Download - MONOGRAFIE HANDBAL

Transcript
Page 1: MONOGRAFIE HANDBAL

CUPRINS

1. Introducere. Scurt istoric al jocului de handbal............................................................p.2

2. Monografia psihologică a handbalului

2.1. Caracterizarea generală a sportului................................................................p.4

2.2. Manifestările proceselor psihice în activitatea specifică jocului de handbal.p.8

2.3. Caracteristicile unor stări psihice specifice jocului de handbal...................p.12

2.4. Particularităţile de manifestare ale unor trăsături ale personalităţii sportivului

care practică handbal.......................................................................................................p.15

2.5. Caracteristicile psiho-sociale şi pedagogice ale jocului de handbal............p.16

3. Concluzii.....................................................................................................................p.18

Bibliografie.....................................................................................................................p.20

Page 2: MONOGRAFIE HANDBAL

1. Introducere. Scurt istoric al jocului de handbal

Handbalul este un joc sportiv relativ tânăr, care a apărut în Europa la sfârşitul

secolului al 19-lea şi începutul secolului 20. Originile lui sunt însă mult mai departate şi

le găsim în unele jocuri cu caracter popular practicate in Evul Mediu şi în jocurile

dinamice folosite în şcolile din centrul şi nordul Europei la începutul secolului al 19-lea.

Toate acestea ca principale surse de origine, au fost contopite şi modernizate sub

influenţa unor jocuri sportive deja cu statut de competiţie: baschetul, rugbyul şi mai ales

fotbalul.

În toate variantele lui, jocul de handbal a apărut mai întâi în şcoli ca material

didactic, rod al imaginaţiei creatoare a unor eminenţi profesori de educaţie fizică.

Povestea adevarată a jocului de handbal începe în anul 1898, cand directorul

şcolii Reale din localitatea Ordrup – Danemarca, interzice elevilor practicarea fotbalului

din cauza numeroaselor accidentări care determinau foarte multe absenţe de la cursuri.

Pentru a nu renunţa la jocul cu mingea, băietii din clasele superioare au început să joace

un altfel de fotbal, lovind mingea cu mâna.

Profesorul lor de educaţie fizică Holger Nielsen, participând la prima ediţie a

Jocurilor Olimpice moderne în anul 1896, la probele de tir şi scrimă, este cucerit de

aceasta idee a elevilor săi, dând acestui nou joc un cadru organizat, stabilind şi primele

reguli. Îl denumeşte în mod logic “Haandbolt” în replică la “Football”.

În anul 1904 acelaşi profesor redactează şi tipăreşte într-o mică broşură un

regulament al acestui nou joc sportiv practicat în aproape toate şcolile din Danemarca, iar

după 1906 şi în Suedia. Anul 1904 este data oficială “de naştere” a handbalului ca joc

sportiv deoarece atunci a apărut primul regulament oficial şi primele jocuri interşcoli din

diverse oraşe.

Handbalul “mare” – pe terenul de fotbal în 11 jucători, este o “invenţie nemţească”

şi îl are ca autor final pe profesorul Karl Schelenz, şeful catedrei de atletism de la

facultatea de educaţie fizică din Berlin. Profesorul a experimentat cu studenţii lui timp de

doi ani o variantă a unui joc cu mâna inspirat din cateva jocuri dinamice folosite în orele

de educaţie fizică: Tornball, Folkerball şi o variantă denumită chiar Handball pe care

profesorul Max Heiser l-a definit şi practicat chiar din 1917. A preluat de la fiecare câte

2

Page 3: MONOGRAFIE HANDBAL

ceva, le-a scos din sala de gimnastică şi într-o formă finală le-a transpus pe terenul de

fotbal respectând dimensiunile şi marcajul respectiv.

Primele jocuri demonstrative au loc în cadrul serbărilor sportive de sfârşit de an

(1919), iar imediat în toamnă se organizează competiţii locale la Berlin dar şi în alte

oraşe. Răspândirea handbalului în 11 jucători în Germania este extrem de rapidă fiind

socotit sport naţional, oarecum în opoziţie cu fotbalul de origine engleză. Imediat în anul

următor 1920 se organizează la Berlin “Cupa Germaniei” cu 10 echipe masculine, 4

feminine şi 4 de juniori, iar din 1921 el se răspândeşte şi în ţările vecine, în primul rând în

România, în Ardeal prin intermediul profesorilor de educaţie fizică, unii chiar absolvenţi

ai facultăţii din Berlin. Nemţii l-au socotit ca sport naţional, “copilul lor de suflet”, şi l-

au denumit “Grossfeld Handball” (handbal pe teren mare) spre a-l deosebi categoric de

cel nordic căruia i-au zis “Hallen Handball” (handbalul de sală). Răspândirii lui explozive

în Germania şi apoi în Europa îi urmează o perioadă de glorie şi dominaţie. În 1925

primul meci internaţional Austria – Germania 6-3 la masculin iar în 1930 primul joc la

feminin Aaustria– Germania 5-4.

În 1936 la Berlin handbalul (în 11 jucatori) este prezent prima oară la Jocurile

Olimpice, locul 1 Germania iar România locul 5.

Handbalul este un joc sportiv de mare atractivitate şi spectaculozitate, bazat pe

viteza de deplasare şi de execuţie a jucătorilor, cărora le pretinde o înaltă pregătire

atletică, forţă şi rezistenţă, gândire tactică şi o perfectă armonizare în cadrul echipei.

La noi în ţară este menţionat prin anul 1922 la Sibiu, forma sa iniţială de joc fiind

între două echipe a câte 11 jucători, pe un teren ca şi cel de fotbal. În 1928, la Reghin se

înfiinţează prima echipă feminină. Din 1926 apar menţiuni despre handbalul în 7, numit

«Hazena», în Cehoslovacia şi Iugoslavia; la început, acest handbal redus se practica

numai de femei. După 1930, handbalul în 11 patrunde în Moldova, Banat, Muntenia.

