Download - NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Transcript
Page 1: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ȘTIINȚE ECONOMICE

CONSTANŢA

NOTE DE CURS

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

LECTOR UNIV. DR. LUCIANA SPINEANU-GEORGESCU

AN UNIVERSITAR 2016 - 2017

Page 2: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Cuprins CAPITOLUL 1 ............................................................................................................................................ 4

BAZELE TEORETICE ŞI METODOLOGICE ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE .. 4

1.1. Necesitatea analizei ca metodă a cunoaşterii. Tipuri de analiză economică ............................... 4

1.2. Rolul şi sarcinile analizei economico – financiare ......................................................................... 7

1.3. Etapele procesului de analiză a activităţii economice ................................................................... 8

1.4. Metode şi tehnici folosite în analiza economico-financiară .......................................................... 9

1.5. Metodele cantitative de analiză ..................................................................................................... 11

1.6. Sursele informaţionale folosite în analiza economico-financiară .... Eroare! Marcaj în document

nedefinit.

1.7. Organizarea şi etapele analizei economico-financiare ..... Eroare! Marcaj în document nedefinit.

CAPITOLUL II ......................................................................................................................................... 16

ANALIZA DIAGNOSTIC A ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI ..................................................... 16

COMERCIALIZARE LA O SOCIETATE COMERCIALĂ ............................................................... 16

2.1. Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza indicatorilor

valorici .................................................................................................................................................... 16

2.2. Analiza diagnostic a valorii adăugate ........................................................................................... 18

2.3. Analiza diagnostic a cifrei de afaceri ............................................................................................ 25

CAPITOLUL III ....................................................................................................................................... 35

ANALIZA PRODUCŢIEI FIZICE ŞI A CALITĂŢII ACESTEIA ..................................................... 35

3.1. Analiza situaţiei generale a evoluţiei producţiei fizice ................................................................ 35

3.2. Analiza realizării programului de producţie pe total şi pe sortimente ..................................... 35

3.3. Analiza structurii producţiei pe total şi pe sortimente ............................................................... 37

CAPITOLUL IV ....................................................................................................................................... 39

ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR DE MUNCĂ ......................................................................... 39

4.1. Analiza asigurării cu forţă de muncă ........................................................................................... 39

4.2. Analiza utilizării forţei de muncă ................................................................................................. 45

CAPITOLUL V ......................................................................................................................................... 57

ANALIZA DIAGNOSTIC A RENTABILITĂȚII PE BAZA CONTULUI DE PROFIT ȘI

PIERDERE ................................................................................................................................................ 57

5.1. Prezentarea conceptuală a profitului în economia de piaţă ...................................................... 57

5.2. Analiza diagnostic a profitului ...................................................................................................... 58

Page 3: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

CAPITOLUL VI ....................................................................................................................................... 62

ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIARE PE BAZA BILANȚULUI ...................................................... 62

6.1. Generalităţi privind analiza echilibrului economico – financiar ............................................... 62

6.2. Analiza corelaţiei fondului de rulment - nevoie de fond de rulment-trezorerie netă .............. 63

6.3. Analiza corelaţiei fondului de rulment cu activele circulante .................................................... 65

6.4. Analiza creanţelor şi obligaţiilor în sistemul echilibrului financiar .......................................... 66

Page 4: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

CAPITOLUL 1

BAZELE TEORETICE ŞI METODOLOGICE ALE ANALIZEI

ECONOMICO-FINANCIARE

1.1. Necesitatea analizei ca metodă a cunoaşterii. Tipuri de analiză economică

Analiza reprezintă o metodă de cunoaştere bazată pe descompunerea fenomenului, a

întregului, în părţile sale componente, în elementele sale constitutive, după care se studiază

fiecare parte componentă, se stabilesc relaţiile de cauzalitate, se determină factorii care le

generează , se formulează concluziile cu privire la mersul activităţii viitoare.

Ca un corelativ al analizei apare sinteza, prin care se realizează reunirea părţilor, a

elementelor unui fenomen într-un tot unitar. In timp ce analiza presupune o dezmembrare a unui

rezultat, sinteza vizează o examinare a elementelor în unitatea lor. Caracterizarea deplină a unei

activităţi sau fenomen, necesită îmbinarea într-o unitate a analizei cu sinteza, ca mijloace ale

cunoaşterii.

Analiza economico-financiară a unităţilor economice se ocupă cu studierea fenomenelor

şi proceselor economice care au loc la nivelul acestor unităţi, a rezultatelor economico-financiare

obţinute, în raport cu sarcinile programate, stabilirea cauzelor care provoacă abateri şi

desfăşurarea fenomenelor analizate şi luarea măsurilor pentru reglarea şi optimizarea întregii

activităţi.

Analiza se poate grupa după diferite criterii:

A. din punct de vedere al momentului la care se efectuează analiza şi al momentului

desfăşurării fenomenului:

analiza post factum sau analiza – operatorie sau analiza activităţii (analiza

realizării obiectivelor);

analiza previzională sau analiza prospectivă.

Analiza activităţii se referă la trecut şi prezent, iar analiza previzională priveşte viitorul.

Page 5: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Un exemplu de analiză post – factum este considerat analiza diagnostic, prin care se obţin

aprecieri, pe ansamblul întreprinderii, asupra unei subdiviziuni organizatorice sau asupra unei

probleme economice.

Analiza previzională urmăreşte evoluţia viitoare a unui fenomen economic, având la bază

relaţiile cauzale dintre factori.

Dacă analiza activităţii se bazează pe variabile cunoscute, certe, analiza previzională se

bazează pe variabile presupuse, incerte. Ca atare, analiza activităţii studiază o singură variantă a

fenomenului, cea de execuţie, pe când analiza previzională studiază mai multe variante în care

apar frecvent legături de tip determinist.

Analiza previzională reprezintă o etapă premergătoare, hotărâtoare în elaborarea

programului activităţii economice. Programarea activităţii economice înseamnă mai mult decât

previziunea activităţii economice, înseamnă utilizarea previziunii de către un centru de decizie

economică, în vederea realizării obiectivului propus.

B. din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale sau al determinărilor

cantitative:

analiza calitativă;

analiza cantitativă.

Analiza calitativă are ca scop stabilirea esenţei fenomenului, a însuşirilor sale esenţiale,

principalilor factori ce determină fenomenul.

Analiza cantitativă cercetează latura cantitativă a fenomenelor economice, exprimată prin

determinări cantitative, precum şi prin modificări structurale intervenite în compoziţia

fenomenelor. Extinderea analizei cantitative necesită folosirea metodelor matematicii moderne.

Cu toate acestea, succesul aplicării metodelor matematicii moderne în modelarea

fenomenelor economice depinde de adâncirea (gradul de detaliere) a analizei calitative, care

trebuie să preceadă şi să devanseze analiza cantitativă.

C. după nivelul la care se desfăşoară analiza:

analiza microeconomică;

analiza macroeconomică.

Analiza microeconomică cercetează fenomenele economice care au loc la nivelul

individului sau unui agent economic. Acest tip de analiză se ocupă cu studierea rezultatelor

obţinute, a factorilor de influenţă şi a rezervelor de sporire a eficienţei activităţii desfăşurate.

Page 6: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Analiza macroeconomică cercetează fenomenele economice care au loc la nivelul

ramurii, al economiei naţionale sau al economiei mondiale şi operează cu mărimi agregate

(produs intern brut, produs social, venit naţional, etc.)

D. după modul de urmărire în timp a fenomenelor:

analiza statică;

analiza dinamică.

Analiza statică studiază fenomenele economice şi legăturile de condiţionare care

determină starea sau nivelul acestora la un moment dat. Acest tip de analiză permite cunoaşterea

fenomenelor sau rezultatelor economice, precum şi abaterile la momentul de referinţă ales.

Intrucât fenomenele economice se află în continuă mişcare, pentru adâncirea procesului

cunoaşterii este necesară studierea lor în dinamică.

Analiza dinamică abordează procesele şi fenomenele economice în mişcarea şi

condiţionarea lor reciprocă, evidenţiind poziţia pe care o deţin şi modificările survenite în diferite

momente ale evoluţiei lor. Pe baza analizei dinamice se stabilesc factorii care acţionează asupra

schimbării poziţionale a fenomenelor economice, precum şi tendinţele în evoluţia viitoare.

Analiza statică şi cea dinamică se îmbină în mod reciproc, ceea ce permite cunoaşterea

fenomenelor economice la un moment dat, precum şi evoluţia lor într-o anumită perioadă de

timp.

E. după criteriile de studiere a fenomenelor:

analiza economică;

analiza tehnico-economică, bazată pe îmbinarea criteriilor tehnice cu cele

economice;

analiza economico-financiară, care studiază corelaţiile dintre activitatea

economică sau de exploatare şi cea financiară ;

analiza statistico- economică, bazată pe utilizarea metodelor statistice în studierea

fenomenelor economice;

analiza socio-economică, bazată pe îmbinarea criteriilor sociale cu cele

economice.

F. în funcţie de delimitarea obiectivului analizat:

analiza pe ramuri;

analiza pe agenţi economici;

Page 7: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

analiza pe probleme.

1.2. Rolul şi sarcinile analizei economico – financiare

Analiza economico-financiară a unităţilor economice joacă un rol important în

conducerea acestora, adică în exercitarea tuturor atributelor sau funcţiilor conducerii (previziune,

organizare, coordonare, comandă, control), precum şi realizarea funcţiunilor fundamentale ale

unităţilor (cercetare-dezvoltare, producţie, comercială, financiar-contabilă şi de personal).

In exercitarea funcţiei de previziune, analiza are un rol important, întrucât furnizează

conducerii informaţiile necesare pentru elaborarea prognozelor, pentru fundamentarea

programelor pentru stabilirea strategiei şi tacticii de acţiune în viitor şi luarea deciziilor cu

caracter de previziune.

Prin îmbinarea analizei retroactive cu analiza curentă şi cea previzională, se realizează

legătura între activitatea trecută , prezentă şi viitoare a unui agent economic şi se stabilesc măsuri

pentru conducerea fenomenelor şi proceselor economice în viitor.

In realizarea funcţiei de organizare, analiza permite luarea deciziilor pentru organizarea

activităţii agenţilor economici, a forţei de muncă, a capitalului fix şi a capitalului circulant. Prin

intermediul analizei, se apreciază eficienţa structurii organizatorice, se fundamentează

propunerile pentru perfecţionarea acestora, în vederea sporirii eficienţei activităţii.

In exercitarea funcţiei de coordonare, analiza urmăreşte corelarea diferitelor funcţiuni ale

întreprinderii, asigurarea şi menţinerea unui echilibru între necesităţi şi resurse, între venituri şi

cheltuieli sau între alte fenomene economice care au loc la nivelul agenţilor. Prin analiza situaţiei

acestor corelaţii, se pot preveni anumite dezechilibre în activitatea economică, iar în cazul

apariţiei lor se intervine pentru reglarea şi funcţionarea normală.

Un rol deosebit de important revine analizei economice în realizarea funcţiei de

comandă, întrucât asigură fundamentarea deciziilor operative, tactice şi strategice. Rezultatele

analizei servesc la cunoaşterea fenomenelor şi proceselor economice în toată complexitatea şi

interacţiunea lor, a influenţei exercitate de diferiţi factori, lucru ce permite stabilirea unor

variante optime de acţiune.

Page 8: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

In exercitarea funcţiei de control, analiza economică permite cunoaşterea întregii

activităţi desfăşurate în întreprindere, a rezultatelor economico – financiare şi eficienţa deciziilor

luate de conducerea întreprinderii, se pot cunoaşte factorii şi cauzele care au provocat abateri în

activitatea economică, se hotărăsc măsuri de reglare şi prevenire a unor perturbaţii.

Având în vedere interdependenţa dintre atributele conducerii şi funcţiile întreprinderii,

rezultă că, analiza economică constituie un mijloc important pentru diagnoza, reglarea şi

optimizarea activităţii economico- financiare la toate nivelele.

1.3. Etapele procesului de analiză a activităţii economice

Analiza economico – financiară studiază mecanismul de formare şi modificare a

fenomenelor economice prin descompunerea lor în elemente componente, în părţi simple şi prin

identificarea factorilor de influenţă. Drumul pe care îl parcurge analiza reprezintă inversul

evoluţiei reale a fenomenului, în sensul că ea porneşte de la rezultatele obţinute către elemente şi

factori.

Realizarea acestui demers presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. delimitarea obiectului analizei, care presupune constatarea anumitor fapte, fenomene

sau rezultate exprimate cu ajutorul unor indicatori calitativi şi cantitativi, precum şi a modificării

lor în timp şi spaţiu;

2. determinarea elementelor componente, a factorilor de influenţă şi a cauzelor care

acţionează asupra fenomenelor studiate. Pe această linie, trebuie făcută delimitarea între

elemente componente şi factori de influenţă. Astfel, elementele reprezintă părţile componente

ale întregului, în timp ce factorii constituie acele forţe motrice care explică apariţia şi evoluţia

fenomenului;

3. stabilirea legăturilor cauzale dintre fiecare factor de influenţă şi fenomenul analizat,

precum şi între factorii care acţionează;

4. măsurarea influenţei fiecărui factor asupra fenomenului analizat şi stabilirea factorilor

cu acţiune pozitivă sau negativă , precum şi a rezervelor interne nefolosite;

5. sintetizarea rezultatelor analizei şi formularea concluziilor şi aprecierilor finale asupra

fenomenelor cercetate;

6. elaborarea măsurilor şi fundamentarea deciziilor privind folosirea optimă a resurselor

şi sporirea eficienţei activităţii economice în viitor.

