Download - Introducere Morala Mladin

Transcript
Page 1: Introducere Morala Mladin

I I S U S H RI STOS IN V IAŢA MORA LA A CREDI NCIOŞ I LO R *

Iisus Hristos a dăruit celor ce cred într-în sul nu numai o nouă religie, CI ŞI o nouă morală. El ne-a descoperit o nouă relaţie religioasă, o nouă legă­tură Între om şi Dumnezeu: legătura �ubirii. Prin El am aflat că Dumnezeu este iubire, că Dumnezeu ne este Tată şi noi sîntem fii ai Lui, că rellaţia dintre noi şi Dumnezeu nu este ca relaţia dintre sclav şi stăpîn, ci ca relaţia dintre fiu şi părinte. pJ.1in aceasta s-a Înlăn:urat mulţimea zc�lor capricioşi şi despoţi, imag1inea l,ui Jupiter tonans, a divinităţii care-şi bazează stăpînirea pe groază şi frică, şi s-a revelat lumii religia cea mai desăvÎrşÎ<tă, cea mai desă­vîrşită relaţie relig;ioasă posibilă Între om şi Dumnezeu: relaţia de iubire de la fiu la părinte. Nu există perspeotllvă religioasă care să poată depăşi vreodată această relaţie afirmată În Iisus Hristos cu atî,ta putere. De aceea creştinismul este religia desăvîrşită.

Dar Iisus Hristos ne-a dat şi o nouă morală. De fapt religia cea nouă cuprinde În sine şi o nou� moraJlă, conformă cu desăvhştrea acestei religii. Noua relaţie religioasă cu Dumnezeu implică şi o nouă viaţă morală. Dumnezeu Însuşi este desăvîrşit din punot de vedere moral : El e desăvîrşirea însăşi. Cel ce este fiu al lui Dumnezeu trebuie să ltindă ,să se asemene cu Dumnezeu. De aici imperatJÎvul pe care îl pune Mîntuitorul pe frontlispioiu[ vieţii It\.IIturor cre­dincioşilor: "Fiţi desăvÎrşi'ţi precum şi Tatăl vostru cel din ceruri desăvîrşit este" (Matei 5, 48) . Cel ce estc fiu al Tatăilui din ceruri trebuie să aibă aceeaşi at�tudine morală faţă de semenlÎ şi faţă de creatura Întreagă, pe care o are Tatăl Însuşi (M2Itei 5, 45 ; Luca 6, 35-36). Căc� fiul trebuie să fie imaginea TatăLui, Itrebuie să reflecte în sine şi în viaţa sa chipul Tatălui. Şi dacă Tatăl e desăvîrşit, fiul trebuie să tindă să devină asemenea Lui, să f�e desăvîrşit ca şi Tatăl. De aici şi îndemnul Sfîntului Apostol Pavel către credincioşi: "F�ţi dar următori lui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi" (Efes. 5, 1 ; 4, 32), "ca să fiţi fără prihană şi curaţi, fii nepătaţi ai lui Dumnezeu" (Filipeni 2, 1 5) . �şadar

• In uStudi,i Teologice", Anul V, 1 953, nr. 9-1 0, p. 605-625. Partea a III-a a acestui studiu: "Urmarea lui Hristos" - a apărut şi în revista ev.-lut. : "Die Zeichnen der Zeit", nr. 2/t970, p. 5 1-56, sub titlul: "Nachfolge als Nachahmung Christi".

i l *

Page 2: Introducere Morala Mladin

1 64 t NICOLAE. l\HTROPOLITUL ARDEALUUJ I

relaţia religioasă faţă de Dumnezeu preuinde şi formarea morală a fiului după chipul desăvîrş:t al Tatălui. Nu pOţi fi fiu cu adevărat, dacă nu te asemeni C ll Dumnezeu; nu pOţi zice că iubeşti pe Dumnezeu ca un fiu, dacă nu iubeşti pe sc:meni şi creatura aşa cum le-a iubit şi le iubeşt:! Dumnezeu. De relaţia religioasă nouă cu Dumnezeu e legată şi o atitudine morală nouă, În confor­mitate cu calitatea de fiu al lui Dumnezeu.

Conştienţi de acest ideal nou de a fii desăvîrşiţi ca Dumnezeu, de a ne asemăna cu Dumnezeu ca nişte adevăra.ţi fii ai Lui, rămîne Întrebarea: ce rol are Iisus Hristos În Viiaţa morală a credincioşilor, În lupta lor de realizare a idealului desăvîrşirii divine, pe care· 1 au În faţă ca nişte fii ,iubiţi ai lui Dumnezeu? Răspunsul la această Întrebare ni-l dă viaţa morală a credincioşilor din toate 'timpurile, bazată pe revelaţia divină, De aceea călăuziţi de lumina reveJaţiei div�ne şi de mărturiile experienţei morale ortodoxe, vom căuta să prezentăm cîteva aspeCle ale acestei probleme: Iisus Hristos În viaţa morală a

credincioşilor.

1. Iis�ţs Hristos - FiHI lui Dumnezeu tntrupat. In primul rînd de Însem­nătate centrală pentru noi este credinţa că Iisus Hristos este Fiul lui Dum­nezeu în<trupat. El c5te Fiul cel unul născut din Tatăl (Ioan 1, 14 1 8), "un Fiu desăvîrşit În veac" (Evrei 7, 28) . Ca Fiu al Tatălui, El este "chipul lui Dumnezeu celu i nevăzut", "strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui" (Col. 1, 1 3, 1 5 ; Evrei 1 , 3 ) . Aşa o mărturiseşte Mîntuitorul şi aşa o mărturisesc Sfinţii Aposwli. El este singurul Fiu al Tatălui, născut ia,r nu făcUlt şi de o fiinţă cu Tatăl. El este chipul substanţial şi desăvÎrş�t al Tatălui Întru toate asemenea Lui. "Eu şi Tatăl una sîntem" - zice MîntuÎttoruU. "Tatăl este În Mine şi Eu în El" şi "ale Mele toate ale Tale sînt şi ale Tale ale Mele" ( Ioan 10, 30. 38 ' 1 7, 10). De aceea cel ce vede pe Fiul \ Cde pe Tatăl, cel ce cunoaşte pe Fiul cunoaşte pe Tatăl (Ioan 1 2, 45; 1 4, 7, 9). El este cu adevărat desăvîrşit precum Tatăl desăvîrşit este.

Fiul acesta veşnic, Unul născut din Tatăl, s-a Întrupat ca să ne desco­pere pe Tatăl, să vestească şi să facă voia Lui, să ne împace cu Tatăl şi să ne facă iarăşi fii iubiţi ai Lui. Căci acea,sta este bucunia Fiului : să Împlinească voia Tatălui care l-a trimis şi să-I descopere lumii pe Tatăl. El s-a făcut astfel om asemenea nouă, frate cu noi, trăind pe pămînt cu oamenii omeneşte. însă El, nefiind numai om, oi Fiul lui Dumnezeu întrupat, firea lui omenească este Îndumnezeită, puterile ei înăI\ate şi amplificate la maximum. Sf. Părinţi aseamănă aCeastă Îndumnezcire a firii omeneşti În Iisus Hristos cu Înroşirea fierului În foc. (Aşa e Îndumnezeiltă şi firea omenească În focul Dumnezeirii . însă de astă dată îndumnezeire prin har). De aceea Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu Întrupat, este şi din punat de vedere moral desăvîrşirea divină întru­pată în chip şi viaţă de om. El, care e Fiul Unic al Tatălui, e cu adevărat desăvîrşit precum şi Tatăl desăvîrşit este: e aceeaşi desăvîrşire divină În Tatăl ,

Page 3: Introducere Morala Mladin

PROBLE1vlE DE MORALA GENEl A LA ŞI SPECIALA 165

în fiul şi Duhul Sfînt. Iar aceasta desăvîrşire ia chip de om În Iisus Hristo . . Ast[el priv ind la I isus Hristos, noi vedem cum este un adcv:=lrat Fiu al Tatalui şi În El vedem şi cunoaştem pe Tatal, caci Fiul şi Tatal una sînt.

în ce se arată desăvîrşirea morală a lui Iisus Hristos? în primul rînd în sfinţenia Lui. Sfînt în sensul proprou al, cuvÎnltului şi În mod fiinţial e numai Dumnezeu. De aici Îndemnul : "Fiţi sfinţi că Eu Domnul sfînt sînt" (Lev. 1 1 , �5 ; 1 Petru 1 , 16) . Lui îi cînta cetele Îngereşti : Sfînt, Sfînt, Sfînt. Iar cîntar�,l noastră liturgică mărturiseşte : Unul Sfînt, Unul Domn Iisus Hristos. Caci de fapt Iisus Hristos este sfînt, precum Tatăl sfînt este; această sfinţenie divină.

c manifesta şi În firea Lui omenească şi În viaţa Lui pe pamînt. Sfinţenia' lui Iisus Hristos se arata în l ipsa de pacat, adica În deplina conformitate a voinţei umane cu voinţa divina. In Iisus Hristos firea omenească fiind unită: ipostatic cu firea dumnezeiască, voia omenească Îndumnezeita s-a supus Întru: toate voi i dumnezeieşti, care conduce toaJte mişcările voii omeneşti. Astfel căi Într-Insul păcat nu s-a aflat. Aceasta o mărturiseşte Mîntuitorul Însuşi, zicînd că stăpînul întunericului nu are parte Într-însul (Ioan H, 30) . Conştiinţa lui este senină, netulburată de umbra nioi unui păCM. El nu cunoaşte neJ.in.iştca şi mustrarea păcatului, nici nevoia iertarii . De aceea se roagă pel1Jtru păcatele' altora, niciodată pentru pacatele Lui, căci se sinllte În faţa Tatălui curat �i fara prihana. Tot atît de curat se simte şi: în faţa oamenilor. De aceea şi zice : "Cine Mă va vădi de păcat?" (Ioan 8, 46) . De fapt nici sinedriştii, care doresc sa-L ucidă n-au cu ce să-L Învinovăţească, afară de recunoaşterea ca E l e Fiul lui Dumnezeu, recunoaştere care exprima realiitatea insăşi. Iuda insuşi, care L-a trădat, a mărturusit chinu�t de remuşcări : "am vîndut sînge nevinovat:' (Matei 27, 4). Pilat şi soţia lui îl socotesc pe I isus ca pe un om drept, care a­

fost condamnalt fără vină. Iar apostobii sînt unanimi în a afirma că păcat în El n u este (Ioan 3, 5), că "păcat n-a săvîrşit şi viclenie În gura Lui nu s-a afJat" (1 Petru 2, 1 2) , că Întru !toate a fost asemenea noua afara de păcat (Evrei 4, 1 5) .

Dar I isus Hristos este sfînt nu numai pentru că răul nu are nici o parte Într-Însul, ci şi pentru că El se identi fică cu binele, El este binele întrupat. El este v·irtutea însăşi, soarele sfinţeniei, din care ca nişte raze strălucesc toare vIrtuţile, cu o putere maximă ş: În deplină unitate şi armonie. stfel din făp . tura IIUJÎ Hristos iradiază cu o strălucire deosebită iubirea ele Dumnezeu şi de aproapele, milostivirea, blîndeţea, bunătatea, răbdarea, bărbăţia, înţelepciunea, statornicia, aseuharea, smerenia şi alte virtuţi, care farmecă sufletul credincio­şilor ce-i contempJă viaţa. Virtutea pentru El nu este o cucerire mereu Înnoit.:t, ci ceva firesc, expresia sfinţeniei Lui fiinţiale. De aici senina·tatea Lui în mij­locul tuturor ispitelor şi atraCţia pe care o exercită asupra păcă,toşilor. Lui nu-i e teamă ca-şi pierde sfinţenia dacă se coboară Între vameşi şi păcătoşi, ci este

Page 4: Introducere Morala Mladin

1 66 t NICOLAE, MITROPOLITUL ARDEALULUI

pniotenu}, lor şi sfinţenia Lui este forţă, care-i converteşte şi-i face din păcăto?i sfinţi. Sfinţenia este o prezenţă vie, o fOrţă pozitivă, care cucereşte, purifică, Lransformă şi sfinţeşte pe ltoţi cei ce vin în atingere cu ea şi i se deschid cu

sincerlitate. Asemănarea desăvîrşită a Fiului cu Tatt:ăl se arată tot aşa de pregnant

în iubirea lui I isus Hristos faţă de lume. Aceasta este tema favorită a Mîntui­torului : iubirea Tatălui faţă de noi. în variate pilde şi În diferÎlte Învăţărt:uri revine aceeaşi ,idee, că Tatăl este iubirea. Chiar cînd ne spune : "Fiţi desăvîrşiţi precum şi Tatăl vostru cel din ceruri desăvîrşit este", se gîndeşte în primul rind la iubirea cu oare Tatăl îmbrăţişează !toate. Deci cel ce vrea să fie cu adevăralt fiu al Tatălui, trebuie să aibă aceeaşi iubire, fără de margini, pe care o are Tatăl. Ori şi în privinţa aceasta Iisus este cu adevărait Fă.ul. Nu vorbim de iubirea TatăI,ui faţă de Fiul şi a Fiului, faţă de Tatăl, oi ne mărginim la iubirea faţă de lume. Nemărginită este iubirea Tatălui pentru creatură : El pri­veghează peste crinii cîmpului, peste păsărme cerului, peste toată viaţa noaSltră; El revarsă lumina soarelui şi binefacerile ploii şi peste cei buni şi peste cei păcătoşi; El aşteaptă, cheamă şi îmbrăţişează în braţele lÎertării părinteşti pe cei păcătoşi. Dar mai mult decît toate aoes'tea : El a iubit aşa de mullt [umea, încît pe singurul Său Fiu L-a dat ca toţi cei ce cred în EL să nu piară ci să aibă viaţă de veci; El a trimis pe Fiul Său în lume ca să mîntuiască lumea şi să o aducă iarăşi la sÎnu[ iubirii Lui părinteŞlti (Ioan 3 , 16-17) . �ll'tr-un mod LOt aşa de desă"îrşi:t Fiul este iubire. Căci .toate printr-în sul ,s-au făcut şi făr:f de Dînsul nimic nu s-a făcut ce s-a făcut (Ioan 1 , 3). Şi toate pliintr-însul sînt menţinute şi îndrumate spre plinirea scopurilor lor. Din iubire, El s-a în­trupat, împlinind voia Tatălui şi a,scu1tărt:or făcîndu-se pînă la moartea pe cruce, ca pe noi să ne mîntuiască. Aşa de muat a iu1iilt El lumea încît a acceptat viaţa noastră omenească şi a luat asupra Sa crucea şi moartea pentru mîn'tuirea noas­tră. "Mai mare dragoste decît aceasta, ca cineva să-şi pună sufletul pentru prieten:� săi, nimeni nu are", zice Mîntuitorul Însuşi (Ioan 1 5, 13) . I ar Sfîntul Apostol Pavel precizează : "Abia de va muri cineva pentru un drept . . . (dar) Dumnezeu arată dragostea Sa faţă de noi prin aceea că încă fiind nOti. păcă­to. i, Hristos a muri:t pentru noi" (Rom. 5, 7-8) . Şi această iubire, capabilă de jertfa vieţii pentru cei păcătoşi, îmbrăţişează pe fă.ecare om indiferent de rasă �all naţiune. Ea se apleacă ma

'i ales asupra celor umili şi împovăraţi ale căror

durerii le alină, ale căror dorinţi le Împlineşte. Ei îi este mmă de mulţimile ţinute în beznă şi- mizerie. Ea se apropie cu o înţelegere emoţionantă de toţi cei păcătoşi ca să-i elibereze de robia păcatului. Căci zice Iisus: nu cei sănătoşi, ci cei bolnavi au nevoie de dOQtor. El e păstorul cel bun, care aleargă şi caută oaia cea pierdută şi cînd o găseşte se bucură, o ridică pe umerii săi şi o aduce i arăşi la staul.

Page 5: Introducere Morala Mladin

PROBLEME DE MORALA GENERALA ŞI SPECIALA 167

Aceasta e marea iubire a Fiului, desăvîrş�tă ca şi iubirea TatăJlulÎ, pri n care E l s-a împărtăşit ş i se împăntăşeşte tot celui c e crede într-însuU.. Căci iu­birea este însuşirea prin care Dumnezeu nu numai că ne dă diferite bunuri materiale sau spirituale, ci. se împărtăşeşte pe sine însuşi creooncioşilor. In iubire Hristos se deschide faţă de noi, îşi revarsă sfinţenia Lui în noi, ne comunioă puritatea Lui, ne ridică la comuniune cu El . Şi acesta este cel mai mare dar al liubinii : că pe Sine însuşi se dăruieşte nouă, că vrea să săIăşluiască în noi, că vrea ca El să fie în noi şi noi În El. In iubire, ,sfinţenia Lui se împăf\tăşeşte tuturor credincioşilor.

