Ministerul Educației din R.Moldova

Facultatea de Istorie și Filosofie

USM

Proiect de Cercetare:

Monarhia engleza în timpul domniei lui Henric al VIII-lea

Efectuat: Garabovschi Ștefan

Controlat: Pavel Cocârlă dr.hab,prof.univ

Chișinau 2013

Cuprins:

Introducere

1.Situația Angliei la momentul venirii lui Henric VIII-lea la putere

2.Cauzele și scopurile reformei bisericești a lui Henric VIII-lea

3.Reforma și ultimii ani de domnie a lui Henric VIII-lea

Introducere

Actualitatea temei. Cercetarea respectivului subiect a fost condițonată de faptul că personajul

respectiv a avut o viață destul de tumultoasă ceia ce sa răsfrînt și asupra istoriografiei din zilele

noastre fehiculînduse fel de fel de ipoteze care incită curizitatea oricărui cititor din zilele

noastre.Deasemenea prin studierea epocii respective ne vine mai lesne de înțeles toate procesele

sociale și religioase care se petrec în socetatea noastră contemporană. Henric al VIII-lea a fost un

reprezentat de vază a coroanei britanice, fiind monarhul care la momentul respectiv conducea

europa, ipunînduse la un moment dat chiar și în fața papei, iar drept rezultat în 1535 a fost

excomunicat, el proclamînduse ca cap a bisericii anglicane, punînd bazele unui nou curent

protestantist și anume anglicanizmul.

Gradul de cercetare a temei investigate. Pe subiectul respectiv sa scris numeroase lucrări,

întrucît actualitatea temei rămîne încă actuală chiar și după atîta amar de vreme, întrucît henric al

VIII-lea este privit mai întîi de toate ca un reformator al bisericii anglicane reformă care și în

zilele noastre este dezbătută de către cercetărori aducînduse argumente pro și contra la calitățile

ei calitative cît și cantitative. Cercetarea mea la subiectul respectiv reprezintă o picătură dintr-

un ocean în domeniul cercetări întrucît de la an la an apor o mulțime de monografii pe subiectul

respectiv, întrucît reformele înfăptuite la momentul respectiv își au oglindire si-n societatea din

zilele noastre.

Scopul și obiectivele lucrării. Lucrarea respectivă are drept scop de a pune în evidență

principalele evenimente din cadrul domniei monarhului Henric al VIII-lea , deasemenea și

situația Angliei din punct de vedere social, economic și politic de la începutul sec. al XVI-lea.

Izvoare. În calitate de izvoare informative mam bazat pe monografii de specialitate care reflectă

și caracterizează situația anglie la momentul respectiv: Pavel Cocârlă Istorie medievală

universală- Crestomație, Chișinău 2003.

Cadrul cronologic și geografic. Limitele cronologice pe care leam fixat în lucrarea respectivă

sunt limitele de domnie a monarhului henric al VIII-lea 1509-1547, întrucît lucrarea respectivă

are drept scop studierea evenimentelor istorice care sau conturat în timpul lui Henric la VIII-lea

și anume reforma religioasă care a fost înfăptuită la momentul respectiv, concentrînd astfel în

mînele sale capital și proprietăți funciare enorme pentru perioada respectivă. Din punct de vedere

geografic mam limitat deasemenea la nordul europei întrucît mam referit și la politica externă

amonarhului însă un rol de bază îl are totuși Anglia deoarece anume aici se desfășoară acțiunea.

Conținutul lucrării. Lucrarea a fost structurată în următoarele compartimente: Introducere,

Situația Angliei la momentul venirii lui Henric la putere, Cauzele și scopurile reformei

bisericești a lui Henric al VIII-lea, Reforma și ultimii ani de domnie a lui henric al VIII-lea,

Bibliografie, Anexe. În primul capitol am reprezentat situația Angliei la începutul sec.XVI-lea

întrucît au loc metamorfoze in toate domeniile: social, politic, economic.În capitolul doi mam

referit la obiectivele și importanța reformei bisericești înfaptuită de Henric al VIII-lea. În al

treilea și-n cel din urmă capitol am pus accentul pe rezultatele reformei, cît și bilanțul domniei

lui Henric al VIII-lea.

1.Situația Angliei la momentul venirii lui Henric VIII-lea la putere.

