştri, vom spune că lacul cel mai mare din munţii Făgăraşului (Bîlea), se află mult în urma lui cu suprafaţa sa de aproximativ 5 ha şi cu volumul său de 300 000 mc. (foto 27).Malurile lacului, aproape rectilinii, înalte şi stîncoase, închipuind un mare trapez, sînt înconjurate de un cordon de jnepeni al cărui colorit întunecat împrumută suprafeţei lacului înfăţişarea posomorîtă de la care i se trage probabil şi numele. O faleză de vreo 40 m domină latura superioară a marelui patrulater de ape, ocupînd-o în mare parte cu blocuri de granit enorme, de forme geometrice, prăvălite pînă sub nivelul lacului; o puternică bariera morenică include latura inferioară, încingînd fruntea lacului.

O plimbare de-a lungul celor peste 1000 m de ţărrn din jurul Tăului Negru, ne va lăsa pentru multă vreme întipărită în minte o imagine de-a dreptul copleşitoare: o vastă întindere de ape în mijlocul unor munţi pustii, înfiorată de valurile provocate de un vînt iavorabil, iar în depărtare piramida cu vîrful retezat a piscului care poartă acest nume, se înalţă ameninţătoare deasupra luciului apei, iar între aceasta şi „Vîrful Retezat" se interpune adîncul şanţ al văii Gemenilor, precum şi piscul Bîrlea.

Un foarte abundent torent ia naştere din apele Tăului Negru; el sare cu zgomot peste un prag de vreo 80 m înălţime care desparte lacul de firul văii Bîrlea, formînd ceea ce vom numi — într-o formă mai acceptabilă — Cascada Bîrlea, pentru a înlocui denumirea populară, destul de scabroasă. Nu am putut semnala urme de scădere substanţială a nivelului apelor Tăului Negru în tot cursul cercetărilor noastre, deşi acesta este lipsit de, izvoare de suprafaţă; singura explicaţie a acestui interesant fenomen rămîne numai contribuţia unor puternice izvoare subterane, venind dinspre depozitele de blocuri de la extremitatea superioară a 1 74460 mp suprafaţă, 1110 m perimetru, 340 m lungime, 280 m lăţime maximă, 176 m lăţime minimă, circa 1,8 mii mc volum, 25,5 m adîncime maximă (adîncimea cea mai mare constatată la lacurile din Carpaţi, conform sondajelor recente — vezi nota de la pag. 116).

Page 84: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

lacului.Izolat în mijlocul unei zone periferice şi pustii a Retezatului, foarte

puţin frecventată de turişti, Tăul Negru a rămas pînă azi aproape necunoscut atît marilor mase turistice, cît şi cercetătorilor mai vechi care au cutreierat masivul şi dintre care unii abia îl citează, cu toate că — prin proporţii, prin caracterele specific glaciare şi prin întregul ansamblu alpin din jurul lui — Tăul Negru poate fi aşezat în fruntea lacurilor de munte din ţara noastră, alături de marii lui semeni: Bucura şi Zănoaga Mare.Este cu atît mai vrednică de menţionat acţiunea întreprinsă recent de Comisia pentru ocrotirea naturii, de pe lîngă Academia R.P.R., care a instituit în cadrul perimetrului larg al Parcului Naţional al Retezatului, o rezervaţie ştiinţifică în ale cărei limite a închis atît centrul floral de la lacul Gemenile, cît şi căldarea Bîrlea împreună cu Tăul Negru.

La originea unei mici văi seci situată imediat la apus de Tăul Negru, pe aceleaşi pante nordice ale muntelui Bîrlea, se poate vedea locul unde se afla Cîndva un lac pe care hărţile continua să ni-l indice ca existent şi pe care l-am denumit: Tăul Secat (2043 m). Numind astfel acest lac dispărut de mult prin uscare, am vrut să atragem atenţia asupra soartei pe care o vor avea, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, alte cîteva lacuri din masivul Retezatului ca: Bucurelul, Tăul Turcel, Tăul Urît, Tăul Spurcat, Tăul dintre Brazi, cele două mici lăculeţe de lîngă Tăul Porţii, toate cele şase tauri din Valea Rea etc.

Tăul Secat se găseşte chiar în marginea marii poteci ciobăneşti care traversează întregul versant nordic al Bîrlii, urcînd dinspre valea Gemenile către Şesele şi Zănoaga, pe sub Tăul Negru; o dată ajunşi pe Zanoaga deasupra Tăului Negru, ne putem întoarce la Gura Zlatei peste Radeşul Mare sau ne vom putem încheia circuitul pe la lacul Bucura şi cabana Pietrile.

Lacurile din Radeşul Mare

Pe acelaşi versant nordic al culmii Zanoaga se înşiră, la apus de muntele Bîrlea, dincolo de piciorul Şeselor, un număr de patru văi al căror caracter glaciar mai poate fi încă recunoscut, deşi sînt în cea mai mare parte distruse de eroziune şi astupate de mari depozite de bolovani dezagregaţi, care le dau o înfăţişare extrem de respingătoare. Cele patru văi ale Radeşului sînt: valea Cîrligului (singura care are lacuri), Cioaca Radeşttlui, Radeşul Mare şi Radeşul Mic, toate adunate într-un singur mănunchi în zona subalpină de la poalele masivului, pe Rîul Mare, în vecinătatea punctului Gura Zlatei. Pe cursul superior al acestor văi se adăposteau odinioară patru gheţari alpini care alcătuiau grupul Radeşul Mare şi de pe urma cărora nu au mai rămas decît trei mici lacuri pe valea Cîrligului şi cîteva căldări destul de reduse.

Page 85: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

— Tăul Cîrligului (2030 m) este un lac liliputan, puţin adînc, oval, înconjurat de cîteva mlaştini, situat pe treapta superioară a căldării „Groapa Şeselor", reprezentînd zona de obîrşie a văii Cîrligului. Căldarea aceasta, singura care mai păstrează înfăţişarea tipică a fostelor căldări glaciare, adăposteşte pe treapta mijlocie locul de refugiu al caprelor negre din Retezat, ale căror sute de culcuşuri ocupă golurile dintre pîlcurile de jnepeni care îmbracă întreaga regiune.

— Tăurile Radeşului (1911 m) sînt două lacuri gemene, foarte puţin cunoscute din cauza aşezării lor periferice şi pe care numai un singur autor le citează ca atare (20) fără să ne dea însă amănunte asupra lor. Lacurile ocupă un mic spaţiu pe treapta inferioară a văii Cîrligului, aşezată lateral sub piciorul Zănoagei, la vreo 150 m mai jos de Groapa Şeselor. Lacul cel mare, de formă trapezoidală, este excepţional de frumos, foarte limpede, aşezat într-o pitorească poziţie alpină şi încon furat de o barieră de jnepeni foarte deşi1; lacul cel mic este triunghiular, mai puţin frumos, mai superficial şi serios ameninţat cu astuparea 2.

Pe valea învecinată (Cioaca Radeşului) ar fi trebuit să găsim un lac pe care toate hărţile şi descrierile ni-l dau încă şi azi ca existent şi destul de important: Tăul Spurcat, O cercetare mai puţin superficială ar fi condus pe oricine înaintea noastră la constatarea că Tăul Spurcat se găseşte în realitate pe versantul opus, cu faţa către valea Judelui, unde l-am întîlnit printre lacurile Judelui. Ceea ce am mai observat însă, în cursul examinării zonei glaciare a Radeşului Mare, a fost faptul că hărţile ne înfăţişează cu totul greşit cursul acestor văi, făcînd necesară o punere la punct şi anume: valea Cioaca Radeşului (la a cărei obîrşie ar fi trebuit să apară Tăul Spurcat) nu se uneşte cu valea Cîrligului, în care caz piciorul Zănoagei ar fi trebuit să dispară sau cel puţin să se scurteze simţitor; ea se uneşte direct cu valea Radeşului Mare, lăsînd un spaţiu mult mai mare piciorului prelung al Zănoagei, care sfîrşeşte deasupra „plostinelor" de pe malul Rîului Mare.

Individualizarea celor patru văi de pe versantul nordic al Radeşului a atras o modificare substanţială şi în schiţa glaciologică a regiunii, în sensul că şi gheţarii din grupul Radeşului au căpătat o individualitate mai bine precizată.

Circuitul Rîului Bărbat

La izvoarele rîului de munte cu un nume atît de sugestiv şi de sonor: Rîul Bărbat, pe versantul oriental al masivului, se deschide o vastă căldare de gheţar, cea mai largă din tot cuprinsul Retezatului, hotărnicită

1 4300 mp suprafaţă, 250 m perimetru, 84 m lungime, 70 m lăţime maximă, 40 m lăţime. minimă, circa 6000 mc volum, 3 m adîncime maximă.2 2800 mp suprafaţă, 230 m perimetru, 90 m lungime, 50 m lăţime maximă, circa 3000 mc volum, 2 m adîncime maximă.

Page 86: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

de crestele înalte şi ascuţite ale Custurii Păpuşii şi de muchia puternică a Gruniului, alcătuind ceea ce se numeşte popular „Cununa Custurii".Două din cele mai proeminente piscuri ale Retezatului — vf. Păpuşa şi vf. Custura — străjuiesc de ambele părţi ale căldării, în timp ce în fundul ei se înalţă ca o cortină de granit Custura Păpuşii. Şaua Custurii (2205 m) este singurul loc de trecere pentru marea arteră turistică — magistrala est-vest — care străbate masivul de la o margine la alta, dinspre Hobiţa-Baleia spre Drăgşanu, Godeanu şi Băile Herculane.

Pe flancurile prăpăstioase ale căldării de la obîrşia Rîului Bărbat (Căldarea Custurii) se adăpostesc în pîlnii adînci său în căldări laterale înalte, opt din cele mai mari şi interesante lacuri alpine ale Retezatului. Două dintre acestea (Tăul Ţapului şi Tăul Adînc) se ascund în fundul unor pîlnii agăţate pe flancul stîng al căldării, sub Custura Păpuşii, In poalele piscului Păpuşa; restul de şase (Tăurile Custurii, Tăul Ciumful Mare şi Tăurile Ciumful Mic) sînt răspîndite pe fundul căldărilor înalte ale Gruniului, suspendate la cîteva sute de metri deasupra văii propriu-zise, pe pereţii abrupţi ai spinării masive a Gruniului.

Pentru vizitarea lacurilor din bazinul Rîului Bărbat vom pătrunde în Retezat prin poarta de la Hobiţa-Baleia şi vom lua ca punct de plecare casa de adăpost Baleia (1450 m), situată la cîteva ore de zona de obîrşie a Rîului Bărbat. Magistrala est-vest urcă potrivit pe piciorul Lănciţului şi, o dată ajunsă la nivelul de 1900 m, începe să coboare de-a coasta, ajungînd în fundul văii la Stîna din Rîu (1563 m), aşezată în punctul unde se unesc torenţii care vin din Tăul Ţapului, Tăul Adînc, Tăurile Custurii şi Tăul Ciumful Mare.

De aici, marea potecă ciobănească pe care o foloseşte magistrala, urcă din greu în serpentine pe versantul nordic al piscului Custura, ieşind în şaua Custurii (2205 m), pe ramura sudică a crestei ascuţite numită Custura Păpuşii; mai departe, aceeaşi artera largă şi foarte accesibilă străbate de-a lungul întreaga culme Păpuşa-Drăgşanu, se întîlneşte cu magistrala nord-sud în şaua Plaiul Mic şi îşi continuă drumul către periferia vestică a Retezatului Mare, trecînd prin zona de calcare a Retezatului Mic sau mai departe, peste Godeanu, pun valea Cernei spre Băile Herculane.

Pentru vizitarea celor două mari lacuri de pe stînga Rîului Bărbat (Tăul Ţapului şi Tăul Adînc), vom folosi magistrala est-vest numai pînă în punctul unde ea începe să coboare spre Stîna din Rîu; din acel punct, vom folosi traseul de legătură dintre cabanele Baleia şi Pietrile, care străbate în continuare piciorul Lănciţului şi ne vom opri deasupra căldării Fundul Galeşului, la obîrşia văii Văsielului, în şaua Lănciţului (2270 m).

— Tăurile Văsielului alcătuiesc un grup de trei lacuri alpine de proporţii liliputane dar evident glaciare, situate pe treptele superioare ale căldării Văsielului. la obîrşia văii Rîul Alb de pe versantul oriental al

Page 87: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Retezatului; ulucul glaciar al Văsielului se prelungeşte pe vreo 6 km între muchia înaltă Vf. Mare — Întîlnicioara şi spinarea prelungă a Lănciţului.

Pe treapta superioară pot fi văzute, chiar din şaua Lănciţului, două tăuleţe situate la 2200 m altitudine, ascunse printre nenumăraţii „berbeci" care dovedesc originea glaciară a acestui fund de căldare; pe treapta mijlocie se găseşte lacul care poartă efectiv numele de Tăul Văsielului (1990 m), de proporţii de asemenea reduse, deşi hărţile continuă să ni-l arate drept un membru important al complexului lacurilor din Retezat.

Din şaua Lănciţului, lăsăm drumul de legătură de la cabana Baleia spre Pietrile să coboare în căldarea Galeşului, pe lîngă Vf. Mare şi prin şaua Vf. Mare, iar noi ne îndreptăm către stînga unde vom zări, la o mică depărtare, marele triunghi de ape al Tăului Ţapului, uşor de recunoscut după insuliţa de la capătul superior.— Tăul Ţapului (2050 m) cu marea lui suprafaţă, în trei colţuri atît de capricios trasată, ocupă fundul unei pîlnii adînci, săpată în peretele sudic al piscului Păpuşa, cu faţa spre Rîul Bărbat, imediat la baza ramurii nordice a crestei ascuţite şi accidentate a Custurii Păpuşii. Pîlnia actuală, desfigurată în decursul vremii de teribilele efecte ale dezagregării granitului, nu mai are nimic comun cu fosta ei înfăţişare glaciară, fiind azi pur şi simplu îngropată sub noianul de bolovani care curg de pe pereţi ajungînd pînă la nivelul lacului (foto 28).

Menţionat fără nume pe toate hărţile, abia citat (uneori tot fără nume) în cîteva descrieri, Tăul Ţapului apare pentru prima dată sub acest nume în lucrarea turistică „Opt zile în Retezat" publicată în 1944 de Em. Iliescu (18), apoi în lucrarea noastră „Drumuri de munte" (15), precum şi în studiul geologic al lui L. Pavelescu (29). Facem aceste observaţii pentru a scoate în evidenţă faptul că lacul, cu toate că prezintă proporţii demne de cele mai mari exemplare din Carpaţi1, nu a reţinut atenţia cercetătorilor anteriori: el ocupă totuşi locul al şaptelea prin lungime şi perimetru şi al nouălea prin volum şi suprafaţă, printre lacurile alpine din Retezat.

