PC-OC (2011) 21 REV 5

Tradus și revizuit de IER (www.ier.ro)

http ://www.coe.int/tcj/

CONSILIUL EUROPEI

Strasbourg, 5 aprilie 2013 PC-OC (2011) 21 REV 5

[PC-OC/Documents 2011/ PC-OC(2011) 21 rev5] Versiune numai în limba engleză

COMITETUL EUROPEAN PENTRU PROBLEME

INFRACŢIONALE (CDPC)

COMITETUL DE EXPERŢI PENTRU FUNCŢIONAREA

CONVENŢIILOR EUROPENE PRIVIND COOPERAREA ÎN

MATERIE PENALĂ (PC-OC)

Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru aplicarea convenţiilor europene

privind cooperarea internaţională în materie penală

Redactat de

Dna Barbara GOETH-FLEMMICH, Dl Miroslav KUBJCEK, Dl Stéphane DUPRAZ

şi Dl Erik VERBERT

PC-OC (2011) 21 REV 5

Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru aplicarea convenţiilor europene privind cooperarea internaţională în materie penală1

5 aprilie 2013

OBSERVAŢII IMPORTANTE:

Indexul care urmează şi rezumatele cauzelor au fost redactate de membrii PC-OC şi nu sunt obligatorii pentru Curte sau Consiliul Europei.

Indexul şi rezumatele nu sunt exhaustive şi se folosesc doar ca referinţă şi ca instrument suplimentar pentru practicieni.

În ceea ce priveşte indexul cuvintelor-cheie (A), cuvintele-cheie, precum şi cauzele care au legătură cu fiecare cuvânt-cheie sunt prezentate în ordine alfabetică.

În ceea ce priveşte rezumatele (de la B la F) ale cazurilor relevante pentru fiecare convenţie europeană, cauzele sunt prezentate în ordine cronologică.

Articolele din Convenţie la care se face referire în fiecare listă respectă numerotarea aplicabilă la momentul pronunţării hotărârii sau deciziei Curţii (de ex.,

înainte de renumerotarea articolelor Convenţiei, în urma adoptării Protocoalelor adiţionale, pentru jurisprudenţa anterioară).

Textele hotărârilor şi deciziile Curţii pot fi consultate în baza de date HUDOC (a se vedea infra, subcapitolul G).

Anumite traduceri în limba engleză ale hotărârilor şi deciziilor Curţii, pronunţate iniţial în limba franceză, disponibile în baza de date HUDOC, reprezintă

rezumate ale hotărârilor şi deciziilor iniţiale, nu textele complete ale acestor hotărâri şi decizii.

„(MC)” reprezintă hotărâri pronunţate de Marea Cameră.

A. Indexul cuvintelor-cheie ale jurisprudenţei relevante:

Cuvânt-cheie Numele cauzei Cererea nr.

absentia – a se vedea in absentia

Protocol Adiţional, art. 2 - a se vedea transferul persoanelor condamnate (Protocolul Adiţional, art. 2)

1 Aceste convenţii includ, în special: CETS Nr. 24 (Extrădarea şi Protocoalele Adiţionale ETS Nr. 86, 98 şi 209), 30 (Asistenţă reciprocă în materie penală şi Protocoalele Adiţionale ETS Nr. 99 şi 182),

51 (Supravegherea persoanelor condamnate condiţionat sau a persoanelor liberate condiţionat), 70 (Valoarea internaţională a hotărârilor represive), 73 (Transferul de proceduri în materie penală), 112 (Transferul

de persoane condamnate şi Protocolul Adiţional ETS Nr. 167).

PC-OC (2011) 21 REV 5

Protocolul Adiţional, art. 3 – a se vedea transferul persoanelor condamnate (Protocolul Adiţional, art. 3)

admisibilitatea probelor – a se vedea asistenţa reciprocă (admisibilitatea probelor)

garanţii2

Abdulazhon Isakov împotriva Rusiei 14049/08

Abdulkhakov împotriva Rusiei 14743/11

Al-Moayad împotriva Germaniei 35865/03

Babar Ahmad şi alţii împotriva Regatului Unit

(Decizie)

24027/07, 11949/08 şi 36742/08

Babar Ahmad şi alţii împotriva Regatului Unit

(Hotărâre)

24027/07, 11949/08, 36742/08, 66911/09 şi 67354/09

Bakoyev împotriva Rusiei 30225/11

Baysakov şi alţii împotriva Ucrainei 54131/08

Ben Khemais împotriva Italiei 246/07

Chahal împotriva Regatului Unit (MC) 22414/93

Chentiev şi Ibragimov împotriva Slovaciei 21022/08 şi 51946/08

Cipriani împotriva Italiei 22142/07

Dzhaksybergenov (cunoscut şi ca Jaxybergenov)

împotriva Ucrainei

12343/10

Einhorn împotriva Franţei 71555/01

Gasayev împotriva Spaniei 48514/06

Harkins şi Edwards împotriva Regatului Unit 9146/07 şi 32650/07

Khaydarov împotriva Rusiei 21055/09

Khodzhayev împotriva Rusiei 52466/08

King împotriva Regatului Unit 9742/07

Klein împotriva Rusiei 24268/08

Kozhayev împotriva Rusiei 60045/10

Labsi împotriva Slovaciei 33809/08

Mamatkulov şi Askarov împotriva Turciei (MC) 46827/99 şi 46951/99

Nivette împotriva Franţei 44190/98

O. împotriva Italiei 37257/06

Othman (Abu Qatada) împotriva Regatului Unit 8139

2 Inclusiv garanţii diplomatice.

PC-OC (2011) 21 REV 5

Rrapo împotriva Albaniei 58555/10

Rustamov împotriva Rusiei 11209/10

Ryabikin împotriva Rusiei 8320/04

Saadi împotriva Italiei (MC) 37201/06

Sellem împotriva Italiei 12584/08

Shakurov împotriva Rusiei 55822/10

Shamayev şi alţii împotriva Georgiei şi Rusiei 36378/02

Soering împotriva Regatului Unit 14038/88

Soldatenko împotriva Ucrainei 2440/07

Toumi împotriva Italiei 25716/09

Trabelsi împotriva Italiei 50163/08

Umirov împotriva Rusiei 17455/11

Zokhidov împotriva Rusiei 67286/10

azil Abdolkhani şi Karimnia împotriva Turciei (nr. 1) 30471/08

Abdulkhakov împotriva Rusiei 14743/11

A. H. Khan împotriva Regatului Unit 6222/10

Al Hanchi împotriva Bosniei şi Herţegovinei 48205/09

Bajsultanov împotriva Austriei 54131/10

Charahili împotriva Turciei 46605/07

Collins şi Akaziebie împotriva Suediei 23944/05

Čonka împotriva Belgiei 51564/99

Cruz Varas împotriva Suediei 15576/89

Dubovik împotriva Ucrainei 33210/07 şi 41866/08

Eminbeyli împotriva Rusiei 42443/02

F. N. şi alţii împotriva Suediei 28774/09

Iskandarov împotriva Rusiei 17185/05

Ismoilov şi alţii împotriva Rusiei 2947/06

Jabari împotriva Turciei 40035/98

J. H. împotriva Regatului Unit 48839/09

Kaboulov împotriva Ucrainei 41015/04

Keshmiri împotriva Turciei 36370/08

PC-OC (2011) 21 REV 5

Khaydarov împotriva Rusiei 21055/09

Khodzhamberdiyev împotriva Rusiei 64809/10

Khodzhayev împotriva Rusiei 52466/08

Labsi împotriva Slovaciei 33809/08

Mamatkulov şi Askarov împotriva Turciei (MC) 46827/99 şi 46951/99

Mokallal împotriva Ucrainei 19246/10

Molotchko împotriva Ucrainei 12275/10

N. împotriva Finlandei 38885/02

Othman (Abu Qatada) împotriva Regatului Unit 8139/09

Rustamov împotriva Rusiei 11209/10

Ryabikin împotriva Rusiei 8320/04

Shakurov împotriva Rusiei 55822/10

S. H. H împotriva Regatului Unit 60367/10

Soliyev împotriva Rusiei 62400/10

Sufi şi Elmi împotriva Regatului Unit 8319/07 şi 11449/07

Sultani împotriva Franţei 45223/05

Tehrani împotriva Turciei 32940/08 şi 41626/08 şi 43616/08

T. I. împotriva Regatului Unit 43844/98

Umirov împotriva Rusiei 17455/11

Vilvarajah şi alţii împotriva Regatului Unit 13163/87 şi 13164/87 şi 13165/87 şi 13447/87 şi

13448/87

Y. P. şi L. P. împotriva Franţei 32476/06

Zokhidov împotriva Rusiei 67286/10

conversia pedepsei – a se vedea transferul persoanelor condamnate (conversia pedepsei)

cruzime (a se vedea rele tratamente)

detenţie (control judiciar) Abdolkhani şi Karimnia împotriva Turciei (nr. 1) 30471/08

Abdulazhon Isakov împotriva Rusiei 14049/08

Abdulkhakov împotriva Rusiei 14743/11

Chahal împotriva Regatului Unit (MC) 22414/93

Čonka împotriva Belgiei 51564/99

Dubovik împotriva Ucrainei 33210/07 şi 41866/08

PC-OC (2011) 21 REV 5

Elmuratov împotriva Rusiei 66317/09

Eminbeyli împotriva Rusiei 42443/02

Garabayev împotriva Rusiei 38411/02

Ismoilov şi alţii împotriva Rusiei 2947/06

Kaboulov împotriva Ucrainei 41015/04

Khaydarov împotriva Rusiei 21055/09

Khodzhayev împotriva Rusiei 52466/08

Khudyakova împotriva Rusiei 13476/04

Kolompar împotriva Belgiei 11613/85

Lynas împotriva Elveţiei 7317/75

Molotchko împotriva Ucrainei 12275/10

M. S. împotriva Belgiei 50012/08

Nasrulloyev împotriva Rusiei 656/06

Öcalan împotriva Turciei (MC) 46221/99

Rustamov împotriva Rusiei 11209/10

Ryabikin împotriva Rusiei 8320/04

Sanchez-Reisse împotriva Elveţiei 9862/82

Shamayev şi alţii împotriva Georgiei şi Rusiei 36378/02

Shchebet împotriva Rusiei 16074/07

Soldatenko împotriva Ucrainei 2440/07

Stephens împotriva Maltei 11956/07

Tehrani împotriva Turciei 32940/08 şi 41626/08 şi 43616/08

Zandbergs împotriva Letoniei 71092/01

Zokhidov împotriva Rusiei 67286/10

detenţie (legalitate) Abdolkhani şi Karimnia împotriva Turciei (nr. 1) 30471/08

Abdulazhon Isakov împotriva Rusiei 14049/08

Abdulkhakov împotriva Rusiei 14743/11

Adamov împotriva Elveţiei 3052/06

Al Husin împotriva Bosniei şi Herţegovinei 3727/08

Al-Moayad împotriva Germaniei 35865/03

Bakoyev împotriva Rusiei 30225/11

PC-OC (2011) 21 REV 5

Bozano împotriva Elveţiei 9009/80

Chahal împotriva Regatului Unit (MC) 22414/93

Čonka împotriva Belgiei 51564/99

Dubovik împotriva Ucrainei 33210/07 şi 41866/08

Elmuratov împotriva Rusiei 66317/09

Eminbeyli împotriva Rusiei 42443/02

Garabayev împotriva Rusiei 38411/02

Garkavyy împotriva Ucrainei 25978/07

Iskandarov împotriva Rusiei 17185/05

Ismoilov şi alţii împotriva Rusiei 2947/06

K. împotriva Belgiei 10819/84

Kaboulov împotriva Ucrainei 41015/04

Kafkaris împotriva Ciprului (MC) 21906/04

Khaydarov împotriva Rusiei 21055/09

Khodzhamberdiyev împotriva Rusiei 64809/10

Khodzhayev împotriva Rusiei 52466/08

Khudyakova împotriva Rusiei 13476/04

Kolompar împotriva Belgiei 11613/85

Kozhayev împotriva Rusiei 60045/10

Lynas împotriva Elveţiei 7317/75

Mokallal împotriva Ucrainei 19246/10

Molotchko împotriva Ucrainei 12275/10

M. S. împotriva Belgiei 50012/08

Nasrulloyev împotriva Rusiei 656/06

Öcalan împotriva Turciei (MC) 46221/99

Ramirez Sanchez împotriva Franţei 28780/95

Rantsev împotriva Ciprului şi Rusiei 25965/04

Rustamov împotriva Rusiei 11209/10

Ryabikin împotriva Rusiei 8320/04

Shakurov împotriva Rusiei 55822/10

Shamayev şi alţii împotriva Georgiei şi Rusiei 36378/02

PC-OC (2011) 21 REV 5

Shchebet împotriva Rusiei 16074/07

Soldatenko împotriva Ucrainei 2440/07

Soliyev împotriva Rusiei 62400/10

Stephens împotriva Maltei 11956/07

Tehrani împotriva Turciei 32940/08 şi 41626/08 şi 43616/08

Umirov împotriva Rusiei 17455/11

Yoh-Ekale Mwanje împotriva Belgiei 10486/10

Zokhidov împotriva Rusiei 67286/10

detenţie (durată) Abdulazhon Isakov împotriva Rusiei 14049/08

Abdulkhakov împotriva Rusiei 14743/11

Bakoyev împotriva Rusiei 30225/11

Chahal împotriva Regatului Unit (MC) 22414/93

Khodzhamberdiyev împotriva Rusiei 64809/10

Khudyakova împotriva Rusiei 13476/04

Kolompar împotriva Belgiei 11613/85

Kozhayev împotriva Rusiei 60045/10

Lynas împotriva Elveţiei 7317/75

Molotchko împotriva Ucrainei 12275/10

Quinn împotriva Franţei 18580/91

Rustamov împotriva Rusiei 11209/10

Shakurov împotriva Rusiei 55822/10

Soliyev împotriva Rusiei 62400/10

Stephens împotriva Maltei 11956/07

Umirov împotriva Rusiei 17455/11

Zandbergs împotriva Letoniei 71092/01

detenţie (dreptul de a fi informat despre motivele

arestării)

Abdolkhani şi Karimnia împotriva Turciei (nr. 1) 30471/08

Čonka împotriva Belgiei 51564/99

Eminbeyli împotriva Rusiei 42443/02

K. împotriva Belgiei 10819/84

Kaboulov împotriva Ucrainei 41015/04

Khudyakova împotriva Rusiei 13476/04

PC-OC (2011) 21 REV 5

Shamayev şi alţii împotriva Georgiei şi Rusiei 36378/02

Zokhidov împotriva Rusiei 67286/10

pedeapsa cu moartea Babar Ahmad şi alţii împotriva Regatului Unit

(Decizie)

24027/07, 11949/08 şi 36742/08

Baysakov şi alţii împotriva Ucrainei 54131/08

Chentiev şi Ibragimov împotriva Slovaciei 21022/08 şi 51946/08

Cipriani împotriva Italiei 22142/07

Einhorn împotriva Franţei 71555/01

Gasayev împotriva Spaniei 48514/06

Kaboulov împotriva Ucrainei 41015/04

Kozhayev împotriva Rusiei 60045/10

Öcalan împotriva Turciei (MC) 46221/99

Rrapo împotriva Albaniei 58555/10

Shamayev şi alţii împotriva Georgiei şi Rusiei 36378/02

Soering împotriva Regatului Unit 14038/88

discriminare Kafkaris împotriva Ciprului (MC) 21906/04

Veermäe împotriva Finlandei 38704/03

extrădare mascată – a se vedea relaţia dintre extrădare şi deportare sau expulzare

liberare condiţionată – a se vedea transferul persoanelor condamnate (liberare condiţionată)

expulzare3

Abdolkhani şi Karimnia împotriva Turciei (nr. 1) 30471/08

A. H. Khan împotriva Regatului Unit 6222/10

Al Hanchi împotriva Bosniei şi Herţegovinei 48205/09

Al Husin împotriva Bosniei şi Herţegovinei 3727/08

Antwi şi alţii împotriva Norvegiei 26940/10

Aoulmi împotriva Franţei 50278/99

Bajsultanov împotriva Austriei 54131/10

Balogun împotriva Regatului Unit 60286/09

Ben Khemais împotriva Italiei 246/07

Boultif împotriva Elveţiei 54273/00

3 Cuvântul-cheie „expulzare” include, de asemenea, alte forme de deportare, cum ar fi refuzul de reînnoire a permisului de şedere.

PC-OC (2011) 21 REV 5

Bozano împotriva Elveţiei 9009/80

Chahal împotriva Regatului Unit (MC) 22414/93

Charahili împotriva Turciei 46605/07

Collins şi Akaziebie împotriva Suediei 23944/05

Čonka împotriva Belgiei 51564/99

Cruz Varas împotriva Suediei 15576/89

D. împotriva Regatului Unit 30240/96

F. N. şi alţii împotriva Suediei 28774/09

Hirsi Jamaa şi alţii împotriva Italiei (MC) 27765/09

Jabari împotriva Turciei 40035/98

J. H. împotriva Regatului Unit 48839/09

Keshmiri împotriva Turciei 36370/08

Labsi împotriva Slovaciei 33809/08

Mannai împotriva Italiei 9961/10

M. S. împotriva Belgiei 50012/08

Müslim împotriva Turciei 53566/99

N. împotriva Finlandei 38885/02

Nasri împotriva Franţei 19465/92

O. împotriva Italiei 37257/06

Öcalan împotriva Turciei (MC) 46221/99

Othman (Abu Qatada) împotriva Regatului Unit 8139/09

Ramirez Sanchez împotriva Franţei 28780/95

Saadi împotriva Italiei (MC) 37201/06

Samsonnikov împotriva Estoniei 52178/10

Sellem împotriva Italiei 12584/08

S. F. şi alţii împotriva Suediei 52077/10

S. H. H împotriva Regatului Unit 60367/10

Sufi şi Elmi împotriva Regatului Unit 8319/07 şi 11449/07

Sultani împotriva Franţei 45223/05

Tehrani împotriva Turciei 32940/08 şi 41626/08 şi 43616/08

T. I. împotriva Regatului Unit 43844/98

PC-OC (2011) 21 REV 5

Toumi împotriva Italiei 25716/09

Trabelsi împotriva Italiei 50163/08

Veermäe împotriva Finlandei 38704/03

Vilvarajah şi alţii împotriva Regatului Unit 13163/87 şi 13164/87 şi 13165/87 şi 13447/87 şi

13448/87

Yoh-Ekale Mwanje împotriva Belgiei 10486/10

Y. P. şi L. P. împotriva Franţei 32476/06

Zokhidov împotriva Rusiei 67286/10

extrădare (detenţie) Abdulazhon Isakov împotriva Rusiei 14049/08

Abdulkhakov împotriva Rusiei 14743/11

Adamov împotriva Elveţiei 3052/06

Al-Moayad împotriva Germaniei 35865/03

Bakoyev împotriva Rusiei 30225/11

Dubovik împotriva Ucrainei 33210/07 şi 41866/08

Eminbeyli împotriva Rusiei 42443/02

Garabayev împotriva Rusiei 38411/02

Garkavyy împotriva Ucrainei 25978/07

Iskandarov împotriva Rusiei 17185/05

Ismoilov şi alţii împotriva Rusiei 2947/06

K. împotriva Belgiei 10819/84

Kaboulov împotriva Ucrainei 41015/04

Khaydarov împotriva Rusiei 21055/09

Khodzhamberdiyev împotriva Rusiei 64809/10

Khodzhayev împotriva Rusiei 52466/08

Khudyakova împotriva Rusiei 13476/04

Kolompar împotriva Belgiei 11613/85

Kozhayev împotriva Rusiei 60045/10

Mokallal împotriva Ucrainei 19246/10

Molotchko împotriva Ucrainei 12275/10

Nasrulloyev împotriva Rusiei 656/06

Lynas împotriva Elveţiei 7317/75

PC-OC (2011) 21 REV 5

Öcalan împotriva Turciei (MC) 46221/99

Quinn împotriva Franţei 18580/91

Rustamov împotriva Rusiei 11209/10

Ryabikin împotriva Rusiei 8320/04

Sanchez-Reisse împotriva Elveţiei 9862/82

Shakurov împotriva Rusiei 55822/10

Shamayev şi alţii împotriva Georgiei şi Rusiei 36378/02

Shchebet împotriva Rusiei 16074/07

Soldatenko împotriva Ucrainei 2440/07

Soliyev împotriva Rusiei 62400/10

Stephens împotriva Maltei 11956/07

Umirov împotriva Rusiei 17455/11

Zandbergs împotriva Letoniei 71092/01

Zokhidov împotriva Rusiei 67286/10

extrădare (acte anexe) Lynas împotriva Elveţiei 7317/75

extrădare (cale de atac efectivă) Abdulazhon Isakov împotriva Rusiei 14049/08

Baysakov şi alţii împotriva Ucrainei 54131/08

Elmuratov împotriva Rusiei 66317/09

Garabayev împotriva Rusiei 38411/02

Shamayev şi alţii împotriva Georgiei şi Rusiei 36378/02

extrădare (motive ale refuzului) Abdulazhon Isakov împotriva Rusiei 14049/08

Abdulkhakov împotriva Rusiei 14743/11

Ahorugeze împotriva Suediei 37075/09

Al-Moayad împotriva Germaniei 35865/03

Aronica împotriva Germaniei 72032/01

Babar Ahmad şi alţii împotriva Regatului Unit

(Decizie)

24027/07, 11949/08 şi 36742/08

Babar Ahmad şi alţii împotriva Regatului Unit

(Hotărâre)

24027/07, 11949/08, 36742/08, 66911/09 şi 67354/09

Bakoyev împotriva Rusiei 30225/11

Baysakov şi alţii împotriva Ucrainei 54131/08

PC-OC (2011) 21 REV 5

Chentiev şi Ibragimov împotriva Slovaciei 21022/08 şi 51946/08

Cipriani împotriva Italiei 22142/07

Dzhaksybergenov (cunoscut şi ca Jaxybergenov)

împotriva Ucrainei

12343/10

Einhorn împotriva Franţei 71555/01

Elmuratov împotriva Rusiei 66317/09

Garabayev împotriva Rusiei 38411/02

Gasayev împotriva Spaniei 48514/06

Harkins şi Edwards împotriva Regatului Unit 9146/07 şi 32650/07

Iskandarov împotriva Rusiei 17185/05

Ismoilov şi alţii împotriva Rusiei 2947/06

Kaboulov împotriva Ucrainei 41015/04

Khaydarov împotriva Rusiei 21055/09

Khodzhayev împotriva Rusiei 52466/08

King împotriva Regatului Unit 9742/07

Klein împotriva Rusiei 24268/08

Kozhayev împotriva Rusiei 60045/10

Mamatkulov şi Askarov împotriva Turciei (MC) 46827/99 şi 46951/99

Nivette împotriva Franţei 44190/98

Rrapo împotriva Albaniei 58555/10

Rustamov împotriva Rusiei 11209/10

Ryabikin împotriva Rusiei 8320/04

Shakurov împotriva Rusiei 55822/10

Shamayev şi alţii împotriva Georgiei şi Rusiei 36378/02

Soering împotriva Regatului Unit 14038/88

Soldatenko împotriva Ucrainei 2440/07

Umirov împotriva Rusiei 17455/11

Zokhidov împotriva Rusiei 67286/10

extrădare (principiul specialităţii) Woolley împotriva Regatului Unit 28019/10

proces echitabil Al Husin împotriva Bosniei şi Herţegovinei 3727/08

Al-Moayad împotriva Germaniei 35865/03

PC-OC (2011) 21 REV 5

A. M. împotriva Italiei 37019/97

Aronica împotriva Germaniei 72032/01

Babar Ahmad şi alţii împotriva Regatului Unit

(Decizie)

24027/07, 11949/08 şi 36742/08

Csoszánszki împotriva Suediei 22318/02

Drozd şi Janousek împotriva Franţei şi Spaniei 12747/87

Dzhaksybergenov (cunoscut şi ca Jaxybergenov)

împotriva Ucrainei

12343/10

Einhorn împotriva Franţei 71555/01

Fąfrowicz împotriva Poloniei 43609/07

King împotriva Regatului Unit 9742/07

Lynas împotriva Elveţiei 7317/75

Mamatkulov şi Askarov împotriva Turciei (MC) 46827/99 şi 46951/99

Marcello Viola împotriva Italiei 45106/04

Öcalan împotriva Turciei (MC) 46221/99

Othman (Abu Qatada) împotriva Regatului Unit 8139/09

Damir Sibgatullin împotriva Rusiei 1413/05

Smith împotriva Germaniei 27801/05

Solakov împotriva FRIM 47023/99

Somogyi împotriva Italiei 67972/01

Stojkovic împotriva Franţei şi Belgiei 25303/08

Tseber împotriva Republicii Cehe 46203/08

Van Ingen împotriva Belgiei 9987/03

Veermäe împotriva Finlandei 38704/03

Zhukovskiy împotriva Ucrainei 31240/03

viaţa de familie (separarea familiei) A. H. Khan împotriva Regatului Unit 6222/10

Antwi şi alţii împotriva Norvegiei 26940/10

Aoulmi împotriva Franţei 50278/99

Aronica împotriva Germaniei 72032/01

Bajsultanov împotriva Austriei 54131/10

Balogun împotriva Regatului Unit 60286/09

PC-OC (2011) 21 REV 5

Boultif împotriva Elveţiei 54273/00

Cruz Varas împotriva Suediei 15576/89

King împotriva Regatului Unit 9742/07

Labsi împotriva Slovaciei 33809/08

N. împotriva Finlandei 38885/02

Nasri împotriva Franţei 19465/92

Samsonnikov împotriva Estoniei 52178/10

Shakurov împotriva Rusiei 55822/10

audierea martorilor – a se vedea asistenţa reciprocă (audierea martorilor)

rele tratamente4

Abdolkhani şi Karimnia împotriva Turciei (nr. 1) 30471/08

Abdulazhon Isakov împotriva Rusiei 14049/08

Abdulkhakov împotriva Rusiei 14743/11

Ahorugeze împotriva Suediei 37075/09

Al Hanchi împotriva Bosniei şi Herţegovinei 48205/09

Al Husin împotriva Bosniei şi Herţegovinei 3727/08

Al-Moayad împotriva Germaniei 35865/03

Ananyev şi alţii împotriva Rusiei 42525/07 şi 60800/08

Aoulmi împotriva Franţei 50278/99

Aronica împotriva Germaniei 72032/01

Babar Ahmad şi alţii împotriva Regatului Unit

(Decizie)

24027/07, 11949/08 şi 36742/08

Babar Ahmad şi alţii împotriva Regatului Unit

(Hotărâre)

24027/07, 11949/08, 36742/08, 66911/09 şi 67354/09

Bajsultanov împotriva Austriei 54131/10

Bakoyev împotriva Rusiei 30225/11

Balogun împotriva Regatului Unit 60286/09

Baysakov şi alţii împotriva Ucrainei 54131/08

Ben Khemais împotriva Italiei 246/07

Chahal împotriva Regatului Unit (MC) 22414/93

4 Cuvântul-cheie „rele tratamente” include tortura şi alte forme de cruzimi sau tratamente inumane care intră sub incidenţa art. 3 din Convenţie.

PC-OC (2011) 21 REV 5

Charahili împotriva Turciei 46605/07

Chentiev şi Ibragimov împotriva Slovaciei 21022/08 şi 51946/08

Cipriani împotriva Italiei 22142/07

Collins şi Akaziebie împotriva Suediei 23944/05

Čonka împotriva Belgiei 51564/99

Cruz Varas împotriva Suediei 15576/89

D. împotriva Regatului Unit 30240/96

Dzhaksybergenov (cunoscut şi ca Jaxybergenov)

împotriva Ucrainei

12343/10

Einhorn împotriva Franţei 71555/01

Elmuratov împotriva Rusiei 66317/09

F. N. şi alţii împotriva Suediei 28774/09

Gäfgen împotriva Germaniei (MC) 22978/05

Garabayev împotriva Rusiei 38411/02

Gasayev împotriva Spaniei 48514/06

Harkins şi Edwards împotriva Regatului Unit 9146/07 şi 32650/07

Hirsi Jamaa şi alţii împotriva Italiei (MC) 27765/09

Iskandarov împotriva Rusiei 17185/05

Ismoilov şi alţii împotriva Rusiei 2947/06

Jabari împotriva Turciei 40035/98

J. H. împotriva Regatului Unit 48839/09

Kaboulov împotriva Ucrainei 41015/04

Keshmiri împotriva Turciei 36370/08

Khaydarov împotriva Rusiei 21055/09

Khodzhayev împotriva Rusiei 52466/08

Khudyakova împotriva Rusiei 13476/04

King împotriva Regatului Unit 9742/07

Klein împotriva Rusiei 24268/08

Kozhayev împotriva Rusiei 60045/10

Labsi împotriva Slovaciei 33809/08

Lynas împotriva Elveţiei 7317/75

PC-OC (2011) 21 REV 5

Mamatkulov şi Askarov împotriva Turciei (MC) 46827/99 şi 46951/99

Mannai împotriva Italiei 9961/10

M. S. împotriva Belgiei 50012/08

Müslim împotriva Turciei 53566/99

N. împotriva Finlandei 38885/02

Nivette împotriva Franţei 44190/98

O. împotriva Italiei 37257/06

Othman (Abu Qatada) împotriva Regatului Unit 8139/09

Rrapo împotriva Albaniei 58555/10

Rustamov împotriva Rusiei 11209/10

Ryabikin împotriva Rusiei 8320/04

Saadi împotriva Italiei (MC) 37201/06

Samaras şi alţii împotriva Greciei 11463/09

Sellem împotriva Italiei 12584/08

S. F. şi alţii împotriva Suediei 52077/10

Shakurov împotriva Rusiei 55822/10

Shamayev şi alţii împotriva Georgiei şi Rusiei 36378/02

Shchebet împotriva Rusiei 16074/07

S. H. H împotriva Regatului Unit 60367/10

Soering împotriva Regatului Unit 14038/88

Soldatenko împotriva Ucrainei 2440/07

Sufi şi Elmi împotriva Regatului Unit 8319/07 şi 11449/07

Sultani împotriva Franţei 45223/05

Tehrani împotriva Turciei 32940/08 şi 41626/08 şi 43616/08

T. I. împotriva Regatului Unit 43844/98

Toumi împotriva Italiei 25716/09

Trabelsi împotriva Italiei 50163/08

Umirov împotriva Rusiei 17455/11

Veermäe împotriva Finlandei 38704/03

Vilvarajah şi alţii împotriva Regatului Unit 13163/87 şi 13164/87 şi 13165/87 şi 13447/87 şi

13448/87

PC-OC (2011) 21 REV 5

Yoh-Ekale Mwanje împotriva Belgiei 10486/10

Y. P. şi L. P. împotriva Franţei 32476/06

Zokhidov împotriva Rusiei 67286/10

imunitatea martorului – a se vedea asistenţa reciprocă (audierea martorilor)

in absentia Bozano împotriva Elveţiei 9009/80

Einhorn împotriva Franţei 71555/01

Garkavyy împotriva Ucrainei 25978/07

Klein împotriva Rusiei 24268/08

Labsi împotriva Slovaciei 33809/08

Somogyi împotriva Italiei 67972/01

tratament inuman – a se vedea rele tratamente

măsură provizorie Abdulkhakov împotriva Rusiei 14743/11

Al-Moayad împotriva Germaniei 35865/03

Aoulmi împotriva Franţei 50278/99

Atmaca împotriva Germaniei 45293/06

Bakoyev împotriva Rusiei 30225/11

Ben Khemais împotriva Italiei 246/07

Cruz Varas împotriva Suediei 15576/89

Khodzhayev împotriva Rusiei 52466/08

Labsi împotriva Slovaciei 33809/08

Lynas împotriva Elveţiei 7317/75

Mamatkulov şi Askarov împotriva Turciei (MC) 46827/99 şi 46951/99

Mannai împotriva Italiei 9961/10

Molotchko împotriva Ucrainei 12275/10

Rrapo împotriva Albaniei 58555/10

Shamayev şi alţii împotriva Georgiei şi Rusiei 36378/02

Toumi împotriva Italiei 25716/09

Trabelsi împotriva Italiei 50163/08

Umirov împotriva Rusiei 17455/11

Yoh-Ekale Mwanje împotriva Belgiei 10486/10

Zokhidov împotriva Rusiei 67286/10

PC-OC (2011) 21 REV 5

valoarea internaţională a hotărârilor represive – a se vedea transferul executării pedepsei

legalitatea detenţiei – a se vedea detenţie (legalitate)

durata detenţiei – a se vedea detenţie (durata)

pedeapsă cu închisoarea pe viaţă5

Babar Ahmad şi alţii împotriva Regatului Unit

(Decizie)

24027/07, 11949/08 şi 36742/08

Einhorn împotriva Franţei 71555/01

Harkins şi Edwards împotriva Regatului Unit 9146/07 şi 32650/07

Kafkaris împotriva Ciprului (MC) 21906/04

Babar Ahmad şi alţii împotriva Regatului Unit

(Hotărâre)

24027/07, 11949/08, 36742/08, 66911/09 şi 67354/09

Nivette împotriva Franţei 44190/98

Vinter şi alţii împotriva Regatului Unit 66069/09 şi 130/10 şi 3896/10

asistenţă reciprocă Rantsev împotriva Ciprului şi Rusiei 25965/04

asistenţă reciprocă (admisibilitatea probelor) A. M. împotriva Italiei 37019/97

Solakov împotriva FRIM 47023/99

Van Ingen împotriva Belgiei 9987/03

Zhukovskiy împotriva Ucrainei 31240/03

asistenţă reciprocă (audierea martorilor) Adamov împotriva Elveţiei 3052/06

A. M. împotriva Italiei 37019/97

Fąfrowicz împotriva Poloniei 43609/07

Marcello Viola împotriva Italiei 45106/04

Damir Sibgatullin împotriva Rusiei 1413/05

Solakov împotriva FRIM 47023/99

Stojkovic împotriva Franţei şi Belgiei 25303/08

Tseber împotriva Republicii Cehe 46203/08

Zhukovskiy împotriva Ucrainei 31240/03

asistenţă reciprocă (prezentarea de documente) Fąfrowicz împotriva Poloniei 43609/07

Damir Sibgatullin împotriva Rusiei 1413/05

Somogyi împotriva Italiei 67972/01

5 Cuvântul-cheie „pedeapsă cu închisoarea pe viaţă” include, de asemenea, alte forme de pedepse extrem de lungi.

PC-OC (2011) 21 REV 5

asistenţă reciprocă (videoconferinţă) Marcello Viola împotriva Italiei 45106/04

cetăţenie Abdulazhon Isakov împotriva Rusiei 14049/08

ne bis in idem Veermäe împotriva Finlandei 38704/03

non bis in idem – a se vedea ne bis in idem

nulla poena sine lege Csoszánszki împotriva Suediei 22318/02

obligaţia de a efectua o anchetă – a se vedea obligaţia de a trimite în judecată

obligaţia de a trimite în judecată6

Rantsev împotriva Ciprului şi Rusiei 25965/04

liberare condiţionată – a se vedea transferul persoanelor condamnate (liberre condiţionată)

prezumţie de nevinovăţie Ismoilov şi alţii împotriva Rusiei 2947/06

refugiat – a se vedea azil

relaţia dintre extrădare şi deportare sau expulzare Bozano împotriva Elveţiei 9009/80

Öcalan împotriva Turciei (MC) 46221/99

Ramirez Sanchez împotriva Franţei 28780/95

Zokhidov împotriva Rusiei 67286/10

liberare condiţionată – a se vedea transferul persoanelor condamnate (liberare condiţionată))

res iudicata – a se vedea ne bis in idem

principiul specialităţii Woolley împotriva Regatului Unit 28019/10

separarea familiei – a se vedea viaţa de familie (separarea familiei)

prezentarea de documente – a se vedea asistenţa reciprocă (prezentarea de documente)

specialitate – a se vedea principiul specialităţii

tortură – a se vedea rele tratamente

drept de acces la o instanţă Smith împotriva Germaniei 27801/05

transferul executării pedepsei7

Garkavyy împotriva Ucrainei 25978/07

Grori împotriva Albaniei 25336/04

transferul procedurilor Garkavyy împotriva Ucrainei 25978/07

Grori împotriva Albaniei 25336/04

transferul persoanelor condamnate Drozd şi Janousek împotriva Franţei şi Spaniei 12747/87

Selmouni împotriva Franţei (MC) 25803/94

6 Cuvântul-cheie „obligaţia de a trimite în judecată” înseamnă, de asemenea, „obligaţia de a efectua o anchetă”. 7 Cuvântul-cheie „transferul executării pedepsei” include transferul executării pedepsei atât în temeiul art. 2 din Protocolul Adiţional la Convenţia privind Transferul de persoane condamnate, cât şi în temeiul

Convenţiei europene privind valoarea internaţională a hotărârilor represive.

PC-OC (2011) 21 REV 5

Smith împotriva Germaniei 27801/05

transferul persoanelor condamnate (Protocolul

Adiţional, art. 2)

Garkavyy împotriva Ucrainei 25978/07

transferul persoanelor condamnate (Protocolul

Adiţional, art. 3)

Csoszánszki împotriva Suediei 22318/02

Müller împotriva Republicii Cehe 48058/09

Veermäe împotriva Finlandei 38704/03

transferul persoanelor condamnate (schimbarea

pedepsei)

Csoszánszki împotriva Suediei 22318/02

Veermäe împotriva Finlandei 38704/03

transferul persoanelor condamnate (liberare

condiţionată)

Csoszánszki împotriva Suediei 22318/02

Veermäe împotriva Finlandei 38704/03

videoconferinţă – a se vedea asistenţă reciprocă (videoconferinţă)

imunitatea martorului– a se vedea asistenţa reciprocă (audierea martorilor)

PC-OC (2011) 21 REV 5

B. Rezumatele jurisprudenţei relevante pentru aplicarea Convenţiei europene privind extrădarea (CETS 024) şi Protocoalele adiţionale (CETS 086, 098 şi 209)

Informaţii privind cauza Rezumat

Lynas împotriva Elveţiei

Nr.: 7317/75

Tip: Decizie

Data: 6 octombrie 1976

Art.: N: 2, 3, 5 §1 (f), 5 §3, 5 §4, 6 §1, 18

Cuvinte-cheie:

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- detenţie (durata)

- extrădare (detenţie)

- extrădare (acte anexe)

- proces echitabil

- rele tratamente

- măsură provizorie

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădare din Elveţia în Statele Unite ale Americii în scopul trimiterii în judecată. Măsura provizorie nu a fost

respectată.

Capete de cerere relevante:

1. În cazul în care va fi extrădat, reclamantul va fi ucis de către agenţii CIA.

2. Durata detenţiei în vederea extrădării, de 3 ani şi 8 luni, este excesivă.

3. Lipsa unui proces echitabil (egalitatea armelor) pe parcursul procedurii de extrădare.

4. Legalitatea detenţiei nu a putut fi examinată decât în momentul în care cauza privind extrădarea a fost adusă în faţa

unei instanţe.

Concluziile Comisiei:

1. Declaraţiile necoroborate nu constituie probe suficiente prima facie pentru a dovedi riscul real de rele tratamente.

[pag. 165, pct. 1]

2. Art. 5 §3 din Convenţie nu se aplică detenţiei în vederea extrădării. În cazul în care procedurile de extrădare nu se

desfăşoară cu diligenţa necesară, detenţia în vederea extrădării ar înceta să se mai justifice în temeiul art. 5 §1 (f) din

Convenţie. O persoană care se plânge de durata detenţiei ar fi trebuit să fi întocmit – şi cel puţin reînnoit, în mod rezonabil –

o cerere de eliberare. [pag. 167 şi 168, pct. 3 şi 4].

3. Autorităţile statului solicitat nu sunt obligate să autorizeze prezentarea în faţa acestora, în cadrul procedurii de extrădare, de

probe privind fapte referitoare la actul de actul de inculpare sau fondul faptelor de care este acuzat. [pag. 168, pct. 5]

4. Persoana care se plânge că nu a dispus, la un anumit moment, de o cale de atac împotriva arestării sale nu se poate pretinde

a fi o victimă a încălcării Convenţiei, dacă nu s-a folosit de această cale de atac atunci când a avut-o la dispoziţia sa.

[pag. 141]

K. împotriva Belgiei

Nr.: 10819/84

Tip: Decizie

Data: 5 iulie 1984

Art.: N: 5 §2

Cuvinte-cheie:

- detenţie (legalitate)

- detenţie (dreptul de a fi informat

despre motivele arestării)

- extrădare (detenţie)

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădare din Belgia în Statele Unite ale Americii, în scopul trimiterii în judecată.

Capăt de cerere relevant: Reclamantul nu a fost informat în mod adecvat despre motivele arestării.

Concluziile Comisiei: Deşi este adevărat că insuficienţa informaţiilor cu privire la acuzaţiile aduse împotriva unei persoane

arestate poate fi relevantă pentru dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 din Convenţie pentru persoanele arestate,

în conformitate cu art. 5 §1 (c) din Convenţie, acest principiu nu se aplică în cazul arestării în vederea extrădării, întrucât

această procedură nu se referă la determinarea acuzaţiilor în materie penală. Din mandatul de arestare reiese că reclamantul

era suspect de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi că arestarea sa a fost dispusă în vederea extrădării în Statele Unite

ale Americii. Elementele de mai sus au constituit informaţii suficiente. [pag. 231]

Bozano împotriva Elveţiei

Nr.: 9009/80

Tip: Decizie (parţială)

Data: 12 iulie 1984

Art.: N: 5 §1 (f), 18

Cuvinte-cheie:

- detenţie (legalitate)

- expulzare

Circumstanţe: Refuzul extrădării din Franţa în Italia, în vederea executării unei pedepse pronunţate in absentia. Reclamantul

a fost expulzat, în schimb, din Franţa în Elveţia, unde a fost arestat în vederea extrădării sale din Elveţia în Italia.

Capăt de cerere relevant: Ilegalitatea arestării în Elveţia, în urma expulzării reclamantului din Franţa, în măsura în care

cooperarea dintre autorităţile franceze şi cele elveţiene pentru a-l aresta a fost menită să eludeze refuzul autorităţilor franceze

de a-l extrăda în Italia.

Concluzia Comisiei: Arestarea unei persoane în vederea efectuării procedurii de extrădare în urma expulzării dintr-un stat terţ

care a refuzat extrădarea către statul solicitant nu încalcă Convenţia dacă a fost efectuată în conformitate cu legislaţia internă

şi nu în mod arbitrar. [pag. 69 şi 70]

PC-OC (2011) 21 REV 5

- in absentia

- relaţia dintre extrădare şi deportare

sau expulzare

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

Sanchez-Reisse împotriva Elveţiei

Nr.: 9862/82

Tip: Hotărâre

Data: 21 octombrie 1986

Art.: Y: 5 §4

Cuvinte-cheie:

- detenţie (control judiciar)

- extrădare (detenţie)

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: bulgară

Circumstanţe: Extrădare din Elveţia în Argentina în vederea trimiterii în judecată. Cererile repetate ale reclamantului

de liberare provizorie au fost refuzate de autorităţile elveţiene.

Capete de cerere relevante: Sistemul elveţian de a contesta arestarea în vederea extrădării nu a oferit garanţii adecvate

în temeiul art. 5 §4 din Convenţie, şi anume

1. nu a asigurat accesul direct la o instanţă,

2. nu a fost posibil ca reclamantul să-şi susţină sigur apărarea,

3. nu a fost posibil să răspundă la opiniile statului şi nici să fie prezent în persoană în faţa instanţei,

4. durata procedurii a fost excesivă.

Concluziile Curţii:

1. Întrucât extrădarea, prin însăşi natura sa, implică relaţiile internaţionale ale unui stat, este de înţeles că executivul ar trebui

să aibă posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la o măsură care ar putea avea influenţă într-un domeniu atât

de sensibil. [pct. 45]

2. Cerinţa acordării de asistenţă din partea unui avocat în cadrul procedurii de extrădare oferă o garanţie importantă persoanei

a cărei extrădare este solicitată şi care este, prin definiţie, persoană străină în statul în cauză şi, prin urmare, de cele mai multe

ori, nefamiliarizată cu sistemul juridic al acesteia. [pct. 47]

3. Art. 5 §4 din Convenţie obligă statul să permită, într-un fel sau altul, persoanei a cărei extrădare este solicitată,

să beneficieze de procedura contradictorie. Astfel, un mijloc adecvat îl reprezintă acordarea persoanei în cauză a posibilităţii

de a prezenta observaţii scrise cu privire la avizul statului. [pct. 51]

4. Soluţionarea extrădării reprezintă contextul în care sunt formulate cererile de eliberare şi influenţează în mod necesar

luarea în considerare a problemei respective. Atunci când cererea unui stat străin de extrădare nu pare, de la început,

admisibilă pentru autorităţile statului solicitat, detenţia reprezintă regula, iar eliberarea – excepţia. Nu e mai puţin adevărat că

reclamantul are dreptul la o decizie rapidă – fie ea afirmativă sau negativă – cu privire la legalitatea detenţiei sale. [pct. 57]

Soering împotriva Regatului Unit

Nr.: 14038/88

Tip: Hotărâre

Data: 7 iulie 1989

Art.: Y: 3; N: 6 §3 (c), 6 §1, 6 §3 (d), 13

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- pedeapsa cu moartea

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: bosniacă, rusă

Circumstanţe: Extrădare din Regatul Unit în Statele Unite ale Americii în vederea trimiterii în judecată, care ar putea duce la

pronunţarea pedepsei cu moartea.

Capete de cerere relevante:

1. Expunerea la ceea ce se numeşte „fenomenul culoarului morţii” în cazul extrădării şi pronunţării ulterioare a pedepsei cu

moartea, chiar dacă o astfel de pedeapsă nu este executată, ar duce la încălcarea art. 3 din Convenţie.

2. Garanţiile oferite de statul solicitant sunt atât de lipsite de valoare, încât nici un stat solicitat în mod rezonabil nu le-ar

putea considera ca fiind satisfăcătoare.

Concluziile Curţii:

1. Nu este permisă nicio derogare de la interzicerea relelor tratamente în temeiul art. 3 din Convenţie (interzicerea absolută

a torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante). Decizia unui stat contractant de a extrăda un fugar poate

da naştere unei probleme în temeiul art. 3 din Convenţie şi, prin urmare, angajează răspunderea statului respectiv în temeiul

Convenţiei, în cazul în care există motive serioase şi întemeiate de a se considera că, în cazul în care ar fi extrădată, acea

persoană s-ar confrunta cu un risc real de a fi supusă la rele tratamente în statul solicitant. Stabilirea unui astfel de răspunderi

implică, inevitabil, o evaluare a condiţiilor din statul solicitant în raport cu standardele art. 3 din Convenţie. [pct. 88 şi 91]

2. În mod obiectiv, nu se poate spune că oferirea unei garanţii de către statul solicitant, în sensul că instanţa va fi informată

despre cerinţa statului solicitat ca pedeapsa cu moartea să nu fie pronunţată, ar elimina riscul ca pedeapsa capitală să fie

aplicată. [pct. 98]

PC-OC (2011) 21 REV 5

Cruz Varas şi alţii împotriva Suediei

Nr.: 15576/89

Tip: Hotărâre

Data: 20 martie 1991

Art.: N: 3, 8, 25 §1

Cuvinte-cheie:

- azil

- expulzare

- viaţa de familie (separarea familiei)

- rele tratamente

- măsură provizorie

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: georgiană, rusă

Circumstanţe: Expulzare din Suedia în Chile. Măsura provizorie nu a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Expulzarea constituie rele tratamente, cu încălcarea art. 3 din Convenţie, ca urmare a riscului că reclamantul ar fi torturat

de autorităţile chiliene şi ca urmare a traumei implicate de a fi retrimis într-o ţară unde a mai fost torturat.

2. Toţi cei trei reclamanţi au susţinut că expulzarea primului reclamant ar duce la separarea familiei şi ar constitui o încălcare

a dreptului lor la respectarea vieţii de familie, contrar art. 8 din Convenţie.

3. Faptul că guvernul suedez nu a respectat cererea Comisiei în temeiul art. 36 din Regulamentul de procedură de nu a-i

expulza pe reclamanţi a constituit o încălcare a obligaţiei Suediei, în temeiul art. 25 §1 din Convenţie, de a nu împiedica

exercitarea efectivă a dreptului de petiţionare al Comisiei.

Concluziile Curţii:

1. Chiar dacă sunt înţelese temerile pe care solicitanţii de azil le pot avea faţă de autorităţi şi dificultăţile în a-şi argumenta

pretenţiile cu documente justificative, tăcerea completă a primului reclamant faţă de pretinsele sale activităţi clandestine şi

torturarea de către poliţia chiliană după mai mult de 18 luni de la primul său interogatoriu în faţa poliţiei suedeze pune

considerabil la îndoială credibilitatea sa în acest sens. Credibilitatea sa este în continuare pusă la îndoială de modificările

permanente aduse relatărilor în urma fiecărui interogatoriu al poliţiei şi de faptul că nu au fost prezentate documente în faţa

Curţii care să fundamenteze afirmaţiile sale privind o activitate politică clandestină. În orice caz, se observă o evoluţie

democratică în Chile, ceea ce a dus la îmbunătăţirea situaţiei politice şi, într-adevăr, la întoarcerea voluntară a refugiaţilor din

Suedia şi din alte părţi ale lumii. De asemenea, Curtea dă importanţă faptului că autorităţile suedeze au cunoştinţe şi o

experienţă deosebită în evaluarea cererilor de tipul prezentei cereri, dat fiind numărul mare al solicitanţilor de azil chilieni

care au sosit în Suedia începând cu anul 1973. [pct. [78, 80 şi 81]

2. Probele prezentate nu au demonstrat că ar exista obstacole pentru ca toţi reclamanţii să-şi întemeieze o viaţă de familie în

ţara lor de origine. [pct. 88]

3. Nerespectarea măsurii provizorii în prezenta cauză nu-i împiedică pe reclamanţi să-şi exercite dreptul de a formula cereri

către Comisie la orice nivel şi, prin urmare, nu a fost încălcat art. 25 din Convenţie. [pct. 104]

Vilvarajah şi alţii împotriva Regatului

Unit

Nr.: 13163/87 şi 13164/87 şi 13165/87 şi

13447/87 şi 13448/87

Tip: Hotărâre

Data: 30 octombrie 1991

Art.: N: 3, 13

Cuvinte-cheie:

- azil

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzarea a cinci tamilezi din Regatul Unit în Sri Lanka, în urma respingerii cererilor de azil ale acestora.

Capăt de cerere relevant: Expulzarea i-ar expune pe reclamanţi la rele tratamente, având în vedere deteriorarea situaţiei

generale din Sri Lanka şi un risc mai mare ca tinerii tamilezi să fie supuşi la rele tratamente de către forţele de securitate

din statul respectiv.

Concluziile Curţii: Pentru a stabili dacă au fost prezentate motive serioase şi întemeiate pentru a crede în existenţa unui risc

real de rele tratamente, contrar art. 3 din Convenţie, Curtea va evalua problema în funcţie de toate documentele prezentate

înaintea sa ori, dacă este necesar, de documentele obţinute proprio motu. Existenţa riscului trebuie să fie evaluată în primul

rând cu privire la acele fapte care erau cunoscute sau care ar fi trebuit să fie cunoscute de către statul contractant în momentul

expulzării; Curtea nu exclude, cu toate acestea, să ia în considerare informaţiile care ar putea apărea ulterior expulzării. Relele

tratamente trebuie să atingă un minim de gravitate pentru a intra sub incidenţa art. 3 din Convenţie. [pct. 107]

Kolompar împotriva Belgiei

Nr.: 11613/85

Tip: Hotărâre

Data: 24 septembrie 1992

Art.: N: 5 §1, 5 §4

Cuvinte-cheie:

- detenţie (control judiciar)

Circumstanţe: Extrădare din Belgia în Italia în vederea executării unei pedepse aplicate in absentia.

Capete de cerere relevante:

1. Arestarea reclamantului în vederea extrădării a fost dispusă, în mod ilegal, pentru a se asigura că eventuala sentinţă pe care

instanţele belgiene o vor pronunţa în cadrul procesului penal belgian, cu privire la acuzaţii care nu au legătură cu extrădarea,

va fi executată.

2. Procedura de extrădare nu a fost efectuată într-un ritm rezonabil.

Concluziile Curţii:

PC-OC (2011) 21 REV 5

- detenţie (legalitate)

- detenţie (durata)

- extrădare (detenţie)

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

1. Întrucât autorităţile belgiene au luat în calcul zilele de detenţie în sentinţa pronunţată în procesul penal, Curtea nu este

de acord cu afirmaţia ca această perioadă să fie considerată detenţie în vederea efectuării procedurii de extrădare. [pct. 36]

2. Statul belgian nu poate fi făcut răspunzător pentru întârzierile pe care atitudinea reclamantului le-a produs. Acesta din urmă

nu se poate plânge pentru o situaţie pe care, în mare măsură, a creat-o. [pct. 42]

Quinn împotriva Franţei Nr.: 18580/91

Tip: Hotărâre

Data: 22 martie 1995

Art.: Y: 5 §1; N: 5 §3

Cuvinte-cheie:

- detenţie (durata)

- extrădare (detenţie)

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: letonă, ucraineană

Circumstanţe: Extrădare din Franţa în Elveţia în vederea trimiterii în judecată. Detenţie în vederea efectuării procedurii

de extrădare timp de un an, 9 luni şi 6 zile.

Capete de cerere relevante:

1. Păstrarea în detenţie, în mod arbitrar, deşi o instanţă franceză a dispus, într-un proces penal intern, ca reclamantul să fie

imediat eliberat, pentru a da timp parchetului să iniţieze efectuarea procedurii de extrădare. Arestarea în aşteptarea extrădării

a dus, pur şi simplu, la extinderea, pe un temei legal diferit, a perioadei de detenţie care se încheiase în urma soluţionării

procesului penal desfăşurat în Franţa. S-a pretins un abuz în cadrul procedurii de extrădare în scopul desfăşurării anchetei în

Franţa.

2. Durata detenţiei în vederea extrădării de 2 ani este nejustificată şi demonstrează un abuz în cadrul procedurii de extrădare.

Adevăratul scop al autorităţilor franceze a fost de a-l păstra pe reclamant la dispoziţia lor atât timp cât era necesar pentru

efectuarea anchetei în Franţa.

Concluziile Curţii:

1. O anumită întârziere în executarea unei decizii prin care se dispune eliberarea unui deţinut este de înţeles. Cu toate acestea,

în speţă, reclamantul a rămas în arest încă 11 ore după pronunţarea deciziei camerei de instrucţie prin care s-a dispus ca

reclamantul să fie eliberat „de îndată”, fără ca decizia să-i fie notificată sau să fie începută executarea acesteia. [pct. 42]

2. Nu există probe că detenţia în aşteptarea extrădării a avut vreun scop altul decât cel pentru care a fost dispusă şi că a existat

o arestare preventivă mascată. Faptul că procedura de extrădare şi procesul penal intern au fost efectuate concomitent nu pot,

în sine, justifica concluzia că a existat un abuz, în scopuri legate de dreptul intern, în ceea ce priveşte procedura de extrădare.

Perioada de detenţie a reclamantului în vederea extrădării a fost, însă, una neobişnuit de lungă. Privarea de libertate se

justifică numai atât timp cât procedura de extrădare este în desfăşurare. Rezultă că, în cazul în care procedura de extrădare nu

se desfăşoară cu diligenţa necesară, detenţia în vederea extrădării ar înceta să se mai justifice în temeiul art. 5 §1 (f) din

Convenţie. [pct. 47 şi 48]

Nasri împotriva Franţei

Nr.: 19465/92

Tip: Hotărâre

Data: 13 iulie 1995

Art.: Y: 8

Cuvinte-cheie:

- expulzare

- viaţa de familie (separarea familiei)

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: română, rusă

Circumstanţe: Expulzarea din Franţa în Algeria a unui resortisant algerian surdo-mut, care a trăit în Franţa de la vârsta de

5 ani. Între anii 1981 şi 1993, reclamantul a comis o serie de infracţiuni în Franţa şi expulzarea lui a fost dispusă pe motiv că

prezenţa sa în Franţa reprezenta o ameninţare pentru ordinea publică.

Capăt de cerere relevant: Expulzarea în acest caz nu poate fi considerată ca necesară într-o societate democratică, având în

vedere faptul că reclamantul este surdo-mut, analfabet şi nu cunoaşte limbajul surdo-mut şi, prin urmare, ar putea avea

dificultăţi enorme în a comunica dacă ar fi scos din cadrul familiei, singurele persoane care pot înţelege semnele pe care

le foloseşte pentru a se exprima. Părinţii, fraţii şi surorile lui nu au părăsit Franţa din 1965; şase dintre fraţii şi surorile lui

au obţinut cetăţenie franceză. El însuşi nu a rupt legăturile cu familia; într-adevăr, în afară de anumite perioade petrecute cu

sora şi cumnatul, a locuit întotdeauna în casa părinţilor. În plus, reclamantul nu are deloc cunoştinţe de limbă arabă. Puţina

şcolarizare pe care a primit-o s-a făcut doar în Franţa, iar contactele sale cu comunitatea din Africa de Nord s-au limitat

la a doua generaţie, marea majoritate a acestora nevorbind limba arabă.

Concluziile Curţii: Având în vedere acumularea de circumstanţe speciale, în special situaţia reclamantului, fiind o persoană

surdo-mută, capabilă să obţină un minim echilibru psihologic şi social doar în familia sa, a cărei majoritate a membrilor

sunt resortisanţi francezi care nu au legături strânse cu Algeria, decizia de expulzare a solicitantului, dacă ar fi pusă

în aplicare, nu ar fi proporţională cu scopul legitim urmărit. [pct. 46]

Ramirez Sanchez împotriva Franţei Nr.: 28780/95

Circumstanţe: Expulzarea (extrădarea mascată) a unui cunoscut terorist din Sudan în Franţa, unde va fi începută împotriva sa

urmărirea penală.

PC-OC (2011) 21 REV 5

Tip: Decizie

Data: 24 iunie 1996

Art.: N: 3, 5 §1

Cuvinte-cheie:

- detenţie (legalitate)

- expulzare

- relaţia dintre extrădare şi deportare

sau expulzare

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

Capăt de cerere relevant: Întrucât reclamantul a fost arestat în străinătate, autorităţile judiciare franceze ar fi trebuit să emită

un mandat internaţional de arestare. Nu a fost urmată procedura de extrădare prevăzută de legislaţia franceză, deşi

reclamantul a pretins că cererea ar fi fost trimisă din Sudan către Ministerul de Interne francez. Acesta a pretins, de asemenea,

că în mod greşit a fost extrădat, întrucât nelegalitatea cererii de extrădare a făcut ca arestarea sa, conform dreptului francez,

să fie ilegală. În absenţa unui mandat internaţional de arestare, nu a existat, la momentul şi locul în care a fost predat

autorităţilor franceze, nicio autoritate legală pentru a fi arestat şi ţinut în detenţie de către poliţiştii francezi din Khartoum.

Concluziile Comisiei: Din momentul în care a fost predat poliţiştilor francezi, reclamantul s-a aflat efectiv sub autoritatea şi,

prin urmare, sub jurisdicţia Franţei, chiar dacă această autoritate se exercita, în aceste circumstanţe, în străinătate. Se pare că

eventuala cooperare care s-a produs în acest caz, între autorităţile sudaneze şi cele franceze, nu a implicat vreun factor care

ar putea ridica probleme din punctul de vedere al art. 5 din Convenţie, în special în domeniul luptei împotriva terorismului,

care necesită frecvent cooperarea dintre state. Faptul că mandatul de arestare nu a fost arătat reclamantului decât după ce

a părăsit avionul care aterizase în Franţa nu înseamnă că pretinsa privare de libertate anterioară nu a avut un temei legal

în dreptul francez. Chiar presupunând că circumstanţele în care reclamantul a ajuns în Franţa ar putea fi descrise ca

o extrădare mascată, acest lucru nu ar putea, ca atare, constitui o încălcare a Convenţiei. [pag. 161 şi 162]

Chahal împotriva Regatului Unit

Nr.: 22414/93

Tip: Hotărâre (MC)

Data: 15 noiembrie 1996

Art.: Y: 3, 5 §4, 13; N: 5 §1

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- detenţie (durata)

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: bosniacă, rusă

Circumstanţe: Expulzarea unui activist Sikh din Regatul Unit în India, în urma respingerii cererii de azil. Guvernul Indiei a

oferit garanţii că, în cazul în expulzării, reclamantul „se va bucura de aceeaşi protecţie legală ca orice alt cetăţean indian, şi că

nu are niciun motiv să se aştepte să sufere rele tratamente de orice fel din partea autorităţilor indiene.”