Henric VIII-lea a domnit în perioada cuprinsă între 1509-1547 venind la tron la vîrsta de 17 ani

și 10 luni, mulți din contemporani considerau venirea noului rege ca inceputul unei noi epoci,

spre exemplu Thomas More a scris un poem în latină în care îl descria pe Henric la ceremonia

încoronarii. El conținea urmatoarea aserțiune: Aceasta zi este sfîrșitul sclaviei noastre, izvorul

libertații; sfîrșitul tristeții și inceputul bucuriei.

Era astfel foarte bine pus în evidență contrastul dintre epoca fostului rege și cea a succesorului

sau, întrucît în ultimii ani de domnie Henric VII-lea avea chipul și comportamentul unui batrîn

rău, aparea rareori în public și devenise celebru pentru felul dubios în care lua bani de la cei

bogați1. Era temut pentru amenzile pe care le percepea, însă nu era foarte respectat, fiind

deasemenea și foarte minuțios întrucît dupa moarte a lasat o avere uriașa de circa 2 mln de livre

aur. Situația Angliei la începutul secolului al XVI-lea se poate caracteriza din mai multe puncte

de vedere economic, social, si politic.

Din punct de vedere economic Anglia la începutul sec.XVI-lea se afla la răscrucea a două

drumuri și anume cel feudal, care se afla în perioada de criză întrucît sistemul respectiv nu mai

putea ține pasul cu noile cerințe, care puneau accentul pe modernizm și chiar pe un nou mod de

gîndire, și sistemul capitalist, care era în faza incipientă de formare dar, ținea sa promită mult

mai multe decît cel feudal. Mai mult decît atît în perioada respectiva se schimba modul de viața

și activitate a indivizilor spre exemplu Anglia țăranilor, meșteșugarilor, sau în cele din urmă a

cavalerilor medievali rămîne în urmă, pozițiile fiind preluate de Anglia comercianților,

navigatorilor și a manufacturilor, care au pus bazele Angliei moderne.

Socialul sa manifestat prin formarea unor noi clase sociale regii Tudori se sprijină pe trei clase

noi: gentry, yeomeni şi comercianţi. Gentry constituie totalitatea gentlemenilor care trăiesc la

ţară. Cuvântul gentleman, care începe a fi folosit sub domnia reginei Elisabeta, e departe de a

avea acelaşi sens pe carel are cuvântul francez gentilhomme. Cineva putea fi gentleman fără să

fie înnobilat şi chiar fără să aibă pământ feudal. Gentry cuprinde şi pe descendentul cavalerului

şi pe comerciantul bogat, fost primar al oraşului său, care cumpără o bucată de pământ unde să se

retragă, şi pe avocatul celebru devenit proprietar funciar; această clasă are ca limită inferioară un

cens funciar, acele douăzeci de livre venit care odinioară dădeau dreptul la titlul de cavaler şi

care în secolul al XVI-lea îngăduie unui proprietar să devină judecător de pace2. Micii nobilimi

din naştere îi urmează o mică nobilime a banului, al cărei rol în stat se aseamănă cu acela jucat în

1 K.Randell Henric al VIII-lea și guvernarea Angliei. București,2000,p.182 André Maurois Istoria Angliei. 1967, București,p.154

Franţa de clasele mijlocii pe vremea lui Ludovic Filip, dar care rămâne o aristocraţie rurală. Între

squires care o formează şi pairii regatului, nici un zid de nepătruns. Moştenitorii pair-ilor intră în

Camera Comunelor şi sunt pe picior de egalitate cu gentlemenii de la ţară. Şi yeomenii constituie

o clasă rurală, inferioară gentryului, superioară foştilor vilani. Ea cuprinde (aproximativ)

indivizii care au cel puţin patruzeci de şilingi venit, necesari pentru a face parte dintrun juriu sau

pentru a participa la alegerile de comitat, dar care nu ating venitul de douăzeci de livre, ceea ce

ar face din ei gentlemeni. Din punct de vedere politic catre finele sec.XV-lea începutul sec.XVI-

lea avem un eveniment destul de important și anume instaurarea unei noi dinastii cea a

Tudorilor, primul reprezentant al acestei dinastii fiind Henric VII-lea, deasemenea important de

punctat este faptul că anume în perioada respectiva monarhia ajunge la apogeul sau de vîrf,

aceasta datorînduse în mare parte că monarhul a fost destul de abil în organizarea politicii

interne, întrucît dupa Razboiul celor două roze (1455-1485) marii seniori au fost lichidați, iar cei

care mai ramăseseră erau slabiți,neputînd reprezenta un real pericol pentru monarhie3.