Prezenţa lui nu poate scăpa celui care trece pe deasupra lacului, pe Custura Păpuşii, dar cum traseul acesta este unul din cele mai puţin umblate din Retezat, ne explicăm în parte faptul că lacul a scăpat pînă acum atenţiei cercetătorilor neînzestraţi cu calităţi de alpinişti. Tăul Ţapului este cu toate acestea mult mai accesibil de pe Custura Păpuşii decît dinspre fundul văii, de care îl desparte un prag de peste 400 m înălţime, descompus în cîteva trepte succesive.La un colţ al lacului, a cărui oglindă lucitoare străluceşte intens sub razele soarelui de dimineaţă, se găseşte o insuliţă mereu verde, care adaugă o notă originală la farmecul excepţional al acestui mare lac alpin, atît de

1 35080 mp (3,5 ha) suprafaţă, 850 m perimetru, 264 m, lungime, 224 m lăţime maximă, 60 m lăţime mfnimă, circa 150000 mc volum, 8 m adîncime maximă.

Page 88: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

puţin cercetat. Deşi complet lipsit de izvoare, lacul dă naştere unui torent abundent care sare peste un prag de vreo 450 m înălţime, afundîndu-se în şanţul adînc al Rîului Bărbat, la a cărui formare contribuie împreună cu alţi torenţi adunaţi în mănunchi, în jurul punctului „Stîna din Rîu".

— Tăul Adînc (2150 m:) se află pe fundul căldării vecine care nu mai este o pîlnie, ci un „găvan" larg, scobit în pereţii verticali ai vîrfului Păpuşa şi a cărui adîncime de peste 300 m a dat numele său „Căldării Adînci" şi lacului. Un alt nume sub care este cunoscut lacul este acela de „Tăul Păpuşii", dar pentru a înlătura confundarea lui cu „Tăurile Păpuşii", aliate pe spinarea Păpuşa-Drăgşanu şi pe care le-am întîlnit în şaua Plaiul Mic, vom folosi exclusiv numele mai bine individualizat de „Tăul Adînc" (foto 29).

De dimensiuni modeste1 dar deosebit de atrăgător atît prin aşezarea lui pe fundul Căldării Adînci, cît şi prin înfăţişarea lui, lacul acesta a devenit (pentru noi cel puţin) unul din cei mai interesanţi membri ai marii familii lacustre a Retezatului, fiind cel care ne-a dat posibilitatea de a găsi o explicaţie a mecanismului alimentării din izvoare subterane, a lacurilor lipsite de izvoare de suprafaţă.Observînd modificările conturului acestui lac, în funcţie de variaţia sezonieră a nivelului său, am putut identifica mecanismul specific care explică fenomenele de rezistenţă, observate la aproape toate lacurile lipsite de izvoare de suprafaţă din Retezat, confirmînd bănuiala noastră privitoare la alimentarea acestora din „zăpezi hipogee". Tn cursul perioadelor de mare secetă din anii 1945—1947, am putut constata că apele Tăului Adînc s-au retras pe o adîncime de circa 30 m în cuprinsul golfului de la extremitatea superioară, lăsînd în urma lor un fund nisipos; de-alungul acestui fund am constatat existenţa unui fir de apă limpede, a cărui temperaturii extrem de scăzută (5—6OC), ne-a arătat că provine din topirea unor mase de zăpadă aflate în apropiere.

Urmărind firul de apă pe cît a fost posibil pe sub depozitul de blocuri de pe malul lacului, am ajuns la convingerea că originea lui nu poate fi decît m masele de zăpadă întărită ascunse sub aceste blocuri. Datorită topirii lente şi uniforme a acestor mase de zăpadă întărită, a luat naştere firul de apă pe care l-am identificat pe fundul lacului; acesta — împreună cu multe altele — compensează pierderile provocate de evaporare şi mai ales de torentul care ţîşneşte şi aici cu violenţă, ca din toate lacurile Retezatului. Torentul Tăului Adînc sare şi el (ca şi cel care provine din Tăul Ţapului) pînă în fundul văii Rîul Bărbat, mai sus de Stîna din Rîu, peste un prag de vreo 400 m înălţime, descompus şi el într-o serie de trepte succesive, de-a curmezişul căruia un hăţaş abia schiţat, ne scoate din căldarea Tăului Adînc direct în Şaua Custurii (2205), situată

1 8615 mp suprafaţă, 415 m perimetru, 150 m lungime, 100 m lăţime maximă, 40 m lăţime minimă, circa 15000 mc volum, 4 m adîncime maximă.

Page 89: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

pe Custura Păpuşii în punctul unde magistrala est-vest trece din bazinul Rîului Bărbat în cel al Lăpuşnicului Mare, îndreptîndu-se către Drăgşanu şi valea Cernei.

După ce vom arunca o privire de-a dreptul senzaţională spre piscurile Pelegii şi Păpuşii, încadrînd perechea de lacuri ale Pelegii agăţate deasupra văii Peleaga, ne vom îndrepta către vf. Custura şi către spinarea Gruniului, lăsînd drumul pastoral să continue spre sud, pe magistrala est-vest. Regiunea alpină Custura-Gruniu a fost foarte puţin cercetată din punct de vedere geografic şi turistic iar toponimia ei destul de săracă, ne-a fost transmisă cu erori grave Gruiu în loc de Gruniu, Ciungiu, Cionfu, Ciumu, în loc de Ciumfu etc;, sau multe lipsuri (Valea Mării, Tăurile Custurii etc.), deşi regiunea este bogată în aspecte alpine şi plină de surprize, ceea ce ar li putut constitui un element de atracţie pentru cercetători sau pentru turişti.

Din cele şase căldări laterale care se înşiră pe flancul nordic al Gruniului, suspendate la o mare înălţime deasupra Rîului Bărbat şi cunoscute sub numele comun de „Căldările Gruniului", cea mai vastă şi mai bine conservată în tiparele ei glaciare este căldarea Ciumful Mare, un fel de mică vale de gheţar suspendată la aproape 500 m, deasupra fundului văii şi încovoiată în arc de cerc în jurul pintenului voluminos al piscului Custura (foto 30).

Ulucul larg şi încovoiat al acestei văi glaciare suspendate, care nu este în realitate decît un compartiment lateral al căldării Custura, este întrerupt de două mari praguri înalte de 150—200 m, care împart ulucul în trei trepte succesive: o treaptă superioară la 2250—2300 m altitudine, situată imediat sub piscurile Custura şi Ciumful Mare, adăpostind grupul celor trei lacuri înşirate, numite Tăurile Custurii; apoi o treaptă mijlocie la 2050—2100 m altitudine, adăpostind tăul Ciumful Mare, precum şi o treaptă inferioară la 1900 m altitudine, lipsită de lacuri, atîrnînd deasupra fundului adînc al Rîului Bărbat la peste 300 m înălţime.

Din restul de cinci căldări laterale ale Gruniului, numai cea a Ciumfului Mic (sau Ciurnfttletelui) mai adăposteşte un grup de două lacuri mici; celelalte sînt în mare parte distruse, fără să-şi piardă însă cu totul înfăţişarea şi caracterele cunoscutelor locaşuri de gheţari suspendaţi.Ele se înşiră una lîngă alta, la răsărit de căldarea Ciumful Mic şi anume: două căldări gemene (fără nume) între vf. Ciumful Mare (2340 m) şi vf. Gruniu (2362 m), apoi căldarea Lazărului între vf. Gruniu şi vf. Lazărul (2283 m), iar ultima — Zănoaga Văcăriei — între vf. Lazărul şi vf. Custura Văcăriei (2237 m).

— Tăul Mare al Custurii (2270 m), prin altitudinea lui stabilită cu ajutorul unui altimetru aneroid compensat (susceptibilă aşadar de a fi rectificată) este deocamdată cel mai înalt lac alpin din munţii noştri, întrecînd altitudinea lacului Capra din munţii Făgăraşului (2241 m).

Page 90: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Originea glaciară a lacului este certificată de un puternic val morenic care îi înconjoară malurile atît frontal cît şi lateral, strîngînd apele lacului într-o barieră de pietriş glaciar care-i dă un contur foarte capricios şi greu de definit, asemănător unei imense „alune americane" (foto 31—32).

Prin dimensiunile sale, Tăul Mare al Custurii ocupă locul de frunte în familia de lacuri alpine a Rîului Bărbat, iar în ierarhia lacustră a masivului Retezat ocupă locul al patrulea ca perimetru (înaintea tăului Gemenile), al şaselea ca lungime, al şaptelea ca volum şi al optulea ca suprafaţă1. Lipsit de izvoare, lacul nu pierde totuşi din suprafaţa lui, în timpul perioadelor de mare uscăciune, decît o foarte redusă întindere (cca. 1000 mp); această rezistenţă specială se datoreşte exclusiv faptului că izvorul de ieşire (emisarul) al lacului este foarte slab, altfel absenţa marilor depozite de blocuri granitice din jurul lacului atrăgînd lipsa izvoarelor subterane, ar fi provocat lacului pierderi de nivel apreciabile.Tăul Mare al Custurii mai este demn de reţinut şi prin faptul că — pe lespezile de pe malurile lui — se poate vedea în fiecare an un strat de cîţiva centimetri de „guano", depus de stolurile mari şi foarte agresive de acvile şi vulturi bărboşi (sau zagani), care şi-au făcut cuiburile în pereţii înconjurători; printre aceste măreţe zburătoare trebuie reţinută prezenţa „vulturului bărbos", care s-a retras aici din Alpii europeni şi din restul Carpaţilor, fiind vizibil la noi numai în acest colţ al masivului Retezat.

— Tăul Mic al Custurii (2250 m) este vecinul mult mai modest2 şi mai puţin interesant al lacului precedent, numărîndu-se totuşi şi el printre cele mai înalte lacuri din Carpaţi, la egală altitudine cu iezerul Podul Giurgiului, cel mai înalt lac alpin din munţii Făgăraşului (foto 31). Lacul prezintă dimensiuni modeste, o suprafaţă de formă oblongă şi este dotat cu o apă foarte limpede şi cu nivel constant, ceea ce (in lipsa izvoarelor de suprafaţă şi a unei contribuţii mai substanţiale din partea lacului superior) se explică numai prin existenţa unor izvoare de adîncime care pot proveni de sub depozitele de bolovani ce şi-au făcut din nou apariţia, din belşug, în jurul lacului. Ca dimensiuni, Tăul Mic al Custurii trece înaintea Tăului Adînc, Zănoguţii, Pietrilor şi Tăului Porţii.

— Tăuleţul Custurii (2240 m), cel de-al treilea membru al grupului numit „Tăurile Custurii", este un mic ochi de apă neînsemnat în comparaţie cu proporţiile vecinilor lui, dar de o limpezime atît de desăvîrşită încît oglinda lui străluceşte în soare ca un far luminos vizibil de departe; o mică bijuterie a Retezatului, ca atîtea alte tăuleţe de talia lui.

Grupul celor trei lacuri ale Custurii se află la originea unui viguros torent care străbate în întregime ulucul Ciumfului Mare şi poartă acelaşi nume. Coborînd de la Tăurile Custurii de-a lungul acestui torent, pe lîngă

1 36340 mp suprafaţă, 990 m perimetru, 320 m lungime, 200 m lăţime maximă, 80 m lăţime minimă, circa 200000 mc volum, 10 m adîncime maximă.2 9120 mp suprafaţă, 410 m perimetru, 150 m lungime, 64 m lăţime maximă. 60 m lăţime minimă, circa 20000 mc volum, 4 m adîncime maximă.

Page 91: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

cascadele pe care le fac apele lui sărind din prag în prag, de pe treapta superioară pe cea mijlocie, vom întîlni modestul dar frumosul lac Ciumful Mare.

— Tăul Ciumful Mare (2040 m) este un lac de formă ovală şi de proporţii modeste1, care ocupă o firidă laterală, pe terasa mijlocie a ulucului încovoiat al Ciumfului Mare, sediu al unor lacuri alpine de proporţii şi aspecte excepţionale. Lipsit de izvoare de suprafaţă, lacul este alimentat din abundenţă de apele torentului Ciumful Mare, care coboară de pe terasa superioară căzînd într-un şir de mici cascade. peste un prag înalt de vreo 150 m. După ce iese din lac printr-o vînă groasă de apă, torentul străbate restul treptei mijlocii, precum şi treapta inferioară, după care se aruncă peste un prag de 300 m pînă în fundul văii, contribuind şi el la debitul Rîului Bărbat, sub numele de ,,Pîrîul Pinului". Peste acest ultim prag, torentul Ciumfului Mare dă naştere unei foarte frumoase cascade — Cascada Ciumfului — înaltă de vreo 150 m şi vizibilă de la mari depărtări, de pe Păpuşa, Lănciţul etc.

— Tăurile Ciumful Mic său Ciumfuletelui (2040 m) sînt două tăuleţe gemene, ascunse printre numeroşii „berbeci" şi tufele de jnepeni de pe unica treaptă a căldării vecine: Ciumful Mic, despărţită de ulucul Ciumfului Mare printr-o creastă puţin înaltă care coboară din vf. Ciumful Mare.

* * *Cu vizitarea lacurilor Ciumfuletelui ia sfîrşit prezentarea celor mai

atrăgătoare elemente turistice din bazinul Rîului Bărbat; un hăţaş ciobănesc de va scoate „de-a coasta" pe sub Şaua Custurii, în drumul magistralei est-vest pe care o vom urma fie înapoi spre cabana Baleia, fie înainte spre Drăgşanu unde vom întîlni magistrala nord-sud în şaua Plaiul Mic.

ALTE CIRCUITE TURISTICE

Magistrala nord-sud (de la Nucşoara la Cîmpu lui Neag, pe la cabane Pietrile — lacul Bucura — Cabana Buta).

Cel care vine la cabana Pietrile prin Haţeg, pe şoseaua care leagă acest mic şi liniştit orăşel de munte de satele de la poalele Retezatului, are două mari avantaje: mai întîi se bucură de pe dealul Oriei din spatele oraşului, de o excepţională privire de ansamblu spre versantul nordic al masivului, vedere ale cărei limite largi cuprind întreaga gamă de piscuri, începînd din Vf. Mare pînă la Vf. Retezat; în al doilea rînd, are prilejul să vadă, în treacăt, vechea biserică Sîntămăria-Orlea clădită, ca şi cea din Densuş pe temelii de pietre luate din ruinele castrelor romane din 1 6150 mp suprafaţă, 310 m perimetru, 120 m lungime, 76 m lăţime maximă, cca. 10000 mc volum, 4 m adîncime maximă.

