Download - referat baze

Transcript
Page 1: referat baze

I. Notiunea de sistem electoral

Aplicarea teoriei suveranităţii naţionale, precum şi valorizarea rolului partidelor politice în cadrul democraţiei constituţionale au nevoie de un cadru de manifestare pentru formarea autorităţilor reprezentative, cadru ce formează sistemul electoral al unui stat.

Noţiunea de sistem electoral desemnează acea instituţie a dreptului constituţional formată din ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile sociale ce apar în sfera desemnării reprezentanţilor poporului. Aceste norme, denumite şi norme electorale, stabilesc drepturile electorale ale cetăţenilor, condiţiile şi garanţiile exercitării acestor drepturi, modul de scrutin, etapele organizării şi desfăşurării alegerilor, precum şi stabilirea rezultatelor alegerilor şi atribuirea mandatelor. In sistemele constituţionale contemporane, normele care alcătuiesc sistemul electoral au devenit foarte numeroase şi detaliate, astfel încât în unele ţări (în Franţa, de exemplu) se vorbeşte despre un drept electoral ca subramură a dreptului constituţional.

Sediul materiei pentru sistemul electoral românesc actual este format din prevederile constituţionale (art. 36, art. 37, art. 38, art. 62, art. 81, art. 120 şi art. 122), ale Legii nr. 35/2008 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, ale Legii nr. 370/2004 privind alegerea Preşedintelui României , ale Legii nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi ale Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European.

1.Drepturile electorale

Drepturile electorale fac parte din categoria drepturilor exclusiv politice. Ele aparţin în exclusivitate cetăţenilor unui stat şi, prin exercitarea lor, aceştia participă la guvernare, desemnând organele reprezentative ale poporului.Există două categorii de drepturi electorale: cele prevăzute de Constituţie şi cele prevăzute de legile electorale. Cele prevăzute în Constituţie sunt drepturile electorale fundamentale - dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales. Dintre celelalte drepturi electorale, prevăzute de lege, amintim: dreptul de a verifica înscrierea în listele electorale, dreptul de a face întâmpinări împotriva omisiunilor, a înscrierilor greşite şi a oricăror erori, dreptul de a contesta candidaturile.

1.1 Dreptul de a alege

Dreptul de a alege mai apare şi sub denumirea de drept de vot. în doctrină s-a subliniat existenţa unor deosebiri între „alegere" şi „votare": termenul de „alegere" se foloseşte atunci când cetăţenii aleg membrii unor autorităţi publice, iar cel de „votare" atunci când aceştia se pronunţă asupra unei reguli sau hotărâri (loan Muraru, Simina Tănăsescu). Utilizarea de către Constituţie a formulării „drept de vot" are însă ample conotaţii social-politice, intrând mai uşor în conştiinţa cetăţenilor, care identifică actul alegerii cu cel al votării, adică al exprimării votului cu privire la opţiunea făcută.Dreptul de a alege este reglementat de art. 36 din Constituţia României sub denumirea dreptul de vot, iar în art. 62 alin. (1) şi 81 alin. (1) sunt enumerate caracteristicile votului. Potrivit art. 36 alin. (1), „Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv". Textul constituţional reglementează şi excepţiile de la dreptul de vot, în art. 36 alin (2): „nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor

1

Page 2: referat baze

electorale". Aşadar, singurele limite ale dreptului de vot al cetăţenilor români sunt cele prevăzute de Constituţie: vârsta şi capacitatea juridică deplină. O prevedere deosebită a Constituţiei priveşte drepturile electorale ale cetăţenilor Uniunii Europene, care, în condiţiile aderării României la Uniune şi dacă îndeplinesc cerinţele legii organice, au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale [art. 16 alin. (4) din Constituţie, text nou introdus ca urmare a revizuirii]. Acordarea acestui drept este firească, în condiţiile aderării României la UE şi este în concordanţă cu prevederile deja existente în dreptul Uniunii relativ la participarea cetăţenilor europeni la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Caracteristicile votului sunt prevăzute de art. 62 alin. (1) şi art. 81 alin. (1), potrivit cărora votul este universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Universalitatea votului a reprezentat, pentru multă vreme de la afirmarea chiar a principiilor democraţiei, un ideal social-politic. Aceasta, deoarece, deşi afirmată, universalitatea s-a aplicat târziu în realitate, ca rezultat al unor îndelungate şi vehemente revendicări. Votul universal a fost şi mai este opus votului selectiv, care apare sub două aspecte: votul cenzitar şi votul capacitar. Votul cenzitar se caracterizează prin unele condiţii impuse cetăţenilor pentru a-şi putea exercita dreptul de vot. De-a lungul timpului, au existat mai multe tipuri de censuri: censul de avere, censul de sex, censul rasial-naţional, censul de vârstă, censul de domiciliu. Cele mai răspândite au fost censul de avere şi censul de sex. Censul de avere presupune ca cetăţeanul să aibă o anumită avere pentru a vota. Un astfel de cens apărea în Constituţia franceză de la 1791, în Constituţia SUA (până în 1964) şi în Constituţia României din 1866. Censul de sex a fost cel mai contestat cens, deoarece înlătura de la alegeri femeile, pe simplul criteriu al sexului. Acest tip de cens a dispărut foarte târziu: în Anglia şi Rusia în 1918, în Germania în 1919, în SUA în 1920, în Franţa în 1944, iar în Elveţia abia în 1971. Censul de vârstă condiţionează exercitarea votului de împlinirea unei anumite vârste, exagerat de ridicate peste vârsta majoratului (30 sau 40 de ani; de exemplu, Constituţia României din 1938). Votul capacitar presupune un anumit grad de instrucţie al alegătorului. De exemplu, în unele state din SUA puteau vota doar cei care puteau citi şi explica Constituţia. In timp, aceste limitări ale dreptului de vot au fost înlăturate, iar limitările normale - vârsta - au fost mult restrânse, în sensul scăderii vârstei minime pentru exercitarea dreptului de vot.Articolul 36 din Constituţia României impune următoarele condiţii pentru exercitarea dreptului de vot universal:

cetăţenia română; - vârsta de 18 ani; deplinătatea facultăţilor mintale; aptitudinea morală de a vota (exceptându-se, pe acest criteriu, persoanele

condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale).

Egalitatea votului este o aplicare la domeniul drepturilor electorale a principiului general al egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Egalitatea votului presupune ca fiecare cetăţean să aibă dreptul la un singur vot pentru alegerea aceleiaşi autorităţi publice. Această trăsătură a votului implică „înlăturarea unor tehnici şi procedee electorale de limitare sau deturnare a acestui deziderat, care s-au practicat în unele sisteme constituţionale, precum geografia electorală, colegiile electorale, votul plural sau votul multiplu" (loan Muraru).In privinţa egalităţii votului în România, în doctrină s-a arătat că, prin permiterea înscrierii alegătorilor pe liste speciale şi, mai ales, prin luarea acestora în calcul la stabilirea numărului de referinţă („numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale'") pentru calculul procentajului final al voturilor în cadrul alegerilor prezidenţiale, egalitatea votului „ar putea fi serios pervertită" (E.S. Tănăsescu), punând sub semnul întrebării corectitudinea alegerilor.