La Jocurile Olimpice din 1936 participă şi echipa tării noastre, care se clasează pe

locul V. În acelaşi an se constituie Federaţia Română de Handbal. În 1947-1948 ia fiinţă

campionatul naţional de handbal băieţi şi fete, iar in 1950 se organizează divizia pentru

echipe masculine.

3

Page 4: MONOGRAFIE HANDBAL

2. Monografia psihologică a handbalului

2.1. Caracterizarea generală a sportului

Handbalul este un joc sportiv colectiv, cu un pronunţat caracter dinamic şi un

mare grad de accesibilitate, datorat faptului că se bazează pe o sinteză a deprinderilor

motrice de bază, alergare, săritură, aruncare şi deprinderi specifice relativ simple. Echipa

este alcătuită din 7 jucători (6 jucători de câmp şi 1 portar). Pe foaia de arbitraj pot fi

trecuţi 12 jucători (7 în joc şi 5 rezerve); cei 5 jucători, de rezervă, pot schimba oricând în

timpul jocului, pe cei din teren. Jocul constă în încercarea de a introduce mingea în poarta

echipei adverse şi de a apăra în acelaşi timp propria poartă împotriva atacurilor adverse.

Mingea se joacă cu mâinile, dar este permisă atingerea ei cu orice parte a corpului (cu

excepţia picioarelor de la genunchi în jos). Portarul poate folosi şi picioarele pentru a-şi

apăra poarta.

Jucătorul, în posesia mingii, are dreptul să se deplaseze maximum 3 paşi cu

mingea în mână, după care trebuie să o paseze. Pentru parcurgerea unei distanţe mai

mari, jucătorul trebuie să dribleze ca la baschet. Mingea poate fi ţinută în mână maximum

3 secunde. La începutul fiecărei reprize, sau după marcarea unui gol, jocul se reia de la

centrul terenului, de către echipa care a primit golul.

După trecerea timpului de joc a primei reprize, echipele îşi schimbă terenurile

pentru a se juca repriza a doua.

Meciul este condus de 2 arbitri, ajutaţi de un secretar şi un cronometror. Terenul

cuprinde un câmp de joc având forma unui dreptunghi şi două spaţii de poartă. Poarta

este aşezată pe mijiocul fiecărei linii de fund (linia de poartă) şi are dimensiunile de 2 m

înălţime şi 3 m lăţime, fiind prevăzută cu plasă. Spaţiul de poartă este zona aflată la 6 m

în faţa porţii, în care nu poate acţiona decât portarul.

Linia de aruncare liberă este marcată întrerupt la distanţa de 9 m în faţa porţii;

linia de aruncare de la 7 m se află în faţa fiecărei porţi.

Mingea este confecţionată din piele sau material sintetic, având o circumferinţă

de 58-60 cm şi o greutate de 425-475 gr; pentru femei şi juniori mingea este de 54-56 cm

şi de 325-400 gr.

4

Page 5: MONOGRAFIE HANDBAL

Jocul de handbal, permiţând o angajare directă între adversari, poate deveni dur şi

periculos. Pentru a preveni această deformare nedorită a jocului, regulamentul este foarte

exigent în ceea ce priveşte acţiunile periculoase ale jucătorilor.

În cazul jocului în apărare, sarcina principală a apărătorului este aceea de a împiedica

prin toate mijloacele permise de regulamentul de joc înscrierea de goluri în poarta proprie.

Pentru aceasta el va trebui să fie preocupat în timpul jocului de marcarea adversarului,

blocarea aruncărilor la poartă, închiderea pătrunderilor spre poartă şi colaborarea cu portarul.

Echipa care intră în posesia mingii se consideră echipa în atac şi preia iniţiativa jocului.

Jucătorii echipei în atac sunt datori să se preocupe de asigurarea mingii. Mingea trebuie

asigurată şi păstrată în posesia echipei până la înscrierea unui gol în poarta adversă.

Principiul asigurării mingii a determinat apariţia în tactica jocului de atac a unui marc număr

de reguli tactice, a căror aplicare contribuie la obţinerea unui randament sporit.

Elementele tehnicii de bază sunt urmatoarele: poziţia fundamentală a jucătorului,

mişcarea sa în teren, ţinerea, prinderea şi aruncarea mingii, driblingul, fentele, aruncarea

la poartă, care poate fi de pe loc, din alergare sau săritura, scoaterea mingii de la adversar,

blocarea de către apărători a aruncătorilor la poartă şi tehnica de apărare a portarului.

Măiestria tehnică caracterizează doar jucătorii cu o înaltă capacitate tehnică achiziţionată în

decursul timpului. Ea este rezultatul instruirii (colective şi individuale) la care se adaugă şi

„vocaţia" pentru joc.

Criteriile după care se poate aprecia înalta măiestrie tehnică sunt:

• numărul de elemente şi procedee tehnice de atac şi apărare achiziţionate şi uşurinţa cu

care sunt aplicate în rezolvarea sarcinilor de joc;

• acurateţea, virtuozitatea , precizia şi eficienţa cu care se execută în condiţii grele de joc;

• stabilitatea cu care se execută în condiţiile apariţiei unor factori perturbatori: opoziţia

adversarului, oboseala, stresul, încordarea nervoasă etc;

• priceperea de a alege, regla şi schimba fazele de execuţie a procedeelor tehnice în

funcţie de reacţiile adversarului.