Page 92: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

apropiere.El va mai putea vedea şi castelul foştilor grofi Kendeffy — foştii

proprietari ai Retezatului — înălţat pe dreapta şoselei, pe o buză de deal la trecerea peste apa Rîului Mare al Haţegului; în stînga, pe acelaşi deal al Oriei, deasupra comunei Subcetate, călătorul va mai putea vedea şi ruinele unui turn de pază, rămas de pe timpul năvălitorilor şi numit de localnici „Turnul lui Vece".

Pentru a ne bucura de aceste prilejuri, va trebur să venim fie dinspre Caransebeş cu trenuţul care urcă din greu pe o linie special construită „cu dinţi"" (cremaieră), trecînd peste „Poarta de Fier transilvană" de la Bouţari, pentru a coborî la Haţeg, fie dinspre Deva şi Simeria, pe şosea.Cel care vine la cabana Pietrile cu trenul dinspre Simeria, Deva sau Petroşani, va coborî în staţia Băieşti (halta Ohaba de sub Piatră), iar după 2,5 km pe şoseaua principală se va opri la ramificaţia din Ohaba de sub Piatră, pentru a se îndrepta către satele Sălaşul de Sus şi Nucşoara, de la poalele Retezatului.

Fig. Vedere panoramica a Retezatului dinspre HaţegUrcînd pe drumul de ţară care şerpuieşte printre holdele bogate ale

Ţării Haţegului, ne va întîmpină pentru prima dată imaginea vîrfului teşit al Retezatului, în cadrul unei largi perspective care se întinde de o parte şi de cealaltă a lui, cu valea Pietrile şi muchia Stînişoarei în stînga, limitată de spinările prelungi ale Lănciţului către Baleia, iar în dreapta de dealurile de deasupra satului Rîu de Mori, ale cărui case îşi profilează la orizont acoperişurile; în mijloc, pustie şi surprinzător de impresionantă, tronează căldarea superioară a Beagului, prea puţin cunoscută, cu urme de zăpadă pînă tîrziu în primăvară.

La ieşirea din satul Sălaşul de Sus, o potecă de cal şi de picior părăseşte drumul de ţară plin de bolovani şi se îndreaptă spre satul Nucşoara prin holdele din ţarină; ea lasă în stînga bisericuţa şi puţinele case ale cătunului Mălăeşti, (unde se vad ruinele altui turn de pază agăţate pe un vîrf de deal) îşi urmează malul stîng al pîrîului Sălaşului, sfîrşind între cele două părţi componente ale satului Nucşoara; aici vom putea poposi şi angaja cai, dacă nu am făcut acest lucru în Sălaşul de Sus. La capătul de sus al satului priveliştea este neînchipuit de frumoasă. La picioarele noastre se deschide, largă, valea Nucşorului pe al cărei fund plin de bolovani căraţi din munte şerpuieşte torentul care vine din minunatele lacuri ale Nucşorului. Rîul acesta de munte îşi schimbă de cîteva ori numele; firele lui de obîrşie se numesc Stînişoara, Pietrile, Valea Rea şi Galeşul, la al căror număr se mai adaugă şi Beagu; în vatra satului Nucşoara el se numeşte Nucşorul, dar mai jos îşi schimbă numele în Ohaba şi Sibişel, pentru ca, în cele din urmă, să se contopească cu Rîul Mare, sub numele comun de Rîul Haţegului.

Page 93: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Coborîm pe nesimţite în fundul văii, la podeţul care trece peste apele învolburate ale Nucşorului; avem timp să ne desfătăm cu imaginile cu totul noi ale acestei adevărate „guri de rai", aşezată la ieşirea Nucşorului din munţi. Două spinări bogat împădurite, abia lasă să se vadă piramida trunchiată a piscului Retezat sau „Rătezatu", cum îi spun localnicii în pitorescul lor grai haţegan; în fundul văii, „Cheile Nucşorului" strîng puternic apele vijelioase care luptă din greu să scape din strînsoarea stîncilor. Pretutindeni se văd urmele marilor frămîntări geologice care s-au petrecut în epocile străvechi ale istoriei acestor locuri, bolovani căraţi de puhoaiele apelor, un capăt de morenă de gheţar tăiată adînc de puterea acestora, începuturi de terase, urmele fostului fund al mării care acoperea odinioară.aceste ţinuturi etc.

Dincolo de apă, un urcuş ne scoate deasupra văii, iar mai departe drumul nu mai întîmpină nici o piedică, urcînd domol, aproape plan, pe plaiuri înverzite şi însorite, prin poieniţe zmălţate cu mii de flori. Sîntem pe marginea unei largi terase croite pe stînga văii, rest din vechiul fund al fostului gheţar Nucşorul şi ne oprim în faţa unui nou tablou: vîrful teşit al „Rătezatului" a dispărut, dar din stînga s-au ivit ulucurile înalte ale Pietrilor şi Văii Rele, tronînd deasupra şanţului adînc şi împădurit al Nucşorului, în vreme ce piscurile îndepărtate ale Păpuşii şi Pelegii întregesc acest minunat tablou alpin. Privim cu emoţie spre imaginile din faţa noastră, cărora dungile albe ale zăpezilor de primăvară le dau o înfăţişare şi mai specific alpină.Drumul sfîrşeşte într-o poiană strîmtă, copleşită de un făget bine dezvoltat; sîntem în Poiana Cîrnicului (980 m), pînă unde se poate veni şi cu căruţă sau cu automobilul; aici, valea Cîrnicului se afunda spre dreapta, către Lolaia, mult mai atrăgătoare decît spre stînga unde se pierde, prăpăstioasă, spre fundul adînc al Nucşorului, ale cărui ape vijelioase îşi fac simţită prezenţa prin eterna lor simfonie. Peste vale apare spinarea înaltă a Vîrfului Marc, dominînd pădurile masive ale Galeşului şi căldarea largă a Beagului, această vale atît de puţin cunoscută; dar abia după ce poteca ia locul drumului, mai sus de Poiana Cîrnicului, începem să pătrundem în paradisul alpin al Retezatului. Faptul se petrece dintr-odată: la ieşirea din poiană, la un cot al potecii, sîntem invadaţi de o lumină nouă, ca şi cînd am intra într-o lume de basm. In acest timp, la picioarele noastre, s-a apropiat mult zgomotul profund al torenţilor adunaţi în valea Nucşorului iar dincolo, pe malul opus, se înşiră ca la o paradă a giganţilor: Galeşul cu piciorul lui masiv, partea de sus a ulucuhr Văii Rele cu muchia ei stearpă, valea înaltă a Pietrilor într-o haină nouă, muchia Pietrilor şi a Stînişoarei care închid tabloul acesta de o rară prospeţime, în timp ce căldarea înaltă a Beagului a dispărut în urma noastră.

Nu departe de Poiana Cîrnicului se desface spre stînga un hăţaş

Page 94: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

care ne invită să părăsim pentru cîteva minute poteca mare şi să ne afundăm spre apa al cărei zgomot s-a apropiat surprinzător de mult; în cîteva clipe sîntem la picioarele cascadei duble a Loialei (1150 m), cunoscută şi sub numele de Cascada Jgheabului, după numele unui vîlcel de unde îi vine o mare vînă de apă, vijelios „vînturiş" rupt în două braţe de un prag de piatră înalt de 10—15 m. Aici apele provenite din topirea zăpezilor fostului gheţar Nucşorul au rupt zăgazurile de granit şi au coborît pe vale, tăind un prag înalt în pieptul muntelui, precum şi cheile de mai la vale.Revenind în marea potecă, ne oprim din nou mai sus de cascada Lolaia pentru a admira Cascada Beagului de pe malul celălalt al văii, măreaţă cădere de apă care spînzură peste stîncile pragului respectiv, coborînd vijelioasă spre fundul adînc şi primitor al Nucşorului.

Peisajul se închide pe măsură ce urcăm de-a lungul jgheabului de piatră care a luat locul văii Nucşorului, adîncită la 150—200 m sub noi, în apropiere de îmbucătura torenţilor Pietrile, Galeşul şi Valea Rea; în curînd poposim într-o poiană pe a cărei întindere plană pare că s-au hîrjonit uriaşii din basmele Retezatului, aruncîndu-şi unii în alţii cu bolovani cît un stat de om; sîntem în Poiana Loialei (1400 m) său „Poiana cu stînci", de unde nu mai avem decît vreo cîteva minute pînă la casa de adăpost Pietrile, primul nostru popas (1475 m).

In poiana cu stînci, vîrful teşit şi peleag al Retezatului se iveşte din nou, de data aceasta atît de uimitor de aproape încît rămînem surprinşi de perspectiva aceasta neaşteptată. În sfîrşit, poteca se opreşte din urcuş în faţa unei imagini vaste în mijlocul căreia se înalţă — ocrotitoare — piramida fără vîrf a Retezatului, avînd la picioare cabana pierdută printre bolovani: este o imagine feerică, tulburătoare, plină de perspective (foto 33).

Pentru a prinde drumul către Bucura, după ce ne-am odihnit la cabana Pietrile, va trebui să ocolim piciorul voluminos pe care muchia Stînişoarei îl aşază în calea noastră; ajungînd pe cumpăna de ape a acestei muchii, din nou pe magistrala nord-sud, în mijlocul unei rarişti cu puieţi de molid, vom alege din cele două drumuri ce ni se oferă aici, pe cel care urcă spre dreapta, de-a lungul văii Pietrile, lăsînd spre stînga — în jos — celălalt drum care se îndreaptă către lacul Galeş şi mai departe spre Baleia.Izvorul Pietrile curge departe, pe fundul unui şanţ adînc şi împădurit, în timp ce poteca de cal pe care o folosim urcă printre bolovanii imenşi şi ne poartă prin faţa locului unde se găsea, pînă în anul 1935, fosta casă de adăpost Pietrile (1 550 m), distrusă de un incendiu în acel an şi reclădită mai tîrziu, prin 1937, pe locul unde o găsim astăzi, pe firul văii Stînişoara, la picioarele Retezatului, păstrîndu-şi însă denumirea veche, azi cu totul necorespunzătoare.

Page 95: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Apropiindu-se treptat de firul apei al cărei zgomot răzbate din ce în ce mai puternic dinspre stînga, drumul nostru urcă din greu peste două praguri de piatră, prin locuri foarte rele pentru caii de povară, străbate cîteva poieniţe de o mare frumuseţe, aciuate la poalele molidişului de pe pantele Stînişoarei apoi, în mijlocul unui bunget de molizi monumentali, trece peste şuvoiul repezit al apei Pietrilor, care se avîntă de aici în jos peste o serie de cascade inaccesibile.

O ramură a drumului rămîne în continuare pe malul stîng al apei, uşurînd urcuşul cailor cu poveri; de pe această variantă ni se oferă o minunată perspectivă spre fundul înalt al căldării Pietrilor, ale cărei linii frămîntate încep să se contureze închizînd zarea şi aducîndu-ne aminte de căldarea de sub „Fereastra Bolăceni", din Făgăraş.

Cei ce trec primăvara pe aici, pînă prin iunie, pot vedea cum apele vijelioase ale torentului străpung cu puterea lor nestăvilită enormul pod de zăpadă întărită, gros de cîţiva metri, care se fixează aici în fiecare an, săpînd un tunel de vreo 150—200 m lungime; la picioarele acestui pod de zăpadă vom găsi mai totdeauna cîteva trunchiuri de zîmbri, smulse din rădăcini de avalanşele de primăvară care fac ravagii în cuprinsul marii staţiuni de zîmbri din acest loc, croind cărări largi printre falnicele exemplare de conifere rămase aici de pe vremea gheţarilor.

De pe drumul de picior, perspectiva rămîne închisă pînă ce ieşim pe o terasă netedă şi înverzită, pe a cărei pajişte odihnitoare se întîlnesc cele două variante ale. magistralei; pe malurile joase ale unui pîrîiaş liniştit, în mijlocul unui decor, de o rară frumuseţe se iveşte „Bordul Tomii". Loc de popas potrivit şi obligatoriu pentru caii care au urcat cu poveri ca şi pentru drumeţi, Bordul Tomii ne oferă şi prilejul unei noi şi senzaţionale viziuni. In faţă se înalţă trunchiul noduros al Bucurei, cu abruptul plin de atracţie pentru alpinişti şi care îşi schimbă înfăţişarea pe măsură ce urcăm către creastă, dominînd căldarea Pietrilor, vastă, bolovănoasă, cu urmele trecerii fostului gheţar vizibile peste tot locul, un adevărat ,,muzeu geologic natural"; în stînga, căldarea mică a Pietricelelor stă ascunsă în spatele unei creste de granit.

Un prag de vreo suta de metri înălţime desparte pajiştea largă de la Bordul Tomii de treapta pe care se găseşte primul lac de munte întîlnit pe traseul magistralei nord-sud, unul din lacurile mărunte şi lipsite de farmec ale Retezatului, dar a cărui faimă se datoreşte prezenţei piramidei voluminoase şi apăsător de dominantă a Bucurei; este Tăul Pietrilor, una din primele bucurii ale celui care străbate masivul de-a lungul magistralei nord-sud (foto 7).

Trecînd pe lîngă lac, în ale cărui ape liniştite îşi oglindeşte silueta întunecată piscul Bucurei, ne apropiem din ce în ce mai mult de linia sinuoasă a Custurii Bucurei, al cărei profil apare acum fierăstruit, înlocuind ovalul perfect pe care-l priveam cu uimire de pe valea Pietrilor.

Page 96: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Poteca se îngustează, caii luptă din greu cu pietrişul alunecos care le fuge de sub picioare; sîntem la „Locurile rele" de care se tem călăuzele din Nucşoara pentru caii lor. Peisajul se închide, devenind impresionant de sobru.

In stînga, pe pantele de miazănoapte ale Custurii Bucurei (său „Secera Bucurei" cum îi mai spun localnicii), se iveşte un monolit căruia îi vom spune şi noi „stînca Mariei Magdalena", în amintirea bătrînei călăuze, perfectă cunoscătoare a Retezatului, braconieră în tinereţile ei, care mai trăia pînă acum cîţiva ani în satul Cîmpu lui Neag. În dreapta, abruptul Bucurei prezintă acum un profil îndrăzneţ, cu creste ascuţite îmbrăcate pe la poale într-o haină groasă de grohotiş, în vreme ce piramida Bucurei şi-a ascuţit vîrful şi nu mai seamănă cu ceea ce am văzut pînă acum.

Cîteva trepte săpate în piatră, peste care caii trebuie să sară ridicîndu-se în două picioare, cu poverile în spate; sîntem la „Trecerea rea" şi peste cîteva clipe poposim, oameni şi cai înfrăţiţi într-un efort comun, pe creasta Custurii, odihnindu-ne trupurile şi privirile în Curmătura Mare a Bucurei (2206 m), vestita poartă de trecere de pe versantul nordic al Retezatului spre zonele lui meridionale, însorite. In faţa noastră se iveşte lacul Bucura, cu toată gama lui de frumuseţi, alcătuind aşa-numitul „complex" sau „sistem" Bucura.