Page 9: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

1.4. Metode şi tehnici folosite în analiza economico-financiară

Pentru analiza activităţii economico-financiare a întreprinderilor se pot folosi mai multe

metode şi procedee comune mai multor discipline sau specifice analizei.

Metodele comune folosite în analiza activităţii-financiare a întreprinderilor sunt metodele

statistico-matematice, cum ar fi: metoda indicilor, metoda grupărilor, metoda comparaţiei,

metoda mediilor, metoda corelaţiei, metoda funcţiilor de producţie, metoda cercetărilor

operaţionale, metode sociologice, etc.

Pentru analiza activităţii economico-financiare a întreprinderilor se mai pot folosi unele

metode şi procedee specifice cum ar fi:

metoda descompunerii sau diviziunii rezultatelor economice;

metoda stabilirii factorilor de influenţă şi a legăturilor de cauzalitate;

metoda măsurării influenţei factorilor şi a legăturilor de cauzalitate;

metoda generalizării.

Prin prisma celor două laturi fundamentale ale analizei, şi metodele acesteia se împart în:

metode ale analizei calitative;

metode ale analizei cantitative

Metodele analizei calitative au ca scop studierea structurii fenomenelor, a factorilor care

le determină şi a relaţiilor de cauzalitate dintre factori şi fenomene. Metodele şi procedeele

analizei calitative utilizate sunt:

comparaţia rezultatelor economice

descompunerea sau diviziunea rezultatelor economice;

gruparea.

Metodele analizei cantitative au menirea de a da finalitate legăturilor de cauzalitate, de a

comensura acţiunea diverşilor factori, de a ierarhiza factorii în ordinea importanţei lor, de a

stabili rezervele existente şi măsura în care acestea au fost valorificate.

Această metodă are un rol important în procesul de analiză, deoarece fiecare rezultat al

activităţii întreprinderii se studiază nu numai ca mărime în sine, ci şi în raport cu un anumit

criteriu luat ca bază de comparaţie, ceea ce permite cunoaşterea abaterilor intervenite în timp şi

spaţiu.

In funcţie de baza de comparaţie folosită, se pot efectua următoarele tipuri de comparaţii:

Page 10: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

a) comparaţii în timp:

între rezultatele efective şi cele prevăzute;

între rezultatele prevăzute sau efective din perioada curentă şi cele din perioadele

anterioare.

b) comparaţii în spaţiu:

între rezultatele verigilor organizatorice din interiorul unei întreprinderi;

între rezultatele obţinute de întreprinderea analizată şi rezultatele medii pe

întreaga ramură;

între rezultatele unor întreprinderi cu profil similar din ţară sau din străinătate.

c) comparaţii mixte, care se bazează pe îmbinarea comparaţiilor în timp şi spaţiu;

d) comparaţii cu caracter special, care se referă în general la alegerea variantei optime de

acţiune.

Această metodă se foloseşte pentru studierea rezultatelor economice prin descompunerea

sau diviziunea lor după anumite criterii.

Principalele criterii după care poate avea loc descompunerea fenomenelor şi a rezultatelor

economice sunt următoarele:

descompunerea sau diviziunea în timp a rezultatelor permite cunoaşterea evoluţiei

în timp a fenomenelor analizate şi evidenţierea abaterilor intervenite pe fiecare diviziune de timp,

între rezultatele efective şi cele previzionate. Pe această cale se poate stabili contribuţia fiecărei

diviziuni de timp (zile, săptămâni, decade, luni, trimestre sau ani) la modificarea totală a

fenomenelor cercetate pe o anumită perioadă de timp.

descompunerea sau diviziunea în spaţiu a rezultatelor permite cunoaşterea

rezultatelor obţinute de fiecare verigă organizatorică a unei întreprinderi (atelier, secţie, uzină) ,

precum şi stabilirea contribuţiei fiecărei verigi organizatorice la modificarea generală a

fenomenelor studiate.

descompunerea sau diviziunea rezultatelor pe părţi sau elemente componente

contribuie la adâncirea analizei activităţii economice a întreprinderilor, prin stabilirea

contribuţiei fiecărui element asupra modificării acestor fenomene.

In procesul de analiză a fenomenelor, un rol de bază îl are gruparea, metodă prin care

colectivitatea cercetată este despărţită în grupe omogene de unităţi, după variaţia uneia sau mai

Page 11: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

multor caracteristici. Alegerea caracteristicii de grupare este în funcţie de scopul cercetării, de

esenţa fenomenului studiat

1.5. Metodele cantitative de analiză

Cu ajutorul acestor metode se determină mărimea şi sensul influenţei fiecărui factor care

acţionează asupra fenomenului analizat. In acest fel se scot în evidenţă factorii cu acţiune

pozitivă sau negativă asupra fenomenelor economice studiate, precum şi posibilităţile de

îmbunătăţire a activităţii unei întreprinderi.

Metodele folosite pentru cuantificarea influenţei factorilor variază în funcţie de scopul

analizei economice, de sursele informaţionale, precum şi de tipul legăturilor de cauzalitate dintre

factori şi fenomenul analizat.

In general, legăturile de condiţionare dintre fenomenele economice analizate şi factorii de

influenţă se pot exprima prin relaţia:

y=f(x)

în care:

y-variabila dependentă, rezultativă sau fenomenul efect;

x-variabila independentă, factorială sau fenomenul cauză.

Aceste legături de cauzalitate pot fi de două tipuri principale:

Legături de tip funcţional sau determinist se întâlnesc atunci când pentru fiecare valoare

dată variabilei independente sau factoriale se obţine o valoare bine determinată pentru variabila

dependentă sau rezultativă. Acest tip de legături indică o dependenţă foarte strânsă între

fenomenele analizate şi sunt exprimate matematic prin diferite modele sau relaţii care îmbracă

forma de produs, raport, sumă sau diferenţă între factori sau elemente.

Legături de tip stohastic se întâlnesc atunci când pentru fiecare valoare a variabilei

independente sau factoriale, se obţin mai multe valori pentru variabila dependentă sau

rezultativă, eşalonate într-o zonă de probabilitate cu o limită minimă şi una maximă. Legăturile

de tip stohastic au un caracter probabilistic sau aleatoriu şi pot fi exprimate matematic prin

Page 12: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

diferite modele sau funcţii de tip liniar(y=a+bx), parabolic (x=a+bx+cx2) , hiperbolic (y=a+

x

b)

sau exponenţial (y=a x bx).

Pe lângă aceste două forme, legăturile dintre factori şi fenomen mai pot fi grupate în:

legături simple şi legături multiple;

legături directe şi legături inverse;

legături liniare şi legături neliniare.

Utilizarea unor anumite procedee pentru cuantificarea influenţelor factorilor depinde şi de

modul de prezentare a fenomenului analizat. Astfel, un fenomen supus analizei poate îmbrăca

două forme:

abatere a două niveluri ale unui indicator ( 01 RRR );

sub forma unui şir de valori (ex: producţia unei întreprinderi pe 5 ani).

Faţă de cele două criterii menţionate, metodele de măsurare a influenţei factorilor se

grupează în:

metode de substituire a factorilor, folosite atunci când între variabile există

legături deterministe, iar fenomenul analizat se prezintă sub forma unei abateri a două niveluri

ale unui indicator;

metode statistico-matematice, folosite în cazul în care între variabile există

legături de tip determinist sau stohastic, dar fenomenul analizat se exprimă sub forma unui şir de

valori.

Metoda substituirilor în lanţ (denumită şi metoda substituţiei în lanţ) se foloseşte pentru

măsurarea influenţei factorilor asupra modificării fenomenelor sau rezultatelor economice, atunci

când între fenomenul analizat şi factorii săi de influenţă există o legătură de tip funcţional,

exprimată sub forma relaţiei de produs sau raport între factori.

La baza metodei substituirilor în lanţ stau următoarele principii:

aşezarea factorilor în relaţia de cauzalitate se face în ordinea condiţionării lor

economice: factorul cantitativ, factorul de structură şi factorul calitativ;

substituirea factorilor se realizează în ordinea condiţionării lor economice:

începând cu factorul cantitativ, continuând cu factorul de structură şi încheind cu factorul

calitativ;

Page 13: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

factorul substituit se menţine la valoarea efectivă sau valoarea din

perioada curentă.

A. Relaţie de produs între factori. Se consideră un rezultat economic R, a cărei relaţie

de cauzalitate este de produs de trei factori:

a –factor cantitativ;

b –factor de structură;

c –factor calitativ.

Considerând rezultatul în perioada curentă R1 = a1xb1xc1 şi rezultatul din perioada de

bază R0=a0xb0xc0, modificarea absolută a rezultatului R se calculează astfel:

R= R1 - R0= (a1xb1xc1 )– (a0xb0xc0)

Din care:

influenţa factorului cantitativ:

Ra= (a1xb0xc0 )– (a0xb0xc0)

influenţa factorului de structură:

Rb= (a1xb1xc0 )– (a1xb0xc0)

influenţa factorului calitativ:

Rc= (a1xb1xc1 )– (a1xb1xc0)

Relaţia care trebuie să se verifice este următoarea:

Ra + R

b +R

c =R

B. Relaţie de raport între factori (când factorul cantitativ se află la numărător). Se

consideră un rezultat economic R, a cărei relaţie de cauzalitate este de raport între doi factori:

a –factor cantitativ;

b –factor calitativ.

Considerând rezultatul în perioada curentă R1 =1

1

b

a şi rezultatul din perioada de bază R0=

0

0

b

a, modificarea absolută a rezultatului R se calculează astfel:

ΔR =1

1

b

a-

0

0

b

a

Din care:

1.influenţa factorului cantitativ:

Page 14: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

ΔRa =

0

1

b

a-

0

0

b

a

2.influenţa factorului calitativ :

ΔRb =

1

1

b

a-

0

1

b

a

Relaţia care trebuie să se verifice este următoarea:

ΔR = ΔRa +ΔR

b

C. Relaţie de raport între factori (când factorul cantitativ se află la numitor). Se

consideră un rezultat economic R, a cărei relaţie de cauzalitate este de raport între doi factori:

a –factor calitativ;

b –factor cantitativ.

Considerând rezultatul în perioada curentă R1 =1

1

b

a şi rezultatul din perioada de bază R0=

0

0

b

a, modificarea absolută a rezultatului R se calculează astfel:

ΔR =1

1

b

a-

0

0

b

a

Din care:

1.influenţa factorului cantitativ:

ΔRb =

1

0

b

a-

0

0

b

a

2.influenţa factorului calitativ :

ΔRa =

1

1

b

a-

1

0

b

a

Relaţia care trebuie să se verifice este următoarea:

ΔR = ΔRb +ΔR

a

Această metodă se foloseşte pentru determinarea influenţei elementelor, atunci când între

acestea există relaţii de sumă şi diferenţă.

Pentru stabilirea influenţelor se procedează astfel :

Se consideră un rezultat economic a căui relaţie de cauzalitate este de sumă şi diferenţă :

Page 15: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

R = a + b – c

Modificarea absolută se calculează astfel :

ΔR = R1 – R0 = ( a1 + b1 – c1 )- (a0 + b0 – c0 )

Din care:

1.influenţa factorului “a”:

ΔRa = a1 – a0

2.influenţa factorului”b”:

ΔRb = b1 – b0

3.influenţa factorului “c”:

ΔRc = (-c1 ) – (-c0 )

Relaţia care trebuie să se verifice este:

ΔRa + ΔR

b + ΔR

c = ΔR

Acestea se utilizează în situaţia în care fenomenul supus analizei se prezintă sub forma

unui şir de valori, iar legăturile dintre factori şi fenomen sunt de tip determinist sau stocastic.

Cele mai importante metode folosite în analiza economico-financiară sunt: metoda corelaţiei şi

metoda funcţiilor de producţie

Metoda corelaţiei. Această metodă se foloseşte în cazul legăturilor de tip stocastic pentru

a determina sensul, intensitatea şi direcţia legăturii între fenomenele economice analizate,

precum şi gradul de influenţă a factorilor care acţionează asupra fenomenelor respective.

Metoda corelaţiei se poate aplica atât în analizele cu caracter retrospectiv, cât şi în cele

previzionale, în vederea extrapolării tendinţei de evoluţie a unor fenomene economice.

Folosirea metodei corelaţiei în analiza economică necesită identificarea legăturilor de

cauzalitate dintre fenomene, cunoaşterea caracterului acestor legături şi alegerea tipului de

funcţie statistico-matematică sau a ecuaţiei de regresie care exprimă cel mai bine relaţia dintre

fenomenele analizate. In acest scop, este necesară luarea în considerare a factorilor determinanţi,

cu acţiune esenţială, făcând abstracţie de factorii neesenţiali, cu acţiune întâmplătoare.

