Fig. 00

În loc de prefaţăÎn urmă cu patru decenii apărea cea dintîi carte de drumuri şi imagini dedicată Pietrei Craiului, rod al unor

strădanii care au durat mulţi ani şi în care am fost întovărăşit şi ajutat de Titi Ionescu şi Emilian Cristea, maeştrii mei de alpinism din Piatra Craiului. Această carte avea să scoată dintr-un nemeritat anonimat podoaba unică a Carpaţilor româneşti care este Piatra Craiului.

De atunci şi pînă azi, universul alpin al acestui masiv a încetat să mai fie o ,,necunoscută” pe harta turistică a munţilor noştri, devenind an de an un excepţional teren de investigaţii pentru sute de alpinişti (în frunte cu regretaţii Titi Ionescu şi Emilian Cristea), un izvor nesecat de satisfacţii pentru nenumăraţi turişti, precum, şi subiectul unei serii de lucrări care au îmbogăţit substanţial bibliografia turistică românească.

Astăzi nu mai putem afirma despre Piatra Craiului ceea ce era valabil în urmă cu patru decenii - şi anume că rămăsese una dintre cele mai puţin cercetate zone de turism şt alpinism din munţii noştri, deşi era dăruită cu un peisaj montan surprinzător şi inedit. Astăzi, dimpotrivă, se resimte în Piatra Craiului tocmai lipsa unor adăposturi suficient de încăpătoare pentru numeroasele grupuri de turişti care ocupă pînă la ultimul loc cele cîteva cabane şi refugii, al căror număr nu a mai sporit de zeci de ani şt al căror spaţiu de cazare a rămas, din nefericire, mereu deficitar.

Mai mult, una dintre aceste puţine cabane, cea mai încăpătoare, aşteaptă de peste trei decenii să fie reconstruită; este vorba de cabana ,,Grindu" (fostă ,,Radu Negru" - ADMIR), distrusă de o avalanşă în iarna 1952-1953.

Autorul acestor rînduri este cel dintii care se bucură de schimbările pozitive evocate mai sus, dar se şi întristează în faţa unor constatări negative asupra cărora încearcă să atragă atenţia celor în drept; ceea ce l-a şi determinat să lanseze, prin prezenta carte, un semnal de alarmă către cei care au grijă de destinele turismului nostru de munte. Remarcăm meritul Editurii Sport-Turism, care şi-a însuşit propunerea de a tipări această modestă lucrare, destinată să se afle la îndemîna celor care îşi vor îndrepta paşii către Plaiul Foii sau Curmătura, Valea lui Ivan sau Brusturet.

Deşi poartă pe umeri povara a opt decenii de viaţă şi a peste şase decenii de drumeţie montană, autorul speră să nu-şi dezamăgească cititorii şi, totodată, eventualii săi tovarăşi pe cărările Pietrei Craiului, pe unde mai nădăjduieşte să-i poată intîlni...

ION IONESCU-DUNĂREANUmartie 1986

Prezentare generală

AŞEZARE ŞI LIMITE

Geograful francez Emm. de Martonne (1873-1955), cel care ne-a dat primul studiu aprofundat asupra morfologiei Carpaţilor Meridionali, a înfăţişat precum urmează apariţia Pietrei Craiului în ansamblul montan din care face parte: ,,Accidentul morfologic principal îl constituie creasta calcaroasă a Pietrei Cfaiului, culminînd la 2241 m; ea contrastează cu formele masive ale Bucegilor şi Iezerului, de la care a împrumutat direcţia SV-NE şi cărora le opune eleganţa profilului ei îndrăzneţ.”

Intr-adevăr, spre deosebire de alte zone din lungul şir al Carpaţilor Meridionali, mult mai impresionante prin volumul sau prin aspectele lor alpine impunătoare (Bucegi, Iezer, Făgăraş, Parîng, Retezat etc.), Piatra Craiului se caracterizează printr-o înfăţişare cu totul particulară, unică în geografia Carpaţilor româneşti. Ridicîndu-se brusc la capătul său dinspre nord-est, deasupra şesului întins al Ţării Bîrsei, şi prelungindu-şi coama către sud-vest, pînă deasupra bazinetulul Podul Dîmboviţei, acest ,,accident morfologic" este singurul care se iveşte de-a curmezişul liniei generale a Carpaţilor Meridionali, ca o creastă izolată şi atît de categoric individualizată, încît înălţimile aflate în vecinătatea sa apar în relief ca nişte simple coline, cărora localnicii le spun ,,gîlme" sau ,,dîlme" (pe versantul de răsărit) şi ,,piscuri" (pe cel apusean).

De asemenea, datorită acestei înfăţisări, creasta izolată a Pietrei Craiului se deosebeşte categoric de vecinii ceva mai îndepărtaţi decît ,,gîlmele" sau “piscurile": munţii Iezer spre apus şi Făgăraş spre nord-vest (de care o desparte valea superioară a Dîrnboviţei), ca şi de ansamblul de munţi mărunţi: Ţagla-Perşani (de care o separă Bîrsa Mare) sau masivul Bucegi, de care o desparte culoarul depresionar Rucăr-Bran.

Schiţa 1. Aşezarea Pietrei Craiului pe teritoriul ţăriiCreasta izolată şi golaşă a Pietrei Craiului datorează impresia de măreţie vecinătăţii înălţimilor

modeste mai sus amintite, ca şi depărtării faţă de voluminoasele masive muntoase cu care se învecinează în linii generale. Limitele geografice ale Pietrei Craiului sînt, aşadar, uşor de identificat datorită poziţiei sale, ca un ,,accident" în mijlocul unui ansamblu montan cu înfăţişări total diferite, şi aceasta cu atît mai uşor cu cît calcarele Pietrei Craiului delimitează acest masiv singular care se distinge prin silueta sa, ca şi printr-o mare omogenitate de structură geologică.

Către nord-vest şi nord, limita masivului urmează valea Bîrsa Mare, care îl desparte de munceii – Ţagla - Perşaui, în timp ce către răsărit, limita strictă este pe văile oponente: Rîul Mare al Zărneştilor şi Dîmbovicioara - Brusturet, care îl despart de Măgura Branului şi de munceii Dîmbovicioarei. Limita dinspre sud şi vest trebuie plasată în lungul Dîmboviţei superioare, amonte de confluenţa cu Dîmbovicioara, în care caz vom fi obligaţi să includem în perimetrul masivului şi acele ,,piscuri” împădurite ce se înşiră pe stînga Dîmboviţei, deşi alcătuirea lor geologică este cu totul alta. Delimitarea de mai sus, schematică şi poate chiar deficientă, este determinată de necesitatea stabilirii unor limite geografice acceptabile, făcînd abstracţie de prezenţa ,,gîlmelor” dinspre răsărit, dintre Măgura Branului şi pasul Giuvala, dar incluzînd în mod necesar şi ,,piscurile" de la poalele versantului apusean, care aparţin geologic şisturilor cristaline ale munţilor Făgăraş.

RELIEFUL

Aşa cum am arătat mai sus, Piatra Craiului se înfăţişează sub aspectul general al unei spinări proeminente, care aminteste de un uriaş animal preistoric; detaşată categoric faţă de zonele învecinate, dirijată pe direcţia generală NE-SV şi uşor încovoiată la mijloc, această uriaşă spinare calcaroasă începe în Piatra Mică, ale cărei pante bogat împădurite coboară pînă în ţarinile şi ,,topliţele" din marginea oraşului Zărneşti şi sfîrşeste în Pietricica, ale cărei ultime pante sudice coboară pînă la confluenţa Dîmbovicioarei cu Dîmboviţa.

Schiţa 2. Situarea Pietrei Craiului în raport cu zonele montane învecinateDe-a lungul a peste 22 km, această spinare înaltă şi golaşă culminează în vf. La Om (sau Piscul

Baciului, 2 238 m alt.), putînd fi descompusă în următoarele subunităţi de relief:a. Piatra Mică, o anexă cu aspect de dom, de înălţime modestă (1816 m), despărţită de restul

masivului prin adînca înşeuare Curmătura Pietrei Craiului (1620 m alt), iar faţă de Măgura Branului prin îngustul defileu al Rîului Mare al Zărneştilor;

b. Piatra Craiului Mare, spinarea propriu-zisă a masivului, al cărei punct de maximă altitudine este vf. La Om, începe să se desfăşoare din vf. Turnu (1 923 m alt.), ridicat cu 300 m deasupra Curmăturii, şi se prelungeşte către sud-vest, pentru a culmina cu o serie de piscuri care se menţin la un nivel mediu de 2100—2200 m: Vîrful Ascuţit (2 156 m), Ţimbalul Mare (2 177 m), Vîrful dintre Ţimbale (2170 m), Ţimbalul Mic (2 231 m), vf. Sbirii (2 220 m), Claia Căldării Ocolite (2 204 m), vf. La Om (2 238 m). Grindu (2 229 m), Coama Lungă (2 216 m), Lespezi (2 127 m), Vîrful Pietrei (2 086 m) şi Funduri (1951 m);

c. Pietricica este o continuare mult mai coborîtă a spinării principale şi începe din şaua Funduri (1 889 m), trecînd apoi prin cîteva puncte din ce în ce mai joase: La Arsură (1 853 m) - Pietricica (1 764 m) - Gruiul Mirii (1 582 m) - Sub Pietricică (1241 m) - Plaiul Mare (1 297 m) şi Plăic (1172 m), după care coboară pînă la nivelul apelor Dîmbovicioarei şi Dîmboviţei.

In mod convenţional, segmentul de creastă dintre vf. Turnu şi vf. La Om a fost denumit (pentru uzul turiştilor) Creasta nordică, iar segmentul următor, dintre vf. La Om şi şaua Funduri, Creasta sudică. Referitor la cele trei Ţimbale precizăm că denumirile reflectă diferenţcle de volum dintre aceste piscuri şi nu diferenţele de altitudine.

Versanţii înaltei spinări a Pietrei Craiului prezintă înfăţişări diametral opuse, ceea ce reprezintă încă una dintre caracteristicile geografice ale masivului; astfel, versantul de răsărit, care priveşte către zona depresionară a culoarului Rucăr-Bran, este slab înclinat şi îmbrăcat într-o haină de vegetaţie pastorală care coboară pînă la limita superioară a pădurilor compacte de la poalele masivului, în timp ce versanţii de apus şi nord-vest oferă privirilor, dinspre valea superioară a Dîmboviţei şi respectiv dinspre Bîrsa Mare, un abrupt de o înclinare care atinge pe alocuri verticala şi care se desfăşoară fără întrerupere, începînd din dreptul Turnului pînă mult la sud de şaua Funduri, marcînd diferenţe de nivel de 200—600 m.

In general greu accesibil, fiind deosebit de accidentat, acest abrupt este principala podoabă a masivului, semnul său de unicitate în ansamblul Carpaţilor noştri; el a devenit, cu trecerea anilor, un principal teren de alpinism de performanţă, printre numeroasele zone de mare atractivitate din Carpaţii româneşti. Atingînd o lungime de 16 km, acest abrupt se înalţă maiestuos deasupra limitei superioare a pădurilor care îmbracă poalele masivului, înfăţişînd privitorului o rocă albă, de calcar în general puţin rezistent, uşor friabil, care în urma intenselor procese de dezagregare a dat naştere unor veritabile ,,rîuri de grohotiş" a căror expresie majoră este Marele Grohotiş, o pînză de bolovănişuri lată de circa 4 km, întinsă

la baza abruptului apusean.Nici abruptului nord-vestic nu-i lipsesc elementele de relief remarcabile, pe tare le putem

identifica în perimetrul dintre vf. Turnu şi aşa-numitul ,,Westwand", acolo unde este atinsă cea mai mare diferenţă de nivel: circa 600 m; printre aceste elemente de relief vom menţiona: pereţii din Padina Şindileriei - Padina închisă - Padina Popii; abruptul Colţilor Gemeni şi cel al Ţimbalelor; zonele de abrupt Vlăduşca Superioară sau Şpirla de Sus care, în ansamblu, nu sînt cu mult inferioare unora dintre principalele puncte de atracţie din abruptul apusean precum: Umerii, Padina Lăncii, Peretele Marelui Grohotiş, Piscul Rece, Muchia Roşie, Muchia lui Ivan etc.

O serie de ,,brîne" (sau ,,brîuri") de altitudine brăzdează această vastă zonă de abrupt, uşurînd străbaterea ei, cu unele întreruperi locale: Brîul de Sus, Brîul de Mijloc, Ciorînga Mare, Brîul Richiţii, Brîul Roşu, Brîna Caprelor; la rîndul său, versantul de răsărit prezintă două brîne de o mai redusă întindere şi mult mai puţin spectaculoase: Brîul de sub Grind, care tiveşte poalele modestului abrupt de la Hornurile Grindului, şi Poliţele Mărtoiului, o brînă care străbate zona din dreptul Colţilor Găinii pînă aproape de Curmătură.

Vecinii Pietrei Craiului sînt, pe latura de apus, numeroşii muncei care se înşiră pe stînga Dîmboviţei, începînd cu Capul Tămaşului (1507 m), Tămăşelul (1644 m), Piscul cu Brazi (1438 m), Valea lui Ivan - Valea Largă - Păltinet - Valea Speriatei - Gruiul Mirii, pe care motive de ordin geografic şi turistic ne obligă să-i introducem în aria Pietrei Craiului, deşi alcătuirea lor geologică este de natură cristalină; pe latura de răsărit, imediat la sud de Măgura Branului (1375 m), vecinii Pietrei Craiului sînt munceii sau ,,gîlmele” care încep cu Toancheşul (1 545 m), Mărtoiu (1433 m), Cozia sau Coja (1546 m) şi continuă cu Piatra Galbenă (1474 m), Ciocanu (1223 m), Gîlma Danciului (1267 m), Gîlma Ţiganului (1226 m), Rogoaza (1256 m), Dîmbovicioara (1320 m)1 şi Predealul (1332 m), înălţimi modeste, cu structuri geologice diversificate (calcare, conglomerate, şisturi cristaline), dar pe care argumente similare celor mai sus invocate ne obligă de asemenea să-i alăturăm ariei geografice a Pietrei Craiului.

Mai rămîne să precizăm că trecerea dinspre Piatra Craiului spre munţii Făgăraş se face fără nici o piedică, în zona de contact dintre calcarele de la Umerii Pietrei Craiului şi şisturile cristaline ale munceilor Tămăşel - Capul Tămaşului, apoi prin Curmătura Foii, unde intrăm pe teritoriul muntelui Tămaşul Mare.

ELEMENTE DE GEOLOGIE

Piatra Craiului este un masiv alcătuit în majoritate dintr-o masă compactă de calcare recifale de vîrstă jurasică, dispuse în strate sinclinale puternic răsturnate şi care au favorizat formarea unui relief alcătuit din şanţuri adînci, de o mare înclinare, despărţite prin creste abrupte şi intens erodate, aşa cum se prezintă situaţia în cuprinsul abruptului nord-vestic, între Turnu şi Umeri; acolo, însă, unde stratificaţia orizontală nu a fost deranjată, peisajul ne oferă aspectul impresionant al unor pereţi aproape verticali, alcătuiţi din trepte suprapuse pe diferenţe de nivel de 300-400 m, aşa cum este cazul în zona Marelui Grohotiş.

Depozitele de calcare se extind pe versantul de răsărit pînă deasupra satelor Peştera şi Şirnea, la linia de contact cu conglomeratele calcaroase care alcătuiesc structura geologică a zonei depresionare a Branului de Sus (culoarul Rucăr-Bran), după cum se extind de asemenea şi spre sud, incluzînd muntele Piatra Galbenă şi Cheile Dîmbovicioarei, pînă la contactul cu bazinetul Podul Dîmboviţei. Numai pe latura de apus depozitele dc calcare nu depăşesc baza abruptului, în aşa fel încît poalele Pietrei Craiului, pînă la nivelul cursului superior al Dîmboviţei, sînt alcătuite din şisturile cristaline aparţinînd munţilor Făgăraş; o dovadă evidentă o avem în şaua Tămăşelului (1 580 m alt.), unde calcarele desprinse din Umerii Pietrei Craiului se amestecă cu şisturile cristaline ale muntelui Tămăşel.

Carstul Pietrei Craiului. Privit în ansamblu, masivul Piatra Craiului este un vast teritoriu carstic, un mare ,,monument al naturii" în înţelesul larg al termenului, datorită nu numai aspectului său propriu-zis, ci şi numeroaselor şi variatelor fenomene geologice specific carstice, rezultînd din omniprezenţa calcarelor care au favorizat ivirea celor mai diverse fenomene de această natură: peşteri, izbucuri, avene, chei, pînze de grohotiş, arcade, ferestre, pereţi. Cele mai cunoscute dintre aceste numeroase fenomene carstice de pe teritoriul Pietrei Craiului sînt, de bună seamă, cheile Dîmbovicioarei şi Brusturetului, precum şi Peştera Dîmbovicioarei, întregul ansamblu fiind uşor accesibil şi vizitabil pe căi rutiere obişnuite. Intinse pe o lungime totală de circa 5 km, cheile mai sus menţionate înfăţişează pereţi sălbatici şi verticali, cu înălţimi de pînă la 200 m, în cuprinsul cărora întîlnim şi alte fenomene carstice precum Izvoarele din Plai şi izbucul

1 Colţii Vătarniţei sau Vîntarniţei.

de la Gîlgoaie, surse de apă resurgente al căror debit este deosebit de bogat.La rîndul ei, Peştera Dîmbovicioarei, cunoscută de foarte multă vreme, situată chiar în perimetrul

comunei cu acelaşi nume, la 870 m alt, reprezintă un alt element de atracţie turistică din această zonă sudică a masivului, deşi mai puţin interesant ca formaţiune carstică, din cauza distrugerilor suferite anterior amenajării sale în vederea vizitării în condiţii acceptabile. Multe alte zeci de peşteri (circa 80) au fost identificate şi cercetate în zona adiacentă a Dîmbovicioarei, de către echipe de speologi profesionişti, precum şi de echipe de speologi amatori, aparţinînd unor cercuri din Bucureşti (,,Focul Viu" şi ,,Emil Racoviţă") sau din Cîmpulung (,,Piatra Craiului"), rezultatele acestor cercetări fiind consemnate în publicaţii oficiale de specialitate.

La periferia sud-vestică a Pietrei Craiului, la poalele muntelui Plaiul Mare (Pietricica), putem semnala şi prezenţa Cheilor Mici ale Dîmboviţei sau Cheile de la Plaiul Mare), de pe cursul superior al Dîmboviţei, în al căror perete de apus se află şi binecunoscuta Peşteră a Urşilor; considerăm că nu este cazul să intrăm în amănunte, intrucît aceste obiective carstice au fost prezentate pe larg într-o altă lucrare a noastră1.

La extremitatea de nord-est a masivului, de-a lungul Rîului Mare al Zărneştilor, vom întîlni aceleaşi fenomene de natură carstică: Prăpăstiile Zărneştilor, un defileu lung de circa 4 km, cu pereţi înalţi de pînă la 200 m, verticali şi sălbatici, precum şi un grup de izvoare resurgente, denumite Fîntînile Domnilor, al căror debit deosebit de puternic a fost captat pentru alimentarea cu apă a oraşului Zărneşti; chiar şi Fîntîna lui Botorog, situată la intrarea în Prăpăstii, este un izbuc captat şi amenajat cu multe decenii în urmă de Gheorghe Botorog din satul Peştera, pe care l-am cunoscut şi noi prin anii 1936-1937. Trecînd pe versantul apusean, vom întîlni numeroase fenomene carstice, printre care: arcadele de la Zaplaz, apoi întinsa zonă a Marelui Grohotiş, inclusiv Moara Dracului, o enormă excavaţie suspendată la înălţime, pe Muchia Roşie, din interiorul căreia se cerne neîncetat un măciniş calcaros foarte fin; apoi Ceardacul Stanciului, o altă mare arcadă situată alături de un alt fenomen carstic: Peştera Stanciului, o grotă de dimensiuni modeste (25 m), lipsită de concreţiuni, unde se spune că s-ar fi adăpostit vreme îndelungată vestitul haiduc dîmboviţean Stanciu al Bratului.2

Din categoria avenelor cercetate amănunţit, cartate şi catalogate, menţionăm cele două de pe versantul de răsărit al Pietrei Craiului: Avenul din Grindu3 şi Avenul din Vlăduşca, iar din categoria peşterilor de pe acelasi versant semnalăm Peştera cu Lilieci, din mijlocul satului Peştera (Bran), precum şi cea de pe valea Sbîrcioarei, sub nivelul satului Şirnea, denumită Gaura Sbîrcioarei.

REŢEAUA HIDROGRAFICĂ

Constituţia geologică a Pietrei Craiului, preponderent calcaroasă, se caracterizează prin imposibilitatea reţinerii apelor de infiltraţie sau de şiroire, pentru a da naştere unor pînze freatice şi, în final, unor văi cu apă. Aşa se explică faptul că, în timp ce văile care brăzdează trupul masivului sînt lipsite de apă, singurele văi cu apă sînt cele de la periferia masivului: Bîrsa Mare, Dîmboviţa superioară, Dîmbovicioara-Brusturet, cu unii dintre afluenţii lor.

Bîrsa Mare, ale cărei ape izvorăsc la poalele munţilor Făgăraş şi Ţagla-Perşani, prin afluentul său Bîrsa Groşetului, ia naştere propriu-zis din dreptul punctului Plaiul Foii, din unirea afluentului de mai sus cu Bîrsa Tămaşului, ale cărei izvoare se găsesc la poalele versantului nord-vestic al Pietrei Craiului, de unde adună şi alţi doi afluenţi: Şpirla Tămaşului şi Vlăduşca. Pe dreapta Bîrsei Mari, începînd de la Plaiul Foii pînă la Zărneşti, se înşiră un număr apreciabil de afluenţi ai acesteia, în general cu un foarte redus debit de apă: Valea Podurilor, Padina lui Călineţ, Padina Urşilor (cu Padina Popii - Padina lui Rîie - Ciorînga Mare), Padina Bădoaiei, Padina Închisă (cu Padina Şindileriei), Padina Calului, Padina Hotarului (cu Padina lui Man), Valea Crăpăturii, precum şi numeroasele fire de apă care împînzesc zona ,,topliţelor" din marginea oraşului Zărneşti.

Frecvenţa termenului ,,padină” în enumerarea afluenţilor de pe dreapta Bîrsei Mari se explică prin faptul că, fără excepţie, toate văile respective prezintă pe cursul lor inferior aspecte de ,,padină", adică zone joase, cu pantă foarte slabă, cu maluri evazate şi cu aspect de teren în permanenţă umed; locuri bune pentru păşunat.

1 Munţii Iezer, Colecţia ,,Munţii noştri", nr. 33, Editura Sport-Turism, 19842 Balada Stanciu al Bratului figurează în culegerile de balade româneşti, cu menţionarea exactă a locului.3 Mai corect: Avenul din Funduri (Catalog C.N.E.F.S. - 1976).

In ceea ce priveşte latura opusă a Bîrsei Mari nu avem de semnalat decît doi afluenţi principali:- Bîrsa lui Bucur şi Bîrsa Fierului - ambii cu un apreciabil debit de apă, întrucît străbat zonele de

şisturi cristaline din munceii Ţagla-Perşani.Rîul Mare al Zărneştilor este şi el un afluent al Bîrsei Mari, care îşi are însă obîrsia pe versantul

de răsărit al Pietrei Craiului, unde sînt răspîndite pe o întinsă arie, dominată de Curmătura Pietrei Craiului, numeroasele sale fire de obîrşie: Valea Curmăturii, Valea Cheii, Valea Mărtoiului, Valea Brusturetului, Vlăduşca (alta decît cea întîlnită la izvoarele Bîrsei Tămaşului), apoi Valea Zănoagei şi Padina lui Dănişor.

Dîmboviţa, al cărei curs superior delimitează aria geografică (şi turistică) a Pietrei Craiului pe mai mult de 20 km, amonte de confluenţa cu Dîmbovicioara, prezintă o serie de afluenţi pe stînga, toţi purtători de cursuri de apă, care brăzdează poalele versantului apusean al masivului, începînd cu Valea Tămaşului (alta decît Bîrsa Tămaşului), împreună cu afluentul ei Izvorul Oţeţelii, apoi Valea Dragoslăvenilor, care ia naştere din unirea Izvorului Tămăşelului cu Padina Lăncii, după care urmează: Valea lui Ivan (cu Valea Urzicii şi Valea cu Apă), Valea Largă, Valea Speriatei, Valea Berilei şi Valea Gruiului, apoi confluenţa cu Dîmbovicioara şi Valea Orăţiilor. Dîmbovicioara îşi insinuează adînc cursul prin valea Brusturetului, la extremitatea sudică a Pietrei Craiului, unde ne înfăţişează o bogată reţea de văi, în general cu apă (cu excepţia Văii Seci a Pietrelor, care este o prelungire a văii Brusturetului, uscată şi bolovănoasă, dar importantă din punct de vedere turistic); începînd de la obîrşie, vom menţiona: Vîlcelul Găinii, Valea Cheii de sub Grind, Valea Căpăţînelor, Valea Lespezilor Valea lui Stinghie (Şteghiei), Valea cu Apă (cu Valea Copilului şi Funduri), Valea Muierii, Valea Peşterii, Valea Popii şi Valea Brătoaiei, toate pe partea dreaptă a Dîmbovicioarei, iar pe cea stîngă: Padina Izvorului (cu Padina Şirnii şi Padina Dăncioarei), apoi Valea Muierii şi Valea Zanvelei.

Sbîrcioara, împreună cu Valea Moieciului şi Valea Şimonului, dă naştere Văii Turcului, care taie chei în roca dură din mijlocul localităţii Bran. Valea Sbîrcioarei prezintă o bogată reţea de afluenţi pe versantul sud-estic al Pietrei Craiului, începînd cu Valea Măgurii, Valea lui Nan, Valea Corboşeştilor şi Valea Coacăzei şi sfîrşind cu Valea Rogoazei, în lungul căreia se înşiră satul Şirnea; toate aceste văi secundare îşi au obîrşia în zona de interes turistic de pe acest versant al masivului.

Deoarece văile de abrupt de pe versanţii de nord-vest şi apus ai Pietrei Craiului sînt lipsite de apă, considerăm că este în interesul turiştilor şi al alpiniştilor să indicăm cîteva surse de apă sporadice, precizînd totodată şi căile de acces: Şipotul Crăpăturii (traseul B. 8); Izvorul de la Găvan (traseul B. 7); Izvorul de sub Şaua Chiliilor (idem); Izvorul lui Orlovschi (traseul C. 1); grota La Ulcior (traseul C. 2); Izvorul din Poiana Închisă (traseul B. 2); Izvorul Oţeţelii (traseele B. 2 şi B. 3); Izvorul Tămăşelului (traseul B. 3); Şipotul Şpirla (traseul B. 1).

ELEMENTE DE CLIMĂ1

Poziţia geografică, orientarea generală şi configuraţia specifică a reliefului Pietrei Craiului, totul axat pe o linie de creastă înaltă şi izolată, aşezată perpendicular pe axul general est-vest al culmii Carpaţilor Meridionali, au imprimat climatului Pietrei Craiului anumite particularităţi, deşi în general datele climatologice medii se înscriu în limitele admise pentru celelalte zone montane învecinate.

Temperatura medie anuală este uşor superioară acestora din urmă, datorită faptului că rocile calcaroase predominante absorb mai multă căldură; astfel, cifra medie anuală este, pentru zona inferioară a masivului, de 2OC, iar pentru cea superioară de 0OC, în vreme ce în Bucegi, Iezer sau Făgăraş ea coboară pînă la –2OC. Orientarea generală a culmii Pietrei Craiului pe direcţia NE-SV dă naştere la diferenţe de ternperatură între cei doi versanţi oponenţi, în sensul că pe versantul de răsărit, unde maximum de încălzire diurnă se produce la amiază, temperaturile sînt sensibil inferioare celor de pe versanţii de apus şi nord-vest, expuşi razelor solare în orele de după amiază.

