Download - Microsoft Word - Capitolul 1

Transcript
Page 1: Microsoft Word - Capitolul 1

PREVIZIUNI MACROECONOMICE

7

Capitolul 1

CONCEPTUL DE ACTIVITATE ECONOMICĂ PREVIZIONALĂ

Activitatea previzională reprezintă o componentă a conducerii economiei. Niciodată nu s-a pus problema realizării unor activităţi economice fără a nu se avea o imagine de perspectivă, de viitor, asupra scopului urmărit.

Din acest motiv, activităţile previzionale conştiente au însoţit permanent activitatea

economică, dar despre un sistem coerent de conducere şi de eficientizare a activităţii

economice se poate vorbi de-abia din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX şi începutul secolului XX.

În acest sens, pot fi citate, ca lucrări de referinţă: Scientific management,

aparţinând lui F.W. Taylor (1856÷1915) şi General and Industrial management, a lui

Henry Fayol (1841÷1925).

Progresul celorlalte ştiinţe a condus şi la perfecţionarea conducerii activităţii economice, punându-se bazele managementului economic, ca ştiinţă de sine stătătoare. Această ştiinţă a fost puternic influenţată de noile descoperiri din psihologie, sociologie, drept, ştiinţe economice şi tehnice.

O analiză retrospectivă a acestui proces conduce la următoarea etapizare a

dezvoltării ştiinţei conducerii economiei 1:

a. 1910÷1930: elaborarea principiilor şi a metodelor de conducere ştiinţifică.

Faza iniţială a constituit-o studierea organizării economice a muncii, prin care se

urmărea obţinerea maximului de efecte utile cu minimum de eforturi, conform

principiului eficienţei (celor trei e);

b. 1930÷1940: elaborarea unor structuri organizatorice primordiale. Acestea

îmbracă forme de decizie şi supraveghere, pe anumite trepte ierarhice;

c. 1940÷1960: conducerea prin obiective. În această etapă, conducerea era

considerată un proces prin care se alegeau şi se înfaptuiau anumite obiective, prin

desfăşurarea unor activităţi previzionale şi organizatorice. O importanţă deosebită o

1 Maynard H.B. - "Conducerea activităţii economice", Editura Tehnică, Bucureşti, 1970, vol.l, p.58-64.

Page 2: Microsoft Word - Capitolul 1

PREVIZIUNI MACROECONOMICE

8

avea, în această etapă, cunoaşterea motivaţiei şi a comportamentului oamenilor în

colectivitate;

d. 1960 →: această etapă, care continuă şi în prezent, a condus la

elaborarea unei teorii generale a conducerii, ca un sistem corelat, care îmbină

elemente de natură economică, socială, tehnică şi morală. La nivel macroeconomic, conducerea trebuie să ţină cont de nevoile, interesele şi

aspiraţiile populaţiei ţării respective. Putem defini conducerea macroeconomică drept acel

proces de organizare, influenţare şi antrenare a resurselor disponibile, în vederea soluţionării problemelor care condiţionează nevoile populaţiei unui stat.

Ştiinţa conducerii evidenţiază un sistem corelat de reguli şi de metode de cunoaştere obiectivă a realităţii înconjurătoare şi de optimizare a acţiunii umane (vezi fig.1.1).

Fig. 1.1. Algoritmul analizei ştiinţifice a realităţii înconjurătoare

Activitatea previzională, însoţitoare permanentă a activităţii umane, a fost sintetic şi

pertinent definită de filosoful francez Auguste Compte (1798÷1857): "a şti înseamnă a

prevedea pentru a putea".

Ca urmare, activitatea previzională poate fi definită ca acel proces de anticipare a acţiunilor şi a realităţilor viitoare, pe diferite termene. Acest proces se fundamentează pe analize retrospective şi prospective, de cunoaştere şi de decizie.

