Download - Portofoliu Literatura Pentru Copii

Transcript
Page 1: Portofoliu Literatura Pentru Copii

CUPRINS

Page 2: Portofoliu Literatura Pentru Copii

* Basmul:

Origini Clasificare

Basmul fantastic ,nuvelistic si cult

Teoria basmelor

Basmele si psihanaliza

Basmele romanesti

Povesti si povestitori

*Ion Creanga

BiografieOpera

„Povestea lui Harap-Alb” – momentele subiectului

Caracterizarea personajelor

Limbajul artistic al basmului

Elemente folclorice preluate din basmul popular

Limbajul prozei narative

Oralitatea stilului lui Creanga

Umorul in proza lui Creanga

Diferente intre basmul cult si cel popula

Paralela intre Harap-Alb si Tinerete fara batranete si viata fara de moarte

Paralela intre Povestea lui Harap Alb si Aleodor imparat

Alta fata a personajelor fabuloase : Flamanzila , Pasari-lati-lungila, Setila , Gerila , Ochila –desen

Calul nazdravan inainte sa il intalneasca pe Harap-Alb si dupa intalnire

Bojdeuca lui Ion Creanga

Muzeul memorial Ion Creanga

2

Page 3: Portofoliu Literatura Pentru Copii

Basmul

Basmul (din sl. basnŭ: născocire, scornire), numit și poveste, este alături de povestire, snoavă și legendă, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalată încă din antichitate, răspîndită într-un număr enorm de variante la toate popoarele.

Indiferent de tip, basmul diferă de restul scrierilor fantastice, precum nuvela, prin aceea că prezintă evenimente și personaje ce posedă caracteristici supranaturale, fără a pretinde că acestea sunt reale sau seamănă cu realitatea, miraculosul din basme purtând, astfel, numele de fabulos și reprezentând, de fapt, un fantastic convențional, previzibil, ce vine în contrast cu fantasticul autentic modern, unde desfășurarea epică și fenomenele prezentate sunt imprevizibile, insolite și se manifestă în realitatea cotidiană, drept o continuare a ei.

Origini

Despre originea basmelor au existat mai multe teorii, mai importante fiind: teoria mitologică, teoria antropologică, teoria ritualistă și teoria indianistă. Mitul, istoria sacră, înscrisă în timpul "circular, reversibil și recuperabil", vorbește despre zei, despre ființe fantastice cu abilități pentru călătorii cosmice și terestre. Basmul induce și ideea de lume repetabilă, existentă în tipare arhaice, atemporale, încă de la începutul începuturilor. Unele gesturi sunt magice, cum ar fi scuipatul de trei ori în urmă; la fel, petele de sânge de pe batistă pot arăta că fratele de cruce este mort. PLntele pot adăposti copii: un dafin are în el o fată care iese doar noaptea pentru a culege flori. Zmeii sau balaurii aleargă după carne de om sau o miros de departe când se întorc acasă și aruncă buzduganul de la distanță. Unele pedepse, cum ar fi aceea a decapita persoana și a o arde, aruncând cenușa în patru direcții, sunt de certă inspirație arhaică, din comunitățile primitive. [1]

Relația dintre basm și mit a fost stabilită de fra ț ii Grimm , de Wesselski și de Propp: basmul are ca sursă certă de inspirație mitul, iar cele două specii au existat de la început la popoarele arhaice, uneori confundându-se. Cu

3

Page 4: Portofoliu Literatura Pentru Copii

timpul, însă, mitul a pierdut importanța pe care o avea prin degradarea sacrului și transformarea lui în profan[2], zeii și eroii mitici fiind înlocuiți cu personaje umane, cu puteri însă supranaturale, în basmul fantastic, sau cu personaje comune, în cel nuvelistic. Pe această pantă a desacralizării, zeitatea supremă a pădurii devine Strâmbă-Lemne, adică un personaj cu puteri specifice mediului în care trăiețte; foarte băutor, devine Setilă, în timp ce zeul ubicuu, uriașul care pășește de pe un munte pe altul, devine Munte Vânăt, avînd capacitatea de a fi peste tot, de a sta cu picioarele pe lună și cu capul sub un stejar, calități pe care le întalnim la Păsări-Lăți-Lungilă. Teoriile moderne vorbesc de poligeneza basmelor, de originea multiplă, de influențele reciproce, ca și de structurarea unei tipologii coerente a acestei specii literare..

Clasificare

După caracteristicile personajelor, specificul și tematica acțiunii, predominanța elementelor miraculoase sau a aspectelor concrete de viață, basmele se clasifică în

fantastice, cele mai semnificative și mai răspândite, desprinse de regulă din mit, cu o pregnanță a fenomenelor miraculoase,animaliere, provenite din dezvoltarea narativă a legendelor totemice despre animale, chiar despre plante sau unele obiecte simbolice,nuvelistice, având ca punct de pornire snoava, în narațiune semnalându-se o puternică inserție a aspectelor reale, concrete de viață.

După autor, basmele pot fi

populare, creație a colectivității anonime,culte, creație a unui autor cunoscut.

Basmul fantastic

Verosimilitatea basmului fantastic trimite spre o vreme îndepărtată, in illo tempore, când a umblat Dumnăzău cu Sfântu Pătru pă Pământ, când erau viteji cu urieși, adică într-un timp mitic. Despre veridicitatea faptelor petrecute într-un timp atât de îndepărtat și insondabil chiar cu percepția omului modern, există accepțiunea: "nu credea nimenea, toată lumea vede că-s bazme de pierdut vremea, poate copiii ăștia mai mici cred c-așa o fost. Nu, ce să crezi în minciuni? Niciodată n-o existat oameni care să creadă, chiar dacă n-o știut carte." Inserța în timpul mitic este dată de formule inițiale și finale, care fixează timpul narativ în care se proiectează acțiunea, iar la sfârșit închide această buclă temporală, prin revenirea în timpul real.

Formulele pot fi diversificate, uneori foarte expresive și dezvoltate, precizând și atitudinea naratorului față de faptele povestite și caracterul lor

4

Page 5: Portofoliu Literatura Pentru Copii

miraculos, aproape paradoxal, dar toate au ca nucleu precizarea de ordin temporal: "A fost odată ca niciodată; că, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești: De când scria musca pe perete,/ Mai mincionos cine nu crede."[3]. Sau o formulă de final: "Iar eu, isprăvind povestea, încălecai p-o șea și vă spusei dumneavoastră așa; încălecai p-un fus, să fie de minciună cui a spus; încălecai p-o lingură scurtă, să nu mai aștepte nimica de la mine cine-ascultă; iar descălecând de după șea, aștept un bacșiș de la cine mi-o da: Basm băsmuit,/Gura i-a trosnit,/Și cu lucruri bune i s-a umplut".[4] Formulele mediane mențin discursul narativ în același timp al fabulei, făcând conexiunea între secvențele narative, arătând durata, continuitatea, deplasarea fără sfârșit: "Și se luptară,/ Și se luptară,/ Zi de vară până seară" sau "Zi de vară/ Până seară,/ Cale lungă,/ Să-i ajungă."

Basmul nuvelistic

Basmul nuvelistic este o narațiune cu caracter general, în care eroul este urmărit din copilărie până la o vârstă a împlinirii în viață. Din om simplu, el ajunge împărat sau dobândește alte măriri. Eroul combină, în acest tip de basm, inteligența cu viclenia, reușind, în cele din urmă, să depășească orice întâmplare potrivnică. Din punct de vedere al vechimii, basmul nuvelistic este mai recent decât basmul fantastic, marcând și o anume demitizare a personajului, care este ales din lumea comună. În literatura română, basme nuvelistice populare sunt cele cu Păcală, Băiet Sărac, iar, de exemplu, basm cult este Dănilă Prepeleac, de Ion Creangă

Basmul cult

Paralel cu eforturile de fixare în scris a basmului popular, apare basmul cult, care preia motivele și tehnicile narative ale acestuia. Chiar culegătorii de folclor devin povestitori, ca în cazul lui Petre Ispirescu, care actualizează și recreează basmul, păstrând funcțiile principale, formule fixe, oralitatea, anumite expresii, dar adăugând o tentă ușor moralizatoare sau aluzii mitologice de sorginte livrească. Scriitorii devin ei înșiși autori de basme, cunoscuți fiind Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Barbu Ș tefănescu-Delavrancea , Mihail Sadoveanu.

Basmul cult, împlinit printr-o inserție expresivă specifică stilului marilor scriitori, își armonizează structurile narative, dobândind unitate și fluență discursivă, preluând viziunea scriitorului și integrînd teme și motive caracteristice ale operei acestuia. Scriitorul respectă de regulă structura și tipologia basmului popular, dar poate aduce modificări ale viziunii naratorului, alternând persoana a treia cu persoana întâi și a doua, creând o

5

Page 6: Portofoliu Literatura Pentru Copii

comunicare mai directă cu cititorul și dând uneori o nuanță subiectivă expunerii faptelor. În același timp, se pot identifica particularități ale stilului, modalități portretistice și motive proprii autorului în scenariul basmului, care ăi conferă originalitate și atractivitate.

Basmul cult estompează de cele mai multe ori miraculosul și fantasticul, dându-le o mai mare verosimilitate, și în același timp reduce caracterul convențional al unor secvențe narative, adaugîndu-le semnificații și efecte specifice literaturii culte.

G. Calinescu numea basmul cult “o oglindire a vietii in moduri fabuloase”, “un gen vast, depasind cu mult romanu, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie morala etc. Caracteristica lui este ca eroii nu sunt numai oameni, ci si anume fiinte himerice, animale. […] Cand dintr’o naratiune lipsesc acesti eroi himerici, n’avem de a face cu un basm.”

Basmul a aparut in epica populara, ulterior patrunzand si in literatura culta (in sec. al XIX-lea, in perioada de afirmare a esteticii romantice). Specie a epicii (culte), naratiune ampla, implicand supranaturalul sau fabulosul.Personajele (oameni, dar si fiinte himerice) sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul in diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se incheie, de obicei, prin victoria fortelor binelui. Eroul (protagonistul) este ajutat de fiinte supranaturale, animale fabuloase sau obiecte magice si se confrunta cu un adversar (antagonistul). Eroul poate avea trasaturi omenesti, dar si puteri supra naturale (de exemplu, capacitatea de a se metamorfoza). Clasificarea sau functiile personajelor, prin raportare la erou (in basmul popular): raufacatori (produc o dauna care trebuie corectata de erou), donatori sau furnizori (personaje intalnite intamplator de erou, care ii daruiesc un obiect miraculos ce-l va ajuta la nevoie), ajutoare (se pun la dispozitia eroului care duce la bun sfarsit o sarcina, cu sprijinul lor). Parcurgerea drumului maturizarii de catre erou presupune un lant de actiuni conventionale sau momentele subiectului: situatia initiala de echilibru, intriga (evenimentul care deregleaza echilibrul initial), actiunea de restabilire a echilibrului (calatoria eroului, aparitia donatorului si ajutoarelor, trecerea probelor), deznodamantul (refacerea echilibrumul, rasplata eroului si pedepsirea rau facatorului).

In basmul cult, autorul preia tiparul narativ al basmului popular, dar reorganizeaza evenimentele stereotipe conform viziunii sale artistice si propriului sau stil. Basmul cult imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular, ceea ce confera oralitate stilului. Particularitatile basmului cult:

clisee compozitionale: formule tipice (initiale, mediane, finale);motive narative diverse: calatoria, lupta, victoria eroului, probele depasite, demascara si pedepsirea raufacatorului, casatoria si rasplata eroului etc.;specificul reperelor temporale (timpul fabulos, mitic) si spatiale (taramul acesta si taramul celalalt) – sunt vagi, imaginare, redate la modul general ;

6

Page 7: Portofoliu Literatura Pentru Copii

stil elaborat, imbinarea naratiunii cu dialogul si cu descrierea;cifre magice, simbolice;obiecte miraculoase;intrepatrunderea planurilor real – fabulos; fabulosul este tratat in mod realist;conventia basmului (acceptata de cititor): acceptarea de la inceput a supranaturalului ca explicatie a intamplarilor incredibile.

Teoria basmelor

Toate basmele din lume corespund unui set de scheme narative arhetipale. O clasificare extrem de precisă a fost realizată în 1910 de folcloristul finlandez Antti Aarne (1867-1925), completată mai apoi de un american, de Stith Thompson. Clasificarea Aarne-Thompson include azi 2 340 tipuri diferite de basme.

Folcloristul rus Vladimir Propp în studiul „Morfologia basmului“ a aprofundat structura naratologică a basmelor populare rusești. Pornind de la clasificarea sa formaliștii ruși au dezvoltat naratologia, o știință care studiază elementele din care sunt alcătuite narațiunile.

Criticul român de literatură, George Călinescu, a studiat basmele în studiul său „Estetica basmului“, cu rezultate mai mult decât meritorii.

Basmele și psihanaliza

Bruno Bettelheim a descris modul in care schemele narative arhetipale pot fi raportate la invarianți psihici sau psihanalitici autorizând si o reinterpretare a conținutului lor. Recent a apărut și opera analitică a Clarissei Pinkola Estés pe un corpus de basme populare, de fabule si de mituri, pornind de la o interpretare psihnalitică dintr-un studiu clasic al lui Carl Gustav Jung a adus o contribuție semnificativă și o cheie de lectură contemporană. Există două categorii de basme, cele populare, care pot fi culese de un autor oarecare sau de un folclorist sau cele culte, scrise in epoca Romantismului, după modelul basmelor populare cu spridusi. Patrimoniul de basme europene a inceput să se formeze la sfârșitul secolului al XVII lea. Principalii culegatori si adaptatori de basme au fost Charles Perrault (1628-1703), Madame d'Aulnoy, in Franța, fratii Jacob si Wilhelm Grimm in Germania, Alexandre Nikolaïévitch Afanassiev (1826-1871) în Rusia.

Basmele românesti

Basmele române ș ti au intrat în atentia scriitorilor relativ târziu, în epoca marilor clasici și a Junimii. Atunci foarte activi în culegerea basmelor și apoi în scrierea unor basme culte au fost scriitorii Vasile Alecsandri, Alexandru Odobescu („Basmul feciorului de împărat fără noroc la vânat“ din eseul „Pseudokynegetikos“), Mihai Eminescu (autorul mai multor basme originale,

7

Page 8: Portofoliu Literatura Pentru Copii

între care și Făt Frumos din Tei, Cenușotca (o variantă a Cenușăresei), Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, și puțin după aceea și Petre Ispirescu.

