Investitorul inteligent

1.Comparaţie între investiţie şi speculaţie

2.Un secol de istorie a pieţei bursiere3.Investitorul defensiv

Comparaţie investtiţie-speculaţie

• O operaţie de investiţii este cea care, la o analiză foarte atentă, garantează recuperarea capitalului investit şi obţinerea unui câştig adecvat. Operaţiunile care nu îndeplinesc aceste cerinţe sunt speculative.

Comparaţie

• Speculaţia propriu-zisă nu este nici ilegală, nici imorală, nici (pt majoritatea oamenilor) aducătoare de mari câştiguri. Orice speculaţie este necesară şi inevitabilă deoarece tranzacţiile cu acţiuni ordinare oferă posibilităţi substanţiale atât de câştig, cât şi de pierdere, iar riscurile pe care le presupun ele trebuie asumate de cineva.

• Există o speculaţie inteligentă, aşa cum există o investiţie inteligentă.

Comparaţie

• Există însă numeroase modalităţi de speculaţie neinteligentă. Dintre acestea menţionăm:

• a) speculaţia făcută în momentul în care crezi că investeşti

• b) speculaţia făcută cu seriozitate, nu ca distracţie, atunci când nu ai cunoştinţele şi priceperea necesară pentru aceasta

• c) speculaţia în care rişti mai mulţi bani decât îţi poţi permite să pierzi.

Comparaţie

• Recomandăm ca investitorul să-şi împartă plasamentele în obligaţiuni bune cotate şi acţiuni ordinare reprezentative,

• ca proporţia plasamentelor în obligaţiuni să nu fie niciodată mai mică de 25% şi mai mare de 75%,

• pentru cele în acţiuni ordinare fiind neapărat valabilă o proporţie inversă,

• ca varianta cea mai simplă aleasă să fie păstrarea unei proporţii de 50%-50% între cele 2 componente, făcând ajustări pentru a restabili egalitatea atunci când evenimentele de pe piaţă modifică raportul cu cel mult 5%.

Comparaţie

• Ca politică alternativă, investitorul poate alege să diminueze ponderea plasamentelor în acţiuni la 25% dacă simţea că piaţa se găsea la un nivel periculos de înalt şi invers, să crească acea proporţie la maximum 75% dacă simţea că o scădere a preţului acţiunilor le face tot mai atrăgătoare.

Comparaţie

• La un nivel normal al pieţei, investitorul ar trebui să poată obţine un randament iniţial al dividendului cuprins între 3,5% şi 4,5% la acţiunile cumpărate, la care ar trebui să se adauge o creştere constantă a valorii de bază a unor pachete de acţiuni reprezentative de aceeaşi dimensiune, ceea ce dădea un câştig total de circa 7,5% pe an. Împărţirea jumătate-jumătate a plasamentelor în obligaţiuni şi acţiuni avea să aducă un câştig de circa 6%, înaintea aplicării venitului din dobânzi.

Comparaţie

• Investiţia presupune în egală măsură trei aspecte:

• - trebuie să analizezi cu multă atenţie o companie, precum şi viabilitatea afacerilor de bază ale acesteia, înainte de a-i cumpăra acţiunile,

• - trebuie să te asiguri în mod deliberat împotriva pierderilor semnificative,

• - trebuie să aspiri la rezultate adecvate, nu extraordinare.

Comparaţie

• Un investitor calculează cât valorează o acţiune, bazându-se pe valoarea afacerilor firmei respective. Un speculator mizează pe creşterea preţului unei acţiuni ca urmare a faptului că altcineva va plăti şi mai mult pentru ea. Investitorul judecă preţul pieţei după standardele consacrate ale valorii, în vreme ce speculatorii îşi fundamentează propriile standarde ale valorii pe preţul pieţei.

