Plante şi animale ocrotite de lege din Dâmboviţa

Elev: Neacşu Maria Mihaela

Clasa a XII-a E

1) Argument

Umanitatea este ea însăşi o parte a biodiversităţii şi existenţa noastră în lume ar fi imposibilă fără aceasta. Calitatea vieţii, competitivitatea economică, forţa de muncă şi securitatea, toate se bazează pe acest capital natural.

Conform Convenţiei privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro în 5 iunie 1992, la care România a aderat prin Legea nr. 58/1994, prin biodiversitate înţelegem varietatea de expresie a lumii vii, variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, printre altele, a ecosistemelor terestre, marine şi a altor ecosisteme acvatice şi a complexelor ecologice din care acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul speciilor, dintre specii şi a ecosistemelor. Biodiversitatea este esenţială pentru „serviciile ecosistemelor”, adică serviciile pe care le oferă natura: reglarea climei, apa şi aerul, fertilitatea solului şi producţia de alimente, combustibil, fibre şi medicamente. Conservarea biodiversităţii reprezintă, în perioada actuală, una dintre problemele importante la nivel internaţional, însă în ultimul timp, problema conservării biodiversităţii, la nivel de ecosisteme, specii, populaţii şi chiar la nivel de gene, devine din ce în ce mai acută, din cauza intensificării impactului uman asupra biosferei. În acest context, menţinerea biodiversităţii este necesară, nu numai pentru asigurarea vieţii în prezent, dar şi pentru generaţiile viitoare, deoarece ea păstrează echilibrul ecologic regional şi global, garantează regenerarea resurselor biologice şi menţinerea unei calităţi a mediului necesare societăţii.

Studiul biodiversităţii s-a realizat de-a lungul anilor în mai multe etape. La sfârşitul anilor 60’ se realizau studii numai la nivel local. Speciile studiate erau cele periclitate, endemice sau rare (Liste Roşii). În acea perioadă, a fost semnată Convenţia referitoare la comerţul internaţional cu specii periclitate (CITES). În anii 80’, studiul s-a extins de la nivel local, la nivel regional. Tot în decursul acestor ani, este recunoscută importanţa economică a plantelor şi animalelor.

2) Caracterizarea fizico-geografică a judeţului Dâmboviţa

Dâmbovița este un județ în regiunea Muntenia din România, cu reședința la Târgoviște (populația orașului: 89.000).

Județul Dâmbovița are o suprafață de 4.054 km² (1,7 % din suprafața ț ării ). Este situat în partea central-sudică a țării, suprapunându-se bazinelor hidrografice ale râurilor Ialomi ț a și Dâmbovi ț a . Județele vecine sunt:

Bra ș ov la nord; Prahova la est;

Ilfov la sud-est;

Giurgiu la sud;

Teleorman la sud-vest;

Arge ș la vest.

Altitudinea maximă se înregistrează în Vârful Omu (2505 m) din Mun ț ii Bucegi , iar cea minimă de cca 120–125 m, în Câmpia Titu. Unitățile administrative componente ale județului sunt: 2 municipii, 5 ora ș e și 81 de comune cu 361 sate.

Teritoriul este dispus în trei trepte de relief, ce se succed de la nord spre sud pe o diferență de nivel de cca. 2400 m; acestea sunt alcătuite din munți (9 %), dealuri (41 %) și câmpii (50 %). Etajat de la câmpia