Metoda funcţiilor de producţie. Funcţiile de producţie se folosesc pentru studierea

interdependenţei dintre resurse (input-uri) şi rezultatele procesului de producţie (output-uri), a

eficienţei folosirii factorilor de producţie, precum şi a posibilităţilor de combinare şi substituire

(înlocuire) a acestor factori în vederea optimizării rezultatelor economice. Cu ajutorul funcţiilor

de producţie se poate scoate în evidenţă influenţa factorilor de producţie asupra volumului

Page 16: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

producţiei sau gradului de participare şi solicitare a resurselor pentru a obţine o anumită creştere

a producţiei.

In general, funcţiile de producţie se exprimă matematic prin relaţia:

Y=f(x1,x2,…xn),

În care:

Y –volumul producţiei întreprinderii:

x- factorii de producţie (resursele întreprinderii).

CAPITOLUL II

ANALIZA DIAGNOSTIC A ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI

COMERCIALIZARE LA O SOCIETATE COMERCIALĂ

2.1. Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe

baza indicatorilor valorici

Pentru dimensionarea activităţii de producţie şi comercializare , se utilizează un sistem de

indicatori valorici, prin conţinut şi mod de calcul prezintă anumite aspecte ale activităţii unei

firme.

În teoria şi practica economică, analiza rezultatelor firmei se realizează cu ajutorul

următorilor indicatori valorici:

Cifra de afaceri (CA) reprezintă suma totală a veniturilor din vânzarea mărfurilor şi

produselor într-o perioadă determinată – în contabilitate rulajul creditor al conturilor din

grupa 70;

Cifra de afaceri din activitatea de bază sau valoarea producţiei marfă vândute

reprezintă vânzările din activitatea de bază a unei firme ;

Producţia marfă fabricată (Qf) reprezintă valoarea bunurilor realizate şi destinate

livrării sau cu alte cuvinte , cuprinde valoarea produselor finite şi a semifabricatelor

destinate vânzării , valoarea lucrărilor executate şi serviciilor prestate ;

Page 17: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Valoarea adăugată (VA) exprimă mărimea bogăţiei realizate de activitatea firmei, ea

‘‘dimensionând capacitatea de a produce avere ‘‘ ; se determină ca diferenţă între

valoarea producţiei exerciţiului (Qe) şi consumurile intermediare (consumul de materii

prime, materiale auxiliare, combustibil,energie,apă,etc.) ; Dacă se realizează şi activitate

comercială se adaugă suma adaosului comercial.

Producţia exerciţiului(Qe) dimensionează întreaga activitate a unei firme şi cuprinde :

o valoarea producţiei vândute,

o creşterea sau descreşterea producţiei stocate, în care se includ stocurile de

produse finite, semifabricate,

o producţia imobilizată, adică imobilizările corporale şi necorporale realizate în

regie proprie

Analiza dinamicii activităţilor de producţie şi comercializare are menirea de a pune în

evidenţă obiectivele stabilite în raport cu realizările perioadelor trecute, gradul de realizare a

cestora, cauzele care pot determina anumite abateri, precum şi măsurile ce se impun pentru

corectarea situaţiilor nefavorabile intervenite într-o perioadă determinată.

În practică, analiza situaţiei concrete dintr-o întreprindere se face în raport de corelaţiile

ormale care trebuie să existe între indicatorii valorici. Din punct de vedere teoretic , se admite

egalitatea : ICA = IQf = IQe = IVAn = IVA ; dar ,această situaţie nu poate fi întâlnită în practică şi nici

nu este de dorit , deoarece de la o perioadă la alta, în cadrul unei întreprinderi trebuie să intervină

atât schimbări cantitative cât şi calitative.

În practică, se consideră ca fiind normale situaţiile următoare :

ICA IQf - relaţia arată menţinerea ponderii imobilizărilor în cadrul stocurilor; în

practică,tendinţa este de a reduce imobilizările iar cifra de afaceri ar trebui să prezinte o

dinamică superioară ;

IQf > IQe - inegalitatea prezintă reducerea stocurilor de producţie neterminată şi a

consumului intern, dar până la limita la care se asigură o desfăşurare normală a procesului de

producţie ;

I VA > IQe – inegalitatea rezultă din reducerea ponderii cheltuielilor materiale şi cu serviciile

prestate de terţi cu implicaţii directe asupra costurilor şi profitul întreprinderii (o asemenea

situaţie nu trebuie să afecteze calitatea produselor şi a serviciilor) .

Page 18: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Rezultă că, într-o situaţie normală apar inegalităţile :

ICA IQf > IQe < I VA .

Această analiză este realizată din necesităţi complementare ale diagnosticării, deoarece

raporturile statice şi dinamice sunt utile în realizarea modelelor de analiză multiplicative.

Raportul static dintre indicatorii valorici permite caracterizarea evoluţiei elementelor care-i

diferenţiază. De exemplu :

raportul dintre cifra de afaceri şi valoarea producţiei marfă fabricate (Qf

CA ) exprimă

modificările intervenite în stocurile de produse finite şi alte venituri, exclusiv cele financiare

şi cele extraordinare ;

raportul dintre valoarea producţiei marfă fabricate şi valoarea producţiei exerciţiului ( Qe

Qf )

caracterizează evoluţia stocurilor , precum şi a consumului intern ;

raportul dintre valoarea adăugată şi valoarea producţiei exerciţiului ( Qe

VA ), evidenţiază

creşterea respectiv reducerea ponderii cheltuielilor privind materialele.

Raportul dinamic se stabileşte pe baza indicilor indicatorilor valorici (în baza fixă) şi

caracterizează evoluţia comparativă a indicatorilor valorici faţă de un anumit criteriu, respectiv

perioada precedentă.

2.2. Analiza diagnostic a valorii adăugate

Valoarea adăugată este unul dintre indicatorii semnificativi ai activităţii unei

întreprinderi.

Prin conţinut , valoarea adăugată exprimă creşterea (plusul) de bogăţie care se obţine prin

utilizarea factorilor de producţie, îndeosebi a factorilor de muncă şi capital , peste valoarea

materiilor prime, materialelor şi serviciilor cumpărate de întreprindere de la terţi. Valoarea

adăugată netă reprezintă valoarea nou creată fără să ţină cont de amortizare, adică de

remunerarea imobilizărilor .

Valoarea adăugată (VA) se poate determina prin două metode:

Page 19: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

a) metoda sintetică ( indirectă sau sustractivă) potrivit căreia , valoarea adăugată se

calculează după una din formulele următoare :

1.ca diferenţă dintre producţia realizată (globală;PG)şi consumul intermediar (CI) :

VA = PG - CI

Consumurile intermediare, respectiv consumurile provenind de la terţi cuprind : materiile

prime şi materialele ă la cost de achiziţie ), energie, combustibil, apă, servicii externe.

Valoarea adăugată calculată după această relaţie este cunoscută în teoria economică sub

denumirea de „valoare adăugată produsă”.

2.ca diferenţă între cifra de afaceri ( CA)şi consumul intermediar(CI) :

VA = CA – CI

Valoarea adăugată calculată după această formulă se numeşte „valoare adăugată realizată”;

aplicarea în practică a acestei formule este dificilă deoarece presupune identificarea acelei părţi

a consumurilor intermediare ale exerciţiului aferente producţiei vândute (respectiv vânzărilor de

mărfuri).

3. VA = CA – (Cc + Ci )

VA= Mc – Ci, unde:

Cc – costul de cumpărare al mărfurilor vândute

Ci – alte consumuri provenind de la terţi

Mc – marja comercială

4.în literatura de specialitate se utilizează un nou concept, cel de” valoare adăugată de

piaţă’’, denumită MVA (Market Value Added), care este operaţional în activitatea de evaluare a

firmelor. MVA se determină ca diferenţă între valoarea de piaţă a firmei (V ) şi valoarea actuală

cumulată a capitalurilor investite de acţionari (Ci) şi a profitului reinvestit ( Pr ), astfel:

MVA = V – (Ci + Pr )

Valoarea adăugată de piaţă reprezintă un surplus faţă de valoarea actuală a capitalului

investit de acţionari şi, respectiv, a profitului reinvestit în firmă.

Page 20: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

b) prin metoda directă ( aditivă), valoarea adăugată se calculează prin însumarea

elementelor sale componente :salariile şi cheltuielile sociale , impozitele şi taxele,

amortizările, dobânzile, dividendele , rezultatul net . În această accepţiune valoarea

adăugată înglobează remunerarea :

muncii, prin cheltuielile cu personalul :

o salarii,indemnizaţii, prime,sporuri, compensaţii ;

o impozite pe salarii

o contribuţia la asigurări sociale,pensie suplimentară,fond de şomaj ;

o alocaţii pentru copii, avantaje în natură.

capitalului propriu (prin dividende) ;

capitalului tehnic (prin amortizare) ;

capitalului împrumutat (prin dobânzi) ;

statului, ca generator de infrastructură (prin impozite şi taxe) :

o impozit pe profit,TVA ;

o impozit pe clădiri, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru

folosirea terenurilor proprietate de stat, taxe vamale, taxa de

timbru, impozit pe dividende.

Pe baza valorii adăugate şi a elementelor sale structurale, pot fi construiţi anumiţi

indicatori, cum ar fi :

gradul de integrare pe verticală = afacerideCifra

adaugataValoarea

contribuţia factorului uman la formarea valorii adăugate = adaugataValoarea

aferenteelementeSalarii

aportul activelor fixe = adaugataValoarea

perioadeiaferentaaAmortizare

Dacă primul indicator are o valoare care tinde spre 1 , înseamnă că în întreprindere există

un grad ridicat de integrare.

Pentru a aprecia eficienţa integrării indicatorul trebuie corelat cu rata cheltuielilor totale, cu

rata rentabilităţii şi cu profitul. În acest context se poate aprecia dacă este eficient sau nu să se

acţioneze în direcţia sporirii gradului de integrare pe verticală.

Page 21: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

A.Modelul utilizat pentru analiza factorială a valorii adăugate este următorul:

VAB = PB x

PB

CI1 , unde :

VAB – valoarea adăugată brută

PB – producţia brută

CI – consumul intermediar

Comparabilitatea indicatorilor de valoare adăugată, în dinamică sau faţă de program,

reprezintă una din sarcinile principale ale analizei. Pentru aceasta, la agentului economic, trebuie

utilizate, pentru dinamică, aceleaşi preţuri, iar structura organizatorică în cele două momente

trebuie să fie identică.

Fiind îndeplinite aceste condiţii ,variaţia valorii adăugate brute se calculează astfel :

ΔVAB = VAB1 – VAB 0 =

1

11

PB

CI1PB -

0

00

PB

CI1PB

Indicele valorii adăugate brute se calculează :

IVAB =

0

00

1

11

PB

CI1PB

PB

CI1PB

X 100

În vederea determinării contribuţiei fiecărui factor asupra modificării ΔVAB şi asupra IVAB

, se utilizează metoda substituirilor factorilor în lanţ.

Factorul de ordin cantitativ este PB iar factorul calitativ :

PB

CI1 .

Influenţa factorilor asupra indicelui valorii adăugate :

Indicele valorii adăugate , ca urmarea modificării producţiei brute, se calculează

Page 22: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

IVAB PB

=

0

00

0

01

PB

CI1PB

PB

CI1PB

X 100

Indicele valorii adăugate , ca urmarea modificării ponderii consumului intermedia în

producţia brută, se calculează :

IVAB CI

=

0

01

1

11

PB

CI1PB

PB

CI1PB

X 100

Influenţa factorilor asupra valorii adăugate :

1.Influenţa modificării PB asupra modificării valorii adăugate va fi :

ΔVABPB

=

0

01

PB

CI1PB -

0

00

PB

CI1PB

2.Influenţa modificării ponderii consumului intermediar în producţia brută :

ΔVAB =

1

11

PB

CI1PB -

0

01

PB

CI1PB

Dar atât factorul cantitativ cât şi cel calitativ se pot descompune în continuare.

Producţia brută se poate calcula astfel : PB = W T , unde

- W :productivitatea medie orară ;

- T :fondul total de timp de muncă.

Valoarea adăugată devine astfel :

VAB = TW

PB

CI1 .