Comparaţie

• Pentru un speculator, fluxul neîntrerupt al cotaţiilor bursiere este asemenea oxigenului, întreruperea acestuia înseamnă moartea lui. Bursa a ajustat în aşa fel şansele încât agenţia de brokeraj să câştige, până la urmă, întotdeauna împotriva oricui încearcă s-o bată cu propriile arme speculative.

Comparaţie

• Cei care investesc câştigă bani pentru ei înşişi, cei care speculează câştigă bani pentru brokerii lor. Aşa se face că cei de pe Wall Street minimalizează întotdeauna beneficiile pe termen lung ale investiţiei şi laudă în mod exagerat interesul ostentativ pentru speculaţie.

Comparaţie

• În 1973 rata anuală de circulaţie a acţiunilor la NYSE era de 20%, ceea ce înseamnă că acţionarul obişnuit păstra o acţiune vreme de 5 ani înainte de a o vinde. În 2002, rata de circulaţie ajunsese la 105%, perioada de deţinere fiind de numai 11,4 luni. Tot în 1973, un fond mutual tipic păstra în portofoliu o acţiune vreme de aproape trei ani; în 2002, perioada de păstrare în portofoliu se redusese la numai 10,9 luni.

Investitorul şi inflaţia

• Acţiunile ordinare pot să dea un randament mai bun în viitor faţă de trecut, dar acest lucru nu este deloc unul sigur.

• Nu există o legătură temporală strânsă între condiţiile inflaţioniste şi modificarea profitului net şi a preţului acţiunilor ordinare.

• Inflaţia nu poate mări valoarea acţiunilor ordinare decât dacă determină creşterea raportului dintre profitul net şi investiţiile de capital. Ţinând cont de datele din trecut, aşa ceva nu s-a întâmplat.

Comparaţie

• Pentru cei mai mulţi dintre noi, 10% din averea totală este suma maximă pe care ne permitem să o alocăm speculaţiilor. Nu permiteţi niciodată speculaţiei să vă afecteze activităţile de investiţii.

Investitorul şi inflaţia

• Tocmai din cauza incertitudinilor legate de viitor, investitorul nu-ţi poate permite să pună toţi banii într-un coş, nici în coşul obligaţiunilor, în ciuda randamentelor fără precedent oferite în ultima vreme de acestea, nici în cel al acţiunilor, în ciuda perspectivelor privind perpetuarea inflaţiei.

• Nu este sigur că un plasament în acţiuni va oferi o protecţie adecvată împotriva inflaţiei, dar ar trebui să protejeze mai bine dacât plasamentul în obligaţiuni.

Investitorul şi inflaţia

• Creşterea preţurilor îi permite Unchiului Sam să-şi plătească datoriile în dolari ieftiniţi de inflaţie. Eradicarea totală a inflaţiei contravine interesului economic al oricărui guvern care împrumută cu regularitate bani.

Investitorul şi inflaţia

• Într-o perioadă de deflaţie este mai avantajos să dai decât să iei bani cu împrumut. Iată de ce majoritatea investitorilor ar trebui să păstreze cel puţin o mică parte a capitalului în obligaţiuni, ca formă de asigurare împotriva scăderii preţurilor.

Un secol de istorie a pieţei bursiere

• Prudenţa recomandă ca investitorul să-şi facă o idee corectă despre istoria pieţei bursiere, mai ales despre fluctuaţiile majore ale preţului acţiunilor şi despre relaţiile variabile existente între preţul acţiunilor în ansamblu şi profitul net şi dividendul adus de acestea.

Un secol de istorie

• Raportul preţ-profit al unei acţiuni sau al unui indice de piaţă este un instrument simplu care permite aflarea temperaturii pieţei. De exemplu dacă în ultimul an profitul net pe acţiune al unei companii a fost de 1$, iar acţiunile se vând cu 9$ bucata, raportul pret-profit va fi de 9$. În general, un raport PP mai mic de decât 10 este considerat scăzut, între 10 şi 20 este considerat moderat, iar mai mare decât 20 este considerat ridicat.