Capăt de cerere relevant: Dacă ar fi expulzat în India, reclamantul ar fi supus la rele tratamente, fiind un binecunoscut

susţinător al separatiştilor Sikh.

Concluziile Curţii: Garanţia oferită de Guvernul Indiei este insuficientă, întrucât, în ciuda eforturilor pe care acesta le face

spre reformă, încălcarea drepturilor omului de către anumiţi membri ai forţelor de securitate din Punjab şi din alte zone

din India reprezintă o problemă necontrolabilă, care persistă. E posibil ca profilul reclamantului să crească riscul de a fi supus

la rele tratamente. [pct. 105 şi 106]

D. împotriva Regatului Unit

Nr.: 30240/96

Tip: Hotărâre

Data: 2 mai 1997

Art.: Y: 3; N: 8, 13

Cuvinte-cheie:

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: rusă

Circumstanţe: Expulzarea din Regatul Unit în St. Kitts, unde acesta nu ar putea beneficia de tratament medical adecvat pentru

SIDA şi infecţii asociate SIDA.

Capăt de cerere relevant: Expulzarea în St. Kitts l-ar condamna pe reclamant să-şi petreacă restul zilelor în durere şi

suferinţă, în condiţii de izolare, mizerie şi sărăcie, întrucât nu are rude apropiate sau prieteni în St. Kitts, nu dispune de o casă,

resurse financiare şi nici acces la vreun mijloc de ajutor social. Încetarea tratamentului medical actual i-ar grăbi moartea, dată

fiind lipsa unui tratament similar în St. Kitts, unde facilităţile spitaliceşti sunt extrem de limitate şi, cu siguranţă, nu pot

acorda un tratament medical adecvat pentru infecţii asociate SIDA. Moartea sa ar fi astfel nu ar fi doar accelerată, ci ar şi

surveni în condiţii care ar fi inumane şi degradante.

Concluziile Curţii: Având în vedere aceste circumstanţe excepţionale şi ţinând seama de stadiul critic în care se află boala

fatală a reclamantului, expulzarea sa în St. Kitts ar constitui rele tratamente, cu încălcarea art. 3 din Convenţie. Deşi

nu se poate spune că, în sine, condiţiile cu care s-ar confrunta reclamantul în ţara de destinaţie ar reprezenta o încălcare

a standardelor art. 3 din Convenţie, expulzarea sa l-ar expune unui risc real de a muri în circumstanţe extrem de stresante.

În acest context, Curtea subliniază că străinii care execută pedepse cu închisoarea şi fac obiectul expulzării nu pot,

în principiu, pretinde niciun drept de a rămâne pe teritoriul unui stat contractant, pentru a continua să beneficieze, pe durata

detenţiei, de asistenţă medicală, socială sau de alt tip, oferită de statul care expulzează. [pct. 53 şi 54]

T. I. împotriva Regatului Unit Circumstanţe: Expulzare din Regatul Unit în Germania.

PC-OC (2011) 21 REV 5

Nr.: 43844/98

Tip: Decizie

Data: 7 martie 2000

Art.: N: 3, 13

Cuvinte-cheie:

- azil

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

Capăt de cerere relevant: Reclamantul va fi imediat expulzat din Germania în Sri Lanka (cererea sa de azil în Germania a

fost deja refuzată) unde ar fi supus unor rele tratamente atât de către forţele separatiste, cât şi de cele proguvernamentale.

Concluziile Curţii: Expulzarea indirectă într-o ţară intermediară, care este, de asemenea, stat contractant, nu afectează

răspunderea Regatului Unit de a se asigura că reclamantul nu este expus, ca urmare a deciziei de expulzare, la tratamente

contrare art. 3 din Convenţie. Nici Regatul Unit nu se poate baza în mod automat, în acest context, pe măsurile luate în cursul

Convenţiei de la Dublin privind atribuirea responsabilităţii ţărilor europene de a decide asupra cererilor de azil. Întrucât

reclamantul ar putea solicita nu doar azil, ci şi alte forme de protecţie în Germania, pentru a nu fi expulzat în Sri Lanka,

expulzarea sa în Germania în sine nu creează un risc real a fi supus la rele tratamente. [pag. 15 şi 16]

Jabari împotriva Turciei

Nr.: 40035/98

Tip: Hotărâre

Data: 11 iulie 2000

Art.: Y: 3, 13

Cuvinte-cheie:

- azil

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

Capăt de cerere relevant: În Iran, reclamanta ar fi trimisă în judecată şi condamnată la o formă de pedeapsă inumană

prevăzută de legea iraniană pentru adulter (ucidere cu pietre, flagelare şi biciuire).

Concluziile Curţii: Nerespectarea de către reclamanta a cerinţei de înregistrare în termen de 5 zile, conform normelor din

1994 privind acordarea de azil, a făcut imposibilă verificarea temeiului de fapt al temerilor acesteia de a fi expulzată în Iran.

Aplicarea automată şi mecanică a unui termen atât de scurt pentru depunerea unei cereri de azil trebuie să fie considerată

în contradicţie cu protejarea valorilor fundamentale prevăzute de art. 3 din Convenţie. [pct. 40]

Nivette împotriva Franţei

Nr.: 44190/98

Tip: Decizie

Data: 3 iulie 2001

Art.: N: 3

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

- pedeapsă cu închisoarea pe viaţă

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădare din Franţa în Statele Unite ale Americii în vederea trimiterii în judecată pentru comiterea infracţiunii

de omor. Parchetul din Sacramento a dat garanţii că nu va solicita pedeapsa cu moartea pentru reclamant. Potrivit garanţiilor

oferite ulterior, nu va fi cerută nici pedeapsa cu închisoarea pe viaţă fără posibilitate de liberare condiţionată.

Capăt de cerere relevant: Extrădarea în Statele Unite ar încălca art. 3 din Convenţie, dacă reclamantul ar fi condamnat

la închisoare pe viaţă fără posibilitate de liberare condiţionată. Garanţiile oferite de procuror nu au un caracter suficient

de obligatoriu pentru statul California, cele mai bune de garanţii ar fi cele acordate de guvernatorul statului sau de

preşedintele Statelor Unite ale Americii. Problema în speţă nu o reprezintă liberarea condiţionată, care nu există în Statele

Unite, ci scutirea de pedeapsă; în cazul în care ar fi condamnat la 35 de ani de închisoare, în funcţie şi de scutirea de pedeapsă

care i-ar fi acordată, acesta ar ieşi din închisoare la o vârstă între 86 şi 91 de ani, nemaiavând aşadar nicio şansă de a-şi reface

viaţa.

Concluziile Curţii: Declaraţiile Guvernului Statelor Unite ale Americii nu sunt în mod necesar inadecvate sau ineficiente

în această privinţă, în măsura în care completează angajamentele asumate anterior şi ulterior de autorităţile de urmărire penală

din California. Punctul de vedere al acestora din urmă reprezintă factorul decisiv în acest caz. Garanţiile obţinute de guvernul

francez sunt de natură să înlăture pericolul ca reclamantul să fie condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea de liberare

condiţionată. Prin urmare, extrădarea sa nu-l poate expune la un risc grav de tratamente sau pedepse interzise de art. 3

din Convenţie. [pag. 6 şi 7]

Boultif împotriva Elveţiei

Nr.: 54273/00

Tip: Hotărâre

Data: 2 august 2001

Art.: Y: 8

Cuvinte-cheie:

- expulzare

Circumstanţe: Extrădarea din Elveţia în Algeria în urma executării unei pedepse cu închisoarea aplicată împotriva

reclamantului în Elveţia.

Capăt de cerere relevant: Autorităţile elveţiene nu au reînnoit permisul de şedere al reclamantului. Drept urmare, a fost

separat de soţie, care este resortisant elveţian şi despre care nu se poate crede că îl va urma în Algeria. Simplul fapt că soţia

lui vorbeşte limba franceză nu este suficient pentru a face posibil ca ea să i se alăture în Algeria. În plus, în Algeria, oamenii

trăiesc permanent cu teamă din cauza fundamentalismului.

Concluziile Curţii: Pentru evaluarea criteriilor relevante într-un astfel de caz, Curtea va lua în considerare natura şi gravitatea

PC-OC (2011) 21 REV 5

- viaţa de familie (separarea familiei)

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

infracţiunii săvârşite de reclamant, durata şederii acestuia în ţara de unde urmează să fie expulzat, perioada scursă de la

săvârşirea infracţiunii şi comportamentul reclamantului în această perioadă; naţionalităţile diferitelor persoane implicate,

situaţia familiei reclamantului, cum ar fi durata căsătoriei; alţi factori care să arate dacă cuplul are o viaţă de familie reală şi

efectivă; dacă soţul/soţia ştia despre infracţiunea săvârşită în momentul în care s-a creat relaţia de familie; dacă există copii

în urma căsătoriei şi, dacă răspunsul este afirmativ, care este vârsta acestora. Nu în ultimul rând, Curtea va lua în considerare

şi gravitatea dificultăţilor pe care soţia le-ar putea întâmpina în ţara de origine a reclamantului, deşi simplul fapt că o persoană

s-ar putea confrunta cu anumite dificultăţi în momentul în care îşi însoţeşte soţul/soţia nu poate, în sine, împiedica expulzarea.

Soţia reclamantului nu a locuit niciodată în Algeria, nu are alte legături cu această ţară şi, într-adevăr, nu vorbeşte limba

arabă. În aceste condiţii, în opinia Curţii, nu este de aşteptat ca aceasta să-şi urmeze soţul, reclamantul, în Algeria. Atunci

când autorităţile elveţiene au decis să refuze reclamantului dreptul să rămână în Elveţia, acesta reprezenta un pericol relativ

limitat pentru ordinea publică. [pct. 48, 53 şi 55]

Einhorn împotriva Franţei

Nr.: 71555/01

Tip: Decizie

Data: 16 octombrie 2001

Art.: N: 3, 6

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- pedeapsa cu moartea

- extrădare (motive ale refuzului)

- proces echitabil

- rele tratamente

- in absentia

- pedeapsă cu închisoarea pe viaţă

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădarea din Franţa în Statele Unite ale Americii în vederea executării unei pedepse cu închisoarea pe viaţă

aplicate in absentia pentru o infracţiune pentru care ar putea fi aplicată pedeapsa cu moartea. Extrădarea a fost iniţial refuzată,

dar a fost acordată ulterior pe baza unei noi cereri, în urma modificării legislaţiei din Pennsylvania şi cu condiţia ca

reclamantului să-i fie acordat dreptul la rejudecare, iar pedeapsa cu moartea să nu fie solicitată, impusă sau pusă în aplicare.

Capete de cerere relevante:

1. Extrădarea ar încălca art. 3 din Convenţie, întrucât există motive întemeiate de a se crede că reclamantul s-ar confrunta cu

un risc real de a fi condamnat la moarte şi, prin urmare, de a fi expus la „fenomenul culoarului morţii”,

sursă a unor tratamente sau pedepse inumane sau degradante.

2. E posibil ca reclamantul să execute o condamnare pe viaţă, fără nicio posibilitate reală de scutire de pedeapsă sau

de liberare condiţionată, cu încălcarea art. 3 din Convenţie.

3. Legea care permitea rejudecarea in absentia a persoanelor condamnate din Pennsylvania era o lege specială adoptată

cu efect retroactiv, care a fost aplicată de legislativul din Pennsylvania cu unicul scop de a influenţa rezultatul judiciar

al procedurilor de extrădare instituite împotriva sa în Franţa, încălcându-i astfel dreptul la un proces echitabil.

4. Chiar dacă reclamantul ar putea, în fapt, fi supus unui nou proces în Pennsylvania, un astfel de proces nu ar îndeplini

cerinţele art. 6 din Convenţie, având în vedere „presiunea juridică şi media” pe care acest caz a generat-o în Statele Unite

ale Americii, pe care un juriu nu ar putea-o ignora.

Concluziile Curţii:

1. Reclamantul nu a fost condamnat la moarte în cursul procesului judecat in absentia în Pennsylvania. Infracţiunea de care

a fost acuzat a fost comisă în 1977, înainte ca legea din 13 septembrie 1978 care restabilea pedeapsa cu moartea

în Pennsylvania să fi intrat în vigoare. Prin urmare, principiul potrivit căruia legea nu ar trebui să aibă efect retroactiv

ar împiedica să fie condamnat la moarte, după rejudecarea procesului în statul respectiv. Acest lucru este confirmat

printr-o declaraţie scrisă a procurorului din Philadelphia şi prin notele diplomatice ale Ambasadei Statelor Unite ale Americii.

Guvernul a obţinut suficiente garanţii că nu va fi solicitată, impusă sau pusă în aplicare pedeapsa cu moartea. [pct. 26]

2. Din dispoziţiile constituţionale ale statului Pennsylvania şi din prevederile legislative în vigoare în acest stat rezultă că

guvernatorul poate comuta o condamnare pe viaţă la o alta, a cărei perioadă să ofere posibilitatea de liberare condiţionată.

Desigur, din prevederile de mai sus rezultă că posibilitatea de liberare condiţionată pentru deţinuţii care execută pedepse

cu închisoarea viaţă în Pennsylvania este limitată. Din cele de mai sus nu se poate, totuşi, deduce că, în cazul în care

reclamantul ar fi condamnat la pedeapsa cu închisoare pe viaţă după un nou proces în Pennsylvania, nu ar putea să fie liberat

condiţionat; nici chiar reclamantul nu a prezentat nicio probă pentru a justifica o astfel de concluzie. [pct. 27]

3. Procedurile instituite de autorităţile franceze, în lumina modificării legislaţiei din Pennsylvania şi a cererii de extrădare

din 2 iulie 1998, sunt destul de diferite de primul set de proceduri. Prin urmare, nu se poate susţine că faptul de a lua

în considerare legea din 27 ianuarie 1998 a influenţat rezultatul procedurii care era deja în curs de desfăşurare sau că,

în momentul în care a hotărât a doua oară extrădarea reclamantului, camera de instrucţie nu a respectat principiul res judicata.

PC-OC (2011) 21 REV 5

Deşi apar întrebări serioase cu privire la conformitatea legii din 27 ianuarie 1998 cu Constituţia statului Pennsylvania,

nu se poate dovedi, atât timp cât nu s-a constatat de către instanţele competente din statul Pennsylvania, că legea este

neconstituţională. Nu se poate deduce din cele de mai sus, fără a analiza în profunzime dacă legea este constituţională, că

există „motive întemeiate” pentru a se crede că reclamantul nu va putea obţine rejudecarea procesului său în statul

Pennsylvania sau că denegarea de dreptate de care se teme ar fi „flagrantă”. Este evident că statul pârât nu putea identifica

o astfel de problemă înainte de a acorda extrădarea, şi nu se poate susţine că îi revenea o astfel de sarcină, date fiind

obligaţiile sale în temeiul Convenţiei. [pct. 31 şi 33]

4. Curtea nu exclude posibilitatea ca faptul de a fi judecat în astfel de circumstanţe să ridice o problemă în temeiul art. 6 din

Convenţie. Cu toate acestea, Curtea subliniază că, în ceea ce priveşte procedura de extrădare, un reclamant trebuie

să dovedească natura „flagrantă” a denegării de dreptate de care se teme. În speţă, reclamantul nu a prezentat nicio probă care

să demonstreze că, având în vedere normele procedurale relevante americane, există „motive întemeiate de a se crede” că

procesul său va avea loc în condiţii care ar contraveni art. 6 din Convenţie. [pct. 34]

Čonka împotriva Belgiei

Nr.: 51564/99

Tip: Hotărâre

Data: 5 februarie 2002

Art.: Y: 5 §1, 5 §4, 13, 4 (Prot. 4); N: 5 §2,

13

Cuvinte-cheie:

- azil

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- detenţie (dreptul de a fi informat

despre motivele arestării)

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: ucraineană

Circumstanţe: Expulzarea a patru persoane de etnie romă din Belgia în Slovacia în urma respingerii cererilor de azil.

Capăt de cerere relevant: Reclamantul nu a avut la dispoziţie nicio cale de atac care să îndeplinească cerinţele prevăzute de

art. 13 din Convenţie pentru a se plânge faţă de pretinsele încălcări ale art. 3. Nu a existat nicio garanţie că acesta va fi audiat

în cadrul procedurii în faţa Comisarului General pentru Refugiaţi şi Apatrizi, întrucât, cu toate că aceasta este practica,

nu reprezintă un drept. Reclamantul nu a avut acces la dosar, nu a putut să consulte înregistrările notiţelor luate în cadrul

şedinţei sau să ceară ca observaţiile sale să fie menţionate la dosar. În ceea ce priveşte căile de atac disponibile în faţa Conseil

d’Etat, ele nu au fost efective în sensul art. 13 din Convenţie, întrucât nu au avut automat un efect suspensiv. În cazurile de

expulzare, în care aplicarea măsurii de către statul în litigiu are consecinţe ireversibile, eficacitatea căii de atac depinde

de efectul său suspensiv, aceasta fiind, de altfel, o cerinţă a art. 13 din Convenţie.

Concluziile Curţii: „Eficacitatea” unei „căi de atac” în sensul art. 13 din Convenţie nu depinde de certitudinea unei soluţionări

favorabile pentru reclamant. Nici „autoritatea” la care face referire această prevedere nu trebuie să fie neapărat o autoritate

judiciară; în cazul în care nu este, însă, puterile sale şi garanţiile pe care le oferă sunt relevante pentru a stabili eficacitatea căii

de atac formulate în faţa sa. De asemenea, chiar dacă o singură cale de atac nu îndeplineşte în totalitate cerinţele art. 13

din Convenţie, ansamblul căilor de atac prevăzute de dreptul intern poate face acest lucru. Conceptul de cale de atac efectivă

în temeiul art. 13 impune ca respectiva cale de atac să împiedice aplicarea unor măsuri care sunt contrare Convenţiei şi

ale căror efecte sunt, potenţial, ireversibile. Nu este posibil să fie exclus riscul ca, într-un sistem în care suspendarea

executării trebuie să fie aplicată în mod discreţionar, să fie refuzată, în mod greşit, în special în cazul în care, ulterior, ar reieşi

faptul că instanţa care s-a pronunţat pe fond ar trebui, totuşi, să anuleze o decizie de deportare întrucât Convenţia nu a fost

respectată (de exemplu, dacă reclamantul ar fi supus la rele tratamente în ţara de destinaţie sau ar face parte dintr-o expulzare

colectivă). În astfel de cazuri, calea de atac exercitată de reclamant nu ar fi suficient de efectivă, în sensul art. 13 din

Convenţie. [pct. 75, 79 şi 82]

Aronica împotriva Germaniei

Nr.: 72032/01

Tip: Decizie

Data: 18 aprilie 2002

Art.: N: 2, 3, 6 §1, 8

Cuvinte-cheie:

- extrădare (motive ale refuzului)

- proces echitabil

- viaţa de familie (separarea familiei)

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Circumstanţe: Extrădarea din Germania în Italia în vederea executării unei pedepse.

Capete de cerere relevante:

1. Autorităţile germane refuză să ia măsurile adecvate pentru a proteja viaţa reclamantului, întrucât ţinerea sa în detenţie şi

extrădarea în Italia l-ar expune unui risc major de sinucidere.

2. Extrădarea ar duce la separarea reclamantului de familia sa, cu care a trăit în Germania timp de 7 ani.

Concluziile Curţii:

1. Nu există nici un indiciu că autorităţile germane nu ar fi ţinut seama de starea fizică şi psihică a reclamantului sau că nu i-ar

fi asigurat asistenţa medicală necesară. De asemenea, Curtea constată că, în prezenta cauză, extrădarea se face într-un stat

parte la Convenţie. [pct. 1]

2. Deşi extrădarea reclamantului din Germania ar implica dificultăţi considerabile, Curtea consideră, ţinând cont de marja de

apreciere lăsată la latitudinea statelor contractante în aceste condiţii, că decizia de a-l extrăda pe reclamant nu a fost

PC-OC (2011) 21 REV 5

Traduceri: indisponibil disproporţionată în raport cu scopurile legitime urmărite. [pct. 2]

Mamatkulov şi Askarov împotriva

Turciei

Nr.: 46827/99 şi 46951/99

Tip: Hotărâre (MC)

Data: 4 februarie 2005

Art.: Y: 34; N: 3, 6 §1

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- azil

- extrădare (motive ale refuzului)

- proces echitabil

- rele tratamente

- măsură provizorie

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: georgiană

Circumstanţe: Extrădare din Turcia în Uzbekistan. Măsura provizorie nu a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Revenirea reclamanţilor în Uzbekistan ar face ca ei să fie supuşi la tratamente sancţionate de art. 3 din Convenţie, date

fiind condiţiile precare şi folosirea torturii în închisorile din Uzbekistan. În sprijinul afirmaţiilor lor, reclamanţii au făcut

referire la rapoarte ale „organelor de anchetă internaţionale” în domeniul drepturilor omului care denunţă atât o practică

administrativă a torturii, cât şi a altor forme de rele tratamente aplicate dizidenţilor politici, precum şi politica represivă a

regimului uzbec faţă de dizidenţi.

2. Reclamanţii nu au beneficiat de un proces echitabil în faţa instanţei penale care a soluţionat cererea lor de extrădare, astfel

încât nu au putut să aibă acces la toate materialele din dosar sau să-şi prezinte argumentele cu privire la caracterizarea

infracţiunilor despre care s-a pretins că le-au comis.

3. Reclamanţii nu pot spera că vor avea un proces echitabil în Uzbekistan şi se confruntă cu un risc real de a fi condamnaţi la

moarte şi executaţi. Autorităţile judiciare uzbece nu sunt independente de puterea executivă. Reclamanţii au fost ţinuţi izolaţi

din momentul extrădării până la începerea procesului şi nu li s-a permis să fie reprezentaţi de un avocat ales. Ei susţin că

depoziţiile pe baza cărora au fost declaraţi vinovaţi au fost obţinute prin tortură.

4. Extrădându-i pe reclamanţi, în ciuda măsurilor provizorii indicate de Curte în temeiul art. 39 din Regulamentul Curţii,

Turcia nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul art. 34 din Convenţie.

Concluziile Curţii:

1. Rapoartele organizaţiilor internaţionale pentru drepturile omului descriu situaţia generală din Uzbekistan, dar nu vin în

sprijinul afirmaţiilor specifice făcute de reclamanţi în speţă şi necesită coroborarea cu alte probe. [pct. 72 şi 73]

2. Deciziile cu privire la intrarea, şederea şi expulzarea străinilor nu se referă la stabilirea unor drepturi sau obligaţii civile ale

unui reclamant sau a unei acuzaţii în materie penală împotriva acestuia, în sensul art. 6 §1 din Convenţie. În consecinţă,

art. 6 §1 din Convenţie nu este aplicabil în speţă. [pct. 82]

3. Similar riscului de a fi supus unui tratament sancţionat de art. 2 şi/sau art. 3 din Convenţie, riscul unei denegări flagrante de

dreptate în ţara de destinaţie trebuie să fie în primul rând evaluat în funcţie de faptele pe care statul contractant le ştia sau

trebuia să le ştie atunci când a extrădat persoanele în cauză. [pct. 90]

4. Obligaţia prevăzută la art. 34 in fine impune statelor contractante să se abţină, de asemenea, de la orice acţiune sau

inacţiune care, prin distrugerea sau eliminarea obiectului unei cereri, ar face inutil sau ar împiedica în orice alt mod Curtea să

o examineze în procedură normală. În temeiul art. 34 din convenţie, statele contractante se angajează să se abţină de la orice

acţiune sau inacţiune care ar putea împiedica exercitarea efectivă a dreptului unui reclamant de a înainta o cerere.

Neîndeplinirea de către un stat contractant a obligaţiei de a respecta măsurile provizorii trebuie să fie considerată ca

împiedicând Curtea să examineze în mod efectiv plângerea reclamantului şi ca împiedicând exercitarea efectivă de către

reclamant a dreptului acestuia şi, în consecinţă, ca o încălcare a art. 34 din Convenţie. [pct. 102 şi 128]

Bordovskiy împotriva Rusiei

Nr.: 49491/99

Tip: Hotărâre

Data: 8 februarie 2005

Art.: N: 5 §1, 5 §2, 5 §4

Cuvinte-cheie:

- extrădare (detenţie)

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- detenţie (durata)

- detenţie (dreptul de a fi informat

Circumstanţe: Extrădare din Rusia în Bielorusia.

Capete de cerere relevante:

1. O persoană ar trebui să fie în mod normal arestată pe baza unei cereri de extrădare, dar nimic nu a arătat ca o astfel de

cerere ar fi fost primită de autorităţile ruse înainte de arestarea reclamantului. Mandatul de arestare din Bielorusia, în sine, nu

ar putea servi ca bază pentru arestarea preventivă a reclamantului, deoarece Bielorusia şi Rusia sunt state independente, cu

norme proprii de procedură penală.

2. Legislaţia care reglementează procedura de extrădare nu este suficient de precisă.

3. Reclamantul nu a fost informat despre motivele arestării.

Concluziile Curţii:

1. Parchetul General din Rusia a primit, într-adevăr, cererea de extrădare din partea Parchetului General din Bielorusia

la 4 august 1998, şi anume la 26 zile de la arestarea reclamantului la 9 iulie 1998. Cu toate acestea, încă din 22 septembrie

PC-OC (2011) 21 REV 5

despre motivele arestării)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

1997, adică cu aproximativ 9 luni înainte de arestare, autorităţile ruse primiseră din Bielorusia un mandat internaţional

de rmărire şi arestare în ceea ce-l priveşte pe reclamant. Rezultă că, în conformitate cu art. 61 alin. (1) din tratatul

de extrădare aplicabil, autorităţile ruse aveau obligaţia de a-l găsi şi de a-l aresta pe reclamant, ceea ce au şi făcut. În plus,

cererea de extrădare a reclamantului, impusă de art. 56 din tratatul de extrădare aplicabil, a fost primită de Parchetul General

din Rusia în termenul de 40 de zile stabilit de art. 62 alin. (1) din tratat, adică la timp. [pct. 45]

2. „Calitatea legii” nu reprezintă un scop în sine şi nu poate fi măsurată în abstract. Ea devine relevantă numai dacă

se demonstrează că slaba „calitate a legii” a prejudiciat în mod semnificativ drepturile materiale ale reclamantului în temeiul

Convenţiei. [pct. 49]

3. În cazul în care o persoană este arestată cu învinuirea de a fi săvârşit o infracţiune, art. 5 §2 din Convenţie nu impune nici

ca informaţiile necesare să fie oferite într-o anumită formă, nici că acestea să reprezinte o listă completă a acuzaţiilor aduse

persoanei arestate.

În cazul în care o persoană este arestată în vederea extrădării, informaţiile furnizate ar putea fi chiar şi mai puţin complete.

[pct. 56]

Shamayev şi alţii împotriva Georgiei şi

Rusiei

Nr.: 36378/02

Tip: Hotărâre

Data: 14 aprilie 2005

Art.: Y: 3, 5 §2, 5 §4, 13, 34, 38 §1 (a); N:

2, 3, 5 §1

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

detenţie (dreptul de a fi informat

despre motivele arestării)

- pedeapsa cu moartea

- extrădare (detenţie)

- extrădare (cale de atac efectivă)

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

- măsură provizorie

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: ucraineană

Circumstanţe: Extrădarea a 13 cetăţeni ruşi şi georgieni, originari din Cecenia şi Kist, din Georgia în Rusia. Măsura

provizorie nu a fost respectată în privinţa a 5 dintre reclamanţi.

Capete de cerere relevante:

1. Reclamanţii consideră că autorităţile georgiene i-ar expune pe reclamanţii extrădaţi la riscul condamnării la pedeapsa cu

moartea, la execuţii extrajudiciare şi la rele tratamente în Rusia, cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din Convenţie. În

cazul în care şi ceilalţi reclamanţi ar fi predaţi autorităţilor ruse, ar putea avea aceeaşi soartă. Reclamanţii subliniază că CPT

(Comitetul pentru Prevenirea Torturii) a menţionat într-una din declaraţiile sale că Rusia nu respectă garanţiile pe care

le-a semnat. Reclamanţii au pretins că moratoriul asupra pedepsei cu moartea în Rusia nu are o bază legală obligatorie.

În continuare, reclamanţii au făcut afirmaţii privind relele tratamente la care au fost supuşi sistematic bărbaţi de origine

cecenă de către reprezentanţii autorităţilor ruse.

2. Reclamanţii nu au fost informaţi, nici în timpul transferului la închisoare şi nici ulterior, că au fost arestaţi cu scopul de a fi

predaţi autorităţilor ruse. Reclamanţii au fost astfel privaţi de posibilitatea de a contesta legalitatea detenţiei.

3. Reclamanţii extrădaţi au aflat despre extrădare înainte de a fi conduşi la aeroport. Întrucât ordinele de extrădare nu le-au

fost înmânate, au fost privaţi de posibilitatea de a depune plângeri în temeiul art. 2 şi art. 3 din Convenţie în faţa unei instanţe.

În plus, ordinele de extrădare nu le-au fost prezentate avocaţilor reclamanţilor, în faţa instanţelor interne.

Concluziile Curţii:

1. Dovada unor rele tratamente poate rezulta din coexistenţa unor inferenţe suficient de puternice, clare şi concordante sau

a unor prezumţii similare de fapt irefutabile. Pentru aprecierea credibilităţii garanţiilor oferite de Rusia, este important ca

acestea să fi fost emise de procurorul general, care, în cadrul sistemului rusesc, supraveghează activităţile tuturor procurorilor

ruşi, care, la rândul lor, susţin acţiunea penală în faţa instanţelor. Organele de urmărire penală trebuie să joace şi un rol

de supraveghere în ceea ce priveşte drepturile prizonierilor din Rusia, şi acest rol include dreptul de a vizita şi supraveghea

locurile de detenţie, fără oprelişti. Reprezentanţii reclamanţilor, susţinând existenţa unui risc pentru aceştia în Rusia,

nu au reuşit nici să prezinte informaţii suficiente cu privire la probabilitatea obiectivă a producerii unui risc personal pentru

clienţii lor, în urma extrădării. În lipsa altor informaţii specifice, probele prezentate Curţii de către reprezentanţii

reclamanţilor cu privire la contextul general al conflictului din Republica Cecenă nu demonstrează că situaţia personală

a reclamanţilor ar fi de natură să-i expună la riscul unor tratamente contrare art. 3 din Convenţie. Simpla posibilitate

a producerii de rele tratamente nu este suficientă, în sine, pentru a da naştere la o încălcare a art. 3 din Convenţie, mai ales că

autorităţile georgiene au obţinut garanţii din partea Rusiei împotriva acestei posibilităţi. Chiar dacă, având în vedere violenţa

extremă care caracterizează conflictul din Republica Cecenă, Curtea nu poate exclude faptul că extrădarea i-ar putea face

pe reclamanţi să se teamă de apariţia unui anumit risc pentru viaţa lor, simpla posibilitate a unui astfel de risc nu poate,

în sine, implica o încălcare a art. 2 din Convenţie. [pct. 338, 344, 350, 352 şi 371]

PC-OC (2011) 21 REV 5

2. Arestarea preventivă a reclamanţilor şi detenţia în vederea procedurii de extrădare s-au suprapus parţial, dar faptul că

procedurile de extrădare au fost efectuate concomitent nu poate, în sine, justifica concluzia că a existat un abuz în scopuri

legate de dreptul intern, în ceea ce priveşte procedura de extrădare. În ce priveşte contextul extrădării, dreptul georgian oferă

forţă juridică directă unui ordin de extrădare străin şi nu există nicio cerinţă obligatorie ca, printr-o decizie internă, persoana

să fie arestată în vederea extrădării. În cazul în care, după o perioadă de 3 luni, ordinul nu a fost prelungit de către statul care

face cererea, persoana a cărei extrădare este solicitată trebuie să fie eliberată. Prin urmare, Curtea constată că, în perioada

în cauză, detenţia reclamanţilor a fost întotdeauna reglementată de excepţiile prevăzute de art. 5 §1 (c) şi (f) din Convenţie şi

că nu a fost ilegală, având în vedere garanţiile juridice prevăzute de sistemul georgian. Cu toate acestea, reclamanţii

nu au primit suficiente informaţii (despre faptul că sunt arestaţi în vederea extrădării) în sensul art. 5 §2 din Convenţie.

[pct. 400, 401, 402, 406 şi 426]

3. Numai guvernatorul închisorii şi alţi trei angajaţi ai administraţiei închisorii aveau cunoştinţă despre predarea (extrădarea)

care urma să aibă loc. În opinia Curţii, o astfel de procedură de executare nu poate fi considerată ca fiind transparentă şi

nu demonstrează că autorităţile competente ar fi luat măsuri pentru a proteja dreptul reclamanţilor de a fi informaţi cu privire

la măsura de extrădare luată împotriva lor. Pentru a contesta un ordin de extrădare, reclamanţii sau avocaţii lor ar fi trebuit

să dispună de informaţii suficiente, transmise oficial şi în timp util de autorităţile competente. Prin urmare, Guvernul nu are

motive să le reproşeze avocaţilor reclamanţilor că nu au formulat o cale de atac împotriva unei măsuri despre a cărei existenţă

au aflat doar printr-o scurgere de informaţii din interiorul administraţiei de stat. Curtea consideră că este inacceptabil ca

o persoană să afle că va fi extrădată numai cu câteva momente înainte de a fi dusă la aeroport, în măsura în care motivul

pentru care a părăsit ţara de destinaţie l-a reprezentat teama unui tratament contrar art. 2 sau art. 3 din Convenţie.

Nici reclamanţii extrădaţi, nici avocaţii lor au fost informaţi cu privire la ordinele de extrădare emise în privinţa reclamanţilor,

iar autorităţile competente au împiedicat în mod nejustificat exercitarea dreptului de a se folosi de calea de atac

care ar fi putut fi la dispoziţia acestora, cel puţin teoretic. [pct. 453, 454, 458, 460 şi 461]

Müslim împotriva Turciei

Nr.: 53566/99

Tip: Hotărâre

Data: 26 aprilie 2005

Art.: N: 3

Cuvinte-cheie:

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Riscul expulzării a unui cetăţean irakian de origine turkmenă din Turcia în Irak, unde reclamantul a fost

judecat pentru implicarea într-o tentativă de omor împotriva unui politician, ca urmare a respingerii cererilor de acordare

a azilului.

Capăt de cerere relevant: Reclamantul ar putea fi supus la rele tratamente şi viaţa sa ar fi în pericol dacă ar fi expulzat în Irak,

unde condiţiile de siguranţă rămân extrem de reduse pentru turkmeni, chiar şi după căderea regimului lui Saddam Hussein.

Concluziile Curţii: Probele prezentate în faţa Curţii cu privire la trecutul reclamantului şi contextul general din Irak nu indică

faptul că situaţia sa personală ar fi mai dificilă decât a altor membri ai minorităţii turkmene, sau a altor locuitori din nordul

Irakului, regiune care pare mai puţin afectată de violenţe faţă de alte părţi ale ţării. [pct. 68]

Öcalan împotriva Turciei

Nr.: 46221/99

Tip: Hotărâre (MC)

Data: 12 mai 2005

Art.: Y: 3, 5 §3, 5 §4, 6 §1, 6 §3 (b)(c); N:

2, 5 §1, 14, 34

Cuvinte-cheie:

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- pedeapsa cu moartea

- expulzare

- extrădare (detenţie)

Circumstanţe: Expulzarea sau „extrădarea atipică” a unui activist kurd, din Kenya în Turcia.

Capăt de cerere relevant: Reclamantul s-a plâns că a fost privat de libertate în mod ilegal, fără ca procedura de extrădare

aplicabilă să fie urmată (în locul acesteia, a fost răpit de facto de autorităţile turceşti care operează în străinătate, în afara

jurisdicţiei lor).

Concluziile Curţii: O arestare efectuată de autorităţile unui stat pe teritoriul altui stat, fără consimţământul acestuia din urmă,

afectează drepturile individuale la securitate ale persoanei arestate, în temeiul art. 5 §1 din Convenţie. Convenţia nu împiedică

cooperarea dintre state, în cadrul tratatelor de extrădare sau în materie de deportare, în vederea aducerii infractorilor fugari

în faţa justiţiei, cu condiţia ca aceasta să nu interfereze cu orice drepturi specifice recunoscute de Convenţie. Faptul că

un fugar a fost predat ca rezultat al cooperării dintre state nu face, în sine, ca arestarea să fie ilegală şi, prin urmare, nu dă

naştere la nicio problemă în temeiul art. 5 din Convenţie. Sub rezerva de a fi rezultatul cooperării dintre statele membre

în cauză şi cu condiţia ca temeiul juridic pentru arestarea fugarului să fie un mandat de arestare emis de autorităţile statului

de origine al fugarului, chiar şi o extrădare atipică nu poate fi considerată, ca atare, contrară Convenţiei. [pct. 85, 86, 87 şi 89]

PC-OC (2011) 21 REV 5

- proces echitabil

- relaţia dintre extrădare şi deportare

sau expulzare

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

N. împotriva Finlandei

Nr.: 38885/02

Tip: Hotărâre

Data: 26 iulie 2005

Art.: Y: 3

Cuvinte-cheie:

- azil

- expulzare

- viaţa de familie (separarea familiei)

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzare din Finlanda în Republica Democratică Congo (RDC), ca urmare a respingerii cererilor de azil şi

condamnării pentru infracţiuni minore în Finlanda. Măsura provizorie a fost respectată.

Capăt de cerere relevant: Reclamantul a susţinut că are temeri întemeiate că va fi persecutat în RDC, întrucât a lucrat

în forţele speciale care se ocupau de protecţia fostului preşedinte Mobutu (DSP) şi întrucât este de aceeaşi etnie, Ngbandi,

ca fostul preşedinte şi a avut legături strânse cu familia fostului preşedinte. Potrivit rapoartelor credibile şi obiective privind

drepturile omului, corupţia şi abuzul de putere au rămas extrem de ridicate în RDC, stat care ar trebui să fie considerat

dictatură. În cazul în care autorităţile congoleze ar descoperi că un deportat are profil politic sau militar sau că a solicitat azil

în străinătate din cauza unui astfel de profil, acesta ar putea fi în pericol de a fi arestat în mod arbitrar şi supus la rele

tratamente.

Concluziile Curţii: Trebuie luate în considerare, în mod hotărâtor, activităţile specifice ale reclamantului în DSP, pe baza

cărora ar fi în continuare supus unui risc substanţial de tratamente contrare art. 3 din Convenţie, în cazul expulzării în RDC.

Riscul de a fi supus la rele tratamente nu ar putea proveni neapărat din partea autorităţilor actuale ale RDC, ci şi din partea

rudelor dizidenţilor, care ar putea încerca să se răzbune pe reclamant pentru activităţile sale anterioare în slujba preşedintelui

Mobutu. Nu poate fi exclus nici faptul că publicitatea din jurul cererii de azil a reclamantului şi căile de atac iniţiate

în Finlanda ar putea genera sentimente de răzbunare din partea rudelor dizidenţilor eventual afectaţi de acţiunile

reclamantului în slujba preşedintelui Mobutu. Întrucât protecţia care trebuie aşadar acordată reclamantului în temeiul art. 3

din Convenţie este absolută, constatarea sus-menţionată nu poate fi invalidată nici de natura activităţii sale în DSP,

nici de infracţiunile sale minore din Finlanda. [pct. 162, 163 şi 166]

Aoulmi împotriva Franţei

Nr.: 50278/99

Tip: Hotărâre

Data: 17 ianuarie 2006

Art.: Y: 34; N: 3, 8

Cuvinte-cheie:

- expulzare

- viaţa de familie (separarea familiei)

- rele tratamente

- măsură provizorie

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzarea din Franţa în Algeria în urma unei condamnări în Franţa. Măsura provizorie nu a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Expulzarea la Algeria l-ar expune pe reclamant la rele tratamente, întrucât tratamentul pe care îl impune hepatita de care

suferă nu este disponibil în Algeria, unde nu beneficiază de protecţie socială, şi întrucât tatăl său este fost harki8, motiv pentru

care se teme de represalii din partea islamiştilor.

2. Expulzarea în Algeria este contrară art. 8 din Convenţie, întrucât întreaga sa familie, fiica sa, părinţii, fraţii, mătuşile şi

unchii locuiesc în Franţa. Nu are legături de rudenie în Algeria, unde nu a revenit de 39 de ani, de când a părăsit ţara, la vârsta

de 4 ani.

Concluziile Curţii:

1. Întrucât măsura provizorie nu a fost respectată, Curtea nu a fost în măsură să examineze plângerea reclamantului în mod

corespunzător. [pct. 110]

2. În ciuda intensităţii legăturilor personale ale reclamantului cu Franţa, interdicţia de şedere pe teritoriul francez, în lumina

comportamentului său şi a gravităţii acuzaţiilor, a fost în cele din urmă necesară pentru apărarea ordinii publice şi prevenirea

infracţiunilor. [pct. 90, doar în limba franceză]

Al-Moayad împotriva Germaniei

Nr.: 35865/03

Tip: Decizie

Data: 20 februarie 2007

Art.: N: 3, 5 §1, 6 §1, 34

Circumstanţe: Extrădare din Germania în Statele Unite ale Americii în vederea trimiterii în judecată cu acuzaţia de susţinere

şi finanţare a terorismului. Reclamantul a fost convins să călătorească din Yemen în Germania de către un agent sub acoperire

care lucrează pentru Statele Unite ale Americii.

Capete de cerere relevante:

1. Extrădarea în Statele Unite ale Americii ar încălca art. 3 din Convenţie, întrucât, în mod similar cu alte persoane suspecte

8 Musulman algerian care a activat în trupele auxiliare ale armatei franceze (în acest caz, în timpul războiului din Algeria).

PC-OC (2011) 21 REV 5

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- detenţie (legalitate)

extrădare (detenţie)

extrădare (motive ale refuzului)

- proces echitabil

- rele tratamente

- măsură provizorie

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

de terorism, reclamantul ar fi supus la metode de interogare care ar putea duce la torturarea de către autorităţile din Statele

Unite ale Americii.

2. Detenţia în vederea extrădării a fost ilegală, întrucât plasarea reclamantului sub supraveghere şi sustragerea sa din Yemen

au încălcat dreptul internaţional public. Din aceleaşi motive, reclamantul susţine că procedura de extrădare din Germania nu a

fost corectă şi, prin urmare, a încălcat art. 6 §1 din Convenţie.

3. În Statele Unite ale Americii, reclamantul va fi ţinut în detenţie pe termen nelimitat, fără acces la o instanţă sau

la un avocat şi, prin urmare, riscă denegarea flagrantă de un proces echitabil, contrar art. 6 §1 din Convenţie.

4. Autorităţile germane au încălcat art. 34 teza a doua din Convenţie, întrucât l-au extrădat în Statele Unite ale Americii

în ciuda faptul că au fost notificate de avocatul său că a depus plângere şi că a formulat o cerere în temeiul art. 39 în faţa

Curţii.

Concluziile Curţii:

1. Rapoartele despre metodele de interogare folosite de autorităţile din Statele Unite ale Americii faţă de persoanele

suspectate de implicare în terorism internaţional se referă la prizonieri deţinuţi de autorităţile americane în afara teritoriului

Statelor Unite ale Americii, în special în Guantanamo Bay (Cuba), Bagram (Afganistan) şi alte câteva ţări terţe. Autorităţile

germane au obţinut garanţii din partea Statelor Unite ale Americii (sub forma unei note diplomatice din partea Ambasadei

Statelor Unite ale Americii), cu caracter obligatoriu în temeiul dreptului public internaţional, că reclamantul nu va fi transferat

către unul din centrele de detenţie din afara Statelor Unite ale Americii despre care au fost raportate metode de interogare

contrare standardelor prevăzute de art. 3; în plus, autorităţile germane au trimis un reprezentant pentru a verifica procedura

aplicată reclamantului în Statele Unite ale Americii. În absenţa unor rapoarte care să denunţe relele tratamente la care au fost

supuse persoanele suspectate de terorism reţinute în centre de detenţie comune din Statele Unite ale Americii, reclamantul nu

a reuşit să dovedească că s-ar confrunta cu un risc real de a fi supus unui tratament contrar art. 3 din Convenţie în timpul

interogatoriului luat în detenţie, într-o închisoare de drept comun din Statele Unite ale Americii. În împrejurările din speţă,

garanţia obţinută de guvernul german este de natură să elimine riscul ca reclamantul să fie supus la metode de interogare

contrare art. 3 din Convenţie, în urma extrădării. [pct. 66 – 71]

2. Nu statul pârât – sau persoanele pentru ale cărei acţiuni trebuie să fie considerat răspunzător – este cel care a luat măsuri

extrateritoriale pe teritoriul Yemenului care urmăreau să-l convingă pe reclamant să părăsească ţara respectivă. Speţa de faţă

nu se referă la utilizarea forţei, ceea ce ar putea da naştere la o problemă în temeiul art. 5 §1 din Convenţie; dimpotrivă,

reclamantul a fost convins de autorităţile americane să călătorească în Germania. Cooperarea dintre autorităţile din Germania

şi cele din Statele Unite ale Americii pe teritoriul german, potrivit normelor care reglementează asistenţa judiciară reciprocă

în arestarea şi reţinerea reclamantului, nu creează, în sine, vreo problemă în temeiul art. 5 din Convenţie. Procedura

de extrădare nu se referă la o dispută asupra drepturilor şi obligaţiilor civile ale reclamantului, sintagma „judecarea… oricărei

acuzaţii în materie penală” prevăzută la art. 6 §1 din Convenţie, se referă la întregul proces de examinare a vinovăţiei sau

nevinovăţiei unui individ în ceea ce priveşte o infracţiune, nu numai la o parte, cum este cazul în situaţia procedurilor

de extrădare; prin urmare, art. 6 din Convenţie nu se aplică procedurilor de extrădare. [pct. 87, 88 şi 93]

3. Chiar şi scopul legitim de a proteja comunitatea, ca întreg, faţă de ameninţările serioase pe care le produce terorismul

internaţional nu poate justifica măsuri care ar pune capăt esenţei unui proces echitabil, astfel cum este el garantat de art. 6 din

Convenţie. O negare flagrantă a dreptului la un proces echitabil se produce, fără îndoială, atunci când o persoană este arestată

ca urmare a unor suspiciuni că a plănuit sau că a comis o infracţiune fără a avea acces la o instanţă independentă şi imparţială

pentru ca legalitatea detenţiei sale să fie analizată şi, dacă suspiciunile nu se dovedesc a fi întemeiate, să obţină eliberarea.

Refuzarea în mod deliberat şi sistematic a accesului la un avocat pentru a fi apărată, mai ales atunci când persoana în cauză

este arestată într-o ţară străină, trebuie să fie considerată ca reprezentând o negare flagrantă a dreptului la un proces echitabil.

În împrejurările din speţă, garanţia obţinută de guvernul german (a se vedea supra, pct. 1) este de natură să elimine riscul ca

reclamantului să-i fie negat în mod flagrant dreptul la un proces echitabil, în urma extrădării. [pct. 101]

4. Copia prin fax a cererii pe care avocatul reclamantului intenţiona să o trimită nu a parvenit Ministerului Justiţiei german.

PC-OC (2011) 21 REV 5

Prin urmare, Curtea nu poate considera că ministerul a fost informat în mod corespunzător că a fost formulată o cerere

în temeiul art. 39. Guvernul a subliniat că, potrivit practicii constante – practică pe care Curtea o poate confirma – ar fi dispus

suspendarea provizorie a extrădării reclamantului în cazul în care Curtea ar fi solicitat să aştepte să se pronunţe asupra cererii

reclamantului în temeiul art. 39. [pct. 126]

Collins şi Akaziebie împotriva Suediei

Nr.: 23944/05

Tip: Decizie

Data: 8 martie 2007

Art.: N: 3

Cuvinte-cheie:

- azil

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzarea din Suedia în Nigeria în urma respingerii cererii de azil.

Capăt de cerere relevant: În cazul expulzării în Nigeria, există riscul real ca reclamantele să fie supuse mutilării genitale

feminine (MGF). 80-90% dintre femei au fost supuse MGF în Statul Delta şi, în ciuda legislaţiei existente în Nigeria care

interzice practica, tradiţia s-a păstrat ca urmare a unei puternice presiuni sociale.

Concluziile Curţii:

Curtea observă că, deşi există indicii că rata MGF este mai răspândită în sud, unde se află şi Statul Delta, rata prezumată

diferă în mod semnificativ în funcţie de informaţiile de bază furnizate de diferite instituţii, de ONG-uri şi de studiul privind

starea demografică şi de sănătate din Nigeria cu privire la rata MGF la nivelul întregii ţări, în 2005, care reprezenta

aproximativ 19%, cifră care a scăzut în mod constant în ultimii 15 ani. Reclamanta nu a ales să meargă într-un alt stat din

Nigeria sau într-o ţară vecină, unde ar fi putut să primească în continuare ajutor şi sprijin din partea tatălui copilului şi din

partea propriei familii; în schimb, aceasta a reuşit să obţină mijloacele practice şi financiare necesare şi, în consecinţă, a reuşit

să călătorească din Nigeria în Suedia şi să solicite azil; din această perspectivă, este dificil de înţeles motivul pentru care

prima reclamantă, care a demonstrat astfel că are suficientă forţă şi independenţă, nu ar putea-o proteja pe cea de-a doua

reclamantă să fie supusă MGF, dacă nu în Statul Delta, atunci cel puţin într-unul din celelalte state din Nigeria unde MGF

este interzisă prin lege şi/sau mai puţin răspândită decât în Statul Delta. Faptul că situaţia reclamantelor în Nigeria ar fi mai

puţin favorabilă decât în Suedia nu poate fi considerat decisiv din perspectiva art. 3 din Convenţie. [pag. 12, 13 şi 14]

Sultani împotriva Franţei

Nr.: 45223/05

Tip: Hotărâre

Data: 20 septembrie 2007

Art.: N: 3, 4 (Prot. 4)

Cuvinte-cheie:

- azil

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzarea din Franţa în Afganistan în urma respingerii cererii de azil.

Capăt de cerere relevant: Expulzarea în Afganistan l-ar expune pe reclamant la un tratament inuman şi degradant. Ostilitatea

autorităţilor din provincia sa, atât din motive politice, cât şi etnice, l-a forţat să fugă din Afganistan pentru a-şi salva viaţa.

Concluziile Curţii: Curtea a subliniat, în special, faptul că reclamantul nu este fost lider al Partidului Comunist, ci doar fiul

unuia dintre aceştia, şi nu s-a stabilit în ce măsură ar putea fi supus personal riscului de represiune în Afganistan. [pct. 67]

Nasrulloyev împotriva Rusiei

Nr.: 656/06

Tip: Hotărâre

Data: 11 octombrie 2007

Art.: Y: 5 §1 (f), 5 §4

Cuvinte-cheie:

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- extrădare (detenţie)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădare din Rusia în Tadjikistan în vederea trimiterii în judecată. Măsura provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. În perioada 13–21 august 2003, reclamantul a fost reţinut fără nicio decizie a instanţei, perioada detenţiei a depăşit

termenul maxim de 18 luni în temeiul dreptului rus, iar normele de drept penal care reglementează arestarea în vederea

extrădării nu au îndeplinit cerinţele de claritate şi previzibilitate.

2. Detenţia a continuat în mod automat, fără a exista vreo decizie a instanţei sau vreo examinare.

Concluziile Curţii:

1. Art. 5 §1 (f) din Convenţie nu impune ca privarea de libertate a persoanei împotriva căreia se iau măsuri în vederea

extrădării să fie considerată în mod rezonabil necesară, de exemplu pentru a împiedica reclamantul să săvârşească

o infracţiune sau să se ascundă. Având în vedere poziţiile contradictorii şi exclusive ale autorităţilor naţionale cu privire

la problema reglementării juridice a detenţiei în vederea extrădării, Curtea constată că privarea de libertate la care a fost supus

reclamantul nu a fost dublată de garanţii adecvate împotriva arbitrarului. [pct. 69 şi 70]

2. Deţinutul are dreptul de participa la procedura de examinare a legalităţii detenţiei în conformitate cu legislaţia rusă, poate

PC-OC (2011) 21 REV 5

prezenta observaţii în faţa instanţei şi poate pleda pentru eliberarea sa; cu toate acestea, nimic din formularea prevederilor

aplicabile din legislaţia rusă nu indică faptul ca această procedură s-ar putea desfăşura la iniţiativa deţinutului, cererea

procurorului de prelungire a măsurii privative de libertate fiind elementul necesar pentru instituirea acestei proceduri;

în speţă, această procedură a fost instituită o singură dată în cei 3 ani de detenţie ai reclamantului şi în urma unei cereri

formulate de un procuror. Legislaţia rusă prevede, în principiu, controlul judiciar al plângerilor legate de presupuse încălcări

ale drepturilor şi libertăţilor care includ dreptul constituţional la libertate; cu toate acestea, prevederile menţionate conferă

dreptul de a formula astfel de plângeri exclusiv „suspecţilor” sau „inculpaţilor” sau, mai general, „părţilor la procesul penal”.

Potrivit dreptului penal rus, reclamantul nu era nici „suspect”, nici „inculpat”, întrucât nu a existat nicio acţiune penală

împotriva sa, în Rusia. Mai mult decât atât, autorităţile ruse au refuzat în mod constant să recunoască poziţia reclamantului ca

parte la procesul penal, pe motiv că nu a fost începută nicio anchetă împotriva sa în Rusia. Această abordare i-a subminat

în mod evident capacitatea de a solicita controlul judiciar al legalităţii detenţiei. [pct. 88 şi 89]

Kafkaris împotriva Ciprului

Nr.: 21906/04

Tip: Hotărâre (MC)

Data: 12 februarie 2008

Art.: Y: 7; N: 3, 5 §1, 14

Cuvinte-cheie:

- detenţie (legalitate)

- discriminare

- pedeapsă cu închisoarea pe viaţă

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: armeană

Circumstanţe: Pedeapsa cu închisoarea pe viaţă executată în Cipru.

Capăt de cerere relevant: Întreaga perioadă sau o parte semnificativă a perioadei de detenţie pe viaţă a reclamantului a fost

o perioadă de detenţie punitivă care a depăşit standardele rezonabile şi acceptabile pentru durata unei astfel de detenţii,

potrivit Convenţiei. În temeiul sistemului legislativ în vigoare în prezent în Cipru, nu există un sistem de liberare condiţionată

şi nu s-a adoptat nicio dispoziţie normativă pentru acordarea liberării condiţionate a deţinuţilor. Astfel, scopul principal

al pedepsei privative de libertate pronunţate de instanţele cipriote, pusă în aplicare ulterior de autorităţile competente, a fost

unul punitiv. Modificarea neprevăzută a aşteptărilor sale legitime de a fi eliberat şi continuarea detenţiei sale dincolo de data

care fusese stabilită pentru eliberarea sa de către autorităţile penitenciarului i-au produs o stare de stres şi nesiguranţă

cu privire la viitorul său pentru o perioadă semnificativă de timp. În opinia sa, acest fapt a reprezentat un tratament inuman şi

degradant.

Concluziile Curţii: Aplicarea unei sentinţe cu închisoarea pe viaţă în cazul unei persoane adulte nu este, în sine, interzisă

de către sau incompatibilă cu art. 3 sau cu orice alt articol din Convenţie. O condamnare pe viaţă nu devine „ireductibilă”

prin simplul fapt că, în practică, nu poate fi executată în totalitate. Este suficient, în sensul art. 3 din Convenţie, faptul că

o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă este de jure şi de facto reductibilă. Existenţa unui sistem care să prevadă luarea

în considerare a posibilităţii de eliberare reprezintă un factor care trebuie avut în vedere atunci când se evaluează

compatibilitatea unui anumite condamnări la închisoare pe viaţă cu art. 3 din Convenţie. Totuşi, în acest context, trebuie

observat că alegerea de către un stat a unui anumit sistem de justiţie penală care să includă reexaminarea pedepsei şi

modalităţile de eliberare este, în principiu, în afara domeniului de aplicare a supravegherii pe care Curtea o efectuează la nivel

european, cu condiţia ca sistemul ales să nu contravină principiilor prevăzute de Convenţie. Preşedintele Ciprului, cu acordul

Procurorului General, poate dispune prin decret liberarea condiţionată a unui deţinut în orice moment; este clar că, în Cipru,

astfel de pedepse sunt atât de jure, cât şi de facto reductibile. [pct. 97, 98, 99, 102 şi 103]

Saadi împotriva Italiei

Nr.: 37201/06

Tip: Hotărâre (MC)

Data: 28 februarie 2008

Art.: Y: 3

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: azeră, italiană

Circumstanţe: Expulzarea din Italia, în urma executării unei pedepse în Italia, pronunţată pentru asociere în vederea săvârşirii

de infracţiuni cu caracter terorist, în urma respingerii cererii de azil, în Tunisia, unde a fost condamnat in absentia

de o instanţă militară la 20 de ani de închisoare pentru apartenenţa la o organizaţie teroristă şi instigare la terorism. Măsura

provizorie a fost respectată. La cererea Italiei, Tunisia a oferit garanţii că, în cazul în care va fi expulzat în această ţară,

reclamantul se va bucura de protecţia acordată de legile tunisiene relevante şi că legislaţia tunisiană în vigoare garantează şi

protejează drepturile deţinuţilor şi le asigură dreptul la un proces echitabil, şi a subliniat faptul că Tunisia a aderat voluntar

la tratatele şi convenţiile internaţionale relevante. Măsura provizorie a fost respectată.

Capăt de cerere relevant: Reclamantul a declarat că „este binecunoscut” faptul că persoanele suspectate de activităţi teroriste,

în special cele care au legătură cu fundamentalismul islamic, sunt frecvent supuse torturii în Tunisia. Familia reclamantului

a fost de mai multe ori vizitată de poliţişti şi a făcut în mod constant obiectul unor ameninţări şi provocări; sora sa a încercat

de două ori să se sinucidă din această cauză. Simpla enumerare a tratatelor semnate de Tunisia nu poate fi considerată ca fiind

suficientă.