Povești și povestitori

Basmele populare sunt parte a memoriei colective, a ceea ce Jung numește inconștient colectiv. Cu toate acestea primele care le-au cules au fost femeile, deși marii povestitori europeni sunt barbați. O perspectivă europocentristă este destul de periculoasă deorece există foarte multe basme și în afara spatiului european, basme arabe (culese in ciclul O mie si una de nopti), basme persane, basme africane, basme chinezesti, basme coreene sau basme japoneze.

ION CREANGA (1839-1889)

"Sunt nascut la 1 martie 1837 în satul Humulesti, judetul Neamtului, Plasa de Sus, din parinti români: Stefan a lui Petrea Ciubotariul din Humulesti si sotia sa Smaranda, nascuta David Creanga, din satul Pipirig, judetul Neamtului..."

Data înscrisa de mâna lui Creanga în Fragment de biografie si acceptata de multi istorici literari e contestata de alti cercetatori, care afirma ca povestitorul s-a nascut, de fapt, la 10 iunie 1839, conform singurului document autentic: o condica (mitrica) de nou-nascuti din Humulesti, descoperita si publicata de arhivistul iesean Gh. Ungureanu. În casuta taraneasca din Humulesti, de unde se vad ruinele Cetatii Neamt, în familia lui Stefan si a Smarandei se nasc 8 copii: ION, Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile si Petre. Ultimii trei baieti pier de copii. Ecaterina moare în1893, iar Zahei, Maria si Ileana traiesc pâna în 1919. 1846-1853

Istet si neastâmparat, cum se autodescrie mai apoi în Amintiri din copilarie, Nica urmeaza scoala de pe lânga biserica, avându-l dascal pe "badita Vasile" (Vasile al Iloaiei), cel luat cu arcanul la oaste. Scoala era într-o chilie facuta de sateni, la îndemnul parohului Ion Humulescu. Permanentii vizitatori sositi azi la Humulesti vad nu numai muzeul din casuta, dar si biserica sau drumul spre Ozana, unde se scalda Ionica. Apoi, cum desprindem din harta alaturata, mama Smaranda îl da

8

Page 9: Portofoliu Literatura Pentru Copii

în primire tatalui ei David Creanga (bunicul lui Nica). Acesta îl duce, împreuna cu fiul sau mai mic Dumitru, tocmai pe Valea Bistritei, la Brosteni, unde învata cu un profesor, N. Nanu, pâna la episodul hazliu cu râia si caprele Irinucai.

1853-1854

E înscris la Scoala Domneasca de la Tg. Neamt, peste apa Ozanei, unde-l are ca profesor pe parintele Isaia Teodorescu (eroul din Popa Duhu). În scriptele scolii, Nica e înscris: Stefanescu Ion.

1854, toamna

Mama Smaranda doreste sa-l faca preot, fiind înscris la "fabrica de popi": Scoala catihetica din Falticeni, condusa de N. Conta (unchiul filozofului Vasile Conta). Aici nu mai este Nica a lui Stefan a Petrei, ci Ion Creanga, nume pastrat toata viata.

1855-1858

Desfiintându-se Scoala din Falticeni (caricaturizata copios în Amintiri...), Creanga pleaca la Iasi, prin insistentele mamei, care-l dorea neaparat preot. Ajunge elev la Seminarul teologic "Veniamin Costachi" de la Socola. Este notat la toate materiile cu "bun", "foarte bun" si "eminent". Sta la internat, care e gratuit. Termina seminarul - cursul inferior.

1859 Moare tatal sau, departe de Humulesti, pe mosia Facauti (mormântul se afla la Prigoreni, lânga Tg. Frumos, localitate legata de Neculce). Când se fierbe Unirea la Iasi, Creanga e deja iesean convins, desi nu voia sa plece din Humulesti. Apoi va scrie: Mos Ion Roata si Unirea si Mos Ion Roata si Cuza Voda. Se casatoreste cu Ileana, fata preotului Ioan Grigoriu de la biserica 40 de Sfinti-Iasi. La 26 dec. 1859 e hirotonisit diacon la biserica "Sfânta Treime".

1864-1865

În acest an scolar, este elev stralucit la Scoala preparandala vasiliana de la Trei Ierarhi (director si profesor Titu Maiorescu, mai mic decât C.). Maiorescu îl apreciaza si-l pune învatator la Scoala primara nr. 1 din Iasi. La terminarea scolii preparandale, C. se claseaza pe locul I. La 10 iunie 1865 devine institutor, cu certificat de absolvire. Are 28 de ani, e însurat, are si-un baiat, Constantin (nascut la 19 dec. 1860). Acum îi moare si mama, Smaranda, bolnava de epilepsie (de aceeasi boala va suferi si Ionica).

1859-1872

Timp de 12 ani e slujitor al altarului (dascal, diacon, la diferite biserici din Iasi). La 10 oct. 1872 este exclus definitiv din cler. Îl parasise nevasta (un diacon n-avea voie sa divorteze), trasese cu pusca în ciorile care murdareau biserica Golia (locuia ca diacon în casa aflata si azi în curtea Goliei) si se tunsese ca un civil. Abia în 1993, dupa 122 de ani, s-a luat post-mortem o hotarâre reparatorie: Creanga a fost reprimit în rândul clerului, ca diacon.

1864-1889

Timp de 25 de ani, Creanga slujeste scoala, fiind un excelent pedagog, chiar daca fusese destituit din învatamânt între 1872-1874. E autorul unui numar de 4 manuale scolare, scoase în colaborare cu alti institutori.

1873 Dupa un proces lung, tribunalul da o decizie de divort si Creanga are câstig de cauza, în procesul cu Ileana, primind copilul în

9

Page 10: Portofoliu Literatura Pentru Copii

îngrijire. Constantin avea 12 ani si tatal sau grijuliu cauta o casuta potrivita. O gaseste în mahalaua Ticau si se muta în bojdeuca (asa îi spunea povestitorul) de valatuci, acoperita cu dranita. Ca gospodina, o aduce pe Tinca Vartic, o fata-tiitoare, cu care va trai toata viata, fara sa se casatoreasca legitim.

1875 Moment decisiv în viata humulesteanului stabilit în Ticau: îl cunoaste pe Mihail Eminescu, pe atunci revizor scolar la Iasi si Vaslui. Poetul descopera, la o consfatuire a învatatorilor ori la vreun han iesean, harul nemaipomenit de povestitor al lui Creanga. Devin prieteni pentru totdeauna si petrec la vestita crâsma cu hrube Bolta Rece ori la alte hanuri iesene. E cea mai frumoasa amicitie din istoria literaturii române. Eminescu îl determina sa scrie si-l introduce în cenaclul Junimii. Citeste Soacra cu trei nurori (publicata la 1 oct. 1875 în Convorbiri literare). Autorul de manuale devine, la 36 de ani, scriitor, prin grija marelui prieten, care a locuit o vreme în bojdeuca din Ticau, gustând cu placere sarmalele facute de Tinca. Era în anii 1876-1877, înaintea plecarii fratelui Mihai la Bucuresti.

1875-1883

Sub imboldul poetului, care-i citea si îndrepta manuscrisele, sunt compuse în bojdeuca genialele sale scrieri literare, care încânta toate generatiile de cititori români (ba si straini, prin traduceri). Acum e timpul capodoperelor povestitorului; acum e si timpul capodoperelor scrise de Eminescu. Destinul vrajit a facut ca în 1883 amândoi sa se îmbolnaveasca si sa nu mai scrie nimic important, dupa acest an. Dupa Soacra cu trei nurori, Creanga publica în Convorbiri literare: Punguta cu doi bani, Danila Prepeleac, Povestea porcului, Mos Nechifor Cotcariul, Povestea lui Harap-Alb, Fata babei si fata mosneagului, Ivan Turbinca, Povestea unui om lenes, Amintiri din copilarie (primele trei parti, a patra fiind postuma), Popa Duhu, Cinci pâni. Scrise tot acum, Mos Ion Roata si Mos Ion Roata si Voda Cuza, apar în alte publicatii.

1883-1889

Exact în aceeasi perioada cu Eminescu, marele nostru povestitor este bolnav si scrie sporadic. Crizele de epilepsie îi aduc o suferinta de sase ani. Când afla, din presa, ca Eminescu e bolnav, îl apuca disperarea. Cade chiar în clasa, înaintea scolarilor, stând mult timp prin concedii medicale. Pentru tratament se duce la Slanic Moldova.

1889, 15 iunie

Creanga afla, tot din ziare, ca la ospiciul dr. Sutu din Capitala s-a stins "fratele Mihai". Plânge ca un copil si murmura tremurând de suspine: Badie Mihai! Dupa câteva saptamâni, afla ca - la începutul lui august - sarmana Veronica Micle, cea care venea uneori la bojdeuca, s-a otravit cu arsenic la manastirea Varatec.

1889, 31 dec

Copiii pornesc prin Iasi cu uratul. Înveselit, Creanga coboara din Ticau, spre centru. Intra la o franzelarie de pe Strada Lapusneanu, mâncând pofticios gogosi cu dulceata. Împreuna cu prof. Draghici, urca pe Ulita de Sus. Dupa ce beau câte un coniac, amicul îl conduce pâna aproape de bojdeuca. Îsi ureaza "La multi ani". Primeste colindatorii, amintindu-si cum umbla la urat prin

10

Page 11: Portofoliu Literatura Pentru Copii

Humulestii natali. În noaptea bucuriilor, el îsi da duhul. Aflând vestea, prietenii l-au pus în sicriu. Când sa-l scoata, parca bojdeuca nu-l lasa sa plece la cimitir. Cosciugul - prea mare; usile - prea strâmte. Cum sa iasa? Amicii strica zidul de lut, dintre ferestruicile odaii de curat. Prin spartura este scos sicriu si dus la Eternitatea, unde e înmormântat pe 2 ianuarie 1890.

OPERA ION CREANGA

Imaginea lui Ion Creangă pe o marcă poştală din Republica Moldova

11

Page 12: Portofoliu Literatura Pentru Copii

Povești

Capra cu trei iezi (1875)Dănilă Prepeleac (1876)Fata babei și fata mosneagului (1877) Făt Frumos, fiul iepei (1877)Povestea lui Harap-Alb (1877)

Ivan Turbincă (1878)Povestea lui Ionică cel prost (1877)Povestea lui Stan-Pățitul (1877)Povestea porcului (1876)

Povestea pove ș tilor (1877-1878)Povestea unui om leneș (1878) Punguța cu doi bani (1875)Soacra cu trei nurori (1875)

Povestiri

Acul și barosul (1874)Cinci pâini"' (1883)Inul și cămeșa (1874)Ion Roată și Cuza-Vodă (1882)Moș Ion Roată și Unirea (1880)Păcală (1880)Prostia omenească (1874)Ursul păcălit de vulpe (1880)

Nuvele

Moș Nichifor Coțcariul (1877) Popa Duhul (1879)Fondatorul (1878)

Romane autobiografice

12

Page 13: Portofoliu Literatura Pentru Copii

Amintiri din copilărie (1879)Fragment de autobiografie

Scrisori

Scrisori de familie

*Către Gheorghe Creangă *Către Zahei Creangă *Către Ecaterina Vartic *Către Elena Creangă-Chiței

Scrisori către prieteni

*Către Mihai Eminescu *Către Vasile Conta *Către A. C. Cuza *Către Nicolae Gane *Către Mihail Kogălniceanu *Către Titu Maiorescu *Către Iacob Negruzzi *Către Ioan Slavici *Către [Victor Zaharovschi

"POVESTEA LUI HARAP-ALB" de Ion Creangă

Basmul "Povestea lui Harap-Alb" se încadrează în genul epic, iar ca specie literară este un basm cult, deoarece are un autor, Ion Creangă. A apărut în revista "Convorbiri literare", la 1 august 1877.Semnificaţia titlului "Harap-Alb" reiese din scena în care spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în fântână: Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte Spânului şi se bagă în fântână, fără să-l trăsnească prin minte ce i se

13

Page 14: Portofoliu Literatura Pentru Copii

poate întâmpla". Naiv, lipsit de experienţă şi excesiv de credul, fiul craiului îşi schimbă statutul din nepot al împăratului Verde în acela de slugă a Spânului: "D-acum înainte să ştii că te cheamă Harap-Alb, aista ţi-i numele, şi altul nu." Numele lui are sensul de "rob alb", deoarece "harap" înseamnă "negru, rob". Devenit sluga spânului, îşi asumă şi numele de Harap-Alb, dovedind în acelaşi timp loialitate şi credinţă faţă de stăpânul său, întrucât jurase pe paloş. El devine robul-ţigan, deşi era alb, nedumerind astfel chiar pe unchiul său, împăratul Verde, precum şi pe fetele acestuia, care simt pentru el o simpatie spontană. Cu toate acestea, flăcăul nu-şi încalcă jurământul făcut spânului, îşi respectă cuvântul dat, rod al unei solide educaţii căpătate în copilărie, de a fi integru şi demn, capabil să-şi asume vinovăţia, cu toate urmările ce decurg din faptul că nu urmase sfatul tatălui.

Construcţia şi momentele subiectului:

Subiectul este simplu, specific basmelor populare, cu eroi fi motive populare, iar ca modalitate narativă, incipitul este reprezentat de formula iniţialătipică oricărui basm: "Amu cică era odată într-o ţară". "Povestea lui Harap-Alb" este însă un basm cult, deoarece are autorcunoscut, Ion Creangă, perspectiva narativă fiind aceea de narator omniscient. Naraţiunea  îmbină supranaturalul cu realul, armonizând eroii fabuloşi cu personajele ţărăneşti din Humuleştiul natal al autorului. Acţiunea are la bază conflictul dintre forţele binelui şi ale răului, dintre adevăr şi minciună, iar deznodământul constă totdeauna în triumful valorilor pozitive asupra celor negative.

