Download - Psihologie generala

Transcript
Page 1: Psihologie generala

ContinuturiContinuturiSemestrul iiSemestrul ii

Modulul teoreticModulul teoreticNatura psihicului uman:1.1 Psihicul – forma a vietii de relatie (legea adaptarii, functii de semnalizare)1.2 Psihicul - forma de reflectare ideal –subiectiva si de constructie a realitatii (imaginea,ca proces primar si trairea, ca proces secundar)1.3 Psihicul- proces determinat social-istoric (comportament si cutume, traditii, mentalitati etc.)Niveluri structural-functionale ale psihicului:1.4 Constient1.5 Subconstient1.6 Inconstient1.7 Relatii intre structuri si functia de adaptare (reglare si autoreglare);Captarea si prelucrarea informatiilorProcese psihice senzoriale1.8 Senzatii1.9 Perceptii1.10 Reprezentariprocese psihice cognitive1.11 Imaginatie1.12 Gândire1.13 MemorieStimularea si energizarea comportamentuluiProcese psihice afective1.14 Motivatie1.15 AfectivitateReglarea psihica a comportamentului1.16 Comunicare si limbaj1.17 Atentie1.18 Vointa

Conceptul de personalitate2.1 Individ-individualitae2.2 Persoana-personalitate2.3 Personaj-social si masca2.4 Teorii psihologice ale dezvoltarii psihice (Piaget, Kohlberg, Erickson)Structura personalităţii2.5 Personalitatea- entitate biopsihosociala si culturala2.6 Temperament si tipologii: constitutionale, psihologice,psihofiziologice2.7 Aptitudinea,caracterul, inteligenta, creativitatea relatii intre componente2.8 Temperament-caracter2.9 Aptitudini-Caracter2.10 Temperament-aptitudiniModulul aplicativaComunicare nonverbala

Page 2: Psihologie generala

3.1 Semnificatia gesturilor, posturii, proximitate, spatiu personal, pozitia corpului, atingere3.2 Expresii faciala: categoriile osgood (fericire, surpriza, teama, tristete, furie, curiozitate, dezgust)3.3 Paralimbaj (tonul si ritmul vocii, flux verbal, contact vizual, emotii)formare impresii3.4 Relatii interpersonale si de munca (efectul halo; trasaturi centrale; prima impresie; stereotipuri sexuale, rasiale; obedienta si conformism) atractie interpersonala3.5 Atribuire dispozitionala si atribuire situationala3.6 Covarianta (Kelly)-consens comportamental, consistenta comportamentala, specificitate comportamentala;3.7 Incadrarea in sabloane: boala si bolnav; simpatieantipatie; familiaritate si similaritate de atitudini; atitudini si prejudecati3.8 Componentele unei atitudini:cognitiva, afectiva, comportamentala;3.9 Dezvoltarea prejudecatilor: presiunea grupului; teoria “tapului ispasitor”; frustrare (personalitate prejudiciata);3.10 reducerea prejudecatilor: cooperare, team-building.

NotăModul în care cele 2 modulule (teoretic, aplicativ)(teoretic, aplicativ) sunt concepute ..

Modulul teoretic propune elevilor o abordare interactivă bazată pe o permanentă activizare şi o dinamizare a acestora. studiul individual ocupă un rol important în economia cursului de psihologie generala şi va reprezenta o pondere de 60 de ore de studiu. in plus, modulul teoretic necesita si studiu individual.

Modulul ete structurat pe unităţi de învăţare şi va cuprinde 3 lucrări de verificare. criteriile de notare ale lucrărilor vă vor fi furnizate în cadrul acestora. fiecare unitate de învăţare cuprinde un număr de sarcini de lucru de tipul temelor de reflexie, studii de caz, teste de autoevaluare etc. pentru rezolvarea acestora în cadrul unităţii de învăţare vor fi furnizate, de catre profesor, si alte materiale, transmise si prin alte cai de comunicare cum ar fi email-ul. pe această cale se vor transmite si unele sarcini individuale, precum si modalitatea de evaluare a lor, prin fisele de evaluare.si autoevaluare vor fi transmise tot prin aceasta cale. in acelasi timp, se va va şi caietul elevilor de studiu la ora de clasa. modul aplicativ în care se răspunde la temele de reflecţie şi la activităţile practic – aplicative va fi realizat prin intermediul unor abordări autoreflexive, după parcurgerea unităţilor respective. pentru realizarea fiecarei sarcini, in parte, de la acest modul, pot fi utilizate si informatiile indicate la nivelul modulului teoretic al disciplinei. o valorizare suplimentara vor primi interventia personala, interpretarea personala si reflectia personala.

Lectia 1Lectia 1DefinitieDefinitieabordare prestiintifica fisa de citateabordare prestiintifica fisa de citateEx. de reflexieEx. de reflexieSarcina de lucru: Identificati (subliniati)cuvintele care apartin domenilui psihologiei (textSarcina de lucru: Identificati (subliniati)cuvintele care apartin domenilui psihologiei (text beletristic, Boccacio, beletristic, Boccacio, Jane Austen, D. Cantemir).).

Page 3: Psihologie generala

psihologiepsihologie-- etimologicetimologic-- < fr. psychologie, cf. gr. psyche - suflet, logos –stiinta, cuvânt.-- psihologíe = 1. Știință care are ca obiect studierea activității psihice a omului, a

stării și a însușirilor sale psihice. 2. structura psihică a unui individ, a unei colectivități. * psihologie socială = latură a vieții sociale a societății care, împreună cu ideologia și cu științele naturii, alcătuiește conștiința socială; psihologia artei = disciplină care își propune examinarea structurilor psihologice definitorii pentru crearea și receptarea valorilor artistice.