O altă calitate morală care e re1eva'tă mereu în Iisus Hr�stos este: sme­renia. Intr-adevăr întruparea este un aot de smerenie, de cobodre din înăJIţimea dumnezeirii la nivelul vieţii omeneşti" după cum zice Sf. Apostol Pavel : şi s-a deşertat pe sine chip de rob luînd (FiI. 2, 7). Şi nu numai că a lualt chip de om, ci a acceptaJt condiţia umană cea mai umilă : de fiu al teslarului, născut În peştera dobitoacelor, urmărit de furia uui Irod, crescut în sărăcie, propo­văduind fără să aibă unde să-şi pLece capul. Astfcl s-a identificat cu viaţa tuturOr celor umili şi săraci. care în 'trudă şi [ipsuri îşj cîştigă O firavă exis­tenţă. Mai mult, a primi!t să moară de cea mai înjositoare moarte, moartea pe cruce, rezervată numai tîlharilor şi sclavilor. Cu adevărat "s-a smerit pe Sine, făcîndu-se ascultător pînă la moarte şi încă moanne pe cruce" (FiI. 2, 8) . De ce această smerire? Ca să fie maJi apropiat de noi, ca să fie ca unul dintre noi, faţă de care să avem îndrăzneală a ne apropia şi care să ne înţeleagă durerile şi năzuinţele. O sfinţenie ca a fariseiJlor, rece şi mîndră, este dispreţuitoare, faţă de cei păcătoşi, faţă de cei mulţi. Ea nu e capabiLă să mîntuiască pe ni­meni, nici chiar pe acela care îşi închipUiie că o are. Sfinţenia lui Hristos este sfinţenia iubirii, care se revarsă peste toţi şi peste toate, care se apropie În haina smereniei de fiecare, ca să-I cucerească şi să-I ridice la o nouă viaţă. Numai sfinţenia care e smerWtă poate transforma sufletele ; smerenia este marca autenticităţii sfi'nţeniei. Şi sfinţenia lui Iisus este însăşi sfinţenia divină, sfin­ţenia originară. De aceea ea se îmbracă în suprema smerenie.

Aceasta este fizionomia morală a lui Iisus Hristos: ,sfinţenia desăvîrşită îmbrăcată în haina smereniei şi împărtăşită tuturor În iubire. Sfinţenie, lÎubire şi smererue, constttuie fermecastoarea frumuseţe duho"nicească a lui Iisus, despre care vorbeşte mitropolitul Nicolae Krutiţki : "Cu ce ne cucereşte inimile per­soana dumnezeiască a Mîntuitorului nostru? Mîntuitorul ne cucereşte inimile Ctl

smerenia Sa cea desăvîrşită . . . Cu ce ne cucereşte dumnezeie,scul chip al prea­dulcelui Iisus? Ne cucereşte cu desăvîrşita iubire a Dumnezeului om . . . Cu ce ne mai cucereşte încă chipul evangheLic al Domnului nostru Iisus Hristos? Cu desăvîrşita curăţie a sufletului său . . . ". Iar "Biser�ca, încîntată de mă­reţia şi de frumuseţea desăvîrşită a acestei smerenii", "de neîntrecUita fru­museţe cea fără asemănare a unei atari iubiri" şi .,plecîndu-se în faţa acestei

Page 6: Introducere Morala Mladin

168 t NICOLAE, MITROPOLIT UL ARDEALULUI

curăţii sufloteşti, doreşte din ad�ncul inimii să-i zică fără Încetare : I isuse, fru­museţea cea prea luminată !" 1

2. Fii după har. Din cele expuse rezultă că credinciosul vede �n Iisus Hristos pe unicul şi adevăr ... tul Fiu al Tatălui, care este desăvîrşit precum şi TatăI ·desv�rş:t este, care este sfînt precum şi TatălI sfînt este. El este cu ade­vărat imaginea Tatălui şi Fiul cel desăvîrşit. Deci Iisus ni l-a descoperit pe Tatăl ca desă vîrşirea spre care trebuie să tindem, şi ne-a chemat să fim fii ai Tatălui, arătÎndu-ne cum este un adevărat Fiu al Tatălui. Ar urma ca noi, pri­vind mereu la Iisus Hristos, să ne plăsmuim după "forma" Lui, ca să fim cu ade­vărat fii ai TatMui după asemănarea Fiului celui desăvîrşit. Acest lucru Însă nu-l putem face singuri, ci numai în I isus Hristos. Căci rolul lui I isus Hristos În viaţa morală nu se mărgineşte la faptul că în persoana şi viaţa Lui ne oferă chipul cel desăvirşit al Fiului, aşa cum trebuie să fim toţi fiii Tatălui, ci· este mult mai mare. Socotindu-l pe I isus numai ca un model de imitat, rămînem abia la jumătatea drumuLui. Iisus Hristos are un rol şi mai activ în viaţa mo­rală a credincioşilor.

Intr-adevăr omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Dar Întrudt el este fiu al Tatălui, rezultă că protot'ipUJI după care a fost creat este Fiul cel Unul Născut, oare este din veci la Tatăl . Deci putem spune că omul este creat În deosebi după chipul Fiului : e1 este cimaginea Fiului pe pămînt.2 Se înţelege că În această IÎmagine se ref[ectă Tatăl însuşi, precum şi În Fiul . Şi omul era che­mat să împlinească voia Tatălui şi astfel să fie asemenea Fiului celui ce din veci este una cu Tatăa. Păcatul strămoşesc Întunecase chipul Fiului din noi : din fii ai iubirii e1evenisem fii ai mîniei, din fii ai ascultării, fii ai neascultării. Tatăl nu mai vedea În noi Întreg şi neştJirbirt: chipuL unui fiu prea iubit şi În viaţa noastră, viaţa curată a fiului. Iar noi, prin puterile proprii, nu puteam reface chiipul cel ·stricat prin păcatul strămoşesc şi Înlănţuit în C1Jtîtea patimi personale. De aceea aşa cum ne-a creat Tatăl prin Fiul În Duhul Sfint, făcîn­'du-ne fii ai Săi. aşa a trimis pe F.iul Său În lume şi Fiul s-a îJ1ltrupat, ca În Duhul Sfînt să ne creeze elin nou şi chipuil Fiului să strălucească iarăşi cu pu­tere în făptura noastri. Căci Fiu1 n-a venit În lume ca să rămînă singur, ci ca să fie cel Întîi născut între mulţi fraţi. Iar aceasta nu e posibil decît dacă de­venim iarăşi "asemenea chipului FlÎului" (Rom. 8, 29), adică după chipul lui Hristos.

Cum se realizează această plăsmuire a noastră după chipul Fiului, după chipul lui Hristos? Prin comuniunea cu Hristos. Hristos cel înviat şi Înălţat la ceruri, fiind viu, între El şi credincios se poate stabi li o relaţie de comuniune,

1 Nicolae Mitropolit Krutiţki, Cuvîntări bisericeşti, voI. 1, tr. Pr. N. M. Popescu, Bucureşti, 1 949, p. 20-23.

2 Dr. D. Stăniloae: Iisus Hristos sau restaurarea omului, Sibiu, 1943, p. 73 şi unn.

Page 7: Introducere Morala Mladin

PROBLEME DE MORALA GENERALA ŞI SPECIALA 169

de iubire, prin care devenim "un duh" cu El.3 Relaţia de iubire Însemnc:lZă Întrepătrundere, comunicare reciprocă de viaţă, unificare şi asemănare. Sc În­ţelege că în relaţia cu Hristos, Hristos este cel ce ne pătrunde CLI cnergiile Lui divine, cu harul Lui, cu sfinţenia Lui, ne uneşte cu El şi ne creează din nou după chipul Lui. Pl'in această relaţie Hristos se s�Iăşluieşte în noi şi noi ne Îmbrăcăm în El, primim forma lui Hristos, adică fiind hristofori (purtători de Hristos), devenim şi hristoformJÎ (după forma lui HJ'listos). Şi pentru că toţi ne-am "îmbrăcat în Hristos", toţi sîntem "fi i ai lui Dumnezeu" şi împreună moştenirtori cu Fiul (Gal. 3, 26-29). Astfel că prin Iisus Hristos sîntem iarăşi ,.Înfiaţi" (Ef. 1 , 5) , devenim iarăşi fii riubiţi ai Tatălui. Desigur nu sîntem ca Iisus Hristos Fiu după substanţă, ci fii după har, adică după dragoste, prin participare la filiaţiunea lui Iisus Hristos. Noi sîntem învăluiţi În haina de lumină divină a Fiului şi formaţi după chipLliI Lui, în aşa fel încît TaJtăI ne învăluie În iubirea în care Învăluie şi pe I isus Hristos, ca şi cînd Acesta ş� cei ce cred Într-În sul ar Ci un singur Fiu. într-adevăr prin faptul că În toţi săIăş-111ieşte Hristos, toţi aceşti fii după har sînt una (Gal. 3, 28); ei sînt "un trup" Însufleţit de Duhul lui Hristos. Şi pentru că "viaţa" acestui "trup" este Hristos, el e numit "trupul lui Hristos" (1 Cor. 12, 1 2-14, 27). Acest "trup" poartă pecetea lui Hristos, este "expresiunea" lui Hristos. De aceea, cuprinzînd î11itr-o privire unitară pe Hristos "capul" şi "trupul" Lui (Biserica), putem spune că e un singur Hristos, LIn singur fiu, cei ce sînt ai lui Hristos fiind cuprinşi prin har în El. Deci Fiul să1lăşluieşte În Biserică şi chipul Lui îşi găseşte expresia deplină În "trupul" Întreg; chipul acesta Însă îşi pune pecete:! pe fiecare "membru" al " trupului", fiecare credincios fiind "fiu al lui Dumnezeu", hristofor şi hristo·­form. El Însă păstrează această cal itate atÎrta vreme cît este în marea unitate "Hristos", adică În comuniune cu Hristos şi cu Biserica. "Fiii lui Dumnezeu după har" nu sînt persoane singulare, izolate una de alta, fără comunicare între ele, monade Închise, ci sînt În permanentă comuniune cu Hristos şi cu Biseruca : e i sînt mereu "membre" ale Întregului.

Ce consecinţe rezultă de aici pentru viaţa morală creştină? Că Hristos cu sfinţenia Lui este În fiecare credincios, că fiecare credincios este sfînt, adică are În sine ·toate purterile sfinţeniei, germenii turturor virtuţilor, fOrţele prin care poate ajunge la desăvîrşire.4 Frumuseţea duhovnicească a lui I isus Hl,istos stră­luceşte în fiecare credinoios. Intr-adevăr, credincioş:i, fiind "îmbrăcaţi" în Hristos, sînt curăţiţi prin Sf. Botez, de orice păcat; ei ies din baia SE.. Botez morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu. Atît păcatul strămoşesc, cît şi păcartele personale sînt şterse; "cele vechi au trecut", omul cel vechi, omul pă­catului a murit. Ei sînt fără prihană. Pe de altă parte, prin harul divin, ei

3 IntrucÎt urmăr im ideea de Piu al lui Dumnezeu, ne maq;inim la relaţia cu Hristos. Cît priveşte Duhul Sfînt, precizam numai că uni rea cu Hristos se face În Duhul, că Duhul ne formeaza dupa chipul Fiului.

4 Despre sfanţenia lui Hristos În "trupul" Întreg, În Bi eridl, nu ne ocupăm acum. Nt" mărginim la aspectul individual.

Page 8: Introducere Morala Mladin

1 70 t NICOLAE, MITROPOLITUL ARDEALULUI

paruicipă nu numai la 1ipsa de păcalt a Mîntuitorului, ci şi [a virtuţile Lui, l a sfinţenia Lui pozitivă. în e i săIăşluiesc înţelepciunea, răbdarea, bunăn:atea lui Iisus ş. a. Şi dacă în Iisus un Iloc deosebit ocupă iu\)irea, rezultă că şi în cei ce sînt ai Lui, iubirea stă În centrul fiinţei lor renăsCUIte prin har. Renaşterea lor se datoreşte iubi6i lui Hmstos - şi ei stau în comuniunea iubirii cu Iisus Hris­tos şi cu fraţii lor. Deci dacă Hris,tos este iubire, fiecare creştin este de ase­menea iubire. Dar această sfinţenie şi această lÎubire iradiată din Hristos, stă a�cunsă, ca şi În HIiÎstos, sub înfăţişarea obişnu1tă a oricărui om: creatura cea nouă se îmbracă Întru smerenie, ascunzînd comoara cea de mult preţ În vase de lut (II Cor. 4, 7).

ASltfel chipul moral al, lui Hristos străluceşte în fiecare credincios : toţi sînt plăsmuiţi după forma lui Hristos şi păJtrul1şi de sfinţenia Lui; "iubirea, smerenia, curăţia, Însuşiri de căpetenie ale frumuseţii sufleteşti, sînt veşmÎntu1 "de nuntă" de care a grăit Mîntuitorul în plilda Sa . . . (Matei 22, 2- 14)\ �şi în care trebuie să fie îmbrăcat fiecare creştin adevărat, fiu adevărat al Tatălui ceresc" .5 Din faptul că sînt o creatură nouă şi că stau În necontenită relaţie cu Hristos şi Biserica, credincioşii au forţele morale necesare unei vieţi conforme cu cali'1:atea de fii ai lui Dumnezeu după har. De aici rezuIItă şi imperativul trăirii moralle creştine: dacă sîntem fii ai lui Dumnezeu să ne şi purtăm ca nişte fii ai lui Dumnezeu, dacă avem în noi sfinţenlÎa, iubirea, smerenia lui Hristos, să fim sfinţi, plini de iubire şi smeriţi şi în comportarea noastră; dacă sîntem hristofori, hristoformi, să şi umblăm Cum a umblat Hristos, să ne şi asemănăm Lui. Acum nu mai poate spune nimeni: nu fac binele pe care îl voiesc, oi răul pe care nu-l voiesc, ci fieca,re poate şi trebuie să zică : pot totul în Hristos, cel ce mă întăreşte. Hristos (prlin Sfîntul Botez şi celelaLte Sf. Ta·ine) se săIăşlukşte în noi şi ne crează din nou, ca să ne putem făuri o viaţă morală după asemă­narea Lui. Şi aşa cum BI a trăit ca un adevărat Fiul al Tatăilu� să vieţuim şi noi ca nişte prea iubiţi copii a i lui Dumnezeu-Tatăl şi fraţi ai lui Hri,stos.

3. Urmarea ltli Hristos. Odată ce În I isus Hristos am devenit fii ai lui Dumnezeu după har" sîntem şi obligaţi să avem o viaţă morală demnă de ca1�tatea de fii ai lui Dumnezeu. întrebarea este : cum vom şti care e compor­tamentul unui fiu aL lui Dumnezeu? Răspunsul cel mai simplu !la aceas.tă Între­bare este: privind la felul cum a vieţuit Iisus Hristos, Fiul substanţial al Tată­lui, şi potrivindu-ne viaţa după acest model. I isus Hrhstos este deci modelul suprem şi veşnic, după c�re !trebuie să se orienteze toţi cei ce vor să fie socoti\i ca adevăraţi f,ii ai lui D�mnezeu, să umble ca nişte fii iubiţi ai TatăUui. Hristos însuşi ne cheamă să-I urmăm Lui (Maltei 1 9, 38 ; 1 6, 24), să luăm ca model blîndeţea şi smerenia Lui, lepădarea de sine şi jertfelniÎcia Lui, iubirea ce a ară­tat-o El către noi şi s1ujirea Lui etc. (ef. Matei 1 1 . 29; Marcu 8, 34-35; Ioan 1 3, 15-34). De asemeni Sfinţii Apostoli se socotesc pe sine urmăltori sau irni-

5 Nicolae Mitropolit Krlltiţki: Cuvîntări bisericeşti, voI. I II, Bucureşti, 1953, p. 27.

Page 9: Introducere Morala Mladin

PROBLEME DE MORALA GENERALA ŞI SPECIALA 171

tatori ai Lui Hristos şi Îndeamnă pe credincioşi să umble şi ei aşa cum a um­blat Iisus, să fie sfinţi aşa curo sfînt a fost El (cf. I Ioan 2, 6; 3, 7 ; I Cor. 1 1 , 1 ; Ef. 5, 1 ) . îndemnul acesta nu se mărgineşte la forma generală : Fiţi ur­mă,tori lui Hristos, ai prezintă difer�tele virtuţi ale lui Iisus Hristos ca model de imlitat. Aşa: iubirea pînă la jertfă (umblaţi în dragoS/te precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi s-a dat pe Sine penttru noi prinos şi jertfă lui Dumnezeu. Ef. 5, 2) ; iertarea (Iertînd unuL altuia . . . , precum şi Hristos v-a iel1tat vouă, aşa şi voi. Col. 3, 1 3) ; sluj,irea (fiecare din voi să placă aproapelui pentru zi­dire, căci şi Hristos nu sieşi şi-a plăwt. Rom. 1 5 , 2-3) ; smerenia (aveţi ace­leaşi simţăminte În voi ca şi Hristos Iisus, care s-a srnervt pe sine. FiI. 2, 5-8). Astfel Hristos apare ca modelUl suprem şi universal, ale cărui trăsături morale să se În tipărească În făptura şi viaţa fiecărui credincios. Ideea aceasta a urmării lui Hr�stos, a imitării Lui, a fost preluată de toate generaţiile celor dreptcre­dincioşi şi a devenit un bun central ali vieţii morale or,todoxe. E suficient să amintim cîteva date, ca să ne dăm seama de acest fapt. Astfel Policarp scrie Filipenilor (X) : "Urmaţi pilda Domnului".6 în epistola cătrc Diognet se spune (X), că dacă iubeşti pe Dumnezeu "vei fi următor bunătăţii Lui. Şi să nu te prindă mirarea că omUiI poate fi ul"ll1ător lui Dumnezeu, poate dacă vrea". Şi cine e următor lw Dumnezeu? Cel ce "se arată ca Dumnezeu pentru cei cărora le ajută", adică execută iubirea de semen aşa cum ne-a arăn:at Hristos.7 Muce­nicii sînt numiţi imÎitaitori desăvîrşiţi ai lui Hristos: "că (lui Hr,istos) - se zice În Mal1tiriul Sfîntului Policarp (XVII) - ne Închinăm pentru că e FiuL lui Dumnezeu, iar pc mucenici ca uccnici şi

-următori ai Domnului după vrednicie

îi iubim, ai căror părtaşi şi Împreună ucenici să fim şi noi" .8 Martiriul e urma­rea lui Hristos pînă ,la jertfă, c chipul adevăratei iubiri, al cărei model este Hristos Însuşi: aceasta este ideea care Însuf1eţeşte pe creştinii ceilor trei veacuri primare de prugoană şi mucenicie. De asemenea asceţ:'Î şi fecioarele, care nă­zuiau după desăvîrşire, trăiesc după pilda lui Hrlistos.