Un secol de istorie

• Investitorul inteligent nu trebuie să facă niciodată prognoze doar extrapolând trecutul. Intrebări pentru investitor:

• De ce randamentele viitoare ale acţiunilor trebuie să fie întotdeauna egale cu randamentele din trecut?

• Când fiecare investitor va ajunge să creadă că acţiunile aduc în mod garantat profit pe termen lung, acestea nu vor fi supraestimate în foarte mare măsură?

• Iar din clipa în care se va intampla acest lucru, cum vor mai putea exista randamente mari în viitor?

Un secol de istorie

• Valoarea unei acţiuni depinde de preţul pe care-l plăteşti. Dar nu merită să cumperi acţiuni la orice preţ. Cum profiturile pe care le pot genera companiile sunt finite, preţul pe care investitorii ar fi dispuşi să-l plătească pt acţiunile lor trebuie să fie şi ele finite.

Un secol de istorie

• Chiar dacă toţi investitorii ar şti că trebuie să cumpere când preţurile sunt mici şi să vândă când preţurile sunt mari, în practică ei ajung de multe ori să se comporte invers.

Un secol de istorie

• Rezultatele pieţei bursiere depind de trei factori:

• - creşterea reală- mărimea profiturilor şi dividendele companiilor,

• - creşterea inflaţionistă- creşterea generală a preţurilor din economie,

• - creşterea speculativă sau declinul speculativ – orice mărire sau diminuare a apetitului publicului investitor pt acţiuni.

Un secol de istorie

• Pe termen lung, creşterea anuală a PPA al companiilor a fost în medie de 1,5-2%. La începului lui 2003, inflaţia era de 2,4% anual; randamentul dividendului la acţiuni era de 1,9%. Însumând cele 3 valori obţinem un scor de 5,8-6,3%. Aceasta înseamnă că este rezonabil să vă aşteptaţi ca acţiunile să dea un randament mediu de 6% sau de 4% după deducerea inflaţiei.

Un secol de istorie

• Dacă publicul investitor se lăcomeşte atunci febra speculativă va duce temporar la creşterea randamentelor. Dacă însă investitorii se tem foarte mult, cum s-a întâmplat în anii 1930 şi 1970, randamentul acţiunilor va scădea temporar.

Un secol de istorie

• Shiller compară nivelul curent al indicelui S&P 500 cu profitul mediu al companiilor din ultimii 10 ani, după scăderea inflaţiei. Atunci când acest raport depăşeşte cu mult valoarea 20, piaţa dă de obicei randamente slabe după aceea; când scade cu mult sub 10, acţiunile aduc de regulă câştiguri frumoase în perioada ulterioară. La începutul lui 2003, acţiunile aveau un preţ de circa 22,8 mai mare decât profitul mediu ajustat la inflaţie din ultimul deceniu, încadrându-se încă în zona de pericol, dar fiind cu mult mai mic decât nivelul de 44,2 ori din decembrie 1999.

Un secol de istorie

• Singurul lucru de care puteţi fi siguri atunci când prognozaţi randamentele viitoare ale acţiunilor este acela că, probabil, vă veţi înşela. Singurul lucru indiscutabil pe care-i învăţăm de la trecut este acela că viitorul ne va surprinde întotdeauna. Iar corolarul acestei legi a istoriei financiare este acela că pieţele le va surprinde în modul cel mai brutal cu putinţă pe chiar acele persoane care sunt cele mai sigure că previziunile lor sunt corecte.

Investitorul defensiv

• Există ideea generală conform căreia rentabilitatea pe care şi-o propune un investitor este proporţională cu gradul de risc pe care este pregătit să şi-l asume. Părerea noastră este alta. Randamentul propus trebuie să depindă de efortul de inteligenţă pe care investitorul este dispus şi capabil să-l depună în vederea atingerii obiectivului. Randamentul minim corespunde investitorului pasiv care este interesat de siguranţă şi de evitarea problemelor.