Perspectiva este vastă, una din cele mai largi din munţii noştri: o succesiune de planuri pe care privirea nu se poate fixa, alergînd de la marele patrulater al lacului Bucura pînă la îndepărtatele siluete ale Parîngului şi Oslei, şapte-opt planuri aliniate unul în spatele altuia ca într-un imens teatru în aer liber, începînd cu Pintenul Slăveiului, apoi spinarea Drăgşanului cu creasta Pleaşa-Piule în spate, apoi Oslea şi Vîlcanul, iar în fund Parîngul ca un con de vulcan stins.

Din dreapta încep să se înfiripe pereţii verticali ai Custurii Slăveiului, roşi de gheţari, iar din stînga apare piscul Pelegii, cu amfiteatrul lui străjuit de o piramidă cu feţele „pelegi", lipsite de vegetaţie; în urmă, peste larga şi frămîntată căldare a Pietrilor. căutăm zadarnic vîrful ciuntit al Retezatului care şi-a schimbat înfăţişarea o dată cu unghiul de perspectivă, devenind un pisc oarecare, cu vîrful ascuţit ridicat deasupra căldării frămîntate a Stînişoarei.

Coborîrea la lacul Bucura nu durează mai mult de 30 de minute; am făcut cel mult 3 ore de la cabana Pietrile, maximum 7—8 ore de la Nucşoara, cu popasurile necesare. In marginea potecii, apare un alt „stei" asemănător cu cel din căldarea Pietrile şi cu acelaşi rost pastoral: este Bordul Bucurei, singurul loc de popas peste noapte, în mijlocul vastei pustietăţi a Bucurei (foto 34).

Dacă am plecat de dimineaţă din Nucşoara, cu gîndul de a poposi aici fie pentru o noapte, fie pentru mai multe, vom ajunge tocmai la timp

Page 97: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

pentru a întinde cortul pînă să se lase amurgul; în nici un caz nu vom putea ajunge pînă seara la următoarea cabană — Buta — ci vom fi nevoiţi să înnoptăm pe undeva, prin poienele de la Gura Bucurei. Dacă însă vom înnopta la casa de adăpost Pietrile, vom avea la dispoziţie o zi întreagă pentru a ajunge — o dată cu înserarea — la Buta, unde vom mai petrece o noapte.

Poteca întovărăşeşte malul de apus al lacului Bucura (2041 m), trecînd mai întîi pe platforma largă şi umedă de deasupra lacului şi coborînd apoi chiar pe malurile lui, printre lespezi late care lasă să treacă apele lacului într-un şuvoi abundent dar potolit; pe malul înalt lăsăm în dreapta noastră Bucurelul (2070 m), un laculeţ dreptunghiular care seacă spre finele verii şi ne întoarcem cu spatele către cunoscuta „Zănoaga" a Bucurei, pe fundul căreia nu putem ghici prezenţa colierului de lacuri minunate, ascunse ca o comoară de preţ la poalele spărturilor din Poarta Bucurei.

Vom fi însă atraşi de silueta solemnă a piramidei Pelegii, care se înaltă peste apele lacului cuprinzînd într-o largă îmbrăţişare un vast amfiteatru cu fundul frămîntat de o sumedenie de „berbeci", operă clasică a gheţarilor ca şi profilul conic, mai apropiat, al vîrfului Custura Bucurei, ale cărui pante înclinate se oglindesc în apele liniştite ale lacului, la capătul lui de sus. La capătul de jos, un alt tablou pe care ochii noştri îl vor păstra multă vreme neşters: este imaginea tulburătoare a unei creste fierăstruite, profilînd pe orizontul de apus succesiunea de colţi, ţancuri, strungi, turnuri şi turnuleţe din vestita Poartă a Bucurei, răsărită ca un decor fantastic dincolo de afunda Zănoaga a Bucurei.

Părăsim lacul Bucura cu regret, coborînd în viteza spre firul văii care se deschide sălbatică la picioarele noastre; un prag de peste 130 m desparte apele acestui lac imens, de locul unde se adăposteşte lacul Lia, invizibil pentru noi de pe poteca Bucurei. Un pîrîiaş însoţeşte poteca pînă în dreptul unui bordei; de aici drumul cailor trece spre dreapta, pe sub lacul Lia, peste torentul Bucurei şi urmează malul drept al văii, De sub pereţii “pintenului" Slăveiului, pîna în fundul văii, la Gura Bucurei.

Poteca de picior rămîne pe malul stîng şi se încurcă printr-o pădurice de jnepeni excepţional de viguroşi, ridicaţi pe trunchiurile lor solide cu cîţiva metri de la pamînt, alcătuind o grădină botanică naturală, centru floral în mijlocul căruia se înalţă cîteva exemplare de zîmbri la picioarele cărora se ascund, în luminişurile din jnepeni, bogate colonii de flori minunate.

Poteca de picior ne poartă prin mijlocul acestei vegetaţii luxuriante ca printr-o pădure virgină, în vreme ce valea se adînceşte în dreapta, însoţindu-ne cu zgomotul apelor ei care sare peste o serie neîntreruptă de mici cascade, pînă la vărsarea în Lăpuşnic, la Gura Bucurei. După ce ani străbătut larga poiană a Pelegii, agăţată în pantă pe versantul sudic al

Page 98: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

voluminosului picior al Pelegii care formează malul stîng al văii Bucura, ne oprim în Poiana Bucurei, în mijlocul căreia zace de asemenea un mare „stei", părăsit aici de gheţarul care l-a purtat în spate în vremuri de mult dispărute; pînă la o vreme, un molid falnic îmbrăţişa acest uriaş bloc de granit în rădăcinile lui noduroase, cărora cineva le-a dat foc, făcînd să dispară această bizară întovărăşire dintre copac şi rocă, între reprezentanţii unei lumi moarte şi ai uneia în plină vigoare.

Sîntem pe malurile Lăpuşnicului Mare, rîu de munte rezultat din unirea turbulenţilor torenţi ai Bucurei — pe unde am coborît — şi Pelegii — care vine din stînga; locul este cunoscut sub numele de Gura Bucurei său „La Scorţar", după bordeiul din scoarţă de molid, reconstruit în fiecare an de păstorii de pe aici.

„...un rîu se naşte sub ochii noştri", scrie un iubitor al Retezatului în paginile însufleţite ale unei cărticele dedicată acestor locuri (19); este Lapuşnicul Mare, unul din cele mai de seamă cursuri de apă din Retezat. In acest fund de lume, uitat de oameni, ne înfiorăm în tăcerea profundă care ne înconjoară, pregătindu-ne să înfruntăm ultimul urcuş ce ne mai rămîne de trecut pe lungul traseu al acestui drum. Trecem peste vijeliosul torent al Pelegii, mai sus de împreunarea lui cu torentul Bucurei, la gura unor minuscule „chei" din a căror strînsoare apele ţîşnesc cu putere, pentru a se uni cu ale Bucurei într-o viitoare înspumată care umple locul cu vaporii răcoroşi ridicaţi din puhoiul apelor.

Îndată începem să urcăm pe pantele muntelui Păpuşa unde constatăm, în primul rînd, dispariţia granitului care a făcut loc şisturilor cristaline ce se întind pînă la marginea masivului. Orientarea în acest punct era, acum cîţiva ani, foarte dificilă, deoarece de multe ori eram tentaţi să apucăm în jos pe poteca largă, tăiată printre molizi ca o adevărată alee, care ne conduce spre valea inferioară a Lăpuşnicului, către Lunca Berhină şi Gura Apei; astăzi, indicatoare metalice şi semne de marcaj ne conduc către o potecă destul de rea care se strecoară printre perdele dese de molizi, urcînd din greu spre culmea Păpuşa-Drăgşanu.

Ieşim la gol în jnepeniş, prinzînd o ultimă imagine tulburătoare peste genunile negre ale Lăpuşnicului, cu platforma netedă a Borăscului şi cu linia ondulată a Ţarcului, în ultimul plan. Ne oprim o clipă la umbra unui zîmbru care ocroteşte primitiva aşezare pastorală numită „Stîna din Păpuşa", iar după vreo oră de urcuş ne oprim în şaua Plaiul Mic (l879 m), pe care o întîlnim pe alocuri sub denumirea „Dosul Păpuşii", pe spinarea largă a Drăgşanului, la hotarul dintre domeniul acestuia şi teritoriul muntelui Păpuşa, pe cumpăna de ape dintre Lăpuşnicul Mare şi Jiul romînesc.

Vom trece mai întîi pe lîngă cele două Tăuri ale Păpuşii, aşezate imediat sub coamă, iar pe coamă vom întîlni semnele de marcaj care fixează pe teren cealaltă mare arteră de circulaţie turistică din cuprinsul

Page 99: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Retezatului: magistrala est-vest, înainte de a ne afunda în groapa care se deschide în faţa noastră spre miazăzi, rotim privirile de jur împrejur pînă departe spre nord, unde am lăsat în urmă căldările înalte ale Bucurei, dominate de piscul piramidal al Bucurei şi încununate de cele două porţi care stau neclintite la hotarele zării, sau spre răsărit, pe deasupra ulucului glaciar al Pelegii, peste care se înalţă creasta accidentată a Custurii Păpuşii, culminînd cu însuşi vf. Păpuşa, unul din cele două piscuri ale Retezatului care depăşesc 2500 m înălţime, sau, în fine, spre apus şi miazăzi, unde privirile se opresc la „cocoaşele" proeminente ale masivului calcaros Pleaşa-Piule, bogat în „floare de colţi".

Din şaua Plaiul Mic, lăsînd în dreapta, spre apus, vestita „cărare a balaurului", coborîm repezit către fundul căldării Buta şi intrăm — nu după multă vreme — într-o frumoasă pădure de molizi monumentali în mijlocul căreia, pe malul unui pîrîiaş care coboară zglobiu de la lacul glaciar Buta, întîlnim casa de adăpost Buta, unde vom putea poposi peste noapte îngrijind de-ale gurii la bogatele şi primitoarele aşezări ciobăneşti din apropiere, cunoscute sub numele de „Stînile la Fete", gospodărite de ,,băciţe" de prin partea locului (foto 35).

Începînd de la stînile cu băciţe, drumul se face din ce în ce mai larg şi mai bine întreţinut, coborînd pe malul stîng al văii Buta printr-o pădure deasă de molizi care se amestecă treptat cu fagi falnici. Sîntem în curînd în punctul unde va trebui să părăsim cursul apei, deoarece aceasta se pregăteşte să sară peste o frumoasă cascadă, afundîndu-se apoi în gangul îngust şi întunecos al renumitelor „Chei ale Pleşii"; pentru a scăpa de ameninţarea acestora, poteca de cal urcă din greu, în serpentine, pe Gîlma cu fagi, oprindu-se din urcuş la vreo 300 m deasupra văii adînci.

Cheile Pleşii sînt unul din cele mai interesante fenomene naturale întîlnite pe lungul parcurs al magistralei pe care ne aflăm şi, în general, de pe întinsul teritoriu al Retezatului; un perete al lor este săpat de apele tumultoase ale torentului Buta în masivul granitic care poartă numele de Buta-Străoanele, în timp ce malul drept se reazimă pe muntele calcaros Pleaşa-Piule, făcînd parte din Retezatul Mic.Pe cît de greu ni s-a părut urcuşul pe Gîlma cu fagi, acum cînd sîntem la capătul marii traversări a Retezatului, după două sau trei zile de drum, pe atît de uşoară şi binevenită ni se pare coborîrea spre apa Butei, printr-o pădure deasă de fagi seculari, pe o potecă în serpentine repezi, oprindu-ne la Bordul Izvorului, unde apele spumegînde ale Butei, scăpate din chingile Cheilor Pleşii, se pregătesc să se unească cu ale Jiului rommesc, pentru a străbate împreună atîtea şi atîtea locuri încîntătoare de pe plaiurile Petroşanilor şi apoi ale Olteniei. Aici, la poalele masivului din a cărui măreţie nu se mai vede nimic interesant, în buza unei bătrîne păduri de fagi, o lumină vie ne cuprinde cu flamurile ei rupte din soare; ne facem intrarea solemnă într-o lume plină de viaţă unde stăpînesc „scormonitorii

Page 100: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

pămîntului", ntinerii de la Uricani, Lupeni, Petroşani, după ce am colindat zile întregi prin pustietatea fără margini a Retezatului.

Pînă în satul. Cîmpu lui Neag ar mai fi vreo 6 km; drumul merge la început pe stînga izvorului Buta pînă la vărsarea lui în Jiu, apoi trece pe malul stîng al acestuia, prin poieni largi şi fîneţe luminoase, pe care localnicii le numesc „cîmpuri", presărate cu o mulţime de „căsoaie" unde se păstrează nutreţul de iarnă pentru vite; mai jos de îmbucătura văii Ţigăneştilor, trecem pe malul drept al Jiului, urmînd un drum de căruţă care reintră pe malul stîng la capătul de sus al satului.

Satul Cîmpu lui Neag se înşiră de-a lungul Jiului pe vreo 3 km; abia la capătul lui de jos ne vom putea gîndi la aflarea unui mijloc de transport pentru a ajunge la noua şi foarte binevenita linie îngustă care leagă — de vreo cîţiva ani — noul centru carbonifer Uricani de oraşul Lupeni. Distanţa de 10 km dintre Cîmpu lui Neag şi Uricani o vom străbate folosind bunăvoinţa nedezminţită a şoferilor de pe camioanele care transportă cărbuni de lemn de 1a Valea cu Peşti la Lupeni.

Coborîrea de la gura Butei pînă aici nu are nici un istoric, lipsindu-i elementele esenţiale ale drumului de munte: perspectivele alpine, peisajele specifice, imaginile noi, ceea ce ne îndreptăţeşte să afirmăm că aceeaşi monotonie ne va întîmpină şi la urcuş, făcînd din această parte a masivului o poartă de intrare puţin atrăgătoare, prin care este mult mai indicat să părăsim masivul, decît să-l atacăm.

Magistrala esl-vest (de la Pui-Hobiţa la Retezatul Mic, pe la cabana Baleia — Custura Păpuşii — Drăgsanu — Scorota).

De la gara Pui, pe linia de cale ferată Petroşani-Simeria, pînă în satul Hobiţa ascuns la poalele versantului de răsărit al Retezatului, drumul nu are un istoric prea interesant; Retezatul îşi întoarce aici spatele către noi şi nu ne arată nimic din ceea ce bănuim ca ar ascunde pe acest versant oriental. Singurul şi marele avantaj al acestei intrări este numai şoseaua de automobil care ne duce nu numai printre ţarinile satelor de la poalele Retezatului în lungul Rîului Bărbat, dar chiar pînă la cabana Baleia, ceea ce reprezintă pentru cei din Petroşani un argument hotărîtor în favoarea intrării pe la Hobiţa-Baleia.

