Monografia Sistemului Bancar al

Statelor Unite ale Americii

Profesor:

Bogdan Căpraru

-Iaşi, 2009-

CUPRINS

1. Sistemul bancar al Statelor Unite ale Americii

1.1 Despre sistemul bancar al SUA.................................................. 3

1.2 Scurt istoric.................................................................................. 4

1.3 Organizarea sistemului bancar.................................................. 6

1.4 Indicatori de apreciere a activităţii bancare............................. 8

1.5 Tendinţe........................................................................................ 9

2. Banca centrală a Statelor Unite ale Americii

2.1 Introducere................................................................................... 10

2.2 Originile rezervei federale.......................................................... 12

2.3 Funcţii si atribuţii........................................................................ 15

2.3.1 Atribuţiile Rezervelor Federale.......................................... 15

2.3.2 Funcţiile Sistemului Federal de Rezervă........................... 16

2.4 Structura sistemului..................................................................... 20

3. Prezentarea băncilor reprezentative din sistemul

bancar al SUA

3.1 Băncile comerciale- Bank of America………………………... 24

3.2 Băncile de investiţii........................................................................ 29

JPMorgan Chase........................................... 30

Citigroup........................................................ 32

2

BIBLIOGRAFIE.................................................................................... 35

1. Sistemul bancar al Statelor Unite ale Americii

1.1 Despre sistemul bancar al SUA

Sistemele bancare s-au schimbat în multe sensuri pe parcursul anilor. Băncile

oferă astăzi, o gamă foarte largă de produse şi servicii, rapide şi eficiente. Pentru zeci de

milioane de americani, băncile sunt prima opţiune pentru economisire, împrumuturi şi

investiţii.

Structura şi evoluţia sistemului bancar a fost mereu un subiect puternic disputat pe

plan politic în America.

Organizarea sistemului financiar-bancar este supusă unui continuu proces de

adaptare şi transformare, de specialitate şi diferenţiere, de reglementare sau de

dereglementare, această evoluţie confirmându-se atât nevoilor interne ale economiei, cât

şi cerinţelor sistemului financiar internaţional.

Organizarea sistemului bancar are o importanta deosebită, in functie de nevoile de

transformare, aceasta poate ajuta la dinamizarea proceselor economice.

Pentru a analiza un sistem bancar trebuie sa îl poti compara cu sistemele bancare

de referinţă:

- sistemul bancar britanic, caracterizat printr-un succes deosebit si prin specializare ;

- sistemul bancar german, care se individualizeaza prin banca de tip universal ce

desfasoara o larga activitate care poate fi comparata cu sectorul comercial, in formele sale

"en gros si en detail "

- sistemul bancar francez, un sistem hibrid concentrat si mult mai apropiat de stat decat

de clientii sai.

- sistemul bancar al statelor unite ale americii, un sistem apreciat prin caracterul sau

descentralizat si specializat.

După cum am precizat deja, sistemul bancar al Statelor Unite ale Americii, este

unul cu o importanta deosebita.

În prezent sistemul bancar american are o structură piramidală, avand la varf

Sistemul Federal de Rezervă şi organismele federale.Federal Reserve System este alcătuit

3

din 12 bănci federale corespunzătoare celor 12 districte şi este condus de Consiliul

Guvernatorilor, alcatuit din 7 persoane numite de preşedinte, pe o durata de 14 ani.

Funcţiile celor 12 bănci federale sunt:

- emisiunea monetară in district

- creditarea băncilor comerciale: compensarea cecurilor şi a altor titluri de credit ale

băncilor membre – fixarea ratei scontului.

- operaţiuni de open market.

Specificul sistemului bancar american este relevant şi in opţiunea băncilor între

două tipuri de statut : National Bank sau State Bank (banca federala sau banca intr-un stat

anumit), completată cu regimul „one state banking”, constand in separarea activitatii

bancare comerciale de cele financiare.

Ca urmare a acestor factori specifici se disting 4 categorii de institutii bancare:

Băncile Comerciale , care se ocupă în principal cu primirea depozitelor de fonduri,

private sau publice, la vedere sau la termen.

Băncile de Investiţii, care operează cu fonduri împrumutate de la băncile comerciale,

asigurand cumpărarea şi plasamentul titlurilor emise de societăţi comerciale şi prestează

servicii in domeniul restructurărilor şi fuziunilor, gestionează portofolii de titluri, jucand

un rol important in dinamizarea economiei.

Băncile americane situate in străinătate, care derulează operaţiuni nepermise pe

teritoriul american.

Băncile străine – sunt in proportie de cca. 50% japoneze, cca.10% britanice şi

30% europene. Aceste banci provoacă îngrijorarea sistemului bancar autohton atat

datorită atragerii unei parţi a clientelei americane de origine asiatica cat şi datorită

achiziţionării de către băncile străine a unor bănci americane.

Totusi pana la structura mai sus prezentata a sistemului bancar American trebuie

sa amintim cele mai importante evenimente ce au condus la formarea acestuia.

1.2 Scurt istoric

Prima bancă a Statelor Unite ale Americii, “the Bank of North America “ din

Philadelphia, a fost creată de Congres în 1781 la cererea lui Robert Morris, administrator

al finanţelor, pentru a ajuta financiar Revoluţia Americană.

4

In anul 1790 ,Primului Secretar al Trezoreriei Nationale, Alexander Hamilton a

recomandat fondarea unei bănci centrale. Aceasta ia fiinţa în 1791, sub forma Băncii

Statelor Unite.

Aceasta nu a funcţionat decat pană in 1811. Nu era momentul potrivit pentru

abandonarea unei bănci centrale, în condiţiile izbucnirii războiului, al carui finanţare a

fost cu atat mai dificilă, reducand eficienţa eforturilor militare. Imediat după război, se

înfiinţează cea de-a doua Bancă a Statelor Unite, în 1816. Aceasta reuşeşte să ofere

echilibrul financiar pierdut odata cu deflaţia de după război. Totusi nici această bancă nu

reuşeşte să se menţina decat pană în 1832.

Fără o bancă centrală, tanăra uniune federală s-a găsit într-o perioadă de

instabilitate financiară. Au existat “crize ale băncilor” în 1837 şi 1839, astfel în 1842

nouă state aveau probleme serioase financiare.

Perioada 1832-1864 s-a caracterizat prin existenţa de numeroase bancnote. Cand

cea de-a doua Bancă a Statelor Unite ale Americii a fost închisă, Guvernul a preluat

supravegherea băncilor. Această supraveghere s-a dovedit ineficientă. În acele zile

băncile îşi acopereau împrumuturile prin emitere de note de bancă proprii. Aceste note

de bancă trebuiau să fie convertibile, la cerere în monedă. Era datoria supraveghetorilor

bancari să verifice şi să certifice că băncile aveau destulă monedă, aur sau argint, pentru a

remunera bancnotele. Pentru că acest proces nu era mereu înfăptuit, mulţi deţinători de

note de bancă se găseau în posesia unor hartii fără valoare.Era uneori dificil, dacă nu

chiar imposibil, să se detecteze care note erau “rele”, datorită varietaţilor acestora. Pană

în 1860, mai mult de 10000 de bancnote diferite circulau in SUA, comerţul fiind puternic

afectat. Sute de banci au falimentat declanşand crize minore, ajunganduse chiar la o criza

financiară majoră în 1857.

Războiul Civil a oferit preşedintelui american Abraham Lincoln oportunitatea să

aducă linişte în haos. În perioada 1863-1864, s-au adoptat o serie de legi privind crearea

unui sistem bancar naţional, format din mai multe bănci federale.

Aceste bănci vor emite o monedă naţională uniformă susţinută de SUA, obligaţiuni de

stat, in speranţa că toate băncile ar fi forţate să intre în sistemul naţional. Acest lucru nu a

funcţionat pentru că unele bănci de stat, au abandonat emiterea de bancnote şi au

continuat ca bănci de depozit. Acest lucru a stat la originea aşa-numitei dualităţi a

5

sistemului bancar american. Acest sistem se referă la existenţa băncilor cu caracter

federal in acelaşi timp cu cele cu caracter federat (de stat).

La începutul secolului 20, SUA avea deja cel mai larg sistem bancar. Cele 20000

de bănci ale Americii deţineau 40% din valoarea totala a depozitelor de pe intregul glob.

Totuşi tentativele de forţare a băncilor statale să adere la un sistem national nu au fost

eşuate, odata cu dispariţia dreptului de emisiune (crearea FED – Federal Reserve System

în 1913 ) s-a introdus şi obligativitatea ca toate băncile să adere la FED.

Un moment important în evoluţia băncilor l-a reprezentat criza economică din anii

1929 - 1933 , care s-a manifestat în toate ţările dezvoltate , dar a avut efecte devastatoare

în SUA prin crahul bancar de proporţii (36 % din bănci fiind declarate în stare de

faliment) . Acest eveniment a impus o reglementare severă în regimul băncilor , care sã

acţioneze în direcţia protejării deponenţilor . În mod necesar , statutul băncii de depozit a

trebuit să fie bine conturat , impunându-se un regim limitativ de control asupra

instituţiilor de credit ce primesc depuneri şi asupra modului de folosire a acestor resurse

în procesul creditării .

