PIATA VALUTARA

Caracteristicile si rolul pietei valutare

Piata valutara nationala cuprinde ansamblul relatiilor ce iau nastere intre persoane fizice sau juridice, privind cumpararea si vanzarea de valute, precum si institutiile (banci, burse) si reglementarile care faciliteaza aceste tranzactii.

Prin notiunea de piata valutara internationala se intelege un sistem de relatii financiar-valutare prin care se desfasoara vanzarile si cumpararile atat in valuta (efectiva si in cont) cat si cele de instrumente de plata internationale (trate, bilete la ordin, cecuri etc.) exprimate in moneda straina.

Piata valutara internationala este in mod clar delimitata de pietele valutare nationale.

Principala deosebire consta in faptul ca, in timp ce pe piata valutara nationala bancile efectueaza cumparari si vanzari de valuta in schimbul monedei nationale, in cazul pietei valutare internationale, aceleasi banci deruleaza tranzactii care au ca obiect o valuta ce este straina, atat pentru ele, cat si pentru solicitantul operatiunii.

Motivul existentei pietei valutare internationale alaturi de pietele valutare nationale se afla in restrictiile care adesea impiedica circulatia internationala a capitalului. Aceste restrictii pot fi aplicate doar pe pietele valutare nationale, dar nu si asupra pietelor valutare internationale. De exemplu, pe piata de la Londra, rezidentii din Franta, Olanda, Germania etc. pot detine conturi in dolari sau pot contracta credite in dolari, fara restrictii, in schimb rezidentii din Anglia nu au decat o libertate limitata in efectuarea tranzactiilor de export sau import de capital.

O alta deosebire se refera la faptul ca, in timp ce pe piata valutara nationala cursul valutar ramane neschimbat pe durata unei zile bancare, pe piata valutara internationala cursul la care se efectueaza operatiunile este intr-o permanenta modificare.

Principalele caracteristici ale pietei valutare, care nu fac altceva decat sa-i individualizeze continutul, sunt urmatoarele:

a) In primul rand, piata valutara nu poate fi localizata din punct de vedere geografic, ea materializandu-se practic intr-o retea de legaturi electronice intre dealerii din diferite banci.

b) In al doilea rand, piata valutara se compune dintr-o serie de banci comerciale, care au incluse in activitatea lor si operatiuni cu valute, case de schimb valutar care sunt autorizate in aceste sens si alte institutii nebancare, precum si dintr-o bursa valutara, a carei activitatea este reglementata prin lege, menita sa vina in sprijinul comertului cu valute si devize.

c) In al treilea rand, pe piata valutara cursul valutelor se stabileste prin confruntarea directa a cererii si ofertei, in anumite conditii stabilite de parti si in limitele prevazute de lege. In urma acestor confruntari, valoarea de schimb a valutelor variaza, stabilindu-se in jurul unei valori medii, numita cursul valutar al pietei.

d) In al patrulea rand, pietele valutare se supun legislatiei financiare si monetare a statului pe teritoriul caruia functioneaza, autoritatile monetare exercitand in acest domeniu politica valutara a statului respectiv, subordonata intereselor sale economice si financiare.

Exista insa si piete valutare care au un caracter international, deservind interese nelocalizate pe un anumit spatiu geografic. Aceste piete au puternice influente asupra activitatii valutar-financiare internationale, iar cursurile valutare stabilite pe aceste piete determina in buna parte cursul valutar de pe alte piete valutare.

Cele mai importante piete valutare cu caracter international sunt cele de la Londra, Zürich, Paris, New-York, Tokio s.a. Aceste piete valutare internationale, fiind plasate pe teritoriul unor tari, au, de asemenea, obligatia de a respecta legislatia acestor tari, dar, evident, legislatia ce li se aplica este mai permisiva, ceea ce a si favorizat dezvoltarea lor.

e) In al cincilea rand, pe piata valutara exista situatii in care tranzactiile se indeparteaza de latura economica propriu-zisa si capata un profund caracter speculativ, motiv pentru care atat cererea cat si oferta sunt deformate. Aceste situatii apar ca urmare a unor factori specifici, cum ar fi, de exemplu, speculatia valutara sau arbitrajul valutar.

Rolul pietelor valutare este determinat de posibilitatea pe care acestea o ofera participantilor la schimburile economice internationale, pentru alegerea si obtinerea mijloacelor de credit si de plata cele mai convenabile.

Importanta pietei valutare decurge si din faptul ca, fiind singura piata ce asigura trecerea fondurilor de pe o piata pe alta, dintr-o tara intr-alta, polarizeaza o serie de influente pe care apoi le reflecta asupra diferitelor economii nationale sau asupra economiei mondiale, pe ansamblul ei. Din acest punct de vedere, dupa cum remarcam si in cuprinsul capitolului II, piata valutara este cea mai sensibila piata la evenimentele economice, politice, sociale si monetare din diferite tari sau chiar la cele de pe plan international.

Cresterea continua, in perioada contemporana, a rolului pietelor valutare internationale a fost determinata de o serie de factori, cum ar fi:

f) continua liberalizare a comertului international si atitudinea mai toleranta in privinta regimurilor valutare pe diverse piete, ceea ce a avut ca efect intensificarea platilor internationale si accelerarea miscarii capitalurilor intre piete;

g) cresterea si diversificarea activitatii bancare, accentuarea creditarii internationale precum si a ponderii acesteia in tranzactiile comerciale internationale;

h) cresterea importantei valutelor europene si a yenului japonez in tranzactiile de pe pietele valutare internationale;

i) evolutia si dezvoltarea pietei eurovalutelor.

Amploarea relatiilor economice internationale, participarea tuturor tarilor la circuitul economic mondial sunt, de asemenea, factori care au dus la cresterea rolului pietei valutare in desfasurarea operatiunilor economice externe, aceasta piata devenind un fel de barometru al activitatii economice dintr-o tara si, in acelasi timp, al conjuncturii economice generale de pe piata internationala.

In concluzie, in ansamblul pietei financiar-valutare internationale, piata valutara ocupa un loc important prin rolul de conservator pe care il joaca fata de celelalte piete, in sensul ca, prin capacitatea sa de a

preschimba rapid si in orice suma o valuta cu alta confera suplete, flexibilitate si permeabilitate pietelor internationale.

Principalele categorii de operatori pe piata valutara

Conform celor dezvoltate anterior, obiectul activitatii pietelor valutare il constituie, in principal, vanzarea si cumpararea de valute convertibile, din acest punct de vedere valutele straine fiind tratate ca marfuri.

Operatiunile valutare sunt extrem de complexe si de dinamice, indeosebi datorita faptului ca, in timp si in spatiu, cursurile valutare de schimb se modifica foarte rapid. Ca atare, cea mai mica variatie a cursului de schimb al unei valute fata de celelalte valute poate avea consecinte foarte importante, operatorii pietelor valutare fiind singurii care au posibilitatea de a reactiona rapid la aceste schimbari si chiar sa le prevada, intrucat ei dispun de mijloace rapide de comunicatie si de informare.

La functionarea unei piete valutare dintr-o tara cu economie de piata participa, in general, doua mari categorii de agenti (operatori ai pietei)[1]:

1. agentii economici, sau „neprofesionistii”;

2. agentii care asigura functionarea concreta, de zi cu zi, a pietei, adica „profesionistii”.

La frontiera ce separa aceste doua mari categorii de agenti se afla bancile comerciale, care pot sa fie atat agenti „neprofesionisti” ai pietei valutare, atunci cand apar in calitate de intermediari pentru operatiunile de schimb, cat si in calitate de „profesionisti” ai pietei valutare, atunci cand actioneaza ca angajati ai dealerilor sau ca agenti care realizeaza pentru contul lor propriu operatiuni de schimb valutar.

In prima categorie, cea a „neprofesionistilor”, sunt inclusi agentii privati nebancari (particularii independenti), precum si Bancile Centrale.

In categoria agentilor privati nebancari sunt inclusi, in general:

j) persoane fizice, rezidenti sau nerezidenti, care solicita bancilor ori caselor de schimb valutar sa efectueze anumite operatiuni valutare, in conformitate cu legislatia in vigoare din fiecare tara;

k) firme care folosesc valutele pentru plata unor produse sau servicii achizitionate din strainatate;

l) firme care investesc in strainatate sume importante si care isi repatriaza profiturile realizate;

m) marile corporatii care se angajeaza in operatiuni la termen, pentru evitarea riscurilor valutare;

n) guverne, care finanteaza programe in strainatate sau isi acopera anumite deficite ale balantei de plati prin operatiuni pe piata valutara.

Agentii privati nebancari transmit bancilor comerciale ordine de cumparare sau de vanzare de valuta, sau pot efectua pentru contul lor operatiuni de schimb valutar (de exemplu: tranzactii intre filialele firmelor multinationale).

Bancile Centrale, in calitate de operatori ai pietei valutare, intervin de regula pentru a controla fluctuatiile pietei sa pentru a reglementa conditiile in care se efectueaza operatiunile de schimb valutar.

Cu toate ca au un caracter sporadi 747h79h c, interventiile Bancilor Centrale sunt orientate spre trei directii principale:

o) executarea ordinelor primite de la propria clientela (guverne, banci centrale straine, organisme internationale etc.);

p) controlul asupra pietei valutare, mai mult sau mai putin accentuat, in functie de importanta acordata controlului asupra schimburilor monetare;

q) incercarea de a influenta cursul de schimb, din motive de politica interna, pe de o parte, iar pe de alta parte, din necesitatea respectarii unor angajamente internationale.

Interventiile Bancii Centrale reprezinta, in general, un instrument al politicii monetare proprii fiecarei tari, vizand mentinerea cursului de schimb al monedei la un anumit nivel dorit sau in cadrul unei marje de fluctuatie. Acest tip de interventie directa, sub forma de vanzari-cumparari de devize, reprezinta doar una dintre masurile pe care le iau Bancile Centrale care, alaturi de politica ratei dobanzii, face ca moneda nationala sa fie mai mult sau mai putin atragatoare pentru plasamente sau investitii.