joasă până la cele mai înalte piscuri ale Munților Bucegi, relieful județului Dâmbovița prezintă o mare diversitate peisagistică. Succesiunea treptelor de relief poartă atât amprenta factorilor geologici, cât și a celor fiziogeografici, care au participat activ la formarea și evoluția lor. Cea mai veche și mai înaltă unitate de relief, situată în partea de nord a județului, este formată de munții Leaota și Bucegi. Primul masiv,fiind alcătuit din șisturi cristaline, se deosebește ca morfologie de Munții Bucegi, în a căror alcătuire predomină calcarele, gresiile și conglomeratele. Subcarpații alcătuiesc cea de-a doua treaptă de relief și ocupă 23% din suprafața județului. Din punct de vedere geologic sunt alcătuiți din depozite paleogene la nord și neogene la sud. Aproape toată gama formațiunilor este cutată într-o succesiune latitudinală de sinclinale și anticlinale puternic faliate. Nota dominantă a reliefului o dau fenomenele de alunecare și de eroziune torențială, care scot din circuitul agricol suprafețe apreciabile de teren. Piemontul Cândești constituie o treaptă de relief care se deosebește prin alcătuirea geologică, tectonică și morfologică atât de Subcarpați, cât și de zona de câmpie. Interfluviile sunt netede, împădurite, ușor înclinate spre sud și fragmentate de văi mult mai adâncite în cuvertura de pietrișuri. Câmpiile, care ocupă peste 50% din suprafața județului, alcătuiesc cea mai joasă și cea mai tânără treaptă de relief. Orientarea generală a interfluviilor , nord-vest -- sud-est, panta mică a acestora, lățimea și gradul slab de fragmentare dau nota dominantă a acestei unități. Din forajele existente se constată prezența unei cuverturi de pietrișuri de grosimi variabile peste care stau depozite loessoide sau de luncă. În condiții specifice de climă și vegetație, pe aceste depozite s-au format cele mai fertile soluri din județ.

3) Prezentarea unor plante şi animale ocrotite de lege din judeţul Dâmboviţa

3.1. Plante ocrotite de lege din judeţul Dâmboviţa

I. Macul galben (Papaver alpinum ssp. corona-sancti-stephani)

O floare destul de rara in cuprinsul Bucegilor, intalnita pe grohotisuri calcaroase, fiind un relict glaciar ce a rezistat glaciatiunilor pentru a fi pus in pericol de om. Exista in Bucegi, pe un olistolit din calcare ce reprezinta o adevarata cronica geologica, exista cateva sute de exemplare de maci galbeni care cresc agatati de colturi stancoase, alcatuind o veritabila gradina suspendata. Cine vede un astfel de peisaj, turnulete calcaroase albe presarate cu manunchiuri galbene, ramane pentru mult timp cu o astfel de imagine…o imagine a perfectiunii naturii. In alte locuri din Bucegi se intalneste sporadic, dar nu mai jos de 1200 m altitudine.

II. Iedera Alba (Daphne blagayana)

Este o specie declarata monument al naturii, cu un miros inconfundabil, foarte placut. Se prezinta ca un mic arbust tarator, cu radacini intinse pe mai multi metri. Popular mai este denumita si Ciurul Zanelor. In Bucegi exista pana in anul 2009 un singur loc atestat oficial, de

altfel si cel mai numeros din punct de vedere al numarului de exemplare. Potrivit oamenilor de munte cu studii in domeniu, si aici citez pe cineva, neoficial este cel mai bun biolog al Parcului, real este un as in domeniu, Iedera Alba, desi este atestata pe un versant al Caraimanului, nu exista in acel loc. Probabil a disparut. In anul 2009, am descoperit personal exemplare de iedera alba intr-o zona salbatica din Bucsoiul Mare, fiind adusa in atentia Academiei Romane acea mica statiune floristica. Asadar, in Bucegi, iedera alba se gaseste numai in doua locuri.

III. Bulbucii de munte (Trollius europaeus)

Bulbucul de munte este denumit de cei mai putini cunoscatori bujor galben. Este destul de raspandit in Bucegi, in cuprinsul caruia se regasesc cateva mii de exemplare. O planta subalpina ce creste in asociatie cu alte flori, este declarata monument al naturii, culegerea ei fiind interzisa. Cu toate acestea, florile sunt culese de turisti indeosebi din rezervatia de la Poiana Stanii. Majoritatea oamenilor legii din Parcul Natural Bucegi nu cunosc aceasta floare, motiv pentru care nu au cum sa dea amenzi, nu au cum sa previna culegerea acestei specii. Florile nu au un miros pregnant, felul in care petalele se acopera una pe alta, si unicitatea acestora in raport cu cele care cresc in vecinatate, atrag pseudo-iubitorii muntelui.