Clement Alexandrinul, ceL di11ltÎi .sistematizator al moralei o11todoxe·, scoate

de asemenea În evidenţă urmarea lui Hristos: "Se cuvine - zice el - să răs­pundem cu dragoste fa\ă de (Hristos) cel ce ne Îndrumează cu dragoste spre vieţuirea cea mai aleasă, se mai cuvinc să ttrădm după rînduielile hotărîrii Lui, nu numai Împlinindu-i poruncile sau ferindu-ne de cele oprite, dar şi să desăvÎr­şim chipuriLe noastre, fie îndreptîndu-Ie fie mai ales imitîndu-L după putere, ca să ne asemănăm cu El, cu faptele Pedagogului, ca .să se ÎmpLinească porunca : după chipul şi asemănarea Lui".9 Căci "mîntuirea nu e decît urmarea lui Hris­tos" (Id. cf. VI , p. 5 1) . "Deci şi noi să ne asemănăm În toate cu Hristos",

6 Scrierile Părinţilor Apo�tolici. voI. I. tr . p!. 1 . Mihălcescli şi M. Pâslaru, R. Vîlcea,. 1936, p. 176.

7 Idem. p. 216. 8 Idem. p. 1 90. 9 Clement Alexandrinul : Pedagogul, tr. Dr. N. 1. Ştefănescu. Bucureşti 1939. p. 34.

Page 10: Introducere Morala Mladin

1 72 t NICOLAE, MITROPOLITUL ARDEALULUJ

este imperativul vieţ:i morale creştine, "avînd ca model vădit al nestricăciunii vieţuirea Domnului şi mergînd pe urmele lui Dumnezeu, către care singurul SI! cade să avem aţintiţi ochii noştri pen1tru a putea înţelege, cLlm şi în ce fel viaţa oamenilor ar putea fi mai sănă,toasă" (Id. p. 75, 1 22). Şi "asemănători lui Dumnezeu" devenind "prin împroprierea virtuţii" (p. 1 23) . Celor ce se ocupă cu "măsLuirea feţ:i" lor, Clement Alexandrinul le spune: "Dacă am şni că El locuieşte În noi n-am fi în stare să-i stricăm chipul din noi" (Id. , p. 277). Cu adevărat cel "În care săJlăşluieşte Cuvîntul nu se schimbă, nu se făţuieşte, are chipul Cuvîntului, se aseamănă cu Dumnezeu . . . El este Însăşi frumuseţea adc­yărată, căci el este ca şi Dumnezeu, omul se face chiar Dumnezeu, pentru că acest lucru îl vrea Însuşi Dumnezeu". Frumuseţea aceasta este "nemurirea" , " iubirea de oameni" ş i alte virtUţi, care dau şi trupului frumuseţea chipului lui Dumnezeu (Id., p. 258-259). Din aceste citate este clar că viaţa morală a creştinului trebuie să fie o imi,tare a lui Hri,stos. Şi e firească ţinta acestei vieţi, pe ca?e Clement Alexandrinul o expnimă În rugăciunea către Hristos : "Dă-ne­nouă celor ce urmăm poruncilor Tale, să desăvîrşim asemănarea chipului Tău" (Id., p. 349).

Pentru Origen de asemenea toată viaţă morală creştină, cu atît mai muh: a celor desăvîrşiţi, constă În urmarea lui Hristos, prin a cărui imitare credin­ciosul devine asemenea lui Dumnezeu. IO

Monahismul este Însufleţit de acelaşi ideal al urmării lui Hristos în toate­vil,tuţi.le lui. Scara Sf. Ioan Scărarul prezintă creşterea duhovnicească a mona­hului În 30 de trepte, conform cu cei 30 de ani ascunşi ai Mîntu�torului, după. care ca şi la botezul de la Iordan - osten�torulu.i i se descoperă Sfînta Treime. Căci "a fi creştin - zice Sf. Ioan Scărarul - Însemnează a urma lui Hristos în cuvinte şi fapte aşa de deplin pe cît e posibil oamenilor" (P.G., 86, 633 B) . Cu at�t mai mult este chemat călugărul la asemănarea cît mai desă­vÎrş:tă cu Hristos. De al,tfe1 peJ1ltru Sfinţii Părinţi este obişnuită afirmaţia că Dumnezeu s-a făcut om ca omul să devină Dumnezeu, că Hristos a ve11!Ît ca. fiecare credincios să devină tin Hristos. Cu alte cuvinte : Logosul divin a luat forma omenească, pentru ca prin EI noi să putcm lua forma dumnezeiască. Iisus Hristos este forma dumnezeiască, ale cărei trăsături le �mprimăm în noi Înşine. Şi "dacă Hristos a voit să se tnvestmÎnteze în carne omenească e pentru că noi să-I avem ca pe un Itablou expus privirii, model dumnczeiesc de viaţă şi să-I putem imita pe cel care l-a zugrăvit". (Metodiu din Ol imp "Banchetul celor ze.:e fecioare", 1, 4). Sf. Grigore de Jissa arată că acela e cu adevărat creşLin, "care nu numai poartă numele l ui Hristos ci şi Îi urmează Lui". l l De­asemenea Nil atI Andrei socoteşte că credinciosul nu trebuie să fie numai un şcolar, ci şi un imitator al lui Hristos. 1 2 Sf. Ioan Hr,isostom revine adesea..

1 0 Viller - Rahner: Aszese in der Văterzeit, Freiburg irn Breisgau, 1 939, p. 75. 1 1 Idem, op. cit., p. 1 35. 12 Idem, op. cir., p. J 69.

Page 11: Introducere Morala Mladin

PROBLEME DE MORALA GENERALA ŞI SPECIALA 173

asupra acestei teme: " Tu eşti creştin spre a imita pe Iisus Hri5>tos şi a te supune poruncilor Lui. Priveşte deci ce a făcUlt acest model divin . . . Fă şi tu asemenea după puterea ta".13 Intr-adevar Iisus Hristos este învăţătorul nostru şi asemeni oricărui Învăţă:tor adcvărat, El ne Îndrumeaza nu numai cu cuvîntul, ci şi Cll

fapta. învăţăotura Lui e Întrupată în persoana şi viaţa Lui. El nu numai ne În­vaţă să fim blînzi şi smeriţi, să fim lÎubi'tori şi făcători de bine, să ne rugăm �i să ne lepădăm de noi înşine, ci El Însuşi este blînd şi smerit, plin de iuhire şi de jertfelnicie etc. Şi El ne porunceşte să-L imităm. " u-ţi fie frică auzind aceste cuvinte, zice Sf. Ioan Gură de Aur. Teme-te mai curind de a nu deve11i asemenea Lui" . 1 4 Caci Hristos ne-a dat puteri pentru a putea urma Lui, pentru a putea tinde spre asemănarea cu El. Căci la ce ne-ar folosi să fim prin har o

creatură nouă, fii ai lui Dumnezeu dacă nu ne silim sa lucrăm după chipul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat? 15 Şi pentru Sf. Maxim Mărturisitorul, Hristos este modelul şi idealul vieţuirii noastre. La Întrebarea : cine poate Îm­plini toate porunoile? Răspunsul este : "Cel ce imită pe Domnul şi merge pe urmele Lui" . Iar puterea de a..J ,imita ne-a dat-o Hristos însuşi în harul Său. ! 6

Sf . Ioan Damaschinul arattă că există un Hristos ş i mai mulţi hristoşi care par­ticipă la lumina divină. Despre Sf. Simion Noul Teolog (sec. XI), Nichilta Ste­tatos spune că "devenea din zi în zi numai foc, numai lumină, Dumnezeu prin har şi asemenea Fiului lui Dumnezeu" . 1 7 Iar Nicolae Cabasila precizează că "trebuie să ne aţintim privirea" spre I Iristos şi "după El să ne îndreptăm viaţa", '8 căci El este "modelul", "cel dîntîi dintre toţi şi singurul, care ne-a arătat în f,iinţa Sa un chip dc om adevărat şi fară scăderj" . De accea a fi creş­tin Însemnează "a-L urma Întru toate" pe Hristos şi a trăi după cum zice E'l, ca să ajungem a ne asemăna cu El, În aşa fel încît Tatăl să ne recunoască a fi "mădulare ale Fiului Său" şi să găsească "pe chipurile noastre . . . înseşi trăsă­turile Fiului Său" (Id., p. 168, 210, 213 , 97) . Importanţa deosebită pe care a avut-o �n viaţa duhovnicească ortodoxă "rugăc:unea lui Iisus" (Doamne, I isllse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul) mărturiseşte de asemenea despre hristocentrismul spirituali1tăţii 0l'todoxc. 1 9

Aceste mărturii - deşi necompletc şi fragmcntare - s�nt suficiente spre a ne convinge că În viaţa morală ortodoxă elementul central este : imitarea lui Hristos. Estc ceea ce Sf. Ap. Pavel exprima aşa de pregnant �n cuvintele: ,.Îm­brăcaţi-vă �n Domnul Iisus Hristos" (Rom. 1 3, 14).

13 Cf. Louis Meyer, Saint Jean Hrisostome, maÎtre de pcrfection chnhiennc, Pari" 1933, p. 226.

14 ldem, op. cit., p. 227. 15 Idem, op. cit., p. 221 . 16 Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvînt ascetic prin �ntrebări şi răspunsuri, Filocalia,

vol. I I, tr. Dr. D. Stăniloae, Sibiu, 1947, p. 3. 17 Vie de Simeon le nouvcau Ilheologien, Edit. Hau herr, Roma, 1 936, p. 123. 18 Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, tr. Dr. T. Bodo"ae, Sibiu, 1 946, p. J 67. 19 Cf. A. Nica, Rugăciunea lui Iisus, Bucureşti. 1939.

Page 12: Introducere Morala Mladin

1 74 t NICOLAE, MITROPOLITUL ARDEALULUI

Rămîne acum să elucidăm problema: cum trebuie Înţeleasă imitaţia lui Hristos, Îmbrăcarea În Hristos? Termenul de imitaţie poate suscita imaginea unei copii formale, eX1terioare. Astfel despre Sf. Vasile cel Mare se spune că unii admiratori a,j săi îi imi tau Înfăţişarea fizică, gesturile, mimica, mersul, gla­sul şi altele. Prin imitarea aceasta cauţi să fii o copie fidelă a modelului. O astfel de lmitare În ce priveşte persoana lui Hristos este exclusă, pentru simplul mOltiv că Sfintele Evanghelii şi epistolele Sfinţilor Apostoli nu ne păstrează nioi o trăsăJtură din aspectul fizic al lui I isus. Acest fapt - ni se pare - are un tîlc mai profund: Iisus Hristos, care a biciult cu atîta revoltă ,sfîntă 'for ... maJismul fariseio, a voit să nu dea ucenioilor lui priLejul de a-l imita fo�ma1 şi astfel pentru formă să piară fondul. Chipul moral al lui I isus a produs asu­pra ucenicilor Lui o aşa de copleşitoare ,impresie, Încît au trecut cu vederea să ne 'transmită chipul lui fizic, socotind probabil că, pentru mîntuire, esenţialul nu este acesta ci ceLălalt. Astfel că am fost scutiţi de contrafaceriJe imitaţiei lui Hristos, care ar fi ieşit din tendinţa de a ne asemăna fizia cu El. Cu toate acestea - pentru că există icoane ale lui Iisus --- s-au Îndmplat cazuri cînd credincioşi simpli au asemănat fizic pe unele persoane cu Iisus, socotind că seamănă la faţă, la ochi, la Îmbrăcămin.te etc., CLi Mîntuitorul. O icoană occi­dentală prezintă pe Francisc de Asissi cu liniile feţii paralele cu liniăle feţii lui Iisus. Dar acestea sînt simple presupuneri, fără temeiuri de realitate. Ele ne arată că deşi Evangheliile nu ne-au redaJt nimic din fizionomia lui Iisus, tolt1�i ispita unei imitaţii formaJe a Lui a Încercat pe unii credincioşi care socoteau că e mai uşor să fii după chipul lui Hristos În sens fizic, decî:t să-ţi Îndrumezi viaţa după chipul moral al Lui . Deci de la Început excludem imitaţia exterioară şi formaJă a lui Iisus.

Din acest punct de vedere trebuie exclusă şi imitarea a ceea ce e legat de condiţiile strict individuale şi specLiftice, datorită faptului că I i sus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Întrupat, venit ca să ne mîntuiască prin jentfa Sa, care a trăit Într-o anumi,tă ţară cu anumite tradiţii religioase şi Într-un anumit timp, cu o anumită orînduire sooial,ă. Altfel, ca să imiţi pe Hristos, ar trebui să te naşti Într-o peşteră, să 'trăieşti În Palestina, să prestezi munca pe care a pres­tat-o El pînă la 30 ani, să te tai Împrejur, să te botezi În apa Iordanului la 30 de ani, să stai 40 de zile În pustie, să frecventezi sinagogile, să n-ai casă stătătoare, să mori răstignit pe cruce ş. a. Aceasta e tot o imi,tare eX1terioară a lui Hr,istos. Iudaiş6i timpurilor apostolice chiar asta pretindeau : ca toţi creş­tinii să se circ�mcidă şi -să urmeze legea mozaică Întru toate. IderJltIică este pre­tenţia unor neoprotestanţi, care cer botezul la 30 ani, sau la o vîrstă matură, sărbătorirea sÎmbetei etc. Deci Înlăturăm din capul locului orice fel de imiTa\ Îe pur formală, eXlterioară, care de aLtfel n-are nici un temei În SE. Scniptură şi î 11

Tradiţia Biserncii noastre.

Page 13: Introducere Morala Mladin

PROBLEME DE MORALA GENERALA ŞI SPECIALA 1 75

Rămîne valabilă imitaţia dubovnicească sau ImItaţia morală. Ea nu se opreşte la aspectul fizic, nici la condiţiunile exterioare ale persoanei şi Vleţn lui Hristos, ci trece aa fizionomia IUJÎ moraLă, la trăsăturile morale ale persoanei şi vieţii Lui. Ea nu caută să-şi imagineze f�gura lui Iisus ca s-o copieze, nici să se transpună În situaţii ,identice cu acele din viaţa lui Iisus, ci contemplă măre­

. tia morală, frumuseţea duhovnicească a lui I isus, care se reflectă cu atîta putere în paginile Noului Testamellit şi În toată istoria vieţi i morale orto­doxe. într-adevăr, nimic nu impresionează aşa de profund pe cel ce citeşte Noul Testament, ca statura morală a lui Iisus, care a produs o copleşitoare impresie asupra ucenioilor Lui, a celor ce l-au cunoscut şi asupra celor ce au crezut Într-Însul de-a lungul veacurilor. Mărturii sînt suficiente în această pri­vinţă, pînă În vremea de azi. I isus Hrist(\s apare astfel ca idealul moral creştin, care nu este un ideal abstract şi fără viaţă, ai un ideal concret, viu, întrupat Jntr-o persoană şi o viaţă reală. El este întruparea desăvirşită a moralei creş­tine. De aceea El este şi modeluL desăvîrşit spre care privesc rtoţi oredinoioşii ca să-I întrupeze în propria lor viaţă şi să ajungă la înălţimea "staturii" Lui. Deci pentru a imita pe Hristos rtrebuie Întii să vezi în El idea\lul şi modelul concret al vieţii morale creştine, ideal şi model care să ,te cucerească şi să deştepte în tine dorinţa de a te asemăna Luri, de a-i urma Lui pînă la piscurile neajunsei Lui desăvhşiri. Acest model nu mai poate fi imitat pur forma1 prin simularea (În cuvinte, gesttlI1i, a,ritudini, fapte) , ci prin Însuşirea virtuţilor ce strălucesc în persoana şi viaţa Lui. Imitarea Lui Însemnează, după minunata expresie a Sf. Apostol Pavel, să ai aceleaşi simţămiJ1Jte pe care le-a avut I isus (FiI. 2, 4), adică sufletul tău, fiinţa ta să fie stăpînită şi plămădită de aceleaşi calităţi morale pe care le-a avut Iisus. De fapt şi Mîntuitorul şi Sfinţii Apos­toli ne cheamă l a acest fel de imitare, la acest fel de urmare a Sa. Iisu;; ne cheamă să ne iubim unii pe alţii, aşa cum ne-a iubit El, să fim blînzi şi smeriţi cu inima, ca El. Sfinţii Apostoai ne Îndeamnă să avem simţămin­tele lui Iisus, dragostea Lui, - cu un cuvînt: virtuţile Lui. Iar Sfinţii Păninţi ne pun în faţă aceeaşi ţintă : a avea lÎubirea, smerenia, răbdarea etc . . . . , pe care le-a avut Iisus, a trăi În duhul Lui. "Să avem aceleaşi dorinţi şi bucurii ca şi Hristos" - cum zice N. Cabasila (op. cit., p. '1 36). Imiltaţia lui Hristos constă deci în transformarea lăuntrică după chipul moral al lui Hristos: să ai sfinţenia lui Hr.istos, iubirea lui Hristos, smerenia lui Hristos. Pr,in persoana şi viaţa 'ta să se străvadă duhul lui Hristos : să fii sfînt aşa cllm a fost Hr.istos, să iubeşti aşa cum a i.Îubit El, să fii smerit, aşa cum a fost El, bHnd şi smerit. Şi de fapt În făptura şi viata tUituror Sfinţilor se �trăvede chipul moral al lui Hristos, �n toţi este iubirea, puritatea şi smerenia Lui, ca tot adrtea reflexe vii, ca tot atîtea concretizări personale noi ale duhului lui Hristos. Ei au înţeles să meargă pe urmele lu.Î' Hristos În aşa fel Îndt au devenlÎt asemenea modelului lor suprem. De aceea În ei vedem pe Hristos, În ei preamărim pe