Panta repede a muntelui periferic şi scund: Cleanţul Cozmii (1867 m) o urcăm pe serpentinele şoselei de automobil său pe scurtăturile de picior ale acesteia (drumul vechi), depăşind pe nesimţite diferenţa de nivel de peste 400 m ce desparte zonele de la poale de locul unde s-a construit, cu mulţi ani în urmă, marea casă de adăpost Baleia.

Cabana Baleia este aşezată pe unul din picioarele de munte — scunde şi împădurite — care se desprind din Cleanţul Cozmii şi poartă numele de Piscul Baleia (1498 m); şoseaua ocoleşte izvoarele văii

Page 101: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Sohodolului şi după ce merge mai tot timpul printr-o pădure deasă de molizi, iese la gol ocolind vîrful Baleia, face un ocol pe la răsărit şi se opreşte pe versantul sudic al acestuia, în faţa cabanei.

Aşezată cu faţa către soare, deasupra hăului adînc, al Murguşii, avînd în planul imediat următor piciorul Găierului care ne împiedică să vedem ce se petrece în valea afundă a Rîului Bărbat, cabana este cea mai încăpătoare din întregul masiv, putînd fi folosită şi în timpul iernii cînd pantele şi contrapantele Lănciţului atrag un mare număr de schiori din bazinul carbonifer al Petroşanilor. Dincolo de cabana Baleia, locul şoselei îl ia o mare potecă de cal pe care nu o vom mai părăsi pînă la capătul drumului nostru; mai mult încă, ea se prelungeşte şi în afara ariei Retezatului, oprindu-se la Băile Herculane, cale de multe zile. Trecînd pe deasupra stînei din Gruiul Larg, continuăm să urcăm domol pe la sud de Cleanţul Cozmii care are în această parte a masivului rolul unui ultim „nod orografic", la capătul extrem oriental al prelungului picior de munte numit Lănciţul, despre care va mai veni vorba şi cu alte prilejuri.

Ieşind la gol pe Dealul Cozmii, pe deasupra unui şipot cunoscut sub numele de Izvorul Cozmii, începem să luăm contact vizual cu marile înălţimi care se ridică dincolo de adîncimile „fără fund" ale Rîului Bărbat şi care se aliniază de la est la vest, începînd din custura şi vîrful Văcăriei pînă la piramida Custurii; frînturi de căldări, de muchii, de creste, pete de zăpadă întîrziate prin funduri de căldări, încep să apară către miazăzi, închizînd orizontul prin aşa-numita Custura Gruniului.

Nu mult după ce am lăsat în urmă o ramură a Lănciţului numită Găierul, mai sus de o mică înşeuare abia vizibilă la 1820 m altitudine, ne pregătim să începem coborîrea spre fundul Rîului Bărbat lăsînd către dreapta, pe spinarea rotundă a Lănciţului sau pe sub ea, drumul marcat care ne duce spre Vf. Mare, lacul Galeş şi cabana Pietrile. Noi vom merge în continuare pe marea potecă de cal pe unde păstorii îşi strămută turmele de două ori pe an, vom coborî uşor, prelung dar fără încetare pe la capetele tuturor numeroşilor afluenţi ai Rîului Bărbat, mult deasupra limitei pădurilor dese de molizi care îmbracă pantele de pe stînga acestei văi; în dreapta noastră, din ce în ce mai înalt şi mai sterp, Piciorul Lănciţului îşi ridică perdeaua cu care ne închide orizontul de miazănoapte.In fundul văii ne atrag zgomote din ce în ce mai desluşite, venind de la marea aşezare ciobănească „Stîna din Rîu" (1563 m), făcîndu-ne să grăbim paşii nu numai pentru a ne oferi un popas binevenit, dar mai ales pentru a vedea terminată coborîrea obositoare de pe coastele Lănciţului; ajunşi în „Poiana Călătorilor", puţin mai sus de stînă, ne aducem aminte că numele acestei poieni are o strînsă legătură cu popasul pe care îl făceau aici, pe vremuri, în apropierea marii stîni, cei care călătoreau cu „interese", de multe ori cu mărfuri de contrabandă pe care le treceau peste

Page 102: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

fosta graniţă dintre vechea Ungarie şi Ţara Romînească.La Stîna din Rîu sîntem în firul văii Rîul Bărbat, în mijlocul unor

păduri de molizi voinici, la una din cele mai mari aşezări păstoreşti de la periferia Retezatului; în jurul nostru peisajul este de-a dreptul copleşitor, gata să ne zdrobească prin proporţiile piscurilor ce se înalţă de-o parte şi de alta a văii, ca şi ale crestelor care închid orizontul ca marginile unui imens găvan de pe al cărui fund avem impresia că nu vom mai putea ieşi la lumină.

Aici se adună puhoaiele de ape care coboară dinspre marile lacuri glaciare spînzurate pe pereţii căldării, la 400—500 m înălţime: Tăul Păpuşii sau Tăul Adînc, Tăul Ţapului, Tăurile Custurii, Ciumful Mare şi altele; din adunarea acestor ape vijelioase ia fiinţă rîul de munte al cărui nume este atît de frumos — Rîul Bărbat.

Cu îndoiala în inimi, privind mereu către creasta măreaţă care se înalţă la orizontul de apus, în calea noastră, reluăm drumul începînd luptă aprigă cu înălţimile care ne înconjoară parcă ar vrea să ne împiedice de a mai ieşi din acest străfund de vale adîncă. In calea noastră, pe stînga, se desface în mii de fire una din cele mai măreţe căderi de apă din munţii noştri: Cascada Ciumfului, ale cărei jerbe de apa se aruncă peste un prag de 300 m înălţime, căderea însăşi măsurînd nu mai puţin de 150 m; ea Vine dinspre căldările înalte ale Ciumfului Mare şi contribuie în mare măsură la naşterea Rîului Bărbat, împreună cu ceilalţi torenţi care aduc apele lacurilor de pe versantul de miazăzi al piscului Păpuşa.Un scurt popas ia „Fîntîniţa lui Pomană", ale cărei ape reci şi limpezi ne îmbie chiar de pe potecă, apoi începem asaltul pantelor înclinate ale piscului Custura; pe serpentine ce se încolăcesc repezite pe sub piscul masiv al Custurii, căutînd să iasă cît mai repede dar şi cît mai uşor la creastă, luptăm din greu cu abruptul şi, în sfîrşit, iată-ne ajunşi pe „dunga" îngustă a „custurii", răsuflînd uşuraţi.

Sîntem pe versantul de apus al piscului Custura, care ni se pare, de aici, atît de neînsemnat după ce am luptat ceasuri întregi să-l atingem, începînd din fundul adînc al Rîului Bărbat; în urma noastră a rămas, departe, Stîna din Rîu cu tot ansamblul ei pastoral, iar înspre nord-vest se adînceşte Şaua Custurii, a cărei creastă înaltă şi prăpăstioasă se prelungeşte, aeriană, sfîrşind în piscul piramidal dl Răguşii.

Locul unde ne aflăm este cel mai înalt de pe întregul parcurs al magistralei est-vest, deoarece de aci înainte, fie că vom merge de-a coasta, ocolind piscul Custura, fie că ne vom angaja pe spinarea Păpuşa—Drăgşanu, înălţimile vor scădea din ce în ce pînă la periferia masivului, unde vom atinge cea mai mică altitudine de pe întreg parcursul: Şaua Scoroţii (1850 m).

Locul unde ne-am oprit pe creasta care domină izvoarele Rîului Bărbat şi care este în realitate cumpăna de ape dintre izvoarele acestuia şi

Page 103: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

ale Lăpuşnicului Mare, se găseşte la 120 m deasupra Şeii Custurii (2205 m), pe care o vom atinge numai în cazul cînd intenţionăm să coborîm în valea Pelegii pentru a ajunge mai repede în inima masivului, la Bucura. In caz contrar, vom sfîrşi popasul şi ne vom continua drumul spre miazăzi, pe la mare înălţime deasupra izvoarelor Lăpuşnicului, reprezentate aici prin torentul vijelios al Pelegii.

Vederea este de-a dreptul senzaţională şi merită o clipă de oprire; peste şanţul adînc al Pelegii, săpat între versanţii abrupţi ai celor mai înalte piscuri din Retezat: Peleaga (2511 m) şi Păpuşa (2502 m), ni se înfăţişează o viziune pe care numai în vis şi-o poate închipui cineva. Două lacuri de o inegalată frumuseţe spînzură ca două mici oglinjoare de metal, pe peretele abrupt din faţa noastră peste vale, alcătuind cuplul de lacuri glaciare care se numesc „Tăurile Pelegii": în stînga Tăul Peleguţii, oval şi mai mic, ascuns printre „berbeci" glaciari şi roci masive, iar în dreapta Tăul Pelegii, aproape rotund, reflectîndu-şi limpezimea apelor pe fundul unei căldări înalte.

Deasupra acestui tablou de o impresionantă perfecţiune, planează linia ovală a unei înşeuări adînci: Curmătura Pelegii, al cărei profil sfîrşeşte în piscurile Pelegii şi Păpuşii, dominînd întregul ansamblu; iar jos, la picioarele noastre, adîncul uluc glaciar al Pelegii cu nenumăratele lui urme de gheţar, întregeşte imaginea făcîndu-ne să ne despărţim cu regret de aceste locuri.

Nu trebuie scăpat un alt prilej de desfătare şi anume, părăsind pentru cîtăva vreme marea poteca a magistralei, vom urca foarte puţin către piscul Custurii şi, încă înainte de a-l atinge, ne vom opri în buza abruptului său nordic, uimiţi de noua imagine care ni se desfăşoară înaintea ochilor. O căldare adîncă, plină de grohotiş prelungită cu un uluc încovoiat către miazănoapte, adăposteşte una din minunatele comori alpine ale Retezatului: şiragul de lacuri glaciare, cunoscute sub humele de Tăurile Custurii şi cărora noi le-am dat denumirile de „Tăul Mare al Custurii", „Tăul Mic al Custurii" şi „Tăuleţul Custurii", socotind că merită să fie cît mai precis individualizate nu numai pentru faptul că sînt cele mai înalte lacuri de munte din Carpaţi (Tăul Mare: 2270 m), dar mai ales pentru deosebita lor frumuseţe, pentru tabloul neaşteptat pe care-l oferă în acest fund de căldare stearpă şi pentru proporţiile lor (foto 31).

Dacă timpul ne permite putem coborî pe malurile Tăului Mare al Custurii, pentru a ne oglindi faţa în apele lui liniştite şi pentru a vedea pe pereţii înconjurători locurile unde s-au cuibărit sute de vulturi maiestoşi, acvile şi zăgani.

Continuarea drumului de pe spinarea Custurii pînă în şaua Plaiul Mic nu ne mai reţine cu imagini de calitatea celor care ne-au întîmpinat în jurul piscului major al Custurii; poteca se strecoară prin jnepenişuri, largă şi pietroasă, coborînd neîncetat cu mici excepţii pînă deasupra lăculeţelor

Page 104: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

din şaua Plaiul Mic, numite „Tăurile din Păpuşa". In punctul Plaiul Mic (1879 m), întîlnim magistrala nord-sud pe care ani străbătut-o anterior, venind dinspre Nucşoara şi Pietrile spre Buta şi Cîmpu lui Neag; mai departe, ne aşteaptă să ne conducă spre sud-vest pînă la marginile Retezatului şi mai departe încă, „drumul lui Iovan Iorgovan", o potecă foarte largă, săpată ca un şanţ în însăşi roca masivului şi despre care basmul oltenesc ne spune că ar fi dîra pe unde s-a strecurat „balaurul cu şapte capete" cu care s-a luptat voinicul cu paloşul mai tare decît piatra.

„Drumul balaurului" se strecoară printre perdelele dese de jnepeni încîlciţi, urcînd uşor spre vîrful Buta pe care îl ocoleşte pe la miazănoapte, mergînd de-a coasta pe versantul nord-vestic al Drăgşanului, fără să urce şi fără să coboare. In urma noastră au rămas căldările de la obîrşia Lăpuşnicului Mare (Peleaga şi Bucura), al cărui şanţ adînc se deschide negru la picioarele noastre; peste vale, se desfăşoară una din ultimele imagini pe care mai avem prilejul să le admirăm de pe parcursul magistralei: căldările Slăveiului şi Turcelului, spînzurate la mare înălţime deasupra abisului căscat la picioarele noastre; la nivelul la care ne găsim, s-ar părea că nu avem decît să întindem mînă ca să atingem aceste ultime comori ale Retezatului, cu locaşurile unde se oglindesc, liniştite, tăurile Slăveiului şi al Turcelului.

De pe feţele Drăgşanului poteca se îndreaptă acum în jos, către Scocu Drăgşanului, pentru a urca din nou pe Albele şi Stănuleţele, continuîndu-se cu marele drum care se opreşte la Băile Herculane, după ce părăseşte teritoriul Retezatului. Magistrala est-vest va putea fi continuată pe un alt traseu care, fără să părăsească domeniul alpin al Retezatului, ne va purta prin alte locuri de un pitoresc cu totul nou şi neaşteptat, ajutîndu-ne să vizităm şi colţul cel mai îndepărtat al Retezatului, la izvoarele Jiului romînesc: Retezatul Mic.

Vom părăsi aşadar „drumul lui Iovan Iorgovan" deasupra văii Scocu Drăgşanului şi îndreptîndu-ne către miazăzi ne vom opri în şaua adîncă,dintre Drăgşanu şi Albele: Şaua Scorota (1850 m); aici ne vom orienta luînd ca punct de reper micul tău al Scoroţii, lac de dolină format într-o adîncitură de teren caracteristică regiunilor de calcar pe care le străbatem acum, pătrunzînd în domeniul Retezatului Mic. Tăul Scorota, (1850 m), este situat la marginea extrem vestică a Retezatului Mare, în zona unde şisturile cristaline ele pe Drăgşanu fac loc calcarelor Retezatului Mic.

Poza25-32Împreună cu Tăul dintre Brazi, de pe valea Galeşului, lacul acesta,

aşezat în mijlocul şeii Scoroţii, reprezintă singura excepţie care se poate constata în privinţa originii glaciare a lacurilor din Retezat; lacul se află în calea celor care, abandonînd magistrala est-vest, se vor îndrepta către izvoarele Jiului romînesc trecînd prin zona calcaroasă cu fenomene

Page 105: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

extrem de interesante, a Retezatului Mic, a Cîmpuşelului şi Oslei, spre izvoarele Cernei său spre Tismana.