IV. Floarea de colt (Leontopodiun alpinum)

Poate cea mai cunoscuta floare din zona montana, denumita si „regina florilor” sau albumita, aceasta floare dispare cu o repeziciune uluitoare din Bucegi. Fara doar si poate, in ultimii 5 ani nimeni nu a fost sanctionat pentru culegerea acestui monument al naturii, un relict glaciar cu petale catifelate. In zona Crucii Eroilor de pe muntele Caraiman, aceasta floare este culeasa an de an, cu toate acestea lupta pentru supravietuire, iesind ici-colo cate o floare. Insa aceasta nu are cum sa atinga maturitatea deplina fiind culeasa de montaniarzii cu experienta, care o gasesc repede prin iarba. Sunt locuri in Bucegi unde floarea de colt a disparut, sunt insa si locuri unde se gasesc sute de exemplare. Astfel de locuri sunt mai greu accesibile, florile cresc in buchet si inalte aproximativ cat o garofita.

V.Bujorii de munte (Rhododendron Kotschyi)

Florile acestui arbust cunoscut popular si ca smirdar, sunt foarte cautate de oamenii de munte pentru ceaiuri, dulceturi, bauturi alcoolice. Amenda pentru culegerea florilor acestui monument al naturii este uriasa, circa 50 milioane lei vechi. Aici, sunt de parere ca s-a gresit cumva legea, aceasta amenda ar fi trebuit aplicata pentru toate speciile de flora ocrotite. Ar fi trebuit sa existe o distinctie, de mii de ani oamenii au folosit florile pentru ceai, iar astazi nimeni nu-l mai poate culege, indiferent cat este de raspandit. In Bucegi, acest monument al naturii nu este amenintat decat in acele locuri unde se aplica proiecte de genul instalatiilor de transport pe cablu. In cursul anului 2010, un membru din Consiliul Stiintific al Parcului Natural Bucegi, ce lucreaza in cadrul unei societati care realizeaza studii pe biodiversitate, a omis in mod intentionat intr-un astfel de studiu sa scrie despre existenta a multor mii de metri patrati de rododendron in zona Valea Soarelui. Urmare a acestui fapt, constructorii telescaunului au distrus/afectat cu buldozerele acele mii de metri patrati, lucru consemnat ulterior si de o comisie a Ministerului Mediului. Cu toate acestea, ca dovada a coruptiei din acest Parc Natural, academicianul autor al acelor studii masluite este in continuare evaluator atestat, desfasurand in continuare studii pe mediul inconjurator. Bujorii de munte alcatuiesc pajisti intinse pe multe hectare din Parcul Natural Bucegi, nu se aclimatizeaza in curtile oamenilor sau in ghivece, inregistrand un regres vizibil atunci cand este afectat de actiunile umane.

VI. Ghintura galbena (Gentiana lutea)

O specie de gentiana declarata monument al naturii, care infloreste dupa aproape 10 ani, unii specialisti vorbind chiar si de 20 de ani. In momentul cand infloreste se considera ca a atins maturitatea si atunci dusmanii naturii sapa si ii scot radacina. Ulterior o folosesc la prepararea unei tincturi. In Bucegi a ajuns sa fie foarte greu de observat, ma refer la plante inflorite, tocmai din cauza culegerii ilegale. Tinctura din Gentiana lutea se comercializeaza de ani buni si in locuri publice din Sinaia, tocmai din cauza necunoasterii legislatiei de mediu.

VII. Sangele voinicului (Nigritella rubra)

Exista si o varietate mai rara, denumita Nigritella nigra. Ambele sunt insa ocrotite de lege fiind declarate monumente ale naturii. In Parcul Natural Bucegi cel mai mare dusman al acestei specii o constituie turmele de ovine/bovine. Aceste flori fie ca sunt N. rubra sau nigra, nu sunt foarte raspandite, intalnindu-se in diverse locuri, cate 5-20 exemplare pe cateva sute de metri patrati, sau in zonele de pasunat, o floare la circa 500 mp.