Page 14: Introducere Morala Mladin

176 t NICOLAE. MITROPOLITUL ARDEALULUI

Hristos, ei sînt imutatori desă vîrş!'ţi a.i lui Hristos. Dar, în mai mare sau mai mică măsură, fiecare credincios este un imitator al lui Hristos, fiecare credin­cios priveşte la persoana şi viaţa lui Hr�stos şi năzuieşte să fie asemenea Dom­nului său. Oare nu pilda iubirii lui Hristos face pe credincioşi să năzuiască a fi cît mai iubitori unul faţă de al'tul, cît mai sensibili la năzuinţele, nevoile şi suferinţele semenilor? Oare nu pilda smereniei Lui ruşinează pe far�seii cre­dinţei şi-i aduce la umiLinţa vameşului? Oare nu pilda slujirli Lui, a dăruirii de sine, îi întăreşte pe atîţia credincioşi să se dăruiască slujirii semenilor lor şi binelui obştesc? Oare nu sfinţenia Lill îi face să-şi dea seama de propriile slăbiciuni şi să tindă spre o viaţă mai Înaltă? Fără nici o îndoială, în viaţa morală a credincioşilor, Hristos apare ca un model suprem, după care ei Îşi orientează gîndurile, simţămintele, aq:itudinile. Ei înţeleg că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat ca să ne fie nouă pildă şi să păşim pe urmele Lui. lm�tarea duhov­nicească a lui Iisus nu este deci un simplu postulat teoretic, ci realitatea de fiecare zi a vieţii morale or,todoxe în toate şi la credincioşi diferiţi, ca f<ire, confesiune, apartenenţă naţională etc. Că această imitare e mai mult S2U mai puţin deplină, nu schimbă nimic din faptul că ea e temelia moralităţii credin­cioşilor.

T rebnie să remarcăm că, pentru că în toţi se reflectă chipul moral al lui Hristos, există o unitate în viaţa morală a tuturor credincioşilor; e acelaşi spirit care�i formează pe toţ:, dar pentru că jmi-tarea lui Hristos nu este formală, exterioară, ci duhovnicească, există ,:) varietate extraordinară a personali,tăţii creşoine. în imitarea exterioară, modelul e ca o mască invariabilă, care acoperă trăsăturile personaJe ale imitatorilor, făcîndu-i p:! aceştia copii exacte şi fără viaţă ale modelului, simple manechine. Nu aceasta este adevărMa imitare. 1n imitarea duhovnicească, procesul de asemănare Cll Hristos e un proces viu, personal şi creator : îţi însuşeşti duhul lui Hristos în mod personal şi-l mani­feşti dupa felul tău de a fi, şi după împrejurările in care trăieşti. De aceea imitarea lui Hristos nu crează manechine fără vlagă, ci dă naştere Ja persona­lităţi distincte, care, fiecare în felull său, oglindeşte sfinţenia, iubirea, smerenia lui Hristos. lmÎtarea lui Hristos nu nimiceşte personalitatea creştinului, ci-i dă posibilj,tatea de a creşte şi a �e desăvîrşi în duhul lui Hristos, ceea ce Însem­nează şi În conformitate cu cele mai înalte năzuinţi personale. De aceea, deşi în tOţi Sfinţii se disting trăsătur�le morale ale lui Hristos şi În toţi credincioşii în măsura În care şi le-au Însuşit, totuşi ei î şi păstrează caracterele specifice, personale, prin care se deosebesc unii de alţii. Imitarea lui Hristos nu le-a distrus specificul personal, ci numai l-a dezvoltat spre desăvîrşire. CÎ1; de deosebiţi sînt SE. Apostoli şi cu toate acestea cîtă unitate între ei ! Unitatea duhului nu desfiinţează diversitatea personail�tăţilor, precum nici diversitatea aceasta nu acoperă unita,tea duhului, căci deşi "membre diferite" ale ,lui Hnistos, ei sînt

Page 15: Introducere Morala Mladin

PROBLEME DE MORALA GENERALA ŞI SPECIALA 1 77

una în Hristos. In toţi străluceşte acelaşi Hr�stos, dar în fiecare în felul său, în toţi se răsfrînge aceeaşi lumină, dar în fiecare după structura sa.

Dacă Însă am accentuat că imiltarea duhovnicească este transformarea lăuntrică în duhul lui Hristos, aceasta nu Însemnează c.ă ea rămîne numai în sufletul fiecărui credindios. E de sine înţeles că sfinţenia, iubirea, smerenia dinăuntru se manifestă În afară, se concretizează, se întăreşte şi creşte prin acţiune. Fără încorporarea b faptă a vieţii celei noi, limitarea aui Hristos nu este deplină. Căci şi, Hristos n-a ţinut pentru sine sfinţenia Lui ci a venit să o împăr,tăşească tuturor şi iubirea şi-a arătat-o În acţiune, În ceea ce a făcut pentru noi. Deci în -imitarea lui Hristos este inolusă În mod făresc acţiunea, anume acţiunea care izvorăşte din duhul lui Hristos, care este expresia lÎubirii ce ne-a transformat sufletul. In acţiune însă IlU mai e vorba de imitarea exactă a anumitor aoţiuni a le lui Hristos. Acţiunile lui Hristos sînt numai indicaţii, punote de orientare, Însă nu spre a fi repetate Î11Itocmaii. Căci acţiunea e expresia persoanei care o întreprinde şi ţine seama de împrejurări. Ceea ce este esenţial în acţiune e ca să fie expresia spiritului lui Hristos, după care sîntem modelaţi lăuntric: să �ucrezi în duhul lui Hristos. Acţiunea ta să vlăstărească din seva sfinţen:ei, iubirii şi smereniei lui Hristos> care este VlÎe În tine. De aici varietatea nenumărată a acţiunilor creştine, conform cu firile şi împrejurările dife��te, În care însă pulsează acelaşi duh, duhul lui Hristos. Căci în orice împrejurare credinciosul se gîndeşte ce-li porunceşte să facă iubirea lui Hristos şi acţionează după poruncile acestei iubiri.

Deci Iisus Hristos eSlte modelul suprem, pe urmele căruia păşesc toţi cre­dincioşii, nu printr-o imitare formală, cii printr-o imitare duhovnicească . ŢintJ finală a imitării lui Hristos este ca fiecare credincios să ajungă la asemănarea cu Hristos, la statura desăvîrşirii Lui, să fie adică desăvÎrşÎlt precum El desă­\'Îrşi.t este. Intrebarea, care se naşte din acest ideal, este: poate credinciosul să ajungă pînă la înălţimea morală a lUIÎ Hristos? Avînd în vedere că Iisus Hristos este FiuJl lui Dumnezeu Întrupat, că în El Birea omenească este unită ipostatic cu firea dumnezeiască, putem spune că Iisus Hristos este piscul unei desăvîrşiri neajunse, că nici un credincios nu poate să-I egaleze. Dar con­�tiinţa aceasta a unicităţii lui Hristos nu micşorează rîvna imitării Lui ci () măreşte. Intr-adevăr, ca model>, Iisus trebuie să fie om asemenea nouă şi totuşi mai presus de orice credincios, adică să fie nu�ai lumină, fără umbra nici unei slăbiciuni. Căci credinciosul vrea un model fără pată : un astfel de model nu putea fi decît Dumnezeul-Om, Iisus Hristos. Deci prin faptul că Iisus Hristos are o desăvîrşire neajunsă, El este cu adevărat modelul, idealul concret, dorit �i căutat de credincioşi. De aceea prin frumuseţea Lui cea dumnezeiască El .atrage şi cucereşte sufletele, le leagă în dragostea de El şi le face să păşească pe urmele Lui, să tindă a se uni cu EI şi a ajunge [a asemănare cu EiJ . Pe de .ahă pante, dacă Lisus HJ.'Iistos ar putea fi egalat de vreun credincios, El n-ar

J 2

Page 16: Introducere Morala Mladin

178 t NICOLAE, MITROPOLITUL ARDEALULUI

mai fi modelul unic, modelul suprem, ci ar fi Înlocuit de alte modele egale Lui sau chiar superioare. Ca El să rămînă modelul suprem trebuia să fie un model neajuns. De aceea oricîte personadităţi ma,ri au răsărit din sînul creşti­nismului, nJioi una nu poate Înlocui pe Hristos, nu este egală cu El. Toate ne îndreaptă spre El, ca spre izvorul puterilor şi ca spre idealul cel neajuns al desăvîrşirii divine. Insus Hristos rămîne unic, deşi chipul lui moral 'se reflectă în altÎtea şi atîtea personali,tăţi creştine.

Acest fapt dă o nouă caracteristică imitării lui Hristos: lupta permanentă de autodepăşire. într-adevăr, pe de o parte I isus atrage sufletele credincioase spre El, cu o putere eXitraordinară : ele doresc să se asemene Lui. Pe de altă parte, cu CÎtt progresează pe calea aceasta a asemănării cu El, cu atît ei îşi dau seama că încă mai au mult de realizat şi deci nu se mulţumesc cu ceea ce au cucerit, ci caută mereu să depă�ească starea În care se află. Avînd ca model pe Iisus, niciodată" În viaţa aceasta, nu pOţi socoti că ai progresat destul, nu te poţi declara mulţumit cu starea la care ai ajuns, crezînd că eşti la capătul drumului. Ci dimpotrivă comparîndu-se mereu cu Iisus, vezi cît de puţin ai realizat şi cît de mult mai ai de realizat. "Pe cărarea iubirii, pe cărarea curăţiei, a smereniei şi a bHndeţii, a îndurării şi a milei nu sînt hotare. Nu se află prag, pe care trecîndu-l, omul să poată spune că a ÎmplinlÎt voia lui Dumnezeu. Oridt de sus se va fi ridicat un rob adevărat al lui Dumnezeu, pe scara iub�rii, sau a smereniei, sau a curăţiei, în faţa lui tot va mai fi o treaptă către această sufletească desăvîrşire, către această Înfrumuseţare a sufle­tului; pentru că DomnUlI nostru Iisus Hristos a grăit: Fiţi desăvîrşiţi precum Tatăl vostru cel din ceruni desăvîrşit este" (Matei 5, 48).20 De aici conştiinţa permanel1'tă a propriei nedesăvîrşiri şi imboldul neadormit spre no.i progrese, spre noi lupte, spre noi cuceriri. Credinciosul adevărat nu poarte ajunge nici­odată la "sfinţenia" legalistă a fariseilor, satisfăCUţi că au împliniit toate prescl"ipţiunile Iegi i ; el este mereu În mi�care, mereu conştient de nedesă vîrşirea sa şi luptă mereu să se asemene din ce în ce mai mult cu Hristos. De aceea Sf. Apostoff Pavel compară pe credincios cu alergătorul În arenă. Acesta uită cele din urmă şi priÎveşte drept înainrte spre ţi11ltă, încordîndu-şi toate forţele ca să o ajungă. Nici pe 6iÎne însuşi Sf. Apostol Pavel nu se socoteşte desăvhşit, ci ca pe unul care aleargă la ţintă. Şi chiar dacă vorbeşte despre cei desă­vîrşiţi, aceasta în sensul că ei se află pe calea desăvîrşirii şi că sînrt mai progre­saţi decît îl1cepăto�i� (FiI. 3, 1 2-15). Astfel înltreaga viaţă a credinciosului e o alergare spre ţintă, niciodată mlÎcşorată, care angajează necontenit Itoate for­ţele lui pentru a depăşi mereu stadiul în eare se af,lă �i a se apropia din ce în ce mai mult de Hristos. E aşa de legată de ideia desăvîrşirii creştine setea aceasta de a progresa fără răgaz, îneÎI! - prin oarecare hiperbolă, - s-ar putea spune că desăvîrşirea consrtă în conştiinţa permanentă a nedesăvÎrşir:i noastre. ---- -

20 Nicolae Mitropolit KrutlÎţki, op. cit., vol. III, p. 1 30.

Page 17: Introducere Morala Mladin

PROBLEME DE MORALA GENERALA ŞI SPECIALĂ 1 79

conştiinţă care e motorul efortului constant de autodepăşire. Progresul în lml­tarea lui Hristos n-are hotar: lui îi stau în faţă zările nemărginite ale desă­vîrşirii divine. De aceea de sfinţenia creştină e nedeslipit legată smerenia, semnul oricărei sfinţenii autentice, în aşa fel încît unii au definit sfinţenia ca adîncul smereniei. Deci desăvîrşirea cea neajunsă a lui Hristos este izvorul unei necontenite alergări spre ţintă : ea Înlătură posibilitct!tea mulţumirii cu un anumi,t nivel de viaţă, ceea ce ar Însemna stagnare ş: regres în viaţa duhov­nicească, şi ţine mereu trează dorinţa şi lupta de depăşire de sine spre a se adînci din ce în ce mai muilt sub zările infifllite ale desăvîrşirii div.ine.

4. lntntparea lui Hristos. Cînd vorbim despre imitarea lui Hristos se evidenţiază faptul că Hristos şi credinciosul sînt două persoane distincte: Hristos este modeluL pe care credinciosul îl imită, căutînd să dea sufiletului şi vieţii lui "forma" lui Hristos. Astfel Hristos ar fi ca o personaJitate, care a trăit odată pe pămînt, dar care prin frumuseţea morală a persoanei şi v ieţii Lui ne cucereşte şi ne face să încercăm a-L imita şi a prelungi virtuţile Lui în viaţa noastră. Pentru o astfel de imitare ar fi suficientă dragostea pe care o deşteaptă imaginea Lui morală În noi şi eforlturi�e noastre de a ne asemăna Lui. Pentru credincios însă, rolul lui Hristos în transformarea vieţii lui nu se mărgineşte la atîta: a fi model, pe care-l imităm prin propriile noastre forţe. Cînd am vorbit despre faptul că credinciosul<, prin Sf. Botez, devine în Hristos fiu al lui Dumnezeu după, Har, am arătat că Între Hristos şi credincios -- dat fiind că Hristos este viu - se stabileşte o relaţie de comuniune, o relaţie actuală, vie şi personală. Ori este o mare deosebire să imiţi o personalitate care aparţine trecutului, cu care nu mai pOţ� intra în comuniune, ci te căIăuzeşl i numai după imaginea �i şi după ideile ei, sau să imiţi o persoană care trăieşte, cu care poţi intra În comuniune nemijlocită. In primul caz, Întreg efortul imitării aparţine celui ce imitează, în al doilea caz, procesul imitării nu este unilarteral, ci modelul însuşi Îşi revarsă forţele sale spirituaJ-morale În cel ce-1 urmează şi prin unirea spirituală ce se rea�,izează Între cele două persoane, asemă­narea progresează altfel : prin colaborarea efortului de imitare cu forţele CP. le revarsă modelul însuşi în cel ce,i urmează. Acesta este cazuU imitării lui Hristos. Nu numai că credinciosul vede �n Hristos un model, la care priveşte şi după care îşi modelează sufletul şi viaţa, ci intră în relaţie vie, personală, nemijlocită Cl.l el. Hristos este cel ce ne cheamă la această comuniune. Prin Sfintele Taine, El �şi revarsă harul Său, iubirea Sa în noi, ne crează din nou, face din noi fii ai lui Dumnezeu după h�r şi rămîne mereu în noi, lucrînd necontenit la sfin­ţirea noastră. Se înţelege că pentru ca această comuniune să se păstreze şi să se adîncească e nevolie ca la iubirea Lui să răspundem nu iubire, Ia sfinţenia pe care ne-o împărtăşeşte să răspundem cu efortul sfinţirii noastre, la săIăş­luirea Lui În noi să răspundem w lupta de imitare a Lui . Căci aşa cum fără harul lui Hristos nu putcm face nimic, nici fără efortul nostru nu putem

