Download - Palatul Brukenthal_1.docx

Transcript

Palatul Brukenthal

Construit in Sibiu, in a doua jumatate a secolului XVIII de catre baronul Samuel von Brukenthal, Palatul Brukenthal este un reprezentant de seama al stilului baroc, fiind inspirat din palatele austriece de la acea vreme. Apartenenta sa la baroc este evidenta inca de la la prima privire, in acelasi timp fatada integrandu-se in ambianta creata de celelalte cladiri ce inchid Piata Mare a Sibiului. Insa adevarata valoare a palatului sta in ceea ce se intampla dupa ce treci de portalul de la intrare.De la o lume agitata, fie turisti care se grabesc catre urmatoarele obiective inarmati cu tot felul de camere si harti, fie locuitori obisnuiti care se grabesc fiecare la locul sau de munca, te transferi intr-o realitate paralela. Dupa primul portal, cu bolti solide ce dau o senzatie de stabilitate, dupa care sunt pitite doua seturi de scari si cateva facilitati necesare functionarii palatului ca muzeu asa cum a functionat inca de la inceputul secolului XIX privirea iti descrie o curte larga, pavata, care te surprinde prin linistea ce o impanzeste. Cateva plante pe langa pereti, gratii la geamuri pesemne din motive de siguranta si cativa turisti care se invart in lumea lor facand poze la fiecare detaliu. Si ai si de unde sa alegi, totul fiind de un bun gust desavarsit si pastrand aproape nealterat caracterul vremurilor de odinioara. Privirea te atrage insa mai in profunzime, spre cea de-a doua curte interioara, unde ajungi trecand printr-un portal putin mai scurt ca primul, dar cu aceleasi bolti care par de neclintit. Acolo te asteapta o adevarata gradina interioara. Atmosfera se schimba complet fata de prima curte: multa verdeata, multe locuri de stat dispuse in cercuri cu centrul pe axul ce leaga portalul de intrarea in cabinetul cartografic. In centru, o delicata sculptura, de marimea unui om, ce respecta stilul impus de cladire si se impune ca reper, oferind in acelasi timp si o alta intelegere a spatiului. Din spatele ei sare jucausa o pisica cu o culoare apropiata de cea a finisajelor peretilor. Pana si sufletele vii se conformeaza acestui decor uluitor. Ajuns in capatul curtii, patrunzi in cabinetul cartografic prin usi de lemn ce par destul de fragile, colorate contrastant in albastru deschis cu accente verzi. Inauntru te asteapta, insa, ceva ce usile nu pot prevesti. Tot spatiul se desfasoara sub o pleiada de bolti incrucisate, ale caror muchii accentuate cu bej contrasteaza cu albul imaculat al tencuielii. Nuanta de bej folosita nu deranjeaza, ci da un aer clasic, elegant, intregului ansamblu. Imediat sub ele, prin ferestre mari, de lemn, incaperea primeste binevenita lumina din exterior. Insa asta nu foarte mult pentru ca, un metru mai jos, inchid spatiul vitrinele in care sunt expuse hartile. Au un aer deosebit de modern si simplu dar, cu toate astea, nu incalca legile incaperii. Au o cromatica placuta, regasindu-se in ele nuanta de bej ce accentueaza boltile, dar si o nuanta de rosu inchis, spre visiniu, care ofera o completare placuta si incalzeste ambianta. In aceste vitrine cu sau fara geam protector, deci termenul de vitrina se aplica partial asteapta sa fie descoperita o colectie impresionanta de harti din multe perioade si zone. Se vede insa ca ansamblul nou adaugat respecta valoarea cladirii. Vitrinele sunt astfel amplasate incat nu lipesc peretii, iar din loc in loc se pot observa coloanele in stil doric, cu o baza de dimensiuni generoase, care tin numeroasele bolti. In arcele dintre coloane, o iluminare punctuala scoate in evidenta delicatetea detaliilor ansamblului.E timpul sa treci mai departe. Intorcandu-te in gradina interioara si pasind pe aleea de pietris, privirea iti e atrasa spre stanga de semnul cu fundal negru si litere aurite ce marcheaza