Specia din fotografie este mai raspandita in Bucegi decat N. nigra, are un miros placut, si nu este culeasa de turisti pentru ca se distinge mai greu printre ierburi, si nu este nici

prea inalta. Pana la acest moment in lunile iunie-iulie am numarat 287 de exemplare atat Nigritella rubra cat si Nigritella nigra.

3.2. Animale ocrotite de lege din judeţul Dâmboviţa

In urma investigaţiilor efectuate reiese faptul că în Masivul Bucegi sunt cunoscute până în prezent 3500 specii animale, de la rotifere pana la taxoni superiori.

I.Triton carpatic - Triturus montandoni

Habitat caracteristic: Habitatul 7220 – R 5417 Comunitati sud est carpatice fontinale cu Cratoneurum commutatium si R 5422 Comunitati sud est carpatice de izvoare si paraie cu Glyceria nemoralis Habitatul 7140 – R 5403 Turbarii sud est carpatice

Habitat specific: Trăieşte în zone de deal şi de munte, la altitudini cuprinse între 200 (la limita nordică de răspândire) şi până la 2000 m, frecvent între 500-1500 m. Foloseşte orice ochi de apă stătătoare pentru reproducere, de la şanţuri la marginea drumului până la lacuri.

Raspandire: In muntii Bucegi Zona Horaoabele, Turbaria Laptici, Zanoaga, Cota 1000,in zona Pesterii Ratei, Deleanu Răspândit doar în Munţii Carpaţi, pe ambele versante la vest de valea Ialomiţei.Zona cea mai vestică din România unde a fost găsit este valea Mâra din Munţii Iezer.

Descriere: Masculul 17 cm, femela 10 cm. Capul foarte turtit dorso-ventral, mai lung decât lat. Botul rotunjit cu trei şanţuri longitudinale. Irisul cafeniu închis, pătat cu galben-auriu şi roşu-arămiu.Limba mare, mobilă, uşor protractilă, şi liberă posterior. Degetele scurte şi turtite, la mascul cele posterioare cu câte un tiv de piele mai mult sau mai puţin îngust. Coada puternic comprimată,

terminându-se printr-un vârf filiform, pe care se continuă foarte îngust muchiile, dorsală şi ventrală, ale cozii. Coada este mai lungă decât corpul. Orificiul cloacal la mascul longitudinal, la femelă conic şi circular, cu aspect de rozetă. Paratoidele clare. Spatele neted sau cu rugozităţi fine.Ventral neted. Dinţii vomero-palatini în două şiruri apropiate anterior şi depărtate posterior, formând un "Y" răsturnat. Femela se aseamănă cu cea de Tr. Alpestris, dar ceva mai mare şi mai rotunjită decât masculul. Masculul în perioada reproducerii, cu câte o muchie longitudinală pe laturi, spatele având aspect mai mult sau mai puţin plat. Culoarea, primăvara, la mascul, pe spate verzuie-galbenă-

pământie, mai târziu gălbui-cafenie, pe laturile capului, trunchiului şi cozii cu câte o dungă longitudinală cafenie închis, ventral gălbuie deschis fără pete. Vârful cozii, pe partea inferioară, galben-portocaliu, cu pete mari, negricioase, deasupra cu o dungă albă-albăstruie. Este o specie montană, nepretenţioasă pentru reproducere la calitatea apei, dar puţin rezistentă la căldură. Tolerează relativ bine ape poluate, deşi preferă ape limpezi, reci, cu pH acid. Adulţii sunt preponderent tereştrii. Spre sfârşitul lunii martie, prin mlaştinile mici din regiunile muntoase ies mai întâi masculii; apoi peste 3 - 4 săptămâni, apar femelele şi are loc reproducerea. După depunerea ouălor părăsesc apa şi se retrag pe sub pietre, sub muşchi, sub trunchiuri putrezite. Preferă zonele împădurite. Hibernează pe uscat, rareori în apă.

II. Bombina variegata

Habitat caracteristic: Habitatul - 7220 cu correspondenti R 5417 Comunitati sud est carpatice fontinale cu Cratoneurum commutatium si R 5422 comunitati sud est carpatice de izvoare si paraie cu Glyceria nemoralis.