Investitorul defensiv

• Randamentul maxim va fi realizat de investitorul agil şi intreprinzător care depune un efort maxim de inteligenţă şi pricepere. În 1965 adăgam: în multe cazuri, riscul real asociat cumpărării unor acţiuni de ocazie care oferă şansa obţinerii unui profit însemnat poate fi mai mic decât cel asociat cumpărării unei obligaţiuni standard care aduce un câştig de 4,5%.

Inv defensiv

• Este aproape o contradicţie în termeni să recomandăm ca politică viabilă, potrivită unui deţinător obişnuit de acţiuni, să-şi uşureze portofoliul atunci când piaţa creşte peste un anumit nivel şi să şi-l mărească după un declin corespunzător.

Inv defensiv

• Dacă separaţia dintre investiţii şi speculaţii ar fi clară, am putea să-i considerăm pe investitori un grup abil care vinde speculatorilor nechibzuiţi când preţurile sunt mari şi cumpără de la ei când preţurile sunt mici.

Inv defensiv

• Putem recomanda ca, în general, investitorul să nu păstreze mai mult de jumătate din capital în acţiuni decât dacă este foarte încrezător în viabilitatea acestor plasamente.

Inv defensiv

• Propunem investititorului defensiv o formulă 50-50 simplificată la maximum. În acest caz, regula de bază este să se păstreze o împărţire egală a fondurilor între acţiuni şi obligaţiuni, în condiţiile în care aceasta este posibilă.

Inv defensiv

• Această formulă 50-50 îi dă celui care o aplică sentimentul că face măcar unele mutări ca răspuns la evoluţia pieţei; şi lucrul cel mai important dintre toate, îl va împiedica să investească din ce în ce mai mult în acţiuni pe măsură ce piaţa atinge culmi din ce în ce mai periculoase.

• În plus, un investitor prudent se va mulţumi cu câştigurile aduse de jumătate din portofoliul său pe o piaţă în urcare, iar într-o perioadă de declin drastic, se va consola gândindu-se cât de bine o duce el în comparaţie cu prietenii lui mai aventuroşi.

Inv defensiv

• Experienţa îndelungată a demonstrat faptul că investitorul obişnuit este mai înţelept să nu se atingă de obligaţiunile cu randament superior deoarece acestea îl expun pe posesor prea multor riscuri individuale de evoluţie nefavorabilă, mergând de la scăderea neliniştitoare a preţului până la imposibilitatea răscumpărării lor efective.

Inv defensiv

• Dpdv practic, îl sfătuim pe cel care învesteşte în titluri pe termen lung să sacrifice o mică parte din câştig pt a se proteja împotriva posibilităţii de răscumpărare înainte de termen – să zicem pe o perioadă de 20-25 de ani.

Inv defensiv

• Există două moduri de a fi un investitor inteligent:

• - cercetând, selectând şi urmărind continuu diverse combinaţii de acţiuni, obligaţiuni şi participaţii la fondurile mutuale

• - creând un portofoliu permanent care funcţionează pe pilot automat şi nu necesită alte eforturi (dar nu produce o satisfacţie deosebită).

Inv defensiv

• Graham numeşte prima abordare activă deoarece reclamă mult timp şi multă energie. Strategia pasivă ia puţin timp şi efort, dar reclamă o detaşare aproape ascetică de tumultul pieţei.

Inv defensiv

• Dacă aveţi timp suficient, vă place concurenţa, gândiţi ca un pasionat de sport şi apreciaţi provocările intelectuale complexe, atunci vi se potriveşte abordarea activă. Dacă vă simţiţi întotdeauna în criză de timp, tânjiţi după simplitate şi nu vă place să vă gândiţi la bani, atunci vi se potriveşte abordarea pasivă. (unora le va plăcea să combine cele 2 metode).