Handbalul reclamă tipul de efort neomuscular, efort care implică o stare funcţională

bună a aparatului locomotor, şi existenţa unor indici calitativi ridicaţi ai activităţilor

motrice chiar de la începutul activitătii;

Caracteristicile jocului de handbal contemporan, prin tendinţa intensificării

efortului şi prin creşterea vitezei de execuţie şi deplasare care duc la creşterea solicitării

5

Page 6: MONOGRAFIE HANDBAL

organismului, atât pe plan somatic (sistem nervos, aparat musculo-ligamentar,

analizator), cât şi pe plan vegetativ (circulaţie, respiraţie, cheltuielile energetice) este

absolut necesar ca încalzirea să se efectueze în modul cel mai corect înainte de executarea

eforturilor mari. Deoarece muşchii, ligamentele, tendoanele şi articulaţiile sunt solicitate

în permanenţă în cadrul jocului cu intensitate variată, în ritm şi tempo diferit, exerciţiile

efectuate la începutul încălzirii vor avea ca scop îmbunătăţirea elasticităţii şi

extensibilităţii în vederea efectuării în cadrul jocului a mişcărilor specifice cu mai mare

aptitudine şi viteză.

Handbalul ca mijloc al educaţiei fizice contribuie la însuşirea unor deprinderi

motrice de bază şi specifice, a unor cunoştinţe speciale de tehnică şi tactică sportivă.

Este un joc dinamic şi solicită din partea subiecţilor un efort fizic intens şi un mare

angajament psihic. Practicat în mod ştiintific şi metodic contribuie , prin efectele efortului

fizic şi psihic, la întărirea sănătăţii, la dezvoltarea capacităţilor fizice şi intelectuale,

morale şi volitive ale practicanţilor. De aceea, ca mijloc al educaţiei fizice, handbalul este

prezent în lecţiile de educaţie fizică din şcolile de toate gradele, începând de la clasa a V-

a sau chiar mai de timpuriu, când se însuşesc elementele tehnico-tactice de bază, prin

jocuri pregătitoare şi până la clasele mari şi la învăţământul superior, în condiţii

competiţionale.

Selecţia jucătorilor de handbal începe cu un control medico-sportiv ce urmăreşte

să stabilească starea de sănătate, dezvoltarea somato-funcţională a viitorului sportiv şi se

realizează prin examen clinic complex, pe aparate. Urmează apoi selecţia pe criterii

somatice, cuprinzând următoarele:

- talia (înălţimea corpului), care se ve compara cu valorile medii pe ţară

pentru a se putea preciza dacă viitorul handbalist se încadrează în normal

pentru vârsta sa;

- greutatea, de mare importanţă, care se va raporta la talie pentru aprecierea

stării de nutriţie;

- bustul, reprezentând înălţimea cuprinsă între creştetul capului şi suprafaţa

scaunului, măsurată în poziţia aşezat;

- lungimea membrelor imferioare, ce rezultă din diferenţa între talie şi bust;

6

Page 7: MONOGRAFIE HANDBAL

- anvergura, alonja sau deschiderea braţelor la orizontală, ce reprezintă

lungimea ambelor braţe plus lăţimea toracelui la nivelul umerilor. La 6 ani,

anvergura este mai mică decât talia, pe care o depăşeşte însă după această

vârstă;

- perimetrul toracic- se măsoară elasticitatea, care rezultă din datele

măsurătorilor acestuia în respiraţie profundă şi expiraţie forţată;

Selecţia pe criterii motrice determină nivelul de dezvoltare al calităţilor motrice,

precum şi volumul şi calitatea deprinderilor motrice de bază şi specifice:

- viteza- este determinată de mobilitatea proceselor nervoase de la nivelul

scoarţei şi se materializează în jurul vârstei de 16 ani la băieţi şi 14 ani la

fete;

- îndemânarea este determinată de aria motrică a scoarţei cerebrale şi

analizatorii kinestezici. Ea se manifestă de timpuriu şi la vârsta de 14 ani se

apropie de valorile adultuluiŞ

- forţa are ca substrat morfofuncţional sistemul meuromuscular, ajungând la

valoarea maximă la 30 de ani.

- rezistenţa ajunge la rezultate maximale la 19 ani. La vârsta de 16 ani

volumul inimii şi al consumuui de oxigen reprezintă 80% din vlorile pe

care le are adultul;

- detenţa prezintă o calitate combinată între viteză şi forţă. Şa 15-16 ani se

manifestă cel mai puternic, dezvoltarea la această vârstă având un caracter

exploziv.

Selecţia pe criterii psihologice- câteva dintre calitîţile psihice care au importanţă

pentru jicul de handbal ar fi cele din sfera afectivităţii sub concretizarea

emotivităţii, curajului, etc.

- afectivitatea- se apreciază la copii după fondul vesel, blând sau închis şi

agresiv. Comportamentul la şcoală, în colectiv, poate indica datele necesare

pentru conturarea afectivităţii;

- voinţa- duce la perseverenţă în pregătire, iar absenţa ei duce la oboseală

ărematură la orice efort şi chiar la abandonarea activităţii;

7

Page 8: MONOGRAFIE HANDBAL

- memoria şi imaginaţia- trebuie să fie bogată, vie, capabilă să rezolve

situaţiile în diferite momente ale jocului.

Evoluţia handbalului a dus din nefericire şi la dezvoltarea câtorva aspecte

negative. Jocul neregulamentar al apărătorilor practicat în mod intenţionat şi premeditat

în scopul întreruperii permanente a cursivităţii atacului advers constituie o frână în

realizarea vitezei de joc şi a spectacolului sportiv.

Jocul pasiv şi întârzierea reluării jocului apar destul de frecvent în anumite

situaţii, ceea ce contravine desigur, spiritului jocului, motiv pentru care trebuie

sancţionate de arbitri.