2

Page 3: referat baze

Prin tehnica geografiei electorale, sunt stabilite circumscripţii electorale inegale ca număr de locuitori, cu un număr egal de mandate pentru alegerea aceleiaşi autorităţi. Acest procedeu era folosit pentru a dezavantaja acele localităţi sau cartiere favorabile adversarilor politici ai partidelor de guvernământ.

Colegiile electorale erau formate pe criteriul averii sau profesiei şi duceau la inegalitatea votului, fiind inegale ca număr de alegători şi ca număr de mandate. De regulă, colegiile celor cu avere mai mare sau cu anumite profesii erau formate dintr-un număr mai mic de alegători, dar aveau dreptul de a alege un număr mai mare de deputaţi.

Procedeul votului plural presupune ca unii alegători să dispună de mai multe voturi pentru alegerea aceleiaşi autorităţi în aceeaşi circumscripţie electorală, iar votul multiplu are aceleaşi caracteristici ca şi votul plural, dar se exercită în circumscripţii electorale diferite.

Un alt procedeu prin care egalitatea votului este încălcată este prima electorală. Aceasta reprezintă un plus de mandate ce se atribuie partidului politic care obţine în alegeri un anumit număr de voturi, dar nu reuşeşte să obţină majoritatea în Parlament. De exemplu, potrivit legii electorale româneşti din 1926, partidul care obţinea 40% din totalul voturilor pe întreaga ţară primea 50% din totalul mandatelor, după ce se scădeau mandatele atribuite, proporţional cu voturile lor, partidelor care, deşi erau minoritare pe ţară, aveau majoritatea absolută într-o circumscripţie.

Votul direct presupune exprimarea directă, personală, a dreptului de vot, şi nu prin reprezentanţi sau delegaţi. Votul indirect este frecvent folosit pentru alegerea şefului de stat (de exemplu, în SUA, unde preşedintele este ales de un colegiu de electori, sau în Germania, unde preşedintele este ales de Bundesrat), dar şi pentru alegerea uneia din camerele parlamentului (de exemplu, Senatul francez este ales prin vot indirect).

Votul secret reprezintă posibilitatea cetăţenilor de a-şi exprima opţiunea electorală fără ca aceasta să fie cunoscută de alte persoane. Secretul votului se constituie într-o garanţie a libertăţii acestuia şi se realizează printr-o serie de măsuri: tipărirea unui singur fel de buletine de vot, fără semne distinctive, utilizarea cabinelor de votare în care poate intra doar o singură persoană, introducerea buletinului în urnă personal de către alegător etc.

Votul liber exprimat reprezintă posibilitatea cetăţenilor de a-şi exercita sau nu dreptul de vot, iar în cazul participării la vot, de a-şi manifesta opţiunea în mod liber.

Primul aspect al votului liber exprimat este opusul votului obligatoriu, adică al obligaţiei legale a cetăţenilor de a participa la vot. Votul obligatoriu a existat în România sub regimul Constituţiei din 1923 şi astăzi mai este practicat în Italia, Belgia, Grecia ş.a. In aceste sisteme, neprezentarea la vot este sancţionată contravenţional, dar statul are, la rândul său, obligaţia de a asigura participarea cetăţenilor la vot, uneori cu dificultăţi şi cheltuieli însemnate.

1.2. Dreptul de a fi ales

Dreptul de a fi ales reprezintă posibilitatea acordată cetăţeanului de a candida şi de a fi ales într-unul din organele reprezentative.Constituţia României reglementează acest drept în art. 37. Au dreptul de a fi alese persoanele care au drept de vot şi care îndeplinesc o serie de condiţii prevăzute de art. 37. Aceste condiţii sunt:

condiţiile prevăzute în art. 16 alin. (3) din Constituţie, adică să aibă cetăţenia română şi domiciliul în ţară;

-potrivit art. 37 alin. (2), să fi împlinit o anumită vârstă minimă, care diferă în funcţie de organul sau funcţia pentru care candidează: 23 de ani pentru a fi ales în Camera Deputaţilor, 33 de ani pentru a fi ales în Senat şi 35 de ani pentru a fi ales în funcţia de Preşedinte al României.

3

Page 4: referat baze

să nu facă parte din categoriile de persoane cărora le este interzisă asocierea în partide politice potrivit art. 40 alin. (3) din Constituţie: judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.

Indeplinirea acestor condiţii este imperativă, orice nesocotire a lor atrăgând nulitatea alegerii. De aceea, legea prevede obligaţia autorităţilor competente de a verifica, la înregistrarea candidaturilor, condiţiile constituţionale de exercitare a acestui drept.

Prin revizuirea din 2003, textul Constituţiei României a fost completat cu dreptul cetăţenilor români de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European. Aceste drepturi permit participarea cetăţenilor români în cadrul Parlamentului European - singura instituţie reprezentativa la nivelul Uniunii Europene, aleasă prin vot direct de către cetăţenii europeni.

Tratatul asupra Uniunii Europene precizează, în art. 14 alin. (3), că membrii Parlamentului European sunt aleşi prin vot universal direct de către cetăţenii europeni, prin scrutin liber şi secret, pentru un mandat de 5 ani.

2. Clasificarea sistemelor electorale şi a modurilor de scrutin

Extinderea regimului reprezentativ a generat necesitatea căutării şi perfecţionării celor mai potrivite metode şi tehnici de a desemna organele reprezentative, respectiv a modurilor de scrutin (de la latinescul scrutinium sau scrutări = a cerceta, a explora). Noţiunea de scrutin este definită ca „modalitatea în care alegătorii desemnează deputaţii, senatorii, consilierii etc." (loan Muraru). Importanţa modului de scrutin rezidă în influenţa pe care acesta o poate exercita asupra sistemului de partide al unui stat. De asemenea, modul de scrutin este principalul criteriu de clasificare a sistemelor electorale. După acest criteriu, întâlnim două sisteme electorale „originare" - sistemul majoritar şi sistemul reprezentării proporţionale -, precum şi sisteme „mixte".

2.1. Sistemul majoritar

In cadrul sistemului majoritar, sunt aleşi candidaţii care obţin cel mai mare număr de voturi.In cadrul sistemului majoritar, după modul de propunere a candidaţilor de către partide, întâlnim mai multe tipuri de scrutin: scrutin uninominal, plurinominal şi scrutin de listă, iar după numărul de tururi electorale distingem între scrutin majoritar cu unul sau două tururi. In sistemul majoritar cu un singur tur, este ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, chiar dacă voturile însumate ale adversarilor săi sunt mai numeroase. Este denumit şi cel mai „brutal" mod de scrutin (Louis Favoreu). Scrutinul majoritar cu două tururi presupune ca, în cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea absolută, să se desfăşoare un al doilea tur de scrutin, între candidaţii care au obţinut un număr minim de voturi stabilit de lege.