- Locul psihologiei în sistemul ştiinţelor

- stiintă pozitivă = stiintă experimentală

Principalele metode ale psihologiei

- observaţia,

- convorbirea (interviul),

- analiza produselor activităţii.

- anamneza,

- autobiografia,

- autocaracterizarea

Lectia 2

Natura psihicului uman

I. Psihicul ca obiect de cercetare al psihologiei

Obiectul de cercetare al psihologiei are o natură extrem de complexă, dar şi

contradictorie, pentru că este în acelaşi timp obiectiv şi subiectiv. este obiectiv pentru că

există ca atare, dar este subiectiv din perspectiva cunoaşterii, în sensul că fiecare individ

se implică în această cunoaştere cu ceea îi ce este propriu. psihicul este material şi ideal,

material pentru că depinde de un substrat material, dar este ideal prin natura, prin

conţinutul său (memorie, conştiinţă etc.). este atât proces, cât şi produs (orice om are un

sistem psihic). de asemenea, dispune de desfăşurări normale, fireşti, dar şi de desfăşurări

atipice, patologice (vise, halucinaţii ş.a.). psihicul cu greu poate fi definit prin gen proxim

şi diferenţă specifică şi ca atare trebuie să găsim un anumit criteriu exterior pentru a-l

putea înţelege.

Psihicul este definit prin următoarele puncte de vedere:

Page 4: Psihologie generala

ca o formă sau expresie a vieţii de relaţie;

având în vedere faptul că are substrat material (creierul), este o funcţie a

materiei superior organizate;

dacă ne referim la realitatea socială în care este inserat, psihicul este

condiţionat şi determinat socio-istoric şi socio-cultural;

ca o reproducere a realităţii naturale.

Psihicul este o expresie a vieţii de relaţie, un fenomen inseparabil legat de

structurile materiale, o reproducere în subiectiv, în forul intim al unei persoane, a

realităţii naturale obiective, un produs al condiţionărilor şi determinărilor socio-istorice şi

socio-culturale.

II. Caracteristicile fundamentale ale psihiculuiII.1. psihicul ca formă a vieţii de relaţie

Psihicul este una din formele vieţii de relaţie; împrumutăm din mediu şi ne

adaptăm la mediu; întreruperea relaţiei cu mediul poate avea efecte grave asupra

funcţionării psihicului.

Hebb face în anii ’50 experienţe de izolare şi privare senzorială (oameni care erau

închişi în camere etanşe, cu membrele imobilizate, în absenţa luminii, legaţi la ochi etc.,

într-o izolare totală, oameni care aveau să facă ce vor, respectiv să doarmă; după 20-24

ore, psihicul a început să manifeste anomalii funcţionale, halucinaţii etc. experimentul a

trebuit să fie întrerupt, pentru a nu se produce deteriorări foarte grave la nivelul

psihicului).

De asemenea, psihicul trebuie să se afle nu numai în relaţie cu stimuli fizici, ci şi

cu colectivitatea umană (vezi cazul copiilor-lupi care, pierduţi în sălbăticie, au manifestat

o serie de caracteristici. cu cât copilul era pierdut la o vârstă mai fragedă, înainte să-şi

structureze limbajul, structuri cognitive etc., cu atât era mai greu de recuperat).

II.2. psihicul ca funcţie a creierului

Psihicul nu poate exista în afara materiei, dar evident nu se identifică cu ea.

psihicul nu poate apărea decât pe o anumită treaptă a dezvoltării materiei (când apare

acest suport material) şi există astfel numeroase exemple ale relaţiei dintre creier şi psihic

Page 5: Psihologie generala

(traumatisme cranio-cerebrale, chimia cerebrală, metabolismul creierului) – toate acestea

influenţând funcţionarea psihicului).

În legătură cu relaţia dintre psihic şi creier, există totuşi puncte de vedere care nu

au fost până acum uniformizate:

aşa-numitele modele dualiste, conform cărora există atât psihic cât şi creier;

(suflet/materie), reprezentanti dudismului sau paralelismului: W. Pentfield ;

J.C. Ecclesi

modele moniste care consideră identitatea psihic - creier; orientare monist-

ionista: Lashley ; R.W. Sperry

modele interacţioniste – consideră că ambele se condiţionează reciproc,

modelul interactionist-sistemic: Mihai Golu

Din diferitele modele, reţinem modelele interacţioniste, care consideră că între

psihic şi creier există o interacţiune, în sensul că există această lume materială din care

creierul face parte, funcţionarea sa permite desfăşurarea normală a psihicului, a

conştiinţei, după cum desfăşurarea normală a vieţii psihice poate influenţa

funcţionalitatea suportului material.

atât modele dualiste, cât şi cele moniste pierd din ce în ce mai mult teren şi astăzi se

acceptă, în principiu, faptul că:

creierul apare şi se dezvoltă ca organ al psihicului, iar psihicul este funcţia lui;

creierul şi psihicul formează o unitate dinamică evolutivă;

creierul nu generează psihic, acesta este generat din afară, prin contactul cu

condiţiile socio-culturale, prin interiorizarea influenţelor externe;

prin structura sa, creierul reprezintă un mecanism al psihicului, o

potenţialitate, dar nu garantează performanţă, nu produce viaţă psihică în afara

interacţiunii cu lumea (aşa cum hard-ul nu generează soft).

II.3. psihicul ca re-producere a realităţii naturale

Psihicul este o formă de reacţie la solicitările sau stimulările mediului

înconjurător. există însă şi reacţii nonpsihice; există o diferenţă marcantă între reacţiile

psihice şi nonpsihice: reacţiile psihice sunt de tip reproductiv, această re-producere fiind

ideală, activă, subiectivă şi constructivă.

Page 6: Psihologie generala

- psihicul are un caracter ideal – noi reproducem realitatea în forma unor

imagini, concepte, efort, încordare, trăire (afectivitate), toate acestea fiind ideale.