Extremitatea nord-estică a masivului (cunoscută local sub numele de Dosul Pietrei Mici) prezintă un topoclimat caracterizat prin diferenţe mai mici între temperaturile diurne maxime şi minime, ca şi printr-un grad mai ridicat de umiditate, ceea ce favorizează prezenţa unei masive haine de păduri compacte, a căror limită superioară ajunge pînă aproape de 1 700 m alt., spre deosebire de restul masivului, unde pădurea se opreşte la limita de circa 1600 m alt.

Vînturile reprezintă un factor climatic important pentru Piatra Craiului, datorită faptului că spinarea înaltă a acestui masiv se ridică puternic între două culoare depresionare (unul la est: culoarul

1 Pentru amănunte vezi Emilian Cristea, Piatra Craiului, monografie, Editura Sport-Turism, 1984.

Rucăr-Bran; altul la apus: culoarul Bîrsa-Tămaş) pe unde se scurg în permanenţă masele de aer de pe cei doi versanţi ai Carpaţilor Meridionali. La nivelul crestei principale a Pietrei Craiului, curenţii de altitudine circulă în permanenţă, cu variaţii doar de intensitate şi de direcţie; curentul dominant rămîne totuşi cel din sectorul nord-vestic, ca de altfel în tot cuprinsul Carpaţilor Meridionali, fenomen atestat nu numai de înclinaţia coroanei arborilor, ci şi de acumulările de zăpadă mult mai masive pe versantul estic, la adăpostul crestei principale. Anotimpul relativ cel mai calm este vara, în timp ce frecvenţele şi vitezele cele mai mari ale vînturilor se înregistrează iarna şi primăvara.

Nebulozitatea prezintă un grad relativ ridicat, media anuală a zilelor cu cer acoperit fiind de 180-200, iar a celor cu cer senin de cel mult 80. Sînt demne de semnalat, în acest domeniu, două fenomene meteorologice asupra cărora atragem atenţia turiştilor Pietrei Craiului şi anume: marea de nori care face ca, în unele zile calme de iarnă, piscurile cele mai proeminente de pe creastă să apară ca nişte insule stîncoase în mijlocul unui ocean în continuă frămintare; ceaţa deasă şi umedă (“boaghea" - în vorbirea locală) care acoperă zonele de altitudine medie, în general împădurite, constituind un serios obstacol în orientarea turiştilor.

Nu rareori, parcurgînd drumul de creastă, vom asista şi la fenomenul de ,,foehn", materializat prin puternice trîmbe de nori care încalecă linia de creastă, trecînd de pe un versant pe celălalt, exact în acelaşi mod în care fenomenul este vizibil şi pe culmea principală a munţilor Făgăraş.

Precipitaţiile sînt abundente în Piatra Craiului, media anuală cantitativă atingînd 1 000-1 200 mm, din care lapoviţa şi ninsoarea acoperă circa 50% Cele mai abundente ploi se înregistrează în lunile mai-iunie, cele mai reduse în lunile de toamnă, iar cele mai puţine căderi de zăpadă în lunile februarie şi martie; foarte frecvente sînt în lunile de vară, aversele de ploaie însoţite de descărcări electrice, datorate curenţilor ascendenţi (de convecţie) de pe cei doi versanţi opuşi ai masivului. Dacă ploile sînt distribuite, în general, aproape uniform pe ambii versanţi, zăpezile se aglomerează mai mult pe versantul de răsărit, situat la adăpost faţă de vînturile predominante din sectorul nord-vestic şi favorizat de o pantă categoric mai puţin înclinată decît pe versantul opus, unde zăpada se păstrează îndeosebi pe brînele de altitudine şi pe văile de abrupt, de unde rezultă marele pericol al avalanşelor.

VEGETAŢIA

Pădurile ocupă numai poalele celor doi versanţi ai Pietrei Craiului, pînă la altitudinea medie de 1 600 m (pe versantul de răsărit) şi circa 1 700 m (pe cei de apus şi nord-vest); ele sînt alcătuite, zonal, din făgete compacte (Fagus silvatica), în etajul de 800—1 400 m, sau din amestec de fag cu răşinoase ca bradul alb (Abies alba; Abies pectinata) sau pîlcuri izolate de tisă (Taxus baccata), către limita superioară a etajului. În etajul imediat superior (1 400-1 700 m), pădurea este alcătuită din molidişuri compacte (Picea abies), continuate mai sus cu jnepenişuri (Pinus mughus) şi ienupăr (Juniperus nana).

Datorită preponderenţei calcarelor, Piatra Craiului adăposteşte o floră calcicolă generalizată, mai puţin bogată în specii, dar bogată în exemplare din aceeaşi specie; printre acestea se află şi un număr apreciabil de specii endemice, unele dintre ele prezentînd o importanţă atît de mare încît au fost declarate monumente ale naturii şi ocrotite ca atare (a se vedea capitolul ,,Monumente ale naturii şi rezervaţii"). Grohotişurile calcaroase care îmbracă poalele masivului la nivelul mediu de circa 1 600-1 650 m (mai ales pe versantul de apus) sînt adevărate grădini botanice naturale unde se dezvoltă o floră deosebit de abundentă, cu numeroase exemplare de: linariţă (Linaria alpina), măcriş (Rumex scutatus), firuţă (Poa nemoralis), mac galben (Papaver pyrenaicum), muşcată (Geranium robertianum), supranumită şi ,,năprasnic”, apoi ferigi (Dryopteris robertianum), garofiţe albe, mov sau roşcate (Dianthus spiculifolius şi Dianthus tenuiţolius), numeroase saxifrage (ochii şoricelului şi alte flori de piatră), mirodele (Hesperis alpina), cu bucheţelele lor albe şi plăcut parfumate, etc.

In zonele superioare ale masivului, pe brînele de altitudine (1 800—2 100 m) ca şi pe creastă, la peste 2 000 m alt., pot fi identificate exemplare mai rare de arginţică (Dryas octopetală), relict glaciar cu flori albe, apoi muşcatele numite “ciocul berzei" (Geranium caerulatum), genţiane sau ghinţure albastre (Gentiana verna), nemţişori (Delphinium intermedium), garofiţe pitice (Dianthus gelidus), merişori (Vaccinium vitis idaea), afini (Vaccinium myrtillus) şi tufe de smirdar (Rhododendron kotschyi), îndeosebi în zona Turnului.

Poienile şi luminişurile adăpostesc, la rîndul lor, mai ales în zonele mai coborîte şi mai umede, nenumărate exemplare de clopoţei, uneori de dimensiuni impresionante, în toate nuanţele de mov (Campanula abietina) apoi omagul (Acoiutum paniculatum), nu-mă-uita (Myosotis alpestris), ciuboţica cucului (Primula longiflora), mărţişorul (Geum montanum), viorelele (Viola biflora) şi multe altele. Vasta

poiană din jurul casei de vînătoare “Piatra Craiului", de la Valea lui Ivan, devine în perioada cositului (iulie - august) o adevărată mare de flori, greu de străbătut.

FAUNA

Despre fauna Pietrei Craiului nu se poate spune, în general, nimic deosebit faţă de zonele montane învecinate, cu excepţia prezenţei în etajul alpin a unei numeroase colonii de capre negre (Rupicapra rupricapra), declarate monumente ale naturii şi puse sub o riguroasă ocrotire, ceea ce a avut drept rezultat o accentuată sporire a efectivului, care atinge cifra de cîteva sute de exemplare. In rest, capra roşie sau căpriorul (Capreolus capreolus), mistreţul (Sus scrofa), ursul brun (Ursus arctos), vulpea (Canis vulpes), veveriţele (Sciurus vulgaris) şi altele populează bungetele de pădure; exemplare sporadice de viperă comună (Vipera berus) apar pe stîncăriile încălzite de soarele verii; păstrăvii (Salmo trutta fario) brăzdează apele repezi de la poalele masivului.

Dintre zburătoare menţionăm: cocoşul de munte (Tetrao urogallus), puţine exemplare de acvile (Aquila chrysaetos), ciocănitoarea (Dendrocopus leucotus), mierla (Turdus alpestris), precum şi o mierliţă de stîncă (Monticola saxatillis), prin stîncăriile abruptului apusean.

MONUMENTE ALE NATURII ŞI REZERVAŢIl

In fruntea listei elementelor de floră declarate monumente ale naturii de pe teritoriul Pietrei Craiului va trebui să aşezăm acea rarisimă specie de garofiţă care a primit denumirea de garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), prezentă exclusiv în spaţiul geografic al masivului şi care, datorită măsurilor riguroase de ocrotire, dar mai ales faptului că zona ei de dezvoltare este cunoscută numai de specialişti, a atins un stadiu de dezvoltare remarcabil.

Nu aceleaşi constatări pozitive putem menţiona în legătură cu un alt monument al naturii din lumea plantelor alpine, floarea de colţ (Leontopodium alpinum), care se află într-un avansat stadiu de dispariţie de pe stîncile Pietrei Craiului, pe măsură ce a crescut numărul celor care cercetează locurile preferate de această plantă, a cărei floare era odinioară emblema masivului; nu la un astfel de rezultat s-au aşteptat cei care, în urmă cu patru sau cinci decenii, s-au străduit să contribuie la dezvoltarea turismului şi alpinismului în acest masiv, ceea ce ne determină să lansăm şi pe această cale un puternic semnnl de alarmăDin aceeaşi categorie de plante declarate monumente ale naturii mai menţionăm: arginţica. (Dryas octopetala), brînduşa (Crocus moesiacux), bulbucii (Trollius europaeus), ghinţura galbenă (Gentiana lutea), sîngele voinicului (Nigritella nigra), smirdarul (Rhododendron kotschyi) şi tisa (Taxus baccata).

Dintre elementele din fauna Pietrei Craiului declarate monumente ale naturii se remarcă următoarele: capra neagră (Rupicapra rupicapra), rîsul (Lynx lynx), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), acvila (Aquila chrysaetos) şi păstrăvul (Salmo trutta fario).

Rezervaţia naturală Piatra Craiului MarePe mai bine de 1 200 ha de pe ambii versanţi ai masivului, între vf. La Om şi Curmătura, începînd

de la liziera superioară a pădurii pînă la linia Crestei nordice, a fost organizată, încă din anul 1938 (iniţial numai pe 440 ha), una dintre cele mai bogate rezervaţii naturale din munţii noştri: pusă sub ocrotirea legii şi sub îngrijirea Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, de pe lîngă Academia R.S.R., această rezervaţie ocupă vastul teritoriu de pe ambii versanţi ai Pietrei Craiului Mari, începînd din dreptul Colţilor Găinii pînă sub Curmătură (pe versantul de răsărit) şi de la Westwand - La Lanţuri pînă în Valea Crăpăturii (pe versantul nord-vestic).

In concordanţă cu prevederile legii nr. 9/1973, privind ocrotirea mediului înconjurător, rezervaţia naturală “Piatra Craiului Mare" urmează să fie extinsă şi transformată în parc naţional.

Turismul în Piatra Craiului

Turismul de munte, mai mult sau mai puţin organizat de pe versantul sudic al Carpaţilor Meridionali, respectiv pe versantul sudic al munţilor Făgăraş, Iezer şi Piatra Craiului, de pe teritoriul

actualului judeţ Argeş, datează de la începutul secolului nostru, cînd a luat fiinţă filiala ,,Cîmpulung-Muscel" a Societăţii Turiştilor din România (S.T.R.), cu sediul central în Bucureşti şi a cărei activitate s-a desfăşurat între anii 1903-1916.

În afară de Bucegi, interesul acestui organism turistic obştesc s-a îndreptat către Piatra Craiului, unde filiala mai sus citată (printre ai cărei protagonişti sînt de menţionat farmacistul Gabriel Dimitriu şi profesorul de liceu I. Nicolaescu-Bugheanu) a dat în folosinţă, în anul 1908, cel dintîi adăpost turistic din zonă, un mic refugiu dn piatră (fost pichet de grăniceri) situat pe Plaiul Grindului. Acesta a dăinuit pînă în toamna anului 1916, cînd a fost distrus în cursul operaţiuni lor de război de pe frontul Carpaţilor din zona Bran - Rucăr1.

In anul 1931, datorită reapariţiei mişcării turistice pe teritoriul Muscelului, ca urmare a înfiinţării secţiei ,,Cîmpulung-Muscel” a asociaţiei turistice A.D.M.I.R. (Asociaţia Drumeţilor din Munţii înalţi ai României), cu sediul central în Bucureşti, fostul refugiu de pe Plaiul Grindului a fost refăcut şi reamenajat, fiind dat în folosinţă sub denumirea de ,,Casa Radu Negru"; ulterior. În cursul anului 1937, vechiul şi neîncăpătorul adăpost (cu două camere şi numai 20 de locuri la comun) a fost înlocuit cu o frumoasă cabană cu două niveluri, cu 120 de locuri în 4 camere de dormit, sală de mese, bucătărie etc.; ea a dăinuit pînă în luna februarie 1953, cînd a fost distrusă de o puternică avalanşă.

Sîntem datori să precizăm că, în ceea ce priveşte jumătatea nordică a Pietrei Craiului, aflată pe actualul teritoriu al judeţului Brasov, turismul de munte s-a dezvoltat încă din ultimele decenii ale secolului trecut, datorită filialei locale a fostei asociaţii S.K.V., cu sediul iniţial în Sibiu, întemeiată în anul 1880; astfel, cea mai veche casă de adăpost de pe întregul teritoriu al Pietrei Craiului a fost cea de la Plaiul Foii, dată în folosinţă în anul 1881, în aceleaşi condiţii rudimentare ca şi cea de pe Plaiul Grindului.

In general, turistul care îşi propune să cerceteze aspectele deosebit de atractive ale Pietrei Craiului trebuie să ştie că va avea de întîmpinat unele dificultăţi care au făcut ca multă vreme acest excepţional domeniu de turism montan să rămînă oarecum rezervat localnicilor braşoveni, fiind mult mai greu accesibil celor care veneau de mai departe. Prin poziţia sa geografică lăturalnică faţă de marile căi de circulaţie, Piatra Craiului îi obligă pe cei care nu locuiesc în Braşov sau în împrejurimi să facă o călătorie cu trenul şi apoi cu alte mijloace de transport, ceea ce echivalează cu o noapte şi o dimineaţă consumate cu deplasarea pînă la principala şi cea mai accesibilă bază turistică, Plaiul Foii.

Schiţa 3. Schiţa traseelor tustice din Piatra CraiuluiIn aceste condiţii, traseele turistice principale care străbăteau iniţial teritoriul Pietrei Craiului s-au

dezvoltat potrivit unei scheme impuse de configuraţia reliefului şi de gradul de accesibilitate ale acestuia: un traseu longitudinal pe Creasta nordică, între vf. La Om şi Curmătura - Turnu, precum şi un număr limitat de trasee de traversare a crestei: unul pe Westwand, pe Drumul Deubel, pe la Lanţuri şi Zaplaz (deosebit de dificil pentru grupurile numeroase) şi altul pe la Diana - Brîna Caprelor - Creasta nordică, servind şi drept traseu de bază pentru alte cîteva ture de abrupt, pe Valea Crăpăturii, Padina Hotarului, Padina Şindileriei şi Padina Popii.

Traseele turistice de mai sus, cărora li s-au adăugat cu timpul altele (toate marcate), nu comportă dificultăţi de teren majore, cu excepţia depăşirii unor diferenţe de nivel de 300-600 m, la care vom mai adăuga şi cele dintre baza de plecare (Zărneşti sau Plaiul Foii) şi intrarea în zona de abrupt. În prezenta lucrare, destinată să fie în permanenţă la îndemîna turistilor pe traseu, am acordat o atenţie prioritară traseelor de largă circulaţie, în totalitate marcate, care înlesnesc o cît mai completă cunoaştere a masivului, întreaga reţea de drumuri turistice fiind accesibilă de la oricare dintre casele de adăpost sau localităţile din cuprinsul sau de la periferia masivului.

CĂI DE ACCES

Pe calea ferată, accesul spre Piatra Craiului (cel mai recomandabil) este pe linia secundară Braşov - Zărneşti (27 km), cu trenuri de persoane sau curse. Pe drumurile publice, posibilităţile de acces sînt mult mai numeroase, putînd fi folosite şi unele curse de autobuze I.T.A.

Legătura dintre Braşov şi Zărneşti (baza de plecare cea mai recomandabilă) se face pe drumul naţional 73 pînă la Rîşnov şi apoi pe DN 73 A pînă la Tohanu Vechi, actualmente cartier al oraşului Zărneşti (28 km în total; nu circulă autobuze I.T.A.).

Legătura dintre Braşov şi Bran (bază de plecare mai mult pentru Bucegi decît pentru Piatra

1 Cel dintîi paznic al acestui adăpost a fost Ion (Niţă) Uretu, zis ,,Vînătoru", domiciliat pe Padina Şirnii din comuna Dîmbovlcioara, unde l-am cunoscut şi noi prin anii 1936—1937.

Craiului) se face pe DN 73, prin Rîşnov (27 km în total); în continuare, pînă la baza de plecare Moieciu de Jos (4 km din Bran-Centru) sau pînă la Drumul Şirnii (pentru baza de plecare Şirnea) încă 10 km pe DN 73, circulă autobuze I.T.A. de la Braşov la Cîmpulung.

Legătura spre Podul Dîmboviţei şi Dîmbovicioara (baze de plecare spre zonele sudice şi estice ale Pietrei Craiului) se face din Cîmpulung - 29 km pînă la Podul Dîmboviţei. 34 km pînă la Dîmbovicioara. 40 km pînă la Brusturet (autobuze I.T.A.).

Legătura spre punctul Cojocaru - Valea lui Ivan (bază de plecare spre versantul apusean al Pietrei Craiului) se face de la Cîmpulung, prin Rucăr - Podul Dîmboviţei: 40 km de la Cîmpulung, 12 km de la Podul Dîmboviţei (autobuze I.T.A.).

LOCALITĂŢI ŞI PUNCTE DE ACCES

Oraşul Zărneşti (judeţul Braşov; 722 m alt.; 27 km de la Braşov, pe calea ferată; 28 km p.- DN 73 + DN 73 A, prin Rîşnov) este principala bază de plecare spre Piatra Craiului, cu excepţia zonelor sudice şi vestice, pentru care indicăm alte posibilităţi de acces.

Important centru industrial pe harta ţării, situat la poalele extremităţii nord-estice a masivului, sub muntele Piatra Mică şi la marginea cîmpiei depresionare a Ţării Bîrsei, localitatea se bucură şi de un vechi trecut istoric, fiind deseori menţionată în cronici, în legătură cu invaziile oştilor otomane şi cu bătăliile împotriva armatelor austro-ungare din secolele trecute. În localitate: cîteva mari unităţi industriale de interes republican (Fabrica de celuloză şi hîrtie, Uzinele mecanice Tohanul Vechi, Combinatul pentru industrializarea lemnului), restaurant, hotel, magazine, şcoli, liceu industrial, cinematograf, casă de cultură etc.; secţie ,,Salvamont". Oraşul este o bună bază de plecare pentru traseele turistice A. 1, B. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14 şi 15.

Bran (judeţul Braşov; 752 m alt.; 27 km de la Braşov pe DN 73, prin Rîşnov; autobuze I.T.A. de la Braşov spre Cîmpulung - Piteşti şi invers) este cea mai mare dintre cele 13 aşezări din străvechea Comunitate brăneană; situată la poalele versantului nordic al Bucegilor, localitatea se mîndreşte cu un bogat trecut istoric, fiind totodată şi un important centru de turism, datorită prezenţei Muzeului Bran, instalat în fosta cetate feudală construită la începutul secolului al XIII-lea, pentru paza trecătorii Bran - Rucăr şi a drumului comercial dintre Transilvania şi Ţara Românească; cetatea a fost reconstruită în anul 1377, de către oraşul Braşov, cu contribuţia locuitorilor celor 13 sate brănene răspîndite în jurul cetăţii, ca şi în cuprinsul vastei depresiuni intramontane a Branului de Sus (culoarul Rucăr - Bran).

In localitate: hanul turistic ,,Bran", restaurante, magazine, spaţii de cazare la localnici etc.Moeciu de Jos (judeţul Braşov; 805 m alt., situat la km 105 pe DN 73; 4 km de la Bran; autobuze

I.T.A. de la Brasov la Cîmpulung - Piteşti şi invers) este o localitate rurală aşezată la poalele versantului estic al Pietrei Craiului, la confluenţa văilor Moieciului şi Sbîrcioarei; bază de plecare pentru traseul turistic B. 21, prin satul Peştera.

Şirnea (judeţul Braşov; 1 150 m alt.; 44 km de la Braşov, 47 km de la Cîmpulung, pe DN 73; autobuze I.T.A. la Drumul Şirnii, km 95,5 pe DN 73) este o aşezare rurală cu binecunoscute funcţii turistice şi de odihnă; bază de plecare pentru traseul turistic B. 22, de pe versantul estic al Pietrei Craiului. Răspîndit pe munceii de la obîrşia văii Sbîrcioara şi pe pantele estice ale muntelui Piatra Galbenă, satul posedă un restaurant, o mică expoziţie etnografică, birou local de turism etc., precum şi excelente pîrtii de schi; spaţii de cazare la localnici.

Podul Dîmboviţei (judeţul Argeş; 730 m alt.; 29 km de la Cîmpulung, prin Rucăr, pe DN 73, autobuze I.T.A. de la Cîmpulung şi Braşov) este o încîntătoare aşezare musceleană, cu casele răspîndite în cuprinsul bazinetului intramontan care îi poartă numele, strîns între extremitatea sudică a Pietrei Craiului, munceii Dîmbovicioarei şi Giuvalei (cu Dealul Sasului), munţii Ghimbav şi ai Posadei şi străbătut de apele Dîmboviţei, unite cu cele ale Dîmbovicioarei.

In localitate: magazine, bufet, spaţii de cazare la localnici; în apropiere, pe Dealul Sasului, la km 89 pe DN 73, se află hanul turistic “Piatra Craiului" (1 100 m alt.. 85 locuri, restaurant, bar. telefon, teleschi, parcare auto). Localitatea este bază de plecare pentru traseele turistice rutiere A. 2 şi A. 3

Dîmbovicioara (judeţul Argeş; 850 m alt.; 5 km de la Podul Dîmboviţei; autobuze I.T.A de la Cîmpulung) este o localitate musceleană ale cărei case sînt răspîndite pe munceii Dîmbovicioarei şi pe muntele Piatra Galbenă, pînă către altitudinea de 1 100 m; în cuprinsul comunei, pe valea Dîmbovicioarei, se află importantul obiectiv turistic Peştera Dîmbovicioarei. Situată pe traseul turistic rutier A. 2, localitatea este şi bază de plecare pentru traseele marcate B. 23 şi B. 24.

Fundata (judeţul Braşov; 1 270 m alt.; km 92 pe DN 73), situată în imediata apropiere a pasului

Giuvala (1 275 m alt.), este o foarte frumoasă aşezare de munte, cu casele răspîndite pe ambii versanţi ai culmii Carpaţilor Meridionali, în zona de contact dintre Piatra Craiului şi masivul Leaotă. In localitate: bufet-restaurant, cămin cultural, staţie meteorologică de altitudine etc.; spaţii de cazare la localnici; autobuze I.T.A. de la Braşov şi Cîmpulung. De pe teritoriul comunei pleacă traseul turistic nemarcat C. 4 (în proiect: bandă roşie), precum şi traseul marcat cu bandă roşie spre munţii Leaota şi Bucegi.

Cojocaru - Valea lui Ivan (judeţul Argeş; 860 m alt.; 12 km de la Podul Dîmboviţei, pe traseul turistic rutier A. 2). Important punct de acces spre versantul apusean al Pietrei Craiului, pe traseul turistic B. 25, locul denumit din vechime Cojocaru se găseşte pe teritoriul localităţii Sătic (Săticul de Sus) şi este marcat de noua construcţie a Uzinei hidroelectrice Clăbucet, precum şi de podul peste apa Dîmboviţei, pe unde trec drumurile forestiere (şi turistice) spre Valea Dragoslăvenilor şi Valea lui Ivan. Staţie de autobuze I.T.A. În dreptul coloniei Clăbucet a şantierului hidrotehnic Pecineagu (circa 1 km aval de Cojocaru).

CABANE ŞI REFUGII

Cabana ,,Plaiul Foii" (849 m alt.; 13 km de la Zărneşti, pe traseul turistic rutier A. 1) este situată pe malul stîng al Bîrsei Mari, în imediata apropiere a confluenţei Bîrsei Groşetului cu Bîrsa Tămaşului. Este cea mai veche casă de adăpost din Piatra Craiului; încă de la finele secolului trecut, pe malul drept al Bîrsei se afla un refugiu cu două încăperi, amenajat de S.K.V. într-un fost pichet de grăniceri (casele vechi există şi astăzi, alături de construcţiile actuale).

Dată în folosinţă în anul 1937, cabana dispune de 110 de locuri de cazare în camere cu 2-6 paturi şi la comun, lumină electrică, bufet-restaurant; deschisă permanent; post permanent ,,Salvamont".

Cabana ,,Plaiul Foii" este o bună bază de plecare pentru traseele turistice marcate sau nemarcate B. 1, 2, 3, 4, 5, 6, C. 1 şi C. 2.

Cabana ,,Curmătura" (1 470 m alt.) este situată pe versantul nord-estic al Pietrei Craiului, imediat la sud de Curmătura care separă muntele Piatra Mică de Piatra Craiului Mare; cabana dispune de 75 locuri de cazare în camere cu 2—6 paturi şi 13; comun, lumină electrică, bufet-restaurant; este deschisă permanent. Dată în folosinţă în anul 1938, cabana se află în curs de extindere. Este accesibilă pe traseele B. 7, 8, 9, 10, 12, 13, 16, 17, 18, 19 şi 20.

Cabana ,,Gura Rîului" (740 m alt.; 2 km din centrul oraşului Zărneşti, 3 km de la gară, pe drumul de căruţă de pe Rîul Mare al Zărneştilor, aproape de intrarea în Cheile Prăpăstiilor) dispune de 60 locuri de cazare în camere cu 2 paturi, bufet-restaurant, lumină electrică, apă curentă, este deschisă permanent.

Cabana este accesibilă pe trascele B. 1, 7, 12, 13. 14 şi 15.Cabana ,,Brusturet" (992 m alt.; 11 km de la Podul Dîmboviţei, 6 km de la Dîmbovicioara, pe

traseele turistice A. 2 şi B. 23; autobuze I.T.A. de la Cîmpulung) este singura casă de adăpost care deserveşte extremitatea sudică a Pietrei Craiului; bază de plecare pentru traseele turistice marcate B. 24 şi B. 24.a.

Situată la confluenţa Văii Seci a Pietrelor cu Valea cu Apă, cabana (dată în folosinţă în anul 1969) are regim de han turistic şi dispune de 60 locuri de cazare în camere cu 2-4 paturi, bufet-restaurant, lumină electrică, apă curentă, precum şi de un număr de 4 căsuţe cu cîte două paturi; este deschisă permanent.

Cabana ,,Garofiţa Pietrei Craiului" (1 100 m alt.; 4,5 km de la Cojocaru - U.H.E. Clăbucet, pe drumul forestier carosabil din lungul Văii Drogoslăvenilor, la confluenţa văilor Tămăşelului şi Padina Lăncii) este cea mai recentă casă de adăpost (dată în folosinţă în anul 1979). Amenajată şi administrată de clubul turistic ,,România pitorească" din Piteşti (căsuţa poştală 88), cabana dispune de 50 locuri de cazare în camere cu 4-8-18 paturi şi la comun, punînd la dispoziţia oaspeţilor o sală de mese şi o bucătărie cu vesela respectivă.