Cea de a doua categorie, cea a agentilor profesionisti ai pietei, include operatorii specializati, cunoscuti sub diferite denumiri, in functie de tara in care acestia opereaza. De exemplu, in Franta putem intalni cambisti sicurtieri de schimb, in Marea Britanie jobberi si brokeri, iar in S.U.A. dealeri si brokeri valutari.

Dealerii lucreaza in interiorul bancilor, avand urmatoarele atributii:

· centralizeaza ordinelor primite de la clienti;

· efectueaza compensarea cererilor cu ofertele;

· transmit pe piata valutara cererile si ofertele de devize excedentare.

Ei opereaza in numele clientilor lor – cetateni, firme, guverne sau agentii guvernamentale – si reprezinta elementul principal al contractelor de vanzare si cumparare de valuta.

Dealerii sunt intr-un contract permanent cu piata schimburilor interbancare internationale, informandu-se in timp util asupra evolutiilor ce pot interveni; au la dispozitie un ansamblu diversificat de instrumente pentru transmiterea, receptionarea si prelucrarea informatiilor necesare desfasurarii activitatii lor profesionale. Concret, fiecare post de lucru al unui dealer trebuie sa cuprinda:

r) unul sau mai multe terminale, care sa le furnizeze informatii prompte asupra cursurilor de schimb si a ratelor dobanzii;

s) telefoane digitale;

t) mai multe linii directe de comunicatii, care sa le permita legaturi instantanee cu filialele din strainatate, cu banci, cu brokeri sau clienti importanti;

u) un sistem de informare care sa redea pe loc pozitia bancii fata de fiecare valuta in parte;

v) un ordinator performant, dotat cu programe de calcul care trebuie sa permita decizii rapide pentru operatiuni de arbitraj, plasament sau speculatii.

Dar dealerii nu indeplinesc numai comenzile primite de la clienti, printre activitatile lor fiind incluse si operatiuni pentru cresterea si mentinerea unui „stoc” solid de valute bine cotate, pentru a putea face fata oricarei comenzi neasteptate sau pentru a putea reactiona rapid, atunci cand cursul de schimb ii este favorabil.

Astfel, pe tot parcursul unei zile are loc un flux continuu, in ambele sensuri, de cereri si oferte intre diferitele elemente ale pietei valutare internationale. Dealerii raspund la diferitele comenzi ale clientilor si cauta sa opereze cu diferite valute, cu diverse sume si in diverse locuri, in scopul obtinerii celor mai bune preturi. Acest lucru presupune o buna legatura cu brokerii si cu celelalte centre valutare din lume.

Spre deosebire de dealeri, brokerii nu lucreaza in interiorul bancilor, nefiind angajatii acestora, ei dispunand de spatii proprii, separate. In principiu, ei au rol de intermediari, punand in legatura cele doua parti interesate in operatiunile de vanzare-cumparare de valute, facand astfel servicii deosebit de valoroase dealerilor, actionand ca agenti ai acestora. Ca si dealerii, brokerii trebuie sa fie tot timpul la curent cu evolutia valutelor si sa poata stabili cat mai rapid posibil legatura intre clientii-cumparatori si clientii-vanzatori de valuta.

Motivatiile celor care solicita sau ofera valuta sunt multiple, dar in functie de scopul urmarit de acestia, se pot distinge doua tipuri de agenti:

1. „Comerciantii”, cei care nu intervin pe piata decat pentru a-si regla tranzactiile lor economice (de exemplu: un importator se poate adresa pietei valutare pentru cumpararea valutei necesara achitarii marfurilor importante, la o data ulterioara, incheind in acest scop o tranzactie la termen; astfel, desi acest importator contracteaza astazi cumpararea valutei, el va intra in posesia sumei cumparate la o data ulterioara, convenita cu agentul sau).

2. Agentii pentru care comertul cu valute constituie un scop in sine si care, la randul lor, pot fi:

w) speculatorii (puri) care urmaresc exclusiv realizarea unui castig ca diferenta intre cursul actual si un curs viitor, anticipat, al unei monede;

x) arbitrajistii care urmaresc realizarea unui castig din diferenta existenta intre cursul efectiv al aceleiasi monede, in acelasi timp, dar pe piete diferite.

Viteza, dimensiunile si importanta internationala a operatiunilor valutare fac necesara existenta unui control si a unei supravegheri intense asupra acestora. De aceea, bancile impun limite foarte stricte asupra volumului operatiunilor, precum si asupra pozitiei pe care o pot lua dealerii lor fata de o anumita valuta.

In principal, prin controlul si supravegherea exercitate sunt urmarite doua obiective majore:

y) ca banca sa nu fie angajata intr-o pozitie supraexpusa (de exemplu: existenta unui stoc excesiv la o valuta supraevaluata);

z) sa existe si sa se mentina un echilibru stabil intre operatiunile la vedere si cele la termen.

Operatiuni desfasurate pe pietele valutare

Dupa cum s-a aratat mai inainte, piata valutara este formata dintr-un sistem de relatii ce iau nastere intre banci, precum si intre acestea si clientii lor, prin intermediul carora se efectueaza vanzarile si

cumpararile de valute in vederea derularii platilor internationale, sau pentru realizarea de operatiuni cu scop financiar.

Operatiunile derulate pe piata valutara pot fi diferentiate astfel:

- in functie de natura lor:

- operatiuni la vedere, sau „spot”;

- operatiuni la termen, sau „forward”.

- in functie de gradul de complexitate:

- operatiuni simple;

- operatiuni „swap”.

- in functie de motivatie:

- obtinerea de profit, prin speculatii sau arbitraj;

- acoperirea riscului.

In desfasurarea acestor operatiuni pe pietele valutare trebuie sa se tina seama insa de modul de exprimare al cursului de schimb, adica de metoda de cotare.

Pe pietele valutare se intalnesc doua modalitati de cotare al monedelor:

aa) cotarea directa, care reprezinta pretul unei unitati dintr-o moneda straina, exprimat printr-o suma variabila, in moneda nationala. Altfel spus, cotarea directa exprima cantitatea de moneda nationala ce poate fi cumparata sau vanduta cu / pentru o unitate de valuta straina. Acesta este tipul de cotatie ce se aplica in majoritatea statelor, inclusiv in Romania.

De exemplu: 1 $ = X lei; 1 ₤ = Z lei; 1 € = T lei.

bb) cotarea indirecta, care se practica atunci cand pretul unei unitati de moneda nationala este exprimat in valuta, sau altfel spus, cotarea indirecta exprima cantitatea de valuta straina ce poate fi cumparata sau vanduta cu/pentru o unitate de moneda nationala. Acest tip de cotatie se utilizeaza pe pietele valutare ale Marii Britanii si ale Canadei.

De exemplu: 1 ₤ = X $; 1 ₤ = Z ¥; 1 ₤= T €, toate celelalte tari folosind cotatia directa a valutelor.

Cunoasterea modalitatii de cotatie de pe piata valutara este deosebit de importanta, deoarece permite determinarea sensului miscarii cursurilor valutare de pe o piata valutara, respectiv a aprecierii (cresterea puterii de cumparare) sau a deprecierii (scaderea puterii de cumparare) a unei valute.

Cotarea valutelor se face prin intermediul a doi termeni (cu semnificatii diferite, in functie de modalitate de cotare) care sunt, pentru fiecare cotatie, cursul de cumparare (in limba engleza bid) si cursul de vanzare (in limba engleza ask)[2].

De exemplu, la cotatia 1 USD = 0,98-1,02 EUR, primul termen reprezinta cursul de cumparare al valutei in moneda nationala, iar cel de al doilea termen reprezinta cursul de vanzare, ambele din punctul de vedere al operatorului care coteaza.

Diferenta dintre cele doua cursuri (cel de cumparare si cel de vanzare) poarta denumirea de spread si reprezinta castigul celui care coteaza, presupunand ca el cumpara si vinde, in acelasi timp.

Operatiuni la vedere (spot)

Operatiunile la vedere (spot) sunt acele operatiuni in care vanzarea si cumpararea de valuta sau de devize se incheie in aceeasi zi (sau in maximum 48 de ore), astfel ca practic momentul tranzactiei coincide cu momentul formarii cursului valutar al zile.

Mecanismul formarii cursului valutar pe o piata cunoaste trei stadii, care conduc la o uniformizare a acestuia:

cc)prima uniformizare a cursului pe piata valutara se produce la nivelul fiecarei banci, prin jocul cererii si al ofertei, la ghiseele bancii;

dd) cea de a doua uniformizare a cursului pe piata valutara se produce la nivelul pietei nationale, prin compensare interbancara;

ee) cea de a treia uniformizare a cursului pe piata valutara se produce la nivel international, prin compensarea intre piete.

Operatiunile la vedere sporesc viteza de circulatie a valutelor si usureaza derularea tranzactiilor de import-export, ele detinand ponderea cea mai mare in cadrul tranzactiilor de vanzare-cumparare de valuta in cont.

Cursurile la care se efectueaza operatiunile cu valuta „spot” poarta numele de cotatii sau cotatii spot si constituie baza de formare a cursurilor pentru tranzactiile la care ziua de decontare este diferita de cea a operatiunilor „spot”.

Operatiuni la termen (forward)

Operatiunile la termen (forward) sunt acele operatiuni in care tranzactia are loc imediat, dar livrarea valutelor sau devizelor se face dupa un anumit termen convenit si la un curs stabilit in momentul incheierii respectivei tranzactii. Acest termen este standardizat, putand fi de o luna (1 M), de doua luni (2 M), de trei luni (3 M), de sase luni (6 M) : de 12 luni (Y)*)

Operatiunile la termen (forward) pot fi de doua feluri:

ff) operatiuni simple (normale) sau outright;

gg)operatiuni complexe (de exemplu: swap).