- de asemenea, are un caracter activ – orice fiinţă nu contemplă pasiv

realitatea, oamenii scot mai mult decât se oferă la o simplă contemplare. însăşi

dezvoltarea psihicului presupune un caracter activ în relaţie cu ambientul.

- psihicul are un caracter subiectiv, prin subiectiv înţelegând tot ceea ce este

propriu unui subiect, unei persoane, ceea ce este specific acestuia. subiectiv

înseamnă: ceea ce aparţine unui subiect şi este reprezentativ pentru el, ceea ce

ţine de interioritatea subiectului, trăire sau desfăşurare de trăiri (afecte,

sentimente), acţional şi tocmai pentru faptul că fiecare reproduce în felul său

ar putea să apară şi eroarea de subiectiv.

Psihicul tinde spre reproducerea obiectivă în toate determinările obiectului, după

cum nu trebuie considerat că reproducerea este imagine fotografică, pentru că nu

epuizează obiectul, existând limite psihofiziologice, cognitive, acţionale. reproducere

psihică înseamnă, de asemenea, următoarele: conţinut obiectiv, de natură informaţională,

în sensul că omul îşi elaborează un model intern al realităţii, pe baza informaţiilor extrase

din acest ambient.

Mecanismele reproducerii sunt numeroase şi constau în ansamblul organizat şi

structurat de operaţii, procedee, strategii de extragere, stocare, prelucrare, transformare,

integrare şi utilizare a informaţiilor din ambient, ceea ce se face printr-o serie de

mecanisme psihice specifice: percepţii, reprezentări, gândire, memorie, imaginaţie, toate

acestea fiind activate de motivaţii, trăiri afective, voinţă, conştiinţă etc. această

reproducere psihică are rolul de a asigura adaptarea organismului uman la solicitările

mediului ambiant.

Definiţie: psihicul uman este un model informaţional intern al lumii externe, cu

rol adaptativ specific; apariţia psihicului se produce la un anumit nivel al dezvoltării

animale, considerat apogeu; psihicul este supus şi el unei legi generale de dezvoltare,

modificându-şi, de-a lungul timpului, organizarea şi funcţiile.

Esenţa psihicului, care nu posedă nici o proprietate substanţială (greutate, volum,

dimensiuni), rămâne de natură ideală, nonsubstanţială; este o entitate de ordin relaţional,

comunicaţional şi informaţional.

Page 7: Psihologie generala

II.4. Psihicul ca fenomen condiţionat şi determinat

socio-istoric şi socio-cultural

Omul este o fiinţă socială, relaţională, deci el nu rămâne indiferent la influenţele

socio-culturale. diferitele studii au pus în evidenţă influenţa socio-culturală şi socio-

istorică asupra diferitelor componente ale psihicului. de exemplu, se afirmă faptul că

procesul de dezvoltare socio-economică, evoluţia tehnologiei sunt procese care creează

noi aptitudini.

Există numeroase studii care demonstrează relaţia puternică dintre nivelul

dezvoltării economice şi o serie de abilităţi individuale.

Mai mult decât atât, o serie de trăsături, aptitudini, valori diferenţiază indivizii

tocmai datorită faptului că au trăit în medii socio-culturale diferite. studii semnificative

făcute pe gemeni arată că, pe de o parte, gemenii care au trăit în aceleaşi condiţii socio-

culturale prezintă în timp atât asemănări fizice şi somatice, cât şi asemănări în privinţa

atitudinilor, abilităţilor, sistemului de valori, trăsăturilor de personalitate etc.; pe de altă

parte, studiile făcute pe gemeni care au crescut, trăit separat au arătat că au rămas

asemănări fizice şi somatice, dar sunt foarte diferiţi din punct de vedere al inteligenţei,

atitudinilor, personalităţii în ansamblu, fiecare având aceşti parametri specifici mediului

socio-cultural în care au trăit.

Psihicul este puternic influenţat socio-istoric şi socio-cultural, prin socializare

(însuşirea normelor sociale) oamenii devin fiinţe sociale diferite, conduitele sunt

modelate diferit. rolul factorilor culturali, sociali şi istorici în construirea personalităţii

este determinant, astfel încât unicitatea personalităţii explică tocmai acest aspect.

Manifestări neobişnuite ale psihicului

Pe lângă fenomene psihice curente, obişnuite, în atenţia cercetătorilor au intrat şi

unele manifestări ale psihicului mai puţin obişnuite: telepatia, clarviziunea, precogniţia

etc. ele au fost grupate într-o categorie numită parapsihologie. există adversari şi

susţinători ai parapsihologiei; argumentele pro şi contra sunt:

susţinătorii zic: nu trebuie excluse de la bun început fenomene care contravin

cunoştinţelor acumulate la ora actuală;

Page 8: Psihologie generala

există numeroase date care demonstrează realitatea fenomenelor

parapsihologice;

faptul că ceva nu poate fi la ora actuală explicat nu înseamnă că trebuie să fie

respins; cazurile de fraudă pot exista şi cu ştiinţa oficială, nu poate fi blamat vreun

domeniu;

faptul că nu au extensie de masă fenomenele respective nu înseamnă că trebuie

respinse,

există, fără îndoială, manifestări neobişnuite ale psihicului care trebuie să facă

obiectul unor cercetări serioase, după cum graniţa dintre fenomenele

neobişnuite ale psihicului şi şarlatanie este destul de labilă.

Lectia 4Abordarea psihicului uman

III. Abordarea „plană” (orizontală) a psihicului

Abordarea „plană” este specifică unei psihologii asociaţioniste, în care psihicul

este conceput ca fiind compus dintr-o mulţime de elemente asociate în plan, având relativ

aceeaşi importanţă, fiind deci o viziune de tip atomist (abordare mozaic). diferitele

componente nu diferă calitativ, ci cantitativ.