intrarea in biblioteca Brukenthal. Intri pe usi un pic mai moderne decat cele ale cabinetului cartografic, dar tot cu un aspect general si o culoare patinate de timp. Contrastul e ca, inauntru, atmosfera nu mai la fel de actuala cum sugereaza intrarea. O combinatie de rafturi de lemn vadit afectate de trecerea timpului, alternate cu unele mai noi gata de asamblat din magazin si cateva mese asemenea, dau un caracter curios unui spatiu ce cuprinde, la o singura privire, un numar impresionant de volume. Dar timpul e scurt si mai sunt multe de descoperit.Trecand din nou prin gradina interioara si traversand portalul intermediar catre prima curte observi spre dreapta un acces catre subsol. Afisele indica o expozitie cu tematica gotica si una de copii in ghips. Intrigat, cobori in acest spatiu nou, pe treptele inguste de piatra, si ajungi direct in expozitia gotica. Piesele prezentate, de la sculpturi, la tablouri, chiar pietre funerare, creaza un spectacol al lor. Insa adevarata vedeta este chiar subsolul in sine. Cu pereti grosi de aproape un metru si bolti masive dar joase, toate din aceeasi zidarie de caramida vizibil degradata de timp, subsolul e o adevarata lectie de istorie arhitecturala. Spatiile mici, accesate prin treceri pe sub arce joase, farmeca si prin aspectul lor dual: in unele locuri acoperite in tencuiala alba, in altele fiind lasata expusa caramida din structura peretilor. Singurele lucruri care rapesc putin din farmec sunt radiatoarele prinse de pereti, un rau necesar insa daca se doreste ca expozitia sa poata fi vizitata oricand. Te cuprinde un sentiment de siguranta in aceste spatii, dar nu si de claustrare deoarece, din cand in cand, zaresti cate o fanta de lumina ce isi face simtita prezenta, timid, din peretii dinspre curte. Te intorci la intrare, o depasesti si continui drumul catre expozitia de copii in ghips, unde povestea se repeta, dar decorul este altul, continand statui intr-atat de detaliate incat ai putea sa juri, la prima vedere, ca sunt originalele si nu doar o serie de copii facute local. Insa trebuie sa continui descoperirea.Urci din nou in portalul de trecere si mergi vis--vis catre expozitia de stampe si desene. Aici te asteapta o atmosfera asemanatoare cu cea din cabinetul cartografic. Aceleasi vitrine, delicat amplasate incat sa nu afecteze calitatea spatiilor interioare si cu o modernitate ce nu deranjeaza echilibrul stilistic. Insa diferenta e la nivelul detaliilor. Boltile sunt mai joase, si descarca in stalpi masivi de caramida si nu in coloane. Accentele de bej au disparut, totul fiind acoperit de o tencuiala alba, imaculata. Singurele contraste cromatice se gasesc la nivelul tocurilor usilor dintre spatii, ce sunt de un gri calm, sobru, ce completeaza ambianta descrisa de celelalte elemente. Dar parca sunt totusi prea multe culori. Ceva nu se incheaga la fel de bine ca in celelalte spatii. Sa vedem ce urmeaza.Ultimul spatiu accesibil la parter este lapidariul. O coborare scurta si descoperi inca un tip de spatiu, diferit fata de ce ai vazut pana acum, din nou prin detalii. Bolti putin mai inalte ca in locul precedent, tot intr-un alb imaculat, dar sprijinite pe coloane dorice cu alte proportii decat cele din cabinetul cartografic. Acelea erau subtiri, delicate, in timp ce acestea sunt groase, puternice si de o culoare contrastanta cu albul ce domina in imprejurimi. Probabil cea mai interesanta observatie e ca acestea, prin contrastul lor, se apropie ca aspect de piesele prezentate in expozitie, devenind la randul lor piese de sculptura demne de admiratie. Mobilierul simplu, in culoare neagra si paturile de caramida pe care stau unele exponate, dau o imagine aparte spatiului fata de toate cele vizitate pana acum. E timpul sa iesi macinat de curiozitatea de a descoperi ce se mai regaseste in