În acest cadru s-a delimitat , mai exact , accepţiunea de bancă de depozit , spre

deosebire de celelalte bănci .

Odata cu instaurarea administraţiei Clinton, şi a unor noi reglementări, băncile din

America au cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, dat fiind şi faptul că noile reglementări

erau mai permisibile.

1.3 Organizarea sistemului bancar

In prezent sistemul bancar american are o componenţă piramidala, culminand cu

Sistemul Federal de Rezerva si organismele sale.

Federal Reserve System este alcătuit din 12 bănci federale corespunzătoare celor

12 districte şi este condus de Consiliul Guvernatorilor, alcătuit din 7 persoane numite de

preşedinte, pe o durata de 14 ani.

Funcţiile celor 12 bănci federale sunt:

- emisiunea monetară în district

- creditarea băncilor comerciale: compensarea cecurilor şi a altor titluri de credit ale

băncilor membre

6

– fixarea ratei scontului.

- operatiuni de open market.

Se pot distinge 4 categorii de bănci in SUA: Băncile Comerciale - au ca funcţie

principală primirea depozitelor de fonduri, private sau publice, la vedere sau la termen,

Băncile de Investiţii - operează cu fonduri împrumutate de la băncile comerciale

asigurand cumpărarea şi plasamentul titlurilor emise de societăţi comerciale şi prestează

servicii în domeniul restructurărilor şi fuziunilor, gestionează portofolii de titluri, jucând

un rol important în dinamizarea economiei. Băncile americane - situate în străinătate cu

avantajul de a efectua operaţiuni care nu le sunt permise pe teritoriul american. Băncile

străine - sunt în proporţie de cca. 50% japoneze, cca.10% britanice şi 30% europene.

Aceste bănci provoacă îngrijorarea sistemului bancar autohton atât datorită atragerii unei

părţi a clientelei.

Băncile specializate au o misiune de interes public; creditarea pe termen mijlociu

si lung pentru întreprinderi, creditarea mărfurilor cu plata în rate ; creditarea locuitorilor

cu garanţii ipotecare ; gestiunea mijloacelor de plată, în special prin cărţi de credit etc.

Principalele lor orientari sunt: leasing-ul, factoring-ul, acordarea si garantarea de credite

pe termen mijlociu si lung pentru întreprinderi, creditarea mărfurilor cu plata în rate ,

garantarea locuinţelor cu garanţii ipotecare, gestiunea mijloacelor de plată, în special prin

cărţi de credit etc.

Sistemul bancar american se structurează în bănci Nationale si bănci ale Statelor,

bănci member ale Sistemului Federal de Rezerve si bănci nemembre ale SFR, bănci fără

filiale şi bănci cu subdiviziuni, filialele străine şi diviziuni ale băncilor americane şi

holdingurile americane.

Pentru a activa pe piaţă în calitate de bancă este necesară primirea licenţei

(Carter) de la organele legislative.

După structura băncii acestea se supun ori Guvernului Federal ori puterii

statale.Băncile naţionale primesc licenţa de la Guvernul SUA, iar băncile statelor primesc

licenţa de la puterea locală din statul dat şi au dreptul de a-şi deschide filiale doar pe

teritoriul pe care şi-au obţinut licenţa.

7

Băncile americane pot fi clasificate conform criteriului asigurării depozitelor în:

bănci cu depozite asigurate în Corporaţia Federală de Asigurare a Depozitelor, bancile

neasigurate. Bancile nationale sunt obligate sa se asigure, dar cele din districte nu.

Un alt criteriu de clasificare împarte băncile în: bănci cu filiale si subdiviziuni,

bănci fără filiale(cea mai răspandită formă care cuprinde 1/3 din sistemul bancar al SUA).

Băncile din districte pot intra in Sistemul Federal de Rezerve după dorinţă, dar

după lege toate băncile naţionale sunt obligate să fie membre ale Sistemului Federal de

Rezerve. Aproximativ 10% din băncile din districte sunt bănci-membre al SFR.

Funcţiile SFR sunt:

stabilitatea sistemului bancar

îndeplinirea rolului de agent fiscal al Guvernului Federal

agent al deservirii datoriei statului

controlul inflaţiei si şomajului pe baza gestiunii masei monetare

1.4 Indicatori de apreciere a activitătii bancare

Indicatorii de performanţă bancară arată cum stă banca la un moment dat,

ceea ce permite ca managerii să ia măsuri în consecinţă, de păstrare a performanţei dacă

indicatorii sunt pozitivi, sau de îmbunătăţire a performanţei dacă indicatorii nu sunt la

nivelul la care banca şi i-a propus.

Indicatorii de apreciere a performanţelor bancare au o mare expresivitate,

reflectând o multitudine de aspecte: gradul de generare a profitului, eficienţa operaţională

şi managerială, etc.

Totuşi, pentru a aprecia activitatea bancară din America trebuie să o situăm

în comparaţie cu celelalte sisteme bancare ale lumii. Astfel vom avea in vedere numărul

de instituţii bancare, gradul de concentrare, numărul de sucursale bancare, densitatea

bancară. Folosirea acestor indicatori ajutandune să avem o imagine de ansamblu asupra

întregului sistem bancar american.

Numărul de instituţii bancare ajunsese în anul 1996 la 22.846. Acest număr

nu are relevanţă decat dacă se ia în considerare faptul că numărul instituţiilor bancare din

Germania era de 3392, în Austria de 1019, în Italia 911. Se poate observa cu uşurinţă că

Statele Unite ale Americii deţinea cel mai mare număr de bănci.

8

Totuşi, cand vine vorba de gradul de concentrare deţinut de primele 5 bănci,

acesta este cu mult mai scăzut decat in alte tări ale lumii. Astfel SUA, deţine un grad de

concentrare de doar 16%, în timp ce în Olanda acesta atinge 80%, in Marea Britanie

atinge 59%, în Romania 66%.

Un alt aspect este legat de densitatea bancară. Aceasta este mai redusă în

SUA. Numărul de sucursale la 1000 de locuitori sau densitatea bancară, in SUA este de

aproximativ 0,27%, în timp ce în Spania aceasta deţine un procent de 0,94%, in Germania

0,58% iar în Austria de 0,58%. Acest lucru nu înseamna că numărul de sucursale bancare

nu este mare, SUA deţinand cel mai mare număr al acestora, 70.400, spre deosebire de

Germania, 38.200, sau Spania, 37.100.

1.5 Tendinţe

In industria bancară, contrar reţinerilor din partea legislaţiei bancare, în

multe ţări a început diversificarea. In SUA, până în anul 2000, restricţiile numite prin

legea Glass-Steagall limitau activitatea băncilor care puteau activa într-un şir de ţări.

Din această cauză, activitatea principală a băncilor comerciale era concentrată în

domeniile creditării ipotecare, creditelor de consum, gestiunea operaţiunilor de trust,

operaţiunilor pe piaţa eurovalutelor, cardurilor bancare etc.

În această perioadă, creştea lista serviciilor bancare tradiţionale acordate de

băncile comerciale.În anul 2000 au fost suspendate restricţiile privind operaţiunile de

asigurare, garantare, de cauţiune şi servicii prestate prin intermediul calculatoarelor. Ca

rezultat, băncile au putut majora brusc cadrul serviciilor oferite din contul operaţiunilor

enumerate mai sus si se aşteapta o diversificare continuă a acestora.

Deşi, sub influenţa concurenţei, s-a micşorat marja la creditele comerciale şi alte

operaţiuni bancare, aceste servicii capătă o importanţă tot mai mare ca sursă a veniturilor

băncii.

Diversificarea în anii 90 şi la începutul secolului al XXI-lea a condus la crearea

conglomeratelor financiare multiramurale, care, pe lângă serviciile bancare tradiţionale,

prestau servicii de asigurare, vanzare, ipotecare, dealing, trust, consulting.

9

Un alt aspect este legat de tehnologiile informaţionale noi care încep să aibă o

influenţă tot mai mare asupra industriei bancare. Aceasta este specifică, mai ales, pentru

activitatea bancară “en-detail”.

Pentru a face faţă creşterii volumului de operaţiuni curente, băncile

implementează cardurile bancare şi prelucrarea lor electronică. Creşterea volumului de

servicii prestate, mai cu seamă în orele de vârf (de regulă, în afara programului), au dus la

creşterea utilizării automatelor de casă (bancomatelor). În acest fel, multe instituţii

bancare devin tot mai automatizate şi apare o posibilitate reală de prestare a serviciilor de

prelucrare informaţională a datelor, care devine un tip nou de servicii prestate de băncile

comerciale.