La baza organizării plane a psihicului uman stau o serie de principii:

1. principiul divizării psihicului în elemente componente, ireductibile unele la

altele;

2. principiul identificării elementului fundamental (pentru unii senzaţia);

3. principiul asocierii (agregării) – diferite elemente se asociază pentru a produce

structuri

mai complexe, dar nu diferite cantitativ.

Studiul comportamentului uman a demonstrat însă că această abordare nu

răspunde unor întrebări legate de funcţionarea psihicului, de importanţa diferitelor

componente în structura sa.

IV. Abordarea „piramidală” (verticală) a psihicului

Page 9: Psihologie generala

Abordarea „piramidală” (verticală) este numită şi abordare structural dinamică.

unul din primii psihologi care surprinde 2 instanţe cu roluri diferite este Pierre Janet. el

consideră că există cel puţin 2 nivele: conştientul şi inconştientul, cu roluri diferite.

Schimbarea psihologică spectaculoasă în abordarea verticală o face Freud, care

consideră că organizarea vieţii psihice implică o infrastructură aflată în conflict cu

instanţele superioare de control. deja apare ideea mai multor nivele, diferite calitativ, cu

rol diferit. de asemenea, la baza vieţii psihice, consideră Freud, stau pulsiunile sexuale,

care tind la conservarea individului şi la menţinerea acestor pulsiuni, nu la reprimarea lor.

în consecinţă, Freud propune împărţirea pe verticală a psihicului. el introduce conceptul

de aparat psihic, adică o anumită organizare, nivele supraetajate, roluri diferite.

In concepţia lui Freud apar 2 etape distincte: până în 1920 el consideră că există 3

nivele: inconştient, preconştient şi conştient.

Inconştientul este rezervorul trăirilor şi actelor refulate, reprimate, locul

instinctelor sexuale. în marea sa majoritate, aparatul psihic este inconştient.

Preconştientul avea un rol de filtru, o funcţie de cenzură, care permite accesul

selectiv în conştiinţă a acelor impulsuri şi tendinţe acceptabile pentru ea.

Conştientul este stratul superficial, influenţat în mare măsură de mediul socio-

cultural, de unde conflictul de bază între nivelul conştient şi celelalte două. chiar dacă

nivelul conştient are rol de cenzură, de control, veritabilul nivel de organizare a vieţii

psihice îl constituie inconştientul. acolo este expresia lui intimă, el alimentând acţiunile,

imaginile, reprezentările, dar într-o formă deghizată, controlată de nivelul conştient.

În aceste condiţii, funcţia principală a aparatului psihic este de reducere a

tensiunilor neplăcute, prin descărcarea lor sau printr-un proces de refulare. diferitele

tendinţe refulate în decursul dezvoltării individului îşi fac loc, se satisfac în diferite

modalităţi: acte ratate, sublimare, în vis, prin simptome nevrotice.

După 1920, Freud aduce o serie de corective. în primul rând, lărgeşte conceptul de

pulsiuni şi consideră că pulsiunile vieţii se opun pulsiunilor morţii, existând în om şi acea

tendinţă distructivă. în acest sens, agresivitatea este o expresie a tendinţei primitive de

autodistrugere.

Diferitele conflicte dintre nivelele conştient şi inconştient se fac simţite în

nevroze, în comportamente sado-masochiste etc.

Page 10: Psihologie generala

O a doua mare corecţie pe care o face Freud se referă la structura şi dinamica

aparatului psihic. aparatul psihic, de data aceasta, este interpretat în lumina mecanismelor

de apărare a eului şi a operaţiunii de refulare. aparatul psihic este alcătuit din 3 instanţe,

cu roluri diferite, respectiv sinele, eul şi supraeul.

Sinele, partea profundă care guvernează viaţa umană, sediul pulsiunilor

instinctuale, al dorinţelor refulate.

Eul, care ocupă loc central, se dezvoltă prin diferenţierea aparatului psihic în

contact cu realitatea externă. activitatea sa este concomitent conştientă, preconştientă şi

inconştientă. eul dirijează procesele intelectuale şi mecanismele de apărare, oferă soluţia

conflictelor cu realitatea sau cu dorinţele incompatibile.

Supraeul reprezintă acea conştiinţă morală. pentru Freud, conştiinţa morală este

interiorizarea forţelor represive ale familiei şi societăţii.

Aşadar, în această concepţie se valorizează rolul eului în viaţa psihică a

individului, acestui nucleu al personalităţii, se surprinde caracterul dinamic al psihicului,

o permanentă luptă între cele 3 instanţe. de aceea, psihanaliza mai este denumită şi

psihologie dinamică. este prima abordare care insistă pe caracterul dinamic al

funcţionalităţii psihicului, după care conceptul va fi preluat de alţii, dar sub alt aspect.

Freud redimensionează forţele participante la dinamica vieţii psihice şi, spre

deosebire de concepţiile de până la el, dispune pe verticală organizarea, cu implicaţii

asupra înţelegerii şi diagnosticului. din punct de vedere metodologic teoria psihanalitică

este o teorie descriptivă, o teorie dinamică, pentru că surprinde interacţiunea permanentă

dintre cele 3 nivele şi este o teorie economică, pentru că întreaga complexitate a vieţii

psihice este explicată prin 3 fenomene centrale.