Expoziţiunea: Relatează faptele ce se petrec într-un ţinut îndepărtat, peste mări şi ţări, la capătul lumii, în timp mitic. Aşadar, relaţiile temporale şi spaţiale se definesc prin evocarea timpului fabulos cronologic şi a spaţiului imaginar nesfârşit: "Amu cică era odată într-o ţară" un crai care avea trei feciori şi un singur "frate mai mare, care era împărat într-o ţară mai îndepărtată", pe nume Verde împărat. Cei doi fraţi nu se văzuseră de multă vreme, iar verii nu se cunoscuseră între ei, pentru că împărăţia fratelui mai mare era "tocmai la o margine a pământului", iar fratele mai mic trăia "/a altă margine". In acest cadru spaţio-temporal mitic se derulează - într-o înlănţuire cronologică - întâmplările reale şi fabuloasela care participă personajele basmului. Verde împărat îi cere fratelui său, craiul, să-i trimită "grabnic pe cel mai vrednic" şi viteaz dintre fiii săi, ca să-i urmeze la tron, întrucât el avea numai fete. Ca să-i pună la încercare, pentru a vedea care dintre feciori "se simte destoinic a împăraţi peste o ţară aşa de mare şi bogată ca aceea", craiul se îmbracă într-o piele de urs şi se ascunde sub un pod. Cei doi fii mai mari se sperie de urs şi se întorc ruşinaţi la curtea craiului, care este dezamăgit de neputinţa lor şi rosteşte moralizator: "nici tu nu eşti de împărat, nici împărăţia pentru tine", ceea ce evidenţiază elementele realeale basmului. Mezinul, impresionat de amărăciunea tatălui, se duce în grădină "să plângă în inima

14

Page 15: Portofoliu Literatura Pentru Copii

sa". Deodată, "o babă gârbovă de bătrâneţe" îi cere de pomană, apoi îl sfătuieşte să ceară tatălui său "calul, armele şi hainele cu care a fost el mire", deşi hainele sunt "vechi şi ponosite",iar "armele ruginite" şi să pună o tavă cu jăratic în mijlocul hergheliei ca să aleagă acel cal care va veni "la jăratic să mănânce". Urmând întocmai sfaturile babei, (călăuzirea flăcăului către preţuireaşi respectarea tradiţiilor strămoşeşti). voinicul pleacă la drum, luând carte din partea tatălui şi, prin dreptul podului, "numai iaca îi iesă şi lui ursul înainte". Trece cu bine de această primă probă, primeşte binecuvântarea părintelui său şi pielea de urs în dar. apoi sfatul ca în călătoria lui să se ferească "de omul roş, iară mai ales de cel spân", să nu cumva să aibă de-a face cu ei. Ca trăsături ale basmului, sunt prezente aici formule iniţiale tipice şi cifra magică trei care faceposibilă depăşirea primei probe de către eroul principal.

Intriga: Fiul craiului şi calul pleacă la drum, basmul continuând cu formule mediane tipice, "şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi nouă" până când întâlnesc în codru "un om spân" care seoferă drept "slugă la drum". Voinicul îl refuză de două ori, dar a treia oară spânul îi iese în cale "îmbrăcat altfel şi călare pe un cal frumos" tocmai când fiul craiului se rătăcise prin codrii întunecoşi. Deprins să urmeze sfatul părintelui său, acela de a nu se însoţi cuomul spân, dar pentru că îi mai ieşiseră în cale încă doi, el se gândeşte că "aiasta-i ţara spânilor"şi-l angajează drept călăuză. În această secvenţă narativă este inclusă o pauză descriptivă, care întrerupe povestirea şi descrie codrii deşi şi întunecoşi, ce conturează un peisaj de basm. Ajunşi la o fântână care "nu avea nici roată, nici cumpănă, ci numai o scară de coborât până la apă", spânul intră în puţ, umple plosca, apoi îl sfătuieşte pe fiul craiului să coboare şi el ca să se răcorească. Tânărul îl ascultă pe spân, dar acesta trânteşte capacul peste gura fântânii şi-l ameninţă că dacă nu-i povesteşte totul despre el, "cine eşti, de unde vii, şi încotro te duci", acolo îi vor putrezi oasele. Sub ameninţarea morţii, feciorul de crai jură "pe ascuţişul paloşului" că va fi sluga supusă a spânului, care se va da drept nepotul împăratului şi că va păstra taina "până când va muri şi iar va învia", anticipând astfel finalul basmului. Spânul îi dă numele de Harap-Alb,care-1 va sluji cu credinţă, respectându-şi jurământul făcut.

Desfăşurarea acţiunii: Incepe odată cu sosirea la palatul împăratului Verde, unde Spânul se dă drept nepotul său şi, înfumurat peste măsură, îl trimite pe Harap-Alb să stea la grajduri, să aibă grijă de calul lui, că altfel va fi "vai de pielea ta", dându-i şi o palmă - "ca să ţii minte ce ţi-am spus"-, că altfel "prinde mămăliga coajă". De remarcat este aici elipsa narativă, adică trecerea sub tăcere a secvenţei călătoriei făcute de erou ca slugă a spânului până la împărăţia unchiului său,naratorul sugerând numai că aceasta s-a efectuat.Basmul este structurat în

15

Page 16: Portofoliu Literatura Pentru Copii

mai multe episoade înlănţuite, care se constituie în tot atâtea probe la care este supus protagonistul. într-o zi, având la masă "nişte salăţi foarte minunate", care se căpătau cu multă greutate, spânul hotărăşte să-şi trimită sluga să-i aducă acele bunătăţi din grădina ursului. Calul fabulos îl duce în zbor pe Harap-Albla Sfânta Duminică, iar aceasta îl ajută să-şi îndeplinească misiunea şi să treacă proba Următorul episod are loc după alte câteva zile, când împăratul îi arată spânului nişte pietre preţioase foarte frumoase, iar acesta îşi trimite sluga să-i aducă "pielea cerbului cu cap cu tot, aşa bătute cu pietre scumpe, cum se găsesc". Din nou Sfânta Duminică îl ajută pe Harap-Alb să ia pielea şi capul cerbului pe care se aflau nestematele şi să le ducă spânului, eroul trecând cu bine şiaceastă probă fabuloasă. După un timp, împăratul dă un ospăţ foarte mare în cinstea nepotuluisău, la care a invitat împăraţi, crai, voievozi "şi alte feţe cinstite". In timpul petrecerii, incitat de poveştile bizare despre fata împăratului Roş, spânul îi porunceşte lui Harap-Alb să i-o aducădegrabă pe această tânără, că altfel "te-ai dus de pe faţa pământului". Harap-Alb, gândindu-se la sfatul pe care i-l dăduse tatăl său, acela de a se feri de omul spân şi de omul roş, este înspăimântat,plângându-se calului: "parcă dracul vrăjeşte, de n-apuc bine a scăpadin una şi dau peste alta", apoi pornesc împreună către Roşu împărat. Episodul călătoriei este alcătuit din mai multe secvenţe narative. Pe un pod, Harap-Alb întâlneşte o nuntă de furnici şi trece prin apă ca să nu curme "viaţa atâtor gâzuliţe nevinovate". Regina furnicilor îi dăvoinicului o aripioară, ca atunci când va crede că are nevoie de ea sădea foc aripii. După un timp, călătorii văd un roi de albine care seînvârteau bezmetice, neavând pe ce să se aşeze. Atunci, Harap-Alb îşi scoate pălăria, o aşază pe pământ cu gura în sus, iar albinele se îngrămădesc acolo.Voinicul ciopleşte un buştean şi le face un adăpost, după care crăiasa albinelor îi dă o aripă, ca, în caz de nevoie, Harap-Alb să-i dea foc şi ea va veni în ajutor.

Acţiunea: Continuă cu formule mediane-"Mai merge el cât merge"- şi Harap-Alb întâlneşte, pe rând, cinci personaje fabuloase, descrise detaliat de narator: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă şiPăsări-Lăţi-Lungilă. Călătoria alături de cei cinci oameni ciudaţi este plină de peripeţii, că "pe unde treceau, pârjol făceau". Harap-Alb le este tovarăş "şi la pagubă şi la câştig" şi se poartă prietenos cu fiecare, întrucât simţea că va avea nevoie de ei la curtea împăratului Roş, despre care aflase că "era un om pâclişit (negru la suflet) şi răutăcios la culme". De aceea, flăcăul consideră că "la unul fără suflet", cum era împăratul, era nevoie de "unul fără de lege", sperând că, "din cinci nespălaţi" câţi erau, i-o veni "vreunul de hac", conform proverbului: "Lumea asta e pe dos,/ Toate merg cu capu-n jos/ Puţini suie, mulţi coboară,/ Unul macină la moară." într-un târziu, ajung cu toţii la împărăţie - episodul de la curtea împăratului Roşu fiind introdus de formula mediană"Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este" - unde împăratul Roş îi supune la

16

Page 17: Portofoliu Literatura Pentru Copii

probe fabuloaseşi foarte periculoase, care se constituie însecvenţe narative. Mai întâi îi cazează într-o casă de aramă, căreia i se dă foc pe dedesubt, da Gerilă suflă de trei ori, "cu buzişoarele sale cele iscusite" şi casa rămâne "nici fierbinte, nici rece", tocmai bună de dormit într-însa. Următoarea probăeste un ospăţ cu foarte multebucate şi băutură, pe care Flămânzilă şi Setilă le fac să dispară într-o clipă, apoi încep să strige în gura mare, unul că "moare de foame" şi celălalt "că crapă de sete", spre disperarea împăratului,care nu-şi putea crede ochilor. Cerând încă o dată fata, Harap-Alb este supus unei alte probe. El primeşte zece baniţe de "sămânţă de mac, amestecată cu una de năsip mărunţel" şi porunca de a alege până dimineaţă macul de nisip. Atunci Harap-Alb îşi aminteşte de crăiasa furnicilor, dă foc aripioarei şiîntr-o clipă o droaie de furnici, "câtă frunză şi iarbă" au ales "năsipul de o parte si macul de artă parte", fiind şi aceasta o secvenţă fabuloasăspecifică basmelor. Impăratul refuză din nou să le dea fata şi-i supune altei probe, anume să o păzească toată noaptea pe fată, iar "dacă mâine dimineaţă s-ar afla tot acolo, atunci poate să ţi-o dau", altfel "v-aţi dus pe copcă". Cei şase prieteni s-au aşezat de pază de la uşa fetei până la poarta împărăţiei, dar fata împăratului, având puteri supranaturale, se preface într-o păsărică şi zboară nevăzută prin cinci străji". Ochilă şi Păsărilă se ţin după ea şi abia izbutesc s-o prindă şi s-o ducă înapoi în odaia ei. Plin de ciudă, împăratul le spune că el mai are o fată luată de suflet, dar care seamănă perfect cu fiica sa.Dacă Harap-Alb va depăşi această probăşi le va deosebi, "ferice de tine va fi", dar dacă nu va reuşi vor pleca imediat de la curtea împărăteasca deoarece "nu vă mai pot suferi". Harap-Alb dă foc aripioarei de albină, care -l ajută să o identifice pe fata împăratului. Trecând şi aceastăprobă cu bine, Harap-Alb cere fata, iar împăratul, "ovilit (ofilit) şi sarbăd (palid) de supărare şi ruşine", îi urează să fie vrednic s-o stăpânească, pentru că i-o dă din toată inima. Fata vrea şi ea să-1 supună la o probă. Trimite calul lui Harap-Alb împreună cu turturica eisă aducă "trei smicele (nuiele, crenguţe) de măr dulce şi apă vie şi apă moartă" dintr-un loc numai de ea ştiut, acolo "unde se bat munţii în capete". Calul se întoarce primul şi fata împăratului Roş porneşte cu ei la drum spre palatul împăratului Verde, "Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este". Lui Harap-Alb i se tulbură minţile privind fata care era tânără, frumoasă "şi plină de vină-ncoace" şi nu ar vrea s-o ducă spânului, "fiind nebun de dragosteaei".Punctul culminant: Intre timp, turturica ajunsese cu vestea la împăratul Verde şi acesta se apucase să facă pregătiri pentru primirea fetei împăratului Roş. Văzând cât este de frumoasă fata, spânul se repede să o ia în braţe, dar ea îl îmbrânceşte şi-i spune că a venit acolo pentru Harap-Alb, căci "el este adevăratul nepot al împăratului Verde". Turbat de furie că a fost dat în vileag, spânul se repede la Harap-Alb "şi-i zboară capul dintr-o singură lovitură de paloş", strigând că aşa trebuie să păţească cel ce-şi încalcă jurământul. Atunci calul lui Harap-Alb se repede la spân, îl înşfacă de cap, "zboară cu dânsul în înaltul ceriului" de unde îi dă drumul şi acesta se face "praf şi pulbere". Fata împăratului Roş, ca

17

Page 18: Portofoliu Literatura Pentru Copii

personaj fabulos, are puteri supranaturale şi-l poate reînvia, prin leacuri miraculoase, pe Harap-Alb. Ea pune capul lui Harap-Alb la loc şi prin ritualuri străvechi cu "cele trei smicele de măr dulce" şi cu apa moartă îi lipeşte capul de corp. Harap-Alb se trezeşte ca dintr-un somn adânc, fata îl sărută cu drag, apoi îngenunchează amândoi în faţa împăratuluiVerde ca să primească binecuvântarea, jurându-şi credinţă unul altuia.

Deznodământul: Basmului constă totdeauna în triumful valorilor pozitive asupra celor negative, victoria adevărului, aşa că nunta începe "ş-apoi dă, Doamne, bine!". S-a strâns lumea să privească, ba chiar "soarele şi luna din ceriu râdea". Au fost poftiţi la nunta împărătească, pe lângă crăiasafurnicilor, crăiasa albinelor şi crăiasa zânelor, crai şi împăraţi, oameni importanţi "Ş-un păcat de povestariu (povestitor)/ Fără bani în buzunariu". S-au bucurat şi au petrecut cu toţii: "Veselie mare între toţi era,/ Chiar şi sărăcimea ospăta şi bea!". Finalul este fericit şi deschis, deoarece veselia a ţinut "ani întregi şi acum mai ţine încă". Compoziţional, basmul conţine formule specifice finale, prezente şi în creaţia lui Creangă. Ca la orice nuntă împărătească din basme, veselia a ţinut ani întregi, "şi acum mai ţine încă. Cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită si rabdă". CARACTERICAREA PERSONAJELOR   Harap-Alb

In basm, protagonistul reprezinta binele, care simbolizeaza adevarul aflat in conflict cu fortele malefice, intruchipate de Span, care semnifica minciuna. In finalul basmului, adevarul iese triumfator, impostura Spanului este demascata de fata imparatului Ros, si raul este invins.

    Semnificatia numelui reiese din scena in care Spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in fantana: "Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste, se potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-l trasneasca prin minte ce i se poate intampla". Din referirea directa a naratorului reiese ca eroul este naiv, lipsit de experienta si excesiv de credul, din care cauza fiul craiului isi schimba statutul din nepot al imparatului Verde in acela de sluga a Spanului: "D-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb; aista ti-i numele, si altul nu." Numele personajului este un oximoron, deoarece cuvantul / Harap" inseamna negru, aici avand sensul de "rob". Asadar, numele lui Harap-Alb semnifica statutul de "rob (negru)-alb".