Page 3: Microsoft Word - Capitolul 1

PREVIZIUNI MACROECONOMICE

9

Activitatea previzională se caracterizează prin:

a. operaţiuni de cuantificare, reglementare, influenţare a diferitelor procese şi

dinamici pe criterii de optim;

b. un raport optim între centralizare şi descentralizare, bazat pe principii

democratice. Conform lui Naisbitt 2, între 1910÷1970, s-a manifestat o centralizare

excesivă, până la saturaţie, a procesului decizional economic. Până în 1976, a urmat

o perioadă de tranziţie, pentru ca, începând cu 1976 şi până în prezent, să asistăm la

descentralizarea conducerii macroeconomice. Descentralizarea în adoptarea deciziilor economice prezintă multiple avantaje, dintre

care menţionăm: o mai mare libertate de acţiune pentru agenţii economici, creşterea flexibilităţii în adoptarea şi în modificarea deciziilor economice, promovarea superioară a competenţei şi a abilităţii agenţilor economici în condiţiile concurenţei de piaţă etc. Ca principal dezavantaj al descentralizării, menţionăm posibilitatea informării imperfecte la nivel macroeconomic, cu anumite implicaţii negative asupra calităţii previziunilor macroeconomice, mai ales pe termen mediu şi lung.

Economia contemporană este necesară a fi structurată în micro şi macroeconomie, ca o consecinţă a diviziunii muncii şi a creşterii interdependenţelor între activităţile economice.

Macroeconomia se caracterizează prin:

a. analizează economia ca un întreg sau ca o sumă a agregatelor sale

(administraţie publică, firme private, menaje). În acest context, agregatul apare ca o

colecţie de agenţi economici specifici, care sunt trataţi ca şi când ar forma o singură

unitate economică;

b. caută să obţină o imagine de ansamblu, generală, asupra structurii

economiei şi asupra relaţiilor care se stabilesc între agregatele majore ale acesteia;

c. evidenţiază creşterea output-ului şi a gradului de utilizare a factorului

muncă pe perioade mari de timp (creşterea economică) precum şi a oscilaţiilor pe

termen scurt şi mediu (ciclurile economice)3;

d. răspunde la întrebări legate de: utilizarea resurselor la nivel naţional,

evoluţia puterii de cumpărare, a capacităţilor de producţie agregate, şomajului,

inflaţiei şi a ratei de creştere economică 4;

e. are ca finalitate aplicarea teoriei economice în politica la nivel naţional

(keynesism-ul, de exemplu, a apărut şi s-a manifestat în dorinţa de a depăşi marea

criză din anii '30);

f. analizează fluctuaţiile apărute, la intervale neregulate, în activitatea

economică, la nivel global 5;

2 Naisbitt John - „Megatendinţe”, Editura Politică, Bucureşti, 1989, p.151-154. 3 Dornbush Rudiger, Fisher Stanley - „Macroeconomisc”, Mc Graw-Hill Inc., New York, 1990, p.9-10. 4 Lipsey Richard G., Steiner Peter O. - „Economics”, Harper&Row Inc., New York, 1975, p.9-10. 5 Hall R.E., Taylor J.B. - „Macroeconomics”, W.W. Norton Inc. New York, 1988, p.3-4.

Page 4: Microsoft Word - Capitolul 1

PREVIZIUNI MACROECONOMICE

10

g. macroeconomia examinează pădurea şi nu copacii. Ea ne oferă o imagine de

ansamblu, de la nivelul zborului unei păsări, asupra economiei 6. Motivaţia orientării celor mai mari specialişti spre teoria macroeconomică este extrem

de diversă.

Franco Modigliani, de exemplu, a dorit iniţial să devină medic, la fel ca tatăl său.

Deoarece era prea sensibil în prezenţa sângelui, s-a orientat către legislaţie care, în Italia, are un caracter foarte general. În timpul studenţiei, a participat la un concurs de eseuri legat de efectele controlului preţurilor şi a câştigat premiul întâi. Din acel moment, a început sistematic studiul macroeconomiei.

James Tobin a fost influenţat, în studierea macroeconomiei, de efectele marii crize

din anii '30. în al doilea rând, el a fost atras de multiplele posibilităţi de analiză pe care le

oferă această ştiinţă, considerând macroeconomia un subiect intelectual fascinant.

Robert E. Lucas jr., laureat al premiului Nobel pentru economie, a fost şocat în

momentul în care a realizat că nu înţelege cărţi de referinţă în domeniu, precum "General

Theory ..." a lui Keynes. Din acest motiv, s-a îndreptat spre macroeconomie în mod

sistematic şi şi-a luat doctoratul la Chicago.