Operatiunile simple – outright – presupun vanzarea sau cumpararea la termen a unei valute contra unei alte valute, cursurile la care se efectueaza aceste operatiuni purtand denumirea de cursuri forward.

Bancile actioneaza pe piata valutara fie in nume propriu, fie la ordinul unui client, de obicei existand unele restrictii valutare, de care bancile trebuie sa tina cont.

Bancile isi stabilesc propriul lor curs valutar, care poate fi diferit de cel al bursei valutare sau al bursei de valori, dar cu o marja destul de rezonabila.

Cursul valutar al unei monede difera la operatiunea de cumparare fata de cel de la operatiunea de vanzare, cotatia la vanzare fiind, de regula, mai mare decat cea de la cumparare, diferenta reprezentand comisionul vanzatorului. Cotatia mai difera, de asemenea, la operatiunile la termen fata de operatiunile la vedere, in aceasta privinta putand aparea doua situatii:

- cursul valutar exprimat in moneda nationala este mai mare pentru operatiunile la termen decat pentru operatiunile la vedere. Acest fenomen este normal, intr-o anumita masura, deoarece la cursul de tranzactionare se adauga si dobanda pentru perioada de pana la scadenta, dar exista si situatia cand cursul la termen depaseste si acest adaos, caz in care se spune ca valuta respectiva „face prima” (premium) si moneda face discont (discount) sau, cu alte cuvinte, exista un report;

- cursul valutar exprimat in moneda nationala este mai mic pentru operatiunile la termen decat pentru operatiunile la vedere. In acest caz se spune ca valuta respectiva face discont si moneda face prima, sau ca exista un deport.

Tendintele de apreciere si depreciere aferente reportului si deportului la diferite valute favorizeaza operatiunile speculative si pe cele de arbitraj.

In general cursul la termen (forward) este stabilit de banci, tinandu-se cont de doua elemente:

hh)cursul la vedere al valutei (cursul spot);

ii) diferenta dintre ratele dobanzii pentru perioada operatiunii de vanzare-cumparare de valuta la creditele exprimate in cele doua valute.

Formula de calcul a punctelor forward este urmatoarea:

(16)

unde:

Fwd = punctele de forward;

Cs = cursul spot;

P = Perioada de timp cat inscrisul a fost in posesia detinatorului.

K = diferenta de dobanda dintre cele doua valute pentru perioada de calcul a forward-ului

Nz = numarul de zile al perioadei de calcul a forward-ului

Pentru perioade fixe, de una, doua, trei, sase sau 12 luni, formula de calcul a forward-urilor devine:

(17)

unde:

N = 1; 2; 3; 6; 12 luni

Ca si pentru cursul la vedere (spot), bancile stabilesc pentru cursul la termen (forward) un nivel pentru cumpararea si altul pentru vanzarea valutei. Atunci cand forward-ul la cumparare este mai mare decat forward-ul la vanzare, cursul este in deport, iar cand este in situatia inversa, cursul este in report.

In concluzie, cursul forward (de vanzare sau de cumparare) se obtine din cursul spot, din care se scade deportul sau se adauga reportul.

Practic, cursul forward se obtine din cursul spot, la care se adauga sau se scade o diferenta definita prin doi termeni (numiti pip-uri) care corespund cursului de cumparare, respectiv celui de vanzare.

De exemplu:

Se presupune ca un dealer coteaza EUR/USD astfel:

bid ask

spot 1,0620 1,0720

forward 1 M 40 30

Aceasta inseamna ca dealer-ul cumpara la termen (o luna), cu 1,0580 si vinde cu 1,0690 (deoarece pip-urile erau in relatie 40>30, acestea s-au scazut din cursul spot).

In situatia in care dealer-ul coteaza EUR/USD:

bid ask

spot 1,0620 1,0720

forward 1 M 40 50

Aceasta inseamna ca dealer-ul cumpara la termen (o luna) cu 1,0660 si vinde cu 1,0770 (deoarece pip-urile erau in relatie 40<50, acestea s-au adaugat la cursul spot).

Cursul forward, calculat, asa cum s-a vazut, pe baza cursului spot, nu reprezinta insa o estimare a cursului spotin viitor, ci este determinat de cererea si oferta de valuta in perioada urmatoare. Acest tip pe curs de utilizeaza foarte mult in practica tranzactiilor valutare, atat a celor de acoperire, realizate in scopul evitarii unui risc valutar (hedging), cat si a celor care urmaresc indeosebi realizarea de castiguri: speculatii valutare, arbitrajul valutar si al dobanzilor, interventiile pe piata ale Bancilor Centrale etc.

Operatiuni de swap

Operatiunea de swap valutar consta in cumpararea unei valute la o scadenta data si la un curs determinat, concomitent cu vanzarea aceleiasi valute la un termen dat si la un curs determinat.

Aceste operatiuni sunt o categorie speciala de operatiuni la termen, care reprezinta practic o asociere a doua operatiuni valutare simultane si opuse: una de vanzare si cealalta de cumparare, una la vedere si cealalta la termen. De exemplu: o vanzare, astazi, de dolari americani, contra lei romanesti, insotita de o rascumparare la termen (3 M) a monedei americane.

Daca la o prima vedere operatiunea swap pare a fi „un troc” de monede, existenta unui termen la care se face operatiunea inversa face ca operatiunea sa echivaleze cu o rambursare. Din punct de vedere

economic operatiunea swap reprezinta deci un fel de credit in valuta pe gaj de moneda, in general nationala.

Operatiunile swap se efectueaza mai frecvent pe piata valutara internationala, asigurand o importanta miscare de lichiditati pe aceasta piata. De obicei, se apeleaza la operatiuni swap atunci cand operatorii de pe pietele valutare nu pot gasi credite in valuta necesara lor pentru acoperirea unor datorii sau atunci cand crearea unui depozit in eurovalute cu aceeasi scadenta ar implica in mod sigur costuri mult mai mari.

Aproape toti operatorii de pe piata valutara efectueaza operatiuni swap, in diferite scopuri, cum ar fi, de exemplu:

jj) Bancile Centrale, cu scopul sustinerii monedei nationale, imprumuta valute contra unei sume echivalente in moneda nationala; aceste valute sunt oferite ulterior pietei, in vederea redresarii cursului monedei nationale.

kk)Bancile comerciale apeleaza la operatiunile swap pentru a-si acoperi propriul necesar de o anumita valuta din disponibilitatile din alta valuta, dar fara sa-si reduca aceste disponibilitati.

ll) Speculatorii de orice fel apeleaza, la randul lor, la operatiuni swap, deoarece altfel, la scadenta unor operatiuni speculative deschise, in situatia in care ipoteza lor cu privire la evolutia cursurilor valutare nu se confirma, ar inregistra o pierdere.

mm) Firmele financiare si cele comerciale isi acopera nevoile de credite in valuta prin intermediul unor operatiuni swap pe diferite termene.

Operatiuni de acoperire a riscului valutar

In regim de libera convertibilitate, tranzactiile comerciale presupun anumite decalaje in timp la efectuarea platilor in valuta, ceea ce presupune un risc valutar privitor la deprecierea valutei prevazute in contract. Pentru protectia impotriva acestui risc valutar, exportatorii si importatorii pot apela la doua tipuri de operatiuni:

1. Operatiuni cu acoperire la termen, de tip hedging, care reprezinta tipul de operatiuni prin care un operator se angajeaza sa plateasca o suma in valuta la un anumit termen si imprumuta simultan aceeasi suma in valuta, cu aceeasi scadenta de rambursare.

Finalitatea acestei operatiuni consta in protectia operatorului contra riscului de depreciere a valutei la termen. In acest mod, cumparatorul de valuta se pune la adapost de riscul deprecierii valutei in intervalul de timp dintre momentul incheierii contractului si executarea acestuia, deoarece la scadenta platii, care coincide cu termenul de incasare a imprumutului, eventuala pierdere inregistrata la cumpararea valutei este compensata cu un castig egal, obtinut la imprumut. Totodata, in cazul in care valuta respectiva se apreciaza, creditorul va castiga la cumparare, dar va pierde la imprumut, hedging-ul avand drept scop, in final, anularea oricarui efect datorat variatiei cursului valutar.

Pe aceasta cale, riscul valutar este transferat bancii imprumutatoare, care, la randul sau, va incerca sa se protejeze impotriva riscului modificarii de curs valutar. Acest lucru banca il va face printr-o operatiune offset, fie cu un alt client, fie cu o alta banca. In mod concret, daca o banca decide sa vanda unui client suma de 100 000 USD peste o luna, ea poate incheia, in paralel, un contract la termen pentru

a cumpara 100 000 USD, tot peste o luna. In acest fel, banca va elimina riscul ei propriu si are garantia obtinerii unui profit din respectiva operatiune.

2. Covering-ul, sau acoperirea comerciala, este utilizat pentru acoperirea riscului pe care il implica o operatiune determinata si dispare odata cu executarea contractului.

Speculatia valutara

Speculatia valutara este acea tranzactie de vanzare-cumparare de valuta prin care se urmareste, nemijlocit, realizarea unui castig, ca diferenta intre cursul unei valute la doua momente diferite pe aceeasi piata (un curs cunoscut si un altul, preconizat).

Aceasta categorie de operatiuni grupeaza acele tranzactii efectuate pe pietele valutare cu scopul efectiv de a realiza un castig din diferentele de curs valutar.

In domeniul valutar este numit speculator acel agent care adopta o pozitie de schimb, sperand ca in viitor cursul monedei sa evolueze in sensul asteptarilor sale.