Deasemenea monarhia sa bucurat de un real succes deoarece sa bazat pe noi clase sociale, care

reprezentau majoritatea populației din perioada respectivă, astfel nobilii care au mai ramas au

fost nevoiți să fie loiali monarhului ca conducător suprem ceia ce practic a asigurat bunastarea și

stabilitatea monarhiei o buna bucată de timp. Instaurarea unei noi domnii cî și a unei noi dinastii

a fost favorabilă dezvoltării studiilor şi meditaţiilor reformiştilor deoarece a fost o domnie paşni

că. În timpul acestor douăzeci şi patru de ani nu sau petrecut decât puţine evenimente importante.

Dar marii suverani, ca şi oamenii mari de stat, sunt adesea acei care, întocmai ca primul rege din

dinastia Tudori lor, ştiu săşi înconjoare numele de o zonă de tăcere. Nui numai o în tâmplare că

sub guvernarea unor asemenea bărbaţi nu survine nici un incident grav4. Înţelepciunea ordonă ca

la începutul unei dinastii sau al unui regim să domnească liniştea. Dacă dinastia Tudorilor sa

putut în rădăcina atât de profund, dacă instituţiile locale au devenit destul de viguroase pentru a

putea înlocui instituţiile feudale, totul se datorează acelui sfert de veac de pace internă şi externă

pe care la dat ţării, înain tea domniilor dramatice ale fiilor şi nepoţilor săi, prudentul şi

misteriosul lor strămoş.Deasemenea din punct de vedere economic Anglia se afla la momentul

de care ne relatează și Thomas More și anume că ,,oile au mîncat țăranii” moșieri alungînd

țăranii de la pămînt la oraș întrucît era mai profitabil să transformi terenurile arabile în pașuni,

deoarece la momentul respectiv în anglia își pusese bazele revoluția industrială, iar o dată cu ea

și un nou sistem economic care punea accentul pe industrie producătoare de mărfuri și cum

idustria textilă era în ascensiune lîna reprezenta un produs destul de retabil astfel țăranii erau

nevoiți să plece la oraș lucrînd la manufacturi ca muncitori salarizați, acesta reprezentînd

3 André Maurois Istoria Angliei. Bucuresti,p.1554 K.Randell Henric al VIII-lea și guvernarea Angliei. București,2000,p.34

momentul de cotitură în dezvoltarea economică a Angliei5, care trecea deja la un alt nivel,

dominînd astfel cîteva secole bune țările vecine întrucît cine deține banii acela deține și puterea.

2.Cauzele și scopurile reformei bisericești a lui Henric VIII-lea

Motivul principal, nu unicul, al separării Angliei de Roma îl reprezenta voința decisă a lui Henric

de a divorța de soția lui, Ecaterina de Aragon, fica regilor catolici. În luarea acestei decizii,

regele este determinat de două motive:

- Dorința de a avea un urmaș la tron de parte barbătească, deoarece atunci ideea unei

ascensiuni feminine era puțin probabilă.

- Dragostea pentru Anna Boylen, dragoste pornită din caracterul său volubil și neînfrînat.

Ecaterina de Aragon, cu care se căsătorise în 1509 (ea era născută în 1485, el, în 1491), născuse

șase copii, două fetițe și patru băieți; însă, cu excepția Mariei, se născuseră morți sau muriseră la

puțin timp după naștere. De acum, de la Ecaterina, în vârstă de 40 de ani, nu se mai putea nutri

speranța nașterii unui băiat. Henric era un catolic sincer; mai mult, își câștigase (septembrie

1521), din partea lui Leon al X-lea, titlul de Defensor fidei datorită lucrării sale Assertio septem

sacramentorum, scrisă împotriva scrierii lui Luther, De captivitate Babylonica6. Voind să

procedeze ca un catolic, nu pe calea divorțului, ci prin declararea nulității căsătoriei cu Ecaterina,

cu care trăise 18 ani, regele încearcă toate căile și argumentele, presiuni, coruperea teologilor și

canoniștilor universităților europene, amenințarea cu introducerea reformei protestante în Anglia

etc. Toate aceste tentative pot fi sintetizate astfel:

Invaliditatea căsătoriei încheiată cu Ecaterina, deoarece este împotriva normei levitice (Lev

20,21), care interzice căsătoria cu soția fratelui. Era vorba despre o lege divină pentru care nici

papa nu putea da dispensă. Ecaterina se căsătorise cu fratele lui Henric, Arthur, în vârstă doar de

14 ani, care murise la cinci luni de la încheierea căsătoriei, fără ca aceasta să fie consumată,

deoarece, în afară de faptul că Arthur avea doar 14 ani, era și bolnăvicios 7. Papa Iuliu al II-lea

dăduse o dispensă de impediment în primul grad pentru ca Ecaterina să se poată căsători cu

Henric. Așadar, prima cale de urmat era cea a afirmării legii divine pentru care nu se putea da

dispensă. Cealaltă cale era cea a declarării invalidității bulei lui Iuliu al II-lea8.