Thomas J. Sargent, profesor la Universitatea Stanford, a fost puternic influenţat de

impactul crizei economice din anii '30 asupra familiei sale. Indiferent de orientările şi motivaţiile specialiştilor, macroeconomia ca ştiinţă, în

accepţiunea previzională, se fundamentează pe microeconomie. În acest sens, Paul

Samuelson sublinia faptul că "un economist este mai puţin de jumătate educat dacă

înţelege una dintre ele (macro sau microeconomia), în timp ce nu o cunoaşte pe

cealaltă".

În prezent, asistăm la o mondializare a activităţii previzionale, deoarece problemele dezvoltării devin o preocupare comună a naţiunilor. De aceea, în cadrul O.N.U.,

funcţionează Consiliul Economic şi Social (ECOSOC), care include, în structura sa

organizatorică, şi un Comitet permanent pentru planificarea dezvoltării.

ECOSOC cuprinde, ca organe conexe: Programul Naţiunilor Unite pentru

Dezvoltare (PNUD), Organizaţia Mondială pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO),

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), Organizaţia Internaţională a

Muncii (OIM), FMI şi UNESCO. Sub egida PNUD, s-au realizat programe care au vizat

acordarea de sprijin economiilor slab dezvoltate. Aceste programe, cunoscute sub

denumirea de deceniile dezvoltării, s-au derulat între anii: 1961-1970, 1971-1980, 1981-

1990. Un impact deosebit asupra previzionării la nivel mondial îl au organizaţiile regionale.

în cadrul acestor organizaţii regionale, U.E. joacă un rol deosebit. în cadrul U.E., Banca

Europeană de Investiţii (BEI) are o influenţă certă asupra dezvoltării economico-sociale de

ansamblu a celor 15 cât şi asupra altor state.

6 McConnell Campbell R., Brue Stanley L. - „Economics”, Mc Graw-Hill Inc., New York, 1993, p.5.

Page 5: Microsoft Word - Capitolul 1

PREVIZIUNI MACROECONOMICE

11

Numai în anul 1997, BEI a împrumutat cu 5 mld. ECU cele 10 state candidate la aderare, precum şi Albania. Pe lângă cele 10 ţări candidate, BEI mai operează, prin protocoluri financiare anexate la acorduri de cooperare cu U.E., în 12 ţări din zona mediteraneană, în 30 de ţări din Asia şi America Latină şi, în baza Convenţiei de la Lome, în 70 de state din Africa, zona Caraibelor şi a Pacificului.

Previziunile actuale, privind evoluţia situaţiei economico-sociale, se fundamentează pe baze de algoritmi matematici complecşi. Cu toate acestea, previziunile pot fi dereglate de elemente precum:

a. factori naturali (secetă, inundaţii, cutremure);

b. factori conjuncturali (reducerea bruscă a preţurilor la anumite mărfuri);

c. greşeli în aprecierea unor tendinţe sau în cuantificarea lor. Conducerea macroeconomică - inclusiv componenta sa previzională - se regăseşte

în politica economică. Aceasta reprezintă sistemul corelat şi inter-condiţionat de principii,

reglementări, metode şi tehnici care călăuzesc activitatea practică a agenţilor economici de orice natură.

1.1. ACTIVITATEA PREVIZIONALĂ ÎN CONDIŢIILE ECONOMIEI DE PIAŢĂ

În accepţiunea sa previzională, piaţa poate fi definită ca totalitatea operaţiunilor de

vânzare-cumpărare, rezultate în urma confruntării specifice dintre cererea şi oferta de bunuri, într-un cadru organizatoric specific.

Economia de piaţă operează cu mărfuri, care au o anumită utilitate şi un anumit preţ. Preţul mărfurilor se formează pe piaţă, ca expresie a raportului dintre cerere şi ofertă. Agenţii economici care operează pe piaţă urmăresc optimizarea raportului cerere-ofertă în condiţii de rentabilitate pentru ei. În cadrul economiei de piaţă, proprietatea privată este preponderentă. Agenţii economici au acces la credite cu plata în rate, pentru aceasta suportând anumite dobânzi.

Mecanismele pieţei - conform caracteristicilor prezentate anterior - conduc la realizarea unui proces complex de autoreglare a output-ului şi a preţurilor.

Piaţa s-a situat foarte aproape de modelul ei ideal de funcţionare la sfârşitul secolului XIX. Atunci s-a putut vorbi de o reglare automată a proceselor economice, conform

principiului laissez faire.