    Faptele eroului se desfasoara in limita umanului, probele care depasesc sfera realului fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje inzestrate cu puteri supranaturale. Intalnirea cu Spanul este punctui de plecare, cu multiple

18

Page 19: Portofoliu Literatura Pentru Copii

semnificatii, in devenirea personajului, mezinul fiind nevoit sa refaca experien|a de viata a tatalui, care calatorise in tinerete prin aceleasi locuri. Codrul in care se rataceste simbolizeaza un adevarat labirint, o lume necunoscuta flacaului, care greseste pentru prima oara, incalcand sfatul tatalui sau, acela de a se feri de omul span. Nesocotirea acestei restrictii, ce venea din experienta de viata a tatalui sau, este momentul care declanseaza asupra flacaului un sir nesfarsit de intamplari neplacute si periculoase, care-i pun deseori viata in primejdie:"[...] tata mi-a dat in grija, cand am pornit de acasa, ca sa ma feresc de omul ros, iara mai ales de cel span, cat oi putea; sa n-am de-a face cu dansii nici in clin, nici in maneca; si daca n-ai fi span, bucuros te-as tocmi." De altfel, probele au sensuri simbolice pentru maturizarea personajului, contribuind in mod esential la formarea lui ca adult. Podul pazit de craiul deghizat in urs sugereaza trecerea eroului intr-o alta etapa a vietii, de la adolescenta spre tinerete, iar fantana fara roata si fara cumpana, semanand cu o grota, simbolizeaza locul renasterii, al schimbarii, deoarece tanarul intra fecior de crai si iese rob.

    Mezinul craiului, lipsit de experienta, se teme mai ales pentru ca incalcase promisiunea de a se feri de omul span, simtindu-se vinovat, deoarece el fusese deprins sa tina seama de povetele parintesti, atitudine ce reiese din autocaracterizare: "Din copilaria mea sunt deprins a asculta de tata si tocmindu-te pe tine, parca-mi vine nu stiu cum". Cuminte si ascultator, el urmeaza si sfaturile adultilor care-i voiau binele, asa cum respecta intocmai indrumarile pe care i le daduse cersetoarea in alegerea armelor si a calului. Aceste insusiri sunt relevate atat prin caracterizarea directa  a naratorului, "Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste [...]", cat si indirect, dinfapta eroului de "a se potrivi spanului" si a intra in fantana, fara sa se gandeasca la pericolul care-1 pandea.

    Trasaturile morale ale tanarului se disting indirect, din faptele, atitudinea si comportamentul eroului, precum si din relatiile lui cu celelalte personaje. Devenit sluga Spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul sau, intrucat jurase pe palos. El devine robul-negru, desi era alb, nedumerind astfel chiar pe unchiul sau, imparatul Verde, precum si pe fetele acestuia, care simt pentru el o simpatie spontana. Cu toate acestea, flacaul nu-si incalca juramantul facut Spanului, isi respecta cuvantul dat, rod al unei solide educatii capatate in copilarie, de a fi integru si demn, capabil sa-si asume vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca nesocotise sfatul tatalui.

    Desi mediul ambiant si social este un mijloc de caracterizare indirecta specific personajelor realiste, in acest basm protagonistul este inzestrat cu insusiri omenesti, de aceea comportamentul si educatia alese, nobletea sufleteasca si respectarea cuvantuiui dat sunt rezultatul climatului moral si social ales in mijlocul careia traise mezinul craiului.

    Relatiile protagonistului cu celelalte personaje scot in evidenta alte trasaturi care definesc latura umana a flacaului. In relatia cu Spanul, Harap-Alb este cinstit, loial si corect, nu-l tradeaza niciodata, desi un stapan tiran ca acesta ar fi meritat. De pilda, atunci cand se intoarce spre imparatie cu pielea

19

Page 20: Portofoliu Literatura Pentru Copii

si capul cerbului fabulos, "piatra cea mare din capul cerbului stralucea" atat de tare, incat multi crai si imparati il rugara sa-i "deie banaret cat a cere el, altul sa-i deie fata si jumatate din imparatie, altul sa-i deie fata si imparatia intreaga", dar Harap-Alb si-a urmat calea fara sa clipeasca, ducand bogatia intreaga stapanului. o singura data a sovait voinicul, atunci cand, indragostindu-se de fata imparatului Ros, "mai nu-i venea s-o duca" Spanului.

    Probele la care il supune Spanul sunt menite a-l deprinde pe flacau cu greutatile vietii, cu faptul ca omul trebuie sa invinga toate piedicile ivite in viata sa, pregatindu-l pentru viitor, cand va trebui sa-si conduca propria gospodarie, sa-si intemeieze o familie si sa stie sa o apere de dusmani. Episoadele in care Harap-Alb aduce pielea cu nestemate a cerbului si "salati" din gradina ursului "constituie un adevarat elogiu adus omului in lupta cu forte mult mai puternice, dar situate la nivelul inferior al gandirii" (Maria Nastase). Exemplele in acest sens sunt numeroase si presarate pe tot parcursul basmului: imparatul Verde exprima ideea ca datoria    omului este aceea de a se lupta cu toate greutatile vietii, oricat de multe ar fi acestea: "Dar cu toate aceste, trebuie sa stii, nepoate, ca unii oameni is mai a dracului decat dracul; nu se astampara nici in ruptul capului, macar ca au patit multe"; Harap-Alb insusi, capatand o experienta de viata tocmai prin depasirea pericolelor, se refera la aceeasi norma etica ilustrata printr-un proverb popular, "Vorba ceea: sa nu dea Dumnezeu omului cat poate el suferi"; calul nazdravan, intruchipand intelepciunea populara ca dupa rau urmeaza totdeauna binele, cu singura conditie de a nu renunta la lupta, cugeta; "Omul e dator sa se lupte cat a putea cu vaiurile vietii [...]".

    Harap-Alb este ajutat mereu de cel mai bun prieten al sau, calul fabulos, si de Sfanta Duminica, cea care ii daduse primele sfaturi in evolutia maturizarii sale. In trecerea probelor, Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plange de soarta, cere numai ajutorul acelora in care are incredere, semn ca invatase ceva din experienta cu Spanul. Teama si nesiguranta, slabiciuni tipic omenesti ce pun stapanire pe el, se remarca, indirect, din vorbele deznadajduite adresate calului, rostite de protagonist in secventa in care Spanul ii porunceste sa aduca "salati" din gradina ursului: "Ei, calutul meu, cand ai sti tu in ce nacaz am intrat!". Harap-Alb se plange si Sfintei Duminici, atunci cand trebuie sa-i duca Spanului pietrele pretioase incrustate in pielea cerbului: "- Asa este, maicuta, raspunse Harap-Alb, cufundat in ganduri si galban la fata [...]. si de-as muri mai degraba, sa scap o data de zbucium: decat asa viata, mai bine moarte de o mie de ori. [...] dar prea multe s-au ingramadit deodata pe capul meu". Sfanta Duminica observa slabiciunile omenesti ale tanarului si-i reproseaza in mod direct si moralizator evidenta deprimare care-l cuprinsese: "Parca nu te-as fi crezut asa slab de inger, dar dupa cat vad, esti mai fricos decat o femeie. Hai, nu mai sta ca o gaina plouata".

    O noua experienta fundamentala pentru maturizarea protagonistului o constituie intalnirea cu omul ros, un alt pericol de care ar fi trebuit sa-l evite, dupa cum il sfatuise tatal: "sa te feresti de omul ros, iara mai ales de cel span, cat ii putea; sa n-ai de-a face cu dansii caci sunt foarte sugubeti" (sugubat -fig.: care induce in eroare, amagitor - n.n.). Calatoria spre curtea imparatului

20

Page 21: Portofoliu Literatura Pentru Copii

Ros este un necontenit prilej de initiere a flacaului, care deprinde acum invatatura ca orice om, cat de neinsemnat sau de ciudat ar parea, poate fi de folos si tanarul capata experienta mai ales in cunoasterea speciei umane.

    Intre Harap-Alb si cele cinci personaje supranaturale intalnite in drumul sau spre imparatul Ros se naste o relatie de prietenie adevarata, ei ajutandu-l cu abnegatie si loialitate in trecerea probelor. Fiecare dintre aceste personaje, conturate uneori cu elemente grotesti, semnifica omul dominat de o trasatura de caracter, viciile pe care oricine le poate avea si pe care flacaul, ca si Ion Creanga insusi, le priveste cu o intelegere bonoma si cu jovialitate. De aceea, Harap-Alb are capacitatea umana de a-si face prieteni sinceri si devotati, care sa-l sprijine in orice imprejurare dificila a vietii sale, acestia folosindu-si tocmai trasaturile dominante, devenite - la nevoie - adevarate talente: "tot omul are un dar si un amar, si unde prisoseste darul, nu se mai baga in sama amarul" (Ochila). Priceperea lui Harap-Alb de a-si face prieteni buni vine dintr-o filozofie straveche de viata, aceea ca omul nu poate trai de unul singur: "ca tovaras, era partas la toate, si la paguba, si la castig, si prietenos cu fiecare, pentru ca avea nevoie de dinsii in calatoria sa la imparatul Ros".

    Altruismul, sufletul lui bun se manifesta, indirect, prin dragostea pentru albine si furnici, insusiri ce il determina sa le ocroteasca si sa le ajute atunci cand le intalneste in drumul sau, chiar daca pentru asta trebuie sa treaca prin apa ori sa zaboveasca pentru a le construi un adapost. Pentru ca fusese milos, binele pe care Harap-Alb il fecuse se intoarce, furnicile alegand macul de nisip si craiasa albinelor identificand-o pe adevarata fata a imparatului Ros, micile insecte salvand astfel viata protagonistului. Generozitatea si sentimentul de compasiune se disting indirect din secventa de la inceputul basmului, cand mezinul craiului o miluieste "cu un ban" pe batrana cersetoare intalnita la curtea tataiui sau.     O remarca directa a calitatilor sus-menjionate vine din partea aceluiasi personaj, metamorfozat de data aceasta in Sfanta Duminica: "[...] puterea milosteniei si inima ta cea buna te ajuta, Harap-Alb". Pentru a desavarsi perioada initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea aprinsa pentru o fata de imparat, care vine, asadar, din aceeasi lume cu el, pregatindu-l pentru casatorie, unul dintre reperele finale ale devenirii sale. Probele de la imparatia fetei trimit spre ritualurile taranesti ale petitului, intre care insotirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivata a miresei, ospatul oferit de gazda. Toate acestea sunt tot atatea incercari la care il supune viitorul socru si carora mirele trebuie sa le faca fata. Ultimaproba la care il supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a calitatilor viitoarei sotii, care va sti sa aiba grija de barbatul ei, sa-i stea aproape la bine si la rau, acest fapt fiind ilustrat atunci cand ea ii salveaza viata, trezindu-l din morti cu smicele, apa moarta si apa vie. Aceasta intamplare simbolizeaza ideea ca acum Harap-Alb redevine el insusi, feciorul craiului, viitorul imparat care isi poate asuma raspunderea inchegarii unei familii si conducerii unei gospodarii, intrucat experienta capatata ii confera statutul de adult pregatit pentru viata. Invierea lui Harap-Alb respecta juramantul pe palos facut Spanului atunci cand acesta ii schimbase statutul din fiu de crai in sluga: "si atata vreme sa ai a ma sluti, pana cand ii muri si iar ii invia", cuvinte providentiale ce anticipeaza finalul fericit.

21

Page 22: Portofoliu Literatura Pentru Copii

    Un mijloc de caracterizare ce contribuie la conturarea personajului il constituie dialogul, prin care se stabilesc si relatiile lui Harap-Alb cu celelalte personaje ale basmului. Dragostea filiala si sensibilitatea eroului reies, prin notatiile directe ale naratorului si prin autocaracterizare, din scena care stabileste primele relatii cu Sfanta Duminica. Dupa dezamagirea tatalui ca urmare a esecului celor doi fii mai mari, Harap-Alb "incepe a plunge in inima sa" si ii marturiseste cersetoarei, cu tristete, "ca nu-mi vad lumed inaintea ochilor de ndcaz". Jovialitatea, bunatatea si intelegerea superioara a defectelor omenesti este ilustrata de dialogul pe care Harap-Alb il are cu fiecare dintre cele cinci personaje bizare pe care le intalneste in caiatoria sa: "- Doamne fereste de omul nebun, ca tare-i de jalit, sarmanul! Pe de o parte-ti vine a rade si pe de alta iti vine a-l plange. Dar se vede ca asa l-a lasat Dumnezeu." De altfel, inegalabila arta a naratiunii lui Creanga consta tocmai din imbinarea umorului cu oralitatea, ca principale modalitdti estetice speoifice intregii sale opere.

    Ca orice personaj de basm, Harap-Alb are si insusiri miraculoase, cum ar fi aceea de a intelege graiul animalelor si al insectelor. El se sfatuieste in permanenta cu prietenul sau cel mai bun, calul, ale carui povete sunt nepretuite si-l scapa de toate necazurile pe care i le nascoceste Spanui: "Hai, incaleca pe mine si tine-te bine, ca acum am sa-mi arat puterile chiar de aici de pe loc, in ciuda Spanuiui, ca sa-i punem venin la inima". Calul poate intruchipa constiinta eronlui, un alter ego cu care voinicul se sfatuieste in permanenta, acea forta interioara a insului care-l ajuta in situatii limita si care-i da energia de a depasi momentele dificile, piedicile pe care viata le asaza in fata omului. Atunci cand ocoleste nunta de furnici, primejduindu-si viata, voinicul intelege vorbele furnicii care-i daruieste o aripa si-i promite ajutor la nevoie: "Harap-Alb, fiindca esti asa de bun de ti-a fost mila de viata noastra cand treceam pe pod si nu ne-ai stricat veselia, vreu sa-ti fac si eu un bine: na-ti aripa asta, si cand ti avea vrodata nevoie de mine, sa dai foc aripii, si atunci eu impreuna cu tot neamul meu avem sa-ti venim in ajutor". De asemenea, pricepe graiul craiesei albinelor, care-l ajuta sa identifice pe fata imparatului Ros: "N-ai grija, Harap-Alb, zise craiasa albinelor. Las'ca te fac eu s-o cunosti si dintr-o mie. [...] care-i vedea-o ca se apara cu naframa, sa stii ca aceea este fata imparatului".