Pozitia de schimb se defineste, pentru un agent si la un moment dat, ca fiind diferenta dintre cantitatea de valuta detinuta (cea pe care o poseda, plus cea pe care urmeaza sa o primeasca) si cantitatea de valuta datorata, in acest sens putand exista doua situatii[3]:

nn)atunci cand aceasta diferenta este egala cu zero, se spune ca pozitia de schimb este inchisa (pozitie ce nu presupune nici un risc);

oo) atunci cand suma este mai mare sau mai mica decat zero, se spune ca pozitia de schimb estedeschisa. In cazul in care suma este pozitiva, este vorba de o pozitie deschisa pe termen lung (sau long), asteptandu-se o apreciere a valutei avute in vedere; daca insa suma in cauza este negativa, atunci este vorba de o pozitie de schimb pe termen scurt (sau short), asteptandu-se in acest caz, la o depreciere a valutei avute in vedere.

Speculatia valutara poate fi, in functie de obiectivul urmarit de speculator, de doua feluri [4].

- speculatie activa

- speculatie pasiva

1. Speculatia activa, la randul ei, poate fi:

 a) Speculatie activa la vedere, care reprezinta o forma de speculatie ce poate exista chiar si in situatia in care piata valutara la termen nu exista. Bunaoara, in cazul in care o moneda se depreciaza rapid, speculatorii doresc sa renunte la ea, vanzand-o la vedere. Daca, dimpotriva, se estimeaza o reapreciere a unei monede, speculatorii vor avea, in mod evident, un comportament invers.

Simplificand, se poate spune ca speculatia la vedere consta in imprumutarea unei valute pentru o perioada de timp data, urmata de imediata revanzare a acesteia, contra unei monede forte.

De exemplu:

Sa presupunem ca valuta „X” are pe o anumita piata un curs in scadere; un speculator va imprumuta o cantitate data din aceasta valuta „X”, pentru un anumit termen. Cat mai grabnic, cu aceasta valuta el 

cumpara o suma echivalenta, in valuta „Y”, despre care el estimeaza ca sunt sanse reale de reapreciere sau mizeaza pe o relativa stabilitate a cursului.

La termenul de rambursare a creditului, operatorul (speculatorul) va face operatiunea inversa, adica va vinde valuta „Y”, obtinand o suma mai mare in valuta „X”, daca estimarile sale asupra evolutiei cursului de schimb se confirma. O parte din suma astfel obtinuta o va folosi pentru rambursarea imprumutului, iar restul constituie profitul lui, obtinut practic fara nici o investitie.

b) Speculatia activa la termen consta in anticiparea evolutiilor cursurilor valutare la vedere.

In conditii teoretice, de perfecta certitudine, cursul la termen ar trebui sa coincida cu cel la vedere la scadenta. Insa in realitate cursul la vedere in viitor este o variabila necunoscuta, putand face obiectul unor previziuni cu un grad mai mare sau mai mic de probabilitate.

In principiu, speculatia la termen consta in vanzarea de valuta la termen, fara acoperire, adica fara a cumpara in paralel valuta necesara. Cu alte cuvinte, operatorul vinde in acest caz ceva ce nu poseda deoarece, in ipoteza confirmarii previziunilor sale, la termenul de lichidare, el va putea gasi foarte usor, la un curs la vedere mai scazut, valuta pe care trebuie sa o predea. In consecinta, speculatia la termen se bazeaza practic pe diferenta estimata intre cursul la termen si cursul la vedere din ziua scadentei.

De exemplu:

Se presupune ca valuta „X” are un curs la vedere 1 X = 1,8 Y, iar cursul la termen de trei luni este de 1 X = 1,6 Y, deoarece se estimeaza o depreciere a valutei „X”. Dar operatorul considera ca valuta „X” nu se va deprecia, drept urmare el va cumpara la termen de trei luni o suma in aceasta valuta, in schimbul valutei „Y”. La scadenta, daca previziunile sale au fost corecte, el poate vinde la vedere valuta „X” contra valutei „Y”, realizand astfel un profit.

c) Speculatia activa mixta reprezinta o combinatie intre o speculatie la vedere asupra diferentelor dintre cursurile de schimb si o speculatie asupra diferentialului dobanzii.

2. Speculatia pasiva include in structura sa operatiuni ce se desfasoara fie la vedere, fie la termen, avand ca scop doar prevenirea pericolelor cauzate de riscul valutar, iar nu obtinerea vreunui castig din diferentele de curs valutar la doua momente diferite. In realitate aceste operatiuni nu se incadreaza in definitia operatiunilor speculative propriu-zise, ele fiind practic proceduri normale de acoperire a riscurilor.

Arbitrajul valutar

Arbitrajul valutar reprezinta o tranzactie de vanzare-cumparare de valuta realizata de banci (motiv pentru care i se mai spune si arbitraj bancar), prin care acestea au posibilitatea de a-si valorifica disponibilitatile de moneda nationala sau de valuta, vanzand acolo unde cursul este mai mare, si cumparand de acolo unde cursul valutei tranzactionate este mai mic. In esenta, arbitrajul valutar nu este altceva decat o asociere de vanzare-cumparare de valuta, cu unicul scop de a realiza profit. Fiind efectuate pe baza unor cursuri certe, publicate pe diferite piete, aceste operatiuni nu se pot solda, in principiu, decat cu profit.

Practic, succesul unei operatiuni de arbitraj valutar consta in rapiditatea valorificarii situatiei momentane a cursului unei monede pe diferitele piete valutare sau la momente diferite, pe aceeasi piata. Astfel, sursele obtinerii profitului pot fi urmatoarele:

pp) diferenta dintre cursurile aceleiasi valute inregistrate pe doua piete diferite;

qq) diferenta dintre cursurile aceleiasi valute inregistrate in momente diferite, pe aceeasi piata;

rr) diferenta dintre cursurile a doua valute inregistrate pe doua piete diferite.

Arbitrajul valutar poate fi de doua feluri:

1. Arbitrajul valutar simplu, cu doua variante:

- arbitraj direct;

- arbitraj triunghiular.

2. Arbitrajul valutar combinat.

1. Arbitrajul simplu direct consta in vanzarea unei valute pe o piata unde cursul este mai mare, si cumpararea simultana a aceleiasi valute pe o alta piata, la un pret mai mic.

Arbitrajul simplu triunghiular se bazeaza pe un curs incrucisat, constand practic in vanzarea valutei „A” contra valutei „B”, si cumpararea simultana a valutei „C” prin revanzarea valutei „B”, pe aceeasi piata.

2. Arbitrajul combinat, dupa cum sugereaza si denumirea sa, urmareste realizarea unui castig maxim, din efectuarea urmatoarelor operatiuni:

- vanzarea spot a unei valute pe piata si cumpararea la termen pe aceeasi piata;

- cumpararea spot pe o piata si vanzarea la termen pe o alta piata, in functie de estimarile facute in privinta evolutiei cursurilor pe aceste piete.

Arbitrajul valutar are o pondere insemnata in cadrul operatiunilor efectuate de banci pe pietele valutare, acestea gasind astfel o modalitate eficienta de a-si valorifica disponibilitatile valutare.

Piata valutara in Romania

Crearea unei piete valutare in Romania a devenit posibila abia dupa decembrie 1989, aceasta fiind initial o piata interbancara, functionand pe baza mecanismelor licitatiei, prin care s-a urmarit stabilirea unui raport real de schimb intre leul romanesc si dolarul american, iar prin intermediul acestui curs, a unui raport real de schimb fata de cursul celorlalte valute – de schimb, convertibile si neconvertibile.

Dupa data de 5 august 1991 au fost infiintate casele de schimb valutar, unde persoanele fizice au posibilitatea sa faca operatiuni de schimb valutar, in conditii ceva mai limitative privind cumpararea de valuta, dar mai permisive pentru vanzarea acesteia.

Mecanismul pietei de licitatie, care avea ca obiect central formarea cursului de schimb prin metoda fixing-ului la Banca Nationala, prezenta o serie de dezavantaje:

ss) bancile actionau doar in contul clientilor (ca brokeri), neavand un rol activ in definirea cursului de echilibru;

tt) cursul era fix, fiind valabil pentru 24 de ore;

uu)se stabilea doar un curs spot (la vedere);

vv)clientii bancilor nu aveau posibilitatea alegerii dintre mai multe cursuri de schimb pe acela care era mai avantajos pentru ei.

Pentru eliminarea acestor inconveniente, la data de 1 august 1994 a intrat in functiune piata valutara interbancara, care, impreuna cu piata valutara pentru persoanele fizice, formata din casele de schimb valutar, alcatuiesc cele doua segmente ale pietei valutare din Romania.

Piata valutara interbancara este o piata continua, in cadrul careia se efectueaza vanzari si cumparari de valute pe baza monedei nationale, la cursuri de schimb determinate de piata. Clientii (agentii economici) adreseaza cererea lor de vanzare-cumparare de valuta bancilor economice autorizate. Pe baza acestor cereri de vanzare-cumparare, bancile respective vor oferi un pret de vanzare (pretul cerut, sau „ask”), la care clientii potcumpara de la banca sau un pret de vanzare a valutei (pretul oferit, sau „bid”), la care clientii pot vinde banciivaluta.

Principiile de operare pe aceasta piata sunt urmatoarele:

ww) concentrarea la bancile comerciale autorizate a ordinelor de vanzare-cumparare de valuta;

xx)obligatia bancilor de a „face piata” (in limba engleza: „market maker”), oferind la solicitarea clientilor lor (agenti comerciali), preturi de vanzare si, respectiv, de cumparare a valutelor;

yy)extinderea sferei operatiunilor efectuate, adica posibilitatea de a efectua, alaturi de operatiunile la vedere (spot), si operatiuni la termen (forward).