După anul 1989, în ţările aflate în tranziţie spre economia de piaţă, au apărut forme

de reglare conştientă a proceselor economice. Reglarea prin mecanismele pieţei şi reglarea conştientă au un caracter

complementar. În orice economie de piaţă, activitatea previzională vizează acţiunile agenţilor

economici naţionali. Aceste acţiuni constituie, de fapt, aplicarea în practică a unor strategii privind soluţii acceptate la problematica dezvoltării economico-sociale de perspectivă.

Page 6: Microsoft Word - Capitolul 1

PREVIZIUNI MACROECONOMICE

12

În vederea orientării şi cointeresării agenţilor economici naţionali în direcţia optimală

previzionată, statul foloseşte ca instrumente.

a. pârghii economico-financiare de influenţare a comportamentului

economic. Acestea pot îmbrăca forma unor impozite şi taxe diferenţiate, a unor

tarife vamale preferenţiale sau restrictive etc;

b. un cadru legislativ adecvat, care să vizeze promovarea investiţiilor străine,

constituirea societăţilor mixte, contingentarea importurilor;

c. prevederi indicative, care permit adaptarea în timp util a activităţii agenţilor

economici în direcţia dezvoltării economico-sociale previzionată;

d. prevederi ferme (comenzi de stat). Activitatea previzională prezintă o mare importanţă în ţările dezvoltate ale lumii. În Franţa, de exemplu, s-a finalizat al 12-lea plan naţional de perspectivă de 4 ani

(1997÷2000), care a vizat în principal sectorul public (învăţământ, cercetare-inovare, amenajarea teritoriului, protecţie socială) şi integrarea în Uniunea Europeană.

În Germania, sunt realizate programe pe patru ani, cu defalcare anuală la nivel regional (pe landuri).

Italia uzitează o planificare de tip strategic, cu accent deosebit asupra zonelor economico-sociale asistate (în special, Sicilia).

Economia Japoniei operează cu planuri multianuale (pe 5÷10 ani), care au drept finalitate realizarea unui obiectiv major de strategie economică. Deşi au un caracter indicativ, aceste planuri se bucură, de cele mai multe ori, de un puternic consens general.

Şi ţările din nordul Europei utilizează din plin activităţile previzionale la nivel macro, exemplul cel mai edificator, în acest sens, reprezentându-l programele pe termen lung realizate în Norvegia.

În completarea activităţilor previzionale la nivel naţional, au apărut forme de ghidare

economică la nivel modial. Acestea sunt: Fondul Monetar Internaţional (FMI),

Banca Mondială (BM) şi Grupul ţărilor puternic industrializate (G 7+1).

Fondul Monetar Internaţional (FMI) are în componenţa sa 150 de state membre

şi 90 mld. drepturi speciale de tragere (DST), reprezentând 15% din rezervele monetare

mondiale. Scopul acestei organizaţii este acela de a acorda credite pentru finanţarea

deficitului balanţei de plăţi.

Fiecare ţară membră a FMI dispune de câte 250 de voturi în adunarea generală,

la care se adaugă câte un vot pentru fiecare 100.000 DST-uri cu care contribuie la

capitalul FMI. Deciziile privind acordarea de împrumuturi se adoptă prin vot, dar în

condiţii de oligopol, deoarece SUA deţin 20% din voturi iar Franţa, Japonia, Germania şi Regatul Unit câte 5%. În plus, în ultimul timp, criteriile economice de acordare a împrumuturilor sunt puternic concurate de cele politice şi militare.

Banca Mondială (B.M.) cupr inde trei compartimente organizaţionale:

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), Asociaţia

Internaţională de Dezvoltare (I.D.A) şi Corporaţia Financiară Internaţională (I.F.C).

Page 7: Microsoft Word - Capitolul 1

PREVIZIUNI MACROECONOMICE

13

BIRD cuprinde 150 ţări membre şi are drept scop finanţarea unor operaţii de

dezvoltare economică, pe baza acordării de împrumuturi, în anumite condiţii prestabilite.

I.D.A este formată din 128 state membre şi acţionează prin acordarea de

împrumuturi statelor slab dezvoltate, cu un venit naţional pe locuitor, mai mic de 80$.

I.F.C urmăreşte acordarea de credite în scopul dezvoltării activităţii agenţilor

economici privaţi.