Habitat specific: Traieste mai mult pe uscat de la altitudinea de 400 m in sus, gasindu-se si pe vaile inalte ale muntilor pana la 1500 m (probabil urca mai sus).

Raspandire: In tara noastra se gaseste in Carpati, coborand de-a lungul dealurilor pe ambele versante. In Bucegi – Zona Horoabele, Turbaria Laptici, Zanoaga, Cota 1000, Ratei, Deleanu.

Descriere: Face parte din familia Discoglossidae. Are dimensiuni pana la 5 cm, aspect mai indesat decat buhaiul de balta cu burtarosie. Spatele este cenusiu-masliniu sau cenusiu-brun, de obicei fara pete inchise. Tegumentul de pe spate este bogat in glande cu venin; negii de pe spate au un puternic spin cornos, inconjurat de numerosi spinisori. Abdomenul este negru sau cenusiu-albastrui, cu pete mari, galbene, fara puncte galbene. Ierneaza pe uscat, in gauri. Depunerea oualelor se face in mai si chiar de doua ori pe an; ouale sunt grupate in gramezi mici pe fundul apei sau lipite de plante. Larvele se metamorfozeaza toamna (septembrie). Hrana consta din animale acvatice, dar si din insecte de uscat. Are putini dusmani, datorita glandelor veninoase din piele; totusi serpii de apa o mananca. Denumire populara: izvoras cu burta galbena. Este declarata specie protejata fiind mentionata in Directiva habitate, anexa II.

III.Capra neagra (Rupicapra rupicapra) - specie protejata de interes comunitar

Habitat specific: Vara: pajistile alpine si subalpinede deasupra limitei padurilor de conifere. Iarna: coboara in paduri pana la altitudinea de 500 m, cautand locurile adopstite si prielnice pentru hrana.

Raspandire: Raspandire generala: Alpi- Franta, Elvetia Carpati- Romania, Cehia (Tatra) Raspandire in Romania: Muntii Bucegi, Piatra Craiului ,Fagaras, Retezat, Parang, Rodna.

Descriere: Caractere de recunoastere: vezi foto alaturat Reproducerea: Imperecherile au loc in octombrie-noiembrie, variind in functie de conditiile meteo. Femela fata un ied intre a doua jumatate a lunii mai si prima jumatate a lunii iunie. Hrana: Este exclusiv vegetala fiind compusa din graminee, buruieni, lujeri, muguri, si in mare masura din licheni.

Sarea ii este necesara pentru procesul de digestie, cercetand sarariile frecvent. Apa necesara si-o extrage din hrana in mod frecvent, sursele de apa fiind aproape inexistente in zona subalpina si alpina. Sociabilitate: Incepand cu luna iulie se formeaza carduri compuse din femele, iezi si tapi de 1 an.Cardurile de 15-20 exemplare sunt conduse de o capra batrana care in permanenta vegheaza la siguranta cardului. Masculii de 2-3 ani constituie carduri separate compuse din 4-5 tapi, iar cei batrani sunt solitari. Dusmani: Braconieri, lupul, rasul, cainii ciobanesti obisnuiti sa alerge dupa vanat. Alte obiceiuri: Este animal de zi, noaptea odihnindu-se. Se hraneste dimineata si

seara, la miezul zilei stand culcata. Capra neagra este specie protejata, monitorizata de catre Administratia Parcului Natural Bucegi.

IV. Cerbul comun (Cervus elaphus L.) (Masculul se numeste cerb sau taur, femela ciuta sau cerboaica, puiul vitel)

Habitat specific: Vara: pajistile alpine si subalpinede deasupra limitei padurilor de conifere. Iarna: coboara in paduri pana la altitudinea de 500 m, cautand locurile adopstite si prielnice pentru hrana. Cerbul, care la origine a fost un animal caracteristic habitatelor de joasa altitudine, s-a refugiat treptat, datorita diminuarii pana la disparitie a acestor habitate in zona montana si chiar subalpina.In prezent, cerbul este adaptat perfect zonelor inalte cu paduri intinse cu poieni si izvoare cu apa. In aceste paduri

gaseste concomitent conditiile necesare de liniste, de adapost si de hrana. Raspandire: In Romania este intalnit din golul de munte pana in Lunca Dunarii si

Dobrogea, iar in Masivul Bucegi fiind des intalnit de la limita superioara a padurilor de amestec de fag cu rasinoase, pana la raristile de molid de la limita altitudinala.