Accesibilă pe traseul turistic rutier A. 3 (staţie de autobuze I.T.A. la Colonie), apoi pe traseul B. 25 (varianta B. 25.a, de pe Valea Dragoslăvenilor, nemarcată), cabana este recomandată turiştilor şi alpiniştilor care vor să cerceteze abruptul apusean al Pietrei Craiului, fără eforturi deosebite (45 minute pînă la Drumul Grănicerilor; 1,30-2 ore pînă la Marele Grohotiş).

Casa de vînătoare ,,Piatra Craiului" (1 090 m alt.; 3 km de la Cojocaru - U.H.E. Clăbucet, pe drumul forestier carosabil de pe Valea lui Ivan; traseul marcat B. 25) este accesibilă turiştilor doar în cazuri de forţă majoră; dispune de 50 locuri de cazare în camere separate şi dormitoare comune, lumină electrică, telefon prin centrala Coloniei Clăbucet; este deschisă permanent, fiind destinată exclusiv activităţii cinegetice.

Refugiul ,,Grindu" (1620 m alt.) se află pe Plaiul Grindului, de pe versantul de răsărit al Pietrei

Craiului, imediat sub Hornurile Grindului şi Colţii Găinii, pe locul unde, pînă în luna februarie 1953, s-a aflat cabana ,,Radu Negru" (A.D.M.I.R.), ulterior cabana ,,Grindu", distrusă de o puternică avalanşă. Actualul refugiu, cu o capacitate de cazare de 10 locuri (priciuri), a fost instalat în vara anului 1983, de către membrii cercului ,,Amicii Salvamont" şi ai cercului de turism din Uzina ,,Tractorul" (ambele din Braşov).

Refugiul este accesibil pe traseele turistice B. 1, 20, 21, 22, 23, 24 şi C. 4.Refugiul ,,Şpirla" (1420 m alt.) este situat în poieniţa de pe piciorul de munte care separă firele

superioare ale văilor Bîrsa Tămaşului şi Şpirla Tămaşului, la mică distanţă de punctul La Zaplaz, de pe traseul turistic marcat B. 1. Construit din lemn, de către ,,Salvamont" Zărneşti, şi dat în folosinţă în anul 1972, refugiul are o capacitate de cazare de 20 locuri la prici, sobă de gătit (apă în apropiere, la Şipotul Şpirla) şi este legat printr-un marcaj bandă roşie de zona învecinată Umeri - Marele Grohotiş.

Forma ,,Şpirlea", întîlnită în unele texte, nu este corectă, întrucît topicul nu derivă din patronimicul ,,Şpirlea", ci de la cuvîntul ,,şpirlău sau şperlă": loc cu vatră unde se face focul şi rămîn cărbuni, termen des întîlnit în zonele de exploatări forestiere. Denumirea “Valea Şpirla" este un topic autohton străvechi, care a fost extins şi la zona de abrupt respectivă: ,,Şpirla de Sus".

Refugiul ,,Vîrful Ascuţit" (2 150 m alt.) este cel mai înalt refugiu alpin din Piatra Craiului, situat pe Creasta nordică, puţin la sud de Vîrtul Ascuţit (2156 m alt.), la ieşirea de pe traseul B. 17, în punctul de contact cu traseele de creastă B. 1. a şi B. 20. Refugiul are o capacitate de 8-10 locuri la prici; la ora actuală este parţial deteriorat.

Refugiul ,,Richita" (1 685 m alt.) este instalat pe Brîul Richiţii, în zona Călineţ - Ţimbalul Mare, fiind accesibil pe traseul nemarcat C. 1. Refugiul are o capacitate de 8-10 locuri (prici); parţial deteriorat.

Alte două refugii a căror refacere este imperios necesară (dată fiind afluenţa turiştilor şi alpiniştilor) sînt: Refugiul ,,Cabana Ascunsă" (1620 m alt), sub Brîul Richiţii, în dreptul punctului Scara de Fier, deasupra Padinei lui Călineţ, pe traseul C. 1 şi Refugiul ,,Diana", situat în poiana numită Curmătura Prăpăstiilor (1 510 m alt.), sub Muchia Padinei Popii, pe traseul B. 7, la intrarea pe Brîna Caprelor.

STAREA TRASEELOR ŞI A MARCAJELOR

Drumurile turistice carosabile care înlesnesc pătrunderea către zonele alpine ale Pietrei Craiului (A. 1 - A. 3) se află, în general, într-o stare de întreţinere acceptabilă, fiind accesibile oricăror tipuri de autovehicule; două dintre ele (A. 2, A. 3) sînt străbătute şi de curse de autobuze I.T.A.

Traseele turistice marcate folosesc în general poteci de largă circulaţie, fiind satisfăcătoare din punct de vedere al semnelor de marcaj, refăcute periodic. Ca şi în restul Carpaţilor nostri, actuala reţea de marcaje din Piatra Craiului, unitară şi conformă normelor internaţionale, este opera organelor de resort din Confederaţia Generală a Muncii (C.G.M. - actualmente U.G.S.R.) şi din Oficiul Naţional de Turism, datînd din perioada 1948-1950. Marcajele au fost întreţinute ulterior fie de echipe ,,Salvamont", fie de echipele de pionieri angajate în acţiunea “Asaltul Carpaţilor", care au realizat şi alte cîteva marcaje noi.

Traseele turistice nemarcate (C.l-C.4) au fost selecţionate dintre cele mai puţin dificile, putînd fi urmărite pe hăţaşe sau pe poteci bine vizibile şi străbătînd zone alpine de o frumuseţe care merită osteneala.Prezentarea traseelor turistice din lucrarea de faţă este conformă unor criterii obiective de circulaţie turistică în munţi: să pornească obligatoriu de la o bază de plecare (localitate sau punct de acces) uşor accesibilă cu mijloace de transport în comun sau individuale; să fie descrisă în ordinea firească a sensului de mers, avînd în vedere faptul că mulţi dintre cititori se angajează pentru prima dată pe un anumit traseu; să sfîrşească obligatoriu într-un punct dotat cu o posibilitate minimă de popas şi adăpostire; să uşureze turistului nu numai intrarea în zona de munte, ci şi ieşirea în condiţii optime.

Drept baze de plecare am ales, deci, următoarele localităţi şi puncte de interes turistic: oraşul Zărneşti (cu 16 trasee şi ramificaţii); comunele Dîmbovicioara (cu 2 trasee), Moieciu de Jos (cu 1 traseu), Fundata (cu 1 traseu); satele Podul Dîmboviţei (cu 2 trasee) şi Şirnea (cu 1 traseu); cabanele ,,Plaiul Foii" (cu 10 trasee) şi ,,Curmătura” (cu 9 trasee); punctele Cojocaru - Valea lui Ivan şi şaua Funduri (cu cîte 1 traseu).

Singurul marcaj nerefăcut pînă la data apariţiei acestei lucrări este cel de la Şirnea (B. 22 - triunghi roşu).

Trasee turistice

A. TRASEE TURISTICE RUTIERE

A.1. Zărneşti - Plaiul Foii – RudăriţaŞosea locală şi forestieră (13 km pînă la Plaiul Foii, 22 km pînă la I.F.E.T. Rudăriţa). Nu circulă autobuze I.T.A.

Traseul, deosebit de frecventat pe primul său segment (între Zărneşti şi Plaiul Foii), este accesibil tuturor tipurilor de mijloace de transport. Centrul oraşului Zărneşti (722 m alt.) este punctul de unde pornesc toate traseele turistice de pe latura de nord-vest a masivului, ca şi cele de pe latura de est, în total 16 trasee de bază şi ramificaţii.

Ieşirea din oraş se face urmînd străzile 1 Mai - Teilor - Vînătorilor - Topliţei, după care drumul carosabil se angajează în lungul Bîrsei Mari, străbătînd la început lunca largă din marginea oraşului, de pe dreapta văii, denumită La Topliţă. Tot din centrul oraşului se desprinde drumul local care trece peste apa Bîrsei Mari şi urcă în serpentine pe malul stîng al văii, către platforma Poiana Mărului, cu interesanta aşezare rurală Poiana Mărului, ale cărei case sînt răspîndite pe întinsa platformă, înaltă de circa 1 000-1100 m, unde se face legătura cu DN 73 A: Rîşnov - Tohanu Vechi - Şercaia (Făgăraş).

In cuprinsul luncii de la Topliţă se desprinde, la stînga, o potecă largă, folosită de traseul turistic de bază B. 7, care urcă treptat spre Piatra Mică. Pe distanţa dintre Zărneşti şi Plaiul Foii, după ce am trecut de Topliţă, vom întîlni următoarele repere: la km 3 - stîna Priboaia şi confluenţa apelor de pe Valea Crăpăturii cu Bîrsa Mare; la km 6,5 - Crucea lui Gîrniţă (747 m alt.), o foarte veche troiţă situată la ramificaţia drumului forestier de pe valea Bîrsa Fierului (pod peste Bîrsa Mare); la km 8 - saivanul Sub Bortilă (pe malul stîng) şi Padina lui Man - Colţul Chiliilor (pe cel drept al Bîrsei Mari); la km 10,5 - Gura Bîrsei (796 m alt.), cu ramificaţia drumului forestier de pe valea Bîrsa lui Bucur (pod peste Bîrsa).

În continuare, drumul carosabil trece din nou pe malul drept al Bîrsei Mari şi se menţine pînă în dreptul grupului de case din punctul Plaiul Foii (km 13; 849 m alt.); cabana turistică se află pe malul stîng, iar casele vechi pe cel drept. Cîteva sute de metri mai sus, drumul carosabil se bifurcă: ramura principală urmează malul drept al Bîrsei Groşetului, pînă la I.F.E.T. Rudăriţa (1 050 m alt.), iar ramura secundară (drum forestier necarosabil) urcă pe Bîrsa Tămaşului încă vreo 4 km, pînă la poalele versantului abrupt al masivului, sub Umeri.

Ramura principală (traseul A. 1) se îndreaptă către obîrşiile Bîrsei Groşetului, avînd în stînga versantul împădurit al muntelui Tămaşul Mare (Făgăraş), iar în dreapta pe cel al muntelui Gruiul Lung (Ţagla-Perşani); pînă la I.F.E.T. Rudăriţa (km 22 de la Zărneşti; 9 km de la Plaiul Foii), drumul trece şi pe lîngă poiana Măicanu, punct de exploatare forestieră. In punctul Rudăriţa (centru de exploatare forestieră, canton silvic şi alte clădiri) ia naştere Bîrsa Groşetului, din unirea apelor de pe Valea Cenuşii cu cele de pe valea Lerescu, în cărora urcă alte drumuri forestiere, pînă la poalele munţilor Comisu (Făgăraş) şi Văcăria (Ţagla).

Două marcaje noi pleacă din punctul Rudănţa: cruce roşie pe valea Lerescu, apoi la stînga pînă la şaua Lerescu Mic (Stîna Arsă); punct roşu pe Văcăria Mare, spre vf. Comisu (ambele pe teritoriul munţilor Făgăraş).

A.2. Podul Dîmboviţei - Dîmbovicioara –BrusturetDrum local şi forestier ramificat din DN 73 în centrul satului Podul Dîmboviţei; 5 km pînă la Dîmbovicioara. 11 km pînă la Brusturet Autobuze I.T.A. de la Cîmpulung.

Traseul turistic rutier de pe valoa Dîmbovicioarei este unul dintre cele mai atractive din întreaga zonă sudică a Pietrei Craiului, datorită atît obiectivelor turistice, cît şi peisajului. Menţionăm în mod special cheile Dîmbovicioarei şi ale Brusturetului, în lungime totală de circa 5 km.

Traseul începe din centrul satului Podul Dîmboviţei (730 m alt; km 80 pe DN 73), ramificîndu-se din drumul naţional lîngă Podul lui Socol (vechea denumire Puntea lui Socol dăinuie din vremea voievodului Matei Basarab) şi urmînd apoi malul stîng al Dîmboviţei pentru ca, după circa 2 km, să pătrundă în Cheile Dîmbovicioarei, defileu de o rară frumuseţe, ai cărui pereţi verticali, înalţi de pînă la 200 m, ne întovărăşesc pe circa 3 km, pînă mai sus de Peştera Dîmbovicioarei (870 m alt.), a cărei intrare ne

întîmpină pe dreapta drumului (bufet la intrare). Pe parcurs, cîteva sute de metri mai jos de peşteră, trecem prin centrul comunei Dîmbovicioara (850 m alt.), ale cărei case ocupă înălţimile care domină defileul.

In continuare, drumul carosabil iese din Cheile Dîmbovicioarei şi după scurt timp pătrunde în Cheile Brusturetului, pe care le străbate pe toată lungimea lor de peste 2 km, pentru a se opri în punctul Brusturet (992 m alt.; 11 km de la Podul Dîmboviţei).

Inainte de a intra în detaliile parcursului, socotim interesant să amintim că, deşi primii 5 km de şosea locală dintre Podul Dîmboviţei şi Dîmbovicioara datează din anul 1905, totuşi mai sus de Peştera Dîmbovicioarei nu s-a putut circula decît cu calul sau cu piciorul pînă în urmă cu 40-50 de ani, actualul drum forestier fiind de dată relativ recentă, ca şi cabana ,,Brusturet".

Pătrunzînd, aşadar, mai sus de Peştera Dîmbovicioarei, vom trece pe lîngă o serie de fenomene carstice deosebit de interesante, la care se vor adăuga, de bună seamă, aspectele particulare ale Cheilor Brusturetului, în prelungirea defileului Dîmbovicioarei. Printre cele mai de seamă obiective de pe acest parcurs menţionăm mai întîi: Izvoarele din Plai, un mănunchi de izbucuri (izvoare resurgente) ivite pe stînga drumului şi ale căror ape învolburate dau naştere unei frumoase cascade (punct de reper: căsuţele cătunului Valea Rea, de la confluenţa Văii Peşterii cu Dîmbovicioara); puţin mai sus, tot pe stînga drumului, la baza unor pereţi înalţi, apare o peşteră denumită Gaura Brusturetului (Peştera Dracilor), situată la confluenţa Brusturetului cu Valea Muierii (vale cu apă).

Circa 2 km mai sus, în inima Cheilor Brusturetului, ne atrage atenţia puternicul şuvoi de ape resurgente care ţîşnesc la baza unui perete calcaros înalt de circa 200 m şi situat tot pe partea stîngă a drumului: izbucul se numeşte La Gîlgoaie şi are un debit deosebit de bogat, contribuind substanţial la sporirea apelor Dîmbovicioarei. Interesantă pentru plasticitatea ei deosebită, legată de relieful local, este şi denumirea dată de localnici punctului care domină peretele de la Gîlgoaie şi anume: poiana Cuibul Uliului (1 186 m alt.), loc situat la aproape 200 m deasupra izbucului.

După ce am trecut prin cele trei sectoare succesive ale Cheilor Brusturetului (Cheia Lungă, Cheia Strîmtă şi Cheiţa), drumul ne scoate în marginea Poienii Brusturetului (990 m alt.), dezvoltată la confluenţa Văii cu Apă (al cărei debit remarcabil îşi are izvoarele în pădurile care îmbracă pantele munţilor Funduri şi Pietricica) cu Valea Seacă a Pietrelor. În acest punct de confluenţă, situat la poalele pădurilor de pe Muchia lui Stinghie şi muntele Piatra Galbenă, se găseşte un grup de clădiri alcătuit dintr-un canton silvic, o casă de vînătoare, precum şi cabana “Brusturet". Aici ia sfîrşit traseul turistic rutier A. 2, pentru a face loc traseelor turistice marcate B. 24 şi B. 24.a.

Precizăm că pe Valea cu Apă urcă un drum forestier care se afundă după circa 5 km în masivul păduros de pe muntele Funduri, cu o posibilitate de acces direct la şaua Funduri, pe o potecă nemarcată; un alt drum forestier părăseşte poiana Brusturet, îndreptîndu-se către versantul estic al muntelui Pietricica (4,8 km pînă în punctul La Coşere). Totodată menţionăm noul marcaj local bandă galbenă care stabileşte o legătură directă cu satul Ciocanu, pe o potecă fără dificultăţi deosebite, care străbate în urcuş locuri încîntătoare.

A.3. Podul Dîmboviţei - valea Dîmboviţei - Sătic - CojocaruDrum local carosabil (44 km în total) ramificat din DN 73 la km 79; 12 km pînă la Cojocaru (Valea lui Ivan) Autobuze I.T.A. de la Cîmpulung pînă la şantierul Pecineagu.

Traseul deserveşte deopotrivă versantul de apus al Pietrei Craiului (zona Marelui Grohotiş - Drumul Grănicerilor) şi versanţii de răsărit şi de nord ai munţilor Iezer, pînă la originea văii Dîmboviţei, în punctul Valea Vladului (km 44 de la Podul Dîmboviţei).

Intrarea pe traseu se face din DN 73, la circa 500 m sud de centrul satului Podul Dîmboviţei (bufet la ramificaţie), loc aflat sub Curmătura Posadei (875 m alt.), de unde se desfăşoară o cuprinzătoare vedere atît către depresiunea Rucărului, strînsă între munţi, cît şi către micul bazinet intramontan Podul Dîmboviţei, de asemenea înconjurat de culmile munţilor. După circa 1,5 km de la ramificaţie, drumul carosabil pătrunde în Cheile Mici ale Dîmboviţei (sau Cheile de la Plaiul Mare), săpate în calcarele munţilor Arşiţa - Piscul Jugii (pe stînga, aparţinînd munţilor Iezer) şi Plaiul Mare (pe dreapta cum urcăm, aparţinînd Pietrei Craiului); tot pe stînga se iveşte şi intrarea în Peştera Urşilor 1. Ieşirea din chei se face în

1 Pentru amănunte vezi Munţii Iezer, Editura Sport-Turism, 1984.

Lunca Berilei, după care, de la km 5, încep să apară primele case din Săticu de Jos, parte componentă a localităţii Sătic, împreună cu Săticu de Sus, ale cărui case se află pe acelaşi mal al Dîmboviţei, în lungul drumului, ceva mai sus (km 5-11; 780-840 m alt.).

La capătul de sus al satului (km 11 - Valea Şaului) ne întîmpină construcţiile Coloniei Clăbucet a Şantierului Pecineagu - Valea Dîmboviţei (în colonie: centrală telefonică, lumină electrică, post de prim ajutor, magazine, cantină etc.); In acelaşi punct mai semnalăm: staţia de autobuze I.T.A. Cîmpulung - Rucăr - Pecineagu, preeum şi intrarea pe traseul turistic marcat cu triunghi roşu, de pe Valea Şaului, spre cabana ,,Voina” (Iezer). După 1 km ne vom opri în punctul Cojocaru - Valea lui Ivan (km 12 de la Podul Dîmboviţei: 860 m alt.), unde s-a ridicat recent Uzina hidroelectrică Clăbucet; pod peste Dîmboviţa, pe care vom trece spre zona Valea lui Ivan - Drumul Grănicerilor, pe traseul turistic B. 25, sau spre cabana ,,Garofiţa Pietrei Craiului", pe Valea Dragoslăvenilor (varianta B. 25.a).

Drumul carosabil continuă să urce pe valea Dîmhoviţei încă 32 km, trecînd pe lîngă Colonia Răchita (vezi traseul B.4) şi peste barajul noului lac de acumulare Pecineagu, ale cărui ape vor alimenta turbinele U.H.E. Clăbucet, din punctul Cojocaru - Valea lui Ivan; drumul de pe valea Dîmboviţei se termină în punctul Valea Vladului (44 km de la Podul Dîmboviţei; 1 230 m alt.).

Denumirea Clăbucet, dată unor obiective din jurul punctului Cojocaru - Valea lui Ivan, este total necorespunzătoare, dînd naştere la confuzii, întrucît în realitate punctul Clăbucet se află la circa 3 km mai jos, pe valea Dîmboviţei, la confluenţa văii Clăbucetului (Gura Clăbucetului: 795 m alt.).

B. TRASEE TURISTICE MARCATE1

B.1. Plaiul Foii - La Lanţuri - vf. La Om - Grindu - Vlăduşca (La Table) - Peştera - ZărneştiMarcaje: bandă roşie şi cruce roşie Durata: 10—12 ore Lungimea: circa 30 km Diferenţa de nivel: 1 390 m Caracteristica: traseu în circuit, lipsit de dificultăţi, cu excepţia segmentului La Lanţuri, nerecomandabil la coborîre pe timp nefavorabil

Acest traseu, mult frecventat încă din ultimele decenii ale secolului trecut, reprezintă ,,Circuitul mare al Pietrei Craiului", tură lungă, obositoare, dar foarte diversificată ca aspecte de peisaj; dat fiind faptul că la lungimea proprie a traseului se mai adaugă şi distanţa de 13 km dintre Zărneşti şi Plaiul Foii, un popas la această cabană devine obligatoriu.

In desfăşurarea traseului vom distinge două segmente cu caracteristici total diferite: a. Plaiul Foii - vf. La Om, cu aspecte predominant alpine, cu deosebire pe intervalul La Zaplaz -

vf. La Om, în continuă ascensiune; b. vf. La Om - Zărneşti, în coborîre neîntreruptă, total lipsit de dificultăţi.

a. Segmentul Plaiul Foii - vf. La Om are drept repere ramificaţia Plaiul Mare - refugiul ,,Şpirla" - La Zaplaz - La Lanţuri - vf. La Om şi se desfăşoară mai întîi pe drumul forestier de pe Bîrsa Tămaşului, după ce lasă în dreapta drumul forestier de pe Bîrsa Groşetului (traseul turistic A.l), precum şi un traseu turistic secundar, marcat cu bandă galbenă, care iese din perimetrul turistic şi geografic al Pietrei Craiului, urcînd spre Tămaşul Mare, pe Plaiul Runcului.

La baza piciorului de munte Plaiul Mare (878 m alt.), unde se află şi confluenţa dintre Bîrsa Tămaşului şi pîrîul Runcu (placă indicatoare), se desprind marcajele triunghi roşu, triunghi albastru şi bandă albastră (traseele B. 2, B. 3 şi B. 4) care urcă pe Plaiul Mare, în timp ce traseul B. 1 continuă să folosească drumul forestier de pe Bîrsa Tămaşului şi trece prin dreptul unei clădiri abandonate şi prin dreptul intrării pe valea Vlăduşca, unde un marcaj local cruce roşie ne invită spre interesantul traseu alpin ,,Anghelide" (deosebit de dificil, recomandabil numai alpiniştilor).

In punctul unde drumul forestier se abate la dreapta, pe Bîrsa Tămaşului în sus, poteca marcată care a luat locul şoselei se angajează pe valea Şpirla, urcînd din ce în ce mai pronunţat, pînă la refugiul ,,Şpirla” (1 420 m alt.), după ce a lăsat în urmă şipotul Şpirla, ultima sursă de apă pentru următoarele 4-5 ore de mers. Din preajma refugiului se desfac două poteci marcate cu acelaşi semn bandă roşie, ceea ce face necesară următoarea precizare: poteca din dreapta conduce la Umerii Pietrei Craiului (vezi traseul B. 2), în timp ce poteca din stînga este cea pe care va trebui să o urmăm pentru a ne opri în

1 Durata reprezintă o cifră admisibilă pentru un turist cu posibilităţi fizice normale. Distanţele sînt strict informative. Diferenţele de nivel sint calculate între baza de plecare şi punctul cel mai înalt atins pe traseul respectiv.

faţa Zaplazului (1640 m alt.), unde ni se înfăţişează arcadele suprapuse, săpate în calcare de forţa de eroziune a apelor de şiroire şi a vînturilor.

De la Zaplaz începe ascensiunea abruptului care ne stă în fată şi care sfîrşeşte după un urcuş obositor, pe circa 600 m diferenţă de nivel (2-3 ore); aici traseul poartă numele de Drumul lui Deubel, denumire ce datează de pe la sfîrşitul secolului trecut (1886-1887), cînd animatorul şi deschizătorul de drumuri de munte braşovean Friederich Deubel (1844-1932) l-a trasat, aşa cum a trasat şi Drumul Deubel de pe muntele Bucşoiu, din Bucegi. Un călător tot atît de vestit, care a trecut pe aici în anii tinereţii sale, înainte de 1910, descria precum urmează acest segment de traseu: ,,Pînă în vîrf, aşa-zisa cărăruie trece printr-un labirint de stînci şi dărîmături. Panta este înspăimîntătoare. Tot timpul trebuie să te ajuţi cu mîinile şi să sari de pe o stîncă pe alta. La un loc peretele este aşa de drept, încît sînt fixate nişte lanţuri în stîncă, de care te ţii ca să urci. Locul se numeşte La Lanţuri". (M. Gold-Haret, În munţii Sinaiei, Rucărului şi Branului, Bucureşti, 1910, p. 235, 236).

Considerăm de prisos orice adaos, precizînd doar faptul că în anii noştri trec pe aici, în fiecare an, zeci de grupuri de şcolari şi tineri care rezolvă cu îndemînare toate dificultăţile de teren.

Poposind pe linia de creastă, In Şaua Grindului (2150 rn alt.), mai avem puţin de mers şi de urcat pînă în punctul de maximă altitudine de pe întregul masiv: vf. La Om sau Piscul Baciului (2 238 m alt.), unde încheiem primul segment al traseului.

b. Segmentul vf. La Om - Zărneşti este incomparabil mai uşor decît precedentul şi este însemnat prin următoarele repere: refugiul ,,Grindu" - şipotul Vlăduşca - şaua Vlăduşca (La Table) - satul Peştera (Casa Folea) - Podul Măgurii.

Coborîrea de pe creastă se face pe sub Colţii Găinii, apoi pe Plaiul Grindului, pe lîngă refugiul ,,Grindu" (1 620 m alt), avînd la dreapta micul dar deosebit de fotogenicul abrupt al Hornurilor Grindului, încununat de Creasta sudică. Imediat sub nivelul refugiului pătrundem în pădurea de conifere, lăsăm la dreapta semnele de marcaj bandă albastră şi ne abatem spre stînga, pe marcajul de bază al traseului (bandă roşie), trecem pe lîngă şipotul Vlăduşca (1400 m alt.), importantă sursă de apă în zonă, iar nu mult mai departe ne oprim în mijlocul luminişului de pe muntele Vlăduşca, în punctul şaua Vlăduşca - La Table (1 415 m alt.), unde se adună nu mai puţin de 10 semne de marcaj (B. 1, B. 2, B. 14, B. 15, B. 18, B. 21, B. 22, B. 23, B. 24 şi B. 24.a).

Precizăm că pe parcursul acestui traseu întîlnim doi munţi cu aceeaşi denumire (şi de asemenea două văi): Vlăduşca - prima dată pe versantul apusean al Pietrei Craiului, a doua oară pe cel de răsărit. Adaosul La Table este de dată relativ recentă, din anii cînd diferitele marcaje şi trasee care se adună în acest punct erau înscrise pe tot atîtea table indicatoare, ulterior înlocuite cu panoul actual.1

Şaua Vlăduşca se află, din punct de vedere geografic, pe unul dintre punctele cele mai coborîte ale culmii principale a Carpaţilor Meridionali, la cumpăna dintre versantul nordic al acestora (cu bazinul hidrografic al Oltului, prin Rîul Mare al Zărneştilor şi Bîrsa Mare) şi versantul sudic (cu bazinul hidrografic Dîmboviţa - Argeş, prin valea Dîmbovicioarei). În continuare, această culme joasă se încovoaie spre sud şi, după ce trece prin Piatra Galbenă şi ,,gîlmele" Dîmbovicioarei, coboară încă mai mult, pînă la pasul Giuvala (1275 m alt.); pe acest segment de culme carpatică vom indica un nou traseu turistic parţial marcat: C. 4, avînd drept punct iniţial comuna Fundata (judeţul Braşov).