Printre avantajele sistemului majoritar, au fost enumerate posibilitatea asigurării unei mari stabilităţi guvernamentale şi simplificarea vieţii politice. Cu toate acestea, sistemul majoritar are dezavantajul lipsei de reprezentativitate şi al riscului deformării voinţei reale a electoratului.

Sistemul majoritar este practicat în puţine state, cu precădere în statele anglo-saxone - Marea Britanie, Canada, SUA - în varianta sa uninominală cu un singur tur. In România,

4

Page 5: referat baze

sistemul majoritar cu două tururi se utilizează în cazul alegerii primarului, iar sistemul majoritar cu un singur tur pentru alegerea preşedintelui consiliului judeţean.

2.2. Sistemul reprezentării proporţionale

Sistemul reprezentării proporţionale este cel mai frecvent utilizat, datorită avantajelor pe care le prezintă. Acest sistem constă în atribuirea mandatelor proporţional cu numărul de voturi obţinute de fiecare candidat sau listă de candidaţi, în cadrul acestui sistem, este specifică varianta scrutinului de listă, cu subcategoriile sale - cu liste blocate, liste deschise, vot preferenţial ş.a. întâlnim acest sistem în marea majoritate a statelor europene - Franţa, Germania, Elveţia, Austria, Italia, Spania, Suedia ş.a. Reprezentarea proporţională comportă un număr mare de variante ale modurilor de atribuire a mandatelor, ceea ce duce la mai dificila sa înţelegere şi aplicare.

Dincolo de aceste dificultăţi, principalul avantaj al sistemului reprezentării proporţionale este faptul că acordă posibilitatea de afirmare a minorităţii politice în Parlament şi că reflectă mai bine reprezentarea forţelor politice în societate. Totuşi, fărâmiţarea mandatelor între un număr destul de mare de forţe politice poate duce la instabilitate guvernamentală.

Aplicarea sistemului reprezentării proporţionale are ca efect atribuirea mandatelor prin raportare la un coeficient electoral determinat în funcţie de mecanismul de atribuire a mandatelor ales. Repartizarea astfel realizată se face în etape, nefiind posibilă atribuirea mandatelor după o singură operaţiune, datorită„resturilor electorale" care rămân în urma primei diviziuni. După metoda aplicată pentru a distribui aceste resturi, sistemul reprezentării proporţionale cunoaşte următoarele variante de atribuire a mandatelor: reprezentarea proporţională apropiată, sistemul D'Hondt şi reprezentarea proporţională integrală.

Reprezentarea proporţională apropiată presupune ca repartizarea resturilor electorale să se facă în interiorul circumscripţiei electorale, şi nu prin raportare la voturile exprimate pe plan naţional. în cadrul acestui sistem, se folosesc două metode de calcul pentru repartizarea resturilor: metoda celor mai mari resturi (aplicată mai rar) şi metoda celor mai mari medii.

Sistemul D'Hondt constă în împărţirea numărului de voturi obţinute de liste prin primele numere naturale (1, 2, 3....), de atâtea ori câte mandate sunt de atribuit. Apoi se ordonează descrescător un număr de câturi obţinute egal cu cel de mandate, iar ultimul dintre ele devine divizorul comun (coeficientul electoral) de repartizare a mandatelor. Atribuirea se va face prin împărţirea numărului de voturi obţinute la acest cât. Avantajul acestei metode este atribuirea integrală a mandatelor.

Reprezentarea proporţională integrală constă în repartizarea mandatelor la nivel naţional, nu pe circumscripţii electorale. Acest sistem poate fi aplicat în două moduri: prin calcularea rezultatelor la nivelul întregii ţări, considerată ca unică circumscripţie electorală. Datorită dificultăţilor practice, acest sistem apare foarte rar, în state mici. Cel de-al doilea mod este prin repartizarea resturilor la nivel naţional, şi nu la nivelul circumscripţiilor electorale. Acest sistem se practică în Italia, România ş.a.

2.3.Sisteme mixte

Sistemele mixte rezultă din combinarea sistemului majoritar cu cel al reprezentării proporţionale. Intâlnim două astfel de sisteme: sistemul înrudirilor şi sistemul german al buletinului dublu.

Sistemul înrudirilor se bazează pe afinităţile (înrudirile) politice dintre unele partide, care prezintă la alegeri „liste înrudite". Dacă acestea obţin majoritatea absolută a voturilor,

5

Page 6: referat baze

partidele respective câştigă toate mandatele, iar dacă nu se obţine o astfel de majoritate, mandatele se repartizează potrivit principiului reprezentării proporţionale. Acest sistem se aplică, de exemplu, în Belgia, Italia şi Finlanda. în Irlanda există un sistem similar, denumit „al candidaturilor asociate" (Ph. Lauvaux).

Sistemul german al buletinului dublu constă în aceea că fiecare alegător dispune de două buletine de vot: unul pentru a desemna un deputat pentru circumscripţia sa prin scrutin majoritar uninominal şi unul pentru a desemna un partid, prin sistemul reprezentării proporţionale

3.Categorii de scrutin

Scrutinul uninominal presupune desemnarea unui singur candidat al fiecărui partid, într-o circumscripţie electorală. In aplicarea unui scrutin uninominal, delimitarea circumscripţiilor electorale se face în aşa fel încât acestea să aibă un număr aproximativ egal de locuitori, iar teritoriul ţării este împărţit în atâtea circumscripţii câte mandate există în competiţia electorală.

Scrutinul uninominal este adeseori lăudat pentru faptul că stabileşte un anumit raport de apropiere între alegători şi ales. Acest avantaj nu este însă foarte util din punctul de vedere al mandatului reprezentativ, potrivit căruia cel ales reprezintă întreg poporul, şi nu doar pe alegătorii din circumscripţia unde a câştigat alegerile. Un alt avantaj al scrutinului uninominal este simplificarea procesului electoral, precum şi accesibilitatea sa în rândurile alegătorilor.

Dintre dezavantajele acestui tip de scrutin, se enumeră cheltuielile mari pe care le implică atât pentru bugetul public, prin numărul mare de circumscripţii electorale, cât şi pentru candidaţi.

Scrutinul uninominal mai are calitatea de a crea o majoritate parlamentară stabilă. Reversul medaliei în acest caz este însă faptul că, pe de o parte, parlamentul format prin acest tip de scrutin este „un corp de elită" mai mult decât un organ politic, iar, pe de altă parte, că poate genera unele anomalii matematice, în sensul că partidul care a obţinut doar o majoritate relativă a voturilor să obţină totuşi majoritatea absolută a locurilor în parlament (Mihai Constantinescu).

Scrutinul uninominal majoritar cu un singur tur se aplică în Marea Britanie, SUA, Canada - în general, în statele anglo-saxone.