În consecinţă, a crescut brusc concurenţa în activitatea bancară legată de

deservirea persoanelor fizice. Atragerea profitabilă a resurselor deponenţilor fondurilor

mutuale şi de pensii, a băncilor de economii şi de credit a condus la o concurenţă dură

între acestea din urmă şi băncile comerciale.

În anii 90 congresul SUA a adoptat măsuri speciale privind ajutorul băncilor mici,

care deservesc cu preferinţă businessul mic în comunele orăşeneşti şi săteşti depresive.

Sectorul american a înregistrat în ultima parte a anului 2007, prima sa pierdere

trimestrială din 1990 încoace, aceasta ridicandu-se la 26 miliarde de dolari. În trimestrul

IV 2007, cand SUA intră oficial in recesiune, băncile au afişat un profit de 575 milioane

de dolari, însa 2008 a adus prabusirea cu 84 % a profiturilor bancare faţă de 2007, chiar

dacă la nivelul intregului an acestea au rămas pe plus, la nivelul a 16 miliarde de dolari.

Totuşi se aşteaptă o revenire “în forţă” a sistemului bancar american.

2. Banca centrală a Statelor Unite ale Americii

2.1 Introducere

"The Federal Reserve System virtually controls the nation's monetary

system, yet it is accountable to no one. It has no budget; it is subject to no

audit; and no Congressional Committee knows of, or can truly supervise, its

operations." Murray N. Rothbard

10

Orice naţiune are o bancă centrală.La fel ca şi un guvern central, o bancă centrală

distinge o naţiune ca o entitate politică. Naţiunile din Europa au avut bănci centrale încă

dinainte de revoluţia Industrială. Banca Suediei(1668) şi Banca Angliei(1694) sunt două

din cele mai vechi bănci centrale, astfel că conceptul de bancă centrală nu este nou. Deşi

băncile centrale diferă într-o anumită măsură în structură, funcţie, rolul în economie,

toate acestea au anumite părţi comune. O bancă centrală are puterea exclusivă de a

elibera bani de hârtie. Aceasta serveşte ca un creditor de ultimă instanţă (o sursă garantată

de lichiditate) băncilor şi altor instituţii. Ea acţionează ca o bancă a guvernului,

ocupându-se de datoria guvernului şi care acţionează în numele guvernului pentru a

proteja valoarea banilor naţiunii în comerţul internaţional (de obicei, prin cumpărarea şi

vânzarea de bani naţionali în pieţele valutare). O bancă centrală urmăreşte, de asemenea,

să controleze creşterea ofertei de bani a naţiunii pentru a realiza obiectivele economice

naţionale.

Rezerva federală este una dintre cele mai importante şi puternice instituţii din

Statele Unite. Ea pune în aplicare politica monetară a naţiunii , în încercarea de a controla

costul de bani (rata dobânzii), precum şi disponibilitatea de bani (bani de aprovizionare).

Dar spre deosebire de cele mai industrializate bănci centrale din alte naţiuni, este doar

semi-guvernamentala.

Sistemul federal de rezervă îndeplineşte funcţia de bancă centrală, dar structura

sa este fundamental diferită de cele mai multe alte bănci centrale. Cele mai multe bănci

centrale sunt mult mai strâns legate de ramura executivă a guvernului lor decât este

Federal Reserve. Cei mai multi cred ca FED-ul este o agentie guvernamentala, dar nu

este. Cei care au studiat problema au spus: “Acesta este un sistem bancar privat”. Au

dreptate pe jumatate, pentru ca nu este chiar un sistem privat. Este un hibrid, un cartel

bancar. Sistemul FED este un grup de interese foarte mari care s-au adunat intr-un cartel

si au atras Guvernul Federal in el ca un partener pentru a se folosi de Lege pentru a

impune deciziile cartelului. In majoritatea cartelurilor, daca un membru vrea sa se retraga

sau nu-si onoreaza deciziile, unul din membrii vrea sa fixeze preturile sau sa le creasca de

exemplu, contrar intelegerii, ceilalti membrii nu au cum sa-l forteze sa se supuna

intelegerii. Dar daca aduci Guvernul in intelegere si transformi intelegerea in Lege, atunci

toti membrii se vor supune intelegerii prin Lege sau vor merge la inchisoare. De aceea

11

toate cartelurile din intreaga istorie au incercat sa formeze parteneriate cu guvernele.

Astfel FED-ul nu este altceva decat un cartel, un cartel bancar care a intrat in parteneriat

cu Guvernul Federal al SUA, caruia i-a dat monopulul de creare a banilor. Este o

organizatie hibrida care pare sa aiba caracteristicile unei agentii guvernamentale pentru

ca Guvernul este implicat si pare sa aiba caracteristicile unei corporatii private pentru ca

este detinuta de banci private.

Figura 1 ilustrează originea separată a politicii monetare şi fiscale în Statele Unite.

Figura 1

2.2 Originile rezervei federale

Economiştii şi oficialii guvernamentali de la începutul anilor 1900 credeau în

general că guvernul nu trebuie să intervină în interacţiunea naturală a forţelor economice

de pe piaţă. De asemenea credeau că nu este necesar ca banca centrală să controleze

economia pentru a atinge un echilibru în fluctuaţiile de bani de pe piaţă ,chiar şi în cazul

tulburărilor economice. În schimb ei vedeau economia şi fluctuaţiile de bani ca entităţi

care se auto-echilibrează.

Când încrederea în sistemul bancar a ajuns la cel mai scăzut punct, in 1790,

Hamilton, care sprijinea ideea unui sistem bancar centralizat, a îndemnat Congresul să

creeze o companie privată, care să aibă responsabilitatea exclusivă de a tipări bani. Planul

său era de a crea un sistem bancar centralizat, cu sediul în Philadelphia şi sucursale

plasate în cele mai importante oraşe. Aici urmau să fie depozitate fondurile

12

guvernamentale şi taxele colectate de la populaţie. Planul său a fost aprobat de Congres,

şi prima banca din Statele Unite a fost deschisa in Philadelphia in 1791, dar numai

cincisprezece ani de la semnarea Declaraţiei de Independenţă. Această Bancă a Statelor

Unite a avut iniţial un capital de 10 milioane de dolari, dintre care patru cincimi

aparţineau unor investitori particulari, iar o cincime Guvernului. Banca Statelor Unite era

administrată de un preşedinte şi de un comitet format din 25 de directori, dintre care 20

aleşi de către acţionari, iar cinci numiţi de Guvern. Practic, ea se afla sub control privat.

Ideea unui sistem bancar centralizat nu era nouă. Ea îi aparţinea lui William

Paterson şi era aplicată în Marea Britanie încă din 1691. Aici, o singură companie privată

avea dreptul să emită poliţe plătibile la cerere (adică tot bani de hârtie), ceea ce

contravenea politicii de siguranţă a împrumuturilor bancare. William Paterson a spus cu

acest prilej: „Banca are avantajul de a încasa dobândă pe bani creaţi din nimic.” În

aceeaşi ordine de idei, Reginald McKenna, ministru de finanţe al Marii Britanii, avea să

spună 230 de ani mai târziu: „Băncile pot, şi chiar creează bani, iar cei care controlează

creditul unei naţiuni, conduc politica guvernelor şi ţin în mâinile lor destinul oamenilor.”

Fără o bancă centrală, multe din aceleasi probleme s-au repetat, inclusiv proasta

functionare, accesul limitat la credite, precum şi lipsa de încredere în sistemul de monedă.

Congresul a răspuns la cererile publicului pentru un sistemul bancar solid, şi astfel a doua

banca din Statele Unite a fost înfiinţată în 1816. Inflaţia, datoriile împovărătoare şi lipsa

unei instituţii de încasare a taxelor au fost doar câteva din motivele aduse în sprijinul

luării acestei decizii. Noul proiect de lege a permis administrarea situaţiilor economice

pentru încă 20 de ani, creşterea rezervei de capital la 35 de milioane de dolari, autorizarea

creării de filiale bancare şi emiterea bancnotelor cu valoare minimă de cinci dolari. Noua

bancă avea acum puterea de „a controla întreaga structură fiscală a ţării”. Aceasta a fost

condusă de către iluminaţii masoni, prin intermediul bancherilor internaţionali „de primă

clasă” John Jacob Astor, Stephen Girard şi David Parish (agentul vienez al clanului

Rothschild). A functionat foarte asemanator cu prima banca cu avantajul suplimentar ca

funcţiona ca un depozitar pentru guvernul federal. Cea de-a doua Bancă a întâlnit aceeaşi

soartă ca şi prima, şi practic, din aceleaşi motive. Când cei 20 de ani de privilegiu al

bancii au expirat, Congresul, încă o dată, a refuzat să-l reînnoiască. Andrew Jackson, care

13

a fost ales presedinte in 1828, s-a opus cu fermitate la toate formele de guvern centralizat,

inclusiv centralizarea sistemului bancar.