1.1.Influenţa fondului de timp de muncă :

Page 23: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

ΔVABPB(T)

=

0

001

PB

CI1WT -

0

000

PB

CI1WT

1.2.Influenţa productivităţii medii orare :

ΔVABPB(W)

=

0

011

PB

CI1WT -

0

001

PB

CI1WT

Consumul intermediar la 1 leu producţie brută se calculează astfel : [ 1-(α +β)], unde :

- α : ponderea consumului intermediar aferent cifrei de afaceri

- β : ponderea consumului intermediar al diferenţelor de stoc, produse finite,

semifabricate şi producţie neterminată

α =

PB

CI CA , CI(CA) –consumul intermediar aferent cifrei de afaceri

β =

PB

CICI CA

Valoarea adăugată devine astfel :

VAB = PB [ 1-(α +β)]

2.1.Influenţa ponderii consumului intermediar aferent cifrei de afaceri :

ΔVABCI(

α)

= PB1 [ 1-(α1 +β1)] – PB1 [ 1-(α0 +β1)]

2.2. Influenţa ponderii consumului intermediar al diferenţelor de stoc, produse finite,

semifabricate şi producţie neterminată

ΔVABCI(β )

= PB1 [ 1-(α0+β1)] – PB1 [ 1-(α0 +β0)]

B.Un alt model multiplicativ folosit pentru analiza factorială a valorii adăugate este :

VA = T x Qe

VAx

T

Qe = T x Wh x γ , unde :

Page 24: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

T- fondul de timp de muncă

Qe- producţia exerciţiului

Wh – productivitatea medie orară

γ - valoarea medie adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului

Variaţia valorii adăugate :

ΔVA = VA1 – VA0 = (T1x Wh1 x γ1 ) – (T0 x Wh0 x γ0 )

Influenţa modificării factorilor :

1.Influenţa fondului de timp asupra valorii adăugate :

ΔVAT = (T1 – T0) (Wh0 x γ0 )

2.Influenţa productivităţii medii orare asupra valorii adăugate :

ΔVAW

= (Wh1 – Wh0) (T1 x γ0 )

3.Influenţa valorii medii adăugate la 1 leu producţie :

ΔVA γ = ( γ 1 – γ0) (T1 x Wh1 )

Modificarea valorii adăugate influenţează următorii indicatori economico-financiari :

1.rezultatul exploatării :

(VA1 – VA0) 0pr

unde : 0pr - profit mediu la 1 leu valoare adăugată

2.eficienţa utilizării potenţialului uman :

1

01

Ns

VAVA

3.eficienţa utilizării activelor de exploatare :

1

01

Ae

VAVA 1000

Page 25: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

4.rata rentabilităţii economice :

1

001

At

prVAVA 100

5.eficienţa utilizării mijloacelor fixe :

1

01

Mf

VAVA 1000

2.3. Analiza diagnostic a cifrei de afaceri

În condiţiile actuale, când factorii pieţei primează în sistemul de variabile care explică

rezultatele unei întreprinderi, analiza cifrei de afaceri este esenţială pentru aprecierea locului

întreprinderii în sectorul său de activitate, a poziţiei sale pe piaţă, a aptitudinilor acesteia de a

lansa, respectiv de a dezvolta diferite activităţi într-o manieră profitabilă. În funcţie de nivelul

cifrei de afaceri se poate preciza dacă întreprinderea este suficient de importantă, dacă are

semnificaţie raportarea rezultatelor sale la cele ale sectorului, respectiv dacă partea sa de piaţă e

neglijabilă, putându-se lua decizii strategice în consecinţă.

Conceptual, cifra de afaceri poate fi abordată ca : cifră de afaceri totală, cifră de afaceri

netă, cifră de afaceri încasată , cifră de afaceri critică(minimă) , cifră de afaceri de realizat în

cazul unor restricţii date, cifră de afaceri medie pe unitate de produs sau de prestaţie şi cifră de

afaceri marginală.

Cifra de afaceri totală (CA) ,conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii

nr. 82/1991, se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri,

executarea de lucrări şi prestările de servicii şi alte venituri din exploatare, mai puţin

rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor.

Cifra de afaceri netă reprezintă, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului

finanţelor nr. 94/2001 privind aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu

Directiva a-IV-a a Comunităţii economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de

Contabilitate, un indicator al Contului de profit şi pierdere şi cuprinde sumele provenind

din vânzarea de bunuri şi servicii ce intră în categoria activităţilor curente ale

întreprinderii, după scăderea reducerilor comerciale, a taxei pe valoare adăugată şi a altor

impozite şi taxe aferente.

Page 26: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Cifra de afaceri minimă reprezintă suma vânzărilor care permite acoperirea cheltuielilor

variabile aferente şi a cheltuielilor fixe ale firmei. Relaţia de calcul a cifrei de afaceri minime

(CA min) este următoarea :

CA min = cv1

Chf

unde, Chf – suma cheltuielilor fixe

cv - cheltuieli variabile la 1 leu cifră de afaceri

O asemenea formulă se utilizează atunci când se începe o afacere.

Cifra de afaceri de realizat în cazul unor restricţii date (CAr). Restricţiile cunoscute

se referă la capitalul social (Ks), rata dividendelor (Rd), cota de repartizare a profitului

net pentru autofinanţare (caf) , cota de impozit pe profit (ci) şi rata rentabilităţii resurselor

consumate ( Rrc).

Calculul cifrei de afaceri de realizat în cazul unor restricţii date se efectuează după cum

urmează :

CAr = Ks x

Rrc

1001

ci100

100

caf100

100x

100

Rd

Unde :

Ks x 100

Rd reprezintă suma dividendelor

Ks x

ci100

100

caf100

100x

100

Rd reprezintă profitul brut

Rrc = cq

Pb

v

x 100

Cifra de afaceri medie pe unitatea de produs sau de prestaţie ( CAi ) :

CAi = iqv

CAi unde,

Page 27: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

CAi - cifra de afaceri medie pe unitatea de produs sau prestaţie (echivalează cu preţul mediu

de vânzare pe unitatea de produs sau tariful mediu pe unitatea de prestaţie)

CAi – cifra de afaceri pe tipuri de produse sau activităţi

qvi - volumul fizic al producţiei vândute pe tipuri de produse sau activităţi

Cifra de afaceri marginală (CAmg) exprimă variaţia cifrei de afaceri generată de

creşterea sau scăderea cu o unitate a producţiei sau a prestaţiei vândute :

CAmg = 01

01

i qviqvi

CAiCAi

qv

CAi

Analiza voluţiei în timp a vânzărilor poate fi realizată pe total firmă şi pe produse, prin

mărimile absolute ale acesteia şi ritmurile de creştere (cu bază fixă, cu bază în lanţ şi ritmurile

medii).

Pentru a aprecia corect evoluţia în dinamică a cifrei de afaceri se impune evaluarea acesteia

în preţuri comparabile.

Cifra de afaceri în preţuri comparabile se determină conform următoarelor relaţii :

la nivel de produs(qv1p0 ) ;

la nivel de firmă

Ip

piqvisaupiqvi

11

01 în care : Ip-indicele preţurilor de vânzare

la nivel de firmă.

Cifra de afaceri a unei firme poate fi analizată structural în funcţie de diverse criterii de

grupare a vânzărilor, cum sunt :pe produse, clienţi, pieţe de desfacere, faze ale ciclului de viaţă a

produselor, etc.

Procedeele de analiză a evoluţiei structurii vânzărilor firmei sunt următoarele :

1. ponderile componentelor cifrei de afaceri (gi ) :

gi = 100xCA

CAi unde,

Page 28: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

CAi - vânzările aferente elementului component „ i”

CA – cifra de afaceri totală

2. coeficientul de concentrare (Gini- Struck) :

Kc = 1n

1kinn

1i

2

unde,

n - număr de produse , activităţi, etc.

Ki2 – ponderea produsului, activităţii „ i” în cifra de afaceri

Kc [0;1] .

Apropierea de 1 a coeficientului de concentrare înseamnă că în structura activităţii există

produse care dau cea mai mare parte din cifra de afaceri; apropierea de 0 semnifică o

distribuţie relativ uniformă a vânzărilor pe structurile implicate în calcul.

3. indicele Herfindhal :

H= 2

ig

Valoarea acestui coeficient este egală cu 1 dacă întreprinderea vinde un singur produs şi

cu 1/n dacă vânzările sunt repartizate în proporţii egale pe produse.

A.Un prim model de analiză factorială îl reprezintă :

CA= Ns x Q

CAx

Ns

Q sau

CA =Ns x Q

CAx

Mfp

Qx

Mf

Mfpx

Ns

Mf unde :

CA - cifra de afaceri ;

Ns - numărul de salariaţi ;

Q - producţia marfă fabricată ;

Page 29: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Mf - valoarea medie a mijloacelor fixe ;

Mfp - valoarea medie a mijloacelor fixe productive (active).

Modificarea totală a cifrei de afaceri se calculează :

ΔCA = CA 1 – CA 0 = Ns1 x 1

1

1

1

Q

CAx

Ns

Q - Ns0 x

0

0

0

0

Q

CAx

Ns

Q

Din care:

1.influenţa modificării numărului de salariaţi:

ΔCA Ns

= (Ns1 - Ns0) (0

0

0

0

Q

CAx

Ns

Q )

2.influenţa modificării productivităţii muncii:

ΔCA Q/Ns

= (1

1

Ns

Q -

0

0

Ns

Q ) (Ns1 x

0

0

Q

CA )

Din care:

2.1.influenţa gradului de înzestrare tehnică:

ΔCA Mf /Ns

= N1 x (1

1

Ns

Mf -

0

0

Ns

Mf ) x

0

0

0

0

0

0

Q

CAx

Mfp

Qx

Mf

Mfp

2.2.influenţa ponderii mijloacelor fixe productive :

ΔCA( Mfp / Mf )

= N1 x 1

1

Ns

Mf (

1

1

Mf

Mfp -

0

0

Mf

Mfp )x

0

0

0

0

Q

CAx

Mfp

Q

2.3.influenţa randamentului mijloacelor fixe productive :

ΔCA(Q/ pMf )

= N1 x 1

1

Ns

Mf x

1

1

Mf

Mfp (

0

0

1

1

Mfp

Q

Mfp

Q )x

0

0

Q

CA

3.influenţa modificării gradului de valorificare a producţiei valorificate :

Page 30: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

ΔCA (CA/Q)

= (1

1

Q

CA -

0

0

Q

CA ) (Ns1 x

1

1

Ns

Q )

B.Un alt model de analiză factorială a cifrei de afaceri se poate realiza pe baza cantităţilor

vândute(qi) şi a preţurilor de vânzare (pi).

CA =

n

1i

iipq

Modificarea absolută a cifrei de afaceri se calculează astfel :

CA= 11piqi - 00piqi

Din care :

a.când producţia este eterogenă :

1.influenţa cantităţilor vândute :

CA q= 01piqi - 00piqi

2.influenţa preţului :

CA p = 11piqi - 01piqi

b.când producţia este omogenă :

1.influenţa volumului fizic :

CA q= ( 1qi ) 0pi - 00piqi

2.influenţa structurii producţiei vândute :

CA g = 11piqi -( 1qi ) 0pi

3.influenţa preţului de vânzare :

CA p = 11piqi - 01piqi

C.Alte modele de analiză factorială a cifrei de afaceri utilizate în practică sunt :

Page 31: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

CA = Tx CAh ;

CA= Ae x Ae

CA ;

CA = Ae x Mfp

CAx

Mf

Mfpx

Ac

Mfx

Ae

Ac unde :

T - fondul total de timp (ore-om)

CAh- cifra de afaceri medie orară

Ac – valoarea medie a activelor circulante

Cifra de afaceri poate fi analizată şi în corelaţie cu capacitatea de producţie şi cererea de

mărfuri.Indicatorii utilizaţi sunt :

gradul de utilizare a capacităţii de producţie se calculează ca raport între producţia

fabricată şi capacitatea de producţie :

Gradul de utilizare a

capacităţii de producţie = 100Pr

productiedeaCapacitate

fabricataoductia

gradul de satisfacere a cererii se calculează ca raport între valoarea cifrei de afaceri şi

cererea estimată la începutul perioadei :

Gradul de satisfacere a cererii= 100perioadeiinceputullaestimataCererea

afacerideCifra

gradul de valorificare a producţiei se calculează ca raport între valoarea cifrei de

afaceri şi producţia fabricată :

Gradul de valorificare a producţiei= 100Pr fabricataoductia

afacerideCifra

In fundamentarea cifrei de afaceri şi a programului de fabricaţie, pe lângă diagnosticul

intern, trebuie avute în vedere piaţa şi concurenţa.

Astfel, în legătură cu piaţa, se va face o analiză cantitativă, pentru a marca posibilitatea

de absorbţie a produselor pe care le produce întreprinderea, precum şi o analiză calitativă, care

Page 32: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

are drept scop cunoaşterea nevoilor şi comportamentul consumatorilor faţă de produsele

întreprinderii.

De asemenea, este importantă, în această analiză, segmentarea pieţei, întrucât nu este

suficientă numai o apreciere generală, fără a ţine seama de concurenţii care apar pe piaţă, deci să

se stabilească o segmentare a pieţei proprii în funcţie de utilizatori.

D.In acest scop, se foloseşte indicatorul cota globală de piaţă a firmei (Cp), care se determină

caraport între vânzările proprii ale unui produs (Vp) şi totalul vânzărilor produsului

respectiv(V) :

Cp=V

Vp

In consecinţă, vânzările proprii (Vp) pot fi exprimate prin relaţia :

Vp =V x Cp

Modificarea absolută se caculează astfel :

∆Vp = Vp1 – Vp0

din care :

1.influenţa modificării vânzărilor totale :

∆Vp V =(V1 – V0) x Cp0

2.influenţa modificării cotei de piaţă :

∆Vp Cp

=V1 (Cp1 - Cp0)

din care : Cp = 100

*gicp

2.1. influenţa modificării structurii vânzărilor :

∆Vp gi

=V1 x (100

*01 cpgi -

100

*00 cpgi )

2.2.influenţa modificării cotei de piaţă pe zone :

Page 33: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

∆Vp Cp*

=V1 x (100

*11 cpgi -

100

*01 cpgi )

Care sunt implicaţiile cifrei de afaceri asupra principalilor indicatori economico-

financiari ?