In cadrul scrutinului de listă, alegătorul îşi exprimă, prin vot, opţiunea pentru o listă de candidaţi propusă de fiecare partid. Acest tip de scrutin nu presupune o decupare specială a circumscripţiilor electorale, ci ele se identifică, de regulă, cu unităţile administrativ-teritoriale.La rândul său, scrutinul de listă are două variante: listele blocate şi listele deschise - aceasta din urmă cu subvariantele: votul preferenţial şi panaşajul.Scrutinul cu liste blocate nu permite nicio intervenţie din partea alegătorului în alcătuirea listei de candidaţi. Acesta este sistemul practicat în România.Votul preferenţial, denumit şi listă cu ordine variabilă, este practicat în majoritatea ţărilor unde se aplică sistemul reprezentării proporţionale, cu excepţii ca Germania, Spania, Italia (Ph. Lauvaux, p. 111). Votul preferenţial constă în posibilitatea alegătorului de a modifica ordinea candidaţilor pe lista propusă.Panaşajul sau scrutinul cu listă deschisă este practicat, de exemplu, în Elveţia, Luxemburg şi Finlanda. Acest sistem acordă posibilitatea alegătorului de a alcătui liber lista de candidaţi, luând candidaţi de pe mai multe liste.

Scrutinul de listă presupune condiţionarea obţinerii de locuri în parlament de atingerea, de către un partid sau o formaţiune politică, a unui anumit procent din voturile valabil

6

Page 7: referat baze

exprimate, denumit prag electoral. Pragul electoral trebuie întrunit la nivel naţional. Existenţa acestor praguri electorale este justificată în principal de ideea că accesul în parlament trebuie să aparţină partidelor care se bucură de o anumită credibilitate în rândul electoratului. Pragul electoral produce efecte şi asupra subvenţiilor acordate pentru campania electorală de la bugetul de stat: partidele care au primit astfel de subvenţii au obligaţia să o restituie dacă nu au atins pragul electoral. In România, pragul electoral este de 5% din voturile valabil exprimate la nivel naţional.Scrutinul de listă a fost criticat în principal pentru că presupune o „ruptură" a legăturii dintre alegător şi ales, deoarece, de propuse şi mai ales pe locurile eligibile din aceste liste figurează persoane agreate de partid, şi nu persoane neapărat cunoscute de alegătorii din circumscripţia respectivă. Aşadar, votând pentru o listă de candidaţi, alegătorul votează de fapt pentru programul politic al partidului în cauză, şi nu pentru persoanele respective. De asemenea, printre criticile aduse scrutinului de listă o menţionăm şi pe aceea privind dificultăţile procedurale privind atribuirea mandatelor.

Este important, de asemenea să cunoaştem nuanţele noţiunii de majoritate. In sistemele electorale se folosesc noţiuni de: majoritate simplă, majoritate absolută, majoritate relativă, majoritate calificată. Majoritatea simplă reprezintă jumătate plus unul din alegătorii prezenţi la vot.Majoritatea absolută reprezintă jumătate plus unul din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale.Majoritatea relativă exprimă situaţia în care se obţin cele mai multe voturi. Ea este deci comparativă şi se concretizează în raport cu celelalte rezultate obţinute de ceilalţi candidaţi. Majoritatea calificată, este determinată prin lege (calificată) ea exprimând de regulă 2/3 din totalul voturilor, votanţilor etc. Nimic nu împiedică însă şi alte „calificări" legale (3/4 sau 4/5 etc.).

Trebuie precizat că aceste nuanţări sunt specifice sistemelor parlamentare în general şi desigur şi alegerilor.

Balotajul este situaţia în care doi candidaţi au obţinut pentru acelaşi mandat, un număr egal de voturi.Intr-o asemenea situaţie departajarea devine imposibilă şi de regulă se procedează la repetarea alegerilor, cu participarea numai a candidaţilor în cauză. In legislaţia română balotajul este reglementat pentru alegerile de primari. Astfel, potrivit art. 68 din Legea privind alegerile locale (1991), în caz de paritate de voturi a cel puţin doi candidaţi pentru funcţia de primar, se declară balotaj şi se vor organiza, de drept, noi alegeri, în termen de două săptămâni. La aceste alegeri vor participa numai candidaţii care s-au aflat în situaţie de balotaj.

4. Atribuirea mandatelor

Am explicat deja că există mai multe tipuri de scrutin şi aceste tipuri determină mai multe moduri de atribuire a mandatelor.In sistemul majoritar mandatele sunt atribuite listelor sau candidaţilor care obţin majoritatea absolută sau simplă, în funcţie de faptul dacă se practică un tur sau două tururi de scrutin. Uneori, rar desigur, sistemul majoritar se referă şi la scrutinul de listă. De regulă, el priveşte scrutinul uninominal. Trebuie observat că deşi sistemul majoritar într-un singur tur are multe dezavantaje, el este preferat în sistemul anglo-saxon, pentru că se consideră că alegerile nu trebuie să servească recrutării unei academii reflectând fidel nuanţările de opinii, ci trebuie să degajeze o majoritate parlamentară omogenă care să susţină un Guvern decis să acţioneze. Eficacitatea Parlamentului este preferată justiţiei electorale.

Sistemul reprezentării proporţionale.In acest sistem atribuirea mandatelor se realizează diferit faţă de sistemul majoritar, existând bineînţeles şi aici numeroase

7

Page 8: referat baze

modalităţi şi nuanţe. El tinde spre justiţia electorală, dând o reprezentare, pe cât posibil a stării opiniilor alegătorilor.

Atribuirea mandatelor în sistemul reprezentării proporţionale începe în mod necesar prin determinarea coeficientului electoral într-o circumscripţie dată. Coeficientul electoral se obţine prin împărţirea numărului voturilor exprimate la numărul mandatelor atribuite unei circumscripţii electorale. Apoi, se procedează la repartizarea acestor mandate între listele în competiţie, împărţind la coeficientul electoral numărul voturilor obţinute de fiecare listă. Aceste operaţii nu duc deodată la atribuirea tuturor mandatelor pentru că, după prima împărţire rămân totdeauna resturi electorale altfel spus voturi neutilizate şi mandate nedistribuite. Se impune o nouă repartiţie şi de fapt aici intervin dificultăţile şi nuanţările. Potrivit metodelor practicate se distinge reprezentarea proporţională apropiată şi reprezentarea proporţională integrală, care se aseamănă sau se pot asemăna cât priveşte procedeele matematice aplicabile.

Reprezentarea proporţională apropiată. Se numeşte astfel atunci când repartizarea resturilor se face în interiorul circumscripţiei electorale (judeţului, de exemplu) şi nu pe plan naţional. Sunt utilizate două sisteme de repartizare şi anume sistemul celor mai mari resturi (M.M.R.) şi cel al celei mai mari medii (M.M.M.)