Inv defensiv

• Ambele abordări sunt la fel de inteligente şi puteţi avea succes cu oricare dintre ele, dar numai dacă vă cunoaşteţi suficient de bine ca s-o alegeţi pe cea care vi se potriveşte, ca să-i rămâneţi fideli în toată perioada în care practicaţi această activitate şi ca să puteţi ţine sub control costurile şi sentimentele. Riscul financiar nu se găseşte doar în economie sau în investiţiile noastre, ci şi în noi înşine.

Inv defensiv

• Obligaţiunile şi ratele dobânzilor se află la capetele unui balansoar: când ratele dobânzilor cresc, preţurile obligaţiunilor scad – deşi preţul unei obligaţiuni pe termen scurt scade mult mai puţin decât cel al unei obligaţiuni pe termen lung. Pe de altă parte, când ratele dobânzilor scad, preţurile obligaţiunilor cresc – iar cel al obligaţiunilor pe termen lung mai mult decât cel al obligaţiunilor pe termen scurt.

Inv defensiv

• Fondurile de obligaţiuni oferă posibilitatea unei diversificări ieftine şi simple, pe lângă avantajul unui venit lunar, pe care-l puteţi reinvesti în fond la randamentele curente fără să plătiţi vreun comision. În cazul majorităşii investitorilor, fondurile de obligaţiuni dau un randament cu mult superior celui pe care-l dau obligaţiunile individuale.

Inv defensiv

• Crearea unui portofoliu în trepte, cuprinzînd obligaţiuni cu diverse scadenţe, este o altă modalitate de protecţie împotriva riscului de variaţie a ratei dobânzii.

Inv defensiv

• Dacă aţi fi investit 1$ în acţiuni americane în 1900 şi aţi fi cheltuit toate dividendele încasate, acţiunile deţinute de dvs ar fi valorat 198 $ în 2000. Dar dacă aţi fi reinvestit toate dividendele, acţiunile arfi valorat 16797 $! Aceasta dovedeşte că dividendele sunt cea mai mare forţă din sfera investiţiilor în acţiuni.

Inv defensiv

• De ce preţurile mari ale acţiunilor afectează randamentul dividendelor acestora? Randamentul este dividend/ preţ. Dacă o companie plăteşte un dividend anual de 2% cînd preţul unei acţiuni proprii este de 100 $, randamentul acesteia este de 2%. Dacă însă preţul acţiunilor se dublează în timp ce dividendul rămâne acelaşi, randamentul dividendului scade la 1%.

Inv defensiv

• Reguli cu privire la partea formată din acţiuni pt investitorul defensiv:

• 1. Trebuie să existe o diversificare adecvată, însă nu prea mare. Aceasta ar putea însemna minimum 10 acţiuni diferite şi maximum 30.

• 2. Fiecare companie selectată trebuie să fie mare, proeminentă şi să fie finanţată cu moderaţie.

• 3. Fiecare companie trebuie să fi plătit dividende câţiva ani buni la rând.

Inv defensiv

• 4. Investitorul trebuie să impună o anumită limită preţului pe care-l va plăti pt un pachet de acţiuni în raport cu profitul mediu din ultimii 7 ani.

• Recomandăm ca această limită să reprezinte de 25 de ori valoarea acestui profit mediu şi nu mai mult de 20 de ori valoarea celor din ultimele 12 luni.

ID

• Regula lui 72 este o tehnică mintală foarte utilă. Pt a estima timpul în care se dublează o sumă, împărţiţi pur şi simplu ritmul de creştere prezumat la 72. De pildă, la 6%, suma se va dubla în 12 ani (72: 6 = 12). La ritmul de 7,1% o acţiune îşi va dubla profitul în 10 ani. (72:7,1= 10,1 ani).

ID

• Din cauză că prăbuşirea din 2000-2002 a fost atât de puternică, mulţi investitori considerau în 2003 acţiunile o investiţie extrem de riscantă. Paradoxal însă, chiar faptul prăbuşirii a făcut ca riscul să dispară în mare măsură de pe piaţa bursieră.