Perioada 1836 - 1863 a fost descrisă ca fiind cea mai întunecată din istoria

bancară a SUA. Nevoia de a avea un sistem bancar de încredere nu a fost niciodată mai

mare, dar nu a existat nici un răspuns din partea guvernului de a aborda această nevoie.

Expansiunea geografică, creşterea populaţiei, şi prosperitatea economică din anii de

dinaintea războiului civil au creat un climat ideal pentru creşterea bancară şi comercială,

dar multe dintre băncile care s-au deschis au fost slab valorificate şi lipsite de gestionare

prudentă. A devenit evident că, conceptul original al colonistilor, care permite efectiv

oricărui individ sau grup sa intemeieze o bancă şi sa funcţioneze fără supraveghere sau

vreo reglementare, nu a fost valabil sau acceptabil.

Din cele 2500 bănci de stat care s-au format între 1826 şi 1860, mai mult de 1000

s-au închis într-o perioadă de zece ani de la deschidere.

National Bank Act

Sistemul bancar şi economia SUA au avut probleme grave în 1862. Această ţara a

fost implicată în războiul civil, cheltuielile guvernului au depăşit veniturile, şi rata

inflaţiei a ajuns la 13%. Preşedintele Lincoln avea nevoie de o nouă sursă de venituri şi a

atribuit această sarcină secretarului Trezoreriei, Salmon P. Chase. Secretarul Chase a

avut, de asemenea, sarcina de a reforma sistemul bancar. Chase s-a apucat de lucru şi în

1863 a convins Congresul să aprobe the National Currency Act, mai târziu redenumită

the National Bank Act, care cuprindea patru prevederi. Exact ceea ce sistemul bancar

avea nevoie, întrucât astfel s-a creat baza pentru sistemul bancar de astăzi.

Bănci Naţionale

Pentru că una din problemele majore ale sistemului bancar a fost instabilitatea,

Banca Naţională a fost creată pentru a induce încrederea publicului în bănci. Ca şi băncile

de stat, băncile naţionale au fost în proprietate privată, dar au fost autorizate sa

întreprindă activităţi bancare - de către guvernul federal. Cerinţele au fost foarte stricte,

cerând ca banca sa fie capitalizată în mod corespunzător şi competent gestionată. Ca un

stimulent pentru a se asigura capitalul adecvat, acţionarii puteau fi traşi la răspundere în

cazul în care banca nu ar fi reuşit. Actul juridic stabilea, de asemenea, limitele de

14

creditare bazate pe un procent din capitalul social. Limitele de creditare au contribuit la

reducerea riscului de bancă în cazul în care un debitor nu putea rambursa un împrumut.

Rezervele obligatorii

Înainte de “the National Bank Act”, deponenţii îşi pierduseră complet încrederea

în sistemul bancar şi au fost reticenţi în a pune banii la orice bancă. Temerile lor au fost

bine fondate pentru că băncilor nu li se cerea să deţină numerar sau solduri disponibile

pentru a satisface cererile de retragere. The National Bank Act a abordat această

problemă prin stabilirea unui sistem de rezerve minime obligatorii. Fiecărei Bănci

Naţionale i se cerea să păstreze rezerve faţă de depozite ca o măsură suplimentară pentru

protecţia deponenţilor. Rezervele puteau consta din numerar sau se menţinea un sold cu o

Bancă Naţională aflată într-un centru monetar. Un centru monetar este un oraş cu o piaţă

monetară activă şi o comunitate financiară, aşa cum ar fi New York, Chicago sau San

Francisco. Din momentul în care New York a devenit centrul financiar naţional, soldurile

de rezervă au fost ţinute de multe ori cu marile bănci din New York.

Federal Reserve Act din 1913

În timp ce the National Bank Act a parcurs un drum lung spre restabilirea

încrederii în sistemul bancar, este necesar încă putin pentru a rezolva toate problemele.

Cele trei lacune ramase au fost:

- nu exista nici un control al sistemului de colectare

- o circulaţie monetara inelastica

- piramida rezervelor

Sistemul Federal de Rezerve a fost creat prin Legea Federală din 23 decembrie

1913. Toate băncile naţionale erau nevoite să adere la acest sistem dar se puteau alătura

deasemenea şi alte bănci. Băncile de rezerve şi-au deschis porţile pentru afaceri în 16

noiembrie 1914. Legile Rezervei Federale au fost create ca parte componentă a

legislaţiei,pentru a furniza o aprovizionare elastică de monedă. Legile urmau să fie

aplicate asupra Băncilor de Rezerve cu implicaţie indirectă asupra tuturor celorlalte

bănci.

15

La momentul reglementarii acestei acţiuni în 1913, în SUA, numărul băncilor

împuternicite să emită bancnote depăşea 7500. Un moment important în evoluţia băncilor

l-a reprezentat criza economică din anii 1929 - 1933, care s-a manifestat în toate ţarile

dezvoltate, dar a avut efecte devastatoare în SUA prin crahul bancar de proporţii (36 %

din bănci fiind declarate în stare de faliment). Acest eveniment a impus o reglementare

severă în regimul băncilor, care sã acţioneze în direcţia protejării deponenţilor. În mod

necesar, statutul băncii de depozit a trebuit să fie bine conturat, impunându-se un regim

limitativ de control asupra instituţiilor de credit ce primesc depuneri şi asupra modului de

folosire a acestor resurse în procesul creditării. În acest cadru s-a delimitat, mai exact,

accepţiunea de bancă de depozit, spre deosebire de celelalte bănci. S-a ajuns astfel la o

delimitare clară în bănci de depozit şi bănci specializate, generalizată în toate structurile

naţionale ale sistemului bancar a SUA.

2.3 Funcţii si atribuţii

2.3.1 Atribuţiile Rezervelor Federale cuprind patru domenii generale:

Dirijeaza politica monetară naţională, influenţând sistemul monetar si condiţiile

acordării de credit, urmărind stabilitatea preţurilor si accesibilitatea ratelor pe

termen lung;

Supraveghează si reglează instituţiile bancare pentru a garanta siguranţa

bankingului naţional cat si a sistemului financiar si de a proteja drepturile de

credit ale clienţilor;

Menţine stabilitatea sistemului financiar si conţine riscurile care ar putea sa apară

pe piaţa financiară;

Furnizeaza servicii financiare institutilor de depozit, Guvernului Statelor Unite,

cât si instituţilor oficiale străine, jucând un rol important in gestionarea sistemului

naţional de plată.

Sistemul Rezervelor Federale este considerat o bancă centrală independentă

deoarece deciziile sale nu trebuie să fie rectificate de Preşedinte sau de oricine altcineva

din conducerea Guvernului. Totuşi sistemul este supravegheat de către Congresul S.U.A.

Rezervele Federale trebuie să lucreze în cadrul obiectivelor totale ale economiei şi a

politicii financiare stabilite de către Guvern; în consecinţă descrierea sistemului ca fiind

16

“independent în cadrul Guvernului” este mai precisă.

2.3.2 Funcţiile Sistemului Federal de Rezervă

Bancă a băncilor

Fiecare dintre cele 12 bănci ale FED oferă servicii instituţiilor financiare ,servicii

care sunt similare celor pe care băncile şi casele de economii le oferă întreprinderilor şi

persoanelor fizice.Fiind o „banca a bancilor” FED ajută la menţinerea sigură şi eficace a

sistemului de plăţi,principalul tronson prin intermediul căruia care se desfăşoară toate

tranzacţiile financiare din economie.

În fiecare zi FED procesează milioane de plăţi în ambele forme ,atât ca cecuri de

hârtie cât şi în formă electronică. Deci când se încasează un cec sau se deţin bani

transferaţi electronic este o oportunitate ca o bancă din FED să se ocupe de transferul de

fonduri de la o instituţie financiară la alta. Fiecare dintre băncile componennte ale FED

oferă aceste servicii,şi altele pe lângă acestea,contra unei taxe de bază,instituţiilor care

efectuează depozite în districtul pe care banca îl administrează. Instituţiile pot alege să

utilizeze serviciile oferite de către FED sau pot opta pentru cele oferite de alţi

competitiori de pe piaţă.

Împreună, cele 12 bănci componente ale FED procesează mai mult de o treime

din cecurile scrise pe teritoriul SUA,un total care depăşeşte 14 miliarde de dolari anual.

Iar volumul dolarilor transferaţi prin FED prin intermediul reţelei electronice este mult

mai mare,de peste 343 milioane de dolari.

O altă funcţie importantă a FED o reprezintă satisfacerea nevoilor financiare a

celui mai mare client bancar al Statelor Unite, guvernul USA. Ca şi bancă a guvernului

sau ca agent fiscal, FED procesează o varietate de tranzacţii financiare,acestea implicând

miliarde de dolari.