Incepînd din punctul de răscruce La Table, semnele de marcaj bandă roşie (care pînă de curînd se prelungeau pînă la Zărneşti) au fost înlocuite cu semnele cruce roşie, pe care le vom urmări în continuare pînă la capătul traseului; înlocuirea a fost impusă de faptul că semnele bandă roşie sînt rezervate traseelor turistice de pe culmea principală a Carpaţilor, ceea ce vom constata la prezentarea traseului C. 4.

Părăsim deci punctul La Table şi urmărim poteca şi noul semn de marcaj care străbat iniţial pajiştile de pe muntele Joaca (punct de reper Crucea Vătafului); lăsînd la dreapta intrarea pe muntele Cozia sau Coja (traseul C. 4), ne vom angaja în coborîre pe malul stîng al Văii Pietrelor, o vale seacă şi bolovănoasă (care nu trebuie confundată cu Valea Seacă a Pietrelor, din bazinul Brusturetului), al cărei curs îl vom părăsi în marginea de sus a satului Peştera, în spatele Casei Folea (1200 m alt), o veche şi foarte cunoscută gospodărie brăneană, unde pe vremuri drumeţii în căutare de adăpost găseau o gazdă primitoare,

1 Panoul, de un real folos, este în prezent inutilizabil, textul fiind distrus de intemperii în decursul celor peste trei decenii de cînd a fost montat.

pe care o recomandăm şi astăzi, ca o alternativă fericită la incomodul refugiu de pe plaiul Grindului.Trecînd, aşadar, prin spatele Casei Folea, vom lăsa la dreapta un marcaj asemănător (cruce roşie)

care coboară spre Moieciu de Jos prin satul Peştera (traseul B. 21) şi, dirijîndu-ne către stînga, vom ocoli de-a coasta pantele sudice ale muntelui Toancheş, pe deasupra obîrşiilor Văii Măgurii (Valea Rogozului), vom lăsa în urmă cele cîteva căsuţe ale cătunului Toancheş şi vom coborî direct pînă la drumul forestier din Prăpăstiile Zărneştilor.

In continuare, drumul ne va conduce pînă în centrul oraşului Zărneşti (circa 4 km), trecînd pe la Podul Măgurii - Fîntîna lui Botorog - carierele de la Baia de Piatră - Fîntînile Domnilor şi cabana ,,Gura Rîului", puncte de interes turistic pe care le vom prezenta la traseul B. 12.

B.1.a. Vf. La Om - Creasta nordică - Turnu -CurmăturaMarcaj: punct roşu Durata: 5-6 ore Lungimea: circa 6 km Diferenţa de nivel: 770 m Caracteristica: traseu de creastă, cu numeroase denivelări şi treceri dificile; iarna, recomandabil numai alpiniştilor.

Celor care nu intenţionează să parctirgă cel de-al doilea segment al traseului B. 1, dorind să străbată traseul de creastă fie spre nord, fie spre sud, le înfăţişăm mai jos traseele B.l.a şi B.l.b. Dacă la cele minimum 5 ore necesare parcurgerii primului segment al traseului B. 1 (Plaiul Foii - vf. La Om) vom adăuga alte 5-6 ore pe Creasta nordică sau 3-4 ore pe Creasta sudică a Pietrei Craiului, se înţelege că ne vom angaja într-o tură de rezistenţă, recomandabilă numai celor foarte bine pregătiţi fizic.

Schiţa 4. Creasta nordică a Pietrei CraiuluiPărăsind, deci, traseul de bază B. 1 în punctul culminant, vf. La Om (2238 m alt.), şi luînd direcţia

nord, vom face mai întîi înconjurul amfiteatrului final al Căldării Ocolite, apoi vom trece la prima probă de rezistenţă, reprezentată prin depăşirea suitei celor 9 piscuri din grupul Clăile Pietrei Craiului, printre care Claia Căldării Ocolite (2 204 m alt.) şi vf. Sbirii (2 220 m alt.). Cea de a doua probă se desfăşoară în zona Ţimbalelor, unde vom urca şi coborî în ordine: vf. Ţimbalul Mic (2231 m alt.) - Şaua Văii Podurilor (2189 m alt.) - Vîrful dintre Ţimbale (2170 m alt.) - Şaua Călineţului (2 090 m alt.) - vf. Ţimbalul Mare (2 177 m alt.).

Coborîrea de pe vf. Ţimbalul Mare pînă la nivelul refugiului alpin “Vîrful Ascuţit" (2150 m alt.), situat lîngă piscul cu acelaşi nume, nu se va face fără unele emoţii, dar refugiul oferă condiţii bune pentru popas. Eventual putem abandona traseul de creastă (în caz de forţă majoră), coborînd la cabana “Curmătura" (1 470 m alt.), pe traseul B. 17 (marcaj triunghi albastru; circa 2 ore).

In condiţii normale vom continua traseul de creastă, depăşind cele două piscuri puţin proeminente, aproape anonime: Vîrful Ascuţit (2 156 m alt.) şi vf. Padina Popii (1970 m alt.), cu cîteva treceri destul de dificile (mai ales pe ceaţă); vom coborî apoi în Şaua Padinei Închise (1935 m alt.), unde ni se prezintă alte două posibilităţi de părăsire a traseului de creastă, fie spre dreapta, la cabana “Curmătura”, fie spre stînga, prin Padina Închisă şi Brîna Caprelor, spre punctul Diana şi spre Zărneşti (ambele variante pe traseul B. 7, marcaj bandă albastră).

Continuînd traseul de creastă spre punctul său final, vf. Turnu (1923 m alt.), vom traversa o zonă de jnepenişuri încîlcite şi de bolovănişuri, iar de pe Turnu vom începe ,,marea coborîre" spre cabana ,,Curmătura”, pe o diferenţă de nivel de 450 m, pe o potecă în trepte săpate în solul vegetal şi prevăzute pe alocuri cu cabluri; după un popas în larga Curmătură a Pietrei Craiului, în punctul său de minimă altitudine, Şaua Curmăturii (1620 m), ne vom dirija spre cabană, urmărind în continuare semnul de marcaj punct roşu.

B.l.b. Vf. La Om - Creasta sudică - şaua FunduriMarcaj: punct roşu Durata: 3-4 ore Lungimea: circa 4 km Diferenţa de nivel: 350 m Caracteristica: traseu de creastă, cu cîteva treceri dificile; nu este recomandat iarna.

Deşi Creasta sudică a Pietrei Craiului măsoară în total circa 16 km (inclusiv Pietricica), noi ne vom ocupa aici numai de porţiunea care prezintă caractere alpine, între vf. La Om şi şaua Funduri, urmînd ca despre restul ţinutului să ne ocupăm în cadrul traseului C. 3.

Creasta sudică a Pietrei Craiului, pe porţiunea sa alpină mai sus determinată, se străbate într-un interval de timp mult mai mic decît Creasta nordică, datorită atît lungimii mai reduse, cît şi dificultăţilor de teren mai puţin numeroase şi redutabile. Aceasta nu înseamnă că traseul nu prezintă dificultăţi, mai ales pe anumite porţiuni.

Schiţa 5. Creasta sudică a Pietrei Craiului.Principalele repere ale traseului, începînd din vf. La Om, sînt: Şaua Grindului - Colţii Grindului -

Coama Lungă - vf. Lespezi şi şaua Funduri, pe care le vom identifica în ordine, de la nord la sud. Astfel, după ce coborîm de pe vf. La Om pînă în Şaua Grindului (2150 m alt.), pe care am întîlnit-o şi pe traseul de bază B. 1, la ieşirea de pe Drumul lui Deubel, vom intra indată pe teritoriul accidentat al Colţilor Grindului (vf. Grindu, 2 229 m alt.), situaţi la ieşirea din Hornurile Grindului, de pe versantul de răsărit, precum şi din traseul frontal al Umerilor Pietrei Craiului, de pe versantul de apus (diferenţă de nivel: 600 m pînă la Şaua Tămăşelului).

In continuare vom pătrunde în zona de creastă denumită Coama Lungă (2 210—2 216 m alt.) datorită înfăţişării sale ca un enorm acoperiş de casă, asemănător cu Cioaca Moldoveanului din munţii Făgăraş (mai puţin altitudinea, mai redusă cu circa 300 m). La dreapta noastră, în cuprinsul abruptului apusean (Padina Lăncii) se desenează întinsul patrulater înierbat al Poienii Închise (1950—2 000 m alt.), dominat de marile “surplombe", încă necercetate de către alpiniştii noştri.

Traversarea Coamei Lungi fiind cea mai dificilă probă de pe întregul traseu al Crestei sudice, hăţaşul marcat se abate pe versantul de răsărit, mult mai ospitalier, după care, reintrînd pe linia de creastă, trece pe vf. Lespezi (2 127 m alt.), care face parte din ultima suită de piscuri proeminente de pe Creasta sudică, printre care se mai remarcă: vf. Pietrei (2 086 m) şi vf. Funduri (1951 m), cel care domină dinspre nord şaua Funduri (1 889 m), loc larg şi odihnitor, important punct de reper în această zonă a masivului, unde şi traseul nostru de creastă ia sfîrşit. Mai înainte, însă, el trece prin punctul însemnat cu un stîlp indicator, de unde un marcaj triunghi albastru ne conduce în coborîre pe Valea Urzicii şi apoi pe Marele Grohotiş, în cazul că optăm pentru întoarcerea fie la Plaiul Foii, fie la cabana ,,Garofiţa Pietrei Craiului", fie prin Valea lui Ivan (a se vedea traseele B. 2 şi B. 3). Celor care doresc să meargă către est le recomandăm traseul B. 2 în coborîre prin Funduri, pînă la cabana ,,Brusturet"; în sfîrşit, celor care ar dori să-şi încheie peregrinările prin Piatra Craiului străbătînd un traseu nu numai foarte uşor, dar şi inedit, le recomandăm traseul C. 3 (nemarcat), în coborîre continuă peste muntele Pietricica, pînă la Podul Dîmboviţei.

B.2. Plaiul Foii - Umeri - Marele Grohotiş - şaua Funduri - Brusturet sau Vlăduşca (La Table)Marcaje : triunghi albastru şi bandă albastră Durata: 9-10 ore Lungimea: circa 23 km Diferenţa de nivel: 1 040 m Caracteristica: traseu lipsit de dificultăţi majore, dar lung şi obositor.

Ne aflăm în prezenţa unuia dintre cele mai spectaculoase trasee turistice din Piatra Craiului, al cărui principal punct de atracţie este zona Marelui Grohotiş, cu întregul ei ansamblu dintre Umeri şi Valea Urzicii; este totodată şi un traseu de bază pentru numeroasele ture alpine, unele de o mare dificultate, realizate în cuprinsul abruptului apusean al masivului în ultimele decenii. Ca şi precedentul, traseul de faţă prezintă două segmente cu caracteristici total diferite şi anume:

a. Plaiul Foii - şaua Funduri, cu aspecte predominant alpine, în urcuş continuu; b. Şaua Funduri - Brusturet sau Vlăduşca (La Table), în coborîre şi lipsit de dificultăţi.

a. Segmentul Plaiul Foii - şaua Funduri prezintă următoarele repere: ramificaţia Plaiul Mare - Curmătura Foii - poiana Tămăşel - Umerii Pietrei Craiului - Marele Grohotiş - Prepeleag (Valea Urzicii) şi şaua Funduri (Creasta sudică), cu menţiunea că distanţa dintre cabana “Plaiul Foii" (849 m alt.) şi Plaiul Mare (878 m alt.) a fost descrisă la traseul anterior (B. 1) şi deci nu mai repetăm descrierea.

Din punctul de ramificaţie de la poalele piciorului de munte Plaiul Mare vom lăsa la stînga traseul B. 1, pe Bîrsa Tămaşului în sus, şi ne vom angaja într-un urcuş pronunţat şi neîntrerupt, care durează minimum o oră şi jumătate, printr-o deasă pădure de foioase, pe marele drum pastoral care poartă străvechea denumire Drumul Grănicerilor. Pe culmea Plaiului Mare, în plină pădure, se desprinde la dreapta (placă indicatoare) unul dintre cele trei semne de marcaj care întovărăşesc traseul nostru, şi anume bandă albastră (traseul B. 4), celelalte două semne de marcaj (triunghi albastru şi triunghi roşu) continuînd să urce foarte puţin, de-a coasta, către stînga, pentru a pătrunde în poieniţa (odinioară o vastă poiană, acum sufocată de pădurea în plină dezvoltare) din locul numit Curmătura Foii (1 375 m alt.).

Menţionăm că din acest loc (măsuţă şi bancă din lemn pentru odihnă) se mai desprinde către dreapta (în jos) semnul de marcaj triunghi galben, pe traseul B. 5 (spre Gura Tămasului), iar tot către dreapta (în sus) semnul bandă roşie, care urcă pe muntele Tămaşul Mare, spre culmea principală a Făgăraşului; de asemenea, acest din urmă semn de marcaj se va desprinde, după cîteva zeci de metri, spre

stînga, trecînd în lungul culmii Capul Tămaşului, pentru a ieşi din pădure în faţa Umerilor, unde îl vom reîntîlni. Părăsind ,,odihna" din Curmătura Foii, vom continua să urmărim Drumul Grănicerilor (semne de marcaj comune triunghi albastru, bandă roşie şi triunghi roşu) care trece de-a coasta, apoi urcă şi coboară uşor pe sub culmea muntelui Capul Tămaşului, trece prin dreptul puternicei surse de apă de la Izvorul Oţeţelii (ultima pentru următoarele 4-5 ore) şi atinge culmea muntelui Tămăşel în cuprinsul unei frumoase şi întinse poieni, unde semnele de marcaj se despart din nou: semnul triunghi roşu merge înainte, pe Drumul Grănicerilor, spre Valea lui Ivan (traseul B. 3), iar semnele bandă roşie şi triunghi albastru la stînga, spre Umeri (traseul B. 2).

Pe distanţa dintre Curmătura Foii - Poiana Tămăşel - Umeri, traseul B. 2 mai este însoţit şi de semnul bandă roşie, care reprezintă o variantă mai simplă a traseului de pe culmea Capul Tămaşului - Tămăşel.

Părăsind, deci, Poiana Tămăşel (1430 m alt.), traseul nostru face un unghi de 90 grade către stînga şi urcă susţinut pe hăţaşul de pe muntele Tămăşel, străbătînd o pădure deasă care nu se deschide decît acolo unde, oprindu-ne pe vf. Tămăşel (1 644 m alt.), vom avea la picioare larga poiană din Şaua Tămăşelului (1 580 m alt.), iar în faţă imprevizibilul şi impresionantul tablou alpin al Umerilor Pietrei Craiului, care merită un popas. Traseul nostru coboară, deci, în şaua de la poalele abruptului Umerilor, lasă la stînga semnele bandă roşie (care se îndreaptă spre refugiul “Şpirla" - traseul B. 1) şi începe lunga traversare a fluviului de bolovani de la Marele Grohotiş, lat de circa 4 km, pentru a ieşi la liman în punctul La Prepeleac (1 710 m alt.), situat deasupra Văii Urzicii. Menţinîndu-se la altitudinea medie de 1650 m, hăţaşul urcă şi coboară cele 5-6 limbi de grohotiş care alcătuiesc acest mare şi unic fluviu de bolovănişuri calcaroase din munţii nostri, permiţîndu-ne să trecem în revistă cîteva dintre ,,celebrităţile" Pietrei Craiului: Umerii, Vîrful Lăncii (sau Colţul Carugelor), Padina Lăncii, Peretele Marelui Grohotiş, Muchia Roşie (cu ,,Moara Dracului"), Peştera şi Ceardacul Stanciului.

Pentru ,,prepeleac" şi ,,ceardac", dicţionarele limbii române dau şi formele ,,prepeleag" şi ,,cerdac"; forma corectă este Vîrful Lăncii (nu vf. Lancea), întrucît topicul provine din patronimicul Lancea sau Lancia, pe care îl întîlnim ca atare şi în Bucegi (Vîrful Lăncii - din Ciobotea); Colţul Carugelor poate proveni şi de la ,,corugea" - plantă de munte, ca şi de la ,,corugă" - vale de abrupt, stîncoasă, aşa cum se prezintă valea Padina Lăncii.

După un popas la Prepeleag, unde se desfăşoară la picioarele noastre întregul ţinut al Văii lui Ivan, inclusiv casa de vînătoare înconjurată de o vastă poiană, iar dincolo de Dîmboviţa tronează piramida impunătoare a Păpuşii, cu numeroasele ei picioare de munte, continuăm traseul pătrunzînd în Valea Urzicii, care ne pune în faţă cel din urmă “test" de rezistenţă de pe întregul traseu: o escaladare fără răgaz a numeroaselor praguri şi pînze de grohotiş, din care ieşim numai odată cu atingerea Crestei sudice, lîngă şaua Funduri (1 889 m alt.), unde se încheie primul şi cel mai dificil segment al traseului, după un efort de minimum 7-8 ore.

Şaua Funduri este un important punct de reper în reţeaua de drumuri turistice a Pietrei Craiului, de unde ni se oferă o largă vedere asupra depresiunii Branului de Sus (culoarul Rucăr-Bran), pînă departe la răsărit, unde orizontul este închis de spinările Bucegilor; totodată, locul este important şi pentru cele două posibilităţi de continuare a drumeţiei: pe traseeul B. 2 în continuare (vezi mai departe) sau pe traseul C. 3, spre Podul Dîmboviţei.

b. Segmentul şaua Funduri - Brusturet (sau Vlăduşca - La Table) se caracterizează printr-o coborîre neîntreruptă pe versantul estic al Pietrei Craiului, pe o potecă a cărei denumire era odinioară Plaiul Grănicerilor, iar astăzi este Plaiul Oii; coborîrea începe chiar de pe creastă, traversează locuri bolovănoase şi pajişti întinse şi continuă pînă în mijlocul unei vaste poiene de pe muntele Funduri (poiana Funduri: 1368 m alt.), unde ni se înfăţişează ca punct de reper grupul de 3-4 stîne, printre care şi străvechea Stînă din Funduri (1368 m alt.), în faţa căreia va trebui să ne oprim pentru a opta între un popas de noapte confortabil la cabana “Brusturet" sau altul, modest, la refugiul ,,Grindu".

Optînd pentru prima variantă, vom urma marcajul bandă albastră către sud (dreapta) care se angajează pe o bună potecă pastorală, trece pe lîngă întregul grup al stînelor din Funduri, menţinîndu-se pe linia de culme a Muchiei lui Stinghie, prin pădure, şi sfîrşeşte în faţa cabanei ,,Brusturet" (992 m alt.). Ieşirea din munte se face pe traseul turistic rutier A. 2.

Cei care se vor îndrepta spre punctul Vlăduşca - La Table sau spre refugiul “Grindu" vor urmări de la vechea stînă din Funduri semnele de marcaj triunghi albastru, vor trece pe lîngă cantonul ,,Lespezi" şi pe

lîngă stîna din Grindu (1 345 m alt.), după care, în plină pădure, vor putea urca pe o ramură a traseului, pînă la refugiul ,,Grindu" (1 620 m alt.), sau vor continua traseul pe lîngă şipotul Vlăduşca (1400 m alt), oprindu-se în şaua Vlăduşca (La Table), unde se concentrează nu mai puţin de 10 semne de marcaj.

B.3. Plaiul Foii - Drumul Grănicerilor - Valea lui Ivan - Cojocaru (valea Dîmboviţei)Marcaj: triunghi roşu Durata: 5-6 ore Lungimea: circa 16 km Diferenţa de nivel: 590 m Caracteristica: traseu de potecă, lipsit de dificultăţi.

Pe distanţa dintre Plaiul Foii şi Poiana Tămăşelului vom folosi indicaţiile date la traseul anterior, întrucît ambele trasee au un parcurs comun. În continuare, însă, Drumul Grănicerilor se îndreaptă către sud, după ce lasă la stînga semnele triunghi albastru (de pe traseul B. 2) şi bandă roşie, de pe varianta traseului de culme întîlnit şi în punctul Curmătura Foii.

Inainte de a ne angaja, în continuare, pe Drumul Grănicerilor, este cazul să precizăm că, începînd din Poiana Tămăşelului şi pînă aproape de Piscul cu Brazi, ne stau la dispoziţie trei posibilităţi de a coborî direct către cabana ,,Garofiţa Pietrei Craiului" (1 100 m alt.), în caz de necesitate: prima variantă, marcată cu punct galben, poate fi folosită chiar de la stîna de pe muntele Tămăşel, aflată la cîteva sute de metri de Poiana Tămăşelului; a doua (nemarcată) ne va întîmpina la Izvorul Tămăşelului, pe Drumul Grănicerilor (vezi mai departe), de unde putem coborî pe cursul văii Tămăşelului pînă la noua cabană; a treia variantă (marcată cu cruce galbenă) se prezintă puţin înainte de a fi urcat pe Piscul cu Brazi (vezi de asemenea mai departe) şi coboară prin pădure pînă la cabană.

Incepînd din Poiana Tămăşelului, Drumul Grănicerilor se prezintă ca o potecă lată, relativ bine întreţinută, care străbate aproximativ pe toată lungimea sa zona de păduri dese care îmbracă poalele versantului apusean al Pietrei Craiului, fiind deci uşor de urmărit în orice condiţii. Nu mult după părăsirea punctului de ramificaţie din Poiana Tămăşelului (1430 m alt.), vom observa prezenţa unei bogate surse de apă care este, de fapt, izvorul de obîrşie al pîrîului Tămăşel, în lungul căruia vom putea coborî spre cabana ,,Garofiţa Pietrei Craiului", pe cea de a doua variantă de mai sus.

Mai departe, poteca urcă uşor pentru a ieşi la lumină în marginea unei vaste poieni care ne permite să ne bucurăm de o surprinzătoare imagine a ţinutului alpin de la Marele Grohotiş, cu toată gama de văi de abrupt, piscuri şi pereţi Ia baza cărora se distinge hăţasul care traversează fluviul de grohotiş (traseul B. 2); sîntem în Poiana Lăncii (1415 m alt.), situată deasupra firelor inferioare ale văii Padina Lăncii, care, după ce au scăpat din strînsoarea stîncilor de calcar, se adîncesc în bungetul pădurilor de conifere.

Orientîndu-ne şi cu ajutorul celor cîţiva stîlpi metalici de marcaj, străbatem în coborîre întreaga poiană şi, prinzînd din nou poteca, traversăm prin străfunduri de pădure firele de vale, avînd grijă ca, îndată ce poteca începe să urce pentru a ieşi pe Piscul cu Brazi, să identificăm, aplicate pe copaci, semnele de marcaj cruce galbenă care se îndreaptă, în coborîre prin pădurea deasă, spre cabana “Garofiţa Pietrei Craiului" (a treia variantă).

Pe culmea Piscului cu Brazi (1438 m alt.) ne oprim în mijlocul unui mic luminiş, o poieniţă încîntătoare unde un stîlp cu săgeată ne arată că de aici se poate ieşi direct la Marele Grohotiş, nu departe de Ceardacul Stanciului, în cel mult o oră de urcuş (marcaj cruce albastră). Din nou în coborîre, pe o porţiune de pantă stricată de ape şi cu marcaj deficitar, vom căuta să identificăm reperul următor: Crucea Grănicerului (1 330 m alt.), un monument metalic ridicat alături de bătrîna troiţă din lemn, năpădită de vegetaţie, care marchează de decenii locul unde a căzut la datorie, în iulie 1912, soldatul-grănicer Dobre Marin.

Un hăţaş nemarcat, greu de urmărit, se ramifică din acest punct şi iese după o oră de urcuş prin locuri năpădite de vegetaţie, în poteca Marelui Grohotiş, între Ceardacul Stanciului şi Prepeleag. Incepînd de la Crucea Grănicerului, poteca aflată în aceeaşi stare de deteriorare, dar uşor de urmărit, coboară fără întrerupere pînă la marginea vastei poieni în mijlocul căreia se află casa de vînătoare ,,Piatra Craiului" (1 090 m alt.), important punct de reper pe lîngă care vom trece fără a ne opri, cabana nefiind accesibilă turiştilor; ne vom îndrepta, deci, către punctul finăl al traseului: Cojocaru - Valea lui Ivan (860 m alt.; 12 km de la Podul Dîmboviţei), folosind în acest scop fie drumul carosabil (3 km), fie scurtăturile din lungul liniei telefonice, prin pădurea special defrişată (exeelente pîrtii de schi).

In punctul final Cojocaru ne întîmpină, pe malul drept al Dîmboviţei, noua şi impunătoarea construcţie a uzinei hidro-electrice (impropriu denumită Clăbucet), iar la 1 km mai jos apar şi construcţiile

Coloniei Clăbucet. În dreptul coloniei: staţia de autobuze I.T.A. spre Cîmpulung, iar lîngă staţie intrarea pe traseul turistic marcat cu triunghi roşu, pe Valea Şaului, spre cabana “Voina" din munţii Iezer (se remarcă lipsa unui stîlp de marcaj, cu indicaţiile necesare).

B.4. Plaiul Foii - Tămaşul Mare - Richita (valea Dîmboviţei)Marcaj: bandă albastră Durata: 5-6 ore Lungimea: circa 12 km Diferenţa de nivel: 650 m Caracteristica: traseu de legătură, fără dificultăţi

Desi străbate un teritoriu montan care, geografic şi turistic, nu aparţine Pietrei Craiului, vom prezenta totuşi acest traseu care se desfăşoară în cuprinsul muntelui Tămaşul Mare, ultimul component al lanţului făgărăşean, la extremitatea lui estică, pentru că, avînd drept bază de plecare punctul Plaiul Foii, traseul reprezintă una dintre cele trei artere de legătură cu munţii Iezer (şi chiar cu munţii Făgăraş), alături de traseul anterior (B. 3) şi de cel următor (B. 5). Aşa cum am atras atenţia în cuprinsul traseului B. 2, în pădurea de pe Plaiul Mare, puţin înainte de a ieşi în Curmătura Foii, vom identifica punctul unde traseul de faţă, după ce a urcat Plaiul Mare, împreună cu traseele B. 2 şi B. 3, se desprinde către dreapta, folosind o mare potecă pastorală care continuă să urce uşor, tot prin pădure, depăşind culmea Tămaşului Mare într-un punct anonim al ei, unde întîlneşte şi marele drum de culme al Făgăraşului, marcat cu bandă roşie. De pe culme, poteca (denumită în continuare Plaiul Tămaşului) trece pe versantul opus al muntelui şi, tot prin pădure, străbate de-a coasta acest versant, ieşind la lumină la Izvorul din Plai (circa 1400 m alt.), importantă sursă de apă situată în punctul unde apare, urcînd dinspre stînga, pe piciorul de munte Piscul Turcilor, o altă mare potecă pastorală: Plaiul Turcilor, pe care o vom întîlni şi la capătul inferior al traseului B. 5, la Gura Tămaşului.

Străbătînd în continuare şi tot de-a coasta vastele păşuni de pe versantul sudic al Tămaşului Mare (al cărui vîrf, cu cota 1 735 m, se profilează în dreapta), traseul nostru urmăreşte acelaşi Plai al Tămaşului, trece pe deasupra unei mari stîne, se încolăceşte pe la izvoarele Văii lui Stanciu şi ale Văii Richiţii, se uneşte cu noul drum forestier şi coboară în lungul acestei ultime văi care confluează cu Dîmboviţa în punctui Richita (960 m alt.; km 22 de la Podul Dîmboviţei). Aici se afla anterior un canton silvic, iar acum se înfăţişează Colonia Richita a şantierului hidro-energetic de pe valea superioară a Dîmboviţei. În colonie: locuinţe muncitoreşti, birouri, ateliere, cantină, magazine, telefon, lumină electrică; staţie de autobuze I.T.A. spre Cîmpulung sau spre barajul Pecineagu (3 km amonte pe valea Dîmboviţei).