Deoarece papa rămâne ferm pe poziție, regele, sfătuit de capelanul familiei Boylen, profesor la

Cambridge, începe să facă presiuni asupra papei. Astfel, încep să fie adunate, contra unor mari

sume de bani, păreri ale teologilor și juriștilor referitoare la acest caz. Acestea trebuia să

5 R.B Wernham, Before The Armada: The Growth of English Foreign Policy 1485-1558(jonathan Cape, 1966)p.686 K.Randell Henric al VIII-lea și guvernarea Angliei. București,2000,p.387 André Maurois Istoria Angliei. Bucuresti,p.1588 K.Randell Henric al VIII-lea și guvernarea Angliei. București,2000,p.40

răspundă la întrebările: căsătoria era interzisă de Cartea Leviticului? Papa putea să dea o astfel

de dispensă?Oxford și Cambridge sunt de partea regelui; universitățile germane sunt împotrivă.

Răspunsul cel mai clar și exact îl dă Salamanca:

- căsătoria unui bărbat cu văduva fratelui nu este împotriva legii naturale;

- căsătoria cu o văduvă care nu avusese fii cu fratele dinainte nu fusese interzisă niciodată

de Vechiul Testament;

- în absența unei legi umane, căsătoria cu văduva propriului frate, cu sau fără fii, era

validă fără a fi necesare dispensele papale.

Papa Clement al VII-lea, înțelegând gravitatea cazului și calculând perspectivele politice,

încearcă să acorde tot ceea ce era posibil: dispensa de afinitate în primul grad colateral pentru a

se căsători cu Anna Boylen, dat fiind faptul că Henric fusese amantul surorii acesteia, Mary, iar

afinitatea, conform teoriei de atunci, se crea cu „copula” licită sau ilicită (una caro). În afară de

aceasta, papa dăduse o bulă secretă în care se declara invalidă bula lui Iuliu al II-lea. Însă, în

ochii lui Henric, toate acestea erau măsuri colaterale; el voia declararea invalidității căsătoriei cu

Ecaterina, care, între timp, apelase la tribunalul papal pentru a analiza cazul9.

Presiunile asupra papei continuă cu o cerere a mai marilor Angliei. Primii care semnează

fuseseră contactați în prealabil de către rege. Printre aceștia să găseau 6 episcopi (inclusiv

Wolsey și Warham de Canterbury) și 22 de abați. Papei i se cere îndeplinirea a tot ceea ce

dorește Henric; în caz contrar, se vor ivi anumite pericole (13 iulie 1530). Papa, pentru a câștiga

timp, răspunse abia la sfârșitul lunii septembrie10.

– Convocarea Parlamentului (1529). Acesta este format din înalta nobilime, mica nobilime

posesoare de terenuri și de reprezentanții comunelor. Anticlericalismul acestora nu este atât de

accentuat încât să se prevadă posibilitatea unei atacări și negări a primatului papal pentru Anglia.

Însă, în cazul unei presiuni puternice din partea regelui, nu ar fi fost exclus să se ajungă și la o

atare eventualitate. De fapt, la schismă se va ajunge prin acest parlament, numit și „Parlamentul

Reformei” (1529-1536). În octombrie 1529, Wolsey pierde funcția de cancelar și, în baza legii

Praemunire din 1353, datorită legației papale pe care o conducea, este acuzat de a fi

reprezentantul unei puteri străine. În locul său este numit un laic, Thomas Morus11.

La 3 noiembrie 1529, Henric convoacă parlamentul și încearcă prin toate mijloacele de a-l

determina să accepte propriile teze. Acum este sigur de ajutorul acestuia și are certitudinea că

9 André Maurois Istoria Angliei. Bucuresti,p.16010 Emil Dumea. Istoria Bisericii sec.XI-XXI. Iasi 2011.p.23411 Emil Dumea. Istoria Bisericii sec.XI-XXI. Iasi 2011.p.236

poate merge înainte, chiar până la pasul final: ruptura de Roma. La11 februarie 1531, Clerul cere

scuze regelui de a fi acceptat pe pământul englez legația lui Wolsey (reprezentanta unei puteri

străine: a Romei) și-i oferă regelui 100 de mii de lire sterline. În același document Henric declară

că regele este protectorul și capul suprem al Bisericii Engleze, că lui îi este încredințată