Cum o persoană fizică poate să-şi ţină deschis un cont la bancă,Trezoreria Statelor

Unite deţine un cont de cecuri cu FED prin care sunt dirijate intrările de taxe cât şi plăţile

efectuate de către guvern.Ca o parte componentă a acestei reţele de servicii,FED vinde şi

răscumpără obligaţiunile guvernului ca şi cambii sau bilete de trezorerie,bancnote sau

obligaţiuni.

Sistemul federal de rezerve emite deasemenea monedă naţională şi

bancnotele.Trezoreria SUA,prin cele 2 birouri(Bureau of the Mint şi Bureau of Engraving

17

and Printing) satisface nevoia de monedă a naţiunii,după care băncile din cadrul FED se

ocupă cu distribuirea monedei.Moneda circulă periodic înapoi la bănci unde este

numărată, verificată dacă se află într-o condiţie acceptabilă şi examinată contra

falsificării.

Dacă banii se află încă într-o condiţie bună,eventual vor fi retrimişi în

circulaţie,în urma cererii de monedă pe piaţă care trebuie satisfăcută.Banii uzaţi sunt

distruşi prin rupere în bucăţi.Bancnota de 1 dolar are o durată medie de viaţă de circa 18

luni,după care urmează să fie distrusă.

Supervizor si instrument reglator

Ca parte a obligaţiilor sale de a se îngriji de buna funcţionare a sistemului

bancar,Sistemul federal de rezerve supraveghează şi reglează instituţiile financiare.

Ca rol reglator, FED emite reguli care guvernează reţeaua instituriilor financiare.

În calitatea sa de supervizor, FED examinează şi monitorizează instituţiile pentru a se

asigura că ele operează într-o manieră stabilă şi sigură şi că acţionează în conformitate cu

legile şi regulile în vigoare. Responsabilităţile de supraveghere ale FED sunt exercitate

având o bază regională. Fiecare bancă componentă a Sistemului federal de rezerve este

responsabilă pentru monitorizarea depozitele bacnare ale companiilor, pe care le

deţine(organizaţii care deţin una sau mai multe bănci)şi a activităţii băncilor membre ale

statului(bănci care sunt înregistrate de către stat ca membri ai FED), în districtul în care

operează.

FED ajută la asigurarea faptului că băncile acţionează în interes public,dominând

activităţile de la băncile care caută să fuzioneze până la companiile bancare de depozite

care caută să se angajeze într-o activitate nonbancară. În crearea regulilor, FED ia în

consideraţie cum afectează tranzacţia concurenţa şi comunitatea locală. Sistemul federal

de rezerve implementează deasemena legi(ex: Truth-in-Lending, Equal Credit

Opportunity, and Home Mortgage Disclosure) menite se asigure că consumatorii sunt

trataţi în mod corect în cadrul operaţiunile financiare.

O altă modalitate prin care FED reuşeşte să menţină un sistem bancar stabil este

„creditorul de ultim resort”. O instituţie financiară experimentând o sustragere

neaşteptată de lichidităţi, de exemplu, poate recurge la banca aferentă districtului din care

18

face parte, dacă nu are posibilitatea să împrumute banii din altă parte. Acest împrumut

acordat de FED nu doar va face posibilă trecerea instituţie finacniare peste dificultăţile

temporare, dar, cel mai important, va preveni ca problemele unei instituţii să se răsfrângă

la nivelul alteia. Rata de dobândă de bază pentru aceste împrumuturi este numită rată de

discount.

Manager al masei monetare

Cea mai importantă dintre atribuţiile FED o reprezintă elaborarea şi punerea în

aplicare a politicii monetare. FED îşi asumă acest rol în calitate de manager naţional de

monedă. El lucrează pentru a menţine în echilibru volumul de monedă şi credit şi

preţurile acestora - ratele de dobândă- cu nevoile economiei.Fapt deomnstrat, excesul de

bani în circulaţie poate conduce la inflaţie, în vreme ce deficitul de monedă în circulaţie

poate sufoca creşterea economică. Ca manager naţional al monedei, FED caută să fixeze

o balanţă între aceste două extreme. Pentru a atinge acest obiectiv, FED acţionează spre a

controla masa monetară de la sursă, influenţând astfel abilitatea instituţiilor financiare de

a crea cecuri prin împrumuturi sau investiţii. Pârghia de control pe care FED o foloseşte

în acest proces este rata minimă a rezervelor obligatorii pe care fiecare banca trebuie să o

deţină la bancă naţională.

În general,instituţiile de depozit sunt subiecte ale legilor care prevăd că acestea

trebuie să deţină la banca naţională un procentaj fix din volumul depozitelor,stabilit ca

rezervă şi care nu poate fi folosit pentru împrumuturi sau investiţii. Aceste reserve

determină volumul de bani pe care o bancă îi poate crea prin împrumuturi sau

investiţii.Prin intermediul acestora, FED acţionează indirect asupra fluxului de monedă şi

credit din economie,controlând “materia primă” pe care instituţiile o folosesc pentru a

crea bani.Acţiunea FED în acest sens declanşează o serie de reacţii în lanţ care

influenţează ratele de dobândă, nivelul preţurilor, rata şomajului şi creşterea economică

globală. FED are 3 instrumente prin care poate acţiona în acest sens:

a) Mărimea rezervelor minime obligatorii. Modificând procentul din depozite pe

care instituţiile trebuie să îl aibă ca rezervă la banca centrală poate avea un impact asupra

fluxurilor de monedă şi credit. Scăzând aceste rezerve obligatorii va conduce la creşterea

masei monetre în economie ,eliberând fonduri constituite iniţial ca rezerve. Operaţiunea

19

inversă va avea ca efect îngheţarea de fonduri.

Se apelează însă rar la o astfel de măsură întrucât poate avea un efect dramatic

asupra stării economiei.

b) Rata de discount. O creştere a acesteia poate inhiba împrumuturile şi activitatea

de investiţii a instituţiilor financiare,făcând mai scumpă posibilitatea instituţiilor de a

obţine fonduri. Dar dacă fondurile sunt direct obinute din altă parte decât din cadrul FED,

o schimbare a ratei de discount nu va avea nici un efect asupra fluxului de monedă şi

credit. Chiar şi aşa,o schimbare a ratei de discount poate fi un semnal important a

direcţiei politicii FED.

c) Operaţiunile de Open Market. Cea mai flexibilă, şi de aceea cea mai importantă

componentă a politicii monetare este cea care utilizează operaţiunile de open market-

cumpărarea şi vânzarea obligaţiunilor guvernului de către FED. Când Sistemul Federal de

Rezervă doreşte să crească fluxul de monedă şi credit, cumpără obligaţiunile guvernului;

în caz invers, le vinde.

Ca şi prin intermediul celorlalte instrumente, prin operaţiunile de open market se

influenţează aprovizionare cu monedă prin rezerva instituţiilor de depozit.Dacă, de

exemplu, FED doreşte să crească volumul de monedă , ea poate cumpăra obligaţiuni ale

guvernului în valoare de 1 miliard de dolari, de la un dealer de obligaţiuni. FED va plăti

pentru obligaţiuni, adăugând 1 miliard la contul pe care dealerul de obligaţiuni îl deţine în

cadrul ei, iar banca îi va acorda în schimb credit dealerului. Aceste fonduri sunt cheltuite

şi recheltuite şi în final se ajunge la o creştere a masei monetare cu mai mult decât cea

iniţială de 1 miliard de dolari. Această procedură se foloseşte de obicei pentru a descreşte

volumul masei monetare. Dacă FED ar vinde obligaţiuni ale guvenrului în valoare de 1

miliard, suma va fi dedusă din contul de rezervă a dealearului pe care acesta îl deţine la

bancă. În schimb,banca va deduce 1 milard de dolari din contul dealerului. Rezultatul

final- mai puţini bani în circulaţie în economie.

2.4 Structura sistemului

Congresul a creat structura Rezervelor Federale pentru a da o perspectivă largă

asupra economiei şi a activităţilor economice pe întreg teritoriul ţării.

Federal Reserve System este un sistem bancar semi-guvernamental alcătuit din:

20

un consiliu de guvernatori (în engleză, Board of Governors) numiţi prin hotărâre

prezidenţială, care au sediul în Washington, D.C.;

un comitet federal al pieţii libere (în engleză, [the] Federal Open Market

Committee;

douăsprezece bănci regionale, numite regional Federal Reserve Banks localizate

în diferite oraşe mari de-a lungul naţiunii, toate societăţi pe acţiuni; (Figura 2)

numeroase bănci private, care posedă părţii variabile din valoarea totală a

acţiunilor celor 12 bănci regionale ale sistemului ([the] regional Federal Reserve

Banks).

Conducerea şi băncile Rezervelor Federale au în comun responsabilitatea

supravegherii şi reglării anumitor instituţii şi activităţi financiare, pentru furnizarea

serviciilor bancare către instituţiile de depozit şi guvernul federal, şi pentru garanţia că

viitorii clienţi vor primii informaţii adecvate şi tratament corect în relaţiile cu sistemul

bancar.