    Ca si Nica, Harap-Alb parcurge o perioada de initiere, de formare a personalitatii, care, desi inzestrat cu importante calitati, are slabiciuni omenesti, momente de tristete si disperare, de satisfactii ale invingatorului, toate conducand la desavarsirea lor ca oameni.

    Umanizarea personajului de basm se face si prin arta naratiunii, caracterizata de oralitate si umor. Acest mijloc artistic de caracterizare este reprezentat de registrul stilistic alcatuit din cuvintele si expresiile populare, din numeroasele regionalisme folosite de Harap-Alb: "Se vede ca mi s-a apropiat funia la par" (mi s-a apropiat sfarsitul - n.n.); "Mai! da al dracului onanie (pocitanie, uratenie - n.n.) de om si acesta [...] grozav burdahan (pantece - n.n.) si nesatios gatlej".Ca modalitati de caracterizare retinem: caracterizarea directa, autocaracterizarea ”Razi, tu, razi Harap-Alb”, caracterizarea de catre alte

22

Page 23: Portofoliu Literatura Pentru Copii

personaje, onomastica personajelor, modalitatile de expunere-naratiunea, dialogul,descrierea, monologul interior umorul, ironia si autoironia. Caracterizarea directa este facuta de narator ”fiul craiului, boboc in felul sau…”, „naiv”, „credul”, de Sf .Duminica („luminate craisor”, ”slab de inger”, ”mai fricos decat o femeie”, ”gaina plouata”), de cal ”nu te stiam asa de fricos”, de span ”Pentru vrednicia lui mi l-a dat tata” ; autocaracterizarea si caracterizarea indirecta: prin nume (oximoronul Harap-negru,Alb), prin limbaj, gesturi, fapte („ca tovaras, era partas la toate, si la paguba si la castig, si prietenos cu fiecare pentru ca avea nevoie de dansii, in calatoria sa la imparatul Ros”; ocoleste nunta de furnici, primejduindu-si viata; dragostea pentru albine si furnici il fac sa le ocroteasca si sa le ajute atunci cand le intalneste in drumul sau,chiar daca pentru asta trebuie sa treaca prin apa sau sa zaboveasca pentru a le construi un adapost) si prin relatiile cu celelalte personaje (stie cum sa se comporte cu cei din jur: cal, albine, furnici si cei cinci voinici, si de aceea primeste ajutorul acestora).

Spanul

Spanul este un personaj secundar si negativ nu atat prin insusiri supranaturale, ca in basmele populare, ci mai ales prin autenticitatea lui umana.

Ca personaj de basm, Spanul intruchipeaza fortele raului (raufacatorul), un fel de Zmeul-Zmeilor, care seamana in lume teroare, rautate si violenta. Ca personaj real, el intruchipeaza individul perfid, deprins a obtine avantaje si bogatie prin inselaciune. Falsificandu-si un statut social, la care altfel n-ar fi avut acces, el este, prin nastere, un om rau si de proasta conditie sociala, "vita de boz tot ragoz".

Personajul este conturat atat prin caracterizarea directa facuta de narator sau de celelalte personaje, cat si prin caracterizare indirecta, comportamentul sau si relatiile cu ceilaiti compunand un portret uman infricosator.

Portretul fizic se reduce la o singura trasatura, exprimata direct, "un om span", (barbat caruia nu-i creste barba - n.n.) naratorul sugerand concepfia populara potrivit careia unei anomalii fizice ii corespunde o deficienta caracteriala majora. Conform acestei idei stravechi, "omul insemnat" este periculos si trebuie sa te feresti de el: "De obicei, acestia (oamenii insemnati - n.n.) sunt rai, cruzi, perfizi si lingusitori" (O.Barlea).

Portretul moral reiese in mod indirect, din faptele, vorbele si atitudinea personajului, precum si din relatiile cu celelalte personaje.

La intalnirea cu Harap-Alb, Spanul este lingusitor si umil, "sa nu-ti fie cu suparare, drumetule", "nu ai cumva trebuinta de sluga, voinice?", laudandu-se cu harnicia: "muncesc, muncesc si nu s-alege -nimica de mine, pentru ca tot de stapani calici mi-am avut parte". Se autocompatimeste, plangandu-se

23

Page 24: Portofoliu Literatura Pentru Copii

de ghinionul care se tine scai de el si exprima, cu prefacuta modestie, filozofia sa de viata,: "la calic slujesti, calic ramai. Cand as da odata peste un stapan cum gandesc eu, n-as sti ce sa-i fac sa nu-l smintesc" (sa nu-l supar - n.n.). Viclean peste masura, nu se da in laturi sa pacaleasca un "boboc" (nepriceput, lipsit de experienta - n.n.) cum era mezinul craiului si-l atrage in capcana din fantana prin minciuni si tentatii ce dovedesc o buna cunoastere de oameni, o pricepere uimitoare de a sesiza si de a profita de slabiciunile celorlalti. De indata ce pune capacul pe gura fantanii in care se afla filul craiului, Spanul devine rautacios si amenintator si-l sileste sa jure pe palos: "Daca vrei sa mai vezi soarele cu ochii si sa mai calci pe iarba verde, atunci jura-mi-te pe ascutisul palosului tau ca mi-i da ascultare si supunere intru toate, chiar si-n foc de ti-as zice sa te arunci". Numele de Harap-Alb, pe care i-l da Spanul, intregeste umilinta la care este supus fiul de crai: "D-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb; aista ti-i numele, si altul nu".

Dupa ce "pune mana pe cartea, pe banii si pe armele fiului de crai", principiul dupa care se conduce Spanul este acela al stapanului tiran, avid de putere, considera ca slugile seamana cu animalele, "ca si intre oameni, cea mai mare parte sunt dobitoace care trebuiesc tinuti din frau, daca ti-i voia sa faci treaba cu dansii". Din proprie experienta, stie ca "sa te fereasca Dumnezeu, cand prinde mamaliga coaja", deoarece el, cum vede ca "i s-au prins minciunile de bune" si ca este primit cu toate onorurile de catre imparatui Verde, devine amenintator si violent cu sluga, li da o palma, cu scopul "sa faca pe Harap-Alb ca sa-i ieie si mai mult frica". Asadar, relatia Spanului cu Harap-Alb contureaza un individ impulsiv si agresiv, cu un caracter degradant, definit prin invidie, perfidie, viclenie diabolica.

Vazandu-se ajuns urmas, la tronul imparatesc, Spanul devine arogant, dispretuitor si laudaros, toate meritele lui Harap-Alb si le insuseste el, pentru ca stie sa fie stapan adevarat si sa-si struneasca slugile, astfel ca acestea sa indeplineasca intocmai toate poruncile, oricat ar fi de greu de dus la bun sfarsit: "Nu stiti dumneavoastra ce poama-a dracului e Harap-Alb aista. Pana l-am dat pe brazda, mi-am stupit sufletul cu dansul. Numai eu ti vin de hac. Vorba ceea: frica pazeste bostanaria. Alt stapan in locul meu nu mai face branza cu Harap-Alb cat ii lumea si pamantul".

Adept al principiului "sluga-i sluga si stapanu-i stapan", Spanul este dictatorial si aspru cu supusii, ca "nu-mi sufia nimene in bors; cand vad ca mata face marazuri (nazuri, mofturi - n.n.), \-o Strang de coada de mananca si mere padurete, caci n-are incotro...".

Alte insusiri reies indirect din vorbele personajului si din relafia lui cu imparatul Verde. Obraznic, infatuat si cu totul lipsit de bun simt, Spanul nu se sfieste sa-i spuna imparatului Verde ca daca o vrea Dumnezeu "sa ma randuiesti mai degraba in locul dumitale" o sa schimbe regulile acestuia care, "prea intri in voia supusilor", iar imparatia nu va mai arata atat de pasnica, "n-or mai sedea lucrurile tot asa moarte, cum sunt", pentru ca "omul sfinteste locul...".

24

Page 25: Portofoliu Literatura Pentru Copii

Limbajul Spanului este popular, ca si al celorlalte personaje ale basmului, pe care Creanga le-a umanizat, sugerand o intreaga galerie umana humulesteana: "Da-mi, doamne, ce n-am avut,/ Sa ma mier ce m-a gasit". Uneori zicalele capata sensul unor adevaruri universal-valabile, ca aceea rostita de Span - "de ce te-ai pazit n-ai scapat" - exprimand ideea ca omul este supus sortii, ca nimeni nu poate evita sau schimba destinul si ca fiecare trebuie sa treaca prin ceea ce i-a fost scris.

Punctul culminant al basmului ilustreaza destinul Spanului, care, vazand cat este de frumoasa fata imparatului Ros, se repede sa o ia in brate, dar ea il imbranceste si-i spune ca a venit acolo pentru Harap-Alb, ca "el este adevaratul nepot al imparatului Verde". Turbat de furie ca a fost dat in vileag, Spanul se repede la Harap-Alb "si-i zboara capul dintr-o singura lovitura de palos", strigand ca asa trebuie sa pateasca cel ce-si incalca juramantul. Atunci, calul lui Harap-Alb se repede la Span, il infasca de cap, "zboara cu dansul in inaltul ceriului" de unde ii da drumul si acesta se face "praf si pulbere", in timp ce fata imparatului Ros, il invie pe Harap-Alb cu leacurile miraculoase.

Spanul "este demascat si pedepsit in numele dreptatii, aspiratiei etern-umane" ca raufacatorii sa fie osanditi, intrucat Ion Creanga realizeaza - prin "Povestea lui Harap-Alb" - o sinteza a "spiritualitatii romanesti, cumuland o intreaga filozofie asupra vietii, prin care profilul roman fiinteaza in lume, inscriindu-se astfel in randul valorilor eterne si ale umanitatii".(Maria Nastase, "Povestea lui Harap Alb").

Craiul

Craiul, tatal lui Harap-Alb, este personaj secundar, pentru ca apare numai in primul episod al basmului. El "este un personaj de basm numai prin motivul popular al imparatului aflat in impas. Altfel, personajul este realist si pozitiv, deoarece Ion Creanga scoate in evidenta mai ales trasaturile taranului-tata, in ipostaza lui pedagogica.Trasaturile morale se disting atat prin caracterizarea directa a naratorului, cat mai ales prin caracterizare indirecta, adica din faptele, gandurile, vorbele si atitudinile craiului. Grijuliu ca orice tata, el se simte responsabil pentru viitorul copiilor, dorind ca ei sa devina adulti in stare de a-si intemeia o familie si de a trai pe picioarele lor. Pentru a verifica daca fiii lui au depasit varsta infantilismului, craiul "se imbraca pe ascuns intr-o piele de urs", se ascunde sub un pod pentru a-i observa si-i supune la proba curajului ca sa fie sigur ca vor ajunge cu bine la fratele lui. Dupa ce fiul cel mare se sperie de urs si se intoarce acasa, craiul constata cu tristete: "nici tu nu esti de imparat, nici imparatia pentru tine". Ironia amara a tatalui dezamagit si de fiul mijlociu izbucneste nestapanit si este tot de natura taraneasca, umana, fiind realizata, indirect, prin intermediul monologului adresat: "...dar [...] rusinea unde o puneti? Din trei feciori cati are tata, niciunul sa nu fie bun de nimica? Apoi drept sa va spun, ca atunci degeaba

25

Page 26: Portofoliu Literatura Pentru Copii

mai stricati mancarea, dragii mei... Sa umblati numai asa frunza frasinelului (fara nicio treaba, fara niciun rost - n .n.) toata viata voastra si sa va laudati ca sunteti feciori de crai, asta nu miroasa a nas de om...".

In tinerete, craiul facuse, la randul sau, aceeasi calatorie, in urma careia devenise apt pentru a-si intemeia o familie si a-si conduce imparatia. Referindu-se la calul ales de fiul cel mic, tatal recunoaste direct ca "de multe primejdii m-a scapat si pe mine in tineretele mele!". La randul sau, calul nazdravan isi aminteste drumul catre imparatul Ros, pentru ca "m-au mai purtat odata pacatele pe acolo cu tata-tau in tineretele lui".

Inteligent si intelept, craiul isi fundamentase cateva principii esentiale de viata care-si dovedesc temeinicia si pe care le sadeste si in educatia fiilor sai. Povata data mezinului se dovedeste providentiala, deoarece craiul stie din pataniile proprii ca fiul va intalni in drumul sau oameni periculosi si perfizi, care i-ar putea provoca multe necazuri: "Numai ţine minte sfatul ce-ti dau, in calatoria ta ai sa ai trebuinta si de rai si de buni, dar sa te feresti de omul ros, iara mai ales de cel span, cat ii putea; sa n-ai de-a face cu dansii ca sunt foarte sugubeti" (care amagesc, insala - n.n.). Mezinul incalca indrumarea paterna pentru ca trebuia, totusi, sa treaca personal prin aceasta experienfa de viata, sa-si formeze, la randul sau, principii solide din propriile peripejii. Experienta de viata a craiului este accentuata, indirect, si prin alt gest ce se va dovedi providential, atunci cand ii daruieste mezinului pielea de urs in care se deghizase: "Na-ti acum si pielea asta de urs, ca ti-a prinde bine vreodata". In proba la care este supus Harap-Alb cu aducerea "salaţilor din gradina ursului", blana este unul dintre elementele ritualice care-i salveaza viata flacaului. Limbajul craiului este tipic humulestean, cu pilde si proverbe populare, ilustrand o data in plus relatia pedagogica paterna pe care o are cu fiii sai: "lac de-ar fi, broaste sunt destule", "fiecare pentru sine, croitor de pane", "La placinte/ Inainte/ si la razboi/ Inapoi". Om trecut prin viata, cu o experienta solida, craiul nu-si pune in pericol fiii, pana nu se convinge ca sunt in stare sa invinga piedicile iminente unei calatorii in necunoscut. Le verifica nu numai curajul, cutezanta, ci si istetimea de a face fata intamplarilor. De altfel, Ion Creanga a ilustrat in opera sa propria experienta de viata, pe care a povestit-o "sub forma de memorial; a invaluit-o in mit si a sugrumat-o intr-o experienta fantastica, valabila pentru om in genere; si el a luptat cu spanii, cu primejdiile si nevoile, si el s-a facut frate cu dracul, ca sa treaca puntile vietii, iar nemurirea si-a dobandit-o din apa vie si apa moarta a creatiei lui artistice" (Pompiliu Constantinescu).