1 2*

Page 18: Introducere Morala Mladin

180 t NICOLAE, MITROPOLITUL ARDEALULUI

progresa pe calea asemanaru cu Hristos. Comuniunea presupune reciprocitate. Această relaţie de iubire reoiprocă înt:re Hristos şi credincios realizează o aşa unire a noastră cu Hristos. încît Mîntuitorul ne asi�ură că El este în noi şi noi în ElI, iar Sf. Apostol Pavcl ne spune că cine iubeşte pe Hristos este "un duh" cu El. Deci procesul asemănării cu Hristos este procesul iubirii. Căci iubirea uneşte şi duce la asemănare, menţin�nd totuşi distincţia între persoane şi desăvîrşind Într-o creştere necontenită pe credincios. în acest proces energ,iile divine se Împletesc cu energiile umane. Hristos, cel ce săIăşluieşte în noi şr ne creiază din nou, ne eliberează din robia păcatului şi ne dă puterea de a face binele, <.le a păşi pe urmele Lui, de a-l imita. Odată ce sîntem fii ai lui Dumnezeu după har, şi Hristos este În noi, 'trebuie şi putem să ne purtăm ca nişte fii ai lui Dumnezeu, aQică să imităm pe Hristos. Dar pe măsura În care îl imităm pe Hristos şi împlinim din dragoste poruncile Lui, Hrisws î� revarsă harul Lui, �ubirea Lui mai abundentă în noi, ne pătrunde, ne u�eşte mai strîns cu El, ne modelează după chipul Lui şi ne dă noi puteri de a păşi pe urmele Lui, de a înaJinta în imitarea Lui . Astfel, pe măsura în care progre­săm În imitarea lui Hristos şi în unirea cu EI, prezenţa lui Hristos în noi devine ,tot mali sensibi'lă, mai vizibilă. Dacă la început Hristos este ascuns în noi, pe măsura adîncirii asemănării noastre cu El, prezenţa Lui devine fapt de trăire vie, prin care ne transformăm mereu după chipul Lui. Astfel că Hristos este artistul care ne plăsmuieşte fiinţa, ca pe o pastă moale, după chipul Lui, Însă nu fără voia noastră ci în măsura în care noi înşine sprijlinim această lucrare a lui Hristos cu noi, prin lupta proprie de asemănare cu El. Deci procesul asemănării cu Hristos este un proces teandric, de împreună lucrare a lui Hristos cu credinciosuk Si astfel pe calea unui proces necontenit În limitarea lui Hristos şi în unirea cu El, Hristos viază din ce În ce mai mult Îu noi, străluceşte din ce În ce mai mult În noi. ne p:Iăsmuieşte din ce În ce mai mulrt după asemănarea Lui pînă vom ajunge !la "statura de credincios desăv1rşi t". Avînd În vedere unirea noastră cu Hristos, care ne pătrunde cu harul Lui aşa cum focul pătrunde fierul şi-l face luminos, putem spune că în procesul asemănării cu Hristos nu e vorba numai de imj,tarea lui Hristos, ci de "Întruparea" Lui În noi, căci În f iecare credincios duhul lui Hristos viază şi se Îl1Jtrupează, transformÎndu-l după forma lui Hristos. In acest proces sîntem Îndumnezeiţi, hristoformizaţi, devenind noii. înşine hristoşi după har. Astfel este un Hristos Fiul lui Dumnezeu întrupat şi prin Eil şi În El, tot atîţ:a hristoşi după har, fii ai harulu i, h care duhuil lui Hristos se întrupează, prin care Hristos lucrează, În care chipul lui Hristos 5trăIuceşte cu putere. Aceasta este măreaţa chemare a fiecărui credinoios: să devină "Întrupare" a lui Hristos, să devină un nou HriSil:os, să prelungească viaţa lui Hristos În propria lui viaţă. Chemarea aceasta o şi realizează în mod mai deplin Sfinţii şi În diferite trepte ceilalţi credincioşi, căci în toţ i viază Hristos, toţi sînt în Hâstos şi

Page 19: Introducere Morala Mladin

PROBLEME DE MORALA GENERALA ŞI SPECIALA 1 8 1

Hristos este in ei. toţi sînt "un duh" cu Hristos. Doar că în unu Hristos se străvede mai alar, in alţii mai pUţin clar, iar în alţii aproape de loc. Acest proces de asimi:lare cu Hristos, de reÎntrupare a lui Hristos în nori, ,stă la temelia Întregii vieţi morale Ol,todoxe. El este un bun al tradiţiei duhovniceşti ortodoxe. E destul să amitim În acest sens mărturia Sf. Ioan Gură de Aur, a lui Marcu Ascetul, Diadoh al Foticeei şi Nicolae Cabasila.

sf. Ioan Gură de Aur ne arată că prin Botez credinciosul este creat din nou şi în consecinţă are puterea de a face binele, adică de a lucra în COll­tormitate cu creaJtura cea nouă. Altîrnă de voinţa luă, ca ,sprijinită mereu pe energiile haru:lui, să aotualizeze această putere şi să vieţuiască după modeluI. lui Hristos. Căci ca să ştii care este binele şi cum trebuie să-I faci, �rebuie să iei pe Hristos ca model şi să Împ1ineş1li poruncile Lui. El ţi-a dat puteri ca: să-i pOţi urma şi Ite ajută mereu ca să-i urmezi. în felul acesta, progresînd în unirea şi asemănarf'a cu Hristos, vom ajunge ca Hmstos să se străvadă în toate aCţiunile noastre, adică să fim ou adevărat fii ai lui Dumnezeu după har.21 Marcu Ascetul şi Diadoh al Foticeei, combătînd concepţia mesalină că harul trebuie să fie totdeauna "simţit" şi niciodată "ascuns", precizează adevărata doctrină ortodoxă în privinţa aceasta. Ei arată că "de la Bcnez (credinciosul) are pe Hristos ascuns În sine'',2� că harul lui Hristos, care prin Botez readuce "chipul" credinciosului la forma paradisiacă şi luminează toate trăsăwfli1e sufle­tului, "Îşi ascunde prezenţa sa în cei botezaţi" .23. Dar pentru că Hristos este În noi şi aCum sîntem formaţi după chipul Lui (o creatură nouă), noi nu stăm sub robia păcatului ci ne-am eliberat şi avem pu�erea de a birui toate [spitele răului şi a face binele, a împlini poruncide. Deci "odată ce am luat de la-. Hristos puterea" lucrării binelui, sîntem chemaţi "să lucrăm toate porunciI · Lui . . . spre creşterea cea după Hristos", adică să păşim pe urmele Lui.24 în1 lucrarea aceasta harul divin se ÎmpleteŞte cu efortul credincioşilor, dar hamt (cel ascuns în noi) .. ni se descoperă şi ni se arată potrivit cu lucrarea porun­cilor" (p. 3 1 4), căci "pe măsura înaintării sufletului îşi descoperă şi darul dumnezeiesc bună·tăţile lui" În noi.25 "Deci dacă omuL va Începe să sporească În păzirea poruncilor şi să cheme neincetat pe Domnul I i sus, focul sfîntului har se va revărsa" peste toată fiinţa aui . "Iar dnd nevoitorul se va îmbrăca Cl l toate virtuţile . . . atunci harul îi va lumina toaJtă firea" (p. 381 ) . Căci harul divin în cel rîvn�tor întru a Împlini poruncile Domnului şi a se asemăna Lui "Înfloreşte o virtute prin alta şi înahă chipul sufletului din �rălucire în stră� lucire, dăruindu-i pecetea asunănării" , nevoitorul fiind astfel "zugrăvit după asemănarea dumnezeiască de c�tre harUll dumnezeiesctc (p. 384-385). Şi astfel

2 l Cf. L. Meyer, op. cit., p. 220-·228. 22 Marcu Ascetul, Filocalia, voI. 1, Sibiu, 1 946, p. 296. 23 Diadoh al FOliccei, în Filocalia, voI. 1, p. 384. 24 Marcu Ascetul, p. 294, 297. 25 Diadoh al Foticeei, p. 374.

Page 20: Introducere Morala Mladin

1 82 1" NICOLAE, MITROPOLITUL ARDEALULUI

Hristos, cel ascuns prin Botez în noi, dev in� simţit şi vizibil datorită lucrării porunc�lor, eforltului de a-l i'mÎJta şi· ne transformă mereu după asemănarea Lui. strălucind cu putere În Sfinţii Săi, care sÎ11It tot atîtea Întrupari mai depho\' ale lui Hristos.

Nicolae Cabasil>a prezinta această concepţie Într-o forma sistematică şi mai pe larg În cunoscuta lui ca.rte "Viaţa În Hristos". îI1ltrudt ea stă la dispo­:ziţia cititor1lor În traducere românească, ne mărginim să arătam schema gene­lfală a ei. In prima pante, N. Cabasila explică cum prin Sfintele Taine (Botez, Mirungere, Euharist1Îe), ne unim cu Hri·stos şi devenim o făptură nouă. în a doua parte, se dovedeşte că pastrarea harului, a unirii cu Hristos, creşterea noastră în Hristos r:a o făptură noua este condiţionată de iubirea noastră faţă de Hristos, de efol'ltul de a merge pe urmele Lui, de lucrarea poruncilor. Pno această ,lucrare Hristos, cel aSCunS În noi, devine simţit ş: vizibil şi ne trans­formă în aşa fel încît devenim asemenea lui Hristos, sîntem aşa de uniţi cu El încFt nimeni şi nimic nu ne mai poate desparţi.

Aceeaşi manturie a hristocentrismului ortodox o aduce şi ortodoxia rus;} prin glasul mitropolitului Nicodae Kmtiţki : "Domnul şi Mîntuitorul nostru a

grăit : rămîneţi Întru Mine şi Eu Întru voi (Ioan 1 5, 4). In aceasta stă toată fiinp cre�tinătaţii, acesta este rostul botezului nostru, acesta este rostul întregii noastre vieţi : să ne unim cu Domnul pe veci, sa rămînem Întru El, ca şi El,

pOitrivit făgadu,inţei sale dumnezeieşti, să rămînă Întru noi . . . A fi cu Domnul Înseamna sa te uneşci cu El prin credinţă tare În El. . . . Rămînerea În Domnul cere de la noi sa ne unim cu El, printr-o iubire care nu se veştejeşte niciodată, tare ca srinca, să-I, iubim cu iubire credincioasă, nemărginita . . . V,iaţa Întru Domnul În semneaza asemanarea cu El prin toate puterille sufletului nostru ; nazuinţa să fim smeriţi, cum smerit a fost şi El ; Sa rabdăm cum a răbdat El ; să. iubim cum a iubit El; Sa avem mila cum a avut şi El în tJimpul vieţii Sale pămînteşti; să simţim şi să dorim cum a simţit şi dorit El. Rămînerea Întru EI Înseamnă ca toate puterile, toate simţir�le noastre" vazul, auzul, graiul, IT�Îinile, totul şi toate sa Ile Închinam slujinii Lui şi slujirii aproapelui nostru ; totul şi toate să le lasam în voia lui Dumnezeu, ca ea . . . sa domnească în inima lloa·stră, ca Domnul Sa fie stapinul gindurilor noastre, al simţurilor noastre, al fapte[or noastre, ca El Însuşi sa cîrmuiască viaţa noas.tra şi să ne poante pasul pc drumul nostru pămîntesc. Şi pent u aceasta - a spus Sf. Ioan Gura de Aur .:...- trebuie Sa vieţuim În aşa chip, ca la orice pas din viaţă, b orice hotădrc, la orice ademenire, În adîncul inimii noastre să ne obişnuim cu Întrebarea : ce ar zice, ce sfat ar da în aceste clipe Domnul şi Mîntuitorul meu? Despre atare rămÎnere în Domnul vorbeşte Sf. Apostol Pavel cînd zice : Nu ma' trăiesc eu, ci Hristos trăieşte În mine (Gal. 2, 20). Acesta este rostul întregii

Page 21: Introducere Morala Mladin

PROBLEME DE MORALA GENERALA ŞI SPECIALA 1 83

noastre vieţi pămînteşti : ca duhul omenesc . . . să caute din toate puterile să se ltopeaseă, să se facă una cu Dumnezeu, să vieţuiască în Eil, să respire cu El".20

Din ·toate acestea se vede că procesul de asemănare cu Hristos este un proces de asimilare a noastră în Hristos, de Jntrupare" a lui Hristos În noi în aşa fel, Încît noi devenim hristoşi. Aceasta nu Însemnează - aşa cum am arătat de altfel aa ".imitarea lui H.rustos" - anihilarea propriei persoane, ci desăvîrşIrea ei. Căci tocmai aceasta este caraoteristica iubirii, că ea une�te per­soanele, fără a le desfiinţa, ci menţinîndu41e şi desăvîrşindu-Ie. Deci unindu-ne in iubire cu Hr�st0s, noi nu ne wzolvăm În Hristos, ci, părrunşi de sfinţenia Lui, ne desăvîrşim propria personalitate, "întrupînd pe Hristos" în'tr-un mod specific, aşa cum cristalul pătruns de razele soarelui devine un nou soare, dar în felul lui. De asemenea sînt valabile consideraţiunile făcute la "imitaţia lui Hristos", referÎltoare la orizontul nemărginit al desăvîrşirii spre care tindem. Că\�i iubirea n-are hotar. Pătrunderea noastră de duhuL lui Hristos, unirea şi asemă­narea cu El . este un proces cal e nu se încheie niciodată. Noi Îl1Itrupăm din ce în ce mai deplin pe Hristos şi totuşi cîtă distanţă mai este Între noi şi Hristo� ! Oricît ai vrea nu pOţi egala pe Hristos şi tocmai de aceea nici nu pOţi sta pe loc, ci alergi mereu la ţintă, ca să ajungi din ce În ce mai aproape de sta'1:ura desăvîrşirii Jiui Hristos. Procesul asemănării noastre cu Hristos este o alergare, o creştere fără răgaz, care probabil nu se mărgineşte numai la viaţa aceasta ci se prelungeşte şi sub zările inf,inite ale veşniciei.27

Concluzii. Din cele expuse rezultă că Iisus Hristos ocupă locul central în viaţa morală a credincioşhlor. El nu numai ne-a descoperit pe Tatăl şi ne-a arătat că �ln'1:em fii ai Tatălui şi ltrebuie să ne asemănăm cu El ca nişte fiti ade­văraţi, dar El Însuşi este Fiul cel Unul N ăscUit al Tatălui, care a venit în lume sa ne mîntuiască şi ·să ne lumineze calea de fii ai lui Dumnezeu. Intr-ade­văr El este modeluL suprem, pe care-l imităm, cu care vrem să ne asemănăm. El este desăvîrşirea spre care ne Îndreptăm, idealul pe care vrem să-I ajungem. Pe de altă parte, Între HriS'tos şi credindios se stabileşte o relaţie de comuniune. prin care Hristos se săIăşluieşte În noi, ne face fii ai lui Dumnezeu după har şi ne dă putere să mergem pe urme!1e Lui şi prin Împreună-lucrarea harului divin cu efortul uman ·să ne Itransformăm după asemănarea Lui. Se poate vorbi astfel despre "întruparea" lui Hristos în credinoi'oşi, care devin hristoşi după har. De aceea ei şi au chipuL Fiului şi ajung la asemănarea cu Fiul şi sînt pri­miţi de Tatăl ca nişte fii prea iub:ţi ai Lui şi fraţi ai Jui Hristos. în Hristos se întîlneşte Tatăl cu fiii Săi.

26 Nicolae Mitropolit Kruniţki, op. cit., vol. III, p. 19-21. 27 Cf. Dr. D. Stăniloae, Condiţiile mîntuirii, În u rudii Teologice", llf . 5-6, 1951 ,

p . . 250: uActivitate.a morală � procesu,l prin c�reA persoanel� �lmane �evit; tre.?t�t �ntrupari ale

lUI HrIStoS, sau pnn care Hf1SlOS se intrupeaza 111 t!le, atragll1du-le In Sllle iara sa le anuleze identitatea. Activitatea morală e procesul prin care se de săvîrşeşte asimilarea omului cu Hristos, sau sfinţirea omului".

Page 22: Introducere Morala Mladin

184 t NICOLAE, MITROPOLITUL ARDEALULUI

De aici rezultă nevoia de a curăţi domeniul vieţii morale ortodoxe de clemenl\:ele care nu sînt în conformitate ru hristocentrismul mora/lei ortodoxe şi de a cultiva acele elemente care îl susţin. Astfel spre exemplu: reducerea mo­ralei creştine la un număr de porunci generalle şi abstracte ca Decalogul, plus alte cîteva porunci. Această reducere coboară nivelul vieţii moralle a credincio­şilor şi <transformă morala Într-o serue de oprelişti. Aceasta înseamnă să ne Întoarcem la legalismul Vechiului Testament. De aceea întîlnim credincioşi, care sînt foarte liniştiţi, că ei au ÎmpliniJt legea, asemeni far�seului din Evanghelie prin faptul că n-au furan:" n-au omorît etc. . . . Morala aceasta a poruncilor culti vă o satJisfaCţie de sine, care menţine pe credincios la un nivel scăzut de moralitate şi nu-i dă imboldul de a depăşi starea În care se află. Moralismul acesta trebuieşte depăşit. Ş,i depăşirea [ui nu e posibilă decît În hristocentrism. Credinciosu1 să ajungă da cunoaşterea desăvîrşirii lui Hristos, la cunoaşterea legăturii lui cu Hnistos, să aibă o relaţie vie cu Hristos, să iubească pe Hristos şi din această legătură personală cu · Hristos va rezulta transformarea lui mo­rală, împliJlJirea poruncilor şi setea după un progres moral necontenit. Prin aceasta porunoiJ1e nu sînt ÎnlăJturate, ci sÎn<t împlinite, În dragoste de Hristos, sînt cuprinse în Însăşi urmarea [ui Hristos. Viaţa moraLă a credincioşilor tre­buie lega/tă de Hristos, ca într-adevăr să fie viaţă morală creştină şi să dea roadele aşteptate.