Intr-o circumscripţie electorală sunt 400.000 voturi exprimate pentru 8 mandate parlamentare. Coeficientul electoral va rezulta din 400.000:8= 50.000. S-a participat în 5 liste de candidaţi (5 partide), care au obţinut următoarele voturi:

Lista A - 126.000 voturi Lista B - 94.000 voturiLista C - 88.000 voturiLista D - 65.000 voturiLista E - 27.000 voturi

Se procedează la atribuirea mandatelor potrivit coeficientului electoral. Lista A - 126.00 : 50.000 = 2 mandate, rest 26.00 voturi neutilizate

Lista B - 94.000 : 50.000 = 1 mandat, rest 44.000 voturi neutilizateLista C - 88.000 : 50.000 = 1 mandat, rest 38.000 voturi neutilizate

Lista D - 65.000 : 50.000 = 1 mandat, rest 15.000 voturi neutilizate Lista E - 27.000 : 50.000 = 0 mandate, rest 27.000 voturi neutilizate

S-au distribuit 5 mandate. Rămân 3 mandate neatribuite. Dacă sunt atribuite după sistemul celor mai mari resturi: lista B va avea al şaselea mandat, lista C al şaptelea şi lista E al optulea. Repartizarea definitivă este următoarea:

Lista A - 2 mandateLista B - 2 mandate Lista C - 2 mandateLista D - 1 mandat

Lista E - 1 mandat

Dacă restul de mandate se atribuie pe sistemul celei mai mari medii, repartizarea este puţin mai complicată şi se folosesc mai multe procedee. Cel mai folosit constă, în aceea că pentru fiecare mandat nerepartizat, se atribuie fictiv fiecărei liste un mandat, făcându-se împărţirile de rigoare, în acest procedeu se distribuie mandat cu mandat. Pentru repartizarea celui de-al şaselea mandat se procedează astfel:

Lista A -126.000 : 3(2+1) = 42.000 Lista B - 94.000 : 2(1+1) = 47.000 - cea mai mare medie,1 mandat suplimentar Lista C - 88.000 : 2(1+1) 44.000

8

Page 9: referat baze

Lista D - 65.000 2(1+1) = 32.5000 Lista E-27.000 :1 (0+1) = 27.000

Procedând la fel prin repetarea operaţiei pentru celelalte două mandate (al şaptelea şi al optulea), lista C va primi un mandat şi lista A celălalt mandat (al optulea). Calculele pot verifica aceasta. Rezultatul ar fi următorul: Lista A - 3 mandate Lista B - 2 mandate Lista C - 2 mandate Lista D - 1 mandat Lista E - 0 mandate Ce constatăm? Repartizarea mandatelor este diferită de cea dată de sistemul celor

mai mari resturi. Primul avantajează partidele mici al doilea mai puţin. Depinde deci de opţiunea legiuitorului. Acest sistem comportă o variantă denumită sistemul Hagenbach - Bischof sau al coeficientului modificat, practicat în Elveţia. El constă în împărţirea numărului de voturi obţinute prin numărul total de mandate distribuite circumscripţiei electorale, majorat cu o unitate (8+1) şi reluând această operaţie până când toate mandatele vor fi atribuite.

Sistemul Hondt. Trebuie arătat că se poate ajunge la acelaşi rezultat, utilizând sistemul Hondt, care distribuie tot şi constă în împărţirea numărului de voturi obţinute de liste prin primele numere cardinale, în limita numărului de mandate ce urmează a fi distribuite (în exemplul nostru 8) şi de a atribui cele 8 mandate celor mai ridicate 8 câturi. Ultimul cât (al optulea) este catul electoral sau divizorul comun.

1 2 3 4 5 6 7 8

Lista A 126000 63000 42000 31500 25200 21000 18000 15750Lista B 94000 47000 31333 23500 18000 15666 13428 11850Lista C 88.000 44000 29333 22000 17600 14666 12571 11000Lista D 65000 32000 21666 16250 13000 10833 9285 8125Lista E 27000 13500 9000 6750 5400 4500 3857 3375

Sistemul Hondt este practicat în Belgia. Statele scandinave, Suedia, Norvegia, Danemarca, practică începând cu 1952 un sistem învecinat.In România sistemul Hondt a fost practicat, parţial, la alegerea Adunării Deputaţilor în anul 1990 şi este practicat, tot parţial, în baza Legii nr. 68/1992.Dacă luăm ca punct de studiu tabloul de mai sus, vom reţine că în exemplul dat, câtul electoral (divizorul comun) este 42.000. Vom obţine astfel următoarele rezultate : Lista A - 126.000 : 42.000 = 3 mandate Lista B - 94.000 : 42.000 = 2 mandate Lista C - 88.000 : 42.000 = 2 mandate Lista D - 65.000 : 42.000 = 1 mandat Lista E - 27.000 : 42.000 = 0 mandate

Vom constata următoarele: mandatele se distribuie dintr-odată; nu rămân resturi electorale; sistemul dă rezultate asemănătoare cu aplicarea celor mai mari medii, lată comparaţia:

Cele mai mari resturi Cele mai mari medii Sistemul Hondt

Lista A - 2 mandate Lista A - 3 mandate Lista A - 3 mandate

Lista B - 2 mandat Lista B - 2 mandate Lista B - 2 mandate

Lista C - 2 mandate Lista C - 2 mandate Lista C - 2 mandate

9

Page 10: referat baze

Lista D - 1 mandat Lista D - 1 mandat Lista D - 1 mandat

Lista E - 1 mandat Lista E-0 mandate Lista E- 0 mandate

Reprezentarea proporţională integrală. Pentru a se realiza o reprezentare cât mai fidelă a opiniilor, calculele electorale sunt transferate la nivel naţional. Se folosesc şi aici două metode. O metodă constă în calcularea tuturor rezultatelor la nivelul întregii ţări, ca unică circumscripţie electorală. Este clar că un asemenea sistem, care implică ca fiecare partid să prezinte liste de mai multe sute de candidaţi, este foarte incomod şi duce la desemnarea parlamentarilor de către partide şi nu de către electorat. Este un sistem puţin democratic şi de aceea rar aplicat. S-ar putea practica în statele mici.

A doua metodă constă în a repartiza resturile nu în circumscripţiile electorale (judeţe) ci la nivel naţional. Voturile neutilizate de fiecare listă la circumscripţiile electorale sunt adiţionate şi se face repartizarea mandatelor neatribuite la nivelul circumscripţiilor fie pe criteriul coeficientului electoral (stabilit prin lege sau după regulile amintite) fie pe alte criterii. Acest sistem este mai rar întâlnit (utilizat), dar se întâlneşte în unele ţări, ca de exemplu în Italia şi România.

Pragurile electorale. Atribuirea mandatelor parlamentare este deseori condiţionată, în sistemul scrutinului de listă şi reprezentării proporţionale de obţinerea unui număr minim de voturi valabil exprimate, a unui procent, stabilit de regulă la nivel de ţară. Mărimea acestui procent, denumit prag electoral poate fi de 2,3,4,5,6,7,8%. Mai exact, pentru ca un partid participant cu liste de candidaţi în alegeri să poată participa la distribuirea mandatelor (prin sistemele analizate deja) trebuie să obţină în alegeri procentul minim de voturi. Dacă nu obţine acest procent nu este admis la împărţeală.