îngrijirea sufletelor, că el este apărătorul privilegiilor și drepturilor Bisericii. Clerul acceptă totul,

însă impune o restricție (sugerată de Ioan Fisher): „Noi recunoaștem că Regele este capul suprem

al bisericii în Anglia în măsura în care o permite legea lui Cristos”. Regele obține aceeași

recunoaștere și de la Parlament. Însă în toate acestea este vorba probabil de o măsură de

intimidare, întrucât Henric continuă să trateze cu papa, care, pe toate căile, încearcă să amâne

procesul12.

În ianuarie 1533, Henric se căsătorește în secret cu Anna Boylen, însărcinată. O lună mai târziu,

Thomas Cranmer, filoluteran, căsătorit tot în secret cu o luterană germană, devine episcop de

Canterbury. Cu acest arhiepiscop, planurile regelui devin mai ușor realizabile. Regele își asigură

sprijinul clerului în cadrul reuniunilor din provinciile bisericești de Canterbury (26 martie – 3

aprilie 1533) și de York (13 mai 1533). În aceste întruniri, clerul trebuia să răspundă la două

întrebări: Căsătoria cu văduva fratelui este interzisă de legea divină și pentru aceasta nu se poate

da nici o dispensă? Sunt suficiente argumente pentru a demonstra ratum et consumatum căsătoria

dintre Ecaterina și Arthur? Atât teologii, cât și canoniștii din Canterbury și York, în majoritate,

sunt favorabili regelui: prima căsătorie este interzisă de legea divină; căsătoria fusese consumată.

În baza acestui rezultat, Cranmer declară nulă căsătoria dintre Henric și Ecaterina, deoarece papa

nu putea da o dispensă pentru un astfel de impediment. Este declarată validă căsătoria cu Anna,

care este încoronată regină pe 1 iulie 1533. Două luni mai târziu, se năștea Elisabeta I.

La 11 iulie 1533 papa Clement al VII-lea declară că Henric a căzut în excomunicare. Îi rămâne

timp până în septembrie să o alunge pe Anna și să o reprimească pe Ecaterina. În sfârșit, pe 23

martie 1534, în consistoriu, papa declară validă căsătoria dintre Henric și Ecaterina și invalidă

cea încheiată cu Anna. Schisma este pe cale de a fi definitivată, iar clerul englez este cu totul la

dispoziția regelui. Cel care-l va determina pe Henric să rupă Anglia de Roma este Thomas

Cromwell. Creatură a lui Wolsey, atunci când marele umanist More, dându-și seama de

îndârjirea și de planurile regelui, demisionează, îi urmează acestuia în funcția de cancelar13.

Cromwell avea o concepție absolutistă despre stat, în sensul dreptului roman de influență

iustiniană. Conform acesteia, și Biserica trebuie să fie supusă puterii regale14. În susținerea

acestei orientări contribuise și Marsilio da Padova prin lucrarea sa Defensor pacis, iar

12 André Maurois Istoria Angliei. Bucuresti,p.15813 Serge Berstein, Pierre Milza ISTORIA EUROPEI, București 1997, vol.III,p.26714 K.Randell Henric al VIII-lea și guvernarea Angliei. București,2000,p.56

Machiavelli (Il Principe) introdusese tactica atingerii scopului indiferent de mijloacele folosite.

Cromwell este mâna dreaptă a regelui și, în îndeplinirea politicii și ambițiilor acestuia, marele

cancelar folosește toate mijloacele posibile: spionajul, denunțarea, tortura etc. După

excomunicarea din iulie 1533, regele trece spre ruptura definitivă15. În 23 martie 1534 este

aprobată legea succesiunii, prin care copiii cu Anna Boylen sunt declarați succesorii legitimi la

tron16. Tot în acest an, în luna noiembrie, sub presiunea regelui, parlamentul aprobă Actul de

supremație, prin care regele devine capul suprem al Bisericii engleze, fără nici o restricție în

materie doctrinală sau disciplinară. Este înlăturată clauza din 1531„in quantum per legem Christi

liceat”, iar orice englez trebuia să jure respectarea acestei legi. Refuzul era considerat un delict

de lezare a maiestății regale. Urmează apoi alte acte și dispoziții de supunere a bisericii față de

puterea regală. Printre alte măsuri, este impusă din nou plătirea taxelor anuale, suprimată în