  Sfanta Duminica

  Sfanta Duminica este un personaj fabulos prin aparitiile ei ciudate, o data ca cersetoare, apoi locuind pe o insula misterioasa, in ipostaza Sfintei Duminici. Ea este menita a face sa invinga binele, ajutand pe cei care merita,

26

Page 27: Portofoliu Literatura Pentru Copii

care au calitatile necesare sa razbata in viata.

    Sfanta Duminica beneficiaza si de un portret fizic, conturat succint si sugestiv prin descrierea directa a naratorului -"o baba garbova de batranete" - si prin autocaracterizare: "Nu cauta ca ma vezi garbova si stremturoasa [...]. Dar uite ce vorbeste garbova si neputincioasa!".

Trasaturile morale si fantastice ale Sfintei Duminici reies mai ales prin caracterizare indirecta, din faptele si vorbele sale, precum si din relatiile cu celelalte personaje.

    Batrana are puteri supranaturale, demonstrate inca de la inceputul basmului, disparand in vazduh ca o fiinta imateriaia: "si pe cand vorbea baba aceste, o vede invaluita intr-un hobot (val - n.n.) alb, ridicandu-se in vazduh, apoi inaltandu-se tot mai sus, si dupa aceea n-o mai zari defel".

    In plan uman, Sfanta Duminica intruchipeaza femeia inteleapta a satului, la sfaturile careia apeleaza taranii atunci cand se afla la ananghie. La inceput, Harap-Alb este neincrezator, "ia lasa-ma-ncolo, matusa, nu ma supara", desi ea ii da un sfat, devenit adevar universal-valabil, "nu te iuti asa de tare, ca nu stii de unde-ti poate veni ajutor". Sub infatisarea unei babe garbovite, "care umbla dupa milostenie", vocea auctoriala sugereaza, indirect, umilinta inteleptului care vazuse destule in viata lui si sub care se ascunde harul prorocirii: "Putin mai este si ai sa ajungi imparat, care n-a mai stat altul pe fata pamantului, asa de iubit, de slavit si de puternic". Batrana ii dezvaluie lui Harap-Alb destinul si secretul reusitei, prin reconsiderarea si valorificarea traditiilor stramosesti, pe care tinerii le ignora. Pastratoare a randuielilor strabune, batrana ii transmite flacaului respectul si pretuirea pentru valorile spirituale ale inaintasilor si-l sfatuieste sa plece in calatorie cu hainele, armele si calul craiului "cu care a fost el mire, si atunci ai sa te poti duce unde n-au putut merge fratii tai". "Baba "garbova de batranete" se dovedeste priceputa in ritualuri tainice si vechi de cand lumea, cu o vasta si profunda experienta de viata, conducandu-se dupa legi nescrise si credinte ancestrale: "Caci multe au vazut ochii mei, de-atata amar de veacuri cate port pe umerele acestea".

    Cand o intalneste doua oara, Harap-Alb este dus la batrana de catre prietenul sau cel mai devotat, calul, dar de data aceasta ea traieste intr-un cadru mirific, aparte, intr-un "ostrov mandru", locuind intr-o "casuta singuratica" acoperita cu "muschi pletos [...] moale ca matasea si verde ca buratecul", unde flacaul afla cu mirare ca ea este Sfanta Duminica. De aceasta data, Harap-Alb afla alta valoare existentiaia izvorata din judecata profunda a batranei, aceea ca "puterea milosteniei si inima ta cea buna" ajuta omului sa reuseasca in viata si-l sfatuieste pe baiat cum sa procedeze ca sa pacaleasca ursul si sa ia "salatile". Cunoscatoare a practicilor oculte, ea prepara o licoare magica, amestecand lapte si miere cu ierburi numai de ea stiute, pe care, ca sa le culeaga, pornise "desculta prin roua". La povata Sfatei Duminici, Harap-Alb se foloseste si el de un obiect magic, pielea de urs in care se deghizase tatal sau, sprijinindu-l in acest fel pe flacau sa treaca si aceasta proba. Ea il invata ce si cum trebuie sa procedeze pentru a putea lua pietrele pretioase ale cerbului fabulos si ii da doua obiecte magice, "obrazarul (masca - n.n.) si

27

Page 28: Portofoliu Literatura Pentru Copii

sabia lui Statu-Palma-Barba-Cot", de care are nevoie pentru a izbandi.

    La a treia intalnire, Harap-Alb pare deprimat, deznadajduit si Sfanta Duminica il imbarbateaza in stil pedagogic, "parca nu te-as fi crezut asa slab de inger, dar dupa cat vad, esti mai fricos decat o femeie!", ghicindu-i parca viitorul, cu har de proroc: "Pan-acum t-a fost mai greu, dar de acum inainte tot asa are sa-ti fie, pana ce-i iesi din slujba Spanului, de la care ai sa tragi multe nacazuri, dar ai sa scapi din toate cu capul teafar, pentru ca norocul te ajuta". Profetica, batrana ii explica apoi ca atunci cand flacaul va ajunge "mare si tare" va crede celor "asupriti si nacajiti", pentru ca el avusese ocazia sa stie si "ce e nacazul".

    Sfanta Duminica foloseste un limbajul popular specific personajelor lui Creanga, ilustrat prin cuvinte si expresii tipice taranilor humulesteni: "Iarta-ma, Doamne, ca nu stiu ce mi-a iesit din gura.'"; "Zica cine a zice si cum a vre sa zica", "ce mai la deal la vale".

    In plan realist, ea este batrana inteleapta a satului, la sfaturile careia apeleaza taranii atunci cand se afla la nevoie, ea recurge la pilde si proverbe populate, ilustrand o data in plus harul  pedagogic si dorinta de a transmite tinerilor invataturile strabune: "nu-i dupa cum gandeste omul, ci-i dupa cum vrea Domnul"; "deal cu deal se ajunge, dar inca om cu om"; "cand e sa dai peste pacat, daca-i inainte te silesti sa-l ajungi, iar daca-i in urma, stai si-l astepti"; "Vorba ceea: leaga calul unde zice stapanul".

Limbajul artistic al basmului Limbajul artistic al basmului "Povestea lui Harap-Alb" este presărat cu zicători, proverbe şi fraze rimate, personajul vorbind limba moldovenească autentică, presărată cu regionalisme şi cuvinte (expresii) populare: "să-1 văd când mi-oi vedea ceafa", "Poftim, pungă, Ia masă, / Dacă ţi-ai adus de-acasă..."; "Poate că acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră lui Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă, ori din târg de Ia Să-l-caţi, megieş cu Căutaţi şi de urmă nu-i mai daţi". Ion Creangă a ilustrat în opera sa propria experienţă de viaţă, pe care a povestit-o "sub formă de memorial; a învăluit-o în mit şi a sugrumat-o într-o experienţă fantastică, valabilă pentru om în genere; şi el a luptat cu spânii, cu primejdiile şi nevoile, şi el s-a făcut frate cu dracul, ca să treacă punţile vieţii, iar nemurirea şi-a dobândit-o din apa vie şi apa moartă a creaţiei lui artistice".(Pompiliu Constantinescu)

28

Page 29: Portofoliu Literatura Pentru Copii

Elemente folclorice preluate din basmul popular

Elemente folclorice preluate din basmul popular.Motivul probelor este specific nu numai basmului popular, ci şi basmului cult, spânul supunându-l pe Harap-AIb la încercări primejdioase, cu speranţa că va scăpa de el: să-i aducă "salăţi din grădina ursului"; capul şi pielea pline de nestemate ale unui cerb fabulos ori să o aducă pe fata împăratului Roş, ca să se însoare cu ea. Ajutat de Sf.Duminică, de furnici şi de albine, de prieteni şi povăţuit permanent de calul său, Harap-Alb reuşeşte să învingă toate probele.

* Cei cinci prieteni fabuloşi: Ochilă ("care vede toate şi pe toţi altfel de cum vede lumea cealaltă: numai pe sine nu se vede cât e de frumoşel."), Setilă ("fiul Secetei, născut în zodia raţelor şi împodobit cu darul suptului"), Gerilă ("o dihanie de om care se perpelea pe lângă foc"), Flămânzilă ("foametea sac fără fund sau cine mai ştie ce pricopseală a fi, de nu-I mai poate sătura nici Pământul") şi Păsări-Lăţi-Lungilă ("fiul săgetătorului şi nepotul arcaşului") îl ajută să învingă piedicile ivite în încercarea de a o aduce pe fiica împăratului Roş lacurtea Iui Verde-Impărat. Aici sunt întâmpinaţi cu toate onorurile, dar fata împăratului Roş îl respinge pe spân şi dezvăluie celor de faţă taina că Harap-Alb este adevăratul nepot al lui Verde-împărat.

* Motivul răzbunării malefice. Dat în vileag, spânul se repede ca un "câne turbat şi retează capul lui Harap-Alb, dar fata îl înconjoară "cu cele trei smicele de măr dulce", îl stropeşte cu apă vie şi-l învie, acesta trezindu-se ca după un somn greu. Atunci, calul fermecat îl apucă pe spân şi "mi ţi-l azvârle în înaltul cerului", de unde cade pe pământ şi moare.

*Invingerea binelui. Verde-împărat îi căsătoreşte pe Harap-Alb cu fata lui Roşu-împărat, iar la nunta lor au fost poftiţi toţi prietenii care 1-au ajutat în peripeţiile sale să treacă probele şi a fost veselie mare, "chiar şi sărăcimea ospăta şi bea!"* Finalul basmului este hiperbolizat, fiindcă veselia a ţinut aniîntregi şi mai ţine şi acum, iar "cine se duce acolo, be şi mănâncă,... iar cine nu, se uită şi rabdă".

* Formulele specifice basmului popular:

 -formule tipice iniţiale (de început): "Amu cică era odată într-o ţară un crai care avea trei feciori."; "Şi apoi pe vremile acele, mai toate ţările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate, şi de aceea nu se putea călători aşa de uşor şi fără primejdii ca în ziua de astăzi. Şi cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii, adeseori dus rămânea până la moarte";

-formule tipice mediane (de mijloc): "Şi merg ei, şi merg cale lungă să le-

29

Page 30: Portofoliu Literatura Pentru Copii

ajungă, trecând peste nouă mări, peste nouă ţări şi peste nouă ne mari, şi într-o târzie vreme ajung ia împărăţie"; "...porneşte spre împărătie Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult maieste"; -formule tipice finale: "După aceasta se începe nunta, ş-apoi dă, Doamne, bine! Lumea de pe lume s-a strâns de privea,/ Soarele şi luna din ceriu râdea."; "Ş-apoi fost-au poftiţi la nuntă: Crăiasa furnicilor,/ Crăiasa albinelor/ Şi crăiasa zânelor,/ Minunea minunilor/ Din ostrovul florilor!"; "Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă. Cine se duce acolo bea si mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă".*Basmul cult "Povestea lui Harap-AIb" de Ion Creangă are ca sursă de inspiraţie basmulpopular, de la care autorul păstrează motivele (călătoria, încercarea puterii, peţitul, probele), personajele fabuloase, ajutoarele venite în sprijinul binelui, formulele tipice şi inovează pentru basmul cult umanizarea fantasticului (fabulosului) prin comportamentul, gestica,psihologia şi limbajul personajelor.

Ion Creangă - limbajul prozei narative

Naraţiunea prin dialog, umorul, jovialitatea şi erudiţia paremiologică, oralitatea povestirii într-un ritm alert, toate acestea particularizează stilul şi talentul prozatorului ilustrat în toatecreaţiile literare, definind arta naraţiunii Iui Ion Creangă. Făcând o paralelă între lumea basmului şi ţăranii din Humuleştii lui Creangă, Harap-AIb, un fel de Făt-Frumos din basmele populare, este viteaz, răbdător, generos, curajos, angajat cu toată convingerea în lupta împotriva răului şi mai ales este înzestrat cu arta de a-şi face prieteni. El este mereu condus, sfătuit şi ajutat de o multitudine de simboluri ale binelui, numai astfel reuşind să treacă unele probe, altele fiind depăşite de bunii săi prieteni, personaje fabuloase debasm. Pe de altă parte, Harap-AIb este flăcăul supus iniţierii în experienţa vieţii către maturizare, supus încercărilor sorţii, din care tânărul trebuie să devină apt a-şi întemeia o familie, să aibă capacitatea de a conduce, de a păstra un secret şi de a-şi ţine cuvântul dat, adică de a se putea integra în viaţa colectivităţii. Trecând cu bine toate probele, flăcăul se înscrie în codul civilizaţiei ţărăneşti, demonstrând generozitate, bunătate, inteligenţă, tact, discreţie, capacitatea de a întreţine o familie, valorificând tradiţiile moştenite de la străbuni (hainele, armele şi calul tatălui său).Numele personajelor constituie o particularitate a basmului lui Creangă, deoarece ele definesc trăsătura dominantă de caracter care-i individualizează în mod sugestiv: "Setilă" poate fi beţivul satului; "Flămânzilă" - ţăranul lacom şi mâncău; "Ochilă" -cel care vede tot peste gardurile oamenilor, oricum s-ar ascunde aceştia de ochii lumii ("care vede toate şi pe toţi altfel de cum vede lumea cealaltă, numai pe sine nu se vede cât e de frumuşel"); "Gerilă" careumblă şi vara înfofolit şi se vaită de frig etc. Dar orice trăsătură, fie ea şi defect, ce domină omul de rând poate deveni la un moment dat benefică,

30

Page 31: Portofoliu Literatura Pentru Copii

"tot omul are un dar şi un amar, şi unde prisoseşte darul, nu se mai bagă în samă amarul".Spânul este simbolul răului, viclean, înfricoşător, agresiv şi violent, având ca principiu de viaţăideea că "cea mai mare parte a oamenilor sunt dobitoace care trebuiesc ţinute în frâu". Prin întregul său comportament, spânul ilustrează proverbul "Să te ferească D-zeu când se face ţiganul fecior de împărat", că devine arogant, dictatorial, deoarece "frica păzeşte bostănăria" sau "când vezi că mâţa face marazuri, s-o strângi de coadă până mănâncă mere pădureţe". El simbolizează pe omul ajuns bogat prin vicleşug şi prin minciuni, care dispreţuieşte munca, pe care nu-1 respectă nimeni în satul lui, deşi toţi îi ştiu de frică. Dar când vine momentul dezvăluirilor, oamenii sunt necruţători, mai ales prietenii celui persecutat în mod deosebit, ca în basm, unde calul este cel care-l pedepseşte pe spân."Geniul humuleştean este această capacitate extraordinară de a-şi lua în serios eroii, de a le retrăi aventurile, de a pune cu voluptate în fiecare propriile lui aspiraţii nerostite, slăbiciuni, vicii, tulburări şi uimiri, adică de a crea viaţă. (...) Singurele personaje negative din opera lui sunt acelea care contrazic natura, ca, de exemplu, omul spân şi omul roş." (Nicolae Manolescu).