Pragurile electorale se practică şi în legătură cu subvenţiile electorale sau cauţiunile electorale. Pragurile electorale se motivează în principiu pe ideea că la guvernare trebuie să aibă acces partidele politice care se bucură de o anumită credibilitate în masa electoratului (receptivitate) sau pe ideea seriozităţii candidaturilor (îndeosebi la cauţiuni care urmăresc să descurajeze aventuriştii), precum şi pe alte cauze ce ţin de contextul socio-politic concret. Astfel, la repartizarea mandatelor parlamentare pot participa numai partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora care întrunesc pragul electoral. Cât priveşte coaliţiile de partide, pentru alegerile din septembrie 1992, la pragul de 3% s-a adăugat câte un singur procent din totalul voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară pentru fiecare membru al coaliţiei, începând cu ale doilea partid sau formaţiune politică, fară a se depăşi 8 procente din aceste voturi.

De asemenea, pentru ca o organizaţie a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale să obţină un mandat de deputat, dacă nu 1-a obţinut direct din alegeri (a se vedea şi art. 59 din Constituţie) trebuie să obţină un număr de voturi egal cu cel puţin 5% din numărul mediu de voturi valabil exprimate pe ţară pentru alegerea unui deputat.

Aşa cum am mai menţionat, în campania electorală partidele pot primi o subvenţie de la bugetul de stat pe care însă au obligaţia să o restituie dacă nu obţin cel puţin 5% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară.

10

Page 11: referat baze

II.Studiu de caz: Sistemul electoral in SUA si Germania

1.Sistemul electoral in SUA

Congresul este format din două Camere legislative: Senatul şi Camera Reprezentanţilor şi are, în principal, două funcţii: votarea legilor; controlul asupra activităţii Executivului. Această ultimă funcţie, este limitată în raport cu funcţia de control exercitată de organul le-gislativ în regimurile parlamentare. Art. 1 parag. 1 din Constituţie prevede că „Toate puterile legislative acordate prin această Constituţie vor fi exercitate de către un Congres al Statelor Unite care va fi alcătuit din Senat şi Camera Reprezentanţilor".In prezent, Camera Reprezentanţilor este formată din 435 de membri (deputaţi), dar, evident, numărul fotoliilor parlamentare nu este fix, ci corespunde mărimii populaţiei din fiecare stat. Din 10 în 10 ani se stabileşte un nou raport între efectivul populaţiei şi numărul reprezentanţilor în funcţie de creşterea demografică şi de migraţia populaţiei de la un stat la altul. Membrii Camerei Reprezentanţilor sunt aleşi prin vot universal, egal, secret şi direct, potrivit legilor electorale ale fiecărui stat.

Ca mod de scrutin, s-a optat pentru sistemul majoritar, uninominal şi cu un singur tur de scrutin. Aceasta înseamnă că, pentru fiecare mandat, partidele depun într-o circumscripţie electorală o singură candidatură, fiind ales candidatul care va întruni majoritatea voturilor exprimate într-o singură operaţiune de votare.

In toate cele 50 de state sunt stabilite trei principii de eligibilitate a candidaţilor: -candidaţii să aibă vârsta de 25 de ani; -să fie cetăţeni americani de cel puţin 7 ani; - să locuiască în statul în care şi-a depus candidatura.

Durata mandatului este de 2 ani. Această scurtă durată are atât avantaje, cât şi dezavantaje. Dintre avantaje, menţionăm efortul reprezentanţilor de a imprima mandatului lor vigoare şi eficienţă, preocuparea acestora pentru a rezolva cât mai repede şi cât mai bine problemele ivite pe durata mandatului.In felul acesta, reprezentantul demonstrează electoratului că este eficient şi îi va solicita reînvestirea cu un nou mandat.

Dezavantajele mandatului scurt apar cu mai multă claritate prin raportarea acestuia la mandatul de 6 ani al senatorilor. Reprezentanţii nu se pot ocupa de probleme de perspectivă care i-ar propulsa în atenţia opiniei publice pentru o perioadă mai îndelungată, nu se pot im-plica în soluţionarea unor probleme mai delicate pentru Naţiune care ar necesita un timp mai lung de documentare şi studiu, sunt mai vulnerabili decât senatorii în ceea ce priveşte săvârşirea unei greşeli politice deoarece vina lor nu este uitată până la noile alegeri, ş.a.

In anul 1966, Preşedintele Johnson a propus schimbarea mandatului reprezentanţilor de la 2 la 4 ani. Propunerea a fost imediat susţinută de membrii Camerei interesate, în diferite medii politice, în presă dar de atunci discuţiile trenează. Oricum, este puţin probabil că Se-natul va fi de acord cu o asemenea modificare a Constituţiei şi că statele vor fi şi ele de acord să ratifice revizuirea acesteia.

In cazul în care un membru al Camerei Reprezentanţilor decedează sau demisionează, Guvernatorul statului în care a fost ales va organiza alegeri pentru desemnarea unui succesor până la expirarea duratei mandatului.

Senatul este compus dintr-o sută de senatori — reprezentanţi ai statelor. Fiecare stat — cu excepţia statului Nebraska — este reprezentat prin 2 senatori. Alegerea senatorilor se face prin acelaşi mod de scrutin folosit pentru desemnarea membrilor Camerei Reprezentanţilor. Mandatul lor este de 6 ani. O treime din numărul senatorilor este reînnoită din 2 în 2 ani, evitându-se ca mandatul celor doi senatori ce reprezintă un anumit stat să se sfârşească la

11

Page 12: referat baze

aceeaşi dată. In cazul în care unul dintre senatori decedează sau demisionează, Guvernatorul reprezentat organizează alegeri speciale dacă nu este autorizat de Congresul local să numească un succesor până la viitoarele alegeri.

Candidaţii trebuie:-să aibă vârsta de 30 ani;-să fie cetăţeni americani de 9 ani;-să locuiască în statul pentru care şi-a depus candidatura.

Iniţial, senatorii erau desemnaţi prin vot indirect. Prin Amendamentul 17, adoptat în anul 1913, s-a introdus votul direct. Preşedintele Statelor Unite este desemnat prin vot universal (indirect), de către un Colegiu electoral format din mari electori, fiecare stat beneficiind de un număr de delegaţi egal cu cel al congresmenilor aleşi în forul Suprem legislativ din partea statului respectiv. Cu alte cuvinte, acest organism va fi format din 535 de electori. Delegaţii sunt aleşi prin vot universal direct. Interesant este faptul că fiecare candidat la mandatul de elector face cunoscut, într-un fel sau altul, cărui candidat la preşedinţie îi va acorda votul său.In acest fel, configuraţia Colegiului de electori indică „teoretic" cine va câştiga alegerile pre-zidenţiale. Acest sistem de votare îl leagă şi mai mult pe Preşedinte de masele de alegători. In fapt, Preşedintele este ales de popor.