1532, deoarece clerul (episcopii și abații) o considerau odioasă. Acum, însă, acești bani intrau în

visteria regelui, iar clerul nu mai consideră această măsură ca fiind „odioasă”. Actul de

supremație constituie fundamentul „juridic” al persecutării tuturor opozanților. Trebuie

menționat aici faptul că poporul era contrar divorțului lui Henric de Ecaterina, ca și măsurilor

luate pentru a-l rupe de comuniunea romană. Rezistența, însă, a fost slabă, iar orice opoziție a

fost înăbușită prin mijloacele cele mai barbare și mai sângeroase. Legea succesiunii a fost

semnată de 6.500 de clerici din opt dieceze, de o lungă listă a capitlurilor catedralelor, de 1.470

de canonici și monahi, ca și de 106 mănăstiri. În semnarea acesteia era cuprins și refuzul

jurisdicției papale asupra Bisericii engleze. Unul după altul, episcopii renunță la bulele papale de

numire, primind acest document de la rege (1535).

La data de 30 august 1535, papa Paul al III-lea semnează bulla Eius, qui immobilis, prin care

Henric este excomunicat și depus, iar supușii sunt dezlegați de jurământul de fidelitate,

excomunicarea îi lovea și pe toți colaboratorii regelui. Însă această bulă a fost publicată abia în

1538 și a avut puțin efect, aceasta și pentru că Franța nu a voit să o publice.

Rezistența față de măsurile regale a fost mai puternică acolo unde trăirea credinței era mai

profundă. Elisabeth Barton, considerată de popor ca o sfântă, este condamnată la moarte,

împreună cu mulți simpatizanți. Franciscanii observanți sunt suprimați, 50 dintre ei mor în

închisoare, iar 150 sunt împrăștiați în alte conventuri. Printre martirii iluștri se află Thomas

Morus, fostul cancelar, și Ioan Fisher, episcop de Rochester, singurul care a fost de partea

reginei Ecaterina. Ambii sunt executați în 1535 (canonizați în 1935). În naționalismul exasperat

promovat de rege și de oamenii săi, acestea erau considerate ca o manifestare a primatului papal.

15 K.Randell Henric al VIII-lea și guvernarea Angliei. București,2000,p.4616 K.Randell Henric al VIII-lea și guvernarea Angliei. București,2000,p.50

În plus, bunurile lor trebuia să servească cauzei coroanei. În 1535, din ordinul regelui, toate

acestea sunt vizitate de către oamenii acestuia (clerici și puțini laici), iar în anul următor se

procedează în baza rezultatelor acestei vizite. Din 449 de mănăstiri, 244 sunt desființate. O primă

reacție are loc în nord, unde se cere înlăturarea lui Cromwell și a lui Cranmer. Prin 46 de

execuții, opoziția este redusă la tăcere. Urmează o a doua reacție împotriva măsurilor regale.

Aceasta este mult mai puternică; se cere restabilirea jurisdicției pontificale, anularea suprimării

mănăstirilor și reprimarea ereziei. Reacția este cunoscută sub numele de „Pelerinajul Harului”.

Spre Londra se îndreaptă 35.000 de cavaleri, în timp ce regele nu dispune decât de 8.000. Lipsa

unor conducători deciși, loialitatea față de coroană, ca și promisiunile false ale regelui, reușesc să

împrăștie această armată. Urmează represaliile: 216 condamnări la moarte și nenumărate alte

măsuri inchizitoriale și punitive. Însă toate acestea îl costaseră pe rege 200.000 de lire sterline,

care acum trebuiau recuperate17.

Cromwell se gândește că totul se poate rezolva cu suprimarea „marilor mănăstiri”, a abațiilor,

ca și a caselor mendicanților. Acestea îi procură regelui aproape două milioane de lire sterline.

Alte sume, destul de consistente, intră în pungile burgheziei, care acum se constituie în acea

clasă de proprietari atașați reformei anglicane, membri ai Camerei Comunelor și ostili acum și în

viitor catolicismului tocmai pentru a nu pierde bunurile dobândite.

În afară de rolul jucat de Cromwell și Cranmer, atașamentul lui Henric față de protestantismul

german depinde și de mersul politicii externe. În 1536, el permite alegerea a trei episcopi

protestanți și aprobarea celor Zece articole, asemănătoare tezelor luterane afișate la Wittenberg.