PC-OC (2011) 21 REV 5

Concluziile Curţii: În principiu, reclamantul este cel care trebuie să prezinte probe de natură să demonstreze că există motive

întemeiate pentru a considera că, în cazul în care măsura contestată ar fi aplicată, ar fi expus unui risc real de a fi supus

la tratamente contrare art. 3 din Convenţie. În cazul în care sunt prezentate astfel de probe, este sarcina Guvernului să înlăture

orice îndoieli cu privire la acestea. Pentru a stabili dacă există un risc de a fi supus la rele tratamente, Curtea trebuie

să examineze consecinţele previzibile ale trimiterii reclamantului în ţara de destinaţie, având în vedere situaţia generală din

acel loc şi circumstanţele personale ale acestuia. În acest scop, în ceea ce priveşte situaţia generală dintr-o anumită ţară,

Curtea a acordat deseori importanţă informaţiilor incluse în rapoartele recente ale asociaţiilor independente internaţionale

pentru protecţia drepturilor omului, cum ar fi Amnesty International, sau ale surselor guvernamentale, inclusiv ale

Departamentului de Stat al S.U.A. Simpla posibilitate a producerii unor rele tratamente din cauza unei situaţii conflictuale

în ţara de destinaţie nu conduce în sine la o încălcare a art. 3 din Convenţie. Atunci când sursele disponibile descriu o situaţie

generală, acuzaţiile specifice ale unui reclamant într-un anumit caz necesită coroborarea cu alte probe. Nivelul curent

al pericolului terorismului şi ameninţarea pe care o prezintă pentru comunitate nu trebuie să pună în discuţie caracterul

absolut al art. 3 din Convenţie. Curtea nu poate accepta că trebuie făcută o distincţie între tratamentul aplicat direct de un stat

semnatar şi tratamentul care ar putea fi aplicat de autorităţile unui alt stat, şi că protecţia faţă de această ultimă formă de rele

tratamente trebuie pusă în balanţă cu interesele comunităţii ca un ansamblu. Probele prezentate în faţa Curţii arată că fie

există un risc substanţial în cazul în care persoana este trimisă înapoi, fie că nu există. Perspectiva că persoana respectivă

ar putea reprezenta o ameninţare gravă pentru comunitate în cazul în care nu ar fi retrimisă în ţara sa nu reduce în niciun fel

nivelul riscului ca persoana să fie supusă la rele tratamente în momentul revenirii în ţară. Vizitele Comitetului Internaţional

al Crucii Roşii nu pot exclude riscul supunerii la rele tratamente. Existenţa legislaţiei interne şi aderarea la tratatele

internaţionale care garantează respectarea drepturilor fundamentale, în principiu, nu sunt suficiente pentru a asigura

o protecţie adecvată împotriva riscului de rele tratamente atunci când, la fel ca în cauza de faţă, surse de încredere au raportat

practici la care s-a recurs sau care au fost tolerate de autorităţi, practici care sunt în mod vădit contrare principiilor

Convenţiei. [pct. 129, 130, 131, 137, 138, 139, 146 şi 147]

Ismoilov şi alţii împotriva Rusiei

Nr.: 2947/06

Tip: Hotărâre

Data: 24 aprilie 2008

Art.: Y: 3, 5 §1, 5 §4, 6 §2

Cuvinte-cheie:

- azil

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- extrădare (detenţie)

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

- prezumţie de nevinovăţie

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: italiană

Circumstanţe: Extrădarea a 12 cetăţeni uzbeci şi a unui cetăţean kârgâz din Rusia în Uzbekistan, pentru trimiterea în judecată

pentru apartenenţă la o organizaţie teroristă, sprijinirea terorismului, tentativă de răsturnare violentă a ordinii constituţionale

din Uzbekistan şi alte infracţiuni legate de tulburarea ordinii publice în Andijan, în anul 2005. Reclamanţilor li s-a acordat

statutul de refugiat de către UNHCR. Măsura provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Tortura în Uzbekistan era răspândită în centrele de detenţie şi persoanele fizice acuzate în legătură cu evenimentele de

la Andijan erau supuse unui risc crescut de rele tratamente. Autorităţile uzbece au oferit aceleaşi garanţii în cadrul procedurii

de extrădare pentru 4 cetăţeni uzbeci din Kârgâstan şi aceste garanţii s-au dovedit a fi ineficiente. Întrucât autorităţile uzbece

au refuzat să acorde reprezentanţilor comunităţii internaţionale accesul la persoanele extrădate, nu a fost posibilă

monitorizarea respectării garanţiilor de către acestea. Autorităţile uzbece aveau cunoştinţă despre cererea reclamanţilor de azil

şi despre cererea lor trimisă Curţii, ceea ce a intensificat şi mai mult riscul de a fi torturaţi.

2. Prevederile legislaţiei ruse care stabilesc perioada maximă de detenţie nu au fost respectate.

3. Reclamanţii nu au putut obţine controlul judiciar privind detenţia, nici în cadrul procesului penal, nici în cel civil.

4. Formularea deciziilor de extrădare a încălcat dreptul reclamanţilor de a fi prezumaţi nevinovaţi.

Concluziile Curţii:

1. Având în vedere faptul că practicarea torturii în Uzbekistan este descrisă de experţi internaţionali de renume ca fiind

sistematică, garanţiile autorităţilor uzbece nu reprezintă o garanţie de încredere împotriva riscului de rele tratamente.

[pct. 127]

2. În lipsa unor prevederi legale clare care să stabilească procedura prin care se hotărăşte şi se prelungeşte detenţia în vederea

extrădării şi care să stabilească termenele unei astfel de detenţii, privarea de libertate la care au fost supuşi reclamanţii

nu a fost dublată de garanţii adecvate împotriva arbitrarului. [pct. 140]

PC-OC (2011) 21 REV 5

3. Reclamanţii au fost prinşi într-un cerc vicios al asumării răspunderii, în care nicio instanţă naţională, civilă sau penală,

nu a putut să examineze pretinsa lipsă de legalitate a detenţiei acestora. Procedura de examinare a legalităţii detenţiei, potrivit

dreptului penal rus, poate fi iniţiată numai de către procuror. [pct. 147, 149 şi 151]

4. Procedura de extrădare a reprezentat consecinţa directă, şi concomitentă, a anchetei penale desfăşurată împotriva

reclamanţilor în Uzbekistan. Prin urmare, a existat o legătură strânsă între acţiunea penală din Uzbekistan şi procedura

de extrădare, care a justificat extinderea domeniului de aplicare al art. 6 §2 din convenţie la aceasta din urmă. Decizia de a-i

extrăda pe reclamanţi nu reprezintă în sine o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie. Cu toate acestea, plângerea reclamanţilor

nu este îndreptată împotriva măsurii de extrădare ca atare, ci mai degrabă împotriva motivărilor conţinute în deciziile

de extrădare. O decizie de extrădare ar putea ridica o problemă în temeiul art. 6 §2 din Convenţie, în cazul în care motivarea

care o însoţeşte, care nu poate fi disociată de prevederile operaţionale, conduce pe fond la stabilirea vinovăţiei persoanei.

[pct. 164 şi 167]

Garabayev împotriva Rusiei

Nr.: 38411/02

Tip: Hotărâre

Data: 7 iunie 2008

Art.: Y: 3, 5 §1 (f), 5 §3, 5 §4, 13

Cuvinte-cheie:

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

extrădare (detenţie)

- extrădare (cale de atac efectivă)

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădarea unei persoane cu dublă cetăţenie, rusă şi turkmenă, din Rusia în Turkmenistan, în vederea trimiterii

în judecată şi predarea lui temporară din Turkmenistan înapoi în Rusia, în vederea trimiterii lui în judecată. Măsura provizorie

a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Autorităţile ruse nu au luat în considerare informaţiile care indicau faptul că exista un risc real de tortură şi de persecuţie

din motive politice. Ordinul de extrădare i-a fost prezentat reclamantului doar în ziua trimiterii în Turkmenistan şi nu a avut

posibilitatea de a-şi contacta avocatul sau de a-l contesta.

2. În momentul arestării, reclamantul avea cetăţenie rusă şi nu putea fi extrădat în Turkmenistan, detenţia sa în acest scop

fiind, prin urmare, ilegală încă de la început.

3. Includerea numelui reclamantului pe lista urmăriţilor internaţional de către Parchetul General rus a fost ilegală, întrucât

reclamantul fusese extrădat de către acelaşi parchet în Turkmenistan, în octombrie 2002, şi nu s-a sustras judecăţii.

În momentul în care a decis arestarea reclamantului in absentia, instanţa rusă nu a cercetat circumstanţele cauzei.

Concluziile Curţii:

1. În vederea evaluării probelor pentru a se hotărî dacă a existat o încălcare a art. 3, Curtea adoptă standardul probei „dincolo

de orice îndoială rezonabilă”, dar adaugă că astfel de probe pot rezulta din coexistenţa unor deducţii suficient de puternice,

clare şi concordante sau prezumţii similare de fapt care nu pot fi respinse. În acest context, trebuie luat în considerare

comportamentul părţilor atunci când sunt obţinute probele. [pct. 76]

2. Arestarea reclamantului nu a fost confirmată de o instanţă din Rusia, contrar prevederilor dreptului rus, care impune

o astfel de autorizare, cu excepţia cazul în care arestarea în ţara care solicită extrădarea a fost dispusă de către o instanţă. Prin

urmare, reţinerea reclamantului în vederea extrădării nu a reprezentat o „cale legală”, potrivit cerinţelor art. 5 §1

din Convenţie. Mai mult decât atât, în cele din urmă s-a constatat că extrădarea reclamantului a fost ilegală, având în vedere

faptul că avea cetăţenie rusă, iar legislaţia internă exclude, în termeni lipsiţi de ambiguitate, extrădarea cetăţenilor ruşi.

Informaţiile despre naţionalitatea reclamantului erau deja la dispoziţia autorităţilor competente în momentul arestării

reclamantului, deoarece reclamantul şi avocatul său au ridicat această problemă, iar paşaportul rus al reclamantului se afla

în dosarul de extrădare. Pe această bază, Tribunalul Moscova a declarat că arestarea reclamantului în vederea extrădării a fost

ilegală încă de la început. Curtea apreciază că viciul de procedură al dispoziţiei prin care s-a autorizat arestarea reclamantului

a fost atât de important încât dispoziţia respectivă a fost considerată arbitrară şi ex facie invalidă. Căile de atac trebuie să fie

disponibile pe tot parcursul detenţiei unei persoane, astfel încât aceasta să poată beneficia de un control judiciar rapid

al legalităţii detenţiei, care să poată conduce, dacă este cazul, la eliberarea sa. Accesul la o cale de atac implică, printre altele,

faptul că circumstanţele create în mod voluntar de autorităţi trebuie să fie astfel încât să permită reclamanţilor posibilitatea

reală de se a folosi de respectiva cale de atac. [pct. [88, 89 şi 94]

3. Simpla posibilitate ca o instanţă să emită un mandat de arestare in absentia într-o situaţie în care o persoană se sustrage

judecăţii, în special atunci aceasta se găseşte pe lista urmăriţilor internaţional, nu intră în conflict cu prevederile Convenţiei.

PC-OC (2011) 21 REV 5

[pct. 101]

Shchebet împotriva Rusiei

Nr.: 16074/07

Tip: Hotărâre

Data: 12 iunie 2008

Art.: Y: 3, 5 §1, 5 §4

Cuvinte-cheie:

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- extrădare (detenţie)

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădare din Rusia în Bielorusia în vederea trimiterii în judecată.

Capete de cerere relevante:

1. Reclamanta a fost ţinută în detenţie fără un mandat emis de instanţă, peste perioada de 48 de ore stabilită de Constituţia

rusă.

2. Reclamanta susţine că plângerea făcută în faţa instanţei cu privire la ilegalitatea detenţiei nu ar fi fost eficientă, deoarece

Parchetul General a avut o dublă sarcină, pe de o parte de a pregăti cazul, menţinând arestul, şi, pe de altă parte, de a asigura

că îi sunt respectate drepturile. În continuare, reclamanta se plânge că nu a fost dusă la şedinţe de judecată în faţa instanţei

ruse competente.

Concluziile Curţii:

1. Nu a fost menţionată nicio înregistrare a arestării reclamantei, în momentul reţinerii (poliţiştii au crezut că nu era necesară

consemnarea arestării în cadrul procedurii de extrădare). Indiferent dacă interpretarea dată de poliţişti dreptului intern a fost

corectă sau nu, lipsa menţionării arestării trebuie să fie considerată în sine o încălcare gravă, întrucât arestarea neînregistrată

a unei persoane reprezintă o negare completă a garanţiilor fundamentale esenţiale prevăzute de art. 5 din Convenţie şi

demonstrează cea mai gravă încălcare a acestei dispoziţii. Absenţa înregistrării unor aspecte cum ar fi data, ora şi locul

arestării, numele deţinutului, motivele arestării şi numele persoanei care efectuează arestarea trebuie să fie înţeleasă ca fiind

incompatibilă cu cerinţa de legalitate şi cu însăşi menirea art. 5 din Convenţie. Similar art. 16 § 4 din Convenţia europeană

de extrădare, art. 62 din Convenţia de la Minsk stabileşte o garanţie suplimentară faţă de o durată excesivă a arestării

provizorii până la primirea cererii de extrădare. Articolul respectiv nu indică faptul că o persoană poate fi arestată timp de 40

de zile, ci mai degrabă impune ca persoana să fie eliberată după expirarea celei de-a 40-a zile, în cazul în care cererea nu a

fost transmisă la timp. Cu alte cuvinte, deşi potrivit dreptului intern arestarea ar putea fi dispusă pentru o perioadă mai mare

de 40 de zile, art. 62 din Convenţia de la Minsk impune autorităţilor naţionale să elibereze pe cineva care a fost arestat pentru

mai mult de 40 de zile, în absenţa unei cereri de extrădare. [pct. 63, 67 şi 68]

2. Prevederile dreptului rus aplicabile conferă dreptul de a depune o plângere exclusiv „părţilor la procedura penală”.

Autorităţile ruse au refuzat în mod constant să recunoască statutul reclamantei de parte la procesul penal. Această abordare i-a

negat în mod evident capacitatea de a solicita controlul judiciar al legalităţii detenţiei. [pct. 78]

Ryabikin împotriva Rusiei

Nr.: 8320/04

Tip: Hotărâre

Data: 19 iunie 2008

Art.: Y: 3, 5 §1 (f), 5 §4

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- azil

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- extrădare (detenţie)

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădare din Rusia în Turkmenistan în vederea trimiterii în judecată. Măsura provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Autorităţile ruse nu au luat în considerare informaţiile care indicau faptul că exista un risc real de tortură şi de persecuţie

din motive etnice în Turkmenistan. Tortura şi relele tratamente sunt larg răspândite în rândul deţinuţilor din Turkmenistan şi,

fiind membru al unei minorităţi etnice, reclamantul s-ar afla într-o situaţie deosebit de vulnerabilă.

2. Detenţia în vederea extrădării a fost ilegală, întrucât procedura prevăzută de legislaţia internă şi internaţională nu a fost

respectată. Procedurile nu au fost efectuate cu diligenţa necesară şi detenţia a fost, prin urmare, arbitrară.

Concluziile Curţii:

1. Probele dintr-o serie de surse obiective arată că, pentru toţi observatorii situaţiei din Turkmenistan, condiţiile extrem de

precare de detenţie, precum şi relele tratamente şi tortura reprezintă în continuare o problemă serioasă. Protecţia conferită de

art. 3 este mai mare decât cea prevăzută de art. 33 din Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor. Chiar dacă se admite

că s-au oferit garanţii, rapoartele menţionează că autorităţile din Turkmenistan au refuzat sistematic accesul observatorilor

internaţionali în ţară, în special în locurile de detenţie. În astfel de circumstanţe, Curtea este obligată să pună la îndoială

valoarea garanţiilor că reclamantul nu va fi supus torturii, având în vedere că, aparent, nu există niciun mijloc obiectiv de

monitorizare a respectării acestora. Dacă va fi extrădat în Turkmenistan, reclamantul va fi aproape sigur arestat şi există un

risc foarte mare de a petrece mulţi ani în închisoare. Există suficiente motive pentru a se crede că se va confrunta cu un risc

real de a fi supus unor tratamente care încalcă art. 3 din Convenţie. [pct. 116, 118, 119 şi 121]

2. Reclamantul a fost arestat timp de 12 luni şi 18 zile. După cum a recunoscut Guvernul în observaţiile sale şi după cum s-a

PC-OC (2011) 21 REV 5

afirmat în mai multe rânduri de către autorităţile interne, procedura referitoare la extrădare a fost „suspendată” în cea mai

mare parte a acestei perioade. Deşi Guvernul a făcut referire la măsura provizorie indicată de Curte în temeiul art. 39 din

Regulamentul Curţii, acest argument nu poate fi folosit ca o justificare pentru reţinerea pe perioadă nedeterminată a

persoanelor fără a soluţiona statutul lor juridic. În speţă, detenţia reclamantului nu pare să fi fost în fapt justificată de

procedura de extrădare în curs, în absenţa pronunţării unei astfel de decizii până în prezent. [pct. 132]

Soldatenko împotriva Ucrainei

Nr.: 2440/07

Tip: Hotărâre

Data: 23 octombrie 2008

Art.: Y: 3, 5 §1 (f), 5 §4, 13

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- extrădare (detenţie)

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: rusă

Circumstanţe: Extrădare din Ucraina în Turkmenistan în vederea trimiterii în judecată. Măsura provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Lipsa informaţiilor cu privire la stadiul procedurii de extrădare a reclamantului şi a mijloacelor de a o contesta, precum şi

lipsa accesului la actele din dosar şi la asistenţă juridică au reprezentat o piedică majoră în accederea efectivă de către

reclamant la instanţele de judecată. În Turkmenistan se practică tortura în timpul anchetei pentru a obţine mărturii, iar

reclamantul se confruntă cu riscul unor condiţii dificile de detenţie. Lipsa supravegherii judiciare a detenţiei în Turkmenistan

exclude chiar şi minimul control al respectării drepturilor reclamantului în perioada detenţiei. Acesta ar fi expus riscului de a

fi supus la forme mult mai grave de rele tratamente, întrucât este rus, nu de etnie turkmenă. Materiale internaţionale relevante

demonstrează că Turkmenistan a ignorat în mod constant obligaţiile care îi revin în temeiul celor mai importante tratate

privind drepturile omului, nu a aplicat recomandările organizaţiilor internaţionale şi nu a cooperat cu organismele de

monitorizare. În aceste condiţii, reclamantul pune la îndoială capacitatea autorităţilor turkmene de a-şi asuma obligaţia

respectării drepturilor şi de a supraveghea punerea în aplicare a acestor obligaţii de către agenţii statului. Reclamantul

consideră că, indiferent de garanţiile pe care Guvernul Turkmenistan le-ar putea prezenta Guvernului Ucrainei, nu poate

asigura respectarea acestor garanţii, din cauza lipsei unui sistem eficient de prevenire a torturii.

2. Anterior datei de 30 ianuarie 2007, atunci când Parchetul General rus a primit cererea oficială de extrădare a reclamantului,

detenţia sa nu se afla în sfera de aplicare a art. 5 §1 (c) din Convenţie. Numai după această dată detenţia ar putea fi calificată

ca fiind „în vederea extrădării”.

Concluziile Curţii:

1. Rapoartele Departamentului de Stat al S.U.A. şi ale Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite menţionează

deopotrivă condiţiile de detenţie extrem de precare, inclusiv supraaglomerarea, alimentaţia deficitară şi bolile netratate,

precum şi faptul că acuzaţiile de tortură şi rele tratamente nu sunt anchetate de autorităţile turkmene competente. Având în

vedere autoritatea şi reputaţia autorilor acestor rapoarte, gravitatea anchetelor prin intermediul cărora au fost compilate, faptul

că, în ce priveşte punctele în discuţie, concluziile lor sunt similare şi faptul că aceste concluzii sunt confirmate în esenţă de

alte surse, Curtea nu pune la îndoială credibilitatea lor. În măsura în care reclamantul pretinde că s-ar confrunta cu un risc de

tratamente sau de pedeapsă contrare art. 3 din Convenţie, ca urmare a originii sale etnice, nu există probe în documentele

disponibile că suspecţii care nu sunt de origine turkmenă ar fi trataţi diferit faţă de etnicii turkmeni. Din materialele avute în

vedere mai sus reiese că orice suspect arestat se confruntă cu un risc grav de a fi supus torturii sau tratamentelor inumane sau

degradante, atât pentru a obţine mărturii, cât şi pentru a fi pedepsit pentru actele sale. În ciuda faptului că reclamantul este

urmărit pentru infracţiuni relativ minore şi nu motivate politic, simplul fapt de a fi arestat ca suspect într-o astfel de situaţie

oferă suficiente motive de teamă că există un mare risc să fie supus unui tratament contrar art. 3 din Convenţie. Nu s-a stabilit

în niciun fel că prim-adjunctul Procurorului general din Turkmenistan sau instituţia pe care o reprezintă ar fi fost împuterniciţi

să ofere astfel de garanţii în numele statului. Având în vedere lipsa unui sistem eficient de prevenire a torturii, ar fi dificil să

se verifice dacă garanţiile oferite au fost respectate. Rapoartele internaţionale în domeniul drepturilor omului au arătat, de

asemenea, că există probleme grave în ceea ce priveşte cooperarea internaţională a autorităţilor turkmene în domeniul

drepturilor omului şi negări categorice privind încălcarea drepturilor omului, în pofida informaţiilor clare atât din surse

interguvernamentale, cât şi neguvernamentale. Având în vedere constatările de mai sus, Curtea nu poate fi de acord cu

Guvernul că garanţiile oferite în speţă ar fi suficiente pentru a garanta împotriva riscului grav de rele tratamente, în cazul

extrădării reclamantului. [pct. 71, 72 şi 73]

2. Curtea acceptă argumentul Guvernului potrivit căruia, întrucât Convenţia de la Minsk face parte din ordinea juridică

PC-OC (2011) 21 REV 5

internă, poate servi ca bază legală pentru procedura de extrădare şi detenţie în vederea extrădării. Cu toate acestea, art. 5 §1

(f) din Convenţie impune ca detenţia în vederea extrădării să se producă „potrivit căilor legale”. Convenţia de la Minsk nu

prevede o procedură specială care trebuie urmată de statul solicitat, care ar putea oferi garanţii împotriva arbitrarului. [pct.

112]

Khudyakova împotriva Rusiei

Nr.: 13476/04

Tip: Hotărâre

Data: 8 ianuarie 2009

Art.: Y: 5 §1 (f), 5 §4; N: 3, 5 §2, 6 §2, 8,

12

Cuvinte-cheie:

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- detenţie (durata)

- detenţie (dreptul de a fi informat

despre motivele arestării)

- extrădare (detenţie)

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădare din Rusia în Kazahstan în vederea trimiterii în judecată. Extrădarea a fost refuzată ca urmare a

intervalului mare de timp scurs, conform dreptului rus.

Capete de cerere relevante:

1. Nici dispoziţiile de drept penal rus care reglementează arestarea în vederea extrădării, nici Convenţia de la Minsk din 1993

nu au îndeplinit cerinţele de claritate şi previzibilitate. Astfel, din cauza acestei confuzii din dreptul intern, reclamanta a fost

reţinută între 7 august şi 2 septembrie 2003 fără niciun mandat emis de instanţă, termenul său de detenţie a depăşit cu mult

termenul prevăzut de dreptul intern şi nu a fost niciodată prelungit în mod legal.

2. Nici la momentul arestării, nici în vreuna din fazele ulterioare reclamanta nu a fost informată despre motivul pentru care a

fost arestată şi reţinută.

3. Reclamanta a denunţat întârzierea examinării legalităţii detenţiei sale. Aceasta a pretins, în special, că plângerea depusă de

avocatul său la 15 august 2003 în faţa Judecătoriei Petrozavodsk a fost examinată abia la 2 septembrie 2003, adică 18 zile mai

târziu.

Concluziile Curţii:

1. Argumentul Guvernului potrivit căruia reclamanta şi avocatul său au contribuit la prelungirea detenţiei şi că sunt direct

responsabili de continuarea reţinerii reclamantei este regretabil. Transferarea responsabilităţii detenţiei în seama reclamantei

atunci când aceasta se afla sub controlul deplin al autorităţilor nu este nici relevantă, nici rezonabilă. Presupunând chiar că

acţiunile reclamantei au prelungit procedura de extrădare, în măsura în care autorităţile aveau obligaţia să examineze cererile

sale de azil şi declaraţiile autoincriminatoare în privinţa unei infracţiuni comise în Rusia, la acest moment ar trebui să se facă

distincţia între două aspecte separate: detenţia reclamantei şi extrădarea sa. Aspectul legat de momentul la care procurorul

general intenţiona să decidă cu privire la extrădarea reclamantei nu are nicio relevanţă în faţa Curţii în vederea examinării

legalităţii şi duratei detenţiei reclamantei. Problema o reprezintă dreptul reclamantei la libertate în aşteptarea deciziei de

extrădare. Trebuie menţionat faptul că instanţele interne aveau posibilitatea de a anula măsura de reţinere sau de a o schimba

cu una mai permisivă, în perioada în care era examinată problema extrădării reclamantei. [pct. 67]

2. Deşi informaţiile trebuie să fie transmise „prompt”, ele nu trebuie să fie prezentate în totalitate de către poliţistul care face

arestarea, în momentul reţinerii. Dacă conţinutul şi promptitudinea informaţiilor transmise au fost suficiente, acest fapt

urmează a fi evaluat în fiecare caz, în funcţie de caracteristicile sale speciale. [pct. 79]

3. Căile de atac trebuie să fie disponibile pe parcursul detenţiei unei persoane pentru a-i permite acesteia să beneficieze de un

control judiciar rapid al legalităţii detenţiei, care să poată conduce, dacă este cazul, la eliberarea sa. Accesibilitatea unei căi de

atac implică, printre altele, faptul că circumstanţele create în mod voluntar de autorităţi trebuie să fie astfel încât să permită

reclamanţilor posibilitatea reală de se a folosi de respectiva cale de atac. Apare o nevoie specială de a se lua o decizie rapidă

pentru stabilirea legalităţii detenţiei atunci când procesul este pendinte, pentru că pârâtul ar trebui să beneficieze pe deplin de

principiul prezumţiei de nevinovăţie. Aceeaşi logică se poate aplica detenţiei în vederea extrădării, atunci când ancheta este

pendinte. [pct. 89 şi 92]

Gasayev împotriva Spaniei

Nr.: 48514/06

Tip: Decizie

Data: 17 februarie 2009

Art.: N: 2, 3

Cuvinte-cheie:

- garanţii

Circumstanţe: Extrădarea unui cetăţean rus de origine cecenă din Spania în Rusia (Cecenia).

Capăt de cerere relevant: Reclamantul a susţinut că, în cazul în care va fi extrădat în Rusia, va fi supus riscului de rele

tratamente şi viaţa sa va fi în pericol, deoarece este de origine cecenă.

Concluziile Curţii: Instanţele spaniole au concluzionat, după o examinare aprofundată a garanţiilor oferite de autorităţile ruse,

că reclamantul nu va fi condamnat la pedeapsa cu moartea. În absenţa unor probe contrare, Curtea nu va infirma concluziile la

care au ajuns instanţele interne în urma evaluării prin procedura contradictorie a cererii de extrădare. În continuare, Curtea

consideră că instanţele spaniole au considerat, pe bună dreptate, că garanţiile oferite înlătură orice pericol ca reclamantul să

PC-OC (2011) 21 REV 5

- pedeapsa cu moartea

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

- pedeapsă cu închisoarea pe viaţă

Linkuri: franceză

Traduceri: indisponibil

primească o condamnare pe viaţă ireductibilă. Curtea notează că garanţiile conform cărora condiţiile de detenţie a

reclamantului vor respecta cerinţa prevăzută de art. 3 din Convenţie sunt suficiente, deoarece prevăd un mecanism eficient

pentru a monitoriza respectarea de către autorităţile ruse a conţinutului garanţiilor oferite. [pag. 6 şi 7]

Ben Khemais împotriva Italiei

Nr.: 246/07

Tip: Hotărâre

Data: 24 februarie 2009

Art.: Y: 3, 34

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- expulzare

- rele tratamente

- măsură provizorie

Linkuri: franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzarea unui cetăţean tunisian din Italia, după ce a executat o pedeapsă pentru vătămare corporală, în

Tunisia, unde a fost condamnat in absentia de către o instanţă militară la 10 ani de închisoare, pentru infracţiuni de terorism.

După expulzare, Tunisia, la cererea Italiei, a oferit asigurări că reclamantul se va bucura de protecţia acordată de legile

tunisiene relevante şi că legile tunisiene garantează şi protejează drepturile deţinuţilor şi le asigură dreptul la un proces

echitabil şi a subliniat faptul că Tunisia a aderat voluntar la Convenţia O.N.U. împotriva torturii. Măsura provizorie nu a fost

respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Reclamantul a susţinut că mai mulţi cetăţeni tunisieni expulzaţi în Tunisia pe motiv că sunt suspectaţi de terorism au

dispărut. Rapoartele publicate de Amnesty International şi de Departamentul de Stat al S.U.A., care demonstrează că tortura

este utilizată în Tunisia, confirmă această afirmaţie. Familia reclamantului a făcut obiectul unor ameninţări şi provocări.

Garanţiile oferite de Tunisia nu sunt credibile şi au fost prezentate după ce reclamantul a fost expulzat, ceea ce demonstrează

că Italia a acceptat riscul să fie supus la rele tratamente.

2. Faptul că reclamantul a fost expulzat în baza unei decizii diferite de cea la care se face referire în măsura provizorie

adoptată de Curte nu este relevant în ceea ce priveşte obligaţiile Italiei în temeiul art. 34 din Convenţie. Autorităţile italiene

nu se pot sustrage de la datoria lor de a respecta măsurile provizorii ale Curţii sub pretextul emiterii unei noi decizii de

expulzare şi să procedeze la executarea imediată a acesteia.

Concluziile Curţii:

1. Curtea nu observă niciun motiv pentru a reexamina concluziile la care s-a ajuns în cauza Saadi cu privire la situaţia

prizonierilor şi a persoanelor acuzate de terorism în Tunisia. Curtea nu poate accepta că garanţiile furnizate oferă o protecţie

eficientă împotriva riscului grav la care este expus reclamantul şi reaminteşte principiul stabilit de Adunarea Parlamentară a

Consiliului Europei în Rezoluţia 1433 (2005), conform căruia garanţiile diplomatice nu sunt suficiente decât dacă este ferm

stabilită lipsa riscului de rele tratamente. Existenţa riscului de rele tratamente trebuie evaluată în primul rând în raport cu

faptele care erau cunoscute sau care ar fi trebuit să fie cunoscute de către stat în momentul expulzării. Curtea nu exclude, cu

toate acestea, posibilitatea de a lua în considerare informaţiile care au apărut ulterior şi care ar putea fi importante pentru a

confirma sau respinge aprecierea făcută de stat în ceea ce priveşte temeinicia temerilor unui reclamant. Deşi elementele

furnizate de autorităţile tunisiene ar putea stabili că reclamantul nu a fost supus la rele tratamente în cursul săptămânilor care

au urmat expulzării, nu se poate şti ce i s-ar putea întâmpla pe viitor. [pct. 61 – 64]

2. În cazul în care riscul producerii unui prejudiciu ireparabil este plauzibil susţinut, scopul măsurii provizorii este acela de a

menţine status quo-ul până în momentul în care Curtea se pronunţă asupra cauzei. Există probe clare că, din cauza expulzării

sale, reclamantul nu a putut să prezinte toate argumentele relevante în apărarea sa şi că hotărârea Curţii ar putea fi lipsită de

efecte. Expulzarea reprezintă un obstacol grav care ar putea împiedica Italia să-şi onoreze obligaţiile ce îi revin în temeiul

art. 1 şi art. 46 din Convenţie, de a proteja drepturile reclamantului şi de a repara consecinţele oricărei încălcări constatate de

Curte. [pct. 81 şi 87]

Eminbeyli împotriva Rusiei

Nr.: 42443/02

Tip: Hotărâre

Data: 26 februarie 2009

Art.: Y: 5 §1 (f), 5 §4; N: 3, 5 §2, 6, 13

Circumstanţe: Extrădare din Rusia în Azerbaidjan în vederea trimiterii în judecată. Extrădarea a fost refuzată, având în vedere

statutul de refugiat UNHCR acordat reclamantului.

Capete de cerere relevante:

1. Detenţia a fost ab initio ilegală, întrucât nu putea fi expulzat în Azerbaijan, fiindu-i acordat statutul de refugiat.

2. Raportul întocmit imediat după arestarea reclamantului includea o referire la mandatul de arestare emis de un procuror al

PC-OC (2011) 21 REV 5

Cuvinte-cheie:

- azil

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- detenţie (dreptul de a fi informat

despre motivele arestării)

- extrădare (detenţie)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Republicii Azerbaidjan. Reclamantului nu i-au fost furnizate informaţii suplimentare cu privire la acuzaţiile penale aduse

împotriva sa, încadrarea legală şi motivele de fapt sau o copie a mandatului de arestare.

Concluziile Curţii:

1. Având în vedere protecţia similară pe care dreptul rus o acordă împotriva expulzării atât a cetăţenilor ruşi, cât şi a

refugiaţilor, Curtea nu consideră că, în speţa de faţă, concluzia la care a ajuns în cauza Garabayev ar fi modificată. Prin

urmare, Curtea consideră că viciul de procedură la arestarea reclamantului a fost atât de important încât arestarea a fost

considerată arbitrară şi ex facie invalidă încă de la început. [pct. 48]

2. Deşi Curtea consideră regretabil faptul că, în momentul arestării, reclamantului nu i-a s-a prezentat o copie a mandatului

de arestare emis de procurorul din Republica Azerbaidjan, informaţiile puse la dispoziţia reclamantului de autorităţile ruse

au fost suficiente pentru a îndeplini obligaţia ce le revine acestora în temeiul art. 5 §2 din Convenţie. Pentru a ajunge la

această concluzie, Curtea ia, de asemenea, în considerare faptul că, după cum reiese, la scurt timp după reţinere,

reclamantului i-a fost oferită traducerea mandatului de arestare. [pct. 57]

O. împotriva Italiei

Nr.: 37257/06

Tip: Hotărâre

Data: 24 martie 2009

Art.: Y: 3

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: franceză

Traduceri: indisponibil

A se vedea rezumatul foarte asemănător al cauzei Ben Khemais împotriva Italiei.

Cipriani împotriva Italiei

Nr.: 22142/07

Tip: Decizie

Data: 30 martie 2009

Art.: N: 3, 1 (Prot. 6)

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- pedeapsa cu moartea

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

Linkuri: franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădarea unui resortisant italian în S.U.A. în vederea trimiterii în judecată. La cererea instanţei italiene,

Departamentul de Justiţie al S.U.A. a oferit garanţii că reclamantul nu este acuzat de comiterea unei „infracţiuni grave” şi,

prin urmare, nu e posibil ca în cazul său să se aplice pedeapsa cu moartea.

Capăt de cerere relevant: Reclamantul susţine că extrădarea în Statele Unite ale Americii l-ar expune riscului de a fi

condamnat la pedeapsa cu moartea. Garanţiile oferite de guvernul american nu exclud posibilitatea ca încadrarea infracţiunii

de care a fost acuzat să fie modificată în infracţiune gravă, întrucât tratatul de extrădare dintre Statele Unite şi Italia permite

o astfel de modificare. Principiul specialităţii consacrat de tratat nu interzice statului solicitant să trimită în judecată persoana

extrădată, atunci când aceleaşi fapte pentru care a fost acordată extrădarea constituie o infracţiune încadrată diferit, care

permite extrădarea. Lipsa de certitudine în ceea ce priveşte pedeapsa care urmează a fi aplicată nu este compatibilă cu

caracterul absolut al interdicţiei prevăzute de Protocolul nr. 6.

Concluziile Curţii: Curtea notează că autorităţile italiene au eliminat orice risc de condamnare la moarte, întrucât reclamantul

a fost acuzat de infracţiuni pentru care nu se aplică o astfel de pedeapsă, principiul specialităţii inclus în tratat interzice

modificarea încadrării infracţiunii într-una gravă, tratatul fiind transpus în legislaţia S.U.A. şi, prin urmare, trebuie să fie

respectat de fiecare instanţă din acest stat. Aceste elemente sunt precise şi verificabile, iar interpretarea lor de către autorităţile

italiene nu este nici vădit ilogică, nici arbitrară. Garanţiile diplomatice oferite de Departamentul de Justiţie al S.U.A. pot fi

luate în considerare de Curte în momentul evaluării existenţei unei încălcări reale şi tangibile a art. 1 din Protocolul nr. 6.

Niciun aspect din prezenta cauză nu permite să se considere că garanţiile nu au fost serioase şi credibile. [pag. 9 şi 10]

Stephens împotriva Maltei (nr. 1)

Nr.: 11956/07

Tip: Hotărâre

Data: 21 aprilie 2009

Circumstanţe: Extrădare din Spania în Malta în vederea trimiterii în judecată pentru o infracţiune comisă în Spania, despre

care se presupune că a produs efecte în Malta (asociere în vederea transportului de droguri din Spania în Malta).

Capete de cerere relevante:

1. Reclamantul nu a fost „arestat legal” pornind de la suspiciunea rezonabilă că a săvârşit „o infracţiune” – instanţa care a

PC-OC (2011) 21 REV 5

Art.: Y: 5 §1; N: 5 §4, 7, 13

Cuvinte-cheie:

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- detenţie (durata)

- extrădare (detenţie)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

emis mandatul de arestare nu avea autoritatea să facă acest lucru şi faptele de care a fost acuzat nu constituiau o faptă care să

fie judecată în Malta (întrucât asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni comisă în afara Maltei nu poate fi judecată în

Malta).

2. Lipsa de acţiune a autorităţilor malteze cu privire la eliberarea sa în Spania după ce mandatul de arestare fusese infirmat a

dus la prelungirea perioadei de detenţie cu încă 10 zile. Contactând Interpolul, autorităţile malteze nu au transmis mesajul la

adresa corectă şi prin curierul corect. La acea dată, înainte de intrarea în vigoare a mandatului de arestare european, cererea de

extrădare a fost făcută prin canale diplomatice şi doar ministrul avea autoritatea să stopeze astfel de cereri. Cu toate acestea,

Procurorul general nu l-a informat pe ministru să retragă cererea de extrădare în urma infirmării mandatului.

Concluziile Curţii:

1. Atât raţionamentul instanţei civile, cât şi cel al Curţii Constituţionale, oferă o explicaţie completă cu privire la interpretarea

legii, precizând că faptele de care reclamantul era acuzat sunt considerate o infracţiune în temeiul legislaţiei malteze. Această

interpretare a devenit obişnuită în practica naţională şi a fost reafirmată în continuare de instanţele penale care, ulterior, l-au

condamnat pe reclamant. În consecinţă, infracţiunile de care era acuzat reclamantul constituiau o „lege” de calitate

„suficientă” în sensul jurisprudenţei Curţii şi nimic nu sugerează că instanţele malteze ar fi interpretat dispoziţiile relevante

din legislaţia naţională în mod nerezonabil sau astfel încât să fie sancţionate fapte care altfel ar fi rămas în afara sferei de

aplicare a legislaţiei penale relevante. Prin urmare, interpretarea lor nu a fost arbitrară astfel încât detenţia reclamantului să

fie considerată ilegală şi din acest punct de vedere. [pct. 63]

2. Malta şi-a acceptat răspunderea pentru încălcarea art. 5 §1 din Convenţie pentru perioada iniţială în care a fost ţinut în de

detenţie fără a lua în considerare faptul că reclamantul era arestat în Spania. [pct. 79]

Sellem împotriva Italiei

Nr.: 12584/08

Tip: Hotărâre

Data: 5 mai 2009

Art.: Y: 3

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: franceză

Traduceri: indisponibil

A se vedea rezumatul foarte asemănător al cauzei Ben Khemais împotriva Italiei.

Abdolkhani şi Karimnia împotriva

Turciei (nr. 1)

Nr.: 30471/08

Tip: Hotărâre

Data: 22 septembrie 2009

Art.:

Cuvinte-cheie: Y: 3, 5 §1, 5 §2, 5 §4, 13

- azil

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- detenţie (dreptul de a fi informat

despre motivele arestării)

- expulzare

- rele tratamente

Circumstanţe: Expulzarea din Turcia în Irak sau Iran a 2 persoane cu statut de refugiat UNHCR. Măsura provizorie a fost

respectată.

Capăt de cerere relevant: Trimiterea reclamanţilor în Iran i-ar expune la un riscul real de a fi ucişi sau supuşi la rele

tratamente, întrucât, în calitate de foşti membri ai PMOI (Mujahedinii Poporului Iranian) ar fi supuşi riscului de a fi

condamnaţi la pedeapsa cu moartea în Iran. În Irak, ar fi supuşi la rele tratamente, întrucât sunt consideraţi de autorităţile

irakiene aliaţi ai fostului regim Saddam Hussein.

Concluziile Curţii: Având în vedere caracterul absolut al dreptului garantat de art. 3 din Convenţie, existenţa obligaţiei

de a nu expulza nu depinde de faptul că riscul de rele tratamente ar rezulta din factori care implică răspunderea, directă sau

indirectă, a autorităţilor din ţara de destinaţie. Art. 3 din Convenţie se poate, astfel, aplica şi în situaţii în care pericolul este

cauzat de persoane sau grupuri de persoane care nu sunt oficialităţi publice. Ceea ce este relevant în acest context este dacă

un reclamant poate obţine protecţie şi să solicite reparaţie pentru faptele săvârşite împotriva sa. Spre deosebire de autorităţile

turce, UNHCR a discutat cu reclamanţii şi a avut posibilitatea de a verifica credibilitatea temerilor şi veridicitatea relatărilor

acestora pe baza circumstanţelor din ţara de origine. În urma acestor discuţii, UNHCR a constatat că reclamanţii riscau să fie

ucişi, să fie arestaţi sau supuşi la rele tratamente în ţara de origine. În lumina celor de mai sus, Curtea constată că există

PC-OC (2011) 21 REV 5

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

motive serioase să se creadă că foştii sau actualii membri şi simpatizanţi ai PMOI ar putea fi ucişi sau supuşi la rele

tratamente în Iran şi că reclamanţii sunt foşti membri ai acestei organizaţii. Mai mult decât atât, în lumina evaluării UNHCR,

există motive întemeiate pentru a se crede că reclamanţii riscă o încălcare a dreptului lor în temeiul art. 3 din Convenţie,

pe baza opiniilor lor politice, în cazul în care ar fi trimişi în Iran. Expulzarea indirectă a unei persoane străine într-o ţară

intermediară nu afectează răspunderea statului contractant de a se asigura că reclamantul nu este expus, ca urmare a deciziei

de expulzare, la tratamente contrare art. 3 din Convenţie. Având în vedere faptul că deportarea reclamanţilor în Irak se va face

în lipsa unui cadru legal care să ofere garanţii adecvate împotriva riscului de a fi ucişi sau supuşi la rele tratamente în Irak şi

în ceea ce priveşte deportarea în Iran de către autorităţile irakiene, Curtea consideră că există motive întemeiate pentru a se

considera că reclamanţii riscă o încălcare a drepturilor lor în temeiul art. 3 din Convenţie, în cazul în care ar fi trimişi în Irak.

[pct. 74, 82, 88 şi 89]

Dubovik împotriva Ucrainei

Nr.: 33210/07 şi 41866/08

Tip: Hotărâre

Data: 15 octombrie 2009

Art.: Y: 5 §1, 5 §4, 5 §5

Cuvinte-cheie:

- azil

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- extrădare (detenţie)

Linkuri: engleză

Traduceri: rusă

Circumstanţe: Extrădare din Ucraina în Bielorusia în vederea trimiterii în judecată. Măsura provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Extrădarea reclamantei în Bielorusia o expune riscului de tortură şi unui proces inechitabil, contrar art. 3 şi art. 6 din

Convenţie. După ce procedura de extrădare a fost întreruptă la cererea autorităţilor din Bielorusia şi reclamanta a fost

eliberată, aceasta a susţinut că riscul de extrădării sale în Bielorusia persista şi că nimic nu împiedica Parchetul General din

Bielorusia să solicite din nou extrădarea sa.

2. Autorităţile ucrainene nu au avut niciun motiv întemeiat să considere că reclamanta a săvârşit o infracţiune – prin urmare,

detenţia sa înainte de primirea cererii de extrădare a fost contrară art. 5 §1 (c) din Convenţie. Arestarea sa din 26 iulie 2007 nu

a avut temei legal, întrucât nu a fost stabilită printr-o decizie a instanţei şi nu a avut drept scop să prevină sau să pună capăt

unei infracţiuni. De la data la care a primit statutul de refugiat, cu excepţia perioadei în care acesta a fost suspendat, niciunul

dintre motivele enumerate la art. 5 §1 din Convenţie nu se aplica detenţiei reclamantei, întrucât dreptul intern interzice

expulzarea refugiaţilor de pe teritoriul Ucrainei.

Concluziile Curţii:

1. Deşi nu poate fi exclusă posibilitatea reînceperii procedurii de extrădare împotriva reclamantei, nu există nimic care să

sugereze că reclamanta ar fi supusă riscului iminent de a fi expulzată de pe teritoriul Ucrainei sau că ar exista pentru moment

vreo decizie valabilă luată de autorităţile ucrainene în vederea extrădării. [pct. 40]

2. Bazându-se pe hotărârile anterioare în cauzele Soldatenko şi Svetlorusov, Curtea a constatat încălcarea art. 5 §1 din

Convenţie în ceea ce priveşte perioada de detenţie dintre 26 iulie 2007 şi 5 martie 2008. Pentru perioada de detenţie dintre

5 martie 2008 şi 25 februarie 2009, Curtea notează că măsura provizorie pe care a pronunţat-o în cauză viza doar expulzarea

reclamantei din Ucraina, nu şi arestarea acesteia. Astfel, nu există un temei în dreptul intern pentru detenţia reclamantei, după

cum a susţinut Guvernul. Guvernul nu a explicat modul în care, în cazul în care reclamanta nu putea fi expulzată, dat fiind

statutul ei de refugiat, ca arestarea să fi fost „în vederea extrădării” în sensul art. 5, în ceea ce priveşte perioada 5 martie

2008 – 18 aprilie 2008. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 5 §1 din Convenţie şi în ceea ce priveşte perioada de detenţie a

reclamantei. [pct. 55, 56, 57, 60, 61 şi 62]

Kaboulov împotriva Ucrainei

Nr.: 41015/04

Tip: Hotărâre

Data: 19 noiembrie 2009

Art.: Y: 3, 5 §1, 5 §1 (f), 5 §2, 5 §4, §5, 13,

34; N: 2

Cuvinte-cheie:

- azil

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

Circumstanţe: Extrădare din Ucraina în Kazahstan în vederea trimiterii în judecată, care ar putea duce la pronunţarea

pedepsei cu moartea. Măsura provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Garanţiile oferite de Kazahstan privind moratoriul impus asupra pedepsei cu moartea nu sunt suficiente, întrucât moratoriul

ar putea fi ridicat în orice moment şi acuzaţiile împotriva reclamantului ar putea fi reclasificate pentru a fi aplicată pedeapsa

cu moartea.

2. Există pericolul ca reclamantul să fie supus la rele tratamente ca urmare a aplicării pedepsei cu moartea şi a timpului care

ar putea trece în aşteptarea execuţiei acestuia, condiţiile precare de detenţie în Kazahstan, lipsa unui tratament medical

adecvat şi a asistenţei în unităţile de detenţie, precum şi practica larg răspândită a torturării deţinuţilor.

3. Reclamantul a aflat motivele reale ale detenţiei, respectiv că este urmărit penal de autorităţile din Kazahstan, la mai mult de

PC-OC (2011) 21 REV 5

- detenţie (dreptul de a fi informat

despre motivele arestării)

- pedeapsa cu moartea

- extrădare (detenţie)

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: rusă

20 de zile de la momentul arestării şi cel în care i-au fost comunicate motivele, perioadă care nu poate fi considerată ca

„promptă”.

Concluziile Curţii:

1. Nu există niciun indiciu că moratoriul privind aplicarea pedepsei ar putea fi ridicat. Cererea de extrădare a reclamantului

a fost transmisă în temeiul art. 96 alin. 1 C. pen. (omor), iar mandatul de urmărire internaţională emis de autorităţile din

Kazahstan cuprinde referiri la omor deosebit de grav (art. 96 alin. 2 C. pen.); Guvernul din Kazahstan a oferit garanţii că

reclamantul va fi trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 96 alin. 1. Având în vedere toate

circumstanţele cauzei, Curtea concluzionează că, fie şi în cazul puţin probabil ca încadrarea faptei reclamantului să fie

schimbată din „omor” în „omor deosebit de grav", nu există niciun risc real ca acesta să fie executat, şi prin urmare, nu există

nicio încălcare a art. 2 din Convenţie. [pct. 102 şi 103]

2. Curtea a avut în vedere rapoartele diferitelor O.N.G. internaţionale şi naţionale pentru drepturile omului, ale

Departamentului de Stat al S.U.A. şi observaţiile transmise de Federaţia Helsinki pentru Drepturile Omului. Conform acestor

materiale, au existat numeroase rapoarte credibile privind tortura, rele tratamente aplicate deţinuţilor, bătăi repetate şi

utilizarea forţei împotriva suspecţilor de către autorităţile kazahe, pentru a obţine declaraţii. Toate rapoartele de mai sus

notează condiţiile de detenţie extrem de precare, inclusiv supraaglomerarea, alimentaţia deficitară şi bolile netratate.

De asemenea, s-a raportat că acuzaţiile de tortură şi rele tratamente nu sunt cercetate de autorităţile competente din

Kazahstan. Curtea nu pune la îndoială credibilitatea şi fiabilitatea acestor rapoarte. Mai mult decât atât, guvernul pârât nu a

prezentat probe, informaţii din surse credibile sau rapoarte relevante care să contrazică afirmaţiile făcute în rapoartele sus-

menţionate. În măsura în care reclamantul a pretins că s-ar putea confrunta cu riscul de a fi torturat pentru a i se smulge o

declaraţie, nu există nicio probă că ar exista un risc real şi iminent, în ceea ce îl priveşte, de a fi supus unui tratament

sancţionat de art. 3. Cu toate acestea, din documentele la care se face referire mai sus, se pare că orice persoană urmărită

penal aflată în detenţie este expusă unui risc extrem de mare de fi supusă torturii sau tratamentelor inumane sau degradante,

uneori fără niciun scop sau motiv special. Astfel, Curtea acceptă argumentul reclamantului că simplul fapt de a fi reţinut ca

învinuit într-o situaţie precum cea de faţă oferă suficiente motive de teamă că există un mare risc ca acesta să fie supus unui

tratament contrar art. 3 din Convenţie. Garanţiile Parchetului General din Kazahstan privind pedeapsa cu moartea nu exclud

în mod expres posibilitatea ca reclamantul să fie supus unui tratament contrar art. 3 din Convenţie şi nu pot fi aşadar

suficiente pentru a exclude riscurile grave sus-menţionate. [pct. 111, 112 şi 113]

3. Întârzierea de 40 de minute în a-l informa pe reclamant asupra motivelor arestării, după cum a susţinut Guvernul, nu ar

ridica, la prima vedere, o problemă în temeiul art. 5 §2 din Convenţie. Cu toate acestea, singurul document invocat de Guvern

este consemnarea detenţiei la care se face referire mai sus şi nu este înregistrată ora sau data semnării de către reclamant. Din

consemnările centrului de dezintoxicare rezultă că reclamantul nu se afla în secţia de poliţie la 40 de minute după arestarea sa,

ci în această unitate. Nu există, aşadar, niciun indiciu credibil, atât despre existenţa, cât şi asupra momentului în care

reclamantul a fost informat că arestarea lui s-a produs pentru a fi extrădat în Kazahstan. [pct. 147]

King împotriva Regatului Unit

Nr.: 9742/07

Tip: Decizie

Data: 26 ianuarie 2010

Art.: N: 3, 6, 8

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- extrădare (motive ale refuzului)

- proces echitabil

- viaţa de familie (separarea familiei)

- rele tratamente

Circumstanţe: Extrădarea unui resortisant britanic din Regatul Unit în Australia în vederea trimiterii în judecată. Măsura

provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. În cazul în care ar fi extrădat şi condamnat, ar exista un risc real ca reclamantul să fie condamnat la închisoare pe viaţă fără

posibilitate de liberare condiţionată.

2. Reclamantul ar suferi o flagrantă denegare de dreptate, întrucât nu ar putea beneficia de asistenţă juridică şi, în plus, nu ar

putea asigura participarea martorilor apărării, care ar trebui să călătorească din Europa în Australia pentru a asista la proces,

deoarece autorităţile australiene sunt pregătite să asigure doar legătură video pentru mărturia în procedura necontencioasă.

Bugetul australian pentru asistenţă juridică nu acoperă cheltuielile de transport. Acest fapt ar încălca dreptul la egalitatea

armelor, dreptul la asistenţă juridică şi dreptul de a obţine citarea şi examinarea martorilor.

3. Extrădarea ar reprezenta o ingerinţă disproporţionată în exercitarea de către reclamant a dreptului la respectarea vieţii sale

PC-OC (2011) 21 REV 5

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

de familie.

Concluziile Curţii:

1. Este puţin probabil ca sentinţa de închisoare pe viaţă fără posibilitate de liberare condiţionată să fie impusă în acest caz şi,

astfel, nu există un riscul real ca reclamantul să execute o astfel de pedeapsă, dacă ar fi condamnat în Australia. Autorităţile

australiene au făcut o distincţie între acest caz şi cel de faţă indicând că, în situaţia care reclamantul va fi condamnat, acuzarea

nu va susţine în faţa instanţei că pedeapsa cu închisoarea pe viaţă fără posibilitate de liberare condiţionată ar reprezenta o

opţiune de condamnare adecvată. Nu poate fi ataşată nicio semnificaţie lipsei unei garanţii diplomatice din partea guvernului

australian că nu se va solicita pedeapsa cu închisoarea pe viaţă fără posibilitate de liberare condiţionată, iar Guvernului

Regatului Unit nu i se poate reproşa că nu a încercat să obţină o astfel de garanţie; ambele guverne au dreptul să considere că,

din moment ce e foarte puţin probabil ca o astfel de pedeapsă să fie pronunţată, o astfel de garanţie nu este necesară. [pct. 19]

2. Reclamantul nu a demonstrat că procesul său în Australia ar da naştere la o încălcare a art. 6 din Convenţie, cu atât mai

puţin că ar echivala cu o flagrantă denegare de dreptate de tipul celei constatate de Curte în cauzele Soering şi Mamatkulov.

Reclamantul nu a demonstrat că autorităţile australiene nu ar acorda atenţia cuvenită oricărei cereri de asistenţă judiciară pe

care el ar putea alege să o facă. Art. 6 §3 d) din Convenţie nu garantează persoanei acuzate un drept nelimitat de a asigura

prezenţa martorilor în instanţă: instanţele naţionale sunt cele care au competenţa să decidă dacă este necesar să fie citat un

martor. [pct. 23 şi 24]

3. Conştientă de importanţa acordurilor de extrădare dintre state în lupta împotriva infracţionalităţii (în special împotriva

infracţionalităţii cu dimensiune internaţională şi transfrontalieră), Curtea consideră că viaţa privată sau de familie a

reclamantului într-un stat contractant poate depăşi doar în circumstanţe excepţionale scopul legitim urmărit de extrădare. În

cazul reclamantului, Curtea notează că el se bazează pe faptul că are o soţie, doi copii şi o mamă în Regatul Unit a cărei stare

de sănătate nu îi permite să călătorească în Australia. În opinia Curţii, aceasta nu este o situaţie excepţională care să militeze

în favoarea neextrădării reclamantului. Deşi distanţa mare dintre Regatul Unit şi Australia ar însemna că familia ar putea avea

cu el doar un contact limitat, în cazul în care reclamantul ar fi extrădat, condamnat şi ar primi o pedeapsă cu închisoarea,

Curtea nu poate trece cu vederea acuzaţiile foarte grave aduse reclamantului. Având în vedere aceste acuzaţii şi interesul pe

care Regatul Unit îl are în a-şi onora obligaţiile faţă de Australia, Curtea este convinsă că extrădarea reclamantului nu poate fi

considerată disproporţionată în raport cu scopul legitim urmărit. [pct. 29]

Baysakov şi alţii împotriva Ucrainei

Nr.: 54131/08

Tip: Hotărâre

Data: 8 februarie 2010

Art.: Y: 3, 13; N: 2

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- pedeapsa cu moartea

- extrădare (cale de atac efectivă)

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: Rusă

Circumstanţe: Extrădarea a 4 persoane cărora li s-a acordat statutul de refugiaţi de către autorităţile ucrainene, din Ucraina în

Kazahstan, în vederea trimiterii în judecată, care ar putea duce la pronunţarea pedepsei cu moartea. Măsura provizorie a fost

respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Reclamanţii au fost daţi în urmărire de autorităţile kazahe pentru activităţile lor politice în această ţară şi, dacă ar fi

extrădaţi în Kazahstan, ar fi torturaţi de autorităţi pentru a le extrage mărturii şi ar supuşi unor condiţii inacceptabile de

detenţie. Reclamanţii susţin că garanţiile împotriva relelor tratamente oferite de Parchetul General din Kazahstan nu sunt

obligatorii pentru acest stat.

2. Primul reclamant pretinde, în temeiul art. 2 din Convenţie, că, având în vedere acuzaţiile aduse împotriva sa (conspiraţie la

crimă) şi dispoziţiile constituţionale vagi cu privire la pedeapsa cu moartea, există un risc real ca să-i fie aplicată pedeapsa cu

moartea în Kazahstan, dacă va fi extrădat în această ţară. Reclamantul susţine, de asemenea, că moratoriul asupra execuţiilor

impus de Preşedintele Republicii Kazahstan ar putea înceta în cazul în care parlamentul kazah ar decide ca dispoziţiile

legislative privind pedeapsa cu moartea să rămână în vigoare.

Concluziile Curţii:

1. Potrivit informaţiilor cu privire la situaţia drepturilor omului în această ţară obţinute de la Comitetul O.N.U. împotriva

torturii, Human Rights Watch şi Amnesty International, au existat numeroase rapoarte credibile privind tortura, rele

tratamente aplicate deţinuţilor, bătăi repetate şi utilizarea forţei împotriva persoanelor învinuite de către autorităţile kazahe,

pentru a obţine mărturii. Toate rapoartele de mai sus notează condiţiile de detenţie extrem de precare, inclusiv

PC-OC (2011) 21 REV 5

supraaglomerarea, alimentaţia deficitară şi bolile netratate. Afirmaţiile reclamanţilor privind persecuţia politică în Kazahstan

au fost confirmate de autorităţile ucrainene în decizia prin care reclamanţilor li s-a acordat statutul de refugiaţi. Garanţiile că

reclamanţii nu vor fi supuşi la rele tratamente, oferite de procurorii din Kazahstan, nu sunt credibile în speţă, din aceleaşi

motive ca şi în cauza Soldatenko. În special, nu s-a stabilit în niciun fel că prim-adjunctul procurorului general din Kazahstan

sau instituţia pe care o reprezintă ar fi fost împuterniciţi să ofere astfel de garanţii în numele statului şi, având în vedere lipsa

unui sistem eficient de prevenire a torturii, ar fi dificil să se verifice dacă garanţiile oferite au fost respectate. [pct. 49, 50

şi 51]

2. Simpla posibilitate a apariţiei unui astfel de risc, din cauza presupusei ambiguităţi a legislaţiei interne relevante nu poate, în

sine, implica o încălcare a art. 2 din Convenţie. [pct. 82]

Garkavyy împotriva Ucrainei A se vedea Lista D

Klein împotriva Rusiei

Nr.: 24268/08

Tip: Hotărâre

Data: 1 aprilie 2010

Art.: Y: 3

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

- in absentia

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădarea unui resortisant israelian din Rusia în Columbia în scopul executării unei pedepse cu închisoarea

coroborate cu o amendă aplicată in absentia, pe bază de reciprocitate. Măsura provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Dacă ar fi extrădat în Columbia, reclamantul ar fi cel mai probabil supus la rele tratamente, contrar art. 3 din Convenţie.

Rapoartele recente ale Comitetului O.N.U. împotriva torturii, ale Comitetului O.N.U. pentru drepturile omului, ale Înaltului

Comisar al O.N.U. pentru drepturile omului, ale Departamentului de Stat al S.U.A. şi ale Amnesty International au prezentat

situaţia problematică a drepturilor omului în Columbia şi au furnizat „dovezi incontestabile privind supraaglomerarea,

nesiguranţa, corupţia şi bugetul insuficient din sistemul penitenciar, condiţiile de detenţie, violenţa mortală în rândul

deţinuţilor, precum şi folosirea excesivă a forţei şi brutalităţii de către gardieni. Au continuat să fie raportate tortura şi alte

tratamente crude, inumane sau degradante folosite de către poliţie, armată şi de către paznicii din penitenciare.”

2. Reclamantul a prezentat o presupusă declaraţie a vicepreşedintelui columbian Santos, potrivit căreia „Sperăm că îl vor

preda pe Klein, ca să putrezească în închisoare pentru toate relele pe care le-a provocat Columbiei.”; declaraţia ilustrează

riscul grav de rele tratamente cu care s-ar confrunta reclamantul odată extrădat, având în vedere că vicepreşedintele este a

doua oficialitate ca influenţă din Executiv.