Mai înainte de a ajunge aici, vom mai avea un ultim.prilej de a admira o formaţie glaciară situată la limita cea mai sudică a Retezatului — Căldarea Scoroţii; este un circ de origine glaciară evidentă, destul de redus ca proporţii dar bine conservat, scobit pe versantul sudic al Drăgşanului, între Scorota şi Piule-Pleaşa. Alcătuită dintr-o singură treaptă situată la 1900 m altitudine, căldarea Scoroţii stă la originea văii Scorota cu Apă, singura vale cu apă (şi aceasta numai în parte) printre văile seci ale Retezatului Mic, de la obîrşia Jiului romînesc.

Este demn de observat că pe fundul acestei căldări, hărţile continuă să ne indice prezenţa Taurilor Scorota, două lacuri despre a căror existenţă nu am putut căpăta nici o informaţie de la localnici, ele fiind probabil dispărute de foarte multă vreme, în cazul cînd au existat vreodată. Un mare drum pastoral ne va ajuta să traversăm căldarea Scoroţii, lăsînd în dreapta piscul cel mai înalt al muntelui cu acest nume şi coborînd cu destulă greutate la stîna din Scorota (1590 m), pe la poalele de miazăzi ale Drăgşanului şi cele de apus ale muchiei Piule-Pleaşa, care ne va însoţi cu pitoreştile ei imagini, pe tot restul drumului.

Ajunşi în fundul Scoroţii, la stîna mai sus amintită, ne angajăm pe singurul fir cu apă (Scorota cu Apă), din numeroasele fire de abrupt ale acestei văi, numite Scorota Seacă, Scorota Verde etc., şi începem să ne strecurăm printre „gangurile" calcaroase ale Scorotei, după ce am lăsat în urmă ultimele firişoare de apă care „au intrat în pamînt" puţin mai jos de stînă.

Scocul Scoroţii este o succesiune de chei mici, ganguri cu pereţii înalţi, monoliţi izolaţi dintre care unul poartă chiar numele de „Biserica din Scorota", totul dominat de abruptul mic dar caracteristic al Pleşii, cu pînzele lui de grohotiş imitînd — „în format redus" — imaginile bine cunoscute din Piatra Craiului.

Mergînd pe scocul uscat al Scoroţii, nici nu ştim cînd ajungem la punctul de întîlnire al acestuia cu Scocul Mare al Jiului; abia putem vorbi despre o confluenţă între aceste două ulucuri uscate, pe fundul cărora rareori şi numai primăvara se strecoară cîte un fir ele apă. Urcînd vreo cîteva sute de metri mai sus, pe Scocul Mare, ne oprim la Cîmpuşel (1180 m) unde găsim o căsuţă care ne poate servi de popas, fie că ne vom continua drumul spre miazăzi, pentru a ajunge la Tismana, fie că ne vom îndrepta către Cîmpu lui Neag, pe cursul Jiului romînesc.

Ultima variantă, mai lesnicioasă şi mai practică, ne va purta pe Jiu în jos, pe la poalele împădurite ale Oslei şi ale Pleşii pe care valea Jiului le ocoleşte cu grijă şi vom ajunge — nu după mult timp — la gura izvorului Buta unde vom întîlni magistrala nord-sud, care ne va conduce la Cîmpu lui Neag-Uricani-Lupeni.

Page 106: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Prima variantă ne va cere încă un efort de cel puţin două zile, pentru a ieşi din fundul văii pe culmea Oslei, iar de aici, prin pădurile Tismanei, cale de peste 30 km, pînă în satul oltenesc de lîngă vestita mînăstire a Tismanei.

Pentru a parcurge şi acest ultim fragment care încheie în mod firesc „magistrala" noastră, va trebui să părăsim însă teritoriul alpin al Retezatului, ca şi în cazul cînd — de pe spinarea Drăgşanului — puteam să dăm acestei magistrale o continuare tot atît de firească, peste Godeanu şi prin valea Cernei, la Herculane.

Lucrarea de faţă fiind destinată, în primul rînd, cunoaşterii masivului Retezat ne vom feri de a ne lăsa atraşi de tentaţia — căreia puţini drumeţi îi pot rezista — de a ne abate de la scopul nostru principal, alunecînd pe căile care ne scot de pe teritoriul Retezatului, purtîndu-ne spre alte meleaguri.

Cabana Pietrile-Cabana Baleia (pe la lacul Galeş — Vf. Mare — Piciorul Lănciţului).

Drumul de legătură dintre cele dotiă mari cabane din cuprinsul Retezatului — casele de adăpost Pietrile şi Baleia — este unul din cele mai lungi şi mai dificile trasee turistice din vasta reţea de drumuri a Retezatului; el prezintă o primă porţiune care ridică în calea noastră cîteva puncte destul de dificile pe parcursul dintre cabana Pietrile şi Vîrful Mare, cu deosebire acea înaltă „poartă" interioară numita Şaua Vîrfului Mare (2360 m), cea mai înaltă din întregul masiv, precum şi o altă porţiune foarte lunga şi destul de monotonă, pe piciorul Lănciţului.

Astăzi problema orientării turistice pe acest lung, dificil şi destul de încurcat traseu de legătură este fericit rezolvată prin lucrările de marcaje şi indicatoarele metalice fixate pe teren pe tot parcursul. Pe vremea cînd am cercetat noi aceste locuri pentru prima dată, nu ne-a fost de loc uşor să găsim cea mai potrivită trecere peste apele învolburate ale torenţilor sau peste coamele împădurite care alcătuiesc relieful destul de complicat al versantului nordic al Retezatului, pe prima porţiune a traseului.

Plecînd de la cabana Pietrile pe magistrala nord-sud, o părăsim însă pe culmea Stînişoarei, îndreptîndu-ne către stînga-jos, spre fundul văii Pietrile; astăzi, trecerea peste apa Pietrilor se face pe o punte aruncată la vreo sută de metri sub nivelul cabanei, în apropierea confluenţei torentului Pietrile cu al Stînişoarei; o potecă de interes pastoral. local, se menţine în bună stare, deservind stîna de pe muntele Galeşul.

Depăşim piciorul scund al muchiei Pietrile, trecînd printr-o rarişte însemnată printr-un bordei prăpădit: o cuprinzătoare vedere panoramică se desfăşoară în faţa noastră către miazănoapte, de-a lungul văii Nucşorului, către cîmpia mănoasă a Haţegului, cu satele ei înşirate ca mărgelele.

Page 107: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Intrînd pe valea împădurită a Galeşului, trecem de-a coasta pe versantul stîng al acesteia, urcînd uşor spre punctul de confluenţă al torenţilor care coboară învolburaţi de pe uhicurile Galeşului şi Văii Rele; sub acest punct, ni se pune — pentru prima dată — o problemă greu de rezolvat, aceea a trecerii peste puhoiul de ape rezultat din unirea celor doi torenţi, peste care nici o punte nu se poate menţine multă vreme.

Trecerea prin vad pune şi ea alte probleme, aşa încît nu ne rămîne altceva de făcut decît să executăm o echilibristică de înaltă şcoală, pe trunchiurile fragile aduse de ape sau peste bolovanii uzi şi alunecoşi, pentru a ne vedea ajunşi pe malul opus.

Îndată după trecerea Galeşului poteca mare, ciobănească, se îndreaptă către stînga, urcînd pieziş către stîna din Galeşul; semnele de marcaj au folosit însă un traseu mult mai potrivit scopului nostru, urcînd direct pe coastele împădurite ale Galeşului pentru a ajunge cît mai repede la gol, în zona jneapănului, la lumina zilei; aici drumul îşi schimbă brusc direcţia către dreapta, urcînd pe deasupra şanţului adînc al Galeşului, spre lacul cu acelaşi nume.

De pe această porţiune a drumului, privirea scăpată de întunericul pădurii dese de molizi prin care am urcat, se aruncă liberă peste vale.către apus, spre impresionanta succesiune de „valuri de piatră", fixate într-o milenară nemişcare, materializate prin spinările paralele ale Văii Rele, Pietrilor, Stînişoarei şi Lolaiei, fiecare cu înfăţişarea ei caracteristică: primele două împădurite masiv de sus pînă jos, următoarea stearpă şi abruptă, ultima de-a dreptul „peleagă", acoperită de petele mari şi întunecate ale pîlcurilor de jnepeni şi ienuperi, precum şi de culorile verzui-murdare ale lichenilor de pe pietre.

Aburii dimineţii se trag în sus prin despicăturile dintre aceste spinări paralele, descoperind sălbăticia şi pustiul care ne înconjoară. In drumul nostru se iveşte o poieniţă înconjurată de o perdea neagră de molizi, unde ni se propun două variante care duc la lacul Galeşului pe două căi diferite: una pe la Tăul dintre Brazi, alta directă.

Dacă vrem să trecem pe la Tăul dintre Brazi, urmăm o potecuţă care se desface spre dreapta, coborînd aproape nevăzută către fundul văii Galeşului; de aici ea urcă pieptiş pe versantul opus, pentru a se opri pe malul unui lac de mici proporţii, rotund, cu un vădit aspect de baltă, dar pe care îl face deosebit de atrăgător aşezarea lui în inima unui codru des de molizi falnici, care îşi oglindesc siluetele lor elegante pe faţa lucie a apelor liniştite.

De pe malurile micului lac continuăm urcuşul pe aceiaşi parte a văii, trecînd mai întîi pe lîngă marele stei la adăpostul căruia s-a înfiripat Bordul Galeşului (1720 m), pe malul unui torent care se varsă în Galeş şi apoi, revenind pe malul drept al acestuia, ne întîlnim din nou cu drumul marcat.

Page 108: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Dacă nu vrem să trecem pe la lacul ascuns între brazi, vom urca pe malul drept al Galeşului, pe la „Oboare", o terasă bolovănoasă, plină de „berbeci" şi de ţarcuri primitive, înjghebate de păstori pentru paza vitelor; strecurîndu-ne printre pîlcurile masive de jnepeni, ne oprim în curînd în buza căldării pe al cărei fund zace de veacuri minunatul lac al Galeşului, unul din cele mai mari şi mai frumoase lacuri alpine din munţii noştri.

Primul popas, după trei ore de urcuş de la cabana Pietrile, îl facem pe malul acestui excepţional lac ale cărui ape limpezi — cu reflexele lor metalice — sînt închise între pereţi verticali şi valuri morenice, reprezentînd singurul semn de viaţă în mijlocul pustiului de piatră prin care vom urca în continuare, spre zonele înalte ale Vîrfului Mare.

Pe faţa lacului, uşor ondulată de adierea vîntului, se întrec în măiestrie păstrăvii, iar deasupra crestele ferăstruite care închid zarea ca o imensă cortină de granit, completează peisajul printr-o imagine copleşitoare (foto 36). Urcăm pe deasupra lacului, păşind printre blocurile enorme de pe treapta superioară a căldării, vastă, întunecoasă, înconjurată de o cunună de creste zdrenţuite, pe ale căror pante zăpada întîrzie pînă tîrziu în primăvară; sîntem în căldarea Fundul Galeşului, pregătindu-ne să atacăm cea mai grea porţiune de pe parcurs şi ultima de altfel, panta extrem de înclinată care ne va scoate pe creasta Vîrfului Mare.

Sub noi rămîne din ce în ce mai jos labirintul de bolovani, blocuri granitice, pîrîiaşe şi mlaştini din Fundul Galeşului, străjuit de Custura Păpuşii şi de piscurile succesive ale Păpuşii; căutăm locurile cele mai accesibile, deşi grohotişul ne fuge de sub picioare şi, cu stăruinţă, ne oprim după vreo oră şi mai bine în şaua Vîrfului Mare, cea mai înaltă „poartă" a Retezatului, de unde ni se deschid alte orizonturi, noi şi neaşteptate.

In urmă se vede faţa rotundă a Galeşului, agăţat pe marginea de jos a căldării; în schimb, în faţă se deschide largă şi prelungă căldarea Văsielului, ale cărei proporţii surprinzător de mari ne fac să ne credem — în primul moment — pe creasta înaltă a Făgăraşului, cu marile lui văi de gheţar de pe versantul nordic. Din acest punct, greu de atins mai ales iarna, vom putea întreprinde cîte o mică abatere fie spre piscul masiv al Vîrfului Mare şi spre căldarea izolată a Beagului, către care ne conduce o spinare înaltă şi îngustă, fie spre Custura Păpuşii, pe deasupra Tăului Ţapului, către care ne vom lăsa conduşi de o creastă foarte ascuţită şi abruptă ce face ocolul căldării Galeşului.Drumul nostru către cabana Baleia urcă imediat din şaua Vf. Mare, pe un pisc fără nume, marcat printr-un „om de piatră" care stă singuratic şi anonim în mijlocul atîtor piscuri, iar mai departe, făcînd o întoarcere spre răsărit, coborîm în şaua Lănciţului, printre bolovani care alunecă la tot pasul şi ne odihnim în iarba grasă de pe această să înalta, aruncîndu-ne privirile spre căldarea Văsielului, ca şi spre fundul văii Rîului Bărbat.

Page 109: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Albumul de imagini pe care le-am adunat pînă aici se îmbogăţeşte cu micile ochiuri de apă care strălucesc ademenitor pe treptele bolovănoase ale Văsielului, la cîteva sute de metri sub noi, spre miazănoapte; mai departe se întinde valea glaciară a Văsielului, cu ulucul ei clasic care se prelungeşte pe mai mult de 6 km, între Lănciţul şi Întîlnicioara.

Un alt tablou ne întîmpină dincolo de valea afundă a Rîului Bărbat, pe unde trece magistrala est-vest: este culmea măreaţă a Gruniului, cu şirul ei neîntrerupt de căldări înalte şi suspendate, cu crestele şi muchiile care cad, abrupte, din culmea principală. Cu începere din micul vîrf anonim (2301 m altitudine) pe care-l atingem imediat după ce părăsim şaua Lănciţului, păşim în ţinutul Lănciţului, pe care nu-i vom mai părăsi pînă la capătul drumului, mergînd vreme de cel puţin 5 ore numai pe spinarea prelungă a acestui picior de munte care se înalţă între valea îngustă şi pietroasă a Văsielului şi cea adîncă a Rîului Bărbat.

Înainte de a se fi executat lucrările de marcaje de pe această porţiune de traseu, durata timpului de parcurgere a Lănciţului era dublă; neînchipuit de obositoare era lupta cu bolovanii, cu urcuşurile şi coborîşurile de pe muchie, cu pîlcurile masive de jnepeni care îmbracă întregul versant sudic al Lănciţului, înspre Rîul Bărbat. Un efort uriaş au trebuit să depună cei care au reuşit să traseze primele semne de marcaj pe această porţiune a drumului, alegînd un traseu cît mai potrivit pe sub linia de creastă, tăind drum nou prin jnepenişul des şi încîlcit, de-a lungul spinării Lănciţului, pînă cînd au ajuns în marea potecă de pe Diealul Cozmii, de unde drumul nu mai are nici un istoric, pînă la cabana Baleia.