In punctul Richita, traseul nostru ia sfîrşit, dar semnele de marcaj continuă, pătrunzînd pe teritoriul munţilor Iezer, prin punctul Dracsin, 2 km mai jos de colonie, pe valea Dîmboviţei, făcînd legătura cu cabanele “Cuca" şi ,,Voina". Pentru accesul spre munţii Făgăraş (zona Mezea - Oticu - Brătila) se va folosi şoseaua nouă, de contur, de pe malul lacului de acumulare Pecineagu, pînă în punctul Valea Vladului (1230 m alt; km 44 de la Podul Dîmboviţei; canton silvic).

B.5. Plaiul Foii - Curmătura Foii - Gura Tămaşului (valea Dîmboviţei)Marcaj: triunghi galben Durata: 4-5 ore Lungimea: circa 10 km Diferenţa de nivel: 525 m Caracteristica: traseu de legătură, lipsit de dificultăţi

Cînd ne-am oprit în Curmătura Foii, venind de la Plaiul Foii pe traseul B. 2, am atras atenţia asupra prezenţei unor semne de marcaj triunghi galben, pe care le vom urmări, de data aceasta, dacă avem intenţia să coborîm către valea Dîmboviţei pe un traseu mult mai scurt şi într-un interval de timp incomparabil mai redus decît cel de pe Drumul Grănicerilor; folosim acest traseu în special pentru a face legătura directă cu munţii Iezer. Aşadar, după un popas la ,,odihna" din Curmătura Foii (măsuţă şi bancă din lemn), vom lăsa să se dirijeze către stînga toate celelalte trei semne de marcaj aflate în acest important punct de reper (triunghi albastru, triunghi roşu şi bandă roşie), identificînd după o atentă căutare semnele triunghi galben aplicate pe copaci, care părăsesc poieniţa din Curmătura Foii şi prind o potecuţă la început abia vizibilă, dar care se angajează apoi într-o continuă coborîre prin mijlocul unor păduri în curs de exploatare.

Sîntem la izvoarele văii Tămaşului, un afluent al Dîmboviţei pe care nu trebuie să-1 confundăm cu Bîrsa Tămaşului, afluent al Bîrsei Mari; coborîm mereu prin locuri mai sălbatice, pe versantul apusean al muntelui Tămaşul Mare, pînă cînd ajungem la confluenţa cu pîrîul Oţeţelii, un nume care ne este cunoscut deoarece l-am întîlnit şi pe Drumul Grănicerilor, în locul de obîrşie al apelor sale: Izvorul Oţeţelii. De la o vreme, poteca face loc unui drum forestier de dată relativ recentă, care coboară în continuare în lungul văii Tămaşului, oprindu-se la Gura Tămaşului, unde drumul trece peste apa Dîmboviţei şi se uneşte cu cel de pe

Dîmboviţa, iar apele văii Tămaşului se varsă în Dîmboviţa; în acest loc (908 m alt.; 16 km de la Podul Dîmboviţei, 4 km de la Cojocaru) vom remarca şi intrarea pe poteca pastorală de pe Plaiul Turcilor, despre care am amintit pe parcursul traseului B. 4 cînd ne-am oprit la Izvorul din Plai; semnele de marcaj triunghi galben nu se opresc odată cu traseul respectiv, ci apar în continuare pe malul opus al Dîmboviţei, la poalele muntelui Cascue, îndreptîndu-se spre vf. Păpuşa din munţii Iezer.

Originea topicelor Plaiul Turcilor, Piscul Turcilor, Pîrîul Turcilor, ca şi a văii şi muntelui Pecineagu (mai sus, pe valea Dîmboviţei) trebuie legată istoriceşte de repetatele invazii ale oştilor otomane, care prin secolele XV-XVII treceau munţii spre Transilvania, în dese incursiuni de pradă; sînt semnalate, în special, invaziile din anii 1421 şi 1690 (cf. Ion Turcu, Escursiuni prin munţii ţării Bîrsei şi ai Făgăraşului, Braşov, 1896).

B.6. Plaiul Foii - Padina Urşilor - DianaMarcaj: triunghi galben Durata: circa 2 ore Lungimea: circa 3 km Diferenţa de nivel: 660 m Caracteristica: traseu de legătură, foarte scurt şi lipsit de dificultăţi

Acest traseu a fost marcat în urmă cu multe decenii, pentru a veni în sprijinul celor care, plecînd de la cabana ,,Plaiul Foii", urmăreau să ajungă cît mai repede şi mai direct la fostul refugiu ,,Diana”, pentru a urca apoi spre creastă, pe unul dintre clasicele trasee B. 7 sau B. 11. Intre timp, însă, alpinismul de performanţă a luat astfel de proporţii în zona de stîncă din vecinătatea punctului Diana, încît în prezent, la afluenţa turiştilor se adaugă cea a alpiniştilor care cîştigă astfel un timp preţios şi îşi menajează forţele, cu atît mai mult cu cît refugiul ,,Diana", distrus de un incendiu în vara anului 1980, întîrzie să-şi facă apariţia sub o nouă înfăţisare.

Părăsim, deci, cabana ,,Plaiul Foii" (849 m alt.) şi, trecînd pe malul drept al Bîrsei Mari, coborîm (odată cu apele acesteia) cam o mie de metri pe drumul local, după care, în dreptul unui stîlp cu săgeată, părăsim şoseaua şi cotim la dreapta, pe un drum de şleau care străbate iniţial o zonă joasă de pajişti, o “padină" unde se adună cursurile inferioare ale văilor Padina lui Rîie, Ciorînga Mare şi Padina Urşilor; în curînd, o potecă ia locul drumeagului şi, trecînd pe malul drept al Padinei Urşilor, urmăreşte cursul acesteia amonte, pînă la obîrşia ei, imediat sub Curmătura Prăpăstiilor (1510 m alt), unde se afla, pînă de curînd, şi refugiul ,,Diana”.

Locurile sînt deosebit de sălbatice şi pustii, bungetul pădurii străbătute de Padina Urşilor este atît de întunecos şi greu de parcurs, încît justifică din plin denumirea dată văii; poteca urcă pe alocuri pieptiş pe malul drept al văii şi se opreşte, odată cu semnele de marcaj, în marginea poienii dim Curmătura Prăpăstiilor, unde face legătura cu traseele B. 7 şi B. 11.

B.7. Zărneşti - Diana - Padina Închîsă - Creasta nordică - Curmătura - ZărneştiMarcaj: bandă albastră Durata: 7-8 ore Lungimea: circa 20 km Diferenţa de nivel: 1 236 m Caracteristica: traseu de bază, în circuit, lipsit de dificultăţi majore

Este al doilea ca lungime dintre cele trei circuite clasice ale Pietrei Craiului, stabilite de peste un secol de către turiştii braşoveni, şi totodată un traseu de bază pentru cîteva ture semialpine de pe versantul nord-vestic al Pietrei Craiului, în zona Turnului (traseele B. 8, B. 9, B. 10 şi B. 11).

Ieşirea din oraşul Zărneşti se face (ca şi pentru traseul turistic rutier A. 1) prin marginea de apus a acestuia, pînă la Topliţă, unde poteca spre Diana se abate la stînga, părăsind drumul carosabil şi începînd să urce uşor, pe sub poalele pădurii de pe versantul nordic al muntelui Piatra Mică (,,Sub Bârc” - în toponimia locală). Primul punct de reper de pe traseu este traversarea Văii Crăpăturii (980 m alt.), pe al cărei curs abrupt se insinuează hăţaşul marcat de pe traseul B. 8; în acest loc (apă pe cursul văii), un ochi ager poate distinge, la capătul de sus al văii, silueta Acului Crăpăturii, una dintre primele cuceriri ale generaţiei de alpinişti din anii 1937-1940.

Indată după traversarea Văii Crăpăturii, traseul B. 7 trece pe la poalele versantului nord-vestic al Turnului Pietrei Craiului, lasă la stînga intrarea pe traseul semialpin B. 9 (1015 m alt.) şi urcă apoi pînă în poiana din Şaua Chiliilor (1090 m alt.), adîncită între versantul Turnului şi un monticul bogat împădurit: Colţul Chiliilor (1 125 m alt.), a cărui denumire se datoreşte prezenţei cîtorva grote care au servit localnicilor ca locuri de adăpost şi de cult, în perioadele de restrişte din secolele XV-XVII.

Şaua Chiliilor (izvor sub şa) este o veritabilă poartă de intrare către zonele din ce în ce mai accidentate şi mai stîncoase din această parte a abruptului Turnului Pietrei Craiului, accesibile de pe

traseele B. 7, B. 10 şi B. 11 (Padina Şindileriei, Padina Închisă, Padina Popii). În continuare, lăsînd în urmă această ,,poartă", poteca bine vizibilă de pe traseul de bază B. 7 trece mai întîi prin dreptul intrării pe traseul semialpin B. 10, de pe Padina Şindileriei (1140 m alt.), apoi şi prin dreptul intrării în Padina Închisă (1290 m alt.), cu bogata ei zestre de trasee alpine, după care urcă pieptiş, strecurîndu-se printre trunchiuri uriaşe de molizi, pînă la nivelul poienii din Curmătura Prăpăstiilor (1510 m alt.), situată pe cumpăna dintre văile prăpăstioase pe lîngă care am trecut şi cele umede şi întunecoase din zona Ciorînga Mare - Padina lui Rîie - Padina Urşilor.

După un popas pe locul unde s-a aflat (şi sperăm că se va afla din nou) vechiul “Diana", reluăm ascensiunea spre zona superioară a văii Padina Închisă, constatînd că, deodată, aspectul general al locurilor s-a schimbat radical; poteca este obligată să se strecoare pe sub pereţii înalţi şi verticali ai Muchiei Dianei (sau Padinei Popii), cu ,,turnurile" sale, urmînd cu fidelitate ondulaţiile unei prispe înalte şi înguste care ne conduce pe deasupra adîncimilor Padinei Închise, oferindu-ne măreţul tablou al pereţilor verticali şi striaţi de peste vale, ca nişte enorme tuburi de orgă, de unde şi denumirea de Marea Orgă a Pietrei Craiului.

Urcînd în continuare pe Brîna (sau Brîul) Caprelor, vom face un popas obligatoriu la singura sursă de apă din această zonă de abrupt: Izvorul de la Găvan, care prin altitudinea sa (1 880 m) este al doilea ca înălţime în cuprinsul masivului (cel mai înalt fiind izvorul amenajat la baza Poienii Închise, din abruptul apusean al Padinei Lăncii, aflat la 1 950 m alt.). Mai sus de izvor va trebui să ieşim de pe Brîna Caprelor traversînd o pînză de grohotiş nestabil şi trecînd apoi pe sub Strunga Izvorului (1 920 m alt.), o mică poartă către porţiunea finală a văii de abrupt Padina Popii; în continuare, luptînd cu tufele de jnepeni şi cu pietrele, vom ocoli în urcus uşor partea finală a văii Padina Închisă, a cărei “încuietoare” a rămas mult în urmă, şi ne vom opri din urcuş pe linia Crestei nordice, pe care o vom depăsi prin Şaua Padinei Închise (1 935 m alt.).

Segmentul ascensional al traseului (Circuitul mijlociu al Pietrei Craiului) luînd sfîrşit în acest punct, urmează segmentul descendent, al cărui punct final este oraşul Zărneşti. Mai înainte însă ne vom opri la cabana ,,Curmătura”, aflată pe traseu. În acest scop vom urmări în continuare, pe versantul estic al masivului, semnele de marcaj bandă albastră, vom străbate iniţial o zonă de bolovănişuri, apoi o pădure de conifere şi ne vom opri la cabana “Curmătura" (1470 m alt.), importantă bază turistică din această parte a Pietrei Craiului.

Pentru coborîrea spre Zărneşti ne stau la dispoziţie două variante total diferite: a. O variantă mai scurtă şi incomparabil mai comodă, pe sub Piatra Mică (marcaj bandă

galbenă), recomandabilă după un drum de peste 5 ore; b. O variantă mai lungă şi mai complicată, pe marcajul bandă albastră în continuare şi apoi prin

Cheile Prăpăstiilor, mult mai obositoare.Întrucît ambele variante vor fi prezentate în amănunt puţin mai departe, vom preciza doar că prima

variantă o vom regăsi şi în partea finală a traseului B. 8, iar pe cea de a doua la traseul B. 13.

B.8. Valea Crăpăturii - Curmătura - ZărneştiMarcaj: bandă galbenă Durata: 4-5 ore (+1 oră)1 Lungimea: circa 15 km Diferenţa de nivel: 940 m. Caracteristica: traseu de abrupt, semialpin, lipsit de dificultăţi deosebite.

Traseul de faţă (Circuitul mic al Pietrei Craiului) s-a bucurat dintotdeauna de o deosebită preferinţă din partea turiştilor braşoveni, cu toate că abia prin anii 1938-1939 a apărut pe traseu noul punct de atracţie: cabana “Curmătura". Reprezentînd hotarul natural dintre Piatra Mică şi Piatra Craiului Mare (respectiv vf. Turnu), Valea Crăpăturii îşi are obîrşia pe versantul de nord-vest al Curmăturii Pietrei Craiului, acea largă înşeuare care se adînceşte considerabil între cele două subunităţi de mai sus ale masivului, atingînd altitudinea de 1 660 m în Şaua Crăpăturii şi de 1620 m, Şaua Curmăturii, între ele situîndu-se un pilon masiv de stîncă: Colţul Curmăturii.

Traseul nu ne obligă la o descriere amănunţită deoarece ascensiunea văii este elementară, deşi neîntreruptă, pe o diferenţă de nivel de 680 m (circa 2 ore), calculată între punctul de intrare pe vale (980 m alt.) şi Şaua Crăpăturii, mai sus menţionată. Iniţial, valea prezintă un gang cu aspect de defileu, după care se deschide, strecurîndu-se printre doi versanţi puternic înclinaţi, Imbrăcaţi în vegetaţie şi înălţîndu-se în trepte succesive, separate de grohotişuri nestabile, motiv pentru care valea este mult mai recomandabilă la urcuş, mai ales pe ploaie, cînd stîncăria este alunecoasă.

Aproape de capătul superior al văii ne întîmpină, pe stînga cum urcăm, un mic izvor: Şipotul

1 La traseele B. 8, B. 9, B. 10, şi B. 11 s-a adăugat în paranteză timpul necesar marşului de apropiere de la Zărneşti pînă la intrarea pe traseu; diferenţele de nivel şi distanţele sînt calculate de la Zărneşti.

Crăpăturii (circa 1 400 m alt.), situat la baza Acului Crăpăturii, pe a cărui fisură centrală Titi Ionescu a stabilit cea dintîi tură alpină din această zonă (iulie 1939). Indată după ieşirea în Şaua Crăpăturii (1660 m alt.) şi după o scurtă coborîre printr-o pădurice de conifere, se iveşte cabana ,,Curmătura", unde se adună un bogat mănunchi de trasee turistice marcate: B. 7, B. 8, B. 12, B. 13, B. 16, B. 17, B. 18. B. 19 şi B. 20; dintre acestea, pentru a coborî spre Zărneşti, vom opta pentru cea mai scurtă şi mai comodă dintre cele două posibilităţi care ni se oferă, şi anume continuarea traseului B. 8 (cu acelaşi semn de marcaj: bandă galbenă), pe la poalele muntelui Piatra Mică, pe sub peretele calcaros Gălbenoasa, apoi pe lîngă stîna din marea poiană Zănoaga şi, în fine, prin Padina lui Dănişor, pînă la nivelul intrării în Cheile Prăpăstiilor, unde ne întîmpină Fîntîna lui Botorog (785 m alt).

Pe ultimii 4 Km, pînă în centrul oraşului Zărneşti, vom urmări drumul local care trece pe lîngă marile cariere de la Baia de Piatră, apoi prin dreptul captărilor de la Fîntînile Domnilor şi pe lîngă cabana “Gura Rîului" (740 m alt.).

B.9. Padina Hotarului - Turnu - CurmăturaMarcaj: cruce albastră Durata; 3-4 ore (+l½ oră) Lungimea: circa 10 km Diferenţa de nivel: 1 200 m Caracteristica: traseu de abrupt, semialpin, lipsit de dificultăţi deosebite.

Situat nu departe de Valea Crăpăturii, firul de abrupt al văii Padina Hotarului (greşit: Hotarelor) îşi proiectează adîncul sanţ, puternic înclinat, pe faţa nordică a Turnului Pietrei Craiului; în lungul acestui imens şanţ se insinuează, pe o diferenţă de nivel de peste 900 m, hăţasul marcat care se desprinde din traseul de bază B. 7, la altitudinea de 1015 m, pentru a pătrunde apoi într-un gang asemănător celui de la intrarea în Valea Crăpăturii.

Ascensiunea pe firul Padinei Hotarului este elementară, singurul impediment fiind înclinaţia pantei, cu care va trebui să luptăm pe tot parcursul urcuşului, care se încheie pe o mică platformă situată sub vf. Turnu; vom accede în acest punct urmînd hăţaşul şi semnele de marcaj către stînga şi trecînd printre tufe de rododendron care, în perioada de înflorire, îmbracă întregul pisc al Turnului într-o haină de culoare roşie intensă.

Semnele de marcaj se opresc la numai 50-60 m sub vîrf, unde fac joncţiunea cu cele de pe traseul de creastă (punct roşu); urmărind accste din urmă semne de marcaj în sus, vom poposi de îndată pe vf. Turnu (1 923 m alt.), printre bolovani şi vegetaţie bogată, aflîndu-ne izolaţi deasupra hăului adînc al Văii Crăpăturii; urmărind aceleaşi semne de marcaj în jos, vom coborî în circa o oră pe o potecă în trepte, pînă la nivelul Curmăturii, în şaua de la 1620 m alt.; de aici, fie direct, fie prin Şaua Crăpăturii (1660 m alt.), vom ajunge la capătul traseului: cabana “Curmătura" (1 470 m alt.).

B.10. Padina Şindileriei - Turnu - CurmăturaMarcaj: cruce roşie Durata: 3-4 ore (+2 ore) Lungimea: circa 12 km Diferenţa de nivel: 1 200 m Caracteristica: traseu de abrupt, semi-alpin, lipsit de dificultăţi deosebite.

Nu mult după ce am depăşit Şaua Chiliilor (1090 m alt.) venind dinspre Zărneşti pe traseul de bază B. 7, vom întîlni, în pădurea de la poalele muntelui, indicatorul spre ramificaţia traseului B. 10 (1140 m alt.); la început, un hăţaş urcă prin pădure, se prelinge pe sub peretele de stîncă spre dreapta şi sfîrşeşte la intrarea pe firul de abrupt al Padinei Şindileriei, al cărei segment inferior se adînceşte în dreapta noastră, către “padina" de la confluenţa cu Bîrsa Mare.

Denumirea corectă este Şindileriei şi nu Şindrileriei sau Şindrilăriei.Intrarea pe firul de abrupt al Padinei Şindileriei se face deci indirect: înainte de intrarea pe fir ne

va întîmpina şi primul obstacol, tot în genul celor de la intrările văilor Crăpăturii şi Padinei Hotarului, şi anume un gang foarte îngust, obstruat de un prag înalt (Săritoarea cu Scară) peste care acum ne căţărăm direct (cu multe decenii în urmă se afla aici o scară de lemn( înlocuită apoi cu un cablu metalic).

De la această scară din trecut a derivat şi denumirea veche a văii, care în limbajul turiştilor braşoveni de origine germană se numea Leiterschlucht (Valea cu Scară).

După depăşirea Săritorii cu Scară, valea de abrupt se deschide larg, conducîndu-ne la baza unui vast amfiteatru presărat cu zeci de turnuri şi turnuleţe, ace, suliţe, piramide de stîncă, totul alcătuind ceea ce Emilian Cristea a denumit ,,Cetatea Şindileriei", un peisaj montan specific, dominat de un perete vertical cu nimic inferior corespondentului său de pe valea învecinată, Peretele Orga Mare din Padina Închisă (traseul

B. 7).Incepînd din cuprinsul acestui amfiteatru (prin al cărui labirint de formaţiuni calcaroase putem

urca direct pînă la linia Crestei nordice), traseul marcat deviază la stînga, iar aspectele devin din ce în ce mai alpine, obligîndu-ne să ne confruntăm nu numai cu panta, ci mai ales cu numeroasele forme de relief printre care traseul marcat a fost obligat să se strecoare, urcînd în direcţia Turnului; la un moment dat, aflîndu-ne pe una dintre numeroasele creste care brăzdează zona de abrupt, ne întîmpină o mică surpriză: Colţii Calului, o interesantă pereche de colţani voluminoşi, amintind de Colţii Mălinului din Bucegi.

Ieşind deasupra acestor colţani, traseul marcat îşi continuă ascensiunea spre vîrf, rătăcind printre muchii de piatră şi tufe de jnepeni şi sfîrşind pe vf. Turnu (1923 m alt), unde face joncţiunea cu marcajul de creastă: punct roşu. Urmează, ca şi pe traseul anterior, o vertiginoasă coborîre pe poteca în trepte de pe versantul foarte înclinat al Turnului, pînă la nivelul celei mai joase dintre cele două şei de pe Curmătura Pietrei Craiului (1620 m alt.), coborîre care sfîrşeşte la cabana ,,Curmătura", după cel puţin 90 minute (socotite din Vîrf).

B.11. Padina Popii - Creasta nordică - CurmăturaMarcaj: triunghi albastru Durata: 3-4 ore ( + 3 ore) Lungimea: circa 14 km Diferenţa de nivel: 1 250 m Caracteristica: traseu de abrupt, semi-alpin

Padina Popii este ultima dintre cele cinci văi de abrupt din zona Turnului Pietrei Craiului, în lungul cărora au fost stabilite, cu aproape un secol în urmă, trasee turistice marcate, accesibile în general oricăror categorii de turişti; ea ne oferă, pe de altă parte, ultima posibilitate de ieşire directă la Creasta nordică, ştiind că restul zonei de abrupt, spre sud, pînă la Drumul lui Deubel, pe la Lanţuri şi Zaplaz, nu mai este accesibil acestor turişti, fiind rezervat celor cu o pregătire mult mai bună.

Intrarea pe traseu se face în marginea poienii dim Curmătura Prăpăstiilor (1 510 m alt.), în apropierea locului unde iese şi marcajul triunghi galben, de pe Padina Urşilor (traseul B. 6); părăsind, deci, poiana de mai sus (unde se afla pînă de curind şi refugiul ,,Diana"), hăţaşul marcat cu triughi albastru se strecoară pe sub peretele Turnurilor Dianei (Muchia Diana sau Muchia Padinei Popii), trece pe deasupra văgăunii împădurite a văii Padina Popii, iar după ce s-a luptat cu pantele, ca şi cu pînzele de grohotiş de la poalele pereţilor verticali, oferă un punct de popas sub Strunga Izvorului (1 920 m alt), loc larg pe unde pntem trece fără probleme către amfiteatrul final al văii Padina Închisă, făcînd joncţiunea cu traseul marcat B. 7.

In consecinţă, de sub Strunga Izvorului putem atinge Creasta nordică pe două variante: a. direct pe marcajul de pe traseul B. 11 (triunghi albastru), care ocoleşte la mare înălţime hăul

întunecat şi împădurit de la confluenţa văilor Padina Popii - Padina lui Rîie - Padina Urşilor şi Ciorînga Mare, atingînd creasta sub vf. Padina Popii (1 970 m alt.);

b. trecînd prin Strunga Izvorului şi urcînd spre creastă pe traseul marcat B. 7 (bandă albastră), pînă în Şaua Padinei Închise (1 935 m alt.), de pe Creasta nordică.

In primul caz, de sub vf. Padina Popii ne vom dirija spre sud (dreapta), pe traseul de creastă (marcaj punct roşu); după ce vom depăşi Vîrful Ascuţit (2 156 m alt.) vom întîlni în apropiere refugiul alpin cu acelaşi nume, de unde putem coborî, în cel mult 2 ore, la cabana ,,Curmătura", pe traseul B. 17. În cel de al doilea caz, vom putea ajunge la aceeaşi cabană pe traseul B. 7, peste Şaua Padinei Închise, după o scurtă coborîre (varianta este mult mai recomandabilă).

B.12. Zărneşti - Podul Măgurii - Zănoaga - CurmăturaMarcaj: bandă galbenă Durata: 3 ore Lungimea: circa 10 km Diferenţa de nivel: 940 m Caracteristica: traseu de pătrundere, drum de cal şi de picior.

Trecînd la prezentarea reţelei de trasee turistice marcate de pe versantul sud-estic al Pietrei Craiului şi avînd drept punct comun de plecare centrul oraşului Zărneşti (laolaltă cu traseele prezentate anterior, de pe versantul de nord-vest), vom descrie în primul rînd pe cel mai frecventat dintre acestea, pe unde numeroase grupuri de turişti se perindă în tot cursul anului, datorită accesibilităţii traseului care reprezintă, totodată, şi cea mai scurtă cale de acces spre cabana ,,Curmătura".

Ieşim din oraşul Zărneşti prin cartierul de sud-vest (Bădeana); vom trece mai întîi prin faţa cabanei ,,Gura Rîului" (740 m alt.) şi vom pătrunde în Cheile Prăpăstiilor, pe drumul local şi forestier de pe cursul Rîului Mare al Zărneştilor, lăsînd în urmă, la intrarea în defileu, atît captările de apă de la Fîntînile Domnilor cît şi marea carieră de calcar Baia de Piatră. După circa 4 km ne vom opri în dreptul unui

important punct de reper din această zonă a masivului, Fîntîna lui Botorog (785 m alt.), avînd în imediata ei apropiere un alt reper important: Podul Măgurii pe unde drumul local trece către satele brănene Măgura şi Peştera.

De la Fîntîna lui Botorog, lăsăm drumul forestier să pătrundă adînc în Cheile Prăpăstiilor (traseele B. 13 şi B. 14) şi prindem o potecă de cal şi de picior care urcă prin pădurea de la poalele Pietrei Mici, trece apoi în lungul văii Padina lui Dănişor şi, angajîndu-se într-un urcuş domol, trece de-a coasta pe sub Piatra Mică, străbate vasta poiamă Zănoaga (punct de reper: Stîna din Zănoaga - 1 375 m alt.) şi se îndreaptă spre cabana “Curmătura". Pe acest parcurs mai menţionăm două puncte de reper: locul unde se ramifică la dreapta traseul turistic B. 16, de pe muntele Piatra Mică, iar puţin mai sus peretele calcaros Gălbenoasa, vast teren de aplicaţii pentru alpinişti.

Ocolind, în final, largile obîrşii ale Văii Curmăturii, traseul se opreşte mai întîi la cabana “Curmătura" (1470 m alt.), după care continuă să urce pînă la cea mai înaltă dintre cele două şei din Curmătura Pietrei Craiului (Şaua Crăpăturii - 1 660 m alt.), unde face joncţiunea cu marcajul asemănător de pe traseul B. 8.

B.13. Zărneşti - Prăpăstii - CurmăturaMarcaj: bandă albastră Durata: 4-5 ore Lungimea: circa 14 km Diferenţa de nivel: 940 m Caracteristica: traseu de pătrundere, lipsit de dificultăţi.

Pe primii 4 km de drum local, din centrul oraşului Zărneşti pînă la Fîntîna lui Botorog şi Podul Măgurii, vom folosi indicaţiile de la traseul anterior (B. 12). Apoi, urmînd drumul forestier care se ramifică din cel local, vom continua să pătrundem printre pereţii înalţi, verticali şi prăpăstioşi ai defileului Prăpăstiile Zărneştilor, pe unde odinioară se putea merge doar cu piciorul; acum, aici se află o şosea forestieră destul de bolovănoasă, care pătrtmde, însă, adînc în inima ţinutului de sub Curmătura Pietrei Craiulul. Străjuite de versanţii greu accesibili ai munţilor Zănoaga şi Toancheş, aceste chei, în lungime de circa 4 km, reprezintă unul dintre importantele obiective turistice ale Pietrei Craiului.