În psihologia contemporană există, de asemenea, abordări structural-dinamice. un

promotor, ken wilber, consideră că personalitatea umană este expresia unor nivele

multiple ale conştiinţei umane. el identifică 5 tipuri de inconştient:

- inconştientul fundamental, care se referă la structurile profunde ale

personalităţii;

- inconştientul arhaic – cu structuri primitive, de natură filogenetică;

- inconştientul subemergent – cu structuri ex-conştiente;

- inconştientul pecete (amprentă) – tendinţe nerefulate, dar care pot refula;

Page 11: Psihologie generala

- inconştientul emergent – structuri profunde, care nu au ieşit la suprafaţă încă.

din aceste 2 abordări structural-dinamice rezultă următorul specific: pe de o parte,

ele operează cu conceptul de structură, care are 3 parametri de importanţă – totalitate,

transformare, autoreglare, iar pe de altă parte, funcţionalitatea sistemului se bazează pe o

serie de principii:

- principiul structurării – în sensul că fenomenele psihice se integrează într-o

totalitate;

- principiul interacţiunii şi interdependenţei;

- principiul integrării;

- principiul trecerii de la o structură la alta;

- principiul legilor de dinamică.

În această concepţie, un rol important revine nivelului conştient, abordat şi el din

mai multe puncte de vedere. astfel, în psihologia contemporană, conştiinţa este definită „a

gândi, a stabili relaţii, a face sinteze, a te autosupraveghea, a te adapta”. în consecinţă,

conştiinţa, în psihologia contemporană, este forma supremă de organizare psihică, prin

care se realizează integrarea activ-subiectivă a tuturor fenomenelor vieţii psihice şi care

facilitează adaptarea şi raportarea continuă a individului la mediu.

De aici rezultă funcţiile conştiinţei:

- funcţia informaţional-cognitivă – extrage informaţii şi le integrează;

- funcţia finalistă – operează cu scopuri, cu planuri;

- funcţia anticipativ-predictivă;

- funcţia reglatoare (nu de reprimare);

- funcţia creativ-proiectivă.

există mai multe teorii contemporane cu privire la conştiinţă.

V. abordarea sistemică şi sinergetică a psihicului

Această abordare are o serie de premise în afara psihologiei. prima abordare

sistemică s-a făcut în biologie, în considerarea organismului ca sistem, apoi în filozofie,

în cibernetică etc. de asemenea, abordarea sistemică are rădăcini şi în interiorul

psihologiei (psihologia gestaltistă – vezi psihologia percepţiei).

Page 12: Psihologie generala

Abordarea sistemică presupune considerarea conceptului de sistem, care

inseamnă:

- 3 categorii de mărimi: de intrare, de stare, de ieşire;

- relaţiile dintre cele 3 categorii de mărimi;

- activităţile sau comportamentele;

- organizarea dată de ansamblul proprietăţilor specifice comportamentelor

sistemului;

- structura (aspectul) organizării, care rămâne constant;

- subsisteme – elemente componente ale sistemului, având aceleaşi

caracteristici cu cele de mai sus, dar subordonate unui nivel superior de

integrare;

- stări distincte;

- finalităţi proprii.

Cu alte cuvinte, putem reduce componentele oricărui sistem la 3 subansambluri:

substanţial („anatomia” sistemului), structural, funcţional. pentru ca psihicul să fie sistem,

trebuie să existe 3 condiţii:

a) să existe un anumit număr de elemente;

b) să existe o relaţie determinată între aceste elemente;

c) să existe o delimitare în raport cu „restul” (cu mediul).

Elementele sistemului psihic sunt fenomenele psihice. există 2 clasificări privind

fenomenele psihice: clasificarea de tip tradiţional, care operează cu procese, activităţi şi

însuşiri.

a. procese psihice: modalităţi ale conduitei, cu o desfăşurare multifazică, specializate sub

raportul conţinutului informaţional, al formei ideal-subiective de realizare şi al

mecanismelor operaţionale;

b. activităţi psihice – modalităţi esenţiale, prin intermediul cărora individul uman se

raportează la realitatea înconjurătoare, fiind constituite din acţiuni, operaţii, orientate în

direcţia realizării unui scop şi susţinute de o puternică motivaţie;

c. însuşirile psihice sunt sintetizări (ansambluri sintetice) şi generalizări ale diverselor particularităţi dominante, aparţinând proceselor sau activităţilor psihice, formaţiuni psihice calitativ noi, care redau structurile globale şi stabile ale personalităţii şi care tind

Page 13: Psihologie generala

să-i dea acestuia individualitatea: temperamentul, aptitudinile, caracterul. la aceste 3 categorii de procese şi activităţi, însuşiri se adaugă condiţii facilitatoare.

senzaţii

senzoriale percepţii

reprezentări

procese cognitive

gândirea

logice memoria

imaginaţia

emoţii

procese afective sentimente

pasiuni

fenomene procese volitive (legate de voinţă)

psihice limbajul

jocul

activităţi psihice învăţarea

munca

creaţia

temperament

însuşiri psihice aptitudini

caracter

motivaţie

condiţii facilitatoare atenţie

deprinderi

Interacţiunea şi interdependenţa dintre procese, activităţi, însuşiri şi condiţii relevă

unitatea vieţii psihice şi eficienţa ei.

Considerându-se că această clasificare nu surprinde exact obiectul psihologiei,

care este activitatea omului concret, îndreptată spre realizarea anumitor scopuri, bine

definite, se foloseşte termenul de mecanism psihic, identificându-se următoarele:

Page 14: Psihologie generala

mecanisme informaţional – operaţionale - subliniază ideea prelucrării

active a

informaţiilor; există 2 tipuri de asemenea mecanisme: mecanisme de recepţionare şi

prelucrare primară a informaţiilor, mecanisme de prelucrare secundară şi de transformare

a informaţiilor;

mecanisme stimulator – energizante (motivaţia, afectivitatea)

mecanisme de reglaj psihic

mecanisme integratoare - a tuturor celorlalte în structurile complexe ale

personalităţii.