Creşterea (respectiv reducerea) cifrei de afaceri se reflectă în mod favorabil (nefavorabil)

asupra următorilor indicatori sintetici, prin care se caracterizează performanţele economico-

financiare ale întreprinderii :

Profitul brut :

(CA1 – CA0 ) Rv0

unde :

Rv – rentabilitatea la 1 leu cifră de afaceri

Rata rentabilităţii economice a activului :

100

1

001

A

RvCACA

Rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent :

100001

Kp

RvCACA

Viteza de rotaţie a activelor circulante :

0

0

1

0

CA

xTAc

CA

xTAc

Eliberările (imobilizările) de active circulante :

T

CA

CA

xTAc

CA

xTAc 1

0

0

1

0

Eficienţa mijloacelor fixe (cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe) :

100

1

01

Mf

CACA

Page 34: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Eficienţa activelor de exploatare :

100

1

01

Ae

CACA

Eficienţa muncii, caracterizate pe baza profitului pe un salariat :

100

1

001

N

RvCACA

Valoarea adăugată aferentă cifrei de afaceri :

(CA1 – CA0 ) γ0

unde :

γ0 – valoarea adăugată la 1 leu cifră de afaceri

Page 35: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

CAPITOLUL III

ANALIZA PRODUCŢIEI FIZICE ŞI A CALITĂŢII ACESTEIA

3.1. Analiza situaţiei generale a evoluţiei producţiei fizice

In analiza operativă a producţiei fizice, se are în vedere îndeplinirea programului de

fabricaţie pe secţii, echipe, respectiv, pe subdiviziuni organizatorice.

In acest scop, indiferent de sistemul de prelucrare a informaţiei, zilnic şi prin cumulare

lunar, trimestrial şi chiar anual, trebuie să se stabilească producţia fizică pe fiecare produs,

comparativ cu cea prevăzută.

In condiţiile prelucrării automate a datelor, se poate opera cu principiul excepţiei

evidenţiindu-se numai sortimentele la care nu s-a realizat nivelul prevederilor sau la care s-a

depăşit. In acest scop, este necesar să se precizeze o anumită limită în raport de care se consideră

excepţie (pentru fiecare produs precizându-se şi cauzele abaterilor). Listarea produselor se poate

face în ordinea în care sunt prevăzute în programul de fabricaţie sau în funcţie de procentul de

nerealizare a programului (respectiv de depăşire).

3.2. Analiza realizării programului de producţie pe total şi pe sortimente

Un program de producţie este considerat îndeplinit atunci când a fost realizat atât din

punct de vedere cantitativ, cât şi pe fiecare sortiment în parte.

Sarcina analizei economico-financiare constă în determinarea eventualelor neîndepliniri

ale programului de producţie la unul sau mai multe sortimente, cât şi în aflarea tuturor cauzelor

care au determinat aceste neîndepliniri. Totodată analiza trebuie să se orienteze nu numai în

direcţia nerealizărilor de program la diverse sortimente, ci şi în direcţia depăşirilor de plan la

acele sortimente unde planul a fost îndeplinit şi depăşit. Acest lucru este necesar deoarece

depăşirea programului pe sortimente (ca şi creşterile de la o perioadă la alta) trebuie să

corespundă cerinţelor de dezvoltare ale economiei naţionale, cunoscut fiind că necesităţile de

Page 36: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

produse nu cresc în acelaşi timp.

Sunt considerate pozitive numai acele depăşiri care reflectă o respectare de către

întreprindere a cerinţelor dezvoltării economiei naţionale.

Pentru analiza programului de producţie se poate utiliza indicele volumului fizic al

producţiei, calculat la nivelul fiecărui sortiment, astfel:

iq = 1001 xq

q

o

‚ unde q reprezintă volumul fizic al producţiei obţinute

La nivelul societăţii comerciale, prin acest procedeu , nu se va putea forma o imagine

sintetică privind gradul de realizare a programului pe fiecare sortiment. În acest caz se foloseşte

coeficientul mediu de sortiment (KS). La baza calculării acestui coeficient stă principiul

necompensării unor nerealizări la unele sortimente cu depăşirile înregistrate la alte sortimente.

Potrivit acestui principiu, valoarea maximă a coeficientului mediu de sortiment este 1,

deci în urma calculelor se pot înregistra următoarele două situaţii:

a) KS = 1, dacă programul de fabricaţie a fost realizat la toate sortimentele în proporţie de

100% sau dacă programul a fost realizat şi depăşit la toate sortimentele , indiferent de

gradul de realizare.

b) KS 1, dacă programul de fabricaţie nu a fost realizat atât pe total, cât şi pe sortimente,

indiferent de proporţia de nerealizare sau dacă programul a fost realizat şi depăşit pe

total, dar cel puţin la un sortiment nu s-a realizat nivelul prevăzut.

Calculul coeficientului mediu de sortiment se poate face pe baza următoarelor relaţii:

a) Ks =

00

0min

pq

pq

b) KS =1 -

00 pq

qp

c) KS = 2

0

100

qiq

+ 100

0 q

Page 37: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

în care:

qminp0 – valoarea recalculată a producţiei fabricate în limitele programate.

qp – abaterile negative pe sortimente.

g’o – ponderea valorică a sortimentelor la care nu s-au realizat prevederile.

iq – indicele de realizare a prevederilor pe sortimente.

g’’o – ponderea valorică a sortimentelor la care programul a fost realizat integral sau

depăşit.

Coeficientul mediu de sortiment reflectă proporţia de realizare a programului la unele

sortimente, precum şi numărul acestora.

Deoarece există situaţii când nu se realizează programul de producţie la un sortiment într-o

proporţie mare, dar şi situaţii când mai multe sortimente sunt sub limita prevederilor din

program, se recomandă completarea analizei cu un coeficient de nomenclatură (Kn), determinat

prin relaţia

Kn = 1 - N

n

Unde : n – numărul poziţiilor la care nu s-a realizat programul.

N – numărul total al poziţiilor din program.

Analiza programului de fabricaţie pe total şi pe sortimente are ca obiective:

- determinarea gradului de realizare a programului producţiei fizice pe sortimente şi pe total;

- localizarea cauzelor ce au generat disfuncţionalităţi, pe sectoare de activitate;

- formularea de măsuri pentru realizarea programului producţiei fizice.

3.3. Analiza structurii producţiei pe total şi pe sortimente

Programul de producţie pe sortimente se realizează în proporţii diferite , determinând o

serie de modificări în structura producţiei , modificări ce se reflectă în ponderile pe care diferite

sortimente din nomenclatorul de fabricaţie le deţin în volumul total ( este necesar ca pe lângă

metoda valorică de evaluare să se utilizeze şi alte metode , în funcţie de scopul urmărit ).

Structura producţiei se caracterizează cu ajutorul indicatorilor privind ponderea ,

Page 38: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

respectiv greutatea specifică a fiecărui sortiment ( produs ) în totalul producţiei. Ponderile

realizate la nivelul fiecărui sortiment se compară cu ponderile programate şi se constată că s-a

respectat sau nu structura prevăzută în programul de producţie.

Structura producţiei se poate urmări cu ajutorul coeficientului mediu de structură

(asortiment) notat cu Kst :

Kst = 100 - ( g ) ,

g = modificarea ponderii fiecărui sortiment ( produs ) indiferent de semnul matematic.

Prin această relaţie se determină intensitatea modificării structurii producţiei.

Un alt model al coeficientului de structură este următorul :

Kst = Producţia efectiv executată conform structurii prevăzute

Productia efectivă recalculată

În utilizarea acestui model se impune respectarea următoarelor etape :

a) Recalcularea producţiei obţinute conform structurii prevăzute. Aceasta se

realizează prin aplicarea ponderii prevăzute a fiecărui sortiment la valoarea

efectivă realizată sau prin înmulţirea producţiei prevăzute pe fiecare sortiment

cu indicele mediu de realizare a programului de producţie;

b) Determinarea valorii producţiei realizate conform structurii programate, prin

compararea valorii efective pe fiecare sortiment cu cea recalculată, luând în

calcul valoarea minimă

Page 39: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

CAPITOLUL IV

ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR DE MUNCĂ

4.1. Analiza asigurării cu forţă de muncă

Forţa de muncă reprezintă un factor principal al producţiei la toate societăţile comerciale

şi regiile autonome. De aceea, asigurarea la timp cu forţă de muncă necesară sub aspect

cantitativ, calitativ şi structural, precum şi folosirea raţională a acesteia, influenţează hotărâtor

asupra rezultatelor economico- financiare.

La nivelul întreprinderilor, folosirea raţională a forţei de muncă necesită abordarea unor

aspecte ca:raportul dintre pregătirea generală şi introducerea progresului tehnic, folosirea

timpului de lucru potrivit nivelului de calificare, corelaţia dintre gradul de complexitate a muncii

şi nivelul de calificare, raportul dintre nivelul calificării şi productivitătea muncii.

De asemenea, folosirea raţonală a forţei de muncă trebuie să fie rezultatul îmbinării

aspectelor cantitative ( pe care le presupune utilizarea deplină), cu cele calitative ( pe care le

implica folosirea eficientă).

Dinamica efectivului de salariaţi pe total şi pe categorii are menirea să evidenţieze o

dimensiune a potenţialului tehnico- economic legată de un factor de bază al producţiei, munca.

Studiul dinamicii forţei de muncă permite stabilirea modificării absolute pe total şi pe

categorii, cu ajutorul relaţiei:

N=N1-N0

în care:

N1= numărul de salariaţi din perioada curentă;

N0= numărul de salariaţi din perioada anterioară.

Modificarea procentuală a numărului de salariaţi se stabileşte prin raportarea numărului

de salariaţi din perioada curentă (N1) la cel din perioada anterioară (N0).

Page 40: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

N%=0

1

N

N100-100

Cunoaşterea situaţiei reale a asigurării întreprinderii cu personal este posibilă prin

stabilirea modificării relative a numărului de salariaţi, calculată pe baza relaţiei:

Nr= N1- Na

Na=100

0 IQN -

unde:

Na= reprezintă numărul mediu admisibil, calculat în funcţie de indicele de producţie IQ,

după relaţia:

IQ= 10000

01

pq

pq

In condiţiile în care există o piaţă a muncii o societate comercială trebuie să promoveze o

politică de personal eficientă şi dinamică, astfel încât numărul personalului să fie dimensionat

strict în raport cu obiectivele curente şi de perspectivă ale întreprinderii.

Cu ocazia analizei asigurării cu forţă de muncă este necesar să se studieze şi situaţia

calificării personalului pe categorii şi pe profesii .

Pentru analiza calificării forţei de muncă se studiază următoarele aspecte:

situaţia calificării muncitorilor şi a celorlalte categorii de personal;

situaţia concordanţei dintre complexitatea lucrărilor executate şi nivelul calificării forţei

de muncă;

măsurile luate pentru ridicarea calificării tuturor categoriilor de personal.

Indicatorul pe baza căruia se analizează calificarea personalului din societate este

coeficientul calificării medii (Kc) care se calculează ca o medie aritmetică între categoria de

încadrare (k) şi numărul de lucrători din categoria respectivă (n), adică:

Kc=

n

nk

Page 41: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Coeficientul mediu de calificare se poate stabili şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de

muncitori din fiecare categorie de calificare :

Kc=

i

ii

t

xkt

în care:

ti - numărul de ore-om lucrate de muncitorii cu categoria de încadrare „i”.

In legătură cu calificarea forţei de muncă trebuie să se studieze o serie de aspecte care o

determină , cum ar fi: pregătirea personalului, vechimea în profesie, vechimea totală, vârsta

muncitorilor, etc. Intre calificare şi aceste caracteristici ale forţei de muncă există o strânsă

legătură, care se reflectă în mărimea coeficientului mediu de calificare.

In cadrul analizei se urmăreşte dacă întreprinderea a fost asigurată cu muncitori cu o

calificare corespunzătoare categoriei medii de complexitate a lucrărilor şi operaţiunilor efectuate.

Orice neconcordanţă între cei doi indicatori se reflectă negativ asupra rezultatelor economico-

financiare ale întreprinderii.

Pe lângă coeficientul calificării medii, se determină şi gradul de complexitate a

lucrărilor efectuate (Kt). Aceaste se stabileşte ca medie aritmetică ponderată a categoriilor de

lucrări cu volumele lucrărilor (V) din fiecare categorie, relaţia fiind:

Kt=

v

vk

Din compararea celor doi coeficienţi medii se constată modul de utilizare a resurselor

umane din punct de vedere al calificării, în sensul existenţei unei coordonate depline (Km =Kt)

sau a unor discordanţe, cum ar fi:

- în situaţia Km > Kt înseamnă că există lucrări de categorii inferioare, efectuate de

muncitori cu calificare superioară;

- în situaţia Km < Kt înseamnă că există lucrări de complexitate mare efectuate de

muncitori cu calificare inferioară.