3. În continuare, reclamantul a afirmat că garanţiile diplomatice oferite de guvernul columbian nu sunt suficiente pentru a-l

proteja faţă de un astfel de risc.

Concluziile Curţii:

1. Informaţiile din diverse surse de încredere, inclusiv cele menţionate de reclamant, demonstrează, fără îndoială, că situaţia

generală a drepturilor omului în Columbia este departe de a fi perfectă. De exemplu, funcţionarii de stat sunt consideraţi

răspunzători pentru o serie de execuţii extrajudiciare ale civililor, dispariţii forţate şi detenţii arbitrare. Comitetul împotriva

torturii şi-a exprimat îngrijorarea că măsurile adoptate sau care urmează a fi adoptate de Columbia împotriva terorismului şi a

grupurilor armate ilegale ar putea încuraja practicarea torturii. Curtea observă în continuare că probele care i-au fost înaintate

demonstrează că încă există probleme în Columbia în ceea ce priveşte relele tratamente aplicate deţinuţilor. [pct. 51 şi 53]

2. Rezultă că declaraţia care exprimă dorinţa unei oficialităţi de rang înalt din Executiv ca un prizonier condamnat să

„putrezească în închisoare ar putea poate fi considerată ca o indicaţie a faptului că persoana în cauză este expusă unui risc

grav de a fi supusă la rele tratamente în detenţie. Curtea Supremă din Rusia şi-a limitat evaluarea riscului invocat

individualizat, de rele tratamente, care decurge din declaraţia vicepreşedintelui Santos la simpla observaţie că sistemul

judiciar columbian este independent de puterea executivă şi, astfel, nu ar putea fi afectat de declaraţia în cauză. Prin urmare,

Curtea nu poate să concluzioneze că autorităţile ruse au abordat în mod corespunzător preocupările reclamantului cu privire la

art. 3 din Convenţie, în cadrul procedurilor de extrădare interne. [pct. 54 şi 56]

3. Garanţiile Ministerului Afacerilor Externe columbian că reclamantul nu va fi supus la rele tratamente au fost destul de vagi

şi lipsite de precizie; prin urmare, Curtea este obligată să pună la îndoială valoarea acestora. De asemenea, Curtea reaminteşte

faptul că garanţiile diplomatice nu sunt, în sine, suficiente pentru a asigura o protecţie adecvată împotriva riscului de rele

tratamente atunci când surse de încredere au raportat practici la care s-a recurs sau care au fost tolerate de autorităţi, practici

PC-OC (2011) 21 REV 5

care sunt în mod vădit contrare principiilor Convenţiei. [pct. 55]

Charahili împotriva Turciei

Nr.: 46605/07

Tip: Hotărâre

Data: 13 aprilie 2010

Art.: Y: 3, 5 §1

Cuvinte-cheie:

- azil

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzarea din Turcia în Tunisia a unei persoane căreia i-a fost acordat statutul de refugiat UNHCR. Măsura

provizorie a fost respectată.

Capăt de cerere relevant: Expulzarea în Tunisia l-ar expune pe reclamant la un risc real de deces sau de rele tratamente.

Acesta a fost judecat in absentia şi condamnat la închisoare în Tunisia pentru pretinsa apartenenţă la o organizaţie teroristă.

Concluziile Curţii: Curtea trebuie să ia în considerare concluziile UNHCR referitoare la afirmaţiile reclamantului privind

riscul cu care s-ar confrunta în cazul în care el ar fi expulzat în Tunisia. Spre deosebire de autorităţile turce, UNHCR a

discutat cu reclamantul şi a verificat credibilitatea temerilor şi veridicitatea relatărilor acestora pe baza circumstanţelor din

ţara de origine. În urma acestor discuţii, UNHCR a constatat că reclamantul riscă să fie supus la rele tratamente în ţara de

origine. [pct. 59]

Keshmiri împotriva Turciei

Nr.: 36370/08

Tip: Hotărâre

Data: 13 aprilie 2010

Art.: Y: 3, 13

Cuvinte-cheie:

- azil

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

A se vedea rezumatul foarte asemănător al cauzei Abdolkhani şi Karimnia împotriva Turciei (nr. 1).

Tehrani împotriva Turciei

Nr.: 32940/08 şi 41626/08 şi 43616/08

Tip: Hotărâre

Data: 13 aprilie 2010

Art.: Y: 3, 5 §1, 5 §4, 13; N: 3

Cuvinte-cheie:

- azil

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: Doar în limba engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzarea din Turcia în Irak sau Iran a unei persoane cu statut de refugiat UNHCR. Măsura provizorie a fost

respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Expulzarea reclamantului în Irak sau Iran l-ar expune la un risc real de deces sau de rele tratamente.

2. Reclamanţii nu au beneficiat de o cale de atac internă efectivă prin care să-şi formuleze pretenţiile în temeiul art. 2 şi 3

din Convenţie.

Concluziile Curţii:

1. În ceea ce priveşte art. 3 din Convenţie, Curtea reţine, în special, că reclamanţii erau foşti membri ai PMOI, recunoscuţi

ca refugiaţi de către UNHCR, şi că situaţia din Iran sau Irak nu s-a schimbat de la momentul în care Curtea s-a pronunţat în

hotărârea Abdolkhani şi Karimnia, citată anterior. [pct. 66]

2. În ceea ce priveşte art. 13 din Convenţie, Curtea reţine că nu rezultă cu claritate din declaraţiile părţilor dacă, şi în cazul

unui răspuns afirmativ, în ce măsură autorităţile naţionale au examinat temerile reclamanţilor legate de persecuţie.

De asemenea, s-a constatat o încălcare a art. 13 din Convenţie ca urmare a lipsei efectului suspensiv automat în cadrul

procedurii turce de acordare de azil. [pct. 66]

Trabelsi împotriva Italiei

Nr.: 50163/08

Tip: Hotărâre

Data: 13 aprilie 2010

Art.: Y: 3, 34

Cuvinte-cheie:

- garanţii

Circumstanţe: Expulzarea unui cetăţean tunisian din Italia, după ce a executat o pedeapsă, în Tunisia, unde a fost condamnat

in absentia de către o instanţă militară la 10 ani de închisoare, pentru infracţiuni de terorism. După expulzare, Tunisia, la

cererea Italiei, a oferit asigurări că reclamantul se va bucura de protecţia acordată de legislaţia tunisiană relevantă, aceasta

garantând şi protejând drepturile deţinuţilor şi asigurându-le dreptul la un proces echitabil, şi a subliniat faptul că Tunisia a

aderat voluntar la convenţia O.N.U. împotriva torturii. Măsura provizorie nu a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Reclamantul a susţinut că mai mulţi cetăţeni tunisieni expulzaţi în Tunisia pe motiv că sunt suspectaţi de terorism au

PC-OC (2011) 21 REV 5

- expulzare

- rele tratamente

- măsură provizorie

Linkuri: Doar în limba

franceză

Traduceri: indisponibil

dispărut. Rapoartele publicate de Amnesty International şi de Departamentul de Stat al S.U.A., care demonstrează că tortura

este utilizată în Tunisia, confirmă această afirmaţie. Garanţiile oferite nu sunt credibile.

2. Garanţiile oferite de Tunisia au fost primite de autorităţile italiene la o lună după ce a avut loc expulzarea. Prin urmare,

expulzarea s-a decis fără garanţii oficiale oferite de Tunisia.

Concluziile Curţii:

1. Curtea nu observă niciun motiv pentru a reexamina concluziile adoptate în cauza Saadi cu privire la situaţia prizonierilor şi

a persoanelor acuzate de terorism în Tunisia. Curtea nu poate accepta că garanţiile furnizate oferă o protecţie eficientă

împotriva riscului grav la care este expus reclamantul şi reaminteşte principiul stabilit de Adunarea Parlamentară a

Consiliului Europei în Rezoluţia 1433 (2005) conform căruia garanţiile diplomatice nu sunt suficiente decât dacă este ferm

stabilită lipsa riscului de rele tratamente. Existenţa riscului de rele tratamente trebuie evaluată, în primul rând, în raport cu

faptele care erau cunoscute sau care ar fi trebuit să fie cunoscute de către stat în momentul expulzării. Curtea nu exclude, cu

toate acestea, posibilitatea de a lua în considerare informaţiile care au apărut ulterior şi care ar putea fi importante pentru a

confirma sau respinge aprecierea făcută de stat în ceea ce priveşte temeinicia temerilor unui reclamant. [pct. 47, 48 şi 49]

2. În cazul în care riscul producerii unui prejudiciu ireparabil este plauzibil susţinut, scopul măsurii provizorii este acela de a

menţine status quo-ul până în momentul în care Curtea se pronunţă asupra cauzei. Există probe clare că, urmare a expulzării

sale, reclamantul nu a putut să prezinte toate argumentele relevante în apărarea sa şi că hotărârea Curţii ar putea fi lipsită de

efecte. Expulzarea reprezintă un obstacol grav care ar putea împiedica Italia să-şi onoreze obligaţiile ce îi revin în temeiul

art. 1 şi art. 46 din Convenţie, de a proteja drepturile reclamantului şi de a repara consecinţele oricărei încălcări constatate

de Curte. În plus, Guvernul, înainte de expulzarea reclamantului, nu a solicitat ridicarea măsurii provizorii, despre care ştia că

este încă în vigoare, şi a procedat la expulzarea acestuia înainte de a obţine garanţiile diplomatice pe care le invocă

în observaţiile sale. [pct. 65, 68, 69 şi 70]

Khodzhayev împotriva Rusiei

Nr.: 52466/08

Tip: Hotărâre

Data: 12 mai 2010

Art.: Y: 3, 5 §1, 5 §4

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- azil

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- extrădare (detenţie)

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

- măsură provizorie

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădarea unui solicitant de azil din Rusia în Tadjikistan în vederea trimiterii în judecată pentru apartenenţă la

o organizaţie interzisă. Măsura provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Dacă ar fi extrădat în Tadjikistan, reclamantul ar fi supus la rele tratamente, contrar art. 3 din Convenţie. De asemenea,

reclamantul susţine că autorităţile ruse nu au evaluat riscul de rele tratamente cu care s-ar confrunta în statul solicitant.

2. Detenţia reclamantului în vederea extrădării a fost „ilegală”: în primul rând, până la 21 decembrie 2007, a fost deţinut

în lipsa unei cereri oficiale de extrădare; în al doilea rând, termenul detenţiei nu a fost prelungit de instanţele interne.

Reclamantul nu a fost informat în mod prompt despre motivele arestării. Detenţia nu a făcut obiectul vreunui control judiciar

şi a fost privat de dreptul ca legalitatea detenţiei sale să fie supusă controlului judiciar de către o instanţă, dată fiind lipsa

accesului la un avocat în primele două săptămâni de detenţie.

Concluziile Curţii:

1. Principalul argument invocat de reclamant în temeiul art. 3 din Convenţie îl reprezintă pericolul de a fi supus la rele

tratamente în Tadjikistan, pericol agravat de natura infracţiunii de care a fost acuzat. Curtea observă, în acest sens, că

reclamantul a fost acuzat de implicare în activităţile Hizbut-Tahrir, organizaţie islamică transnaţională. Curtea reaminteşte că,

în cazurile în care un reclamant invocă faptul că este membru al unui grup expus sistematic la practicarea de rele tratamente,

protecţia oferită de art. 3 din Convenţie intră în discuţie atunci când reclamantul dovedeşte, dacă este necesar pe baza

informaţiilor conţinute în rapoartele recente ale asociaţiilor internaţionale independente care protejează drepturile omului, de

protecţie sau ale surselor guvernamentale, că există motive serioase pentru a crede în existenţa practicii în cauză şi dovedeşte

afilierea sa la grupul respectiv. În astfel de circumstanţe, Curtea nu va insista ca reclamantul să demonstreze existenţa unor

alte caracteristici speciale distinctive, dacă acest lucru ar face iluzorie protecţia oferită de art. 3 din Convenţie. Referirile

Guvernului la faptul că reclamantul nu a solicitat azil politic imediat după sosirea sa în Rusia nu conduc neapărat la

respingerea afirmaţiilor reclamantului cu privire la riscurile de rele tratamente, în măsura în care protecţia conferită de art. 3

din Convenţie este, în orice caz, mai largă decât cea prevăzută de art. 32 şi art. 33 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite

PC-OC (2011) 21 REV 5

privind statutul refugiaţilor, din anul 1951. Garanţiile oferite în prezenta cauză au fost destul de vagi şi lipsite de precizie; prin

urmare, Curtea este obligată să pună la îndoială valoarea acestora. [pct. 100, 101 şi 103]

2. Curtea ia notă de afirmaţia Guvernului potrivit căreia reţinerea reclamantului este reglementată de art. 62 alin. 1 din

Convenţia de la Minsk şi observă că această prevedere permite privarea de libertate până la 40 de zile în aşteptarea cererii

oficiale de extrădare din partea statului solicitant. Perioada scursă între data arestării reclamantului şi data emiterii cererii

tadjice de extrădare este de 24 de zile. În astfel de circumstanţe, Curtea nu are niciun motiv să concluzioneze că detenţia

reclamantului înainte de primirea cererii oficiale din partea autorităţilor tadjice pentru extrădarea sa, adică perioada dintre

27 noiembrie şi 21 decembrie 2007, ar fi fost „ilegală”"doar din cauza lipsei unei cereri oficiale de extrădare. Cu toate

acestea, problema care se ridică este dacă autorizarea judiciară de reţinere a reclamantului, emisă de judecătorie la

30 noiembrie 2007, a fost suficientă pentru a-l ţine pe reclamant în arest pentru o perioadă de timp – indiferent de durată –

până în momentul pronunţării deciziei cu privire la cererea de extrădare, sau dacă detenţia a fost supusă controlului judiciar la

intervale regulate. În lipsa unei hotărâri judecătoreşti interne care să extindă perioada de detenţie a reclamantului, Curtea este

obligată să concluzioneze că, după 29 mai 2008, adică după 6 luni de la data arestării, reclamantul a fost reţinut cu încălcarea

dispoziţiilor art. 109 alin. 2 C. proc. pen. şi, prin urmare, detenţia în vederea extrădării nu poate fi considerată „legală”

în sensul art. 5 §1 din Convenţie. Curtea observă că, după cum se poate constata din declaraţia scrisă semnată de reclamant, în

ziua arestării sale acesta studia unele din documentele de cercetare din dosarul penal deschis împotriva sa în Tadjikistan şi

susţinea că nu el a săvârşit infracţiunile de care a fost acuzat. Date fiind circumstanţele, Curtea consideră că informaţiile

prezentate reclamantului de autorităţile ruse nu au fost suficiente pentru a respecta obligaţiile ce le revin în temeiul art. 5 §2

din Convenţie. Guvernul nu a demonstrat că existenţa căilor de atac invocate a fost suficient de sigură, atât în teorie, cât şi în

practică şi, în consecinţă, că aceste căi de atac nu au fost lipsite de accesibilitatea şi eficienţa necesare în temeiul art. 5 §4 din

Convenţie. [pct. 137, 138, 141, 116 şi 129]

Khaydarov împotriva Rusiei

Nr.: 21055/09

Tip: Hotărâre

Data: 20 mai 2010

Art.: Y: 3, 5 §1, 5 §4

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- azil

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- extrădare (detenţie)

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădarea unui solicitant de azil, recunoscut de UNHCR drept persoană pentru care se impune protecţia

internaţională, din Rusia în Tadjikistan, în vederea trimiterii în judecată pentru apartenenţă la grup armat ilegal. Măsura

provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Dacă ar fi extrădat în Tadjikistan, reclamantul ar fi supus la rele tratamente, contrar art. 3 din Convenţie. De asemenea,

reclamantul susţine că autorităţile ruse nu au evaluat riscul de rele tratamente cu care s-ar confrunta în statul solicitant.

2. Reclamantul reclamă faptul că formularea ordinului de extrădare i-a încălcat dreptul la prezumţia de nevinovăţie,

cu încălcarea art. 6 §2 din Convenţie.

Concluziile Curţii:

1. Reclamantul susţine că riscul de a fi supus la rele tratamente în Tadjikistan este agravat de faptul că este de origine uzbecă.

Curtea subliniază, în acest sens, că au fost raportate cazuri de discriminare împotriva uzbecilor, în Tadjikistan. În plus,

reclamantul a adus în atenţia autorităţilor ruse faptul că acuzaţiile care i se aduc se referă la evenimente care au avut loc în

urma războiului civil. Curtea observă, în această privinţă, că, potrivit Departamentului de Stat al S.U.A., sute de prizonieri

politici, inclusiv foşti adversari ai partidului de guvernământ care au luptat în războiul civil, sunt deţinuţi în Tadjikistan.

De asemenea, Curtea observă că biroul rus al UNHCR, care a studiat cazul reclamantului, a concluzionat că acuzaţiile penale

de banditism se concretizează în persecuţie deghizată „pe baza opiniilor politice atribuite reclamantului, deoarece [autorităţile

tadjice] asociază reclamantul cu activităţi antiguvernamentale, în măsura în care acesta este fost membru al grupărilor

miliţieneşti suspecte de implicare în conflictul armat din august 1997”. În astfel de condiţii, Curtea consideră că situaţia

personală a reclamantului este de natură să crească riscul de a fi supus la rele tratamente în Tadjikistan. Referirile Guvernului

la faptul că reclamantul nu a solicitat azil imediat după sosirea sa în Rusia nu conduc neapărat la respingerea afirmaţiilor cu

privire la riscurile de rele tratamente, în măsura în care protecţia conferită de art. 3 din Convenţie este, în orice caz, mai largă

decât cea prevăzută de art. 32 şi 33 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind statutul refugiaţilor, din anul 1951.

În plus, este de notat faptul că biroul rus al UNHCR a afirmat că, în opinia sa, reclamantul poate fi considerat „refugiat”

PC-OC (2011) 21 REV 5

în sensul Convenţiei din 1951. Scrisorile Parchetului general tadjik din 10 aprilie şi 26 mai 2009, pe care Guvernul le-a

descris ca fiind garanţii diplomatice, nu conţin nicio trimitere la protecţia solicitantului faţă de tratamente sancţionate de art. 3

din Convenţie. Curtea este surprinsă de faptul că, atât tribunalul, cât şi Curtea Supremă de Justiţie au susţinut că scrisorile

Parchetului General tadjik din 10 aprilie şi 26 mai 2009 au oferit garanţii că reclamantul nu va fi maltratat în Tadjikistan,

întrucât din aceste documente reiese cu claritate că nu au fost oferite astfel de garanţii. [pct. 107, 109 şi 111]

2. Curtea subliniază că ordinul de extrădare din 20 noiembrie 2008 specifică faptul că „acţiunile [domnului] M. Khaydarov

sunt pedepsite de dreptul penal rus şi corespund art. 209 alin. 2 din Codul penal rus”. În opinia Curţii, fraza în cauză se referă

în primul rând la clasificarea faptelor pentru care reclamantul a fost acuzat în Tadjikistan, în temeiul dreptului rus. Deşi

redactarea formulată de Parchetul general rus este una mai degrabă nefericită, deoarece nu există nicio indicaţie clară a

faptului că reclamantul este doar suspectat de a fi comis „acţiunile pedepsite de dreptul penal rus”, Curtea consideră că

Parchetul general rus se referea nu la întrebarea dacă vinovăţia reclamantului a fost stabilită prin probe, ceea ce în mod

evident avea ca scop ca procurorul să poată emite ordinul de extrădare, ci la întrebarea dacă există temeiuri legale pentru

extrădarea reclamantului. În astfel de circumstanţe, Curtea nu poate concluziona că modul de redactare a ordinului de

extrădare ar constitui o declarare a vinovăţiei reclamantului, fiind încălcat principiul prezumţiei de nevinovăţie. [pct. 150

şi 151]

Gäfgen împotriva Germaniei

Nr.: 22978/05

Tip: Hotărâre (MC)

Data: 6 iulie 2010

Art.: Y: 3; N: 6 §1, 6 §3

Cuvinte-cheie:

- rele tratamente

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: sârbă, turcă

Circumstanţe: Folosirea probelor obţinute cu încălcarea art. 3 din Convenţie (ameninţarea cu tortura) în cursul procesului

penal. Diferenţa dintre tortură şi tratamente inumane.

Capăt de cerere relevant:

Reclamantul susţine că, în timp ce a fost interogat de către detectivul E. la 1 octombrie 2002, a fost supus la tratamente

sancţionate de art. 3 din Convenţie. Detectivul E. l-a ameninţat că va simţi „dureri de nesuportat, prin care nu a mai trecut”

dacă nu va mărturisi unde se ascunde J. Detectivul l-a ameninţat că astfel de lovituri i-ar putea fi aplicate fără a lăsa urme şi

că un poliţist special instruit în astfel de tehnici urma să ajungă la secţia de poliţie, într-un elicopter. Leziuni fizice i-au fost,

de asemenea, provocate în timpul interogatoriului. E. l-a lovit de mai multe ori în piept, provocându-i hematoame, şi o dată

l-a împins, făcându-l să se lovească cu capul de perete. Reclamantul susţine că a fost ameninţat de poliţişti în momentul în

care au aflat că J. este mort şi, prin urmare, erau obligaţi să-l incrimineze doar pe reclamant, pentru a continua ancheta penală

împotriva acestuia.

Concluziile Curţii: Curtea a considerat că supunerea la rele tratamente ar fi „inumană” fiindcă, inter alia, a fost premeditată,

a fost aplicată mai multe ore şi a cauzat fie leziuni corporale reale, fie suferinţe fizice şi psihice intense. Tratamentul este

considerat „umilitor” atunci când este de natură să provoace victimelor sale sentimente de frică, angoasă şi inferioritate

capabile să le umilească şi să le înjosească, putând chiar să le doboare rezistenţa fizică sau morală, sau când este de natură să

conducă victima să acţioneze împotriva voinţei sau conştiinţei sale. Pentru a stabili dacă anumite forme de rele tratamente pot

fi clasificate drept tortură, trebuie să ţină seama de distincţia, prezentată la art. 3 din Convenţie, dintre noţiunea de tortură şi

cea de tratament inuman sau degradant. După cum reiese din cauzele anterioare, intenţia Convenţiei este aceea să ataşeze,

prin intermediul unei diferenţieri, un stigmat deosebit tratamentelor inumane deliberate care provoacă suferinţe foarte grave şi

crude. Pe lângă gravitatea tratamentului aplicat, există un element deliberat, astfel cum se recunoaşte în Convenţia europeană

pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, care, la art. 1, defineşte tortura ca provocarea

în mod intenţionat a unei dureri sau suferinţe puternice cu scopul, inter alia, de a obţine informaţii, aplica pedepse sau intimida.

În continuare, Curtea reaminteşte că ameninţarea cu un comportament sancţionat de art. 3 din Convenţie, cu condiţia să fie

suficient de reală şi imediată, poate fi contrară acestei dispoziţii. Astfel, a ameninţa o persoană cu tortura poate constitui cel

puţin un tratament inuman. [pct. 89, 90 şi 91]

Babar Ahmad şi alţii împotriva

Regatului Unit

(Decizie)

Nr.: 24027/07, 11949/08 şi 36742/08

NOTĂ: Pentru hotărâre, a se vedea infra.

Circumstanţe: Extrădarea a trei resortisanţi britanici şi a unei persoane cu cetăţenie incertă din Regatul Unit în Statele Unite

ale Americii, în vederea trimiterii în judecată pentru diverse infracţiuni teroriste şi infracţiuni asociate terorismului.

Capete de cerere relevante:

PC-OC (2011) 21 REV 5

Tip: Decizie

Data: 6 iulie 2010

Art.: Y: 3; N: 2, 3, 5, 6, 8, 14

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- pedeapsa cu moartea

- extrădare (motive ale refuzului)

- proces echitabil

- rele tratamente

- pedeapsă cu închisoarea pe viaţă

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

1. Întrebarea dacă a existat un risc real de a fi desemnaţi drept combatanţi inamici ar putea fi evaluată doar în lumina abordării

Statelor Unite ale Americii faţă de persoanele suspectate că ar deţine informaţii privind terorismul. Reclamanţii reprezentau

interes potenţial, continuu în calitate de subiecţi ai interogatoriului în vederea obţinerii unor astfel de informaţii. Totodată,

reclamanţii au prezentat o declaraţie pe proprie răspundere din partea unui avocat american specializat în cazuri de terorism,

în care acesta a afirmat că referirea la „o instanţă federală” din notele diplomatice nu ar garanta un proces în faţa instanţelor

civile, ci ar permite judecarea în faţa oricărei instanţe stabilite de guvernul federal. De asemenea, reclamanţii au susţinut că

riscul real de a fi desemnaţi combatanţi inamici nici nu necesită o constatare de rea-credinţă, limbajul ambivalent al notelor

diplomatice permiţând transferul la Guantanamo Bay după proces sau chiar desemnarea drept combatanţi inamici, în cazul

achitării. În plus, lărgimea competenţelor de combatere a terorismului ale Preşedintelui Statelor Unite reprezintă garanţii ce

nu pot fi considerate ca obligatorii pentru acesta. Există posibilitatea reală ca Preşedintele să se bazeze pe o schimbare

a circumstanţelor după extrădare pentru a justifica invocarea Ordinului Militar nr. 1. Nu ar fi suficient ca reclamanţii să se

bazeze pe istoria acordurilor de extrădare încheiate cu Statele Unite ale Americii, astfel cum a procedat Guvernul: atitudinea

Guvernului Statelor Unite ale Americii s-a schimbat fundamental în urma evenimentelor din 11 septembrie 2001. În plus,

atunci când o ţară practică în mod regulat o anumită formă de o încălcare a Convenţiei, garanţiile sale în privinţa unei anumite

persoane nu ar înlătura riscurile pentru persoana respectivă.

2. Potrivit doctrinei conspiraţiei din dreptul penal federal, în cazul în care se dovedeşte că unul dintre eventualii reclamanţi

conspiratori au ucis un cetăţean al Statelor Unite ale Americii, acest fapt ar face ca primul reclamant să fie pasibil la pedeapsa

capitală.

Concluziile Curţii:

1. Curtea recunoaşte că, în materie de extrădare, notele diplomatice reprezintă un mijloc standard ca statul solicitant să ofere

garanţiile pe care statul solicitat le consideră necesare pentru a-şi da acordul de extrădare. Curtea recunoaşte, de asemenea, că

în relaţiile internaţionale, notele diplomatice presupun prezumţia de bună-credinţă. Curtea consideră că, în cazurile de

extrădare, este necesar ca această prezumţie să fie aplicată unui stat solicitant care are o lungă istorie a respectului pentru

democraţie, pentru drepturile omului şi statul de drept, şi care a încheiat o lungă perioadă de timp acorduri de extrădare cu

statele contractante. În consecinţă, Curtea consideră că este adecvat ca Înalta Curte, în hotărârea sa în privinţa primului şi

a celui de-al doilea reclamant, să acorde Guvernului Statelor Unite ale Americii prezumţia de bună-credinţă. Cu toate acestea,

astfel cum a fost observat de către Guvern, existenţa unor garanţii nu absolvă un stat contractant de la obligaţia de a lua

în considerare aplicarea acestora în practică. Pentru a stabili dacă această obligaţie a fost îndeplinită în speţă, Curtea consideră

că trebuie acordată o anumită importanţă faptului că, la fel ca în cauza Al-Moayad, sensul şi efectul probabil al garanţiilor

oferite de Guvernul Statelor Unite ale Americii au fost atent luate în considerare de instanţele interne având în vedere un set

important de materiale cu privire la situaţia actuală din Statele Unite ale Americii. Instanţele interne au fost în măsură să facă

acest lucru deoarece Guvernul Statelor Unite a fost o parte a acestor proceduri şi a prezentat probe pentru a sprijini instanţele

care aveau îndoieli cu privire la sensul şi efectul garanţiilor care au fost oferite. Pentru a evalua în continuare modul de

aplicare în practică a garanţiilor care au fost oferite de Guvernul Statelor Unite ale Americii, Curtea trebuie să acorde, de

asemenea, o anumită importanţă faptului că reclamanţii nu au putut să indice o încălcare a garanţiilor oferite de Guvernul

Statelor Unite ale Americii Guvernului Regatului Unit (sau oricărui alt stat contractant), în contextul unei cereri de extrădare,

înainte sau după evenimentele din 11 septembrie 2001. Deşi reclamanţii şi Amnesty International au susţinut încălcarea

garanţiilor oferite în cauza Diego Garcia, pe baza observaţiilor guvernului Regatului Unit, Curtea este convinsă că aceste

garanţii au fost oferite greşit şi corectate de către Guvernul Statelor Unite ale Americii. În orice caz, garanţiile oferite în speţa

de faţă sunt în mod material diferite: sunt specifice reclamanţilor şi sunt lipsite de echivoc. Nu există nicio sugestie că ar fi

oferite în mod greşit. Este adevărat că aceste garanţii au fost oferite de Guvernul Statelor Unite ale Americii Guvernului

Regatului Unit, nu reclamanţilor. Pornind de la acest temei, Amnesty International a observat în raportul său că nu există un

mecanism prin care reclamanţii ar putea solicita aplicarea garanţiilor care au fost oferite. Cu toate acestea, în opinia Curţii,

acest fapt ar fi relevant numai dacă s-ar stabili că există un risc real ca garanţiile să fie încălcate. [pct. 105 – 108]

PC-OC (2011) 21 REV 5

2. E posibil ca, după cum a susţinut primul reclamant, doctrina conspiraţiei să vină în sprijinul pronunţării pedepsei capitale

împotriva sa. Cu toate acestea, procurorii din Statele Unite ale Americii au stabilit deja acuzaţiile care i se vor aduce

în momentul extrădării şi au specificat cu claritate că nu se solicită pedeapsa cu moartea pentru niciunul dintre reclamanţi.

În măsura în care, în cauzele federale, decizia finală dacă să se solicite pedeapsa cu moartea revine procurorului general,

nu procurorului însărcinat cu urmărirea penală, nu există niciun motiv care să sugereze că ar fi mai probabil ca procurorul

general, şi nu Preşedintele, să încalce termenii garanţiilor oferite de Statele Unite ale Americii. În final, Curtea nu identifică

niciun motiv care să sugereze că garanţiile în ceea ce priveşte pedeapsa cu moartea s-ar aplica numai pentru acuzaţiile aduse

împotriva primului şi împotriva celui de-al treilea reclamant, şi nu pentru orice acuzaţii. [pct. 119]

Abdulazhon Isakov împotriva Rusiei

Nr.: 14049/08

Tip: Hotărâre

Data: 8 iulie 2010

Art.: Y: 3, 5 §1, 5 §4, 13

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- detenţie (durata)

- extrădare (detenţie)

- extrădare (cale de atac efectivă)

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

- naţionalitate (cetăţenie)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădarea unui solicitant de azil din Rusia în Tadjikistan în vederea trimiterii în judecată pentru participare

activă la activităţile subversive ale unei organizaţii extremiste (jihad).

Capăt de cerere relevant: Expulzarea reclamantului în Uzbekistan l-ar expune la un risc real de tortură, rele tratamente şi

persecuţie politică.

Concluziile Curţii: În ceea ce priveşte afirmaţia reclamantului că deţinuţii sunt supuşi la rele tratamente în Uzbekistan, Curtea

a recunoscut recent că această problemă generală încă persistă în ţară. Nu a fost prezentată nicio probă concretă pentru

a demonstra vreo îmbunătăţire fundamentală în acest domeniu, în Uzbekistan, în ultimii ani. Având în vedere aceste

circumstanţe, Curtea consideră că relele tratamente aplicate deţinuţilor reprezintă o problemă generală şi de durată

în Uzbekistan. În privinţa situaţiei personale a reclamantului, Curtea observă că acesta a fost acuzat de infracţiuni motivate

politic. Având în vedere faptul că a fost emis un mandat de arestare pe numele reclamantului, cel mai probabil acesta

va fi arestat după extrădare şi, prin urmare, ar fi supus unor riscuri grave de rele tratamente. Guvernul nu a prezentat o copie a

garanţiilor diplomatice care să indice faptul că reclamantul nu va fi supus torturii sau relelor tratamente. În al doilea rând,

Curtea a atras deja atenţia faţă de necesitatea garanţiilor diplomatice împotriva torturii din partea unui stat în care tortura este

endemică sau persistentă. Având în vedere faptul că practicarea torturii în Uzbekistan este descrisă de experţi internaţionali

de renume ca fiind sistematică, Curtea nu este convinsă că garanţiile autorităţilor uzbece oferă o garanţie de încredere

împotriva riscului de rele tratamente. [pct. 109, 110 şi 111]

NOTĂ: Plângerea şi concluziile Curţii în privinţa arestării reclamantului sunt similare cu o serie de decizii anterioare ale

Curţii deja rezumate mai sus [(de exemplu, Nasrulloyev împotriva Rusiei, Ismoilov şi alţii împotriva Rusiei şi Khudyakova

împotriva Rusiei) şi, prin urmare, nu au fost incluse în acest rezumat.]

Y. P. şi L. P. împotriva Franţei

Nr.: 32476/06

Tip: Hotărâre

Data: 2 septembrie 2010

Art.: Y: 3

Cuvinte-cheie:

- azil

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzarea unui cuplu bielorus din Franţa în Bielorusia, în urma respingerii cererii de azil. Măsura provizorie a

fost respectată.

Capăt de cerere relevant: Reclamanţii susţin că, dacă ar fi extrădaţi în Bielorusia, ar risca să fie supuşi la rele tratamente.

Y.P. a fost activist politic în cadrul Frontului Popular din Bielorusia şi, ca atare, a fost arestat de mai multe ori şi supus

la rele tratamente de către poliţia din Bielorusia. El susţine că încă este membru activ al partidului politic respectiv.

Concluziile Curţii: Expulzarea de către un stat contractant poate da naştere la o problemă în ceea ce priveşte art. 3 din

Convenţie atunci când există motive serioase şi confirmate pentru a considera că, în cazul în care reclamantul ar fi expulzat,

ar fi expus unui risc real de a fi supus la tratamente contrare art. 3 din Convenţie. Pentru a evalua un astfel de risc, data care

trebuie luată în considerare este cea a procedurii în faţa Curţii şi, prin urmare, este necesar să se ia în considerare informaţiile

care au ieşit la lumină după ce autorităţile interne au ajuns la o decizie finală. Deşi Uniunea Europeană şi Consiliul Europei

au observat progrese importante în Bielorusia, acest stat încă nu îndeplineşte criteriile pentru a deveni membru al Consiliului

Europei. Curtea trebuie să examineze situaţia personală a reclamantului şi să evalueze credibilitatea relatării prezentate

autorităţilor naţionale şi Curţii. Curtea va examina motivele autorităţilor naţionale şi le va confrunta cu afirmaţiile

reclamantului în lumina informaţiilor privind situaţia din ţara respectivă. Curtea reaminteşte că trecerea timpului nu trebuie

să determine riscul la care ar fi supus reclamantul fără a se realiza o evaluare a politicii actuale de către autorităţile din

Bielorusia. Nivelul de activism politic al reclamantului permite să se presupună că trecerea timpului nu ar diminua riscul

de a fi supus la rele tratamente. [pct. 62, 65, 67, 68, 71, 72 şi 73]

PC-OC (2011) 21 REV 5

Chentiev şi Ibragimov împotriva

Slovaciei

Nr.: 21022/08 şi 51946/08

Tip: Decizie

Data: 14 septembrie 2010

Art.: N: 2,3

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- pedeapsa cu moartea

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădarea a doi cetăţeni ruşi de origine etnică cecenă din Slovacia în Rusia, în vederea trimiterii în judecată

pentru participarea, în calitate de membri ai unui grup organizat, la uciderea a doi agenţi ai Ministerului de Interne din

Groznâi, în iunie 2001. Parchetul General al Federaţiei Ruse a oferit garanţii potrivit cărora al doilea reclamant nu s-ar

confrunta cu pedeapsa cu moartea şi că o astfel de pedeapsă nu este, în niciun caz, aplicată în Rusia. Autorităţile ruse

au oferit, de asemenea, posibilitatea ca reprezentanţii diplomatici slovaci să-i întâlnească pe reclamanţi în locul în care sunt

privaţi de libertate, fără ca părţi terţe să fie prezente.

Capete de cerere relevante:

1. Reclamanţii susţin că vor fi supuşi torturii sau la tratamente inumane şi degradante şi că există riscul să le fie aplicată

pedeapsa capitală, în cazul extrădării în Rusia. Garanţiile oferite de autorităţile ruse în cazul reclamanţilor nu exclud

impunerea pedepsei cu moartea în privinţa acestora; garanţiile indică doar faptul că o astfel de sentinţă, dacă ar fi decisă, nu ar

fi aplicată; moratoriul privind pedeapsa cu moartea în Rusia nu protejează suficient reclamanţii pentru a nu primi o astfel de

pedeapsă. De altfel, nu a fost oferită nicio garanţie că nu vor fi condamnaţi la închisoare pe viaţă fără posibilitate de liberare

condiţionată.

2. Acuzaţia adusă împotriva lor se bazează pe mărturia unică a unui martor care a fost obţinută prin tortură şi cu încălcarea

dreptului la apărare.

3. Reclamanţii au îndoieli cu privire la oferta privind posibilitatea ca agenţii diplomatici slovaci să-i viziteze în timp ce sunt

privaţi de libertate în Rusia întrucât este formulată într-un mod prea general şi, de asemenea, indică faptul că nu implică

obligaţia ca autorităţile slovace să facă cu adevărat uz de aceasta.

Concluziile Curţii:

1. Curtea consideră că este important faptul că garanţiile au fost furnizate sub autoritatea procurorului general, care, în cadrul

sistemului rusesc, supraveghează activităţile tuturor procurorilor din Federaţia Rusă, inclusiv susţinerea acţiunii penale în faţa

instanţelor. Autorităţile slovace au examinat cu atenţie dacă solicitanţii riscă să fie supuşi la rele tratamente în cazul extrădării

în Rusia. Diversele date disponibile la nivel internaţional cu privire la utilizarea violenţei de către forţele armate ruse

împotriva populaţiei civile din Cecenia nu au dovedit existenţa unui risc specific ca reclamanţii să fie supuşi la rele

tratamente, în cazul extrădării. Curtea nu consideră arbitrară sau altfel inacceptabilă concluzia că documentele şi faptele la

care reclamanţii fac referire nu au stabilit că extrădarea ar conduce la o ameninţare personală în privinţa acestora. [pag. 13

şi 14]

2. Presupusele rele tratamente la care ar fi fost supus martorul ale cărui declaraţii au dus la trimiterea în judecată

a reclamanţilor nu constituie o dovadă că reclamanţii ar fi supuşi unui tratament incompatibil cu art. 3 din Convenţie.

Reclamanţii nu au prezentat niciun document justificativ pentru afirmaţia lor că martorul a fost supus la rele tratamente după

extrădarea sa în Rusia. Autorităţile din Federaţia Rusă, care este parte contractantă la convenţie, au garantat în mod expres

un proces echitabil al reclamanţilor, inclusiv asistenţă din partea unui apărător şi, dacă va fi necesar, interpreţi. Nu există

niciun indiciu că, în cursul procesului, reclamanţii nu vor avea parte de un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţie. În

plus, guvernul rus a garantat în mod explicit că reclamanţii vor avea posibilitatea, dacă este necesar, să depună o cerere în faţa

Curţii pentru a contesta orice fel de deficienţe din cursul procedurilor interne. [pag. 14 şi 16]

3. Rusia este stat membru al Consiliului Europei şi parte contractantă la Convenţie. Toate persoanele aflate în jurisdicţia sa

au, prin urmare, dreptul de a solicita reparaţii în faţa Curţii cu privire la orice pretinsă încălcare de către autorităţile ruse

a drepturilor garantate acestora prin Convenţie . În cazul în care autorităţile ruse nu ar respecta garanţiile pe care le-au oferit,

acest fapt ar submina încrederea partenerilor şi ar afecta prelucrarea ulterioară a unor cereri similare. Nerespectarea unor

astfel de garanţii ar submina în mod grav credibilitatea statului. Ambasada Slovaciei în Rusia va fi informată despre locul

de detenţie al celui de-al doilea reclamant şi reprezentanţii diplomatici slovaci vor putea să-l viziteze şi să discute cu cel de-al

doilea reclamant, fără a fi prezente terţe persoane. Spre deosebire de cauza Gasayev, monitorizarea diplomatică a respectării

garanţiilor oferite de autorităţile ruse nu a fost solicitată de instanţele interne. Prin urmare, ţine, desigur, de puterea

discreţionară a autorităţilor slovace ca acestea să se prevaleze, sau nu, de posibilitatea de a efectua o astfel de monitorizare.

PC-OC (2011) 21 REV 5

Cu toate acestea, oferind o astfel de posibilitate, autorităţile ruse au dat, fără îndoială, o greutate suplimentară garanţiilor

oferite anterior. Curtea nu identifică nicio situaţie care să dea, în mod rezonabil, autorităţilor slovace motive pentru a pune la

îndoială credibilitatea garanţiilor oferite de Parchetul General rus în timpul procesului de luare a deciziilor. Având în vedere

toate documentele pe care le are dispoziţie, Curtea poate accepta concluzia la care s-a ajuns, şi anume că faptele cauzei

nu prezintă motive întemeiate pentru a se considera că, în cazul în care ar fi extrădaţi în Rusia, reclamanţii s-ar confrunta cu

un risc personal real de a fi supuşi torturii sau tratamentelor inumane sau degradante, în sensul art. 3 din Convenţie. [pag. 14

şi 15]

Observaţie: Imediat după pronunţarea acestei decizii, reclamanţii au formulat noi cereri, pe baza unei numeroase pretinse

încălcări ale Convenţiei, solicitând şi obţinând noi măsuri provizorii în temeiul art. 39. Această nouă cauză (nr. 65916/10)

este încă pendinte în faţa Curţii.

Iskandarov împotriva Rusiei

Nr.: 17185/05

Tip: Hotărâre

Data: 23 septembrie 2010

Art.: Y: 3, 5 §1

Cuvinte-cheie:

- azil

- detenţie (legalitate)

- extrădare (detenţie)

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădarea unui solicitant de azil din Rusia în Tadjikistan în vederea trimiterii în judecată pentru apartenenţă

la o organizaţie interzisă. După ce a fost respinsă extrădarea, reclamantul a fost răpit şi dus în mod ilegal în Tadjikistan.

Capete de cerere relevante:

1. În urma răpirii în Tadjikistan, reclamantul a fost expus la rele tratamente şi persecuţie pentru opiniile sale politice,

cu încălcarea art. 3 din Convenţie.

2. Reclamantul a fost arestat de oficialităţile ruse cu încălcarea dreptului intern. Detenţia a fost aşadar ilegală şi contrară

art. 5 §1 din Convenţie.

Concluziile Curţii:

1. Climatul politic general existent la momentul faptelor în Tadjikistan oferă motive să se presupună că reclamantul ar fi

supus la rele tratamente în ţara de destinaţie. Probele prezentate de o serie de surse obiective ilustrează, fără îndoială, că,

în 2005, situaţia generală a drepturilor omului în Tadjikistan dădea naştere unor preocupări serioase. Întrucât Guvernul nu

a reuşit să contracareze afirmaţiile formulate în rapoartele lor de renumite organizaţii, Curtea admite că relele tratamente

aplicate deţinuţilor reprezentau o problemă care persista în Tadjikistan, în 2005. Situaţia generală din ţara de destinaţie

ar trebui susţinută de afirmaţii specifice şi coroborată cu alte probe. Autorităţile statului solicitat ar fi trebuit să evalueze

riscurile de rele tratamente înainte de a lua decizia privind expulzarea. Situaţia personală a reclamantului oferea motive care

să sugereze că ar fi expus unor riscuri serioase de rele tratamente în Tadjikistan, întrucât era unul dintre posibilii

contracandidaţi ai preşedintelui Rakhmonov în cursa prezidenţială. Până la momentul răpirii sale de pe teritoriul Rusiei,

rapoartele privind persecuţia politică şi relele tratamente la care fusese supus domnul Shamsiddinov, alt lider al opoziţiei şi

critic al regimului, fuseseră deja emise. Prin urmare, existau caracteristici speciale distinctive în cazul reclamantului care ar fi

putut şi ar fi trebuit să permită autorităţilor ruse să prevadă că ar putea fi supus la rele tratamente în Tadjikistan. Faptul că este

imposibil să se stabilească dacă reclamantul a fost în mod real supus la rele tratamente după întoarcerea sa în Tadjikistan,

după cum a invocat în faţa Curţii şi a altor organizaţii internaţionale, nu are nicio legătură cu constatările Curţii. În lipsa unui

ordin de extrădare, reclamantul a fost lipsit de posibilitatea de a face apel în faţa unei instanţe împotriva răpirii sale –

o garanţie procedurală de bază pentru a nu fi supus unor tratamente interzise în ţara de destinaţie. Răpirea reclamantului

în Tadjikistan s-a produs cu încălcarea obligaţiei statului pârât de a-l proteja împotriva riscului de rele tratamente. [pct. 129 –

134]

2. Nicio detenţie care este arbitrară nu poate fi compatibilă cu art. 5 §1 din Convenţie. Noţiunea „arbitrar”, în acest context,

depăşeşte nerespectarea dreptului intern. Deşi Curtea nu a formulat anterior o definiţie globală a tipurilor de conduită

din partea autorităţilor care ar putea constitui „arbitrar” în sensul art. 5 §1 din Convenţie, au fost elaborate anumite principii

fundamentale, de la caz la caz. În plus, noţiunea de arbitrar, în contextul art. 5 din Convenţie, variază într-o anumită măsură,

în funcţie de tipul de detenţie implicat. De exemplu, detenţia va fi „arbitrară” în cazul în care, în ciuda respectării textului

dreptului naţional, a existat un element de rea-credinţă sau înşelăciune din partea autorităţilor; în cazul în care autorităţile

naţionale nu au încercat să aplice legislaţia relevantă în mod corect, sau în cazul în care autorităţile judiciare au autorizat

detenţia pentru o perioadă îndelungată de timp fără a oferi niciun motiv pentru a proceda astfel, în deciziile lor. Este profund

PC-OC (2011) 21 REV 5

regretabil faptul că astfel de metode opace au fost folosite de funcţionarii statului, în cazul de faţă, întrucât aceste practici nu

numai că ar putea afecta securitatea juridică şi insufla un sentiment de insecuritate personală indivizilor, dar ar putea,

de asemenea, în general, şi risca să submineze respectul public şi încrederea în autorităţile interne. Detenţia reclamantului nu

s-a bazat pe o decizie emisă în temeiul legislaţiei naţionale. Este de neconceput ca într-un stat, sub rezerva statului de drept, o

persoană să poată fi privată de libertate în lipsa oricărei autorizaţii legitime pentru aceasta. Privarea de libertate a

reclamantului la 15 aprilie 2005 a reprezentat o sustragere ilegală, menită să eludeze respingerea de către Parchetul General

rus a cererii de extrădare, şi nu o „detenţie” necesară în cursul firesc al „acţiunii... realizate în vederea expulzării sau

extrădării”. În plus, detenţia reclamantului nu a fost recunoscută sau consemnată într-un registru al arestărilor sau registru de

detenţie şi, astfel, a constituit o negare completă a garanţiilor privind libertatea şi securitatea persoanei, prevăzute la art. 5 din

Convenţie, şi o încălcare extrem de gravă a acestui articol. [pct. 145 – 150]

Dzhaksybergenov (cunoscut şi ca

Jaxybergenov) împotriva Ucrainei

Nr.: 12343/10

Tip: Hotărâre

Data: 10 februarie 2011

Articole: Y: 2 (Prot. 4); N: 3, 6

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- extrădare (motive ale refuzului)

- proces echitabil

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: rusă

Circumstanţe: Extrădarea unui cetăţean kazah din Ucraina în Kazahstan, pentru trimiterea în judecată. Parchetul General

din Kazahstan a oferit garanţii diplomatice că misiunii diplomatice ucrainene i se va permite să viziteze persoana extrădată,

că reclamantul va avea acces la misiune în orice moment şi că întâlnirile vor fi nesupravegheate.

Capăt de cerere relevant:

1. Dacă ar fi extrădat în Kazahstan, reclamantul s-ar confrunta cu riscul de a fi supus la rele tratamente de către autorităţile

din Kazahstan, dat fiind trecutul său de simpatizant al opoziţiei.

2. De asemenea, reclamantul s-a plâns de riscul de denegare de dreptate flagrantă din partea autorităţilor din Kazakhstan,

în cazul extrădării.

Concluziile Curţii:

1. Documentele internaţionale disponibile demonstrează că, recent, s-a produs o oarecare îmbunătăţire a situaţiei drepturilor

omului şi în special în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie. Rapoartele internaţionale exprimă încă preocupări serioase

privind situaţia drepturilor omului în Kazahstan, în special drepturile şi libertăţile politice. Cu toate acestea, nu există niciun

indiciu că situaţia drepturilor omului în Kazahstan, în prezent, ar fi suficient de gravă pentru a impune o interdicţie totală

privind extrădarea în această ţară. Referirea la o problemă generală privind respectarea drepturilor omului într-o anumită ţară

nu poate servi de una singură drept temei pentru refuzul extrădării. În acest sens, reclamantul a afirmat că nu aparţine

opoziţiei politice sau oricărui alt grup vulnerabil. Afirmaţia reclamantului potrivit căreia orice persoană învinuită

în Kazahstan se confruntă cu un risc de rele tratamente este mult prea generală şi nu este coroborată cu alte probe. În plus,

afirmaţia sa potrivit căreia trimiterea în judecată face parte dintr-o campanie motivată politic împotriva celor care conduc

Banca BTA nu este susţinută de alte documente sau probe. Prin urmare, nu se poate spune că reclamantul s-a referit la

circumstanţe individuale care ar putea susţine temerile sale privind rele tratamente. [pct. 37]

2. Similar afirmaţiilor reclamantului în cadrul art. 3 din Convenţie, capătul de cerere întemeiat pe art. 6 se referă,

de asemenea, la situaţia generală a drepturilor omului în Kazahstan şi nu se referă la circumstanţe individuale care

să fundamenteze temerile reclamantului că ar putea suferi o negare flagrantă a unui proces echitabil. [pct. 44]

Elmuratov împotriva Rusiei

Nr.: 66317/09

Tip: Hotărâre

Data: 3 martie 2011

Articole: Y: 5 §1 (f), 5 §4; N: 3, 13

Cuvinte-cheie:

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- extrădare (cale de atac efectivă)

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

Circumstanţe: Extrădarea unui solicitant de azil uzbec, din Rusia în Uzbekistan, pentru trimiterea în judecată.

Capăt de cerere relevant: Dacă ar fi extrădat, reclamantul ar fi supus la rele tratamente în Uzbekistan. Referindu-se la o serie

de rapoarte internaţionale cu privire la situaţia generală a drepturilor omului în ţara solicitantă, reclamantul a afirmat că

deţinuţii din închisorile uzbece sunt bătuţi în mod regulat. El a mai subliniat că a fost supus la rele tratamente de autorităţile

uzbece în timpul încarcerărilor anterioare.

Concluziile Curţii: Există rapoarte îngrijorătoare cu privire la situaţia drepturilor omului în Uzbekistan, care, desigur, este

departe de a fi perfectă. Cu toate acestea, Curtea subliniază că referirea la o problemă generală privind respectarea drepturilor

omului într-o anumită ţară nu poate servi de una singură drept temei pentru refuzul extrădării. Deşi Curtea a constatat în mai

multe rânduri încălcarea art. 3 din Convenţie în cauzele care implicau extrădarea în Uzbekistan, reclamanţii din respectivele

cauze erau acuzaţi de infracţiuni de ordin politic şi, aşadar, erau membri ai unui grup expus sistematic la rele tratamente, după

cum au confirmat rapoartele întocmite de surse internaţionale independente credibile. Cu toate acestea, în speţa de faţă,

PC-OC (2011) 21 REV 5

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

reclamantul este acuzat în Uzbekistan de furt calificat, o infracţiune comună împotriva proprietăţii. El nu afirmă că ar fi

persecutat din motive politice. Nici nu pretinde că ar aparţine unei mişcări religioase interzise. Din materialele aflate

la dispoziţia Curţii nu rezultă că reclamantul ar face parte din alte grupuri vulnerabile care ar putea fi supuse la rele tratamente

în statul solicitant. Afirmaţiile reclamantului potrivit cărora orice persoană învinuită în Uzbekistan ar fi supusă riscului de rele

tratamente sunt prea generale şi nu există niciun indiciu că situaţia drepturilor omului în ţara solicitantă ar fi suficient

de gravă pentru a impune o interdicţie totală privind extrădarea. Prin urmare, nu se poate spune că reclamantul s-a referit

la circumstanţe individuale care ar putea susţine temerile sale privind rele tratamente. În observaţiile sale în faţa Curţii,

reclamantul nu a prezentat detalii legate de pretinsele bătăi. Spitalizarea reclamantului între 7 şi 16 iunie 2004 a fost impusă

ca urmare a rănilor autoprovocate şi nu a fost un rezultat al abuzurilor poliţiei. Raportul medical ataşat la observaţiile cu

privire la admisibilitatea şi fondul cauzei nu este concludent în ceea ce priveşte data la care au fost cauzate leziunile şi

nu poate, în sine, servi drept probă a relelor tratamente. Curtea nu poate aşadar să concluzioneze că descrierea reclamantului a

relelor tratamente suferite anterior, în perioada 1994-2004, este suficient de detaliată şi convingătoare. Ceea ce este şi mai

important este faptul că, în cursul procedurii de extrădare în Rusia, reclamantul nu a făcut referire la rele tratamente aplicate

de oficialii uzbeci. În recursul împotriva ordinului de extrădare, reclamantul şi avocatul său au citat doar jurisprudenţa Curţii,

care este diferită în mod clar de situaţia personală a reclamantului, şi au făcut referire doar la situaţia generală proastă

a drepturilor omului în ţara de destinaţie, astfel cum este ea descrisă de observatorii internaţionali. Reclamantul a ridicat

pentru prima dată problema privind faptul că a fost supus la rele tratamente atunci când s-a plâns de refuzul de a i se acorda

azil temporar la 10 februarie 2010, adică în momentul în care ordinul de extrădare devenise deja definitiv. În astfel de

circumstanţe, Curtea are reticenţe în a concluziona că reclamantul şi-a întemeiat acuzaţiile privind riscul individualizat de a fi

supus la rele tratamente în statul solicitant. [pct. 82, 83, 84, 86 şi 87]

NOTĂ: Plângerea şi concluziile Curţii în privinţa plasării în detenţie a reclamantului sunt similare cu o serie de decizii

anterioare ale Curţii deja rezumate mai sus (de exemplu, Nasrulloyev împotriva Rusiei, Ismoilov şi alţii împotriva Rusiei şi

Khudyakova împotriva Rusiei) şi, prin urmare, nu au fost incluse în acest rezumat.]

Toumi împotriva Italiei

Nr.: 25716/09

Tip: Hotărâre

Data: 5 aprilie 2011

Articole: Y: 3, 34

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- expulzare

- rele tratamente

- măsură provizorie

Linkuri: franceză

Traduceri: indisponibil

A se vedea rezumatul foarte asemănător al cauzei Ben Khemais împotriva Italiei.

Adamov împotriva Elveţiei

Nr.: 3052/06

Tip: Hotărâre

Data: 21 iunie 2011

Articole: N: 5 §1

Cuvinte-cheie:

- detenţie (legalitate)

- extrădare (detenţie)

Circumstanţe: Arestarea preventivă în vederea extrădării, la cererea S.U.A., a unui cetăţean rus care, în timp ce vizita Elveţia

pentru motive familiale şi de afaceri, a fost citat în calitate de martor într-un proces penal la o instanţă elveţiană.

Capete de cerere relevante:

1. Reclamantul a susţinut că autorităţile elveţiene l-au privat pe nedrept de regula imunităţii de care beneficia în temeiul

art. 12 din Convenţia din 1959 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală.

2. Reclamantul susţine că autorităţile elveţiene au recurs la înşelăciune pentru a eluda condiţiile formale aplicabile citării şi

l-au privat de imunitatea la care avea dreptul.

Concluziile Curţii:

PC-OC (2011) 21 REV 5

- asistenţă reciprocă (audierea

martorilor)

Linkuri: franceză

Traduceri: indisponibil

1. Reclamantul călătorea în mod liber în Elveţia, nu cu scopul specific de a depune mărturie într-un proces penal. Întrucât

prezenta cauză nu implică cooperarea dintre state, în conformitate cu normele de asistenţă juridică reciprocă, nu există niciun

motiv pentru a-l proteja pe reclamant împotriva arestării sau trimiterii în judecată pentru fapte sau condamnări anterioare.

Acceptând să călătorească în Elveţia fără a invoca garanţiile care decurg din instrumentele relevante, reclamantul a acceptat

de bună voie să nu beneficieze de regula imunităţii. [pct. 66, 67 şi 68]

2. Formulările „legal” şi „potrivit căilor legale” de la art. 5 §1 din Convenţie se referă la legislaţia naţională. Respectarea

legislaţiei naţionale nu este însă suficientă: Art. 5 §1 din Convenţie impune în continuare ca orice măsură privativă

de libertate să aibă un caracter adecvat, pentru a proteja individul împotriva acţiunilor arbitrare. Conceptul „acţiune arbitrară”

depăşeşte nerespectarea conformităţii cu legislaţia naţională, astfel încât privarea de libertate poate fi legală în conformitate

cu legislaţia internă, fiind în acelaşi timp arbitrară şi, prin urmare, contrară Convenţiei. Detenţia este „arbitrară” atunci când

a existat un element de rea-credinţă sau înşelăciune. Nu este, ca atare, contrar bunei-credinţe ca autorităţile să recurgă

la stratageme pentru a lupta împotriva infracţionalităţii, deşi nu orice manevră poate fi justificată. În speţă, Curtea notează

că judecătorul l-a citat pe reclamant pe baza informaţiilor că acesta urma să călătorească în Elveţia din motive personale şi era

dispus să depună mărturie. Judecătorul nu l-a înşelat pe reclamant ca să călătorească în Elveţia. [pct. 52, 54, 56, 69 şi 70]

Sufi şi Elmi împotriva Regatului Unit

Nr.: 8319/07 şi 11449/07

Tip: Hotărâre

Data: 28 iunie 2011

Articole: Y: 3

Cuvinte-cheie:

- azil

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzarea din Regatul Unit în Somalia, în urma respingerii cererii de azil, în cazul primului reclamant, şi

în urma condamnării pentru o serie de infracţiuni, în cazul celui de-al doilea reclamant (căruia i-a fost acceptată cererea

de azil).

Capăt de cerere relevant: Trimiterea reclamanţilor în Mogadiscio i-ar expune unui risc real de a fi supuşi la tratamente

cu încălcarea art. 3 din Convenţie şi/sau încălcarea art. 2 din Convenţie.

Concluziile Curţii: Întrucât interzicerea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante este absolută,

indiferent de comportamentul victimelor, natura infracţiunii comise de reclamanţi este lipsită de relevanţă în sensul art. 3.

Prin urmare, comportamentul reclamanţilor, indiferent cât este de nedorit sau periculos, nu poate fi luat în considerare.