Psihicul ca sistem. Caracteristicile SPU (sistemul psihic uman)

spu (neveanu) este un sistem energetico-informaţional, de o complexitate extremă,

prezentând cele mai înalte şi perfecţionate mecanisme de autoorganizare şi autoreglaj,

fiind dotat cu dispozitive selective antiredundante şi cu modalităţi proprii de determinare

antialeatorii. de aici rezultă următoarele caracteristici ale spu:

1. caracterul informaţional – operaţional, stimulator – energizant, axiologic;

4. caracterul interacţionist, indiferent de clasificarea pentru care optăm, tradiţională sau

contemporană, în care interacţiunea între elementele componente este definitorie;

3. spu este ambilateral orientat, adică spre exterior, dar şi spre interior, spre noi înşine;

4. spu este evolutiv, evoluează odată cu procesele de creştere, maturizare.

5. spu are o ierarhizare funcţională şi valorică. ierarhizarea valorică constă în cele 3

nivele (conştient, inconştient, subconştient). conştientul are şi el următoarele nivele

funcţionale:

- nivelul de maximă acuitate şi claritate (starea de veghe, vigilă)

- acuitate moderată sau minimă (starea de aţipire)

- acuitate slăbită (boală)

- acuitate abolită (comă). această ierarhizare funcţională poate fi sesizată şi în

cazul anumitor destructurări ale nivelului conştient (stări crepusculare şi

oniroide, trăiri halucinatorii), după cum întreaga personalitate poate prezenta

nivele funcţionale diferite (caracteropatii, nevroze, alienări etc.)

Page 15: Psihologie generala

6. SPU are caracter antientropic şi antiredundant - înlătură informaţia de prisos şi

nonaleatoriu

7. SPU are caracter adaptativ şi de autoreglare a ambianţei.

Conceptul de sistem psihic uman pentru psihologie are următoarele valenţe:

cresc posibilităţile descriptive şi explicativ

interpretative ale psihologiei

există premise pentru un model psihocomportamental

de ansamblu

putem înţelege mai bine natura şi specificul fiecăruia

din elementele aflate în interacţiune

se clarifică şi se nuanţează raporturile dintre psihismul

subiectiv şi comportamentul exteriorizat, acestea fiind reciproc convertibile.

de asemenea, spu ne orientează în planul cercetării psihologice, în sensul de a

putea identifica şi descrie exact sau mai exact relaţiile dintre elementele

componente.

conceptul de sistem psihic are o mare importanţă terapeutică, educaţională;

pentru obţinerea unui anumit efect, de ordin terapeutic, educaţional, trebuie

acţionat asupra mai multor componente, trebuie dirijate interacţiunile, iar

eforturile de acţiune să fie convergente.

Lectia 5Ipostazele psihicului uman (PU)

I. ConştientulII. SubconstientulIII. Inconstientul

I. CONŞTIENTUL – ca ipostaza a psihiculuiIntroducere:Povestiţi una dintre experienţele pozitive ale vieţii dumneavoastra vs. experienţa negativăDefiniţia conţiinţe i Conştiinţa este una dintre cele mai importante nivele de organizare a vieţii psihice a individului. Cu toate acestea, specialiştii au întâmpinat dificultăţi în definirea ei. -pentru teoreticienii introspecţionişti, toată viaţa psihică este conştientă;-pentru teoreticienii behaviorişti conştienţa nu are nicio însemnatate şi este eliminată din psihologie.

Page 16: Psihologie generala

Dificultatea definirii conştiinţei constă în faptul ca ţine de sfera subiectivităţii pure. Ea se manifestă în experienţele personale nefiind, de regulă, accesibilă altuia.

Definiţii ale conştiinţei SILLAMY- Conştiinţa este:• "locul senzaţiilor şi percepţiilor noastre, realitatea subiectivă a acestora;• ea organizează datele simţurilor, ne situeaza în timp şi spaţiu,• este cunoaşterea a ceea ce acompaniaza activitatea spiritului."

Definiţia lui Sillamy ne sugerează întrebarea: “ce înseamnă a fi conştient?"

• a fi conştient înseamnă gândi, a stabili relaţii: "A fi conştient înseamnă a gândi" (SPENCER, 1875);(1.) "Cuvântul conştiinţă se referă la susceptibilitatea pe care o au părţile experienţei de a fi puse în relaţie şi cunoscute." (JAMES, 1906)

(2.) a fi conştient înseamnă a dispune de capacitatea de a face sinteze: WUNDT concepea conştiinţa ca o "sinteză creatoare"(3.) a fi conştient înseamnă a te putea autosupraveghea.(4.) "A fi conştient înseamnă a-ţi putea povesti experienţa, limbajul fiind o calitate structurala a conştiinţei, o calitate prin care aceasta accede la umanitate....Conştiinţa este un ansamblu de reacţiuni ale individului la propriile lui acţiuni." (JANET, 1928)(4.) a fi constient înseamnă a te adapta suplu la noile solicitări.Funcţiile conştiinţei

•relaţia

• sinteza

• autosupravegherea

• adaptarea

Numai ca fiecare dintre ele, după cum spunea Pavelcu, sunt limitate. Primele 3

păcătuiesc prin îngustarea noţiunii de conştiinţă, redusa fie la gţndire sau la un alt aspect

al ei (sinteza), fie la limbaj; ultima lărgeşte extrem de mult sfera noţiunii de conştiinţă,

aceasta fiind identificată cu inteligenţa.

Pavelcu ne sugerează să interpretăm conştiinţa ca o activitate de înţelegere, pentru

ca rolul ei este de a avea înţelesuri, de a integra un fenomen într-un sistem de relaţii, de a

realiza scindări, diferenţieri, opoziţii înlăuntrul conţinuturilor, la început omogene, pentru

a ajunge, în final, la noi sinteze.