La aceasta piata participa si Banca Nationala a Romaniei, care are urmatoarele obligatii in organizarea si functionarea pietei valutare interbancare:

zz) reglementarea si supravegherea pietei valutare;

aaa) autorizarea intermediarilor de a opera pe aceasta piata si supravegherea lor;

bbb) participarea in mod nemijlocit pe piata valutara, in scopul punerii in aplicare a politicii valutare si protejarii monedei nationale;

ccc) publicarea zilnica a cursului de referinta a leului, in raport cu monedele straine.

In ceea ce-i priveste pe intermediarii care opereaza pe piata valutara din Romania, Regulamentul valutar emis de Banca Nationala a Romaniei prevede ca acestia sa fie, in prealabil, autorizati de B.N.R., acordarea acestei autorizatii fiind conditionata de indeplinirea unor conditii specifice calitatii de broker sau dealer. Aceste conditii minime, care trebuie sa fie indeplinite pentru participarea pe piata valutara ca intermediari autorizati, sunt urmatoarele[5]:

a) existenta unui capital social adecvat;

b) existenta unei autorizatii de functionare (nu poate fi autorizata participarea pe piata valutara a intermediarilor fata de care a fost initiata procedura legala de reorganizare si lichidare judiciara);

c) existenta unei structuri organizatorice distincte si a unui spatiu specific, adecvat pentru activitatea de intermediere valutara;

d) existenta unor norme proprii care sa reglementeze:

- procedurile de lucru cu clientii;

- relatiile cu alti intermediari;

- competentele si limitele valorice pana la care se poate manifesta fiecare arbitrajist, precum si limitele de lucru cu ceilalti intermediari autorizati;

- penalitatile convenite in relatia cu clientii, precum si cu alti intermediari autorizati, in cazul nerespectarii termenelor de decontare a tranzactiilor;

- sistemul de evidenta contabila a operatiunilor valutare;

e) desemnarea personalului implicat in activitatea de schimb valutar;

f) existenta unor relatii de corespondent, stabilite prin conturi deschise in strainatate;

g) existenta unui sistem operational specific.

In prezent, piata valutara interbancara din Romania prezinta urmatoarele caracteristici:

ddd) in calitate de intermediari opereaza doar bancile comerciale si casele de schimb valutar, bancile comerciale ocupand locul principal;

eee) principalele operatiuni efectuate pe aceasta piata sunt cele la vedere (spot) si cele la termen (forward); in ceea ce priveste cursurile spot (la vedere), acesta se prezinta sub trei forme:

- cursul afisat, care este un curs indicativ al bancii si care ramane, in principiu, neschimbat in cursul unei zile;

- cursul cotat, care este un curs efectiv (cel la care banca incheie tranzactiile) si care fluctueaza pe tot parcursul zilei;

- - cursul de referinta, care se stabileste de Banca Nationala a Romaniei la sfarsitul programului zilnic de lucru si care reprezinta media ponderata a cursurilor zilei respective din sistemul bancar.

fff)intermediarii erau solicitati sa coteze si sa afiseze in permanenta, in timpul orelor de functionare a pietei valutare interbancare, cursurile de schimb pentru cel putin sase valute: USD, GBP, DEM, FRF, CHF, ITL*).

ggg) metoda de cotare practicata este cea directa;

hhh) pentru cotatiile la termen sunt stabilite cursuri pentru cel putin trei scadente: o luna, trei luni si sase luni;

iii) marja dintre cursurile de vanzare si cele de cumparare se stabileste liber, pe piata valutara interbancara;

jjj) intermediarii autorizati sa participe pe piata valutara interbancara au obligatia sa coteze, atat pentru clientii lor, cat si pentru intermediari autorizati, cursuri ferme sau informative, la solicitarea acestora. Cotatia fermareprezinta, in esenta, un pret care angajeaza in mod neconditionat banca. In situatia in care cotatia ferma este acceptata de un client, tranzactia se considera a fi incheiata si se executa neconditionat.

Bancile pot efectua si operatiuni de schimb valutar la un curs limitat, care nu este altceva decat un curs limitapana la care un client poate solicita efectuarea unei operatiuni. De exemplu, intelesul termenului „limitat” este urmatorul:

- in cazul unui ordin de vanzare: „vindeti cu cel putin…”

- in cazul unui ordin de cumparare: „cumparati cu cel mult…”

In cazul ordinelor la curs limitat, clientii bancilor trebuie sa specifice pentru ce perioada de timp sunt valabile aceste ordine (adica numarul de zile).

Operatiunile de vanzare-cumparare de valute sunt efectuate de banci atat in contul lor, pentru mentinerea sau constituirea unei anumite structuri a propriilor depozite in valuta, cat si in contul clientilor – persoane juridice.

Vanzarea de valuta de catre persoanele juridice este astfel, practic, nelimitata, acestea fiind doar obligate sa faca dovada provenientei legale a valutei detinute. Cumpararea de valuta se poate realiza doar pentru operatiuni comerciale si necomerciale, pe baza unor documente comerciale sau financiare (acreditive*), ordine de plata, cambii), care atesta obligatia unei plati in strainatate.

Atat vanzarea, cat si cumpararea de valuta se efectueaza in baza unui ordin dat de clientul persoana juridica, pe formulare tipizate, puse la dispozitie de banca.

Bancile satisfac in primul rand, ordinele de cumparare in limita ordinelor de vanzare existente. In situatia in care cererea de valuta este mai mare decat cea oferita la nivelul unei banci, aceasta poate apela fie la alte banci pentru a cumpara valuta necesara, fie, in ultima instanta, poate apela la Banca Nationala a Romaniei.

Formular de cumparare de valuta

Denumire / Nume client ……….……………….

Adresa / Sediul ………………………………….

Tel./Fax. ………………………………………

Persoane de contact …………………………….

Nr. din Registrul comertului ……………………

Cod fiscal ……………………………………….

Nerezident

ACCEPTAT/RESPINS (motivul)……………………………………….

la CURSUL COTAT FERM si acceptat de client

de ………………………….lei/……………….

sau la CURSUL LIMITAT solicitat de client

de ……………………lei/……………………

EXECUTAT LA CURSUL de …lei/………

Semnatura clientului Semnatura autorizata

L.S. L.S.

Se completeaza de intermediar la sediul acestuia, in prezenta clientului.

ORDIN DE CUMPARARE VALUTA – LA VEDERE – LA TERMEN

Valabil pana la data de ………………………………………………….

Catre …………………………………………………………………….

CUMPARATI suma de .………………/ …………… cu data valutei de

(cifre) (litere)

………………….………………………………………………………..

Echivalentul in lei il veti recupera din contul nostru disponibil nr. …….. deschis la ……………………………………………………………………….

Suma in valuta cumparata o veti vira cu aceeasi data de valuta (sus-mentionata) in contul nostru nr. ……………… deschis la ………………………… ………………………………

1. Anexam urmatoarele acte care probeaza natura operatiunii valutare:

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

2. Scopul cumpararii de valuta este:

- operatiune valutara curenta;

- operatiune valutara de capital, reprezentand:

- investitie directa;

- investitie de portofoliu;

- investitie imobiliara;

- alte operatiuni valutare de capital.

3. Declaram ca suntem de acord ca sumele in valuta cumparate in baza prezentului ordin si neutilizate in termen de 30 de zile de la data expirarii termenului de plata conform destinatiei initiale sau pentru alte operatiuni valutare curente sa fie cumparate de banca prin care se executa prezentul ordin.

Data intocmirii Semnatura autorizata

L.S.

Formular de vanzare de valuta

Denumire / Nume client ……….……………………………

…………………………………………………………………

Adresa / Sediul ………………………………………………..

Tel./Fax. ………………………………………………………

Persoane de contact …………………………………………..

Nr. din Registrul comertului ………………………………….

Cod fiscal ………………………………………………….

Nerezident

ACCEPTAT/RESPINS (motivul)……………………………..

…………………………………………….…………………..

la CURSUL COTAT FERM si acceptat de client

de …………………………..lei/………………………………

sau la CURSUL LIMITAT solicitat de client

de ………………………….lei/……………………………….

EXECUTAT LA CURSUL de ………………..lei/…………..

Semnatura autorizata Semnatura clientului

L.S. L.S.

Se completeaza de intermediar la sediul acestuia, in prezenta clientului.

ORDIN DE VANZARE VALUTA – LA VEDERE – LA TERMEN

Valabil pana la data de ……………………………………

Catre ……………………………………………………….

VINDETI suma de …………………/ ………………… cu data valutei de

(cifre) (litere)

………………….…………………………………………………………

din contul nostru valutar nr. ………..………………… deschis la …………………………………………..……………………………….

Contravaloarea in lei se va vira cu aceeasi data a valutei in contul nostru in lei nr. …………. deschis la ……………………………………………

1. Scopul cumpararii de valuta este:

- operatiune valutara curenta;

- operatiune valutara de capital, reprezentand:

- investitie directa;

- investitie de portofoliu;

- investitie imobiliara;

- alte operatiuni valutare de capital.

Data intocmirii Semnatura autorizata

L.S.

Mecanismul cursului valutar

In economiile de piata, atat valutele, cat si devizele sunt vandute si cumparate de banci autorizate si la bursele valutare, deci pe piata libera, in schimbul monedei nationale. Cei ce vand pe piata valute si devize sunt exportatorii si ceilalti beneficiari de incasari din strainatate, iar cei care cumpara aceste valori de pe piata, avand de facut plati in strainatate, sunt fie importatori, fie diversi debitori.

Urmare a jocului cererii si ofertei dintre exportatorii si importatorii de valute sau devize de pe piata, vanzarea si cumpararea valutelor si a devizelor se efectueaza la un anumit pret, denumit curs.

Rezulta deci ca acest curs valutar reprezinta pretul unei monede nationale exprimat intr-o alta moneda. Ca orice alt pret, cursul valutar sau cursul de schimb al unei monede reflecta raporturile dintre cererea si oferta pentru moneda respectiva pe piata schimburilor valutare.