Grupul Ţărilor Industrializate (G 7+1) cuprinde: SUA, Japonia, Germania,

Regatul Unit, Franţa, Italia, Canada şi Rusia. Dacă, din punct de vedere economic, prezenţa primelor şapte ţări se justifică, Rusia a devenit membru al acestei organizaţii din cu totul alte consideraţii. Obiectivul fundamental al grupului îl constituie evitarea hegemoniei unei singure ţări asupra economiei mondiale.

G 7+1 tinde să devină o organizaţie deschisă, care să atragă în cadrul său şi alte

puteri economice. Astfel, pe termen scurt, se preconizează aderarea Elveţiei, Suediei şi a Benelux-ului, ţări europene cu o puternică dezvoltare socio-economică.

Între cele trei organisme (FMI, B.M şi G 7+1) se stabilesc regulile jocului şi

strategiile de adoptat la nivelul economiei mondiale, pe baza analizei a 10 indicatori

specifici, grupaţi în trei categorii 7:

a. indicatori instrumentali: rata dobânzii şi deficitul bugetar;

b. indicatori de pilotaj: soldul balanţei comerciale, creşterea monetară, rata de

schimb, rezerva de schimb şi rata acumulării;

c. indicatori de obiective: creşterea economică, rata inflaţiei şi rata şomajului.

Algoritmul decizional, aferent utilizării acestor 10 indicatori, implică parcurgerea

următoarelor etape.

a. colectarea celor 10 indicatori, de către FMI şi realizarea, pe baza lor, a unui

tablou coerent al economiei mondiale;

b. studierea indicatorilor obţinuţi şi relevarea eventualelor incompatibilităţi;

c. eliminarea incompatibilităţilor constatate la nivelul fiecărui stat membru.

Modalitatea concretă de eliminare a disparităţilor socio-economice constatate

reprezintă apanajul fiecărui stat în parte;

d. ameliorarea performanţelor economiei mondiale şi ale fiecărui stat,

concomitent cu realizarea unor previziuni pe termen mediu şi lung, care vizează

dezvoltarea economico-socială. Un instrument operativ de lucru, care permite evidenţierea evoluţiei economico-

sociale, îl constituie careul magic al lui Stoleru 8 (vezi fig.1.2). Economistul francez, de

origine română, Lionel Stoleru foloseşte, pentru evidenţierea dezvoltării economico-sociale,

două axe de coordonate, pe care cuantifică: creşterea economică, ocuparea factorului muncă, evoluţia preţurilor şi echilibrul extern.

7 Nicolae Valentin (coord.) - „Previziuni macroeconomice”, Atelier Poligrafic ASE, Bucureşti, 1992, p.28. 8 Stoleru Lionel - „Cours d’economie a l’Ecole polytechnique”, Paris, 1987.

Page 8: Microsoft Word - Capitolul 1

PREVIZIUNI MACROECONOMICE

14

În acest sens, el preia 4 din cei 10 indicatori culeşi de FMI, respectiv: rata creşterii

economice (rC), rata inflaţiei (π), rata şomajului (rSOM) şi soldul relaţiilor economice

externe (BR).

Fiecăruia dintre aceşti patru indicatori Ie-a fost atribuite valori specifice procentuale. Situaţia socio-economică analizată va fi reprezentată printr-un patrulater, trasat cu

linie continuă (pentru perioada prezentă) şi cu linie discontinuă (pentru perioada viitoare)(vezi fig.1.2).

Fig. 1.2. Careul magic al lui Stoleru

Careul magic al lui Stoleru prezintă o serie de avantaje, printre care amintim:

a. uşurinţa utilizării sale;

b. pertinenţa indicatorilor analizaţi;

c. aparatul matematic extrem de accesibil;

d. permite utilizarea sa pentru fiecare stat în parte, la nivel regional sau

mondial;

e. permite o analiză prezentă dar şi de perspectivă a situaţiei socio-economice.

Acest instrument de analiză are însă limite, legate de:

a. limitele între care pot lua valori cei patru indicatori economici;

b. analiza economică este mai mult de tip static şi nu dinamic; patrulatere

aferente careului magic prezintă evoluţii punctuale, de la un an la altul şi nu continue;

c. nu poate evidenţia economii naţionale aflate în situaţie de criză, în care nu

există creştere economică, şi în care inflaţia şi şomajul sunt apreciabile. Pentru economia României, acest careu devine operabil, deoarece el poate reda

creşterea PIB-ului naţional (4,9%), rata inflaţiei (14,1%) sau cea a şomajului (6,8%).