Cromwell, ca și „vicar al Regelui”, publică, pe lângă cele 10, articole un adaos în care neagă

cultul icoanelor și a relicvelor, ca și necesitatea pelerinajelor. De o mare importanță este decizia

de a traduce Scriptura în limba engleză. Apare apoi o Bishop’s Book și cele 39 de articole, în

mod decis și definitiv anglicane. Regele, încă pe linia doctrinală catolică și împotriva lui

Cromwell, încearcă să le corecteze în sensul catolic. Cromwell nu este de părere și, deoarece se

căsătorise cu protestanta Anna de Cleves, intră în dizgrație și este executat (28 iulie 1540).

În 1543 Bishop’s Book este corectată și prefațată de rege, pentru care motiv se va numi King’s

Book. În afară de partea dedicată papei, cartea este catolică și va fi folosită de Reginald Pole și de

Maria Catolica pentru educarea catolică a poporului18. Acum, regele se găsea între două fronturi:

de o parte se aflau catolicii care nu-i recunoșteau supremația în Biserică, iar de cealaltă parte se

aflau protestanții ce nu-i acceptau nimic din ceea ce era catolic într-însul. Împotriva ambelor

partide, Henric folosește pedeapsa cu moartea: spânzurarea pentru catolici și arderea pe rug

17 Emil Dumea. Istoria Bisericii sec.XI-XXI. Iasi 2011.p.24518 Serge Berstein, Pierre Milza ISTORIA EUROPEI, București 1997, vol.III,p.256

pentru protestanți. Căzând în dizgrație, Anna Boylen este executată, iar Henric se mai căsătorește

de două ori, cu Ecaterina Howard, o tânără de 19 ani, condamnată la moarte în 1542, și cu

Ecaterina Parr, văduva lui Lord Latimer, pe 28 ianuarie 1547, Henric moare19. În urma lui lasă o

Biserică a cărei credință este încă cea catolică, dar care ieșise deja din comuniunea catolică,

deoarece capul ei nu mai era papa, ci regele. Partidul protestant, în frunte cu episcopul de

Canterbury, era încă puternic, iar fiul episcopului, protestant și el, după ce tatăl va cădea în

dizgrația regală, îi va lua locul în promovarea schismei și a ereziei anglicane. Reforma

protestantă căreia ia pus bazele Henric al VIII-lea avea să se configureze în toată splendoarea sa

în tipul Eduard al VI-lea și ultima urmașă a lui Henric al VIII-lea Elisabeta I care au dus

sistemul monarchic la culmile puterii,iar din punct de vedere al religiei a fost prefigurat un nou

sistem protestantist și anume anglicanizmul.

3.Reforma și ultimii ani de domnie a lui Henric VIII-lea

Henric al VIII-lea a fost o mare personalitate a istoriei Marii Britanii. Dar cat de mare, in

adevaratul sens al cuvantului, s-a aflat abia recent, in urma unui studiu efectuat asupra armurii

sale.

Pana la sfarsitul domniei sale, regele de 1,85 metri masura 132 cm in talie si 134 cm in piept -

indeajuns pentru a fi considerat obez, dupa standardele moderne. Prin analizarea catorva dintre

armurile lui Henric al VIII-lea - multe dintre ele fiind aduse in expozitia din luna aprilie de la

Turnul Londrei cu ocazia implinirii a 500 de ani de la inscaunarea lui - s-a aflat cu stupoare ca

acesta, in ultimii ani de domnie, ajunsese la fel de rotund pe cat era de inalt. Bineinteles, lucrurile

statusera altfel cu cativa ani in urma. Pe la douazeci s ceva de ani Henric era un tanar atragator:

inalt, musculos, atlet talentat si participant de temut in cadrul marilor turniruri ale vremii.

Armura purtata de acesta in tinerete are dimensiuni impresionant de reduse, comparativ cu

vesmintele de razboi ulterioare: 81 cm in talie si 99 cm in piept. Potrivit ambasadorului Venetiei,

tanarul rege era "cel mai frumos monarh pe care l-a vazut vreodata, cu niste trasaturi delicate si

feminine ale chipului, atat de frumoase incat putea trece oricand drept femeie". Armurile indica

fluctuatiile de greutate ale regelui "Un monstru veritabil" Dar nici macar Henric, care se

credea un previlegiat al lui Dumnezeu, nu putea ramane vesnic tanar. Intr-adevar, din punct de

vedere fizic si psihic, in ultimii 15 ani ai vietii sale a suferit cea mai grava deteriorare: balaiul

print imbatranise, innebunise si se ingrasase monstruos20. Astfel, in jurul varstei de 50 de ani

masura 122 cm in talie, ajungand apoi rapid la marimile colosale din anii lui de glorie. Peter