Deasemenea faultul asupra atacantului constituie un capitol extrem de delicat al

handbalului actual, care se cere să fie analizat cu atenţie pentru a se găsi măsuri juste de

combatere a lui. Faultul atacantului se întâlneşte în forme variate, dificil de depistat şi

mai ales de sancţionat. Acest aspect solicită din partea arbitrilor cunoştinţe tehnico-tactice

avansate, spirit de observaţie şi mult discernământ, pentru ca intervenţiile acestora să fie

în spiritul tendinţelor de evoluţie a jocului de handbal.

2.2. Manifestările proceselor psihice în activitatea specifică jocului de handbal

În cadrul jocului de handbal organismul sportivului face eforturi nu numai fizice,

ci şi psihice. În general, componenta psihică se consideră a fi motorul întregii activităţii,

deoarece ea activează şi reglementează funcţiile superioare ale organismului,creează un

teren fertil de manifestare superioară a motricităţii şi măiestriei tehnico-tactice. Mai mult

decât atât, sportul este, după cum se ştie, o activitate eminamente competitivă. Nu există

meci fără miză, fără învingător şi învins. Oricum, condiţia competiţiei sportive este

dublă: fizică şi, mai putin evidentă dar certă, psihică.

Activitatea psihică a celor care practică jocul de handbal este solicitată integral:

funcţiile cognitive în legătură cu perceperea şi sesizarea situaţiilor şi alegerea celor mai

bune căi de acţiune în atac sau apărare; voinţa şi calităţile ei în legătură cu învingerea

oboselii şi a eforturilor negative ale emoţiilor; afectivitatea în strânsă dependenţă cu

situaţiile concrete sau imaginare, atât în ceea ce priveşte satisfacţiile oferite de jocul în

8

Page 9: MONOGRAFIE HANDBAL

sine şi de succesele înregistrate, cât şi teama de insucces sau amărăciunea în faţa

superiorităţii adversarului.

De regulă, sportivii se tem de eşec şi aceasta din mai multe motive:

bărbaţii se pot teme că eşecul va aduce prejudicii masculinităţii lor;

unora eşecul le aminteşte de sancţiunile primite în copilărie;

teama familiei şi a anturajului se poate transmite sportivului care va fi preocupat

să nu îşi dezamăgească prietenii şi familia;

multi sportivi nu suportă eşecul deoarece şi-au format despre ei înşişi imaginea de

persoană care câştigă întotdeauna.

Antrenorii şi cei care îşi desfăşoară activitatea de înaltă performanţă ştiu că uneori

sportivii se tem şi de succes. Una dintre explicaţiile acestui fenomen ar putea fi aceea că

menţinerea titlului de campion mondial, de exemplu, este foarte dificilă şi stresantă în

condiţiile creşterii performanţelor actuale. Din acest motiv, mulţi sportivi preferă să

figureze printre cei mai buni, fără a aspira la primul loc.

Există şi sportivi cu teamă de succes (nikefobia) care îşi imaginează că suporterii

nu-i vor susţine cu aceaşi forţă în viitor, fiind preferat pretendentul la titlu şi nu cel care îl

deţine deja.

Teama de succes reflectă în mare parte teama de răspundere de a apăra şi menţine

titlul câştigat.

Anxietatea sportivilor poate izvorâ şi din ignorarea persoanei lor de către antrenor,

ceea ce le poate reactiva anxietatea din copilărie când au fost neglijaţi de cei apropiaţi.

Perceperea antrenorului în rol de părinte provoacă uneori trăiri anxioase legate de

similitudinea reacţiei acestuia faţă de sportiv în caz de eşec, cu trăiri din ontogeneză.

Acest efect poate fi contracarat dacă antrenorul îl asigură pe sportiv că, indiferent de

succes sau eşec, atitudinea sa va fi aceeaşi în cazul în care sportivul a făcut tot posibilul

pentru obţinerea victoriei.

Complexitatea acţiunilor sau mişcările din joc rezidă în faptul că sportivul trebuie

să îmbine şi să înlănţuie, într-o “melodie cinetică” adecvată scopului, acte motrice foarte

diferite ca structură. Acestei complexităţi de acţiuni, la care se adaugă efectele efortului

propriu-zis, jucătorul trebuie să le facă faţă cu bagajul său de cunoştinţe, priceperi şi

9

Page 10: MONOGRAFIE HANDBAL

deprinderi, să dovedească iniţiativă, dar şi disciplină, curaj şi simţ de răspundere,

independenţă şi supleţe, dar şi spirit de echipă.

Pentru depistarea factorilor psihici la handbal se pleacă de la ansamblu, adică

tânărul în totalitatea lui. Se au în vedere factorii endogeni (înnăscuţi, trăsături

temperamentale, tendinţe pozitive şi negative); factorii educaţionali; factorii ambientali

(mediul sociopolitic); factorii de conducere ştiinţifică, pedagogică.

Psihologia jucătorului de performanţă şi a echipei de handbal sunt probleme de

mare complexitate. Pentru a le cunoaste şi soluţiona antrenorul cere sprijinul

psihologului. Această colaborare a condus la definirea “Modelului psihologic al

handbalistului” al cărui conţinut însumează numeroase partitudini şi calităţi

indispensabile jucătorului de handbal. Acestea sunt:

Aptitudini senzoriale: percepţia vizuală (acuitatea, vederea stereotipică, vederea

periferică); percepţia auditivă binaurală (indispensabilă pentru identificarea direcţiei sau

sursei uneui sunet); echilibrul; percepţia poziţiei propriului corp; capacitatea de orientare

spaţio-temporală.

Aptitudini neuro şi psihomotorii: coordonare motrică; îndemânare deosebită în

manevrarea mingii; viteză de execuţie cât mai ridicată; precizie, fineţe în execuţie; viteză

de reactie optimă; coordonare oculo-manuală şi disociere manuală; tenacitate motrică

corespunzătoare.