Evaluarea dacă există motive întemeiate pentru a se considera că reclamantul se confruntă cu astfel de un risc real impune

în mod inevitabil ca Curtea să evalueze condiţiile din ţara de destinaţie în raport cu standardele art. 3 din Convenţie. Aceste

standarde implică faptul că relele tratamente despre care reclamantul susţine că i s-ar aplica în cazul expulzării trebuie

să atingă un nivel minim de gravitate pentru a intra sub incidenţa art. 3 din Convenţie. Evaluarea este relativă, în funcţie de

toate circumstanţele cazului. Având în vedere caracterul absolut al dreptului garantat, art. 3 din Convenţie se poate aplica şi

în situaţia în care pericolul este cauzat de persoane sau grupuri de persoane care nu sunt oficialităţi publice. Cu toate acestea,

trebuie să se demonstreze că riscul este real şi că autorităţile din statul de destinaţie nu sunt în măsură să prevină riscul,

oferind protecţia corespunzătoare. Evaluarea existenţei unui risc real trebuie să fie neapărat una riguroasă. În principiu,

reclamantul este cel care trebuie să prezinte probe de natură să demonstreze că există motive întemeiate pentru a considera că,

în cazul aplicării măsurii contestate, ar fi expus unui risc real de a fi supus la tratamente contrare art. 3. Atunci când sunt

prezentate astfel de probe, Guvernul este cel care trebuie să înlăture orice îndoieli în privinţa lor. În cazul în care reclamantul

nu a fost încă extrădat sau expulzat atunci când Curtea examinează cauza, perioada relevantă va fi cea a procedurii în faţa

Curţii. Este necesară o evaluare completă şi ex nunc, întrucât situaţia din ţara de destinaţie se poate modifica în decursul

timpului. Chiar dacă poziţia istorică este de interes în măsura în care poate pune în lumină situaţia actuală şi evoluţia sa

probabilă, condiţiile actuale sunt cele decisive şi prin urmare, este necesar să se ia în considerare informaţiile care au ieşit

la lumină după ce a fost pronunţată decizia definitivă de către autorităţile naţionale. Necesitatea de a examina toate datele

cauzei impune ca această evaluare să se concentreze asupra consecinţelor previzibile ale trimiterii reclamantului în ţara

de destinaţie. Aceasta, la rândul său, trebuie să fie luată în considerare în funcţie de situaţia generală din ţara respectivă,

precum şi de circumstanţele personale ale reclamantului. Reclamantul nu trebuie, totuşi, să demonstreze existenţa unor

caracteristici speciale distinctive în situaţia în care poate altfel demonstra că situaţia generală privind violenţa în ţara

de destinaţie se află la un nivel suficient de intensitate pentru a crea un risc real ca orice extrădare în ţara respectivă să încalce

art. 3 din Convenţie. A insista în astfel de cazuri ca reclamantul să demonstreze existenţa unor astfel de caracteristici speciale

PC-OC (2011) 21 REV 5

distinctive ar face ca protecţia oferită de art. 3 din Convenţie să fie iluzorie. Mai mult decât atât, o astfel de constatare ar pune

în discuţie caracterul imperativ al art. 3 din Convenţie, care interzice în termeni absoluţi tortura şi tratamentele sau pedepsele

inumane sau degradante. Cu toate acestea, este clar că nu orice situaţie generală violentă va da naştere unui astfel de risc.

O situaţie generală violentă ar fi de o intensitate suficientă pentru a crea un astfel de risc doar „în cazurile extreme”, când

există un risc real de rele tratamente pur şi simplu în virtutea faptului ca un individ să fie expus la astfel de violenţe,

la revenirea în ţară. Curtea nu este convinsă că art. 3 din Convenţie nu oferă o protecţie comparabilă cu cea acordată în

temeiul Directivei 2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condiţiile pe care

trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele

care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţională şi referitoare la conţinutul protecţiei acordate („Directiva privind

standardele minime”). În special, Curtea observă că pragul stabilit de ambele dispoziţii poate fi atins, în cazuri excepţionale,

ca urmare a unei situaţii generale violente de o asemenea intensitate încât orice persoană care ar reveni în regiunea în cauză

ar fi în pericol pur şi simplu din cauza prezenţei sale acolo. Pentru a evalua ponderea care trebuie atribuită materialelor despre

o anumită ţară, trebuie acordată atenţie surselor acestora, în special independenţa, credibilitatea şi obiectivitatea lor. În ceea ce

priveşte rapoartele, autoritatea şi reputaţia autorului, gravitatea cercetărilor prin intermediul cărora au fost compilate, coerenţa

concluziilor lor şi coroborarea cu alte surse sunt aspecte relevante. Trebuie să se ia în considerare capacitatea de a prezenta şi

de a raporta a autorului materialului din ţara în discuţie. În acest sens, Curtea observă că statele (fie că este vorba despre statul

pârât dintr-o anumit cauză, fie orice alt stat contractant sau necontractant), prin intermediul misiunilor diplomatice

ale acestora şi capacitatea lor de a aduna informaţiile, vor fi adesea în măsură să furnizeze materiale care pot fi extrem

de relevante pentru evaluarea de către Curte a cauzei prezentate în faţa sa. Curtea constată că aceeaşi atenţie trebuie să se

acorde, a fortiori, agenţiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, având în vedere, în special, accesul lor direct la autorităţile din ţara

de destinaţie, precum şi capacitatea de a efectua verificări şi evaluări la faţa locului într-o manieră de care statele şi

organizaţiile neguvernamentale nu dispun. Curtea admite că nu va fi întotdeauna posibil să fie efectuate verificări în imediata

vecinătate a unui conflict şi, în astfel de cazuri, ar putea fi folosite informaţiile furnizate de surse care cunosc direct situaţia.

Prin urmare, Curtea nu va desconsidera un raport doar din cauza faptului că autorul nu a vizitat zona în cauză şi, în schimb,

s-a bazat pe informaţiile furnizate de surse. Acestea fiind spuse, în situaţia în care un raport este total dependent de

informaţiile furnizate de surse, autoritatea şi reputaţia surselor şi gradul prezenţei acestora în zona respectivă vor reprezenta

factori relevanţi pentru Curte în evaluarea ponderii atribuite probelor. Curtea recunoaşte că în situaţia în care există

preocupări legitime legate de securitate, sursele ar putea dori să rămână anonime. Cu toate acestea, în absenţa oricărei

informaţii cu privire la natura operaţiunilor surselor din zona relevantă, Curţii îi va fi practic imposibil să le evalueze

credibilitatea. Prin urmare, abordarea adoptată de Curte va depinde de uniformitatea concluziilor surselor în raport cu restul

informaţiilor disponibile. În cazul în care concluziile surselor sunt în concordanţă cu alte informaţii despre ţară, dovezile pe

care le prezintă au o pondere coroborativă. Cu toate acestea, Curtea va acţiona în general cu prudenţă atunci când analizează

rapoarte din surse anonime, care sunt în contradicţie cu restul informaţiilor de care dispune. În cauza de faţă, Curtea observă

că descrierea surselor pe care s-a bazat misiunea de constatarea a faptelor din Regatul Unit este vagă. Astfel cum au indicat

reclamanţii, majoritatea surselor au fost pur şi simplu descrise fie drept „organizaţie neguvernamentală internaţională”, fie

„sursă diplomatică”, fie drept „consilier pe probleme de securitate”. Astfel de descrieri nu oferă niciun indiciu asupra

autorităţii sau reputaţiei surselor sau a gradului lor de prezenţă în sudul şi centrul Somaliei. Prin urmare, Curtea se află în

imposibilitatea de a efectua o evaluare a credibilităţii surselor şi, în consecinţă, atunci când informaţiile nu sunt dovedite sau

contradictorii, Curtea nu poate să le acorde o importanţă substanţială. Este posibil ca primul reclamant să se fi aflat într-o

locaţie pentru persoane strămutate intern, cum ar fi Coridorul Afgooye, sau într-o tabără de refugiaţi, cum ar fi taberele de la

Dadaab. Curtea a constatat deja că, în aceste tabere, condiţiile sunt suficient de dure pentru a atinge pragul cerut de art. 3 şi

notează că primul reclamant ar fi deosebit de vulnerabil din cauza afecţiunii sale psihice. Al doilea reclamant ar fi expus la un

risc real de rele tratamente în cazul în care ar rămâne în Mogadiscio. Deşi a admis că este membru al tribului majoritar Isaaq,

Curtea nu consideră acest lucru ca fiind dovada unor legături suficient de puternice pentru a fi protejat în Mogadiscio.

PC-OC (2011) 21 REV 5

Reclamantul nu are legături de familie strânse în sudul şi centrul Somaliei şi, în orice caz, a sosit în Regatul Unit în 1988,

când avea vârsta de 19 ani. Prin urmare, a trăit ultimii 22 de ani în Regatul Unit şi nu are nicio experienţă de viaţă sub regimul

represiv al-Shabaab. În consecinţă, Curtea consideră că reclamantul ar fi expus unui risc real de rele tratamente, potrivit art. 3,

în dacă ar încerca să se refugieze într-o zonă aflată sub controlul al-Shabaab. De asemenea, ar exista un risc real de a fi supus

la rele tratamente, potrivit art. 3, dacă ar încerca să se refugieze fie în Coridorul Afgooye, fie în taberele de la Dadaab.

[pct. 212–218, 226, 230–234, 303, 309 şi 310]

Ahorugeze împotriva Suediei

Nr.: 37075/09

Tip: Hotărâre

Data: 27 octombrie 2011

Articole: N: 3, 6, 39

Cuvinte-cheie:

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădarea unui cetăţean ruandez din Suedia în Rwanda, pentru trimiterea în judecată pentru genocid, omor şi

implicare într-o grupare criminală, fapte presupuse a fi fost comise în timpul genocidului din Rwanda din 1994. Guvernul

suedez a decis extrădarea reclamantului pentru genocid şi crime împotriva umanităţii. Măsura provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Reclamantul suferă de afecţiuni cardiace si ar trebui supus unei intervenţii chirurgicale de by-pass, peste câţiva ani; există

un risc mare ca operaţia să nu se poată efectua în Rwanda.

2. Reclamantul riscă să fie persecutat pentru că este etnic Hutu.

3. Condiţiile de detenţie şi închisoare din Rwanda i-ar încălca drepturile reclamantului în temeiul art. 3 din Convenţie. Deşi

autorităţile ruandeze au afirmat că reclamantul va executa posibila pedeapsă cu închisoarea în Penitenciarul din Mpanga,

nimic nu împiedică autorităţile ruandeze să-l plaseze într-o altă închisoare; guvernul suedez nu ar putea lua măsuri împotriva

unei astfel de mutări.

4. Un proces în Rwanda ar echivala cu o denegare de dreptate flagrantă. Reclamantul a subliniat problema martorilor cărora

le-a fost prea frică să se prezinte, lipsa unor avocaţi calificaţi care să-l apere şi a afirmat că sistemul judiciar din Rwanda

nu este imparţial sau independent de puterea executivă. Situaţia personală a reclamantului ar fi agravată de faptul că a depus

mărturie pentru partea apărării în mai multe cauze care au fost sau sunt pe cale a fi judecate de Tribunalul Penal Internaţional

pentru Rwanda (TPIR). Prin urmare, reclamantul prezintă interes pentru autorităţile ruandeze. În plus, întrucât este fost şef

al Autorităţii Aviaţiei Civile din Rwanda, partidul de guvernământ din Rwanda, FPR, ar putea dori să-l reducă la tăcere

pe reclamant, crezând că acesta cunoaşte împrejurările în care a fost doborât, la 6 aprilie 1994, avionul care în transporta

pe preşedintele Habyarimana.

Concluziile Curţii:

1. Cetăţenii străini care fac obiectul expulzării nu pot, în principiu, pretinde niciun drept de a rămâne pe teritoriul unui stat

contractant pentru a continua să beneficieze de asistenţă şi servicii medicale, sociale sau de altă natură oferite de acel stat.

Faptul că situaţia reclamantului, inclusiv speranţa sa de viaţă, s-ar reduce în mod semnificativ dacă ar fi expulzat din statul

contractant nu este suficient, în sine, pentru a da naştere la o încălcare a art. 3 din Convenţie. Decizia de a expulza un străin

care suferă de o boală mintală sau fizică gravă într-o ţară în care serviciile pentru tratamentul respectivei boli sunt inferioare

celor disponibile în statul contractant poate ridica o problemă în temeiul art. 3, dar numai într-o situaţie excepţională, în cazul

în care motivele umanitare împotriva expulzării sunt convingătoare. Nivelul pentru ca o afecţiune medicală să ridice

o problemă în temeiul art. 3 din Convenţie este unul foarte ridicat. [pct. 88 şi 89]

2. Nu a fost prezentată sau descoperită nicio probă care să ofere un motiv pentru a concluziona că există o situaţie generală de

persecuţie sau de aplicare a unor rele tratamente asupra populaţiei Hutu din Rwanda. Reclamantul nu a indicat nici

circumstanţe personale speciale care ar indica faptul că riscă să fie supus unui tratament contrar art. 3 din Convenţie, din

cauza etniei sale. [pct. 90]

3. Având în vedere prevederile Legii privind transferul şi asigurările repetate date de autorităţile ruandeze că reclamantul va fi

deţinut şi va executa o posibilă condamnare cu închisoarea în Penitenciarul din Mpanga şi, temporar, în timpul procesului în

faţa Înaltei Curţi, în Penitenciarul central din Kigali, observaţia reclamantului potrivit căreia autorităţile ruandeze ar putea să-l

plaseze într-o altă închisoare fără ca guvernul suedez să aibă vreun mijloc de a împiedica acest fapt trebuie să fie considerată

ca speculativă. Nu există probe în această cauză că reclamantul s-ar putea confrunta cu riscul de a fi torturat sau supus la rele

PC-OC (2011) 21 REV 5

tratamente în Penitenciarul din Mpanga sau în Penitenciarul central din Kigali. [pct. 91 şi 92]

4. Problema centrală în prezenta cauză este capacitatea reclamantului de a prezenta martori în numele său şi de a obţine

examinarea declaraţiei de către instanţele de judecată, care să respecte în mod rezonabil egalitatea armelor faţă de acuzare.

Guvernul pârât susţine că nu există obstacole tehnice pentru utilizarea de linkuri video în Rwanda. În această privinţă, Curtea

reaminteşte că a statuat anterior că utilizarea mărturiei prin link video este conformă cu art. 6. Mai mult, având în vedere

modificările legislative care permit modalităţi alternative de a depune mărturie, Curtea nu poate identifica nici un temei

pentru a concluziona că declaraţiile făcute astfel ar fi tratate de instanţe într-o manieră incompatibilă cu respectarea egalităţii

armelor. Curtea nu identifică nici un motiv pentru a concluziona că capacitatea reclamantului de a prezenta mărturii

ale martorilor şi ca astfel de probe să fie examinate de instanţele din Rwanda s-ar circumscrie unei maniere incompatibile

cu exigenţele art. 6 din Convenţie. Pretenţia reclamantului că nu există avocaţi calificaţi capabili să-l apere în Rwanda este

nefondată. Numeroşi membri ai Baroului din Rwanda au experienţă de peste 5 ani, avocaţii din Rwanda sunt obligaţi să ofere

servicii pro bono persoanelor nevoiaşe şi există un cadru legal, precum şi fonduri bugetare alocate pentru asistenţă juridică.

Atât TPIR, cât şi guvernul pârât au arătat că există garanţii legale şi constituţionale ale independenţei şi imparţialităţii puterii

judecătoreşti. Nu există indicii suficiente că sistemul judiciar ruandez nu dispune de independenţa şi imparţialitatea necesare.

Nu s-a dovedit că procesul reclamantului ar fi judecat în mod incorect pentru că a depus mărturie pentru partea apărării

în cauzele aflate în faţa TPIR sau ca urmare a poziţiei sale de fost şef al Autorităţii Aviaţiei Civile din Rwanda. Nu s-a

demonstrat că ar exista o legătură între faptele pentru care reclamantul a fost obligat de către instanţele Gacaca, în 2008,

la plata de daune şi faptele care fac obiectul rechizitoriului din cererea de extrădare ruandeză. În conformitate cu prevederile

Legii privind transferul şi declaraţiile făcute de autorităţile ruandeze în legătură cu cererea de extrădare, persoanele extrădate

suspecte de genocid – inclusiv reclamantul – vor fi examinate în ceea ce priveşte răspunderea penală de către Înalta Curte şi

de către Curtea Supremă de Justiţie, nu de către instanţele Gacaca. Curtea notează că Suedia a declarat că este pregătită

să monitorizeze procedurile din Rwanda şi detenţia reclamantului. [pct. 120 şi 122–127]

Mokallal împotriva Ucrainei

Nr.: 19246/10

Tip: Hotărâre

Data: 10 noiembrie 2011

Articole: Y: 5 §1; N: 5 §1

Cuvinte-cheie:

- azil

- detenţie (legalitate)

- extrădare (detenţie)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădarea unui solicitant de azil din Ucraina în Iran, pentru trimiterea în judecată pentru delapidare. La câteva

luni după arestarea reclamantului în Ucraina în baza unui mandat de arestare iranian, Iranul a informat că reţinerea

reclamantului nu mai era necesară ca urmare a unei înţelegeri amiabile încheiate de reclamant şi una din părţile vătămate

din cauză.

Capăt de cerere relevant: Detenţia reclamantului nu a fost legală, deoarece legea nu ar fi permis extrădarea în perioada

în care cererea pentru acordarea statutului de refugiat era pendinte.

Concluziile Curţii: În ceea ce priveşte argumentaţia reclamantului că arestarea sa nu a servit niciunui scop, întrucât nu putea

fi extrădat înainte de examinarea cererii sale de acordare a statutului de refugiat, Curtea reţine că reclamantul a susţinut

constant că existenţa unor împrejurări care, în temeiul dreptului intern, exclud posibilitatea de a extrăda o persoană face

ca orice detenţie în vederea extrădării să fie ilegală şi arbitrară. Legislaţia ucraineană stabileşte o interdicţie totală privind

extrădarea sau expulzarea cetăţenilor ucraineni. În plus, potrivit Legii privind refugiaţii, persoanele refugiate nu pot fi

expulzate sau retrimise forţat în anumite ţări. Curtea a constatat anterior încălcarea art. 5 §1 din Convenţie atunci când

autorităţile aplică detenţia în vederea extrădării în cazul unui cetăţean ucrainean sau a unui refugiat. Cu toate acestea, în prima

situaţie extrădarea este exclusă de la început, dată fiind cetăţenia reclamantului, în timp ce, în a doua situaţie, devine arbitrară

din momentul în care decizia de a acorda statutul de refugiat a devenit definitivă şi obligatorie. Spre deosebire de situaţiile

menţionate, în speţă nu a fost luată nici o decizie privind acordarea statutului de refugiat înainte sau în timpul detenţiei

reclamantului. Continuarea examinării cererii reclamantului de acordare a statutului de refugiat nu exclude posibilitatea

ca acesta să fie extrădat ulterior. Curtea notează că examinarea oricăror riscuri şi obiecţii legate de posibila îndepărtare a unei

persoane de pe teritoriul statului este intrinsecă acţiunilor „întreprinse în vederea expulzării sau extrădării”. Chiar dacă

examinarea ar stabili că astfel de riscuri şi obiecţiile sunt întemeiate şi ar putea împiedica expulzarea persoanei, un rezultat

posibil în viitor nu poate, în sine, afecta retroactiv legalitatea detenţiei în aşteptarea examinării cererii de extrădare. Tot ceea

se cere în temeiul art. 5 §1 (f) este ca „acţiunea să se desfăşoare în vederea expulzării sau extrădării”. Având în vedere că

PC-OC (2011) 21 REV 5

în toată perioada detenţiei intenţia autorităţilor a fost de a-l extrăda pe reclamant şi că nu exista nici un impediment legal

de a duce la capăt extrădarea, detenţia nu poate fi considerată ilegală sau arbitrară în sensul art. 5 § 1 din Convenţie . [pct. 42

şi 43]

Concluziile Curţii cu privire la legalitatea detenţiei reclamantului între 12 şi 14 iulie 2010 (din motive care nu sunt

menţionate de reclamant): O anumită întârziere în punerea în aplicare a unei decizii de a elibera un deţinut este de înţeles şi,

de multe ori, inevitabilă, având în vedere considerente practice legate de funcţionarea instanţelor şi de respectarea anumitor

formalităţi. Totuşi, autorităţile naţionale trebuie să încerce să reducă această perioadă. Formalităţile administrative legate

de eliberare nu pot justifica o întârziere mai mare de câteva ore. Este obligaţia statelor contractante să-şi organizeze sistemul

juridic astfel încât autorităţile care aplică legea să-şi poată îndeplini obligaţia de a evita privarea nejustificată de libertate.

În speţă, autorităţile naţionale au avut nevoie de două zile pentru a-l elibera pe reclamant, după ce au primit notificarea

că extrădarea reclamantului nu mai era necesară. Statul pârât ar fi trebuit să utilizeze toate mijloacele moderne de comunicare

a informaţiilor pentru a reduce la minimum întârzierea în aplicarea deciziei de a-l elibera pe reclamant.

[NOTĂ: Plângerea şi concluziile Curţii privind legalitatea detenţiei reclamantului în cadrul legislativ intern anterioare datei

de 17 iunie 2010 sunt similare cu decizia anterioară a Curţii în cauza Soldatenko împotriva Ucrainei, deja rezumată mai sus,

şi, prin urmare, nu au fost incluse în acest rezumat.]

Al Hanchi împotriva Bosniei şi

Herţegovinei

Nr.: 48205/09

Tip: Hotărâre

Data: din 15 noiembrie 2011

Articole: N: 3

Cuvinte-cheie:

- azil

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzarea unui solicitant de azil tunisian din Bosnia şi Herţegovina în Tunisia, din motive de securitate

naţională (reclamantul s-a alăturat mujahedinilor străini, în timpul războiului din 1992–1995 din fosta Iugoslavie).

Capete de cerere relevante: Expulzarea reclamantului în Tunisia l-ar expune la riscul de rele tratamente întrucât este islamist

şi învinuit de terorism, din cauza asocierii sale cu mujahedinii străini din Bosnia şi Herţegovina, a faptului că a fost declarat

o ameninţare la adresa securităţii naţionale în Bosnia şi Herţegovina, precum şi din cauza aspectului său fizic. Islamiştii şi

învinuiţii de terorism au fost, ca grup, expuşi sistematic la încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv la

rele tratamente, în Tunisia.

Concluziile Curţii: După cum menţionează Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi raportorii speciali ai O.N.U.,

procesul de tranziţie democratică în Tunisia este în curs de desfăşurare şi măsuri au fost deja luate pentru a

demonta structurile opresive ale fostului regim şi pentru a le înlocui cu elemente ale unui sistem democratic: în special,

forţele de securitate des acuzate de abuzuri împotriva drepturilor omului în timpul fostului regim, inclusiv Serviciul

Securităţii de Stat, au fost dizolvate; a fost acordată amnistierea tuturor prizonierilor politici, inclusiv celor care au fost

reţinuţi în temeiul controversatei legi împotriva terorismului, iar o serie de înalţi oficiali şi de rang mediu din Ministerul de

Interne şi din Ministerul Justiţiei au fost daţi afară şi/sau trimişi în judecată pentru abuzurile din trecut. Deşi este adevărat

că sunt încă raportate cazuri de rele tratamente, acestea reprezintă incidente sporadice; nu există niciun indiciu, să nu mai

vorbim despre probe, că islamiştii, ca grup, ar fi fost urmăriţi sistematic după schimbarea regimului. Dimpotrivă, media

centrală a raportat că domnul Rachid Ghannouchi, lider al principalei mişcării islamiste tunisiene (Ennahda), s-a reîntors

în Tunisia după mai bine de 20 de ani în exil şi că, la data de 1 martie 2011, mişcării în cauză i s-a permis să se înregistreze

ca partid politic. De asemenea, trebuie subliniat faptul că, la 29 iunie 2011, Tunisia a aderat la Protocolul opţional la

Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, creând un sistem preventiv

de vizite regulate în locurile de detenţie, precum şi la Protocolul opţional la Pactul internaţional privind drepturile civile şi

politice, recunoscând competenţa Comitetului pentru Drepturile Omului să examineze cazuri individuale. Acest lucru arată

hotărârea autorităţilor tunisiene ca o dată şi pentru totdeauna să fie eradicată cultura violenţei şi impunităţii care a predominat

în timpul fostului regim. Nu există aşadar nici un risc real ca, în cazul în care ar fi deportat în Tunisia, reclamantul să fie

supus la rele tratamente. [pct. 43, 44 şi 45]

A. H. Khan împotriva Regatului Unit

Nr.: 6222/10

Tip: Hotărâre

Data: 20 decembrie 2011

Circumstanţe: Expulzarea unui cetăţean pakistanez din Regatul Unit în Pakistan, în urma condamnării sale în Regatul Unit şi

a refuzului acordării de azil. Mama şi fraţii reclamantului sunt resortisanţi britanici naturalizaţi.

Capete de cerere relevante: Expulzarea reclamantului i-ar încălca dreptul la viaţa de familie, având în vedere prezenţa şi

naţionalitatea familiei sale din Regatul Unit, precum şi starea proastă de sănătate a mamei sale. De asemenea, reclamantul

PC-OC (2011) 21 REV 5

Articole: N: 8

Cuvinte-cheie:

- azil

- expulzare

- viaţa de familie (separarea familiei)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

pretinde că are o relaţie cu o persoană care este resortisant britanic. Reclamantul susţine că nu are legături cu Pakistanul şi

nici rude supravieţuitoare acolo.

Concluziile Curţii: Amestecul în viaţa privată sau de familie a unei persoane va reprezenta o încălcare a art. 8 din Convenţie

dacă nu poate fi justificat, în temeiul paragrafului 2 al acestui articol, ca fiind „prevăzut de lege”, ca urmărind unul sau mai

multe din scopurile legitime enumerate de acesta şi „necesar într-o societate democratică” pentru a atinge scopul sau scopurile

respective. Criteriile relevante care vor fi aplicate pentru a stabili dacă un amestec este necesar într-o societate democratică

sunt: natura şi gravitatea infracţiunii comise de reclamant, durata şederii acestuia în ţara din care urmează a fi expulzat, timpul

scurs de la comiterea infracţiunii şi comportamentul reclamantului în această perioadă, naţionalităţile diferitelor persoane

implicate, situaţia familiei reclamantului, cum ar fi durata căsătoriei şi alţi factori care exprimă eficienţa vieţii cuplului; dacă

soţul (soţia) avea cunoştinţă despre infracţiune în momentul în care el sau ea a intrat într-o relaţie de familie, dacă există copii

în urma căsătoriei şi, dacă răspunsul este afirmativ, vârsta acestora; gravitatea dificultăţilor cu care s-ar confrunta soţul (soţia)

în ţara care reclamantul urmează a fi expulzat; cele mai bune interese şi bunăstarea copiilor, în special gravitatea dificultăţilor

cu care oricare dintre copiii reclamantului s-ar confrunta în ţara în care reclamantul urmează a fi expulzat; soliditatea

legăturilor sociale, culturale şi de familie cu ţara gazdă şi cu ţara de destinaţie. Reclamantul are un lung istoric de infracţiuni

comise. Infracţiunea care a dus la expulzarea reclamantului este extrem de gravită. El a fost condamnat pentru o nouă

infracţiune rutieră în 2006. Curtea este de părere că recidiva reclamantului imediat după eliberarea sa din închisoare

demonstrează că faptul că a fost condamnat şi termenul lung al detenţiei nu au avut efectul de reabilitare dorit şi că autorităţile

naţionale au avut dreptul să concluzioneze că reclamantul continuă să reprezinte un risc pentru public. Comportamentul

reclamantului ulterior infracţiunii care a condus la expulzare face ca motivele Guvernului de a-l expulza să fie şi mai

convingătoare. În ceea ce priveşte relaţia reclamantului cu copiii şi mamele lor, Curtea observă că, aşa cum a prevăzut

instanţa naţională, niciuna dintre soţii nu îl va însoţi pe reclamant în Pakistan, şi ambele vor rămâne în Regatul Unit împreună

cu copiii. Nivelul relaţiei reclamantului cu copiii şi mamele lor era limitat şi în momentul expulzării, dat fiind faptul că acesta

nu mai trăit cu familia sa din 1999 şi nu-şi mai văzuse copiii din anul 2000. Reclamantul nu şi-a văzut copiii săi în cei 10 ani

înainte de a fi expulzat, iar copilul cel mai mare avea doar 4 ani ultima dată când şi-a văzut tatăl. De asemenea, există îndoieli

cu privire la faptul că reclamantul ar juca un rol pozitiv în viaţa copiilor săi, având în vedere că 4 din cei 6 copii au fost

consemnaţi, la momente diferite, în registrul serviciilor sociale ca fiind „în pericol”. Având în vedere perioada mare de timp

de la care reclamantul a avut ultimul contact faţă în faţă cu copiii săi, rezultat al infracţiunilor şi privării sale de libertate,

precum şi lipsa de probe cu privire la existenţa unei relaţii pozitive între reclamant şi copiii săi, Curtea consideră

că reclamantul nu a dovedit că cele mai bune interese ale copiilor săi ar fi afectate negativ de expulzarea sa. Spre deosebire

de fratele său mai mic, reclamantul a revenit în vizită în Pakistan după sosirea în Regatul Unit şi, de asemenea, s-a căsătorit

acolo. În absenţa unor probe contrare, Curtea presupune că această căsătorie continuă, cel puţin din punct de vedere legal.

Prin urmare, reclamantul a menţinut un anumit nivel de legătură cu ţara de origine şi nu a fost exilat ca străin în această ţară.

În privinţa legăturilor cu Regatul Unit, Curtea a analizat problema vieţii sale de familie, atât cu părinţii şi fraţii săi, cât şi

cu diverşi parteneri şi copiii, şi a constatat că legăturile sale sunt limitate. În plus, viaţa privată a reclamantului în Regatul

Unit s-a limitat la condamnările şi trimiterile la închisoare. Deşi a primit în principal educaţie şi a muncit în Regatul Unit,

nu pare să aibă un istoric de durată şi consecvent în ce priveşte activitatea de angajat. În ciuda duratei de şedere, reclamantul

nu a atins un nivel semnificativ de integrare în societatea britanică. Având în vedere istoria infracţională considerabilă

a acestuia, inclusiv infracţiunile de violenţă şi recidiva după începerea procedurii de expulzare declanşate împotriva sa,

Curtea este de părere că viaţa sa privată şi de familie din Regatul Unit nu sunt de natură să compenseze riscul pe care

reclamantul îl prezintă de a comite şi pe viitor infracţiuni şi de a reprezenta un pericol pentru public, iar expulzarea a fost

proporţională cu scopul legitim de a preveni infracţionalitatea. [pct. 33, 36, 38, 40 şi 41]

J. H. împotriva Regatului Unit

Nr.: 48839/09

Tip: Hotărâre

Circumstanţe: Expulzarea unui cetăţean afgan din Regatul Unit în Afganistan, după ce i-a fost refuzată cererea de azil. Tatăl

reclamantului a fost activ din punct de vedere politic în Partidul Popular Comunist Democrat din Afganistan (PDPA), în timp

ce fratele său mai mare a obţinut azil în Regatul Unit ca urmare a riscului produs de faptul că acesta era fiul unui membru de

PC-OC (2011) 21 REV 5

Data: 20 decembrie 2011

Articole: N: 3

Cuvinte-cheie:

- azil

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

rang înalt al PDPA.

Capăt de cerere relevant: Expulzarea reclamantului la Afganistan l-ar expune la un risc real de rele tratamente din cauza

imaginii importante şi vizibile a tatălui său în Afganistan, ca urmare a participării în Guvernul PDPA până la răsturnarea

acestuia din 1992.

Concluziile Curţii: Curtea a constatat că simpla posibilitate a producerii unor rele tratamente din cauza unei situaţii

conflictuale în ţara de destinaţie nu conduce, în sine, la o încălcare a art. 3 şi că, în cazul în care sursele disponibile descriu

o situaţie generală, afirmaţiile specifice ale unui reclamant dintr-o cauză necesită să fie coroborate cu alte probe. Curtea nu a

exclus niciodată posibilitatea ca o situaţie generală violentă într-o ţară de destinaţie să atingă un nivel suficient de intensitate

care să determine ca orice expulzare să încalce, în mod necesar, art. 3 din Convenţie. Cu toate acestea, Curtea ar adopta

o astfel de abordare numai în cazurile cele mai extreme de violenţă generală, atunci când există un risc real de rele tratamente

pur şi simplu în virtutea faptului că un individ ar putea fi expus la astfel de violenţe la întoarcerea sa în ţară. Reclamantul

nu a susţinut niciodată că ar fi personal implicat politic în Afganistan şi nici nu a pretins că ar avea o imagine personală care

nu are legătură cu relaţia cu tatăl său. În plus, reclamantul nu a susţinut că ar fi avut vreodată vreun rol sau că ar avea

cunoştinţă despre activităţile politice ale tatălui său. Reclamantul nu a prezentat probe care să demonstreze că există motive

serioase pentru a se considera că ar fi expus unui risc real de a fi supus unui tratament contrar art. 3 dacă ar fi expulzat

în Afganistan, având în vedere în special, între altele, lipsa oricărei probe că tatăl reclamantului are încă o imagine

în Afganistan, perioada care s-a scurs de când tatăl său, oricum, a părăsit Afganistanul, lipsa unei imagini personale a

reclamantului în Afganistan, şi, în fine, lipsa oricărei probe recente care să indice faptul că membrii familiilor celor care sunt

membri ai PDPA ar fi în pericol în Afganistan, în condiţiile actuale din acest stat. [pct. 54, 57, 61, 66]

Yoh-Ekale Mwanje împotriva Belgiei

Nr.: 10486/10

Tip: Hotărâre

Data: 20 decembrie 2011

Articole: Y: 3, 5 §1 (f), 13; N: 3

Cuvinte-cheie:

- detenţie (legalitate)

- expulzare

- rele tratamente

- măsură provizorie

Linkuri: franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Excluderea unui cetăţean camerunez din Belgia în Camerun. Reclamanta, care se află într-un stadiu avansat

al infecţiei cu HIV, a fost reţinută timp de mai multe luni într-un centru închis în vederea expulzării şi i-a fost respinsă cererea

de a i se permite să rămână în Belgia din motive medicale. Măsura provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Reclamanta susţine că situaţia sa prezintă împrejurări excepţionale şi că motivele umanitare imperioase pledează împotriva

expulzării sale. Nu există tratament medical adecvat pentru starea ei de sănătate, în Camerun.

2. Reclamanta susţine că autorităţile belgiene au desfăşurat procedura de expulzare fără a evalua riscul real cu care s-ar

confrunta în Camerun, de a fi supusă unui tratament contrar art. 3 din Convenţie.

3. Reclamanta susţine că privarea ei de libertate a fost ilegală conform legislaţiei belgiene, arbitrară, excesiv de lungă şi

disproporţionată în raport cu scopul urmărit de autorităţile belgiene.

Concluziile Curţii:

1. Faptul că situaţia în care se află reclamanta s-ar modifica în mod semnificativ în cazul în ar fi expulzată nu este suficient,

în sine, pentru a da naştere la o încălcare a art. 3 din Convenţie. Art. 3 din Convenţie nu impune o obligaţie statului

contractant de a atenua discordanţele prin furnizarea de asistenţă medicală gratuită şi nelimitată de sănătate tuturor străinilor

care nu au drept de şedere în jurisdicţia sa. O constatare contrară ar pune o povară prea mare asupra statelor contractante.

Trebuie să fie vorba despre probleme umanitare mult mai imperioase, care să aibă legătură în principal cu starea de sănătate a

persoanelor în cauză, înainte ca decizia de a le expulza să fie pusă în aplicare. Reclamanta nu este într-o „stare critică” şi este

aptă să călătorească. Curtea nu poate considera că prezenta speţă este marcată de motive umanitare imperioase. [pct. 82 şi 83]

2. Curtea reţine că evaluarea riscului posibil, în temeiul art. 3 din Convenţie, a fost făcută în cadrul procedurii privind cererea

reclamantei de a rămâne în ţară din motive medicale. Decizia de a refuza reglementarea situaţiei reclamantei din motive

medicale se bazează pe un aviz al unui medic care a menţionat informaţii şi consideraţii de ordin general şi a ignorat tipul

de tratament necesar reclamantei. Curtea nu poate decât să ia notă de faptul că autorităţile belgiene au renunţat să mai

procedeze la o examinare atentă şi detaliată a situaţiei individuale a reclamantei înainte de a concluziona că nu poate apărea

nici un risc în temeiul art. 3 din Convenţie în cazul în care ar fi expulzată în Camerun şi au continuat procedura de expulzare.

Prin urmare, reclamanta a fost privată de dreptul la o cale de atac efectivă. [pct. 106 şi 107]

PC-OC (2011) 21 REV 5

3. Faptul că punerea în aplicare a unei măsuri provizorii împiedică temporar desfăşurarea procedurii de expulzare nu face ca o

detenţie să fie ilegală, cu condiţia ca expulzarea să fie încă analizată de autorităţi şi că prelungirea detenţiei să nu fie

nerezonabilă. În cazul în care pronunţarea unei măsuri provizorii nu are nici o incidenţă, ca atare, asupra legalităţii detenţiei,

aceasta din urmă nu se poate baza pe probabilitatea ca hotărârea să fie luată de Curte în termenul stabilit de legislaţia

belgiană. Recunoscând că termenul de detenţie nu a fost depăşit, Curtea observă că autorităţile cunoşteau identitatea

reclamantei, că aceasta locuia la un domiciliu stabil cunoscut de autorităţi, că ea acţionat întotdeauna conform instrucţiunilor

şi că a luat măsuri pentru a-şi reglementa situaţia. Reclamanta este diagnosticată cu HIV pozitiv şi starea ei de sănătate s-a

înrăutăţit în cursul detenţiei. Curtea nu observă nici o legătură între detenţia reclamantei şi obiectivul urmărit de Guvern, de a

o expulza. [pct. 120, 123, 124 şi 125]

Zandbergs împotriva Letoniei

Nr.: 71092/01

Tip: Hotărâre

Data: 20 decembrie 2011

Articole: Y: 5 §3, 5 §4; N: 6 §1

Cuvinte-cheie:

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (durata)

- extrădare (detenţie)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădare din Statele Unite ale Americii în Letonia, pentru trimiterea în judecată.

Capete de cerere relevante: Reclamantul s-a plâns de refuzul instanţelor letone de a lua în considerare timpul petrecut

în detenţie în Statele Unite ale Americii ca parte a arestării preventive în Letonia.

Concluziile Curţii: Nici art. 5 §3, nici o altă dispoziţie din Convenţie nu creează o obligaţie generală pentru un stat parte

de a lua în considerare durata arestării preventive executate într-un stat terţ. [pct. 63]

Ananyev şi alţii împotriva Rusiei

Nr.: 42525/07 şi 60800/08

Tip: Hotărâre

Data: 10 ianuarie 2012

Articole: Y: 3

Cuvinte-cheie:

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Nu există o legătură directă cu cooperarea reciprocă judiciară în materie penală (proceduri penale de natură

strict internă), relevantă pentru evaluarea riscului real de încălcare a art. 3 din Convenţie.

Capete de cerere relevante:

1. Condiţiile nesatisfăcătoare de detenţie din centrele de reţinere şi arestare preventivă reprezintă o problemă structurală

în Rusia.

Cererile repetate în faţa Curţii în legătură cu această problemă au dovedit existenţa şi realitatea problemei. Deşi autorităţile

ruse au întreprins unele măsuri nesemnificative şi sporadice de îmbunătăţire a condiţiilor, măsurile s-au dovedit a fi

insuficiente din cauza finanţării inadecvate şi utilizarea pe scară largă a măsurilor privative de libertate drept mijloc de

prevenire.

2. Reclamanţii se plâng, în temeiul art. 3 din Convenţie, că au fost reţinuţi în centrele de reţinere şi arestare preventivă IZ-

67/1 (domnul Ananyev) şi IZ-30/1 (domnul Bashirov) în condiţii care au fost atât de dure încât să constituie tratament inuman

şi degradant, cu încălcarea dispoziţiilor acestui articol.

Concluziile Curţii:

1. Pentru moment, sistemul juridic din Rusia nu dispune de o cale de atac eficientă care ar putea fi folosită pentru a preveni

pretinsa încălcare sau continuarea acesteia şi să ofere reclamantului o reparaţie adecvată şi suficientă în legătură cu o plângere

cu privire la condiţii neadecvate de detenţie. [pct. 119]

2. Relele tratamente care ating un nivel minim de gravitate implică, de obicei, vătămări fizice efective ori suferinţe psihice ori

mentale intense. Cu toate acestea, chiar şi în absenţa lor, în situaţia în care tratamentul umileşte sau înjoseşte un individ,

demonstrând lipsă de respect pentru acesta sau diminuându-i demnitatea umană, sau trezeşte sentimente de frică, angoasă sau

inferioritate capabile să distrugă rezistenţa morală şi fizică a unei persoane, tratamentul poate fi caracterizat ca degradant şi

intră, de asemenea, sub incidenţa interdicţiei prevăzute de art. 3 din Convenţie. Lipsa acută de spaţiu în celulele

penitenciarului are o pondere sporită ca aspect ce trebuie luat în considerare pentru a stabili dacă condiţiile de detenţie

contestate au fost „degradante” din perspectiva art. 3 din Convenţie. Întrucât furnizarea a 4 m2 rămâne standardul dorit pentru

cazarea mai multor ocupanţi, Curtea a constatat că, în situaţia în care reclamanţii au la dispoziţie mai puţin de 3 m2

PC-OC (2011) 21 REV 5

de suprafaţă podea, supraaglomerarea trebuie considerată a fi atât de gravă încât să justifice în sine o constatare a unei

încălcări a art. 3 din Convenţie. Pentru a decide dacă a existat sau nu o încălcare a art. 3 din Convenţie din cauza lipsei

de spaţiu personal, Curtea trebuie să aibă în vedere următoarele trei elemente: (a) fiecare deţinut trebuie să aibă un loc

de dormit individual în celulă; (b) fiecare deţinut trebuie să dispună de cel puţin 3 m2 de spaţiu; şi (c) suprafaţa totală a celulei

trebuie să fie astfel încât să permită deţinuţilor să se deplaseze liber între elementele de mobilier. Absenţa oricărui

din elementele de mai sus creează în sine o puternică prezumţie că condiţiile de detenţie constituie un tratament degradant şi

încalcă art. 3 din Convenţie. Chiar şi în situaţiile în care era vorba despre o celulă mai mare – măsurând între 3 şi 4 m2 per

deţinut – Curtea a constatat o violare a art. 3 din Convenţie, deoarece factorul spaţiu era cuplat cu lipsa ventilaţiei şi

iluminării. O atenţie specială trebuie acordată disponibilităţii şi duratei exerciţiilor în aer liber şi condiţiile în care deţinuţii

ar putea face acest lucru. Restricţiile legate de accesul la lumina naturală şi aer ca urmare a montării de jaluzele metalice

agravează în mod serios situaţia prizonierilor dintr-o celulă deja supraaglomerată şi au o pondere importantă în favoarea

stabilirii unei încălcări a art. 3 din Convenţie. [pct. 140, 143, 145, 148, 149, 150 şi 154]

Harkins şi Edwards împotriva Regatului

Unit

Nr.: 9146/07 şi 32650/07

Tip: Hotărâre

Data: 17 ianuarie 2012

Articole: N: 3

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

- pedeapsă cu închisoarea pe viaţă

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădare din Regatul Unit în Statele Unite ale Americii pentru trimiterea în judecată, care ar putea duce la

pronunţarea pedepsei cu moartea sau închisoare pe viaţă fără posibilitate de liberare condiţionată. Măsura provizorie a fost

respectată.

Plângeri relevante: În cazul în care ar fi extrădaţi din Regatul Unit, reclamanţii ar risca pedeapsa cu moartea sau sentinţe

de închisoare pe viaţă fără posibilitate de liberare condiţionată, incompatibile cu art. 3 din Convenţie.

Concluziile Curţii:

Garanţiile oferite de Guvernul Statelor Unite ale Americii, de procurorii din Florida şi de judecătorul Weatherby sunt clare şi

fără echivoc şi trebuie să li se acorde prezumţia de bună-credinţă. Garanţiile oferite de procurorul-şef adjunct stabilesc

cu claritate că procurorii nu vor cere pedeapsa cu moartea. În plus, ordinul emis de judecătorul Weatherby stabileşte

cu claritate că nu există niciun risc să fie pronunţată condamnarea la pedeapsa cu moartea în acest caz, cu atât mai puţin că

oricare din condamnări va duce la impunerea pedepsei cu moartea. Prin urmare, Curtea constată că garanţiile oferite

de autorităţile din Florida, coroborate cu garanţiile conţinute în nota diplomatică, sunt suficiente pentru a elimina orice risc

ca primul reclamant să fie condamnat la moarte dacă ar fi extrădat şi condamnat, în calitate de acuzat. Hotărârea Chahal

(astfel cum este reconfirmată în Saadi) trebuie considerată ca aplicându-se deopotrivă şi extrădării şi altor tipuri

de îndepărtare de pe teritoriul unui stat contractant şi trebuie aplicată fără deosebire între diferitele forme de rele tratamente

interzise de art. 3 din convenţie. Natura absolută a art. 3 din Convenţie nu înseamnă că orice formă de rele tratamente

va acţiona ca un obstacol în ce priveşte expulzarea dintr-un stat contractant. Tratamentul care ar putea încălca art. 3 din

Convenţie din cauza unei acţiuni sau omisiuni a unui stat contractant ar putea să nu atingă nivelul minim de gravitate necesar

pentru a exista o încălcare a art. 3 din Convenţie, într-un caz de expulzare sau extrădare. De exemplu, neglijenţa unui stat

contractant în a furniza îngrijiri medicale adecvate în jurisdicţia sa a condus, ocazional, Curtea să constate o încălcare a art. 3

din Convenţie, dar astfel de încălcări nu au fost atât de uşor de stabilit, în contextul extrateritorial. În ce priveşte relele

tratamente aplicate deţinuţilor, următorii factori, printre alţii, au fost decisivi în concluzia Curţii că a existat o încălcare

a art. 3 din Convenţie: prezenţa premeditării; faptul că măsura a fost calculată pentru a distruge rezistenta sau voinţa

reclamantului; intenţia de a înjosi sau umili un reclamant, sau, dacă nu a existat o astfel de intenţie, faptul că măsura a fost

aplicată într-un mod care a produs totuşi sentimente de frică, angoasă sau inferioritate; absenţa oricărei justificări specifice

pentru măsura impusă; caracterul punitiv arbitrar al măsurii, perioada de timp în care a fost aplicată măsura; şi faptul că

a existat un anumit grad de disconfort sau dureri de o intensitate care să depăşească nivelul inevitabil al suferinţei inerent

în detenţie. Toate aceste elemente depind strâns de situaţia de fapt şi deci pot fi uşor stabilite prospectiv, în contextul

extrădării sau al expulzării. În cazul expulzării, încălcarea s-ar putea produce în cazul în care reclamantul ar fi în măsură

să demonstreze că el sau ea se confruntă cu un risc real de a primi o sentinţă extrem de disproporţionată în statul de reşedinţă.

Cu toate acestea, Convenţia nu se pretinde a fi un mijloc de a solicita statelor contractante să impună altor state standardele

Convenţiei. Trebuie ţinut cont de faptul că practicile de condamnare variază foarte mult între state şi că deseori vor exista

PC-OC (2011) 21 REV 5

diferenţe legitime şi rezonabile între state în ceea ce priveşte durata pedepselor care sunt impuse, chiar şi pentru infracţiuni

similare. Prin urmare, Curtea consideră că numai în cazuri excepţionale un reclamant va reuşi să demonstreze că pedeapsa

pe care ar putea-o primi într-un stat necontractant ar fi extrem de disproporţionată şi, astfel, contrară art. 3 din Convenţie.

[pct. 86, 128, 129, 130 şi 134]

Othman (Abu Qatada) împotriva

Regatului Unit

Nr.: 8139/09

Tip: Hotărâre

Data: 17 ianuarie 2012

Articole: Y: 6; N: 3, 5

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- azil

- expulzare

- proces echitabil

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzarea unui cetăţean iordanian din Regatul Unit în Iordania. Reclamantul se află pe lista Comitetului

pentru sancţiuni Al-Qaida al O.N.U. cu persoane afiliate Al-Qaida. Acesta a fost condamnat de două ori in absentia,

în Iordania pentru conspiraţie în vederea realizării de atacuri cu bombă asupra Şcolii Americane şi asupra Hotelului

Jerusalem din Amman. Autorităţile iordaniene au solicitat extrădarea reclamantului din Regatul Unit. La începutul lui 2000,

Iordania a retras cererea. În toamna lui 2000, reclamantul a fost din nou judecat in absentia în Iordania, de data aceasta pentru

conspiraţie în vederea provocării de explozii la obiective occidentale si israeliene din Iordania. Regatul Unit şi Iordania

au negociat un memorandum de înţelegere (MDI), stabilind o serie de garanţii de conformitate cu standardele internaţionale

ale drepturilor omului, care să fie respectate atunci când o persoană este trimisă dintr-un stat în altul. Măsura provizorie a fost

respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Reclamantul s-ar confrunta cu un risc real de a fi supus torturii sau relelor tratamente dacă ar fi deportat în Iordania şi,

ca o problemă de drept, trebuie să se acorde o atenţie corespunzătoare criticilor comunităţii internaţionale privind garanţiile

oferite. Reclamantul a prezentat probe, care, susţine acesta, demonstrează că regimul închisorilor iordaniene nu respectă statul

de drept. Natura monitorizării prevăzute de termenii de referinţă conveniţi în cadrul MDI este, de asemenea, limitată.

2. Este incompatibil cu art. 3 din Convenţie coroborat cu art. 13 din Convenţia SIAC, pentru a stabili eficienţa garanţiilor

oferite de Iordania, să se utilizeze un material care nu a fost prezentat reclamantului.

3. În cazul expulzării, reclamantul s-ar confrunta cu un risc real de negare flagrantă a dreptului său la libertate garantat

de art. 5 din Convenţie, ca urmare a posibilităţii, în conformitate cu legislaţia iordaniană, să fie ţinut izolat până la 50 zile şi

asistenţa juridică i-ar fi refuzată în cursul unei astfel de detenţii. Dacă ar fi condamnat în urma rejudecării, orice pedeapsă

cu închisoarea ar reprezenta o încălcare flagrantă a art. 5 din Convenţie, deoarece ar fi fost impusă ca urmare a unei încălcări

flagrante a art. 6 din Convenţie.

4. Reclamantul s-ar confrunta cu un risc real de denegare de dreptate flagrantă dacă ar fi rejudecat în Iordania pentru oricare

din infracţiunile pentru care a fost condamnat in absentia. Mărturisirile obţinute de la Al-Hamasher şi Abu Hawsher

au reprezentat principalul temei al condamnărilor sale în cursul proceselor iniţiale şi aceste persoane, precum şi alte persoane

inculpate în procesele menţionate au fost ţinute izolate, fără asistenţă juridică, şi torturate. Utilizarea probelor obţinute prin

tortură a reprezentat o denegare de dreptate flagrantă.

Concluziile Curţii:

1. Pentru a evalua aplicarea practică a garanţiilor şi pentru a determina ponderea care trebuie acordată acestora, întrebarea

preliminară este dacă situaţia generală a drepturilor omului în statul de reşedinţă exclude acceptarea vreunui tip de garanţii.

Cu toate acestea, doar în cazuri rare situaţia generală dintr-o ţară va face ca nicio pondere să nu poată fi atribuită garanţiilor.

De regulă, Curtea va evalua, în primul rând, calitatea garanţiilor oferite şi, în al doilea rând, dacă, în lumina practicilor din

statul de reşedinţă, pot fi luate în considerare. Pentru a proceda astfel, Curtea va avea în vedere, printre altele, următorii

factori: (i) dacă termenii garanţiilor au fost prezentaţi Curţii; (ii) dacă garanţiile sunt specifice sau sunt generale şi vagi;

(iii) cine a oferit garanţiile şi dacă acea persoană poate obliga statul de reşedinţă; (iv) în cazul în garanţiile au fost emise

de guvernul central al statului de reşedinţă, dacă autorităţile locale se vor conforma acestora; (v) dacă garanţiile se referă la un

tratament legal sau ilegal în statul de reşedinţă; (vi) dacă au fost oferite de un stat contractant; (vii) durata şi forţa relaţiilor

bilaterale dintre statul care face expulzarea şi statul de reşedinţă, inclusiv istoricul statului de reşedinţă în ce priveşte

respectarea unor garanţii similare; (viii) dacă respectarea garanţiilor poate fi verificată în mod obiectiv prin intermediul

unor mecanisme de monitorizare diplomatice sau de altă natură, inclusiv asigurarea accesului neîngrădit la avocaţii

reclamantului; (ix) dacă există un sistem eficient de protecţie împotriva torturii în statul de reşedinţă, inclusiv dacă statul este

PC-OC (2011) 21 REV 5

dispus să coopereze cu mecanismele internaţionale de monitorizare (inclusiv O.N.G. internaţionale pentru drepturile omului),

şi dacă este dispus să ancheteze acuzaţiile de tortură şi să pedepsească persoanele răspunzătoare; (x) dacă reclamantul a fost

anterior supus la rele tratamente în statul de reşedinţă; şi (xi) dacă a fost examinată credibilitatea garanţiilor de către instanţele

naţionale ale statului care face expulzarea/ale statului contractant. Curtea nu a stabilit niciodată o regulă absolută că nu

se poate crede despre un stat care nu respectă obligaţiile multilaterale că nu va respecta garanţiile bilaterale. Măsura în care

un stat nu şi-a îndeplinit obligaţiile sale multilaterale este, cel mult, un factor pentru a stabili dacă garanţiile sale bilaterale

sunt suficiente. De asemenea, nu există nici o interdicţie în solicitarea de garanţii atunci când există o problemă sistematică

privind tortura şi relele tratamente în statul de reşedinţă. Guvernele Regatului Unit şi iordanian au făcut eforturi reale pentru

a obţine şi oferi garanţii transparente şi detaliate pentru a se asigura că reclamantul nu va fi supus la rele tratamente

în momentul revenirii sale în Iordania. De asemenea, MDI pare a fi superior oricăror garanţii examinate de Comitetul O.N.U.

împotriva torturii şi de Comitetul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru drepturile omului. MDI este specific şi cuprinzător. Se

referă direct la protecţia drepturilor garantate reclamantului de Convenţie, în Iordania. Garanţiile trebuie privite în contextul

în care au fost oferite. Curtea consideră că există probe suficiente pentru a concluziona că garanţiile au fost oferite cu bună-

credinţă de către un guvern ale cărui relaţii bilaterale cu Regatul Unit au fost, din punct de vedere istoric, foarte strânse. În

plus, au fost aprobate la cele mai înalte niveluri ale guvernului iordanian, cu aprobarea expresă şi sprijinul regelui însuşi .

Astfel, este evident că, indiferent de statutul MDI în dreptul iordanian, garanţiile au fost oferite de oficialităţi care sunt

capabile să oblige statul iordanian. Toţi aceşti factori fac conformarea cu litera şi spiritul MDI mult mai probabilă.

De asemenea, deşi reclamantul a susţinut că imaginea sa importantă l-ar pune într-un mai mare pericol, Curtea nu poate

accepta acest argument, având în vedere contextul politic mai larg în care a fost negociat memorandumul de înţelegere.

Curtea consideră că este mult mai probabil ca profilul important reclamantului să determine autorităţile iordaniene să fie

atente pentru a se asigura că este tratat în mod corespunzător; Guvernul iordanian este fără nici o îndoială conştient de faptul

că nu doar relele tratamente ar avea consecinţe grave asupra relaţiilor sale bilaterale cu Regatul Unit, ci ar provoca,

de asemenea, indignarea internaţională. [pct. 188, 189 şi 193–196].

2. Curtea nu consideră că există susţinere în jurisprudenţa sa pentru afirmaţia reclamantului că este necesară o cerinţă mai

mare privind transparenţa şi echitatea procedurală atunci când sunt formulate garanţiile; la fel ca în toate cazurile ce implică

art. 3, ceea ce este necesar este un control independent şi riguros. Art. 13 din Convenţie nu poate fi interpretat ca impunând

o interdicţie absolută instanţelor judecătoreşti naţionale să accepte probe publice, cu condiţia ca interesele reclamantului să fie

protejate permanent în faţa acestor instanţe. În speţa de faţă, cel puţin în măsura în care se discută problema riscului de rele

tratamente în Iordania, nu a fost deschis niciun dosar împotriva reclamantului în faţa SIAC. În schimb, reclamantul a înaintat

o plângere potrivit căreia ar exista un risc real de rele tratamente în cazul în care ar fi expulzat în Iordania. În opinia Curţii,

nu există nicio dovadă că, acceptând probe publice în această speţă, SIAC, asistată de avocaţi specializaţi, nu ar fi efectuat

un control riguros al cererii reclamantului. Curtea nu este convins nici că, bazându-se pe probe publice, SIAC ar fi acceptat

un risc inacceptabil de a obţine un rezultat incorect: în măsura în care a existat un astfel de risc, el a fost atenuat de prezenţa

avocaţilor specializaţi. Chiar presupunând că probele publice au fost analizate în raport cu interesele Statelor Unite

ale Americii faţă de reclamant, angajamentul GID de a respecta garanţiile oferite şi negocierea de către Foreign and

Commonwealth Office a memorandumului de înţelegere, Curtea consideră că aceste aspecte sunt de natură foarte generală.

Nu există nici un motiv pentru a se presupune că, dacă reclamantului i-ar fi fost prezentate aceste probe publice, ar fi fost

în măsură să conteste probele într-un mod pe care avocaţii specializaţi nu l-au putut face. [pct. 219, 223 şi 224]

3. Este posibil ca art. 5 din Convenţie să se aplice într-o cauză referitoare la expulzare. Prin urmare, Curtea consideră că

un stat contractant ar încălca art. 5 din Convenţie, dacă ar expulza un reclamant într-un stat în care el sau ea ar risca în mod

real o încălcare flagrantă a acestui articol. Cu toate acestea, la fel ca şi în cazul art. 6 din Convenţie, trebuie să existe un prag

ridicat. O încălcare flagrantă a art. 5 din Convenţie s-ar produce numai în cazul în care, de exemplu, statul de reşedinţă ar ţine

în detenţie în mod arbitrar un reclamant timp de mai mulţi ani, fără nicio intenţie de-l judeca. O încălcare flagrantă a art. 5 din

Convenţie s-ar produce şi în cazul în care un reclamant s-ar afla în pericolul de a fi închis pentru o perioadă importantă

PC-OC (2011) 21 REV 5

de timp în statul de reşedinţă fiind anterior condamnat în urma unui proces inechitabil în mod flagrant. Curtea constată că

nu va exista niciun risc real de încălcare flagrantă a art. 5 din Convenţie în ceea ce priveşte arestarea preventivă

a reclamantului în Iordania, întrucât Iordania intenţionează în mod clar să-l aducă pe reclamant în instanţă şi trebuie să facă

acest lucru în termen de 50 de zile de la momentul reţinerii. Detenţia de 50 de zile este ca durată mult prea scurtă pentru

a reprezenta o încălcare flagrantă a art. 5 din Convenţie şi, prin urmare, nu ar exista nicio încălcare a acestui articol dacă

reclamantul ar fi expulzat în Iordania. [pct. 233 şi 235]

4. În jurisprudenţa Curţii, termenul „denegare de dreptate” flagrantă este sinonim cu un proces care este în mod vădit contrar

dispoziţiilor art. 6 din Convenţie sau principiilor cuprinse în aceasta. Deşi nu a fost necesar să se definească sintagma

în termeni mai precişi, Curtea a arătat, totuşi că anumite forme de inechitate ar putea echivala cu o denegare de dreptate

flagrantă. Aceste forme includ: condamnarea in absentia fără nicio posibilitate ulterioară de a obţine o nouă stabilire

a fondului acuzării; un proces care este sumar ca natură şi care se desfăşoară într-un dispreţ total faţă de drepturile la apărare;

detenţia fără niciun acces la o instanţă independentă şi imparţială pentru a putea fi examinată legalitatea detenţiei; refuzul

deliberat şi sistematic al accesului la un avocat, mai ales pentru o persoană reţinută într-o ţară străină. Denegarea de dreptate

flagrantă depăşeşte simplele nereguli sau lipsa de garanţii în cadrul procedurilor de judecată, care ar putea duce la o încălcare

a art. 6 din Convenţie, dacă s-ar produce chiar în statul contractant. Ceea ce se impune este ca încălcarea principiilor

unui procesului echitabil, garantat de art. 6 din Convenţie, să fie atât de importantă încât să constituie anularea sau distrugerea

însăşi esenţei dreptului garantat de acest articol. Pentru a evalua dacă acest test a fost trecut, Curtea consideră că trebuie

să se aplice acelaşi standard, precum şi sarcina probei la fel ca cauzele referitoare la expulzare, de la art. 3. Prin urmare,

reclamantul este cel care trebuie să prezinte probe care să demonstreze că există motive întemeiate pentru a se considera că,

dacă ar fi expulzat dintr-un stat contractant, ar fi expus unui risc real de a fi supus la o denegare de dreptate flagrantă. În cazul

în care sunt prezentate astfel de probe, este sarcina Guvernului să înlăture orice îndoieli cu privire la acestea. Curtea

a constatat că se va produce o denegare de dreptate flagrantă dacă probele obţinute prin tortură au fost admise în cadrul

procedurilor penale. Reclamantul a demonstrat că există riscul real ca Abu Hawsher şi Al-Hamasher să fi fost torturaţi pentru

a furniza probe împotriva lui, iar Curtea a constatat că reclamantului nu i se poate solicita suplimentar sarcina probei. Având

în vedere aceste concluzii, Curtea concluzionează că există un risc real ca rejudecarea cauzei reclamantului să conducă

la o denegare de dreptate flagrantă. [pct. 259, 260, 261 şi 282]

Vinter şi alţii împotriva Regatului Unit

Nr.: 66069/09 şi 130/10 şi 3896/10

Tip: Hotărâre

Data: 17 ianuarie 2012

Articole: N: 3

Cuvinte-cheie:

- pedeapsă cu închisoarea pe viaţă

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Pedeapsa cu închisoarea pe viaţă executată în Regatul Unit.