Mai productivă ar fi conceperea conştiinţei ca o funcţie de supraveghere în loc de

autosupraveghere. Viaţa noastră psihică, cuprinde ambele sisteme (Eu şi Lumea) într-un

singur act săvârşit sub supraveghere. Conştiinţa trebuie interpretată nu în termenii

Page 17: Psihologie generala

generali ai adaprării, ci ca fiind o anumită adaptare, deoarece ea intervine doar atunci

când este necesară o adaptare superioară pe planul înţelegerii.

Se poate face o distincţie între ,,conştiinţă” şi ,,autoconştiinţă” ?

Unii autori raspund afirmativ la aceasta intrebare.

Edelman realizează distincţia dintre conştiinţă (conştiinţă de nivel primar) şi

autoconştiinţă (numită conştiinţă de nivel superior).

Conştiinţa primară se referă la capacitatea de a realiza existenţa lucrurilor din lumea

înconjuratoare, de a avea imagini mintale în prezent.

Se deduce ca unele specii animale (toate maniferele şi unele păsări) dispun de

conştiinţă.

Conştiinţa de nivel superior implică recunoaşterea de catre subiectul gânditor a

stărilor lui afective: suntem conştienţi de faptul ca suntem conştienţi.

Distinctia creeaza cel putin 2 pericole:

1. de a confunda conştiinţă cu psihicul, pentru ca ceea ce Edelman numeşte

prin termenul de ,, conştiinţă” este de fapt, psihicul (neconştientul).

2. De a extinde conştiinţa si asupra animalelor, ceea ce este nu nonsens.

Exerciţiu Dispun masinile de conştiinţă ?

La priva vedere s-ar parea ca da.

Gross consideră că multe maşini se ,,comportă” în aşa fel încât dacă ar fi oameni ar

sugera ca sunt dotate cu procese mintale.

De ex. , avioanele prevăzute cu pilot automat pot zbura singure, ele răspund la

informaţii ,,senzoriale” esterne, iau ,,decizii” asupra zborului, ,,comunică” şi cu alte

aeronave.

În realitate însă, numai oamenii iau decizii, comunică nu şi animalele sau masinile.

Searle crede că este imposibil ca maşinile (inteligenţa artificială) să dispună de

conştiinţă.

II. SUBCONŞTIENTUL – ca ipostaza a psihicului

Poziţia subconstientului, în psihologie este destul de disputată.

Termenul a aparul la sfărşitul sec. 19 şi începutul sec.20.

Subconştientul dispune de conţinuturi specifice şi de mecanisme şi finalităţi

proprii.Înţelegerea acestora a parcurs o serie de etape.

Page 18: Psihologie generala

2. Două etape în definirea subconstientului

1. În prima etapă, cei mai mulţi autori concep subconştientul. ca pe o

formatiune sau un nivel psihic ce cuprinde actele care au fost cândva conştiente,

dar care, în prezent se desfăşoara ăn afara controlului conştient.

Se remarcă definirea subconştientului pornind de la conştiinţă.

Janet şi Pierce spuneau: ,,conştientul apare ca un fel de conştiinţă inferioară ce

coexistă cu cea centrală”.

Freud respinge subcştientul, deşi într-o primă fază a activităţii sale la folosit pentru

a desemna prin el inconştientul.

Argumentul adus de Freud era urmatorul: subcştientul sugerează existenţa unei alte

conştiinţe, ,,ca să spunem aşa subterană”, a unei ,,conştiinte secunde”.

Dupa Golu subconştientul este definit prin conţinutul memoriei de lungă durată,

care nu se află antrenat în momentul dat în fluxul operativ al conştiinţei, dar care poate fi

conştientizat în situaţii adecvate. El cuprinde informaţii, aminitri, aotumatisme,

deprinderi, ticuri, stări de set (montaj) perceptiv şi intelectual, tonusul emoţional, motive.

Subconştientul nu trebuie văzut ca o entitate statică şi pietrificată, lipsit de mişcare

interioara, ci dimpotrivă ca o organizare dinamică în cadrul căreia se produc reaşezări,

rearticulări şi reevaluari ale elementelor componente şi chiar prin programe pentru

activităţile conştiente viitoare.

O latura concreta a dinamismului intern al subconştientului o constituie fenomenele

de reminiscenţă, de reproducere selectivă şi de reproducere fabulatorie a acestor

informaţii, evenimente sau experienţe anterioare.

Subconştientul poseda o anumita autonomie funcţională, el dispunând de

mecanisme proprii de autoîntreţinere şi autoconservare.

Visele, deşi au punctul de pornire în inconştient, ele se finalizează şi se depozitează

în sfera subconştientului, şi anume, în etajul superior al acestuia, ceea ce face posibilă

conştientizarea şi relatarea conţinutului lor imediat după trezire.

Importanţa subconştientului

În primul rând, subconştientul asigură continuitatea în timp a eului şi permite

conştiinţei să realizeze integrarea sub semnul identităţii de sine a trecutului, prezentului şi

Page 19: Psihologie generala

viitorului. In cazurile amneziilor totale anterograde sau retrograde, identitatea de sine este

puternic alterată, relaţionarea subiectului cu lumea fiind profund perturbată.

În al doilea rând, subconştientul dă sens adaptativ învăţării permiţând stocarea

informaţiei şi experienţei pentru uzul ulterior. În desfăşurarea oricărui proces conştient,

chiar daca el este provocat şi se raportează la un obiect sau la o situaţie externă concretă,

subconştientul se conectează în mod necondiţionat la experienţa anterioara, atât în forma

operaţiilor cât şi a modelelor informaţionale-imagistice sau conceptuale.