Dar şi pe calea aceasta hristocentrică e�stă greşeli ce trebuiesc evitate. Nu mai insistăm asupra imi!ării formale, eXterioare a lui Hristos - pe care am combătut-o mai sus - ci amintim de viaţa sentimentalisl11ului gol şi ne­rodJlJic, al vizionarismului fantezist. Prin sentJimentali�m se culti vă În relaţia cu Hristos numai o emotivitate, care Jăcrămează uşor, dar nu transformă real­menrte viaţa credinciosulu i. Astfell el ajunge să alerge după adunări În care Îşi satisface setea de emotivita·te. Nu mai caută pe Hristos pentru Hristos, îl caută pentru a-şi hrăni emotivitatea. Pornit pe această cale cre

'dinciosul va colinda

din adunare În adunare, indiferent că e ortodoxă sau nu: principalul e că e pusă În mişcare emortivirtClJtea lui. Cultivarea unei astfel de psihologii religioase, care nu cere efort moral, duce la destrămarea comunităţii bisericeşti şi la des­trămarea vieţii moralle a credinciosului, la o stare sufiletească unilaterală, per­vermtă. Vizionarismul fantezist crede că viaţa În Hristos se manifestă neapărat În semne şi minuni, vedenii şi lucruri eJetraordinare, care stîrnesc senzaţie şi hrănesc setea de senzaţional şi de slavă deşartă. A reduce la aC<:S1tea viaţa În Hristos este a te plasa Într-o direcţie falsă şi În contradiCţie cu Sf. Scr.iptură şi tradiţia duhovnicească ortodoxă. Acest vizional1ism este amăgire de sine şi foc de paie, care nu aduce road� sănă.roase În viaţa morală a credindioş',ilor. De asemenea trebuieşte Înlăturat pasivismul moral, 'temeinicit pe ,ideea că Hris­tos trebuie să lucreze singur În noi şi fără nQi, efor,tuL nostru fiind piedică în calea lucrări� lui Hr�Sltos.

.

Page 23: Introducere Morala Mladin

PROBLEME DE MORALA GENERALA ŞI SPECIALA 1 8 5

Toate aceste devieri trebuiesc combătu te pl1in cuJltivarea adevăratului spi­rit hristocentric, care conSltă În efortul de transformare morală după cbipul lui Hristos. Din dragostea de Hristos să cau�l să ai sfinţenia, iubirea, smerenia, răbdarea, bunătatea, blîndeţea, capacital1:ea de jertfă ş. a . . . . , pe care le-a avut El. "Creştinul credincios caută să semene Întru totul cu Domnul nostru Iisus Hristos: să se roage cum s-a rugat Domnul, să sufere cum a suferÎlt El, sa simtă şi să cugete cum a siinţit şi cugetat EL. Această dorinţa de a trăi după poruncile lui Dumnezeu, această năzuinţa de a merge pe drumul pe care a mers DomnUil, sînt mereu vii în inima aceluia care crede cu credinţă adevă­rată".28 Numai pe cailea acestui susţinut efort de transformare morală după chipul lui Hristos, credinciosul poate creşte în HriSltos, pînă ajunge la unirea �i asemănarea cu Hristos, la statura desăvîrşirii Lui. Acesta însă e un proces care pretinde o luptă neadormită şi nu o stare psihologică superficială, dobîn­dită cu uşurinţă de oricine are o fire mai emoilivă, sau o fantezie mai vie. în viaţa morală ortodoxă, rămîne valahilă Îndrumarea Sf. Ap

'. Pavel, că mai pre­

sus decît orice fenomene extraordinare este iubirea. Dar nu :iubirea lacrimogenă, ci iubirea care este Itotală dăruire de sine şi imboldul tuturor virtuţÎllor, mo­torul imitării Jui Hrăstos, forţă de luptă şi progres moral necontenit. Această iubire Însemnează desbrăcarea de omul cel vechi şi Îmbrăcare în omul cel nou. Căci ea "îndelung rabdă, este bună, nu caută ale sale" (1 Cor. 1 3 , 1-8) : ea este "plinirea Legii". Pe calea acestei autentice urmări a lui Hristos, credin­oiosul �u este singur: el este încadrat în marea solidariltal1:e a Bisericii. Daca am prezentat im�tarea lui Hristos, ca şi cînd ar fi faţă în faţă Hristos şi cre­dinciosul singur, am făcut-o numai din considerente metodologice, izoHnd voit aspecturl in�vidual de cel biser.icesc în urmarea lui Hristos. De fapt însă, în acest proces, credinciosul este Întotdeauna un membru al Bisericii şi cre�erea lui În Hristos se face În comunitatea Bisericii. Dar acest aspect al vieţii cre­dinciosului merită o tratare mai amplă. Deocamdată rămînem la această COI1-cluzie : viaţa morală a credincioşilor trebuie axată în jurul lui Hristos. El este puterea de realizare morală creştină şi modelul suprem, pe care trebuie să-I imităm. Pe urmele lui să păşim. Atunci moralitatea noastră nu se va mai măr­gin!Î la cîteva opreI.işti sau porunci" la sentimentalism inefioient şi vizionarism fantasuic, la pasivism moral, ci va fi cu adevărat o transformare spirituală după asemănarea lui Hristos. Şi ne vom simţi cu adevărat fraţi ai Jui Hr:i.stos şi fii ai Tatălui, care tind să fie desăvîrşiţi precum şi El desăvîrşit este.

Care este deci fizionomia morală a credincioscului de azi? El "Î11'trupează" cluhul lui Hristos în conformÎ!tal1:e cu nevoile vremurilor de azi. BI e&te cinstit şi harnic. Munca lui este manifestarea iubirii de aproapele, o slrujbă adusă bine­lui obştesc, progresului social. El se încadrează astfel în marea operă construc-

28 Nicolae Mitropolit Krutiţchi, op. cit., vol. III, p, 46.

Page 24: Introducere Morala Mladin

1 8.6 t NICOLAE, MITROPOLITUL ARDEALULUI

tlva a poporului muncitor, fiind un luptător pentru o viaţă mai bună. El nu se mulţumeşte cu realizăIiÎle sa-le, ai este stăpînit de rîvna unui progres necon­tenit În toaJtă viaţa sa şi Itoate lucrările sale, fiind astfel un element Înnoitor şi un factor de Înaintare. El este un om al iubirii care propovăduieşte şi luptă pentru Înfrăţirea tuturor popoarelor. El condamnă orice discriminări rasiale, orice şOViinJism naţional, orice asuprire colonială şi recunoa�te egalitatea şi fră­ţietatea popoarelor, dreptul lor la independenţă şi o viaţă mai bună. E1 este un om al drcpttăţii�, care luptă peIlftru desfiinţarea Împilării şi munceşte alături de oamenili muncii la realizarea unei societăţi mai fericite, unei adevărate patrii pentru toţi cei ce muncesc. El este un bun fiu, un bun -sOţ, un bun familist, dar şi un bun cetăţean. EL este un luptător pentru pace alărturi de sUite de milioane de paI1tizani ai păcili din toată �umea. Astfel el nu se simte străin în mijloc� Împrejurărilor de azi, ci COncrescut cu accsrte Împrejurări . El nu se refugiază Într-o altă lume, uitînd de lumea aceasta, ci călăuzit de duhul lui Hristos, care este duhul iubirii, al păcii, al muncii, aL progresului, al Jibertăţii, al dreptăţii, este alăturii. de toţi oamenii muncii şi [ul'tă Împreună cu ei pentru făurirea unei vieţi mai_bune pe pămînt. Aceasta este calea, pe care BlÎserica Î')i Îndrumează credincioşii, ca t:;i să f�e imagini ale lui Hristos în lume şi să con­tribuie Ia atitorirea împărăţiei iubirii, păcii şi fericirii pentru toate popoarele. Prin aceasta ea se află pe linia tradiţ:ei eli m�lenare şi a chemării lui Hristos, care zice: fiţi desăvîrşiţi, precum şi Taltăl vostru din ceruri desăvîrşit este.

Page 25: Introducere Morala Mladin

D ES P R E CARACTE R E L E F U N DAM ENTAL E ALE MORA L E I ORTODOX E *

Ca în toate aspectele ei, şi sub aspectul v,ieţii morale, Ortodoxia prelun­,geşte peste veacuri în vnaţa credincioşirlor spiritul creştin autencic, aşa cum l-a lrevelat Iisus Hristos şi cum ni l-a itransmis epoca Bisericii ecumenice. Ortodoxia nu e numai dreaptă credinţă, ci şi dreaptă-trăJire, nu e numai adevăr dogmatic,

.ci şi viaţă morală autentic creşmnă. A Învăţa drept Adevărul şi a face" a Îm-preuna Adevărul şi viaţa Într-o unitate deplină, este ceea ce cere Mîntuitorul . de la credincioşi şi ceea ce aceştia şi năzuiesc să Împlinească.

De aceea, cînd punem problema caracterelor fundamentale ale moralei · ortodoxe, ne dăm seama de la ÎncepUit că acestea sînt Înseşi caracterele funda­I mentale ale moralei creştine, ale moralei Întrupate În vriaţa Biserioii creştine încă dintru Începlliturile ei. Tipul moral ortodox este tipul moral al, Bisericii

.1 primare, tipul moral autentic creştin. Păstrînd neştirbită comoara dată de MÎn­, tuitorul şi fructifricată de epoca patr,istică, Biserica Ortodoxă a păstrat neştirbit · spiritul moral creştin, ferindu-l de o mulţime de devlieri şi răstălmăciri. De . aceea viaţa şi învăţătura morală ortodoxă este În continuitate cu viaţa şi Învă­· ţătura morală cea dintru Început: e acelaşi duh, care pulsează În viaţa credin­·-<:.ioşilor din primele veacuri şi În viaţa credincioş!lor de azi ! Fizionomia morală " ortodoxă a rămas neschimbată : e cu adevărat Duhul lui Hristos, care plăs­! muieşte viaţa credincioşilor În toate vremurile.

Morala or.todoxă este, deci, morala creştină prin excelenţă, morala care , a Înnoit vliaţa credincioşilor şi o Înnoieşte mereu În duhul, şi adevărul lui Hristos.

Aceasta e caracterizarea ei ,generală. Dacă identificarea moralei ortodoxe ·<u Însăşi morala creştină este evidentă, enumerarea caracteristicilor fundamen­: tale ale ei nu e tot ath de simplă. Unii s-ar putea opri la dteva virtuţi prin­cipale, care constituie trăsături esenţiale ale tipului moral ortodox, cum ar fi ' spre ex. : iubrirea, bunătatea, smerenia ş. a. Alţii s-ar referi Ja tendinţe spirituale : generale, ca: accentuarea elementului divin şi contemplativ, Îndreptarea spre

* Revista "Mitropolia Ardealului", nr. 1 1-12/1957, p. 834-848 şi în revista ev.-Iut. : "Die Zeichen der Zeit", nr. 9/1968, p. 324-331 , sub ,titlul: "Die Grundziige cler onhocloxen

rEthik", precum şi în revista ev.-lut. : "Kyrios", nr. 1-2/1968, p. 85-95.

Page 26: Introducere Morala Mladin

I SB t NICOLAE, MITROPOLITUL ARDEALULUI

tt anscendent etc. Altora li s-ar părea mai edificatoare o expunere a principiilor morale ortodoxe, care ar fi insăşi osătura vieţii morale. Nu sîntem împotriva acestor prezeIlltări ale problemei, căci f[ecare îşi are jusoificarea sa şi folosul său. Noi însă ne-am propus să evidenţiem cîteva coordonate fundamentale ale moralei ortodoxe, care sînt l'iniile largi de dezvoltare ale vieţii morale orto­doxe. Acestea le găsim în viaţa tuturor credincioş:lor, de la începutul Bisericii pînă astăzi. Şi de aceea le considerăm drept caracteristici fundamentale ale moralei ortodoxe. Ele pot fi conceIlltra<te În următtoarele trei elemente, strîns legate întreola1tă: hristocentrisll�ul, soborn�citatea şi creşterea duhovnicească. In cele ce urmează ne mărginim �a o scurtă prezentare a lor.

1 . Hristocentrismul. Există o concepţie legali stă despre morală, frec­ventă mai ales în catolicism, care reduce morala la o sumă de J,e�i sau porunci. MîIlltulÎttorul ne-ar fi lăsart un număr de porunci, pe care trebuie să le Împlinim. Atît şi nimic mai mult. pe aceea cînd pronunţi termenul : ymorală", unii creî­cini se gîndesc îndată la ,,'tablele legii", adică la zece sau mai multe porunci,_ care spun ce "trebuie" să facem şi mai ales ce să nu facem. Acestea apar ca nişte limite ale aCţiunii, mş'te paznici severi ai vieţiiÎ . . De aici senzaţia cli ,�orala" cu l-;gile ei aduce o constrîngere, limitează libertatea răpind omului posibilitatea de a trăi viaţa în toată intensitatea sa. Această constrîngere zămis­leşte in unele suflete nemulţumirea, chiar revolta, şi " limita", in loc să fie Q.

frînă. devine un Îndemn de a căJlca dincolo, de a evada. In alţii morala lega-­listă duce Ia o acomodare formală, la o împlinire exterioară a legii, la con­formitatea cu litera legii, fără ca sufletul S:l se fii schimbat cu ceva. UnÎlÎ dintre­aceştia pretind chiar, ca fariseii din vremea Mîntuitorului, că au împlinit Itoa<te· poruncile şi sÎnll: drepţi. De aici mîndria lor şi judecata aspră, dispreţuitoare,_ ce o aplică altora, "vameşilor şi păcătoşilor". Alţi credinoioşi găsesc în legalism o autoliniştire: ei sînt mulţumiţi că "n-au ucis, n-au desfrînat, n-au minţit". Să. depăşească această morală a lui "nu", a lui " n-am făcut" - nu se gîndesc. Pe cînd pentru cei cu adevărat rÎvnÎltori, morala legaListă e un permanent chiTh al neîmplinirilor, pentru că viaţa niciodată nu poate fj turnată deplin în cala­poadele legi:lor imper,sonale şi pentru că " legea" nu poa-te da răspuns la toate­întrebările vieţii. De aici suferinţa unei conştiinţe scrupuloase, care nu ştie n ici­odată să se orienteze cu certitudine.

Morala legali stă nu poate rtransforma pe credincios, nu poate zămisli­

viaţa nouă, căci viaţa se naşte din viaţă şi duhul înnootor izvoreşte din duh, IlU din litera legii.

De fapt morala creştină nu este un cod de legi, o sumă de porunci. în orice caz, nu este numai aceasta şi nioi în primul rînd aceasta. Morala creŞ'tină este în primul rînd viaţă, viaţa noastră În Iisus Hristos. Deci în centrul mo­ralei creştine nu stau "tablele legii", ci stă Iisus Hristos. Hri tocentrismul est� caracterul esenţiall al moralei creştine, al moralei ortodoxe. În Hristos şi pri11l

Page 27: Introducere Morala Mladin

PROBLEME DE MORALA GENERALA ŞI SPECIALA 189

Hristos această morală e'ste duh de viaţă nouă, putere creatoare ş! înnoitoare. Ea e prelungtire a sfinţeniei lui' Hristos în viaţa credincioşilor.

Iată, pe scurt, cîteva aspecte ale hristocentrismului în vjaţa morală ortodoxă.

In primul rînd, Iisus Hristos este Întruparea şi descoperirea desăvîrşită a moralei creştine. El estc modelul moral suprem. Intr-adevăr, Mîntuitorul pune ca ideal moral creştin desăvîrşirea lui Dumnezeu: "Fiţi desăvîrşiţi, pre­cum şi TatălI vOS'1:ru cel din ceruri desăvîrş:t este" (Matei 5, 48). Dar, dacă morala legalistă apare mai mult ca �imJită şi de aceea nu poate deştepta în om entuziasmul dăruirii totale, nici formularea unui ideal moral abstract nu este capabilă să trezească în toţi acest entuziasm moral. E adevărat că desăvîrşirea Tatălui nu e un ideal abstract, ci o realitate, care se arată a fi - îndeo­sebi -- iubire nemărginită (Matei 5, 45). Totuşi Dumnezeu-Tatăl este nevăzut. Desăvîrşirea . Lui are un caracter accentuat transcenden:t, deşi se manifestă şi în lume. Este, însă, un fapt constatat. că oamenii, În genere, spre a fi cuceriţi de un ideal moralI, spre a fi rtransformaţi şi ridicaţi h o viaţă morală supe·· rioară, au nevoie de un model, de o personalitate morală, în care să vadă întrupat âdealul respecti v În mod concret. Nimic nu cucereşte, nu entuzias­mează, nlimic nu 'transformă, cu aşa putere ca întîlnirea cu o personalitate morală excepţională, prin care idealul mor,,"1 este viaţă, este duh, este putere. Viaţa morală cere cu necesitate întruparea idealului în personaJlităţi . Vedem de aici cît de mu'lt ea depăşeşte nu numai perspectiva legalistă, ci şi perspectiva idealului abstract.

.

Morala creştină împlineşte această condiţie necesară Vlieţii morale. Ea are în persoana şi viaţa lui I isus Hristos întruparea neegal.abilă a desăvîrşirii di­vine, a idealului moral creştin. Desăvîrşirea divină apare în chip şi Vliaţă ome­nească. Iisus Hristos este giu[ lui Dumnezeu întrupat. De aceea cel ce vede pe Fiul, vede pe Tatăl ; cel ce cunoaşte pe FiUll, cunoaşte pe Tatăl (Ioan 1 2, 45; 1 4, 7, 9} . Deci idealul desăvîrşirii "aşa cum Tatăl desăvîrşit este", ia trup sub ochii noştri, se concretizează prin Cel ce a fost "om asemenea nouă" şi a vieţuit între noi ca un om. Aceasta este marea minune că Dumnezeu "trup s-a făcut şi s-a săIăşlwt între noi, plin de har şi de adevăr" (Ioan 1 , 1 4) .