Page 42: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

O condiţie importantă pentru utilizarea deplină şi eficientă a forţei de muncă existente în

unităţile economice o constituie asigurarea stabilităţii acesteia.

Mişcarea forţei de muncă realizată sub forma intrărilor sau ieşirilor din întreprindere,

indiferent de cauza generatoare, poate modifica numărul personalului muncitor într-o anumită

perioadă. In analiza mişcării forţei de muncă se face distincţie între circulaţia normală, obiectivă

şi fluctuaţie, în funcţie de cauzele care le provoacă.

In condiţiile schimbărilor produse de tranziţie în economia de piaţă, are loc o creştere

continuă a mobilităţii oamenilor din cauze obiective, ce provoacă micşorarea numărului

salariaţilor, modificări în structura organizatorică a societăţii, schimbarea gradului de înzestrare

tehnică.

Circulaţia forţei de muncă reprezintă mişcarea personalului întreprinderii în cursul unei

perioade de timp, atât din punct de vedere al intrărilor, cât şi al ieşirilor din cauze normale

(boală, pensionare, deces, invaliditate, studii,etc.).

Fluctuaţia forţei de muncă constituie un fenomen anormal, fiind determinat de ieşirile din

societatea comercială fără aprobarea conducerii sau prin desfacerea contractului de muncă, ca

urmare a încălcării prevederilor contractului colectiv de muncă.

Fluctuaţia are numeroase efecte negative, deoarece produce perturbări ale procesului de

producţie, goluri de producţie, neritmicitate a activităţii, cheltuieli suplimentare de calificare şi

recalificare a cadrelor, scăderea productivităţii muncii, înrăutăţirea calităţii lucrărilor şi creşterea

costurilor acestora.

In analiza mobilităţii forţei de muncă se utilizează o serie de indicatori care

caracterizează intensitatea acestui fenomen. Aceştia sunt:

- coeficientul intrărilor (Ci) -se determină ca raport între totalul intrărilor (I) în

cursul unei perioade de timp şi numărul mediu de personal(Ns) :

Ci= 100Ns

I

- coeficientul plecărilor (Cp) - se determină ca raport între totalul plecărilor(E) în

cursul unei perioade de timp şi numărul mediu de personal (Ns) :

Page 43: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Cp= 100Ns

E

- coeficientul mişcării totale (Cm) - se determină ca raport între totalul intrărilor

(I) şi plecărilor în cursul unei perioade de timp (E) şi numărul mediu de personal :

Cm=

100Ns

EI

- coeficientul înlocuirilor - reprezintă raportul dintre numărul celor intraţi(I) şi a

celor plecaţi (E)într-o perioadă de timp:

Cî = 100E

I

- coeficientul de fluctuaţie – reprezintă raportul dintre totalul ieşirilor nejustificate

sau fără aprobarea conducerii (En) şi numărul mediu de personal :

Cf= 100Ns

En

Analiza în timpul mobilităţii permite descoperirea tendinţelor fenomenului şi adoptarea

unor măsuri de limitare a acestuia. Se impune adâncirea studiului la nivelul secţiilor şi societăţii

pentru a descoperi cauzele şi locurile unde intensitatea mobilităţii este mai mare. O atenţie

deosebită este necesar să fie acordată fluctuaţiei care are profunde implicaţii în activitatea

întreprinderii.

Fluctuaţia se prezintă sub două forme:

- ca un fapt consumat = fluctuaţie efectivă (activă);

- ca un fenomen în devenire = fluctuaţie potenţială (latentă) concretizată în

eventualele intenţii de a părăsi întreprinderea, având la bază cauze mai mult sau

mai puţin întemeiate.

Fluctuaţia potenţială se poate transforma în fluctuaţie activă dacă nu s-au luat între timp

măsuri de preîntâmpinare şi este mai gravă decât prima, prin dimensiunile mai mari pe care le

poate avea precum şi prin efectele negative pe care le are asupra climatului psihosocial din

societatea comercială.

Page 44: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Proporţiile fluctuaţiei oglindesc, printre altele, gradul de integrare a oamenilor în muncă,

în profesie şi în societate, climatul de muncă în colectivitate, relaţiile formale şi neformale,

gradul de cointeresare materială, condiţiile materiale de muncă, precum şi o serie de factori

subiectivi cu caracter individual.

Limitarea tendinţei de fluctuaţie şi evitarea transformării fluctuaţiei potenţiale în

fluctuaţie activă prin măsuri corespunzătoare, au efecte favorabile asupra creşterii gradului de

stabilitate a forţei de muncă, care se poate aprecia cu ajutorul a doi indicatori:

- stagiul în aceeaşi unitate(St), calculat ca raport între vechimea (t) în societatea

analizată, a fiecărui lucrător şi vechimea totală (T) în muncă a acestuia, exprimată în ani:

St=

T

t

- vechimea medie (în ani) în aceeaşi unitate (T) poate caracteriza mai fidel

stabilitatea forţei de muncă şi se determină ca o medie ponderată a vechimii în ani a

muncitorilor în societate (t) cu numărul muncitorilor având aceeaşi vechime (N):

T=

N

Nxt

Cu cât vechimea medie va fi mai mare cu atât stabilitatea forţei de muncă este mai

bună.O condiţie importantă pentru utilizarea deplină a forţei de muncă existente în unităţile

economice, o constituie asigurarea unei stabilităţi cât mai ridicate ale acesteia. Însă, în condiţiile

schimbărilor produse pe fondul trecerii la econoia de piaţă, a schimbărilor care au avut loc în

dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, a modificărilor în structura ramurilor economiei naţionale are loc

o creştere continuă a calităţii şi rolul forţei de muncă care atrage o mobilitate ridicată a

oamenilor, migraţii teritoriale, schimbări de profesie şi locuri de muncă.

Principalele cauze obiective care provoacă mişcarea salariaţilor sunt :

modificări în structura organizatorică a societăţilor ;

schimbarea gradului de înzestrare tehnică ;

pensionări, decese, plecări la studii sau pentru efectuarea stagiului militar ;

salarizări mai bune la alte societăţi.

Cauzele de ordin subiectiv sunt :

Page 45: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

plecări fără aprobarea societăţii ;

demisii ;

desfacerea contractului de muncă pentru absenţe nemotivate şi alte abateri disciplinare.

4.2. Analiza utilizării forţei de muncă

La nivelul societăţilor comerciale, folosirea raţională a forţei de muncă necesită abordarea

unor aspecte ca raportul dintre pregătirea generală şi introducerea progresului tethnic, folosirea

timpului de lucru potrivit nivelului de calificare; de asemenea, folosirea raţională a forţei de

muncă trebuie să fie un rezultat al îmbinării aspectelor cantitative, cu cele calitative.

Angajaţii competenţi au reprezentat întotdeauna şi vor continua să reprezinte bunul cel

mai de preţ al unei societăţi.

In analiza asigurării cu forţa de muncă la o societate comercială este necesar să se aibă în

vedere situaţia calificării salariaţilor pe categorii, profesii, specializări.

Pentru analiza calificării forţei de muncă este necesar să se cunoască:

- calificarea muncitorilor şi celorlalte categorii de personal;

- asigurarea concordanţei dintre complexitatea lucrărilor şi nivelul calificării forţei

de muncă.

La fiecare societate comercială muncitorii sunt diferenţiaţi pe niveluri de calificare,

numite categorii de calificare stabilite în raport cu complexitatea lucrării şi cu importanţa muncii.

Societatea are un sistem de calificare propriu, corelat cu sistemul de salarizare, avându-se

în vedere posibilităţile financiare ale societăţii.

Pentru personalul de conducere, execuţie şi de deservire generală diferenţierile pe nivele

de calificare se stabilesc pe funcţii, ţinându-se seama de complexitatea lucrărilor, gradul de

răspundere, nivelul de pregătire necesar pentru realizarea sarcinilor.

Incadrarea şi promovarea în funcţii se face pe baza criteriilor proprii fiecărei societăţi

comerciale ţinând cont de competenţă, nivelul de studii, calităţi profesionale, rezultate obţinute

în activitatea anterioară.

Page 46: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Pentru analiza utilizării timpului de muncă se folosesc datele din balanţa timpului de

muncă al salariaţilor şi al celorlalte categorii de muncitori referitoare la fonful de timp

calendaristic, fondul de timp maxim disponibil, fondul de timp efectiv lucrat şi fondul de timp

neutilizat, exprimat în zile-om şi ore-om.

Fondul de timp calendaristic (Tc) exprimat în zile-om, se determină înmulţind numărul

mediu de personal cu numărul zilelor calendaristice din perioada respectivă (Zc) (lună,

trimestru,an):

Tc = N x Zc

Pentru exprimarea fondului de timp calendaristic în ore-om trebuie să se ţină seama de

durata legală a zilei de muncă exprimată în ore (dz):

Tc = N x Zc x dz

Fondul de timp maxim disponibil (Td) se determină scăzând din fondul de timp

calendaristic, timpul aferent concediilor legale de odihnă (Tco), zilelor de repaus şi sărbătorilor

legale (Trs).

Td = Tc – (Tco + Trs)

Fondul de timp efectiv utilizat (Te) reprezintă numărul de zile-om sau ore-om efectiv

lucrate într-o perioadă de timp, indiferent dacă sunt normale sau suplimentare şi se calculează ca

diferenţă între fondul de timp maxim disponibil (Td) şi fondul de timp neutilizat(Tn):

Te = Td – Tn

Fondul de timp neutilizat (Tn) exprimă mărimea pierderilor de timp justificate şi

nejustificate care au avut loc în cursul perioadei analizate.

Rezultă că între fondul de timp maxim disponibil, cel efectiv lucrat şi cel neutilizat există

următoarele relaţii:

Td = Te + Tn ; Tn = Td – Te ; Te = Td – Tn .

în care:

Te – fondul de timp efectiv lucrat

Page 47: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Tn – fondul de timp neutilizat

Principalele obiective care se urmăresc la analiza utilizării timpului de muncă sunt

următoarele:

gradul de folosire a fondului de timp maxim disponibil;

mărimea şi structura fondului de timp neutilizat, precum şi a celui nejustificat;

efectele utilizării incomplete a timpului de muncă asupra principalilor indicatori ai

activităţii întreprinderii;

modul de utilizare a regimului schimburilor.

Pentru caracterizarea gradului de utilizare a timpului de muncă se folosesc următorii

indicatori:

indicele de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Itd) se determină prin

raportarea fondului de timp efectiv lucrat la fondul de timp maxim disponibil:

Itd = 100Td

Te

Timpul efectiv luat în considerare poate fi cel conform duratei normale a zilei de muncă

sau întregului timp efectiv lucrat, în care se include şi timpul lucrat suplimentar.

durata medie a zilei de muncă ( Dz ) caracterizează numărul mediu de ore lucrate de un

salariat în cursul unei zile. Mărimea ei se poate calcula ca durată medie normală a zilei de

muncă, fără luarea în considerare a timpului lucrat suplimentar, prin raportarea numărului

total de ore-om efectiv lucrate în timpul normal (hn ) la numărul de zile-om efectiv

lucrate din acea perioadă (Zn ) :

Zn

hnDz

Dacă se ia în considerare şi timpul lucrat suplimentar se poate calcula şi durata medie

totală sau completă a zilei de muncă, ca raport între numărul total de ore-om şi numărul total de

zile-om efectiv lucrate în perioada respectivă:

Zt

htDt

Page 48: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

în care:

Dt -durata medie totală (completă) a zilei de muncă

ht -numărul total de ore-om lucrate

Zt -numărul total de zile-om lucrate

După calcularea duratei medii a zilei de muncă se poate determina gradul de utilizare a

duratei medii legale a zilei de muncă ca un raport între acestea:

100xdz

DzIh sau 100x

dz

DtIh

în care:

Ih -indicele utilizării duratei medii legale a zilei de muncă

dz-durata medie legală a zilei de muncă

indicele de utilizare a numărului mediu de muncitori caracterizează gradul de folosire

a timpului de muncă şi se calculează ca raport între numărul mediu al muncitorilor care s-

au prezentat efectiv la lucru ( Ne ) şi numărul mediu scriptic din perioada respectivă ( Ns

):

100xNs

NeINs

Se urmăreşte de asemenea, mărimea totală a fondului de timp neutilizat precum şi

structura acestuia. Mărimea timpului neutilizat se poate stabili prin însumarea pierderilor de timp

din întreruperi datorită concediilor medicale, concediilor fără plată, a învoirilor, absenţelor

nemotivate, etc.

Pierderile de timp pot fi justificate sau nejustificate, iar în cadrul analizei trebuie să se

stabilească ponderea deţinută de aceste pierderi pe cauze, în mărimea totală a pierderilor de timp.