Mergînd aşadar de-a coasta pe curba de nivel, lăsînd să se depene prin faţa noastră întregul decor al căldărilor şi crestelor măreţului Gruniu, vom trece pe nesimţite pe sub piscul cel mai înalt al Lănciţului (2100 m) şi vom păşi, uşuraţi, pe poteca largă a magistralei est-vest, într-o zonă bogată în izvoare (foarte bine venite, deoarece de la lacul Galeş pînă aici nu mai întîlnim izvoare); de aici, trecem în coborîre pe Dealul Cozmii, lăsăm sub noi, în dreapta, pădurile de pe Găierul, iar în stînga Cleanţul Cozmii (1867 m), trecem prin Nedeiţa şi începem ultima coborîre pînă la cabana Baleia, ascunsă în mijlocul unei compacte păduri de conifere, pe versantul de miazăzi al dealului Baleia (1498 m), cu faţa spre Rîul Bărbat.

După o noapte de odihnă binemeritată, vom porni spre satul Hobiţa-Uric, unde vom ajunge foarte uşor coborînd pe o şosea care măsoară 16 krn (distanţă pe care o putem reduce la 10 km dacă folosim scurtăturile); mai departe, trecem prin satul Rîu Bărbat, de unde nu mai avem decît 8 km pînă la staţia Pui, de pe linia ferată Petroşani-Simeria.

Cabana Pietrile-Vf. Retezat (pe valea Stînişoarei la Custura

Page 110: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Retezatului).

Devenită neîncăpătoare în ultimii 10 ani, după ce Retezatul şi-a deschis larg porţile, casa de adăpost Pietrile (1475 m) se găseşte în realitate pe valea Stînişoarei, unde a fost reconstruită prin anul 1937, după ce vechea cabană de pe valea Pietrile a fost distrusă de incendiu; numele ei ar trebui să fie astăzi cabana „Stînişoara", după numele văii pe al cărei curs se află, sau chiar cabana „Retezat", după cel al piscului care se înalţă maiestos, în spatele ei.Ascunsă în acest fund de vale dominat de culmea împădurită a Stînişoarei şi de spinarea înaltă şi golaşe a Lolaiei, cabana este lipsită de largile perspective în spaţiu pe care sîntem obişnuiţi să le întîlnim la alte cabane; o perdea deasă de molizi falnici ne răpeşte şi puţinul pe care-l putem contempla din pridvorul casei, spre culmile înalte ale Galeşului şi Vîrfului Mare.

Va trebui să urcăm numai puţin, printre bolovanii şi jnepenişurile arse de pe Lolaia, pentru ca vederea să se avînte în voie, liberă de obstacole, atît spre fundul căldării Stînişoara, către piscurile întunecate ale Bucurei şi Retezatului, cît mai ales spre vale, către planurile succesive ale culmilor învecinate.

Vom putea admira astfel, într-o după-amiază însorită, piscurile Galeşului şi Vîrfului Mare, înroşindu-se îngemănate în bătaia razelor oblice ale soarelui de apus; iar dimineaţa, cînd soarele abia reuşeşte să se strecoare prin spatele aceloraşi piscuri şi apa sprintenă a Stînişoarei spumegă umplînd valea cu aburii uşori ai dimineţii, neguri întîrziate pe văi pot fi văzute trăgîndu-se alene în sus peste coastele masive şi prăpăstioase ale munţilor, suflate de un Eol nevăzut.

În spatele casei ne va întîmpină mereu prezent „Vîrful Retezat" care s-a jucat cu noi ,,de-a v-aţi ascunselea", apărînd şi dispărînd pe drumul Nucşorului de-a lungul magistralei nord-sud. Drumul de la cabana Pietrile spre fundul căldării Stînişoara şi spre Vf. Retezat se strecoară printre bolovanii din spatele casei şi trece definitiv pe malul stîng al văii, traversînd Poiana cu Groşi, o largă deschidere în pădurea de molizi care acoperă întreaga regiune; aici ne întîmpină o nouă imagine a Retezatului, cu adevărat copleşitor prin proporţiile sale şi prin înfăţişarea de imens „acoperiş de casă", reamintindu-ne îndepărtata ,,Cioacă" a Moldoveanului, din munţii Făgăraşului.

Mai sus de poiană, pădurea ne cuprinde din nou, dar molizii cei falnici au rămas în urmă, lăsînd treptat locul unor exemplare din ce în ce mai pipernicite, apoi jnepenilor care cată timid către soare. În stînga noastră, torentul vijelios al Stînişoarei şi-a săpat o trecere îngustă printre stîncile de granit, sărind cu zgomot peste Cascada Stînişoarei (1610 m); sîntem pe primul prag al văii şi luptăm nu numai cu panta, dar şi cu

Page 111: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

pădurea deasă de jnepeni foarte dezvoltaţi care acoperă întreg fundul văii. Încă un prag se mai ridică în drumul nostru, vîrful „retezat" al Retezatului a dispărut din nou, iar în faţa noastră se ivesc acum piscurile gemene ale Bucurei, dominînd un fund de căldare a cărui frumuseţe sălbatică este unică.

Ne oprim o clipă în mijlocul unui decor cu caractere alpine clasice, dominat de căldarea glaciară a Stînişoarei, de abruptul întunecat al Bucurei şi de trunchiul masiv al Retezatului care a reapărut acum în adevăratele lui proporţii; sîntem în Lunca Stînişoarei (1895 m), o terasă largă, ierboasă, foarte umedă, pe a cărei întindere rătăceşte într-o mulţime de ,,meandre" torentul Stînişoarei, acum potolit, abia scăpat din viitoarea cascadei de aproape 100 m pe care o face venind de pe treapta superioară, de la tăul Stînişoara.

Un bordei prăpădit s-a ivit în calea noastră, la picioarele acestui prag înalt pe care îl vom urca de-a lungul şuvoiului înspumat al apelor Stînişoarei; aici este locul cel mai potrivit pentru a ne abate din drum, dacă vrem să vizităm căldarea şi tăul din valea Şteviei, trecînd la dreapta peste muchia Lolaiei, prin Strunga Retezatului (2213 m), sau chiar dacă vrem să vizităm numai frumosul „tăuleţ al Stînişoarei", aflat sub această strungă, pe coastele pietroase ale Vîrfului Retezat, la 2030 m altitudine.

La capătul superior al pragului ce domină Lunca Stînişoarei, ne aşteaptă apele limpezi şi liniştite ale unuia din cele mai frumoase lacuri de proporţii modeste din Retezat: Tăul Stînişoara, lac glaciar clasic aşezat într-un cadru natural încîntător, la poalele abruptului nordic al Bucurei, cu întregul lui cortegiu de atracţii alpine.

Pînă la Custura Retezatului nu mai avem mult de urcat, folosind un hăţaş abia vizibil — astăzi marcat — care se desprinde de pe malul de apus al lacului Stînişoara, urcînd o diferenţă de nivel de peste 200 m, pînă în Şaua Retezatului; în drum trecem pe lîngă unul din micile tăuleţe care se găsesc în acest fund de căldare, ascunse printre „berbeci" şi tufe de jnepeni.

Ajungem, în Şaua Retezatului după trei ore de urcuş de la cabana Pietrile şi facem un binevenit popas, pregătindu-ne să luăm cu asalt piscul cel mai cunoscut — dacă nu cel mai înalt — din întregul masiv. O vastă şi senzaţională perspectivă ni se oferă din acest punct, răsplătind din belşug oboseala drumului; spre apus, peste căldarea Gemenilor, largă, pietroasă şi marcată prin prezenţa a două din cele mai frumoase şi interesante lacuri alpine ale Retezatului.Tăul Ştirbului şi Gemenile, se ridică piscul gîrbov şi negricios al Judelui, la picioarele căruia se desfăşoară unul din acele caracteristice „pustiuri de piatră" ale Retezatului, alcătuind ceea ce am numit „Fundul Gemenilor", prin identitatea lui cu celelalte pustiuri similare din căldările Bucurei, Galeşului sau Văii Rele.

Page 112: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

Sub tăul Gemenile, al cărui contur în trei colţuri se ghiceşte printre jnepeni şi zîmbri, o dîră de fum însemnează uneori, pe înserat, locul unde mai stă încă pe picioarele lui şubrede, aşa-zisul „adăpost de vînătoare" unde poposesc cei care se încumetă să cerceteze mai pe îndelete ţinuturile din jurul acestui minunat lac şi al Tăului Negru, al cărui trapez trasat în linii drepte se zăreşte pe îndepărtatul versant al Bîrlii, către Şesele şi Radeşul Mare.La orizontul de apus, liniile domoale ale Borăscului, Scărişoarei, Branului şi Ţarcului fac loc, în dreapta, Ţării Haţegului cu pămîntul ei roditor; la orizontul de răsărit, o perspectivă mai redusă dar mai frămîntată, adună laolaltă muchiile de granit ce se resfiră către nord din piscurile Bucurei, Pelegii, Păpuşii şi Vîrfului Mare, rînduite ordonat una în spatele alteia.

Din Şaua Retezatului urcăm spre Vf. Retezat exclusiv pe linia ascuţită a Custurii Retezatului, care se înalţă pe măsură ce înaintăm, punînd în calea noastră blocuri granitice voluminoase, de forme bizare şi răsturnate unele peste altele, printre care sîntem nevoiţi să ne strecurăm sau peste care vom trece sărind din bolovan în bolovan; este un ţinut veritabil alpin, unic în munţii noştri, pe al cărui parcurs sîntem însoţiţi de un peisaj care se transformă neîncetat, silindu-ne să ne oprim la fiecare pas, pentru a înregistra o nouă imagine pe pelicula aparatului fotografic sau pe cea a sufletului uimit de atîta măreţie.

Despre piscul propriu-zis al Retezatului, care a dat numele lui întregului masiv, nu am avea prea multe de spus, atît de banal ne apare în clipa cînd l-am cucerit, punînd piciorul pe platforma aproape plană de pe culminaţia lui, pardosită cu aceleaşi enorme blocuri de granit cu care am avut de luptat din greu pe Custură. Lipsa de frumuseţe este înlocuită însă cu priveliştea ameţitoare care se iveşte de pe marginea platformei spre abisul fără fund, întunecos şi plin de grohotiş, care se adînceşte spre nord, în căldarea Şteviei pe al cărei fund luceşte oglinda lacului cu acelaşi nume, pierdut printre bolovani.

Un fior de regret încercăm în clipa cînd părăsim înalta platformă a Retezatului, de pe al cărei acoperiş privirile noastre au rătăcit în voie prin spaţiile fără limită dimprejur, pînă la orizontul cel mai depărtat.

Am făcut pînă aici 5—6 ore de la cabana Pietrile, dar nu mai facem încă pe atîta la întoarcere, aşa că pînă la capătul unei zile lungi de vară ne mai rămîne destulă vreme; într-o jumătate de ceas sîntem înapoi în Şaua Retezatului, de unde vom avea de ales între un drum de întoarcere mai simplu, deşi nu lipsit de frumuseţe, pe deasupra tăului Stînişoarei şi prin căldarea Pietrile, pe magistrala nord-sud, sau un altul mai complicat, dar care ne oferă una din cele mai încîntătoare perspective alpine din munţii noştri: lacurile Bucurei văzute de pe piscul Bucura (foto 16).

Dacă vremea este bună şi timpul nu ne zoreşte, vom alege cea de-a doua variantă, urcînd direct din Şaua Retezatului pînă în vîrful principal

Page 113: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

al Bucurei (2436 m), pe ultima şi cea mai dificilă porţiune a Custurii Retezatului, mult mai accidentată decît porţiunea dinspre Vf. Retezat; diferenţa de nivel de peste 200 m o urcăm pe o pantă foarte frămîntată, luptînd cu blocurile de granit ale căror proporţii par că sporesc pe măsură ce înaintăm spre vîrf, o veritabilă escaladă care pune la grea încercare puterile celor mărunţi de statură.

Pe vf. Bucura ne întîmpină cea mai bogată privelişte pe care ne-o oferă piscurile Retezatului, în limitele căreia nu ştii pe ce anume să-ţi fixezi privirile, începînd cu lacurile Bucurei înşirate pe ulucul glaciar al „Zănoagei" din dreapta şi cu măreţul lac Bucura care se întinde pe fundul plat al căldării din stînga, pînă la nenumăratele planuri care se succed spre orizontul de miazăzi şi de răsărit, oprindu-se la spinarea abia schiţată a Oslei sau la piramida Parîngului, după ce au trecut peste Pintenul Slăveiului, Păpuşa-Drăgşanu, Piule-Pleaşa.

Ţinînd în permanenţa linia de creastă dintre versantul nordic şi cel sudic, vom trece uşor peste „acoperişul" Bucurei, constituit dintr-o frîntură de coamă care încununează vîrful propriu-zis, apoi pe vîrful Bucura II ai cărui pereţi abrupţi se prăvălesc spre căldarea superioară a Pietrilor; ne vom opri cîteva clipe în Curmătura Mare a Bucurei, în mii-locul coamei numită aşa de sugestiv Secera Bucurei şi — folosind pentru întoarcere magistrala nord-sud — ne vom îndrepta către fundul căldării Pietrilor. Nu ne vom mai opri nici pe malurile tăului cu acelaşi nume şi nici la adăpostul bordului Tomii, poposind în fapt de seară la capătul unuia din cele mai bogate drumuri turistice din Retezat, la casa de adăpost Pietrile.

Gura Zlatei-Lacul Bucura (pe la tăul Zănoaga Mare — Căldarea Judele — Slăveiu).

Drumeţul care se va hotărî să pătrundă în domeniul alpin al Retezatului pe această ultimă cale, prin „poarta" de la Rîu de Mori-Gura Zlatei, va trebui să adauge o zi la socoteala timpului necesar pentru a-şi înfăptui hotărîrea, adaus pe care va fi obligat să-l folosească străbătînd pe jos sau cu căruţa, cei 18 km care despart oraşul Haţeg de satul Rîu de Mori, sau cel puţin cei 10—12 km de la staţiile Cîrneşti — Retezat sau Sarmisegetuza pînă în sat; la această distanţă, el va mai trebui să adauge încă vreo 18—20 km de la Rîu de Mori pînă la cabana Gura Zlatei, drum pe care îl va parcurge pe o şosea într-o stare nu tocmai bună.