Capăt de cerere relevant: Toate sentinţele pe viaţă (condamnare la închisoare pe viaţă fără posibilitatea reducerii pedepsei)

încalcă art. 3 din Convenţie. Competenţa secretarului de stat de a acorda liberarea din motive umanitare nu permite ca sentinţa

de condamnare pe viaţă să fie redusă. Nu reprezintă competenţă generală acordarea liberării şi nu ia în considerare evoluţia,

reabilitarea, remuşcările sau executarea pedepsei. Liberarea din motive umanitare este, de altfel, interpretată în mod restrictiv

ca aplicându-se numai în cazul în care moartea va surveni în 3 luni şi nu există niciun risc pentru cetăţeni. Competenţa

secretarului de stat nu a fost exercitată şi nu ar putea fi interpretată ca permiţând liberarea condiţionată (de exemplu, liberarea

din motive altele decât cele umanitare), ceea ce art. 3 din Convenţie impune.

Concluziile Curţii: Sub rezerva cerinţei generale ca o pedeapsă să nu fie extrem de disproporţionată, pentru pedepsele

cu închisoarea cu pe viaţă, este necesar să se facă distincţia între trei tipuri de pedepse: (i) pedeapsa cu închisoarea pe viaţă

cu eligibilitatea de liberare după o perioadă minimă; (ii) o pedeapsă discreţionară cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea

de liberare condiţionată; şi (iii) o pedeapsă obligatorie de închisoare pe viaţă fără posibilitatea de liberare condiţionată. Prima

pedeapsă este în mod clar reductibilă şi, prin urmare, nu poate apărea nici o problemă în temeiul art. 3 din Convenţie.

În al doilea caz, o pedeapsă discreţionară cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de liberare condiţionată, Curtea observă că,

în mod normal, astfel de pedepse sunt impuse pentru infracţiuni de gravitate foarte mare, cum ar fi crimă sau omor. În orice

sistem juridic, astfel de infracţiuni, în cazul în care nu atrag o condamnare pe viaţă, vor atrage în mod normal o pedeapsă

majoră cu închisoarea, probabil, de mai multe zeci de ani. Prin urmare, orice inculpat care este condamnat pentru o astfel

de nfracţiune este de aşteptat să execute un număr semnificativ de ani de închisoare înainte de a putea avea în mod realist

PC-OC (2011) 21 REV 5

orice speranţă de liberare, indiferent dacă a primit o condamnare pe viaţă sau o pedeapsă pentru o perioadă determinată.

Rezultă, aşadar, că, în cazul în care o pedeapsă discreţionară pe viaţă este pronunţată de o instanţă după analizarea tuturor

circumstanţelor atenuante şi agravante relevante, nu poate apărea o problemă în temeiul art. 3 în momentul în care este

pronunţată. În schimb, o problemă în temeiul art. 3 va apărea numai atunci când se poate demonstra: (i) că detenţia continuă

a reclamantului nu mai poate fi justificată de niciun motiv penal legitim (cum ar fi pedeapsa, descurajarea, protecţia publică

sau reabilitare); şi (ii) astfel cum a statuat Marea Cameră în Kafkaris, pedeapsa nu poate fi redusă de facto şi de jure. În cazul

celei de-a treia pedepse, pedeapsa obligatorie cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de liberare condiţionată, Curtea

consideră că este necesară o analiză mai amănunţită. Viciul oricărei pedepse cu caracter obligatoriu este că privează

inculpatul de orice posibilitate de a prezenta orice circumstanţe atenuante sau circumstanţe speciale în faţa instanţei care

a pronunţat condamnarea. Acest lucru este valabil mai ales în cazul unei pedepse obligatorii cu închisoarea pe viaţă fără

posibilitatea de liberare condiţionată, o pedeapsă care, de fapt, condamnă un inculpat să-şi petreacă restul zilelor

în închisoare, indiferent de nivelul său de vinovăţie şi indiferent dacă Curtea care a pronunţat condamnarea consideră că

sentinţa este justificată. Toate aceste considerente nu înseamnă însă că o pedeapsă obligatorie cu închisoarea pe viaţă

fără posibilitate de liberare condiţionată este, în sine, incompatibilă cu Convenţia, deşi tendinţa în Europa este în mod clar

împotriva unor astfel de sentinţe. În schimb, aceste considerente înseamnă că este mult mai probabil ca o astfel de sentinţă

să fie extrem de disproporţionată faţă de oricare dintre celelalte tipuri de condamnări pe viaţă, mai ales dacă presupune

ca instanţa care pronunţă condamnarea să ignore factorii atenuanţi, care sunt în general înţeleşi ca indicând un nivel

semnificativ mai mic de vinovăţie din partea inculpatului, cum ar fi tinereţea sau gravele probleme de sănătate mintală.

Curtea concluzionează aşadar că, în absenţa unei astfel de extreme disproporţionalităţi, va apărea o problemă în temeiul art. 3

în cazul unei sentinţe obligatorii cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de liberare condiţionată, la fel ca şi în cazul

unei pedepse discreţionare cu închisoarea pe viaţă, atunci când se poate demonstra: (i) că detenţia continuă reclamantului nu

mai poate fi justificată de niciun motiv penal legitim; şi (ii) că pedeapsa poate fi redusă de facto şi de jure. [pct. 90–93]

M. S. împotriva Belgiei

Nr.: 50012/08

Tip: Hotărâre

Data: 31 ianuarie 2012

Articole: Y: 3, 5 §1, 5 §4

Cuvinte-cheie:

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Belgia a iniţiat procedura de expulzare împotriva unui cetăţean irakian, suspect de legături cu terorismul,

în urma executării unei pedepse privative de libertate. După eliberarea din închisoare, reclamantul a fost deţinut în perioada

octombrie 2007–martie 2009 într-un centru de tranzit de tip închis pentru străini care locuiesc ilegal, pe baza unui ordin

de a părăsi teritoriul. În cursul detenţiei, a aplicat pentru statutul de refugiat, statut care i-a fost refuzat, deşi Consiliul pentru

apel al persoanelor străine (AAB) a menţionat că, în cazul în care ar fi expulzat în Irak, reclamantul ar risca să fie expus

la rele tratamente. Aflat sub incidenţa unui ordin de şedere între martie 2009 şi aprilie 2010, reclamantul a fost din nou reţinut

din aprilie 2010 până în octombrie 2010 când, în cele din urmă, a fost repatriat în Irak. Înainte de repatriere, autorităţile

belgiene au încercat să expulzeze reclamantul într-o ţară terţă.

Capete de cerere relevante:

1. Reclamantul susţine că a fost repatriat în Irak, unde a fost expus la rele tratamente. Reclamantul susţine că întoarcerea lui

nu a fost voluntară şi că a fost presat de autorităţile belgiene, astfel încât singura posibilitate pe care o avea era reîntoarcerea

în Irak.

2. Întrucât cererea de azil era încă pendinte şi autorităţile belgiene aveau cunoştinţă de faptul că expulzarea sa în Irak nu era

posibilă în lumina riscului de rele tratamente la care era expus în această ţară, reclamantul afirmă că prima perioadă

de detenţie a fost arbitrară, întrucât nu putea fi considerat persoană străină împotriva căreia au fost luate măsuri în vederea

expulzării.

3. Reclamantul susţine că a doua perioadă de detenţie a fost ilegală, întrucât nu se poate considera că autorităţile belgiene

urmăreau expulzarea sa cu diligenţa impusă de Curte. Reclamantul mai susţine că nu i-a fost oferită nicio informaţie

cu privire la motivul pentru care a fost din nou arestat şi, prin urmare, a fost lipsit de posibilitatea de a contesta legalitatea

arestării.

Concluziile Curţii:

1. Pentru a fi validă, renunţarea la anumite garanţii procedurale trebuie însoţită de garanţii suficiente pentru a se asigura că

PC-OC (2011) 21 REV 5

renunţarea a fost exprimată în mod liber. În speţă, reclamantul s-a aflat în faţa uneia din următoarele opţiuni: să rămână

în Belgia, fără vreo speranţă de a obţine dreptul de şedere legală şi vreo perspectivă de a trăi în libertate, să se întoarcă în Irak,

cu riscul de a fi arestat şi expus la rele tratamente, sau de a merge într-o ţară terţă, fapt care s-a dovedit a fi irealizabil.

Nu se poate considera că reclamantul a renunţat în mod valid la dreptul său la protecţia garantată de art. 3 din Convenţie şi

revenirea sa în Irak trebuie considerată a fi o revenire forţată. Chiar şi în cele mai dificile circumstanţe cum ar fi lupta

împotriva terorismului, şi indiferent care au fost actele persoanei în cauză, Convenţia interzice tortura în termeni absoluţi.

Prin urmare, nu este posibil ca riscul expunerii la rele tratamente să fie evaluat în raport cu motivele invocate

pentru expulzare. În speţă, existenţa unor motive serioase şi întemeiate pentru a se considera că există un risc real

de tratamente contrare art. 3 din Convenţie nu este contestată. Autorităţile belgiene ar fi trebuit să ataşeze expulzării

reclamantului o serie de garanţii în vederea asigurării securităţii acestuia, cel mai fapt important fiind obţinerea de garanţii

diplomatice din partea autorităţilor statului în cauză. Întrucât nu au luat astfel de măsuri, autorităţile belgiene nu au făcut

tot ceea ce se putea aştepta în mod rezonabil de la acestea, în raport cu Convenţia. [pct. 124–127,129 şi 131]

2. O procedură de expulzare nu poate fi considerată ca fiind în curs de desfăşurare atunci când autorităţile nu au

nicio perspectivă de a expulza persoanele în cauză în timpul detenţiei fără a le expune la un risc real de rele tratamente.

Detenţia pentru singurul motiv legat de securitatea naţională nu se încadrează în limitele art. 5 §1 (f) din Convenţie. Curtea

consideră că reclamantul a fost arestat în conformitate cu o procedură prevăzută de lege şi nu are nici un motiv să se îndoiască

de faptul că autorităţile naţionale au în vedere expulzarea şi au avut o perspectivă realistă de a obţine expulzarea, în cazul

în care i s-ar fi refuzat cererea de azil. Situaţia trebuie analizată diferit de la data de la care Comisia Generală pentru Refugiaţi

şi Apatrizi (CGRA) a emis un aviz cu privire la riscurile cu care ar fi urmat să se confrunte reclamant în cazul expulzării sale

în Irak. Din acel moment, reclamantul a fost ţinut în detenţie strict din motive de securitate, întrucât autorităţile nu puteau

continua procedura de expulzare fără să încalce obligaţiile din Convenţie. [pct. 150, 151, 153, 154 şi 155]

3. Ordinul de a părăsi teritoriul pe baza căruia reclamantul a fost reţinut face referire la faptul că Oficiul pentru Străini (OS)

aştepta un aviz din partea CGRA cu privire la remanenţa riscurilor cu care reclamantul s-ar fi confruntat în cazul expulzării

în Irak. Deşi Curtea este dispusă să vadă această etapă ca o condiţie necesară pentru expulzarea reclamantului, nu poate

concepe că o astfel de etapă poate fi considerată în sine ca o măsură luată în vederea expulzării în sensul art. 5 §1 (f)

din Convenţie. Situaţia s-a schimbat din momentul în care autorităţile belgiene au stabilit contacte diplomatice pentru

a identifica un stat terţ dispus să primească reclamantul până în momentul în care reclamantul a refuzat să fie expulzat

în Burundi. Având în vedere nereuşita măsurilor luate în scopul de a identifica un stat terţ, lipsa oricăror alte măsuri în această

privinţă şi noul aviz din partea CGRA care confirma riscurile cu care s-ar fi confruntat reclamantul în cazul revenirii în Irak,

Curtea nu poate decât să reţină absenţa unei legături între detenţia reclamantului şi posibilitatea de a-l expulza de pe teritoriul

belgian. [pct. 175, 177 şi 179]

Al Husin împotriva Bosniei şi

Herţegovinei

Nr.: 3727/08

Tip: Hotărâre

Data: 7 februarie 2012

Articole: Y: 3, 5 §1; N: 5 §1

Cuvinte-cheie:

- detenţie (legalitate)

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Deportarea unui cetăţean sirian din Bosnia şi Herţegovina în Siria, din cauza asocierii sale cu o organizaţie

teroristă mujahedină.

Capete de cerere relevante: Reclamantul susţine că a fost perceput de autorităţile siriene ca fiind membru al Frăţiei

Musulmane, scoasă în afara legii (în lumina implicării sale în mitingurile organizate de această organizaţie în 1980), sau

ca islamist (având în vedere asocierea sa cu mişcarea mujahedină care pledează pentru versiunea saudită a Islamului inspirată

de Wahhabi/Salafi). Reclamantul susţine că autorităţile siriene cunoşteau activităţile sale în cadrul Frăţiei Musulmane,

în măsura în care a vorbit întotdeauna deschis despre acestea (de exemplu, a dat o serie de interviuri pentru postul de

televiziune Al Jazeera şi ziarul Asharq Alawsat între 1996 şi 2001). Reclamantul a făcut referire la situaţia lui Muhammad

Zammar, mujahedin de origine siriană, care a fost torturat în Siria şi condamnat la 12 ani de închisoare pentru calitatea sa

de membru al Frăţiei Musulmane (deşi nu a fost prezentată la proces nicio probă privind calitatea sa de membru în această

organizaţie). Reclamantul susţine că el ar putea fi, de asemenea, vizat din cauza proiectului său de evadare. Având în vedere

toate cele de mai sus şi situaţia politică şi umană generală a drepturilor în Siria, reclamantul susţine că expulzarea sa în Siria

l-ar expune la riscul de a fi supus la rele tratamente.

PC-OC (2011) 21 REV 5

Concluziile Curţii: Autorităţile interne nu au luat suficient în considerare tipul mişcării mujahedine la care reclamantul

este fără îndoială afiliat. În urma războiului din Bosnia şi Herţegovina, reclamantul a dat o serie de interviuri pentru unele

dintre cele mai importante instituţii media arabe, dezvăluind asocierea sa cu mişcarea mujahedină şi pledând pentru versiunea

saudită a Islamului inspirată de Wahhabi/Salafi. Presupunând chiar că acest fapt ar fi rămas neobservat de autorităţile siriene,

reclamantul s-a aflat din nou în centrul atenţiei atunci când a fost identificat în mod greşit ca fiind teroristul condamnat

Abu Hamza al-Masri, în Raportul de ţară privind terorismul în Bosnia şi Herţegovina al Departamentului de Stat de S.U.A., şi

arestat din motive de securitate naţională. Curtea este de părere că aceşti factori ar putea să-l transforme într-o persoană de

interes pentru autorităţile siriene. De fapt, reclamantul a prezentat un document emis de serviciile de securitate siriene la

16 august 2002 care indică faptul că acesta ar trebui să fie arestat în momentul intrării sale în ţară şi un document eliberat

de forţele armate siriene la 15 octombrie 2009 care indică faptul că serviciile de securitate deţineau un dosar care conţinea

informaţii despre reclamant. Având în vedere cele de mai sus, situaţia drepturilor omului din Siria şi faptul că situaţia

din această ţară s-a deteriorat de la debutul protestelor politice şi al tulburărilor civile din martie 2011, există un risc real ca,

în cazul în care ar fi deportat în Siria, reclamantul să fie supus la rele tratamente. [pct. 52, 53 şi 54]

Antwi şi alţii împotriva Norvegiei

Nr.: 26940/10

Tip: Hotărâre

Data: 14 februarie 2012

Articole: N: 8

Cuvinte-cheie:

- expulzare

- viaţa de familie (separarea familiei)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzarea unui resortisant din Ghana, a soţiei sale, resortisant norvegian naturalizat, şi a fiicei lor, resortisant

norvegian prin naştere.

Capăt de cerere relevant: Decizia autorităţilor de imigrare norvegiene ca primul reclamant să fie expulzat în Ghana cu

interdicţia de a reintrare în ţară timp de 5 ani ar conduce la o încălcare a drepturilor tuturor celor 3 reclamanţi în temeiul art. 8

din Convenţie. Ar distruge relaţiile dintre primul reclamant şi a treia reclamantă într-un mod care ar putea avea efecte nocive

de lungă durată pentru aceasta din urmă.

Concluziile Curţii: Şederea primului reclamant în Norvegia nu a fost niciodată legală. Expulzarea contestată şi interdicţia de

5 ani de a reintra în ţară a fost impusă primului reclamant avându-se în vedere gravitatea încălcărilor sale în ce priveşte Legea

imigrării (utilizarea unei identităţi false şi declaraţii false cu privire la cetăţenia sa). Planul de implementare a unei legi

naţionale privind imigrarea, care, ca şi în acest caz, se bazează pe sancţiuni administrative sub forma expulzării nu ridică

ca atare o problemă de nerespectare a art. 8 din Convenţie. Interesul public în favoarea expulzării primului reclamant

a cântărit greu în balanţă atunci când a fost evaluată problema proporţionalităţii în temeiul art. 8 din Convenţie. Primul

reclamant a crescut în Ghana, acolo unde locuia familia sa, şi a ajuns în Norvegia la o vârstă adultă. Nu se poate spune că

legăturile sale cu Norvegia că sunt mai mari decât cele din ţara sa de origine şi, în orice caz, s-au creat prin şedere ilegală şi

fără nicio aşteptare legitimă de a rămâne în ţară. Deşi a doua reclamantă a devenit resortisant norvegian şi are legăturile

familiale şi de muncă cu Norvegia şi, probabil, s-ar confrunta cu unele dificultăţi în a se restabili în Ghana, nu pare să existe

niciun obstacol special care să o împiedice să-l însoţească pe primul reclamant în ţara de origine. Factorii de mai sus nu pot fi,

în opinia Curţii, mai importanţi decât interesul public de a sancţionarea infracţiunilor agravate comise de primul reclamant

împotriva regulilor de imigrare în raport cu măsura contestată. Legăturile directe ale celei de-a treia reclamante cu Ghana sunt

foarte limitate, după ce a vizitat ţara de trei ori şi are puţine cunoştinţe despre limbile folosite în această ţară. Cu toate acestea,

întrucât ambii părinţi s-au născut şi au crescut în Ghana şi au vizitat ţara de 3 ori împreună cu fiica lor, nu există obstacole

insurmontabile în calea reclamanţilor pentru a se stabili în Ghana sau, cel puţin, pentru a menţine contacte regulate. [pct. 89,

90, 92, 93, 94 şi 98]

Hirsi Jamaa şi alţii împotriva Italiei

Nr.: 27765/09

Tip: Hotărâre (MC)

Data: 23 februarie 2012

Articole: Y: 3, 4 (Prot. 4), 13

Cuvinte-cheie:

- expulzare

- rele tratamente

Circumstanţe: Transferul (expulzare de facto) a 11 cetăţeni somalezi şi 13 cetăţeni eritreeni din Italia în Libia. Reclamanţii

au făcut parte dintr-un grup de aproximativ 200 de persoane care au părăsit Libia la bordul a 3 nave, cu scopul de a ajunge

pe coasta italiană. Navele au fost interceptate de Guardia di Finanzia şi de navele gărzii de coastă în largul mării, emigranţii

ilegali au fost transferaţi pe nave şi retrimişi în Libia în temeiul acordului de cooperare bilaterală din 2007 privind lupta

împotriva imigraţiei clandestine, încheiat între Italia şi Libia.

Capăt de cerere relevant: Reclamanţii au fost expuşi riscului de tortură sau tratamente inuman sau degradante în Libia şi

în ţările lor de origine, respectiv Eritreea şi Somalia, în urma retrimiterii lor din Italia în Libia.

Concluziile Curţii:Italia nu se poate sustrage de la responsabilitatea sa, bazându-se pe obligaţiile care decurg din acordurile

PC-OC (2011) 21 REV 5

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

bilaterale cu Libia. Chiar dacă s-ar presupune că aceste acorduri conţin prevederea expresă a reîntoarcerii în Libia

a emigranţilor interceptaţi pe mare, răspunderea statelor contractante continuă chiar şi după ce au încheiat angajamente

în temeiul unor tratate după intrarea în vigoare a Convenţiei sau a Protocoalelor adiţionale, în ceea ce priveşte aceste state.

[pct. 129]

Samaras şi alţii împotriva Greciei

Nr.: 11463/09

Tip: Hotărâre

Data: 28 februarie 2012

Articole: Y: 3

Cuvinte-cheie:

- rele tratamente

Linkuri: franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Condiţiile de detenţie a 12 resortisanţi greci şi un cetăţean somalez în închisoarea greacă din Ioannina.

Capăt de cerere relevant: Reclamanţii susţin că, în speţă, condiţiile de detenţie nu îndeplinesc standardele naţionale şi

internaţionale şi pot, prin urmare, să le provoace suferinţe fizice şi psihice grave. Reclamanţii susţin că au locuit şi dormit

în celule sau dormitoare înguste şi aglomerate, fără mese sau scaune sau camere libere pentru a se muta, că au petrecut 18 ore

pe zi în dormitoare, unde au fost obligaţi să stea în pat şi că mulţi dintre ei nu au primit tratament pentru bolile de care

sufereau.

Concluziile Curţii: Art. 3 din Convenţie impune statului obligaţia de a se asigura că toţi deţinuţii sunt ţinuţi în condiţii

compatibile cu respectul pentru demnitatea lor umană şi că metoda de executare a măsurii nu îi supune la suferinţe sau dureri

de o intensitate care să depăşească nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei. Reamintind că suprapopularea gravă

a închisorilor ridică o problemă în temeiul art. 3 din Convenţie, Curtea nu poate, totuşi, să decidă cât de mult spaţiu personal

trebuie să fie alocat fiecărui deţinut în termenii Convenţiei, întrucât problema se poate baza pe mai mulţi factori, cum ar fi

perioada privării de libertate, posibilitatea de a face mişcare in aer liber sau starea fizică şi mentală a deţinutului. În cazul

în care suprapopularea în sine nu este de natură să ridice o problemă în temeiul art. 3 din Convenţie, trebuie luate în

considerare alte aspecte legate de condiţiile de detenţie, cum ar fi posibilitatea de a folosi toaleta individual, sistemul

de ventilaţie, accesul la lumină naturală şi aer, calitatea sistemului de încălzire şi respectarea cerinţelor sanitare de bază.

Curtea nu intenţionează să-şi reconsidere jurisprudenţa proprie conform căreia pot fi luate în considerare elemente altele decât

suprapopularea sau spaţiul personal disponibil unui deţinut, atunci când se examinează respectarea cerinţelor art. 3.

Posibilitatea de a se deplasa în afara dormitorului este unul dintre acele elemente. Cu toate acestea, un astfel de factor, luat

singur, nu poate fi considerată atât de important încât să încline balanţa în favoarea unei constatări a faptului că nu a fost

încălcat art. 3 din Convenţie. Curtea trebuie să evalueze, de asemenea, forma şi durata libertăţii de mişcare în raport cu durata

totală a detenţiei şi condiţiile generale care predomină în închisoare. Curtea observă că perioada în care reclamanţii au lucrat

a constituit doar o parte limitată a perioadei totale de detenţie. [pct. 56, 57, 59, 63 şi 65]

Atmaca împotriva Germaniei

Nr.: 45293/06

Tip: Decizie

Data: 6 martie 2012

Articole: -

Cuvinte-cheie:

- măsură provizorie

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădarea din Germania în Turcia, pentru trimiterea în judecată, a unei persoane care a activat în PKK

(Partidul Muncitorilor din Kurdistan) şi care a cerut azil în Germania. Măsura provizorie a fost respectată.

Capăt de cerere relevant: Reclamantul s-a plâns de faptul că există riscul de a fi torturat şi de a fi expus unor condiţii

degradante de detenţie şi că va fi condamnat printr-un proces inechitabil, dacă va fi extrădat în Turcia.

Concluziile Curţii: Decizia Ministerului Federal al Justiţiei de autorizare a extrădării reclamantului în Turcia, care a fost

iniţial programată pentru 18 iulie 2007, nu a fost luată până în prezent. Curtea observă, în acest sens, că procedura în faţa

Ministerului Federal de Justiţie pentru autorizarea extrădării reclamantului era deja pendinte de aproape 4 ani şi jumătate, fără

ca vreo decizie să fi fost luată. Curtea observă, în continuare, că aceste proceduri nu pot fi considerate ca o cale de atac

„disponibilă” reclamantului pentru a solicita o reparaţie în ceea ce priveşte pretinsele încălcări ale Convenţiei, în sensul

obligaţiei de a epuiza căile de atac interne în temeiul art. 35 §1 din Convenţie. Nu este în puterea reclamantului să instituie

aceste proceduri. De altfel, Guvernul nu a susţinut că reclamantul a epuizat căile de atac interne, drept urmare a faptului că

procedurile în faţa Ministerului Federal al Justiţiei sunt încă pendinte. Cu toate acestea, decizia Ministerului Federal

al Justiţiei privind autorizarea extrădării reclamantului reprezintă o precondiţie pentru ca decizia instanţelor interne privind

extrădarea să poate deveni executorie. În acest context, Curtea regretă că decizia ministerului cu privire la autorizarea sau

neautorizarea extrădării reclamantului a fost, aparent, suspendată făcându-se referire, între altele, la decizia Curţii de a indica

Guvernului german, în temeiul art. 39 din Regulamentul Curţii, că reclamantul nu ar trebui să fie extrădat în Turcia

până la noi notificări. Aplicarea art. 39 vizează doar suspendarea executării unei decizii de către autorităţile interne

de a-l extrăda pe reclamant. Aceasta nu împiedică Guvernul să decidă, în orice moment, dacă reclamantul trebuie sau nu să fie

PC-OC (2011) 21 REV 5

extrădat. [pag. 15 şi 16]

Mannai împotriva Italiei

Nr.: 9961/10

Tip: Hotărâre

Data: 27 martie 2012

Nr.: 9961/10

Articole:

Cuvinte-cheie:

- expulzare

- rele tratamente

- măsură provizorie

Linkuri: franceză

Traduceri: indisponibil

A se vedea rezumatul foarte asemănător al cauzei Ben Khemais împotriva Italiei.

Babar Ahmad şi alţii împotriva

Regatului Unit

(Hotărâre)

Nr.: 24027/07, 11949/08, 36742/08,

66911/09 şi 67354/09

Tip: Hotărâre

Data: 10 aprilie 2012

Articole: N: 3

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

- pedeapsă cu închisoarea pe viaţă

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

NOTĂ: Pentru decizie, a se vedea supra.

Circumstanţe: Extrădarea a 6 resortisanţi britanici şi a unei persoane cu cetăţenie incertă din Regatul Unit în Statele Unite

ale Americii, pentru trimiterea în judecată pentru diverse infracţiuni teroriste şi infracţiuni asociate terorismului. Măsura

provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Dacă ar fi extrădaţi şi condamnaţi în Statele Unite ale Americii, reclamanţii ar fi ţinuţi în detenţie la Penitenciarul ADX

Florenţa şi, în plus, ar face obiectul unor măsuri administrative speciale (SAMS). Reclamanţii susţin că condiţiile de detenţie

de la ADX Florenţa (considerate separat sau coroborate cu SAMS) ar încălca art. 3 din Convenţie.

2. Dacă ar fi extrădaţi şi condamnaţi, reclamanţii ar putea primi pedepse cu închisoarea pe viaţă fără posibilitate de liberare

condiţionată şi/sau pedepse extrem de lungi, pe o perioadă determinată, cu încălcarea art. 3 din Convenţie.

Concluziile Curţii:

1. Pentru a intra sub incidenţa art. 3 din Convenţie, relele tratamente trebuie să atingă un nivel minim de gravitate. Evaluarea

acestui nivel minim este relativă; ea depinde de toate circumstanţele cauzei, cum ar fi durata tratamentului, efectele sale fizice

şi psihice şi, în unele cazuri, starea de sănătate a victimei. Pentru a se produce o încălcare a art. 3 din Convenţie ca urmare

a condiţiilor de detenţie ale reclamantului, trebuie ca suferinţa şi umilinţa implicate să depăşească acel inevitabil element

de suferinţă sau umilinţă legat de o anumită formă de tratament sau pedeapsă cu caracter legitim. Măsurile prin care

o persoană este privată de libertate pot implica adeseori un element de suferinţă sau umilinţă. Cu toate acestea, statul trebuie

să se asigure că o persoană este deţinută în condiţii care sunt compatibile cu respectarea demnităţii sale umane, că modul şi

metoda de executare a măsurii nu o supun la stres sau greutăţi care să depăşesc nivelul inevitabil de suferinţă inerent

în detenţie şi că, date fiind nevoile practice ale detenţiei, sănătatea şi bunăstarea sa sunt asigurate în mod adecvat. Atunci când

sunt evaluate condiţiile de detenţie, se ţine seama de efectele cumulate ale condiţiilor respective, precum şi de afirmaţiile

specifice făcute de reclamant. Curtea a evaluat plângerea referitoare la eventuala detenţie în ADX Supermax în special în ceea

ce priveşte izolarea, recreerea şi exerciţiile în aer liber, precum şi probleme de sănătate mentală în timpul detenţiei. Nu există

nicio bază pentru afirmaţia reclamanţilor potrivit căreia care plasare în detenţie la ADX se va realiza fără garanţii procedurale.

Biroul Federal al Penitenciarelor aplică criterii accesibile şi raţional atunci când decide transferul unui deţinut la ADX.

Plasarea în detenţie este însoţită de un grad ridicat de implicare a oficialilor de rang înalt din cadrul Biroului care sunt

din afara instituţiei în care se află în prezent deţinuţii. Implicarea acestora şi cerinţa ca o audiere să aibă loc înainte de transfer

oferi o măsură adecvată de protecţie procedurală. Nu există nici o probă care să sugereze că o astfel de audiere este doar

o chestiune de faţadă. Chiar dacă procesul de transfer ar fi nesatisfăcător, se poate face recurs atât la căile de atac

administrative în cadrul Biroului, cât şi în faţa instanţelor federale, prin introducerea unei cereri pentru respectarea unui

proces echitabil invocându-se cel de-al paisprezecelea amendament, pentru a remedia orice erori apărute în proces. Nu există

PC-OC (2011) 21 REV 5

nimic care să indice că autorităţile din Statele Unite ale Americii nu vor reexamina în mod continuu evaluarea riscului

de securitate pe care îl reprezintă reclamanţii. Biroul Federal al Penitenciarelor are proceduri bine stabilite pentru

reexaminarea clasificarea securităţii deţinuţilor şi efectuează astfel de reexaminări ale clasificării deţinuţilor prin programe

semestriale şi rapoarte de evoluţie la interval de 3 ani. În plus, autorităţile din Statele Unite ale Americii s-au dovedit ele

însele dispuse să reexamineze şi să elimine măsurile administrative speciale care au fost impuse deţinuţilor terorişti,

permiţând astfel transferul lor de la ADX către alte instituţii, mai puţin restrictive. Este evident din probele prezentate

de ambele părţi că scopul regimului din aceste unităţi este de a preveni orice contact fizic între un deţinut şi alţii, şi

de a reduce interacţiunea socială între deţinuţi şi personal. Acest lucru nu înseamnă, însă, că deţinuţii sunt ţinuţi în izolare

senzorială totală sau izolare socială totală. Deşi deţinuţii sunt ţinuţi în celule în marea majoritate a timpului, majoritatea

stimulilor în interiorul celulei este asigurată prin cale de televiziune şi radio, ziare cu apariţie frecventă, cărţi, articole

de artizanat şi hobby, precum şi programe educaţionale. Gama de activităţi şi servicii asigurate depăşeşte ceea ce este

prevăzut în mai multe închisori din Europa. În cazul în care există limitări cu privire la serviciile asigurate, de exemplu

restricţii legate de rugăciunile în grup, acestea sunt consecinţele necesare şi inevitabile ale detenţiei. Există posibilităţi

adecvate de interacţiune între deţinuţi. În timp ce deţinuţii se află în celule, este posibil să discute cu alţi deţinuţi, desigur,

numai prin sistemul de ventilaţie. În timpul perioadelor de recreere, deţinuţii pot comunica fără impedimente. Izolarea

experimentată de deţinuţi la ADX este, prin urmare, parţială şi relativă. În ceea ce priveşte starea de sănătate mentală

a reclamanţilor, nu pare că serviciile de psihiatrie care sunt disponibile la ADX ar fi în imposibilitatea de a trata astfel de

probleme. [pct. 201, 202, 203, 220, 222 şi 224]

2. În situaţii suficient de excepţionale, o extrădare ar fi încălca art. 3 din Convenţie dacă reclamantul ar risca să primească

o pedeapsă extrem de disproporţionată în statul de reşedinţă. În consecinţă, deşi, în principiu, problema unei pedepse adecvate

se află în general în afara domeniului de aplicare a Convenţiei, o pedeapsă extrem de disproporţionată ar putea echivala

unor rele tratamente, contrare art. 3 din Convenţie, în momentul impunerii sale. Cu toate acestea, „extrema

disproporţionalitate” reprezintă un test strict şi doar în „cazuri rare şi unice” va fi trecut acest test. În cazul scoaterii din ţară

(extrădare sau expulzare), încălcarea ar putea apărea în cazul în care reclamantul ar fi în măsură să demonstreze că riscă

în mod real să primească o pedeapsă extrem de disproporţionată în statul de reşedinţă. Cu toate acestea, Convenţia

nu se pretinde a fi un mijloc de a solicita statelor contractante să impună altor state standardele Convenţiei. Trebuie ţinut cont

de faptul că practicile de condamnare variază foarte mult între state şi că deseori vor exista diferenţe legitime şi rezonabile

între state în ceea ce priveşte durata pedepselor care sunt impuse, chiar şi pentru infracţiuni similare. Prin urmare, Curtea

consideră că numai în cazuri excepţionale un reclamant va reuşi să demonstreze că sentinţa pe care el sau ea ar putea-o primi

într-un stat necontractant ar fi extrem de disproporţionată şi, astfel, contrară art. 3 din Convenţie. În cazul pedepselor pe viaţă,

este necesar să se facă distincţia între trei tipuri de pedepse: (i) pedeapsa cu închisoarea pe viaţă cu eligibilitatea de eliberare

după o perioadă minimă; (ii) o pedeapsă discreţionară cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de liberare condiţionată; şi

(iii) o pedeapsă obligatorie de închisoare pe viaţă fără posibilitatea de liberare condiţionată. Prima pedeapsă este în mod clar

reductibilă şi, prin urmare, nu poate apărea nici o problemă în temeiul art. 3 din Convenţie. În al doilea caz, o pedeapsă

discreţionară cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de liberare condiţionată, Curtea observă că în mod normal astfel

de pedepse sunt impuse pentru infracţiuni de gravitate foarte mare, cum ar fi crimă sau omor. În orice sistem juridic, astfel

de infracţiuni, în cazul în care nu atrag o condamnare pe viaţă, vor atrage în mod normal o pedeapsă majoră cu închisoarea,

probabil, de mai multe zeci de ani. Prin urmare, oricine este condamnat pentru o astfel de infracţiune este de aşteptat

să execute un număr semnificativ de ani de închisoare înainte de a putea avea în mod realist orice speranţă de eliberare,

indiferent dacă a primit o condamnare pe viaţă sau o pedeapsă pentru o perioadă determinată. Rezultă, aşadar, că, în cazul

în care o pedeapsă discreţionară pe viaţă este pronunţată de o instanţă după analizarea tuturor circumstanţelor atenuante şi

agravante relevante, nu poate apărea o problemă în temeiul art. 3 în momentul în care este pronunţată. În schimb, Curtea

observă că poate apărea o problemă în temeiul art. 3 numai atunci când se poate demonstra: (i) că detenţia continuă

a reclamantului nu mai poate fi justificată de niciun motiv penal legitim (cum ar fi pedeapsa, descurajarea, protecţia publică

PC-OC (2011) 21 REV 5

sau reabilitare); şi (ii) pedeapsa nu poate fi redusă de facto şi de jure. În cazul celei de-a treia pedepse, pedeapsa obligatorie

cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de liberare condiţionată, Curtea consideră că este necesară o analiză mai amănunţită.

Viciul oricărei pedepse cu caracter obligatoriu este că privează inculpatul de orice posibilitate de a prezenta orice

circumstanţe atenuante sau circumstanţe speciale în faţa instanţei care a pronunţat condamnarea. Acest lucru este valabil

în cazul unei pedepse obligatorii cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de liberare condiţionată, pedeapsă prin care, de fapt,

condamnatul îşi va petrece restul zilelor în închisoare, indiferent de nivelul său de vinovăţie şi indiferent dacă instanţa care

a pronunţat condamnarea consideră că sentinţa este justificată. Totuşi, în opinia Curţii, toate aceste considerente nu înseamnă

însă că o pedeapsă obligatorie cu închisoarea pe viaţă fără posibilitate de liberare condiţionată este, în sine, incompatibilă

cu Convenţia, deşi tendinţa în Europa este în mod clar împotriva unor astfel de sentinţe. Curtea concluzionează aşadar că,

în absenţa unei astfel de extreme disproporţionalităţi, va apărea o problemă în temeiul art. 3 în cazul unei sentinţe obligatorii

cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de liberare condiţionată, la fel ca şi în cazul unei pedepse discreţionare

cu închisoarea pe viaţă, atunci când se poate demonstra: (i) că detenţia continuă reclamantului nu mai poate fi justificată

de niciun motiv penal legitim; şi (ii) că sentinţa poate fi redusă de facto şi de jure. Deşi infracţiunile de care reclamanţii sunt

acuzaţi variază, toate se referă la implicarea sau sprijinirea terorismului. Având în vedere gravitatea infracţiunilor de terorism

(în special cele efectuate sau inspirate de Al-Qaeda), precum şi faptul că pedepsele cu închisoarea pe viaţă ar putea fi

pronunţate împotriva reclamanţilor numai după ce instanţa va lua în considerare toate circumstanţe agravante sau atenuante

relevante, Curtea consideră că pedeapsa discreţionară cu închisoare pe viaţă nu ar fi extrem de disproporţionată în cazul lor.

În ceea ce priveşte o pedeapsă discreţionară cu închisoarea pe viaţă, o problemă în temeiul art. 3 va apărea numai atunci când

se poate demonstra: (i) că încarcerarea în continuare a reclamantului nu mai serveşte niciunui scop penal legitim, şi

(ii) pedeapsa nu poate fi redusă de facto şi de jure. Având în vedere faptul că niciunul dintre reclamanţi nu a fost condamnat,

nici nu au început să execute vreo pedeapsă care ar putea fi pronunţată în urma condamnării. Curtea consideră că reclamanţii

nu au demonstrat că, în urma extrădării, încarcerarea lor în Statele Unite ale Americii nu ar servi unui scop legitim penal.

Într-adevăr, în cazul în care ar fi condamnaţi şi li s-ar aplica pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, e la fel de posibil ca, după cum

a susţinut Guvernul, ca momentul în care continuarea detenţiei să nu mai servească vreunui scop să nu se producă. Este

cu atât mai puţin sigur că, dacă s-ar produce vreodată acel moment, autorităţile din Statele Unite ale Americii ar refuza

să se folosească de mecanismele pe care le are la dispoziţie pentru a le reduce pedepsele. În consecinţă, reclamanţii nu au

demonstrat că ar exista un risc real de a atinge pragul prevăzut de art. 3, ca urmare a pedepsei, dacă ar fi extrădaţi în Statele

Unite ale Americii. Al cincilea reclamant este acuzat pentru 269 de crime şi, astfel, are mai multe condamnări definitive

cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de liberare condiţionată. O condamnare pe viaţă obligatorie ar fi extrem

de disproporţionată pentru astfel de infracţiuni, în special în măsura în care al cincilea reclamant nu a prezentat nicio probă

a unor circumstanţe excepţionale care ar putea indica un nivel semnificativ mai mic de vinovăţie. În cazul în care este

condamnat pentru aceste acuzaţii, este greu de conceput existenţa unor circumstanţe atenuante care ar conduce o instanţă

să pronunţe o pedeapsă mai mică decât închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de liberare condiţionată, chiar dacă ar avea

libertatea de a face acest lucru. În plus, date fiind motivele în ceea ce priveşte primul, al treilea, al patrulea şi al şaselea

reclamant, Curtea consideră că al cincilea reclamant nu a demonstrat că încarcerarea sa în Statele Unite ale Americii

nu ar servi nici un scop legitim penal. Prin urmare, nici el nu a reuşit să demonstreze că ar exista un risc real de a atinge

pragul prevăzut de art. 3 din Convenţie, ca urmare a pedepsei, daca ar fi extrădat în Statele Unite ale Americii. [pct. 236–244]

Observaţie: Curtea a decis că nu este în măsură să se pronunţe asupra fondului plângerilor celui de-al treilea reclamant (Syed

Tahla Ahsan), având în vederea schizofrenia acestuia care a impus să fie transferat la Spitalul Broadmoor, în special în ceea

ce priveşte ADX Florenţa. Sunt necesare observaţii suplimentare din partea părţilor. Din acest motiv, a decis să amâne

examinarea plângerilor celui de-al doilea reclamant. Aceste plângeri vor fi luate în considerare sub un nou număr de cerere,

nr. 17299/12.

Balogun împotriva Regatului Unit

Nr.: 60286/09

Circumstanţe: Expulzarea din Regatul Unit în Nigeria a unei persoane care a trăit în Regatul Unit de la vârsta de 3 ani,

în urma condamnării pentru săvârşirea unei infracţiuni în Marea Britanie. Măsura provizorie a fost respectată.

PC-OC (2011) 21 REV 5

Tip: Hotărâre

Data: 10 aprilie 2012

Articole: N: 3, 8

Cuvinte-cheie:

- expulzare

- viaţa de familie (separarea familiei)

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Capăt de cerere relevant: Expulzarea reclamantului la Nigeria ar încălca art. 3 din Convenţie, având în vedere tentativa

de sinucidere şi riscul de sinucidere ca urmare a respingerii acţiunii sale de revocare a expulzării.

Concluziile Curţii: Cetăţenii străini care fac obiectul expulzării nu pot, în principiu, pretinde niciun drept de a rămâne

pe teritoriul unui stat contractant pentru a continua să beneficieze de asistenţă şi servicii medicale, sociale sau de altă natură

oferite de acel stat, cu excepţia cazului în care astfel de circumstanţe excepţionale se referă la implementarea unei decizii

de a expulza un cetăţean străin care este incompatibilă cu art. 3 din Convenţie. Curtea subliniază pragul ridicat prevăzut

de art. 3 din Convenţie, care se aplică cu forţă egală în cazurile care implică un risc de sinucidere, precum şi în alte cazuri.

Având în vedere măsurile de precauţie care trebuie luate de Guvern şi existenţa unei asistenţe psihiatrice adecvate în Nigeria,

în cazul în care reclamantul ar avea nevoie de aceasta, Curtea nu este în măsură să constate că expulzarea reclamantului

ar produce un risc real şi iminent de tratamente de o gravitate atât de mare încât să fie atins acest prag. [pct. 31 şi 34]

Woolley împotriva Regatului Unit

Nr.: 28019/10

Tip: Hotărâre

Data: 10 aprilie 2012

Articole: N: 5 §1

Cuvinte-cheie:

- extrădare (principiul specialităţii)

- principiul specialităţii

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: În urma extrădării reclamantului din Elveţia în Regatul Unit în vederea executării restului pedepsei

cu închisoarea, autorităţile din Regatul Unit au susţinut că nu doar această pedeapsă trebuie executată, ci şi că pedeapsa

cu închisoarea este în continuare necesară pentru neplata unui ordin de confiscare care a reprezentat parte a sentinţei iniţiale.

Capăt de cerere relevant: Impunerea pedepsei cu închisoarea pentru neplata unui ordin de confiscare nu a fost legală,

deoarece s-a încălcat regula specialităţii si a fost pronunţată arbitrar, instanţa districtuală acţionând dincolo de competenţele

sale prin stabilirea unui termen-limită pentru plată.

Concluziile Curţii: Termenul-limită pentru plată a reprezentat parte integrantă a ordinului de confiscare, care, la rândul său,

a reprezentat parte a sentinţei iniţiale şi, astfel, nu pare să fie nerezonabil sau arbitrar. Punerea în aplicare a unui termen-limită

pentru ordinul de confiscare nu implică aducerea unei noi „acuzaţii penale” în sensul art. 6 §1 din Convenţie. În măsura în

care există un litigiu între cele două state privind problema dacă principiul specialităţii a fost încălcat, Curtea observă că,

în cauză, Convenţia europeană privind extrădarea nu conţine un mecanism de soluţionare a litigiilor şi consideră că nu este

de competenţa Curţii să rezolve ceea ce, în esenţă, este o dispută diplomatică. Reclamantul nu a invocat reaua-credinţă sau

intenţia de a induce în eroare în ceea ce priveşte autorităţile Regatului Unit. Cel mult, reclamantul invocă neînţelegerea

de către autorităţile elveţiene a poziţiei Regatului Unit în cadrul procedurii de extrădare. Curtea consideră că o astfel de

neînţelegere nu face ca detenţia reclamantului să fie arbitrară, date fiind toate circumstanţele cauzei. [pct. 83 şi 84]

Molotchko împotriva Ucrainei

Nr.: 12275/10

Tip: Hotărâre

Data: 26 aprilie 2012

Articole: Y: 5 §1(f), 5 §4; N: 5 §1(f)

Cuvinte-cheie:

- azil

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- detenţie (durată)

- extrădare (detenţie)

- măsură provizorie

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădarea din Ucraina în Bielorusia a unei persoane care obţinuse mai întâi azil (în ceea ce priveşte

Bielorusia) şi apoi cetăţenie în Germania, pentru trimiterea în judecată. Cererea de azil în Ucraina a fost refuzată. Măsura

provizorie a fost respectată.

Capăt de cerere relevant: Deşi detenţia reclamantului în Ucraina înainte de 17 iunie 2010 nu s-a bazat pe motive legale

suficiente, noile reglementări nu au făcut ca detenţia sa după această dată să fie în conformitate cu cerinţele Convenţiei.

În special, reclamantul a susţinut că instanţa naţională care s-a pronunţat cu privire la legalitatea continuarea detenţiei sale a

aplicat reglementările în mod formal şi a omis să analizeze obiecţiile sale substanţiale privind extrădarea. Instanţele nu au luat

în considerare nici observaţiile sale potrivit cărora nu putea fi judecat în baza acuzaţiilor de abuz în serviciu, întrucât

nu deţinuse nicio funcţie în Bielorusia. În acest sens, reclamantul a declarat în general că acuzaţiile de nelegalitate sau arbitrar

ale măsurilor de reţinere alese de autorităţile statului de reşedinţă în cadrul procesului penal şi acuzaţiile de lipsă

de credibilitate a acuzaţiilor penale s-au aflat în afara sferei de aplicare a examinării de către instanţele din Ucraina. În plus,

instanţele nu au luat în considerare posibilitatea de a-l elibera, în anumite condiţii, în ciuda perioadei lungi de detenţie.

Conform noilor reglementări, nu există obligaţia de a informa persoana a cărei libertate este în discuţie, sau pe avocatul său,

cu privire la o audiere în această privinţă, în timp ce, potrivit Codului de procedură penală, notificarea privind audierea

trebuie transmisă procurorilor. Noile reglementări nu prevăd participarea persoanelor în cauză la examinarea cererilor

de extrădare de către GPU, astfel de persoane nu au suficient timp pentru a pregăti şi a face recurs împotriva deciziilor

de extrădare; reglementările nu impun ca instanţele să informeze persoanele despre audierea programată cu privire la recursul

lor; nu au fost specificate criteriile potrivit cărora instanţele trebuie să evalueze legalitatea deciziilor de extrădare; instanţelor

nu li se cere să verifice exactitatea rezultatelor procurorilor sau să ia în considerare pericolul ca persoanele în cauză să fie

PC-OC (2011) 21 REV 5

supuse torturii sau tratamentelor inumane în statul de reşedinţă sau să fie expuse riscului de denegare de dreptate flagrantă,

în cazul extrădării, astfel de pericol ar putea fi folosite drept motive pentru a refuza extrădarea, dacă persoanei respective

i-a fost acordat statutul de refugiat. Conform noilor reglementări, procedurile judiciare în curs privind recursul împotriva

deciziilor de extrădare nu împiedică executarea lor efectivă.

Concluziile Curţii: Legislaţia care implementează noile reglementări nu conţine dispoziţii tranzitorii în ceea ce priveşte,

în special, aplicarea lor asupra persoanelor aflate deja în detenţie la data intrării în vigoare a reglementărilor. Astfel, nu este

clar dacă reclamantul ar fi putut iniţia procedura de revizuire prevăzută la art. 463 alin. (9) C. proc. pen. înainte ca o decizie

de arestare în vederea extrădării să fie luată în cazul său. În aceste condiţii, în cazul în care noile reglementări ar putea crea

incertitudini cu privire la aplicarea lor în situaţia reclamantului, autorităţile aveau obligaţia de a asigura fără întârziere prin

intermediul procedurii judiciare relevante de revizuire ca prelungirea arestării reclamantului să se facă în conformitate cu

noile reglementări. Nu a avut loc nicio astfel de revizuire timp de 6 zile de la intrarea în vigoare a noilor reglementări, şi

nu fost oferită nicio justificare pentru întârziere. Până la 23 iunie 2010, GPU colectase informaţii privind identitatea

reclamantului, cetăţenia şi ocupaţia sa. Le-au fost furnizate informaţii cu privire la procesul penal împotriva reclamantului în

Bielorusia şi activităţile sale în această ţară. GPU obţinuse, de asemenea, recomandări din partea SBU şi a Ministerului

Afacerilor Externe cu privire la afirmaţiile reclamantului privind persecuţia politică în această ţară. Nimic nu sugerează că

informaţiile de mai sus au fost insuficiente pentru a lua o decizie cu privire la cererea de extrădare a reclamantului. Curtea

poate fi accepta că, odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări privind extrădarea din 17 iunie 2010, a fost necesar timp

suplimentar pentru a se asigura că ancheta respectă noile cerinţe. Cu toate acestea, Curtea observă că autorităţile nu au oferit

motive pentru menţinerea anchetei în curs de desfăşurare pentru următoarele 12 luni, în ciuda termenului general de o lună

stabilit de noile reglementări. Documentele aflate la dispoziţia Curţii nu demonstrează faptul că, între 29 iulie 2010 şi 19 mai

2011, procedurile relevante s-ar fi desfăşurat în mod activ şi cu diligenţa necesară pentru a se stabili dacă este legală

continuarea extrădării reclamantului. De asemenea, Curtea constată că părţile nu au sugerat că autorităţile au fost obligate

să amâne o decizie privind extrădarea reclamantului în aşteptarea rezultatului procedurii la cererea reclamantului pentru

a obţine statutul de refugiat. Măsura provizorie pe care Curtea a indicat-o în speţă nu constituia un impediment legal

pentru decizia de extrădare în Bielorusia ca atare, întrucât măsura avea drept scop prevenirea punerii în aplicare a unei astfel

de decizii şi nu stabilise nici o limită, nici pe fond nici procedural, ca autorităţile să ia o decizie. În acest ultim context, Curtea

consideră necesar să reitereze că o măsură provizorie, indicată în temeiul art. 39, care previne extrădarea unei persoane

nu necesită şi nu reprezintă un temei pentru reţinerea persoanei în aşteptarea unei decizii privind extrădarea. În ceea ce

priveşte argumentul reclamantului privind limitarea participării sale la revizuirea deciziei, Curtea observă că, pe tot parcursul

procedurilor, reclamantul, asistat de avocaţi, a avut posibilitatea de a comenta cererile procurorului pentru menţinerea reţinerii

şi de a-şi transmite şi apăra argumentele în faţa instanţelor la nivel ordinar şi la nivel de apel. Reclamantul nu a făcut referire

la nicio audiere privind detenţia despre care el sau avocaţii săi să nu fi fost notificaţi în mod corespunzător. El a fost prezent

la toate audierile în faţa instanţei de prim grad. Având în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, faptul că reclamantului

nu i s-a permis să ia parte la audierile din recurs nu a afectat „egalitatea armelor” dintre părţi şi nici nu a făcut ca procedurile

să fie altfel inechitabile. La audierile apelului au participat avocaţii reclamantului şi reclamantul nu a sugerat că ar fi avut

argumente suplimentare care nu ar fi fost prezentate de avocaţi în cursul audierilor. Curtea nu este de părere că era necesar

ca instanţele naţionale care s-au pronunţat cu privire la arestarea preventivă a reclamantului să efectueze o examinare separată

a obiecţiilor reclamantului împotriva extrădării. Curtea consideră că instanţele nu ar fi omis să analizeze dacă durata de

detenţie a reclamantului a depăşit timpul rezonabil necesar pentru finalizarea anchetei. [pct. 159, 160, 161, 171–174, 182

şi 188]

Labsi împotriva Slovaciei

Nr.: 33809/08

Tip: Hotărâre

Data: 15 mai 2012

Circumstanţe: Expulzarea din Slovacia în Algeria (în urma refuzului extrădării) a unei persoane care a fost condamnată şi

împotriva căreia s-a pronunţat o pedeapsă in absentia în Algeria, pentru apartenenţă la o organizaţie teroristă. Măsura

provizorie nu a fost respectată.

Capăt de cerere relevant: Reclamantul s-a plâns că, prin extrădarea sa în Algeria, statul pârât a încălcat art. 3 din Convenţie.

PC-OC (2011) 21 REV 5

Articole: Y: 3, 13, 34

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- azil

- expulzare

- viaţa de familie (separarea familiei)

- rele tratamente

- in absentia

- măsură provizorie

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Concluziile Curţii: Garanţiile oferite de autorităţile algeriene privind un proces echitabil şi protecţia faţă de rele tratamente

sunt de natură generală şi trebuie luate în considerare în funcţie de informaţiile disponibile la momentul expulzării

reclamantului în ceea ce priveşte situaţia drepturilor omului în ţara de origine. În această privinţă, este în primul rând relevant

faptul că Curtea Supremă de Justiţie a constatat că nu era permisă extrădarea reclamantului în Algeria. Cu referire la

jurisprudenţa Curţii şi la o serie de documente internaţionale, s-a ajuns la concluzia că există motive întemeiate să se teamă că

reclamantul ar fi expus unui tratament contrar art. 3 din Convenţie, în Algeria. În al doilea rând, riscul real ca reclamantul

să fie expus la rele tratamente în ţara de origine a fost recunoscut şi în cadrul procedurii de azil. În al treilea rând, în ceea ce

priveşte practicile din statul de reşedinţă, este deosebit de relevant faptul că o serie de documente internaţionale au subliniat

riscul real de rele tratamente la care persoanele suspectate de activităţi teroriste erau expuse în timp ce erau reţinute de DRS.

S-a raportat faptul că această autoritate a reţinut persoane la izolare în afara controlului autorităţilor judiciare pentru

o perioadă de la 12 zile până la mai mult de un an. S-a raportat că s-au produs cazuri specifice de tortură sau alte forme de

rele tratamente în perioada acestor detenţii. [pct. 122–125]

S. F. şi alţii împotriva Suediei

Nr.: 52077/10

Tip: Hotărâre

Data: 15 mai 2012

Articole: Y: 3

Cuvinte-cheie:

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzare din Suedia în Iran. Măsura provizorie a fost respectată.

Capăt de cerere relevant: Reclamanţii susţin că, dacă vor fi deportaţi în Iran, vor fi supuşi torturii sau tratamentelor sau

pedepselor inumane şi degradante, cu încălcarea art. 3 din Convenţie.

Concluziile Curţii: Deşi are cunoştinţă despre rapoartele care fac referire la încălcările grave ale drepturilor omului în Iran,

Curtea nu le consideră de natură să demonstreze, separat, că ar exista o încălcare a Convenţiei în cazul în care un reclamant

ar reveni în această ţară. Curtea trebuie să stabilească dacă situaţia personală a reclamanţilor este de natură astfel încât

întoarcerea lor în Iran să contravină art. 3 din Convenţie. Pentru a stabili dacă aceste activităţi i-ar expune pe reclamanţi

la persecuţii sau vătămări grave dacă ar reveni în Iran, Curtea are în vedere informaţiile de ţară relevante privind Iranul, astfel

cum se prevede mai sus. Informaţiile confirmă că autorităţile iraniene monitorizează efectiv comunicaţiile pe internet şi

pe criticii regimului atât din interiorul, cât şi din afara Iranului. Se menţionează faptul că există o unitate specializată

de informaţii numită „Cyber Unit” care îi urmăreşte pe criticii regimului pe internet. În plus, potrivit informaţiilor de care

dispune Curtea, iranienii care revin în Iran sunt cercetaţi la sosire. Există o serie de factori care indică faptul că ar putea fi

folosite resursele disponibile pentru a-i identifica pe reclamanţi şi, în acest sens, Curtea consideră, de asemenea, că activitatea

reclamanţilor şi presupusele incidente petrecute în Iran sunt relevante. Arestarea primului reclamant în 2003, precum şi

profilul său de muzician şi atlet iranian celebru creşte, de asemenea, riscul de a fi identificat. În plus, se pare că reclamanţii

ar fi părăsit Iranul ilegal şi nu au documente de ieşire valabile. Luând în considerare activităţile reclamanţilor din ţară şi riscul

de a fi identificaţi la întoarcere, Curtea observă, de asemenea, alţi factori care ar putea duce la declanşarea unei anchete

de către autorităţile iraniene la întoarcere, întrucât reclamanţii aparţin mai multor categorii de risc. Reclamanţii sunt

de origine kurdă şi persană, activi cultural şi bine educaţi. [pct. 64, 69 şi 70]

Shakurov împotriva Rusiei

Nr.: 55822/10

Tip: Hotărâre

Data: 5 iunie 2012

Articole: Y: 5 §4; N: 3, 5 §1, 8

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- azil

- detenţie (legalitate)

- detenţie (durată)

- extrădare (detenţie)

- extrădare (motive ale refuzului)

- viaţa de familie (separarea familiei)

Circumstanţe: Extrădare din Rusia în Uzbekistan pentru trimiterea în judecată pentru o infracţiune săvârşită de un militar.