Aptitudini intelectuale:inteligenţă generală, claritatea gândirii; inteligenţă practică;

viteză de analiză-decizie; capacitatea de anticipare.

Structură temperamentală: sistem nervos puternic, echilibrat, mobil, care să asigure

un comportament competitiv, combativ; stabilitate emoţională; tendinţe nevrotice

scăzute; anxietate scăzută; adaptare bună; profilul personalităţii: să fie armonios

dezvoltat, caracterizat prin ambiversie, stabilitate, adaptare; să ilustreze un caracter

puternic, realist, calculat, conştiincios, perseverent, întreprinzător, sociabil, clarvăzător,

lucid, controlat, demn, încrezător în sine şi totodată în resursele personale.

Pentru aplicarea planului tactic de joc se vor urmări:

- educarea calităţilor gândirii – rapiditatea, rezistenţa, caracterul critic;

- educarea afectivă şi volitivă – stăpânirea emoţiilor, independenţa, hotărârea,

curajul;

10

Page 11: MONOGRAFIE HANDBAL

- formarea deprinderilor tehnico-tactice adecvate.

Va învinge acea echipa care va şti în teren să facă acele mişcări care îi vor dicta

adversarului reacţia şi astfel ea va şti dinainte ce face adversarul şi, la momentul potrivit

va scoate „asul din mânecă”.

Va fi învingătoare echipa care în teren rămâne lucidă şi fiecare mişcare (braţe, corp,

picioare) a sa are sens şi o pregăteşte pe următoarea.

Va fi învingătoare echipa care îşi epuizează adversarul atrăgându-l în acţiuni

ineficiente.

Va fi învingătoare echipa care alături de antrenor este şi ea propriul său antrenor.

Sportul de mare performanţă este considerat, pe bună dreptate, o activitate de

limită a posibilităţilor fizice şi psihice ale oamenilor. În preajma acestor “limite” cele mai

fine dereglări psihice şi fiziologice se repercutează puternic asupra capacităţii de decizie

sau execuţie, diminuând evident performanta.

În ultima vreme atenţia specialistilor s-a îndreptat spre căutarea celor mai

eficiente mijloace de optimizare a performanţei, prin ameliorarea şi stimularea acelor

acelor factori psihici care sunt determinanţi în performanţă, ceea ce implică influenţa

permanentă, tratarea individuală şi intervenţia psihoprofilactică şi psihoterapeutică asupra

sportivului ajuns pe treapta cea mai înaltă a măiestriei. Asistenţa psihologică cuprinde

ansamblul măsurilor destinate ajutorului de care are nevoie sportivul pentru a realiza în

întregime obiectivele propuse în antrenamente şi competiţii.

Noţiunea de asistenţă are o sferă foarte largă, întrucât factorii psihici ai

personalităţii sportivului sunt numeroşi, precum sunt – de asemenea – situaţiile care-i pot

influenţa. Analiza conţinutului noţiunii de asistenţă scoate în evidenţă aspectele de

“management”, care implică prevedere, decizie, organizare, coordonare, control,

protecţie, sprijin, îndemn, conducere, supraveghere, ca şi formarea mecanismelor de

autoconducere şi autocontrol (autoasistenţă).

Factorii responsabili ai asistenţei psihologice – antrenorul, psihologul, medicul,

maseorul, conducătorii – au nevoie de cunoştinţe temeinice în domeniul psihodiagnozei,

psihopedagogiei şi psihoprofilaxiei.

11

Page 12: MONOGRAFIE HANDBAL

2.3. Caracteristicile unor stări psihice specifice jocului de handbal

Starea de formă sportivă nu este întâmplătoare, ieşirea din formă din cauze

neprevăzute neinfirmând caracterul obiectiv şi real al acestui rezultat al pregătirii

sistematice şi intenţionate.

Antrenamentele şi concursurile reclamă o dirijare conştientă a însăşi tensiunii

psihice, ca o contra-măsură la variaţiile spontane şi întâmplătoare. Metodica

antrenamentului sportiv şi a pregătirii psihologice pentru concurs cunoaşte diferite tehnici

de ridicare intenţionată a tensiunii psihologice, cum sunt încălzirea, exerciţiile de

angrenare, procedeele psihotone, sugestia, autosugestia ş.a.

Concursul sportiv oferă cea mai spectaculoasă manifestare a variaţiei tensiunii

psihologice. Apropiera lui provoacă în mod reflexiv o modificare a tensiunii, în sens

pozitiv sau negativ, direcţia fiind determinată de nivelul de aspiraţii, modul în care

sportivul consideră că-şi va atinge scopul propus şi desigur - condiţiile concrete ale

organizării acesteia.

Variaţia stărilor psihice în cursul aceleiaşi zile – ziua de concurs – sunt

deosebit de manifeste, încordarea maximă fiind întâlnită, de regulă, cu câteva minute

înainte de începerea întrecerii. Datele obiective atestă observaţiile curente şi indică, în

acelaşi timp, aceste variaţii. Urmărind variaţia valurilor tensiunii arteriale şi frecvenţa

pulsului la jucătorii echipei naţionale de handbal “Steaua”, dr. Manescu Gh. a confirmat

nu numai existenţa unei diferenţe a valurilor între măsurătorile efectuate dimineaţa şi apoi

înaite de începerea jocului, dar şi existenţa unor diferenţe la aceiaşi jucători în raport de

starea de moment şi importanţa întrecerii.