Nu putem afirma că drumul acesta, lung de peste 30 km, nu va fi de nici un folos drumeţului care va avea destul timp să admire înfăţişarea măreaţă a Retezatului, privit dintr-un unghi mai puţin obişnuit, deşi destul de interesant pentru cel care vrea să cunoască masivul sub cele mai diferite înfăţişări. Drumul ne poartă prin ţarinile satului haţegan al cărui nume atît de sugestiv ne aminteşte că pe vremuri apele Rîului Mare

Page 114: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

mişcau aici roţile unor nenumărate „mori", care nu măcinau boabe, ci băteau în piuă sau „pivă" dimia ieşită din războaiele harnicelor femei haţegane.Rîul Mare îşi croieşte un adevărat defileu printre pereţii înalţi ai Ţarcului şi ai Retezatului, reprezentaţi aici prin componenţii lor cei mai modeşti: Petreanu şi Picuiti, amîndoi sub 1900 m; păduri bogate de molizi îmbracă poalele acestora pînă în firul apei, întovărăşindu-ne pe tot drumul pînă la cabana care ne întîmpină primitoare şi confortabilă.

Cabana Gura Zlatei (784 m) se află pe malul înalt de la îmbucătura a două mari văi ce se afunda în trupul Retezatului, uşurîndu-ne accesul către zonele lui de mare interes turistic: Rîul Mare şi valea Zlatei care îşi schimbă numele în Zlătuia, Pîrîul Dobrun şi Izvorul Gemenilor pe măsură ce urcăm pe cursul ei.

O măsură luată recent de Comisia pentru ocrotirea naturii de pe lîngă Academia R.P.R., în dorinţa de a asigura o cît mai deplină ocrotire a specificului zonei ştiinţifice de la originile Gemenilor, ne obligă şi pe noi să dăm un alt curs decît cel dorit, itinerariului de faţă îndrumîndu-l pe Radeşul Mare, în loc de a-1 trece pe valea Gemenilor, unde circulaţia turistică este interzisă iar semnele de marcaj desfiinţate.

Vom părăsi aşadar cabana Gura Zlatei prinzînd drumeagul care urcă pe valea Zlatei pînă la prima confluenţă; aici ne vom angaja la dreapta pe cursul Radeşului Mare, renunţînd la urcuşul spre Gemenile pe deasupra Zlatei, spre căldarea Gemenile pe care o ghicim în depărtare.

Ieşim la gol pe Cioaca Porumbielului (l 452 m), al cărei pisc despădurit se iveşte în dreapta noastră, după ce urcăm din greu din fundul văii pe muchia Radeşului Mare; înaintea noastră se desfăşoară firul prelung al unei largi poteci ciobăneşti, cu ajutorul căreia vom străbate masivul de la o margine la alta. La dreapta şi la stînga noastră se deschid micile dar sinistrele căldări pietroaise şi pustii ale celor două Radeşuri: Mare şi Mic, pe lîngă care urcăm mereu ieşind în cele din urmă pe platoul de la extremitatea apuseană a masivului, străjuit de ultimele două „cocoaşe" ale Zănoagei: vf. Zlata, spre sud-vest şi Cioaca Radeşului, spre nord-est.

O mică deviaţie spre sud, cîteva sute de metri, pînă la marginea platoului, ne va răsplăti cu o minunată vedere asupra căldării Zănoaga Mică, pe fundul căreia străluceşte printre jnepeni şi cîmpuri de bolovani superbul tău al Zănoguţei, iar într-o cută mai apropiată de buza platoului: Tăul Spurcat, a căror poveste am depănat-o în altă parte.

Ajunşi în marginea de răsărit a întinsului platou al Radeşului, un alt tablou ne opreşte pe loc cu liniile lui îndepărtate, întruchipînd crestele frămîntate ale Slăveiului, care domină depresiunea adîncă a Judelui, cu numeroasele ei căldări laterale şi cu lacurile către care ne vom îndrepta paşii în curînd. La picioarele noastre se întinde nesfîrşită pînză de apa a

Page 115: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

celui mai mare lac de prin aceste părţi ale Retezatului: tăul Zanoaga Mare (foto 23).

Poteca ne conduce chiar pe malurile acestuia, prin locuri care ne îmbie, la vreme de vară, să facem un popas mai îndelungat pentru a gusta din plăcerea unei băi reci, înviorătoare, în apa liniştită a lacului ale cărui maluri abia se văd pe partea cealaltă. Cu mulţi zeci de ani în urmă, un adăpost vînătoresc ne putea ocroti sub acoperişul lui, dar de cînd a fost distrus de un incendiu, nimeni n-a mai avut ideea bună de a-l ridica din nou, aşa încît figurează de atunci numai pe hărţi. Bordul Zănoagei, aflat pe malul de răsărit al lacului, departe de potecă, nu este altceva decît un acoperămmt din coaje de brad şi ramuri de jneapăn, înjghebat în pripă la adăpostul unui enorm bloc granitic de ciobanii care nu păstoresc nici trei luni prin aceste pustietăţi ale Retezatului.

Locul unde ne aflăm pe malurile Zănoagei Mari, este atît de adînc scobit în trupul muntelui încît privirile noastre se opresc de jur împrejur în pereţii găvanului pe fundul căruia zace lacul; numai către fundul văii Judelui privirea se poate pierde în depărtări, măsurînd în zbor de pasăre drumul ce-l mai avem de parcurs. Coborîm pe potecă spre acest fund de vale alpină, împiedicîndu-ne la fiecare pas de bolovanii prăvăliţi de pe pantele sterpe ale Zănoagei; la trecerea peste apa zglobie a primului torent, putem face o mică deviaţie pentru a ne afunda spre pereţii întunecaţi ai Judelui, unde stă liniştit tăul Judele, ferit de vînt la adăpostul Muchiei Ascuţite şi al liniei înalte şi accidentate a Custurii Slăveiului, în fundul căldării Judele dinspre Zănoaga.

Ocolind pe la poale Muchia Ascuţită, printre bolovani şi pîlcuri dese de jnepeni, ne oprim după un timp pe fundul căldării vecine (Căldarea Judele dinspre Slăveiu), pregătindu-ne să luăm cu asalt pantele bolovănoase care ne vor scoate — după multă trudă — pe spinarea înaltă a Slăveiului; mai înainte însă, vom trece pe lîngă minunatele podoabe lacustre din această parte a masivului, făcînd mici derivaţii către locaşurile unde se adăpostesc acestea, la mică depărtare faţă de linia prelungă a spinării Slăveiului.

Ne oprim astfel pe malurile Tăului Urît, unde nu vom întîrzia atît de mult ca pe malurile frumosului său vecin Tăul Răsucit, unul din cele mai pitoreşti lacuri de munte din Retezat, ale cărui ţărmuri ,,răsucite" le vom cutreiera atraşi de înfăţişarea minunată a lacului însuşi, ca şi de cadrul natural înconjurător.

De la aceste două lacuri alpine îngemănate dar atît de diferite unul de altul, nu ne-ar trebui mult pînă la cel de-al treilea membru al acestei interesante familii de lacuri alpine, aflată la izvoarele unuia din nenumăratele fire în care sînt ramificate obîrşiile Judelui; vom întîrzia totuşi mai mult decît ar fi necesar judecînd numai după diferenţa de nivel şi vom căuta cu multă atenţie şi răbdare printre bolovănişurile azvîrlite

Page 116: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

haotic pe fundul căldării.În mijlocul lor vom descoperi în cele din urmă un foarte frumos lac

alpin, nu chiar din cele mai mărunte din Retezat şi pe care l-am numit, tocmai din pricina aşezării lui, Tăul Ascuns.

Descoperit în toiul uneia din cele mai toride veri din ultimele decenii, în vara anului 1945, lacul nu figurează nici pe hărţi, nici în alte lucrări, deşi este unul din membrii de seamă ai familiei lacustre a Judelui; locul unde se găseşte el este numit în limbajul păstoresc căldarea Şura Mare şi se găseşte imediat sub culmea Slăveiului, la poalele custurii înalte care face ocolul obîrşiilor Judelui, despărţindu-le de căldările de la obîrşia Bucurei (Custura Slăveiului).

După puţină vreme, luptînd din greu mai mult cu bolovanii decît cu înclinarea pantei, ne vom opri pe spinarea masivă, voluminoasă şi rotundă a Slăveiului, în larga înşeuare de lîngă vîrful Slăveiului; întorcînd privirile înapoi, vom revedea cu o deosebită plăcere locurile pe unde am trecut, începînd de la împrejurimile pustii ale lacului Zănoaga Mare, pînă la bolovănişul din jurul Tăului Ascuns, pe deasupra hăului adînc al Judelui al cărui şanţ sălbatic se prelungeşte pînă deasupra Rîului Mare.

Priveliştea este largă şi insistăm asupra ei, deoarece îndată ce coborîm de pe culmea Slăveiului ea dispare înapoia cortinei înalte a acesteia, făcînd loc altei perspective tot atît de vaste, care se întinde către răsărit peste adîncimile Lăpuşnicului şi spinarea prelungă a Drăgşanului, către Buta şi Jiul romînesc.Va trebui să ne abatem mult în jos de la marea potecă păstorească pe care o vom întîlni îndată, dacă vrem să privim cel puţin din depărtare sclipirile argintii ce se joacă în mii de scînteieri pe faţa lucitoare a lacului Slăveiu, pe ale căi ui maluri nu putem ajunge tot atît de uşor ca la celelalte lacuri întîlnite în drumul nostru. Ne vom mulţumi numai cu aceasta minunată şi încîntătoare viziune îndepărtată şi, îndreptîndu-ne paşii către miazănoapte, vom trece pe deasupra interesantei ramuri a culmii Slăveiului, a cărei înfăţişare ne-a îndemnat să-i dăm numele de Pintenul Slăveiului. Vom începe apoi coborîrea vertiginoasă spre fundul ulucului adînc al Bucurei, unde începem să descifrăm, una cît una, comorile adunate la izvoarele Bucurei: lacul Lia, jos în dreapta, lacul Ana chiar în calea noastră, lacurile Viorica şi Florica mai sus în stînga, Fundul Bucurei mai departe, străjuit de creasta dantelată a Porţii Bucurei, iar în fund frămîntată căldare a Pelegii cu nenumăraţii ei „berbeci"; întregul ansamblu este dominat de piscurile maiestoase ale Bucurei şi Pelegii, care împlinesc — cu piramidele lor enorme — un tablou demn de cele mai clasice colţuri ale Alpilor (foto 9).

Timpul nu ne permite să întîrziem prin aceste locuri pline de farmec atît cît am dori; încîntaţi de toată aceasta măreţie a naturii, ne vom grăbi să trecem pe malul lacului Ana şi să urcăm pe cel al Bucurei, pentru

Page 117: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

a poposi aici în fapt de seară, adăpostindu-ne cum vom şti mai bine în mijlocul acestui mic paradis alpin, unde o casă de adăpost a început să se facă din ce în ce mai necesară.

Sîntem din nou pe traseul clasic al magistralei nord-sud şi ne vom îndrepta paşii fie spre nord, către cabana Pietrile şi satul Nucşoara, fie spre sud, către casa de adăpost Buta şi satul Cîmpu lui Neag, după cum ne îndeamnă inima şi ne poruncesc interesele.

ÎNCHEIERE

Terminînd această modestă contribuţie la cunoaşterea labirintului copleşitor al masivului Retezat şi al lacurilor lui alpine, autorul mulţumeşte şi pe această cale celor care l-au ajutat material sau moral sau care l-au însoţit cu abnegaţie în peregrinările lui, oameni care se înscriu pe scara socială de la ţăranul din preajma munţilor, pînă la înaltul funcţionar bucureştean.

Autorul mulţumeşte de asemenea acelora care — fie profesori de specialitate, fie prieteni mai tineri — l-au ajutat cu sfaturile şi luminile lor, la punerea la punct a prezentei lucrări.

Poza 33..36

Index toponimic

a) Denumiri noi1

1. Căldarea Judele dinspre Slăveiu2. Căldarea Judele dinspre Zanoaga3. Cascada Bîrlea4. Cascada Lolaia (Jgheabului)5. Curmătura Bîrlii6. Curmătura Judelui7. Curmătura Mică a Bucurei8. Curmătura Şeselor9. Curmătura Slăveiului10. Curmătura Păpuşii11. Curmătura Zănoagei12. Fundul Bucurei13. Fundul Gemenilor14. Fundul Galeşului15. Lunca Stînişoarei1 Denumiri noi, introduse de autor.

Page 118: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

16. Muchia Ascuţită17. Pintenul Slăveiului18. Şaua Ciumful Mare19. Şaua Judelui20. Şaua Pelegii21. Şaua Pietricelelor22. Şaua Stînişoarei23. Şaua Văii Rele24. Şaua Vîrfu Mare25. Strunga Retezatului26. Tăul ascuns27. Tăul Răsucit28. Tăul Secat29. Tăuleţul Custurii30. Tăuleţul Stînişoarei31. Turnul Porţii32. Zănoagele Gemenilor

b) Denumiri vechi repuse în circulaţie1. Căldarea la Borzii Vineţi2. Cununa Custurii3. Groapa Şeselor4. Secera Bucurei5. Şesele (în loc de „Saşilor")6. Valea Mării (Măriei)7. Vf. Sîntămăria (Vf. din Mijloc)8. Zănoaga Bucurei9. La Oboare10. Şura Mare

CUPRINSUL

IntroducereI. Geografia RetezatuluiIstoricLimite naturalePiscuri şi cresteRetezatul MicVăi şi apeGheţarii de odinioarăPlante şi animaleParcul naţional al Retezatului

Page 119: Retezat - Ghid (Ionescu nu 1957)

II. Turismul de munte în RetezatPorţile de intrareDrumuri şi cabanePerspectivele alpinismului tehnicLacurile Retezatului

Circuite turisticeCircuitul NucşoruluiCircuitul BucureiCircuitul SlăveiuluiCircuitul PelegiiCircuitul JudeluiCircuitul GemenilorLacurile din Radeşul MareCircuitul Rîului Bărbat

Alte circuite turistice

ÎncheiereIndex toponimic

Nr. 2609Redactor de carte: A. Gheorghiu Tehnoredactor: N. Panaitide

Dat la cules 14. V. 1957. Bun de tipar 30.1 X. 1957. Tiraj 3.100 ex. Hîrtie velină de 80 gr. m. p.

Coli de tipar 13. Coli de editură 20. Fi. 32184x108. Com. editurii 2448. Ediţia I Planşe: 2 tipo. A 01011.

Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare 796 (R).Tiparul executat sub comanda nr. 8002 la întreprinderea Poligrafică nr. l,

str. Grigore Alexandrescu. nr 93-95, Bucureşti — R.P.R.

Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi [email protected] titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/Carte obţinută prin amabilitatea Dragos Bora.