Candidaturile la funcţia de preşedinte sunt făcute de partidele politice foarte influente pe plan local. Candidaturile independente sunt practic sortite eşecului deoarece nu au sprijin politic. In cadrul fiecărui partid există o procedură bine pusă la punct pentru învestirea unei personalităţi politice ca aspirant/candidat la preşedinţie din partea partidului respectiv.Investitura este acordată de Convenţia Naţională a partidului formată, la rândul ei, din delegaţi desemnaţi prin alegeri primare.

Din combinarea celor două proceduri (în cadrul fiecărui partid pentru constituirea Convenţiei Naţionale şi, respectiv, pentru formarea Colegiului de electori), rezultă patru faze ale campaniei prezidenţiale.

a) alegerile locale de partid pentru desemnarea delegaţilor la Convenţia Naţională a partidului respectiv;

b)alegerea candidatului la funcţia de preşedinte al SUA de către Convenţia Naţională a fiecărui partid; c)alegerile locale pentru desemnarea marilor electori ce formează Colegiul; d)învestirea oficială a Preşedintelui în cadrul Colegiului.

Mandatul Preşedintelui Statelor Unite este de 4 ani şi începe în mod oficial la 20 ianuarie în anul următor alegerilor, prin prestarea de către preşedintele ales a jurământului prevăzut de Constituţie.

Prin Amendamentul 22 adus Constituţiei în anul 1951 s-a stabilit regula potrivit căreia „nici o persoană nu va fi aleasă în funcţia de Preşedinte mai mult de două ori".

Pentru vicepreşedinte nu se organizează alegeri separate, fiind desemnată în această funcţie „persoana care obţine numărul cel mai mare de voturi ale electorilor" (Art. 2 Parag. 1 Clauza 2).In sistemul constituţional american, vicepreşedintele nu are nici o influenţă politică2. Un vicepreşedinte devenit preşedinte datorită decesului, demisiei, destituirii sau incapacităţii Preşedintelui ales de a-şi exercita mandatul, capătă însă puterea/influenţa, autoritatea, prestigiul social ale unui „Number One", aşa cum este denumit de opinia publică preşedintele Statelor Unite ale Americii.

Preşedintele îşi desemnează un anumit număr de secretari ai unor departamente ale Administraţiei care practic îi sunt consilieri. Aceştia răspund pentru activitatea pe care o desfăşoară doar în faţa Preşedintelui. Preşedintele Statelor Unite deţine şi

12

Page 13: referat baze

prerogativele specifice unui şef de guvern, deşi o asemenea instituţie nu există în sistemul politic american.

2.Sistemul electoral in Germania

Parlamentul german.Legea Fundamentală a R.F.G. nu prevede în mod expres principiul separaţiei puterilor. Cu toate acestea, cele trei puteri sunt organizate şi exercitate separat una de alta, organismele constituţionale prin care se înfăptuieşte o putere sau alta fiind bine individualizate.

Art. 20 din L. F. stipulează:

Republica Federală Germania este un stat federal democratic şi social.

Suveranitatea emană de la popor. Ea se exercită de către popor prin intermediul alegerilor şi prin referendum-uri, precum şi prin organe special învestite cu puterea legislativă, executivă şi judecătorească.

Puterea legislativă se supune ordinii constituţionale, puterile executivă şi judecătorească se supun legii şi dreptului.

Toţi germanii au dreptul de a se împotrivi oricărei persoane care ar încerca să răstoarce această ordine, dacă nu există un alt remediu posibil."

Instituţia Parlamentului are o organizare bicamerală: Bundestag şi Bundesrat. Bundesrat-ul este Camera care reprezintă Land-urile, de aceea analiza noastră va avea ca punct de plecare această Cameră, deşi, rolul său la nivel federal este mai redus decât cel al Bundestag-ului.

A. Bundesrat-ul

Bundesrat-ul sau „Camera statelor" este compus din 68 membri care reprezintă Land-urile.Bundesrat-ul se compune din membri ai executivelor Land-urilor, care îi numesc şi îi revocă. Ei pot fi reprezentaţi şi de alţi membri ai Guvernului lor. Arend Lijphart considera Bundesrat-ul „una dintre cele mai puternice Camere secunde din lume. Camera secundă germană nu îşi datorează influenţa nici alegerii populare, nici dreptului de veto legislativ absolut, ci faptului că este o Cameră federală unică,formată din reprezentanţi ai executivelor statelor membre ale federaţiei - de obicei miniştri ai Cabinetelor acestor state".Ei reprezintă populaţia Land-urilor şi nu Naţiunea, întrucât nu sunt aleşi prin sufragiu universal, ci sunt desemnaţi de guvernele locale.

Prin intermediul Bundesrat-ului, Land-urile participă la legislaţia şi administraţia Federaţiei.Reprezentarea Land-urilor este ponderată: fiecare Land dispune de cel puţin 3 voturi. Land-urile care au mai mult de 2.000.000 de locuitori dispun de 4 voturi, cele care au mai mult de 6.000.000 de locuitori dispun de 5 voturi, iar cele care au mai mult de 7.000.000 de locuitori au 6 voturi.

Potrivit art. 51 alin. 3 din L.F., fiecare Land poate delega atâţia membrii câte voturi are. Veritabila originalitate a sistemului o reprezintă modul de desemnare al delegaţilor, dar şi modul de funcţionare a Bundesrat-ului pe de o parte, delegaţii nu sunt aleşi prin sufragiu universal de către populaţia statelor membre (aşa cum se întâmplă în S.U.A.), ci sunt numiţi

13

Page 14: referat baze

de către Guvernele Land-urilor, care au de asemenea şi dreptul de a-i revoca. Pe de altă parte, fiecare delegaţie votează global, în funcţie de directivele primite de la Guvernul Land-ului respectiv. De exemplu, votul contradictoriu, exprimat în cadrul şedinţei din 22 martie 2002, de doi membri ai Guvernului Land-ului Brandeburg a fost anulat de către Curtea Constituţională Federală, care nu a recunoscut şefului Guvernului votul de a exprima singur poziţia Land-ului său. Delegatul care nu respectă instrucţiunile date de Guvern se expune, evident, la măsura sancţionatorie de a fi revocat.