În vederea creşterii echilibrului afectiv al întregii echipe şi mai ales pentru

realizarea unei “imunitaţi” la factorii externi stresanţi sau perturbatori care apar în

concurs, cum este vacarmul făcut de spectatori pentru încurajarea adversarului şi

reducerea elanului celuilalt, s-a recurs la antrenamente în condiţii de zgomot şi cu

imitarea publicului (redare prin staţia de amplificare a unor înregistrări făcute la

competiţii importante).Rezultatele au fost dintre cele mai bune, sportivii obişnuindu-se cu

acest zgomot puternic, dar menţinundu-şi totuşi capacitatea de a distinge glasul

antrenorului care dădea indicaţii tactice de pe marginea terenului.

12

Page 13: MONOGRAFIE HANDBAL

De regulă participarea la concurs este prevăzută, iar comportamentul anticipat şi

“acordat” corepunzător planului. Prezenţa adversarilor, spectatorilor, cadru festiv ş.a. sunt

elemente care de regulă stimulează participarea sportivilor, îi dă un plus de elan şi

energie, toate reflectate în performanţe superioare.

Sunt însă ramuri de sport în care creşterea tensiunii psihologice se produce cu

deosebire în sfera emotivităţii, din care cauză performanţele vor fi mai slabe în

comparaţie cu cele de la antrenamente. Aceste situaţii – destul de frecvente şi cu efecte

neplăcute – au dus la căutarea unor metode de antrenament care să contribuie la

echilibrare, egalizarea dacă putem spune, a comportamentului de concurs cu cel de la

antrenament, la crearea unei mai mari stabilităţi a performanţei din concurs.

Întrucât concursurile crează, în cazurile amintite o depresiune sau o

supraîncărcare a tensiunii psihice, exprimate sugestiv prin termenii de “apatie” şi “febră a

startului”, ambele nefavorabile performanţei, metodica pregătirii psihologice pentru

concurs a introdus tehnicile angrenării şi modelării. Acestea constau din crearea , la

antrenament, a situaţiilor şi starilor care se presupune că vor apare în concurs. Această

intensificare a efortului psihic cerută de noile condiţii restructurează atitudinile

sportivului, îl “călesc” şi-i oferă încredere în posibilităţiile proprii. Modificarea

intenţionată a tensiunii psihologice, prin “modelarea” concursului, prin introducerea în

antrenamente a unor dificultăţi neaşteptate, prin modificarea neanunţată a condiţiilor, prin

organizarea de probe de control şi de întreceri deplin regulamentare s-a dovedit a fi

eficientă, ducând la creşterea performanţelor şi îmbunătăţirii comportamentului de

concurs.

Pregătirea psihologică cuprinde un ansamblu de măsuri generale şi speciale care

urmăresc să dezvolte acele trăsături ale psihicului care sunt solicitate de activitatea

sportivă şi-l fac pe acesta capabil să realizeze cele mai însemnate progrese în antrenamnte

şi cele mai bune rezultate în competiţii.

Antrenamentul psihologic are sensul de ansamblu al unor influenţe de ordin

psihologic realizate în mod intenţionat pe parcursul pregătirii sportivului. Influenţele

privesc atât nivelul calităţilor intelectuale, afective şi volitive, cât şi capacitatea

sportivului de a se autoregla şi adapta la situaţii deosebite întâlnite în pregătire şi concurs.

13

Page 14: MONOGRAFIE HANDBAL

Jucătorii şi antrenorii pot şi trebuie să lucreze în direcţia pregătirii psihologice,

aşa cum lucrează pentru dezvoltarea calităţilor motrice, pentru însuşirea tehnicii şi

tacticii. Stadiul necorespunzător al rezolvării pregătirii psihologice nu provine din lipsa

de preocupare a specialiştilor, ci din dificultatea ei obiectivă.

Pregătirea psihologică pentru un turneu sau un joc important cuprinde măsurile

care au drept scop să pună echipa sau jucătorii în stare favorabilă obţinerii victoriei în

faţa adversarilor. Ea este o continuare a pregătirii generale şi speciale în direcţia

elementelor definite ale diferitelor calităti şi însuşiri psihice.

Pregătire psihologică pentru un turneu sau joc important constă în formarea unor

atitudini specifice şi stări de preparaţie pe plan cognitiv sau volitiv.

Atitudinea este o orientare selectivă a personalităţii, aceasta face ca în aceleaşi

condiţii jucătorii să se comporte diferit (teama de insucces-succes, folsirea oportună a

unor procedee tehnice, comportare “teatrală” faţă de adversar, arbitru, spectatori).

În activitatea practică cu echipa, de bază este pregătirea motrică, celelalte, care

privesc latura intelectuală sau afectivă, au un rol de susţinere, stimulare şi reglare a

comportamentului motor.

Eficienţa acţiunilor voluntare, nivelul dezvoltării calităţiilor motrice şi de voinţă,

manifestarea efortului, gradul de coordonare şi eficienţă a mişcărilor depind de atitudinea

(dispunerea) motrică. Se recomandă ca înainte de meci sportivul să aibă o imagine clară a

ceea ce trebuie să facă în joc.

Stările de preparaţie constau în manifestări psihice specifice jucătorului şi echipei

înainte de meci; sunt spontane, provocate sau create în mod special.

Important în pregătirea psihologică pentru un turneu sau meci este de a forma la

jucător sau echipă stări-atitudini care sa le permită cea mai corespunzătoare comportare.

Este inadmisibil să joci cu atâta elan, cu atâta dorinţă mai bine de jumătate de

meci, să conduci cu şase goluri şi apoi dintr-o dată să te blochezi. Să nu mai joci nimic.

Am văzut în jocul lor nu frica de a pierde, ci frica de a câştiga Blocajul psihic al

tricolorilor noştri, nu doar în faţa echipelor mai bine cotate, ci şi în momentul în care iau

conducerea, începe să devină un şablon. Fluctuaţiile pe parcursul aceleiaşi partide se văd

din ce în ce mai des la sportivii noştri din cauza labilităţii jucătorilor. Iar, din păcate,

antrenorii nu sunt calificaţi şi pentru remedierea acestor defecţiuni.