În al treilea rând, subconştientul asigură consistenţa internă a conştiinţei,

durabilitatea ei în timp. In afara aportului sau, conştiinţa s-ar reduce la o simplă

succesiune a clipelor, a conţinuturilor senzaţiilor şi percepţiilor imediate, devenind

imposibile funcţiile ei de planificare şi proiectiva. Subconştientul este indispensabil

pentru desfăşurarea unei activităţi mintale conştiente independente, adică în absenta

influenţei directe a obiectelor sau fenomenelor externe.

III. INCONŞTIENTUL – ca ipostaza a psihicului

Constituie cel mai controversat nivel de organizare a vieţii psihice, in legatura cu

care pozitiile de negare sau de afirmare abunda in literatura de

Sartre afirma ca tot ceea ce se intampla in individ este conştient, dar nu şi în mod

necesar cunoscut. El desprindea 2 niveluri ale constiintei:

nivelul constiinţei reflexive

nivelul constiintei nereflexive (înglobează experineţa trăită).

Afirmarea inconştientului se sprijină, în principal, pe concepţia lui Freud, care a

elaborat o concepţie structurată cu privire la conţinutul şi rolul inconştientului în viaţa

psihică a individului.

Din ,,Filosofia inconştientului”2 idei sunt importante:

considera că prin natura sa inconştientul este iraţional;

- ideea se contureaza bine la Schopenhauer în lucrarea ,,Lumea ca voinţă şi

reprezentare” (1819) Voinţa reprezintă o forţă irationala şi activă, omul însăşi fiind o

voinţă fără conştiinţă. ,,Voinţa este profesorul, iar intelectul sevitorul”.

vede în inconştient o adevarată forţă ce guvernează întreaga viaţă a individului.

- Carl-Gustav Carus consideră că ,,viaţa psihică conştientă îşi are cheia în

regiunea inconştientului”

Page 20: Psihologie generala

- Pentru E. von Hartman atât viaţa organică cât şi cea spirituală (psihică)

sunt dominate de inconştient. El este prezent în percepţii, în formularea conceptelor,

în raţionamente; el guverneaza sentimentele; in el isi au sursa descoperirile geniale.

Primele rezultate ale cercetarilor medicale făcute în cea de-a doua jumatate a

secolului al 19 asupra isteriei, hipnotismului, somnambulismului şi chiar disocierii

personalităţii au conturat mult mai bine premisele unei psihologii a inconstientului.

Binet si Janet, psihiatrul american Morton Prince, vedeau în inconştient reversul

conştiinţei.

Freud este cel care dă o definire şi o fundamentare ştiinţifică inconştientului.

Zlate considera ca principalele merite ale lui Freud in investigarea inconstientului

sunt:

descoperirea unui inconştient dinamic, conflictual şi tensional, corelativ

procesului refulării;

trecerea de la interpretarea inconştientului ca substantiv ce desemnează faptele

mintale refulate la interpretarea lui ca adjectiv, ca o calitate psihică, ceea ce înseamnă că

propietatea, “calitatea” de a fi inconştiente o au nu numai amintirile, ci şi mecanismene

de refulare sau ceea ce porneşte de la Supraeu;

Freud vorbeşte despre existenţa a 3 tipuri de inconştient (Sinele sau inconştientul

propriu-zis; o parte a Eului; Supraeul- primul reprezentand inconştientul refulat, celelalte

2 inconştient nerefulat );

Jung, influenţat de Adler, largeste sfera notiunii de inconştientului individual şi

consideră libidoul ca fiind, pe de o parte constituit din ansamblul instinctelor dominante,

inclusiv instinctul de putere, iar pe de alta parte ca fiind orientat în 2 direcţii opuse:

centriped şi centrifug, spre sine şi spre lume.

Jung introduce conceptul de inconştient colectiv interpretat ca o zona profunda

nonindividuala, supraindividuala a psihicului.

Inconştientul colectiv conţine imagini ancestrale care somnolează în zonele

profunde ale inconştient. numite de Jung – arhetipuri – şi oferă individului posibilitatea

de a avea acces la ,,sufletul istoriei colective” sau la Dumnezeu şi Diavol.

Page 21: Psihologie generala

Cand vorbea de inconştientul colectiv, Freud avea în vedere existenţa în

inconştientul fiecarui individ a unor elemente ce se regasesc în orice inconştient. De

exemplu: complexul lui Oedip.

Pages extinde inconştient nu numai la grupuri ci şi la organizaţii, vorbind despre un

inconştient colectiv.

Jung face distincţia dintre arhetip şi imaginea arhetipală (ideile şi comportamentele

pe care le generează arhetipurile în sine).

Arhetipală şi moştenită este doar predispoziţia de a avea anumite experienţe şi nu

experienţa însăşi. Arhetipul este codificat în inconştientul colectiv, realizarea lui se

produce de-a lungul vieţii individului, ca răspuns la evenimentele externe sau interne.

Cele mai cunoscute arhetipuri sunt: persona, umbra (partea diabolică sau sadica a P,

formate ca urmare a atrociatilor savarsite de oameni de-a lungul timpului), anima

(imaginea colectivă a femeii în psihologia bărbaţilor), animus (imaginea colectivă a

barbatului în psihologia femeii).

Anima şi animus apar ca mijlocitori între conştient şi inconştient iar ,,dacă sunt

personificaţi în fantazari, vise sau viziuni constituie o ocazie de a înţelege câte ceva din

ceea ce până acum a fost inconştient.”.

ÎNTREBĂRI:1. Care este perspectiva psihologică a fiecăreia dintre abordările majore ale conceptelor

de conştiinţă, subconştient şi inconştient? Ce tip de explicaţii aduce fiecare pentru a defini aceste concepte? Care dintre abordări vi se pare cea mai pertinentă? Argumentaţi.

2. Ce înţelegeţi prin inconştient colectiv.3. Definiţi următorii termeni: anima, animus.