Cererea pentru o anumita valuta este determinata de cererea persoanelor fizice si juridice straine pentru bunurile, serviciile si activele financiare al caror pret este exprimat in valuta respectiva.

Oferta pentru o anumita valuta este determinata de cererea persoanelor fizice si juridice straine, posesori ai respectivei valute, pentru bunurile, serviciile si activele financiare al caror pret este exprimat in valute straine.

In general, cursul valutar poate fi exprimat prin urmatoarele doua modalitati:

a) prin raportul: Ms = n Þ Ms = n • Mn

Mn

sau:

b) prin raportul:  Mn

= m Þ Mn = m • Ms

  Ms

unde:

Ms = valoarea monedei straine

Mn = valoarea monedei nationale

In primul caz, cursul valutar poate fi definit ca fiind valoarea unei unitati monetare straine exprimata in unitate monetara nationala, iar in cel de al doilea caz, cursul valutar este definit ca fiind valoarea unitatii monetare nationale exprimate in functie de o alta moneda straina.

Stabilitatea raporturilor de schimb dintre moneda nationala si monedele straine, precum si publicarea cursurilor de schimb de catre autoritatea nationala monetara sau de catre diverse banci comerciale poarta denumirea decotatie.

Pe baza celor prezentate mai sus se poate observa ca, in primul caz, avem de a face cu o cotatie directa, iar in cel de al doilea caz, cu o cotatie indirecta.

Categorii de cursuri valutare

Cursurile valutare pot fi clasificate in functie de mai multe criterii:

1. In functie de modul in care sunt stabilite:

a) Curs oficial

Acest curs este cel stabilit de autoritatea nationala monetara pe cale unilaterala, fiind mai apropiat sau mai indepartat de raportul valoric real dintre monede sau de cel stabilit pe piata si recunoscut de autoritatea nationala monetara.

In situatia in care baza pentru stabilirea acestui curs oficial o constituie valoarea paritara, cursul oficial coincide cu paritatea si poarta denumirea de curs oficial paritar.

Cand stabilirea cursului oficial este rezultatul unui acord international bilateral, incheiat cu o anumita tara, atunci cursul oficial poarta denumirea de curs oficial conventional.

Cursul oficial este fix, stabilit de regula in afara pietei valutare, fiind deci distinct de cursul real sau de cursul rezultat din raportarea puterilor de cumparare a celor doua monede pe piata.

b) Curs neoficial

Acest curs este de fapt pretul inregistrat pe piata la un moment dat de o unitate monetara, fiind format pe baza raportului dintre cererea si oferta de moneda.

2. In functie de modul de variatie:

De-a lungul anilor, cursurile valutare au fost de trei feluri:

a) Cursuri fixe (cursurile oficiale) sunt acele cursuri stabilite de oficialitatile monetare ale tarii respective si care sunt mentinute la acelasi nivel cat mai mult timp posibil. Aceasta rigiditate a cursului fata de modificarile cererii si ale ofertei necesita interventia autoritatilor monetare ale statului.

De exemplu:

Sa presupunem ca, la un anumit curs fix, cererea depaseste oferta de pe piata valutara. In aceasta situatie, prin interventia sa autoritatea monetara va contribui la sporirea ofertei pentru valuta solicitata. Daca aceasta valuta este chiar moneda nationala, autoritatea monetara va vinde moneda proprie pe piata valutara si va cumpara alte valute, marind propriile ei rezerve de valute straine. Daca insa excesul de oferta vizeaza moneda nationala, autoritatea monetara va cumpara propria moneda nationala, ceea ce va determina o reducere a rezervelor valutare oficiale.

Atunci cand oferta depaseste sistematic cererea pentru o anumita valuta, se inregistreaza presiuni puternice asupra cursului fix, in sensul scaderii acestuia. Pentru a se evita modificarea oficiala a cursului, autoritatea monetara trebuie sa intervina, cumparand valuta aflata in exces pe piata.

b) Cursurile libere sau flotante sunt acele cursuri stabilite in mod normal, ca urmare a functionarii libere, neinfluentate, a mecanismului pietei. Astfel, pe o piata complet libera, fara interventii din partea autoritatii monetare, cursul de schimb fluctueaza si evolueaza in functie de fluxurile cererii si oferte, pana ce se ajunge la un nivel la care piata valutara este in echilibru. Aceasta inseamna, pe de o parte, ca cererea de valuta este suficienta pentru a absorbi valuta existenta si oferita pe piata, iar pe de alta parte, pe piata exista suficienta valuta, pentru a putea satisface corespunzator cererea.

Ca atare, o situatie in care o valuta este libera sa-si gaseasca propriul nivel de echilibru, ca raspuns la jocul cererii si al ofertei de pe piata valutara, este descrisa ca avand un curs de schimb flotant.

Acest sistem presupune revizuiri frecvente, uneori chiar substantiale, ale nivelului cursului de schimb, ca raspuns la jocul cererii si al ofertei de pe piata. In cazul in care se manifesta pe piata internationala o cerere sporita pentru exporturile unei tari sau pentru activele sale financiare, cererea pentru moneda acesteia va creste, iar cursul ei de schimb se va aprecia. In situatia inversa, daca se inregistreaza o crestere a volumului importurilor sau de capital, va exista un exces al ofertei monedei respective fata de cerere si deci, va avea loc deprecierea cursului de schimb al acestei monede.

Miscarile speculative internationale de capital pot afecta puternic nivelul cursului de schimb al valutelor. In acest sens, un exemplu edificator il constituie socurile speculative pe care le-au resimtit, in anii 1992 – 1993, lira sterlina, lira italiana, francul francez, peseta spaniola si escudo portughez, ceea ce a avut un impact considerabil asupra Sistemului Monetar European (S.M.E.)

Un alt aspect demn de luat in seama este acela ca, din punct de vedere al terminologiei, modificarea oficiala a cursurilor fixe este desemnata prin cuvintele „revalorizare” – cresterea cursului, si „devalorizare” – scaderea cursului, in vreme de in cazul cursurilor flotante (cu evolutie efectiva pe piata valutara), cresterea acestora este desemnata prin termenul de „apreciere”, iar scaderea prin cel de „depreciere”.

Pentru stabilizarea cursului de schimb al monedei nationale autoritatile monetare au la dispozitie un intreg set de instrumente ale politicii monetare macroeconomice.

Astfel, pentru evitarea deprecierii monedei, Banca Centrala poate ridica ratele dobanzii (mai ales taxa oficiala a scontului), in speranta atragerii de capital strain, ceea ce ar duce la o crestere a cererii pentru moneda nationala. De asemenea, cresterea ratei dobanzii poate „calma” presiunea inflationista, prin atragerea excesului de lichiditati de pe piata monetara.

In acelasi scop pot fi folosite si instrumente fiscal-bugetare. De exemplu, intr-o tara a carei moneda se depreciaza, guvernul poate adopta o politica fiscala deflationista, marind impozitele sau reducand cheltuielile bugetare. Acest lucru ar putea duce la reducerea cererii interne, incurajand producatorii interni sa-si vanda produsele la export.

Bineinteles, exista o serie de argumente pro si contra, atat in cazul cursurilor valutare fixe, cat si in cel al cursurilor flotante, cu toate ca o reintoarcere la cursurile valutare fixe ar fi in totala contradictie cu mecanismul actual al economiilor de piata.

Principalele argumente in favoarea cursurilor fixe sunt urmatoarele*):

kkk) Cursurile fixe favorizeaza comertul si investitiile internationale, indepartand nesiguranta si riscul existente in cazul cursurilor flotante;

lll) Angajamentul unui guvern de a mentine un regim de cursuri fixe poate disciplina modul de elaborare a politicii monetare, autoritatea nationala valutara (de fapt, statul) neputand astfel sa recurga cu usurinta la cresterea masei monetare interne, intrucat aceasta politica ar genera presiuni pentru devalorizarea monedei nationale, ceea ce ar avea drept urmare o reducere a rezervelor valutare;

mmm) Mentinerea cursurilor fixe necesita un grad ridicat de cooperare internationala si de coordonare a politicilor macroeconomice ale statelor, ceea ce poate ajuta la crearea unui climat international mai stabil, care va favoriza dezvoltarea comertului international si a investitiilor;

nnn) Dat fiind ca speculatiile de pe pietele schimburilor valutare internationale sunt din ce in ce mai puternice, se argumenteaza ca piata nu poate realiza singura un curs de schimb stabil care sa reflecte in mod real performanta si adevaratul potential economic al unei tari.

In ceea ce priveste cursurile flotante, si in favoarea acestora exista urmatoarele argumente:

ooo) Cursurile de schimb flotante permit o ajustare automata, pentru a se asigura echilibrul intre cererea si oferta unei valute;

ppp) Cursurile de schimb flotante permit guvernelor sa concentreze instrumentele politicii economice pentru realizarea unor obiective interne, fara a fi confruntate cu restrictiile unui curs fix;

qqq) Cursurile de schimb flotante protejeaza economia interna de socurile preturilor externe, permitand aprecierea monedei nationale fata de monedele tarilor care inregistreaza o rata ridicata a inflatiei, oferind economiei interne posibilitatea evitarii „importului de inflatie” din strainatate.

c) Cursurile fluctuante sunt acele cursuri valutare care pot flota doar in anumite limite, deci numai cu o anumita marja de variabilitate. Acest curs se situeaza intre cursul fix si cursul flotant, fiind format printr-o fluctuatie libera pe piata, in functie de raportul existent intre cererea si oferta de valuta, dar numai intre anumite limite fixate de autoritatea monetara nationala. In cazul in care limitele stabilite sunt depasite, statul, prin Banca Centrala, intervine pentru sustinerea cursului monedei, in sensul aducerii lui in cadrul limitelor fixate, numite silimite de interventie.