Dar fiind "asemenea nouă", El este totodată mai presus de toţi oamenii. Dacă tOt omul este păcă,tos, Iisus Hristos este om asemenea nouă, "afară de păcat" (Evr. 4, 15) . Aşadar în El străluceşte �umina pură a sfinţeniei, fără umbra nici unui păcat. Dacă tot omul are În sine elemente de egoism, Iisus Hristos este iubire fără marigini, iubire dezinteresată pînă la jertfă. In El stră­luceşte lumina pură a iubirii, fără umbra niCÎ1 unui egoism. Dacă în tot omul există o oarecare mîndl1ie, Iisus Hristos este smerenie desăvîrşită pînă la moar­tea pe cruce (F�J . 2, 7-8). In El găsim totalitatea virtuţilor, într-o formă pură, desăvîrşită, lipsite de orice imperfeCţiune.

Page 28: Introducere Morala Mladin

I 'JO -r NICOLAE, MITROPOLIT UL ARDEA LULUT

El este sfinţenia divină Întrupată în viaţa omenească. Pe El îl vedem om desăvîrş:t şi totuşi mai presus decît om.

Astfel El este modelnl desăvîrşit, spre care privim ca spre un pisc de' lumină şi care ne cucereşte cu frumuseţea desăvhşil'�i Lui. Cine recunoaşte în Iisus Hristos desăvîrşirea m0raIă, sfinţenia absolută, acela se simte răpit de' această sfinţenie şi se dăruieşte Domnului cu toată fiinţa sa.

Mîntuitorul însuşi se dă pe Sine ca model. El ne cheamă să mergem "după EL", lepădîndu-ne de noi înşine, să-i urmăm Lui (Martei 1 0, 38 ; 16, 24) .. El ne spune: " Invăţaţi de la Mine, că sînt blînd şi smer.it cu inima" (Matei 1 1 , 29), "căci pildă v-am dat, ca precum v-am făcut Eu şi voi să faceţi" (Ioan 13 , 15) . Dar nu numai În ce priveşte lepădarea de sine, hlîndeţea şi smerenia ni tSe prezintă Iisus Hristos ca model, ca "pildă", ci şi în privinţa ahor vir­tuţi, şi îndeosebi în privinţa iubirii. Iubirea de aproapele nu este numai o·

poruncă, ci este ÎDtrupată în modelul desăvîrş:x al persoanei şi vieţii lui I isus. Hristos. De aceea porunca Vechiului Testament: "să iubeşti pe aproapele tău ca pe rtine ÎnSUţi" este desăvîrşită, devenind o "poruncă nouă", prin faptul că. modelul iubirii este Iisus Hristos. "Să vă !iubiţi unii pe alţi i" , nu este ceva. "Vag, făra contur, oi are un chip concrelt : "aşa cum v-am iubit Eu pe voi" . Vedeţi cum v-am iubit Eu, cum am iubit Eu pe om, şi aşa - după pilda Mea _. să vă iubiţi şi voi unii pe alţii . Iubirea lui I isus Hristos faţă de om devine­modelul suprem, criteriul desăvîrşit, al iubirii noastre faţă de semeni (Ioan 1 3, 34) .

Acest îndemn al Mîntuitorului l-au urmat Întocmai Sfinţii Apostoli . Ei se socotesc "imita/tori" ai lui Hristos şi cheama pe credincioşi să fie şi ei "imi­tatorii" Lui : să iubim aşa cum Hristos ne-a iubit, să iertăm aşa cum HristOs a iel,tat, să slujim aşa cum Hristos a slujit, sa ne jertfim aşa cum Hristos s-a jertfit, sa fim smeriţi aşa cum Hnistos s-a smerit, să fim sfinţi aşa cum Hristos sfînt a fost etc. (ef. I Cor. 1 1 , 1 ; Ef. 5, 1 -2; Col. 3, 1 3 ; Rom. 1 5, 2-3 ; FiI. 2, 5-8 ; 1 Ioan 2, 6; 3, 7). Şi credincioşii în toate timp�rile au dat urmare chemării Mîntuitorului, chemării Sfinţilor Apostol i : ei au văzut În I isus Hnistos modelul �uprem, după care şi-au orientat v,ia\a.

I isus Hristos, modelul desăvîrş:rt, străluceşte de-a Jungul veacurilor şi atrage spre El pe toţi credincioşii, care yor să devină asemenea Lui, să fie " imitatocii" Lui. La rtemelia vieţii morale creştine, a rtuturor elallurilor morale creştine şi a tuturor realizărilor morale creştine, nu stau o sumă de porunci, �au un ideal moraL abstract, ci stă persoana şi viaţa lui Iisus Hristos, care este "pilda" tuturor credincioşilor pînă la sHrşitul veacurilor. De aceea morala creştină, morala ortodoxă, nu e legalism, ci viaţă, nu e literă ce omoara, ci duh "carele face viu". Ea se adapă din izvorul veşnic vIU al modelului desă­vîrşit: Iisus Hristos.

Page 29: Introducere Morala Mladin

PROBLEME DE MORALA GENERALA ŞI SPECIALA 1 9 1

Dacă I isus este modelul desăvîrşit, EL este ş i izvorul forţeJor de realizare morală. într-adevăr, cînd vorbim de Iisus Hristos ca model, s-ar parea ca-l prezentam ca pe cineva" care a trait cîndva şi ne-a lăsat chipul luminos al sfinţeniei Sale, care cucereşte mereu alte suflete. în acest caz, noi, prin pro­priile noa�tre forţe morale, am duce lupta de a ne asemana unui model, care a vieţuit cu sute de ani înainte. Dar retiaţia dintre credincios şi Hrl'stos nu se mărgineşte la aceasta. Pentru credincios I isus Hristos este viu, El n-a fost înghiţit de moarte, ci v,iază În veci şi intra în comunuune cu noi. între cre­dincios şi Iisus Hristos se stabileşte o relaţie personală atit de vie şi de profundă, încît Hristos viaza în el şi el viază în Hristos: ,,(el) petrece în Mine şi Eu în el" (Ioan 6, 56). Aceasta Însemnează ca sfinţen�a lui Iisus nu ne sta numai în faţa ca un model de imitat, ci sfinţenia aceasta se revarsă în noi şi ne sfin­ţeşte, ne "îmbracă în Hristos" (Gal. 3, 27). Astfel sfinţenia lui Hristos ne purifica de orice păcat, ne face "sfinţi", ne tace o "crea'tura nouă". Prin toate Sfintele Taine noi sîntem în comunUune, în relaţie personala cu Iisus Hristos şi puterile Lui d�vine se revarsă în nolÎ şi ne transforma. Prin toate rugă­ciunille şi faptele nuastre cele bune noi adÎncim aceasta comuniune cu Iisus Hristos, pătrunzÎndu-ne tot mai mult de sfinţenia Lui. Datorită acestei comu­niuni cu I,isus Hristos, credincio�ul se înnoieşte, primeşte forţe noi de realizare morală. Ceea ce omeneşte este cu neputinţă, în Iisus Hristos devine cu purtinţă. Asemănarea cu Hristos-modelul nu e posibilă numai prin puterile morale ale omului: ea e posibilă prin înnoirea acestor puter,i în Iisus Hristos, prin colabo­rarea omului cu harul divin, cu Iisus Hristos, Cel ce săIăşluieşte în noi.

Aşadar Iisus Hristos nu e ca o icoană din alte vremi, ale cărei trăsături morale să le întipănim pe pînza sufletului nostru, pe pînza vieţii noastre (aşa cum chipul Lui s-a imprimat pe mahrama Sf. Veronica), ci este o persoalla veşnic vie, ,izvor de puteri divtine, prin care sîntem plăsmuiţi dupa chipul Lui şi putem creşte spre statura desăvîrşirii Lui.

Moral a creştină este hristocentrică, pentru că I,isus Hristos este modelul suprem şi izvorul permane11lt al forţelor morale pentru toţi credincioşii, începînd cu Sfinţii Apostoli şi pînă la sfîrşitul veacurilor. Hristos sta în centrul moralei ortodoxe, ca pildă veşnică şi ca duh de viaţa dătător. De aceea morala orto­doxă nu se l imiteaza la împlinirea cîtorva porunci, ci este viaţa În Hristos, cu Hristos şi pentru l Iristos. Ea este viaţa lui Hristos prelun�i,ta peste veacuri în viaţa credincioşilor, e sf�nţell ia lui Hmstos Întrupata mereu În "ucenicii" Lui.

2. Sobornicita�a. Al doilea caracter fundamental al moralei ortodoxe este sobornicitatea. Aceasta este nedespărţită de hristocentrism. De fapt, hristo­ccntrismul poate avea caracter individualist sau caracter sobornicesc (comu­nitar). Astfel, în concepţi'a protesta11ltă se pune accentul pe individ, nu pe comu­nitate: fiecare credincios intră singur În relaţie cu I isus Hristos. Relaţia cu Hristos apare ca o relaţie Între două persoane "izolate" de celelalte persoane:

Page 30: Introducere Morala Mladin

' 1 92 t NICOLAE, MITROPOLITUL ARDEALULUI

e O relaţie pur IÎndividuală. I isus Hristos s-ar reflecta în fiecare credincios :în mod izolat, aşa cum lumina soarelui se răsfrînge în diferite cri.stale, care n-au nici o legătură Întreolaltă. O atare perspectivă deviază În mod firesc de la hristoceJ1ltrism, adică în loc să-i formeze pe credincioşi după chipul lui Hr·istos, plăsmuieş'te chipul lui Hristos după înţelegerea credinciosului. De la hristo­formizarea omului se ajunge la "omeruzarea" Lui Hristos. Peste l,iniile chipului lui Hristos se suprapun Jini:ile chipului fiecărui credincios. Aceasta explid multiplele Înţelegeri ale lui Iisus În sînul protestantismului, de la Iisus Fiul lui Dumnezeu Întrupat, la Iisus reformatorul religios-moral sau visătorul eshato­logic. Cu adevărat, datorită individualismului anarhic, "s-a împărţit Hristos" .

Tot perspectiva individualistă stă şi la temelia catolicismului, însă în sens opus. Dacă prorestanvismul promovează individualismul anarhic, catoli­cismul promovează individualismul monarhic (imperial) sub forma papocen­trismului. Nu fiecare credincios în parte intră În reLaţie cu Hristos, ci Hristos are ca locţiitor pe papa, a cărui -interpretare este ab.�oIUJt normativă pentru toţi credincioşii, pentru întreaga Biserică. ChipUiI lui Hr,istos, aşa cum îl înţelege unul singur (papa), este absolutizat şi impus tuturor. Dacă te supui papii ai pe Hristos. Hristocentrismul devine astfel papocentrism. adică ascultare abso­lută de unul singur, care concentrează în sine totul. Nu numai Hristos e cap Bisericii, ci şi papa. Biserica este deci "trup" nu numai faţă de Hristos, ci şi faţă de papa. Asemeni unui monarh ab.solm, investit cu puteri divine, el stăpîneşte Biserica şi o conduce în mod IÎnfail,ibil. Acest absolutism papal - ­expresie a cOllcepţ:ei romane despre Împăraţi - a dus la devieri de la creşti­nismul autentic, nu numai de natură dogmaltică, ci şi în domeniul moraJl. EI este izvorul lega1l ismului, cazuismului, probabilismului, formalism ului moralei catolice, tat atîtea devieri de la morala creştină. Peste trăsăturile chipului lui Hristos se suprapun trăs�turÎlle cezarulLui roman. J

Faţă de ace!ote două forme ale hristocenrtnismului individualist, care fără­miţează pe Hristos sau îl cezarizează, adăugînd la trăsăturile chipului Lui linii egocentrice sau papiste, Or:todoxia pune hristocentrismul-sobornicesc (sau co­munitar). Acesta este corespunză1tor Sf. Scripturi şi spiritului Bisericii ecumenice, a primelor eacuri creştine. Alici raportul nu mai este: Hristos-credinciosul, sau HriSltos-papa, ci este: Hristos-Biserica. Intr-adevăr Mîntui,torul n-a venit în lume ca ·să rămînă singur sau ca să mîntuiască pe cîţiva ucenici, sau ca să-şi desfăşoare lucrarea prin unul singur. El a venit în [ume, ca să mîntuiască lumea, să înnoiască lumea. El este rădăcina cea nouă, Adam cel nou, din care vlăstăreşte o omenire nouă, pătrunsă, transformată de duhul Lui. El este trunchiul, din care se dezvo1tă copacul cel nou, cu ramurile, frunzele, flori le şi fructele lui, copac care viază prin sevele duhului IUli Hristos; El este capul, care-şi plăsmuieşte un "trup", în care pulsează viaţa Lui şi care este "Întru­parea" duhului Lui. Hrist�s este "capul" pentru că El este viaţa şi unitatea

Page 31: Introducere Morala Mladin

PROBLEME DE :vrORALA GENERALA ŞI SPECIALA 193

Bisericii, izvorul harului divin, ce Însufleţeşte Biserica, conducătorul şi forţa de creştere şi desăvîrşire a Bisericii; iar Biserica este "trupul lui Hristos« pentru că HI1istos viază Într-Însa şi Duhul lui Hristos este " sufletul " ei. � rica este continuarea "întrupării" Ilui Hristos În lume. După Sf. Chiril al Alexandriei la Început (În Betleem) avem o Întrupare personală a Logosului. iar În Biserică avem o î�rupare colectivă a Luli, Întrucît El se săIăşluie te în noi şi ne une� Într-un singur trEP. �Adv. Nest. I . P. G. LXXVI, 193). Chipul lui Hristos este viu, nefa}.sificat în Biserica Sa.

Capul şi trupul una sînt, aşa şi Hristos şi Biserica sînt de nedespărţit. Biserica fără Hristos este moartă, căoi Hristos este viaţa Ei : Hristos fără Biserică este nedeplin, căci Biserica este "împlinirea" lui Hristos (Efeseni t , 22-23; Coloseni 2 , 1 9). Energiille divine se re-varsă din lJisus HI'istos Î n Bise­rică şi astfeL duhul lui Hristos se "întrupează", Îşi extinde lucrarea în lume. Biserica este o omenire, păJtrunsă şi transformată de duhul lui Hristos, putem �une că e "un Hristos", unitatea diIlftre "cap" Şi "trup" fiind indestructibilă. înţelegem astfel cuvintele Sf. Ciprian : "Hristosul întreg nu e numai capul, ci �i trupul" . "Capul şi trupul fac un om. Cine e capul? - Cel ce s-a născut din Fecioara Maria. Cine e trupul Lui? -- Mireasa Lui, adică BiseI1ica . . . şi Tatăl a voit ca aceştia doi să constituie un singur om: Hristos-Dumnezeu şi Biserica"J (Sermo XLV, P. 1. XXXVI, 265-266; Sermo I-I b. 693). Din această unitate Între Hristos şi Biserncă rezultă În mod clar condamnarea individua­lismului, întrucît credinciosul, care e În relaţie cu Hris-tos, e totodată în relaţie cu Biserica - şi Întrucît HrtÎstos în deplinătaItea Sa este în Biserică, nu În un singur mădular al Bisericii (papa) şi Întrucît Hristos este singurul "cap" aI Biserioii, care este "trupul" Lui. Din primul moment al existenţei . ale creştine - de la botez - credinciosul este concomitent în Hristos ,i În Biserică, în relaţie cu Hcistos şi cu Biserica, creşterea şi desăvîr­şirea lui se continuă mereu în Hris�os şi în Biserică. El este "mădular" al Bisericii şi deci în legătură cu "capul" şi cu "trupul", al cărui "mădular" este. A fi în Hristos şi a fi în Biserică sînt relaţii atît de ne despărţite Încît una fără alta nu se pot concepe : cel ce e În Biserică e şi în Hristos şi cel ce e În Hristos e şi În Biserică. De aceea, cel ce se botează se "Îmbracă în Hrnstos", dar dev�ne şi membru al Bisericii, cel ce se cuminecă se uneşte cu Hristos, dar se uneşte şi cu fraţii săi, cu care constituie "un trup". Individualismul est\' exclus: hristocerrtrismul este unilt indisolubil cu sobornicitaltea, pentru că Hristos-capul - şi Biserica�trupul constituie "un om", "un Hristos".

Sobornicitatea constă deci în faptul că credinciosul nu e un izol�t, ci e de la început "membru" a:l Biserica (al comunităţii bisericeşti). El face parte .dintr-un "trup", dintr-un organism, dintr-un Întreg, e solidar cu întregul şi cu .celelalte "membre" ale acestui Întreg. El este integrat În comunitatea bisericească

1 3

Page 32: Introducere Morala Mladin

194 t N ICOLAE, MITROPOLITUL ARDEALULUI

şi, pătruns de viaţa ei, pamotpa la propăşirea ei. în relaţie cu Hristos, el totdeodată în relaţie cu Bisemca, al cărei "membru" este.