14

Page 15: MONOGRAFIE HANDBAL

În cadrul cursurilor pe care le urmează ca să devină antrenori, există doar o singură

disciplină care se învaţă în trei zile, generalităţi despre psihologie şi personalitate. În

aceste cazuri, handbaliştii noştri devin propriii lor psihologi.

2.4. Particularităţile de manifestare ale unor trăsături ale personalităţii

sportivului care practică handbal

Activitatea sportivă, ca activitate în acelaşi timp individuală şi socială este

impulsionată şi susţinută de factori motivaţionali – trebuinţe şi impulsuri, dorinţe,

aspiraţii, intenţii, scopuri, idealuri ş.a. Prezenţa şi intensitatea acestora, implicate în

intreaga unitate psihică a individului , condiţionează nivelul de activare şi efortul voluntar

al individului.

Dezvoltarea spectaculoasă pe care a luat-o sportul în epoca modernă a evidenţiat,

alături de alte elemente, rolul factorilor psihici în organizarea şi conducerea lui şi în mod

deosebit, în perfecţionarea posibilităţilor de performanţă ale omului.

De cele mai multe ori sportul de performanţă este o activitate de limită, solicitând

la maximum posibilităţile fizice şi psihice ale individului. În faţa unui concurs de mare

însemnătate, a unor adversari puternici, animat de dorinţa de victorie şi conştient de

răspunderea sa, sportivul trăieşte momente de intens dramatism. Echilibrul său psihic şi

capacitatea de autoconducere sunt puse la încercare, succesul depinzând de cele mai

multe ori de “călire”, de pregătirea psihologică realizată în activitatea anterioară.

Antrenamentul fizic şi tehnic-tactic constituie principala activitate de pregătire a

sportivului. Peridozarea acestuia, diferitele sarcini ale etapelor – stabilinţa în raport de

factori organizatorici, metodici şi de altă natură – explică posibilitatea unei variaţii destul

de mari şi frecvente pe care o au stările lui psihice. Gradul de mobilizare, de entuziasm,

de dăruire este dependent de foarte mulţi factori obiectivi, pe care-i ia în considerare

teoria şi metodica antrenamentului. O însemnată influenţă este exercitată, în acelaşi timp,

de factorii subiectivi, care nu pot fi nici planificaţi (prevazuţi) şi nici integral controlaţi.

Întâlnirea acestor factori şi interinfluenţarea lor se obiectivează în atitudinile

15

Page 16: MONOGRAFIE HANDBAL

caracteristice, în stările de spirit ale sportivilor din timpul antrenamentelor şi

concursurilor.

Latură a procesului instructiv specifică domeniului educaţiei fizice, învăţarea

motrică este o activitate de restructurare a comportamentelor, care au un caracter

intenţional şi conştient. Deşi în educaţie fizică şi sport, activitatea este preponderent

motrică sau cel puţin aceasta este latura vizibilă a activităţii, totuşi pentru execuţia actelor

motrice este necesară formarea unui sistem de cunoştinţe specifice, pe baza cărora

exersarea va căpăta eficienţa. Caracteristică jucătorilor de handbal este

învăţarea inteligent-motrică, unde acţiunile se desfăşoară în condiţii mereu

schimbătoare, cu adversari activi şi agresivi. Apare în sporturile euristice, creative

(sporturi de luptă şi jocuri). Prin învăţarea inteligent-motrică definim corect procesul

învăţării actelor motrice, deoarece pe lângă priceperi, deprinderi, obişnuinţe, ea cuprinde

şi noţiuni şi concepte. Acest tip de învăţare complexă, modifică comportamente

preponderent motrice, în baza unor acţiuni inteligente ordonate de conştientizarea

situaţiilor.

Calităţiile psihice prin care jucătorii de handbal işi pot pune în valoare calităţiile

motrice, tehnico-tactice şi morfofuncţionale sunt, în principal, următoarele:

- perseverenţa şi dârzenia ca expresie a voinţei cu care ei se pregătesc şi participă la

jocurile oficiale;

- capacitatea de a analiza rapid situaţiile ivite în joc şi de a lua tot atât de repede

deciziile cele mai potrivite;

- combativitate;

- încrederea în forţele proprii şi ale coechipierilor;

- echilibrul afectiv în toate împrejurările.

2.5. Caracteristicile psiho-sociale şi pedagogice ale jocului de handbal

Prin educaţie se înţelege înfluenţarea sistematică şi conştientă a dezvoltării

intelectuale, morale sau fizice a copiilor, tineretului şi oamenilor, ca şi totalitatea

metodelor folosite în vederea acestei activităţi.

16

Page 17: MONOGRAFIE HANDBAL

Handbalul este un fapt de viaţă şi din acest motiv el nu trebuie plasat în afara

eticii, în afara pedagogiei şi psihologiei generale şi sociale.

Factorul educaţiei în pregătirea sportivilor trebuie privit în următoarele direcţii:

educaţie morală; pregătirea ideologică şi psihică; pregătirea psihologică (şi psihică)

pentru concurs.

În hotărârea Plenarei C.C al P.C.R. cu privire la dezvoltarea continuă a educaţiei

fizice şi sportului (1976) se menţionează: factorii cu responsabilităţi în domeniul

sportului vor întrepinde măsuri care să asigure în rândurile sportivilor o disciplină fermă

şi o ordine exemplară, ca o condiţie de bază pentru dezvoltarea ascedentă a întregii

miscări sportive. În toate unităţile sportive se ve întrona un climat sănătos, se va lua o

atitudine critică faţă de orice manifestare care contravine normelor de conduită

cetaţenească şi ale vieţii sportive, dezvoltându-se o opinie puternică, combativă care sa

conducă la formarea unor sportivi cu o înaltă ţinută morală şi cetăţenească”.