Un astfel de curs este practicat, in prezent, de tarile membre ale Sistemului Monetar European; intre cursurile valutare ale acestor tari nu pot exista diferente, in plus sau in minus, mai mari de 2,25%, cu exceptia peso-ului spaniol, pentru care este permisa o maja de +/- 6%.

In realitate, atat cursurile fixe cat si cele flotante sunt doar cazuri extreme, practica internationala scotand in evidenta faptul ca majoritatea statelor incearca sa adopte cursuri valutare stabile, dar flexibile.

3. In functie de utilizarea efectiva pe piata, se pot distinge:

a) Cursul valutar real de schimb, care este stabilit pe baza paritatii puterilor efective de cumparare de pe pietele monetare, nefiind insa un curs curent sau operativ, care sa fie utilizat in tranzactiile valutare sau financiare.

b) Cursul valutar economic (sau cursul pietei) este stabilit pe baza etaloanelor internationale, determinate pe piata monetara, in functie de informatiile privind posibila evolutie a factorilor de influenta. Acest curs este cel practicat efectiv pe o piata la un moment dat, piata pe care, urmare unor tranzactii, paritatea puterii de cumparare poate fi influentata si de alti factori, in afara celor obisnuiti, care pot determina nivelul puterilor de cumparare, cu ar fi de exemplu, factorii subiectivi datorati unor conjuncturi specifice. Aceste influente pot provoca oscilatii ale cursului pietei in jurul paritatii puterilor de cumparare.

Discrepanta dintre cele doua cursuri se explica prin influenta predominanta a factorilor de pe piata internationala si prin modul diferit de interpretare a factorilor nationali si internationali din partea operatorilor de pe piata monetara internationala.

4. In functie de pozitia bancii, pot fi distinse:

rrr)curs de schimb la vanzare

sss) curs de schimb la cumparare

Aceste doua cursuri indica pretul la care o banca sau o casa (oficiu) de schimb valutar vinde sau cumpara o valuta.

De regula, cursul de schimb la vanzare este mai mare decat cursul de schimb la cumparare, datorita comisionului bancii sau al casei (oficiului) de schimb.

In cazul cotatiei directe, banca sau casa (oficiul) de schimb cumpara mai ieftin valuta (moneda straina) si o vinde mai scump.

De exemplu, la Tokyo, cursul dolarului S.U.A. apare astfel:

- cumparare: 1 $ = 117,60 ¥

- vanzare: 1 $ = 117,95 ¥

In cazul metodei indirecte de cotatie, cursul de cumparare al valutei este de fapt cel de vanzare al monedei proprii; din aceasta cauza el se situeaza sub cursul de cumparare. De exemplu, la Londra, cursul dolarului S.U.A. apare astfel:

- cumparare: 1 ₤ = 1,64 $

- vanzare: 1 ₤ = 1,58 $[6]

5. In functie de momentul lichidarii tranzactiei, putem distinge:

a) Cursul la vedere (spot) este cursul zilei in care se incheie tranzactia de vanzare-cumparare de valuta, curs la care se si lichideaza tranzactia, in aceeasi zi sau cel mai tarziu dupa 48 de ore, cand se procedeaza la primirea sumelor convenite.

b) Cursul la termen (forward) este folosit pentru tranzactiile de valuta care prevad livrarea valutei si primirea contravalorii ei (lichidarea tranzactiei) dupa 1, 2, 3, sau 6 luni de la data perfectarii operatiunii respective. Acest curs este stabilit in ziua incheierii tranzactiei ca un pret preconizat a fi realizat. Fiind un pret prestabilit, inscris in contract, este evident ca va fi respectat, indiferent de nivelul cursului din ziua lichidarii tranzactiei. Bancile comerciale conteaza valutele la termene diferite: 1 luna, 3 luni, 6 luni etc. si, in functie de sensul diferentei cursului la termen fata de cursul la vedere din ziua stabilirii lui, exista doua feluri de cursuri la termen:

- curs „in report”, sau cu prima

- curs „in deport”, sau cu discount

Metode aplicate in determinarea cursului valutar

In trecut, monedele nationale erau definite prin continutul lor valoric, stabilit prin lege de statele respective. Acest continut era denumit valoare paritara si reprezenta valoarea unui etalon ales, etalon ce s-a schimbat mereu de-a lungul anilor. Conditia de baza pe care trebuia sa o indeplineasca acesta o constituia stabilitatea, dar si recunoasterea unanima pe plan international a valorii sale. Pentru un timp, acest rol l-a avut aurul, urmat de etalonul aur-devize sau o alta moneda de referinta, bine cotata pe piata internationala.

In cazul exprimarii in aur a valorilor paritare, acestea erau denumite paritate-aur sau paritate metalica.

In afara de paritatea-aur, in teoria si practica monetara se mai intalnesc si paritati valutare. Astfel, vechiul statut al Fondul Monetar International prevedea ca valoarea paritara a monedei unui stat membru sa poata fi definita si in dolari S.U.A. Ca atare, atunci cand se face raportul dintre doua monede exprimate in valuta, se poate spune ca paritatea este valutara.

In situatia in care monedele isi definesc valoarea paritara in drepturi speciale de tragere (D.S.T.), paritatea dintre ele se numeste paritate D.S.T.

Toate aceste valori paritare sau paritati se mai numesc si paritati teoretice, intrucat aveau la baza un act normativ si de cele mai multe ori nu concordau cu realitatea, respectiv cu puterea de cumparare efectiva a monedelor respective.

Pentru o perioada s-a incercat utilizarea unor valori paritare glisante, in care definitia (paritatea) valutelor era ajustata periodic, la intervale scurte de timp, precum si a unor valori paritare mobile, caz in care ajustarea se facea o data pe an.

In cele din urma s-a constat ca valorile paritare nu au nici o utilitate practica, fiind in cele din urma eliminate din practica.

In conditiile actuale, aceste valori paritare au fost inlocuite cu puterile de cumparare, reprezentand raportul dintre cantitatea de bunuri si servicii create intr-o tara, care intra in sistemul relatiilor valutare si financiare internationale si pretul lor, exprimat in moneda tarii respective.

Desi lipsit de o valoare practica deosebita, cursul real de schimb, sau cursul stabilit pe baza paritatilor puterii de cumparare, reprezinta totusi punctul de plecare pentru explicarea evolutiei cursurilor economice stabilite pe piata valutara, in functie de cerere si oferta.

Calculul paritatii puterii de cumparare se face prin mai multe metode, care iau in considerare dimensiunile multiple ale puterii de cumparare, evolutia unor indicatori, ca de exemplu: indicele preturilor, al valorii productiei, precum si indicele evolutiei paritatii unor monede nationale sau internationale in momentul calculului.

Calculul puterii de cumparare trebuie sa fie raportat la momentul realizarii, deoarece acesta se schimba in timp. Fata de paritatea puterii de cumparare, cursul valutar economic (cursul de schimb) variaza pe o curba ce oscileaza in jurul unei axe.

curs real

paritatea puterii

de cumparare $/ €

paritatea puterii

de cumparare

1 luna

                                    Figura nr. 1.

Din Figura nr. 1, prezentata mai sus, se observa ca axa graficului se frange atunci cand se schimba paritatea puterii de cumparare printr-o depreciere sau devalorizare, sau in urma unei reaprecieri sau revalorizari. Cursul valutar economic fiind cel stabilit efectiv pe piata, se observa ca este fie superior, fie inferior puterii de cumparare.

Factorii care intervin asupra paritatii de cumparare, determinand indepartarea cursului valutar economic de cursul real de schimb, pot fi grupati in doua categorii:

a) factori interni, care, la randul lor, sunt grupati in:

- factori economici: productia de bunuri si evaluarea lor prin preturi;

- factori financiari: dobanda, creditul, masa monetara;

- factori politici, sociali si psihologici.

b) factori externi, care se grupeaza si ei in:

- situatia balantei de plati externe a ambelor tari;

- raportul cerere-oferta privind monedele respective pe piata mondiala;

- factori politici, sociali, psihologici, specifici economiei mondiale.

O prima metoda de calcul a cursului real de schimb bazat pe puterea de cumparare, este urmatoarea[7]:

(18)

unde:

Crs = cursul curs real de schimb;

ai = ponderea produsului i in valoarea tranzactiei internationale

Cri = curs de revenire

k = numarul de produse

(19)

unde:

piA = pretul intern din tara A pentru produsul i;

piB = pretul intern din tara B pentru produsul i.

Presupunand ca avem moneda x in tara A si moneda y in tara B, se pot alcatui doua tabele: pentru cursul monedei x a tarii A, in raport cu moneda y a tarii B si pentru cursul monedei y a tarii B in raport cu moneda x a tarii A.

Tabelul 11

Grupa de produse specifice tarii A

Pretul in moneda tarii A

piA (x)

Pretul in moneda tarii B

piB (y)

Coeficientii de ponderare

Cursul de revenire Cri

Media ponderata

1 2 3 4 5 6

p1 p1A(x) p1B(y) a1

p2 p2A(x) p2B(y) a2

p3 p3A(x) p3B(y) a3

TOTAL * * ai *

In prima coloana sunt inscrise o serie de produse specifice tarii A.

In cea de a doua coloana este inscris pretul fiecaruia din produsele din prima coloana, exprimate in moneda tarii A(x).

In cea de a treia coloana este inscris pretul fiecaruia din produsele din prima coloana, exprimate in moneda tarii B(y).

In cea de a patra coloana sunt inscrise ponderilor produselor specifice tarii A in volumul exportului acestei tari catre tara B.

In cea de a cincia coloana este inscris raportul celor doua preturi (cursul de revenire).

In cea de a sasea coloana acest raport (cursul de revenire) este inmultit cu ponderea produsului respectiv. Totalul celei de a sasea coloane este cursul valutar real sau cursul real de schimb:

(20)

Pentru o unitate monetara a tarii B se obtin M unitati monetare ale tarii A.