Page 9: Microsoft Word - Capitolul 1

PREVIZIUNI MACROECONOMICE

15

Utilizarea careului magic poate conduce la situaţii în care reprezentarea celor patru indicatori se face sub forma unui triunghi, nu a unui patrulater (de exemplu, în cazul creşterii economice zero).

Indiferent de limitele sale, careul magic al lui Stoleru reprezintă un instrument operativ de analiză a cărui importanţă nu poate fi neglijată.

1.2. FIABILITATEA PREVIZIUNILOR În general, fiabilitatea unei previziuni economice se apreciază prin compararea

prevederilor cu rezultatele efective, obţinute la orizontul stabilit, cu ajutorul a doi indicatori.

a. abaterea absolută;

b. abaterea relativă.

Abaterea absolută (At) se calculează conform relaţiei:

At = Rt – Pt

În care: R – nivelul absolut realizat; P – nivelul previzionat; t – orizontul previziunii.

Abaterea relativă (at) se determină ca:

t

ttt P

PRa

=

Utilizarea celor doi indicatori menţionaţi anterior constituie o testare post-factum a

fiabilităţii previziunii. Aceasta deoarece este necesară parcurgerea perioadei de previziune şi compararea rezultatelor economice efectiv obţinute cu cele previzionate. Dar cum economia naţională nu constituie un laborator de experienţe, iar implicaţiile deciziilor de conducere sunt

prea mari, este necesară o testare ex-ante a fiabilităţii previziunilor economice.

O astfel de testare se poate realiza prin simularea rezultatelor viitoare, cu ajutorul unor serii de date statistice pentru care există informaţii şi la orizontul considerat.

Cu toată dezvoltarea aparatului metodologic de realizare a previziunilor economice, acestea nu pot prevedea evenimente imprevizibile (crize, războaie), deoarece se fundamentează numai pe date cantitative. Se impune, astfel, necesitatea realizării unei analize calitative, care să ia în considerare elemente naturale, tehnologice, biologice, politice şi sociale.

În condiţiile actuale, previziunile economice se caracterizează prin 9:

a. flexibilitate şi adaptabilitate la modificările care apar în realitatea

economico-socială;

9 Nicolae Valentin, Constantin Daniela, Grădinaru Ilie - „Previziune şi orientare economică”, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p.131-136.

Page 10: Microsoft Word - Capitolul 1

PREVIZIUNI MACROECONOMICE

16

b. raport adecvat între obiectiv şi subiectiv. Factorul obiectiv este

considerat rolul primordial al omului în activitatea economico-socială. în cadrul

acestei activităţi, toate acţiunile oamenilor sunt acceptate ca având caracter raţional.

Factorul subiectiv îl constituie organele naţionale de previziune, a căror activitate

este influenţată de organizarea lor internă cât şi de legislaţia de resort existentă în

fiecare ţară;

c. raport specific între stabilitate şi mobilitate. Stabilitatea cere ca fiecare

componentă a sistemului previzional să acţioneze sincronizat, iar obiectivele şi

structurile previzionale să corespundă cerinţelor mecanismului economic. În plus,

stabilitatea implică asigurarea unei anumite continuităţi în folosirea structurilor

organizatorice, a sistemelor informaţionale şi a actelor normative privind domeniul

economic. Mobilitatea sistemului previzional apare ca o necesitate datorită

imposibilităţii cunoaşterii evoluţiei sistemelor socio-economice, a unor factori

imprevizibili (naturali, conjuncturali) sau pentru soluţionarea unor contradicţii care

însoţesc progresul tehnic şi economic;

d. raport adecvat între inerţie şi transformare. Transformările viitoare nu se

realizează pe loc gol, ci pe baza unor resurse iniţiale acumulate. În plus, aceste

transformări conţin şi forme de mişcare inerţiale, o anumită perioadă de timp; e. raport specific între trecut, prezent şi viitor, care să asigure continuitatea în

dezvoltarea socio-economică. Toate aceste elemente, prezentate până în acest moment, conduc la concluzia că

obiectul ştiinţei previziunii îl constituie studiul sistematic al legităţilor care generează necesitatea lucrărilor previzionale, al principiilor de realizare a acestora şi a metodelor de previziune care pot fi utilizate.