Băncile Sistemului federal de rezervă constituie simultan şi băncile responsabile

de emiterea şi controlul monezii americane (dolarul american) într-o anumită zonă de

jurisdicţie a naţiunii numită Federal Reserve District. Numărul de districte federale de

rezervă monetară (în engleză, [The] Federal Reserve Districts) coincid cu numărul de

bănci regionale, 12.

Este demn de remarcat că, spre deosebire de multe ţări ale lumii în care băncile

centrale sunt proprietatea exclusivă a statului respectiv, în Statele Unite ale Americii,

Federal Reserve System este deţinut de entităţi private.

Figura 2: Cele 12 districte federale

21

Consiliul de Conducere

Consiliul de conducere al Sistemului Rezervelor Federale este o agenţie federal-

guvernamentală. Consiliu este compus din 7 membrii care sunt numiţi de Preşedintele

Statelor Unite şi acceptaţi de Senatul S.U.A. Mandatul unui membru al consiliului este de

14 ani, iar fiecare mandat expiră la data de 31 ianuarie a unui an bisect. După încheierea

mandatului un membru al consiliului s-ar putea să nu mai fie reales.

Preşedintele şi vicepreşedintele consiliului sunt de asemenea aleşi de către

Preşedintele ţării şi acceptaţi de Senat. Mandatul preşedintelui consiliului este de 4 ani.

Consiliul joacă un rol important în supravegherea şi reglarea sistemului bancar al

Statelor Unite. Acesta împreună cu băncile Rezervelor Federale supraveghează

aproximativ 900 de bănci ale statelor membre şi 5000 de companii deţinătoare de bănci.

Comitetul Federal al Pieţii Libere

Comitetul Federal al Pieţii Libere este obligat prin lege să supravegheze operaţiunile

pieţei libere, principala metodă folosită de politica monetară naţională. Aceste operaţii

afectează cantitatea soldului Rezervelor Federale, disponibil pentru instituţiile de

depozitare, prin aceasta influenţând monetarul total şi condiţiile de acordare a creditelor.

Comitetul Federal al Pieţii Libere conduce de asemenea operaţiuni întreprinse de

Rezervele Federale pe pieţele de schimb străine.

22

Comisia este compusă din 7 membrii ai Consiliului de Conducere şi 5 din cei 12

preşedinţi ai Băncilor Rezervei Federale. Preşedintele băncii din New York este membru

permanent, iar ceilalţi preşedinţi au un mandate de un an.

Figura 3: Structura Comitetului Federal al Pieţii Libere

Băncile Rezervelor Federale

O reţea de 12 bănci ale Rezervelor Federale împreună cu ramurile lor îndeplinesc

o varietate de funcţii ale sistemului, printre care şi operarea unui sistem de plată naţional,

distribuirea monedei naţionale, supravegherea şi reglarea băncilor membre şi a

companiilor deţinătoare de bănci şi servind ca bancher pentru Trezoreria Statelor Unite.

Cele 12 bănci ale Rezervelor Federale sunt fiecare responsabile pentru o anumită zonă

geografică sau un sector al Statelor Unite. Fiecare sector este identificat printr-un număr

şi o literă. În afară de îndeplinirea funcţiilor pentru sistem, atât de administrarea

bankingului naţional şi politica creditelor, fiecare bancă a Rezervei Federale acţionează

ca şi un depozit pentru băncile din sectorul său şi îndeplineşte şi alte responsabilităţi

pentru acel sector.

Consiliul de Conducere are o mare responsabilitate pentru operaţiile şi activităţile

Băncilor Rezervei Federale şi ramurile acestora. Această autoritate include supravegherea

serviciilor Băncilor Rezervei Federale pentru bănci şi alte instituţii de depozitare precum

şi supravegherea şi examinarea diverselor instituţii de banking. Fiecare Bancă a Rezervei

Federale trebuie să îşi prezinte bugetul anual în faţa Consiliului de Conducere pentru

aprobare.

23

Fiecare Bancă a Rezervei Federale are propriul consiliu format din 9 directori

aleşi din afara băncii conform legii. Consiliul băncilor este menit să reprezinte o secţiune

a bankingului, comercial, agricultural, industrial şi interese publice în sectorul Rezervei

Federale. Trei directori, de clasa A, reprezintă băncile comerciale care sunt membre ale

Rezervelor Federale. Trei directori din clasa B şi trei din clasa C reprezintă clienţii.

Băncile comerciale membre din fiecare sector îşi aleg directorii de clasa A şi B.

Veniturile Rezervelor Federale sunt obţinute în primul rând din interesul

securităţii guvernului S.U.A. care a fost dobândit prin operaţiuni ale pieţei deschise. Alte

surse importante de venit sunt interesul asupra investiţiilor cu valută străină deţinute de

sistem; interesul asupra împrumuturilor acordate institutiilor de depozitare; şi plăţi

primite pentru servicii oferite institutilor de depozitare cum ar fi transfer de fonduri sau

operaţii prin case de compensaţii.

După ce îşi achită cheltuielile, Rezervele Federale virează restul fondurilor

Trezoreriei Statelor Unite. Aproximativ 95% din încasările Băncilor Rezervei Federale au

fost plătite Trezoreriei de când sistemul Rezervelor Federale şi-a început activitatea în

1914. În 2003 Rezervele Federale au plătit aproximativ 22 miliarde $ Trezoreriei.

Băncile membre

Băncile comerciale naţionale pot fi împărţite în 3 categorii în funcţie de ce corp

guvernamental le administeaza şi dacă sunt sau nu membre ale sistemului Rezervelor

Federale. Cele administrate de Guvernul federal sunt băncile naţionale; prin lege ele sunt

membre ale sistemului Rezervelor Federale. Băncile administrate de stat sunt împărţite în

cele care sunt membre ale sistemului Rezervelor Federale şi cele care nu sunt membre.

Băncile de stat nu sunt obligate să intre în sistemul Rezervelor Federale, dar ele pot alege

să fie membre dacă se ridică la standardele stabilite de Consiliul de Conducere. Din

martie 2004, din cele aproximativ 7700 de bănci comerciale 2900 au fost membre ale

Sistemului Rezervelor Federale, aproximativ 2000 de bănci naţionale şi 900 de bănci de

stat. Băncile membre primesc 6% din dividendele anuale, conform legii, şi votează pentru

directorii de categoria A şi B a băncii Rezervei Federale.

3. Prezentarea băncilor reprezentative din

sistemul bancar al SUA

24

3.1 Băncile comerciale

O bancă comerciala este un tip de intermediar financiar si un tip de bancă. Băncile

comerciale sunt cunoscute si sub denumirea de bănci de afaceri. Este o bancă care oferă

conturi de verificare, conturi de economisire, si conturi pe piata monetară , care acceptă

depozite.

Băncile comerciale sunt angajate în următoarele activităţi:

  * De procesare a plăţilor prin transfer telegrafic, EFTPOS, internet banking, sau prin

alte mijloace

     * Bancă emitentă proiectelor şi cecuri bancăre

     * Acceptarea de bani pe depozit la termen

     * Împrumut bani de overdraft, rate de credit sau prin alte mijloace

     * Furnizarea de documentare şi de scrisori de asteaptare de credit, garanţii,

performanţă obligaţiuni, titluri de subscriere de angajamente

     * Păstrarea si protejarea documentelor şi a altor articole

     * Schimb valutar

     * Vânzare, distribuţie de fonduri şi alte produse financiare ca fiind un "supermarket

financiar"

25

Bank of America este cea mai mare bancă comerciala din Statele Unite ale

Americii din punct de vedere al depozitelor, si cea mai mare companie de acest gen din

lume. Are o cifră de afaceri de peste 117 miliarde $ şi un profit de 21,13 miliarde $ în

2006.

Fondat: Bancă din Italia (1904)

NationsBank (1874)

Sediul central: Charlotte, NC, Statele Unite

Venituri:▲ US $ 124.32 miliarde (ianuarie'07

Venitului net : ▼ US $ 14.98 miliarde (decembrie'07)

Total active : ▲ US $ 2.88 trilion (Sep'08)

Total capitaluri proprii: ▲ US $146.803 miliarde

26

Angajaţi: 171587 (februarie 2009)

Istoricul companiei

Bank of America şi-a început activitatea ca Bank of Italy în anul 1904, în oraşul

San Francisco, la iniţiativa lui Amadeo Gianninni , pentru a veni în ajutorul imigranţilor.

Deviza sa a fost radicală la început: de a servi "pe cei mici".

1920: Giannini i-a propus lui Orra E. Monnette ,preşedintele şi fondatarul

instituţiei Bank of America, Los Angeles, o fuziune între cele două entităţi,care s-a

finalizat la începutul lui 1929,şi a luat numele de Bank of America.

1930: Gianinni a încercat să construiască o bancă naţională, care să-şi extindă

activitatea în mai multe ţări occidentale, precum şi în sectorul de asigurări, si care să se

afle sub “custodia” corporaţiei sale (holding company) ,Transamerica Corporation.