După circa 8 km din centrul oraşului Zărneşti ne vom opri la capătul superior al acestor chei, în inima unui întreg ansamblu de văi înguste şi împădurite, străjuite de versanţi povîrniţi, constituind un fel de nod pentru numeroasele fire de vale ce se răsfiră de aici, adîncindu-se pe versantul de răsărit al masivului, în zone ce poartă numele: Curmătura, Mărtoiu, Vlăduşca, Zănoaga etc. (de remarcat, la baza peretelui înalt care coboară din muntele Zănoaga, un foarte bine venit izbuc, cu apa rece şi limpede).

Pe cele mai multe dintre aceste văi cu aspect deosebit de sălbatic, ca şi pe culmile despărţitoare, se strecoară drumuri forestiere şi poteci largi, pe unde vom putea pătrunde fie către cabana ,,Curmătura", fie către punctul Vlăduşca - La Table, aşa cum vom arăta mai departe (traseele B. 13 şi B. 14).

Urmărind în continuare marcajul bandă albastră care ne va conduce spre cabana ,,Curmătura", lăsăm în urmă micul izbuc amintit anterior, precum şi drumul forestier care se abate spre stînga (pentru a se despărţi apoi în mai multe ramuri); pătrunzînd în continuare pe firul Întunecos al Văii Curmăturii, vom fi atenţi la semnele de marcaj ale potecii care, după mai puţin de o sută de metri, se caţără pe malul din stînga noastră şi, după cîteva trepte săpate în solul vegetal, prinde culmea împădurită a Piscului Curmăturii; folosim apoi o veche potecă de picior care străbate o tăietură de pădure şi iese la lumină în Poiana Curmăturii (1372 m alt.; punct de reper: stîna Curmătura).

Constatînd că în aceeaşi poiană îşi are capătul şi unul dintre drumurile forestiere răsfirate din dreptul izbucului de sub muntele Zănoaga (variantă ocolitoare şi nerecomandabilă din cauza stării drumului, vom lăsa în urmă stîna şi poiana Curmăturii şi, fără nici o problemă de orientare, ne vom îndrepta către cabana ,,Curmătura", a cărei siluetă se vede clar pe versantul opus al Văii Curmăturii, pe deasupra căreia am circulat).

B.14. Zărneşti - Prăpăstii - Vlăduşca (La Table)Marcaj: cruce roşie Durata: 3—4 ore Lungimea: circa 13 km Diferenţa de nivel: 700 m Caracteristica: traseu de pătrundere lipsit de dificultăţi.

Pe distanţa de circa 8 km dintre centrul oraşului Zărneşti şi capătul superior al Prăpăstiilor, vom folosi indicaţiile date la traseele B. 12 şi B. 13. Din punctul marcat prin prezenţa izbucului de sub muntele Zănoaga (menţionat la traseul anterior), vom continua să urmărim drumul forestier de dată relativ recentă, plin de bolovani, care face un ocol larg către stînga; lăsînd la dreapta marcajul bandă albastră (B. 13) de pe Valea Curmăturii şi angajîndu-se pe Valea Cheii, drumul se împarte în trei ramuri: cea din dreapta urcă

spre Poiana Curmăturii, de pe traseul B. 13; cea din mijloc urcă pe Valea Mărtoiului, iar cea din stînga (marcată cu cruce roşie) trece peste partea cea mai joasă a muntelui Mărtoiu şi intră pe firul văii Vlăduşca, ale cărei chei înguste le-a ocolit.

In legătură cu aeeste chei este cazul să precizăm că, anterior construirii noului drum forestier, traseul turistic marcat intra direct pe cursul văii Vlăduşca, puţin mai jos de izbucul din Prăpăstii, şi după ce escalada o serie de praguri şi cheiţe, debuşa cam în acelaşi loc unde drumul forestier actual (marcat cu cruce roşie) iese la loc larg, pe acelaşi fir al văii Vlăduşca. Din acest punct, drumul forestier se angajează în continuare în urcuş uşor pe firul văii, lasă în urmă intersecţia cu traseul turistic B. 19 (triunghi galben), ca şi pe cea cu traseul B. 18 (triunghi roşu) şi se opreşte puţin mai jos de şaua Vlădusea - La Table (1415 m alt.), urmînd ca în viitor să fie prelungit peste această şa, pentru a se uni cu drumul de pe Valea Seacă a Pietrelor (Brusturet). Reamintim, cu acest prilej, că punctul de mai sus se confundă geografic cu unul dintre cele mai coborîte de pe culmea Carpaţilor Meridionali, a cărei direcţie generală V-E face aici un unghi de 90 grade, dirijîndu-se spre sud, către pasul Giuvala - 1 275 m alt. (detalii la traseul C. 4).

B.15. Zărneşti - Podul Măgurii - Peştara – Vlăduşca (La Table)Marcaj: cruce roşie Durata: 3-4 ore Lungimea: circa 14 km Diferenţa de nivel: 700 m Caracteristica: traseu de pătrundere, drum de cal şi de picior

Prezentăm mai jos unul dintre cele mai accesibile şi mai agreabile trasee turistice de pătrundere către versantul estic al Pietrei Craiului, recomandabil atît vara, cît şi iarna (pe schiuri) şi care ne prilejuieşte o veritabilă promenadă pe deasupra cuprinzătoarei depresiuni a Branului de Sus (culoarul Rucăr - Bran), cu relieful său vălurit şi cu satele brănene răspîndite pe colnice.

Din centrul oraşului Zărneşti pînă la Fîntîna lui Botorog (şi respectiv Podul Măgurii) ne vom lăsa conduşi de indicaţiile date la traseul B. 12 (circa 4 km de la Zărneşti). În continuare, drumul local folosit pînă aici trece peste Podul Măgurii (790 m alt.) şi urcă în serpentine strînse pînă la primele case ale satului Măgura, adăpostite la poalele versantului sudic, împădurit, al muntelui Măgura Branului (1375 m alt.); din dreptul acestor case ne vom abate la dreapta pe o uliţă care trece peste obîrsia văii Măgurii (Valea Rogozului) şi va urmări coama dezgolită a Muchiei lui Gîrniţă pînă în punctul cel mai înalt al acesteia (La Şipote - 1 235 m alt.), unde s-a aflat cîndva o casă de adăpost. Ne aflăm în cuprinsul satului Peştera, unde drumul se abate din nou către dreapta, urcînd uşor pînă la marginea superioară a satului, în dreptul Casei Folea (1 200 m alt.), important punct de reper în această zonă şi loc de adăpostire la nevoie.

Pînă aici am prezentat varianta nemarcată a traseului, variantă îndeosebi recomandabliă iarna (pe schiuri). Să trecem acum la prezentarea variantei marcate, care, începînd de la Podul Măgurii, mai urcă puţin prin Prăpăstii, apoi se caţără pe malul drept al acestora (muntele Şteghioara) şi iese la loc larg, deasupra Văii Rogozului, urcînd uşor pe versantul stîng al acesteia, mai întîi printre cele cîteva case ale cătunului Toancheş (1062 m alt.), apoi pe întinsele plaiuri de la Poduri, pentru a face joncţiunea cu varianta nemarcată în dreptul Casei Folea.

De aici înainte, traseul marcat foloseşte drumeagul care urcă uşor pe versantul stîng al Văii Pietrelor (o vale seacă şi bolovănoasă care nu trebuie confundată cu Valea Seacă a Pietrelor de la obîrşia văii Brusturetului); drumeagul ocoleşte de-a coasta poalele muntelui Toancheş, ca şi începuturile Văii Seci a Pietrelor, străbate largile poieni de pe muntele Joaca (punct de reper: Crucea Vătafului) şi se opreşte în punctul Vlăduşca - La Table (1415 m alt.), acolo unde se adună nu mai puţin de 10 trasee turistice marcate.

B.16. Curmătura - Piatra Mică - ZănoagaMarcaj: punct albastru Durata: 3-4 ore Lungimea: circa 8 km Diferenţa de nivel: 346 m Caracteristica: traseu lipsit de dificultăţi

Muntele Piatra Mică (sau Piatra Craiului Mică), cu altitudinea sa modestă (1816 m), cu haina sa de păduri dese şi veşnic verzi care îl îmbracă pînă aproape de vîrf şi cu aspectele sale îmbietoare, a fost de multă vreme un punct de atracţie şi chiar de divertisment pentru turiştii din aşezările braşovene; aici s-au organizat, încă din vechime, ,,maialuri" de început de primăvară, atît pe vîrf, cît şi în poienile de la poalele muntelui. De asemenea, în preajma monumentulul comemorativ de pe vîrf, se organizează ceremonii în memoria ostaşilor români căzuţi la datorie pentru dezrobirea Ardealulul, în timpul luptelor din toamna anului 1916.

Schiţa 6. Trasee turistice în zona CurmăturaTraseul turistic marcat începe de la cabana “Curmătura" (1 470 m alt.) şi urcă pe marea cărare care

străbate păduricea de sub Curmătura Pietrei Craiului, pînă la Şaua Crăpăturii (1660 m alt.), unde se deschide la picioarele noastre, spre nord, adînca despicătură a Văii Crăpăturii, hotar natural între muntele Piatra Mică şi vf. Turnu. În Şaua Crăpăturii, marcajele care au urcat în comun de la cabana ,,Curmătura” se despart: semnele bandă galbenă coboară precipitat pe Valea Crăpăturii, pe traseul B. 8 (sau B. 12, în continuare); semnele punct roşu se îndreaptă către stînga, pentru a urca spre vf. Turnu şi apoi pe Creasta nordică (traseul B. 20), iar semnele punct albastru se îndreaptă în direcţia opusă (la dreapta), spre vîrful Pietrei Mici, trecînd iniţial peste cîteva mici accidente de teren uşor de depăşit.

In continuare ne vom strecura în lungul cîtorva jgheaburi săpate în calcarele din care este alcătuit muntele Piatra Mică, pentru a ieşi în final pe o culme stîncoasă care sfîrşeşte în piscul principal al muntelui, la altitudinea de numai 1 816 m, unde ni se înfăţişează un mic platou stîncos, îmbrăcat în tufe de jnepeni şi de rododendroni şi de o puzderie de flori de munte. De lîngă bătrîna troiţă amintită mai sus, o vedere panoramică răsplăteşte din plin osteneala celor care poposesc aici, înfăţişîndu-le vasta cîmpie mănoasă a Ţării Bîrsei, dominată de Măgura Codlei (barometrul natural al localnicilor), apoi larga depresiune a Branului, maiestuoasa creastă a Pietrei Craiului sau imaginea îndepărtată şi sobră a Iezerului şi Făgăraşului.

De pe vîrful Pietrei Mici nu ne vom întoarce pe acelaşi traseu, ci vom continua să urmărim semnele de marcaj care coboară pronunţat pe versantul sudic al muntelui, folosind o potecă bine trasată care străbate pădurea compactă de pe acest versant, pentru a ieşi la lumină în marginea de sus a poienii Zănoaga (punct de reper: Stîna din Zănoaga - 1 375 m alt.), unde face joncţiunea cu traseul marcat B. 12. Urmărind acest traseu în sus (dreapta) vom ajunge în scurtă vreme la punctul de plecare, cabana “Curmătura", după ce vom fi trecut şi prin faţa interesantului perete vertical, calcaros, Gălbenoasa (teren de exerciţii pentru alpinişti). Dacă dorim să coborîm spre Zărneşti, vom folosi acelaşi traseu B. 12, la stînga, iar după ce vom fi coborît pantele Zănoagei în punctul Fîntîna lui Botorog, ne vom îndrepta către Zărneşti pe drumul local din lungul Rîului Mare (4 km).

B.17. Curmătura - Padinile Frumoase - Vîrful Ascuţit (refugiu)Marcaj: triunghi albastru Durata: 2-3 ore Lungimea: circa 5 km Diferenţa de nivel: 680 m Caracteristica: traseu de legătură cu linia de creastă, lipsit de dificultăţi deosebite

Traseul a fost marcat pentru a stabili o legătură directă şi foarte necesară, lipsită de dificultăţi deosebite, între cabana ,,Curmătura" şi zona de creastă din jurul a două importante obiective turistice: refugiul ,,Vîrful Ascuţit" (2150 m alt.) şi Vîrful Ascuţit (2 156 m alt), în afară de cealaltă legătură, pe traseul B. 7, care accede la Creasta nordică în Şaua Padinei Închise.

Traseul are drept punct de plecare cabana “Curmătura" (ca şi traseele B. 7, B. 13, B. 18 şi B. 19), dar la mică distanţă de cabană se desprinde la dreapta traseul B. 7, urcînd spre creastă; apoi, celelalte trei semne de marcaj: bandă albastră (B. 13), triunghi roşu (B. 18) şi triunghi galben (B. 19) se desprind către stînga, în plină pădure. Rămînînd singur în lungul unei poteci largi, traseul B. 17 (triunghi albastru) continuă să urce uşor, tot prin pădure, pentru a pătrunde în curînd în cuprinsul unei vaste poieni situate la poalele micului abrupt de pe versantul estic ai Pietrei Craiului, deasupra firelor de obîrşie ale unui întreg mănunchi de văi care brăzdează acest versant, purtînd denumirea colectivă de Padinile Frumoase.

Pătrunzînd în poiana de mai sus, traseul, marcat şi cu cîţiva stîlpi metalici, face un unghi de 90 grade către dreapta, urcînd susţinut către marginea superioară a poienii, unde ia contact direct cu stîncile abruptului estic, după ce ne-a delectat cu încîntătoarele privelişti din zona Padinilor Frumoase, cu văile lor umbroase, bogat împădurite. Ascensiunea micului abrupt estic pînă la creastă, pe circa 300 m diferenţă de nivel, este elementară, fiind îngreunată doar de grohotişurile şi pragurile de stîncă pe care trebuie să le depăşim, precum şi de un ultim jgheab calcaros în lungul căruia ne vom căţăra pentru a ieşi pe linia de creastă; aici, în cuprinsul unei platforme, ne va întîmpina mai întîi refugiul de tip Salvamont (2150 m alt.), iar puţin mai departe, spre nord, Vîrful Ascuţit (2156 m alt.), cu piscul lui aproape anonim, în timp ce spre sud se profilează linia de creastă care urcă spre vf. Ţimbalul Mare (2177 m alt.).

B.18. Curmătura - Mărtoiu - Vladuşca (La Table)Marcaj: triunghi roşu Durata: 3-4 ore Lungimea: circa 8 km Diferenţa de nivel: 37 m Caracteristica: traseu de legătură, cu numeroase denivelări, lipsit de dificultăţi.

Prezentăm mai jos un deosebit de agreabil traseu de legătură între zona Curmăturii şi punctul de convergenţă turistică Vlăduşca - La Table, traseu care devine pe parcurs o veritabilă promenadă prin pădurile umbroase şi poienile pline de lumină din zona subalpină a versantului răsăritean al Pietrei Craiului,

marcată printr-o succesiune de picioare de munte (sau “piscuri") care separă numeroasele fire de vale aparţinînd bogatei reţele de văi de sub Curmătura Pietrei Craiului.

Deşi ne va obliga să urcăm şi să coborîm această succesiune de piscuri şi văi, traseul nu este deloc obositor, denivelările marcînd diferenţe destul de reduse; în ceea ce priveşte urmărirea pe teren a traseului, semnele de marcaj fiind întrucîtva deficitare, vom indica următoarele repere: poiana şi stîna Curmătura - piscul Brusturet - valea Mărtoiului - piscul Mărtoiu - valea Vlăduşca, reperul final fiind şaua Vlăduşca - La Table.

Aşadar, îndată după plecarea de la cabana ,,Curmătura" (1 470 m alt.), odată cu marcajele de pe traseele B. 7, B. 13, B. 17 şi B. 19, vom lăsa în dreapta mai întîi traseul B. 7 (bandă albastră), care urcă direct spre Creasta nordică, apoi tot la dreapta traseul B. 17 (triunghi albastru) spre Padinile Frumoase; deviind uşor către stînga, în jos, prin pădure, celelalte trei semne de marcaj bandă albastră (B. 13), triunghi roşu (B. 18) şi triunghi galben (B. 19) vor continua să se desfăşoare în comun pînă la primul reper menţionat mai sus: poiana şi stîna Curmătura (1 372 m alt), situate pe piciorul de munte Piscul Curmăturii, de unde avem prima vedere generală asupra ansamblului Piatra Mică - Curmătura, pe deasupra firului final al Văii Curmăturii.

In cuprinsul poienii, semnele de marcaj bandă albastră, de pe traseul B. 13, continuă să coboare spre Prăpăstii şi Zărneşti, în lungul Piscului Curmăturii; de asemenea, de reţinut este şi faptul că, din aceeaşi poiană, începe să coboare, tot către Prăpăstii şi Zărneşti, un drum forestier care trece pe Piciorul Colţului Scris, în lungul căruia coboară pînă la gura văii Cheia, unde intră în Cheile Prăpăstiilor. Următorul reper, piscul Brusturet (1320 m alt), îl atingem urmărind în continuare numai ultimele două semne de marcaj (triunghi roşu şi triunghi galben); de pe acest pisc vom avea penultimul prilej de a arunca o privire înapoi, către ansamblul Piatra Mică - Curmătura, cu domul Pietrei Mici drept fundal de decor.

De pe piscul Brusturet, poteca marcată cu cele două semne de mai sus coboară pronunţat spre confluenţa văii Brusturetului cu valea Mărtoiului, unde se dezvoltă un încîntător luminiş (Poiana Mărtoiului - 1 250 m alt.) care adăposteşte şi uui grup de cabane forestiere; un drum forestier se strecoară prin această poiană, venind dinspre capătul Prăpăstiilor (valea Cheia de sub Curmătură) şi urcînd pe firul superior al văii Mărtoiului. Locul este important din punct de vedere turistic, deoarece în cuprinsul acestei poieni se despart traseele B. 18 şi B. 19, cel dintîi urcînd pe valea Mărtoiului, spre capătul drumului forestier, iar cel de-al doilea (B. 19) trecînd mai departe peste muntele Mărtoiu, spre Toancheş şi satul Peştera.

După ce a urcat puţin pe valea Mărtoiului, traseul B. 18 (pe care ne aflăm) părăseşte valea, prinde poteca de pe versantul drept al acesteia şi urcă pînă pe culmea muntelui Mărtoiu, trecînd prin apropierea piscului Mărtoiu (1 433 m alt.) şi a stînei învecinate; totul este înconjurat de o pădure deasă, printre ale cărei luminişuri mai putem arunca o privire înapoi, dar şi înainte, către locurile spre care ne vom îndrepta, coborînd uşor şi oblic, pînă la nivelul cursului superior al văii Vlăduşca, la noul drum forestier pe care l-am folosit pe traseul B. 14.

Ambele semne de marcaj (triunghi roşu şi cruce roşie) urcă apoi în comun, prin poieniţele şi pajiştile din zona numeroaselor fire de obîrşie ale văii Vlăduşca; ele se reunesc la capătul drumului forestier, imediat sub şaua Vlăduşca - La Table (1 415 m alt.), important punct de convergenţă în reţeaua de trasee turistice, despre care am mai amintit anterior.

B.19. Curmătura - Toancheş - Peştera (Folea)Marcaj: triunghi galben Durata: 4-5 ore Lungimea: circa 8 km Diferenţa de nivel: 220 m Caracteristica: traseu de legătură, cu mari denivelări, lipsit de alte dificultăţi.

Conceput iniţial pentru a stabili o legătură directă între cabana ,,Curmătura" şi satul Peştera, în cazul în care această localitate ar fi devenit un centru turistic organizat ca atare, traseul de faţă a ajuns, cu trecerea timpului, oarecum inutil şi nerecomandabil, cu semnele de marcaj pe alocuri deficitare, existînd şi o altă variantă pentru a stabili legătura de mai sus, prin locuri mult mai comode, fără eforturi deosebite, şi anume prin şaua Vlăduşca - La Table. Prezenţa pe teren a semnelor de marcaj respective ne obligă totuşi să prezentăm traseul, cu atît mai mult cu cît el are o desfăşurare comună cu traseul anterior (B. 18) pe aproape jumătate din lungimea sa, între cabana ,,Curmătura" şi valea Mărtoiului.

Schiţa 7. Trasee turistice în zona Curmătura -MărtoiuUrmărind, aşadar, desfăşurarea în comun a celor două trasee (B. 18 şi B. 19), potrivit detaliilor

înfăţişate în descrierea traseului anterior, ne vom opri pentru orientare în Poiana Mărtoiului, acolo unde cele două trasee se despart; din acest punct, semnele de marcaj triunghi galben trec pe versantul din dreapta al văii Mărtoiului şi urcă oblic spre stînga, pe panta puternic înclinată a versantului, îmbrăcată într-o bogată

haină de vegetaţie, trec peste culmea Mărtoiului şi coboară apoi direct către valea Vlăduşca, unde intersectează drumul forestier folosit de traseul B. 14 (marcaj cruce roşie).

În acest punct, traseul B. 19 intră pe cel mai dificil segment al său: un urcuş pe circa 300 m diferenţă de nivel peste muntele Toancheş; se impune o mare atenţie la semnele de marcaj deficitare tocmai într-o zonă cu vegetaţia în plină dezvoltare. Se atinge astfel punctul de maximă altitudine de pe întreg traseul: Şaua Priporului (1 485 m alt.), situată pe culmea muntelui Toancheş, între cele două piscuri gemene ale acestuia: Ţîlfa (1 545 m) şi Priporu (1 541 m); singura recompensă pentru un efort care ar fi fost evitat, în cazul cînd am fi optat pentru varianta de ocolire a muntelui Toancheş prin şaua Vlăduşca, este larga vedere panoramică asupra întregii depresiuni a Branului de Sus (culoarul Rucăr - Bran), pînă departe spre culmile Bucegilor.

Partea finală a traseului este o coborîre directă şi vertiginoasă pe versantul sudic al muntelui Toancheş, pînă în pajiştile de la Poduri, situate deasupra satului Peştera, şi apoi pînă la poteca din spatele Casei Folea (1 200 m alt.), unde traseul B. 19 face joncţiunea cu traseul B. 15 (marcaj cruce rosie). In continuare ne stau la dispoziţie două trasee marcate cu acelaşi semn (cruce roşie): traseul B. 15, pentru coborîrea spre Zărneşti, pe la Podul Măgurii şi Fîntîna lui Botorog, sau traseul B. 21, pentru coborîrea la Moieciu de Jos, prin satul Peştera.

B.20. Curmătura - Turnu - Creasta nordică - vf. La Om - Creasta sudică - şaua FunduriMarcaj: punct roşu Durata: 10-12 ore Lungimea: circa 12 km Diferenţa de nivel: 770 m Caracteristica: traseu de creastă lung şi obositor, recomandabil numai celor foarte bine antrenaţi; iarna, numai pentru alpinişti.

Foarte mulţi dintre turiştii care poposesc la cabana ,,Curmătura" vin cu intenţia de a străbate creasta Pietrei Craiului pe direcţia N-S, tot aşa cum cei care pleacă de la cabana ,,Plaiul Foii" vor să o străbată pe direcţia S—N (traseul B. 1; anexa B. 1.a). Prezentarea care urmează este destinată, deci, turiştilor din prima categorie, cărora le atragem însă atenţia că este vorba de un traseu obositor, cu suficient de multe treceri dificile peste o bogată suită de piscuri, a căror altitudine se menţine între 2 000—2 200 m, şi cu numeroase şei şi strungi care le pun la o serioasă probă calităţile fizice.

Priveliştile, în schimb, sînt grandioase şi răsplătesc din plin eforturile. Spre răsărit, ele se desfăşoară libere de orice obstacol, peste relieful vălurit al Branului de Sus (culoarul Rucăr - Bran), pînă departe, la culmile Ciobotei şi Guţanului din Bucegi, inclusiv către ovalul perfect al pasului Strunga. Spre apus se înfăţişează măreaţa piramidă a Păpuşii din munţii Iezer, dominînd valea adîncă a Dîmboviţei superioare, ca şi plaiurile prelungi ale Tămaşului Mare, drept fundal de decor ghicindu-se, la orizont, crestele îndepărtate ale Făgăraşului. Către nord şi nord-vest se desfăşoară Ţara Bîrsei, cu Măgura Codlei şi Postăvaru ca două santinele, precum şi munceii mărunţi ai ansamblului Ţagla - Poiana Mărului, iar către sud colinele (muscelele) Cîmpulungului, străjuite de piscurile proeminente ale Ghimbavului şi Pietrei Dragoslavelor, din domeniul montan al Leaotei.

Traseul B. 20 începe să urce chiar de la primii metri, pe poteca dintre cabana ,,Curmătura" (1 470 m alt.) şi Curmătura Pietrei Craiului. Vom face primul popas, pentru orientare, în Şaua Crăpăturii (1 660 m alt.), Trecînd apoi prin punctul de minimă altitudine al Curmăturii (Şaua Curmăturii - 1 620 m alt.), vom ataca segmentul cel mai obositor de pe întregul traseu: urcuşul pieptiş, pe o potecă în trepte, dintre Şaua Curmăturii şi vf. Turnu (1 923 m alt.), echivalînd cu o diferenţă de nivel de 300 m.

Odată escaladată această veritabilă ,,scară la cer", ne vom opri pe vf. Turnu, în mijlocul unei vegetaţii în plină dezvoltare şi al unui bolovăniş incomod; la picioarele noastre se desfăşoară, de jur-împrejur, pantele aspre ale Turnului, cu văgăuna Văii Crăpăturii şi cu Piatra Mică, mai departe; cabana ,,Curmătura" a rămas în urma noastră ca un punct pierdut printre copaci.

Din vf. Turnu începe traseul de pe Creasta nordică a Pietrei Craiului, pentru a cărui parcurgere sînt necesare cel puţin 5-6 ore, în care timp vom trece pe lîngă următoarele puncte de reper: Şaua Padinei Închise - Vîrful Ascuţit (cu refugiul învecinat) - vf. Ţimbalul Mare (urmat de Vîrful dintre Ţimbale şi Ţimbalul Mic) – Clăile Pietrei Craiului (o suită de piscuri) - Căldarea Ocolită şi vf. La Om.

Primul reper, Şaua Padinei Închise (1935 m alt.), situat în dreptul amfiteatrului final al văii Padina Închisă de pe versantul nord-vestic al masivului, îl vom atinge în punctul unde traseul de creastă va intersecta traseul B. 7, marcat cu bandă albastră, care trece peste creastă, legînd punctul Diana de cabana ,,Curmătura". Vom depăşi în continuare vf. Padina Popii (1 970 m alt.), apoi, după cîteva treceri mai dificile (unde s-ar impune montarea unor cabluri), vom poposi lîngă Vîrful Ascuţit (2156 m alt.), la refugiul Salvamont cu acelaşi nume, de unde începe să coboare spre cabana ,,Curmătura" traseul B. 17,

marcat cu triunghi albastru.Urmează un segment de creastă din ce în ce mai înalt şi mai accidentat, pe măsură ce ne apropiem

de punctul somital al masivului: vf. La Om (2238 m); este vorba, mai întîi, de grupul celor 3 Ţimbale, cu înălţimi de 2 177 m, 2 170 m şi 2 231 m, despărţite prin şeile adînci din dreptul văilor de abrupt Călineţ şi Valea Podurilor, cu altitudini de 2 090 m şi respectiv 2 180 m (excepţionale aspecte alpine pe versantul nord-vestic, în zona Ţimbalelor şi Călineţului, transformată de vreo cîteva decenii în una dintre cele mai bune şcoli de alpinism de performanţă din munţii noştri).