Măsura provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Dacă ar fi extrădat, reclamantul ar fi supus la rele tratamente în Uzbekistan, cu încălcarea art. 3 din Convenţie. Garanţiile

diplomatice oferite de statul solicitant sunt insuficiente pentru a elimina riscul de rele tratamente. Nu există niciun mecanism

de control la nivel intern pentru a permite urmărirea respectării garanţiilor de către autorităţi şi pentru a le considera

răspunzătoare în caz de încălcare. Informaţiile trimise de Parchetul General omologului uzbec în urma cererii de extrădare,

precum şi intenţia reclamantului de a aplica pentru azil în Rusia şi criticile sale aduse situaţiei drepturilor omului

în Uzbekistan îl fac deosebit de vulnerabil la riscul de persecuţie politică. Garanţiile autorităţilor uzbece nu sunt suficient

de credibile împotriva riscului de rele tratamente, având în vedere că practicarea torturii este descrisă de renumite surse

internaţionale ca fiind sistematică. Având în vedere o serie de rapoarte internaţionale privind situaţia generală a drepturilor

omului în Uzbekistan, existenţa unor legi interne şi aderarea la tratatele internaţionale de către statul solicitant nu sunt

suficiente pentru a-i oferi o protecţie adecvată împotriva riscului de rele tratamente.

PC-OC (2011) 21 REV 5

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

2. Termenul reţinerii în vederea extrădării a început la 29 octombrie 2009, când instanţa a dispus prima arestare. Întrucât

perioada legală de 12 luni, în temeiul art. 109 C. proc. pen., a expirat aşadar la 29 octombrie 2010, nu a existat nicio bază

legală pentru reţinerea sa ulterioară, la 29 octombrie 2010 la 11 ianuarie 2011. Dispoziţiile legale care reglementează

arestarea în vederea extrădării nu i-au oferit posibilitatea de a estima termenul maxim legal de detenţie. Drept urmare,

instanţele interne le-au interpretat şi aplicat în mod arbitrar. Autorităţile naţionale nu au dat dovadă de diligenţa necesară

în efectuarea procedurilor de extrădare, în special în perioada 3 februarie – 24 iunie 2010, în care procedura a rămas

stagnantă. Instanţele naţionale nu au luat în considerare evoluţia procedurii de extrădare.

3. Legalitatea arestării preventive a reclamantului nu a fost decisă cu celeritate.

4. Executarea ordinului de extrădare ar implica consecinţe „semnificative şi ireparabile” pentru relaţia reclamantului cu soţia

şi copiii, mai ales cu fiica sa, care are nevoie de îngrijiri medicale în Rusia. Extrădarea reclamantului nu ar urmări vreunul din

scopurile prevăzute de art. 8 §2 din Convenţie, referirea Guvernului la alte obligaţii internaţionale fiind insuficientă pentru a

compensa obligaţiile care îi revin în temeiul art. 8 din Convenţie.

Concluziile Curţii:

1. Reclamantul a făcut doar pe larg referire la riscul de a fi supus la rele tratamente. El susţine, printre altele, că încălcările

drepturilor omului, inclusiv tortura, sunt frecvente în Uzbekistan şi că riscă discriminarea la locul de muncă şi persecuţia

politică în Uzbekistan, pentru că nu stăpâneşte limba uzbecă şi, în general, dezaprobă politica Uzbekistanului. Cu toate

acestea, nici el, nici familia sa nu au fost persecutaţi politic sau religios. Reclamantul susţine că soţia sa a fost ameninţată

de poliţie uzbecă înainte de plecarea ei din ţară, dar nu a oferit detalii suplimentare în acest sens. Reclamantul nu s-a folosit

de experienţa personală în ce priveşte rele tratamente suferite din cauza autorităţilor de aplicare a legii din Uzbekistan sau

de rapoartele relevante ale organizaţiilor internaţionale şi ale agenţiilor O.N.U. Autorităţile naţionale, inclusiv instanţele

de două grade de jurisdicţie, au luat în considerare argumentele reclamantului şi le-au respins ca neîntemeiate. Nu a fost

prezentată Curţii nicio probă care să confirme că persoanele suspecte vorbitoare de limbă rusă, care nu sunt de origine

uzbecă, ar fi tratate în mod diferit faţă de persoanele suspecte uzbece. Afirmaţiile reclamantului că orice persoană suspectă

în Uzbekistan este expusă riscului de rele tratamente sunt neconvingătoare. În plus, materialele aflate la dispoziţia Curţii

nu indică faptul că reclamantul ar aparţine vreunei mişcări religioase interzise sau vreunui grup vulnerabil care ar putea fi

supus la rele tratamente în ţara solicitantă, sau că el sau membrii familiei sale ar fi fost anterior persecutaţi sau supuşi la rele

tratamente în Uzbekistan. Important este că, în cursul procedurii de extrădare, reclamantul a contestat cea mai mare parte

acuzaţiile aduse împotriva sa în Uzbekistan şi s-a referit la situaţia generală proastă din punct de vedere economic şi

al drepturilor omului. Reclamantul a declarat că a părăsit Uzbekistan pentru a asigura bunăstarea familiei sale, în special

bunăstarea economică. Reclamantul nu transmis o cerere de azil sau de acordare a statutului de refugiat decât în ianuarie

2010, adică imediat după arestarea sa în vederea extrădării şi după o perioadă de 7 ani de la sosirea în Rusia. [pct. 130, 131,

137 şi 138]

2. Prima instanţă a specificat limitele ordinului de arestare, în temeiul art. 109 C. proc. pen. şi a Convenţiei de la Minsk. Atât

instanţele de prim grad de jurisdicţie, cât şi cele superioare au evaluat legalitatea şi diversele circumstanţe care au fost

considerate a fi relevante pentru detenţia reclamantului, inclusiv evoluţia procedurii de extrădare şi cererile sale de acordare

a statutului de refugiat sau azil. Aplicarea unei măsuri provizorii ca urmare a unei indicaţii date de Curte unui stat parte, care

ar fi de dorit, până la noi ordine, de a nu retrimite un individ într-o anumită ţară, nu are, în sine, niciun efect asupra faptului că

privarea de libertate a acestuia se face în conformitate cu art. 5 §1 din Convenţie. Cu alte cuvinte, autorităţile interne trebuie

să acţioneze în continuare în strictă conformitate cu legislaţia internă. Procedurile de extrădare, deşi suspendate pentru mult

de 3 luni, conform solicitării Curţii, sunt totuşi în curs de desfăşurare şi în conformitate cu dreptul intern. [pct. 158, 168

şi 170]

3. Se pare că cea mai mare parte a întârzierilor – între 10 şi 30 de zile – au avut legătură cu perioada de timp în care dosarul

a fost transferat de la prima instanţă la curtea de apel. Aparent, legislaţia internă nu stabileşte niciun termen relevant în acest

PC-OC (2011) 21 REV 5

scop. Prin urmare, rezultă că întreaga lungime a procedurii de recurs este imputabilă autorităţilor naţionale. Nu reiese că ar fi

fost implicate aspecte complexe în stabilirea legalităţii detenţiei reclamantului de către instanţa de recurs. Nici nu s-a susţinut

că revizuirea corespunzătoare a detenţiei a impus, de exemplu, colectarea de observaţii şi documente suplimentare referitoare

la situaţia personală a reclamantului, cum ar fi starea sănătăţii sale. Curtea consideră că este de datoria statului pârât

să-şi organizeze sistemul juridic într-un mod care să permită examinarea rapidă a problemelor ce ţin de detenţie. [pct. 184,

185 şi 186]

4. Conştientă de importanţa acordurilor de extrădare dintre statele membre în lupta împotriva infracţionalităţii, Curtea

a statuat că viaţa privată sau de familie a reclamantului dintr-un stat contractant ar depăşi numai în circumstanţe excepţionale

scopul legitim urmărit de extrădarea sa. Nu s-a demonstrat că reclamantul ar avea vreo dificultate semnificativă în a-şi

menţine viaţa de familie după executarea ordinului de extrădare. Nu este clar cum şi dacă extrădarea ar afecta în special

relaţia familiei cu reclamantul. În ceea ce priveşte asistenţa medicală acordată fiicei reclamantului (în vârstă de 16 ani la acel

moment şi care a ajuns la vârsta majoratului în prezent), instanţele de recurs au avut în vedere acest aspect, în măsura în care

a fost formulat de reclamant. Se pare că tratamentul ar putea fi urmat foarte bine şi în absenţa reclamantului. Nu s-a

demonstrat în mod convingător că interesele şi bunăstarea copiilor ar fi avut o pondere importantă, separat sau coroborat

cu alţi factori, împotriva extrădării. Prezenta cauză nu prezintă „circumstanţe excepţionale” şi nu s-a demonstrat că executarea

ordinului de extrădare ar putea avea consecinţe extrem de grave pentru viaţa de familie a reclamantului. În ceea ce priveşte

gravitatea acuzaţiilor împotriva reclamantului şi interesul legitim pe care Rusia îl are în onorarea obligaţiilor sale

de extrădare, Curtea consideră că decizia de extrădare, în privinţa reclamantului, a fost proporţională cu scopul legitim

urmărit. [pct. 196, 200, 201 şi 202]

Kozhayev împotriva Rusiei

Nr.: 60045/10

Tip: Hotărâre

Data: 5 iunie 2012

Articole: Y: 5 §1, N: 3, 5 §1

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- detenţie (legalitate)

- detenţie (durată)

- pedeapsa cu moartea

- extrădare (detenţie)

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădare din Rusia în Bielorusia pentru trimiterea în judecată. Măsura provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Dacă va fi extrădat în Bielorusia, reclamantul riscă să fie condamnat la pedeapsa cu moartea; acesta va fi supus la rele

tratamente în centrele de reţinere şi arest preventiv din Bielorusia, în special, pentru a obţine recunoaşterea comiterii

infracţiunilor de care a fost acuzat şi s-ar putea confrunta cu condiţii grele de detenţie în astfel de centre. Reclamantul susţine,

de asemenea, că aspectele de mai sus, în special în ceea ce priveşte riscul de rele tratamente, nu au fost examinate în mod

corespunzător de autorităţile ruse.

2. Ordinul de reţinere din 25 noiembrie 2009 nu a stabilit o limită a duratei arestării preventive a reclamantului şi nu au

existat ordine de prelungire a reţinerii. Ordinele de arestare ulterioare au autorizat detenţia sa pentru perioade mari de timp.

Circumstanţele referitoare la arestarea s-ar fi putut schimba cu trecerea timpului, deşi ordinele de arestare au rămas bazate

pe gravitatea acuzaţiilor aduse împotriva lui şi existenţa unor proceduri pendinte de extrădare. În orice caz, procedurile şi

legislaţia în vigoare nu au fost suficient de clare şi precise.

Concluziile Curţii:

1. În afară de referirile la diferite rapoarte internaţionale cu privire la situaţia drepturilor omului, în general, din Bielorusia,

reclamantul nu a demonstrat un risc individualizat de rele tratamente din cauza presupuselor sale convingeri religioase. El

nu a oferit argumente convingătoare şi probe cu privire la presupusa persecuţie a adepţilor lui Hare Krishna în Bielorusia.

Deşi este cunoscut de părţi faptul că, în cazul extrădării, reclamantul va fi ţinut în detenţie în Bielorusia în cursul procesului,

referinţele sale la o problemă generală privind respectarea drepturilor omului în ţara solicitantă nu pot reprezenta, separat,

o bază suficientă pentru blocarea extrădării. Este adevărat că, anterior, Curtea a considerat că extrădarea sau deportarea

într-o anumită ţară pentru acuzaţii legate de infracţiuni motivate politic şi/sau religios ar putea, în funcţie de context, ridica

probleme serioase în temeiul art. 3 din Convenţie. În acelaşi timp, nu există niciun astfel de context special atunci când

reclamantul este acuzat de o infracţiune de drept comun. Reclamantul din speţă a fost acuzat de o infracţiune de drept comun,

fără nici un context special, de exemplu, politic. Reclamantul din speţă nu are pretenţia de a aparţine opoziţiei politice.

Prin urmare, folosirea de către reclamant a unor diferite rapoarte bazate pe evaluarea contextului politic în legătură cu

alegerile din Bielorusia nu este convingătoare. Reclamantul nu a susţinut că experienţa sa anterioară în ce priveşte urmărirea

PC-OC (2011) 21 REV 5

penală în Bielorusia ar implica circumstanţe care să justifice pe viitor un risc grav de rele tratamente sau proces inechitabil.

Afirmaţia reclamantului potrivit căreia orice persoană suspectă arestată în Bielorusia este supusă riscului de rele tratamente

este prea generală. După ce a analizat observaţiile părţilor şi documentele aflate la dispoziţia sa, Curtea consideră că

nu s-a demonstrat că situaţia drepturilor omului în Bielorusia este de natură să solicite o interdicţie totală privind extrădarea

pentru această ţară, de exemplu, din cauza unui risc de rele tratamente în ce priveşte deţinuţii. Nu există nicio probă că

membrii familiei reclamantului ar fi fost anterior persecutaţi sau supuşi la rele tratamente în Bielorusia. Nu pot fi făcute

legături în speţă, dincolo de simpla speculaţie, între pretinsa întârziere în desfăşurarea procedurilor împotriva reclamantului în

legătură cu tentativa de omor din 1998. Pedeapsa cu moartea exista, la momentul respectiv, şi rămâne prevăzută la art. 139

alin. (2) printre posibilele pedepse pentru anumite infracţiuni; cu toate acestea, Curtea nu va specula cu privire la posibilul

rezultat al cauzei penale a reclamantului în Bielorusia. Chiar presupunând că acuzaţia împotriva reclamantului poate fi

reîncadrată, nu există probe că natura tentativei/actelor preparatorii ale infracţiunii în cauză, care nu este contestată, atrage

după sine pedeapsa cu moartea, sau că există posibilitatea ca persoanele condamnate pentru astfel de infracţiuni să fie,

în practică, condamnate la moarte. De fapt, din art. 67 din Codul penal bielorus rezultă cu claritate că pedeapsa cu moartea

nu poate fi pronunţată pentru tentativă. [pct. 87–91 şi 95].

2. Perioada arestării reclamantului în temeiul hotărârii judecătoreşti din 18 ianuarie 2010 a expirat la 23 mai 2010.

Un nou ordin de arestare a fost emis la 24 mai 2010. Pentru ca detenţia să îndeplinească standardul de „legalitate”, trebuie

să aibă temei în dreptul intern. Potrivit dreptului rus, nu reiese că un deţinut ar putea continua să fie ţinut în arest odată ce

perioada de detenţie legală a expirat, sau că orice excepţii de la această regulă ar fi permise sau prevăzute, indiferent cât de

scurtă ar fi durata detenţiei. Astfel, perioada de detenţie a reclamantului dintre expirarea ordinului de detenţie anterior, adică

23 mai 2010, ora 0.00, până în momentul în care a fost emis un nou ordin, la 24 mai 2010, a fost „ilegală”. [pct. 106]

Soliyev împotriva Rusiei

Nr.: 62400/10

Tip: Hotărâre

Data: 5 iunie 2012

Articole: N: 5 §4

Cuvinte-cheie:

- azil

- detenţie (legalitate)

- detenţie (durată)

- extrădare (detenţie)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădarea din Rusia în Uzbekistan a unui solicitant de azil în vederea trimiterii în judecată pentru tentativa

de a răsturna ordinea constituţională, apartenenţa la un grup religios şi diseminarea de materiale subversive. Măsura

provizorie a fost respectată. Extrădarea a fost refuzată din cauza riscului de rele tratamente.

Capăt de cerere relevant: Reţinerea reclamantului între 28 şi 30 septembrie 2010 a fost ilegală. Nu a existat o procedură

eficientă prin care ar fi putut contesta detenţia. Reclamantului şi avocaţilor nu le-a fost oferită posibilitatea de a fi prezenţi

la examinarea recursului.

Concluziile Curţii: Chiar admiţând că solicitarea prelungirii cererii procurorului a fost depusă la prima instanţă cu încălcarea

perioadei de 7 zile, Curtea consideră că această neregulă de procedură nu a fost de natură să producă o încălcare a art. 5 §1

din Convenţie. Procedurile prin care a fost ordonată reţinerea şi extinderea reclamantului a constituit o formă de revizuire

periodică cu caracter executoriu. Nu se contestă faptul că primei instanţe i s-a permis să evalueze condiţiile care,

în conformitate cu art. 5 §1 (f) din Convenţie, sunt esenţiale pentru deţinerea „legală” în vederea extrădării. În plus, art. 5 §4

din Convenţie nu obligă statele contractante să organizeze un al doilea nivel de jurisdicţie pentru examinarea legalităţii

detenţiei. Deşi regretabil, faptul că reclamantul şi avocatul său nu au fost informaţi cu privire la audierea recursului

nu implică, în circumstanţele speţei, o încălcare a art. 5 §4 din Convenţie. Curtea observă în acest context că reclamantul şi

avocatul său au fost prezenţi la audierea privind reţinerea, în faţa primei instanţe. Nu există niciun indiciu că această audiere

a fost inechitabilă. Instanţa de recurs a examinat problema detenţiei reclamantului pe baza observaţiilor prezentate în scris şi

a menţinut ordinul de reţinere emis de instanţa inferioară. Nu reiese că procurorul ar fi susţinut argumente orale suplimentare

sau că ar fi prezentat noi probe. [pct. 38, 59, 60 şi 66]

Khodzhamberdiyev împotriva Rusiei

Nr.: 64809/10

Tip: Hotărâre

Data: 5 iunie 2012

Articole: N: 5 §1, 5 §4

Cuvinte-cheie:

Circumstanţe: Extrădare din Rusia în Uzbekistan pentru trimiterea în judecată pentru tentativa de a răsturna regimul existent,

înfiinţarea unui grup infracţional, producerea şi difuzarea de documente care conţin ameninţări la adresa securităţii naţionale

şi a ordinii publice, precum şi înfiinţarea, administrarea şi participarea la organizaţii extremiste, separatiste, fundamentaliste

şi alte organizaţii interzise. Extrădarea a fost refuzată întrucât persoana a solicitat azil. În cele din urmă, cererea de azil a fost,

de asemenea, refuzată de autorităţile ruse, dar UNHCR l-a recunoscut ulterior pe reclamant ca fiind eligibil pentru statutul

de refugiat. Măsura provizorie a fost respectată.

PC-OC (2011) 21 REV 5

- azil

- detenţie (legalitate)

- detenţie (durată)

- extrădare (detenţie)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Capăt de cerere relevant: Reclamantul susţine că arestarea sa în vederea extrădării s-a făcut cu încălcarea cerinţei

de legalitate în temeiul art. 5 §1 (f) din Convenţie. De asemenea, reclamantul susţine că autorităţile nu au dat dovadă de

diligenţă în desfăşurarea procedurii de extrădare între 22 iunie şi 9 august 2010. Nu a dispus de o procedură eficientă

prin care să poată contesta reţinerea.

Concluziile Curţii: Se pare că procedura de extrădare a fost „în curs” tot acest timp, inclusiv între iunie şi august 2010.

La 28 decembrie 2010, instanţa regională a examinat cauza privind extrădarea şi a anulat ordinul de extrădare din 9 august

2010, dispunând, de asemenea, eliberarea reclamantului din detenţie. Înainte de expirarea termenului, reţinerea a fost supusă

unei cereri de prelungire din partea parchetului, şi a fost prelungită de mai multe ori, inclusiv la 1 aprilie şi la 23 august 2010,

de asemenea, pentru perioade determinate de timp. [pct. 90 şi 109]

Bajsultanov împotriva Austriei

Nr.: 54131/10

Tip: Hotărâre

Data: 12 iunie 2012

Articole: N: 3, 8

Cuvinte-cheie:

- azil

- expulzare

- viaţa de familie (separarea

familiei)

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzarea din Austria în Rusia a unui cecen căruia i-a fost acordat statutul de azil în Austria, care a fost

ulterior ridicat. Măsura provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Rapoartele de ţară consultate au arătat că există încă încălcări grave ale drepturilor omului în Cecenia şi că serviciile

de securitate au recurs de foarte multe ori la violenţă şi abuz. Rebelii sau indivizii consideraţi rebeli sau prieteni ai rebelilor

sunt expuşi riscului de a fi arestaţi, de a fi date dispăruţi şi/sau de a fi torturaţi. Cu toate acestea, autorităţile austriece

nu au tras concluziile corecte pe baza acestor rapoarte şi pe motivele iniţiale ale călătoriei reclamantului atunci când

au permis ca statutul său de azilant să fie ridicat.

2. Soţia reclamantului şi cei doi copii au obţinut separat statut de azilant în Austria. În deciziile în materie de azil, Biroul

Independent pentru Azil a declarat în mod explicit că soţia reclamantului avea o temere bine întemeiată de a fi persecutată

în cazul în care ar fi revenit în Federaţia Rusă. Rezultă că nu se poate aştepta în mod rezonabil ca soţia şi copiii reclamantului

să-l urmeze pe reclamant în Federaţia Rusă pentru a menţine viaţa de familie; de fapt, expulzarea reclamantului în Federaţia

Rusă ar face ca orice relaţii efective de familie să fie imposibile.

Concluziile Curţii:

1. Reclamantul a jucat un rol secundar în primul război, care s-a încheiat în 1996. El nu a luat parte la al doilea război

din Cecenia. Astfel, Curtea constată că a trecut o perioadă mare de timp de la primul război cecen. În acest context, Curtea

face referire la raportul misiunii de constatare a faptelor al Serviciului Danez pentru Imigrare, care menţionează că

participanţii activi din primul război nu sunt supuşi riscului de a fi persecutaţi de autorităţile cecene actuale. Familia sa,

respectiv părinţii şi 6 fraţi, au continuat să trăiască în Cecenia după ce reclamantul a plecat şi nu au raportat, conform propriei

declaraţii a reclamantului, vreo hărţuire sau un comportament abuziv din partea forţelor de securitate locale sau federale

din regiune. Reclamantul a menţinut contact telefonic permanent cu tatăl său; prin urmare, este probabil că ar fi cunoscut

orice acţiuni punitive împotriva rudelor sale din Cecenia. Având în vedere practica raportată în mod repetat privind abuzarea

rudelor presupuşilor rebeli sau susţinători şi simpatizanţi, se pare aşadar că reclamantul nu este considerat ca făcând parte

din oricare din aceste grupuri. În ansamblu, se pare că, în ciuda unor îmbunătăţiri, situaţia generală a securităţii în Cecenia

nu poate fi considerată ca una sigură. Cu toate acestea, situaţia individuală a reclamantului nu prezintă motive întemeiate

pentru a se considera că va fi expus unui risc real de rele tratamente în sensul art. 3 din Convenţie, în cazul trimiterii sale

în Federaţia Rusă [pct. 65, 66 şi 67]

2. Soţia reclamantului şi copiii au fost recunoscuţi ca refugiaţi în Austria, statutul de azilanţi fiindu-le atribuit prin decizii

separate. Cu toate acestea, la acel moment, s-a considerat că soţia reclamantului este expusă riscului de persecuţie în Cecenia

întrucât soţul său era expus riscului. Soţia reclamantului nu a susţinut niciodată că ar fi expusă riscului de rele tratamente

din cauza comportamentului sau propriului ei rol în oricare dintre conflictele armate. Prin urmare, având în vedere constatarea

Curţii cu privire la plângerea reclamantului în temeiul art. 3 din Convenţie de mai sus, nici soţia reclamantului nu poate fi

considerată ca fiind expusă unui risc real de a fi supusă unui tratament contrar art. 3 din Convenţie, dacă ar reveni în Cecenia.

[pct. 89]

Rustamov împotriva Rusiei Circumstanţe: Extrădare din Rusia în Uzbekistan în vederea trimiterii în judecată, sub învinuirea de a fi încercat răsturnarea

PC-OC (2011) 21 REV 5

Nr.: 11209/10

Tip: Hotărâre

Data: 3 iulie 2012

Articole: Y: 3; N: 5 §1, 5 §4, 34

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- azil

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- detenţie (durată)

- extrădare (detenţie)

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

ordinii constituţionale uzbece, a unei persoanei căreia i s-a acordat statutul de refugiat de către UNHCR şi care a solicitat azil

în Rusia (decizie pendinte). Măsura provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Dacă ar fi extrădat, reclamantul ar fi supus la rele tratamente în Uzbekistan, cu încălcarea art. 3 din Convenţie. La începutul

procesului împotriva sa, autorităţile uzbece îl considerau deja criminal, cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie.

2. Reţinerea reclamantului în vederea extrădării s-a produs cu încălcarea cerinţei de legalitate în temeiul art. 5 din Convenţie.

3. Autorităţile nu au dat dovadă de suficientă diligenţă în desfăşurarea procedurii de extrădare.

Concluziile Curţii:

1. A i se solicita unui reclamant să prezinte probe „incontestabile” ale riscului de rele tratamente în ţara de reşedinţa

ar echivala cu a i se cere să probeze existenţa unui eveniment viitor, ceea ce este imposibil, şi ar reprezenta o sarcină în mod

clar disproporţionată pentru acesta. Ceea ce ar trebui să fie evaluat în acest tip de caz sunt consecinţele previzibile

ale trimiterii reclamantului în ţara de reşedinţă. Examinarea de către instanţele interne a situaţiei drepturilor omului

în Uzbekistan s-a limitat la o referire la rezultatele controalelor efectuate de diferite autorităţi interne, fără detalii

suplimentare. În absenţa unor detalii suplimentare cu privire la acest punct, Curtea consideră că o scurtă referire la rezultatele

controalelor de mai sus nu pot fi acceptate ca fiind suficientă pentru a examina situaţia drepturilor omului în ţara-gazdă.

[pct. 117 şi 119]

2. În măsura în care poate fi înţeles faptul că reclamantul susţine că rămas în detenţie pe baza unor acuzaţii inventate,

este lipsit de importanţă, în sensul art. 5 §1 (f) din Convenţie, dacă decizia de bază privind expulzarea sau extrădarea poate fi

justificată în temeiul legislaţiei naţionale sau al Convenţiei. [pct. 150]

3. Din 7 iulie 2011, procedurile privind cererea reclamantului de acordare a azilului temporar au rămas pendinte în faţa

autorităţilor interne. În aceste condiţii, Curtea este convinsă că au fost întreprinse acţiuni de către autorităţi în cadrul

procedurii care au avut legătură cu problema extrădării, iar autorităţile şi instanţele în faţa cărora a fost adusă cauza

au pronunţat o decizie într-un termen rezonabil. [pct. 165]

Samsonnikov împotriva Estoniei

Nr.: 52178/10

Tip: Hotărâre

Data: 3 iulie 2012

Articole: N: 8

Cuvinte-cheie:

- expulzare

- viaţa de familie (separarea familiei)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzarea din Estonia în Rusia a unei persoane depistate cu HIV pozitiv, deportată anterior din Suedia

în Estonia, care s-a născut şi a crescut în Estonia şi nu a avut legături cu Rusia.

Capăt de cerere relevant: Reclamantul şi-a petrecut toată viaţa în Estonia şi, fiind emigrant la a doua generaţie, nu a avut

niciun fel de legături cu orice altă ţară. Prin urmare, necesită o protecţie sporită în temeiul Convenţiei.

Concluziile Curţii: Deşi reclamantul susţine că are legături de familie strânse cu tatăl său, care trăieşte în Estonia, şi că sunt

dependenţi unul de celălalt din cauza bolii sale şi a vârstei avansate a tatălui său, Curtea nu este convinsă că aceste relaţii

se extind dincolo de legăturile obişnuite dintre membrii unei familii adulte. [pct. 87]

Umirov împotriva Rusiei

Nr.: 17455/11

Tip: Hotărâre

Data: 18 septembrie 2012

Articole: Y: 3; N: 5 §1

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- azil

- detenţie (legalitate)

- detenţie (durată)

- extrădare (detenţie)

Circumstanţe: Extrădarea din Rusia în Tadjikistan, pentru trimiterea în judecată pentru apartenenţă la o organizaţie religioasă

extremistă, a unei persoane căreia i s-a acordat azil temporar în Rusia. Măsura provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Extrădarea reclamantului în Uzbekistan l-ar expune la un risc real de rele tratamente. Niciuna dintre autorităţile ruse

nu a examinat în mod corespunzător afirmaţia sa că va fi expus riscului de a fi supus la rele tratamente în cazul extrădării

în Uzbekistan. Autorităţile s-au bazat doar pe materialul obţinut de la agenţiile guvernamentale ruse. Nu a fost făcută

nicio încercare pentru a studia surse de încredere independente.

2. Detenţia reclamantului nu a fost justificată, întrucât procedura de extrădare nu este şi nu a fost urmărită cu diligenţa

necesară, în special după indicaţia Curţii de a se lua măsuri provizorii.

Concluziile Curţii:

1. Pentru a evalua astfel de materiale, trebuie acordată atenţie surselor acestora, în special independenţa, credibilitatea şi

PC-OC (2011) 21 REV 5

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

- măsură provizorie

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

obiectivitatea. În ceea ce priveşte rapoartele, autoritatea şi reputaţia autorului, gravitatea cercetărilor prin intermediul cărora

au fost compilate, coerenţa concluziilor lor şi coroborarea acestora cu alte surse sunt aspecte relevante. Trebuie să se ia

în considerare capacitatea de a prezenta şi de a raporta a autorului materialului din ţara în cauză. În acest sens, Curtea observă

că statele (fie că este vorba despre statul pârât dintr-o anumit cauză, fie orice alt stat contractant sau necontractant),

prin intermediul misiunilor diplomatice ale acestora şi capacitatea lor de a aduna informaţiile, vor fi adesea în măsură

să furnizeze materiale care pot fi extrem de relevante pentru evaluarea de către Curte a cauzei prezentate în faţa sa. Curtea

constată că aceeaşi atenţie trebuie să se acorde, a fortiori, agenţiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, având în vedere, în special,

accesul lor direct la autorităţile din ţara de destinaţie, precum şi capacitatea lor de a efectua verificări şi evaluări la faţa locului

într-o manieră de care statele şi organizaţiile neguvernamentale nu dispun. Deşi Curtea admite că multe rapoarte sunt,

prin natura lor, evaluări generale, o mai mare importanţă trebuie neapărat să fie ataşată rapoartelor care ţin seama de situaţia

drepturilor omului în ţara solicitantă şi abordează în mod direct motivele posibilului risc real de rele tratamente în cauza aflată

în faţa Curţii. Ponderea care trebuie ataşată evaluărilor independente trebuie să depindă în mod inevitabil de măsura în care

aceste evaluări sunt formulate în termeni similari art. 3 din Convenţie. În ceea ce priveşte deţinuţii din Uzbekistan, materiale

actualizate şi credibile au confirmat problema gravă care persistă în ceea ce priveşte relele tratamente aplicate deţinuţilor.

În acest context, Curtea observă raţionamentul sumar şi nespecific invocat de autorităţile interne şi de Guvern în faţa Curţii,

pentru a elimina posibilul risc de rele tratamente având în vedere consideraţiile de mai sus, inclusiv interesul preexistent,

contrar evident, pe care autorităţile uzbece îl au faţă de reclamant. În plus, se observă că instanţa care a efectuat controlul

judecătoresc al cauzei a declarat că afirmaţia privind riscul de rele tratamente „nu [reprezintă] în sine un motiv

pentru a contesta ordinul de extrădare”. În astfel de circumstanţe, Curtea are îndoieli că problema riscului de rele tratamente

a făcut obiectul unei verificări riguroase în cadrul procedurii de extrădare. Nu a fost făcută nicio încercare justă la nivel intern

de a evalua materialele provenite de la surse de încredere, altele decât cele oferite de autorităţile publice ruse. Curtea

consideră neconvingătoare invocarea de către autorităţile naţionale, fără nicio evaluare sau discuţii, a garanţiilor oferite

de Uzbekistan pentru a elimina riscul de rele tratamente. [pct. 99, 100, 109, 120 şi 121]

2. Aplicarea unei măsuri provizorii ca urmare a unei indicaţii date de Curte unui stat parte, care ar fi de dorit, până la noi

ordine, de a nu retrimite un individ într-o anumită ţară, nu are, în sine, niciun efect asupra faptului că privarea de libertate

al cărei obiect îl face respectiva persoană se produce în conformitate cu art. 5 §1 din Convenţie. Cu alte cuvinte, autorităţile

naţionale trebuie să acţioneze în continuare în strictă conformitate cu legislaţia internă. În cauza de faţă, nu s-a argumentat, în

faţa Curţii, după ce au fost depuse plângeri în faţa instanţelor naţionale, că detenţia reclamantului în perioada mai-noiembrie

2011 a fost ilegală în conformitate cu dreptul rus. Instanţa naţională a prelungit arestarea preventivă a reclamantului făcând

referire la motivele legale aplicabile în materie de drept rus, respectiv cel puţin riscul ca reclamantul să se sustragă justiţiei. În

al doilea rând, trebuie să se ia în considerare faptul că reţinerea în vederea extrădării în speţă a făcut obiectul unei perioade

maxime legale de 18 luni. Într-adevăr, după expirarea acestei perioade, reclamantul a fost eliberat la cererea procurorului.

În cele din urmă, nu există nici un indiciu că autorităţile au acţionat cu rea-credinţă, că reclamantul a fost deţinut în condiţii

improprii sau că detenţia sa a fost arbitrară, din orice alt motiv. [pct. 140 şi 141]

Rrapo împotriva Albaniei

Nr.: 58555/10

Tip: Hotărâre

Data: 25 septembrie 2012

Articole: Y: 34; N: 2, 3

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- pedeapsa cu moartea

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

Circumstanţe: Extrădare din Albania în Statele Unite ale Americii, pentru trimiterea în judecată, care ar putea duce

la pronunţarea pedepsei cu moartea. Măsura provizorie nu a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Extrădarea reclamantului în Statele Unite ale Americii, precum şi riscul de a fi condamnat la pedeapsa cu moartea, a dat

naştere unei încălcări a art. 2 şi art. 3 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 13. Reclamantul a pus, de asemenea,

la îndoială calitatea garanţiilor oferite de autorităţile americane prin notele diplomatice: singura autoritate responsabilă pentru

acordarea unor astfel de garanţii ar trebui să fie procurorul general.

2. Extrădarea reclamantului în Statele Unite, cu încălcarea indicaţiei Curţii de a se pronunţa o măsură provizorie, a dat naştere

la o încălcare a art. 34 din Convenţie.

Concluziile Curţii:

PC-OC (2011) 21 REV 5

- măsură provizorie

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

1. Curtea recunoaşte că, în materie de extrădare, notele diplomatice reprezintă un mijloc standard ca statul solicitant să ofere

garanţiile pe care statul solicitat le consideră necesare pentru a-şi da acordul privind extrădarea. Curtea recunoaşte,

de asemenea, că, în relaţiile internaţionale, notele diplomatice presupun prezumţia de bună-credinţă. Curtea consideră că,

în cazurile de extrădare, este necesar ca această prezumţie să fie aplicată unui stat solicitant care are o lungă istorie a

respectului pentru democraţie, pentru drepturile omului şi statul de drept, şi care a încheiat o lungă perioadă de timp acorduri

de extrădare cu statele contractante. Curtea nu observă nimic în materialele aflate la dispoziţia sa care ar putea arunca îndoieli

cu privire la credibilitatea garanţiilor potrivit cărora se va solicita sau pronunţa pedeapsa capitală în privinţa reclamantului,

de către statul solicitant. Garanţiile oferite de Guvernul Statelor Unite ale Americii au fost specifice, clare şi lipsite de

echivoc. Curtea trebuie să acorde o mai mare importanţă faptului că, în contextul unei cereri de extrădare, nu s-au raportat

încălcări ale garanţiilor oferite de Guvernul Statelor Unite ale Americii unui stat contractant. Interesul îndelungat al Statelor

Unite ale Americii în a-şi onora angajamentele de extrădare sunt în sine suficiente pentru a da naştere unei prezumţii de bună-

credinţă împotriva oricărui risc de încălcare a acestor garanţii. [pct. 72 şi 73]

2. Curtea nu poate accepta argumentul Guvernului potrivit căruia neextrădarea reclamantului ar interfera cu obligaţiile

internaţionale ale Albaniei în temeiul Tratatului de extrădare din 1935. Convenţia are drept scop protejarea unor drepturi care

sunt „practice şi efective” şi se consideră că un stat pârât îşi menţine răspunderea faţă de Convenţie în ceea ce priveşte

respectarea tratatului, înainte sau după intrarea în vigoare a Convenţiei. Un stat contractant nu poate încheia un acord cu

un alt stat care intră în conflict cu obligaţiile care îi revin în temeiul Convenţiei. Faptul că prejudiciul pe care o măsură

provizorie încearcă să-l prevină nu se materializează ulterior, deşi statul respectiv nu acţionează în deplină conformitate cu

măsura provizorie, este la fel de irelevant pentru evaluarea faptului dacă statul pârât şi-a îndeplinit sau nu obligaţiile care

îi revin în temeiul art. 34 din Convenţie. Curtea respinge argumentul Guvernului potrivit căruia extrădarea reclamantului

a fost inevitabilă, având în vedere expirarea iminentă a perioadei sale de detenţie şi absenţa unei alternative la eliberarea sa.

Nici starea existentă a legislaţiei interne expusă de Guvern, în special pretinsul vid legislativ în ceea ce priveşte continuarea

detenţiei dincolo de termenul prevăzut la art. 499 C. proc. pen., nici deficienţele din sistemul judiciar naţional şi dificultăţile

întâmpinate de către autorităţile în încercarea de a-şi îndeplini obiectivele legislative şi regulatorii nu pot fi invocate

în detrimentul reclamantului, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive interne care să autorizeze extrădarea, sau pentru

a evita sau nega obligaţiile ce îi revin statului pârât în temeiul Convenţiei. Nu există niciun indiciu că autorităţile ar fi luat

în considerare posibilitatea de a lua orice măsuri pentru a elimina riscul ca reclamantul să fugă, în cazul eliberării, de exemplu

prin impunerea altor forme coercitive de măsuri de securitate prevăzute în baza Codului de procedură penală. Autorităţile

nu au informat Curtea, înainte de extrădare, cu privire la dificultăţile pe care le întâmpină în a respecta măsura provizorie.

[pct. 86 şi 87]

Abdulkhakov împotriva Rusiei

Nr.: 14743/11

Tip: Hotărâre

Data: 2 octombrie 2012

Articole: Y: 3, 5 §1(f), 5 §4, 34; N: 8, 5

§1(f)

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- azil

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- detenţie (durată)

- extrădare (detenţie)

- extrădare (motive ale refuzului)

Circumstanţe: Extrădarea din Rusia în Uzbekistan, pentru trimiterea în judecată pentru apartenenţă la o organizaţie interzisă,

a unei persoane care a solicitat azil în Rusia, căreia a fost acordat, de asemenea, statutul de refugiat de către UNHCR. Măsura

provizorie nu a fost respectată, întrucât reclamantul a fost transferat în Tadjikistan după eliberarea sa din arest.

Capete de cerere relevante:

1. Dacă va fi extrădat în Uzbekistan, reclamantul va fi supus la rele tratamente. Autorităţile interne nu au luat în considerare

probele prezentate de reclamant şi au respins temerile sale ca nefondate, fără o evaluare aprofundată a situaţiei generale

din Uzbekistan sau a situaţiei sale personale, bazându-se pe garanţiile diplomatice oferite de autorităţile uzbece.

2. Între 9 decembrie 2009 şi 8 februarie 2010, reclamantul a fost reţinut fără nici o decizie judiciară care să fi autorizat

arestarea. În plus, reclamantul susţine că perioada de detenţie a fost excesivă şi că procedurile de extrădare nu au fost

efectuate cu diligenţa necesară. În special, cu toate că procedurile de extrădare au fost finalizate la 14 martie 2011, nu a fost

eliberat până la 9 iunie 2011, după expirarea perioadei maxime de detenţie permisă în temeiul dreptului rus.

3. Reclamantul se plânge de faptul că recursurile sale împotriva ordinelor de arestare din 7 septembrie şi 8 decembrie 2010

nu au fost examinate „cu celeritate”.

Concluziile Curţii:

PC-OC (2011) 21 REV 5

- rele tratamente

- măsură provizorie

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

1. Situaţia reclamantului este similară cu cea a musulmanilor care, întrucât îşi practică religia în afara instituţiilor şi

orientărilor oficiale, au fost acuzaţi de extremism religios sau de afiliere la organizaţii religioase interzise şi, din acest motiv,

după cum se menţionează în rapoartele şi hotărârile Curţii, sunt supuşi unui risc crescut de rele tratamente. Este deopotrivă

semnificativ faptul că procesul penal împotriva reclamantului a fost iniţiat în perioada imediat următoare atacurilor teroriste

din Valea Fergana din vara anului 2009. Astfel, în această perioadă, renumite O.N.G. internaţionale au raportat un val

de arestări arbitrare ale musulmanilor care erau prezenţi în moschei neînregistrate, urmate de detenţii în condiţii de izolare,

acuzaţii de extremism religios sau tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale şi rele tratamente pentru a obţine mărturii.

În opinia Curţii, acuzaţiile împotriva reclamantului şi data cererii de extrădare din perioada respectivă intensifică riscul

de rele tratamente. A fost emis un mandat de arestare pe numele reclamantului, şi cel mai probabil acesta va fi plasat direct

în detenţie după extrădare şi, prin urmare, accesul rudelor sau al unui observator independent la acesta nu va fi permis.

De asemenea, se ia în considerare faptul că biroul Înaltului Comisar al O.N.U. pentru refugiaţi i-a acordat statutul de refugiat

după ce a stabilit că reclamantul are o temere bine întemeiată de a fi persecutat şi supus la rele tratamente în cazul extrădării

în Uzbekistan. În acest context, Curtea este convinsă de faptul că reclamantul ar fi expus unui risc real de a fi supus rele

tratamente, în cazul în care ar reveni în Uzbekistan. Curtea este surprinsă de raţionamentul sumar prezentat de instanţele

interne şi de refuzul lor de a evalua materiale provenite din surse de încredere. În astfel de circumstanţe, Curtea are îndoieli că

problema riscului de rele tratamente în privinţa reclamantului a făcut obiectul unei verificări riguroase în cadrul procedurii

de acordare a statutului de refugiat sau al procedurii de extrădare. Curtea observă că garanţiile oferite de autorităţile uzbece au

fost formulate în termeni stereotipi generali şi nu prevăd niciun mecanism de monitorizare. Curtea consideră neconvingătoare

încrederea autorităţilor în astfel de garanţii, fără o evaluare detaliată a acestora în raport cu standardele elaborate de Curte.

[pct. 145–150]

2. Între 9 şi 30 decembrie 2009, reclamantul s-a aflat într-un vid juridic care nu a fost acoperit de nicio dispoziţie legală

internă care să stabilească în mod clar motivele arestării, procedura şi termenele aplicabile detenţiei până la primirea unei

cereri de extrădare. Curtea constată absenţa unor dispoziţii interne precise care să stabilească condiţiile, termenul-limită,

procurorul, nivelul ierarhic şi competenţa teritorială pentru ca problema detenţiei să fie examinată după primirea unei cereri

de extrădare. Deşi cererea de extrădare a fost transmisă la 30 decembrie 2009, abia la 18 ianuarie 2010 procurorul a dispus

arestarea reclamantului în baza art. 466 alin. (2) C. proc. pen. Pe întreaga durată a acestei perioade, reclamantul nu a avut

cunoştinţă despre motivele arestării şi termenul-limită al acesteia. Detenţia reclamantului din perioada 30 decembrie 2009-

8 februarie 2010 s-a bazat pe o prevedere legală, respectiv art. 466 alin. (2) C. proc. pen., care, din cauza lipsei de norme clare

de procedură, nu a fost nici precis, nici previzibil în aplicarea sa. În ceea ce priveşte perioada de detenţie dintre 14 martie şi

9 iunie 2011, Curtea notează că, la 14 martie 2011, legalitatea ordinului de extrădare a fost confirmată de instanţa de recurs.

Deşi procedurile de extrădare interne erau astfel finalizate, reclamantul a rămas în arest încă 2 luni şi 26 de zile. În această

perioadă, Guvernul nu a procedat la extrădarea reclamantului, în conformitate cu măsura provizorie indicată de Curte

în temeiul art. 39 din Regulamentul Curţii. Curtea este convinsă că cerinţa de diligenţă a fost respectată în cazul de faţă, iar

perioada totală a arestării preventive a reclamantului nu a fost excesivă. [pct. 173, 176, 177, 179, 188 şi 191]

3. Eficienţa sistemului de control judiciar automat periodic a fost subminată de faptul că un nou factor relevant apărut

în intervalul dintre reexaminări, capabil să afecteze legalitatea detenţiei reclamantului, a fost evaluat de instanţă cu o

întârziere nejustificat de mare. În astfel de circumstanţe, Curtea nu poate decât să constate că reexaminările legalităţii

detenţiei reclamantului nu au avut loc la „intervale rezonabile de timp”. [pct. 217]

F. N. şi alţii împotriva Suediei

Nr.: 28774/09

Tip: Hotărâre

Data: 18 decembrie 2012

Articole: Y: 3

Cuvinte-cheie:

Circumstanţe: Expulzarea din Suedia în Uzbekistan în urma respingerii cererilor de azil ale reclamanţilor. Măsura provizorie

a fost respectată.

Capăt de cerere relevant: În cazul expulzării din Suedia în Uzbekistan, reclamanţii vor fi persecutaţi, arestaţi, supuşi la rele

tratamente şi poate chiar ucişi, în primul rând pentru că primul reclamant a participat la demonstraţia de la Andijan

în mai 2005 şi este în continuare urmărit de autorităţile uzbece.

Concluziile Curţii: Principala problemă supusă Curţii nu este dacă reclamanţii ar fi reţinuţi şi interogaţi de autorităţile uzbece

PC-OC (2011) 21 REV 5

- azil

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

în momentul revenirii în ţară, deoarece acest lucru nu ar fi, în sine, în contradicţie cu Convenţia. Preocuparea Curţii este dacă

reclamanţii ar fi sau nu supuşi la rele tratamente sau torturaţi, contrar art. 3 din Convenţie, în cazul în care ar reveni în ţară.

Pentru a examina această problemă, Curtea observă că deja a constatat în cazurile anterioare că practica torturării celor aflaţi

în arestul poliţiei este una sistematică şi fără discernământ şi concluzionează că relele tratamente aplicate deţinuţilor rămân o

problemă generală şi de durată în Uzbekistan. În plus, având în vedere informaţiile din surse internaţionale, Curtea nu poate

decât să concluzioneze că situaţia din Uzbekistan nu s-a îmbunătăţit în acest sens, ci că tortura şi alte tratamente cu cruzime,

inumane şi degradante impuse de oficialităţile care aplică legea şi efectuează anchete sunt în continuare larg răspândite şi

endemice. În aceste condiţii, riscul ca reclamanţii să fie supuşi unui tratament contrar art. 3 din Convenţie trebuie să fie

considerat unul real, în cazul în care ar fi reţinuţi şi interogaţi de autorităţile uzbece. Reclamanţii invocă diverse motive d

teamă, iar Curtea are motive să considere că autorităţile uzbece ar putea avea un interes deosebit în privinţa reclamanţilor, atât

în legătură cu evenimentele de la Andijan, cât şi cu privire la afilierea primului reclamant la Birdamlik. [pct. 77 şi 78]

S. H. H împotriva Regatului Unit

Nr.: 60367/10

Tip: Hotărâre

Data: 29 ianuarie 2013

Articole: N: 3

Cuvinte-cheie:

- azil

- expulzare

- rele tratamente

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzarea unei persoane cu dizabilităţi din Regatul Unit în Afganistan, în urma respingerii cererilor de azil

ale reclamantului. Măsura provizorie a fost respectată.

Capăt de cerere relevant: Revenirea reclamantului în Afganistan ar încălca art. 3 din Convenţie, întrucât persoanele

cu dizabilităţi sunt expuse unui risc deosebit de violenţă în conflictul armat din Afganistan, atât pentru că sunt în

imposibilitatea de a scăpa din situaţii periculoase rapid, cât şi pentru că sunt expuse unui risc mai mare de a rămâne fără

adăpost şi, astfel, mai predispuse la a fi afectate de violenţa fără discernământ care se produce pe străzile din Afganistan. Deşi

dificultăţile cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi în Afganistan nu poate implica art. 3 din Convenţie, dacă

beneficiază de sprijinul familiei, o persoană precum reclamantul, fără legături de familie strânse va suferi consecinţele depline

ale discriminării şi ignoranţei cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi. Întrucât secretarul de stat nu a aşteptat

transmiterea unui raport medical privind leziunile reclamantului în momentul pronunţării deciziei primei instanţe cu privire la

cererea de azil a reclamantului, acest fapt a constituit o încălcare a obligaţiei prevăzute la art. 3 din Convenţie, de a efectua

un control riguros al pretenţiei unui individ că expulzarea sa l-ar expune la tratamente interzise de art. 3 din Convenţie.

Concluziile Curţii: Condiţiile socio-economice şi umanitare din ţara în care se revine nu au neapărat o influenţă, şi cu

siguranţă nu o influenţă decisivă cu privire la întrebarea dacă persoanele în cauză s-ar confrunta cu un risc real de rele

tratamente, în sensul art. 3 din Convenţie, în acea zonă. Constatând că art. 3 din Convenţie nu impune statelor contractante

o obligaţie de a atenua discordanţele în disponibilitatea tratamentului medical din diferite state prin furnizarea de asistenţă

medicală gratuită şi nelimitată tuturor străinilor fără drept de şedere în jurisdicţiile lor, Curtea, consideră că, totuşi, condiţiile

umanitare ar putea duce la o încălcare a art. 3 din Convenţie în cazuri extrem de excepţionale în care motivele umanitare

împotriva expulzării sunt convingătoare. Curtea nu a exclus posibilitatea ca răspunderea statului în temeiul art. 3 din

Convenţie să fie angajată în ceea ce priveşte tratamentul, atunci când un reclamant care este total dependent de sprijinul

partea statului s-ar confrunta cu indiferenţa oficială într-o situaţie de gravă privare sau necesitate incompatibilă cu demnitatea

umană. Curtea consideră că este semnificativ faptul că reclamantul nu a furnizat nicio probă suplimentară pe fond pentru

a susţine afirmaţia că, faţă de decât populaţia afgană în general, persoanele cu dizabilităţi se confruntă per se cu un risc mai

mare de violenţă, spre deosebire de alte probleme cum ar fi discriminarea şi condiţiile umanitare precare. În absenţa

unor probe contrare, Curtea concluzionează aşadar că această cerere trebuie să fie considerată a fi în mare măsură speculativă

şi nu acceptă faptul că reclamantul a demonstrat că, drept efect al dizabilităţilor sale, va fi supus unei risc sporit de violenţă

fără discernământ în Afganistan, astfel încât să implice art. 3 din Convenţie. Cererea se referă la condiţiile de viaţă şi situaţia

umanitară din Afganistan, stat necontractant, care nu are obligaţii pozitive similare în temeiul legislaţiei europene şi nu poate

fi tras la răspundere în temeiul Convenţiei pentru faptul că nu oferă asistenţă socială adecvată persoanelor cu dizabilităţi.

În această privinţă, se reaminteşte că Convenţia nu se pretinde a fi un mijloc de a solicita statelor contractante să impună altor

state standardele Convenţiei. Deşi trebuie să se ţină pe deplin seama de dificultăţile semnificative cu care se confruntă

persoanele cu dizabilităţi în Afganistan, inclusiv discriminare, lipsa de oportunităţi de angajare şi un deficit de servicii, are

o oarecare relevanţă faptul că reclamantul are membri ai familiei care continuă să trăiască în Afganistan. Prin urmare, Curtea

PC-OC (2011) 21 REV 5

nu poate accepta afirmaţia reclamantului potrivit căreia el va reveni în Afganistan şi lăsat fără mijloace de subzistenţă ca

urmare a unei lipse totale de sprijin în această ţară. În orice caz, mult mai important pentru Curte este să ia în considerare

plângerea în temeiul art. 3 potrivit căreia reclamantul a rămas în Afganistan, după ce a fost rănit în 2006, timp de 4 ani, până

în 2010, şi a fost sprijinit de-a lungul acestei perioade, în care el a primit, de asemenea, şi tratament medical pentru leziunile

sale. Pe baza acestor informaţii generale aflate la dispoziţia Curţii, nu se poate considera că împrejurările cu care s-ar putea

confrunta reclamantul la întoarcerea în Afganistan ar fi, într-o măsură determinantă, mai rele decât cele cu care s-a confruntat

în această perioadă de 4 ani. De asemenea, deşi calitatea vieţii reclamantului, deja grav diminuată de dizabilitatea sa, va fi,

fără îndoială, afectată negativ în cazul expulzării din Regatul Unit în Afganistan, acest fapt în sine nu poate fi decisiv. În ceea

ce priveşte plângerea că autorităţile interne nu au aşteptat emiterea raportului medical, Curtea nu este în măsură să constate

că, în circumstanţele din speţă, faptul că nu a fost aşteptată emiterea raportului demonstrează o încălcare a art. 3 din

Convenţie. În această privinţă, exceptând faptul că reclamantul nu a prezentat niciodată un raport medical, Curtea observă că,

în cursul procedurilor interne, prima instanţă a recunoscut atât gradul leziunilor reclamantului, cât şi modul în care

reclamantul a pretins că acestea au fost cauzate. Astfel, nu era necesară emiterea unui raport medical în speţă pentru ca

autorităţile naţionale să-şi respecte obligaţia de a stabili toate faptele relevante în cazul reclamantului. [pct. 74, 75, 76, 82, 86,

87, 90 şi 93]

Bakoyev împotriva Rusiei

Nr.: 30225/11

Tip: Hotărâre

Data: 5 februarie 2013

Articole: Y: 5 §1 N: 3, 5 §1, 5 §1(f)

Cuvinte-cheie:

- azil

- detenţie (legalitate)

- detenţie (durată)

- extrădare (detenţie)

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

- măsură provizorie

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Extrădare din Rusia în Kârgâzstan; decizia a fost modificată ulterior în extrădarea reclamantului în Uzbekistan.

Ambele extrădări s-au făcut pentru trimiterea în judecată pentru fraudă. În cursul procedurii privind extrădarea reclamantului

în Kârgâzstan, acesta a făcut cerere de azil, dar cererea a fost respinsă. Măsura provizorie a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Dacă va fi extrădat în Kârgâzstan sau Uzbekistan, reclamantul va fi expus riscului de rele tratamente şi îi va fi refuzat

dreptul la un proces echitabil.

2. Durata totală a reţinerii în vederea extrădării reclamantului a fost excesivă, având în vedere faptul că a petrecut 12 luni

în detenţie în aşteptarea extrădării în Kârgâzstan şi apoi încă 12 luni în detenţie în aşteptarea extrădării în Uzbekistan. Deşi

Parchetul General din Rusia a primit cererea de extrădare din partea autorităţilor din Uzbekistan la 28 aprilie 2011, nu au fost

efectuate verificări relevante până la data de 2 iunie 2011, data la care termenul maxim posibil pentru reţinerea reclamantului

în vederea extrădării în Kârgâzstan a expirat.

Concluziile Curţii:

1. Curtea a observat în mai multe rânduri rapoartele alarmante privind situaţia drepturilor omului în Uzbekistan în perioada

cuprinsă între 2002 şi 2007. În hotărârile recente cu privire la acelaşi subiect şi pentru perioada de după 2007 şi până

de curând, după ce a examinat cele mai recente informaţii disponibile, Curtea a constatat că nu există probe concrete pentru

a demonstra orice îmbunătăţire fundamentală în acest domeniu. În acelaşi timp, Curtea a subliniat în mod constant că referirea

la o problemă generală privind respectarea drepturilor omului într-o anumită ţară nu este în mod normal suficientă pentru

a bloca extrădarea. Curtea este conştientă de faptul că, de mai multe ori, a constatat încălcarea art. 3 din Convenţie în cauzele

care implică extrădarea sau deportarea în Uzbekistan. Totuşi, reclamanţii din aceste cauze au fost acuzaţi în cea mai mare

parte de infracţiuni motivate politic şi/sau religios sau familia reclamantului a fost fie arestată, fie trimisă în judecată

în Uzbekistan, relatările acestora privind rele tratamente aplicate au fost consistente şi pare să fie credibil faptul că însuşi

reclamantul a fost anterior arestat şi condamnat în condiţii suspecte. În speţă, reclamantul a susţinut pentru prima dată

că se va confrunta cu un risc de rele tratamente dacă va fi extrădat în Uzbekistan în plângerea sa împotriva ordinului

de extrădare din 2 septembrie 2011. Curtea observă în această privinţă că, atât la nivel naţional, cât şi în observaţiile în faţa

Curţii, reclamantul s-a referit doar în linii mari la riscul de a fi supus la rele tratamente. În fapt, singurul argument pe care l-a

folosit în sprijinul acestei afirmaţii a fost referirea sa la practica încălcării drepturilor omului, inclusiv tortura, care reprezintă

o obişnuinţă în Uzbekistan. Reclamantul nu a încercat, fie în cadrul procedurilor interne, fie în faţa Curţii, să facă referire la

o circumstanţă individuală pentru a-şi susţine temerile de a fi supus la rele tratamente în Uzbekistan. Autorităţile interne,

inclusiv instanţe de două grade de jurisdicţie, au acordat atenţia cuvenită argumentelor reclamantului şi le-au respins

PC-OC (2011) 21 REV 5

ca neîntemeiate, prin decizii detaliate şi bine motivate. Nu există nimic la dosar care să producă îndoieli cu privire la faptul că

autorităţile interne nu ar fi făcut o evaluare adecvată a riscului de rele tratamente în cazul extrădării reclamantului în

Uzbekistan. [pct. 114, 115, 116, 118 şi 119]

2. Cu toate acestea, Curtea nu este convinsă că detenţia reclamantului între 3 iunie 2010, când a fost reţinut în vederea

extrădării în Kârgâzstan, şi 31 august 2011, atunci când, potrivit Guvernului, a fost eliberat pentru prima dată în cursul

procedurilor pendinte extrădării în Uzbekistan, a constituit o situaţie continuă în vederea evaluării duratei acesteia, în măsura

în care se pune problema obligaţiei de diligenţă în temeiul art. 5 §1 (f). Între 3 iunie 2010 şi 2 iunie 2011, reclamantul a fost

reţinut în vederea extrădării în Kârgâzstan, în timp ce, între 2 iunie 2011 şi 1 iunie 2012 – excluzând perioada cuprinsă între

31 august şi 2 septembrie 2011 – a rămas în arest în vederea extrădării în Uzbekistan. Astfel, este evident că reclamantul

a fost reţinut în contextul a două serii separate de proceduri de extrădare. În ceea ce priveşte perioada reţinerii reclamantului

în vederea extrădării în Kârgâzstan, cererea a fost depusă în afara termenului şi trebuie respinsă. Chiar presupunând că

reclamantul a fost ţinut în detenţie fără întrerupere de la 2 iunie 2011 până la 1 iunie 2012, adică 12 luni, această perioadă

nu pare a fi excesivă. La 19 decembrie 2011, legalitatea ordinului de extrădare a fost confirmată în recurs. Deşi procedurile

de extrădare interne s-au încheiat astfel, reclamantul a rămas în arest mai mult de 5 luni, până la 1 iunie 2012. În această

perioadă, Guvernul nu a procedat la extrădarea reclamantului, în conformitate cu măsura provizorie indicată de Curte

în temeiul art. 39 din Regulamentul Curţii. Ca urmare a aplicării măsurii provizorii, guvernul pârât nu-l putea expulza

pe reclamant în Uzbekistan fără a-şi încălca obligaţia ce îi revine în temeiul art. 34 din Convenţie. În această perioadă,

procedurile de extrădare, deşi suspendate temporar în conformitate cu solicitarea făcută de Curte, au fost totuşi în curs

de desfăşurare, în sensul art. 5 §1 (f) din Convenţie. [pct. 158, 159, 160, 162, 164 şi 165]

[NOTĂ: Plângerea şi concluziile Curţii în privinţa legalităţii detenţiei reclamantului sunt similare cu o serie de decizii

anterioare ale Curţii deja rezumate mai sus (de exemplu, Nasrulloyev împotriva Rusiei, Ismoilov şi alţii împotriva Rusiei

şi Khudyakova împotriva Rusiei) şi, prin urmare, nu au fost incluse în acest rezumat.]