In cel de al doilea tabel se procedeaza la fel, numai ca se iau in considerare produsele specifice tarii B (care, in parte, pot fi aceleasi cu ale tarii A), cu ponderile lor respective in exportul acestei tari, iar in coloana a cincea raportul este:

(21)

Totalul coloanei a sasea, cea care contine rapoartele ponderate, constituie cursul valutar real, interpretat astfel: pentru o unitate monetara a tarii A se obtin N unitati monetare ale tarii B.

Daca s-a efectuat un calcul corect, cele doua rezultate trebuie sa fie aproximativ inverse, adica M • N @ 1.

O a doua metoda de calcul a cursului real, tot dupa metoda puterii de cumparare, este urmatoarea: se presupune ca avem moneda x in tara A si moneda y in tara B. putem astfel construi urmatorul tabel:

Tabelul 12

Grupa de produse sau de servicii

Pondere

Piata A

Piata B Media aritmetica simpla

„Mi”

Media aritmetica ponderataPentru un 1 y

se obtine

0 1 2 3 4 5

1. bunuri de consum

p1 m1x n1x

2. produse industriale

p2 m2x n2x

3. servicii p3 m3x n3x

TOTAL pi * * *

deci, cursul real pentru 1 y = (22)

In prima coloana (0), sunt inscrise grupele de produse si servicii ce sunt luate in considerare.

In cea de a doua coloana (1), este inscrisa ponderea pe care fiecare grupa de produse o reprezinta in volumul total al tranzactiilor externe cu tara de comparatie (B).

In cea de a treia coloana este inscris numarul de unitati monetare x (adica m1, m2, m3) aferente unei cantitati de produse ce se pot cumpara cu 1y pe piata A.

In cea de a patra coloana este inscris numarul de unitati monetare x (adica n1, n2, n3) corespunzatoare aceleiasi cantitati de produse ce se pot cumpara cu 1y pe piata B.

In cea de a cincia coloana se face media aritmetica a indicatorilor din coloanele 2 si 3, aflandu-se mediile M1, M2, M3.

In cea ce a sasea coloana (5), este calculata media ponderata, pentru fiecare grupa de produse in parte.

Totalul acestei coloane constituie suma acestor medii ponderate si reprezinta cantitatea de moneda x pentru o moneda y, cu alte cuvinte, cursul valutar paritar real, in conformitate cu formula de mai sus.

Cursul real de schimb este utilizat, de regula, pentru analizarea evolutiei comertului exterior, a cererii si ofertei si a preturilor etc. Prin utilizarea acestui curs se pot determina influentele deprecierilor sau aprecierilor interne, libere sau dirijate, ale monedei asupra productiei, exportului si importului.

Cursul real se fundamenteaza pe teoria paritatii puterii de cumparare, teorie care are doua variante: absoluta si relativa.

Aceasta teorie, formulata de economistul suedez Gustav Cassel, explica modul in care se formeaza nivelul si cum se produc modificarile asupra cursurilor de schimb de pe piata. Aceasta teorie considera ca prin acceptul de a plati un anumit pret pentru o moneda straina, se primeste aceasta moneda din punct de vedere al puterii de cumparare pe care o are in ceea ce priveste bunurile si serviciile tarii straine. Pe de alta parte, cand se ofera o anumita suma in moneda proprie, este oferita de fapt o putere actuala de cumparare asupra propriilor noastre bunuri si servicii.

In concluzie, evaluarea unei monede straine exprimata in moneda proprie depinde de puterea de cumparare relativa a celor doua monede, in tarile respective.

Varianta absoluta recurge la o comparatie directa a puterii de cumparare, avand la baza legea echilibrului interregional al preturilor (legea unui singur pret), potrivit careia pretul unui bun pe doua piete legate intre ele, exprimat in aceeasi moneda, trebuie sa fie unul si acelasi. Daca se considera indicii preturilor p si p’ in tara pentru care se face analiza si respectiv in strainatate, legea unui singur pret este valabila pentru ansamblul economiilor, daca sunt indeplinite (simultan) urmatoarele doua conditii:

ttt) preturile fiecarui bun care intra in alcatuirea indicilor: p = f(p1, p2, …, pn), si respectiv p’ = g(p1, p2, …, pn) sunt egale intre tari daca sunt exprimate in aceeasi moneda;

uuu) fiecare bun intra in „cosul” de piata al fiecarei tari cu o pondere egala (gradul de omogenitate pentru functiile f si g este acelasi).

In aceste conditii, conform teoriei paritatii puterii de cumparare, cursul real de schimb este dat de relatia:

(23)

Aceasta relatie, corecta din punct de vedere teoretic, arata ca pretul intern al unui bun corespunde pretului in valuta multiplicat cu cursul de schimb.

In practica insa, probabilitatea ca preturile sa fie egale intre tari este aproape nula, motiv pentru care importanta practica a acestei teorii este limitata.

Varianta limitata are in vedere compararea cursurilor de schimb si a indicilor de preturi din doua tari, la date diferite.

Conform acestei variante limitate, o crestere in termeni relativi a preturilor interne (p), are ca efect deprecierea proportionala, in termeni nominali, a monedei nationale.

In practica, teoria paritatii puterii de cumparare (P.P.C.) este folosita utilizand un indice specific, numit „deflator” (diferential de inflatie), exprimat fie in preturi de consum, fie in preturi cu ridicata.

Experienta de pana acum arata ca determinarea prin calcul a cursului real de schimb are doar o importanta orientativa, fiind folosit de bancile centrale, care calculeaza valoarea cursului real si urmaresc evolutia sa in timp, pentru analizele pe care acestea le efectueaza la nivel macroeconomic.

Modificarea din anii ’70 a cursului de schimb a facut ca teoria P.P.C.*) sa fie privita cu scepticism, iar cercetarile s-au inscris in cadrul unui model oferit de Flaming, conform caruia fluctuatiile cursurilor de schimb sunt determinate de anticiparile miscarilor de capitaluri, ale preturilor diverselor active si ale stabilitatii pe termen scurt a preturilor bunurilor si a salariilor. Abaterile cursurilor de schimb stabilite pe piata de la nivelul puterii de cumparare relative ale monedelor se datoreaza atat unor cauze structurale, cat si conjuncturale.

Clauzele structurale sunt cele care determina schimbari in preturile relative de echilibru, dintre care se pot enumera: progresul tehnic, productivitatea, cresterea economica etc.

Cauzele conjuncturale sunt cauze trecatoare, fiind legate de viteza cu care au loc ajustarile spre echilibru pe diferite piete (de bunuri si de capitaluri etc.), dintre care se pot enumera:

vvv) restrictii comerciale mai severe asupra importului, prin care se determina un curs de schimb supraevaluat al monedei nationale;

www) speculatiile pe piata valutara, ce pot provoca o scadere a valorii de schimb al unei monede, sub nivelul indicat de P.P.C.;

xxx) anticiparea unei inflatii superioare poate, de asemenea, provoca o coborare a valorii de schimb a unei monede;

yyy) interventia autoritatii nationale monetare pe piata valutara poate duce la situarea cursului de schimb economic fie deasupra, fie sub nivelul P.P.C.

Cu toate acestea, ramane perfect adevarat faptul ca oamenii evalueaza banii in raport cu ceea ce pot achizitiona cu acestia, si ca pe o piata libera, fara restrictii, oamenii tin sa schimbe monedele la cursuri care, in mare, exprima puterile relative de cumparare.

Revenind la metodele de stabilire a cursului valutar, trebuie mentionat ca pentru unele monede internationale, cursul acestora este determinat prin metode specifice.

zzz) Astfel, pentru calcularea cursului valutar al etalonului D.S.T. este utilizata metoda „cosului valutar”, a carui alcatuire a fost explicata in subcapitolul 4.2.

Reiteram coeficientii de pondere din structura D.S.T., in procente, valabili pentru perioada 2001-2005:

Valuta Ponderea (%)

USD $ 45

EUR € 29

JPY ¥ 15

GBP £ 11

Drepturile speciale de tragere sunt utilizate cu precadere in urmatoarele operatiuni:

a) obtinerea de valute prin tranzactii bazate pe acorduri directe intre membrii Fondului Monetar International;

b) incheierea de acorduri swap;

c) efectuarea de operatiuni forward.

[1] E. Dragoescu, A. Dragoescu: „Valuta si implicatiile ei in economia de piata”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992, pag. 78.

[2] Ioan Popa si colab. Op.cit., pag. 375.

*) „M” si „Y” sunt initialele cuvintelor englezesti Month (luna) si Year (an).

[3] E. Dragoescu, A. Dragoescu. Op.cit., pag. 82.

[4] D. Cosma, C. Olariu: „Relatii monetare internationale”, Editura Augusta, Timisoara, 1998, pag. 108.

[5] Reglementari valutare ale Bancii Nationale a Romaniei. Norme privind functionarea pietei valutare – N. R.V. 1.

*) Dolarul S.U.A., lira sterlina, marca germana, francul francez, francul elvetian si lira (lireta) italiana. Prin adoptarea monedei unice europene, marca germana, francul francez si lira (lireta) italiana au fost inlocuite cu euro (€)

*) ACREDITIVUL reprezinta o suma de bani special rezervate la cererea si pe seama unui cumparator, la o unitate bancara care o il serveste pe acesta, pentru ca unui anumit furnizor sa i se poata face, garantat, plata in momentul in care dovedeste expedierea (predarea) marfurilor in conditiile stabilite in prealabil prin contract (vezi subcapitolul 7. 2).

*) A se vedea si subcapitolul corespunzator din Cap. II.

[6] „Universal Currency Converter”/ 18 ianuarie 2003/13:17 GMT (adaptare)

[7] Const. Floricel. „Relatii valutar-financiare internationale”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997, pag. 65.

*) P.P.C. – Paritatea puterii de cumparare