După depăşirea ţinutului de creastă al celor 3 Ţimbale urmează ultima probă de rezistenţă: grupul celor 9 Clăi ale Pietrei Craiului, al căror nivel nu scade sub 2 200 m şi printre care menţionăm vf. Sbirii (2220 m alt.) şi Claia Căldării Ocolite (2204 m alt.). Ultima dificultate este înconjurul Căldării Ocolite, adîncită ca o enormă pîlnie pe acelaşi versant nord-vestic, după care traseul de pe Creasta nordică a Pietrei Craiului se încheie pe vf. La Om (2 238 m alt.), punctul de maximă altitudine din întreg masivul.

Pentru cei care doresc să încheie aici traseul de creastă, recomandăm coborîrea pe versantul estic, pe traseul B. 1, spre refugiul ,,Grindu" şi celelalte locuri mai adăpostite de la poalele acestui versant; coborîrea pe versantul opus (nord-vestic), pe Drumul lui Deubel, pe la Lanţuri şi Zaplaz, spre cabana ,,Plaiul Foii" (traseul B. 1, în sens invers) este recomandabilă numai celor cu o bună pregătire fizică şi numai pe timp favorabil.

B.21. Moieciu de Jos - Peştera - Vlăduşca (La Table)Marcaj: cruce roşie Durata: 4-5 ore Lungimea: circa 15 km Diferenţa de nivel: 620 m Caracteristica: traseu de pătrundere, lipsit de dificultăţi.

Următoarele două trasee turistice marcate (B. 21 şi B. 22), avînd drept baze de plecare aşezările brănene Moieciu de Jos şi Şirnea, sînt de dată relativ recentă, fiind realizate pe plan local, de către echipajele de pionieri angajate în acţiunea “Asaltul Carpaţilor", şi destinate să stabilească un acces direct şi foarte comod între aceste două aşezări şi zona centrală de pe versantul estic al Pietrei Craiului.

Traseul de faţă începe din centrul comunei Moieciu de Jos (805 m alt.), la km 105 de pe drumul naţional 73 (din culoarul Rucăr-Bran) şi la 4 km din Bran (centru), pe acelaşi drum naţional. Traseul părăseşte drumul naţional şi coboară direct în valea Sbîrcioarei, urcînd cîteva sute de metri pe această vale, pînă la confluenţa ei cu valea Măgurii, de unde drumul local (care a lăsat o ramură şi spre satul Măgura) se angajează pe botul de deal al Piscului lui Corboş (1015 m alt.) şi apoi pe Dealul Bisericii (1 112 m alt.), denumire datorată faptului că, în punctul culminant, se găseşte vechea biserică din centrul satului Peştera (comuna Moieciu de Jos).

La rîndul său, denumirea satului se datoreşte prezenţei, în coasta dinspre valea Măgurii (Dealul Bisericii), a unui foarte cunoscut şi cercetat obiectiv speologic (şi turistic totodată): Peştera cu Lilieci (950 m alt.), cu o galerie în lungime de circa 160 m, populată cu o numeroasă colonie de lilieci. Urmărind, în continuare, drumul local care străbate centrul satului Peştera (ale cărui case sînt răspîndite pe munceii învecinaţi), traseul urcă uşor pînă la punctul La Şipote (1 235 m alt), unde s-a aflat cîndva o casă de adăpost; în acest punct întîlnim şi drumul local de pe Muchia lui Gîrniţă, pe care l-am recomandat drept variantă de iarnă a traseului B. 15. De aici înainte, drumul se strecoară printre obîrşiile văilor Măgurii şi Sbîrcioarei pînă în dreptul Casei Folea (1 200 m alt), în spatele căreia face joncţiunea cu traseul B. 15 (varianta de vară; marcaj cruce roşie) şi se di-rijează spre punctul de convergenţă Vlăduşca - La Table (1 415 m alt.).

Folosind acelaşi semn de marcaj, ambele trasee urcă uşor în lungul Văii Pietrelor, o vale uscată şi bolovănoasă care se află şi ea la obîrşia Sbîrcioarei, împreună cu multe alte văi seci şi pietroase; traseul străbate apoi întinsele poieni de pe muntele Joaca, ocolind obîrşia Văii Seci a Pietrelor (bazinul Brusturet - Dîmbovicioara) pe la Crucea Vătafului şi sfîrşind în şaua Vlăduşca (1415 m alt.), pe cumpăna de ape dintre cei doi versanţi opuşi (nordic şi sudic) ai Carpaţilor Meridionali, în unul dintre punctele cu cea mai coborîtă altitudine de pe tot cuprinsul culmii acestora.

B.22. Şirnea - Curmătura Groapelor - Valea Seacă a Pietrelor - Vlăduşca (La Table)Marcaj: triunghi roşu (absent) Durata: 3—4 ore Lungimea: circa 9 km Diferenţa de nivel: 265 m Caracteristica: traseu de legătură, caracter local.

Ca şi precedentul, traseul de faţă a fost marcat în anii din urmă de către echipaje locale de pionieri, în cadrul acţiunii ,,Asaltul Carpaţilor", cu intenţia de a face din frumoasa aşezare brăneană Şirnea (1 150 m

alt.) o bază de plecare spre obiectivele turistice de pe versantul estic al Pietrei Craiului. Am arătat în capitolul ,,Localităţi şi puncte de acces" cum putem ajunge la Şirnea, venind cu autobuzele I.T.A. fie dinspre Cîmpulung, fie dinspre Braşov (staţie la Drumul Şirnii, km 95,5 pe DN 73, apoi 3 km drum local pînă în centrul satului).

Lăsînd în urmă centrul localităţii, ne vom îndrepta spre capătul de sus al satului (nord), pe o uliţă care străbate longitudinal aşezarea axată pe firul superior al Sbîrcioarei (Valea Rogoazei), restul caselor fiind risipite pe versanţi; pe stînga uliţei se profilează, pe o coastă de deal, o frumoasă casă de munte aparţinînd familiei vestitului cabanier şi prieten al turiştilor din Piatra Craiului, moş Ion Benga Burlacu, care a fost timp de aproape trei decenii paznic la vechea cabană ,,Radu Negru" de pe Plaiul Grindului şi constructor al cabanei noi, distrusă de o avalanşă în iarna 1952-1953 (a decedat în anul 1973, la vîrsta venerabilă de 101 ani).

Din capătul de sus al satului Şirnea, traseul foloseşte drumul de car, bolovănos, care urcă pînă la Curmătura Groapelor (1396 m alt.), largă înşeuare pe linia de culme a muntelui Piatra Galbenă, la hotarul cu muntele Coja (sau Cozia), culme care este în realitate (aşa cum am amintit şi anterior) continuarea culmii Carpaţilor Meridionali, în cuprinsul celei mai coborîte zone a acestora, dintre şaua Vlăduşca - La Table şi pasul Giuvala. În Curmătura Groapelor vom întîlni, venind dinspre stînga (sud), de pe muntele Piatra Galbenă, marcajul cruce albastră de pe traseul B. 23 (vezi şi p. 42).

Traseul care a urcat dinspre Şirnea coboară (laolaltă cu cel de pe Piatra Galbenă) din Curmătura Groapelor către Valea Seacă a Pietrelor, urmărind drumul forestier recent amenajat pînă cînd acesta face joncţiunea cu drumul forestier de asemenea nou de pe Valea Seacă a Pietrelor, drum care îşi are începutul la cabana ,,Brusturet" şi este o continuare a traseului rutier A. 2.

Urcînd pe firul uscat al văii de mai sus, vom urmări trei semne de marcaj care ne vor conduce către acelaşi punct central Vlăduşca - La Table şi anume: triunghi roşu (dinspre Şirnea), cruce albastră (dinspre Piatra Galbenă) şi cruce galbenă (dinspre cabana ,,Brusturet"). Toate aceste semne de marcaj urcă laolaltă pînă la poiana şi stîna din Grindu (1 345 m alt.), unde fac joncţiunea cu marcajele triunghi albastru (de pe traseul B. 2) şi bandă albastră (de pe traseul B. 24), îndreptîndu-se apoi, pe la poalele muntelui Grindu şi pe lîngă Şipotul Vlăduşca (1400 m alt), spre punctul de convergenţă La Table din şaua Vlăduşca (1415 m alt.).

Pentru accesul spre refugiul ,,Grindu" a fost realizată o ramificaţie a traseului B. 24 (bandă albastră), prin pădurea de pe muntele Grindu.

B.23. Dîmbovicioara - Ciocanu - Piatra Galbenă - Valea Seacă a Pietrelor - Vlăduşca (La Table)Marcaj: cruce albastră (deficitar) Durata: 5-6 ore. Lungimea: circa 18 km Diferenţa de nivel: 570 m Caracteristica: traseu de pătrundere, lipsit de dificultăţi.

Traseul de faţă, împreună cu următorul, reprezintă cele două căi de acces dinspre zonele sudice ale Pietrei Craiului către principalele obiective turistice de pe versantul estic al masivului. Mai ocolit şi mai accidentat decît următorul, acest traseu are ca punct de plecare centrul comunei Dîmbovicioara (850 m alt.), de pe valea Dîmbovicioarei (drumul turistic A. 2). Din punctul de mai sus (staţie de autobuze I.T.A.), traseul turistic B. 23 se desprinde din şoseaua de pe vale şi urcă susţinut folosind drumul local care străbate întreaga aşezare, pitoresc răspîndită pe munceii (sau ,,gîlmele") din jur; mai întîi pe Padina Izvorului, apoi pe Padina Şirnii, drumul urcă pronunţat pînă la primele case ale satului Ciocanu (circa 1150 m alt.), aşezare situată la obirşia văilor Padina Şirnii şi Padina Dăncioarei. Din acest punct (însemnat prin crucea Brîncovenească - monument istoric din secolul al XVII-lea), traseul părăseşte drumul local (care coboară către satul Şirnea) şi, îndreptîndu-se spre nord, prinde o potecă de cal şi de picior şi pătrunde pe teritoriul muntelui Piatra Galbenă, un masiv calcaros ale cărui aspecte carstice şi ale cărui piscuri stîncoase se înşiră de-a lungul traseului, pe o distanţă apreciabilă.

Primul reper întîlnit după ramificaţia de mai sus (Drumul Şirnii) este Crucea Spărturilor (1226 m alt), de unde un alt drumeag de picior şi de cal se îndreaptă către satul Şirnea, coborînd prelung pînă în mijlocul acestuia; începînd din punctul de mai sus, traseul marcat face un lung ocol al crestei stîncoase a muntelui Piatra Galbenă, pe versantul său apusean, ocol care se termină departe spre nord, în apropierea Curmăturii Groapelor, unde bolovănişurile şi colţanii încep să dispară, făcînd loc unor suprafeţe mai netede.

Pe acest parcurs ocolitor se înşiră, pe culmea Pietrei Galbene, cele trei piscuri ale ei, îmbrăcate mai mult în ,,spărturi" de roci calcaroase decît în vegetaţie. În ordine de la sud la nord, aceste piscuri sînt:

Piatra Galbenă (1474 m alt.), Colţul Spărturilor (1 472 m alt.) şi Gîlma Spărturilor (1475 m alt.), toate purtînd denumiri ce caracterizează aspectele generale ale peisajului. Imediat la nord de ultimul pisc, consemnăm o prezenţă specific carstică, o mică depresiune bogată în doline, a cărei denumire, La Găvan, este, de asemenea, într-o deplină concordanţă cu aspectul general al locului (excelent teren pentru practicarea schiului).

In cuprinsul Găvanului, traseul reintră pe linia de culme a muntelui Piatra Galbenă, coborînd treptat pînă în Curmătura Groapelor (1 396 m alt.), vastă zonă calcaroasă, despădurită şi bolovănoasă, cu evidente caractere carstice (“groape" - echivalent “doline"). Cele două trasee (B. 22 şi B. 23) care se întîlnesc în Curmătura Groapelor coboară în comun către Valea Seacă a Pietrelor, pînă cînd drumul local dinspre Şirnea face joncţiunea cu drumul forestier de pe această vale, îndreptîndu-se către punctul de convergenţă Vlăduşca - La Table, aşa cum am arătat în partea finală a traseului anterior.

În încheiere, atragem atenţia asupra excepţionalelor vederi de ansamblu care ni se oferă de pe muntele Piatra Galbenă, fie către întreaga creastă a Pietrei Craiului, fie către vasta depresiune a Branului de Sus (culoarul Rucăr - Bran), atît vara, cît mai ales iarna, cînd întregul traseu poate fi parcurs pe schiuri. Pentru accesul la refugiul ,,Grindu" a fost realizată o ramificaţie a traseului B. 24 (bandă albastră), prin pădurea de pe muntele Grindu.

B.24. Dîmbovicioara - Brusturet - Funduri -Vlăduşca (La Table) sau şaua FunduriMarcaj: bandă albastră Durata: 5-6 ore Lungimea: circa 16 km Diferenţa de nivel: 570 m Caracteristica: traseu de pătrundere, lipsit de dificultăţi.

Ca şi precedentul, traseul de faţă îşi are punctul de plecare tot în centrul comunei Dîmbovicioara (850 m alt.), dar pătrunde către versantul estic al Pietrei Craiului, folosind, pe primii 6 km, pînă la cabană “Brusturet", drumul turistic de pe văile Dîmtoovicioarei şi Brusturetulul, drum ale cărui detalii le-am prezentat în cuprinsul capitolului “Trasee turistice rutiere" (A. 2). Incepînd de la cabana “Brusturet" (992 m alt.), traseul marcat atacă pantele puternic înclinate şi din belşug împădurite ale muntelui, folosind poteca pastorală care urcă pieptiş, chiar din faţa cabanei, pe Muchia lui Stinghie, un picior de munte care face parte din ansamblul muntelui Funduri şi a cărui linie de culme (împreună cu semnele de marcaj) este urmărită cu fidelitate pe o diferenţă de nivel de peste 300 m; această veritabilă probă de rezistenţă ia sfîrşit în apropierea grupului de stîne din poiana Funduri, cea mai cunoscută dintre ele fiind Stîna din Funduri (1368 m alt.), important punct de reper în cuprinsul acestei zone situată la poalele versantului estic al Pietrei Craiului, dat fiind faptul că, în dreptul ei, se află locul de convergenţă a traseelor turistice din zona respectivă: traseul B. 2 (marcaj triunghi albastru), traseul B. 1, varianta B. l.b, de pe Creasta sudică (marcaj punct roşu), precum şi traseul pe care ne aflăm.

Punctul de convergenţă Stîna din Funduri mai este important şi datorită faptului că aici va trebui să ne decidem asupra direcţiei în care vom continua drumul, în raport cu obiectivul spre care dorim să ne îndreptăm. Astfel, dacă vom opta pentru refugiul ,,Grindu" sau pentru Vlăduşca - La Table, va trebui să urmărim în continuare semnul de marcaj bandă albastră, schimbînd direcţia de mers către dreapta (nord), străbătînd pădurea deasă care îmbracă poalele masivului, trecînd pe lîngă cantonul silvic Lespezi şi pe lîngă stîna din Grindu, din poiana cu acelaşi nume, după care o ramură a traseului se desprinde spre stînga, urcînd tot prin pădure pînă la refugiu, iar o altă ramură continuă să se depene pe sub munte, de la şipotul Vlăduşca (1 400 m alt.), pînă în punctul de convergenţă: şaua Vlăduşca - La Table (1415 m alt.).

Celor care au urcat pînă la Stîna din Funduri cu intenţia de a se îndrepta spre şaua Funduri, de pe Creasta sudică a Pietrei Craiului, le recomandăm ca, de la stîna mai sus menţionată, să schimbe direcţia de mers către stînga (sud), urmărind de data aceasta semnele de marcaj de pe traseele B. 2 (triunghi albastru) sau B. 1, varianta B. l.b (punct roşu); vor urca astfel o diferenţă de nivel de circa 500 m, folosind o străveche potecă, bolovănoasă şi în parte distrusă de intemperii, al cărei nume este astăzi Plaiul Oii, dar care în urmă cu multe decenii se numea Plaiul Grănicerilor, fiind corespondentul estic al Drumului Grănicerilor de pe versantul vestic al Pietrei Craiului (în vorbirea curentă a localnicilor: Plaiul Funduri).

Poposind în şaua Funduri (1 889 m alt.), de pe Creasta sudică a masivului, vom avea de ales între următoarele posibilităţi de continuare a drumului:

a. spre cabanele ,,Garofiţa Pietrei Craiului" sau ,,Plaiul Foii", pe marcajul triunghi albastru, peste Marele Grohotiş (traseul B. 2, în sens invers);

b. pe Creasta sudică, pe marcajul punct roşu, pînă la vf. La Om (traseul B. l.b, în sens invers); c. o coborîre spre localitatea Podul Dîmboviţei, pe traseul nemarcat C. 3.

B.24.a. Brusturet - Valea Seacă a Pietrelor - Grindu sau Vlăduşca (La Table)Marcaj: cruce galbenă Durata: 2-3 ore Lungimea: circa 6 km Diferenţa de nivel: 423 m Caracteristica: traseu de pătrundere, lipsit de dificultăţi.

Dat fiind faptul că drumul forestier de pe Valea Seacă a Pietrelor a fost recent reamenajat, devenind practicabil mersului pe jos (concomitent cu importante lucrări de regularizare a cursului văii), vom prezenta mai jos principalele repere ale traseului turistic care foloseşte noul drum carosabil, cel mai scurt şi mai accesibil pentru atingerea celor două obiective turistice principale pe care ni le oferă ca un binevenit divertisment în timpul cît vom poposi la cabana ,,Brusturet”: refugiul alpin ,,Grindu" (1 620 m alt.) şi şaua Vlăduşca - La Table (1 415 m alt.).

Traseul intră pe cursul Văii Seci a Pietrelor chiar în faţa cabanei ,,Brusturet" (992 m alt.) şi foloseşte drumul forestier pînă aproape de capătul lui superior; pe primii 4 km vom străbate în întregime frumoasele chei ale văii, săpate în calcare, cu aspecte de peisaj carstic specific: pereţi verticali, înalţi de 100 - 200 m, deosebit de sălbatici, grote etc., ceea ce conferă traseului o notă de atractivitate în plus. La ieşirea din chei, la poalele muntelui Grindu, vom lăsa la dreapta un alt drum forestier care traversează valea (reper: pod de beton) şi urcă susţinut spre Curmătura Groapelor, drum menţionat şi la traseele turistice B. 22 (Şirnea) şi B. 23 (Piatra Galbenă).

Continuînd să urcăm pe drumul de pe Valea Seacă a Pietrelor numai cîteva sute de metri, vom constata că cele trei semne de marcaj de pe traseele B. 22 (triunghi roşu), B. 23 (cruce albastră) şi B. 24.a (cruce galbenă) se înmănunchează şi se abat către stînga, părăsind valea şi prinzînd o largă potecă ce urcă uşor pînă în dreptul stînei din Grindu (1 345 m alt.), situată în marginea unei poieni vaste, unde apar dinspre stînga şi semnele de marcaj triunghi albastru (de pe traseul B. 2) şi bandă albastră (de pe traseul B. 24).

Intregul mănunchi de semne de marcaj se dirijează către nord (dreapta), lăsînd la stînga stîna din Grindu, precum şi poteca de acces la refugiul alpin ,,Grindu” (marcată cu semnul bandă albastră şi cu stîlpi metalici); vom putea poposi la refugiu după circa o oră de urcuş pronunţat prin pădurea de la poalele muntelui Grindu. Semnele de marcaj care s-au adunat în cuprinsul poienii Grindu vor continua să străbată de-a coasta pădurea mai sus menţionată, conducîndu-ne mai întîi pe lîngă şipotul Vlăduşca (1400 m alt.), iar în final în şaua Vlăduşca - La Table (1 415 m alt.), acolo unde se adună nu mai puţin de 10 trasee turistice care străbat teritoriul masivului Piatra Craiului (B. 1, B, 2, B. 14, B. 15, B. 18, B. 21, B. 22, B. 23, B. 24 şi B. 24.a).

B.25. Cojocaru - Valea lui Ivan - Drumul Grănicerilor - Plaiul FoiiMarcaj: triunghi roşu Durata: 6-7 ore Lungimea: circa 16 km Diferenţa de nivel: 580 m Caracteristica: traseu de potecă, lipsit de dificultăţi.

Ne aflăm în prezenţa celui mai vechi traseu turistic de pe versantul apusean al Pietrei Craiului, devenit cu timpul, datorită marii lui accesibilităţi, un traseu de bază pentru zona de joasă altitudine de pe acest versant, asa cum traseul de pe Marele Grohotiş (B. 2) a devenit un traseu de bază pentru zona de abrupt; acesta este şi argumentul care ne-a determinat să prezentăm Drumul Grănicerilor în ambele sensuri, la care se mai adaugă şi importanţa punctului Cojocaru - Valea lui Ivan, bază de plecare spre versantul apusean al Pietrei Craiului, foarte accesibilă cu orice mijloc de transport, pe traseul turistic rutier A. 3 (12 km de la Podul Dîmboviţei; 860 m alt.).

Deşi în punctul Cojocaru se înalţă în prezent Uzina Clăbucet, aparţinînd sistemului hidroenergetic de pe cursul superior al Dîmboviţei, noi vom folosi totuşi vechea denumire autohtonă, motivat de faptul că topicul ,,Clăbucet" nu are nici o justificare geografică, putînd da naştere la confuzii în dauna turiştilor (gura văii Clăbucet se află la circa 3 km mai jos, pe cursul Dîmboviţei).

Marcajul triunghi roşu apare lîngă podul peste Dîmboviţa din dreptul uzinei, pe unde un drum forestier foarte bine întreţinut urcă în lungul vijelioaselor ape ale Văii lui Ivan, pentru ca după 3 km să se oprească la casa de vînătoare ,,Piatra Craiului" (pe hărţile mai vechi: ,,Valea lui Ivan"; 1 090 m alt.). Situată în mijlocul unei vaste poieni, cabana este inaccesibilă turiştilor datorită destinaţiei sale cinegetice. În continuare, traseul marcat B. 25 urcă spre marginea superioară a poienii şi pătrunde în zona de pădure de la poalele versantului apusean al Pietrei Craiului, pe care nu o va părăsi pînă la capăt; primul punct de reper va fi monumentul metalic Crucea Grănicerului (1 330 m alt.), care marchează locul unde a căzut la datorie, în vara anului 1912, soldatul-grănicer Dobre Marin.

Drumul Grănicerilor continuă să urce, trecînd peste cîteva fire de vale, pînă la următorul punct de

reper: Piscul cu Brazi (1 438 m alt.), unde, în mijlocul unei încîntătoare poieniţe, se desprinde către zona de abrupt a Marelui Grohotiş un marcaj de dată recentă (cruce albastră), foarte recomandabil pentru atingerea zonelor de alpinism deservite de traseul de bază B. 2, de pe Marele Grohotiş. Coborînd de pe Piscul cu Brazi, marea potecă străbate în continuare pădurea falnică de conifere şi, după o nouă serie de urcuşuri şi coborîşuri, pătrunde în vastul luminiş al Poienii Lăncii (1 415 m alt.), o largă deschidere de unde ni se oferă cel mai tulburător spectacol alpin de pe tot cuprinsul traseului: o vedere panoramică de un desăvîrşit efect fotogenic (mai ales în orele de după amiază), cu întregul abrupt al Marelui Grohotiş, de la Padina Lăncii pînă dincolo de Ceardacul Stanciului şi Muchia lui Ivan.

Îndată după părăsirea Poienii Lăncii, Drumul Grănicerilor trece prin dreptul Izvorului Tămăşelului (de reţinut acest punct) şi urcă uşor pînă la culmea muntelui Tămăşel, pe care o depăşeste prin poiana Tămăşel (1430 m alt.), un punct pe care, de asemenea, va trebui să-l reţinem. De aici înainte, pînă la Plaiul Foii, marcajul de pe Drumul Grănicerilor va continua să se depene în comun cu semnele triunghi albastru (de pe traseul B. 2 - Marele Grohotiş) şi bandă roşie (de la Umerii Pietrei Craiului către Tămaşul Mare şi culmea Făgăraşului); trecînd mai întîi pe lîngă abundenta sursă de apă permanentă Izvorul Oţeţelii, ca şi prin poieniţa de la Curmătura Foii (1 375 m alt.), traseul va coborî apoi fără întrerupere pe piciorul de munte Plaiul Mare, pînă la cabana ,,Plaiul Foii” (849 m alt.).

B.25.a. Cojocaru - Valea Dragoslăvenilor - cabana ,,Garofiţa Pietrei Craiului"

Din dreptul podului peste Dîmboviţa, de la punctul Cojocaru - Valea lui Ivan, se desprinde la stînga un drum forestier (în general carosabil) care se angajează în lungul Văii Dragoslăvenilor şi, după 4,5 km, se opreşte în faţa cabanei ,,Garofiţa Pietrei Craiului" (1100 m alt.), situată la confluenţa văilor Tămăşelului şi Padinei Lăncii (ambele cu apă); de aici ni se prezintă trei posibilităţi de a atinge Drumul Grănicerilor, pe diferenţe de nivel de maximum 300 m:

a. pe Padina Lăncii (marcaj cruce galbenă) pînă într-un punct din apropierea Piscului cu Brazi; b. pe Izvorul Tămăşelului (hăţas nemarcat); c. pe la stîna din Tămăşel (marcaj punct galben), din valea Tămăşelului pînă aproape de poiana

Tămăşel.

C. TRASEE TURISTICE NEMARCATE

C.1. Plaiul Foii - Călineţ - Ciorînga Mare - Vîrful Ascuţit (refugiu)Durata: 7-8 ore Lungimea: circa 9 km Diferenţa de nivel: 1 250 m Caracteristica: traseu semialpin, de abrupt, cu foarte puţine puncte dificilc; recomandabil grupurilor de maximum 4 persoane, foarte bine antrenate.

Brîul Ciorînga Mare este acea impresionantă prispă care străbate oblic abruptul Ţimbalului Mare, urcînd pe deasupra văgăunilor întunecate de la confluenţa Padinei lui Rîie cu valea Ciorînga Mare, pe la altitudinea de 1700—2000 m; ea poate fi văzută de la mari depărtări, ca o dungă de culoare închisă prelungită de la firul de abrupt al Padinei lui Călineţ pînă sub Vîrful Ascuţit, de pe Creasta nordică. Cu toată impresia deosebită pe care o provoacă la prima vedere, privind-o fie de pe drumul dintre Zărneşti şi Plaiul Foii, fie chiar din faţa cabanei ,,Plaiul Foii", această brînă de altitudine este totuşi în general accesibilă turiştilor bine antrenaţi, fiind străbătută pe toată lungimea ei de un hăţaş uşor de urmărit şi lipsit de alte dificultăţi în afara pantei destul de accentuate.

Schiţa 8. Trasee turistice în zona Plaiul FoiiAm considerat că, în împrejurările actuale, cînd Piatra Craiului nu mai are secrete pentru foarte

mulţi dintre cei care o cercetează în mod curent, prezentarea unui traseu care să aibă drept obiectiv principal acest excepţional brîu de altitudine ar putea interesa nu numai pe alpiniştii ce se servesc de el ca traseu de bază pentru numeroasele ascensiuni de diferite gradc de dificultate, ci şi pe turişti. Aceştia trebuie să urmărească atent principalele repere de pe parcurs: Malul Galben (o pată de culoare la baza abruptului Padinei lui Călineţ), Scara de Fier şi refugiul alpin ,,Richita" (situat pe Brîul Richiţii, puţin mai sus de locul fostului refugiu ,,Cabana Ascunsă"), iar în final intrarea pe brîul Ciorînga Mare, în continuarea hăţaşului de pe Brîul Richiţii.