Descriere: Caractere de recunoastere: Dimorfismul sexual este evident, cerbii fiind mai mari decat ciutele, principalul element ce ii deosebeste fiind prezenta coarnelor caduce (care cade în fiecare an) la masculi. Culoarea ambelor sexe este brun-roscata vara, iar in sezonul rece brun-cenusie, pana la bruna-inchis. Oglinda, pata de culoare alb-galbuie din regiunea cozii, este mai vizibila iarna si vara, la exemplarele mature. Masculii pierd coarnele anual, incepand de la sfarsitul lunii februarie pana in aprilie si chiar pana in luna mai, perechea noua de coarne formandu-se pana in luna septembrie. Hrana: se compune preponderent din lujeri, muguri si uneori din scoarta de copac, frunze verzi, iar in anii cu fructificatii abundente-jir si ghinda. Accepta si hrana administrata complementar de om precum fan, frunzare, suculente (sfecla furajera si napi) si concentrate (amestecuri de cereale cu minerale). In zonele de concentrare a cerbului nu va lipsi sarea si nici locurile de adapat. Reproducerea: In Bucegi perioada medie de imperechere este 15 septembrie -15 octombrie, in functie de temperatura aerului. Gestatia dureaza 34 de saptamani, iar fatarea are loc in luna mai-iunie. Ciutele fata de regula cate 1-2 vitei, foarte rar 3, iar acestia isi pot urma mama, pe distante scurte, dupa 1-2 ore. Dusmani: Lupul si rasul sunt principalii pradatori, iar accidental poate fi vanat de ras si pisica salbatica, in special in cazul viteilor.Iernile grele cu strat gros de zapada favorizeaza pagube importante datorita haitelor de lupi.

V. Liliecii - Ordinul Chiroptera

Habitat specific: Liliecii se gasesc in intreaga lume, cu exceptia zonelor polare si a unor zone extreme ale deserturilor, adapostindu-se in pesteri, arbori, mine abandonate, cladiri, poduri etc. In Bucegi, locurile predilecte unde pot fi intalniti, in functie de caracteristicile speciei, sunt pesterile Ursilor, Ratei si in numar mic in Pestera Ialomitei.

Descriere: Hrana: Majoritatea speciilor de lilieci se hranesc cu insecte, dar exista specii la tropice care se hranesc exclusiv cu fructe sau nectar, alte specii sunt carnivore hranindu-se cu pesti, broaste, soareci etc, iar in America de Sud se intalnesc 3 specii de lilieci vampir ce se hranesc cu sangele

diferitelor mamifere. Speciile din PNB sunt insectivore fapt pentru care acestia controleaza intr-o mare masura marimea populatiilor de insecte fiind un adevarat “insecticid natural”. Deplasarea: Liliecii sunt singurele mamifere capabile de zbor sustinut- “mainile lor” fiind transformate in “aripi” . Fiind

animale nocturne, pentru a reusi sa urmareasca si sa captureze prada, liliecii folosesc ecolocatia (emiterea de sunete si analizarea ecourilor acestora). Ecolocatia permite liliecilor sa gaseasca prada si sa ocoleasca obstacolele (arbori, stanci, case etc), liliecii creandu-si in creier adevarate desene ale mediului inconjurator. Utilizand doar sunetul liliecii pot “vedea” totul (cu exceptia culorilor) detectand, in zone intunecate, detalii precum un fir de par. Liliecii au de asemenea ochi cu care vad foarte bine. Majoritatea liliecilor stau cu capul in jos, pozitie ce le permite sa decoleze rapid. Pentru ca nu au aripi, ci doar o membrana intre degete, liliecilor le-ar fi fost greu sa se desprinda de pe sol. Astfel, stand atarnati, acestia pot incepe zborul mult mai usor. Bratele liliecilor sunt foarte lungi, cu oase modificate, degete alungite (cu exceptia degetului mare) pentru a sustine membrana aripii cu ajutorul careia zboara chiar si cu viteze de 50 km/h. Degetul mare este liber si are o gheara care este folosita in special pentru miscare si manevrarea hranei. Picioarele sunt folosite in special pentru a atarna de peretii pesterilor. In pesterile de pe teritoriul Parcului Natural Bucegi se adapostesc exemplare protejate de lilieci cum ar fi: Rhinolophus ferrumequinum si Myotis myotis