ID

• Când acţiunile au un preţ destul de rezonabil ca să aveţi speranţe că el va creşte în viitor, atunci ar trebui să investiţi în ele, indiferent de pierderile pe care le-aţi suferit în trecutul apropiat.

ID

• Îi poţi depăşi pe experţi dacă îţi foloseşti atuul investind în companii sau sectoare pe care le cunoşti deja.

• Identificarea companiei cu perspective promiţătoare nu este decât primul pas. Următorul este efectuarea cercetărilor. (studiul situaţiei financiare şi estimarea valorii afacerilor).

ID

• Familiarizarea cu un anumit lucru nu diminuează semnificativ tendinţa oamenilor de a exagera măsura în care cunosc de fapt acel lucru. De aceea poate fi riscant să investeşti în ceea ce cunoşti deoarece cu cât îţi intră în cap mai multe, cu atât eşti mai puţin înclinat să cercetezi punctele slabe ale unei emisiuni de acţiuni. ( predilecţie pt terenul propriu );

• - investitorii individuali posedă de 3 ori mai multe acţiuni la compania locală de telefoane decât la toate celelalte companii de telefoane la un loc,

• - un fond mutual tipic posedă acţiuni la firme ale căror sedii se află mai aproape cu 185 km de biroul său principal decât alte companii din SUA.

ID

• Dacă după ce aţi creat un portofoliu online constataţi că faceţi tranzacţii mai mult de 2 ori pe an, sau pierdeţi 2 ore pe lună, în total cu investiţiile dvs, înseamnă că ceva nu este deloc în regulă. Nu lăsaţi ca informaţiile de ultimă oră pe care le oferă internetul să vă seducă într-atât încât să deveniţi un speculator. Un investitor defensiv participă la cursă, şi o câştigă, stând liniştit.

ID

• Fondurile mutuale sunt ultima posibilitate a unui investitor defensiv de a profita de latura pozitivă a investiţiilor în acţiuni fără a fi afectat de latura negativă a acestora, necesitatea de a vă ocupa permanent de propriul portofoliu.

ID

• Atunci când pieţele financiare urcă şi se prăbuşesc zi de zi, investitorul defensiv poate prelua controlul haosului. Chiar refuzul de a fi activ, renunţarea la orice pretinsă capacitate de a prevedea viitorul pot deveni cele mai puternice arme ale dvs. Punând fiecare decizie de investiţie pe pilot automat, renunţaţi la orice iluzie cum că aţi şti încotro se îndreaptă acţiunile şi lipsiţi piaţa de posibilitatea de a vă afecta în vreun fel oricât de ciudat ar oscila.

ID

• Strategia plasamentelor constante vă permite să investiţi la intervale regulate o sumă fixă de bani. În fiecare săptămână, lună sau trimestru, mai cumpăraţi ceva – indiferent dacă pieţele au luat-o în sus, în jos sau în lateral.

ID

• Cine aplică această strategie ar fi cel mai bine să investească într-un portofoliu de fonduri raportate la indici, care este format din toate acţiunile sau obligaţiunile în care merită să se investească.

ID

• În fiecare lună, cu o precizie de ceasornic, mai cumpăraţi ceva. Dacă piaţa a scăzut, suma prestabilită creşte, dvs cumpărând mai multe titluri decât în luna anterioara. Dacă piaţa a crescut, atunci cu suma respectivă cumpăraţi mai puţine titluri.

ID

• Dacă aţi fi investit 12000$ în acţiuni din coşul indicelui S&P 500 la începutul lui sept 1929, după 10 ani aţi fi rămas cu 7223$. Dacă aţi fi început cu suma de 100$ şi aţi fi investit alţi 100 $ în fiecare dintre lunile următoare, atunci, în august 1939, aţi fi avut 15571$. Acesta este avantajul achiziţiilor disciplinate chiar în condiţiile Marii Crize.