Arta naraţiunii se conturează cu totul aparte în proza lui Ion Creangă prin ritmul rapid alpovestirii, fără digresiuni sau descrieri suplimentare, prin dialogul dramatizat, prin umorul debordant realizat cu jovialitate, prin oralitatea stilului, dată mai ales de erudiţia sa paremiologică. Oralitatea stilului lui Ion Creangă

Oralitatea stilului lui Ion Creangă este dată de impresia de spunere a întâmplărilor în faţa unui public, a unui auditoriu care ascultă şi nu pentru cititori.

Modalităţi de realizare a oralităţii stilului:

• dialogul: "- Parcă v-a ieşit un sfânt din gură, Luminate împărate, zise atunci Flămânzilă. [...]- Ia lăsaţi, măi, zise Ochilă, clipocind mereu din gene."; "Atunci spânul zice îngâmfat: - Ei, moşule, ce mai zici? - Ce să zic, nepoate! Ia, când aş avea eu o slugă ca aceasta, nu i-aş trece pe dinainte. - D-apoi de ce mi 1-a dat tata de acasă? Numai de vrednicia Iui -zise spânul -căci altfel nu-1 mai luam după mine ca să-mi încurce zilele.";

 • folosirea dativului etic:"Şi odată mi ţi-1 înşfacă cu dinţii de cap, zboară cu dânsul în înaltul ceriului şi apoi, dându-i drumul de-acolo, se face spânul până jos praf şi pulbere.";

• exclamaţii, interogaţii, interjecţii: "Şi odată mi ţ-o înşfacă ei, unul de

31

Page 32: Portofoliu Literatura Pentru Copii

o mână şi altul de cealaltă, şi hai, hai!... hai, hai! în zori de ziuă ajung la palat" "- Măi, Păsărilă, iacătă-o-i, ia!" "Ei, apoi? Lasă-te în sama lor, dacă vrei să rămâi fără cap";

• expresii onomatopeice, "şi când să pună mâna pe dânsa. zbrr!...pe vârful unui munte şi se ascunde după o stâncă (...) şi când să pună mâna pe dânsa, zbrr!... şi de acolo şi se duce de se ascunde tocmai după lună"; "Ş-odată pornesc ei, teleap-teleap-teleap, şi cum ajung în dreptul uşii, se opresc puţin."

• imprecaţii, apostrofe: "Numai de nu i-ar muri mulţi înainte; să trăiască trei zile cu cea dealaltăieri."; "Na! aşa trebuie să păţească cine calcăjurământul!";

• adresare directă: "Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog să ascultaţi";

• diminutive: "Şi dacă-ţi putea scoate la capăt trebuşoara asta, atunci oi mai vedea eu..."; "Mă,feţişoara împăratului ne-a tras butucul (...) s-a prefăcut în păsărică, a zburat ca săgeata pe lângă ceilalţi";

• formule specifice oralităţii: "toate ca toate","vorba ceea", "de voie de nevoie", "vorba unei babe"; "vorba cântecului"; "Vorba ceea: Dă-mi, doamne, ce n-am avut,/ Să mă mier cem-a găsit";

 • proverbe şi zicători: "Capul de-ar fi sănătos, că belele curg gârlă"; "Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale"; "Nu-i după cum gândeşte omul, ci-i după cum vrea Domnul"; "frica păzeşte bostănăria"; "omul sfinţeşte locul"; "Să nu dea Dumnezeu omului, cât poate el suferi".

• versuri populare sau fraze ritmate: "Poate că acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră lui Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă, ori din târg de la Să-l-caţi, megieş cu Căutaţi şi de urmă nu-i mai daţi.", "La plăcinte,/ înainte/ Şi la război/ înapoi."; "Voinic tânăr, cal bătrân,/ Greu se-ngăduie la drum!".• cuvinte şi expresii populare, regionalisme:"m-ai băgat în toate grozile morţii" (m-ai îngrozit -n.n); "n-ai cuibănui" (n-ai pe cine da vina ~n.n); "o lua în porneală" (se ducea la păscut - n.n); "a mâna porcii la jir" (a sforăi - n.n); "hatârul" (plăcerea - n.n.); "a se chiurchiului" (a se chercheli, a se ameţi - n.n.); "farmazoană" (vrăjitoare, şireată - n.n.); "arzuliu" (fierbinte - n.n.); "teleagă" (partea de dinainte a plugului - n.n.);

Umorul în proza lui Creangă

Umorul în proza lui Creangă este dat de starea permanentă de

32

Page 33: Portofoliu Literatura Pentru Copii

bună dispoziţie a autorului, de jovialitatea, verva şi plăcerea lui de a povesti pentru a stârni veselia "ascultătorilor". Absenţa satirei deosebeşte, in principal, umorul lui Creangă de comicul lui Caragiale, povestitorul având o atitudine de înţelegere faţă de păcatele omeneşti, ba chiar făcând haz de necaz cu optimism şi vitalitate, crezând într-o atare îndreptare a defectelor umane ("Râzi tu, râzi, Harap Alb (...) dar unde mergi, fără de mine n-ai să poţi face nimica").

Modalităţi de realizarea umorului:

• exprimarea poznaşă, mucalită, într-o şiretenie a frazei la care este imposibil să nu te amuzi: "Şi înălţimei voastre gând bun şi mână slobodă, ca să ne daţi cât se poate mai multă mâncare şi băuturică, zise Setilă, căruia îi lăsa gura apă; că din mâncare şi băutură las dacă ne-a întrece cineva; numai la treabă nu ne prea punem cu toţi nebunii"; "aş ruga pe luminarea sa, că dacăare de gând a ne ospăta, după cum s-a hotărât, apoi să ne îndesească mai mult cu udeala, pentru că acolo stă toată puterea şi îndrăzneala"; "Doar unu-i împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită şi milostivirea lui cea neauzită.";

• combinaţii neaşteptate de cuvinte: "Tare-mi eşti drag!... Te-aş vârî în sân, dar nu încapi de urechi..."; "Dar amarnic mai eşti la viaţă; când te mânii, faci sânge-n baligă"; "Ia să-i faci chica topor, spinarea dobă şi pântecele cobză";

• caracterizări pitoreşti cu ajutorul cuvintelor familiale: fata împăratului Roş este "o zgâtie de fată", "un drac, bucăţică ruptă din tată-său din cap până în picioare, ba încă şi mai şi"; "care de care mai chipos şi mai îmbrăcat, de se ţârâiau aţele şi curgeau oghelele după dânşii";

 • vorbe de duh: "Vorba ceea: dă-i cu cinstea, să piară ruşinea";

• autopersiflarea: "Crai, crăiese şi-mpăraţi,/ Oameni în samă băgaţi,/ Ş-un păcat de povestariu,/ Fără bani în buzunariu."

 ironia: "Se vede lucru, că nici tu nu eşti de împărat, nici împărăţia pentru tine; şi decât să încurci numai aşa lumea, mai bine să şezi deoparte cum zici, căci mila domnului: lac de-ar fi, broaşte sunt destule"; "Ei, dragul tatei, aşa-i că s-a împlinit vorba ceea: apără-măde găini, că de câini nu mă tem.";

• caracterele personajelor: împăratul Roş are "inimă haină, nu se mai satură de a vărsa sângeomenesc"; fata lui este "o farmazoană cumplită"; împăratul Verde este blând, vesel şi petrecăreţ, "prea intri în voia supuşilor";• poreclele personajelor: Păsărilă, Buzilă;

33

Page 34: Portofoliu Literatura Pentru Copii

 • situaţiile şi întâmplările în care sunt puşi eroii: apariţia ciudatelor personaje în faţa împăratului Roş, care încercau să se poarte elegant şi protocolar, stârneşte nedumerirea acestuia: "împăratul i-a fost de-a mirarea, văzând că nişte golani au asemenea îndrăzneală, de vin cu neruşinare să-i ceară fata, fie din partea oricui ar fi.";

• diminutive cu valoare augmentativă: "băuturică" pentru cele "12 buţi pline cu vin din cel hrănit (vin tare -n.n.) [...] băuturică mai este ce este" , "buzişoare" pentru "nişte buzoaie groaseşi dăbălăzate" (lălâi, atârnând în jos - n.n.): "Atunci Gerilă suflă de trei ori cu buzişoarele sale cele iscusite...";

Diferente intre basmul cult si cel popular

 Elemente prin care basmul lui Creangă se diferenţiază de cel popular:        a). având un autor cunoscut, basmul lui Ion Creangă nu mai intruneşte caracterul anonim al operei populare        b). este transmis pe cale scrisă, nemaiavând un caracter oral        c). deosebiri la nivel structural:•    basmul respectă tipul narativ al celor populare stabilit de Tzvetan Todorov (situaţie iniţiala, de echilibru, dezechilibru, călătoria către refacerea echilibrului, final fericit), dar intrerupe ritmul alert al desfăşurării acţiunii prin pasaje descriptive ilustrative pentru arta narativă a autorului cult (v. portretul celor cinci donatori, dialogul din casuta de arama(•    basmul lui Creangă conţine formule specifice basmului, dar acestea nu mai au aceaşi expresivitate şi culoare ca cele din basmele populare, datorită faptului că basmul e transmis pe cale scrisă şi nu orală.Ex: formula de început: “Amu, cică era odată..”  [Adv. “cică” preia rolul parafrazelor de tipul “pe când se faceau ouale de gheaţa”, “pe când făcea plopul pere şi răchita micşunele”]

          d). la nivelul personajelor, diferenţa esentială între basmul popular si cel cult constă in faptul că opoziţiile de tipul real/supranatural, pozitiv/negativ, nu se mai aplică in textul lui Creangă. Personajele sale îşi evidenţiază complexitateaevitând încadrarea într-o schemă previzibilă, iar meritul esential al lui Creangă este de a fi permis cititorului accesul la psihologia personajelor:•    personajul principal.: Harap-Alb nu mai e modelul de frumuseţe fizică şi morală din basmele populare, ci parcurge o călătorie iniţiatică ce îi conferă acest statut la sfârşitul basmului =>basmul se poate citi ca un bildungsroman. Harap-Alb nu este un personaj plat, ci evolueaza pe parcursul operei, iar la sfarsitul basmului el intruneste calitati umane, nu din sfera exceptioanlului: generozitate, curaj, disocierea aparentei de esenta, cunoasterea si acceptarea propriilor limite, spiritual de lider, capacitatea de a media conflicte, toleranta, barbatia.•    alte personaje sunt considerate iniţiatorii mezinului: Bătrâna/Sf.

34

Page 35: Portofoliu Literatura Pentru Copii

Duminecă, calul, dar mai ales Spânul, cel mai important dintre iniţiatori prin duritatea probelor la care-l supune. Că Spânul e principal iniţiator o dovedeşte faptul că in final îl eliberează pe Harap-Alb de jurământul de la fântână prin tăierea capului•    călătoria personajului nu e una de confirmare a calitaţilor, ca in basmele populare, ci este un traseu pe parcursul căruia personajul e pus in relaţie cu anumite suprapersonaje: podul, fântâna•    auxiile personajului nu sunt încadrabili in categoria fantasticului specifică basmului popular deoarece ei sunt în primul rând oameni care au o trăsătură exagerată prin caricaturizare: sunt forţe primordiale ce reprezintă fantasticul umanizat (antropomorfizat)•    Un tip de personaj care apare in basmele culte e personajul mobil: fata Impăratului Roş, la început personaj negativ, ulterior personaj pozitiv ce se umanizează prin dragostea pentru Harap-Alb

        e). Un ultim nivel la care se pot stabili deosebiri este cel stilistic, intenţionalitatea artistică a lui Creangă manifestându-se prin procedee de realizare a oralitaţii si umorului.•    Oralitatea: calitate a unui text de a fi scris ca şi cum ar fi spus, dând senzaţia de spontaneitate, autenticitate.  Se realizează prin: proverbe şi zicători, regionalisme şi arhaisme, adresări directe către cititor, vocative, interjecţii, onomatopee, verbe şi pronume la pers. a II-a, interogaţii şi exclamaţii retorice, autoadresări, etc.•    Umorul: categorie estetică ce nu trebuie confundată cu comicul, intrucât atitudinea naratorului nu e satirică ci condescendentă. Se realizează prin: portretele şi poreclele celor 5, formule rimate, exprimare mucalită, ironică

Paralela intre Harap-Alb si Tinerete fara batranete si viata fara de moarte

„Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, basm cult scris de Petre Ispirescu, este incarcat de semnificatii, implicand elemente din filozofia folclorica romaneasca; conceptia despre viata si moarte, locul si rostul omului in univers, sensul si limitele fericirii.

Pornind de la definitia basmului (naratiune fantastica, cu personaje fabuloase, grupate dupa cele doua dimensiuni ale vietii: binele si raul), "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte" face parte din acele basme care au ca motiv imparatul fara urmas. Aici spre deosebire de „Povestea lui Harap Alb” scris de Ion Creanga, este vorba desre un imparat si o imparateasa amandoi tineri si frumosi, care insa nu puteau avea copii. In basmul lui Ion Creanga erau doi mari imparati frati, si fiecare avea cate 3 copii numai ca imparatul verde avea 3 fete iar craiul avea 3 feciori. In ambele situatii imparatii nu au pe cine sa lase mostenitor si fiecare

35

Page 36: Portofoliu Literatura Pentru Copii

apeleaza la ajtutor. Imparatul verde trimite o scrisoare fratelui sau prin care-i cere acestuia pe unul dintre fii sa-l lase stapan peste imparatia sa. Imparateasa si imparatul din tinerete fara batranete si viata fara de moarte apeleaza la un unchias care le ofera un leac capabil sa le rzolve problema. Cu ajutorul acestuia reuseste sa aduca pe lume ''un Fat-Frumos" dragastos, dar, spune batranul, "parte n-o sa aveti de el".Copilul nu intra insa in viata decat atunci cand i se promite "tinerete fara batranete si viata fara de moarte". La implinirea varstei de 15 ani, nazdravanul flacau ii cere tatalui sau fagaduinta facuta la nastere. Imparatul, neputincios, este obligat sa refuze. Atunci fiul sau se simte "nevoit sa cutreiere toata lumea "pana va gasi fagaduinta pentru care s-a nascut".