VI. Lupul (Canis lupus) - specie protejata de interes comunitar

Habitat specific: Prefera padurile intinse de munte dar coboara deseori si in regiunea de dealuri inalte, instalandu-se in regenerari forestiere intinse si dese, ori in rape adanci acoperite cu maracinisuri greu de strapuns. Lupul nu este stationar si isi schimba zilnic locul de odihna. In vastul teritoriu pe care-l stapaneste, se deplaseaza pana la 30-40 km intr-o singura noapte, mai ales atunci cand necesitatile de hranire ii impun acest lucru. Are activitate exclusiv nocturna.

Descriere: Caractere de recunoastere: Lupul este un animal suplu avand o forma usor de recunoscut, care se diferentieaza de rudele lui domestice prin picioare lungi si piept puternic, musculos care ii asigura rezistenta de a strabate noaptea si peste 40 de kilometri, viteza de urmarire a prazii putand atinge chiar si 60 km/h. Corpul poate avea o lungime de 120-140 cm; Coada atinge aproape 50 cm; Greutatea medie a exemplarelor mature ajunge la 50 kg, existand un dimorfism pronuntat intre sexe, femela fiind mai mica decat masculul; Culoarea generala este cenusie, cu o dunga neagra ce urmeaza sira spinarii pana pe coada, apoi o alta dunga de-a curmezisul corpului, ce se lasa spre picioarele din fata. Urechile lupului sunt mici, ascutite si indreptate in sus. Coada o tine intotdeauna lasata in jos si niciodata nu o indoaie sau incolaceste. Urme: Urma lupului se aseamana foarte mult cu cea a unui caine de talie mare, dar este mai alungita. Hrana Lupul este o specie predilect carnivora, vanand in functie de anotimp, prezenta stratului de zapada etc, ierbivore mari, capriori ai cerbi, mistreti, iepuri, dar la nevoie mananca din natura si soareci, gandaci sau chiar si vegetale.In perioadele cu hrana naturala insuficienta, produce pagube si in gospodariile localnicilor. Sociabilitate: Spre deosebire de alte carnivore mari, lupul este sociabil.Traieste in haite formate din perechea conducatoare si din puii din anul respectiv.Iarna, la haita se adauga si exemplarele din anul precedent si alte exemplare inrudite, astfel incat aceasta poate numara 25-30 de exemplare. Reproducerea: La 2 luni de la imperechere, femela fata pana la 12 pui, ce sunt orbi o buna perioada de timp, timp in care nici nu aud. Femela isi protejeaza puii, culcusul ales este greu de gasit, de obicei fiind alese rapele impadurite pe versanti insoriti. Dusmani: Nu are dusmani naturali, pierderi in efectiv putandu-se datora actiunilor de braconaj sau a bolilor, acestea fiind contactate de cele mai multe ori de la animalele domestice.

VIII.Corbul comun – Corvus corax

Habitat caracteristic: Intalnit in aproape toate tipurile de habitat.Descriere: Corbul comun (Corvus corax), de asemenea cunoscut sub numele de Corbul

nordic, este o pasăre cântătoare mare, în întregime neagră. Găsit în întreaga emisfera nordică, este cea mai întâlnita dintre toate ciorile. Există cel puțin opt subspecii ale corbului. Este una dintre cele mai mari două ciori, alături de Corbul Thick-Billed, și este probabil cea mai grea pasăre cântătoare. La maturitate corbul comun are între 56 și 69 cm în lungime, cu greutăți înregistrate variind de la 0,69–1,63 kg. Corbul comun de obicei trăiește aproximativ de la 10 la 15 ani în sălbăticie, cu toate că unele exemplare au fost înregistrate cu durata de viata de pana la 40 de ani. Păsările tinere pot călători în stoluri, dar mai târziu vor avea propriul teritoriu.