Armstrong, directorul Royal Armouries, l-a descris pur si simplu ca pe "un monstru veritabil". In 19 K.Randell Henric al VIII-lea și guvernarea Angliei. București,2000,p. 5420 L.B. Smith, Henry VIII: The mask of Poyalty, London 1971,p.32

secolul al XVI-lea speranta de viata la un barbat obisnuit era de 45 de ani. Si in cazul regelui

Henric al VIII-lea varsta si-a spus cuvantul - suferea de constipatie cronica si incepuse sa se

baloneze. Corpul lui suferea transformari ciudate si inflamatii hidoase de-a dreptul. Primele

semne ale nebuniei incepusera sa se arate si ele. Oricum, nu a avut sifilis, asa cum se vehiculase

anterior21. Nici macar nu exista dovezi care sa arate ca ar fi urmat tratamente cu mercur - metal

extrem de toxic care in acea vreme era folosit pentru vindecarea bolii respective. In schimb

suferea de o rara tulburare hormonala, care ar putea fi considerata responsabila pentru greutatea

exagerata a monarhului si pentru starea lui psihica din ce in ce mai precara. Puterea i-a

incetosat mintea Acestea nu erau, insa, singurele probleme de sanatate ale regelui. Se zvoneste

ca ar fi suferit de impotenta in timpul casatoriei sale cu Anne Boleyn, deoarece ea s-a plans in

repetate randuri fratelui ei de acest lucru. Cand a luat-o de sotie pe mult mai tanara Catherine

Howard, viata lui sexuala a inflorit. In mai putin de un an, insa, a executat-o pe aceasta, fara a

avea un motiv intemeiat - nebunia ii incetosa mintea tot mai rau. Pe atunci, Henric cantarea mai

mult de 127 kilograme, i se faceau regulat clisme extrem de dureroase si avea o rana deschisa la

picior pe care doctorii Curtii refuzau sa o trateze, pe motiv ca boala trebuie lasata sa paraseasca

singura corpul. Durerile constante provocate de aceasta rana ar putea explica, partial, reactiile

extrem de violente care i-au caracterizat ultimii ani de domnie ai monarhului. Povestea adevarata

a lui Henric al VIII-lea e o parabola despre puterea care corupe si subjuga, dar si despre

fragilitatea corpului uman. Monarhul s-a casatorit de sase ori, s-a dezis de Biserica Romano-

Catolica si si-a pierdut mintile - toate acestea inainte de a implini 55 de ani. A imbatranit, a

devenit un personaj dezgustator si periculos si s-a ingrasat enorm. Dar in multe feluri, Henric al

VIII-lea ramane cel mai enigmatic si mai interesant conducator din intreaga istorie a Marii

Britanii22. Povestea adevarata a lui Henric al VIII-lea e o parabola despre puterea care corupe si

subjuga, dar si despre fragilitatea corpului uman. Iar Referitor la politica externă a reprezentat

punctual central al acuzelor împotriva lui Henric, reproșinduse că politica sa externă a

reprezentat un eșec uriaș și costisitor, el risipind averea mănăstirilor, care ar fi trebuit să asigure

monarhiei independență financiară și renunțarea la impozitele speciale percepute de la supușii săi

timp de mai multe generații. Ca conducător are imaginea unui rege care își trimite armata să

cucerească Scoția fără să aibă o hartă sau altceva decît onoțiune vagă despre poziția geografică

a ținuturilor aflate la nord de limesul lui Hadrian23.

21 Serge Berstein, Pierre Milza ISTORIA EUROPEI, București 1997, vol.III,p.24522 L.B. Smith, Henry VIII: The mask of Poyalty, London 1971,p.4523 Serge Berstein, Pierre Milza ISTORIA EUROPEI, București 1997, vol.III,p.287

Bibliografie:

1.K.Randell Henric al VIII-lea și guvernarea Angliei. București,2000

2.Emil Dumea. Istoria Bisericii sec.XI-XXI. Iasi 2011

3.André Maurois Istoria Angliei. Bucuresti, 1967

4.Cocârlă pavel Istoria medievală universală-Crestomație, Chișinău 2003

5.Serge Berstein, Pierre Milza ISTORIA EUROPEI, București 1997, vol.III

6.R.B Wernham, Before The Armada: The Growth of English Foreign Policy 1485-

1558(jonathan Cape, 1966)

7.E.V. Ives, Anne Boleyn, Blackwell 1986

8.L.B. Smith, Henry VIII: The mask of Poyalty, London 1971