Land-urile pot, prin intermediul delegaţilor să exercite un control eficace asupra legislaţiei federale. Vom prezenta în tabelul următor repartiţia membrilor din fiecare Land pentru Bundesrat:

Nr.crt. land-urile Nr. de reprezentanţi

1. Baden - Wurtenberg 62. Bavaria 6

3. Berlin 4 4. Brandeburg 45. Bremen 36. Ham burg 37 Hesse 5

8. MeckSemburg 39. Renan ia De Nord-Westfalia 610. Renania-Palatinat 411. Sarr 312. Saxonia 413. Saxonia-Anhalt 414. Saxonia de Jos 615. Schleswig-.Hofstein 416. Turingia 4

B. Bundestag-ul

Bundestag-ul reprezintă întregul popor german. Deputaţii Bundestag-ului sunt aleşi prin sufragiu universal, direct, liber, egal şi secret.Sistemul electoral german se caracterizează prin originalitate şi eficacitate.Originalitatea rezidă din sistemul votului dublu - reprezentare proporţională şi scrutin uninominal majoritar cu un tur.Eficacitatea vine din eliminarea partidelor mici. In 1949, 10 partide erau reprezentate în Bundestag, 7 dintre ele au fost progresiv eliminate, chiar dacă între timp au apărut 2 sau 3 partide noi. Acest proces de eliminare îşi are originea în regula potrivit căreia: partidele care nu au obţinut 5% din voturi sau 3 locuri directe nu pot fi reprezentate în Bundestag.

Dreptul de a alege revine persoanelor ce au împlinit vârsta de 18 ani. Bundestag-ul este compus din 669 de deputaţi (în urma alegerilor din 27 septembrie

1998), aleşi pe o perioadă de 4 ani: -328 - sunt aleşi pe baza listelor de candidaţi, întocmite de partidele politice la nivelul

Land-urilor; -328 - sunt aleşi în cadrul unor circumscripţii uninominale la care se adaugă 13 mandate

suplimentare. Fiecare alegător dispune de două voturi: un vot îl acordă persoanei care şi-a prezentat

candidatura în circumscripţia teritorială unde este arondat (la nivel federal sunt 328 de

14

Page 15: referat baze

circumscripţii), iar altul, listei prezentate de un partid politic în Land-ul în care domiciliază. Repartizarea mandatelor se face deci, prin combinarea sistemului reprezentării

proporţionale cu sistemul majoritar. Cu alte cuvinte, mandatele se atribuie proporţional cu numărul voturilor obţinute de fiecare partid politic, dar este ales candidatul care a întrunit majoritatea relativă a voturilor.

Potrivit Legii electorale, teritoriul ţării este împărţit într-un număr de circumscripţii egal cu jumătatea de locuri existente în Cameră, în fiecare dintre ele alegându-se un deputat prin scrutin majoritar. Ca atare, candidatul care obţine majoritatea simplă a voturilor este declarat ales. Cealaltă jumătate a locurilor din Bundestag va fi completată cu candidaţi aleşi care au fost desemnaţi pe liste stabilite de partidele politice în fiecare Land.

Cel de-al doilea vot este decisiv, deci reprezentarea proporţională este cea care fixează cadrul alegerii. In literatura de specialitate, acest sistem este cunoscut sub denumirea de „reprezentare proporţională personalizată".

Majoritatea observatorilor definesc formula germană ca un sistem „mixt" - majoritar-proporţional. Sondajele de opinie au arătat că, de fapt, alegătorii germani nu sesizează că cel de-al doilea vot este crucial pentru atribuirea locurilor în schimb, considerându-l o indicare a celei de-a doua preferinţe.

Astfel, adevăratul merit al sistemului electoral german nu este de a fi redus fragmentarea partidică, ci de a fi reuşit să „personalizeze" mai bine alegerea electorală, decât votul preferenţial în sistemele proporţionale.Acest sistem electoral, foarte rigid în complexitatea sa, dar şi pragul electoral de 5% au permis evitarea intrării în Parlament a partidelor extremiste.

Mandatul Bundestag-ului ia sfârşit atunci când se reuneşte noul Bundestag. Noile alegeri au loc cel mai devreme la 45 de luni şi cel mai târziu la 47 de luni după

începerea legislaturii. în cazul dizolvării Bundestag-ului, noile alegeri vor avea loc în intervalul de 60 de zile.

Bundestag-ul se reuneşte cel mai târziu în a 30-a zi după alegeri. Preşedintele Bundestag-ului îl poate convoca la o dată anterioară. El este obligat să facă această convocare la cererea unei treimi din membrii săi, a Preşedintelui Republicii Federale sau a Cancelarului Federal.

Bundestag-ul îşi alege un Preşedinte, dar şi vicepreşedinţi şi secretari. De asemenea, el îşi stabileşte şi un regulament interior după care îşi desfăşoară întreaga activitate. în doctrină s-a apreciat că Bundesrat-ul are o forţă inegală faţă de Bundestag în două privinţe: nu are nici un cuvânt în alegerea sau demiterea Cancelarului, iar puterea sa de veto este absolută numai în ceea ce priveşte legislaţia ce afectează Land-urile. Chiar şi aşa, Bundesrat-ul german este un corp puternic numai pentru faptul că este alcătuit de executivele statelor membre (Giovanni Sartori).

Desemnarea Preşedintelui .Umbra Preşedintelui Republicii de la Weimar (Reichsprăsident), ales prin sufragiu universal direct, pentru un mandat de 7 ani şi dispunând de puteri lărgite, mai ales în perioade de crize, a determinat ca noile reglementări ale Legii Fundamentale să reducă rolul Preşedintelui (Bundesprăsident) la o magistratură morală.Preşedintele nu dispune de o învestitură populară, ci doar de încrederea aleşilor. Preşedintele dispune de puteri simbolice, caracteristică a regimurilor parla-mentare.Preşedintele este ales pentru un mandat de 5 ani, de către Adunarea Federală (Bundesversammlung), reunită la Berlin, organism compus din membri Bundestag- ului şi dintr-un număr de membri, egal cu cel ale deputaţilor, aleşi potrivit principiului reprezentării proporţionale în adunările reprezentative ale Land-urilor (în total, numărul acestora se ridică la 1338).

15

Page 16: referat baze

Preşedintele nu poate fi reales consecutiv decât o singură dată.Condiţiile de eligibilitate ale candidatului sunt:cetăţenia germană; calitatea de elector, vârsta de 40 de ani.Adunarea Federală se reuneşte cu cel târziu 30 de zile înainte de expirarea funcţiei Preşedintelui Republicii Federale şi, în caz de expirare prematură a acesteia, la cel târziu 30 de zile după această dată. Ea este convocată de preşedintele Bundestag-ului. La expirarea legislaturii, intervalul prevăzut anterior începe să curgă de la data primei reuniuni a Bundestag-ului.Este ales candidatul care a întrunit majoritatea voturilor membrilor Adunării Federale. Dacă nici unul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea în cursul a două tururi, se organizează un al treilea tur în care este declarat câştigător cel care obţine majoritatea relativă a voturilor.Alegerea Preşedintelui, cât de simbolică ar fi, anticipează adesea viitorul politic, prefigurând bazele unei noi coaliţii guvernamentale.Legea fundamentală prevede în art. 55 incompatibilităţile funcţiei de Preşedinte:

-Preşedintele nu poate să facă parte din Guvern, nici din organul legislativ al Federaţiei sau al unui Land;

-Preşedintele nu poate să exercite nici o altă funcţie remunerată, nici o meserie şi nici o profesie, de asemenea, el nu poate să facă parte din conducerea sau din consiliul de administraţie al unei întreprinderi cu scop lucrativ.

16