Sportul trebuie privit ca o şcoală a voinţei, şcoală de formare a caracterelor, de

închegare a personalităţii umane. Într-adevăr, disciplină la antrenamente, în regimul de

viaţă sportivă, învingerea durităţii pregătirilor şi competiţiilor constituie elemente de

călire morală, de perfecţionare a voinţei.

Se poate spune că antrenamentul sportiv contemporan, considerat un proces

pedagogic desfăşurat după reguli stricte, acţionează asupra tuturor aspectelor care îl

definesc, cu scopul creşterii capacităţii de efort a indivizilor ce practică sportul de

performnaţă. Deasemenea practica sportivă foloseşte rezultatele cercetărilor, din propriul

domeniu sau din cele conexe, în scopul maximizării calităţilor şi capacităţilor indivizilor,

pentru realizarea de performanţe superioare.

17

Page 18: MONOGRAFIE HANDBAL

3. Concluzii

Handbalul este un sport olimpic încă din anul 1936. Popular pe toată suprafaţa

globului, acest sport a avut o ascensiune fulgerătoare şi este fascinant atât pentru jucători

cât şi pentru privitori datorită faptului că e rapid, intens şi înscrierea golurilor nu se lasă

aşteptată. S-a scris despre handbal ca este un sport ce combină elemente din basket, fotbal

şi rugby, în proporţii diferite, având însă şi o individualitate aparte.

Măiestria tehnică nu mai este considerată o abilitate de salon, unde procedeele

tehnice sunt aplicate în condiţii prielnice, ea se materializează în execuţii precise şi

oportune, realizate într-o permanentă stare de adversitate, pe spaţii mici, din poziţii

dezechilibrate, atât în jocul de atac cât şi în cel de apărare.

Tendinţele de dezvoltare şi evoluţie a handbalului pe plan

mondial au fost grupate pe doua principale direcţii (Popescu C., 1994;

F.R.Handbal, 1996); cele privind selecţia sportivilor şi cele privind jocul

echipelor.

Privind selecţia sportivilor (Kreisel W., 1989; Popescu C., 1994)

se păstrează la echipele de vârf tendinţa de creştere a înălţimii medii a

jucătorilor; la feminin media de peste 175 cm, iar la masculin media de

peste 190 cm. Fiecare echipă are în componenţa cel puţin 2-3 jucători

cu înălţimea ce depăşeşte 200cm la băieţi şi 180cm la fete.

Totuşi, se constată, că pe lângă cei cu înălţime deosebită şi au

găsit locul şi jucători cu talie mai mică, cu un aport deosebit în jocul

echipelor, în special pe posturile de extreme şi centru.

Majoritatea jucătorilor din eşalonul de vârf al handbalului de

mare performanţă dau dovadă de o motricitate deosebită, şi o creştere

importantă la capitolul puterii jucătorilor. Acestea se manifestă atât în

jocul de atac cât şi în jocul de apărare.

Tendinţele de evoluţie privind jocul echipelor de handbal,

manifestă o multitudine de aspecte positive. Specialiştii apreciază că

se constată o creştere a măiestriei tehnico - tactice a jucătorilor, care

permite aplicarea cu exactitate a unor sisteme de joc, în atac şi

18

Page 19: MONOGRAFIE HANDBAL

apărare. Prin aceasta, jocul întâmplător este pe cale de dispariţie.

Numărul de greşeli tehnice este în scădere, deşi ritmul de joc a crescut

mult.

Îmbunătăţirea tehnicii a contribuit la apariţia unor combinaţii de

mare fineţe, a jocului acrobatic în apropierea şi pe deasupra spaţiului

de poartă, ceea ce a dus la

creşterea spectaculozităţii jocului. Faza de finalizare a atacului se

pregăteşte în mod gândit cu ajutorul unor circulaţii de minge şi de

jucători care preced de regulă mijloacele tactice de prefinalizare şi

finalizare, precum şi aruncările la poartă executate prin surprindere.

Acţiunea individuală este subordonată ideii jocului colectiv, de

atragere asupra atacantului respectiv a 2 apărători, ceea ce conduce la

apariţia unui raport

supranumeric în alte zone ale atacului.

Mărirea vitezei de joc în toate fazele atacului este evidentă la

majoritatea echipelor de top din handbalul mondial. Alături de

îmbunătăţirea tehnicii şi tacticii, mărirea vitezei de joc reprezintă unul

din cei mai importanţi factori de progres ai handbalului şi de mărire a

spectaculozităţii şi atractivităţii jocului.

19

Page 20: MONOGRAFIE HANDBAL

BIBLIOGRAFIE

1. Cunin, M. (2002), Pregătirea fizică a unui jucător de handball. Cursul

naţional de perfecţionare al profesorilor şi antrenorilor din România cu

specializarea handbal, Cluj-Napoca, pp. 66-87.

2. Dragu, A. (2003), Psihologia activităţii sportive, Editura didactică şi

Pedagogică, Burureşti, pp. 131-137.

3. Epuran, M., Holdevici, I., Toniţa, F. (2001), Psihologia sportului de

performanţă. Teorie şi practică, Bucureşti, Editura FEST, 467 p.

4. Kreisel, W. (1989), “Evoluţia handbalului în perioada anilor ’80 şi

rezultatele Jocurilor Olimpice 1988”, Revista Sportul de performanţă –

Handbal – nr.295-296,Bucureşti, pp. 5-68.

5. Rizescu, C. (2000), Handbal, Constanţa, Editura Ovidius University

Press,154 p.

6. Voicu, S. (2003), Handbal. Tehnica şi tactica, Timişoara, Editura

Universităţii de

Vest, 186 p.

20