continuare.Pana acum, fiecare spatiu a fost o experienta diferita. Fiecare parte avea particularitatile ei, diferentiindu-se ca si caracter de toate celelalte. Cu toate astea, senzatia ca toate sunt parte ale aceluiasi ansamblu, persista. Nu pare ca ai intrat in spatii disjuncte, ci in spatii complementare, care dezvolta pe tema comuna a cladirii o personalitate proprie, fiind ca membrii unei mari familii: aceleasi trasaturi de baza, dar fiecare unic in felul lui. Avand loc acest moment de descoperire, de revelatie, pasii te conduc catre scarile ce acceseaza primul nivel, acela in care se afla expozitiile cele mai insemnate. Dupa ce ai urcat scarile, esti invitat in saloanele de receptie ale Palatului Brukenthal. Primul in care intri, central si cel mai impresionant atat ca dimensiuni cat si ca decor este salonul de muzica. Acesta iti arata, inca de la intrare, cu ce fel de spatii te vei intalni in continuare. Atmosfera este aparte, total diferita fata de ceea ce ai intalnit pana acum. Tapet de carton decorat cu motive florale, ce inconjoara camera, asezat pe pereti alaturi de panouri de lemn profilate simplu si cu accente liniare verzi, continuand ideea usilor compuse dupa acelasi stil. Deasupra usilor, elemente embosate sub forma unor medalioane supradimensionate, aurite, dau un aer sofisticat, completate fiind de catre decoratiunile aurite ce se regasesc in partile de sus ale colturilor camerei, pe fiecare perete in parte. In completare vin profilaturile delicate de pe tavan, neaccentuate in vreun fel, ci lasate sa se exprime, in mod liber, prin jocul de lumina si umbra provocat de ferestrele dinspre Piata Mare. Insa adevaratele piese care iti fura privirea sunt sobele de faianta meticulos construite si decorate, cu motive aurite ce completeaza ambianta camerei si candelabrele masive de cristal ce desavarsesc aspectul incaperii. Mobilierul simplu dar elegant, intre care se regaseste si un pian cu coada, intr-o nuanta asemanatoare parchetului si tapetului de pe pereti si cu picioare de un negru de abanos, contrastant, nu face decat sa imbogateasca atmosfera deja indestulatoare. Intregul ansamblu iti taie rasuflarea la prima vedere, insa nu te copleseste. Din contra, te primeste cu o gratie si cu o eleganta rar intalnite si de pofteste inauntru sa descoperi si mai mult din ceea ce are de oferit palatul. Aproape ca te astepti sa apara un majordom, sobru si elegant, cu o tava cu ceaiuri din cele mai alese, oferindu-ti unul la alegerea ta, din care sa sorbi usor in timp ce iti continui turul.Flancand salonul de muzica se regasesc, de o parte si de alta, saloanele destinate doamnelor in dreapta si respectiv, domnilor in stanga. Ambele dau dovada de aceeasi finete in detalii regasita si anterior numai ca, la fel cum este cazul si in restul cladirii, acestea au caracterul lor propriu. Locul accentelor verzi este luat de unele aurii, din care sunt profilate si medalioanele si ancadramentele ferestrelor si usilor, in timp ce tapetul de pe pereti este, de aceasta data, de matase si de o culoare rosie, adanca, ce aduce un aer pasional intregii ambiante. Mobilierul se conforma si el, adaugand inca niste stropi de culoare rosie, in tot acest timp candelabrele ramanand absolut impresionante prin felul in care desavarsesc atmosfera. In proximitate se afla si biroul baronului von Bruckenthal, care este putin mai retinut din punct de vedere stilistic. Desi exista continuitatea motivului candelabrului de cristal si a detaliilor aurite, ambianta cromatica este dominata de un alb pur, neintrerupt de vreun tapet cu diverse motive, ca in celelalte camere. Aerul pe care il inspira aceasta alegere este unul de functionalitate, chiar daca, in acelasi timp, da dovada si de sofisticare.In continuare pasesti catre incaperile destinate, pe rand, artei medievale din