1957: The Federal Reserve decide separarea Bank of America de Transamerica,

aceasta continuându-şi activitatea în asigurări.

1967: Prin Actul Bank Holding Company din 1967 s-a stabilit ca BankAmerica

Corporation să deţină o bancă “mamă” , numită Bank of America ,iar pe lângă aceasta să

funcţioneze filialele sale.

1983: Bank of America şi-a extins activitatea înafara Californiei prin

achiziţionarea Seafirst Corporation din Seattle,care a fost cea mai mare fuziune bancără

interstatală din acea perioadă.

1986 - 1987 : Bank of America a înregistrat pierderi enorme prin acordarea de

împrumuturi în America Latină,credite care s-au dovedit a fi neperformante.

1992: Bank of America a realizat cea mai mare achiziţie din istorie,prin

dobândirea corporaţiei Security Pacific,care era,de altfel,cel mai mare rival al său din

California ,şi prin achiziţia altor bănci din Arizona,Oregon,Washington.

1994: BankAmerica a achiziţionat Continental Illinois Nationl Bank and Trust

Corporation of Chicago,această fuziune ajutând bancă Americii să devină din nou cea

mai mare companie de holding din U.S. în ceea ce priveşte depozitele; acest statut a fost

menţinut până în 1997,când BankAmerica a ocupat locul 2 ,fiind devansată de

NationsBank Corporation.

1998: NationsBank Corporation a achiziţionat BankAmerica Corporation şi a

adoptat oficial denumirea Bank of America Corporation, deşi această tranzacţie se dorea

27

privită ca o fuziune între aceste 2 bănci.

În anul 2001, directorul general al băncii americane şi presedintele acesteia,Hugh

McColl ,l-a numit ca successor pe Kenneth Lewis.

La 30 iunie 2005, Bank of America a convenit să achiziţioneze instituţia de credit

MBNA ,pentru suma de 29 miliarde de euro,care avea să fie plătită în numerar şi acţiuni,

devenind unul dintre cei mai mari emitenţi de carduri de pe plan mondial. În urma acestei

tranzacţii, Bank of America îşi va dubla baza de carduri, va obţine peste 20 de milioane

de noi conturi, ajungând astfel la peste 40 de milioane, cu un sold cumulat de 143 de

miliarde de dolari (119 miliarde de euro). Această tranzacţie a fost a doua mare acţiune

de acest gen efectuată de instituţia de credit american, după ce Kenneth Lewis a preluat

funcţia de director executiv.

În 2006, Bank of America a anunţat că intenţionează să cumpere compania United

States Trust ,companie ce deţinea aproximativ 100 miliarde de dolari de active în

gestionare şi avea peste 150 de ani experienţă.Această tranzacţie s-a finalizat însă în anul

2007.

În septembrie 2007 a avut loc un nou eveniment important care marchează

evoluţia băncii americane,întrucat ea primeşte aprobarea Băncii Centrale de a dobândi

ABN AMRO din America de Nord, precum şi corporaţia financiar-bancără LaSalle de la

ABN AMRO ,pentru 21 de miliarde de $.Această afacere a dus la creşterea prezenţei

băncii în multe alte state prin încă 411 de sucursale,devenind cea mai mare bancă de pe

piaţa din Chicago.

În ianuarie 2008, Bank of America a anunţat că va cumpăra instituţia financiară

Countrywide,ceea ce îi va oferi băncii o cotă substanţială pe piaţa ipotecară ,accesul la

expertiza în ţară a instituţiei,precum şi la angajaţii şi tehnologia ei.Această achiziţie era

văzută ca o măsură preventivă împotriva falimentului Countrywide, după apariţia

speculaţiilor conform cărora criza ipotecară(acordarea titlurilor financiare garantate cu

ipoteci cu grad de risc ridicat ,subprime) ar putea duce la faliment.

În anul 2008, compania a cumpărat bancă Merrill Lynch, cea mai mare companie

de brokeraj din lume, pentru suma de 44 miliarde USD.

28

În anul 2008, Bank of America a beneficiat de 20 miliarde dolari, bani primiţi de

la guvernul SUA, în cadrul programului de salvare a sistemului financiar.La sfârşitul

anului 2008, valoarea totală a activelor companiei era de 1,8 trilioane USD

Diviziuni alea Bank of America

Bank of America generează 90% din veniturile sale în piaţa internă şi continuă să

cumpere afacerile din Statele Unite ale Americii. Nucleul strategiei al băncii este acela de

a fi număru unu în piaţa internă. Aceasta a realizat acest lucru prin achizitii cheie

Global Consumer si Small Business Banking (GC&SBB) este cea mai mare divizie în

cadrul companiei si se ocupa in primul rand cu abonati bănci si cu emisiunea de carduri.

Achizitionarea băncilor FleetBoston si MBNA a extins în mod semnificativ dimensiunea

şi gama de servicii, care rezultă în aproximativ 51% din totalul veniturilor companiei, în

2005. concurează direct cu serviciile bancăre cu amănuntul divizii ale Citigroup si

JPMorgan Chase. De GC & SBB organizarea include peste 6100 de vânzare cu

amănuntul sucursale şi peste 18700 bancomate pe teritoriul Statelor Unite.

Bank of America este un membru al Alianţei Globala a ATM-urilor, un joint-

venture din mai multe bănci internaţionale importante, care permite clienţilor de la bănci

să-şi folosească cardurile ATM sau verifice cadurile de la o altă bancă din cadrul

aliantei, fără taxe, atunci când călătoresc internaţional. Alte bănci participante sunt

Barclays (Marea Britanie), BNP Paribas (Franţa), China Construction Bank (China),

Deutsche Bank (Germania), Santander Serfin (Mexic), Scotiabank (Canada) şi Westpac

(Australia şi Noua Zeelandă). Această facilitate este limitată la retrageri folosind un card

de debit, desi retragerile de pe cardurile de credit sunt în continuare obiectul taxelor

pentru retragerilor de numerar în avans şi taxele pentru conversia valutara. In plus, unele

bancomate străine utilizeaza tehnologii Smart Card şi nu pot accepta carduri non-Smart .

Operaţiuni internaţionale

În 2005, Bank of America a achiziţionat o participaţie de 9% la bancă “China

Construction Bank”, fiind a 2 a bancă din china, cu 3 miliarde dolari. Aceasta a

reprezentat cea mai mare incursiune a companie în sectorul bancar al Chinei care este un

sector in continua creştere. Bank of America are in prezent birouri in Hong Kong,

Shanghai şi Guangzhou şi se caută să extindă foarte mult afacerile cu chinezi, ca urmare a

29

acestui târg. În 2008 Bank of America a fost premiata cu Afacerea anului - la premiile de

la Hong Kong.

3.2 Băncile de investiţii

Băncile de investiţii obţin profit de la companii şi guverne prin obţinerea de bani

din emiterea şi vânzarea de valori mobiliare în pieţele de capital şi furnizarea de

consiliere cu privire la tranzacţii, precum fuziuni si achiziţii. Pentru a realiza aceste

servicii, în Statele Unite ale Americii, un consilier trebuie să fie un broker-dealer

licenţiat.

Principalele activităţi şi unităţi

Funcţia primară a unei băncii de investiţii este de a cumpăra şi de a vinde produse.

O bancă de investiţii este împărţită în aşa-numitul Front Office, middle office şi back

office.

Front Office:

Investiţii bancare sunt aspectul tradiţional al bănci de investiţii, care implică, de

asemenea, ajutarea clientiţilor de a strânge fonduri în pieţele de capital şi de consultare

cu privire la fuziuni şi achiziţii

Managementul Investiţiei: Este managementul profesional al diferitelor titluri de

valoare(acţiuni, obligaţiuni) si alte active(Imobiliare) pentru a îndeplini obiectivele de

investiţii prevăzute în beneficiul investitorilor.

Cercetarea este divizia care revizuieşte companile si scrie rapoarte despre

perspectivele lor, de multe ori cu rating gen "cumpără" sau "vinde".

Strategia este de divizie care oferă sfaturi clienţilor externi, precum şi interni

privind strategile care pot fi adoptate în diferite pieţe.

Middle office:

Finante sunt zone responsabile pentru gestionarea capitalului si monitorizarea

riscului.

Respectarea sunt zone responsabile pentru operaţiunile de respectare a

reglementărilor guvernamentale şi reglementările interne. Deseori, de asemenea,

considerată o diviziune back-office.

Back office: Implică operaţiuni de verificare a datelor meserii care s-au efectuat,

asigurându-se că acestea nu sunt eronate

30

Tehnologia se refera la departamentul tehnologia informaţiei. Fiecare bancă are

investiţii majore sume considerabile in software-ul, creat de către echipa de tehnologie,

care sunt, de asemenea, responsabili pentru suportul tehnic.