Ştiinţa previziunii operează cu un anumit material faptic supus observaţiilor. Ea are ca finalitate formularea unor ipoteze cu privire la evoluţia viitoare a vieţii economico-sociale şi a unor legităţi şi teorii. Metodele specifice, utilizate de ştiinţa previzională, îmbracă forma unei metodologii (vezi fig.1.3).

Am menţionat anterior că previziunea reprezintă o componentă esenţială a conducerii

activităţii economice, în accepţiunea sa previzională, conducerea economică prezintă

următoarele funcţii:

a. funcţia de informare: constă în obţinerea informaţiilor pertinente, necesare

procesului decizional. Ea condiţionează calitatea deciziei şi chiar adoptarea ei;

Page 11: Microsoft Word - Capitolul 1

PREVIZIUNI MACROECONOMICE

17

Fig. 1.3. Componentele ştiinţei conducerii macroeconomice

b. funcţia de previziune: are ca finalitate realizarea unor lucrări de

prospectare în timp pentru întocmirea de previziuni (prognoze, programe,

proiecte şi planuri). Deoarece viitorul este determinat atât în funcţie de necesitate

cât şi de întâmplare, se pot adopta măsuri împotriva eventualului risc. Aceste

măsuri iau în considerare anumite rezerve de materii prime, capacităţi de

producţie, mijloace financiare şi valutare, condiţionate de costurile nefolosirii lor

pe o perioadă dată. în funcţie de mărimea riscului cuantificat în procesul

previzional, previziunile pot fi:

- previziuni în condiţii de certitudine: cu rezultate sigure, cu efecte

imediate sau pe termen scurt. Rezultatele acestor previziuni depind liniar de

condiţiile şi de factorii care le determină;

- previziuni în condiţii de risc: se realizează fără cunoaşterea exactă a

rezultatelor, fiind corect anticipate rezultatele posibile şi gradul de risc aferent

fiecăreia dintre ele. In final, se vor adopta acele măsuri care prezintă un risc

minim sau cele rezultate din optimizarea raportului risc-măsuri antirisc;

- previziuni în condiţii de incertitudine: în care nu se cunosc nici şansele

rezultatelor şi nici toate rezultatele posibile. În acest ultim caz, se folosesc

intervale de probabilitate în realizarea unor anumite rezultate.

Page 12: Microsoft Word - Capitolul 1

PREVIZIUNI MACROECONOMICE

18

c. funcţia de organizare: constă în sistematizarea unei activităţi sau domeniu

de activitate pentru obţinerea unui maximum de randament. Funcţia de organizare

este la impact cu funcţia de previziune, ambele referindu-se la modalitatea de

realizare a unei acţiuni viitoare;

d. funcţia de coordonare: permite sincronizarea factorilor implicaţi în acţiunea

respectivă, astfel încât dependenţa lor funcţională să se realizeze în conformitate cu

scopul urmărit:

e. funcţia de antrenare: constă în utilizarea pârghiilor economice, financiare

şi sociale prin care se determină interesul unităţilor şi al oamenilor pentru realizarea

obiectivelor prevăzute. Funcţia de antrenare se fundamentează pe cunoaşterea

motivaţiei care generează comportamentul colectivităţilor umane;

f. funcţia de control: permite evaluarea rezultatelor obţinute, compararea lor

cu obiectivele şi cu standardele stabilite, luându-se măsuri pentru eliminarea

eventualelor perturbări constatate şi pentru înfăptuirea unor dezvoltări şi

perfecţionări ulterioare. Controlul se realizează atât prin observarea directă a

fenomenului cât şi prin sistemul informaţional utilizat. Funcţiile conducerii activităţii economice pot fi evidenţiate conform figurii 1.4.

Fig. 1.4. Funcţiile conducerii macroeconomice în accepţiunea previzională

Page 13: Microsoft Word - Capitolul 1

PREVIZIUNI MACROECONOMICE

19

1.3. TIPOLOGIA PREVIZIONALĂ Tipologia previzională cuprinde activităţi previzionale (prognozare, programare,

planificare) şi instrumente previzionale (prognoze, planuri, programe)10.

Prognozarea activităţii economico-sociale reprezintă anticiparea evoluţiei posibile

a proceselor şi fenomenelor, plecând de la experienţa anterioară, de la tendinţele conturate şi luând în considerare schimbările care vor avea loc.

Prognozarea oferă alternative (variante), pe baza cărora să se poată stabili opţiuni concrete în prezent.