Dorinta, imposibil de implinit intr-o lume obisnuita, se transforma intr-o cautare a unui ideal superior, a nemuririi. La fel ca in Povestea lui Harap Alb feciorul se duce la tata sa-i ceara ceva. Diferenta este ca acesta cerea ceva ce i se fagaduise la nastere si ii apartinea. Ceva ce nu i sa putut oferi iar fiul de crai cerea permisiunea de a incerca ceea ce fratii lui mai mari nu au fost in stare sa rezolve. O mare asemanare dintre cele doua basme este calul fermecat care ii ajuta pe eroii principali. In ambele situatii calul este la inceput amarat dupa care se transforma intr-un cal fermecat. Fat-Frumos isi alege calul "rapciugos si bubos si slab", dar si el nazdravan, care il invata ce trebuie sa faca pentru a deveni invincibil. Dupa ce respecta sfatul calului, si curata hainele si armele tatalui sau, calul "odata se scutura" si "toate bubele si rapciuga cazura de pe dansul si ramase intocmai cum il fatase ma-sa, un cal gras, trupes si cu patru aripi". In povetea lui Harap Alb, mezinul este ajutat deasemenea de cal dar mai apare o pesroana importanta in evolutia acestuia, Sfanta Duminica fara de care nu ar fi putut trece peste probele la care a fost supus. Dupa trei zile cei doi pleaca in marea calatorie, ce ii va supune la numeroase probe de viata, cum au fost: invingerea Gheonoaiei si vindecarea ei, lupta cu Scorpia, sora cu Gheonoaia, ambele blestemate de parinti pentru rautatea lor si transformate din fete frumoase in "lighioi" si care "vor sa-si rapeasca una de la alta pamantul"..A treia piedica este a fiarelor salbatice care pazesc palatul unde se gaseste "tinerete fara batranete si viata fara de moarte". "Cu dansele nu e chip de a te bate", dar ajutati si de "doamna palatului", cei doi razbesc din nou. Deasemenea Harap Alb este si el supus anumitor probe. Pacalit fiind de span, isi inverseaza locurile devenind sluga acestuia, dupa care ajung impreuna la curtea imparatului verde.Aici este supus primei probe care consta in aducerea de salati din Gradina Ursului. Cu ajutorul Sf. Duminici, ursul fioros este adormit si Harap-Alb duce salatile la imparatie. Urmatoarea proba, mai dificila, consta in aducerea pieii unui cerb, batute cu pietre scumpe. Si de asta data, sluga spanului este ajutata de Sf. Duminica In ultima proba, cea mai grea, Harap Alb este trimis sa o caute pe fata imparatului Ros. In drum spre imparatia acestuia el face un bine furnicilor si albinelor care il rasplatesc fiecare cu cate o aripa. In continuare se intalneste cu simpaticii monstrii Gerila, Setila, Flamanzila, Pasari-Lati-

36

Page 37: Portofoliu Literatura Pentru Copii

Lungila si ochila care se ofera sa-l insoteasca si sal ajute in incercarile de a o castiga pe fata imparatului. Cei doi eroi ai basmelor trec in final cu brio de probele la care sunt supusi doar ca nu reusesc singuri. Fiecare este ajutat de personaje cu puteri supranaturale specifice basmelor. Taramul in care patrunsese Fat-Frumos, un taram al fericirii, nu cunostea scurgerea timpului. Era oprit insa a intra in Valea Plangerii. Dar intr-o zi, "alergand dupa un iepure, depaseste hotarul interzis si deodata il apuca un dor de tat-sau si de mama-sa", pe care se hotaraste sa-i revada. In ciuda avertismentelor celor trei femei si ale calului, Fat-Frumos ia calea intoarcerii.

Drumul inapoi insa este de nerecunoscut, iar Scorpia ramasese doar o poveste auzita din batrani. Locuitorii radeau de el ca de unul ce aiureaza sau viseaza destept, iar Fat-Frumos nu observa ca barba si parul ii albisera".

Ajuns in sfarsit in locul nasterii sale, calul se intoarse inapoi, in timp ce Fat-Frumos se simte dezorientat in mijlocul ruinelor palatului tatalui sau.

Astfel eroul reintra in conditia sa umana, de fiinta muritoare, caci moartea nu poate fi depasita decat simbolic.

Finalul inregistreaza moartea eroului si semnifica imposibilitatea omului de a-si schimba conditia existentiala. Harap Alb este si el supus de-a lungul drumului la doua morti, ambele cauzate de span doar ca acestea nu sunt definitive. Prima cand ii este eliminata vechea identitate, dandu-i-se numele de Harap-Alb, iar a 2-a o moarte la propriu cand ii este retezat capul. Structura generala a basmului ascunde insa simboluri profunde. Ambele pesonaje se angajeaza intr-o aventura a cunoasterii, a luarii in stapanire a realului, intampinand obstacole si primejdii care vor fii in cele din urma invinse. Senzatia este de permanenta pendulare intre real si si fantastic. Ion Creanga se deosebeste de povestitorul popular prin aglomerarea zicerilor tipice ( “apara-ma de gaini ca de caini nu ma tem”; “sa traiasca trei zile cu ce-a de alaltaieri”), reflectiile satirice: “ Lumea asta e pe dos,/ Toate merg cu capu-n jos,/ Putini suie, multi coboara,/ Unul macina la moara…”

Paralela intre Povestea lui Harap Alb si Aleodor imparat

Basmul este specia epicii populare, in proza sau mai rar in versuri, de mare intindere si raspandire, in care se nareaza intamplari reale ce se impletesc cu cele fantastice. La actiune participa personaje imaginare, inzestrate cu puteri supranaturale, ce reprezinta binele si raul, iar in final acesta din urma este invins.Basmul lui Ion Creanga este, asa cum s-a mai spus, un mic roman de avenuri, desi in linii generale respecta schema arhetipala a basmului popular.Basmul ‘Aleodor imparat’ se incadreaza in genul epic, iar ca specie literara este un basm popular, deoarece are un autor anonim, el fiind

37

Page 38: Portofoliu Literatura Pentru Copii

transmis pe cale orala, din generatie in generatie, spre deosebire de ‘Povestea lui Harap Alb’ ce are autor cunoscut, Creanga, circuland pe o singura varianta. O prima asemanare intre cele doua basme, este faptul ca actiunea are la baza conflictul dintre fortele binelui si ale raului, dintre adevar si minciuna.Basmul cult incepe cu formula initiala ‘Amu cica era odata intr-o tara…’, Creanga fiind aici narator colportor, pe cand basmul popular incepe cu formula initiala tipica : ‘A fost odata ca niciodata […] un imparat’ ; dar atat una cat si cealalta sugereaza un timp imaginar, ascultatorii-cititorii sunt introdusi inttr-o lume a basmului. Ambele opere sugereaza motivul imparatului fara urmasi.Spre deosebire de basmul popular, cel cullt constituie drumul formarii unui tanar, fiind asadar un bildungsroman. In ‘Povestea lui Harap Alb’ intriga reprezinta plecarea tanarului spre imparatie si totodata incepe a parcurge drumul spre maturizare, iar in ‘Aleodor imparat’, intriga se desfasoara atunci cand eroul calca pe ‘pamantul pocitului om’. In desfasurarea actiunii observam o asemanare intre cei doi fii de imparat, aceea ca ambii sunt milosi, calitate ce li se rasplateste, fiind ajutati la nevoie.Daca basmul popular prezinta doar trei probe, cel cult are in cadrul celei de-a treia probe, inca alte trei,l pe care Harap Alb este nevoit sa le depaseasca pentru a iesi invingator.In ambele basme deznodamantul arata triumful fortelor binelui asupra celor malefice, cei doi eroi insurandu-se cu fete de imparat, reusind astfel sa restabileasca echilibrul initial.‘Aleodor imparat’ se incheie cu formula finala specifica : ‘Iara eu incalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastra asa’ , iar in basmul cult, Creanga inoveaza, astfel iesirea din lumea basmuluieste o reflectie asupra realitatii.In cele doua basmeintalnim triplicarea, in cel popular cifra simbolica, trei, avand putere magica.Referitor la personajul principal al basmului popular, acesta este inzestrat cu puteri supranaturale, intelegand graiul necuvantatoarelor, putand comunica firesc cu acestea, metamorfozandu-se cu ajutorul lor in peste, corb si lindina, fiind deci, un personaj imaginar.Voinic si neinfricat, Aleodor pleaca s-o ia pe fata lui Verdes imparat si, model de cinste si onestitate, el o duce pocitaniei desi fata ii era draga. Aleodor esta asadar un personaj in care se impletesc insusiri omenesti si fabuloase.Spre deosebire de Aleodor, Harap Alb nu are puteri supra naturale si este un personaj rotund, este flacaul supus initierii in experienta vietii catre maturizare, comportandu-se ca un om normal. El este angajat cu toata convingerea in lupta impotriva raului si mai ales este inzestrat cu arta de a-si face prieteni. Este mereu condus, sfatuit si ajutat de o multitudine de simboluriale binelui, numai astfel reusind sa treaca unele probe. Daca in structura basmului fantastic popular, fantasticul isi mentine nealterata substanta, vom observa la Creanga cateva mutatii in urma carora realul invadeaza zonele rezervate fantasticului. In felul acesta, Creanga a insuflat eroilor supranaturali ‘o viata curat omeneasca ‘.

38

Page 39: Portofoliu Literatura Pentru Copii

Suferind aceasta tansmutare, eroii lui Creanga desi apartin planului simbolic, au o identitate si o fizionomie aievea oricarui locuitor din Humulesti, fiind in cele din urma, nu numai umanizati dar si individualizati : ‘Gerila, vazand ca toti ii stau impotriva, manie atunci si unde nu tranteste o bruma pe pereti, de trei palme de groasa, de au inceput a calntani si ceilalti de frig, de sarea camesa de pe dansii’. O modalitate cu desavarsire originala, a marelui humulestean este si aceea de folosire ingenioasa a tezaurului paremiologic national, pentru a dezvalui realitatile vietii sociale, unele limite si deficiente ale fiintei umane. Ion Creanga reuseste cu mult succes sa faureasca imaginea unei lumi tipic taranesti cu comportamentul, obiceiurile, traditiile si limbajul ei specific.Opera literara in totalitatea ei este ca un ban de aur pus in circulatie universala.

ALTA FATA A PERSONAJELOR FABULOASE

FLAMANZILA

39

Page 40: Portofoliu Literatura Pentru Copii

PASARI-LATI-LUNGILA

40

Page 41: Portofoliu Literatura Pentru Copii

GERILA

41

Page 42: Portofoliu Literatura Pentru Copii

OCHILA

42

Page 43: Portofoliu Literatura Pentru Copii

SETILA

43

Page 44: Portofoliu Literatura Pentru Copii

CALUL NAZDRAVAN INAINTE SA IL INTALNEASCA PE HARAP ALB SI DUPA INTALNIRE

44

Page 45: Portofoliu Literatura Pentru Copii

INAINTE

DUPA

Bojdeuca lui Ion Creanga

45

Page 46: Portofoliu Literatura Pentru Copii

In aceasta bojdeuca de casuta devenita muzeu memorial la 15 aprilie 1918 , Ion Creanga si-a petrecut ultimele decenii ale vietii scriind la indemnul lui Mihai Eminescu, geniala sa opera Povestirile si Amintirile din copilarie .

Atunci

Acum

Muzeul Memorial Ion Creangă

Cunoscută şi sub numele de "casa memorială Ion Creangă" sau "casa Creangă"

 

Construită în 1830 de către Petrea Ciubotariul, bunicul marelui povestitor,

46

Page 47: Portofoliu Literatura Pentru Copii

casa în care s-a născut şi a copilărit Ion Creangă a fost amenajată ca muzeu în anul 1951. Devenită unul dintre cele mai vizitate muzee memoriale, aceasta reprezintă, dincolo de semnificaţia sa istorico-literară şi sentimentală, un produs cert al arhitecturii populare specifice perioadei şi ariei etno-culturale în care se încadrează.

Sub acoperişul larg de draniţă, pereţii duraţi din bârne groase peste care s-a aşternut un strat de lutuială, delimitează o singură încăpere cu ferestre înguste şi o tindă unde abia puteai să te învârţi. Intrarea scundă este adăpostită de ploile repezi printr-o prispă lată de câteva palme, iar în spatele casei un acoperământ de scânduri cu pantă repede protejează mai multe obiecte gospodăreşti şi unelte agricole cu certă valoare etnografică.

Exponatele prezentate sunt caracterizate de simplitatea, bunul simţ şi modestia proprie ţăranului moldovean, generând un puternic sentiment de pioşenie, nu numai pentru ceea ce reprezintă ele faţă de amintirea lui Ion Creangă, ci pentru că ele sunt mărturii autentice ale tradiţiei populare a locuitorilor din această parte a ţării.

47

Page 48: Portofoliu Literatura Pentru Copii

Bibliografie

Creanga, Ion Povesti, Amintiri , Povestiri , Bucuresti , Editura Eminescu, 1980

Calinescu , George Ion Creanga – Viata si opera , Bucuresti , Editura Minerva , 1978

Calinescu , George Estetica basmului , Bucuresti , Editura pentru Literatura ,1965

Propp , V. I. Morfologia basmului , Bucuresti , Editura Univers , 1970

Propp , V. I. Radacinile istorice ale basmului fantastic , Bucuresti , Editura Univers , 1973

Rosianu , Nicolae Stereotipia basmului , Bucuresti , Editura Univers , 1973

48

Page 49: Portofoliu Literatura Pentru Copii

Şaineanu , Lazar Basmele romane , Bucuresti , Editura Minerva , 1978

Andrei , Mariana Introducere in literatura pentru copii , Pitesti , Editura Tipag , 2010

Andrei , Mariana Literatura Romana – Repere Didactice , Bucuresti , Editura Eminescu , 2007

Ispirescu , Petre Basmele romanilor ,Bucuresti , Editura Curtea Veche , 2010

Onofrei , Margareta Romana – Eseuri , Bucuresti , Editura Booklet , 2008

Paicu L. , Lupu M. , LAZAR M. , Literatura Romana – Eseul ,Bucuresti , Editura Art , 2007

Veselia a tinut ani intregi şi acum mai ţine încă. Cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită Şi rabdă.

49