Traseul pleacă, aşadar, din dreptul cabanei ,,Plaiul Foii", trece pe lîngă şipotul din gura Văii

Podurilor, de pe malul opus al Bîrsei Mari, şi urcă apoi oblic spre stînga, străbătînd pajiştile (sau ,,podurile") care îmbracă partea inferioară a muchiei despărţitoare dintre Valea Podurilor şi Padina lui Călineţ. Urmărind hăţaşul vizibil, vom străbate zona inferioară a Padinei lui Călineţ, vom trece pe lîngă Izvorul Olteanului (1 010 m alt.) şi vom pătrunde într-o frumoasă plantaţie de fagi, urcînd uşor pînă sub Malul Galben, la picioarele căruia vom identifica Izvorul lui Orlovschi, ultima sursă de apă de pe întregul traseu (1 270 m alt.), precum şi un voluminos con de grohotiş (,,argestru").

Hăţaşul se abate către peretele din stînga şi urcă în pantă accentuată, pe sub perete, pînă în dreptul unui vîlcel cu aspect de horn puternic înclinat, care reprezintă singura probă de aptitudini, obligîndu-ne să urcăm vîlcelul pe circa 20m, pînă la capătul său superior, unde vom poposi pe o muchie împădurită. Se recomandă folosirea unei cordeline, pentru asigurare; hornul este contraindicat la coborîre.

De aici înainte, urcuşul devine elementar, hăţaşul fiind uşor de urmărit. Urcînd pronunţat, el trece pe lîngă Adăpătoarea Caprelor (special amenajată pentru a veni în ajutorul animalelor ocrotite) şi se opreşte la noul refugiu de tip Salvamont de pe Brîul Richiţii, după ce a lăsat în dreapta Şaua Scării de Fier (pe unde se pătrunde în firul de abrupt al Văii Călineţului), iar în stînga locul unde s-a aflat pînă de curînd vechiul şi binecunoscutul refugiu de lemn “Cabana Ascunsă" (1 620 m alt.), care a servit timp de multe decenii drept adăpost mai întîi vînătorilor de capre negre, apoi sutelor de alpinişti care au împînzit abruptul Ţimbalului Mare cu ture de diferite grade de dificultate.

Actualul refugiu se află pe Brîul Richiţii, la 1 685 m alt., în apropierea locului unde acest brîu se continuă cu brîul Ciorînga Mare, a cărui intrare o vom afla urmărind hăţaşul care ne-a condus pînă acum şi ne va conduce în continuare pînă la capătul traseului; punctul de trecere de pe un brîu pe celălalt se află în jurul intrării Vîlcelului cu Fereastră, loc însemnat cu indicele ,,25.A”.

Intrînd pe brîul Ciorînga Mare, hăţaşul urcă pe sub pereţii verticali de deasupra lui, fără nici o altă problemă în afara pantei accentuate care imprimă brîului înclinaţia prin care este uşor de identificat; drept repere pe parcursul acestei ascensiuni vom avea: intrarea în canionul Ciorînga Mare (1 665 m alt.), apoi intrarea în Vîlcelul Spălat (marcată printr-un mare depozit de grohotiş) si, în final, intrarea în Hornul Închis din Ciorînga Mare (1 790 m alt). Aici, marea brînă se desface în două ramuri: hăţaşul o urmează pe cea de sus, continuînd să urce spre creastă, în timp ce ramura inferioară se strecoară aproape la orizontală, sfîrşind brusc deasupra văgăunii de pe firele superioare ale văilor Ciorînga Mare şi Padina Popii.

Hăţasul pe care l-am urmărit pînă în acest punct de ramificaţie a brîului continuă să urce tot pe sub pereţii verticali ai abruptului şi sfîrseşte într-un punct foarte apropiat de linia Crestei nordice, deasupra amfiteatrului final al Padinii Popii (circa 2 000 m alt.); ieşirea la creastă este uşor de aflat, urcînd spre dreapta, în lungul unui mic vîlcel, pe trepte de stîncă, pînă sub faţa nordică a Vîrfului Ascuţit, de unde, printr-o întoarcere către stînga, atingem creasta într-un punct deosebit de accesibil: o mică platformă unde s-a aflat fostul refugiu alpin ,,7 Noiembrie", distrus şi el de un incendiu (2 046 m alt). Pentru coborîrea la cabana ,,Curmătura" vom urca pînă la Vîrful Ascuţit (2 156 m alt.), în vecinătatea căruia vom identifica atît refugiul alpin ,,Vîrful Ascuţit”, cît şi capătul marcajului triunghi albastru, de pe traseul B. 17, în lungul căruia vom ajunge la cabana ,,Curmătura" în cel mult 2 ore.

C.2. Plaiul Foii - Brîul de Mijloc - Căldarea Ocolită - vf. La OmDurata: 5-6 ore1 Lungimea: circa 8 km Diferenţa de nivel: 1 390 m Caracteristica: traseu semialpin lipsit de dificultăţi deosebite; indicat grupurilor de 4-5 persoane, bine antrenate.

Traseul de faţă este, pentru zona de abrupt dintre Valea Podurilor şi Căldarea Ocolită (respectiv vf. La Om), ceea ce a fost traseul anterior pentru zona corespunzătoare dintre Padina lui Călineţ şi Padina Popii (respectiv Vîrful Ascuţit), şi anume o cale relativ accesibilă de străbatere a labirintului alpin ce caracterizează cele două zone de abrupt de mai sus, avînd cabana ,,Plaiul Foii” ca bază de plecare.

Din faţa cabanei, pe malul opus al Bîrsei Mari, luînd ca punct de reper iniţial şipotul de la gura Văii Podurilor, ne vom înscrie pe potecuţa care urcă uşor pe această vale, trece pe versantul stîng al ei şi pătrunde în Poiana Coţofenei (circa 1 250 m alt.), oază de verdeaţă, odinioară mult mai întinsă, dar de la o vreme ocupată parţial de o mare pepinieră, situată pe culmea împădurită denumită Muchia Coţofenei, ridicată între Valea Podurilor şi Vlăduşca2, afluent al Bîrsei Tămaşului.

1 Se va adăuga timpul necesar revenirii la baza de plecare: 2 - 3 ore pe Drumul lui Deubel, pe la Lanţuri şi Zaplaz (traseul B. 1 în sens invers).2 Pentru a evita eventuale confuzii, reamintim faptul că pe versanţii Pietrei Craiului distingem două zone cu numele ,,Vlăduşca”.

Din marginea de sus a poienii pătrundem în pădurea deasă şi întunecoasă, urmărind hăţaşul care străbate aproape liniar pădurea pînă în apropierea zonei de abrupt dominată de Colţii Gemeni, una dintre cele mai impunătoare formaţiuni calcaroase de pe teritoriul masivului; aici vom identifica notaţia ,,B.M." scrisă cu vopsea (Brîul de Mijloc), ivită în calea noastră în punctul unde se impune o atentă orientare, deoarece o ramură a hăţaşului conduce la stînga, pe sub Colţii Gemeni, spre incinta superioară a Văii Podurilor, în timp ce ramura care ne interesează deviază uşor spre dreapta, iese din pădure la baza abruptului, se angajează pe un fir de vale cu grohotiş aparţinînd Văii Ciorînguţei şi, după un scurt urcus, debuşează pe Brîul de Mijloc, la mică distanţă de Trecătoarea Termopile, pe unde se poate trece din zona Cioringuţa - Colţii Gemeni în incinta superioară a Văii Podurilor.

Brîul de Mijloc, a cărui prispă înaltă este vizibilă de la Plaiul Foii, dar mai puţin pregnant decît dîra întunecată a brîului Ciorînga Mare, se întinde spre dreapta (sud), fiind uşor de străbătut în lungul unui hăţaş care urmăreşte cu fidelitate numeroasele împletituri ale înaltei prispe; fără să fie o simplă promenadă, traseul se deapănă fără probleme de orientare, un ochi ager şi o bună experienţă a muntelui fiind suficiente pentru a urmări desfăşurarea traseului, peste pînze de grohotiş sau peste promontoriile ce despart numeroasele fire de abrupt din zonele Vlăduşca Superioară şi Şpirla de Sus.

In dreptul celui mai proeminent dintre aceste promontorii, la altitudinea de circa 1 900 m, ne va întîmpina o mică grotă în interiorul căreia vom descoperi, în plină vară (cu excepţia unor ani extrem de secetoşi), un mic căuş săpat în rocă, în care se adună apa limpede şi rece. Locul se numeşte La Ulcior şi are o deosebită importanţă în circulaţia turistică din această zonă de abrupt. Un popas obligatoriu în faţa grotei ne va dezvălui o vastă lume montană asupra căreia vederea se desfăşoară liberă pînă la orizontul de apus, peste frămîntatul relief de la izvoarele Dîmboviţei, cu munţii Iezer (respectiv vf. Păpuşa) şi cu primele înălţimi ale Făgăraşului, în timp ce la picioarele noastre se adînceşte valea Bîrsei Mari, cu grupul de case din punctul Plaiul Foii, avînd ca fundal munceii mărunţi ai Ţaglei şi Poienii Mărului.

Părăsind grota La Ulcior, nu recomandăm coborîrea pe marcajul cruce roşie (total contraindicat) de pe Traseul Anghelide către Plaiul Foii.

Brîul de Mijloc continuă să se depene şi la sud de grotă, trecînd peste alte cîteva fire de vale de abrupt şi promontorii, pînă în dreptul ultimului fir de vale care coboară direct dinspre Căldarea Ocolită; aici, hăţaşul de pe brîu se pierde în stîncăriile sterpe de la Colţii Răi şi Aninătoarea Baciului, fiind mult mai greu de străbătut decît a fost pînă aici. Vom devia, deci, traseul nostru spre stînga, urcînd pantele înierbate ale Căldării Ocolite şi atingînd Creasta nordică a Pietrei Craiului, fără nici o problemă, în Şaua Căldării Oco-lite (2 150 m alt.), situată la mică distanţă de punctul final al traseului: vf. La Om sau Piscul Baciului (2 238 m alt.).

C.3. Şaua Funduri - Pietricica - Podul DîmboviţeiDurata: 5-6 ore Lungimea: circa 12 km Diferenţa de nivel: 1 150 m Caracteristica: traseu de coborîre, foarte potrivit pentru ieşirea din munte

Este surprinzător şi totodată inexplicabil faptul că în nici una dintre numeroasele lucrări turistice consacrate Pietrei Craiului, începînd cu primul nostru ghid, din anul 1936, şi sfîrşind cu recenta monografie a regretatului Emilian Cristea, apărută postum, în anul 1984, nu figurează nici măcar în treacăt traseul de faţă, ale cărui caracteristici îl recomandă în special turistilor amatori de drumuri lungi şi uşoare, cu largi vederi de ansamblu. Completăm acum această lacună, prezentînd acest traseu care este, de fapt, o prelungire firească a itinerarului de pe Creasta sudică a Pietrei Craiului (B. l.b) şi care oferă o foarte indicată ieşire din munte, pe o largă potecă pastorală în lungime de circa 12 km (jumătate din lungimea totală a masivului), într-o continuă coborîre.

Traseul îşi are începutul în punctul şaua Funduri, de pe Creasta sudică (1889 m alt.), acolo unde se întîlnesc traseele turistice marcate B. l.b, B. 2 şi B. 24 şi de unde, păstrînd în permanenţă direcţia de mers spre sud, vom coborî în cel mult 5-6 ore la Podul Dîmboviţei, localitate situată pe drumul naţional 73. Incepînd chiar de la plecare, ca şi pe următorii 3-4 km ai traseului, ceea ce ne va atrage îndeosebi atenţia va fi abruptul surprinzător de bogat în aspecte specifice, care marchează versantul apusean al muntelui Pietricica, desfăşurîndu-se pe o diferenţă de nivel care descreşte de la 300 pînă la mai puţin de 100 m, pe măsură ce ne îndepărtăm de Valea Urzicii (ea însăşi o dificilă vale de abrupt) şi ne apropiem de ,,coada" Pietrei Craiului. Va fi, de asemenea, uşor de constatat şi contrastul izbitor dintre acest minuscul dar interesant abrupt apusean şi versantul de răsărit al muntelui Pietricica, îmbrăcat în păduri masive sau în vaste pajişti subalpine împînzite de stîne şi poteci pastorale, un versant foarte slab înclinat care sfîrşeşte brusc deasupra pereţilor verticali ai cheilor Brusturetului şi Dîmbovicioarei.

Primul punct de reper al traseului, la mică distanţă de şaua Funduri, va fi locul numit La Arsură (1 853 m alt.), denumire care se dă în general locurilor unde pîlcuri masive de jnepenişuri sînt defrişate prin incendiere. Va trebui să străbatem o treime din lungimea traseului pentru a atinge cel de-al doilea reper: vf. Pietricica (1764m alt.), un punct aproape anonim de pe linia de culme pe care o urmărim în dreapta potecii; după aceea, însă, poteca pastorală se îndepărtează treptat de culmea din ce în ce mai coborîtă a masivului, pătrunzînd într-o zonă de largi pajişti şi de înclinaţie redusă, în mijlocul căreia întîlnim Fîntîna lui Calaican, din punctul La Cruci, precum şi stîna din Pietricica (1 480 m alt.), un foarte bine venit reper, unde poteca se bifurcă, lăsînd o ramură spre stînga (est), în coborîre continuă pînă în Cheile Dîmbovicioarei, la cătunul Valea Rea (gura Văii Peşterii).

Poteca principală (Plaiul Pietricica), care are funcţia de axă a zonei pe care o străbatem, continuă să coboare uşor, direct spre sud, lăsînd mult la dreapta vf. Gruiul Mirii (1 582 m), unde micul abrupt apusean menţionat mai sus ia sfîrşit, pierzîndu-se în pajiştile de la ,,coada” Pietrei Craiului; coborîrea devine mai pronunţată pe muntele Gruiul Mirii, pînă în şaua Sub Pietricică (1 241 m alt.), de unde se mai desprinde o ramură a potecii, dirijîndu-se tot către stînga (est), pentru a coborî printre Colţii Plaiului, tot la grupul de case al cătunului Valea Rea, din Cheile Dîmbovicîoarel (gura Văii Peşterii).

Ocolind tot prin stînga şi muntele Plaiul Mare (1297 m), poteca pastorală pe care s-a axat traseul nostru se angajează în ultima sa coborîre, mai întîi pe spinarea largă a acestui munte, care a dat numele său Cheilor Mici ale Dîmboviţei, apoi peste pajiştile de pe numele Plăic (sub 1100 m alt.), pentru a sfîrşi la confluenţa Dîmbovicioarei cu Dîmboviţa (circa 750 m alt.).

La circa 2 km depărtare se văd primele case ale satului Podul Dîmboviţei (730 m alt.). unde vom ajunge pe drumul local care leagă această aşezare de ccmuna Dîmbovicioara (traseul turistic rutier A. 2).

C.4. Fundata - Ciocanu - Piatra Galbenă - Curmătura Groapelor - Vlăduşca (La Table)Durata: 5-6 ore Lungimea: circa 16 km Diferenţa de nivel: 145 m Caracteristica: traseu de pătrundere, lipsit de dificultăţi.

Prezentăm acest traseu avînd în vedere faptul că el reprezintă un foarte recomandabil drum de pătrundere spre versantul de răsărit al Pietrei Craiului, singurul din zona Fundata - Giuvala, dar şi ca un îndemn adresat celor care au intenţionat să-l marcheze, de a trece cît mai curînd la desăvîrşirea acestei lucrări deosebit de necesare pentru dezvoltarea circulaţiei turistice în această zonă de tranziţie de pe teritoriul Pietrei Craiului spre înaltele culmi ale munţilor Leaota şi Bucegi.

Traseul urmăreşte, în general, culmea joasă a Carpaţilor Meridionali, oferindu-ne cîteva puncte de largă perspectivă către depresiunea Branului de Sus (culoarul Rucăr - Bran), dar şi către munceii Dîmbovicioarei si, mai departe, către ,,coada” Pietrei Craiului. Pe toată lungimea ei, această culme carpatică, situată la cel mai coborît nivel, este străbătută de o potecă de cal şi de picior ce poate fi uşor urmărită pe teren, în absenţa marcajelor.

Punctul de intrare pe traseu se găseşte în cuprinsul comunei Fundata, la kilometrul 93,5 de pe drumul naţional 73 (Cîmpulung - Bran - Braşov). Locul poartă vechea denumire La Crucea Pajurei (1250 m alt.) deoarece aici se afla, pînă în anul 1918, un pichet de grăniceri austro-ungari a căror emblemă era ,,pajura"; precizăm, de asemenea, că acest loc se află la distanţă de numai 1,5 km mai jos şi mai la nord de centrul comunei Fundata, ca şi de pasul Giuvala (1275 m alt.), una dintre cele mai vestite trecători din Carpaţii româneşti, cu vechi rezonanţe istorice.

De la locul de intrare pe traseu ocolim uşor muncelul (sau ,,gîlma”) Predealului (1 332 m alt.), apoi coborîm către o largă înşeuare dintre două văi ce aparţin unor bazine hidrografice situate pe cei doi versanţi ai culmii Carpaţilor Meridionali: valea Sbîrcioarei pe versantul nordic (dreapta) şi Padina Dăncioarei pe versantul sudic (stînga). În continuare, drumeagul urcă şi coboară, traversînd o zonă de ,,gîlme” care punctează cu modestele lor înălţimi aceeaşi culme a Carpaţilor, Rogoaza (1 256 m alt.) şi Gîlma Ţiganului (1 226 m alt.) fiind cele mai proeminente; la picioarele noastre se desfăşoară de o parte (dreapta) casele satului Şirnea, înşirate pe firul de obîrsie al Sbîrcioarei (Rogoaza), iar de cealaltă parte (stînga) aşezările Dîmbovicioara şi Ciocanu, cu casele răspîndite pe munceii învecinaţi.

Ajungînd în punctul de răscruce Mormintul Florichii (1 226 m alt.), traseul debuşează în drumul de căruţă care vine dinspre Dîmbovicioara, urcînd pe Padina Şirnii, străbate satul Ciocanu (1 150 m alt.) şi coboară apoi către dreapta (est), spre centrul satului Şirnea; de aici înainte, traseul nostru, tot nemarcat, foloseşte aceeasi potecă de culme pe circa 1 km, pînă la Crucea Spărturilor (1 226 m alt), unde întîlneşte marcajul cruce albastră de pe traseul B. 23, ale cărui semne le urmăreşte pe muntele Piatra Galbenă, pînă la următorul punct de reper: Curmătura Groapelor (1 396 m alt.).

După cum ştim din descrierile anterioare, în acest punct ar trebui să întîlnim semnele de marcaj triunghi roşu, dinspre satul Şirnea, pe traseul B. 22, dar aceste semne lipsesc deocamdată; cele de pe traseul B. 23 (cruce albastră) coboară către Valea Seacă a Pietrelor (stînga, jos).

Părăsind Curmătura Groapelor, vom urmări în continuare, tot pe direcţia nord, drumul de cal şi de picior care trece pe muntele Coja sau Cozia (1 54G m alt.), străbate luminişurile acestuia, trec apoi pe muntele Sasu (1 452 m alt.) şi prin şaua de pe muntele Joaca (1 436 m alt.), pentru a se opri în şaua Vlăduşca - La Table (1 415 m alt.), unde face joncţiunea cu celelalte trasee care au drept loc de convergenţă punctul de mai sus.

TURISMUL DE IARNA ÎN PIATRA CRAIULUI

Practicarea turismului de iarnă (cu sau fără schiuri) în Piatra Craiului este supusă unor restricţii deosebit de severe, impuse de relieful specific al masivului care, cu deosebire pe versanţii de nord-vest şi de vest, prezintă riscul declanşării avalanşelor (care aici antrenează şi mari cantităţi de grohotiş), ca efect al înclinării accentuate a pantelor. In ceea ce priveste practicarea schiului, cele mai accesibile trasee sînt, de bună seamă, cele de pe versantul de răsărit (în afară de toate drumurile carosabile), mult mai ospitalier, în primul rînd cele care servesc şi drept trasee de acces spre adăposturile turistice din această zonă.

Vom recomanda, aşadar, drept trasee de iarnă în Piatra Craiului, următoarele:

Traseul B. 2: Plaiul Foii - Tămăşel – Umeri - Marele Grohotiş pînă la Ceardacul StanciuluiTraseul B. 3: Plaiul Foii - Drumul Grănicerilor - Valea lui Ivan - CojocaruTraseul B. 12: Zărneşti - Podul Măgurii - Zănoaga - cabana ,,Curmătura"Traseul B. 14: Zărneşti - Prăpăstii - Vlăduşca “La Table)Traseul B. 15: Zărneşti - Podul Măgurii -Peştera - Vlăduşca (refugiul ,,Grindu")Traseul B. 18: cabana ,,Curmătura" – Mărtoiu - Vlăduşca (refugiul ,,Grinduu)Traseul B. 21: (Bran) - Moieciu de Jos - Peş-tera - Vlăduşca (refugiul ,,Grindu")Traseul B. 22: Şirnea - Curmătura Groapelor - Valea Seacă a Pietrelor - refugiul ,,Grindu" (sau Coja - Joaca - Vlăduşca)Traseul B. 23: Dîmbovicioara - Ciocanu - Piatra Galbenă - Curmătura Groapelor - Coja -Joaca - Vlăduşca - refugiul ,,Grindu".Traseul B. 24: Dîmbovicioara - cabana ,,Brusturet" - Valea Seacă a Pietrelor - refugiul ,,Grindu"Traseul B. 25: Cojocaru - Valea lui Ivan - Drumul Grănicerilor - Plaiul Foii (inclusiv varianta Cojocaru - cabana ,,Garofiţa Pietrei Craiului" - Drumul Grănicerilor)Traseele B. 24 şi C. 3: cabana ,,Brusturet" - Funduri - şaua Funduri - Pietricica - Podul Dîmboviţei.Traseul C. 4: Fundata - Ciocanu - Piatra Galbenă - Curmătura Groapelor - Coja – Joaca - Vlăduşca - refugiul ,,Grindu".

Ascensiunile de iarnă fără schiuri, pe toate celelalte trasee nemenţionate mai sus, avînd un caracter pronunţat alpin, comportă cunoscutele riscuri şi dificultăţi specifice (avalanşe etc.) care le conferă caracteristicile unor trasee de performanţă, rezervate celor care posedă antrenamentut şi calităţile fizice necesare. În aceeaşi categorie se plasează şi creasta Pietrei Craiului, tură de iarnă care a devenit un etalon pentru determinarea gradului de măiestrie alpinistică a celor hotărîţi să o parcurgă.

LISTA CABANELOR ŞI REFUGIILOR

Denumirea Altitudinea / Locuri / Amenajăricabana ,,Plaiu1 Foii" 849 m / 110 / bufet-restaurant, lumină electricăcabana ,,Curmătura" 1 470 m / 75 / idemcabana ,,Brusturet" 992 m / 60 / idem + 4 căsuţecabana ,,Gura Rîului" 740 m / 60 / idemcabana ,,Garofiţa Pietrei Craiului" 1 100 m / 50 / bucătărie, sală de mesecasa de vînătoare ,,Piatra Craiului" 1 090 m / 50 / inaccesibilă turiştilor

refugiul ,,Grindu" 1 620 m / 10 / priciuri refugiul ,,Şpirla" 1 420 m / 20 / priciuri şi sobă refugiul ,,Richita" 1 685 m / 10 / priciuri (tip iglu) refugiul ,,Vîrful Ascuţit" 2 150 m / 10 / idem refugiul ,,Diana" 1 510 m / distrus de incendiu în anul 1980refugiul ,,Cabana Ascunsă" 1 620 m / distrus în 1983

Indice de trasee turistice

A. TRASEE TURISTICE RUTIEREA. 1. Zărneşti - Plaiul Foii - Rudăriţa A. 2. Podul Dîmboviţei – Dîmbovicioara - Brusturet A. 3. Podul Dîmboviţei - valea Dîmboviţei - Sătic - Cojocaru

B. TRASEE TURISTICE MARCATE . B. 1. Plaiul Foii - La Lanţuri - vf. La Om - Grindu - Vlăduşca (La Table) - Peştera – ZărneştiB. 1. a. Vf. La Om - Creasta nordică - Turnu - Curmătura B. 1. b. Vf. La Om - Creasta sudică - şaua Funduri B. 2. Plaiul Foii - Umeri - Marele Grohotiş - şaua Funduri - Brusturet sau Vlăduşca (La Table) B. 3. Plaiul Foii - Drumul Grănicerilor - Valea lui Ivan - Cojocaru (valea Dîmboviţei) B. 4. Plaiul Foii - Tămaşul Mare - Richita (valea Dîmboviţei) B. 5. Plaiul Foii - Curmătura Foii - Gura Tămaşului (valea Dîmboviţei)B. 6. Plaiul Foii - Padina Urşilor - Diana B. 7. Zărneşti - Diana - Padina Închisă - Creasta nordică - Curmătura - Zărneşti B. 8. Valea Crăpăturii - Curmătura - Zărneşti B. 9. Padina Hotarului - Turnu - Curmătura B. 10. Padina Şindileriei - Turnu - Curmătura B. 11. Padina Popii - Creasta nordică - Curmătura B. 12. Zărneşti - Podul Măgurii - Zănoaga - Curmătura B. 13. Zărneşti - Prăpăstii - Curmătura B. 14. Zărneşti - Prăpăstii – Vlăduşca (La Table)B. 15. Zărneşti - Podul Măgurii - Peştera - Vlăduşca (La Table) B. 16. Curmătura - Piatra Mică - Zănoaga B. 17. Curmătura - Padinile Frumoase - Vîrful Ascuţit (refugiu)B. 18. Curmătura - Mărtoiu – Vlăduşca (La Table) B. 19. Curmătura - Toanches – Peştera (Folea) B. 20. Curmătura - Turnu – Creasta nordică - vf. La Om - Creasta sudică - şaua Funduri B. 21. Moieciu de Jos - Peştera - Vlăduşca (La Table) B. 22. Şirnea - Curmătura Groapelor -Valea Seacă a Pietrelor - Vlăduşca (La Table) B. 23. Dîmbovicioara - Ciocanu - Pia-tra Galbenă - Valea Seacă a Pietrelor - Vlăduşca (La Table) B. 24. Dîmbovicioara - Brusturet - Funduri - Vlăduşca (La Table) sau şaua Funduri B. 24. a. Brusturet - Valea Seacă a Pietrelor - Grindu sau Vlăduşca (La Table)B. 25. Cojocaru - Valea lui Ivan - Drumul Grănicerilor - Plaiul Foii B. 25. a. Cojocaru - Valea Dragoslăvenilor - cabana “Garofiţa Pietrei Craiului"

C. TRASEE TURISTICE NEMARCATE . C. 1. Plaiul Foii - Călineţ – Ciorînga Mare - Vîrful Ascuţit (refugiu) C. 2. Plaiul Foii - Brîul de Mijloc - Căldarea Ocolită - vf. La Om C. 3. Şaua Funduri - Pietricica - Podul Dîmboviţei C. 4. Fundata - Ciocanu - Piatra Galbenă - Curmătura Groapelor - Vlăduşca (La Table)

Cuprins

IN LOC DE PREFAŢĂPREZENTARE GENERALĂ

Aşezare şi limiteRelieful

Elemente de geologieReţeaua hidrograficăElemente de climă

VegetaţiaFauna

Monumente ale naturii şi rezervaţii

TURISMUL ÎN PIATRA CRAIULUICăi de acces

Localităţi şi puncte de acces.Cabane şi refugii

Starea traseelor şi a marcajelor

TRASEE TURISTICEA. Trasee turistice rutiereB. Trasee turistice marcate

C. Trasee turistice nemarcateTurismul de iarnă în Piatra Craiului

Lista cabanelor şi refugiilorIndice de trasee turistice

Redactor: IOANA PASCU Tehnoredactor: ECATERINA ALBICIBun de tipar: 15 august 1986 Coli de tipar: 5,833 + 1 hartă

Lucrarea executată sub comanda nr 125 la I. P. SibiuŞoseaua Alba lulia nr. 40 Republica Socialistă România

Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.comAlte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI – yahoogroups.com