JPMorgan Chase & Co

este o bancă americană şi una dintre cele mai vechi instituţii

financiare din lume, istoria sa începând din anul 1823. Ea este printre primele bănci de

investiţii din lume care are credit pentru sinceritatea dintre ea si clienţi.

Tip: Public

Fondat: 1799

Sediul central: New York, SUA

Venituri: ▲ US $ 116.35 miliarde (2007)

Venituri din exploatare: ▲ US $ 46.13 miliarde (2007)

Venitului net: ▲ US $ 15.36 miliarde (2007)

Total active: ▲ US $ 2.30 trilioane (ianuarie'09)

Total capitaluri proprii: ▲ US $ 123.22 miliarde ( "07)

Angajaţi: 228.452 (2008)

JPMorgan Chase, este un rezultat al combinaţie a mai multor comapnii bancăre mari din

SUA pe parcursul ultimului deceniu, inclusiv Chase Manhattan Bank, JP Morgan & Co,

Bank One, Bear Stearns si Washington Mutual.

Următoarea este o ilustrare a societăţii de fuziuni şi achiziţii majore şi istorice

predecesorii (aceasta nu este o listă completă)

31

Citigroup Inc

32

este una dintre cele mai importante societăţi de servicii financiare. A

fost cunoscută ca Citicorp, compania însă a fuzionat cu Trevelers Group, o societate

bancară de asigurare şi de brokeraj, în anul 1998, pentru a forma o singură companie

numită Citigroup.

Tip: Public

Fondat: New York, Statele Unite ale Americii (1812)

Sediul central : New York, Statele Unite

Venituri: ▼ 52.793 miliarde dolari SUA (2008)

Venituri din exploatare: ▼ -53.055 miliarde de dolari SUA (2008)

Venitului net: ▼ -27.684 miliarde de dolari SUA (2008

Total active : ▼ 1938 miliarde dolari SUA (2008)

Total capitaluri proprii : ▲ 141.632 miliarde dolari SUA (2008)

Angajaţi: 326900 (2008)

Citigroup deţine majoriatea acţiunilor băncii Citibank, una dintre cele mai mari

bănci din Statele Unite şi una din cele mai mari emitente de carduri de credit bancar.

Citigroup este o companie universală care oferă servicii financiare şi de personal

în mai mult de 100 de ţări şi teritorii, are peste 200 milioane conturi clienţi, cu total active

de aproape 1900 milioane de dolari. Este un dealer principal în U.S. Treasury Securities

iar acţiunile sale sunt componentă a indicelui bursier Dow Jones Industrial Average.

Citigroup mai include şi alte filiale precum firma de brokeraj Smith Barney şi Primerica

Financial Services, care oferă asigurări de viaţă, fonduri mutuale şi credite de consum.

Citigroup se află însă în oraşul New York.

Istoric

1998: Citicorp şi Travelers Group fuzionează şi astfel se înfiinţează Citigroup.

1999: Citibank lansează CitiDirect Online Banking, un sistem bancăr foarte

difersificat. În martie Citibank achiziţionează Financiero Atlas, a doua societate

financiară din Chile, iar în septembrie Citigroup şi partenerii săi Ripplewood Holdings

câştigă dreptul de a cumpăra Long-Term Credit Bank of Japan (mai târziu redenumită

Bancă Shinsei), ei fiind primii proprietari străini ai unei bănci japoneze.

33

Toate sucursalele americane şi canadiene care aveau ca activitate acordarea de credite

comerciale au fost preluate de către CitiFinancial.

2000: În luna martie, Citigroup, calificată ca holding financiar, devine printre

primele companii care beneficiază de legea privind modernizarea serviciilor financiare,

Gramm-Leach-Bliley, actul semnat de către preşedintele Clinton în noiembrie 1999.

De asemenea, în aprilie oferta pentru toate acţiunile din clasa A ale companiei Travelers

Property Casualty Corp. este completată; Citibank Mortgage devine CitiMortgage Inc.

În perioada mai-noiembrie au loc unele achiziţii ale Citigroup: Salomon Smith Barney

achiziţionează bancă de investiţii Schroders PLC şi Geneva Group Inc.; Citigroup

Copelco Capital Inc. achiziţionează o bancă veche de peste 130 de ani, Bank Handlowy

w Warszawie SA. din Polonia; Citigroup dobândeşte Associates First Capital

Corporation, cea de-a cincea mare societate de finanţare din Japonia şi de asemenea

achiziţionează 15% din fiecare dintre cele cinci companii de servicii financiare Furbon

Group din Taiwan, fiind cea mai mai mare investiţie străină făcută de o firmă în sectorul

financiar; Citibank Rt achiziţionează ING Bank din Ungaria.

2001: Anul debutează cu înregistrarea unui câştig de 13 miliarde de USD de pe

anul 2000 şi cu lansarea The "Citi. Live Richly", o campanie de anunţuri. În luna

februarie Citigroup devine bancă privată „The Citibank Private Bank”, iar în aprilie

Citibank and China Merchants Bank emite primul card bancăr pentru călătorii, Visa

Travel Money. Totodată, Citigroup achiziţionează ABN AMRO Bank şi Mexic's

"Banacci" redenumindu-l Grupo Financiero Banamex, şi integrează operaţiunile sub

numele de marcă Banamex Mexic. Este cea mai mare achiziţie străină din Mexic în

sectorul financiar şi cea mai mare afacere făcută vreodată în America Latină.

2002: Citigroup achiziţionează Golden State Bancorp, care era compania mama

pentru First Nationwide Mortgage and Cal Fed, cea de-a doua mare achiziţie din S.U.A.

Tranzacţiile făcute îi permite băncii Citibank să se extindă în ceea ce priveste activitatea

bancără cu amănuntul pe pieţele din California şi Nevada, astfel adăugând aproximativ

1,5 milioane de noi clienţi. Pe 13 noiembrie, Cal Fed devine Citibank (Vest), FSB.

2003: Citigroup achiziţionează Diners Club Europa de la GTP Holding SpA şi

Forum Financial Group. Cu sediul în Portland, Maine, şi cu operaţiuni în SUA, Polonia şi

Bermude, Forumul este un furnizor de servicii pentru fondul mutual global, fondul de

34

acoperire şi fondurile industriale.

În septembrie este lansat cardul The Tarjeta Tricolor Banamex, un card de debit care

permite mexicanilor care locuiesc în S.U.A. să transfere bani către rudele lor din Mexic,

iar în noiembrie Zao Citibank, filiala rusă a Citigroup, lansează primul card de credit rus.

2004: La începutul anului, sunt achiziţionate Washington Mutual Finance

Corporation care aderă la CitiFinancial, KorAm Bank, înfiinţată în 1988, una dintre cele

mai mari bănci comerciale din Coreea de Sud, cu 223 sucursale şi Washington Mutual

Finance Corporation, bancă care oferea prin cele 427 birouri în 26 de state credite

imobiliare, credite pentru consum clienţilor săi, ultima cu 1,25 miliarde USD de către

compania mamă, Washington Mutual, Inc, şi care a aderat apoi la CitiFinancial.

În septembrie Agenţia de Servicii Financiare din Japonia a ordonat companiei Citigroup

să-şi închidă operaţiunile sale private în termen de un an şi pentru încrederea unităţii

bancăre să stopeze toate operaţiunile noi. Autorităţile de reglementare au ordonat de

asemenea, ca Cititrust din Japonia să se închidă în luna octombrie a anului 2004.

Divizii

Global Consumer Group

o Citi Cards

o CitiFinancial

o Citibank

Global Wealth Management

o Citi Private Bank

o Citi Smith Barney

o Citi Investment Research

Citi Institutional Clients Group

o Citi Markets and Banking

o Citi Alternative Investments

BIBLIOGRAFIE

35

G. Jay Francis, Susan M. Siegel- “Principles of banking” George H. Hempel, Donald G. Simonson- “Bank Management” David H. Friedman- “Money & Banking” Editura American Bankers

Association Vasile Turliuc, Vasile Cocriş- “Moneda si Credit ” - Ed. Universităţii

Al. I. Cuza, 2008 Simona Gaftoniuc- “ Finanţe internaţionale” - Ed Economică, 2000 http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_Federal_Reserve_System http://en.wikipedia.org/wiki/Federal_Reserve http://ro.wikipedia.org/wiki/Federal_Reserve_System http://www.federalreserve.gov/pubs/bulletin/ http://www.jpmorganchase.com/cm/cs?pagename=Chase/

Href&urlname=jpmc/about/history http://en.wikipedia.org/wiki/Citigroup http://en.wikipedia.org/wiki/JPMorgan_Chase#Key_financial_data http://en.wikipedia.org/wiki/

Investment_banking#Main_activities_and_units http://en.wikipedia.org/wiki/Commercial_bank http://en.wikipedia.org/wiki/Investment_banking http://www.ft.com/cms/s/0/ea450788-1573-11de-b9a9-

0000779fd2ac.html

36