Utilizarea incompletă a timpului de muncă are o serie de consecinţe negative asupra

activităţii întreprinderilor , cum ar fi:

Page 49: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

diminuarea volumului producţiei;

scăderea productivităţii muncii;

folosirea neraţională a utilajelor de producţie;

prestarea de ore suplimentare;

creşterea costului de producţie;

munca în asalt;

depăşirea absolută şi relativă a numărului de muncitori.

Eficienţa cu care sunt folosite resursele umane se exprimă prin productivitatea sau randamentul

acestora.

Productivitatea muncii este o categorie economică complexă şi dinamică şi reprezintă

însuşirea muncii de a crea o anumită cantitate de valori de întrebuinţare într-o unitate de timp,

reflectând, în ultimă instanţă, eficienţa cu care este cheltuită o cantitate de muncă.

Analiza eficienţei utilizării resurselor umane se realizează cu ajutorul următorilor

indicatori:

- productivitatea muncii medii şi marginale;

- profitul pe un salariat.

Analiza eficienţei utilizării resurselor umane pe baza productivităţii muncii medii şi

marginale are drept scop:

a) analiza situaţiei generale a productivităţii muncii;

b) analiza volumului producţiei, ca efect al utilizării resurselor umane (inclusiv a

creşterii productivităţii muncii);

c) analiza productivităţii marginale a muncii;

d) consecinţe economice ale modificării productivităţii muncii asupra indicatorilor

economico-financiari.

În raport cu cheltuielile de muncă deosebim:

productivitatea anuală - când cheltuielile de muncă sunt exprimate prin numărul

de salariaţi:

Page 50: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Wa =Ns

Qf

productivitatea zilnică - când cheltuielile de muncă sunt exprimate prin consumul de

timp în om-zile:

Wz =Tz

Qf

productivitatea orară- când cheltuielile de muncă sunt exprimate prin consumul de

timp în om-ore:

Wh =Th

Qf

Pentru identificarea rezervelor de creştere a productivităţii muncii, se impune o analiză

factorială a acesteia, pornind de la raţionamentul care rezultă din conţinutul indicatorilor

productivităţii muncii.

Productivitatea anuală se prezintă astfel:

Wa = Nz x Wz

Unde:

Wa-productivitatea anuală

Nz-numărul de zile lucrate în medie de un salariat

Wz-productivitatea zilnică

Modificarea absolută a productivităţii anuale:

)()( 001101 xWzNzxWzNzWaWaWa

Din care:

1.influenţa numărului de zile lucrate în medie zilnic de un salariat:

)()( 0001 xWzNzxWzNzWaNz

2.influenţa productivităţii zilnice

Page 51: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

)()( 0111 xWzNzxWzNzWaWz

Dar , Wz = Nh x Wh

Unde:

Wz-productivitatea zilnică

Nh-numărul de ore lucrate în medie de un salariat într-o zi

Wh-productivitatea orară

Deci, Wa = Nz x Nh x Wh

2.1.influenţa numărului de ore lucrate în medie de un salariat într-o zi

)()( 001011 xWhxNhNzxWhxNhNzWaNh

2.2.influenţa productivităţii orare:

)()( 011111 xWhxNhNzxWhxNhNzWaWh

Relaţiile care trebuie să se verifice sunt:

NzWa + WzWa Wa

NhWa + WhWa WzWa

Productivitatea muncii poate fi analizată avându-se în vedere în primul rând raportul

dintre producţie (Q) şi factorul muncă (T), care reprezintă productivitatea medie a muncii, iar în

al doilea rând raportul dintre sporul de producţie (∆Q) şi cantitatea suplimentară de muncă (∆T),

care reprezintă productivitatea marginală a muncii.

Deci:

T

QW Wm=

T

Q

în care:

Wm - productivitatea marginală a muncii;

Page 52: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

__

W - productivitatea medie a muncii.

Un indicator care completează informaţiile furnizate de productivitatea marginală a

muncii este elasticitatea producţiei în funcţie de factorul muncă.

Elasticitatea producţiei este raportul dintre modificarea producţiei şi variaţia factorului

muncă, reflectând creşterea procentuală a producţiei la o modificare cu un procent a factorului

muncă.

E =W

Wm

T

Q

T

Q

T

Tx

Q

Q

T

T

Q

Q

:

în care: E - elasticitatea producţiei.

Profitul pe un salariat (se are în vedere profitul din exploatare), prin capacitatea

informaţională, reprezintă un indicator semnificativ pentru evaluarea eficienţei muncii. Dacă se

elimină influenţele conjuncturale, inclusiv intensitatea inflaţiei, şi bineînţeles o modificare

sensibilă a structurii producţiei, indicatorul menţionat preia şi influenţele celorlalţi factori ai

producţiei activaţi de muncă.

În analiza eficienţei muncii, pe baza indicatorului menţionat, se pot avea în vedere

următoarele modele de tip multiplicativ:

1)CA

Pex

Ve

CAx

Ns

Ve

Ns

Pe

2) Ve

Pex

T

Vex

Ns

T

Ns

Pe

3) CA

Pex

Ns

CA

Ns

Pe

unde: Pe - profit din exploatare;

Ve - venitul din exploatare;

Page 53: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

T - număr mediu ore pe un salariat.

A.Utilizându-se metoda substituirii factoriale, după primul model, factorii şi relaţiile de

determinare a influenţelor sunt:

Modificarea totală absolută:

0

0

0

0

0

0

1

1

1

1

1

1

CA

Pex

Ve

CAx

Ns

Ve

CA

Pex

Ve

CAx

Ns

Ve

Ns

Pe

din care:

a) influenţa veniturilor din exploatare pe un salariat:

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

1

1

/

CA

Pex

Ve

CAx

Ns

Ve

CA

Pex

Ve

CAx

Ns

Ve

Ns

PeNsVe

b) influenţa cifrei de afaceri la 1 leu venituri din exploatare:

0

0

0

0

1

1

0

0

1

1

1

1

/

CA

Pex

Ve

CAx

Ns

Ve

CA

Pex

Ve

CAx

Ns

Ve

Ns

PeVeCA

b) influenţa profitului din exploatare la 1 leu cifră de afaceri:

0

0

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

/

CA

Pex

Ve

CAx

Ns

Ve

CA

Pex

Ve

CAx

Ns

Ve

Ns

PeCAPe

Modificarea profitului absolut rezultă ca sumă a celor trei influenţe:

Ns

Pe NsVe

Ns

Pe/

+ VeCA

Ns

Pe/

+ CAPe

Ns

Pe/

B.Analiza factorială a profitului pe un salariat după al doilea model, se va explica

factorial, astfel:

Modificarea totală absolută:

Page 54: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

0

0

0

0

0

0

1

1

1

1

1

1

Ve

Pex

T

Vex

Ns

T

Ve

Pex

T

Vex

Ns

T

Ns

Pe

din care:

a) influenţa timpului de muncă ( număr mediu de ore pe un salariat):

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

1

1

/

Ve

Pex

T

Vex

Ns

T

Ve

Pex

T

Vex

Ns

T

Ns

PeNsT

b) influenţa veniturilor din exploatare pe unitatea de timp:

0

0

0

0

1

1

0

0

1

1

1

1

/

Ve

Pex

T

Vex

Ns

T

Ve

Pex

T

Vex

Ns

T

Ns

PeTVe

c) influenţa profitului din exploatare la 1 leu venituri din exploatare;

0

0

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

/

Ve

Pex

T

Vex

Ns

T

Ve

Pex

T

Vex

Ns

T

Ns

PeVePe

Modificarea profitului absolut rezultă ca sumă a celor trei influenţe:

Ns

Pe NsT

Ns

Pe/

+ TVe

Ns

Pe/

+ VePe

Ns

Pe/

C.În al treilea model, modificarea profitului pe un salariat se prezintă astfel:

Modificarea totală absolută:

0

0

0

0

1

1

1

1

CA

Pex

Ns

CA

CA

Pex

Ns

CA

Ns

Pe

din care:

a) influenţa cifrei de afaceri pe un salariat:

Page 55: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

0

0

0

0

0

0

1

1

/

CA

Pex

Ns

CA

CA

Pex

Ns

CA

Ns

PeNsCA

b) influenţa profitului din exploatare la 1 leu cifră de afaceri:

0

0

1

1

1

1

1

1

/

CA

Pex

Ns

CA

CA

Pex

Ns

CA

Ns

PeCAPe

Modificarea profitului absolut rezultă ca sumă a celor două influenţe:

Ns

Pe NsCA

Ns

Pe/

+ CAPe

Ns

Pe/

Căile principale de creştere a productivităţii muncii sunt: introducerea progresului tehnic,

ridicarea calificării forţei de muncă, introducerea unor metode moderne de management, precum

şi perfecţionarea stimulării materiale a salariaţilor.

Introducerea progresului tehnic constituie principala cale de creştere a productivităţii

muncii, de economisire a muncii vii şi materializate în fiecare întreprindere.

In cadrul analizei se urmăreşte situaţia introducerii progresului tehnic sub toate formele

sale, precum şi a consecinţelor acestuia. In acest sens, trebuie să se studieze situaţia mecanizării,

automatizării şi cibernetizării producţiei, dotarea întreprinderilor cu maşini şi utilaje de înalt

nivel tehnic, precum şi introducerea procedeelor tehnologice avansate.

Introducerea progresului tehnic sub toate formele sale are consecinţe pozitive asupra

activităţii întreprinderilor, concretizată în sporirea producţiei şi a productivităţii muncii,

reducerea timpului de muncă pe unitatea de produs şi a necesarului relativ de muncitori,

reducerea costurilor de producţie, ridicarea rentabilităţii, etc.

Page 56: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA
Page 57: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

CAPITOLUL V

ANALIZA DIAGNOSTIC A RENTABILITĂȚII PE BAZA

CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE

5.1. Prezentarea conceptuală a profitului în economia de piaţă

Profitul îndeplineşte rolul de pârghie principală şi instrument de conducere a unităţilor şi

de stimulare materială a lucrătorilor.

Funcţiile profitului sunt :

-orientarea generală a activităţii economice. Profitul incită salariaţii în luarea

initiaţivelor de a-şi dezvolta activităţile.

-constituie sursă de bază de autofinanţare a activităţilor economice şi o condiţie

fundamentală a dezvoltării în perspectivă.

-instrument de stimulare economică- după efectuarea prelevărilor prioritare asupra

profitului brut, ceea ce rămâne este repartizat pentru :

- autofinanţarea întreprinderii

- stimulente materiale

- nevoi socio-culturale

-mijloc de control al eficacităţii întreprinderilor şi a muncii salariaţilor

-indicator sintetic al activităţii economice.

In practica economică, gradul de rentabilitate a întreprinderii se calculează cu ajutorul ratei

profitului. Nivelul ratei profitului reflectă măsura în care unitatea economică reuşeşte să

valorifice toţi factorii care concură la obţinerea profitului, în special mărimea volumului

producţiei, accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului.

Page 58: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

5.2. Analiza diagnostic a profitului

Analiza structurală a profitului presupune descompunerea în elemente componente

care, în cazul profitului, se poate efectua din mai multe puncte de vedere.

Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării (profit sau pierdere), nu este omogen, fiind

alcătuit din rezultatele mai multor activităţi diferite.

Primul element component al exerciţiului este rezultatul exploatării care se determină ca

diferenţa dintre veniturile din exploatare şi cheltuielile de exploatare.Pentru societăţile cu profil

industrial, veniturile din exploatare sunt constituite din :

venituri din vânzarea mărfurilor cu amănuntul ;

venituri din prestaţii de servicii ;

iar cheltuielile din exploatare includ :

costul mărfurilor vândute;

costul prestaţiilor de servicii;

cheltuielile de circulaţie aferente mărfurilor vândute;

cheltuielile cu impozitele, taxele, vărsămintele asimilate suportate de unitatea patrimonială

(impozit pe clădiri, taxe pentru folosirea terenurilor, impozit pe profit);

cheltuieli cu personalul (salarii, alte drepturi de personal, contribuţia la asigurări şi protecţia

socială);

alte cheltuieli de exploatare.

O altă sursă de profit pentru societate poate fi activitatea financiară.

Rezultatul financiar (profit sau pierdere) se calculează ca diferenţă între veniturile

financiare şi cheltuielile financiare. Potrivit formularului anexă la bilanţ, Contul de profit şi

pierdere, veniturile financiare includ următoarele elemente :

venituri din participaţii;

venituri din diferenţe favorabile de curs valutar;

venituri din dobânzi primite;

alte venituri financiare.

Iar cheltuielile financiare cuprind :

diferente nefavorabile de curs valutar;

dobânzi aferente împrumuturilor primite;

Page 59: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

alte cheltuieli financiare.

Rezultatul curent al exerciţiului se obţine însumând rezultatul exploatarii si rezultatul

financiar.

In afara activităţilor de exploatare şi financiară, pot apare şi activităţi întâmplătoare,

neavând caracter de regularitate, pentru care se evidenţiază separat veniturile şi cheltuielile

extraordinare . In această categorie se includ veniturile şi cheltuielile legate de capital (cedare de

active) şi cele aferente operaţiunilor de gestiune (amenzi, penalităţi, donaţii, etc.).