Zokhidov împotriva Rusiei

Nr.: 67286/10

Tip: Hotărâre

Data: 5 februarie 2013

Articole: Y: 3, 5 §1(f), 5 §2, 5 §4, 34

Cuvinte-cheie:

- garanţii

- azil

- detenţie (control judiciar)

- detenţie (legalitate)

- detenţie (dreptul de a fi informat

despre motivele arestării)

- expulzare

- extrădare (detenţie)

- extrădare (motive ale refuzului)

- rele tratamente

- măsură provizorie

- relaţia dintre extrădare şi deportare

sau expulzare

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Expulzarea unui solicitant de azil din Rusia în Uzbekistan în urma refuzului extrădării acestuia

pentru trimiterea în judecată în legătură cu presupusa participare a reclamantului la Hizb ut Tahrir („HT”), organizaţie

religioasă recunoscută ca extremistă şi interzisă în Uzbekistan. Măsura provizorie nu a fost respectată.

Capete de cerere relevante:

1. Cu referire la rapoarte ale diferitelor organisme internaţionale, reclamantul a susţinut că, în calitate de persoană acuzată

de participare la o organizaţie religioasă interzisă, considerată extremistă de autorităţile solicitante, este expus unui risc real

de rele tratamente dacă ar fi expulzat în Uzbekistan.

2. Reclamantului nu i-a fost furnizată o traducere a deciziilor privind plasarea în detenţie din 15 iulie şi din 24 august 2010 şi

a fost privat de dreptul de a fi informat cu promptitudine, într-o limbă pe care să o înţeleagă, despre motivele arestării şi

acuzaţiile ce i se aduc.

3. Ca urmare a expulzării reclamantului în Uzbekistan, cu încălcarea măsurii provizorii indicate de Curte în temeiul art. 39,

guvernul pârât nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul art. 34 din Convenţie.

Concluziile Curţii:

1. Atunci când un reclamant pretinde că este membru al unui grup expus sistematic la o practică de rele tratamente, protecţia

art. 3 intervine dacă reclamantul demonstrează, acolo unde este necesar, pe baza informaţiilor cuprinse în rapoartele recente

ale organismelor independente pentru protecţia drepturilor omului sau ale organizaţii neguvernamentale, că există motive

serioase pentru a crede în existenţa practicii în cauză şi afilierea sa la grupul respectiv. În aceste condiţii, Curtea nu va insista

apoi ca reclamantul să demonstreze existenţa unor noi caracteristici speciale distinctive. Curtea consideră că acest

raţionament se aplică în speţa de faţă, în cazul în care reclamantul este acuzat de afilierea la un grup pentru care surse

de încredere confirmă un model continuu de rele tratamente şi tortură din partea autorităţilor. Pentru Curte este, de asemenea,

semnificativ faptul că procesul penal împotriva reclamantului a fost iniţiat în urma atacurilor teroriste din Valea Fergana care

au avut loc în 2009. În perioada imediat următoare incidentului, renumite O.N.G.-uri internaţionale susţinut că autorităţile

PC-OC (2011) 21 REV 5

uzbece au acuzat HT, între alte organizaţii, pentru atacuri şi crime şi au raportat un val de arestări arbitrare ale persoanelor

suspectate de implicare alături de HT, urmat de detenţia în condiţii de izolare, acuzaţii de extremism religios sau tentativa

de răsturnare a ordinii constituţionale, şi aplicarea de rele tratamente şi tortură pentru a obţine mărturii. În opinia Curţii, faptul

că acuzaţiile împotriva reclamantului datează dintr-o perioadă apropiată de evenimentele sus-menţionate poate fi,

de asemenea, considerat factor de intensificare a riscului de rele tratamente în privinţa sa. În ceea ce priveşte garanţiile oferite

de autorităţile uzbece, Curtea observă că acestea au fost formulate în termeni generali şi nu a fost prezentată nicio dovadă

pentru a demonstra că sunt susţinute de un mecanism de aplicare sau monitorizare. [pct. 138, 139 şi 141]

2. Atunci când au examinat problema detenţiei reclamantului, instanţele interne au considerat că nu cunoaşte bine limba rusă,

întrucât au numit interpreţi pentru acesta, care au participat la toate şedinţele de judecată privind arestarea. Reclamantul

a transmis, totuşi, şi acest lucru pare să fie confirmat de copiile înregistrării interogatoriului şi „explicaţia” sa din 15 iulie

2010, că înţelege şi poate să răspundă la întrebări de bază în limba rusă cu privire la sosirea sa în Rusia, la familia sa şi

la situaţia sa din punct de vedere al raporturilor de muncă. Având în vedere arestarea reclamantului şi înregistrările

interogatoriului, precum şi explicaţia sa, Curtea observă că aceste documente conţin o referire la faptul că este pus

sub urmărire de autorităţile uzbece şi acceptă faptul că reclamantul a putut deduce că era căutat de autorităţi. Niciunul din

documentele sus-menţionate, nu subliniază, totuşi, fie şi sumar, motivele pentru care era căutat de autorităţile uzbece.

Într-adevăr, înregistrarea interogatoriului din 15 iulie 2010 conţinea doar o referire la numerele mai multor articole din Codul

penal din Uzbekistan. La momentul evenimentelor descrise mai sus, reclamantul nu era reprezentat şi avocatul său, care avea

unele cunoştinţe de uzbecă şi i-ar fi putut explica ce implicau aceste documente, presupunând că o astfel de formă

de notificare ar fi îndeplinit cerinţele art. 5 §2 din Convenţiei, a participat la procedură abia la 18 august 2010, adică mai mult

de o lună mai târziu. [pct. 171, 172 şi 173]

3. Curtea nu este convinsă de afirmaţia Guvernului potrivit căreia Serviciul Federal pentru Migraţie („FMS”) nu avea

cunoştinţă despre măsura provizorie indicată Guvernului. Chiar presupunând că oficialii FMS nu ştiau despre deportarea

reclamantului înainte de această zi – ipoteză favorabilă Guvernului – din observaţiile detaliate reclamantului cu privire la

evenimentele din 21 decembrie 2011 se poate observa că acesta le comunicase nu numai că el nu putea fi retrimis

în Uzbekistan, întrucât Curtea Europeană aplicase art. 39 în cazul său, ci le şi prezentase o copie a scrisorii Curţii în acest

sens. În continuare reiese că avocatul reclamantului, care a putut participa la conversaţia lor telefonică prin modul conferinţă,

avertizase autorităţile, de asemenea, cu privire la acest fapt. În măsura în care Guvernul susţine că autorităţile interne nu

au intenţionat să acţioneze astfel încât să nu respecte obligaţiile care le revin în temeiul art. 34 din Convenţie, Curtea

reaminteşte că intenţiile care stau la baza actelor sau omisiunilor dintr-o cauză sunt puţin relevante atunci când se evaluează

dacă a fost respectat art. 34 din Convenţie. În orice caz, în această sens, Curtea nu poate decât să ia act de modul precipitat

în care a fost efectuată expulzarea reclamantului, precum şi observaţiile sale, necontestate de către Guvern, în sensul că a fost

împiedicat să intre în contact cu avocatul său, după ce a fost ridicat din apartamentul său, şi că autorităţile, de fapt, au făcut

totul pentru a ascunde locul unde se află faţă de avocat şi rude sale şi au negat în mod categoric reţinerea sa la sediul FMS,

atunci când avocatul i-a contactat, deşi Guvernul a recunoscut în observaţiile prezentate Curţii că a fost reţinut acolo înainte

de a fi dus la aeroportul Pulkovo. În ceea ce priveşte declaraţia Guvernului că măsura provizorie a vizat doar înlăturarea

reclamantului sub forma extrădării şi că toate autorităţile interne implicate în procedura de extrădare au fost informate

cu privire la aplicarea art. 39 din Regulamentul Curţii, Curtea subliniază că scrisoarea prin care era Guvernul informat

despre aplicarea art. 39 din Regulamentul Curţii în situaţia reclamantului menţiona, într-adevăr, că reclamantul nu ar trebui

să fie extrădat în Uzbekistan până la noi ordine. Totuşi, în acest sens, Curtea observă că deşi formularea măsurii provizorii

reprezintă unul din elementele care trebuie luate în considerare în a analiza dacă un stat şi-a respectat obligaţiile care îi revin

în temeiul art. 34 din Convenţie, în evaluarea sa Curtea trebuie să ţină seama nu numai de scrisoare, ci şi de spiritul măsurii

provizorii indicate de aceasta sau, cu alte cuvinte, de scopul măsurii. În acest tip de cauză, în care reclamantul invocă riscul

prejudicierii ireparabile a unuia din drepturile de bază ale Convenţiei şi măsura provizorie a fost aplicată cu scopul, între

altele, de a menţine status quo-ul şi obiectul cererii, un stat contractant nu ar trebui să aibă deschisă posibilitatea de a eluda

PC-OC (2011) 21 REV 5

scopul măsurii provizorii transferând respectiva persoană într-un stat care nu este parte la Convenţie, privând astfel

reclamantul de protecţie efectivă a acesteia. Curtea observă, în plus, că, în cauza de faţă, aceasta era ţara care solicitase

extrădarea. [pct. 203, 204, 205 şi 207]

[NOTĂ: Plângerea şi concluziile Curţii în privinţa legalităţii detenţiei reclamantului sunt similare cu o serie de decizii

anterioare ale Curţii deja rezumate mai sus (de exemplu, Nasrulloyev împotriva Rusiei, Ismoilov şi alţii împotriva Rusiei şi

Khudyakova împotriva Rusiei) şi, prin urmare, nu au fost incluse în acest rezumat.]

PC-OC (2011) 21 REV 5

C. Rezumatele jurisprudenţei relevante pentru aplicarea Convenţiei europene de asistenţă judiciară în materie penală (CETS 030) şi a protocoalelor sale

adiţionale (CETS 099 şi 182)

Informaţii privind cauza Rezumat

A. M. împotriva Italiei

Nr.: 37019/97

Tip: Hotărâre

Data: 14 decembrie 1999

Articole: Y: 6 §1, 6 §3 (d)

Cuvinte-cheie:

- proces echitabil

- asistenţă reciprocă (admisibilitatea

probelor)

- asistenţă reciprocă (audierea

martorilor)

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Asistenţă judiciară reciprocă (audierea martorilor) obţinută de Italia din partea Statelor Unite ale Americii.

Capete de cerere relevante:

1. Declaraţiile făcute în afara teritoriului italian nu pot fi citate în proces în Italia. Actele efectuate în conformitate

cu scrisorile rogatorii sunt nelegale şi s-a susţinut că, prin faptul au fost citate în procesul reclamantului, i s-a refuzat

posibilitatea să formuleze întrebări procurorului.

2. În ceea ce priveşte posibilitatea de a solicita examinarea martorilor în cadrul Tratatului de asistenţă reciprocă, scrisorile

rogatorii au fost emise fără cunoştinţa reclamantului şi, drept urmare, nu a putut să-şi exercite drepturile şi libertăţile

conferite de art. 14 din tratat.

Concluziile Curţii:

1. Dreptul la apărare este limitat într-o măsură incompatibilă cu cerinţele art. 6 din Convenţie în cazul în care condamnarea

se bazează exclusiv sau în mod decisiv pe depoziţiile unui martor pe care acuzatul nu a avut ocazia să-l examineze sau

să solicite să fie examinat în cursul anchetei sau procesului. Pentru a-l condamna pe reclamantul din speţă, instanţele interne

s-au bazat doar pe declaraţiile făcute în Statele Unite înainte de proces, iar reclamantul nu a fost, în nicio etapă a procesului,

confruntat cu procurorii. [pct. 25 şi 26]

2. Trebuie remarcat că, în scrisorile rogatorii internaţionale din 16 martie 1991, procurorul din Florenţa a informat

autorităţile americane că nu i se va permite niciunui avocat să participe la examinările solicitate. În plus, Guvernul

nu au prezentat nicio hotărâre judecătorească care să arate modul în care se aplică Tratatul. În consecinţă, nu s-a stabilit

că procedura a oferit accesibilitatea şi eficienţa solicitate de art. 14 din Tratatul de asistenţă reciprocă. În aceste condiţii,

nu se poate considera că reclamantul a avut posibilitatea corectă şi adecvată de a contesta declaraţiile martorilor care au stat

la baza condamnării sale. [pct. 27 şi 28]

Solakov împotriva FRIM

Nr.: 47023/99

Tip: Hotărâre

Data: 31 octombrie 2001

Articole: N: 6 §1, 6 §3 (d)

Cuvinte-cheie:

- proces echitabil

- asistenţă reciprocă (admisibilitatea

probelor)

- asistenţă reciprocă (audierea

martorilor)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Asistenţă judiciară reciprocă (audierea martorilor) obţinută de FRIM din partea Statelor Unite ale Americii.

Capăt de cerere relevant: Procesul în FRIM a fost inechitabil, întrucât reclamantul nu a putut adresa întrebări martorilor ale

căror declaraţii au servit drept unică bază pentru condamnarea sa şi nu i s-a permis citarea şi audierea a 2 martori ai apărării.

Concluziile Curţii: Toate probele trebuie prezentate în mod normal în şedinţă publică, în prezenţa acuzatului, în scopul

argumentării în contradictoriu. Aceasta nu înseamnă, totuşi, că, pentru a fi folosite ca probe, declaraţii martorilor ar trebui

să fie întotdeauna făcute în şedinţă publică în instanţă: utilizarea ca probe a unor astfel de declaraţii obţinute în faza

de urmărire penală nu este în sine incompatibilă cu art. 6 §3 (d) şi art. 6 §1 din Convenţie, cu condiţia ca drepturile apărării

să fi fost respectate. De regulă, aceste drepturi presupun că un acuzat ar trebui să aibă posibilitatea adecvată şi suficientă

de a contesta şi de a adresa întrebări unui martor al acuzării, fie când face declaraţiile, fie într-o etapă ulterioară. Nu există

niciun indiciu că reclamantul sau al doilea său avocat şi-ar fi exprimat intenţia de a participa la audierea în paralel

a martorilor în Statele Unite ale Americii. În special, reclamantul a declarat în faţa judecătorului de instrucţie că a lăsat

decizia de a merge sau nu în Statele Unite ale Americii în seama celui de-al doilea său avocat şi că dispunea de resurse

suficiente pentru a acoperi cheltuielile de transport. Cel de-al doilea avocat al reclamantului nu a depus niciodată o cerere

de viză la ambasada Statelor Unite ale Americii şi nu a cerut amânarea audierii martorilor, în cazul în care credea că nu

ar fi avut suficient timp să obţină viza. În plus, primul avocat al reclamantului nu şi-a reînnoit cererea de viză. Prezenta

cauză se distinge de A.M. împotriva Italiei, unde martorii au fost audiaţi de un ofiţer de poliţie înainte de proces, iar

avocatului reclamantului nu i s-a permis să participe la examinarea acestora. [pct. 57, 60 şi 63]

Somogyi împotriva Italiei

Nr.: 67972/01

Circumstanţe: Hotărâre pronunţată in absentia în Italia după citarea reclamantului în Ungaria, prin poştă, şi neprezentarea

acestuia la proces.

PC-OC (2011) 21 REV 5

Tip: Hotărâre

Data: 18 mai 2004

Articole: Y: 6

Cuvinte-cheie:

- proces echitabil

- in absentia

- asistenţă reciprocă (prezentarea de

documente)

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

Capete de cerere relevante:

1. Reclamantul a fost condamnat în lipsă fără a avea posibilitatea de a se apăra în faţa instanţelor italiene. El nu a primit

nicio informaţie cu privire la deschiderea procesului împotriva sa, deoarece notificarea privind data audierii preliminare

nu i-a fost transmisă, iar semnătura de pe chitanţa scrisorii cu confirmare de primire din partea judecătorului delegat pentru

anchete preliminare din Rimini nu este a sa. Întrucât exista o îndoială rezonabilă cu privire la autenticitatea semnăturii de pe

chitanţa scrisorii cu confirmare de primire din partea judecătorului delegat pentru anchete preliminare din Rimini, instanţele

italiene ar fi trebuit să solicite un raport din partea unui expert grafolog, pentru a verifica dacă inculpatul a fost informat

despre acuzaţii.

2. Notificarea în cauză nu a fost efectuată în conformitate cu procedura prevăzută de acordul italo-ungar din 1977, care

era obligatorie pentru toate notificările dintre statele semnatare; prin urmare, ar trebui să fie considerată nulă şi neavenită.

Concluziile Curţii:

1. Nu se poate considera că afirmaţiile reclamantului privind autenticitatea semnăturii a fost prima facie fără temei,

în special având în vedere diferenţa dintre semnătura sa şi cea de pe chitanţa scrisorii cu confirmare de primire şi diferenţa

dintre prenumele reclamantului (Tamas) şi cel a persoanei care a semnat chitanţa (Thamas). În plus, greşelile din adresă erau

de natură a ridica îndoieli serioase cu privire la locul în care a fost livrată scrisoarea. Art. 6 din Convenţie impune fiecărei

instanţei naţionale obligaţia de a verifica dacă inculpatul a avut posibilitatea de a se informa despre procedurilor împotriva

lui atunci când, ca şi în cazul de faţă, acest lucru este contestat pe un temei care nu pare imediat a fi în mod vădit lipsit

de substanţă. În speţă, mijloacele folosite de autorităţile naţionale nu au atins rezultatul impus de art. 6 din Convenţie.

În ceea ce priveşte afirmaţia Guvernului potrivit căreia reclamantul a aflat în orice caz despre proces prin intermediul

unui jurnalist care l-a intervievat sau din presa locală, Curtea subliniază că a informa pe cineva despre urmărirea penală

împotriva sa reprezintă un act juridic de o asemenea importanţă încât trebuie efectuată în conformitate cu cerinţele

procedurale şi de fond capabile să garanteze exercitarea efectivă a drepturilor acuzatului, astfel cum, de altfel reiese

cu claritate din art. 6 §3 (a) din Convenţie; cunoştinţele vagi şi neoficiale nu pot fi suficiente. [pct. 70, 72, 74 şi 75]

2. Curtea nu consideră necesar să examineze aspectele privind aplicarea acordului italo-ungar din 1977 sau a Convenţiei

europene de asistenţă judiciară în materie penală. Curtea observă că este competenţa sa să aplice numai Convenţia

Europeană a Drepturilor Omului, şi că nu este sarcina sa să interpreteze sau să verifice conformitatea cu alte convenţii

internaţionale ca atare. În plus, nu este de competenţa Curţii să examineze erori de fapt sau de drept pretins comise

de o instanţă naţională decât în cazul în care şi în măsura în care este posibil ca acestea să fi încălcat drepturi şi libertăţi

protejate de Convenţie. [pct. 62]

Marcello Viola împotriva Italiei

Nr.: 45106/04

Tip: Hotărâre

Data: 5 octombrie 2006

Articole: N: 6

Cuvinte-cheie:

- proces echitabil

- asistenţă reciprocă (audierea

martorilor)

- asistenţă reciprocă

(videoconferinţă)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Audierea prin videoconferinţă într-un proces intern (fără asistenţa judiciară reciprocă implicată în fapt).

Capăt de cerere relevant: Reclamantul a fost forţat să participe prin videoconferinţă la şedinţele de judecată a recursului.

Concluziile Curţii: Deşi participarea inculpatului la proces prin videoconferinţă nu este, ca atare, contrară Convenţiei,

este de datoria Curţii să se asigure că recurgerea la această măsură serveşte, în orice caz, unui scop legitim şi că modalităţile

de prezentare a probelor sunt compatibile cu cerinţele respectării pentru un proces echitabil, astfel cum este prevăzut la art. 6

din Convenţie. Participarea reclamantului la judecata recursului prin videoconferinţă a urmărit scopuri legitime în temeiul

Convenţiei, şi anume apărarea ordinii, prevenirea infracţiunilor, protecţia martorilor şi a victimelor infracţiunilor cu privire

la drepturile lor la viaţă, libertate şi securitate, şi respectarea cerinţei unui „termen rezonabil” în cadrul procedurilor

judiciare. [pct. 67 şi 72]

Van Ingen împotriva Belgiei Nr.: 9987/03

Circumstanţe: Asistenţă judiciară reciprocă obţinută (audieri, copii selectate din dosarul de anchetă) de Belgia din partea

Statelor Unite ale Americii.

PC-OC (2011) 21 REV 5

Tip: Hotărâre

Data: 13 mai 2008

Articole: N: 6 §1

Cuvinte-cheie:

- proces echitabil

- asistenţă reciprocă (admisibilitatea

probelor)

Linkuri: franceză

Traduceri: indisponibil

Capete de cerere relevante: Reclamantul susţine că instanţa care l-a condamnat în 2002 a respins cererea procurorului

de a redeschide procedurile judiciare pentru a prezenta noi documente eliberate de autorităţile americane şi susţine că

instanţa a ajuns la această decizie fără să fi avut posibilitatea de a examina documentele respective. El susţine că,

în contextul unui proces echitabil, este imposibil ca o instanţă să judece temeinicia unei cereri de a redeschide procedurile

dacă nu a examinat documentele disponibile.

Concluziile Curţii: Deşi reclamantul nu este obligat să dovedească faptul că apărarea a suferit ca urmare a refuzului instanţei

de apel de a redeschide a procedurile pentru a permite procurorului să prezinte noi probe, el trebuie, totuşi, să dovedească

relevanţa probelor în contextul acuzaţiilor penale care îi sunt aduse. Presupunând că o parte din probe nu ar fi fost identice

cu probele aflate în dosarul belgian şi că ar fi fost prezentate doar după ce au fost trimise de Guvern instanţei, în septembrie

2007, reclamantul a luat cunoştinţe despre probe doar la data respectivă. Este evident că reclamantul nu putea, în astfel

de circumstanţe, să demonstreze în faţa instanţelor belgiene că examinarea probelor respective s-ar putea dovedi relevantă

pentru apărarea sa. Totuşi, reclamantul a reuşit să facă acest lucru în faţa Curţii. Reclamantul nu indică, însă, modul în care

noile probe ar fi ajutat la schimbarea verdictului pronunţat împotriva sa de instanţele belgiene, dacă ar fi fost prezentate

în cadrul proceselor din faţa acestora. [pct. 32 şi 33]

Rantsev împotriva Ciprului şi Rusiei

Nr.: 25965/04

Tip: Hotărâre

Data: 7 ianuarie 2010

Articole: Y: 2, 4, 5 §1

Cuvinte-cheie:

- detenţie (legalitate)

- asistenţă reciprocă

- obligaţia de a trimite în judecată

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Asistenţa reciprocă solicitată de Rusia din partea Ciprului.

Capăt de cerere relevant: Autorităţile ruse ar fi trebuit să solicite autorităţilor cipriote, în temeiul Tratatului de asistenţă

juridică, să iniţieze procesul penal, astfel cum a solicitat reclamantul. În schimb, autorităţile ruse au solicitat doar informaţii

cu privire la circumstanţele decesului doamnei Rantseva. Cererile repetate ale reclamantului ca autorităţile ruse să ia

declaraţii de la 2 cetăţeni ruşi cu domiciliul în Rusia au fost respinse, întrucât autorităţile ruse au considerat că nu pot lua

măsurile cerute fără a face o cerere de asistenţă juridică din partea autorităţilor cipriote.

Concluziile Curţii: Decesul doamnei Rantseva s-a produs în Cipru. Art. 2 din Convenţie nu impune legislaţiei penale

din statele membre să prevadă jurisdicţie universală în cazurile care implică moartea unuia dintre cetăţenii lor. În consecinţă,

exceptând cazul în care se poate demonstra că există caracteristici speciale în speţă care necesită o abatere de la abordarea

generală, obligaţia de a asigura o anchetă oficială eficientă se aplică numai Ciprului. Pentru ca anchetarea unui deces să fie

eficientă, statele membre trebuie să ia măsurile care sunt necesare şi disponibile pentru a asigura probe relevante, fie că

acestea se află sau nu pe teritoriul statului care efectuează ancheta. Curtea observă că atât Cipru, cât şi Rusia sunt părţi

la Convenţia privind asistenţa judiciară reciprocă şi, în plus, au încheiat Tratatul bilateral de asistenţă juridică. Aceste

instrumente stabilesc o procedură clară prin care autorităţile cipriote ar fi trebuit să solicite asistenţă din partea Rusiei pentru

a ancheta circumstanţele şederii doamnei Rantseva în Cipru şi decesul său ulterior. În absenţa unei cereri de asistenţă

juridică, autorităţile ruse nu erau obligate, în temeiul art. 2 din Convenţie, să asigure ele însele probele. [pct. 243, 244

şi 241]

Zhukovskiy împotriva Ucrainei

Nr.: 31240/03

Tip: Hotărâre

Data: 3 martie 2011

Articole: Y: 6 §1, 6 §3 (d)

Cuvinte-cheie:

- proces echitabil

- asistenţă reciprocă (admisibilitatea

probelor)

- asistenţă reciprocă (audierea

martorilor)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Asistenţa reciprocă solicitată de Ucraina din partea Rusiei.

Capăt de cerere relevant: Procurorul a fost prezent în timpul audierii martorilor în Rusia, în timp ce reprezentantul

reclamantului nu a fost de faţă.

Concluziile Curţii: Autorităţile interne au analizat modalităţi diferite de obţinere a declaraţiilor şi au optat pentru audierea

martorilor în Rusia, prin intermediul mecanismului internaţional de asistenţă juridică. O astfel de soluţie, la care apărarea

nu a obiectat, poate fi considerată rezonabilă. Totuşi, în circumstanţele cauzei, a condus la situaţia ca reclamantul să fie

el însuşi condamnat pentru o infracţiune foarte gravă în principal pe baza probelor furnizate de martori, dintre care niciunul

nu a fost prezent în timpul procesului său din Ucraina. Instanţele interne nu au audiat direct probele acestor martori şi

reclamantului nu i s-a dat posibilitatea de a le adresa întrebări. Fiind conştientă de dificultatea de a asigura dreptul

reclamantului de a examina martorii, în cauza de faţă, Curtea consideră că tehnologiile moderne disponibile ar putea oferi

mai multe tipuri interactive de audiere a martorilor în străinătate, de exemplu prin legătură video. La rândul lor, autorităţile

interne au cel puţin obligaţia să se asigure că au fost informaţi în prealabil cu privire la data şi locul audierii şi despre

întrebările formulate de autorităţile interne, în speţă. Aceste informaţii i-ar oferi reclamantului şi avocatului său posibilitatea

PC-OC (2011) 21 REV 5

rezonabilă de a solicita clarificarea sau completarea anumitor întrebări pe care le-ar considera importante. [pct. 45 şi 46]

Adamov împotriva Elveţiei A se vedea Lista B

Stojkovic împotriva Franţei şi Belgiei

Nr.: 25303/08

Tip: Hotărâre

Data: 27 octombrie 2011

Articole: Y: 6 §1, 6 §3 (c)

Cuvinte-cheie:

- proces echitabil

- asistenţă reciprocă (audierea

martorilor)

Linkuri: franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Cerere scrisă din partea Franţei către Belgia prin care solicită ca reclamantul să fie audiat în calitate de

„martor asistat juridic”, în prezenţa unui avocat.

Capăt de cerere relevant: Reclamantul susţine încălcarea dreptului său la apărare întrucât a fost audiat în calitate de „martor

ce beneficiază de asistenţă juridică” de poliţia belgiană fără ca un avocat să fie prezent. El susţine că o acuzaţie nu se poate

baza pe probe obţinute prin constrângere sau presiune şi că interesul justiţiei impunea ca el să fi fost asistat de un avocat.

Concluziile Curţii: Interogarea reclamantului s-a efectuat în conformitate cu regimul procedural aplicabil în Belgia, care

prevede interogarea tuturor persoanelor, fără nici o diferenţă de tratament, fie că există sau nu suspiciuni împotriva lor.

Interogatoriul a fost rezultatul exclusiv al aplicării cererii scrise. În respectiva cerere scrisă, judecătorul a stipulat în mod

expres ca reclamantul să fie audiat în calitate de „martor ce beneficiază de asistenţă juridică”. Această prevedere demonstra,

potrivit dreptului francez, că există probe împotriva reclamantului care ar face plauzibil să fi luat parte la comiterea

infracţiunilor. Interogatoriul a avut repercusiuni importante asupra situaţiei reclamantului, întrucât existau „acuzaţii penale

împotriva sa”, ceea ce implica faptul că beneficia de protecţia oferită în temeiul art. 6 §1 şi art. 6 §3 din Convenţie. Deşi

limitarea dreptului în discuţie nu a fost cauzată de autorităţile franceze, era de datoria lor să se asigure că o astfel de limitare

nu compromite caracterul echitabil al procedurii. Regimul juridic al interogatoriului nu exceptează autorităţile franceze

de la obligaţia de a verifica dacă a fost efectuat în conformitate cu principiile fundamentale care decurg dintr-un proces

echitabil. În temeiul art. 1 din Convenţie, autorităţile franceze aveau sarcina de a se asigura că acţiunile efectuate în Belgia

nu se produc cu încălcarea dreptului la apărare şi, astfel, să verifice corectitudinea procedurii aflate sub controlul lor.

[pct. 51–55]

Fąfrowicz împotriva Poloniei

Nr.: 43609/07

Tip: Hotărâre

Data: 17 aprilie 2012

Articole: N: 6 §1, 6 §3 (d)

Cuvinte-cheie:

- proces echitabil

- asistenţă reciprocă (audierea

martorilor)

- asistenţă reciprocă (prezentarea de

documente)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Reclamantul a fost condamnat în Polonia pe baza unei declaraţii date de J.H. (în prezent în Statele Unite ale

Americii), a cărui prezenţă în Polonia nu a fost asigurată de instanţa de judecată.

Capăt de cerere relevant: Dreptul la apărare al reclamantului a fost în mod nejustificat limitat, întrucât nu a putut adresa

întrebări lui J.H. Instanţa cunoştea adresa lui J.H. din SUA, dar nu a luat nicio măsură pentru a asigura prezenţa acestuia.

Concluziile Curţii: Instanţa nu poate fi considerată răspunzătoare pentru că nu a solicitat asistenţă judiciară internaţională,

întrucât nu s-a demonstrat că instanţa cunoştea adresa lui J.H. din Statele Unite ale Americii. [pct. 56]

Damir Sibgatullin împotriva Rusiei

Nr.: 1413/05

Tip: Hotărâre

Data: 24 aprilie 2012

Articole: Y: 6 §1, 6 §3 (d), 38

Cuvinte-cheie:

- proces echitabil

- asistenţă reciprocă (audierea

martorilor)

- asistenţă reciprocă (prezentarea de

documente)

Circumstanţe: Condamnarea unui cetăţean rus în Rusia pentru infracţiunile săvârşite în Uzbekistan. Rusia a solicitat

Uzbekistanului să trimită citaţii la proces în Rusia pentru martorii din Uzbekistan, dar aceştia nu s-au prezentat din diverse

motive şi, prin urmare, declaraţiile lor în procedurile premergătoare procesului au fost doar lecturate.

Capăt de cerere relevant: Reclamantul insistă că singura probă directă a implicării în infracţiunile pentru care a fost

condamnat e reprezentată de declaraţiile martorilor din Uzbekistan. Prin urmare, este important ca instanţa de judecată

să audieze martorii în persoană şi să ofere reclamantului posibilitatea de a le adresa întrebări.

Concluziile Curţii: Curtea nu este convinsă de argumentul Guvernului potrivit căruia, dacă reclamantul ar fi rămas

în Uzbekistan, ar fi avut posibilitatea de a participa la interogatorii pentru a-i confrunta pe martorii acuzării, şi,

în consecinţă, nu ar fi fost nicio problemă în ceea ce priveşte absenţa martorilor de la proces. În plus, în opinia Curţii,

nu poate fi vorba despre o renunţare, prin simplul fapt că o persoană ar fi putut evita, acţionând cu diligenţă, situaţia care

a condus la afectarea drepturilor sale. Concluzia este mult mai evidentă în cazul unei persoane care nu are cunoştinţe

PC-OC (2011) 21 REV 5

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

suficiente despre ancheta penală împotriva sa şi acuzaţiile care i se aduc şi care nu beneficiază de consultanţă juridică pentru

a fi avertizat în cursul acţiunilor sale, inclusiv cu privire la posibilitatea ca modul în care se comportă să fie interpretat ca

o renunţare implicită la dreptul la un proces echitabil. Curtea reaminteşte că reclamantul a fost notificat în persoană despre

acţiunea penală împotriva sa abia în momentul arestării sale din Rusia, în noiembrie 2003. Prin urmare, nu se putea deduce

doar din statutul său persoană care se sustrage de la justiţie, fondat pe o prezumţie cu o bază factuală insuficientă, că

a renunţat la dreptul la un proces echitabil. Curtea observă că instanţa regională nu au avut informaţii care să explice

motivul lipsei a 5 din cei 11 martori din lista propusă de procuror. În fapt, instanţa nu a avut nici măcar cunoştinţă dacă

martorii au fost citaţi. De asemenea, se pare că nu a primit niciodată vreun răspuns din partea autorităţilor uzbece privind

prezenţa domnului A. Cu toate acestea, instanţa regională a continuat lecturarea depoziţiilor acestor 5 martori şi

ale domnului A., după ce a constatat că încercările de a asigura prezenţa lor au durat deja 6 luni. Deşi Curtea ţine seama de

obligaţia instanţelor interne de a asigura buna desfăşurare a procesului şi de a evita întârzieri nejustificate în procesele

penale, nu consideră că o amânare în cadrul procedurii pentru a obţine depoziţii ale martori sau cel puţin pentru a clarifica

problema prezentării lor la proces, în condiţiile în care reclamantul era acuzat de o infracţiune foarte gravă şi risca un termen

lung de detenţie, ar fi constituit un obstacol insurmontabil faţă de promptitudinea procedurii. Instanţa regională i-a scuzat

pe martorii rămaşi, considerând lipsa lor ca justificată fie având în vedere circumstanţele lor, fie pentru că oficialii uzbeci

nu au reuşit să-i găsească. Ţinând cont de circumstanţele cauzei, Curtea are îndoieli serioase că decizia de a accepta

explicaţiile şi de a scuza martorii ar putea fi într-adevăr acceptată ca justificată. Curtea consideră că verificarea de către

instanţa regională a motivelor lipsei martorilor nu a fost una convingătoare. În măsura în care motive cum ar fi incapacitatea

de a suporta costurile de călătorie în Rusia, sănătatea precară sau o situaţie familială dificilă sunt relevante, instanţa

nu a urmărit circumstanţele specifice ale situaţiei fiecărui martor şi nu a analizat dacă ar fi fost posibile şi suficiente

mijloace alternative de asigurare a depoziţiilor acestora în persoană. De asemenea, nu iese din atenţia Curţii faptul că,

potrivit dispoziţiile relevante de drept rus, martorilor li s-a acordat dreptul de a solicita rambursarea cheltuielilor de judecată,

inclusiv cele de deplasare, suportate ca urmare a participării lor în cadrul procesele penale. Curtea este îngrijorată de faptul

că instanţa regională nu a folosite alte mijloacele decât cele obişnuite pentru a asigura dreptul apărării de a adresa întrebări

martorilor, de exemplu prin stabilirea unei întâlniri între avocatul reclamantului şi martorii din Uzbekistan, sau

prin utilizarea de mijloace moderne de comunicare audio-vizuală pentru a oferi apărării posibilitatea de a adresa întrebări

martorilor. În continuare, deşi Curtea înţelege dificultăţile întâmpinate de autorităţi în ceea ce priveşte resursele,

nu consideră că costurile de deplasare şi rambursarea cheltuielilor de judecată pentru ca martorii-cheie să se prezinte în faţa

instanţei ar fi constituit un obstacol insurmontabil. [pct. 47, 55 şi 56]

Tseber împotriva Republicii Cehe

Nr.: 46203/08

Tip: Hotărâre

Data: 22 noiembrie 2012

Articole: Y: 6 §1, 6 §3 (d)

Cuvinte-cheie:

- proces echitabil

- asistenţă reciprocă (audierea

martorilor)

Linkuri: franceză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Condamnare pe baza audierii unui martor (în prezenţa unui judecător) înainte ca procedurile premergătoare

procesului să înceapă în mod oficial şi în absenţa inculpatului şi/sau a avocatului său.

Capăt de cerere relevant: Reclamantul s-a plâns despre faptul că nu a avut posibilitatea de a adresa întrebări martorului

principal al acuzării şi, prin urmare, procesul nu a fost echitabil.

Concluziile Curţii: Imposibilitatea de a localiza un martor ar putea constitui, în anumite condiţii, un fapt care să justifice

admisibilitatea unor astfel de depoziţii într-un proces, chiar dacă apărarea nu i-a putut adresa întrebări în nicio etapă

a procedurii. Pentru admisibilitatea folosirii unor astfel de probe, autorităţile trebuie să ia măsuri pozitive pentru a permite

persoanei acuzate să adreseze întrebări sau să solicite audierea martorilor acuzării; autorităţile trebuie să localizeze în mod

activ aceşti martori. Pentru a evalua dacă măsurile pozitive luate de autorităţile naţionale sunt suficiente sau nu, Curtea ia

în considerare dacă au făcut tot ce se putea aştepta în mod rezonabil pentru a localiza martorul în cauză şi dacă nu au fost

lipsite de diligenţă în încercările lor de a asigura prezenţa martorilor la proces. Cu alte cuvinte, trebuie să se verifice dacă

absenţa martorului la proces este imputabilă autorităţilor naţionale. [pct. 48]

PC-OC (2011) 21 REV 5

D. Rezumatele jurisprudenţei relevante pentru aplicarea Convenţiei privind transferul de persoane condamnate (CETS 112) şi a Protocolului adiţional la

aceasta (CETS 167)

Informaţii privind cauza Rezumate

Drozd şi Janousek împotriva Franţei şi

Spaniei

Nr.: 12747/87

Tip: Hotărâre

Data: 26 iunie 1992

Articole: N: 5 §1, 6

Cuvinte-cheie:

- proces echitabil

- transferul persoanelor condamnate

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: slovenă

Circumstanţe: Executarea unei pedepse cu închisoarea, în urma unor hotărâri pronunţate în Andorra, în Franţa sau

în Spania.

Capăt de cerere relevant: Reclamanţii susţin că detenţia lor este contrară ordinii publice franceze (ordre public), din care

Convenţia reprezintă parte; instanţele franceze nu au reexaminat hotărârile instanţei din Andorra, a cărei componenţă şi

procedură nu a respectat cerinţele art. 6 din Convenţie.

Concluzia Curţii: Întrucât Convenţia nu cere părţilor contractante să impună standardele sale statelor sau teritoriilor terţe,

Franţa nu era obligată să verifice dacă procedura care a dus la condamnare era compatibilă cu toate cerinţele art. 6 din

Convenţie. A solicita reexaminarea modului în care o instanţă – care nu este obligată prin Convenţie – a aplicat principiile

consacrate de art. 6 din Convenţie ar contraveni totodată tendinţei actuale de consolidare a cooperării internaţionale

în administrarea justiţiei, tendinţă care este, în principiu, în interesul persoanelor în cauză. Statele contractante sunt, cu toate

acestea, obligate să refuze cooperarea în cazul în care condamnarea se dovedeşte a fi rezultatul unei denegări de dreptate

flagrante. [pct. 110]

Selmouni împotriva Franţei

Nr.: 25803/94

Tip: Hotărâre (MC)

Data: 28 iulie 1999

Articole: Y: 3, 6 §1

Cuvinte-cheie:

- transferul persoanelor condamnate

Linkuri: engleză, franceză

Traduceri: georgiană, slovenă

Circumstanţe: Resortisant cu dublă cetăţenie, olandeză şi marocană, care execută o pedeapsă cu închisoarea în Franţa.

Capăt de cerere relevant: Ca parte a plângerii sale privind rele tratamente în închisoarea franceză, reclamantul a solicitat

să fie transferat în Ţările de Jos, pentru a executa restul pedepsei acolo.

Concluziile Curţii: Curtea reaminteşte că art. 41 din Convenţie nu îi oferă jurisdicţie pentru a hotărî transferul către un stat

contractant. [pct. 126]

Veermäe împotriva Finlandei

Nr.: 38704/03

Tip: Decizie

Data: 15 martie 2005

Articole: N: 3, 5, 6, 14; 4 (Prot. 7)

Cuvinte-cheie:

- discriminare

- expulzare

- proces echitabil

- rele tratamente

- ne bis in idem

- transferul persoanelor condamnate

(Protocolul adiţional, Art. 3)

- transferul persoanelor condamnate

(convertirea pedepsei)

- transferul persoanelor condamnate

(liberare anticipată)

Linkuri: engleză, franceză

Circumstanţe: Transferul unui cetăţean estonian din Finlanda în Estonia, în temeiul art. 3 din Protocolul adiţional la

Convenţia privind transferul de persoane condamnate.

Capăt de cerere relevant: Reclamantul susţine că, în Finlanda, ar fi posibil să fie eliberat condiţionat după ce a executat

jumătate din pedeapsă, în timp ce, în Estonia, eliberarea condiţionată ar fi posibilă numai după ce a executat două treimi din

pedeapsă.

Concluziile Curţii: Curtea a examinat din proprie iniţiativă dacă cererea ridică o problemă în temeiul art. 6 din Convenţie,

întrucât întrebarea relevantă este dacă transferul, cu riscul executări unei pedepse mai mari de facto, încalcă art. 5

din Convenţie şi dacă aranjamentele privind transfer necesită o procedură care oferă garanţiile art. 6 din Convenţie.

Posibilitatea unei perioade mai lungi de închisoare în statul în care se execută pedeapsa nu face, în sine, ca privarea

de libertate să fie arbitrară, atâta timp cât pedeapsa de executat nu depăşeşte pedeapsa pronunţată în cadrul proceselor

penale. O pedeapsă de facto flagrant mai lungă în statul în care este executată ar putea da totuşi naştere la o problemă

în temeiul art. 5 din Convenţie. Cu toate acestea, având în vedere informaţiile privind practica Estoniei în conversia

pedepselor, potrivit căreia o pedeapsă aplicată în Estonia ar putea să fie mai puţin severă decât o pedeapsă aplicată

în Finlanda, Curtea consideră că nu există motive întemeiate pentru a se considera că pedeapsa de executat ar fi flagrant

disproporţionată. În măsura în care conversia pedepsei va fi decisă de o instanţă finlandeză, nu dă naştere niciunei probleme

în temeiul art. 6 din Convenţie. [pag. 13 şi 14]

PC-OC (2011) 21 REV 5

Traduceri: indisponibil

Csoszánszki împotriva Suediei

Nr.: 22318/02

Tip: Decizie

Data: 27 iunie 2006

Articole: N: 5, 6, 7

Cuvinte-cheie:

- proces echitabil

- nulla poena sine lege

- transferul persoanelor condamnate

(Protocolul adiţional, Art. 3)

- transferul persoanelor condamnate

(convertirea pedepsei)

- transferul persoanelor condamnate

(liberare anticipată)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Transferul unui resortisant maghiar din Suedia în Ungaria, în temeiul art. 3 din Protocolul adiţional

la Convenţia privind transferul de persoane condamnate. După transfer, Tribunalul Budapesta a transformat pedeapsa în

10 ani de închisoare cu executare în regim penitenciar strict (eligibil pentru liberare anticipată după executarea a 4/5

din pedeapsă).

Capăt de cerere relevant: Transferul în Ungaria a dus la o creştere de facto a termenului pedepsei cu închisoarea de 16 luni.

Concluziile Curţii: Posibila perioadă suplimentară de detenţie de 16 luni în Ungaria (corespunzător unei creşteri de 20%, dar

încă în cadrul pedepsei aplicate) nu este atât de disproporţionată încât să implice o încălcare a art. 5 din Convenţie. Deşi e

posibil ca transferul reclamantului să întârzie data liberării sale condiţionate şi ar putea, după cum pretinde reclamantul,

să-l supună unor condiţii mai dure de detenţie, Convenţia nu conferă dreptul la o astfel de liberare sau dreptul de a executa

o pedeapsă cu închisoarea potrivit unui anumit regim. Nici nu impune ca deciziile privind liberarea condiţionată să fie luate

de o instanţă. În plus, aspectele liberării condiţionate se referă la modul de aplicare a pedepsei cu închisoarea. Întrucât

transferul este văzut ca o măsură de executare a pedepsei, iar Convenţia privind transferul de persoane condamnate prevede

că statul în care se execută pedeapsa poate decide cu privire la executarea pedepsei potrivit propriilor legi, art. 6 din

Convenţie nu este aplicabil deciziilor privind transferul. Chiar dacă Protocolul adiţional la Convenţia privind transferul

nu era în vigoare în Suedia la momentul săvârşirii infracţiunii, în condiţiile prevăzute de art. 7 din Protocolul adiţional,

era aplicabil oricărei executări de pedeapsă care s-a produs după intrarea în vigoare. În plus, deciziile privind transferul

nu pot fi considerate drept „sancţiune” în sensul art. 7 din Convenţie. [pag. 9, 11, 12 şi 13]

Garkavyy împotriva Ucrainei

Nr.: 25978/07

Tip: Hotărâre

Data: 18 februarie 2010

Articole: Y: 5 §1

Cuvinte-cheie:

- detenţie (legalitate)

- extrădare (detenţie)

- in absentia

- valabilitatea internaţională a

hotărârilor penale

- transferul executării pedepsei

- transferul procedurilor

- transferul persoanelor condamnate

(Protocolul adiţional, Art. 2)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Cetăţean ucrainean, judecat şi condamnat in absentia în Republica Cehă, a fost arestat în Ucraina pe baza

unui mandat internaţional de arestare emis împotriva lui de Republica Cehă şi plasat în arest preventiv 40 de zile în temeiul

art. 16 din Convenţia europeană privind extrădarea. Republica Cehă nu a cerut extrădarea, dar, în schimb, a solicitat

ca Ucraina să preia procedura din Republica Cehă în temeiul art. 8 alin. (2) din Convenţia europeană privind transferul

de proceduri în materie penală. În schimb, Ucraina a tratat această cerere ca pe o cerere în temeiul Convenţiei europene

privind valoarea internaţională a hotărârilor represive (fără ca Republica Cehă să fi cerut acest lucru, chiar dacă Republica

Cehă nu este un stat parte la convenţie şi chiar dacă Ucraina a formulat o rezervă excluzând hotărârile in absentia) şi

a prelungit detenţia reclamantului în temeiul art. 32 şi art. 33. Ulterior, instanţele din Ucraina au încercat să aplice Convenţia

privind transferul de persoane condamnate şi au recunoscut in absentia hotărârea pronunţată de instanţele din Cehia

(din nou, fără ca Republica Cehă să fi cerut acest lucru şi chiar dacă reclamantul nu a consimţit transferul şi era, de fapt,

deja prezent în Ucraina). În continuare, instanţa din Ucraina a decis să aplice, de asemenea, art. 2 din Protocolul adiţional

la Convenţia privind transferul de persoane condamnate (din nou, fără ca Republica Cehă să fi cerut acest lucru şi chiar dacă

hotărârea a fost rezultatul unui proces in absentia).

Capete de cerere relevante:

1. Detenţia reclamantului în vederea extrădării a fost ilegală din punct de vedere al instrumentelor relevante, atât naţionale

cât şi internaţionale, întrucât Constituţia Ucrainei şi Codul penal exclud fără echivoc posibilitatea de a extrăda cetăţeni

ucraineni.

2. Detenţia reclamantului în baza art. 32 şi art. 33 din Convenţia europeană privind valoarea internaţională a hotărârilor

represive a fost ilegală, deoarece Convenţia nu era aplicabilă relaţiilor dintre Ucraina şi Republica Cehă, dat fiind că aceasta

din urmă nu este parte la Convenţie. Detenţia a avut, de fapt, drept scop executarea hotărârii pronunţate in absentia şi a fost,

prin urmare, contrară art. 5 §1 din Convenţie. Recunoaşterea hotărârii Tribunalului Praga de către instanţa ucraineană a fost

făcută fără temei legal suficient şi contrar tratatelor internaţionale la care instanţele au făcut referire. În plus, reclamantul

nu a avut în nicio etapă a procedurii posibilitatea să se apere şi să aibă un proces echitabil.

Concluziile Curţii:

1. Instanţa din Ucraina a dispus deţinerea reclamantului pentru 40 de zile în temeiul Convenţiei europene privind extrădarea

deşi, fiind cetăţean ucrainean, nu putea fi extrădat, întrucât legislaţia internă exclude, în termeni neambigui, extrădarea

PC-OC (2011) 21 REV 5

cetăţenilor ucraineni. Curtea consideră că faptele cauzei demonstrează că reclamantul a fost reţinut în perioada în discuţie

fără un temei juridic suficient, în baza dreptului intern. [pct. 70 şi 74]

2. După examinarea cazului, Curtea de Apel Kiev a reclasificat cererea autorităţilor cehe privind transferul procedurii penale

în cazul reclamantului, în temeiul Convenţiei europene privind transferul de proceduri în materie penală, într-o cerere

de executare a hotărârii Tribunalului Praga, în temeiul Convenţiei privind transferul de persoane condamnate şi al

Protocolului la aceasta, deşi nu a fost formulată nicio cerere în temeiul Convenţiei, iar prevederile Protocolului la Convenţie

nu sunt aplicabile persoanelor judecate in absentia. Curtea nu este convinsă că soluţia aleasă de instanţele interne

îndeplineşte cerinţele de previzibilitate şi legalitate. [pct. 76 şi 77]

Smith împotriva Germaniei

Nr.: 27801/05

Tip: Hotărâre

Data: 1 aprilie 2010

Articole: Y: 6 §1

Cuvinte-cheie:

- proces echitabil

- drept de acces la o instanţă

- transferul persoanelor condamnate

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Reclamantul, resortisant olandez, a fost condamnat de instanţa regională Lübeck pentru o infracţiune

în materie de droguri la 3 ani şi jumătate de închisoare. El a revenit în mod voluntar din Ţările de Jos pentru a fi judecat

în Germania, după ce procurorul din Lübeck a oferit garanţii reclamantului că, în urma trimiterii în judecată, se va institui

procedura în temeiul art. 11 din Convenţia privind transferul de persoane condamnate. Cu toate acestea, Ministerul

de Justiţie german nu a depus o cerere oficială către Ţările de Jos.

Capăt de cerere relevant: Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 6 §1 din Convenţie despre refuzul autorităţilor interne

de a institui procedura de transfer în temeiul art. 11 din Convenţia privind transferul, contrar garanţiilor oferite anterior

de procuror.

Concluziile Curţii: Articolul 6 §1 din Convenţie se aplică, în ceea ce priveşte latura penală, date fiind circumstanţele

specifice prezentei cauze, procedurilor privind cererea de transfer a reclamantului, în măsura în care se referă la garanţia

oferită de către procurori în timpul procedurilor penale. Decizia luată de Ministerul Justiţiei privind cererea de transfer

nu depinde doar de recomandările procurorului şi de considerentele privind executarea pedepsei, ci şi de considerente

de politică externă, care intră în aria dreptului public. Prin urmare, este acceptabilă, în cazul în care această parte a deciziei

nu este supusă controlului judiciar. Nu s-a demonstrat, totuşi, că există o posibilitate de instituire a unei acţiuni eficiente

pentru a reexamina refuzul de a institui proceduri, în urma oferirii unor garanţii corespunzătoare. Reclamantului i-a fost

refuzat accesul la instanţă în ceea ce priveşte partea din decizie referitoare la cererea sa de transfer, care nu are legătură

cu considerente de ordine publică. [pct. 43, 42, 61 şi 62]

Müller împotriva Republicii Cehe

Nr.: 48058/09

Tip: Decizie

Data: 6 septembrie 2011

Articole: N: 7

Cuvinte-cheie:

- transferul persoanelor condamnate

(Protocolul adiţional, Art. 3)

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: Transferul unui resortisant ceh din Germania în Republica Cehă, în temeiul art. 3 din Protocolul adiţional.

Capete de cerere relevante:

1. Instanţele cehe au dispus ca reclamantul să execute o pedeapsă care nu este prevăzută în dreptul ceh pentru infracţiunea

pe care a comis-o. Reclamantul susţine că această pedeapsă nu a fost previzibilă întrucât, la momentul în care a comis

infracţiunea, transferul său din Germania nu era posibil fără a-şi da acordul, întrucât Protocolul adiţional la Convenţia

privind transferul a fost semnat abia după ce comisese faptele.

2. Condiţiile de detenţie ale deţinuţilor condamnaţi la închisoare pe viaţă sunt mai aspre în Republica Cehă decât

în Germania.

3. Norme diferite privind posibilitatea de liberare condiţionată.

Concluziile Curţii:

1. Se face distincţia între o măsură care constituie în esenţă o „pedeapsă” şi o măsură care se referă la „executarea” sau

„aplicarea” unei „pedepse”; art. 7 din Convenţie se aplică numai la cea din urmă. Reclamantul a fost judecat şi condamnat

în Germania la închisoare pe viaţă. Instanţele cehe doar au validat condamnarea sa de către instanţele germane, iar Înalta

Curte a decis că pedeapsa ar putea fi aplicată în Republica Cehă. Prin urmare, Curtea nu consideră că instanţele cehe

s-au pronunţat asupra unei „fapte de natură penală” comise de reclamant sau că deciziile lor ar putea fi considerate măsuri

impuse în urma condamnării pentru o „faptă de natură penală". Decizia de a aplica hotărârea judecătorească în Republica

Cehă se referă numai la locul de executare a pedepsei reclamantului. Prin urmare, argumentele reclamantului potrivit cărora

Protocolul adiţional la Convenţia privind transferul de persoane condamnate se aplica retroactiv nu sunt relevante. [pag. 6

şi 7]

PC-OC (2011) 21 REV 5

2. Problema constă numai în presupusele diferenţe la nivelul condiţiilor de detenţie dintr-o închisoare. Pedeapsa în sine

rămâne aceeaşi – respectiv privarea de libertate într-o închisoare, pentru un termen stabilit. Prin urmare, Curtea consideră că

aceste pretinse diferenţe intră în sfera de executare a pedepsei şi nu apare nicio problemă în temeiul art. 7 din Convenţie.

[pag. 8]

3. O schimbare a condiţiilor de eliberare se referă la executarea pedepsei, iar art. 7 din Convenţie nu este aplicabil. [pag. 7]

PC-OC (2011) 21 REV 5

E. Rezumatele jurisprudenţei relevante pentru aplicarea Convenţiei europene privind valoarea internaţională a hotărârilor represive

(CETS 070)

Informaţii privind cauza Rezumat

Grori împotriva Albaniei

Nr.: 25336/04

Tip: Hotărâre

Data: 7 iulie 2009

Articole: Y: 3, 5 §1, 34

Cuvinte-cheie:

- valabilitatea internaţională a

hotărârilor represive

- transferul executării pedepsei

- transferul procedurilor

Linkuri: engleză

Traduceri: indisponibil

Circumstanţe: La 6 octombrie 1997, autorităţile italiene au emis un mandat de arestare împotriva reclamantului, cetăţean

albanez, acuzându-l de omor. La 2 februarie 2001, a fost condamnat in absentia la închisoare pe viaţă de Curtea de Apel

Milano pentru omor şi la 5 ani de închisoare pentru posesie ilegală de arme. La 16 februarie 2001, instanţa italiană a emis

un al doilea mandat de arestare, acuzându-l pe reclamant de participare la o organizaţie criminală şi trafic internaţional

de droguri. La 30 aprilie 2001 Interpolul din Roma a solicitat autorităţilor albaneze iniţierea de proceduri penale împotriva

reclamantului pentru presupusa sa implicare în trafic de droguri, comisă pe teritoriul italian. Reclamantul a fost arestat

în Albania la 30 aprilie 2001 pe baza mandatului de arestare emis la 16 februarie 2001 şi condamnat definitiv de Curtea

Supremă de Justiţie albaneză, la 23 iunie 2006, la 15 ani de închisoare. La 28 mai 2002, Ministerul Justiţiei din Italia

a transmis hotărârea din 2 februarie 2001 spre informare către Ambasada Albaniei din Roma; nu a fost formulată o cerere

de validare a sentinţei italiene în Albania, întrucât niciuna dintre ţări nu era parte la un acord internaţional în materie.

La 15 mai 2002, instanţa de prim grad de jurisdicţie albaneză a dispus arestarea reclamantului în aşteptarea procedurilor

de validare şi executare a hotărârii Curţii de Apel Milano din 2 februarie 2001. Art. 514 din Codul de procedură penală

albanez (înainte de a fi modificat prin Legea din 13 iunie 2002), care reglementează procedura de validare şi executarea

a unei pedepse aplicate de o instanţă străină impunea acordul persoanei condamnate. Deşi reclamantul nu a consimţit

la validarea hotărârii italiene, prima instanţă albaneză a stabilit, la 20 mai 2003, că pedeapsa impusă de Curtea de Apel

Milano este compatibilă cu prevederile Codului de procedură penală albanez şi a hotărât ca reclamantul să execute

pedeapsa cumulată cu închisoarea pe viaţă în Albania pentru omor şi posesie ilegală de arme de foc. Reclamantul a atacat,

fără succes, hotărârea la Curtea de Apel, Curtea Supremă şi Curtea Constituţională.

Capăt de cerere relevant: Detenţia reclamantului începând cu data de 15 mai 2002 a fost ilegală, reprezentând o încălcare

a art. 5 §1 din Convenţie. Reclamantul a observat că, potrivit observaţiilor Guvernului, detenţia s-a bazat pe prevederile

generale ale Convenţiei europene privind transferul de proceduri în materie penală, deşi această convenţie nu fusese

ratificată de Albania la momentul faptelor întrucât, conform hotărârilor judecătoreşti, detenţia sa s-a bazat pe prevederile

generale de drept internaţional.

Concluziile Curţii: Detenţia reclamantului începând cu data de 15 mai 2002 a fost contrară art. 5 §1 din Convenţie,

întrucât Curtea Supremă şi Curtea Constituţională s-au limitat la a considera că „vechea” prevedere de la art. 514 C. proc.

pen. era inaplicabilă şi că baza legală ar putea fi conferită de normele general recunoscute de dreptul internaţional,

în conformitate cu principiul bunăvoinţei şi reciprocităţii. Instanţele au făcut referire la Convenţia europeană privind

valoarea internaţională a hotărârilor represive, care, însă, nu era în vigoare în niciuna dintre ţări la acel moment. Temeiul

juridic identificat de Curtea Supremă de Justiţie poate fi, prin urmare, cu greu considerat a îndeplini componentele

calitative ale cerinţei de „legalitate” în ceea ce priveşte detenţia reclamantului şi conversia pedepsei aplicate de instanţele

italiene. [pct. 157 şi 160]

Garkavyy împotriva Ucrainei A se vedea Lista D

PC-OC (2011) 21 REV 5

D. Rezumatele jurisprudenţei relevante pentru aplicarea Convenţiei europene privind transferul de proceduri în materie penală

(CETS 073)

Informaţii privind cauza Rezumat

Grori împotriva Albaniei A se vedea Lista E

Garkavyy împotriva Ucrainei A se vedea Lista D

PC-OC (2011) 21 REV 5

G. Baza de date HUDOC

Pagina de căutare în baza de date a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului poate fi accesată la adresa:

http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/search.asp?skin=hudoc-en.

Pentru a căuta o hotărâre sau o decizie în baza de date HUDOC în mod eficient, se recomandă

• ca în coloana „colecţii de documente CEDO” (în original: „ECHR Document Collections”) din partea stângă, toate căsuţele de sub „Colecţia HUDOC” (în original:

„HUDOC Collection”) să fie debifate (pentru a căuta nu numai hotărârile, ci şi deciziile); şi

• ca la rubrica „Limbă” (în original: „Language”), limbile Engleză şi Franceză să fie debifate (unele hotărâri şi decizii au doar versiunea în limba franceză sau

doar versiunea în limba engleză).

Browser-ul dvs. web trebuie să fie setat pentru a permite „cookies”, de asemenea [verificaţi setările browser-ului web (setările de confidenţialitate) în cazul în care apar

erori, după ce efectuaţi căutarea].

Un videoclip care arată principalele funcţii de căutare ale bazei de date HUDOC este disponibil pe site-ul Curţii.

Tutorialul explică modul de în care se efectuează o căutare simplă în jurisprudenţa Curţii.

• Vizionaţi imaginile video

• Video de înaltă definiţie