Din punct de vedere moral, credinciosul - În primul rînd - se ştie' "mădular" al Bisericii, parlte a unui Întreg. Biserica e "mama" �ui duhovni­cească : În el pulsează duhul Bisericii, şi viaţa şi dezvoltarea lui e condiţionată de măsura în care el este un mădular viu al. Bisemcii. Biserica, prin harul lui Hristos, îl naşte la viaţa cea nouă, îl călăuzeşte, îl hrăneşte duhovniceşte, îi oferă toa'te mijloaccle necesare desăvîrşirii. Ea e mediul harlc necesar desăvîr­şirii lui duhovniceşni.- De aceea, dîndu-şi seama de ceea ce este Biserica pentru el, credinciosul trebuie să stea În slujba Bisericii. Desigur, prin Însuşi faptul că ei se perfeeţionează, credinciosul aduce o contribuţie la progresul Bisericii_ Precum orice progres aiI Bisericii este spre folosul credinoiosului, tOt aşa orice­progres al credinciosului este şi spre folosul Bisericii. Dar afară de această (OJlItnibuţie, el trebuie să se identifice cu Biserica şi cu viaţa Ei, punîndu-se în. slujba propăşirii "trupuLui" Întreg. "Sînt multe mădulare - zice Sf. Apostol Pavel - şi un singur trup" (1 Cor. 1 2, 20). Toate mădularele fac parte din: trup, au viaţă pentru că fac parte din trup, şi toate Împlinesc o slujbă În. trup, ltoate sînt de folos trupului Întreg. Fiecare are darul său : unii sînt apos­toili" alţii prooroci; unii sînt Învăţători, alţ:� milurutori, şi adesea: "mădularele­socotite a fi mai slabe, sînt mai trebuinoioase" . Aceste mădulare, cu daruri variate, sînt ,,�pre zidirea Bi,serioii", rostul lor este să se "zidească Bisedca" (I Cor. 12, 22, 28-30; 1 4, 4, 12). De aceea mai presus de toate daruriJe este­iubirea. Iubirea dărweşte îl1ltreaga noastră tiinţă binelui comun, ne pune în slujba Bisel1icii.

Deci, pnimul aspect al sobornidtăţii este Încadrarea În Întreg, în marea · comunitate, prin calC viem şi pentru care viem, slujirea Bisericii.

Al doilea aspect al sobomicităţii este relaţia de iubire cu celelalte "mădu­lare" ale BiseI1Îcii. întrucît ltoţi credincioşii sînt mădulare ale Bisencii Îl1Itre ei există o un:itate şi o interdependenţă. Că nu poate ochiul. să zică mîini i : n-am trebuinţă de 'tÎne, sau capu1 pioioarelor: n-am 'trebuinţă de voi" . Ci vO'Îa lui' Dumnezeu este "ca să nu fie dezbinare În trup, ci să ,se Îngrijească mădularele la fel unul de aLtul. Şi f,je de pătimeşte un mădular pătimesc toate mădularele împreună cu el, fie de se cinsteşte un mădular se bucură toate mădularele Împreună cu eJl" (1 Cor. 12, 2 1 , 24-26) . E vorba, deci, de o completare reciprocă şi o solidaritate Îl1Itre mădulare. Nimeni nu mai este izola.t, ci e în solidaritate cu ceilalţi ; nimeni nu-şi mai e suficient sieşi, ci are nevoie de aiutorul şi dragostea celorlalţi ; nimeni nu se Îngrijeşte numaIÎ. de sine, ci are grijă şi de ceilalţi ; nimeni nu e răspunzător numai pentru sine, ai şi pentru ceilailţi. Bucu�ia unuia este şi a celorla.1ţi; Întristarea unuia este şi a celorla,l ţi, biruinţa unuia este şi a fraţilor lui; căderea unuia Îndurerează şi pe ceilalţi . Aşa purtăm sarcinile unul altuia, ne sprijinim unul pe alltul pe calea mîntuirij ,

Page 33: Introducere Morala Mladin

PROBLEME DE MORALA GENERALA ŞI SPECIALA 195

(Ga:l. 6, 2; Efes. 4, 25). Ceea ce este al meu este şi al fratelui meu şi ceea ce aparţine lui este şi al meu. Şi tot ce tac pentru fratele meu este ' şi spre binele meu şi tOt ce face el pentru mine este şi spre binele lui.. Toate sînt comune, şi orice cÎştJÎg al unuia aparţine tuturor, precum orice scădere a unuia tulbură pe toti.

Cele două aspecte ale soborn:icităţii. (relaţia cu întregul şi relaţia dintre mădulare în cadrele întregului) se întn:părrund, căci (lrice slujire adusă Între­gului este şi spre binele membrclor, precum orice sprijin dat membrelor este şi spre binele întregului. Există o legătură strînsă între progresul Bisericii şi progresul membrelor ei. De fapt Biserica va ajunge la desăvîrşire, cînd toate membrele ei vor fi ajuns desăvîrşirea. Dacă, deci, Biserica oferă membrilor ei forţe spirituale necesare progreGului, lupta de desăvîrşire morală a membrilor este condiţia progresului moral aiI Bisericii.

Rezultă dJin cde expuse,. că morala ortodoxă este hristocentrică şi sobor­nicească, ea se temeiniceşte pe unirea cu Hristos şi cu B�serica', ea e viaţă în Hristos şi în Biserică.

3. Creşterea duhovnicească. S-ar părea că, în cadrul acestui hristocen­trism-sobc;nicesc, persoana numai are n�ci un loc, sau are un loc neînsemnat. Contra acestei ,impresii, putem spune că �ci este cadrul cel mai potrivit de creştere duhovnicească, de formare a personalităţilor morale creştine, pe cînd morala legalistă nu este favorabilă dezvoltării personalităţii morale.

Intr-adevăr reducerea mora:lei la un număr de porunci, date de Mîntui­torul, pe care le împlineşti, duce la fariseism, adică la tendinţa de a fi "împli­nitori aIÎ Legii". Aceste legi sînt cadre, în care se toarnă viaţa, care însa nu dau putere, nu dau viaţă, nu pot duce la creşterea vieţii (decît foarte limitat). Idealul "împlinitorilor legii" - este izvorul forn�alismului : fariseii spălau vasul pe din afară, fitind drepţi în cele exteI"ioare, avînd comportare după lege, dar înlăuntru fiind plini de răutate. înlocuirea lui Hristos cu porunci1e Lui naşte legalismul, iar legaiismuJl naşte formalismul , iar formalismul nu poate zămisli personallÎtăţi, ci numai fanatici ai formei şi orgolioşi ai unei "dreptăţi" aparente. Acesta este rezuItatul interpretăr�i hrisrocellitrismului în sens 'legaJist.

Aceleaşi roade le aduce înil.ocuirea sobornicităţii cu disciplina externă, unitară a unei monarhii hiser�ceşti absolute. Accentul cade pe Biserică - orga­nizaţie vizibilă şi pe supunerea oarbă faţă de papa. în fehil acesta se for­mează soldaţi disciplinaţi, fanatici ai papismului, dar nu personalităţi creştine. Acest sistem mUicilează personalitatea, nu o desăvîrşeşte, turnîndu-o În forme prestabilite.

Iar creşterea în atmosfera individuaIismului-anarhic, fără încadrarea �n Biserică, naşte zbuciumul permanent al unor persoane, care nu-şi găsesc echi­�ibrul şi se lasă stă p�nite de diferite tendinţe indiv:iduale.

1 3*

Page 34: Introducere Morala Mladin

196 t NICOLAE, MITROPOLITUL ARDEALULUI

Numai credinciosul, care viază în Hristos şi în Biserică are condiţiile necesare să crească duhovniceşte pînă la înălţimea unei personalităţi morale creştine. Am zis: să creasc� duhovniceşte, pentru că morala creştină pune accen tul pc ,transformarea IăunJtrică, pe sporirea forţelor spirituale, personali­tatea caracterizlndu-se printr-o bogăţie spirituală deosebi,tă. Această transfor­mare lăuntrică şi creştere în duh nu e posibilă prun legalism sau prin disciplină exterioară. Ea e po�ibi1ă numai prin comuniune cu Iisus Hristos şi prin comu­niune cu toţi cu care una sîntem în Iisus Hristos, adică prin hristocentrism şi sobornicitMe. De aici accentul pe iubire, prin care ne unim cu Hristos şi cu Biserica, cu fraţii noştri.

Iubirea ne uneşte cu Hristos. Ea realizează o aşa unitate Între noi şi Hriistos, încît El este în noi şi noi în El, încît devenim "un duh" cu El.

Această unitatt' în� nu f; dizolvarea noastră în Hristos, ci menţinîndu-se distinCţia dintre noi şi Hristos - sîntem păJtrunşi de sfinţenia Lui, sîntem Transfiguraţi de lumina Lui, �întem desăvîrşiţi prin duhul Lui. TrăsătuTii le morale ale lui Iisus Hristos se întipăresc în făptura noastră şi noi devenim din ce în ce mai mult asemenea lui Hristos. Duhul Lui viază în noi şi ne dă " forma" lui Hristos. Sf�nţenia lui Hristos se întrupează în persoana şi viaţa noastră. Şi aşa cum florile cresc minunate sub lumina şi căldura soarelui, aşa creşte şi se dezvohă propria noastră personalitate morală sub lumina şi căldura iubirii lui Hristos. Marile personalităţi moralle ale creştinătăţii s-au dezvoltat şi au lucrat în duhul lui Hristos, dar păstrîndu-şi specificUil. propriu şi aCţionînd în împrejurări deosebite. In ele se simte prezenţa şi lucrarea unl!i personalităţi specifice. In Iisus Hristos persoana nu e nimicită, ci înfloreşte într-o frumuseţe negrăită pînă la desăvîrşire, se îmbogăţeşte cu energii spirituale nebănuite. Şi totuşi, oricit am progresa pe calea desăvîrşirii în Hristos, nici­odată nu vom ajunge Ia înălţimea sfinţeniei Lui. De aceea creşterea duhovni­cească este fără hO'tar: ea e necontenit progres, căai ideallul ei este atingerea desăvîrşirii inaccesibile, îmrupattă în Iisus HI'iSltos.

Tot iubirea ne uneşte cu Biserica, cu semenii noştri. Cel ce iubeşte pe Hristos, iubeşte şi Biserica Sa; Cei ce iubeşte pe Hristos, iubeşte şi pe aproapele. Iubirea de Hristos ne deschide sufletul către comuniunea cu toţi şi toate. El îmbrăţişează lumea întreagă. Astfel sufletul se inrtegrează în marea comunÎltate a celor ce sînt una în Hristos. Şi dăruindu-ne Bisericii şi semenilor, ne îmbo­găţim cu noi frumuseţi ,spirituale, se revarsă în noi alte forţe morale şi creştem în duh, ne desăvîrşim. Trăirea în comunitate, trăirea în comuniune cu semenii, nu nimiceşte propria persoană, ci o lărgeşte, o dezvoltă şi o înadţă spre culmile desăvîrşirii. u înaintăm singurii, izoilaţi, spre desăvîrşire, ai împreună cu

Biserica, împreună cu ceilalţi, sprijiiliindu-ne unii pe alţii, pentru ca printr-un efort comun să biruim itoate piedicile şi să ne împodobim cu ltOate virtuţile. Biserica ne pătrunde din ce în ce mai mult de duhul lui Hristos, pentru ca în

Page 35: Introducere Morala Mladin

PROBLEME DE MORALA GENERALA ŞI SPECIALA 197

toate membrele ei să strălucească Hristos. Ţinta este ca "Hristos să fie totul în toate" .

Astfel, unit cu Hristos, unit cu Biserica, cu semenii săi, credinciosul creşte duhovniceşte, devenind din ce În ce mali asemenea lui Hrâstos şi din ce în ce mai mult un măd\Jlar v,iu al Biser.icii. El devine '0 personallitate morală creştină, care Îşi trage sevele din Hristos şi Biserică şi care rodeşte prin necon­tenita colaborare cu Hristos şi Biserica.

Dacă accentuăm creşterea duhovn!icească, prin aceasta nu excludem "faptele", aCţiunea eXiternă. Faptele, însă, trebuie să fie roada, expresia înnoirii lăuntrice, manifestarea duhului. Ele 'trebuie totodată să stea în slujba acestei înnoiri. De aceea morala ortodoxă atrage atenţia că oricîte fapte bune ai săvîrşi, dacă nu izvorăsl' din iubire şi dacă n-au ca scop creşterea În iubire (transformarea lăuntrică) , ele Îşi pierd valoarea. Ele au valoare în măsura În care sînt Însufleţite de iubire ş: zămislesc iubire. în acest sens înţelegem şi rostul porunoilor. Dacă am condamnat legalismul, pentru că reduce morala creştină la porunci, n-am condamnat poruncile Înseşi. Porunoi!le au Însemnă­tatea lor ; ele sînt manifestări ale iubirii. Cel ce iubeşte pe Hristos," poruncile Lui împlineşte şi cel ce iubeşte pe semenul său Împlineşte toată legea, că nu-i face răul, ci numai binele. I ar împlinirea poruncilor din iubire are ca urmare creşterea în liubire. Căci În formarea personalităţi�

"morale creştine nu e vorb::t

de orice fel de iubire, ci de iubirea lui HIiistos, de iubirea după asemănarea lui Hristos, deoi de o anumită iubire. O iubire spirituală, o �ubire pură, o

iubire jertfelnică, o iubire care împlineşte poruncile Domnului. Dar acum poruncile nu mai apar ca simple Emitări ale vieţii, ci ca rrxmifestări ale vietii celei noi, care s-a sălăşluit în credincios, ca expresii ale duhului de viaţă în Hnistos Iisus.

Se înţelege că această cre�ere duhovnicească nu se întîmplă de la sine, În mod spontan. Ea cere angajarea tuturor forţelor credincios ului În lupta Împotriva păcatului şi pentru asemănarea cu Hristos. În Iisus Hristos, în Bisc·· rică, am devenit creatură nouă. Avem în noi toate forţele necesare cuceririi desăvîrşirii morale. Colaborînd în mod consecvent cu Hristos, cu B�serica, ducînd dupta cea bună, ajungem să biruim uneltirile răului şi progresăm în virtute. Creşterea duhovnicească este rezultatul colaborării necontel1iite cu Iisus Hristos, cu Biserica. Nu ne desăvîrşim singuri, ci în Hristos şi În Biser�că, dar spre a ne desăvîrşi trebuie să punem în lucrare şi toată puterea noastră.

Din aceste scurte consideraţii, înţelegem că dezvoltarea morală a credin­ciosului nu este nici pe linia aUltomatizărilÎ, prin turnarea lui În anumite forme eX'terne, nici pe linia dezorientării �ndividuariste, ci pe linia creşterii duhovniceşti În Hristos şi în Biserică. Prin această creştere duhovnicească, Hristos ia chip în credincios. Biserica, cu membrele ei se desăvÎrşeşte, şi credinciosul Însuşi devine o personalitate morallă creştină, izvorÎtoare de viaţă 1l0uă.

Page 36: Introducere Morala Mladin

198 -r NICOLAE, MITROPOLITUL ARDEALULUI

*

4. Concluzii. Morala ortodoxă este morala creştină autentică. De aceea ea nu e morală legal11stă, asemeni moralei fariseilor, pe oare-i biciuia Mîntui­torul, ci e morală duhovnicească. Ea nu vrea să spele întîi "vasul" pe dinafară, Iăsîndu-1 înlăuntru pIrin de întinăciune, ci <;urăţă mai întîi vasul pe dinăunltru, că din o �nimă Înnoită ies gînduri, cuvinte şi aqiuni bune. Ea nu caută să Încadreze extcnor pe credincios În anumite Jegi", să-I disciplineze formal, ci îl pătrunde de un duh nou, duhul vieţii lui Hristos, duhul B1sericii, îl I1:rans­formă prin puterea acestui duh şi îl face membru viu al B�sericii. Ea pune accent pe creşterea duhovnicească în Hristos şi În Biserică. De aceea e hristo-· centrică şi sobornicească .

. Aceasta nu Însemnează a exclude "legea" din viaţa morală. însăşi iubirea este ,,1egea" fundame\1JtaIă, pe care o recunoaştem. Dar aceasta este legea duhului de viaţă În Iisus Hristos. Iar în ce priveşte "poruncile", cum sînt cele 1 0 porunci ş.a., acestea sînt preţu.ite ca rnanifestări ale iubirii, ale duhului Înnoit, căci cel ce iubeşte, oeI ce viază În Hnistos şi în Biserică, acela Împli­neşte "poruncile" nu numai de formă, ci În mod real, acela nu va face rău aproapelui. ci bine. Porunoile nu mai sînt ca o Ilimită externă ci ele sînt scris� În inima celui înduhovnicit şi împlinirea lor e ceva firesc, nu o constrîngere.

De aceea eJucaţia morală a credincioşilor nu se poate reduce la aşa zisa "moralizare", care constă numai în critică şi mustrare, în prezentarea a ce să faci şi mai ales a ce să nu faci, sub sancţiune severă, ci ea se bazează pe însu­fleţirea pentru idealUlI moral creştin, pe Itrezirea ş: întărirea dragostei faţă de Mîntuitorul. fată de sflÎnti, fată de Biserică. fată de semeni şi faţă de orice creatură. A iubi pe Iisus Hristos - şi În Iisus Hristos, Întreaga creatură _ .. aceasta este esenţialul. Cel ce a devenit iubire de Dumnezeu şi ae creatură, acela va face vO'Îa lui Dumnezeu, va împlini poruncile Lui şi va contrribui nu numai la plOpria desăvîrşire, ci şi la propăş!.rea semenilor săi, a patriei sale, a omcniri� Întregi. Aceasta ne-o mărturisesC! primele veacuri. creştine şi întreaga viaţă ,i storică a Ortodoxiei : marea forţă a moralei ortodoxe este duhUlI cel nou de viaţă În Hristos şi În Biserică, pentru ca În toţi şi l1:oate să vieze Hristos şi toţi să fie asemenea lui Hristos.