Pentru a afla rezultatul total al activităţii desfăşurate de o societate comercială, se

însumează rezultatul curent al exerciţiului cu rezultatul exctraordinar, obţinându-se rezultatul

exerciţiului înaintea impozitării (profit brut total sau pierdere).

Un indicator foarte important pentru aprecierea performanţelor este şi rezultatul

exerciţiului după impozitare, respectiv profitul net sau pierderea.

Rezultatul exerciţiului după impozitare (profit net sau pierdere) este determinat ca

diferenţă între rezultatul impozabil şi impozitul pe profit.

Analiza factoriala are rolul de a stabili sistemul de factori care determina modificarea

rezultatului exploatarii, in vederea alegerii criteriilor principale de estimare a evolutiei viitoare.

Cifra de afaceri reprezintă partea principală a veniturilor din exploatare, iar rezultatul

aferent cifrei de afaceri este componenta cea mai importantă a rezultatului exploatării . În acest

context , analizei rezultatului aferent cifrei de afaceri i se acordă o foarte mare atenţie .

A.Un model de analiză a profitului brut aferent cifrei de afaceri este următorul

CA

Pb

Ns

CANs Pr

unde :

Ns – numărul de salariaţi ai societăţii comerciale ;

Ns

CAproductivitatea muncii (cifra de afaceri pe o persoană) ;

CA

Pbmodificarea profitului brut la 1 leu cifră de afaceri .

Page 60: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Modificarea profitului, se exprimă astfel :

0

0

0

00

1

1

1

11Pr

Ca

Pb

Ns

CANs

CA

Pb

Ns

CANs

Din care:

1. Influenţa modificării numărului de salariaţi

0

0

0

001Pr

CA

Pb

Ns

CANsNsNs

2. Influenţa modificării productivităţii muncii

0

0

0

0

1

11Pr

CA

Pb

Ns

CA

Ns

CANs

Ns

CA

3. Influenţa modificării profitului la 1 leu cifră de afaceri

0

0

1

1

1

11Pr

CA

Pb

CA

Pb

Ns

CANs

CA

Pb

B.Rezultatul exploatării poate fi analizat şi după relaţia :

qcqpRE

qp – cifra de afaceri exprimată în preţuri de vânzare

qc – cheltuielile aferente cifrei de afaceri

Modificarea totală a rezultatului exploatării a fost de :

RE RE1 – RE0

1.Influenţa modificării producţiei vândute

Page 61: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

00

01

0Pr0Pr

pq

pqIQ

IQQRE

2.Influnţa modificării structurii producţiei vândute

IQcqpqqRE 0Pr0101

3.Influenţa modificării costurilor

01011101 cqpqcqpqcRE

4.Influenţa modificării preţurilor

11011111 cqpqcqpqpRE

Page 62: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

CAPITOLUL VI

ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIARE PE BAZA BILANȚULUI

6.1. Generalităţi privind analiza echilibrului economico – financiar

Echilibrul financiar al firmei reprezintă un sistem de corelaţii, prin care se stabilesc

anumite proporţionalităţi în cadrul şi între diferitele fluxuri financiare.

Acestea reprezintă o premisă dar şi o consecinţă a unei desfăşurări normale a activităţii

firmei, în conformitate cu obiectul său de activitate, ca premisă, trebuie avute în vedere

corelaţiile obiective dintre necesităţile de resurse materiale şi posibilităţile de finanţare. De

modul cum sunt utilizate şi valorificate aceste resurse depinde asigurarea echilibrului economico

– financiar sau dereglarea acestuia.

Echilibrul economico-financiar trebuie înţeles ca fiind ansamblul de corelaţii care se

formează în procesul derotaţie a capitalului. El trebuie să fie stabilit prin bugetul de venituri şi

cheltuieli. De asemenea, trebuie urmărită realizarea lui în fiecare exerciţiu financiar.

Instrumentele practice de evidenţiere a echilibrului financiar sunt: bugetul de venituri şi

cheltuieli, bilanţul contabil şi balanţa de verificare.

Pentru exprimarea sintetică a multiplelor corelaţii implicate de echilibrul financiar, există

o multitudine de indicatori. În practică se utilizează în special următorii indicatori:

1. Rata autonomiei financiare

Raf = capital propriu / capital propriu + capital împrumutat

2. Rata de finanţare a stocurilor

Rfs = fond de rulment / stocuri

3. Rata de autofinanţare a activelor

Raa = capital propriu / active fixe + active circulante

4. Rata datoriilor

Rd = datorii totale / active totale

Page 63: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

6.2. Analiza corelaţiei fondului de rulment - nevoie de fond de rulment-

trezorerie netă

Fondul de rulment reprezintă partea din capitalul permanent utilizată pentru finanţarea

activelor circulante, impusă de diferenţele dintre sumele încasate şi sumele de plătit, precum şi

dacalajul dintre termenul mediu de transformare a activelor circulante în lichidităţi şi durata

medie în care datoriile pe termen scurt devin exigibile.

Sunt mai multe modalităţi de calcul al FR:

1. Conform concepţiei patrimoniale:

a. FR = capital permanent – active imobilizate

FR = FRp + Fri

FRp = capitaluri proprii – active imobilizate

Fri = datorii pe termen scurt şi lung

b. FR = active circulante – datorii pe termen scurt

Potrivit concepţiei funcţionale, fondul de rulment funcţional sau fondul de rulment net

global (FRGN) se determină astfel:

a. FRGN = surse aciclice – active aciclice

b. FRGN = (nevoi ciclice + nevoi de trezorerie) – (resurse ciclice + resurse de

trezorerie) = (active circulante de exploatare + active circulante în afara exploatării +

disponibilităţi) – (datorii de exploatare + datorii în afara exploatării + credite bancare de

trezorerie).

Nevoia de fond de rulment reprezintă diferenţa dintre nevoile temporare şi resursele

temporare, respectiv suma necesară finanţării decalajelor, care se produc în timp între fluxurile

reale şi fluxurile de trezorerie determinate în special de activitatea de exploatare.

a. pe baza bilanţului patrimonial:

NFR = (active circulante – disponibilităţi băneşti) – (datorii pe termen scurt – credite

pe termen scurt) = (active circulante – disponibilităţi băneşti) – obligaţii pe termen scurt

Nevoia de fond de rulment semnifică în esenţă, activele circulante de natura stocurilor şi

a creanţelor nefinanţate pe seama obligaiilor pe termen scurt (surse atrase). Obligaţiile pe termen

scurt de natura celor faţă de furnizori, salariaţi, bugetul de stat.

b. pe baza bilanţului funcţional, nevoia de fond de rulment se determină astfel:

Page 64: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

NFR = nevoi ciclice – resurse ciclice

În acest caz NFR este formată din partea pentru exploatare (NFRE) şi cea în afara

exploatării (NFRAE).

NFR = NFRE + NFRAE

NFRE = active ciclice aferente exploatării – surse ciclice aferente exploatării

NFRAE = active ciclice din afara exploatării – surse ciclice din afara exploatării

Mărimea nevoii de rulment din exploatare este influenţată de natura activităţii, durata

ciclului de fabricaţie, viteza de rotaţie a stocurilor şi creanţelor, nivelul de activitate. Dacă nevoia

de rulment este pozitivă, situaţia se consideră a fi normală numai dacă este rezultatul unei politici

de investiţii privind creşterea nevoii de finanţare a ciclului de exploatare. Astfel, aceasta reflectă

un dacalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor şi creanţelor şi exigibilitatea datoriilor de

exploatare.

Dacă, dimpotrivă, nevoia de fond de rulment este negativă, aceasta semnifică un surplus

de resurse temporare comparativ cu nevoile temporare, situaţia fiind favorabilă doar dacă este

rezultatul accelerării rotaţiei activelor circulante şi ale angajării de datorii cu scadenţe mari.

Trezoreria netă exprimă corelaţia dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment,

reflectând situaţia financiară a firmei, atât pe termen mediu şi lung cât şi pe termen scurt.

a. Pe baza bilanţului patrimonial (financiar):

TN = FR – NFR

b. Trezoreria netă se poate calcula pe baza bilanţului funcţional astfel:

TN = FRNG – NFR

sau

TN = TA – TP

TA = trezoreria de activ,

TP = trezoreria de pasiv.

Trezoreria netă pozitivă semnifică un excedent monetar al exerciţiului financiar şi dacă

acesta se menţine în cadrul mai multor exerciţii financiare succesive, această situaţie

demonstrează o rentabilitate economică ridicată şi posibilitatea plasării rentabile a

disponibilităţilor băneşti pentru întărirea poziţiei băncii pe piaţă. Dacă nevoia de fond de rulment

este constantă atunci trezoreria netă pozitivă este echivalentul profitului net, diminuat cu

dividentele plătite în cursul aceleiaşi perioade, la care se adună amortizarea

Page 65: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

6.3. Analiza corelaţiei fondului de rulment cu activele circulante

În cadrul echilibrului flnanciar al firmei, una din corelaţiile importante o constituie cea

dintre fondul de rulment (FRRt) şi nevoia de fond de rulment (NFR) sau soldul efectiv al

activelor circulante (fără disponibilităţi) achitate şi neachitate.

Nevoia de fond de rulment mai poate fi numit şi capital de lucru. În acest caz, ea

reprezintă volumul de bani necesar pentru ca firma să poată funcţiona în timpul de aşteptare a

încasării creanţelor sale şi se calculează cu ajutorul relaţiei următoare:

CAPITAL = CREANŢE + STOCURI DE – OBLIGAŢII DE

DE LUCRU DE ÎNCASAT ACTIVE PLATĂ

(Clienţi şi debitori) CIRCULANTE (pe termen scurt)

În analiza corelaţiei dintre fondul de rulment şi activele circulante se pot folosi o serie de

“rate” cum ar fi:

Rata de finanţare a activului circulant= 100xcirculanteActive

rulmentdeFondul

Această rată reflectă proporţia în care fondul de rulment acoperă activele circulante. Se

apreciază că mărimea normală a acestei rate este de 50%.

O altă rată utilizată este rata de acoperire a stocurilor:

Rata de acoperire a stocurilor = 100xStocuri

rulmentdeFondul

Rata de acoperire a stocurilor reflectă proporţia în care fondul de rulment finanţează

stocurile. O acoperire normală a stocurilor apare atunci când fondul de rulment reprezintă circa

2/3 din totalul acestora.

O altă rată utilizată este rata de acoperire a stocurilor achitate şi necreditate plus

creanţele:

Page 66: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Rata de acoperire

a stocurilor achitate = 100xcreanteleplusenecreditatsiachitateStocurile

totalrealrulmentdeFondul

Această rată prezintă procentual raportul dintre fondul de rulment existent şi mărimea

stocurilor şi a creanţelor achitate şi necreditate, exprimat în trezoreria netă. În mod normal, ea

trebuie să fie mai mare de 100.

6.4. Analiza creanţelor şi obligaţiilor în sistemul echilibrului financiar

Creanţele reflectă angajamente contractate de anumiţi parteneri ai firmei, cum sunt clienţi,

ale căror termene de plată au o scadenţă ulterioară livrării bunurilor şi serviciilor, precum şi

debitorii băncii, în calitate de beneficiari ai unor împrumuturi pe care le vor rambursa ulterior

împreună cu dobânda aferentă acestora.

Obligaţiile (datoriile nefinanciare pe termen scurt) reprezintă surse de finanţare atrase pe o

durată mai mică de un an, excuzând creditele bancare. Acestea conţin datoriile către furnizori,

personal, stat, acţionari, avansuri de la clienţi.

Creanţele şi obligaţiile constituie principalele elemente care influenţează fluxurile băneşti

ale băncii.

1. Durata de imobilizare a creanţelor (Di):

unde:

Sd = soldul mediu al creanţelor

Rd = rulajul debitor al conturilor de creanţe.

2. Durata de folosire a surselor atrase (Df):

unde:

Sc = soldul mediu al conturilor de obligaţii

Rc = rulajul creditor al conturilor respective.

Corelaţia dintre suma creanţelor şi obligaţiilor pe termen scurt, precum şi dintre Di şi Df

Di =

Df =

Rc

Scx360

Page 67: NOTE DE CURS ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

generează fluxuri băneti care influenţează pozitiv sau negativ disponibilităţile firmei. Astfel:

a. dacă Sd = Sc şi Di = Df, atunci cel puţin din punct de vedere teoretic, se produce o

compensare între creanţe şi obligaţii.

b. dacă Sd > Sc şi Di = Df, atunci fluxul de disponibilităţi este influenţat pozitiv deoarece

suma încasărilor este superioară sumei plăţilor pentru acelaşi interval de timp.

BIBLIOGRAFIE

1. Işfănescu A.,şi colectivul: „Analiză economico-financiară”, Ed. ASE, Bucureşti, 2009.

2. Petrescu Silvia, “Analiză și diagnostic financiar-contabil”-Ghid teoretico-aplicativ- Ediția a

III-a, revizuită și actualizată, Editura CECCAR, București, 2010;

3. Ţole, M., Matei, N.C., Ţole, A.A., Ruse, E., Spineanu-Georgescu, L., “Analiză economico-

financiară. Metode, tehnici şi metode”, ediţia a III-a, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2011.