Activitatea de prognozare se concretizează în prognoze. Obiectivele prognozei sunt:

- descifrarea megatendinţelor dezvoltării economico-sociale, pe baza analizării

legăturilor dintre fenomenele şi procesele economice, în condiţiile istorice date;

- estimarea implicaţiilor, în perspectivă, ale tendinţelor de durată descifrate;

- aprecierea măsurii în care posibilul se converteşte în probabil;

- identificarea alternativelor posibile de dezvoltare;

- găsirea elementelor convenabile de intervenţie şi de influenţare.

Prognozele economico-sociale se împart în următoarele categorii.

- la nivel mondial (macromondiale, pe grupe de ţări, pe zone geografice);

- la nivelul economiei naţionale (macroprognoze economico-sociale);

- la nivelul unor ramuri sau domenii de activitate;

- la nivelul unor unităţi administrativ-teritoriale (prognoze regionale);

- la nivelul unităţilor economico-sociale;

- pe probleme de sinteză (demografic, ecologic etc).

Programarea activităţii economico-sociale constă în stabilirea unui itinerar care

conduce spre un obiectiv urmărit, prin structurarea componentelor şi ierarhizarea priorităţilor.

Instrumentul de lucru al programării îl constituie programul, care îmbracă forma unui sistem

de acţiuni, lucrări sau operaţii eşalonate în timp, având fixate durata şi resursele posibile pe fiecare secvenţă, precum şi distribuirea în spaţiu, astfel încât să conducă la realizarea unui

obiectiv urmărit. Programele pot fi clasificate în următoarele categorii:

- programe strategice (pe termen lung);

- programe macroeconomice;

- programe sectoriale (pe ramuri sau subramuri);

- programe teritoriale (regionale);

- programe de coordonare operativă (la nivel microeconomic);

- programe de măsuri (organizatorice, tehnologice, financiare, juridice etc).

10 Nicolae Valentin (coord.), Op.cit., 1992, p.30-36.

Page 14: Microsoft Word - Capitolul 1

PREVIZIUNI MACROECONOMICE

20

Planificarea activităţii economico-sociale constă în anticiparea evoluţiei unui sistem socio-economic, cu o sferă mai mică sau mai mare de cuprindere, în vederea realizării unei structuri coerente şi optimale de obiective şi de mijloace corespunzătoare.

Instrumentul planificării - planul - apare ca un sistem de decizii sau de orientări prin

care se stabilesc niveluri, ritmuri şi proporţii ale dezvoltării viitoare, pe baza studierii cerinţelor pieţei şi a resurselor disponibile, astfel încât să se obţină o activitate eficientă din punct de vedere economico-social, tehnic sau ecologic.

În economia de piaţă, planul reprezintă un tablou de bord care evidenţiază mersul proceselor economice autoreglate, prin corelarea cererii cu oferta pe piaţă. Factorii decizionali pot efectua şi o reglare conştientă, prin intermediul unor pârghii economico-financiare cu caracter stimulativ sau restrictiv.

În accepţiunea actuală, planul se caracterizează prin:

- este un proiect uman colectiv, care întruneşte un anumit consens, pe baze

democratice;

- are o funcţie de dimensionare a trebuinţelor sociale, puse de acord cu

resursele antrenate;

- prezintă un orizont temporal şi un cadru spaţial bine determinate;

- se ocupă de coerenţa proceselor în devenire oferind soluţii plauzibile pentru

situaţiile când apar neconcordanţe între agenţii economici;

- articulează diferite categorii de interese, pe principii economice.

În cadrul economiei de piaţă contemporane, planificarea prezintă funcţii, precum:

- informarea agenţilor economici în legătură cu evoluţia probabilă a vieţii

interne şi externe, a diferitelor ramuri şi subramuri;

- precizarea comenzilor de stat pentru perioada respectivă, inclusiv a unor

obiective de investiţii de importanţă naţională;

- relevarea problemelor care pot apare, pe termen scurt, mediu şi lung;

- fundamentarea strategiilor de urmat. În multe ţări ale Uniunii Europene, planurile şi programele se suprapun în ceea ce

priveşte conţinutul lor. Toate cele trei categorii de activităţi previzionale se raportează la o anumită perioadă

(orizont) de timp. În funcţie de orizontul de timp, previziunile economice pot fi: - pe termen lung (15÷35 ani); - pe termen mediu (5÷10 ani); - pe termen scurt (1÷2 ani).