4) Măsuri ce trebuie luate

Flora şi fauna sălbatică constituie un patrimoniu natural de valoare estetică, ştiinţifică şi culturală. Datorită poziţiei geografice a României, flora şi fauna prezintă influenţe mediteraneene, oceanice şi continentale. Diversitatea florei şi faunei, constă în existenţa unor extinse habitate forestiere şi alpine nealterate, asociate lanţului muntos al Carpaţilor, precum şi în existenţa unor populaţii de lupi, urşi, capre

negre şi râşi, care sunt considerate a fi cele mai mari din Europa.Ţara noastră este renumită prin diversitatea floristică adăpostind 3.630 de specii de plante din

care, până în prezent, 23 de specii sunt declarate monumente ale naturii.Lista Roşie a plantelor superioare din România (1994) cuprinde un număr de 1.438 de taxoni şi

infrataxoni (1.235 specii şi 203 subspecii) distribuiţi pe grupele taxonomice mari astfel: 26 Pteridofite, 7 Gimnosperme, 1.062 Dicotiledonate, 343 Monocotiledonate.

Valorificarea plantelor şi animalelor sălbatice aparţinând speciilor, a căror prelevare din natură şi exploatare fac obiectul măsurilor de management, precum şi a altor specii cu acelaşi regim de protecţie, se face în condiţii compatibile cu menţinerea acestor specii într-o stare de conservare favorabilă, luându-se, după caz, următoarele măsuri: reglementarea accesului în anumite zone şi/sau anumite perioade; interdicţia temporară şi/sau locală a recoltării şi capturării anumitor specii; reglementarea perioadelor, a modurilor şi a mijloacelor de recoltare/capturare, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare; instituirea unui sistem de autorizare a recoltării/capturării plantelor şi animalelor sălbatice în scopuri comerciale, inclusiv stabilirea de cote; încurajarea cultivării şi creşterii în captivitate a speciilor de floră şi faună sălbatică de interes economic, în vederea reducerii presiunii asupra populaţiilor naturale.

5) Încheiere. Concluzii.

La ora actuală se constată o lipsă a consensului ştiinţific referitor la evaluarea siguranţei utilizării plantelor superioare modificate genetic. Sunt impetuos necesare studii privind efectele pe termen lung asupra mediului şi sănătăţii umane a organismelor modificate genetic. Aceste studii vor viza în special porumbul MON 810, care este în proces de reînnoire a autorizaţiei pentru cultivare comercială la nivel UE, precum şi alte varietăţi aflate în curs de autorizare pentru cultivare. Totodată se cer studiate şi aprofundate aspectele ştiinţifice privind:

proprietăţile metaboliţilor rezultaţi din degradarea toxinei Bt; impactul asupra insectelor polenizatoare, inclusiv efectele cumulative; efectele pe termen lung asupra altor specii; efecte asupra sănătăţii umane: endocrine, teratogene sau ereditare; stabilirea unor metodologii privind elaborarea studiilor toxicologice şi ecotoxicologice efectele privind utilizarea pesticidelor, legate de modificarea practicilor agricole.

Trebuie făcută o analiză riguroasă a tuturor aspectelor legate de acest sector, având în vedere avantajele tehnico-economice, sociale, dar şi riscurile cultivării plantelor modificate genetic pentru mediu, sănătate, pentru agricultura convenţională şi ecologică, luând în considerare şi aspectele etice ale biotehnologiei moderne.

6) Bibliografie

https://buceginatura2000.wordpress.com/2011/07/21/specii-de-flora-ocrotite-in-parcul-natural-bucegi/

http://www.bucegipark.ro/pnb.php?show=flora

http://www.bucegipark.ro/pnb.php?show=fauna

http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_D%C3%A2mbovi%C8%9Ba