Transilvania, picturii germane din secolele XV-XVII, Scolii de la Praga si picturii germane si austriece din secolele XVII-XVIII, cu un mic popas la jumatatea drumului pentru colectia de covoare anatoliene. Aceasta succesiune de spatii, inconjoara curtea interioara, toate camerele fiind dispuse pe un traseu succesiv, fara holuri care sa le separe, astfel incat fiecare sa beneficieze la maxim de lumina oferita de spatiul central. Aspectul acestor camere, pastrand in mare proportiile si constructia saloanelor de primire, este mult mai modest. Peretii sunt simpli, lipsiti de decoratii sau profilaturi aparte. Rigiditatea geometrica si puritatea culorii albe domina in aceste spatii, pe alocuri observandu-se accentele aurite prezente doar la nivelul tocurilor usilor si candelabrele distinse, dar nu la fel de impresionante ca acelea vazute anterior. Aici, rolul principal este luat de operele de arta expuse, de o valoare ce nu poate fi pusa la indoiala, precum si de mobilierul ce imbogateste camerele, unul nu foarte extravagant, dar de o eleganta si o finete a modelarii lemnului alaturi de insertiile de stofa rosie ce ii recomanda un loc binemeritat in tot acest ansamblu al palatului. Astfel se termina turul curtii interioare la nivelul etajului I, iar pasii te poarta catre aceleasi scari pe care le-ai parcurs mai devreme, de data aceasta in scopul de a descoperi ce se intampla la ultimul etaj accesibil, cel de-al doilea.La intrare esti intampinat de aceleasi spatii ca la nivelul inferior numai ca, de aceasta data, extravaganta nu mai conduce spectacolul. Tocurile usilor si ferestrelor pastreaza detalierea cu contururi aurite, motiv preluat si de panourile de lemn de pe laturile interioare ale peretilor. Acestia din urma sunt lipsiti de prea multe decoratii, izolat gasindu-se cate un medalion profilat cu accente aurii, in rest dominand albul imaculat. Tavanul dispune si aici de profilaturi fine, neaccentuate pentru a fi lasate sa fie descoperite in lumina, dar nu la fel de impresionante ca acelea de la nivelul inferior. In plus, la acest nivel, candelabrele nu pot fi comparate cu cele din saloanele de receptie. Sunt aurite, simple, cu foarte multe brate concentrice pentru lumini, dar efectul final este foarte putin impresionant, avand in vedere ce ai vizualizat anterior. Izolat se mai gasesc aceleasi sobe de faianta, insa de aceasta data fara accente aurite, ci imbracate intr-un alb complet, in linie cu ambianta descrisa de peretii inconjuratori. Aceste spatii gazduiesc capodopere ale colectiei Brukenthal, expuse in vitrine negre, puternic contrastante cu ambianta camerelor. Ceva parca nu e la locul lui.Continuarea turului se face in sens trigonometric in jurul curtii interioare, total opus fata de parcursul nivelului anterior. Spatiile urmatoare gazduiesc expozitii de pictura flamanda, olandeza si italiana si se aseamana foarte mult ca si compozitie cu cu cele in care sunt expuse capodoperele. Diferenta se face prin prezenta mobilierului, asemeni etajului inferior de aceasta data insa cu insertii gri in loc de rosii intre care un pat remarcabil din piese de mobilier din lemn sculptate cu o maiestrie rar intalnita. Pe parcurs ai ocazia sa pasesti si intr-o camera cu probabil cele mai elaborate profilaturi la nivelul tavanului, aspect insa diminuat calitativ de prezenta unui candelabru atat de simplu in opozitie cu grandoarea celor prezentate anterior.Astfel ajungi la finalul turului palatului, coborand aceleasi scari ce te-au purtat mai devreme catre noi descoperiri si iesi din nou in Piata Mare, aruncand o ultima privire asupra fatadei care, prin simplitatea si onestitatea ei, nu lasa sa se intrevada minunatiile ce salasuiesc inauntru. Dar probabil ca asa este mai bine: eleganta disimulata la exterior si extravaganta pusa in valoare la interior.